SCOALA POSTLICEALA

“VASILE ALECSANDRI” BUZAU

SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
INVATAMANT DE ZI

PROIECT DE CERTIFICARE A CALIFICARII PROFESIONALE

COORDONATOR STIINTIFIC
DR. PANA
M.I. BOBE ELENA

ABSOLVENT
MARIN GEORGIANA

BUZAU
2021

1
 SCOALA POSTLICEALA
“VASILE ALECSANDRI” BUZAU
SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
INVATAMANT DE ZI

TEMA PROIECTULUI
INGRIJIRE BONLAVLUI CU OCVLUZIE INTESTINALA

COORDONATOR STIINTIFIC
DR. PANA
M.I. BOBE ELENA

ABSOLVENT
MARIN GEORGIANA

BUZAU
2
 CUPRINS

MOTTO…………………………………………………………………………………………
MOTIVATIA ALEGERII TEMEI…………………………………………………………….
CAP.I. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV …………
CAP.II. PREZENTAREA TEORETICA
2.1 DEFINITIE………………………………………………………………………………..
2.2 CLASIFICARE……………………………………………………………………………
2.3 SIMTOMATOLOGIE ………………………………………………………………….
2.4 DIAGNOSTIC……………………………………………………………………………
2.5 COMPLICATII…………………………………………………………………………..
2.6 EVOLUTIE SI PROGNOSTIC………………………………………………………….
2.7 TRATAMENT …………………………………………………………………………...
2.8 PROFILAXIE……………………………………………………………………………
CAP.III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA SI TRATAREA
BOLNAVULUI
III.1 INTERNAREA BOLNAVULUI SI ASIGUAREA CONDITIILOR DE SPITALIZARE …
III.2 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL OBIECTIV……………
III.3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE SI GENERALA A PACIENTULUI……………
III.4 PREGATIREA, ASISTAREA SI EFECTUAREA RECOLTARILOR DE PRODUSE
BIOLOGICE…………………………………………………………………………………..
III.5 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORARILE PARACLINICE .....
III.6 POZITIA BOLNAVULUI IN PAT , URMARIREA PACIENTULUI …………………..
III.7 URMARIREA FUNCTIILOR VITALE SI VEGETATIVE……………………………….
III.8 ALIMENTATIA PACIENTULUI …………………………………………………………..
III.9 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA
TRATAMENTULUI……………………………………………………………………………….

3
III.10 EDUCATIA PENTRU SANATATE SI PROFILAXIA BOLI…………………………
III.11 EXTERNAREA BOLNAVULUI ………………………………………………………
CAP.IV PLANURI DE INGRIJIRE A PACINETULUI CU OCLUZIE
INTESTINALA………………………………………………………………………………..
CAZUL 1…………………………………………………………………………………….
CONCLUZII…………………………………………………………………………………….
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………..

4
 MOTTO

“Sanatatea este ca banii, niciodata nu vom avea adevarata idee

de valoarea sa, pana cand o vom pierde. “ Josh Billings

5
 Motivatia alegerii temei

Avand in vedere faptul ca “Ocluzia intestinala”este o afectiune foarte des intalita , de

aceea prin aceasta lucrare sat rag un semnal de alarma sis a constientizez pe cei dispusi la un
dialog despre graviataea ei .

Este essential sa cunoasca semenle de debut ale ocluziei, atitudinea terapeutica,

complicatiile si, in mod special, cum le putem preveni.

Ca si asistenta medicala am rolul cheie in viata bolnavului pe timpul spitalizari acestuia,

ca fiind de fapt un liant intre medic si pacient . De aceea este foarte important ca-n aceasta
profesie, datorita fptului ca medicina evolueaza, sa caut mereu izvoare de informatii sis a
folosesc aceasta munca depusa in folosul pacientului.

Scopul acestei lucrari este de a creea o imagine asupra simptomatologie si

manifestariile ocluziei intestinale atat in cazurile grave si in cele mai usoare . De a evidentia
modalitatiile de tratament aplicate in perioada internarii bonlavului

6
 CAP.I NOTIUNII DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI
DIGESTIV

NOTIUNII DE ANATOMIE ALE APARATULUI DIGESTIV

Organismul uman este un sistem biologic deschis, alcătuit din subsisteme. Este alcătuit
din celule, ţesuturi, organe, aparate şi sisteme. Trăsătura dominantă a organismului, ca sistem
biologic, dar şi a părţilor sale componente o constituie unitatea indisolubilă dintre structură şi
funcţie.

Organele sunt grupări de celule şi ţesuturi care s-au diferenţiat în vederea îndeplinirii
anumitor funcţii în organism, funcţii care se reflectă fidel în forma şi structura lor. Organele nu
funcţionează izolat în organism, ci în strânsa corelaţie.

Sistemele sunt unităţi morfologice şi funcţionale alcătuite din organe care au aceeaşi
structură, sunt formate din acelaşi ţesut. De exemplu, sistemul muscular, sistemul osos, sistemul
nervos.

Corpul uman este format din urmatoarle sisteme:

 Circulator
 Digestiv
 Respirator
 Nervos
 Endocrin
 Renal
 Circulator
 Digestiv
 Respirator
 Nervos
 Endocrin
 Renal

7
 Sistemul digestiv reprezinta sistemul morfologic si functional de organe ce
realizeaza digestia si absortia aliementelor ingerate precum si evacuarea reziduurilor
neasimilabile. Sistemul digestiv este alcatuit din tub digestiv si glande anexe

Tubul digestiv este format din:

a. cavitatea bucal;
b. faringele;
c. Esofagul;
d. Stomacul;
e. intestinul subtire;
f. intestinul gros.

Glandele anexe ale sistemului digestiv contribuie la digestie prin intermediul secretiilor si
sunt formate din:

*glandele salivare;

* ficat ;

8
* pancreas;

Principala functie a sistemului digestiv este de a prepara hrana necesara celulelor

organismului. Acest proces este realizat prin digestie si absortie.

Pancreasul

Pancreasul este situat în cavitatea abdominală, între duoden şi splină şi este singurul
organ ce are şi funcţie endocrină şi exocrină, el excretând enzimele necesare digestiei, dar şi
insulina şi glucagonul cu rol în reglarea glicemiei.

Pancreasul este principalul organ implicat în digestia glucidelor, dar şi a lipidelor, prin
lipaza produsă, astfel că lipsa acestei enzime va duce la eliminarea grăsimilor nedigerate din
organism şi la deficite de vitamine liposolubile (care au nevoie de lipide pentru a putea fi
absorbite din intestin).

În structura sa intră insule de celule endocrine secretorii: celulele A (20%) care secretă
glucagon; celulele B (60-70%) care secretă insulina; celulele D (10%) care secretă somatostatin
(un neurohormon ce reglează activitatea celorlaţi) şi celulele F care secretă polipeptidul
pancreatic al cărui functie nu este certă, dar care se pare că menţine o homeostazie locală.

Insulina este un hormon anabolic, proteic, ce conţine 51 de aminoacizi fiind secretată sub
forma unor precursori prin a căror transformări succesive rezultă insulina ce se depozitează la
nivelul granulelor din celulele B. Insulina acţionează la nivelul ficatului şi ţesutului adipos. În
ficat, ea are rol hipoglicemiant şi stimulează sinteza de proteine şi lipide. La nivelul ţesutului
adipos stimulează pătrunderea glucozei.

Glucagonul este un hormon catabolic proteic, format din 29 de aminoacizi. Are un rol
antagonic insulinei şi influeţează de asemenea, metabolismul glucidic, lipidic şi proteic.

Enzimelepancreatice intervin în digestia alimentelor prin sucul pancreatic, ce constă într-un

amestec de enzime şi soluţii apoase bogate în bicarbonat de sodiu. Pentru făinoase, avem α-
amilaza, iar pentru grăsimi, pancreasul produce lipaza.

Pancreatitele acute sau cronice şi cancerul pancreatic sunt bolile pancreasului exocrin, pe
când diabetul zaharat este o deficienţă a pancreasului endocrin.

9
FICATUL

Ficatul este plasat în lojă hepatică, sub diafragm și reprezintă cea mai mare glanda din
corp, cântărind aproximativ 1. 5 kg. Pe lângă faptul că ficatul reprezintă organul vital ce
detoxifica sângele de agenții nocivi organismului, acesta este implicat și în procesul de digestie
prin secreția bilei, un lichid ce acționează cu predilecție în dregradarea grăsimilor. Între mese
bilă se acumulează în vezicula biliară sau colecist.

Glandele anexe ale sistemului digestive.Contribuie la digestie prin intermediul secretiilor.

Glandele salivare sunt responsabile cu secretia salivei, o mixtura de apa, enzime si

mucina, in cavitatea bucala pentru a lubrifica alimentele ce urmeaza a fi ingerate. De asmenea,
enzimele din saliva interactioneaza cu alimentele din cavitatea bucala declansand procesul de
digestie chimica.

10
 Funcțiile sistemului digestive:

Principala funcție a sistemului digestiv este de a prepară hrană necesară celulelor

organismului. Acest proces este realizat prin digestie și absorbție.

Digestia se desfășoară în mai multe etape, alimentele urmând a fi procesate în funcție de

etajul tractului digestiv în care se află. Astfel, prin demararea funcțiilor secretorii și motorii a
organelor implicate are loc digestia.

Digestia începe în cavitatea bucală, odată cu masticația alimentelor ce urmează a fi

ingerate. Salivă este secretată în cantități mari, între 1-1. 5 l/zi de 3 mari glande salivare,
submandibilare, sublinguale și parotidă în cavitatea bucală, fiind amestecată de limba cu
alimentele masticate prin intermediul dentiției, proces finalizat cu formarea bolului alimentar.
Salivă conține printre alteele, enzime digestive, precum amilaza salivară (ptialină), ce intervine
în degradarea chimică a polizaharidelor, transfomand amidonul în maltoza și lipază linguală, care
hidrolizeaza lanțurile lungi de trigliceride în gliceride parțiale și acizi grași în stare liberă. De
asemenea, salivă conține și mucus, o glicoproteina utilizată că adjuvant în lubrifierea alimentelor
și formarea bolului alimentar. După formarea bolusului se poate produce deglutiția (înghițirea)
ce constă în transportul masei alimentare în esofag prin faringe. Mecanismul este coordonat de
centrii deglutitiei din medulla oblongata și puntea lui Varolio. Reflexul este inițiat de receptorii
tactili de la nivelul faringelui, pe măsură ce bolul alimentar este împins prin intermediul limbii
către partea posterioară a cavitații bucale. Se desfășoară astfel în 0. 3 s timpul bucal al deglutitiei,
parțial voluntar.

Absobtia reprezinta procesul de trecere a substantelor necesare organismului prin peretii

organelor tubului digestiv in mediul intern. La nivelul cavitatii bucale, a esofagului precum si la
nivelul stomacului realizarea proceselor de absorbtie este neglijabila. Astfel, cele mai multe
particule alimentare, precum apa sau mineralele sunt absorbite la nivelul intestinului subtire.
Mucoasa intestinala cuprinde valvule conivente (plici circulare) si vilozitati intestinale acoperite
de o retea de enterocite prevazute cu microvili, ce maresc capacitatea de absorbtie a intestinului
subtire. Procesul de absorbtie variaza in functie de tipul de nutrienti, astfel ca apa si sarurile
minerale, vitaminele hidrosolubile, glucoza, aminoacizii si acizii grasi cu lant scurt sunt preluati
de sange si condusi pe cale portala la ficat, iar vitaminele liposolubile si chilomicronii trec initial

11
in limfa dupa care sunt preluati de sange. Procese de absorbtie a apei, electroliti, vitamine si
aminoacizi se manifesta si la nivelul intestinului gros, inainte de formarea materiilor fecale.

Tubul digestiv

Măsoară aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucală până la anus, constituind traiectul

alimentelor ingerate pe parcursul căruia acestea suferă transformări necesare preparării hranei
pentru celulele corpului, prin intermediul mijloacelor digestive fizice și chimice.

Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, reprezentând locul unde digestia
este demarată. Cavitatea bucală cuprinde limba și dintîi. Prin intermediul limbii se distinge
gustul, textura, dar și temperatura alimentelor. Dentia este implicată cu precădere în masticație,
care împreună cu digestia chimică realizată prin acțiunea salivei formează la acest nivel bolul
alimentar.

Faringele este un segment de legătură ce asigura continuitatea traiectului în organism a

alimentelor precum și a curenților de aer, calea digestivă intersectându-se la acest nivel cu cea
respiratorie. De asemenea prin structura, dar și prin localizarea să, faringele se impune prin
funcția să imunologica, acționând că o barieră protectoare, restricționând accesul agenților
patogeni ajunși la acest nivel accidental prin intermediul funcțiilor sale primordiale.

Faringele este un conduct fibromusculos de aproximativ 12 cm lungime, semicircular în

secțiune transversală, cu o dispunere verticală, anterior de coloana cervicală și posterior de fosele
nazale, cavitatea orală și laringe. Superior faringele se insera pe structuri osoase ce intră în
configurația bazei cutiei craniene, descriind o inserție trapezoida, cu baza mare între spinele
osului sfenoid, intersectând și tuberculul faringian de pe partea bazală a osului occipital și baza
mică între apofizele pterigoide. Inferior faringele se continuă cu esofagul de la nivelul marginii
inferioare a cartilajului cricoid ce corespunde corpului vertebrei C6.Fiind un organ tubular,
faringelui i se descriu 2 suprafețe, exterioară (exofaringe) și interioară (endofaringe).

Suprafață exterioară prezintă mușchii scheleltici acoperiți de fascia bucofaringiana.Fascia

bucofaringiana se continuă de la nivelul mușchiului buccinator. Posterior, între această și fascia
prevertebrala se interpune spațiul retrofaringian, în care, ușor superior de bifurcația arterei
carotide se găsește ganglionul limfatic retrofaringian alături de alți noduli limfatici mai mici
responsabili cu drenajul majorității vaselor limfatice de la nivelul faringelui.

12
 Mușchii faringelui sunt organizați în 2 grupe în funcție de orientarea fibrelor musculare în
raport cu peretele faringian. Astfel, se definesc mușchii constrictori cu fibre orientate circular și
mușchi longitudinali cu fibre orientate vertical.

Esofagul este un conduct ce masoara aproximativ 25 cm si strabate gatul, de la cartilajul

cricoid ce il delimiteaza de faringe, toracele si o portiune mica din abdomen pana la orificiul
cardia, unde se conecteaza la stomac. Peristaltismul esofagian si secretiile de mucus sunt
responsabile cu transportul si respectiv alunecarea bolului alimentar catre stomac.

 Strâmtoarea cricoidiana sau joncțiunea faringo-esofagiana corespunde originii esofagului

la nivelul cartilajului cricoid, la aproximativ 15 cm de dintîi incisivi de pe arcadă superioară.

 Strâmtoarea bronhoartica corespunde raportului cu crosa aortică și bronhia stânga, la

aproximativ 23 cm de dintîi incisivi de pe arcadă superioară.

 Stramatoarea diafragmatica determinată de contracția inelului muscular diafragmatic la

trecerea esofagului prin diafragmă, la aproximativ 40 cm de dintîi incisivi de pe arcadă

superioară.

Esofagului i se descriu 3 porțiuni, în funcție de regiunea care o străbate succesiv de la

origine.

Esofagul în regiunea cervicală traversează median gâtul, ușor deviat către stânga,
poziționat posterior de trahee și anterior de coloana vertebrală. Originea esofagului cervical
corespunde prelungirii constrictorului faringian inferior, reprezentată prin mușchiul
cricofaringian ce formează sfincterul esofagian superior. Fibrele acestuia converg în sens
transvers peste peretele posterior al esofagului, pe care îl fixează la marginile laterale ale
carilajului cricoid. Inferior de la acest nivel, se continuă musculatura esofagiana până la nivelul
incizurii suprasternale.

Esofagul în regiunea toracică se poziționează într-un plan mai posterior de trahee,

înapoia vaselor mari. Esofagul toracic își continuă traiectul în mediastinul posterior trecând pe
rând posterior de bronhia stânga și sacul pericardic, abordând ulterior față anterioară a aortei
dinspre marginea stânga către linia mediană. Pe flancul stâng se alătură nervul vag stâng de la

13
nivelul vertebrei T8, iar pe flancul drept, nervul vag drept se alătură esofagului de la nivelul
vertebrei T5. Către hiatusul esofagian, nervul stâng se plasează anterior de esofag, iar nervul
drept se așează posterior, determinând trunchiurile vagale anterior și respectiv posterior.

Esofagul în regiunea abdominală pătrunde prin hiatusul esofagian al diafragmului măsurând

lungimi variabile până la stomac, în funcție de mișcările asociate cu procesul respirator, din
inspirație și expiratie precum și de gradul de distensie al stomacului. Prin orificiul cardia,
esofagul se conectează la stomac, nivel la care joncțiunea esogastrica se prezintă sub formă
sfincterului esofagian inferior ce previne refluarea conținutului gastric în esofag.

Din punct de vedere histologic, esofagul este alcătuit din 4 tunici concentrice:

 Mucoasa (la interior) cu epiteliu pavimentos stratificat și cilindric de tip gastric la nivelul
extremității inferioare.
 Submucoasă adera slab la musculoara mucoasei.
 Musculară bistratificată cu fibre circulare intern și longitudinale extern.
 Adventicea (la exterior) cu țesut conjunctiv lax străbătut de numeroase vase și nervi.

Stomacul (ventriculus sau gaster) este amplasat în lojă gastrică, care ocupă cea mai
mare parte din regiunea subfrenică stânga și corespunde epigastrului și hipocondrului stâng. La
acest nivel, stomacul este fixat în principal de presă abdominală exercitată în mod direct prin
contracția mușchilor pereților abdominali. De asemenea, interpozitia delimitată superior de
esofag și inferior de duoden, pachetele vasculo-nervoase ce traversează regiunea precum și
formățiunile peritoneale care leagă stomacul de organele din proximitate constituie alte mijloace
de fixare la acest nivel.

În situația indivizilor normostenici, în ortostatism, stomacul gol are formă literei „J”, cu
pereții reciproc aplicați, măsurând aproximativ 18 cm lungime și 7 cm lățime. În cazul
stomacului plin, lungimea poate crește până la 25 cm, iar lățimea la 12 cm. Capacitatea
stomacului este evaluată între 1-1,5 L.

Configurație externă pune în evidență stomacului două margini (dreapta și stânga), doi
pereți (anterior și posterior) și două orificii (superior și inferior).

14
 Mică curbură marginea dreapta sau curbură mică (curvatura ventriculi minor) continuă
marginea dreapta a esofagului. Concavitatea curburii mici este descrisă de segmentul vertical și
cel orizontal ușor ascendent către partea dreapta, intersecția acestora identificându-se cu incizură
angulară (incisura angularis) sau unghiul gastric. Segmentul orizontal prezintă succesiv incizură
pilorică superioară și incizură duodenopilorica superioară, corespunzătoare limitei exterioare
dintre stomac și duoden. Curbură mică împreună cu bulbul duodenal delimitează regiunea
celiacă a lui Luschka. În plan posterior, prin intermediul peritoneului posterior al vestibulului
bursei omentale, curbură mică corespunde venei cave inferioare, aortei abdominale, trunchiului
celiac și plexului solar.

Marea curbură gastrică marginea stânga sau curbură mare (curvatura ventriculi major)
continuă marginea stânga a esofagului. Inițial descrie o traiectorie ascendentă, delimitând la
exterior versantul drept al fornixului gastric care împreună cu marginea stânga a esofagului
constituie brațele incizurii cardiace (incisura cardica) sau unghiul lui His. Ulterior, limitează pe
rând fornixul și corpul stomacului, având un traiect descendent, după care de la nivelul antrului
se incurbeaza într-o traiectorie ușor ascendentă către partea dreapta. La acest nivel, sunt prezente
succesiv incizură pilorică inferioară și incizură duodenopilorica inferioară, corespunzătoare
limitei exterioare dintre stomac și duoden. Prin intermediul ligamentului gastrocolic, curbură
mare vine în raport cu colonul transvers.

15
 Marginile stomacului reprezintă limitele de separație între peretele anterior și cel posterior.

Peretele gastric anterior(paries anterior) privește înainte, puțin în sus și prezintă o porțiune
toracică și una abdominală.

Porțiunea toracică este acoperită în cea mai mare parte de diafragm. La acest nivel se
definește spațiul semilunar Traube, corespunzător proiecției toracice a fornixului gastric la baza
hemitoracelui stâng. Astfel, convexitatea limitei superioare desfășoară un arc de cerc care trece
prin vârful cordului unind extremitatea anterioară a cartilajului 8 costal stâng de extremitatea
anterioară a coastei 11 stânga, iar inferior, spațiul Traube este delimitat rectiliniu de extremitățile
liniei arcuate. La nivelul spațiului semilunar al lui Traube, prin percuție este identificat
timpanismul stomacal.

Porțiunea abdominală este subimpartita la rândul sau în două regiuni, medială acoperită
de față viscerală a ficatului, corespunzătoare lobului pătrat și stâng al ficatului și laterală, care
vine în raport direct cu fibrele musculare ce structurează peretele abdominal anterior la acest
nivel. Clinic, zona laterală este recunoscută că triunghiul lui Labbe, delimitat la stânga de
rebordul costal stâng, la dreapta de linia care se suprapune marginii inferioare a ficatului, iar
inferior corespunde liniei trasată prin cartilajul coastelor 9 de fiecare parte.

Intestinul subțire este cel mai lung segment al tractului alimentar, cuprins între
stomac și intestinul gros, la acest nivel desfășurându-se importante activități fiziologice care
conduc la prepararea hranei pentru celulele organismului.

Intestinul subțire măsoară aproximativ 5-6 m, de la pilor la valvulă ileo-cecală și este

împărțit în trei segmente: duodenul, jejunul și ileonul.

Duodenul este porțiunea incipientă a intestinului subțire, care spre deosebire de celelalte
segmente prezintă mobilitate neglijabilă și este în cea mai mare parte retroperitoneala. De la
sfincterul piloric până la flexura duodenojejunala, unde se continuă cu jejunul, duodenul măsoară
20-25 cm, desenând în jurul capului pancreatic o traiectorie semicirculară, ce desfășoară o triplă
schimbare de direcție, în urmă căreia, duodenului i se descriu patru porțiuni anatomice. Detalii
despre anatomia duodenului sunt prezentate în secțiunea Duodenul.

16
 Jejunul și ileonul reprezintă porțiunea mezenteriala a intestinului subțire,
intraperitoneala și mobilă, întinsă de la flexura duodenojejunala la valvulă ileo-cecală, ocupând
partea centro-inferioară a cavitații abdominale. Jejun-ileonul măsoară aproximativ 5-6 m
lungime, iar valoarea medie a calibrului sau este apreciată la 3 cm inițial și 2. 5 cm în porțiunile
terminale. Prin intermediul mezenterului, este atașat la peretele abdominal posterior și împreună
cu presă abdominală, exercitată prin raportul stabilit între tonusul musculaturii abdominale
anterolaterale și tensiunea gazelor din intestin, constituie principalele mijloace de fixare la acest
nivel. Pe traiectul sau, jejun-ileonul descrie o suită de semicercuri, care iau denumirea de anse
intestinale, în număr de aproximativ 14-16. Până la nivelul vertebrei L5, ansele se suprapun
orizontal, după care se orientează vertical. Ansele sunt formate din ramurile aferente și eferente,
între care se interpun porțiuni din mezenter. Fiecare ramură poate prezența neregularități
sinuoase care formează ansele secundare. 40% din ansele intestinale sunt localizate în partea
stânga latero-vertebral, 40% în pelvis și 20% în partea dreapta latero-vertebral.

Limita dintre cele două segmente nu este bine definită și se admite că jejunul măsoară
2/5, iar ileonul 3/5 din lungimea totală a intestinului mezenterial. Totuși, diferențele sunt decelate
de plicile circulare, mai numeroase la nivelul jejunului, acesta prezentând, spre deosebire de
ileon, vascularizatie mai bogată și musculatura mai bine definită.

Vascularizatia jejun-ileonului

Circulația arterială este asigurată de arteră mezenterica superioară, care desfășoară între
foițele mezenterului o curbă cu convexitatea spre partea stânga. De la nivelul marginii convexe,
iau naștere arterele jejunale și ileale care se bifurcă într-un ram ascendent și unul descendent,
formând prin anastomoza arcadele vasculare. Din aceste arcade, se desprind ramuri mai mici,
care se comportă similar, alcătuind arcade vasculare secundare, fenomenul continuând până la
formarea arcadelor vasculare cvaternare, din care sunt emise arteriolele drepte Dwight, a căror
anastomoza este realizată la nivelul submucoasei sub formă unui plex capilar submucos,
responsabil cu irigarea intestinului. Din arterele drepte se detașează arterele retrograde care
vascularizeaza porțiunile de intestin dintre foițele mezenterului.

Circulația venoasă ia naștere la nivelul mucoasei intestinale, venele trecând în

submucoasă unde alcătuiesc un prim plex venos, din care se desprind ramuri ce traversează

17
musculară, pentru a formă ulterior rețeaua venoasă subseroasa. De la acest nivel, sângele venos
este drenat de venele jejunale și ileale, colectate de venă mezenterica superioară, tributară venei
porte.

Circulația limfatică este inițiată de la nivelul chiliferelor centrale ale vilozitatilor, care
ajung în lamină propria unde alcătuiesc rețeua limfatică mucoasa. De aici, vasele limfatice
străbat tunicile peretelui intestinal, edificand la fiecare nivel, succesiv, rețele limfatice
submucoase, intramusculare și subseroase. Astfel, vasele limfatice către marginea mezenterica a
intestinului subțire, de unde iau naștere chiliferele, ce traversează ganglionii limfatici situați între
foițele mezenterului, drenând ulterior în nodurile mezenterice superioare, trunchiurile intestinale,
după care în cisternă Pecquet.

Inervatia jejun-ileonului

Inervatia este asigurată de fibrele plexului celiac, care în partea inferioară formează
plexul mezenteric superior dispus concentric arterei mezenterice superioare. În peretele
intestinal, pătrund filetele nervoase care conduc la formarea plexului mienteric Auerbach, ce
coordonează motilitatea intestinală, și a plexului submucos Meisser, care inervează tunică
mucoasa și structurile sale.

Peretele intestinal

Prin intermediul structurii sale se acomodează la funcțiile intestinului subțire și este

constituit din cele patru tunici specifice tractului digestiv abdominal, seroasa, musculară,
submucoasă și mucoasa.

Tunică seroasa alcătuită din peritoneul visceral, căptușește tubul intestinal, facilitandu-i
mobilitatea. Se comportă diferit în funcție de segmentul intestinal, jejun-ileonul fiind acoperit
aproape în întregime, continuându-se cu mezenterul, iar la nivelul duodenului, seroasa învelește
numai față anterioară a acestuia. Pe tunică musculară, peritoneul se aplică printr-o lama de țesut
conjunctiva care ia denumirea de pătură subseroasa.

Mezenterul reprezintă o lama dublă peritoneală care suspendă prin marginea să liberă,
jejun-ileonul pe peretele abdominal posterior. Între foițele peritoneale, mezenterul cuprinde o
masă grăsoasă, formățiuni neurovasculare și ganglioni limfatici. Rădăcina mezenterului este

18
întinsă pe direcție oblică, de la flancul stâng al vertebrei L2, corespondent flexurii
duodenojejunale la fosă iliacă dreapta, unde se află valvula ileocecală.

Tunică musculară este responsabilă cu îndeplinirea activității motorii a intestinului

subțire. Este dispusă similar unei paturi musculare bistratificate, cu un strat extern, alcătuit din
fibre longitudinale și unul intern, format din fibre circulare. Executarea mișcărilor are că rezultat
amestecul optim al conținutului intestinal cu sucurile digestive concomitent cu deplasarea
progresivă a masei alimentare în lungul intestinului către segmentul următor al tractului digestiv
pentru continuarea procesului de digestie.

Tunică submucoasă favorizează alunecarea mucoasei pe musculară, fiind constituită din

țesut conjunctiv lax și fibre elastice. Astfel, conferă suportul valvulelor conivente, în grosimea
acesteia plasându-se numeroase vase sangvine, nervi ce alcătuiesc plexul submucos Meissner și
foliculi limfoizi. La nivelul duodenului în submucoasă se întâlnesc glandele Brunner
responsabile cu elaborarea mucusului.

Tunică mucoasa reprezintă aproximativ 2/3 din peretele intestinului subțire și prezintă
plicile circulare și vilozitățile intestinale. Astfel, mucoasa constituie componentă esențială a
intestinului fiind implicată în mod direct în procesele de secreție și absorbție. La rândul sau,
mucoasa este formată dintr-o componentă epiteliala și lamina propria sau corion.

Componentă epiteliala prezintă epiteliul de suprafață care căptușește vilozitățile intestinale, la

baza cărora se invaginează în corion, alcătuind criptele sau glandele Lieberkuhn.

Din punct de vedere histologic, epiteliul de înveliș este simplu, unistratificat, în compoziția
căruia intră:

*enterocitele, absorbante, ce prezintă platoul striat că expresie a activității de absorbție,

contribuind și la desfășurarea digestie prin intermediul enzimelor prezente la acest nivel.

* celulele caliciforme, mucoase, care produc mucus, intervenind în lubrifierea

conținutului intestinal, protejând mucoasa.

*celulele endocrine, argirofile S, la nivelul duodenului unde secretă enteroglucagon și

secretină, și argirofile L, în special la nivelul ileonului, responsabile cu secreția colecistochininei.

19
 În structura glandelor Lieberkuhn, pe lângă celulele caracteristice epiteliului de suprafață,
sunt prezente și celulele Paneth, specifice glandelor intestinale, în profunzimea cărora sunt
dispuse sub formă grupată.

Corionul mucoasei se interpune între epiteliul de suprafață și musculară mucoasei,

conțînând glande intestinale, formățiuni vasculare, filete nervoase emise de plexul submucos,
precum și foliculi limfatici.

