Sei sulla pagina 1di 74

MARIA NELLA COMUNITÀ UMANA:

«NUOVA EVA»

di Domenico Bertetto

INTRODUZIONE
Il nostro convegno è destinato a «marianizzarci», ossia a farci crescere nella
conoscenza, nell'amore e nel servizio di Maria, per «cristianizzarci», ossia per vivere
meglio la vita cristiana e così «divinizzarci», perché Gesù ci conduce al Padre nello
Spirito.
Per questo il nostro cammino procede in modo chiaro e logico. Abbiamo visto
Maria nella comunità diIsraele, come nuova Figlia di Sion, perché Maria è il culmine
materiale e spirituale di Israele; tutte le generazioni del popolo ebreo sono
destinate a darci Maria, la più santa tra i poveri di Iahve; da lei nasce il Salvatore
che ci dà il nuovo popolo di Dio. In Maria pertanto la Sinagoga diventa Chiesa e
avviene il passaggio dall'Antico al Nuovo Testamento.
Col fiat di Maria abbiamo già la Chiesa nelle sue componenti essenziali: vi è
infatti nel grembo verginale di Maria il Capo della Chiesa, Gesù Cristo, e Maria
concentra in sé tutto il corpo ecclesiale, inserito vitalmente nel Capo mediante la
fede. Mai la Chiesa è stata cosi una, santa, aperta alla cattolicità e allo zelo
apostolico come quando era tutta concen-trata in Maria ed aveva il volto di Maria.
Poi la Chiesa cresce con l'adesione vitale di S. Giuseppe, Elisabetta, Zaccaria, S.G
iovanni Battista, i pastori di Betlemme, i Magi, i primi discepoli; Gesù pensa ad
organizzarla, ad arricchirla dei mezzidi salvezza, la conquista col suo sangue sul
Calvario (cf At 2(),28), la anima del suo Spirito a Pentecoste ed ora dalla sua sede
gloriosa continua a dirigerla e ad animarla nel suo cammino salvifico fino alla sua
seconda venuta. E Maria è pure attivamente inserita nel misteto della Chiesa, come
abbiamo ascoltato nella seconda relazione magistrale: Maria nella comunita
ecelesiale, come Madre della Chiesa.
Siamo ora alla terza relazione, che si aggiunge e completa logicamente le
precedenti. La Chiesa è destinata a conquistare tutta la famiglia umana per renderla
famiglia di Dio. Ma questo non è ancora raggiunto. La comunità umana precede la
Chiesa e si estende oltre la Chiesa. Eppure è destinata alla Chiesa ed è termine
adeguato dell'opera salvifica di Cristo che è morto per tutti, (cf 2 Cor 5,15) e della
volontà salvifica del Padre che vuole che tutti siano salvi, (cf 1 Tim 2, 5 ss). Quindi
anche Maria, quale nuova Eva in unione con Gesù nuovo Adamo, è inserita nella
famiglia umana e vi esercita il suo influsso di Madre dei viventi, quale collaboratrice
della salvezza universale di Cristo. Ecco il mio affascinante tema: Maria nuova Eva
nella comunità umana.
Mi aiuti lei a presentarvelo in maniera conveniente e fruttuosa.

I - GESÙ NUOVO ADAMO

Per poter presentare e capire i rapporti di efficienza materna salvifica di Maria


con la famiglia e comunità umana u niversale, quale nuova Eva, dobbiamo rifarci a
Gesù Cristo nuovo Adamo.
Il Verbo Incarnato, fin dal primo istante dell'Incarnazione, è costituito nuovo
Adamo, che ricapitola in sé tutta l'umanità decaduta e la santifica con la
consacrazione ontologica dell'unione personale col Verbo e poi con tutti i misteri
della salvezza fino all'Ascensione gloriosa alla destra del Padre. (Gesù, infatti,
compie tali misteri salvifici come rappresentante dell'umanità, che quindi è già
associata al suo Salvatore nell'opera stessa della salvezza e perciò è già
radicalmente salvata.
1. Questa dottrina mirabile si attinge anzitutto dalla s. Scrittura. S. Luca nella sua
genealogia fa risalire Gesù fino ad Adamo, quasi per far capire che è nuovo Adamo
(cf Lc 3,1 ss.).
S. Paolo, soprattutto, presenta Gesù come nuovo Adamo, che diventa solidale
con la nostra miseria (cf 2 Cor 5,21), diventa peccato, ossia responsabile dei nostri
peccati, si sottomette alla schiavitù della legge (cf Gal 4,4), per renderci solidali con
la sua santità e giustizia (cf Rm 5,12 ss.). Come il primo Adamo con la sua
disobbedienza ci ha perduti, perché eravamo ricapitolati in lui, solidali con lui e per
questo la potenza del male e la potenza della morte si sono rovesciate sull'umanità,
secondo la plastica personificazione paolina; così Gesù, secondo Adamo, ci ha
ricapitolati in sé, assumendo la nostra natura; ha vinto in se stesso il peccato con la
sua obbedienza, esercitata fin dall'inizio (cf Eb 10,5 ss.), e da lui la potenza della
grazia, della giustizia e della santità si è riversata su di noi: dove abbondò il delitto,
sovrabbondò la grazia (Rm 5,20).
In maniera del tutto esplicita S. Paolo aggiunge: «Il primo uomo Adamo divenne
un essere vivente ma l'ultimo Adamo divenne spirito datore di vita» (1 Cor 15,45).
«Egli (il Padre) ci ha fatto conoscere il mistero della sua volontà secondo quanto
nella sua benevolenza aveva in lui (Cristo) prestabilito per realizzarlo nella pienezza
dei tempi: il disegno cioè di ricapitolare (anakefalaiósasthai) in Cristo tutte le cose,
quelle del cielo come quelle della terra» (Ef 1,9-10).
Perciò, alla luce della s. Scrittura si può ritenere che già nell'Incarnazione
abbiamo la santificazione della natura umana, assunta dal Verbo; in essa Dio ha
riformato la dignità umana in modo più mirabile che non sia avvenuto nella
creazione (mirabilius reformarsti), come ci dice la liturgia. E in quella natura umana,
assunta dal Verbo, è già, in certo modo, santificata tutta la famiglia umana, in essa
rappresentata e contenuta, dopo che Maria, la persona più qualificata della famiglia
umana, ebbe dato il suo «sì» a quel mistico connubio tra il Verbo e l'umanità. Il
Padre ormai vede l'umanità nel Figlio prediletto, in cui ha posto tutte le sue
compiacenze. Il Figlio prediletto ormai fa parte dell'umanità.
Il «grande sacramento della pietà», ossia il disegno salvifico di Dio, che è Gesù
stesso, dovrà poi esplicarsi nel corso della sua vita terrena, secondo i piani divini (cf
1 Tim 3,16 ss.), nei vari misteri salvifici fino all'Ascensione. Ma essendo Gesù il
nuovo Adamo, si può affermare che noi eravamo presenti in lui nel compimento dei
misteri della salvezza, che perciò sono anche i nostri misteri; e quindi la sua
concezione santa e senza peccato è la nostra concezione spirituale, ossia la nostra
nuova vita purificata dal peccato; la sua nascita verginale è la nostra nascita alla
figliolanza divina; la sua morte è la nostra morte al peccato; la sua glorificazione è la
nostra glorificazione; siamo convivificati, conresuscitati, conglorificati con lui,
nostro capo, in cui siamo ricapitolati e contenuti. È il significativo e mirabile
insegnamento paolino e scritturistico (cf Ef 2,4-ó; Eb 3,14; 9,24).
Quanto è attuato ed effettuato dopo l'Incarnazione e che i libri sacri del nuovo
Testamento affermano, è già preannunziato nei libri sacri dell'antico Testamento,
negli annunzi profetici del Salvatore universale di tutte le génti, che attraversano
come fiaccola sempre più luminosa tutta la rivelazione divina dell'antica Alleanza.
Ne offrirò qualche saggio parlando della documentazione biblica di Maria nuova
Eva.
2. La dottrina della ricapitolazione dell'umanità in (Cristo, nuovo Adamo, e della
santificazione oggettiva dell'umanità per la stessa unione ipostatica e poi per gli
altri misteri salvifici di Cristo, è familiare ai Padri della Chiesa: si tratta infatti di
verità rivelata esplicitamente nella s. Scrittura, che i Padri tramandano ed
esplicitano ulteriormente. È la cosiddetta redenzione fisico-mistica, in forza
dell'lucarnazione, che consacra la natura umana assunta, in cui tutti siamo
ricapitolati. Questa dottrina è molto cara ai Padri Orientali, ma si trova anche
presso i Padri Occidentali1.

Ci dobbiamo limitare a qualche saggio.


S. Ireneo scrive:
Cristo ricapitolò tutte le cose, ingaggiando battaglia e sconfiggendo il
nostro nemico, che all'inizio ci aveva fatti schiavi in Adamo,
schiacciandogli la testa secondo quello che Dio disse al serpente, e che il
Genesi ci riferisce: Io porro inimicizia tra te e la donna, tra la tua stirpe e la
sua stirpe; questa tischiaccera la testa e ta le insidierai il calcagno (Gen 3
,15). Era preconizzato, infatti, a schiacciare la testa al serpente colui che
sarebbe dovuto nascere da una donna vergine, a somiglianza di Adamo.
Quegli è la discendenza di cui parla l'apostolo nella lettera ai Galati: la
legge fu aggiunta per le trasgressioni fino alla venuta della discendenza
per la quale era stata fatta la promessa (Gal 3,19).
Ancora più chiaramente egli si esprime nella stessa lettera, con queste
parole: Quando venne la pienezza del tempo, Dio mando il Figlio S?`o,
nato da donna (Gal 4,4). Il nemico non sarebbe stato vinto secondo
giustizia, se l'uomo che lo vinse non fosse nato da una donna. Per mezzo
di una donna il serpente da principio dominò l'uomo, opponendosi al bene
dell'uomo. Per questo anche il Signore si professa figlio dell'uomo,
ricapitolando in se stesso quel primo uomo dal quale, subito dopo, fu fatta
la donna. Per questo, come la nostra specie precipitò nella morte per
causa di un uomo vinto, così per merito di un uomo vincitore risorgiamo di
nuovo alla vita; e come la morte ricevette la palma della vittoria, contro di
noi, per mezzo di un uomo, così noi riceviamo di nuovo la palma della
vittoria, contro la morte, per mezzo dell'uomo Crist»2.
«Come la sostanza del primo uomo, Adamo, fu tratta dalla terra non
lavorata e ancora vergine - Dio non aveva ancora fatto piovere e l'uomo
non aveva lavorato la terra (Gen 2,5) - e fu plasmato dalla mano di Dio,
cioè dal Verbo di Dio - tutto e stato fatto per mezzo di lui (Gv 1, 3) - e il
Signore prese del fango dalla terra e plasmò l'uomo, così, per ricapitolare
in sc' Adamo, lo stesso Verbo nacque da Maria, che era vergine, e la
generazione di Adamo fu felicemente ricapitolata.
(...) Ma perché Dio non prese ancora il fango e volle che l'opera fosse
compiuta da Maria? Perché non si trattasse di due opere diverse, l'una che
salva e l'altra che è salvata; ma conservando la somiglianza delle due,
apparisse evidente che era la stessa creatura ad essere ricapitolata»3.
Commenta Domenico Casagrande:
«Cristo, dunque, ricapitola, cioè raccoglie, riunisce tutto in sé, tutto
restaura e tutto domina. Ma per compiere quest'opera, attesa dai
secoli,volle assumere la stessa natura di Adamo, e come Adamo fu preso
dalla terra vergine, cioè non bagnata e non lavorata, così Cristo, il nuovo
Adamo, prese la natura umana da Maria vergine intatta. Ireneo applica la
dottrina della ricapitolazione, anche all'Anticristo nel quale sarà
ricapitolata ogni iniquità e ogni malvagità perché tutta la ribellione,
radunata e condensata in quella bestia, venga scaraventata nel mare di
fuoco»4.

4. L'espressione «vinto secondo giustizia» presenta la teoria dei cosiddettidiritti


del diavolo, che alcuni Padri sostengono. Nessuna creatuta petò può vantare diritti
davanti a Dio e meno di ogni altta Satana il quale, seducendo Eva, ha commesso un
furto, una «usurpazione illecita», come afferma s. Agostino. Nessun ladro ha diritti
sulla refurtiva. Il termine iuste non significa che il Figlio di Dio non avrebbe operato
secondo giustizia se non avesse assunto la natuta umana per tedimete l'uomo;
poteva redimerlo con altti modi. Cristo invece volle sostituirsi a noi e pagate per noi
saldando il nostro debito verso Dio e libetarci cosi dalla morte e dalla schiavitù del
diavolo5.

E. s. Leone Magno:

«Il Figlio di Dio, nella pienezza del tempo (cf Gal 4,4), di- sposta
dall'insctutabile altezza del divino consiglio, assunse la natura del genere
umano, che doveva essere riconciliata con il suo Autore, affinché il
diavolo, inventore della morte, fosse v~nto per mezzo di quella stessa
natura, che egli aveva vinto. Nel qual conflitto, intrapreso per noi, si
combatté con grande ed ammirabile diritto di equità, poiché il Signore
onnipotente attacca il ferocissimo nemico non nella sua maestà divina,
ma nella nostra umiltà, opponendogli la stessa forma e natura, partecipe
della nostra mortalità ma senza nessun peccato»6.
«Per quanto quella infanzia, che la maestà del Figlio di Dio non ha
disdegnato, si sia evoluta in un uomo perfetto col passare dell'età e
consumato il trionfo della passione e della risurrezione siano passate
tutte le azioni dell'umile condizione, assunta per il bene nostro, tuttavia
la festa odierna rinnova per noi i sacri primordi di Gesù, nato dalla
Vergine Maria, e mentre adoriamo la nascita del nostro Salvatore,
riscontriamo di celebrare il nostro principio. Infatti, la generazione di
Cristo è origine del popolo cristiano ed il natale del Capo è il natale del
corpo. Per quanto invero i singoli chiamati abbiano il loro ordine, e tutti i
figli della Chiesa siano distinti dalla successione dei tempi, tuttavia la
universa collettività dei fedeli, nata dal fonte battesimale, come con
Cristo sono stati crocifissi nella passione, e risuscitati nella risurrezione, e
collocati alla destra del Padre nell'ascensione, così sono con lui generati
in questa nascita. Poiché qualsiasi uomo, quando in qualunque parte del
mondo dei credenti viene rigenerato in Cristo, tagliato il nesso della
colpa originale passa nell'Uomo nuovo rinascendo; e non si trova più
nella discendenza del padre carnale, ma nel germe del Salvatore, il quale
per questo si è fatto figlio dell'uomo, affinché noi possiamo essere figli di
Dio. Se, infatti, egli non fosse disceso a noi con questa umiltà, nessuno
perverrebbe a lui coi propri meriti»7.

3. L'insegnamento di s. Leone ci introduce nel senso e valore della liturgia, che


rinnova appunto i misteri salvifici di Ctisto per applicarcene ií valore salvifico. Anche
i documenti liturgici presentano l'Incarnazione e la Natività verginale di Cristo come
misteri salvifici, perché questa nova nativitas introduce nel mondo l'homo novus,
non sottoposto al peccato originale e perciò inizio della salvezza8.
Perché Gesù Cristo è il nuovo Adamo, che ci ricapitola in sé, l'Incarnazione è
inizio del Corpo mistico, ossia della società della salvezza, essendo l'inizio di Colui,
che lo contiene in sé. Afferma perciò con ragione il Sacramentario Leoniano: «Non
solamente la nostra fragilità, assunta dal tuo Verbo, diventa perpetuo onore per
noi, ma rende anche noi eterni per ammirabile consorzio». Nella fragile natura
assunta dal Verbo e tesa eterna, siamo tesi eterni anche noi, contenuti nel nuovo
Adamo. La unione fisica della natura umana col Verbo, fonda la unione mistica dei
membri fra di loro e con Cristo e ci fa diventare porzione di Cristo, perché contenuti
nella natura umana assunta, che è porzione di Cristo, del Figlio di Dio.
4. S. Tommaso presenta la dottrina della ricapitolazione in Cristo e della salvezza
in Cristo nuovo Adamo, già nell'Incarnazione, facendone anche l'applicazione agli
altri misteri salvifici9.

«San Tommaso - scrive J. Lecuyer- interpreta la nostra inclusione in Cristo


e nel suo sacrificio, di cui abbiamo già visto l'importanza nei Padri, in
funzione della capacità di causare la grazia: di qui l'equivalenza, frequente
nei suoi commenti sulle lettere di S. Paolo, delle due espressioni: In Cristo
Gesù e per Cristo Gesù. Ancora più chiaramente:Nella morte di lui; ossia
per la virtù della morte di lui; giacché l'effetto è presente nella sua causa
proporzionata e Cristo, a misura dei suoi misteri, diviene la causa sempre
più proporzionata della nostra salvezza. Quindi, poiché Cristo ci
conteneva tutti in se stesso, si potrà dire che noi eravamo presenti in
ciascuno dei suoi misteri e che questi sono anche i nostri. sÈ detto che il
nostro uomo vecchio è crocifisso con Crlsto, in quanto la suddetta
vecchiezza è stata tolta via in virtù di Cristo10»11.

5. Ci è caro riferite altresì una testimonianza ecumenica Lutero, nella festa di


Natale 1529, predicando su Cristo nostro fratello, aggiungeva: «Anche se egli solo (il
Cristo) fu nel suo grembo, Maria è veramente Madre di lui e di tutti noi...; se egli è
nostro, noi dobbiamo essere al posto suo dov'è lui, lì siamo anche noi; la sua
Madre, perciò, è anche nostra»12.
6. Di Gesù Ctisto nuovo Adamo abbiamo poi chiata affermazione nel Concilio
Vaticano II. Nella Costituzione Gaudium et Spes si dice che nell'Incarnazione il Figlio
di Dio «si è unito in certo modo ad ogni uomo». Perciò Cristo, perfetta immagine di
Dio, come Dio e come uomo, restaura l'immagine di Dio nell'uomo (Gs 22).
7. Cristo è l'uomo perfetto, immagine visibile e storica di Dio invisibile (cf 2 Cor
4,4; Col 1,15). In lui siamo santificati e salvati. Il Verbo è il lievito, che insetito nella
umanità assunta la fa fermentate; è la forma creationis, che si unisce alla natura
umana per restaurala, mirabilius, di quanto è stata creata, e attraverso la natura
umana, compendio dell'universo, restaura tutto il creato deturpato dal peccato e
gemente a causa del peccato (cf Rm 8,12 ss).
Adamo, che come concetto corporativo rappresenta in sé tutti gli uomini, era
creato ad immagine e somiglianza di Dio, nel tempo. (`on la sua ribellione perde
questa sua somiglianza, senza però perdere la sua immagine divina, perché come
creatura rimane sempre un riflesso di Dio, altrimenti non esisterebbe.
Il Verbo, diventato uomo, diventa così il nuovo Adamo, perché perfetta
immagine e somiglianza di Dio, prima invisibile, ora visibile. E così restaura in sé per
tutti gli uomini questa somiglianza divina, perché come nuovo Adamo rappresenta
davanti a Dio tutti gli uomini e come Verbo incarnato contiene ciò che era in noi
perso, cioè la somiglianza con Dio.
Questo avviene per il fatto che il Verbo diventa uomo, ma non peccatore, e
quindi è il primogenito tra i molti-fratelli.
8. Gesù però è nuovo Adamo non nel senso che si è solo sostituito a noi e che ha
fatto lui ciò che potevamo fare anche noi; egli solo infatti poteva essere nuovo
Adamo, perché Verbo incarnato, ed egli solo poteva fare ciò che ha fatto; ma lo ha
fatto come nostro rappresentante, lo ha fatto per noi, in favore nostro.
La redenzione è una nuova creazione e quindi non basta un vicario, quasi
potessimo fare anche da soli, al suo posto. Solo lui poteva disimpegnare tanto
ufficio a bene nostro.
Questo è il senso che si dà anche alla soddisfazione vicaria. Ha soddisfatto per
noi, non per sé; ma solo lui poteva farlo.
Spetta a noi fare la nostra parte, compiere le condizioni libere salvifiche che
dipendono da noi (fede e sacramenti) e la salvezza ci viene di fatto, in modo libero,
meritorio e soprannaturale e non fisiologico, naturale come ci è venuta la
solidarietà colpevole con Adamo. La solidarietà con Adamo, infatti, è legata alla
natura, ed è attuata con l'umana generazione; la solidarietà con Cristo, invece è
legata ad ogni persona, che dev'essere innestata in Cristo mediante la
rigenerazione13.
9. Occorre infine notare che la categoria salvifica di Gesù nuovo Adamo è
completata ma distinta dalla categoria salvifica di Gesù Cristo Capo.
Già fin dall'Incarnazione Cristo nuovo Adamo è anche costituito Capo e inizia il
suo influsso salvifico e vitale sui membri a lui inseriti, mediante la fede e la grazia:
anzitutto su Maria, la prima credente, la prima crisfiana, il supremo esemplare della
Chiesa; poi su s. Giuseppe, su s. Givanni Battista, su Elisabetta, Zaccaria, i primi
discepoli, sulla Chiesa in continuo sviluppo fino alla parusia, e sempre vivificata da
Cristo Capo nella costante e sempre più ricca ed estesa esplicazione della sua
funzione salvifica.
Anche la documentazione biblica è distinta14.
Quindi, che Gesù sia nuovo Adamo significa che Gesù ricapitola in sé, ossia
riunisce in sé tutta l'umanità con cui è fisicamente e moralmente solidale in forza
dell'Incarnazione e quindi la santifica già tutta radicalmente (redenzione
fisicomistica): è forza centripeta. Che Gesù sia Capo del Corpo mistico significa che
Egli effonde attualmente i doni della salvezza, la vita soprannaturale e lo Spirito a
tutti i membri in lui inseriti: forza centrifuga.
II - MARIA NUOVA EVA

Possiamo ora affrontare il nostro tema, analogo, ma non indentico con quello di
Cristo nuovo Adamo.
Maria non è nuova Eva nel senso che abbia una personalità corporativa, come il
primo Adamo a rovina di tutta la famiglia e comunità umana e come il secondo
Adamo, Gesù Cristo, a salvezza almeno radicale di tutta la comunità umana, già fin
dal primo istante della sua esistenza umana nel grembo di Maria. Questo è dovuto
all'unione personale o ipostatica del Verbo divino con la natura umana assunta, in
cui sono contenuti tutti i membri della comunità umana, per cui nell'Incarnazione il
Figlio di Dio «si è unito in certo modo ad ogni uomo» (Gs 22) e consacrando e
salvando la natura umana assunta si può dire che ha già consacrato e salvato tutta
la comunità umana, che egli rappresenta di fronte al Padre.
Questo non si può dire in senso univoco di Maria, che non ha l'unione ipostatica
ed è una semplice persona umana, mentre Gesù Cristo è una Persona divina
incarnata, ossia unita ad una natura umana in unità di Persona divina.
Tuttavia, Maria è membro della comunità umana, è nostra consanguinea e
come in ogni altro membro vige tra di lei e tutta la comunità la solidarietà fisica,
ossia di sangue e di natura umana, e anche la solidarietà morale in ordine ai valori
morali e salvifici. Se un membro della famiglia umana, per esempio, paò pregare
per tutti, può beneficare tutti, per esempio con un servizio, una invenzione
scientifica che torni a vantaggio di tutti; questo si può e si deve dire anche di Maria.
Ella però, alla luce della missione universale unica, affidatale da Dio, ha un
inserimento benefico molto superiore, per cui come Eva è madre dei viventi, ossia
di coloro che nascono dalla sua discendenza fisica alla vita umana, ma in stato di
morte spirituale e sono destinati alla morte fisica a causa del peccato, Maria è
nuova Eva, ossia Madre spirituale dei viventi nella vita soprannaturale, già in forza
della sua maternità fisica in ordine al solo Gesù Salvatore, vita soprannaturale di
tutta la famiglia umana. Maria esercita quindi per volere divino un influsso salvifico
su tutta la comunità umana.
È quanto dobbiamo determinare ulteriormente e concretamente alla luce delle
fonti tivelate, del magisteto della Chiesa e dell'indagine teologica, presentata in
modo accessibile, nei suoi elementi essenziali.

