UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

Program de studii universitare de licenţă

Sport şi performanţă motrică

COMUNICARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

GEORGE DINA

Bucureşti
2015
 CUPRINS

Unitatea de învăţare 1

COMUNICAREA - ETIMOLOGIE ŞI DEFINIŢII

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.4. COMUNICAREA - ETIMOLOGIE ŞI DEFINIŢII
1.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
1.6. Bibliografie

Unitatea de învăţare 2

MECANISMELE ŞI ETAPELE COMUNICĂRII

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.4. MECANISMELE ŞI ETAPELE COMUNICĂRII
2.4.1. Mecanismele comunicării
2.4.2. Elementele comunicării în activităţile de educaţie fizică şi sport
2.4.2.1. Elementele comunicării în educaţie fizică
2.4.2.2. Elementele comunicării în sport
2.4.3. Mecanismele comunicării specifice educaţiei fizice şi sportului
2.4.3.1. Emiţătorul - element al comunicării în educaţie fizică şi sport
2.4.3.2. Receptorul - element al comunicării în educaţie fizică şi sport
2.4.4. Mesajul în comunicarea specifică educaţiei fizice şi sportului
2.4.4.1. Mesajul în comunicarea specifică educaţiei fizice
2.4.2.2. Mesajul în comunicarea specifică sportului
2.4.5. Canale specifice de comunicare
2.4.6. Etapele procesului de comunicare
2.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
2.6. Bibliografie

Unitatea de învăţare 3

BARIERE DE COMUNICARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.4. BARIERE DE COMUNICARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
3.4.1. Sistematizarea barierelor de comunicare
3.4.2. Bariere de comunicare în educaţie fizică şi sport
3.4.2.1. Bariere de comunicare în educaţie fizică
 3.4.2.2. Bariere de comunicare în şi sport
3.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
3.6. Bibliografie

Unitatea de învăţare 4
MEDIUL COMUNICĂRII
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.4. MEDIUL COMUNICĂRII
4.4.1. Mediul comunicării în educaţie fizică şi sport
4.4.1.1. Mediul comunicării în educaţie fizică şi sport
4.4.1.2. Mediul comunicării în educaţie fizică şi sport
4.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
4.6. Bibliografie

Unitatea de învăţare 5
TIPURI ŞI FORME DE COMUNICARE
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.4. TIPURI ŞI FORME DE COMUNICARE
5.4.1. Criterii de clasificare
5.4.2. Tipologia comunicării în funcţie de modalitatea de transmitere a mesajului
5.4.2.1. Comunicarea directă şi indirectă
5.4.2.2. Comunicarea directă şi indirectă în sport
5.4.3. Tipologia comunicării în funcţie de numărul participanţilor la comunicare
5.4.3.1. Comunicare intrapersonală în sport
5.4.3.2. Comunicare interpersonală în sport
5.4.3.3. Comunicare de grup în sport
5.4.3.4. Comunicare de masă în sport
5.4.4. Tipologia comunicării în funcţie de direcţia în care se realizează comunicarea
5.4.4.1. Tipologia comunicării în funcţie de direcţie în sport
5.4.5. Tipologia comunicării în funcţie de statutul participanţilor la comunicare
5.4.5.1. Tipologia comunicării în funcţie de statutul participanţilor în sport
5.4.6. Tipologia comunicării în funcţie de intenţionalitatea comunicării
5.4.6.1. Tipologia comunicării în funcţie de intenţionalitate în sport
5.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
5.6. Bibliografie
 Unitatea de învăţare 6
COMUNICAREA VERBALĂ ŞI PARAVERBALĂ
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.4. COMUNICAREA VERBALĂ ŞI PARAVERBALĂ
6.4.1. Tipologia comunicării în funcţie de codul folosit pentru transmiterea mesajului
6.4.2. Comunicarea verbală
6.4.2.1. Comunicarea verbală în sport
6.4.3. Comunicarea paraverbală
6.4.3.1. Comunicarea paraverbală în sport
6.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
6.6. Bibliografie

Unitatea de învăţare 7
COMUNICAREA NONVERBALĂ
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare
7.4. COMUNICAREA NNONVERBALĂ
7.4.1. Mijloacele de comunicare nonverbală
7.4.2. Comunicarea prin expresia feţei
7.4.2.1. Comunicarea prin mimică
7.4.2.2. Comunicarea prin privire
7.4.2.3. Comunicarea prin zâmbet
7.4.3. Comunicarea prin gesturi (comunicarea gestuală)
7.4.3.1. Comunicarea gestuală în sport
7.4.4. Comunicarea prin postură -- atitudine corporală
7.4.5. Comunicarea prin prezenţă personală
7.4.6. Comunicarea prin vestimentaţie
7.4.7. Comunicarea prin mişcare (comunicarea motrică)
7.4.8. Comunicarea prin senzaţii specifice
7.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
7.6. Bibliografie
 INTRODUCERE

Cursul – CMOMUNICARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT redactat în

tehnologie IFR, se adresează studenţilor Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul
programului Sport şi Performanţă Motrică, forma de învăţământ cu Frecvenţă Redusă, din
cadrul Universităţii Naţionale de Educaţiei Fizică şi Sport, Bucureşti.
Comunicarea reprezintă un fenomen prezent în toate acţiuniile şi activităţile
întreprinse de om.
Acesta fiind un material al cărui demers încearcă să clarifice aspectele comunicării
specifice activităţilor de educaţie fizică şi sport, vom determina o particularizare a tuturor
aspectelor şi informaţiilor pe care ni le furnizează teoria comunicării prin intermediul literaturii
de specialitate. Prin acest demers încercăm să desprindem şi să punem în evidenţă o serie de
nuanţe specifice pe care le îmbracă toate aspectele comunicării în interiorul acestor activităţi şi
prin aceasta, să conturăm prmisele unei mai bune înţelegeri a fenomenului în ansamblu.
Clarificarea aspectelor ce caracterizează fenomenul de comunicare specifică, apreciem că
reprezintă o condiţie esenţială pentru eficientizarea.

Comunicarea în activităţile motrice

Întregul nostru demers porneşte de la realitatea că activităţile motrice sportive sunt

activităţi extrem de complexe ce determină implicit şi complexitatea fenomenului de comunicare
specifică. Această complexitate a comunicării este generată de:

 contextul în care se derulează aceste activităţi;

 tipul de interacţiune socială din interiorul acestora;
 mecanismele specifice ale fenomenului de comunicare ce stă la baza acestor
activităţi;
 elementele comunicării specifice;
 planurile în care se derulează fiecare tip de activitate.

Toate aceste aspecte pe care am încercat să le punctăm trebuie asociate direct cu

obiectivele specifice fiecărui tip de activitate, obiective ce dau particularitate fenomenului de
comunicare specifică.

Conţinutul unei unităţi de învăţare cuprinde:

 introducere;
 obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare;
 conţinutul unităţii de învăţare;
 îndrumar pentru verificare/autoverificare.

Obiectivele cursului

 Însuşirea conceptelor fundamentale şi a terminologiei specifice sportului.

  Informarea studenţilor cu ajutorul unui demers de profesionalizare care utilizează
cunoştinţe din teoria comunicării, identificarea şi concretizarea aspectelor specifice
activităţilor sportive.
 Asigurarea cunoaşterii dimensiunilor procedurale ale acestora, adaptate la necesităţile
activităţilor de pregătire şi competiţionale specifice sportului.
 Formarea unei viziuni de tip sistemic în analiza şi utilizarea informaţiei, în vederea
favorizării însuşirii şi aprofundării cunoştinţelor.
 Formarea abilităţilor de comunicare în cadrul activităţilor sportive şi de integrare în şi
prin aceste tipuri de activităţi.

