See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/361195993

Tehnologii de reproducție și creştere a ovinelor şi caprinelor

Chapter · June 2019

DOI: 10.13140/RG.2.2.16993.17767

CITATIONS READS

0 1,757

1 author:

Ioan Hutu
Banat's University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine
467 PUBLICATIONS 334 CITATIONS

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Ioan Hutu on 09 June 2022.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 CAPITOLUL XI .

XI. TEHNOLOGII DE CREŞTERE A OVINELOR ŞI

CAPRINELOR
Creşterea ovinelor şi caprinelor se face pentru obţinerea producțiilor de carne, lapte, lână,
pielicele şi blăniţe. Pentru fiecare producţie există rase mai mult sau mai puţin specializate.
Producţia de carne de calitate se obține îndeosebi de la rasele de ovine Texel, Suffolk,
Lincoln, Ile de France şi rasele de tip Merinos (australian, Stavropol, Merino-Fleish etc.).
Pentru producţia de lapte, cele mai valoroase rase de ovine sunt: Friză, Awassi, Lacaune
şi, cu producţii mai modeste, rasa Ţurcană. Rasele de caprine pretabile pentru producţia de
lapte sunt rasa Saanen, Alpina franceză şi Toggenbrug.
În cazul producţiei de lână se detaşează rasele de tip Merinos (M. australian,
Merinolandschaf, M. caucazian, M. de Stavropol, M. de Palas, M. transilvănean) – fig.XI.1; Lână
semifină se obţine de la rasele Ţigaie, Suffolk, Romney-Marsh, Hampshire, iar lâna groasă,
pentru covoare, produc în special rasa Ţurcană şi Lincoln. În cazul caprelor, cea mai potrivită
pentru obţinerea producţiei de puf şi păr este rasa Angora.
Pentru producţia de pielicele şi blăniţe se detaşează prin calitatea pielicelei rasele
Karakul, cu varietățile neagră şi brumărie, rasa Ţurcană cu varietăţile neagră şi brumărie şi rasa
Romanov.
În contextul actual, producţia care are cea mai mare căutare este cea de carne. În
tehnologiile moderne, numărul de miei viabili produși de fiecare oaie mamă reprezintă un
caracter esenţial în aprecierea gradului de rentabilitate a unei ferme. Practic, în creşterea
modernă a ovinelor se consideră că exploatarea devine eficientă dacă până la vârsta de cinci
ani fiecare oaie a avut patru fătări cu nouă miei, din care cel puţin opt au ajuns la vârsta
înţărcării.

XI.1. TEHNOLOGIA REPRODUCERII OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Activitatea reproductivă şi nivelul prolificităţii sunt influenţate semnificativ de rasa de ovine

sau schema de încrucișări utilizată.

XI.1.1. Rase de ovine şi încrucișări pentru creşterea prolificităţii

Prolificitatea ovinelor este influenţată atât de factorii de mediu cât şi de factorii genetici;
dintre factorii genetici cei mai importanți sunt:
Rasa este un factor genetic, de primă importanță: există rase care sunt mai prolifice
decât altele (vezi Anexele I și II) – spre exemplu, rasele Merinos Booroola (300%), Friză şi
Awassy (225%), Texel (210%) sunt rase cu prolificitate remarcabilă.
Individualitatea - în cadrul fiecărei rase, există oi care manifestă în mod constant o
prolificitate mai mare decât media rasei.
 PRODUCȚII ANIMALIERE

Vârsta păstrării în efectiv

influenţează semnificativ nivelul prolificităţii;
spre exemplu, la efectivele de oi din rasa
Merinos de Palas, prolificitatea este în
creştere până la vârsta de 5 ani când ajunge
la 150%; după această vârstă, prolificitatea
descreşte, astfel că la vârsta de 8 ani
aceasta se reduce la doar 110±5%.
Masa corporală a oilor are de
asemenea influenţă asupra prolificităţii; spre
exemplu, la rasa Merinosul de Palas
Figura XI.1. Strungă pentru oi prolificitatea mai mare se obţine la oile cu
masă corporală de 60-65 kg. Creşterea
prolificităţii se poate realiza şi prin ameliorarea
prin încrucişare; spre exemplu, Pădeanu (2002) sugerează două variante de încrucişare:
- încrucişarea oilor Ţigaie (fig.XI.2) şi Spancă cu berbeci de rasa Suffolk; femelele F1 sunt
încrucişate cu berbeci Texel sau Borderleicester;
- încrucişarea oilor Spancă sau Ţigaie cu berbeci din rasa Finishlandrace (cu 200%
prolificitate); femelele metise F1 sunt încrucişate cu berbeci Texel, Ile de France sau
Borderleicester; în urma celor două încrucişări, are loc o creştere a prolificităţii şi a
producţiei de carne.
În ambele variante, tineretul mascul
din generaţia F1 se sacrifică după
îngrăşare, iar în cea de-a doua generaţie
se sacrifică ambele sexe pentru producţia
de carne. Din F2 se pot utiliza pentru
prăsilă 10-20% din femele; aceste animale
pot fi utilizate la împerechere în vederea
creării unei noi populaţii precoce de ovine.
Comparativ cu turma de
provenienţă, generaţia F2 atinge sporuri
medii zilnice de 320-350 g/zi, consumuri
specifice de 4-4,5 UN/kg şi au o perioadă
Figura XI.2. Reproducători de prăsila mai scurtă de îngrăşare. După sacrificare
Efectiv de oi Țurcane din Călan, iarna anului 2007 se obţin carcase valoroase, încadrabile în
primele clase ale sistemului SEUROP, cu o cantitate mare de carne şi puţine oase în carcasă;
ţesutul energetic se depune în proporţii optime.

XI.1.2. Particularităţi reproductive la ovine şi caprine

Oile alese pentru reproducţie provin din mame care au avut cel puţin trei fătări şi au
produs cel mai mare număr de miei viabili; motivaţia acestei alegeri survine în urma faptului că
se cunoaşte că atât oile tinere cât şi cele adulte, provenite din fătări gemelare, produc la rândul
lor un număr mai mare de fătări gemelare, comparativ cu oile mame provenite din fătări simple.

238 © Ioan Huţu, 2019

 TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Vârsta introducerii la montă a

tineretului ovin (fig. XI.3) se poate face la 9-
18 luni; dependent de precocitatea raselor,
vârsta introducerii la reproducţie este:
- 9-10 luni la rasele foarte precoce, în
special rasele britanice de carne;
- 12 luni la rasele precoce cum este
cazul rasei Friză;
- 18 luni la rasele tardive şi la cele
din ţara noastră.

În situaţia raselor specializate pentru

carne-lână, avantajele introducerii la Figura XI.3. Tineret de prăsila
www.morvik.com
reproducţie de la vârste timpurii (7-9 luni)
sunt:
- fecunditatea de 60-80%, cu condiţia ca greutatea mioarelor să fie de cel puţin 35 kg;
- fertilitate mai bună şi o viaţă reproductivă mai lungă;
- reducerea cheltuielilor privind furajarea tineretului;
- interval mic între generaţii.
Dezavantajele introducerii de timpuriu la montă sunt reprezentate de:
- necesitatea asigurării unei alimentaţii complete şi a unui management deosebit pe
durata gestaţiei şi a primei lactaţii, până la momentul efectuării celei de-a doua monte;
- pierderile mai mari de miei sunt motiv pentru care se recomandă supravegherea atentă
pe durata primului sezon de fătări;
- număr mic de miei care sunt înţărcaţi la greutăţi reduse, comparativ cu situaţia obţinerii
lor în urma montelor efectuate la vârste mari, de 18 luni.
Durata utilizării la reproducţie este, în medie, de 5-6 ani la oi şi 4-5 ani la berbeci.
Vârsta reformei ovinelor depinde de nivelul producţiei, starea de întreţinere şi uzura
dentiţiei. Activitatea reproductivă la ovine şi caprine are caracter sezonier. În cazul ovinelor
autohtone, sezonul de reproducţie se derulează în lunile septembrie-octombrie, odată cu
reducerea zilei lumină. Caracterul sezonier al reproducerii a fost moştenit de la formele
sălbatice pentru ca progenitura să găsească în primăvară, după fătare, condiţii mai bune de
climă şi alimentaţie.

XI.1.3. Organizarea montei şi sistemele de montă

Sezonul de montă are o durată cu 5-6 săptămâni; în cazul unui sezon de montă bine
pregătit, în primele 4 săptămâni, cel puţin 85% din oi rămân gestante.

Pregătirea reproducătorilor în vederea montei

Pregătirea reproducătorilor pentru montă începe cu 4-5 săptămâni înaintea datei

programate a montei şi presupune un complex de măsuri după cum urmează:
În cazul berbecilor, se practică hrănirea prin utilizarea unor păşuni foarte bune şi
suplimentarea raţiei cu 0,3-0,4 kg concentrate. În situaţia în care păşunea nu asigură suficientă
hrană, în raţie se poate administra 0,5 kg fân de leguminoase.

239
 PRODUCȚII ANIMALIERE

Pe durata montei, masculii sunt hrăniţi corespunzător; faţă de perioada de pregătire

pentru montă în sensul că se suplimentează nivelul proteic cu 1-2 ouă şi ½ kg lapte ecremat.
În cazul oilor, pregătirea debutează înainte cu 3-4 săptămâni de momentul începerii
sezonului de montă şi constă în: înțărcarea (în cazul majorității raselor), îmbunătăţirea condiţiilor
de întreţinere, controlul condiţiei corporale şi hrănirea stimulativă (flushing-ul în ultimele două
săptămâni ale perioadei).
Flushing-ul (hrănirea stimulativă) este o furajare specifică sezonului de montă, prin care
se sporeşte aportul nutritiv al oii şi are loc optimizarea condiţiei corporale (vezi LP IV, stabilirea
condiţiei corporale). În mod practic, flushing-ul se realizează fie prin mutarea turmei pe o
păşune calitativ superioară, fie prin menţinerea ei pe o păşune mai slabă, dar cu suplimentări de
concentrate (0,5 kg/oaie). Scopul acestei furajări este atingerea unui punctaj de 3 la condiţia
corporală. Tot acum se vor avea în vedere şi suplimentările de minerale dintre care cele mai
importante sunt fosforul şi seleniul (0,30 ppm previne distrofiile musculare și stopul cardiac).
În principal, flushing-ul vizează două aspecte:
• unul static – respectiv cel de apreciere a condiţiei corporale;
• unul dinamic, de inducere a ovulaţiei; efectul dinamic al flushing-ului înseamnă, în
plan de consecințe, pe de o parte, creşterea procentului de nidare a zigoţilor în uter şi apariţia
promptă a căldurilor şi, pe de altă parte, precocizarea fătărilor la mioare.

Depistarea căldurilor

Stimularea căldurilor
se face începând cu două
săptămâni înainte de
debutul sezonului, de
regulă, dimineața, înainte de
ieșirea la păşune, de către
berbecii încercători, în
padocuri în care se găsesc
150-200 oi, fiecăreia
asigurându-i-se o suprafaţă Figura XI.4. Berbec încercător cu creion dermatograf
de 1,0 m2 / oaie. Berbecii
încercători stimulează cilul estral, sincronizează estrul femelelor, cresc fertilitatea și scurtează
durata sezonului de reproducere.
Pentru depistarea căldurilor, fiecărui berbec i se atribuie maximum 60-70 oi.
Depistarea căldurilor (sau a oilor gestante) se poate realiza cu ajutorul unor berbeci încercători
cu un șorț în regiunea abdominală, zona mezogastică – vezi figura XI.4), la care se fixează în
regiunea pieptului un creion dermatograf. Aceşti berbeci pot fi introduşi noaptea în turmă pentru
ca dimineaţa oile în călduri să fie însemnate cu culoarea dermatografului, cu scopul de a putea
fi separate în vederea efectuării montei.
Ovinele care manifestă călduri sunt reţinute într-un padoc în vederea efectuării montei
sau inseminării care are loc într-o boxă cu suprafaţa de 4,14m2 (1,8x2,3).
Realizarea montei sau inseminării (fig.XI.5) pleacă de la premisa că viabilitatea
ovulului în aparatul genital al oii este de 4 ore şi capacitatea de fecundare optimă a
spermatozoizilor în oviduct este de până la 10-12 ore.

