EVOLUȚIA ISTORICĂ A RETORICII

Disputa despre decadența

Retorica se bazează pe greci,
care erau caracterizați de un
sistem democratic în care ideile
erau liber exprimate.
Platon: Dialectica este metoda
de deducție tipică filozofiei și
științei, retorica este o metodă de
persuasiune.
Aristotel: Dialectica este o
metodă de dispută pentru a
ajunge la concluzii, retorica un
instrument de convingere în
aceste dispute.
Este dat primul tratat de retorica:
retorica este impartita in 5 parti:
inventio, dispozitio, elocutio,
memorie si actio.
Dicția, gândirea, actoria și vocea
sunt studiate în detaliu.
Se observă diferite alternative
formale de discurs
oratoriei. Pe acest plan, Tertulian în
apologetium- ul său oferă cea
 Marco Fabio Quintiliano.
mai puternică rechiziție împotriva
Compilare a diverselor teorii
metodelor iscoditoare.
antice în scopul reconcilierii
punctelor de vedere.
Nivelul comunicării constă în
 Cornelius Tacitus: scrie transmiterea mesajului creștin
dialogul vorbitorilor, declinul întruchipat în sfintele scripturi.
vorbirii în public se datorează
calității proaste a sistemului de
învățământ și dispariția libertății
politice.

secolul al V- secolul al II- secolul I

467 î.Hr 427 î.Hr 90 î.Hr secolul I î.Hr Evul mediu Evul mediu 400 d.Hr
lea î.Hr lea î.Hr d.Hr

Protagoras dezvoltă teoria
antitezei, arătând că o singură
problemă are două puncte de
vedere.
Este dată prima identificare a
resurselor formale ale retoricii.
Sistemul retoric al lui Hermagora,
care a fost influențat de școala
eclectică, este considerat
legătura dintre retorica greacă și
retorica romană.
Clasifică discursurile în 2 tipuri:
raționale și juridice.
Reelaborare a retoricii grecești,
vorbitori care și-au publicat
discursurile cu cuvinte politice și
morale.
Retorica lui Cicero: vorbitorul
trebuie să aibă cultură și
pregătire enciclopedică
Prima carte în latină de
Retorică.xº
Apologetica: apărarea creștinului
împotriva acuzațiilor și
neînțelegerilor păgânilor.
Sermo humilis, exaltarea celor
umili. Dialectica celor smeriți se
naște din esența revelației:
întruparea Cuvântului divin în
omul smerit. Adevărul gol al
scripturilor în fața împodobitului
în cuvântul păgânului.
Sfântul Augustin din Hipona:
unirea a două tradiții:
hermeneutica biblică și retorica
păgână.
Ea ridică trei niveluri de
discursuri: stil umil, stil mediu și
stil înalt, care trebuie folosite în
aceeași predicare.
Anicio Manlio Torcuato Severino
Boecio: face o traducere a
organomului aristotelic, are o
influență ciceroniană întrucât
face câteva comentarii la cartea
a patra a lui Cicero unde ridică
diferența dintre teză și ipoteză ,
teza decurge dialectic și ipoteza
produce lungă și continuă
discursuri.
secolul al secolul al
V-lea d.Hr V-lea d.Hr
Marciano Capella: Distinge
introducerea a șapte arte liberale
care sunt: gramatica, dialectica,
retorica, geometria, aritmetica,
astronomia și muzica.
Elio Donato, considerat
„grammaticus urbis Romae ”, a
afirmat că reglementările pentru
scrierea corectă includ și
preceptele pentru scrierea orată.
În aceste secole ia naștere un tip
specific de retorică, retorica
epistolară; opinia sau dictarea
unei scrisori, este o clasă de
retorică care ia naștere la
sfârșitul secolului al XI-lea în
mănăstirea Montecasino datorită
a două lucrări ale lui Alberico
intitulate: Flori de retorică , care
se ocupa de podoaba stilistică a
literelor și Breviarul . , dedicat
documentelor epistolare.
secolele al
secolele al
XV-lea, al
XI-lea și al
XVI-lea și al
XII-lea d.Hr
XVII-lea
Ascensiunea retoricii ca o
consecință a redescoperirii
(umaniste) a clasicilor. Miguel
Salinas și retorica în limba
spaniolă (1521)
A existat o dezbatere largă în
jurul relației dintre retorică și
dialectică. Unii autori au apărat
supunerea celui de-al doilea față
de primul, iar alții independența
ambelor discipline.
Începe o anumită decadență a
retoricii, de vreme ce în rândul
tuturor se ridică un stil predicător
și dens, cu scopul de a uimi
publicul.
Francis Bacon recunoaște
importanța retoricii în viața
publică și politică, deoarece
scopul acesteia este de a
convinge ascultătorii.
secolele al
Secolul
XVII-lea și
XVIII
al XVIII-lea
Discursul metodei lui Descartes
este consacrat între separarea
discursului științific și discursul
retoric; retorica ca metodă este
progresiv discreditată, deși
supraviețuiește academic în
universități.
George Campbell (The
Philosophy of rhetoric)
desfășoară o retorică politică
menită să convingă publicul prin
vivacitatea ideilor să mențină
interesul.
Există o noutate în conceperea și
folosirea retoricii, adică în
literaturarea retoricii, în acest
sens, noile posibilități de tipărire
și distribuire a periodicelor,
cuvântul scris are o importanță
mai mare decât exprimarea
orală.
Secolul
al XIX-lea
douăzeci
Civilizația devine audiovizuală.
În acest secol, televiziunea,
publicitatea și propaganda
protagonesc, retorica clasică
axată pe persuasiunea audienței
este redusă.
Secolul al XX-lea este condus de
noi teorii lingvistice, cum ar fi
pragmatica și curente de gândire
bazate pe știință, cum ar fi
psihologia.