UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA BIOLOGIE ȘI CHIMIE

CATEDRA CHIMIE

Domeniu general de studii:

Științe ale educației

Specialitatea:
Chimie

Lucru individual la tehnologii chimice II

Tema: Fibre naturale și sintetice

Conducător ştiinţific: Chișcă Diana

Autorul: Caletnic Aliona

Gr. 46 chimie

1
 CUPRINS
Capitolul 1. FIBRE NATURALE ȘI SINTETICE. GENERALITĂȚI ………………..3
1.1. Informații generale ……………………………………………..…………..…..3
1.2. Asemănări dintre fibrele natural și cele sintetice……………………………..3
1.3. Deosebiri dintre fibrele natural și cele sintetice………………………………3
Capitolul 2. Fabricarea principalelor fibre artificial…………….……………………4-7
2.1. Mătase viscoză…………………………………..…………………………….4-6
2.2. Mătse acetat……………………………………………………………..…….6-7
2.2. Fibre proteice……………………………………………………………….…...7
Capitolul 3. OBȚINEREA ȘI PRELUCRAREA MATERIALULUI PLASTIC….8-11
3.1. Fibra teron……………………………………..……………………………..8-10
3.2. Fibra rolan………………………………………………..…………………10-11
3.3. Fibra din ion……………………………………………………………….……11
3.4.Fibra soviden………………………………………………………………….…11
Capitolul 4. FIBRE NATURALE ………………………………………………..…...12-14
4.1. Bumbac……………………..……………………………………………….…...12
4.2. In….……………………………………………………………………….……..13
4.3. Mătase……………………………………………………………….…...…..13-14
4.4. Lână…………………………………………………………..…………....….....14
Capitolul 5. FIBRE SINTETICE…………………………..……...…..…….…….......15-19
5.1. Viscoză………………………………………………...……………..…..………15
5.2. Acetat…………………………………….………………………….....………...16
5.3. Poliester………………………………….………...……………......………..16-17
5.4. Acril……………………………….…………………………..……..……….17-18
5.5. Poliamidă…………………………………………....…………………....……...18
5.6. Poliuretan……………………………...………………………..……......………19
CONCLUZIE……………………………………………………………….…..………….20
BIBLIOGRAFIE………………………………………………….....………..........………21

2
 1. FIBRE NATURALE ȘI SINTETICE. GENERALITĂȚI
1.1. Informații generale.
Fibrele sunt materiale asemănătoare firelor unice sau mai corect, filamentoasă. Acestea pot
fi rotite în fire și frânghii mai puternice sau pot fi realizate în alte structuri, cum ar fi foi sau
hârtie, prin încurcarea lor prin folosirea diferitelor tehnici. În funcție de origine, fibrele pot fi
clasificate în două categorii principale; și anume fibrele naturale și sintetice. Fibrele naturale sunt
preluate din plante și animale, în timp ce sinteticele sunt de obicei în întregime sau cel puțin
parțial făcute de om.

1.2. Asemănări dintre fibrele natural și cele sintetice.

Asemănările dintre fibrele chimice şi fibrele naturale (bumbac, lînă, mătase etc.) sînt
uneori mari avînd o structură chimică identică. La bază stă totdeauna o macromoleculă cu
greutate moleculară apreciabilă de ordinul miilor. Caracteristica comună £ fibrelor chimice
constă în faptul că pot îi filate prin presare prin duze; de aceea, materia primă folosită trebuie să
fie într-o stare fluidă, plastică; firele turnate se întăresc prin coagulare, răcire sau evaporarea
dizolvantului, cu ajutorul căruia materia primă a fost trecută în stare plastică.
Există o diversitate mare de fibre chimice, a căror calităţi, de multe ori, depăşesc calităţile
fibrelor naturale; astfel s-au putut rezolva probleme tehnice care nu erau satisfăcute de fibrele
naturale. Printre acestea sînt: rezistenţă mecanică, rezistenţă la factorii externi, luciu,
posibilitatea de a se vopsi în culori rezistente şi cu tonalităţi dintre cele mai variate etc.