Musculară mucoasei intervine în adaptarea mucoasei la conținutul intestinal și presupune

asigurarea unui contact intim între particulele alimentare și suprafață activă intestinală,
favorizând implicit acțiunea degradantă a sucurilor digestive secretate la acest nivel.

Intestinul gros este situat în cavitatea peritoneală, submezocolic, pelvin și perineal.

Acesta înconjoară ansele intestinale sub formă unui cadru deschis parțial inferior, pe o lungime
de aproximativ 1,5 m, între vâlvă ileo-cecală și orificiul anal, calibrul sau diminuându-se treptat,
inițial de la 7 - 8 cm, către porțiunea terminală unde măsoară 2,5 - 3 cm.

Intestinul gros începe la nivelul fosei iliace drepte printr-o porțiune saculara, situată
inferior de vărsarea ileonului, denumită cec, a cărui anexă este reprezentată de apendicele
vermiform. De la acest nivel, intestinul gros se continuă cu colonul, ce descrie „cadrul colic”,
spațiul delimitat la exterior de acesta fiind ocupat de masă anselor intestinale. Primul segment
ascensioneaza până la nivelul ficatului, sub care se incurbează către partea stânga, devenind

20
transversal. Ajuns la nivelul splinei, coboară până în fosă iliacă stânga, unde se continuă în
pelvis. Ultima parte a intestinului gros este constituită din rect, care descinde la exterior prin
orificiul anal.

Configurație externă

Pe lângă dimensiunile, localizarea și gradul de mobilitate, intestinul gros se deosebește de

cel subțire prin prezența unor particularități morfologice absolut caracteristice, precum tenii,
haustre și apendice epiploice.

Teniile colonului sunt reprezentate de cele trei benzi musculare care pleacă de la inserția
apendicelui vermiform, întinzându-se în lungul cecului și colonului până la nivelul rectului unde
își pierd din trăsăturile distinctive. De țenia liberă nu se insera nicio formațiune peritoneală,
această fiind vizibilă pe toată traiectoria intestinului gros. Țenia mezocolica corespunde cu locul
de fixare al mezocolonului dorsal primar, iar de țenia omentală se prinde omentul mare.

Haustrele colonului sunt proeminențele hemisferice ale peretelui intestinului gros,

separate prin incizuri transversale adânci reliefate în lumenul intestinal similar unor crește
falciforme care iau denumirea de plice semilunare ale colonului.

Apendicele epiploice se insera la nivelul teniilor intestinale, angajându-se în depresiunile

limitate de haustre, în spațiile dintre intestinul subțire și gros sau dintre intestin și peretele
abominal. Masele grăsoase din structura acestora contribuie la prevenirea eventualelor eroziuni
ale seroasei survenite în timpul mișcărilor intestinului gros.

Configurația internă

În cea mai mare parte a intestinului gros, în special la nivelul colonului, conformația
interioară este reprezentată de o dispoziție inversată a configurației externe. Astfel, teniile sunt
evidențiate prin intermediul unor benzi longitudinale, iar haustrele proemina sub formă unor
pungi delimitate de plicele semicirculare, corespunzătoare șanțurilor transversale.

Peretele intestinului gros

Este mai subțire decât al intestinului subțire, structura să fiind desemnată de cele 4 tunici
caracteristice canalului alimentar.

21
 Tunică seroasa este constituită din peritoneu, cu excepția porțiunii terminale rectale, unde
se prezintă sub formă adventitiei. La dublarea peritoneului contribuie stratul subseros.

Tunică musculară sub formă păturii bistratificate, reprezentate prin stratul extern cu fibre
longitudinale, grupate în cele trei tenii, și stratul intern cu fibre circulare. Condensarea fibrelor
circulare la numite nivele conduce la etichetarea unor sfinctere, a căror situație prezintă interes
funcțional. Printre acestea se numără sfincterul ileocecal Keith, inelul transvers Cannon-Boehm,
inelul flexurii splenice Payr și inelul sigmoidian Moutier.

Tunică submucoasa cuprinde structuri neurovasculare și formățiuni limfatice.

Tunică muscoasa nu prezintă plici circulare sau vilozitati intestinale, grosimea să este
superioară decât a celei de la nivelul intestinului subțire, iar din punct de vedere structural se
caracterizează prin epiteliul cilindric cu glande Lieberkuhn și corion, străbătut de infiltrațîi
limfoide.

Epiteliul de suprafață este constituit din celule mucoase calciforme, resposabile cu

elaborarea mucusului, utilizat în lubrifierea conținutului intestinal, celule absorbante, care
contribuie la procesul de absortie și celule endocrine, argentafine. Aparatul glandular este pus în
evidență de prezența glandelor Lieberkuhn, din alcătuirea cărora absenteaza celulele Paneth, iar
celulele caliciforme predomină cantitativ spre porțiunea distală a intestinului gros. Musculară
mucoasei nu este bine definită și corionul prezintă foliculii limfoizidi, ale căror dimensiuni
devansează tunică mucoasa și pot fi identificați la nivelul submucoasei adiancete.

Cecul

Este segmentul inițial al intestinului gros, are formă saculară și este închis în partea
inferioară, superior continuându-se cu colonul ascendent. Pe față medială se insera apendicele
vermiform. Dimensiunile sale sunt aproximativ egale, 7 cm măsurând atât în lungime cât și în
diametru. Situația să din fosă iliacă dreapta îi conferă un grad redus de mobilitate, deplasându-se
prin propria destindere sau prin compresiunea exercitată de ansele intestinale.

Raporturile cecului

Anterior peretele abdominal anterior, anse intestinale și omentul mare.

22
 Posterior mușchiul iliopsoas cu fascia iliacă și nervul femural (în interstițiul dintre fibrele
psoasului și iliacului), nervul cutanat femural lateral, vase iliace externe (inferior, pe marginea
medială a mușchiului psoas). Când cecul este liber, acoperit de peritoneu, se interpune recesul
retrocecal, iar în cazul în care cecul este fixat, la acest nivel descinde fascia de coalescentă
retrocoloca Toldt.*Lateral mușchiul iliac.

*Medial ansele ileale terminale și implantația ileonului.

*Superior colonul ascendent.

*Inferior unghiul diedru dintre peretele abdominal anterior și fascia iliacă.

Configurația internă

Este caracteristică intestinului gros, având o dispoziție anatomică inversată în raport cu

configurația externă. Astfel, teniile musculare corespund unor proeminente longitudinale, iar
haustrele și șanțurile care le separă sunt reprezentate de celulele cecale și respectiv plicile
semilunare ale cecului. Pe lângă acestea, relieful suprafeței interne, de la nivelul fetei mediale,
prezintă și orificiile de deschidere ale ileonului și apendicelui vermiform.

Orificiul ileocecal este delimitat de buzele superioară și inferioară, care intră în alcătuirea
valvulei ileocecale, ce constituie dispozitivul de închidere și deschidere al intestinului gros față
de cel subțire.

Vâlvă ileocecală sau valvulă lui Bauhin este o formățiune cu rol de supapă, consecutivă
invaginarii extremitățîi terminale a ileonului în peretele medial al intestinului gros, imediat
anterior de tenia omentala. La rândul lor, buzele sunt structurare din câte două lame, ale căror
origini diferă, ambele segmente ale tractului digestiv participând la formarea acestora. Buzele se
îmbină către extremitățile lor formând frâul anterior și respectiv, posterior, formățiuni ce se
prelungesc cu câte o plică semicirculară care se pierde în perețîi cecului și contribuie la
demarcarea de segmentul colic ascendent. Valvulă ileocecală, prin activitatea să, asigura
deplasarea chilului alimentar în sensul fiziologic al digestiei, la acest nivel al canalului alimentar.
Închiderea orificiului prin care ileonul comunica cu intesinul gros este benefică în ambele
situații, când chilul intestinal se află în ileon și când acesta a pătruns deja în cec. Astfel, rolul

23
propriu-zis al valvulei se traduce prin faptul că previne descărcarea prea rapidă a conținutului
ileal în cec, dar și a refluarii chilului înapoi în ileon.

Orificiul apendicelui vermiform se găsește pe peretele postero-medial al cecului, la 2-3

cm inferior de orificiul ileocecal și este prevăzut, în mod inconstant cu valvulă lui Gerlach.

Structura cecului

Respectă organizarea clasică a canalului alimentar inferior, prezentând cele patru tunici
de la exterior către interior: seroasa, musculară, submucoasa și mucoasa.

Tunică seroasa corespunde peritoneului cecal, care de cele mai multe ori, căptușește
integral cecul, în dublaj cu stratul subseros. Peritoneul din această regiune, formează o suită de
plici și recesuri, a căror individualizare variază, datorită dispoziției peritoneale
ileocecoapendiculare diversificate explicată prin evoluția ontogenetică a organelor de la acest
nivel. Astfel, se descriu recesul ileocecal superior, stabilit de plică cecală vasculară, recesul
ileocecal inferior, delimitat de mezoapendice și plică ileocecală și recesurile retrocecale, ale
căror delimitare este redată de plicele retrocecale.

Tunică musculară este reprezentată de lama superficială, cu fibre longitudinale, și

profundă, cu fibre circulare. Prin gruparea fibrelor longitudinale se formează teniile cecului.

Tunică submucoasa nu prezintă particularități, fiind similară cu cea a întregului intestin

gros.Tunică mucoasa a cecului se identifica cu cea a intestinului gros.

Vascularizația și inervația cecului

Arterele cecului sunt originare din arteră ileocolica, ramură din arteră mezenterică
superioară. În apropierea unghiului ileocolic, din arteră ileocolica se desprind arteră cecală
anterioară, care străbate plică cecală spre față anterioară a cecului, și arteră cecală posterioară,
care se insinuează posterior de orificiul de vărsare al ileonului, vascularizand față posterioară și
fundul cecului.

Venele acompaniază arterele, sângele venos fiind colectat de venă ileocolica, tributară
venei mezenterice superioară, care la rândul sau se varsă în venă porta.

24
 Limfaticele iau naștere la nivelul mucoasei, iar la nivelul submucoasei și muscularei
formează rețele care drenează spre nodurile cecale anterioare și posterioare. Mai departe vasele
limfatice converg către nodurile ileocolice, situate pe traiectoria arterei omonime, drenajul final
fiind colectat de nodurile mezenterice superioare.

Inervația cecului este asigurată de ramuri nervoase cu fibre simpatice din ganglionii
celiac și mezenteric superior și fibre parasimpatice din nervul vag.

Colonul

Este segmentul cel mai lung al intestinului gros, întins între cec și rect, sub formă
cadrului colic, cvasiinchis inferior, de la valvulă ileocecală la nivelul vertebrei a treia sacrate.
Valoarea medie a lungimii sale este 1,4 m, iar diametrul sau descrește, inițial măsurând 5 cm,
către porțiunea terminală unde variază între 2,5 - 3 cm. Menținerea în poziție a segmentelor
colice este mediată de presă abdominală și peritoneu, care aplică colonul direct sau prin
intermediul unui mezou pe peretele posteior al abdomenului.

Din fosă iliacă dreapta, de la nivelul vâlvei ileocecale, primul segment colic este
reprezentat de colonul ascendent, al cărui traiect vertical este delimitat de flexură colica dreapta,
sub față viscerală a ficatului. De la acest nivel, segmentul colic se continuă cu colonul transvers
care preia denumirea traiectului sau transversal cu care străbate cavitatea abdominală până la
nivelul splinei, unde se recurbeaza, formând flexură colica stânga, pentru a desena „cadrul
colic”, demonstrând în același timp validitatea expresiei adoptate convențional. Astfel, intestinul
gros descinde în regiunea lombară stânga până la nivelul crestei iliace, sub denumirea de colon
descendent, ce se continuă cu colonul sigmoidian, a cărui dispoziție descrie un arc de cerc, care
străbate fosă iliacă stânga pentru a coborî ulterior în bazin până la nivelul vertebrei a treia
sacrate.

25
 Colonul ascendent se prezintă cu o lungime de aproximativ 15 cm, măsurată de la planul
transversal ce străbate vâlvă ileocecală până sub față viscerală a ficatului. Extremitatea incipientă
a colonului ascendent este mai superficială, traiectul acestuia ajungând progresiv în profunzime
până la extremitatea terminală. Configurația externă prezintă particularități în ceea ce privește
dispunerea teniilor, anterior, postero-medial și postero-lateral, și apendicele epipoloice, aliniate
pe două rânduri, lângă tenia anterioară și respectiv tenia postero-medială.

Anterior, medial și lateral, colonul ascendent este învelit de peritoneu prin intermediul
căruia vine în raport cu ansele intestinului subțire, care pot fi parțial acoperite de omentul mare.
În cazul în care este destins de conținutul sau, segmentul colic ascendent vine în raport direct
peretele abdominal anterior. Posterior, prin intermediul fasciei de coalescentă retrocolice Toldt,
vine în raport cu mușchiul iliac, pătratul lombar și față anterioară a rinichiului drept.

Flexura colica dreapta sau unghiul hepatic se proiectează la nivelul extremitatii anterioare
a coastelor 10 și 11 drepte, ascunzându-se în planurile regiunii hipocondrice drepte.

Anterior vine în raport cu față viscerală a ficatului, unde lasă impresiunea colica, și
fundul vezicii biliare. Posterior răspunde duodenului descendent și rinichiului drept.

Colonul transvers descrie un traiect ușor ascendent, de la dreapta spre stânga,

întinzându-se de la extremitatea anterioară a coastei a 10-a drepte către extremitatea anterioară a
coastei a 8-a stângi, corespunzând treptat hipocondrului drept, regiunii epigastrice și
hipocondrului stâng. Lungimea să este apreciată la o valoare medie de 50 - 60 cm, iar calibrul
sau față de colonul ascendent este inferior. Raportul supraunitar dintre lungimea segmentului
transvers și lungimea liniei drepte care unește flexura dreapta de cea stânga, îi atribuie acestuia
calitatea de a nu fi rectiliniu, conferindu-i un grad crescut de mobilitate, care tolerează abordarea
formelor și direcțiilor variate. La exterior, colonul transvers este configurat similar cu restul
intestinului gros, teniile sale fiind reprezentate anterior de tenia omentala, postero-superior de
tenia mezocolica și postero-inferior de ternia liberă. Apendicele epiploice sunt ordonate pe un
singur șir. Încrucișarea vaselor mezenterice superioare delimitează segmentul drept al colonului
transvers, relativ fix cu un mezou slab evidențiat, și segmentul stâng, al cărui grad de mobilitate
este considerabil mai mare.

26
 Față anterioară a colonului transvers constituie inserția omentului mare și vine în raport
cu peretele abdominal anterior. Pe față posterioară se insera mezocolonul transvers, care alături
de segmentul colic transvers izolează inferior și superior, etajele supramezocolic și respectiv,
submezocolic ale cavitațîi peritoneale. La acest nivel, segmentul fix se aplică pe rinichiul drept și
întretaie duodenul descendent, iar segmentul mobil este ancorat la peretele abdominal posterior
prin intermediul mezoului sau bine definit și răspunde la capul și corpul pancreasului. Superior,
segmentul fix vine în contact cu față viscerală a ficatului, iar cel mobil se conformează după
marea curbură gastrică, de care se leagă prin ligamentul gastrocolic. Inferior, colonul transvers
prezintă raport cu flexura duodenojejunala și cu ansele jejunale proximale.

Flexura colica stânga sau unghiul splenic se proiectează la nivelul extremitatii anterioare
a coastelor 8 și 9 stângi, pe peretele antero-lateral al bazei hemitoracelui stâng. Spre deosebire de
cea dreapta, flexura stânga se situează într-un plan mai profund, răspunzând hipocondrului stâng,
iar apertură să este mai redusă. Cu toate că segmentul stâng al colonului transvers se
caracterizează printr-o mobilitate superioară în raport cu segmentul drept, situația flexurii stângi
este mult mai constanța decât în cazul celei drepte.

Posterior vine în raport cu rinichiul și glanda suprarenala stânga, iar supero-lateral cu față
colica a splinei.

Colonul descendent măsoară aproximativ 20 cm și prezintă în general raporturi și

caractere similare cu cele ale colonului ascendent, excepție făcând diametrul mai redus, gradul
de mobilitate, de asemenea, mai redus, și planul mai profund în care acesta este situat.

Anterior, medial și lateral, colonul descendent este acoperit de peritoneu, prin intermediul
căruia fetele respective vin în contact cu ansele jejunale superioare. Posterior vine în raport cu
peretele abdominal posterior, pătratul lombar și marginea laterală a rinichiului stâng, la acest
nivel fiind încrucișat de formățiuni neurovasculare subcostale, nervii iliohipogastric și
ilioinghinal.

Colonul sigmoidian este ultimul segment al cadrului colic, continuă colonul decendent de
la nivelul crestei iliace și străbate fosă iliacă stânga, descinzand printr-un traiect sinuos în pelvis
până la un nivel corespunzător cu vertebră a 3-a sacrată, unde începe rectul. Este dotat cu
mezocolonul sigmoidian care îi conferă un grad ridicat de mobilitate. La nivelul colonului

27
sigmoidian, trăsăturile morfologice ale intestinului gros se modifică, în ceea ce privește calibrul
sau, care se uniformizează, și configurația externă, cu șanțuri tranversale șterse și tenii musculare
reduse la două. De regulă, lungimea să variază între 35 - 45 cm, traiectoria să desenând formă
literei „S”. Astfel i se descriu porțiunile iliacă și pelviană.

Porțiunea sau ansa iliacă continuă colonul descendent și măsoară între 7 - 15 cm până la
marginea medială a muschiului psoas stâng. Se plasează în fosă iliacă stânga, unde se prezintă
sub formă unei curburi cu concavitatea ce privește supero-medial. În 90% din cazuri, porțiunea
iliacă este fixă, conform aderării mezoului sau primar la peritoneul parietal al fosei iliace interne
stângi.

Anterior, segmentul sigmoidian vine în raport cu peretele abdominal inferior, iar când nu
este destins de conținutul sau cu ansele intestinului subțire. Posterior prezintă raport cu mușchiul
iliopsoas cu fascia iliacă și fascia de coalescentă retrocilica Toldt, vasele testiculare sau ovariene
și nervul genitofemural.

Porțiunea sau ansa pelviană se întinde de la marginea medială a muschiului psoas stâng
până la nivelui celei de-a treia vertebră sacrată. Traiectul sau cambrat se caracterizează prin
situațîi și raporturi variabile, iar mezocolonul cu care este prevăzută îi conferă acesteia un grad
crescut de mobilitate. Bezile musculare longitudinale de pe ansa iliacă se condensează și
formează la acest nivel două tenii, anterioară și posterioară, care își pierd individualitatea pe
măsură ce se apropie de rect. Haustrele și incizurile transversale absenteaza, iar apendicele
epiploice devin mai numeroase spre deosebire de alte segmente ale colonului. De regulă,
măsoară aproximativ 25 - 35 cm, iar concavitatea arcului de cerc, descris de traiectul sau, este
orientată infero-posterior.

Anterior și inferior vine în raport cu vezica urinară, iar la femeie cu uterul și anexele sale,
descinzand deseori până la fundul de sac Douglas. Posterior prezintă raport cu ampulă rectală, iar
superior cu ansele intestinale.

Structura colonului

Se identifica cu cele patru tunici caracteristice întregului intestin gros, doar seroasa
prezentând câteva particularități.

28
 Tunică seroasa se comportă distinct datorită modului în care a avut loc evoluția
ontogenetică a intestinului primar și mezoului sau. De cele mai multe ori, colonul ascendent și
descendent sunt în parte retroperitoneale. Doar în 30% din cazuri colonul ascendent și 10 - 15%
colonul descendent pot prezența mezolocon. Invariabil, colonul transvers și colonul sigmoidian
sunt prevăzute cu mezocolonul transvers și respectiv sigmoidian.

Mezocolonul transvers ancorează colonul transvers la peretele abdominal posterior,

inserandu-se pe colon de tenia mezocolica. Rădăcina să trece succesiv de la dreapta spre stânga
peste extremitatea inferioară a rinichiului drept, duodenul descendent, capul și marginea
anterioară a corpului pancreasului și rinichiul stâng. Conține formățiunile vasculo-nervoase și
limfatice ale mezocolonului transvers și intră în alcătuirea plafonului bursei omentale.

Mezocolonul sigmoidian fixează colonul sigmoidian de peretele pelvian. Rădăcina să are

un traiect sinuos, încrucișând mușchiul psoas și vasele iliace, după care descinde în pelvis.

Vascularizatia și inervatia colonului

Circulația arterială este asigurată de arteră mezenterica superioară, prin arteră ileocolica,
arteră colica dreapta și arteră colica medie, și de arteră mezenterica inferioară, prin arteră colica
stânga și arterele sigmoidiene. În apropierea cadrului colic, arterele se anastomozează între ele
pentru a formă arcadă paracolica, din care se desprind arterele drepte care abordează segmentele
colice pe fetele anterioară și posterioară.

Circulația venoasă se formează la nivelul mucoasei și muscularei, edificand rețele din

care pleacă vene ce însoțesc arterele omonime. Sângele venos este colectat ulterior de venele
mezenterica superioară și inferioară, ambele tributare venei porte.

Circulația limfatica ia naștere la nivelul mucoasei, de unde vasele limfatice străbat

tunicile peretelui intestinal, cladind rețele subseroase și musculare. Se adună ulterior în nodurile
paracolice, care formează o arcadă în alcătuirea căreia intră nodurile ileocolice, colice drepte,
mijlocii și stângi. De la acest nivel, limfa este drenată către nodurile mezenterice superioare și
inferioare.

Inervatia este vegetativă simpatico-parasimpatica. Colonul ascendent și 2/3 drepte din

colonul transvers primesc fibre simpatice din ganglionii celiac și mezenteric superior și fibre

29
parasimaptice din nervul vag, acestea formând în prealabil plexuri în jurul arterei mezenterice
superioare. Ramurile nervoase destinate 1/3 stângi a colonului transvers, colonului descendent și
sigmoidian provin din plexul mezenteric inferior, din care pleacă fibre simpatice și nervii
splanhnici pelvieni, din care se desprind fibele parasimpatice. Fibrele ajung la segmentele colice
pe traiectul arterei mezenterice inferioare, după ce au străbătut preliminar plexul hipogastric
inferior și hipogastric superior. În peretele colonului se găsesc plexurile intrinseci mienteric
Auerbach și submucos Meissner.

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Fiziologia cavitati bucale :

Funcția digestivă

În cadrul sistemului digestiv, cavitatea bucală este implicată în special în procesele fizice
pe care alimentele introduse le suferă. Astfel că prin impregnarea alimentelor cu salivă și
fragmentarea acestora prin masticație se formează bolul alimentar a cărui propulsie către
segmentul următor al tractului digestiv este îndeplinită prin etapă bucală a deglutiției.

Saliva este rezultatul amestecului secretiilor celor 3 perechi de glande salivare mari și al
restului de glande mici dispersate în cavitatea orală. Salivă finală este o soluție hipotona ce
cuprinde între 97 - 99,5% apă și are un pH de 6,87.

Masticația reprezintă procesul prin care alimentele introduse în cavitatea bucală sunt
fragmentate suficient să fie declanșată deglutiția. În același timp prin masticație alimentele sunt
expuse mai eficient la activitatea substanțelor din compoziția salivei.

Mecanismul masticației constă în ansamblul de mișcări executate de mandibulă pe

masivul maxofacial, prin care suprafețele ocluzale ale dinților de pe arcadele superioară și
inferioară sunt puse în contact, prelucrandu-se astfel mecanic alimentele, prin procedee de tăiere,
zdrobire sau măcinare în funcție de dintîi implicați.

30
 Deglutiția este un act reflex motor în care sunt implicați peste 22 de mușchi de la nivelul
cavitatii bucale, faringelui și esofagului coordonați de centrii deglutitei din medulla oblongata și
punte.Comunicarea centrilor nervoșii cu mușchii implicați în procesul deglutiei se face prin
intermediul ramurilor din trigemen, facial, glosofaringian și hipoglos.

Funcția respiratorie

În cadrul sistemului respirator, cavitatea bucală asigura trecerea bidirecțională a aerului

din exterior în plămâni și invers, prin inspirație și respectiv expirație. De asemenea, la acest nivel
aerul este supus unor procese de umectare și încălzire.

Funcția de relație

Pe lângă funcția digestivă și respiratorie, cavitatea bucală participa și la desfășurarea unor

funcții de relație prin care organismul se integrează în mediul de viață. Astfel în cavitatea bucală
se percepe sensibilitatea gustativă, la care i se adaugă și sensibilitatea generală, prin care sunt
transmise senzații tactile, termice și dureroase. De asemenea, importantă majoră în cadrul acestei
funcții o reprezintă transformarea sunetelor emise de corzile vocale în cuvinte prin intermediul
palatului moale, a limbii și buzelor, cavitatea bucală conferind rezonanță vocii.

Fiziologia faringelui :
Datorită poziției, structurii și relațiilor cu organele învecinate, faringele reprezintă locul
unde se întretaie calea digestivă cu cea respiratorie, cu rol în conducerea alimentelor și respectiv
a aerului către segmentele următoare ale sistemelor implicate.

Deglutiția - timpul faringian

În cadrul sistemului digestiv faringele este implicat în deglutiție.Deglutiția reprezintă un act

complex reprezentat printr-o serie de reflexe ce se desfășoară secvențial pentru a transporta masă
alimentară prelucrată în cavitatea bucală prin faringe și esofag în stomac.

La nivelul faringelui se desfășoară etapă faringiana a deglutitiei involuntar în aproximativ 0,1s.

Funcția respiratorie

În cadrul sistemului respirator faringele asigura pasajul bidirecțional al curenților de aer,

contribuind în același timp la încălzirea, umectarea și purificarea acestora.
31
 Funcția imunologică

Cercul limfatic perifaringian al lui Weldeyer, format din țesutul limfoid colectat sub formă
tonsilelor (faringiana, palatine, tubare și linguală) ancorate la diferite nivele ale faringelui și
responsabile în principal cu combaterea agenților patogeni ajunși la acest nivel pe traseul cailor
digestivă sau respiratorie. Astfel, amigdalele modifică compoziția limfei, adăugând fibrinogen și
diastaze proteolitice și intervin în hematopoieză prin producerea de globule albe

În fonatie, faringele este implicat în modularea sunetelor emise de corzile vocale prin
aplicarea timbrului vocal. De asemenea, asigura ventilația urechii medii prin intermediului
tubului faringotimpanic și intervine în unele reflexe, precum strănut, tușe sau vomă.

Fiziologia esofagului :
Esofagul asigura continuitatea digestiei, efectuând transportului masei alimentare prelucrate
în cavitatea bucală, din faringe către stomac prin intermediul deglutiei. Etapă esofagiana este
consecutivă celei faringiene și durează până când bolul alimentar este propulsat în stomac, în
aproximativ 6-8 secunde. Constituția bolusului poate influență pozitiv sau negativ durata.

Joncțiunea faringoesofagiana este prevăzută cu sfincterul esofagian superior (SES) ce

menține extremitatea proximala a esofagului închisă, prevenind refluxul esofaringian prin care
conținutul esofagului ar putea reflua în faringe, de unde există posibilitatea să fie aspirat către
laringe sau nazofaringe. În desfășurarea deglutiei, deschiderea orificiului esofagian superior este
determinată de relaxarea fibrelor musculare ce constituie SES, prin impulsurile descărcate de
centrul deglutiei din bulb care inhibă neuronii vagali responsabili cu întreținerea tonusului
caracteristic SES.

Fiziologia stomacului :
Digestia gastrică

După procesele de insalivatie și masticație derulate în cavitatea bucală, alimentele sub

formă bolului alimentar sunt transportate prin faringe și esofag către stomac. Rolul fundamental
al stomacului constă în stocarea masei alimentare în vederea desfășurării proceselor gastrice

32
specifice prin care alimentele sunt descompuse fizic și chimic pentru a fi ulterior evacuate
fractionat către segmentul succesor al tractului digestiv. Astfel, prin demararea și derularea
proceselor secretorii și motorii ce caracterizează funcționalitatea stomacului se desfășoară
digestia gastrică.

Funcția secretorie

Digestia propriu-zisă este declanșată la nivel gastric în principal sub acțiunea

echipamentului enzimatic conținut de sucul gastric elaborat și secretat de celulele glandelor
prezente la nivelul mucoasei gastrice. Glandele cardiale sunt alcătuite din celule epiteliale ce
produc mucus și celule endocrine. Glandele gastrice propriu-zise reprezintă 75% din totalitatea
glandelor de la nivelul stomacului și sunt formate din celule epiteliale, parietale, responsabile în
principal cu secreția de HCl, celule zimogene și endocrine. Din structura glandelor antro-pilorice
fac parte celulele epiteliale și endocrine, în principal celulele G, care elaborează gastrina și
celulele D, ce produc somatostatina.

Sucul gastric reprezintă amestecul produșilor de secretiei a celulelor tuturor glandelor

gastrice. Zilnic, se secretă aproximativ 2-3 L de suc gastric, constituit din 99% apă și 1%
substanțe organice, enzime, mucus, factorul intrinsec și substanțe anorganice, HCl, Na, K, Că,
Mg etc.

Fenomenul gastrosecretor este controlat prin intermediul mecanismelor nervoase și

umorale, fiind în același timp influențat de calitatea și cantitatea alimentelor ingerate. Nervul vag
și gastrina sunt principalii responsabili ai secretiei gastrice.

Calitatea alimentelor introduse în cavitatea bucală stimulează receptorii gustativi, care

emit impulsuri către centrul gastrosecretor de la nivelul bulbului guvernat de centri nervoși
superiori din hipotalamus și scoarță cerebrală. Astfel, pe calea fibrelor vagale, la glandele
gastrice ajung impulsuri ce declanșează secreția sucului gastric, determinând descompunerea
iminentă a alimentelor abia propulsate în stomac.