1. Maria nuova Eva alla luce della Bibbia


e delle altre verità mariologiche

1. I libri sacri dell'Antico Testamento preannunziano il Salvatore del genete umano


e insieme ne presentano pure la Madre, insetita in questo compito di salvezza
universale. Mi riferisco ai noti testi biblici: Genesi 3,15, il cosiddetto protovangelo,
che «adombra profeticamente» (cf LG 55) la vittoriosa inimicizia del Messia e della
Madre contto il diavolo che ha indotto la prima Eva al peccato, e alla rovina di tutta
la discendenza; Isaia 7,14, con la profezia della Madre Vergine dell'Emmanuel; e
Michea 5, 2-3, che parla della partoriente, in Betlemme, di colui che «sarà grande
fino agli estremi confini della terra».
Il Concilio Vaticano II ci offre la sicura interpretazione mariana di questi testi,
affermando:

«I libri del Vecchio Testamento descrivono la storia della salvezza, nella


quale lentamente viene preparandosi la venuta di Cristo nel mondo. E
questi primi documenti, come sono letti nella Chiesa e sono capiti alla
luce dell'ulteriore e piena rivelazione, passo passo mettono sempre più
chiaramente in luce la figura di una donna, la Madre del Redentore. Sotto
questa luce essa viene già profeticamente adombrata nella promessa,
fatta ai progenitori, caduti in peccato, circa la vittoria sul serpente (cf Gen
3,15). Parimenti, questa è la vergine che concepirà e partorirà un Figlio, il
cui nome sarà Emmannele (cf Is 7,14; Mic 5, 2-3; Mt l,22-233» (LG 55).

Gli effetti salvifici in ordine a tutta la comunità umana di questa maternità di


Maria in ordine al Salvatore sono pure asseriti dal Concilio Vaticano II:

«Con Lei, eccelsa Figlia di Sion, dopo la lunga attesa della promessa, si
compiono i tempi e si instaura una nuova economia, quando il Figlio di
Dio assunse da lei la natura umana, per liberare coi misteri della sua
morte l'uomo dal peccato» (LG 55).

Maria dà al mondo Colui che libera non solo i membri della Chiesa, ma ogni
uomo dal peccato: è quindi predetta in rapporto di efficienza salvifica in ordine a
tutta la comunità umana.
2. Venendo alla realizzazione di questo rapporto di efficienza salvifica di Maria in
ordine a tutta la comunità umana, ossia al Nuovo Testamento, di cui Maria è la
parte, che segna il passaggio dall'antica alla nuova economia salvifica di pottata
universale, ci inconttiamo con l'Immacolata Concezione di Maria, che consacra
l'inizio dell'esistenza della Madre del Salvatore universale. Questo mirabile ed
unico privilegio esprime l'efficacia della tedenzione di Cristo e fa di Maria il segno
fulgido della salveiza di tutta la famiglia umana, e del disegno originario di Dio sul
genete umano. L'Immacolata è la primizia della creazlone rinnovata.
Paolo VI è colui che meglio e più ticcamente proietta la luce e la grazia del
privilegio otiginale di Maria, dicendolo ripristino e immagine dell'umanità autentica.
Infatti, in Maria, Immacolata dal primo istante, possiamo ammirare il ripristino
dell'originaria bellezza, ticchezza e perfezione dell'umana natura.

«La natura umana si è mai espressa in una forma completamente


perfetta? Da Adamo in poi l'umanità non ha più avuto questa fortuna,
salvo che in Nostro Signore Gesù Cristo e nella Madre sua Santissima. È
questa nostra Sorella, questa Figlia della stirpe di David a rivelare il
disegno originario di Dio sul genere umano, quando ci creò a sua
immagine e somiglianza. Il ritratto, dunque, di Dio. Poterlo ammirare in
Maria, finalmente ricostituito, finalmente riprodotto nella genuina e
nativa bellezza e perfezione: ecco una realtà che ci incanta e ci rapisce,
placando, si direbbe, l'accesa e inappagata nostalgia di bellezza che gli
uomini portano nel cuore»15.

Parlando 1'8 settembre 1964, festa della nascita di Maria al mondo, Paolo VI
ritorna sull'argomento e vi notiamo un'autentica gioia, un vibrante compiacimento
di riprendete e sviluppare un tema così vitale e carico di significato per l'umanità,
quale il candore immacolato della Regina del Cielo.

«L'apparizione della Madonna nel mondo (è) come l'aurora che


precede la luce della salvezza, Gesù Cristo, come l'aprirsi sulla terra,
tutta coperta dal fango del peccato, del più bel fiore che sia mai
sbocciato nel devastato giardino dell'umanità, la nascita cioè della
creatura umana più pura, più innocente, più perfetta, più degna della
definizione che Dio stesso, creandolo, aveva dato dell'uomo, immagine
di Dio similitudine di Dio, bellezza cioè suprema, profonda, cosi ideale
nel suo essere e nelle sue forme, e così reale nella sua vivente
espressione»16.

In Maria, Immacolata fin dal primo istante della sua esistenza, si rispecchia
fedelmente la perfezione stessa di Dio, quella perfezione di cui l'uomo - immagine
di Dio - doveva essere come lo specchio, il riflesso, la «fotografia», come afferma
Paolo VI.

«La sola... in cui l'idea creatrice di Dio si rispecchia fedelmente ed in cui


la definizione intatta ed autentica dell'uomo si realizza: immagine di
Dio»17. «Creatura che conserva la bellezza primigenia data dal Signore
all'uomo, allorché lo ha creato a sua immagine e somiglianza»18.
«L'intento divino di fare dell'uomo l'immagine - vogliamo dire la
fotografia, la similitudine - di Dio, questa proprietà di rispecchiare Iddio
è, in Maria, perfetta. Perciò, guardando alla Madonna, noi cogliamo il
riflesso immediato di una bellezza vergine, pura, innocente,
immacolata, nativa, primigenia, che non conosceremmo nella sua
realtà esattamente se questa candida creatura non fosse stata a noi
data» 19. «Maria restituisce a noi - continua Paolo VI - la figura
dell'umanità perfetta nella sua immacolata concezione umana
stupendamente corrispondente alla misteriosa concezione nella mente
divina»20.
«L'immagine autentica dell'umanità, l'immagine dell'umanità
innocente, santa»21.

L'uomo ha in fondo al cuore l'aspirazione bruciante a qualcosa di


autenticamente vero e di vetamente autentico.«L'inappagata nostalgia di bellezza
che gli uomini portano nel cuore»22 non è forse una delle espressioni di questa
gravitazione verso l'autentico, verso l'ideale? Gli uomini infatti

«ritengono, con moltiplicati sforzi - la vita moderna è tesa verso questo


scopo - di poter raggiungere l'ideale allorché della bellezza danno
qualche forma, qualche espressione, senza però mai riuscir a portarlo
alle sue profonde, vere caratteristiche, che sono quelle non della
forma, ma dell'essere»23.

Esiste una risposta, si impone una realtà: Maria.

«Maria è perfetta nel suo essere, è immacolata nella sua intima natura,
dal primo istante della suavita... Finalmente l'immagine della bellezza si
leva sopra l'umanità senza mentire, senza turbare»24.

In definitiva è

«la vera Donna ideale e reale insieme; la creatura nella quale


l'immagine di Dio si rispecchia con limpidezza assoluta, senza alcun
turbamento, come avviene invece in ogni creatura umana... specchio
nitido e sacro dell'infinita Bellezza»25.
«Il tipo, l'esempio, dell'umanità primigenia, quale Dio aveva pensato e
voluto, prima della caduta originale dell'uomo»26.

Nell'omelia tenuta in S. Pietro, 1'8 dicembre 1968, Paolo VI, dopo aver
presentato la Vergine Immacolata come «immagine, insieme reale e ideale,
d'umanità, di tanta perfezione, di tanta bellezza, di tanta innocenza, di tanta
armonia interiore e di tanta, grande e umile maestà esteriore»27, afferma che oggi
è diffuso un certo pessimismo sulla possibilità d'una vera purezza umana, di cuore e
di membra; la Vergine però «corregge e sorregge il nostro pessimismo»28 e ci dà
l'esempio perfetto d'una «integrità vittoriosa»29, Ci fa vedete come siano
compossibili bellezza e bontà, avvenenza e virtù, cosí spesso disgiunte nei modelli
che ci offre la società odierna.

«In lei i termini più sacri e anche più contaminati della nostra vita
umana: l'amore, la donna, la vergine, la madre, il gaudio, il dolore, il
silenzio della interiorità, la voce del pio e libero canto... riprendono il
loro autentico e primigenio significato»30.

E nell'omelia tenuta la Festa dell'Assunta dello stesso anno, il Sommo Pontefice


affermava che gli uomini, a causa dello squilibrio in essi provocato dal peccato
originale, hanno perduto «il concetto di una immacolata Concezione»31mentre
Maria ha conservato «la bellezza primigenia, data dai Signore all'uomo, allorché lo
ha creato a sua immagine e somiglianza»32.
3. La Maternità divina verginale di Maria in ordine al Verbo Incarnato e
Redentore, affermata nei Vangeli e in S. Paolo, ha pure la sua incidenza salvifica in
tutta la comunità umana, alla quale Ella dà il Salvatore: non solo al popolo di
Israele, non solo al nuovo popolo di Dio, ossia alla Chiesa, ma a tutta la comunità
umana, rappresentata dall'adorazione dei Magi, i quali giunti a Betlemme, «videro il
Bambino con Maria sua madre e prostratisi lo adorarono» (Mt 2,11).
Già nel concepimento immacolato di Maria, l'umanità assurgeva a perfezione
mai raggiunta. Con la Maternità divina di Maria si ha un ulteriore arricchimento,
essendo essa la ragione d'essere delle precedenti prerogative.
Nel discorso tenuto nella Basilica Vaticana, il 18 novembre 1964, Paolo Vl
insegna:

«La dottrina della Chiesa (sulla divina maternirà di Maria) si presenta


come un'esaltazione dell'umanità. E voi sapete dove essa trova il suo
vertice, cioè nella creatura che possiede in sé, per privilegio divino, la
pienezza dell'umana perfezione e che fu scelta per dare al Verbo di Dio,
quando volle farsi uomo per la nostra salvezza, la nostra carne, la
nostra natura, per essere COSf la madre di Cristo, Uomo-Dio, secondo
la carne»33.

4 . Anche la Presentazione di Gesù al tempio e la fuga in Egitto sono misteri che


toccano la salvezza di tutta la famiglia umana e Maria ha parte in questi misteri
salvifici. Nel Tempio offre al Padre colui che è «salvezza, preparata... davanti a tutti
i popoli, luce per illuminare le genti» (Lc 2,31-32); nella fuga in Egitto porta il
Salvatore a nuovi popoli della famiglia umana.
5. Segue il mistero della vita nascosta di Nazaret, i cui protagonisti sono Gesù,
Maria e Giuseppe.
Gesù, figlio di famiglia e Sommo Sacerdote della nuova Alleanza di Dio col suo
Popolo, celebra nel giro di 20 anni il Sacramento della famiglia e del lavoro
santificati, col concorso di Maria e di Giuseppe e con efficacia divina, fondata
sull'unione personale della sua natura umana col Verbo, per cui è Dio che lavora e
vive come membro di una famiglia umana. Questo sacramento visibile di lavoro, di
sudore, di dura fatica Gesù lo celebra per la santificazione di tutte le famiglie e di
tutti i lavoratori nell'esercizio del loro lavoro: affinché il lavoro non sia
abbrutimento ma elevazione, sia come attività, che nobilita e perfeziona la materia
e la creazione e perciò anche l'uomo, sia come ambiente, onde non sia covo di
ateismo e di odio.
A questa santificazione della famiglia e del lavoro, insieme con
l'ammaestramento dell'esempio per tutte le famiglie e i lavoratori della comunità
umana di tutti i secoli, anche Maria partecipa.
6. Ed eccoci a Cana, all'inzio della vita pubblica di Gesù (cf Gv 2,1-12).
Circa il senso e l'efficacia della presenza e dell'attiva partecipazione di Maria in
questo evento salvifico, cosi scrive A. Serra:

«Lei è la "Donna" (Gv 2,4) che compendia in sé l'antico Israele. La fede


che fu già del popolo eletto al Sinai («Quanto Yahwéh ha detto, lo
faremo»), è ora la fede di Maria («Quanto Egli vi dirà, fatelo»). È,
dunque, una fede che si fa dono, poiché l'unione materna di Maria con
Gesù si tramuta in sollecitudine di comunicarlo agli altri. È lei, in effetti,
che si rende attenta ad una situazione disagevole e prende l'iniziativa.
Da una parte segnala a Gesù la mancanza di vino; dall'altra esorta i
servi ad obbedire alla Parola di Lui Qui nasce il prodigio! Il vino nuovo è
simbolo del Vangelo È il lieto annuncio della Nuova Alleanza, nella
quale tanto Maria che i fratelli e i discepoli appaiono come una sola
cosa in Gesù (cf Gv 2,12)»34

Maria coopera alla manifestazione di Gesù ed alla fede dei discepoli, ossia al
passaggio dell'antica alla nuova economia di salvezza, che è aperta a tutti i popoli e
deve raggiungere tutta la famiglia umana per farla Famiglia di Dio e Chiesa.
7. Sul Calvario con la partecipazione al sacrificio redentore del Figlio, Salvatore
universale, I'inserimento salvifico di Maria nella comunità umana raggiunge il
culmine. Ascoltiamo anzitutto il Vaticano II:

«... La beata Vergine... serbò fedelmente la sua unione col Figlio sino
alla Croce, dove, non senza un disegno divino se ne stette (cf Gv
19,25) soffrendo profondamente col suo Unigenito e associandosi con
animo materno al sacrificio di Lui, amorosamente consenziente
all'immolazione della vittima da lei generata; e finalmente, dallo
stesso Gesù morente in Croce fu data quale madre al discepolo con
queste parole: Donna, ecco il tuo figlio (cf Gv 19,26-27)» (LG 58).

Il sacrifício redentore del nuovo Adamo ha una efficacia universale in ordine a


tutta la comunità umana. È appunto con l'applicazione della redenzione oggettiva
universale del sacrificio cruento del Calvario ai singoli membri della famiglia umana
che essi diventano Chiesa, nuovo Popolo di Dio. Orbene, Maria per «disegno di Dio»
soffre profondamente col Figlio, è associata con animo materno al sacrificio di Lui
ed è amorosamente consenziente all'immolazione della vittima. Quindi anch'ella
coopera., in piena dipendenza da Gesù (`risto, unico mediatore principale e
indipendente (cf 1 Tim 2,5 ss; LG; 60), alla salvezza della comunità umana.
Il Vaticano II, commentando il testo di Cv 19,25-27, non ne afferma la portata
universale, ma ne esprime la portata solo in ordine al discepolo Giovanni, per
lasciare libero il campo ad ulteriori studi e perciò non ha incluso nel testo
approvato l'inciso che S. Giovanni era «figura dei fedeli», come si trovava negli
schemi precedenti della Costituzione Lumen Gentium. Il Vaticano II, però, afferma
la maternità spirituale universale di Maria per altri motivi (cf LG 62), anche senza
valorizzare il testo di Gv 19,25-27.
In tale senso universale di Gv 19,25-27 si è però pronunciato il magistero
ordinario pontificio, premendo tale valore universale in favore della maternità
spirituale di Maria in ordine a tutta l'umanità.
Mi è caro citare a conferma una chiara affermazione postconciliare di Paolo VI:

«In questa economia della salvezza, Maria, la madre del Verbo


Incarnato, per disposizione di Dio, è pure la madre spirituale
dell'umanità, che ha pianto per tutti e per tutti ha sofferto. . . La
Chiesa, che sta nel mondo e al servizio del -mondo, dà a questo
mondo i suoi frutti che durano per l'eternità e così si sforza d'irradiare
il suo pensiero, la sua attività, offrendo agli uomini del suo tempo
l'orientamento verso la verità e la vita. Quando quindi proclama
l'esistenza di una madre comune nella persona di Maria Santissima' lo
fa sì in virtù di una esigenza dottrinale e in ossequio alla volontà
testamentaria del suo divino Fondatore, ma anche guardando
all'ambiente in cui le tocca vivere: essa vuole per questo mezzo
chiamare gli uomini ad una migliore e più cosciente fratellanza,
educarli nell'uso più frequente della comprensione e del perdono, e
come costringerli a reggersi nelle loro mutue relazioni con quella
solidarietà e collaborazione, che la presenza e lo sguardo sereno della
madre animano e vivificano nella famiglia.
Il genere umano troverà in nostra Signora, la 'porta per la quale venne
al mondo la luce' (Inno della liturgia), la giustizia, la pace, la libertà, la
dolcezza»35.

Circa la presenza di Maria sul Calvario P. Aristide Serra

«Sul Calvario nasce il nuovo Israele, la nuova Gerusalemme Madre' che


è la Chiesa. Nel suo grembo Gesù raduna tutti i dispersi figli di Dio. Di
questa famiglia, per volontà di Cristo, Maria è costituita 'Donna-Madre'.
Da quell'Ora, la Chiesa di ogni tempo dovrà guardare a lei come a sua
immagine personificata e accoglierla con riverenza filiale. A somiglianza
del discepolo che Gesù amava (Gv 19,26-27)»36,

Conviene però notare che la Chiesa che nasce sul Calvario dal sacrificio di Gesù,
cui si associa Maria, è la Chiesa «di ogni tempo», ossia destinata ad estendersi a
tutta la famiglia umana.
Lo conferma Giovanni Paolo II, che nell'omelia a Fatima, il 13 maggio 1982,
insegna:

«Sin dal tempo in cui Gesù, morendo sulla Croce, disse a Giovanni:
'Ecco la tua Madre', sin dal tempo in cui 'il discepolo la prese nella sua
casa', il mistero della maternità spirituale di Maria ha avuto il suo
adempimento nella storia con un'ampiezza senza confini. Maternità vuol
dire sollecitudine per la vita del figlio. Ora, se Maria è madre di tutti gli
uomini, la sua premura per la vita dell'uomo è di una portata universale.
La premura di una madre abbraccia l'uomo intero. La maternità di Maria
ha il suo inizio nella sua materna cura per Cristo. In Cristo ella ha
accettato sotto la croce Giovanni, e, in lui, ha accettato ogni uomo e
tutto l'uomo»37.

8. L'Assunzione corporea di Maria, che professiamo come dogma di fede,


proietta parimenti la sua luce su tutta la comunità umana, di cui anticipa la sorte
che l'attende quando sia tutta trasformata in Chiesa, nella sua condizione s:
escatologica.
È ancora Paolo VI che richiama il valore escatologico dell'Assunzione di Maria
per tutta la collettività umana:

«... vediamo il mondo sul quale si proietta il mistero dell'Assunzione. È


la luce di Cristo che dalla sfera escatologica ci parla della vita futura,
quella che attende pure noi dopo la morte. Ma quando? Ma come?...
L'eco di queste grida ripetute non si perde nel vuoto. L'agile, trionfale,
santissima figura di Maria viva, risorta ci appare, nello splendore della
sua Assunzione; Ella è l'anticipata primizia della nostra futura
risurrezione, speranza e garanzia del nostro vero e reale destino. La
luce è cosi virginea, dolce e candida, così profumata di materna bontà,
cosi penetrante nella nostra scena temporale ed umana, da accrescere
il grado stesso di valore della vita presente, ricomposta nell'ordine che
si risolve nel gaudio promesso della vita eterna, ma fin d'ora per noi
felice d'un dono, che proprio Maria assunta ci offre, dalle mani di
Cristo: il dono della speranza. O Maria, nostra speranza, salve!»38

9. Con l'Assunzione gloriosa di Maria ha inizio la sua missione di celeJte


interceditrice di grazia e di salvezza per tutta la famiglia umana. ll Vaticano ll ha
cura di rilevare l'universalità di tale missione:

«E questa maternità di Maria nell'economia della grazia perdura senza


soste dal momento del consenso fedelmente prestato
nell'Annunciazione e mantenuto senza esitazioni sotto la croce. fino al
perpetuo cororamento di tutti gli eletti. Difatti, assunta in cielo non ha
deposto questa funzione di salvezza, ma con la sua molteplice
intercessione continua ad ottenerci le grazie della salute eterna. Con la
sua materna carità si prende cura dei fratelli del Figlio suo ancora
peregrinanti e posti in mezzo a pericoli ed affanni, fino a che non siano
condotti nella patria beata» (LG, 62).

Anche qui ci troviamo davanti a dimensioni che trascendono quelle della


Chiesa visibile e includono tutti i redenti, che sono tutti destinati alla salvezza e
sono di diritto fratelli del Figlio redentore, che ha dato il suo sangue per tutti.
Le intenzioni universalistiche del Concilio sono chiaramente indicati quando
esorta i fedeli affinché:

«effondano insistenti preghiere alla Madre di Dio e Madre degli uomini,


perché Essa, che con le sue preghiere aiutò le primizie della Chiesa,
anche ora in cielo, esaltata sopra tutti i beati e gli angeli. nella
Comunione dei Santi interceda presso il Figlio suo, finché tutte le
famiglie di popoli, sia quelle insignite del nome cristiano, sia quelle che
ancora ignorano il loro Salvatore, in pace e concordia siano felicemente
riunite in un solo l'opolo di Dio, a gloria della Santissima e indivisibile
Trinirà,»(L G 69).
È facile rendersi conto di questo sapientissimo piano provvidenziale
divino: la famiglia umana è tutta destinata alla Chiesa ed ai benefici
della redenzione, che la orientano verso la salvezza escatologica. Nel
suo faticoso cammino verso la Chiesa e verso la salvezza eterna essa è
continuamente sotto l'influsso santificatore dello Spirito Santo e sotto
l'efficacia della preghiera di Gesù, «sempre vivo per interpellare per
noi» (Ebr 7,25), a cui si unisce la materna intercessione di Maria per
impetrare per ogni redento le grazie della salute eterna.

2 . I rapporti di Maria nnova Eva con la famiglia umana


nell'insegnamento dei Padri

Quanto si ricava dai testi biblici, alla luce del magistero della Chiesa, circa gli
attivi rapporti di Maria in ordine alla comamtà umana, viene espresso dai Padri
della Chiesa in un costante insegnamento che attraversa tutta la Patristica e che si
sintetizza attorno al titolo di «nuova Eva», con tutte le sue implicanze dottrinali,
che devo ora presentare, almeno nei suoi saggi più eloquenti.
1. S. Giustino ( + c. 165) è il primo che alla luce del Protovangelo (Gen 3,15) e
del Vangelo dell'infanzia secondo Luca mette in evidenza i rapporti che
intercorrono tra Maria ed Eva fn ordme a tutta la comunità umana.

«Noi sappiamo che il figlio di Dio (...) s'è fatto uomo dalla Vergine,
perché la disobbedienza iniziata per opera del serpente, finisse per
quella stessa via per la quale ebbe inizio. Eva, infatu, che era ancora
vergine incorrotta, ascoltò la parola del serpente, e partor~, con la
disobbedienza, la morte. «Noi sappiamo che il figlio di Dio (...) s'è fatto
uomo dalla Vergine, perché la disobbedienza iniziata per opera del
serpente, finisse per quella stessa via per la quale ebbe inizio. Eva,
infatu, che era ancora vergine incorrotta, ascoltò la parola del
serpente, e partor~, con la disobbedienza, la morte.
Maria vergine, invece, avendo prestato fede all'angelo Gabriele che
le recò il lieto annunzio che lo Spirito del Signore sarebbe venuto in lei
e la potenza dell'Altissimo l'avrebbe adombrata e colui che sarebbe
nato da lei, santo, sarebbe Figlio di Dio, con l'animo pieno di gioia
rispose. Avvenga di me quello che hai detto (Lc 1,38)»39.

Maria è nuova Eva perché è l'antitesi della prima Eva: Eva ascolta il serpente,
Maria presta fede all'Angelo; Eva disobbedisce, Maria pronuncia il fiat; Eva genera
la morte, Maria genera la Vita, Cristo. Come l'influenza malefica di Eva si estende a
tutta l'umanità, cosi l'influenza benefica di Maria attraverso a Cristo.
2. S. Ireneo ( + 202) sviluppa ulteriormente il confronto antitetico, tra Eva e
Maria soprattutto in ordine all'universalità dell'influsso di Eva e di Maria,
paragonando il Protovangelo (Gen 3,15) con Luca 1,26-38.

