Introducere

“Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o

jucărie care nu se strică niciodată .’’Liviu Comes
Teoria şi practica pedagogică actuală scot cu pregnanţă în evidenţă statutul educaţiei în
societatea contemporană.
Am ales tema “Evaluarea rezultatelor preşcolarilor prin intermediul jocurilor didactice
în cadrul activităţilor muzicale”, deoarece procesul de evaluare se află într-un proces continuu
de restructurare şi revalorizare, de racordare la noutăţile existente pe plan internaţional în acest
domeniu, fiind un mod deosebit de eficient în cunoaşterea capacităţilor şi posibilităţilor
preşcolarilor, cunoaşterea nevoilor afective dar şi activitatea fundamentală a preşcolarităţii -
jocul.
Muzica este atât ştiinţă cât şi artă, însoţeşte omul în cele mai dificile perioade ale vieţii, îl
sensibilizează şi îi înnobilează sufletul, este bucurie şi alinare. Numai de noi depinde tăria
acestui lanţ, la care rând pe rând, generaţiile trecute au pus câte o verigă făurită de sufletul lor.
Avem o datorie sfântă să păstrăm neatinsă această comoară a sufletului, înfăţişând-o în toată
frumuseţea ei generaţiilor de azi şi de mâine.
Societatea actuală, dar mai ales cea viitoare, cere o schimbare de optică: identificarea unor
scopuri comune ale partenerilor în educaţie, valorificarea relaţiei educator copil., influenţa
grupului. Este necesară transformarea educaţiei, a metodelor şi instrumentelor de lucru, cu atât
mai mult, cu cât într-o societate “bombardată” de informaţii, cadrul didactic este pus în situaţia
de a face faţă schimbării.
Din această perspectivă, actul pedagogic devine un proiect de schimbare, un „contract
social”. Munca educatorului capătă valenţe noi: de facilitare a comunicării, de acces la
cunoştinţele utilizate, de asigurare a unui context favorabil exprimării sentimentelor.
Evaluarea în cadrul învăţământului preşcolar devine şi ea un contract de pedagogie,
specialiştii în domeniu scot în evidenţă cu pregnanţă rolul evaluării în procesul de reglare şi
ajustare a învăţământului. Racordarea grădiniţei la viaţă, la practică va „trece” prin procesul de
evaluări. În domeniul pedagogiei, dominanta preocupărilor o constituie evaluarea ca expresie a
necesităţii asigurării unei activităţi instructiv - educative de calitate care să aibă la bază ideile şi
teoriile noilor cercetări şi descoperiri în domeniu.
În alegerea temei am pornit de la premisa că încă de la grădiniţă se pun bazele formării
personalităţii umane, dobândirea deprinderilor, abilităţilor, atitudinilor, dezvoltarea capacităţilor
cognitive, afective, psiho-motrice ale copiilor.

1
 Prezentarea lucrării

În această lucrare mi-am propus sa evidenţiez rolul evaluării preşcolarilor prin jocurile
didactice în cadrul activităţilor de educaţie muzicală.
În primul capitol am încercat să arăt specificitatea evaluării în cadrul învăţământului
preşcolar, am definit evaluarea în general, am evidenţiat funcţiile principale ale evaluării şi am
dat exemple de strategii , forme şi metode de evaluare în grădiniţă.
În al doilea capitol, am vorbit puţin despre jocul didactic în grădiniţă şi despre rolul jocurilor
didactice in grădiniţă.
În capitolul al treilea am arătat care este contribuţia educaţiei muzicale la dezvoltarea
emoţională a preşcolarilor, precum şi particularităţile priceperii, însuşirii şi interpretării muzicii
de către preşcolari.
În cercetarea pe care am realizat-o am arătat concret etapele evaluării preşcolarilor , în cadrul
activităţilor de educaţie muzicală, precum şi importanţa acestora în formarea deprinderilor şi
performanţelor muzicale.
Am prezentat în lucrarea de faţă aspectele de microsistem ale evaluării în învăţământul
preşcolar, centrate pe relaţiile dintre componentele sistemului pedagogic: cadrele didactice, în
speţă educatoarea şi copii preşcolari, precum şi alte componente ale actului pedagogic de care
depinde randamentul muncii acestora. Pe baza evaluării acestor factori, se furnizează informaţii
pe temeiul cărora se pot adopta măsuri ameliorative. Din această categorie fac parte rezultatele
preşcolarilor, alături de alte obiective de microsistem.
Obiectivele pe care mi le-am propus sunt următoarele:
 caracterizarea generală a evaluării, definire şi problematică;
 importanţa funcţiilor evaluării în procesul instructiv - educativ;
 descrierea particularităţilor învăţământului preşcolar;
 aspecte concrete ale procesului evaluativ în grădiniţă. Folosirea cât mai multor tehnici de
evaluare pentru constatarea progreselor copiilor ne permite să determinăm capacitatea
preşcolarilor de a gândi şi înţelege informaţiile, de a verbaliza corect ceea ce vor să
comunice (impresii, dorinţe, gânduri, trăiri afective), de a acţiona independent şi de a-şi
autoregla propriul comportament;
 evaluarea activităţilor preşcolarilor prin intermediul jocurilor didactice, în cadrul
activităţilor de educaţie muzicală.

2
 CAPITOLUL I
SPECIFICITATEA EVALUĂRII ÎN CADRUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR
1.1 EVALUAREA –DEFINIRE ŞI PROBLEMATICĂ

Copilul este o fiinţă activă cu o lume proprie. Pentru a-l putea influenţa, educatoarea are
menirea să redescopere mereu copilul în dinamica ipostazelor inedite ale individualităţii sale.
Învăţământul preşcolar nu face din transmiterea de cunoştinţe o preocupare expresă, ci se
foloseşte de cunoştinţe pentru a facilita şi optimiza procesul integrării copilului în mediul social
şi pentru a declanşa şi stimula potenţialul biopsihic de care dispune nativ copilul. Evoluţia
procesului de evaluare didactică în grădiniţă se înscrie în direcţiile şi tendinţele de aducere, de
aliniere la standarde europene şi mondiale a acestui segment al învăţământului românesc.
Evaluarea este o componentă importantă a procesului de învăţământ şi a oricărei situaţii de
învăţare, alături de determinarea obiectivelor, de organizarea conţinuturilor, de obiectivele
definite, precum şi de alegerea unei strategii didactice menite să realizeze obiectivele propuse.
Evaluarea a devenit astăzi un cuvânt cheie, dacă nu chiar o obsesie. Contrastul este frapant
între importanţa care se acorda evaluării pe de o parte şi imprecizia conceptului şi a practicii
implicate pe de altă parte. Evaluarea, din punct de vedere conceptual, reprezintă nu numai o cale
de control a cunoştinţelor sau ca mijloc de măsurare, comparare, verificare, ci şi o cale de
perfecţionare a activităţii, presupunând o strategie globală asupra formării individului. Operaţia
de evaluare nu constituie o etapă separată a procesului educaţional ci este un act integrat
activităţii pedagogice plasată în contextul general al acţiunii educative.
„În ultimele decenii problematica evaluării s-a extins foarte mult iar definiţiile au proliferat.
Iată două dintre acestea, reprezentative :
G.Noizet, 1978: Într-o accepţiune mai largă, termenul de evaluare desemnează actul prin care,
a propos de un eveniment,un individ sau un obiect, se emite o judecată prin raportare la unul
sau mai multe criterii.
J.M.De Ketele, 1982: A evalua înseamnă a examina gradul corespondenţei dintre un ansamblu
de informaţii şi un ansamblu de criterii adecvate obiectivelor fixate, în vederea luării unei
decizii.
Încercând să extragem ceea ce uneşte definiţiile date mai sus, putem spune că în sens general
a evalua înseamna a formula o judecată de valoare asupra realităţii.”1

1
Romiţă B.Iucu,Marin Manolescu,Elemente de pedagogie, Editia a 2-a, ,Editura Credits-Universitatea din
Bucureşti,Bucureşti,2006,pag. 208
3
 „Evaluarea este un proces complex de comparare a rezultatelor activităţii instructiv-
educative, cu obiectivele planificate, cu rezultatele anterioare, cu resursele utilizate, ceea ce
determină o evaluare a calităţii, o evaluare a progresului, o evaluare a eficienţei.” 2
Evaluarea este o componentă esenţială a activităţii de învătamânt în general, a procesului
didactic în special.
„Procesul de învăţământ constituie activitatea fundamentală care conferă sens şi identitate
oricărei instituţii preşcolare şi şcolare. Dacă acest proces afirmă relaţia dintre educat şi educator,
atunci evaluarea, în mod inerent, vizează pe fiecare dintre agenţii umani arătaţi. Aşadar,
demersurile evaluative se efectuează pentru nivelul procesului de învăţământ ca atare, ceea ce
implică faptul că se realizează evaluarea predării, ca acţiune de apreciere a cadrului didactic, şi
evaluarea învăţării şi a rezultatelor ei, ca activitate apreciativă asupra copilului.”3
Evaluarea constituie mijlocul de validare a justeţii secvenţelor educative a componentelor
procesului didactic, un mijloc de limitare, fixare şi intervenţie precum şi de reconsiderare asupra
conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale. Evaluarea realizată în interiorul sistemului de
învăţământ la nivelul procesului, generează anumite informaţii care au o funcţie autoreglatoare
pentru creşterea eficienţei instruirii.
„Evaluarea constituie o acţiune complexă care presupune realizarea mai multor operaţii. Deşi
acestea sunt în strânsă legătură şi se prezintă ca elemente componente ale unui proces unitar,
totuşi sunt diferite prin natura lor şi prin rolul îndeplinit. Principalele operaţii constau în:
- măsurarea fenomenelor pe care le vizează evaluarea;
- interpretarea şi aprecierea datelor obţinute;
- adoptarea deciziilor ameliorative.
Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabileşte „o relaţie funcţională
între un ansamblu de obiecte şi subiecte sau evenimente, conform unei caracteristici observabile
pe care acestea o posedă în diferite grade; ea este lipsită de orice judecată de valoare”
(I.T.Radu, 1981).
Aprecierea – sau, într-o accepţiune uzuală, evaluarea- presupune emiterea unei judecăţi de
valoare asupra rezultatului măsurării, acordând o semnificaţie unui rezultat pe baza unui criteriu
sau a unei scări de valori.
Exactitatea măsurătorilor depinde, în mare parte, de calitatea instrumentelor folosite (probelor
aplicate), de gradul în care acestea sunt adecvate fenomenelor măsurate, precum şi de priceperea
evaluatorului. Măsurătorile, chiar şi asupra rezultatelor şcolare, pot atinge uneori un grad înalt de
obiectivitate. Aprecierea, însă, implică adoptarea unor criterii, prevenirea şi înlăturarea

2
Mihai Mircescu, Fundamente ale pedagogiei, Editura Fundaţia Culturală Libra, Bucureşti, 2003, pag 158
3
Liliana Stan, Pedagogia preşcolarităţii şi scolarităţii mici, Editura Polirom, 2014, pag 191
4
circumstanţelor care generează subiectivismul evaluatorului, iar calitatea ei este dependentă, în
mod sensibil, de experienţa şi trăsăturile personalităţii acestuia. De aceea aprecierile emise
asupra rezultatelor şcolare prezintă, în multe cazuri, o oarecare notă de subiectivism (J.M. De
Ketele,1982).
Decizia reprezintă concluziile desprinse din interpretarea datelor evaluării rezultatelor, mai
ales din diagnosticarea activităţii care a produs rezultatele constatate, precum şi măsurătorile
preconizate în înlăturarea neajunsurilor, în general pentru îmbunătăţirea activităţii in etapa
următoare.”4
Luând în considerare studiile lui D. Ausbel, se poate afirma cu certitudine că evaluarea este o
componentă importantă a procesului de învăţământ, ce permite luarea, în cunoştinţă de cauză, a
unor decizii de reglare, ameliorare şi perfecţionare a activităţii preşcolarului. După D. Ausbel, ea
este punctul final într-o succesiune de evenimente: stabilirea scopurilor, prin prisma
comportamentelor dezirabile, proiectarea şi executarea programului, măsurarea rezultatelor,
aprecierea lor. În fapt, procesul nu este încheiat, deoarece, pe baza evaluării va fi reluat într-un
mod mai convenabil adecvat nevoilor de educaţie şi posibilităţilor reale de a le satisface, astfel
încât evaluarea are rolul unei legături, a unei conexiuni inverse, a unui feed-back operativ între
etapa parcursă şi cea următoare.
La grădiniţă, evaluarea are un caracter specific. Copiii au perioade de progres vizibil care
alternează cu perioade de regres.
„De regulă, este dificil să cuantifici exact achiziţiile dobândite de copii în urma unei singure
activităţi de învăţare, deoarece preşcolarii îşi modifică comportamentul treptat, pe parcursul mai
multor secvenţe de învăţare (motiv pentru care activităţile integrate, interdisciplinare sunt mai
eficiente decât cele tradiţionale, desfăşurate pe categorii de activităţi). Din aceste cauze, suntem
nevoiţi să distingem între evaluarea copiilor şi evaluarea activităţilor. În evaluarea copiilor
trebuie să ţinem cont de standardele de dezvoltare, precum şi de exemplele de comportamente
expuse în programă, pe când în evaluarea activităţilor vom ţine cont mai mult de obiectivele
operaţionale propuse, dar şi de prestaţia cadrului didactic.”5
În opinia specialiştilor Camelia Munteanu şi Eusebiu Neculai Munteanu există următoarele
metode de evaluare: observaţia curentă, interacţiunea cu preşcolarul, analiza produselor, jocurile
didactice, portofoliul, lucrări practice.
Evaluarea preşcolarului poate fi de trei tipuri de cadre de referinţă:
- autoevaluare, adica acea capacitate a copilului de a-şi analiza singur propria activitate;

4
Romiţă B.Iucu,Marin Manolescu,Elemente de pedagogie, Editia a 2-a, ,Editura Credits-Universitatea din
Bucureşti,Bucureşti,2006,pag.214-215
5
Camelia Munteanu, Eusebiu Neculai Munteanu, Ghid pentru învăţământul preşcolar-O abordare din perspectiva
noului curriculum, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pag 113
5
- evaluare normativă, prestaţia copilului în cadrul grupei;
- evaluare formativă, progresul copilului în funcţie de obiectivele prevăzute în programă.

6
 1.2 FUNCŢIILE EVALUĂRII

In concepţia lui Ioan Jinga funcţiile evaluării sunt:

 „Funcţia de control, de constatare şi apreciere a activităţii şi rezultatelor obţinute în
procesul de învăţământ (diagnosticare), prin care se stabileşte unde se situează aceste
rezultate în raport cu obiectivele proiectate, încercând sa <depărteze> factorii ce le
influenţează în sens pozitiv sau negativ. Prin exercitarea acestei funcţii, evaluarea are rol
de feed-back.
 Funcţia de reglare a sistemului, de ameliorarea a activităţii şi de optimizare a
rezultatelor, care constă în demersurile comune ale evaluatorilor şi evaluaţilor pentru a
face <corecţiile> necesare- pe baza controlului şi aprecierilor – în stilul de conducere,
respectiv în activitatea de execuţie. În cazul evaluării rezultatelor obţinute de elevi,
accentul cade pe optimizarea stilului de predare, a capacităţii de învăţare şi pe stimularea
factorilor motivaţionali.
 Funcţia de predicţie, de prognosticare şi orientare, prin care se încearcă prefigurarea
desfăşurării activităţii în sistem (sau într-un subsistem) şi de anticipare a rezultatelor ca
urmare a măsurilor preconizate.
 Funcţia de clasificare şi selecţie, în baza căreia se ierarhizează instituţiile de învăţământ,
elevii şi studenţii.
 Funcţia de certificare, specifică evaluărilor făcute la sfârşitul studiilor şcolare,
universitare sau postuniversitare.
 Funcţia educativă, menită să conştientizeze şi să motiveze, să stimuleze interesul pentru
studiu continuu, pentru perfecţionare şi pentru obţinerea unor performanţe cât mai înalte.
 Funcţia socială, prin care se realizează informarea comunităţii locale, a familiei etc,
asupra rezultatelor obţinute de elevi şi studenţi.”6
Evaluarea preşcolară reprezintă un ansamblu de activităţii dependente de anumite intenţii.
Acestea transcend datele imediate şi contingente, raportându-se la o serie de funcţii şi scopuri
bine determinate. Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecţiona
procesul educativ. Raportat la derularea unei secvenţe de învăţare sau prin relaţionare la un
ansamblu structurat de activităţi de formare, se desprind funcţii ale evaluării specifice
dimensiunii normative (constatativă, diagnostică, prognostică), respectiv funcţii specifice
dimensiunii formative (motivaţională, decizională, informaţională).
Privite din punctul de vedere al educatorului, funcţiile evaluării vizează:
• culegerea de informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite;
6
Prof. dr. Ioan Jinga,conf. Dr.Elena Istrate,Manual de pedagogie-Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,pag 386-387
7
 • controlul asupra activităţii desfăşurate;
• stabilirea eficienţei organizării, structurării, accesibilizării conţinutului, a alegerii strategiei
adecvate grupei sau indivizilor din grupă;
• descoperirea unor lacune, dificultăţi, rămâneri în urmă pentru ca pe baza lor să se elaboreze un
program de recuperare (cu întreaga grupă, pe grupe mici sau individual) ;
• anticiparea, proiectarea , organizarea şi conducerea ştiinţifică, eficientă a următoarelor secvenţe
de instruire;
„În raport cu preşcolarul, evaluarea îndeplineşte o serie de funcţii specifice:
- favorizează consolidarea cunoştinţelor;
- permite integrarea cunoştinţelor în sisteme de cunoştinţe şi generează permanente restructurări;
- confirmă copilului starea de reuşită, generează sentimentul succesului, contribuie la formarea
încrederii în sine şi stimei de sine;
- stimulează activitatea de cunoaştere, declanşează interesul pentru cunoaştere şi învăţare
(funcţia motivaţională);
- amplifică trebuinţa de autoafirmare, dimensionează stilul de învăţare, dezvoltă capacitatea de
autocunoaştere, contribuie la formarea unei imagini de sine pozitiviste.
În raport cu educatoarea, evaluarea realizează urmatoarele funcţii:
- contribuie la descoperirea operativă a lacunelor preşcolarilor, a factorilor ce au generat
respectivele lacune;
- evidenţiază strategiile didactice eficiente;
- sugerează programe de exerciţii suplimentare, de recuperare sau dezvoltare;
- oferă informaţii care pot fi valorificate în consilierea părintelui;
- contribuie la reglarea şi perfecţionarea stilului didactic.”7
Toate aceste funcţii demonstrează necesitatea includerii evaluării în activitatea didactică. Ele
apar şi se actualizează diferenţiat, prin prevalenţa uneia faţă de alta la un moment dat. O probă
evaluativă oarecare nu îndeplineşte toate funcţiile posibile în aceeaşi măsură. Toate funcţiile se
pot întrezări, mai mult sau mai puţin, în toate situaţiile de evaluare.
„Beneficiarii evaluării sunt :
- preşcolarii care trebuie să cunoască calitatea cunoştinţelor de care dispun, nivelul capacităţilor
intelectuale şi acţionale formate în vederea construirii unei imagini de sine corecte;
- educatoarea, interesată de identificarea operativă a dificultăţilor, a punctelor forte ce
caracterizează activitatea pe care o desfăşoară cu preşcolarii şi optimizarea stilului didactic;
- părinţii, interesaţi de cunoaşterea obiectivă a propriilor copii precum şi a direcţiilor în care îşi
vor desfăşura acţiunile educative, complementare celor organizate din grădiniţă;
7
Elena Răfăilă, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH, 2007, pag 113
8
- managerii instituţiei şcolare, interesaţi de eficienţa şcolii.”8