Competenţe conferite:

 Cunoaştere şi înţelegere - Cunoaşterea şi înţelegerea termenilor şi conceptelor

conduc la o mai bună descifrare a fenomenului de comunicare specifică activităţii sportive şi va
reprezenta o bază solidă pentru executarea responsabilă şi eficientă a sarcinilor profesionale în
calitate de student şi ulterior de antrenor;
 Explicare şi interpretare - Explicarea şi interpretarea corespunzătoare a formelor şi
tipurilor de comunicare în raport cu nuanţele pe care acestea le capătă în cadrul activităţilor
sportive (pregătire şi concurs în discipline sportive individuale şi colective);
 Instrumental – aplicative - Proiectarea şi planificarea conţinutrilor specifice activităţii
sportive şi conducerea activităţilor prin tehnici mijloace specifice de comunicare; Aplicarea
adaptată a tipurilor şi formelor de comunicare în concordanţă cu etapele şi mecanismelor
formării deprinderilor specifice diferitelor discipline sportive, în raport cu nevoia de recodificare
permanentă a informaţiilor transmise în cadrul procesului de pregătire şi în competiţie;
 Competenţe de comunicare – relaţionare - Utilizarea adecvată a terminologiei de
specialitate în concordanţă cu procesul de pregătire şi cu competiţia în direcţia colaborării cu
celelalte elemente ale comunicării specifice sportului, pentru rezolvarea sarcinilor specifice şi a
formelor de comunicare specifică sportului, în scopul creşterii capacităţii de integrare în grupele
de lucru din cadrul lecţiei de antrenament.

După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilitaţi privind:

 Cunoaşterea şi înţelegerea termenilor şi conceptelor conduc la o mai bună descifrare

a fenomenului de comunicare specifică activităţii sportive şi va reprezenta o bază solidă pentru
executarea responsabilă şi eficientă a sarcinilor profesionale în calitate de student şi ulterior de
antrenor.
 Familiarizarea cu rolurile de emiţător şi receptor în procesul de comunicare specific
activităţii sportive, din perspectiva antrenorului - emiţător de informaţii specifice în lecţia de
antrenament şi a celui de receptor al informaţiilor transmise de sportivi în pregătire şi concurs.
 Conştientizarea faptului că dinamica evoluţiei fenomenului sportiv pe fondul
evoluţiei tuturor elementelor componente, implică o informare continuă şi o actualizare
permanentă conoştinţelor de specialitate pentru eficientizarea activităţii.
 Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi

de materiale pe suport electronic.
Pentru lecţiile practice – sala de seminar.

Structura cursului

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1 Comunicarea - etimologie şi definiţii (2 ore)
Unitatea de învăţare 2 Mecanismele şi etapele comunicării (2 ore)
Unitatea de învăţare 3 Bariere de comunicare în educaţie fizică şi sport (2 ore)
Unitatea de învăţare 4 Mediul comunicării (2 ore)
Unitatea de învăţare 5 Tipuri şi forme de comunicare (2 ore)
Unitatea de învăţare 6 Comunicarea verbală şi paraverbală (2 ore)
Unitatea de învăţare 7 Comunicarea nonverbală (2 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea lucrărilor practice va respecta panificarea semestrială după tematica din

calendarul disciplinei iar studenţii trebuie să realizeze un proiect acrobatic de grup.

BIBLIOGRAFIE

1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Unitatea de învăţare 1

COMUNICAREA - ETIMOLOGIE ŞI DEFINIŢII

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.4. COMUNICAREA - ETIMOLOGIE ŞI DEFINIŢII
1.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
1.6. Bibliografie

NOTE ALE
1.1. Introducere STUDENTULUI
 Originea termenului „comunicare” este latină unde însemna „a face
ceva în comun”. Exista o legătură între acest termen şi zeul Hermes,
considerat a fi mesagerul zeilor. În virtutea acestei asocieri, sensul face
trimitere la termeni precum: mesager, intermediar, mediator.
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) ne spune că a
comunica înseamnă:
 a face cunoscut;
 a da de ştire;
 a informa;
 a spune.
Comunicarea este un fenomen omniprezent în viaţa noastră care ne
însoţeşte pe tot parcursul existenţei noastre. Apare astfel în forme diferite
în orice context, în orice tip de activitate în care se care se manifestă
omul.
Această asocierea a fenomenului comunicare cu individul există
indiferent dacă omul se manifestă individual sau colectiv în cadrul
vreunui context sau activităţi. Pentru a susţine această afirmaţie, precizăm
faptul că într-o manifestare individuală, omul comunică cu mediul
exterior în direcţia adaptării la acesta sau al transformării lui în raport cu
nevoile sale. Referitor la manifestăile colective, se subînţelege că
îndividul interacţionează cu cei cu care coexistă şi coacţionează într-un
anumit context astfel încât, orice tip de interacţiune între indivizi
presupune existenţa unui act de comunicare.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Această unitate de învăţare îşi propune să realizeze:

 Însuşirea noţiunilor teoretice de bază privind conceptul de

comunicare;
 Dobândirea unor cunoştinţe privind încercările de a defini
procesul de comunicare.

Competenţele unităţii de învăţare:

 formarea unui vocabular terminologic specific comunicării

ca bază pentru înţelegrea noţiunilor specifice comunicării în
educaţie fizică şi sport;

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

psihologică sociologică

1.4. COMUNICAREA - ETIMOLOGIE ŞI DEFINIŢII

pedagogică COMUNIC. filozofică
Omniprezenţa fenomenului
definită din comunicare în toate domeniile de
perspectivă

lingvistică cibernetică

biologică
 1.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

COMUNICAREA - ETIMOLOGIE ŞI DEFINIŢII

O definire foarte exactă şi completă a comunicării este foarte dificil de realizat. Această
dificultate este determinată de sensurile diferite din terinologia specifică domeniilor ştiinţei care
tratează diferite aspecte ale comunicării. Toate încercările de definire poartă amprenta
domeniului din care provin cei care au formulat definiţia astfel încât, comunicarea este abordată
dintr-o persepectivă pluridisciplinară.
Apud Pânişoară (2006) apreciază că multitudinea definiţiilor care vizează comunicarea
presupune complementaritate, deoarece fiecare definiţie acoperă doar anumite aspecte referitoare
la procesul de comunicare.
Din perspectiva tuturor definiţiilor inventariate de autorii mai sus menţionaţi, comunicarea
poate fi considerată ca:
 proces de transmitere a informaţiilor sub formă de mesaje, între două sau mai multe
persoane, unele cu statut de emiţător, altele cu statut de receptor, prin intermediul
unor canale specifice.

Dacă încercăm să transferăm această definiţie şi să o legăm de activităţile specifice,

educaţie fizică şi sport, considerăm necesar să-i aducem o transformare majoră ce derivă dintr-o
particularitate comună acestora.
Ambele activităţi derulează în principal proces de învăţare ce are ca scop formarea unor
deprinderi motrice. Practic în cadrul ambelor activităţi se învaţă mişcări care sunt duse în planul
învăţării la un nivel diferit. Indiferent de situaţie, procesul de formare a deprinderilor începe cu
explicaţia şi demonstraţia realizate de către profesor/antrenor ca emiţător de informaţii şi
continuă cu execuţia mişcării specifice derulată de elev/sportiv care emite informaţii sub formă
de mişcare. Mişcare realizată de elev/sportiv în cadrul exerciţiilor îl transformă pe
profesor/antrenor în receptor de informaţii.
Astfel putem spune că în educaţie fizică şi sport, comunicarea reprezintă schimbul de
informaţii specifice domeniului dintre elementele ce interacționează în cadrul activității,
realizat prin canale specifice, cu ajutorul terminologie şi simbolurior specifice și al
mișcării.
Dacă pornim de la scopul comun celor două activităţi (educaţie fizică şi sport) amintit mai
sus, acela de însuşire a unor mişcări, putem remarca faptul că mişcarea se conturează ca cel mai
important mijloc de comunicare. Aceasta se regăseşte pe tot parcursul derulării activităţilor,
pornind de la procesul de învăţare în care se formează deprinderile până la materializarea lor în
plan practic, în zona de evaluare a mişcărilor în cadrul normelor de control sau în cadrul
competiţional.

Concepte şi termeni de reţinut: fenomen de comunicare, proces de comunicare, comunicare

specifică în educaţie fizică şi sport, schimb de informaţii specifice
 Întrebări de control şi teme de dezbatere

1- Care este etimologia termrnului”comunicare”;

2- Definiţi procesul de comunicare din perspectiva teoriei gennerale a cominicării;
3- Definiţi perocesul de comunicare în educaţie fizică şi sport.