«Noi troviamo la vergine Maria che obbedisce e dice: Eccomi, sono la


serva del Signore, avvenga di me quello che hai detto. Eva invece fu
disobbediente; fu disobbediente quand'era ancora vergine. Come
infatti essa, che era sposa di Adamo, (...) era ancora vergine quando
disobbedl e fu causa di morte per sé e per tutto il genere umano, cosl
Maria, pure sposa promessa ad un uomo, ma vergine, divenne causa di
salvezza per sé e per tutto il genere umano... Ciò che è legato, infatti,
non si scioglie se non seguendo l'ordine inverso dei nodi, cosl che il
primo nodo (Eva) viene sciolto dal secondo (Maria), ossia il secondo
(Maria) libera il primo (Eva)... Il Signore, infatti, che è ilprimogenito
dicoloro che risuscitano dai morti (Col 1,18), raccogliendo nel suo seno
gli antichi patriarchi, li fece rinascere alla vita di Dio, ed egli stesso
divenne il primo dei viventi perché Adamo era divenuto il primo dei
mortali. Per questa ragione anche Luca, iniziando l'albero genealogico
del Signore, risale ad Adamo per indicare che non loro (dettero) la vita
a lui, ma lui rigenerò loro nel Vangelo di vita. Così pure il nodo della
disobbedienza di Eva fu sciolto dall'obbedienza di Maria. La Vergine
Maria sciolse (on la fede ciò che Eva, vergine, aveva annodato con
l'incredulità.
Come per opera d'una vergine che disobbedì, I'uomo fu colpito, cadde
e fu soggetto alla morte, allo stesso modo, ancora per opera di una
vergine che obbedl alla parola di niO, I'uomo nuovamente risollevato
dalla Vita, riebbe la vita. Il Signore infatti venne a cercare la pecora
perduta; ed era l'uomo che stera perduto. Per questo motivo egli non
assunse un'altra natura ma mantenne la somiglianza della creatura che
traeva la sua origine da Adamo. Era necessario e sufficiente, infatti, che
Adamo fosse reintegrato in Cristo, perché ciò che è mortale fosse
sommerso e inabissato nell'immortalità e che Eva (fosse rinnovata) in
Maria, in modo che la Vergine, fattasi avvocata di una vergine,
dissolvesse e distruggesse la verginale disobbedienza con la verginale
obbedienza» 40.

D. Casagrande cosí riassume ed evidenzia il profondo pensiero di S. Ireneo:

«La rovina del genere umano è opera di Satana il quale si servl dei
progenitori per attuare il suo disegno. Entrambi i progenitori sono
responsabili, in proporzioni diverse; infatti fu Eva ad avere l'iniziativa,
ma fu Adamo a consumare il delitto, che poi trasmise, come capostipite
dell'umanità a tutti i suoi discendenti (cf Rm 5,12). Se Adamo non
avesse accolto l'invito di Eva, il peccato della donna sarebbe rimasto un
peccato suo personale e non avrebbe avuto conseguenze sul genere
umano, mentre il peccato di Adamo, anche senza quello di Eva, sarebbe
stato trasmesso. Siccome Adamo aderl all'invito fatale di Eva, il peccato
divenne una sventura 'familiare', e cosl, avvelenata la prima 'cellula'
umana, tutto il 'corpo' fu avvelenato e per la trasmissione del veleno ai
discendenti fu necessaria la cooperazione di Eva nelpeccato mi ha
concepito mia madre (Sal 50,7).
L'iter della redenzione è parallelo a quello del peccato. Come Eva
collaborò al peccato di Adamo, cosi Maria collaborò alla redenzione
operata da Cristo, anzi la collaborazione che Maria prestò a Cristo
superò quella che Eva prestò ad Adamo, perché Eva offrì allo sposo
soltanto la materia per il peccato, mentre Maria offri la materia per
l'esistenza umana a Cristo, e Maria fu mille volte più consapevole delle
conseguenze del suo fiat di quanto fu consapevole Eva delle
conseguenze del suo atto. Il dialogo tra l'angelo dell'annunciazione e
Maria suggerisce molte considerazioni in proposito.
Così la vita ritorna alle sorgenti, da Maria ad Eva, il Santo parla di
recircalatio, cioè di un cerchio che si chiude, seguendo l'ordine inverso,
nello sciogliere i nodi che tenevano legata l'umanità, per cui Maria viene
ad occupare il posto di Eva e diventa in tal modo la vera madre dei
viventi, la nuova Eva, e come Adamo fu il primo dei mortali, così Cristo
fu il primo dei viventi, il nuovo Adamo, causa di vita per tutti gli
uomini...
La collaborazione sponsale data da Eva ad Adamo peccatore è in antitesi
alla collaborazione sponsale data da Maria a Cristo redentore»41.

La recircolazione è modalità salvifica distinta dalla ricapitolazione.


La ricapitolazione positiva si attua in Cristo alla luce di Ef 1,10: Gesù Cristo è il
nuovo Adamo che nella sua natura umana assunta riassume e contiene ogni altra
realtà creata, specie ogni creatura umana, sulla quale esercita il suo influsso vitale
di Capo.
S. Ireneo ammette una ricapitolazione negativa anche nell'Anticristo, di tutto il
male, come ho già indicato.
La recircolazione invece si attua in Maria nuova Eva e
significa circolazionecontraria a quella di Eva: ossia Eva disobbedendo non ha solo
danneggiato se stessa, ma ha effettuato una circolazione malefica che influisce in
tutta la comunità umana, che lega alla morte. Maria invece obbedendo non
benefica solo se stessa, ma effettua una circolazione vitale contraria, che slega la
circolazione malefica di Eva e giunge fino ad Eva, alla quale fa giungere l'influsso
vitale che viene da Gesù Cristo Vita, Figlio di Maria.

3. S. Girolamo ( + 420) in stile conciso afferma:


«Un uomo solo è stato atterrato per opera di una donna, ora invece per
opera di una donna tutto il mondo è stato salvato. Se ti viene in mente
Eva, pensa a Maria; quella ci scacciò dal paradiso, questa ci portò al
cielo»42.
4. S. Agostino ( + 430) afferma parimenti
«Se la prima nostra morte si verificò quando la donna accolse nel cuore
il veleno del serpente, non fa meraviglia che la nostra salvezza si sia
realizzata quando una donna accolse nel grembo la carne
dell'Onnipotente. Entrambi i sessi erano caduti entrambi dovevano
essere redenti. Fummo condannati alia morte per opera di una donna,
per opera di una donna ci fu ridonata la salvezza»43.

Anche presso i Padri Orientali Maria ancora più diffusamente viene presentata
come nuova Eva per il suo influsso vitale su tutta l'umanità per mezzo della sua
maternità del Salvatore, nuovo Adamo. Mi limito a due saggi molto eloquenti.
5. S. Efrem ( + 373). Nei suoi carmi si riscontra frequentemente l'antitesi Eva-
Maria nel senso già indicato, ma con maggiori dettagli, affermando anche l'azione
vivificante retrospettiva di Gesù e di Maria su Adamo ed Eva. Maria ridona al sesso
muliebre la sua dignità.
«Due vergini furono date al genere umano: una fu causa di vita, I'altra
di morte. Da Eva venne la morte, la vita da Maria. La figlia sostenne la
madre caduta, poiché la madre rivesd le foglie dell'ignominia, la figlia
intessé e dette a lei un`a stola di gloria»44
«Eva, la madre di tutti i viventi, diventò sorgente di morte per tutti i
viventi. Ma fiort Maria, nuova vite rispetto alla vite antica, Eva, e in lei
abitò la nuova vita, Cristo, affinché quando la morte lo avrebbe
divorato e gli si sarebbe avvicinata sfacciatamente, come di consueto,
le fosse occultata, in quel frutto mortale, la Vita distruggitrice della
morte»45.
«In luogo di quel frutto amaro che Eva colse dall'albero, Maria diede
agli uomini il dolce frutto. Ecco, il mondo intero gode del frutto di
Maria. L'albero della vita, nascosto nel paradiso, crebbe in Maria e da
lei, con la sua ombra protesse il mondo e distese (i suoi rami con) i
frutti su lontani e vicini. Maria tessé una stola di gloria e la diede al
progenitore, che tra gli alberi era stato spogliato; egli se ne vesd
castamente e si ornò della bellezza della virtù. La moglie lo fece
cadere, ma la figlia lo sorresse; ed egli si rialzò vittorioso.
Eva ed il serpente scavarono una fossa e vi precipitarono dentro
Adamo; ma si opposero Maria ed il regale Infante, e, chinatisi, lo
trassero dall'abisso in virtù d'un mistero occulto che, svelato, ridonò
vita ad Adamo.
La vite vergine produsse l'uva di cui il dolce vino recò conforto a chi
piangeva. Eva ed Adamo, in preda al dolore, gustarono il farmaco di
vita ed in esso trovarono sollievo al loro pianto»46.
«Eva si rese colpevole nell'Eden; il serpente, lo scriba perverso, scrisse
il grande chirografo della colpa in forza del quale i posteri, nelle
generazioni venture, sarebbero stati colpiti dalla morte; lo firmò e lo
munì del sigillo della sua perfidia. Causa la sua frode, il drago antico
vide moltiplicarsi il delitto di Eva; fu la donna che amò la frode del suo
seduttore obbedi al diavolo e precipitò l'uomo dalla sua dignità. Eva si
rese colpevole del peccato, ma il debito fu riservato a Maria, perché la
figlia saldasse i debiti della madre sua e stracciasse il chirografo che
aveva trasmesso i geniti di lei a tutte le generazioni»47.
«Ascolti ora, e venga a me Eva, nostra antica madre; si rialzi il suo capo
che si chinò per la nudità nel paradiso. Scopra il suo volto e si rallegri
con me perché tu (Cristo) le hai levato il rossore dal volto; ascolti la
voce della pace perfetta, perché la sua figlia ha saldato il suo debito. Il
serpente, il suo seduttore è stato calpestato da te, virgulto spuntato
nel mio grembo! ll cherubino e la spada furono rimossi perché Adamo
ritornasse nel paradiso da cui era stato cacciato (cf Gn 3,24).
Eva ed Adamo si rifugino in te e colgano da me il frutto di vita; di te
s'addolciscono le loro bocche che il frutto proibito amareggiò»48.
«Esultate, schiere di fanciulle, nella Vergine tutta amabile. Ella partorì
il Gigante, che avvinse in catene il Ribelle, perché non seducesse le
fanciulle.
Il Ribelle aveva sedotto Eva, vostra madre, e mangiò il frutto
mortifero. Maria, vostra sorella, distrusse l'albero che arrecò la morte
e donò il frutto che dà vita a tutti»49.
6. S. Giacomo di Sarug ( + 521). Gareggia con S. Efrem e presenta Maria ed Eva
con più ampi sviluppi ed approfondimenti, esaltando sempre di più l'apporto
salvifico di Maria in ordine a tutta la famiglia umana con la sua maternità.

«Un'umile figlia di poveri ed un angelo s'incontrarono e trattarono un


avvenimento tutto meraviglioso. Una vergine pura ed un angelo di
fuoco trattarono mirabilmente della pace tra i terrer~l ed i celesti. Una
donna e il capo delle milizie celesti conclusero un patto di
riconciliazione del mondo intero.
Due sedettero tra i superni e gli inferi; parlarono, ascoltarono e
riconciliarono quelli che erano adirati. Una fanciulla ed un angelo si
incontrarono e trattarono l'affare finché abolirono la contesa tra il
Signore e Adamo. Il grande perturbatore che fece cadere, tra gli alberi,
costui (Adamo), ora è prostrato e completamente vinto; e fu fatta la
riconciliazione. Terrestri e celesti colloquiarono con amore, cessò la
lotta fra le due parti e si riconciliarono. Il cattivo tempo, che uccise
Adamo, cambiò, e venne l'altro tempo, quello buono, in cui egli
sarebbe risorto.
Al posto dell'antico serpente, si alzò Gabriele a parlare, e invece di Eva,
entrò Maria ad accogliere la parola. In luogo del bugiardo che,
insinuando la tentazione, addusse morte si levò il verace che, recando
l'annuncio, portò la vita, e per la madre, che tra gli alberi sottoscrisse il
debito contratto la figlia sciolse ogni debito del padre suo Adamo.
Eva e il serpente furono mutati con l'angelo e Maria, e fu ripristinata
quella realtà, che da principio fu distorta.
Vedi come Eva porge l'orecchio e ascolta la voce dell'ingannatore che le
sussurra la menzogna; orsù, rallégrati, ché l'angelo infonde vita
nell'orecchio di Maria e allontana da lei lo strisciare del serpente e la
consola.
Quell'edificio che il serpente demolì Gabriele riedificò, e Maria rifece la
casa che Eva, nell'Eden distrusse. Due vergini, da due angeli, ricevettero
l'annuncio, due che furono mandati, uno dopo l'altro, a due
generaizoni, Satana mandò un segreto ad Eva per mezzo del serpente,
e il Signore mandò l'annuncio a Maria per mezzo d'un angelo. Gabriele
disciolse nell'orecchio di Maria, al posto di Eva, le infami parole del
serpente, e con le sue parole distrusse il perfido dialogo, rimettendo a
posto ogni cosa. La verità parlò e zittì ogni menzogna.
Una vergine nell'Eden fu ingannata dal ribelle e il suo orecchio fu
zampogna per il grande ingannatore; ma per quella vergine un'altra fu
eletta e nel suo orecchio fu annunciata la verità dall'Altissimo. Per la
stessa porta per la quale entrò la morte, entrò pure la vita e fu sciolta la
catena che il maligno, un tempo, aveva applicata.
Dove abbondò peccato e morte fin da principio, sovrabbondò pure la
grazia per dar vita ad Adamo. Il serpente, parlando ad Eva, non recò
pace, perché pace non vi poteva essere nel progetto mortifero di lui.
A lei il bugiardo cantò menzogna, suggerì perfidia, comunicò iniquità,
pravi consigli e parole ingannevoli. Nel suo dlscorso ai discendenti di
Adamo egli offrì inimicizia, dottrina di morte e furore di sangue.
Ma contro tutto questo, entrando, si levò l'angelo messaggero del
Figlio e recò a Maria l'annuncio divino della vita le portò pace, vita
seminò in lei; proclamò la riconciliazione parlando a lei con amore,
annullò tutte le cose vecchie Il Figlio di Dio abbatté, con la sua venuta,
quel muro di iniquità che un tempo il serpente aveva innalzato, perché
mai più fosse ricostruito; aprì quella parete che era stata collocata tra
(le due) parti quando egli discese a stabilire pace tra i terrestri e i
celesti. Perciò l'angelo dette a Maria pace, come pegno della grande
riconciliazione di tutto il mondo. 'Pace a te, Maria, disse, il Signore
nostro è con te; concepirai e partorirai un Figlio nella tua verginità'.
Ed ella a lui rispose: 'In che modo avverrà come tu dici, poiché io sono
vergine e nelle vergini non v'è frutto?' Erano necessarie delle domande
in quel momento perché fosse a lei chiaro il mistero del Figlio, che in lei
avrebbe dimorato. Maria interrogò perché noi fossimo edotti
dall'angelo su quel concepimento la cui realtà trascende ogni
spiegazione. Ecco quanto sublime Maria appare a chi ne contempla le
virtù, e quanto sono amabili le sue prerogative per chi le scopre! Ella
interrogò per conoscere dall'angelo il suo concepimento, e ne aveva
diritto, ed è poi a vantaggio di chi l'ascolta. Eva non interrogò il
serpente quando la trasse in inganno, ma tacque volutamente, e diede
l'assenso alla bugia. Questa fanciulla, invece, udì verità dal veritiero, ma
non prima di averlo sollecitato a dare spiegazioni.
Quella (Eva), udendo che in virtù dell'albero sarebbe diventata dea, non
chiese affatto 'Come avverrà quanto tu dici?'
Questa, invece, quando l'Angelo disse a lei che avrebbe concepito il
Figlio di Dio, non dette il consenso prima di conoscere la verità. La
vergine d'Adamo non sospettò minimamente della menzogna secondo
la quale essa sarebbe ascesa al rangg di divinità; mentre colei che
avrebbe partorito il Figlio di Dio, quando le fu rivolta la parola, scruto,
indagò, conobbe e allora tacque. Vedi, dunque, di quanto questa superi
quella in virtù? Per la sua superiorità il Signore la scelse e la fece Madre
sua. Era facile tacere e facile interrogare, e proprio con la sua ricerca
ella apprese dall'angelo la verità.
Quanto fu degna di condanna Eva, altrettanto è ammirabile Maria, e
come appare la stoltezza di quella, così di questa appare la saggezza.
Quanto la prima è spregevole per quel fatto, altrettanto questa
risplende nel mistero del Figlio.
Quanto fu stolta la prima, altrettanto fu sapiente, per chi riflette, la
seconda.
Questa saldò tutti i debiti che quella contrasse presso Dio. Per opera di
quella, venne la rovina, per mezzo di questa, venne la risurrezione di
tutto il nostro genere, il peccato per Eva, per Maria la giustificazione!
Per il silenzio di Eva, il reato e un nome infame; per la parola di Maria,
vita e luce con vittoria! »50.

Dalle citazioni addoete si può ricavare che il fondameno biblico del titolo
Maria nuova Eva è il parallelismo tra Gen 3,15 e Luca 1,26-38. Dovette pure influre
la dottrina paolina di Cristo nuovo Adamo (cf Rm 5,12-20). Era quindi faciIe inferire
che Maria è nuova Eva in forza di Gen 3,15 e Luca 1 ,26-38.
Presso i Padri troviamo anche significative espressioni, che esaltano i molteplici
rapporti di Maria in ordine a tutto il genere umano, fondati soprattutto sulla
volontaria maternità del Salvatore, la cui gloria rende più gloriosa anche la sua
nascita. Riecheggiano soprattutto presso S. Giovanni Damasceno.

«Bellezza della natura umana» (S. Giovanni Damasceno); «Riparatrice


(dell'opera) di Eva, nostra prima madre, per la tua nascita ciò che era
caduto è rialzato» (S. Giovanni Damasceno), «Decoro del creato. Per te
la creazione diventa veramente brata. Per te, la creazione tutta ora
contiene colui che prima non poteva affatto contenere» (S. Giovanni
Damasceno); «sei per i patriarchi eterno godimento, per i giusti
inesprimibile gaudio, per i profeti perenne esultanza, per il mondo
benedizione, per l'universo santificazione, sollievo per chi soffre,
conforto per chi piange, medicina per gli ammalati, porto nella
tempesta, perdono per i peccatori, sollievo per gli afflitti, pronto aiuto
per chiunque ti invoca» (S. Giovanni Damasceno) «figlia dell'umanità»
(S. Giovanni Damasceno); «gloria del genere umano» (S. Giovanni
Damasceno); «gloria del sesso femminile» (S. Giovanni Damasceno),
«letizia dell'universo» (S. Giovanni Damasceno); «Regina dell'universo»
(S. Germano di Costantinopoli)51.

Il pensiero dei Padri greci confluisce nell'Inno Akáthistos, che magnifica la


Vergine cantando i suoi benefici per l'umanità. Ne riproduciamo le espressioni che
ci interessano, nella artistica traduzione di P. Toniolo:
«1. Ave, per te la gioia risplende; ave, per te il dolore si estingue. Ave,
salvezza di Adamo caduto; ave, riscatto del pianto di Eva...
3. Ave, o ponte che porti gli uomini al cielo...
5. Ave, perdono soave del mondo; ave, clemenza di Dio verso l'uomo;
ave, fiducia dell'uomo con Dio...
7. Ave, tu apri le porte del cielo...
9. Ave, splendendo conduci al Dio vero...; ave, tu il Cristo ci doni
clemente Signore; ave, sei tu che riscatti dai riti crudeli; ave, sei tu che
ci salvi dall'opre di fango. Ave, tu il culto distruggi del fuoco; ave, tu
estingui la fiamma dei vizi... Ave, tu gioia di tutti i credenti...
11. Irradiando all'Egitto lo splendore del vero, dell'orrore scacciasti la
tenebra: ché gli idoli allora, o Signore, fiaccati da forza divina caddero;
e gli uomìni, salvi, acclamavan la Madre di Dio: Ave, riscossa del
genere umano; ave, disfatta del regno d'inferno. Ave, tu inganno ed
errore calpesti; ave, degli idoli sveli la frode... Ave, tu roccia che
effondi le Acque di vita. Ave, colonna di fuoco che guidi nel buio; ave,
riparo del mondo più ampio che nube. Ave, datrice di manna celeste;
ave, ministra di sante delizie. Ave, tu mistica terra promessa; ave,
sorgente di latte e miele. Ave, Vergine e Sposa.
13. Ave, bell'albero ombroso che tutti ripari. Ave, tu in grembo
portasti la Guida agli erranti; ave, tu desti alla luce Chi affranca gli
schiavi. Ave, tu supplica al Giudice giusto; ave, perdono per tutti i
traviati. Ave, tu veste ai nudati di grazia; ave, Amore che vinci ogni
brama...
15. Ave, dei più certissimo vanto... Ave, per te fu rimessa la colpa; ave,
per te il paradiso fu aperto. Ave, o chiave del regno di Cristo; ave,
speranza di eterni tesori...
17. Ave, ci innalzi da fonda ignoranza; ave, per tutti sei faro di scienza.
Ave, tu barca di chi ama salvarsi, ave, tu porto di chi salpa alla Vita...
19. Tu difesa di vergini, Madre Vergine, sei e di quanti ricorrono a te.
Ave, colonna di sacra purezza; ave, tu porto d'eterna salvezza. Ave,
colonna di sacra purezza; ave, tu porto d'eterna salvezza. Ave, inizio di
nuova progenie; ave, datrice di beni divini. Ave, tu vita hai ridato ai
nati nell'onta; ave, tu hai reso saggezza ai privi di senno. Ave, o tu che
annientasti il gran seduttore; ave, o tu che dei casti ci doni l'Autore...
21. Come fiaccola ardente per chi giace nell'ombre contempliamo la
Vergine santa, che accese la luce divina e guida alla scienza di Dio
tutti, splendendo alle menti... Ave, le macchie detergi dei nostri
peccati. Ave, o fonte che l'anime mondl; ave, o coppa che v.ersi letizia.
Ave, fragranza del crisma di Cristo; ave, tU vita del sacro banchetto...
24. Preservaci da ogni sventura tutti!52.
I motivi di questo molteplice influsso benefico di Maria sul genere umano sono
visti nel dono che Maria ha fatto di Gesù al mondo e nella sua intercessione celeste
a favore di tutti per ottenere tutti i beni della salvezza e per allontanare tutti imali.

3. Maria nella comunità umana


secondo l'insegnamento di Paolo VI

Paolo VI nel suo ricco magistero mariano si compiace altresì di indicare i


rapporti benefici di Maria con la comunità umana. Ne voglio riassumere il pensiero
a conclusione della mia relazione. 1. La Vergine è creatura privilegiata, il
culmine di perfezione a cui è pervenuta l'umanità: vanta quindi una vera relazione
verso di essa. È Madre del Figlio di Dio, che è venuto sulla terra per la Redenzione
del genere umano. È Madre della Chiesa, che Cristo vuole unica e alla quale tutta
l'umanità è chiamata. Perciò Maria dice anche rapporto materno verso tutti gli
uomini indistintamente.
Per questi ed altri motivi ad essi collegati, il Papa chiede l'assistenza di questa
«amorosa Regina del mondo»53 sull'intera umanità, che spesso misconosce i valori
soprannaturali, allontanandosi dalla luce di Cristo; non si riconosce più creazione e
dono di Dio; e minaccia di infrangere il bene così prezioso della pace e della
fratellanza universali. Maria mostra cosí di avere pure una sua dimensione sociale
di universale importanza.
Il mondo moderno volge le spalle alla luce di Cristo. Maria lo deve invitare
perché ritorni e accetti il messaggio cristiano.

«Vedi, o Maria, l'umanità intera, questo mondo moderno, in cui il


disegno divino chiamò noi a vivere ed operare; è un mondo che volta le
spalle alla luce di Cristo; e poi teme delle ombre paurose ch'esso così
facendo crea davanti a sé. La sua dolce voce umanissima, o bellissima
tra le vergini, o degnissima fra le madri, o benedetta fra tutte le donne,
lo inviti a volgere lo sguardo verso la vita ch'è la luce degli uomini,
verso Te che sei la lampada foriera di Cristo, sola e somma luce del
mondo»54.

Molta parte del mondo, appunto perché volge le spalle alla vera luce, è incerta
sul valore della propria esistenza. La Vergine voglia illuminare;

«Implora al mondo la vera scienza della sua propria esistenza»55.

Quanti ignorano che la realtà è creazione e dono di Dio! Il riconoscere questo è


giustizia innanzi tutto. Paolo VI ha fiducia nell'intercessione della Regina del mondo.

«Implora al mondo il gaudio di vivere come creazione di Dio, e perciò il


desiderio e la capacità di colloquiare, pregando, col suo Artefice, di cui
in sé riflette l'immagine misteriosa e brata; implora al mondo la
capacità di valutare ogni cosa come dono di Dio, e la virtù perciò di
operare e di usare di tali doni con sapienza e con provvidenza»56.

2. Per riconquistare autentici valori che il mondo va smarrendo, tenuto conto


del rapporto di Maria verso di esso, e in ispecie del fatto che Ella è con Gesú ponte
di raccordo fra l'umanità e il Creatore, Paolo VI, seguendo la linea del Concilio
Vaticano II, che ha fatto oggetto delle sue attenzioni il mondo intero, vuole
riconsacrare, mediante l'invio essenzialmente simbolico della Rosa d'oro al
Santuario di Fatima, l'intera famiglia umana alla Celeste Madre.

