Cuprins

1. Argument………………………………………………………………………………………..….3
2. Capitolul 1: Personalitatea ……………………………………………………………………..…..3
2.1 Conceptul de personalitate……………………………………………..……….……….…3
2.2 Perspective de abordare……………………………………………..……..……..…….….5
a. Perspectiva atomistă…………………………………………………………….…6
b. Perspectiva structurală………………………………………………………….….6
c. Perspectiva sistemică……………………………………………………………....7
d. Perspectiva psihosocială……………………………………………………….…..8
2.3 Teorii ale personalitații…………………………………………………………………....9
2.3.1. Teoria lui Carl Gustav Jung………………………………………………………...9
2.3.2. Teoria lui Eysenck…………………………………………………………………11
2.3.3. Teoriile Umaniste………………………………………………………………….13
2.4 Modelul Big Five…………………………………………………………………………15
3. Capitolul 2: Stresul………………………………………………………………………..………..17
2.1 Conceptul de stress……………………………………………………………………….17
2.2 Aspecte teoretice………………………………………………………………………….17
2.3 Modelul Biopsihosocial…………………………………………………………………..20
2.4 Psihoneuroimunologia ……………………………………………………………………21
2.5 Factori cu rol protector împotriva stresului……………………………………………….22
a. Factori psihologici interni cu rol protector împotriva stresului………………………...22
b. Suportul Social…………………………………………………………………………23
2.6 Mecanisme de coping……………………………………………………………………..25
2.7 Stresul perceput …………………………………………………………………………..26
4. Capitolul 3: Anxietatea…………………………………………………………………………….28
3.1 Conceptul de anxietate……………………………………………………………………28
3.2 Anxietate stare-trasatură…………………………………………………………………..29
3.3 Abordarea psihanalitică a anxietații………………………………………………………30
3.4 Abordarea biologică a anxietații…………………………………………………………..31
3.5 Abordarea behavioristă a anxiețatii……………………………………………………….32
3.6 Abordarea cognitivistă a anxietații………………………………………………………..33

1
5. Capitlul 4: Demersul empiric…………………………………………………………………….....35
a. Scopul şi obiectivele cercetării………………………………………………………..35
b. Ipotezele cercetării ……………………………………………………………………..35
c. Metodele şi instrumentele ştiinţifice utilizate în demersul empiric........................36
d. Interpretarea rezultatelor obţinute...........................................................................40
e. Discuții…………………………………………………………………………………..49
6. Concluzii finale………………………………………………………………………………….50
7. Bibliografie generală……………………………………………………………………………52
8. Anexe……………………………………………………………………………………………..54

2
 1. Argument
De-a lungul timpului, cu toții resimțim stări anxiogene din când în când, mai ales în acele
momente de ritm alert în care simțim că nu suntem capabili să controlăm evenimentele din viața
noastră. Ca și student, am fost motivat în alegerea temei de experiența proprie care mi-a trezit
interesul de a investiga acest fenomen, considerându-l a fi de actualitate. Am fost interesat de
factorii psihosociali care influentează starea anxiogenă, fapt ce m-a condus la considerația că
personalitatea și stresul se pot aborda din această perspectivă.

Anxietatea s-a acutizat în societatea actuală comparativ cu deceniile trecute deoarece, în

prezent , suntem supuși la mult mai mulți factori de stres, acesta din urmă fiind un predictor
important al stării anxiogene pentru că generează emoții similare și împărtașesc multe dintre
simptomele fizice. Chiar dacă starea anxiogenă este prezentă la majoritatea dintr noi, m-am
gandit ca aceasta diferă de la o persoana la alta în funcție de trasaturile de personalitate. Astfel,
am abordat personalitatea în termeni de factori prin prisma modelului Big V.

În ceea ce privește cei 5 factori ai Modelului Big V am presupus initial ca studenții

introvertiți vor rezona cu o stare anxiogenă ridicată datorită faptului că se simt mai bine cand sunt
singuri sau într-un grup mic de confidenți atât timp cât nu poate exista riscul ca acțiunile lor să fie
catalogate într-un mod necorespunzator de oamenii prejudicioși. Chiar și studenților nevrotici
le-am prezis un scor ridicat al anxietătii ca stare pentru că am considerat că stabilitatea
emotională devine un factor primordial al adaptării individului față de exigențele mediului. O altă
dimensiune în care am intuit o rezonanță ridicată cu anxietatea ca stare a fost deschiderea la
experiență datorită faptului că exprimă dorința individului de a se implica în diferite activități,
nefiind avertizat de un pericol nedefinit și neavând o frică de necunoscut ca în cazul stării
anxiogene. În schimb, în ceea ce privește agreabilitatea și conștiinciozitatea nu am putut estima
pâna la interpretarea rezultatelor cercetării efectul lor asupra stării anxiogene. În urma rezultatelor
s-a dovedit că studenții mai agreabili și conștiincioși resimt mai puțin starea anxiogenă
comparativ cu cei dezagreabili și neconștiincioși. Asta se poate datora și faptului că agreabilitatea
poate avea funcția de a regla sensibilitatea sistemului de alarmă, atunci când răspundem la
cerințele mediului într-un mod bine voitor și conștiinciozitatea poate oferi un control asupra
situațiilor, o ordine a lucrurilor care nu se identifică cu starea anxiogenă care apare din
perceperea controlului asupra situației ca fiind minimă.

3
 Capitolul 2. Personalitatea

2.1 Conceptul de personalitate

Atunci când discutăm despre termenul de personalitate ca și concept, trebuie sa aducem în

vedere o perspectivă multidisplinară pentru că este un fenomen complex în care structura,
dinamica, funcționalitatea componentelor integratoare sunt de natură diferită: biologică,
psihologică, socială, axiologică, istorică. Drept consecința personalitatea poate fi cercetată de mai
multe stiințe precum: Antropologia Fizică si Culturală, Sociologia, Pedagogia, Istoria, Morala,
Medicina, Estetica și bineințeles Psihologia care sta la baza tuturor celorlalte discipline datorită
cunostințelor psihologice despre personalitate care au cel mai avansat grad de constituire,
Psihologia fiind Stiința Centrala despre om și personalitatea sa.

Conceptul de personalitate capată accepțiuni diferite chiar și în cadrul aceleași științe.

Psihologii cu orientare biologică privesc personalitatea ca fiind de natura ereditară, cei
behavioriștii definesc personalitatea ca pe un set de deprinderi acumulate prin modelarea
comportamentului individului de către societate, iar cei umanisti susțin că procesul de construire
a personalitații este unu auto-constructiv.

Datorită gradului înalt de generalitate a conceptului de personalitate există o multitudine de

definiții diverse ale personalitații. Din perspectiva psihosociala personalitatea este "organizarea
dinamica în interiorul individului a acelor sisteme psihice, fizice si sociale ce determina gândirea
si comportamentul caracteristic". Din perspectiva structurală este celebra definiție dată de
Guilford (J.P. Guilford, Personality, 1959) "Personalitatea unui individ este o configurație
specifică de trasaturi"
Ion Dafinoiu (1999) definește personalitatea ca pe „o construcție teoretică, elaborată de
psihologie, în scopul întelegerii și explicarii la nivelul teoriei stiințifice a modalităților de ființare
si funcționare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl denumim persoana umană”

4
 Popescu Paul-Neveanu definește personalitate ca fiind "subiectul uman ca unitate dinamică
bio-psiho-socio-culturală, înzestrată cu funcții cognitive, axiologice, proiectiv-educative,
dinamico-energetice, afectiv-motivaționale și volitiv-caracteriale, pragmatice și operaționale de
autuorganizare și autoreglare manifestate în comportament”
Mihai.Golu (2005) susține ca personalitatea este "un sistem hipercomplex, cu autoorganizare,
teleonomic și determinat biologic si sociocultural, cu o dinamică specifică, individualizată"

Psihologia personalitații ca ramură specială a psihologiei și că domeniu distinct de cercetare

și cunoaștere s-a conturat incepând abia cu deceniul al 3-lea al secoului 20. Nu exista un acord
comun cu privire la natura obiectului său de studiu, nu există o teorie exhaustivă a personalitații,
ea nu ar putea fi decât reducționistă, nu există un model unic al personalitații, ci modele
eterogene.

G.Allport considerat și părintele psihologiei personalității datorită contributiei decisive în

definirea ei ca disciplină, consideră că personalitatea trebuie abordată din 2 perspective distincte,
una a omului concret cu trasaturile lui stabile și modul unic de manifestare a acestora în
comportament și una a omului abstract care conține acele trăsaturi generale, comune ca un model
uman universal, astfel singuralarul se descifrează pe baza generalului și prin diversele clasificări
tipologice și generalizarea acestora.

2.2 Perspective de abordare

Luand în vedere faptul că personalitatea umană este o realitate complexă și dinamică,

Mielu Zlate (Eul si Personalitatea 2004) consideră că pentru analiza și interpretarea concretă a
unei realitați, prioritar este concepția și teoria de la care se pornește și care bineințeles este
acceptată și utilă in practica de cercetare, astfel datorită evoluției ideilor și teoriilor asupra
personalitații, s-au conturat mai pregnant patru perspective de abordare.

5
 1. Perspectiva Atomistă
Dupa cum indică si numele are la bază descompunerea personalitații in elementele sale
componente pentru a studia modul lor de funcționare și bineînteles pentru a descoperi care este
elementul primar, fundamental, cu gradul cel mai important de constituire al personalitații. De
exemplul studiile behavioriștilor asupra personalitații umane aveau tendințe de a surprinde omul
integral dar au recurs la metode de a cerceta funcțiile pariculare ale acesteia (gesturi, vorbire,
obiceuri) astfel încat au pulverizat importanta unitțtii si a integralitații. Prin încercarea de a
consideră un singur element morfologic esențial golesti personalitatea de complexitatea si
varietatea componentelor sale și nu în ultimul rând de diversitatea relațiilor dintre aceste. Mielu
Zlate susține ca: "Analiza functională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive
numai atunci când ni le reprezentăm ca verigi intermediare ale unui intreg indivizibil". Limita
interpretarii atomiste este faptu ca rămane tributară diviziunii exceseive a elementelor și
separatismului ignorând modul lor de relaționare.

2. Perspectiva Strcuturală
Este superioară celei atomiste în primul rând pentru că subliniază caracterul unitar și
global al personalitații ca urmare a interacțiunilor parților componente și pune accent pe dinamica
întregului datorită modului concret și diferit de structurare și evoluție în timp a elementelor
componente. Gestaltiștii concepeau personalitatea ca fiind o structură globala, unitară ce dispune
de subsisteme integrate astfel încat o acțiune care se petrece într-o parte a structurii o influențează
pe alta care se va fi in altă parte a ei. Din persepectiva structurală personalitatea este interpretată
în termeni de trăsaturi și factori dar fiind interesată si de modul lor de corelare, astfel devinind un
"ansamblu de trăsaturi" sau o "configurație de trăsaturi"

La un moment dat perspectiva de interpretare structurală tinde sa se confunde cu cea

atomistă pentru că cercetatorii par a fi mai mult interesați de descoperirea si inventarierea a cator
mai mulți factori de personalitate decât de stabilirea relațiilor dinamice dintre ele. Au fost
descoperiți foarte mulți factori de personalitate si foarte diverși de la un autor la altul. French
(1953), analizând 109 lucrări publicate pe aceasta temă, a identificat 400 de factori diferiți de
personalitate, care ar putea fi reduși la 200 daca i-am regrupa după denumirile lor sinonime.

6
Guilford (1959) a enumerat 55 factori principali, fără a-i mai socoti pe cei care se referă la
aptitudini. Cattel (1957) a menționat 100 factori de personalitate, stabiliți cu certidune.
O asemenea multidudine și deviersitate de factori mai ales dacă sunt insuficienti corelați și
ierarhizați duc mai mult la subminarea unitații personalitații nicidecum la constituirea ei. O limita
a acestei perspective ar fi faptul ca se concentrează aproape în exlausivitate pe studierea
interioritații personalitații, pe structurile și condiițiile sale psihologice interne, neglijând factorii
externi care participă la formarea ei importanța acestora fiind diminuată.

3. Perspectiva Sistemică
A apărut ca urmare a dezvoltării cibernetici pornind de la interpretarea personalitații ca un
sistem de elemente aflate într-o interacțiune ordonata. Este definită ca un sistem dinamic
hipercomplex organizat ierarhic pe mai multe niveluri, independenta fiind relativă fața de
elementele componente deoarece cadrul de referința îl reprezintă sistemul cu toate relațiile,
interacțiunile și intercondiționările sale. Astfel conceptul de element prinde o conotație diferită
nemsemnificând ceva ultim, indivizibil in acest context pentru ca el devine sistem sau subsistem
în relația cu alte elemente reprezentând ansamblul altor interacțiuni și interdependențe.
Personalitatea devine "unitatea integrativa superioara" fiind un sistem surpraordonat,
nereducționist și inconfundabil cu alte procese sau funcții psihice. Din punct de vedere sistemic
personalitatea devine un sistem care dispune de o structură de tip "intrări-stări-iesiri". Atat
psihanalisitii care s-au concentrat mai mult pe stările personalitații cat si behavioriștii care au pus
accent mai mult în cercetarile sale pe intrari și ieșiri neglijând stările interioare, nu fac decât sa
susțina această structură din punct de vedere sistemic care subliniază caracterul unitar, sintetic și
integrator al personalității. Perspectiva sistemică reprezintă o interpretare a personalității cu o
mare semnificație metodologică orietând direcția și sensul demersurilor de cercetare. O limita a
perspetivei ar fi faptul că se realizează la nivel de generalitate pierdând din vedere elementele și
contextele concrete ale existenței personalități.

