A crede ca mai credem

E cu putinta sa fim crestini in afara Bisericii?

-Gianni Vattimo-
Rezumat

1
 Crestinism si modernitate

Considerarea secularizarii ca esenta a crestinismului va avea ca si consecinta aparitia unei

noi conceptii a crestinismului legata de modernitate cat si schimbarea perspectivei despre
civilizatia moderna a filosofiei.

La inceputul secolului 20 a avut loc o reorganizare a societatii, reorganizare care s-a

conturat in jurul stiintei si tehnicii, acestea doua fiind factorii dominatori. Datorita acestei directii
luate de societate, gandirea umanista de atunci s-a opus deoarece considera ca efectul ei va fi
unul daunator, ea ducand spre nihilism. Printre cei ce erau impotriva ei se numara si Heidegger
care totusi a recunoscut ca aceasta directie nu a aparut de nicaieri ci a fost posibila datorita
complicitatii omului cu metafizica obiectiva(cu stiinta si tehnica), in ciuda faptului ca cele doua
combinate ar fi fost nocive(pierderea subiectivitatii/ autonomiei). Totusi acesta recunoastere
legata de aceste trasnformarii sociale considerate negative il duc pe acesta si catre alte pareri care
il fac sa considere transformare si ca o posibilitate de emancipare fata de metafizica, considerand
ca pierderea individualitatii va duce la dobandirea a ceva mai mare, considerand cuvintele
scripturisitce ,,cine nu-si pierde sufletul nu si-l va salva,, graitoare in sustinerea acestei opinii.

Ideea promovata care spune ca secularizarea este esenta modernitatii si crestinismului,

este vazuta de catre partea religioasa ca un atac al societatii materialiste, consumiste etc. la
valorile sacre ale societatii de pana atunci. Toate aceste sisteme de valorii ale societatiii tehnico-
stiintifice sunt considerate incompatibile cu moralitatea adevarata si cu adevarul, fiind asemenea
apei si uleiului. Autorul considera aceasta dizolvare a structurilor de baza a societatii de pana
atunci ca ar avea un caracter kenotic in care se manifesta istoria manturii. Autorul este de parere
ca aceasta afirmatie provocatoare este necesara - numai asa s-au produs schimbarii in doctrina
rigida a ei - deoarece dea lungul istoriei crestinismul in special cel roman a avut ca problema
absolutizarea anumitor orizonturi istorice contigente care se pretind ca sunt, insa, inseparabile de
adevarul revelatiei ceea ce a dus la o coliziune a doctrinei sale cu civilizatia si cu cultura pe care
dorea sa o aduca la sine, si in acelasi timp schimband-o dupa sine si nu integrandu-se in ceea ce
era ea pana atunci (Wilhem Dilthey spune faptul ca “rastalmacirea” sensului revelatiei pentru a
influenta realitatea istorica se datoreaza lipsei instituriilor civile de la inceputuri pe care biserica

2
trebuit sa le suplineasca). Autorul sustine ca in acest caz, pentru a sfarsi aceasta abordare a
Bisericii, sustine o secularizare care nu se refera la o separare tot mai mare a doctrine bisericii
fata de amestecul in istorie ci o identificare a sa cu istoria, recunoscandu-si istoricitatea sa fara
ocolisuri, adica demitizarea ei, care va face posibila apropierea credintei de ratiunea moderna.

Autorul considera ca este necesara o demitizare a textului evnaghelic pentru ca el sa fie

inteles mai bine in lumea si de catre omul de astazi si pentru ai fi mai usoara aderarea la o
credinta care ii era inchisa pana atunci din cauza doctrinelor si pozitiilor morale numeroase, care
spune el sunt defapt niste forme de autoritarism ale Bisericii considerate a fi transcendente
asemenea evenimentului intruparii si prin urmare catalogate ca fiind cu neputinta a fi intelese de
mintea umana si fiind astfel obligatii sa respectam ceea ce nu intelegem. Aceasta transcedenta a
lui Dumnezeu aplicata si celor bisericesti este considerata de autor ca fiind o conceptie
naturalista, omeneasca si prin urmare necrestina care il mentine pe om ca rob al Domnului si nu
prieten al Lui, asa cu se intentioneaza sa se realizeze prin demitizare si astfel sa ajungem asa cum
si Iisus de altfel a vrut sa fim, sa fim prieteni ai Lui.