«Il Nostro sguardo si apre sugli sterminati orizzonti del mondo intero,
oggetto delle attenzioni più vive del Concilio Ecumenico Vaticano II, e
che il Nostro Predecessore Pio XII di venerata memoria, non senza
ispirazione dall'alto, consacrò solennemente al Cuore Immacolato di
Maria. Tale atto di consacrazione crediamo opportuno oggi in modo
particolare ricordare. A questo scopo abbiamo stabilito d'inviare la
Rosa d'oro al Santuario della Madonna di Fatima, caro quanto mai non
solo al popolo della nobile nazione portoghese -sempre, ma oggi
particolarmente a Noi diletto-ma altresì conosciuto e venerato dai
fedeli di tutto il mondo cattolico. In tal modo anche Noi intendiamo
affidare alle cure della Celeste Madre l'intera famiglia umana con i
suoi problemi e i suoi affanni, con le sue legittime aspirazioni e ardenti
speranze»57.

3. Paolo VI si fa pure implorante avvocato dell'umanità presso Maria, che svolge


una fondamentale mediazione nella vita della Chiesa e del mondo, per ottenere il
dono della pace universale.

«Implora al mondo la pace. Rendi tra loro fratelli gli uomini, ancora
tanto divisi; guidaci ad una società più ordinata e concorde»58.
«Dobbiamo pregare la Madonna ad ottenerci che questa pace e
fratellanza ideali, le quali sembrano essere nel cuore degli uomini,
abbiano veramente a diffondersi per il bene delle famiglie, degli
individui e delle nazioni in tutto il mondo per intercessione di
Maria»59.
«Ci rivolgeremo con fiducia viva alla Madonna, guardando il panorama
del mondo e invocando ancora la sua bontà protettrice per la pace»60.

4. Per Paolo VI Maria è simbolo e vertice dell'umanità autentica..


«La figlia più eletta, la più bella, la più gentile, la più privilegiata
dell'umanità»61, «la sorella, la madre, la rappresentante più reale e più
autentica della nostra umanità presso Cristo e presso Dio»62; «lei sola,
l'eletta, nell'umanità»63; «eletta figlia della stirpe di
David»64,«immagine autentica dell'umanità, I'immagine dell'umanità
innocente, santa»65; «la meraviglia della vera umanità»66, «il più bel
fiore che sia mai sbocciato nel devastato giardino dell'umanità»67- «la
creatura umana più pura, più innocente, più perfetta»68; «perfetta ed
eminente rappresentanza del genere umano»69.
«Impersona veramente la originaria, autentica idea di che cosa è
l'uomo: immagine di Dio»70; «ideale purissimo di umanità»71; «una
innocenza... esistenziale, una bellezza, un'eleganza, uno stile, vissuti
nell'integrità dei sentimenti e della condotta, un amore candido e vero,
che si dona e si consu ma diffondendo dintorno a sé luce, calore e
gioia»72; «eccelsa Figlia di Sion»73; «il vertice dell'Antico Testamento e
l'aurora del Nuovo»74; «esempio, il più alto, completo, splendente di
creatura, opera di Dio»75; «l'immagine della Donna purissima e
perfetta»76; «la sola... in cui l'idea creatrice di Dio si rispecchia
fedelmente ed in cui la definizione intatta ed autentica dell'uomo si
realizza: immagine di Dio! Luce, intelligenza, dolcezza, profondità
d'amore, bellezza, in una parola, sono sul volto candido e innocente
della Madonna, che noi onoriamo: tota pulchra es, Maria!»77; «Maria,
la più alea, la più vera, la più tipica figura dell'estetica spirituale
umana»78.

5. Maria è ií vero ideale femminile. Continua Paolo VI affermando:

«Bellissima fra le vergini, degnissima fra le madri»79; «immagine della


bellezza»80; «il sommo della bellezza»81; «la vera Donna ideale e reale
insieme»82; «specchio nitido e sacro dell'infinita bellezza»83.

Si innestano qui gli speciali rapporti di Maria con la donna e tutta la dinamica
per la vera promozione della donna affinché non sia seguace di Eva ma di Maria.
6. Maria SS. è la perfezione umana. Paolo VI afferma ancora che Maria è

«perfetta nel suo essere»84; «in mezzo alle inquietudini della vita
calma tutte le inquietudini della carne, dello spirito e d ella vita
sociale»85, «esempio della perfezione umana»86 «la più alta`, la più
vicina a Dio»87; «tra i santi la creatura più santa, tabernacolo
santissimo e di santità»88; «pienezza della perfezione umana»89; «la
elettissima fra tutte le creature per pienezza di grazia, e la santissima
per l'innocenza immacolata e per la corrispondenza volontaria e totale
al volere di Dio»90.

7. Maria è immagine perfetta dell'umanità primigenia.


Per Paolo VI Maria è

«il tipo, I'esempio dell'umanità primigenia, quale Dio aveva pensato e


voluto, prima della caduta originale dell'uomo»91; «nuova Eva»92.
«Maria ci offre luce di una integrità vittoriosa... ci fa vedere come la
bellezza e la bontà, l'avvenenza e la virtù... sono... in Lei riunite con
armonia unica, in Lel mai punto turbata»93; «in Lei... l'amore la donna,
la vergine, la madre... riprendono il loro autentico e primigenio
significato»94.

8. Maria è speranza e letizia del mondo. Paolo VI conclude affermando che


Maria è

«fonte dolcissima della nostra speranza»95; «formidabile


Avvocata»96; «la nostra purissima Avvocata presso la divina
misencordia»97; «la madre gaudiosa e dolente d'ogni umana
vicenda»98; «l'invitta ragione di fiducia del genere umano»99; «la
causa della perpetua letizia»100, «il soccorso e la salvezza del popolo
di Dio»101.

CONCLUSIONE

1. Nella sua seconda venuta, quando la comunità umana sarà tutta diventata
Chiesa e Regno di Cristo, il Giudice divino consegnerà questo immenso Regno a Dio
Padre affinché sia «tutto in tutti» (cf 1 Cor 15,24 ss.).
Possiamo piamente pensare che Maria, Madre spirituale di tutta la comunità
umana, avendo efficacemente contribuito con Cristo, come è stato indicato, per
portare a salvezza questa grande famiglia, si associerà a quella offerta finale del
Regno al Padre da parte di Gesù. La sua Maternità universale è fondamento della
sua regalità universale.
2. Perciò la nostra conclusione è ottimistica: il mondo intero, sconvolto da tante
forze del male che abusano della loro libertà a rovina, è però saldamente stretto
nelle mani di Gesù Redentore universale ed è sul Cuore di Maria Madre universale
di tutta la famiglia umana. Non può quindi andare perduto; esso si avvia verso la
salvezza per essere un giorno presentato al Padre.
Ma la nostra conclusione è pure impegnativa: tutti siamo compromessi a
sostenere con la preghiera, la testimonianza e lo zelo apostolico tutta la famiglia
umana perché diventi, con la meditazione onnipotente di Gesù e l'efficace
mediazione materna di Maria, famiglia di Dio a sua salvezza.
La nostra relazione quindi non si può fermare sul piano teorico conoscitivo dei
rapporti di Maria con la comunità umana, ma vuole essere stimolo ed impegno ad
essere, come Maria, sale della terra e luce del mondo (cf Mt 5,13-14) per la vita del
mondo (cf Gv 6,33).
In tal modo, se, come afferma Giovanni Paolo II, «per la fede e l'obbedienza di
Maria sono state benedette tutte le famiglie della terra, secondo la promessa fatta
ad Abramo (cf Gen 12, 3)» 102, il nostro apporto personale, di fede e di obbedienza
si inserisce in queste benedizioni e contribuisce ad aprire i cuori a riceverle e a
corrispondervi.
3. E come non ricordare che la famiglia umana è sensibile a queste benedizioni
materne e si apre ad esse con filiale spontaneità?
Ne è prova l'omaggio di devozione che i Mussulmani103, come anche gli Indù e
tante popolazioni non credenti tributano alla Madre comune, accorrendo insieme
ai figli della Chiesa ai Suoi santuari e associandosi di buon animo e spontaneamente
alla devozione dei credenti.
4. Alla Madre dell'umanità va perciò il nostro omaggio filiale e riconoscere con
l'invocazione perché tutte le genti senza eccezione la dicano brata (cf Lc 1,48) e
possano giungere come i Magi ad incontrare il Bambino Gesù insieme con la Madre
sua (cf Mt 2,11).
5. Ne sono consolante garanzia le luminose certezze circa i rapporti di Maria
con la comunità umana, che mi piace richiamare ancora come conclusione a
comune letizia.
a. Prima della venuta di Cristo Maria è «la suprema intercessione sulla terra.
Nel mondo che ha bisogno di Redentore, la prima dei riscattati, la suprema
riscattata, comincia la sua vocazione di avvocata. La sua preghiera è al vertice del
l'umanità. La Vergine è, per la ricchezza stessa della sua gra zia, la rappresentante,
la garante, che prenderà possesso della salvezza destinata a tutti: serva degli
uomini in uno slancio stesso che la fa 'serva del Signore' (Lc 1, 38)»104.
b. «La Madonna è e resta un esempio stupendo, o piuttosto l'esempio tipico
della vera umanità liberata da ogni servitù come Ella stessa canta nel
Magnificat»105.
c. Con la sua Maternità divina «ebbe la missione di far entrare Cristo nella stirpe
umana, nella storia uman»106; «è stata chiamata a realizzare nella sua carne e
mediante la sua fede l'unità di Dio e della stirpe umana»107.
d. Sul Calvario si unisce attivamente al sacrificio del Figlio nuovo Adamo
Salvatore per la redenzione di tutta la famiglia umana, dando il suo apporto di
novella Eva, Madre deí viventí.
e. Durante il triduo della morte di Cristo è fiaccola di fede sempre luminosa che
continua ad irradiare la luce di Cristo e la speranza in Cristo su tutta la famiglia
umana.
f. Ed ora in cielo Maria è nel pieno esercizio della sua maternità spirituale
universale in ordine a tutti i membri della famiglia umana, ossia a tutti i redenti.

«Ora conosce in Dio ciascuno dei Suoi figli. Prima li amava nel suo Figlio
di un amore universale, ma indistinto, nella visione beatifica, li conosce
in modo individuale e personale, di una conoscenza materna più intima
di quella degli altri santi... mediante il suo corpo, risorto come quello di
Gesù, Maria mantiene a nostro riguardo una connaturalità fisica e una
capacità affettiva di cui gli altri santi sono oggi privi, secondo l'opinione
comune»108.

Ella pertanto ci conduce a conoscere meglio la persona umana, ad amarla di


più, a promuovere la salvezza integrale della persona umana, affinché tutta la
famiglia umana possa beneficiare dei frutti della Redenzione, che Gesù Cristo ha
conquistato per tutti, nascendo a Betlemme per tutti, morendo sulla Croce per
tutti, risuscitando per tutti, fondando la sua Chiesa per tutti, per rendere il mondo
una casa abitabile per ogni uomo, in attesa della salvezza imperitura nella casa del
Padre.

NOTE

1 Per un'ampia documentazione patristica cf J. LECUYER, Il sacerdozio di Cristo e


della Chiesa, Ed. Dehoniane, 1964. pp. 84 ss.; 134 ss.; J GALOT, La redemption
mystère d'alliance, Desclée, Paris, 1965, pp. 96 ss.
2 Contro le eresie III, 23,7, PG 7,964 Versione italiana in D. CASAGRANDE,La
Madonna nel mistero della salvezza, Roma 1975, pp 11-12.
3 Ibid. lll, 21,10, PG 7,954. Versione in CASAGRANDE o.c., p. 11-12.
4 O.c., p. 12.
5 Cf CASAGRANDE, o. c. , p. 12.
6 Sermo I in Nat. Domini, «Sources Chrétiennes», voL 22, 68. Nostra versione.
7 S. LEONE M., Sermo IV in Nat. Domini 2, Sc 22, 126. Nostra versione.
8 Cf Sacramentanum Leonianum, 1244.
9 Cf J. LECUYER, o.c.' pp. 150-152.
10 S. TOMMASO, In Rom. 6,ó, lect. 2.
11 J. LECUYER, o.c., p. 150.
12LUTERO, W A 11,224
13 Bibliografia: Adamo, in LEON DUFOUR Dizionanio di Teologia Biblica,
Marietti, Torino, 1965, col. l l- 14; L CERFAUX, Le Chnist dam la théologie de St.
Paul, Paris, 1951, pp. 172 ss.; P. GALTIER, Les deux Adam, Paris, 1947, p. 134.
14 Per Gesù Cristo Capo cf Gv 1,14; 6,56 ss.; 15,1-17; 17,20-23; 1 Pt 2,5 ss; Col.
1,18; Ef 1,22-23; 4,11-16; 5,23 ss
15 Discorso del 7 dicembre 1963,in L'Osservatore Romano, 9-10 dicembre 1963,
n. 285, p. 1, col 3.
16 Discorso dell'8 settembre 1964, in L'Osservatore Romano, 9 settembre 1964,
n. 208, p. 1, col 1.
17 Omelia dell'8 dicembre 1966, in AAS 59 (1967), p. 39.
18 Omelia del 15 agosto 1968, in Insegnamenti diPaolo Vl vol. Vl ( 1968), p.
1184.
19 Omelia del 15 agosto 1966, in Insegnamenti diPaolo Vl, vol. IV (1966), pp.
1065-1066.
20 Discorso dell'8 settembre 1964, in L'Osservatore Romano, 9 settembre 1964,
n. 208, n 1, col. 2.
21 Discorso del 7~dicembre 1963, in L'Osservatore Romano, 9-10 dicembre
1963, n. 285, p. 1, col 4.
22 Ibid., col. 3.
23 Ibid.
24 Ibid.
25 Omelia dell'8 dicembre 1965, in L'Osservatore Romano, 9-10 dicem-hre 1965,
n. 284, p. 2, col. 7
26 Discorso dell'8 dicembre 1967, in Insegnamenti diPaolo Vl, vol. V(1967),p.
901.
27 Insegnamenti diPaolo Vl, vol. Vl (1968), p. 632
28 Ibid.
29 Ibid.
30 Ibid.
31 Omelia del 15 agosto 1968, in Insegnamenti diPaolo Vl, vol VI(1968), p.1184.
32 Ibid.
33 Discorso del 18 novembre 1964, in L'Osservatore Romano, 20 novembre
1964, n. 270, p. 1, col. 2.
34 A SERRA, Maria a Cana e presso la Croce, Roma 1978, p. 127.
35 Dal Radiomessaggio del 25 marzo 1965 a conclusione del Congresso
Mariologico e Mariano Internazionale di Santo Domingo; testo spagnolo in Ime-
gnamenti di Paolo Vl, vot lll, pp. 192-195; versione italiana in Encicliche e Discorsi
diPaolo Vl, voL v, pp. 325-329.
36 A. SERRA, Mania a Cana e presso la Croce, Roma 1978, p. 127.
37 GIOVANNI PAOLO II, Omelia durante la Messa a Fatima, 13 maggio 1982
in Insegnamenti di Giovanni Paolo II, V, 2 (1982), p. 1580.
38 PAOLO VI, Omelia nella solennità dell'Assunzione 1975 in Insegnamenti di
Paolo Vl, vol. Xlll (1975), pp. 851-853.
39 S. GIUSTINO, Dialogo con Trifone 106, PG 6,712. Traduzione italiana D.
CASAGRANDE, La Madonna nel mistero della salvezza, Roma 1975, p. 180.
40 S. IRENEO, Contro le eresie, 3,22,4, PG 7,958. Trad. ital. in CASAGRANDE, o.c.,
pp. 180-182.
41 CASAGRANDE, o. C., p. 1 8 1.
42 S. GIROLAMO, Comm. Sal 96, PL Suppl. Il, 262. Versione inCASAGRANDE, o.c.,
p. 183.
43 S. AGOSTINO, Sermone 262, PL 38, 1308. Versione in CASAGRANDE, o.c.,: p.
183.
44 S. EFREM, Innialla Vergine, H, 8~9, La ll, 526. Versione in CASAGRANDE, o.c.,
p. 188.
45 ID, Sermone, La l, 154. Versione in CASAGRANDE, o.c., p. 188.
46 ID., Inno 1, 10, La ll, 522. Versione in CASAGRANDE, o.c., pp. 188-189.
47 ID., Inno 18,24, ta ll, 612. Versione in CASAGRANDE, o.c., pp. 189-190.
48 ID., Inno 19,19, La ll, 626. Versione in CASAGRANDE, o.c., p. 189.
49 ID., Inno 4,1, La ll, 530. Versione in CASAGRANDE, o.c., p. 190.
50 S. GIAGOMO DI SARUG, Carme I, in J. B. ABBELOOS, De vita et scriptis Sancti
Jacobi, Ep. Batnarum Sarugi... Lovani 1867, p. 229. Versione inCASAGRANDE, o.c.,
pp. 184-187.
51 Le citazioni sono riprodotte presso D. CASAGRANDE, o.c., pp. 212~213.
s Acatisto, traduzione, prefazione e note di P. ERMANNO TONIOLO, Roma 976,
pp. 19, 23, 27, 35, 39, 43, 47, 51, 54, 55, 58, 59.
53 Discorso del 18 novembre 1964, in L'Osservatore Romano, 20 novembre
1964, n. 270, p. 1, col. 4.
54 Discorso dell'll ottobre 1963, in AAS 55 (1963), p. 874.
55 Ibid.
56 Ibid.
57 Discorso del 21 novembre 1964, in AAS 56 (1964), p. 1017.
58 3 Discorso dell'll ottobre 1963, in AAS 55 (1963), p. 874.
59 Discorso del 27 ottobre 1963, in L'Osservatore Romano, 30 ottobre 1963, n.
251, p. 2, col. 2.
60 Discorso del I dicembre 1963, in L'Osservatore Romano, 2-3 dicembre 1963,
n. 279, p. 2, col. 7.
61 Discorso del 15 agosto 1963, in L'Osservatore Romano, 17-18 agosto 1963, n.
189, p. 1, col. 2.
62 Ibid.
63 Discorso dell'11 ottobre 19G3, in AAS 55 (1963), p. 873. 64 Discorso del
7 dicembre 1963, in L'Osservatore Romano, 9-10 dicembre 1963, n. 285, p. 1, col.
3.
65 Ibid.
66 Enciclica Ecclesiam Suam, 6 agosto 1964, AAS 56 (1964), p. 636. Nostra
versione.
67 Discorso dell'8 settembre 1964, in L'Osservatore Romano, 9 settembre 1964,
n. 208, p. 1, col. 1.
68 Ibid.
69 Discorso del 18 novembre 1964, in L'Osservatore Romano, 20 novembre
1964, n.270 , p. 1, col. 4.
70 Omelia del 15 agosto 1966, in Insegnamento di PAOLO VI, vol. vI (1966) p
1068.
71 Ibid.
72 Discorso del 2 febbraio 1969 prima della recita dell'Angelus in L'Osservatore
Romano, 3-4 febbraio 1969, n. 28, p. 1, col. 6.
73 Esortazione Apostolica Signum Magnum del 13 maggio 1967, in AAS 59
(1967), p. 472. Versione italiana in Scritti e Discorsi di Paolo Vl, vol. XVI(1967), p.
150.
74 Ibid.
75 Omelia del 15 agosto 1966, in Insegnamenti di Paolo VI, vol. IV, (1966), p.
1065.
76 Discorso dell'8 dicembre 1967, in Insegnamenti di Paolo VI, vol. V (1967), p.
901.
77 Omelia dell'8 dicembre 1966, in AAS 59 (1967), p. 39.
78 Ibid.
79 Discorso dell'11 ottobre 1963, in AAS 55 (1963), p. 874.
80 Discorso del 7 dicembre 1963, in L'Osservatore Romano, 9-10 dicembre n.
285, p. 1. col. 4.
81 Discorso del 12 settembre 1963, in L'Osservatore Romano, 13 settembre n.
211, n. 1, col. 7. Nostra versione dal francese.
82 Omelia dell'8 dicembre 1965, in L'Osservatore Romano, 9-10 dicembre n.
284, p. 2, col. 7.
83 Ibid.
84 Discorso del 7 dicembre 1963, in L'Osservatore Romano, 9-10 dicembre 1963,
n. 285, p. 1, col. 3.
85 Ibid., col. 7. Nostra versione.
86 Discorso del 5 gennaio 1964, in AAS 56 (1964), p. 166.
87 Discorso del 30 maggio 1964, in L'Osservatore Romano, 3 maggio 1964, n.
124, p. 1, col. 3.
88 Messaggio del 31 maggio 1964, in L'Osservatore Romano, 3 giugno 1964, n
126, p. 1, col. 5. Nostra versione.
89 Discorso del 18 novembre 1964, in L'Osservatore Romano, 20 novembre
1964, n. 270, p. 1, col. 4.
90 Discorso del 24 marzo 1965, in L'Osservatore Romano, 26 marzo 1965,
n.69,p.1,col 1. 91 Discorso dell'8 dicembre 1967, in Insegnamenti di Paolo VI, vol.
V (1967), p. 901.
92 Esortazione Apostolica Signum Magnum del 13 maggio 1g67, in AAS 59
(1967), p. 472. Versione italiana in Scritti e Discorsi di Paolo Vl, vol. XVI (1967), p.
150. Citazione del testo: S. IRENAEUS, Adv. Haer., Ill, 22, 4, PG 7, 959; S.
EPIPHANIUS, Haer., 78, 18, PG 42, 671 ss.; Cost. dogm. de EcclesiaLumen Gentiun,
56.
93 Omelia dell'8 dicembre, 1968, in Insegnamenti di Paolo Vl, vol. VI (1968), p.
632.
94 Ibid.
95 Radiomessaggio del 13 maggio 1968, in AAS 60 (1968), p. 346. Versione dal
portoghese in Scritti e Discorsi di Paolo VI, vol. XX (Siena 1968), p. 109.
96 Discorso del 16 novembre 1966, in Insegnamenti di Paolo VI, vol. IV (1966), p.
903.
97 Radiomessaggio del 13 maggio 1968, in AAS 60 (1968), p. 346. Versio. ne in
portoghese in Scritti e Discorsi di Paolo VI, vol. XX (Siena 1968), p. 109.
98 Discorso del 4 ottobre 1966, in AAS 58 (1966), p. 901.
99 Epistola Gloriosa Dicta del 14 aprile 1967, in AAS 59 (1967), p. 485. Versione
italiana in Encicliche e Discorsi di Paolo VI, 12 (Roma 1967), p. 470.
100 Ibid.
101 Ibid.
102 Discorso dell'Angelus 4 dic. 1983, in L'Osservatore Romano, 5-6 dicembre
1983, n. 281, p. 6, col. 6.
103 Cf G. NAPOLI, Maria nel Corano, in «Studii biblici franciscani Liber annnus>,
XXIII (1973), pp. 206-241.
104 R. LAURENTIN, La Vergine Maria, Edizioni Paoline, Roma 19835, p. 185.
105 J. MEJIA, Maria nella teologia latino-amenicana, in Il ruolo di Maria nell'oggi
della Chiesa e del mondo, Ed. Marianum, Roma 1979, p. 149.
106 R. LAURENTIN, o.c., p. 148.
107 ID., o.c., p. 149.
108 ID o.c.,pp.242-243.

