CUPRINS:

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….2
CAPITOLUL I DEFINIREA GEOPOLITICII… ………………………………………….6
1.1 Locul geopoliticii în cadrul sistemului ştiinţelor…………….……………………………..9
1.2 Geopolitica si geografie politica…………………………….……………………………...10
1.3 Geografie istorica, geoistorie si geopolitica………………………………………..……...11
1.4 Geografie economica, geoeconomie si geopolitica…………………….…………………..13
1.5 Geopolitica si geostrategie………………………………………………………………….14
CAPITOLUL II EURASISMUL SI UNIUNEA EURASIATICA ORIGINIILE………...16
2.1 Premisele crearii Uniunii Eurasiatice……………………………………………………..17
2.2 Sustinatorii Uniunii Eurasiatice…………………………………………………………...18
2.3 Criticii Uniunii Eurasiatice………………………………………………………………...21
2.4 Uniunea Vamala Eurasiatica, Comunitatea Economica eurasiatica si Uniunea
Economica Eurasiatica…………………………………………………………………………22
CAPITOLUL III INTERESELE RUSIEI IN FOSTUL SPATIU SOVIET……………….24
3.1 Armenia……………………………………………………………………………………..25
3.1.2 Relatiile ruso-armene in discursul oficial de la Moscova………………………………25
3.1.3 Relatiile ruso-armene in dezbaterile societatii civile din Federatia Rusa……………..26
3.2 Azerbaidjan…………………………………………………………………...…………….29
3.3 Belarus………………………………………………………………………………………31
3.3.1 Belarus si uniunea Economica Eurasiatica……………………………………………..32
3.3.2 Cooperarea militara Belarus si Federatia rusa…………………………………………34
3.4 Georgia………………………………………………………………………………………35
3.5 Moldova……………………………………………………………………………………..37
3.5.1 Federatia Rusa si miscarile separatist din Republica Moldova……………………….41
3.6 Ucraina………………………………………………………………………………………43
3.6.1 Interesele Rusiei in Ucraina……………………………………………………………...43
3.6.2 Ucraina si Comunitatea Statelor Independente (CSI)………………………………….44
3.6.3 Uniunea Eurasiatica Uniunea Vamala si Acordul de Asociere si Liber Schimb cu UE
pe agenda de politica externa a Ucrainei……………………………………………………...45
3.6.4 Relatiile rusu-ucrainiene inainte si dupa anexarea Crimeei…………………………...44
CONCLUZII……………………………………………………………………………………49
ANEXE……………………………………………………………………………………...…..53

1
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………58

2
 INTRODUCERE

Ideea elaborării prezentei lucrări s-a născut după o serie de lecturi despre Federatia Rusă,
avand ca punct de plecare articolul “Eurussia, il nostro futuro?” ,( Eurusia viitorul nostru?),
aparut in Revista de geopolitica Limes in aprilie 2009 si unde este prezentata si o harta numita:
”L’incobo di Obama:Eurussia” (Cosmarul lui Obama, Eurusia), anexa 1
Curente noi geopolitice şi concepţii geostrategice bat la poarta Europei secolului XXI.
Rusia, cu democraţia şi structurile organizatorice în reaşezare, este afectată în relaţiile interne şi
internaţionale, de noile contradicţii şi crize politico-militare şi umanitare care par a nu avea,
pentru moment, rezolvare. Deşi a aderat la unele organisme europene, la altele fiind doar
asociată sau supleantă, Rusia la început de mileniu se găseşte în situaţia de a se opune extinderii
spaţiului NATO şi Uniunii Europene.
Elitele ruse si opinia publică văd Rusia prin prisma unui continuum istoric. Astfel,
actuala Federaţie Rusa este percepută ca o ultimă formă din categoria diverselor metamorfoze ale
ideii de naţiune rusă. Ar însemna, deci, că Uniunea Sovietică nu a fost un alt stat, ci doar o
perioada a Sovietelor în cadrul existentei istorice a eternei Rusii. Rusia lui Putin arăta acum mai
ţaristă decât orice altceva, lucru evident la celebrarea tricentenarului fondării Sankt Petersburg-
ului.
Cu alte cuvinte, elitele şi opinia publică rusă încă se refac după „pierderea” Războiului
rece. La cincisprezece ani după desfiinţarea URSS, se pune mai mult accentul pe pierderi (din
punct de vedere al teritoriului, puterii şi prestigiului) decât pe câştiguri (libertăţi individuale fără
precedent, începutul unei economii de piaţă, societatea de consum, precum şi posibilitatea de
formare a unei clase de mijloc şi a democraţiei politice).
Odată cu prăbuşirea comunismului, Europa a descoperit securitatea pentru puţină vreme.
Speranţele au fost şi sunt năruite de conflictele locale şi crizele politice din statele est europene si
din Orientul Mijlociu. Apariţia şi manifestarea actelor teroriste pe teritoriul rus a creat prejudicii
imense Kremlinului (Beslan, Teatrul Dubrovska sau asasinarea liderilor politici din statele
caucaziene), care nu gestionat operativ crizele generate. În acelaşi timp, în unele state
musulmane ale Asiei Centrale s-au reîntors dictaturile la o scară mult mai amplă - aşa cum este
cazul Turkmenistanului. Reaşezarea statelor ex-sovietice a dus la apariţia unei minorităţi ruse -
aflată în criză identitară - care aşteaptă reacţia Kremlinului în rezolvarea problemei acesteia.
Cu toate acestea, sub conducerea directa sau indirecta a preşedintele Putin, Rusia tinde să
evolueze ca centru de putere într-o lume multipolară, alături de China şi SUA - pentru a duce
mai departe greutatea unui testament imperial in condiţiile în care problemele de stabilitate
federală sunt din ce în ce mai complexe. “Testamentul lui Petru cel Mare”,considerat de unii ca

3
apocrif, Testamentul lui Petru cel Mare reprezinta un text a carui valoare rezida in confirmarea,
prin fapte istorice, a recomandarilor catre urmasi elaborate de tar sau atribuite acestuia.
Deşi s-a scurs suficient de mult timp de la colapsul fostei URSS totuşi sintagmele legate
de aceasta, încă se vehiculează în mod curent in terminologia geopolitică şi geostrategică. De
altfel, ele sunt ancorate de opţiunile strategice ale unor state, moştenitoare nu numai teritorial,
economic şi demografic, ci şi ideologic ale defunctului „imperiu roşu”. Astfel că spaţiul aferent
acestuia, începând cu deceniul nouă al secolului XX s-a modificat structural, complet şi posibil
irevocabil, atât din punctul de vedere al dimensiunilor, cât şi al formei, respectiv al conţinutului.
Statele incluse în sintagma „spaţiul de influenţă ex-sovietic” şi-au stabilit o serie de direcţii de
acţiune, care să le propulseze într-o poziţie cât mai favorabilă în cadrul echilibrului de putere la
nivel global, continental şi respectiv, regional sau zonal.
În primul rând, unul dintre acestea este Rusia, ca unică mare putere continuatoare a
tradiţiilor imperiale ale fostului Imperiu ţarist şi ale celui „roşu”, aflată într-un accelerat proces
de reconsiderare şi reconstrucţie a poziţiei sale geopolitice. În al doilea rând, o atenţie deosebită
suscită grupul de state arondate spaţiului cunoscut sub numele de Asia Centrală. Acestor state,
cărora fostul Imperiu rus le-a „furat copilăria” prezintă interes nu numai privind situaţia lor
geopolitică ci şi din punct de vedere al evoluţiei statului, al stasiologiei, al politologiei, al
studiului populaţiilor, etc.
Lumea cuprinsă în sintagma „spaţiul de influenţă rus” nu mai este cea ce a fost până la
colapsul U.R.S.S. şi nici după acesta.
Deceniul nouă al sec. al-XX-lea a modificat structural, complet şi aproape irevocabil,
dimensiunile, conţinutul şi forma acestui spaţiu. Centrifugarea statelor scăpate din „chinga”
sovietică a fost totală şi multidirecţională. Astfel, o primă direcţie de acţiune a statelor ce au
părăsit acest spaţiu a reprezentat-o redimensionarea identităţilor lor naţionale şi statale, într-o
lume guvernată de spiritul democratic al iniţiativei şi libertăţii proprii.
O altă direcţie de referinţă a acestor actori geopolitici a constat în reorientarea către
principalele linii de forţă ale lumii contemporane. În acest context, o parte din partenerii politici
ai fostei U.R.S.S. şi-au îndreptat atenţia şi eforturile pentru a accede în structurile celor doi poli
de putere ce domină lumea europeană contemporană: N.A.T.O. şi U.E. In timp Belorusia a rămas
într-o espectativă filorusă, urmărind ca pe măsura evoluţiei situaţiei geopolitice să-şi finalizeze
definitiv opţiunile, Ucraina a ales calea europeeana fapt care a deranjat Rusia.
Un alt grup al lumii ex-sovietice îl reprezintă republicile caucaziene, ce nu aparţin lumii
islamice, ale căror opţiuni se îndreaptă în mod constant către S.U.A., ca singură superputere a
spaţiului planetar şi singura alternativă care să le garanteze existenţa structural-teritorială şi
naţională. În acest grup se regăsesc în mod deosebit Georgia şi Armenia, ale căror eforturi sunt

4
îndreptate în trei direcţii majore relansarea economică şi politică a naţiunilor proprii,
contrabalansarea influenţei ruse în zonă şi menţinerea lor în afara perimetrului spaţiului islamic,
cu care se învecinează. În fine, ultimul grup este cel al statelor islamice, ex-sovietice (Kazahstan,
Uzbekistan, Azerbaidjan, Tadjikistan), acel „brâu islamic” al Asiei Centrale, care-şi redefinesc
identitatea statală şi naţională, într-un spaţiu de continuitate spirituală, de tip islamic. Este zona
în care Turcia tinde să-şi manifeste, în mod constant şi evident, hegemonia, încercând să devină
unul din polii de putere ai lumii musulmane şi nu numai.
Având în vedere aceste considerente, mă voi opri în cadrul analizei doar la abordarea
situaţiei geopolitice a Rusiei şi a statelor din ( estul Europei ) regiunea Marii Negre si din
Orientul Mijlociu
Studiul este structurat în trei capitole capitole. Prima parte este dedicata Geopolitici. A
doua parte se concentraza asupra un proiectului integraţionist al Uniunii Eurasiatice (Uniunea
Economică Eurasiatică). Al treilea capitol este dedicat unei analize a relaţiilor Federaţiei Ruse cu
fiecare stat membru al Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica
Moldova şi Ucraina).

5
 CAPITOLUL 1
Definirea geopoliticii

Geopolitica, la fel ca multe alte ştiinţe şi discipline, a fost şi este subiectul a numeroase
interpretări sub aspectul definirii obiectului de studiu. Pentru o mai bună înţelegere a
complexităţii acestei discipline şi a numeroaselor domenii de cercetare ce au abordat
cunoaşterea geopolitică, vom relua în sinteză o serie de definiţii şi reflecţii asupra obiectului
geopoliticii. Autorul termenului şi unul din fondatorii disciplinei, Rudolf Kjellen, definea
geopolitica drept „ştiinţa care se ocupă de studiul pătrunderii organizării politice în teritoriu şi de
studiul mediului politic al poporului’. Tot lui Kjellen îi aparţine şi reflecţia conform căreia
geopolitica este „învăţătura despre stat ca organism geografic”.4 5
Militarul-geograf Karl Haushofer, conducătorul recunoscut al şcolii geopolitice
germane, şi colaboratorii săi aduc completări definiţiei lui Kjellen, acordându-i semnificaţii
doctrinar-ideologice. Astfel, geopolitica devine „ştiinţa care se ocupă de analiza statului din
punct de vedere al instinctului lui de expansiune, izvorât dintr-un complex de temeiuri mai ales
geografic”.
Reluând dintr-un alt unghi, Haushofer, caracterizează geopolitica drept „ştiinţa despre
formele de viaţă politice în spaţiile de viaţă naturale, ce se străduieşte să înţeleagă dependenţa lor
geografică şi condiţionarea lor de-a lungul mişcării istorice”. În 1931, în cadrul unei conferinţe la
radio, revine mai cu prudenţă asupra propriei concepţii, afirmând că geopolitica este mai degrabă
un „material de construcţie”, decât o ştiinţă. Pentru ca, în 1936, în nr. 5 al revistei Zeitschrift fur
Geopolitik („Scrieri de geopolitică”) să afirme că „geopolitica nu este o ştiinţă ca atare, ci o
metodă de cercetare, o cale spre cunoaştere...”
Tot ca o metodă şi nu ca ştiinţă vede geopolitica şi Adolf Grabowsky, colaborator, iar
mai târziu adversar al lui Haushofer, care afirmară „geopolitica este o metodă, nu o ştiinţă”. In
aceeaşi perioadă o serie de cercetători români cu preocupări în planul geopoliticii teoretice ne
oferă o serie de definiţii şi reflecţii ale noii discipline.
Dintre aceştia se distinge geograful Ion Conea, teoreticianul incontestabil al geopoliticii
româneşti, în viziunea căruia geopolitica este o ştiinţă în devenire („ştiinţa zilei”) care îşi
propune să studieze modelul politic planetar adică „jocul politic dintre state”. Explicarea
mediului politic planetar, susţine Conea, trebuie urmărită şi definită pe temeiuri geografice,
„geografia condiţionează, explică şi caracterizează acest mediu”. Astfel, geopolitica reprezintă

4 Rudolf Kjellen, Der Staat als Lebensform, Leipzig, 1917, apud Ionel Nicu Sava,Geopolitica. Teorii şi paradigme
clasice. Şcoala geopolitică germană, Editura Info-Team, Bucureşti, 1997, p.68.
5 Karl Haushofer, Erich Obst, Herman Lautensach, Otto Maull, Bausteine zur Geopolitik,1928, apud I.N. Sava,
p.111.

6
„expresia politică a unui ansamblu de elemente geografice care converg în ea, cunoaşterea stării
de lucruri planetare la un moment dat”.
Pentru Anton Golopenţia termenul de geopolitică avea cel puţin trei semnificaţii: teorie şi
cercetare a condiţiilor geografice ale statului; informare politică externă; mit politic, obiectiv
specific al politicii justificative şi revendicative germane. Din această cauză, Golopenţia observă
numeroasele confuzii ce se fac în precizarea obiectului de studiu al geopoliticii. Deşi el o
consideră înainte de toate ,informativă’, şi nu analiză teoretică, ci „cercetare”, precizează că
„obiectul ei de studiu îl constituie potenţialul statelor”.
M. Popa Vereş consideră că geopolitica este o ştiinţă a intereselor politice ale unui stat,
sub aspectul spaţiului geografic şi trebuie să ajute la găsirea unor răspunsuri optime privind
evoluţia statului. 6 7 8 9
Şcoala franceză, care la început a marginalizat obiectul geopoliticii, socotind-o doar o
ştiinţă a germanilor pentru germani, revine în forţă, la începutul anilor ’90, contribuind prin
numeroase studii şi lucrări la stabilirea unui statut ştiinţific pentru geopolitică.
Michel Foucher, geopoliticianul frontierei, consideră geopolitica „o metodă globală de
analiză a unor situaţii socio-politice concrete privite după modul în care sunt localizate şi după
reprezentările obişnuite pe care le descriu”.10
Pierre-Marie Gallois, un alt geopolitician de marcă, defineşte în lucrarea Geopolitique:
les voies de la puissance (1990), geopolitica drept „studiul relaţiilor care există între conduita
unei politici de putere duse pe plan internaţional şi cadrul geografic în care aceasta se exercită”.11
Christian Daudel, unul dintre teoreticienii de marcă ai noului val al geopoliticii
franceze, operând modificări în cadrul structurii obiectului de studiu, consideră geopolitica un
sistem de cunoştinţe ce-şi propune să realizeze „o nouă sinteză a istoriei, a spaţiului teritorial, a
resurselor morale şi fizice ale unei comunităţi, care se situează astfel în ierarhia puterilor, în locul
asigurat de meritele sale”.12
Franţois Joyaux, în lucrarea Geopolitique de l ’Extreme Orient, publicată în 1991,
notează că „geopolitica trebuie să studieze acele raporturi internaţionale care au ca efect şi care
influenţează direct echilibrul politic şi strategic al planetei, în primul rând raporturile dintre
marile puteri şi supraputeri”.

6 Karl Haushofer, în Zeitschrift fur Geopolitik, nr.5/1936, apud Sergiu Tămaş, Geopolitica. O abordare prospectivă,
Editura Noua Alternativă, Bucureşti, l995, p.47.
7 Adolf Grabowsky, Spaţiul ca destin. Problema geopoliticii, 1933, apud Gunter Heyden, Critica geopoliticii
germane. Esenţa şi funcţia socială a unei şcoli sociologice reacţionare, Editura Politică, Bucureşti, 1960, p.121.
8Conea, Ion (1937) Geopolitica, o ştiinţă nouă, în „Sociologia românească”, nr. 9-10, an II/1937, Bucureşti; apud
Emil I. Emandi, Gheorhe Buzatu, Vasile S. Cucu, Geopolitica, vol. I, Editura „Glasul Bucovinei”, Iaşi, 1994, p.18.
9 Ion Conea, Anton Golopenţia, M. Popa-Vereş, Geopolitica, Craiova, 1940, apud Geopolitica, vol. I, p.18.
10 Michel Foucher, Fronts et frontieres: un tour du monde geopolitique, Paris, 1988.
11 Pierre Gallois, Geopolitique: les voies de puissance, Paris, 1990.
12 Christian Daudel, Geografie, Geopolitică şi Geostrategie - Termeni în schimbare, în Geopolitica vol.I, Editura
„Glasul Bucovinei”, Iaşi, 1994, p.290.

7
 In cadrul noii şcoli anglo-saxone, două contribuţii reţin în mod special atenţia, cea a
englezului Peter J. Taylor şi a americanului P. O’Sullivan. Prin studiile acestora, geopolitica îşi
conturează un nou sens, acela de a desemna locul şi rolul pe care controlul asupra anumitor zone
geografice îl are în constituirea balanţelor de putere regionale sau globale.
Peter J. Taylor, pornind de la „realismul politic dur”, defineşte geopolitica, drept o
disciplină care trebuie să „studieze rivalitatea dintre două mari puteri”, în sensul exercitării
„dominaţiei statelor puternice asupra statelor slabe”.13
In acelaşi sens, P. O’Sullivan înţelege prin geopolitică o „geografie a relaţiilor între
deţinătorii de putere, fie că aceştia sunt şefi de state, fie că sunt organizaţii internaţionale”.11
O serie de alţi cercetători aparţinând şcolii anglo-saxone îşi aduc contribuţia la definirea
geopoliticii. Dintre aceştia îi amintim pe: Saul B. Cohen, în viziunea căruia geopolitica este
„studiul relaţiei dintre politica internaţională de putere şi caracteristicile corespondente ale
geografiei”12 (Cohen, 1973); Colin S. Gray, care, în 1977, defineşte geopolitica drept
„interpretarea politică a unei realităţi geografice globale”13; Desmond Ball, pentru care
geopolitica analizează relaţia dintre practica unei politici de putere şi mediul geografic. În 1996,
Martin Ira Glassner, în lucrarea Political Geography, ediţia a doua, definea geopolitica drept
„ştiinţa ce studiază statul în contextul fenomenului spaţial global, în încercarea de a înţelege atât
bazele puterii statului, cât şi natura interacţiunilor dintre state”14.
Într-o manieră specifică de redare semantică, găsim definiţii sintetice ale termenului de
geopolitică în numeroase dicţionare.
Astfel, Logman Dictionary of English Language and Culture (1991) defineşte geopolitica
„studiul efectului poziţiei unei ţări, a populaţiei sale asupra politicii. Webster's Third New
Dictionary (1993) prezintă geopolitica având drept conţinut „studiul influenţei factorilor fizici ca
geografia, economia, demografia asupra politicii statului şi în special asupra politicii externe”.
Noua Enciclopedie Britanică (1993) defineşte geopolitica „analiza influenţelor geografice asupra
relaţiilor de putere în politica internaţională”. Dicţionarul B.B.C englez-român, publicat la
Editura Coressi în 1997, interpretează geopolitica drept „studiul politicii pe scară mondială şi în
special cum afectează ea relaţiile dintre ţări”.
În dicţionarele franceze, precum Dictionnaire encyclopedique de la lanque francaise
(1995), geopolitica are ca obiect „studiul influenţei factorilor geografici asupra politicii
internaţionale”. Iar în dicţionarul Le Petit Larousse (1995), geopolitica este „ştiinţa care studiază
raportul între geografia statelor şi politica acestora”. Pentru ca în celebrul Dictionnaire de
Geopolitique (1993), al lui Yves Lacoste, geopolitica să fie considerată ca „un alt mod de a

13 Peter J. Taylor, Political Geography. World-economy, nation-state and locality, Longman Group UK Limited,
London, 1989.