În continuare, la nivelul stomacului, reglarea secretiei gastrice este realizată prin

mecanisme nervoase, dar și umorale. Distensia stomacului provocată de prezența masei
alimentare are efect gastrosecretor, acest reflex realizându-se pe cale nervoasă prin intermediul
cailor aferente și eferente vagale. Între regiunea glandelor gastrice propriu-zise și regiunea antro-

33
pilorica există un mecanism de feed-back permanent. Astfel, produsii de secreție eliberați pe cale
nervoasă concomitent cu distensia gastrică conduc la descărcarea gastrinei în circulația sanguină,
care de asemenea, stimulează procesul fiziologic gastrosecretor.

Pe măsură ce chimul gastric ajunge la nivelul duodenului, la contactul cu mucoasa

duodenală se declanșează eliberarea hormonilor precum gastrina duodenojejunala sau gastrică,
secretina, colecistokinina care stimulează în continuare secreția gastrică. De asemenea, odată cu
evacuarea gastrică, distensia duodenală exercită un mecanism reflex cu efect gastrosecretor.

Tulburările secretiei gastrice se întâlnesc în diferite afecțiuni ce influențează direct sau

indirect substratul secretor de suc gastric. Astfel, creșterea masei de celule parietale coroborate
cu creșterea capacității de reacție la stimulii secretori sau conform intensificării stimulilor
nervoși și umorali, conduce la hipersecretie cu hiperaciditate. De asemenea, hiposecreția cu
hipoaciditate se poate manifestă până la fenomenul de achilie gastrică, instalată consecutiv
distrugerii mucoasei secretoare prin diverse mecanisme.

Funcția motorie - motilitatea gastrică

Musculatura netedă a stomacului împreună cu mecanismele reglatoare neuro-endocrine,

demarate și influențate în permanentă de volumul și compoziția chimică a masei alimentare
ingerate, asigura funcția motorie a stomacului, al cărei rezultat constituie amestecul alimentelor
cu sucul gastric, formarea chimului gastric și evacuarea acestuia în duoden.

Bolul alimentar pe măsură ce pătrunde în stomac determina creșterea relativă a presiunii

intraluminale, desfășurându-se procesul de distensie gastrică. Astfel, stomacul se acomodează la
conținut, pe care îl stochează temporar, repartizandu-l în mod egal între pereții săi. Această
relaxare adaptativă a peretelui gastric pune în evidență funcțiunea peristolica sau tonicitatea
stomacului.

Absorbția gastrică

Absorbția la nivelul stomacului este minimă datorită structurii inadecvate a celulelor

mucoasei pentru îndeplinirea acestui proces. Excepție fac apă, mucoasa gastrică prezentând
permeabilitate bidirecțională pentru această, anumiți electroliți, substanțe hidrosolubile, resorbite
din stomac în cantități neglijabile și etanolul, a cărui rată de absorbție este direct proporțională cu

34
concentrația acestuia, nefiind influențat de concentrația HCl sau alte substanțe din compoziția
sucului gastric.

Fiziologia intestinului subtire :

Digestia

Funcția de digestie a intestinului subțire are că rezultat digestia intestinală propriu-zisă, prin
care particulele nutritive sunt prelucrate până la produși simpli asimilabili. Pe parcursul
deplasării în lungul tractului digestiv, alimentele sunt supuse unui ansamblu de procese, specifice
fiecărui segment digestiv, care presupun transformări succesive și combinate, mecanice prin
fragmentare, fizice prin solvire și chimice prin activitatea hidrolizanta a enzimelor. Astfel,
particulele alimentare sunt descompuse până la forme simple, initindu-se procesul de absorbție
prin care acestea trec în sângele circulant, pentru a fi distribuite celulelor corpului.

Digestia intestinală se desfășoară sub acțiunea sucurilor bilo-pancreatice, ajunse prin

intermediul ductelor coledoc și pancreatic care se deschid în ampula lui Vater, în duoden, și a
sucului intestinal, secretat de glandele Lieberkuhn. Procesul de digestie este finalizat la nivelul
marginii „în perie” a enterocitelor, fiind facilitat de motricitatea intestinală. Astfel,
interdependeta dintre funcția secretorie și funcția motorie a intestinului conduce la îndeplinirea
digestiei intestinale.

Funcția secretorie

Funcția secretorie a intestinului subțire este pusă în evidență de secrețiile glandelor

Brunner și Lieberkuhn.Glandele Brunner sunt specifice duodenului, prezentând o secreție bogată
de mucus și bicarbonat, ce protejează mucoasa intestinală de acțiunea peptica a sucului gastric,
neutralizând aciditatea conținutului gastric propulsat în duoden.

Glandele Lieberkuhn sunt caracteristice întregului intestin subțire, fiind responsabile cu

secreția sucului intestinal, un lichid apos, ușor opalescent. Variația pH-ului este evaluată între
6,5-7, iar cantitatea secretată este apreciată la aproximativ 2L / 24h, fiind în cea mai mare parte
absorbită.

35
 Sucul intestinal cuprinde apă (97,5%) și reziduu uscat (2,5%) format din substanțe
anorganice (ioni de Na, K, Că etc. ) și substanțe organice (mucus, enzime rezultate din
descuamarea celulelor). Celulele Paneth, situate în profunzimea glandelor Lieberkuhn, secretă
enterokinaza, enzima conținută de sucul intestinal, această activând tripsinogenul în tripsina, care
la rândul sau activează ulterior proenzimele sucului pancreatic. Celelalte enzime apar în sucul
intestinal prin descuamarea a 250 g zilnic de celule epiteliale, corespunzătoare a 30 g de
proteine. Reînnoirea epiteliului intestinal este considerată cea mai rapidă din organism, cu o rată
de 1 milion de celule pe minut, finalizandu-se în 3 până la 5 zile. Astfel, glandelor intestinale le
este atribuită funcția de sinteză celulară permanentă prin care celulele nou-formate le substituie
pe cele situate la nivelul polului superior al vilozităților, care sunt distruse în lumenul intestinal,
fenomen urmat de descărcarea echipamentului enzimatic conținut de acestea.

Enzimele enterocitare împreună cu sucurile bilo-pancreatice sunt corelate prin activitatea

lor succesivă cu procesul de digestie intestinală propriu-zisă desfășurat în trei etape:

*etapă extracelulară este caracteristică lumenului intestinal și constă în scindarea

polimerilor până la stadiul de oligomeri. Participarea sucului enteric este neînsemnată, finalitatea
etapei fiind asigurată de enzimele pancreatice și enterocitare de la nivelul filamentelor
glicocalixului și de pe membrană externă a enterocitelor.

* etapă membranara este desfășurată la nivelul membranei „în perie” a enterocitelor prin
intermediul enzimelor cantonate pe suprafață membranei apicale. În urmă reacțiilor chimice la
acest nivel sunt rezultați monomerii.

*etapă intracelulară presupune degradarea oligomerilor resorbiți sub influență enzimelor

citoplasmatice și lizozomale enterocitare consecutiv cu producerea monomerilor respectivi.

Efectul enzimatic al sucului intestinal este slab evidențiat, cercetările histoenzimologice

precizând existența enzimelor active, localizate în special la nivelul polului apical, glicocalixului
și marginii „în perie” a enterocitelor, iar printre acestea se regăsesc:

* proteazele continuă activitatea pepsinei și tripsinei, conducând la descompunerea

polipeptidelor până la stadiul de aminoacizi.

36
* polinucleotidazele sunt responsabile cu desfacerea acizilor nucleici, consecutivi degradării
nucleoproteinelor sub influență pepsinei și tripsinei, în nucleotizi, care la rândul lor sub
activitatea nucleotidazelor se descompun în acid fosforic și nucleozide, o parte resorbite și o
parte scindate prin intervenția nucelozidazelor în elementele constituitive, care pun în evidență
bazele purinice și piramidinice conținute de nucleozidele respective.

*dizaharidazele, precum maltază, zaharaza, sucrază sau lactază, descompun dizaharidele

respective ajunse la acest nivel în monozaharide.

* lipază intestinală scindează aproximativ 2-5% din totalitatea grăsimilor digerate.

*lecitinaza acționează asupra lecitinei, care o desface în glicerol, acizi grași, acid fosforic și
colină.

*fosfatază are că efect eliberarea acidului fosforic, prin acțiunea să asupra unor fosfați organici.

*enterokinaza este responsabilă cu activarea tripsinogenului din sucul pancreatic.

Secreția sucului enteric se desfășoară în permanentă, iar calitatea și cantitatea acesteia

este influențată de caracteristicile masei alimentare prin intermediul mecanismelor nervoase și
umorale.

Reglarea nervoasă este evidențiată de mecanismele reflexelor locale, demarate prin

stimularea receptorilor, situați la nivelul mucoasei intestinale, de către conținutul intestinal, în
special de alimentele nedigerate. Receptorii trimit impulsuri către centrii nervoși din plexurile
intrinseci Meissner și Auerbach, care controlează astfel mecanismul reflexelor locale.
Parasimpaticul stimulează ușor secreția intestinală, spre deosebire de simpatic, care o inhibă.

Mecanismul principal de control al secretiei intestinale este realizat prin reglarea

umorală. Astfel, prin prezența chimului alimentar, la nivelul mucoasei duodenale se eliberează
enterocrinina cu efect stimulator, dar și duocrinina, care stimulează secreția glandelor Brunner,
pe lângă secretină.

Funcția motorie

Funcția motorie a intestinului subțire este valorificată de pătură bistratificata musculară din
structura peretelui intestinal. Stratul extern este reprezentat de fibrele musculare longitudinale

37
dispuse concentric în jurul stratului intern, ale cărui fibre musculare sunt orientate în sens
circular. Între cele două straturi se interpune o lama de testut conjunctiv, prin intermediul căreia
sunt realizate punți de legătură, activitatea interdependență dintre cele două straturi conducând la
îndeplinirea mișcărilor complexe intestinale.

Mișcările de segmentare sunt provocate de contracția fibrelor circulare când un segment

intestinal este destins de conținutul sau. Astfel, sunt generate strangulări temporare în diferite
puncte ale segmentului, care dispar inițiindu-se noi strangulări în puncte intermediare pe același
segment intestinal. Rezultatul acestor mișcări constă în mărunțirea conținutului intestinal,
amestecul acestuia cu sucurile digestive, precum și facilitarea procesului de absorbție. După
denervare, mișcările segmentare persistă la o intenstitate mai redusă, semn că aceste contracții
sunt parțial dependențe de plexurile nervoase intrinseci. Parasimpaticul amplifică intensitatea
contracțiilor, iar simpaticul are efect inhibitor.

Mișcările pendulare sunt evidențiate de contracția asimetrică a fibrelor musculare

longitudinale care produc scurtarea ritmică a unui segment limitat și relaxarea pasivă a zonelor
intermediare. Aceste mișcări au că rezultat progresiunea și regresiunea conținutului intestinal pe
o distanță de câțiva centrimetri, maruntindu-l și amestecandu-l în același timp cu sucurile
digestive.

Mișcările tonice sunt oscilațiile intermitențe ale tonusului musculaturii intestinale, care
asigura contactul intim dintre vilozități și particulele alimentare, contribuind într-o oarecare
măsură și la înaintarea masei alimentare în lungul intestinului.

Mișcările peristaltice determina propulsia alimentelor în lungul intestinului, excitantul

natural fiind reprezentat de distensia intestinală marcată de prezența respectivului chim
alimentar. Peristaltismul se desfășoară prin contracția fibrelor circulare înapoia zonei destinse și
relaxarea acestora în segmentul anterior. Astfel, undele peristaltice progresează cu o viteză de 1-
2 cm/min. Postalimentar, mișcările peristaltice sunt amplificate de reflexul gastroenteric,
declanșat de distensia gastrică. În general, peristaltismul este strâns corelat cu plexul mienteric
Auerbach, fără intervenția acestuia, intensitatea mișcărilor evoluând ineficient.

Reglarea motilității intestinului subțire este realizată prin intermediul factorilor nervoși și
umorali.

38
 Inervatia intrinsecă este reprezentată de plexurile mienterice, a căror funcționalitate este
îndeplinită prin cuplarea stimulării undelor cu activitatea contractilă în scopul de a asigura
propagarea. Arcurile reflexe intramurale sunt responsabile cu acțiunea de coordonare a motilității
intestinale, originea acestora constând în receptorii chimici sau presionali din peretele intestinal.

Inervatia extrinsecă este evidențiată de nervii vagi și splanhnici simpatici, a căror

terminații ajung la nivelul plexurilor mienterice. Astfel, în stres emoțional sau efort fizic,
simpaticul inhibă motilitatea, în timp ce alimentația o stimulează prin intermediul fibrelor vagale.

Factorii umorali modulează activitatea intrinsecă a fibrelor nervoase sau acționează direct
pe fibrele musculare netede. Motilina, gastrina, colecistochinina și substanță P stimulează
motilitatea intestinală, iar peptidul intestinal vasoactiv, secretină, glucagonul și neurotensina au
proprietăți de relaxare asupra musculaturii netede intestinale.

Absorbția

În general, la nivelul mucoasei intestinale, se desfășoară două procese, insorbtia, ce

reprezintă trecerea din lumen către sânge și inversul acesteia, exorbtia, mișcarea din sânge către
lumen. Când rată de exorbtie este mai mare, rezultanta este secreția, iar în cazul în care rată de
insorbtie este superioară, rezultanta o constituie absorbția. Absorbția reprezintă trecerea apei,
electroliților și trofinelor alimentare prin mucoasa digestivă în mediul intern. Alimentele în
lungul tractului digestiv, sub influență enzimelor specifice, sunt supuse unor fenomene de
scindare, în urmă cărora sunt transformate în particule mici, simple ce străbat mucoasa pentru a
fi asimilate în economia organismului.

Funcția endocrina

Intestinul subțire reprezintă o sursă importantă de hormoni și substanțe peptidice, a

căror rol este de a asigura funcționalitatea tractului gastrointestinal. Funcția endocrina a
intestinului subțire este evidențiată prin implicarea celulelor endocrine de la acest nivel.

Celulele G, secretoare de gastrina, pot fi localizate la nivelul mucoasei duodenale, în

bulbul duodenal. La nivelul intestinului subțire, gastrina are efect trofic.

Celulele M, secretoare de motilina, sunt predominante în mucoasa duodenală și jejunală

superioară, iar principala activitate, la nivel intestinal, constă în coordonarea motilității.

39
 Celulele EC1 sunt secretoare de substanță P, care la nivelul tubului intestinal exercită
acțiuni motorii, având efect contracturant asupra fibrelor musculare netede intestinale
concomitent cu stimularea mișcărilor peristaltice și acțiuni secretorii, amplificând secreția
exocrina intestinală, inhibând astfel absorbția intestinală.

Celulele K, secretoare de peptidul inhibitor gastric (GIP) , se găsesc în mucoasa duodeno-

jejunală. GIP are efect stimulator al secretiei intestinale.

Celulele D, secretoare de somatostatina, la nivelul intestinului subțire, se găsesc

amplasate predominant în mucoasa duodenală. Acțiunile somatostatinei sunt în general
inhibitorii, la nivelul intestinului inhibând secreția intestinală, contracția musculaturii netede și
absorbția de glucoză, aminoacizi și trigliceride, scăzând fluxul sangvin splanchnic și portal.

Celulele L sunt secretoare de enteroglucagon, care are efect glicogenolitic, iar la nivel
intestinal, inhibă motilitatea, precum și absorbția de apă și electroliți. De asemenea, celulele L
din mucoasa ileocolica secretă peptidul YY, care inhibă tranzitul intestinal și crește randamentul
digestiei și absorbției la nivelul mucoasei.

Celulele S, predominante în mucoasa duodenală, sunt resposabile cu elaborarea

secretinei, al cărei rol principal este de a stimula în proporție de 80% secreția hidrelatica
pancreatica. La nivelul intestinului subțire, întârzie digestia concomitent cu relaxarea
musculaturii.

Celulele I din mucoasa duodeno-jejunală secretă colecistochinina, a cărei funcție

primordială este de a intensifica considerabil secreția ecbolica pancreatica. La nivelul intestinului
subțire, colecistochinina sporește fluxul limfatic, precum și tranzitul conținutului intestinal.

Celulele D1 secretă polipeptidul intestinal vasoactiv (VIP). Acesta stimulează secreția

intestinală, relaxează musculatura netedă intestinală și scade absorbția de apă, sodiu și clor la
nivelul jejunului.

Celulele P, secretoare de bombesina, sunt prezente în special la nivelul mucoasei

duodenale. Bombesina influențează secreția gastrică și bilo-pancreatica, stimulând secreția
colecistochininei și inhibând VIP. La nivelul musculaturii netede duodeno-jejunale, are efect
relaxant.

40
 Celulele N localizate în mucoasa ileonului secretă neurotensina în proporție de 80% din
cantitatea totală secretată în organism. Acest peptid are efect inhibitor asupra motilității
gastriintestinale și determina creșterea fluxului sangvin la nivelul ileonului.

Funcția imunologica

Prin intermediul funcției imunologice, intestinul combate invazia permanentă și

accentuată, pe cale digestivă, a variatiunii antigenice de etiologie bacteriană sau virală care
desfășoară activități potențial agresive. Astfel, sistemul imun format la nivelul mucoasei
intestinale este responsabil cu generarea unui răspuns imun prin care organismul tolerează flora
bacteriană din lumen sau se protejează de eventualii agenți patogeni.

Structurile limfoplasmocitare conlucrează cu proprietățile specifice ale enterocitelor

pentru dobândirea funcției imunologice. Plasmocitele intestinale sintetizează IgA, iar prin
cuplajul a două molecule de IgA cu „componentă secretorie” (CS), elaborată în stratul epitelial al
glandelor Lieberkuhn, precum și cu lanțul J, secretat de enterocite, se formează complexul IgA-
CS-J-IgA care se depune la suprafață epiteliului, fiind descărcat ulterior în lumenul intestinal.
Astfel, în situații normale, epiteliul intestinal este protejat de agresiunea factorilor patogeni prin
prevenirea aderenței bacteriilor la stratul epitelial și implicit a proceselor de colonizare și
multiplicare, neutralizarea virusurilor și a toxinelor bacteriene, sistarea absorbției antigenice din
lumenul intestinal sau prin degradarea antigenilor absorbiți, complexele imune cu IgA fiind
redirecționate către ficat.

Fiziologia duodenului :
Duodenul reprezintă locul unde bilă și sucul pancreatic se alătură sucului

intestinal. Astfel, la acest nivel se inițiază digestia intestinală, a cărei desfășurare este facilitată
de motricitatea intestinală, prin care ulterior chimul gastric este transformat în chil intestinal,
particulele alimentare fiind supuse proceselor de degradare și absorbție.

Digestia

Funcția secretorie este valorificată la nivelul duodenului în principal de secreția glandelor

Brunner caracteristice acestui segment din intestinul subțire și de secreția sucului intestinal.

41
 Glandele Brunner secretă un lichid bogat în mucus și bicarbonat, responsabil cu
protejarea mucoasei duodenale de acțiunea peptica a sucului gastric concomitent cu neutralizarea
acidității continului gastric expulzat în duoden. Secreția este demarată de prezența factorilor
mecanici și chimici care acționează asupra mucoasei duodenale, de factori nervoși, prin
intermediul fibrelor vagale, și de factori hormonali, precum secretină sau colecistochinina.
Simpaticul anulează efectul protector al funcționalității glandelor Brunner, prin inhibarea
activității acestora.

Glandele Lieberkuhn sunt caracteristice întregului intestin subțire și responsabile cu

elaborarea și secreția sucului intestinal, absorbit imediat de vilozitatile intestinale, având un pH
alcalin de 6,5-7. Activitatea enzimatica a sucului intestinal este relativ neglijabilă, enzimele
hidrolitice fiind prezente la nivelul polului apical al enterocitelor, printre cele mai importante
numărându-se:

- peptidazele intestinale, care catalizează scindarea peptidelor, rezultate sub acțiunea enzimatica
gastrică și pancreatica, până la aminoacizi;

- zaharidazele, a căror activitate degradează dizaharidele, prezente la acest nivel, în

monozaharide, precum glucoză sau fructoza;

- lipaza intestinală, care descompune lipidele în acizi grași și glicerol.

Funcția motorie a duodenului

Asigura transportul maselor alimentare către jejun și amestecul acestora cu sucurile

digestive, contribuind astfel la desfășurarea procesului de digestie. Stimularea receptorilor din
peretele duodenal, odată cu înaintarea chimului gastric conduce la reglarea permanentă a
activității motorii în raport cu cantitatea și calitatea conținutului intestinal, prin manifestarea
mișcărilor de segmentare și peristaltice specifice întregului intestin subțire. Mișcările segmentare
se caracterizează prin apariția unor inele de contracție care împart un segment intestinal într-o
serie de segmente mai mici, favorizând amestecul conținutului intestinal cu sucurile digestive
concomitent cu deplasarea acestuia către jejun. Mișcările peristaltice se caracterizează prin
succesiunea undelor de contracție și relaxare periodică, intervenind în propulsia masei alimentare
în special postalimentar, fiind declanșate prin stimularea reflexului gastroenteric și a receptorilor
de la acest nivel prin prezența alimentelor.

42
 Absorbția la nivel duodenal

Structura internă a duodenului, reprezentată prin valvulele conivente, vilozitatile

intestinale precum și microvilozitatile marginii „în perie” a enterocitelor măresc suprafață de
contact cu conținutul intestinal, facilitând procesul de absorbție digestivă, desfășurată în
proporție de 90% la nivelul întregului intestin subțire. Principalele substanțe nutritive, proteinele,
glucidele și lipidele sunt absorbite sub formă produșilor simpli rezultați în urmă descompunerii
lor sub acțiunea enzimelor digestive, aminoacizi, monozaharide și respectiv acizi grași.
Absorbția apei este realizată prin difuziune și osmoză, iar sodiul și calciul prin mecanisme active,
spre deosebire de clor, a cărui absorbție este îndeplinită prin difuziune pasivă.

Fiziologia colonului- intestinal gros :

La nivelul intestinului subțire, chimul alimentar este supus proceselor de digestie și

absorbție specifice, în urmă cărora este rezultat chilul intestinal, împins prin intermediul
motilitatii către intestinul gros, unde se desfășoară ultimele etape ale digestiei. Astfel, zilnic prin
valvula ileocecală pătrund în intestinul gros aproximativ 300-500 ml de chim izotonic, din care
consecutiv modificărilor survenite la acest nivel se vor formă aproximativ 150 g de materii
fecale.

Conținutul intestinal determina stimularea secretiei colonului, care se caracterizează

printr-un suc vâscos, alcalin, pe pH 8 - 8,4, lipsit de enzime, dar care conține mucus secretat de
celulele caliciforme din structura mucoasei. Mucusul are efect protector, prevenind eventualele
agresiuni mecanice asupra mucoasei, lubrifiind-o pentru facilitarea deplasării chimului. De
asemenea, intervine similar unui liant asupra fragmentelor care vor formă bolul fecal și
anihilează acizii organici descărcați local, în urmă activității florei bacteriene influențate de
resturile alimentare ajunse la acest nivel.

Chilul intestinal cuprinde în medie 70% apă și 30% substanțe nedigerabile sau produși
finali neabsorbiti la nivelul intestinului subțire. Asupra acestuia acționează flora bacteriană
colica, care exercită activități multiple, unele folositoare organismului, iar altele potențial
periculoase. Astfel, la acest nivel vitamina K poate fi sintetizată, precum și componenți ai

43
grupului B, printre care acidul folic, biotina sau vitamina B12. De asemenea, activitatea
bacteriilor determina transformarea pigmentilor biliari, ajunși odată cu chilul intestinal, în
stercobilina, substanță ce imprimă culoarea brună materiilor fecale.

Procesele fiziologice ale colonului, sub influență florei bacteriene, sunt îndeplinite prin
fermentație și putrefacție. Flora corespunzătoare fermentației și respectiv cea responsabilă de
putrefacție se află în echilibru în cazul colonului normal, iar perturbarea uneia determina
alterarea celeilalte, acest dezechilibru constituind substratul unor tulburări ale colonului.

Procesul de fermentație se desfășoară în jumătatea proximala a colonului, care este

populat de bacterii aerobe, precum Escherichia coli, Lactobacillus, Aerobacter aerogenes,
Enterococcus etc. Prin activitatea lor, aceste bacterii conduc la degradarea glucidelor nedigerate
sau neabsorbite până la acest nivel. Acestea sunt scindate până la acizi lactic, butiric și acetic, în
urmă reacțiilor eliberându-se și o cantitate apreciabilă de gaze, precum CO2, CH4, SH2 și alcool
etilic.

Procesul de putrefacție are loc în jumătatea distală a colonului, acesta fiind populat de
bacterii anaerobe, ale căror activitate se desfășoară într-o notă degradativa asupra proteinelor
nedigerate până la acest nivel sau asupra aminoacizilor neabsorbiti în prealabil. Degradarea
acestora este mediată prin reacțiile de dezaminare, cu formarea NH3, fenolilor, scatol și indol,
care conferă mirosul specific materiilor fecale, acizi organici, și prin reacțiile de decarboxilare, în
urmă cărora rezultă CO2 și o suită de amîne potențial toxice, precum histamina, tiramina,
etilamina, cadaverină, putresceina. Cantități reduse de aceste substanțe toxice pot fi resorbite și
ajunse în ficat, la nivelul celulelor hepatice, unde prin intermediul fenomenelor de oxidare și
conjugare specifice sunt neutralizate și eliminate prin urină. Activarea florei de putrefacție,
creșterea ratei de absorbție a acestor compuși toxici, precum și diminuarea randamentului hepatic
de a conjugă și detoxifia generează autointoxicatii de natură intestinală.

Funcția de absorbție a colonului este caracteristică jumătății proximale, iar principalul

compus absorbit la acest nivel este apă în gradient osmotic. Transportul activ de Na+ precede
transportul apei. Aldosteronul intensifica conductanță pentru Na+, în cazul depletiilor
extracelulare, demonstrându-se, astfel, rolul important în menținerea echilibrului hidroelectrolitic

44
al organismului. De asemenea, la acest nivel mai pot fi absorbiți și alți electroliți, precum Cl- sau
K+, vitamine și aminoacizi. În schimb, nu se absorb glucide, proteine, lipide, că atare și Că++.
Procesul de absorbție influențează consistentă materiilor fecale.

Motilitatea colonului contribuie la îndeplinirea proceselor de digestie și absorbție

concomitent cu înaintarea conținutului către rect. În general, activitatea motorie a colonului se
desfășoară mai lent decât cea a intestinului subțire. Alimentele ajung la nivelul cecului după
aproximativ 4 ore de la ingestie. În lungul colonului viteză de deplasare se diminuează treptat,
astfel în condititii fiziologice, primele fragmente alimentare ajung la flexura hepatică după 6 ore,
iar la flexura splenică după 9 ore. La nivelul colonului sigmoidian ajung după 12 ore, după care
tranzitul are loc mult mai lent.

În jumătatea proximala a colonului, pe lângă activitatea motorie obișnuită, este identificat

și un ansamblu de mișcări antiperistaltice, al căror rezultat mărește timpul de contact dintre
chimul alimentar și mucoasa colica, favorizând, astfel, procesele de absorbție și implicit
formarea bolului fecal.

Contracțiile segmentare se desfășoară pe fracțiuni scurte de intestin, de aproximativ 2,5

cm, și sunt realizate de activitatea complementară dintre fibrele circulare și longitudinale, efectul
fiind relevat de haustratiile caracteristice colonului. Astfel, între aceste haustre colonul este
segmentat de apariția temporară a camerelor închise, unde are loc amestecul conținutului
intraluminal și finisarea procesului de absorbție al unor constituienti alimentari.

Contracțiile peristaltice traversează colonul cu o frecvența descrescătoare către colonul

descendent. Prin intermediul acestora, conținutul colonului avansează către rect, că atare fiind
declanșat reflexul de defecare.

Mișcările „de masă” sunt propulsive, caracterizate de unde peristaltice puternice, care
apar de 2 - 3 pe zi. Acestea sunt demarate la nivelul unghiului hepatic, împingând pe porțiuni
întinse cantități mari de conținut colic. Mișcările „de masă” sunt influențate de reflexele
gastrocolice și duodenocolice, induse de prezența alimentelor ingerate în stomac și respectiv,
duoden, de stimulii condiționali, precum mirosul alimentelor, sau de stres emoțional.

Motilitatea colonului este dependență de influențe neurohormonale intrinseci și extrinseci. În

repaus, activitatea motrică a colonului este coordonată de ritmul electric de baza. Acțiunea

45
inhibitoare a neuronilor plexului mienteric Auerbach asupra fibrelor musculare netede ale
colonului este stabilită prin mediatori peptidergici, precum VIP sau somatostatina, iar acțiunea
excitatorie este mediată de acetilcolina. Prin intermediul fibrelor simpatice, sistemul nervos
extrinsec intervine în reflexele intestino-colic și colo-colic de caracter inhibitor, iar nervii
parasimpatici pelvieni contribuie în defecare. Reglarea umorală a motilitatii colice se poate
explică prin fluctuațiile circadiene. Desfășurarea motilitatii este intensificată postprandial, prin
stimularea mediată de colecistochinină, iar în cursul somnului este deprimată.

Fiziologia ficatului:

Ficatul reprezintă o stație intermediară interpusă între intestin, unde are loc aportul
exogen al constituenților necesari întreținerii echilibrului metabolic normal, și sângele circulant
sistemic, care transporta respectivii constitenti către celule, încărcându-se cu produși de
catabolism ce trebuie eliminați. Multiplele funcții ale ficatului sunt realizate prin activitatea
coordonată a heptocitelor și a celulelor ce aparțîn sistemului reticuloendotelial.

Implicarea ficatului în procesele metabolice

În cadrul proceselor metabolice, ficatul ocupă o poziție centrală, îndeplinind peste o mie
de procese chimice de importantă vitală pentru organism. Fiind dotat cu sisteme autoreglatoare și
supus unui control endocrino-vegetativ complex și eficient, ficatul este capabil să-și adapteze
activitatea metabolică conform necesităților tisulare, mențînând astfel homeostazia diverșilor
constituenți biochimici plasmatici, prin procese de stocare, transformare, metabolizare sau
eliminare.

