SOLVENŢII ORGANICI

Noţiuni fundamentale

Generalităţi

Solvenţii, un concept generic

Solvenţii organici, numiţi în continuare solvenţi, sunt formaţi din clase distincte de compuşi
organici, de la substanţe chimice bine definite, cum ar fi acetona, la amestecuri cu compoziţie
procentuală variabilă, de ex. benzinele industriale sau solventul nafta. Solvenţii se regăsesc în multe
clase de substanţe chimice, cum ar fi hidrocarburile alifatice şi aromatice, hidrocarburile
halogenate, alcoolii, esterii, eterii şi cetonele.

Domenii de utilizare

Utilizarea pe scară largă a solvenţilor depinde în primul rând de capacitatea acestora de a dizolva
substanţe organice, cum ar fi grăsimile, răşinile, lacurile, vopselele sau cauciucul, dar şi de
volatilitatea lor. Solvenţii sunt de asemenea buni diluanţi, ceea ce face posibilă răspândirea unui
produs pe suprafeţe întinse în strat subţire. Solvenţii dispar după aceea prin evaporare.

În anumite cazuri o anumită substanţă chimică a fost aleasă pentru proprietăţile ei de reacţie,
combinate cu rolul de solvent. Substanţa se regăseşte astfel în produsul final, cum ar fi de ex.
stirenul la producerea răşinilor poliesterice modificate cu stiren.

Cantităţi mari de solvenţi sunt utilizate printre altele în industria de prelucrare a lemnului, industria
constructoare de maşini, construcţii, industria poligrafică şi industria chimică. Procesele de
extracţie, degresarea, îndepărtarea lacurilor sau a vopselelor şi alte activităţi de curăţare reprezintă
exemple de arii de utilizare. Solvenţii sunt de asemenea folosiţi ca diluanţi la fabricarea vopselelor,
lacurilor şi a adezivilor.

Riscuri pentru sănătate

Pătrunderea substanţei în organism prin inhalare şi prin contactul cu pielea

În mediul de muncă inhalarea reprezintă cea mai obişnuită cale de pătrundere a solvenţilor, dar şi
prin piele poate pătrunde o cantitate considerabilă, mai ales dacă aceasta prezintă soluţie de
continuitate. Efectele pot fi atât de natură temporară cât şi permanentă. Anumite simptome apar
imediat după expunere, în timp ce altele se declanşează după o perioadă mai îndelungată.

Gradul de periculozitate al unui solvent depinde nu numai de toxicitatea acestuia, ci chiar şi de

cantitatea pătrunsă în organism şi de distribuţia substanţei în diferitele organe. La inhalare absorbţia
este influenţată de concentraţia de vapori de solvenţi din aerul inhalat, de timpul de expunere, de
ventilaţia pulmonară şi de solubilitatea solventului în sânge şi ţesuturi. Concentraţia de solvenţi din
aer depinde printre altele de temperatură, de suprafaţa de evaporare, precum şi de volatilitatea
substanţei şi de cantitatea în care se găseşte aceasta. Ventilaţia pulmonară depinde printre altele de
efortul fizic pe care îl necesită prestarea muncii respective. O muncă care implică mobilitate şi
ridicarea de sarcini cu greutate mare conduce la creşterea ventilaţiei pulmonare şi de deci la
pătrunderea în organism a unei cantităţi mai mari de solvenţi, în comparaţie cu o muncă care nu
necesită efort.
Cantitatea de solvenţi care pătrunde în organism prin piele depinde printre altele de capacitatea
solventului de a difuza prin piele sau de a produce leziuni tegumentare. Glicoleterii, toluenul,
xilenul, metanolul şi clorura de metilen reprezintă exemple de solvenţi care pătrund cu uşurinţă prin
piele.

În continuare sunt menţionate riscurile pentru sănătate şi simptomele ce pot apărea în cazul
expunerii la solvenţi.

