Bucataria italiana este una dintre cele mai renumite la nivel mondial si se caracterizeaza printr-o

mare varietate a produselor utilizate, cat si printr-o mare diversitate regionala. Pastele, pizza si
diferitele tipuri de risotto sunt astazi consumate in intreaga lume, dar bucataria italiana este in
realitate mult maivariata.
Astfel, regiunea Emilia-Romagna este cunoscuta pentru lasagna, tortellini, mortadella, prosciutto
si parmezan. Napoli a creat pizza si mozzarella. Calabria se remarca prin utilizarea ardeiului iute
si prin prepararea sortimentelor specifice de mezeluri. Sicilia este patria inghetatei, bucataria sa
prezintand si influente arabe.
La fel ca si Franta, Italia este o tara a vinurilor si branzeturilor, avand numeroase produse
traditionale de o calitate exceptionala.

Bucataria italiana este celebra pentru paste, pizza, fructe de mare, carne de pasare si legume
preparate. Deserturile sunt, de asemenea, faimoase.

a) Epoca Medievală:

Se presupune că insula Sicilia este fondatoarea gastronomiei specifice a Italiei.

În sec. X, arabii au introdus spanacul, orezul, migdale şi se presupune si spaghetele.

Regiunile nordice ale viitoarei Italii au prezentat o o fuziune a gastronomiei romane si

germane, în timp ce regiunile din Sud continuau să se dezvolte sub drapelul gastronomic al
populaţiei arabe, din cauza că aceştia din urmă controlau o bună parte a reţelelor comerciale ale
Mării Mediterane.

Cea mai veche carte de bucate a fost scrisă în sec. XIII de către Naples: „Liber de
coquina”. În sec. XV Martino a fost şef bucătar al Patriarhului din Aquileia din Vatican. Cartea
„Libro de arte coquinaria” a ilustrat o artă culinară mult mai rafinată. Macaroanele au primit
influeţa arabă, fiind gătite cu şafron. Bucatele florenteniene au primit nuanţa romană, în special
la pregătitul verzii, incluzînd şi ouă, ingrediente ca: ciuperci, piper, macaroane_ceapă,_etc.
În 1475 Bartolomeo Platina a scris cartea „Cu plăcere onestă şi sănătate de fier” unde a
specificat dependenţa felurilor de bucate servite de regiune.

b) Epoca Modernă:

În această epocă Florenţa, Roma, Veneţia au participat la dezvoltarea gastronomiei.

Bussisfugo a descris o mulţime de recete ca pateuri şi tarte. Rata folosirii condimentelor străine
se micşorează. În 1570 Scappi scrie o carte cu peste 1000 de reţete, atrăgînd o atenţie deosebită
bucatelor din peşte, şi, foarte important, pizza Neapolitană, precum şi bucate din curcan. În 1662
Stefani a scris o carte bazată pe mîncăruri „ordinare”. El primul a scris despre tehnica şi
instrumentele gastronomice folosite la deservire.

c) Epoca Contemporană.

Această perioadă a început cu influenţa Spaniei, Austriei, Franţei asupra gastronomiei

Italiei. Aceste cărţi culinare au avut o nuanţă regionalistică. Ea a fost dedicată în special soţiilor
burghezilor, acordînd o importanţă capitolelor: carne, peşte, legume, pizza. În sec. XVIII s-a
caracterizat prin preponderenţa mîncărurilor grele în rîndurile ţăranilor. În cartea intitulată
„Culinăria lui Maceratta” s-a dat o mare importanţă legumelor locale, la fel ţi pastele. Anume în
această carte tomatele au fost puse pe primul loc în rîndul ingredientelor.

În sec. XIX Vialardi a scris o carte destinată masei de populaţie Italiană. Multe reţete sunt
luate din regiunea Turin, ex. 12 reţete de bucate din cartofi. Unele reţete din Milan se bazează pe
combinarea pastei de tomate cu spaghetti, la fel ca şi combinarea ei cu_pizza. Fiecare regiune isi
are preparatele sale specifice, cultura gastronomica a acestora fiind influentata de tarile vecine (
Austria, Spania, Slovenia, Ungaria,), de
apropierea_de_mare_si_munti_sau_progresului_economic.
Astfel, gastronomia italiană, prin prisma secolelor, a avut multe tangenţe cu alte popoare,
păstrîndu-şi totodată individualitatea sa, ce conferă bucătăriei italiene un gust unic_rafinat.

Micul Dejun În Italia, chiar și la McDonald’s este servit cappuccino la micul dejun. Combinațiile
continentale cu ouă și bacon sau ouă și cârnați nu fac parte din meniul obișnuit al restaurantelor
și pot fi găsite doar în cazuri excepționale, în hoteluri.

Pentru micul dejun, cappuccino și brioșele ori croissantele sunt opțiunile clasice în Italia, iar
acestea pot fi maximum însoțite de iaurt proaspăt. Prânzul și cina În Italia, untul nu este folosit
pentru a fi întins pe pâine, așa cum nici pâinea înmuiată în ulei de măsline nu este neapărat un
aperitiv. Aceste combinații sunt destul de sățioase și pot diminua apetitul. Eticheta italiană
interzice ca pastele să se mănânce cu pâine. Există o singură excepție: când e servit preparatul
tradițional „scarpetta”, pâinea este folosită pentru a șterge sosul de pe farfurie.

Structura meniului tradiţional italienesc:

Antipasto: Un aperitiv ce conține o selecție de legume proaspete, legume la grătar, brânză, pâine
și mezeluri.

Primo: Se servesc spaghete sau risotto. De exemplu, spaghete Carbonara, spaghete cu scoici,
spaghete cu sos pesto sau spaghete tagliatelle cu sos Ragu Bolognese sunt preparate des întâlnite
la primul fel de mâncare italienesc.

Secondo: include întotdeauna carne sau pește consumate împreună cu un "contorno" (garnitură)
de cartofi sau salată.

Dolce: Un desert, precum tiramisu, panna cotta, înghețată, tort sau fructe, care este urmat apoi,
desigur, de cafea. Italienii nu beau cappucino după cină, fiind considerată cafeaua "de
dimineață".

„Super-alimente” din Italia:

Nenumărate fructe și legume proaspete joacă un rol important în bucătăria italiană tradițională,
dar și o varietate de uleiuri sănătoase și pește proaspăt. Câteva exemple de „super-alimente”
italienești sunt:

1. Uleiul de măsline conține acizi grași sănătoși, cum ar fi Omega 6, dar și vitamina E. Aceasta
poate reduce riscul îmbolnăvirii de cancer, boli de inimă și reumatism.
2. Roșiile conțin licopen și vitamina E, care stimulează sistemul imunitar. Alegeți întotdeauna
roșiile care au cea mai accentuată culoare, pentru că ele au o concentrație mai mare de licopen.

3. Lămâile sunt alcaline și ajută la neutralizarea organismului. Ele pot reduce riscul îmbolnăvirii
de cancer, stimulează sistemul imunitar și contribuie la combaterea inflamațiilor.