MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN

ȘCOALĂ POSTLICEALĂ SANITARĂ
,,F.E.G” EDUCATION-FILIALA VASLUI
SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

PROIECT DE ABSOLVIRE

Biofarmacia si prepararea siropurilor

Coordonator,
Prof.

Absolvent,

Vaslui-2022
 Introducere

Am ales aceasta lucrare pentru ca, practicand in prezent in farmacie, am vrut sa stiu sa
folosesc si sa pastrez medicamentele recomandate in tratamentul bolilor atat la copii cat si la adulti.
Soluțiile oferă pacienților cu dificultăți la înghițirea formelor solide cea mai ușoară
modalitate de administrare, deoarece acestea pot conține una sau mai multe substanțe active și,
desigur, in compozitia lor se pot adauga substante auxiliare precum indulcitori, arome, corectori de
gust si miros, care duc la o acceptare mai usoara la copii.
În lucrarea de față, prima parte se va referi la calea medicamentului, absorbția în organism,
eliminarea, avantajele și dezavantajele soluțiilor active.
În lucrare voi enumera principalele materii prime utilizate în prepararea soluțiilor de uz
intern, modul de gestionare a acestora, venind în ultima parte a lucrării cu exemple concrete de
preparate, prezentând în detaliu:

 Compoziția;
 Indicații privind acțiune terapeutică;
 Contraindicații;
 Interacțiunile cu alte substanțe medicamentoase;
 Reacții adverse;
 Modul de păstrare.
 Capitolul I. Noţiuni de biofarmacie

Biofarmacia (derivată din gr. Bios = viață + farmacie) - știința care se ocupă cu
optimizarea efectului terapeutic al medicamentelor, prin formularea și prepararea medicamentelor
cu biodisponibilitate crescută și prin administrarea lor rațională, în funcție de proprietățile
farmacocinetice ale medicamentelor ca și individual. caracteristicile corpului.
De o importanță deosebită pentru tehnologia farmaceutică a fost întotdeauna obținerea de
forme farmaceutice capabile să producă un efect terapeutic dorit și cu efecte adverse deloc sau
minime.
Desigur, una dintre problemele cheie a fost să obțineți medicamentul în cantitatea potrivită
și în cantitatea potrivită la viteza potrivită.
Deși aceste scopuri erau cerințe de importanță tehnologică și terapeutică, aceste aspecte au
fost puțin înțelese până la începutul celei de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, perioadă până
la care să se obțină preparate de calitate, dozate corespunzător, care să îndeplinească cerințele
Farmacopeei sau alte standarde de fabricație. scopul final, iar urmărirea eficacității terapeutice a
fost considerată o problemă de cercetare.
Dezvoltarea stiintelor farmaceutice, dezvoltarea cercetarii si tehnologiei farmaceutice a
dus la aparitia unor noi ramuri in farmacologie precum: farmacocinetica, farmacotoxicologia,
farmacoepidemiologia etc. Observarea diferentelor intre formele farmaceutice cu acelasi continut
de substanta activa a condus la apariția unei noi științe în 1961, o știință numită Biofarmacia.
Această știință a fost fondată de J. G. Wagner.
Biofarmacia studiază:
- relaţiile dintre proprietăţile fizico -chimice ale substanţelor medicamentoase şi ale formelor
farmaceutice, pe de o parte,şi efectul farmacodinamic rezultat,pe de altă parte;
- cât şi factorii fiziologici şi fiziopatologici, care pot influenţa efectul terapeutic.
Biofarmacia presupune introducerea unui nou parametru în calitatea unui medicament:
asigurarea eficacității terapeutice (efectul terapeutic) a substanței medicamentoase în formă
farmaceutică, respectiv biodisponibilitatea.

1
 Capitolul II

Biodisponibilitatea medicamentelor

Biodisponibilitate – un concept care caracterizează biologic medicamentul prin:

- mărimea şi viteza de absorbţie a substanţei medicamentoase dintr-un

medicament. Mărimea absorbţie – cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza
administrată sub forma unui produs farmaceutic pe o anumită cale care s-a absorbit nemodificat
în circulaţia sanguină.

Viteza de absorbţie – viteza cu care are loc acest proces.

Eficacitatea terapeutică a unui medicament este demonstrată prin interacţiunea

substanţelor medicamentoase cu receptorii biologici specifici, evaluată prin triere farmacologică
şi clinică (screening) şi prin testul biologic de control – determinarea biodisponibilităţii.
Administrarea pe o cale oarecare a unei doze unice sau doze repetate ale unei substanţe
medicamentoase transformată într-o formă farmaceutică se efectuează în scopul obţinerii unui
efect terapeutic. Intensitatea răspunsului farmacodinamic este în general proporţională cu
concentraţia în substanţă la locul de acţiune.

În concluzie, biodisponibilitatea poate fi definită ca fiind parametrul care indică

cantitatea de substanta activă, cedată din formă,absorbită, distribuită şi care ajunge la locul de
acţiune, manifestând efect terapeutic, precum şi viteza cu care se derulează acest proces.

Organizatii de prestigiu pe plan mondial definesc biodisponibilitatea în următoarele

moduri:

-Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S) defineşte biodisponibilitatea ca fiind

cantitatea de substanţă activă care este absorbită de la locul de acţiune şi ajunge în circulaţia
sistemică.

3
 -Organizaţia Food & Drug Administration (F.D.A) defineşte biodisponibilitatea ca fiind
cantitatea de substanţă medicamentoasă eliberată din forma farmaceutică care este absorbită,
ajunge la locul de acţiune şi exercită efectul farmacodinamic.

-Organizaţia American Pharmaceutical Association (A.P.A) defineşte biodisponibilitatea

ca fiind cantitatea de substanţă activă absorbită şi nemodificată cu ocazia primului pasaj
(intestinal,hepatic sau pulmonar).

Biofarmacia operează 2 parametri care caracterizează medicamentul:

1. Biodisponibilitate farmaceutică – cantitate de substanță activă eliberată de

forma farmaceutică.

2. Biodisponibilitate – cantitate de substanță activă eliberată și absorbită în organism.

Biodisponibilitatea, în funcţie de metoda prin care este determinată, este de trei tipuri şi
anume:

-biodisponibilitate absolută;

-biodisponibilitate relativă;

-biodisponibilitate optimă.

Biodisponibilitatea absolută

Este reprezentată de cantitatea de substanţă medicamentoasă care este absorbită şi

distribuită de la locul administrării în teritoriul afectat.Determinarea concentraţiei substanţei
medicamentoase în biofază este de cele mai multe ori foarte dificil de determinat sau chiar
imposibil.Avem însă la îndemână determinarea concentraţiei substanţei medicamentoase în
plasmă (circulaţia arterială, venoasă), ştiind că această concentraţie este în echilibru cu
concentraţia substanţei medicamentoase la locul de acţiune. Pentru determinarea
biodisponibilităţii absolute,a unei forme farmaceutice cu o altă administrare decât intravasculară,
se ia ca şi cale de referinţă calea intravasculară. Calea de referinţă absolută este calea
intraarterială, cale în care este eliminat atât primul pasaj intestinal, hepatic şi pulmonar.Această
cale este dificil de abordat datorită unor neajunsuri. De aceea, în mod frecvent se utilizeaza,ca şi

4
cale de referinţă absolută, calea intravenoasă.Biodisponibilitatea se determină pe un anumit
număr de indivizi,care corespund din punct de vedere fiziologic pentru asemenea testări şi care
se angajează să respecte condiţiile impuse de studiu, în urma semnării unui consimţământ
informat.

Biodisponibiliatea relativa

Este egala cu raportul dintre cantitatea de substanta absorbita din preparatul testat si
cantitatea din preparatul standard. Biodisponibilitea relativa se determina in urmatoarele
situatii:

-cand substanta medicamentoasa nu poate fi administrata intravascular

-cand se evalueaza biodisponibilitatea unei substante medicamentoase administrate pe

doua cai diferite

-cand se studiaza biodisponibilitatea unui produs genetic comparativ cu produsul.

Biodisponibilitatea optimă

Prin determinarea biodisponibilităţii optime se evaluează două forme farmaceutice,dintre

care una este forma de referinţă cu biodisponibilitate maximă. Scopul determinării este găsirea
formei cu biodisponibilitate optimă pentru o anumită cale de administrare. În continuare se va
prezenta în ordine descrescătoare biodisponibilitatea relativă optimală a diferitelor forme
farmaceutice administrate per os:

-soluţie apoasă;

-emulsie U/A;

-soluţie uleioasă;

-emulsie A/U;

-suspensie apoasă;

-suspensie uleioasă;

-pudră;
5
 -granule;

-comprimate, capsule

-forme cu eliberare prelungită;

-forme cu eliberare controlată.

Chiar dacă, în general,este valabilă ordinea prezentată anterior ,totuşi ea prezintă

relativitate,deoarece este dependentă atât de substanţa medicamentoasă respectivă,cât şi de
substanţele auxiliare utilizate.

II.1. Aspecte privind studiile de biodisponibilitate

Aceste studii sunt obligatorii în numeroase situaţii,ca de exemplu:

-formularea unor substanţe active noi;

-când se schimbă calea de administrare;

-pentru studiul influenţei unor factori fiziologici (vârstă, sex etc.);

-pentru studiul influenţei unor factori patologici (afecţiuni hepatice etc.);

-pentru studiul interacţiunilor dintre diferite substanţe active, prezente într-o formă
farmaceutică;

-pentru studii farmacocinetice;

-pentru studii de cronofarmacologie etc.Pentru efectuarea acestor studii se impun câteva

reguli care sunt stipulate în protocolul de determinare a biodisponibilităţii,şi anume:

*se stabileşte scopul studiului;

*se stabilesc metodele de analiză a substanţelor medicamentoase

*se aleg subiecţi umani sănătoşi de vârste apropiate, acelaşi sex,aceeaşi greutate şi care
desfăşoară activitate asemănătoare;

6
 *se stabilesc condiţiile experimentale (calea de administrare,frecvenţa prelevării probelor,
tipul alimentaţiei etc.)

II.2. Factori care influenteaza biodisponibilitatea

Biodisponibilitatea substanţelor medicamentoase este dependentă de diferiţi factori,şi

anume:

a) factori dependenţi de medicament:

-factori dependenti de substanta medicamentoasa

-solubilitatea substantei

-marimea moleculei

-doza

-factori dependenti de foma farmaceutica

b) factori dependenţi de organism:

-factori generali care sunt valabili pentru fiecare cale de administrare

-tipul de membrana biologica: pH-ul lichidelor apoase aflate in contact cu membranele

absorbante

-variatii ale pH-ului gastric cu implicatii asupra biodisponibilitatii: numarul de membrane

traversate

-modul de administrare:factori fiziologici si patologici.

c) factori dependenţi de alte condiţii:

-factori dependenti de asocierea medicament-medicament, aceste interactiuni pot aparea

la diferite nivele( locul de absorbtie, la nivelul etapei farmacocinetice)

-factori dependenti de interactiunea medicamente-alimente, prezenta alimentelor in

tractul digestiv influenteaza negativ biodisponibilitatea medicamentelor administrate peroral

7
 -interactiuni indirecte:apar cand se asociaza medicamente care actioneaza asupra unor
functii ale aparatului digestiv si cardiovascular, avand repercusiuni asupra clearance-ului hepatic,
flux sanguin hepatic, vitezei de golire a stomacului.

Indiferent de calea de administrare, între momentul administrării medicamentului şi acela

al acţiunii efectului terapeutic, substanţa medicamentoasă trebuie să străbată o serie de etape,
grupate în trei faze distincte, care sunt desemnate clasic sub numele de transformare, un proces
dinamic, care conduce la efectul terapeutic:

Bioechivalenţa – biodisponibilitatea egala a două produse farmaceutice evaluată în

aceleaşi condiţii la acelaşi grup de voluntari sanatoşi.

II.3.Utilitatea cunoaşterii biodisponibilităţii

medicamentelor din punct de vedere
farmacoterapic

Variaţii ale biodisponibilităţii medicamentelor pot fi rezultatul modificării unor

parametri farmacocinetici, ca de exemplu: latenţa,durata şi intensitatea efectului terapeutic,
cleareance-ul etc., cu consecinţe asupra efectului terapeutic al substanţelor medicamentoase.

În funcţie de modul în care sunt afectaţi parametrii farmacocinetici,pot

rezulta următoarele situaţii,şi anume:

a) întârzierea efectului terapeutic prin scăderea vitezei de absorbţie,evident mai ales la

substanţe medicamentoase cu debut rapid, ca de exemplu: analgezice, hipnotice etc.

b) diminuarea efectului terapeutic prin scăderea cantităţii de substanţă absorbită şi

diminuarea concentraţiei sanguine la echilibru, când administrarea se face în doze repetate la
substanţe administrate în boli cronice, ca de exemplu:antihipertensive, antidiabetice,
antiaritmice, antitiroidiene etc.

c) apariţia unor efecte adverse locale datorită scăderii vitezei de absorbţie prin creşterea
timpului de stagnare la locul administrării(tetraciclina, doxiciclina etc.)

d) apariţia unor efecte adverse sistemice prin supradozare (creşterea vitezei de absorbţie),
mai ales la medicamente cu indice terapeutic scăzut, ca de exemplu: digoxina, fenitoina etc.

8
 Există substanţe medicamentoase la care diferenţa de biodisponibilitate între diferitele
forme este mare, ca de exemplu:digoxina, cloramfenicolul, acidul acetilsalicilic, neostigmina etc.