Funcția biligenetica

Bilă, produsă de ficat, străbate căile biliare și se acumulează în veziculă biliară, de unde
în decursul proceselor de digestie este descărcată în duoden. Bilă hepatică și cea veziculară
diferă prin aspect și compoziție, datorită perioadelor interprandiale, când stagnarea în colecist
favorizează declanșarea unor procese de concentrare, secreție de mucus și cationi și absorbție de

46
anioni. Astfel, bilă hepatică prezintă culoare galbenă, limpede, este aproape izotonica cu plasmă,
conține 97% apă și are pH alcalin, cuprins între 7,8 - 8,6, spre deosebire de bilă veziculară, a
cărei culoare devine verde închis, tulbure, este filanta, compusă din aproximativ 90% apă, iar
pH-ul sau variază între 7 - 7,4.

La polul sinusoidal al hepatocitelor ajung diverși constituenți plasmatici, care împreună

cu substanțele sintetizate intrahepatocitar și cu o cantitate adecvată de apă sunt eliberați prin
polul biliar în canaliculii biliari. Bilă continuu secretată atinge cantități cuprinse între 500-1000
mL/zi. Este un lichid complex și conține 97% apă și 3% reziduu uscat, din care fac parte săruri
anorganice și substanțe organice, precum săruri și pigmenți biliari, lecitina, colesterol, proteine,
mucus și săruri anorganice.

Sărurile biliare, ce constituie aproximativ 50% din reziduul uscat, prezintă roluri
fundamentale în cadrul digestiei și absorbției lipidelor și vitaminelor liposolubile. Astfel, sărurile
biliare reduce tensiunea superficială și favorizează emulsionarea grăsimilor, avantajand astfel
digestia lor, activează lipazele și formează micelii cu lipidele, care având caracter hidrosolubil se
pot resorbi din intestin. Capacitatea de absorbție a acestora este direct proporțională cu
concentrația lor, iar absența sarurilor biliare din intestin este consecutivă cu pierderea a 25-40%
din lipidele ingerate. Organismul uman conține între 3-4 g acizi biliari, în timp ce ficatul
sintetizează doar 0,5g/24h, iar bilă conduce în intestin 20- 30 g/24h. Astfel, se explică faptul că
90-95% din acizii biliari în urmă proceselor de digestie sunt reabsorbiti în ileonul terminal, de
unde ajung la ficat pe cale portala întrând din nou în procesele de conjugare, urmate de
reexcretarea acestora în bilă. Se formează un circuit hepato-enteric prin care fiecare moleculă de
săruri biliare poate participa zilnic de 15-20 ori înainte de a fi eliminată. La nivelul colonului,
acizii biliari stimulează mucoasa să secrete electroliți și apă, având astfel un efect laxativ.

Pigmenții biliari reprezintă 15-20% din totalitatea substanțelor solide aflate în compoziția
bilei hepatice. Bilirubină este principalul pigment biliar, iar această se sintetizează în condiții
normale, în cantități de 250-300 mg/zi. În proporție variabilă de 80-95%, bilirubină provine din
hemoglobină descărcată prin liza eritrocitelor îmbătrânite, catabolismul unui gram de
hemoglobină generând 36, mg bilirubină. Restul este de proveniență extracelulară, în special
medulara.

47
 Lecitinele sunt reprezentații principali ai fosfolipidelor biliare, ce reprezintă 20% din
reziduul uscat conținut de bilă. Acestea sunt sintetizate la nivelul reticulului endoplasmatic neted
hepatocitar, în funcție de circulația enterohepatica a acizilor biliari.

Colesterolul constituie aproximativ 4% din totalul substanțelor solide biliare și 6% din cel
al lipidelor biliare, iar excreția să pe această cale contribuie la reglarea nivelului colesterolic al
organismului. În bilă, colesterolul este prezent în cea mai mare parte sub formă neesterificata și
chiar dacă este insolubil în apă, menținerea să în soluție se datorează prezenței sarurilor biliare și
a fosfolipidelor, alături de care formează micelii mixte. Raportul dintre concentrația biliară a
colesterolului și cea a sarurilor biliare variază între 1/20 și 1/30, iar în situațiile în care valoarea
acestui raport scade sub 1/13 are loc precipitarea colesterolului. Cantitatea de colesterol excretată
în intestin este aproape pe jumătate recuperată printr-un circuit enterohepatic, restul fiind
eliminat sub formă de coprostanol prin scaun.

Abundență secretiei biliare este evidențiată postprandial. Parasimpaticul stimulează

secreția, în timp ce simpaticul o inhibă. De asemenea, produșii de degradare ai proteinelor sau
anumiți constituenți alimentari, precum grăsimile au efect stimulator asupra secretiei biliare.

Funcția de detoxifiere

Ficatul poate capta, metaboliza și elimina diverse substanțe proprii sau străine
organismului, absorbite din lumenul intestinal sau extrase din sângele care îl perfuzeaza.
Procesele de detoxificare sunt rezultatul activității unor sisteme enzimatice variate, care
desfășoară într-o prima faza reacții de oxidare, reducere sau hidroliza, având că rezultat final
hidroxilarea substratului, pentru că în faza următoare să aibă loc conjugarea compusului
hidroxilat. În urmă acestor procese chimice se formează structuri care pot fi mai ușor eliminate
prin bilă sau urină.

Funcția de epurare plasmatică

Ficatul răspunde de 80-90% din capacitatea funcțională a sistemului reticuloendotelial, ce

cuprinde macrofagele tisulare și circulante cu rol de a fagocita și distruge diverse substraturi
coloidale sau particulate străine organismului sau proprii devenite „nonself”, că urmare a
denaturării de către diverși agenți. Sistemul macrofagic constituie 35% din totalul celulelor

48
hepatice și este reprezentat de celulele sinusoidale, dintre care se remarcă celulele Kupffer și cele
endoteliale.

Epurarea substanțelor antigenice de origine intestinală este strict necesară, în lipsa

efecuarii acesteia, de exemplu în cazul unor anastomoze intră- sau extrahepatice, inducându-se
un răspuns imunologic intens. De asemenea, la nivelul ficatului are loc și epurarea endotoxinelor
bacteriene de proveniență digestivă, prezența acestor endotoxine în circulația sistemică
reprezentând un indice al perturbarii activității hepatice.

Regenerarea masei ficatului

Ficatul deține o capacitate remarcabilă de a se restabili după o pierdere semnificativă de

țesut, în urmă unei hepatectomii parțiale sau pe fondul unei afecțiuni hepatice acute, atât timp cât
leziunea nu se complică cu infecție virală sau inflamație. Controlul procesului de regenerare a
ficatului nu este pe deplin elucidat, iar teoriile admise până în prezent sunt construite în jurul
factorului de creștere al hepatocitelor, elaborat de celulele mezenchimale din ficat.

Fiziologia pancreasului :
Dezvoltarea mecanismelor în urmă cărora este rezultată o mare cantitate de combustibil
metabolic reprezintă o adaptare importantă în evoluția organismelor complexe. Procesele
implicate în utilizarea acestui combustibil necesită un grad ridicat de reglementare și coordonare,
iar pancreasul, fiind constituit din două grupuri funcțional diferite de celule, joacă un rol vital în
inițierea acestor fenomene. Cunoașterea fiziologiei pancreasului furnizează cheia pentru
înțelegerea fiziopatologiei diferitelor suferințe pancreatice.

Pancreasul exocrin

Acinii și ductele pancreatice alcătuiesc în ansamblu o glanda digestivă fundamentală

pentru procesele de digestie și absorbție. Produsul de secreție al pancreasului exocrin este
reprezentat de sucul pancreatic, care ajunge de la nivelul acinilor pancreatici, prin ductele
pancreatice, în duoden, unde substanțele din compoziția să vor participa la desfășurarea
proceselor de digestie. Sucul pancreatic este secretat discontinuu, în funcție de perioadele
alimentare, iar secreția să, inițiată la 2-3 minute de la debutul digestiei, descrie o curbă
ascendentă ce atinge punctul maxim după 2-3 ore și ulterior o curbă descendența care ajunge la 0

49
în 7-8 ore. Debitul, tipul de evoluție și concentrația enzimatica a secretiei pancreatice exocrine
sunt influențate de natură alimentației. De asemenea, în stări de inaniție, carentiale și
avitaminoze s-a semnalat scăderea semnificativă a secretiei, iar creșterea să a fost notificată după
supraalimentație.

Sucul pancreatic este un lichid clar, transparent, eliberat în cantitate de 1-2 L / 24h.
Conține aproximativ 98. 6% apă și reziduu uscat în rest, constituit din substanțe anorganice și
organice.

Componentă hidroelectrolitica este elaborată de celulele epiteliale de la periferia

canaliculelor scurte, apă excretandu-se pasiv cu o intensitate influențată de trecerea activă a unor
ioni, motiv pentru care sucul pancreatic este inițial hiperton în raport cu plasmă, devenind izoton
pe măsură ce ajunge în amula lui Vater. Sodiul și potasiul sunt principalii cationi prezenți în
sucul pancreatic, în concentrații similare cu cele din plasmă, iar concentratiile principalilor
anioni, bicarbonatul și clorul, variază în funcție de intensitatea stimulului secretor. Bicarbonatul
imprimă alcalinitatea sucului pancreatic, de pH = 8-8,5, ce contribuie la neutralizarea acidului
gastric în duoden, asigurând în același timp un mediu optim pentru activarea enzimelor
pancreatice digestive.

Activitatea enzimatica a sucului pancreatic se exercită asupra principiilor alimentare,

proteine, lipide și glucide. Cantitatea de enzime pancreatice, secretată că răspuns unei ingestii
alimentare de dimensiunea unui prânz, este cu aproximativ 90% în exces, în raport cu necesitatea
efectuării unei digestii normale, iar simptome de malabsorbție pot apărea în condițiile când
secreția este diminuată până la 10% sau mai puțîn, prin valoarea normală.

Enzimele proteolotice sunt responsabile de hidrolizarea proteinelor până la stadiul

terminal de oligopeptide.

Deoarece în condiții fiziologice, sucul pancreatic pur este inactiv față de substanțele
proteice, este nevoie de enterokinaza, eliberată din mucoasa duodenala, pentru a activă tripsină,
prin degradarea tripsinogenului, care va suferi o reacție autocatalitica favorizată de ionii de
calciu. Tripsină continuă procesele de scindare a proteinelor, inițiate în etajul digestiv superior în
prezența sucului gastric, activitatea să câștigând în eficacitate dacă substanțele proteice ajunse la
acest nivel au fost supuse în prealabil la acțiunea pepsinei.

50
 Tripsină, la rândul sau, activează prin ruperea secvențială a mai multor legături peptidice,
chimotripsinogenul, care este precursorul inactiv, produs de celulele pancreatice glandulare, al
chimotripsinei. Chimotripsina are proprietatea de a coagula laptele, fiind implicată și în scindarea
proteinelor alături de tripsină, amestecul dintre aceste două enzime continuând procesul de
digestie, chiar mai departe decât fiecare enzima separat, fapt ce sugerează diferența dintre sediul
lor de acțiune.

Carboxipeptidaza provine din activarea precarboxipeptidazei, de către tripsină, în

prezența zincului. Această scurtează polipeptidele cu un aminoacid.

Colagenază este, de asemenea, activată de tripsină, și scindează legăturile peptidice ale

colagenului de la nivelul prolinei, hidroxiprolinei și glicinei.

Elastaza rezultă din activarea proelastazei de către tripsină și enterokinaza. Această

enzima acționează în special asupra legăturilor peptidice ale alaninei, serinei și glicinei.

Datorită faptului că proteazele sunt secretate sub formă de precursori inactivi, care sunt
activăți numai în duoden, pancreasul este astfel protejat de autodigestie. De asemenea, țesutul
glandular pancreatic are capacitatea de a neutraliza enzimele proprii prin intermediul unei
antienzime, denumită antitripsină, ce previne exagerarea activării tripsinei la acest nivel. În
același timp, antitripsină menține inactivitatea altor enzime proteolice care pot fi activate de către
tripsină. Inhibitorul de tripsină poate fi însă depășit, în situații patologice, când se acumulează
suc pancreatic în cantități crescute datorită leziunilor grave sau canaliculelor panceratice
obstrucționate. Astfel, se activează secrețiile enzimatice, care vor digera pancreasul în doar
câteva ore.

Amilază pancreatică este o enzima glicolitica, cu acțiune similară amilazei salivare, însă
cu un grad mai înalt de eficacitate decât această, având capacitatea de a digera în 30 minute
cantități de amidon mai mari de 20.000 ori decât greutatea să. Ionul de clor este prezent la
activarea enzimei, care, de asemenea, necesită și un mediu optim de pH, cuprins între 6,5 și 7,2.

Lipază pancreatică este cea mai activă enzima lipolitica digestivă. Activitatea să de a
separă prin hidroliza acizii grași de glicerol solicită prezența ionilor de calciu și magneziu și un
mediu de pH cuprins între 7 și 8. Sarurile biliare favorizează indirect activarea lipazei, datorită
proprietății de emulsionare a grăsimilor, prin care se mărește suprafață de contact dintre substrat

51
și enzima. În lipsa lipazei pancreatice apare steatoreea, grăsimile trecând nedigerate în materiile
fecale.

Colesterolaza, în prezența sarurilor biliare, descompune colesterolul alimentar esterificat

în colesterol liber și acid gras, iar lecitinază acționează asupra fosfoaminolipidelor, pe care le
scindează în glicerofosfat de colină și acizi grași.

Reglarea secretiei pancreasului exocrin

Activitatea secretorie a pancreasului exocrin este adaptată la cantitatea și calitatea

conținutului intestinal. Secreția pancreasului exocrin este subordonată unui complex
neurohormonal, iar în desfășurarea acesteia se pot distinge trei faze, cefalică, gastrică și
intestinală.

În cursul fazei cefalice, reglarea secretiei se desfășoară predominant pe cale nervoasă și

poate începe prin vederea, mirosul și anticiparea alimentelor, însă principalul stimul declanșator
este reprezentat de deglutitie. Fibrele parasimpatice din nervul vag stimulează secreția, în timp ce
fibrele simpatice din nervul splanhnic au acțiuni inhibitorii. În urmă vagotomiei, secreția nu mai
are loc. Se admite că efectul reglării nervoase din cadrul etapei cefalice este potențat de o
componentă umorală, reprezentată de gastrina. Stimularea secretiei de gastrina este realizată, de
asemenea, pe cale vagala, iar în urmă actionarii acesteia se activează secreția acidă a stomacului,
care odată ajunsă în duoden va intensifica secreția de suc pancreatic concomitent cu necesitatea
bicarbonatului în vederea neutralizării mediului acid.

Faza gastrică debutează odată cu pătrunderea alimentelor în stomac, care determina

distensia peretelui gastric și implicit declanșarea reflexului vago-vagal, prin intermediul căruia se
stimulează secreția sucului pancreatic bogat în enzime, menținută și intensificată ulterior prin
stimularea eliberării de gastrina. Efectul stimulator al gastrinei are loc și în condițiile vagotomiei,
după distensia antrala, ceea ce demonstrează contribuția acestui hormon în reglarea secretiei.

Faza intestinală urmează din momentul când se desfășoară evacuarea gastrică, chimul
gastric acid determinând la nivelul duodenului, prin mecanism dublu, hormonal, în principal, și
nervos, secundar, stimularea secretiei de suc pancreatic. Prin derularea acestei etape se realizează
aproximativ 80% din răspunsul secretor pancreatic, corespunzător gradului de aciditate și
compoziției chimului gastric. De asemenea, faza intestinală joacă un rol important în menținerea

52
descărcării enzimatice, pe măsură ce distensia stomacului diminuează. Când se pierde efectul de
tamponare al alimentelor, pH-ul duodenal scade, la o valoare mai mică decât 4 eliberându-se
secretină care va stimula producția de suc pancreatic bogat în bicarbonat.

Asupra pancreasului exocrin cu efect stimulator acționează și colecistochinină, peptidul

eliberator de gastrina, bombezina, neurotensina sau polipeptidul vasoactiv intestinal. În
contradicție cu acestea, se consemnează substanțele cu efect inhibitor, în grupul cărora se pot
înscrie polipeptidul pancreatic, peptidul YY, neuropeptidul Y sau somatostatina.

De asemenea, există o strânsă corelație funcțională între pancreasul exocrin și cel

endocrin. Sângele ajunge în compartimentul exocrin după ce în prealabil a perfuzat insulele
Langerhans, la nivelul cărora se încarcă cu insulină și glucagon, care vor influență activitatea
celulelor acinare și sinteză de enzime. Insulină stimulează secreția amilazei pancreatice, în timp
ce glucagonul exercită un efect inhibitor asupra răspunsului secretor al glandei exocrine.

Pancreasul endocrin

Pe lângă activitatea exocrină, indispensabilă digestiei intestinale, pancreasul îndeplinește

și un important rol endocrin, prin intermediul insulelor Langerhans, răspândite în întreg
parenchimul glandei. În zona centrală a fiecărei insule sunt dispuse celulele secretoare de
insulină, ce reprezintă între 60 și 80% din totalul celulelor. Către periferie, se disting celule
secretoare de glucagon, în proporție de 15-20%, celule specializate în secreția de somatostatina,
5-10%, și celule secretoare de polipeptid pancreatic, între 15 și 20%.

Insulină este un polipeptid alcătuit din 51 aminoacizi, organizați pe două lanțuri peptidice
unite prin două punți disulfidice. Este sintetizată prin intermediul proinsulinei, la nivelul
celulelor B. Insulină este implicată în metabolismul glucidic, protidic și lipidic și acționează în
principal la nivelul ficatului, fibrei musculare și testului adipos. Stimulează captarea glucozei de
către celulele organismului, având astfel efect hiperglicemiant. În același timp intensifica
glicogeneza și inhibă gluconeogeneza. De asemenea, stimulează lipogeneză, are efect inhibitor
asupra lipolizei și crește sinteză proteică.

53
 Excitantul fiziologic al insulinosecretiei este reprezentat de concentrația de glucoză din
sânge. Astfel, o creștere a glicemiei stimulează secreția și descărcarea insulinei în sânge în două
faze. La 3-5 minute după instalarea hiperglicemiei se declanșează prima faza în care se secretă
insulină în abundență, de aproximativ 7-10 ori mai multă decât în secreția bazală. În următoarele
5-10 minute se înregistrează o scădere, inițiindu-se cea de-a două faza, mai amplă și de lungă
durata. În general, secreția de insulină este proporțională cu glicemia, diminuandu-se imediat ce
valoarea acesteia se va normaliza. De asemenea, insulinosecretia este reglată și prin intermediul
unui mecanism secundar, neuro-reflex, declanșat de vatiatiile glicemice care stimulează
receptorii specializați din sistemul vascular. Astfel, ajung impulsuri la centrii glicoreglatori din
hipotalamus, de unde pornesc comenzi spre centrii parasimtici care vor stimula secreția de
insulină.

Pe lângă glucoză, acizii grași și aminoacizii, precum arginină și lizină dețîn proprietăți
insulinosecretoare, iar alți hormoni care influențează insulinosecretia sunt adrenalină și
noradrenalină, cu efect inhibitor și secretina, colecistochinină, gastrină, cu efect stimulator
moderat.

Glucagonul este un peptid format dintr-un singur lanț de 29 aminoacizi, secretat de

celulele A. Reprezintă cel de-al doilea hormon pancreatic a cărui activitate intervine în echilibrul
glicemic. Spre deosebire de insulină, acesta acționează în sens hiperglicemiant, cu efect de 30-50
ori mai puternic decât al adrenalinei, stimulând glicogenoliză hepatică și gluconeogeneza. De
asemenea, relaxează și dilată fibră musculară netedă, precum cea a stomacului, duodenului sau
sfincterului Oddi, iar la nivelul țesutului adipos are efect lipolitic.

Factorul principal de control și reglare a secretiei de glucagon este reprezentat de

concentrația de glucoză din sânge, a cărei valoare scăzută are efect glucagonosecretor. La fel se
comportă și unii aminoacizi, precum alanină și arginină, care după un prânz hiperproteic pot
stimula secreția alfa-insulară de glucagon. De asemenea, catecolaminele pot avea efect
stimulator, fapt dovedit de creșterea secretiei de glucagon de până la 4-5 ori mai mult în
perioadele de efort fizic sau stres. Colecistochinină și gastrină cresc, iar secretina, alături de
insulină și hiperglicemie inhibă eliberarea de glucagon. La fel că în situația insulinei,
componentă umorală este completată de cea nervoasă în mecanismul de autoreglare. Simpaticul

54
are cu rol stimulator, iar parasimaticul, inhibitor, ambele tipuri de fibre vegetative fiind
subordonate centrilor glicoreglatori hipotalamici.

Somatostatina este un polipeptid format din 14 aminoacizi, sitetizat de celulele D și are o

durata de viață în sângele circulant de aproximativ două minute. Secreția să este stimulată atât de
principalii nutrienți administrați oral sau intravenos, cât și de creșterea concentrațiilor unor
hormoni gastrointestinali, precum secretina sau pancreozimina, descărcați sub influență
alimentelor ingerate. În general, somatostatina are proprietăți inhibitorii, suprimând eliberarea
unor hormoni precum insulină, gastrină, secretina, peptidul vasoactiv intestinal, polipeptidul
pancreatic, glucagonul. De asemenea, are efect inhibitor și asupra motilității intestinale, biliare și
gastrice.

Polipeptidul pancreatic, alcătuit din 36 aminoacizi, este secretat de către celulele PP,
întâlnite preponderent la nivelul capului pancreatic și procesului uncinat. Acesta acționează
asupra pancreasului exocrin, inhibând secreția de bicarbonați, atât în condiții bazale, cât și sub
acțiunea secretinei. Activitatea să este dublată de creșterea motilității gastrice și intestinale.
Alimentele cu un conținut crescut de proteine, stimularea colinergică și hipoglicemia sunt
potențiali stimulatori ai secretiei de polipeptid pancreatic. De asemenea, secretina, peptidul
vasoactiv intestinal, polipeptidul inhibitor gastric și bombezina au influențe

Fiziologia glandelor salivare :

Saliva este un amestec al produselor de secreţie ale celor trei perechi de glande salivare
mari (parotide, submaxilare şi sublinguale) reprezentând aproximativ 99% din totalul secreţiei şi
ale numeroase glande mici diseminate în mucoasa orală, aproximativ 1%. Glanda parotidă
(glandă seroasă) produce o salivă fluidă, bogată în fermenţi (amilaza salivară), salivă de
masticaţie şi de digestie, reprezentând circa 25% din totalul secreţiei salivare, în repaus. Glanda
submaxilară (glandă mixtă, sero-mucoasă) produce o salivă sero-mucoasă, ce umezeşte limba,
înlesnind simţul sapid - salivă de gustare (cca. 70% din secreţia salivară).

55
 Glanda sublinguală (glandă mucoasă) produce o salivă filantă, vâscoasă, cu mult mucus,
ce aglutinează particulele alimentare, formând bolul alimentar şi ajută deglutiţia – salivă de
deglutiţie (4% din totalul secreţiei salivare). Proprietăţile fizice şi compoziţia chimică a salivei
totale variază foarte mult, ele depinzând de trei factori; participarea predominantă a unei glande
sau a alteia la producerea salivei totale, în funcţie de felul şi caracterele excitantului adecvat
(alimentargustativ) sau neadecvat (corp străîn în gură - nisip, pietricele; iritaţie dureroasă a
mucoasei, extracţie dentară, amigdalectomie, stomatită, gingivită etc.). Astfel, compoziţia finală
se adaptează la stimulii ce determină secreţia; intensitatea excitaţiei, respectiv a secreţiei,
deoarece numeroşi ioni din salivă variază mult în concentraţie, paralel cu intensitatea secreţiei şi
cu efortul fizic depus (s-a observat creşterea concentraţiei ionilor de Na+ în efort intens, prin
stimularea SNV simpatic, putând fi un eventual indicator al activităţii în anaerobioză; de
asemenea, creşte în efort şi concentraţia ionilor de K + , prin vasoconstricţia produsă şi, implicit,
prin efluxul de K+ din celulele salivare); starea glandei, dacă a mai secretat sau nu intens, de
curând. De aceea, nu este posibilă redarea unor valori exacte, referitoare la compoziţia salivei
umane, ci doar a unor valori medii, orientative.

Caracteristici fizice şi chimice ale salivei

Aspectul: salivă totală, de repaus, este un lichid incolor, transparent sau translucid
(datorită unor mici aglomerări opalescente), puţîn filant (uneori intens filant, când se ingeră
alimente cum ar fi laptele, acesta excitând puternic glandele salivare mucoase şi sero-mucoase).
Uneori salivă este spumoasă, datorită bulelor de gaze şi a mucinei mai abundente.

Formaţiunile opalescente de aspectul unor flocoane („norişori‖), examinate la microscop

(după o prealabilă colorare cu albastru de metilen), pot fi:

 celule epiteliale descuamate

 leucocite întregi sau alterate

 microorganism

 mucus

 mici resturi alimentare.

56
 Saliva are un gust fad şi este aproape inodoră. Cantitatea în 24h: în medie 1 litru/zi (600-
2000 ml/zi), depinde mult de cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate. Cea mai mare parte se
secretă cu prilejul alimentaţiei; între perioadele de alimentaţie şi în linişte (fără excitanţi
conditionaţi alimentari), adultul secretă ~15 ml/h, iar nou-născutul ~ 4 ml/h. pH-ul = 6-7 la
adulţi, la copii este mai alcalin; salivă parotidiană este mai acidă, cea submaxilară mai puţîn
acidă. pH-ul salivei este paralel cu cel sanghin, dar, în acelaşi timp, prin sistemele tampon proprii
salivei, această se adaptează necesităţilor de tamponare, respectiv pH-ului soluţiilor sau
alimentelor ingerate. pH > 7 (alcalin), ionii de calciu precipită, cu apariţia sialoliţilor; pH< 7
(acid), favorizează apariţia cariilor dentare, prin afectarea smalţului dentar. Densitatea (greutatea
specifică): 1,002 - 1,008 g/cm3 este mai mică decât a plasmei sanghine (1,026

Punctul crioscopic (temperatura la care îngheaţă salivă): de la - 0,2 la - 0,4°C.

Vâscozitatea: diferă în funcţie de glanda a cărei secreţie predomină şi de felul alimentelor. Salivă
conţine: 99,4% apă şi 0,6% reziduu uscat (0,4% substanţe organice şi 0,2% substanţe
anorganice). Substanţele organice (0,4%):

 azotate proteice (proteine – 262 mg/100ml salivă) : mucină, albumine, globuline,

enzime (amilaza salivară, lipaza, proteinaze, peptidaze), aglutinogene din sistemul OAB şi
sistemul Lewis (cei care secretă astfel de aglutinogene în salivă poartă numele de „secretori”),
sialogastrona, substanţe vasoactive (bradikinină, kallicreina);

 azotate neproteice: aminoacizi (glicocol, alanină, valină, metionină, lizină, leucină

etc.), uree, acid uric, creatinină, amoniac;

 neproteice: acid citric, acid lactic, vitamine (C,B1,B2,B6), alcool (când este în sânge
în concentraţii crescute);

 sulfocianat sau rodanat de K. Substanţele anorganice (0,2%): cloruri, fosfaţi, sulfaţi,

bicarbonaţi de calciu, magneziu, săruri ale unor metale grele (ajunse accidental în organism).

 Clește secretat proporţional cu intensitatea secretiei, la fel şi secreţia de Na+ , Ca2+;

 K + (este secretat independent de debit, în concentrație mai mare decât în plasmă),

Mg, Br, Cu, I, F, Co;

57
  carbonatul şi fosfatul de calciu pot precipită sub formă de calculi salivări, în interiorul
canalelor salivare sau, în combinaţii cu substanţele organice, pot să se depună că „tartru‖.
Enzimele importante ale salivei:

α-amilaza (ptialina, glicozid hidrolaza) se găseşte în cantităţi cuprinse între 0-300 mg/100
ml salivă; că izoenzimă, se mai găseşte şi în muşchi, sânge, urină, aici fiind de origine
pancreatică;

 enzime lipolitice şi proteolitice (în cantităţi infime) care, de fapt, nu sunt secretate de
glandele salivare, ci provin din degradarea leucocitelor, celulelor epiteliale sau a bacteriilor;

 lizozimul (enzima bactericidă din grupul mucoproteinelor, descoperită de A. Fleming,

înaintea penicilinei), lizează streptococi, stafilococi, proteus, brucella.

S-a observat prezenţa unor cantităţi de hormoni de creştere la nivelul glandei

submandibulare : NGF (nerve growth factor) şi EGF (epidermal growth factor), secretaţi
independent de reglarea răspunsurilor generale de creştere. NGF, EGF, TGF-β (transforming
growth factor-β), kallicreina au un rol important în reglarea răspunsului imun/inflamator al
mucoasei, în regenerare şi vindecare. Substanţele, ajunse în circulaţia sanghină, se comportă că
imunomodulatori sistemici, având rol în reglarea sistemului neuroendocrin central. Împreună cu
proteinele antibacteriene şi cu Ig A, secretate tot la acest nivel, se asigură apărarea locală, la
nivelul mucoasei orale.

Rolurile fiziologice ale salivei

Roluri fizice: * îmbibă, înmoaie alimentele, ajută masticaţia, aglutinează alimentele

triturate, formând bolul alimentar;

*lubrefiază bolul alimentar şi ajută astfel deglutiţia;

* prin solubilizarea alimentelor, permite funcţionarea simţului gustului (sapid) - numai

substanţele dizolvate în apă pot ajunge la receptorii gustativi, pentru a-i excită;

*ajută vorbirea;

* curăţă gură;

58
 *asigură senzaţia de confort, prin umezirea permanentă a gurii; în cazul febrei, în
deshidratări, la administrarea de atropină, apare o senzaţie dezagreabilă, de uscăciune a gurii.

Roluri chimico-digestive: cu ajutorul amilazei salivare digeră amidonul preparat (fiert sau
copt) până la maltoză, trecând prin stadii intermediare de dextrine; enzima îşi continuă activitatea
şi în stomac, până la acidifierea completă a bolului alimentar.