MARI ÎN COMUNITATEA UMANĂ:


"NEW EVA"

de Domenico Bertetto

INTRODUCERE
Conferința noastră este destinată să "marianizeze", adică să ne facă să creștem
în cunoaștere, în iubire și în slujirea Mariei, să ne "creștem", adică să trăim mai bine
viața creștină și astfel să ne "deificăm", pentru că Isus ne conduce Tatăl în Duhul.
De aceea, călătoria noastră are loc în mod clar și logic. Am văzut-o pe Maria în
comunitatea lui Israel, ca pe noua Fiica a Sionului, pentru că Maria este culminarea
materială și spirituală a lui Israel; toate generațiile poporului evreu sunt destinate
să ne dea Maria, cea mai sfântă dintre săracii lui Iahve; din ea se naște Mântuitorul
care ne dă nouă popor al lui Dumnezeu. Prin urmare, în Maria, sinagoga devine o
Biserică și are loc tranziția de la Vechiul la Noul Testament.
Cu fiata Mariei, avem deja Biserica în componentele sale esențiale: există, de
fapt, în pântecul virginal al Mariei Capul Bisericii, Isus Hristos și Maria se
concentrează în sine în tot corpul bisericesc, inserat vital în Cap prin
credință.Biserica nu a fost niciodată una, sfântă, deschisă catolicității și zelului
apostolic, ca atunci când a fost concentrată în Maria și avea chipul Mariei. Apoi
Biserica crește cu adeziunea vitală a Sf. Iosif, Elisabeta, Zaharia, SG Ioan
Botezătorul, păstorii din Betleem, Magii, primii ucenici; Isus se gândește la
organizarea lui, la îmbogățirea lui cu mântuire, el cucerește cu sângele său pe
Calvar (cf At 2, 28), sufletul Duhului Său la Cincizecime și acum, din gloria Sa,
continuă să îl dirijeze și să-l animeze pe drum economisind până la a doua sa
venire. Și Maria este, de asemenea, implicată activ în mistetul Bisericii, așa cum am
auzit în cel de-al doilea raport magisterial: Maria în comunitatea ecelesiană, ca
Mamă a Bisericii.
Suntem acum în al treilea raport, care adaugă și completează logic cele
precedente. Biserica este destinată să cucerească întreaga familie umană pentru ao
face o familie a lui Dumnezeu, dar acest lucru nu este încă realizat. Comunitatea
umană precede Biserica și se extinde dincolo de Biserică. Și totuși este destinat
Bisericii și este un termen adecvat pentru lucrarea mântuitoare a lui Hristos care a
murit pentru toți (cf 2 Corinteni 5:15) și a voinței mântuitoare a Tatălui care dorește
ca toți să fie mântuiți (1 Timotei 2: 5 ). Prin urmare, și Maria, ca o nouă Eva înnoită
cu noul Isus, Adam, este inserată în familia umană și își exercită influența ca Mama
a celor vii, ca un colaborator al mântuirii universale a lui Hristos.Iată tema mea
fascinantă: Noua Maria, Eva în comunitatea umană.
Ajută-mă să vă prezint într-un mod convenabil și fructuos.

I - ISUS NOU ADAMO

Pentru a putea prezenta și înțelege relațiile dintre mărirea eficienței materne a


Mariei și familia universală și comunitatea umană, ca o nouă Eva, trebuie să ne
referim la Isus noul Adam.
Cuvântul întrupat, din primul moment al Întrupării, este un nou Adam, care
recapitulează toată omenirea căzută și o sfințește cu consacrarea ontologică a unirii
personale cu Cuvântul și apoi cu toate misterele mântuirii până Ascensiunea
glorioasă la mâna dreaptă a Tatălui. (Isus, de fapt, îndeplinește aceste mistere de
salvare ca reprezentant al omenirii, care este, prin urmare, deja asociat cu
Mântuitorul său chiar în lucrarea de mântuire și, prin urmare, este deja deja
mântuit radical
1. Această doctrină admirabilă este extrasă în primul rând din Sfânta Scriptură.
Luke, în genealogia sa, îl urmărește pe Isus înapoi la Adam, ca și cum ar fi arătat că
este un nou Adam (cf. Lc 3,1 ss.)
Sfântul Pavel, mai presus de toate, îl prezintă pe Isus ca pe un nou Adam care se
uneste cu mizeria noastră cf 2 Corinteni 5:21), devine păcat, adică responsabil
pentru păcatele noastre, să se supună sclaviei legii (Gal 4: 4), pentru a ne face să
simpatizeze cu sfințenia și cu dreptatea Lui (Romani 5:12). Cum ne-a pierdut primul
Adam, cu neascultarea lui, pentru că am fost recapitulați în el, în solidaritate cu el și
din această cauză puterea răului și puterea morții au fost transformate în
umanitate, conform personificării pauline din plastic, așa că Isus, conform lui Isus
Adam ne-a însumat în sine , asumându-ne natura; el a cucerit păcatul în el însuși cu
ascultarea sa, exercitată de la început (cf. Evrei 10.5 și urm.), iar de la el a fost
turnată puterea harului, a dreptății și a sfințeniei: unde crima, harul abundă
(Romani 5:20).
Strict vorbind, Sf. Pavel adaugă: "Primul om Adam a devenit o ființă vie, dar
ultimul Adam a devenit un spirit dătătoare de viață" (1 Cor 15:45). "El (Tatăl) ne-a
făcut cunoscut misterul voinței sale conform cu ceea ce a avut în el (Hristos) în
predilecția sa de ao realiza în plinătatea timpului: planul de a recapitula
(anakefalaiósasthai) în Hristos toate lucrurile, cele ale ca și pe pământ "(Efeseni 1,9-
10).
Prin urmare, în lumina s. Scriptura se poate presupune că deja în Întrupare
avem sfințirea naturii umane, asumată de Cuvânt; în care Dumnezeu a reformat
demnitatea umană într-un mod foarte admirabil, care nu sa întâmplat în creație
(mirabilius reformarsti ), așa cum ne spune liturgia. Și în acea natură umană,
asumată de Cuvânt, ea deja, într-un anumit mod, a sfințit întreaga familie umană,
reprezentată în ea și conținută, după Maria, cea mai calificată persoană a familiei
umane, i-a dat "da" mistică dintre Cuvânt și umanitate. Tatăl vede acum omenirea
în Fiul iubit, în care și-a pus toate plăcerile. Fiul iubit este acum parte a omenirii.
"Marele sacrament al evlaviei", planul mântuitor al lui Dumnezeu, care este Isus
însuși, va trebui atunci să fie explicat în cursul vieții sale pământești, conform
planurilor divine (1 Timotei 3.16). În diferitele mistere de salvare până la
Înălțarea.Dar fiind Isus Noul Adam, putem spune că noi am fost prezenți în El în
împlinirea misterelor mântuirii, care, prin urmare, sunt și misterele noastre; și, prin
urmare, concepția sa sfântă și fără păcat este concepția noastră spirituală, aceasta
este noua noastră viață purificată prin păcat; nașterea sa virgină este nașterea
noastră la fiii divine; moartea lui este moartea noastră pentru păcat; glorificarea lui
este glorificarea noastră; suntem conviețuiți, co-resuscitați, conglorați cu el, liderul
nostru, în care suntem rezumați și cuprinși. Este semnificația și admirabilitatea
învățătură paulină și scripturală (cf. Efes2: 4 - Evr 3:14; 9:24).
Ceea ce se desfășoară și se desfășoară după Întrupare și pe care cărțile sacre
din Noul Testament afirmă este deja predicat în cărțile sacre ale Vechiului
Testament, în anunțurile profetice ale Mântuitorului universal din toate genurile,
care traversează întreaga lumină luminoasă ca și mai luminos revelația divină a
Vechiului Legământ. Voi oferi câteva eseuri despre ea, vorbind despre
documentația biblică despre Maria Noua Eva.
2. Doctrina recapitulației omenirii în (Hristos, noul Adam și sfințirea obiectivă a
omenirii pentru aceeași uniune ipostatică și apoi pentru celelalte mistere de salvare
ale lui Hristos este cunoscută de Părinții Bisericii: este într-adevăr o chestiune de
adevăr explicate explicit în Sfintele Scripturi, pe care Părinții le transmit și explică în
continuare: este așa-numita răscumpărare fizico-mistică, prin virtutea Iluminării,
care consacră natura umană presupusă, în care noi toți suntem recapitulați.
Această doctrină este foarte dragă Părinților din Orient , dar se găsește și în rândul
Părinților occidentali1 .

Trebuie să ne limităm la câteva eseuri.


Sfântul Irineu scrie:
Hristos a recapitulat toate lucrurile, duc luptă și înfrângerea inamicului
nostru, care la început a ne înrobit în Adam, zdrobirea capul
înconformitate cu ceea ce a spus Dumnezeu șarpelui, și că Geneza ne
spune: I Leek vrăjmășie dintre tine și femeie, între linia ta și linia ei;aceasta
va zdrobi capul și va submina călcâiul (Gene 3, 15). De fapt, el a fost sfătuit
să zdrobească capul șarpelui, cel care ar fi trebuit să se nască dintr-o
femeie virgină, ca Adam.
Aceștia sunt urmașii pe care apostolul le vorbește în scrisoarea către
galați: legea a fost adăugată pentru păcate până la venirea urmașilor
pentru care fusese făcut promisiunea (Gal 3:19).
Chiar și mai clar, el se exprimă în aceeași scrisoare, cu aceste cuvinte:
Când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut
dintr-o femeie (Gal 4: 4). Vrăjmașul nu ar fi fost câștigat după dreptate
dacă omul care la câștigat nu a fost născut dintr-o femeie. Printr-o femeie,
șarpele la început la dominat pe om, opunând binele omului. Acesta este
motivul pentru care Domnul sa afirmat, de asemenea, că este fiul omului,
recapitandu-se în sine însuși primul om de la care, imediat după aceea,
femeia a fost făcută. Din acest motiv, pe măsură ce specia noastră a căzut
în moarte din cauza unui om cucerit, așa că, mulțumită unui om
câștigător, ne ridicăm din nou viața; și cum moartea a primit palma
victoriei, împotriva noastră, printr-un om, așa că primim din nou palma
victoriei, împotriva morții, prin omul Crist "2 .
"Așa cum substanța primului om, Adam, a fost luată de pe pământul
nevărsat și încă virgin - Dumnezeu nu a făcut încă ploaie și omul nu a
lucrat pământul (Geneza 2: 5) - și a fost turnat de mâna lui Dumnezeu,
care este din Cuvântul lui Dumnezeu - totul a fost făcut prin el (Ioan 1: 3) -
și Domnul a luat noroi de pe pământ și a turnat omul, astfel încât, pentru a
rezuma în sc 'Adamo, același cuvânt sa născut din Maria , care era o
fecioară, iar generația lui Adam a fost recapitulativă fericită.
(...) Dar de ce Dumnezeu nu a luat noroiul și a vrut ca lucrarea să fie făcută
de Maria? De ce nu au fost două lucrări diferite, una care salvează și
cealaltă care este salvată; dar păstrând asemănarea celor două, părea
evident că era aceeași creatură care a fost recapitulabilă »3 .
Domenico Casagrande spune:
"Hristos, prin urmare, recapitulează, adică adună, unește totul în sine,
restabilește totul și domină totul. Dar, pentru a realiza această lucrare,
așteptată de secole, el a vrut să ia aceeași natură ca și Adam și, așa cum
Adam a fost luat de pe pământul virgin, adică nu umed și nu lucrat, astfel
încât Hristos, noul Adam, a luat natura umană dintr-o virgină intactă Maria
. Irenaeus aplică doctrina recapitulației, chiar și pentru Antihrist în care se
va rezuma toată nelegiuirea și răutatea, deoarece toată răzvrătirea,
adunată și condensată în acea fiară, este aruncată în marea focului "4 .

4. Expresia "câștigată în conformitate cu dreptatea" prezintă teoria așa-


numitelordrepturi ale diavolului , pe care unii Părinți o pretind. Nici un creator de
petone nu se poate lăuda cu drepturi înaintea lui Dumnezeu și mai puțin decât
oricare alt Satan care, seducând Eva, a comis un furt, o "uzurpare ilegală", așa cum
afirmă s.Agostino. Nici un hoț nu are drepturi asupra bunurilor furate. Termenul
iuste nu înseamnă că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi lucrat conform dreptății dacă nu ar
fi asumat natura umană să tedimeze omul; el ar putea răscumpăra cu alte căi. În
schimb, Hristos voia să ne înlocuiască și să ne plătească prin plata datoriilor noastre
lui Dumnezeu și eliberarea noastră de moartea și sclavia diavolului5 .

E. s. Leul cel Mare:

"Fiul lui Dumnezeu, în plinătatea timpului (Gal 4: 4), deplasat de la


înălțimea impresionantă a consiliului divin, a asumat natura rasei umane,
care trebuia să fie împăcată cu autorul său, astfel încât diavolul,
inventatorul de moarte, a venit prin aceeași natură pe care a câștigat-
o.În acest conflict, întreprins pentru noi, sa luptat cu un drept de
echitate și mare admirabil, deoarece Dumnezeu atotputernic atacă
dușmanul feroce nu în măreția sa divină, ci în umilința noastră,
opunându-se aceleiași forme și naturi, împărtășind mortalitatea noastră,
dar fără fără păcat "6 .
"Indiferent de ce copilărie, pe care măiestria Fiului lui Dumnezeu nu a
disprețuit-o, sa transformat într-un om perfect cu trecerea timpului și a
împlinit triumful pasiunii și învierii, toate acțiunile condiției umile
asumate pentru dar biserica noastră de astăzi reînnoiește pentru noi
începuturile sacre ale lui Isus, născut din Fecioara Maria și, pe măsură ce
ne închinăm nașterii Mântuitorului nostru, ne găsim să ne sărbătorim
principiul nostru. De fapt, generația lui Hristos este originea poporului
creștin, iar nașterea Capului este locul de naștere al trupului. Cu toate
acestea, într-adevăr, individul numit are ordinea lor, iar toți fiii Bisericii
se disting prin succesiunea vremurilor, totuși colectivitatea
credincioșilor, născuți din fontul botez, ca și cu Hristos, au fost răstigniți
în pasiune și înviați în înviere, și așezate la dreapta Tatălui în ascensiune,
așa sunt și cu el născut în această naștere. Pentru că orice om, atunci
când în orice parte a lumii credincioșilor este regenerat în Hristos, a tăiat
legătura vinovăției originale, el trece în noul Om prin renăscând; și nu se
mai găsește în descendenții tatălui carnal, ci în sămânța Mântuitorului,
care pentru acest motiv a devenit fiul omului, pentru ca noi să fim copii
ai lui Dumnezeu. Dacă, de fapt, nu ne-a coborât cu această smerenie ,
nimeni nu ar veni la el cu propriile sale merite "7 .

3. Învățătura lui s. Leul ne prezintă semnificația și valoarea liturghiei , care


reînnoiește exact misterele de salvare ale lui Ctisto pentru a aplica valoarea sa
salvifică pentru noi. De asemenea, documentele liturgice prezintă Întruparea și
nașterea virgină a lui Hristos ca mistere de salvare, deoarece această nova nativită
introduce în lume homo novus , care nu este supus păcatului original și, prin
urmare, începutul mântuirii8 .
Pentru că Isus Hristos este noul Adam, care ne recapitulează în sine, Întruparea
este începutul trupului mistic, adică al societății mântuirii, fiind începutul Celui care
îl conține în sine. Prin urmare, el afirmă cu motive Sacramentarul Leonian: "Nu
numai slăbiciunea noastră, asumată de Cuvântul Tău, devine o onoare veșnică
pentru noi, dar ea ne face și etern pentru consorțiu admirabil". În natura fragilă
asumată de Cuvânt și de timpul veșnic, și noi suntem teze veșnice, cuprinse în noul
Adam. Unirea fizică a naturii umane cu Cuvântul, a fondat uniunea mistică a
membrilor unul cu altul și cu Hristos și ne face o parte a lui Hristos, deoarece
conținutul în natura umană asumată, care face parte din Hristos, Fiul lui
Dumnezeu.
4. S Thomas prezintă doctrina recapitulației în Hristos și a mântuirii în Hristos a
noului Adam, deja în Întrupare, făcându-și de asemenea aplicarea la celelalte
mistere de salvare9 .
"Sf. Toma" - scrie J. Lecuyer - interpretează includerea noastră în Hristos
și în sacrificiul său, despre care am văzut deja importanța în Părinți, în
funcție de capacitatea de a provoca harul: de aici echivalența, frecventă
în comentariile sale pe scrisorile Sfântului Pavel, dintre cele două
expresii: în Hristos Isus și în Hristos Isus . Și mai clar: în moartea sa; adică
pentru virtutea morții sale ; deoarece efectul este prezent în cauza sa
proporțională și Hristos, conform misterelor sale, devine cauza tot mai
proporțională a mântuirii noastre. De aceea, deoarece Hristos ne-a
cuprins pe toți în sine, putem spune că noi am fost prezenți în fiecare din
misterele sale și că acestea sunt și noi ale noastre.Se spune că bătrânul
nostru este crucificat cu Krsto, deoarece bătrânețea menționată mai
devreme a fost luată prin virtutea lui Hristos10»11 .

5. De asemenea, ne place să ne referim la o mărturie ecumenică Luther, la


sărbătoarea Crăciunului 1529, predicând pe fratele nostru Hristos, a adăugat:
"Chiar dacă numai el (Hristosul) era în pântecele lui, Maria este cu adevărat mama
lui și a tuturor ...; dacă el este al nostru, trebuie să fim în locul lui unde este, suntem
și noi acolo; mama lui, prin urmare, este și a noastră »12 .
6. Apoi am arătat că Isus este noul Adamo la Conciliul Vatican II . În
Constituția Gaudium et Spes se spune că în Întrupare Fiul lui Dumnezeu "sa unificat
într-un anumit fel cu fiecare om". Prin urmare, Hristos, chipul perfect al lui
Dumnezeu, ca Dumnezeu și ca om, restaurează chipul lui Dumnezeu în om (22).
7. Hristos este omul perfect, o imagine vizibilă și istorică a Dumnezeului invizibil
(comparați 2 Corinteni 4: 4; Col. 1:15). În El suntem sfințiți și mântuiți. Cuvântul
este aluat, ceea ce îl face fermentat în umanitatea asumată; este forma creației ,
care este unită cu natura umană să o restaureze, mirabilius , a ceea ce a fost creat
și, prin natura umană, compendiul universului, restabilește toată creația
desfigurată de păcat și plâns din pricina păcatului (cf Rom 8 , 12 ss).
Adam, care, în calitate de concept corporativ reprezintă toți oamenii în sine, a
fost creat în chipul și asemănarea lui Dumnezeu, în timp. (El își pierde asemănarea
cu răzvrătirea lui, dar fără să-și piardă imaginea divină, pentru că, ca o creatură, el
rămâne întotdeauna o reflectare a lui Dumnezeu, altfel nu ar exista
, Cuvântul, devenind om, devine astfel Adamul nou, pentru că imaginea perfectă
și asemănarea al lui Dumnezeu, invizibil anterior, acum vizibil și, astfel, restabilește
această asemănare divină cu toți oamenii, deoarece, în calitate de Adam nou, El
reprezintă pe toți oamenii înaintea lui Dumnezeu și ca Cuvânt încarnat conține ceea
ce a fost pierdut în noi, adică asemănarea cu Dumnezeu "
Acest lucru se întâmplă deoarece Cuvântul devine om, dar nu păcătos și, prin
urmare, el este primul născut dintre mulți frați."
8. Isus însă este un nou Adam, nu în sensul că tocmai ne-a înlocuit și la făcut am
putea face, de asemenea, el singur ar putea fi , de fapt , noul Adam, pentru că
Cuvântul întrupat, și numai el ar putea face ceea ce a făcut el, dar el a făcut -o ca
reprezentant al nostru, a făcut -o pentru noi, în favoarea noastră.
rede este o creație nouă și, prin urmare, un vicar nu este suficient, ca și cum l-
am putea face chiar și singur, în locul lui. Numai el ar putea face atât de mult pentru
binele nostru.
Acesta este sensul care este dat satisfacției vicarioase. El sa mulțumit pentru
noi, nu pentru sine; dar numai el ar putea face asta.
Depinde de noi să ne îndeplinim partea noastră, să realizăm condițiile libere
salvive care depind de noi (credință și sacramente) și mântuirea este de fapt într-un
mod liber, meritoriu și supranatural și ne-fiziologic, natural, așa cum am venit cu
solidaritate vinovată Adam. De fapt, solidaritatea cu Adam este legată de natură și
este pusă în aplicare împreună cu generația umană; solidaritatea cu Hristos, pe de
altă parte, este legată de fiecare persoană, care trebuie să fie altoită în Hristos prin
regenerare13 .
9. În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că categoria salvifică a lui Isus, noul
Adam, este completată, dar distinctă de categoria mântuitoare a lui Isus
HristosCapul .
De la încarnarea Domnului Hristos, noul Adam a fost, de asemenea, constituit
Cap și începe influența sa vitală și mântuitoare asupra membrilor inserați în el prin
credință și har: în primul rând pe Maria, primul credincios, primul Crisfian, exemplul
suprem al Bisericii ; apoi pe s. Giuseppe, în s. Givanni Battista, pe Elisabetta,
Zaccaria, primii ucenici, despre Biserică în continuă dezvoltare până la parousia și
mereu vivificat de Hristos Cap în explicația constantă și tot mai bogată și extinsă a
funcției sale de salvare.
Documentația biblică este, de asemenea, distinctă14 .
Prin urmare, Isus este noul Adam înseamnă că Isus recapitulează în sine, adică el
reunește în sine întreaga omenire cu care este unită fizic și moral prin virtutea
întrupării și, prin urmare, o sfințește radical (răscumpărarea fizică): este o forță
centripetală. Că Isus este Capul Trupului Mistic înseamnă că el în prezent toarnă
darurile mântuirii, viața supranaturală și Duhul tuturor membrilor inserați în el:
forța centrifugă.

II - MARIA NUOVA EVA

Acum ne putem confrunta cu tema, analogă, dar nu identică cu cea a lui Hristos,
noul Adam.
Maria nu este o nouă Eva în sensul că ea are o personalitate corporatistă, ca
primul Adam care a ruinat întreaga familie și comunitatea umană și ca al doilea
Adam, Isus Hristos, la cel puțin mântuirea radicală a întregii comunități umane, încă
de la primul moment a existenței sale umane în pântecele mamei. Acest lucru se
datorează unirii personale sau ipostatice a Cuvântului divin cu natura umană
presupusă, în care sunt cuprinși toți membrii comunității umane, astfel încât în
Întrupare Fiul lui Dumnezeu "sa unificat într-un anumit fel cu fiecare om" ( GS 22) și
prin consacrarea și salvarea naturii umane asumate putem spune că el deja a
consacrat și a salvat întreaga comunitate umană pe care o reprezintă în fața Tatălui.
Acest lucru nu poate fi spus într-un sens univoc al Mariei, care nu are o uniune
ipostatică și este o persoană umană simplă, în timp ce Isus Hristos este o persoană
divină încarnată, adică uniată cu o natură umană în unitatea unei persoane divine.
Cu toate acestea, Maria este membră a comunității umane, ea este rudenia
noastră și, ca în orice alt membru, solidaritatea fizică, adică sângele și natura
umană, precum și solidaritatea morală cu privire la valorile morale și mântuitoare
există între ea și întreaga comunitate. . Dacă un membru al familiei umane, de
exemplu, se poate ruga pentru toată lumea, el poate beneficia pe toată lumea, de
exemplu printr-un serviciu, o invenție științifică care revine în beneficiul
tuturor;aceasta poate și trebuie spusă și despre Maria. Cu toate acestea, având în
vedere misiunea universală unică încredințată lui Dumnezeu, ea are o inserție
binefăcătoare superioară, prin care Eva este mama celor vii, adică cei care se naște
din descendența ei fizică în viața umană, ci într-o stare de moarte spirituală și ei
sunt destinați morții fizice din cauza păcatului, Maria este o nouă Eva sau mama
spirituală a celor care trăiesc în viața supranaturală, deja în virtutea maternității
sale fizice, numai pentru Isus Mântuitorul, viața supranaturală a întregii familii
umane.Prin urmare, Maria exercită o influență mântuitoare asupra întregii
comunități umane prin dorința divină.
Aceasta este ceea ce trebuie să continuăm și să stabilim în mod concret în
lumina surselor volatile, a magistetului Bisericii și a cercetării teologice prezentate
într-un mod accesibil în elementele sale esențiale.

1. Maria, noua Eva în lumina Bibliei


și a altor adevăruri mariologice

1. Cărțile sacre din Vechiul Testament vestesc Mântuitorul genelor umane și,
împreună, le prezintă și pe Mama, insetita în această sarcină de mântuire
universală.Mă refer la bine-cunoscutele texte biblice: Genesa 3:15, așa-numitul
Protovangelium, care "umbrește profetic" (cf. LG 55) vrăjmășia victorioasă a lui
Mesia și a Mamei contat diavolul care a condus prima Eva la păcat și la ruina toți
descendenții; Isaia 7.14, cu profeția Maicii Domnului din Emmanuel; și Micah 5: 2-3,
care vorbește despre femeia care lucrează în Betleem, despre cel care "va fi mare
până la marginile pământului".
Conciliul Vatican II ne oferă o interpretare mariană sigură a acestor texte,
precizând:

"Cărțile din Vechiul Testament descriu istoria mântuirii, în care se


pregătește încet venirea lui Hristos în lume. Și aceste prime documente,
așa cum sunt citite în Biserică și înțelese în lumina revelației continue și
complete, dau în mod pas cu pas clar lumii unei femei, Mama
Răscumpărătorului. În această lumină, este deja umbrită profetic de
promisiunea făcută progenitorilor, căzuți în păcat, despre victoria asupra
șarpelui (Gen. 3:15). De asemenea, aceasta este fecioara care va concepe
si va naste un Fiu, al carui nume va fi Emmanel (vezi Isa 7,14; Mic 5, 2-3;
Mt 1, 22-233) (LG 55).

