ABUZUL SI MALTRATAREA COPILULUI IN FAMILIE

Vizite: ? Nota: ?
 
UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” - IASI o4g8gz
COLEGIUL UNIVERSITAR DE INSTITUTORI ABUZUL SI MALTRATAREA
COPILULUI IN FAMILIE
IASI - 2002
CUPRINS

Argument…………………………………………………………………………………..3 I.
De la violenta sociala la maltratarea copilului in familie ……………………………5
1. Violenta si agresivitate………………………………………………………..…………5
2. Violenta familiala ca tip de violenta sociala…………………………………………...12
2.1. Familia-celula de baza a societatii………………………………………………...…12
2.2. Familia-mediu conflictual……………………………………………………………15
II. Abuzul si maltratarea copilului ca forme agravante ale violentei
familiale…………………………………………………………………....21
1. Definirea fenomenului…………………………………………………………………21
2. Teorii privind abuzul si neglijarea copilului in familie…………………………….….30
III. Forme specifice de abuz si neglijare………………………………………….……41
1. Abuz fizic………………………………………………………………………………41
2. Abuz psihologic……………………………………………………………………..…46
3. Abuz sexual………………………………………………………………………….…49
4. Neglijarea copilului………………………………………………………………….…53
IV. Impactul maltratarii si abuzului asupra dezvoltarii fizice si psihice a
copilului………………………………………………………………58
V. Legislatia in domeniul protectiei copilului maltratat…………………………...…69
1. Perceptia asupra copilului in cadrul familiei -; perspectiva istorica……………………69
2. Sistemul legislativ romanesc de protectie a copilului………………………………….73
2. 1. Inainte de 1989………………………………………………………………………73
2.2. Perioada 1990 -1996…………………………………………………………………74
2.3. Din 1997 pana in prezent…………………………………………………………….79
VI. Cadrul cercetarii………………………………………………………………….…82
1. Obiectivele cercetarii…………………………………………………………..………82
2. Emiterea ipotezelor………………………………………………………………….…83
3. Metode si tehnici folosite in cercetare…………………………………………………83
4. Rezultatele analizei…………………………………………………………………….95
5. Concluzii…………………………………………………………………………..….101
6. Solutii…………………………………………………………………………………102
Bibliografie generala………………………………………………………………….…104
ARGUMENT

Intr-o societate in care majoritatea oamenilor nu-si urmaresc decat propriile interese si
castiguri, intr-o societate in care violenta de orice tip este considerata ca ceva normal si chiar
necesar, intr-o societate in care aderarea la "principiile" democratiei occidentale devanseaza
respectarea individului ca entitate umana, copilul nu-si gaseste locul ce ar trebui sa-l ocupe,
atat in "familie, cat si in societate.
Copilul trebuie respectat ca o persoana distincta. Copiii trebuie recunoscuti ca cetateni, la fel
ca adultii. Ei au drepturi fundamentale, atat ca fiinte omenesti, cat si ca cetateni ai unui stat:
dreptul la o viata particulara, dreptul la intimitate, dreptul la o dezvoltare normala. Pe langa
acestea, copiii au nevoi speciale si au dreptul ca acestea sa fie indeplinite (dreptul copilului la
protectie, libertate).
Cresterea violentei indreptata asupra copilului constituie una din problemele sociale cele mai
dramatice cu care se confrunta societatile contemporane. Desi este dificil de estimat numarul
copiilor care sunt maltratati chiar de catre parintii lor, datorita rezervelor firesti ale acestora
din urma de a raspunde la intrebarile anchetelor, diferitele studii Intreprinse si statistici
publicate arata ca acest numar este
in crestere. In Romania a fost acordata mai putina atentie asupra acestui fenomen, larg
constientizat in tarile cu traditie in domeniul protectiei copilului. In 1995, Comitetul
National pentru Protectia Copilului nu considera abuzul si neglijarea copilului ca fiind o
prioritate pentru politica de protectie a copilului. La presiunea diferitelor organisme
internationale si fundatii neguvernamentale, guvernul Romaniei elaboreaza abia in anul 1998
Legea nr. 108 privind protectia copilului aflat in dificultate. Desi aceasta lege urmareste
principiile de protectie ale copilului cuprinse in Conventia ONU referitoare la acest domeniu,
nivelul lor de aplicabilitate in practica lasa multe de dorit.
In consecinta, exista reglementari legislative care prevad asigurarea protectiei si bunastarii
copilu1ui, dar specialisti care sa le puna in practica, nu prea exista.
Abuzul si maltratarea in contextul socio-economic actual romanesc se caracterizeaza prin:
- nerespectarea drepturilor copilului;
- nerecunoasterea institutiilor de protectie a copi1u1 de catre copil si familie;
- existenta unor tabu-uri, secrete si false pudori (in special in privinta abuzului sexual);
- saracia accentuata a multor familii;
- copii sunt grupul cel mai expus saraciei;
- situatia locativa a multor familii;
- interactiunea inadecvata dintre parinti si copii;
- persistenta mentalitatilor si practicilor puritive, atat in familie, cat si in mediul social;
- numarul redus de consilieri (psihologi si asistenti sociali) in scoli.
In prezenta lucrare mi-am propus sa raspund unor intrebari referitoare la acest fenomen: "In
ce fel sunt maltratati copii?"; "cine sunt cei care abuzeaza si neglijeaza copilul?"; "ce fel de
comportamente le vom defini ca abuzive?"; "care sunt consecintele acestor tratamente asupra
dezvoltarii copilului care va deveni adult si parinte la randul Iui?"; "ce face statul roman
pentru a stopa acest fenomen?". Astfel, studiul de fata isi propune, intr-o prima faza, sa
contribuie la o mai buna cunoastere a fenomenului abuzului si neglijarii copilului in familie:
cauze si factori de risc, formele de abuz si neglijare, consecinte, masuri legislative in acest
domeniu.
Un alt obiectiv il reprezinta studierea fenomenului in contextul tarii noastre. In acest sens, am
incercat identificarea factorilor de risc in expunerea minorilor la abuz si neglijare in familie,
formele cele mai raspandite ale acestui fenomen, distributia socio-demografica a copiilor-
victime, precum si consecintele maltratarii in dezvoltarea fizica si psihica a copilului. ,
O societate sanatoasa nu poate sa existe decat daca ea are o baza sanatoasa. Iar aceasta nu
poate fi decat familia, in general, si copilul, in particular. Astfel spus, constructia unei
societati armonioase trebuie sa se fundamenteze pe protectia si bunastarea copilului. Copii de
azi sunt parintii de maine. Un copil abuzat si neglijat va ap1ica probabil un tratament
asemanator copiilor lui, generandu-se astfel un cerc vicios, din care cu greu se va mai putea
iesi.