240 © Ioan Huţu, 2019

 TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Prin repetarea montei la un interval de 8-10

ore după prima însămânţare, are loc creşterea
fertilităţii; dacă a doua montă se face cu un alt
berbec sau material seminal provenit de la alt
berbec (heterospermie), are loc şi o creştere a
fecundităţii. Repetarea montei este binevenită şi
ca urmare a faptului că, la cele mai multe rase de
oi, ovulaţia apare între 24-36 ore de la începutul
căldurilor.
Indiferent de sistemul utilizat, se recomandă
ca un berbec adult să nu efectueze mai mult de 4
monte/zi, iar unul începător 1-2 monte/zi; după 2-3
zile activitate sexuală se recomandă o zi de
pauză.
După 35 zile de la debutul sezonului de Figura XI.5. IA tehnica laparoscopică
monte berbecii sunt extrași din turmă. La 1-2 www.morvik.com
săptămâni de la terminarea sezonului (campaniei) de montă, în fiecare turmă se repartizează 2-
3 berbeci cu creion dermatograf, pentru a însemna oile care nu au fost fecundate şi care
manifestă călduri; acesta poate efectua chiar monta, oile însemnate fiind evident deja montate
în situația în care berbecul nu a avut șorțul.

Sisteme de montă

Dependent de particularităţile realizării montei, se practică mai multe sisteme de montă:

Monta liberă, frecventă în turmele crescătorilor particulari, constă în introducerea unui
berbec la fiecare 25-30 oi din turmă; dezavantajul acestui sistem este dat de faptul că nu se
cunoaşte paternitatea mieilor și numărul oilor montate.
Monta pe clase – constă în repartizarea unor masculi bonitaţi în clase superioare pentru
oi din clase inferioare; avantajul constă în ameliorarea rapidă a efectivului de animale.
Monta în harem se face prin repartizarea a 30-40 oi fiecărui berbec cu valoare
genotipică cunoscută; avantajul constă în cunoaşterea paternităţii produşilor, iar dezavantajul în
faptul că, în efectivele foarte mari, presupune fragmentarea puternică a turmei de oi şi solicită
existenţa unui personal numeros.
Monta dirijată şi inseminarea – presupune selecţia individuală şi potrivirea perechilor,
fiecărei oi fiindu-i alocat conform unui plan de împerecheri 1 berbec de bază şi 1-2 berbeci
înlocuitori; metoda facilitează realizarea inseminării, respectiv utilizarea judicioasă a masculilor,
întrucât fiecărui berbec i se alocă un număr de 50-70 oi.

XI.1.4. Intensivizarea activităţii reproductive

În situaţia în care se poate realiza controlul factorilor de mediu, există posibilitatea

apariţiei şi manifestării ciclului sexual pe toată durata anului; pentru realizarea acestui aspect se
recomandă derularea concomitentă a cât mai multe din următoarele măsuri:
- hrănirea stimulativă şi asigurarea masei verzi cultivate, care conţine substanţe
fitoestrogene;
- întreţinerea corespunzătoare;

241
 PRODUCȚII ANIMALIERE

- stimularea prin prezenţa berbecilor sau a ţapilor – înainte cu 10-15 zile de data
dorită a declanşării căldurilor;
- simularea sezonului de toamnă, în fapt reducerea zilei lumină şi a temperaturii.
Prin derularea concomitentă sau succesivă a hrănirii stimulative, a întreţinerii
corespunzătoare şi reducerea zilei-lumină sau prin utilizarea preparatelor hormonale se pot
obţine: 1. fătări în afara sezonului de montă – fătări în extrasezon; 2. două fătări /an sau trei
fătări în doi ani, în special la rasele de oi cu o durată a activităţii reproductive anuale de 7-8 luni.
Eficienţa intensivizării reproducerii la ovine prin realizarea a trei fătări în doi ani este mai
mare atunci când se asociază cu încrucişări industriale sau de infuzie cu berbeci din rase de
carne, pentru pretențiile prezentului.
Detaliat, atât la ovine cât şi la caprine creşterea frecvenţei fătărilor şi realizarea a trei
fătări în doi ani se poate face în condiţiile asigurării aproape concomitente a următoarelor
proceduri:
Stimularea apariţiei căldurilor prin prezenţa masculilor

Efectul masculului (berbec şi ţap) dă rezultate bune în special atunci când înţărcarea
produşilor are loc la circa 1½ luni, aspect realizabil doar în condiţiile unei bune producţii de lapte
matern şi a hrănirii timpurii a mieilor şi iezilor cu suplimente furajere. Efectul introducerii
masculului bine hrănit între oi sau capre reprezintă o tehnică eficace şi puţin costisitoare, mai
ales în cazul în care şi acestea sunt bine pregătite din punct de vedere al condiţiei.

Reducerea zilei-lumină

Reducerea zilei-lumină - după Kennedy (2002) se poate realiza gradual sau brusc. În
cazul raselor cu sezon scurt de montă, se recomandă perioade lungi de lumină, urmate de
perioade lungi cu durată redusă de lumină. Perioadele cu zile lungi, respectiv scurte, au durate
calendaristice de 8-12 săptămâni. Diferenţa între zilele scurte şi cele lungi va trebui să fie de 6-8
ore; pe durata zilei, intensitatea luminoasă trebuie să fie de minimum 100 lucşi, iar pe durata
nopţii maximum 10 lucşi. În cazul în care protocolul este respectat în mod strict şi trec cel puţin
70 zile între fătare şi montă, rata concepţiei este mai mare de 80%.
Aceeaşi procedură, respectiv reducerea zilei-lumină, se poate utiliza şi în cazul în care se
intenţionează efectuarea montelor în extrasezon.

Întreţinerea şi hrănirea stimulativă

Pentru intesivizarea reproducţiei se recomandă ca berbecii şi oile să beneficieze de

întuneric şi răcoare cu două săptămâni înainte de data prevăzută pentru începerea campaniei
de montă. Păşunatul se face doar noaptea, iar suplimentul de concentrat pentru berbeci trebuie
să fie de 0,4 kg ovăz/berbec.

Scheme de intensificare a reproducerii, de tipul „3 fătări în 2 ani”

Ţinând seama însă de particularităţile reproductive ale ovinelor şi caprinelor de la noi din
ţară, eşalonarea a trei fătări în doi ani poate avea distribuţia din tabelul XI.1.
Ovinele utilizate pentru aceste scheme de intensivizare a reproducerii au la începutul
programului vârsta de 5-6 ani, astfel că, la finele celor doi ani, având 7-8 ani, pot fi reformate.
242 © Ioan Huţu, 2019
 TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Tabelul XI.1
Variante ale programului de intensivizare a reproducţiei la ovine – „3 fătări în 2 ani”
Variantă Anul Luna montei Luna fătării
Anul I ianuarie septembrie - iunie - -
A
Anul II - - mai februarie octombrie
Anul I iunie - - noiembrie - -
B
Anul II - februarie octombrie - iulie martie
După Sas, 1996

Intensivizarea fătării se realizează în efective mari şi solicită existenţa unei baze furajere
bine echilibrată şi suficientă.
XI.1.5. Gestaţia şi fătarea la ovine

Gestaţia şi creşterea fătului în perioada intrauterină

Gestaţia la ovine durează în medie 5 luni (145-155 zile); aceasta este mai scurtă la rasele
precoce, la primipare şi în cazul gestaţiilor gemelare.
Diagnosticarea gestației se face fie prin ecografie efectuată la 60 de zile de la
introducerea berbecilor în turmă; cu această ocazie se identifică gestaţiile gemelare, pentru
separarea mamelor și hrănirea suplimentară, de regulă cu 25% mai mult decât în cazul celor cu
un singur fetus1. Pe durata stadiului intrauterin, creşterea este mai accentuată în a doua parte a
gestaţiei; având în vedere dinamica creşterii fătului, formarea şi maturizarea foliculilor piloşi ai
feţilor, hrănirea oilor mame nu comportă dificultăţi deosebite în primele trei luni.
Din luna a 4-a, moment din care creşterea fetusului este mai accelerată, conţinutul
energetic al raţiei trebuie majorat cu 15-20%, iar cel proteic cu 30-40%; de asemenea, în
această perioadă se reduce volumul raţiei, prin diminuarea până la eliminare a furajelor grosiere
şi a celor suculente; la momentul parturiției ovinele trebuie să aibă punctajul condiţiei corporale
cât mai apropiat de valoarea 3,5 . Din punct de vedere igienic, în saivan se asigură aşternutul
permanent şi o temperatură de 4-8 ºC. Pentru a se asigura titruri protective în colostru, cu trei
săptămâni înainte de fătare se fac vaccinările pentru Clostridium spp.

Organizarea fătării şi parturiţia la ovine

Organizarea fătării la ovine presupune

o serie de activităţi necesare pregătirii
adăpostului, a oilor şi a personalului.
Maternitatea (fig. XI.6) se amenajează
la un capăt al saivanului pentru 5-10% din
efectivul de oi şi presupune construirea unor
boxe individuale şi a unor boxe comune.
Boxele individuale, pentru fătare, au o
suprafaţă de 1,1 m2 şi dimensiuni de 1,2 x0,9
m; în aceste boxe, oile problemă cu miei
sugari rămân pentru primele 2-3 zile de la
fătare;
Figura XI.6. Maternitate
www.tynybrynfarms.com
1
Se previne toxemia de gestație sau boala gustaților gemelare; ca tratament se utilizează propilen glicolul și dextroza.
243
 PRODUCȚII ANIMALIERE

Boxele comune au o suprafaţă de 3x3=9m2 şi pot caza 15 oi mame / boxă. În aceste

boxe, oile rămân pentru o durată de 2-3 săptămâni. Funcțional, acestea pot fi destinate pentru:
- oi mame cu miei cruzi – în primele 10 zile de viaţă;
- oi mame cu miei mijlocaşi, cu vârste de 10-20 zile de viaţă
- oi mame cu miei zburaţi, cu vârstă de peste 20 zile de viaţă;
În maternitate, temperatura trebuie să fie de 8-10 ºC, iar viteza curenţilor de aer trebuie să
fie insesizabilă (la nevoie, pereţii se capitonează cu baloţi de paie).
Pregătirea oilor în preajma parturiţiei presupune hrănirea oilor prin asigurarea unui
front de furajare de minimum 20 cm/oaie, a apei la discreţie şi a unui aşternut curat. Înaintea
fătării sau după fătare, oile se codinesc2 pentru a se facilita igiena fătării, respectiv igiena
ugerului şi a suptului. La momentul parturiţiei, oile sunt neliniştite, se aşează des, adună
aşternutul cu picioarele şi apare ugerul tumefiat. Fătarea durează în medie 30-45 minute, fără a
solicita intervenţia omului.
Pe durata sezonului de fătări personalul îngrijitor realizează lotizările şi introducerea
oilor în boxele individuale sau comune, supraveghera derulării fătărilor şi a oilor cu fătări
gemelare şi intervine în situaţii de necesitate. Spre exemplu, în situaţia oilor care nu alăptează,
personalul îngrijitor are rolul să aplece mielul (să imobilizeze oaia şi să faciliteze suptul mieilor),
iar în cazul oilor cu gemeni sau tripleţi, urmăreşte ca fiecare miel să consume colostru şi,
ulterior, lapte.

Avorturile la ovine

Pădeanu (2002) consideră că pierderile produsului de concepţie (avorturile) se pot

produce pe toată perioada gestaţiei, începând cu perioada implantării zigotului şi a dezvoltării
embrionului (resorbţii embrionare, mortalitate embrionară) şi continuând cu perioada fetală
(avorturile fetale).
Avorturile embrionare de natură imunologică sunt responsabile de cele mai ridicate
pierderi embrionare, ca urmare a faptului că embrionul conţine numai jumătate din zestrea
ereditară a mamei, cealaltă jumătate putând declanşa o reacţie imunologică adversă.
Avorturile embrionare de competiţie se produc la oile cu aparatul genital slab dezvoltat
(uter mic, corelat cu masa corporală redusă) şi în situaţia gestaţiei multiple. În asemenea cazuri,
un embrion poate inhiba dezvoltarea celorlalţi, care se resorb.
Avorturi embrionare de natură hormonală apar din cauza reducerii nivelului optim al
hormonilor placentari (trofoblastina, prostaglandina E2, progesteronul), responsabili cu
menţinerea stării de gestaţie.
Avorturile fetale mecanice au o incidenţă mai redusă şi sunt cauzate de condiţiile
improprii asigurate în stabulaţie, cum sunt: densitatea prea mare, lipsa furajelor şi/sau a apei,
atacurile câinilor sau animalelor sălbatice.
Pentru a evita aglomerările şi busculadele din adăpost se recomandă asigurarea
fronturilor de furajare şi adăpare.
Avorturile de natură alimentară apar ocazional, în cazul embrionilor, în primele 1-3
săptămâni de gestaţie, ca urmare a scăderii drastice a consumului de furaje pe durata mai
multor zile. Pentru evitarea acestor avorturi, se recomandă ca în prima lună a gestaţiei să se
menţină nivelul de alimentaţie din perioada de montă.