1.3. Deosebiri dintre fibrele natural și sintetice.

Tabelul 1.1. Deosebiri dintre fibrele natural și sintetice

Fibre naturale Fibre sintetice
provin din plante și animale sunt aproape în întregime făcute de om.
sunt mai confortabile nu sunt confortabile
fibrele naturale sunt fabricate în mod natural. filtrele de filat sunt folosite pentru a produce
filamentele
au o utilizare limitată au o utilizare largă
sunt biodegradabile, deci ecologice nu sunt biodegradabile
sunt costisitoare sunt eftine

3
 2. FABRICAREA PRINCIPALELOR FIBRE ARTIFICIALE
2.1. Mătasea viscoza.
Procesul tehnologic cuprinde următoarele faze:
1) fabricarea alcali-celulozei (mercerizarea celulozei):
2) prepararea xantogenatului de celuloză (xantarea);
3) dizolvarea (filtrarea, dezaerarea şi maturaţia viscozei);
4) filarea; ,
5) îndepărtarea resturilor de acid;
6) finisarea;
7) uscarea;
8) prelucrarea textilă a fibrelor.
Alcali-celuloza se fabrică din celuloză sulfat, care conţine 8-14% hemiceluloze; aceste
hemiceluloze se îndepărtează prin tratare cu 18-19% hidroxid de sodiu, la temperatura camerei,
timp de două ore şi apoi, prin presarea masei cu prese hidraulice la circa 300 at; se obţine astfel
alcali-celuloza care se defibrează la o temperatură de 20-22°C timp de trei ore şi se încarcă în
cutii de tablă; aici are loc, la temperatura de 24°C şi timp de circa două zile, procesul de
maturaţie (depolimerizarea macro-moleculelor de celuloză).
Xantogenatul de celuloză se fabrică în tobe rotative, numite şi barate, în care se introduce
alcali-celuloza fibroasă şi 30-35% sulfură de carbon, calculată faţă de greutatea alcali-celulozei
supusă prelucrării; în circa trei ore, la maximum 25-30°C, .se obţine xantogenatul de celuloză, o
soluţie solidă de culoare galbenă-portocalie.
Viscoza propriu-zisă se obţine prin dizolvarea xantogena- 1 ului de celuloză într-o soluţie
de 7% hidroxid de sodiu; dizolvarea are loC în vase de amestec prevăzute cu un dispozitiv de
agitare şi unul pentru, sfărîmarea bulgărilor ce se pot forma;

Fig. 2.1. Schema unei instalații pentru fabricarea mătase vâscoase

4
1 - foi de celuloza; 2 - prese-cadă; 5 - defibrator; 4 - prematurafie; 5 - cărucior pentru
maturaţie; 6 - recipient cu rezervor de dozare; 7 - recipient de dizolvare; 8 - leşie de dizolvare;
9 - filtre-presă; 10 - recipient pentru maturare; 11 - recipient pentru filat; 12 - maşină de filat;
15 - pompe de vîscoză; 14 - bobine de filat; 15 - pompă de acid; 16 - evaporator; 17 -
condensator; 18 - filtru cu nisip; 19 - recipient pentru băile de filat.
Soluţia care rezultă conţine, în medie, 6-9% celuloză, 6-7% hidroxid de sodiu şi 2-2,3%
sulf. Tot timpul dizolvările men¬ţine temperatura de 15-16°C. Din vasul de dizolvare ", soluţia
de viscoză trece prin filtrul-presă 9, în rezervorul de maturaţie 10, unde se lasă timp de circa 10
ore, la temperatura de maximum 15°C; se filtrează de încă două ori şi se dezaerează timp de 24
ore, sub vid avansat, în cazane verticale; după aproximativ 60 ore (cît a durat perioada de
maturaţie), prin recipientul de filat 11, viscoza este trimisă la filare.
Filarea se poate executa pe bobine, centrifugal sau prin întindere; procesul de filare se
bazează, în principiu, pe coagularea gelului din soluţia de viscoză şi pe transformarea lui
ulterioară în hidrat de celuloză, prin tratare cu acid sulfuric; operaţia se realizează trecînd viscoza
sub presiune, prin duzele de filare, în baia dfe coagulare acidă care conţine acid sulfuric diluat şi
sulfat de sodiu; datorită acestei băi, fibra se gelatinizează complet, iar tubul format prin
coagulare, difuzează încet acidul sulfuric diluat, care neutralizează hidroxidul de sodiu; astfel se
scindează acidul liber ditiocarbocelulozic, în sulfură de carbon şi hidrat de celuloză; în baia de
filat, în ultimă fază, se găsesfe, sulfură de carbon, sulîură de sodiu, hidrogen sulfurat, sulf etc.-.
Firul care s-a format prin coagulare esţe impurificat cu restul de substanţe chimice şi se scoate
din baie cu diverse dispozitive" (valţuri, role, bobine, oale centrifuge). Instalaţia de filare trebuie
să aibă dispozitive puternice de ventilaţie, deoarece sulfura de carbon, hidrogenul sulfurat şi
bioxidul de sulf sînt toxice.
Îîndepărtarea urmelor de acid ard loc prin spălare cu apă Ia 40°C sub presiune de 0,2-0,4
at; prin spălafe se urmăreşte îndepărtarea celor mai mici urme de substanţe chimice care pot
produce ulterior distrugerea sau degradarea fibrei.
Finisarea fibrelor spălate constă în desulfurarea cu o soluţie 2% de sulfit de sodiu, albire
cu hipoclorit de sodiu, îndepărtarea urmelor de fier sau de plumb cu acid oxalic şi spălarea cu
apă dedurizată şi cu soluţii speciale de săpun.
Uscarea trebuie să decurgă încet pentru a ,nu se provoca contracţia fibrelor. Se folosesc
temperaturi de uscare pînă la 75°C (la sfîrşitul operaţiei); operaţia poate dura o săptămînă.
Uscarea în cîmp de înaltă frecvenţă cere cheltuieli mult prea mari în comparaţie cu uscarea cu
abur. Uscarea cu raze infra-roşii se poatd folosi în cazul firelor de cord pentru anvelope şi la

