Piata Fortei de Munca in Romania Si Imigratia

Fundația Soros
România

Piața forței
de muncă în România
şi imigrația

Monica Şerban
Alexandru Toth

Bucureşti 2007
Piaţa forţei de muncă în România şi imigraţia
Migrație şi dezvoltare – prezentare generală a programului

Migrație si dezvoltare este un program inițiat, finanțat şi implementat de către
Fundația Soros România. Obiectivul programului este identificarea modelelor de
integrare ale migrației externe temporare şi a efectelor asociate acesteia în politica
autorităților centrale şi locale şi promovarea acelor modele care permit minimizarea
efectelor negative şi maximizarea celor pozitive.
Programul a fost lansat în anul 2006, într‐un context specific, marcat de
apropierea momentului integrării efective a României în Uniunea Europeană. Migrația
românilor, ținută sub un control strict în timpul regimului comunist, a cunoscut o
expansiune deosebită în anii `90, atât ca volum al fluxurilor migratorii, cât şi prin
diversificarea acestora din punct de vedere al destinațiilor, motivelor şi structurii de
status socio‐economic a populației de migranți. Fenomenul migrației a urmat o tendință
ascendentă şi a implicat toate păturile societății, devenind totodată unul dintre fluxurile
migratorii importante la nivel european. În ultimii ani, migrația externă s‐a impus
pregnant drept unul dintre fenomenele definitorii pentru societatea românească.
La sfârşitul anului 2006, Fundația Soros a lansat prima cercetare la nivel național
asupra migrației românilor în străinătate pentru muncă: Locuirea temporară în străinătate.
Migrația economică a românilor: 1990‐2006 (coordonator: Prof. Dumitru Sandu). Studiul a
cuprins trei cercetări cantitative: sondaj de opinie la nivel național şi două cercetări
microregionale la nivelul județelor Teleorman şi Vrancea; cercetări calitative la nivelul a
şase comunități din țară cu indice mare de emigrație şi patru comunități din străinătate
în Italia, Spania şi Serbia. Studiul prezintă profilul celor care au plecat la muncă în
străinătate şi cauzele şi consecințele migrației pentru muncă în străinătate, după 1989.
În martie 2007 a fost lansat al doilea studiu din cadrul programului, Politici şi
instituții în migrația internațională: migrația pentru muncă din România. 1990‐2006 (Monica
Şerban şi Melinda Stoica). Studiul analizează schimbările succesive ale legislației în
domeniu şi ale atribuțiilor principalelor instituții publice implicate, precum şi efectele
acestor schimbări. Studiul permite atât înțelegerea evoluției fenomenului, cât şi
estimarea impactului unor eventuale noi modificări ale configurației instituționale.
Programul a continuat pe parcursul anului 2007, prin abordarea focalizată a unor
aspecte pe care analizele precedente le‐au relevat ca fiind printre cele mai importante
efecte ale migrației. Proiectul abordează efectele fenomenului la două niveluri:
• efecte sociale la nivel local (în comunități): situația copiilor migranților şi
probleme legate de dezvoltarea comunităților
• efecte economice şi sociale cu impact la nivel național: schimbările de pe piața
forței de muncă şi imigrația
În această direcție, în luna octombrie a acestui an Fundația Soros a lansat studiul
Efectele migrației: copiii rămaşi acasă. Studiul abordează un subiect care, deşi amplu
mediatizat, a fost puțin studiat: situația copiilor cu părinți plecați în străinătate la
muncă. Studiul relevă că există aproximativ 350 000 de copii în România ai căror părinți
(unul sau amândoi) muncesc în străinătate. Totodată, cercetarea prezintă impactul
absenței părinților plecați la muncă în străinătate asupra copiilor rămaşi în țară şi
propune măsuri prin care efectele negative pot fi diminuate.
1 Migrație şi dezvoltare Fundația Soros România

Piața forței de muncă din România şi imigrația

Cercetarea Piața forței de muncă din România şi imigrația continuă seria
studiilor din cadrul programului Migrație şi dezvoltare, program inițiat şi finanțat
de Fundația Soros.
Studiul de față prezintă un alt efect al migrației externe a românilor
pentru muncă, schimbările de pe piața forței de muncă, introducând o nouă
fațetă a migrației în România: imigrația.
În luna octombrie a acestui an, Fundația Soros a desfăşurat un sondaj
reprezentativ național despre piața forței de muncă din domeniile cele mai
afectate de lipsa de personal: construcții, textile şi servicii (domeniul hotelier).
Alegerea domeniilor a fost făcută pe baza semnalelor apărute în mass‐media,
precum şi pe baza studiilor anterioare făcute de Fundație sau de alți actori
interesați de problemă. Totodată, am dorit ca domeniile să fie reprezentative din
punct de vedere al diversificării pe sexe (femei – textile, bărbați – construcții) şi
pe natura muncii (sezonieră/permanentă).

Repere metodologice:

• Tipul eşantionului: reprezentativ național pentru firmele din România din
domeniile construcții, textile si hotelier cu o marja de eroare de +/‐ 4,0 %,
pentru un interval de confidență de 95%.
• Volumul eşantionului: 600 firme, împărțite în trei subeşantioane a câte
200, din fiecare din următoarele domenii: construcții, industrie textilă şi
hoteluri; firme cu cel puțin 10 angajați; stratificare cu alocare
proporțională după cele 8 macroregiuni istorice şi după numărul de
angajați (3 categorii: 10‐49 de angajați; 50‐249; peste 250)
• Culegerea datelor a fost realizata prin interviuri telefonice, chestionarele
au fost completate de persoane din managementul firmelor: administrator
unic, director general/executiv, director economic, director resurse umane.
• Perioada de culegere a datelor: 20‐30 octombrie 2007

Culegerea si introducerea datelor au fost asigurate de Metro Media Transilvania.
Instrumentele metodologice şi raportul au fost realizate de echipa proiectului:
Monica Şerban, Alexandru Toth şi Mihaela Ştefănescu (coordonator programe
Fundația Soros).

Despre studiu
Monica Şerban

În ultimii doi ani se aud din ce în ce mai des voci sugerând o criză „de
oameni”. Patroni din construcții dau declarații despre problemele pe care le au în
a găsi personal, fabrici de textile angajează muncitoare din China, muncitori
maghiari fac naveta în România pentru a lucra la construcția de drumuri în
nordul țării, investitorii turci îşi pun problema să‐şi asigure mâna de lucru cu
lucrători din propria țară.
Semnalele vin din prea multe domenii şi din prea multe locuri ca să nu ne
punem întrebări. Ar putea fi vorba de o criză, începutul unei crize sau sunt doar
evenimente izolate care țin de abilitatea unuia sau mai multor angajatori de a
găsi personal, de salariile prea mici pe care le oferă, de o zonă în care populația
este îmbătrânită sau s‐a obişnuit de generații să îşi caute de lucru în alte părți ale
țării, de ingeniozitatea cuiva în a reduce costurile de personal (aducând
muncitori din țări îndepărtate)? Este posibil să trecem în decursul a 18 ani de la o
Românie care îşi trimitea muncitorii înainte de vârstă la pensie sau le oferea
salarii compensatorii pentru a‐şi părăsi slujbele, la o Românie cu probleme de
forță de muncă? De la astfel de întrebări porneşte studiul. Cum am putea totuşi
trece de la declarații izolate la formularea unei concluzii cu caracter de
generalitate? Soluția cea mai simplă a fost să îi întrebăm direct pe cei care se
ocupă de găsirea de angajați, într‐un număr suficient de mare pentru a putea face
inferențe legate cel puțin de anumite sectoare economice (partea I a studiului,
Migrația şi deficitul forței de muncă din perspectiva angajatorilor).
Suntem în situația de a şti numai ce se întâmplă în momentul studiului.
Chiar dacă rezultatele par să indice o problemă şi pentru viitor, ceea ce ştim cu
siguranță este că avem o problemă acum. Nu putem face nici un fel de
considerații despre cum va evolua situația în viitor. Tocmai de aceea avem
nevoie de explicații. Există factori care ne îndreptățesc să afirmăm că situația,
dacă nu era previzibilă, este cel puțin explicabilă şi prin urmare are un caracter
structural (ceea ce implicit îi conferă persistență). Am încercat să prezentăm
câteva explicații în partea a II‐a a studiului (Unde sunt Românii?).
Analizele noastre par a indica o problemă cu potențial de permanentizare.
Ce înseamnă acest lucru? În mod fundamental, că este puțin probabil ca lucrurile
să se rezolve de la sine. Exemplele altor țări sugerează că nevoia de forță de
muncă este într‐un fel sau altul compensată pe termen lung. Întrebarea
provocatoare pentru România este „cum?”. În primă fază am vrut să vedem în ce
măsură angajatorii găsesc ei înşişi soluții şi de ce natură sunt (partea a III‐a a
studiului, Soluții posibile – perspectiva angajatorilor). Asupra uneia dintre
soluții am insistat în mod particular: cea a imigrației. Rațiunile pentru care am
procedat în acest fel sunt prezentate în secțiunea a IV‐a (De ce discutăm despre

imigrație în România). Imigrația reprezintă o constantă a societăților occidentale
către care România tinde. Dacă acesta pare a fi viitorul, întrebarea pentru viitor
este „În ce măsură România este pregătită pentru o asemenea evoluție?”.
Evenimentele recente din țări cu un nivel ridicat al imigrației par a demonstra că
migrația nu este un fenomen uşor de gestionat, iar consecințele unui
management defectuos se manifestă mai devreme sau mai târziu. Experiențele
altor state (inclusiv a unora cu tradiție îndelungată de imigrație, cum este
Germania) sugerează că, în ciuda unui potențial de dezvoltare extrem de rapidă
a fenomenului (a se vedea cazul Italiei sau Spaniei care în aproximativ 10 ani au
devenit lideri în migrația europeană), există o oarecare inerție în acceptarea unei
asemenea realități. Studiul nostru îşi propune, din acest punct de vedere, să
deschidă mai degrabă un spațiu de discuție decât să vină cu răspunsuri.
Pentru că în spațiul românesc discuțiile despre criza demografică, despre
piața forței de muncă, despre efectele migrației internaționale (inclusiv asupra
pieței forței de muncă), despre imigrație s‐au accentuat în perioada recentă, iar
studiul nostru face, parțial, referire la fiecare dintre aceste subiecte, este necesar
să facem o serie de precizări care să furnizeze o cheie adecvată de citire a
materialului. Rezultatele prezentate se referă numai la trei sectoare economice,
cu probabilitate ridicată de a fi afectate de probleme de forță de muncă:
construcții, textile şi servicii (domeniul hotelier). Nu sunt justificate nici un fel de
generalizări către alte sectoare economice 1. Întrebările cu care s‐a lucrat, dată
fiind modalitatea de aplicare a chestionarului, sunt în mare parte întrebări
închise. Ele nu permit investigarea în profunzime a situațiilor existente, ci mai
degrabă încadrarea realității în categorii predefinite prin construcția
chestionarului. Discuțiile despre posibilitatea de a ne confrunta pe viitor cu o
accentuare a deficitului de forță de muncă se bazează numai pe argumente de
stoc. Aspectele de natură demografică şi cele legate de migrație (emigrația
externă) fac referire numai la intrările/ieşirile de pe piața forței de muncă.
Ambele procese pot afecta în sens negativ deficitul de pe piață dacă celelalte
condiții (actuale) rămân constante. Viitorul României în termeni de regim de
migrație (țară de emigrație – țară de imigrație) este abordat din perspectivă
comparativă, bazată exclusiv pe date din sfera migrației. Scopul secțiunii este în
primul rând de a deschide un spațiu de discuție şi de a ridica o problemă,
nicidecum de a furniza răspunsuri categorice. Dacă România (alături de alte țări
nou intrate în Uniunea Europeană) va parcurge, din punct de vedere al migrației,
traseul țărilor din bazinul mediteranean este o întrebare pe care merită să ne‐o
punem, dar răspunsul se bazează încă pe prea multe necunoscute pentru a fi
unul clar.
1
Formulările din text este posibil, din motive legate de repetiţie, să nu specifice acest lucru de fiecare dată.