8
vedea lumea şi complexitatea conflictelor sale” 14 15 16 17 .
Trecerea în revistă a definiţiilor pe care le-a primit geopolitica de-a lungul timpului,
implicând structura obiectului de studiu şi statutul în cadrul sistemului ştiinţelor, evidenţiază
existenţa unui câmp foarte larg a delimitărilor conceptuale şi caracterul său polisemantic.

1.1 Locul geopoliticii în cadrul sistemului ştiinţelor

În evoluţia ei, geopolitica a cunoscut într-o primă fază forma unui câmp de studiu format
la întretăierea mai multor discipline ştiinţifice, aflându-se într-un stadiu informal, pentru ca
ulterior să capete o formă instituţionalizată, fie ca subdisciplină a unei discipline formale, fie ca o
disciplină de sine stătătoare.
Trebuie subliniat încă de la început că nu există o unitate de opinii în ceea ce priveşte
locul geopoliticii în cadrul sistemului ştiinţelor. Cei mai mulţi cercetători situează geopolitica în
cadrul ştiinţei geografice, alţii al celei politice şi în special în cel al relaţiilor internaţionale. În
ultima perioadă, tot mai mulţi cercetători înclină spre a-i decreta autonomia ştiinţifică,
geopolitica afirmându-şi statutul de disciplină de sine stătătoare.
Raţiunile evoluţiei geopoliticii până la nivelul unei discipline bine conturate, sunt clare,
ele explicându-se, în primul rând, prin necesitatea umplerii vidului creat de imposibilitatea
ştiinţelor existente de a explica şi soluţiona anumite probleme cu care ne confruntăm în prezent.
În primele stadii ale dezvoltării sale, o disciplină nouă nu este decât un agregat de specialităţi
născut din alte discipline. Astfel, geopolitica începutului de secol XX era mai puţin o disciplină
ştiinţifică, cât un holding care regrupa cercetările din aceeaşi familie şi care nu mai făceau
obiectul strict al disciplinelor lor de origine. Această formă de evoluţie nu reprezintă un caz
singular; ştiinţe precum economia, sociologia, antropologia etc., au străbătut aceleaşi stadii în
primii lor ani, pentru că în evoluţia oricărei ştiinţe există un moment de interdisciplinaritate,
tradiţia profesională apărând mult mai târziu. În multe cazuri, numele noii ştiinţe reuneşte,
inspirat în cazul geopoliticii, originea şi principalele ştiinţe ce s-au juxtapus. In definirea actuală
a geopoliticii, deseori se confundă recombinarea cu sinteza. O recombinare este un amestec de
fragmente de discipline, în timp ce sinteza aduce o nouă interpretare. Cu toate acestea, fără o
cunoaştere profundă a realităţilor geografice, economice şi sociale, fenomenul politic, chiar
privit într-o desfăşurare spaţială, nu face decât obiectul unei „geopolitici desuete”, nicidecum al
unei discipline bazate pe metode şi principii ştiinţifice.

14 Peter O’Sullivan, Geopolitics, New York, 1986.

15 Saul B. Cohen, Geography and Politics în a World, New York,1973.
16 Colin S. Gray, The Geopolitics of the Nuclear Era:Heartland, Rimlands and the Technological Revolution, New
York, 1977.
17 Martin I. Glassner, Political geography, Second Edition, John Wiley&Sons, New York, 1996.

9
 Geopolitica este, deci, o disciplină ştiinţifică aparţinând domeniului ştiinţelor social-
politice, care asigură, prin intermediul factorului geografic - în mod constant prezent, ca
oportunitate şi ca element de condiţionare, ca factor de putere, dar şi de posibilă vulnerabilitate,
ca suport, dar şi în context general în care se desfăşoară acţiunea - legătura cu ştiinţele
pământului, în special cu geografia.

1.2 Geopolitică şi geografie politică

Explicarea raporturilor în care se găseşte geopolitica, atât cu geografia politică, implicit

cu geografia, cât şi cu geoistoria, geoeconomia şi geostrategia, reprezintă un demers obligatoriu
în stabilirea unei poziţii clare a disciplinei studiate în sistemul ştiinţelor. In plus, precizarea
acestor raporturi poate aduce clarificări asupra obiectului de studiu specific.
Dacă geografia politică rămâne un domeniu al ştiinţei geografice, geopolitica
transgresează limitele unei subordonări ştiinţifice clare, pentru a se constituii într-o disciplină
ştiinţifică de sine stătătoare, păstrând o puternică legătură cu sora ei bună, geografia politică.
Geopolitica nu se desprinde de geografia politică printr-o brutală ruptură, ea foloseşte
materialul faptic riguros ordonat în cadrul abordării geografice, pentru fundamentare propriei
construcţii ştiinţifice. Cuvântul- cheie al raporturilor ce se stabilesc între geografie politică şi
geopolitică este complementaritate, ambele servindu-şi informaţii definitorii cercetării specifice.
Deseori, însă, o falsă problemă îşi face loc în dezbaterile publice şi mai ales universitare,
şi anume suprapunerea obiectului de studiu ce ar conduce la identificarea unuia şi aceluiaşi
domeniu de cercetare sub două denumiri diferite, geografie politică şi geopolitică. Alimentarea
acestei false opinii se face, pe de-o parte, din rezervorul perioadei de formare a celor două
domenii, când rădăcina comună geografică inspira simpliste suprapuneri, şi din cel al perioadei
contemporane, când articolele jurnalistice şi discursurile politice, nedocumentate, folosesc fără
discernământ termenii şi contextele în care sunt plasaţi. Geografia politică, la fel ca şi alte ramuri
ale geografiei umane, precum geografia economică, socială, medicală ş.a., vizează caracterele
geografice ale uneia dintre activităţile umane. În cazul de faţă, este vorba despre activitatea
politică raportată la mediul geografic, folosind modalităţile şi mijloacele specifice geografiei.
Geopolitica, formată la întretăierea geografiei, istoriei, ştiinţei politice şi ştiinţei relaţiilor
internaţionale, fără a se constitui într-un „conglomerat multidisciplinar, alimentat în mod simplist
de date geografice, politice, istorice...”18, introduce în definirea propriului obiect de studiu o serie
de caracteristici metodologice proprii.
Disciplina geopolitică oferă o abordare dinamică, în opoziţie cu cea statică, specifică

18 A. Chauprade, F. Thual, op. cit., p.416.

10
geografiei politice. Astfel, un eveniment politic (condiţionat geografic), într-o abordare
geopolitică, se constituie ca efect al unei întregi suite de evenimente precedente, pentru a deveni
cauză a unuia sau mai multor evenimente ulterioare. Caracteristicii dinamice i se aduc completări
de către caracterul continuu al analizei geopolitice. Astfel, interpretarea izolată a unui eveniment
politic, aparent nou, nu poate explica realităţile relaţiilor internaţionale. Identificarea în timp şi
spaţiu a unor evenimente similare sau aproximative, poate instaura ordinea şi logica în sisteme
aparent haotice. Un alt fel de continuitate se manifestă tot pe fondul unui eveniment, unde actorii
implicaţi în producerea lui „ascultă de un imperativ de constanţă determinat de căt
invariabilitatea unei realităţi atât geografice, cât şi identitare.”19
Cele două discipline par a se suprapune, pe anumite subiecte. Astfel, statul, ca entitate
politico-teritorială fundamentală, face obiectul principal de cercetare al ambelor. Ceea ce diferă
sunt perspectiva de abordare a acestui subiect şi mijloacele folosite. Dacă geografia politică
analizează raporturile ce se stabilesc între cadrul natural şi politica statului, dispunând de
mijloacele de investigare oferite de geografie, geopolitica, plecând de la materialul faptic
cuprinzător al analizei geografiei politice, care se va constitui în cadrul analizei geopolitice în
resursă potenţială pentru afirmarea în exterior a statului, va continua cercetarea, focalizându-se
pe raporturile ce se stabilesc între state, pe baza potenţialităţii interne, în arena internaţională.
Mijloacele de investigare ale geopoliticii se multiplică, celor geografice adăugându-li-se cele ale
istoriei, ştiinţei politice şi ştiinţei relaţiilor internaţionale.

1.3 Geografie istorică, geoistorie şi geopolitică

Deseori în discursul public, şi uneori în cel academic, termenul de geografie istorică este
confundat cu cel de geoistorie. Clarificarea acestei confuzii şi apoi stabilirea raporturilor dintre
geoistorie şi geopolitică devin, în acest sens, imperativ necesare. Pornind de la rădăcina comună
„geo”, putem considera puternicele legături care există între aceste două direcţii de cercetare, dar
şi sesiza sursa confuziei.
Geografia istorică, potrivit lucrării The Penguin Dictionary of Human Geography, are
înţelesul de „...reconstituire a geografiei trecute”20. Dacă geografia istorică se defineşte ca
disciplină geografică ce analizează peisajele geografice în diverse perioade istorice, geoistoria nu
aparţine domeniului geografiei. Geoistoria este una dintre subdisciplinele geopoliticii, care
analizează evenimente politice, culturale, economice şi sociale trecute, pe baza raporturilor ce s-
au stabilit între cadrul natural geografic şi respectivul eveniment. Astfel, geoistoria este ceea ce
s-ar putea numi, dintr-un anumit punct de vedere şi cu multă largheţe, o geopolitică a trecutului.
19 Ibidem, p.418.
20 Brian Godal, The Penguin Dictionary of Human Geography, London, 1987.

11
Totuşi, această abordare simplistă nu este suficientă pentru înţelegerea geoistoriei. In esenţă, este
vorba de demersuri istorice, configurate geografic, puse în slujba geopoliticii.
Analiza geopolitică a unui fenomen actual impune o abordare inductiv-cauzală a
evenimentelor premergătoare evenimentului prezent. Apelând la reconfigurări ale trecutului, se
va observa legătura cauzală ce se regăseşte între evenimentul actual şi cel istoric. Astfel, istoria
trebuie privită ca un continuum în care evenimentul trecut se va constitui în cauză a
evenimentului actual. Geopolitica ar deveni „imobilă” şi, poate, „desuetă” fără componenta
geoistorică.
In reconstituirea evenimentului istoric trebuie să primeze elementul geografic, oferit de
geografia istorică, ca suport şi ca factor activ de condiţionare a cadrului general istoric. O
argumentaţie perfectă o oferă opera braudeliană Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui
Filip al II-lea (1949). In această lucrare, Fernand Braudel (1902-1985) foloseşte pentru prima
dată termenul geoistorie, cu referiri la un spaţiu geografic distinct şi o anume perioadă istorică.
Abordare ce poate explica astfel confuzia cu geografia istorică. Dar, în timp ce geografia istorică
impregnează toată lucrarea, ceea ce Braudel numeşte geoistorie nu corespunde decât unor
anumite aspecte, relevând mai ales perioadele cele mai lungi, dar şi fenomene politice teritoriale,
cu deosebire marile expansiuni teritoriale. Din această a doua perspectivă, geoistoria, aşa cum a
fost concepută de Braudel, este într-un raport direct cu geopolitica, cuvânt pe care Braudel refuză
să-l folosească. „Prin geoistorie, scrie el, înţelegem să desemnăm altceva decât geopolitica,
altceva în acelaşi timp cu mai multă istoricitate şi mai larg, care să nu fie numai aplicarea la
situaţia prezentă şi viitoare a statelor a unei istorii spaţiale simplificate şi, cel mai adesea, deviat
în avans într-un anumit sens”.18
Sfârşitul acestei fraze face clar aluzie la caracterul parţial al tezelor geopolitice pe care
Braudel le cunoscuse, ceea ce explică reticenţele sale.
Noua concepţie geopolitică stabileşte pentru geoistorie şi o altă abordare în care
reprezentările evenimentelor istorice, în special stările conflictuale, sunt privite global, obiectiv.
Dar această reprezentare şi dezbatere a unei situaţii conflictuale nu se confundă cu ideea pe care
Braudel o avea despre geoistorie. Geoistoria braudeliană nu numai că făcea abstracţie de
conflicte, dar, în plus, ea se referă la perioade foarte îndelungate de timp, pe parcursul cărora
opera, într-o anume parte a lumii, un fel de simbioză între un anume tip de evoluţie istorică şi
potenţialităţi geografice.
Geografii, prea puţin înclinaţi asupra studierii problemelor politice, au reţinut mai ales
această semnificaţie parţială a geoistoriei şi tocmai aşa a fost ea evocată, de exemplu, în legătură
cu apariţia primelor forme de agricultură în oazele Orientului Mijlociu, cu dezvoltarea unui
anumit mod de utilizare agricolă şi consecinţele acestuia asupra mediului, cu punerea în valoare

12
a marilor văi ale Asiei tropicale prin tehnica orezăriilor inundate şi, prin opoziţie, pentru a
sublinia nepunerea în valoare a văilor Africii tropicale.
Corect este să folosim termenul de geoistorie pentru a evoca, în termeni de timp
îndelungat, relaţiile între marile forţe demografice, culturale şi politice şi spaţiile pe care se
exercită expansiunea lor, ca de exemplu cea a Islamului sau a Hanatului din China de nord spre
Asia de sud-est. În mod cert, şi una şi cealaltă sunt mari componente ale reprezentării geopolitice
actuale la nivel mondial.
Geopolitica analizează evenimente actuale folosind geoistoria în explicarea lor relaţionar-
istorică, ceea ce este o diferenţă majoră faţă de punctul de vedere al istoricilor, care tratează
situaţii revolute în analizele de geografie istorică. Acestea au însă o mare importanţă în
dezbaterile geopolitice, căci tocmai la geopolitică se fac referiri atunci când este vorba de
invocarea unor „drepturi istorice” pentru revendicarea de teritorii, 21 concluziile lucrărilor de
geografie istorică fiind în aceste cazuri contradictorii. In revanşă, datorită gradului lor foarte
avansat de abstractizare, reflecţiile geoistorice sunt mai puţin subiecte de controverse, deoarece
semnificaţia lor teritorială este mult mai difuză.

1.4 Geografie economică, geoeconomie şi geopolitică

Atunci când geografia economică analizează în cadrul industriei energetice petrolul,

suntem obişnuiţi să aflăm despre repartiţia rezervelor şi resurselor, a producţiei şi prelucrării, dar
nimic despre poziţia-cheie a acestuia în relaţiile internaţionale. Rămânând la acest exemplu, cum
poate geografia economică să explice importanţa şi frământările unui spaţiu precum cel al
Orientului Mijlociu, sau cum ţări ca Arabia Saudită sau Iran au avut în ultimul secol un destin
puternic influenţat de prezenţa acestei importante resurse în subsolul teritoriului naţional? Pentru
a înţelege cum o ţară mică precum Arabia Saudită ocupă o poziţie geopolitică importantă
înaintea multor ţări cu o istorie mai îndelungată, cu suprafeţe mai mari şi populaţii mai
numeroase, sau cum Iranul, „curtat” în permanenţă de marile puteri şi companiile lor petroliere, a
suferit un recul istoric impus de un puternic embargo, în momentul naţionalizării industriei
petroliere, este nevoie să depăşim barierele uneori pur descriptive ale geografiei economice şi să
gândim complexul fenomen într-o manieră globală şi istorică, folosind însă informaţia oferită de
disciplina geografică. Astfel, geoeconomia, fără a intra în conflict asupra obiectului de studiu,
vine să completeze factualitatea geografiei economice. În acelaşi timp, geoeconomia oferă
geopoliticii material necesar unei analize în care economicul devine cauză şi impune reorganizări
ale raporturilor dintre state. Geoeconomia se constituie astfel în subdisciplină a geopoliticii.
21 Fernand Braudel, Mediterana şi lumea mediterană în epoca lui Filip al II-lea, Editura Meridiane, Bucureşti,
1986.

13
 Întreaga istorie a umanităţii este punctată de stări conflictuale având drept cauză
principală dobândirea de noi resurse economice. Stăpânirea resursei economice a însemnat
progres şi dezvoltare, dar şi puternice decalaje între ţări, ceea ce a dus la conturarea unor
puternice dezechilibre planetare. Ca o consecinţă a unui destin istoric influenţat economic,
anuarele internaţionale cuprind statistici despre numărul de telefoane mobile per locuitor, alături
de statistici care reliefează flagelul foametei. Astfel, perspectiva istorică devine o condiţie
definitorie a abordării geoeconomice.
La sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, geoeconomia
reconfigurează geopolitica. Resursa economică înseamnă putere, puterea înseamnă o poziţie
geopolitică privilegiată.

1.5 Geopolitică şi geostrategie

Termenul de geostrategie este mai recent decât cel de geopolitică, dar şi unul şi celălalt
relevă acelaşi câmp semantic: doi semnificanţi pentru o singură categorie de semnificat; să fie
oare vorba de redundanţă sau de dorinţa de a folosi un termen în aparenţă mai savant şi mai
operativ, dacă nu mai operaţional şi mai puţin controversat istoric şi geopolitic, care ar apare
unora prea „jurnalistic”? De notat că geostrategic, dacă este mai puţin frecvent decât adjectivul
geopolitic, este mult mai puţin utilizat decât substantivul geostrategie, dar cei doi termeni se
înlocuiesc adesea reciproc, atât printre militari, cât şi printre civili, ziarişti, specialişti, şi unii şi
alţii eludând definiţiile, evitând să le diferenţieze sau să le considere sinonime.
Dacă, în ambii termeni, „geo” face referire la teritorii şi la geografie, nu trebuie să
confundăm politica şi strategia, deşi cele două domenii nu sunt lipsite de legături. Ambiguitatea
adjectivului geostrategic sau a substantivului corespunzător este agravată şi de inflaţia semantică
ce depreciază cuvântul strategie: s-a ajuns la a-l folosi pentru a semnifica întregul ansamblu de
practici dirijate de o manieră atât de puţin coerentă, în funcţie de obiective diverse.
Cu adevărat strategia, arta de a conduce o armată (din greaca: „stratos” = armată şi
„agein” = a conduce), implică existenţa unui inamic, sau cel puţin a unui rival care trebuie
înfrânt sau surclasat. Strategia este un plan sau un ansamblu de planuri şi de raţionamente
stabilite nu numai în funcţie de un proiect şi de mijloacele de care se dispune, dar şi evaluarea a
ceea ce ar putea face adversarul, ascunzându-i, în măsura posibilului, acţiunea proprie, astfel
încât această să îl surprindă.
Dar nu toate strategiile sunt geostrategii. În mod sigur, toate strategiile militare implică
luarea în calcul a terenului şi, mai pe larg, a configuraţiilor geografice, dar în cea mai mare parte
a acestor cazuri nu sunt motive fundamentale de confruntare. Cel mai adesea, terenul unui câmp

14
de luptă sau locul unei bătălii decisive nu este rezultatul teritorial al conflictului, ci locul pe care
l-a ales unul dintre strategi, la un moment dat, pentru a-şi lansa ofensiva, ţinând cont de
dispunerea trupelor sale şi de mişcările adversarului. După victorie, acest spaţiu, fără o localizare
particulară, nu mai prezintă interes decât sub acest aspect. În revanşă, în raport cu strategia, care
implică deja o dimensiune spaţială, termenul de geostrategie şi utilizările lui subliniază
importanţa unor teritorii în anumite raporturi de forţe, care sunt apoi considerate ca locuri majore
şi, mai ales în caz de victorie, reţinute ca atare perioade mari de timp.
Pentru geostrategie, acea insulă, acea trecătoare, acel zăcământ de petrol, acea
aglomeraţie urbană, acel teritoriu etnic sau chiar acel loc simbolic prezintă un interes excepţional
în ochii puterilor rivale, dar mai ales ai uneia dintre ele, care va pune în mişcare mijloace
importante, fie pentru un control durabil sau posesiunea acestui teritoriu delimitat de o manieră
precisă, fie pentru a contracara o influenţă adversă.
Astfel, pentru a apela la exemple celebre, zăcămintele de petrol ale Golfului sunt obiectul
unor jocuri geostrategice de importanţă mondială; strâmtorile Gibraltar, Bosfor şi Dardanele,
istmul şi canalul Suez, sectorul Aden-Djibouti, strâmtoatea Ormuz sunt obiectele unor
geostrategii rivale de decenii şi uneori de secole. Este vorba de fapte ale conducătorilor, şefi de
stat şi de state majore, dar aceştia păstrează secrete vederile lor permanente şi doar în caz de
criză, sau chiar după momentul izbucnirii conflictului, le supun dezbaterii geopolitice între
cetăţeni şi pe plan internaţional. De exemplu, despre geostrategie este vorba atunci când Saddam
Husein a decis să invadeze Kuweitul pentru a controla imensele zăcăminte de petrol ale acestui
stat şi a asigura Irakului o mai largă ieşire la mare; geostrategie şi nu geopolitică, deoarece
obiectivul acesta a rămas secret până la lansarea ofensivei şi abia după aceea au fost lansate
dezbaterile geopolitice în lumea arabă şi în lumea întreagă. Riposta americană şi mijloacele de
realizare a ei relevă, de asemenea, geostrategie, deoarece motivaţiile profunde ale acesteia, ca şi
acelea ale opririi ei înaintea înfrângerii lui Saddam nu sunt încă explicabile în mod clar.
Preocupările de geostrategie nu sunt numai în funcţie de configuraţiile geografice, care sunt mize
permanente, ţinând cont de marile axe de circulaţie şi de repartiţia resurselor rare pe plan
mondial. Trebuie, de asemenea, să se ţină cont de reprezentări. Tocmai ca urmare a schemei lui
Mackinder, completată de Spykman, care distingea în cadrul Eurasiei o parte centrală
(heartland), şi o periferie (rimland), ocuparea Afganistanului de către Armata Roşie în 1980,
apare ca o împingere geostrategică majoră a Rusiei către „mările calde”.