2
codinirea = operaţiune de tundere a lânii din jurul ugerului şi a cozii

244 © Ioan Huţu, 2019

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Avorturile embrionare şi fetale pot

apărea şi datorită raţiilor deficitare în
vitaminele: A, D, E şi microelementele: Cu,
Mn, Zn, Se, Ca.
Avorturile fetale pot fi cauzate de
nivelurile scăzute de proteină şi energie.
În cazul ovinelor grase, hrănite cu
grosiere, şi în situaţia neasigurării
necesarului energetic, organismul
mobilizează masiv rezervele energetice;
astfel, grăsimile sunt metabolizate cu
obţinerea unor corpi cetonici, toxici pentru Figura XI.7. Boxe cu oi mame și miei
www.qualitysheep.com
oaie şi făt (cetonemia de gestaţie), care
provoacă avortul. În cazul insuficienţei aportului proteic, fetusul se dezvoltă doar pe baza masei
musculare a mamei, fapt care poate genera epuizarea şi moartea oii înainte de fătare. În
ambele situaţii, profilaxia se asigură prin corectarea raţiei.
Consumul de furaje suculente îngheţate (sfeclă, siloz) poate genera reacţii peristaltice,
urmate de contracţii ale uterului şi avort. Consumul de furaje mucegăite care conţin aflatoxine şi
substanţe cu acţiune estrogenică provoacă dezechilibrarea concentraţiilor de progesteron şi
estrogeni şi avort.
Avorturile infecţioase sunt determinate de agenţi infecţioşi cu tropism asupra placentei,
învelitorilor fetale şi fătului. Aceste avorturi au caracterul enzootic sau chiar epizootic; cele mai
frecvente avorturi infecţioase la oaie sunt: avortul salmonelic, vibrioza ovină, avortul brucelic,
avortul listerelic, avortul leptospiric, avortul enzootic şi toxoplasmic.

XI.2. CREŞTEREA MIEILOR PÂNĂ LA INŢĂRCARE şi ÎNŢĂCAREA

XI.2.1. Îngrijirile care se acordă mieilor după fătare

În perioada fătărilor, adăposturile destinate întreţinerii şi exploatării ovinelor trebuie să

asigure o temperatură de 8-100C pentru oi şi, dependent de rasă, 15-170C pentru miei; în cazul
unor rase rustice, cum este cazul mieilor de rasă Ţurcană, aceştia pot supravieţui şi la
temperaturi de 00C și chiar mai puțin, cu condiţia ca imediat după fătare să fie uscaţi, buşumaţi
şi să li se administreze colostrul matern. Aşadar, ulterior naşterii se efectuează buşumarea şi
uscarea blăniţei mielului, după care se secţionează cordonul ombilical la 5-6 cm faţă de
abdomen şi se dezinfectează cu tinctură de iod.
În 1-2 zile de la naştere, se face marcarea mieilor, prin tatuare şi/sau crotaliere,
castrarea masculilor cu inel elastic și, în fermele de elită, are loc cântărirea mieilor.
După fătare, oile mame pot fi transferate dependent de performanţele realizate; astfel:
- oile pluripare, cu un miel viguros care suge singur se trec în boxa cu miei cruzi;
aceasta este bine delimitată într-o porţiune a saivanului care este ferită de curenţi
(fig. XI.7).
- oile care au fătat doi miei, mioarele şi oile rele mame vor fi introduse în boxe
individuale, fie în maternitate, fie în saivan.

245
 PRODUCȚII ANIMALIERE

În situaţia pierderii oii mame, situaţie posibilă la 1-3% din efectivul de oi mame, situaţia
mieilor orfani se remediază prin:
- adopţia la oi doici, la care fie le-au murit mieii, fie au o producţie mare de lapte şi au un
singur miel. Înaintea adoptării se recomandă uniformizarea mirosului mielului orfan, prin
murdărirea lui cu resturi din placenta oii doici sau mulgerea unor jeturi din laptele doicii peste
blăniţa mielului. La fătare oile mame îşi recunosc mielul după miros, imprimat prin saliva
depusă odată cu lingerea lui, apoi, după câteva zile, după vocalizarea mielului (behăitul
mielului) şi la circa 5-7 zile şi după văz. Începând din acest moment, relaţia oaie mamă-miel,
devine una foarte puternică.
- alăptarea artificială se face după administrarea colostrului (50-100 ml) cu sonda pe
durata a 2-3 zile; după această perioadă, mielul se poate alăpta cu biberonul, cu lapte de oaie
sau cu lapte de vacă.
La 5-6 săptămâni se aplică programele de profilaxie specifică; se practică vaccinări
împotriva lui Clostridium perfringens (tipurile C și D) si C. tentani, cu rapel la 8-9 săptămâni.

XI.2.2.Tehnologia de hrănire suplimentară a mieilor sugari

Hrănirea suplimentară a mieilor

sugari se organizează la două săptămâni
de la începerea fătărilor şi se desfăşoară
în locuri speciale denumite mielare sau
şcoli ale mieilor. Practic, la debutul
sezonului de fătări în saivan, se asigură o
suprafaţă de 1,2-1,4 m2 /oaie cu miel;
după începerea sezonului, până la 20%
din suprafaţa utilă a saivanului se
amenajează pentru mielar. Din punct de
vedere constructiv, mielarul este o boxă
care are pe una sau două laturi grilaje cu
interspaţii de 15-20 cm; acest grilaj Figura XI.8. Hrănire suplimentă
facilitează doar accesul mieilor la
hrănitoare şi reţine oile mame în afara boxei.

În compartimentul format se află jgheaburi, hrănitoare şi adăpătoare; periodic se

administrează furaje, se îndepărtează resturile şi se asigura apă şi furaje minerale de calitate.

Avantaje şi dezavantaje ale hrănirii suplimentare a mieilor

Avantajele hrănirii suplimentare (fig. XI.8) a mieilor în mielare sunt următoarele:

- socializarea mieilor;
- stimulează dezvoltarea prestomacelor, dezvoltarea stratului papilar, apariţia simbionţilor
rumenali;
- măreşte viteza de creştere a mieilor; efectul este mai evident mai ales la gemeni;
- reduce stresul de înţărcare (perioada în care stagnează creşterea) de la 10-12 zile la
doar 2-3 zile;
- reduce perioada de alăptare la 1½ luni, fapt care favorizează reproducerea intensivă a
oilor mame.
246 © Ioan Huţu, 2019
 TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

- asigură nutrienți necesari obținerii

unor pielicele de calitate: peste 60%
din foliculii secundari apar în primele
1-6 săptămâni de la naştere.
Indiferent de tehnologia aplicată,
hrănirea suplimentară implică şi unele
dezavantaje cum sunt:
- risc mare în apariţia tulburărilor
renale, ca urmare a consumului de
concentrate proteice;
- reducerea suprafeţei utile a
adăpostului, ca urmare a alocării
spaţiului pentru mielare (spaţii
Figura XI.9. Oaie cu doi miei
special destinate hrănirii prefe-
www.dkimages.com
renţiale a mieilor).

XI.2.3. Tehnologii de înţărcare a mieilor

Înţărcarea, respectiv suprimarea suptului prin separarea definitivă a mieilor de oile

mame, se poate realiza, în funcţie de dotarea tehnică, competenţa crescătorului şi raţiuni
economice după mai multe metode: ultratimpurie, semitimpurie, timpurie, tardivă, foarte tardivă
şi autoînţărcarea.

Înţărcarea foarte precoce (ultratimpurie)

Înţărcarea foarte precoce constă în separarea mieilor de oile mame după 1-2 zile de la
fătare, adică imediat după perioada colostrală. Înţărcarea ultraprecoce este utilizată în special
în ferme industriale din vestul Europei care
exploatează oi şi capre pentru lapte sau oi
pentru carne. După separarea de mame
mieii sau iezii se cazează în adăposturi cu
condiţii de igienă şi microclimat bine
controlat (temperatură de +200C, UR 60-
65% şi viteza curenţilor de aer de maximum
0,2 m/sec). Alăptarea artificială se
derulează în trei faze:
- de învăţare (3-4 zile);
- alăptarea propriu-zisă (30-90 zile
– fig. XI.9) Figura XI.10. Furajare suplimentară cu
- înţărcarea (6-7 zile) înlocuitor de lapte
Hrănirea se face cu substituenţi din www.wydaleproducts.co.uk
lapte, administrat la instalaţii automatizate; hrănirea mieilor sau a iezilor înţărcaţi ultratimpuriu
se poate face astfel:
- numai cu substituenţi de lapte pe toată perioada îngrăşării (obţinerea producţiei de
carne albă), consumul fiind de 1-1,5 kg în primele două săptămâni, 2-2,5 kg în următoarele
două săptămâni şi 2,5-3 kg după o lună; pe durata acestei perioade, sporul mediu zilnic este de
250-300 g;
247
 PRODUCȚII ANIMALIERE

- numai cu substituenţi de lapte în primele două săptămâni şi apoi cu substituenţi şi

granule sau furaj combinat cu un conţinut în PB conform vârstei (18-14%) asigurat în automate
de concentrate, tot la discreţie. Îngrăşarea durează circa 100 zile, când mieii sau iezii ating 30-
35 kg.

Înţărcarea semiprecoce (semitimpurie)

Înţărcarea semiprecoce se face după vârsta de 2-3 săptămâni pentru mieii destinaţi
producţiei de carne. Această metodă de înţărcare se aplică la rasele de ovine de carne-lână în
Franţa şi Anglia şi are ca scop intensivizarea funcţiei de reproducţie la oile mame şi producerea
de miei pentru îngrăşat. Pentru reuşita înţărcării, la vârsta de o săptămână se începe furajarea
suplimentară în mielare. După înţărcare, mieii continuă consumul de substituent de lapte, fiind
hrăniţi de la un automat până la vârsta de 30-32 zile. În paralel administrării substituentului de
lapte, se asigură fân de leguminoase, furaje combinate cu granulaţie medie.

Înţărcarea timpurie

Înţărcarea timpurie a mieilor se efectuează la vârsta de o lună la rasele autohtone mai

precoce (Merinos de Palas, Merinos de Transilvania) şi 1½ luni la rasele Ţurcană şi Ţigaie. La
momentul înţărcării, miei ating greutatea de 10-12 kg şi pot consuma hrană solidă. Mieii astfel
înţărcaţi sunt destinaţi producţiei de carne şi nu se reţin pentru reproducţie.
În furajul combinat administrat mieilor înţărcaţi se recomandă includerea laptelui praf (10-
20%) şi asigurarea unui nivel proteic ridicat (18-20% PB). Înţărcarea timpurie se practică cu
scopul mulgerii oilor de primăvara timpuriu (Ţurcane, Ţigăi) sau în ideea înţărcării pentru
reproducţia în extrasezon (Merinos).

Înţărcarea tardivă (tradiţională)

Înţărcarea tradiţională se practică în majoritatea exploataţiilor tradiţionale din Romania În

funcţie de rasă, înţărcarea se face astfel:
- la rasa Ţurcană şi rasa Ţigaie înţărcarea mieilor se face la 2-2½ luni, în funcţie de
data valorificării mieilor (Sărbătoarea Paştelui); la această dată, berbecuţii se vând în
vederea sacrificării, iar mieluţele se înţarcă pentru ca oile mame să formeze grupul
sau turma de oi mulgătoare (mânzări).
- la rasele cu lână fină (Merinos, Spancă), mieii se înţarcă la o vârstă mai înaintată, 3-
3,5 luni şi o greutate de 20-22 kg.
- la rasa Karakul, tineretul mascul în majoritate şi o parte din mieluţe se sacrifică la 2-3
zile după fătare pentru pielicele, iar mieii care se reţin pentru reproducţie rămân
alături de oile mame până la circa 3 luni, când ating 20-22 kg greutate.
- la momentul dorit al înţărcării mieilor, se recomandă cântărirea acestora; astfel, mieii
slab dezvoltaţi se mai lasă la oile mame până ating o greutate minimă de 15-17 kg
sau se vând pentru producţia de carne.
Tehnica înţărcării presupune două zile de separare a mieilor de oi; practic, mieii se separă
seara de oi, iar oile se mulg dimineaţa, după care, pe durata zilei, mieii sunt din nou împreună
cu oile mame. Începând cu a treia zi, oile se mulg şi dimineaţa şi seara, iar mieii se lasă cu oile
pentru 2-3 ore la prânz, în perioada de odihnă.