7
 4. Perspectiva Psihosocială
Este orientată spre identificarea personalitații concrerete manifestată: în situatiile și
circumstanțele sociale particulare, în sistemul interrelațiilor și a psihologiei colective, în funcție
de statutul si rolulurile omului, de nivelurile sale de aspirație, de structură a aptitudinilor si
convingerilor. Pune accent pe interpretarea și explicarea a două aspecte: în primul rând asupra
felului în care s-a constituit raportându-se sau relationând cu o altă personalitate și in al 2-lea
rând modul dinamic în care personalitatea se formează pe ea însăși în funcție de calitatea
intereațiunilor sociale implicând atât relațiile de tip macrosocial (economice, politice, juridice,
morale religioase) cat si relații de tip microsocial (familiale, școlare, profesionale, stradale).
Pentru studierea personalității concrete al omului, din perspectiva psihosocială este necesar să
aflăm cum se raportează ea la alții și ce anume preia sau respinge din influența relațiilor sociale.
A. Kardiner suține existența unei "personalitați de bază" vazută ca o configurație particulară,
comună tuturor membrilor unui grup social, unei societați și manifestată printr-un stil de viată,
nucleul de bază al personalitații formându-se chiar prin asimilarea condțtiilor exterioare de viață.
În conturarea ideii, R. Linton susține existenta unor "personsalitați de statut" si anume
acele personalitați care se formează ca urmare a deținerii unor statute și roluri influențând atât
structura internă a personalității cât și manifestarile comportamentale. Jean Stoetzel consideră si
el doua puncte vedere în abordarea personalității și anume unul substanțialist, conținutul
personalității și compoziția acesteia și celalalt situațional indicand modul de manifestare, gradul
de implicare în relațiile si situațiile sociale. Între aceste doua modalități de abordare exista o
puternică corelație pentru ca manifestarile personalității in relațiile inter-umane sunt in funcție
de substanța sa, iar structura intra-individuala se creează treptat, tocmai prin preluarea și
asimilarea efectelor manifestărilor exterioare. Astfel spus calitatea relațiilor cu mediul social își
pune amprenta asupra structurii intra-individuale, iar insușirile de personalitate stabilizate și
formate în timp indică gradul de activism al contactelor sociale.

Perspectiva psihosocială denotă o triplă interpretare a personalitații, una situatională când

raportăm personalitatea permanent la situtia în care se află, fiind considerată ca produs al
împrejurărilor, al situațiilor sociale dar și capabila de a avea control asupra circumstanțelor, alta
relatională, o interpretare ce pune accent pe modul de interacțiune și ușurința acomodării cu o altă
persoană și interpretarea grupală care constă în a raporta personalitatea la psihologia de grup, la

8
scopurile și activitățile comune ale grupului, a considera grupul un instrument de formare a
personalității, nu un simplu context in care activează.
Chiar dacă în viziunea psihosocială limitele ar fi concretizate prin tendința de a reduce
persoana la rol si de a pierde caracterul independent al personalitații prin a considera-o produs al
circumstanțelor sau marionetă a conjucturii contribuie la intelegerea cât mai concretă a
constituirii treptate a personalitații, a selectării, sedimentarii și cristalizarii in sine a influențelor
din mediul exterior, social. Pentu o interpretarea multilaterală și adecvată a personalitații sunt
apte ultimele doua perspective correlate între ele care se interinfluențează reciproc, întegrându-le
pe primele doua prin depașirea limitelor. Perspectiva psihosocială amplifică valoarea perspectivei
sistemice, dar și adpota o manieră mai concretă de analiză a omului în masura în care patrunde în
câștigurile metodologice ale perspectivei sistemice.

2.3. Teorii ale personalitatii

2.3.1 Teoria analitică a lui Carl Gustav Jung

În concepția lui Jung, personalitatea este constituită din trei sisteme intercorelate: conștientul,
care reprezintă procesele si funcțiile psihice direct constiente, inconstientul personal este similar
conceptului Freudian dar Jung îl consideră nu doar o sursă de instincte ci și o parte vitală și
bogată a vieții individului, și ultimul sistem, inconstientul colectiv reprezintă stratul cel mai
profund și mai inaccesibil al psihicului fiind alcatuit dintr-o serie de continuturi impersonale,
amintiri ancestrale ale experienței speciei, continuturi sub formă de arhetipuri întotdeauna
prezente.

Datorită studiilor facute pe demență și isterie, Jung a observat ca există o serie de deosebiri,
care s-au dovedit a fi chiar opuse în ceea ce privește atitudinea bolnavului fața de lumea
exterioară. Cel isteric se caracterizează printr-o sensibilitate exagerată față de lumea exterioara,
pe cand cel dement printr-o indiferență totală astfel deducem ca energia libidianală, voința de
viață a istericului este orietentată spre lumea exterioară iar dorințele, aspirțtiile dementului sunt

9
orientate asupra individului însuși și a lumii sale interioare. Am putea spune ca gândirea
dementului este prin excelența autistă, dependentă de exigențele psihologice interioare ignorând
cele logice, iar gândirea istericului dimpotrivă este realistă și naivă cu o importanță mai mare
asupra aparențelor exterioare. Astfel folosind drept criteriu direcția de orientare a energiei
libidanle Jung identifică doua tipuri psihologice fundamentale: tipul extravertit si tipul introvertit.
Indivizii care aparțin tipului extravertit manifestă interes deosebit pentru lumea din afară,
mediul social si fizic determină modul lor de a fi, atitudinile bucuriile, în schimb ce indivizii
tipului introvertiți sunt orientați catre interior, lumea exterioară nu are valoare doar în masura în
care intra în sfera de acțiune a centrului magnetic intern dept consecința introvertiții au tendința
de izolare, de inchidere în sine iar cei extravertiți sunt mai sociabili, comunicativi si usor
adaptabili. Atitudinea extravertită este predominata în Occident fiind califată drept concurențială,
punandu-se accent pe dezvoltarea materială iar în Orient atitudinea introvertită este calificată
drept egocentrică puanandu-se accent pe dezvoltarea spirituală.
Jung consideră că cele două tipuri nu sunt categorii fundamentale diferite, dimpotrivă cele
două tendințe, izvorate din libido se află in fiecare om cu valență diferită. Predominarea exclusivă
a unei singure tendințe apare doar in cazurile patologice. Echilibrul perfect înte cele două tendințe
este denumit de Jung tipul ambivert (tipul normal prin excelentă). Jung arată că fiecare individ
are un tip dominant care se manifestă in stare constienta și opusul său, în stare latenta (refulată în
inconstient). Scopul tendinței refulate în inconstient este de a contrabalansa tentința domninantă
din constiința având rol de reglator al vieții conștiente.
Jung identifică diferențe interindividuale chiar și în cadrul aceluași tip de personalitate
adăugând dimensiunilor în explicarea structurii personalitații patru funcții psihologice: gândirea,
sentimentul, senzația, intuiția. Gândirea si sentimentul sunt funcții pshiologice fundamentale, iar
senzația și intuiția funcții auxiliare având rol compensator, de echilibru psihic. Așadar fiecare
funcție principală posedă o funcție auxiliara astfel încât cele patru funcții apar polarizate două
câte doua, rezultând patru combinații posibile. Având criteriu de diferențiere direcția majora de
orientare a energiei psihice, tipologiile psihologice descrise de de Jung se incadrează în
tipologiile psihologice temperamentale.

10
 2.3.2 Teoria lu Eysenck.

Puternic influențat de concepția behavioristă, Teoria Personalității concepută de Eysenck era

strict empirică și psihometrică pentru că din perspectiva științifică singura modalitate de
cunoastere a oamenilor este prin analiza dovezilor obiective, ceea ce presupune analiza
comportamentului uman. Din cauza caracterului dinamic al comportamentului, nu-l putem
observa permanent și obiectiv dar analizând prin metoda analizei factoriale rezultatele obținute
la teste și chestionare, Eysenck a identificat 2 trăsaturi principale și universale care au fost
folosite pentru evaluarea descripției generale a diferențelor individuale si anume: Extraversia si
Nevrozismul, ulterior în cadrul Gigantic Three s-a mai adaugat o a 3-a dimensiune și anume
Psihoticismul. Eysenck a oferit un instrument psihometric pentru a evalua aceste dimensiuni
denumit Chestionarul de personalitate Eysenck revizuit in 1991 (EPQ-R ; Eysenck & Eysenck)
fiind ultima versiune a acestui instrument. Este un inventar cu autoraportare care comprimă itemi
ale unor dimensiuni ortogonale despre comportamentul tipic la care se raspunde pe o scală Liker
cu două puncte. Datorită naturii de autoraportare Eysenck a introdus și o masura a disimularii,
considerată ca fiind a 4-a scala a EPQ-R.
In taxonomia temperamentului al lui Eysenck, Nevrozismul se referă la nivelul emoțional al
individului și tendința lui de a fi anxios, extraversia evaluează modul în care indivizii iși arată
tendința de a se manifesta activi, optimiști. Iar Psihotismul introdus in 1976 se referă la indivizii
cruzi emoțional, care își asumă riscuri, persoanele impulsive care caută senzații puternice.
Fiecaruia dimensiune i se atribuie și factori secundari astfel încat: Extraversiunei i se atribuie
dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitatea,
chibzuința, responsabilitatea. Neuroticismului i se atribuie factori secundari precum respectul de
sine, bucuria, teama , obsesivitatea, autonomia, vinovația. Iar psihoticismul este compus din
factori secundari precum singuratatea, insensisbilitatea, indiferența fața de alții,
nonconformismul, opoziția fața de practicile sociale chiar lipsa de constiință.
Pentru introvertiți, extravertiti, nevrotici și psihotici comportamentul are diferite forme.
Extravertiții nevrotici tind sa fie agresivi, neobosiți în timp ce introvertiții nevrotici sunt tristi,
anxioși, pesimisiti. Extravertiții cu un nevrozism scăzut sunt stabili, sociabili iar introvertiții cu
un nivel scăzut al nevrozismului sunt calmi, temeperați și controlați.

11
 Eysenck a elaborat un model de structurare ierarhică a personalitații organizată piramidar in
funcție de nivelul sau gradul cel mai întalt de generalitate. Așadar, în ordinea descrescatoare a
gradului de generalitate, avem urmatoarele niveluri:
1.Nivelul tipului de personalitate (dimensiunea E, N sau P)
2.Nicelul trăsaturilor de personalitate (tendințe individuale spre actiune)
3.Nivelul răspunsurilor habituale (acțiuni repetitive în situații asemanatoare)
4.Nivelul reacțiilor specifice imediate (preferinta de a actiona într-un anumit mod, răspunsuri
necaracteristice)

Eysenck consideră că se pot face predicții legate de trăsaturile, răspunsurile habituale și

cele specifice în funcție de scorurile oținute la cele trei dimensiuni al primului nivel.
Un alt atu unic al Teoriei lui Eysenck este faptu că incercă sa explice diferențele
personalității individuale în termeni biologici. În acord cu teoria lui Eysenk si Eysenk (1985)
există diferețe biologice in personalitate in mod specific la pragul de excitație, diferitele nivele
ale nevrozismului, extraversiei și psihoticismului fiind cauze ale factorilor genetici evaluate din
punct de vedere al asemănarilor și deosebirilor dintre indivizi. Bazele biologice ale
temperamentului ar trebui sa ofere explicații asupra impactul pe termen lung al trăsaturilor de
personalitate. Eysenk a argumentat ca extraversia a fost consecința psihologică a diferențelor
individuale in sistemul activator reticular ascendent (localizat in formația reticulara a creierului
stem). Cortexul cerebral, care este excitat de acest sistem, determină nivelele de motivație,
emoție, și condiționare în concordanță cu ațti inhibatori sau excitatori si aceste moduri
consistente de excitare determină limita în care un individ estre introvertit sau extraveritit.
Extravertitii care au nevoia de a compensa nivelul lor scăzut de excitare, au tendința de a
cauta stimuli externi care sunt mult mai confortabili. Diferențele individuale în nevrozism ar
trebui să fie explicate în termeni de activitate a creierului in zona viscerală (compusa din amidala,
hipocampus, septum, cingulum si hipotalamus) și formațiunea reticulară, care generează
activitate percepută ca excitație. Bazele biologice ale nevrotismului nu au fost obținute de Eysenk
drept consecință nu a fost destul de extensivă și consistenta pentru Extraversie. Eysenk nu a
elaborat un cadru teoretic pentru întelegerea bazelor psihologice ale celei de a treia trasaturi,
Psihotismul, astfel pretenția că trăsaturile de personalitate au rădăcini inerente și biologice a
rămas netestata. Datorită avansării tehnologice în domeniul neuropsihologiei, unele din

12
conceptele lui Eysenk acum par depăsite deoarece sunt câteva preocupari în vederea
reinterpretării și reexaminării teoriei biologice a temperamentului a lui Eysenk cu tehnologia
curentă și dintr-o perspectivă neuropsihologică actualizată. Teoriile sale au inspirat pe multi
cercetători din domeniul psihologiei, deși ramane foarte controversat în diferite aspecte ale
carierei sale, este totuși celebru pentru toți cei ce studiază personalitatea.