15
 CAPITOLUL 2
Eurasianismul şi Uniunea Eurasiatică Originile

În perioada interbelică, intelectualitatea rusă a dezvoltat un nou concept

numit ,,eurasianism”, cu scopul de a încerca definirea rolului Rusiei în contextul internaţional.
Eurasianismul a respins exclusivismul etnic rusesc în favoarea întregului spaţiu eurasiatic, care
ar include şi popoare „neruse”.
Părintele eurasianismului poate fi considerat Nikolai Trubeţkoi, care în 1920 a publicat
la Sofia o lucrare intitulată „Europa şi umanitatea”.22 23 24 Eurasianismul lui Trubeţkoi avea la
bază elemente antiliberale, naţionaliste şi antisemite. Trubeţkoi a propus intelectualitatăţii ruse
cinci teme de reflecţie:
1) Poate fi obiectiv demonstrată superioritatea culturii romano-germane faţă de toate
culturile de pe glob care au existat pe parcursul întregii istorii?
2) Poate un popor să adere la cultura unui alt popor fără un amestec antropologic?
3) Este adeziunea la cultura europeană un lucru bun sau rău?
4) Este europenizarea inevitabilă?
5) Cum putem combate influenţele sale nefaste?
Trubeţkoi a considerat că Rusia are nevoie de o doctrină care să unifice elita rusă în jurul
unei singure idei intitulată ,, ideocraţie”. Fondatorii eurasianismului consideră că Rusia nu este o
ţară europeană, nici asiatică, ci un stat unic, care are ca elemente culturale esenţiale originile
turanice şi ortodoxia. Potrivit primilor eurasianişti, noua identitate a Rusiei sovietice se definea
prin opoziţia dintre Eurasia şi Occident.. Ideea creării Uniunii Eurasiatice i-a aparţinut lui Mihai
Ghefter, care a propus destrămarea Republicii Sovietice Federative Ruse şi înfiinţarea unei
uniuni de state europene şi asiatice suverane, cu posibilitatea aderării altor state din spaţiul
euroapean şi asiatic. În anii 1980, academicianul Andrei Saharov şi politicienii Galina
Starovoitova şi Anatoli Sobceak vedeau Uniunea Eurasiatică ca pe o organizaţie liberală, ce se
ghidează după modelul occidental. Cei trei promotori propuneau o combinaţie între sistemul
economic capitalist şi cel socialist25 .

22 Racu Octavian, Eurasianismul Rusesc - Originile şi Ideile, 01.07.2011, disponibil on-line:

http://octavianracu.wordpress.com/2011/07/01/eurasianimul-rusesc-originile-si-ideile/.Accesat la
31.05.2016.
23 Nikolai Troubetzkoy , Europa și umanitatea, disponibil on-line:
:http://gumilevica.kulichki.net/TNS/tns03.htm. Accesat la 04.06.2016.
24 Ibidem.
25 Racu Octavian, Uniunea Eurasiatică - o şansă pentru coparticiparea elitei ruse la guvernare globală,14.06.2012
Disponibil on-line:http://octavianracu.wordpress.com/2012/06/14/uniunea-eurasiatica-o-
sansa-pentru-coparticiparea-elitei-ruse-la-guvernare-globala/. Accesat la 05.06.2016.

16
2.1 Premisele creării Uniunii Eurasiatice

Proiectul Uniunii Eurasiatice (UEA) a fost lansat de Vladimir Putin în campania

electorală din 2012 sub forma unui plan grandios de politică externă pe care ar dori sa-l pună în
aplicare în următorii 6 ani. Proiectul integraţionist, pe baza căruia va fi creată la 1 ianuarie 2015
Uniunea Eurasiatică, a fost prezentat ca o soluţie reală la problemele economice generate de
criza financiară globală. Ca structură, Uniunea trebuia clădită pe construcţiile deja existente -
Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, Spaţiul Economic Unic şi Comunitatea Statelor
Independente (CSI).
Putin considera că CSI, construită într-o perioadă de aproape 20 de ani, a fost organizaţia,
care a asigurat şi menţinut cadrul de cooperare multilaterală a fostelor republici sovietice26.
Modelul pe baza căruia se va construi Uniunea Eurasiatică va fi asemănător Uniunii Europene,
Putin menţionând că: ,, dacă europenilor le-au trebuit 40 de ani ca să transforme Comunitatea
Europeană a Cărbunelui şi Oţelului în Uniunea Europeană, procesele ce se desfăşoară astăzi
pentru a forma Uniunea Eurasiatică (Uniunea Vamală şi Spaţiul Economic Unic) sunt mult mai
dinamice, deoarece iau în condideraţie experienţa UE şi a altor organizaţii”27 . Vladimir Putin a
oferit asigurări fostelor republici sovietice că prin UEA nu vizează refacerea fostei URSS, ci
construirea unei uniuni supranaţionale, capabilă să devină unul din polii lumii contemporane,
care avea rolul de asigura conexiunea dintre Europa şi regiunea Asia-Pacific. Chiar dacă
proiectul se adresează în special statelor CSI, autorul menţionează că UEA este deschisă şi
pentru aderarea altor parteneri. Potrivit lui Vladimir Putin, aderarea la UEA va permite fiecărui
membru să se integreze în Europa „mai repede şi de pe poziţii mai puternice“, astfel Uniunea va
deveni o structură capabilă să ,,modifice configuraţia geopolitică şi geoeconomică a întregului
continent”.
Acest articol a creat o serie de dezbateri şi reacţii atât la nivelul opiniei publice locale, cât
şi la nivel internaţional. Relevante sunt în acest sens articolele-răspuns ale celor doi lideri,
partenerii lui Putin în construcţia UEA: ”Despre soarta integrării noastre”(Alexandr Lukaşenco)
şi ”Uniunea Eurasiatică: de la idee la istoria viitorului” (Nursultan Nazarbaaev) . Discursurile
celor doi, păstrează în general linia trasată de Putin, cu câteva excepţii importante. Cei doi lideri
regretă prăbuşirea URSS, Lucaşenko afirmând chiar că ,, consideră prăbuşirea URSS-ului, una
dintre cele mai profunde şi tragice greşeli ale secolului XX” şi că această tragedie ar fi putut fi
evitată. Uniunea Eurasiatică v-a diminua impactul nefast pe care l-a avut prăbuşirea URSS
asupra noilor state, ajutându-le să-şi definească o poziţie în cadrul sistemului internaţional. Cei

26 V. Putin, Noul proiect integraţioniste pentru Eurasia - viitorul care se naşte astăzi, Moscova, 3 octombrie 2011,
Izvestia, disponibil on-line: http://izvestia.ru/news/502761. Accesat la 01.06.2016.
27 Ibidem.

17
doi lideri susţin însă că succesul procesului integraţionist este condiţionat de respectarea
principiului egalităţii partenerilor şi a intereselpr naţionale ale statelor participante. Orice
ameninţare la adresa suveranităţii oricăruia dintre parteneri este inadmisibilă28 29 30. Atât
Lukaşenko cât şi Nazarbaeev ţin să arate că e statul pe care îl reprezintă a jucat sau joacă un rol
primordial în construcţia viitoarei Uniuni, însă nici unul nu îndrăzneşte să infirme rolul de lider
al Federaţiei Ruse. Lukaşenko menţionează că aceasta propunere nu este una nouă, a fost lansată
încă din anul 2003. Nursultan Nazarbayev merge şi mai departe, insistând că din iniţiativa lui a
fost posibilă construcţia Comunităţii Statelor Independente, că el a propus statelor CSI proiectul
Spaţiului Economic Unic şi că în martie 1994 el a propus pentru prima dată crearea unei Uniuni
Eurasiatice31. Nazarbaaev a susţinut că UEA trebuie să aibă la bază integrarea economică (fără a
nega importanţa factorilor culturali), adeziunea voluntară, egalitatea (neamestecul în treburile
interne, respectarea suveranităţii, inviolabilitatea frontierelor) şi funcţionarea pe bază de consens
(ţinând cont de interesele fiecărui stat membru). Preşedintele Nazarbaaev a menţionat că „Rusia
şi Kazahstanul sunt locomotivele integrării”. Alexandr Lukaşenko susţinea că Uniunea
Eurasiatică se va baza pe deschidere şi colaborare cu centrele de putere mondiale reprezentate de
Uniunea Europeana şi China. Lukaşenko a subliniat că procesul de integrare nu presupune
„restaurarea” sau „reîncarnarea” Uniunii Sovietice, acestea fiind „fantome din trecut,
presupuneri şi speculaţii”. Preşedintele Belarusului considera că UEA “are toate şansele să
devină parte integrată a noii arhitecturi globale”, o punte de legătură între zonele economice ale
Uniunii Europene, Europei de Sud-Est, Europei de Est şi Asiei de Sud; dezvoltarea Uniunii se va
face doar pe baza adeziunii voluntare a statelor membre.

2.2 Susţinătorii Uniunii Eurasiatice

După 1990, eurasianismul a asumat de grupările comunist-naţionaliste în opoziţie cu li-

beralismul de tip occidental îmbrăţişat de centrul de putere de la momentul respectiv. O parte din
ideile eurasianiştilor au fost preluate de Aleksandr Dughin şi transformate în neo-eurasianism
rusesc. Dughin consideră că spaţiul eurasiatic este locul unui conflict ireconciliabil dintre
civilizaţia maritimă - “talasocraţie”, coordonată Statele Unite ale Americii şi civilizaţia uscatului
- “telurocraţie”, în fruntea căreia se află Eurasia. Această dihotomie nu este văzută doar ca una
geopolitică, dar şi ideologică. Cele două mari blocuri au viziuni total opuse asupra lumii:

28 Lucaşenco Alexandr, Despre soarta integrării noastre, Moscova, Izvestia,17 octombrie 2013, disponibil on-line:
http://izvestia.ru/news/504081. Accesat la 02.06.2016.
29 Nazarbayev Nursultan, Uniunea Eurasiatică - de la idee la istoria viitorului, , Izvestia, Moscova, 25 octombrie
2011, disponibil on line: http://izvestia.ru/news/504908. Accesat la 02.06.2016.
30 Lucaşenco Alexandr, op.cit.
31 Nazarbayev Nursultan, op.cit.

18
atlantismul talasocratic este purtător al liberalismului globalist, iar eurasianismul telurocratic este
promotorul conservatorismului tradiţionalist. Poporul rus are “măreaţa misiune” de a se opune
expansiunii atlantismului şi instaurării unei lumi multipolare32.
Aleksandr Dughin este considerat cel mai important reprezentant al neo-eurasianismului
şi un susţinător înfocat al ideilor integraţioniste ale preşedintelui Putin. În opinia lui Dughin,
articolul lui Putin, ar trebui considerat o strategie de dezvoltare a Rusiei după alegerile
prezidenţiale din 2012 . Dughin susţine că Uniunea Eurasiatică nu dublează organizaţii deja
existente în spaţiul ex-sovietic (Comunitatea Economică Eurasiatică, Tratatul de Securitate
Colectivă) şi că aceasta nu presupune doar o integrare economică, fiind un spaţiu strategic unic,
o nouă entitate politică supranaţională, un fel de Confederaţie Eurasiatică (creată prin analogie
cu UE) . Potrivit lui Dughin, Uniunea Eurasiatică este concepută ca un nou ,,pol” al lumii
multipolare. Rusia, şi mai ales restul statelor CSI, nu au resurse suficiente, dimensiunea şi
infrastructură necesară pentru a deveni un nou pol în sistemul lumii multipolare. Dacă statele
CSI nu se vor integra în structura suprastatală eurasiatică pe baza principiilor egalităţii şi
respectării independenţei, acestea vor fi nevoite să adere la coaliţiile hegemonice ale SUA, UE
sau Chinei33 34 35.
Federaţia Rusă nu poate contrabalansa singură hegemonia SUA şi are nevoie de statele
din spaţiul ex-sovietic, în special de Ucraina. Ucraina va fi statul care va da greutate proiectului
integraţionist a lui Putin, sau din contra, va aduce eşecul acestuia, consideră Dughin36. Dughin
adaugă că Uniunea Eurasiatică nu presupune revigorarea Imperiul Rus sau URSS, pentru că la
baza acesteia nu există o ideologie unificatoare. Uniunea Eurasiatică are la bază o unitate
civilizaţională care depăşeşte graniţele Rusiei, se suprapune spaţiului CSI şi este întărită de
similitudinile sociale, specificul economic, interesele energetice şi provocările militare strategice
cu care se confruntă fostele republici sovietice.
Expertul Vladimir Razuvaev 37 38 este mult mai optimist în ceea ce priveşte viitorul
Uniunii Eurasiatice, considerând că puţini sunt cei care se mai îndoiesc de faptul că Uniunea va
fi totuşi creată şi va deveni centrul de atracţie pentru statele post-sovietice. El ţine să clarifice o
situaţie care aparent, nu este clară pentru unele state ce ezită să-şi exprime intenţia de aderare la
noul proiect, dacă nu vor adera de la început, mai târziu va fi mult mai greu să se integreze,
32 Dughin,G. Aleksandr, Bazele geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei,Vol.I, editura Eurasiatica.ro, Bucureşti
2011.
33 Ibidem.
34 Alexander Dugin: Uniunea Euroasiatică și Dialog Eurasiatic, 26.04.2012.Disponibil on-line:
http://iran.ru/news/analytics/80138/b. Accesat la 12.05.2016.
35Alexander Dugin: Uniunea Euroasiatică și Dialog Eurasiatic, 26.04.2012.Disponibil on-line:
http://iran.ru/news/analytics/80138/b. Accesat la 12.05.2016.
36 Idem, Proiectul Eurasianist şi problema sa Ucraineană, portalul Odnako, Moscova, 31.10.2011.
37 Doctor în Stiinţe Politice, politolog, istoric, jurnalist.
38 Razuvaev Vladimir, Uniunea Eurasiatică: în aşteptarea sinergiei 27.02.2013. Diponibil on line:
http://interaffairs.ru/read.php?item=9199. Accesat la 05.06.2016

19
comparativ cu statele fondatoare. Acestea din urmă vor trebui sau să accepte normele deja
existente, sau să rămână pe marginea politicii mondiale. Razuvaev consideră că Ucraina are un
rol important în Uniunea Eurasiatică şi este convins că aceasta nu va adera la Uniune(din cauza
corupţiei interne)39 40 41 42.
Razuvaev este de fapt unul dintre experţii susţinători ai liniilor politice ale Kremlinului.
Deloc întâmplător, părerea expertului confirmă declaraţiile fostului preşedinte rus, Dmitri
Medvedev. La reuniunea finală a Consiliului Interstatal al Comunităţii Economice Eurasiatice,
care a avut din martie 2012, Medvedev a punctat avantajele pe care le-ar putea obţine un statcare
devine membru al UEA. ,,Am vorbit despre ceea ce poate oferi Uniunea Vamală, despre
avantajele sale şi despre complicaţiile care ar putea apărea sau cu care se confruntă deja statele
care nu sunt membre ale Uniunii Vamale. Aşa este viaţa: dacă participi la organizaţii
internaţionale, primeşti un set de privilegii, dacă însă, nu eşti
membru cu drepturi depline, atunci ai putea avea unele complicaţii. Am considerat important să
aducem această poziţie la cunoştiinţa unor state-observator” . În 2012, Ucraina şi Republica
Moldovaaveau statutul de observatori în cadrul Uniunii Vamale.
Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, declara în anul 2013 că „uşile Uniunii
Economice Eurasiatice sunt deschise tuturor statelor, dar mai ales statelor care fac parte din
Comunitatea Economică Eurasiatică (EurAsEc) şi membrilor Comunităţii Statelor
Independente”27. Mai mult decât atât, el îşi exprimă părerea în privinţa Uniunii Eurasiatice în
care vede, ca şi Putin de altfel, o uniune economică, ce va aduce profit atât membrilor EurAsEc,
cât şi membrilor CSI: „Rezultatul direct al Uniunii Vamale şi al Spaţiului Economic Comun este
îmbunătăţirea climatului investiţional din ţările noastre, oferind un mediu mai confortabil pentru
întreprinderi în crearea locurilor de muncă. Numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru
ocuparea forţei de muncă a populaţiei din Rusia, Belarus şi Kazahstan, a scăzut faţă de anul
trecut cu aproape 90 la sută”.
Analizând poziţiile oficialilor şi experţilor ruşi putem ajunge la concluzia că
„eurasianismul nu înseamnă distanţarea Rusiei de Europa, cum se crede adesea greşit, ci este
conceptul unei altfel de Europe, a unei Europe antiliberale şi antiamericane. Această ideologie şi
nu Uniunea Economică Eurasiatică reprezintă pericolul real pentru Europa liberală şi

39 Ibidem.
40 Ibidem.
41Medvedev Dmitri, Declaraţie pentru presa referitoare la rezultatele încheierii Consiliului interstatal al
Comunităţii Economice Eurasiatice / Consiliul Economic Eurasiatic Suprem / Moscova, 19.03.2012. Disponibil on-
line: http://news.kremlin.ru/transcripts/14807#sel=. Ultima accesare: 05.06.2014.
42Serghei Lavrov, Uniunea Economică Euroasiatică este deschisă pentru primirea altor tari,14.01.2013.
Disponibil on-line:http://ria.ru/world/20130114/918005416.html. Accesat la 05. 06. 2016

20
democratică. E ceea ce majoritatea cetăţenilor Bătrânului Continent n-au înţeles încă” 43 44 45.

2.3 Criticii Uniunii Eurasiatice

Aleksei Vlasov , cercetător la Centrul Carnegie din Moscova, susţine că „proiectul

integraţionist al Uniunii Eurasiatice, asemenea celorlalte proiecte lansate în spaţiul ex- sovietic în
trecut, nu are multe şanse de reuşită. Realizarea acestei Uniuni se va lovi în practică de corupţie,
deficit de personal şi urmările crizei economice mondiale, şi în final va rămâne doar un proiect
pe hârtie”46.
Dmitrii Trenin, director al Centrului Carnegie din Moscova, este de părere că dorinţa
Rusiei de a crea Uniunea Eurasiaticăare ca bază poziţionarea geografică specială a acesteia - o
ţară intercontinentală, situată între Europa şi Pacific, dar care, practic, nu se regăseşte în totalitate
cu nici una din părţile pe care este poziţionată. De aceea, liderii ruşi, tind să-şi intensifice
eforturile lor pentru a forma un nou ,,centru de putere” independent în nordul Eurasiei. Bazându-
se în special pe aliaţii şi partenerii din CSI, Rusia doreşte să-şi consolideze poziţia sa în raport cu
rivalii geopolitici din zonă - la vest - Europa, iar la est - China47.
Analistul consideră ca promotorii Uniunii Economice Eurasiatice, trebuie să ia în
consideraţie şi faptul că o uniune economică reală este imposibilă fără o uniune politică, iar din
poziţiile actuale ale liderilor Uniunii, o uniune politică a celor trei state pe viitor, este aproape
imposibilă. Chiar dacă Uniunea Eurasiatică a fost concepută ca o comunitate economică, în
Rusia, au existat şi încă mai există, adepţii unei uniuni cu funcţii politice şi supranaţionale.
Pentru Rusia, integrarea eurasiatică, care a avut iniţial un conţinut politico-economic, a devenit o
temă importantă a dezbaterilor naţionale referitoare la o nouă identitate . În cadrul proiectului
integraţionist eurasiatic, Rusia doreşte să-şi definească nu graniţele administrative, ci pe cele
cultural-psihologice, acea zonă pe care Rusia o va considera ,,a sa” (zona proprie de influenţă).
Această zonă, însă, nu mai coincide cu teritoriul fostei URSS, pentru că o parte din statele post-
sovietice se retrag de pe orbita Rusiei - atât politic, cât şi mental .
Mulţi ruşi aprobă acest proiect evaluând noua „poziţie geopolitică” obţinută de Rusia,
dar nu iau în consideraţie faptul că proiectul integraţionist eurasiatic, implică nu atât de mult o
43Serghei Lavrov, Uniunea Economică Euroasiatică este deschisă pentru primirea altor tari,14.01.2013.
Disponibil on-line:http://ria.ru/world/20130114/918005416.html. Accesat la 05. 06. 2016
44 Eurasianismul periculos al lui Putin, Ingo Mannteufel, şeful programelor DW pentru Europa, 28.05.2014.
Disponibil on-line:http://www.dw.de/comentariu-eurasianismul-periculos-al-lui-putin/a-17668961. Accesat la
02.06.2016.
45 Director general al Centrului de Informaţii şi Analiză a spaţiului post-sovietic al Universităţii de stat din
Moscova ,, M.V. Lomonosov”.
46 Vlasov Aleksei, Malaşenco Aleksei, “Relațiile dintre Rusia și țările CSI . Perspectivă 2020”,
Interviu, Centrul Carnegie, Moscova, 01.11.2011.
47 Dmitri Trenin, “Relațiile dintre Rusia și țările CSI . Perspectivă 2020”, Moscova,28.03.2013.
Disponibil on-line:http://carnegie.ru/2013/03/28/ Accesat la 10.05.2016.

