CAPITOLUL V

Prevenirea eficientă a accidentelor și a bolilor profesionale se poate realiza numai printr-o

politică adecvată care să aibă în vedere îmbunătățirea continuă a performanței și integrarea
managementului de securitate și sănătate în muncă în managementul strategic al firmei.

La momentul actual noile tendințe la nivel european și internațional în domeniul sșnștății ți

securității în muncă, sunt reprezentate de elaborarea de sisteme integrade de management care
includ managementul sănătății și securității în muncă alături managementul calitătii și al mediului.
În ultimii au avut loc progrese semnificative în România în domeniul legislativ, sistemul național
de sănătate ocupațională este în curs de evaluare și restructurare, are loc îmbunătățirea bazei
materiale, sunt finanțate studii și cercetări de specialitate prin implemntarea de programe de
promovare a sănătății la locul de muncă.

Legislația elaborată în domeniul sănătății și protecției muncii asigură transpunerea

directivelor europene, păstrând principiile de bază ale acestora. Politica și direcțiile de acțiune
privind activitatea de protecție a muncii sunt stablite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale,
funcția de control a respectării legislației fiind îndeplinită de Inspecția Muncii.

Normele generale de protecție a muncii, emise prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției
Sociale nr.508/20,11,2002 și Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr.933/25,11,2002, cuprind
principii generale de prevenire a accidentelor de muncă și bolilor profesionale precum și direcțiile
generale de aplicare a acestora. Normele au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de
accidentare și/sau îmbolnăvire profesională existentă în sistemul de muncă, proprii fiecărei
componente a acestuia, precum și informarea, consultarea și participarea angajaților și a
reprezentanților acestora în procesul de asigurare a securității și sănătății în muncă.

Scopul şi importanţa securităţii şi sănătăţii în muncă vizând activitatea profesională.

Activitatea umană, indiferent de scopul ei, fiind în esenţă un proces dinamic cu consum de
energie, implică, pe lângă rezultatele pozitive, şi un impact negativ asupra executantului, ceea ce
duce la uzură fizică şi psihică a acestuia. În particular, munca are drept conotaţie obligatorie
consumul forţei de muncă a omului. În anumite condiţii, ritmul sau calitatea consumului pot depăşi
limitele normale de autogenerare şi echilibru somato-psihic, fapt ce se manifestă prin fenomenul
de accidentare sau îmbolnăvire. Actuala eră „industrială” este însoţită de alte consecinţe directe, de
două fenomene deosebit de importante. În primul rând s-au diversificat riscurile de accidentare şi
îmbolnăvire profesională în muncă. Automatizarea, noile tehnologii, materialele prime utilizate etc
pot afecta în modalităţi diferite integritatea anatomo-funcţională a executantului.

Cel de-al doilea fenomen constă în conştientizarea importanţei pe care o are fiinţa umană ca
principală resursă a existenţei şi progresului societăţii. Cele două fenomene prin combinare, au
66
generat apariţia unor noi raporturi interumane, respectiv între colectivitate şi membrii săi.
Societatea îşi asumă din ce în ce mai mult sarcina şi răspunderea pentru calitatea vieţii fiecăruia
om, pentru rezervarea acestuia, căutând mijloacele prin care să intervină pentru a proteja
individual în faţa riscurilor la care este expus. În contextul celor menţionate scopul securităţii şi
sănătăţii în muncă este de a reduce la minimum probabilitatea afectării sau îmbolnăvirii
angajatului cu crearea concomitentă a condiţiilor confortabile de muncă la o productivitate
maximală a acesteia. Securitatea şi sănătatea în muncă, (SSM) ca noţiune, fiind succesoare şi
echivalentă Protecţiei muncii, (în corespundere cu respectiva lege actuală) poate fi definită ca un
sistem de măsuri şi mijloace social-economice, organizatorice, tehnice, curative şi profilactice,
care acţionează în baza actelor legislative şi normative în scopul asigurării securităţii, păstrării
sănătăţii şi menţinerii capacităţii apte ale lucrătorului în procesul muncii.