5
sistemele de, filare continuă.
Prelucrarea textilă este condiţionată de scopul în care se folosesc fibrele. Ea se execută
avînd grijă să nu se creeze supra-tensiuni în fibre sau degradări prin despicarea fibrelor iniţiale.
Celofibra se obţine prin tăierea scurtă a fibrelor de viscoză şi toarcerea acestor fibre scurte.
Ea se ambalează în baloturi asemănătoare celor de bumbac.
Substanţele chimice care se folosesc în cantităţi mari la fabricarea viscozei (sulfura de
carbon, hidroxidul de sodiu, acidul sulfuric) se recuperează pentru a se putea realiza consu¬muri
specifice cît mai economice.

2.2. Mătase acetat

Prin reacţia dintre grupele hidroxil din molecula de celu¬loză şi acidul acetic se obţine
mătasea acetat;
[C6H702(0H)3]+3n(CH3C0)20 —> [C6H702 (CH3GOO)3l + 3n (CHsCOOH)
Procesul tehnologic de fabricare a acetatului de celuloză decurge în două faze mari: a)
acetilarea, b) prepararea soluţiei de filat şi filarea ei.
Aceiilarea. Procesul de acetilare poate să se desfăşoare aproape continuu, dacă instalaţia
folosită este construită din materiale care rezistă la acţiunea coroâtvă a acidului acetic (aliaje de
oţeluri V2A, aliaje de bronz antiacid etc.). Intr-un vas emailat de răcire se face amestecul de
acetilare, constituit din aldehidă acetică, acid acetic glacial, clorură de metilen şi acid sulfuric,
folosit drept catalizator; apoi se introduce cantitatea necesară de celuloză care conţine 96-98%
celuloză. Este- rificarea la triacetat decurge în 5-6 ore, la temperature de maximum 50°C. Apoi
masa esterificată trece în vase de preci-pitare, unde se adaugă apă rece şi acid sulfuric concentrat,
liidrolizîndu-se la un grad de saponificare indicat. De obicei, se urmăreşte obţinerea unui acetat
de celuloză intermediar, între di- şi triacetat ( 2V4-2y2 acetat), care se dizolvă în acetonă şi dă o
soluţie filabilă.
Prepararea soluţiei şi filarea. Prin dizolvare în acetonă se obţine o soluţie de 20-25%
acetat (274-21/2 acetat); operaţia are loc în vase de oţel V2A sau de cuprii, la temperatura de
40°C, şi durează circa nouă ore; soluţia de acetat se filtrează şi se dezaerează de 2-3 ori, la
maximum 50°C, timp de trei zile. Apoi, după o încălzire prealabilă la 6(XC, soluţia de filat este
trecută printr-o filieră de metal (aliaj de nichel) în burlanul de filare, în care se suflă aer cald
pentru evaporarea dizolvantului; firul uscat, la ieşirea din burlan, este trecut pe un valţ de
avivare, care are partea inferioară scufundată într-o baie de avivare; de pe valţ, firul este preluat
pe bobine.