Datorită problemelor legate de fluctuaţii ale biodisponibilităţii diferitelor forme

farmaceutice, conţinând aceeaşi substanţă activă, se recomandă următoarele:

-înlocuirea de către farmacist a unui medicament cu alt medicament se poate realiza numai în
cazul în care medicamentele respective sunt bioechivalente.

-nu este recomandată substituirea diferitelor medicamente, chiar dacă conţin aceeaşi substanţă
medicamentoasă în cazul în care:substanţa medicamentoasă conţinută are indice terapeutic
mic,medicamentul este o formă retard, substanţa medicamentoasă are aspecte particulare din
punct de vedere farmacocinetic şi în cazul în care medicamentele respective sunt utilizate în
tratamentul unor boli cu indice de mortalitate ridicat, ca de exemplu:cardiotonice, antianginoase,
antidiabetice etc.

II.4. Echivalenţa medicamentelor,Tipuri de

echivalenţă,Bioechivalenţa medicamentelor

Pentru evaluarea medicamentelor utilizate în terapie, din punct de vedere al substanţelor

medicamentoase conţinute, formă farmaceutică şi efect terapeutic, avem următoarele tipuri de
echivalenţă:

A. Echivalenţa farmacologică

Este când există două forme farmaceutice care conţin substanţe diferite,dar care sunt capabile să
producă acelaşi efect farmacodinamic

B. Echivalenţa chimică

Este prezentă la două forme farmaceutice diferite, dar care conţin aceleaşi doze din aceleaşi
substanţe medicamentoase.

C. Echivalenţa farmaceutică

Este când există două forme identice cu aceleaşi doze de substanţă activă, dar care pot diferi din
punct de vedere al auxiliarilor utilizaţi.

9
 D. Echivalenţa biologică (bioechivalenţa)

Este când există două forme identice sau diferite care conţin aceeaşi substanţă în cantităţi
identice şi care administrate pe aceeaşi cale realizează aceleaşi concentraţii sanguine în acelaşi
timp.

Obiectivul principal în prescrierea şi adminitrarea medicamentelor a fost,pentru o lungă

perioadă de timp, administrarea de forme farmaceutice echivalente din punct de vedere
farmaceutic (forme identice care conţin doze egale din aceeaşi substanţă activă, dar care pot
avea auxiliari deosebiţi).

În urma observaţiilor clinice, s-a ajuns la concluzia că uneori administrarea unor forme
echivalente farmaceutic pot conduce la insuccese de ordin terapeutic datorită supradozărilor sau
datorită atingerii unor concentraţii plasmatice în domeniul subterapeutic.

Cauzele incriminate în apariţia unor astfel de probleme erau:

-fie legate de medicament (formulare, tehnologie de preparare,serii diferite etc.);

-fie legate de subiecţii cărora le-a fost administrat medicamentul.

În urma acestor observaţii, s-a infirmat postulatul echivalenţei medicamentelor şi s-a

introdus în farmacologie o noţiune nouă,şi anume:bioechivalenţa medicamentelor.Două
medicamente sunt bioechivalente dacă au aceeaşi biodisponibilitate, biodisponibilitatea fiind dată
de cantitatea de substanţă medicamentoasă absorbită (disponibilă biologic), capabilă de efect
farmacodinamic la locul de acţiune şi de viteza cu care se realizează acest proces.

II.5.Modalităţi de determinare şi exprimare a biodisponibilităţii

Determinarea biodisponibilităţii are la bază următoarele criterii,şi anume: criteriul

farmacocinetic şi criteriul farmacoterapic. Prin criteriul farmacocinetic se determină
concentraţia substanţei medicamentoase în diferite lichide biologice din organism, ca de
exemplu:sânge, urina, salivă, LCR etc., determinările făcându-se la diferite intervale de timp.
Rezultatele sunt înscrise pe un grafic cartezian în următorul mod:

-timpul pe abscisă;

10
-concentraţia sanguină a substanţei medicamentoase pe ordonată.

Prin reprezentare grafică,se poate obţine o curbă asemănătoare curbei Gauss, dar uşor
prelungită spre dreapta, aşa cum este prezentată în figura nr. 2.1

Figura nr.2.1.Curba variaţiei concentraţiei plasmatice în funcţie de timp după

administrare extravasculară

Din reprezentări grafice,se pot determina următorii parametrii:

-A.S.C. (aria de sub curbă)

-latenţa;

-efectul maxim;

-timpul efectului maxim;

-durata efectului;

-concentraţia minimă eficace;

-concentraţia maximă eficace;

-concentraţia medie eficace (C.ss).

11
 Determinând ASC-ul,se află cantitatea totală de substanţă medicamentoasă din organism.
Această determinare (concentraţia plasmatică sau efectul în funcţie de timp) se poate realiza prin
regula trapezelor,care presupune sumarea suprafeţelor patrulaterelor rezultate pe ASC prin
măsurători efectuate între două intervale de timp.

Figura nr.2.2.Grafic care prezintă modul de determinare a ASC

12
 Capitolul III

FARMACOCINETICA

Farmacocinetica – studiază viteza proceselor de absorbţie, distribuţie, metabolizare şi

excreţie a substanţelor medicamentoase şi a metaboliţilor

Farmacocinetica:

a) Evoluţia substanţei medicamentoase în organism:

–măsurarea concentraţiei la diferite perioade de administrare în sange şi urină

–calculul constantelor de viteză

-calculul parametrilor (cinetica substanţei medicamentoase în organism); optimizarea terapiei

medicamentoase (posologia, modul de administrare, scheme de tratament); realizarea de forme
farmaceutice cu proprietăţi de cedare controlată.

b) Analiza pe compartimente, elaborarea unor modele farmacocinetice.

Compartimentul farmacocinetic: zona în care substanţa medicamentoasă se distribuie

instantaneu în organism.

Faze :

1. Faza biofarmaceutică (sau farmaceutică)

- eliberare (sau cedare)

- dizolvare

-distribuţie, biotransformare (metabolizare)

-eliminare

2. Faza farmacodinamică (răspunsul farmacodinamic= efectul terapeutic)

13
 Eliminarea: biotransformare (metabolizare) şi excreţie. Metabolizarea (metabolismul),
respectiv biotransformarea este trecerea moleculelor lipofile în substanţe cu solubilitate mai bună
în apă cât şi reacţii biochimice, catalizate prin enzime.

Excreţia este eliminarea substanţei din organism. Substanţa medicamentoasă este eliminată
din organism:

-sub formă neschimbată

-sub forma unui sau mai multor metaboliţi, în general inactivi

-în ambele forme în proporţii variabile

Locul biotransformarii

-Ficat

-Plămâni

-Rinichi

-Sânge

-Mucoasa intestinală

Se poate vedea că unii pacienţi au capacitatea de a metaboliza un substrat foarte eficace

(metabolism "ultrarapid"), în timp ce alţii nu au capacitatea de a metaboliza eficace un acelaşi
substrat (metabolism "lent"). Se ştie astăzi că această variabilitate de activitate metabolică are o
origine genetică. Este vorba de enzime ce intervin în biotransformarea unor medicamente (beta
blocante, antiaritmice), proteine implicate în transportul trans-membranar al unor medicamente.

Printre factorii implicaţi în variabilitatea răspunsului se pot include cromofarmacologia

precum şi substanţele endogene, mai ales hormonale, prezentând variaţii clinice.

În practica medicală, principala strategie constă în a adapta posologiile medicamentului încât

să se regăsească un echilibru beneficiu/toleranţă optimal după factorul de variabilitate
identificat. Acest demers este unul complex din doua motive principale :

14
 -primul este originea multifactorială în sensul că variabilitatea este fructul unui amestec de
factori fiziopatologici, genetici, de mediu, la care se adaugă adesea factori nedeterminaţi.

-al doilea derivă din primul, în sensul că în sânul variabilităţii globale să se cuantifice partea
exactă a modificărilor legate de factorii identificaţi în prealabil. Fără această etapă esenţială,
adaptarea posologică rămâne empirică cu riscul de a subestima influenţa acestor factori.

Procesul de adaptare posologică va beneficia tot mai mult de progresele geneticii, ca şi de

utilizarea unor metode farmacologice specifice.

III.1. Etapele transformării medicamentului :

1. Faza biofarmaceutică (sau farmaceutică) este alcătuită din două etape :

-eliberarea – cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică (rapid la formele

farmaceutice cu eliberare rapidă sau lent la cele cu eliberare prelungită)

-dizolvarea – trecerea substanţei medicamentoase într-o formă care poate fi absorbită de

organism ; viteza cu care are loc această trecere este în funcţie de proprietăţile fizico-chimice şi
pH mediului de absorţie.

2.Faza farmacocinetică

Substanţa medicamentoasă în urma eliberării şi dizolvării în organism urmează să fie

absorbită, distribuită şi eliminată.

-absorbţia -va fi preluată de sânge sau vasele limfatice prin membranele biologice

-distribuţia –este distribuită între circuitul sanguin, ţesuturi, organe ; în circulaţie se poate
lega de proteinele plasmatice şi să difuzeze în alte organe sau ţesuturi, travesând ficatul şi
rinichii se metabolizează şi se excretă.

-eliminarea se realizează prin : piele sau salivă, plămâni, rinichi, vezică biliară, intestin.
Eliminarea este caracterizată de trei parametrii importanţi :

-constanta vitezei de eliminare

-perioada de înjumătăţire

15
 -clearance-ul

3. Faza farmacodinamică – este răspunsul rezultat în urma interacţiunii cu

receptorii,ajunge la organul ţintă prin intermediul sângelui, aici va exercita acţiunea
farmacologică rezultând răspunsul clinic.

Concentraţia unui medicament în sânge depinde de mai mulţi factori :

-cantitatea relativă dintre o doză de medicament ce intră în circulaţia sanguină

-viteza cu care se produce trecerea medicamentului în sânge

-viteza şi gradul de distribuţie a medicamentului în circulaţia sanguină şi alte ţesuturi

-viteza de eliminare a medicamentului din organism.

III.2. DISTRIBUIREA MEDICAMENTELOR ÎN ORGANISM

Distribuţia este transportul reversibil al unei substanţe dintr-o parte a corpului în alta.
Atunci când concentraţiile medicamentului sunt constante în toate compartimentele
organismului avem concentraţia plasmatică staţionară, în platou (“steady state”).

Organismul poate fi considerat ca un sistem cu variate compartimente: spaţiul

intracelular(lichidele intracelulare şi componentele celulare solide) şi spatiul extracelular (apa
plasmatică, spaţiul interstiţial şi lichidele transcelulare).

Profilele distribuţiei medicamentelor sunt determinate de proprietăţile fizico-chimice ale

substanţelor medicamentoase; ele se pot clasifica în trei grupe:

-medicamente care se distribuie numai în plasmă

-medicamente care se distribuie în plasmă şi spaţiul extracelular

-medicamente care se distribuie în plasmă, spaţiul extracelular şi intracelular.

Distribuţia în faza apoasă: toate medicamentele resorbite, capabile să traverseze

membranele, tind să se repartizeze omogen în faza apoasă.

16
 Distribuţia în faza lipidică: medicamentele caracterizate printr-un coeficient de partiţie
lipide-apă foarte ridicat, difuzează preferenţial în lipidele organismului şi anume în
lipoproteinele cerebrale, grăsimile neutre ale celulelor adipoase sau în grăsimile de rezerva (
ce constituie 20% din greutatea corpului).

Distribuţia este etapa farmacocinetică ce urmează după absorbţie şi se desfasoară la nivelul

ţesuturilor. Are patru etape:

-transportul în sânge

-difuziunea în ţesuturi

-distribuirea propriu-zisă

-fixarea în ţesuturi

Transportul medicamentului în sânge constă în vehicularea medicamentelor în sânge, de la

nivelul capilarelor căii de absorbţie, până la nivelul capilarelor ţesutului de acţiune şi altor
ţesuturi.

Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă şi în elementele figurate.

În plasmă:

-forma liberă, dizolvată în plasmă

-forma legată de proteinele plasmatice (de depozit)

Puţine medicamente realizează concentraţii semnificative în elementele figurate. De exmplu:

*antimalaricele se distribuie intens în hematii

*ciclosporina A se distribuie în elementele figurate (hematii şi leucocite) şi în plasmă;

raportul între concentraţia sanguină totală ăi concentraţia plasmatică este de 2:4

*petidina se distribuie în plasmă şi în eritrocite (mai intens la tineri)

Factorii care influentează legarea de proteinele plasmatice sunt:

17
 a) dependenţi de medicament:

- structura chimică

- caracterul acid sau bazic

- pKa (constanta de disociere)

b) dependenţi de organism

-specia

-stările fiziologice speciale: nou-nâscut, sarcină, vărstnic

-stări patologice (hiperproteinemia şi hipoproteinemia)

-poziţia verticală sau orizontală

c) asocierea medicamentelor

Factorul particular ce influentează legarea de proteinele plasmatice este proteinemia.

Proteinemia este variabilă funcţie de:

∙ starea fiziologică:

-la nou născut, vărstnic şi la gravide este scazută albuminemia şi scade capacitatea de legare

-poziţia verticală sau orizontală a organismului; pe verticală, forţa gravitaţională şi presiunea

hidrostatică determină extravazarea apei şi scăderea volemiei, cu creşterea concentraţiei
albuminelor sanguine şi creşterea capacităţii de legare

∙ starea patologică

-hipoalbuminemia şi proteinele anormale reduc legarea

-afecţiunile hepatice cronice sunt însoţite de hipoalbuminemie

Consecinţele legării de proteinele plasmatice pentru farmacoterapeutică:

18
 - legarea de proteinele plasmatice măreşte hidrosolubilitatea medicamentelor
liposolubile, ceea ce constituie un avantaj.