1.3.STRATEGII ŞI FORME DE EVALUARE ÎN GRĂDINIŢĂ

Activitatea educativă în grădiniţă este complexă şi solicită forme de evaluare variate,

multiple, adaptate la particularităţile preşcolarilor. Diversitatea situaţiilor didactice, precum şi
multitudinea de obiective ale evaluării presupun conceperea şi aplicarea unor strategii diferite
care să mijlocească procesul evaluativ.
„În procesul de învăţământ din grădiniţă sunt folosite mai multe forme de evaluare care se
clasifică după mai multe criterii:
- după funcţia dominantă pot fi deosebite evaluarea diagnostică (prin care se stabileşte nivelul
de dezvoltare şi de pregătire al copiilor, cauzele care au determinat atât lacunele cât şi
performanţele), evaluarea predictivă care permite elaborarea unor predicţii cu privire la
strategiile didactice care vor putea fi folosite, cât şi la evoluţia preşcolarului sau a grupei în
condiţiile date;
- după intervalul la care se realizează evaluarea poate fi de bilanţ (la sfârşitul unui interval
îndelungat), dinamică (realizată în anumite momente ale învăţării pentru a se pune în evidenţă
sensul evoluţiei copilului), formatoare (care se orientează nu numai asupra rezultatului obţinut
de preşcolar, ci mai ales asupra procesului care a condus la acel rezultat);
- după caracteristicile vizate- evaluare preponderent pedagogică şi evaluare preponderent
psihologică;
- după modul de integrare în procesul didactic se disting evaluarea iniţială(predictivă),
evaluarea formativă (continuă), evaluarea sumativă (cumulativă);
- după statutul evaluatorului pot fi deosebite evaluarea internă (evaluatorul este cel care a
organizat, desfăşurat şi condus actul de învăţare) şi evaluarea externă ( evaluatorul este
altcineva decât educatoarea grupei- directoarea unităţii, inspectori, reprezentanţi ai serviciilor de
evaluare) şi autoevaluare ( evaluatorul este copilul).”9
„Evaluarea în învăţământul preşcolar nu are caracter de obligativitate. Astfel, aplicarea
diferitelor tipuri de evaluare şi a diverselor instrumente pe baza cărora se realizează aceasta are
un caracter regional şi reprezintă decizia inspectoratelor judeţene. Formele principale de
evaluare, iniţială, continuă şi sumativă se regăsesc în toate grădiniţele, dar în mod diferenţiat.
Evaluarea iniţială se realizează la începutul anului şcolar sau în momentul în care copilul
este înscris în grădiniţă. Probele de evaluare iniţială se centrează pe identificarea nivelului de

8
Elena Răfăilă, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH, 2007, pag 111
9
Elena Răfăilă, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH, 2007, pag 116
9
dezvoltare cognitivă a copilului, a intereselor sale de cunoaştere , a cunoştinţelor anterioare ale
acestuia, precum şi a deprinderilor deţinute.
Evaluarea continuă este integrată procesului de predare – învăţare şi presupune evaluarea
tuturor copiilor din conţinuturile diferitelor categorii instructiv-educative, considerate esenţiale
de către educatoare. Frecvenţa evaluărilor continue variază în funcţie de categoria de activitate.
Evaluarea sumativă se realizează prin verificări la sfârşitul semestrelor, al anului şcolar sau
la finalul frecventării grădiniţei. Probele sumative precum şi momentul în care acestea se aplică
nu sunt unitare, ele fiind stabilite de educatoarea grupei. În scopul monitorizării progresului
copiilor, educatoarea realizează observarea continuă a acestora, utilizând pentru aceasta fişe de
observare a căror formă este stabilită la nivel regional sau la nivelul instituţiei preşcolare”10
Metodele utilizate de educatoare in evaluarea iniţială sunt:
• observarea copilului în timpul diferitelor activităţi şi momente din programul zilnic,
consemnarea în protocoale individuale sau fişe psiho-pedagogice;
• dialogul cu copilul şi cu părinţii, pentru cunoaşterea dezvoltării psiho-fizice, a nivelului de
cunoaştere, a deprinderilor preşcolarilor.
În timpul anului şcolar, se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de
cunoştinţe şi deprinderi prin oportunităţile oferite de regimul zilnic, fişele de evaluare, observaţie
zilnică, prin convorbiri, studiul produselor activităţii, test. Observarea copiilor în timpul
regimului zilnic reprezintă perceperea organizată, sistematică, de durată a conduitei în situaţii
variate. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui plan, precizarea instrumentelor,
consemnarea datelor, interpretarea acestora din punct de vedere psiho-pedagogic.
Convorbirea este un dialog între educator şi copil după un plan de întrebări, urmând
consemnarea răspunsurilor şi interpretarea lor. Testul este o probă standardizată care furnizează
date despre caracteristici psihofizice din diverse planuri. Studiul produselor activităţii oferă date
însemnate pentru dezvoltarea deprinderilor, a intereselor, a aptitudinilor, a motivaţiilor copiilor.
Se studiază desene, obiecte confecţionate, colaje, picturi, modelaje ş..a.
La sfârşitul anului şcolar şi la finele unui ciclu se impune o evaluare atentă, detaliată a
copiilor pentru a stabili programul următor sau pentru a finaliza fişele psihopedagogice de acces
în şcoala primară.
Astfel, prin toate aceste forme de evaluare şi metode de apreciere a rezultatelor, preşcolarii
devin treptat capabili să se autoaprecieze, să descopere ce au lucrat bine, corect, ce achiziţii noi
au, dar şi ce lipsuri trebuie compensate.

10
Marin Manolescu, Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar.Teorie şi practică, Editura CREDIS,
Bucuresti, 2004, pag 171
10
 1.4. METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE

În funcţie de specificul vârstei preşcolare, metodele de culegere a datelor pentru evaluare vor
fi: observaţia, conversaţia, studiul produselor activităţii, analiza procesului de integrare
socială, testul, ancheta.
Datele care permit evaluarea acestor rezultate şcolare pot fi colectate utilizând metodele cum
sunt :observaţia,studiul produselor activităţii, testul etc.
„Metoda de evaluare reprezintă calea prin care educatoarea oferă copiilor posibilitatea de a
demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, prezenţa şi nivelul diferitelor capacităţi, calităţi
psihice, deprinderi, nivelul de organizare a diferitelor tipuri de comportamente implicate în
activitate şi în relaţiile interpersonale.”11
Elena Răfăilă prezintă câteva dintre cele mai importante metode de evaluare din gradiniţă şi
anume:
1. Examinarea orală- relevă calitatea cunoştinţelor, capacitatea de comunicare, creativitate
si utilizează ca tehnici conversaţia şi discuţia de verificare. Copiii pot fi ajutaţi prin întrebări sau
informaţii suplimentare, au posibilitatea sa isi corecteze pe loc răspunsurile, copiii comunică şi
interacţionează cu educatoarea. Această metodă îi dezavantajează pe copiii timizi.
2. Examinarea prin intermediul fişelor permite evidenţierea operaţiilor mintale, a
capacităţilor şi calităţilor intelectuale,a capacităţii rezolutive. Fişele de evaluare utilizează
tehnica completării, tehnica asocierii , tehnica alegerii duale sau multiple.
3. Examinarea practică se orientează asupra deprinderilor intelectuale, practice, a
disponibilităţilor aptitudinale, a capacităţii de aplicare a cunoştinţelor, a capacităţii rezolutive.
„Rezultatele şcolare reprezintă o realitate complexă. Din marea lor varietate se desprind:
a.Volumul de informaţii esenţiale:
- nivelul de însuşire;
- gradul de sistematizare;
- durata de execuţie.
b. Strategii cognitive:
- capacităţi care guvernează activitatea de învăţare;
- de memorizare, de gandire ale copilului;
- deprinderi intelectuale, deprinderi motorii;
- conduite (comportamente simple);
- trăsături de personalitate.

11
Elena Răfăilă, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH, 2007, pag 119
11
 Încă din preşcolaritate trebuie să formăm copilului capacitatea de autoapreciere obiectivă a
rezultatelor. În vederea formării acestei capacităţi este nevoie să-i dăm criterii de autoapreciere.
Copiii preşcolari trebuie ajutaţi să înţeleagă şi să interiorizeze aceste criterii verbalizându-le.
Este necesar ca în actul evaluativ educatoarea să încurajeze copilul, să-i acorde încredere, pentru
că la această vârstă conduita copilului este direcţionată de imaginea oferită de adult.”12
Evaluarea preşcolarilor este dificilă şi permite doar prognoze pe termen scurt, dar este
importantă şi necesară pentru educator şi copii pentru cunoaşterea nivelului atins în dezvoltarea
personalităţii, care este departe de cristalizare, pentru individualizare şi eficienţă în activitate.
Învăţământul preşcolar are caracter oral, nu există teme pentru acasă, iar evaluarea se face
oral sau prin fişe de evaluare. Preşcolarii trebiue evaluaţi unul câte unul, educatorul trebuie să
reţină ce a spus copilul, nu se poate relua corectarea ca în lucrările scrise. Desigur, fişele de
evaluare pot fi reluate, dar ele nu conţin concepte, reguli, legi, ci doar rodul activităţii copilului
la care el poate ajunge şi din întâmplare, fără o înţelegere verificabilă împlinirii celor propuse
prin obiective.
Totodată evaluarea se extinde şi la activitatea de predare şi la măiestria educatorului de a
realiza obiectivele propuse, de a individualiza învăţarea, de a facilita achiziţia noilor cunoştinţe,
dar mai ales de a forma, de a educa tânăra generaţie în vederea integrării într-o societate
dinamică şi solicitantă. Creativitatea, spontaneitatea, independenţa, spiritul critic, modul de
autoevaluare sunt mai dificil de supus unei evaluări obiective. Este mai uşor să evaluăm fişele de
activitate matematică decât creaţiile plastice ale copiilor sau nivelul autonomiei personale.
Aşadar, prin evaluare, educatoarea îşi îndeplineşte misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru
o integrare fără disfuncţii în şcoală, de a urmări ce se întâmplă cu el şi după terminarea
grădiniţei, furnizând învăţătorilor datele necesare continuării acţiunii instructiv-educative pe
diferite trepte. Urmând paşii unei evaluări eficiente şi respectând cerinţele acesteia, constituie o
modalitate de a moderniza procesul de învăţământ, precum şi de a spori rolul educaţiei în
formarea personalităţii .

CAPITOLUL II
JOCUL DIDACTIC-ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ ÎN GRĂDINIŢA DE COPII
2.1 CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC. ROLUL JOCURILOR DIDACTICE.

În viaţa copilului de vârstă preşcolară, jocul ocupă un loc deosebit de important.

12
Dan Tudoran, Pedagogie şcolară şi preşcolară, Editura Aura, Timişoara, 2004, pag 64
12
 De ce simte preşcolarul o atât de mare nevoie de a se juca? Ce rol îndeplineşte jocul în viaţa
copilului?
“Jocul constituie tipul fundamental de activitate a copilului preşcolar datorită faptului că sub
influenţa lui se formează, se dezvoltă şi se restructurează întreaga lui activitate psihică. Prin
intermediul jocului, în psihicul copilului se produc schimbări importante,pregătindu-se astfel
trecerea la o nouă etapă a dezvoltării sale ontogenetice.
Cum contribuie jocul la dezvoltarea psihică a copilului? În procesul jocului copilul
dobândeşte numeroase şi variate cunoştinţe despre mediul înconjurător. Totodată i se dezvoltă
procesele psihice de reflectare directă şi mijlocită a realităţii: percepţiile, reprezentările,
memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul etc.”13
Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective şi sarcini de învăţare, folosind un
conţinut accesibil, modalităţi atractive şi recreative de organizare şi desfăşurare, precum şi
materiale didactice interesante.
„ Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri. Ele sunt integrate demersului educational
explicit, sunt propuse de către adultul educator, au obiective educaţionale bine precizate şi
reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preşcolare poate
sprijini învăţarea <deghizat> dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilului în şcoală.” 14
„Din multiplele definiţii întâlnite în literatura de specialitate se pot detaşa doua criterii de
clasificare a acestora:
- definiţii în care accentul cade pe activitatea de joc
- definiţii în care jocul este privit ca o funcţie psihică
P.Popescu-Neveanu (1978) consideră jocul o formă de activitate specifică pentru copil şi
hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică. Deseori, jocul este asemănat în importanţă cu
învăţarea, U. Şchiopu (1997) subliniind că, între joc, învăţare şi muncă, ar exista numeroase
asemănări, toate având funcţii formative complexe.
Asemeni învăţării şi muncii, jocul are o funcţie adaptativă şi este caracteristic <lungii
perioade de imaturitate şi dependenţă în care copiii dobândesc atributele fizice, cognitive şi
învăţarea socială necesare pentru viaţa de adult> ( Papalia, Olds, Feldman, 2010, pag 266). Prin
joc, copilul preia şi consolidează conduite fundamentale pentru munca de mai târziu, el
exersează într-un mediu lipsit de riscuri comportamentale şi aptitudinile de care va avea nevoie
la vârsta adultă (Hawes, 1996). Accesul copilului la creativitate şi viaţa culturală este asigurat de
joc, ca activitate în care se descoperă o formă fundamentală de viaţă (Doron şi Parot, 1999).

13
Psihologia copilului preşcolar, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi pedagogică, 1964,pag 167
14
Rodica Mariana Niculescu,Pedagogie preşcolară-Sinteze-,Editura Prohumanitate,Bucureşti,1999,pag 78
13
Pentru D.B.Elkonin, jocul este < o formă de activitate în care relaţiile sociale dintre oameni se
recreează nemijlocit în afara condiţiilor activităţilor utilitare>(1980,p.21).”15
Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcţii şi sarcini de învăţare cu forma plăcută şi
atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea
sarcinilor formative ale procesului de învăţământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate
planurile psihicului său: cognitiv, afectiv şi voliţional.
Importanţa jocului didactic constă in faptul că el facilitează pregătirea copiilor preşcolari
pentru introducerea lor în activitatea de învăţare. In cadrul jocului didactic, copilul învaţă să
observe, să compare, să susţină un dialog ş.a.
„Putem oare să ne imaginăm copilul şi copilăria fără râsetele şi jocurile sale ?<Să
presupunem- spune Chateau (1967) – că deodată copiii noştri ar înceta să se mai joace, că în
şcolile noastre lecţiile s-ar desfăşura în linişte, că n-am mai fi distraşi de strigătele sau plânsetele
care vin din grădină sau din curte. Atunci n-am mai avea în preajma noastră această lume a
copiilor, care ne aduce bucurii şi griji, ci un popor trist de pigmei stîngaci şi tăcuţi, lipsiţi de
inteligenţă şi de suflet.>( p.8). Jocul asemeni altor achiziţii umane, apare, se dezvoltă gradual,
atinge un punct maxim antrenând atât funcţiile fiziologice cât şi cele psihice ale copilului.”16
Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie, la concentrarea atenţiei şi la
formarea unor deprinderi de muncă intelectuală independentă.
Influenţele pe care le exercită jocul didactic asupra sarcinilor învăţării se pot rezuma astfel:
 prin caracterul său distractiv, jocul didactic orientează activitatea de învăţare într-o
activitate plăcută, atractivă; aceasta antrenează copiii la o activitate susţinută căreia îi
acordă caracter de seriozitate, diminuând rigiditatea activităţii de învăţare, cultivând
curajul şi încrederea în forţele proprii;
 prin conţinutul, sarcinile şi mai ales modul de rezolvare a acţiunii, cât şi prin regulile
jocului didactic se adaugă la copii conştiinţa disciplinei;
 prin transpunerea copiilor în lumea jocului, cu ajutorul clementelor de joc;
 prin independenţa acordată în organizarea şi desfăşurarea jocului se dezvoltă unele
elemente ale gândirii şi imaginaţiei creatoare;
 atmosfera plăcută şi atractivă a jocului dezvoltă la copii interesul şi motivaţia pentru
activitatea de învăţare sub formă de joc.
Jocul este o componentă permanentă a activităţii copilului.
„Prin activitatea de joc copiii:

15
Elena Bonchiş, Delia Bîrle, Alina Decsei-Radu, Marius Drugaş, Daniela Roman, Monica Secui, Rosana Stan,
Psihologia Jocului, Editura SPER,Bucureşti, 2014, pag 18
16
Prof. Univ.Dr.Elena Bonchiş, Psihologia copilului, Editura Universităţii din Oradea, 2004 ,pag 579-580
14
  desfăşoară o activitate în sensul identităţii personale,urmează cerinţele şi determinările de
baza ale fiinţei lor;
 rezolvă probleme de viaţă din mediul lor înconjurător fizic şi social;
 experimentează posibilităţi de adaptare, de a deveni mai flexibili în gândire şi în
rezolvarea problemelor. Procesul acesta este mai important decât produsul.
 creează solutii diferite, exprimă experienţele lor în simboluri, ceea ce îi va ajuta să
gândească abstract;
 comunică cu ceilalţi şi cu sine. Vorbesc, folosesc cuvinte multe, se exprimă plastic şi
invaţă în general limbajul, ascultă, inţeleg;
 folosesc obiectele în jurul lor în scopul pentru care au fost create (învaţă utilitatea
lucrurilor) dar şi în altele (devin creativi);
 se concentrează pe ceea ce fac, devin atenţi, motivaţi şi interesaţi.” 17
Importanţa jocului didactic constă în faptul ca el facilitează pregătirea preşcolarilor pentru
activităţile de învăţare. În cadrul jocurilor didactice, copilul învaţă să observe, să compare, să
gândească, să susţină un dialog.
„ În grădiniţă, învăţarea prin joc se bazează pe:
 experienţa personală a copilului, datorită faptului că acţiunile copilului sunt îndreptate
spre a descoperi şi transforma elemente din realitate;
 situaţiile naturale din realitatea înconjurătoare, aceasta presupune că trebuie să existe o
concordanţă între nevoile de acţiune şi de joc ale copilului şi condiţiile oferite de
realitate;
 materiale variate şi flexibile de antrenare, pentru ca jocul să asigure dezvoltarea este
necesar să existe materiale diverse, caracterizate prin schimbarea caracteristicilor tocmai
pentru a oferi ocaziile de a forma structuri de cunoaştere şi răspunsuri la problemele
ivite;
 relaţiile sociale din grupul de copii, dezvoltarea are nevoie şi de suportul social, deci
copilul îşi întăreşte comportamentele în funcţie de răspunsurile celorlalţi la acţiunile lui;
 relaţia cu educatoarea poate contribui la dezvoltarea copilului dacă se construieşte ca o
relaţie între parteneri, cu respectul identităţii şi unicităţii fiecărui copil, în joc,aceasta
presupune de multe ori intervenţie directă prin crearea condiţiilor, stimularea acţiunii şi
întărire pozitivă;
 valorizarea procesului se referă la importanţa pe care o are pentru dezvoltarea copilului
faptul că acţionează în stilul său şi în ritmul său, la nivelul evaluării, aceasta înseamnă că