6
 Spre deosebire de firul de viscoză, firul de acetat după filare nu mai suferă transformări
chimice; viteza de filare a mătăsii acetat este mult mai mare decît viteza de filare a mătăsii
viscoză. Deoarece nu mai sînt necesare operaţii de finisare, spălare şi uscare, consumul specific
de energie la procedeul de fila're al mătăsii acetat este mult mai' mic decît la celelalte procedee.

2.3. Fibrele proteice

Cele mai uzuale fibre proteice sînt cele fabricate pe bază! de cazeină (lanital, tiolan,
araloc), pe bază de arachide, pfe bază de soia etc. Toate aceste fibre au fost realizate pentru a se
rezolva problema înlocuirii parţiale a fibrelor de lînă în ţesături. Firele proteice, care prezintă
asemănări cu lîna (la pipăit, izolează termic, se vopsesc cu aceeaşi coloranţi), nu se pot prelucra
textil decît în amestec cu lîna, datorită rezistenţelor lor mici la rupere.

7
 3. OBŢINEREA ŞI PRELUCRAREA MATERIALULUI PLASTIC
POLIAMIDIC IN FIRE SI FIBRE
Poliamidele pot fi obţinute prin policondensarea diaminelor cu acizii dicarboxilici (nailon)
sau prin condensarea amino- acizilor între ei (perlon).
Cea mai importantă poliamidă, care se poate obţine prin polimerizarea e-amino-
caprolactamei, poartă denumirea de relon (R.P.R.), capron (U.IcS.S.) şi perlon (R.D.Q.).
In ţara noastră, la uzina Săvineşti, prima unitate industrială de relon, pentru a se obţine
caprolactama se porneşte de la fenol:

Faza a doua, de polimerizare a caprolactamei decurge continuu, în coloane la presiunea

atmosferică.
Caprolactama topită şi filtrată intră pe la partea inferioară a coloanei şi are un drum
ascendent, pe cale îl parcurge conco¬mitent cu creşterea gradului de polimerizare. Prin vasul de
degazare se evacuează monomerul şi vaporii de apă. Banda de polimer părăseşte coloana prin
partea sa scurtă, trecînd prin pompele dozatoare şi o filieră; este răcită cu apă şi apoi tocată
mărunt în granule, de o maşină specială. Granulele sînt finisate apoi prin extracţia resturilor de
caprolactamă şi polimeri cu greutate moleculară mică, sînt centrifugate şi uscate; în final trebuie
să conţină cel mult 0,1 % apă şi 1 % monomer. Se dizolvă uşor în acid formic (la Cald), crezoli,
hidrat de cloral, acid sulfuric concentrat.
Cea mai importantă proprietate a poliamidelor o constituie capacitatea lor de întindere la
rece, care variază între 200 şi 700% şi care îmbunătăţeşte şi proprietăţile mecanice ale
pro¬duselor supuse acestei alungiri. Elasticitatea remarcabilă, rezistenţa la rupere şi rezistenţa la
umflare se datoresc probabil unor legături foarte puternice între catenele macromoleculelor.

8
 Datorită proprietăţilor lor specifice, poliamidele de tip relon (la fel ca şi cele nailon) se
folosesc la fabricarea fibrelor şi firelor sintetice, fabricarea foilor de marochinărie eţc. Prin
policonderisarea acidului adipic cu hexametilen-diamină se ob-ţine poliamida cunoscută sub
denumirea de nailon. Materia primă de la care se pleacă este furfurolul, ciclohexanul sau
feno¬lul. Caracteristic acestei condensări este făptui că decurge dis-continuu. Din punct de
vedere chimic, se disting două faze: în prima fază,, acidul adipic dizolvat împreună cu
hexametilen- diamina, în raport molar 1 : 1, într-un dizolvant organic (alcool metilic), precipită
sub forma unei sări, pulverulentă, albă, cris-talină, insolubilă în alcool metilic, după reacţia:
HOOC (CH2)4COOH + H2N (CH2)6 NH-> HOOC (CH2)4OC6NH31 (CH2)6NH2
Produsul obţinut poartă denumirea de sare de nailon sau sare AH (acid adipic-hexametilen-
diamină).
A doua fază este policondensarea, care are loc iniţial la presiune normală, apoi la presiune
scăzută şi se definitivează la presiune înaltă, după reacţia:

Masa poliamidică se prelucrează în fibre şi fire sau în obiecte care se obţin prin injecţie. Se
fabrică peri pentru perii, cord pentru anvelope şi ambalaje, odgoane etc.