Migrația şi deficitul forței de muncă din perspectiva
angajatorilor
Alexandru Toth

La sfârşitul lunii septembrie 2007, cele trei domenii de activitate asupra
cărora ne‐am concentrat atenția ocupau aproximativ 795.000 de persoane,
reprezentând circa 17% din numărul total de angajați 2. Jumătate din aceşti
angajați lucrează în domeniul construcțiilor. Afectată serios în ultimii ani de
reducerea activității în regim lohn, industria textilă a pierdut în perioada
septembrie 2006 ‐ septembrie 2007 aproape 10% din volumul forței de muncă
ocupate, reprezentând circa 30.000 de angajați. Celelalte două domenii,
construcțiile şi HORECA, au înregistrat în aceeaşi perioadă o creştere a
numărului de angajați cu 10.7%, respectiv 26.7%, reprezentând per ansamblu
62.400 noi locuri de muncă.
Creşterea economică din ultimii ani se reflectă şi în performanțele firmelor
din cele trei domenii. Astfel, aproximativ 80% din întreprinderile cuprinse în
anchetă au raportat profit la sfârşitul anului 2006, iar circa 60% afirmă că în
ultimele 12 luni vânzările lor au crescut. Procentaje similare de manageri se
aşteaptă ca şi în următoarele 12 luni vânzările firmelor lor să crească.

Distribuția firmelor care au avut locuri de muncă disponibile
neocupate mai mult de 2 luni pe parcursul lui 2006 şi 2007

% firme din...
1 00
90
Ind. textilă
80
70
60
50
40
30
Construcţii 30 25
18 16
20 12 13
10
0
2006 2007
2
Institutul Naţional de Statistică, Buletinul Statistic Lunar, septembrie 2007.
În contextul fenomenului de îmbătrânire a populației şi al migrației

internaționale, este de aşteptat ca o parte din firmele din România să se confrunte
cu deficite semnificative de forță de muncă. Deficitul de forță de muncă poate
afecta direct dezvoltarea firmelor prin reducerea capacității acestora de a
răspunde cererii existente pe piață, dar şi indirect, printr‐o creşterea a fluctuației
personalului şi, în consecință, o creştere a costurilor legate de forța de muncă. În
acelaşi timp, poate contribui însă şi la o creştere a gradului de tehnologizare
menită să conducă la creşterea productivității şi a calității produselor, făcând
firmele mai competitive atât pe piețele interne, cât şi pe cele externe.
În cadrul studiului nostru, am operaționalizat deficitul de forță de muncă
la nivelul firmelor prin numărul de locuri de muncă disponibile, neocupate cel
puțin două luni pe parcursul anului. Atât în 2006, cât şi în 2007, ponderea
firmelor afectate de un deficit de personal per ansamblul celor trei domenii de
activitate este de aproximativ 16%. Firmele din industria textilă sunt într‐o
proporție semnificativ mai mare afectate de deficitul forței de muncă comparativ
cu cele din construcții sau HORECA. La nivelul anului 2007, 30% din firmele din
industria textilă s‐au confruntat cu problema neocupării unor posturi pe o
perioadă de cel puțin două luni, în timp ce în celelalte două domenii procentul se
situează undeva la aproximativ 15%. În ce priveşte ponderea deficitului în
volumul de angajări noi, situația variază semnificativ între cele trei domenii. În
domeniul construcțiilor, rata deficitului este de 10%, în timp ce, în cazul
hotelurilor şi restaurantelor, aceasta este de aproape 20%, maximul
înregistrându‐se în domeniul textil – 25%. În termeni absoluți, o estimare a
acestui deficit indică aproximativ 17.000 de locuri de muncă neocupate în toate
cele trei domenii, timp de cel puțin două luni de‐a lungul anului. Valoarea
deficitului este aproximativ la acelaşi nivel atât în 2006, cât şi în 2007.
Rata de fluctuație a personalului – operaționalizată prin numărul de
angajați care şi‐au părăsit locul de muncă pe parcursul anului – este relativ egală
pentru cele trei domenii de activitate economică, situându‐se undeva între 14 şi
17%. În acelaşi timp, aproximativ 40% dintre firme, indiferent de domeniul lor de
activitate, se confruntă cu rate de fluctuație a personalului mai mari de 20%. În
cazul industriei textile şi a firmelor din domeniul HORECA, fluctuația
personalului se asociază invers cu mărimea firmei. Firmele mici (10‐49 de
angajați) se confruntă într‐o proporție mai mare (49% în domeniul textil, 34% în
HORECA) cu fluctuația personalului, comparativ cu firmele medii sau mari din
aceleaşi domenii. În domeniul construcțiilor, discrepanțele dintre firme de
mărimi diferite în ce priveşte fluctuația personalului sunt nesemnificative, circa
35% dintre acestea confruntând‐se cu această problemă, indiferent de numărul
lor de angajați.


Estimări ale ratelor de fluctuație a personalului şi a
deficitului de forță de muncă

1 00

90

Ind. tex tilă 80

70
60
50
40 40 38
40
30 25
Construcții 17 19
20 14 14
10
10
0
rata de fluctua ție a deficit (% locuri % firmelor care s-au

personalului (% angaja ți disponibile mai mult de 2 confruntat cu fluctua ție de
care au părăsit firmele la luni raportat la numărul personal mai mari de 20%
Hoteluri, restaurante
care lucrau) de noi angajări)

Dincolo de estimarea deficitului real, am fost interesați de percepția
managerilor de firme din cele trei domenii în ce priveşte acoperirea necesarului
de forță de muncă în cadrul întreprinderilor lor. Aproape 2/3 dintre managerii
investigați au afirmat că în 2007 le‐a fost destul de sau foarte greu să găsească
lucrători atunci când au avut nevoie. Diferențele dintre domenii în ce priveşte
răspândirea acestor dificultăți sunt nesemnificative. Apar însă unele diferențe în
interiorul domeniilor, în funcție de mărimea firmei. În cazul firmelor mici din
industria textilă, ponderea managerilor care afirmă că au avut dificultăți în
ocuparea posturilor disponibile este mai mare decât în cazul firmelor medii din
acelaşi domeniu. În cazul construcțiilor şi a hotelurilor şi restaurantelor, diferența
apare între firmele mici şi cele mari, ultimele având mai frecvent greutăți în
găsirea de forță de muncă decât celelalte. Dacă în cazul industriei textile,
problemele cu forța de muncă este probabil să fie legate mai degrabă de calitatea
slujbelor – în special nivelul redus de salarizare ‐ şi de fluctuația mare de
personal, în cazul construcțiilor şi a industriei ospitalității problema este mai
probabil să fie legată de cauze structurale ce țin de nivelul de calificare a forței de
muncă disponibile.


În 2007, cât de greu sau de uşor v‐a fost să găsiți angajați când ați
avut nevoie?

Ind. textilă Construcții Hoteluri, restaurante

destul de greu foarte greu destul de ușor foarte ușor Nu am av ut nev oie NS

1 3 2
4 4 4
5 7 3
24 26 26

29 32 31

36 28 35
În ce măsură problemele legate de găsirea forței de muncă necesare se
asociază cu performanțele financiare ale firmelor? Datele sugerează o asociere
între cele două, cel puțin la nivelul industriei textile şi al construcțiilor, fără a
putea însă determina sensul relației cauzale dintre cele două variabile. În cazul
industriei textile, firmele care s‐au confruntat cu dificultăți în angajarea de
personal raportează o creştere a vânzărilor într‐o proporție mai mică decât cele
care nu au avut astfel de probleme. De asemenea, 22% dintre firmele din domeniul
textil cărora le‐a fost greu să ocupe posturile disponibile afirmă că vânzările lor au
scăzut în ultimele 12 luni, în timp ce doar 13% din firmele fără constrângeri de
personal raportează o scădere a vânzărilor. Similar, în cazul firmelor din domeniul
construcțiilor există o asociere între evoluția vânzărilor şi problemele legate de
angajarea de forță de muncă (vezi anexa, fig.5).

Răspândirea problemelor legate de angajarea de personal nou,
în funcție de mărimea firmei

1 00

90
Ind.
textilă
80 75
70 71
68 67
70 65
62
59 59
60
50

40

Construcții 30

20
10
0
1 0-49 angaja ți 50-249 250+


Asocierea dintre performanța firmei şi existența dificultăților
legate de angajarea de personal nou

1 00%

9 0% 19 24
28 24
Au răm as la fel 32 33
80%
5
7 0% 8 9

6 0% 13 9
22
5 0%

4 0%
68
61 65
3 0% 52
Au scăzut
47
41
2 0%

1 0%
0%
Nu au Au av ut Nu au Au av ut Nu au Au av ut
av ut probleme av ut probleme av ut probleme
probleme probleme probleme
Au crescut

Gradul de integrare, experiența firmelor pe piață nu se asociază
semnificativ cu o creştere/scădere a probabilității de a experimenta dificultăți mari
în găsirea forței de muncă necesare. Indiferent de vechimea lor, firmele sunt
afectate în aceeaşi măsură de deficitul de forță de muncă existent.
În ce măsură constrângerile de forță de muncă cu care se confruntă cele trei
domenii de activitate sunt unele temporare, contextuale, care țin de specificul şi
evoluția acestor domenii? Am întrebat managerii firmelor care se confruntă cu
dificultăți în angajarea de forță de muncă de cât timp au această problemă. Peste
50% dintre ei au răspuns că se confruntă cu probleme în găsirea de lucrători
disponibili de cel puțin doi ani, iar circa un sfert din ei spun că din 2006 au început
aceste constrângeri legate de forța de muncă. Aceste rezultate şi faptul că practic
nu există diferențe între firme în funcție de domeniul de activitate, sugerează
existența unor cauze structurale care determină constrângerile de forță de muncă
disponibilă. Faptul că România a devenit un exportator important de muncă în
Europa explică probabil mare parte din aceste probleme. De altfel şi în opinia
managerilor acestor firme, emigrarea este principalul factor care influențează
capacitatea de a‐şi acoperi necesarul de forță de muncă. Peste ¾ dintre managerii
chestionați au menționat emigrarea muncitorilor români ca fiind un factor care
afectează în mare şi foarte mare măsură capacitatea lor de a angaja personal. În
rândul managerilor firmelor de construcții această opinie este mai larg răspândită
decât în cazul celorlalte firme. Dincolo de emigrare, slaba pregătire a tinerilor
absolvenți, concurența şi nivelul salarizării au fost identificați ca factori de peste
40% dintre managerii cuprinşi în acest studiu. Modul de distribuire a acestor
opinii în funcție de domeniul de activitate vine să întărească posibilele explicații
referitoare la diferențele inter‐domenii în ce priveşte incidența deficitului de forță
de muncă. Astfel, în domeniul textil, nivelul salarizării apare ca factor
constrângător asupra angajărilor în mențiunile unei ponderi mai mari de manageri
decât în industria ospitalității, în timp ce aceştia din urmă consideră într‐o
proporție mai mare că posibilitatea de a‐şi acoperi necesarul de forță de muncă
este influențat în mare măsură de neconcordanța dintre nivelul de pregătire al
tinerilor absolvenți şi cerințele pieței. Ancheta sugerează că nivelul concurenței de
pe piață afectează capacitatea firmelor de a atrage forță de muncă într‐o mai mare
măsură în domeniul textil şi al construcțiilor, decât în HORECA.

De când se confruntă compania dvs. cu astfel de probleme?

