F.E.

G "EDUCATION"- FILIALA OLTENIŢA

ŞCOALA POSTLICEALĂ
SPECIALIZAREA "ASISTENT MEDICAL GENERALIST"

PROIECT DE ABSOLVIRE

Îndrumător, Candidat,
Asistent medical
Stoica Laura Crişan Ana-Maria Hermina

2020

F.E.G "EDUCATION" FILIALA OLTENIŢA

1
 ŞCOALA POSTLICEALĂ

"ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GLAUCOM"

2020

2
Motto:”Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o
prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea.”
-Hipocrate

3
 CUPRINS:
MOTTO………………………………………………………………………………..pg.3

MOTIVAȚIE…………………………………………………………………………...pg.6

ARGUMENT…………………………………………………………………………..pg.7

CAPITOLUL I. Anatomia și fiziologia analizatorului vizual………………….pg.8

Segmentul periferic…………………………………………………………………..pg.8

Globul ocular………………………………………………………………………….pg.8

Conținutul globului ocular……………………………………………………………pg.14

Anexele globului ocular……………………………………………………………...pg.15

CAPITOLUL II. Noțiuni generale despre boală………………………………..pg.17

Factori de risc………………………………………………………………………..pg.18

Simptomele glaucomului……………………………………………………………pg.19

Diagnostic…………………………………………………………………………….pg.19

Metode de investigație……………………………………………………………...pg.23

Tratament…………………………………………………………………………….pg.25

CAPITOLUL III. Rolul Asistentului Medical în pregătirea bolnavului pentru

explorări clinice şi paraclinice………………………………………................pg.26

Anamneza…………………………………………………………………………….pg.26

Determinarea acuităţii vizuale………………………………………………………pg.27

Oftalmoscopia………………………………………………………………………...pg.30

Tonometria…………………………………………………………………………….pg.32

Gonioscopia…………………………………………………………………………..pg.33

Pahimetria…………………………………………………………………………….pg.43

Puncţia venoasă………………………………………………………………………pg.44

Perfuzia intravenoasă.........................................................................................pg.47

CAPITOLUL IV. Îngrijiri specifice acordate bolnavului cu glaucom……..….pg.49

Principii de tratament………………………………………………………………...pg.49

Administrarea medicamentelor pe cale orală……………………………………...pg.50

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală………………………………pg.52

Prezentare farmaceutică……………………………………………………………..pg.53

Subciclofotocoagulare laser…………………………………………………………pg.56

4
CAPITOLUL V. Plan de îngrijire…………………………………………………..pg.57

Studiu de caz I………………………………………………………………………...pg.57

Studiu de caz II………………………………………………………………………..pg.59

Studiu de caz III……………………………………………………………………….pg.62

CAPITOLUL VI. Educaţia pentru sănătate pentru prevenire bolilor oculare……..

………………………………………………………………………………………….pg.66

Principii ale educaţiei pentru sănătate……………………………………………..pg.66

Prevenirea sănătăţii………………………………………………………………….pg.66

Protejarea sănătăţii oculare…………………………………………………………pg.68

Bibliografie…………………………………………………………………………….pg.70

5
 MOTIVAȚIE:

Am ales ”Îngrijirea pacientului cu glaucom” deoarece citind despre rolul pe

care îl are ochiul în a furniza omului diverse informații sub formă de imagini
colorate, referitoare la adâncimea, distanța și mișcarea obiectelor, precum și
despre structura acestuia,am considerat ca fiind un subiect deosebit de
interesant să vorbesc despre una dintre afecțiunile ce pot afecta acest analizator
având în vedere statutul său de ”cel mai important organ de simț”.

6
 ARGUMENT:
Lucrarea "Îngrijirea pacientului cu glaucom" îşi propune să aducă în discuţie o
afecţiune care la prima vedere nu este greu de tratat, dar din păcate puţini oameni îşi
dau seama de complicaţiile pe care le poate provoca.
Obiectivul acestei lucrări este de a descrie în amănunt această boală, modul de
combatere, tratamentul, dar şi regimul de viaţă pe care trebuie să îl urmeze pacientul şi
cum putem noi, ca asistenţi medicali, să ajutăm în diagnosticarea, profilaxia, tratarea
acestei afecţiuni.
Lucrarea este structurată în 6 capitole. În cuprinsul primului capitol se regăsesc
informaţii concise, actuale, legate de anatomia şi semiologia analizatorului vizual, cât şi
o serie de imagini pentru a facilita o mai bună înţelegere a acetor aspecte.
În al doilea capitol am evidenţiat simptomele, diagnosticul, factorii de risc şi formele
clinice ale glaucomului. Am insistat îndeosebi asupra cauzelor, simptomelor şi
tratamentului, având în vedere gravitatea afecţiunilor şi urmărilor ce pot apărea în cazul
netratării acestora.
În al treilea capitol am prezentat metodele de diagnosticare şi tehnicile efectuate
pentru fiecare investigaţie. La fiecarea tehnică am precizat rolul asistentului medical şi
cum pregăteşte, atât fizic, cât şi psihic pacientul înaintea efectuării procedurii.
În al patrulea capitol am evidenţiat medicamentele utilizate pentru boala glaucom şi
modul acestora de administrare. Calitatea vieții este strâns legată de funcția vizuală.
Efectele adverse ale tratamentului, modul de administrare și preocuparea permanentă
a pacientului cu risc de pierdere a funcției vizuale influențează fără îndoială calitatea
vieții.
În capitolul cu numărul cinci, am elaborat trei planuri de îngrijire, a trei pacienţi cu
diferite forme de glaucom. Aici am prezentat obiectivele şi intervenţiile asistentei
medicale, iar calitatea şi minuţiozitatea acestor intervenţii depind în, mare măsură,
evoluţia postoperatorie şi absenţa complicaţiilor.
În ultimul capitol am adus în discuţie educaţia pentru sănătate care este considerată
de specialiştii în sănătate, un instrument de acţiune specific promovării sănătaţii. Am
precizat măsurile de prevenire şi protejarea sănătăţii oculare,având ataşate şi câteva
sfaturi pentru menţinerea ochilor sănătoşi.

7
 CAPITOLUL I
Anatomia și fiziologia aparatului vizual

Fig.1 Anatomia ochiului

Analizatorul vizual ocupă un loc foarte important în alcătuirea organismului, el

asigurând aproximativ 90% dintre informațiile primate de mediul extern.
Ochiul are formă aproximativ sferică și este ușor aplatizat supero-inferior. Diametrul
antero-posterior este de aproximativ 24 mm. Este situat în cavitatea orbitară. Aceasta,
împreună cu pleoapele, protejează ochiul de factorii agresori externi: traumatisme, corpi
străini, substanțe chimice etc.
Prin intermediul analizatorului vizual organismal primește cele mai multe informații
despre lumea exterioară. Vederea furnizează informații asupra mediului înconjurător, ea
ne permite să recunoaștem oiectele și viețuitoarele din jurul nostru, distanța dintre ele și
cea care ne separă de ele; de aceea are o importanță fiziologică considerabilă, nu
numai în diferențierea luminozității, formei și culorii obiectelor, dar și în orientarea în
spațiu, menținerea echilibrului și a tonusului cortical. Cercetările arată că aproximativ
80% din amintirile pe care le păstrăm sunt înregistrate prin vedere.
Analizatorul vizual, ca și ceilalți analizatori ai organismului, este un sistem funcțional
unitar, care din punct de vedere morfolologic și functional cuprinde trei segmente:
1. Un segment periferic sau receptor, care primește excitațiile exterioare specific;
2. Un segment de conducere (căile nervoase) care conduc influxul nervos de la
segmental periferic către scoarța cerebrală.
3. Un segment central sau cerebral, unde excitația este transformată în senzație
vizuală.

8
 SEGMENTUL PERIFERIC
Segmentul periferic este format din globul ocular și anexele sale.
Globul ocular este o formațiune aproape sferică, situată în partea anterioară a
orbitei, cu diametrul antero-posteior de aproximativ 25-26 mm, cel tranversal de 24,5
mm, iar cel vertical numai de 23,7 mm. Deosebim un ax antero-posterior, un ecuator și
mediane. Polul anterior corespunde centrului corneei, iar cel posterior se află pe sclera,
corespunzător zonei dintre papilă și maculă. Linia care unește cei doi poli este axul
optic al globului ocular. Linia vizuală este linia care unește obiectul privit și macula,
trecând prin centrul optic al ochiului. Unghiul dintre axul optic și linia vizuală are 5 grade
și este numit unghi alfa.

Fig.2 Câmp vizual

Ecuatorul este circumferința cea mai mare de pe suprafața globului, în planul

perpendicular pe axul antero-posterior. El împarte globul ocular în două jumătăți, numite
emisfere. Merdianele sunt curbele care trec prin ambii poli ai axului antero-posterior,
unul fiind vertical și altul orizontal.
Masa globului ocular variază între 7 și 7,5 g, volumul este de 6,5 cm³. Consistența
fermă este data de către tunicile globului puse în tensiune de către conținutul
intraocular. Axul globului ocular formează cu axul orbitar un unghi de aproximativ 30º.
Prin intermediul perețiilor orbitei, globul ocular este în vecinătate în sus cu sinusul
frontal, în jos cu sinusul maxilar, medial cu celulele etmoidale și lateral cu fosa
temporală și pterigo-maxilara.
Globul ocular este format din trei straturi suprapuse care formează peretele lui și din
medii transparente cuprinse în interiorul lui.
Cele trei straturi sunt:
1. Stratul fibros
2. Stratul vascular
3. Stratul nervos (retina)
9
 Fig.3 Conținutul globului ocular

În interiorul globului ocular sunt cuprinse umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros,
care alcătuiesc mediile transparente și care, împreună cu cornea reprezintă sistemul
optic al ochiului.
1. STRATUL FIBROS
Stratul fibros sau extern are rol de a forma un înveliș protector globului ocular. El
este format din două porțiuni distincte: cornee, situate anterior, și sclera, situată
posterior.
CORNEEA este partea anterioară a stratului fibros. Pe lângă rolul său protector, are
rol optic însemnat datorită transpaenței sale, lăsând să intre razele luminoase în
interiorul ochiului. Împreună cu sclera, datorită structurii și rezistenței sale are rol în
menținerea formei globului ocular. Corneea este constituită în mare parte din lame de
țesut fibros, asemănătoare cu cele ale sclerei, însă cornea este transparentă datorită
dispoziției regulate a fibrelor care o compun și a cantității constant a lichidelor
intestinale.
În stare normală, corneea este complet lipsită de vase sangvine. Neavând vase,
corneea se hraănește atât din vasele aflate la nivelul limbului, cât și din umoarea
apoasă.
Inervația senzitivă a corneei este foarte bogată Nervii corneeni provin din nervii ciliari
care, la rândul lor, sunt ramuri ale nervului oftalmic.
SCLERA alcătuiește cea mai mare parte al învelișului exterior al ochiului. Este
formată dintr-un țesut dens, este dură și inextensibilă la adult. Are o culoare alba-sidefie
și nu poate fi străbătută de razele luminoase. Culoarea sclerei la copil este albăstruie, la
bătrâni ușor gălbuie.
10
Sclera are două fețe:
- fața externă, convexă. pe care se inseră mușchii drepți și cei oblici, vine în contact cu
capsula lui Tenon
- fața internă, concavă, este brună și rugoasă, și poartă numele de lamina fusca.
2. STRATUL VASCULAR
Al doilea strat ocular este stratul vascular, numit și uvee, situat sub sclera. Este
intens vascularizat, bogat în celule pigmentare de culoare închisă. Uveea este compusă
din trei părți anatomice și funcționale distincte: irisul, corpul ciliar și coroida.
IRISUL formează partea anterioară a uveei, este situat înapoia corneei și înaintea
cristalinului, delimitând astfel camera anterioară. Are forma unui diafragm prevăzut cu
un orificiu mic în centru, pupila. Pe fața lui anterioară, la 2-3 mm de marginea pupilară,
circular, se deosebește o linie numită micul cerc arterial irian, care împarte această față
în două zone: una periferică mai largă, numită zonă ciliară, și una mai îngustă central,
zona pupilară.
În structura irisului distingem trei straturi:
1. Endoteliul iran anterior format dintr-un singur strat de celule epiteliale, lipsite de
pigment, care se continua cu endoteliul cornean. La nivelul criptelor iriene endoteliul
lipsește, lăsând stroma în contact direct cu umoarea apoasă.
2. Stroma iriană alcatuită dintr-un țesut conjunctiv lax în care se găsesc fibre elastice,
fibre musculare netede, vase sangvine, nervi și celule cu pigment. Fibrele musculare
așezate concentric formează sfincterul pupilar situate la 1–1,5 mm de la marginea
pupilară.
3. Epiteliul posterior este format din doua rânduri de celule. Primul rând este format din
celulemio-epiteliale, care alcătuiesc dilatatorul pupilei. Rândul al doilea este format din
celule cubice pline cu pigment melanic, care reprezintă continuarea epiteliului pigmentar
al retinei. Stratul pigmentar la marginea pupilei este rasfrânt înainte, formând gulerașul
pigmentar al pupilei. Prin contractarea și relaxarea mușchilor irieni se produc modificări
în diametrul pupilei.
CORPUL CILIAR reprezintă partea mijlocie a tractului uveal și se întinde de la
rădăcina irisului până la ora serrata, având o largime de 6-7 mm. Dacă se face o
secțiune sagitală a ochiului, corpul ciliar apare sub formă triughiulară, având o față
iriană anterioară, una externă scerală și una posterioară în raport cu corpul vitros.

11
 Prin contracția muschiului ciliar se realizează actul de acomodație al cristalinului.
Procesele ciliare au rolul de a secreta umoarea apoasă, lichid endocular care asigură
nutriția unor straturi oculare și asigură tensiunea intraoculară.
COROIDA se întinde de la punctul de intrare a nervului optic pâna la ora serrata,
căptușind astfel jumătatea posterioară a sclerei. Este un strat bogat vascularizat și
intens pigmentat, formând astfel ecranul opac al ochiului, având un rol însemnat în
menținerea tonusului ocular și în nutriția celulelor retiniene.
Coroida este formată din mai multe straturi. Primul strat este cel supracoroidan, sau
lamina fusca, alcătuit dintr-un țesut conjunctiv, ușor pigmentat, aderent de scleră. Al
doilea strat este stratul vaselor coroidiene, format dintr-o bogată rețea de artere și vene,
în ochiurile căreia se găsesc un țesut fibroelastic și numeroase celule pigmentare.
Arterele sunt situate într-un plan mai profund și provin din arterele ciliare scurte
posterioare. Venele sunt mai superficiale și se unesc în patru trunchiuri mari numite
vene vorticoase, care perforează sclera înapoia ecuatorului și se varsă în vena
oftalmică. Stratul de vase capilare este format dintr-un singur rând de capilare. Rețeaua
capilară este mult mai bogată și fină în jurul maculei,la periferie devenind mai largă.