-prin legarea de proteinele plasmatice, medicamenele pot căpăta şi capacitate antigenică,

provocând apariţia anticorpilor specifici şi putând determina reacţii alergice la repetarea
administrarii lor. Acesta este un dezavantaj.

-substanţele medicamentoase legate în procent mare au eliminare lentă, latenţa mare şi durata
mare de acţiune. Ele au un profil farmacocinetic retard.

De exemplu, digitoxina (forma legată 85%) se elimină în totalitate în 1 – 3 săptămăni în timp

ce strofantina în 1-3 zile.

-relaţiile între doza, concentraţia plasmatică, procent de legare şi eficacitate au utilitate

terapeutică pentru stabilirea dozei eficace, ritmului de administrare şi pentru reducerea incidenţei
efectelor adverse.

De exemplu: o doză mai mare de 600 mg/zi de fenilbutazona nu creşte concentraţia

plasmatică şi eficacitatea pentru că doza mai mare de 600 mg/zi depăşeşte capacitatea de legare a
proteinelor plasmatice iar cantitatea în exces va fi în formă liberă în sânge într-un procent mai
mare, va difuza rapid în ţesuturi, se va metaboliza şi se va elimina rapid.

În cazul medicamentelor legate în procent mare, forma legată de proteinele plasmatice

constituie un depozit, o formă de stocare a medicamentelor respective în organism. Astfel, la
medicamentele cu procent de legare de peste 95%, stocarea în plasmă este de peste 59 %
(raportat la cantitatea totală din organism).

La asocierea unor medicamente , pot interveni interacţiuni de deplasare de pe proteinele

plasmatice, repercusiuni farmacotoxicologice.

III.3.Procesul legarii de proteinele plasmatice. Capacitatea de legare a proteinelor.

Proteinele plasmatice de care se leagă medicamentele sunt:

∙ albuminele

∙ alfa 1-acid glicoproteine (AAG)

19
 Proteinele cu capacitate mai mare de legare sunt albuminele. Ele reprezinta jumatate din
cantitatea de proteine plasmatice.

Substanţele medicamentoase care se leagă şi tipurile de legaturi:

∙ substantele organice cu caracter acid slab, care la pH-ul plasmei disociază în proporţie
mare, se leagă de albumine pe sediile cationice prin legaturi ionice ( -NH3+). Aceste locuri de
legare pe albumine sunt în numar redus (1 – 6) şi apare competiţia între diferite substanţe
medicamentoase acide pentru locurile de legare. Exemplu: antiinflamatoare tip fenilbutazona şi
indometacin; salicilaţi; sulfamide antidiabetice, antimicrobiene şi diuretice; anticoagulante
cumarinice (warfarine); peniciline; diuretice (acid etacrinic).

∙ substantele bazice slabe sunt în proporţie mică în forma disociată la pH-ul plasmei. Alfa
1- acid glicoproteina (AAG) are o poziţie de legare pentru substanţele bazice.

Exemple: beta-adrenolitice (propranolol); chinidina;dipiridamol; lidocaina; antidepresive

triciclice (amitriptilina, imipramina); neuroleptice fenotiazinice (clorpromazina); eritromicina

∙ substantele complet nedisociate se leagă de proteine prin punţi de hydrogen.

Exemplu: digitoxina. Aceste locuri de legare sunt mai numeroase (aproximativ 30/proteine)
şi competiţia între diferite medicamente pentru aceste locuri de legare este redusă.

Procentul de legare de proteinele plasmatice este diferit, în funcţie de structură. Procent

foarte mare de legare îl au de exemplu: fenilbutazona 98%, sulfadimetoxin 99.8%, digitoxina
95%, fenitoina 95%. Există diferenţe mari în procentul de legare, chiar în aceeaşi grupă chimică,
numai prin schimbarea unor radicali chimici.

Exemple:

-în grupa cardiotonicelor: digitoxina 95%, digoxina 25% , iar strofantina 0%

-în grupa sulfamidelor antimicrobiene: sulfametoxazol 60-70% (sulfamidă semiretard) iar

sulfafurazol 16% (sulfamidă cu eliminare rapidă)

Procentul variază în funcţie de concentraţia medicamentului în sânge; el scade cu creşterea

concentraţiei medicamentelor în sânge, datorită diminuării numarului de locuri de legare

20
disponibile. Astfel în cazul sulfadimetoxinei, procentul de legare scade de la 99.8% la 92.3%
când concentraţia în plasmă creşte de circa 6 ori.

21
 Capitolul IV

Siropuri:istoric, definiții, generalități

Siropurile sunt forme farmaceutice, lichide, cu continut crescut de zahăr, de consistentă

vâscoasa, destinate administrării interne.(FR X). Siropurile sunt preparate cunoscute din cele
mai vechi timpuri. Inca din antichitate erau utilizate de chinezi, indieni, egipteni,arabi si persi,
initial ca edulcorant pentru siropuri era utilizata mierea. Dupa obtinerea zaharului din trestie de
zahar de catre chinezi, mierea a fost mai putin utilizata in acest scop.

În secolul IV i.Hr., zahărul este adus în Europa, iar mai târziu, în 1746 A.S. Markgraf
descoperă că zahărul se poate obține și din sfeclă de zahăr. Cuvântul ,,sirop” provine de la
cuvântul arab ,,schirab”-poțiune,băutură, în limba latină, în lima latină ,,sirupus”-a atrage.
Siropurile, alături de soluții, rămân formă farmaceutică cea mai utilizată în medicația pediatrică.
Ele au fost oficializate în FR ediția I, printr-un mare număr de exemple; azi în FR ediția X sunt
numai patru monografii cu siropuri oficinale:

-Siropuri simplu;

-Siropul de codeina;

-Siropul de beladona;

-Siropul de balsam de Tolu;

Desi sunt forme farmaceutice vechi, siropurile si astazi sunt folosite datorita avantajelor
pe care le prezinta:

*se pot formula sub forma de siropuri medicamentoase;

*permit conservarea in timp a substantelor dizolvate datorita continutului mare in zahar;

*sunt utile ca si corectori de gust pentru solutiile care contin substrante cu gust neplacut;

*rezolva problemele de instabilitate a unor substante, mai ales antibiotice;

*se pot utiliza cu deosebit succes in pediatrie;

22
*ofera o mare disponibilitate, fiind forme cu eliberare rapida;

*datorita continutului mare de zahar au si o valoare nutritiva;

23
 Capitolul V

Prepararea siropurilor in farmacie

Materii prime folosite: zaharul si apa distilata lipsita de impuritati. Zaharul utilizat poate
fi cristalizat sau cubic( acesta este mai pur), trebuie sa fie de calitate corespunzatoare, cu un
continut de 98-99,5% zaharoza, pana la 0,5% umiditate, 0,01-0,5% cenusa. Zaharul mai contine
pectin, dextrin, amidon, acizi organici.

Zaharul (zaharoza) este foarte usor solubil in apa, greu solubil in alcool si glicerol;
dizolvarea zaharului este favorizata de unele saruri cum sunt: K2CO3, CaCl2, NaNo3.

Siropurile pot contine 2/3 din greutatea lor de zahar; siropurile industriale au cel
putin 40% zahar. In general sunt preparate cu zaharoza in continut de 65% si au o densitate
de 1,32 care le asigura protectie antimocrobiana.

Spre deosebire de majoritatea solutiilor in care cantitatea de solvent este mai mare decat
cantitatea substantei de dizolvat, siropurile constituie o exceptie, deoarece cantitatea de zahar
predomina fata de cantiatea de solvent.

Prin conventie, o solutie cu continut de 45% zaharoza este numit sirop.

In categoria siropurilor sunt incluse toate preparatele cu gust dulce, sub forma de solutii
de uz intern, care au ca vehicul siropul. Zaharoza poate fi inlocuita cu glucoza, fructoza,zahar
sau alte zaharuri si de asemenea pot fi obtinute siropuri de polioli, cu gust dulce, glicerol,
sorbitol, xilitol, cat si edulcoranti sintetici sau agenti de vascozitate.

Siropurile pot contine una sau mai multe substante medicamentoase, cat si aromatizanti,
coloranti, agenti microbieni ale caror nume si concentratie sunt indicate pe eticheta. Industria
farmaceutica prepara si alte forme farmaceutice destinate realizarii de siropuri:

-pulberi pentru siropuri, pentru unele produse cu stabilitate limitata, care nu pot fi
pastrate sub forma lichida;

-granule pentru siropuri, forme farmaceutice solide care contin granulate bogate in zahar
si substante medicamebtoase;

24
 -doze unitare de pulberi sau granulate, conditionate in plicuri termosudabile, care se
dizolva in apa in momentul intrebuintarii;

-concentrate pentru siropuri, sunt preparate extractive cu volum redus, obtinute din
preparate vegetale.

Siropurile de administreaza numai pe cale orala pentru o actiune generala, mai ales cele
medicamentoase.

Siropurile se prepara din zahar si apa distilata corespunzand conditiilor de calitate

prevazute in FR X.

Pentru a rezolva problemele de formulare ale siropurilor oficinale si industriale se va

tine seama de aceleasi considerente specificate la solutii. Obiectivele formularii unui sirop
constau in principal in:

-realizarea solubilitatii substantelor medicamentoase;

-asigurarea stabilitatii siropurilor;

-asigurarea caracteristicilor subiective in scopul maririi acceptabilitatii la bolnav;

-eficienta terapeutica.

In general, fata de forma farmaceutica de solutie, siropurile reprezinta o stabilitate buna

datorita continutului ridicat de zahar, iar fabricarea la cald, prin sterilizare, asigura protecta
contra microorganismelor.

Dupa cum am anticipat, preparea siropurilor are loc prin trei metode:

A. prin dizolvarea zaharului in apa;

B. prin amestecarea siropului cu solutii medicamentoase;
C. prin dizolvarea in momentulo utilizarii a unor forme preconditionate sub forma
de granule.
V.1. Prepararea siropurilor prin dizolvarea zaharului in apa
Prepararea siropului prin aceasta metoda presupune urmatoarele faze:
a. Dizolvarea zaharului in apa;

25
b. Completarea cu apa la acantiatea prevazuta;
c. Clarificarea, decolorarea si filtrarea siropurilor.

V.1.1 Dizolvarea zaharului. Poate avea loc in doua moduri:

a) -la rece
b) -la cald

Dizolvarea la rece- se aplica mai ales cand in solutia apoasa sunt dizolvate substante
termolabile. Aceasta prezinta cateva avantaje si anume:

 Prin dizolvare nu se altereaza substantele termolabile;

 Se impiedica hidroliza zaharozei;
 Nu necesita supraveghere continua.
Dizolvarea la rece are insa si
dezavantaje:
 Nu rezulta siropuri clare;
 Viteza de dizolvare este mica;
 Nu are loc o sterilizare a siropului ca si in cazul prepararii la cald(fierbere)
 Filtrarea este groaie.
Pentru dizolvarea zaharului la rece se pot utiliza trei metode:
a) Dizolvarea prin agitarea zaharului cu solvent apos
b) Dizolvarea ,,per descensum”. Zaharul este pus intr-un saculet de tifon si se suspenda
in partea superioara a solutiei apoase. Dizolvarea are loc sub influenta fortei
gravitationale(moleculele de apa vin in contact cu zaharul iar dupa dizolvare datorita
diferentei de masa zaharul difuzeaza in solvent dand posibilitatea dizolvarii unei noi
molecule de zahar).
c) Dizolvarea prin percolare. Pentru percolare se poate utiliza percolatorul, un vas de
forma cilindro-conica prevazut cu un capac iar in partea inferioara are un tub de
scurgere cu robinet. La baza percolatorului este o placa perforata pe care se pune
materialul filtrat, iar pe la partea superioara se introduce solventul care va dizolva
zaharul prin strabaterea coloanei de zahar iar dupa filtraree siropul se scurge printr-un
robinet in vasul colector.
Dizolvarea la cald, are urmatoarele avantaje:
26
 -dizolvarea rapida;

-obtinere de siropuri clare;

-conservabilitate mai buna;

-prin fierbere sunt distruse majoritatea microorganismelor.

Dezavantajul metodei este hidroliza si caramelizarea partiala a zaharozei. Conform FR X

prepararea la cald a siropurilor se face pe baia de apa prin fierbere 1-2 minute. Dupa dizolvare se
completeaza apa evaporata, siropul filtrandu-se fierbinte. La preparare se evita incalzirea
prelungita pentru a evita pe cat posibil hidroliza si caramelizarea avansata a zaharului. In
farmacie preparea siropurilor se poate face in vase emailate, vase de sticla. In industrie se
utilizeaza cazane emailate, cazane de cupru cositorit sau cazane de otel inoxidabil.

Pentru a determina gradul de concentratie a siropurilor preparate la cald si pentru a se

ajunge la concentratia cerută se pot folosi mai multe metode:

*cu termometrul: siropul fierbe la 105oC(64% zahar). Daca siropul fierbe la o

temperatura mai ridicata se adauga apa fierbinte si se urmareste temperatura de fierbere;

*prin cantarire: 1litru sirop fierbinte=1260g ; iar rece=1314g;

*determinarea densitatii cu densimetrul, cu balanta Mohr-Westphal.

*se pot folosi aerometre Baume(Be) care sunt gradate

conventional. Siropurile trebuie sa aiba 35 Be:

E=0,035 x S x D

Unde: E-cantitatea de apa

necesara; 0,035-constant;

S-greutatea siropului;

D-numarul de grade Be peste 35.

27
 V.1.2. Completarea siropului cu solvent la cantitatea prevazuta

Siropul simplu cu concentratia de 64% zahar m/m prezinta urmatoarele caracteristici:

-densitatea relativa de 1,3005-1,3247;

-indicele de refractie intre 1,4464-1,4550;

-fierbe la 1050C.