1.6. Bibliografie

1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Unitatea de învăţare 2

MECANISMELE ŞI ETAPELE COMUNICĂRII

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.4. MECANISMELE ŞI ETAPELE COMUNICĂRII
2.4.1. Mecanismele comunicării
2.4.2. Elementele comunicării în activităţile de educaţie fizică şi sport
2.4.2.1. Elementele comunicării în educaţie fizică
2.4.2.2. Elementele comunicării în sport
2.4.3. Mecanismele comunicării specifice educaţiei fizice şi sportului
2.4.3.1. Emiţătorul - element al comunicării în educaţie fizică şi sport
2.4.3.2. Receptorul - element al comunicării în educaţie fizică şi sport
2.4.4. Mesajul în comunicarea specifică educaţiei fizice şi sportului
2.4.4.1. Mesajul în comunicarea specifică educaţiei fizice
2.4.2.2. Mesajul în comunicarea specifică sportului
2.4.5. Canale specifice de comunicare
2.4.6. Etapele procesului de comunicare
2.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
2.6. Bibliografie
 NOTE ALE
2.1. Introducere NOTE ALE
STUDENTULUI
STUDENTULUI
Spuneam despre comunicare că este un proces complex specifice
activităţilor umane şi nu numai, prezent atât în viaţa cotidiană cât şi la
nivelul unor activităţi cu caracter specific având scopuri şi obiective
precis determinate.
Astfel, fenomenul comunicării presupune un schimb de informaţii
între elementele ce participă la un anumit tip de activitate şi capătă nuanţe
specifice în raport cu tipul de activitate, scopul acesteia şi bineînţeles, cu
contextul în care se derulează procesul de comunicare.
.
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Această unitate de învăţare îşi propune să realizeze:

 însuşirea noţiunilor referitoare la mecanismele procesului de

comunicare;
 însuşirea noţiunilor referitoare la mecanismele procesului de
comunicare specifică educaşiei fizice şi sportului.

INDIVID GRUP
Competenţele unităţii de învăţare: INSTITUŢIE

cadrul universitar din studenţi (viitori Ministerul sportului;

universităţile
formareadeunor abilităţiantrenori);
de operare cu termenii ce explică
Federaţii şi definesc
sportive;
comunicarea
profil; în educaţie fizică
lotul de sportivi; şi sport; Cluburi sportive;
 formarea
preşedinte de
INDIVID unor
federaţie; abilităţi
echipade comunicare
adversă;
GRUP în baza cunoştinţelor
Direcţii regionale însuşite,
INSTITUŢIE
secretarspecifice
de federaţie;modificărilor sponsori;
de rol din educaţie fizică(judeţene) şi sport.pentru
antrenor
preşedinte,federal;
secretar de brigada
studenţi de arbitrii;
(viitori tineret şisportului;
Ministerul sportive;
metodist la nivelul
federaţie; publicul spectator;
antrenori); Minsterul
Federaţii sportive;
2.3. Conţinutul
federaţiilor sportive; unităţii
grupuri desuporteri;
învăţare
metodist, antrenor lotul de desportivi; învăţământului;
Cluburi sportive;
metodist la
federal; nivelul reprezentanţi
echipa adversă; ai presei Liceu
Direcţii sportiv;
regionale
2.4.
INDIVID
centrelor
antrenor; INDIVID MECANISMELE
sportive ŞI
GRUP
sportive
sponsori; ETAPELE
scrise, COMUNICĂRII
ŞcoalăINSTITUŢIE
sportivă;
(judeţene) pentru
regioanale;
antrenor - adversar;
GRUP
radifonice
brigada de arbitrii; sau INSTITUŢIE
Club sportiv şcolar:
tineret şi sportive;
antrenor;
preparator2.4.1.
fizic; Mecanismele televizate;
publicul spectator; Presa
Minsterulscrisă;
cadru universitar; studenţi
comunicării
studenţi (viitorii
(viitorii Ministerul
antrenor
medic - adversar; care pentru transmisiile Radioul;
cadrusportiv;
universitar; grupuri de suporteri;
profesoride deai presei
învăţământului;
profesor
preparator defizic;
kinetoterapeut;educaţie profesori
televizate
reprezentanţi ale învăţămânutlui;
Televiziunea.
Liceu sportiv;
profesor de educaţie
Mecanismele ce staueducaţie la baza
educaţie derulării
fizică); Ministerul
procesului de comunicare,
fizică;
medic
maseur; sportiv; competiţiilor
sportive fizică); scrise, Inspectorat
Şcoală şcolar;
sportivă;
fizică; elevi ce participă la învăţămânutlui;
presupun
inspector;
kinetoterapeut;
psiholog existenţa
sportiv;
inspector; unui emiţător
elevi ce (E),
participă
importante.
radifonice ca
la sursă
sau ce transmite
Şcoală. informaţii
Club sportivşcolar;
şcolar: ce
metodist;
maseur; lecţie;
lecţie; Inspectorat
îmbracă
director forma unuide mesaj unui
(manager)
metodist;sportiv receptor (R). Transmiterea
televizate; Presa scrisă; de informaţii
Şcoală.
instructor
psiholog sportiv; din
club sportiv; elevicomponenţi
elevi
care componenţi
pentru aiai
transmisiile Radioul;
dinspre
instructor emiţător
sportiv
tabele(manager)
şcolare.
spre
din receptor se
echipelor
echipelor
realizează prin intermediul canalelor de
director
director de de
competiţie; televizate ale Televiziunea.
tabele
comunicare. şcolare. reprezentative
club echipei
liderul sportiv; (căpitan reprezentative
competiţiilor
director Mecanismele
de competiţie;
de echipă;
comunicării
şcolare;au fost explicate de mulţi specialişti,
şcolare;
importante.
pornind
liderul de
echipei
observator (căpitan
federal; arbitrii
la abordări simpliste,
arbitrii careconduc
care conduc „schema lui Lawel”, până la
precum
de echipă;
altele sofisticate
observator al Comisiei diferitele
diferitele
care implică existenţa competiţii altor componenete precum
competiţii
observator federal;
centralelui de arbitrii. şcolare;
şcolare;
„schema Wiener”. publicul
observator al Comisiei Canal de comunicare MESA
publiculspectator
MESA
spectator
E
centrale de arbitrii. participantlala
participant
JJ
competiţiilesportive
competiţiile
R
E
E
E
Canal de comunicare
sportive şcolare;
şcolare;
CANALE
catedra
catedra
SPECIFICE
deeducaţie
de educaţie
DE COMUNICARE
MESAJ RR
R
CODIFICARE fizică.
fizică. DECODIFICARE
 2.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

Astfel, fenomenul comunicării presupune un schimb de informaţii între elementele ce

participă la un anumit tip de activitate şi capătă nuanţe specifice în raport cu tipul de activitate,
scopul acesteia şi bineînţeles, cu contextul în care se derulează procesul de comunicare.