CAPITOLUL I

DE LA VIOLENTA SOCIALA LA MALTRATAREA

SI ABUZUL COPILULUI IN FAMILIE
1. Violenta si agresivitate

Agresivitatea, ca si componenta a fiintei umane, a constituit si constituie preocuparea multor

specialisti din cele mai diverse domenii: psihologi, sociologi,antropologi, juristi si altii.
Agresivitatea este "0 stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana raspunde printr-un
ansamblu de conduite ostile in plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii,
degradarii sau umilirii unei fiinte sau lucru investite cu semnificatie, pe care agresorul Ie
simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare" (Paunescu, 1994, 15).
Psihologia moderna considera ca "agresivitatea este o calitate a organismelor vii, care pentru
supravietuire, adaptare, dezvoltare, deci, ca o conditie a existentei, consta in actiunea acestora
asupra mediului inconjurator in scopul apararii, cautarii hranei, perpetuarii speciei"
(Dragomirescu, 1976, 88).
Din perspectiva psihologiei sociale, Nicolae Mitrofan (1996, 434) considera
"agresivitatea ca fiind orice forma de condu1ta orientata cu intentie catre obiecte, persoane
sau catre sine, in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, distrugeri si daune".
Explicatia agresivitatii a suscitat numeroase dispute. Daca "agresivitatea este o trasatura
innascuta sau dobandita? "ramane o intrebare de actualitate. Cautand cauzele principale a1e
agresivitatii, psihologia sociala incearca sa puna in ordine mu1titudinea de teorii referitoare la
acest fenomen. Astfel, principalele directii ar fi urmatoarele (Mitrofan, 1996, 436):
- Agresivitatea este innascuta, sustin Sigmund Freud si Konrad Lorentz.
- Agresivitatea este un raspuns la o frustrare, afirma Leonark Berkowitz si John Dollard.
- Agresivitatea este un comportament social invatat. Aceasta pozitie este legata de numele lui
Albert Bandura, care formuleaza teoria invataturii sociale a agresivitatii. El considera ca, cel
ma1 adesea, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in familie (parinti copiilor abuzati
si maltratati au fost si ei la randul lor supusi unor tratamente asemanatoare in copilarie), in
mediul social (influenta subculturilor), in mass-media (in special televiziunea, care ofera
aproape zilnic modele de conduita agresiva verbala, fizica sau sexuala).
Destul de frecvent, agresivitatea este asociata si chiar confundata cu violenta.
Totus1, aria agresivitatii este mult mai extinsa decat cea a violentei, ea manifestandu-se atat la
nivel atitudinal, comportamental cat si pulsional, afectogen. Agresivitatea are mai multe
forme de manifestare (Paunescu, 1994,17): excitabilitate, impulsivitate, propulsivitate,
violenta, comportament aberant, comportament agresiv.
Violenta este o forma agresiva de comportament care a existat de la inceputul comunitatii
umane, dar care azi a inceput sa capete proportii exagerate si ingrijoratoare. De la
manifestarea fata de natura, concretizata prin poluare si distrugere, de la reactiile necontrolate
in relatiile interumane, care se manifesta prin molestare, schilodire, perversiuni, viol, crima,
pana la dereglarea relatiilor interstatale care pot declansa razboaie, violenta reprezinta un
factor regresiv al civilizatiei.
In sens generic, violenta presupune "utilizarea fortei si constrangerii de catre un individ, grup
sau clasa sociala in scopul impunerii vointei asupra altora"
(Radulescu, 1998, 658). Ea dobandeste semnificatii particulare in functie de contextul de
referinta in care isi fixeaza sensul.
Astfel, din perspectiva juridica, violenta presupune utilizarea fortei fizice sau a autoritatii
personale cu scopul producerii unui prejudiciu sau vatamari integritatii unei persoane
(violenta criminala, omucidere, raniri si loviri voluntare, violuri etc.). In sociologia politica, a
claselor sociale, violenta reprezinta modalitatea prin care o clasa sociala isi exercita dominatia
asupra altei clase. La nivelul relatiilor internationale, inter-statale, violenta se concretizeaza in
razboaie de cucerire, terorism internationa1 (violenta colectiva sau institutionala).
In antropologia culturala, violenta este echivalenta cu constrangerea exercitata de o anumita
comunitate culturala asupra alteia sau de un anumit sistem normativ asupra altora, prin
intermediul unor agenti represivi cu caracter economic, politic sau spiritua1, in scopul
adoptarii modefu1ui dominator (Radulescu, 1998, 658).
Constantin Paunescu (1994, 18) propune o abordare psihologica a fenomenului: violenta este
„ o manifestare comportamentala de relatie interumana si exprima sub diversele sale forme,
structuri sau acte ale unei stari de agresivitate”. Psihologia considera aceasta stare de
agresivitate ca rezultat al unei frustrari.
Incercand o analiza sociologica a violentei, Ioan Mihailescu (2000, 154) propune o definitie
operationala: "actiunea coercitiva asupra unor persoane in vederea obtinerii unui raspuns
conform anumitor interese" (2000, 155) desemneaza violenta. Operand aceasta definitie, Ioan
Mihailescu considera violenta ca o "relatie sociala". Aceasta relatie presupune existenta a trei
elemente: a) Cel care exercita violenta (autorul violentei). Acesta poate fi un individ sau un
grup de indivizi, o organizatie sau o institutie societala. EI poate actiona atat in vederea
indeplinirii propriilor scopuri sau interese, cat si a intereselor si scopurilor altor indivizi sau
grupuri de indivizi. b) Cel care suporta violenta (victima violentei). EI poate fi un individ, un
grup, o categorie sociala sau o societate in totalitatea ei. c) Actiunea coercitiva (violenta ca
atare). Ea poate fi concretizata atat prin mijloace directe cat si ind1recte. Prin exercitarea ei,
autorul violentei urmareste sa obtina de la victima violentei un raspuns, o atitudine, un
comportament care sa-i permita sa-si realizeze scopurile si interesele proprii sau ale altora
considerand violenta o "manifestare tipic umana", Ioan Mihaifescu (2000, 155) atrage atentia
ca in analiza acestui fenomen trebuie considerata intreaga relatie si nu numai situatia victimei,
pentru a se putea stabili mai bine cauzele violentei, dar si pentru a aprecia natura ei.
Analizand sensurile pe care le ia violenta in domeniul sociologiei, Radulescu (1998, 659)
apreciaza ca alaturi de clasele sau grupurile privilegiate si cele defavorizate sau marginalizate,
alcatuite din indivizi lipsiti de resurse, neintegrati social ori socializati in mod deficitar, recurg
la violenta ca un mijloc compensator prin care pot dobandi acces la "oportunitati sociale".
Violenta apare astfel ca "o consecinta a marginalizarii, a proceselor de dezorganizare sociala,
a anomiei si neintegrarii sociale, manifestandu-se prin comportamente agresive care incalca
legea sau codurile normative nescrise".
In afara de sensul sugerat mai sus, violenta are si alte conotatii in sociologie (Radulescu,
1998, 659):
- violenta maritala sau familiala (ansamblul conflictelor din grupul familial care au ca efect
maltratarea parteneru1ui sau a copilului);
- violenta protestatara (actiunile violente intreprinse de grupurile minoritare ca raspuns la
prejudicii si discriminari etnice sau rasiale);
- violenta socializata (dobandirea tehnicilor care implica violenta colectiva prin intermediul
mass-mediei);
- violenta simbolica (notiune propusa de sociologul francez Pierre Bourdieu pentru a
caracteriza autoritatea sau inf1uenta culturala exercitata de clasele dominante in scopul
asigurarii puterii);
- violenta structurala (termen utilizat de sociologul francez Madeleine Grawitz cu referire la
procesul de mentinere in tarile subdezvoltate a unor structuri economice care favorizeaza neo-
colonianismul).
In lucrarea sa, "Conditia si agresivitatea umana", Constantin Paunescu ( 1994, 20) il citeaza
pe Jean-Claude Chesnais (1981) care sugereaza trei cercuri ale violentei: "Violenta fizica
(cauzeaza moartea persoanei, vatamarea corporala, atenteaza la libertatea individului).
Aceasta forma de violenta este brutala, cruda, salbatica.
- Violenta economica (se refera la frustrarile produse de bunurile materiale).
- Violenta morala (specifica societatii moderne).
In acceptiunea lui Chesnais violenta fizica este caracteristica omului din toate timpurile.
Aparitia claselor sociale, a stratificarii societatii a generat violenta economica. Modernitatea,
prin ideile iluministe pe care le-a promovat a dus la dezvoltarea unei noi forme de violente:
violenta morala.
Pornind de la schema lui Chesnais ) Constantin Paunescu ( 1994, 21-22) propune o tipologie a
violentei:

A. Violenta privata
1. Violenta criminala: a) mortala (omor, asasinat, otravire, executii capitale, etc.); b) corporala
(loviri si raniri voluntare); c) sexuala (violul).
2. Violenta non-criminala: a) suicidul si tentativa de suicid; b) accidente (rutiere, de munca,
etc.).