Aducerea la concentratie a siropurilor se face in urmatorul mod: cand siropurile sunt prea
concentrate se dilueaza iar cand sunt prea diluate se incalzesc pentru evaporarea solventului.
Pentru determinarea concentratiei siropului la cald se utilizeaza mai multe metode:

-determinarea cu termometru a temperaturii de fierbere(1 litru sirop 64% fierbe la 1050C);

-determinarea densitatii cu densimetre, cu balanta Mohr Westphal sau cu picnometrul);

-prin cantarire: 1 litru sirop fierbe=1.260g, 1 litru sirop rece=1.314g;

-cu zaharimetre cu scala gradata care plutesc pe suprafata siropului citindu-se direct concentratia
siropului pe scala.

V.1.3. Filtrarea, clarificarea si decolorarea siropurilor

a. Filtrarea , se realizeaza la cald iar ca material filtrant se foloseste vata intre doua straturi de
tifon.

b.Clarificarea se poate realiza prin mijloace chimice , fizice si biochimice.

 Clarificarea prin mijloace fizice se realizeaza utilizand urmatorii agenti de clarificare:

-Hartia de filtru. Se cantaresc 1-5g hartie de filtru la 1 kg sirop. Hartia se tritureaza in mojar
cu apa calda pana la obtinerea unei paste, se stoarce si se introduce in siropul fierbinte dupa
care se fierbe 1 minut, apoi se filtreaza prin tifon.

-Carbunele activ se utilizeaza in concentratie de 2-5% 0. Carbunele se amesteca cu siropul

fierbinte si apoi se filtreaza. Are dezavantajul absorbtiei unor substante
medicamentoase(alcaloizi, glicozide).

28
 -Caolinul se utilizeaza in concentratie de 2%0.

-Talcul se utilizeaza in procent de 10%0.

-Carbonatul bazic de magneziu se utilizeaza la siropul de balsam de tolu. Dezavantajul este

ca aceasta substanta cedeaza siropului un pH baazic(pH=10)

-Albumina se coaguleaza in solutie prin incalzire antrenand particulele in suspensie.

 Clarificarea prin mijloace chimice, alcoolul este folosit pentru clarificarea mai ales a
solutiilor extractive apoase.
 Clarificarea prin mijloace biochimice, are la baza o reactie enzimatica si se utilizeaza
mai ales la clarificarea siropurilor naturale.
V.2. Prepararea siropurilor prin amestecarea siropului simplu cu diferite solutii
medicamentoase

Metoda este utilizata la majoritatea siropurilor. Substantele medicamentoase se dizolva in

apa iar solutia obtinuta se amesteca cu siropul simplu.

V.3. Prepararea siropului prin dizolvarea in momentul utilizarii a unor granulate

sau pulberi preconditionate

Datorita instabilitatii in prezenta apei a substantelor active sau a unor auxiliari unele
siropuri conditioneaza sub forma de pulberi uscate sau granule urmand sa fie dizolvate in
momentul utilizarii.

In farmacie se prepara:

*siropuri oficinale;

*formele magistrale in compozitia carora intra aceste siropuri oficinale.

Spatii si aparatura:

Siropurile se prepara in laboratorul farmaciei, utilizand acelasi ustensile si vesela descrise

la solutii. Se folosesc recipiente de capacitate corespunzatoare, de sticla, portelan, tabla emailata
sau otel inoxidabil.

29
 Recipiente de conditionare:

Pentru siropuri oficinale, FR X indica utilizarea unor recipinte cu capacitate de cel mult
1000 ml: flacoane de sticla cu pereti rezistenti si inchise cu dop rotant.

Figura 1. Flacoane sirop 250 ml.

Figura 2. Flacoane sirop diverse capacitati

Fazele prepararii siropurilor

In farmacie, prepararea siropurilor cuprinde urmatoarele etape:

30
  Cantarirea materiilor prime;
 Dizolvarea;
 Completarea la masa prevazuta;
 Filtrarea siropului, eventual clasificare sau decolorare;
 Conditionare;
 Depozitare.

Siropurile oficinale se prepara, toate, prin dizolvarea zaharului la cald si

amestecarea siropului simplu obtinut cu solutia medicamentoasa sau
extractiva(tinctura). Cel mai utilizat este siropul simplu sau siropul de zahar, care
intra in compozitia diferitelor forme magistrale cat si pentru prepararea de siropuri
medicamentoase, corectoare de gust.

Prepararea siropului simplu cuprinde urmatoarele etape:

-cantarirea zaharului si a apei distilate;

-dizolvarea zaharului;

-completarea la masa prevazuta;

-filtrarea siropului;

-conditionare;

-depozitare.

Depozitare

In farmacie, siropurile se pastreaza in recipiente, cu o capacitate de cel mult 1000 ml,

bine inchise, umplute complet, la 8-15 grade C.

31
 Capitolul VI

Prepararea siropurilor in industrie

In industria de medicamente, siropurile se prepara respectand aceeasi tehnologie si reguli

generale. Sunt necesare spatii de productie, echipamente, utilaje si recipiente cu o capacitate
mare.

In industrie siropurile se fabrica in sarje, pe baza unei fise de fabricatie. Fazele procesului
tehnologic depind de metoda stabilita, ele urmand ordinea:

-livrarea materiilor prime;

-cantarirea materiilor prime;

-dizolvarea zaharului;

-determinarea concentratiei in zahar si aducerea siropului la concentratia prevazuta;

-clarificarea, decolorarea si filtrarea siropului;

-dispersarea substantelor medicamentoase si auxiliare;

-completarea la masa prevazuta;

-conditionarea siropului;

-marcare, grupare, ambalare.

Depozitare, transport

Siropurile se depoziteaza la loc racoros, ferit de lumina, cele care contin antibiotice,
sulfamide, se pastreaza in conditii de protectie la 20-250C, sau conform indicatiilor din prospect.
Transportul se efectueaza in containere prevazute cu mentiunea ,,fragil”. In industrie se
utilizeaza zaharolizatoare(figura 1).

Constructia unui zaharolizator: A-vas cilindric din cupru cositorit; B-capac de

inchidere; C-diafragme perforate; D-un alt cilindru; N- tub de nivel; Z bila care indica
concentratia siropului; r-robinet.

32
 Figura 1. Zaharolizator

Zaharolizator

Corpul zaharolizatorului este de forma cilindrica, confectionat din cupru cositorit. La

jumatatea inaltimii se gasesc doua diafragme reglabile intre care se introduce ca material filtrant
vata intre doua straturi de tifon, iar pe partea inferioara este un robinet. La partea superioara se
introduce in vas un alt cilindru cu diametru mai mic decat primul si avand peretii perforati cu
orificii foarte mici in care se introduce zaharul, peste zahar adaugandu-se solventul. Lichidul
saturat se coboara la partea inferioara a vasului dupa parcurgerea materialului filtrant, iar prin
robinetul de la partea de jos se scurge in vasul colector.

*zaharimetrele sunt areometre cu scala gradata astfel incat se citeste direct concentratia in zahar.
Zaharimetrul trebuie sa pluteasca tot timpul in sirop, operatia se opreste la momentul oportun.

Clasificarea siropurilor se face dupa mai multe criterii:

 Dupa continut:
-siropuri simple cu o singura substanta medicamentoasa;
-siropuri compuse cu mai multe substante medicamentoase.
 Dupa modul de administrare:
-siropuri oficinale;
-siropuri industriale.

33
 Dupa forma farmaceutica:
-siropuri medicamentoase;
-pulberi pentru siropuri;
-concentrate pentru siropuri.
 Dupa modul de fabricare:
-siropuri obtinute prin dizolvarea la rece sau la cald a zaharului in apa;
-sucuri de plante;
-solutii extractive: siropuri obtinute prin amestecarea siropului cu alte forme lichide,
tincturi, extracte.
 Dupa modul de utilizare:
-siropuri medicamentoase, aromatizante, cu rol de vehicul in medicatia pediatrica.
 Dupa actiunea terapeutica:
-siropuri expectorante;
-siropuri tonice;
-siropuri sedative;
-siropuri purgative;
-siropuri antiparazitare;
-siropuri cu antibiotice;
-siropuri antianemice.
Tehnologia de fabricare industriala
In industria de medicamente, ca si in farmacie, siropurile se prepara respectand
aceleasi reguli generale. Sunt necesare spatii de productie, echipamente, utilaje si
recipiente cu o capacitate mare, corespunzatoare lotului de fabricare.
Echipamentul de productie
Pentru fabricarea siropurilor se utilizeaza: recipiente cu pereti dubli, numite
fierbatoare cu manta, prin care circula vapori de apa supraincalziti. Ele sunt fabricate
din otel inoxidabil si sunt prevazute cu agitatoare, cu palete si sisteme de filtrare la cald.
Recipiente de conditionare
Pentru conditionarea primara a siropurilor industriale se utilizeaza aceleasi recipiente
ca si pentru solutii:

34
-flacoane de sticla incolora sau colorata cu fundul plat, insotite de lingurita sau mensura
dozatoare (din material plastic);
-flacoane presurizate prevazute cu sistem dozator.

Figura 2. Flacon de sticla incolor 500ml

35
 Capitolul VII

Produse farmaceutice

VII.1. Siropuri oficinale in FR X

1.Sirupus Balsami Tolutani

Sirop de balsam de Tolu

Rp

Tinctura balsami tolutani gta 4,50

Magnesii subcarbonas gta 1

Saccharum gta 64

Aqua destillata g.s.ad. gta 100

Tinctura de balsam de Tolu se amesteca intr-un mojar cu carbonatul bazic de magneziu

si cu 20 g zahar. Dupa amestecare se adauga 30 g apa, se omogenizeaza prin triturare apoi se
filtreaza prin hartie de filtru. In filtrat se dizolva prin incalzire la aproximativ 40 0C restul de
zahar completandu-se apoi cu apa la 100g.

2. Sirupus Belladonnae

Sinonime :sirop de matragura,

sirop de belladona

Rp

Tinctura belladonnae gta 5,00

Sirupus simplex gta 95,00

Componenentele se amesteca si se omogenizeaza.

36
 Figura 1. Matraguna

3. Sirupus Codeini 0,2%

Sirop de codeina 0,2%

Rp

Codeinum gmma 0,20

Alcoholum gta 1,80

Sirupus simplex gta 98

Codeina se dizolva in alcool si se amesteca cu siropul simplu.

37
Figura 2. Sirop de codeina

4. Sirupus Simplex

Sirop simplu

Rp

Saccharum gta 64,00

Aqua destillata q.s.ad.gta 100,00

Zaharul se dizolva prin incalzire in apa, se fierbe timp de 1-2 minute agitand continuu, se
completeaza cu apa incalzita la aproximativ 700C pana la 100g si se filtreaza fierbinte.

5. Siropul de patlagina

Extract de patlagina( plantaginus

folium) Echinacea( echinacea

augustifolia) Lumanarica (verbascum

thapsus)

Sirop de zahar

invert Acid citric

Benzoat de

38
sodiu Apa

purificata

39
 De la patlagina se folosesc doar frunzele pentru tratarea diferitelor afectiuni, acestea fiind
bogate in vitamina K, mucilagini si tanin. Extractul de echinaceea sustine si dezvolta rezistenta
organismului la imbolnaviri. Adaosul de lumanarica, datorita continutului de saponine si
mucilagini, are proprietati expectorante in afectiuni bronhice. La indulcirea preparatului s-a
folosit zaharul invert pentru a evita efectele nedorite ale zaharului rafinat. Zaharul invertit se
obtine din zaharul alb rafinat prin fierbere impreuna cu acidul citric. Astfel zaharoza din zaharul
alb se transforma intr-un amestec de glucoza si fructoz, cu o putere de indulcire mult mai mare
si care nu prezinta efectele adverse ale zaharului alb rafinat.

Este contraindicat la persoanele cu diabet.

Figura 1. Patlagina

40
 Capitolul VIII

Siropuri avizate de Ministerul Sanatatii

 AERIUS;
 AMBROXOL;
 BRONCHICUM;
 CALCIU PHARCO SIROP;
 CLARITINE;
 DEPAKINE;
 EURESPAL;
 FERRUM HAUSMANN;
 KETOF;
 KLACID;
 LACTULOSE;
 MARCOFEN;
 OSPEN;
 PANADOL BABY;
 PETINIMID;
 PIKOVIT;
 PROSPAN;
 RHINATHIOL;
 SANA-SOL;
 SANZYME;
 SIROFER;
 SIROGAL;
 SIROP EXPECTORANT;
 STODAL;

41
AMBROXOL SIROP

Substanta activa:ambroxolum

Contine: componente active farmacologic, dupa tip si cantitate:5 ml de sirop contin 15

mg ambroxol hidrocloricid. Componente aditionale dupa tip(excipienti): acid benzoic, acid
citric, glicerina, ciclamat de sodiu, hidroxid de sodiu, metabisulfit de sodiu, polividon, sorbitol,
apa purificata, aromatizanti. Recomandare pentru diabetici: 1 lingurita dozatoare contne 1,75 g
sorbitol.

Indicatii: afectiuni acute si cronice ale aparatului respirator cu modificari patologice ale
mucusului ca: bronsite acute, astm bronsic cu tulburari in eliminarea secretiei, bronsiectazii in
sustinerea secretolizei in cazul inflamatiilor spatiului nasofaringian.

Contraindicatii: nu se administreaza in cazuri de hipersensibiliate la ambroxol sau la una

dintre componente. Datorita unei posibile congestionari a secretiei, ambroxolul trebuie
administrat cu grija speciala in cazul tulburarii activitatii bronhomotorii si volumului marit de
secretie.