Etapele procesului de comunicare

Comunicarea este un fenomen complex care se derulează în mai multe etape. Teoria
generală a comunicării a identificat cinci etape în care circulă mesajul de la emiţător către
receptor şi pe parcursul cărora informaţia transmisă poate suferii unele modificări.
Astfel, etapele procesului de comunicare sunt:
 Codificarea înţelesului;
 Transmiterea mesajului;
 Decodificarea şi interpretarea;
 Filtratrea;
 Feedbackul.
Pentru a înţelege mai bine fenomenul şi a avea o reprezentare corectă legată de modul
concret în care se derulează etapele în cadrul procesului de comunicare specifică educaţiei fizice
şi sportului, vom încerca o exemplificare desprinsă din procesul de învăţare.
Cum am mai precizat, orice proces de învăţare a unei mişcări, acţiuni, element, procedeu,
începe cu explicaţia şi demonstraţia a ceea ce avem de învăţat.
 Codificarea înţelesului:
- precede întregul demers practico – metodic;
- constă în alegerea celor mai potrivite simboluri cu care este îmbrăcat mesajul;
- în această etapă se realizează o adaptare a formei mesajului la nivelul de cunoştere al
grupului de sportivi;
- astfel se aleg cele mai potrivite cuvinte, cei mai potriviţi termeni specific, cele mai
sugestive poziţii şi mişcări, toate contribuind la o mai bună înţelegere a mesajului de către
sportiv;
 Transmiterea mesajului:
- se recomandă realizarea simultan pe mai multe canale de comunicare;
- în felul acesta, pe măsură ce aude şi vede în acelaşi timp, informaţia vizuală se
conectează şi interferează cu cea auditivă, iar sportivul îşi completează progresiv
vocabularul terminologic şi motric; aceste aspecte determină în timp formarea limbajului
comun;
- este cunoscut faptul că la baza oricărei deprinderi stă un stereotip motric format prin
reprezentarea mişcării, iar apoi prin execuţia acesteia în condiţii variate asociate cu
fiecare etapă a învăţării;
- având în vedere acest fapt, este important ca reprezentarea mişcării să se formeze în baza
unui cumul de informaţii variate provenite de la analizatori diferiţi;
 - astfel, transmiterea mesajului prin mai multe canale specifice de comunicare va determina
o formare mai completă şi mai corectă a reprezentării, aspect ce previne apariţia unor
greşeli de execuţie la nivelul bazei deprinderii.
 Decodificarea şi interpretarea:
- se realizează în baza sistemului de cunoştinţe teoretice, vizuale, motrice, pe care le deţine
sportivul în momentul respectiv;
- cunoaşterea sportivilor, a nivelului de cunoştinţe al fiecărui component al echipei
facilitează alegerea unui limbaj adecvat accesibil întregului grup care sporească nivelul
de înţelegere eliminând astfel timpii necesari unor corectări şi explicaţii suplimentare;
 Filtratrea:
- poate fi determinată de un ton indecvat folosit pentru transmiterea mesajului, asociat cu
aglomerea spaţiului de lucru, cu zgomote sau alţi factori perturbatori care distrag atenţia
sportivilor în momentul prezentării;
- filtrele pot genera sincope în înţelegrea corectă a mesajului, aspect ce are drept rezultat
formarea unei reprezentări greşite a mişcării;
- în aceste condiţii, munca devine inutilă de la început, sunt create condiţii favorabile
formării unui stereotip motric greşit, iar deprinderea se construieşte pe coordonate
incorecte, greşite;
De asemenea, utilizarea în cadrul explicaţiilor a unei terminologii complexe, pretenţioase,
face greu de descifrat sensul mesajului, mai ales dacă este utilizat un singur canal de comunicare.
În acest sens, dacă ne gândim la un antrenor care doar descrie o mişcare fără să o demonstreze, îl
obligă pe sportiv să-şi reprezinte mişcare doar în baza informaţiei teoretice.
Dacă sportivul nu are un bagaj motric suficient de bogat asociat cu termenii utilizaţi în
descriere, există toate şansele să se creeze o reprezentare greşită deoarece fiecare sportiv îşi va
reprezenta mişcare în baza unui sistem propriu de cunoştinţe şi repere existente pe care
profesorul nu le poate controla.
Pe de altă parte, dacă se apelează doar la demonstraţie, fără o descriere terminologică
adaptată, niciodată nu se va forma bagajul terminologic speific, parte a limbajului comun ce
caraccterizează domeniul.
 Feedbackul:
- ne arată cât de bine a înţeles sportivul mesajul transmis şi cât de de corect şi-a reprezentat
mişcarea şi este exprimat prin forme de mişcare derivate din descifrarea mesajului;
- dacă mişcarea este corectă, discutăm despre un feedback pozitiv, iar procesul de învăţare
poate continua;
- o mişcare greşită este rezultatul unui feedback negativ şi exprimă nivelul redus de
înţelegere a mesajului;
- în baza acestui rezultat profesorul - antrenorul realizează o recodificare a mesajului
apelând la alte simboluri mai accesibile (simplificarea din punct de vedere terminologic
sau utilizarea unui limbaj uzual cu cuvinte simple) sau la alte canale de comunicare (tactil
– poziţionarea corectă a sportivului sau dirijarea mişcării acestuia pe coordonate corecte),
iar procesul de comunicare se reia fiind din nou parcurse toate etapele până când se
obţine un feedback pozitiv exprimat printr-o mişcare corectă.

Pentru relevanţă şi o înţelegere mai facilă a fenomenului vom încerca o prezentare

schematizată într-o formă simplificată:
Concepte şi termeni de reţinut: mecanismele comunicării, emiţător, receptor, mesaj, etapele
comunicării, feedback

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunr mecanismele comunicării specifice;

2. Menţionaţi care sunt elemntele comunicării în sport;
3. Menţionaţă care sunt canalele specifice de comunicare în educaţie fizică şi sport.
4. Prezentaţi etapele comunicării specifice educaţiei fizice şi sportului;
5. Menţionaţi rolul feedbackului în comunicarea specifică.

2.6. Bibliografie

1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Unitatea de învăţare 3

BARIERE DE COMUNICARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.4. BARIERE DE COMUNICARE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
3.4.1. Sistematizarea barierelor de comunicare
3.4.2. Bariere de comunicare în educaţie fizică şi sport
3.4.2.1. Bariere de comunicare în educaţie fizică
3.4.2.2. Bariere de comunicare în şi sport
3.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
3.6. Bibliografie

NOTE ALE
3.1. Introducere STUDENTULUI
 Barierele de comunicare reprezintă elemente care apar prezente în
procesul de comunicare şi care exercită inluenţe negative asupra derulării
procesului. Astfel, procesul de comunicare este perturbat, iar posibilităţile
de interpretare corectă a mesajelor şi de înţelegere a semnificaţiei
acestora este diminuată.

3.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Această unitate de învăţare îşi propune să realizeze:

 Însuşirea noţiunilor teoretice privind barierele de comunicare;

 Dobândirea unor cunoştinţe privind barierele de comunicare în
educaşie fizică şi sport.

Competenţele unităţii de învăţare:

Formarea unor abilităţi de identificare a barierelor de comunicare

specifice educaţiei fizice şi sportului;
Formarea capacităţii de înţelegere a modului în care acţionează
tipuile de bariere de comunicare în educaţie fizică şi sport;
Faormarea abilităţilor de identificare a soluţiilor de depăşire a
barierelor de comunicare specifice educaţiei fizice şi sportului

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.4. BARIERE DE COMUNICAREA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ

ŞI SPORT

După De Vitto şi Ross, barierele de comunicare sunt de două

tipuri:
1. bariere de sistem;
2. bariere de proces.

Barierele de sistem

Acest tip de bariere sunt legate direct de elemente ce ţin de

elementele şi mecanismele prooceului de comunicare. Aceste se referă la:

• o serie de deficienţe de transmitere şi recepţionare a informaţiei;

• uitlizarea inadecvată, neadaptată a mijloacelor de comunicare;
• statutul social al celor ce realizează comunicarea;
• diferite zgomote ce se constituie în factori perturbatori şi care
generează interferenţe ce alterează procesul de comunicare.
 3.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

Barierele de comunicare reprezintă elemente care apar prezente în procesul de

comunicare şi care exercită inluenţe negative asupra derulării procesului.

Sistematizarea barierelor de comunicare

Literatura de specialitate vehiculează ideea existenţei a patru tipuri de bariere de

comunicare.
Am optat pentru această sistematizare, deoarece tipologia prezentată se pliază forte bine
pe comunicarea specifică educaţiei fizice şi sportului.
Astfel, menţionăm următoarele tipuri de bariere de comunicare:
 Blocajul;
 Bruiajul;
 Distorsiunea informaţiei;
 Filtraea.

Bariere de comunicare în sport

1. Blocajul

Presupune întreruperea completă a lecţiei de antrenament sau a competiţiei şi a procesului

de comunicare ce stă la baza derulării acestora, pe fondul manifestării unor cauze:
 Fizice:
- accidentarea unuia dintre competitori în timpul concursului într-un sport de
contact;
- căderea de pe aparat cu accidentarea sportivului la gimnastică;
- căderea într-o cursă de schi alpin;
- întreruperea antrenamentului în aer liber din cauze meteorologice nefavorabile
care nu permit continuarea activităţii (o ploaie torenţială sau o furtună);
 Psihologice:
- pierderea subită a vocii generată de o emoţie foarte puternică la nivelul
antrenorului, în lecţia de antrenament;
- incapacitatea de a intra în concurs indusă de o teamă puternică de nereuşită sau
accidentare;
 Materiale:
- o pană de curent instalată în timpul derulării unui meci în condiţii de nocturnă;
- distrugerea prin spargere a panoului de baschet în timpul derulării meciului;.

2. Bruiajul

Presupune o întrerupere parţială a procesului de comunicare din cadrul lecţiei ca urmare:

  a poluării fonice manifestate de un grup mare de elvi care nu participă la lecţie
(scutiţi);
 a apariţiei şi manifestării în apropierea spaţiunlui de derulare a lecţiei a altor
persoane decât elevii clasei, atenţia profesorului şi elevilor fiind distrasă pentru
câteva momente până la restabilirea oridinii şi a condiţiilor favorabile desfăşurării
lecţiei.