Demitizarea moralei

Autorul in continuare vorbeste despre faptul ca in zilele noastre credinciosii sunt foarte
receptivii la valorile crestine nascand miscarii umanitare (se nasc pe aceste valori miscarii
antirasism, antirazboi etc.) doar ca ele nu sunt o dovada a faptului ca lumea a devenit mai buna,
in ea existand la fel ca si inainte oamenii care sustin anticlericalismul si totodata ratiunile
conform carora doar stiinta poate oferi adevarul. Astfel in aceasta lume Biserica catolica spune
autorul actioneaza spre a apara nu morala (familiala si sexualul) in adevaratul ei sens ci mai
degraba Biserica si imaginea ei de cetate foarte bine inchisa ermetic fata de lumea din afara care
dupa parerea lui foloste morala sau adevatul credincios ca si un zid ce separa intre cele doua
partii dar fara ca el sa fie necesar avand in vedere ca lumea a devenit un loc mult mai rezonabil,
Biserica ramand singurul loc care a ramas un loc rigid, si astfel izolandu-se de lume. Astfel

3
baricadarea Biserica in cazul autorului, cea catolica, fata de lumea tot mai libera morala nu este
motivata de ratiuni fundamentale ci de a pastra aparenta imaginii de unic far al moralitatii in
lume care isi pastreaza mereu si intact doctrina si morala fara a se lasa corupta, si fiind in lume
dar nu parte din ea, dar asta nu este vazuta de catre autor ca fiind neaparat un lucru bun.

Mai departe autorul spune ca prin secularizarea credintei - adica prin simplificarea ei care
spune ca va facilita astfel primirea ei de cat mai multi oameni - nu va avea ca efect slabirea
moralei si va actiona spre ,,simplificarea ei,, actiune inse ce nu se va reduce doar la atat. El mai
spune faptul ca un lucru precum morala sexuala pentru mesajul crestin - care dupa cum am spus
mai sus incearca pastrarea unei aparente a cum ar trebui sa fie morala si nu a ceea ce este ea in
sine- este doar pentru sustinerea imaginii ei care ar trebui sa fie, fiind un aspec incomod care
trebuie abordat in mesaj dar nimic mai mult, lucru ce se vede si prin faptul ca, chestiunea nu este
un lucru central al mesajului pastoral (curatenie etc), iar aceasta scoatere din prim plan are ca si
efect banalizarea prin expunere permanenta (pornografie), dintr-o imagine a moralitatii devenind
o imagine a imoralitatii. Astfel rolul sexualitatii devine parte a secularizarii lucru datorat spune
autorul nu numai slabirii moralei traditionale ci si incheirii unei perioade de timp sec. 19 care a
zugravit acest aspect ca avand o aureola sacra care incepand cu noul secol si-o pierde.

A demitiza dogmele

Autorul spune ca pe langa secularizarea moralei religioase traditionale poate avea loc si o
secularizare a dogmelor a viziunii crestine despre Dumnezeu si despre om, o demitizare care sa
nu afecteze in nici un fel esenta despre cele doua iar ca motiv pentru realizarea acestui lucru el
aduce in discutie kenoza (conditie de smerenie in crestinsim) in relatia dintre lume si Dumnezeu
pe care el o vede ca o reducere, slabire, dezmintire a ceea ce mentalitatea naturala religioasa
credea ca trebuie sa gandeasca despre divinitate. Autorul spune ca pentru a merge mai departe cu
subiectul si pentru a arata absurditatile ce se afla in textul biblic si in invatatura traditionala a
Bisericii este nevoie ca acest demers sa serveasca finalizarii procesului de demitizare a