17
Ecaterina Vrăşmaş, Educaţia copilului preşcolar-Elemente de pedagogie la vârsta timpurie,Editura
Prohumanitate,Bucureşti,1999,pag 113
15
 produsul jocului este mai puţin important, existând foarte mari diferenţe între copii la
acelaşi grad de efort şi implicare;
 mediul trebuie pregătit şi amenajat stimulativ după ce se cunosc particularităţile copiilor
şi deci nevoile lor de dezvoltare” 18
După Cornelia Ştefănescu , jocul didactic îndeplineşte câteva funcţii importante şi anume:
1. Funcţia cognitivă duce la cunoaşterea de către copii a adevărurilor ştiinţifice şi a
procedurilor de acţiune;
2. Funcţia motivaţională – în măsura în care jocul didactic prezintă cât mai atractivă
activitatea instructiv-educativă, devine un factor motivaţional util, de potenţare a energiilor
proprii;
3. Funcţia formativ-educativă contribuie la formarea unor deprinderi intelectuale, a unor
convingeri şi sentimente, capacităţi şi comportamente;
4. Funcţia de socializare ajută la însuşirea regulilor sociale şi creşterea solidarităţii dintre
membrii grupului;
5. Funcţia organizatorică permite o bună planificare a timpului cadrului didactic şi al
copilului.
U.Şchiopu ( 1977) stabileşte următoarele clasificări ale funcţiilor jocului:
- psihologice – jocul antrenează atenţia, gândirea, limbajul, imaginaţia;
- educative – în joc, copilul asimiliează experienţă, conduite, informaţii;
- sociale – jocul dezvoltă relaţiile interpersonale;
- fizice – jocul antrenează şi dezvoltă abilităţile fizice ale copilului.
Jocul este considerat nu numai o activitate spontană şi plăcută a copilului, ci şi o acţiune cu
multiple funcţii. În acest sens Garvey (1977, apud Birch, 2000) identifică următoarele
caracteristici:
o spontaneitate;
o iniţiativă proprie;
o relativă libertate şi nu neapărat orientare spre scop;
o intrinsec motivaţie;
o dorinţă interioară şi interes de a se angaja în joc;
o acţiune şi o interacţiune imaginare uneori.
Asemeni lui Garvey, Rubin, Fein şi Vandenberg, 1983 (apud Dacey şi Travers, 1996)
identifică trăsăturile definitorii ale jocului:
 jocul nu-l forţează pe copil, acesta se joacă pentru că îi place;
18
Ecaterina Vrăşmaş, Educaţia copilului preşcolar-Elemente de pedagogie la vârsta timpurie,Editura
Prohumanitate,Bucureşti,1999,pag 116
16
  jocul îl angajează, îl face activ;
 jocul îl bucură pe copil, el nu este preocupat de ce se întâmplă în afara acestuia;
 realitatea este suspendată în timpul jocului.
Klein, T., Wirth, D., Linas, K (2004) consideră că nu există o definiţie universală a jocului,
dar subliniază faptul că pot fi desprinse anumite caracteristici ale acestuia:
 jocul are efecte pozitive;
 îl angajează pe copil, îl absoarbe;
 este motivat intrinsec;
 este liber de reguli externe.
În acord cu A. A. Liublinskaia (apud Popescu-Neveanu 1978), putem spune că:
 jocul reflectă ambianţa şi activitatea adulţilor prin imitaţie;
 este un mod de asimilare a cunoştinţelor prin acţiune;
 este o activitate de gândire;
 jocul transformă realitatea producând plăcere;
 îmbină imaginaţia cu adecvarea la realitate.
„La vârsta preşcolară, jocul capătă conţinuturi şi forme tot mai complexe şi mai organizate,
sub forma jocurilor didactice, integrându-se în instruirea şcolară şi realizând obiectivele acesteia.
Vârsta preşcolară este aceea care duce jocul pe culmile sale cele mai înalte. Jocul este acum
modul de a acţiona al copilului, este forma specifică şi dominantă de activitate, este contextul
care dă substanţă vieţii preşcolarului, este cadrul care face posibil progresul, evoluţia sa în plan
psihologic.”19
Prin intermediul jocului, copilul dobândeşte deprinderea modului de autoservire în
satisfacerea propriilor trebuinţe, ca apoi, însuşi jocul să devină mai complex.
Dupa J. Huizinga, jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna
desfăşurată dupa reguli acceptate de bunăvoie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale,
însoţită de simţăminte de înălţare şi de încordare, de voioşie şi destindere.
„La vârsta preşcolară, jocul are o dubla semnificaţie: pe de o parte el este cadrul în care se
manifestă, se exteriorizează întreaga viaţă psihică a copilului, în joc copilul exprimându-şi
cunoştinţele, emoţiile, satisfăcându-şi dorinţele şi eliberându-se, descărcându-se tensional. Pe de
altă parte, jocul constituie principalul instrument de formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice
ale copilului, niciuna dintre funcţiile şi însuşirile lui psihice neputând fi concepute şi imaginate
în afara jocului.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de acţiune a copilului; el deschide în
faţa copilului nu doar universul activităţii, ci şi universul extrem de variat al relaţiilor
19
Cornelia Ştefănescu, Didactica activităţii instructive-educative în grădiniţă, Editura Terra, Focşani, 2009, pag 22
17
interumane, oferind prilejul de a pătrunde în intimitatea acestora şi dezvoltând dorinţa copilului
de a se comporta ca adulţii; el dă posibilitatea preşcolarului de a-şi apropia realitatea
înconjurătoare, de a-şi însuşi funcţia socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificaţia
socio-umană a activităţii adulţilor, de a cunoaşte lumea ambientală. Jocul formează, dezvoltă şi
restructurează întreaga viaţă psihică a copilului. Jucându-se cu obiectele, copiii îşi dezvoltă
percepţiile de formă, de culoare, greutate, îşi formează capacitatea de observare. În joc copiii
născocesc, modifică realitatea, ca urmare îşi vor dezvolta capacitatea de inventivitate. Încercând
să ţină minte regulile unui joc, copiii isi amplifică posibilităţile memoriei; conformându-se
acţional regulilor jocului, respectându-le ei se dezvoltă sub raportul activităţii voluntare îşi
formează însuşirile voinţei: răbdarea, perseverenţa, stăpânirea de sine etc. Tot în joc sunt
modelate însuşirile şi trăsăturile de personalitate, respectul faţă de alţii, responsabilitatea,
cinstea, curajul, corectitudinea sau opusul lor.”20

CAPITOLUL III
CONTRIBUŢIA EDUCAŢIEI MUZICALE LA DEZVOLTAREA PSIHO-
EMOŢIONALĂ A PREŞCOLARILOR.

20
Ioan Neacşu, Roxna Urea, Georgeta Matei, Jocul, jucăria în educaţia şi dezvoltarea copilului, Editura Universitara,
Bucureşti, mai 2010, pag 41
18
3.1 ROLUL ŞI IMPORTANŢA EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREŞCOLAR

„Muzica are minunata proprietate de a se face înţeleasă pe toate meridianele, constituind ea

însăşi un limbaj universal prin care se înlesneşte comunicarea directă şi apropierea între oameni
şi popoare. Prin urmare, pe langa funcţia educativă , muzica are şi funcţie cognitivă şi moral-
civică. Ca artă a sunetelor cântate, muzica exercită o puternică înrâurire spirituală, ea declanşând
trăiri puternice şi de durată, emoţii intense şi înălţătoare.”21
Nu trebuie neglijat o clipă adevărul că pentru copil arta înseamnă un mijloc de exprimare,un
mijloc de manifestare şi exteriorizare a lumii sale interioare, a tendinţelor şi aspiraţiilor sale,
care-şi găsesc în artă o traducere mai directă, uneori şi mai directă decât prin cuvânt.
Educaţia muzicală, alături de alte obiecte de învăţământ, aduce o contribuţie la realizarea
educaţiei estetice a copiilor. Muzica angajează viaţa psihică a copiilor sub toate aspectele ei. Prin
lecţiile de muzică şi diversele manifestări muzicale ale copiilor creşte voioşia, buna dispoziţie, se
dezvoltă spiritul colectiv, se intensifică emoţiile pozitive faţă de cadrul didactic, de locul unde
învaţă şi se joacă. Prin educaţia muzicală, nu este posibil şi nici nu trebuie să fie pregătiţi toţi
copiii pentru a deveni artişti. Se urmăreşte dezvoltarea sensibilităţii faţă de arta sunetelor,
formarea gustului estetic şi punerea bazelor capacităţii de a emite judecăţi de valoare. Prin natura
ei sonor-temporală, imaginea muzicală contribuie la declanşarea unor emoţii estetice, având o
puternică forţă expresivă.
„Scopul predării muzicii este unitar pentru şcoala primară şi secundară prin faptul că:
 trezeşte şi dezvoltă însuşirile muzicale ale copiilor, contribuind la formarea armonică a
sufletului lor;
 procură bucurii prin învăţarea, inventarea şi executarea de cântece şi jocuri;
 le deşteaptă interesul şi le cultivă gustul, dragostea şi înţelegerea pentru cântecul şi jocul
muzical
 îi pregăteşte sufleteşte, prin ajutorul muzicii, pentru viaţa obştească de simţire, cuget şi
faptă.”22
În grădiniţă educaţia muzicală se realizează în mod organizat şi sistematic cu mijloace,
metode şi procedee specifice. Plecând de la premiza că nu există copii afoni, eventual decât copii
insuficient educaţi, grădiniţa acordă o atenţie deosebită cultivării vocii copilului a auzului
muzical, dezvoltarea simţului ritmic, melodic, dinamic.

21
Revista Învăţământul preşcolar 1-2/2010, Editura Arlequin, pag 111
22
Vasile Vasile, Pagini nescrise din istoria pedagogiei şi a culturii româneşti- O istorie a învăţământului muzical,
Editura Didactică şi pedagogică , Bucureşti, 1995, pag. 98
19
 Copiii de la vârsta preşcolară dobândesc priceperi şi deprinderi care stau la baza gustului
pentru frumos al aprecierii şi înţelegerii lui.
Cântecele şi jocurile prin conţinutul lor influenţează trăsăturile de caracter şi voinţă ale
copilului. Aceştia învaţă să fie buni, harnici, să-şi iubească familia, ţinutul natal, poporul, patria,
natura etc . Preşcolarii simt o deosebită plăcere ascultând şi interpretând cântece care-i fac mai
vioi, mai veseli, mai sociabili, mai disciplinaţi, toate aceste ajutând la închegarea colectivului.
Mijloacele folosite în educaţia muzicală dezvoltă gândirea şi imaginaţia, stimulează atenţia,
dezvoltă memoria auditivă. Educaţia muzicală influenţează şi dezvoltarea fizică a copilului.
Mişcările executate ritmic dau supleţe şi frumuseţe corpului, mişcările devin mai îndemânatice,
mai expresive.
Conţinutul educaţiei muzicale este bogat şi diversificat şi trebuie să fie diferenţiat la toate
grupele ţinând seama de particularităţile de vârstă a copiilor.
Muzica este una din cele mai grele şi mai complicate arte deoarece este lipsită de imaginile
vizuale de care dispune arta plastică şi nu se foloseşte nici de mijloacele de comunicare folosite
de literatură. În schimb, muzica, influenţează direct şi mai puternic sentimentele copiilor decăt
celelalte arte.
Pentru ca ea să producă o stare emoţională este necesar să dezvoltăm capacitatea copiilor de a
o percepe, să le educăm interesul şi dragostea pentru muzică să-i învăţăm să asculte, să cânte
muzică şi să se mişte în ritmul ei.
La începutul anului şcolar este bine să se pornească de la consolidarea deprinderilor formate
în anii precedenţi iar în cazul în care grupa este formată din copii care nu au frecventat grădiniţa
trebuie să se insiste asupra deprinderilor elementare şi anume deprinderea copiilor de a cânta în
colectiv, de a începe cântecul deodată la un semnal al educatoarei, de a pronunţa clar cuvintele,
de a respira corect, de a avea o ţinută corectă în timpul cântatului şi de a se opri toţi deodată.
Copilul aude cu mult timp înainte de a fi în stare să vadă. De timpuriu el fredonează, pentru
ca la vârsta preşcolară să cânte de obicei corect. El repetă în mod frecvent melodiile pe care le
aude şi-i face plăcere să asculte piese instrumentale.
Puterea muzicii de a modela personalitatea şi a sensibiliza sufletul omului se constituie ca
argument de necontestat pentru o educaţie muzicală bine organizată. Afectele dobândite în
copilărie determină întreaga viaţă psihică a tânărului şi adultului de mai târziu.
Alejo Carpentier, în cartea sa „Întâlniri cu muzica”, este de părere că părinţii care doresc să
cultive copiilor plăcerea de a citi sau de a audia muzică bună, n-ar trebui să neglijeze a începe
formarea acestei deprinderi cât se poate de devreme, îndată ce copilul este apt de a asculta o
poveste sau un cântec. El îi îndeamnă pe părinţi să pună în camera copilului, în apropierea
locului său de joacă un mijloc audio care să cânte tot timpul, chiar dacă copilul nu pare să-i
20
acorde vreo atenţie. Cu timpul, aceasta va săpa o sensibilitate muzicală în creierul copilului, în
mod gradual, pe nesimţite. În momentul în care copilul se va opri din joaca lui pentru a prinde o
temă, un pasaj care-i place, se poate spune că partida a fost câştigată. Acest copil va asculta cu
plăcere şi va recunoaşte, după câteva măsuri, piesele audiate. Copilul care a ascultat la patru ani
muzică bună, în mod sigur îşi va întregi cultura muzicală în timp, din proprie iniţiativă, din
plăcere. Copilul sensibilizat muzical este o poartă deschisă spre educaţie, participă voluntar la
propria sa formare, aderă mult mai uşor la problemele colectivului din care face parte, pe când
copilul nedezvoltat afectiv „ nu reverberează la nici un mesaj, este refractar la tot ceea ce
înseamnă comunicare şi civilizaţie umană”.
„Grădiniţa constituie primul cadru bine organizat în care copilul receptează şi execută muzica
conform posibilităţii lui de înţelegere şi redare, se apropie în mod conştient de frumuseţile ei.
Rolul muzicii se manifestă în activităţile de educaţie muzicală, în cele complementare, precum şi
în alte tipuri de activităţi şi în orice moment al unei zile petrecute la grădiniţă. Muzica constituie
suportul afectiv pe care se însuşesc noţiuni de orice fel şi principalul mijloc de sensibilizare şi
modelare a personalităţii în devenire a preşcolarilor.”23
Grădiniţei îi revine sarcina de a depista din timp aceste talente pentru a le putea dezvolta şi
îndruma spre şcoli speciale, care pot să le creeze un mediu favorabil de dezvoltare a dispoziţiilor
muzicale, care le dau posibilitatea să practice muzica în cadrul unor activităţi organizate.
Educaţia muzicală răspunde nevoii spontane şi naturale a copilului de mişcare şi de joc; ea
reprezintă un punct de plecare pentru tot ce urmează să înveţe copilul în şcoală şi o bază pentru
dezvoltarea sa echilibrată şi armonioasă. Scopul educaţiei muzicale în grădiniţa de copii este
stimularea muzicalităţii lor, cultivarea deprinderii de a asculta muzică şi a dorinţei de a se
manifesta prin acţiuni muzicale.
Educaţia muzicală este o disciplină de sinteză cu ajutorul căreia se pot realiza toate cerinţele
şi obiectivele învăţământului preşcolar.
Pornind de la ideea că toţi copiii sunt capabili a se dezvolta muzical, grija permanentă a
educatoarei este de a găsi noi modalităţi şi căi de influenţare a simţului muzical. Pentru aceasta,
trebuie în primul rând stimulat interesul copiilor pentru cântec prin audiţii şi jocuri alese cu
grijă, care însoţesc orice moment al zilei: în timpul răsfoirii unor cărţi sau reviste, în timp ce
copiii colorează, construiesc, etc. O activitate începută cu un cântec creează o atmosferă
favorabilă desfăşurării ei, îi introduce pe copii în atmosfera de lucru într-un mod agreabil şi
mobilizator, după cum, încheierea activităţii cu un cântec legat de tema abordată, produce
copiilor un sentiment de satisfacţie pentru lucrul terminat cu bine.

23
Revista Învăţământul Preşcolar Nr 3-4/1995, Bucureşti 1995, pag 125
21
 În scopul cultivării gustului pentru muzica instrumentală, copiii trebuie să asculte compoziţii
accesibile vârstei preşcolare, ajutându-i să înţeleagă materialul audiat prin utilizarea unor
imagini sugestive, a unor explicaţii verbale, care să completeze percepţiile auditive.
De binefacerile muzicii trebuie să aibă parte orice copil. Forţa muzicii de a sensibiliza sufletul
omenesc, ca şi valenţele ei educative şi formative, îndreptăţesc eforturile noastre de a optimiza
educaţia muzicală şi de a repune în drepturile sale învăţământul artistic muzical.

3.2 PARTICULARITĂŢILE PRICEPERII, ÎNSUŞIRII ŞI INTERPRETĂRII MUZICII

DE CĂTRE PREŞCOLARI

În perioada preşcolară copiii percep elementele de bază ale muzicii, ritmul si mleodia şi
execută mici piese muzicale accesibile lor. Li se dezvoltă copiilor capacitatea de a percepe
sunetele, se dezvoltă intonaţia, simţul ritmic şi capacitatea de coordonare a intregului corp.
22
 „Pentru a avea rezultate bune cu copiii, în grădiniţă vom folosi în mod permanent principiile
<intuiţiei> şi <accesibilităţii>, mergând de la practic la teoretic, de la concret la abstract, de la
cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex. În general activitatea muzicală va fi prezentată
sub formă de joc, plăcerea copiilor asigurând îndeplinirea rapidă şi precisă a sarcinilor
pedagogice, chiar dacă unele sunt mai dificile.”24
Particularităţi ale educaţiei muzicale la preşcolari:
 Muzica vocală este mai uşor percepută de copii decât muzica instrumentală;
 Copiii inteleg greu imaginile artistice auditive;
 Copiii trebuie să deschidă bine gura şi să rotunjească buzele pentru a obţine o intonaţie
justă şi pentru ca pronunţarea cuvintelor să fie corectă şi clară;
 Respiraţia preşcolarilor este scurtă şi mai accelerată, de aceea cântecele trebuie să aibă un
tempo mai lent, cu fraze muzicale scurte şi un ritm simplu, care să se repete;
 Respiraţia corectă asigură igiena aparatului vocal şi a întregului organism al copiilor;
 Dacă stau pe scaun, copiii trebuie să ţină spatele drept , rezemat de spetează, să ţină
capul drept, mâinile pe genunchi sau sprijinite pe scaun;
 Grija pentru vocea şi auzul copiilor este o sarcină importantă a fiecarei educatoare.
Metodele de bază folosite în educaţia muzicală a copiilor sunt: demonstrarea, exerciţiul,
explicaţia, povestirea, conversaţia.
Ţinând seama de particularităţile de vârstă ale copiilor dn grădiniţă, precum şi de conţinutul şi
caracterul educaţiei muzicale, aceste metode se aplică în mod diferenţiat la cele trei grupe de
vârstă.
„Demonstrarea este metoda cea mai directă prin care se transmit copiilor cunoştinţele şi li se
formează deprinderile şi priceperile muzicale. Ea este strâns legată de aplicarea principiului
intuiţiei.
Metoda demonstraţiei constă în perceperea unor obiecte sau imagini pe cale senzorială. Prin
intermediul ei copiii îşi îmbogăţesc cunoştinţele şi-şi formează deprinderi prin observare directă,
în contactul cu materialul concret.
Metoda demonstraţiei este folosită permanent în activitatea muzicală de predare şi repetare.
Educatoarea demonstrează cântând ea însăşi melodia care însoţeşte cuvintele, executând
mişcările. Demonstrarea trebuie să emoţioneze, să trezească interesul copiilor. În formarea
deprinderilor muzicale, educatoarea va demonstra şi cerinţele care condiţionează o bună
executare a cântecului. Ea va arăta copiilor care este poziţia corectă a preşcolarului pe scăunel,
cum şi când trebuie să respire copilul în timpul cântatului. Modul de a deschide gura, de a

24
Revista Învăţământul preşcolar 3-4/2010, Editura Arlequin, pag 109
23
pronunţa cuvintele şi de a emite sunetele trebuie de asemenea demonstrate atunci când vom
cânta sau vorbi copiilor despre ele.
Demonstrarea se extinde şi asupra formării capacităţii de a percepe unele elemente ale
muzicii: intensitate, durată, înălţime etc.”25
Exerciţiul este o altă metodă de bază prin care se urmăreşte formarea priceperilor şi
deprinderilor muzicale. Exerciţiile care se folosesc în gradiniţă sunt:
a) Exerciţii pentru cultivarea vocii şi auzului, pentru formarea deprinderii de a respira,
pronunţa corect cuvintele;
b) Exerciţii ritmice, care pot îmbrăca diferite forme: bătut ritmic din palme odată cu
cântarea, mers ritmic, bătut în tobiţe etc;
c) Exerciţii de memorare muzicală, reproducerea dupa auz a unor fragmente ritmice
improvizate de educatoare, sau a unor cântece cunoscute, sau cântece care urmează a fi predate;
d) Exerciţii de „audiţie interioară” , executarea corectă a unor mişcări în ritmul unei melodii
pe care copiii o cunosc, melodie cântată în gând.
Explicaţia este metoda ce constă în expunerea concisă şi clară a materialului. Nu este bine ca
explicaţia să se prelungească în dauna demonstraţiei cântecului. Explicaţia trebuie să aibă o
succesiune logică şi sistematică, pornind de la elementele concrete. Durata explicaţiei variază în
funcţie de particularităţile de vârstă, folosindu-se cu mai mult la copiii de grupă mare.
Povestirea constă în expunerea verbală a cunoştinţelor noi, legate de conţinutul cântecelor,
mai ales al pieselor muzicale folosite ca audiţii muzicale, în povestirea conţinutului textului.
Conversaţia constă în întrebările puse de educatoare şi răspunsurile date de copii, pe baza
cunoştinţelor căpătate anterior şi în strânsă legătură cu conţinutul textului ce urmează să fie
învăţat.