Afectarea sistemului nervos

Cei mai mulţi solvenţi afectează sistemul nervos. Efectul unui solvent asupra sistemului nervos este
cu atât mai mare cu cât acesta este mai liposolubil. Expunerea de scurtă durată poate provoca
ameţeli, cefalee, oboseală, greţuri, scăderea capacităţii de înţelegere, a discernământului şi a
memoriei, precum şi creşterea timpului de reacţie. De obicei simptomele dispar atunci când
expunerea încetează dar în timpul acesteia şi imediat după riscul de accidentare este crescut.
Inhalarea unor cantităţi mari de solvenţi într-o perioadă scurtă poate avea efect narcotic, conducând
la o stare de beţie, confuzie, stare de inconştienţă sau deces. Concentraţiile minime care afectează
sănătatea diferă de la un solvent la altul. Apar de asemenea diferenţe mari de sensibilitate la cei
expuşi.

Expunerile repetate, de scurtă durată, la concentraţii foarte ridicate şi expunerea îndelungată la

concentraţii de solvenţi relativ ridicate provoacă apariţia unor leziuni cronice. Leziunile cronice ale
sistemului nervos central, encefalopatia toxică cronică (denumită în trecut sindrom psiho-organic
cronic) implică afectarea funcţiei creierului, ceea ce conduce la scăderea capacităţii de înţelegere şi
concentrare a individului, a capacităţii mentale şi a capacităţii de soluţionare a problemelor, precum
şi la schimbări de personalitate, care se pot manifesta spre exemplu prin instabilitate emoţională
greu controlabilă. Simptomele cele mai frecvente pe care le percepe pacientul sunt oboseala,
tulburările de memorie, irascibilitate, astenia, precum şi scăderea capacităţii de a stabili contacte
sociale. Atunci când expunerea încetează boala stagnează, neajungându-se în stadiul de instalare a
demenţei propriu-zise, care presupune dezorientare şi incapacitatea de a rezolva problemele
cotidiene.

Dacă expunerea continuă o perioadă mai îndelungată pot apărea şi leziuni ale sistemului nervos
periferic. Acestea se manifestă prin senzaţii de înţepături în picioare, parestezii, crampe musculare
şi în cazuri mai rare chiar paralizii. Cel puţin pentru anumiţi solvenţi organici simptomele scad în
intensitate după luni sau chiar ani de la încetarea totală a expunerii.

Afectarea altor organe interne

Anumiţi solvenţi, mai ales hidrocarburile halogenate, şi dintre acestea în special hidrocarburile
clorurate, pot cauza leziuni hepatice în cazul inhalării. Se suspectează că expunerea la solvenţi poate
provoca în anumite cazuri chiar leziuni renale. Inhalarea unor concentraţii ridicate de disulfură de
carbon poate conduce la modificarea EKG-ului sau la deces cauzat de infarct miocardic. Inhalarea
unor concentraţii extrem de ridicate de hidrocarburi halogenate poate provoca tulburări de ritm
cardiac.

Afectarea căilor respiratorii şi a ochilor

Un efect destul de des întâlnit al vaporilor anumitor solvenţi, mai ales cei hidrosolubili, este iritarea
mucoaselor oculare şi ale căilor respiratorii. Persoanelor care suferă de astm şi diferite alergii li se
poate înrăutăţi starea. Solvenţii pot afecta chiar şi organele olfactive, ducând la alterarea percepţiei
mirosurilor. De aceea simţul olfactiv nu mai este un indicator al prezenţei vaporilor de solvenţi în
aer sau al concentraţiei acestora.

Contactul accidental cu ochii determină dureri şi provoacă leziuni ale corneei, care de cele mai
multe ori nu au însă un caracter permanent.