4
crestinismului intelgandu-se prin asta nu distrugerea lui ci readucerea lui la nucleul sau
neeliminabil de adevar (adevarul crestin e acela care din cand in cand se produce cu ajutorul
autentificatorilor ce au loc in dialog cu istoria, si cu asistenta Sf. Duh, asa cum ne-a invatat
Iisus), care inseamna adevarul vesnic si nu adevarul vazut din punctul nostru de vedere (aflandu-
ne intr-un punct istoric si cunoscand istoria de pana atunci ci lucrurile pe care le-am invatat). Din
acest motiv nu se poate demitiza complet mesajul Scripturii dar ce sa mai zicem de distrugerea
lui, pentru ca noi nu cunoastem planul de ansamblu al istoriei mantuirii ci doar o bucata din
componenta lui care ia forma unor prejudecatii metafizice cultivate fie de mentalitatea scientista,
istorista sau cea a autoritarismului ecleziastic ce fixeaza o data pentru totdeauna sensul revelatiei
in forma de mituri irationale la care ar trebui sa aderam in numele transcendentei a lui
Dumnezeu.

Mai departe el vorbeste despre religia moderna (de dupa secularizare) care nu trebuie sa
fie lipsita de o ivatatura a lui Luther care indemna la libera examincare a Scripturii dar care sa
ramana legata intr-o oarecare masura si de Biserica dar nu ca autoritate ecleziastica. Aceasta
libertate de examincare a Scripturii reprezinta calea spre mantuire care nu reprezinta doar
intelegerea textelor biblice si apoi aplicarea lor ci intelegerea textelor in ansablul lor si astfel
intelegerea istoriei salvarii, proces ce incepe cum am spus sus mai intai prin interpretare
personala. Aceasta intepretare este nascuta spre a definii in mod personal pentru fiecare individ
ce inseamna crestinismul sau credinta pentru el si nu vreo imagine preconceputa de Biserica
despre cum ar trebui sa vada toata lumea crestinismul sau credinta. El spune ca impunerea de
catre Biserica a adevarului prin dogme si disciplina arata ca ea vede adevarul ca fiind obiectiv, la
fel pentru toti, cand defapt autorul sustine ca ar fi subiectiv fiecare avand adevarul lui, iar
cunoscand asta putem schimba perceptia cum ca Biserica si ar fi depozitarul adevarului credintei
si mesagerul ei si de asemenea putem sa reasezam pozitia ei in crestinismul secularizat, ca fiind o
parte dintr-un fenomen mai mare. El spune ca doctrina crestinismului are ca punct central de
sustinere kenoza lui Dumnezeu, care este inteleasa de el ca ar avea ca scop destramarea sacrului
natural-violent, iar Biserica nu ar trasnmite acesta insemnatate lumii (kenoza-secularizare) ci mai
degraba ar pune-o in plan secund dar fara sa o omita deoarece ea este vizibila in primul rand in
experienta credinciosilor rezultata din practicarea credintei, experienta ce nu poate fi data la o
parte sau sa se sustraga judecatii care in numele lui se da asupra istitutiei insasi. Din acest motiv
adica din cauza scandalului invatamantului oficial al Bisericii, autorul ideamna ca omul sa nu se

5
indeparteze de invatatura lui Hristos, care spune el poate fi pastrata ptrintr-o interpretare
personala a Scripturii, fara a se lasa influentat de Biserica care dupa el, ofera adevarul ei care nu
este adevarul tuturor.

Secularizarea-limita caritatii

Autorul obseva un fenomen in credinta oamenilor care spune el cauta raspunsuri de la

Biserica dar sunt dezamagiti de ce primesc. Astfel se creaza o miscare de indepartare si de
apropiere a oamenilor fata de Biserica, cauzata de nesatisfacerea gasirii unui raspuns satisfacator
pentru ei din cauza viziunii rigide a ei fata de- si imposibil de sustinut- natura omului si a moralei
care decurg din ea. Mai pe scurt Biseriica nu furnizeaza un cuvant ziditor de viata vesnica care
este asteptat de oamenii.