248 © Ioan Huţu, 2019

 TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

După 5 zile, separarea devine definitivă, turma de miei înţărcaţi se duce la distanţă faţă
de mame, pentru a atenua stresul generat la auzirea şi vederea mamelor.

Înţărcarea foarte tardivă

Înţărcarea foarte tardivă se practică numai pentru mieii selecționați pentru prăsilă,
îndeosebi la rasa Ţurcană, cu vârsta de circa 3,5-4 luni şi la greutate corporală între 22-26 kg.
Înţărcarea se face în ultima parte a lunii iunie, după ce oile au ajuns în zona alpină, la păşunat.
Sistemul de înţărcare foarte tardivă se practică în zonele tradiţionale de creştere a oilor
Ţurcană (Sibiu, Haţeg, Câmpulung Muscel, Alba), cu scopul obţinerii tineretului de prăsilă de
calitate foarte bună.

Autoînţărcarea

Autoînţărcarea este folosită curent la rasele specializate pentru producţia de carne,

carne-lână, lână-carne şi lână. La aceste rase, oile nu se mulg şi mieii sug până se autoînţarcă;
autoînţărcarea survine la vârsta de 4-5 luni, la greutatea de 35-50 kg. După autoînţărcare,
majoritatea berbecuţilor se livrează la carne, iar mieluţele formează turma de tineret de
reproducţie. Autoînţărcarea se practică şi în ţara noastră la mioarele valoroase de rasă
Ţurcană în zonele montane tradiţionale, tot pentru a produce tineret de prăsilă cu dezvoltare
corporală mare.

Indiferent de metoda de înţărcare aleasă, mamelor li se administrează 0,5 kg cereale/

miel alăptat și fân de bună calitate; înainte de înţărcare se elimină concentratele din rație și
fânul se înlocuiește fânul; dependent de durata alăptării condiţia corporala a oilor poate să
scadă până la 2.

XI.3. TEHNOLOGII DE ÎNGRĂŞARE INTENSIVĂ A MIEILOR DE LAPTE

Îngrăşarea intensivă presupune îngrăşarea mieilor de lapte, valorificarea la maxim a

vitezei mari de creştere şi a consumului specifice mic corespunzător vârstelor tinere. Îngrăşarea
are ca obiectiv obţinerea unei greutăţi de 30-35 kg la vârsta de 100-120 zile; după sacrificare se
obţin carcase de 14-18 kg. Întreţinerea mieilor sugari are loc în adăpostul în care s-a
desfăşurat fătarea.

XI.3.1. Tehnologia hrănirii pentru îngrăşarea intensivă

În funcţie de sistemul de alăptare, îngrăşarea se efectuează în două variante tehnologice:

Îngrăşarea prin alăptare naturală

Se pretează la mieii raselor de carne, carne-lână, lână-carne şi rasele de tip Merinos, cu

producţii de lapte mai mici, dar care totuşi asigură 0,7-1,2 kg lapte/miel şi zi. După vârsta de o
săptămână, mieii primesc la discreţie hrană solidă, respectiv fân de leguminoase şi furaje
combinate.

249
 PRODUCȚII ANIMALIERE

Îngrăşarea cu înlocuitor de lapte

Se practică la rasele de ovine specializate pentru producţia de lapte şi la rasele mixte,

care se pretează la muls imediat după înţărcarea mieilor. În acest caz, tehnologia prevede:
- obişnuirea timpurie a mieilor cu hrana solidă (fân de bună calitate şi amestec de
concentrate) distribuită la discreţie în jgheaburi amplasate în mielare;
- înţărcarea de la oile mame la 30-35 zile de la parturiţie;
- administrarea până la vârsta de 60 zile a 1,5-2 kg înlocuitor de lapte, cu 150-160
PD/UN (fig.XI.10.);
- înţărcarea mieilor la vârsta de 60 zile;
- administrarea unei raţii zilnice care să asigure 1,0-1,1 UN şi 110-120 g PD.
Parametrii de performanţă obţinuţi prin îngrăşarea intensivă a mieilor de lapte sunt:
sporuri medii zilnice de 280-320 g şi consumuri specifice de la 2-4 UN/kg. Diferenţiat, după
Pădeanu (2002) se realizează un consum specific de 2-2,4 UN/kg până la vârsta de 60 zile, 2,8-
3,0 UN în perioada 60- 90 zile şi 3,5-3,8 UN între 90-120 zile.

XI.4. TEHNOLOGIA DE ÎNGRĂŞARE INTENSIVĂ A TINERETULUI OVIN

Tehnologia prevede îngrăşarea intensivă a tineretul ovin cu greutatea de 12-22 kg, prin
hrănirea cu raţii bazate pe concentrate (60-70%) şi mai puţin pe fibroase (30-40%) şi limitarea
mişcării pentru reducerea consumului energetic. Prin această tehnologie, se obţin carcase de
18-22 kg, obţinute de la miei sacrificaţi la vârsta de 6-7 luni, la greutăţi de 35-45 kg.

XI.4.1. Întreţinerea şi hrănirea mieilor pentru îngrăşarea intensivă

Adăposturile cel mai utilizate pentru îngrăşarea intensivă a mieilor sunt tronsoanele de
îngrăşare; acestea sunt construcţii zootehnice speciale, care permit îngrăşarea a 1.000-5.000
miei cazaţi în boxe comune câte 70-75 miei la o suprafaţă de 24 m2; la populare, fiecărui miel îi
revine o suprafaţă de 0,32-0,34 m2.
Tronsonul de îngrăşare

Organizarea interioară a tronsonului

de îngrăşare (vezi figura XI.11 și XI.12)
depinde de capacitatea acestuia:
Tronsoanele cu acoperişul într-o
singură apă au înălţimea de 3 m la vârf, 2-
2,5 m la streşină şi o lăţime de 4 sau 6 m.
Între două tronsoane, se găseşte o alee de
furajare din beton carosabil.
Tronsoanele cu acoperişul în două
ape au înălţimea spre aleea centrală de 4,5
m, iar în spate de 1,8 m.
Figura XI.11. Tronson de îngrășare cu
pardosea din plasă de sârma
www.prijatelji-zivotinja.hr

250 © Ioan Huţu, 2019

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Figura XI.12. Îngrăşarea mieilor şi iezilor înadăpost (dreapta) şi în tronsoane cu acoperiş

într-o apă şi aşternut permanent (stânga)
Localitatea Turnu, judeţul Arad, 2006

Aceste tronsoane se construiesc în două variante:

- cu două rânduri de boxe spate în spate şi jgheaburile de furaje spre aleea carosabilă;
- cu două rânduri de boxe de aceleaşi dimensiuni, situate de o parte şi de alta a aleii
centrale de furajare (cu o lăţime de 2,5-3 m) –
preferate, deoarece furajele nu sunt expuse
la soare sau ploaie.
Tronsoanele sunt compartimentate în
boxe cu laturi de 6,0x4,0 m, asigurându-se o
suprafaţă de 24 m2; pereţii boxei sunt în fapt
panouri din plasă de sârmă.
Frontul de furajare pe boxă este de 4,0
m sau 6,0 m (mai bun), în funcţie de
dispunerea lui spre aleea de furajare pe
Figura XI.13. Boxă pentru miei la îngrășat
lăţime sau lungime; la popularea maximă,
Se observă și hrănitoarele pentru concentrate
fiecărui miel îi revin 5,3-8,0 cm front.
în stânga imaginii şi pentru fibroase în dreapta
Hrănitoarele în care se distribuie furaj
imaginii
unic, au formă de trunchi de piramidă cu baza
mar orientată în sus şi se execută din lemn sau tablă zincată. Lăţimea hrănitoarelor, la partea
superioară, este de circa 50 cm, la bază 30 cm, partea inferioară dinspre boxă se află la
înălţimea de 20 cm, iar cea dinspre aleea de furajare la 30-40 cm.
Jgheaburile de adăpare sunt cu nivel constant şi se montează câte unul între două boxe.
Pardoseala este din aşternut permanent sau este formată din grătare mobile; în ultimul
caz, aceasta poate fi confecţionată din diferite materiale:
- şipci de lemn tare, cu secţiune trapezoidală (38 x 48 mm) şi interspaţii de 20 mm;
- bare de oţel cu diametrul de 10 mm;
- profile din tablă zincată perforată sau plasă de sârmă groasă.
Menţinerea igienei în boxă se face ca urmare a căderii dejecţiilor prin interspaţiile
pardoselii care este fixată pe grinzi metalice, la o înălţime de 0,8-1,5 m faţă de sol, unde are loc
acumularea. În acest caz, evacuarea dejecţiilor se poate face:
- zilnic, mecanizat, cu lopeţi de tip delta;

251
 PRODUCȚII ANIMALIERE

- săptămânal, în cazul evacuării hidraulice a dejecţiilor, când tronsoanele sunt amplasate

pe canale din beton cu pantă de 4‰;
- după fiecare serie de miei îngrăşaţi.
În situaţia în care pardoseala este plină, iar aşternutul este permanent, evacuarea
dejecţiilor se face la terminarea fiecărei serii de îngrăşare.

Tehnologia hrănirii pentru îngrăşarea intensivă în tronsoane

În tehnologia hrănirii în tronsoane, se disting mai multe faze, după cum urmează:
Faza de acomodare, durează 15-20 zile şi are ca scop stabilirea ierarhiei de grup,
obişnuirea mieilor cu condiţiile de furajare şi întreţinere din boxa tronsonului (fig.XI.13).
Dependent de nivelul de furajare, rasă şi masa corporală iniţială, parametrii tehnologici obţinuţi
în faza de acomodare sunt:
- spor mediu zilnic 180-250 g pe zi;
- consum specific de 4,0-4,5 UN.
Furajarea mieilor se face diferenţiat, în funcţie de regimul de hrană din perioada
anterioară populării lor în tronsoane:
- dacă mieii au fost obişnuiţi cu consumul de iarbă prin păşunat durata păşunatului va
scădea zilnic timp de 10 zile, după care se furajează numai pe tronson cu amestec furajer
unic (AFU);
- dacă mieii au consumat în perioada de alăptare masă verde cosită, în primele 10 zile li se
va administra iarbă pălită, concentrate şi fân sau AFU cu 14-16% PD.
- dacă mieii au fost obişnuiţi cu furajarea suplimentară, la început furajarea se face cu
concentrate şi fân administrate în paralel cu furajul unic; cantitatea AFU creşte gradual
până la 10 zile, după care amestecul furajer se administrează ca singur sortiment.
Faza de îngrăşare se desfăşoară pe durata a 2-3 luni şi, în condiţiile respectării
tehnologiei face posibilă obţinerea unui spor mediu zilnic de 200-300 g şi a unui consum
specific de 5,0-6,5 UN. Raţia furajeră asigură 0,85-1 UN şi 110-160 g PD/UN (mai multă
proteină în cazul raselor specializate) şi este de tip concentrat; conţine 65-70% concentrate, iar
restul este fân. Practic, AFU zilnic permite consumul a 0,4-0,6 kg fân tocat la 2-3 cm şi 0,7-1,2
kg concentrate, din care porumb şi orz 50-60%, şroturi 7-15%, minerale 2-3% şi sare 2-3%.
Având în vedere fătările sezoniere, faza de îngrăşare se desfăşoară în sezonul cald;
pentru a se susţine termoliza şi consumul de furaje proteice, dar pentru a se evita urolitiaza, se
recomandă optimizarea raportului Ca:P (minimum 2:1) și stimularea consumului de apă, prin
administrarea a 0,2-0,3 % sare în amestecul furaje unic (AFU). Practic, ingredientele trebuie să
fie cât mai sărăcăcioase în fosfor sau cu adaosuri acidifiante cum este clorura de amoniu
(NH4Cl, 0,5% în rație). Ca măsuri organizatorice, se recomandă:
- inspecţia turbidităţii apei şi curăţarea zilnică a adăpătorilor întrucât mieii contaminează
uşor apa cu resturi furajere prinse în jarul de pe bot şi nas (pentru a se observa uşor
resturile furajere, se recomandă ca adăpătoarele să aibă culori deschise);
- menţinerea colectivităţii - loturile formate la popularea boxei se menţin neschimbate,
mieii slabi, bolnavi sau taraţi se extrag, fie pentru a fi sacrificaţi, fie pentru a fi regrupaţi,
în ideea de a fi întreţinuţi la densităţi mai mici (1-2 miei/m2) şi hrăniţi preferenţial3.