Afectarea pielii

În cazul contactului prelungit cu pielea majoritatea solvenţilor provoacă uscare, descuamare şi fisuri
în zona de contact. Un efect des întâlnit este înroşirea şi iritarea pielii. În cazul amestecurilor de
hidrocarburi efectele sunt cu atât mai intense cu cât concentraţia de hidrocarburi aromatice este mai
mare. Datorită efectului lor degresant, solvenţii afectează funcţia de barieră a pielii, permiţând astfel
substanţelor periculoase, bacteriilor etc. să pătrundă mai uşor în organism. Funcţia de barieră a
pielii poate fi afectată şi de agenţii tensioactivi (detergenţi), care pot intra de exemplu în
componenţa emulsiilor formate din solvenţi şi apă. Dimetilamida, dimetilacetamida şi
dimetilsulfatul reprezintă exemple de solvenţi care în afara faptului că pătrund uşor prin piele,
înlesnesc şi pătrunderea în organism a altor substanţe. În anumite cazuri solvenţii pot provoca
eczeme. În cazuri izolate pot apărea şi leziuni mai pronunţate, cum ar fi inflamaţiile. Acest lucru se
întâmplă mai ales atunci când solvenţii au pătruns în îmbrăcăminte, mănuşi etc.

Afectarea funcţiei de reproducere

În urma studiilor efectuate pe animale de laborator s-a constatat că un număr de solvenţi provoacă
tulburări de reproducere, ca de exemplu leziuni ale fătului. Exemple de astfel de solvenţi sunt
anumiţi glicoleteri, cum ar fi metil- şi etilglicolii, care s-au dovedit a provoca leziuni ale fătului
chiar şi în concentraţii scăzute.

Foarte probabil majoritatea solvenţilor organici pot traversa cu uşurinţă placenta, ajungând în
circulaţia fetală. În câmpul muncii expunerea la solvenţi organici se asociază de cele mai multe ori
cu expunerea la alte substanţe chimice, ca în cazul muncii în laborator. Mai multe studii arată că
desfăşurarea acestei activităţi presupune riscuri crescute de pierderi de sarcină şi malformaţii
congenitale. S-a suspectat deseori că acestea ar fi cauzate de solvenţii organici, fapt care însă nu a
putut fi stabilit fără echivoc.

În baza cunoştinţelor cumulate existente astăzi în ceea ce priveşte caracteristicile solvenţilor şi

efectele lor asupra organismelor umane şi cele animale, se poate presupune faptul că fătul este mai
sensibil decât mama la acţiunea solvenţilor organici. De aceea este important ca expunerea
gravidelor la solvenţi organici să fie cât mai scăzută. Există presupuneri potrivit cărora chiar şi
expunerea profesională a bărbatului la solvenţi precum etil- şi metilglicolii poate afecta fertilitatea
şi produsul de concepţie.

Cancerul

A fost stabilit riscul provocării cancerului pentru un număr de solvenţi. Expunerea la benzen poate
conduce la leucemie (cancer al sângelui). În urma studiilor efectuate pe animale de laborator s-a
constatat că dioxanul, cloroformul, diclorura de etilen, clorura de metilen, tricloretilena şi
tetracloretilena au proprietăţi cancerigene.

Expunerea concomitentă la diferiţi solvenţi

În cazul expunerii concomitente la diferiţi solvenţi apar efecte convergente. O acţiune cumulată
(egală cu suma efectelor substanţelor componente) apare în cazul în care modalitatea de acţiune a
componentelor este asemănătoare. Uneori efectul expunerii concomitente la diferite substanţe poate
fi considerabil mai mare decât suma efectelor fiecărei substanţe în parte. Astfel fiecare substanţă
componentă poate potenţa efectul celorlalte (efect sinergic).

Un exemplu de efect cumulat este reprezentat de acţiunea generală a solvenţilor organici asupra
sistemului nervos central (efect narcotic, toxic şi anestezic). Un alt exemplu de efect cumulat este
iritarea mucoaselor în urma expunerii la solvenţi organici.

