TANASA LIVIA 34

Demersul topologic de proiectare

- Aldo Rossi - Bloc de locuinte Gallaratese - Milano

Ansamblul Gallaratese din Milano reprezinta un ansamblu urban de locuire in

comunitate, conceput de catre Carlo Aymonino impreuna cu Aldo Rossi, interventia acestuia din
urma fiind ultimul dintre imobilele construite. Acesta reprezinta unul dintre cele mai veritabile
exemple, chiar un manifesto al Neo-Rationalismului.

-incinta / spatiu claustrat-

Ansamblul din Milano desi are ca unic scop locuirea si viata sociala, conturarea unei
comunitati,totusi se distanteaza de figura umana prin tectonicitatea si masivitatea, prin
brutalismul constructiilor lui Aymonino, ce pot fi asemanate cu radicalitatea Centrului din
Chandigarh a lui Le Corbusier, fapt atenuat in teorie de interventia lui Aldo Rossi, care e mult
mai centrata si concentrata pe fiinta umana, mai apropiata de cerintele indivividului. Insa
idealismul din conceperea fiecarei constructii le distanteaza din ce in ce mai tare de om si de
locuirea complexa a acestuia.
Acest idealism isi are radacina in viziunea arhitectului, constructiile lui Rossi sunt de sine
statatoare, despinse parca de context, aduse dintr-o lume a ideologiilor, dintr-o imagine a unui
oras ideal si plasate la nevoie. Sunt o serie de fragmente ale unei viziuni asupra lumii, ale unei
teorii arhitecturale si urbanistice, ele comunicand numai cu ele insusi si cu contextul lor ideal,
astfel negandu-si existenta ca reprezentare fizica.

Proiectul de la Gallaratese este un exemplu perfect pentru a evidentia cele doua teorii
de proiectare ale lui Aldo Rossi: cea ce priveste notiunea de tipologie si cea ce face referire la
relatiile analogice.
Putem observa in blocul de locuinte de la Milano o multitudinea de elemente particulare,
repetitive. Avem parte de o Arhitectura de reprezentare ce se constituie pin repetitia, pin
repetarea aceleasi imagini derulate la nesfarsit, creind astfel un puternic impact asupra
privitorului. Se foloseste tipul, modulul, un element static si unitar, un element ce in acest fel nu
se remarca, totusi plast de mai multe ori pe baza unor reguli stricte, duce la creare efectului
dorit. Aldo Rossi creeaza o arhitectura monotona a fatadelor, un lucru cautat, prin golurile
repetitive de acleasi dimensiuni dispuse la distante egale ce se potrivesc perfect cu cele de la
porticul inferior. Totul se ordoneaza la un fapt superior, aceasta regula urmata obsesiv, intarind
ideea unei fatade cat mai constante. In acest caz, arhitectura sa , fatadele constructiei sunt doar
corina, simpla, monotona, ce nu atrage atentia, asupra vietii complexe a individului, ce se
desfasoara dupa aceasta.
Dupa cum am afirmat si mai sus arhitectura lui Aldo Rossi incerca sa fie cat mai centrata
pe individ, pe fiinta umana, astfel se pune pret pe viata acetuia, pe felul complex in care se
traieste, constructia punand la dispozitie o serie de spatii ce tanjesc dupa locuire, cel mai bun
exemplu fiind cel al porticului.
In ceea ce priveste demersul tipologic de proiectare prin repetitie, mai putem inalni si
aceste fragmente ale memoriei unei imagini relevante. Vorbim despre o arhitectura a memoriei,
a arhietipurilor, a imaginilor intiparite in memorie, utilizata la momentul oportun.
“Astfel de obiecte sunt situate intre inventar si memorie”

In ceea ce oriveste relatia analogica, un factor important al demersului de proiectare a

arhitectului, ea face referire la intelegerea contextului, la incercarea de a adapta fiecare element
la cazul particular dat. Locuirea in comunitate se bazeaza pe idea de vecinatate, de vecinatate
imediata, aceasta fiind perceputa diferit, nu ca un compromis, ci ca nevoie si dorinta de
apartenenta. Astfel apare tipologia coridorului, deja un laitmotiv a lui Aldo Rossi, uneori chiar
fundamentul rationamentului proiectului. In acest caz face legatura cu arhitectura locuirii
Milanese, nu doar un simplu element constructiv, arhitectural ci un stil de viata. Idea coridorului,
duce la acea forfota zilnica,
a parcursurilor cotidiene, a relatiilor dintre vecini si cumva prin toate acestea la intimitatea
domestica dorita de fiecare individ.

In concluzie, demersul de proiectare a lui Aldo Rossi se bazeaza pe o arhitectura a

tipurilor, a memoriei, a intelegerii pre-existentului pentru ai conferi acestuia o noua semnificatie
si totodata o arhitectura a analogiilor , a conexiunilor si paralelelor, constructiile acestuia fiind
undele pline de sens si indicii, fragmente ale viziunii sale idealiste.

modulul un laitmotiv al arhitecturii lui

Rossi , utilizarea aceluias element, luand
alte forme la scari diferite si prin alaturarea
cu el insusi