1 00% 3
4 8
NS/NR
8 3 9
9 0% 2
3 4
4
De m ai m ult de 5 ani 80% 13 7
11
11
7 0%
De aproxim ativ 5 ani
2 002 )
(din
6 0% 30
28 24
aproxim ativ 4 ani
De
5 0%
(din
2 003 )
aproxim ativ 3 ani
De 4 0%
(din
2 004 ) 3 0% 22 28 29
De
aproxim ativ 2 ani
(din 2 005) 2 0%

De
aproxim ativ 1 an 1 0% 21
(din 2 006 ) 17 14
0%
De câtev a luni
In d. t ex t ilă Con st r u c ții Hot elu r i, r est a u r a n t e

La nivel teoretic şi pe baza cunoaşterii existente în prezent în ce priveşte
migrația pentru muncă, este de aşteptat ca deficitul de forță de muncă să aibă un
caracter selectiv în ce priveşte nivelul de calificare al lucrătorilor căutați de
angajatorii din România. Reflectând experiența recentă a acestora, datele de
anchetă sugerează o astfel de selectivitate în funcție de calificarea forței de muncă
necesare, existând însă diferențe între cele trei domenii investigate. Dacă în
industria textilă deficitul de forță de muncă este legat în special de munca slab
calificată, în domeniul hotelier şi al restaurantelor acesta vizează într‐o mai mare
măsură forța de muncă mediu şi înalt calificată. În domeniul construcțiilor,
deficitul pare să fie uniform în funcție de nivelul de calificare al forței de muncă
necesare (fig.8). Astfel, angajatorii din industria textilă s‐au confruntat în proporție
de aproape 40% cu dificultăți în angajarea de personal fără studii sau cu studii
medii şi doar în 24% din cazuri cu dificultăți în angajarea de personal înalt
calificat. În domeniul serviciilor hoteliere şi de alimentație publică, 43% dintre
angajatori au avut dificultăți în găsirea personalului cu studii medii necesar, 34%
în angajarea personalului cu studii superioare şi 30% în angajarea de personal slab
calificat. Angajatorii din construcții s‐au confruntat în ponderi relativ similare – în
jur de 35% din cazuri – cu dificultăți în angajarea de personal, indiferent de nivelul
de pregătire al acestuia.

În ce măsură credeți că următorii factori determină dificultățile pe
care le aveți în a angaja oameni?
1 00
90 86
80 76
In d. t ex t ilă 73

70
59
60 55
48
50 42
42 42
40 35 33
31
3 0 24
Con st r u cții 17
20 12 13
11 11
10
0
Em ig r a r ea Con di ț iile Niv elu l Con cu r en ța Fa pt u l că A lt fa ct or
for ț ei de de m u n că sa la r iză r ii de pe pia ța pr eg a t ir ea
m u n că din dificile pe în pe ca r e t in er ilor
Rom â n ia ca r e le dom en iu l a ct iv a ți a bsolv en ți
Hot elu r i, r est a u r a n t e pr esu pu n e dv s. de nu
dom en iu l a ct iv it a t e cor espu n de
dv s.de cer i țt elor
a ct iv it a t eâ pie ței
Ce aşteptări au angajatorii din România în ce priveşte evoluția pe termen
scurt a deficitului de forță de muncă? Răspunsul la această întrebare variază atât
în funcție de domeniul de activitate, cât şi de experiența anterioară a firmelor cu
constrângeri legate de forța de muncă disponibilă. Per ansamblu, peste 70% dintre
angajatori consideră că este destul de sau foarte probabil ca în viitorul apropiat să
se confrunte cu probleme în găsirea de personal atunci când vor avea nevoie.
Ponderea celor cu aşteptări negative este mai mică în cazul industriei textile (66%),
comparativ cu cea din industria ospitalității (77%). În rândul celor care
intenționează să‐şi mărească numărul de angajați în următorul an, ponderile celor
care împărtăşesc astfel de aşteptări negative sunt relativ similare, indiferent de
domeniul de activitate. Experiența anterioară cu probleme legate de asigurarea
forței de muncă necesare determină ca peste 80% dintre angajatori să se aştepte pe
termen scurt la probleme în găsirea de lucrători, în timp ce în cazul celor care nu s‐
au confruntat până în prezent cu astfel de probleme, ponderea este undeva la
jumătate, comparativ cu prima categorie (fig. 9).

În 2007, când ați avut nevoie, cât de greu sau de uşor v‐a fost să

angajați...?

% răspunsuri ”în mare + foarte mare

măsură”

1 00
90

Ind. tex tilă 80
70
60
50 43
39 38 37
40 33 32 34
30
30 24
20
Construcții
10

0
Personal fără studii Personal cu studii medii Personal cu studii
(gimnaziu sau mai pu țin) (liceu) superioare

Cât de probabil credeți că este ca în viitorul apropiat să vă confruntați
cu probleme în găsirea de personal atunci când veți face angajări?
% răspunsuri ”foarte + destul de
probabil”
1 00
89 89
Ind. tex tilă 90 85
81 80
80 77 75
72
70 66 6769
63
60
Construcții
50 45
40 37 35
30
Hoteluri,
restaurante 20
10
0
t ot a l fir m e fir m e ca r e fir m e ca r e n ufir m e ca r e a ufir m e ca r e a u
in t en țion ea ză au av ut a st fel de a st fel de
să fa că pr oblem e în pr oblem e de pr oblem e de
a n g a jă r i a n g a ja r ea de cel pu ț in 2 cel m u lt 1 a n
per son a l n ou ani

Unde sunt românii?
Monica Şerban

1. Un răspuns demografic
Reflexul nostru de gândire, exersat în/după ani buni de politică ceauşistă
pronatalistă ne îndeamnă să ne uităm la noi înşine ca la o națiune numeroasă. 21,5
milioane de locuitori în 2007 3 înseamnă a doua țară ca mărime în Estul Europei
(reperul nostru postdecembrist de comparație) şi a şaptea ca mărime din Uniunea
Europeană (reperul nostru cel mai recent de comparație). Destul de greu de
conceput, în acest context, că România ar putea să aibă în vreun fel nevoie de
oameni.
Totuşi, populația României a început, odată cu anii ’90, o adaptare la starea
de „normalitate” demografică a țărilor (vest) europene (cel puțin pe indicatorii de
fertilitate). Ratele de fertilitate menținute artificial la un nivel ridicat începând cu
1966‐1967, au început să scadă în 1990. Pentru populația României începea o
perioadă de „declin”: din 1992 creşterea naturală a populației devenea negativă 4.
Din perspectiva ierarhiei problemelor României anilor ’90, confruntată cu
un exces de lucrători datorat în primul rând reformelor economice, scăderea
numărului de născuți vii nu avea aproape nici o semnificație. Legătura a început
să fie conştientizată abia în momentul în care generațiile de după 1989 se apropie
de intrarea pe piața muncii. Problema nu este pentru moment extrem de vizibilă.
Motivul este simplu: persoanele care îşi încheie, pentru limită de vârstă, cariera de
lucrător aparțin generației 1947 (în cazul femeilor) şi 1942 (în cazul bărbaților). O
generație de dinaintea şi una de după cel de‐al doilea război mondial, la rândul
lor, puțin numeroase. Dificultățile datorate unei lipse „fizice” de oameni vor
începe să se manifeste cu mai mare intensitate probabil în momentul în care
generațiile „ceauşiste” (în special cele ale anilor 1967, 1968) vor depăşi perioada
vârstei active (după actualele criterii de pensionare, către sfârşitul anilor 2020 şi
începutul anilor 2030). Discrepanța mare între cele câteva generații după decretul
de interzicere a întreruperilor de sarcină promovat de autoritățile comuniste şi
cele de după 1989 care le vor înlocui va crea probabil/teoretic un dezechilibru
serios pe piața forței de muncă.

3
21.500.000 locuitori în 2007 (conform UNFPA (2007): State of world population. Unleashing the potential
urban growth.)
4
Vasile Gheţău. 2007. Declinul demographic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007
asupra populaţiei României în secolul 21. Editura ALPHA MDN
Care sunt consecințele unei asemenea stări de fapt? Ca număr, românii (şi,
implicit numărul de români care pot să muncească), se va reduce treptat. Chiar
dacă, printr‐o politică pronatalistă bazată pe măsuri de stimulare pozitive,
promovată activ, numărul copiilor născuți de o femeie ar creşte, creşterea este
imposibil să fie una spectaculoasă. Exemplele țărilor vest europene care au
introdus astfel de măsuri sunt ilustrative. Îmbunătățirile indicatorilor demografici
se produc în timp şi sunt (destul de) mici. Ar fi nerealist să ne aşteptăm la
generații similare ca dimensiuni celor din perioada comunistă. Oricum, efectele
unei asemenea posibile politici vor fi vizibile pe piața forței de muncă abia peste
15 ani în raport cu momentul creşterii numărului de copii. Deficitul creat de
perioada care a trecut, chiar dacă va fi într‐un fel sau altul redresat la nivelul
indicatorilor demografici, îşi va face simțită prezența pe piața forței de muncă abia
în perioada imediat următoare (generația 1990 abia a împlinit vârsta de intrare
legală pe piață).
Problema pe care o creează scăderea populației nu este numai una de lipsă
fizică, efectivă a lucrătorilor, ci şi una de structură demografică. Scăderea
numărului populației prin reducerea natalității induce un proces de îmbătrânire a
populației. Consecința, din perspectiva participării pe piața forței de muncă, este
creşterea numărului de pensionari, concomitentă cu o scădere a celor care
muncesc. Dacă adăugăm în ecuație efectele unei politici pronataliste (creşterea
numărului de copii) atunci, cel puțin pentru o perioadă, asupra celor care muncesc
se va exercita presiunea unei rate de dependență extrem de ridicate.
Având în vedere scăderea previzibilă a populației, procesul de îmbătrânire,
revenim la întrebarea de la care am pornit. Este posibil ca lipsa de care vorbesc
(unii dintre) angajatori(i) să fie una temporară? Răspunsul, din perspectiva
numărului efectiv de lucrători, este nu. Dacă nu vor fi adoptate alte soluții (de tip
economic), pe termen lung nu ne putem aştepta la o îmbunătățire a situației, ci,
dimpotrivă, la o înrăutățire treptată, care se va accentua probabil către sfârşitul
anilor 2020.