3.1. Fibra teron

Una dintre cele mai importante fibre sintetice este terori (lavson, dacron, lanon, teriienă).
Are remarcabile însuşiri înlocuitor al fibrelor de lînă în ţesături; de asemenea, poate înlocui
bumbaculsimatasea.

Fig. 3.1. Schema instalaţiei pentru fabricat teron

În figura 4.1. este reprezentată o instalație pentru sinteza fibrelor poliesterice pe bază de
glicol și dimetil tereftarat.

9
 Prima faza se desfăşoară la temperatura de circa 200°C, în prezenţa catalizatorilor, care
influenţează sensibil modul cum decurge reacţia durata ei. Printre cei mai uzuali catalizatori sînt
borati, oxizi, acetaţi de magneziu, zinc-sodiu sau plumb. Vasul de reeseribcare 1 este
confecţionat din oţel inoxidabil are un sistem de agitare eficace şi manta dublă pentru încălzire-
rilcire. In urma reesterificării rezultă o cantitate apreciabilă de alcool metilic care, la temperatura
de lucru folosită, distilă şi poate fi captat şi valorificat; diglicol-tereftalatul, care se prezintă ca un
lichid vîscos, este vehiculat cu azot în vasul de policon- densat 3, trecînd printr-un filtru lentilă 2.

A doua fază, de policondensare, se caracterizează prin temperatura de lucru mai ridicată

(circa 280°C) şi un vid de 1-2 mm col. Hg pentru a se putea îndepărta imediat etilen- glicolul ce
rezultă din masa vîscoasă; viscozitatea masei este controlată permanent, sfârşitul reacţiei de
policondensare fiind determinat de atingerea unei anumite valori a viscozităţii. Deoarece
polietilen-tereftalatul rezultat este foarte sensibil Ia ac¬ţiunea oxigenului, se lucrează de obicei în
atmosferă de azot.
Colorarea pol-ietilen-tereftalatului se face concomitent cu reacţia de policondensare, prin
adăugarea a 0,10,6% coloranţi, direct în vasele de condensare.
Polietilen-tereftalatul poate fi filat direct din topitură sau trecut într-o bandă care, după răcire, se
mărunţeşte în granule şi se prelucrează asemănător cu granulele sau tăiţeri de polimer
poliamidic.
Astfel, se obţin fire cu rezistenţa .la întindere de circa 3 500-4 500 kgf/cm2, cu mare
elasticitate şi rezistenţă la rupere; ţesăturile de teron îşi păstrează forma, nu sînt şifonabile,
rezistă la acţiunea luminii, se spală şi se usucă foarte simplu; prezintă totuşi şi oarecari
dezavantaje, deoarece se murdăresc uşor, nu rezistă la frecare şi sînt foarte sensibile la alcalii.
Din teron, în amestec cu lînă sau celofibră, se fac ţesături pentru cravate, fulare, stofe de palton,
de costume, haine de protecţie, perdele, pînze pentru bărci etc.

3.2. Fibrarea rolan

In fig. 4.2. este reprezentată schema instalaţiei pentru obţinerea fibrelor rolan
(poliacrilonitril). Se lucrează în mediu apos, la un raport molar monomer şi apă de 1 :10,
monomerul de acrilonitril polimerizînd în prezenţa unui iniţiator (o soluţie apoasă de persulfat de
amoniu) şi a unui activator (bisulfit de sodiu). Se obţine un polimer cu greutate moleculară
3 500-50 000, care se dizolvă, se filează, se spală, se usucă; se încreţeşte, şi se taie.
Rolanul se prezintă ca o fibră insolubilă în dizolvanţii organici uzuali, dar solubilă. în
dimetil-formamidă, succinonjtril etc. Are o mare rezistenţă mecanică; ţesăturile sînt neşifonabile,