3
Pădeanu (2002) recomandă recuperarea mieilor slabi prin administrarea timp de o lună în raţie a unui amestec
proteino-vitamino-mineral (PVM) compus din: 19% porumb, 20% tărâţe de grâu, 32% şroturi de soia, 6% lapte praf
degresat, 6,5% premix – colină, 1,5% premix – metionină, 5% carbonat de calciu, 3% fosfat dicalcic, 0,25% sare, 0,02%
Sacoox şi 4,5% zoofort.

252 © Ioan Huţu, 2019

 TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

- rărirea mieilor, până se ajunge la densitatea de 2 miei/m2 sau 45-50 pe boxă;

- trimajul unghiilor, întrucât ritmul de creştere este mai mare decât cel de tocire;
- tunsul mieilor, cu o lună înainte de data prevăzută a livrării, pentru ca eventualele
leziuni provocate prin tuns să fie vindecate şi lâna să ajungă la cel puţin 2-3 cm
lungime.
Faza de finisare este o fază opţională, a cărei durată depinde de stadiul de îngrăşare al
mieilor; de regulă se realizează în 15-30 zile, iar mieii depun un spor mediu zilnic de 150-180g
cu un consum specific de 6,5-8,0 UN.
Caracteristicile tehnologice derulate în această perioadă sunt:
- uniformizarea loturilor la greutăţi de 35-45kg;
- reducerea nivelului proteic din raţie la 10-11%PB, cu scopul realizării marmorării
şi perselării cărnii. De regulă, măsura constă în creşterea proporţiei de porumb
în amestecul de concentrate;
- eliminarea din raţie a substanţelor care pot influenţa calitatea cărnii (uree,
antibiotice, paleative etc.) şi, la cererea beneficiarului, se execută acţiuni
profilactice (vaccinări anticărbunoase).
Pentru controlul îngrăşării, la fiecare tronson se stabileşte o boxă de control cu miei de
greutate medie, care se apreciază (fig.XI.14) și se cântăresc lunar pe toată perioada de
îngrăşare.

Figura XI.14. Aprecierea stadiului îngrășării la tineretul ovin

www livestock.colostate.edu
Orientativ, pe toată perioada îngrăşării, se consumă pentru fiecare miel 20-25 kg fân, 95-
120kg concentrate (din care 25-30 kg concentrate proteice), 3 kg sare, 1-1,5 kg carbonat de
calciu şi 1 kg premix şi se obţine un spor mediu zilnic de 200 g, cu un consum specific de 5-6,5
UN/kg.

Avantajele şi dezavantaje îngrăşării intensive

Avantaje tehnologice şi economice ale îngrăşării în tronsoane sunt:

- investiţii reduse;
- productivitate a muncii mare, un muncitor supraveghează 1.000-5.000 miei;
- spor mediu zilnic şi consumuri specific economicoase;
- posibilitatea mecanizării activităţilor;
Dezavantajele îngrăşării intensive a tineretului ovin sunt:
- riscul mare de apariţie şi difuzabilitate a bolilor, din cauza densităţii mari, motiv pentru
care este nevoie de permanenţa controlului sanitar veterinar al efectivelor de miei;

253
 PRODUCȚII ANIMALIERE

- risc ridicat de apariţie a disfuncţionalităţii organizatorice sau tehnologice (defecţiuni la

instalaţiile de adăpare).
- mirosul dezagreabil şi capacitatea poluantă mare a dejecţiilor provenite de la mieii
îngrăşaţi cu concentrate;
- necesitatea măcinării furajelor fibroase;
- necesitatea dezinsecţiei periodice, mai ales în situaţia pardoselilor discontinue.

XI.5. TEHNOLOGII SEMIINTENSIVE DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUI OVIN

Îngrăşarea semiintensivă se realizează fie prin întreţinerea mieilor în diferite locaţii

(păşune, stabulaţie sau combinaţii) şi hrănirea cu raţii în care predomină fibroasele (60-70%,
fibroase şi 30-40% concentrate).
Îngrăşarea semiintensivă se poate realiză în mai multe variante tehnologice. Alegerea
uneia sau alteia depinde, în principal, de: rasă, suprafaţa şi calitatea păşunii, costurile
concentratelor şi dotarea cu maşini de prelucrare a furajelor etc.

XI.5.1. Îngrăşarea semiintensivă la păşune cu masă verde şi concentrate.

Îngrăşarea la păşune se bazează pe întreţinerea mieilor în turme pe păşuni până la

greutatea de 28-32 kg. Necesarul de furaje este de 5-7kg masă verde/miel asigurat prin
păşunare şi 0,3-0,5 kg concentrate administrarea în jgheaburi, fie pe păşune, în locuri special
amenajate (umbrare), fie în saivan.
Păşunatul se derulează cât mai devreme posibil, de regulă odată cu înţărcarea şi
începând din 15-20 aprilie în zonele de câmpie şi din 25-30 aprilie la deal şi se continuă până la
instalarea caniculei, respectiv la sfârşitul lunii iunie. Continuarea îngrăşării pe timp călduros
necesită un consum mai mare de concentrate, consumuri specifice mai mari şi evident profituri
mai scăzute.

Factori care influienţază îngrăşarea semiintensivă

Factorii de reuşită ai îngrăşării semiintensive pe păşune depind de:

- greutatea la momentul înţărcării, respectiv se recomandă ca aceasta să fie una
mare, de cel puţin 20 kg;
- existenţa unor păşuni naturale sau cultivate care să asigure un covor ierbos cu
înălţimea de 10 cm şi păşunatul raţional: 4-5 zile/parcelă în perioadele mai
răcoroase, de regulă în intervalul 7°°-11°° şi 17°°-23°°
- rasă – cele mai pretabile sunt rasele cu lână fină;
- furajarea suplimentară cu fân şi concentrate în perioada alăptării;
- obişnuirea mieilor cu păşunatul, respectiv păşunarea de iniţiere, efectuată
împreună cu oile mame;
- creşterea concentraţiei proteice de la 12%, la începutul perioadei de păşunat,
când iarba este mai crudă şi conţine mai multă proteină, la 14% PBD, odată cu
maturarea ierbii;
- monitorizarea creşterii prin lotul de control (circa 5% din mieii supuşi îngrăşării)
care se cântăreşte cel puţin de două ori pe lună.
Practic, prin cântăriri periodice, se calculează sporul de creştere şi consumul de
concentrate.
254 © Ioan Huţu, 2019
 TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Pe întreaga durată a creşterii şi îngrăşării, dar în funcţie de rasă, greutatea la înţărcare,

calitatea furajării şi măsurile profilactice derulate, mieii consumă jumătate din concentratele
necesare în sistem intensiv (45-60 kg), realizează sporuri de 150-200g şi ajung la greutatea
livrării (28-32 kg) până la sfârşitul lunii iunie.

XI.5.2. Îngrăşarea semiintensivă la păşune şi în stabulaţie

Se realizează atât pe păşune, cât şi în stabulaţie, şi are drept scop continuarea îngrăşării
realizate prin varianta tehnologică anterioară, dar cu diminuarea impactului negativ al
temperaturilor ridicate şi a perioadei secetoase frecvent întâlnită pe durata verii.

Perioadele îngrăşării

Perioada de păşunat (fig. XI.15) este

identică cu cea descrisă la varianta
tehnologică anterioară cu diferenţa că mieii
consumă numai masă verde de calitate şi la
discreţie.
Perioada de acomodare, respectiv de
trecere de la păşunat la stabulaţie, se face
pe durata a 10 zile, prin reducerea timpului
destinat păşunării şi prin creşterea graduală
a cantităţilor de furaje concentrate şi de
volum. Măsura este necesară deoarece în
luna iulie ritmul de creştere al ierbii şi Figura XI.15. Îngrășare semiintensivă –
conţinutul în proteină al acesteia nu mai perioada de pășunat www.nutmeadow.com
satisfac necesarul de substanţe nutritive
pentru hrănirea mieilor.
Perioada de stabulaţie şi finisare durează 40 zile şi, de regulă, corespunde lunilor verii.
Pădeanul (2002) consideră că perioada de stabulaţie ar trebui să aibă loc în intervalul 15 - 20
iulie, până la 25-30 august.
Pe durata stabulaţiei, se recomandă:
- întreţinerea la sol, în saivan, care este compartimentat în boxe, sau pe
tronsoane de îngrăşare.
- furajarea se face la discreţie cu AFU care conţine 60-70% concentrate şi 30%
fibroase, cu 12-13% PD.
La sfârşitul perioadei, mieii ajung la 40 kg; pe total perioadă în îngrăşare sporul mediu
zilnic este de 150 g, iar consumul de concentrate ajunge la o treime faţă de consumul necesar
la îngrăşarea intensivă, respectiv aceasta este de doar 40-45 kg.

XI.5.3. Îngrăşarea semiintensivă mixtă

Pop şi Mireşan (1991) propun o altă variantă tehnologică de îngrăşare semiintensivă;

aceasta are două perioade de stabulaţie în succesiunea stabulaţie-păşune-stabulaţie.

255
 PRODUCȚII ANIMALIERE

Greutatea iniţială a tineretului ovin este de 15 kg, iar greutatea la livrare este de 45 kg
(tabelul XI.2). În total, pe durata celor 200 zile de creştere-îngrăşare, se consumă: 900 kg masă
verde; 75 kg furaje voluminoase şi 30 kg concentrate.
Tabelul XI.2
Schema de îngrăşare semiintensivă a tineretului ovin
Sistem de Faza de creştere şi Durata Spor mediu Greutate vie (kg)
întreţinere îngrăşare (zilei) zilnic (kg) Iniţială Finală
Stabulaţie acomodare 10 150 15 16,5
creştere 35 180 16,5 22,8
Păşunat acomodare 15 90 22,8 24,2
creştere şi îngrăşare 95 125 24,2 36,1
Stabulaţie acomodare 15 170 36,1 38,6
finisare 30 213 38,6 45,0
Total perioadă de îngrăşare 200 150 15,0 45,0

În medie, în fiecare zi se consumă 1,5 kg SU, 1,0 UN şi 165 PBD. Îngrijirea mieilor în
stabulaţie şi la păşune se face la fel ca şi celelalte variante tehnologice.

XI.5.4. Îngrăşarea semiintensivă în stabulaţie

Propusă şi practicată la Palas-

Constanţa, această tehnologie porneşte de
la realitatea că peste 95% din oile din ţara
noastră se găsesc în sector privat şi că
aceşti crescători înţarcă miei la greutăţi
diferite în funcţie de rasă (vezi tabelul XI.5
și fig. XI.16).
Afluirea mieilor din ferme are loc în
lunile aprilie-mai, iar îngrăşarea se
realizează până la 100-150 zile, de regulă
până în luna septembrie. Popularea se face
Figura XI.16. Îngrășare semiintensivă –
pe boxe, în funcţie de greutate, asigurându-
perioada de finisare www.all-creatures.org
se o suprafaţă de 0,80 m2 pe miel.

Perioadele îngrăşării

Exceptând nivelul alimentaţiei, îngrăşarea se realizează după aceleaşi principii

organizatorice ca cea intensivă şi cuprinde trei faze tehnologice distincte şi anume:
- perioada de acomodarea de circa 10 zile;
- perioada de creştere şi îngrăşare - variabilă în funcţie de rasă şi condiţiile de
creştere, între 120 zile la miei Ţurcană şi 80 zile la miei de rasă Merinos;
- perioada de finisare, de 20 zile.
Hrănirea şi performanţele înregistrate

Structura AFU este mai slabă decât cea folosită la îngrăşarea intensivă, dar asigură
pentru 1 kg furaj, 0,85 kg S.U. 0,67 UN şi 83 g PBD. Parametrii tehnici şi tehnologici ai creşterii
şi îngrăşării sunt prezentaţi în tabelul XI.2

256 © Ioan Huţu, 2019

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Consumul mediu zilnic de AFU4 este de 0,87-1,3 kg/miel, mai puţin la hibrizii cu rase de
carne şi mai mare la mieii de rasă Ţurcană. La fel, consumul specific variază în raport cu rasa şi
durata îngrăşării şi se situează între 4,35 UN/kg la mieii hibrizi, cu rasele de carne şi 7,2 UN/kg
la mieii Ţurcană (vezi fig. XI.17 și tabelul XI.3).