Fig.4 Arterele ciliare

PUPILA este un orificiu circular situat în centrul diafragmului irian. În condiții normale,
pupila are urmatoarele caracteristici:
- este de culoare neagra la examenul direct si portocalie la examenul oftalmoscopic;
- are o forma rotunda, regulată;
- poziția sa este aproximativ centrală (ușor deplasată în jos și spre nas față de axa
ochiului);
- cele doua pupile sunt sensibil egale, putând exista o mică diferență (anizocorie)
fiziologică.

12
3. STRATUL NERVOS (RETINA)

RETINA alcătuiește stratul intern, tunica nervoasă a globului ocular, fiind situată între
coroidă și corpul vitros. Ea căptușește interiorul globului ocular de la papilă până la
orificiul pupilar. Retina, stratul receptor pentru lumină al globului ocular, reprezintă o
porțiune exteriorizată a sistemului nervos central. Este o membrană foarte subțire,
perfect transparentă. “În vivo”, retina are culoare roz. Culoarea roșie- portocalie a
fundului de ochi este dată de coroida subiacentă care conține o mare cantitate de vase
sangvine și celule pigmentare. Din punct de vedere anatomo- funcțional, retina se
continuă în nervul optic.
Pe sectiune, elementele histologice ale retinei pot să fie sistematizate în 10 straturi,
care de la nivelul coroidei sunt următoarele:

1. Epiteliul pigmentar;
2. Expansiunea externă a celulelor cu conuri;
3. Limitanta externă, alcătuită din extremitățile
superioare ale fibrelor celulelor Müller;
4. Stratul granulos extern, format din corpul
celulelor vizuale (cu conuri și cu bastonașe);
5. Stratul plexiform extern, zonă sinaptică între
celulele senzoriale și celulele bipolare;
6. Stratul granulos intern, alcătuit din corpul
celulelor bipolare și neuroni de asociație;
7. Stratul plexiform intern, zonă sinaptică între
celulele bipolare și celulele ganglionare;
Fig.5 Straturile retinei 8. Stratul celulelor ganglionare;
9. Stratul fibrelor optice;
10. Limitanta internă, alcătuită din extremitatea internă a
fibrelor celulelor Müller;

13
CONTINUTUL GLOBULUI OCULAR
Între fața posterioară a corneei și fața anterioară a irisului se află camera anterioară.
Camera posterioară  este spațiul cuprins între fața posterioară a irisului, corpul ciliar și
fața anterioară a cristalinului.
Ambele camere sunt umplute de umoarea apoasă, un lichid transparent, secretat de
corpul ciliar. Umoarea apoasa are rol în menținerea presiunii intraoculare și în
transportul substanțelor nutritive pentru cornee şi cristalin. Umoarea apoasă este
secretată în camera posterioară, apoi trece prin orificiul pupilar în camera anterioară şi
se varsă în sistemul venos al ochiului.
CRISTALINUL are forma unei lentile biconvexe, perfect transparentă și elastică, cu
masa de 2-2,5 g, cu diametrul de 9 mm și grosimea de 5 mm, cu fața posterioară mai
convexă decât cea anterioară. Este situat în plan frontal între iris și corpul vitros, într-o
scobitură a vitrosului numită fosa patellaris. Este suspendat de corpul ciliar printr-un
sistem de fibre radiare foarte fine ce formează zonula lui Zinn sau ligamentul
suspensor.
Zonula lui Zinn este un inel membraniform, format dintr-o serie de fibre ce se întind
între fața internă a corpului ciliar și ecuatorul cristalinian, respectiv părîile periferice ale
cristalinului. Ea are rolul de a menține cristalinul în poziția sa normală și de a-i modifica
forma cu ajutorul mușchiului ciliar.
Cristalinul are două fețe: una anterioară, alta posterioară. Fața anterioară are raza de
curbură de 10mm, fața posterioară are raza de curbură de 6 mm, astfel încât suprafața
anterioară a cristalinului este mai puțin bombată decât cea posterioară. Diametrul
antero-posterior al acestuia este de aproximativ 4,5 – 5mm, lungimea sa variind prin
proprietatea cristalinului de a-și modifica raza de curbură a suprafețelor, în raport cu
acomodația.
CORPUL VITROS este o substanță gelatinoasă, care ocupă tot spațiul cuprins între
fața posterioară a cristalinului și peretele globului ocular. Volumul vitros reprezintă șase
zecimi din volumul globului ocular. Masa vitroasă este o substanță coloidală, cu rare
celule migratoare. Substanța vitrosului conține 98,6% apă. Vitrosul optic este omogen.
Corpul vitros în totalitatea sa are un rol însemnat în dezvoltarea și menținerea formei
globului ocular. Are rol:
 optic
 nutritiv
 de susținere a retinei
 de menținere a tonusului ocular

14
 ANEXELE GLOBULUI OCULAR
1. Musculatura extrinsecă a globului ocular permite orientarea axului vederii în direcția
obiectului fixat.
Mușchii oculomotori
A. Mușchii drepți ai
globului ocular
B. Mușchii oblici ai
globului ocular
C. Mușchiul
ridicător al
pleoapei superioare
Denumire
- Mușchiul drept
superior
- Mușchiul drept
inferior
- Mușchiul drept
intern
- Mușchiul drept
extern
- Mușchiul oblic mare
- Mușchiul oblic mic
- Mușchiul ridicător al
pleoapei superioare
Acțiune
- Ridică globul ocular, efect
de adducție și rotație
internă
- Coboară ochiul, efect de
adducție și rotație externă
- Mișcări de lateralitate
(spre medial)
- Mișcări de lateralitate
(spre exterior)
- Rotator intern, abducția și
coborârea ochiului
- Efect rotator extern
- Ridică pleoapa
superioară

Inervația este asigurată de nervul cranian III (oculomotor) pentru dreptul superior,
inferior și intern, nervul VI (abducens) pentru dreptul extern, nervul IV (trohlear) pentru
mușchiul oblic mare și nervul VI pentru mușchiul oblic mic.

2. Conjunctivita este o membrană cu rol de protecție, care tapetează fața anterioară a

globului ocular și cea internă a pleopelor. Este bogat vascularizată și inervată,
conținând numeroși receptori senzitivi.

3. Pleoapele au rolul de a proteja ochiul. Pleoapa superioară este mai mobilă, datorită
acțiunii mușchiului ridicător al pleoapei superioare. Pe marginea pleoapelor, in
porțiunea medial, se găsesc orificiile canalelor lacrimale, numite punct lacrimal superior
și inferior. Pe marginea liberă a pleoapelor se inserează cilii.
Fiecare folicul ciliar conține două glande sebacee Zeiss. Tot pe marginea pleoapelor,
în partea posterioară, se deschid glandele sebacee Meibomius. Prin produșii de
secreție participă la formarea stratului lipidic extern al filmului lacrimal.

15
4. Aparatul lacrimal este constituit dintr-un segment secretor reprezentat de glanda
lacrimală principal (asigură secreția lacrimală reflex), glandele accesorii (produc
secreția lacrimală de bază) și căile lacrimașe, reprezentate de canaliculele nazo-
lacrimale, ce elimină lacrimile în cavitatea nazală.
Filmul lacrimal este compus din trei straturi:
 stratul mucos, profund
 stratul apos intermediar
 stratul lipidic, superficial
Rolul filmului lacrimal
 Menține lubrifierea corneei
 Protejează suprafața ocular împotriva agresiunii unor factori externi
(fum, praf)
 Asigură protecția împotriva infecțiilor
 Contribuie la claritatea vederii

Impulsul de a clipi este un act reflex cauzat de subțierea și evaporarea filmului

lacrimal. Prin clipit, filmul lacrimal este întins pe suprafața ochiului.

Fig. 6 Aparatul lacrimal

16
17
 CAPITOLUL II
Noțiuni generale despre boală
Glaucomul este o afecțiune oculară asociată cu creșterea tensiunii intraoculare (TIO),
aceasta având drept consecință atrofia nervului optic și alterarea câmpului vizual.
Tensiunea intraoculară este definită prin presiunea exercitată de lichidele intraoculare
asupra pereților globului ocular. Presiunea ocular se măsoară cu ajutorul unor aparate
numite tonometre și se exprimă în mmHg. Tonometrele pot fi applicate direct pe
suprafața globului ocular (tonometrul Schiötz, Maklakov, Goldman) sau pot fi
noncontact (tonometrul Reichert).
Valorile normale ale TIO sunt cuprinse între 11 și 21 mmHg. O tensiune intraoculară
este considerată normală dacă nu produce leziuni ale nervului optic.
Umoarea apoasă este un lichid clar, incolor, produs de corpul ciliar, care asigură
suportul nutritive cristalinului și corneei, precum eliminarea produșilor de catabolism.
Eliminarea umorii apoase se realizează utilizând:
- o cale principală – calea trabeculocanaliculară (alcătuită din trabecul, canalul
Schlemm și venele apoase), prin care se elimină cea mai mare parte a umorii apoase
(75-90%). Calea trabeculocaniculară este situată la nivelul unghiului iridocorneean.
Acesta numit și unghi camerular, este alcătuit dintr-un perete antero-extern (joncțiunea
corneo-sclerală) și un perete posterior (rădăcinea irisului și joncțiunea iridocilară).
Trabeculul, prin rolul său de filtru, asigură reglarea TIO.
- căi accesorii, uveosclerale, prin care se elimină aproximativ 10-25% din umoarea
apoasă.
Eliminarea defectuoasă a umorii apoase atrage după sine o creștere a presiunii
intraoculare.
Etiologie
În practica medicală pot fi identificate mai multe tipuri de glaucom, toate fiind
considerate neuropatii de nerv optic (nervul optic mai este denumit și ”nervul cranian II”
și are rolul de a transmite informațiile receptate de retina către cortexul vizual).
Creșterea presiunii intraoculare, peste valorile normal admise, reprezintă un factor
major de risc pentru apariția glaucomului. La unii pacienți, chiar și o presiune
intraoculară ușor crescută poate cauza lezări ale nervului optic; așa cum există și
pacienți a căror presiune intraoculară se menține la valori foarte crescute, pe o perioadă
relativ mare de timp (chiar și ani de zile), fără ca structurile nervului optic să fie afectate.
Este important ca semnele și simptomele glaucomului să fie combătute din timp, altfel
leziunile ireversibile ale nervului optic, vor conduce chiar și la pierderea definitivă a
vederii (orbire).

18
 Gravitatea acestei afecțiuni constă în faptul că simptomele au de multe ori manifestări
subclinice (pacientul nu este deranjat de durerea difuză sau de vederea puțin
încețoșată); dacă nu este descoperită și tratată în timp util, boala poate cauza pierderea
definitive a vederii. Glaucomul reprezintă a doua cauză de orbire la nivel mondial;
diagnosticat precoce, glaucomul poate fi tratat medicamentos și chirurgical.
Patogenie
Afectarea nervului optic este adesea cauzată de presiunea intraoculară și aceasta se
întâmplă datorită acumulării sau drenării ineficiente a umorii apoase în interiorul
ochiului.
Pe lângă factorii expuși mai sus, există și alte elemente care pot favoriza apariția așa
numitelor glaucoame secundare (denumite ”secundare” deoarece apar secundar altor
patogenii); este vorba de utilizarea pe termen lung a medicamentelor antiinflamatorii
steroidiene; diabetul zaharat, care induce apariția retinopatiei diabetice; uveitele
(inflamații ale tractului uveal, care este format din iris, corp ciliar și coroidă),
traumatismele globului ocular, și chiar multipli factori genetici; factorii vasculari;
hipertensiune arterial, mai ales dacă aceasta se manifestă cu predominanță pe
parcursul nopții- influențează în mod nefavorabil evoluția glaucomului.

Factori de risc
Există o serie de factori care facilitează apariția glaucomului. Ești predispus către
această afecțiune dacă:
1. Existența unor afecțiuni generale:
- Diabet zaharat
- Hipertensiune sau hipotensiune arterială
- Boli cardiovasculare sau de tidoidă
2. Existența unor afecțiuni oculare:
- Miopie sau hipermetropie mare (care necesită să porți lentile de contact sau ochelari
de corecție a vederii)
- Antecedente de decolare de retină
- Inflamații sau tumori intraoculare
 3. Existența unor rude de sânge care suferă de glaucom
Persoanele care au rude de gradul I cu glaucom prezintă un risc mai mare de a face
această afecțiune în comparație cu cei care nu au antecedente de glaucom în familie.

19
4. Presiunea intraoculară ridicată
Hipertensiunea intraoculară este principalul factor de risc ce determină apariția
glaucomului.
5. Vârsta înaintată
După vârsta de 40 de ani, riscul de apariție a glaucomului crește, așa că oftalmologul
recomandă un consult oftalmologic complet o dată pe an. După vârsta de 60 de ani,
consultul ar trebui efectuat de două ori pe an.
6. Traumatismele oculare
Unele traumatisme, leziuni sau răni la nivelul ochilor pot duce la apariția glaucomului
secundar traumatic. Majoritatea pacienților care ajung să sufere astfel de răni fie
practică sporturi de contact, fie au avut parte de un accident domestic sau un accident
de muncă.
Glaucomul traumatic poate apărea imediat după lovitura propriu-zisă, sau la o
perioadă de câțiva ani.
 7. Utilizarea medicamentelor pe bază de steroizii
Anumite studii studii leagă apariția glaucomului de administrarea medicamentelor cu
steroizi. Riscul de apariție a glaucomului indus medicamentos este mai mare pentru
pacienții la care tratamentul are o durată mai lungă. Și frecvența de administrare a
medicamentelor și tipul steroizilor pot influența apariția afecțiunii.