2. Un răspuns socio‐demografic
Să revenim la întrebarea de la care au pornit căutările noastre. Am plecat de
la ideea că, dacă pentru moment există probleme pe piața forței de muncă din
cauza lipsei de lucrători, ar trebui să vedem în ce măsură acestea sunt (şi)
rezultatele unor procese de durată şi, prin urmare, nu ne confruntăm doar cu o
criză temporară. Din acest punct de vedere, legătura problemei noastre cu
migrația internațională este una logică. În primul rând pentru că migrația, ca şi
decesele din punct de vedere al mişcării naturale a populației, înseamnă dispariția
unor indivizi. Dacă ar fi să ne întrebăm unde sunt românii (sau cel puțin o parte
din ei), atunci răspunsul cel mai la îndemână este, desigur, în străinătate.
Spre deosebire de mortalitate însă, migrația internațională poate avea un
caracter temporar (indivizii „dispăruți” reapar pe piața forței de muncă după
încheierea unui stagiu de muncă în străinătate) şi, cel puțin teoretic, pentru toate
cazurile, un caracter reversibil (chiar şi cei care au plecat cu intenția de a se stabili
definitiv se pot întoarce). Dacă ar fi să gândim în termeni de măsuri/soluții,
rezultatele unor intervenții în această direcție sunt imediate (nu trebuie să
aşteptăm ca în cazul unei politici pronataliste de succes ca nou născuții să ajungă
la vârsta de intrare pe piață. Migranții se pot întoarce şi suplinii ‐ teoretic ‐ imediat
stocul de care este nevoie.)
Din perspectiva întrebării noastre de început (Au şanse dificultățile în găsirea
de personal să se accentueze?) ne interesează, pe de o parte, în ce măsură emigrația
are dimensiuni demne de luat în seamă (ca să poată fi considerată un factor cu o
contribuție consistentă la situația actuală). Pe de altă parte, esențiale sunt
caracteristicile fenomenului din punct de vedere al perioadei de timp petrecute în
străinătate/stabilirii definitive. Nu în ultimul rând, suntem interesați de stabilitatea
fenomenului (sau, cu alte cuvinte, dacă migrația are „capacitatea” de a continua
sau cei plecați se vor întoarce sau/şi nimeni altcineva, sau un număr mic, va mai
pleca). Din păcate, fiecare dintre cele trei aspecte sunt destul de greu de lămurit în
cazul României.
Emigrația românilor ridică mari probleme din punct de vedere al estimării
valide a dimensiunii fenomenului. Dificultățile decurg în principal din doua
caracteristici: caracterul temporar al deplasărilor şi clandestinitatea asociată
deplasărilor.
Prima caracteristică indică o dinamică accentuată a fenomenului. Asta
înseamnă că şi dacă la un moment dat ar exista o cifră extrem de precisă a
numărului românilor din străinătate, este foarte probabil să nu fie valabilă decât
pentru o perioadă relativ scurtă de timp. Stagiile scurte de muncă în străinătate, de
câteva luni, sunt greu de contabilizat şi, din păcate, nu avem încă studii care să fi
aprofundat subiectul (nu ştim dacă există o anumită periodicitate a plecărilor pe
parcursul unui an legată de cicluri economice din țările de destinație, nu ştim cât
din totalul migranților adoptă asemenea strategii, nu ştim dacă şi după ce pattern
se transformă o migrație temporară într‐una definitivă).
Clandestinitatea asociată unora dintre deplasări complică şi mai mult
lucrurile. A caracteriza o experiență de migrație drept clandestină înseamnă în
primul rând a semnala caracterul ei de a fi (în unul sau mai multe aspecte) în afara
legii. Consecința imediată este imposibilitatea de a prinde în statistici formale o
asemenea populație. Lucrăm cu schimbări de domiciliu, cu numărul permiselor de
muncă, numărul permiselor de rezidență, dar cei care nu consemnează, dintr‐un
motiv sau altul, formal schimbarea de domiciliu, nu au permis de muncă şi totuşi
muncesc, cei care nu au permis de rezidență şi totuşi locuiesc în țara respectivă
scapă acestor tipuri de înregistrări. Consecință a clandestinității este şi o
explicabilă reticență a imigranților de a‐şi declara prezența sau activitatea pe
teritoriul țării de destinație. Tocmai de aceea, în principiu, se presupune că sursele
formale de date subestimează imigrația, în condițiile în care segmentul clandestin
este consistent.
Pentru România, când discutăm despre numărul emigranților, lucrăm fie cu
estimări bazate pe înregistrările surselor de date tradiționale în demografie, fie cu
estimări de sondaj, fie cu înregistrări ale instituțiilor de la destinație. Diferențele
între datele furnizate de diverse surse sunt considerabile. Este interesant să trecem
în revistă, fără a intra în detalii, câteva dintre cele mai vehiculate cifre.
Institutul Național de Statistică oferă anual (Anuarul Statistic al României)
numărul schimbărilor de domiciliu. Din 1990 până în 2004 (inclusiv) 351.692
persoane şi‐au schimbat domiciliul din România, cu înregistrarea schimbării de
facto în actele de identitate. Cifra pare destul de consistentă, însă poate fi
considerată un indicator al migrației definitive şi, cu siguranță în primii ani de
după 1990, mai degrabă un indicator al migrației etnice.
Grafic 1 sugerează, tocmai din acest motiv, o situație complet inversă în
raport cu aşteptările noastre (migrația scade după 1990, iar punctul de minim al
seriei de date pare a fi atins în 2002).

Grafic 1: Evoluția numărului schimbărilor de domiciliu din România în străinătate (migrație
definitivă)
120,000
100,000
Număr schimbări domiciliu
80,000
60,000
40,000
20,000
0
04
90
97
98
91
99
00
01
02
03
92
93
94
95
96
19
19
19
20
20
20
20
20
19
19
19
19
19
19
19
An

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică, http://www.insse.ro

Ultimul Recensământ al Populației şi al Locuințelor ar trebui să reprezinte
una dintre sursele majore de informații asupra caracteristicilor şi dimensiunii
emigrației româneşti la începutul anului 2002. Din păcate, datele rămân destul de
greu accesibile publicului larg. Una dintre puținele lucrări care utilizează
informațiile culese la recensământ în 2002 5 (utilizează o cifră pentru emigrația
temporară de 361.310 persoane).

Pe baza datelor de recensământ din 1992 şi 2002, V. Ghețău 6 propune o
estimare a volumului migrației externe (temporare) care scapă statisticilor oficiale
(neînregistrată de Recensământ) la cca. 700.000 persoane (697.000). Dacă adăugăm
această cifră celei înregistrate oficial (128.000), lucrăm în total cu o populație totală
de cca. 825.000 migranți în 2002 (ceea ce ar însemna 73% 7 din scăderea totală a
populației României între cele două recensăminte.)
Informațiile culese pe baza sondajelor de opinie în România oferă şi ele
estimări diferite. Unul dintre cele mai recente sondaje, care utilizează o schemă de
eşantionare ținând cont de particularitățile migrației (incidență teritorială
diferențiată datorată dezvoltării fenomenului pe baza rețelelor de migranți)
propune (cu mențiunea clară a subdimensionării fenomenului) o cifră de ordinul a
cca. 777.200 persoane plecate în 2006 (în momentul sondajului, 10% dintre
gospodăriile de cel puțin două persoane aveau cel puțin un migrant plecat la lucru
în străinătate) 8.
Una dintre puținele estimări ale dimensiunii migrației românilor care
utilizează surse combinate de date (sondaj în aria de origine; date din aria de
destinație) avansează o cifră de aproximativ 2 milioane de români în străinătate
căruia i se adaugă un segment de alte câteva sute de mii (3‐5) de migranți de
„maximă instabilitate, cu perioade scurte de şedere în străinătate” 9
Dacă ne uităm la surse de date din țările de destinație, lucrurile devin şi
mai complicate. Pentru Spania, a doua destinație ca importanță, Institutul Spaniol
5
D. Sandu, C. Radu, M. Constantinescu, O. Ciobanu. Romanian Migration Abroad: Stocks and Flows after
1989. http://www.migrationonline.cz/e-library/?x=1963634
6
Vasile Gheţău. 2007. Declinul demographic şi viitorul populaţiei României. O perspectivă din anul 2007
asupra populaţiei României în secolul 21. Editura ALPHA MDN
ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Declinul_demografic&viitorul_populatiei_Romaniei.pdf
7
Conform calculelor aceluiaşi autor
8
Dumitru Sandu (coord.). 2006. Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-
2006. Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Fundaţia Soros). http://www.soros.ro/ro/publicatii.php?pag=2
9
UNFPA. Populaţia şi dezvoltarea României – prognoze şi posibile soluţii. Migraţia românilor în
străinătate: premise pentru politici publice (I). ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/NewsletterPD3.pdf
de Statistică oferă acces la datele înregistrate anual de primăriile localităților. Cifra
acoperă o parte din migrația clandestină (fără a o cuprinde în totalitate).

Grafic 2 prezintă evoluția numărului de români înregistrați de primăriile
localităților unde locuiesc în Spania. Pentru anul 2006 cifra este de 407.159 români.

Grafic 2: Evoluția numărului cetățenilor români în Spania (înregistrări ale primăriilor)
persoane inregistrate la primarii
450000
400000
350000
300000
250000
200000
150000
100000
50000
0
1996 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
an

Sursa datelor: Instituto Nacional de Estadística, http://www.ine.es/

Pentru Italia, prima destinație ca importanță pentru migrația actuală a
românilor, numărul permiselor de rezidență se ridica la sfârşitul lui 2006 la
324.200 (conform Ministerului Italian de Interne).

300,000
numărul permiselor de şedere
250,000
200,000
150,000
100,000
50,000
0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
numărul permiselor de şedere

Sursa datelor: Ministerio dell Interno, http://www.ismu.org

Ce legătură au aceste cifre, cele mai multe necomparabile între ele cu
subiectul nostru? Fiecare ne ajută de fapt să lămurim până la ce punct putem vorbi
cu acuratețe despre influența emigrației asupra „lipsei” de români. Cifra pe care o
furnizează Institutul Național de Statistică anual este, în principiu, o cifră slabă
pentru a estima dimensiunea fenomenului. Este clar că numărul românilor din
străinătate este mult mai mare (şi a fost pentru fiecare an) decât cel sugerat de
Grafic 1. Totuşi, informația pe care o furnizează este esențială pentru
caracteristicile fenomenului. Dacă numărul celor care îşi schimbă oficial domiciliul
este atât de mic (prin raportare la cifrele din țările de destinație), atunci, în cazul
migrației românilor, lucrăm în primul rând cu persoane a căror intenție de a stabili
definitiv în străinătate este relativ redusă. În principiu, ne putem aştepta ca o bună
parte din cei aflați în străinătate să fie „deschişi” la ideea de a se întoarce în țară.
Care sunt condițiile în care ar putea‐o face, rămâne încă o întrebare.
Estimările bazate pe datele de recensământ, sondaj şi surse de date din
spațiile de destinație, indică în principiu că avem de‐a face cu un fenomen de
dimensiuni ample 10. Este clar că ordinul de mărime este cel puțin al sutelor de mii,
cel mai probabil al milioanelor. Este de presupus ca efectul asupra pieței forței de
muncă să fie unul consistent. A discuta în termeni de magnitudine este însă
riscant. „Cât?” în raport cu piața forței de muncă rămâne, din păcate, o întrebare
pentru care avem nevoie de estimări mai precise. Nu atât datorită numărului total,
ci datorită faptului că migrația pentru muncă este un proces selectiv, care implică
în primul rând populație adultă tânără. (Graficul 3 prezintă o evoluție a
segmentului de populație cu vârste cuprinse între 15‐64 de ani în totalul populației
de români înregistrați la primăriile de pe teritoriul Spaniei, conform datelor
Instituto Nacional de Estadística. Procentul în 2002 este unul destul de ridicat: 88.3%,
dacă îl comparăm cu 68,3% 11 cât reprezenta acelaşi segment de vârstă în populația
României la Recensământul din 2002. Totuşi, cifrele în sine trebuie tratate cu
precauție: nu ştim dacă nu cumva migranții cu vârste mai ridicate nu au tendința
de a nu se înscrie la primărie. Informațiile de factură calitativă sugerează că
interesul pentru regularizarea situației la destinație este mai scăzut pe măsură ce
vârsta migrantului creşte.

10
Estimarea bazată pe combinarea de date din surse diferite de aproximativ 2 milioane, înseamnă
aproximativ 10% din populaţia României
11
Procent calculat pe baza datelor de recensământ publicate de Institutul Naţional de Statistică,
http://www.insse.ro
Grafic 3: Evoluția procentului segmentului 15‐64 ani din total populație românească înregistrată la
primării (Spania)
Procent populatie 15-64 ani din total populatie romani

inregistrata la primarii (Spania)
90%
88%
86%
84%
82%
80%
78%
76%
74%
72%
1996 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Instituto Nacional de Estadística, http://www.ine.es/

Informațiile din cele două state de destinație indică în primul rând o
dinamică accentuată a fenomenului şi o creştere consistentă după 2002. Trendul
pare să continue a fi unul ascendent. 2007 este posibil să fi schimbat pattern‐urile
de migrație, dar este imposibil să însemne o scădere semnificativă a numărului de
migranți. Dacă, teoretic, se asumă că migrația se dezvoltă după o curbă
asemănătoare unui clopot, cu un punct de maximă dezvoltare urmată de o scădere
treptată, se pare că în cazul migrației românilor trendul este (încă) ascendent.