Tabelul XI.3
Creşterea în greutate şi durata perioadei de îngrăşare
Rasa/hibrid
Specificare U.M.
Merinos Hibrizi Ţigaie Ţurcană
Greutatea medie iniţială kg 18 15 14 12
Greutatea medie finală kg 35 35 30 30
Creşterea în greutate kg 17 20 16 18
Consum AFU/îngrăşare kg 143 130 160 195
Unităţi nutritive total UN 95,8 87,1 107,2 130,6
Consum specific UN/kg 5,63 4,35 6,70 7,25
Spor mediu zilnic g 170 200 130 120
Durata îngrăşării zile 110 100 125 150
Prelucrare după Pădeanu, 2002

Călătoiu şi col. (1996) sugerează că această tehnologie de îngrăşare este mai aproape
de posibilităţile actuale ale crescătorilor de ovine şi poate fi aplicată eficient pe modul de 500,
1000, 1500 şi 2000 capete tineret ovin la îngrăşat.

XI.6. TEHNOLOGII DE ÎNGRĂŞARE EXTENSIVĂ A TINERETULUI OVIN LA PĂŞUNE

Îngrăşarea extensivă la păşune începe imediat după înţărcare, durează, în medie, 150
zile şi se termină în septembrie-octombrie, când mieii realizează 30-35 kg greutate cu sporuri
medii zilnice mici, de 50-150 g. Sporurile
medii zilnice de 60-80 g se obţin pe pajişti
naturale, iar cele de 90-100 g pe pajişti
cultivate. De asemenea, sporuri mari se
înregistrează în lunile mai-iunie şi în
sezonul de toamnă, când pot ajunge la 150
g/zi.
Tehnologia îngrăşării mieilor la
păşune începe prin obişnuirea cu păşunatul
alături de oile mame începând cu vârsta de
30-45 zile, astfel ca în momentul înţărcării
greutatea să fie de 18-22 kg.
Furajarea se face pe păşuni cultivate Figura XI.17. Îngrășare semiintensivă –
(40-50% leguminoase şi 50-60% graminee) perioada de finisare www.bedford.extension.psu.edu
situate în apropierea adăposturilor şi care asigură fiecărui animal un consum zilnic de 5-7 kg
masă verde. Tot aici se asigură accesul la apă şi bulgări de sare din care se consumă zilnic
circa 5 g.

4
Pădeanu (2006) şi Călătoiu (1996) recomandă pentru îngrăşarea semiintensivă în stabulaţie un AFU cu: fibroasele
47%, concentratele doar 33%, din care: porumb boabe 27% şi 5% şroturi, grosierele 17%, din care 10% paie şi 7%
ciocălăi de porumb şi minerale (sare 1% şi 1% zoofort şi cretă furajeră 1%).

257
 PRODUCȚII ANIMALIERE

Organizarea păşunilor destinate îngrăşării tineretului ovin

Tehnologia îngrăşării tineretului ovin pe păşune solicită:

- organizarea păşunatului în reprize de 4-5 zile, pe parcele bine delimitate – mieii
se introduc în parcelă atunci când iarba are înălţimea de 8-10 cm şi sunt scoşi
atunci când iarba are înălţimea de 4-5 cm;
- păşunarea pe răcoare - dimineaţa devreme (între orele 700-1100) şi după amiaza
până noaptea, în intervalul orar 1700-2300;
- odihna pe durata caniculei, fie la umbră, sub arbori, fie în şoproane sau în
saivan;
- în cazul unor perioade ploioase, furajarea cu fân şi concentrate în saivan sau
sub şoproane;
- păşuni bine drenate sau cele cu înclinaţie de 4-80, pentru a reduce gradul de
încărcare cu paraziţi al păşunii;
Toamna, mieii pot utiliza şi alte resursele furajere, cum sunt: miriştile de păioase, pănuşile
şi frunzele de porumb, ştiuleţii şi boabele de porumb, capitolele de floarea soarelui etc.

XI.7. ÎNGRĂŞAREA OVINELOR ADULTE

Îngrăşarea ovinelor adulte are ca scop aprecierea greutăţii, caracteristicilor carcasei şi

calităţii cărnii. Îngrăşarea oilor adulte se face pe o durată de 45-65 zile, timp în care se poate
realiza un spor mediu zilnic de 100-150g. Creşterea în greutate este de 5-10 kg, cu precădere
pe seama depunerilor de seu, motiv pentru care recondiţionarea oilor adulte necesită consumuri
specifice mari (9-13 UN/kg spor).
La noi, loturile de îngrăşare se formează în două anotimpuri: primăvara, din oi avortate,
cu prolaps, sterpe, bătrâne sau care nu au fătat doi ani la rând și toamna, din oile lactante
reformate şi tineret femel, necorespunzător pentru reproducţie.

Îngrăşarea pe durata primăverii

În perioada de primăvară, îngrăşarea se organizează numai dacă exploataţia de ovine

are efective mari, în grupe de îngrăşare alcătuite din 200 oi sau berbeci. Păşunarea se face
respectând toate regulile păşunatului pe pajişti cu o înălţime a covorului de iarbă de 10-12 cm.
Îngrăşarea durează 60 zile, de la jumătatea lunii aprilie până la jumătatea lunii iunie,
perioadă în care ovinele consumă 8-10 kg masă verde zilnic. Pentru îmbunătăţirea însuşirilor
organoleptice ale cărnii, în ultimele 2-3 săptămâni ale îngrăşării, se recomandă administrarea a
0,2-0,3 kg orz, care imprimă grăsimii o consistenţă mai tare şi un gust bun cărnii.

Îngrășarea pe durata toamnei

În perioada de toamnă, îngrăşarea se organizează în toate exploataţiile de ovine, lotul de

îngrăşat fiind constituit din oi lactante reformate (10-20% din oile matcă) şi 5-10% tineret an
precedent subponderal care nu corespunde cerinţelor pentru turma de bază.
Berbeci reformaţi sunt îngrăşaţi separat în turme sau în stabulaţie. Rasele cu lână fină se
reformează la începutul lunii august, iar oile cu lână semifină şi groasă la sfârşitul acestei luni,
până la începutul lunii septembrie.

258 © Ioan Huţu, 2019

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR

În cazul îngrăşării pe păşune, perioada este de 60 zile; în cazul îngrăşării pe mirişti de

porumb, durata îngrăşării este de 30-45 zile; în cazul prelungirii îngrăşării pe mirişti poate
rezulta îngrăşarea exagerată a oilor, rezultând carcase cu seu abundent pe tot corpul, nedorite
de consumator. Pentru evitarea acestui aspect, se recomandă aprecierea săptămânală a stării
de îngrăşare.
Pentru obţinerea carcaselor de calitate, se recomandă furajarea suplimentară (fig.XI.18),
cu două săptămâni înainte de data livrării, cu 0,2 kg orz/oaie şi zi.

XI.8. MULGEREA OILOR ȘI CAPRELOR

Mulsul se începe după înţărcarea sau îndepărtarea/sacrificarea iezilor/mieilor de lângă

mame. În funcţie de vârsta de înţărcare a produșilor şi direcţia de exploatare (lână, lapte,
carne), perioada de muls durează între 30-180 de zile la capre și între 60-70 zile la oi.
Numărul de mulsuri pe zi variază în funcţie de sezon şi nivelul cantitativ al producţiei de
lapte. De regulă, în România perioada de muls coincide cu perioada de pășunat. La început
caprele și oile se mulg de trei ori pe zi (dimineața, la prânz şi seara), către sfârşitul lactaţiei de
două ori – doar dimineața şi seara; la sfârșitul lactației și la înțărcare, mulgerea se face o
singură dată, doar dimineața.
Mulsul caprelor se poate executa manual sau mecanic, în funcţie de gradul de dotare al
unității (fig. XI.18); de regulă, pentru rasele de oi din țara noastră mulsul este doar manual și se
face la strunga de muls.

FiguraXI.18. Mulsul caprelor (la sala de muls) și a oilor, la gura strungii (dreapta)
Surse: http://www.inoxcenter.ro/ (stânga) și http://www.sobis.ro/ (dreapta)

Strunga de muls se amplasează pe un teren mai ridicat, cu pantă şi în apropierea unui

loc umbrit; se recomandă mutarea săptămânală a acesteia din loc în loc pentru târlirea,
respectiv pentru fertilizarea naturală a pășunii.
Mulsul se desfășoară pe podea – o platformă de scândură înclinată spre mulgător –
scândura platformei este rindeluită pentru a deveni alunecoasă astfel încât femela să fie mai
ușor de reținut pe durata mulsului. Mulgătorul (strungarul) introduce în cotar - o despărțitură cu
suprafaţa de până la 20 m² - un număr de maximum 40 femele după care acestea trec una câte
una prin gura strungii (deschizături dreptunghiulare prevăzute cu uși acționate de genunchii
mulgătorilor); astfel, fiecare femelă este prinsă și mulsă de către mulgători așezați pe scaunul
de muls.
259
 PRODUCȚII ANIMALIERE

Durata mulgerii depinde de producţia de lapte și în medie este de 50-60 secunde

dimineață şi 30-40 secunde seara. După muls, femelele mulse rămân într-un țarc („ocol”) aflat
în faţă platformei până când de finalizează mulsul turmei.
În Europa, țările cele mai mari consumatoare de lapte de oaie sunt: Franța, Grecia,
Bulgaria, Romania.

XI.9. TUNSUL OILOR

Tunderea ovinelor se face odată pe an, de regulă, în perioada 15 mai - 15 iunie, în zilele
când temperatura medie depășește +10оC. În cazul rasei Țurcană, tunsul poate fi efectuat
bianual, primul tuns fiind făcut în aprilie, iar cel de-al doilea în septembrie. De regulă, tunderea
se face după ce ovinele au fost scoase la păşune, când lâna este în pai, adică fibrele de lână au
la bază o porțiune mai dură, situație în care tunsul se va efectua mult mai ușor. Tunsul mieilor
fătați în anul curent (miţuirea) are loc în perioada 1 iulie -1 august, atunci când lâna are o
lungime de minim 4 cm. Mițuitul contribuie la creşterea sporului în greutate şi la eliminarea
stresului termic. Crescătorii de ovine pot face tunderea prin una din următoarele metode de
tuns, în funcţie de posibilitățile materiale şi de competenţa profesională:
Tunderea manuală – cea mai răspândită în România, se face cu foarfecele de tuns.
Tunderea mecanică, cu mașini de tuns și, comparativ cu tunsul manual, e mai productivă
lâna este mai tunsă uniformă, este tăiată mai aproape de piele permițând recoltarea a 100-200
g lână în plus de la fiecare oaia.
Tunsul chimic utilizând substanţe ciclostatice sau tunsul biologic, cu ajutorul unui factor
epidermic de creştere; deoarece produsele utilizate sunt destul de scumpe metoda este rar
utilizate.
După tuns oaia se cântărește apoi, eventualele tăieturi ale pielii, sunt dezinfectate, de
regulă, cu soluții iodurate. De asemenea, va vor tăia eventuale smocurile de lână rămase
netunse, se retează coarnele crescute anormal și se ajustează unghiile. La 2-3 zile după
tundere, are loc îmbăierea oilor în scopul prevenirii parazitismului extern (scabiei); îmbăierea se
repetă după două săptămâni și toamna, înainte de intrarea în stabulaţie.

