UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢELE NATURII ŞI ECOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

Lector Dr. Suzana Cocioabă .........................................

2009

1
 INTRODUCERE

,,Nolite nocere terae, et mari, neque arboribus’’

,,Hic est fons acqve vitae’’

Adesea trecem grăbiţi printre spaţiile plantate ale oraşului nostru fără să le acordăm
atenţie. Poate indiferenţi, poate apăsaţi de grijile zilnice, poate doar obişnuiţi cu ele ca
ceva nelipsit din viaţa noastră.
Dar ce este grădina? Filozofii lumii consideră că în nevoia amenajării de grădini în
jurul nostru stă idealul omului: împăcarea absolută dintre el şi natură ca fericire pierdută
şi de recuperat.
,,Paradisus voluptatis’’ povesteşte că pe Pământ s-ar fi născut ,,omne lignum
pulchrum viser, et ad vescendum suave’’ (orice copac frumos privit şi plăcut de mâncat)
având în centru copacul vieţii şi al cunoaşterii, cu patru râuri dintr-un singur izvor şi tot
felul de animale ale
câmpului şi păsări ale
văzduhului. Încălcarea
ordinului divin a aruncat
omul în afara paradisului.

Omul modern
schimbând libertatea în
natură cu libertatea de
natură a acţionat de-a
lungul secolelor împotriva

2
naturii, punând sub semnul întrebării însăţi existenţa ei. În delirul petrolifer şi goana după
bani a înconjurat-o cu ucigaşele sale rafinării.
Imaginea divorţului om-natură o surprindem şi la Dante Aligheri. În ,,Pădurea
întunecoasă’’ imaginile plantelor, ale păsărilor care îşi fac cuib în ramurile lor sunt
pervertite; în loc de verde un maroniu întunecat la chiparoşi sau imaginea pinilor care nu
pot respira din cauza exhalaţiilor petrochimiei:

,, Nici frunză verde, ci de întunecoasă culoare

Nici ramuri netede, ci noduroase şi răsucite
Nici pomi nu erau ci aşchii cu otravă
Acolo urâtele Harpii cuibul lor îşi fac’’.
În antiteză cu această imagine devastată a grădinii, tot la Dante Aligheri întâlnim
imaginea ,,pădurii de pini din Chiassi’’ ca imagine a ,,divinei păduri’’ densă şi vie, un
parc natural al firii.
,, Vezi soarele care-n frunte-ţi străluceşte
Vezi iarba, florile şi tufişurile
Pe care aici pământul singur de la sine le produce’’
Aici idealul relaţiei armonioase om-natură este descris ca (suişul) urcuşul spre
vârful ,,desfătătoarei coline’’ loc unde om şi natură apar împăcaţi în frumuseţea unei
grădini a firii care întrece îndemânarea oricărui act uman.
Kant defineşte grădina ca ,,un mod de a dispune frumos produsele naturii pentru a
exprima idei estetice după analogia limbajului’’.

3
 CAPITOLUL 1

CADRUL GEOGRAFIC AL ORAŞULUI HOREZU

1.1 POZIŢIA GEOGRAFICĂ

SUPRAFAŢA: 110 km2
POPULAŢIA: la data de 30 aprilie 2001: 7583 locuitori
Oraşul Horezu este aşezat geografic în nordul Olteniei, în partea de nord-vest al
judeţului Vâlcea, întinzându-se din creasta
munţilor Căpăţânii până la limita nordică a
Carpaţilor Meridionali, învecinându-se la
nord cu comuna Malaia, la est cu comuna
Costeşti, la sud-est cu comuna Tomşani, la
sud cu comuna Măldăreşti, iar la vest şi
nord-vest cu comuna Vaideeni.
Localitatea se află în centrul
depresiunii Horezu (Fig.1), este mărginită la
nord de munţii Căpăţânii cu Vârful Ursu de
2124 metri, la sud de Măgura Slătioarei cu
767 metri şi de dealurile Negruleştilor,
Costeştilor şi Tomşanilor. Oraşul se află în
centrul acestei depresiuni, la confluenţa
!!!!! Aş vrea sub fiecare figură (cum ar fi cea
de la pag 4) să scrieţi Fig. 1...........titlul ei, şi să o poziţionaţi şi în text (cum am pus eu
mai sus). Acest lucru este valabil si pentru fotografii. Le numerotaţi, le daţi şi un titlu