Sarcina si alaptare: cu toate ca nu a fost observat un efect embrio-fetotoxic in

experimentele pe animale, chiar la doze mari, ambroxolul trebuie administrat numai in cazuri
absolut necesare in sarcina, in special in primul trimestru. La fel si in perioada de alaptare.

42
 Reactii adverse: rar, cazuri de intoleranta. Au fost obsevate reactii la nivelul pielii si
mucoasei, prurit facial, dispnee, cresterea temperaturii cu tremuraturi. Rareori, tulburari
gastrointestinale, uscaciunea gurii si cailor aeriene, cresterea secretiei mucusului, disurie.

Au fost raporate cazuri izolate de severe reactii acute de hipersensibilitate. Datorita continutului
in metabisulfit de sodiu(agent de consevare), pot aparea reactii de hipersensibilitate cu
urmatoarele simptome, in special la pacientii astmatici: varsaturi, diaree, criza acuta de astm, soc.
Aceste reactii pot fi individualizate din diferite moduri si pot ajunge pana la coma.

Administrare: doze individuale si doze zilnice.

La adulti si copii de peste 12 ani se administreaza 2 masuri de 2-3 ori/zi in primele 2-3 zile, apoi
2x2 masuri zilnic sau 3x1 masuri, zilnic.

Doza pentru adulti poate creste pana la 2x4 masuri/zi, daca se doreste cresterea eficacitatii.

Copii sub 2 ani: 2x1/2 masura zilnic.

Copii 2-5 ani: 3x1/2 masura zilnic.

Copii peste 5 ani:2-3x1 masura zilnic.

In caz de insuficienta renala severa, cantitatea de ambroxol metabolizat in ficat poate creste. De
aceea, doza de intretinere trebuie scazuta corespunzator sau intervalul dintre administrari,
crescut. Siropul se administreaza de obicei dupa mese.

Ambalajul contine o masura cu gradatii la 2,5 ml si 5 ml.

Durata tratamentului este determinata individual in concordanta cu indicatiile si evolutia bolii.

Efectul secretolitic al ambroxolului este marit de aportul de lichide.

43
Bronchicum

Prezentare farmaceutica: picaturi cu substante active pur vegetale. Pentru a combate

mai bine efectele infectiilor cailor respiratorii superioare cu mijloacele fitoterapeutice, este
indicata utilizarea combinatiilor de mai multe substante active. Flacoane a 30 ml Bronchicum
picaturi.

Compozitie: 100 ml solutie contine ca substante teraputice active: tinctura de cimbru 22

ml, tinctura de sapunel 19 ml, tinctura de coaja de quebracho 14 ml. Alte componente: sirop
special, ulei de eucalipt, mentol, etanol, apa pura.

Cimbrul are actiune bronhospasmolitica, expectoranta si antibacteriana. Radacina de sapunel

actioneaza mai ales ca fluidifiant al secretiilor bronsice. Coaja de quebracho, substantele din
compozitia acesteia stimuleaza functia respiratorie. Combinarea proprietatilor acestor plante
reuneste armonios afectele lor terapeutice si permite o ctiune cuprinzatoare asupra inflamatiei
acute sau cronice a mucoasei bronsice.

Indicatii: afectiunile inflamatorii acute si cronice ale mucoasei bronsice.

Contraindicatii: nu sunt cunoscute.

Efecte secundare: rareori, iritatii ale mucoasei gastrice.

Posologie si mod de administrare: in absenta altor recomandari medicale, sunt indicate

urmatoarele doze zilnice, administrate pe zahar sau cu ceai cald:

 Adulti si tineri cate 20-30 picaturi de 3-5 ori/zi;

 Copii intre 6-14 ani 20 picaturi de 3-5 ori/zi;

44
 Copii sub 6 ani pana la 15 picaturi de 3-5 ori/zi.

EURESPAL

Compozitie: 100 ml Eurespal sirop contin clorhidrat de enspidina 0,2 g si

excipienti: aroma de miere, extract natural condesat de licviritia, tinctura de vanilie,
glicerina, orange Yellow,p-hidroxibenzoat de metil,zaharina, zahar, apa purificata.
Indicatii: tratamentul simptomelor( tuse si expectoratie) aparute in cursul
bronhopneumopatiilor.
Contraindicatii: alergie cunoscuta la fenspidina sau la oricare din excipienti.

Reactii adverse: in timpul tratamentului cu Eurespal pot aparea:

 Tulburari gastrointestinale, somnolenta;

 Rareori, tahicadie moderata care apare la reducerea dozei;
 Posibile reactii de hipersensibilitate.
Mod de administrare: adulti: doza uzuala este de 3-6 linguri/zi. Sugari si copii:
doza uzuala este de 4 mg clorhidrat de fenspidina/kg/zi.
-sub 10 kg: 2-4 lingurite/zi;
-peste 10 kg: 2-4 linguri/zi.
Sarcina si alaptare: nu se recomanda folosirea de Eurespal in timpul sarcinii sau
alaptarii. Daca apare o sarcina in timpul tratamentului cu Eurespal, singura masura este
intreruperea tratamentului si instituirea unui alt tratament la recomandarea tratamentului.

45
Daca pacienta este insarcinata sau alapteaza trebuia sa ceara sfatul medicului inainte de o
lua medicamentul.
Forma de prezentare: cutie cu un flacon a 150 ml sirop.

PROSPAN

Mod de prezentare: flacon cu 100 ml solutie.

Componenta activa: 0,7 g extract de Hedera helix.
Substanta activa: extract uscat din frunze de
iedera.
Indicatii: afectiuni bronsice cronice inflamatorii, inflamatii acute ale tractului
respirator acompaniate de tuse. In cazurile in care simptomele persista sau daca apare
respiratie scurta, febra sau expectoratie cu sange, trebuie consultat imediat un medic.
Prospan prezinta un medicament din plante eficinet si foarte bine tolerat, recomdat pentru
afectiuni ale tractului respirator la toate grupele de varstra.
Administrare: adulti si copii peste 10 ani- 5 ml de 3 ori pe zi, doza putand fi
crescuta la 7,5 ml de 3 ori pe zi.
Copii 6-9 ani: 5 ml de 3 ori pe zi fara a depasi
doza. Copii 1-5 ani: 2.5 ml de 3 ori de zi.
Copii sub 1 an: 2.5 ml de 2 ori pe zi.

46
SIROP EXPECTORANT

Indicatii: bronsita acuta si cronica cu expectoratie vascoasa.

Prezentare farmaceutica: sirop continand extract pectoral fluid 20g si clorura de

amoniu 0,50g/100g(flac. Cu 125 ml).

Actiune terapeutica: expectorant.

Mod de administrare: adulti si copii peste 7 ani: 3-5 linguri/zi; copii sub 7 ani: 1-2
lingurite de 3-5 ori/zi.

Contraindicatii: insuficienta hepatica sau insuficienta renala grave, stari de acidoza

marcata, gastrita, ulcer gastroduodenal in evolutie.

Sirofer

47
 Compozitie: siropul contine gluconat feros 4,6g, excipienti pana la 100g.

Actiune terapeutica: corecteaza specific anemiile feriprive.

Indicatii: profilaxia si tratamentul anemiilor feriprive, anemii macrocitare tratate cu

ciancobalamina, pentru profilaxia curentelor de fier in sarcina, in caz de hemoragii cronice, la
donatorii de sange.

Contraindicatii: hemocromatoza, hemoliza cronica, talasemie, alergii sai intoleranta la

fier, gastrite severe, ulceratii gastrice, varice esofagiene, diaree, colita ulceroasa. Antiacidela pe
baza de aluminiu, magneziu, calciu, micsoreaza absorbtia fierului; fierul micsoreaza absorbtia
tetraciclinelor( se administreza la intervale de 3 ore)

Reactii adverse: rareori greata, dureri epigastrice.

Mod de administrare: se administreaza per os cu lingurita dupa mesele principale stiind

ca 1 lingurita a5 ml= 35 mg Fe2+. Poate fi administrat ca atare sau dupa diluare cu apa plata sau
minerala. Doza uzuala copii pana la 5kg este de 25 mg; copii intre 5-10 kg este de 50mg; adulti
este de 100mg. Se recomanda asociarea cu vitamina C pentru a potimiza absorbtia fierului.

Sirogal

Prezentare farmaceutica: sirop aromatizat continand kaliu sulfogaiacolic 2,30g, benzoat

de sodiu 2,30 g, tictura de aconit 0,80g.

48
 Actiune terapeutica: expectorant si antitusiv cu actiune blanda.

Indicatii: bronsite acute si cronice.

Mod de administrare: adulti: 3-4 linguri/zi; copii(peste 2 ani): 1-3 lingurite/zi.

Contraindicatii: atentie la diabetici.(contine zahar).

Stodal

Compozitie: 200 ml sirop contin: anemone pulsatilla 6 CH 0,95g, rumex crispus 6 CH

0,95g, bryonia dioica 3 CH 0,95g, spongia tosta 3 CH 0,95g, sticta pulmonaria 3 CH 0,95g,
antimonium tartaricum 6 CH 0,95g, myocardium 6 CH 0,95g, coccus cacti 3 CH 0,95g, drosera
TM 0,95g si excipienti: sirop de Tolu, sirop de caramel, alcool etilic 96%, sirop simplu.

Grupa farmacoterapeutica: produse homeopate cu indicatii terapeutice, combinatii.

Indicatii: adjuvant in tratamentul simptomatic al tusei.

Precautii: inainte de a prescrie un tratament antitusiv, se recomanda stabilirea corecta a

etiologiei si aunui tratament etiologic specific. Daca tusea persista la administrarea mai multor
doze uzuale de antitusiv se recomanda reevaluarea situatiei clinice.

49
 Indicatie generala: efectul unui medicament homeopat poate fi influentat nefavorabil de
catre factori generali ce tin de stilul de viata si de catre stimulanti(alcool, cafea).

Doze si mod de administrare: adulti: 1 lingura de sirop de 3-5 ori pe zi: copii: 1
lingurita de 3-5 ori pe zi.

Reactii adverse: nu sunt cunoscute.

Pastare: se pastreaza la temperaturi sub 25oC, in ambalaj original. Nu se lasa la

indemana copiilor.

Ambalaj: cutie cu 1 flacon din sticla bruna 200 ml sirop.

Depakine

Substanta activa: valproat de sodiu.

Evitaţi să folosiţi DEPAKINE dacă:

 suferiţi de boală a ficatului, de exemplu hepatită;

 este prezentă în antecedentele personale sau familiale o boală gravă a ficatului, în

special legată de un medicament;

 sunteţi hipersensibil (alergic) la valproat de sodiu, divalproat de sodiu, valpromidă sau

la oricare dintre excipienţii medicamentului;

 suferiţi de porfirie hepatică (boală ereditară determinată de o anomalie a producerii

de pigmenţi numiţi porfirine);

 urmaţi tratament cu meflochină (medicament pentru malarie);

 urmaţi tratament cu sunătoare.

50
Acest medicament nu trebuie utilizat în asociere cu lamotrigină, decât dacă vă recomandă
medicul dumneavoastră.

Aveti grija deosebita cand utilizati depakine: la începutul tratamentului, este posibil să
crească frecvenţa crizelor sau să apară crize de alt tip: în acest caz, adresaţi-vă imediat medicului
dumneavoastră. Acest medicament poate determina, în cazuri excepţionale, afectarea ficatului
sau a pancreasului, care poate pune în pericol viaţa pacientului. Acest fenomen poate să apară în
special în cursul primelor 6 luni de tratament. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră în
cazul apariţiei următoarelor semne:

 oboseală instalată brusc, pierderea poftei de mâncare, epuizare, somnolenţă;

 vărsături repetate, dureri abdominale;

 reapariţia crizelor epileptice, deşi tratamentul este administrat corect.

Medicul dumneavoastră va decide dacă este necesar să vă recomande analize ale sângelui, să
întrerupă sau să modifice tratamentul. Este obligatoriu:

 să nu întrerupeţi niciodată tratamentul fără recomandarea medicului dumneavoastră;

 să respectaţi dozele prescrise;

 să mergeţi în mod regulat la medicul dumneavoastră. Acesta vă poate recomanda

analize ale sângelui pentru a controla funcţia ficatului, în special în primele şase luni de
tratament;

 să vă informaţi medicul despre toate medicamentele pe care le utilizaţi, chiar

ocazional, fără a le uita pe cele eliberate fără prescripţie medicală.

Sarcina si alaptare: dacă doriţi să deveniţi gravidă, spuneţi medicului dumneavoastră,

deoarece va fi necesară instituirea unei supravegheri medicale speciale.

În cazul unei sarcini, tratamentul dumneavoastră va trebui, eventual, adaptat. Este important să
nu întrerupeţi tratamentul, deoarece există riscul reapariţiei crizelor, ceea ce poate avea
consecinţe asupra dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră.

51
În momentul naşterii, va fi necesară supravegherea medicală atentă a nou-născutului. Dacă doriţi
să alăptaţi, spuneţi medicului dumneavoastră că utilizaţi acest medicament.

Mod si calea de administrare: administrare orală. Flaconul cu sirop este însoţit de o

seringă pentru administrare orală. Administraţi siropul numai cu seringa pentru administrare
orală disponibilă în cutie. Pentru a deschide flaconul, capacul cu închidere securizată pentru
copii trebuie apăsat şi rotit. Flaconul trebuie închis după fiecare utilizare.