10
sînt bune izolatoare termice, asemănătoare cu cele din lină, rezistă bine la acţiunea apei, la
intemperii şi lumină; se murdăreşte foarte greu; rezistă la agenţii chimici.
Fig. 3.2, Schema instalaţiei pentru obţi-
nerea fibrelor de roîan:
1 — vas de monomer; 2 — vas de polimeri- zaie; 5
— Te2ervor de dizolvant; 4 — dizol- vator; 5 — vas
intermediar cu soluţie de filare; 6 — filare; ? —
etirare; 5 — spălare; 9 —‘ uscare; 10 — încretire; ii
— tăiere; 12 — ambalare; 11 — autoclavă.
Serveşte la ţeserea stofelor (costume, paltoane), pînzetu-
rilor pentru lenjerie, tricotajelor, etc., în special în amestec cu
lînă. Ca utilizări tehnice prezintă analogii cu teronul şi relonul,
fiind folosit la confecţionarea odgoanelor, pîn- zelor
marinăreşti, hainelor de protecţie, sacilor ' de filtrare din
industria chimică etc. Datorită capacităţii lor de izolare,
rezistenţei la ulei, umflării reduse, utilizările acestei fibre vor
lua o dezvoltare foarte mare.
3.3. Fibra din ion (FIBROVIL)
Fibra vinion se fabrică prin copolimerizarea clorurii de
vinii .cu acetat de vinii (raport 90:10); se obţine un produs
solubil î« cetone, cu o greutate moleculară de 10 000—30 000,
care se fi-lează dînd o fibră rezistentă la acizi, alcalii şi la
umflare; această fibră îşi păstrează elasticitatea pînă la circa
90°C, devenind apoi plastică. De aceea, folosirea ei este
limitată la confecţionarea unor filtre, haine de protecţie,
articole de pescuit (plase, frîn- ghii, odgoane, pînze) etc.
3.4. Fibra soviden (SARAN, VELON)
Se obţine prin copolimerizarea clorurii de vinii cu clorură
de viniliden; fibra rezultată are proprietăţi asemănătoare cu
fibra vinion.
11
 4. FIBRE NATURALE
Fibrele din care sunt fabricate țesăturile sunt împărțite în naturale și artificiale. Există trei
tipuri de fibre naturale, naturale:
1) fibre de origine vegetală (bumbac și in);
2) fibre de origine animală (lână și mătase);
3) fibre de origine minerală (azbest).
Avantajul materialelor obținute din fibre naturale este respectarea ridicată a mediului.
Întrucât aceste fibre sunt de origine naturală, sunt, ca să spunem așa, perfect compatibile cu
corpul uman, ușor de utilizat și igienice.

4.1. Bumbac.
Avantajul țesăturilor din bumbac este igiena lor ridicată. Sunt respirabile, permițând pielii
să respire. De aceea hainele de vara din bumbac sunt foarte practice. Bumbacul este cel mai
frecvent folosit pentru a face îmbrăcăminte și lenjerie de corp pentru copii, precum și
îmbrăcăminte sport.
Dezavantajul bumbacului este că se șifonează și se uzează destul de repede. În plus, nu ține
foarte bine vopseaua (șopârâie).

Fig.4.1. Bumbacul în câmp

12
4.2. In.
Inul, ca și bumbacul, are proprietăți higroscopice ridicate. Fibra de in este mai rezistentă
decât bumbacul, așa că este adesea folosită pentru a face lenjerie de pat, prosoape etc. În plus,
lenjeria are capacitatea de a răci temperatura corpului, făcându-l indispensabil pentru hainele de
vară.
Fibra de in isi pastreaza forma foarte bine. În prezent, este adesea amestecat cu sintetice,
iar din țesăturile rezultate sunt cusute costume elegante de vară pentru femei și bărbați, jachete,
pantaloni etc.

Fig.4.2. Cultura de in

4.3. Mătase.
Fibra de mătase este produsă de viermii de mătase care trăiesc pe dud (numit și dud) și se
hrănesc cu frunzele acestuia. Acești fluturi, fiind în stadiul de omizi, secretă din glandele lor
fibra de care au nevoie pentru pupație. Această fibră blândă și moale este mătase.
Mătasea brută este obținută prin desfășurarea în comun a mai multor coconi. Apoi, din ea
se produce mătase răsucită, care este folosită în producția de tricotat, precum și pentru fire de
cusut. Deșeurile de mătase brută sunt procesate în fire. Ulterior, din acest fir se realizează crepe
de chine, mătase de parașută etc.
Mătasea naturală are proprietăți igienice excelente. Este respirabil și absoarbe perfect
umezeala. Vara, răcorește plăcut pielea. Dezavantajele mătăsii naturale sunt, în primul rând, că
este destul de șifonată și, în al doilea rând, că pe ea apar pete urâte din acțiunea umezelii (de

13
exemplu, ca urmare a transpirației sau ploii). În plus, mătasea naturală se micșorează foarte mult
după spălare. De aceea, se recomanda decantarea (umeda si uscata) inainte de a coase, sau sa nu
spele lucrurile gata facute, ci sa le curatati uscat.