Efectele salvifică asupra întregii comunități umane a acestei maternități a Mariei


față de Mântuitor sunt, de asemenea, afirmate de Conciliul Vatican II:

«Cu tine, Fiica înălțată a Sionului, după multă așteptare pentru


făgăduință, vremurile se împlinesc și se creează o nouă economie, când
Fiul lui Dumnezeu își asumă natura umană de la ea, pentru a elibera omul
de misterele morții sale de la om păcat "(LG 55).

Maria dă lumii Acela care eliberează nu numai membrii Bisericii, ci și fiecare


om de păcat: prin urmare, este prezis într-o relație de eficiență salvifică în raport cu
întreaga comunitate umană.
2. Venind la realizarea acestei relații de eficiență salvifică a Mariei față de
întreaga comunitate umană, și anume Noul Testament, din care Maria este partea
care marchează trecerea de la economia antică la economia de economie a puterii
universale, ne întâlnim cu Neprihănita Concepție a Mariei, care consacră începutul
existenței Maicii Mântuitorului universal. Acest privilegiu admirabil și unic exprima
eficacitatea tedenzione a lui Hristos și face din Maria semnul strălucitor al salvizării
întregii familii umane și a planului original al lui Dumnezeu asupra genei
umane.Imaculatul este primul rod al creației reînnoite.
Paul al VI-lea este cel care proiectează cel mai bine și mai ușor lumina și harul
privilegiului original al Mariei, declarând-o restaurare și o imagine a omenirii
autentice.
De fapt, în Maria, Imaculată din primul moment, putem admira restabilirea
frumuseții originale, a ticulității și a perfecțiunii naturii umane.

Are natura umană exprimată într-o formă perfectă? Din Adam,


omenirea nu mai avea această avere, cu excepția Domnului nostru Isus
Hristos și a Preasfintei Sale Mame. Este această Sora noastră, această
Fiică a neamului lui David, care dezvăluie designul original al lui
Dumnezeu asupra rasei umane, când ne-a creat după chipul și
asemănarea lui. Prin urmare, portretul lui Dumnezeu, pentru a putea fi
admirat în Maria, în cele din urmă reconstituit, este în cele din urmă
reprodus în frumusețea și perfecțiunea autentică și nativă: aici este o
realitate care ne enervă și ne captivează, placând, se poate spune,
nostalgia încălzită și neîmplinită a frumuseții oamenii își duc în inimă
»15.

Vorbind la 8 septembrie 1964, sărbătoarea nașterii Mariei în lume, Pavel VI revine


la subiect și vedem o bucurie autentică, o plăcere vibrantă în reluarea și
dezvoltarea unei teme atât de vitale și pline de semnificație pentru omenire, care
albitatea imaculată a Reginei Cerului.

"Apariția Fecioarei în lume (ca) este ca zorii care precede lumina


mântuirii, Isus Hristos, ca și deschiderea de pe pământ, acoperită de
noroi de păcat, de cea mai frumoasă floare care a înflorit vreodată în
grădina devastată a umanității, nașterea, adică cea mai pură, cea mai
nevinovată și cea mai perfectă creatură umană, mai demnă de definiția
că Dumnezeu însuși, creând-o, a dat omului, chipul lui Dumnezeu,
asemănarea lui Dumnezeu, adică frumusețea supremă, profundă, în
ființa sa și în formele sale și atât de real în expresia vie "16 .

În Maria, Imaculată din primul moment al existenței sale, perfecțiunea lui


Dumnezeu se reflectă cu credincioșie, că perfecțiunea din care chipul omului al lui
Dumnezeu trebuia să fie ca oglinda, reflecția, "fotografia", după cum afirmă Pavel
VI.

"Singurul ... în care ideea creativă a lui Dumnezeu este reflectată cu


credincioșie și în care se realizează definiția intactă și autentică a
omului: chipul lui Dumnezeu"17 . "Creatură care păstrează frumusețea
primordială dată de Domnul omului, când la creat după chipul și
asemănarea lui"18 .
"Intenția divină de a face omul imaginea - adică fotografia, asemănarea
- a lui Dumnezeu, această proprietate a reflectării lui Dumnezeu este, în
Maria, perfectă. Prin urmare, privindu-ne pe Madonna, înțelegem
reflectarea imediată a unei frumusețe virgină, pură, nevinovată,
imaculată, nativă, primitivă, pe care nu am fi știut-o în realitatea ei,
chiar dacă această creatură sinceră nu ne-a fost dată "19 . "Maria se
întoarce la noi - continuă Paul al VI-lea - figura omenirii perfecte în
concepția sa umană imaculată care corespunde în mod minunat
concepției misterioase în mintea divină"20 .
"Imaginea autentică a omenirii, imaginea umanității nevinovate,
sfinte"21 .

Omul are la înălțime aspirația arzătoare față de ceva autentic autentic și


adevărat. "Nostalgia nerealizată a frumuseții pe care oamenii o poartă în inimile
lor"22 Nu este poate una dintre expresiile acestei gravitații față de autentic, față de
ideal? Bărbați, de fapt
"Ei cred că, cu eforturi multiplicate - viața modernă este îndreptată
spre acest scop - să ajungă la ideal atunci când frumusețea dă o
anumită formă, o expresie, fără a reuși niciodată să o aducă la
caracteristicile sale adânci și adevărate, care nu sunt forma, ci a fi »23 .

Există un răspuns, o realitate este impusă: Maria.

"Maria este perfectă în ființa ei, este imaculată în natura sa interioară,


din prima clipă a vieții ei ... În cele din urmă, imaginea frumuseții se
ridică deasupra omenirii fără a minți, fără a deranja"24 .

În cele din urmă este

«Adevarata femeie adevarata si adevarata impreuna; creatura în care


imaginea lui Dumnezeu este reflectată cu o claritate absolută, fără nici
o perturbare, așa cum se întâmplă în fiecare creatură umană ... oglindă
clară și sacră a frumuseții infinite "25 .
"Tipul, exemplul omenirii primitive, după cum Dumnezeu a gândit și a
vrut, înainte de căderea inițială a omului"26 .

În homilia ținută în Sfântul Petru, la 8 decembrie 1968, Pavel VI, după ce a


prezentat pe Imaculată Fecioară "o imagine reală și ideală a umanității, atât de
multă perfecțiune, atât de multă frumusețe, de atâta inocență, atât de multă
armonie interioară și o măreție exterioară atât de mare și umilă »27 , afirmă că
astăzi un anumit pesimism este larg răspândit în legătură cu posibilitatea unei
purități umane, a inimii și a membrelor; însă Fecioara "corectează și sprijină
pesimismul nostru"28și ne dă exemplul perfect al unei "integrități victorioase"29 ,
ne face să vedem cum frumusețea, bunătatea, atractivitatea și virtutea sunt
compozibile, adesea disociate în modelele pe care societatea de astăzi ni le oferă.

"În ea cele mai sacre și chiar cele mai contaminate termeni ai vieții
noastre umane: dragostea, femeia, fecioara, mama, bucuria, durerea,
tăcerea interiorității, vocea poveștii libere și libere ... ia înapoi
semnificația lor autentică și primitivă »30 .

Și în homilie a avut loc sărbătoarea adormirii din același an, Pontiful Suprem a
afirmat că oamenii, din cauza dezechilibrului cauzat de ei prin păcatul originar, au
pierdut "conceptul unei concepții imaculate"31 în timp ce Maria a păstrat
"frumusețea primitivă, dată de Domnul omului, când la creat în chipul și
asemănarea lui"32 .
3. Maternitatea divină virgină a Mariei în ordinea Cuvântului și
Răscumpărătorului întrupat, afirmată în Evanghelii și în Sf. Pavel, are și ea o
incidență mântuitoare în întreaga comunitate umană, pe care o dă Salvatorului: nu
numai poporului lui Israel nu numai noilor oameni ai lui Dumnezeu, adică Bisericii,
ci întregii comunități umane, reprezentată prin adorația magilor care au venit la
Betleem, "a văzut pe Mama împreună cu Maria și sa căzut și sa închinat" (Mt 2,
11).
Deja în concepția imaculată a Mariei, omenirea a crescut până la perfecțiune nu
a ajuns niciodată. Cu Mamă divină a Mariei există o îmbogățire ulterioară, deoarece
este rațiunea de a fi a prerogativelor anterioare.
În adresa dată în Bazilica Vaticanului, 18 noiembrie 1964, Paolo Vl învață:

«Doctrina Bisericii (despre mama divină a Mariei) este prezentată ca o


exaltare a omenirii. Și știi unde își găsește vârful, adică în creatura care
posedă în el, prin privilegiul divin, plinătatea desăvârșirii umane și care
a fost ales să dea Cuvântului lui Dumnezeu, când a vrut să devină omul
pentru mântuirea noastră, carne, natura noastră, să fim COSf mama lui
Hristos, Om-Dumnezeu, după trup "33 .

4. De asemenea, prezentarea lui Isus în templu și zborul spre Egipt sunt mistere
care ating mântuirea întregii familii umane, iar Maria are un rol în aceste mistere
mântuitoare. În Templu, El îi oferă pe Tatăl cel care este "mântuirea, pregătită ...
înaintea tuturor popoarelor, o lumină pentru a lumina națiunile" (Lc 2: 31-32); în
zborul în Egipt aduce Mântuitorul popoarelor noi ale familiei umane.
5. Urmează misterul vieții ascunse a Nazaretului, al cărui protagoniști sunt Isus,
Maria și Iosif.
Isus, fiul unei familii și Marele Preot al noului Legământ al lui Dumnezeu cu
poporul său, sărbătorește în 20 de ani sacramentul familiei și lucrării sfințite, cu
ajutorul lui Maria și Iosif și cu eficacitatea divină, întemeiat pe unirea personală a
natura sa umană cu Cuvântul, pentru care Dumnezeu este cel care lucrează și
trăiește ca membru al unei familii umane. Acest sacrament vizibil al muncii, al
transpirației, al muncii depline Isus îl celebrează pentru sfințirea tuturor familiilor și
a tuturor lucrătorilor în exercițiul muncii lor, astfel încât lucrarea să nu fie
brutalizare, ci coborâre, atât ca o activitate care înnobilează și perfecționează
materia și creația și, prin urmare, și omul, atât ca mediu, cât și nu ca un ateism și
ura.
Maria participă la această sfințire a familiei și a muncii, împreună cu predarea
exemplului pentru toate familiile și lucrătorii comunității umane de toate vârstele.
6. Și aici suntem la Cana, la începutul vieții publice a lui Isus (cf. Ioan 2: 1-12).
În ceea ce privește semnificația și eficacitatea prezenței Mariei și participarea
activă la acest eveniment mântuitor, scrie A. Serra:

"Ea este" Femeia "(Ioan 2: 4) care epitomizează Israelul vechi.Credința


care era deja a poporului ales la Sinai ("Cât de mult a spus Yahwe, o
vom face"), este acum credința Mariei ("Cât de mult vă va spune,
faceți-o"). Prin urmare, este o credință care este dată ca dar, deoarece
uniunea maternă a lui Maria cu Isus este transformată într-o îndrumare
pentru ao comunica altora. Este ea, de fapt, care acordă atenție unei
situații incomode și ia inițiativa. Pe de o parte, semnalează lui Isus lipsa
de vin; pe de altă parte îi îndeamnă pe slujitori să se supună Cuvântului
lui Dumnezeu Aici se naște minunea! Vinul nou este un simbol al
Evangheliei Este anunțul fericit al Noului Legământ, în care Maria și
frații și ucenicii ei apar ca un lucru în Isus (cf. Ioan 2:12) "34

Maria cooperează în manifestarea lui Isus și în credința ucenicilor, adică


trecerea vechiului la noua economie a mântuirii, care este deschisă tuturor
popoarelor și trebuie să ajungă la întreaga familie umană pentru al face să fie
Familia lui Dumnezeu și a Bisericii.
7. Pe Calvar cu participarea la sacrificiul răscumpărător al Fiului, Mântuitorul
universal, inserția mântuitoare a Mariei în comunitatea umană atinge punctul
culminant. Să ascultăm întâi Vaticanul II:

"... Fericita Fecioară ... a păstrat cu credincioșie unirea cu Fiul până la


Cruce, unde, fără un plan divin, ea a rămas (cf. Ioan 19:25) suferind
profund cu Singurul Său Născut și asocindu-se cu sufletul maternal
pentru a se sacrifica de la El, consimțind cu iubire înmulțirea victimei
pe care a generat-o; și, în sfârșit, de la același Isus care a murit pe
Cruce, a fost dat ca mama ucenicului cu următoarele cuvinte: Femeie,
iată fiul tău (cf. Ioan 19: 26-27) "(LG 58).

Sacrificiul răscumpărător al noului Adam are eficacitate universală în raport cu


întreaga comunitate umană. Tocmai prin aplicarea răscumpărării obiective
universale a jertfei sângeroase a Calvarului către membrii individuali ai familiei
umane devin Biserica, noul popor al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Maria "suferă"
cu Fiul ei "un desen al lui Dumnezeu" și este asociată cu sufletul unei mame la
sacrificiul Lui și este de acord cu iubire pentru immolarea victimei. Prin urmare, și
ea cooperează, în deplină dependență de Isus ("ristul, singurul mediator principal și
independent (cf 1 Timotei 2: 5 ss; LG; 60), pentru mântuirea comunității umane."
Vatican II, comentând textul Cv 19,25-27, nu-și afirmă semnificația universală,
dar își exprimă sfera de acțiune numai în privința discipolului Ioan, pentru a lăsa
câmpul liber pentru studii ulterioare și, prin urmare, nu a inclus în textul aprobat
gravarea Sf. Ioan " figura credincioșilor ", așa cum sa constatat în schemele
anterioare ale Constituției Lumen Gentium, însă Vatican al II-lea afirmă
maternitatea spirituală universală a Mariei din alte motive (vezi LG 62), chiar fără a
exploata textul lui Ioan 19,25-27 .
într -un astfel de sens universal al Ioan 19,25-27 a fost însă pronunțată
magisteriului papal obișnuit, apăsând această valoare universală în favoarea
maternitatea spirituală a Mariei pentru toată omenirea.
sunt bucuros să menționez o declarație clară care să confirme postconciliare de
Paul VI:

"În această economie de mântuire, Maria, mama Cuvântului Întrupat,


prin dispoziția lui Dumnezeu, este și mama spirituală a omenirii, care a
plâns pentru toată lumea și a suferit pentru toți. . . Biserica, care este
în lume și în slujba lumii, dă acestei lumi roadele ei care durează
veșnicia și astfel se străduiește să-și radieze gândirea, activitatea ei,
oferind oamenilor din vremea ei orientare spre adevăr și viață. Atunci
când proclamă existența unei mame obișnuite în persoana Sfintei
Maria, el o face în virtutea unei nevoi doctrinare și în deplină măsură
față de voința testamentară a fondatorului său divin, dar și cu privire
la mediul în care el trebuie să trăiască: vrea prin aceasta, să-i chemi pe
oameni într-o fraternitate mai bună și mai conștientă, să îi educăm în
folosirea mai frecventă a înțelegerii și iertei și să-i forțăm să stea în
relațiile lor reciproce cu acea solidaritate și colaborare, pe care
prezența și privirea senină a mamei ele animă și vivifică în familie.
Rasa umană va găsi în Fecioara noastră "ușa prin care a apărut lumea"
(imnul liturghiei), dreptatea, pacea, libertatea, dulceața "35 .

Despre prezența Mariei pe Calvar P. Aristide Serra

"Pe Calvar se naște noul Israel, noua Mama Ierusalimului" care este
Biserica. În pântecele ei Isus strânge pe toți copiii risipiți ai lui
Dumnezeu. Din această familie, prin voia lui Hristos, Maria este
constituită "Femeie-Mama". Din acea oră, Biserica din toate timpurile va
trebui să o privească ca pe o imagine personificată și să o primească cu o
reverență filială. În asemănarea ucenicului pe care la iubit Isus (Ioan 19:
26-27) "36 ,

Cu toate acestea, merită observat că Biserica care sa născut pe Calvar din


sacrificiul lui Isus, căruia Maria este asociată, este Biserica "de toate vremurile",
destinată să se extindă la întreaga familie umană.
Acest lucru este confirmat de Ioan Paul al II-lea, care predă în homila Fatima la
13 mai 1982:

"Din momentul în care Isus, murind pe Cruce, ia spus lui Ioan:" Iată-ți
mama ", de când" ucenicul a dus-o în casa lui ", misterul maternității
spirituale a Mariei sa împlinit în istorie cu o lățime fără
margini.Maternitatea înseamnă îngrijorare pentru viața copilului. Acum,
dacă Maria este mama tuturor oamenilor, preocuparea ei pentru viața
umană este universală. Preocuparea unei mame îmbrățișează întregul
om.Mama lui Maria are începuturile ei în îngrijirea ei maternă pentru
Hristos.În Hristos a acceptat pe Ioan sub cruce și a acceptat în el fiecare
om și întregul om "37 .

8. Adormirea trupească a Mariei, pe care o mărturisim ca o dogmă a credinței,


promovează, de asemenea, lumina ei asupra întregii comunități umane, despre
care ea anticipează soarta care o așteaptă atunci când este complet transformată
într-o Biserică, în starea ei eshatologică.
Din nou, Paul al VI-lea reamintește valoarea escatologică a Adormirii Maicii
Domnului pentru întreaga comunitate umană:

«... vedem lumea în care se proiectează misterul Adormirii Maicii


Domnului. Este lumina lui Hristos, care din sfera eshatologică ne
vorbește despre viața viitoare, ceea ce ne așteaptă și după moarte.Dar
când? Dar cum? ... Ecoul acestor plânse repetate nu se pierde în
vid. Figura agilă, triumfătoare și sfântă a Mariei vii și înviată ne apare în
splendoarea adormirii ei; Ea este primul rod anticipat al viitoarei
noastre învieri, speranță și garanție a destinului nostru adevărat și
real.Lumina este atât de virală, dulce și sinceră, atât de parfumată de
bunătatea maternă, atât de pătrunzătoare în scena noastră temporală
și umană, încât să mărească gradul de valoare a vieții prezente,
recompus în ordinea care este rezolvată în bucuria promisă a vieții
veșnice, dar acum, pentru noi, fericit cu un dar, pe care presupusul
Maria ne oferă, din mâinile lui Hristos: darul speranței. O Mary,
speranța noastră, salut! "38

9. Cu glorioasa Adormire a Mariei, începe misiunea ei ca mijlocitor al harului și al


mântuirii pentru întreaga familie umană. Vaticanul va avea grijă să noteze
universalitatea acestei misiuni:

"Și această maternitate a Mariei în economia harului continuă fără


pauză din momentul consimțământului credincios dat în Buna Vestire și
menținut fără ezitare sub cruce. până la perpetua corodare a tuturor
celor aleși. De fapt, presupus în ceruri, el nu a pus această funcție de
mântuire, dar cu multitudinea de mijlocire, el continuă să obțină harurile
sănătății veșnice . Cu caritatea ei maternă, ea are grijă de frații ei aiFiului
ei, care sunt încă pelerini și plasați în mijlocul pericolelor și
îngrijorărilor, până când sunt luați în patria cea binecuvântată "(LG, 62).
Și aici ne aflăm în fața dimensiunilor care depășesc pe cei din Biserica vizibilă și
îi includ pe toți cei răscumpărați, toți cei care sunt destinați mântuirii și sunt frați
drepți ai Fiului răscumpărător, care și-a dat sângele pentru toți.
Intențiile universaliste ale Consiliului sunt indicate în mod clar atunci când îi
îndeamnă pe credincioși să:

"Ei toarnă rugăciuni insistente la Maica Domnului și la Mama oamenilor,


pentru că El, care, cu rugăciunile sale, a ajutat primele roade ale
Bisericii, chiar acum în ceruri, a înălțat mai presus de toți binecuvântații
și îngerii. în comuniunea sfinților, să mijlocească cu Fiul Său, până când
toate familiile popoarelor, atât cele onorate cu numele creștin, cât și
cele care încă ignoră Mântuitorul lor, în pace și în concordanță sunt
fericite reunite într-un singur opus al lui Dumnezeu, slava Sfintei și
indivizibile Trinirà "(LG 69).
Este ușor să realizăm acest plan providențial divin cel mai înțelept:
familia umană este destinată în întregime Bisericii și pentru beneficiile
răscumpărării, care o conduc spre mântuirea escatologică. În călătoria
sa laborioasă spre Biserică și spre mântuirea veșnică, ea continuă să fie
sub influența sfințitoare a Duhului Sfânt și sub eficacitatea rugăciunii lui
Isus "mereu în viață să ne întrebe" (Evrei 7:25), la care mijlocirea
maternă a Mariei este unită pentru a implora pentru fiecare
răscumpărat harul sănătății veșnice.

2. Relațiile dintre Maria nnova Eva și familia umană


în învățătura Părinților

Ceea ce derivă din textele biblice, în lumina Magisteriului Bisericii, despre


relațiile active ale Mariei cu comația umană, este exprimată de Părinții Bisericii într-
o învățătură constantă care traversează întreaga patristică și care este rezumată în
jurul titlului " noua Eva ", cu toate implicațiile sale doctrinare, pe care trebuie să le
prezint acum, cel puțin în cele mai elocvente eseuri.
1. Sfântul Iustin (+ c.165) este primul care, în lumina Proto-evangheliului
(Geneza 3:15) și a Evangheliei după copilărie, conform lui Luca, evidențiază relațiile
care există între Maria și Eva în favoarea întregii comunități umane.
"Știm că Fiul lui Dumnezeu (...) sa făcut om de către Fecioară, astfel
încât neascultarea începută de șarpe se va sfârși în același mod în care
a început. Eva, infatu, care era încă o fecioară necoruptă, a ascultat
cuvântul șarpelui și a început, cu neascultare, moartea. "Știm că Fiul
lui Dumnezeu (...) sa făcut om de către Fecioară, astfel încât
neascultarea începută de șarpe se va sfârși în același mod în care a
început. Eva, infatu, care era încă o fecioară necoruptă, a ascultat
cuvântul șarpelui și a început, cu neascultare, moartea.
Fecioara Maria, pe de altă parte, a dat credință îngerului Gabriel,
care a adus-o anunțului fericit că Duhul Domnului va veni în ea și
puterea Celui Preaînalt ar umple-o, iar cel născut din ea, sfânt, ar fi Fiul
Dumnezeu a răspuns cu un spirit plin de bucurie. Lasă-mi să fiu ceea ce
ai spus (Lc 1,38) "39 .

Maria este Eva nouă pentru că ea este antiteza primei Eve: Eva ascultă șarpele,
Maria dă credință Îngerului; Eve disobeys, Maria pronunță fiat ; Eva generează
moartea, Maria generează Viața, Hristos. Pe măsură ce influența rea a Evei se
extinde asupra întregii omeniri, deci influența benefică a Mariei prin Hristos.
2. Sf. Irineu (+ 202) dezvoltă în continuare comparația antetică dintre Eva și
Maria mai presus de toate cu privire la universalitatea influenței Evei și a Mariei,
comparând Proto-Evanghelia (Geneza 3:15) cu Luca 1: 26-38 .

"Noi găsim pe fecioara Maria care se supune și spune: Iată-mă, eu sunt


roaba Domnului, lasă-mi să-mi fi făcut ceea ce ai spus. Eva în schimb
era neascultătoare; el a fost neascultător când era încă fecioară. Deși
ea, care era soția lui Adam (...) era încă o fecioară când nu sa supus și a
fost cauza morții pentru ea însăși și pentru întreaga omenire, așa că
Maria, de asemenea, o mireasă promisă unui bărbat, dar unei fecioare,
a devenit cauza mântuirea pentru sine și pentru întreaga rasă umană ...
Ceea ce este legat, de fapt, nu se dizolvă decât prin urmarea ordinii
inverse a nodurilor, astfel încât primul nod (Eva) să fie dizolvat de a
doua (Maria) sau de al doilea (Maria) eliberează pe primul (Eva) ...
Domnul, de fapt, fiul întâi-născut al celor care se ridică din morți (Col
1,18), adunând patriarhi antic în sânul lui, le-a făcut să se nască din nou
în viața lui Dumnezeu; el însuși a devenit primul zeu viu, deoarece
Adam a devenit primul dintre muritorii. Din acest motiv, și Luca,
pornind de la pomul genealogic al Domnului, se întoarce la Adam
pentru a arăta că ei nu i-au dat viață, dar ia regenerat în Evanghelia
vieții. De asemenea, nodul neascultării Evei a fost dizolvat de
ascultarea lui Mary. Fecioara Maria sa desființat (pe credință ceea ce
Eva, o fecioară, a nodat cu necredință.
Ca și prin lucrarea unei fecioare care nu a ascultat, omul a fost lovit, a
căzut și a fost supus morții, lucrarea unei fecioare care a ascultat
cuvântul lui niO, omul eliberat din nou de Viața, și-a reîntors viața,
pentru că Domnul a venit să caute oile pierdute, iar omul a fost pierdut
și, din acest motiv, el nu și-a asumat o altă natură, dar a păstrat
asemănarea creaturii care a derivat originea ei de la Adam: era necesar
și suficient, de fapt, că Adam a fost restabilit în Hristos, pentru că ceea
ce este muritor a fost scufundat și înecat în nemurire și că Eva
(reînnoită) Maria, astfel încât Fecioara, a făcut un avocat pentru o
fecioară, să dizolve și să distrugă neascultarea virginală cu ascultarea
fecioare "40 .