B. Violenta colectiva
1. Violenta cetatenilor contra puterii: a) terorismul; b) revolutiile si grevele.
2. Violenta puterii contra cetatenilor: a) terorismul de stat; b) violenta industriala.
3. Violenta paroxistica-razboiul.
Ioan Mihailescu (2000, 171 ) propune patru criterii de clasificare a formelor de violenta:
- natura intereselor afectate (fizica, biologica, psihologica, culturala);
- termenii intre care se stabileste relatia de violenta (inter-individuala, de grup, societala,
inter-societala);
- modul de manifestare;
- modul de apreciere (pozitiva-negativa).
Combinand aceste criterii, el realizeaza o clasificare dihotomica a fenomenului:
- violenta directa si indirecta;
- violenta ofensiva si defensiva;
- violenta personala si structurala;
- violenta materiala si violenta simbolica;
- violenta legala si nelegala;
- violenta legitima si nelegitima.
Exista controverse in ceea ce priveste etiologia violentei atat din cauza diversivitatii formelor
de violente cat si din cauza multiplelor pareri ale teoreticienilor care s-au ocupat de acest
fenomen. Explicatiile oferite pana acum pot fi grupate in trei mari teorii: teoria violentei
innascute, teoria violentei - frustrarea si teoria violentei - invatare (teoria culturala).

Teoria violentei innascute considera ca violenta este o caracteristica de baza a fiintei umane.
Tendintele agresivitatii umane sunt inerente; numai societatea prin procesul de socializare,
tine violenta sub control. Aceasta teorie nu s-a putut testa prin cercetarea stiintifica. Ca o
contrareplica la aceasta teorie, cercetarile biologice, psihologice, sociologice au demonstrat ca
violenta nu este innascuta, ci apare pe parcursul socializarii indivizilor si este determinata de
conditiile in care traiesc oamenii si grupurile umane (Newcombe, 1978, 798-817, apud
Mihailescu, 2000, 160).
Explicatiile care stau Ia baza cercetarii stiintifice sunt teoria frustrarii si teoria socializarii.
Teoria violenta - frustrare considera ca violenta este rezultatu1 frustrarii, al privarii indivizilor
de placerea satisfacerii anumitor trebuinte si dorinte (Prescott, 1975, 66-74 apud Mihailescu,
2000, 161). Aceasta teorie sustine ca: in masura in care indivizii pot sa-si satisfaca nevoile,
sunt neagresivi. Cand insa acest lucru nu se intampla, ei devin agresivi. In explicarea cauzelor
frustrarii s-au luat in calcul atat factori naturali cat si socia1i. Ca factor natural, a fost invocat
cel mai adesea raritatea produselor. Insa aceasta explicatie este plauzibila numai la nivelul
lumii arhaice, nu moderne. Pentru a explica frustrarea in lumea moderna s-a facut apel la
factorii sociali. Teoria violentei - frustrare prin factori sociali prezinta mai multe variante:
teoria privarii relative, elaborata de Ted Robert Gurr, teoria frustrarii sistematice, elaborata de
I.K. Keieraberd si Nosvold teoria frustrarii prin modernizare a lui Samuel Huntington
(Mihailescu, 2000, 162).

Teoria violenta - invatare. Teoria culturala explica violenta prin procesele de socializare, prin
influenta pe care o exercita modul de functionare si organizare al societatii, asupra socializarii
si comportamentelor indivizilor. Aceasta teorie porneste de la stabilirea factorilor societali
care determina, sau cel putin favorizeaza comportamentele violente: somajul, recesiunea,
cresterea economica, mobilitatea geografica si sociala, scaderea functiei socializatoare a
familiei, suprapopularea, discriminarea rezidentiala, marimea imobilelor, a oraselor,
alcoolismul, drogurile, etc.
Tot in aceasta directie se inscriu si cercetarile lui Herbert Marcuse, care considera ca sursele
agresivitatii sunt "dezumanizarea procesului de productie si a procesului de consum" si
"starea de supraaglomerare, vacarm, convietuire fortata caracteristice societatii de masa.
Teoria frustrarii si teoria invatarii nu sunt incompatibile. Knud Larsen (Larsen,
1963, apud Mihailescu, 2000, 167) propune o explicatie sintetica a celor doua teorii. In
conceptia sa violenta este in functie de nivelu1 de frustrare de riscul de represalii si de
sprijinul colectiv .Ea nu se produce cand nivelul frustrarilor este scazut, cand riscul
represaliilor este ridicat si cand sprijinul grupului este slab.
Cele doua teorii nu pot explica in intregime fenomenul violentei. Prima explica violenta
directa, personala" motivatia violentei si impulsurile violente. Ea este considerata o teorie a
violentei-raspuns. Teoria culturala explica modul in care se exercita violenta, modul in care se
poate solutiona frustrarea, tehnica violentei, raspandirea ei. Este o teorie a violentei-invatare.
Limitele acestor teorii impun extinderea etiologiei vio1entei.
Teoria violentei - functionalitate. Aceasta explicatie plaseaza cauzele violentei in interiorul
sistemelor si organizatiilor societale, in modu1 for de functionale. Pentru multe organizatii si
sisteme, violenta este un mijloc facil direct de realizare a scopurilor si intereselor; ea asigura
functionarea lor. Violenta functionala nu este o forma de patologie, sociala; ea este la fel de
normala pe cat sunt normele societatilor respective.
Toate aceste trei explicatii etiologice ale violentei prin frustrare, socializare si functionalitate
sunt complementare.
Violenta in formele ei individuale sau colective, spontana sau organizata, mergand pana Ia
actiuni teroriste - cunoaste o larga raspandire la ora actuala in lume. Trebuie mentionat, totusi,
ca secolul XX a reprezentat o explozie a inventiilor, mass-media nefacand abstractie de la
aceasta dezvoltare. Televizorul, internetul si in general tot ce tine de audio-vizual, au
contribuit intr-o masura mai mica sau mai mare la formarea unor indivizi capabili de acte
violente. In ultimul timp, s-a incercat explicarea violentei prin influenta mass-mediei (Julian
si Kornblum, 1983, 213-215). Aceasta teorie sustine ca mass-media influenteaza
comportamentul uman intr-un mod indirect, prin impacturile sale
in invatarea valorilor si atitudinilor sau prin impresiile generale pe care le comunica despre
realitatea sociala. S-a constatat ca programele in care predomina violenta au audienta mai
mare la public. Violenta excesiva din aceste programe conduce direct la comportament
agresiv si violent in randul adolescentilor in special, afirma sustinatorii acestei teorii. Tinerii
nu devin neaparat violenti, dar pot deveni toleranti la violenta.
Delicventa si infractionalitatea constituie formele de varf ale manifestarii violentei. Statisticile
intocmite in diferite tari arata o crestere ingrijoratoare a ratelor acestui fenomen, la sfarsitul
celui de-al doilea mileniu. Numai In SUA, de exemplu, la fiecare 6 minute se comite un viol;
In fiecare minut, o alta persoana devine victima unui atac talharesc; la fiecare 22 de secunde
se comite un furt de masina; la fiecare 25 de minute se comite un omor, etc. (Karmen, 1990,
apud Mitrofan, 1996, 433).
Romania nu face abstractie de la acest model. In special, in perioada de tranzitie, tara noastra
a cunoscut o amplificare fara precedent a violentei sub toate formele sale.
In legislatia romaneasca sunt considerate ca infractiuni de inalta violenta omorul, tentativa de
omor,. uciderea din culpa, lovirile cauzatoare de moarte, talharia cu decesul victimei,
vatamarea corporala grava s! pruncuciderea, fapte pedepsite cu mare asprime de Codul Penal
Roman datorita pericolului social deosebit de ridicat al acestora.
Elementul definitoriu al criminalitatii il reprezinta omorul, definit la art. 174 din
Codul penal ca "uciderea unei persoane", cu variantele sale: omorul calificat (art.175), omorul
deosebit de grav (art.176), pruncuciderea (art.177) si uciderea din culpa (art. 178).
Analizand perioada de tranzitie, in special intensificarea diferitelor forme de violenta, Sorin
Radulescu (Radulescu, 1998, 124), afirma ca aceasta nu este altceva decat reflectarea unui
climat social, care in Romania de astazi, poate fi descris" cel mai bine prin notiunea de
anomie.