Fig.4.3. Viermele de mătase

4.4. Lână.
Firele de lână sunt produse din lâna animalelor: oaie, capre, cămile etc. Cea mai valoroasă
materie primă este obținută din puf (subpar), care dă o fibră de lână subțire, moale, ondulată.
Avantajele lânii includ proprietățile sale excelente de izolare termică, astfel încât
materialele din lână sunt folosite în principal pentru îmbrăcămintea de iarnă. Dezavantajul lânii
este că se încrețește și se uzează destul de repede.
Lucrurile cusute din lână pură arată foarte nobil și elegant. Dar în zilele noastre, din motive
de practic, fibrele de lână sunt cel mai adesea amestecate cu fibre sintetice.

Fig.4.4. Lână de oaie

14
 5. FIBRE SINTETICE
Fibrele care nu aparțin lumii naturale sunt împărțite în artificiale și sintetice. Fibrele
artificiale sunt obținute din produsele prelucrării chimice a polimerilor naturali (de exemplu,
proteine, acizi nucleici, cauciuc). Fibrele sintetice sunt obținute din polimeri care nu se găsesc în
natură, adică sintetizati prin mijloace chimice.
Fibrele sintetice au câștigat rapid popularitate în întreaga lume datorită vitezei și ieftinității
fabricării lor, precum și faptului că economisesc resursele naturale.

5.1. Viscoză.
Aceasta este o fibră obținută artificial din celuloză. Celuloza se găsește, în special, în
lemnul de tulpină, precum și în capsulele de bumbac și fibrele de liben. Producția de viscoză este
considerată profitabilă datorită disponibilității materiilor prime.
Avantajele incontestabile ale fibrei de vascoza includ faptul ca absoarbe perfect umezeala,
se vopseste usor si se calca bine. Vâscoza este foarte bună pentru a face lucruri de vară.
Dezavantajul viscozei este că se uzează destul de repede, se încrețește și se rup ușor atunci
când este umedă (ceea ce este deosebit de incomod la spălare). În prezent, aceste neajunsuri sunt
parțial eliminate prin fabricarea așa-numitei viscoze modificate.

Fig.5.1. Viscoză

15
5.2. Acetat
Este o fibră artificială formată din celuloză. Acetatul nu este sintetic, deoarece este produs,
chiar dacă artificial, din materii prime naturale.
Avantajele fibrei de acetat sunt, în primul rând, elasticitatea și moliciunea acesteia. Nu se
sifoneaza foarte mult si transmite bine razele ultraviolete. Dezavantajele acetatului sunt
următoarele proprietăți: este fragil, se uzează rapid și este instabil la temperaturi ridicate (de
exemplu, se deformează destul de puternic în apă fierbinte și la călcat). În plus, acetatul este
destul de puternic electrificat.
Acetatul este folosit în principal în producția de lenjerie intimă, în principal pentru femei.
În prezent, pentru a îmbunătăți calitatea produselor, acetatul este cel mai adesea amestecat cu
fibre sintetice sau naturale.

Fig.5.2. Acetatul

5.3. Poliester
Poliesterul este una dintre cele mai utilizate fibre sintetice astăzi. Avantajele sale includ, în
primul rând, o rezistență foarte mare (de fapt nu se uzează). În al doilea rând, poliesterul practic
nu se șifonează (sau se recuperează instantaneu după încrețire). Nu își pierde calitățile în lumină
sau sub influența diferitelor fenomene meteorologice, este rezistent și la solvenții organici.
Dezavantajele poliesterului sunt: respirabilitate insuficientă, electrificare destul de
puternică și o oarecare rigiditate. În prezent, aceste neajunsuri sunt parțial eliminate prin
modificare.

16
 Trebuie remarcat faptul că fibrele sintetice de nouă generație au calități igienice mai bune
decât înainte. Sunt mai moi la atingere, mai respirabile și mai puțin electrificate.