XI.10. BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ

1. BOGDAN A.T. – Fertilitatea, natalitatea şi prolificitatea în zootehnie. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984.
2. CALOTOIU A. – Alimentaţia ovinelor pe bază de nutreţuri de volum. Ed. Ceres, Bucureşti, 1986.
3. CALOTOIU A., CIOLCĂ N., VICOVAN A., CHIRILĂ D. - Influenţa nivelului de proteină şi energie asupra procesului
de îngrăşare a mieilor. Lucr. Şt., Palas, vol. II, 1975.
4. DRÂNCEANU D. – Alimentaţia animalelor. Ed. Euroart, Timişoara, 1994.
5. ENSMINGER, M.E., 1991, Animal Science – Ninth edition, Interstate Publishers, Inc. SUA
6. HARESING W. - Sheep Production, Ed. Butterworths, Londra, 1988.
7. MOCHNACS M., TAFTĂ V., VINTILĂ I. – Genetica şi ameliorarea ovinelor. Ed. Ceres, Bucureşti, 1978.
8. MOISE Şt., şi col. – Stabilitatea momentului optim de valorificare a mieilor supuşi îngrăşării la rasele indigene. Lucr.
Şt., Palas, vol. III, 1977.
9. NEUMANN ELENA, PĂDEANU I. – Îndrumător practic la Tehnologia Creşterii Ovinelor, IAT Timişoara, 1983.
10. PĂDEANU, I., Producţiile ovinelor şi caprinelor, Ed. Mirton, Timişoara, 2002
11. PIVNICOV I., SITEAVU G., ALDEA C. – Cercetări privind înţărcarea precoce şi alăptarea artificială a mieilor. Lucr.
Şt., Palas, vol. V, 1985.
12. SANDU Gh. – Inginerie în exploatarea ovinelor. Ed. Alutus – D, Bucureşti, 1993.
13. ŞTEFĂNESCU Gh., DORN F., DOMOKOS Gh., GABRIELA DORN – Creşterea ovinelor în fermele mici şi mijlocii.
14. TAFTĂ V. – Creşterea şi exploatarea intensivă a ovinelor. Ed. Ceres, Bucureşti, 1983.

260 © Ioan Huţu, 2019

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR
Principalele rase de ovine (Ovis aries)
MERINOS AUSTRALIAN Cul. cojoc: albă
Talie ♂/♀: 75-80/70-75 cm
G♂/♀: 70-100/50-60 kg
Cojoc♂/♀: 9-12/5-7 kg
Fibră: 9-24µm/10-18 cm
R lână: 45-50 %
Smz: 300-350 g
R sacrif: 50.%
Prolificitate: 120%
Herdbook: 1923
MERINOS BOOROOLA Cul. cojoc: albă
Talie ♂&♀: 75-80 cm
G♂/♀: 65-90/48-50 kg
Fibră: 26µm/6-7 cm
Prolificitate: 280-300%, cu 2,5/2,3
kg la naştere
Genetic ++ F+
Nr. ovul. 1,5 2,9
Nr. embr 1,4 2,4
MERINOS STAVROPOL Cul. cojoc: albă
Talie ♂&♀: 70-88 cm
G♂/♀: 90-110/50-65 kg
KgN: kg 2,5/2,4 kg;
Cojoc♂/♀: 12-14/6-8 kg
Fibră: 20-22 µm/8-11 cm
R lână: 38-45 %
Prolificitate: 132 %
[Foto: http://dad.fao.org]
M. DE RAMBOUILLET Cul. cojoc: albă
Talie♂/♀: 70-75/65cm
G♂/♀: 65-95/50-60 kg
Cojoc♂/♀: 5/3 kg
Fibră: 18 µm/ 5-7 cm
Rsl: 33-35 %
Smz: 200 g/zi
R sacrificare: 48-50%
Prolificitate: 100 %
[Foto: http://www.agraria.org]
MERINOLANDSCHAF Cul. cojoc: albă
Talie ♂/♀: 80/70 cm
G♂/♀: 100-120/70-75 kg
L: 150 kg / 6luni
Cojoc♂/♀: 6,5-8/4-4,5 kg
Fibră: 26-30µm/7,5-8,5cm
Rsl: 50-52 %
Smz: 350 g
Rs %: 40-48 %
Prolificitate: 120-150 %
[Foto: http://www.aid.de]
POLWARTH Cul. cojoc: albă
Talie ♂/♀: 85/80 cm
G♂/♀: 66-80/50-60 kg
L: 60-80 kg /3-4 luni
Cojoc ♂/♀: 8-10/4-6 kg
Fibră: 23-25 µm/10-14 cm
Rs.lână: 60-70 %
Smz: 220-230 g
R sacrificare: 42-46 %
Sacrific: 18 săpt/60 kg
Prolificitate: 100-120%
ANEXA I, CURS XI
Origine: Australia, cu infuzii de M. Spaniol,
Rambouillet şi M. Vermont
Tipuri: M. fin (18µm/7cm) şi superfin
(19µm/7,5cm), M. mediu (20-22µm/9cm), M.
aspru (23-25µm/10 cm), M. Poll (fără coarne
şi cu fertilitate mare ) M. Fonthill (20-22µm)
cu aptitudini, lână, carne şi miei şi, după
1980, M. Booroola pentru lână, cu fătări pe
toată perioada anului. La acest tip se găseşte
gena F cu efecte asupra prolificităţii.
Descriere: format corporal dreptunghiular, tip
morfologic mezomorf spre brevimorf, trunchiul
bine dezvoltat, adânc, larg şi suficient de
profund; aplomburile sunt corecte. Lână de
culoare albă
Caracteristici: rustică, robustă, adaptabilă
FF Specializare: dependent de tip, lână-carne
4,7 Utilizare: ameliorarea producţiei lână-carne
2,8 [Foto 1: http://www.thebluff.au.com]
[Foto 2: http://www.majusz.hu]
Origine: M. australian încrucişat cu merinosul
din regiunea Stavropol
Descriere: rasă masivă, format corporal
dolico-mezomorf, cu lână de culoare albă.
Caracteristici: 1-3 pliuri de piele la baza
gâtului; animale înalte şi mai înguste
Defecte: fibre groase în cojoc, ne-uniformitate
intraşuviţă
Specializare/utilizare: lână fină dar şi mixtă,
lână- carne
Origine: Rambouillet, Franţa
Descriere: capul fin şi scurt; nasul mijlociu,
acoperit cu pliuri caracteristice la berbeci;
gâtul scurt cu 2-3 pliuri largi; pieptul lung şi
adânc; membrele puternice
Caracteristici: fibră foarte fină; face multe cute
pliate, fapt care îngreunează tunsul şi scade
eficienţa tratamentelor antiparazitare
Specializare: lână fină
Utilizare: rasă rustică, pentru lână fină;
Nume/origine: Württemberg / landul
Württemberg, Germania
Descriere: format corporal dreptunghiular,
capul de lungime şi lărgime medie; urechile
mai lungi şi lăsate; gâtul fără nici un pliu;
pieptul destul de larg şi adânc; trunchiul
insuficient de larg şi adânc; nu au coarne
Caracteristici: adaptabilitate bună cu sezon
de montă lung, lână de culoare albă
Specializare / utilizare: carne, managementul
vegetaţiei, lână şi hobby.
OFD: statul Victoria, Australia din 3/4 Merinos
australian şi 1/4 Lincoln
Descriere; oglinda botului roz; pe creştet au
lâna mai lungă (moţ specific); gâtul bine
îmbrăcat în lână; trunchiul mai larg, bine
îmbrăcat în lână
Caracteristici: sezon de montă prelungit;
rezistă la 600-2000 mm precipitaţii
Specializare/utilizare: mixtă, lână şi carne
[Foto: http://www.nzsheep.co.nz]
261
 PRODUCȚII ANIMALIERE

ANEXA I, continuare
Principalele rase de ovine (Ovis aries)
TEXEL Cul. cojoc: albă Origine: insula olandeză Texel
Talie ♂/♀: 75-80/68-72 Descriere: format corporal dreptunghiular, tip
G♂/♀: 115-130/80-90 kg morfologic brevimorf, tip fiziologic digestiv;
Cojoc♂/♀: 6-8/4-6 kg capul bine proporţionat, larg; botul de culoare
Fibră: 27-37µm/15-20 cm variabilă, gri închisă până la neagră; gâtul şi
R lână: 60 % trunchiul sunt foarte largi şi musculoase. La
Smz: 250 g/zi 12 săptămâni atinge 22 kg
R sacrif.: 50-60 % Caracteristici: carcasă de calitate f. bună
Prolificitate: 165-210 % (60% carne, 23% grăsime, 17% oase)
Sacrific: 24 săpt/44 kg Specializare: mixtă carne şi lână.
Herdbook: 1909 [Foto: http://www.agraria.org]
SUFFOLK Talie ♂/♀: 70-80/60-70 cm Origine: Anglia
G♂/♀: 110-140/70-90 kg Descriere: format corporal dreptunghiular, tip
Cojoc♂/♀: 6/4-4,5 kg morfologic brevi-mezomorf, tip fiziologic
Fibră: 26-30µm/8-10 cm digestiv; trunchiul este lung, larg şi adânc,
Rsl: 65-67 % jigourile mari; capul şi jarul de culoare
Smz: 350-400 g neagră, iar corpul alb; crupa musculoasă.
R sacrif.: 48-52 % Caracteristici: 40 kg la 15-16 săptămâni
Sacrific: 18-21 săptămâni Specializare: carne fără grăsime, lână
Prolificitate: 130-150 % Utilizare: rasă paternă în hibridări
Herdbook: 1887 [Foto: http://www.agraria.org]
ILE DE FRANCE Cul. cojoc: albă OFD: provincia Ile de France, Franţa
Talie ♂/♀: 78/70 cm compozită din Dishley Leicester şi Merinos,
G♂/♀: 120/80 kg Rambouillet
Cojoc♂/♀: 3,9-5,5 kg Descriere: urechile mari, orizontale; gâtul
Fibră: 26/36 µm/ 8 cm scurt, foarte musculos, fără pliuri; trunchiul
VPF/IFF:22,6 luni/361zile larg, adânc; pieptul larg, uşor bombat;
Smz: 250-350 g abdomenul uşor rotund;
Sacrific: 14 săptămâni Caracterist.: la 3-4 luni carcase de 17-20kg
R sacrif.: 50 % Specializ./utilizare: mixtă, carne şi lână,
Prolificitate: 150-180 % hibrizi carne
Hardbook: 1922 [Foto: http://www.agraria.org]
FRIZĂ Cul. cojoc: albă Origine: frontiera olandezo-germană
Talie ♂/♀: 80-85/75-80 cm Descriere: capul mare, berbecat, gâtul
G♂/♀: 100-120/65-80 kg puternic; trunchiul mijlociu spre mare, potrivit
L: 600 kg /220-230 zile de larg şi adânc; membre lungi, uscăţive dar
Cojoc♂/♀: 5-6/3-4 kg puternice; ugerul globulos, cu sfârcurile bine
Fibră: 35-37µm/12-16 cm dezvoltate; coada lungă
R lână: 65-70 % Caracteristici: precoce, superproductivă
Smz: 300-330 g sensibilă, dar suportă precipitaţii de 700
VPF: 13-15 luni mm/an
Prolificitate: 180-225 % Specializare/utilizare: lapte, carne, lână
Hardbook: 1908
LACAUNE Talie ♂/♀: 80/70 cm Origine: Pirinei, Aquitaine, Lacaune -Franţa
G♂/♀: 90-100/70 kg Descriere: dolico-mezomorfă, respirator-
L: 270 kg /165 zile digestiv; capul fin, expresiv, profilul drept;
G/P: 7,08%/5,26% coarnele lipsesc; trunchiul amplu, lung,
Cojoc♂/♀: 2,5/1,5 kg piriform; pielea de culoare albă. Membrele de
Fibră: 25-27µm lungime mijlocie, proporţionate şi cu
Smz: 200-250 g aplomburi corecte.
Rs %: 45-50% Caracteristici: cojocul acoperă 40-60% din
Sacrif:16-18săpt/34-38kg suprafaţa corpului
Fecunditate: 94% Specializare/utilizare: lapte, carne / amelio-
Prolificitate: 161 % rarea producţiilor de lapte şi carne
AWASSY Origine: zona de deşert şi semideşert din
G♂/♀: 70-110/55-65 kg Orientul mijlociu şi apropiat
G la un an♂/♀: 40-50 kg Descriere: tip morfologic dolicomorf; capul
L:200-300kg/200-250zile; berbecat, lung şi îngust; urechile mari şi
Cojoc♂/♀: 2,2-3/2-2,5 kg atârnând; trunchiul lung şi îngust cu linia
Fibră: 30-38µm/14-16 cm superioară uşor ascendentă spre crupă;
R lână: 60-65 % coada lată cu un depozit de grăsime
Smz: 200-220 g Defecte: nu suportă climatul rece şi umed.
VPF: max 30 luni Specializare/utilizare: lapte / varietăţi preta-
bile la exploatarea extensivă şi intensivă
[Foto: http:// www.ansi.okstate.edu]