Simptomele glaucomului
Simptomele provocate de instalarea glaucomului sunt difuze şi des asociate cu
simptome care pot fi uşor atribuite oboselii, aşa încât majoritatea persoanelor nici nu le
sesizează. Acesta se manifestă prin:
● dureri nesemnificative în jurul ochiului
● dureri de cap puternice
● roşeaţa ochiului
● vedere înceţoşată cu halouri colorate (cercuri iriene)
● senzaţia de disconfort la unul sau la ambii ochi (greutate şi tensiune)
● crampe oculare
● diminuarea capacităţii de a vedea la apus
● creşterea presiunii intraoculare
● îngustarea câmpului vizual
Diagnostic
Ghidul Societății Europene recomandă ca diagnosticul aceste afecțiuni să se bazeze
pet trei criterii:

20
  creșterea valorilor tensiunii intraoculare peste valorile normale;
 modificări ale capului nervului optic;
 modificări caracteristice ale câmpului vizual.
Deși cele trei criterii par să fie îndeplinite, nu toți pacienții care le prezintă au de fapt
glaucoma. Posibile surse de eroare în stabilirea diagnosticului sunt expuse în cle
urmează.
O valoare crescută a presiunii intraoculare se poate datora unei grosimi mai mari a
corneei; la indivizi normali, grosimea corneei se situează în jurul valorii de 540+/- 30µ.
Modificările câmpului vizual pot apărea și la indivizi fără glaucom, dacă subiectul
examinat este necooperant sau dacă testările sunt făcute cu aparate diferite.
Examenul fundului de ichi poate evidenția modificări caracteristice glaucomului, care
trebuie cercetate și la membrii familiei. Un aspect similar la membrii mai multor
generații, corelat cu aspectul fiziologic al capului nervului optic, permit încadrarea
aspectului papilei ca o excavație mare, însă considerată fiziologică în condiții date.
Ca la orice consult medical, trebuie să fii pregătit să dai medicului specialist toate
informaţiile de care are nevoie pentru a-ţi pune un diagnostic corect şi pentru a-ţi
recomanda un tratament potrivit. Acestea sunt legate de:
 simptomele pe care le ai şi de când durează;
 medicamentele, suplimentele şi vitaminele pe care obişnuieşti să le iei, inclusiv
dozele exacte;
 menţionarea folosirii picăturilor de ochi, tipul acestora, motivul pentru care ţi-au
fost recomandate;
 relatarea oricărei probleme oftalmologice din trecut, cum ar fi schimbarea
acuitătii vizuale sau disconfortul ocular;
 menţionarea oricărei alte afecţiuni medicale (ex.: diabet, boli cardiovasculare);
 precizarea cazurilor de glaucom din familie, tipul acestuia şi care a fost evoluţia;
 dacă ai mai fost testat în trecut pentru glaucom - verificarea câmpului vizual, a
fundului de ochi, dacă ai facut sau nu vreo ecografie oculară;
 prezentarea analizelor, a rezultatelor imagistice din trecut.
După ce medicul află care este istoricul tău medical, urmează o examinare complexă a
ochilor, care poate include:
 măsurarea presiunii intraoculare (tonometrie);
 examinarea nervului optic;

21
  examinarea unghiului de drenaj (gonioscopie);
 verificarea câmpului vizual (de obicei, în cazul glaucomului, are loc o îngustare a
câmpului vizual de la periferie spre centru);
 măsurarea grosimii corneei (pahimetrie).
Toate testele sunt importante pentru ca medicul să stabilească exact diagnosticul de
glaucom, tipul acestuia şi stadiul bolii, pentru că schema de tratament diferă în funcţie
de forma pe care o ia glaucomul şi de gravitatea evoluţiei.

Forme clinice
Glaucomul congenital
Glaucomul congenital semnifică existența unei TIO crescute încă de la naștere,
datorate unei anomalii de dezvoltare a unghiului camerular. Este rezultatul interacțiunii
complexe dintre factorii ereditari și cei de mediu.
Glaucomul congenital poate fi:
- precoce, present de la naștere;
- tardiv- glaucomul juvenile care debutează după vârsta de 10 ani;
- glaucom asociat cu afecțiuni ocular (microftalmie, aniridie);
- glaucom asociat cu afecțiuni generale (de exemplu trisomia 21, trisomia 13-15)
Simptomatologia și tratamentul sunt diferite în funcție de forma clinică.

Fig. 7 Glaucom congenital

Glaucomul primitiv cu unghi deschis

Glaucomul cu unghi deschis presupune o afectare ocular bilaterală, cu creșterea TIO
în prezența unui unghi iridocorneean deschis și modificări specific ale papilei nervului
optic și a câmpului vizual.

22
 Din punct de vedere clinic, se caracterizează printr-o evoluție diferită între un ochi și
celălalt și triada hipertensiune oculară, excavație a papilei nervului optic, deficite de
camp vizual.
Printre factorii care influențează prevalența acestei boli în populația generală se
numără:
 vârsta: incidență mai crescută în rândul vârstnicilor;
 rasa: rasa neagră;
 ereditatea: risc mai crescut pentru membrii familiilor în care există cazuri
diagnosticate de glaucom la rudele de gradul întâi;
 asocierea unor boli sistematice: diabetul zaharat, bolile cardiovasculare;
Simptomatologia este minimă: vedere în ceață, lăcrimare, dureri ocular. În perioada de
stare, obiectiv se constată creșterea TIO, modificarea papilei optice și deficite ale
câmpului vizual.
Pentru stabilirea diagnosticului sunt necesare: anamneza, măsurarea acuității vizuale,
determinarea valorii TIO, examen de fund de ochi, camp vizual, gonioscopie.
Tratament. Tratamentul medicamentos este indicat pentru scăderea TIO la pacienții cu
glaucom diagnosticat, dar și la cei la care o TIO crescută constituie factor major de
dezvoltare a bolii. Dintre medicamentele utilizate cel mai frecvent se menționeză:
pilocarpina, timolol, betaxolol, acetazolamide, dorzolamidă, latanoprost.
Pe lângă tratamentul medicamentos se mai utilizează terapia cu laser (laser
trabeculoplastia) și tratamentul chirurgical, care au ca scop ameliorarea drenajului
umorii apoase.
Glaucomul cu tensiune intraoculară normală
Glaucomul cu tensiune intraoculară normală este o formă particulară de glaucom
primitive cu unghi deschis, în care, desi presiunea intraoculară se încadrează în limitele
normale, obiectiv se evidențiază alterarea papilei nervului optic și a câmpului vizual,
aspect caracteristice bolii glaucomatoase.
Acest tip de glaucom este mai frecvent întâlnit după vârsta de 60 de ani, cu o incidență
mai mare la sexul feminine (3:2). În antecedentele acestor pacienți se remarcă afecțiuni
cardiovasculare (hipotensiune arterială, ischemie cardiacă asimptomatică), arterită
obliterantă, boala Raynaud.
Pentru diagnostic sunt necesare anamneza, examenul fundului de ochi, tonometrie,
câmp vizual, examen cardiovascular.
Tratamentul cuprinde terapia afecțiunilor generale, scăderea TIO cu pilocarpină,
timolol, betaxolol, carteol, terapie laser, tratament chirurgical.

23
Glaucomul primitiv cu unghi închis
Glaucomul primitive cu unghi închis se caracterizează prin creșterea TIO datorată
îngustării unghiului camerular, de la 25-30º la 10-15º, având drept consecință o
eliminare dificilă sau chiar imposibilă a umorii apoase.
Glaucomul primitiv cu unghi închis evoluează cu o simptomatologie subacută (prin
închiderea progresivă, intermitentă a unghiului irido-corneean) și cel mai adesea sub
forma atacurilor acute, datorate obstrucției totale.
La debut, pacienții acuză dureri oculare și tulburări vizuale pasagere. În perioada de
stare, crizele acute se repetă, iar în timp se constituie excavația papilei optice și
deficitele de camp vizual. La început, crizele sunt de intensitate moderată, repetându-se
tot mai des până la producerea atacului acut. În stadiul terminal al evoluției, pacienții își
pierd complet vederea, dispărând chiar și perceperea senzației luminoase.
Prognosticul atacului acut de glaucom este grav. În absența tratamentului aplicat în
primele 24 de ore, evoluează spre glaucom absolut cu pierderea ireversibilă a vederii.
Glaucomul secundar
Glaucomul poate apărea în cursul unor boli oculare sau extraoculare, a căror evoluție
generează creșterea presiunii intraoculare. Printre acestea se numără:
- afecțiuni inflamatorii ale corneei;
- uveite acute și cronice;
- decolarea de retina;
- retinopatia pigmentară și diabetică;
- chirurgia oculară (glaucomul postoperator);
- administrarea topică sau sistematică de corticosteroizi;
- tumori intraoculare;
- traumatisme oculare.

Metodele de investigaţie folosite în glaucom sunt:

 tonometria (măsurarea presiunii / tensiunii intraoculare)
 gonioscopia (examinarea unghiului camerular (ajută la stabilirea tipului de
glaucom: cu unghi închis sau deschis, care au tratament diferit)
 oftalmoscopia (examinarea fundului de ochi, în special a papilei nervului optic)

24
  perimetria – examinarea câmpului vizual (determină măsura afectării fibrelor
nervului optic, exprimată prin capacitatea pacientului de a vedea; în glaucom se
produce o îngustare a câmpului vizual de la periferie spre centru)
 examinări imagistice – permit evaluarea leziunilor fibrelor nervului optic
(tomografie optică coerentă, tomografie prin scanare laser, scanarea prin
polarimetrie laser)
 determinarea grosimii corneei (pahimetrie)

Fig.8 Metode de investigație

Investigații preoperatorii
 Hemoleucogramă
 Coagulograma (tip Quick(PT), APTT, INR)
 Tomografie computerizată
 Electrocardiogramă
 Retinofotografie (examen fund de ochi)
 Angiofluorografie (AGF)
COMPLICATII
 inflamații
 infecții
 endoftalmită
 ochi roșu
 cataractă
 decolare de coroidă
 durere oculară

25
 hipotonie oculară (ochi moale)
 hemoragie intraoculară sau conjunctivală
 ineficiență trabeculectomie (nu scade tensiunea intraoculară)

Tratamentul glaucomului
Alegerea celui mai adecvat tratament pentru fiecare pacient depinde de glaucom
sau stadiul de evoluție al bolii:
 Medicamentos local (picături) – la glaucom primitiv cu unghi deschis și la
glaucom secundar cu unghi deschis. Picăturile se vor administra zilnic, la oră
fixă, în funcție de indicația medicului (la interval de 8 ore, 12 ore sau 24 ore)
toată viața;
 Medicamentos general – la atacul acut de glaucom și pre sau postoperatoriu.
Se vor administra comprimate sau perfuzii venoase cu scopul de a scădea
tensiunea intraoculară;
 Laser
 la glaucomul primitiv cu unghi închis (iridotomie, iridoplastie). Trebuie
practicată iridotomia și la ochiul congener celui care a făcut atac de
glaucom pentru a preveni la acest ochi un posibil atac de glaucom
 la glaucomul primitiv cu unghi deschis (trabeculoplastie, iridoplastie);
 în toate formele de glaucom insuficient controlate prin tratament
medicamentos și/sau chirurgical se poate practica
 SUBCICLOFOTOCOAGULARE LASER, o procedură de ultimă generație
disponibilă în clinica AMA Optimex. Această procedură ne permite printr-o
intervenție de scurtă durată și cu riscuri minime reducerea tensiunii
oculare la pacienții cu glaucom. Intervenția se realizează sub anestezie
locală, nu este dureroasă și nu necesită incizie (tăierea ochiului).
 Chirurgical
 în glaucomul congenital (prima intenție),
 în atacul acut de glaucom (nu răspunde la tratament laser si
medicamentos),
 în glaucom primitiv cu unghi deschis (decompensat medicamentos,
precum și la pacienții necomplianți la tratament sau la cei cu valori
aproape normale ale PI, dar la care glaucomul continuă să avanseze).

26
 CAPITOLUL III
Rolul Asistentului Medical în pregătirea
bolnavului pentru explorări clinice şi paraclinice
EXPLORAREA FUNCTIONALA A ANALIZATORULUI VIZUAL
În cadrul examinării trebuie să se stabilească motivul consultației, să se evalueze
aspectele obiective prin examenul local și investigațiile paraclinice.
ANAMNEZA

Anamneza ocupă un loc important în cadrul unui examen oftalmologic, relevând

date importante despre pacient:
 motivul prezentării;
 antecedentele patologice medico-chirurgicale (antecedente oculare,
intervenții chirurgicale oculare sau generale, tarumatisme, boli cornice- diabet
zaharat, hipertensiune arterial, boli infecto-contagioase etc.);
 antecedente heredo-colaterale, care pot orienta diagnosticul spre o afecțiune
ocular ereditară;
 contextual apariției afecțiunii oculare (post-traumatic, în cazul unei boli
generale etc.);
 tratamente în curs;
 alergii medicamentoase;
 mediul socio-profesional (angajat sau șomer, condiții deosebite la locul de
muncă: expunere prelungită la fum, manevrarea unor substanțe toxice etc.).
Cele mai frecvente motive de prezentare în cabinetele oftalmologice sunt
scăderea acuității vizuale și durerea oculară, însă acuzele pacienților pot
cuprinde o varietate de simptome:
- usturime
- lăcrimare
- sensibilitate la lumină
- oboseală ocular
- scăderea adaptării la lumină
Pentru fiecare dintre simptomele prezentate, interogatoriul trebuie să precizeze
momentul apariției, factorii declanșatori, intensitatea, caracterul uni- sau bilateral,
evoluția (debut brusc sau insidipos, caracter permanent sau discontinuu).
27
1. Examenul clinic local
Examenul clinic local face parte din orice examinare oftalmologică de rutină,
oferind elemente de mare valoare pentru orientarea investigațiilor paraclinice și a
diagnosticului:
- tumefacție sau plăgi palpebrale;
- hiperlăcrimare;
- hiperemie conjunctivală;
- prezența exoftalmiei sau enoftalmiei;
- anomalii ale pupilei (anizocorie);
- prezența unor formațiuni chistice sau pseudotumorale la nivelul pleoapelor.
Se realizează la lumina zilei, iluminat lateral și se examinează pleoapele, genele,
conjunctiva.
Se evidențiază corpii străini.
În camera obscură se examinează corneea, camera anterioară, irisul, pupila și
cristalinul.
2. Determinarea acuității vizuale
Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea ochiului de a percepe forma, conturul,
mărimea şi detaliile elementelor din spaţiu. Măsurarea acuităţii vizuale este cel mai
important şi mai uşor de efectuat test de evaluare a funcţiei vizuale.
Se determină cu ajutorul OPTOTIPULUI ( A B C 1 2 3 W E M ) pentru distanța care
cuprinde: litere, cifre și semene de diferite mărimi. Optotipul este un panou luminat
electric (pentru a asigura o iluminare uniformă), care prezintă litere şi cifre pe mai
multe rânduri, de mărimi diferite, ce scad progresiv de sus în jos. În partea dreaptă a
fiecărui rând este trecută acuitatea vizuală corespunzătoare. Pentru copii, testele
conţin imagini uşor de recunoscut: obiecte sau animale. De asemenea, se mai pot
utiliza şi proiectoare de teste.
Distanţa optimă pentru determinarea acuităţii vizuale este de cinci metri, aceasta
reprezentând infinitul oftalmologic, care asigură emetropului un repaus acomodativ
cvasitotal.
Acuitatea vizuală se consideră normală când este egală cu 5/5(adică 1) la fiecare
ochi. În această situație ochii sunt EMETROPI.