Reactii adverse posibile: ca orice medicament, acest produs poate să determine, la anumiţi
pacienţi, apariţia de reacţii adverse, mai mult sau mai puţin neplăcute:

 excepţional, afectare a ficatului sau a pancreasului, care poate fi gravă (vezi pct. Aveţi
grijă deosebită când utilizaţi DEPAKINE);

 greaţă, vărsături, dureri de stomac, diaree (la începutul tratamentului), cădere tranzitorie
a părului, tremurături fine ale mâinilor, somnolenţă: aceste reacţii sunt tranzitorii, totuşi
pot să necesite ajustarea dozelor de către medicul dumneavoastră;

 tulburări menstruale, creştere în greutate;

 tulburări ale conştienţei, izolate sau asociate cu recrudescenţa crizelor de epilepsie,

dureri de cap;

 apariţia de sângerări uşoare (nas, gingii). Deoarece au fost raportate tulburări

sanguine, aceste reacţii trebuie semnalate imediat medicului dumneavoastră, care vă
va putea recomanda analize de laborator;

 tulburări sanguine: scăderea numărului de trombocite, de celule albe şi scăderea

fibrinogenului. Scăderea numărului sau modificarea dimensiunilor celulelor
roşii. Prelungirea timpului de sângerare şi creşterea amoniemiei;

 rar, tremurături, rigiditate musculară, crampe, dificultăţi în realizarea mişcărilor

sau mişcări anormale;

 foarte rar, tulburări cognitive cu instalare progresivă (tulburări de memorie, de

atenţie, confuzie, dezorientare), care necesită o evaluare medicală;

52
  în cazuri excepţionale, au fost descrise cazuri de insuficienţă renală şi de pierdere
a auzului;

 erupţie cutanată diseminată pe corp; în cazuri excepţionale, aceasta poate fi însoţită

de vezicule, cu descuamarea pielii, de febră, de eroziuni la nivelul cavităţii bucale sau
al organelor genitale şi necesită de urgenţă control medical;

 foarte rar, cazuri de edeme (umflarea picioarelor).

Semnalaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului orice reacţie adversă, în special pe acelea
care nu au fost menţionate în acest prospect.

Pastrare: a nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. Nu utilizaţi Depakine după data de

expirare înscrisă pe ambalaj. Depakine se păstrează la temperaturi sub 25°C, în ambalajul
original. După prima deschidere a flaconului: A se păstra la temperaturi sub 25 °C, timp de cel
mult o lună. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor
menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare.
Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Petinimid

Forma de prezentare:
Sirop 50 mg/ml; ct. x 1 fl. x 250 ml

53
 Indicatii:
Epilepsie petit mal.

Dozare si mod de administrare:

La copii intre 3-6 ani: oral, incepand cu 250 mg/zi; la copiii mai mari si la adulti 500 mg/zi,
se creste sapt. cu cate 250 mg, dupa nevoie; dozele utile sunt cuprinse intre 250 si 1200
mg/zi (obinuit 20-40 mg/kg corp), fractionat, in timpul meselor.

Contraindicatii:
Hipersensibilitate.

Atentionari:
Prudenta in tulburari hepatice sau renale; efectuarea regulata a hemogramei si a testelor
de urina; controlul periodic al functiilor hepatice; trat. cu ethosuximida nu trebuie intrerupt
brusc; sarcina si alaptare.

Reactii adverse:
Greata, varsaturi, anorexie, dureri gastrice, scadere in greutate, diaree, oboseala, dureri de cap,
ameteli, ataxie si fotofobie. Rareori se pot manifesta tulburari de somn, scaderea puterii de
concentrare, sughit, albuminurie, urticarie, eruptii, sindrom Stevens-Johnson, lupus eritematos
sistemic, sclerodermie, hirsutism, reactii de tip parkinsonian, iritabilitate, agresivitate, excitatie,
inertie, miopie, hemoragii vaginale, inflamarea limbii si a valului palatin, cresterea valorilor
AST si a urobilinogenului, leucopenie, agranulocitoza, trombocitopenie, eozinofilie, anemie
aplastica si pancitopenie.

54
Calcium pharco sirop

Beneficii:
Calciul se gaseste in mod natural in alimente, fiind astfel prezent in hrana zilnica. Acest mineral
este necesar corpului dumneavoastra pentru a-si mentine cresterea si dezvoltarea sanatoase.
Calciul este necesar desfasurarii multor functii normale ale corpului, in special pentru formarea
si mentinerea oaselor in buna stare de functionare.

Calcium Pharco sirop este un supliment alimentar cu calciu benefic ori de cate ori necesitatile
organismului sunt crescute, ca de exemplu la varsta a treia, cand exista posibilitatea pierderii
masei osoase, in sarcina sau alaptare, in perioada de crestere la copii si adolescenti pentru
fortifierea oaselor si a dintilor dar si in cazul expunerii la temperaturi mari, cand organismul
pierde calciu prin transpiratie.

Mod de administrare:
Adulti si varstnici: Doza zilnica recomandata este de 3 pana la 6 lingurite a cate 5 ml sirop
Calcium Pharco pe zi. Copii si adolescenti: Doza zilnica recomandata este de 2 pana la 4
lingurite a cate 5 ml sirop Calcium Pharco pe zi. Nou-nascuti: Dozele pentru nou-nascuti vor fi
recomandate de medicul pediatru sau medicul de familie. Siropul poate fi luat inainte, in timpul
sau dupa fiecare masa. Pentru nou-nascut, siropul poate fi amestecat cu o parte a laptelui cu
care este hranit.

Contraindicații:
Calcium Pharco contine 0,75 g zahar per lingurita (5 ml sirop). Pacientii cu diabet nu trebuie
sa consume acest produs. Suplimentele alimentare nu inlocuiesc o dieta variata si echilibrata si
un mod de viata sanatos. A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic. A nu se

55
lasa la

56
vederea si indemana copiilor mici. A se pastra la temperatura camerei, in ambalajul original. Nu
utilizati Calcium Pharco dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. Data de expirare se refera la
ultima zi a lunii respective. Produsul trebuie folosit maxim 1 an de la prima deschidere a
flaconului.

Compoziție:
Cantitate per 5 ml:
Glubionat de calciu - 1,8 g, echivalent cu 115,0 mg calciu elementar; excipienti: zahar,
stabilizator (sorbitol 70%), antiaglomeranti (propilenglicol, povidona K25), acidifiant (acid
citric), conservanti (metilparaben si propilparaben), aroma (ciocolata caramel), indulcitor
(zaharina), apa purificata.

Valoare nutritionala la 100 ml:

Valoare energetica 240 Kcal (1004,8 Kj); proteine totale 2,2 g; glucide totale 57g (din care
zaharuri 40,45g); lipide totale 0,28g; acizi organici 0,574g; fibre 0g; sodiu 0g; calciu 2,3g
(=287,5% DZR). Valoare nutritionala la 1 lingurita de sirop (5 ml): valoare energetica 12Kcal
(50,24 Kj); proteine totale 0,11g; glucide totale 2,85g (din care zaharuri 2,0225g); lipide totale
0,014g; acizi organici 0,0287g; fibre 0g; sodiu 0,00022g; calciu 0,115g (= 14,38%DZR).
Valoare nutritionala la 3 lingurite de sirop (15 ml): valoare energetica 36 Kcal (150,72Kj);
proteine totale 0,33g; glucide totale 8,55g (din care zaharuri 6,07g); lipide totale 0,042g; acizi
organici 0,0861g; fibre 0g; sodiu 0g; calciu 0,345g (= 43%DZR). DZR: Doza Zilnica
Recomandata conform HG nr. 685-2009 pentru modificarea si completarea HG nr.106-2002
privind etichetarea alimentelor.

Mod de prezentare:
120 ml.

57
Ferrum hausmann

Indicatii

Tratamentul carentei de fier latente (carenta de fier fara anemie) si a anemiei feriprive (carenta
de fier manifesta). Profilaxia carentei de fier in timpul sarcinii.

Mod de administrare
Doza si durata tratamentului depind de gravitatea carentei de fier.
Anemie feripriva: durata tratamentului este de aproximativ 3-5 luni, pana la normalizarea
valorilor hemoglobinei. Dupa aceea, tratamentul trebuie continuat cateva saptamani sau, in cazul
femeilor insarcinate, cel putin pana la sfarsitul sarcinii, cu dozare similara celei descrise pentru
carenta de fier fara anemie, pana la refacerea depozitelor de fier.
Carenta de fier fara anemie: tratamentul dureaza aproximativ 1-2 luni.

Copii cu varsta pana la 1 an: Anemie cauzata de carenta de fier: 2,5-5 ml/zi (25-50 mg fier);
Carenta de fier fara anemie.Copii cu varsta cuprinsa intre 1 si 12 ani. Anemie cauzata de
carenta de fier: 5-10 ml/zi (50-100 mg fier); Carenta de fier fara anemie: 2,5-5 ml/zi (25-50 mg
fier).
Copii cu varsta de peste 12 ani, adulti, femei care alapteaza

Anemie cauzata de carenta de fier: 10-30 ml/zi (100-300 mg fier); Carenta de fier fara anemie: 5-
10 ml/zi (50-100 mg fier). Anemie cauzata de carenta de fier: 20-30 ml/zi (200-300 mg fier);
Carenta de fier fara anemie: 10 ml/zi (100 mg fier); Profilaxie: 5-10 ml/zi (50-100 mg fier).

(-) In ceea ce priveste dozele mici, este posibil ca tratarea acestor afectiuni cu fier sub forma de
solutie orala picaturi (solutie orala picaturi Ferrum Hausmann) sa prezinte avantaje.
58
 Mod de administrare
Doza zilnica poate fi divizata in doze separate sau poate fi luata o singura data.
Produsul Ferrum Hausmann trebuie administrat in timpul unei mese sau imediat dupa aceasta.
Ferrum Hausmann poate fi amestecat cu sucuri de fructe si legume sau cu mancare pentru
bebelusi ori cu mancare din borcanele pentru copii. Colorarea usoara a amestecului nu afecteaza
gustul sucurilor/mancarii pentru bebelusi si nici eficacitatea Ferrum Hausmann.

In cazul unor concentratii de hemoglobina mai mici de 9 g/dl, pentru inlocuirea fierului trebuie
utilizate preparate parenterale de fier in care biodisponibilitatea fierului este mai ridicata.

Contraindicatii

Hipersensibilitate la complexul de hidroxid de fier (III) - polimaltoza sau la oricare dintre

excipienti. Supraincarcare cu fier, precum hemocromatoza sau hemosideroza.
Tulburari ale metabolismului fierului, precum anemie asociata intoxicatiei cu plumb, anemie
sideroacrestica sau talasemie. Anemii care nu sunt cauzate de carenta de fier, precum
anemie hemolitica sau anemie megaloblastica cauzata de carenta de vitamina B12.

Precautii

Informatii pentru diabetici: produsul contine 0,04 unitati de paine/ml.

Infectiile sau tumorile pot cauza anemie. Deoarece fierul poate fi utilizat numai dupa vindecarea
bolii principale, se recomanda efectuarea unei evaluari risc/beneficiu.
in timpul tratamentului cu Ferrum Hausmann poate aparea coloratia inchisa a fecalelor, fara
semnificatie clinica. Excipientii p-hidroxibenzoat de metil si p-hidroxibenzoat de propil pot
cauza reactii alergice (posibil intarziate). Ferrum Hausmann contine sorbitol. Pacientii cu
probleme ereditare rare asociate cu intoleranta la fructoza nu trebuie sa ia acest medicament.
Ferrum Hausmann contine sucroza. Pacientii cu probleme ereditare rare asociate cu intoleranta
la fructoza, malabsorbtia glucozei-galactozei sau deficienta de sucraza-izomaltoza nu trebuie sa
ia acest medicament. Sucroza poate dauna dintilor.

Acest medicament contine cantitati mici de etanol (alcool), adica mai putin de 100 mg per 30 ml.

Interactiuni medicamentoase

59
Deoarece fierul este legat sub forma unui complex, este putin probabil sa apara interactiuni
ionice cu componentele din alimente (fitina, oxalati, tanin etc.) sau cu alte medicamente
administrate concomitent (tetracicline, antiacide).

Administrarea concomitenta a fierului oral si parenteral trebuie evitata, deoarece absorbtia

fierului oral va fi inhibata in mod drastic. Deoarece testul Haemoccult (selectiv pentru
hemoglobina) pentru detectarea hemoragiilor oculte nu este influentat, tratamentul cu fier nu
trebuie intrerupt.

Sarcina si alaptarea
Nu sunt disponibile date din studiile clinice privind utilizarea Ferrum Hausmann la femeile
insarcinate, in primul trimestru de sarcina. Pana in prezent nu au existat rapoarte cu privire la
reactii adverse grave dupa administrarea de Ferrum Hausmann in doze terapeutice, pentru
tratarea anemiei pe durata sarcinii. Datele din studiile la animale nu au evidentiat niciun risc
pentru fat sau mama.
Studiile efectuate la femei gravide, dupa primul trimestru de sarcina, nu au evidentiat nicio
reactie adversa a Ferrum Hausmann sau Ferrum Hausmann plus acid folic la mama si/sau la nou-
nascut. Prin urmare, este putin probabil ca administrarea de Ferrum Hausmann sa aiba o
influenta negativa asupra fatului.

Trebuie avut grija atunci cand se administreaza femeilor aflate la varsta fertila care nu utilizeaza
masuri contraceptive, datorita riscului ca acestea sa fie in primele etape ale sarcinii.