CAPITOLUL IV-CERCETARE
4.1 FUNDAMENTARE TEORETICĂ

Vârsta preşcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potenţial creativ.
Acum copiii dobândesc deprinderea de a-şi exprima ideile, impresiile, gândurile, dorinţele într-o

25
Maria Dolgoşev, Elisabeta Marinescu, Metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de copii. Manual pentru liceele
pedagogice de educatoare, Editura Didactică şi pedagogică, pag 24
24
formă nouă, inteligentă, cursivă, creatoare. Dacă această perioadă nu este fructificată, pierderile
ce se produc vor fi mari, iar recuperările ulterioare vor fi parţiale şi adesea minime.
Pe parcursul unei zile la grădiniţă, copiii au ocazia sa ia parte la jocuri organizate, încă de la
intrarea sa în grădiniţă când au loc activităţile liber alese şi chiar în timpul activităţilor comune,
când joaca devine mult mai serioasă. Tocmai datorită caracterului distractiv şi al seriozităţii care
se regăsesc în jocurile didactice, preşcolarii respectă regulile acestora fără o străduinţă prea
mare, îşi menţin concentrarea o perioadă mai mare de timp, capătă curajul în forţele proprii.
Surpriza, aşteptarea, deznodământul jocului, sensibilizează copilul, îi stârneşte interesul şi îi
stimulează participarea.
În grădiniţa de copii jocul reprezintă o metodă de învăţare, în cadrul căruia copilul se poate
exprima liber. Jocul didactic pune în prim plan copilul, care participă el însuşi la formarea sa,
pune în prim plan nevoile lui, interesele lui. Jocul pune accent pe cunoaştere. În activităţile de
joc didactic, se acordă importanţă egală atât jocului cât şi instruirii.
Pentru proiectarea, organizarea şi desfăşurarea jocului didactic, educatoarea va ţine seama de
pregătirea, organizareaa jocului, respectarea secvenţelor, ritmul şi strategia jocului, precum şi de
varietatea elementelor de joc. De asemenea, fiecare copil în parte va trebui motivat, în scopul
activizării lui depline. Prin urmare, jocul didactic reprezintă forma fundamentală de organizare a
activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii.
Educaţia muzicală ocupă un loc important în grădiniţa de copii. Muzica impresionează de
timpuriu pe copii. Ea le trezeşte în suflet stări emoţionale plăcute şi puternice, le dezvoltă treptat
sensibilitatea şi receptivitatea artistică, contribuind la crearea premiselor necesare dezvoltării
reprezentărilor muzicale şi sentimentelor estetice. Atracţia copiilor pentru muzică este un lucru
evident, încă din primii ani ai copilăriei, muzica făcând parte integrantă din viaţa şi preocupările
lor.
Prin educatia muzicală nu este posibil şi nici nu trebuie sa fie pregătiţi toţi copiii pentru a
deveni artişti. Se urmăreşte numai dezvoltarea sensibilităţii faţă de arta sunetelor, formarea
gustului estetic şi punerea bazelor educării capacităţilor muzicale specifice.
Pornind de la receptivitatea aproape generală a copiilor faţă de lumea sunetelor, educatoarea
va căuta să le dezvolte vocea şi auzul muzical, simţul melodic, ritmic, al armoniei, să le formeze
priceperi şi deprinderi elementare de a cânta.
Considerăm că în grădiniţă, trebuie să se pună accent pe formarea şi adâncirea experienţei
muzicale, a impresiilor, a emoţiilor, pe dezvoltarea interesului pentru acest domeniu al artei şi pe
formarea deprinderilor necesare studierii muzicii în mod practic. Înainte de a explica şi înţelege
muzica, trebuie asimilată o mare bogăţie de impresii de trăiri afective intense, care să constituie
ulterior o bază solidă şi pentru abordarea teoretică a muzicii. Treptat, prin analiza dirijată,
25
copilul devine conştient de diferitele componente ale fenomenului muzical, învată să le distingă,
să le deosebească, să le stăpânească.
Dintre toate ramurile muzicii, cea mai apropiată de specificul copilăriei este muzica vocală,
deoarece în cânt, melodia formează o unitate cu textul, făcând-o mai accesibilă. Muzica este, de
asemenea, mai uşor înţeleasă când se combină cu mişcarea, sub forma jocului cu text şi cânt sau
a dansului. Eficienţa acestui mijloc creşte şi prin faptul că, copiii nu doar ascultă muzica, ci o şi
execută. Activităţile de educaţie muzicală permit educatoarei să depisteze interesele si
aptitudinile muzicienilor precoce, precum şi disponibilitatea sau dificultatea celorlalţi copii,
pentru a adopta o metodologie didactică potrivită particularităţilor de vârstă şi individuale.
Cântatul produce tuturor plăcere şi provoacă buna dispoziţie. Prin cântatul practicat în
comun, copilul timid îşi recapătă încrederea în sine, găsind prin cânt posibilitatea de a se afirma.
Se poate spune cu certitudine că muzica – prin conţinutul ei de artă şi ştiinţă – are o mare
influenţă asupra pregătirii intelectuale şi dezvoltării unor capacităţi cognitiv-formative ale
elevilor, precum şi un covârşitor impact educativ şi afectiv-estetic. Muzica este şi un element de
detensionare şi de relaxare.
Accesibilă copiilor înaintea cuvântului, cântecul lasă în sufletele lor impresii ce rămân
imprimate adânc toată viaţa. Prin cântec se realizează educaţia morală, intelectuală şi estetică a
copilului, se însuşesc cunoştinţe şi se formează deprinderi.
Rolul educatoarei în activităţile muzicale este acela de a fi înainte de toate un animator,
adevaraţii „actori” fiind copiii. Ambianţa, obligatoriu, trebuie să fie una de bucurie, destindere,
vioiciune şi bunăvoinţă, dar şi de disciplina şi o execuţie corectă.
Exprimarea emoţiilor şi sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale, receptarea
afectivă a conţinutului de idei şi sentimente exprimat prin muzică, stimularea încrederii în
capacităţile proprii şi valorificarea efortului şi a muncii personale conturează formarea
capacităţilor afective şi atitudinale.
Educaţia muzicală, ca un proces complex şi unitar ce se desfăşoară stadial are drept scop
dezvoltarea sensibilităţii estetice a copiilor, a capacităţilor de exprimare şi receptare muzicală,
prin activităţi practice de cânt şi prin audiţii muzicale. Educatoarea îi iniţiază pe copii predând
cunoştinţe, formând priceperi şi deprinderi ce vizează pregătirea şi dezvoltarea capacităţilor
muzicale în vederea asimilării.
Vocea copilului posedă, desigur, calităţile naturale de prospeţime şi emoţie, dar acestea
trebuie să fie păstrate şi dezvoltate. În ceea ce priveşte auzul, el este solicitat constant prin
exercitii de cânt. „Urechea” se perfecţionează prin recunoaşterea şi reproducerea formulelor
ritmice şi melodice.

26
 Jocul muzical prezintă o importantă covârşitoare, întrucât este o activitate care produce
satisfacţii şi plăceri, îi atrage şi îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoţionale din cele mai
puternice.
Ca urmare, potenţialităţile educative sunt mai mari la jocurile muzicale, decât la celelalte
tipuri de jocuri pentru că răspund şi unor cerinţe muzicale de bază ca :
- dezvoltarea auzului muzical şi a vocii copiilor;
- dezvoltarea dragostei şi a interesului pentru muzică;
- dezvoltarea simţului ritmic.
Jocurile muzicale nu au o formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având
drept obiectiv anumite sarcini didactice care apelează la materiale muzicale diverse.
În funcţie de mijlocul muzical cu care se combină, jocurile se clasifică în :
 jocuri muzicale axate pe : cântece, exerciţii, audiţie.
În funcţie de sarcina muzicală urmărită, se clasifică în :
 jocuri muzicale melodice, ritmice, cu mişcări sugerate de textul cântecului;
 jocuri dans;
 jocuri muzicale pentru însuşirea elementelor de expresie;
 jocuri muzicale pentru diferenţierea timbrelor;
 jocuri muzicale armonico-polifonice;
 jocuri muzicale pentru cultura vocală;
 jocuri muzicale de creaţie.
Anei Motora- Ionescu îi aparţine prima lucrare didactică românească ce face distincţia între
„a audia” şi „ a asculta” muzica. De asemenea, jocurile didactice muzicale propuse în lucrarea sa
sunt de o valoare incontestabilă.
Jocurile didactice muzicale, pot fi:
Ø melodice;
Ø ritmice;
Ø psiho-motrice - cu mişcări sugerate de textul cântecului, mişcări de dans pe cântec sau audiţie
(jocuri-dans);
Ø pentru însuşirea elementelor de expresie, de formare a competenţelor legate de intensitatea
sunetelor şi tempo-uri;
Ø pentru diferenţierea timbrelor;
Ø pentru formarea deprinderilor armonico-polifonice (cu roluri sau sub formă de întrebare şi
răspuns);
Ø de formare a deprinderii de audiere;
Ø de formare a deprinderii de a cânta în colectiv;
27
Ø jocuri de cultură vocală;
Ø jocuri de creaţie.
Jocurile didactice muzicale pot fi axate pe cântece şi piese instrumentale, pe audiţii sau pe
exerciţii.
În activitățile muzicale cu copiii, se pornește de la sunete aflate în intervale mari, contrastante
cum ar fi: mormăitul ursului și ciripitul păsărelelor, vocea tatălui și cea a copilului, etc.
În grădinițe se folosesc îndeosebi cântecele ale căror texte ușurează înțelegerea conținutului
melodic de către preșcolari.
În activitățile de cânt, educatoarea trebuie să urmărească toți copiii să deschidă bine gura și
să rotunjească buzele pentru a obține o intonație justă și pentru ca pronunțarea cuvintelor să fie
corectă și clară.
O altă particularitate de care trebuie să ținem seama în activitățile muzicale cu preșcolarii,
constă în faptul că respirația lor este:
 scurtă
 accelerată.
De aceea cântecele folosite în lucrul cu preșcolarii trebuie să aibă:
 un tempo mai lent;
 fraze muzicale scurte;
 ritm simplu, care să se repete;
 cuvinte ușor de pronunțat.
Este necesar:
 să se urmarească foarte atent felul cum respiră copiii în timpul cântării ;
 să se desfășoare cu ei o muncă specială pentru deprinderea respirației corecte.
Conţinutul textelor trebuie:
o să fie accesibil copiilor şi corespunzător scopului;
o să se sprijine pe cunoştinţele şi pe experienţa dobândită de ei anterior.
Melodia trebuie să formeze un tot unitar cu textul, putând astfel să contribuie la o înţelegere
mai bună a celor redate prin vers.

4.2 TIPUL CERCETĂRII

28
 Am ales cercetarea acţiune, pornind de la încadrarea temei într-un spaţiu teoretic şi ajungând
la reliefarea implicaţiilor practice menite să îmbunătăţească, să optimizeze activitatea de
învăţare.
Cercetarea- acţiune a devenit un termen de notorietate astăzi, într-o societate centrată pe
cunoaştere şi schimbare, reprezentând o formă de cercetare care se bazează pe efectele produse
de participarea directă a cercetătorilor împreună cu o societate participativă, în vederea
îmbunătăţirii calităţii comunităţii studiate.
Mulţi cercetători- acţiune sunt optimişti în ceea ce priveşte cercetarea- acţiune, dat fiind
faptul că aceasta este utilizată astăzi mult mai mult decât a fost în urmă cu câteva generaţii, iar
domeniile în care acesta a început să aibă o din ce în ce mai mare influenţă sunt tot mai
diversificate, scopul suprem al utilizării acesteia rămânând îmbunătăţirea vieţii sociale.
Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală pentru că prin introducerea
în activitatea copiilor a jocurilor didactice muzicale se declanşează acţiuni educaţionale noi, ale
căror rezultate sunt înregistrate şi prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au.
Cercetarea experimentală nu se mai limitează la a observa sau constata, ci urmăreşte în mod
explicit modificarea, producerea fenomenelor şi evaluarea consecinţelor. Nota distinctivă a
acestui tip de cercetare este intervenţia intenţionată şi controlată a cercetătorului în desfăşurarea
fenomenelor, metoda tipică de cercetare fiind experimentul. În cazul cercetărilor experimentale,
pe lângă normele metodologice privind controlul intervenţiei, apar şi norme deontologice mult
mai stricte, întrucât în domeniul educaţional, care implică oameni, nu se poate experimenta orice
şi în orice condiţii, sensul pozitiv şi preponderenţa şanselor de succes fiind obligatorii pentru a
declanşa un experiment.

4.3 SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII

29
 Scopul cercetării este acela de a argumenta eficacitatea utilizării jocurilor didactice muzicale
în cadrul activităţilor de educaţie muzicală ca modalitate de evaluare a preşcolarilor, precum şi
de a descoperi şi remarca cele mai avantajoase strategii didactice de valorizare a valenţelor
instructiv-formative ale jocului didactic muzical.
Pe parcursul cercetării s-au urmărit obiectivele :
1. Cunoaşterea nivelului iniţial de pregătire al copiilor, în cadrul activităţilor de educaţie
muzicală;
2. Obţinerea şi interpretarea rezultatelor din grupa experimentală şi din grupa de control;
3. Întrebuinţarea cu preponderenţă a jocului didactic muzical la grupul experimental şi la
grupul de control cu scopul de a urmări progresul preşcolarilor;
4. Înregistrarea progreselor copiilor la finalul demersului ameliorativ-formativ.

4.4 IPOTEZA CERCETĂRII

30
 În baza scopului s-a formulat ipoteza conform căreia : Dacă utilizarea cu preponderenţă a
jocului didactic muzical în cadrul activităţilor de educaţie muzicală ca formă de activitate
sau ca metodă de predare-învăţare-evaluare, sporeşte capacităţile muzicale ale copiilor,
atunci practicarea jocului didactic muzical conduce la consolidarea, aprofundarea şi
sistematizarea performanţelor muzicale ale copiilor.
Herseni afirma că : „o ipoteză de cercetare înseamnă de fapt încercarea de a rezolva mintal
problema supusa cercetării, de a întrevedea posibilitatea cea mai adecvată de soluţionare. Odată
emisă , ea dirijează întreaga cercetare şi, dacă bănuiala exprimată prin ea se dovedeşte
întemeiată, se cheamă că întreaga cercetare va fi încoronată de succes. Aici intră în joc
personalitatea cercetătorului, pregătirea, experienţa, creativitatea şi intuiţia lui ştiinţifică”
( Herseni, T., 1982, p.192).

4.5 COORDONATELE MAJORE ALE CERCETĂRII

31
 Locul de desfăşurare al cercetării
Cercetarea s-a desfăşurat la Grădiniţa nr 252 din Bucureşti, unde îmi desfăşor activitatea în
calitate de profesor pentru învăţământul preşcolar.
Perioada de cercetare şi prezentarea eşantionului de lucru
Acest experiment s-a desfăşurat pe parcursul anului şcolar 2015-2016, iar probele au fost
aplicate unui lot experimental format din :
- grupul experimental – 10 preşcolari cu vârsta de 4 ani
- grupul de control – 10 preşcolari cu vârsta de 5 ani
Tabel 1.Structura eşantionului format din copii preşcolari

Categoria de vârstă Grup experimental Grup de control Total

Fete Băieţi Fete Băieţi
4 ani 5 5 10
5 ani 7 3 10
Toţi copiii fac parte din grupa combinată pe care o conduc. Am preluat aceşti copii la
începutul anului şcolar 2015-2016, am încercat ca la venirea acestor copii în grădiniţă să aflu cât
mai multe informaţii despre ei şi familiile lor, am adaptat apoi situaţiile de învăţare şi strategia
didactică particularităţilor lor de vârstă şi individuale dar şi bagajul de cunoştinţe cu care au
venit din familie.
Cunoaşterea colectivului de preşcolari este una din premisele importante ce trebuie urmărite
pentru asigurarea succesului demersului didactic, în direcţia formativă şi informativă a educaţiei.
Colectivul grupei este mixt.
Primul grup, grupul experimental este format din 10 copii cu vârsta de 4 ani ,dintre care 5 fete
şi 5 băieţi.
Din cei 10 copii ai grupului, 3 băieţi provin din familii armonioase, cu o situaţie financiară
foarte bună, ceilalţi 2 băieţi provin din familii în care a existat un divorţ, iar copiii sunt plimbaţi
de la un părinte la altul.
Băieţelul B.A a suferit foarte mult pentru despărţirea părinţilor ,schimbându-şi
comportamentul la 180 grade, devenind din cel mai cuminte băiat al grupei, un băiat cu grave
probleme de comportament.
Patru dintre fetele din grupul experimental provin din familii organizate, unde există
înţelegere şi iubire. A 5 a fetiţă şi-a pierdut mama la vârsta de 2 ani, locuieşte cu tatăl, fratele
tatălui care are Sindromul Down şi bunicii.
Toţi copiii din grupul experimental sunt în al doilea an de frecventare a grădiniţei.
32
 Al doilea grup, grupul de control cuprinde 10 copii, dintre care 7 fete şi 3 băieţi.
Doi dintre băieţi provin din familii armonioase, al treilea băieţel provine dintr-o familie cu 4
copii, fratii mai mari au un tată, el un alt tată şi surioara mai mică un alt tată. Copiii locuiesc
alături de mama lor şi ultimul bărbat. Baieţelul din grupa mea merge în fiecare weekend la tatăl
său natural.
Şase dintre fetiţele grupului de control provin din familii frumoase, unde există interes şi
înţelegere, a şaptea fetiţă locuieşte cu ambii părinţi , însă aceştia sunt în proces de divorţ.
Toţi copiii din grupul de control sunt în al treilea an de frecventare a grădiniţei.
Nivelul de pregătire al colectivului de copii este omogen din punct de vedere al posibilităţilor
intelectuale, copiii provenind din familii care le oferă condiţii necesare desfăşurării actului
învăţării.
Din punct de vedere fizic şi psihic, toţi copiii sunt normali, dezvoltaţi în parametrii specifici
vârstei.
În cadrul acestui an şcolar au frecventat grădiniţa toţi copiii, lipsind uneori din motive de
sănătate sau personale.
Variabilele cercetării
Într-un experiment intervin două categorii de variabile: variabila independentă şi variabila
dependentă.
Variabila independentă- natura materialelor, mijloacelor şi metodelor didactice folosite în
activităţile muzicale
Variabila dependentă – îmbunătăţirea performanţelor muzicale şi dezvoltarea socio-afectivă
a preşcolarilor
În cadrul cercetării cantitative s-a folosit experimentul , metodă care presupune intervenţia
planificată a cercetătorului în desfăşurarea fenomenelor pe care le studiază. S-a ales
experimentul, deoarce aceasta este considerată a fi cea mai precisă şi cea mai productivă metodă
care permite analiza relaţiilor dintre variabile. Este cea mai precisă metodă de testare a ipotezei.
Experimentul mai poate fi definit şi ca observaţie provocată, datorită faptului că implică o
schimbare, o „manipulare” a variabilelor controlată de cercetător în scopul constatării efectelor
asupra altor aspecte variabile vizate în domeniul cercetării. Se pot experimenta modalităţile de
lucru care au garanţia ca vor aduce beneficii rezultatelor anterioare.
Experimentarea pedagogică se desfăşoară de regulă, în trei etape: o primă etapă cu caracter de
constatare, urmează o fază fundamentală care cuprinde experimentul propriu-zis şi apoi o etapă
finală, de control. De reţinut că personalitatea educatoarei îşi pune amprenta asupra metodei de
cercetare.

33
 Metodele de cuantificare a datelor folosite au fost atât clasificarea, ordonarea şi ierarhizarea
rezultatelor copiilor prin utilizarea scărilor de evaluare, cât şi compararea rezultatelor obţinute de
către copiii din grupa de control cu rezultatele celor din grupa experimentală.
Derularea experimentului psihopedagogic
Cercetarea s-a desfăşurat în intervalul 14 septembrie 2015- 27 mai 2016, incluzând trei etape
astfel:
1. Etapa constatativă:- etapa în care au fost colectate datele iniţiale, pe baza testelor,
observaţiilor, a probelor susţinute de grupul experimental în perioada 14-25 septembrie 2015.
Aceleaşi probe au fost aplicate şi la grupa de control, în aceeaşi perioadă.
2. Etapa experimentală ( formativă) – reprezintă etapa fundamentală, în care a fost
introdusă la grupa experimentală variabila independentă. Această etapă a început în data de 28
septembrie 2015 şi a luat sfârşit în data de 13 mai 2016.
3. Etapa post-experimentală ( finală)- în această etapă au fost aplicate preşcolarilor probe de
evaluare finală, urmărindu-se concomitent evoluţia celor două grupe, pentru a se observa
rezultatele grupei experimentale în raport cu rezultatele grupei de control. Etapa s-a desfăşurat în
perioada 16- 27 mai 2016.