Sunt cunoscute şi studiate efectele de potenţare ale unui număr mic de amestecuri de solvenţi. Un
exemplu în acest sens ar fi acţiunea combinată a n-hexanului şi metiletilcetonei, care poate conduce
la leziuni neurologice mult mai grave decât suma efectelor fiecărei substanţe în parte. Efectele de
potenţare reprezintă o explicaţie pertinentă a studiilor efectuate pe salariaţi expuşi la amestecuri de
solvenţi, studii care au evidenţiat apariţia unor leziuni ale sistemului nervos în ciuda faptului că
gradul de expunere fusese relativ scăzut. Spre exemplu expunerea concomitentă a animalelor de
laborator la stiren şi tricloretilenă au evidenţiat un efect de potenţare asupra echilibrului,
considerabil mai mare faţă de suma efectelor fiecărei substanţe în parte. Hipersensibilitatea la alcool
a persoanelor expuse la tricloretilenă reprezintă un alt exemplu de efect de potenţare reciprocă a doi
solvenţi. Alcoolul şi anumite medicamente pot avea efecte de potenţare în urma interacţiunii cu
diferiţi solvenţi. Efecte de potenţare s-au evidenţiat de asemenea în urma testelor pe animale de
laborator expuse concomitent la solvenţi şi factori fizici precum lumina, zgomotele sau căldura.

În lipsa unor cunoştinţe detaliate privind efectele convergente ale diferiţilor solvenţi organici,
simpla calculare a efectului cumulat al substanţelor respective reprezintă o bază de evaluare a
condiţiilor de expunere preferabilă unei aprecieri care nu se bazează pe nici un calcul. Dar având în
vedere faptul că efectele de potenţare rezultate în urma expunerii concomitente la diferiţi solvenţi
pot avea un impact nebănuit, este deosebit de important să ne asigurăm că efectul cumulat este cât
mai scăzut posibil.

Solvenţii inflamabili

Mulţi solvenţi organici sunt inflamabili şi emană vapori care pot forma amestecuri explozive cu
aerul. Factorii care pot influenţa gradul de risc sunt punctul de inflamabilitate şi punctul termic de
aprindere (temperatura de auto-aprindere) a solventului respectiv, precum şi limitele de explozie.
Riscurile sunt deosebit de ridicate atunci când se lucrează cu solvenţi inflamabili în spaţii prost
ventilate.

Surse de aprindere

Focul deschis, scânteile, scrumul de ţigară sau suprafeţele încinse reprezintă exemple de surse de
aprindere ce trebuie neapărat evitate în manipularea solvenţilor organici inflamabili. Formarea de
scântei poate rezulta atât în urma folosirii echipamentelor electrice cât şi în urma interacţiunilor
mecanice. Mai multe explozii grave s-au declanşat la aprinderea unor vapori de solvenţi datorită
unei scântei provenite de la termostatul intern al unei camere frigorifice. Este important ca spaţiile
de răcire şi cele frigorifice folosite pentru păstrarea produselor care conţin solvenţi şi care pot
emana vapori inflamabili sau explozivi să fie astfel proiectate încât substanţele să nu se auto-
aprindă în urma formării de scântei.

Alte exemple de surse de aprindere sunt echipamentele tehnice de sudare, tăiere şi lipire, lampa de
lipit, echipamentele electrice neprotejate contra exploziilor şi utilajele cu motor cu aprindere
internă. Trebuie notat faptul că perforarea, lustruirea, sablarea sau tăierea transversală cu fierăstraie
circulare conduc la temperaturi atât de înalte încât vaporii inflamabili sau în amestec cu aerul se pot
auto-aprinde.

Electricitatea statică

Încărcarea electrostatică a solvenţilor poate avea loc dacă aceştia sunt lăsaţi să curgă în jet liber.
Deoarece cantitatea de energie electrostatică depinde de lungimea jetului este important ca
înălţimea căderii libere să fie redusă la minimum. Acest lucru poate fi realizat prin poziţionarea
ştuţului de umplere cât mai aproape de fundul vasului sau de “lipirea” acestuia de peretele vasului.
O modalitate de a diminua şi mai mult riscul de încărcare electrostatică este de a ne asigura că
există un racord între ţeava de umplere şi recipient. Alte cazuri în care lichidul se încarcă
electrostatic sunt la vopsirea prin pulverizare, stropire, spalaţie sau agitarea puternică a lichidului.