Să revenim cu aceste comentarii la ceea ce ne interesa despre emigrația
românilor: amploarea (dacă este suficient de consistentă pentru a afecta piața
forței de muncă din România); perioada de timp petrecută în străinătate/stabilirea
definitivă; tendința fenomenului (creştere/stagnare/descreştere). Din punct de
vedere al dimensiunii fenomenului este clar (indiferent cât de aproape sunt
estimările prezentate de cifra exactă) că ne aflăm în situația unei influențe
consistente. Migrația definitivă pare a reprezenta un procent destul de redus din
totalul populației migrante. Fenomenul are o tendință ascendentă, pentru
moment.
Ce ar însemna toate acestea: pe de o parte că migrația este una dintre
sursele problemei care se conturează pe piață, dar poate fi în acelaşi timp una
dintre soluții. Teoretic, în momentul în care încep să se manifeste semnele
reducerii disponibilităților pe piața forței de muncă, ar trebui ca asupra
angajatorilor să se exercite o presiune pentru creşterea salariilor, care la rândul ei
ar antrena o scădere a emigrației. Conform acestui raționament, dacă deja au
apărut semnele unei reduceri a efectivelor de pe piață, atunci ne aşteptăm ca
emigrația să se reducă. Raționamentul economiei neoclasice, extrem de atractiv
teoretic, ridică însă destule probleme. Probabil că anii următori sunt decisivi
pentru stabilirea trendurilor. Pentru moment, emigrația românilor pare să nu‐şi fi
atins punctul de maximă creştere.
Pe de altă parte, caracterul temporar al deplasărilor constituie un avantaj.
Forța de muncă extrem de mobilă păstrează conexiunile în ambele arii (de origine
şi destinație) şi poate fi (relativ uşor) adusă/re‐adusă/păstrată la destinație.

Soluții posibile (perspectiva angajatorilor)
Monica Şerban

Capitolul este dedicat investigării soluțiilor pe care angajatorii români, ca
reacție la dificultățile legate de găsirea de personal, le‐au adoptat sau le au în
vedere pentru viitor. Întrebările de chestionar pe care se bazează analiza au fost
construite pornind de la principalele tipuri de reacții teoretizate în condiții de lipsă
de forță de muncă. Modalitatea în care a fost conceput pachetul de întrebări nu
permite evaluări asupra „ingeniozității” agenților economici în găsirea de soluții la
criza de resurse umane (s‐a lucrat numai cu întrebări închise), dar permite o
evaluare a comportamentului în raport cu anumite strategii specificate:
• aducerea de forță de muncă din zone în care reprezintă o resursă în exces.
Dimensiunile României, tradiția de migrație internă pentru muncă
dezvoltată în unele din regiunile țări (Moldova, spre exemplu), diferențele
regionale în incidența migrației externe (unul dintre factorii cu influență
asupra lipsei de personal) sunt rațiuni pentru care o serie de întrebări au
vizat soluția migrație internă. Pe de altă parte, mai detaliat, am fost interesați
de perspectiva aducerii de forță de muncă din străinătate. Imigrația poate fi
considerată în bună măsură soluția contemporană la problemele legate de
lipsa de forță de muncă, în special pentru sectoarele economice în cazul
cărora „deplasarea” activităților companiei este imposibilă (iar sectoarele
asupra cărora ne‐am concentrat, în special construcțiile şi în mare măsură şi
serviciile sunt în această situație). Mai mult, imigrația poate fi o soluție de
reducere a costurilor de personal chiar în condițiile în care pe piață există
suficiente resurse (imigranții reprezintă, datorită diferențelor economice
între țările de origine şi destinație, dar şi a motivației pecuniare, o „armată
de rezervă” de forță de muncă ieftină şi docilă). În mod evident, întrebările
noastre nu vizează decât imigrația legală. Există în aceste condiții riscul
subdimensionării adoptării/intenției de adoptare a soluției imigrație.
Imigrația legală este, indiferent de context, mai scumpă decât angajarea
străinilor în condiții de clandestinitate. Întrebările referitoare la cele două
tipuri de soluții (migrație internă – imigrație) nu sunt numai un indicator al
comportamentului/intențiilor, ci şi o măsură indirectă a costului adoptării
fiecăreia dintre ele. În situația în care politicile de imigrație sunt restrictive,
implică un lung proces birocratic etc., aducerea de muncitori străini poate fi
abandonată în favoarea altei soluții sau devine accesibilă numai unui tip de
companie (de dimensiuni mari spre exemplu).
• Deplasarea activităților companiei către zone bogate în resurse de forță de muncă.
Chestionarul a inclus întrebări referitoare la diversele strategii care vizează
deplasări ale activității companiei. Am lucrat cu distincții în funcție de locul
către care se realizează deplasarea: o zonă din țară bogată în resurse umane
(în baza argumentației anterioare legate în special de migrație externă, dar
şi pe baza constatărilor legate de diferențele regionale ale ratelor fertilității –
Moldova, spre exemplu, este o zonă cu o fertilitate tradițional mai ridicată
în România) sau o zonă din străinătate. Am utilizat, de asemenea, distincția
între deplasarea completă a activității (singura posibilitate ar fi fost către o
localitate din țară) şi mutarea parțială/extinderea activității având în vedere
criterii de abundență/lipsă a forței de muncă.
• Soluții care presupun în principiu atragerea unor categorii de indivizi care nu
sunt în mod necesar, în momentul respectiv, interesați de intrarea/reîntoarcerea pe
piața forței de muncă (sunt prinşi în procesul educațional, au ieşit de pe piață
în urma pensionării) printr‐o ofertă specifică (program redus, program
flexibil). Este vorba de persoane al căror status social nu se defineşte în
primul rând pe piața forței de muncă şi, tocmai din acest motiv,
participarea lor la activități aducătoare de venit este bazată în general pe
motivația financiară asociată muncii pe care o prestează, mai puțin
prestigiului social asociat. Nu sunt indivizi care investesc în construcția
unei cariere şi nu sunt în mod necesar ataşați slujbelor pe care le ocupă.
• Dezvoltarea şi utilizarea la nivel maxim a resurselor existente. Au fost solicitate
informații angajatorilor despre efortul investit în creşterea productivității
muncii şi a utilizării personalului existent prin flexibilizarea programului
de lucru/recursul la ore suplimentare. Am fost interesanți de asemenea să
urmărim în ce măsură companiile au reacționat la criza de personal prin
investiții directe în înnoirea tehnologică, ca modalitate de a reduce pe
termen lung nevoia fizică de lucrători.
• Externalizarea unei părți a activităților companiei (transferul unor activități
către terțe companii) ca reacție la criza de personal reprezintă un alt tip de
soluție de care am fost interesați.

Am fost de asemenea interesați să vedem în ce măsură lipsa forței de
muncă poate conduce la restrângerea activității companiei. Evident, în acest caz,
nu este vorba despre o soluție, ci mai degrabă despre un efect al dezechilibrelor de
pe piață.
Un pachet de întrebări cu caracter specific a fost introdus mai degrabă
pentru a testa disponibilitatea companiilor de a adopta una dintre soluțiile despre
care se vorbeşte deja: cea a întoarcerii românilor din străinătate. Răspunsurile
referitoare la acțiuni deja întreprinse în această direcție sau la intenții de viitor ar
putea constitui un indicator al disponibilității agenților economici de a participa la
implementarea unei posibile politici care să vizeze întoarcerea românilor care
muncesc în prezent în afara granițelor țării.

Un al doilea subiect căruia i‐am acordat o atenție specială a fost imigrația.
Într‐o Europă în care ne‐am obişnuit deja să auzim vorbindu‐se cele mai diferite
limbi, să întâlnim muncind persoane din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii,
într‐o Europă din care noi înşine facem parte, este normal să ne punem asemenea
întrebări. Este adevărat, până acum interesul nostru s‐a centrat pe emigrație. Cei
17 ani de după 1989 ne‐au obişnuit să ne gândim la noi înşine ca la o țară din care
se pleacă, nu în care se vine. Totuşi, țări în care astăzi românii muncesc în număr
mare (Italia, Spania) au schimbat în mai puțin de 50 de ani statutul de țări de
emigrație pentru cel de țări de imigrație. Şi asta (şi) pentru că pe piața forței de
muncă a statelor respective există nevoie de lucrători. Am fost interesați, în
condițiile în care companiile se confruntă cu dificultăți în găsirea de personal, să
vedem în ce măsură o asemenea soluție este luată în considerare de angajatorii
români.
Tipuri de soluții ca reacție la lipsa de forță de muncă
Deşi aproape jumătate din companiile cuprinse în eşantion declară că s‐au
confruntat cu dificultăți atunci când au făcut angajări şi majoritatea se aşteaptă la
accentuarea acestui tip de probleme pentru viitor, totuşi, investiția până în prezent
în soluții care să le asigure forța de muncă este mai degrabă slabă. Creşterea
productivității muncii şi tehnologizarea sunt de departe opțiunile cele mai
frecvente pentru a răspunde problemelor legate de personal (Grafic 4). Investiția
în creşterea productivității muncii se bucură de cea mai mare popularitate între
angajatorii din eşantion (83% din companii). Informația culeasă nu se situează la
un nivel de detaliere care să permită o discuție asupra tipului de investiții pe care
companiile le‐au făcut în creşterea productivității muncii. Este posibil ca procentul
ridicat să fie nu în mod necesar rezultatul unei investiții planificate, ci reflexul
unui mod de comportament al managementului care să accentueze „grija” pentru
angajat. Frecventa utilizare a formulei este posibil să fi trezit o uşoară reacție de
prestigiu din partea respondenților. În opinia noastră este puțin probabil ca
procentul, în condițiile în care s‐ar cere menționarea activităților în care s‐a
investit, să rămână la un nivel atât de ridicat. Dincolo de cifră în sine, importantă
este orientarea către soluții care răspund problemelor de cantitate (lipsa fizică a
indivizilor dispuşi să muncească) preponderent prin strategii de creştere calitativă.
În aceeaşi măsură merită remarcată tendința de a rezolva problema de personal
prin soluții „pentru viitor” (deşi rezultatele investițiilor în creşterea productivității
muncii se pot pierde, în parte, în măsura în care nu sunt corelate cu tehnici de
fidelizare a personalului).
Departe ca valoare de procentele de adoptare a primelor două strategii, o a
doua grupă sugerează mai degrabă o orientare a companiilor către soluții in situ
sau către externalizarea activităților. În jur de o treime din firmele din eşantion au
recurs la modificarea programului de lucru (inclusiv introducerea/mărirea
numărului de ore suplimentare) sau la rezerva de pensionari, studenți, teoretic
categorii a căror implicare în muncă are un caracter temporar (cariera celor două
categorii pe piața forței de muncă este fie încheiată – cazul pensionarilor; fie nu a
început la nivelul de educație aşteptat – cazul studenților). Extrem de interesantă
este prezența destul de consistentă (35% din companii) a tendinței, contemporană
de altfel, de externalizare a activităților.
Deplasarea activității către zonele (mai) bogate în forță de muncă sau
atragerea de personal din acestea constituie a treia grupă de opțiuni (ambele
strategii adoptate de aproximativ 20% dintre companiile din eşantion). Tradiția de
migrație internă pentru muncă; disparitățile regionale ale României par să fie
exploatate de firme pentru a rezolva dificultățile în găsirea de personal.
Dacă mişcarea în interiorul țării face parte din bagajul strategiilor
experimentate, străinătatea, ca oameni sau posibilități de extindere a afacerii este
încă puțin explorată de companiile din România. Doar 3% au adus forță de muncă
din străinătate; 12% s‐au orientat către românii care au muncit în străinătate iar 5%
au încercat extinderea dincolo de granițele României.
Interesați în mod particular de mobilitatea forței de muncă, am încercat
identificarea momentului în care strategiile de suplinire a deficitului printr‐un
comportament activ de atragere de personal au început să fie practicate de
companiile din eşantion. Numărul mic de cazuri nu permite o analiză detaliată.
Totuşi, în linii mari, tendințele par a fi diferite pentru cele trei tipuri de mobilitate
investigate. Aducerea de forță de muncă din alte regiuni ale țări reprezintă, aşa
cum era de aşteptat, o practică veche. După 2000 însă, numărul companiilor care
recurg la o asemenea practică creşte treptat, accentuându‐se în ultimii ani (în
special 2006 şi 2007). Efectele combinate ale migrației externe pe fondul creşterii
economice pe care a cunoscut‐o România în ultimii ani pot fi o explicație.
Rezultatele sunt consistente cu răspunsurile referitoare la momentul de apariție a
problemelor de personal (anii 2006 şi 2007 sunt principale repere pentru debutul
acestora la nivelul companiilor din eşantion).
Aducerea de personal din străinătate este nu numai o practică puțin
răspândită, ci şi foarte recentă. Primele cazuri apar în 2000, dar este clar că, în fapt,
strategia este abia la începutul „carierei” sale în România.
Românii plecați în străinătate reprezintă o resursă pe care angajatorii încep
să o exploateze către sfârşitul anilor ’90. Tendința, în mod firesc, se accentuează în
ultimii ani (2006, 2007) când creşterea salariilor în România, manifestarea
problemelor în găsirea de personal şi creşterea experienței de migrație fac posibilă
atragerea migranților către slujbe din țară.