4.6 METODOLOGIA CERCETĂRII

În activitatea cotidiană, educatoarea cercetător se confruntă cu o paletă largă de fapte şi

manifestări pedagogice. Nota specifică a acestora este caracterul accentuat individual al celor
34
mai multe dintre ele; din această cauză ele sunt formulate şi exprimate adesea în termeni
calitativi: un copil nu se poate concentra la activităţi, altul nu reuşeşte să memoreze repede
cunoştinţele transmise.
Demersul investigativ în cercetarea fenomenelor pedagogice impune doua condiţii principale:
- determinarea cantitativă a unor constatări calitative ;
- considerarea fenomenului urmărit într-o cercetare concretă, ca parte componenta a unui
complex situaţional mai larg.
Având în vedere aceste două cerinţe, îmi voi orienta cercetarea spre a le realiza şi a le defini
cât mai concret. Încă de la venirea copiilor în grădiniţă, am determinat o serie de indici sociali şi
de personalitate pe care orice copil îi posedă şi care se vor răsfrânge pe viitor în munca sa de
preşcolar şi apoi de şcolar.
În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele :
 recurgerea la metode obiective de cercetare, adică la metode prin care sa poată fi
observate, înregistrate şi măsurate reacţiile subiectului la acţiunea directă sau indirectă a
diferiţilor stimuli externi;
 utilizarea de metode care să facă posibilă abordarea sistematică a fenomenului investigat;
 folosirea unui sistem complementar de metode, care să permită investigarea fenomenului,
atât sub aspectul manifestării sale generale, cât şi specifice.
Am folosit ca metode: experimentul, observaţia, demonstrarea, exerciţiul, explicaţia,
povestirea, conversaţia.
Metoda experimentului este tipică pentru categoria metodelor bazate pe intervenţia
cercetătorului în desfăşurarea fenomenelor pe care le studiază. Spre deosebire de observaţie , în
care fenomenele sunt studiate în fluxul normal al desfăşurării lor, “experimentul implică o
schimbare, o <manipulare> de variabile controlată de cercetător în scopul sesizării efectelor
asupra altor aspecte variabile vizate în demersul cercetării”. De aceea experimentul este definit şi
drept observaţie provocată ( Voiculescu F, 2009, p.169).
Experimentul este metoda de bază pe care am folosit-o în cercetare. Această metodă are
atributele naturaleţei, fiind vorba de un experiment integrat în procesul de învăţământ. Cu
ajutorul experimentului, am provocat fenomenul supus cercetării ori de câte ori a fost nevoie,
schimbând unele condiţii astfel încât copiii să nu simtă că sunt studiaţi. Am aplicat diverse tipuri
de exerciţii în diferite momente ale activităţilor pentru a forma şi dezvolta deprinderi corecte de
activitate intelectuală.
Metoda observaţiei este o metodă care constă în urmărirea atentă şi sistematică a unor
procese şi activităţi în condiţii obişnuite sau în condiţiile intervenţiei experimentului, cu scopul
de a le înregistra cât mai exact. Avantajul observaţiei este acela că permite observatorului să
35
surprindă diferite aspecte în desfăşurarea naturală a fenomenului şi se face pe baza unui protocol
de observare al fiecărui copil. Într-un carnet sau caiet special se pot scrie zilnic date despre copii,
fără ca aceştia să afle că sunt observaţi, iar la final ele pot folosi pentru completarea „Fişei de
observaţie psihopedagogică anuală”.
Metoda observaţiei am folosit-o nu numai în etapa constatativă, ci şi în celelalte etape ale
experimentului pedagogic, înregistrând datele aşa cum s-au prezentat ele.
În activitatea cu preşcolarii nu este suficient ca educatoarea să ştie ce cunoştinţe să transmită
copiilor. Deosebit de important este ca ea să ştie şi modul în care să le transmită, adică ce
metode şi procedee să folosească în realizarea cu succes a sarcinilor instructiv-educative
prevăzute de programă la capitolul educaţiei muzicale
Alte metode folosite în cercetare şi pe care le folosim în special în educaţia muzicală sunt:
demonstrarea,exerciţiul, explicaţia, povestirea, conversaţia.
„ Alegerea şi îmbinarea metodelor folosite în educaţia muzicală variază în funcţie de tipul de
activitate, de conţinutul şi scopul activităţii muzicale, de nivelul şi particularităţile grupei.
O deosebită importanţă prezintă metoda demonstraţiei, care se foloseşte în toate activităţile de
predare şi de repetare, la toate grupele de copii, indiferent de conţinutul şi scopul lecţiei, de
nivelul şi particularităţile grupei.
Metoda demonstraţiei se foloseşte în activitatea de consolidare numai dacă se simte nevoia
şi numai în cazul însuşirii greşite de către copii a unor fragmente din cântecul sau jocul care se
repetă.
Metoda explicaţiei se foloseşte la tipurile de lecţii de predare şi repetare. Ea se îmbină cu
metoda demonstraţiei la toate grupele şi cu metoda explicaţiei la grupa de 5-6 ani.
Metoda povestirii se foloseşte în activitatea de predare a cântecelor la grupa de 3-4 ani iar în
cadrul activităţii de audiţie muzicală se foloseşte şi la grupele mai mari. La lecţiile de predare,
povestirea se îmbina cu demonstrarea ( la grupele de 3-4 şi 4 -5 ani) sau cu explicaţia (la grupa
de 5-6 ani).
Metoda conversaţiei se foloseşte în activităţile de predare şi repetare la grupa de 5 -6 ani şi
se împleteşte cu demonstrarea, exerciţiul şi explicaţia.
După cum se vede, educatoarea poate îmbina diferitele metode folosite în educaţia muzicală,
ţinând seama de tipul lecţiei, precum şi de nivelul grupei cu care lucrează.”26

4.7. ETAPELE DESFĂŞURĂRII CERCETĂRII:

26
Maria Dolgoşev, Elisabeta Marinescu, Metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de copii. Manual pentru liceele
pedagogice de educatoare, Editura Didactică şi pedagogică, pag 27
36
 Etapa iniţială 4.7.1
Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului de dezvoltare a
proceselor psihice ale copiilor la începutul experimentului.
În cadrul etapei constatative s-au aplicat copiilor din grupa experimentală şi celor din grupa
de control, teste de evaluare iniţială care să redea nivelul iniţial de cunoştinţe al preşcolarilor în
cadrul activităţilor de educaţie muzicală.
Prin aceste teste, am urmărit să cunosc nivelul grupei pe care am preluat-o la educaţia
muzicală.
În întocmirea testelor de evaluare iniţială s-a ţinut cont ca acestea să fie în concordanţă cu
ipoteza şi obiectivele cercetării.
Evaluare iniţială-educaţie muzicală
Domeniul Comportamente Teme Itemi Material Comportament
experienţial măsurabile Activităţi didactic
Mijloc de
realizare
Educaţie să asculte şi să „Ghiceşte I1 Ascultă şi Casetofon, În dezvoltare
muzicală interpreteze cântecul şi intonează negative sau atins
cântece simple cântă mai cântece
departe!” scurte,respectând
linia melodică.”
Educaţie -să execute „Jocuri cu I2 „Cântaţi şi Casetofon În dezvoltare
muzicală mişcări ritmice text şi cânt” executaţi sau atins
sugerate de text mişcările
sugerate de
text!”
Educaţie -să reproducă Concurs I3 Cântă Casetofon În dezvoltare
muzicală sunetele înalte „Cel mai respectând linia sau atins
şi joase bun melodică,respiră
interpret” corect în timpul
cântecului
Educaţie -să recunoască „Cântă mai I4 Denumeşte Casetofon În dezvoltare
muzicală cântecul departe!” cântecul şi redă sau atins
linia melodică .

După verificarea probei iniţiale, au reieşit urmatoarele comportamente:

37
 D- comportament în dezvoltare
A- comportament atins

Tabel grup experimental- vârsta 4 ani

Număr curent Numele copilului Itemi-Comportamente

I1 I2 I3 I4
1 B.A D A D D
2 B.E A A D A
3 B.R D D D D
4 C.C D D D D
5 E.A D D D A
6 M.A D A D D
7 N.S D D D D
8 N.E A A D A
9 P.A D D D D
10 P.D D A D D

După evaluarea iniţială, am constatat că la grupul experimental rezultatele cele mai bune s-
au înregistrat la itemul 2, la itemul 4 s-au înregistrat rezultate bune, iar cele mai slabe rezultate s-
au înregistrat la itemii 1 şi 3, urmând ca exerciţiile de recuperare şi dezvoltare ulterioare să fie
aplicate corespunzător.

Nivelul de performanţă
Majoritatea A- nivel maxim
Majoritatea D- nivel mediu

În cadrul grupului experimental şi grupului de control nu avem copii care să necesite sprijin.

38
 Tabel grup de control- vârsta 5 ani

Număr curent Numele copilului Itemi-comportamente

I1 I2 I3 I4
1 B.N A A A A
2 C.P A A A A
3 C.A A A A A
4 G.I A A A A
5 G.C D A D A
6 M.B A A A A
7 P.K D D D D
8 R.A D A D D
9 S.V A D A D
10 T.B D D D D

La grupul de control rezultatele cele mai bune s-au constatat tot la itemul 2, iar la ceilalţi
itemi 1,3,4 avem rezultate bune.

Tabel rezultatele copiilor la testarea iniţială

Grupul Domeniul Nr copii evaluaţi Nr copii nivel Nr copii nivel

maxim mediu
Experimental DEC 10 2 8
De control DEC 10 5 5

În urma probei de evaluare iniţială, s-a constatat faptul că în anii precedenţi copiii au lucrat
împreună cu educatoarele de la vremea aceea, bazându-se foarte mult pe cântat, jocuri cu text şi
cânt, drept urmare rezultatele evaluării cele mai bune au reieşit din itemul 2 şi anume: copiii
execută mişcările ritmice sugerate de text.
Un alt item unde rezultatele au ieşit bune este acela în care copiii trebuiau să recunoască
melodia şi să o cânte mai departe.
Copiii din ambele grupuri au întâmpinat unele dificultăţi în reproducerea exactă a sunetelor
înalte şi a sunetelor joase.

39
 4.7.2 Etapa experimentală (formativă)

În decursul anului şcolar 2015-2016, am încercat să respect programa pentru educaţie

muzicală, utilizând metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de copii.
Putem spune că vocea este mijlocul natural şi la îndemâna oricui pentru a studia muzica. Pe
parcursul activităţilor de audiere şi de cântare, auzul muzical şi vocea se dezvoltă mereu, potrivit
legilor generale ale dezvoltării umane. Prin urmare, auzul şi vocea ajută la studierea muzicii, iar
studierea muzicii antrenează auzul şi vocea, contribuind la dezvoltarea şi perfecţionarea lor.

40
 Observarea cu atenţie a evoluţiei particularităţilor anatomo-fiziologice individuale pe linie
muzicală au condus la structurarea obiectivelor sau „exigenţelor funcţionale”, cum le numeste
Eduard Planchard, pe cele două niveluri de vârstă, după cum urmează:
Nivel I (3-5 ani)
Obiective Conţinuturi Mijloace de realizare

1.Formarea a. Exerciţii pentru dezvoltarea Exerciţii: joc pe sunetele Do-

deprinderii de a aparatului fonoarticular, formarea emisiei Re,Do-Mi, cu silabe
cânta omogen, în vocale naturale; onomatopeice;
colectiv, în grupuri b. Exerciţii pentru dezvoltarea Jocuri-exerciţiu: „Suflăm o
mici şi individual aparatului respirator şi formarea păpădie”, „Vântul”, „De-a trenul”
respiraţiei corecte în cântare; etc;
c. Respectarea tonului dat de Joc-exerciţiu: „Ascultă şi cântă ca
educatoare, la înălţimea reală accesibilă mine!”;
vocii copiilor, respectarea semnului de
început;
d. Poziţia corectă în timpul cântului, Joc muzical: „Jocul degetelor"
respectarea tonului, a semnalului de
început, a respiraţiei şi a emisiei corecte;
e. Intonarea corectă şi omogenă a Cântec „Bună dimineaţa
unui cântec, interpretarea lui în colectiv; grădiniţă!”;
f. Interpretarea unui cântec pe Cântec „Toamna”;
grupuri mici de copii;

g. Intonarea corectă şi omogenă a Joc muzical:”Răspunde cântând!”

unui fragment dintr-un cântec, (evaluare)
interpretarea lui în colectiv, în grupuri
mici şi individual;
2.Formarea a. Intonaţia corectă a liniei melodice Cântec „În livadă”;
deprinderilor din cântecele învăţate; Joc muzical axat pe cântec;
melodice; învăţarea b. Intuirea diferenţelor de înălţime Joc muzical: „În pădure”;
unor cântece dintre sunetele muzicale (sunete înalte şi
accesibile vârstei; joase)
c. Diferenţa intuitivă a înălţimii Cântec „Săniuţa”;

41
 sunetelor muzicale aflate la intervale mai
mici;
d. Recunoaşterea liniei melodice din Joc muzical: ”Ghiceşte melodia!”
cântecele învăţate; (evaluare)
e. Recunoaşterea sunetelor muzicale Joc muzical: ”Ghiceşte sunetul!”
înalte şi joase intonate cu silabe (evaluare)
onomatopeice;
3.Formarea a. Audierea unor cântece de iarnă Audiţie:”Cântece de iarnă!”;
deprinderii de a interpretate de formaţii vocale de copii; Joc muzical axat pe audiţie
audia muzica
înregistrată în
scopul dezvoltării b. Audierea unor colinde interpretate Audiţie: „Colinde, colinde!”
sensibilităţii de formaţii diverse, oferite ca model de
artistice; cântare expresivă;
4.Formarea a. Intuirea diferenţelor de durată Joc muzical : „Trenul”
deprinderilor ritmice între sunetele muzicale;
b. Marcarea timpilor din măsura Joc muzical axat pe cântec:”Iarnă
cântecului prin miscări egale; să te duci cu bine!”
c. Marcarea ritmului pe cântec prin Joc cu mişcări pe recitative:
bătăi din palme; „Ghiocelul „;
5 Formarea a. Deprinderea de a cânta în nuanţa Cântec :”De ziua mamei”
deprinderilor de medie; Joc muzical axat pe cântec;
interpretare a b. Familiarizarea cu sensul corect al Cântecul: „Zidarul „;
cântecelor în termenilor: tare-încet, corespunzătoare Joc muzical axat pe cântec;
vederea cultivării intensităţii contrastante ale sunetelor
sensibilităţii muzicale;
muzicale a copiilor c. Deprinderea de a cânta în nuanţa Cântec: „Hai, odor, hai,
corespunzătoare conţinutului cântecelor păsărică!”
intonate;
d. Intuirea tempourilor contrastante: Cântec: „Fluturaş-fluturaş”
repede-rar; Joc muzical axat pe cântec
e. Interpretarea unui cântec încet Cântec: „Copăcelul”
(piano) sau tare, repede sau rar; Joc muzical axat pe cântec
6 Formarea a. Executarea mişcărilor sugerate de Joc cu text şi cânt : „Mi-am luat

42
deprinderii de textul cântecului; unelte”;
coordonare b. Acompanierea cântecelor învăţate Joc cu text şi cânt : „Mi-am luat
psihomotrică cu jucării muzicale; unelte”;
7 Formarea a. Sesizarea şi diferenţierea Cântec „Măi curcane”- din
deprinderii de a sunetelor din mediul inconjurător; folclorul copiilor
diferenţia timbrul b. Sesizarea şi diferenţierea Joc : „Ghiceşte cine te-a strigat”;
sunetelor muzicale; timbrului vocal al copiilor de cel al
educatoarei şi colegilor
c. Sesizarea şi diferenţierea Joc: „Ghiceşte instrumentul”
timbrului jucăriilor muzicale
8 Formarea a. Audierea unor cântece interpretate Audiţie muzicală: Cântece
deprinderii de a de adulţi, oferite ca model de cântare religioase;
audia muzica frumoasă, omogenă şi expresivă, spre
înregistrată care să tindă copiii;
b. Audierea unor cântece şi jocuri Cântece pentru copii: 1 iunie;
muzicale interpretate de formaţii de Joc muzical axat pe audiţie;
preşcolari;
Evaluare Recunoaşterea şi reproducerea unor Probă de evaluare: ”Ghici,
cântece cunoscute după o formă melodică ghicitoarea mea: Ce cântec se
incipientă; cântă aşa?
Consolidarea Recunoaşterea şi reproducerea unor Probă de evaluare: ”Ghici,
deprinderilor cântece cunoscute după o formă ritmică ghicitoarea mea: Ce cântec se
ritmico-melodice incipientă. bate aşa?

Nivel II (5-7 ani )

Obiective Conţinuturi Mijloace de realizare
1.a. Recunoaşterea şi a. Intonarea unui Probă de evaluare: „Ghici,
reproducerea unui cântec fragment dintr-un cântec ghicitoarea mea...”
cunoscut în tempoul şi cunoscut în tempoul şi
intensitatea corespunzătoare; intensitatea corespunzătoare;
1.b. Recunoaşterea şi b. Intonarea unui cântec Probă de evaluare: Ce cântec
reproducerea unui cântec cunoscut după recunoaşterea se bate aşa?( cu ajutorul
cunoscut după o formulă formulei ritmice ( incipientă jucăriilor muzicale);

43
ritmică (incipientă sau finală) sau din refren);

2. Consolidarea deprinderilor a. Intonarea corectă, Cântec „Toamna”

de interpretare a cântecelor şi expresivă şi omogenă a
de cântare în colectiv, în cântecelor, respectând poziţia
grupuri mici şi individuale. corectă, tonul, semnalul de
început şi dicţia;
b.Intonarea corectă, Cântec „Culesul viilor”
expresivă şi omogenă în
grupuri mici a cântecelor;
c. Intonarea corectă, Joc muzical: „În grădina de
expresivă şi omogenă în legume”;
grupuri mici şi individuale a
cântecelor.
d. Intonarea corectă şi Joc muzical axat pe cântec:
omogenă a cântecelor, ”Coroana”;
interpretarea lor în funcţie de
conţinutul de idei al textului
3.Perfecţionarea deprinderilor a. Intonarea corectă a Jocuri muzicale: „Ţine minte
melodice cântecelor care diferă ca sunetul!”
înălţime; „Cum am cântat?”
b.Consolidarea deprinderii Cântec „În ograda bunicii”;
de a percepe, a reda şi asocia Joc muzical axat pe cântec;
sunetul liniei melodice cu
mişcări corespunzătoare;
c. Intuirea şi intonarea Cântec „Tainele pădurii”;
mersului melodic suitor sau Joc muzical axat pe cântec;
coborâtor al melodiei;
d. Mersul liniei melodice; Cântec „Sunt român, român
Intuirea şi intonarea mersului voinic”;
melodic suitor sau coborâtor
al melodiei;
9 Perfecţionarea a. Audierea unui colind Colind: ”Sculaţi gazde , nu
deprinderii de a audia muzică; interpretat de unul sau mai dormiţi!”-audiţie muzicală;
mulţi adulţi în vederea
44
 cultivării sensibilităţii
muzicale
10 Perfecţionarea a. Consolidarea
deprinderilor ritmice; capacităţii de a percepe,
executa corect diferenţe de
durată ale sunetelor, de a
marca şi recunoaşte structuri
ritmice de cântec;
b. Intuirea şi executarea Joc muzical „Zboară, săniuţa
sunetelor cu durate diferite din mea!”;
cântece;
c. Executarea sunetelor ş Recitative cu formule ritmice
scurte, ritmizate cu fixe: „Melcul „(doimea),
onomatopee; „Aricul „(patrimea), „Omul de
zăpadă” (optimea);
d. Intuirea pauzei de Joc muzical axat pe
pătrime; cântec:”Hai la joac-afară”;
e. Perceperea accentelor Cântec: „Cetatea fermecată”
periodice din doi în doi timpi; Joc muzical axat pe cântec;
asocierea timpilor cu mişcări
ritmice sugerate de text pentru
sesizarea metrului binar;
f. Perceperea timpilor Cântec „Drag mi-e jocul
egali din cântec prin asocieri românesc”;
cu mişcări de dans; Joc-dans pe cântec;
g. Fixarea formulei Joc muzical: „Transmite
incipiente într-un cântec, cântecul !”-cântece cunoscute
recunoaşterea unui cântec
după această formulă;
h. Marcarea metrului Cântec „A plecat mama la
cântecelor prin mişcări egale; piaţă!”
11 Consolidarea a. Reproducerea Jocuri muzicale:
deprinderilor de interpretare sunetelor de intensităţi „Voi sunteţi ecoul meu!”
expresivă; conştientizarea diferite; „Cântă ca mine!”;

45
conţinutului cântecelor; b. Intuirea diferenţelor de Cântec „De Ziua Mamei”;
nuanţă şi intensitate în cântece Joc muzical axat pe audiţie;
(tare, potrivit, încet);
c. Interpretarea Cântec :”Sunt atâtea
cântecelor în nuanţa şi meserii!”;
tempoul corespunzătoare Joc muzical axat pe cântec;
conţinutului de idei şi
sentimente;
d. Interpretarea expresivă „Cântec de leagăn pentru
a cântecelor de diferite păpuşă”, „Masă bună”, „Hora
categorii ( patriotice, de Unirii”, „Tărăşelul”şi alte
muncă, de familie, de joc, de cântece cunoscute;
dans);
12 Consolidarea a. Mişcări sugerate de Joc armonico-polifonic
deprinderilor de coordonare textul cântecelui şi executate „Găseşte răspunsul”;
psihomotrică; sincronizat în colectiv;
b. Executarea unor Joc armonico-polifonic
mişcări de dans pe muzică, „Ca o zi de vară, vară”;
sesizarea şi sublinierea
structurii arhitectonice a
cântecului prin schimbarea
mişcării;
c. Interpretarea unui Cântec :”Grădiniţa”;
cântec în canon
13 Formarea deprinderilor a. Introducerea unor Joc armonico-polifonic
de executare a unor cântece în elemente simple de „Găseşte răspunsul”;
aranjamente armonico- interpretare pe mai multe voci:
polifonice simple; dialogul muzical solist-cor
(întrebare- răspuns);
b. Distribuirea melodiei Joc armonico-polifonic
la mai multe grupe de „Ca o zi de vară, vară”;
interpreţi ( pe roluri);
c. Interpretarea unui Cântec :”Grădiniţa”,
cântec în canon;

46
14 Perfecţionarea a. Audierea unor cântece Cântece de Ziua Copilului –
deprinderii de a audia muzică; interpretate de formaţii de audiţie;
copii sau adulţi;
Evaluare a. Crearea spontană a Joc de creaţie:”Cine compune
unei scurte melodii pe versuri mai frumos?”
date;
Valorificarea creatoare a b. Interpretarea expresivă Joc spectacol:
cunoştinţelor şi deprinderilor cu diferite procedee şi mişcări; „Cel mai bun interpret”;
dobândite de copii în acompanierea unui cântec. „Cel mai bun instrument”
activităţile muzicale.