Dacă se apelează la sondare pentru a măsura nivelul de umplere al unei cisterne cu solvenţi
inflamabili este important să se cunoască dacă cisterna a fost umplută de curând sau dacă conţinutul
acesteia a fost agitat cu scurt timp în urmă, întrucât lichidul se încarcă electrostatic cu uşurinţă la
umplere sau agitare. De aceea sondarea se va face după ce lichidul va fi avut timp să se descarce
electrostatic.

Dacă există riscul încărcării electrostatice datorita utilizării solvenţilor în spaţii deschise se
recomandă ca încălţămintea şi podeaua să fie confecţionate din material semiconductor menţinute în
stare de curăţenie, pentru a avea efectul scontat. Se recomandă folosirea utilizarea de îmbrăcăminte
de bumbac, mănuşi de piele şi încălţăminte specială din piele. Trebuie evitată pe cât posibil
îmbrăcămintea confecţionată din materiale sintetice precum nylonul, acrilul, terilenul.

Planificare şi alegerea produselor

Pentru a înlătura pe cât posibil riscurile în utilizarea solvenţilor, este important să se ţină cont de
aspectele legate de mediul de muncă încă din momentul alegerii produselor, în faza de planificare şi
construcţie. O cântărire a gradului de periculozitate pentru sănătate, mediul înconjurător şi a
gradului de inflamabilitate va constitui baza alegerii dintre solvenţii posibili din punct de vedere
tehnic. Trebuie luată întotdeauna în considerare posibilitatea de a utiliza produse pe bază de apă. În
aprecierea gradului de periculozitate pentru sănătate este important să se ţină seama atât de
substanţele componente cât şi de eventualele impurităţi. Este de asemenea important să se ţină cont
de faptul că, la încălzire sau în cazul producerii unui incendiu, solvenţii halogenaţi şi cei cu conţinut
de azot pot forma produşi de descompunere deosebit de periculoşi pentru sănătate. Chiar şi metoda
de lucru şi procesul tehnologic influenţează gradul de risc, motiv pentru care trebuie luate în
considerare la alegerea produsului. Un solvent mai puţin eficient poate aduce după sine prelungirea
timpului de expunere.

Caracteristici fizico-chimice importante în alegerea produselor

Printre caracteristicile fizico-chimice importante în alegerea produselor se numără printre altele
punctul de fierbere, presiunea de vapori, limitele de explozie, punctul de inflamabilitate şi punctul
termic de aprindere. În cazul în care cantitatea de vapori pe care o emană un solvent creşte odată cu
creşterea temperaturii, e important să se cunoască condiţiile de temperatură pentru etapele
tehnologice în care este utilizat acesta. În alegerea dintre diferiţi solvenţi se poate porni de la
volatilitatea relativă a acestora, ceea ce ne oferă o imagine comparativă a vitezei de creştere a
concentraţiei de vapori din aer în timpul utilizării. Concentraţia de vapori de solvenţi din aer este
influenţată şi de factori precum condiţiile de ventilaţie, curenţii de aer din încăperi, metoda de lucru
folosită etc.

Capacitatea solventului de a pătrunde prin piele poate constitui un criteriu important în alegerea
produselor. Informaţii privind caracteristicile fizico-chimice ale produselor ce conţin solvenţi se
găsesc în fişa tehnică de securitate pe care furnizorul este obligat în mod normal să o pună la
dispoziţie.