Grafic 4: Soluții adoptate de companii ca reacție la problemele legate de satisfacerea necesarului
forța de muncă
Pentru a face faţã dificultãţilor legate de gãsirea de personal, firma dvs. a recurs la una dintre urmãtoarele soluţii...
Subcontractare a activitãţii altei/altor firme 35% 65%
Angajarea cu program redus de pensionari; studenţi 38% 62%
Modificarea programului de lucru/numãrului de ore suplimentare 28% 72%
Investiţia în tehnologizare 76% 24%
Investiţia în creşterea productivitãţii muncii 83% 17%

Da
Mutarea activitãţilor în altã localitate din ţarã 10% 90% Nu
Deschiderea unei filiale /punct de lucru în altã localitate din ţarã 21% 79%
Deschiderea unei filiale/punct de lucru în altã ţarã 5% 95%
Angajarea de români care lucreazã în strãinãtate 12% 88%

Aducerea de forţã de muncã din altã regiune a ţãrii decât cea în care vã
23% 77%
desfãşuraşi activitatea
Aducerea de forţã de muncã din strãinãtate 3% 97%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Modalitatea în care companiile au reacționat în trecut la confruntarea cu
dificultățile legate de găsirea de personal poate fi considerată şi un indicator al
capacității acestora de a răspunde posibilelor/probabilelor viitoare provocări
legate de piața forței de muncă din România.
Grafic 5 5 se concentrează asupra numărului soluțiilor adoptate de
companii în situații de deficit de personal. Cea mai mare parte au experimentat
trei dintre strategiile menționate în chestionar (22,3%). Puțini dintre angajatori par
a avea experiența de a răspunde problemelor de pe piață prin soluții combinate.
Interesant este că un procent destul de ridicat de companii (14,2%) nu au apelat
decât la una sau chiar nici una dintre strategiile menționate.

Grafic 5: Soluții adoptate cumulativ de companii în confruntarea cu dificultățile legate de găsirea
de personal
Număr soluţii adoptate cumulativ/companie
25%
22.3%
21.3%
20% 18.4%
15% 13.7%
Număr soluţii
9.3%
10%
6.0%
4.9%
5%
2.8%
1.0% 0.3%
0%
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Am încercat să vedem şi care sunt preferințele angajatorilor în raport cu
tipurile de soluții propuse de chestionar. Tabelul 1 prezintă alegerile companiilor
pentru un anume tip de soluție din totalul alegerilor/răspunsurilor înregistrate.
Investițiile bazate pe ceea ce firma deține şi poate controla direct (tehnologie;
productivitatea muncii; subcontractare; modificarea programului de lucru) sunt
cele mai frecvente. Căutările de personal se plasează în imediata proximitate
(studenți/pensionari), probabil disponibili pe piața locală sau în interiorul țării.
Deplasarea activității în căutarea forței de muncă pare a fi o soluție la fel de
valorizată ca şi atragerea de personal din alte regiuni ale României. Tabelul indică
slaba orientare către exteriorul țării (aducerea de forță de muncă din străinătate
reprezintă numai 1% din totalul opțiunilor exprimate).

Tabel 1. Opțiuni pentru diverse tipuri de strategii de răspuns la dificultăților de personal
Pentru a face față dificultăților legate de găsirea de
personal, firma dvs. a recurs la una dintre următoarele Procent din
soluții răspunsuri
Aducerea de forță de muncă din străinătate 1.0%
Aducerea de forță de muncă din altă regiune a țării 6.9%
Angajarea de români care lucrează în străinătate 3.6%
Deschiderea unei filiale/punct de lucru în altă țară 1.4%
Deschiderea unei filiale /punct de lucru în altă localitate din
țară 6.4%
Mutarea activităților în altă localitate din țară 2.9%
Investiția în tehnologizare 22.7%
Investiția în creşterea productivității 24.8%
Modificarea programului de lucru/numărului de ore
suplimentare 8.4%
Angajarea cu program redus de pensionari; studenți 11.4%
Subcontractare a activității altei/altor 10.4%
Total 100%

Dacă cea mai mare parte din companiile din eşantion au găsit soluții pentru
a răspunde problemelor legate de nevoia de personal, există totuşi un procent
destul de mare (17%) care au fost nevoite/au decis să reacționeze prin restrângerea
activității. (Grafic 6).

Grafic 6: Restrângerea activității companiei ca răspuns la dificultățile legate de găsirea de personal
Restrângerea activitãţii companiei ca urmare a problemelor de personal
17%
0 Nu
1 Da
83%

Dacă pe piața forței de muncă din România pare deja să se facă simțită o
anume criză de personal, am fost interesați să vedem în ce măsură companiile
intenționează să suplinească pe viitor această lipsă prin atragerea/aducerea
resurselor din exteriorul țării. Întrebările nu sunt întâmplătoare. Imigrația
reprezintă unul dintre răspunsurile deja „tradiționale” în lumea contemporană la
acest gen de probleme. Una dintre primele teoretizări ale migrației internaționale
explică fenomenul prin dezechilibrele de pe piețele forței de muncă din spațiile de
origine şi destinație. Dinspre zonele bogate în resurse umane indivizii se
deplasează, în căutarea unui preț mai bun pentru vânzarea forței lor de muncă,
spre zonele sărace în resurse umane. Angajatorii din ariile de destinație
confruntate cu o ofertă limitată de forță de muncă, tranzacționată la un preț
ridicat, sunt ei înşişi interesați să‐şi micşoreze costurile prin recursul la imigranți.
Programele de recrutare de muncitori reprezintă o specificitate a migrației lumii
contemporane.
Era normal să ne punem întrebarea dacă, în condițiile în care se discută despre lipsă de resurse
umane, în special în anumite sectoare economice, angajatorii iau în considerare o asemenea
soluție. Într‐un viitor apropiat, imigrația nu pare să constituie însă o opțiune serioasă. Numai
7% dintre firme intenționează să aducă forță de muncă din străinătate, deşi un procent similar
(9%) se declară indecise, fără a respinge însă această posibilitate. (Grafic 7
Grafic 7)

Grafic 7: Interesul angajatorilor pentru forță de muncă din străinătate (următorul an)
În urmãtorul an, firma dvs. intenţioneazã...
Sã încheie contracte
cu/aduceţi
muncitori/angajaţi 76% 13% 11%
muncitori români care
lucreazã în strãinãtate Nu
Da
Nu ştiu/Nu pot aprecia
Sã aducã forţã de
muncã din strãinãtate
84% 7% 9%
0% 20% 40% 60% 80% 100%

Fără ca diferența să fie mare, pare a exista totuşi o oarecare preferință
pentru românii care lucrează în străinătate (13% din companii se declară interesate
de angajarea de români care lucrează în străinătate). Cunoştințele de limbă,
convingerea că experiența de muncă în străinătate schimbă mentalitatea (inclusiv
cea legată de muncă), rezolvarea cheltuielilor de cazare pot fi câteva dintre
explicațiile pentru o asemenea preferință. Ca şi în cazul imigranților cetățeni
străini, procentul indecişilor (varianta de răspuns „Nu ştiu/Nu pot aprecia”) este
aproximativ egală cu cea a celor care sunt decişi să recurgă la forța de muncă
românească emigrantă.
De ce, totuşi, în condițiile în care o bună parte din companii declară că s‐au
confruntat cu dificultăți să găsească personal atunci când au făcut angajări şi
majoritatea se aşteaptă ca situația să se înrăutățească în viitor, nu iau în
considerare – decât în mică măsură ‐ opțiunea imigrației? Explicațiile sunt
multiple. În primul rând, întrebarea noastră nu a obținut decât un răspuns din
sfera imigrației legale. Respondenții noştri cu siguranță au avut în vedere
angajarea formală şi aducerea de personal din străinătate în condiții de legalitate.
Ori legalitatea în migrație înseamnă costuri suportate de angajator (taxe, salarii
garantate la un anumit nivel, investiție de timp în procedurile care trebuiesc
parcurse etc.). Este posibil ca aceste condiții să nu fie de natură să stimuleze
angajarea de străini în România. Noua situație de țară membră a Uniunii
Europene şi tendința de control a migrației promovată la nivel european, situația
de stat care gestionează o parte din granița externă a Uniunii sunt factori care duc
mai degrabă către o politică strictă în domeniul imigrației (cu consecința creşterii
costurilor pentru angajatori). (Oricum, ceea ce trebuie să avem în vedere este că
numărul mic al celor care îşi exprimă intenția de a angaja în mod formal străini nu
înseamnă în mod necesar şi lipsa intenției de a angaja străini în mod clandestin.)
Pe de altă parte, România nu este un stat cu experiență de imigrație.
„Obişnuiți” în ultimii 17 ani cu problemele ridicate de o emigrație crescândă şi cu
statutul de țară de tranzit, părem cumva tributari unui reflex de gândire care nu
ne permite încă să ne vedem în postura de destinație pentru migrația externă.
Dacă numărul angajatorilor decişi să apeleze la forță de muncă din
străinătate (cetățeni români sau nu) este redus, cei care nu se declară interesați pe
termen scurt de o asemenea perspectivă par a fi destul de convinşi că nici pe viitor
nu vor avea nevoie de această soluție: numai 12% din companii se declară
interesate/foarte interesate să angajeze români care lucrează în străinătate şi 7% să
angajeze străini (Grafic 8). Numărul indecişilor este însă suficient de mare (22%,
respectiv 20%) pentru a sugera că cel puțin o parte din companii nu exclud
recursul la forța de muncă străină.
Dincolo de numărul celor care sunt interesați de soluția imigrării, studiul a
încercat să „descopere” şi principalele țări de origine pe care le au în vedere
angajatorii români. Numărul redus al cazurilor nu permite analize detaliate, însă
lista prezentată în Tabel 2 oferă o imagine asupra posibilelor arii de origine. Ce
spune un asemenea „amestec” de țări? În primul rând că este probabil ca nevoile
de personal să fie foarte inegale din punct de vedere al calificării. Mişcarea
„naturală” de forță de muncă dinspre țările dezvoltate spre cele mai puțin
dezvoltate este cea a personalului înalt calificat (specialişti). Dacă există companii
româneşti care au nevoie de personal din țări ca Germania, Spania, Italia, Japonia,
atunci este probabil vorba despre specializări care lipsesc (sau sunt insuficienți
indivizi care le posedă) pe piața forței de muncă româneşti (aşa se explică şi
deschiderea companiilor de a plăti costul mult mai mare al angajării forței de
muncă din țări mai dezvoltate). În al doilea rând, apare o categorie de state aflate
în proximitate teritorială. Bulgaria, Iugoslavia, Macedonia, Serbia, Ucraina,
Moldova, Turcia, Moldova sunt în această situație. Dezvoltarea relațiilor
economice în zonele din apropierea granițelor (inclusiv în perioada de apartenență
comună la blocul comunist) poate fi o explicație pentru aceste opțiuni. Faptul că
Ungaria apare într‐o asemenea listă se bazează mai degrabă pe această explicație
(şi foarte probabil strategia funcționează sau va funcționa mai ales în zonele din
proximitatea graniței cu Ungaria) decât pe costurile mai mici ale forței de muncă
provenind din țările respective. În ceea ce priveşte țările din Asia (cu excepția
Japoniei) şi Mexicul, este vorba deja de țări recunoscute ca exportatoare de forță de
muncă. (Asemenea origini ar corespunde, să‐i spunem, situației clasice din
migrația forței de muncă astăzi.)