D. Casagrande rezumă și subliniază gândul profund al Sfântului Irineu:

"Ruina rasei umane este lucrarea lui Satan, care își folosește strămoșii
să-și îndeplinească planul. Ambii progenitori sunt responsabili, în
proporții diferite; de fapt a fost Eva care a avut inițiativa, dar Adam a
fost cel care a consumat infracțiunea, pe care a transmis mai târziu ca
strămoșul omenirii tuturor urmașilor săi (cf. Rm 5,12). Dacă Adam nu ar
fi acceptat invitația Evei, păcatele femeii ar fi rămas un păcat personal și
nu ar fi avut consecințe asupra omenirii, în timp ce păcatul lui Adam,
chiar și fără Eva, ar fi fost transmis. Din moment ce Adam a aderat la
invitația fatală a Evei, păcatul a devenit o nenorocire de "familie" și
astfel otrăvind prima "celulă" umană, întregul "trup" a fost otrăvit și
cooperarea a fost necesară pentru transmiterea otrăvurilor către
descendenți. Eva în păcat mi-a zămislit mama mea (Psalmul 50: 7).
Procesul de răscumpărare este paralel cu cel al păcatului. Pe măsură ce
Eva a colaborat la păcatul lui Adam, Maria a colaborat la răscumpărarea
făcută de Hristos, într-adevăr colaborarea pe care Maria la împrumutat
lui Hristos a biruit ceea ce Eva la împrumutat lui Adam, deoarece Eva a
oferit bărbatului ei numai problema păcatului, pentru existența umană
față de Hristos, iar Maria a fost de o mie de ori mai conștientă de
consecințele fiatului ei decât Eva a fost conștientă de consecințele
actului ei. Dialogul dintre îngerul vestirii și al Mariei sugerează multe
considerații în această privință.
Astfel, viața se întoarce la surse, de la Maria la Eva, Sfântul vorbește
despre recirclație, adică un cerc care se închide, urmând ordinea
inversă, în dezlegarea nodurilor care au ținut omenirea legată, pentru
care Maria ajunge să ocupe locul Evei și astfel devine adevărata mamă a
celor vii, noua Eva și, după cum Adam a fost primul dintre muritorii,
Hristos a fost primul dintre cei vii, noul Adam, cauza vieții tuturor
oamenilor ...
La conlucrarea spontală acordată de Eva Adamului păcătos este în
contradicție cu colaborarea spousesală dată de Maria lui Hristos
Răscumpărătorul »41 .

Recircolazione este modul de economisire distinct


de recapitularea .Recapitulației pozitivă este realizată în Hristos lumina Efeseni
1:10: Isus Cristos este noul Adam , care , în natura sa umană asumată sintetizează și
conține de orice altă creatură, în special în fiecare ființă umană, asupra căreia își
exercită influența vitală de șef. Sf. Irineu admite o recapitulare negativă chiar și
în Antihrist, de orice rău, așa cum am arătat deja. În schimb, recircularea are loc
în Maria noua Eva și înseamnă o circulație contrară celei a Evei: adică Eva,
neascultând nu numai ea însăși, dar a realizat o circulație rea care afectează
întreaga comunitate umană care se leagă de moarte. Mary, pe de altă parte,
ascultă nu numai că se bucură de sine, ci exercită o circulație vitală contrastantă,
care unește circulația malefică a Evei și ajunge la Eva, la care aduce afluxul vital care
vine de la Viața lui Isus Hristos, Fiul Mariei.

3. S. Girolamo (+ 420), într-un stil concis, afirmă:


«Un bărbat unic a fost aterizat de o femeie, dar acum, prin lucrarea
unei femei, întreaga lume a fost salvată. Dacă Eva vine în minte, gândiți-
vă la Maria; care ne-a scos din cer, ne-a dus la cer "42.
4. Sfântul Augustin (+ 430) afirmă, de asemenea:
"Dacă a avut loc prima noastră moarte când femeia a primit otravă de
șarpe în inima ei, nu este surprinzător faptul că mântuirea noastră a
apărut când o femeie a primit carne în pântecele ei.
Atotputernic.Ambele sexe au scăzut, ambele au trebuit să fie
răscumpărate. Am fost condamnați la moarte de o femeie, mântuirea
ne-a fost dată de o femeie »43.

Chiar și la părinții orientali, Maria este prezentată și mai mult ca o nouă Eva
datorită influenței sale vitale asupra întregii omeniri, prin maternitatea sa de
Mântuitor, noul Adam. Mă limitez la două eseuri foarte elocvente.
5. S. Efrem (+ 373). În poeziile sale, antiteza Eve-Maria se găsește adesea în
sensul deja indicat, dar cu mai multe detalii, afirmând, de asemenea, acțiunea
retrospectivă de viață a lui Isus și Maria pe Adam și Eva. Maria dă înapoi
demnitatea sexului feminin.
"Două fecioare au fost date rasei umane: una a fost cauza vieții,
cealaltă a morții. De la Eva a venit moartea, viața de la Maria. Fiica și-a
sprijinit-o pe mama căzută, din moment ce mama a înfruntat frunzele
ignoranței, fiica a țesut și ia dat un furat de slavă "44
"Eva, mama tuturor celor vii, a devenit sursa morții pentru toți cei
vii.Dar fiorul Maria, o nouă viață în comparație cu vechea viță de vie,
Eva, și în ea a trăit noua viață, Hristos, astfel încât atunci când moartea
l-ar fi mistuit și cu îndrăzneală i-ar fi atins, ca de obicei, el o ascunsese
în acel fruct muritor, viața care distruge moartea "45.
"În locul acelui fruct amar pe care Eva la luat de pe copac, Mary ia dat
oamenilor fructul dulce. Iată, întreaga lume se bucură de rodul
Mariei. Copacul vieții, ascuns în paradis, a crescut în Maria și de la ea,
cu umbra ei, a protejat lumea și sa extins (cu ramurile ei) asupra
fructelor îndepărtate și apropiate. Maria a purtat un frate de slavă și ia
dat-o progenitorului ei, care fusese împins printre copaci; el a văzut-o
amețit și a fost împodobită cu frumusețea virtuții. Soția lui la scăpat,
dar fiica sa la ridicat; și el sa înălțat învingător.
Eva și șarpele au săpat o groapă și Adam a căzut în ea; dar Maria și
infantele regale s-au opus și, plecându-se, l-au tras din abis în virtutea
unui mister ocult care, dezvăluit, ia readus viața lui Adam.
Vinul virgin a produs strugurii al căror vin dulce a adus confort celor ce
plângeau. Eva și Adam, în durere, au gustat medicamentul vieții și au
găsit relief în lacrimile lor »46 .
"Eva sa făcut vinovată în Eden; șarpele, scriitorul pervers, a scris
marele chirograf al vinovăției, în virtutea căruia posteritatea, în
generații de risc, ar fi fost lovită de moarte; el a semnat-o și ia dat
sigiliul perfidității sale. Din cauza fraudei sale, balaurul vechi a văzut că
infracțiunea lui Eve se înmulțește; femeia a iubit înșelăciunea
seducătorului ei, care a ascultat pe diavol și la omorât pe om din
demnitatea lui. Eva a fost vinovată de păcat, dar datoria a fost
rezervată pentru Maria, astfel încât fiica ei să-i plătească datoriile
mamei sale și să distrugă chirografa care îi transmis genitalele tuturor
generațiilor "47 .
«Ascultă acum și vino la mine Eva, mama noastră antică; capul lui se
ridică din nou, în timp ce se înclină spre goliciune în
paradis.Descoperiți-vă fața și bucurați-vă cu mine pentru că voi
(Hristos) ați ridicat roșeața de pe fața ei; ascultă vocea păcii perfecte,
pentru că fiica lui și-a plătit datoria. Șarpele, seducătorul ei a fost
călcat în picioare de tine, înmugurește în lapte! Cherubul și sabia au
fost îndepărtați astfel încât Adam să se întoarcă în paradisul din care
fusese urmărit (cf. Gn 3,24).
Eva și Adam se refugiază în tine și iau rodul vieții de la mine; gurile lor
sunt înmuiate de fructul interzis care a înfuriat "48 .
«Exultă, o mulțime de fete, în iubita Fecioară. Ea a dat naștere pe
Giant, care a enchained Rebel în lanțuri, astfel încât el nu va seduce
fetele.
Rebelul a sedus-o pe Eva, mama ta, și a mâncat fructul mortal. Maria,
sora ta, a distrus pomul care a adus moartea și a dat rodul care dă
viață tuturor "49.
6. Sf. Iacov de Sarug (+ 521). Concurează-te cu Sfântul Efrem și introduce-o pe
Mary și Eva cu evoluții și perspective mai extinse, exalzind din ce în ce mai mult
contribuția mântuitoare a Mariei la întreaga familie umană cu maternitatea ei.

«O fiică umilă a săracilor și un înger s-au întâlnit și au tratat un


eveniment minunat. O virgină pură și un înger înfloritor tratați
admirabil de pace între pământ și cer. O femeie și liderul miliției celeste
au încheiat un pact de reconciliere pentru întreaga lume.
Două se aflau printre supranalii și lumea interlopă; au vorbit, au
ascultat și au împăcat pe cei care s-au supărat. O fată și un înger s-au
întâlnit și au tratat afacerea până când au desființat disputa dintre
Domnul și Adam. Marele perturbator care a cauzat căderea (Adam)
printre copaci este acum prost și complet cucerit; și a fost făcută
reconcilierea. Pământeni și cei ceresc vorbesc cu dragoste, lupta dintre
cele două părți a încetat și s-au împăcat. Vremea proastă, care la ucis
pe Adam, sa schimbat și a venit cândva, cel bun, în care va fi înviat.
În locul șarpelui străvechi, Gabriel se ridică să vorbească și, în loc de
Eva, Mary intră să primească cuvântul. În loc de mincinosul care,
insinuând ispita, presupusa moarte, a ridicat adevărul că, purtând
anunțul, a adus viața, iar pentru mamă, care în copaci a semnat datoria,
fiica a dizolvat toate datoriile tatălui ei, Adam.
Eva și șarpele au fost schimbate cu îngerul și cu Maria, iar realitatea a
fost restabilită, care la început a fost distorsionată.
Vedeți cum Eva îi ține urechea și ascultă vocea amăgitorului care îi
șoptește minciuna; Veniți acum, bucurați-vă, căci îngerul infuzează viața
în urechea Mariei și o îndepărtează de pe urma șarpelui șarpelui și o
consolează.
Acea clădire în care șarpele a demolat-o pe Gabriele reconstruită, iar
Maria a remodelat casa pe care Eva a distrus-o în Eden. Două fecioare,
de la doi îngeri, au primit anunțul, două care au fost trimise, una după
alta, la două generizonisme, Satana a trimis un secret lui Eva prin șarpe
și Domnul a trimis anunțul către Maria prin d un înger.Gabriel sa
dizolvat în urechea Mariei, în loc de Eva, cuvintele infamate ale
șarpelui, și cu cuvintele sale a distrus dialogul perfid, punând totul
înapoi în locul lui. Adevărul vorbea și tăcea orice minciună.
O fecioară din Eden a fost înșelată de rebel și urechea ei a fost un bagaj
pentru marele înșelător; dar pentru acea fecioară a fost aleasă alta și în
urechea ei adevărul a fost anunțat de către Cel Prea Înalt.Pentru
aceeași ușă prin care a intrat moartea, a intrat și viața, iar lanțul pe care
cel rău o aplicase odată a fost dizolvat.
În cazul în care păcatul și moartea s-au înmulțit de la început, harul sa
înmulțit și pentru a da viață lui Adam. Șarpele, vorbind cu Eva, nu
aducea pace, pentru că nu putea exista pace în proiectul său mortal.
Pentru ea mincinosul a cântat minciuni, a sugerat perfidie, a comunicat
nelegiuire, sfaturi pioase și cuvinte înșelătoare. În discursul său adresat
descendenților lui Adam, el a oferit dușmănie, doctrină a morții și furie
a sângelui.
Dar împotriva tuturor acestor lucruri, după ce a intrat, îngerul mesager
al Fiului a înviat și a adus la Maria, anunțul divin al vieții ia adus pacea,
viața a semănat în ea; împărtășirea împărtășită, care a vorbit cu ea cu
dragoste, a anulat toate lucrurile vechi Fiul lui Dumnezeu a bătut, odată
cu venirea lui, acel zid de nelegiuire pe care șarpele îl ridicase odată, ca
să nu mai poată fi reconstruit; el a deschis acel zid care fusese așezat
între (cele două) părți când a coborât pentru a stabili pace între
pământești și cei cerești. Prin urmare, îngerul a dat pacea Mariei, ca un
angajament al marea reconciliere a întregii lumi. "Pacea să fie cu voi,
Maria, a spus că Domnul nostru este cu voi; vei concepe și vei naște un
fiu în fecioria ta.
Și el ia răspuns: "Cum va fi cum spuneți, căci eu sunt fecioară și nu este
rod în fecioare?" Au fost necesare întrebări în acel timp pentru ai
clarifica misterul Fiului, care ar fi trăit în ea. Mary a întrebat de ce am
fost informați de înger despre acea concepție a cărei realitate
depășește toate explicațiile. Iată cum apare Maria sublimă celor care
contemplă virtuțile ei și cât de frumoase sunt prerogativele ei pentru
cei care le descoperă! Ea a chestionat să afle de la îngerul ei concepția
și ea avea dreptul, iar apoi este în folosul celui care o ascultă. Eva nu a
pus la îndoială șarpele când a înșelat-o, dar a tăcut în mod deliberat și a
dat aprobarea minciunii. Această fată, pe de altă parte, a auzit adevărul
de la cei care au crezut, dar nu înainte de a-1 îndemna să dea explicații.
Aceasta (Eva), auzind că în virtutea copacului ar deveni o zeiță, nu a
întrebat deloc: "Cum va fi așa cum spui?
Cu toate acestea, când Îngerul ia spus că va concepe Fiul lui Dumnezeu,
nu și-a dat consimțământul înainte de a cunoaște adevărul.Fecioara lui
Adam nu bănuia în nici un fel minciuna conform căreia se va înălța la
râsul divinității; în timp ce cel care a născut pe Fiul lui Dumnezeu, când
cuvântul ia fost rostit, a cercetat, a cercetat, a știut și apoi a tăcut. Deci,
vedeți cât de mult depășește acest lucru în virtute?Din cauza
superiorității sale, Domnul a ales-o și ia făcut-o pe Mama sa. Era ușor să
fie tăcută și ușor de pus la îndoială, iar prin cercetarea ei ea a învățat
adevărul de la înger.
Cât de demn este să condamnați pe Eva, așa cum Maria este admirabilă
și cum arată nebunia acestui lucru, așa că înțelepciunea apare din
aceasta. Cât de mult este primul pentru acest fapt, atât de mult acest
lucru strălucește în misterul Fiului.
Fiind fostul nebun, acesta din urmă era la fel de înțelept și pentru cei
care reflectau.
Aceasta a plătit toate datoriile pe care le-a contractat cu Dumnezeu,
prin care a venit ruina, prin ea a venit învierea întregului nostru fel,
păcatul pentru Eva, pentru Maria îndreptățirea! Pentru tăcerea Evei,
crima este un nume infamat; pentru cuvântul Mariei, viață și lumină cu
victorie! »50 .

Din citatele citate se poate deduce că fundamentul biblic al titlului Maria


nuova Eva este paralelismul dintre Geneza 3.15 și Luca 1.26-38. A trebuit, de
asemenea, să impună doctrina paulină a noului Hristos Adam (cf Rom 5: 12-20).Prin
urmare, a fost ușor de dedus că Maria este o nouă Eva în virtutea Gen. 3:15 și Luca
1, 26-38.
Printre Părinți găsim și expresii semnificative, care înalță relațiile multiple ale
Mariei în raport cu întreaga rasă umană, bazate în primul rând pe maternitatea
voluntară a Mântuitorului, a cărei glorie face chiar și nașterea sa mai glorioasă. Mai
presus de toate, ele ecou la S. Giovanni Damasceno.

"Frumusețea naturii umane" (S. Giovanni Damasceno);"Reprezentantul


Evei, prima noastră mamă, pentru nașterea ta a căzut ceea ce a căzut"
(S. Giovanni Damasceno), "Decorarea creatului.Pentru tine, creația
devine cu adevărat urâtă. Pentru voi, întreaga creație conține acum cel
care anterior nu putea să conțină deloc "(Sf. Ioan Damaschin); "Tu ești
bucuria veșnică pentru patriarhi, pentru bucuria inexpresibilă dreaptă,
pentru bucuria profeților perene, pentru binecuvântarea lumii, pentru
universul sfințirii, pentru cei care suferă, pentru cei care suferă, pentru
cei care plâng, medicamentele pentru bolnavi, portul în furtună, iertare
pentru păcătoși, ajutor pentru cel rău, ajutor gata pentru oricine te
invocă "(Sf. Ioan Damaschin)" fiica umanității "(Sf. Ioan
Damaschin); "Gloria omenirii" (S. Giovanni Damasceno); "Gloria sexului
feminin" (Sf. Ioan Damaschin), "bucuria universului" (Sf. Ioan
Damaschin); "Regina Universului" (S. Germano din Constantinopol)51 .

Gândirea părinților greci se revarsă în imnul Akáthistos , care mărește Fecioara


prin cântărirea beneficiilor sale pentru umanitate. Reproducem expresiile care ne
interesează, în traducerea artistică a lui P. Toniolo:
„1. Bucura-te, pentru ca bucuria iti straluceste; pentru că durerea este
stinsă. Bucurați-vă, mântuirea Adamului căzut; , răscumpărarea
plângerii Evei ...
3. Bucurați-vă, podul care aduce oameni în rai ...
5. Bucurați-vă, dulce iertare a lumii; averea lui Dumnezeu față de
om;averea, încrederea omului în Dumnezeu ...
7. Bucurați-vă, deschideți ușile cerului ...
9. Bucurați-vă, strălucind conducând la adevăratul Dumnezeu ...; Tu,
Hristos, ne dăruiește Domnului milostiv; tu, cei care răscumpărați de la
riturile crude; tu, tu esti cel care ne salveaza de muddecks.Bucurați-vă,
vă închinați focului; tu, stingi flacăra viciilor ... Bucură-te, bucurie a
tuturor credincioșilor ...
11. Radiați Egiptului splendoarea adevărului, a groazei aruncate în
întuneric; căci idolii de apoi, Doamne, vor fi slăbiți de puterea divină a
căzut; și oamenii, cu mântuire, au salutat pe Maica lui Dumnezeu:
Bucurați-vă, salvarea rasei umane; averea, înfrângerea împărăției
iadului. Bucurați-vă, înșelăciune și rătăcire; idolii dezvăluie frauda ...
Bucură-te, te rog, care revarsă Apele Vieții. Bucurați-vă, coloană de foc
pentru a călăuzi în întuneric; avere, adăpost al lumii mai largi.Bucurați-
vă, dătător de mană cerească; ministru al deliciilor sfinte.Bucurați-vă,
pământul promis mistic; sursă de lapte și miere. Ave, Fecioara si
Mireasa.
13. Ave, frumos copac umbros care adăpostește toate. Bucurați-vă, ați
dus Ghidul pentru cei rătăciți în poala voastră; tu ai născut lumina Cui
îi eliberează pe sclavi. Bucurați-vă, rugați-vă pe judecătorul cel
drept; iertare pentru toți cei îndreptățiți. Bucura-te, te imbraci pe cei
dezbracati cu har; aveați dragoste că veți câștiga orice dorință ...
15. Bucurați-vă, cei mai de seamă se laudă ... Bucurați-vă, pentru voi
vina a fost iertată; pentru că cerul a fost deschis. Bucură-te, cheia
Împărăției lui Hristos; avere, speranță de comori veșnice ...
17. Ave, ne ridicați din ignoranță; Tu ești un far de știință pentru toată
lumea. Bucura-te, barca celor care iubesc sa se salveze, urgie, eu aduc
din cei care au plecat pentru viata ...
19. Tu aperi fecioarele, Maica-Fecioara, tu si cei care se intoarce la
tine. Ave, coloană de puritate sacră; tu, aduceți mântuirea
veșnică.Ave, coloană de puritate sacră; tu, aduceți mântuirea
veșnică. Ave, începutul noului descendent; avere, dătător de bunuri
divine. Salutați, viața pe care ați dat-o înapoi celor născuți în rușine; tu
ai făcut înțelepciunea înțeleaptă. Bucura-te, tu care ai distrus marele
seducător; sau tu care ne dăruiți pe autorul celuilalt ...
21. Ca torță arzătoare pentru cei care se află în umbră, contemplăm
pe Sfânta Fecioară, care a aprins lumina divină și călăuzește știința lui
Dumnezeu, toate strălucind minții ... Bucurați-vă de petele de curățare
ale păcatelor noastre. Ave, sau sursa că anime mondl; ave, o coppa
che v.arsi bucurie. Ave, parfumul chrismului lui Hristos; viața
banchetului sacru ...
24. Feriți-ne de orice nenorocire!52 .
Motivele acestei influențe variate benefice a Mariei asupra rasei umane sunt
văzute în darul pe care Maria la făcut din Isus lumii și mijlocirii sale cerești în
favoarea tuturor pentru a obține toate bunurile mântuirii și pentru a îndepărta
toate imitările.

3. Maria în comunitatea umană


conform învățăturii lui Pavel al VI-lea

Paul al VI-lea în bogatul său magisteriu marian este de asemenea încântat să


indice relațiile benefice ale Mariei cu comunitatea umană. Vreau să rezumă acest
gând la sfârșitul raportului meu. 1. Fecioara este o creatură privilegiată,
culminarea perfecțiunii la care a venit omenirea: prin urmare, are o relație
adevărată cu ea. Ea este Mama Fiului lui Dumnezeu, care a venit pe pământ pentru
răscumpărarea rasei umane. Ea este mama Bisericii, pe care Hristos o dorește unică
și la care se numește toată omenirea. Prin urmare, Maria afirmă, de asemenea,
relația mamă cu toți bărbații fără deosebire.
Din aceste și alte motive înrudite, Papa cere asistența acestei "regină iubitoare
a lumii"53 asupra întregii umanități, care adesea ignoră valorile supranaturale,
îndepărtându-se de lumina lui Hristos; nu mai recunoaștem creația și darul lui
Dumnezeu; și amenință să spargă binele prețios al păcii și fraternității
universale.Prin urmare, Maria arată că are și o dimensiune socială de importanță
universală.
Lumea modernă se întoarce pe lumina lui Hristos. Maria trebuie să-i invite să se
întoarcă și să accepte mesajul creștin.

"Vedeți, O, Maria, întreaga umanitate, această lume modernă, în care


planul divin ne-a chemat să trăim și să lucrăm; este o lume care își
întoarce spatele asupra lumii lui Hristos; și apoi se teme de umbrele
înfricoșătoare pe care le creează în fața lui. Vocea lui dulce, foarte
umană sau foarte frumoasă în rândul fecioarelor, sau cea mai vrednică
de mame sau binecuvântată între toate femeile, îl invită să-și îndrepte
privirea spre viața care este lumina oamenilor, către voi care este
lampa care stimulează Hristos, una și cea mai înaltă lumină a lumii
»54 .

O mare parte a lumii, tocmai pentru că își întoarce spatele la lumina adevărată,
nu este sigură cu privire la valoarea existenței sale. Fecioara vrea să se lumineze;

"El imploră lumea pentru adevărata știință a existenței sale"55 .

Câți ignoră acea realitate este creația și darul lui Dumnezeu! A recunoaște acest
lucru este dreptatea mai presus de toate. Paul al VI-lea are încredere în mijlocirea
reginei lumii.
"El roagă lumea pentru bucuria de a trăi ca o creație a lui Dumnezeu și,
prin urmare, dorința și capacitatea de a vorbi, de a se ruga, cu
Creatorul său, despre care în sine reflectă imaginea misterioasă și
brata; el cere lumii capacitatea de a evalua totul ca un dar al lui
Dumnezeu și, prin urmare, virtutea de a lucra și de a folosi astfel de
daruri cu înțelepciune și providență "56 .