2.3.3. Teoriile umaniste ale personalitatii

Filosofia europeană numită existențialism se face cunoscută în rândul psihologilor americani

prin intermediul cărtii "Existeța" editată printre altii de Rollo May. Cei mai importanți filosofi
existentialiști au fost influențati de filosofia fenomenologica a lui Husserl, J.P Sartre a preluat
conceptul de intenționalitate care reprezintă directionarea permanentă a constiinței spre altceva
decat spre ea însași, intențiile noastre fiind reflectate de alegeri. Tot timpul avem de ales iar
Sartre afirma ca "omul este condamnat sa fie liber" datorită necesitații permanente de a alege,
astfel omul devine creatorul propriului destin.
Sartre și mulți alții filosofi existențialiști au adoptat o poziție dură fața de psihologie, ca și
Ludwig Binswanger care a părasit concepțiile psihanaliste la care aderase pentru ca Freud nu a
fost de acord sa vadă omul ca pe o ființa spirituală ci doar ca pe o creatură biologică, astfel acesta
a dezvoltat un model existețialist de psihoterapie pentru că aceasta trebuie sa inteleagă ființa
umană în toatalitatea ei.
Rollo May, Abraham Maslow si Carl Rogers au considerat că existențialismul adaugă
dimensiuni importante psihologiei, May a apreciat accentul pe care-l pune existețialismul pe
voință si decizie, Maslow a subliniat accentul pus pe conceptul de identitate iar Rogers a subliniat
accentul pus asupra omului ca ființă completă care "există, devine si cunoaste"
Astfel Psihologia umanistă americană a luat nastere prin importul existențialismului din
Europa iar prin glasul lui Maslow, aceasta nouă orientare teoretica devine "A treia forta". Diferită
de orientarea behavioristă și psihanalitica, psihologia umanistă consideră că personalitatea trebuie
privită într-un context mult mai larg și trebuie concepută ca având o orientare nativa, primară în
directia creației și a valorilor.

13
 Teoria personalitații a lui Maslow poate fi numită o teorie a motivației datorită faptului că
motivația constituie nucleul și principiul fundamental acestei abordări. În urma unor investigații,
utilizând în primul rând studii de caz și analizând un volum imens de date biografice pe un
eșantion relativ restâns de subiecti care cuprindeau figure istorice sau contemporane, personalitați
sănătoase si eficiente precum Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, Maslow a concluzionat că
fiecare persoană se naste cu un set de trebuițe, nevoi instinctive, care îl determină să opteze
pentru a cresșe, a se dezvolta și a-și desavarși potențialul. Trebuințe care sunt organizate ierarhic,
asemenea unei piramide ce respectă de la baza la varf urmatoarea succesiune: nevoile fiziologice,
de securitate, de afiliere și atasament, de stimă și cele care stau la treapta superioară a piramidei și
anume nevoile de autorealizare. Pentru că o trebuintă să apară ontogenetic, este necesar ca toate
trebuințele situate pe treptele inferioare sa fi fost în prealabil satisfacute, cel puțin parțial.
Perspectiva lui Carl Rogers asupra personalităţii s-a dezvoltat şi s-a rafinat pe baza
experienţei pe care a acumulat-o în şedinţele cu pacienţii, initial numindu-și metoda teorie
nondirectivă, apoi terapie centrată pe client și în final terapie centrată pe persoană. Formularea
teoriei este strans legată de modul în care intelegea că trebuie realizată terapia. Din punctul sau de
vedere, ființele umane sunt constiente și rationale, el repingând ideea conform căreia experiențele
trecute exercită o influența asupra comportamentului prezent. Deși recunoaște că aceste
experiențe, mai ales cele din copilarie, pot sa influențeze modul în care persoanele percep lumea,
Rogers insista asupra faptului că sentimentele prezente au o importanța mai mare în dinamica
personalității, idei care au fost primite cu deosebit entuziasm. Ființele umane sunt motivate de o
singură tendintă fundamentală, tendinta de actualizare care este exprimată prin mentinerea și
îmbogațirea funcționării organismului. Această tendinţă înnăscută este o nevoie umană
fundamentală şi include toate trebuinţele fiziologice şi psihologice. Actualizarea face însă mai
mult decât să menţină organismul, ea facilitează creşterea şi dezvoltarea acestuia, fiind
responsabilă de aspectele dezvoltării pe care le reunim sub termenul de maturare.

14
2.3.4 Modelul Big Five

Datorită caracterului dinamic al câmpului teoretic și metodologic din domeniul psihologiei,

observam ca personalitatea a fost abordată deseori în termeni de” trăsături” (Eysenck), sau în
termeni de „proprietati dispozitionale” (Allport). Multiplicarea excesivă a numărului de trăsături
l-a îndreptat pe Raymond Cattel să identifice 16 trăsături sursă pe care le-a denumit factori ai
personalității. Goldberg in 1981 a afirmat nevoia elaborării unei taxonomii a trăsăturilor de
personalitate comparabilă ca functionalitate cu sistemul periodic al elementelor chimice, astfel
studiile de analiză factoriala a condus la acreditarea ideii că esențial pentru structura personalității
ar fi cinci factori. Noul model de descriptie și analiză a personalității a fost numit BIG-FIVE .
Deși nu există un model exhaustiv sau un acord unanim în denumirea factorilor, există insă
un consens al autorilor în ceea ce priveste conținutul psihologic al acestora. Primul factor este
extraversia care indică capacitatea de orientare a personalității către exterior, modul activ de
implicare în actiune și tendinta de a domina mediul social. Există un mare acord al autorilor cu
privirirea la definirea specificului acestei dimensiuni. Cel de-al 2-lea factor este agreabilitatea
care cuprinde diferențe individuale relevate de modul de a interacționa cu ceilalti, vizează
calitațile emoționale și comportamentale prosociale ale persoanei. Cel de-al 3-lea factor,
constiinciozitatea, vizează modul concret și caracteristic al individului de a trata problemele,
sarcinile și activitatile din viața lui. Cuprinde trăsături precum responsabilitatea, ordinea,
disciplina, satisfactia de a lucra într-un cadru bine planificat și organizat. John & Srivastava
(1999) definesc conștiinciozitatea ca fiind o trăsătura care poate fi descrisă ca tendința de a
controla impulsurile și de a acționa în moduri acceptabile din punct de vedere social,
comportamente care faciliteaza comportamentul orientat spre scop. Stabilitatea emoțională
(Nevrozismul) reprezintă al patru-lea factor și cuprinde diferențele individuale care vizează
caracteristicile emoționale ale persoanei și diferitele dificultăți emoționale ale oamenilor.
Persoanele cu un scor ridicat sunt anxioase, triste cu o stima de sine scazută și pot fi
temeperamentale, usor de înfuriat și nesiguri pe ei insași. Cel de-al 5-lea factor este deschiderea
la experiența (intelectul/cultura) exprimă disponibilitatea unui individ de a încerca lucruri noi și
de a gândi în afara casetei, vizează diferitele aspecte ale funcțiilor intelectuale. Deschiderea spre
experiență a fost descrisă de John & Srivastava (1999) drept „profunzimea și complexitatea
vieții mintale și a experiențelor individuale.

15
 Adevarații descoperitori ai modelului Big-Five sunt considerați a fi Tupes si Christal (1958,
1961) care au analizat un număr de studii dedicate dezvoltării factorillor lui Cattel și au gasit 5
factori ai personalității. Din acel moment păna în zilele noastre, modelul Big-Five a trecut prin
faze de ascensiune, de critică, de diversificare și de accentuare. Numeroși autori precum Borgatta
(1964) sau Smith (1969) au confirmat prin propriile lor cercetări temeinicia concluziilor lui Tupes
și Christal. În fazele de dezvoltare a noului model, unii dintre propunatorii acestui model au
devenit primii lui critici, contibuind de astfel la succesul acestuia.Golderberg îl numeste pe
W.T.Norman ca fiind "primul critic serios al modelului Big-Five". Deșii în primele studii
Norman a confirmat modelul, în urma unui program intensiv de cercetari care a constat in
extinderea corpului termenilor adunali de Allport, in colectarea informatiei normative a surprins
un număr mare de noi termeni descriptivi a trăsaturilor de personalitate și astfel si-a manifestat
scepticismul față de modelul BigFive, fiind convins că personalitatea trebuie sa fie descrisă mult
mai cuprinzator. Al 2-lea critic numit de Golderberg a fost J.M Digman care începand din anul
1963, printr-un număr de cercetări succesive ajunge la un numar mai mare de 5 factori. Reluand
cercetările lui Cattel, a gasit 8 factori oblici, unii dintre ei diferiți de cei ai lui Cattel, apoi
adaugând noi variabile la setul folosit inițial, obține 10 factori, unii dintre ei diferiți de cei ai lui
Cattel dar chiar si de cei descoperiți de el în cercetările anterioare.
În anul 1993, Golderberg a elaborat Big Five Inventory pentru a măsura cele cinci
dimensiuni ale personalității. Modelul sau de cinci factori a atras atenția a doi cercetatori de
renume, Paul Costa si Robert McCrae, care au confirmat validitatea acestui model.

16
 Capitolul 3. Stresul

3.1 Conceptul de stres

Stresul este un concept disputat într-o perspectivă multidisplinară în istoria stiinței. Fiziologii
și endocrinologii definesc stresul ca fiind un raspuns al organismului la diverse presiuni,
Psihologii argumentează ca stresu rezultă din perceperea unei stări de autoineficiența iar
sociologii concep stresul a fi conceput ca o influența daunatoare a mediului inconjurator.
Din punct de vedere psihosocial, în definirea stresului se pune accent pe interacțiunea dintre
persoană și mediu, astfel stresul este definit ca fiind o consecință a procesului de evaluare a
resurselor personale și a cerințelor din mediu. Drept urmare atunci cand o persoana își evalueaza
resursele ca fiind mai mult decât adecvate pentru a face face cerințelor situației atunci stresul este
resimțit foarte puțin.

Notiunea de factor psihosocial de stres implică un concept complex, dificil de definit, cu o

multitudine de aspecte. Factorii psihosociali rezultă din interacțiunea individului cu mediul său
socio-economic, profesional si familial. Pentru realizarea interacțiunii este necesară armonizarea
caracteristicilor biologice, psihologice și sociale ale persoanei cu structura ambianței. Stresorii
psihosociali îsi pot avea originea la nivel individual, familial. profesional, de comunitate si
societate.

3.2 Aspecte teoretice

La începutul secolului al XX-lea, fiziologul american Walter Cannon (1929), utilizează

termenul de stres pentru a demonstra existența unor mecanisme homeostatice specifice de
protejare a organismului împotriva agenților perturbatori. Cannon foloseste termenul de stres în
legatură cu reacția autonomă a organismului, denumită "reacție de urgentă"
Hans Selye impune conceptul de stress biologic în stiință, stresul fiind definit ca o stare a
organismului manifestată prin reacții specfice ca raspuns la presiunile perturbante. Stresul
biologic, descris sub numele de Sindrom General de Adaptare SGA se desfăsoare in 3 stadii:
reacția de alarmă, stadiul de rezistență și stadiul de epuizare. Hans Selye demonstrează că stresul

17
implică atât adaptare si stimulare cat si uzura organismului datorită cercetărilor de investigare a
mecanismelor fiziolozice ale stresului, astfel pentru o distincție mai bună introduce termenii de
eustres și stresul negativ.
Adriana Baban prezintă o sintetizare a accepțiunilor noțiunilor de eustres si stres negativ
în lucrarea sa "Stres si personalitate" (1998), astfel eustresul se cracterizeaza prin stimulare
optimă, mentinerea echilibrului fizic și psihic, efecte stimulante, de antrenare și adaptare, reacție
acută, activare fazica, de scurtă durată, iar distresu manifestându-se prin solicitare intensă,
supraincarcată, inducând modifcări fiziologice și fiziopatologice, se manifestă prin efecte
de încordare și tensionare, de dezadaptare, reactie cronică, activă tonică, de lungă durată.

Din punctul de vedere al Teoriei stimulilor (Holmes si David,1989, Dohrenwer 1961) stresul
este o condiție a mediului reprezentând caracteristici obiective ale situației. Pearlin (1981, 1989)
subliniează rolul structurilor și realțiilor sociale în generarea de posibili stresori prin propunerea
modelului sociologic al stresului. În cadrul aceluiași model sociologic, Rapaport (1978) si Toffler
(1973, 1978) pune accent pe importanța factorului cultural în atribuirea de semnificații stresorilor
sociali.

Lazarus definește stresul ca fiind "o relație particulară între persoană și mediu, în care
persoana evaluează mediul ca impunând solicitari care exceed resursele proprii si amenintă starea
sa de bine, evaluare ce determină declansarea unor procese de coping, respectiv raspunsuri
cognitive, afective și comportamentale la feed-backurile primite". O data cu publicarea teoriei lui
Lazarus cercetarile asupra stresului încep să fie comutate din cadrul biologic în cel psihologic,
luand nastere teoria tranzacțională a stresului (Lazarus si Folkman, 1984). Analiza noii
paradigme de cercetare permite identificarea a patru concepte fundamentale care definesc teoria
tranzacțională a stresului: tranzacția, sistemul cognitiv, evaluare și copingul.
Termenul de tranzacție desenmnează relația bidirecțională dintre persoană și mediu,
indicând negocierea activă între cerințele si presiunile mediului și ierarhizarea scopurilor, astfel
se sublinieaza faptul că amenințarea nu există în sine ca proprietate a uneia din cele două
subsisteme implicate ci doar în relația dintre ele, amenintarea fiind rezultatul perceperii unui
dezechilibru între cerințele impuse și capacitatea de raspuns. Natura subiectivă a evaluarilor
determină o arie largă de stresori iar datorită revoluției cognitive din deceniul al 6-lea, este

18
subliniat rolul sistemului cognitiv ca mediator al evaluării, copingulu și emoției. Medierea
cognitivă este elementul care distinge teoria psihologică a stresului de cea sociologică și
fiziologică. Prin prisma teoriei cognitive, stresul nu mai este determinat de nivelul reacțiilor sau
de situația în sine, ci de evaluarea cognitivă a situației și a resurselor de a face fată. O prima
categorie de cercetatori cognitivisti ai stresului se focalizează asupra abordarilor de tip normativ
ale proceselor si abilitaților cognitive de procesare a informației, astfel distresul este generat de
limitarea capacitatii de procesare a informației datorită fie unor abilități cognitive neadecvate, fie
unui exces sau deficit informațional.