2. Violenta familiala ca tip de violenta sociala

2.1. Familia - celula de baza a societatii

De-a lungul existentei umane, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi si mai stabile
forme de comunitate umana, cea carI asigura perpetuarea speciei, evolutia si continuitatea
vietii sociale. in sens sociologic familia, caracteristica specifica a speciei umane, este formata
din doua persoane unite prin casatorie. Familia constituie o realitate sociala distincta.
Caracteristicile specifice ale familiei provin din numeroasele functii ale acesteia: fiziologice,
psihologice, morale, educationale, economice, emotionale. Se poate adauga rolul juridic, care
nu este intotdeauna legat de celelalte functii Totusi, complexitatea vietii de familie depaseste
toate aceste aspecte, atingand diferite nivele de dezvoltare a societatii. Daca rolul moral este
de asemenea, indeplinit (dragoste, afectiune, intelegere si respect reciproc), avem de-a face cu
o familie puternica, legata emotional, ceea ce se traduce prin satisfacerea reciproca a nevoilor
si aspiratiilor celor doi parteneri, prin implinirea ca indivizi, ca familie in societate. Aceasta
familie va genera un c1imat favorabil in care copiii pot creste si pot fi educati.
Familia indeplineste functii importante in societate:
- ingrijirile biologice si de sanatate;
- satisfacerea nevoilor emotionale;
- un scop comun al familiei;
- control social asupra comportamentului membrilor familiei ( In special asupra copiilor);
- instruire pedagogica si morala a copiilor;
- continuitate culturala prin transmiterea mostenirii culturale;
- instruirea economica.
Din aceste motive, familia este o forma speciala a comunitatii umane, legata in permanenta de
realitatea sociala, care nu poate fi separata de numeroasele fenomene si procese care
caracterizeaza societatea la un moment dat.
La nivel social, structura familiei traditionale in care parintii si bunicii nostri aveau locuri bine
definite, a intrat in criza. Structura familiei se baza pe rolul afectiv al mamei. Participarea
femeii la viata profesionalI a generat multe schimbari sociale in cadrul familiei, cum ar fi,
planificarea familiala si posibilitatea femeii de a avea si alte activitati in afara maternitatii. In
consecinta, tatii au inceput sa-si integreze si ei componenta afectiva in rolul lor familial, ceea
ce n-a fost intotdeauna usor pentru acestia.
In prezent, relatiile cuplului trec prin transformari care le influenteaza echilibrul. Astfel,
fiecare are un rol dublu: acela de a fi simultan suport afectiv si economic al familiei. De aici
inainte, structura emotionala a culturii moderne se sprijina pe relatii democratice si
interpersonale. Nu mai este vorba de fuziunea a doi indivizi, ci de unirea constienta a doua
persoane independente, care decid sa aiba o relatie bazata pe cooperare si intelegere.
Autoritatea absoluta a tatalui slabeste. In ciuda acestei schimbari, mentalitatea nu s-a
schimbat. Totusi, adevarata imbunatatire a societatii si a fiecarui individ nu se poate face
decat plecand de la o schimbare de valori in interiorul fiecarei fiinte.
Felul in care familia isi indeplineste rolul specific intr-o societate data este influentat si de o
succesiune de factori sociali, de exemplu, un sistem totalitar sau democratici nivelul de
dezvoltare economic, nivelu1 general de cultura si de educatie, legislatia si politicile sociale,
etc. Exista totusi si factorii interni cum ar fi statutul juridic al familiei, marimea ei, controlul
in familie, personalitatea membrilor ei, etc. Intemeierea unei familii trebuie sa fie un act
constient, un act pregatit cu mult timp inainte in cadrul familiei. Printre functiile familiei, cea
mai importanta este comportamentul de reproducere. Atunci cand apare un copil In fam1lie,
datoriile morale, materiale si sociale ale parintilor se schimba.
Familia este locul in care evolueaza individul, unde isi construieste o mare parte a relatiilor, si
care il determina, in prima instanta, ca fiinta sociala. Fiinta umana isi petrece o mare parte din
viata in familie. In consecinta, aici invata sa stabileasca numeroase relatii cu ceilalti: "eu" se
transforma in "eu - tu" si in "noi".
Oricare ar fi organizarea familiala si identitatea ei etnica, religioasa ori politica, ea prezinta o
organizare dinamica, ce ii este proprie si prin care se manifesta o retea de interdictii ce ii
asigura o mobilitate continua. Datorita acestei mobilitati, familia este capabila de a se
transforma si de a se adapta diferitelor circumstante, ceea ce ii permite sa evolueze. Din acest
motiv, familia este considerata prima si cea mai importanta "nisa" socializanta a individului,
datorita coabitarii permanente si dinamicii inter-relationale a membrilor sai. "Familia este
prima unitate cu care copii au continuu contact si primul context In care se dezvolta pattern-
urile socializarii. Ea este o lume cu care nimic nu se poate compara si astfel cel mai important
agent al socializarii" (Elkin si Handel, 1984, 124, apud Mitrea, 1991, 149).
In familie se realizeaza socializarea de baza sau primara. Copilul invata ca indivizii au
dorinte, interese si obiceiuri de care celalalt trebuie sa tina seama, invata ca trebuie sa imparta
resursele limitate, (hrana, locuinte, obiecte, afectiune), invata cum asteapta societatea ca el sa
se poarte, invata cum sa actioneze pentru a-si satisface un scop, o dorinta.
Socializarea realizata in cadrul familiei este esentiala pentru integrarea sociala a copiilor.
Esecurile socializarii in familie au consecinte negative la nivelul comunitatilor si al societatii.
In mod normal, socializarea in familie este convergenta cu normele si valorile promovate de
ta nivel societal. Exista insa si situatii in care socializarea in familie se face in discordanta cu
normele si valorile sociale generale. "Copiii socializati in acest mod vor fi neintegrati si in
conflict permanent cu societatea.
Comparativ cu familiile din societatile traditionale, functia socializatoare a familiei a inceput
sa fie tot mai preluata de alte institutii sociale (scoala, institutii culturale, mijloace de
comunicare in masa). Cu toate aceste transferuri de competente socializatoare, familia
continua sa ramana una din principalele institutii de socializare. Avantajul socializarii in
familie este ca ea se realizeaza intr-un climat de afectivitate care faciliteaza transmiterea si
insusirea valorilor si normelor sociale.
In mod normal, familia trebuie sa indeplineasca toate functiile care ii sunt proprii. Disfunctiile
din cadrul familiei au consecinte asupra sotilor, asupra copiilor, asupra relatiilor familiei cu
exteriorul. Disfunctiile din cadrul familiei devin evidente in conditiile separarii partenerilor,
abandonului familial, violentei domestice sau in conditiile delicventei juvenile.
Violenta in familie, de natura fizica, psihologica sau sociala, este una din cele mai serioase
probleme cu care se confrunta societatile moderne. Calitatea vietii multor copii poate fi
inteleasa prin abuzul la care sunt supusi in mediul familial, uneori chiar de la nastere. De
asemenea, nu exista indoieli ca multi adulti sunt serios afectati de propria lor nefericire, de
relatiile sociale ca rezultat al relelor tratamente la care au fost supusi in propria lor copilarie.
Fara indoiala, ca familia, ca institutie de baza (primara) a societatii, reprezinta
"o conditie sine-qua-non a implinirii personalitatii si a realizarii profesionale" (Jinga si
Negret, 1999, 127). Dar pe langa aceste calitati, familia poate reprezenta si un grup in care au
loc tensiuni si conflicte, care nu vor trece fara urmari in viata copilului.