Autorul continua prin a spune ca regasirea crestinismului se poate face printr-un proces
de incheiere, de indepartare, dizolvare a filosofiilor obiective, dogmatice, prin indepartarea
pretentiilor culturilor precum cea europeana care crede ca a descoperit si a realizat adevarata
natura a omului, care nu face decat sa impiedice descoperirea adevaratei credinte crestine care nu
trebuie sa fie descoperita prin intermediul culturii ci trebuie descoperita prin trairea ei in mod
personal independet de orice lucru exterior ei. Crestinimul regasit ca doctrina a salvarii (adica a
kenozei si a secularizarii) nu este un patrimoniu de doctrine definite o data pentru totdeauna,
careia sa i te adresezi ca sa gasesti in sfarsit un teren solid in haosul lumii post-metafizice, ofera
insa un principiu suficient de limpede spre a te orienta in lume, in ceea ce inseamna Biserica dar
si in procesul de secularizare insusi. Principiul devine mai clar odata ce vedem care este limita
secularizarii.

Astfel, Kenoza nu poate fi gandita nici ca indefinita negare a lui Dumnezeu nici ca
justificare pentru orice interpretare a Scripturii. In aceasta situatie trebuie sa ne referim aici la
paralelismul dintre o teologie a secularizarii si ontologia slabirii. Referitor la cel din urma, acest

6
este un proces nedeterminat de consumare si destramare ale fiintei si trăsăturile generale ale
existenței care o formeaza, care nu da nastere la final unei iesiri in acel nimic complet realizat.

Nihilismul care promoveaza o astfel de ontologie a slabirii este un concept istoric care
incearca a fi impus ca fiind o istorie infinita. Aceasta impunere da nastere intrebarii daca
filosofia aceasta este influentata de crestinism dar nu in sensul ca daca am accepta o astfel de
conctiune intre ontologia slab si mesajul crestin ar trebui sa admitem ca defapt nihilismul ar fi ca
filosofie un discurs teologic care desi se prezinta ca fiind ceva diferit, original, el ramane o
ramificatie influentata de crestinism. Raportul acestei filosofii cu teologia crestina este
recunoscut in cadrul unei conceperi a secularizarii care prevede tocmai o astfel de transcriere
filosofica a mesajului biblic, dar fara a considera transcrierea una care poate fi interpretata in
mai multe moduri, care trebuie dezasamblata pentru a gasi adevarul originar, ci ca pe o
interpretare, legitima de doctrina intruparii lui Dumnezeu.

Daca se formuleaza ideea nihilismului ca istorie infinita in termenii textului religios care,
putem admite, ii sta la baza si o inspira, acesta ne va vorbi despre kenosis ca orientata, si deci si
limitata si doatata cu sens, de catre iubirea de Dumnezeu. Interpretatea pe care Iisus o da la
profetiile Vechiului Testament, le dezvaluie adevaratul sens, fiind unul singur totodata, anume
iubirea lui Dumnezeu pentru creaturile sale. Acest sens ,,ultim,, fiind caritas nu e niciodata cu
adevarat ultimul deoarece nu aduce cu sine finalitate si ca rezultat epuizarea oricarei posible
intrebarii viitoare. Infinitatea nesfarsita a cursului nihilismului e poate motivate numai de faptul
ca iubirea ca sens ultim al revelatiei nu are finalitate propriu-zisa si pentru descoperirea pierderii
credintei in temei, datorita descopeirii faptlui ca orice ultimitate este marcata de violente care
sunt menite a reduce la tacere orice fel de intrebarii puse ulterior.

Ceea ce se intampla in urma tuturor acestor demistificari-are

loc o minimalizare treptata a pacatului pana in momentul in care el
dispare.