Rol de eliminare:

 metale grele (Pb, Hg, Bi) sau I, Aș, KSCN (sulfocianat de potasiu - cale de detoxifiere
a organismului);

 alcaloizi (morfină), antibiotice, alcool etilic;

 uree, acid uric (la persoanele cu gută sau cu afecţiuni renale), glucoză ( în cazul în
care glicemia ≥ 200-300 mg/ml);  virusuri (poliomielită, hepatită, rabie, parotidită epidemică.

CAPITOLUL II. PREZENTAREA TEORETICA

II.1 DEFINITIE

Ocluzia intestinală reprezintă un blocaj care nu permite alimentelor sau lichidelor

digerate să treacă prin intestinul subțire sau prin intestinul gros (colon) – aceste reziduuri trebuie
să fie în mișcare continuă, fiind o componentă importantă a digestiei normale. Ocluzia intestinală
mai este denumită și obstrucție intestinală, blocajul fiind parțial sau total.

II.2 CLASIFICARE

Ocluzia intestinala se clasifica in trei parti:

59
 A. Clasificare etiopatogenica;
B. Din punct de vedere topographic
C. Dupa provenienta
D. Clinico-evoluativ
E. In raport cu existenta tulburarilor vasculare ale intestinului
F. Chrurgicale

Clasificarea etipatogenica se imparte in :

 Ocluzi intestinale dinamice ( paralitica, spastica )

 Ocluzi intestinale mecanice ( prin obstructive, prin strangulare, mixte )

Din punct de vedere topographic, ocluzia intestinala este repartizata in :

Ocluzi intestinale inalte (pilor, duoden, intestin subtire)

Ocluzi intestinale joase ( la nivel de colon, intestine gros )

Iar dupa provenienta,ocluzia intestinala este de doua tipuri:

1. Ocluzie congenitala
2. Ocluzie dobandita, capatata.

Din punct de vedere clinic evoluativ sunt de trei feluri:

 Acute
 Subacute
 Cornice

In raport cu existenta tulburarilor vasculare ale intestinului sunt clasificate in :

 Neischemiante
 Ischemiante

Clasificarea chirurgicala permite se releva doua subclasificari ale ocluziei intestinale :

 Primitive
 Secundare

60
 Ocluziile funcţionale sunt secundare altor afecţiuni (de exemplu: traumatisme cranio-
medulare, infarct miocardic, peritonită generalizată, infarct intestinal, torsiuni de organe
abdominale, intoxicaţii, colică renală, torsiune de cordon spermatic) şi sunt provocate fie prin
paralizia, fie prin contracţia spastică (şi ineficientă) a musculaturii intestinale (ocluzii intestinale
paralitice, repectiv spastice) - ambele mecanisme ducand la pierderea capacităţii intestinului de
a-şi propulsa conţinutul.

In ocluziile intestinale prin strangulare intervine un factor fiziopatologic de gravitate,

reprezentat de suferinţa ischemicǎ a ansei strangulate; la nivelul ansei apar zone de infarctizare şi
in aceste zone se produce perforaţia ansei; că urmare la ocluzie se asociazǎ şi peritonită
hipersepticǎ..

In toate cazurile de ocluzii prin strangulare se gaseste de la inceput o mare cantitate de

lichid sero-sangvinolent in peritoneu.

In ocluziile prin astupare, lichidul este numai seros, in cantitate mica si poate chiar sa
lipseasca.

Intestinul este totdeauna dilatat deasupra obstacolului Aceasta dilatatie este cu atat mai
pronuntata, cu cat ansele sunt mai apropiate de locul ocluziei.

Sunt cazuri in care dilatatia se intinde pe o mare distanta in sus si poate sa cuprinda
stomacul chiar din primele ore ceea ce dovedeste natura ei reflexa.

Intestinul este congestionat, de culoare rosie-vanat.

Peretii sunt edematiati, totusi mai subtiri si transparenti din cauza dilatatiei.

Cand ocluzia este rezultatul unei astupari treptate, se constata de multe ori o hipertrofie
a peretilor.

Aceasta este functionala si se datoreste eforturilor de lunga durata pe care musculatura

a depus-o pentru a invinge obstacolul.

In asemenea cazuri, dilatatia anselor deasupra obstacolului poate fi mai putin

pronuntata, datorita faptului ca tonicitatea musculaturii intestinului este inca pastrata, mai tarziu,
aceasta slabeste si dilatatia poate sa devina enorma.

61
 In dreptul obstacolului, leziunile ansei variaza cu natura acestuia.

In astupare, pe segmentul dilatat de deasupra obstacolului, afara de congestie, se produc

ulceratii intinse.

Datorita presiunii excentrice asupra peretilor intestinului, din cauza acumularii de

lichide si gaze, se produce o staza venoasa cu hemoragii submucoase, care provoaca o necroza a
epiteliului.

La factorul trofic se adauga actiunea sucurilor digestive si infectia, ceea ce duca la

ulceratii.

Acestea se pot produce in imediata vecinatate a obstacolului sau la distanta, cum sunt,
de pilda, ulceratiile cecului in ocluziile ansei sigmoide.

In strangulari, datorita intreruperii brutale a circulatiei mezenterului, leziunile sunt mai

intinse si evolueaza mult mai repede: congestia primitiva duce la infarct si apoi la sfacel.

Ansa este de o culoare negricioasa, inerta, flasca si gata sa plesneasca, mai ales la
nivelul constrictiei, unde leziunile sunt intotdeauna mai inaintate.

Dedesubtul obstacolului ansele sunt de aspect normal, goale de continut. Uneori, paradoxal, ele
pot fi dilatate.

Examenul histologic arata la inceput o simpla staza sanguina. Mai tarziu, acestei faze
reversibile ii urmeaza o faza ireversibila, caracterizata printr-o infiltratie hemato-leucocitara, care
cuprinde curand toate tunicile intestinului.

Leziunile evolueaza, producandu-se mai intai o descuamare a epiteliului, apoi o degenerare a

glandelor si in cele din urma necroza.

In ocluziile spastice, aspectul este deosebit.

Pe traectul intestinului subtire sau pe colonul transvers si sigmoid se vad una sau mai multe
zone de contractura, care variaza ca lungime si care contrasteaza cu portiunile dilatate care se
gasesc deasupra si cateodata dedesubtul lor.

In dreptul lor, intestinul este redus la grosimea unui deget sau a unui creion si este foarte palid.

62
 Aceste zone de contractura sunt variabile ca localizare.

II.3 SIMPTOMATOLOGIE

In simptomatologia ocluziei intestinale este relevant urmatorul tabloc clinic :

 Durere
 Varsaturi
 Greturi
 Distensie abdominala
 Oprirea tranzitului intestinal
 Hiperperistaltism

Semnele generale lipsesc în faza de debut a ocluziei. Pe măsură ce tulburările

fiziopatologice avanseaza, apar urmatoarele simptome :

 Starea generala se altereaza

 Apare hipotensiunea arteriala
 Tahicardia
 Apare oliguria sau chiar anuria
 Polipneea si tahipnee.

Durerea: este bruscă, intensă, continuă,sincopală, însoţită de paloare, anxietate şi

transpiraţii, în ocluziile prin strangulare şi în cele spastice - mai puţin violentă, cu evoluţie spre
intensitate maximă, sub formă de colici de luptă cu perioade de acalmie în ocluziile prin
obstrucţie - surdă, continuă, însoţită de distensie treptată, în ocluziile paralitice - localizată iniţial
la nivelul obstacolului cu iradiere ulterioară în tot abdomenul sau dorsal, în volvulusul
intestinului subţire.

63
 Vărsăturile: - aproape întotdeauna sunt însoţite de semn de stază: greţuri, sughit şi
eructaţii.

II.4 DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv – Examenul clinic local

Pentru examenul clinic se folosesc in special doua metode de examinare : inspectia si

palparea .

Abdomenul este moderat dureros la palpare, uneori o palpare prea energică poate
declanşa durerea colicativă.

La percuţie se poate decela o zonă de timpanism, sau acesta este difuz, sau

există o matitate deplasabilă.

La auscultaţie zgomotele hidro-aerice intestinale pot fi augmentate (uneori se percepe, in

etapa preocluzivă, o senzaţie de “curgere turbulentă” după care

durerea cedează). in ocluziile dinamice nu se percep zgomotele intestinale - “silen--

tium abdominal”.

La tuşeul rectal ampula rectală este goală - fundul de sac Douglas bombează dar este
puţin dureros la atingere.

La examinarea paraclinica pot fi constatate valori crescute ale analizelor de laborator, dar si
modificari la explorarile radiologice .:

 Examenul ecografic
 Irigografie
 Examenul radiologic
 Radiografia gastro-duodenală cu bariu
 Endoscopia digestive

64
  CT abdominal .

Iar la examinarea probelor de laboartor avem urmatoarele :

 Leucocitoză
 Creşterea creatininei sangvine
 Azotemia
 VSH
 Glicemie

EXAMENUL CLINIC GENERAL

STARE GENERALA :alterata

MUCOASE:umede ,calde

TEGUMENTE: pliu cutanat persistent (→deshidratare)

SISTEM GANGLIONAR LIMFATIC: nepalpabil

TESUT CONJUCTIV : normal reprezentat

SISTEM OSTEO-ARTICULAR :integru

SISTEM MUSCULAR : normal

APARAT RESPIRATOR:sonoritate pulmonara normala, torace normal conformat, ritm usor

accelerat , aparitia tahipneei : R= 24resp/ min

APARAT CARDIOVASCULAR :tahicardie moderata ,zhomote cardiace, usor tahicardice T.A=

140/80mmHg ; P= 95/min

APARAT DIGESTIV : colici abdominali insotit de greturi si varasaturi

APARAT URO-GENITAL:aparitia oliguriei chiar si anuriei

SNC : astenie

DIAGNOSTIC PARACLINIC

65
 Examenul ecografic

 Irigografie

 Examenul radiologic

 Radiografia gastro-duodenală cu bariu

 Endoscopia digestive

 CT abdominal .

Examenul de laboarator :

• Leucocitoză

• Creşterea creatininei sangvine

• Azotemia

• VSH

• Glicemie

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Afecțiunile care pot mima o ocluzie intestinala sunt:

1. Apendicita acuta, pancreatita acuta hemoragica.

2. Infarctul de mezenter.
3. Retenția acuta de urina.

Unele afecțiuni pot da pdeudo-ocluzii:

1. colagenozele, iritațiile post-rădice

2. miopatiile, neuropatiile.

II.5 COMPLICATII

Complicațiile ce pot surveni in ocluzia intestinala sunt:

66
  perforația intestinala libera în peritoneu, provocând peritonita, sau prin fistulizare într-un
organ vecin;
 soc hipovolemic și deshidratare;
 insuficenta renala;

Mortalitatea depinde de cauza ocluziei, în cancere este de 10-15%, la diverticulite de 1% și

creste cu vârstă și cu prezenta complicațiilor

În cazurile de strangulare, prognosticul este dependent de vârstă și terenul bolnavului și

durata de la debut la intervenție.

II.6 EVOLUTIE SI PROGNOSTIC

Durerea : -Apare constant în ocluzia intestinală

-In ocluziile simple (prin obliterare) durerea are caracter colicativ, ondulator

» Fiecare undă peristaltică e însoţită de o durere care creşte progresiv şi apoi se atenuează

» In ocluzia intestinala pe intestinul subtire colicile survin la 3-5 minute

» In ocluzia intestinala pe intestinul gros colicile survin la 5-10 minute -în ocluziile prin
strangulare durerea e continuă

» Durerea traduce suferinţa ischemică a intestinului strangulat sau volvulat.

Vărsăturile rapid *în cazul ocluziilor înalte -apar tardiv (sau chiar lipsesc)

*în cazul ocluziilor joase -iniţial vărsături produse pe cale reflexă (conţinut alimentar)

- apoi vărsături produse prin contracţiile antiperistaltice (conţinut gastric, apoi intestinal )

- apoi vărsături fecaloide (procesele de fermentaţie şi putrefacţie produse de flora intestinala)

Varsaturi alimentare-----> varsaturi bilioase ----->varsaturi poracee ------>varsaturi fecaloide.

67
 Oprirea tranzitului intestinal pentru gaze şi materii fecale = semnul cardinal al ocluziei
intestinale Acest semn nu e întotdeauna prezent de la început -în porţiunea subiacentă
obstacolului intestinul mai are încă conţinut.

Palparea abdomenului pune in evidenta urmatoarele :

*Decelarea punctelor dureroase ;

*Rezistenta elastica a peretelui abdominal;

* Absenta contracurii abdominale;

*Prezenta contracurii abdominale indica o complicatie grava: infarct enteromezentric sau o

perforatie a unei anse necrozate .

Iar percutia abdomenului releva :

- Timpanism generalizat
- Timpanism pronuntat deasupra loclui asimetric- semnul Walh
- Disparitia matitati hepatice prin distensia colonului – semnul Celoditi.

II.7 TRATAMENT

Primul pas este reprezentat de reechilibrare hidroelectrolitică a pacientului prin perfuzii

cu ser fiziologic, soluție Ringer, glucoză.

Pentru a evita complicațiile septice, se impune administrarea de antibiotice, de obicei în

asociere pentru a acoperi un spectru cât mai larg. Frecvent se folosesc antibiotice din clasa
Cefalosporinelor, Aminoglicozidelor, Metronidazol.

Tratamentul chirurgical se efectuează în marea majoritate a cazurilor prin chirurgie

deschisă. Există și posibilitatea intervenției laparoscopice, dar situația intraoperatorie impune
frecvent conversia la chirurgia deschisă.

În primă fază se evacuează conținutul intestinal pentru a permite o cât mai bună explorare
a cavității abdominale. Evacuarea se poate face prin două metode. Metoda închisă se face prin

68
manevre de mulgere retrogradă astfel încât conținutul ajunge în stomac, iar de acolo se
exteriorizează pe sonda nazogastrică.

Tratament clasic pentru ocluzia intestinală:

 stabilizarea de urgență a pacientului prin perfuzie pentru administrarea de fluide

 clismă cu aer sau cu bariu
 intervenție chirurgicală: îndepărtarea obstrucției și a porțiunii necrozate din
intestin

II.8 PROFILAXIE

Pacientilor cu ocluzie intestinala li se recomanda un regim igieno-dietetic , evitatrea

activitatilor vizice o perioada de timp .

Se recoamnda repausul la pat,igiena corporala a pacientului se face zilnic si se realizeaza

pe regiunii anatomice , iar toaleta generala se face odata pe saptamana.

Pacientul caruia i se practica o colostoma in urma unui tratament chirugical pentru

obstructia intestinala va fi instruit cum sa o ingrijeasca, sa previna infectia si ce dieta sa urmeze
pentru a evita surplusul de gaz.
Respecatrea tratamentului prescris de catre medic si venirea periodica la controlul
medical.

CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN

ÎNGRIJIREA ȘI TRATAREA BOLNAVULUI

69
 III.1 INTERNAREA BOLNAVULUI ȘI ASIGURAREA
CONDITIȚIILOR DE SPITALIZARE

Bolnavii prezintă în general o stare psihică deosebită,care se accentuează și mai mult cu

ocazia internării în spital. De aceea, asistenta medicală va înconjura bolnavul,încă de la
început,cu multă atenție,înțelegere,blândețe. Crearea unei relații pozitive atât cu bolnavul cât și
aparținătorii este una din pricipalele sarcini de serviciu ale asistentei.

Internarea,externarea și transferul fac parte din evidența și mișcarea bolnavilor în

spital.

Ca și scop are următoarele regulii de bază : -stabilirea diagnosticul ;

-tratamentul de specialitate pentru vindecarea unor boli acute,ameliorarea unor afecțiuni

cornice;

-evaluarea unor boli cronice decompensate și reechilibrarea, aducerea în faza de

compensate;

-efectuarea unei intervenții chirurgicale;

-asistenta la naștere.

Internarea la secția de primiri urgențe (UPU) ,decizia de internare a cazului venit

este luata de către medicul de gardă în urma efectuării examenului clinic.

Pregătirea bolnavului: Asistentul medical: -primește pacientul,stabilește o relație de

comunicare cu acesta sau aparținătorii.

-solicită actele necesare internării în cazul în care nu este nevoie de un ajutor urgent ,act
de identitate,bilet de trimitere de la medicul de familie ,dovada asigurarilor de
sanatate( adeverința de salariat,elev,student ,cupon de pensie,șomer) ;

-urgențele se introduc în sala de consultații,se acordă primul ajutor ,iar actele pentru
internare vor fi aduse ulterior;

70
 -toate datele personale sunt înregistrate în registrul de consultatii,inclusiv diagnosticul
stabilit la internare,sectia la care se internează, data și ora internării ,tratamentul de
urgențăefectuat în UPU,semnătura și parafa medicului.

-întocmirea foii de observație la biroul de internări pe baza documentelor enumerate mai

sus.

Foaia de observatie se întocmește în format electronic și cuprinde toate datele

personale ale pacientului, diagnosticul la internare, medicul care a hotărât internarea

-serviciul baie

-după ce asistenta a identificat cazurile care necesită o atenție sporită ,urmeazaă dușul,
deparazitarea la nevoie apoi se deparaziteaza și dezinfectează îmbrăcămintea la nevoie;

-magazia de unde se predau și se preiau hainele pacientului la externare ;se întocmește

bon în dublu exemplar, unul rămâne la magazie și unul se predă pacientului pentru preluarea
hainelor.

Transportul pacientului cu foaia de observație în secția la care a fost repartizat. In secție :

-fiecare pacient internat într-o secție va fi preluat de asistenta sefă care-l va înregistra în
registrul de evidență a clinicii și în foaia de mișcare apoi predate asistentei de salon;

-evaluarea statutului sau clinic;

-asigurarea unor condiții confortabile

-sprijinirea ,adaptarea la noul mediu în care va locui în urmatoarea perioada de timp

- i se va explica unde este toaleta ,sala de mese,orarul alimentației ,care sunt drepturile și
obigațiile

-cum funcționează robinetele ăi toaleta

-adresabilitatea către bolnav se face pe numele de familie al bolnavului

-i se vor prezenta persoanele din staff-ul medical

71
 -se vor verifica recomandările medicului curant,orice restricție de dieta,medicatie sau
activitate

-eventualele medicamente la care pacientul este alergic se notează cu culoarea roșie pe

prima pagina a foii de observație iîn partea de sus.

Se determină și se noteaza în FO principalele semne vitale și se recoltează probele

biologice recomandate.

Înaltimea și greutatea este important în cunoașterea greutății și înălțimii pentru

planificarea tratamentului,dietei și calculul dozelor de medic ori anestezie recomandată. I se va
explica pacientului cum se folosește lumina ,apa ,toaleta ,telefonul ,sistemul de semnalizare .Se
va spune programul secție se informează bolnavul asupra orelor de vizită dar și asupra
restricțiilor necesare în secțiile din spital. Se explică bolnavului cum să cheme asistenta în caz de
necesitate și i se reamintește ca ea va fii disponibilă în orice moment când o va solicita. În afara
acestor considerente exisă și aspecte speciale care trebuie avute în vedere:

Dacă pacientul nu vorbește limba română, trebuie contactat un translator și trebuie

solicitat ajutorul casei de asigurări în virtutea relației cu asiguratul, trebuie să ofere translatorul
cerut.

Internarea în condiții de urgență: Pentru pacient programul se modifică în sensul că

tratarea principalelor nevoi va preceda procedurile de internare obișnuite. Din serviciul de
urgenta ,pacientul vine cu o foaie de observatie în care este recomandat tratamentul.

Asistenta de salon va lua legătura cu cea din urgență care a primit pacientul și care a
efectuat primele manevre terapeutice în ideea de a stabilii cât mai rapid un raspuns corespunzator
cu pacientul, după aceea se vor monitoriza semnele vitale si se vor urmării recomandările din
foaia de observație .Dacă pacientul este orientat temporo-spațial i se vor explica manevrele
executate cu atât mai mult cu cât acestea vor fi dureroase sau creează disconfort Dacă membrii
familiei nsotesc pacientul li se va spune ferm dar respectuos sî aștepte în sala de așteptare până la
terminarea evaluarii acesteia și începerea tratamentului.

72
 III.2 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL
OBIECTIV

Una dintre sarcinile importante ale asistentului medical este colaborarea și examinarea
clinică a bolnavului.Participarea acestuia este o datorie şi o obligaţie profesională.

Pentru aceasta asistentul trebuie să ţină cont de următoarele sarcini:

- se pregăteşte fizic şi psihic pacientul ;

- se pregătesc materialele şi instrumentele necesare examinării;

- se asigură condiţiile de desfăşurare a examinării;

- se pregătesc documentele medicale (fişa de consultaţii, foaia de observaţie clinică, rezultatele

examinării) ;

73
- asigură iluminaţia necesară examinării ;

- fereşte pacientul de alte traumatisme, curenţi de aer;

- asigură liniştea necesară desfăşurării examenului;

- pregăteşte produsele biologice ale pacientului pentru a le arăta medicului la vizită;

III. 3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE ȘI GENERALE A

PACIENTULUI

Schimbarea lenjeriei patului se face dimineața, înainte de curățirea salonului, după

măsurarea temperaturii, a pulsului și după toaleta bolnavului.

Igiena corporală a pacientului se face zilnic şi se realizează pe regiuni anatomice, iar toaleta
generală se face odată pe săptămână. La fel se procedează cu igiena patului şi a lenjeriei de corp
(se schimbă doar o dată pe săptămână) dar în cazul în care este necesar, acestea se schimbă ori de
câte ori este nevoie.

Toaleta pacientului => Generalităţi

Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de asistenta
medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului. Constă în menţinerea pielii în
stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială
a vindecării. Toaleta pacientului poate fi:

 zilnică pe regiuni …
 săptămânală sau baia general.

În funcție de tipul pacientului, acesta:

 n-are nevoie de ajutor are nevoie de sprijin fizic şi psihic

 are nevoie de ajutor parţial
74
  necesită ajutor complet

Etapele toaletei : Se va respecta următoarea succesiune:

-se începe cu faţa, gât… şi urechile;

- apoi, bratele şi mâinile, partea antenoară a toracelui, abdomen, faţa anterioară a coapselor.

Se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a

coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele genitale externe
îngrijirea părului, toaleta cavităţii bucale.

1. Îngrijirea ochilor

SCOP: - Prevenirea infecțiilor oculare;

- Îndepărtarea secrețiilor

PREGĂTIREA MATERIALELOR ȘI A PACIENTLUI: -apă, prospop , comprese, tampoane

din tifon.

- Se informează pacientul

TEHNICA: Se îndepărtează secrețiile ocular de la comisura externă spre ca interioară cu

ajutorul unui tampon steril.

-Se spală ochii și se limpezește , se șterge cu prosopul curat;

2. Efectuarea toaletei urechilor:

-Se săpunește o ureche insistând în șanțurile pavilionului și în regiunea retroauriculară (cu

aceeași mănușă).

-Se clătește bine și se șterge cu prosopul.

-Se întoarce ușor capul bolnavului și se procedează la fel cu cealaltă ureche.

75
 -Se introduc dopuri de vată (la cererea bolnavului).

3. Efectuarea toaletei gâtului:

-Se descoperă gâtul bolnavului și se spală cu apă și săpun.

-Se clătește bine și se șterge imediat pentru ca bolnavul să nu fie predispus la răceală.

4. Efectuarea toaletei membrelor superioare:

-Se verifică temperatura apei. Apa trebuie să fie caldă(37°C).

-Se săpunește circular, începând de la umăr spre capătul distal, insistând la axilă.

-Se limpezește bine și se șterge pezește și se șterge imediat cu prosopul curat.

5.Efectuarea toaletei toracelui:

-Se descoperă partea anterioară a toracelui.

-La femei se săpunește și se insistă la pliurile submamare.

-Se limpezește bine și se șterge pezește și se șterge imediat cu prosopul curat.

6.Efectuarea toaletei abdomenului:

-Se săpunește abdomenul;

-Se spală apoi ombilicul cu apă și spăpun.

-Se limpezește și se șterge imediat.

-Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.

-Se fricționează brațele și toracele cu alcool.

-Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul și mai ales brațele și axilele.

76
 -Se îmbracă bolnavul cu camașa de noapte (pijama).

7. Efectuarea toaletei membrelor inferioare:

-Se verifică temperatura apei. Apa trebuie să fie caldă(37°C)

-Se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală.

-Se limpezesc și se șterg.

-Se flectează gambele bolnavului pe coapse.

-Se săpunește gamba insistând în regiunea poplitee și în spațiile interdigitale.

-Se limpezește și se șterge imediat cu cel de-al doilea prosop curat.

-Se procedează la fel cu piciorul celălalt.

-Se frițtionează membrele inferioare cu alcool și se pudrează plicile cu talc.

-Se taie unghiile nu prea scurt, pentru a nu se produce leziuni, și se pilesc.

8. Toaleta intimă

Are ca și scop: - igienic;

-menținerea unei stări de confort fizic.

Pregătirea materialelor: - paravan, două bazinete, tampoane sterile din fată, pensă
porttampon,cană cu apă caldă, săpun lichid, prosop, mănușă de cauciuc, mușama și aleză.

Se controlează temperatura apei .

Pregătirea pacientului: - se informează și se asigură intimitatea pacientului.

-Se pregateste patul cu mușama, poziția pacientului este ginecologică.

TEHNICA

77
-Se îmbracă mănușile de cauciuc.

- Se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă și săpun lichid.

- Se limpezește abundent.

-Se usucă regiunea genitală, anlă și pliurile.

-Se pudrează cu talc pliurile

9.Efectuarea toaletei parului

Materiale necesare: pieptene, șampon, aparat de uscat părul (foehn), lighean, mușama, aleză,
apă cald-Se verifică temperatura apei.

-Se umezește și se șamponează părul.

-Se fricționează părul cu ambele mâini și se masează ușor pielea capului pentru activarea
circulației sangvine.

-Se limpezește părul.

-Se repetă manopera de doua-trei ori.

-După o clătire abundentă, se acoperă părul cu un prosop încălzit ă, prosop.

-Se usucă părul cu foehnul.

-Se piaptănă părul.

-Se acoperă părul bolnavului cu o boneta.

-Se spală obiectele de pieptănat și se introduc în soluție dezinfectantă.

-Spălarea mâinilor.

10.Efectuarea toaletei cavitatii bucale a bolnavului conștient

78
Materialele necesare: pahar cu apă; periuța și pasta de dinți; prosop, aleză; taviță renală.

În funcție de starea bolnavului, acesta este adus în poziție semișezândă sau în decubit lateral.

-Se pune pasta de dinți pe periuță.

-Se servesc bolnavului paharul cu apă și periuța cu pastă.

-Bolnavul își va spăla dinții.

-Se servește al doilea pahar cu apă pentru gargară.

SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP A BOLNAVULUI

Lenjeria de corp a bolnavului (cămașa de noapte sau pijama) trebuie schimbată periodic
și ori de câte ori se murdărește. Bolnavii își schimbă singuri lenjeria de corp, cu excepția celor
imobilizați la pat, adinamici, paralizați etc.; la aceștia, asistenta medicală este cea care trebuie să
schimbe lenjeria de corp.

Scopul: păstrarea igienei personale a bolnavului.

Materiale necesare: camașa de noapte curată (sau pijama);

*un cearșaf;

*sac de lenjerie murdară.

1. Preătirea materialelor necesare:

-Alegerea materialelor necesare, potrivite pentru bolnav.

-Transportarea materialelor și așezarea lor pe un scaun lângă patul bolnavului

2. Pregătirea psihică a bolnavului:

-Se anunță bolnavul, comunicându-i necesitatea efectuării tehnicii.

79
3. Efectuarea tehnicii propriu-zise:

-Spălarea mâinilor.

-Plierea păturii care acoperă bolnavul sub forma de armonică.

-Acoperirea bolnavului cu cearșaf.

-Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a

genunchilor.

-Se trage ușor camașa în sus până la torace.

-Se readuce bolnavul, cu mare atenție, în decubit dorsal.

-Se întoarce apoi bolnavul în decubit lateral stâng și se repetă aceeași operație.

-Una din cadrele medicale ridică ușor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea omoplaților,
introducând mâna sub camașa.

-Cel de-al doilea cadru medical scoate camașa cu o mișcare de la spate spre cap.

-Readucerea bolnavului în poziție orizontală (decubit dorsal).

-Se dezbracă întâi brațul sănătos și apoi brațul bolnav.

-Lenjeria murdară se introduce, prin mișcări lente, în sacul special.

-Se acoperă bine bolnavul.

-Spălarea mâinilor.

-Fricționarea cu alcool a regiunilor predispuse la escare și pudrarea cu talc.

-Se îmbracă cu camașa curată și încalzită, întâi brațul bolnav, apoi cel sănătos.

-Una din cadrele medicale ridică ușor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea omoplaților.

80
 -A doua asistenta trece camașa peste capul bolnavului și o trage apoi peste spatele acestuia.

-Se readuce bolnavul în poziția orizontalaă(decubit dorsal).

-Se trage ușor camașa sub șezut.

-Se acoperă bolnavul.

-Se reface patul bolnavului.

-Spălarea mâinilor.

4. Reorganizarea locului de muncă:

-Se aerisește salonul.

-Se scoate din salon sacul cu lenjerie murdară.

SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT CU BOLNAVUL ÎN PAT

Scop: asigurarea condițiilor igienice, de confort, pentru odihnă și îngrijirea bolnavului.

Materiale necesare: cearșaf de pat, cearșaf de pătură, fețe de pernă, pătură, aleză,
mușama, sac de rufe murdare.

Pregatirea materialelor necesare:

Lenjeria se împăturește și se așează pe un scaun, în ordinea întrebuințării: pătura și cearșaful ei

se împăturesc în trei, sub forma de armonică; aleza împreună cu mușamaua se rulează în lățime;
cearșaful de pat va fi rulat în lungime, pe fața, într-o singură direcție.Se depărtează noptiera de
pat.

Pregătirea psihică a bolnavului:

-Se anuntă bolnavul și i se explică acestuia simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea stări
emotive).

81
Pregătirea fizică bolnavului:

-Se așează bolnavul în poziția decubit lateral.