2.2. Familia - mediu conflictual

„Fara indoiala ca familia, primul mediu de viata al copilului exercita o influenta considerabila
asupra dezvoltarii acestuia. Istoria fiecarei familii, cu problemele ei specifice care-i confera o
nota proprie in raport cu toate celelalte, contribuie in mod hotarator la conturarea profilului
personalitatii copilului, acest „candidat la umanitate”, cum admirabil il defineste Pieron”.
(Stela Iancu, 2000, 23).
Din aceasta perspectiva, violenta intrafamiliala este denuntata ca fiind un efect al propagarii si
mentinerii ideologiei patriarhale, conform careia cel care detine puterea, are drept absolut
asupra celorlalti, drept impus si mentinut prin violenta. Conform afirmatiei facute de Gelles si
Straus (1980, apud, Popescu si Munteanu, 2000, 38) este mult mai probabil ca o persoana sa
fie lovita sau ucisa in propria familie, de un alt membru al familiei, decat oriunde altundeva,
de oricine altcineva.
Violenta familiala este un concept relativ nou in sociologie, aparut in anii 70.
Ea a intrat in atentia strategiilor de protectie sociala cand miscarea feminista a propus un nou
model de abordare teoretica. Familia a fost astfel redefinita ca fiind acel loc in care
convietuiesc "oameni care au activitati diferite si interese diferite, si care in acest proces intra
adesea in conflict" (Hartmann, 1981 apud Popescu si Muntean, 2000, 37). In definirea
violentei intra-familiale trebuie luate in considerare doua dimensiuni de analiza: relatiile
interumane pe care ne centram si natura violentei in discutie. Din perspectiva relatiilor
interumane pe care ne centram, Buzawa (1990, apud Popescu, 1998, 56) defineste violenta
intrafamiliaia Ia nivelul relatiilor dintre adultii heterosexuali, care coabiteaza, sau care au
coabitat in trecut, Intr-o relatie de tip conjugal. Desi la nivelul relatiilor de cuplu putem vorbi
atat despre violenta indreptata impotriva femeilor, cat si despre violenta indreptata impotriva
barbatilor, statisticile arata ca aria de manifestare a violentei impotriva barbatului este
numeric mai restransa. In urma cercetarilor efectuate s-a ajuns la concluzia ca la nivelul
relatiei de cuplu, victimele violentei domestice sunt, in proportie de 95%, femei. Acest fapt se
datoreaza in parte socializarii barbatului spre violenta si in parte normelor socio-culturale
impregnate de concepte patriahale privind distributia rolurilor si puterii in familie.
In afara de violenta la nivelul relatiei de cuplu, dintre sot si sotie, violenta domestica mai
poate produce si alte comportamente agresive, cum sunt:
- abuzul copilului In familie;
- violenta intre frati;
- abuzul si violenta asupra parintilor sau membrilor varstnici ai familiei.
In ceea ce priveste natura violentei in literatura de specialitate se face distinctie intre violenta
si abuz. Oponentii criminalizarii violentei intrafamiliale tind sa foloseasca termenul de abuz al
sotului/sotiei pentru a minimaliza si restrange incidentul violent la nivelul relatiilor familiale.
In acelasi timp, definitiile folosite in textele de lege tind sa foloseasca termenul de violenta
intrafamiliala pentru a putea inscrie acest tip de comportament in randul compartimentelor cu
raspundere penala.
Din perspectiva naturii violentei, M. Pagelow (1984, 21, apud Popescu,1998, 58) realizeaza o
definitie mult mai cuprinzatoare a violentei intrafamiliale.
"Violenta intrafamiliala se refera Ia orice act comis sau omis de catre membrii familiei si
orice consecinte ale acestor actiuni sau inactiuni, prin care alti membrii ai familiei sunt
deprivati de drepturi si libertati egale si/sau care impieteaza asupra dezvoltarii lor optime si
asupra exercitarii libertatii la alegere".
Violenta intrafamiliala face parte si din preocuparile institutiilor de sanatate. Astfel,
perspectiva clinica asupra violentei domestice, este : "violenta domestica este o amenintare
sau provocare petrecuta in prezent sau in trecut, a unei raniri fizice in cadrul relatiei dintre
partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu".
(Popescu si Muntean, 2000, 38).
Abordarea eficienta si profesionala a violentei intrafamiliale necesita mai departe definirea
conceptelor prezentate in contextul specificului socio-cultural al spatiului romanesc. Astfel,
Codul Penal Roman (1997, 95-100) cuprinde notiunea de violenta domestica, referindu-se Ia
cazurile de violenta in general, clasificate in rubrica "Infractiuni contra persoanei" sau
"Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii". In aceasta categorie se includ mai
multe forme de violenta domestica printre care unele deosebit de grave:
- omorul calificat (art.175), pedepsit cu inchisoarea de la 15 Ia 20 de ani si interzicerea unor
drepturi. Aceasta infractiune se refera printre altele, la relatiile de rudenie dintre autor si
victima (de exemplu: uciderea sotiei de catre sot sau invers a sotului de catre sotie).
- omorul deosebit de grav (art.176) pedepsit cu inchisoare de la 15 la 20 de ani si interzicerea
unor drepturi;
- pruncuciderea (art. 177), pedepsita cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.
- lovirea sau alte acte de violenta, cauzatoare de suferinte fizice (art.180).
Aceasta infractiune se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda, iar daca
ea a determinat o vatamare care necesita ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile, se
pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
- vatamarea corporala (art.181). O asemenea infractiune se refera la acte de violenta care
prejudiciaza sanatatea victimei si care solicita, pentru vindecare, ingrijiri medicale de cel mult
60 de zile. Se pedepseste cu inchisoarea de la 6 Iuni la 3 ani.
- vatamarea corporala grava (art.182) se refera la actele de prejudiciere a sanatatii victimei
(infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutire, avort, etc.) si care necesita, pentru
vindecare, ingrijiri medicale de peste 60 de zile. Se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
- lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte (art.183), adica acele acte de violenta care au
avut ca urmare, dar fara intentie, moartea victimei. O asemenea infractiune se sanctioneaza cu
inchisoare de la 3 la 1 0 ani.
- vatamare corporala din culpa (art.184), referitoare la toate acele acte de violenta care au
produs, din vina agresorului, vatamari ale integritatii corporale si ale sanatatii victimei, in asa
fel incat aceasta solicita ingrijiri medicale de peste 10 zile. Pedepsele se acorda diferentiat in
functie de numarul de zile necesar pentru ingrijirea medicala a victimei.