Fig.5.3. Rulou de poliester

5.4. Acril
Acrilul (poliacrilonitril) este o fibră sintetică similară în multe proprietăți cu lâna. Pe
etichetele lucrurilor, acrilicul este uneori indicat prin abrevierea PAN (conform primelor litere
ale cuvântului „poli-acrilic-nitril”).
Acrilul este rezistent la lumină și la diverse condiții meteorologice. Este rezistent la acizi,
alcali slabi și alți solvenți organici. Pur și simplu, tolerează bine curățarea uscată.
Avantajele acrilicului sunt ușurința, moliciunea și asemănarea vizuală cu lâna.
Dezavantajele sale: în primul rând, este destul de electrificat, în al doilea rând, se întinde adesea
la spălare și, în al treilea rând, tinde să se acopere cu „pelete”. Acrilul nu trebuie expus la
temperaturi ridicate. Trebuie spălat în apă la temperatura camerei și călcat cu un fier de călcat
ușor încălzit.
Acrilul este folosit în principal pentru îmbrăcămintea exterioară și tricotajele de in, precum
și pentru eșarfe, covoare și țesături. Acrilul este adesea amestecat cu fibre naturale sau alte fibre
sintetice din motive practice.

17
 Fig.5.4. Țesătură de acril

5.5. Poliamidă
Poliamida este o fibră sintetică. Anterior, se numea capron, nailon sau perlon.
Poliamida este extrem de rezistentă și elastică. Este foarte rezistent la o varietate de
substanțe chimice, așa că este adesea folosit pentru a face îmbrăcăminte concepută pentru a
funcționa în medii agresive.
Dezavantajele esențiale ale poliamidei sunt următoarele: aproape că nu absoarbe umezeala,
este foarte electrificată, își pierde rezistența la lumină puternică sau la căldură extremă.
Poliamida, ca toate materialele sintetice, nu trebuie expusă la temperaturi ridicate.
În prezent, poliamida în forma sa pură nu este practic utilizată pentru fabricarea țesăturilor.
Este aproape întotdeauna amestecat în diferite proporții cu alte fibre pentru a obține cele mai
bune proprietăți de consum.

Fig.5.5. Fibră sintetică de capron

18
5.6. Poliuretan
Poliuretanul (spandex, lycra) este o fibră sintetică, similară ca proprietăți mecanice cu
firele de cauciuc.
Poliuretanul este mai rezistent decât alte fibre sintetice la sebum și transpirație, precum și
la solvenții organici. Printre dezavantajele poliuretanului este că practic nu absoarbe apa și trece
foarte prost aerul. În plus, poliuretanul își pierde rezistența la lumină puternică și atunci când este
expus la temperaturi ridicate. Prin urmare, lucrurile cu un conținut ridicat de spandex sau lycra
nu sunt potrivite pentru vremea de vară caldă și însorită.
Poliuretanul este utilizat în principal în producția de ciorapi și corseterie, precum și de
îmbrăcăminte sportivă. În plus, fibrele de poliuretan (deoarece seamănă cu fire de cauciuc) sunt
adesea adăugate țesăturilor tricotate pentru a le face mai elastice.

Fig. 5.6. Fibre de poliuretan

19
 CONCLUZII
 Cele mai importante fibre natural sunt lâna și (tip proteic) și celuloza (tip polizaharidă).
 Fibrele artificial pot fi obținute pornind de la celuloză fie prin purificarea acesteia (celuloză
pură regenerată), fie prin modificări chimice (acilare și nitrare).
 În raport cu fibrele naturale, fibrele sintetice au ca inconvenient hidrofobia lor. Ele sunt
utilizate mai ales în amestecuri cu fibrele natural.
 Industria textilă este considerată a fi una dintre cele mai mari sectoare de producție. Pentru
producția de produse cerute ar trebui utilizate materiale de calitate de calitate. Acest lucru
este important pentru fibrele de orice origine, inclusiv chimice. Trebuie remarcat faptul că
industria introduce în mod constant tehnologii avansate de producție. Aceasta, la rândul
său, necesită furnizarea de noi tipuri de materii prime.

20
 BIBLIOGRAFIE
https://prezi.com/p/9hjefn9j56yn/fibre-naturale-artificiale-si-sintetice/
http://tatemplus.by/articles/naturalnye-i-sinteticheskie-volokna
https://foxford.ru/wiki/himiya/ponyatie-ob-iskusstvennyh-i-sinteticheskih-voloknah
https://prezi.com/p/9hjefn9j56yn/fibre-naturale-artificiale-si-sintetice/
https://ro.sawakinome.com/articles/clothe/difference-between-viscose-and-cotton.html
https://www.academia.edu/28748269/
FIBRE_NATURALE_ARTIFICIALE_SI_SINTETICE_referat_la_chimie_NUME_Liviu_Smec
heru_CLASA_a_X_a_G
https://olnafu.ru/afaceri/178108-fibre-naturale-origine-%C8%99i-propriet
%C4%83%C8%9Bi.html

21