Terminologii utilizate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

În contextul legii securităţii şi sănătăţii în muncă, nr.186-XVI din iulie 2008, în articolul I,
sunt stabilite noţiuni principale, fiind utilizate ca şi terminologii-standard în toate actele normative,
care derivă - din prezenta lege. Aşadar aceste noţiuni semnifică următoarele:

angajator – persoană fizică sau juridică care reprezintă titularul unui raport de muncă cu
lucrătorul şi care poartă răspundere pentru unitatea respectivă;

echipament de lucru – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie utilizată la locul de
muncă;

echipament individual de protecţie – orice echipament destinat să fie purtat de lucrător

pentru a-l proteja împotriva unui sau mai multor riscuri, ce ar putea să-i pună în ericol SSM,
precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat în acest scop;

loc de muncă – loc destinat pentru organizarea posturilor de lucru din interiorul sau în
afara unităţii, la care lucrătorul are acces în timpul executării sarcinilor sale de lucru sau a
obligaţiunilor de serviciu;

lucrător – orice persoană încadrată în muncă, inclusiv stagiarii şi ucenicii, de către un

angajator, în condiţiile legii;

lucrător desemnat – orice lucrător numit de angajator pentru a asigura activităţi de

protecţie şi prevenire a riscurilor rofesionale din unitate.

mediu de lucru – totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în care

lucrătorul îşi desfăşoară activitatea;

67
 mijloace de producţie – totalitatea clădirilor şi altor construcţii echipamentelor de lucru şi
individuale de protecţie, materiei prime, produselor intermediare, utilizate în procesul de
producere a bunurilor materiale;

pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională – sursă a unei posibile leziuni sau
afectări a sănătăţii lucrătorului la locul de muncă;

prevenire – ansamblu de dispoziţii sau măsuri adaptate ori palnificate la toate etapele de
lucru din unitate, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale;

reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM – orice persoană

aleasă selectată sau desemnată de lucrători pentru a-i reprezenta în roblemele referitoare la
securitatea, sănătatea lor la locul de muncă.

risc profesional (de accidentare sau de îmbolnăvire rofesională) – combinaţie între

probabilitatea şi gravitatea unei osibile leziuni, sau afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă.

securitate şi sănătate în muncă – ansamblul de activităţi având ca scop asigurarea celor

mai bune condiţii de muncă, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a lucrătorilor;

serviciu extern de protecţie şi prevenire – orice unitate care prestează altor unităţi, în
bază de contract, servicii de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale.

SSM are, pe de o parte, un înţeles larg, iar pe de altă parte un înţeles restrâns. În sens larg,
această noţiune include toate activităţile ce vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, referitoare
la organizarea, desfăşurarea, dirijarea şi controlul procesului muncii, care are ca scop crearea
condiţiilor optime pentru apărarea vieţii şi sănătăţii tuturor participanţilor la acest proces,
prevenirea accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale în sens restrâns SSM se referă mai mult la
normele de tehnica securităţii, măsurile concrete, operative, la protecţia propriu – zisă a
lucrătorilor şi a celorlalte persoane participante la procesul de muncă.

SSM, conform legislaţiei în vigoare, se caracterizează prin anumite principii, reguli, care
stau la baza ei individualizând – o prin următoarele:

1. SSM fiind o problemă de stat, acesta trebuie să controleze, să coordoneze aplicarea

măsurilor de protecţie a muncii în toate domeniile de activitate la nivel naţional;

2 .Orice cetăţean are dreptul la muncă, la alegerea unei profesii precum şi a locului de
muncă. Odată fiind angajat acesta are dreptul concomitent la protecţia muncii şi socială;

3. Îmbinarea intereselor unităţii cu cele ale lucrătorilor în cadrul reglementărilor privind

SSM;

4. Prioritatea funcţiei preventive a dispoziţiilor legale referitoare la SSM faţă de cea

sancţionatorie.

68
 Referitor la organizarea SSM, se prevede ca persoanele juridice, în funcţie de natura,
complexitatea şi riscurile specifice activităţii desfăşurate, precum şi de numărul lucrătorilor vor
stabili personalul cu atribuţii în domeniul SSM. De asemenea, în regulamente privind organizarea
şi funcţionarea lor vor fi stabilite obligaţiile şi răspunderi în domeniul SSM.

În vederea asigurării condiţiilor de SSM vizând prevenirea accidentelor de muncă şi a

bolilor profesionale conducerea persoanelor juridice şi fizice au următoarele atribuţii:

4. Să adopte, începând cu faza de cercetare şi continuând cu proiectarea şi execuţia

construcţiilor, a echipamentelor tehnice, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie, soluţii
conform normelor de SSM, prin a căror aplicare să fie eliminate riscurilor de accidente şi
îmbolnăviri profesionale a lucrătorilor şi altor persoane participante la procesul de muncă;

5. Să solicite inspectorului muncii de stat teritorial autorizarea funcţionării unităţii din

punct de vedere a SSM, să menţină condiţiile de lucru pentru care s-a obţinut autorizaţia şi să ceară
revizuirea acesteia în cazul modificării condiţiilor iniţiale în care a fost emisă;

6. Să stabilească măsurile tehnice, sanitare şi organizatorice de SSM, corespunzătoare

condiţiilor de muncă specifice unităţii;

7. Să stabilească pentru lucrători şi penru ceilalţi participanţi la procesul de muncă

atribuţiile şi răspunderea ce le revin în domeniul SSM;