Violenta domestica include ansamblul actelor abuzive sau de natura fizica, sexuala sau
psihologica intervenite in mediul familial. In ceea ce priveste violenta fizica, am enumerat
mai sus comportamentele si actele agresive pe care codul penal roman le incrimineaza. La
nivelul anului 1995, situatia actelor violente care s-au petrecut in interiorul familiei in
Romania, era urmatoarea: 60 de infractiuni de omor in care barbatii si-au ucis propriile sotii;
25 de infractiuni de omucidere in care femeile si-au ucis proprii soti (Radulescu si Banciu,
1997, 46). In primele luni ale anului 1996 au fost comise in cadrul familiilor romanesti, 192
de infractiuni deosebit de grave, printre care 115 omoruri, 41 tentative de omor, 12 vatamari
corporale si 24 lovituri cauzatoare de moarte (Radulescu si Banciu, 1997 , 46), Cifrele se
mentin ridicate si in 1997: 19 tentative de omor, 13 lovituri cauzatoare de moarte, 66 de
omoruri, 341 de vatamari corporale (Popescu si Muntean, 2000, 37). Anul 1998 nu aduce
schimbari majore: 203 vatamari corporale, 42 tentative de omor, 21 lovituri cauzatoare de
moarte, 56 omoruri (Popescu si Muntean, 2000, 37).
La nivelul anului 1999, In Romania 32% din totalul infractiunilor au fost comise in mediul
familial (Abraham, 2000, 327). Astfel, au fost inregistrate: 27 de omoruri, 58 de tentative de
omor, 26 de lovituri cauzatoare de moarte, 15 vatamari corporale grave, 19 pruncucideri, 14
rele tratamente aplicate minorilor, 38 incesturi (Abraham, 2000, 327-328). In ceea ce priveste
participarea la savarsirea infractiunilor intrafamiliale, configuratia lor este urmatoarea
(Abraham, 2000, 328):
Publicatia americana "The New York Times" (17.01.1991, apud Catoiu, 1997, 55)., din SUA,
arata ca in, 1973, dintr-un total de 2,5 milioane de agresiuni cu victime femei, 25% au fost
comise de parteneri. In 1990, s-au raportat, tot in SUA, 4000 de cazuri de femei ucise de
partenerii lor, reprezentand aproape 30% din totalul de crime contra femeilor ("New York
Times", 17.04.1992, apud Catoiu, 1997, 55). Un studiu efectuat in SUA, arata ca peste 1,5
milioane de femei, anual, necesita tratament medical datorita traumelor suferite, in urma unor
episoade de violenta domestica.
Toate aceste cifre sunt relative, incomplete si imprecise deoarece multe dintre victime nu fac
plangere din diferite motive: isi mai iubesc inca sotul, din motive materiale, se invinovatesc
pe ele insele pentru aceste evenimente, spera sa nu se mai repete, se simt rusinate de reactia pe
care o pot produce celor din jur. Violenta intrafamiliala constituie un secret de grup, bine
ascuns din cauza solidaritatii in pastrarea unei imagini morale a institutiei familiale. Numai
violentele foarte grave ajung sa fie cunoscute. Atitudinea societatii cu privire Ia actele de
violenta difera, atat din punct de vedere legislativ, cat si al opiniei pub1ice In functie de
anumiti factori socio-culturali. De exemplu, legislatia romaneasca, cu exceptia omorului
calificat, nu se ocupa in mod special, de cazurile de violenta domestica si nu sunt prevazute
sanctiuni speciale sau agravante pentru acele cazuri in care sotul isi maltrateaza sotia sau o
supune unor agresiuni care ii prejudiciaza sanatatea sau integritatea corporala. De obicei,
atunci cand este solicitata interventia politiei de catre sotie, po1itistii care sunt barbati si au in
marea lor parte o mentalitate patriarhala, considera ca victimele si nu agresorii sunt vinovate
pentru ca au fost maltratate, reprosandu-li-se ca au avut "ceea ce merita". O asemenea
mentalitate este impartasita si de opinia publica, de rude sau de vecini, care in conformitate cu
vechiul proverb romanesc, considera ca „bataia este rupta din rai” (Radulescu si Banciu, 1997
, 46).
Printre formele violentei psihologice se numara urmatoarele (Ciuperca,2000,248):
- agresiunea emotionala: umilirea in fata familiei, a rudelor, a prietenilor si chiar a strainilor,
punerea victimei in situatii dificile;
- agresiunea prin intermediul copiilor: Indepartarea copiilor de unul dintre parinti, limitarea
accesului si intalnirilor cu acestia, amenintari legate de copii;
- agresiunea prin control: interzicerea intalnirilor cu prietenii, impiedicarea crearii de noi
prieteni, verificarea agendei, a programului zilnic, a corespondentei sau a jurnalului intim;
- agresiunea prin intimidare: observatii cu privire la orice activitati, distrugerea anumitor
lucruri indragite de victima, amenintari;
- agresiunea prin status social: amenintari legate de sex, rasa, clasa sociala, varsta, ocupatie,
sanatate, deficiente fizice sau psihice;
- agresiunea financiara: limitarea dorintei de a munci si de a capata o independenta financiara,
neconsultarea in problemele financiare ale familiei;
- agresiunea prin invinovatirea si denigrarea victimei: nerecunoasterea actului de violenta prin
invinovatirea victimei.
Relatiile violente sunt progresive si au la baza lipsa de comunicare si intelegere reciproca, dar
si traume din copilarie, multi agresori fiind martori la scene violente dintre diversii membrii ai
familiei lor.
Violenta sexuala in interiorul familiei se poate manifesta in doua directii: violul marital si
formele de violenta sexuala dintre parinti si copii.
In ceea ce priveste violu1 marital, aceasta este extrem de greu de probat, deoarece, pe de o
parte, aceasta infractiune se consuma intr-un spatiu intim si privat, unde nu exista martori, iar
pe de alta parte, sotul se poate prevala de reglementarile juridice cuprinse in Codul familiei,
care stabilesc obligatia exercitarii drepturilor conjugale. In plus, declaratia sotului despre
consimtamantul anterior acordat de sotie,
inaintea producerii agresarii, inlatura, de fapt, acuzatia de viol. Cu alte cuvinte, cea mai mare
parte a reglementarilor juridice din Romania cu privire la cazurile de viol, discrimineaza
femeia.
In ceea ce priveste incestul, ca abuz sexual asupra copilului, ma voi ocupa de el mai pe larg
intr-un capitol viitor.
In concluzie, conf1ictul conjugal poate fi definit ca "o patologie de cuplu, determinata de
problematica legaturii complexe conjugale, in conditii1e societatii contemporane" (Paunescu,
1994, 91).
Pornind de la definitia data de Catalin Zamfir problemei sociale si de la cele doua nivele
(manifest si latent) ale unei probleme sociale, surprinse de Merton, Marciana Popescu (1998,
55) concluzioneaza ca violenta intrafamiliala poate fi considerata o "problema sociala latenta
in Romania, miscarile internationale actuale intervenind acut in stimularea redefinirii sale ca o
problema manifesta",