Tabel 2: Posibile țări de origine pentru imigrația în România, conform intențiilor de a aduce
muncitori din străinătate
Țări europene non‐
Țări UE UE Asia America Latină
BULGARIA IUGOSLAVIA CHINA MEXIC
GERMANIA MACEDONIA INDIA
ITALIA MOLDOVA JAPONIA
SPANIA SERBIA PAKISTAN
UNGARIA TURCIA TAILANDA
UCRAINA

Grafic 8: Interesul angajatorilor pentru forță de muncă din străinătate
În ce mãsurã firma dvs. este interesatã...
Sã angajeze români care Foarte interesatã

1% 11% 16% 51% 22%
lucreazã în strãinãtate?
Destul de interesatã
Nu prea interesatã
Deloc interesatã
Nu stiu/Nu pot aprecia
Sã aducã muncitori/angajaţi
strãini pentru a lucra în 1%6% 17% 57% 20%
firma dvs
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%


De ce să discutăm despre imigrație în România
Monica Şerban

Dacă ne uităm la România din punct de vedere al migrației internaționale, a
devenit un truism să afirmăm că este o țară de emigrație. Numărul celor care
pleacă a fost de‐a lungul perioadei de după 1990 indiscutabil mai mare (indiferent
de acuratețea estimărilor) decât al celor care au ales să vină. Graficul 9 prezintă
evoluția numărului străinilor care şi‐au stabilit domiciliul în România. Un total
care depăşeşte cu puțin 80.000 de persoane în 16 ani reprezintă o cifră aproape
insignifiantă la o populație de peste 21 de milioane de locuitori. Mai mult, datele
au o evoluție oscilantă: către sfârşitul anilor ’90 există o perioadă de câțiva de ani
aproape de maximumul atins până acum (11.907 persoane) după care numărul
schimbărilor de domiciliu se reduce. Abia în 2005 poate fi detectată o uşoară
„redresare”. Nici dacă luăm în calcul imigrația temporară lucrurile nu se schimbă
fundamental: Autoritatea pentru Străini înregistra, în 2005, 49.485 cetățeni străini
(cu şedere temporară sau permanentă) şi 53.606 (48.177 cu şedere temporară şi
5.429 cu şedere permanentă) în 2006, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ
0,2% din populația totală a României 12. Cifrele nu au nevoie de multe comentarii;
concluzia este extrem de clară: în România, cel puțin pentru moment, imigrația nu
este un fenomen social de dimensiuni ample.
Cineva s‐ar putea întreba în condițiile acestea de ce am construit un
chestionar în care acordăm prioritate întrebărilor legate de imigrație şi de ce
continuăm o asemenea discuție în situația în care un procent destul de mic din
totalul companiilor cuprinse în eşantion se declară interesate să aducă forță de
muncă din străinătate. Răspunsul nostru este unul comparativ, care are în vedere
mai degrabă viitorul decât prezentul.

12
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Imigraţia şi azilul în România – anul 2006. Bucureşti,
martie 2007;
http://www.mai.gov.ro/Documente/Prima%20Pagina/STUDIU_migratie_2006_ultima_forma.pdf

Grafic 9: Evoluția numărului străinilor în România (schimbări de domiciliu)
Straini in Romania (schimbari de domiciliu)
14000
12000
10000
numar straini
8000
6000
4000
2000
0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
an

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică (seria 1995‐2005): http://www.insse.ro;
Vasile Ghețău. 2007. Declinul demografic şi viitorul populației României. O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în
secolul 21. Editura ALPHA MDN (seria 1990‐1994)

Un demers comparativ se bazează pe repere. Suntem deja parte a unei
structuri superstatale şi este normal ca evoluția României s‐o concepem în raport
cu state în situații similare. Din „lecțiile” europene s‐ar putea să descoperim
evoluții la care ne‐am putea aştepta pentru viitor şi, de ce nu, modalități în care să
evităm deciziile/situațiile care din perspectiva timpului s‐au dovedit a avea
consecințe negative.
Atunci când este vorba de migrație, comparațiile la nivel internațional
ridică serioase probleme din cauza metodologiilor diferite utilizate pentru
înregistrare/ elaborarea diverşilor indicatori. Tabelul 3 prezintă o serie de date
furnizate de Eurostat, care se bazează în calculul migrației nete (imigrația minus
emigrația într‐un spațiu, pentru o perioadă de timp) pe modificările de număr ale
populației totale şi diferențele datorate creşterii naturale a populației respective.
Datele acoperă perioada 1960 – 2002, o perioadă în care migrația în Europa a
cunoscut modificări importante: reconstrucția de după cel de‐al doilea război
mondial şi creşterea economică din deceniile 5 şi 6 ale secolului trecut au accentuat
poziția de destinații a unora dintre țările europene (din centrul şi nordul
continentului) şi au transformat sudul în rezervor de migrație intra‐europeană.
Cazurile care ne interesează în mod particular sunt cele ale țărilor marcate cu
culoarea gri în Tabelul 3: Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia şi Spania. De ce? Pentru
că acestea sunt spațiile care cunosc o schimbare de regim a migrației: din
exportatoare de forță de muncă în anii ’50‐’60 devin arii de destinație începând cu
deceniile 8 ‐ 9. (În fapt, vorbim (şi) despre destinații ale migrației românilor după
1990 şi de cele mai importante două astăzi (Italia şi Spania).)
Marile programe de recrutare a forței de muncă puse în aplicare de statele
din centrul şi nordul european (Germania, Franța, Elveția, Belgia) au găsit în țările
mai sărace din sud principalele rezerve pentru forța de muncă necesară creşterii
economice. Criza petrolului din 1973 şi declinul economic care i‐a urmat au stopat
trendul ascendent al migrației pentru muncă intraeuropene. Deceniul 7, în a doua
jumătate a sa (marcat cu culoarea gri în Tabelul 3), este cel al revenirii către țările
de origine (de aici şi migrația netă pozitivă pentru cele mai multe dintre țările de
emigrație). Creşterea economică pe care o experimentează fiecare dintre statele din
sud le transformă în destinații până la statutul de destinații majore europene (în
anul 2000 migrația netă este mai mare atât pentru Italia, cât şi pentru Spania decât
pentru Germania, destinație tradițională pentru migrația europeană).

Tabel 3: Migrația netă în statele membre ale Uniunii Europene (mii)
Tara/An 1960/64 1965/69 1970/74 1975/79 1980/84 1985/89 1990/94 1995/99 2000 2001 2002
Austria 1 9.9 19.1 ‐3.1 3.3 14.4 48.7 7.2 17.3 17.3 26.1
Belgia 14.1 16.7 9 7.2 ‐7.1 8.2 18.8 11 12.9 35.8 40.5
Bulgaria ‐0.1 ‐1.7 ‐7.6 ‐21.4 0 ‐51.3 ‐49.1 0.2 0 7.3 0
Cehia ‐16.6 ‐0.3 ‐21.7 2.1 ‐6.5 2.3 ‐5.8 10.1 6.5 ‐8.5 12.3
Cipru ‐2.1 ‐29.5 ‐0.6 0.4 2 9.6 5.3 4 4.7 6.9
Danemarc
a 0.9 1 6.4 2 1.1 6.4 10.6 15.7 10.1 12 9.6
Estonia 8.2 5.2 5.3 3.5 ‐21.8 ‐8.7 0.2 0.1 0.2
Finlanda ‐11.2 ‐18.9 1.3 ‐7.3 4.1 2.5 9 4.2 2.4 6.2 5.3
Franta 303.7 95.4 114.8 33.8 52.3 49.8 22.5 ‐1.6 45.9 64.2 65
Germania 162.9 220.7 175.1 12.7 1.8 332.2 562.6 204.5 167.8 274.8 218.8
Grecia ‐41.2 ‐35.8 ‐24.8 56.7 17.2 24.4 58.1 22.5 12.2 33.9 32.1
Irlanda ‐20.9 ‐14.8 10.3 10.1 ‐6.6 ‐32.9 ‐1.4 15.7 26.2 45.9 32.6
Italia ‐81.4 ‐84.4 ‐36.9 19.3 ‐27.8 ‐2.5 108.9 117 181.2 125.8 350.1
Letonia 17.6 11.6 11.7 8.7 6.4 12.4 ‐22.7 ‐14.8 ‐3.6 ‐5.2 ‐1.8
Lituania 2.8 3.9 8.6 4.2 6.8 12.5 ‐18.5 ‐22.5 ‐20.3 ‐2.5 ‐2
Luxembur
g 2.1 0.9 3.9 1.4 0.4 2.2 4.1 4.2 1.9 2.8 2.6
Malta ‐0.8 1.3 1.2 0.7 1.4 2.2 1.8
Marea
Britanie 59.9 ‐44.7 ‐32 ‐11.3 ‐11.6 60 72.8 137.3 168.5 184.3 126.5
Olanda 3.9 9.6 26.7 35.7 14.2 27.4 41.4 31 57 56 27.6
Polonia ‐6.3 ‐21.1 ‐73.5 ‐41.9 ‐24.3 ‐41 ‐15.2 ‐14 ‐19.7 ‐16.8 ‐12.7
Portugalia ‐78.3 ‐169.7 ‐45 88.8 4.5 ‐45.4 7.3 31.2 50.1 58.7 70
Romania ‐18.7 ‐20.1 ‐110.8 ‐12.4 ‐3.7 0.4 ‐1.6
Slovacia 22 ‐5.3 ‐9.8 ‐3 ‐5.6 ‐3.5 ‐7.5 1.9 1.4 1 0.9
Slovenia ‐1.9 3.5 3.1 8.5 2.4 3.8 ‐2.7 0.3 2.7 4.9 2.2
Spania ‐109.7 ‐30.1 ‐32.1 28.2 0.8 ‐19.7 20.1 94.9 351.5 242.6 223.7
Suedia 10.6 24.6 6.9 16.7 5.2 24.1 32.5 9.6 24.5 28.6 30.9
Ungaria 0.9 0.9 ‐1.6 ‐1 ‐11.8 ‐26.7 18.2 17.4 16.7 9.8 3.5
Notă: Migrația netă calculată pe baza diferențelor între creşterea populației şi creşterea naturală; medii anuale pentru intervale
Sursa datelor: Population statistics. Eurostat
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=1090,30070682,1090_33076576&_dad=portal&_schema=PORTAL