8. Să elaboreze reguli proprii pentru aplicarea normelor de SSM, corespunzător condiţiilor

în care se desfăşoară activitatea la locurile de muncă;

9. Să asigure şi să controleze prin intermediul compartimentelor specializate, sau prin

personalul propriu, cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii şi participanţii la procesul
muncă, a măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite, precum şi a prevederilor legale în
domeniul SSM;

10. Să asigure informare fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la
care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire necesare;

11. Să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi educării salariaţilor

şi participanţilor la procesul de muncă: afişe, pliante, filme, diafieme şi alte asemenea cu privire la
SSM;

12. Să asigure pe cheltuiala unităţii, instruierea, testarea şi formarea profesională a

persoanelor cu atribuţii în domeniul SSM;

13. Să ia măsuri (prin diverse instrucţiuni) pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a

profesiilor prevăzute în normele de SSM;

14. Să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi a verificării

aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o expună;

69
 15. Să ţină evidenţa locurilor de muncă cu condiţii deosebite: vătămătoare, grele,
periculoase, precum şi a accidentelor de muncă ce au ca efect incapacitatea de muncă a
lucrătorului pentru mai mult de 3 zile, bolilor profesionale, accidentelor tehnice şi avariilor;

16. Să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a dispozitivelor de protecţie, a aparaturii

de măsură şi control, precum şi instalaţilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive
degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;

17. Să prezinte documentele şi să dea informaţiile solicitate de inspectorii muncii în timpul

controlului sau al efectuării cercetării accidentelor de muncă; 18 Să asigure realizarea măsurilor
stabilite de inspectorii muncii în cazul controalelor şi al cercetării accidentelor de muncă.

70
CONCLUZII

Diagnosticul precoce al chistului hidatic hepatic, realizat prin metodele imagistice moderne
favorizează reuşita intervenţiilor miniinvazive laparoscopice.

Chistul hidatic hepatic, boală parazitară cu o distribuţie geografică ubicuitară şi încă departe de a
fi eradicat în ţara noastră, a necesitat o metodă de tratament simplă, cu rezultate satisfăcătoare
atât pentru medic şi pacient cât si din punct de vedere economic.

Incidenţa maximă a bolii hidatice este situată in decada a cincea de viaţă ( 26,86% din cazuri ), în
evidentă schimbare faţă de perioada 19952000, când incidenţa maximă era între 20 şi 30 de
ani.Ecografia este frecvent metoda de examinare de primă intenţie a bolnavilor cu ea dirijând
eventualele investigaţii ulterioare. Ecografia este o metodă de diagnostic rapidă, inofensivă,
oferind imagini de înaltă rezoluţie chiar şi despre chisturile de mici dimensiuni ( 23 cm ).

Se poate spune că ecografia este o prelungire a examenului clinic, fiind o metodă exactă de
diagnostic ,,în timp real”. Tratamentul de bază în chistul hidatic hepatic a rămas cel chirurgical,
deşi în ultimii ani, ca urmare a perfecţionării metodelor de imagistică intervenţională, a luat
amploare tehnica de puncţie, aspiraţie, instilaţie şi reaspiraţie (PAIR).

Considerăm că toate chisturile hidatice hepatice, indiferent de formă şi dimensiuni trebuie să fie
abordate laparoscopic, doar imaginea laparoscopică putând decide în ce fel va continua operaţia.

71
BIBLIOGRAFIE

Aşchie Ion,, Tratamentul chirurgical al bolii hidatice hepatice, Editura Medicală, Bucureşti,
2000

Bardac OD Clasic si modern in chistul hidatic hepatic, Ed. “Mira Design”, Sibiu, 2002

D.Bratu, A.D.Sabău, D.Sabău Tratamentul laparoscopic al chistului hidatic hepaticprezentare de

caz,,Acta Medica Transilvanica”, Anul X2005 Nr. 2pag 57.

D.Bratu, A.Sabău, D.Sabău, A.Dumitra, D.Belean, A.Coman ,,Chirurgia laparoscopică versus

chirurgia clasică în tratamentul chistului hidatic hepatic”Sibiul Medical vol 18, Nr.1, ianuarie-
martie 2007, pag. 70.

D.Bratu, A.Sabău, D.Sabău, A.Dumitra, A.Coman, C.Lupuţiu:,,Limitele laparoscopiei în

tratamentul chistului hidatic hepatic”Prezentare de caz, Sibiul Medical, vol.18, Nr.1, Ianuarie-
martie 2007

Irinel Popescu ( sub redacţia ),,Chirurgia ficatului” vol.I, Editura Universitară ,,Carol Davila”
Bucureşti2004

72