Un model de planificare anuală la educaţie muzicală cu exemplificări de proiectare didactică

ni-l oferă o doamnă educatoare Steluţa Bălteanu de la Şcoala „ I.L.Caragiale”, Tulcea.
Această planificare mi-a fost de mare ajutor în acest an şcolar, deoarece este foarte clar
structurată, după cum urmează:
Nivel II (grupa mare)- Planificare anuală- Educaţie Muzicală
Obiective cadru:
- Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică;
- Formarea capacităţii de receptare a lumii sonore şi a muzicii;
- Cunoaşterea marilor valori ale creaţiei muzicale naţionale şi universale.
1. Tema Activităţii: Elemente de tehnică vocală
Număr de activităţi : 2
Scop: -dezvoltarea deprinderii de a păstra o poziţie corectă în timpul cântării;
-emiterea sunetului;
-respiraţia şi modul de a cânta în colectiv, în grupuri mici şi individual.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să cânte cu dezinvoltură O1. Sa păstreze o poziţie A1. Transmiterea cântecului
cântece pentru copii. corectă în timpul cântării. „Bună dimineaţa ,grădiniţă!”
O2. Să-şi însuşească corect de D.D.Stancu
linia ritmico-melodică a B1. Joc muzical „Cântă ca
cântecului. mine!”
O3. Să-şi coordoneze A2. Fixarea cântecului „Bună
mişcările în conformitate cu dimineaţa ,grădiniţă!” de
regula jocului.
47
 D.D.Stancu
B2. Transmiterea jocului cu
text şi cânt „Bat din palme!”.

2. Tema Activităţii: Sunete înalte, medii, joase

Numar de activităţi.: 4
Scop: Dezvoltarea ambitusului vocal în emiterea octavei Do1, Do2.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul activităţii
Să diferenţieze auditiv O1. Să păstreze o poziţie corectă A1. Transmiterea cântecului
înălţimea sunetelor muzicale. în timpul cântării. „Aşa-i românul”(cântec
O2. Să-şi însuşească corect linia popular)
ritmico-melodică a cântecului. B1. Joc muzical „Ţine
O3. Să intoneze corect sunete minte sunetul”
din registrul acut, grav şi mediu. A2. „Aşa-i românul”-fixare
de cântec.
B2. „Câte unu pe cărare”-
transmitere de joc cu text şi
cânt.
A3. „Cântă ca mine”- joc
muzical.
B3. „Cântece”- Al Paşcanu-
audiţie.
A4. „Trec cocoare”-
D.D.Stancu- transmitere
cântec.
B4. „Câte unul pe cărare”-
fixare joc cu text şi cânt.

3. Tema Activităţii: Sunete cu durate de pătrimi,

Numar de activităţi: 3
Scop: Dezvoltarea simţului ritmic prin formarea deprinderii de a executa şi intui sunete cu durate
de pătrimi.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul activităţii
Să diferenţieze auditiv durata O1. Să cânte respectând o A1. Fixarea cântecului
48
 nedeterminată a sunetelor din poziţie corectă, tonul şi „Trec cocoare „
mediul înconjurător şi al sunetelor semnalul de începere al B1. Transmiterea jocului cu
muzicale. cântecului. text şi cânt: „Unu, doi”-Al.
O2. Să-şi însuşească corect Paşcanu ( Celor mai curate
şi conştient linia ritmico- glasuri)
melodică a cântecelor. A2. „Recunoaşte cântecul
O3. Să recunoască şi să „-joc muzical
execute sunete cu durate de B2. „Cetatea
pătrimi. fermecată”(cântece şi jocuri
muzicale pentru preşcolari-
A.M. Ionescu)
A3. „Ariciul”- transmitere
cântec ( Folclorul copiilor,
carte de cântece pentru
copii, N.Breazul).
B3. „Unu, doi”-Al.Paşcanu-
fixarea jocului cu text şi
cânt.

4. Tema Activităţii: Sunete cu durate de optimi

Număr de activităţi: 3
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a executa şi a intui sunete cu durate de optimi
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să diferenţieze auditiv durata O1. Să cânte respectând o A1. „Iepuraş drăgălaş”-
nedeterminată a sunetelor din poziţie corectă în timpul transmitere cântec- folclorul
mediul înconjurător şi a sunetelor cântării. copiilor.
muzicale O2. Să-şi însuşească corect B1. „Anotimpurile”
linia ritmico-melodică a („Toamna”)- Vivaldi
cântecelor. audiţie.
O3. Să recunoască şi să A2. „Ariciul „-fixare
execute sunete cu durate de cântec.
optimi. B2. „ Ghiceşte cântecul „-
joc muzical.
A3. „Hai la joacă afară”-

49
 transmitere cântec
B3. Cântece de iarnă-
audiţie.

5. Tema Activităţii: Sunete în combinaţii ritmice cu durate de pătrimi şi optimi;

Număr de activităţi. 3
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a intona cântece cu sunete în combinaţii ritmice cu durate de
pătrimi şi optimi.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să diferenţieze auditiv durata O1. Să păstreze o poziţie A1. „Hai la joacă afara”-
nedeterminată a sunetelor din corectă în timpul cântării, să fixare cântec.
mediul înconjurător şi a sunetelor folosească o respiraţie B1. „Moş Crăciun „-
muzicale. corectă. transmitere cântec.
O2. Să-şi însuşească corect A2. „Moş Crăciun”- fixare
şi conştient linia ritmico- cântec.
melodică a cântecului. B2. Colinde – audiţie.
O3. Să intoneze cântece cu A3. „ Căluşeii”- transmitere
sunete în combinaţii ritmice joc cu text şi cânt.
cu durate de pătrimi şi B3. Transmiterea cântecului
optimi. „Trei păstori”- colind.

6. Tema Activităţii: Sunete în combinaţii ritmice cu durate de pătrimi, optimi şi doimi;

Număr de activităţi: 3
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a intona cântece cu sunete în combinaţii ritmice cu durate de
pătrimi, optimi şi doimi.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să diferenţieze auditiv durata O1. Să păstreze poziţia A1. Transmiterea cântecului
nedeterminată a sunetelor din corectă în timpul cântării, în „De-a trenul „-Al Paşcanu.
mediul înconjurător şi a sunetelor vederea executării B1. Fixarea jocului cu text
muzicale. respiraţiei costo- şi cânt „Căluşeii”.
diafragmate. A2. Transmiterea jocului cu
O2. Să-şi însuşească corect text şi cânt „În pădure”.
şi conştient linia ritmico- B2. Fixarea cântecului „De-
melodică a cântecelor pe a trenul.”
care le învaţă. A3. Transmiterea cântecului
50
 O3. Să recunoască şi să „Dii, căluţ!”
execute cântece cu sunete în A3. Joc muzical-
combinaţii ritmice cu durate „Răspunde cântând”.
de pătrimi, optimi şi doimi.

7. Tema Activităţii: Sunete în nuanţe piano, forte, pianissimo;

Număr de activităţi: 3
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a interpreta sunete în nuanţele piano, forte, de a interpreta
expresiv cântecele.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul activităţii
Să diferenţieze auditiv intensitatea O1. Să păstreze o poziţie A1. Fixarea jocului cu text
sunetelor din mediul înconjurător corectă în timpul cântării. şi „În pădure”.
şi a sunetelor muzicale. O2. Să-şi însuşească corect B1. Transmiterea cântecului
şi conştient linia ritmico- „Ecoul”, Al.N.Ionescu
melodică a cântecelor. (culegere de cântece pentru
O3. Să reproducă sunete cu clasele I-IV şi grădiniţă).
intensităţi diferite. A2. Fixarea jocului cu text
şi cânt „Dii, căluţ!”.
B2. Joc muzical- „Cântă ca
mine”.
A3. Fixarea cântecului
„Ecoul”.
B3. Cântece populare-
audiţie.

8. Tema Activităţii: Tempouri de allegro, andante, adagio, moderato;

Număr de activităţi: 4
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a executa cântece în diferite tempouri: allegro, andante, adagio,
moderato.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să diferenţieze auditiv intensitatea O1. Să păstreze poziţia A1. Transmiterea cântecului
sunetelor din mediul înconjurător corectă, tonul, semnalul de „Mama”.
şi a sunetelor muzicale. B1. Joc muzical „Mergi
51
 începere şi încheiere. după cum bat!”.
O2. Să-şi însuşească corect A2. Fixarea cântecului:
linia ritmico-melodică a „Mama”.
cântecelor. B2. Transmiterea
O3. Să-şi dezvolte cântecului: „Copiii de pe
deprinderea de a executa acest pământ”.
cântece în tempouri allegro, A3. Transmiterea cântecului
andante, adagio, moderato. „Cântec de leagăn” (cântec
O4. Să-şi dezvolte popular).
sentimentul de dragoste B3. Fixarea cântecului:
pentru mama, sentimentul „Copiii de pe acest
de bucurie de a trăi pământ”.
copilăria cu simbolurile ei: A4. Audiţie- „Mica
basm, joc, vis. Sirenă”(Mozart).
B4. Fixarea cântecului
„Cântec de leagăn”

9. Tema Activităţii: Timbre vocale: sopran, alto, tenor, bas;

Număr de activităţi: 2
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a cunoaşte şi diferenţia timbre vocale.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să diferenţieze auditiv timbrul O1. Să păstreze poziţia A1. Corul Madrigal-„Cântă
sunetelor din mediul înconjurător corectă, tonul, semnalul de copiilor”-audiţie.
şi al sunetelor muzicale. începere şi încheiere al B1. Transmiterea cântecului
cântecului. „Muzicanţii”.
O2. Să-şi însuşească corect A2. „Povestea celor 4
linia ritmico-melodică a voci”- poveste muzicală.
cântecelor. B2. Joc muzical – „Voi
O3. Să recunoască timbre sunteţi ecoul meu”.
vocale în diferite cântece şi
să le reproducă.

52
10. Tema Activităţii: Timbre instrumentale din orchestra populară- acordeon, contrabas,
ţambal, vioară;
Număr de activităţi: 2
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a cunoaşte şi diferenţia timbre instrumentale din orchestra de
muzică populară.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul activităţii
Să improvizeze spontan, liber, O1. Să aplice indicaţiile A1. Joc muzical „Ghiceşte
scurte motive sinctetice: text date în timpul audierii şi la ce am cântat”.
onomatopeic+ melodie, text interpretării cântecelor. B1. Audiţie- „Piese
onomatopeic+ mişcare, text O2. Să reproducă linia instrumentale de joc
onoatopeic+ mişcare+ melodie. ritmico-melodică a popular”.
cântecelor. A2. Audiţie „Petrică şi
O3. Să asculte şi să lupul”.
recunoască sunetul B2. Fixarea cântecului
diferitelor instrumente din „Muzicanţii”.
orchestra populară.

11. Tema Activităţii: Mişcări sugerate de textul cântecului, mişcări de dans;

Număr de activităţi: 3
Scop: Dezvoltarea deprinderilor de coordonare psihomotrică.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să exprime prin mişcare starea O1. Să asculte cu atenţie şi A1. Transmiterea cântecului
sufletească creată de muzica să îşi însuşească corect linia „Bondarul”.
audiată. ritmico-melodică a B1. Joc cu text şi cânt: „La
cântecelor. noi mai puţine”-folclorul
O2. Să-şi coordoneze copiilor.
mişcările în conformitate cu A2. Fixarea cântecului
textul şi ritmul cântecelor. „Bondarul”.
B2. Transmiterea jocului cu
text şi cânt „Jocul cu
păpuşa”.
A3. Fixarea cântecului
„Jocul cu păpuşa”.
B3. Transmiterea cântecului
53
 „Hora”- folclorul copiilor.

12. Tema Activităţii: Timbre instrumentale din orchestra simfonică: instrumente de suflat,
cu corzi, de percuţie;
Număr de activităţi: 2
Scop: Dezvoltarea deprinderii de a recunoaşte timbrul sunetelor din orchestra simfonică.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să asculte şi să recunoască O1. Să asculte cu atenţie A1. Audiţie muzicală-
fragmente din creaţii muzicale cântecele. „Frumoasa din pădurea
naţionale şi universale, O2. Să asculte şi să adormită”.
corespunzătoare specificului de recunoască sunetul B1. Transmiterea cântecului
vârstă al copilului preşcolar şi instrumentelor din orchestra „Cât de mult ai
preocupările acestuia. simfonică: vioară, colinda”(Fragment din
contrabas, tobe, talgere, Rapsodia română, de
pian. George Enescu).
A2. Fixarea cântecului „Cât
de mult ai colinda”.
B2. Audiţie „Bolero”-
Ravel.

13. Tema Activităţii: Intonarea cântecelor cu solist, în cor, dialog, între grupe, în lanţ, în
acompaniamentul unui instrument.
Număr de activităţi: 3
Scop: Dezvoltarea deprinderilor armonico- polifonice la copii.
Obiectiv de referinţă Obiective operaţionale Felul Activităţii
Să cânte cântecele în aranjamente O1. Să-şi însuşească corect A1. Transmiterea cântecului
armonico-polifonice elementare. linia ritmico-melodică a „Clopoţei mititei”L.Comes
cântecelor. A2. Învăţarea cântecului
O2. Să cânte cu solist sau „Clopoţei mititei”L.Comes
pe grupe, sau cu A3. Învăţarea cântecului
acompaniament. „Orchestra”- L.Comes
„Ghicitori”-jocuri muzicale

54
 pentru copii- L. Comes
Fiecare procedeu reprezintă
un subiect de lecţie.

Grădiniţa constituie primul cadru bine organizat în care copilul receptează şi execută muzica
conform posibilităţii lui de înţelegere şi redare, se apropie în mod conştient de frumuseţile ei.
Muzica constituie suportul afectiv pe care se însuşesc noţiuni de orice fel şi principalul
mijloc de sensibilizare şi modelare a personalităţii în devenire a preşcolarilor.
Astfel, cadrul didactic va acorda atenţie nu numai însuşirii de către copii a cântecelor, ci şi a
următoarelor aspecte:
- deprinderi specifice muzicii vocale ( ţinuta copilului în timpul cântării, respiraţia în cânt,
emisia sunetelor, dicţia, deprinderile de cântare în colectiv, de audiere);
- deprinderi specifice elementelor componente ale muzicii ( ritmice, melodice, armonico-
polifonice, de interpretare expresivă);
- deprinderea de a recunoaşte timbrul vocal şi al diferitelor instrumente muzicale;
- deprinderi de coordonare psihomotrică;
- deprinderea de a aprecia caracterul muzicii, de a-l asocia cu diverse stări sufleteşti.
În cadrul etapei experimentale, de-a lungul anului şcolar, am utilizat diferite jocuri muzicale
pentru a evalua deprinderile muzicale urmărite.
Voi da exemplu în continuare de un repertoriu de jocuri muzicale, care mi-au fost de mare
ajutor în evaluarea continuă a copiilor.
Repertoriu de jocuri muzicale
1. Jocul Vioara mea-dialog muzical

55
 Jocul se poate desfăşura sub forma unui dialog muzical. Copiii sunt împărţiţi în două grupe,
grupul experimental şi grupul de control, grupul experimental cântă versurile cântecului şi
grupul de control cântă versurile aferente refrenului cu onomatopee. Următoarea variantă
presupune schimbul de roluri între grupuri.
Mersul melodic este transpus în mişcări spaţiale.
În cadrul acestui joc grupul experimental s-a descurcat mai bine cand a cântat doar versurile
cântecului. În partea a doua cu onomatopeele, unii copii au întâmpinat mici dificultăţi.
2. Iepuraşul- În următorul joc, toţi copiii sunt aşezaţi în cerc, cântând. Grupul
experimental joacă rolul iepuraşului iar grupul de control rolul câinelui. Cele două grupuri
execută mişcările sugerate de versurile melodiei.

O altă variantă a acestui joc este aceea a dispunerii copiilor în cerc. Toţi aleargă uşor în cerc,
cântând, iar educatoarea este câinele. La auzul versurilor „Şi-a plecat supărat/ În cel codru-
ntunecat”, copiii se împrăştie, educatoarea încercând să îi prindă.
Toţi copiii din ambele grupuri au executat corect miscările sugerate de textul cântecului.

56
3. Melcul supărat- jocul se poate desfăşura sub forma dialogului muzical sau cu mişcări ce
sugerează înălţimile sonore. Copiii din grupul experimental sunt „povestitori” iar cei din grupul
de control sunt personajul principal „melcul”. Jocul poate fi reluat şi invers.

Copiii din grupul de control nu au întampinat nici o dificultate în ambele roluri, în schimb copiii
din grupul experimental s-au mai încurcat în rolul de povestitor.
4. Jocul Bat din palme

La început se asigură formaţia în care se va desfăşura jocul şi anume formaţia de cerc.

Educatoarea participă activ la joc, interpretând cântecul şi mişcările odată cu copiii. Atunci
când jocul se desfăşoară greoi sau copiii nu execută corect unele mişcări, ea le demonstrează din
nou şi apoi le repetă cu copiii. Uneori este necesar, în funcţie de numărul şi varietatea mişcărilor
ca acestea să fie executate separat, împreună cu ei.
Copiii, împreună cu educatoarea, cântă şi execută mişcările indicate de text:
 La cuvintele: „clap, clap, clap”...copiii bat din palme de 3 ori, apoi se opresc;
 La cuvintele: „trap, trap, trap”..., copiii bat de 3 ori din picioare apoi se opresc;
 La cuvintele:” şi la hora noi pornim”...copiii îşi dau mâna;
 La cuvintele: „hai la dreapta uite-aşa”...copiii merg cu paşi simpli, spre dreapta, ţinându-
se de mână;
57
  La cuvintele: „şi la stânga tot aşa”....copiii merg spre stânga;
 La cuvintele: „ne-nvârtim, ne răsucim”....copiii se învârtesc pe loc;
 La cuvintele:” şi la horă noi pornim”....copiii îşi dau mâna;
 La cuvintele: „hai la dreapta uite-aşa”...copiii merg cu paşi simpli, spre dreapta, ţinându-
se de mână;
 La cuvintele: „şi la stânga tot aşa”....copiii merg spre stânga;
 La cuvintele: „ne-nvârtim, ne răsucim”....copiii se învârtesc pe loc;
 La cuvintele: „şi cu toţi ne veselim”, ei bat din palme.
Acest joc are de regulă o desfăşurare mai simplă, mişcările fiind indicate de însuşi textul
cântecului.
5. Jocul Ciocanele- în acest joc protagoniştii sunt aşezaţi în cerc, pe covor.
La cuvintele „Pic, pic, pic”, copiii bat uşor cu degetele în podea marcând astfel picăturile de
ploaie şi sunetele joase ca înălţime.
O altă variantă a jocului este aceea a alegerii câtorva copii- ca picături de ploaie.
La cuvintele „Pic, pic, pic”, copiii aleşi bat din palme.
Jocul se repetă cu schimbarea rolurilor.