Elliot si Eisdorfer (1982) susțin faptul ca stresorii sau factorii de stres sunt evenimente sau
conditii ale mediului, suficient de intensi sau frecvenți care solicită reacții fiziologice si
psihosociale din partea individului. Astfel sunt divizați convențional în trei mari categori: factori
fizici, psihici și sociali. Datorită faptului ca în mediul ambiental în care oamenii activează
aspectele fizice interacționează cu cele sociale și psihice, clasificarea neputând fi operațională s-a
propus o altă clasificare a stresorilor:
•Evenimente majore de viată (deces, boli fizice, divort, emigrare, pensionare)
•Tracasari cotidiene (suprastimulare, substimulare, izolarea socială, aglomerarea sociala,
conflicte de rol, contrarierea nevoii de afirmare, afectiune, afiliere, surse financiare insuficiente)
•Experiente traumatice și catastrofale (dezastre, calamitați, amenințarea integritații fizice,
razboaie, accidente aviatice, feroviare)

S. Taylor (1998) definește stresul ca fiind „procesul de evaluare primară a evenimentelor

ca fiind dificile, periculoase, provocatoare, etc.., procesul de evaluare secundară, anume
evaluarea potenţialului răspuns şi procesul de răspuns propriu zis la aceste evenimente;
răspunsurile pot include modificări fiziologice, cognitive, emoţionale, comportamentale”
Tylor descrie agenții stresori psihologici, clasificându-i in 3 categorii:
1.Prima categorie cuprinde agenții stresori care determină frustrarea, starea emotională
experimentată de o persoana atunci când aceasta este împiedicata sa îsi atinga scopul și sa isi
realizeze obiectivele (ex. frustrare minora – prestatia slaba la un examen, frustrare majora –
exmatricularea, pierderea serviciului etc.).

19
 2.A doua categorie sunt agenții stresori care generează tensiunea emotională, starea dată de
confruntarea cu responsabilitați care solicită propriile abilitați
(ex., un astfel de agent stresor explică faptul ca o echipă este mai susceptibila sa piardă „acasă”
într-un meci decisiv decât în deplasare).
3.A treia categorie de agenți stresori psihologici cuprinde situațiile generatoare de conflict
intern, atunci când o persoana are de ales între doua sau mai multe alternative.
Kurt Lewin identifică trei tipuri de conflict: una când trebuie sa alegem între doua situații
favorabile, alta când trebuie sa alegem între doua situații nefavorabile si un al 3-lea tip de conflict
atunci cand simțim simultan si atracție si respingere față de aceeași situație.

3.3 Modelul Biopsihosocial

În anul 1977 George Engel considerat si părintele medicine psihosomatice moderne

elaborează modelul biopsihosocial pentru studiul interacțiunii dintre fizic si psihic. Tylor sustine
ca acest model postulează că orice stare de boala sau de sanatate este consecința a interacțiunii
factorilor biologici, psihologici și sociali.
Din păcate, în medicina contemporană predomină modelul biomedical care susține ca orice
boală se explică prin procese somatice aberante, precum dezechilibre biochimice, anomalii
neurofiziologice, neacordînd atenție factorilor psihologici și sociali care influențează tratamentul
și vindecarea și neglijând total realația dintre medic si pacient, desi calitatea relației denota
rezultate diferite in condițiile aceluiasi tratament medical. Modelul biomedical este reducționist
pentru ca se focalizează exclusiv asupra proceselor organice implicate în boală, consideră mintea
și corpul entități distincte și ia în considerare mai mult boala decât sanatatea.
Luând in considerare faptul că factorii psihologici și sociali sunt macroscopici iar cei
biologici, microscopici și faptu ca teoria sistemelor demonstrează ca toate nivelele organizării
intr-o etntitate sunt legate ierarhic unul de altul și că schimbarea la un nivel determină o alta la
celelalte nivele atunci Tylor (1998) considera ca procesele la nivel microscopic, precum
modificările celulare, au efect la nivel macroscopic si viceversa.
Modelul bio-psiho-social oferă o perspectivă mai amplă a modului cum ar trebui să fie pus
diagnosticul, tinându-se cont de interacțiunea tuturor factorilor și bineinteles si a modului de

20
prescripționare a tratamentelor dând importanța obiceurilor si practicilor care au contribuit la
instalarea bolii. Astfel trantamentul ar putea sa fie focalizat și pe exerciții fizice, program de
reabilitare, tehnici pentru reducerea stresului, îmbunatatirea calitătii relțtiilor familiale sau
sociale.

3.4 Psihoneuroimunologia

Psihoneuroimunologia este domeniul interdisciplinar care studiază relația dintre factorii

psihologici si boala, prin intermediul efectului factorilor psihologici asupra sistemului imunitar.
Stresul afectează sistemul imunitar prin intermediul creierului și a sistemului endocrin astfel
încat, în condiții stresante hipotalamusul determină cresterea secreției de cortizol din glandele
corticosuprarenale. Sistemul imunitar apară organismul de substanțe toxice, factori patogeni,
celulele maligne care apar în corp, avand rol de mediator în cadrul influențelor ale agenților
stresori deoarece sistemul imunitar este sensibil la neuroendrocrini și neurotransmițatori.
Într-un articol de (Cohen si Herbert 1996) sunt identificate explicații pentru faptul ca
factorii psihologici precum stresul, afectele negative, depresia clinica, suportul social scazut pot
influența funcționarea optimă a imunitații. În cazul unor boli infectioase cu un grad de gravitate
mai mic precum răceala, gripa, herpesul s-a constat o corelație semnificativă între stres și
instalarea sau evoluția bolii. Astfel un studiu realizat în Marea Britanie de Cohen si colab. despre
contaminarea cu viruși, stres si răceală a descoperit in urma expunerii a 394 de participanti la
cinci tipuri de viruși care produc raceala ca nivelul de stres a fost un predictor al susceptibilitații
de a contacta o răceală, realitatea fiind valabilă pentru toate cele 5 tipuri de viruși. Astfel s-a
remarcat ca riscul de a contacta o răceală crește cu nivelul stresului. Un alt studiu din USA după
evaluarea nivelului de stres trăit în diverse evenimente recente a 276 de participant si expunerea
acestora la 2 viruși pentru răceala s-a constatat ca durata perioadei stresante corelează cu un risc
mai mare de contaminare și ca stresul acut sau de scurtă durată nu duce la o creștere a
susceptabilitații.

21
 3.5 Factori cu rol protector împotriva stresului

3.5.1 Factori psihologici interni cu rol protector împotriva stresului

Locul controlului. În 1966 J.B Rotter desemnează acest termen ca fiind modul în care o
persoană își explică succesul sau esecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau
necontrolabile. Locul controlului intern (LCI) este convingerea că responsabilitatea pentru esec
sau meritul pentru succes au la bază rezultatele obținute a conduitei comportamentale, in schimb
Locul controlului extern (LCE) atribuie evenimentelor pozitive sau negative o cauză externă care
constă în soartă, noroc, puterea celorlalți. Unele studii postulează faptul că LCI este protector în
stresul psihic, prin receptivitatea crescută a persoanei la informațiile cu valoare adaptativa din
mediu și prin gradul mărit de angajare în situație și asumare a responsabilitatii pentru succes și
esec, iar LCI este asociat cu insatisafcția și cu predispoziție crescuta spre anxietate și depresie.

Autoeficacitatea perceputa

În anul 1997, Bandura definește autoeficacitatea percepută ca reprezentând credințele

despre propria capacitate de a organiza și a executa activitațile necesare pentru producerea unui
rezultat propus.
Autoeficacitatea percepută reprezintă suma informațiilor integrate din surse diferite
precum propria noastra experiența asupra performantelor în realizarea unui comportament care
indica individului daca este capabil sa stăpanească situația, experiența vicariantă care constă in
observarea comportamentului altora și în mare masură și a consecințelor, experienta imaginară a
unui comportament eficient sau ineficient în situații ipotetice, persuadarea verbală care se referă
la modul de influențare a ceea ce spun alții despre propria noastra capacitate și starea fizica și
emotională care influențeaza autoeficacitatea personală atunci cand asociem succesul cu emoții
placute sau esecul cu o stimulare fiziologică aversivă.

22
 Robustetea psihologică

Robustețea psihologică reprezintă aptitudinea individului de a fi neobosit, de a se implica

activ in diferverse evenimente, de a deține controlul exercitat asupra mediului, asupra sinelui si
rezistenței stresului psihic si aptitudinea de a fi convins ca schimbarea este mai bună ca
stabilitatea fiind deschis și receptiv la noi provocări.

Optimismul

Michael Scheier şi Charles Carver (1980) elaborează un instrument pentru evaluarea

optimismului ca dispoziție, instrument care are 12 itemi și se numește ”Life Orientation Test”
(LOT). În urma studiilor efectuate cu acest instrument s-a demonstrat ca persoanele mai optimiste
utilizează mai mult strategii de coping centrate pe problemă și reevaluare pozitivă și mult mai
puțin cele centrate pe evitare-evadare.
Optimismul poate fi descris la diferite grade de abstractizare, astfel vom avea acel optimism
care implică aşteptările pozitive cu privire la rezultate pozitive și poate fi produsul invățării
particulare specifice și acel optimism care se referă la tendința biologică satisacută socio-cultural
și care implica așteptări ample și mai puțin specifice.
Un aspect foarte important este relația optimismului cu realitatea. Optimismul nerealist, mai
ales în legătură cu riscurile pentru starea de sănătate, poate fi costisitor prin efectele neglijării
conduitelor comportamentale necesare menţinerii sănătăţii. În general, optimismul excesiv,
materializat în gânduri deşarte, iluzii, poate împiedica persoana de la a-şi face planuri concrete
pentru atingerea scopurilor

3.5.2 Suportul social

Suportul social poate fi un factor extern cu rol de protecție împotriva stresului pentru că
reprezintă funcția și calitatea relațiilor interpersonale, relații care oferă persoanei sentimente
precum acceptare și iubire, stima de sine și apreciere, informații, sfaturi și ajutor material.
Atât familia, rudele, prietenii, colegii și comunitatea profesională cat și vecinii, grupurile

23
informaționale și specialiști pot fi resurse diferite ale suportului social.
Luând în considerare ca disponibilitatea poate fi percepută, se face o diferențiere a
suportului social perceput si anume cel proactiv și suportul social primit, acesta fiind retrospectiv.
În urma unor studii realizate cu pacienți afectați de răceli, boli cardiovasculare, cancer sau
hiv s-a ajuns la concluzia ca integrarea socială influentează atât instalarea și evolutia bolii cât și
recuperarea. In cazul bolilor cardiovasculare integrarea socială creste rata supraviețuirii la
pacienti care au avut un infarct miocardic. Teoriile despre suportul social, stres si coping sunt in
stransă legatură deoarece evaluarea stresului depinde și de suportul social perceput iar în cazul în
care mobilizarea suportului social dă rezultate acesta devine mecanism de coping.
Importanța suportului social a fost rezultatul cercetatorilor care au pus accent pe asocieriile
semnificative între bolile somatice și cele mentale. Primele cercetari asupra relatiei dintre stres,
boala și procesele psihosociale au fost făcute de Kasl si colaboratorii care definește suportul
social ca fiind un "sistem de relații interpersonale caracterizate prin sentimentul de acceptare și
iubire, de stima și apreciere, de apartenența la o rețea de comunicare și obligații mutuale, de
ajutor emoțional și concret în perioade de criză".
În urma diverselor surse ale suportului social, literatura de specialitate identifică trei
subdimensiuni și anume: suportul social emotional care exprimă modul empatic de acordare de
sprijin, poate fi acordat de prieteni, familie și ajută persoana sa faca fata situatiilor stresante in
conditii securizante, suportul instrumental care indică oferirea unui ajutor tangibil, cum ar fi un
ajutor financiar sau diverse servicii cotidiene, suportul informațional care exprimă
comportamentul de acordare de informații în vederea soluționarii unei probleme ale persoanei, un
sfat, o altă perspectivă a situației, o informație lipsa.
Un alt aspect important ar fi că perceperea suportului social este în legatură directă cu
abilitațile sociale, și astfel oamenii care percep suportul social ar trebui sa dispună și de abilitațile
sociale necesare pentru a solicita acest suport.
Stima de sine este un factor care influențează suportul social, astfel persoanele cu o stima
de sine ridicată au tendinta de a fi mai satisfacute de relațiile interpersonale. De astfel sunt studii
care arată ca ca suportul social și depresia corelează între ele. Astfel persoanele care suferă de
depresie au tendința de a beneficia mai puțin de suport social, susținând ca sunt puțini în jurul lor
ca să-i ajute declarându-se mai puțin satisfacuți de relațiile lor cu prietenii și cu rudele.
Persoanele care prezintă simptome drepresive au nevoie de suport social, însă este foarte

24
important și necesar ca și aceste persoane să ofere ajutor la rândul lor celorlalți, pentru a fi
apreciate și valorizate de membrii rețelei sociale, astfel ele vor reuși să devină conștiente de
potențialul de care dispun învățând să fie activi.