21
„adunare” a slavilor şi non-slavilor în jurul Rusiei, ci mai degrabă o reorientare clară spre Asia.
Uniunea Eurasiatică ar putea deveni un instrument pentru „asiatizarea” Rusiei, pe care o
parte semnificativă a electoratului rus nu îl doreşte pentru că nu consideră statele din Asia
Centrală ca o parte a „Lumii lor”. UE este atractivă pentru foarte mulţi ruşi iar Uniunea
Eurasiatică ar putea fi percepută ca o alternativă nefastă la europenizare, un proiect care ar putea
bloca aproprierea Rusiei de Vest . 48 49 50

2.4 Uniunea Vamală Eurasiatică, Comunitatea Economică Eurasiatică şi Uniunea

Economică Eurasiatică

Prima tentativă de creare a Uniunii Vamale a apărut în 1995. În anul 2000, la Astana, a
fost semnat un acord cu privire la instituirea Comunităţii Economice Eurasiatice(CEE). Membrii
acesteia sunt Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia şi Tadjikistan. Ucraina şi Republica
Moldova obţinut statutul de observator în cadrul CEE în mai 2002.
În 2007 a fost semnat acordul politic care a creat cadrul legal necesar pentru cooperarea
economică în Uniunea Vamală. Uniunea Vamală a fost creată în 2010 iar, în 2012, a fost stabilit
Spaţiului Economic Comun. Cele două structuri ce reprezintă temelia grandiosului proiect
integraţionist Uniunea Economică Eurasiatică, ale cărui baze juridice s-au pus la 29 mai 2014
prin semnarea Acordului cu privire la crearea Uniunii Economice Eurasiatice (care v-a funcţiona
efectiv începând cu 1 ianuarie 2015) . Documentul a fost semnat la reuniunea Consiliului
Economic Suprem Eurasiatic de către liderii Federaţiei Ruse, Belarusului şi Kazahstanului. În
cadrul aceluaişi eveniment au exprimat intenţii de aderare preşedinţii Armeniei şi Kîrgîzstanului.
Prin semnarea acestor acorduri, Federaţia Rusă a încercat sa creeze un nou cadru de
integrare, sub influenţa sa, a fostelor republici sovietice. Iniţial preşedintele Rusiei a propus ca
Uniunea să aibă un parlament comun, un sistem comun de paşapoarte şi o valută unică, Astana
este hotărâtă să reducă activitatea Uniunii la una pur economică.Preşedinţii Belarusului şi
Kazahstanului, au accentuat în discursuri faptul că noul proiect integraţionist al Moscovei are un
caracter strict economic şi s-au opus oricăror forme de integrare politică. Pentru cei doi,
obiectivele UEA se rezumă la libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului, forţei de
muncă şi realizarea unei politici coerente şi uniforme în sectorul economic. Liderul
Kazahstanului a ţinut să menţioneze că ,, Uniunea Economică Eurasiatică este un mijloc

48Lukianov Fiodor, “Building Eurasia and defining Russia”, în Kadri Liik, Russia’s Pivot to Eurasia,29.052014
Disponibil on-line: http://www.ecfr.eu/publications/summary/russias_pivot_to_eurasia310. Accesat la 20.05. 2016.
49 Ibidem.
50 Inozemtsev Vladislav, Russia turns east: Eurasian integration, regional development, and the West as East,
în Kadri Liik, Russia’s Pivot to Eurasia, 29.05.2014. Disponibil on-
line:http://www.ecfr.eu/publications/summary/russias_pivot_to_eurasia310. Accesat la 20.05. 2016.

22
pragmatic pentru a obţine beneficii. Noi nu ne implicăm în politica internă a Federaţiei Rusă şi
de aceea, nici Rusia nu ne poate indica direcţii de politică externă” 51. Chiar dacă Uniunea va
funcţiona de la 1 ianuarie 2015, aceasta este cu mult sub aşteptările iniţiale ale Moscovei
Care este viitorul proiectului integraţionist al lui Putin? Există foarte multe aspecte care
se bat cap în cap şi riscă să blocheze eficienţa acestuia. Unul dintre cele mai importante este
teama liderilor din fostele republici sovietice faţa de perspectiva unei limitări a suveranităţii, mai
ales în contextul ultimelor evenimente din Ucraina. Orice integrare post-sovietică care include
Moscova are un dezechilibru inerent: toţi membrii şi potenţialii parteneri sunt inferiori în termeni
economici, politici şi de securitate Rusiei. Ucraina ar fi schimbat situaţia, ar fi echilibrat parţial
balanţa de putere din cadrul Uniunii. Absenţa Ucrainei face inevitabil un parteneriat puternic
între celelalte state membre pentru că acestea se tem de potenţialul Rusiei de a domina întregul
proiect . Putin nu are prea multe opţiuni la îndemână. Va face mai multe concesii şi „investiţii
financiare” pentru statele aliate asigurându-se astfel că Rusia va putea juca rolul de conector
dintre Europa şi regiunea Asia-Pacific. Sau va îngheaţă proiectul şi se reorienta către alte forme
de cooperare regionale, o perpectivă puţin probabilă, ţinând cont de conjuctura actuală şi de
intenţia Occidentului de a izola Rusia în politic internaţională. 52 53

51Racu Octavian, Proiectul “Uniunii Eurasiatice”, între utopie şi procese integraţionaliste globale reale,13.01.2013.
Disponibil on-line: http://octavianracu.wordpress.com/2013/01/13/proiectul-uniunii-eurasiatice-intre-utopie-si-
procese-integrationaliste-globale-reale/. Accesat la 06.06.2016.
52 Casey Michel , Casey Michel , How relevant is the Eurasian Economic Union?,05.06.2014, The Diplomat,
Japonia. Disponibil on-line: http://inosmi.ru/russia/20140605/220809726.html. Accesata la 12.05.2016.
53 Lukianov Fiodor, “Building Eurasia and defining Russia”, în Kadri Liik, Russia’s Pivot to Eurasia,29.05.2012
Disponibil on-line: http://www.ecfr.eu/publications/summary/russias_pivot_to_eurasia310. Accesat la 20.05. 2016.

23
 CAPITOLUL III
Interesele Rusiei in fostul spatiu sovietic

Dacă ar fi să vorbim despre interesele şi presiunile străine exercitate în zonă, primele ar

trebui să fie menţionate cele ruseşti. Mai ales după descoperirea zăcămintelor de petrol şi gaze,
importanţa zonei pentru Rusia a crescut (anexa 4). O poziţie-cheie pentru ecuaţia geopolitică şi
geostrategică din regiune are Azerbaidjanul, „lacătul" pentru bogăţiile din Caspica. Iar Rusia nu
are relaţii bune cu Azerbaidjanul, întrucât ea a sprijinit Armenia în războiul pentru provincia
Nagorno Karabah.
Asia Centrală a cunoscut o bruscă evoluţie geopolitică sub influenţa a două cauze:
descoperirea surselor de hidrocarburi din zonă şi poziţia strategică deţinută de regiune în lupta
împotriva terorismului, care are serioase puncte de sprijin în statele de la sud de marea Caspică.
Cu privire la potenţialul petrolier al regiunii, opiniile sunt împărţite: la început, s-a
apreciat că Marea Caspică reprezintă un al doilea Golf Persic, pentru ca, ulterior, evaluările să
fie mai temperate. In ceea ce priveşte rezervele de petrol ale regiunii, ele sunt apreciate cam la
10% din cele mondiale (cu o valoare similară celor descoperite în Marea Nordului). Rezervele de
gaz sunt mult mai importante, ele fiind evaluate la 30-40% din rezervele mondiale.
Cu totul alta este situaţia dacă Marea Caspică este corelată cu Golful Persic în ceea ce s-a
numit „elipsa energetică strategică“ a planetei. Această zonă comună deţine 70% din rezervele
mondiale sigure de petrol şi peste 40% din cele de gaz. Creşterea demografică şi dezvoltarea
economică vor face din această zonă adevăratul pivot central, Heartland-ul energetic al lumii.
Cine va controla această regiune va avea un cuvânt greu de spus în evoluţia economică a lumii
viitoare.
O dovadă elocventă în această privinţă este faptul că încă din timpul preşedinţiei lui Bill
Clinton, regiunea a fost apreciată din perspectivă americană drept „un obiectiv strategic şi
comercial", iar apoi oamenii de afaceri americani au insistat pe lângă Congres să fie adoptată
strategia energetică pentru Drumul Mătăsii.
In mod tradiţional, Rusia a deţinut un monopol al influenţei în zonă. Dacă lucrurile ar fi
evoluat pe o cale obişnuită, atunci probabil că Rusia şi-ar fi menţinut acest monopol sub o
formulă mai modernă. Prezenţa din ce în ce mai vizibilă a SUA în zonă are câteva consecinţe de
ordin geopolitic: sparge acest monopol şi redimensionează influenţa rusă în zonă.
Din perspectivă geopolitică este important să relevăm faptul că Rusia a înţeles foarte bine
importanţa strategică a zonei. Mai ales când este vorba despre un ţinut ca Asia Centrală, regiune
în bună măsură enclavată, cu puţine legături cu exteriorul. Strategia Rusiei arată multă mobilitate
şi capacitate de adaptare la contexte şi realităţi schimbate.

24
 S-a spus că mizele care se joacă în jurul Caspicii sunt un joc cu sumă zero, care ar opune
Washingtonul Iranului şi Moscovei. Fără îndoială că Iranul a pierdut mult ca poziţie în
confruntarea de interese din jurul Caspicii. Washingtonul şi Moscova au acţionat mai degrabă în
lumina corelării intereselor strategice. De altfel, ar fi fost şi foarte dificil, dacă nu imposibil, ca
Rusia să fie exclusă dintr-o regiune unde a fost prezentă de mult timp şi unde are un rol de jucat
multă vreme.

3.1 Armenia

Relaţiile diplomatice ale Federaţiei Ruse cu Armenia au fost stabilite în ianuarie 1992 şi
au la bază Tratatul de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc încheiat în 1997.
Armenia este cel mai important partener al Rusiei din Caucazul de sud, situaţia
explicându-se prin dependenţa economică şi de securitate a acesteia faţă de Moscova. Începând
cu 1994, Armenia a menţinut sub ocupaţie militară regiunea Nagorno-Karabah, locuită de o
populaţie majoritar armeană şi aflată de iure în componenţa teritorială a Azerbaidjanului.
Armenia este singurul stat din Caucazul de sud pe teritoriul căruia se mai află o bază
militară rusească şi este unicul membru din regiune al Organizaţiei Tratatului de Securitate
Colectivă. În 2010, cu prilejul unei vizite de stat a preşedintelui Vladimir Putin la Erevan,
acordul cu privire la prezenţa militară rusă pe teritoriul armean, semnat în 1995, a fost prelungit
pentru o perioadă de 49 ani .
În septembrie 2013, preşedintele armean, Serg Sargsian a anunţat, la finalul unei întâlniri
cu Vladimir Putin, că Armenia renunţă la semnarea Acordului de Asociere cu UE şi că va adera
la Uniunea Vamală, creată de Federaţia Rusă. La 10 octombrie 2014, după încercări de a
tergiversa procesul de aderare, preşedintele Sargsian a semnat documentele prin care Armenia a
devenit membru al Uniunii Economice Eurasiatice (UEA). 54

3.1.2 Relatiile ruso-armene în discursul oficial de la Moscova

Oficialii de la Moscova au avut doar declaraţii şi menţiuni foarte restrânse cu privire la

relaţiile ruso-armene şi la aderarea Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică.
În discursul ţinut în octombrie 2014, la Minsk, la ultima reuniune a Consiliului
Economic Eurasiatic la nivel de şefi de stat, Vladimir Putin a făcut doar menţiuni restrânse cu
privire la Armenia, deşi documentul pentru aderarea Erevanului la UEA a fost semnat în cadrul
aceluiaşi eveniment. Putin a vorbit exclusiv despre "beneficiile” economice pe care le va obţine

54 Armenian-Russian relations, http://arm.rs.gov.ru/node/406, accesat la 3.05. 2016.

25
Erevanul dacă menţine relaţiile privilegiate de cooperare cu Rusia: "Considerăm că Armenia este
pregătită să desfăşoare activităţi în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, având un statut egal
cu cel al Rusiei, Belarusului şi Kazahstanului. Într-un termen foarte scurt, din septembrie 2013 şi
până în prezent, partenerii noştri armeni au transpus în legislaţia armeană normele economice
necesare funcţionării proiectului integraţionist. Sperăm ca la anul sau peste 2 ani să vedem efecte
macroeconomice.
Schimburile comerciale dintre ”troika” (Rusia, Belarus, Kazahstan) şi Armenia au
crescut cu 10% în fiecare an. Sper că această tendinţă pozitivă se va accentua după ridicarea
barierelor vamale şi administrative. Trebuie menţionaţi şi alţi indicatori ca PIB-ul, cererea de
consum, veniturile reale şi forţa de munca” 55. Preşedintele rus nu a menţionat care ar fi
interesele pentru care Rusia a susţinut aderarea Armeniei la un proiect integraţionist cu specific
economic iar principalul motiv în acest sens este faptul că Moscova nu are beneficii economice,
ci doar pierderi determinate de faptul că liderii de la Kremlin au cumpărat loialitatea Armeniei
prin menţinerea unui preţ mic la gazul rusesc, investiţii militare pentru a înarma Erevanul.
Informaţii oficiale cu privire la interesele Rusiei în relaţiile cu Armenia se regăsesc pe
site-ul Agenţiei Federale pentru Cooperare cu Statele CSI, care menţionează că în relaţiile ruso-
armene a fost stabilită o alianţă militară şi că „Armenia reprezintă un aliat strategic şi politic al
Rusiei în Caucaz de importanţă vitală” 56.
Moscova are interese de securitate şi economice în Armenia. Pentru Rusia regiunea
Caucazului de sud are o importanţă aparte dată de faptul că în varii perioade istorice inamicii
geopolitici ai Moscovei au încercat să-şi stabilească controlul militar asupra zonei. Informaţiile
publicate de Agenţia Federală pentru Cooperare cu Statele CSI precizează că în anul 2004,
NATO şi-a anunţat interesul pentru regiunea Caucazului de sud57.
Organizaţia urmăreşte, conform Agenţiei Federale pentru Cooperare cu Statele CSI,
încercuirea Rusiei la sud şi preluarea controlului asupra resurselor de gaz şi petrol din regiunea
caspică şi central-asiatică, precum şi controlul asupra căilor de comunicaţii ale Federaţiei Ruse
de la nord la sud cu Iranul, Irakul, India, statele din Golful Persic. Aceeaşi sursă menţioneză că
NATO urmăreşte de asemenea, limitarea proiectelor de cooperare în spaţiul ex-sovietic pentru a
nu crea un pol de concurenţă pentru Occident.

3.1.3 Relaţiile ruso-armene în dezbaterile societăţii civile din Federaţia Rusă

Relaţiile ruso-armene reprezintă un subiect marginal şi pentru analiştii de politică externă

55Vladimir Putin, Meeting of the Heads of the Supreme Eurasian Economic Council of State, 10 octombrie 2014,
http://kremlin.ru/transcripts/46767, accesat la 5.05.2016.
56 Armenian-Russian Relations, http://arm.rs.gov.ru/node/406, accesat la 5.05.2016.
57 Ibidem.

26
din Federaţia Rusă. Cea mai bună dovadă în sprijinul acestei afirmaţii este faptul că în ultimii
ani, nu a apărut niciun studiu dedicat agendei bilaterale Moscova-Erevan.
Politica externă a Federaţiei Ruse în relaţiile cu Armenia este doar un subiect tangenţial
al analizelor dedicate strategiilor adoptate de Moscova pentru spaţiul ex-sovietic sau
schimbărilor politice şi geopolitice din regiunea Caucazului de sud.
Armenia este invocată în analizele de politică externă ale societăţii civile şi pentru a
descifra posibile strategii de politică externă pentru Moscova în războiul din Ucraina prin
realizarea unor analogii cu modul în care Rusia a gestionat şi întreţinut conflictul din Nagorno-
Karabah. Experţii ruşi afiliaţi Kremlinului au analizat relaţiile ruso-armene pentru a justifica
crearea UEA sau pentru a absolvi Moscova de pretenţii expansioniste (ca influenţă geopolitică)
sau cu scopul de a identifica punctele forte şi slabe ale UEA.
Serghei Markedonov, de la Universitatea Rusă de Stat pentru Studii Umaniste, susţine că
prin Uniunea Eurastică, Rusia nu doreşte refacerea URSS pentru că resovietizarea presupune
existenţa unei idiologii relevante, iar noul proiect integraţionist rusesc, deşi nu este în totalitate
unul de natură economică are ca obiectiv protejarea intereselor naţionale şi nu valori de orice
natură....Rusia vrea să creeeze o Uniune funcţională, care să îi includă pe cei în care Kremlinul
are încredere, cei care sunt percepuţi ca aliaţi şi nu doar parteneri ocazionali de călătorie.
Noul proiect poate fi descris ca .o reţea compactă în care părţile nu vor petrece foarte
mult timp pentru a soluţiona chestiunile legate de interesele divergente (cum sunt cele ale
Armeniei şi Azerbaidjanului), nu va lua în consideraţie “opiniile speciale” ale partenerilor dificili
ca Ucraina, Moldova sau Turkmenistan.
Insistenţa Moscovei pentru a obţine aderarea Armeniei la Uniunea Vamală se explică,
potrivit lui Markedonov, prin faptul că Azerbaidjanul a anunţat că nu intenţionează să adere la
Uniunea Vamală şi că va susţine în continuare proiectele energetice pe care le desfăşoară cu
Occidentul. Parteneriatul cu Armenia, permite de asemenea Moscovei să menţină actualul status-
quo al regiunii Nagorno-Karabah ca instrument de şantaj la adresa Azerbaidjanului 58.
Atât experţii care au asumat opinii partizane cât şi cei independenţi consideră că
importanţa Armeniei pentru politică externă a Federaţiei Ruse rezidă în amplasarea geostrategică
a acesteia: în vecinătatea altor două foste republici sovietice (Georgia şi Azerbaidjan care se
opun integrării în UEA şi care pot fi ţinute sub influenţa Moscovei prin „pionul” rusesc
reprezentat de Erevan) şi a Orientul Mijlociu.
Pentru Dmitri Trenin, director al Centrului Carnegie din Moscova, Armenia reprezintă
un “outpost” rusesc în Transcaucazia în proiectul integraţionist de securitate construit de Rusia
prin Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă.
58 Sergey Markedonov, “The Caucasian Factor in Eurasian Integration”, Russia in Global Affairs, 21.04.2014,
http://eng.globalaffairs.ru/number/The-Caucasian-Factor-in-Eurasian-Integration-16500, accesat la 5.05.2016.

27
 Pentru Fiodor Lukianov, director al prezidiului Consiliului pentru Politică Externă şi de
Apărare, semnarea AA sau aderarea la Uniunea Vamală/Eurasiatică de către Armenia reprezintă
un joc de sumă nulă. Armenia nu poate fi obiectiv integrată nici în Vest, nici în Est, situaţia nu
are drept cauze rivalităţile geopolitice dintre statele mari, ci izolarea acesteia. Erevanul nu are şi
nu va avea alţi garanţi ai securităţii cu excepţia Rusiei.
Lukianov menţionează şi că între cele două state există o dependenţă mutuală
contrabalansată în favoarea Rusiei59. Pentru că şi Moscova are nevoie de parteneriatul cu
Armenia pentru că proiectul integraţionist nu poate fi realizat fără participarea Erevanului în
situaţia în care Georgia şi Azerbaidjanul nu vor să adere la UEA, Rusia nu are un alt partener de
nădejde în Caucazul de sud, regiunea care este importantă din cauza ”problemei din Caucazul de
nord”60.
Experţii ruşi au analizat importanţa aderării Armeniei la UEA şi din perspectiva
importanţei pe care o are regiunea transcaucaz în reconfigurarea geopolitică a spaţiului ex-
sovietic susţinând că ”În 2013, evoluţiile înregistrate în relaţiile ruso-armene au arătat că
Transcaucazia (Caucazul de sud) nu are o importanţă mai mică în reconfiguarea spaţiului ex-
sovietic (prin comparaţie cu Ucraina)”61.
Importanţa geostrategică a Armeniei pentru Rusia este dată şi de faptul că regiunea
Caucazului de sud reprezintă o zonă contiguă a Caucazului de nord rusesc care pune serioase
probleme de securitate Moscovei.
Caucazul de sud are o importanţă particulară pentru Rusia, care este ea însăşi o ţară
caucaziană. Teritoriul republicilor ruseşti nord-caucaziene este mai mare decât toate cele trei
state independente din Transcaucazia. Problemele enclavelor şi exclavelor etnice, o chestiune
foarte sensibilă în relaţiile Moscova-Baku au impact asupra situaţiei din Caucazul de nord.
Poziţiile oficiale şi cele ale experţilor din societatea civilă rusă cu privire la importanţa
Armeniei pentru politica externă a Federaţiei Ruse coincid. Pentru ambele tabere, Armenia poate
constitui un pion rusesc în regiunea Caucazului de sud, asigură prezenţa rusească în zonă şi poate
preveni o eventuale amplasamente militare occidentale.
Armenia este şi un pion pentru securitatea internă a Federaţiei Ruse, având în vedere
faptul că regiunea Caucazului de sud este considerată de majoritatea experţilor ruşi ca o zonă
contiguă a Caucazului de nord rusesc instabil.