CAP1TOLUL II

ABUZUL SI MALTRATAREA COPILULUI CA FORME

AGRAVANTE ALEVIOLENTEI FAMILIALE

1. Definirea fenomenului

Abuzul reprezinta o problema sociala ce trebuie definita adecvat, care necesita interventie
sociala si institutii de asistenta sociala si de sanatate specializate, cadru juridic corespunzator
pentru protectie.
Inca din 1960, cand a fost pentru prima oara identificat ca o problema sociala "moderna", s-a
scris foarte mult despre abuzul asupra copiilor. In Anglia, Societatea Nationala pentru
Prevenirea Cruzimilor asupra copiilor a produs inca de la sfarsitul anilor 60 multa literatura pe
baza statisticilor de incidenta din registrele cazurilor de risc si metode de lucru cu familiile
care au savarsit abuzuri asupra copiilor.
Termenul de "abuz asupra copilului" a fost folosit pentru prima oara de Kempe, in 1962,
pentru a descrie "copilul batut".
Conceptul a fost extins in mod constant. In anii care au urmat, a ajuns sa fie folosit pentru
toate formele de rele tratamente, nu doar pentru abuzul fizic, dar si pentru formele de neglijare
si abuz emotional si sexual.
Intre anii 1965 si 1985, literatura care analiza abuzurile asupra copilului s-a dezvoltat enorm,
mai intai in America si apoi si in Anglia. Schimbarea denumirilor de la copilul batut la raniri
neaccidentale, pana Ia abuzurile actuale asupra copiilor, sugereaza ca descoperirile de maine
vor face ca definitiile de astazi sa fie necorespunzatoare. De exemplu, conceptul de abuz
sexual a fost putin mentionat pana tarziu, in anii 70, dar acum constituie o preocupare majora.
Problema abuzului asupra copilului este acum de interes international. In 1976, s-a fondat
Societatea Internationala pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor si a Neglijarii acestora,
urmata in 1978 de Asociatia Britanica pentru Studiul si Prevenirea Neglijarii si Abuzului
asupra Copiilor. Conferintele internationale atrag acum sute de auditori si aproape tot atatea
studii si documente legate de acest fenomen.
A. W. Franklin, unul din initiatorii acestei preocupari, afirma in 1983 (apud Cooper si Ball,
1993, 1 0): "In ultimul deceniu, am vazut problema copiilor maltratati fizic, deschisa sa
includa si maltratarile emotionale, neglijentele, abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea
sexuala sau prostitutia, pornografia, copiii siliti sa munceasca si manipularea institutionalizata
a copiilor". Tot el sugereaza ca cei care lucreaza in acest domeniu ar trebui sa conlucreze cu
organisme internationale, cum ar fi Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia
Internationala a Sanatatii, UNICEF,
Liga Impotriva Sclaviei. Multi autori interesati de aceasta problema si-au pus intrebarea: de ce
opinia publica nu s-a preocupat inainte de abuzul asupra copiilor. David Gil a incercat sa dea
un raspuns acestei intrebari. Ca prim motiv a identificat dificultatea definirii abuzului asupra
copiilor, atragand atentia ca este foarte greu sa se faca deosebirea intre comportamentul
intentionat sau neintentionat al parintilor. In ce1e mai multe cazuri, parintii sunt cei care
depun marturie, copilul nefiind intrebat. Mentalitatea traditionala in ceea ce priveste drepturile
parintilor asupra copiilor a constituit un al doilea motiv al intarzierii preocuparii pentru abuzul
asupra copilului. Bataia este unul din aceste drepturi. Cultura traditionala aproba pedeapsa
corporala si apara dreptul parintilor de a-si creste copiii asa cum cred ei de cuviinta. Aceasta
conceptie a inceput sa se schimbe putin cate putin o data cu intrarea in vigoare a drepturilor
copiilor promovate de Societatea pentru prevenirea Cruzimilor asupra Copiilor.
In Romania postdecembrista pasii care s-au facut in aceasta directie au fost generati mai mult
de organismele internationale, decat din proprie initiativa, si de asemenea, mai mult pe plan
teoretic, legislativ decat practic. Se pastreaza la noi, in special la nivelul mentalitatilor
oamenilor, ideea unei neinterventii a organismelor statale in problemele familiale si conceptia
de sorginte comunista, cum ca o familie isi poate rezolva singura problemele.
Pentru Romania, problema abuzului asupra copilului este noua ca preocupare globala.
Principalele trasaturi specifice ale contextului in care se produce abuzul si neglijarea copilului
in Romania sunt (Fundatia "Salvati Copiii", 2000, 13):
- Mentalitatea educativa punitiva, lipsita de empatie pentru copil, pentru nevoile si aspiratiile
lui: "trebuie sa fii sever cu copilul"; "copilul trebuie obisnuit cu greutatile vietii"; "trebuie
pedepsit orice interes al copilului pentru lucruri interzise"; "bataia este rupta d1n rai"; "copilul
trebuie sa asculte" etc. in acest context, putem avansa ideea ca abuzul si neglijarea copilu1ui
au ,o oarecare traditie in Romania.
- Existenta tabu-urilor, falsa pudoare care explica indiferenta, non-interventia comunitatii in
cazuri de abuz notorii:
- Consecintele politicii demografice represive a regimului Ceausescu, ce a generat un numar
mare de copii nedoriti, un numar mare d:e parinti incapabili sa faca fata responsabilitatilor
parentale si a consolidat fenomenul de institutionalizare a copilului, ca pattern predilect de
raspuns Ia situatii de criza in aceasta privinta.
- Costurile sociale ale tranzitiei care se traduc prin dificultati economice pentru familii -
saracie, somaj, criza de locuinte, inf1atie, scaderea consumului. Aceste fenomene sunt
resimtite, indeosebi, de familiile cu mai mult de doi copii, ceea ce determina ca principalul
grup de risc in ceea ce priveste nivelul de trai sa fie, in Romania de azi, copiii.
- Tranzitia se traduce nu numai in dificultati economice ci si in fenomene patologice asociate
stresului social pe care il genereaza: scaderea controlului social, cresterea anomiei, a
criminalitatii, a violentei (in familie, in scoli, in spatiul public). Datorita pozitiei lor de
inferioritate, copii devin, deseori, victime ale acestei patologii sociale.
- Inexistenta unui sistem eficient de protectie a copilului -; serviciile medicale, educationale,
sociale, juridice actioneaza limitat si dispun de resurse reduse (materiale, financiare,
organizatorice, umane, etc.). La aceste deficiente se adauga si mentalitatii inadecvate ale celor
ce lucreaza In acest domeniu. Activitatea de preventie este ca si inexistenta.
Asistenta sociala pentru familie si copil se reduce la forme pasive, monetariste, care nu fac
decat sa redistribuie saracia. Beneficiarii nu sunt incurajati sau sprijiniti, prin politici active,
sa aiba o atitudine responsabila, sa devina capabile sa se auto-intretina, sa gaseasca solutii
problemelor lor si sa nu astepte o suma de bani din ce in ce mai mica, in realitate din partea
statului.
Problematica abuzului este slab, vag si incomplet mentionata in legislatia interna. Chiar daca
s-au facut anumiti pasi in aceasta directie, masurile luate nu se pot aplica in totalitate, fie din
cauza lipsei de resurse materiale si umane, fie din cauza lipsei de interes a practicienilor
implicati. In special, nu a fost elaborat sistemul legislativ intern care sa intareasca si sa
sprijine aplicarea legislatiei internationale in domeniu, la care Romania a aderat.
In definirea notiunii de abuz trebuie tinut cont de situatia copiilor din fiecare tara, de modelul
sociocultural, de indicatorii de sanatate ai populatiei infantile, etc.
Indiferent de faptul ca exista o gama larga de definiti! ale abuzului toate au doua elemente
comune (Zamfir, 1993, 120): sanatatea fizica sau psihica a copilului este afectata; vatamarea
este facuta in mod intentionat.
Pentru ca sa se considere abuz, este necesara prezenta acestor doua elemente; o vatamare
foarte mica a copilului cu o responsabilitate totala si asumata din partea familiei nu constituie
abuz. Si la fel, situatia in care se produce o vatamare semnificativa a copilului, iar parintii nu
pot fi considerati responsabili, nu constituie abuz.
Abuzul este o manifestare a violentei impotriva copilului, profitandu-se de diferenta de forta
(fizica, psihica, economica) dintre adulti si copii, "Orice act prin care se produc vatamari
corporale si expuneri la situatii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de catre copil
constituie abuz (Fundatia "Salvati Copiii", 2000, 6).
Desi in Dictionarul Explicativ al limbii romane se face distinctie intre "abuz" ("intrebuintarea
fara masura a unui lucru") si "maltratarea" ("a trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri
fizice sau morale; a chinui; a brutaliza").) In literatura referitoare la protectia copilului cei doi
termeni sunt sinonimi.
Dintr-o perspectiva medicala maltratarea este definita ca "orice forma voluntara de actiune
sau de omitere a unei actiuni care este In detrimentul copilului si are loc profitand de
incapacitatea copilului de a se apara, de a discerne intre ceea ce este bine sau rau, de a cauta
ajutor si de a se autoservi" (Popescu si Radut, 1998).
Se desemneaza in mod curent ca fiind copil maltratat, copilul care este supus la acte de
brutalitate mai mult sau mar putin grave, fie la lipsa de ingrijire, care duce la leziuni fizice sau
la tulburari ale dezvoltarii. Reiese ca maltratarea este orice forma voluntara de actiune sau de
omitere a unei actiuni, cu consecinte nocive pentru copil, profitand de pe urma diferentei de
putere dintre agresor si victima.
Abuzul poate fi regasit oriunde si oricand in istoria si in prezentul societatii omenesti.
Formele de rele tratamente cuprind toate aspectele personalitati1: cel fizic, cel psihic
(emotional), cel moral si cel sexual.
In literatura de specialitate exista o diferentiere uzuala intre patru tipuri de ma1tratare: abuzul
fizic, abuzul emotional, abuzul sexual, copii neglijati (Killen, 1998,
26).