Nu este posibilă formularea unei reguli generale privind solvenţii care sunt de preferat, având în
vedere faptul că riscurile pot fi influenţate de atât de mulţi factori. Se poate spune totuşi că sunt de
preferat solvenţii cu o volatilitate şi o toxicitate cât mai scăzute şi cu un punct de inflamabilitate cât
mai ridicat.
Măsuri împotriva solvenţilor priviţi ca noxe

Generalităţi

Utilizarea solvenţilor presupune deseori formarea de vapori sau aerosol (aburi) ca noxe. De aceea
trebuie împiedicată răspândirea aerului impurificat cu solvenţi pentru ca acesta să nu ajungă în aerul
de respirat. Răspândirea solvenţilor ca noxe poate fi deci prevenită dacă utilizarea se face în sisteme
închise sau dacă are loc o exhaustare eficientă.

Poziţionarea sistemului de ventilaţie

În locurile de muncă fixe este comparativ uşor să se pună la punct dispozitive fixe sub formă de
capsulări, carcase, exhaustoare etc., care funcţionează eficient pentru a împiedica răspândirea
noxelor în mediul ambiant. Este important ca alimentarea cu aer să se facă corect. Poziţionarea sau
dimensionarea defectuoasă a gurilor de ventilaţie poate conduce la un dezechilibru în ventilaţie.
Acest lucru poate printre altele să afecteze funcţionarea exhaustorului.

Este important ca dispozitivul de exhaustare folosit să fie proiectat şi poziţionat astfel încât vaporii
şi aerosolii să fie captaţi eficient cât mai aproape de sursă. Capacitatea exhaustorului de captare a
vaporilor şi aerosolilor scade vertiginos odată cu creşterea distanţei faţă de gura de aspiraţie. De
aceea exhaustoarele mobile sunt preferabile în cazul anumitor activităţi. Este de asemenea
important ca gura de aspiraţie să fie astfel plasată încât operatorul să nu fie nevoit să intre în zona
dintre gura de aspiraţie şi sursa de noxe. Munca trebuie efectuată astfel încât aerul curat să treacă pe
lângă operator şi să intre în stand / cabină înainte de a se amesteca cu vaporii de solvenţi. Dacă
curentul de aer este perturbat prin poziţionarea incorectă a obiectelor de lucru faţă de operator,
expunerea la solvenţi poate creşte considerabil. De cele mai multe ori poziţionarea se poate face
astfel încât expunerea să fie foarte scăzută, dacă se cunosc sau se pot dirija traseele curenţilor de aer
din jurul punctului de lucru respectiv. Curenţii de aer pot fi făcuţi vizibili prin utilizarea unor aşa-
numite cartuşe fumigene.

Este important ca repararea şi revizia sistemului de ventilaţie să se facă suficient de des. Acest lucru
constituie o condiţie pentru ca noxele rezultate din utilizare să fie înlăturate în modul prevăzut.
Procedurile de lucru, precum aceea de a închide vanele canalelor de aspiraţie care nu sunt folosite,
pot fi necesare în anumite cazuri pentru a îmbunătăţi performanţele sistemului.

Vaporii de solvenţi în interrelaţie cu aerul

Vaporii concentraţi de solvenţi sunt de obicei mai grei decât aerul. Concentraţia are valoare maximă
în apropierea sursei de vapori, dar se diminuează odată cu creşterea distanţei datorită amestecului cu
aerul. Dacă vaporii au aceeaşi greutate ca aerul din incintă, ei se pot deplasa pe distanţe mari într-o
formă destul de concentrată, urmând curenţii de aer slabi. Dacă vaporii concentraţi sau amestecurile
de vapori cu aer sunt mai calzi decât aerul din incintă, pot deveni mai uşori decât aerul, efectuând o
mişcare de ascensiune. Astfel este important ca la stabilirea măsurilor de ventilaţie şi chiar la
poziţionarea gurilor de admisie şi evacuare să se ia în considerare parametrii termici şi mişcarea
curenţilor de aer.