2. Pentru a recâștiga valorile autentice pe care lumea le pierde, luând în


considerare relația dintre Maria și ea și mai ales faptul că ea este cu Isus o punte
între umanitate și Creator, Paul VI, urmând linia Cel de-al doilea Conciliu al
Vaticanului, care a făcut obiectul atenției sale întreaga lume, dorește să
reconsidere, prin trimiterea esențială simbolică a Rosei de Aur la Altarul din Fatima,
întreaga familie umană față de Mama Cerescă.

"Privirea noastră se deschide spre orizonturile nesfârșite ale întregii


lumi, obiect al celor mai vii atenții ale Conciliului Ecumenic al
Vaticanului II și pe care Predecesorul nostru Pius al XII-lea de memorie
venerabilă, nu fără inspirație de sus, consacrată solemn Inimii
Imaculate a Mariei. Credem că acest act de consacrare este deosebit
de potrivit astăzi să ne amintim. În acest scop, am decis să trimitem
Rose de Aur la Altarul Fecioarei de la Fatima, la fel de drag ca nu
numai poporului poporului portughez nobil - întotdeauna, dar astăzi
mai ales pentru noi, încântat - dar și cunoscut și venerat de credincioșii
tuturor lumea catolică. De asemenea, intenționăm să încredințăm
îngrijirii Mamei Celeste întreaga familie umană cu problemele și
necazurile ei, cu aspirațiile sale legitime și speranțele înflăcărate "57 .

3. Paul al VI-lea devine, de asemenea, un avocat de pledoarie al omenirii cu


Maria, care desfășoară o mediere fundamentală în viața Bisericii și a lumii, pentru a
obține darul păcii universale.

"Îi cere lumii pacea. Faceți bărbați, frați atât de împrăștiați, între ei; ne
conduc spre o societate mai ordonată și mai concordantă »58 .
"Trebuie să ne rugăm Domnului ca să obțină pentru noi că idealurile
păcii și fraternității, care par a fi în inimile oamenilor, trebuie într-
adevăr să se răspândească pentru binele familiilor, indivizilor și
națiunilor din întreaga lume prin mijlocirea Mariei"59 .
"Ne vom întoarce la Fecioara Maria cu încredere vie, privindu-ne la
panorama lumii și invocând totuși bunătatea sa de protecție pentru
pace"60 .

4. Pentru Paul al VI-lea, Maria este simbolul și vârful omenirii autentice ...

«Fiica cea mai aleasă, cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai
privilegiată a umanității»61 , "sora, mama, reprezentantul cel mai real și
cel mai autentic al omenirii noastre cu Hristos și cu Dumnezeu"62 ;"Doar
ea, cea aleasă în umanitate"63 ; "Fiica aleasă din neamul lui
David"64, "imaginea autentică a omenirii, imaginea omenirii nevinovate,
sfinte"65 ; "Minunea adevăratei umanități"66 , "cea mai frumoasă floare
care a înflorit vreodată în grădina devastată a omenirii"67 - "cea mai
pura, cea mai nevinovata, cea mai perfecta creatura
umana"68 ;"Reprezentarea perfectă și eminentă a rasei umane"69 .
"Împărtășește cu adevărat ideea originală, autentică a ceea ce este
omul: chipul lui Dumnezeu"70 ; "Cel mai pur ideal al omenirii"71 ; "O
inocență existențială, o frumusețe, o eleganță, un stil, trăia în
integritatea sentimentelor și comportamentului, o dragoste sinceră și
adevărată, care este dată și consumată, dar care răspândește lumină,
căldură și bucurie în jurul ei însuși »72 ; "Fiica înălțată a
Sionului"73 ; "Summitul Vechiului Testament și zorii
Noului"74 ; "Exemplu, cea mai înaltă, completă, strălucitoare a făpturii,
lucrarea lui Dumnezeu"75 ; "Imaginea celei mai pure și perfecte
Femei"76 ; "Singurul ... în care ideea creativă a lui Dumnezeu este
reflectată cu credincioșie și în care se realizează definiția intactă și
autentică a omului: chipul lui Dumnezeu! Lumina, inteligența, dulceața,
profunzimea iubirii, frumusețea, într-un cuvânt, sunt pe fața albă și
nevinovată a Madonnei pe care o onorăm: tota pulchra es, Maria!
"77 ; "Maria, cea mai mare alea, cea mai adevărată, cea mai tipică figură
a esteticii spirituale umane"78 .

5. Maria este adevăratul ideal feminin. Continuă Paul al VI-lea afirmând:

"Frumos printre fecioare, cel mai demn de mame"79 ; "Imaginea


frumuseții"80 ; "Summitul frumuseții"81 ; "Adevărata femeie reală și
reală împreună"82 ; "Oglinda clară și sacră a frumuseții infinite"83 .

Aici relațiile speciale ale Mariei cu femeia și toată dinamica pentru promovarea
adevărată a femeii sunt altoite, astfel încât ea nu este un urmaș al Evei, ci al Mariei.
6. Maria SS. este perfecțiunea umană. Paul VI mai afirmă că Maria este
"Perfect în ființa sa"84 ; "În mijlocul neliniștitului vieții calmează toate
neliniștea cărnii, a spiritului și a vieții sociale"85 , "exemplu de
perfecțiune umană"86 "cel mai înalt", cel mai apropiat de Dumnezeu
"87 ; "Printre sfinți, cea mai sfântă creatură, cel mai sfânt cort și
sfințenie"88; "Desăvârșirea perfecțiunii umane"89 ; "Cea mai elită
dintre toate creaturile pentru plinătatea harului și cea mai sfântă
pentru nevinovăția imaculată și pentru corespondența voluntară și
totală cu voia lui Dumnezeu"90.

7. Maria este imaginea perfectă a omenirii primare.


Pentru Paul VI, Maria este

"Tipul, exemplul omenirii primitive, după cum Dumnezeu a gândit și a


vrut, înainte de căderea inițială a omului"91 ; «New Eve»92 . "Maria ne
oferă lumină de integritate victorioasă ... ne face să vedem cum
frumusețea, bunătatea, atractivitatea și virtutea ... sunt ... în ea reunite
cu armonie unică, în Lel mai, un punct tulburat"93 ; "În ea ... dragoste,
femeie, fecioară, mama ... ia înapoi semnificația lor autentică și
primitivă"94 .

8. Maria este speranță și bucurie a lumii. Paul al VI-lea încheie afirmând că


Maria este

"Cea mai dulce sursă de speranță"95 ; «Avocatul


formidabil»96 ;"Avocatul nostru pur la misencordia divină"97 ; "Mama
plină de bucurie și tristețe a fiecărei aventuri umane"98; " Motivul de
incredere al rasei umane"99; "Cauza bucuriei perpetue"100 , "ajutorul
și mântuirea poporului lui Dumnezeu"101 .

CONCLUZIE

1. În cea de-a doua venire, când comunitatea umană va deveni totuși Biserica și
Împărăția lui Hristos, judecătorul divin va predarea această imensă Împărăție lui
Dumnezeu Tatăl, pentru ca el să fie "totul în toți" (1 Corinteni 15:24).
Putem crede cu mândrie că Maria, mama spirituală a întregii comunități umane,
care a contribuit efectiv cu Hristos, așa cum a fost indicată, pentru a aduce această
mare familie la mântuire, se va alătura acestei ofrande finale a Tatălui din partea lui
Isus. Maternitatea universală este fundamentul regalității sale universale.
2. Prin urmare, concluzia noastră este optimistă: întreaga lume, supărată de
atâtea forțe rele care abuzează de libertatea lor ruinată, este totuși ferm înăbușită
în mâinile Răscumpărătorului universal Isus și este în inima Mariei, mamă
universală a întregii familii umane . Prin urmare, nu se poate pierde; ea se
îndreaptă spre mântuire pentru a fi prezentată Tatălui într-o zi.
Dar concluzia noastră este și provocatoare: toți suntem compromisi să susținem
întreaga familie umană cu rugăciune, martor și zel apostolic să devenim, cu
meditația omnipotentă a lui Isus și medierea maternă efectivă a Mariei, familia lui
Dumnezeu față de ea mântuire.
Relația noastră, prin urmare, nu poate fi oprită la nivelul cognitiv teoretic al
relațiilor Mariei cu comunitatea umană, ci vrea să fie un stimulent și un angajament
de a fi, ca Maria, sarea pământului și lumina lumii (cf Mt 5,13-14) pentru viața lumii
(cf. Ioan 6.33).
Astfel, dacă, după cum afirmă Papa Ioan Paul al II-lea, "toate familiile
pământului au fost binecuvântate de credința și ascultarea de Maria, conform
făgăduinței făcute lui Avraam" (Gen 12,3)102 , contribuția noastră personală, a
credinței și a ascultării face parte din aceste binecuvântări și ajută la deschiderea
inimilor pentru a le primi și a le răspunde.
3. Și cum putem să uităm că familia umană este sensibilă la aceste
binecuvântări materne și se deschide față de ei cu spontaneitate filială?
Dovada acestui lucru este tributul devotamentului față de musulmani103 ,
precum și hindușii și atâtea populații necredincioșilor plătesc mamei comune,
grăbindu-se împreună cu copiii Bisericii la altarele Sale și asocindu-se cu curaj bun și
spontan cu devotamentul credincioșilor.
4. De aceea, omagiul nostru filial se adresează Mamei omenirii și recunoaște cu
invocarea, astfel încât toate popoarele, fără excepție, să spună bratul (cf. Lc 1,48) și
pot veni ca Magii să se întâlnească cu Isus împreună cu Mama (vezi Mt 2,11).
5. Sunt o garanție consolătoare a certitudinilor luminoase despre relațiile
Mariei cu comunitatea umană, pe care îmi place să le spun ca o concluzie la o
bucurie comună.
a. Înainte de venirea lui Hristos, Maria este "mijlocirea supremă pe pământ. În
lumea care are nevoie de Răscumpărător, primul dintre răscumpărați, supremul
răscumpărat, își începe vocația ca avocat. Rugăciunea lui se află în vârful
omenirii.Fecioara este, prin bogăția harului ei, reprezentantul, garantul, care va lua
în stăpânire mântuirea destinată tuturor: slujitor al oamenilor în același impuls care
îl face "slujitor al Domnului" (Luca 1, 38) "104 .
b. "Fecioara noastră este și rămâne un exemplu minunat, sau mai degrabă
exemplul tipic al omenirii adevărate eliberată de fiecare servitute pe măsură ce ea
cântă în Magnificat"105 .
c. Cu Maternitatea Divină "avea misiunea de a aduce pe Hristos în rasa umană,
în istoria omenirii"106 ; "Ea a fost chemată să realizeze în trupul ei și prin credința
ei unitatea lui Dumnezeu și a rasei umane"107 .
d. Pe Calvar se unește activ în sacrificiul noului Fiul Adam Mântuitorul pentru
răscumpărarea întregii familii umane, oferindu-i contribuția noii Eve, Mother deí
viventí.
e. În timpul trduiului morții lui Hristos este o torță a credinței care este întotdeauna
strălucitoare și continuă să radieze lumina lui Hristos și speranța în Hristos asupra
întregii familii umane.
f. Și acum, în cer, Maria este în exercițiul total al maternității sale universale
spirituale cu privire la toți membrii familiei umane, adică la toți cei răscumpărați.

"Acum el cunoaște fiecare dintre copiii Lui în Dumnezeu. Mai întâi ia


iubit pe Fiul lor într-o iubire universală dar indistinctă, în viziunea
beatifică, el le cunoaște individual și personal, de o cunoaștere mai
intimă a mamei decât cea a celorlalți sfinți ... prin trupul său, înviat ca
Isus , Maria păstrează în privința noastră o con naturalitate fizică și o
capacitate emoțională pe care ceilalți sfinți sunt astăzi privați, în
conformitate cu opinia comună »108 .

Prin urmare, ea ne conduce să cunoaștem mai bine persoana umană, să o iubim


mai mult, să promovăm mântuirea integrală a persoanei umane, astfel încât
întreaga familie umană să poată beneficia de roadele răscumpărării pe care Isus
Hristos a cucerit pentru toți, fiind născută în Betleem pentru toți , murind pe cruce
pentru toți, înălțându-se pentru toți, întemeindu-și Biserica pentru toți, pentru a
face lumea o locuință locuibilă pentru fiecare om, așteptând mântuirea veșnică în
casa Tatălui.

NOTE

1 Pentru o documentație extensivă patristică a lui J. LECUYER , Preoția lui Hristos


și a Bisericii, Ed. Dehoniane, 1964. pp. 84 ff; 134 ff; J GALOT , La răscumpărarea
mystère d'alliance , Desclée, Paris, 1965, pp. 96 ss.
2 Împotriva ereziilor III, 23.7, PG 7.964 versiunea italiană în D.
CASAGRANDE , Madona în misterul mântuirii , Roma 1975, pp. 11-12.
3 Ibid. lll, 21,10, PG 7,954. Versiunea CASAGRANDE oc, p. 11-12.
4 Oc, p. 12.
5 Cf CASAGRANDE , oc, p. 12.
6 Sermo I în Nat. Domenii , «Surse Chrétiennes», vol 22, 68. Versiunea noastră.
7 S. LEONE M , Sermo IV în Nat. Domenii 2, Sc 22, 126. Versiunea noastră.
8 Cf. Sacramentanum Leonianum , 1244.
9 Cf. J. LECUYER , oc 'pp. 150-152.
10 S. TOMMASO , în Roma . 6, ó, lect. 2.
11 J. LECUYER , oc, p. 150.
12 LADY , WA 11.224
13 Bibliografie : Adam , în LEON DUFOUR Dizionanio de teologie biblică ,
Marietti, Torino, 1965, col. l-14; L CERFAUX , barajul Le Chist, theologie de St. Paul,
Paris, 1951, pp. 172 și urm. P. GALTIER , Les deux Adam, Paris, 1947, p.134.
14 Căci Isus Hristos este șef al lui Ioan 1,14; 6,56 ff; 15.1-17; 17.20-23; 1 Pt 2,5
ss; Coloana 1,18; Ef 1,22-23; 4,11 la 16; 5,23 ss
15 Discursul din 7 decembrie 1963, în L'Osservatore Romano , 9-10 decembrie
1963, n. 285, p. 1, col 3.
16 Discursul din 8 septembrie 1964, în L'Osservatore Romano , 9 septembrie
1964, n. 208, p. 1, col 1
17 Homily din 8 decembrie 1966, în AAS 59 (1967), p. 39.
18 Omilia din 15 august 1968, în învățăturile lui Pavel al VI-lea vol. VI (1968),
p. 1184.
19 Homilie din 15 august 1966, în învățăturile lui Paul VI, vol. IV (1966), p.1065-
1066.
20 Discursul din 8 septembrie 1964, în L'Osservatore Romano , 9 septembrie
1964, n. 208, n 1, col. 2.
21 Discursul din 7 decembrie 1963, în L'Osservatore Romano , 9-10 decembrie
1963, n. 285, p. 1, col.
22 Ibid. , col. 3.
23 Ibid .
24 Ibid .
25 Homily din 8 decembrie 1965, în L'Osservatore Romano , 9-10 decembrie
1965, n. 284, p. 2, col. 7
26 Discursul din 8 decembrie 1967, în învățăturile lui Paul VI , vol. V (1967),
p. 901.
27 Învățăturile lui Paul VI , vol. VI (1968), p. 632
28 Ibid.
29 Ibid.
30 Ibid.
31 Homily din 15 august 1968, în Insegnamenti di Paolo VI , vol. VI (1968),
p.1184.
32 Ibid.
33 Discursul din 18 noiembrie 1964, în L'Osservatore Romano , 20 noiembrie
1964, n. 270, p. 1, col. 2.
34 ÎN SERRA , Maria la Cana și la Cruce, Roma 1978, p. 127.
35 de la mesajul radio din 25 martie 1965 până la încheierea Congresului mario-
marian internațional de la Santo Domingo; Textul spaniol în Impresiile lui Paul VI,
vot lll, pp. 192-195; Versiunea italiană în enciclici și discursuri de Paolo VI, voL v,
pp. 325-329.
36 A. SERRA , Mania la Cana și la Cruce , Roma 1978, p. 127.
37 IOAN PAUL al II-lea , Omilie în timpul Liturghiei de la Fatima , 13 mai 1982
în învățăturile lui Ioan Paul al II-lea , V, 2 (1982), p. 1580.
38 PAUL VI , Homilie despre Solemnitatea Adormirii din anul 1975 înînvățăturile
lui Paul VI , vol. Xlll (1975), pag. 851-853.
39 S. GIUSTINO , Dialog cu Trifone 106, PG 6 712. Traducere italiană D.
CASAGRANDE , Madona în misterul mântuirii , Roma 1975, p. 180.
40 S. IRENEO, Împotriva ereziilor , 3,22,4, PG 7,958. Trad Ital. înCASAGRANDE ,
oc, pp. 180-182.
41 CASAGRANDE sau. C., p. 1 8 1.
42 S. GIROLAMO , Comm. Sal 96, PL Suppl. Il, 262. Versiune înCASAGRANDE , oc,
p. 183.
43 S. AGOSTINO , Predica 262, PL 38, 1308. Versiune în CASAGRANDE , oc,:
p. 183.
44 S. EFREM , Innialla Virgo, H, 8 ~ 9, La ll, 526. Versiune în CASAGRANDE , oc,
p. 188.
45 ID, Predică, La, 154. Versiune în CASAGRANDE , oc, p. 188.
46 ID., Inno 1, 10, La 11, 522. Versiune în CASAGRANDE , oc, pp. 188-189.
47 ID., Inno 18, 24, ta 11, 612. Versiune în CASAGRANDE , oc, pp. 189-190.
48 ID., Inno 19, 19, La 11, 626. Versiune în CASAGRANDE , oc, p. 189.
49 ID., Inno 4,1, La 11, 530. Versiune în CASAGRANDE , oc, p. 190.
50 S. GIAGOMO DI SARUG , Carme I, în JB ABBELOOS , De vita et scriptis Sancti
Jacobi, Ep. Batnarum Sarugi ... Lovani 1867, p. 229. Versiune înCASAGRANDE , oc,
pp. 184-187.
51 Citatele sunt reproduse de D. CASAGRANDE , oc, pp. 212 ~ 213.
s Acatisto , traducere, prefață și note de P. ERMANNO TONIOLO , Roma 976,
pp. 19, 23, 27, 35, 39, 43, 47, 51, 54, 55, 58, 59.
53 Discursul din 18 noiembrie 1964, în L'Osservatore Romano , 20 noiembrie
1964, n. 270, p. 1, col. 4.
54 Discursul din 11 octombrie 1963, în AAS 55 (1963), p. 874.
55 Ibid.
56 Ibid.
57 Discursul din 21 noiembrie 1964, în AAS 56 (1964), p. 1017.
58 3 Discursul din 11 octombrie 1963, în AAS 55 (1963), p. 874.
59 Discursul din 27 octombrie 1963, în L'Osservatore Romano , 30 octombrie
1963, n. 251, p. 2, col. 2.
60 Discursul din 1 decembrie 1963, în L'Osservatore Romano , 2-3 decembrie
1963, n. 279, p. 2, col. 7.
61 Discursul din 15 august 1963, în L'Osservatore Romano , 17-18 august 1963,
n. 189, p. 1, col. 2.
62 Ibid.
63 Discursul din 11 octombrie 19G3, în AAS 55 (1963), p. 873. 64 Discursul din 7
decembrie 1963, în L'Osservatore Romano , 9-10 decembrie 1963, n. 285, p. 1,
col. 3.
65 Ibid.
66 Enciclica Ecclesiam Suam , 6 august 1964, AAS 56 (1964), p. 636. Versiunea
noastră.
67 Discursul din 8 septembrie 1964, în L'Osservatore Romano , 9 septembrie
1964, n. 208, p. 1, col. 1.
68 Ibid.
69 Discursul din 18 noiembrie 1964, în L'Osservatore Romano , 20 noiembrie
1964, n.270, p. 1, col. 4.
70 Homily din 15 august 1966, în învățătura lui PAUL VI , vol. vI (1966) p 1068.
71 Ibid.
72 Discursul din 2 februarie 1969 înainte de recitalul Angelus din L'Osservatore
Romano, 3-4 februarie 1969, n. 28, p. 1, col. 6.
73 Exortația apostolică Signum Magnum din 13 mai 1967, în AAS 59 (1967),
p. 472. Versiunea italiană în Scritti e Discorsi de Paolo Vl , vol. XVI (1967), p. 150.
74 Ibid.
75 Homily din 15 august 1966, în învățăturile lui Paul al VI-lea , voi. IV, (1966),
p. 1065.
76 Discursul din 8 decembrie 1967, în învățăturile lui Paul VI , vol. V (1967),
p. 901.
77 Homily din 8 decembrie 1966, în AAS 59 (1967), p. 39.
78 Ibid .
79 Discursul din 11 octombrie 1963, în AAS 55 (1963), p. 874.
80 Discursul din 7 decembrie 1963, în L'Osservatore Romano , 9-10 decembrie
n. 285, p. 1. col. 4.
81 Discursul din 12 septembrie 1963, în L'Osservatore Romano , 13 septembrie
n. 211, n. 1, col. 7. Versiunea noastră de la franceză.
82 Homily din 8 decembrie 1965, în L'Osservatore Romano , 9-10 decembrie
n. 284, p. 2, col. 7.
83 Ibid.
84 Discursul din 7 decembrie 1963, în L'Osservatore Romano , 9-10 decembrie
1963, n. 285, p. 1, col. 3.
85 Ibid. , col. 7. Versiunea noastră.
86 Discursul din 5 ianuarie 1964, în AAS 56 (1964), p. 166.
87 Discursul din 30 mai 1964, în L'Osservatore Romano , 3 mai 1964, n.124, p. 1,
col. 3.
88 Mesajul din 31 mai 1964, în L'Osservatore Romano , 3 iunie 1964, nr. 126,
p. 1, col. 5. Versiunea noastră.
89 Discursul din 18 noiembrie 1964, în L'Osservatore Romano , 20 noiembrie
1964, n. 270, p. 1, col. 4.
90 Discursul din 24 martie 1965, în L'Osservatore Romano , 26 martie 1965, nr.
69, p.1, cu 1. 91 Discursul din 8 decembrie 1967, în învățăturile lui Paul al VI-lea ,
voi. V (1967), p. 901.
92 Exortația apostolică Signum Magnum din 13 mai 19667, în AAS 59 (1967),
p. 472. Versiunea italiană în Scritti e Discorsi de Paolo Vl , vol. XVI (1967), p. 150.
Textul intervenției: S. IRENAEUS , Adv . Haer ., Ill, 22, 4, PG 7, 959; S.
EPIPHANIUS , Haer ., 78, 18, PG 42, 671 ff; Dogm Constituție. de EcclesiaLumen
Gentiun , 56.
93 Homily din 8 decembrie 1968, în învățăturile lui Paul al VI-lea , voi. VI (1968),
p. 632.
94 Ibid.
95 Radio Mesajul din 13 mai 1968, în AAS 60 (1968), p. 346. Versiunea din
portugheză în Scritti e Discorsi de Paul VI , vol. XX (Siena, 1968), p. 109.
96 Discursul din 16 noiembrie 1966, în învățăturile lui Paul VI , vol. IV (1966),
p. 903.
97 Mesaj radio din 13 mai 1968, în AAS 60 (1968), p. 346. Versio. ne în
portugheză în Scritti e Discorsi de Paul VI , vol. XX (Siena, 1968), p. 109.
98 Discursul din 4 octombrie 1966, în AAS 58 (1966), p. 901.
99 Epistolă Gloriosa dictoane din 14 aprilie 1967 , în AAS 59 (1967), p.485.
Versiunea italiană în enciclicile și discursurile lui Paul VI , 12 (Roma 1967), p. 470.
100 Ibid.
101 Ibid.
102 Discursul lui Angelus 4 Dec. 1983, în L'Osservatore Romano , 5-6 decembrie
1983, n. 281, p. 6, col. 6.
103 Cf. NAPOLI , Maria în Coran , în Studi bibliciscisco franciscani Liber annnus,
XXIII (1973), pp. 206-241.
104 R. LAURENTIN , Fecioara Maria, Edituri Pauline, Roma 19835, p. 185.
105 J. MEJIA , Maria în teologia latino-americană, în Rolul Mariei
în ziua deastăzi a Bisericii și a lumii , Ed. Marianum, Roma 1979, p. 149.
106 R. LAURENTIN , oc, p. 148.
107 ID ., Oc, p. 149.
108 ID sau c, pp. 242-243.