Schimbarea cearsafului de pat:

-Spălarea mâinilor.

-Asistenta din dreapta prinde bolnavul cu mâna stânga în axila dreaptă a bolnavului,
sprijinindu-i capul de antebraț.

-Se trage perna ușor cu mâna stângă spre marginea patului.

-Se flectează ușor cu mâna stângă gambele bolnavului spre coapsa.

-Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a

genunchilor.

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta poziție.

-Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza murdară până la
spatele bolnavului.

-Cearșaful împreună cu mușamaua și aleza pregăite anterior se derulează pe jumatatea liberă a

patului, fără ca lenjeria curată să se atingă de cea murdară.

-Asistenta din partea dreaptă flectează membrele inferioare ale bolnavului.

-Sprijinind bolnavul în regiunea omoplaților și sub genunchi, el se aduce în decubit dorsal cu

foarte mare atentie.

-Prinzând bolnavul de axila stângă, asistenta din partea stângă îl ridică ușor și introduce mâna
dreaptă sub spatele bolnavului

-Se sprijină capul bolnavului pe antebrațul stâng.

82
 -Cu mâna dreaptă, se trage perna pe marginea stângă a patului.

-Se așează capul bolnavului pe pernă.

-Sprijinind bolnavul de spate și regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare atenție) în
decubit lateral stâng, dincolo de cele două suluri de lenjerie (fig. 2).

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta pozțtie (asistenta din partea stânga).

-Asistenta din partea dreaptă rulează lenjeria murdară.

-Lenjeria murdară se introduce în sacul special prin mișcări lente, pentru a se evita împraștierea
în aer a impurităților, prafului etc.

-Spălarea mâinilor.

-Se întind bine cearșaful, mușamaua și aleza și pe cealaltă jumatate a patului.

-Se execută colțurile.

-Sprijinind bolnavul (asistenta din partea stânga) în regiunea omoplaților și sub genunchi,
acesta se readuce în decubit dorsal cu foarte mare atenție.

-Spălarea mâinilor.

-Asistenta din dreapta prinde bolnavul cu mâna stânga în axila dreaptă a bolnavului,
sprijinindu-i capul de antebraț.

-Se trage perna ușor cu mâna stângă spre marginea patului.

-Se flectează ușor cu mâna stângă gambele bolnavului spre coapsa.

-Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a

genunchilor.

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta poziție.

83
 -Asistenta din partea stângă rulează cearșaful împreună cu mușamaua și aleza murdară până la
spatele bolnavului.

-Cearșaful împreună cu mușamaua și aleza pregăite anterior se derulează pe jumatatea liberă a

patului, fără ca lenjeria curată să se atingă de cea murdară.

-Asistenta din partea dreaptă flectează membrele inferioare ale bolnavului.

-Sprijinind bolnavul în regiunea omoplaților și sub genunchi, el se aduce în decubit dorsal cu

foarte mare atentie.

-Prinzând bolnavul de axila stângă, asistenta din partea stângă îl ridică ușor și introduce mâna
dreaptă sub spatele bolnavului

-Se sprijină capul bolnavului pe antebrațul stâng.

-Cu mâna dreaptă, se trage perna pe marginea stângă a patului.

-Se așează capul bolnavului pe pernă.

-Sprijinind bolnavul de spate și regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare atenție) în
decubit lateral stâng, dincolo de cele două suluri de lenjerie (fig. 2).

-Se menține bolnavul bine acoperit în aceasta pozțtie (asistenta din partea stânga).

-Asistenta din partea dreaptă rulează lenjeria murdară.

-Lenjeria murdară se introduce în sacul special prin mișcări lente, pentru a se evita împraștierea
în aer a impurităților, prafului etc.

-Spălarea mâinilor.

-Se întind bine cearșaful, mușamaua și aleza și pe cealaltă jumatate a patului.

-Se execută colțurile.

84
 -Sprijinind bolnavul (asistenta din partea stânga) în regiunea omoplaților și sub genunchi,
acesta se readuce în decubit dorsal cu foarte mare atenție.

Schimbarea cearșafului de pătură:

-Se îndepărtează pătura cu mișcări lente, iar bolnavul rămane acoperit numai cu cearșaful
murdar.

-Se așeazaă peste bolnav cearșaful curat, împăturit în trei, în forma de armonică.

- Menținerea colțurilor de sus ale cearșafului va fi efectuată de a treia persoană.

-Cele două cadre medii, stând la marginile patului, prind cu o mână colțurile inferioare ale
cearșafului curat, iar cu cealaltă colțurile superioare ale cearșafului murdar și printr-o mișcare
atentă, hotărâtă în direcția picioarelor bolnavului, îndepărtează cearșaful murdar și acoperă
bolnavul cu cel curat.

-Se introduce cearșaful murdar în sacul special, cu mișcări lente.

-Se așează pătura peste cearșaf.

-Se întinde bine cearșaful răsfrângând marginea dinspre cap, peste pătură.

-Se plicaturează pătura deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.

Schimbarea feței de pernă

În prrima plan se începe cu :

-Spălarea mâinilor.

-Fața de pernă murdară se înlocuiește cu una curată.

Reorganizarea locului de munca:

-Se aerisește salonul.

85
 -Se așează noptiera la locul ei.

-Se așează scaunul la locul lui.

-Sacul cu lenjerie murdară se scoate din salon.

III.4 PREGĂTIREA, ASISTAREA ȘI EFECTUAREA

RECOLTĂRILOR DE PRODUSE BIOLOGICE

Analizele medicale sînt ansamblul de procedee, mai mult sau mai puţin complexe, care
furnizează informaţii asupra aspectului şi funcţionării diferitor organe şi compartimente ale
organismului, cît şi asupra gradului de sănătate şi boală ce afectează organismul.

Recoltarea produselor biologice se face în acelaşi mod ca şi in intervenţiile abdominale:

recoltare de sânge pentru hemoleucogramă, hematocrit, grup sanguin, RH, uree sanguină,
glicemie, VSH, timp de sângerare, timp de coagulare. În funcţie de vârsta şi de starea biologică
existentă, medicul poate să solicite şi alte explorări.

Recoltarea sângelui pentru examene de laborator :

Are ca și scop următoarele : - stabilirea diagnosticului și monotorizarea răspunsului terapeutic;

- Stabilirea diagnosticului și diferențierea tipului de anemie;

- Indentificarea tulburarilor de coagulare, monotorizarea hemostazei, a statusului
trombolitic;
- Evaluarea preoperatorie;
- Indentificarea tulburarilor metabolice și endocrine ;

Modalități de recolatre :

 Puncția capilară
 Puncția venoasă
 Puncția arterială

86
  Alte metode pentru făt și nou născut din cordonul ombilical sau din scalp

Tipurile de examinare sunt urmatoarele :

 Examene hematologice, examene de coagulare ;

 Examene biochimice ;
 Examene imunologice ;
 Examene virusologice;
 Examne parazitologice ;

Asistenta trebuie să respecte următoarele reguli:

 -orarul recoltărilor 
 pregătirea psihică- informarea pacientului
 pregătirea fizică- regim alimentar, repaus la pat, aşezarea în poziţie corespunzătoare în
funcţie de recoltare 
  pregătirea materialelor şi a instrumentelor necesare recoltării
 efectuarea tehnicii propriu-zise cu professionalism
 completarea imediată şi corectă a buletinului de analiză care va cuprinde: numele şi
prenumele, numărulsalonului şi al patului, natura produsului, analiza cerută, data
recoltării si etichetarea produsului prin scrieredirectă pe recipient sau pe etichete bine
fixate de acesta
 expedierea şi transportul produselor recoltate se va face astfel încât acestea să ajungă la
laborator în starea încare au fost prelevate din organism-să le trimită imediat, pentru a se
evita alterarea produselor recoltate, iar când se transportă în altă unitate să leambaleze
corespunzător

 Pregătirea pacientului:

Îi explic necesiatea tehnici pe care urmează să o execut . În funcţie de analizele ce trebuie

efectuate pacientului îi comunic, urmatoarele :

 să servească ultima masă cu 16 – 17 h înainte de recoltă (à jeun);

 să renunţe la fumat în dimineaţa recoltării;

87
 să evite să bea cafea, ceai, alcool;

 să nu fie după o masă copioasă;

 să nu fie imediat după un efort fizic intens;

 să stopeze orice medicaţie cu 24 h înainte de recoltare.

Pentru determinări hematologice şi biochimice se foloseşte sânge venos, iar recoltarea

sângelui se face, în consecinţă, prin puncţie venoasă. La adult şi copii mari, obişnuit, se face
recoltarea din venele plicii cotului, iar la sugari şi copii mici din venele jugulare sau fontanelă.
Sângele este aspirat în vacutainer ca urmare a presiunii mult scăzute faţă de cea din vasul de
sânge.

Medicul i-a recoamnada pacientului urmataorele examene de laborator , cum ar fi :

 Examen hematologice :
- Hemoglobină (hb)
-Hematocrit (ht)
- Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)
 Examen biochimice :
- Glicemie ;
- Uree ;
- Fibrinogen ;
- Colesterol ;
- Creatinina ;
- Transaminaze ;
- Bilirubina ;
 Examen bacteriologic :
- Hemocultura
- Urocultură;
 Examenul complet de urină:
- Biochimie urinară + Sediment urinar

88
 PUNCȚIA VENOASĂ

DEFINIȚIE: Puncția venoasă unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție.

SCOP: - Terapeutic: -administrea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie

intravenoasă, transfuzii sau edem pulmonar acut.

Explorator : - recoltarea sângelui pentru examene de laborator

LOCURI DE ELECȚIE. :

 Venele de la plica cotului

 Venele antebrațului
 Venele de pe fața dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele jugulare și epicraniene la copil și sugar .

Materiale necesare:

 Pernă pentru sprijinirea brațului pacientului ;

 mănuşi sterile ;
 garou;
 seringi în funcție de scop ;
 ac de puncţie venoasă;
 Holder;
 vacutainer cu anticoagulant pentru examenul hematologic;
 vacutainer fără anticoagulant pentru examenul biochimic;
 tampoane sterile ;
 alcool medicinal;
 tăviță renală;
 romplast ;

PREGATIREA PSIHICĂ A PACIENTULUI :

=Îl informez cu privire la necesitatea scopului

PREGATIREA FIZCĂ A PACIENTULUI :

89
=Pentru puncția la venele brațului antebrațului :

1. Îl asez într- o poziție favorabilă pacientului cât și pentru mine în efectuarea tehnici
2. Voi examina calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu îmi împedice
circulația .

Tehnica de lucru

  Ca și asistentă ma spală şi mă dezinfecteaz pe mâini.Îmbrac mănuşile de protecţie.

  Îndeparteaz capacul acului dublu .(Obligatoriu desigilarea acului se face in prezenta
pacientului)
    Iau tubul holder la care ataşeaz acul de puncţie prin înfiletare.
Îi fixeaz garoul deasupra plicii cotului şi îi recomand pacientului să strângă uşor pumnul.
Palpez locul punției.Cu ajutorul garoului se produce o stază venoasă, lăsând liber fluxul arterial.

Îi voi dezinfecta tegumentul la locul de puncţie cu alcool. Voi e puncţiona vena.  Recoltarea
sângelui o voi face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma gumată a
dopului să fie străpunsă. După ce începe să curgă sângele în vacutainer se cere pacientului să
desfacă pumnul .Acul dublu străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului. Se are în vedere
ca tubul să fie centrat în holder pentru ca acul să înţepe zona centrală a capacului .După ce am
reclta voi agita uşor vacutainerul de 8 – 10 ori, fără să se facă spumă. Îndepărteaz garoul şi
voi retrage acul brusc .Aplic un tampon de vată cu alcool la locul puncției circa 5 minute fără a
îndoi brațul pacinetul.

RECOLTAREA A PRODUSILOR BIOLOGICI – PUNCTIA VENOASA

90
 Recoltarea sângelui pentru examene hematologice =procedeul de recoltare este în funcţie
de analizele ce urmeaza sa se efectueze. Pentru majoritatea recoltărilor este necesar ca bolnavul
să nu mănânce în dimineaţa recoltării, “a jeun” ; sa nu consume nimic de la cină pâna în
dimineaţa în care se efectueaza recoltarea.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice se face prin 2 metode:

 Prin punctie capilară;
 Prin puncţie venoasă.
Recoltarea sângelui venos pentru examinari hematologice se face pe substanţa anticoagulantă
de preferinţă uscată.
ANTICOAGULANTE :
 Heparină = 0,10,2 mg/ml sânge .
 Citrat de sodiu, în soluţie izotonică 3,8% .
 Sare disodica (Na2 EDTA) = sare disodica a acidului etilen diamino tetraacetic
în cantitate dc l 2 mg/ml de sânge.
Recolatrea sângelui prin puncţie capilara (prin înţepare) pentru examenele:
HLG -hemoleucograma, dozarea hemoglobinei, determinarea timpului de sângerare şi
coagulare, examen parazitologic.

91
La recoltarea sângelui capilar este foarte importantă asigurarea condiţiilor de mediu pentru a
evita vasoconstricţia perifericaLa adulţi, recoltarea se face din pulpa degetului mijlociu sau inelar
de la mâna stângă mai puţin expuse la lovituri i murdărie.
Recoltatrea se mai poate face de pe faţa plantară a degetului mare de la picior, sau din lobul
urechii.
MATERIALE NECESARE:
-Mănuşi sterile;
-Tavita renala;
-Casoleta cu tampoane îmbibate în alcool medicinal;
-Ace sterile;
-Lame degresate;
TEHNlCA:
Îmi pregatesc materialele pe o masuţă protejată de un câmp steril şi se transportă în apropierea
bolnavului.
Pregătirea psihică: Ii explic bolnavului necesitatea tehnicii.
Pregătirea fizică: bolnavul va ocupa poziţia şezând cu mâna sprijinită.
Mă voi spăla pe mâini cu apă şi sapun, îmbrac mănuşile sterile, apoi se dezinfectez
tegumentul degetului inelar și mediusul cu un tampon de vată îmbibat în alcool (evitând
congestionarea prin frecarea puternică). Voi așteapta evaporarea alcoolului, apoi cu un ac steril
voi întepa cu o mişcare bruscă tegumentul pulpei degetului în panea laterală a extremităţii,
perpendicular pe straturile cutanate.
Cu un tampon uscat se şterge prima picătura, se aşteapta să se formeze o altă picatură de sânge
din care se recoltează cu lama, dupa care se şterge cu un tampon locul. La extremitatea lamei
curate şi degresate se recolteaza o picatura de sânge, diametrul aproximativ 3-4 mm într un unghi
de 45° cu lama. Se aşează o lamelă cu marginea şlefuită dupa ce picatura de sânge s a întins,
lamela se impinge către partea liberă a lamei pastrând mereiu acceasi înclinaţie şi antrenând toata
picătură fără a o fracţiona. Lama se agită pentru a se usca, apoi proba se transportă la laborator
imediat dupa etichetare.
Recolatrea sângelui prin puncţie venoasa (examen hematologic, VSH, hematocrit)

92
 Recoltarea se face cu sistemul VACUTAINER. Folosirea acestei metode, pentru examene
hematologice, biochimice, serologice, bacteriologice. Această metodă asigura confortul
bolnavului, calitatea probei de sânge şi securitatea personalului medical.
SCOP: explorator.

MATERIALE NECESARE:
Holder (tub din material plastic, care prezinta la partea superioară, amboul, la care se
ataseaza acul de puncţie, prin inflletare, iar la partea inferioară, 2 aripioare);
 Acul de puncţie (esle protejat de carcasa bicoloră);
 Tuburi vacutainer (eprubete) cu dopuri de diferite culori;
 Stativul cu eprubete;
 Manuşile sterile;
 Garou;
 2 taviţe renale;
 Casoleta cu tampoane de vata îmbibate în alcool medicinal;
 Rulou;
 Musama și aleză

TEHNICA
Toate materiale sunt pregătite pe măsuţa de tratament protejata de un câmp steril.
Bolnavul este pregatit psihic: este anunţat Şi îi voi se explică importanţa tehnicii, dar și
necesitatea efectuarii acesteia.
Bolnavul este pregătit fizic: este aşezat (în sala de tratament, după caz). pe scaun, în
poziţie şezând sau în salon, în decubit dorsal cu membrul superior în abducţie, extensie şi
supinaţie. Îmi voi spăla mâinile cu apa și săpun şi voi îmbrăca mănuşile sterile . Verific banda
de siguranţă a acului de punctie (integritatea şi tenncnul de valabilitate). Îndepărtez carcasa
(teaca) de culoarce alba sau deschisă, a acului prin mişcări de răsucire, înfiletez capătul liber al
acului în holder. Aplic garoul la distanţa de 7 -8 cm deasupra locului de elecție . Îndepartez
carcasa colorată a acului, execut puncția venoasă, introducând tubul în holder, apucând
aripioarele cu indexul și mediul şi cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsa
diafragma gumată a dopului. După prelevarea sângelui scot tubul din holder prin mişcări de

93
împingere asupra aripioarelor laterale cu police. Voi retrage acul din venă, comprimând locul
punctiei 3 -5 minute, cu tamponul îmbibat în alcool, fară a flecta antebraţul pe braţ, pentru
realizarea hemostazei. Etichetez tubul şi îl voi trimite la laborator. Reorganizez locul de muncă.
Acele, le depun în recipiente pemtru înţepatoare (dacă este cazul se efectuează toaleta locală a
tegumentului, dacă lenjeria s a murdirit, se schimbă; se asigură o poziţie comodă a bolnavului în
pat, pentru a fi supravegheat în continuare).
VSH se colecteaza în eprubcta vacutainer cu dop negru, recoltarea sângelui se face prin
puncţic venoasă. Rccoltăm 2ml sânge pc citrate dc EDTA (ctilcn diamino tctraacctic 1%).
VSH ul este o analiză simplă care se bazeaza pe proprietatea glubulelor roşii (hematii,
eritrocite) de a se cimenta, depune într-un tub de sticlă, după ce sângele recoltat din venă a fost
amestecat cu o substanţă anticoagulantă (citrat de sodiu 3,8%).
VSH ul se deosebeşte de hematocril prin faptul că sângele se separă spontan, dupa un
oarecare timp în plasmă şi globule roşii fără să fie centrifugat în prealabil.
MATERIALE NECESARE:
-Sistemul VACUTTER,
-tubul VACUTTER care conţine o substanţă anticoagulant 3,8% citrat de sodiu;
-Materiale necesare pentru a efectua puncţia venoasă.

TEHNICA: Materialele sunt pregătite pe o măsuţă protejată de un câmp steril şi

transportate cât mai aproape de bolnav.
Pregatirea psihica: bolnavul este pregătit şi anunţat cu 24h înainte să nu manace cu 12h înainte
de recoltare şi să pastreze repaus fîzic.
Pregătirea fizică: bolnavul este aşezat în
poziţia corespunzătoare dupa caz (salon sau sala de tratament). Se dezbracă braţul bonavului, se
aşează sub acesta un rulou.
Mă voi spăla pe mâini, aleg locul puncţiei şi dezinfectez şi execut puncția venoasă.
!!!VSH- uL se recolteaza făra garou în tub NEGRU.
Se recolteaza 1,6 ml sânge, se retrage acul din venă şi se aplica un tampon îmbibat în alcool
medicinal (fără a flccta antebraţul pe braţ). Se aşeaza tubul în stativ, se trece la reorganizarea
locului de muncă. Se trece la îngrijirea bolnavului, i se asigură poziţie comodă, se completează
buletinul, se etichetează produsul.

94
 Recolatrea sângelui pentru determinarea hematocritului recoharea sângelui se face prin puncţic
venoasa, se recolteaza 2 ml sânge pe citrat de EDTA (acid
etilendiaminotelraacetic) 1%. În tubul de culoare MOV.
Tub MOV pentru HLG hemoleucograma.
Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice :
 GLICEMIA : - se recoltează prin puncție venoasă 2 ml sânge cu 4 mg florură de sodiu.
 Valorile normale sunt : -70 -110mg% sau 0,65- 1,1g %
 Valorile patologiece : > hiperglicemie și < hipoglicemie
 FIBRINOGENUL : - Recoltarea se face rin puncție venoasă pe citrat de sodiu
 Valorea normală este 200- 400mg %
 CREATININA : - Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncție venoasă
 Valorile normale ±1 mg %
 COLESTEROL : - Se recolteazăprin puncție venoasă 4-5 ml sânge
 Valorea normală: colesterol total 180-200% și colesterol esterificat este 2/3 din
total
 TRANSAMINAZELE TGP și TGO : - Se recotează prin puncție venoasă 10 ml de
sâmge fără substanță anticoagulantă
 Vlorile normale la TGO =1-18UI/I și la TGP= 1- 19 UI/I .
 BILIRUBINA : - Se recoltează prin puncție venoasă 5 ml sânge fără substanță
anticoagulantă
- Valorile normale la bilirubina totală= 0,5- 1 mg% , bilirubina indirectă 0,2-1
mg % și bilirubina indirectă =0,2 mg%
- Valorile patologice : ea crește în hemolize și în anemia hemolictică
Recoltarea sângelui pentru examn bacteriologic :
HEMOCULTURA :
Recoltarea se face în condiții de asepsie perfectă. Sângele este recoltat și însămânțat în mod
steril pe medii de cultură .Hemocultura se recoltează la debutul bolii și înaintea administrării
antibioticelor . Ea se poate completa cu coprocultură și urocultură.
UROCULTURĂ :

95
 DEFINIȚIE: Urocultura reprezintă medtoda prin care se permite, prin cultivarea si analiza
probelor de urină , indentificarea agenților patogeni care duc la infecții ale tractului urinar.
SCOP: indentificarea germinilor și efectuarea antibiogramei.
MTERIALE NECESARE : - Recipient steril ;
- Apă și săpun, soluții antiseptice pentru toaletarea zonei genito-urinare
- Compresii sterile
PREGĂTIREA PACIENTULUI ATÂT PSIHIC ȘI FIZIC : - Se explică tehnica și necesitatea
efetuării acesteia
- Instruiesc pacinetul cum să-și recolteze singur urina
- Instruiesc pacientul cu privire la toaletarea zonei înainte de recotare pentru un
rezultat corect
- Îi explic pacientului să folosească prima urină de dimineață
- Îi explic să urineze în recipient după ce a lăsat ca primul jet urinar să curgă ,
recoltarea pentru urocultură se face la miljocul micțiunii.

III.5 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRILE

PARACLINICE

Explorările paraclinice care se realizează în cazul Ocluziei intestinale sunt :

1. Examinarea radiologica;
2. Recto – sigmoidoscopia si colonoscopia;
3. Ecografia abdominala;
4. Examenul Ct abdominopelvin cu substanta de contrast;
5. Examenul ultrasunografic

Radiografia abdominală simplă la pacienţii cu ocluzie abdominală arată distensia

gazoasă a anselor intestinale şi imaginile hidro-aerice (nivelurile Kloibert), care confirmă
diagnosticul, variantele acestor imagini putând indica locul obstrucţiei şi, uneori, caracterul ei.

*Aerul in lumenul intestinului subtire;

96
 * Nivelul hidroaerice semnul lui Kloiber
* Anse dilatate in forma de arcade ;
*Aer in calea biliara principal, datorita fistulei colecitoduodenale si calcul biliar in intestin.

Examenul de CT, releva urmataorele :

 Anse dilatate cu nivele hidraulice
 Anse intestinale pline cu transudat
 Peretii intestinului si a mezoului sunt ingrosati.

Examenul ultrasunografic reprezinta :

 Balonarea anselor intestinale

 Ingrosarea peretelui intestinal
 Hiperperistalism mai sus de obstacol in fazele initiale, cu atonie in fazele tardive
 Lichid in ansele intestinale
 Lichid lber in cavitatea abdominala in fazele tardive .

97
 III.6 POZIȚIA BOLNAVULUI ÎN PAT, URMĂRIREA PACIENTULUI

Asistenta să se obișuiască ca, în cursul oricărei munci, să țină sub supraveghere

bolnavii . Ea trebuie să-i urmărească, să observe atitudinea lor în pat, poziția pe care o iau,
expresia feței, mișcările active pe care le execută . Relațiile pe care le realizează cu bolnavul în
timpul îngrijirii lui , ca și convorbiriile provocate intenționat, eventual cu scopul educației
sanitare, trebuie să fie tot atâtea prelejuri de a studia starea bolnavului din toate punctele de
vedere.

POZIȚIA BOLNAVUIUI ÎN PAT

Este determinată de graviatatea bolii de care acsta suferă. Dacă starea bolnavului este m-
ai puțin gravă, el își pastrează o atitudine asemănătoare cu ceea a unei persoane sănătoase.
Musculatura își păstrează tonicitatea sa normală, poziția fiind dirijată de mișcările sale active.
Se spune că bolnavul stă în pat în poziție activă. În afecțiunile însoțite de dureri, bolnavul caută
să menajeze partea dureroasă luând diferite poziți forțate. Poziția bolnavului în pat poate fi
determinată și de nevoia de a ușura unele funcții ale organismului.

Pacientul stă în poziție de decubit dorsal, pacientul stă întins pe spate. Această poziție este
considerată o poziție de odihnă.

Voi supraveghea bolnavul în permanență asigurând confortul lui în spital. Voi urmări
următoarele : - comportamentul bolnavului;

- apariția de stări patologice.

Comportamentul bolnavului este diferit în funcție de starea psihică, de boală și de mediul

spitalicesc. Unii bolnavi pot fi deprimați, neliniștiți față de boală și de statutul de spital. Pacienții
vor fi încurajați și li se va răspunde cu amabilitate.Ca asistentă voi urmări:

- expresia feței bolnavului,

- atitudinea lui în pat,

- aspectul tegumentelor,

98
- mișcările pe care le execută.

EXPRESAIA FEȚEI BOLNAVULUI =poate trăda gradul de inteligență a bolnavvului ,

precum și anumite stări psihice ca :

- durerea ;

- spaimă;

- agitație ;

- bucurie;

- indiferență;

- oboseală;

- depresie .

ASPECTUL TEGUMENTELOR = edem local cu aspect globulos;

- Mucoasele sunt umede și calde .

ATITUDINEA ÎN PAT = Poziția pacientului este în decubit dorsal și uneori adoptă poziții
deferite și forțate.

STAREA PSIHICĂ A BOLNAVULUI = prezintă un interses deosebit pentru asistentă . Mă

voi orienta în primul rând dacă bolnavul își păstrează cunoștința, dacă este obnubilat s-au
complet inconștient .

Starea psihică a bolnavului internat pe secția de Chirugie a spitalui de urgență a

județului Buzău, este una normal.

99
 III.7 URMĂRIREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI VEGETETIVE

Funcţiile vitale şi cele vegetative informează asistentul despre schimbările care survin în corpul
pacientului, schimbări care uneori sunt bune în cazul în care valorile sunt normale, dar ele pot fi
şi grave când valorile lor sunt modificate.
TEMPERATURA – este ușor crescută când se prezintă la camera de urgență a spitalui
județean Buzău, valorile înregistrate sunt 39 cu 8. În ziua a doua internări dimineața volorile
înregistrate sunt 38 cu 8 ,iar seara przintă 37 cu 7. Următoarele zile pacientul nu m- ai prezintă
febra . Temperatura corporală este în limitele fiziologice.

MĂSURAREA TEMPERATURII
Definiție! Temperatura- reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism generatoare
de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetic.
Scop : - evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză
Locuri de măsurare : - Termometru
- Casoletă cu tampoane de vată și comprese sterile
- Alcool medicinal
- Foaia de temperatură
- Pix de culoare albastru
Pregătirea pacientului:
Pregătesc psihic cât și fizic pacientul. Informez pacientul despre necesitatea tehnici.
Efectuarea tehnici pentru măsurarea temperaturiiin zona axială:
- Mă voi spăla pe mâini
- Imbrac mănușile sterile și voi dezinfecta termometru
- Voi așeza pacientul în poziție de decubit dorsal sau în poziție șezând
- Ridic brațul pacientului
- Voi șterge axila prin tamponare cu comprese sterile sau prosopul pacientului
- Așez termometru în centrul axilei, paralel cu toracele
- Apropi brațul de trunchi , cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui
- Dacă pacientul este slăbit , agitat ,brațul va fi menținut în acastă poziție de catre mine

100
 - Termometru se menține timp de 10 minute
RESPIRAŢIA este amplă şi rară când se prezintă la spital , ea devine uneori uşor
accelerată din cauza durerii şi a anxietăţii. Valorile prezentate în prima zi sunt 25 r pe minut. În
ziua a doua zi dimineața prezinta 18 r pe minut , iar seara creste ușor până la 22 r pe minut.
Următoarele respirația devin în limitele fiziologice 16-18 r pe minut .

MĂSURAREA RESPIRAȚIEI
Definiție ! Respirația reprezintă funcția și capacitatea viătală a organismului de a asigura
oxigenul
Necesar metabolismului cellular și eliminarea dioxidului de carbon rezultat în acest metabolism .
Scop : - evaluarea funcției respiratorii
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator .
Pregătirea pacientului , nu o efectuez deoarece numărarea mișcărilor respiratorii este efectuată
fără ca pacientul să cunoască acest lucru.
Materiale necesare :
- Ceas cu secundar
- Comprese
- Soluție dezinfectantă
- Foaia de temperatură
- Pix de culoare verde
Tehnica evaluării respirației :
- Plasez mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui
- Măsor inspirațiile timp de 30 minute și înmulțesc cu 2 .
PULSUL este în limitele fiziologice , 60 – 80 de bătăi pe minut .
MĂSURAREA PULSULUI
Definiție ! Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur și este sincronă cu
sistola ventriculară
Loc de măsurare : - Orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan dur
- Artera caroidă
- Artera humurală
101
 - Artera radială
- Artera femurală
- Regiunea apicală
- Artera posterior tibială
Pregătirea pacientului : pregătesc fizic si psihic pacientul. Voi asigura repausul fizic și psihic
timp de 15 minute . Îi explic tehnica de măsurare a pulsului .
Materiale necesare : - Ceas cu secundar
- Foie de temperatură
- Pix de culoare roșie .
TEHNICA: - Fixez degetul index mediu și inelar pe traietul arterei ;
- Exercit o ușoară presiune până când se simt pulsațiile
- Măsor pulsațiile timp de un minut .