3.2 Azerbaidjan

59 Dimitri Trenin, Russia’s Relations with the CIS Countries: Outlook for 2020, Russian International Affairs
Council, 2013, http://russiancouncil.ru/en/inner/?id_4=1612#top, accesat la 5.05.2016.
60 Fiodor Lukianov, Russia does not want another Soviet Union, Russia in Global Affairs, 21 august 2013,
http://eng.globalaffairs. ru/redcol/Russia-does-not-want-another-Soviet- Union-16097, accesat la 5.05.2016.
61 Sergey Markedonov(op.cit.).

28
 Cele mai multe acorduri bilaterale semnate între Azerbaidjan şi Federaţia Rusă sunt în
domeniile comercial, economic şi industrial. Interesul antreperenorilor ruşi este din ce în ce mai
crescut faţă de activitatea industrială din Azerbaidjan .
Azerbaidjanul este stat membru ONU (1992), membru fondatoar al Comunităţii Statelor
Independente (1991; cu excepţia componentei militare), membru OSCE (1992), membră
fondator al Organizaţiei Pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (1992), a Parteneriatului
pentru Pace(1995), a Consiliului Europei (2001), membru fondator al Organizaţiei pentru
Democraţiei şi Dezvoltare Economică GUAM (2001), a Organizaţiei Conferinţei Islamice (1991)
şi membru cu statut de observator în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Relaţiile Azerbaidjanului cu Rusia au fost distante, din cauza susţinerii constante pe care
Moscova a acordat-o Armeniei pentru a menţine sub ocupaţie Nagorno Karabah anexa 5.
Azerbaidjanul a aderat la Comunitatea Statelor Independente (CSI), însă nu s-a implicat
foarte mult în activităţile organizaţiei. Acest lucru a fost posibil datorită rezervelor naturale de
petrol şi gaz care au făcut din Azerbaidjan cel mai important actor din Caucazul de sud. Pentru
că dispune de resurse bogate de ţiţei şi gaze naturale, Baku are un rol cheie în „jocul geopolitic”
62
al reducerii dependenţei energetice a UE de Rusia.
Expertul rus, Dmitri Trenin consideră că factorul energetic generază o competiţie acerbă
din punct de vedere geopolitic între Rusia şi zona Mării Caspice: „Liderii ruşi percep relaţiile
internaţionale în termeni competitivi. Ei recunosc că Rusia nu are o poziţie specială în spaţiul
ocupat de fostul URSS şi încearcă din răsputeri să păstreze ceea ce consideră că îi aparţine. În
ceea ce priveşte chestiunea energetică, aceasta impune o competiţie acerbă cu companiile şi
guvernele vestice pentru accesul la resursele din zona caspică sau central-asiatică. Conductele
energetice din această regiune (oleoductul Baku- Tbilisi-Ceyhan sau consorţiul Conductelor
Caspice, proiectele South Stream sau Na- bucco) sunt văzute ca exerciţii geopolitice, şi nu ca
afaceri economice. Competiţia devine şi mai acerbă prin implicarea Chinei, care încearcă să-şi
maximizeze propria securitate energetică prin accesul la resursele de gaz şi petrol din Asia
Centrala63”.
Azerii îşi folosesc resursele energetice pentru a limita influenţa Rusiei şi pentru a crea
posibilităţi de manevră (de contrabalansare a presiunilor Rusiei prin parteneriate cu Turcia, UE şi
SUA). Cel mai elocvent exemplu în acest sens este faptul că din 2007, Azerbaidjanul furnizează
Georgiei şi Turciei gaze naturale prin conducta Baku-Tbilisi- Erzurum.
Prin Acordul de Parteneriat Strategic şi de Sprijin Reciproc semnat în 2010 cu Turcia,
62 Cooperation Prospects Development, http://www.azembassy.msk.ru/, accesat la 5.05.2016.
63 Dmitri Trenin, directorul adjunct al Centrului Carnegie din Moscova, în Gazul - instrument de politică
externă al Rusiei, http://www.revista22.ro/gazul-instrument-de-politica-externa-al-rusiei-4886.html, accesat la
23.05.2016.

29
Azerbaidjanul şi-a creat un aliat de nădejde, care şi-a asumat obligaţia de a-i susţine pe azeri prin
orice mijloc, deschis o piaţă pentru produsele azere şi o zonă de tranzit spre vest a resurselor. În
ciuda acestei situaţii, Rusia foloseşte cu succes ajutorul militar oferit Armeniei ca mijloc de
şantaj în relaţiile cu Aserbaidjanul. De asemenea, Rusia încearcă să pună obstacole în calea
proiectelor energetice azere care nu implică cooperarea cu Moscova.
În 2008, fostul preşedinte, Dmitri Medvedev, a afirmat că: „Moscova priveşte fără
entuziasm creşterea influenţei oricărui stat din Asia Centrală şi Caucaz, fie Turcia, Iran, China,
SUA sau oricare altă ţară.... Rusia consideră fostele republici sovietice ca „zone de interes
privilegiate”64.
Referitor la importanţa Azerbaidjanului pentru marile puteri, Serghei Karaganov
menţiona că „Atât Rusia cât şi NATO acordă deja o atenţie importantă Azerbadjanului care
reprezintă o „crăpătură” geopolitică între Rusia şi Iran, prin care energia poate fi transportată în
Occident anexa 4. Concurenţa pentru influenţa asupra Baku va stabili situaţia militar-strategică
din Transcaucazia. Politica rusă din Transcaucazia se va concentra treptat asupra Azerbadjanului.
Baku se învecinează cu o regiune cu potenţial de instabilitate din Orientul Apropiat. Acest lucru
va forţa Azerbadjanul să caute un echilibru în relaţiile cu Moscova şi Washingtonul.65
Principala problemă cu care Azerbaidjanul se confruntă de peste două decenii, este
conflictul din regiunea Nagorno-Karabah (aflată sub ocupaţie armeană). În urma acordului de
încetare a focului (1994), mediat de Rusia, Nagomo Karabah a rămas oficial în componenţa
teritorială a statului azer66 şi de facto sub ocupaţie militară armeană.
Conform unei analize făcute de Thomas de Waal, anexarea peninsulei Crimeea de către
Rusia şi războiul din Ucraina au inflamat situaţia din Nagorno-Karabah67 68. „In acest context, nu
ne intrebăm dacă Nagorno-Karabah a creat un precedent pentru Crimeea, ci dacă nu cumva
lucrurile stau exact invers. Adevărul este că ceea ce s-a întâmplat cu Crimeea a plasat regiunea
Karabah într-un cerc vicios distructiv ”. De Wall consideră că puterea de la Moscova este cea
care influenţează negativ procesul de soluţionare a conflictului69.

3.3 Belarus
64 The Turkey, Russia, Iran Nexus driving forces and strategies,
http://csis.org/files/publication/130318_Flanagan_TurkeyRussiaIran_web.pdf, accesat la 5.05.2016.
65 Serghei Karaganov "Lumea din jurul Rusiei:anul 2017. Schita unui viitor apropiat",
http://bibliotecavirtuala.blogspot.ro/search/label/Serghei%20Karaganov, accesat la 23.05.2016
66 Georgia, Armenia şi Azerbaidjan - o scurtă analiză geopolitică, http://geopolitics.ro/georgia-armenia-si-
azerbaidjan-o-scurta-analiza-geopolitica/, accesat la 23.05.2016.
67Thomas de Waal , asociat senior la Institutul Carnegie din Washington, New War Risk on Russian Fringe Amid
Armenia-Azeri Clashes, http://www.bloomberg.com/news/2014-08-03/armenia-azeri-war-risks- grow-as-clashes-
intensify.html, accesat la 23.05.2016.
68 New War Risk on Russian Fringe Amid Armenia-Azeri Clashes, http://www.bloomberg.com/news/2014-
08-03/armenia-azeri-war-risks-grow-as-clashes-intensify.html, accesat la 23.05.2016.
69 New War Risk on Russian Fringe Amid Armenia-Azeri Clashes, http://www.bloomberg.com/news/2014-
08-03/armenia-azeri-war-risks-grow-as-clashes-intensify.html, accesat la 23.05.2016.

30
 Regimul politic din Belarus a fost considerat de liderii şi experţii occidentali ca fiind
ultima dictatură din Europa. Relaţiile dintre Republica Belarus şi Federaţia Rusă se bazează pe
serie de factori geografici, geopolitici, istorici, etnici , precum şi colaborarea de convenienţă
dintre două regimuri politice nedemocratice.
Cel mai important aspect al agendei bilaterale a celor două state este parteneriatului
comercial (32% din exporturile şi peste jumătate din importurile Belarusului constituie balanţa
comercială a celor două state). Uniunea vamală dintre Rusia, Belarus şi Kazakhstan şi Spaţiul
Economic Comun sunt considerate de autorităţile de la Minsk drept stimulente ale relaţiei de
cooperării bilaterale.
Belarusul beneficiază de o poziţie geografică care îi permite să oscileze între Rusia şi
UE, să nu adere la strategiile ruseşti de „pedepsire” a partenerilor neloiali Moscovei din CSI
(Ucraina, R. Moldova, Georgia). Dar, potrivit retoricii oficiale de la Minsk, Belarus este şi „un
partener de încredere al Uniunii Europene, nu numai în ceea ce priveşte menţinerea stabilităţii
sociale şi economice în regiune, dar, de asemenea, şi în ceea ce priveşte importanţa strategică în
problemele europeane: furnizarea de forţe militare, politice, securitatea energetică şi de mediu,
lupta împotriva criminalităţii, traficului de droguri şi a migraţiei ilegale”70. De asemenea, liderii
de la Minsk susţin că doresc o colaborare bazată pe un dialog egal cu statele membre UE şi
Comisia Europeană, dar şi în cadrul Parteneriatului Estic.
Analiştii de politică externă de la Moscova consideră că „Problema belorusă va dobândi
pentru Rusia un caracter strategic...Belarus, controlată de Alexandr Lukaşenko, fiind atrasă în
politica de navigare în zigzag între Uniunea Europeană şi Rusia, va continua şi mai departe să
meargă pe calea sistemului politic şi al modelului economic administrativ conservator.
Dacă Moscova nu va elabora în privinţa Minskului o strategie minuţios gândită, Belarus,
cu o întârziere de trei-şase ani, va repeta scenariul ucrainean”71. Rusia trebuie să se hotărască în
privinţa Belarusului. Vrea sau nu unirea cu Belarus.
În acest sens, directorul Institutului ţărilor CSI Constantin Zatulin, declara: “Dacă nu ne
putem uni cu Belarus - trebuie să dăm la arhivă această idee, pe care multe secole la rând au
promovat-o ţarii ruşi, pentru care au trăit şi au murit strămoşii noştri” .

3.3.1 Belarus si Uniunea Economică Eurasiatică

Uniunea Vamală a fost creată în 1994 şi avea ca obiectiv principal stabilirea unei zone de

70 Countries and regions, http://mfa.gov.by/bilateral/, accesat la 23.05.2016.

71 Serghei Karaganov, http://biblioteca-virtuala.blogspot.ro/search/label/Serghei%20Karaganov, accesat la
23.05.2016.

31
comerţ liber între Rusia, Kazahstan, Belarus, Kârgâzstan, Tadjikistan (ultimul a aderat în 1999).
Abia în 1999 Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia şi Tadjikistan au semnat un tratat
car asigura, în cadrul Uniunii Vamale şi în Spaţiul Economic Comun, libera circulaţie a
bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor . La 10 octombrie 2000, la Astana cele 5 state
au semnat un tratat de consolidare a Uniunii Vamale existente, iar la summit-ul de la Minsk din
2001, Uniunea Vamală a fost transformată în Comunitatea Economică Eurasiatică (CEEA).
Scopul CEEA a fost de a stabili un comerţ liber şi un sistem vamal unificat. În cadrul
Comunităţii, a fost introdus un sistem de voturi ponderate, ce i-a oferit Rusiei o predominanţă
clară. În 2002 Ucraina şi Moldova au obţinut statutul de observator. La summit-ul CEEA din 25
ianuarie 2006, Uzbekistanul s-a alăturat organizaţiei72 73 74.
Cooperarea dintre statele membre ale Comunităţii Economice Eurasiatice viza
următoarele direcţii: asigurarea cooperării în domeniul politicii economice, dezvoltarea şi
implementarea de programe specifice, cooperarea în domeniul social şi umanitar, formarea şi
punerea în aplicare a unor politici coerente privind cooperarea transfrontalieră.75
La 29 mai 2014 liderii Federaţiei Ruse, Kazahstanului şi Belarusului s-au reunit din nou
la Astana pentru a semna Tratatul cu privire la formarea Uniunii Economice Eurasiatice (UEE),
care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Aceste trei ţări s-au angajat să respecte libera
circulaţie a mărfurilor în zonă, a serviciilor, a capitalurilor şi a forţei de muncă. Mai mult decât
atât, cele trei state vor urma să dezvolte activităţi şi în câteva sectoare cheie, cum ar fi industria,
energia, agricultura şi transportul. Astfel, putem vorbi, formal, de cea mai mare piaţă comună din
cadrul CSI (170 de milioane de persoane), care va fi „un nou centru puternic de dezvoltare
economică”76 77 78, după cum susţine Vladimir Putin.
În timpul negocierilor pentru crearea UEE, preşedintele Belarusului a făcut front comun
cu liderul de la Astana, Nursultan Nazarbaaev pentru a obţine cât mai multe concesii din partea
Federaţiei Ruse.
Preşedintele Belarusului a declarat că o posibilă lansare a UEE înainte de încheierea
formării Uniunii vamale este „riscantă şi greşită”. „Noi am început crearea Uniunii vamale
72 Constantin Zatulin: “Cea mai mare problemă a Rusiei în spaţiul post-sovietic este Ucraina şi conflictele interne”,
http://www.ispri.ro/stiri-rusia/constantin-zatulin-cea-mai-mare-problema-a-rusiei-in-spatiul-post- sovietic-este-
ucraina-si-conflictele-interne/, accesat la 20.06.2016.
73 Richard Skwa, Russian Politics and Society, p. 456.
74 Richard Skwa, Russian Politics and Society, p. 456
75 MILITARY COOPERATION,http://www.embassybel.ru/belarus-russia-relations/military/, accesat la
20.06.2016.
76 Russia, Belarus and Kazakhstan created the Eurasian Union,http://www.vz.ru/news/2014/5/29/689070.html
accesat la 20.06.2016.
77 Liderii Rusiei, Bielorusiei şi Kazahstanului au stabilit principiile de bază ale Uniunii Economice
Eurasiatice,http://www.crainicul.ro/index.php/liderii-rusiei-bielorusiei-si-kazahstanului-au-stabilit-principiile-de-
baza-ale-uniunii-economice-eurasiatice-8774 accesat la 20.06.2016.
78 Liderii Rusiei, Bielorusiei şi Kazahstanului au stabilit principiile de bază ale Uniunii Economice Eurasiatice,
http://www.crainicul.ro/index.php/liderii-rusiei-bielorusiei-si-kazahstanului-au-stabilit-
principiile-de-baza-ale-uniunii-economice-eurasiatice-8774 accesat la 20.06.2016.

32
înainte de UEE, dar nu ne-am finalizat activitatea”, a declarat Lukaşenko, avertizându-l pe
liderul rus că ar fi greşit ca noua structură să debuteze înainte de formarea pe deplin a Uniunii
Vamale .
În acelaşi timp, Nursultan Nazarbaev, a pledat împotriva politizării noii Uniuni:
„Politizarea Uniunii Economice Eurasiatice este de nepermis. Tratatul privind crearea acesteia ar
trebui să conţină doar prevederi economice. Domenii precum securitatea frontierelor, politica în
domeniul imigraţiei, sistemul de apărare şi de securitate, precum şi aspectele vizând sănătatea,
educaţia, cultura, asistenţa juridică în cauzele civile, administrative şi penale, nu sunt relevante
pentru integrarea economică şi nu pot fi incluse în formatul unei uniuni economice . Afirmaţiile
preşedintelui kazah au fost ulterior susţinute şi de Lukaşenko.
Cele mai importante obiective ale Belarusului în relaţia cu Federaţia Rusă sunt de
departe cele din domeniul economic. Belarusul urmăreşte creşterea exporturilor către Federaţia
Rusă, încurajarea relaţiilor mai strânse cu regiunile ruseşti, extinderea reţelei de distribuţie a
mărfurilor beloruse si atragerea a cât mai multe investiţii din Rusia.
În luna octombrie a anului 2011 preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko,
răspunde unui articol postat de Vladimir Putin, referindu-se la importanţa parteneriatului cu
Rusia din cadrul Uniunii Eurasiatice pentru ţara sa. Lukaşenko a salutat proiectul preşedintelui
Putin menţionând că cea mai bună cale pentru dezvolatarea ţării sale, în actualul context
internaţional în care se trece de la un sistem bipolar la unul multipolar este crearea Uniunii
Eurasiatice. Uniunea Eurasiatică a fost prezentată de preşedintele bielorus şi ca un răspuns la
necesitatea de a asigura stabilitatea regională.
Serghei Molunov, însărcinatul cu afaceri al Republicii Belarus la Bucureşti, spunea în
2013 că este evidentă nevoia politică şi economică a celor trei state, Rusia, Belarus şi
Kazakhstan, de a dezvolta relaţii de cooperare în cadrul Uniunii. „Fiecare dintre cele trei state are
voinţa politică de a dezvolta o asemenea uniune, dorinţa de a îmbunătăţi nivelul colaborării
economice. E evident că există şi unele probleme. Potenţialul de export al Rusiei şi
Kazakhstanului se bazează pe materia primă. Belarus nu dispune de resurse energetice naturale
proprii. În schimb, avem o inginerie auto puternică, o industrie chimică dezvoltată şi un sector
agricol modernizat. De aceea, pentru noi e importantă eliminarea barierelor tarifare în comerţul
cu ruşii şi cu kazahii şi simplificarea vânzării echipamentelor de producţie din Belarus în Rusia
şi Kazakhstan. Pentru Belarus e esenţială reducerea taxelor la petrol şi gaze. Belarus ţine cont de
principiul pragmatic şi mizează pe continuitate, respect reciproc, egalitate, neamestec în treburile
interne, renunţarea la presiuni şi constrângeri. În lista priorităţilor noastre prima e Federaţia
Rusă. În relaţiile cu Rusia, Belarus respectă principiul prieteniei şi necon- diţionării suveranităţii
şi integrităţii teritoriale a părţilor. UE este un partener important. Prioritatea politicii noastre

33
externe pe dimensiunea europeană e intensificarea parteneriatului cu ţările UE în comerţ,
investiţii, transporturi şi tranzit”79.
Molunov subliniează un aspect foarte important al economiei Belarusului: lipsa
resurselor energetice şi dependenţa sa de Rusia. Moscova poate decide sistarea livrărilor de gaz,
creşterea preţului la produsele petroliere sau menţinerea lui în parametrii medii, în fucţie de
gradul de loialitate de care dă dovadă Minskul. Belarus este unul dintre dintre statele client ale
Rusiei. Iar ruşii ştiu asta.
Serghei Karaganov nota încă din 2007 că: „Nici una dintre ţările spaţiului ex-sovietic nu
va scăpa în următorii zece ani de dependenţa energetică rusească. Dependenţa faţă de livrările
referitoare la gazul natural relativ ieftin are un caracter de lungă durată”80.
Dmitri Trenin, directorul adjunct al Centrului Carnegie din Moscova, consideră că Rusia
foloseşte gigantul Gazprom ca pe un instrument de politică externă, acesta fiind însă ca „o armă
cu două tăişuri” atât pentru Moscova, cât şi pentru statele beneficiare, printre care şi Belarus:
„Decidenţii din politica externă a Rusiei pornesc de la ideea potrivit căreia ceea ce este bine
pentru Gazprom este bine şi pentru Rusia. La momentul actual, politica externă a Rusiei este
orientată către afaceri, iar în conflictele cu privire la preţul gazului cu Ucraina şi Belarus,
Moscova a plasat consideraţiile comerciale înaintea celor geopolitice. Liderii ruşi au înţeles
importanţa resurselor energetice ale statului rus, iar pentru ei Rusia a devenit o putere energetică.
În acelaşi timp, leadership-ul rusesc a înţeles că legăturile energetice creează dependenţe
mutuale. Ca armă, energia este o sabie cu două tăişuri81”.