Desfăşurarea activităţilor

Utilizarea în sisteme închise

Este important ca înainte de adoptarea oricărei alte măsuri să se ia în calcul posibilitatea folosirii
substanţei în spaţii închise. Spălarea chimică în maşini automate şi curăţarea ramelor folosite în
serigrafie în maşini de spălat cu uscător incorporat sunt exemple de sisteme închise adecvate care
presupun o expunere mult mai mică la solvenţi decât manipularea manuală a acestora. În cazul
curăţării şi degresării automate este important ca atât sistemele de spălare şi degresare, cât şi zonele
de evaporare şi uscare să fie bine ventilate. La vopsirea în perdea sau cu cilindru zona din jurul
capului centrifugal şi zona de transport pentru produsele vopsite trebuie capsulate şi prevăzute cu un
exhaustor puternic. Prin exhaustare din sistemele închise se micşorează de asemenea necesarul total
de aer pentru o ventilaţie eficientă şi în acelaşi timp creşte capacitatea de separare a echipamentului
de purificare înaintea deversării în mediul înconjurător.

Manipularea manuală în spaţii deschise

În cazul în care munca trebuie efectuată manual ea se va desfăşura într-un spaţiu special destinat şi
bine ventilat. Pentru etapele tehnologice care presupun utilizarea în spaţii deschise a mari cantităţi
de solvenţi, cum ar fi amestecarea manuală a vopselelor, emailarea, încleierea, vopsirea prin
pulverizare şi curăţarea, se impune adoptarea unor măsuri tehnice speciale, ca de ex. folosirea unui
stand sau a unei cabine de vopsire bine ventilate. În ceea ce priveşte încleierea, emailarea prin
imersie, vopsirea, amestecul vopselelor, curăţarea şi laminarea pieselor mici este recomandabil ca
munca să se desfăşoare într-o cabină bine ventilată sau hotă de tiraj, iar pentru piesele mari sub un
capac suficient de mare, dotat cu exhaustare eficientă. Pentru mesele manuale de serigrafie şi pentru
căzile de emailare prin imersie este nevoie în mod normal de ventilaţie dirijată. Împiedicarea
expunerii salariaţilor la vapori de solvenţi proveniţi din baia de degresare se poate realiza cu
ajutorul unei zone de răcire, unui exhaustor tubular sau al unei perdea de aeraj. Dacă solvenţii sunt
utilizaţi doar în cantităţi mici, un dispozitiv de exhaustare locală sau un banc de montaj cu
exhaustor incorporat în suprafaţa bancului pot oferi o protecţie suficientă, cu condiţia ca suprafaţa
de aspiraţie să nu fie obturată de obiecte, astfel încât capacitatea de aspiraţie să devină insuficientă.

Proceduri de lucru

Generalităţi

Expunerea poate fi diminuată prin îmbunătăţirea procedurilor, de ex. asigurându-ne că butoaiele,

canistrele, căzile şi celelalte recipiente sunt întotdeauna acoperite. De multe ori la manipularea
manuală se folosesc solvenţi în exces. Uneori expunerea poate fi redusă prin adoptarea unor măsuri
simple, precum folosirea de rulouri sau perii cu braţ lung. A stabili bune proceduri de lucru este un
factor foarte important în menţinerea expunerii la solvenţi la un nivel scăzut – de ex., în cazul
impregnării în vid sau al spălării chimice, incinta sau maşina de spălat trebuie ventilate foarte bine
înainte de a fi deschise. Este de asemenea important să verificăm dacă furtunurile, cuplajele cu
manşon sau garniturile de etanşare rezistă agresiunii solvenţilor utilizaţi. Recipientele, furtunurile
sau ventilele care prezintă scurgeri trebuie imediat reparate sau schimbate.