TENSIUNEA ARTERIALĂ este în directă corelaţie cu pulsul.

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiție! Tensiunea arterială – reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților

arteriali.

Scop : evaluarea funcției arteriale

Loc de măsuarare: - artera humerală

- Artera radială

Materiale necesare : - Tensiometru

- Manometru
- Stetoscop
- Foaia de temperatură
- Pix de culoare albastru

Pregătirea pacientului : pregătesc fizic și psihic pacientul .

102
 - Informez pacientul cu privire la efectuarea tehnicii
- Las pacientul în repaus de 10 minute
- Antenționez pacientul să nu vorbească în timpul efectuării

Tehnica de măsuare a temperaturii:

- Aplic manșeta pneumatică pe brațul pacientului , în zona arterei humurale .

- Brațul pacentului trebuie să fie în extensie
- Fixez membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul arterei
- Introduc olivele stetoscopului în urechi
- Pompez aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până la
dispariția zgomotelor pulsative .
- Decomprim progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei
- Și apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice , iar ultimul
zgomot reprezintă valoarea tensiunii diastolice .

FUNCȚIILE VEGETATIVE ALE PACIENTULUI .

DEFINIȚIE! Diureza reprezintă cantitatea de urină emisă în 24 de ore .

SCOP: - Obținerea datelor prifind starea morfofuncțională a aparatului renal și asupra altor
afecțuni;

- Urmărirea bilanțului circulației lichidelor în organism INGESTA / EXCRETA .

- Efectuarea unor calitative și anume analize biochimice din cantitatea de urină emisă.

VALORI FIZIOLOGICE :1200-1800ml de urină/ 24h

VALORI PATOLOGICE : peste 3000 ml urină / 24 h- Poliurie ;

Sub 1000ml /24 h – Oligurie;

Pacinetul M.C. internat pe secția de urologie a spitalui județean de urgență Buzău, cantiatea
de direză este de 1500 ml de urină / 24 de ore .

103
 DEFINIȚIE! Scaunul – reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin actul defecației.

Scaunul este alcătuit din : - reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor

- Celule descuamate de pe suprafața tubului digestiv și a glandelor digestiv

- Număr mare de microbi
- Produse de excreție a tubului digestiv și a glandelor anexe .

FRECVENȚA: 1-2 scaune pe zi sau unul la două zile .

CANTITATEA: zilnic 150- 200mg materii fecale .

DEFINIȚIE! Transpirația – fenomen fiziologic prin care organismul își intensifică pierderea
de căldură și funcția de excreție, prin intermediul glandelor sudoripare .

TERMINOLOGIE- sudoare – soluție apoasă constituită din apă 990g excreție, prin intermediul
glandelor sudoripare .

TERMINOLOGIE- sudoare – soluție apoasă constituită din apă 990g°/ₒₒ și 10°/ₒₒ rezidiuu uscat (
uree, urați, acizi grași , acizi organici volatili, săruri minerale ).

fig.1 Masuarea tensiunii arteriale

104
 fig.2 Masurarea temperaturii

III. 8 ALIMENTAȚIA PACIENTULUI

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavlui este alimentaţia. Asigurarea
aponului caloric necesar pentru susţinerea forţelor frzice ale bolnavului. Stabilirea regimului
alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare și administrarea alimentelor pe cale
naturală sau artificială constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat sau
tratat la domiciliu.

Alimentaţie bolnavului urmăreşte:

 Să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii,cât și

cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate.
 Să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale
nîelabolismului, creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului.
 Să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare, curăţând organele îmbolnăvite
si asigurând un aport de substanţe necesare organismul bolnav. Alimentația rațională este
un factor terapeutrc important. Ea poate influența tabloul clinic al majorități bolilor,
caracterul procesului patologic și ritmul evoluției acestuia.
 Să prevină o evoluție nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente, să împedice
transformarea bolilor acute în cronice , precum și apariția recidivelor.

ALIMENTAȚIA DIETETICĂ

Bolnavii internați în spitale primesc de multe ori un regim dietetic, acesta reprezentând unul
din factorii cei mai importanți ai tratamentului.Regimurile dietetice sunt foarte variate.

105
Alcătuierea și prescrierea lor vor fii făcute de medic. Ele sunt variate în funcție de calitate
cantitate și modul de preparare al alimentelor pe care le conțin. Pe baza criteriilor cantitative,
regimuriile pot fi hipercalorice sau hipocalorice .

Regimurile hipocalorice sunt recomandate în caz de obezitate sau pentru curățarea

unor organe , cât și în caz de hipertensiune arteială.

Regimurile hipercaloric se aplică în cazul bolnavilor stabiliți și în toate cazurile în

cazurile în care necesitățile calorice organismului.

Pregătirea bolnavului

Bolnavul poate să stea , în funcție de starea generală:

-Șezând la masă în salon sau în pat;

- Iar semișezând pentru bolnavul ce se poate ridica puțin;

Modurile de alimentare a bolnavului

Modul în care se face alimentarea bolnavului depinde de natura bolii de care acesta
suferă, precum şi de starea lui generală.

Alimentarea poate fi efectuată în trei feluri:

a) Alimentarea activă, când bolnavii mănâncă singuri, fără ajutor, alimentele servite;

b) Alimentarea pasivă, când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri şi

deci trebuie să fie ajutaţi;

c) Alimentarea artificială, când alimentele trebuie introduse în organismul bolnavului prin

mijloace artificiale.

Alimentarea activă. Bolnavii cu stare generală relativ bună şi cu digestie păstrată se

alimentează singuri. Dacă starea lor o permite, ei se vor ridica din pat şi se vor aşeza la masă ca
oamenii sănătoşi.

106
 1. Servirea mesei la pat în poziție șezând sau semișezând:
-bolnavul se așează într-o poziție confortabilă;
- se protejează lenjeria bolnavului cu ajutorul unui prosop, dacă este cazul ;
-se așează tava în fața bolnavului sau se adaptează o măsuță specială;
- se ajută dacă e necesar ca bolnavul să taie alimentele.

2. Alimentatrea activă la pat în poziție în decubit lateral :

- Se așează pacientul în decubit lateral lăsând liber brațul dominat, de obicei cel drept ;
- Se ridică ușor capul pacientului și se protejează patul bolnavului cu un prosop curat ;
- Se așează un prosop sub bărbia bolnavului ;
- Se pune tava cu alimente pe marginea patului sau pe noptieră astfel bolnavul să vadă
ce mănâncă ;
- Se taie alimentele în bucăți mici ;
- Se ajută bolnavul să bea lichide cu ajutorul unei căni speciale .

Alimentarea pasivă. Bolnavii în stare gravă, imobilizaţi, paralizaţi, adinamici, epuizaţi sau
cei cu tulburări uşoare de deglutiţie vor fi alimentaţi de asistentă. Ei vor fi serviţi numai după
distribuirea alimentelor la restul bolnavilor, pentru caasistenta să aibă timpul necesar pentru
aceasta. Bolnavii care vor fl alimentaţi pasiv sunt de obicei şi mai sensibili.

III.9 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA

TRATAMENTULUI

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică de

sinteză , transformate într-o formă de administrare preparate solide sau soluții, prescrise de
medic.

Un rol important în efectuarea tratamentului îl are mobilizarea, care trebuie făcută cât mai
precoce întrucât diminuează frecvenţa complicaţiilor venoase, evită apariţia escarelor de decubit
şi favorizează creşterea amplitudinii respiratorii.

Asistenta monitorizează şi înregistrează funcţiile vitale, observă şi notează culoarea

unghiilor şi buzelor, a tegumentelor, monitorizează, înregistrează fluidele parenterale şi-n

107
înregistrează intrările şi ieşirile, administrează antibiotice, vitamine, minerale, sedative şi
analgezice, conform prescripţiei şi observă reacţiile pacientului. Asigură alimentaţia şi
administrează lichide.

Asistentul medical explică şi ajută pacientul să facă exerciţii pasive şi active cu membrele
sănătoase, toate acestea la indicaţia medicului pentru prevenirea complicaţiilor
tromboembolice.Supraveghează eliminările pentru ca pacientul să-şi menţină un aport de lichide
adecvate şi o eliminare normală.

ADMINISTRAEA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Definiție! Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor , acestea putându-se
resorbi la nivelul mucoasei bucale și a intestinului subțire sau gros .

Scop: Obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor :

a) EFECTE LOCALE: - favorizează cicatrizarea ulcerațiilor mucoasei digestive

- Protejează mucoasa gastrointestinală
- Înlocuiește fermenții digestivi , sereția gastrică , în cazul lipsei acestora .
- Dezinfectează tubul digestiv
b) EFECTE GENERALE : - medicamantele administrate pe cale oralăse resorb la nivelul
mucoasei digestive , pătrund în sânge și apoi acționează asupra unor organe, sisteme
aparate( antibiotice , vasodilatatoare , cardiotonice , sedative ).

Forme de prezentare a medicamentelor : - Lichide: soluții,mixturi, infuzii , tincturi, extrate,

uleiuri , emulsii.

- Solide : pulberi, tablete , drajeuri, granule mucilagii.

Pregatirea administrării medicamentelor:

 Pacientul este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea

medicamntului respectiv și a eventualelor efecte secundare. I se dă în poziție
șezând , dacă starea îi permite.

108
  Materiale: lingură, linguriță, pipetă, pahar gradat, sticlă picurătoare , ceașcă. Apă ,
ceai , lapte.

Administrarea medicamentelor :

 Lichidele – siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii se măsoară doza unică cu paharul
,ceașca de cafea .
- Mixturile, soluțiile, emulsiile se măsoară cu lingura sau lingurița.
- Tincturile , extractele se dozează cu pipeta sau cu sticla picurătoare.
Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai sau apă . Se pot administra ca atare , apoi
pacientul poate sa bea apă sau ceai .
 Solide – tabletele, drajeurile se așează pe limba pacientului și se înghit ca atare .

Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale →NITROGLIGERINA se

așează sub limbă .

- Pulberile divizate în cașete amilacee sau capsule cerate se înmoaie înainte în ceșeta în apă
și se așează pe limbă pentru a fi înghițită.
- Pulberile nedevizate se dozează cu lingurița sau cu vârful de cuțit
- Granulele se măsoară cu lingurița
- Unele pulberi se dizolvă în apă , ceai, și apoi se administrează sub formă de soluții.

Înaintea administrării se verifică medicamentul. Ceaiurile medicinale (infuzii, decocturi) se

prepară înainte de administrare, pentru a nu se degrada substanţele active. Mixturile se agită
înainte de administrare ,conţinutul unor instrumente cu care se administrează medicamentele
lichide:

 un pahar de lichior 15 g ulei

 o ceaşcă de cafea 50 ml soluţie apoasă
 un pahar de apă 200 ml soluţie apoasă
 o linguriţă 5 ml soluţie apoasă ; 4,5 ml ulei ;6,5 ml sirop
 1 lingură 3 lingurite de apă
 20 picături 1 g soluţie apoasă
 60 picături 1 g soluţie alcoolică

109
  40-45 picături 1 g soluţie uleioasă

Conţinutul unor instrumente cu care se administrează medicamentele sub formă de pulberi:

 1 linguriţă rasă : 1,5-2,5 g

 1 linguriţă cu vârf : 2, 55 g
 1vârfdecuţit =0,-51g

III.10 EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ȘI PROFILAXIA BOLII

Asistentul medical educă: pacientul, familia şi alte persoane semnificative să ştie în ce constă
intervenţia chirurgicală şi la ce să se aştepte, să accepte că slăbiciunea, oboseala, iritabilitatea şi
plânsul sunt obişnuite în timpul convalescenţei.

- pacientul să ştie că trebuie să evite ridicarea greutăţilor, conducerea autoturismului sau şederea
prelungită în maşină, alte eforturi până la aprobarea medicului.

- pacientul să înţeleagă şi să accepte că starea de covalescenţă include băi parţiale, laxative şi

medicamente în caz de disconfort, odihnă, dietă echilibrată.

- pacientul să respecte programul stabilit pentru desfăsurarea controlului

- pacientul trebuie sa respecte schema tratamentului dată de către medic .

-pacientul trebuie să adopte un stil de viață cât mai sănătos și echilibrat, trebuie să includă
fructele și legumele în alimentația zilnică, in caz că pacientul practică diferite sporturi de contact
trebuie protejată zona inghinală.

De asemenea, un factor esențial care ajută în procesul de vindecare este dezvoltarea

încrederii în sine a pacientului, adoptarea unei stări de bine si optimism, de echilibru cu propria
persoană.Asistentul medical contribuie la dobândirea speranței pacientului că totul va fi bine, că
va trece peste această problemă. Asistentul medical îi poate da mai multe exemple de cazuri în
care pacientul s-a vindecat în totaltate.

III.11. EXTERNAREA BOLNAVULUI

Externarea pacientului se face în următoarele condiții:

110
 *La terminarea tratamentului  sau la depășirea fazei acute a bolii – estimarea momentului
externării se face la internarea pacientului și se actualizează în funcție de evoluția clinică;

*La cererea pacientului – pacientul poate părăsi spitalul la cerere, după ce în prealabil a fost
informat de consecințele posibile asupra stării lui de sănătate, având obligația să completeaze și
să semneaze formularul de externare la cerere;

*La transferul pacientului în alte spitale – decizia transferului pacientului în alt spital aparține
medicului curant sau medicului de gardă;

Documente pe care pacientul le primeste la externare

Toate etapele externării pacientului, de la întocmirea documentelor până la semnarea cu

cardul de sănătate și validarea, se realizează în cadrul secției în care acesta a fost internat.
Pacientul sau persoana desemnată în mod expres de acesta, are dreptul să primească, la externare
următoarele documente:

 Scrisoarea medicală pentru medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu;
 Rețeta compensată sau gratuită, dacă este cazul;
 Certificat de concediu medical, dacă este cazul;
 Recomandări pentru dispozitive medicale, dacă este cazul ; 
 Plan de îngrijiri la domiciliu;
 Copie a înregistrărilor investigaţiilor de înaltă performanţă, o singură dată, la cerere;
 Decont de cheltuieli pentru serviciile medicale primite.
Fiecare pacient primește la externare o scrisoare medicală, care este un document
medical standardizat și include date privind motivele internării, investigațiile efectuate,
evaluarea medicală și diagnosticul stabilit, tratamentul și evoluția pacientului pe poerioada
internarii, durata de spitalizare, schema de tratament, recomandările medicale, planul de
îngrijiri la domiciliu .
Medicul curant îi oferă pacientului recomandările privind tratamentul la domiciliu,
regimul alimentar, regimul de viață și de muncă.Pentru o mai bună supraveghere a evoluției

111
 pacientului în urma tratamentului, medical va comunica bolnavului intervalul până la
următorul control.
După primirea documentelor/actelor pacientul va fi condus de către o infirmieră la
garderoba spitalului pentru a-și ridica bunurile.

CAP IV. PLANURI DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HIDROCEL

CAZ 1.

PLAN DE INGRIJIRE

I. CULEGREA DATELOR

SURSA DE INFORMAȚII: - pacient

- foaia de observație

- echipa de îngrijire

1.Date relative stabile :

 Nume:P
 Prenume : C
 Sex: masculin
 Vârsta 67ani
 Limba vorbită :română
 Naționalitate : română
 Religie :ortodoxă
 Ocupație: Pensionar
 Alergie : Pacientul nu este alergic la medicamnete sau alimente
 Aspectul cavități bucale : -dantura :completă
-buze : mucoasa bucală umedă și roză
-limbă saburală .

112
  Aspectul faciesului : facies sufernd
 Acuitate vizuală : în limite fiziologice
 Acuitate olfactivă : percepe gustul și mirosul
 Acuitate tactilă: sensibilitate întegra păstrată
 Acuitate auditivă : normală
 Acuitate dureroasă : durere lombară în loja renală dreaptă, durere abdominala
 Semene particulare : nu
 Mobilitate articulară : normală
 Sistem osos : integru funcțional
 Mobilizare : nu necesită ajutor
 Grup sanguine: A(II) , Rh pozitiv
 ROT : prezente

2. Date variabele:

 Domiciliu : comuna Zoresti , judetul Buzău

 Condiții de locuit : Pacientul locuiește la casă în condțiii salubre, iluminat
electric , încalzire centrală
 Echipa de susținere : este susținut de către familie si cei 2 copii
 Data internării : 10.05.2021, ora 11:20
 Data externării :17.05. 2021, ora 13:00
 Diagnostic medical la internare:
 ANAMNEZA MEDICALĂ :

AHC: Diabet zaharat

APP: apendicectomie litiaza renala

APCH: Nu prezintă .

MOTIVELE INTERNĂRII:

Din data de 0.05.2021,pacientul prezinta :

113
 dureri abdominale;
 meteorism;
 oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale si gaz

ISTORICUL BOLII :

Pacientul P C, in vârstă de 67 ani cunoscut cu Litiază renală se prezintă la serviciu de Urgențe

a Spitalui Județean BUZAU, acuzand de cateva zile dureri abdominale, meteorism, tulburari ale
tranzitului intestinal. Este internat in sectia chirurgie pentru investigatii si tratament de
specialitate

EXAMEN CLINIC GENERAL :

STAREA GENERALĂ: influențată

MUCOASE: umede , calde

TEGUMENTE : pliu cutanat persistent (→deshidratare

SISTEM GANGLIONAR LIMFATIC : nepalpabil

ȚESUT CONJUCTIV : normal reprezentat

SISTEM OSTE-ARTICULAR: integru

SISTEM NEURO-VEGETATIV : echilibrat

SISTEM MUSCULAR : normal

APARAT  RESPIRATOR: sonoritate pulmonară normală;aparitia tahipneei; ritm respiraor

R=18r/min

APARAT CARDIO-VASCULAR : tahicardie moderată, zgomote cardiace ritmice ușor

tahicardice. T.A =160/80mm Hg ; P=95p/mm;

114
APARAT DIGESTIV: dureri abdobinale ; colici abdominali insotit de greturi si varasatur

APARAT URO-GENITAL: mictiuni fiziologice, loje renale libere

S.N.C. orientat temporo-spatial

ELEMENTE DE IGIENA:

Pacientul nu are nevoie de ajutor în satisfacerea îngrijirilor igienice zilnice, pentru

menținerea tegumentelor și mucoaselor curate și integre.

OBIȘNUINȚE DE VIAȚĂ :

-Pacinetul servește trei mese /zi , cea mai consistentă este cea de la prânz nu face excese de
alimente, preferea legumele, fructele și diverese lactate .

-Consumă băuturi alcoolice, ocazițional .

ALIMENTE PREFERATE :

-Lactatele și supele de legume ;

- Salate de fructe cât și cele de legume ;

ALIMENTE EVITATE :

-Carnea de porc ;

- Semipreparate de tip mezeluri

LICHIDE PREFERATE :

-Sucuri naturale , compoturi preparate în casă;

-Băuturii alcoolice : vin și bere

ELIMINARI:

115
URINA :

Cantitate :1300- 1400ml/24 h

Frecvența :6-7/zi

Ritm :4-5 pe timpul zilei , 1-5 pe timpul nopții

Culoare : limpede de culoare galben deschis

Mirosul :amoniacal

Densitate :1025, pH 6,5

Aspectul : normal , clar , transparent

SCAUN :

Frecvența :1 scaun/zi

Orarul : dimineața la trezire

Cantitate:100-150gr materii fecale

Consistența : proaspată , omogenă

Forma: cilindrică , lungime variabilă

Culoare : brună

Miros : fecaloid

DIAFOREZA : prezintă în pusee febrile

EXPECTORATII : nu prezintă

VARSATURI: Prezente

116
OBISNUINTE IGIENICE :

- Pacient curat și îngrijit, vestimentație curată

- Își efectuează singur toaleta
- Toaleta parțiala : o dată pe zi
- Toaleta generală : de două ori pe săptămână

ACTIVITATE DE RECREERE :

- Vizionează emisiuni TV, citește carții

- Mersul la biserică

COMPORTAMENT FAȚĂ DE MEDIU :

- Pcient orientat temporo- spațial

- Echilibrat psihic , se acomodează repede
- Cooperează cu medicii și cadrele medicale
- Nu crează probleme echipei de îngrijire
- Urmează prescripțiile medicamentoase

DATE ANTROPOMETRICE : G= 78 kg , H = 1,84 m

DIAGNOSTIC MEDICAL :

OCLUZIE INTESTINALA PRIN BRIDA ENTERO PARIETALA

GRAD DE DEPENDENȚĂ

1. Nevoia de a menține temperatura corpului în limitele normale

2. Nevoia de a bea și a manca
3. Nevoia de a se recreea

117
 4. Nevoia de a se odihni și dormi
5. Nevoia de a învata cum să-și păstreze sănătatea
6. Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură
7. Nevoia de a avea o buna circulatie
8. Nevoia de a elimina
9. Nevoia de a evita pericolele

II. ANALIZA SI INTERPRETATREA DATELOR :

PROBLEME ACTUALE :

 Alimentare si hidratare inadecvata in deficit;

 .Eliminari intestinale inadecvate;
 Postura inadecvata;
 Insomnie;
 .Dificultate de a comunica;
 Neliniste;
 Dificultate de a se realiza;
 Dificultate de a desfasura activitati recreative;
 .Deficit de cunostinte

PROBLEMELE POTENTIALE :

 Risc de complicatii

DIAGNOSTIC DE NURSING :

Din datele culese din anamneză și analize , se constată că pacientul are probleme în satisfacerea
urmatoarele nevoi fundaentale :

1.Nevoia de a evita pericolele :

118
 a) Anxietate :

*Cauza: - necunoasterea prognosticului bolii

*Manifestari: - teama, neliniste, iritabilitate .

b) Vulnerabilitatea fata de pericole :

*Cauza:- rezistenta scazuta a organismului ;

*Manifestari: - predispozitia la infectii ;

2. Nevoia de-si mentine temperatura corpului in limitele normale:

a ) Febra normala

*Cauza:-Ocluzia intestinala

*Manifestari: afebrile;

-transpiratii minime .

3. Nevoia de a dormi si a se odihni:

a)Imposibilitatea de a dormi si a se odihni

*Cauze : - durere abdominale metabolism

-anxietate

* Manifestarii : - insomnie

4.Nevoia de a se recreea :

a) Incapacitatea de a efectua activitati recreative

*Cauze : spitalizare, afectiunea pacientului

119
*Manifestarii :- neparticiparea la activitatile recreative perfecte

5.Nevoia de a bea si a manca :

a) Alimentatie inadecvata calitativ si cantitativ :

* Cauze : - hipertermia

-anxietatea

*Manifestari : - inapetenta .

6.Nevoia de a se misca si de a avea o buna postura

a) Mobilitatea redusa

*Cauze : - starea generala alterata

*Manifestari : -astenie , adinamie

7 Nevoia de a invata cum sa-si pastreze sanatatea

a)Deficient de cunostinte

* Cauze :neacceparea bolii si a rolui de bolnav

*Manifestarii : - lipsa de informatii privind boala, tratamentul, masurile prevenite si curative .

8. Nevoia de a elimina

a) Eliminari intestinale inadecavte

*Cauze :- procesului patologic

*Manifestarii : - tulburari de transit intestinal

9.Nevoia de a avea o buna circulatie

a). alternarea circulatiei

120
* Cauza : durerii abdominale

*Manifestarii : soc apexian stang .

121
 PLAN DE ÎNGRIJIRE
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
NURSING CU ROL PROPRIU SI DELEGAT
1) a. Anxietate Pacientul să fie *Împreună cu pacientul identific cauzele anxietății. 10-13.05. 2021
echilibrat psihic,
*Cauze să-și exprime *Transmit pacientului cunoștințele necesare despre boala sa, *Pacientul este anxios
sentimentele tratament, despre modul de viață pe care trebuie să îl ducă.
-necunoașterea negative și 14-17.05 2.20
prognosticului emoționale; *Familiarizez pacientul cu mediul spitalicesc.
bolii; *Pacientul este echilibrat
*sustin discutii cu pacientul in vederea acceptarii interventiei
psihic.
chirurgicala
*Manifestări-
teama, neliniste, *ii dau exemplu de pacienti care au avut interventii
iritabilitate chirurgicale asemanatoare care nu au avut probleme si isi
desfasoara activitatile anterioare
b. *Pacientul să nu *previn escarele prin schimbarea poziției în pat la 2 10-17.05.2021
Vulnerabilitatea prezinte ore, frecționez membrele pentru a favoriza circulația
fata de pericole complicații periferică (evitarea trombozelor), schimb lenjeria de *complicații de
datorită corp și de pat – bine întinsă să nu prezinte pe suprafața imobilizare(escare,

122
*Cauze: imobilizării. ei reziduuri alimentare, tablet sau alte corpuri străine. constipații sunt absente);
-rezistența scăzută *administrez un regim bogat în reziduuri/fibre pentru a
a organismului. favoriza eliminarea materiilor fecale(prevenirea
constipațiilor).
*Manifestări:
Rol delegat. *recoltez sânge și urină pentru examenul
-predispoziția la de laborator;
infecții.
*administrez tratamentul prescris, la indicația
medicului: AMPICILINĂ 2 g/zi, IM 500 mg la 6 ore.
GENTAMICINĂ 2f/zi, IM, 1f la 6 ore.
PARACETAMOL 3tb/zi, per-os.
DIAGNOSTIC INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE
DE NURSING OBIECTIVE CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
2. . Deficit de -Pacientul să -ii explic necesitatea interventiei chirurgicale
cunoaștințe;
acumuleze -ii explic ca va fi anesteziat si nu va simti durere
informații în
* Cauze: -ii explic ca anestezia nu doare
legătură cu boala sa,
- neacceptarea diagonosticul, -ii explic in ce consta interventia chirurgicala
bolii și a rolului
tratamenul si -ii explic complicatiile ce pot surveni daca refuza
de bolnav.
măsurile de interventia chirurgicala
* Manifestări:
prevenire și curative -inspir incredere in echipa de ingrijire
- lipsa . -il pregatesc in vederea recoltarii produselor de
innformațiilor laborator explicandu-i necesitatea tehnicii si in ce

123
privind boala , consta tehnica
tratamentul, Motivez importanța acumulării de noi informații;
măsurile de
*Învăț pacinetul necesitatea și modul de administrare
prevenire și al tratamentului ;
curative .
* Organizez activități educative folosind metode de
învățământ cunoscute;
*Educație penttru sănătate privind regimul de viață
echilibrat ;
* Informez pacinetul că trebuie să evite activitățiile
fizice pe o perioadă de timp și că trebuie să se
odihească sufficient.
 EVALUARE
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE
NURSING
*10-17.05.2021
3.Alimentatie Pacientul să
inadecvata calitativ aibă o
*pacientul acumuleaza si cantitativ ; alimentație
noi cunostinte,tine cont adecvată
de cele invatate *Cauze: catitativ și
-accepta interventia -hipertermia calitativ în 2-
chirurgicala -anxietatea 3 zile
- durerea Sa-si creasca
*În urma informațiilor aportul
primate , pacientul are *Manifestări: caloric de
suficiente cunoștințe - inapetența kg/zi
despre boala sa,
4.Mobilitate redusă -Pacientul să
tratament și măsurile nu prezinte

124
preventive și curative ; *Cauze: - starea semen de
generală alterară astenie și
* Pacientul a înteles adenamie în
correct mesul transmis * Manifestări: 2-3 zile .
- astenie, adinamie
 INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE
CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT NURSING
*În perioada febrilă asigurăm pacientului un regim hidro-zaharat; 10-17.05. 2021 5.Eliminari Sa nu mai
*Alimentele premise în această perioadă sunt :ceaiuri îndulcite supă intestinale prezinte nici
de legume, iar treptat dieta se îmbogățește ajugându-se până în inadecavte un semn de
perioada afebrilă la un regim mixt.Acest regim mixt conținând lactate *pacientul are o
*Cauze :- procesului deshidratare
proaspete ,ouă, supe, pâine, carne. alimentație adecvată patologic pe perioada
*Asigur aportul de lichide necesar nevoilor organismului;
- deshidratare spitalizarii
* Explorez gusturile pacientului în legătură cu alimentele calitativ și cantitativ
administrate
*Manifestarii : -
* Servesc pacientul la orele regulate , la o temperatură tulburari de transit
corespunzătoare * pacientul este intestinal
* Calclez bilanțul între ingestia și excreția de lichide. appetent. - varsaturi
ROL DELEGAT:
* Efectuez psihoterapia paccientuului încurajundu-l și spunându-l că 10-13.05.2021 6. Alternarea . Pacientul sa
această stare de astenie adinamie se datorează bolii. *Pacient adinamic circulatiei nu mai

125
*Rog pacientul să mențină repausul la pat 14.05.2021 * Cauza : durerii prezinte
Astenia persistă abdominale semen de
15.05.2021
ROL DELEGAT - postura astenie si
Astenia și adinamia este
ușoară
neadecavata adinamie in
* Am administrat la indicația medicului PEV cu vitamine B1-B6 116-17.05.2021 - refuzul de a face 2-3 zile
Astenia și adinamia s-au activitati
diminuat *Manifestarii : -
respiratie ampla
-tahipnee R= 18r
/min
P=68/min
TA=140/80 mmHg
 INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE DIAGNOSTIC OBIECTIVE
CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT DE NURSING
Asigur confortul pacientului in cadrul spitalizari ; 10-17.05.2021 7.Imposibilitatea -pacientul să
Aerisesc salonul de dimineata si seara inainte de culcare ;
*Pacientul are o de a dormi și de a aibă un somn
Reduc zgomotele de afara prin inchiderea usilor de la saloane
reduc volumul unor aparate ce sunt langa salonul pacientului . alimentatie adevarata se odihni; fizioogic
Servesc pacientul cualimente la ore regulate , la o temperatura
calitativ si cantitativ *Cauze: odihnitor de 7-8
corespunzatoare si cu o prezenta corespunzatoare
ROL DELEGAT *Pacient appetent -durere ore/noapte, în
*Am administrat la indicația medicului -perfuzie cu
abdominala 2-3 zile
GLUCOZĂ 5% .
glucoza 10%-1000ml(perfuzabil) 60 pic\min ,ringer- -anxietate
1500ml(perfuzabil) 60pic\min
*Manifestări
*Umeidific aerul din salon prin aseazarea unui vas cu apa rece 10-12.05. 2021 -insomnie;
pe calorifer, *R- 18r/ min