Abuzul fizic implica folosirea fortei fizice asupra copilulu1 si supunerea la munci dificile care
depasesc posibilitatile acestuia avand ca rezultat vatamarea integritatii sale corporale. El
presupune pedepse ca: asezarea in genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, ranirea, otravirea,
intoxicarea sau arderi produse in mod intentionat, exploatarea muncii copilului (abuz
economic).

Abuzul emotional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului fata de copil, cu

efecte negative asupra personalitatii in formare a copilului. Respingerea, izolarea fortata,
terorizarea, ignorarea, coruperea, exploatarea copilului reprezinta forme ale acestui tip de
abuz.
Abuzul sexual consta in expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice, seductie
(avansuri, mangaieri si promisiuni) sau implicarea sa in acte sexuale genitale, orale sau anale.

Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i
asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica si psihica, precum si limitarea
accesului la educatie. Neglijarea pune in pericol dezvoltarea normala a copilului - dezvoltarea
bio-psiho-socio-culturala. Cele mai grave forme de neglijare sunt: neglijarea hranirii
copilului, neglijarea imbracamintei lui, neglijarea curateniei si a sigurantei locuintei,
neglijarea supravegherii copilului, neglijarea ingrijirii sanatatii lui, neglijarea educatiei
scolare, neglijarea nevoilor sale afective si de comunicare, abandonul copilului.
Aceste categorii nu se exclud una pe alta; clasificarea facuta este una artificiala deoarece, in
realitate, exista o impletire a diferitelor forme de abuz. Este greu de crezut ca abuzul fizic nu
are si consecinte psihice sau ca abuzul sexual nu este insotit de efecte fizice sau psihice asupra
copilului abuzat. Abuzul economic poate deveni fizic (daca munca depaseste capacitatea
fizica a copilului), psihic (mai ales daca munca este umilitoare), sau sexual (prostitutia,
pornografia).
Abuzul asupra copilului genereaza traume majore din punct de vedere fizic, psihic, emotional
si social. Tensiunile intrafamiliale si lipsa atasamentului intre membrii familiei vor determina
aparitia unor sentimente ambivalente, atat fata de familie, cat si fata de persoanele straine.
Toate acestea conduc la izolare, agresivitatea, pierderea notiunii de sprijin din partea familiei
si a increderii in capacitatea acesteia de a-l proteja, apatia, neintegrarea sociala si compensare
prin violenta, delicventa si relationare facila cu persoane dubioase, abandon scolar si chiar
parasirea domiciliului cu neintegrare sociala si profesionala.
Abuzul impotriva copiilor este privit in general ca un fenomen legat de mediul familial, de
persoanele din familia nucleara sau mai larga menita sa ingrijeasca minorii, sau de inlocuitorii
acestora. Mai adecvat ar fi insa, asa cum considera Pecora (1992, apud Roth-Szamoskozi,
1999, 62-64) conceptualizarea abuzu1ui comis impotriva copilului la trei nivele: societal,
institutional si familial.

Abuzul societal reprezinta totalitatea actiunilor, atitudinilor si valorilor societatii care

impiedica buna dezvoltare a copilului. Unele (daca nu majoritatea), societati sunt abuzive cu
copiii. Ele nu constituie medii prielnice de dezvoltare a copiilor: fie datorita conditiilor
economice ce nu pot asigura un nivel de trai corespunzator; fie datorita insuficientei
dezvoltari a serviciilor sociale pentru copii; fie datorita unor conditii de razboi sau violentei
sociale; fie datorita unor reglementari sau mentalitati discriminatorii in raport cu unele
categorii de copii; fie datorita tolerarii diferitelor forme de abuz impotriva copiilor.