Sunt şi jocuri cu cântec a căror desfăşurare este mai complexă, unde mişcările nu sunt
indicate de text ci numai sugerate de el.
Pentru astfel de jocuri, educatoarea trebuie să cumpănească bine, în prealabil, mişcările,
pentru a fi cât mai expresive şi totodată accesibile copiilor şi pentru a se încadra în contextul
general al jocului.
În continuare o să prezint câteva jocuri muzicale, pe care le-am desfăşurat cu cele două grupe,
precum şi obiectivele aferente temelor de studiu abordate pe parcursul experimentului.
Cântarea în colectiv Interpretarea vocală Procedee armonico- Mişcarea pe muzică
cu acompaniament polifonice

58
Obiective cognitive: Obiective cognitive: Obiective cognitive: Obiective cognitive:
 Să precizeze  Să  Să identifice  Să
cerinţele impuse de recunoască în urma audiţiei recunoască jocurile
cântarea în colectiv. instrumentele de variantele de populare audiate.
percuţie şi jucăriile interpretare vocală a
muzicale. cântecelor.
Obiective Obiective Obiective Obiective
psihomotorii: psihomotorii: psihomotorii: psihomotorii:
 Să menţină  Să execute  Să execute  Să execute
poziţia corectă în corect exerciţiile de corect exerciţiile de corect exerciţiile de
timpul cântării în cultură vocală; cultură vocală. cultură vocală;
vederea realizării  Să  Să  Să
respiraţiei costo- interpreteze corect şi interpreteze corect interpreteze
diafragma-tice şi a expresiv cântecul şi expresiv cântecul expresiv şi corect
emisiei corespunză- „Primăvara a sosit”; „ În pădurea cu din punct de vedere
toare a sunetelor;  Să alune”; intonaţional şi
 Să pronunţe interpreteze cântecul  Să ritmic cântecul
corect textul cântat; cu acompania-ment interpreteze „ Drag mi-e joul
 Să instrumental. cântecul în românesc”;
interpreteze corect variantele pe roluri,  Să scandeze
şi expresiv jocul pe grupe, cu versurile din cântec
muzical „Înfloresc acompania-ment marcând timpii
grădinile”. ritmic. accentuaţi cu
ajutorul instrumen-
telor de percuţie;
 Să
interpreteze
cântecul
concomitent cu
executarea paşilor
de dans.
Obiective afective: Obiective afective: Obiective afective: Obiective afective:
 Trezirea  Stimularea  Trezirea  Trezirea
interesului pentru interesului pentru interesului pentru interesului pentru

59
 interpretarea şi interpretarea audierea creaţiilor audierea şi
audierea unor cântecelor cu corale. interpretarea
creaţii muzicale acompania-ment jocurilor populare
dedicate copiilor. instrumental româneşti.

Prezint, în continuare, jocurile muzicale valorificate în direcţia atingerii obiectivelor aferente

conţinuturilor.
Jocurile muzicale cu suport pe exerciţiu:
Cântatul cu vocea este mijlocul cel mai direct şi mai viu prin care copiii îşi însuşesc muzica.
Pentru a asigura dezvoltarea vocii, ca prim instrument muzical al fiecărui copil, educatoarea
trebuie să pună accent pe cultivarea sistematică a aparatului vocal şi auditiv al acestuia.
Prin intermediul tuturor jocurilor cu suport pe exerciţiu s-a urmărit:
 Pregătirea aparatului fonator pentru activitatea de cântare;
 Dezvoltarea vocii (diapazon vocal, volum, maleabilitate);
 Realizarea unei intonaţii juste;
 Facilitarea însuşirii cântecului ce urmează a fi învăţat;
 Exersarea capacităţii de memorare muzicală.
Se impun câteva recomandări metodice în ceea ce priveşte realizarea acestora şi anume:
necesitatea încadrării acestora în diapazonul vocal al copiilor, execuţia în nuanţe scăzute ce
facilitează omogenizarea vocilor, asigurarea unei ţinute corporale corecte, a unei emisii clare şi a
unei intonaţii corecte.
Execuţia jocului cu suport pe exerciţiu se impune a fi precedată de explicaţia şi demonstraţia
educatorului. Primul joc muzical abordat a fost „Astăzi la plimbare”

În strânsă legătură cu tema activităţii, jocul cu suport pe exerciţiu a vizat formarea

deprinderilor de respiraţie corectă în cânt. Consider că exersarea acestor deprinderi trebuie să se
facă în fiecare activitate de educaţie muzicală, indiferent de tema acesteia.
În cea dea doua activitate, aceeaşi deprindere muzicală a fost exersată prin intermediul
jocului cu suport pe exerciţiu „Zboară fulgul de păpădie (timpul I- se inspiră amplu, pe timpul II-
se rosteşte versul „Zbor, zbor fulguşor uşor”). S-a urmărit dozarea corespunzătoare a respiraţiei
şi pronunţarea corectă a cuvintelor pe expiraţie.

60
 Pentru exersarea deprinderii de recunoaştere a cântecelor după formula ritmico-melodică de
început am introdus jocul „Ghici, ghicitoarea mea, ce cântec se cântă aşa?
Am interpretat fragmente din cântecele învăţate anterior , cu silaba „la”. Demonstraţia cadrului
didactic a fost preluată de către copii, după care s-a solicitat recunoaşterea cântecului, mai exact
precizarea titlului acestuia. Copiii care identificau corect cântecele interpretau fragmentul extras
din cântec cu text.
Jocul muzical a servit şi formării deprinderilor de emisie vocală. Exemplific vocalizele
realizate cu copiii prin intermediul jocului „Ecoul”:

Jocurile muzicale cu suport pe cântec vor fi prezentate prin raportare la tema abordată:
Cântarea în colectiv, în grupuri mici şi individual
Deprinderea de a cânta în colectiv constă în capacitatea copilului de a participa la o
interpretare colectivă respectând următoarele cerinţe: atitudinea în timpul cântării, poziţia
corectă, respectarea tonului şi gesturilor dirijorale necesare sincronizării execuţiei.
Cântecul selecţionat ca suport al jocului a fost „Înfloresc grădinile”:

61
 Interpretarea colectivă a fost precedată de comunicarea tonului şi a semnalului de început.
O altă preocupare, premergătoare activităţii de cânt, a fost asigurarea unei poziţii corecte în
timpul cântării, ştiind faptul că poziţia copiilor poate influenţa pozitiv sau negativ respiraţia,
emisia şi interpretarea cântecelor.
Am urmărit respectarea unei ţinute corecte a corpului atât în poziţia stând pe scaun (spatele
drept, tălpile pe podea, palmele pe genunchi), cât şi în picioare ( capul drept, picioarele
apropiate, vârfurile uşor depărtate, privirea înainte spre educatoare). Am corectat tendinţa
copiilor de a sta cocoşaţi sau cu bărbia rezemată în palmă, poziţie ce imobilizează mişcările
maxilarului inferior.
Prima variantă de desfăşurare a jocului s-a concretizat în interpretarea pe grupe- fete, băieţi
( strofa 1, strofa 2) şi în colectiv (strofa 3).
A doua variantă a vizat interpretarea vocală a cântecului pe grupe mici sub formă de concurs
„Cei mai buni interpreţi”. Copiii au fost antrenaţi în evaluarea interpretării vocale a colegilor şi
în autoevaluarea propriei interpretări.
Celelalte cântece selecţionate ca suport al jocurilor muzicale- „Primăvara a sosit”, „În
pădurea cu alune”, „Drag mi-e jocul românesc”- au fost interpretate şi în variantele: pe grupe,
individual, cu pozitiv, cu negativ.
Cântarea vocală cu acompaniament instrumental
Jocul selecţionat în vederea realizării interpretării vocale cu acompaniament a fost
„Primăvara a sosit”:

62
 Ca instrument de acompaniament am utilizat: tobiţa, tamburina şi maracasa.
Copiii au fost solicitaţi să le denumească şi să mânuiască câte un instrument la alegere.
S-a explicat modalitatea e realizare a acompaniamentului instrumental:
 La cuvintele „ Primăvara a sosit, Hai copii,/haideţi la joc” intră maracasa.
 La cuvintele „Şi câmpia a înverzit” intră tamburina.
 La refren. „Hai cu mare bucurie/hai la joc!/Să jucăm mingea-n câmpie/hai la joc!” intră
tobiţa.
Realizarea acompaniamentului instrumental s-a realizat, la început, pe grupe de câte 3 copii.
Copiii au fost împărţiţi pe două grupe: grupa soliştilor, grupa instrumentiştilor. Prima grupă a
interpretat vocal, iar a doua a realizat acompaniamentul instrumental. Grupele s-au inversat pe
strofa a doua.
Execuţia vocală a cântecelor capătă un plus de atractivitate prin asocierea instrumentelor de
percuţie.
Cele tradiţionale pot fi înlocuite prin diferite obiecte care prin lovire produc sonorităţi
asemănătoare. Astfel toba mare ar putea fi înlocuită printr-o lada goală lovită cu pumnul, tobiţa
printr-o cutie de carton lovită cu două beţe, tamburina printr-un ghem de chei scuturat,
maracasul printr-o cutie de metal cu puţin nisip în interior.
Cântarea vocală în aranajamente armonico-polifonice
Deprinderile armonico-polifonice constau în dezvoltarea capacităţii de a interpreta cântecele în
diferite variante: în dialog, sub formă de întrebare şi răspuns, cu ison ritmic sau armonic,
distribuind melodia la mai mulţi interpreţi, pe roluri şi în canon.
Jocul selecţionat a fost „În pădurea cu alune”

63
Jocul se desfăşoară în formaţie de cerc:
 La cuvintele : „În pădurea cu alune/Aveau casă doi pitici”....copiii, ţinându-se de mână,
merg spre dreapta.
 La cuvintele: „Vine pupăza şi spune:/Vreţi să stau şi eu aici”...copiii se opresc, apoi arată
cu mâna spre mijlocul cercului.
 La refrenul: „Pu-pu-pu, pu-pu-pu,/Vreţi să stau şi eu aici?”....copiii merg spre dreapta,
imită zborul.
 La cuvintele: „ A venit şi o broscuţă,/Hop, hop,hop, sărind mereu.....copiii ţinându-se de
mână, merg spre dreapta, sărind
 La cuvintele :”Dac-aveţi loc în căsuţă,/M-am gandit să stau şi eu”...copiii se opresc, apoi
arată cu mâna spre mijlocul cercului
 La refrenul: „ Oac, oac, oac, oac, oac, oac,/M-am gândit să stau şi eu „....copiii imită
săritura broscuţei ( Săritura se face spre dreapta).
 La cuvintele: „Şoricelul strigă-ndată/Iată şi eu am venit”...copiii, ţinându-se de mână,
merg spre dreapta.
 La cuvintele: „Casa voastră e curată/Noroc bine v-am găsit!”..... copiii se opresc, apoi
arată cu mâna spre mijlocul cercului.
 La refrenul: „Chiţ, chiţ, chiţ, chiţ, chiţ, chiţ,/Noroc bine v-am găsit!...copiii, imitând
mersul şoarecelui, execută paşi mărunţi şi repezi spre dreapta.
 La cuvintele: „ Şi-n căsuţa cea drăguţă/Stau vreo cinci prieteni mici:/Şoricelul şi-o
broscuţă/Pupăza şi doi pitici”...copiii descriu prin mimică şi gesticulaţie cele cinci
personaje din joc, în ordinea dată.

64
  La refrenul: „Tra-la-la, tra-la-la,/Stau vreo cinci prieteni mici.”.....copiii sar voioşi în
formaţie de horă.

În această etapă formativă, am observat comportamentul copiilor pe tot parcursul derulării

experimentului. Drept urmare am întocmit şi utilizat o fişă de observare, drept instrument de
evaluare pentru fiecare grup, una pentru grupul experimental, una pentru grupul de control.
Fişă de observare grup control

Numă Aspecte din Apreciere Numele şi prenumele

r timpul B. C.P C. G.I G.C M.B P.K R. S.V T.B
curent. activităţii N A A
1. Atitudinea în colabo- x x x x x x x x
timpul rare
activităţii. pasiv x
Dinamic x
2. Necesită Da x
stimulare. Nu x x x x x x x x x x
3. Manifestă Deloc x
interes, Puţin x
curiozitate. Frecvent x x x x x
perma- x x x
nent
4. Cere informaţii Rar x x x x x x x
suplimentare. Des x
tot timpul x x
5. Ascultă cu Neatent x x x
atenţie atent mai
explicaţiile puţin
educatoarei. timp
atent x x x x x x x
timp
îndelun-
gat
6. Participă activ Da x x x x x x x x x

65
 la jocurile Nu x
muzicale.
7. Execută Da x x x x x x x x x
mişcările Nu x
sugerate de
versurile
cântecelor.
8. Respiră corect Da x x x x x
în timpul Nu x x x x x
cântecelor.
9. Menţine poziţia Da x x x x x x x
corectă în Nu x x x
timpul
cântatului.
10. Ţine ritmul Da x x x x x x x x x
corect al Nu x
cântecului.
11. Intonează Da x x x x x x x
corect. Nu x x x
12. Interpretează Da x x x x x x x x x
corect şi Nu x
expresiv
cântecul.
13. Interpretează Da x x x x x x x x x x
cântecul cu
Nu
acompaniament
instrumental.
14. Interpretează Da x x x x x x
cântecul cu Nu x x x x
nuanţe.
15. Cântă în Da x x x x x x x x x
tempoul Nu x
indicat.
16 Identifică Da x x x x x x

66
 sunete înalte, Nu x x x x
joase.
17. Recunoaşte Da x x x x x x x x x x

cântecele Nu
audiate.
18. Manifestă Da x x x x x x x x x x
sentimente
pozitive şi Nu
interes pentru
activităţile de
educaţie
muzicală.

O scurtă analiză a fişei de observare de la grupul de control este următoarea:

Ca şi atitudine în timpul activităţii, majoritatea copiilor au colaborat.
Stimulare necesită un singur copil. Interes manifestă majoritatea frecvent.
Informaţii suplimentare cer rar copiii, doar doi copii sunt mai vorbăreţi şi au nevoie de
explicaţii mai multe.
Copiii din grupul de control îşi menţin atenţia timp îndelungat, cu mici excepţii, doi băieţi
sunt neatenţi.
Majoritatea copiilor participă activ la jocurile muzicale, execută mişcările sugerate de
versurile cântecelor, ţin ritmul corect, interpretează cântece cu acompaniament instrumental.
Unii copii au unele dificultăţi cu privire la respiraţia în timpul cântecelor şi la menţinerea
poziţiei corecte în timpul cântatului.
Interpretarea şi intonarea cântecelor este realizată corect în linii mari de către majoritatea
copiilor.
Unii întâmpină mici probleme la nuanţe şi la identificarea sunetelor înalte şi joase.
Toţi copiii recunosc cântecele studiate şi manifestă sentimente pozitive şi interes pentru
activităţile de educaţie muzicală.

Fişă de observare grup experimental

Numă Aspecte din Apreciere Numele şi prenumele
r timpul B. B.E B.R C.C E.A M. N.S N.E P.A P.D
curent. activităţii A A

67
1. Atitudinea în colabo- x x x x x
timpul rare
activităţii. pasiv x x x
Dinamic x x
2. Necesită Da x x
stimulare. Nu x x x x x x x x
3. Manifestă Deloc
interes, Puţin x x
curiozitate. Frecvent x x x x
perma- x x x x
nent
4. Cere informaţii Rar x x x x x x
suplimentare. Des x
tot timpul x x x
5. Ascultă cu Neatent x x x
atenţie atent mai x x x x x
explicaţiile puţin
educatoarei. timp
atent x x
timp
îndelun-
gat
6. Participă activ Da x x x x x x x x x
la jocurile Nu x
muzicale.
7. Execută Da x x x x x x x x x x
mişcările Nu
sugerate de
versurile
cântecelor.
8. Respiră corect Da x x x x
în timpul Nu x x x x x x
cântecelor.
9. Menţine poziţia Da x x x x x

68
 corectă în Nu x x x x x
timpul
cântatului.
10. Ţine ritmul Da x x x x
corect al Nu x x x x x x
cântecului.
11. Intonează Da x x
corect. Nu x x x x x x x x
12. Interpretează Da x x x x x
corect şi Nu x x x x x
expresiv
cântecul.
13. Interpretează Da x x x x x x x x
cântecul cu
Nu x x
acompaniament
instrumental.
14. Interpretează Da x x
cântecul cu Nu x x x x x x x x
nuanţe.
15. Cântă în Da x x x x x
tempoul Nu x x x x x
indicat.
16 Identifică Da x x x x x
sunete înalte, Nu x x x x x
joase.
17. Recunoaşte Da x x x x x x x x x x
cântecele Nu
audiate.
18. Manifestă Da x x x x x x x x x x
sentimente
pozitive şi Nu
interes pentru
activităţile de
educaţie

69
 muzicală.

La grupul experimental, rezultatele stau puţin altfel.

Atitudinea în timpul acivităţii este în general de colaborare, dar avem şi câteva atitudini
pasive. Stimulare necesită doi copii. Majoritatea manifestă interes permanent. Informaţiile
suplimentare sunt cerute rar.
Explicaţiile educatoarei sunt ascultate cu atenţie mai puţin timp.
Toţi copiii participă activ la jocurile muzicale şi execută mişcările sugerate de versurile
cântecelor.
Majoritatea copiilor nu respiră corect în timpul cântecelor şi nu îşi menţin poziţia corectă în
timpul cântatului.
Majoritatea copiilor ţin ritmul cântecelor, însă interpretarea şi intonarea cântecelor nu sunt
tocmai bune.
Majoritatea copiilor intepretează cântecele cu acompaniament instrumental, dar la nuanţe,
tempou, înălţimea sunetelor prezintă anumite probleme.
Toţi copiii recunosc cântecele studiate şi manifestă sentimente pozitive şi interes pentru
activităţile de educaţie muzicală.
Copiii indrăgesc activităţile de educaţie muzicală.

4.7.3 Etapa post – experimentală ( finală)

70
 Urmează etapa post experimentală de la sfârşitul anului ce a constat în aplicarea unor probe
atât grupului experimental cât şi grupului de control.
Pentru experimentele mele am folosit atât instrumentele de percuţie neacordabile cât şi pe
cele acordabile. Am utilizat tamburina cu ajutorul căreia ritmul se poate realiza prin lovirea ei,
punându-se în evidenţă atât optimile cât şi pătrimile: primele realizate prin bătaia pe tamburină,
iar celelalte, pe marginea ei.
Folosirea trianglului singur sau în combinaţii cu tamburina colorează şi mai mult activităţile
muzicale (pătrimile le-am evidenţiat prin bătaia pe tamburină, iar optimile, prin lovirea
trianglului). Prin intermediul instrumentelor de percuţie am concretizat, atât pauzele de pătrime
cât şi pe cele de optime. Subliniez faptul că aspectele ritmice din cântece nu le-am marcat numai
cu ajutorul instrumentelor de percuţie , ci în strânsă legătură cu mersul ritmic, recitarea silabică,
bătut ritmic din palme sau cu degetul în măsuţă.
Exemple de exerciţii ritmice pe care le-am executat cu copiii pe versuri ce se desfăşoară pe
valori de pătrime ( o subgrupă bate ritmul pe tobă, a doua sugrupă merge ritmic prin sala de
grupă, iar a treia recită versurile silabisit după următoarea schemă:

Pentru următorul exerciţiu pe care îl exemplific au contribuit patru subgrupe (subgrupa I

loveşte trianglul pentru fiecare pătrime; subgrupa II bate ritmul pe tobiţă, subgrupa III execută
mers ritmic; subgrupa IV recită silabistic versurile respective).

71
 După cum am constatat, instrumentele de percuţie utilizate în cadrul activităţii muzicale aduc
o înviorare fericită, dând copiilor posibilitatea să reproducă ritmico-melodic jocuri muzicale sau
cântece. De asemenea, ele creează la copii capacitatea de a conştientiza ritmurile din numărători,
exerciţii şi cântece în aşa fel încât să fie redată corect, atât din punct de vedere ritmic, cât şi
melodic, aceste exerciţii şi jocuri muzicale pregătindu-i pentru interpretarea în comun.
Pentru verificarea gradului de înţelegere şi a modului de execuţie a unei comenzi verbale am
realizat următoarele probe privind ritmul, tempoul, nuanţa şi înălţimea sunetelor.
A. Ritmul (durata)
Exemplu: să privească imaginea furnicii şi a ursului, să bată din palme şi să meargă conform
ritmului învăţat: iute (optime)-pas (pătrime).
Cotare: se acordă câte un punct pentru fiecare acţiune executată corect. Cota corectă este de 6
puncte. Trei puncte pentru un ritm şi trei puncte pentru celălalt.
B. Tempoul
Să asculte jocul muzical, să recunoască tempoul, cântându-l, să bată din palme ( lent, moderato,
repede).
Cotare: se acordă câte trei puncte pentru fiecare acţiune executată corect.
- trei puncte – lent
- trei puncte – moderato
- trei puncte – repede
C. Nuanţa
Joc muzical „Cântă la fel”
Să asculte melodia, să bată din palme şi să cânte conform nuanţei învăţate ( piano, forte).
Cotare: se acordă câte un punct pentru fiecare acţiune executată corect.
Cotarea este de 6 puncte.
D.Înălţimea sunetelor
Copilul ascultă sunete de înălţimi diferite (la-do), le recunoaşte şi le numeşte (sunete înalte,
joase). Când aude sunete înalte el merge cu braţele ridicate, când aude sunete joase copilul
merge cu braţele în jos, pe lângă corp.
Cotare: total patru puncte. De fiecare dată se intonează aceleaşi sunete (la-do).
Prezentăm în continuare punctele obţinute, totalizat pe toate probele:
 Copii supradotaţi- 20-25 puncte;
 Copii dotaţi- 15-20 puncte;
 Copii mediu dotaţi- 9-16 puncte;
 Copii slab dotaţi- 5-9 puncte.
A. Ritm- 6 puncte
72
B. Tempou- 9 puncte
C. Nuanţe- 6 puncte
D. Înălţimea sunetelor- 4 puncte
Total 25 puncte maximum posibile.