28
 Măsurarea acuităţii vizuale se face monocular, ochiul contralateral fiind acoperit cu
o lentil mată; mai întâi măsurarea se face fără corecţie, apoi cu lentile schimbate
succesiv în rama de probă.
Dacă pacientul vede primul rând de la panou, acuitatea vizuală se notează VOD=
1/10 (VOD=vedere pentru ochiul drept). Pentru rândul al Il-ea: VOD=1/8; rândul al
III-lea: VOD=1/6; rândul al IV-lea: VOD=1/4; rândul al V-lea: VOD=1/3; rândul al VI-
lea: VOD=1/2; rândul al VII-lea: VOD=2/3. Citirea literelor de pe ultimul rând de la
panou corespunde unei acuităţi vizuale de 1, fiind vorba de un ochi emetrop.
În situaţia în care pacientul nu distinge literele de pe primul rând al optotipului,
examinatorul se apropie de pacient la distanţa de patru metri, indicându-i un număr
de degete. Dacă pacientul le vede, notăm: VOD=n.d. la 4 m(numără degetele la
patru metri). Dacă nu poate aprecia correct, examinatorul se apropie la trei metri, doi
metri, la un metro, la 50 cm, la 20 cm, notând vederea corespunzătoare.
Pentru măsurarea acuităţii vizuale la citit, se va utiliza un test de aproape, numit
proxotip, distanţa optima fiind de 25 cm. Determinarea acuităţii vizuale la aproape se
va face monocular, apoi binocular, mai întâi fără corecţie, apoi cu lentile montate
succesiv în rama de probă.
În urma examinării, se poate constata o scădere a acuităţii vizuale, caz în care sunt
necesare examene complementare pentru depistarea cauzelor: autorefractometria,
oftalmoscopia, perimetria, tonometria etc.

Fig.9 Acuitate vizuală

Acuitatea vizuală poate fi influenţată de o serie de factori, prezentaţi în tabelul

următor.
Factori care influențează acuitatea vizuală
 Distanța de prezentare a testului
 Gradul de iluminare a testului
 Contrastul dintre test și fond

29
  Timpul de prezentare al testului
 Iluminarea mediului ambiant
 Prezența viciilor de refracție
 Prezența uno afecțiuni oculare ( glaucom, DMLV, cataractă etc.)
 Binocularitatea
 Vârsta
 Starea de oboseală, oculară sau generală

3. Detreminarea câmpului vizual

Câmpul vizual este spațiul pe care-l cuprinde ochiul în timp ce privește un punct
fix. Se măsoară cu ajutorul unui aparat denumit PERIMETRUL F`O`RSTEC.
Interpretarea se face utilizând o schema tip pentru ochiul drept și o alta pentru ochiul
stâng.

Pregătirea materialelor, a pacientului şi efectuarea procedurii

Aparatele utilizate în studiul câmpului vizual se pot clasifica:
- după suprafaţa fondului pe care se proiectează testul, în ecrane campimetrice
(care sunt plane) şi perimeter (care sunt cupole);
- după maniera de lucru pot fi manuale sau autonome.
Campimetrul este un ecran plan, de culoare neagră, al cărui centrueste marcat de
un punct pe care subiectul trebuie să-l fixeze tot timpul examinării. Iluminarea
fondului trebuie să fie standardizată. Campimetrul utilizează un ecran de 1-2 m²
plasat la 1 sau 2 metri de subiect.

30
 Testul alb de 1-3 mm (punctul pe care trebuie sa-l fixeze tot timpul subiectul) este
marcat pe o baghetă port-test, care are aceeaşi culoare cu ecranul. Pentru
efectuarea acestui test, pacientul nu necesită pregătire specială.
Cooperarea pacientului este foarte importantă pentru a nu compromite valoarea
înregistrării. Întrucât fatigabilitatea scade cooperarea pacientului, este bine ca
determinarea să se facă dimineaţa când pacientul este odihnit, relaxat. I se va
explica că examinarea durează puţin şi este nedureroasă.
Subiectul va fi plasat la o distanţă de 1 sau 2 metri în faţa ecranului, în funcţie de
campimetrul folosit, cu corecţie adecvată pentru această distanţă.
În cazul examinării cu perimetrul (aparat mult mai performant şi computerizat), pe
baza unui algoritm controlat de computer, se studiază sensibilitatea la lumină a
ochiului pentru fiecare zonă din câmpul vizual. Pentru această metodă, un ochi este
acoperit, iar pacientul este rugat să-şi sprijine capul pe un suport. Când pacientul
vede lumini şi mişcări de diferite intensităţi, trebuie să apese un buton.
În toate testele standard, prima dată se testează ochiul drept, apoi cel stâng.
4. Determinarea simțului cromatic
Examinează capacitatea pacientului de a distinge culorile. Se face cu ajutorul unor
cartoane colorate. Pentru profesiunile obișnuite limitele fiziologice ale simțului
cromatic sunt distingerea culorilor: roșu, galben, verde și albastru de la 75cm
distanță de ochi.
Metodele de testare a simţului cromatic, în funcţie de principiul care stă la baza lor
sunt:
a. Colorimetre şi anomaloscoape
b. Probe de asortare şi clasificare
c. Metode de confuzie
d. Probe de denumire

5. Oftalmoscopia (examenul fundului de ochi)

Este o metodă care permite vizualizarea papilei optice, a retinei și a vaselor sale,
precum și obiectivarea eventualelor modificări prezente la acest nivel.
Se indică efectuarea sa în cadrul oricărui examen oftalmologic de rutină.
Examinarea se poate face prin:
- biomicroscopie- prezenată anterior;
- oftalmoscopie- cu imagine dreaptă;
- oftalmoscopie indirectă- cu imagine răsturnată

31
 Oftalmoscopia se face în camera obscură, după dilatarea prealabilă a pupilei cu
midriatice.
Medicul poate folosi acest test pentru a examina bolile şi afecţiunile ocular care pot
afecta vasele de sânge. Aceste condiţii include:
- afectarea nervului optic
- ruptură retiniană sau detaşare
- glaucom, care este o presiune excisivă în ochi
- degenerarea maculară, pierderea vederii n centrul câmpului vizual
- melanomul, un tip de cancer care poate afecta globul ocular
- hipertensiune, care este, de asemenea, cunoscut sub numele de hipertensiune
arterială
- la toţi pacienţii cu diabet cel puţin o dată pe an.
Proceduri medicale folosite
La începutul procedurii, medicul va folosi picături pentru dilatarea pupilei. Picăturile
pot provoca o senzaţie de iritare care e posibil să dureze câteva secunde. Ele pot
provoca, de asemenea, un gust neobişnuit în gură.
Medicul va examina spatele ochiului după ce pupilele sunt dilatate. Există trei tipuri
diferite de examinări care pot fi efectuate:
- examinare directă
- examinare indirectă
- testul cu lampă

Fig. 10 Oftalmoscopie

32
 Oftalmoscopia directă
În oftalmoscopia directă se folosesc oftalmoscoape electrice care realizează o
imagine dreaptă a fundului de ochi, mărită de 12-16 ori; sursa de lumină este
plasată în mânerul aparatului. Este prevăzut cu lentile sferice, de valori progresive
cuprinse între +/- 1 Dsf și +/- 20 Dsf, dispuse pe un disc, lentile care vor fi schimbate
de examinator pentru a obține o imagine cât mai clară a elementelor polului
posterior.
Oftalmoscopia indirectă
Realizează o imagine de ansamblu răsturnată și mărită de patru ori a fundului de
ochi. Este foarte utilă pentru vizualizarea periferiei retiniene. Este cea mai indicate
metodă în dezlipirea de retina. Se poate efectua și pe pupilă mica (nedilatată), însă
se obțin rezultate mai bune pe pupila dilatată.
Oftalmoscopia cu lampă cu fante
Pacientul va sta pe un scaun, oftalmoscopul fiind fixat în fața acestuia. I se cere să
sprijine bărbia și fruntea pe un suport care va menține capul nemișcat. Examinatorul
va folosi partea microscopului a lămpii cu fante și o lentilă minusculă amplasată
aproape de fața ochiului. Astfel, acesta poate vedea la fel cu această tehnică ca în
cazul oftalmoscopiei indirecte, dar cu o mărire și o precizie mai mari.
Oftalmoscopia poate detecta opacități cristaliene sau vitroase, stabilește raportul
cupă optică-disc și identifică modificările retiniene și vasculare. Cupa optică este o
depresiune centrală, iar discul optic este aria întregului nerv optic, creșterea
proporției între cupă și disc reprezintă pierderea celulelor ganglionare, situație
întâlnită în glaucom.
6. Măsurarea tensiunii intraoculare (Tonometrie)
Tonometria permite măsurarea presiunii intraoculare prin înregistrarea rezistenței
corneei la presiune. Evidențiază creșterea tensiunii oculare, semn frecvent întâlnit în
glaucom.
Presiunea intraoculară se exprimă în mmHg, iar valorile normale sunt ciprinse între
11 și 21 mmHg.
Măsurarea tensiunii oculare face parte din orice consultație oftalmologică de rutină
însă se efectuează ți pentru monitorizarea răspunsului la tratament în cazul
paciențiilor cu glaucom.
Testul se face obligatoriu bilateral, după aplicarea unui anestezic local (de
exemplu, Benoxi, Xilina).
Tonometria se poate efectua:

33
- prin indentare - se măsoară adâncimea depresiunii corneene produsă de o
anumită greutate, într-un punct; de exemplu tonometrul Schiotz (metoda este
utilizată mai puțin în present deoarece erorile în măsurarea TIO sunt mari).
- prin aplanare – aplanometria se bazează pe aplicarea unei presiuni pe cornee;
presiunea intraoculară este măsurată în raport direct cu forța necesară aplatizării
corneei; de exemplu, tonometrul Goldman (gold standard), Maklakov, Perkins;
- electronic – tonometrul prezintă un cap rotund care se aplică direct pe cornee, iar
rezultatul este afișat pe un display electronic; de exemplu, Tonopen;
- noncontact – tonometrele noncontact, numite și pneumotonometre, utilizează un
jet de aer pentru aplatizarea corneei; se folosesc mai ales pentru măsurarea
tensiunii oculare la copii; spre deosebire de celelalte metode, tonometria noncontact
nu necesită anestezie locală; de exemplu, tonometrul Topcon, Reichert.
7. Gonioscopia
Între fața posterioară a corneei și fața anterioară a irisului se formează unghiul
camerular, al cărui aspect este relevant pentru patogenia glaucoului.
Gonioscopia este o metodă de examinare care permite observarea unghiului
camerular și obiectivarea eventualelor modificări ale acestuia.
Este o metodă ce trebuie aplicată tuturor pacienților cu suspiciune de glaucom, dar
și celor cu diagnostic cert.
Pentru a stabili tipul de Glaucom este necesară realizarea unei gonioscopii
indirecte ce oferă o evaluare detaliată a structurilor unghiului camerei anterioare.
Pacientul este poziționat la biomicroscop unde se aplică o lentilă specială de
examinare direct pe ochi, folosind o substanță vâscoeleastică de cuplare, după
instilarea în prealabil a unor picături anestezice.
 Examinarea va avea loc într-un mediu slab luminat
 Se examinează ambii ochi, întâi ochiul drept apoi cel stâng
 Pacientul este rugat să mențină poziția la biomicroscop cerută de medic pe tot
parcursul examenului
 Se va simți un ușor disconfort la atingerea ochiului cu lentila, dar procedura este
nedureroasă
 De preferat ca ambii ochi să fie tinuți deschiși
 Medicul va cere pacientului să privească în anumite direcții
sus/jos/dreapta/stânga

34
 Fig. 11 Gonioscopia

8. Perimetria
Câmpul vizual este definit ca totalitatea punctelor din spațiu pe care un ochi imobil
le poate cuprinde. Într-o exprimare mai plastică, unii autori au descries câmpul vizual
ca fiind ”o insulă de vedere încojurată de o mare de întuneric”.
Perimetria implică evaluarea câmpului vizual, cu diagnosticarea precoce a
afecțiunilor nervului optic și a glaucomului. Efectuarea câmpului vizual reprezintă un
criteriu obiectiv de diagnostic al glaucomului, dar și de urmărire a pacienților deja
diagnosticați.
Perimetria este utilizată și în diagnosticul și evaluarea pacienților cu alte afecțiuni
ale nervului optic (neuropatie optică, edem papilar) și afecțiuni retiniene (retinita
pigmentară, DMLV etc.)
Examinarea câmpului vizual se face cu ajutorul unor echipamente numite
perimetre, de exemplu, Goldman, Humphrey ș.a. Acestea măsoară sensibilitatea la
lumină pentru fiecare arie a ochiului examinat.
Rezultatele sunt afișate și imprimate sub forma unor diagrame cu date numerice și
a unor hărți în diverse tonuri de gri; aceste oferă informații exacte asupra
modificărilor câmpului vizual.
Rezultatele perimetriei pot fi influențate negative de mai mulți factori.

Principalele surse de eroare în perimetrie

 Mioză
 Opacifieri cristaliniene
 Vicii de refracție necorectate
 Ptoză palpebrală
 Cooperarea necorespunzătoare a pacientului examinat

Patologic, putem descoperi:

35
- amputări ale câmpului vizual – reprezentate de îngustări ale câmpului vizual care
apar în caz de glaucom, dezlipiri de retina, atrofie optică glaucomatoasă, traumatică,
retinopatie pigmentară, diferite afecțiuni inflamatorii ale nervului optic.
- scotoame – lipsa vederii într-un anumit sector al câmpului vizual; pot fi positive
(sesizate de pacienți) sau negative (nesesizate).
Îngustarea câmpului vizual afectează calitatea vieții, producând probleme de
orientare sau chiar accidente grave.

9. Grila Amsler
Grila Amsler este un test important care contribuie la diagnosticarea pacienților cu
degenerescență legată de vârstă.
Se efectuează pentru fiecare ochi în parte, ochiul contralateral fiind acoperit. Dacă
pacientul are ochelari de corecție, aceștia vor fi purtați pe tot parcursul examinării.
Grila cuprinde o rețea de linii la o distanță de 33-35 de cm în fața ochiului
examinat. Pacientul privește la punctul central al grilei, restul rețelei fiind vizualizat
cu ajutorul vederii periferice. El trebuie să indice orice distorsionare a liniilor, zone
blurate sau chiar zone care lipsesc.
S-a constatat că pacienții cu afecțiuni ale maculei văd liniile drepte ca fiind ondulate
în timp ce aceia cu neuropatie optică raportează unele linii ca fiind absente, dar nu
distorsionate. Dacă un colt sau o latură a grilei lipsește, aceasta se poate datora
unor defecte ale câpului vizual din cauza prezenței glaucomului sau retinei
pigmentare.