3.3.2 Cooperarea militarădintre belarus si Federatia Rusa

Cooperarea dintre Federaţia Rusă şi Republica Belarus în domeniul militar şi al

securităţii urmăreşte asigurarea securităţii militare, menţinerea capacităţilor militare necesare,
formare profesională de calitate a forţelor armate. Republica Belarus a încheiat cu Federaţia
Rusă aproximariv 35 de tratate internaţionale ce au la bază coordonarea activităţilor comune în
domeniul militar, utilizarea comună a infrastructurii militare, asigurarea securităţii regionale,
crearea de sisteme integrate RGV şi a unui sistem regional comun de apărare aeriană din
Republica Belarus şi Federaţia Rusă.82

79 Belarus- poarta de acces în UniuneaVamală pentru mărfurile din UE, http://www.revistamiscarea.ro/belarus-

poarta-de-acces-in-uniunea-vamala-pentru-marfurile-din-ue/, accesat la 20.06.2016.
80 Serghei Karaganov, http://biblioteca-virtuala.blogspot.ro/search/label/Serghei%20Karaganov, accesat la
20.06.2016.
81Gazul - instrument de politica externa al Rusiei, http://www.revista22.ro/gazul-instrument-de-politica- externa-al-
rusiei-4886.html, accesat la 20.06.2016.
82 MILITARY COOPERATION, http://www.embassybel.ru/belarus-russia-relations/military/, accesat la
20.06.2016.

34
3.4 Georgia

Georgia este este situată în extremitatea sud-estică a Europei. Are o suprafaţă totală de
69.700 de metri pătraţi şi o populaţie de 4.677.401 de locuitori (83,8% georgieni, 6,5% azeri, 5,7
armeni, 1,5% ruşi şi 2,5% alte minorităţi)83 84. Georgia este o ţară cu o istorie veche de acum
4000 de ani.
În anul 1801, Rusia a anexat pentru prima dată Georgia, iar după o eliberare de trei ani pe
fondul revoluţiei din Rusia între anii 19181921 este reanexată, devine republică socialistă a
Uniunii Sovietice şi reuşeşte să-şi recapete independenţa în 1991.
În urma războiului ruso-georgian din 2008, Moscova a recunoscut independenţa
Abhaziei şi Osetiei de sud, cele două regiuni separatiste de pe teritoriul Georgiei anexa 5. În
septembrie 2008, guvernul de la Tbilisi a întrerupt relaţiile diplomatice cu Rusia.
Fostul preşedinte Mihail Saakasvili a anunţat retragerea Georgiei din C.S.I, decizie care a
fost votată ulterior de parlamentul de la Tbilisi.
Agenda politică a relaţiilor bilaterale dintre Federaţia Rusă şi Georgia a înregistrat atât
situaţii de cordialitate (marcate de menţinerea Georgiei în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse)
cât şi controverse (legate în special de sprijinul acordat de Moscova regimurilor separatiste din
Abhazia şi Osetia de sud). Până în anul 2005, cooperarea economică dintre cele două ţări se afla
pe un trend ascendent, situaţia, însă, s-a schimbat odată sistarea de către Rusia a importurilor
georgiene de produse vegetale (2005), de vinuri şi ape minerale (2006).
În octombire 2006, relaţiile dintre cele două state s-au răcit şi mai mult, liderii de la
Kremlin au decis sistarea comunicărilor maritime, terestre, feroviare şi pe calea aerului cu
Georgia. Prima rută redeschisă între cele două în anul 2010 a fost punctul de frontieră Kazbegi -
Zemo Larsi 85.
Disensiunile dintre cele două state, care au culminat cu războiul din 2008, nu au venit pe
fondul unor diferenţe culturale, religioase sau ideologice majore, ci pe seama acţiunilor pro-
occientale de politică externă ale Georgiei.
Această politică externă era, în opinia autorităţilor de la Kremlin, susţinută de preşedinte
Mihail Saakasvili. După câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2013, de către Georgi
Margvelaşvili, cele două state au anunţat intenţii de normalizare a relaţiilor bilaterale. n timpul
unei conferinţe de presă din 2013, Vladimir Putin a declarat că atitudinea sa pozitivă faţă de

83 Embassy of Georgia to Romania, http://romania.mfa.gov.ge/index.php?lang_id=ENG&sec_id=10 accesat la

20.06.2016.
84 Idem
85 Relations between Georgia and Russia, http://www.mfa.gov.ge/index.php?sec_id=351&lang_id=ENG ,
accesat la 20.06.2016.

35
poporul georgian este neschimbată şi a precizat că semnalele de colaborare venite de la noua
conducere au fost observate şi că nu este exclus ca în perioada următoare să fie reintrodus
regimul cu privire la libera circulaţie a persoanelor (care poate reprezenta punctul de plecare
pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două)86.
În perioada care a urmat s-a putut observa o uşoară îmbunătăţire a relaţiilor dintre cele
două state. Rusia a decis să permită produselor fabricate în Georgia accesul pe piaţa rusă, iar
declaraţiile oficialilor au continuat să fie orientate către cooperare.
Organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci a creat mai multe ocazii pentru
dezvoltarea relaţiilor dintre cele două. Atleţii georgieni au decis să participe la acest eveniment şi
cu această ocazie au fost restabilite zborurile dintre Tbilisi şi Soci. Vladimir Putin a profitat de
această ocazie şi a declarat că speră ca zborurile să fie continuate şi după încheierea
evenimentului sportiv. De asemenea, preşedintele Rusiei a adăugat că: „Înţelegem că nu este un
proces uşor, dar conducerea Rusiei este setată pe dezvoltarea relaţiilor cu Georgia”87 . Astfel,
relaţiile dintre cele două au evoluat doar în domenii precum comerţul, transportul sau chestiuni
umanitare. Unul dintre cadrele folosite pentru cooperarea în aceste domenii a fost prin
intermediul dialogul informal propus de fostul prim-ministru al Georgiei, Bidzina Ivanşvili, cu
scopul normalizării relaţiilor ruso-georgiene.
Relaţiile dintre cele două state sunt însă departe de a fi cordiale. Rusia a condiţionat
ridicarea regimului de vize pentru cetăţenii georgieni de recunoaşterea de către Georgia a
independenţei Abhaziei şi Osetiei de sud. În acelaşi timp, Rusia nu a respectat prevederile
acordului de încetare a focului semnat în august 2008 cu privire la prezenţa unor observatori
internaţionali în Abhazia şi Osetia de sud. Georgia doreşte recuperarea teritoriilor pierdute şi
integrarea în structurile occidentale (UE pentru prosperitatea economică; NATO pentru
asigurarea securităţii).
Federaţia Rusă vrea să oprească integrarea Georgiei în organizaţiile occidentale.
Autorităţile de la Kremlin au semnalat, prin intermediul mai multor oficiali, înainte de semnarea
Acordului de Asociere (A.A.) între Georgia şi Uniunea Europeană, că vor lua în consideraţie
reconfigurarea relaţiilor dintre Georgia şi Federaţia Rusă.
Alexander Lukaşevici, reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei
a declarat că: Rusia va trebui să analizeze în ce măsura semnarea acordului afectează relaţiile
bilaterale în domeniile financiar sau economic; statele ar trebui să ia în considerare atât
avantajele cât şi dezavantajele când iau o decizie, făcând referire la faptul că Rusia este al treilea
importator pentru produsele georgiene; statele ar trebui să ia în considerare ce implicaţii ar putea

86 “News conference of Vladimir Putin”, 19.12.2013, http://eng.kremlin.ru/news/6425 , accesat la 21.04.2016.

87 “Meeting with the Public Council for the Preparation of the 2014 Winter Olympics”, 10.20.2014,
http://eng.kremlin.ru/news/6642 , accesat la 21.04.2016.

36
avea aderarea la o alianţa precum NATO, pentru securitatea statelor vecine.88
AA a fost semnat de autorităţile de la Tbilisi la 27 iunie 2014. Ameninţările oficialilor
ruşi au apărut la câteva zile după semnarea acordului.
Premierul Dmitri Medvedev a declarat că dacă acordul va fi ratificat de parlamentul
georgian se vor lua „măsuri de apărare” similare cu cele luate în relaţiile cu Republica Moldova
(embargoul asupra importrilor de produse agricole moldoveneşti de către Rusia)89 90 91.
Reacţia autorităţilor de la Tbilisi a fost una destul de fermă cu privire la declaraţiile
ruşilor. Alexi Petriashvili, ministrul Georgiei pentru Integrare Europeană şi Euro-Atlantică
afirma, că folosirea unui „limbaj de şantaj” nu este benefică.
La 18 iulie 2014 acordul a fost ratificat cu unanimitate de voturi de parlamentul georgian.
Trebuie menţionat faptul că în ciuda ameninţărilor transmise de oficialii de la Kremlin, Georgia
nu s-a alăturat embargoului impus de Uniunea Europeană Rusiei, după ce Moscova a anexat
Crimeea şi a declanşat război în estul Ucrainei.

3.5 Republica Moldova

Republica Moldova este un stat mic, cu o suprafaţă totală de 33.843 km2, având o
populaţie totală de 4.128.047 de locuitori. Se învecinează la vest cu România şi la est cu Ucraina.
Are o ieşire îngustă la Marea Neagră în sudul ţării de doar 200 m prin intermediul deltei fluviului
Dunăre.
Republica Moldova şi-a proclamat independenţa la 27 august 1991, România fiind primul
stat care îi recunoaşte acest statut.
Republica Moldova cuprinde, pe lângă teritoriul aflat sub administraţia directă a
Chişinăului, regiunea autonomă, Găgăuzia şi Transnistria - o regiune cu statut disputat. Federaţia
Rusă a recunoscut independenţa R. Moldova la 18 decembrie 1991.92 93 94 95
Relaţiile diplomatice dintre cele două state s-au stabilit la 6 aprilie 1992. Relaţiile se
bazează pe un cadru juridic alcătuit din 162 de documente bilaterale şi 28 de acorduri de

88 67 “Briefing by the official representative of the Russian Ministry of Foreign Affairs Alexander
Lukashevich”,22.05.2014,http://mid.ru/BDOMP/Brp_4.nsf/arh/158D7616A17F717D44257CE5001CDAAnOpenDo
cument , accesat la 21.04.2016.
89 “Medvedev Protection”,08.07.2014,http://m.golos-ameriki.ru/a/nc-georgia-medvedev-protective-
measures/1953098.html , accesat la 21.04.2016.
90 Idem
91 “Parlamentul Georgiei a ratificat Acordul de asociere cu UE”, 18.07.2014,
http://www.agerpres.ro/externe/2014/07/18/parlamentul-georgiei-a-ratificat-acordul-de-asociere-cu-ue-18- 53-34 ,
accesat la 21.04.2016.
92 Ambasada Republicii Moldova în Federaţia Rusă, http://www.rusia.mfa.md/general-information-ro/,
accesat la 21.04.2016.
93 Ibidem.
94Ibidem.
95Ibidem.

37
colaborare cu regiuni ale Federaţiei Ruse, iar schimburile comerciale dintre acestea însumează
1.420 milioane de dolari SUA.
Rusia reprezintă cel mai important partener comercial al Moldovei (deşi, faţă de anul
2012, schimburile comerciale dintre cele două state s-au diminuat cu 3,5% faţă de anul
precedent).96 Cooperarea economică dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova are la bază un
regim de liber schimb (prin intermediul C.S.I.) în cadrul căruia nu se percep taxe de import
pentru produsele provenite din cele două state. Însă, la momentul actual Rusia a impus anumite
restricţii pentru o serie de categorii de importuri din Moldova. Principalele importuri ale
Republicii Moldova din Federaţia Rusă sunt produsele minerale (aproximativ 80%), mărfuri
alimentare, materie primă agricolă şi produse provenite din industria chimică. Rusia importă, de
regulă, produse alimentare, materie primă agricolă, metale şi produse realizate din acest material
(aprox. 25%). Cea mai mare parte a schimburilor comerciale sunt făcute cu opt regiuni ale
Federaţiei Ruse, printre care Moscova şi Sankt Petersburg.
Din punct de vedere al cooperării socioculturale, Zilele culturii Federaţiei Ruse dar şi ale
Republicii Moldove s-au organiza periodic şi alternativ.
Cea mai mare problema în relaţiile politice o reprezintă prezenţa trupelor militare ruse, pe
teritoriul Republicii Moldova, mai exact în regiunea Transnistreană. Acest conflit are la bază
auto-proclamarea Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe care guvernul de la Chişinău nu o
recunoaşte.
În ciuda cererilor din partea guvernului de la Chişinău şi a unor promisiuni din partea
Rusiei, trupele militare ruseşti nu au fost încă retrase.
Pentru soluţionarea conflictului au loc runde de negocieri în formatul 5+2 cuprinzând
reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei, Moldovei si Transnistriei, O.S.C.E, Uniunii Europene şi
Statelor Unite. În ultima perioadă nu au avut loc progrese semnificative pentru a găsi o soluţie
agreată de părţile implicate.
Republica Moldova este membru CSI din 1994, în cadrul căruia, conform ministrului de
externe moldovean Natalia Gherman, Chişinăul participă la cooperarea economică (prin acordul
de liber schimb intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 15 ianuarie 2013) şi umanitară şi

96Ibidem.

38
nu are activităţi în chestiunile militare sau de securitate.97 98 99 100 101 102
Relaţiile dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldovă sunt influenţate, în primul rând, de
cursul pe care Moldova îl urmează în politica sa externă. Rusia îşi doreşte ca acest stat de
dimensiuni reduse să rămână în Comunitatea Statelor Independente şi să îşi continue integrarea
în structurile eurasiatice.
În anul 2010 Moldova era considerată cea mai săracă ţară a Europei, iar strategia pe care
liderii de la Chişinău au ales-o pentru dezvoltarea economiei şi progresul ţării a fost orientată
către integrarea europeană.
Conform ministrului de externe din acea perioadă, Iurie Leancă, nu putea extista decât o
singură soluţie pentru dezvoltare şi modernizare şi anume „europenizarea” care ar implica o serie
de reforme politice, economice şi sociale necesare statutului de ţară candidată U.E., ce ar
contribuii semnificativ la progresul general şi ar însemna un impuls benefic pentru reformele de
care ţara are nevoie.
Odată cu venirea la putere în Republica Moldova în 2009, a Alianţei pentru Integrare
Europeană, drumul către integrarea europeană a devenit opţiunea principală a politicii externe a
ţării, direcţie care nu este, însă, în concordanţă cu dorinţele Rusiei. Eforturile moldoveneşti au
culminat cu parafarea, la Vilnius, a Acordului de Asociere (AA) în noiembrie 2013 şi ulterior, cu
semnarea acestuia, la 27 iunie 2014 şi cu ratificarea acestuia în parlamentul moldovean.
Premierul moldovean, Iurie Leancă, declara la data semnării că „Ştim cât este de exigent
acest drum, însă nu avem nici un dubiu legat de determinarea noastră. Mulţumim pentru
solidaritate şi ajutor. Cred cu tărie că vom merge înainte şi nu înapoi. Integrarea europeană ne va
face mai puternici. În toamnă trebuie să arătăm că ne-am rupt de trecut şi am ales viitorul”.
„Avem cu C.S.I. un acord similar cu cel pe care îl vom semna mâine cu U.E. (n.r. vineri): un
acrod de liber schimb. Nu văd nici un motiv pentru care ar trebui să schimbăm ceva. Pornim de
la faptul că zona de liber schimb cu U.E. coincide în totalitate cu normele de comerţ liber din
cadrul C.S.I., având în vedere că aceste două elemente se bazează pe principiile Organizaţiei

97 Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova, http://moldova.mid.ru/web/moldova_md/cooperarea-

comercial-economica accesat la 27 iul 2014
98Ambasada Republicii Moldova în Federaţia Rusă http://www.rusia.mfa.md/diplomatic-relations-ro/ accesat la
21.04.2016.
99 20-years anniversary of sovereign Moldova, 20.01.2012, http://russiancouncil.ru/en/inner/?id_4=90#top
accesat la 21.04.2016.
100 Moldova AwaitsRussian Reaction To Transdniester's Appeal, 18.04.2014,
http://www.rferl.org/content/moldova-awaits-russian-reaction/25354262.html , accesat 21.04.2016.
101 The agreement on free trade zone between CIS countries entered into force for Moldova,
http://vestimd.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=4505:dogovor-o-zone- svobodnoy-torgovli-
mejdu-stranami-sng-vstupil-v-silu-dlya-moldovi&catid=47:econom&Itemid=95 , accesat 20.05.2016.
102 Foreign Minister of Moldova:Crisis in Ukraine leads to a reassessment of the role of the
CIS ,22.04.2014,http://rus.azattyq.mobi/a/moldova-interview-gherman/25357760.html, accesat la 21.04.2016.

39
Mondiale a Comerţului (OMC)”.103 104 105 106
Republica Moldova este membră CSI şi beneficiază de un acord de liber schimb
asemănător celui semnat cu Uniunea Europeană. Pe parcursul negocierilor pentru semnarea AA,
precum şi imediat după semnarea acestuia, liderii de la Moscova s-au arătat circumspecţi asupra
acestei decizii şi au semnalat în repetate rânduri că un astfel de acord va determinarevizuirea
relaţiilor economice dintre cele două state. ”Odată ce AA este ratificat, ei ar trebui să înţeleagă
că este creat un cadru legal complet diferit pentru relaţiile cu Uniunea Vamală şi Federaţia Rusă”
afirma prim-ministrul guvernului rus, Dmitri Medvedev. De asemenea, acesta îşi exprima
îngijorarea că prin intermediul acestui nou acord de liber schimb şi a celui deja
existent cu C.S.I. produsele europene vor fi exportate prin intermediul Moldovei în spaţiul
Uniunii Vamale.
Trimisul special al preşedintelui Putin pentru soluţionarea conflictului din Transnistria,
Dmitri Rogozin îşi exprima nedumerirea în legătură cu intenţiile Moldovei, argumentând că atât
timp cât există 700.000 de lucrători moldoveni imigranţi în Rusia care contribuie semnificativ la
bugetul Republicii Moldova nu i se părea firească decizia de a semna AA cu Uniunea Europeană
şi nu cu Uniunea Vamală sau Uniunea Eurasiatică. Tot acesta anunţă că astfel de decizii vor
determina Rusia să reacţioneze şi să regândească relaţiile dintre cele două state. Intr-un interviu
acordat pentru emisiunea „Vesti v subbotu s Sergeem Brilyovim” 107.
Ministrul de externe al Rusiei, Sergei Lavrov afirma că principala preocupare pentru
Moscova nu este să încerce să distrugă beneficiile de care se vor bucura ţările semnatare a
acordului de liber schimb, ci să înţeleagă dacă şi în ce măsură aceste acorduri cu Uniunea
Europeană afectează restul ţărilor care alcătuiesc spaţiul de liber schimb al C.S.I..
Acesta a adaugat că, deşi Rusia a invitat ţările semnatare la consultări privind adaptarea
politicilor economice conform noilor realităţi, reacţia acestora a fost una tardivă. Ministrul de
externe avertiza, de asemenea, asupra problemei care se ridica în legătură cu modul în care vor
reacţiona pieţele ţărilor semnatare, în contextul în care piaţa moldoveneasca va fi invadată de

103 Moldova's Foreign Policy and the Prospects for Russian-Moldovan Relations, 27.05.2012,
http://carnegie.ru/2010/05/27/moldova-s-foreign-policy-and-prospects-for-russian-moldovan-relations/ajhi accesat
la 20.05.2016.
104 Pagină informaţională despre integrare europeană, http://www.gov.md/europa/ro/content/ce-este- acordul-de-
asociere-cu-ue , accesat la 30 iulie 2014
105 „Republica Moldova, Ucraina si Georgia au semnat vineri acordul deliber schimb cu UE. Premierul Leanca:
Asocierea la UE si liberul schimb cu CSI nu ar fi incompatibile”,27.06.2014,
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17562896-republica-moldova-semneaza-vineri-acordul-liber-schimb-
premierul-leanca-asocierea-liberul-schimb-csi-nu-incompatibile.htm , accesat la 20.05.2016.
106 „Republica Moldova, Ucraina si Georgia au semnatvineri acordul de liber schimb cu UE. Premierul Leanca:
Asocierea la UE si liberul schimb cu CSI nu ar fi incompatibile”, 27.06.2014,
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17562896-republica-moldova-semneaza-vineri-acordul-liber-schimb-
premierul-leanca-asocierea-liberul-schimb-csi-nu-incompatibile.htm , accesat la 20.05.2016.
107 Interview given by the Russian Foreign Minister Sergey Lavrov to the programme “ Vesti v subbotu s Sergeem
Brilyovim”, 07.07.2014, http://mid.ru/BDOMP/Brp_4.nsf/arh/0C440A1A56A9007444257D070058BC3C?
OpenDocument , accesat la 07.07.2016.