262 © Ioan Huţu, 2019

TEHNOLOGIA DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR ŞI CAPRINELOR
Principalele rase de ovine (Ovis aries)
RASA ŢURCANĂ Varietăţi: albă, neagră, brumărie şi
bucălaie
Talie ♂/♀: 73/66 cm
G♂/♀: 60-100/50 kg
L: 60-150 kg/200 zile
Cojoc♂/♀: 2,5-3/1,8-2,2 kg
Fibre: -lungi 58 µm/23 cm
-medii 30-58 µm/22-16cm
-scurte 30 µm/3-16 cm
R lână: 50-65%
Smz: 250-275 g
RAŢCĂ Varietăţi: albă şi neagră
Talie ♂/♀: 70-75/60-65 cm
G♂/♀: 55-75/35-45 kg
G♂/♀ la un an: 35/28 kg
L coarne♂/♀:30/50 cm
L: 60 kg/lactaţie
Fibră: 100-120µm/30 cm
VPV: maxim 30 luni
smz♂/♀: 180/120g/zi
Prolificitate: 105-115%
RASA ŢIGAIE Varietăţi: bucălaie, ruginie, belă şi
neagră
Talie ♂/♀: 65-70/60-67 cm
G♂/♀: 55-80/40-70 kg
L: 50-150 kg /250 zile
Cojoc♂/♀: 3-5/1,5-3 kg
Fibră: 30-37µm/8-15 cm
R lână: 35-55 %
Smz: 150-250 g
R sacrif: 43-49%
Prolificitate: 106-130 %
OAIA STOGOŞĂ Cul. cojoc: albă
Talie ♂/♀: 60-80/50-70 cm
G♂/♀: 60-70/38-55 kg
L: 60-120 kg / lactaţie
Cojoc♂/♀: 3-4/2-3 kg
Fineţe: 37-45 µm
Lung, şuv.: 10-16 cm
R lână: 40-50 %
Smz: 150-200 g
R sacrif: 40-48 %
Prolificitate: 105-110 %
M. DE TRANSILVANIA Cul. cojoc: albă
Talie ♂/♀: 68/64 cm
G♂/♀: 60-84/35-48 kg
L: 30-50 kg / lactaţie
Cojoc♂/♀: 7-12/3,5-7 kg
Fibră: 21-23µm/7-8 cm
Rsl: 34-38 %
Smz: 250-270 g
Rs %: 40-50%
Prolificitate: 115-130 %
[Foto: www.fmvt.ro]
MERINOS DE PALAS Cul. cojoc: albă
Talie ♂/♀: 75/65 cm
G♂/♀: 90-100/65 kg
L: 50-70 kg / lactaţie
Cojoc♂/♀: 8-11/5-7 kg
Fibră: 20-23µm/8-9 cm
Rsl: 45-50 %
Smz: 250-300 g
Rs %: 45-53 %
Prolificitate: 120-140 %
[Foto: http://www.spectral.ro]
ANEXA I, continuare
Origine: zona Munţilor Carpaţi
Descriere: dolico-mezomorf; tip fiziologic
respirator; capul îngust, drept; trunchiul
mijlociu; abdomenul mare, glanda mamară
globuloasă şi voluminoasă
Caracteristici: rusticitate, adaptabilitate;
variabilitate mare - se ajunge la 100-170 kg şi
la o producţie de lână de 7-10 kg.
Aptitudini: lapte-carne-lână; carne-lapte-lână.
R sacrificare: 35-47 %; VPF: 23 luni
Prolificitate: 105-140% [Foto: oaie din Haţeg]
Origine: zona Munţilor Carpaţi; prezervare în
judeţul Caraş Sev. (Doclin, Biniş, Tirol)
Descriere: asemănătoare sub raportul
performanţelor productive cu rasa Ţurcană.
Urechi mici (4-5 cm). Oaie dolico-mezomorfă;
indicele formatului 112/127%; tip fiziologic
respirator; ambele sexe au coarne lungi
purtate în V(90-100º la ♂ şi 50-60º la ♀),
răsucite în formă de tirbuşon
Caracteristici: rusticitate, adaptabilitate.
[Fotohttp://www.majusz.hu]
Origine: sud-estul Mării Caspice
Ecotipuri: precoce şi tardiv: de şes şi de
munte (cu 20%, inferioară productiv dar urcă
la o altitudine de 800 –1250 m)
Descriere: mezo-dolicomorf; tip fiziologic
respirator-digestiv; capul potrivit de lung şi
drept; gâtul fără falduri cutanate; trunchiul
mijlociu spre mare; VPF la maXI. 30 luni
Caracteristici: adaptabilitate remarcabilă
Aptitudini: carne-lapte-lână, L-C şi lână
[Fotohttp://www.majusz.hu]
Origine: hibrid Ţigaie x Ţurcană
Descriere: formatul corporal aproape pătrat;
tip morfologic dolicomorf spre mezomorf; tip
fiziologic respirator-digestiv; capul uşor
convex (berbecat); gâtul şi trunchiul acoperite
cu cojoc de lână semigroasă.
Caracteristici: şuviţe în formă de stoguri,
adaptabilitate
Aptitudini: lapte-carne-lână.
[Foto: www.fmvt.ro]
OFD: Transilvania, încrucişări de absorbţie
dintre Ţigaie, Ţurcană, M. Negretti, M.
Rambouillet, M. precoce germen şi M.aust.
Descriere: format pătrat; tip mezomorf, tip
fiziologic respirator; capul relativ mic, scurt;
urechile mijlocii, trenul posterior slab
dezvoltat; membrele relativ scurte, cu
aplomburi corecte.
Caracteristici: rezistenţă moderată la condiţii
precare de mediu.
Aptitudini /utilizare: lână fină şi carne
OFD: compozită din Ţigaie, Ţurcană,
Stogoşă, M. german, după 1970 infuzii cu M.
australian, M. caucazian şi M. Transilv.
Linii: Perieni, pt. carne, prolific şi pt. L-C.
Descriere: capul larg, potrivit de lung, cu profil
convex la berbec; gâtul scurt şi gros, cu o
salbă şi 1-3 cravate la berbec; trunchiul lung,
larg şi adânc cu linia superioară dreaptă;
crupa puţin teşită; pieptul larg cu o capacitate
toracică mare
Speciali./utilizare: lână fină, carne, lapte
263
 PRODUCȚII ANIMALIERE

ANEXA I, continuare
OAIA SPANCĂ Cul. cojoc: albă Origine: hibrid Merinos x Ţigaie
Talie ♂/♀: 62-64 cm Tipuri: ne- şi ameliorată
G♂/♀: 60-70/40-45 kg Descriere: tip morfologic dolico-mezomorf;
L: 80-100 kg /160 zile; capul potrivit de lung; gâtul potrivit de lung,
Cojoc♂/♀: 4,5-6/3-4 kg fără cravate; trunchiul acoperit cu lână deasă,
Fibră: 25-30µm/7,5-10 cm cu extindere mai slabă pe abdomen; cojocul
R lână: 40-50 % are aspect de conopidă
Smz: 150-200 g Caracteristici: rezistentă şi adaptabilă în
Rs %: 40-50 % zonele de şes şi coline
Prolificitate: 108-110 % Aptitudini/Utilizare: lână, carne şi lapte
KARAKUL Culori: neagră, brumărie, cafenie, OFD: Nordul Persiei antice
sur antic, piersicie, briliantie, albă Descriere: capul alungit, berbecat, cu urechile
Talie ♂/♀: 65/60 cm mari lăsate; gâtul îngust şi fără pliuri, ţinut
G♂/♀: 60-80/40-60 kg oblic; trunchiul alungit, cu linia spinării uşor
L: 58-80 kg /150-170 zile ascendentă spre trenul posterior; crupa
Cojoc♂/♀: 4-4,5/2-3 kg accentuat teşită;
Fineţe: 38-40 µm Caracteristici: coada foarte lată la bază,
Lung, şuv.: 12-15 cm curbată la mijloc în S şi cu vârful îngust.
R lână: 55-60 % Se adaptează şi în zonele cu până la 700 mm
Smz: 150-200 g precipitaţii anuale. Aptitudini: pielicele, lapte şi
Prolificitate: 105-125 % lână. [Foto: www.ansi.okstate.edu]

ANEXA a II-a, CURS XI

Principalele rase de caprine (Capra hircus)
SAANEN culoare: albă
talie ♂/♀: 90/80 cm
g ♂/♀: 80/55 kg
lapte: 750-800kg / 260
zile
g/p: 3-4% / 2,8%
kgn♂&♀ :4,3 kg
prolificitate: 150-200%
TOGGENBURG culoare: maro deschis ÷
gri, cu regiuni albe de la
baza urechii spre gură
talie ♂/♀: 75-85/70-80
g♂/♀: 65/45 kg
lapte: 700kg /lactaţie
g/p: 3,7% / 2,8-3,0%
prolificitate: 180-200%
ANGORA culoare: albă
talie ♂/♀: 70-80 cm
g ♂/♀: 60-70/35-50 kg
păr: 2,4-5 kg/an
puf: 1,3-1,5 kg
prolificitate: 160-180%
RASA CARPATINĂ culoare: gri, roşcată,
albă, neagră, bălţată
talie ♂/♀: 65/63 cm
g ♂/♀: 60/50-54 kg
lapte: 280 kg /250 zile
păr: 0,8-1,2 kg,
puf: 150-200 g
kgn♂/♀: 3,3-3,6 / 2,9 kg
prolificitate: 130-160%
ALBĂ DE BANAT culoare: albă
talie ♂&♀: 59-78 cm
g ♂/♀: 45-50/50-70 kg
lapte: 500 kg /250 zile
g/p: 4,4% / 3,4%
m sexuală: 7-8 luni
kgn♂/♀: 3,5 / 3,3 kg
prolificitate: 200-225%;
≥ 50% din capre fată 2
iezi şi peste.
Origine: Valea râului Sannen, Elveţia
Descriere: cea mai bună rasă de capre pentru lapte.
Conformaţie caracteristică raselor specializate pentru
producţia de lapte. Dolicomorfă, cu profil corporal trapezoidal,
crupă teşită şi uger mare.
Caracteristici : pretenţioasă la întreţinere şi furajare.
Specializare: lapte
Utilizare: ameliorarea producţiei de lapte
[Foto: http://www.sersia.fr]
Origine: Elveţia
Descriere: în general fără coarne, dolicomorfă, cu profil
corporal trapezoidal, crupă teşită şi uger mare.
Caracteristici : robustă, mobilă, rezistentă la condiţii
nefavorabile de mediu.
Specializare: lapte
Utilizare: ameliorarea producţiei de lapte
[Foto: http://www.agric.nsw.gov.au]
OFD: Angora, Turcia, din Capra prisca Adametz
Descriere: rasă eumetrică, mezomorfă, coarne mari la ţapi;
temperament vioi.
Caracteristici : părul creşte cu o viteză de 2 cm/lună.
Producţia piloasă are fibre aspre (30 cm şi 25-30 µm) şi puf (8
cm şi 18-20 µm)
Specializare/utilizare: păr pentru mohair cu o lungime de 12-
20 cm; se tunde de două ori /an
[Foto: http://www.agric.nsw.gov.au]
Origine: rasă naturală, din Capra prisca
Descriere: dolicomorfă cu exterior variabil, temperament vioi,
agilă
Caracteristici : docilă, tardivă, robustă, rezistentă, uneori
agresivă.
Aptitudini: mixte, lapte, carne şi piele
Utilizare: în zonele de deal şi munte; creştere intensă
(200g/zi) la tineretul de 1-2 luni.
[Foto: http://www.tiho-hannover.de]
Origine: Banat, din caprine locale încrucişate cu ţapi din
rasele Sannen şi Nobilă germană
Descriere: tip morfo-productiv pentru lapte, dolicomorfă,
piriformă, cu urechi mici orientate în sus, coarne turtite lateral
şi lungime de 15-45 cm, „cercei” la nivelul gâtului, uger
globulos
Caracteristici : prolificitate foarte bună
Aptitudini: lapte şi piele
Utilizare: ameliorarea producţiei de lapte
[Foto: http://www.tiho-hannover.de]

264 © Ioan Huţu, 2019

View publication stats