Grila Amsler- vedere normală

36
 Grila Amsler- vedere la un pacient cu DMLV

10. Hemoleucogramă
Hemoleucograma completă este un test screening esențial în diagnosticul și
monitorizarea bolilor hematologice. Accesabilitatea în obținerea probei (sânge venos
sau capilar), precum și analizarea parametrilor multipli fac din hemoleucogramă un
test de rutină în evaluarea statusului hematologic din cadrul diverselor boli de organ
sau sistem, în monitorizarea terapiilor hemato-oncologice specifice.
Analiza hematologică a sângelui periferic evaluează dacă măduva produce un
număr suficient de celule mature pe cele trei linii hematopoetice majore (seria
mielocitară, eritocitară, megakariocitară) și dacă exponenții celor trei serii (eritrocite,
leucocite, trombocite) au morfologie normală.
Recoltarea sângelui capilar pentru examene hematologice
Tehnica
Materiale necesare:
 de protecţie: mânuşi de cauciuc
 sterile: - ace
- tampoane de vată
- seruri test
 nesterile: - tavă medicală curată
- cameră umedă
- lame uscate, curate, degresate, şlefuite
- pipete Potain
 soluţii dezinfectante: alcool 90°
Pregătirea pacientului
 psihic: se anunţă să nu mănânce; i se explică necesitatea efectuării tehnicii

37
  fizic: se aşează în poziţie şezând cu mâna sprijinită
Execuţie
 Se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 90°
 Se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită
 Se aşteaptă evaporarea alcoolului
 Cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în partea laterală a
extremităţii, perpendicular pe straturile cutanate
 Se şterge cu un tampon uscat prima picătură, se lasă să se formeze o altă
picătură de sânge din care se recoltează cu pipeta sau lama
 Se şterge cu un tempon de alcool
Pregătirea produsului pentru labortor- efectuarea frotilului
- la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4mm diametru
- se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45° cu lama (picătura se
întinde prin capilaritate)
- lamela se trage către partea liberă a lamelei păstrând aceeaşi înclinaţie şi
antrenând toată picătura fără să o fragmenteze
- se agită lama pentru uscare
- se etichetează şi se trimite la laborator
Hematii
Valori normale: 4,2-4,8mil./mm³- la femei
4,5-5,5mil./mm³- la bărbaţi
Creşterea nr. de hematii peste val. normale = poliglobulie
Scăderea nr. de hematii sub val. normale = anemie
Trombocite
Valori normale: 150-400mii/mm³
Creşterea nr. de trombocite peste val. normale = trombocitoză
Scăderea nr. de trombocite sub val. normale = trombocitopenie
Hemoglobina
Valori normale: 14-16 g% la bărbaţi
12-15 g% la femei
Leucocite

38
Valori normale: 4200-8000/mm³
Creşterea nr. de leucocite peste val. normale = leucocitoză
Scăderea nr. de leucocite sub val. normale = leucopenie

11. Coagulogramă
Testele în ceea ce privește coagularea sângelui poartă denumirea
de coagulogramă. Sub acest termen se regăsesc următorii parametrii:
 timpul de sângerare (TS), este un test de investigare a hemostazei primare, fiind
astfel un indicator al eficienţei fazelor vasculară şi plachetară.
Pregatire pacient – pacientul nu va lua medicamente care conţin aspirină timp
de 7 zile înainte de test şi se va abţine de la consumul de băuturi alcoolice.
Tehnica de efectuare – se dezinfectează lobul urechii cu eter (nu cu alcool); se
incizează ferm lobul cu lanteta de 1.5 mm lăţime şi reglată la o adâncime de 3
mm, declanşându-se concomitent cronometrul; din 30 în 30 de secunde se
absorb picăturile de sânge pe o hartie de filtru până la oprirea sângerarii (metoda
Duke).
Valori de referinţă  – 1-4 minute (metoda Duke).
Valori critice – TS>15 minute
 timpul protrombinei (TP), evaluează activitatea factorilor implicaţi pe
calea “extrinsecă” şi “comună” a coagulării : FVII-proconvertină, FX-factorul
Stuart-Prower, FV-proaccelerină, FII-protrombină şi FI-fibrinogenul.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)
Valori de referinţă:  normal, activitatea de protrombina > 70%; valorile > 100%
nu prezinta semnificatie clinica.
 timpul parțial al tromboplastinei (APTT) măsoară timpul necesar formării
cheagului de fibrin după iniţierea coagulării pe calea intrisecă. Valorile normale
sunt cuprinse între 25-35 de secunde.
 timpul trombinei (TT) măsoară viteza conversiei fibrinogenului la fibrin la
adăugarea de trombină. Valorile normale sunt între 10-15 secunde. Prelungirea
timpului de trombină apare în caz de hipofibrinogemie, hiperfibrinogemie,
disfibrinogemie.
Tehnica
Materiale necesare

39
- ac de puncţie cu înfiletare
- tub holter la care se ataşează acul de puncţie
- vacutainere (cu dopuri de diverse culori în funcţie de analiză)
- tampon de vată
- alcool
- tăviţă renală
- garou
- plasturi
Pregătirea pacientului
 Se anunţă cu 24 de ore înainte pentru analizele care trebuiesc recoltate "à jeun".
Pacientul nu trebuie să mănânce înaintea recoltărilor.
 Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială.
 Se explică necesitatea tehnicii.
 Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia în timpul recoltării.
 Se solicită colaborarea şi se obţine consimţământul.
 Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
 Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
 Se aţează pacientul cu braţul în extensie, sprijinit pe o pernă.
Stabilirea locului puncţiei venoase
- se alege braţul pentru puncţie
- se examinează calitatea şi starea venelor de la plica cotului
- se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase
Efectuarea tehnicii
- asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini
- îmbracă mânuşile de protecţie
- se îndepărtează capacul acului dublu
- ia tubul holder la care se ataşază acul de puncţie prin infiltrare
- se aplică garoul
- se palpează locul puncţiei
- se dezinfecteză cu tampon de alcool prin mişcare circulară de la centru spre
exterior

40
 - se cere pacientului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu
el închis
-se ancorează vena cu degetul mare sau cu indexul poziţionat la 2,5-5 cm de locul
puncţiei
- se puncţionează vena la un punct de inserţie de aproximativ 30° în condiţii de
asepsie
- recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât
diafragma gumată a dopului să fie străpunsă
- după ce începe să curgă sângele în vacutainer i se cere pacientului să desfacă
pumnul
- când tubul este plin se extrage din holder prin apăsare pe bordura holderului cu
degetul mare
- se desface garoul
- după recoltare tubul se înclin sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul.
12. Tomografia computerizată
Tomografia computerizată este o tehnică imagistică de examinare care folosește
razele X pentru a obține imagini detaliate ale structurilor oculare. Este utilizată în mod
current în practica oftalmologică, permițând:
 vizualizarea pereților orbitari (evidențierea fracturilor și a leziunilor osoase);
 decelarea tumorilor;
 observarea unor anomalii ale nervului optic;
 examinarea glandei lacrimale și ale sacului lacrimal;
 detectarea corpilor străini intraoculari de natură metalică.
Este tehnica primară de investigare la majoritatea pacienților ca traumatisme și
tumori orbitare.
Pregătirea pacientului
 nu necesită nici o măsură specială de pregătire
 durata – aproximativ 20-30 minute – fără substanţă de contrast; 60 de minute
dacă este făcută cu substanţă de contrast
 procedura nu este dureroasă
 se face testarea sensibilităţii la iod, dacă se foloseşte substanţa de contrast
După procedură nu apar efecte adverse.
În funcție de ce parte a corpului este scanată, i se solicită pacientului următoarele:
 îndepărtarea anumitor obiecte vestimentare;

41
  îndepărtarea obiectelor din metal – curele, bijuterii, proteze, ochelari, fermoare –
ce ar putea să interfereze cu rezultatele scanării;
 abținerea de la consum de alimente sau lichide cu câteva ore înainte de scanare;
 purtarea de haine lejere, confortabile.

Fig. 12 Tomografie computerizată

13. Tomografia în coerenţă optică (OCT)

 metodă imagistică modernă;
 este non-invazivă, non-contact, lipsită de complicaţii, repetabilă (fără riscuri).
Patologia generală asociată nu reprezintă o contraindicaţie;
 foloseşte principiul interferometriei laser pentru a realiza achiziţia în vivo de
imagini reprezentând secţiuni ale structurilor retiniene, cu o rezoluţie de
aproximativ 5-10µ;
 se obţin imagini ale straturilor retiniene cu rezoluţie spaţială înaltă (10µ)
"imagistica structurală a ochiului".
14. Electrocardiogramă
Electrocardiograma (ECG sau EKG) este o înregistrare a activității electrice a fibrelor
musculare ale inimii. Fiecare contracție a miocardului este urmarea unei excitații
electrice care provine de la nodulul sinusal și transmis musculaturii inimii. Aceste fiind
prezentate printr-o imagine repetată a activității cardiace electrice. Cu ajutorul
electrocardiogramei se pot enunța o serie de proprietăți și boli ale inimii.
EKG este o reprezentare grafică a activității electrice a inimii înregistrată de electrozi
de suprafață. Proprietățile celulei miocardice: automatismul, excitabilitatea,
conductibilitatea și contractilitatea.
Tehnica
Pregătirea bolnavului

42
 1. Se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii
emoţionali
2. Se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă cu căruciorul, cu 10-
15 minute înainte de înregistrare
3. Aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare
4. Bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze
musculatur.
Montarea electrozilor pe bolnav
Se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile de metal ale electrozilor.
Sub placa de metal a electrozilor se aşează o pânză înmuiată într-o soluţie de
electrolit (o lingură de sare la un pahar de apă) sau pasta special pentru electrozi. Cei
10 electrozi (4 pentru membre şi 6 precordiali) se fixează pe bolnav în felul următor:
 montarea electrozilor pe membre:
roşu=mâna dreaptă; galben=mâna stângă; verde=picior stâng; negru=picior drept
 montarea electrozilor precordiali
V1= spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
V2= spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului
V3= între V2 şi V4
V4= spaţiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex)
V5= la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă
V6= la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă
Pregătirea aparatului: Aparatul va fi legat la priza de împământare.
Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor
Punerea în funcţiune a aparatului: Aparatul poate fi pus în funcţiune cu ajutorul clapei 3
în poziţia "Apăsat" verificându-se scala-indicator de funcţionare care trebuie să indice
zona verde a scalei instrumentului. După 3-5 minute de stabilizare a funcţionării se
poate trece la testarea aparatului
Testarea aparatului (înregistrarea testului etalon)
Înregistrarea electrocardiogramei Dι, Dιι, Dιιι
Înregistrarea derivaţiilor unipolare şi precordiale
Terminarea înregistrării: După terminarea înregistrării se scoate din funcţiune aparatul
prin trecerea clapetei 3 în poziţia neapăsat se îndepărtează electrozii de pe pacient.

43
Notarea electrocardiogramei. Asistenta notează pe electrocardiogramă: numele,
prenumele pacientului, vârsta, înălţimea, greutatea; menţionează medicaţia folosită;
data şi ora înregistrării; viteza de derulare; semnătura celui care a înregistrat.
Interpretare
1. Unde – convenţional numite P, Q, R, S, T, U.
2. Segmente – distanţa dintre două unde (PQ),(ST)
3. Intervale – unda + segment (PQ cuprinde unda P + segmental PQ), (QT cuprinde
unda QRS + segmental ST + unda T), (TP – linia izoelectrică).
15. Angiofluorografie (AFG)
 este o nvestigație care se aplică pe scară largă de peste 40 de ani;
 este o metodă minim invazivă, ce necesită injectarea I.V. a substanței de
contrast, cee ace poate determina reacții adverse în cazuri rare;
 AFG este o metodă de diagnostic care permite vizualizarea secvențială a
circulației sangvine la nivelul retinei, coroidei și irisului, oferind date asupra
proceselor fiziopatologice.
Aparatura folosită a devenit din ce în ce mai sofisticată, iar imaginile obținute
prezintă o acuratețe înaltă.

Fig.13 Cameră cu Angiofluorografie

16. Pahimetria
Pahimetria corneană este un examen care măsoară grosimea corneei. Cunoașterea
grosimii corneei este utilizată pentru a defini fiabilitatea de măsurare a presiunii
intraoculare. Examinarea este de asemenea realizată ca un instrument pentru
evaluarea diferitelor patologii ale corneei, cum ar fi keratoconus, edemul cornean și în
diagnosticarea glaucomului.

44
 Există diferite tehnici de investigare: tomografie cu cameră de tip Scheimpflug a
corneei (pahimetria optică) oferă o hartă a pahimetrică a corneei sau o sondă cu
ultrasunete (pahimetria acustică). În primul caz, puteți avea o hartă care arată o
grosime a pahimetriei corneei la fiecare punct și vă permite să identificați locația și
valoarea celui mai subțire punct.
SCOP:
Testul servește pentru a măsura grosimea corneei, cristalinul natural care întâlnește
primul lumina în calea sa în interiorul ochiului.
Efectuarea procedurii
Pacientul se așează pe un scaun în timpul examinării pahimetrice cu ultrasunete.
Anestezicul se picură în ochi și medicul sprijină o sondă pe suprafața corneei pentru a
detecta grosimea acesteia. Măsurarea poate fi repetată dacă este necesar, în diferite
puncte ale suprafeței corneei, dacă este necesar. Atunci când începe examenul ochii
pacientului captează o sursă de lumină în mod continuu timp de câteva secunde, în
timpul căreia instrumentul efectuează o serie de scanări ale corneei. Un calculator
dedicat efectuează analiza morfologică și morfometrică, extrage valoarea pahimetrica
detectată în mai multe puncte ale suprafeței corneene și este detectată valoarea
minimă a grosimii corneei.
În cazul pahimetriei cu ultrasunete (după aplicarea anestezicului la ochi), aceasta nu
este o examinare dureroasă. Anestezicul este utilizat pentru a evita senzația de durere
și disconfort în timp ce atingem suprafața corneei cu o sondă mică. În cazul examinării
pahimetriei optice, este o examinare neinvazivă deoarece nu există nici un contact cu
suprafața oculară.