3. Distorsiunea mesajului

În sport, în activitatea de pregătire dar şi în competiţie, mesajele care circulă dinspre

antrenor, brigadă de arbitrii spre sportivi şi în sens invers, pe măsură ce parcurg verigile
intermediare ale procesului de comunicare sunt supuse unor transformări care afestează
capacitatea de recepţionare şi nivelul de înţelegere al mesajului la nivelul fiecărui element al
comunicării cu rol de recptor.
Dintre elementele specifice activităţii sportive care pot produce efecte negative asupra
mesajului prin distorsionarea acestuia, menţionăm:
- explicaţii elaborate;
- lacune ale antrenorului în ceea ce priveşte nivelul cunoştinţelor de specialitate;
- lipsă de claritate şi de fermitate în formularea sarcinilor;
- ton necorespunzător în conducerea antrenamentului;
- utilizarea unui singur canal de comunicare;
- lipsa de empatie la nivelul echipei;
- lipsa de receptivitate la idei noi a sportivilor;
- cunoaşterea insuficientă de către sportive a trerminologiei de specialitate;
- cunoştinţe insuficiente de regulament;

4. Filtrarea

Filtrele care se manifestă ca bariere de comunicare şi sport, atât în lecţia de antrenament

cât şi în timpul competiţiei. De asemenea, acestea sunt de două feluri:
1. Filtre fiziologice:
- sunt legate de o serie de afecţiuni congenitale sau dobândite în urma unor
accidente la nivelul analizatorilor şi care produc dificultăţi de recepţionare şi
înţelegere a mesajelor;
- acestea se manifestă în special în zona sportului adaptat persoanelor cu nevoi
speciale;
- acest tip de barieră de comunicare apare prezent şi în sportul de performanţă şi
este asociat cu diferite accidente care afectează pentru o periodă canalele
comunicare şi crează astfel dificultăţi de adaptare la cerinţele lecţiei de
antrenament sau competiţiei.

2. Filtre psihologice se manifestă ca predispoziţii induse de experienţa anterioară a

antrenorului sau sportivului şi se exprimă prin:
- nivelul crescut de anxietate determinat de atitudinea ostilă a antrenorului şi de
stilul agresiv de comunicare pe care îl abordează în conducerea
antrenamentului sau competiţiei;
 - nivelul crescut de anxietate determinat de întâmplări anterioare petrecute în
pregătire sau concurs (contact dur, agresiv produs intenţionat, pentru
intimidare);
- participare pasivă la antrenament şi lipsa de iniţiativă în competiţie generate
de nivelul redus de cunoştinţe specifice al sportivului şi care are ridică
probleme de înţelegere a sarcinilor;
- teama de a acţiona, de a lua decizii şi de asumare a responsabilităţii în
momente critice, generată de pregătirea fizică slabă sau instabilitatea
deprinderilor, aspcte ce induc lipsa de încrdere în forţele proprii.

Concepte şi termeni de reţinut: bariere de comunicare, blocajul, briuajul, distorsiunea

mesajului, filatrarea.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Enumeraţi bariereale de comunicare specifice educaţiei fizice şi sportului;

2. Cum se manifestă blocajul în comunicarea specifică activităţii sportive?
3. Cum se manifestă bruiajul în comunicarea specifică activităţii sportive?
4. Cum se manifestă distorsiunea mesajului în comunicarea specifică activităţii sportive?
5. Cum se manifestă filtrarea în comunicarea specifică activităţii sportive?

3.6. Bibliografie

1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Unitatea de învăţare 4
MEDIUL COMUNICĂRII
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.4. MEDIUL COMUNICĂRII
4.4.1. Mediul comunicării în educaţie fizică şi sport
4.4.1.1. Mediul comunicării în educaţie fizică şi sport
4.4.1.2. Mediul comunicării în educaţie fizică şi sport
4.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
4.6. Bibliografie

NOTE ALE
4.1. Introducere STUDENTULUI
 Fenomenul comunicării necesită un anumit mediu care favorizeză
realizarea procesului.
Toria comunicării apreciază că pentru a comunica putem folosi:
 mediul oral;
 mediul scris;
 mediul vizual.

4.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Această unitate de învăţare îşi propune să realizeze:

 Însuşirea noţiunilor teoretice privind la mediul comunicarii;

 Dobândirea unor cunoştinţe privind caracteristicile mediului
specific comunicării în educaţie fizică şi sport.

Competenţele unităţii de învăţare:

 formarea unor abilităţi de operare cu mijloacele de comunicare

specifice fiecărui tip de mediu de comunicare asociat cu
activităţile specifice.

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.4. MEDIUL COMUNICĂRII

4.4.1. Mediul comunicării în educaţie fizică şi sport

Aceste trei căi de transmitere a mesajelor caracterizează şi

comunicare specifică educaţiei fizice şi sportului.
Absolut toate categoriile de informaţii vehiculate în procesul de
comunicare specifică sub forma mesajelor, circulă prin aceste medii de
comunicare în funcţie de modalitatea lor de codificare. Astfel:
 mediul oral - foloseşte canalul auditiv de comunicare şi este
utilizat pentru transmiterea informaţiilor codificate prin:
- cuvinte;
- sunete;
 mediul scris - foloseşte canalul vizual de comunicare şi
permite transmiterea informaţiilor codificate prin:
- cuvinte prezentate în formă grafică (scrise) în forma
diferitelor documente specifice scrise;
- elemente de prezentare grafică a unor componente
specifice disciplinelor sportive (teren, sportivi, aparate
speciale, obiecte ajutătoare);
 4.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

Fenomenul comunicării necesită un anumit mediu care favorizeză realizarea procesului.

Toria comunicării apreciază că pentru a comunica putem folosi:
 mediul oral;
 mediul scris;
 mediul vizual.

Mediul comunicării în sport

Sportul este o activitate extrem de complexă a cărei eficienţă depinde de cantitatea de

informaţii pe care o deţine antrenorul şi pe care reuşeşte să o transmită sportivilor în cadrul
procesului de pregătire.
Şi în sport este vehiculată o cantitate forte mare de informaţii de specialitate şi din
ştiinţele conexe, informaţii ce trebuie acordate cu specificul şi caracteristicile fiecărui sport în
parte.
În continuare încercăm să realizăm o sistematizare a acestor tipuri de informaţii în funcţie
de mediul utilizat pentru transmiterea lor în cadrul procesului de comunicare specific sportului.

 Mediul oral este folosit pentru realiza:

- prezentarea temelor şi obiectivelor antrenamentului;
- organizarea colectivului de sportivi;
- semnalizarea momentului de schimbare a mijloacelor de încălzire;
- transmiterea comenzilor specifice prin care este condus antrenamentul;
- descrierea terminologică a mişcărilor, acţiunilor ce fac obiectul pregătirii;
- descrierea printr-o terminologie adecvată a mijloacelor utilizate în antrenament;
- efectuarea corectărilor;
- transmiterea aprecierilor asupra comportamentului şi modului de lucru.

 Mediul scris se referă la:

- cărţi de specialitate;
- documente de evidenţă (caietul antrenorului) unde sunt înregistrate aspecte privind
dinamica în timp unor parametri somatici şi motrice pentru a avea un control mai bun
asupra evoluţiei sportivilor;
- caietul de antrenament al sportivului unde ţine evidenţa unor parametri ai pregătirii;
- documente de planificare a activităţii (plan de antrenamet, planuri pe etapă –
macrocilu, mezociclu, microciclu);
- desene ce însoţesc descrierea exerciţiilor din diferitele documente de planificare şi
completează cu informaţii suplimentare;
- presa sportivă scrisă.

 Mediul vizual se rferă la:

 - demonstraţia antrenorului în cadrul procesului de învăţare;
- execuţia sportivilor în cadrul mijloacelor folosite în antrenament;
- execuţiile din cadrul competiţiei;
- semne - gesturi ce exprimă direcţii de acţionare în cadrul exerciţiilor sau semnale
declanşatoare de începere a exersării;
- semne - gesturi ce exprimă indicaţii tactice date de antrenor în timpul competiţiilor;
- semne - gesturi prin care sunt codificate combinaţii tactice folosite de jucători;
- semne – gesturi – mişcări înşelătoare (fente);
- gesturi specifice arbitrajului;
- expresii ale feţei (mimica, privire, zâmbet) ce exprimă diferite stări prin care trec
antrenorii şi sportivii în antrenamente şi competiţii;
- materiale intuitive (fotografii, kinograme) utilizate ca modele de acţiune atunci când
demonstraţia antrenorului nu este suficient de sugestivă;
- filme în baza cărora se fac analize ale execuţiilor personale sau ale adversarilor;
- transmisii televizate ale competiţiilor sportive.