Tabel 3 indică în mod destul de clar persistența statutului de destinație
pentru cele mai dezvoltate state europene. Austria, Germania, Franța, Belgia sunt
țări care pe întreg parcursul perioadei continuă să primească mai mult decât „să
lase” să plece oameni. Blocul comunist rămâne până în 1990 în mare parte închis
migrației intraeuropene pentru muncă (excepție cazul fostei Iugoslavii), datorită
unui control excesiv al autorităților asupra deplasărilor indivizilor. În anii ’90 are
deja loc schimbarea de regim a statelor din „eşalonul secund” de dezvoltare în
state de imigrație, în timp ce fostele țări comuniste devin principalul rezervor al
migrației intraeuropene pentru muncă.
Devine evident că interesul nostru pentru imigrație în România se bazează
în bună parte pe evoluția pe care au cunoscut‐o din punct de vedere al migrației
internaționale țările din sudul european. Întrebarea provocatoare este în ce
măsură România (una dintre principalele exportatoare din noul val de țări de
emigrație europene) va reproduce modelul Italiei, Spaniei, Portugaliei, Greciei sau
Irlandei.
O parte din răspunsul la întrebare s‐ar putea să vină din comparația cu fostele țări
comuniste (cele integrate în Uniunea Europeană) 13. Tabelul 4 prezintă o serie de
date din aceeaşi sursă (Eurostat) calculate într‐un mod similar celor din Tabelul 3.
În situația țărilor din tabel problemele de înregistrare a datelor legate de migrație
sunt mult mai evidente. Celulele colorate cu culoarea gri marchează diferențe mari
în seriile la nivel de țară induse de ajustarea cifrelor cu rezultatele de recensământ
(ultima coloană a tabelului prezintă anii în care au fost realizate ultimele
recensăminte în statele respective). Problemele provin în principal din
neînregistrarea deplasărilor/emigrației temporare. Tratând cu precauție cifrele din
tabelul 1, se poate observa existența a două categorii de state din punct de vedere
al migrației nete: cele care par a înregistra un trend negativ (sunt state din care se
pleacă definitiv mai mult decât se vine definitiv): România, Polonia, Letonia,
Lituania. Cifrele pentru Estonia şi Bulgaria par să indice o situație de
„neutralitate”, în timp ce în cazul Sloveniei, Slovaciei, Cehiei şi Ungariei deja
putem vorbi de o tendință, este adevărat, ezitantă, de atracție.

13
Din punct de vedere al migraţiei internaţionale, comparaţia cu statele sud-estului European neintegrate în
Uniune devine dificilă. Integrarea a însemnat implementarea de măsuri specifice privind migraţia cu
consecinţe asupra evoluţiei fenomenului în fiecare ţară. În principiu, apartenenţa la UE a deschis noi
“oportunităţi” pentru emigraţie şi le-a restrâns pe cele pentru imigraţie.
Tabel 4: Migrația netă* în țările din valul 2004** şi 2007 de integrare în UE (mii)
Ultimul
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 recensământ
Bulgaria 0 0 1 0 0 0 ‐221 7 0 0 0 2001
Cehia 10 10 10 12 10 9 7 ‐43 12 26 19 2001
Estonia ‐21 ‐16 ‐13 ‐7 ‐7 ‐1 0 0 0 0 0 2000
Letonia ‐23 ‐14 ‐10 ‐9 ‐6 ‐4 ‐5 ‐5 ‐2 ‐1 ‐1 2000
Lituania ‐24 ‐24 ‐23 ‐22 ‐22 ‐21 ‐20 ‐3 ‐2 ‐6 ‐10 2001
Polonia ‐19 ‐18 ‐13 ‐12 ‐13 ‐14 ‐410 ‐17 ‐18 ‐14 ‐9 2002
Romania ‐16 ‐21 ‐19 ‐13 ‐6 ‐3 ‐4 ‐558 ‐2 ‐7 ‐10 2002
Slovacia 5 3 2 2 1 2 ‐22 1 1 1 3 2001
Slovenia 0 1 ‐4 ‐1 ‐6 11 3 5 2 4 2 2002
Ungaria 18 18 18 18 17 17 17 10 4 16 18 2001
* Notă: Migrația netă calculată pe baza diferențelor între creşterea populației şi creşterea naturală; medii anuale pentru intervale
**Nu au fost incluse în tabel Malta şi Cipru
Sursa datelor: European Statistical Yearbook, 2006, Eurostat;
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page?_pageid=1090,30070682,1090_33076576&_dad=portal&_schema=PORTAL

Se va transforma o asemenea tendință într‐una mai puternică? Rămâne ca
viitorul să ne răspundă. Deocamdată lucrurile sunt încă greu de „decantat” în
sud‐estul Europei datorită migrației intraregionale ca urmare a schimbării
configurației geo‐geopolitice (modificarea granițelor şi crearea de noi state au
afectat serios statisticile şi au transformat persoane care anterior erau migranți
interni în migranți internaționali). Deplasările cu caracter etnic („libere” să se
manifeste după 1990), către statele națiune sunt un motiv în plus pentru care
capacitatea de atracție a migranților (pentru muncă) a statelor sud‐estului
european este greu de decelat. Totuşi, situația unor state ca Cehia (care înregistra
în 2004, la o populație de 10,2 milioane de locuitori, 252.000 migranți legali – un
procent 2,5%, cu o creştere de 1,7% față de 1993, şi o populație de migranți ilegali
estimată la 300.000‐340.000 persoane 14) atrage atenția unei posibile evoluții la
statutul de destinație în sud‐estul Europei.
Concluzii
După o perioadă în care se discuta despre şomaj şi despre efectele benefice
ale migrației internaționale asupra reducerii presiunii pe piața forței de muncă, în
România anului 2007 ne punem problema unei lipse de oameni. Se vorbeşte
despre o criză demografică, despre politici pronataliste, despre numărul românilor
14
Date preluate din Drbohlav, Dušan. 2005. The Czech Republic: From Liberal Policy to EU Membership.
http://www.migrationinformation.org/Profiles/display.cfm?ID=325
care muncesc în străinătate, despre dificultățile companiilor de a găsi angajați,
despre întoarcerea celor plecați temporar.
Există, într‐adevăr, în România probleme pe piața forței de muncă? Aceasta
a fost întrebarea noastră fundamentală. Am încercat să‐i răspundem chestionând
companii din sectoarele probabil cele mai afectate de migrația internațională, acolo
unde, dacă putem discuta de manifestarea unor dificultăți în asigurarea forței de
muncă în general, efectele ar trebui să fie deja manifeste. Ce am aflat?
Este posibil ca o asemenea criză să se extindă/accentueze? Dacă luăm în
calcul argumente venite dinspre evoluția demografică a României (cea trecută şi
cea proiectată pentru viitor) foarte probabil răspunsul este da. Studiile dedicate
subiectului indică anul 1992 drept începutul unui trend de scădere al populației
datorat sporului natural negativ. Indicatorii de fertilitate s‐au „adaptat” rapid
tendințelor scăzute ale Europei Occidentale, iar previziunile nu sunt optimiste.
Diferențele mari între dimensiunea generațiilor de dinainte şi de după 1989,
îmbătrânirea populației vor accentua probabil problemele pe piața forței de
muncă.
Dacă luăm în calcul argumente legate de migrația internațională, situația
devine şi mai complicată. România este țară care exportă de ani de zile forță de
muncă. Estimările recente ale numărului românilor care sunt în străinătate duc
cifra până la ordinul milioanelor. Până anul acesta trendul era unul ascendent şi
chiar dacă în 2007, deşi puțin probabil, emigrația ar fi început să descrească este la
fel de puțin probabil ca reducerea să fie una spectaculoasă. Mai mult, numărul
emigranților ascunde o „capcană”: migrația internațională este un fenomen
selectiv, iar cei care pleacă sunt mai ales tinerii. Procesul de îmbătrânire al
populației găseşte o nouă sursă de creştere în migrația internațională.
Pe de o parte migrația internațională poate fi considerată una dintre sursele
problemelor de pe piața forței de muncă, pe de altă parte ar putea fi şi una dintre
soluții. Caracterul temporar al deplasărilor şi caracterul transnațional al fluxurilor
fac posibilă reorientarea migranților către spațiul de origine. Pentru a trece din
registrul potențialului la realitate este probabil nevoie de un pachet de măsuri
specifice.
Companiile din sectoarele noastre de interes încearcă să răspundă,
deocamdată, mai degrabă ezitant schimbărilor de pe piața forței de muncă.
Majoritatea se concentrează asupra unui număr mic de soluții alternative.
Investițiile în suplinirea deficitului de personal prin înlocuirea tehnologiei şi
creşterea productivității muncii sunt cele mai frecvente strategii. Căutările se
îndreaptă spre spațiul apropriat, cel mult la nivelul țării, prea puțin dincolo de
granițe. Imigrația, cel puțin în formă legală, nu pare să fie pentru moment o
strategie atractivă pentru firmele româneşti. De ce nu se întâmplă (încă) asta este o
întrebare mai degrabă pentru viitor. Lipsa unei tradiții de imigrație, reguli destul
de stricte impuse de o politică de imigrație aliniată la standarde europene ar putea
face parte din răspuns. De ce am căuta totuşi răspunsuri la problema forței de
muncă în sfera imigrației? Argumentele sunt numeroase: pentru că migrația
pentru muncă este una dintre realitățile lumii contemporane, pentru că alte state
din Europa au început într‐un trecut nu foarte îndepărtat prin a exporta pentru ca
apoi să importe lucrători, pentru că deja în sud‐estul Europei există semne de
schimbare a regimului din țări de emigrație în țări de imigrație, şi imigrația
cunoaşte deja un trend ascendent.
De ce nu am lăsa lucrurile să se întâmple de sine: când va fi nevoie, firmele
îşi vor aduce muncitorii din străinătate, străinii vor veni singuri, iar cererea şi
oferta ar conduce întregul proces. Evoluții mai vechi sau mai noi din diverse spații
sugerează că migrația internațională este un fenomen greu de gestionat.
Managementul migrației internaționale poate fi considerat una dintre provocările
începutului de mileniu. Pentru România nou integrată în structura Uniunii
Europene provocarea s‐ar putea să fie mai consistentă decât ne‐am aştepta:
alinierea la tendințele comune de politică de migrație a Uniunii (în condițiile în
care cele mai multe dintre statele vechi din Uniune sunt mai degrabă interesate de
controlul strict al intrării în propriul spațiu decât de atragerea de imigranți),
poziția de graniță externă a UE (cu măsurile necesare de securitate asociate unei
„porți” europene, unul dintre spațiile nordului bogat), pericolul „devierii”
migrației pe ruta clandestină în situația unor condiții stricte de intrare/obținere ale
dreptului de rezidență/muncă; lipsa experienței în gestionarea unui asemenea
fenomen sunt numai unele din aspectele cărora poate a venit momentul să le
acordăm atenție.


Piata Fortei de Munca in Romania Si Imigratia

Caricato da

Informazioni sul documento

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Piata Fortei de Munca in Romania Si Imigratia

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

Fundația Soros

procedat în acest fel sunt prezentate în secțiunea a IV‐a (De ce discutăm despre

În contextul fenomenului de îmbătrânire a populației şi al migrației

rata de fluctua ție a deficit (% locuri % firmelor care s-au

Procent populatie 15-64 ani din total populatie romani

Subcontractare a activitãţii altei/altor firme 35% 65%

Angajarea cu program redus de pensionari; studenţi 38% 62%

Modificarea programului de lucru/numãrului de ore suplimentare 28% 72%

Investiţia în tehnologizare 76% 24%

Investiţia în creşterea productivitãţii muncii 83% 17%

Deschiderea unei filiale/punct de lucru în altã ţarã 5% 95%

Angajarea de români care lucreazã în strãinãtate 12% 88%

Restrângerea activitãţii companiei ca urmare a problemelor de personal

În urmãtorul an, firma dvs. intenţioneazã...

0% 20% 40% 60% 80% 100%

În ce mãsurã firma dvs. este interesatã...

Sã angajeze români care Foarte interesatã

Straini in Romania (schimbari de domiciliu)

Potrebbero piacerti anche