3.6 Mecanismele de coping

Din ce am putut constata, stresul vizează starile psihice disfuncţionale datorate dificultăţilor
individului de a face fată situațiilor, iar coping-ul vizează mecanismele şi mijloacele de care
dispune acesta pentru a-si gestiona problemele. Coping-ul constă în efortul cognitiv şi
comportamental al persoanei de a reduce, de a controla sau tolera solicitările interne sau externe
care depăşesc resursele personale și care se desfasoară în trei etape: anticiparea (avertizarea),
confruntarea (impactul) şi post-confruntarea. Taylor si Stanton (2007) definesc coping-ul ca fiind
“efortul cognitiv si comportamental prin care o persoana face fața, stăpanește solicitarile interne
și/sau externe care îi depășesc resursele personale.”
Lazarus si Folkman (1984) susțin că, coping-ul este un răspuns la evaluarea unei
amenintări, fiind definit ca un ansamlu de eforturi cognitive și comportamentale pentru
gestionarea cerințelor specifice interne sau externe evaluate ca epuizând sau excedând resursele
persoanei. De astfel coping-ul nu este o acțiune singulară, Lazarus demonstrează ca prin coping
se realizează o tranzacție între persoană, care are un set de resurse, valori și mediu care are
propriile lui cerințe și constrângeri, astfel persoana si mediul se influenșeaza reciproc într-un
process dinamic.
Cele două tipuri de mecanisme de coping, analizate de Lazarus şi Folkman (1984) sunt
copingul centrat pe problemă, care implică strategii orientate spre controlul situatiei,
evenimentului și copingul centrat pe emoţii care se referă la strategiile ce vizează reglarea
emoţiilor asociate cu evenimentul stresant. În cazul coping-ului centrat pe rezolvarea de
probleme, persoana actionează într-un mod care poate conduce direct la îndepartarea sau
diminuarea problemei realizandu-se activitate instrumentală în scop de a rezolva, minimiza
situația stresanta iar coping-ul centrat pe emoție definește încercările de a regla emoțiile apărute
ca rezultat al evenimentului respectiv, prin intermediul unor reinterpretări, monologuri, metode
de liniștire.

25
 Tylor arată ca strategiile de coping caracterizate prin confruntare, cautarea suportului social
și planificarea rezolvării de probleme sunt mai mult legate de dimensiunea coping-unului centrat
pe problemă, iar distanțarea, evitarea, autocontrolul, acceptarea reponsabilității și reevaluarea
pozitivă sunt strategii specifice ale copingului centrat pe emoție

În anul 1997, Mircea Micle realizează o taxonomie comprehensivă, o clasificare biaxială a

mecanismelor de coping, cu reale valenţe euristice şi metodologice, în funcţie de vectorul
funcţionării confruntare-evitare şi de tipul de mecanism comportamental, cognitiv şi
neurobiologic. Autorul sustine că trairile emotiv-subiective sunt rezultatul constientizat a
componentelor neurobiologice, cognitive și comportamentale, semnificatia trăirii subiective fiind
schimbată de modificarea unuia dintre acești factori.

3.7 Stresul Perceput

Luând în considerare faptul ca fiintele umane supravietuiesc prin adaptare constanta la

cerințele unei schimbări permanante ale mediului înconjurator, unii cercetatori precum Lazarus si
Folkman (1984), Chrousos și Gold (1992), Lovallo (1997) etc definesc stresul ca fiind
dezechilibrul real sau perceput între cerintele de mediu si capacitatea unui individ de a se adapta
la aceste cerinte. Astfel stresul devine parte a unui proces secvențial în care factorii de stres sau
circumstanțele sunt apreciate de către individ fie avand o semnificație adaptativă fie având o
semnificație stresantă. Atunci când circumstantele sunt percepute ca fiind stresante aceasta
apreciere va pune în miscare o serie de mecanisme de răspuns la stres, compuse din sisteme
integrate fiziologice, psihologice și compotamentale în scop adaptativ la cerintele mediului.

Lazarus și Folkman (1984) consideră ca evenimentele de viață potențial stresante cresc

riscul de îmbolnavire o dată cu perceperea cerintelor acestor evenimente care impun impozite sau
depăsesc capacitatea adaptativă a unei persoane. Cohen, Janicki-Deverts si Miller (2007) susțin
ca percepția stresului poate influența patogenia bolii fizice prin provocarea stărilor afective
negative (sentimente de anxietate, depresie) care exercită efecte direct asupra proceselor
fiziologice sau modelele comportamentale care influențeaza riscul bolii.

26
 Stresul perceput se bazează pe evaluarea amenințarii și a resurselor personale.
Bruchon-Schweitzer (2001) consideră ca determinanții mediului și cei situaționali ai stresului
perceput sunt: natura situației, a evenimentului, durata, ambiguitatea, controlabilitatea și
disponibilitatea susținerii. Efectele benefice ale stresului perceput sunt o consecință nu doar a
evaluării pe care individul o face situației respective dar și a certitudinii individului ca dispune de
răspunsuri comportamentale eficiente.

Măsurarea nivelelor individuale de stres poate fi determinată prin folosirea unor varietăți
de instrumente, printre care și Scala de stres perceputa (PSS), o scală care a fost elaborată
pornind de la abordarea tranzacțională a stresului și care a demonstrat o fiabilitate adecvată și,
după cum s-a prevăzut, a fost corelat cu scorurile evenimentelor de viață, simptomatologia
depresivă și fizică, utilizarea serviciilor de sănătate și anxietatea socială.

27
 Capitolulul 4 : Anxietatea

4.1 Conceptul de anxietate

Anxietatea este un concept studiat nu doar în psihologie dar și în alte stiinte precum
medicina, fiziologia, filosofia, sociologia și psihiatria. În psihologie conceptul de anxietatea a fost
introdus de psihanalisti, care examinau anxietatea ca o stare inițial caracteristică omului fiind
vazută ca o însusire innascută a personalității.

Din punctul de vedere a lui S.Freud anxietatea reprezintă o reactia de pregatire pentru
confruntarea eficientă cu pericole și amenintari care are scop preventiv prin utilizarea unor
măsuri adecvate sau mobilizarea mecanismelor de apărare. În lucrarea sa intitulata „Problematica
anxieții” (1923), S. Freud descrie anxietatea ca o stare emotională cu două aspecte distinse: o
notă specific de disconfort și un determinant motoric, ambele resimite, traite de catre subiect. Ana
Freud (2002) definește anxietatea ca o stare făra obiect de așteptare a unui pericol nedeterminat.

A.Adler (1996) susține că anxietatea este mai des determinantă de acele sarcini care pun in
pericol autoaprecierea individului. El consideră anxietatea ca fiind în stransa legatura cu
necesitatea de a restabili emoția socială atunci când anturajul social solicita anumite sarcini iar
reactia emoțională puternic încordata este cauza perceperii sarcinii ca pe o verificare a integritatii
sale, drept consecinta va fi resimtită și în cazul sarcinilor foarte usoare.

C.Rogers (1980) susține că anxietatea are ca sursă întalnirea subiectului cu o experienta

care dacă este constientizata poate amenința concepția omului despre sine, De asemenea si R.
May explică anxietatea în termeni de amenintare la adresa valorilor individuale.

Pentru o înțelegere cât mai clară a anxietații trebuie sa delimitam conceptual confuzia
dintre asemanarea ei cu frica. Unii cercetătorii considerau ca ambele stari de dispozitie au in
comun multe caracateristici și este greu să fie delimitate una de alta, iar alții au pus accentul pe
faptul ca frica și anxietatea sunt fenomene distincte. Primele distincții au aparut datorită primelor
traduceri din studiile lui Freud, în care termenul Angst, care înseamnă frică a fost tradus in mod
greșit drept anxietate (Kaplan, Sadock, 1991, p. 389– 415). S. Freud nu a făcut diferențele pe
care le remarca unii psihoterapeuți moderni între frica și anxietate. Anxietatea este un răspuns

28
generalizat la o amenintare necunoscută sau un conflict intern, in timp ce frica se focalizeaza pe
un pericol extern cunoscut sau necunoscut suficient. Anxietatea se manifestă pe perioadă lungă și
nu există nici un stimul evident suficient care trebuie evitat, iar frica, iar frica se manifesta in
timp real pe parcursul unui eveniment concret. Anxietatea este caracterizată prin amenințari mai
puține definite care nu au o sursă clară iar frica reprezinta raspunsul la o eventuala amenintare
definită.

În anul 1988, D.H. Barlow consideră că diferențele intre frică și anxietate constă în
prezenta sau absenta amenintarii „terminate consensual”, gradul in care raspunsurile la
amenintare se alfa sau nu la acelasi nivel cu intensitatea pericolului si valoarea potentiala de
adaptare pe care o au aceste raspunsuri.

Unii autori identifică anxietatea cu angoasa, argumentand ca anxietatea este acompaniata

de manifestari somatice și neurovegetative, iar angoasa se resimte si ea pe plan psihic. In anul
1966, A.Cosmovici surprinde urmatoarea frază “Definită ca o frica de un pericol imminent, dar
nedefinit, un sentiment de perpetuă insecuritate, anxietații i se mai spune și angoasă”. Henri
Pieron atribuie denumirea de angoasă senzațiilor fizice care însoțesc anxietatea (constrictive
toracică, tulburări vasomotorii). Din punctual sau de vedere, “anxietatea este privită ca o
indispoziție, în acelasi timp fizica și pshicică, caracterizată de o teama difuză, de un sentiment de
incertitudine, nenorocire iminenta”

4.2 Anxietatea ca stare și ca trăsatură

În studiul anxietatii umane, distinctia efectuata intre anxietate-stare si anxietate-trasatura a

fost una dintre realizările majore. Diferențiate inițial de Cattel și Scheier (Crag, Brown, Baum,
2000), anxietatea-stare și anxietatea-trasatura au fost folosite pentru a indica două concept
distincte. În 1979 Speilberger a propus o definiție conceptuaăa a anxietații ca stare, sugerând că
aceasta este constituită din trăiri subiective constiente, din tensiune, neincredere, nevrozitate și
ingrijorare, însotite sau associate cu activarea sistemului nervos autonom, iar anxietatea ca
trasatură fiind descrisa ca o dispozitie generală caracterizată prin diferențe individuale, relative
stabile.

29
 Inventarul de evaluare a anxietății ca stare și trăsătură a fost dezvoltat de Spielberger și
colab. (1970) este unul din cele mai utilizate instrumente de evaluare a anxietății mai mult la
subiecții din alte facilităti medicale decat cele psihiatrice. Din 1989 și până în zilele noastre mai
mult de 3000 de studii au fost publicate referitor la această scală care continua sa fie foarte
populară în studiile psihologice (Kennedy si colab. 2001). În modelul Spilberger starea de
anxietate este caracterizată de hipertonie vegetativă și de grija și este initiată de stressori interni
sau externi sau stimuli interni somatici. Daca acești stimuli interni sau externi sunt percepuți ca
amenințători, se declansează o cascadă de mecanisme defensive cognitive și comportamentale cu
scopul de a combate anxietatea. Barnes si colab. (2002) susțin ca Scala STAI prezintă excelente
calităti psihometrice făcând o analiză a 816 studii publicate între 1990 si 2000 care demonstrează
ca scala prezintă scoruri înalte pentru consistența internă și confidența test-rest.

4.3 Abordarea psihanalitică anxietății

Folosit pentru prima dată de Sigmund Freud în psihologie, anxietatea termenul de axietate,
capată de-a lungul timpului conotații variabile în viziunea multor autori. În această prima perioadă
consideră anxietatea ca pe o consecintă a reprimării tensiunilor sexuale, fiind percepută ca ar rezulta
din descarcarea libidoului ca o consecință a tensiunilor sexuale reprimate. În condițiile în care excitația
libidinală produce cerinte sexuale, fantezii sau experiențe care sunt percepute ca amenințatoare,
imaginile mentale sunt reprimate iar energia libidinală este blocata sa se exprime în expresia sa
normală și se transformă în anxietate sau simptome somatice echivalente anxietății. În cea de a doua
perioadă, Freud cosideră anxietatea ca pe un concept mai larg, considerând-ul ar fi un indicator al unui
semnal de pericol. Acesta descrie anxietatea ca o stare emotională cu două aspecte distinse. O notă
specifică de disconfort și un determinant motoric, ambele resimțite, trăite de către subiect. Reprezintă o
reacție de pregatire pentru confruntare eficiente cu pericole și amenintari, reacție a cărui sediu se află la
nivelul ego-ului. După un an mai tarziu el leagă comceptul de anxietate de conflictul dintre Ego si
Sine, dintre realitate și instinct. În aceasta perspectivă, acumularile libidinale, energetice pe plan
mintal, sunt neplacute și de aceea, se declansează încercăi de a descărca sau de a stăpâni, a constrânge,
respectivele energii. Atunci când acumularea de energie instinctuală este prea mare, subiectului uman
îi este dificil să se descurce cu ea și generează o stare de neplăcere. Aceasta stare de neplăcere a fost
denumit de Freud stare traumatică, evenimentul care o genera a fost denumit eveniment traumaitc iar
30
emotivitatea din timpul stării traumatice a fost identificată ca fiind anxietatea, fiind consecința unor
frustrări severe.

Din perspectiva pshihanalitică, anxietatea ar lua naștere pe baza conflictului inconstient între
impulsurile Eului și ale Sinelui. Impulsurile au dorința de a se exprima, dar Eul nu poate ingădui
exprimarea lor deoarece se teme în mod inconstient de consecințe. Din moment ce sursa anxietății este
inconstientă, persoana experimentează teama și perturbarea fară sa știe din ce cauză. Dacă conflictul
inconstient este sursa anxietății dezadaptative, atunci trebuie sa ținem cont de stadiul psihosexual la
care este fixată dezvoltarea persoanei și natura mecanismelor de apărare pe care le utilizează spre a
menține conflictul inconstient. Experiența clinică acumulată de Freud în activitatea sa cu adulții,
amintirile sale cu privire la propria copilarie, l-au condus la concluzia ca stările traumatice apar cu cea
mai mare probabilitate și oportunitate la copiii mici și puberi, atunci cand Eul și abilitatile mintale
necesare sa descarce energia instinctuală nu sunt pe deplin dezvoltate. A descris astfel de apariții
timpurii ale fenomenelor de anxietate ca datorându-se unor surse generatoare din acele momente
ontogenetice. Între aceste surse, sunt amintite absența mamei de langa copil, aplicarea de pedepse care
conduc la frica de a pierde dragostea parentală, frica de castrare sau echivalentul feminin în timpul
perioadei oedipiene, dezaprobarea Supraeului sau culpabilitatea pentru acțiunile făcute si totodată
neaaceptarea reacțiilor ca fiind juste sau morale. În astfel de cazuri, copilul reactionează cu anxeitatea
pentru ca aceasta îi permite sa se opună dorințe instinctuale, fortând astfel Eul sa se opună dorinței care
a provocat-o.