Laptele matern contine in mod natural fier legat sub forma de lactoferina. Nu se stie ce cantitate
din fierul din complex trece in laptele matern. Este putin probabil ca administrarea de Ferrum
Hausmann la femeile care alapteaza sa provoace reactii adverse la sugar.
In timpul sarcinii si alaptarii, Ferrum Hausmann trebuie administrat numai dupa consultarea unui
medic. Se recomanda efectuarea unei analize a raportului beneficiu/risc.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Ferrum Hausmann nu are nicio influenta sau are o influenta neglijabila asupra capacitatii de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

60
 Reactii adverse posibile

Siguranta si tolerabilitatea Ferrum Hausmann au fost evaluate in numeroase studii clinice si

rapoarte publicate. Principalele reactii adverse la medicament, raportate in aceste studii, au
aparut in cadrul urmatoarelor trei clasificari pe aparate, sisteme si organe:
Aparate, sisteme si
organe Foarte frecvente
(≥1/10)
Frecvente (≥1/100, Mai putin frecvente (≥1/1.000, 2000 mg Fe/kg greutate corporala) si
asimilare controlata a fierului. Nu au fost raportate cazuri de intoxicare accidentala cu
consecinte fatale.

Compozitie

1 ml de sirop contine 10 mg de fier (III) sub forma de complex de hidroxid de fier (III) -
polimaltoza 35,7 mg.

Excipienti: Zahar, solutie de sorbitol 70% (necristalizabil), p-hidroxibenzoat de metil, p-

hidroxibenzoat de propil, etanol 96%, aroma (Cream Essence), hidroxid de sodiu, apa purificata.

Ambalaj

Cutie care contine un flacon cu 150 ml de sirop si o masura dozatoare

Pikovit

61
 Caracteristici

Pikovit sirop asigura necesarul de vitamine al organismului si este, de asemenea, folosit ca

supliment al unei diete alimentare deficitare. Pikovit este indicat, in special, copiilor cu: lipsa
apetitului alimentar (inapetenta); oboseala excesiva la scolari (surmenaj); supliment in terapia cu
antibiotice; supliment vitaminic, in special in timpul iernii si primaverii.

Pikovit sirop contine 9 din cele mai importante vitamine care intervin in reglarea a numeroase
procese biochimice din organism. Vitaminele din grupa B (B1, B2, B6, acidul pantotenic si
nicotinamida) intervin in metabolizarea carbohidratilor, lipidelor si proteinelor si in functionarea
sistemului nervos. Vitamina A este necesara pentru dezvoltarea celulelor epiteliale si pentru
sinteza pigmentului retinian. Vitamina D regleaza utilizarea calciului si face posibila
mineralizare corecta a oaselor si a dintilor. Vitamina C accelereaza absorbtia fierului si ia parte
la numeroase procese de oxido-reducere din organism.

Compozitie

5 ml sirop contin: Retinol, sub forma de palmitat de retinol (vitamina A) 900 U.I. Colecalciferol
(vitamina D3) 100 U.I. Acid ascorbic (vitamina C) 50 mg Clorhidrat de tiamina (vitamina B1) 1
mg Riboflavina (vitamina B2) 1 mg Clorhidrat de piridoxina (vitamina B6) 0,6
mg Cianocobalamina (vitamina B12) 1 µg Nicotinamida (vitamina PP) 5 mg D-pantenol
(dexpantenol) 2 mg Siropul contine, de asemenea, agar, tragacanta, zahar, glucoza lichida, aroma
ulei de portocale, aroma de grapefruit, aroma de portocale, polisorbat 80, acid citric monohidrat,
rosu de Ponceau 4R (E 124), benzoat de sodiu, apa purificata.

Dozare

Copii intre 1-3 ani: doza recomandata este de o lingurita (5 ml) sirop Pikovit, administrata oral
de 2 ori pe zi. Copii intre 4-6 ani: doza recomandata este de o lingurita (5 ml) sirop Pikovit,
administrata oral de 3 ori pe zi. Copii intre 7-14 ani: doza recomandata este de o lingurita (5 ml)
sirop Pikovit, administrata oral de 3-4 ori pe zi. Pikovit se administreaza dupa mese, ca atare
sau amestecat cu ceai, suc sau piure de fructe. ÃŽ n inapetenta, siropul se va administra zilnic
timp de 1 luna; pentru toate celelalte indicatii se va administra doar la nevoie. Flaconul trebuie
agitat inaintea administrarii siropului.

62
 Ambalare

Cutie cu un flacon din sticla bruna a 150 ml sirop si o lingurita dozatoare.

Efecte nedorite

Pikovit sirop nu produce reactii adverse atunci cand se administreaza in dozele recomandate. In
caz de alergie, se va intrerupe administrarea si se va consulta medicul sau farmacistul.

Contraindicatii

Nu trebuie sa luati Pikovit sirop daca sunteti hipersensibil (alergic) la oricare dintre
componentele produsului sau daca aveti hipervitaminoza A sau D. Sarcina si alaptarea Femeile
gravide si care alapteaza vor lua vitamine conform indicatiei medicului. Doza de vitamine
continuta in sirop este adaptata pentru copii. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje Pikovit nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Supradozaj Nu luati doze mai mari decat cele recomandate: administrarea indelungata a
unor doze foarte mari poate produce hipervitaminoza A sau D, desi posibilitatea supradozajului
este mica in cazul siropului Pikovit. Interactiuni inainte de a lua Pikovit sirop impreuna cu alte
vitamine, asocieri de vitamine si minerale si/sau minerale, consultati medicul dumneavoastra
sau farmacistul. Precautii 1 lingurita (5 ml) Pikovit sirop contine 3 g zahar. De aceea, acest
produs nu este recomandat diabeticilor. De asemenea, nu se administreaza in caz
de intoleranta congenitala la fructoza, sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza
sau deficienta de sucroza-izomaltaza. Pikovit contine benzoat de sodiu, care poata sa irite usor
tegumentele, ochii si mucoasele. De asemenea, poate sa creasca incidenta icterului la nou-
nascuti. Pikovit sirop se administreaza la copii sub 1 an numai la indicatia si sub supravegherea
medicului.

63
Sana-sol sirop

Sana-sol, sirop: 10 ml sirop conţine: substanţele active sunt: acetat de a-tocoferil (vitamina E) 6,0
mg, concentrat de vitamina A sintetică, forma uleioasă (vitamina A) 500 pg, concentrat de
colecalciferol, forma uleioasă (vitamina D3) 7,5 pg, nitrat de tiamină (vitamina Bi) 0,9 mg,
riboflavină (vitamina B2) 1,0 mg, clorhidrat de piridoxină (vitamina B6) 1,2 mg, nicotinamidă (
vitamina PP) 12 mg, dexpantenol 4,0 mg, acid folic 75 pg, acid ascorbic (vitamina C) 45 mg

Excipienţi : Sorbat de potasiu, sorbitol, agar, amestec de galactomanani, lecitina, trigliceride cu

lanţ mediu, acid citric monohidrat, ulei volatil de portocale, apă purificată.

Sano-sol conţine acetat de a-tocoferil (vitamina E) 6,0 mg, concentrat de vitamina A sintetică,
forma uleioasă (vitamina A) 500 pg, concentrat de colecalciferol, forma uleioasă (vitamina D 3)
7,5 pg, nitrat de tiamină (vitamina B1) 0,9 mg, riboflavină (vitamina B2) 1,0 mg, clorhidrat de
piridoxină (vitamina B6) 1,2 mg, nicotinamidă ( vitamina PP) 12 mg, dexpantenol 4,0 mg, acid
folic 75 pg, acid ascorbic (vitamina C) 45 mg, pentru 10 ml sirop. Sano-sol se prezintă sub formă
de sirop. Sano-sol este ambalat în flacon de poli etilenă de culoare neagră cu 250 ml sirop.

Grupă farmacoterapeutică: Alte preparate cu combinaţii de vitamine, combinaţii de

vitamine.

Indicaţii terapeutice: Se va administra pentru prevenirea deficienţelor de vitamine în

cazurile de carenţe nutriţionale mari, aport nutriţional insuficient sau când dieta nu este suficient
de variată pentru a corespunde nevoilor nutriţionale.

Nu luaţi Sana-sol dacă prezentaţi:

-hipersensibilitate la oricare dintre componenţii produsului.

-hipervitaminoze cu vitaminele din compoziţia produsului sau prezenţa unor condiţii

64
favorizante pentru producerea acestor hipervitaminoze.

-hipercalcemie, hipercalciurie, litiază calcică.

-hiperparatiroidism primar.

-afectări ale funcţiei renale

Aveţi grijă deosebită cu Sana-sol

Informaţi medicul dumneavoastră în legătură cu orice fel de probleme medicale pe care le aveţi
sau pe care le-aţi avut şi despre orice alergie. Dacă sunteţi însărcinată sau dacă alăptaţi.

A nu se administra odată cu alte preparate care conţin vitaminele din compoziţia produsului
decât după stabilirea dozelor recomandate, pentru fiecare din acestea. Se recomandă prudenţă
în cazul afectării funcţiei renale. În caz de aport de calciu este necesar un control regulat al
calciuriei. Datorită unui efect uşor stimulant al vitaminei C este preferabil ca produsul să nu fie
administrat la sfârşitul zilei. Datorită conţinutului în vitamina C se recomandă prudenţă în cazul
administrării produsului la pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază.

Sana-sol conţine sorbitol. La administrarea conform cu recomandările de dozare fiecare doză (10
ml) conţine 5 g sorbitol. Sorbitolul poate determina disfuncţie gastrică şi diaree iar produsul nu
este recomandat în cazul intoleranţei ereditare la fructoză.

Sarcina

Produsul poate fi utilizat în timpul sarcinii dacă doza recomandată nu este depăşită. În timpul
sarcinii depăşirea dozei recomandate, poate produce reacţii adverse la făt şi respectiv la nou
născut.

Alăptarea

Produsul poate fi utilizat în timpul alăptării dacă doza recomandată nu este depăşită. În timpul
alăptării depăşirea dozei recomandate, poate produce reacţii adverse la nou născut.

Cum se utilizează Sana-sol

Pentru copii cu vârsta mai mică de 3 ani, doza recomandată este de 7,5 ml (1,5 linguriţe) zilnic.

65
Pentru copii cu vârsta mai mare de 3 ani, adulţi şi vârstnici doza recomandată este de 10 ml (2
linguriţe) zilnic.

Flaconul trebuie agitat înainte de utilizare.

Dacă aţi utilizat mai mult Sana-sol decât ar trebui

Majoritatea vitaminelor din complexul B şi vitamina C (vitamine hidrosolubile), nu rămân în

organism; se excretă. De obicei ele nu sunt toxice în cantităţi relativ mari.

Vitaminele A, D şi E (vitamine liposolubile), se pot acumula în organism şi pot produce efecte

toxice la ingerarea unor cantităţi mari în decursul unor perioade mai îndelungate în special la
copii.

Administrarea unui flacon poate determina diaree, eritem cutanat şi oboseală şi ameţeală la
copii. În caz de supradozaj, se va întrerupe administrarea produsului.

Reacţii adverse posibile

Nu sunt cunoscute în cazul administrării conform recomandărilor. Orice reacţie adversă apărută
în timpul tratamentului, trebuie să ridice suspiciunea unui supradozaj şi este necesară
întreruperea administrării acestuia.

Cum se păstrează Sana-sol

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în
ambalajul original. După deschidere flaconul se va păstra la 2-8°C (în frigider). A nu se lăsa la
îndemâna copiilor.

66
Rhinathiol

Indicatii:
In tratamentul afectiunilor cailor respiratorii care sunt insotite de anomalii ale mucusului, in
special: Pneumologie: bronsite, traheobronsite. O.R.L.: rinite, rinofaringite, otite seromucoase.

Doze si mod de administrare:

Rhinathiol 2% este un sirop cu gust de zmeura, adaptat tratamentului la copii. Doza obisnuita:
Sugari si copii sub 5 ani: o lingurita de 1-2 ori pe zi. Copii peste 5 ani: o lingurita de 3 ori pe zi.
in caz de otite seromucoase doza poate fi, eventual, dublata. Durata de tratament recomandata:
in afectiunile cailor respiratorii: 8-10 zile; in afectiunile recidivante ale sferei O.R.L. sau
bronhice: 10 zile - 3 saptamani, repetat de mai multe ori pe an.

Precautii:
La copiii diabetici se va tine cont de cantitatea de zahar per doza: 3,5 g zaharoza la o lingurita.

Reactii adverse:
Rare, sunt in general fenomene digestive: gastralgii, greturi, care dispar odata cu reducerea
posologiei.

Compozitie:
Carbocisteina 2 g; parahidroxibenzoat de metil 0,15 g; zaharoza 70 g; excipienti de aroma
(fromboise si cerise) si culoare (Rosu Cochenille A) q.s.p. 100 g.

Actiune:

67
Majoritatea afectiunilor bronhiilor si ale sferei O.R.L. sunt insotite de perturbari ale secretiilor
locale (secretii ale mucoasei respiratorii). Mucusul, protector fiziologic al mucoasei, care in mod
normal este limpede si fluid, devine mai abundent, gros, vascos si aderent. Aceasta
supravascozitate antreneaza o staza a secretiilor, factor de suprainfectie. Rhinathiol 2% pentru
copii - este un mucolitic, diminueaza vascozitatea patologica a mucusului, il fluidifica si permite
astfel eliminarea sa, favorizand procesul de vindecare. Rhinathiol 2% pentru copii - este un
mucoregulator. Permite o mai buna regenerare a mucoasei lezate.

Aerius

Substanta activa este desloratadina 0,5 mg/ml.

Alte ingrediente ale siropului sunt: propilenglicol, sorbitol, acid citric anhidru, citrat de so
diu, benzoat de sodiu, edetat disodic, apa purificata, zahar, aroma naturala si artificiala (guma de
mestecat) si colorant portocaliu E110.