Puncția venoasă
Puncția venoasă reprezintă creearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul
prin intermediul unui ac de puncție.
SCOP:
- explorator
 recoltarea sângelui pentru examenul de laborator- biochimice, hematologice,
serologice și bacteriologice
- terapeutic
 administrarea medicamentelor sub forma injecției și perfuziei intravenoase
 recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
 executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
 sângerare 300-500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterial

45
 Materiale necesare
 pernă pentru sprijinirea braţului pacientului
 tampoane sterile
 alcool
 ace sterile
 garou
 mânuşi sterile
 seringi în funcţie de scop
 medicamente (dacă se administrează)
 teviţă renală
 bandaj pentru locul puncţiei
Pregătirea pacentului
- pregătirea psihică: se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura
pentru a-I reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa
- pregătirea fizică: pentru puncția la venele brațului, antebrațului:
 se așează într-o poziție confortabilă atât pentru pacient, cât și pentru persoana
care execute puncția (decubit dorsal)
 se examinează calitatea și starea venelor
 se așează brațul pe perniță și mușama în abducție și extensie, decliv
 se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției
 se dezinfectează tegumentele
 se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente

Tehnica
 spălarea mâinilor și dezinfecția, îmbrăcarea mânușilor
 se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând
o ușoară compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine
 se fixează seringa, gradațiile fiind în sus, acul atașat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă, între police și restul degetelor
 se pîtrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – în direcție oblică (unghi de
30º), apoi peretele venos – învingându-se o rezistență elastică, până când acul
înaintează în gol
 se schimbă direcția acului 1-2 cm în lumenul venei
 se controlează pătrunderea acului în venă prin aspirație cu seringa
 se continua tehnica în fucție de scopul puncției venoase: injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie

46
 în caz de sângerare, se prelungește acul de puncție cu un tub din polietilenă care
se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braț
 se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea
garoului și a pumnului
 se aplică tamponul îmbibat în soluție antiseptică la locul de pătrundere a acului și
se retrage brusc acul
 se comprimă locul puncției 2-3 minute, brațul fiind în poziție vertical
Accidente/Incidente
 hematom, prin infiltrarea cu sânge în ţesutul perivenos. Se retrage acul şi se
comprimă 1-3 minute
 perforarea venei. Se retrage acul
 ameţeală, paloare, lipotimie –se întrerupe tehnica şi se acordă ajutor sau se
cheamă medicul.
De evitat!
 Puncţionarea venei din lateral
 Puncţionarea venei cu bizoul în jos
 Atingerea produsului recoltat
 Flectarea antebraţului pe braţ

Fig.14 Puncția venoasă

47
 Perfuzia intravenoasă
Perfuzia intravenoasă reprezintă introducerea pe cale parenterală, picătură cu
picătură, a soluţiei medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi
volemică a organismului.
SCOP:
 Hidratarea şi mineralizarea organismului
 Administrarea medicamentelor la care se urmăreşte esfect prelungit
 Depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici
 Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
 Alimentarea pe cale parenterală
Materiale:
 materiale pentru dezinfecţia de tip II : dezinfectante = alcool iodat; tampoane
sterile (se curăţă pielea cu tamponul îmbibat în dezinfectant, apoi cu tampon
steril; se aplică încă o data dezinfectantul şi se şterge pielea cu tampon steril,
durata de acţiune fiind de 30sec.)
 materiale pentru puncţia venoasă
 de protecţie – pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
 instrumentar şi materiale sterile – seringi şi ace de unică folosinţă (se verifică
integritatea ambalajului, lungimea şi diametrul acelor)- în funcţie de scop; pense,
mânuşi chirurgicale, tampoane.
 alte materiale – garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase,
soluţii perfuzabile, tăviţă renală
 perfuzor= trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
 pompă de perfuzie automată- cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
 robinete de două sau mai multe căi
 branulă (cateter i.v.)
 fluturaş
 benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) şi a tumului perfuzorului pe
pielea bolnavului
Pregătirea pacientului
– procedura trebuie explicată pacientului în detaliu pentru a reduce teama şi
anxietatea. Astfel, se va explica pacientului că va rămâne la locul puncţionării un cateter
de plastic la care se va ataşa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluţii indicate de
medic. Se va explica pacientului avantajele tehnicii şi anume faptul că aceasta îl
scuteşte de înţeparea repetată pentru adminstrarea tramentului
– i se va explica, de asemenea, că durata şi tipul tratamentului vor fi indicate de medic

48
– de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învăţat să anunţe orice modificare în rata
de administrare potrivită de asistentă (dacă perfuzia se opreşte sau merge mult mai
rapid), daca începe să-l doară .De asemenea, i se va preciza că nu va trebui să
lovească sau să bruscheze locul unde branula este inserată
– se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ţine compresie la locul de
inserţie cât şi faptul că va fi apt să îşi folosească mâna respectivă la fel de bine ca
înainte de montarea branulei
Tehnica
 asistenta îşi va dezinfecta mâinile şi îşi va pune mânuşi
 se agaţă soluţia în stativ
 se înlătură capacul sau dopul protector şi se dezinfectează cu un pad alcoolizat
porţiunea unde va fi introdus perfuzorul
 se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluţia perfuzabilă dacă
acest lucru este indicat şi se va eticheta flaconul specificând medicaţia introdusă
 se desface perfuzorul şi se introduce în soluţie având grijă să nu atingem
capatul sau de nimic pentru a-l păstra steril
 se clampează perfuzorul şi apoi se presează camera de umplere până se umple
jumătate
 se declampează perfuzorul şi se goleşte de aer lăsând lichidul să curgă în tăviţă
până când nu mai este nici o bulă de aer
 dacă soluţia este în flacon de sticlăă va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru
ca ea sa curgă. Dacă este în pungă de plastic nu este nevoie
 se detaşează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului şi se ataşează
perfuzorul la branulă
 se etichetează flaconul de soluţie cu data şi ora administrării.

49
 CAPITOLUL IV
Îngrijiri specifice acordate bolnavului cu glaucom
Scopul tratamentului în glaucom este de a menține calitatea vieții pacientului cu un
preț de cost rezonabil. Costul tratamentului în ceea ce privește modul de administrare și
reacțiile adverse ca de altfel și implicațiile financiare pentru individ și pentru societate
necesită o evaluare atentă.
Calitatea vieții este strâns legată de funcția vizuală. Efectele adverse ale
tratamentului, modul de administrare și preocuparea permanentă a pacientului cu risc
de pierdere a funcției vizuale influențează fără îndoială calitatea vieții.
Pentru a preveni deteriorarea funcției vizuale, terapia cea mai utilizată în prezent are
drept scop scăderea presiunii intraoculare (PIO). Există în prezent tendințe terapeutice
care ar putea reprezenta o promisiune pentru pacienții cu glaucom. Debitul sangvin la
nivelul capului nervului optic este un parametru important care trebuie luat în
considerare când evaluam efectele directe sau indirecte ale tratamentului, dar până
acum nici un medicament nu s-a dovedit eficient si cu efect selectiv asupra circulatiei de
la nivelul capului nervului optic.
Sunt mai multe medicamente antiglaucomatoase disponibile. Alegerea unei terapii
adecvate trebuie să țină seama de calitatea vieții, costurile tratamentului și complianța
pacientului; trebuie cunoscut mecanismul de acțiune, reacțiile adverse și
contraindicațiile fiecărui medicament utilizat.
Dacă un pacient ar avea nevoie de mai mult de două medicamente administrate topic
pentru conservarea funcției vizuale, atunci ar trebui aleasă o altă variantă terapeutică –
tratament laser sau chirurgical.
PRINCIPII DE TRATAMENT
Forma uscată
În stadiile avansate nici un tratament nu mai este eficient. Totuși, riscul de
transformare a stadiului intermediar în cel avansat poate fi redus prin administrarea de
vitamina C, vitamina E, beta-caroten și zinc, în doze prestabilite. În urma acestui
tratament vederea centrală nu este recuperate, ci se încetinește pierderea ei.
Forma exudativă se poate trata prin:
 intervenție laser: utilizată pentru distrugerea vaselor de neoformație; în unele
cazuri boala avansează în ciuda intervențiilor repetate;

50
  terapie fotodinamică: presupune injectarea sistemică a unei substanțe numite
verteprofină, care odată ajunsă în vasele de neoformație este activate prin
lumină, distrugând aceste vase și diminuând rata de progresie a bolii;
 injecțiile intraoculare: au ca efect o blocare a creșterii neo-vaselor, cu încetinirea
progresiei bolii și îmbunătățirea vederii în unele cazuri; dintre substanțele utilizate
se mențonează ranibizumab, bevacizumab.
Administrarea medicamentelor pe cale orală
Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-
se resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.
SCOP:
Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
- efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive
- protejează mucoasa gastrointestinală
- înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică, în cazul lipsei acesteia
- dezinfectează tubul digestiv
- efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei digestive,
pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice,
vasodilatatoare, cardiotonice, sedative)
Forme de prezentare
Formă lichidă:
 Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool.
 Mixturi – suspensii.
 Infuzii – ceaiuri.
 Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere.
 Tincturi – soluţii extractive alcoolice.
 Emulsii – amestec de două lichide.
 Siropuri.
Formă solidă:
 Tablete (comprimate).

51
  Drajeuri – acoperite cu strat protector, colorat diferit, cu rol în mascarea gustului,
mirosului preparatului.
 Granule 
 Pulberi 
 Capsule.

Fig.15 Tipuri de medicamente

Asistenta se spală pe mâini; folosește mânuși de protecție; înainte de administrare se

verifică medicamentul.
 Tabletele, drajeurile se așează pe limba pacientului și se înghit ca atare;
tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale se așează sub limbă;
 Tabletele se administrează întregi sau porționate, în stare fărâmițată sau
înmuiate în apă;
 Pilulele pot fi înghițite cu lichide sau pot fi înglobate în anumite alimente solide;
sunt învelite de obicei cu un strat de zahăr, licvireție, sau altă substanță solidă cu
gust plăcut
 Cașetele și capsulele se dizolvă în stomac, medicamentul acționând în
continuare ca și cum ar fi fost administrat sub formă de praf
 Numeroase medicamente sunt cuprinse în capsule operculate a căror formă
permite înghițirea lor ușoară
Efectuarea procedurii
 Pacientul:
- este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea medicamentului
respectiv şi a eventualelor efecte secundare
- i se dă în poziţie şezând, dacă starea lui permite
 Materiale:
- lingură, linguriţă, pipetă, sticlă picurătoare, pahar gradat, ceaşcă.
- apă, ceai, lapte.
Administrarea medicamentelor

52
  lichidele:
- siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii
- se măsoară doză unică cu paharul, ceaşca de cafea
- mixturile, soluţiile, emulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa
- tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare
Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă sau se administrează ca
atare, apoi pacientul bea apă, ceai.
 solidele:
- tabletele, drajeurile se aşază pe limba pacientului şi se înghit ca atare.
Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale(nitroglicerina) se
aşază sub limbă.
- pulberile divizate în caşete amilacee sau capsule cerate- se înmoaie
înainte caşeta în apă, şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită
- pulberile nedivizate- se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit
- granulele se măsoară cu linguriţa
- unele pulberi se dizolvă în apă, ceai şi apoi se administrează sub formă
de soluţii(purgativele saline)
Reorganizarea: instrumentele folosite se dezinfectează, se spală
Administrarea medicamentelor pe cale parenterală
Calea parenterală, în înţelesul strict al cuvântului, este calea care ocoleşte tubul
digestiv. Dat fiind faptul că în afara injecţiilor şi alte căi ocolesc tubul digestiv (ec. calea
respiratorie), noţiunea de cale parenterală a fost reconsiderată, păstrând în sfera ei
numai calea injectabilă de administrare a medicamentelor.
Injecţia constă în introducerea substanţelor medicamentoase lichide în organism,
prin intermediul unor ace care traversează ţesuturile, acul fiind adptat la seringă.
Avantajele căii parenterale
- dozarea precisă a medicamentelor
- obținerea unui efect rapid
- posibilitatea administrării medicamentelor la pacientul incoștient, cu hemoragie
digestivă, vărsături
SCOP:
 explorator
- care constă în testarea sensibilităţii organismului faţă de diferite substanţe
 terapeutic
- administrarea medicamentelor
Calea de administrare

53
 Locul de elecție al injecțiilor îl constituie țesuturile în care se introduc
medicamentele:
– grosimea dermului – injecția intradermică;
– sub piele, în țesutul celular subcutanat– injecția subcutanată;
– țesutul muscular – injecția intramusculară;
– în vasele sanguine – injecția intravenoasă și injecția intraarterială ;
– în inimă – injecția intracardiacă;
– în intervenția de urgență – în măduva roșie a oaselor – intraosos;
– în spațiul subarahnoidian– subarahnoidian.
Prezentare farmaceutică
 Soluţii injectabile – în fiole.
 Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.
 Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.
Soluţiile injectabile pot fi:
 Soluţii apoase.
 Soluţii uleioase.
 Suspensii – pentru absorbţie întârziată.
În principiu, diferitele substanțe se administrează astfel:
 sărurile metalelor grele (bismut, mercur, iod, calciu, aur) se introduc
intramuscular
 substanţele uleioase se injectează intramuscular profund
 soluţiile izotonice se pot injecta pe orice cale
 soluţiile hipotonice se administrează în circulaţia sanguină (intravenos,
intraarterial)
 cantităţile mari de substanţe (soluţii perfuzabile, sânge, derivate de sânge) se
introduc intravenos sau intraarterial
 pentru explorarea funcţiei anumitor organe sau vizualizarea sistemului
arteriovenos, substanţele se introduc direct în circulaţia sanguină (intravenos,
intraarterial)
Unele substanţe pot determina reacţii de hipersensibilitate din partea bolnavului,
ceea ce necesită testarea prealabilă a sensibilităţii.

54
 Fig.16 Administrare pe cale parenterală

Materiale necesare
 seringă
 ace
 tampon cu alcool pentru dezinfecția tegumentului
 mânuși de protecție
 tăviță renală
Pregătirea pacientului
 se expică tehnica și necesitatea ei
 se așează pacientul în poziție comodă, atât pentru el, cât și pentru asistenta care
execute tehnica
 la nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales
 se dezinfectează locul și se lasă să se usuce
Montarea și încărcarea seringii
 se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
 se desface ambalajul de sus în jos.
 se înşurubează acul de amboul seringii.
 se aspiră soluţia în seringă
 se îndepărtează aerul din seringă, fiind în poziție vericală cu acul îndreptat în
sus, prin împingerea pistonului până la apariția primei picături de solutie prin ac;
 se schimbă acul de aspirat
Tehnica generală a injecțiilor
 Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.
 Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariţia
complicaţiilor.

55
  Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
 După injectare se comprimă uşor locul.

Fig.17 Tehnica injecțiilor

Picăturile oculare se recomandă pentru a trata afecţiuni ce variază de la sindromul

de ochi uscaţi până la glaucom. Însă, în momentul în care încep acest tratament, cele
mai multe persoane se pot considera norocoase dacă reuşesc să-şi pună picăturile în
ochi fără ca acestea să cadă mai degrabă pe obraji sau pe mâini. De aceea, nu este
deloc uşor să se respecte dozajul recomandat de medic şi, în plus, mare parte din
soluţie se risipeşte.
Mod de administrare
 spălarea bine pe mâini cu apă caldă și săpun
 se agită flaconul
 capul pacientului va sta puțin aplecat pe spate și se trage ușor cu degetul pleopa
inferioară
 flaconul se va ține desupra ochiului și se va avea grijă să nu atingă genele sau
ochiul
 pacientul se va uita în sus, se va presa ușor flaconul și se va lăsa picătura să
cadă în ochi
 se va repeata procedura și pentru celălalt ochi
Picăturile pentru glaucom prescrise de medic includ următoarele variante:
• prostaglandine - aceste medicamente sporesc eliminarea/scurgerea lichidului
(umoarea apoasă) din ochi și reduc tensiunea intraoculară;
• betablocante - medicamentele din aceasta clasă reduc producția de umoare apoasă
din ochi și, prin urmare, scade presiunea intraoculară;
• agoniști ai receptorilor alfa adrenergici - aceste medicamente reduc producția de
umoare apoasă și încurajează eliminarea acestui lichid din ochi;
• inhibitorii anhidrazei carbonice - rareori folosite pentru glaucom, aceste medicamente
pot reduce producția de lichid (umoare apoasă) din ochi;

56
• agenți colinergici sau agenți miotici - aceste medicamente cresc gradul de eliminare a
umorii apoase din ochi.