Concepte şi termeni de reţinut: mediul cumunicării, mediul oral, mediul scris, mediul viuial.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sun componentele mediului comunicării?

2. Ce informaţii se pot transmite prin mediul oral al comunicării în sport?
3. Ce informaţii se pot transmite prin mediul scris al comunicării în sport?
4. Ce informaţii se pot transmite prin mediul vizual al comunicării în sport?

4.6. Bibliografie

1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Unitatea de învăţare 5
TIPURI ŞI FORME DE COMUNICARE
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare
5.4. TIPURI ŞI FORME DE COMUNICARE
5.4.1. Criterii de clasificare
5.4.2. Tipologia comunicării în funcţie de modalitatea de transmitere a mesajului
5.4.2.1. Comunicarea directă şi indirectă
5.4.2.2. Comunicarea directă şi indirectă în sport
5.4.3. Tipologia comunicării în funcţie de numărul participanţilor la comunicare
5.4.3.1. Comunicare intrapersonală în sport
5.4.3.2. Comunicare interpersonală în sport
5.4.3.3. Comunicare de grup în sport
5.4.3.4. Comunicare de masă în sport
5.4.4. Tipologia comunicării în funcţie de direcţia în care se realizează comunicarea
5.4.4.1. Tipologia comunicării în funcţie de direcţie în sport
5.4.5. Tipologia comunicării în funcţie de statutul participanţilor la comunicare
5.4.5.1. Tipologia comunicării în funcţie de statutul participanţilor în sport
5.4.6. Tipologia comunicării în funcţie de intenţionalitatea comunicării
5.4.6.1. Tipologia comunicării în funcţie de intenţionalitate în sport
5.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
5.6. Bibliografie
 NOTE ALE
5.1. Introducere STUDENTULUI
 Procesul de comunicare prezintă o serie de particularităţi legate de
modalitatea în care este codificat mesajul, cum este transmis acesta, ce tip
de canale comunicare sunt accesate pentru ca mesajul să fie recepţionat în
condiţii optime, rolul şi importanţa fiecărui element al comunicării, dacă
procesul de comunicare are un caracter planificat sau este întâmplător.
Aceste particularităţi care îşi pun amprenta asupra formei concrete
în care se realizează comunicarea, se constituie în criterii de sistematizare
a tipurilor de comunicare.

5.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Această unitate de învăţare îşi propune să realizeze:

 Însuşirea noţiunilor teoretice de bază privind conceptul de

comunicare;
 Dobândirea unor cunoştinţe privind încercările de a defini procesul
de comunicare.

Competenţele unităţii de învăţare:

 formarea unui vocabular terminologic specific comunicării

ca bază pentru înţelegrea noţiunilor specifice comunicării în
educaţie fizică şi sport;

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.4. TIPURI ŞI FORME DE COMUNICARE

Procesul de comunicare prezintă o serie de particularităţi legate de

modalitatea în care este codificat mesajul, cum este transmis acesta, ce tip
de canale comunicare sunt accesate pentru ca mesajul să fie recepţionat în
condiţii optime, rolul şi importanţa fiecărui element al comunicării, dacă
procesul de comunicare are un caracter planificat sau este întâmplător.
Aceste particularităţi care îşi pun amprenta asupra formei concrete
în care se realizează comunicarea, se constituie în criterii de sistematizare
a tipurilor de comunicare.

5.4.1. Criterii de clasificare

Criteriile care fac posibilă determinarea unei tipologii a

comunicării sun următoarele:
 Modalitatea de transmitere a mesajului
 Numărul participanţilor la comunicare
 Direcţia în care se realizează comunicarea
 5.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

TIPURI ŞI FORME DE COMUNICARE

Comunicarea directă şi indirectă în sport

Comunicarea directă şi indirectă este prezentă şi în procesul de comunicare specifică

activităţilor sportive. Cele două planuri în care se desfăşoară sportul, cel al pregătirii în cadrul
antrenametelor şi cel competiţional şi multitudinea elementelor ce interacţionează, imprimă
nuanţe particulare asupra formelor de comunicare directă şi indirectă.

Comunicarea directă în sport

În sport identificăm următoarele forme de comunicare directă:

 Comunicarea prin cuvinte (limbaj)

 Comunicarea prin expresia feţei (mimica, privirea, zâmbetul):
 Comunicarea prin gesturi (comunicarea gestuală):
 Comunicarea prin postură şi atitudine corporală:
 Comunicarea prin mişcare (comunicarea motrică) în cadrul:

Comunicarea motrică devine cea mai importantă formă de comunicare în sport, mişcarea
specifică fiind principalul reper prin care este evaluat antrenamentul şi procesul de comunicare
asociat cu acesta, în fiecare etapă a derulării lui şi până la momentul exprimării prin mişcare în
competiţie.

Comunicare intrapersonală în sport

Sportul este o activitate în care interacţionează mai multe elemente comparativ cu

educaţia fizică astfel încât, şi din punct de vedere al comunicării intrapesonale este mai bine
reprezentat.
Fiecare element prezent în activitatea de pregătire şi în competiţie are momente de
comunicare cu sinele atunci când MESAJrealizează diferite tipuri de analiză a multitudinii de informaţii
MESAJ
vehiculate în interiorul actvităţii şi pregătesc decizii de raspuns la acestea.
EE
Comunicare
CANALE SPECIFICE DE
interpersonală în sport
COMUNICARE
RR
Caracterul dublu al sportului, pe de o parte acela instructiv – educativ al lecţiei de
CODIFIC
antrenament, manifestare în competiţie MESAJ
iar pe de alta celRECODIFIC
de ARE a rezultatelor învăţării crează cadru
ARE
de interacţiune a numeroşi factori care devin elemente ale comunicării.

ADAPTARE MIŞCARE
CORECTĂ MIŞCAR
A FORMEI E
MESAJULUI
 În multe dintre situaţiile specifice activităţii, aceste elemente sunt obligate să
interacţioneze între ele la nivel individual,astfel încât se identifică în cadrul acţivităţii numeroase
momente de comunicare interpersonală.
Înainte de a începr un demes de identificare şi sistematizare a formelor de comunicare
interpersonale, considerăm util să facem o disociere între sporturile individuale care au un
pronunţat caracter interpersonal la nivelul interacţiunii dintre elemente şi cele colective, la care
ne vom raporta în această analiză.
Astfel în sport, în funcţie de situaţiile concrete şi elementele care interacţionează, se
stabilesc raporturi de comunicare interpersonală între:

Comunicare de grup în sport

În sport, exemplele în care apare cumunicarea de grup sunt numeroase datorită

specificului activităţii, a implicării în activitate a numeroşi factori ce devin elemente ale
procesului de comunicare şi a planului competiţional în care se desfăşoară activitatea care
conţine momente în care interacţionează puţine persoane.

Comunicare publică sau de masă sport

În ceea ce priveşte sportul, însăşi definirea sa ca important fenomen social îl îcadrează în

zona comunicării de masă.

Tipologia comunicării în funcţie de direcţie în sport

Comunicarea verticală în sport

 de sus în jos
 de jos în sus

Comunicarea orizontală în sport

 în planul învăţării:
- între antrenori:
- între sportivi:
 în competiţie:
- între antrenori:
- între sportivi:
- între arbitrii cu aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi:
- între spectatori - suporteri:

Tipologia comunicării în funcţie de statutul participanţilor la comunicare

 Comunicare ascendentă: dinspre cei cu un statut inferior (elevi / sportivi) supuşi acţiunii
de modelare, spre cei cu un statut superior (profesor / antrenor) care conduc, controlează şi
evaluează rezultatele procesului de învăţare;
  Comunicare descendentă: dinspre cei cu un statut superior care conduc procesul formativ
– educativ (profesor / antrenor) spre cei cu un statut inferior, supuşi acţiunii de formare
(elevi / sportivi);
 Comunicare laterală: între elemente care au acelaşi statut, dar sensul în care circulă
informaţia este precis determinat în funcţie de cine emite mesajul.