40
produse competitive europene şi că există riscul ca produsele autohtone, mai puţin competitive,
să inunde piaţa Uniunii Vamale formate din Rusia, Belarus şi Kazahstan.108 109 110
Prin astfel de intervenţii, oficialii ruşi încercau să semnaleze dezacordul Rusiei faţă de
decizia Republicii Moldova de semna AA şi să scoată în evidenţă avantajele de care această ţară
beneficiază deja şi de care ar putea beneficia în continuare în cadrul unor proiecte integraţioniste
ruseşti. Semnarea acordului, care în opinia liderilor ruşi ar afecta interesele Rusiei, o va
determina pe ultima să înlăture avantajele economice de care beneficiază Republica Moldova.
Reacţia Rusiei nu a întârziat să apară, iar la 21 iulie 2014, au fost impuse interdicţii
pentru importul de fructele din Republica Moldovă şi taxe vamale pentru 19 categorii de
produse: vin, carne, zahăr, mobilă, etc.111 Aceste taxe au abrogat avantajele comerciale de care
beneficia Moldova anterior semnării acordului cu Uniunea Europeană. Restricţiile impuse au
lovit dur în economia moldovenească, fermierii fiind cei mai afectaţi de pierderea pieţei de
desfacere a Rusiei. La scurt timp după impunerea restricţiilor comerciale, Rusia dorind să profite
de situaţia creată economiei moldoveneşti, încearcat să întoarcă parcursul european al Republicii
Moldova şi să o readucă în vechea familie eurasiatică.
Într-un interviu televizat al agenţiei UNIMEDIA, Dmitri Rogozin le reaminteşte
moldovenilor că Rusia este gata să îi reprimească dacă aceştia se vor întoarce către Rusia: „Toate
problemele pot fi rezolvate. Nu trebuie să aruncaţi vina în spinarea noastră. Aşteptăm, chiar şi
mâine, delegaţia oficială guvernamentală a Republicii Moldova. Să ia toate măsurile necesare, să
se întoarcă spre Rusia şi Uniunea Vamală şi atunci vom deschide toate frontierele pentru
produsele moldoveneşti” 112.

3.5.1 Federaţia Rusă şi mişcările separatiste din Republica Moldova

Cea mai complexă problemă a Republicii Moldova este reprezentată de cele două
republici autonome de pe teritoriul acesteia - Transnitria şi Găgăuzia anexa 5. Rusia a susţinut
constant acţiunile separatiste ca obstacole pentru integrarea europeană a Moldovei.
Fiodor Lukianov , surprinde cel mai bine această situaţie comentând în contextul

108 Dmitri Medvedev, 07.07.2014, http://rodina.md/hronika/181-soroki-70-let-osvobojdeniea, accesat la

07.07.2016.
109 Dmitri Medvedev, 07.07.2014, http://rodina.md/hronika/181-soroki-70-let-osvobojdeniea, accesat la
05.05.2016.
110 Rogozin: Moldova and Ukraine,"trying to force" Transnistria. Economically, 04.07.2014,
http://www.km.ru/world/2014/07/04/situatsiya-vokrug-pridnestrovya/744138-rogozin-moldaviya-i-ukraina-
pytayutsya-nasil, accesat la 01.07.2016.
111 “Republica Moldova tinta unor sanctiuni de ordin economic”, 06.08.2014, http://www.romedia.gr/rep-
moldova/actualitate/6956-republica-moldova-tinta-unor-sanctiuni-de-ordin-economic.html , accesat la 07.05.2016.
112 „Rogozin: Chişinăul să se întoarcă spre Rusia şi redeschidem piaţa noastră”,25.08.2014,
http://unimedia.info/stiri/rogozin-chisinaul-sa-se-intoarca-spre-rusia-si-redeschidem-piata-noastra-
80994.html , accesat la 07.07.2016.

41
semnării A.A.: „În aceste condiţii, apar cel puţin două întrebări: continuă să insiste Chişinăul în
privinţa reintegrării Transnistriei în Republica Moldova sau ce e de făcut cu Găgăuzia, care încă
din ianuarie a decis prin referendum că, în cazul în care Republica Moldova se integrează în UE,
atunci regiunea autonomă iese din componenţa ţării.”113 114
Negocierile pentru soluţionarea conflictului transnistrean care au loc în formatul 5+2 par
a se îndrepta într-o direcţie nedorită pentru Chişinău. Atât oficialii ruşi, cât şi liderii republicii
nerecunoscute acuză guvernul de la Chişinău că decizia de a semna Acordul de Asociere a fost
luată fără a lua în calcul dorinţele transnistrenilor.
Ministrul de Externe al Rusiei a invocat faptul că Transnistria, conform
Memorandumului semnat între Chişinău şi Tiraspol în 1997, are dreptul de a-şi dezvolta
independent politica externă, fapt care nu este posibil după semnarea AA iar majoritatea
transnistrenilor doreşte orientarea către Federaţia Rusă.115
Dmitri Rogozin declara, în urma unei discuţii avute cu Evgheni Şevciuc, liderul de la
Tiraspol, că Moldova, prin decizia de a semna A.A. fără a lua în considerare dorinţa poporului de
peste Nistru “încalcă drepturile fundamentale ale locuitorilor din Transnistria, cum ar fi dreptul
la viaţa şi dreptul la prosperitate economică”116 117. Mai mult decât atât, oficialii ruşi cât şi
reprezentanţii Tiraspolului acuză nefundamentat Republica Moldova că încearcă prin presupuse
constrângeri economice, blocarea trecerii frontierelor.
De asemenea, ministrul de externe Sergei Lavrov clasifica acţiunile Moldovei ca fiind de
neacceptat pentru Tiraspol, şi că, prin acestea sunt violate drepturi ale cetăţenilor transnistreni,
precum libertatea de mişcare, tranzit sau activităţi comerciale.Transnistria înceracă să menţină
protectoratul Rusiei.
Din declaraţiile „preşedintelui” Transnistriei reiese că varianta pe care o au în calcul şi pe
care doresc să o propună Chişinăului prin intermediul formatului 5+2 este aceea a unui „divorţ
civilizat”.118 119 Este posibil ca această variantă să fie susţinută Rusia ca o ultimă mişcare în cazul

113 Redactotul revistei „Rusia în Politica Globală”, membru al Consiliului pentru Politică Externă şi de Apărare a
Rusiei.
114„For Kiev , Tbilisi and Chisinau institutional binding to Europe - a historical event”, 23.06.2014,
http://www.kommersant.ru/doc/2497495 , accesat la 01.07.2016.
115 Interview given by the Russian Foreign Minister Sergey Lavrov to the programme “ Vesti v subbotu s
Sergeem Brilyovim”, 28.06.2014, http://mid.ru/BDOMP/Brp_4.nsf/arh/0C440A1A56A9007444257D070058BC3C?
OpenDocument , accesat la 07.04.2016.
116 „Rogozin : Moldova and Ukraine are trying to force Transnistria. Economically”,04.07.2014,
http://www.km.ru/world/2014/07/04/situatsiya-vokrug-pridnestrovya/744138-rogozin-moldaviya-i- ukraina-
pytayutsya-nasil , accesat la 01.07.2016.
117 „Dmitry Rogozin and Yevgeny Shevchuk”, 22.08.2014, http://tv.pgtrk.ru/news/20140822/22390 , accesat la
07.06.2016.
118 „Interview given by the Russian Foreign Minister Sergey Lavrov to the programme Vesti v subbotu s
Sergeem Brilyovim”, 29.03.2014,
http://mid.ru/BDOMP/Brp_4.nsf/arh/2729B 161F336D8B844257CAD00579575?OpenDocument , accesat la
05.07.2016.
119„Tiraspol offers the option of civilized divorce of Transnistria with Moldova”,04.07.2014,
http://www.ng.ru/cis/2014-07-04/6_pridnestrovie.html , accesat la 01.04.2016.

42
în care nu reuşeste să oprească parcursul european al Republicii Moldova.
Având în vedere că Republica Moldova a fost invitată pentru prima dată la reuniunea
şefilor de stat şi de guvern a unui summit NATO, iar drumul său către Uniunea Europeană pare
destul de hotărât, ne putem aştepta ca Transnistria să alunece într-un conflict asemănător celor
din Georgia şi Ucraina.

3.6 Ucraina

Ucraina cu o suprafaţă totală de 603,550 km pătraţi120 reprezintă a două ţară ca mărime

din Europa, după Franţa. Are o populaţie de 44,291,413 mil. locuitori121, dintre care majoritatea
ucraineni - 7 7.8% (minoritatea rusă, repezintă 17.3% fiind concentrată în partea de est -
Lugansk, Doneţk şi în Crimeea). Limba oficială este ucraineana (vorbită de 67% din populaţie)
iar limba rusă este considerată o limbă regională şi de comunicare interetnică (24% vorbitori).
Importanţa Ucrainei reiese din poziţia sa geografică: un stat situat în estul Europei,
riveran a Mării Negre, care se învecinează cu Rusia, Polonia, România şi Republica Moldova.
Ucraina a devenit cea mai importantă miză în competiţia de influenţă dintre Rusia, NATO şi
UE122 123.

3.6.1 Interesele Rusiei în Ucraina

Ucraina deţine un loc foarte important în mentalul colectiv al ruşilor. Mulţi politicieni
ruşi, precum şi cetăţeni de rând, nu au fost niciodată pe deplin împăcaţi cu independenţa Ucrainei
după prăbuşirea URSS-ului în 1991. Preşedintele Vladimir Putin face referiri la cetăţenii
Ucrainei folosind expresii ca „fraţii mai mici” ai poporului rus şi numeroase aluzii la istoria
comună a celor două popoare.
Crimeea este Sevastopol, oraşul legendă, oraşul marelui destin, oraşul cetate şi patria
flotei militare ruse de la Marea Neagră.
Însă nu doar teritoriul, cultura, istoria comună şi minoritatea rusă sunt motivele pentru
care Rusia doreşte să menţină Ucraina în sfera sa de influenţă. În Ucraina sunt în joc şi interesele
economice ale Rusiei. Teritoriul Ucrainei asigură tranzitul gazului rusesc către Europa

120 Ukraine, The World Fact Book, 2014. On-line: https://www.cia.gov/library/publications/the-world-

factbook/geos/up.html. Accesat la 07.07.2016.
121 Ukraine, The World Fact Book, 2014. On-line: https://www.cia.gov/library/publications/the-world-
factbook/geos/up.html. Accesat la 07.07.2016.
122 Hannes Adomeyt "Eurasian Union " PUTIN : Russia Project Integration and its Policy in the Post-Soviet
Space, Policy paper, december 2012, Center for International and European Studies,The Black Sea Trust for
Regional Cooperation.
123 Address of the President of the Russian Federation,18 martie 2014.On-line:
http://kremlin.ru/news/20603. accesat la 07.07.2016.

43
(aproximativ 80% din gazul rusesc încă este transportat prin conductele din Ucraina) anexa 4.
De asemenea, complexul militar-industrial rus are interese considerabile în Ucraina, dat
fiind faptul că de aici este importat un număr mare de piese şi motoare.
Oligarhii din Rusia şi-ar dori să obţină „perlele” economiei Ucrainei. Trebuie amintite
aici şi terenurile agricole bogate ale ţării. În plus, Ucraina are un potenţial economic uriaş şi este
o piaţă de desfacere mare, ţinând cont că populaţia acesteia depăşeşte cu mult numeric populaţia
altor state membre CSI.
Ucraina are şi o importanţă geostrategică pentru Rusia. Dacă Ucraina se retrage de pe
orbita de interes a Rusiei, acest lucru ar putea însemna modificarea parametrilor de securitate ai
Moscovei .124
O altă prioritate pentru Rusia a fost reconstruirea relaţiei cu Ucraina, ca un partener
prioritar CSI şi contribuirea la conectarea acesteia la procesele de integrare aprofundate (ruseşti).
În ceea ce priveşte relaţia cu Ucraina, Rusia ştie că aceasta are în prezent o poziţie
bipolară. Acest lucru este observat de Serghei Karaganov, în cartea sa Lumea din jurul Rusiei:
anul 2017. Schita unui viitor apropiat: „Nu există temei pentru a spera că Ucraina va deveni în
perspectiva vizibilă un aliat strategic al Rusiei. Kievul este predestinat să participe la două
proiecte geopolitice în acelaşi timp - cel rus şi cel antirus. În relaţiile cu Ucraina, Rusia va fi
obligată tot mai mult să se sprijine pe formatul relaţiilor interstatale standard”125. El comentează
şi relaţia economică a Rusiei cu Ucraina, văzuta, evident, din perspectiva ţării sale: „Într-o
perspectivă de durată medie, problema tranzitului carburanţilor ruseşti prin teritoriul ucrainean
nu va obţine o rezolvare politică. În anumite condiţii operatorul tranzitului resurselor energetice
prin Ucraina poate deveni Uniunea Europeană. Rusia va fi nevoită pe parcursul viitorilor zece
ani să ia măsuri reale pentru lichidarea dependenţei de tranzit de Kiev şi Minsk, ceea ce
presupune construcţia conductelor ocolitoare şi ale uzinelor SPG”106 107

3.6.2 Ucraina şi Comunitatea Statelor Independente (CSI)

CSI a fost fondată de către liderii Republicii Belarus, Federaţiei Ruse şi Ucrainei, prin
semnarea Acordului privind înfiinţarea Comunităţii Statelor Independente.
Ca urmare a semnării acestui Acord URSS-ul a dispărut ca subiect de drept internaţional
şi a apăruto nouă Uniune ”CSI” bazată pe principiu egalităţii suverane a tuturor participanţilor
(statele-părţi ale comunităţii sunt subiecte independente de drept internaţional).
În decembrie 1991, Acordul a fost ratificat de către Sovietul Suprem al Belarusului,
124 Lilia Shevtsova , Why Putin is so eager to return Ukraine to the Russian orbit, Centrul carnegie, Articles /
Interviews 18 December 2013. On-line: http://carnegie.ru/2013/12/18/gwwn. Accesat 07.07.2016.
125 Serghei Karaganov "Lumea din jurul Rusiei: anul 2017. Schita unui viitor apropiat", http://biblioteca-
virtuala.blogspot.ro/2008/07/serghei-karaganov-lumea-din-jurul.html accesat la 07.07.2016.

44
Ucrainei şi Rusiei, iar pe 22 ianuarie 1993 în Minsk, a fost adoptată, Carta CSI, document
fondator al Comunităţii. În conformitate cu prevederile Cartei, statele fondatoare ale
Comunităţii, sunt acele state care în momentul adoptării Cartei, au semnat şi au ratificat Acordul
privind înfiinţarea CSI din 8 decembrie 1991 şi Protocolul anexat acordului din 21 decembrie
1991. De aici reieşind calitatea de stat fondator a Ucrainei.
Statele membre ale Comunităţii, sunt acele state fondatoare care şi-au asumat
angajamentele din Cartă în termen de un an de la adoptarea sa de către Consiliul şefilor de stat.
Aici devine foarte incert statutul Ucrainei în cadrul Comunităţii, deoarece aceasta nu a ratificat
Carta. Prin ratificare înţelegând exprimarea consimţământului statului de a îndeplini obligaţiile
acordului. Ucraina nu şi-a asumat responsabilitatea de a respecta regulile Cartei CSI .
Ucraina are calitatea de stat fondator al CSI, dar, de jure nu este stat membru CSI,
deoarece nu a ratificat Carta. Cu toate acestea, chiar şi fără a avea calitatea de membru CSI,
Ucraina a avut o serie de beneficii economice şi politice în cadrul CSI, având chiar un statut
special, folosindu-se de drepturile Comunităţii, fără a suporta obligaţiile conform Cartei.126 127 128
Începând cu 1 ianuarie 2014, Ucraina a deţinut preşedinţia CSI-ului. Ca stat care a
asumat preşedinţia CSI-ului, Ucraina întenţiona să obţină punerea în în aplicare a Acordului
privind zona de liber schimb din CSI şi, în special, să obţină semnarea Acordului de liber schimb
al serviciilor şi să negocieze semnarea unei înţelegeri privind accesul la mijloacele de transport
prin conducte129.
După ce Rusia a anexat Crimeea, Ucraina a decis să-şi retragă candidatura sa de la
preşedinţia CSI. Ucraina a insistat fără succes ca CSI să adopte o poziţie de condamnare a
agresiunii, pornind de la faptul că CSI se bazează pe principiul respectării suveranităţii şi
inviolabilităţii frontierelor.130 131

3.6.3 Uniunea Eurasiatică-niunea Vamală şi Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE pe

agenda de politică externă a Ucrainei
În 1991, Federaţia Rusă şi Ucraina au semnat la Kiev primul acord de liber schimb în
cadrul CSI. Până în 2012 acest acord a stat la baza relaţiilor comerciale ruso-ucrainene. Acest
document a fost înlocuit în 2012 cu Acordul multilateral privind comerţul liber în CSI .Ucraina

126105 Serghei Karaganov "Lumea din jurul Rusiei: anul 2017. Schita unui viitor apropiat", http://biblioteca-
virtuala.blogspot.ro/2008/07/serghei-karaganov-lumea-din-jurul.html accesat la 07.06.2016.
127 Vsevolod Sazonov , UKRAINE ISNG, 4 iunie 2014. On-line:
http://www.echo.msk.ru/blog/advokat_sazonov/1333608-echo/. Accesat 07.07.2016.
128 Ibidem.
129 Ukraine for the year topped the CIS, 01.01.2014.On-line:
http://ukr.pravda.com.ua/rus/news/2014/01/1/7008925/. Accesat la 20.07.2016.
130 Ukraine refuses the presidency of the CIS and think whether to be a member, 19 martie 2014. On-line:
http://ukr.pravda.com.ua/rus/news/2014/03/19/7019572/?attempt=1. Accesat la 18.07.2016.
131 Sergei Glazyev , Drama Association, 13.11.2013. On-line: http://svop.ru/news/7701/. Accesat la 21.07.2016.

45
nu este membru al Uniunii Vamale, dar are calitatea de observator în Comunitatea Economică
Eurasiatică, care i-a fost acordat în 2002, în urma unei cereri transmise de Kiev. După 1991,
regimurile politice care s-au succedat la putere la Kiev au susţinut ideea integrării în cele două
blocuri politico-economice distincte ale UE şi Rusiei.
Pe 27 iunie 2014, Ucraina a semnat la Bruxelles acordurile de cooperare politică si liber-
schimb cu Uniunea Europeană, eveniment ce a stârnit reacţii puternice la Kremlin. Experţii de la
Moscova consideră, că odată ce Ucraina devine parte a spaţiului economic al UE, toate
acordurile Ucrainei cu Rusia, Belarus şi Kazahstan ar trebui anulate. Potrivit experţilor ruşi,
apropierea Ucrainei de UE a pus sub semnul întrebării o Uniune Economică Eurasiatică care să
includă şi Ucrainapentru că, Uniunea Vamală, care stă la baza formării Uniunii Economice
Eurasiatice, a fost mai mult un proiect european decât unul eurasiatic.
Includerea Ucrainei ar fi dat actualei Uniuni Vamale şi Uniunii Eurasiatice, un format
complet diferit. Cu trei state membre, acesta este doar un experiment interesant. În cazul în care
Ucraina, cu marea sa piaţă de desfacere, cu un potenţial economic puternic şi diversificat şi o
poziţie geopolitică solidă, urma să fie integrată, Uniunea ar fi devenit o entitate pe care ceilalţi ar
fi luat-o în serios. Fără Ucraina, ,,eurasianismul” proiectului devine mult mai „palpabil”.
O uniune fără Ucraina, ar trebui să fie focusată mai mult pe partea de est şi sud-est. Doar
că este discutabil cât de mult această direcţie coincide cu opinia societăţii ruse, care trece printr-o
fază de anti-imigraţie şi este predispusă la izolaţionism pe frontul Asiatic . Participarea Ucrainei
ar fi reuşit să reechilibreze balanţa de putere dintre statele membre şi Rusia şi ar mai fi diminuat
potenţialul Moscovei de a domina întregul proiect, statele membre formând astfel un parteneriat
solid bazat pe încredere reciprocă şi relaţii bilaterale aprofundate. Prim-ministrul Medvedev
declara că ,,în cazul în care Ucraina se va angaja pe calea integrării europene, va fi mult mai
dificil pentru ţară să se integreze în Spaţiul Economic Unic şi Uniunea vamală. Nu poţi sta pe
două scaune în acelaşi timp”, a ţinut să adauge acesta .