Deprinderi urmărite Comportamente Itemi Punctaj

măsurabile
Ritmul Să privească I1. Bate din palme, 6 puncte
imaginile, să bată merge iute
din palme şi să (optime) –
meargă conform pas (patrime)
ritmului
Tempoul Să asculte jocul I2. Recunoaşte 9 puncte
muzical, să tempoul, cântându-l
recunoască şi bate din palme
tempoul , să bată din lent,
palme. moderato ,repede.
Nuanţa Să asculte melodia, I3. Bate din palme 6 puncte
să bată din palme şi şi cântă piano,
să cânte conform forte.
nuanţei învăţate.
Înălţimea sunetelor Să asculte sunete de I4. Recunoaşte 4 puncte
înălţimi diferite, să sunetele. (înalte,
recunoască dacă sunt joase).
înalte , joase.

Tabel Grup Experimental – 4 ani

Număr curent Numele copilului Itemi- Punctaj Total
I I2 I3 I4
1
1. B.A 5 8 6 3 22
2. B.E 5 9 6 4 24
3. B.R 3 6 3 2 14

4. C.C 4 6 3 2 15

73
 5. E.A 4 7 5 3 19
6. M.A 4 7 4 3 18
7. N.S 3 5 3 3 14
8. N.E 5 8 5 3 21
9. P.A 3 6 3 2 14
10. P.D 5 7 4 2 18

Tabel Grup de Control – 5ani

Număr curent Numele copilului Itemi- Punctaj Total
I1 I I3 I4
2
1. B.N. 5 8 5 3 21
2. C.P 5 8 6 4 23
3. C.A 4 7 5 3 19
4. G.I 6 8 6 4 24
5. G.C 5 7 4 3 19
6. M.B 6 8 5 4 23
7. P.K 5 8 5 3 21
8. R.A 5 8 6 3 22
9. S.V 5 7 4 3 19
10. T.B 4 7 4 2 17

În urma acestui test final, voi realiza o comparaţie între cele doua grupuri.
În cadrul grupului experimental ,avem 3 copii cu punctaje între 20-25, copii supradotaţi, 3
copii bine dotaţi cu punctaje între 15-20, 4 copii mediu dotaţi cu punctaje între 9-16.
În cadrul grupului de control, avem 6 copii supra dotaţi cu punctaje între 20-25 şi 4 copii bine
dotaţi cu punctaje între 15-20.
În general au ieşit rezultate bune la majoritatea itemilor,apropiindu-se de valorile maxime.
Grupul Domeniul Nr copii Nr copii Nr copii Nr copii
experienţial Supradotaţi binedotaţi mediu slab dotaţi
Punctaj Punctaj dotaţi Punctaj
20-25 15-20 Punctaj 5-9
9-16
Grupul Educaţie 3 3 4 0

74
 experimental muzicală
Grupul de Educaţie 6 4 0 0
control muzicală

În cadrul grupei pe care o conduc am copii muzicali, copii talentaţi , copii cu ureche
muzicală dezvoltată. Întotdeauna la serbări ,copiii din ambele grupuri deşi au vîrste diferite cântă
cântece cu negative.
Am avut în acest an şcolar şi un cerc pedagogic la educaţie muzicală, pe care l-am susţinut eu
şi grupa mea. Am folosit în cadrul cercului instrumente muzicale precum orga, vioara, am
utilizat videoproiectorul, negative pentru cântece şi prezentări power point.
Toţi copiii au colaborat şi a ieşit o lecţie minunată.

4. 8. Analiza şi interpretarea datelor

Analiza şi interpretarea datelor a reprezentat partea finală a etapei post-experimentale. În

această etapă s-au analizat rezultatele testelor iniţiale şi finale analizând evoluţia celor două
grupe. Am comparat rezultatele finale ale celor două grupe incluse în cercetare, pentru a putea
observa mai clar impactul produs de jocurile muzicale asupra dezvoltării deprinderilor muzicale
la preşcolari.

75
 În grădiniţă nu se predau lecţii, ci se organizează activităţi: adevărate ocazii de învăţare
instituţională. Forţa şi eficienţa actului didactic depinde, astfel, de capacitatea educatoarei de a
reproduce o situaţie de viaţă pe care copilul să o găsească interesantă, atrăgatoare.
Este necesar să găsim cele mai adecvate forme fără să-i suprasolicităm, să contribuim la
educaţia muzicală a copiilor printr-o învăţare conştientă, activă şi eficientă a jocurilor muzicale.
Educaţia muzicală bine concepută are locul său în activitatea educaţională şi înzestrarea
copiilor cu posibilităţile, îndemânările, energiile, acestea constituind ceea ce numim
personalitate, deoarece îşi va păstra întotdeauna valoarea în formarea omului.
Grupa supusă experimentului a parcurs un drum lung, ei au fost cumva „nevoiţi” să ţină pasul
cu grupa experimentală. Rezultatele au fost puţin diferite între cele două grupe, dar vorbim şi de
diferenţa de un an dintre copii.
Ambele grupe au format un colectiv frumos şi unit, fiind orientat în permanenţă în procesul
de dobândire a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, spre formarea gandirii logice, spre
dezvoltarea mobilităţii, flexibilităţii gândirii, dezvoltarea creativităţii.
Astfel activităţile instructiv-educative din cadrul domeniului de educaţie muzicală au fost
restructurate şi reorientate. Am observat că instrumentele de percuţie propuse spre folosire în
cadrul activităţilor muzicale antrenează interesul copiilor, dau o coloratură exerciţiilor muzicale,
contribuind la conştientizarea ritmurilor din numărători, jocuri muzicale şi cântece.
De asemenea copiii sunt foarte încântaţi când cântă cu negativ, încrederea în forţele lor
proprii creşte fundamental.
Pentru a susţine dorinţa copiilor de a-şi forma deprinderi de muncă intelectuală din ce în ce
mai bune, precum şi pentru a urmări paşii acestora în acumulările cantitative şi calitative, am
avut în vedere permanent evaluarea activităţilor.
Progresul realizat de preşcolarii supuşi experimentului pedagogic, comparând rezultatele
obţinute la teste este vizibil.
Grupuri Evaluarea iniţială Evaluarea continuă Evaluarea finală
Grup experimental Rezultate foarte bune- Rezultate foarte bune Rezultate foarte bune-
executarea mişcărilor –ritm, interpretarea tempo, nuanţe, sunete
sugerate de textul cântecelor cu înalte joase, respiraţie,
cântecelor . acompaniament interpretarea şi
Rezultate bune- instrumental. intonarea cântecelor.
recunoaşterea Rezultate bune –
melodiilor. respiraţia în timpul
Rezultate slabe- cântecelor, nuanţe,
respiraţia în timpul sunete înalte, joase,
76
 cântecelor şi interpretarea şi
menţinerea liniei intonarea cântecelor.
melodice.
Grup Control Rezultate foarte bune- Rezultate foarte bune- Rezultate foarte bune-
executarea mişcărilor ritm, interpretarea respiraţia în timpul
sugerate de textul cântecelor cu cântecelor, nuanţe,
cântecelor. acompaniament sunete înalte,joase.
Rezultate bune- muzical instrumental,
recunoaşterea interpretarea şi
melodiilor, respiraţia intonarea corectă a
în timpul cântecelor şi cântecelor.
menţinerea liniei Rezultate bune-
melodice. respiraţia în timpul
cântecelor, nuanţe,
sunete înalte ,joase.

Parcursul grupului experimental

În cadrul evaluării iniţiale, copiii din grupul experimental se descurcau foarte bine la etapa
mişcărilor sugerate de textul cântecului, bine la recunoaşterea melodiilor şi slab la respiraţia în
timpul cântecelor şi la menţinerea liniei melodice.
În cadrul evaluării continue, ei şi-au perfecţionat ritmul şi au reuşit să interpreteze foarte bine
cântece cu acompaniament instrumental, respiraţia a devenit de la slabă, bună, la fel şi nuanţele,
piano forte, sunetele înalte, joase, interpretarea şi intonarea cântecelor ,urmând ca la evaluarea
finală să avem rezultate foarte bune la tempo, nuanţe, înalţimea sunetelor, respiraţie,
interpretarea şi intonarea cântecelor.

Parcursul grupului de control

În cadrul evaluării iniţiale, copiii din grupul de control au obţinut rezultate foarte bune la
etapa mişcărilor sugerate de textul cântecului, rezultate bune la recunoaşterea melodiilor,
respiraţia timpul cântecelor şi la menţinerea liniei melodice.
Pe parcursul evaluării continue, ei şi-au perfecţionat ritmul, interpretarea cu acompaniament
muzical instrumental, interpretarea şi intonarea corectă a cântecelor, acestea au devenit foarte
bune. Au mai întâmpinat mici probleme cu respiraţia în timpul cântecelor, nuanţe, înălţimea
sunetelor, dar toate acestea au devenit foarte bune în etapa finală.
77
 Bineînţeles că există în fiecare dintre cele două grupuri şi excepţii, copii care poate nu au
reuşit să ajungă la anumite performanţe, vorbim în special de marea majoritate.

Concluzii

În urma analizei datelor cercetării, au rezultat o serie de concluzii în privinţa evaluării

rezultatelor preşcolarilor prin jocuri didactice în cadrul activităţilor de educaţie muzicală.
Introducând copiii în lumea muzicii, aceştia îşi îmbogăţesc sfera de cunoaştere prin
intermediul cântecelor şi al jocurilor muzicale.
Jocurile muzicale prezintă numeroase atribute în muzicalizarea copiilor:
78
  Îmbogăţirea sonorităţii muzicii, ritmului şi culorii sonore;
 Transformarea simplului cântat într-o activitate complexă;
 Creşterea atractivităţii muzicii;
 Antrenarea în activitate a unui număr cât mai mare de copii dintre cei cu posibilităţi
muzicale mai reduse şi prin aceasta atragerea lor spre muzică.
Pentru a obţine rezultate bune în activitatea muzicală, educatoarea trebuie să fie foarte bine
pregătită din punct de vedere teoretic şi practic. Varietatea cunoştinţelor şi deprinderilor
muzicale pe care trebuie să şi le însuşească preşcolarul, precum şi organizarea diferitelor
activităţi muzicale se pot realiza, numai dacă educatoarea cunoaşte temeinic principiile
didactice. Astfel trebuie să respectăm anumite reguli pe care eu am încercat să le respect în
cercetarea mea şi anume:
 Principiul Intuiţiei –aplicarea lui constă în vizionarea unor imagini însoţite de povestire şi
exerciţiul educatoarei, care preced piesele muzicale predate copiilor, pentru ca acestea să
fie mai bine înţelese şi însuşite conştient şi temeinic.
 Principiul Accesibilităţii- care vizează corelarea posibilităţilor copiilor cu respectarea
întinderii cântecelor, construcţia ritmico-melodică, perceperea şi interpretarea lor.
 Aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor copiilor în practică prin redarea nuanţelor,
mişcărilor indicate de text, acestea fiind posibile numai dacă este însuşit activ şi conştient
materialul muzical
 Repetarea şi predarea pieselor muzicale să se facă succesiv şi gradat pentru fiecare grupă
de copii, respectând trecerea de la uşor la greu, de la apropiat la depărtat, de la simplu la
complex.
Copilul a cărui viaţă este atât de bogată în stări afective îşi găseşte în muzică un mijloc de
trăire emoţională, care îi este nu numai plăcută ci şi necesară.
Sunt însă copii care au o participare mai slabă în activităţile de muzică, am şi eu în grupa mea
asemenea copii. Unele cauze pot fi: nu au auzul muzical dezvoltat, unii cântă fals, alţii prea tare,
unii prea lent, sau nu respiră corect în timpul cântării.
Educatoarea trebuie să se ocupe individual de aceşti copii, stabilind cauzele pentru care ei
lasă impresia că sunt dezinteresaţi de muzică.
Eu am realizat diferite exerciţii ritmico-valorice ( recitarea ritmică a unor versuri asociată cu
bătăi din palme sau cu mersul ritmic), exerciţii speciale din care ei desprind înălţimea sunetelor,
iar pentru pronunţia corectă a sunetelor din cântece am utilizat diferite jocuri sau exerciţii
muzicale, în care versurile se silabisesc pe un cuvânt repetat. Pentru perceperea şi intonarea justă
a cuvintelor, am făcut exerciţii vocal-auditive. Pe copiii timizi i-am stimulat laudându-i în faţa

79
celorlalţi, iar celor care cântă mai tare le-am atras atenţia şi le-am demonstrat cum trebuie să
cânte.
Am descoperit şi câţiva copii cu înclinaţii muzicale, pe aceştia i-am solicitat la serbări drept
solişti, în cadrul anumitor cântece.
Mie dintotdeauna mi-a plăcut muzica, am studiat vioara timp de 8 ani la Şcoala de Muzică
Dinu Lipatti din Slatina, am fost în corul liceului ani la rând şi acum prin intermediul copiilor
îmi văd împlinit visul meu de a continua cu muzica.
Această cercetare m-a ajutat foarte mult să îmi cunosc mai bine copiii cu care lucrez, să
descopăr noi tehnici de lucru cu ei, sa ne apropiem sufleteşte şi să realizez că daca punem
pasiune în ceea ce întreprindem cu copiii şi ne oferim sufletul lor, putem scoate din ei comori
nepreţuite şi neaşteptate.
Scopul final al educaţiei muzicale desfăşurate în grădiniţă şi mai târziu în şcoală este acela de
a forma atitudinea estetică muzicală, de a pregăti viitorii oameni ai societăţii spre a deveni
cunoscători avizaţi de valori estetico-muzicale ,eventual solişti , interpreţi şi creatori de muzică.
Muzica are minunata proprietate de a se face înţeleasă pe toate meridianele, constituind ea
însăşi un limbaj universal prin care se înlesneşte comunicarea directă şi apropierea dintre oameni
şi popoare. Prin urmare, pe lângă funcţia educativă, muzica are şi funcţie cognitivă şi moral-
civică. Ca artă a sunetelor cântate, muzica exercită o puternică înrâurire spirituală, ea declanşând
trăiri puternice şi de durată, emoţii intense şi înălţătoare.
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţă, de care ne amintim cu nostalgie şi cu
duioşie, dar şi cu o mică fărâmă de durere deoarece este irepetabilă. Copilăria este un tărâm
magic, o lume fermecată unde totul este posibil.
Dacă vrem să investim în viaţă, trebuie să investim în primul rând în copii, din copilărie
trebuie să le formăm adevăratele valori şi principii morale, pentru ca mai târziu societatea să
câştige forţă de muncă înalt calificată dar şi membrii liberi, conştienţi şi responsabili, capabili să-
şi construiască propria viaţă.

BIBLIOGRAFIE

1. BONCHIŞ ELENA, Psihologia copilului, Editura Universităţii din Oradea, 2004.

2. BONCHIŞ ELENA, BÎRLE DELIA, DECSEI- RADU ALINA, DRUGAŞ MARIUS,
ROMAN DANIELA, SECUI MONICA, STAN ROSANA, Psihologia jocului, Editura SPER,
Bucureşti, 2014, Colecţia Alma Mater nr 40.

80
3. BONCHIŞ ELENA, E. SECU, M., Psihologia vârstelor, Editura Universităţii din
Oradea, Oradea, 2004.
4. COMES, LIVIU, Ghicitori, jocuri muzicale pentru copii, Editura Muzicală, Bucureşti,
1979.
5. CUCOŞ, CONSTANTIN, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
6. CULEA, LAURENŢIA (coord.), Aplicarea noului curriculum pentru educaţia timpurie-
o provocare?, Editura Diana, Piteşti, 2009.
7. DOLGOŞEV MARIA, MARINESCU ELISABETA, Metodica educaţiei muzicale în
grădiniţa de copii. Manual pentru liceele pedagogice de educatoare, Editura Didactică şi
Pedagogică.
8. GOLU, FLORINDA, Psihologia dezvoltării, Editura Universitară, Bucureşti, 2010.
9. IONESCU, M.(coord.), Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a
copilului de la naştere la 7 ani, Unicef, Bucureşti, Vanemonde, 2010
10. ISTRATE ELENA, Manual de pedagogie- Ediţia a II-a revăzută şi adăugită pref de
Ioan Jinga.
11. IUCU B. ROMIŢĂ, Pedagogie, Editura Credit, Bucureşti, 2000.
12. IUCU B. ROMIŢĂ, MANOLESCU MARIN, Elemente de pedagogie, Editura CREDIS,
Universitatea din Bucureşti, 2006.
13. JOIŢA, E., Educaţia cognitivă., Editura Polirom, Iaşi, 2002.
14. LUPU J., STANECI M., Jocuri muzicale pentru copii mari şi mici, Editura Sigma ,
Bucureşti, 1999.
15. MANOLESCU MARIN, Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar. Teorie şi
practică, Editura CREDIS, Universitatea din Bucureşti, 2004.
16. MANOLESCU MARIN, Teoria şi metodologia evaluării, Editura Universitară,
Bucureşti, 2010.
17. MINULESCU, M., Psihologia copilului mic, Editura Psyche, Bucureşti, 2003.
18. MIRESCU MIHAI, Fundamente ale pedagogiei, Editura Fundaţia Culturală Libra,
Bucureşti, 2003.
19. MODORAN MIHAELA, Curs metodica educaţiei muzicale.
20. MUNTEANU CAMELIA, MUNTEANU NECULAI EUSEBIU, Ghid pentru
învăţământul preşcolar. O abordare din perspectiva noului curriculum, Editura Polirom, Iaşi,
2009.
21. NEACŞU IOAN, UREA ROXANA, MATEI GEORGETA, Jocul, jucăria în educaţia şi
dezvoltarea copilului, Editura Universitară, Bucureşti, mai 2010.
81
22. NICULESCU RODICA MARIANA, Pedagogie preşcolară- Sinteze, Editura
Prohumanitate, Bucureşti 1999.
23. POTOLEA D., PĂUN E( Coord.), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
24. RĂFĂILĂ ELENA, Pedagogie preşcolară, Editura PRINTECH 2007.
25. RADU, I.T, Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2000.
26. STAN LILIANA, Pedagogia preşcolarităţii şi şcolarităţii mici, Editura Polirom 2014.
27. ŞTEFĂNESCU CORNELIA, Didactica activităţii instructiv-educative în grădiniţă,
Editura Terra Focşani, 2009.
28. TAIBAN M., Metodica jocului şi a altor activităţi cu copiii preşcolari, E.D.P, Bucureşti,
1980.
29. TINCA CREŢU, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
30. TINICA, SILVIA, Repere în abordarea copilului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004.
31. TUDORAN DAN, Pedagogie şcolară şi preşcolară, Editura Aura Timişoara, 2004.
32. VASILE VASILE, Pagini nescrise din istoria pedagogiei şi a culturii româneşti- O
istorie a învăţământului muzical, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
33. VRĂŞMAŞ ECATERINA, Elemente de pedagogie la vârsta timpurie. Educaţia
copilului preşcolar,Editura Bucureşti, 1999.
34. VRĂŞMAŞ ECATERINA, Pedagogie preşcolarănşi educaţia pentru toţi, Editura
Prohumanitas, Bucureşti 1999.
35. Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Prezentare şi explicitări, Bucureşti, 2009.
36. Metodica activităţilor instructiv-educative în învăţământul (pre) primar, vol II, Editura
Didactica Nova, Craiova, 2008.
37. Programa activităţii instructiv-educative în grădiniţa de copii şi în cadrul organizaţiei
„Şoimii Patriei”, Editura Didactică şi Pedagogică, 1987.
38. Psihologia copilului preşcolar. Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, 1964.
39. Revista Învăţământului Preşcolar Nr 3-4/1995.
40. Revista Învăţământului Preşcolar Nr 1-2/2010, Editura Arlequin.
41. Revista Învăţământului Preşcolar Nr 3-4/2010, Editura Arlequin.

82