4.4 Abordarea biologică a anxietății

Aceasta abordare subliniază faptul că predispoziția la anxietate este într-o anumită

masură, transmisă genetic. În urma numeroaselor studii efectuate în aceasta direcție, contribuția
factorilor genetici în etiologia anxietății nu a fost pe deplin confirmată. Studiul efectuat de
A.Thapar si P. McFuggin (1995) pe 376 de perechi de gemeni și parinții acestora au demonstrat
că atunci când ambii parinți transmit anxietatea scorul anxietății copilului crește semnificativ și
gemenii crescuți în același mediu familial au cote de anxietatea apropiate. In anul 1969 Slate și
Shield au gasit o concordanța totală pentru nevroză de 40 % la 62 de perechi de gemeni
monozigoți și 15 % la 84 de perechi de gemeni dizigoți, care sugerează o influență genetică
moderată. Marvin Zuckerman (1995) precizează că nu ne naștem nici nevrotici, nici extravertiti,
ci ne nastem cu anumite diferențe în reactivitatea structurilor nervoase și cu un anumit nivel al

31
sistemelor neutrotransmițatoare. Ceea ce este innascut este configurația chimică ce produce și
reglează proteinele implicate în dezvoltarea sistemului nervos, a neurotransmițatorilor, a
enzimelor și a hormonilor ce participă la reglarea sa.

În DSM IV anxietatea poate sa apară ca efect fiziologic direct al conduitei medicale

generale a organismului sau al unor substanțe inductoare de anxietate, fiind diferențiată de
situatia în care anxietatea apare ca reflex al trăirii conștiente a stiuației de boală. Diversele
tulburări endocrine, respiratorii, cardiovasculare, neurologice, prin implicarea unor mecanisme
fiziologice, pot determina trairi și manifestări anxioase. Orice senzație neplacută sau afecțiune
somatică determină trăiri anxioase.

Cercetarile de neurobiolgogie investigheaza neurochimia din spatele sentimentelor de

anxietate, făcandu-se disticția între fiziologia anxietății-panica și ceea ce este denumită anxietate
anticipatoare, vazută similar precum anxietatea generalizată. Anxietatea-panică este legată de
supraactivarea sistemului noradrenergic, adică de neuronii care folosesc norepinefric ca
neurotransmitator. Cercetările neurobiologice asupra dezordinilor obsesiv-compulsive s-au
focalizat asupra neurotransmițatorului serotonin-clomipraminan și fluxoetina, antidpresive care
blochează recaptarea de serotonina, gradul în care aceste substanțe reduc nivelul de serotoninta
corelând cu gradul în care reduc sentimentele de anxietate și gândurilor obsesionale.

4.5 Abordarea behavioristă a anxietății

Adepții behaviorismului susțin ideea că originea anxietății se află mai mult în evenimentele
externe specifice decât în conflictele interne, punând accent pe importanța comportamentului care
denotă orice reacție ca răspuns la stimuli externi. Psihologul american și fondatorul scolii
psihologice de behaviorism James Watson definește anxietatea ca o reactie de teama
conditionată, o tendință dobandită. Acesta a demonstrat ca fobiile se formează prin asocierea
stimulilor neutri la situatii care declansează un comportament caracteristic anxietații, susținând că
mulțimea situațiilor care provoacă fobii la varsta adultaă, sunt rezultatul conditionării din primele
faze ale dezvoltării copilului. Teoreticienii comportamentali au afirmat ca fobiile se dezvoltă prin
condiționare clasică atunci când, de exemplu o persoană învata să se teamă de un stimul neutru,
întrucat este asociat cu un eveniment dureros sau înfricoșator. Totuși condiționarea clasică nu

32
este o explicație completă a fobiilor. Unele rapoarte clinice subliniază ca fobiile se pot dezvolta
fară o experientă înfricosatoare anterioară. De exemplu, mulți indivizi cu frică de serpi, viermi
sau alte viețuitoare nu au avut anterior experiențe neplacute.

În anul 1984, S. Mineka demonstrează că modelarea comportamental-atitudinală este un

alt mecanism prin care frica este invațata. Răspunsurile fobice pot fi învățate imitand reacțiile
exprimate de alții, asistând la un model. Teoria nu poate furniza o explicație completă pentru
toate fobiile pentru ca fobicii care caută tratament nu mentionează ca au devenit speriați după ce
au asistat la momentul cand s-a speriat cineva și in al 2-lea rand, mulți oameni au fost expusi la
experiențele neplacute ale altora, dar ei nu au dezvoltat asemenea fobii.

Modelul condiționării operante reprezintă al doilea set de studii comportamentale, unde

reîntărirea sau pedeapsa este dependentă de răspunsurile subiectului. Aceste teorii se orientează
asupra comportamentului de evitare, iar rezultatele și interpretările implică reintarirea pozitivă
prin aproximari progresive mai apropiate fașa de comportamentul dorit.

4.6 Abordarea cognitivisă a anxietății

Abordarea cognitivistă are la bază supoziția conform careia disfuncțiile emoționale apar și
se dezvoltă datorită interpretărilor pe care indivizii le dau evenimentelor extreme. Evenimentele
cognitive joacă un rol de mediator între experieța și răspuns. Percepția, memoria, atenția
influentează modul în care reacționăm la evenimentele din ambianța. Factorii cognitivi ocupa un
rol important în etiologia și menținerea anxietății. Teoreticienii au abordat relația dintre locul
percepția controlului și anxietate astfel atunci când individul este capabil sa controleze
evenimentele din mediul său de viață atunci predispoziția sa de a manifesta anxietate este
diminuată, comparativ cu cei neajutorați. Albert Ellis (1962) consideră credințele iraționale ca
fiind sursa tulburarilor în plan comportamental și emotional, ele stând la baza cogniției iraționale.

Această abordare cognitivă a tulburarilor anxioase subliniază că factorul etiopatogenic

principal este chiar prezența unor scheme cognitive neadecvate care este constituita din
convingeri nefondate și care determină evaluarea eronată a situațiilor de viață precum și a
disponibilitaților de adaptare ale individului. În cazul persoanelor anxioase, aceste scheme
cognitive predispun individul la o supraevaluare a situațiilor amenințătoare sau a pericolelor

33
potențiale și la o subevaluare a propriilor abilitați de a le face fața, declansând emoții și
comportamente dezadaptative.

În anul 1976, A.T. Beck afirmă faptul că „anxietatea este produsul unor cogniții
distorsionate, care sunt de fapt gânduri automate”. El susținte că schemele disfuncționale sunt
structuri cognitive al caror conținut generează tulburarea emoțională și distinge două tipuri de
conținuturi informationale specifice schemelor cognitive: credințele și supozițiile disfuncționale.
Credințele sau convingerile sunt structuri de bază de natură profundă, neconditionale și pe care
individul le percepe ca fiind adevăruri incontestabile cu privire la sine insuși, iar supozițiile sunt
structuri condiționale cu caracter instrumental care pot fi privite ca reprezentând anumite legături
care se stabilesc între evenimente și aprecierile referitoare la propria persoana. Schemele
cognitive specifice persoanelor care suferă de tulburari anxioase sunt mult mai rigide și mai
inflexibile decat cele ale unui individ normal. Convingerile și supozițiile disfuncționale
acționează ca niste reguli care influențează concluziile pe care le trag indivizii în urma
confruntării cu diversele situații de viață.

Beck si Burs (1976; 1989) au evidențiat o serie de distorsiuni cognitive la nivelul gândirii
logice, cele mai des întalnite fiind inferențele arbitrale, atunci cand individul trage o concluzie
fară a avea suficiente dovezi, abstragerea selectivă atunci când ne focalizăm asupra unor aspecte
nesemnificative ale situației igorandu-le pe cele importante, suprageneralizarea; amplificarea sau
minimalizarea care constă în exagerarea sau reducerea importanței unor evenimente;
personalizarea care indică raportarea evenimentelor externe la propria persoană fără o bază
logică; catrastrofizarea; și citirea gândurilor care implică supoziția că persoanele din anturaj
reactionează negativ fața de subiect fara a avea dovada.

George Kelly cunoscut datorită teoriei constructelor personale, consideră ca anxietatea este
constientizarea faptului ca evenimentul cu care se întalneste omul se află în afara diapazonului
aplicabilitații sistemului personal a constructelor cognitive. Susține că anxietatea este rezultatul
constientizării lipsei unor constructe adecvate și totodată conștientizării neposibilității de a utiliza
constructele existente pentru previziunea tuturor evenimentelor participative. Incapacitatea de a
prognoza determină apariția lipsei de apărare și a slăbiciunii

34
 CAPITOLUL 4: Demersul emipiric

Scopul şi obiectivele cercetării

Scopul acestui studiu este de a investiga posibilii factori care au un efect asupra axietății
ca stare a studenților în timpul sesiunilor de examene.

Ca obiectiv, mi-am propus să analizez anxietatea ca stare a studenților punând-o în raport

cu factorii de personalitate și cu stresul perceput .

Ipotezele cercetării

Ipoteza de lucru

Personalitatea și stresul influentează anxietatea ca stare a studenților în timpul sesiunii de

examene.

Ipoteze specifice:

Ipoteza 1

Extraversiunea influenteaza anxietatea ca stare a studentilor, în sensul că subiecții cu un

nivel ridicat asupra extraversiunii vor obține rezultate scăzute asupra anxietății ca stare
comparativ cu subiecții cu un nivel scăzut al extraversiunii.

. Ipoteza 2
Agreabilitatea influențează anxietatea ca stare a studenților, în sensul că subiecții cu un
nivel ridicat asupra agreabilitații vor obține rezultate scăzute asupra anxietății ca stare comparativ
cu subiecții cu un nivel scăzut al agreabilității.

Ipoteza 3

Conștiinciozitatea influențează anxietatea ca stare a studenților, în sensul că subiecții cu un

nivel ridicat asupra conștiinciozitații vor obține rezultate scăzute asupra anxietații ca stare
comparativ cu subiecții cu un nivel scăzut al conștiinciozitații.

35
 Ipoteza 4

Nevrozismul influențează anxietatea ca stare a studenților, în sensul că subiecții cu un nivel

ridicat asupra nevrozismului vor obține rezultate ridicate asupra anxietății ca stare comparativ cu
subiecții cu un nivel scăzut al nevrozismului.

Ipoteza 5

Deschiderea la experiența influențează anxietatea ca stare a studenților, în sensul că

subiecții cu un nivel ridicat asupra deschiderii la experiența vor obține rezultate scăzute asupra
anxietații ca stare comparativ cu subiecții cu un nivel scăzut al deschiderii la experiența

Ipoteza 6

Stresul perceput influențează anxietatea ca stare a studenților, în sensul că subiecții cu un

nivel ridicat asupra stresului perceput vor obține rezultate ridicate asupra anxietății ca stare
comparativ cu subiecții cu un nivel scăzut stresului perceput

Metodele şi instrumentele ştiinţifice utilizate în demersul

Lotul de subiecţi

La acest studiu au participat un număr de 160 subiecţi. Dintre cei 160 de participanţi la
cercetare, 116 sunt de gen feminin şi 44 de gen masculin (nr. 1). Din cei 150 participanţi la
cercetare, 92 sunt studenți ai Facultații de Psihologie și Stiinte ale Educației, specializarea
Psihologie iar 68 sunt studenți ai Universitații “A.I. Cuza care urmează o altă specializare (nr. 2).

Instrumentele au fost aplicate în timpul sesiunii de examene a lunii iunie 2018, precizându-le
subiecților că nu există raspunsuri bune sau rele.

36
 1. Genul subiecților

Feminin
Masculin

2. Specializarea

Psihologie
Alte specializari

Variabile investigate

Variabile dependente:

Variabila dependentă: Anxietatea ca stare

37
Variabile independente:

VI1: Dimensiunea extraversiune, cu 2 nivele Ridicat

Scăzut

VI2: Dimensiunea agreabilitate, cu 2 nivele Ridicat

Scăzut

VI3: Dimensiunea constiinciozitate, cu 2 nivele Ridicat

Scăzut

VI4: Dimensiunea nevrozism, cu 2 nivele: Ridicat

Scăzut

VI5: Dimensiunea deschidere la experiență cu 2 nivele: Ridicat

Scăzut

VI3: Dimensiunea stresul perceput cu 2 nivele: Ridicat

Scăzut

38
Instrumente utilizate

În demersul empiric, am utilizat 3 instrument, şi anume: Big Five Inventory (Golderberg,

1993), The Perceived Stress Scale (Sheldon Cohen) și State-Trait Anxiety Inventori (STAI-Y1)
(Sperlberg)

Big Five Inventory

Big Five Inventory masoară cele cinci dimensiuni ale cadrului personalității:

 Dimensiunea Extraversiune (E)

 Dimensiunea Agreeabilitate (A)
 Dimensiunea Conștiinciozitate (C)
 Dimensiunea Nevrozism (N)
 Dimensiunea Deschidere la experiența (D)

Acest instrument are 44 de itemi cu răspuns polihotomic pe o scală de 1 la 5 (1 – dezacord

puternic; 2 – dezacord; 3 – Nici acord nici dezacord; 4 – Puțin de acord; 5 – Acord puternic).
Fiecarui dimensiuni îi corespunde un numar de itemi. Dintre cei 44 de itemi, 16 au cu cotarea
inversă (itemii 2, 8, 9, 12, 18, 21, 23, 24, 27, 31, 34, 35, 37, 41, 43)

The Perceived Stress Scale

The Perceived Stress Scale este un instrument clasic de evaluare a stresului care conține întrebări
despre sentimentele și gândurile din ultima luna.
Chestionarul cuprinde 10 itemi cu răspuns polihotomic pe o scala de la 0 la 4 (0 – Niciodată; 1 –
Aproape niciodata; 2 – Uneori; 3 – Destul de des; 4 – Foarte des;). Itemii 4,5, 7 și 8 sunt cotați
invers cu răspuns polihotomic pe o scala de la 1 la 4 (1 – Deloc; 2 – Puțin; 3 – Destul; 4 – Foarte
mult).