3.6.4 Relaţii ruso-ucrainene înainte şi după anexarea Crimeei

La 21 aprilie 2010, Rusia şi Ucraina a fost semnat la Harkov Acordul de prelungire a

contractului de staţionare a Flotei Militare Ruse la Marea Neagră până în 2042, în schimbul
reducerii preţului pentru gazul natural furnizat de Rusia.
La şase luni după semnarea acordurilor de la Harkov, premierii Putin şi Azarov, precum
şi oficialii importanţi din ambele ţări în chestiunile economice, au mai încheiat o serie de
acorduri sectoriale. Printre acestea se numără şi Acordul de cooperare a întreprinderilor de stat şi

46
producţia energiei nucleare bazată pe tehnologia rusă, 132 133
Memorandumul de explorare şi producţie a gazului natural în bazinul Doneţk şi Acordul
privind înfiinţarea întreprinderii ruso-ucrainene comune prin mixiunea companiei de stat
ucrainene de construcţie a aeronavelor ,,Antonov” cu compania rusă de construcţie a
aeronavelor.134
Criza politică din Ucraina, protestele de pe Maidan şi reorientarea acesteia către Vest, a
determinat Rusia să declare neligitim noul guvern de la Kiev şi să susţintă acţiunile separatiste şi
să trimită trupe ruseşti în estul Ucraineni.
Ignorând dreptul internaţional, la 18 martie 2014, Federaţia Rusă a anexat peninsula
Crimeea, în urma unui referendum nerecunoscut la nivel internaţional. Pe lângă încălcarea
tratatelor internaţionale, în special Memorandumul privind securitatea în Europa de la Helsinki
semnat la 1 august 1975, Rusia a încalcat şi o serie de acorduri bilaterale cu Ucraina. Printre
acestea cele mai semnificative fiind: Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare semnat la 5
decembrie 1994, numit şi Memorandumul de la Budapesta,135 136tratat prin care Federaţia Rusă,
Marea Britanie şi SUA s-au anagajat să respecte suveranitatea, independenţa şi frontierele
recunoscute ale Ucrainei, precum şi reafirmarea angajamentului celor trei state de a se abţine de
la ameninţări sau de a nu folosi forţele armate ca mijloc de suprimare a integrităţii teritoriale sau
a independenţei politice a Ucrainei.
Acordul de prietenie, cooperare şi parteneriat între Ucraina şi Federaţia Rusă, semnat la
31 mai 1997 şi intrat în vigoare în 1999, prin care cele două state se obligă să-şi respecte
integritatea teritorială şi confirmă inviolabilitatea frontierelor existente.
Acest acord a fost întărit printr-un alt Acord privind frontierea de stat Ruso-Ucraineană
în 2003. Acordul din 1997 figurează pe site-ul Ministerului de Externe Rus ca unul valabil.
Acordurile între Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Ucrainei referitoare la secţionare
a Flotei Ruse de la Marea Neagra, precum şi statutul şi condiţiile de staţionare a Flotei Ruse pe
teritoriul Ucrainei, acorduri semnate la 28 mai 1997 şi care figurează la momentul actual pe site-
ul ministerului de Externe Rus ca acorduri nefuncţionale şi Acordul bilateral de la Harkov din

132 Lukianov Fiodor, “Building Eurasia and defining Russia”, în Kadri Liik, Russia’s Pivot to
Eurasia,29.05.2014. Disponibil on-line: http://www.ecfr.eu/publications/summary/russias_pivot_to_eurasia310.
Accesat la 20.05. 2016.
133 Medvedev D , Ukrainian integration with Europe may hinder communication with the Customs Union,
Moscova,18.05.2011. On-line: http://en.ria.ru/world/20110518/164092502.html. Accesat la 18.07.2016.
134 Hannes Adomeyt , "Eurasian Union" PUTIN: Russia Project Integration and its Policy in the Post-Soviet
Space, Policy paper, december 2012, Center for International and European Studies,The Black Sea Trust for
Regional Cooperation.
135 Budapest Memorandum of December 5 1994, Budapesta, 1994. On-
line:http://www.solonin.org/doc_nakanune-voynyi-dokumentyi. Accesat la 28.05.2016.
136 Treaty of Friendship, Cooperation and Partnership between the Russian Federation and Ukraine, Ucraina, 1997.
On-line:
http://www.mid.ru/bdomp/spd_md.nsf/0/AC4FE14AA355C11644257D34002895AE. Accesat la
31.05.2016.

47
2010 ce prevedea prelungirea perioadei de staţionare a Flotei Ruse de la Marea Neagră pe
teritoriul Ucrainei, de asemenea, devenit nefuncţionabil după anexarea Crimeei.
După anexarea Crimeei, politica externă a Rusiei s-a plasat pe direcţii necunoscute
anterior. Miza nu sunt doar Crimeea, Ucraina sau alt stat din Estul Europei, ci rolul şi locul
Rusiei în sistemul internaţional. Rusia nu a atacat doar Ucraina, ci întregul sistem al normelor şi
legilor europene şi ordinea europeană în sine.
Moscova îşi doreşte nu doar să restabilească, dar de asemenea să religitimeze sfera de
influenţă geopolitică ca un principiu de bază al sistemului internaţional.137 138 139
O parte a experţilor ruşi consideră că motivul principal al intervenţiei militare ruse în
Ucraina şi anexarea Crimeei este intenţia acesteia de a preveni intrarea Ucrainei în NATO, de
asigura prezenţa Flotei Ruse la Marea Neagră şi întărirea poziţiei sale anexa 3.

CONCLUZII

137 Pentru detalii suplimentare accesaţi site-ul: http://www.mid.ru/.

138 Lukianov Fiodor, “Building Eurasia and defining Russia”, în Kadri Liik, Russia’s Pivot to
Eurasia,29.05.2014. Disponibil on-line: http://www.ecfr.eu/publications/summary/russias_pivot_to_eurasia310.
Accesat la 20.06. 2016.
139 Lukianov Fiodor, “Instead of calculating Romance”, 07.08.2014.On-line:
http://www.globalaffairs.ru/redcol/Romantika-vmesto-rascheta-16862. Accesat la 31.05.2016.

48
 Există suficiente motive solide pentru care aproape toate marile puteri expansioniste din
trecut au fost bazate în zonele cu climă temperată și se știe de ce toate cele care au rezistat în
timp au avut baze fluvio/maritime. Asta nu înseamnă că popoarele din acele zone au fost mai
bune sau mai deștepte. Pur și simplu, înseamnă că oamenii aceia au avut mai multe resurse
materiale, mai puține bariere pentru dezvoltarea economică și sisteme economice și militare, care
le-au permis o mai mare extindere teritorială.
Lipsa granițelor naturale a hrănit, în Rusia, o obsesie națională legată de nevoia de a
controla teritorii ca o acoperire contra invaziilor. Cred că această constare ar putea ajuta să
înțelegem câteva din deciziile politice dure ale Președintelui Putin.
Putin se uită la Europa și vede ceea ce țarii și comisarii au văzut înaintea lui: o cale de
invadare a Rusiei, o istorie a invaziilor împotriva Rusiei, întreprinse de suedezi, polonezi,
francezi, germani, români, lituanieni ș.a., și, de aceea, exact ca și liderii comuniști dinaintea lui,
el dorește state-tampon.
El vrea o influență dominantă în statele baltice. El vrea state-tampon în Europa de Est
anexa 2. El nu acceptă prăbușirea Tratatului de la Varșovia. El știe că nu poate reconstitui acel
Tratat, știe că nu poate lua înapoi statele baltice, pentru că sunt membre NATO. Dar va încerca.
Va continua să preseze în diverse moduri, prin gazoducte, crime organizate, atacuri cibernetice
etc.
Aceeași situație explică nevoia lui de state-tampon. Putin gândește ca un lider rus
tradițional, pentru că Rusia este deschisă invaziilor aproape pe toate părțile. Rusia este o mare
putere terestră, fără bariere naturale, și puterile terestre sunt în mod deosebit vulnerabile și
nesigure. Le lipsește securitatea puterilor marine, protejate de oceane.
Este foarte probabil că Rusia nu vă reuși să astupe toate „găurile” din sistemul ei de
protecție frontalieră. Va trebui să considere priorități pentru a-și conserva dreptul la existență
statală. Iar prima dintre acestea este Ucraina.
Ucraina ocupă partea cea mai productivă a zonei cerealiere rusești – aria cea mai sudică, unde
plouă regulat. Pe măsură ce deficitele rusești de capital și mână de lucru se acumulează,
menținerea controlului asupra pământurilor cu productivitate mare și cheltuieli puține va dobândi
o importanță crescândă.
Împreună cu Republica Moldova, Ucraina controlează trecătoarea basarabeană (zona
joasă dintre Marea Neagră și Carpați). Controlând această trecătoare, Rusia va limita abilitatea
Turciei de a amenința teritoriile centrale rusești. Ucraina deține cea mai mare populație de etnici
ruși din afara Federației Ruse. Includerea lor numerică în sistemul Rusiei ar ameliora și ar amâna
amurgul demografic cu câțiva ani. Baza industrială a Ucrainei de est se găsește în imediata
proximitate a Rusiei. Combinarea lor ar ajuta toate porțiunile economiei rusești să dureze ceva

49
mai mult timp. Infrastructura ucraineană transportă aproape jumătate din petrolul și gazele
naturale rusești către Europa, astfel că Ucraina reprezintă o valoare economică specială. Singurul
fluviu cu adevărat navigabil din fosta Uniune Sovietică este Niprul, curge către sud, și permite
Ucrainei să se integreze economic cu regiunile Mării Negre, Mării Marmara și restul lumii.
Peninsula Crimeea controlează gurile Niprului și este sediul singurei baze navale rusești care nu
îngheață – Sevastopol. Atâta timp cât Crimeea și Sevastopol sunt în mâinile Rusiei, Ucraina nu
poate ajunge la o dezvoltare economică adevărată, iar puterile navale străine – cea mai
importantă, Turcia – nu pot domina Marea Neagră. Eforturile Rusiei de a re-ancorare au început
în Crimeea în 2014. Dar nu se vor opri acolo. Sub orice aspect, o Ucraină total independentă ar fi
o provocare pentru Rusia.
Discuții separate merită și situațiile celorlalte frontiere rusești: nordul și vestul Rusiei
(Polonia, Bielorusia, România, țările baltice); Asia Centrală (Kazahstan) și zona Caucaziană
(Cecenia, în special, pentru activitățile teroriste).
Din perspectivă geopolitică, Rusia are două mari probleme: o demografie proastă și
frontiere greu/imposibil de apărat. În prezent, granița Rusiei din sud și vest se întinde peste
11.000 km, de la Munții Caucaz până la Cercul Arctic. Rusia deja nu are suficiente trupe pentru
a apăra această graniță și, datorită tendințelor demografice negative, va avea și mai puțini soldați
disponibili în viitor. De aceea, Rusia are nevoie să-și scurteze această graniță la circa 1.500 km,
mult mai ușor de controlat/apărat. Rusiei i-ar trebui doar câteva mutări inteligente pe tabla de șah
geopolitică: să înainteze către vest și să ocupe trei orașe importante: Riga, jumătatea estică a
Varșoviei și Bucureștiul. Este posibil? Ce va face NATO?
Nu cunosc răspunsul. Dar am văzut cum Rusia poate proceda: într-un mod în care NATO
și alte țări ale Uniunii Europene nu apreciază la adevărata scară și semnificație avansurile
teritoriale rusești până când este prea târziu. Am văzut relativ recent cum Rusia a intrat rapid
într-o țară, fie oficial sau neoficial, ca în cazul Ucrainei, sub pretextul protejării rușilor nativi sau
a celor cu origine rusească din fosta Uniune Sovietică. S-a întâmplat în 2008, când Rusia a
invadat Georgia, și mult mai recent, când Rusia a invadat Crimeea și vaste porțiuni din estul
Ucrainei. În ambele cazuri, răspunsul internațional a fost doar o indignare zgomotoasă și niște
sancțiuni economice ocazionale. Totuși, NATO nu a simțit niciodată nevoia declanșării unui
război datorită celor două invazii. Cred că NATO va avea aceeași reacție și atunci când Rusia va
înainta mai departe, în Ucraina, Moldova și Caucaz. Dacă însă, se va ajunge la o invazie rusească
în țările baltice, cred că NATO va reacționa. Numai că țările baltice vor fi cucerite foarte repede,
posibil într-un week-end, iar NATO nu va avea posibilitatea să le apere inițial.
O analogie între situația premergătoare celui de-al doilea război mondial și ceea ce se
întâmplă acum cu Rusia, se impune. Marea lecție istorică a Münchenului nu ar trebui uitată.

50
 In literatura de specialitate se apreciază că, această strategie de geopolitică urmăreşte ca
Rusia să îşi recucerească poziţia de lider regional, pierdută în urma dizolvării Uniunii Sovietice
din 1991, proces care a fost calificat de către preşedinte rus Vladimir Putin drept „cea mai mare
catastrofă geopolitică a secolului XX“, un rău pe care încearcă în prezent să îl remedieze
aducând toate fostele republici sovietice în cadrul Uniunii Vamale. Trei ţări deja au aderat la
această Uniune Vamală, însă „pe lista o autorităţilor ruse” se află multe alte ţări, precum Ucraina
şi Republica Moldova . Viitorul, în viziunea autorităţilor ruse, se numeşte Uniunea Eurasiatică, o
construcţie politică a cărei bază se va pune în 2015
Referitor la atitudinea Rusiei de a descuraja aderarea Ucrainei, Republicii Moldova,
Armeniei şi Georgiei la UE, pledând pentru integrarea lor în Uniunea Eurasiatică, unii analişti
apreciază că integrarea eurasiatică este o iluzie dăunătoare nu doar pentru vecinii Rusiei, dar
însăşi pentru Rusia, care s-ar putea trezi în situaţia de a nu putea susţine costurile acestui proiect.
Reacţiile Rusiei privind posibila aderare a statelor pe care le consideră ca făcând parte din sfera
sa istorică de influenţă, demonstrează că valurile succesive de extindere a UE şi NATO în
Europa Centrală şi de Est sunt în continuare interpretate de Kremlin prin prisma jocului cu suma
nulă. Cu toate acestea, unii analişti apreciază că proiectul Uniunii Eurasiatice, cu care Rusia
doreşte să contrabalanseze procesul de aderare la UE, comportă unele puncte slabe care pot
determina prăbuşirea sa.
În primul rând, proiectul este extrem de personalizat, iar instituţii supranaţionale
(Comisia Economică Eurasiatică) nu se bucură de autonomia şi competenţele Comisiei
Europene.
În al doilea rând, statele din uniune, Kazahstan şi Belarus, reprezintă regimuri politice
autoritate, fapt ce nu exclude renunţarea sau sabotarea integrării eurasiatice dacă liderii lor vor
percepe că Rusia devine prea periculoasă pentru menţinerea stabilităţii puterii lor politice în
interiorul ţării.
În al treilea rând, oferta Rusiei este una limitată. De pildă, preţul redus la gaze naturale cu
care Rusia îşi tentează viitorii parteneri reprezintă o veritabilă „fata Morgana”. Deseori, după ce
preia controlul asupra infrastructurii energetice, Rusia creşte preţul la gaze indiferent de
promisiuni iniţiale (cazul Armeniei). Există exemple când Rusia, deşi oferă o reducere la gaze în
schimbul păstrării prezenţei militare, ţara achită un preţ la gaze peste media europeană (cazul
Ucrainei). Oferta Rusiei de a păstra deschisă piaţa muncii pentru membrii Uniunii Eurasiatice
(UEA) vine în contradicţie cu un curent tot mai pronunţat anti-imigraţionist în Rusia, în special
din partea cetăţenilor din Caucazul de Sud şi Asia Centrală.
Evenimentele actuale din Ucraina transmit semnalele negative ale unui revizionism geo-
politic al Rusiei care a debutat cu aşa numitele „conflicte îngheţate” anexa 5 orchestrate de

51
autorităţile de la Kremlin în Transnistria, Nagorno-Karabakh, Abhazia, Osetia de Sud, în care
Rusia asigura şi baza separatistă, dar şi mediatorul şi garantul pentru soluţionarea conflictului,
niciodată soluţionat, dar care permitea pârghii de menţinere a tuturor acestor state în aria de
control şi sub cupolă rusă. Ulterior, cetăţenii acestor state au dobândit în masă cetăţenie rusă şi
au devenit subiectele automate ale viitoarei doctrine a apărării ruşilor, creând un drept de
intervenţie militară autoasumat de către Rusia.

52
Anexa : 1

Cosmarul lui Obama: Eurusia. Sursa: Limes

53
Anexa: 2

Extinderea URSS până în 1991. Sursa: Forbes.

54
Anexa: 3

Punctele de acces al Rusiei la mare. Sursa: Forbes

55
Anexa: 4

Principalele rute de export pentru petrol si gaze naturale din zona Caspica
Sursa: E-nergia

56
Anexa: 5

Conflicte inghetate in zona Marii Negre si Zona Caspica. Sursa: Adevarul

57
BIBLIOGRAFIE:

1. Bădescu Ilie, Dungaciu Dan, Sociologia şi geopolitica frontierelor, editura Floarea

Albastră, Bucureşti, 1995.
2. Bodocan V., Geografie politică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997.
3. Buzan Barbu, Popoarele, statele si teama, editura Cartier, Chisinau, 2000.
4. Chauprade A., Thual F., Dicţionar de geopolitică, editura Corint, Bucureşti, 2003.
5. Claval Paul, Geopolitică şi geostrategie, editura Corint, Bucureşti, 2001.
6. Constantin Moştoflei, Spaţiul Sud-Est European în contextul globalizării, Securitate şi
Apărare,Vol. 1, editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2007
7. Cooper Robert, Destrămarea naţiunilor: ordine şi haos în secolul XXI, Trad. de Sebastian
Huluban, Bucureşti , Univers Enciclopedic, 2007
8. Dughin,G. Aleksandr, Bazele geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei, Vol.I, editura
Eurasiatica.ro, Bucureşti 2011.
9. Emandi E.I., Buzatu, Gh., Cucu, V., Geopolitica, editura Glasul Bucovinei, Iaşi, 1994.
10. Furtuna Constantin, Atlasul lumii, editura ALL Educational, 2012
11. Gângă Paula – Daniela Relaţia Uniunea Europeană – Rusia : problema energetică, Iaşi :
Institutul European, 2010
12. Iacob Hîncu, Proiectul CSI: Anatomia unui eşec, Politici Publice ; Nr 7, 2009, Chişinău,
editura IDIS-Viitorul, 2009
13. Ivanov Igor, Politica externă a Rusiei în epoca globalizării, editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 2003
14. Jack Andrew, Rusia lui Putin: toamna oligarhiilor, editura Bic All, Bucureşti, 2006
15. Lorrain Pierre, Incredibila alianţă Rusia-Statele Unite, editura Stiinţelor sociale şi
politice, Bucureşti, 2002
16. Parrot Bruce [editor], State Building and Military Power in Russia and the New States of
Eurasia, M.E. Sharpe, Armonk, New York, 1995
17. Paul Dobrescu, Geopolitica, editura Comunicare.ro, Bucuresti 2003
18. Pavelescu Tiberiu, Ungureanu David, Curs Master Drept Administrativ, Geopolitica,
Vol. II, editura Sitech. Craiova 2013
19. Revista Geopolitica, Spatiul ex-Sovietic, Provocări şi Incertitudini, Anul III, nr. 16 -17 (1
/ 2006) editura Top Form, 2006

58
 20. Serebian O., Va exploda estul? Geopolitica spaţiului pontic, editura Dacia, Cluj-Napoca,
1998.
21. Tămaş Sergiu, Geopolitica, editura Noua Alternativă, 1995.
22. X X X, Marea Neagră, spaţiu de confluenţă a intereselor geostrategice, editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005.

SURSE WEB:
23. http://agerpres.ro
24. http://arm.rs.gov.ru
25. http://azembassy.msk.ru
26. http://bibliotecavirtuala.blogspot.ro
27. http://bloomberg.com
28. http://carnegie.ru
29. http://crainicul.ro
30. http://dw.de
31. http://ecfr.eu
32. http://echo.msk.ru
33. http://embassybel.ru
34. http://en.ria.ru
35. http://eng.kremlin.ru
36. http://geopolitics.ro
37. http://globalaffairs.ru
38. http://gumilevica.kulichki.net
39. http://hotnews.ro
40. http://inosmi.ru
41. http://interaffairs.ru.
42. http://iran.ru/news
43. http://ispri.ro
44. http://izvestia.ru/news
45. http://km.ru
46. http://kremlin.ru
47. http://mfa.gov
48. http://mfa.gov.ge
49. http://mid.ru
50. http://moldova.mid.ru

59
51. http://news.kremlin.ru
52. http://ng.ru
53. http://octavianracu.wordpress.com
54. http://revista22.ro
55. http://revistamiscarea.ro
56. http://rferl.org
57. http://ria.ru
58. http://rodina.md
59. http://romania.mfa.gov.ge
60. http://romedia.gr
61. http://rus.azattyq.mobi
62. http://rusia.mfa.md
63. http://russiancouncil.ru
64. http://solonin.org
65. https://stratfor.com
66. http://svop.ru/news
67. http://tv.pgtrk.ru
68. http://ukr.pravda.com.ua
69. http://unimedia.info
70. http://world- factbook/geos/up

60