SUBCICLOFOTOCOAGULARE LASER – este indicată în orice tip de glaucom în care

tensiunea oculară este insuficient controlată prin alt tratament medicamentos și/sau
chirurgical.
Intervenția se realizează sub anestezie locală, cu injecții în jurul ochiului, nu este
dureroasă și nu necesită incizie (tăierea ochiului).
Procedura durează aproximativ 10 minute, timp în care chirurgul va monta un
departator de pleoape și va face câteva marcaje pe suprafața ochiului (partea albă) cu
un marker, la nivelul cărora va aplica apoi un instrument special numit sondă. Prin
acestă sondă laserul va acționa, prin peretele globului ocular, asupra structurilor oculare
responsabile de producerea lichidului din ochi numit umoare apoasă (prin scăderea
producerii acestui lichid se obține reducerea tensiunii oculare). Tratamentul laser
propriu-zis durează, în funcție de caz, între 100 și 180 de secunde, acesta fiind fără
durere.
La sfârșitul intervenției se administrează picături și unguent oftalmic și se pansează
ochiul steril.
Pacientul trebuie să continue după laser tratamentul de glaucom pe care îl urma și
înainte de procedură, acesta urmând să fie modificat de medicul oftalmolog în funcție
de nivelul tensiunii oculare măsurate la controalele ulterioare.
În unele cazuri, poate fi necesară reintervenția, dacă printr-o singură procedură nu se
obține o reducere semnificativă a tensiunii oculare.
Scopul subciclofotocoagularii laser este de a reduce tensiunea oculară și, în funcție
de caz, și numărul medicamentelor antiglaucomatoase folosite de pacient, realizănd
astfel un control adecvat al glaucomului. Această procedură nu are efect asupra
nivelului de vedere al ochiului tratat.
Avantajele acestei intervenții sunt:
 este indicată în orice tip de glaucom inadecvat controlat prin alte tipuri de
tratamente
 reducerea tensiunii oculare
 intervenție de scurtă durată, fără durere
 recuperare rapidă
 riscuri reduse de complicații
 repetabilitate

57
 CAPITOLUL V
Plan de îngrijire

Studiu de caz I
Prezentarea generală a pacientului:
Nume și prenume: N. L.
Vârstă: 64 Sex: F Stare civilă: căsătorită
Domiciliu: urban
Naționalitate: română Limbă vorbită: română
Religie: creștin-ortodoxă
Ocupație: fără ocupație
Antecedente personale fiziologice:
Menarha: 13 ani
Număr sarcini: 3
Număr nașteri: 3
Alergii cunoscute: insecte
Motivele internării:
- scăderea vederii
- durere
- lăcrimare
Istoricul bolii: Din discuția cu pacienta se constată că boala a debutat brusc cu o
durere violentă în ambii ochi, cefalee și scăderea accentuată a vederii în urmă cu o
seară. Însă spune că a fost agitată în ultimele zile din cauza unei vești rele, un membru
din familie a suferit un accident, și că lăcrimează de aproximativ o săptămână, dar a
considerat că nu este ceva anormal vârstei sale. Alte probleme oftalmologice neavând.
Antecedente personale patologice:
Boli ale copilăriei: rujeolă
Antecedente heredo-colaterale: nesemnificative
Diagnosticul medical: GLAUCOM

58
 Plan de îngrijire
Nevoia Problema Manifestări de Obiective de Intervenții Evaluare
Afectată de dependență îngrijire autonome și
dependență delegate
De a comunicare - apatie - pacienta să fie - port discuții cu Pacienta
comunica inadecvată -anxietate echilibrată psihic pacienta, o este mult
la nivel -pacienta să încurajez mai
senzorial coopereze cu - evaluez liniștită
echipa de capacitățiile
îngrijire intelectuale ale
pacientei
De a evita - durere - risc de - pacienta să - asigur un mediu Stare
pericolele violentă în complicații beneficieze de ambiant optim generală
ambii ochi - cefalee un mediu de - asigur repaus și ameliorată
siguranță confort
- reducere sau - administrez
suprimarea conform F.O.,
riscurilor paracetamol
500mg per os 3
cp/zi; carteolol
1pic.x1/zi
De a fi - carență de - igienă - pacienta să - efectuez o baie Pacieta
curat, de a- igienă corporală beneficieze de parțială la pat ori are
și menține redusă igienă corporală de câte ori este tegumente
tegumentel zilnică nevoie și
e și - pansamentul - schimb mucoase
mucoasele de la ochi să fie pansamentul de la integre
integre în permanență ochi zilnic
curat
De a se -alimentație - inapetență - pacientul să se- ofer pacientei Pacienta
alimenta și inadecvată - anorexie poată alimenta alimente este
hidrata prin deficit - să fie echilibrat
concentrate caloric asigurată
hidric și - administrez cu
nutrițional conform F.O. necesarul
vitamine, minerale, de
augmentin 125mg alimente
per os x3/zi; și lichide
emetiral 5mg
2 cp./zi
De a se - dificultate -incapapacitate Pacienta să se - ajut bolnava să Pacienta
îmbrăca și în a se poată îmbrăca/ se se
dezbrăca îmbrăca și dezbrăca singură îmbrace/dezbrace îmbracă
dezbrăca - ofer pacientei singură
lenjerie curate de

59
 corp

Studiu de caz II
Profilul pacientului:
 Nume/Prenume: P.C.
 Vârstă: 66 ani
 Sex: F
 Domiciliu: rural
 Naționalitate: română
 Religie: creștin-ortodoxă
 Ocupație: pensionară
Motivele internării: Pacienta se prezintă la spital acuzând durere violentă la ambii ochi,
cefalee, lăcrimare, scădere accentuată a vederii, congestive a mucoasei conjunctivale.
De asemenea pacienta mai spune că nu prea reușește să doarmă.
Diagnostic la internare: GLAUCOM ACUT
Antecedente medicale:
 Personale: - neagă boli infecto-contagioase;
- relatează că în urmă cu trei luni a avut dificultate în respirație, obosind foarte
repede.
 Heredo-colaterale: - tatăl a murit în urma unui stop cardiac, în timpul vieții
suferind e hipertensiune arterială;
- mama nu a avut boli infecto-contagioase sau alte suferințe.
Examenul clinic:
 tegumente și mucoase: tegumente normal colorate cu excepția mucoasei
conjunctivale care este congestionată.
 sistem ganglionar: nepalpabil
 sistem osto-articular: integru
 aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală,
murmur vezicular present
 aparat cardio-vascular: zgomote cardiace ritmice, bine bătute, tensiune arterială
120/70 mmHg
 aparat uro-genital: loje renale libere, micțiuni spontane, nedureroase
 aparat deigestiv: abdomen suplu și moale, nedureros la palpare, ficat și splină în
limite normale, tranzit intestinal prezent.
 sistem nervos: reflex pupilar slab.

60
Examen paraclinic
La analizele de laborator se constată:
Analiza Valoarea Valori de referință
Hemoglobina 12.9 11.00-16.00 g/dl
Hematocrit 42.35 37.00-50.00 %
VSH 7 2-20 mm/h
Glicemie 90 80-110 mg/dl
Timp de sângerare 2.3 1.5-4 min
Timp de coagulare 8 4-8 min
Fibrinogen 345 200-400
TGP 27 0-40

Nevoi fundamentale după Virginia Henderson

Nr. Nevoia Manifestări de Manifestări de Sursă de
Crt. fundamentală independență dependență dificultate
1 A respira Torace normal
conformat; ------ ------
R= 18r/min
2 A bea și a mânca -------- inapetență Regim sodat
3 A elimina Urini nornocrome
Scaun cu aspect ------- -----
normal 1/zi
4 A se mișca și a Modificări de
avea o bună -------- ortostatism Boala
postură Deplasare cu
dificultate
5 A se odihni --------- Agitație, uneori Boala
insomnia
6 A se îmbrăca și Conform vârstei și Dificultăți la
dezbrăca anotimpului îmbrăcare/ Boala
dezbrăcare
7 A avea tegumente Respectă regulile de
și mucoase integre igienă locală (ochi) și --------- -----
generală
8 A păstra T dimineața: 36,8ºC
temperatura T seara: 37ºC -------- -------
corpului în limite
normale

61
 9 Evitatrea eforturilor
fizice mari, a Prezintă risc
A evita pericolele traumelor de accidente Boala
Respectarea igienei
ochilor
10 A comunica Comunicativă
Nu prezintă tulburări ----------- --------
de vorbire
11 Pensionară
A se realiza Se consideră ----------- -------
realizată
12 A se recrea În limita posibilităților ---------- Vârsta,boala
13 Teama pacientei Lipsa Vârsta
A învăța datorită insuficienței cunoștințelor Boala
cunoașterii despre necesare
boală
14 A practica religia Ortodoxă, merge des ---------- Vârsta
la biserică

Plan de îngrijire
Manifestări de Obiective Intervenții proprii Intervenții Evaluare
dependență delegate
Anxietate din -Pacienta să -asistenta asigură - recoltează Pacienta se mai
cauza prezinte stare internarea pacientei sânge pentru liniștește
necunoașterii de bine fizic și în spital examene - EKG clinic normal
prognosticului psihic; - asigură repaus la ematologice și Examenul sângelui:
bolii, manifestată -Pacienta să pat, în cameră cu biologice - HLG= 12.9 gr%
prin agitație, depășească semiobscuritate - leucocite=4000/mmc
neliniște starea de - VSH= 7mm/h
anxietate - glicemie=90 mg/dl
determinată Examenul urinei:
de boală, să - pH= 5,5 acid
ajungă să - D= 1019
cunoască - A.P.G. absent
boala și să - epitelii plate rare
prevină
complicațiile
Discomfort din Pacienta să - participă la - administrează
cauza durerii aibă acuitate examinarea medicația Pacienta este în stare
oculare și vizuală în pacientei, pregătind tranchilizantă ameliorată și pregătită
perioculare, limitele vârstei instrumentele și analgezică fizic și psihic în
manifestată prin pentru măsurarea prescrisă de vederea intervenției
agitație, neliniște tensiunii medic: timolol chirurgicale
intraoculare 1pic. din sol.
- lineștește pacienta 0,25-0,5%x2/zi

62
 - instilații cu
pilocarpină 1%
- diuretice
(ederen)250mg
per os 3cp/zi
- perfuzie cu
manitol 15%
Perturbarea Să se prevină - educă pacienta să Evaluarea Pacienta se
modului de viață și complicațiile urmeze corect funcțiilor vitale externează cu un
tratament ulterior invalidante tratamentul local și (R,P,TA, bagaj de cunoștințe
externării general prescris culoarea suficient pentru a-și
(pilocarpină sol. 1- tegumentelor) desfășura în bune
3%, vitamia PP) și urmărirea ca condiții activitățiile
- supraveghează pansamentul zilnice
pacienta și efectele să nu se miște
tratamentului de pe ochi
asupra sa

Studiu de caz III

Prezentarea pacientului
Bolnava P.M., în vârstă de 72 de ani, pensionară cu domiciliu în Târgul Jiu, se prezintă
la spital acuzând intense dureri în ambii ochi, cefalee, lăcrimare, scăderea accentuate a
vederii, congestie. La examenul obiectiv ocular se constată TOOD= 60 mmHg; OS= 14
mmHg, examen în urma căruia pacienta este internată în secția de oftalmologie.
În antecedente bolnava neagă boli infecto-contagioase în familie, dar relatează că în
urmă cu trei luni a avut un astm infecto-alergic mixt.
Condiții de viață și muncă: corespunzătoare
Comportare față de mediu: normală
Boala actuală a debutat în urmă cu o zi de la data internării, bolnava acuzând durere
violentă la ambii ochi, cefalee, congestie, lăcrimare, scădere accentuate a vederii, stare
generală alterată.
La examenul clinic general se constată:
 tegumente și mucoase normal colorate, cu excepția mucoasei conjunctivale care
este congestionată;
 țesut celular subcutanat slab reprezentat;
 sistem ganglionar nepalpabil;
 sistem osteo-articular integru;

63
  aparat respirator, torace normal conformat, sonoritate pulmonară normală,
murmur vezicular prezent;
 aparat cardiovascular, șoc apexian în spațiul V, intercostal stâng, zgomote
cardiace ritmice, bine bătute, TA= 120/70 mmHg, AV= 100 b/min.
 aparat digestiv, abdomen suplu și moale, nedureros la palpare, ficat și splină în
limite normale, tranzit intestinal prezent;
 aparat uro-genital, loje renale libere, micțiuni spontane nedureroase, Giordano
(negativ);
 sistem nervos central: ROT prezente, reflex pupilar prezent.
La examenul ocular obiectiv se constată: TOOD= 34,6 mmHg, OS= 14,6 mmHg,
Vos= 2/3 fc. În urma examenului subiectiv și obiectiv se pune diagnosticul de glaucom
primar prin închiderea unghiului la ambii ochi, atac OD și se recomandă intervenție
chirurgicală. În vederea intervenție chirurgicale se va face examen pulmonar, cardio,
ECHO.
Analize de laborator
Analiza Valoare
Hemoglobina 12,9%
Leucocite 6400/mmc
VSH 7 mm/h
Glicemie 90 mg%
VDRL negativ
TS 2³º min
TC 8 min
Examen urină D= 1017
pH acid
A, P, G absente
Epitelii plate rare

ECHO: ficat de dimensiuni normale, echostructural, CBP normal situate de dimensiuni

și ecostructură normală, rinichiul stâng econormal, splină normală.
Anamneza
Bolnava având un șoc emoțional în urma unui accident al unuia dintre membrii familiei,
este trezită noaptea premergătoare internării de o durere violentă, cefalee și lăcrimare.
În primele zile de la internare, bolnava este neliniștită și prezintă o stare generală
alterată și o tensiune ocular crescută. Bolnava este amplasată într-o camera semi-
obscură, I se indică repaus la pat, și I se va aplica un tratament de urgență, care
vizează scăderea tensiunii oculare. Aceasta constă în: instilații cu Pilocarpină din 4 în 4
ore mi Ederen până la scăderea tensiunii oculare, urmând câteva zile pentru operație.
În pre-ziua intervenției I se aplică bolnavei necesitatea intervenției chirurgicale ca
singura metodă eficace de tratament, i se impune abstinența alimentară, iar seara I se

64
 face clismă evacuatoare simplă, i se administrează Nitrazepam 2 cp pentru prelungirea
somnului fiziologic. În dimineața intervenției chirurgicale i se taie genele, se spală pe
față cu săpun steril, se dezinfectează cu iod și se conduce la sală unde i se prezintă
echipa operatorie, i se face anestezie locală și generală.
Post-operator în primele 24 de ore, bolnava vas ta culcată pe partea neoperată
supraveghindu-i-se funcțiile vitale, și urmărind ca pansamentul să nu se miște de pe
ochi. I se va recomanda bolnavei să stea cu capul complet nemișcat, sau să nu
tușească, să nu strănutem să nu facă mișcări bruște, să vorbească în șoaptă. În primele
24 de ore alimentația va fi lichidă, iar în următoarele zile de consistență moale. După 24
de ore se ridică treptat extremitatea proximală a patului și bolnava vas ta în decubit
dorsal.
Pansamentul va fi scimbat o data pe zi în primele 4-5 zile. Dacă are evoluție bună, în
ziua a 6-a se va lăsa ochiul fără pansament ziua, iar seara se acoperă din nou. Se va
asigura un climat favorabil, se va combate constipația cu Ciocolax sau supozitoare de
glicerină. Durerea oculară este combătută cu Xilină 1% și 2% în Hidrocortizon acetat o
fiolă. După ce i se permite ridicarea din pat, bolnava va începe mobilizarea actică cu
ajutorul asistentei pentru a evita pericolul căderii. După ce ochiul nu mai este acoperit,
bolnava va face singură mișcări, nu se va apleca 3-4 săptămâni.
Bolnava va fi ajutată să se îmbrace și să se dezbrace, să mănânce, i se va face
toaleta pe porțiuni în primele zile până își va putea păstra singură tegumentele și
mucoasele integre.