Uscarea

Cuptoarele şi tunelurile de uscare prevăzute cu gură de aspiraţie sau zonă de evaporare bine
poziţionată şi ventilată reprezintă exemple de măsuri pentru a reduce la minim expunerea la solvenţi
în cazul uscării pieselor impregnate, vopsite sau pe care s-au aplicat adezivi sau alte produse cu
conţinut de solvenţi.
Este important ca piesele să fie aşezate cât mai repede în spaţiul sau zona ce le este destinată, şi ca
transferul de la standul / cabina de vopsire sau banda transportoare la standul de uscare să se facă în
aşa fel încât să se prevină expunerea lucrătorilor la concentraţii ridicate de solvenţi. Dacă este
posibil acest transfer se va face automatizat. În cazul în care acest lucru nu este realizabil, se
impune introducerea unei rampe de evaporare bine ventilate pentru standul de uscare pe care sunt
încărcate produsele. Este important ca această rampă să fie amplasată corespunzător faţă de locul
din care sunt transferate produsele, şi ca fluxul de aer să fie adaptat în funcţie de consumul de
solvenţi şi designul produselor. În ceea ce priveşte degresarea pieselor cu suprafaţă neregulată, în
care pot rămâne cu uşurinţă resturi de solvenţi, este recomandabil ca după degresare produsele să fie
transferate într-o cameră de evaporare, pe o masă de evaporare sau într-un tunel de evaporare. Este
important ca produsele să fie lăsate timp suficient în spaţiul de ventilare.

Repararea şi revizia echipamentelor tehnice

În cazul reparării sau reviziei echipamentelor tehnice implicate în procese tehnologice cu solvenţi,
concentraţia de solvenţi la care sunt expuşi lucrătorii poate fi destul de ridicată. Acest lucru se poate
întâmpla şi dacă se impune accesul în cabina de vopsire unde vopsirea se face cu ajutorul roboţilor.
De aceea este deosebit de important să se folosească EIP pentru căile respiratorii fiabil. De regulă
este de preferat un aparat cu aer comprimat cu presiune de siguranţă.

Depozitarea, curăţarea şi gestionarea deşeurilor

Este important să se limiteze cantitatea de solvenţi dintr-un loc de muncă la strictul necesar pentru
desfăşurarea activităţii. Spaţiile de depozitare a solvenţilor trebuie să fie bine ventilate. Se
recomandă ca magaziile de stocare mai mari să fie prevăzute cu dig de retenţie cu capacitate
suficientă pentru a putea absorbi eventualele scurgeri sau vărsări accidentale.

Anumiţi solvenţi pot suferi modificări în timpul depozitării sau sub acţiunea razelor soarelui.
Cantitatea depozitată de astfel de solvenţi trebuie limitată pentru a evita perioade lungi de
depozitare. Dietileterul reprezintă un exemplu de solvent care poate forma peroxizi explozivi dacă
este păstrat în condiţii necorespunzătoare. De aceea i se adaugă agenţi speciali (inhibitori ai
procesului de oxidare), cu scopul de a contracara formarea de peroxizi.

Este de o importanţă covârşitoare ca ordinea şi curăţenia să se facă cu cea mai mare grijă la punctele
de lucru unde se utilizează solvenţi, pentru a împiedica formarea de concentraţii de solvenţi
dăunătoare pentru sănătate, inflamabile sau explozive. De aceea este important ca substanţele
vărsate accidental – de ex. la ridicarea unor obiecte ude de pe aparatul de degresare sau în urma
umplerii injectoarelor cu vopsea – să fie imediat strânse şi îndepărtate. Cantităţile mai mici de
solvenţi sau vopsea pot fi înlăturate cu ajutorul unor materiale absorbante din beton uşor care se
înlătură pe măsură ce suprafaţa este curăţată. Materialele absorbante din beton uşor, cârpele,
deşeurile de bumbac şi alte materiale textile folosite pentru a absorbi solvenţii sunt plasate în
recipiente din tablă etichetate corespunzător, acoperite şi conectate la un exhaustor. Observaţi că
materialele textile îmbibate în terepentină, produse cu conţinut de ulei de in, sau lacuri şi vopsele pe
bază de ulei se pot autoaprinde. De aceea este important ca astfel de deşeuri să fie depozitate în aşa
fel încât să se prevină declanşarea unui incendiu şi să fie distruse periodic, printr-o metodă sigură,
de ex. prin ardere.

Este important ca angajatorul să elaboreze proceduri speciale privind gestionarea resturilor şi a

reziduurilor de solvenţi.