Batalia celor 3 imparati

La 1804, Napoleon este proclamat împărat. Era după o perioadă de cinci ani în care condusese
Franța în calitate de prim-consul. Sub mâna sa, țara înflorise. Reglase treburile justiției – a
elaborat pachetul de legi cunoscute sub numele de Codul lui Napoleon -, demarase o serie de
lucrări publice, viața societății franceze, atât de răvășită după revoluție, reintrase în normal. În
1800 învinge trupele austrice la Marengo și elimină, practic, pericolul extern cel mai mare. Cu
ajutorul Papei, obține controlul Italiei, iar la 1802 încheie cu Anglia, principalul rival, o pace
istorică la Amiens.

Prin tratatul de pace de la Amiens, cele două părți urmau să renunțe una în favoarea celeilalte
la o serie de colonii. Dar guvernul britanic nu a respectat prevederile tratatului. Englezii au
refuzat să evacueze Malta. Napoleon a trimis un corp de armată să oprească revoluția din Haiti,
insulă de mare interes pentru ambele țări. Tensiunea era prea mare.

La 1803, Anglia declară război Franței. În 1804, Anglia face o înțelegere cu Suedia și se pun
astfel bazele unei coaliții antifranceze. Forța acestei coaliții - cunoscută în istorie ca A Treia
Coaliție - crește enorm atunci când i se alătură Austria, Rusia și Napoli. Miza era controlul
Europei.

Armatele

Francezii pregătiseră o armată temeinică pentru a invada Anglia. Trupele erau cantonate în
apropiere de Boulogne, în nordul Franței. Peste două sute de mii de soldați se instruiau zilnic
pentru a cuceri regatul insular. Nu au făcut-o niciodată, dar s-au antrenat extrem de bine. Treptat,
numărul ostașilor a crescut. La 1805, Marea Armată avea peste trei sute cincizeci de mii de
soldați; pe lângă soldații pedeștri, armata număra douăzeci și două de mii de călăreți, cuirasieri
(cei mai voinici călăreți) și dragoni (călăreți care folosesc armele de foc). De asemenea, era
înzestrată cu multe piese de artilerie (să nu uităm, Napoleon a fost artilerist). Împăratul vizita
mereu trupele, le inspecta și le ridica moralul.

Trupele erau conduse de ofițeri foarte bine pregătiți și aceștia, iar structura unităților era una
modernă. Armata era organizată în corpuri și unități tactice ce puteau acționa separat unele de
celelalte. Practic, Napoleon dispunea de o armată modernă și de elită.

Armata rusă era mult rămasă în urmă față de cea a lui Napoleon. Ofițerii superiori proveneau din
aristocrația rusă, mulți dintre aceștia cumpărându-și gradele. Sistemul de organizare în regimente
o făcea inferioară ca dinamică, disciplina se menținea cu bătaia, iar mâncarea se procura de
oriunde se putea. Logistica era un punct slab, soldații erau prost hrăniți și demotivați.

Austriecii începuseră o mișcare de reformă a dispozitivelor militare, încercau să fie mai

mobili, au micșorat dimensiunea unităților pedestre și le-au întărit cu trupe de cavalerie.
Momentul Austerlitz îi găsește însă insuficient antrenați și adaptați noilor condiții de organizare
a luptelor.
Cei doi împărați

Deși bătălia de la Austerlitz este cunoscută sub numele “bătălia celor trei împărați”, doar doi
dintre aceștia au contat cu adevărat: Napoleon și Alexandru I. Armata austriacă nu a participat cu
trupe numeroase, greul luptei ducându-l armata lui Alexandru I. Țarul era cu opt ani mai tânăr
decât Napoleon și era extrem de ambițios. Istoricii îl descriu ca un bărbat ce poza într-o ființă
umilă, un lider progresist dispus să facă reforme importante în imperiul său. În realitate, era un
om vanitos, iar ca om politic s-a bazat continuu pe susținerea vechii aristocrații. A declamat
reforme, dar nu le-a făcut. Dornic să intre în istorie, a abandonat planul politic intern în favoarea
politicii externe. Iar miza lui cea mai mare era să îl înfrângă pe cel considerat eroul progresiștilor
europeni și personalitatea numărul unu în Europa.

Despre Napoleon s-a scris enorm. Nu voi relua aici poveștile despre talentul său militar,
despre deciziile sale tactice care fac și acum subiect de studiu al artei militare. Luptător călit în
multe bătălii, reformator convins atât la nivel politic, cât și la nivel militar, împăratul francez nu
numai că știa să își conducă și să mobilizeze trupele, dar știa să le prețuiască și era iubit de
soldați. Conducea personal bătăliile, stătea la vedere, știa să ia deciziile cele mai bune.

Bătălia

Bătălia de la Austerlitz este considerată de experții militari o adevărată lecție de tactică.

Napoleon începuse, încă din septembrie, să își mute trupele dincolo de Rin. Urmărea să cadă în
spatele armatei austriece, încartiruită la Ulm, într-o fortăreață. Mișcarea de încercuire a rămas în
istorie ca Manevra Ulm. Practic, soldații francezi au ocolit armata austriacă, i-au căzut în spate,
iar austriecii nu au mai avut decât o soluție – să se predea. Numărul prizonierilor a fost de peste
șaizeci de mii. Austriecii care au scăpat s-au unit, mai la nord, cu armatele rusești comandate de
celebrul general Kutuzov. Francezii nu îi mai puteau urmări, distanțele erau prea lungi, liniile
frontului ar fi trebuit acoperite de prea multe unități. Avantajul inițial devenea un evident
dezavantaj. Soluția lui Napoleon a fost aceea a unei confruntări decisive, o ciocnire de trupe într-
un singur loc.

Locul a fost Austerlitz, la aproximativ douăzeci de kilometri de Brno, un oraș din actuala Cehie.
Un câmp înconjurat de dealuri mici și traversat de mici ape curgătoare. Napoleon a studiat bine
locul, apoi, ca un veritabil șahist, și-a imaginat ce mutări aveau să facă inamicii. Și i-a ajutat să le
facă. A părut că vrea să încheie un armistițiu și a slăbit, aparent, forța flancului drept – cel sudic,
care ducea spre Viena. Atât de bine a pregătit lucrurile, încât chiar și ofițerii săi și-au manifestat
îngrijorarea față de slăbiciunile flancului drept. Napoleon conta pe faptul că inamicii vor ataca
puternic acel flanc, împiedicând astfel și o posibilă înaintare spre Viena. Așa s-a și întâmplat. La
ora opt dimineața, trupele Coaliției au atacat flancul, slăbindu-și centrul. S-au dat mai multe
bătălii pe flancuri, s-au cedat și recâștigat teritorii, iar în jurul orei nouă dimineața Napoleon a
ordonat atacul decisiv.
Luptele au fost grele, cu pierderi de ambele părți, dar mișcările tactice din timpul bătăliei și
strategia inițială au dat roade. După centru, francezii au atacat în nord, iar finalul bătăliei s-a dat
în sud, în flancul drept al armatei franceze. Rușii, care formau cam trei sferturi din armata
Coaliției, s-au retras în degringoladă. Unii dintre ei au ajuns pe gheața unor lacuri. Napoleon a
ordonat artileriei să tragă în gheață, iar soldații au murit înecați. După unele surse, din șaptezeci
și trei de mii de soldați, aliații au pierdut douăzeci și șapte de mii. Francezii – doar cinci mii din
aproximativ șaizeci și cinci de mii. Capturile de material de război au fost și acestea
impresionante. După trei luni, Napoleon intra în Viena.