Îngrijirea pacientei cu glaucom primar

Nevoia Problema de Obiective Intervenții autonome și Evaluare
alterată dependență delegate
Nevoia de a Comunicare Pacienta să fie - liniștirea bolnavei cu privire la Pacienta
comunica insuficientă la echilibrată psihic starea sa este
nivel senzorial - familiarizarea cu mediul echilibrată
ambient psihic.
- asigurarea unui mediu ambiant
Pacienta să fie - pregătirea bolnavei pentru
compensate diferite examinări oftalmologice
senzorial și examene de laborator

Nevoia de a Durere violentă în Calmarea durerii - combaterea durerii cu Pacienta

evita ambii ochi betaxolol 1pic. din sol.0,25-0,5% prezintă o
pricolele Cefalee x2/zi, dacă durerea nu cedează stare
se efectuează o injecție generală
retrobulbară cu Xilină 1%, 1,5 ml ameliorate

65
 - i se asigură un climat favorabil
în camera semi-obscură
- i se indică repaus la pat și se
aplică un tratament de urgență
ce vizează scăderea TO
Liniștea bolnavei Psihoterapie
Normalizarea - se supraveghează funcțiile
funcțiilor vitale vitale și se notează în FO
- se urmăresc efectele
tratamentului
Nevoia de a Circulație Pacienta să - instilații cu Pilocarpină din 4 în Tensiunea
avea o inadecvată prezinte o 4 ore și Eden până la scăderea oculară se
bună circulație TO apropi de
circulație adecvată - i se impune un regim alimentar normal
bogat în fructe șu zarzavaturi și
scăzut în grăsimi și sare
Pacienta să fie - se informazea pacienta asupra
echilibrată psihic bolii, a evoluției și a eventualelor
complicații
- psihoterapie
Nevoia de a Dificultate în a se Pacienta să se - pacienta va fi ajutată să se Pacienta
se alimenta alimenta și alimenteze și alimenteze și hidrateze este
și hidrata hidrata hidrateze - alimentație pasivă asigurată
- cântărirea pacientei și cu
efectuarea bilanțului hidro- necesarul
electrolitic de
alimente și
lichide
Nevoia de a Alterarea Pacienta să nu - efectuarea toaletei corporale Tegumente
fi curat și a- tegumentelor și devină sursă de pe porțiuni, se spală fața cu și mucoase
și proteja mucoaselo infecție săpun steril și se dezinfectează curate
tegumentel cu iod
e curate - se iau măsuri de prevenire a
infecției
Nevoia de a Imposibilitatea de Pacienta să se - pacienta este ajutată de Pacienta
se îmbrăca a se îmbrăca și poată îmbrăca și asistentă să își satisfacă reușește
și dezbrăca dezbrăca dezbrăca fără această nevoie să se
ajutorul asistentei - lenjeria de corp este curate și îmbrace și
se încălzește dezbrace
- tehnica se face cu multă singură
blândețe
CAPITOLUL VI
Educaţia pentru sănătate,
pentru prevenirea bolilor oculare
66
 Educaţia pentru sănătate este considerată de specialiştii în sănătate, un instrument
de acţiune specific promovării sănătaţii. La rândul ei, promovarea sănătăţii cuprinde trei
sfere de activitate care se intersectează realizând sectoare de acţiune comună:
 educaţia pentru sănătate
 prevenţia sănătăţii
 protejarea sănătăţii
Principii ale educaţiei pentru sănătate
Educaţia pentru sănătate reprezintă cel mai important instrument al promovării
sănătăţii şi este definită ca fiind activitatea de comunicare care are ca scop creşterea
stării de bine şi prevenirea sau diminuarea bolii la indivizi şi grupuri populaţionale, prin
influenţarea în mod favorabil a atitudinilor, credinţelor, cunoştinţelor şi
comportamentelor, atât a celor care deţin puterea cât şi a comunităţii în general.
Cel mai important instrument al educaţiei pentru sănătate este de a "împuternici"
indivizii şi grupurile din comunitate asupra propriei lor sănătăţi. Pe lângă aceasta,
educaţia pentru sănătate îşi propune ca sănătatea să nu mai fie privită ca o
responsabilitate exclusivă a sectorului sanitar, ci ca responsabilitate a fiecărui individ în
parte. Cei care primesc educaţie pentru sănătate trebuie să devină la rândul lor,
furnizori de educaţie pentru sănătate.
Prevenirea sănătăţii
Măsuri de prevenire primară
 Educaţia populaţiei pentru îngrijirea ochiului:
- spălare cu apă curată zilnic, mai frecvent dacă se lucrează în mediu cu
praf;
- nu se duce mâna murdară la ochi
- nu se îndepărtează corpii străini oculari de către persoanele necalificate
(dacă sunt mici se va face spălare cu apă din abundenţă aruncată din
mână spre ochi)
- folosirea obiectelor individuale pentru toaleta feţei
- nu se vor freca ochii deorece se produc mici traumatisme ale conjuctivei şi
corneei
- controlul prenatal al gravidei pentru prevenirea conjuctivitei gonococice a
nou-născutului.

 Igiena vederii:
- sursa de lumină trebuie să vină din partea stângă în timpul scrisului,
cititului, lucrului
- distanţa pentru scris-citit trebuie să fie de 25-30 cm.
- lumina artificială trebuie să fie focalizată pe hârtia de scris-citit

67
 - când este soare puternic sau zăpadă strălucitoare să se poarte ochelari
fumurii
- persoanele care execută activitate migăloasă, de fineţe, ce necesită
concentrarea vederii, vor face pauze, din timp în timp, privind la distanţă
- persoane care lucrează la sudură vor purta ochelari de sudură
- vizionarea spectacolelor de televiziune nu se va face în camere
întunecoase, iar distanţa pentru privit va fi de 2-5 metri, ecranul
televizorului fiind aşezat la înălţimea ochiului
- se recomandă alimentaţie completă cu respectarea necesarului zilnic de
proteine, vitamina C, A, B
- examenul periodic al vederii pentru pacienţii cu boli generale (diabet
zaharat, HTA)
- îndrumarea către oftalmolog a persoanelor cu cefalee repetată.
Măsuri de prevenire secundară
 În cazul infecţiilor ochiului:
- îndrumarea pacientului către medicul specialist pentru a trata în mod
corect aceste infecţii
- educarea pacientului să evite transmiterea infecţiei şi la ochiul sănătos
sau la alte persoane.
 În cazul deficienţelor de vedere:
- educarea pacienţiilor care necesită corectarea vederii cu ochelari să-i
poarte conform prescripţiilor (permanent sau numai pentru scris-citit),
pentru copii ochelarii vor avea rame colorate, atrăgătoare şi se va avea
grijă să nu îşi spargă ochelarii generând accidente grave
- învăţarea pacienţiilor să-şi cureţe ochelarii, lentilele, ştergându-le cu
material moale pentru a preveni zgârierea lor
- dispensarizarea pacienţiilor cu defecte de vedere
- periodic pacientul se prezintă la control pentru a stabili necesitatea
schimbării lentilelor
- îndrumarea pacienţiilor al cărui copil prezintă strabism să se prezinte la
medicul oftalmolog
- învăţarea purtătorilor de lentile de contact să le folosească numai cât este
necesar, să le scoată în timpul nopţii, nu le vor folosi în mediul cu pulberi,
praf.

Măsuri de profilaxie terţiară

- educarea pacienţiilor cu diferite afecţiuni de vedere să nu desfăşoare o

activitate care să supra solicite vederea

68
 - îndrumarea pentru intervenţii chirurgicale a pacienţiilor cu cataractă în
vederea corectării vederii
- reintegrarea socială şi profesională a ambliopilor prin îndrumarea către
profesii ca maseur, cartonar.
Protejarea sănătăţii oculare
 Nu amânaţi un control oftalmologic complet.
Este singura cale prin care vă puteţi asigura că beneficiaţi de o vedere bună şi
de ochi sănătoşi. Unii oameni nu îşi dau seama că ar putea vedea mai bine dacă
ar purta ochelari sau lentile de contact. De asemenea, multe boli comune
precum glaucomul, retinopatia diabetică, degenerarea musculară nu prezintă
simptome evidente.
 Aflaţi istoricul familie
Discutând cu toţi membrii familiei despre problemele de vedere care i-au
afectat. Numeroase boli de ochi sunt ereditare. Cunoaşterea istoricului familiei vă
ajută să depistaţi dacă sunteţi predispus anumitor boli sau afecţiuni oculare.
 Adoptaţi un regim alimentar adecvat
Fructele, legumele, verdeţurile (morcovii, spanacul, varza) vă ajută să menţineţi
sănătatea ochiilor. Consumul ridicat de peşte bogat în omega 3 (ton, file de
halibut, somon) oferă beneficii sănătăţii vederii.
 Menţineţi o greutate corporală adecvată
Supraponderalitatea sau obezitatea cresc riscul dezvoltării anumitor boli
precum diabetul zaharat care poate cauza pierderea vederii, retinopatie diabetică
sau glaucom.
 Utilizaţi ochelari de protecţie
În special în timpul activităţiilor sportive sau atunci când efectuaţi sarcini
domestice (văruire, sudare). Sunt recomandaţi ochelari de protecţie care au
lentilele fabricate din policarbonat, un material de 10 ori mai puternic faţă de alte
material plastice.
 Purtaţi ochelari de soare
Pentru a vă proteja ochii de efectele nocive ale razelor ultraviolete. O pereche
de ochelari de soare calitativi trebuie să blocheze radiaţiile UVA şi UVB până la
99% din 100%.
 Renunţaţi la fumat
Fumatul este dăunător atât pentru ochi cât şi pentru restul organismului. Acest
viciu este asociat cu un risc crescut de degenerare maculară, cataractă,
deteriorarea nervului optic, orbire.

 Oferiţi ochilor un scurt repaus

Mai ales după ce aţi stat o perioadă îndelungată în faţa calculatorului sau v-aţi
concentrat asupra unui singur lucru. Uneori, uitaţi să clipiţi şi astfel ochii obosesc.

69
 Pentru a reduce oboseala vizuală, la fiecare 20 de minute, uitaţi-vă la 20 de metri
în faţă timp de 20 de secunde. Acest truc poartă denumirea de 20-20-20.
 La locul de muncă, adoptaţi anumite norme de siguranţă
Angajatorii sunt obligaţi să asigure un mediu de lucru sigur şi dacă este
necesar, să pună la dispoziţia muncitoriilor echipament de protecţie, inclusive
ochelari.
 Spălaţi-vă pe mâini şi curăţaţi lentilele de contact în mod corespunzător
Înainte de a pune sau a scoate lentilele de contact, spălaţi-vă bine pe mâini
pentru a evita riscul unei infecţii. De asemenea, dezinfectaţi lentilele de contact
conform instrucţiunilor şi înlocuiţi-le când este cazul.

Sănătatea generală va beneficia dacă vă protejați ochii. Spre deosebire de

persoanele care beneficiază de o bună vedere, cele care suferă de afecțiuni oculare
sunt mai predispuse la anumite boli și afecțiuni precum diabet, probleme de
auz, hipertensiune arterială, probleme de inimă, dureri de spate minore și accidente
vasculare cerebrale. De asemenea, bolile oculare cresc șansele de accidente, căzături,
leziuni și depresie. 

Fig. 18 Sfaturi pentru menţinerea ochilor sănătoşi

70
 BIBLIOGRAFIE
 Oftalmologie pentru Asistenți Medicali, Monica Moldoveanu, Adrian Moldoveanu
 Anatomia și fiziologia omului, I. C. Voiculescu
 https://www.amaoptimex.ro/operatia-de-glaucom-ad/
 https://laservisionmed.ro/glaucom/
 https://doc.ro/sanatate/testele-prin-care-se-depisteaza-si-se-monitorizeaza-
glaucomul
 https://www.csid.ro/health/sanatate/glaucom-categorii-de-risc-simptome-si-reguli-
de-prevenire-13769573
 https://doc.ro/sanatate/testele-prin-care-se-depisteaza-si-se-monitorizeaza-
glaucomul
 https://i-care.ro/tratamentul-medicamentos-al-glaucomului/
 Suport de cusr Administrarea medicamentelor
 https://www.reginamaria.ro/dictionar-de-afectiuni/glaucom
 https://www.clinicaoculus.ro/home-en/afectiuni/glaucomul/chirurgie-tehnica-
complicatii-si-recomandari-postoperatorii
 https://paginadenursing.ro/administrarea-medicamentelor-pe-care-parenterala/
 Manual Merk de diagnostic şi tratament
 Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali, Ghid de nursing vol
II, Lucreţia Ţiţircă, Gherghinica Gal, Monica Seuchea, Elena Dorobanţu,
Georgeta Baltă, Marin Zamfir, Măriuca Ivan, Mariana Ardeleanu, Maria Pesek

71