Concepte şi termeni de reţinut: comunicare directă şi indirectă, comunicare intrapersonală,

comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare de masă, comunicare verticaşă,
comunicare orizontală, comunicare ascendentă, comunicare descendentă, comunicare laterală.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt formele de comunicare în sport în funcţie de modalitatea de transmitere a

mesajului?
2. Care sunt formele de comunicare în sport în funcţie de numărul participanţilor?
3. Care sunt formele de comunicare în sport în funcţie de direcţia de transmitere a
mesajului?
4. Care sunt formele de comunicare în sport în funcţie de statutul participanţilor la actul
de comunicare?
5. Care sunt formele de comunicare în sport în funcţie de intenţionalitatea comunicării?

5.6. Bibliografie

1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Unitatea de învăţare 6
COMUNICAREA VERBALĂ ŞI PARAVERBALĂ
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.4. COMUNICAREA VERBALĂ ŞI PARAVERBALĂ
6.4.1. Tipologia comunicării în funcţie de codul folosit pentru transmiterea mesajului
6.4.2. Comunicarea verbală
6.4.2.1. Comunicarea verbală în sport
6.4.3. Comunicarea paraverbală
6.4.3.1. Comunicarea paraverbală sport
6.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
6.6. Bibliografie

NOTE ALE
6.1. Introducere STUDENTULUI
 Cea mai frecventă formă de codificare a informaţiei este cuvântul.,
iar din perspectiva acestui aspect, limbajul se conturează ca principală
formă de comunicare umană.
În cativităţile motrice însă, scopul principal al acestora fiind legat
de mişcare, de învăţarea acesteia şi până la manifestarea ei în plan sportiv,
competiţional, mişcarea devine cel mai important mijloc de comunicare.
Toate tipurile şi formele de comunicare sunt subordonate comunicării
motrice, pe care încearcă să o maximizeze.

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Această unitate de învăţare îşi propune să realizeze:

 Însuşirea noţiunilor privind formele de comunicare verbală şi

paraverbală;
 Dobândirea unor cunoştinţe privind modalitatea în care se
concretizează formele de comunicare verbală şi paraverbală în
sport.

Competenţele unităţii de învăţare:

 formarea unui vocabular terminologic specific manifestării

formeleor de comunicare verbală şi paraverbală în sport;
 formarea abilitţii de completare a formelor de comunicare orală cu
elemnte paraverbale în comunicarea specifică sportului.

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.4. COMUNICAREA VERBALĂ ŞI PARAVERBALĂ

6.4.1. Tipologia comunicării în funcţie de codul folosit pentru

transmiterea mesajului

Un element extrem de important care poate asigura eficienţa

procesului de comunicare este reprezentat de modalitate în care este
codificat mesajul. Alegerea celor mai oportune simboluri favorizează
interpretarea corectă şi o bună înţelegere a mesajului.
Eficienţa procesului de comunicare, respectiv descifrarea corectă
şi înţelegerea mesajului, este condiţionat de modalitatea cu care
emiţătorul reuşeşte să adapteze codurile alese la fondul de cunoştinţe şi
nivelul de înţelegere al receptorului.

Codul folosit pentru transmiterea mesajului

 6.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

Comunicarea verbală în sport

Forme de comunicare verbală orală în sport

Comunicarea orală în sport este o formă de comunicare estrem de prezentă atât în planul
pregătirii cât şi în cel al desfăşurării competiţiei.
Toate elementele ce interacţionaează în cadrul activităţii, comunică prin intermediul
limbajului. Formele specifice prin care se concretizează comunicarea orală în sport sunt
specifice acrtivităţii din antreanament sau competiţie.

Forme de comunicare verbală scrisă în sport

Comunicarea scrisă este legată înprincipal de activitatea de planificare sub diferitele sale
forme, însă dată fiind complexitatea fenomenului sportiv şi a direcţiilor diferite în carre se
manifestă, comunicarea scrisă îmbracă şi unele forme extrem de particularizate.
Comunicarea scrisă este prezentă atât în activitatea de pregătire din cadrul
antrenamentelor cât şi în cadrul organizării şi desfăşurării competiţiilor sportive.

Comunicarea paraverabală

Rolul limbajului paraverbal este acela de a sublinia anumite părţi din mesajul transmis şi
de a accentua părţile importante, esenţiale din conţinutul acestuia.
În sport capătă forme de manifestare specifice şi apare asociată cu formele de comunicare
verbală, orală.

Concepte şi termeni de reţinut: comunicare orală, comunicare scrisă, comunicare paraverbală

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt formele de comunicare verbală în sport?

2. Enumeraţi modul de concretizare a elemntelor paraverbale de comunicare în sport;

6.6. Bibliografie
 1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Unitatea de învăţare 7
COMUNICAREA NONVERBALĂ
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare
7.4. COMUNICAREA NNONVERBALĂ
7.4.1. Mijloacele de comunicare nonverbală
7.4.2. Comunicarea prin expresia feţei
7.4.2.1. Comunicarea prin mimică
7.4.2.2. Comunicarea prin privire
7.4.2.3. Comunicarea prin zâmbet
7.4.3. Comunicarea prin gesturi (comunicarea gestuală)
7.4.3.1. Comunicarea gestuală în sport
7.4.4. Comunicarea prin postură -- atitudine corporală
7.4.5. Comunicarea prin prezenţă personală
7.4.6. Comunicarea prin vestimentaţie
7.4.7. Comunicarea prin mişcare (comunicarea motrică)
7.4.8. Comunicarea prin senzaţii specifice
7.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
7.6. Bibliografie

NOTE ALE
7.1. Introducere STUDENTULUI
 Elementele de codificare care nu utilizează cuvintele, fac parte din
categoria codurilor nonverbale, iar procesul de comunicare bazat pe un
astfel de sistem de codificare este defint prin termenul de comunicare
nonverabală.

7.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Această unitate de învăţare îşi propune să realizeze:

 Însuşirea noţiunilor privind mijloacele de comunicare nonverbală;

 Dobândirea unor cunoştinţe privind modalitatea în care se
concretizează formele de comunicare nonverbală în sport.

Competenţele unităţii de învăţare:

 formarea unui vocabular terminologic specific manifestării

formeleor de comunicare nonverbală în sport;
 formarea abilitţii de utilizare simultană a mai multe forme de
comunicare nonverbale în activitatea practică specifică sportului.

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.4. COMUNICAREA NOVERBALĂ

7.4.1. Mijloacele de comunicare nonverbală

În procesul de comunicare pentru codificarea mesajelor putem

folosi în afara cuvintelor, o mare varietate de semne care pot fi transmise
folosind diferite canale de comunicare. Toate semnele prezentate în
literatura de specialitate drept coduri nonverbale, sunt transmise în cadrul
procesului de comunicare prin canalul vizual.
În procesul de comunicare specific educaţiei fizice şi sportului
însă, propriul corp transmite informaţii extrem de importante, sub forma
unor senzaţii produse de elemente din mediul sportiv extern dar şi din
interior, ca efect al mişcării corpului sau segmentelor în timpul unor
execuţii specifice. Aceste efecte ale mişcării se traduc tot prin senzaţii şi
sunt tranmise de la nivelul proprioceptorilor, prin canalul kinestezic şi cel
kinezic.
În contextul necesităţii formării unor deprinderi eficiente care să
conducă la ralizarea performanţei sportive, aceste informaţii devin extrem
de importante contribuind la formarea aşa numitelor simţuri (percepţii
specializate), care reprezintă elemente ce intră în structura deprinderilor.
Aceste senazţii, tactile şi de mişcare a propriului corp, trebuie
interpretate după părerea noastră, ca elemente de codificare nonverbală a
 7.5. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

Mijloacele de comunicare nonverbală sunt:

 Expresia feţei, iar la nivelul acesteia putem comunica prin:
- mimică;
- privire;
- zâmbet.
 Gesturi;
 Postura şi atitudinea corporală;
 Prezenţă personala;
 Vestimentaţia;
 Mişcarea:
- mişcarea segmentelor;
- mişcarea corpului;
- mişcarea obiectelor sportive;
- mişcarea coechipierilor;
- milcarea adversarilor
- mişcarea arbitrului ce precede gestica specifică.
 Senzaţiile:
- tactile;
- de mişcare a propriului corp sau a segmentelor.

 Comunicarea prin expresia feţei

Faţa reprezintă o parte a corpului care exprimă foarte mult din trările şi emoţiile pe care
omul le trăieşte astfel încât reprezintă un mijloc de comunicare ce poate transmite forte multe
informaţii.