Aerius sirop este disponibil in flacoane de 30, 50, 60, 100, 120, 150, 225 si 300 ml, inchise cu
capac, prevazut cu sistem de siguranta pentru copii. Cutia mai contine si o
lingurita dozatoare inscriptionata pentru doze de 2,5 si 5 ml. Nu vor fi comercializate toate
marimile de ambalaj.

Aerius sirop este un medicament antialergic, care nu va produce somnolenta. Va ajuta sa

controlati reactia alergica si simptomele acesteia.

68
Aerius sirop amelioreaza simptomele asociate cu rinita alergica (de exemplu febra fanului,
alergia la praf), precum stranutul, .secretia abundenta sau senzatia de mancarime nazala,
senzatia de mancarime la nivelul palatului, precum si senzatia de mancarime si inrosirea ochilor
sau lacrimarea.

Aerius este utilizat, de asemenea, pentru ameliorarea simptomelor asociate urticariei idiopa
tice cronice, cum ar fi senzatia de mancarime si papulele urticariene.
Ameliorarea acestor simptome dureaza o zi intreaga si va permite sa va
reluati activitatile normale cotidiene si somnul.

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI

Nu luati Aerius daca sunteti hipersensibil (alergic) la desloratadina, la loratadina sau la

oricare dintre celelalte ingrediente ale Aerius, in special la colorantul E110.

Nu administrati Aerius sirop copiilor cu varsta sub 1 an.

Sarcina:

Daca sunteti gravida, nu este recomandata utilizarea Aerius sirop.

Intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul inainte de a lua orice alt medicament in timpul
sarcinii.

Alaptare:

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului inainte sa folositI orice medicament.

Daca alaptati, nu se recomanda sa folositi Aerius sirop.

Conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor

La doza recomandata, nu este de asteptat ca Aerius sa va cauzeze amorteala sau sa fiti mai putin
atent. Totusi, foarte rar unii oameni pot avea amorteala, ce le poate afecta capacitatea de a
conduce autovehicule sau folosi utilaje.

Informatii importante privind unele din ingredientele Aerius:

69
Nu trebuie sa luati Aerius sirop daca sunteti alergic la agentul colorant E110.

Aerius sirop contine zahar si sorbitol. Daca medicul dumneavoastra v-a spus ca aveti intol eranta
la anumite zaharu ri, contacta ti medicul inainte de a lua acest produs medicamentos.

CUM SA LUATI AERIUS

· Copii in varsta de 1 pana la 5 ani: luati 2,5 ml (1/2 dintr-o lingurita de 5 ml) sirop, o data
pe zi.

· Copii in varsta de 6 pana la 11 ani: luati 5 ml (1 lingurita de 5 ml) sirop, o data pe zi.

· Adulti si adolescenti (12 ani si peste): luati 10 ml (2 lingurite de 5 ml) sirop, o data pe zi.

Inghititi doza de sirop, iar apoi beti putina apa. Puteti sa luati acest medicament cu sau fara
alimente. Luati siropul atat timp cat v-a spus medicul dumneavoastra.

EFECTE SECUNDARE POSIBILE

La majoritatea copiilor si adulti reactiile adverse au fost similare cu cele produse de o solutie
sau un drajeu ce contine zahar. Cu toate acestea,reactii adverse frecvente la copiii au fost
diareea, febra si insomnia,in timp ce la adulti oboseala, senzatia de gura uscata si durerile de
cap au fost raportate mai frecvent decat in cazul administrarii unui drajeu de zahar.

Deasemenea, au fost raportate foarte rar cazuri de palpitatii, accelerarea batailor inimii, dureri
abdominale, greata (stare de rau general), varsaturi, senzatie de disconfort abdominal, diaree,
ameteala, somnolenta, imposibilitate de a dormi, durere musculara, inflamatia ficatului si
valori anormale ale testelor functionale hepatice.

Daca observati orice alte efecte secundate va rugam sa informati medicul dumneavoastra sau
farmacistul.

CUM SE PASTREAZA AERIUS

A nu se lasa la indemana si la vederea copiilor. A se pastra la temperaturi sub 30°C. A se pastra

in ambalajul original. A nu se folosi dupa data de expirare indicata pe flacon.

70
Claritine

Compozitie: Loratadina.

Actiune: Antihistaminic triciclic eficace cu durata lunga de actiune si cu activitate

periferica selectiva antagonista la nivelul receptorilor H1.

Indicatii: In rezolvarea simptomelor asociate rinitei alergice, cum ar fi stranutul,

rinoreea, pruritul nazal, precum si pruritul si usturimea oculara. Claritine este de asemenea
indicat in rezolvarea semnelor si simptomelor urticariei cronice si altor afectiuni alergice
dermatologice.
Dozare si mod de administrare: Adulti si copii peste 12 ani: 1 tableta de Claritine sau 2 lingurite
de sirop o data pe zi. Greutate corporala mai mica sau egala cu 30 Kg: 1/2 tableta sau 1
lingurita de sirop o data pe zi.

Interactiuni: Studiile care au urmarit performantele psihomotorii ale pacientilor care au

consumat alcool concomitent cu administrarea de loratadina au demonstrat ca aceasta nu
potenteaza efectele alcoolului.

Reactii adverse: Reactiile adverse ale Claritine sunt comparabile cu ale placebo-ului. In
urma studiilor clinice s-a demonstrat ca loratadina nu prezinta proprietati sedative sau
anticolinergice semnificative. Oboseala, sedarea si cefaleea sunt simptome rare.

Contraindicatii: La pacientii care prezinta hipersensibilitate la una dintre componentele

sale.

71
 Precautii: Nu au fost inca stabilite siguranta si eficacitatea administrarii de Claritine la
copii sub 2 ani. De asemenea, nu a fost stabilita siguranta utilizarii de Claritine in cursul sarcinii.

Forma de prezentate: Claritine sirop: sticlute a cate 120 ml.

Conditii de pastrare: A se pastra la o temperatura cuprinsa intre 20 si 30 grade Celsius.

Ketof

Indicatii

Tratamentul preventiv al astmului bronsic, in special cand se asociaza cu simptome

necaracteristice.
Ketof nu este indicat in tratamentul episoadelor acute ale astmului bronsic.

Ketof se utilizeaza in prevenirea si tratamentul tulburarilor sistemice alergice

- Urticarie cronica (leziuni la nivelul pielii asociate cu mancarime)
- Dermatita atopica (leziuni caracteristice la nivelul pielii)
- Rinita si conjunctivita alergica (inflamatie a mucoasei nazale si inflamatie alergica
a conjunctivei)

Mod de administrare

72
 Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a recomandat medicul
dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu
sunteti sigur.

Copii cu varsta intre 6 luni si 3 ani

Se administreaza o jumatate de lingurita dozatoare a 2,5 ml (echivalentul a 0,5 mg ketotifen)
Ketof,dimineata si seara.

Adulti, adolescenti si copii cu varsta peste 3 ani

In primele 3-4 zile de tratament se administreaza 1 lingurita dozatoare a 5 ml (echivalentul a 1
mg ketotifen) Ketof, seara. Ulterior se administreaza 1 lingurita dozatoare a 5 ml (echivalentul a
1 mg ketotifen) Ketof, dimineata si seara. Daca este necesar, doza pentru copii cu varsta peste 10
ani si adulti poate fi crescuta pana la maxim doua lingurite dozatoare a 5 ml (echivalentul a 2 mg
ketotifen) sirop, dimineata si seara.
Din cauza lipsei studiilor farmacocinetice la pacientii cu insuficienta a ficatului sau a rinichilor,
nu se pot face recomandari speciale de dozaj la aceasta grupa de pacienti.
Siropul poate fi administrat nediluat, cu lichid (de exemplu ceai sau suc de fructe).

Cutia contine o lingurita dozatoare a 5 ml cu gradatii la 1,25 ml si 2,5 ml.

Deoarece eficacitatea nu trebuie asteptata mai devreme de o durata a terapiei de 8-12 saptamani,
tratamentul trebuie continuat pentru o perioada adecvata. Reducerea dozelor medicamentelor
administrate concomitent se va face numai dupa aceasta perioada. Nu exista restrictii speciale cu
privire la durata de administrare.

Contraindicatii

Nu utilizati Ketof
- daca sunteti hipersensibil (alergic) la ketotifen sau la oricare dintre celelalte componente
ale acestui
medicament;
- daca ati avut anterior convulsii sau epilepsie.

Precautii

73
 Pe parcursul tratamentului cu ketotifen s-au raportat convulsii. Deoarece ketotifenul
scade pragul convulsivant, acesta este contraindicat la pacientii cu antecedente de
epilepsie.

In cazul tratamentului pe termen lung cu ketoprofen, intreruperea medicamentelor

antiastmatice cu rol profilactic si simptomatic nu trebuie realizata brusc. Acest lucru este valabil
in cazul medicamentelor corticosteroide sistemice, datorita posibilitatii prezentei insuficientei
corticosuprarenaliene la pacientii steroid-dependenti; in aceste cazuri recuperarea catre un
raspuns suprarenalian normal la stres poate dura pana la 1 an.

In cazuri rare s-a observat o scadere reversibila a numarului plachetelor sanguine la

pacientii carora li se administreaza concomitent ketotifen si antidiabetice orale. Prin urmare, se
recomanda determinarea numarului de trombocite la pacientii carora li se administreaza
concomitent antidiabetice orale.

Sarcina si alaptarea Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru

recomandari inainte de a lua orice medicament.

Sarcina
Desi ketotifenul nu are efect asupra sarcinii si a dezvoltarii peri- si post-natale in dozele folosite
la animale, nu a fost stabilita siguranta utilizarii acestuia la om. Prin urmare ketotifenul nu
trebuie utilizat la femeile gravide, cu exceptia cazului in care este absolut necesar, iar
beneficiile depasesc riscurile potentiale.

Alaptarea
Ketotifen trece in laptele matern la sobolan. Se presupune ca acest medicament se excreta, de
asemenea, in laptele matern la om, prin urmare mamele care alapteaza nu trebuie sa utilizeze
ketotifen.

Fertilitatea
Tratamentul la sobolanii masculi carora li s-a administrat o doza orala toxica de ketotifen
(50 mg/kg/zi) timp de 10 saptamani inainte de imperechere a determinat scaderea fertilitatii,
insa fertilitatea la om nu a fost afectata la dozele recomandate. Fertilitatea, precum si
dezvoltarea prenatala, sarcina si alaptarea la femelele de sobolan nu au fost afectate sever in
urma tratamentului cu ketotifen la doze orale de pana la 50 mg/kg/zi.
74
 Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca acestea nu
apar la toate persoanele.

Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la administrarea ketotifen:

Frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 10 utilizatori):
- agitatie,
- iritabilitate,
- insomnie,
- nervozitate.

Mai putin frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 100 utilizatori):

- inflamatia vezicii urinare,
- uscaciunea gurii,
- ameteli.

Rare (afecteaza mai putin de 1 din 1000 utilizatori):

- crestere in greutate,
- stare de moleseala.

Foarte rare (afecteaza mai putin de 1 din 10000 utilizatori):

- eruptii cutanate severe,
- eruptii cutanate cu ulceratie si durere sau descuamare,
- inflamatia ficatului,
- cresterea nivelului enzimelor hepatice.

Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile):

- convulsii,
- somnolenta,
- durere de cap,
- senzatie de rau digestiv (greata),
- stare de rau digestiv (varsatura),
- diaree

75
- eruptii cutanate tranzitorii
- eruptii cutanate tranzitorii uneori supranivelate si insotite sau nu de mancarime (urticarie).

76
 Concluzii

Siropurile, la fel ca alte medicamente, se elibereaza fie pe baza de prescriptie medicala,

fie fara prescriptie medicala, in functie de natura substantei active.

Cunostintele de specialitate asupra substantelor active din siropuri si asupra rolului lor,
cat si participarea directa la prepararea lor sub supravegherea farmacistului, ii permit asistentului
de farmacie recomandari terapeutice.

Pentru solicitarea de sirop fara reteta,asistentul de farmacie poate recomanda un anume

tip, in functie de simptomele prezentate de bolnav. In aceste conditii este necesar ca intre
asistentul de farmacie si bolnav sa aibe loc un dialog care trebuie canalizat, in termeni cat mai
precisi, asupra cauzelor existete, astfel incat recomandarea sa fie cat mai eficienta.

Asistentul de farmacie are indatorirea de a specifica pe flacon modul de administrare, cat

mai clar si concis pentru atentiona pacientul asupra unor posibile reactii adverse.

Necesitatea de a se recomanda la noile informatii referitoare la medicamente, la noile

aparitii pe piata farmaceutica interna si internationala, este strict necesara pentru asistentul de
farmacie, deoarece acesta trebuie sa fie la curent cu toate noutatile din domeniu.

Intrucat eliberarea medicamentelor are drept persoana de prima linie pe sistentul de

farmacie, atitudinea acestuia trebuie sa inspire bolnavului profesionalism si siguranta cu impact
direct asupra increderii acestuia in tratamentul recomandat.

77
 Bibliografie

1. www.studfiles.net
2. www.academia.edu
3. Nicoleta Cristea - ,,Farmacologie generala’’ , Editura Didactica si
Pedagogica, 1998.
4. Vasile Stanescu - ,,Tehnica farmaceutica’’ , Editura Medicala, 1998.
5. Vicas Laura Gratiela - ,,Tehnica farmaceutica’’ , Editura universității din
Oradea, 2006.
6. Farmacopeea Romana Editia a-X-a.
7. Memomed 2016.

78
79