126
P=68/ min
* Monotorizez functiile vitale si le notez in foaia de TA= 140/80mmhg
temperatura 13-.05 .2021
* explorez gesturile pacientului R=16r/min 8.Incapacitatea -paientul să
P=66 /min de a efectua beneficieze de
TA=150/80 mmHg activități ativități
ROL DELEGAT 14.05.2021 recreative; recreative pe
La indicatia medicului administrez MIALGIN 20 mg , 1tb/zi R= 18r/min Cauze:spitalizare, perioada
P=70b /min Afectiunea spitalizării;
TA=120mm/Hg pacientului
15.05.2021
*Manifestarii :-
R=20min
P=65b/min neparticiparea la
TA= 135/80 mmHg activitatile
16.17.05.2021 recreative
P=70/min preferate;
R=18 min
TA=130/70 mmHg
 INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE DIAGNOSTIC
CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT DE NURSING
*urmăresc cantitatea și calitatea somnului; 10-13.05.2021 9.Hipotermie
*planific cu pacientul perioade de repaus și de somn, tehnici
*prezinta insomnie
de relaxare, mijloace pentru favorizarea somnului și a Cauze : * durere
repausului; 14-15.05.2021 acuta
*stau de vorbă cu pacientul și îl îndemn săîși exprime
*somn medicamentos
sentimentele și emoțiile; Manifestarii: -
* înainte de culcare îi spun să aerisească salonul, să doarmă 16-17-.05 2021; afebrile
într-un pat confortabil într-o poziție adecvată somnului; - Transpiratii
*somn fiziologic;
*înainte de culcare să aibă activități care să îi favorizeze minime
somnul: citirea unei lecture plăcute, să bea o cană de ceai de - T= 36,5°C
tei sau o cană de lapte cald;
Rol delegat:
*am administrat la indicația medicului DIAZEPAM 1f, IM;

127
*observ eficiența medicamentului;
*evaluez gusturile și interesul pacientului în ceea ce 10-17..05.2021
privește activitatea recreativă și petrecerea timpului liber;
*în urma intervențiilor
*facilitez accesul pacientului la biblioteca spitalului;
propuse, pacientul a
*asigur condițiile necesare organizării de activități
beneficiat de activități
recreative individuale sau în grup în funcție de preferințele
recreative și pe timpul
pacientului;
spitalizării, ele au avut
*analizez și stabilesc dacă activitățile recreative sunt în
un rol pozitiv în
concordanță cu starea fizică și psihică a pacientului;
evoluția bolii;
*mențin aceste intervenții pe toată perioada spitalizării;
OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
-.Pacientul sa- *asigur pacientului condiții optime de mediu: salon 10.05.2021
si mentina liniștit, aerisit, cu temperature și umiditate optimă; *Afebril
temperature in *poziționez pacientul în decubit dorsal; T=36,5 C
limite normale 11.05.2021
*efectuez psihoterapia pacientului explicându-I că *Subferilitate
36-37 °C
temperatura corpului va reveni la limite fiziologice T: D=37,1C
în urma administrării tratamentului prescris; S=37,4 C
12.05.2021
*monitorizez funcțiile vitale și vegetative și le notez *Subfebrilitate
în foaia de temperatură; T: D=37 C
S= 37,4
* combat febra prin metode fizice - împachetări 13.05.2021
reci; *Afebril
T:D=36,6 C
S=36, 4 C

128
*în timpul frisonului învelesc pacientul cu 1-2 pături
termofor, butoaie cu apă caldă învelite în flanela 14.05.2021
pudrate în talc la nivelul membrelor inferioare; *Afebril
T:D=36,5C
*recoltez sânge pentru hemograma, proteinemia, S=36,2
ionograma sanguină şi urinară, ureea şi creatinina 15.04.2021
sericǎ, pH-ul sanguin şi parametrii echilibrului * Subfebrilitate
T:D=37,1C
acido-bazic, rezerva alcalină, ionograma sericǎ,
S=37,5,C
amilazemia, amilazuria. 16.05.2021
ROL DELEGAT *Afebril
Administrez medicatia prescrisa de catre medic : T:D= 36C
ENAP-1Cap; S=36,2C
KETONAL-1 CAP/de ori pe zi . 17.05.2021
*Afebril
T:D=36,2 C
S = 36 C
 IV.INTERVENȚII CONSTATATE
1 . Am asigrat pacientului un climat optim e timpul spitalizării: salon aerisit, iluminat adecavat cu temperature Intervențiile
optimă 18-20°C propuse au fost
2. Am respectat circuitele fncționale, regulile de asepsie și antisepsie. effectuate fiind
3. Am supravegheat și monotorizat funcțiile vitale de 2 ori / zi sau de câte ori a fost nevoie ; satisfăcute nevoile
4. A m asigurat condiții de igienă:
pacientului
Am pregătit patul și accesoriile sale;


Am schimbat lenjeria de corp și cea de pat ori de câte ori a fost nevoie ;


5. Am învățat pacientul să utilizeze tehnici de relaxare;

6. Am asigurat pshioterapia pacientului privitor la semenele și simptomele prezentate ;
7.Am îndepărtat stresul pshic al pacientului , tensiunea pshică de orice gen ;
8. Am pregătit psihic pacinetul în vederea oricărei tehnici la care a fost supus;
9. Am însoțit pacientul la examnele paraclinice : radiografia abdominală, examen CT abdomino-pelvin

129
10. Am pregătit material în vederea recoltării de sânge pentru analizele de laborator și urina pentru
examaenul bacteriologice: VSH .hemograma , proteinuria,uree,creeatinina, ionograma serica
,sangvina,urinara , amilazurie ,amilazemie
11. Am administrat medicația indicată de către medic și am urmărit efectul asupra oganismului ;
12. Am observant pacientul : * starea pshică , starea de conștiență, starea somnului
* faciesul , culoarea tegumentelor , poziția în pat .
13. Am aplicat măsuri de prevenire a infecțiilor nosocominale.
14 .Am alimentat pacientul la nevoie , asigurându-i aportul caloric și energetic necesar întreținerii
organismului ;
15. Am învătat pacientul impotanța educațieipentru sănătate privind un regim de viață echilibrat.
 PREGATIREA PSIHICA SI FIZICA A PACIENTEI IN VEDEREA

EFECTUARII INTERVENTIEI CHIRURGICALE (2 ZILE)

In preziua interventiei chirurgicale

Pregatire psihica:

- ii explic necesitatea interventiei chirurgicale;

- ii inspir incredere in echipa de ingrijire;
- ii explic ca i se va efectua anestezie;
- ii explic pozitia pe care trebuie sa o adopte in timpul punctiei pentru rehianestezie;
- ii explic in ce consta interventia chirurgicala.
Pregatire fizica:

- ajut pacienta sa-si efectueze baie generala;

- invat pacienta sa-si faca toaleta buco-dentara;
- se suprima alimentatia si hidratarea per os.
In ziua interventiei chirurgicale

- invat pacientul sa nu consume alimente lichide;

- indepartez bijuteriile;
- indepartez proteza dentara;
- imbrac pacienta cu lenjerie curata;
- pregatesc documentele:foaie de observatie,radiografii,buletine ale analizelor medicale;
- transport pacientul in sala de operatie.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE INTRAOPERATOR

IN SALA DE PREANESTEZIE

- rad pilozitatea de pe regiunea care urmeaza a fi incizata;

- verific regiunea care urmeaza sa fie incizata sa nu prezinte eczeme;

130
 - verific igiena corporala;
- pregatesc zonele pentru perfuzie;
- ajut pacienta sa mearga sa-si goleasca vezica urinar.

IN SALA DE OPERATIE

- ajut pacienta sa se instaleze pe masa de operatie si il fixez;

- obtin abord venos;
- pregatesc locul punctiei rahidiene;
- pregatesc materialele necesare pentru efectuarea punctiei;
- servesc medicul cu materialele necesare;
- mentin pacientul in pozitia indicata de medic;
- pregatesc campul operator;
- pregatesc instrumentarul;
- monitorizez functiile vitale pe toata perioada interventiei chirurgicale;
- acord supor psihic pacientului.

131
132
 PLANIFICAREA OBIECTIVELOR INGRIJIRII (POSTOPERATOR)
OBIECTIVE
Pacientul sa fie transportat in
siguranta la salon
Pacientul sa prezinte valorile
functiilor vitale in limite normale
in decurs de 12 ore
Pacientul sa prezinte echilibru
hidroelectrolitic si nutritional in
decurs de 24 ore
Pacientul sa prezinte tranzit
intestinal reluat pentru materii
fecale si gaze in decurs de 24 ore
Pacientul sa prezinte postura si
mobilitate adecvata in decurs de 2
zile
Pacientul sa se poata imbraca si
dezbraca singur in decurs de 3 zile
INTERVENTII
-asigur securitata transportului pacientului la salon cu
patul rulant
-il invelesc pentru a-l feri de curentii de aer sau de
schimbarile de temperatura
-ii asigur pozitia decubit dorsal fara perna cu capul intr-o
parte
-ma asigur ca tubulatura perfuzorului nu este
comprimata
-supraveghez faciesul pacientului,respiratie,puls,TA
-masor functiile vitale
-urmaresc revenirea reflexelor la haluce
-notez in foaia de observatie valorile obtinute si
modificarile survenite
-administrez medicatia prescrisa
-urmaresc efectul medicatiei asupra organismului
-informez pacientul cu privire la regimul alimentar
impus,asupra alimentelor permise si interzise
-ii explic ca nu are voie sa consume alimente
flatulente,celulozice,
-alimentele vor fi administrate treptat in cantitati mici
-orarul meselor va fi stabilit la ore fixe
-las pacientul sa aleaga alimentele dupa gusturile sale in
functie de regimul alimentar impus
-administrez medicatia prescrisa
-urmaresc efectulmedicatiei asupra organismului
-supraveghez cantitatea de materii fecale eliminate
-supraveghez consistenta si aspectul materiilor fecale
-supraveghez numarul scaunelor
-notez in foaia de observatie numarul scaunelor
-mobilizez pacientul in pozitie sezand la marginea
patului
-il incurajez sa coboare din pat sa faca cativa pasi pana la
restabilirea sa
-ii explic complicatiile ce survin in urma imobilizarii
prelungite
-identific capacitatile de imbracare si dezbracare ale
pacientului
-ii acord timp suficient pentru a se imbraca
133

Pacientul sa prezinte plaga
operatorie fara complicatii ijn
decurs de 3 zile
Pacientul sa aiba o perceptie
pozitiva despre sine perioada
spitalizarii
Pacientul sa prezinte stare de
liniste pe perioada spitaplizarii
Pacientul sa poata realiza si aprecia -ii explic ca o data ce se va recupera complet va putea
obiectiv activitatile sale pe
perioada spitalizarii
Pacientul sa prezinte stare de buna
dispozitie pe perioada spitalizarii
Pacientul sa acumuleze noi
cunostinte pe perioada spitalizarii
Pacientul sa nu prezinte risc de
complicatii pe perioada
spitalizariui
recomandandu-i daca ameteste sa se imbrace sezand
-sugerez apartinatorilor sa procure haine largi,usor de
imbracat
-supraveghez tegumentele din jurul plagii si plaga
operatorie
-dezinfectez tegumentele din jurul plagii cu compresa
sterila imbibat in betadina
-dezinfectez plaga operatorie cu betadina
-acopar plaga operatorie cu compresa sterila
-fixez compresa cu romplast
-pun in vedere capacitatile,talentele si realizarile
anterioare ale bolnavului
-dau posibilitatea pacientului sa-si exprime
nevoile,sentimentele,ideile si dorintele sale
-invat pacientul tehnici de relaxare si comunicare
-incurajez pacientul sa-si exprime sentimentele si nevoile
-calmez pacientul in legatura cu boala sa si cu
tratamentul prescris
-comunic cu pacientul
-informez pacientul cu privire la ingrijirile aplicate
sa-si reia activitatile anterioare
-ajut pacientul in recuperarea fizica si psihica
-planific activitati recreative impreuna cu pacientul
-analizez daca acestea sunt in concordabta cu starea sa
-asigur microclimat
-explorez nivelul de cunostinte al pacientului
-motivez importanta acumularii de noi cunostinte
-constientizez pacientul cu privire la propria
responsabilitate
-efectuez educatie pentru sanatate
-verific daca pacientul a inteles corect mesajultransmis si
daca si-a ninsusit cunostintele
-dupa instalarea in pat invat pacientul sa evite miscarile
bruste ale capului pentru a nu provoca
voma,cefalee,varsatura
-asigur microclimat
-urmaresc revenirea reflexelor la haluce
-supraveghez faciesul pacientului,coloratia tegumentelor
-administrez medicatia prescrisa urmaresc efectul
medicatiei asupra organismului
134
-supraveghez functiile vitale
-notez in foaia de observatie valorile functiilor vitale si
schimbarile survenite

135
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
DE NURSING CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
Pacientul sa fie -asigur securitata transportului pacientului la salon 13.05.2021
Risc de accidente pacientul este
transportat in cu patul rulant
transportat fara
siguranta la -il invelesc pentru a-l feri de curentii de aer sau de incidente la salon
salon schimbarile de temperatura
-ii asigur pozitia decubit dorsal fara perna cu capul
intr-o parte
-ma asigur ca tubulatura perfuzorului nu este
comprimata
-supraveghez faciesul pacientului,respiratie,puls,TA

136
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
DE NURSING CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
Pacientul sa -masor functiile vitale 13.05.2021
Alterarea circulatiei -urmaresc revenirea reflexelor la haluce Ora 10.00
prezinte valorile
si respiratiei -notez in foaia de observatie valorile obtinute si TA=100\60mmHg
functiilor vitale P=65p\min
modificarile survenite
R=16r\min
in limite
normale in ROL DELEGAT Ora 14.00
administrez medicatia prescrisa TA=110\65mmHg
decurs de 12 ore
ringer-1500ml(perfuzabil) 60pic\min P=70p\min
● ● ● ● ● ● ● ● ● ●

glucoza 10%-1000ml(perfuzabil) 60 pic\min R=17r\min

algocalmin 3f IM
Ora 18.00
ketonal 2f IM
TA=120\60mmHg
ampicilina 1g*4

137
P=79p\min
genta 2f R=18r\min
zantac 2f
metoclopramid 2f 14-15.05.2021
algocalmin 2f TA=140\90mm\Hg
fragmin 2\zi P=80p\min
R=18r\min
-in data de 15.05. 2021 se introduce la indicatia
medicului : 16.05.2021
meprobamat 1cp TA=140\90mmHg

● ●
enap la TA mai mare de 160 mmHg P=80p\min
-urmaresc efectul medicatiei asupra organismului R=18r\min
-stare ameliorata
17.05.2021
Pacientul este externat
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
NURSING CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
Pacientul sa -supraveghez cantitatea de materii fecale eliminate 12.05.2021
prezinte tranzit Pacientul isi reia
intestinal reluat -supraveghez consistenta si aspectul materiilor fecale
Eliminari inadecvate tranzitul intestinal
pentru materii -supraveghez numarul scaunelor pentru materii fecale si
cantitativ fecale si gaze in
decurs de 24 ore -notez in foaia de observatie numarul scaunelor gaze
Pacientul sa informez pacientul cu privire la regimul alimentar impus,asupra 11.02.2021

138
Alimentatie -alimentatie parenterala
prezinte alimentelor permise si interzise -perfuzii fara incidente
inadecvata in deficit -ii explic ca nu are voie sa consume alimente 12.05.2021
echilibru -alimentatie parenterala
flatulente,celulozice,
completata cu alimentatie
hidroelectroliti -alimentele vor fi administrate treptat in cantitati mici semisolida:ceai iaurt,lapte
c si nutritional -orarul meselor va fi stabilit la ore fixe 13.05.2021
-las pacientul sa aleaga alimentele dupa gusturile sale in functie -alimentatie parenterala
in decurs de 24 completata cu orez
de regimul alimentar impus fiert,carne fiarta lapte,ceai
ore 14.05. 2021
-este intrerupta alimentatia
ROL DELEGAT parenterala
-administrez medicatia prescrisa: -apetit normal
ringer-1500ml(perfuzabil) 60pic\min 15.05.2021-16.05.2021

● ●
-stare generala ameliorata
glucoza 10%-1000ml(perfuzabil) 60 pic\m -apetit normal
-urmaresc efectul medicatiei asupra organismului. 17.05.2021
-pacientul este externat`
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
NURSING CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
Pacientul sa mobilizez pacientul in pozitie sezand la marginea patului
prezinte -il incurajez sa coboare din pat sa faca cativa pasi pana la restabilirea pacienta este constienta
Postura inadecvata postura si de riscurile imobilizarii
mobilitate sa
indelungate
adecvata in -ii explic complicatiile ce survin in urma imobilizarii prelungite -se aseaza singura la
decurs de 2 marginea patului
zile -face cativa pasi prin
salon
-nu prezinta deficit in
imobilizare
Pacientul sa se . identific capacitatile de imbracare si dezbracare ale 11.05.2021

139
Dificulatea de- a se -pacientul este ajutat
poata imbraca si pacientului
imbraca si dezbraca pentru a-si satisface
dezbraca singur -ii acord timp suficient pentru a se imbraca recomandandu-i nevoia de a se
in decurs de 3 imbraca sib dezbraca
daca ameteste sa se imbrace sezand
zile
13.05.2021-
-sugerez apartinatorilor sa procure haine largi,usor de imbracat 17.05.2021 -pacientul
isi satisface singur
nevoia de a se
imbraca si dezbraca
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
NURSING CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
Pacientul sa explorez nivelul de cunostinte al pacientului 10-17.05. 2021
Deficit de cunostinte acumuleze noi pacientul acumuleaza
-motivez importanta acumularii de noi cunostinte
cunostinte pe
perioada -constientizez pacientul cu privire la propria responsabilitate noi cunostinte si le
spitalizarii pune in practica
-efectuez educatie pentru sanatate
-verific daca pacientul a inteles corect mesajultransmis si daca
si-a ninsusit cunostintele
Pacientul sa planific activitati recreative impreuna cu pacientul 10-17.05.2021

140
Dificultate de a prezinte stare de -analizez daca acestea sunt in concordabta cu starea sa
desfasura activitati -pacientul prezinta
buna dispozitie -asigur microclimat stare de buna
recreative dispozitie pe perioada
pe perioada
spitalizarii
spitalizarii
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE
DE NURSING CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT
Pacientul sa nu -dupa instalarea in pat invat pacientul sa evite miscarile
Risc de complicatii bruste ale capului pentru a nu provoca 10.05.2021-
prezinte risc de voma,cefalee,varsatura 17.05.2021
complicatii pe -asigur microclimat -pacientul nu prezinta
-urmaresc revenirea reflexelor la haluce risc de complicatii pe
perioada -supraveghez faciesul pacientului,coloratia tegumentelor
perioada spitalizarii
-administrez medicatia prescrisa urmaresc efectul
spitalizariui medicatiei asupra organismului
-supraveghez functiile vitale
-notez in foaia de observatie valorile functiilor vitale si
schimbarile survenite
ROL DELEGAT
administrez medicatia prescrisa:

141
ringer-1500ml(perfuzabil) 60pic\min
● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
glucoza 10%-1000ml(perfuzabil) 60 pic\min
algocalmin 3f IM
ketonal 2f IM
ampicilina 1g*4
gentamicina 2f
zantac 2f
metoclopramid 2f
algocalmin 2f
fragmin 2\zi
-in data de 22 se introduce la indicatia medicului:
meprobamat 1cp

● ●
enap la TA mai
mare de 160 mmHg
-urmaresc efectul medicatiei asupra organismulu
 V.EXAMENE DE LABORATOR
ANALIZA MOD DE RECOLTARE VALORI VALORI
CERUTĂ OBȚINUTE NORMALE
Uree -punctie venoasa 0,37gr\1000ml 0,37gr\1000ml
-vacutainer cu capac de culoare rosie
Creatinina punctie venoasa 0,9mg% 0,6-1,2mg%
-vacutainer cu capac de culoare rosie
T.Quick punctie venoasa 12” 12”-14”
-vacutainer cu capac de culoare rosie
T.Howell punctie venoasa 1’60” 1’30”-2’30”
-vacutainer cu capac de culoare rosie
WBC punctie venoasa 11,1*10³\µL 3.9-9,6 *10³\µL

142
-vacutainer cu capac de culoare rosie
HCT punctie venoasa 34,4gr\dL 36,1-50,3%
-vacutainer cu capac de culoare rosie
HCV punctie venoasa 75 fL
-vacutainer cu capac de culoare rosie 82,2-97,4fL
punctie venoasa 26,7 pg
HCH 27,6-33,3 pg
-vacutainer cu capac de culoare rosie
MPV punctie venoasa 7,4 fL 8-15 fL
-vacutainer cu capac de culoare rosie
MCHC punctie venoasa 35,4 gr\dL 33,0-34,8 gr\dL
-vacutainer cu capac de culoare rosie
 VI. EXAMENE PARACLINICE
EXAMEN PREGĂTIREA PACINETUI PENTRU INVESTIGAȚIE REZULTAT
CERUT
E.K.G * Pregătirea fizică și psihică a pacientului; Cord în limite normale
* Se conduce pacientul la cabinetul de explorări funcționale;
*Îndepărtatrea factorilor emoționali și explicarea inofensității tehnicii; .
* Pacientul va fi rugat să se relaxeze;
*Se montează electrozii după ce în prealabil zonele în care aceștia vor fi plasați au fost șterse cu
soluție de electrolit format din apă și sare ;
Montatrea electrozilor pe member:


-roșu mâna dreaptă

- galben mâna stângâ
- verde piciorul stâng
negru piciorul drept
Montarea electrozilor precordiali


-VI-spațiul IV intercostal, pe margiinea dreaptă a stemului

-V-2 spațiul IV intercostal, pe margiinea stângă astemului
-V3- între V2 și V4

143
V4- spațiul V intercostals stâng pe linia medioclaviculară
V5- la intersecția de la orizontală dusă din V4 și linia axilară anterioară stângă
V6- la intersecția dintre orizontală dusă din V4 și linia axilră mijlocie stângă
Se va conecta aparatul și se vor înregistra dviațiile unipolare și precordiale
Se vor menșiona datele personale pe rezultat .
Ecografia Pregătirea pacientului pentru ecografie abdominală constă în post alimentar (inclusiv
abdominalǎ băuturi acidulate și cafea) cu cel puțin 6 ore înainte de investigație, astfel ca stomacul să -distensia abdominalǎ;
fie gol și conținutul gazos intestinal să fie redus, permițând vizualizarea adecvată; se vor peristaltismul -aerobilie
bea 1-1.5 litri lichide (apa plată, ceai). Cu 24 de ore înainte, nu se consumă dulciuri, se (foarte rar) → ileus
evită alimente carepot fermenta (fructe,lapte), iar cina din ziua precedentă trebuie să fie biliar
ușoară și să nu fie servită mai târziu de ora 18.00-19:00. În cazul în care sunteți balonat,
se recomandă ca în ziua precedentă investigației să se administreze medicamente ca
Espumisan sau Sab simplex (1-2tablete de 3ori/zi sau 1 lingură în seară dinaintea
examinării și 1 lingură cu 3 ore înaintea
examinării).
 VII.TABEL CU MEDICAȚIA
DENUMIREA MOD DE CALLEA DE DOZA DOZA ACȚIUNEA
MEDICAMENTULUI PREZENTARE ADMINISTRARE UNICĂ TOTALĂ MEDICAMENTULUI
ALGOCALMIN Fiole -2ml Intravenos/ 1 fiolă 2 fiole Analgezic
intramuscular/oral
DIAZEPAM Cp 20mg Per os 1cp 1 cp seara Tranchilizant
la nevoie
PARACETAMOL Flacon 500ml PEV 1 fl 1fl Sol cu aport energizant
VITAMINA B2 , B6 Fiolă Iintramusclar La nevoie 1/zi Factor vitaminic
AMPICILINĂ Flacon pulbere Intramuscular 1 fl 3 fl Antibiotic

144
RINGER Flacon PEV 1 fl 1fl Sol cu aport energizant
GENTAMICINĂ Fiole Intramuscular 1/8 ore 3 fiole Antibiotic
KETONAL Fiola Intramuscular 1 fiola 2 fiole Analgezic
ZANTAC Fiole Intramuscular 1 fiola 2 fiole antiinflamatoare
nesteroidiene.
FRAGMIN Fiole Intramuscular 1 fiola 2 fiole Anticoagulant
ENAP Comprimate Per os 1 cp 1 cap la antihipertensiv
nevoi
MEPROBANT Capsule Per os 1cp 1cap / Sedative
METOCLOPRAMID Fiole Intramuscular 1fiola 2 fiole Antivomativ
 EVALUAREA FINALA

Pacientul P C , în vârstă de 67 ani se internează în secția de Chirurgie a Spitalului

Județean BUZĂU, cu următoarele simptome :

 - dureri abdominale;
 - meteorism;
 - oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale si gaze.

Pe baza examenului clinic și paraclinc se stabilește diagnosticul de OCLUZIE

INTESTINALA

Pacientul rămâne spitalizat 7 zile. În această perioadăa beneficiat de tratament

medicamentos:

 Analgezice
 Sedative
 Vitamine
 Antipiretice
 Antibiotic

În data de 10.05.2021 pacientul se externează cu următoarele indicații:

 Repaus fizic și psihic pe o perioadă de 14 zile ;

 Continuarea tratamentuli prescris de către medic;
 Să respecte regurile igienico- dietetice ;
 Familia este istruită să urmărească regimul de viață al pacientului ;
 Să se prezinte la controlul medical după 7 zile .

145
 CONCLUZII

Ocluzia poate fi partiala sau totala si se poate produce din cauze

functionale sau mecanice. Ocluziile dinamice pot fi paralitice (inhiba contractia musculaturii
netede a intestinului) sau spastice (spasmul musculaturii intestinale). Ocluziile mecanice se pot
manifesta prin obstructie sau strangulare. In functie de tabloul clinic acestea pot fi acute - bruste;
subacute (ex. Sindromul subocluziv Konig) - mai lente, subocluzive; cronice - cu instalare lenta.

Ocluzia intestinala se manifesta prin „triada simptomatica” - durere la nivelul

abdomenului, varsaturi, in unele cazuri chiar cu material fecal si oprirea tranzitului, semne
fizice - meteorismul, zgomote hidroaerice, peristaltica intestinala.Durerea: Primele simptome de
durere nu sunt puternice, dar pot indica segmentul afectat, sediul ocluziei, zona abdomenului
central ombilical - in cazul intestinului subtire, zona abdomen lateral - in cazul colonului sau
zona abdomenului inferior - in afectiunile rectale.

Modalitatile de tratament sunt :

Momentul si tipul interventiei sunt stabilite in functie de sediul ocluziei, vechimea

afectiunii si de stadiul acesteia, inclusiv spectrul bolilor de care sufera persoana in cauza.
Interventia chirurgicala poate fi: 

1) clasica, deschisa (cel mai frecvent) 

2) pe cale laparoscopica 

3) robotica

Se intervine cu urgenta in cazul ocluziei de intestin subtire, atunci cand apar tulburari de
vascularizare, asa cum sunt stragularile. Interventiile chirurgicale datorate ocluziilor intestinale
joase, colorectale pot fi amanate pana la realizarea unui set de analize si investigatii complexe
pentru elucidarea cauzelor. In cazul unor cancere se utilizeaza alternativ stentul colonic.
Tratamentul postoperator consta in terapia de reechilibrare.

Una dintre sarcinile importante ale asistentului medical este colaborarea si examinarea
clinică a bolnavului.Participarea acestuia este o datorie şi o obligaţie profesională.Educarea
preventivă a populaţiei şi mai ales încurajarea pacienţilor cu această patologie, să abordeze cu
mai multă încredere şi să conştientizeze importanţa recuperării pentru starea lor de bine şi
integrarea socio-profesională, este binevenită.
146
 BIBLIOGRAFIE

1.Lucreția TITIRCĂ- Ghid de nursing și tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor

fundamentale, editura Viața Medicală Românească.

2.Dr.Florian CHIRU- Îngrijirea omului bolnav și a omului sănătos- Manual pentru școlile
postliceale, editura CISON, București, 2012.

3.CAROL MÓZES –Tehnica îngrijirii bolnavului, ediția a 7-a, București, Editura Medicală,
2006.

4. Dr.Mioara MINCU- BAZELE TEORETICE ȘI PRACTICE ALE ÎNGRIJIRII OMULUI

SĂNĂTOS ȘI BOLNAV-NURSING, Editura Universul, București 2000.
5. Borundel Corneliu. - Manual de medicină internă pentru cadre medii –
Ed.ALL,Bucureşti 1995
6.DICȚIONAR MEDICAL ILUSTRAT de la A la Z, anatomie și fiziologie boli, cause,
simptome, diagnostic, tratament, medicamente, nutriție, tehnici terapeutice.Ediția Litera

7.  Barbara Krumhardt, I. Edward Alcamo, Editura: University Press Anul publicării: 2018

8.DASCHIEVICI S. CHIRURGIE- Specialități chirurgicale, Editura Meicală Bcurești 2007.

9. Corneliu BORUNDEL. Medicina Internă pentru cadre medii, Ediția a 4-a,Rev, București
Editura All, 2009.

10. Semiologie medicală pentru asistenți medicali, Mihaela Vasile, Monica Moldoveanu, Editura
All, 2011.

11. Semiologie clinic- Dumitru C. C., Ed. Med, București, 1959.

12. Mincu I. Alimentația omului bolnav, Editura Med, București 1980.

147