39
State-Trait Anxiety Inventori

State-Trait Anxiety Inventori este un chestionar frecvent utilizat pentru a evalua anxietatea ca
stare și ca trasatură. Pentru masurarea anxietății ca stare am folosit scala S-Anxiety. Aceasta scală
conține un numar de 20 de itemi. Dintre cei 20 de itemi, 10 sunt cotați invers (itemii 1, 2, 5, 8, 10,
11, 15, 16, 19, 20)

Rezultatele obţinute şi interpretarea acestora

Ipoteza 1

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s-a aplicat operaţia statistică Testul T pentru
eşantioane independente având ca variabilă independentă dimensiunea extraversiune şi ca
variabilă dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obţinute sunt sumarizate în Tabelul nr.3

Tabelul 3: Independent Samples Test

Levene’s Test for T Test for Equality of Means

Equality of Variances
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea Equal ,092 ,762 3,637 142 0,000
cadrelor variances
didactice assumed
faţă de Equal 3,638 0,000
educaţia variances 141,167
incluzivă not
assumed

40
 Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 6, se poate observa faptul că ipoteza 1 se confirmă:
Studenții extravertiți prezinta un nivel scazut al anxietatii ca stare, comparativ cu cei introvertiți:
t(142)=3,637 pentru un prag de semnificaţie p< 0,001. Există diferenţe semnificative între subiecţii
extravertiţi şi cei introvertiţi în ceea ce privește nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Așa cum am anticipat, extraversiunea se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca

stare scăzuta. Această dimensiune a personalității exprimă direcția de orientare a energiei, ceea ce
denotă că studenții extravertiți manifestă interes deosebit pentru lumea din exterior, mediul social
și studenții introvertiți au tendința de a se simți mai bine atunci când sunt singuri sau într-un grup
mic de confidenți. În urma rezultatelor s-a dovedit că extraversiunea este un factor favorizant care
influentează nivelul anxietății ca stare.

Anxietatea ca stare este afectată în rândul studenților introveriți, care sunt orientați catre
interior si au tendința de a se izola sau de a se închide în sine și este mai puțin prezentă în rândul
studenților extravertiți care sunt mai sociabili, mai comunicativi și mai ușor adaptabili.

Ipoteza 2

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s-a aplicat operaţia statistică Testul T pentru
eşantioane independente având ca variabilă independentă dimensiunea agreabilitate şi ca
variabilă dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obţinute sunt sumarizate în Tabelul nr.4

41
 Tabelul 4: Independent Samples Test

Levene’s Test for T Test for Equality of Means

Equality of Variances
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea Equal ,986 ,322 -11,535 138 0,000
cadrelor variances
didactice assumed
faţă de Equal -11,577 137,998 0,000
educaţia variances
incluzivă not
assumed

Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 6, se poate observa faptul că ipoteza 2 se confirmă:
Studenții cu un scor ridicat al variabilei agreabilitate prezintă un nivel scăzut al anxietății ca stare,
comparativ cu subiecții cu scor scăzut: t(138)=-11,535 pentru un prag de semnificaţie p< 0,001.
Există diferenţe semnificative între subiecţii cu scor ridicat al variabilei agreabilitate şi cei cu un
scor scăzut în ceea ce privește nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ţinând cont de dimensiunea agreabilitate, studenții cu un scor ridicat prezintă un nivel al

anxietății ca stare scăzut decât studenții dezagrabili. Asadar, în urma rezultatelor putem deduce că
agreabilitatea se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca stare scăzuta. Această dimensiune
a personalității exprimă modul în care fiecare dintre noi răspundem la cerințele mediului, ceea ce
denotă ca studenții agreabili vor răspunde exigențelor exterioare într-un mod bine voitor, spre
deosebire de studenții dezagreabili care au tendința de a neglija calitatea relațiilor interpersonale.

42
În urma rezultatelor s-a dovedit că agreabilitate este un factor favorizant care influențează nivelul
anxietății ca stare.

Anxietatea ca stare este afectată în randul studenților dezagreabili, care au tendința de a-și
neglija relațiile cu cei din jur și este mai puțin prezentă în rândul studenților agreabili care
mizează pe îmbunătațirea interacțiunilor cu persoanele din jurul lor.

Ipoteza 3

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s-a aplicat operaţia statistică Testul T pentru
eşantioane independente având ca variabilă independentă dimensiunea conștiinciozitate şi ca
variabilă dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obţinute sunt sumarizate în Tabelul 5.

Tabelul 5: Independent Samples Test

Levene’s Test for T Test for Equality of Means

Equality of Variances
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea Equal ,559 ,456 3,219 139 0,002
cadrelor variances
didactice assumed
faţă de Equal 3,221 138,586 0,002
educaţia variances
incluzivă not
assumed

43
 Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 5, se poate observa faptul că ipoteza 3 se confirmă:
Studenții cu un scor ridicat al variabilei conștiinciozitate prezintă un nivel scăzut al anxietății ca
stare, comparativ cu subiectii cu scor scazut: t(139)=3,219 pentru un prag de semnificaţie p<
0,001. Există diferenţe semnificative între subiecţii cu scor ridicat al variabilei constiinciozitate şi
cei cu un scor scăzut în ceea ce privește nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ţinând cont de dimensiunea constiinciozitate, studenții cu un scor ridicat prezintă un nivel

al anxietații ca stare scăzut decât subiecții neconștiinciosi. Asadar, în urma rezultatelor putem
deduce că, constiinciozitatea se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca stare scazută.
Această dimensiune a personalității exprimă modul în care tratăm situațiile, gradul de control de
care dispune fiecare în ceea ce privește o ordine a priorităților. Studenții conștiincioși au tendința
de a fi mai siguri pe ei datorită faptului ca dețin situația sub control spre deosebire de cei
neconstiincioși care sunt mai dezordonați și au un stil de viața haotic. În urma rezultatelor s-a
dovedit că, constiinciozitatea este un factor favorizant care influențează nivelul anxietății ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în rândul studenților neconștiincioși, care au tendința de
a-și spori probleme netratându-le cu seriozitate si este mai puțin prezentă în rândul studenților
conștiincioși care dețin controlul situațiilor și stiu foarte bine ce au de făcut.

Ipoteza 4

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s-a aplicat operaţia statistică Testul T pentru
eşantioane independente având ca variabilă independentă dimensiune nevrozism şi ca variabilă
dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obţinute sunt sumarizate în Tabelul nr.6

44
 Tabelul 6: Independent Samples Test

Levene’s Test for T Test for Equality of Means

Equality of Variances
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea Equal ,056 ,813 11,175 143 0,000
cadrelor variances
didactice assumed
faţă de Equal 11,179 142,921 0,000
educaţia variances
incluzivă not
assumed

Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 6, se poate observa faptul că ipoteza 4 se confirmă:
Studenții stabili emoționali prezintă un nivel scăzut al anxietatii ca stare, comparativ cu cei
nevrotici: t(143)=11,175 pentru un prag de semnificaţie p< 0,001. Există diferenţe semnificative
între subiecţii nevrotici şi cei stabili emotionali în ceea ce privește nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ţinând cont de dimensiunea nevrozism studenții stabili emoționali prezintă un scor al

nivelului de anxietate ca stare mai scăzut decât studenții nevrotici. Asadar, în urma rezultatelor
putem deduce ca stabilitatea emoțională se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca stare
scazută. Această dimensiune a personalitații exprimă modul în care reacționăm emoțional în
diferite situații în concordanță cu sentimentele corespunzatoare. Studenții nevrotici au tendința de
a manifesta sentimente precum tristețea, supararea, îngrijorarea și tind să reacționeze într-un mod

45
mai impulsiv spre deosebire de cei stabili emoționali care sunt relaxați și răman calmi în situații
tensionate. În urma rezultatelor s-a dovedit că, nevrozismul este un factor favorizant care
influențeaza nivelul anxietătii ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în rândul studenților nevrotici, pentru că au tendința de a
reacționa într-o manieră mai irascibilă și este mai puțin prezentă în randul studenților stabili
emoționali care tratează situațiile tensionate cu mult calm si tact.

Ipoteza 5

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s-a aplicat operaţia statistică Testul T pentru
eşantioane independente având ca variabilă independentă dimensiunea deschidere la experienta
şi ca variabilă dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obţinute sunt sumarizate în Tabelul 7

Tabelul 7: Independent Samples Test

Levene’s Test for T Test for Equality of Means

Equality of Variances
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea Equal ,007 ,935 2,069 134 0,041
cadrelor variances
didactice assumed
faţă de Equal 2,069 128,400 0,041
educaţia variances
incluzivă not
assumed

46
 Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 5, se poate observa faptul că ipoteza 5 se confirmă:
Studenții cu un scor ridicat al variabilei deschidere la experiență prezintă un nivel scăzut al
anxietății ca stare, comparativ cu subiecții cu scor scazut: t(134)=2,069 pentru un prag de
semnificaţie p< 0,001. Există diferenţe semnificative între subiecţii cu scor ridicat al variabilei
deschidere la experienta şi cei cu un scor scazut în ceea ce privește nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ţinând cont de dimensiunea dechidere la experiență, studenții cu un scor ridicat prezintă

un nivel al anxietății ca stare mai scăzut. Asadar, în urma rezultatelor putem deduce că
deschiderea la experiență se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca stare scazută. Aceasta
dimensiune a personalității exprimă modul în care ne exprimăm dorința de implicare în diferite
activitați, gradul de inventivitate și atracția fața de experiențele artistice. Studenții deschisi la
experientă au tendinta de a fi mai receptivi la activitătile noi, inclusiv cele care necesită un grad
ridicat al atractivitătii față de experiențele artistice spre deosebire de studenții mai puțini deschisi
la experientă care nu vor sa iasa din sfera lor zilnică de activitate datorită comoditații și care nu
denotă interes fața de actele artistice. În urma rezultatelor s-a dovedit că deschiderea la experiența
este un factor favorizant care influențează nivelul anxietății ca stare.

Anxietatea ca stare este afectată în rândul studenților mai puțin deschiși, pentru că au
tendința de a reacționa intens la așa zisa frică de necunoscut și este mai puțin prezentă în rândul
studenților deschiși la experiență care au atractivitate fața de activitatile noi și diferite.

Ipoteza 6

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s-a aplicat operaţia statistică Testul T pentru
eşantioane independente având ca variabilă independentă stresul perceput şi ca variabilă
dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obţinute sunt sumarizate în Tabelul nr. 8

47
 Tabelul 8 : Independent Samples Test

Levene’s Test for T Test for Equality of Means

Equality of Variances
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea Equal 0,986 ,322 -11,535 138 ,000
cadrelor variances
didactice assumed
faţă de Equal 137,998 ,000
educaţia variances -11,577
incluzivă not
assumed

Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 8, se poate observa faptul că ipoteza 6 se confirmă:
Studenții cu un scor ridicat al variabilei agreabilitate prezintă un nivel scăzut al anxietății ca stare,
comparativ cu subiecții cu scor scazut: t(138)=-11,535 pentru un prag de semnificaţie p< 0,001.
Există diferenţe semnificative între subiecţii cu scor ridicat al variabilei stresul perceput şi cei cu
un scor scazut în ceea ce privește nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ţinând cont de dimensiunea stresul perceput, studenții cu un scor ridicat resimt starea
anxiogenă mai puternic decât studenții care prezintă un scor scăzut. Așadar, în urma rezultatelor
putem deduce că stresul perceput se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca stare. Aceasta
dimensiune a stresului perceput exprimă modul în care percepem situațiile ca fiind stresate și se
bazează pe evaluare amenințarii în concordanță cu resursele personale. Studenții cu un scor
ridicat al stresului perceput au tendința să perceapă cerințele de mediu și capacitatea individuala

48
de a face față acestor expectanțe ca pe un dezechilibru real spre deosebire de studenții care obtin
un scor scăzut și care evaluează expectanțele mediului la adevarata lor gravitate. În urma
rezultatelor s-a dovedit că stresul perceut este un factor favorizant care influențează nivelul
anxietății ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în rândul studenților care prezintă un nivel ridicat al
stresului perceput, pentru că au tendința de a supraevalua gravitatea problemelor datorită
schemele cognitive disfuncționale și este mai puțin prezentă în rândul studenților care prezintă un
nivel scăzut al stresului perceput și care fac o evaluare corectă a cerințelor de mediu.