 Comunicarea prin mimică în sport este mai bine reprezentată din punct de vedere al
tuturor elementelor de comunicare datorită faptului că elementele comunicării, cei care
oarticipă la activităţile asociate sportului, sunt mai numeroase. Mimica exprimă stările şi
trăirile fiecărui participant la actul comunicării în sport în diferitele momente ale desfăşurării
lui şi poate exprima.

 Comunicarea prin privire

Privirea reprezintă un mijloc important în comunicarea specifică educaţiei fizice şi

sportului, fiecare dintre elementele ce participă la activitate fiind capabilă să comunice la acest
nivel.
 Comunicarea prin privire în sport este mai bogată în semnificaţii ca urmare a existenţei
elemntelor suplimenatre de comunicare. Privirea repretintă în acelaşi timp, un mijloc de
comunicare nonverbală prin care se transmit o mulţime de semnale cu semnificaţii diferite,
 dar şi un important element de informare prin care este percepută şi eveluată informaţia
specifică. Fiecare element prezent în activitatea sportivă poate transmite prin intermediul
privirii diferite mesaje.

Comunicarea prin zâmbet

Indiferent de situaţie şi de context, rolul pozitiv, benefic al zâmbetului are asupra

desfăşurării activităţilor o serie de efecte precum:
- Determină creşterea nivelului de coeziune la nivelul grupului;
- Influenţe pozitive asupra gradul de empatie;
- Siguranţă şi curaj în abordarea execuţiilor în procesul de învăţare;
- Degajare şi confort în modul de acţionare;
- Diminuează teama de eşec în execuţiile dificile;
- Este eliminată teama de penibil în baza relaţiilor amicale stablite la nivel de grup;
- Curaj în acţionare şi asumarea responsbilităţii de a acţiona în situaţii limită (o
indicaţie tactică de asumare a responsabilităţii asociată cu zâmbetul, este
încurajatoare);
- Creşte nivelul de toleranţă la acţiuni nereuşite, reacţiile celor din jur pierd din
caracterul ostil, fiind mai degrabă de suport, de ajutorare;

Comunicarea prin gesturi (comunicarea gestuală)

Codificarea mesajelor prin semne este o caracteristică a comunicării interumane prin

care se urmăreşte o concentrare a unei cantităţi mari de informaţii printr - un gest încărcat de
semnificaţii.
Reprezintă o modalitate mai rapidă de comunicare prin care se economiseşte timp, prin
eliminarea celui alocat unei codificări adaptate într-o formă verbală accesibilă şi recodificării
mesajului în cazul în care acesta nu a fost descifrat corect.

Comunicarea gestuală sport

În cadrul acestor activităţi, comunicarea gestuală este folosită pentru operativitate din
nevoia de eliminare a unor timpi morţi care afectează buna desfăşurare a activităţii şi, în acelaşi
timp, din necesitatea de informare a tuturor participanţilor la activitate aspra deciziilor luate în
timpul cometiţiei, de cei care sunt responsabili de desfăşurarea acesteia în limitele
regulamentelor specifice.
Comunicarea gestuală se realizează în baza a trei categorii de gesturi:

4. Gesturi specifice arbitrajului;

5. Gesturi specifice unui grup de sportivi, unei echipe;
6. Gesturi specifice ce exprimă stări emoţionale.

Comunicarea prin postură -- atitudine corporală

Postura sau atitudinea corporală reprezintă un mijloc de de comunicare nonverablă prin

care oamenii transmit mesaje.
 În cadrul comunicării specifice sportului, poate transmite mesaje ce exprimă:
 Aspecte pozitive: hotărâre, siguranţă, forţă – putere, determinare.
 Aspecte negative: teamă, timiditate, nesigurană, lipsă de încredere în forţele propri,
cedare fizică şi psihică. nivel crescut de anxietate.

Comunicarea prin prezenţă personală

Prezenţa personală reprezintă un mijloac important de comunicare în educaţie fizică şi

sport şi caracterizează capacitatea de comunicarea atât a profesorului / antrenorului cât şi a
elevului / sportivului.
Prezenaţa personală se concretizată într-o serie de abilități care în activităţile specifice
capătă nuanţe particulare, pe care vom încerca să le surprindem.

Comunicarea prin vestimentaţie

Scopul iniţial pentru care a fost creată vestimentaţia, a fost acela de a proteja omul de
efectele naturii.
Vestimentaţia asociată cu mişcarea a devenit echipament sportiv.
Despre vestimentaţia specifică sportului, putem spune că:

Putem spune că echipamentul, vestimentaţia în sport prin caracteristicile descrise

comunică:
 ce sport practică cel care poartă echipamentul;
 gradul de periculozitate al sportului respectiv, ce riscuri implică practicarea lui şi la ce nivel se
pot prodece accidentările;
 contextul în care se organizează şi se desfăşoară – dacă este sport individual sau colectiv;
 mediul de practicare al sportului respectiv - în sală sau în aer liber, pe teren, în apă, pe saltea,
pe zăpadă, pe ghiaţă, etc.;
 apartenenţa la un club, prin culori şi sigle sau denumiri aplicate;
 postul pe care joacă – în unele sporturi prin numărul de pe tricou;
 dacă are statut de căpitan de echipă – prin semnele speciale de pe tricou;
 nivelul de prformanţă prin numele sponsorilor care apar imprimate;
 firma porducătoare a echipamentului sportiv prin aplicarea logourilor sau a numelui firmei.

Comunicarea prin mişcare (comunicarea motrică)

Mişcarea este prezentă în toate activităţile specifice educaţiei fizice şi sportului:

În funcţie de specificul fiecărei activităţi şi mai departe, în funcţie de specificul fiecărui
sport în parte mişcarea ca mijloc de comunicare specifică, se manifestă în diferite forme,

 Mişcarea antrenorului ca model de execuţie în cadrul demonstraţiei;

 Mişcarea sportivului ca execuţie în cadrul exerciţiilor folosite în învăţare;
 Mişcarea coechipierilor care preced prorpia intervenţie şi care obligă la acţiuni
suplimentare adaptative sau de colaborare din cadrul unor acţiuni derulate simultan
(blocajul colecti jocul de volei);
 Mişcarea adversarului;
  Mişcarea obiectelor sportive care trebuie manevrate prin execuţiile tehnice;
 Mişcarea arbitrului;

Comunicarea prin senzaţii specifice

În comunicarea specifică educaţiei fizice şi sportului, sunt extrem de importante

informaţiile pe care propriul corp le transmite în momentul în care execută mişcări specifice sau
interacţionează cu alte elemente din mediul specific cu care vine în contact şi asupra cărora
exercită inluenţe.
Aceste informaţii proprii sunt codificate sub formă de senzaţii generate de elementele din
mediul extern prin contact direct cu acestea (profesor / antrenor, colegi / coechipieri, adversari
cu care interacţionează, sau obiecte sportive pe care le manevrează).
Astfel, apreciem că procesul de comunicare prin intermediul unor informaţii specifice
transmise de propriul corp se realizează prin două tipuri de senzaţii:
- tactile;
- de mişcare a propriului corp sau a segmentelor.

Concepte şi termeni de reţinut: comunicare nonverbală, mimică, comunicare motrică,

comunicare prin semnzaţii tactile

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care mijloacele de comunicare nonverbală;

2. Precizaţi formele concrete de comunicare prin expresia feţei în sport;
3. Precizaţi formele concrete de comunicare gestuală în sport;
4. Precizaţi cum se manifestă comunicarea prin vestimentaţie în sport;
5. Precizaţi formele concrete de comunicare prin mişcare în sport;
6. Precizaţi formele concrete de comunicare prin semnzaţii specifice în sport;

7.6. Bibliografie

1. Bortun, D., (2002),Bazele epistemologice ale comunicării. Ed. Ars Docendi, Bucureşti;
2. Bougnoux, D., (2000), Introducere în ştiinţele comunicării. Ed. Polirom, Iaşi;
3. Dina, G., (2014) Comunicare în educaţie fizică şi sport În curs de apariţie;
4. Fiske, J., (2003), Inroducere în ştiinţele comunicării Ed. Polirom, Iaşi;
5. Mucchielli, Al., (2005), Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de
comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
6. Prutianu, Şt., (2005), Antrenamentul abilităţilor de comunicare. Ed. Polirom, Iaşi;
7. Răşcanu, R., (2002), Psihologie şi comunicare. Ed. Universităţii, Bucureşti;
8. Şoitu, L., (1997), Pedagogia comunicării. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.