Discutii

Studiu de față și-a propus să identifice factorii care influențează starea anxiogena a
studenților. Scopul cercetării este de a analiza în ce masură personalitatea și stresul perceput
influențează anxietatea ca stare. Ne propunem sa verificăm atât prin prisma modelului Big V dacă
factorii de personalitate influențeaza starea anxiogena cât și prin prisma teoriei tranzacționale a
stresului daca stresul perceput influențează anxietatea ca stare. Am formulat, astfel, urmatoarele
ipoteze: comparativ cu studenții introvertiți, studenții extravertiți prezintă un nivel al anxietății ca
stare scăzut; comparativ cu studenții agreabili, studenții dezagreabili prezinta un nivel al
anxietății ca stare ridicat; comparativ cu studenții conștiincioși, studentii neconștiincioși prezintă
un nivel al anxietății ca stare ridicat; comparativ cu studenții nevrotici, studenții stabili emotionali
prezintă un nivel al anxietății ca stare scăzut; comparativ cu studenții deschisi la deschidere,
studenții care obțin scoruri ridicate la aceasta variabilă prezintă un nivel al anxietății ca stare
scăzut; comparativ cu studenții care percep stresul scăzut, studenții care percep stresul puternic
prezintă un nivel al anxietății ca stare ridicat.
Rezultatele noastre confirmă ipotezele amintite anterior, concluzionând ca personalitatea
și stresul influentează starea anxiogenă a studenților în timpul sesiunii de examene.

49
 Capitolul 6: Concluzii finale

Anlizând datele obţinute, s-a ajuns la concluzia că atât personalitatea, cât şi stresul
perceput influențează nivelul de anxietate ca stare a studenților în timpul sesiunii de examene.

Prima ipoteză se confirmă, ceea ce înseamnă că tipul de orientare extravertit sau

introvertit are o influenţă asupra nivelului de anxietate ca stare a studenților, cei introvertiți
prezentând un nivel mai ridicat al anxietății ca stare decât cei extrovertiți. Acest lucru se poate
datora faptului că studenții introvertiți au tendința de a se simți mai bine atunci când sunt singuri
sau într-un grup mic de confidenți, atât timp cât nu poate exista riscul ca acțiunile lor să fie
catalogate într-un mod necorespunzator de ceilalalți oameni prejudicioși.

A doua ipoteză se confirmă, bineințeles, ceea ce înseamnă că agreabilitatea are o influenţă

asupra nivelului de anxietate ca stare a studenților, studenții agreabili prezintă un nivel al
anxietății ca stare scăzut comparativ cu cei dezgreabili. Acest lucru se poate datora faptului că
agreabilitatea poate avea funcția de a regla sensibilitatea sistemului de alarma atunci când
răspundem la cerințele mediului într-un mod bine voitor.

A treia ipoteză se confirmă, de asemenea, ceea ce înseamna că constiinciozitatea are o

influența asupra nivelului de anxietate ca stare a studenților, studenții conștiincioși prezintă un
nivel al anxietații ca stare scăzut comparativ cu cei neconștiincioși. Acest lucru se poate datora
faptului că conștiinciozitatea poate oferi un control asupra situațiilor, o ordine a lucrurilor, un
grad mai mare de înțelegere care nu se identifică cu starea anxiogenă și incontrolabilitatea
situației specifice.

A patra ipoteză se confirmă, ceea ce înseamnă că nevrozismul are o influenţă asupra

nivelului de anxietate ca stare a studenților, studenții nevrotici prezintă un nivel al anxietății ca
stare ridicat comparativ cu cei stabili emoționali. Acest lucru se poate datora faptului că
stabilitatea emotională este un factor important al adaptarii individului fața de exigențele
mediului.

A cincea ipoteză se confirmă și ea, ceea ce înseamnă că deschiderea la experienta are o

influenţă asupra nivelului de anxietate ca stare a studentilor, studentii deschisi la experienta

50
prezintă un nivel al anxietății ca stare ridicat comparativ cu cei cu rezultate slabe. Acest lucru se
poate datora faptului că deschiderea la experiența exprima dorința individului de a se implica în
diferite activități, nefiind avertizat de un pericol nedefinit și neavând o frică de necunoscut ca în
cazul stării anxiogene.

A șasea ipoteză este și ea confirmată ceea ce înseamnă că stresul perceput are o influenţă
asupra nivelului de anxietate ca stare a studentilor, studenții cu un nivel scăzut al stresului
perceput prezintă un nivel al anxietatii ca stare scăzut comparativ cu cei care obțin un scor ridicat.
Acest lucru se poate datora faptului că stresul perceput este un predictor important al stării
anxiogene pentru ca generează emoții similare și împartasesc multe dintre simptomele fizice.

Acest studiu şi-a atins scopul propus, şi anume investigrarea factorilor care au un efect asupra
nivelului de anxietate ca stare. Cercetarea a identificat că nivelul de anxietatea ca stare variază
în fucţie de personalitate şi stresul perceput.

În urma realizării acestei cercetări s-au conturat şi câteva limite: numărul redus de subiecţi în
analiza datelor, neluarea în calcul şi a altor variabile precum: vârsta participanților, anxietatea ca
trasatură a subiectilor, gradul de pregatire a studenților în ceea ce privește activitatea academic.

51
 Bibliografie
1 Adler, A., (1996), “Cunoașterea omului” București: Editura IRI

2 Bandura, A., (1997), „Self-efficacy: The exercise of control” New York

3 Barlow. D.W., (1988), „Anxiety and its disorders: The nature and treatment of anxiety
and panic” New York: Guilford Press

4 Barnes. L.L.B., (2002), „Reliability Generalization of Scores on the Spielberger

State-Trait Anxiety Inventory, Educational and Psychological Measurement”

5 Băban, A., (1988), “Stres și personalitate” Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeana

6 Beck, A.T., (1975), „Cognitive therapy and the emotional disorders” Madison, CT:
International Universities Press, Inc.

7 Dartu, C., (2006) „Psihologia Personalitații” Note de curs

8 Cattell, R.B., (1957), „Personality and Motivation Structure and Measurement” New
York: World Book

9 Cosmovici, A., (1996), „Psihologie generală” Iași: Polirom

10 Cohen, S., Kamarck, T., Mermelsetin, R., (1983), „A global measure of perceived stress.
Journal of Health and Social Behavior

11 Cohen, S., Janicki-Deverts, D., Miller, G.E., (2007), „Psychological stress and distrees”
Journal of the American Medical Association

12 Eyseck, H.J., Eysenck M.W., (1985), „Personality and individual differences” New York:
Plenum Press

13 Folkman, S., (1984), „Personal control and stress and coping process: A theoretical
analysis” Journal of Personality and Social Psychology

14 Golderberg, L.R., (1993), „The structure of phenotypic personality traits”, American

Psychologis

15 Guilford, J.P., (1959) „Personality”

16 Golu.M., (2005) „Bazele psihologiei generale” Editura Universitară

17 Jung, C.G., (2004), „Tipuri psihologice” Editura Trei

52
18 Kelly, G., (1995) „The psychology of personal construct, Vol. I, II” New York: Norton &
Company Inc.

19 Lazarus, R.S., (1966) „Psychological Stress and the Coping Process” New York:
McGraw-Hill

20 Lazaurs, R.S., Folkman, S., (1987) „Tranctional theory sand research on emotions ans
coping” European Journal of Personality

21 Miclea, M., (1997) „Stres și aparare psihică” Editura Presa Universitara Clujana

22 Muntele.D., “Psihologia Sănătății” Note de curs

23 Popescu, P.N., (1969) „Personalitatea și Cunoasterea” București: Editura Militară

24 Rogers, C., (1980) „A way of Being” Boston : Houghton Mifflin

25 Watson, J.B., (1919) „Psychology from the Standpoint of a Behaviorist” Pshiladelphia:

J.B Lippincott Company

26 Zlate.M., (2004) „Eul și Personalitatea” Editura Trei

53
 ANEXE

Anexa 1

Acestea sunt un număr de caracteristici care pot sau nu pot să se aplice în cazul tău. De
exemplu, ești de acord că ești o persoană căreia îi place să petreacă timp cu ceilalți? Te rog scrie
un număr în dreptul fiecărei afirmații prin care să indici măsura în care ești sau nu de acord cu
aceasta.

Dezacord Puțin dezacord Nici acord nici Puțin de acord Acord puternic
puternic dezacord
1 2 3 4 5

Mă văd ca pe cineva care…

1. Este comunicativ (vorbăreț). 1 2 3 4 5
2. Are tendința să găsească defectele celorlalți. 1 2 3 4 5
3. Este conștiincios. 1 2 3 4 5
4. Este deprimat, supărat. 1 2 3 4 5
5. Este original, vine cu idei noi. 1 2 3 4 5
6. Este retras. 1 2 3 4 5
7. Este de ajutor și nu este egoist cu ceilalți. 1 2 3 4 5
8. Poate fi oarecum neglijent, neatent. 1 2 3 4 5
9. Este relaxat, se descurcă bine cu stresul. 1 2 3 4 5
10. Este curios despre multe lucruri diferite. 1 2 3 4 5
11. Este plin de energie. 1 2 3 4 5
12. Începe să se certe cu alții. 1 2 3 4 5
13. Este un muncitor de încredere. 1 2 3 4 5
14. Poate fi încordat. 1 2 3 4 5
15. Este ingenios, un gânditor profund. 1 2 3 4 5
16. Generează mult entuziasm. 1 2 3 4 5
17. Iartă ușor. 1 2 3 4 5
18. Tinde să fie dezordonat. 1 2 3 4 5
19. Își face multe griji. 1 2 3 4 5
20. Are o imaginație bogată. 1 2 3 4 5
21. Tinde sa fie tăcut. 1 2 3 4 5
22. Este în general de încredere. 1 2 3 4 5
23. Tinde să fie leneș. 1 2 3 4 5
24. Este stabil emoțional, nu se enervează ușor. 1 2 3 4 5
25. Este inventiv. 1 2 3 4 5
26. Are o personalitate hotărâtă, asertivă. 1 2 3 4 5

54
 Dezacord Puțin dezacord Nici acord nici Puțin de acord Acord puternic
puternic dezacord
1 2 3 4 5

Mă văd ca pe cineva care…

27. Poate fi rece și distant. 1 2 3 4 5
28. Perseverează până când termină ce a început. 1 2 3 4 5
29. Poate fi supărăcios. 1 2 3 4 5
30. Prețuiește experiențele artistice, estetice. 1 2 3 4 5
31. Este câteodată timid, închis. 1 2 3 4 5
32. Este atent și bun cu aproape toată lumea. 1 2 3 4 5
33. Face lucrurile într-un mod eficient. 1 2 3 4 5
34. Rămâne calm în situații tensionate. 1 2 3 4 5
35. Preferă munca cu care este obișnuit. 1 2 3 4 5
36. Este prietenos, sociabil. 1 2 3 4 5
37. Este câteodată nepoliticos cu ceilalți. 1 2 3 4 5
38. Face planuri și le urmează întocmai. 1 2 3 4 5
39. Se enervează ușor. 1 2 3 4 5
40. Îi place să se gândească, să se joace cu ideile. 1 2 3 4 5
41. Are puține interese, preocupări artistice. 1 2 3 4 5
42. Îi place să coopereze cu ceilalți. 1 2 3 4 5
43. Este ușor distrat, neatent. 1 2 3 4 5
44. Are gusturi rafinate în artă, muzică sau literatură. 1 2 3 4 5

55
Anexa 2

Răspunde la urmatoarele întrebări, bazandu-te pe ceea ce ți s-a intamplat în

decursul lunii care a trecut. Vă rugam sa marcați cu „x” în dreptul fiecărei afirmații
în ce masură sunteți sau nu de acord cu aceasta.

Nr. Item Niciodată Aproape Uneori Destul Foarte

Crt. niciodată de des des
1, În ultima lună, cât de des ați fost
supărat din cauza
faptului ca ceva s-a întâmplat în mod
neașteptat?
2. În ultima lună, cât de des ați simțit că
nu ați reușit sa
controlați lucrurile importante din
viața voastră?
3. În ultima lună, cât de des v-ați simțit
nervos și "stresat"?
4. În ultima lună, cât de des v-ați simțit
încrezător în legătură cu
capacitatea dvs de a vă gestiona
problemele personale?
5. În ultima lună, cât de des ați simțit că
lucrurile merg in directia dvs?
6. În ultima lună, cât de des ați
descoperit că nu ați putut face față
cu toate lucrurile pe care trebuia să le
faceți?
7. În ultima lună, cât de des ați reușit să
controlați iritările
din viata dvs?
8. În ultima lună, cât de des v-ați simțit
că sunteți deasupra
lucrurilor?
9. În ultima lună, cât de des te-ai enervat
din cauza
lucrurilor care erau în afara
controlului tău?
10. În ultima lună, cât de des ați simțit că
dificultățile se strângeau
atât de mult încât nu le puteți depăși?

56
Anexa 3

Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stări sufletești. Citiți fiecare descriere în parte
și marcați cu „x” în dreapta descrierii care corespunde cu modul în care vă simțiți acum în acest
moment.

Nu există raspunsuri bune sau rele. Nu pierdeți prea mult timp cu vreo deosebire și dati
acel raspuns care pare sa înfătiseze cel mai bine felul cum vă simtiti în prezent.

Nr. Crt. Item Deloc Puțin Destul Foarte mult

1. Mă simt calm(ă)
2. Mă simt în siguranță
3 Sunt tensionat(ă)
4 Mă simt încordat(ă).
5 Mă simt în apele mele
6 Mă simt întors (întoarsă) pe dos
7 Mă îngrijoreaza niște neplaceri posibile
8 Mă simt satisfacut(ă)
9 Mă simt speriat(ă)
10 Mă simt confortabil(ă)
11 Mă simt sigur(ă) pe mine
12 Mă simt nervos (nervoasă)
13 Sunt agitat(ă)
14 Mă simt nehotarât(ă)
15 Sunt relaxat(ă)
16 Mă simt multumit(ă)
17 Sunt îngrijorat(ă)
18 Mă simt tulburat(ă)
19 Simt ca sunt o persoană echilibrată
20 Mă simt bine dispus(ă)

Genul :

Facultatea :

Specialitatea :

57
58