4
(începeţi chiar cu cea din introducere) şi în paranteză scrieţi de unde ati luat-o (observaţie
valabulă şi pentru figuri) sau dacă este originală scrieţi în paranteză, după titlu original,
anul în care aţi realizat-o.
văilor Luncavăţului şi Slătioarei, la o altitudine de 475 metri, la poalele masivului Buila –
Vânturariţa.
Localitatea este situată la intersecţia paralelei 45 0, 59, 00” latitudine nordică cu
meridianul 230, 59, 39” latitudine estică, la jumătatea distanţei dintre ecuator şi Polul
Nord.
Privit de pe înălţime, Horezul pare o concentrare de drumuri şi ape. Oraşul este
aşezat lângă un nod hidrografic format din bazinul apei Luncavăţ ce se prezintă ca un
corolar începând de la vârful plaiului Balota. Apa pătrunde în depresiunea Horezu pe care
o împarte în două. Luncavăţul primeşte la sud de Horezu apele Râmeşti şi Urşani,
Bălăneşti şi Ciupa, unite la intrarea în oraş cu Luncăviciorul. (!! ceea ce marchez cu
verde pal se şterge)
Luncavăţul ieşind din depresiunea Horezului îşi îndreaptă apele spre Oteşani,
vărsându-se apoi în Olt. Bazinul apei Bistriţa unită cu Gurgui, este format din apa
Costeşti, cu care se uneşte la Tomşani şi din apa şi din apa Horezului care primeşte la
răsărit Cernele şi Bistricioara la Romani şi la apus Ponorul, Ludeasa,şi Pleaşa până la
Romani, urmând să se întâlnească cu Bistriţa la Tomşani (Fig.2).
Debitul apelor a scăzut mult faţă de cel normal prin
lucrările de captare efectuate în anii 1960-1970 pentru
alimentarea lacului de acumulare al hidrocentralei de pe
Lotru.
Paragraful de mai sus ar trebui introdus la pag. 8 la
Aspecte privind hidrologia.
Ce figură este: Nr. şi titlul..de ex: Reţea hidrografică –
depresiunea Horezu

5
 Teritoriul oraşului Horezu, din punctul de vedere al reliefului se poate grupa în trei
zone: lunca râului Luncavăţ, dealurile Ulmului, Romanilor, Râmeştilor şi Urşanilor şi
munţii Marginea , Pietriceaua, Bolca, Ludeasa, Piscul Lung, Barcaciu, Pietrele Roşii şi
Văleanu. În lunca râului Luncavăţ întâlnim culturi de porumb şi cartof, pe dealuri
plantaţii de pomi fructiferi, în special măr şi prun, dar şi păduri de gorun, fag, mesteacăn,
carpen, jugastru, frasin etc. Până la altitudinea de 1200 de metri, elementul dominant al
vegetaţiei este fagul ce formează păduri întinse. Cu cât urcăm pe firul văilor, spre coama
munţilor, fagul cedează treptat terenul, pentru ca la 1300 de metri altitudine să se
instaleze definitiv pădurea de molid. Etajul alpin este dominat de păşuni şi goluri alpine.
Flora şi fauna sunt deosebit de bogate.
Temperatura medie anuală este de 10,30 C cu unele excepţii. Clima este temperat
continentală, moderată. Precipitaţiile au atins o medie anuală de 87 mm.
Oraşul este format din centrul de reşedinţă Horezu şi satele componente : Romanii
de Jos, Râmeşti, Ifrimeşti, Tănăseşti şi Urşani. Până în anul 1950,Târgul Horezu şi
comuna Romani, care cuprindea satele Romanii de jos, Romanii de Sus, Râmeşti,
Ifrimeşti, Tănăseşti şi Urşani, au făcut parte din plasa Horezu. Începând cu anul 1950, se
desfiinţează plasa şi comuna Romani, aceasta fiind înglobată cu toate satele în comuna
Horezu, Horezul devenind sediul raionului Horezu din cadrul regiunii Vâlcea şi din 1952
a regiunii Argeş până în 1968, când se desfiinţează raionul şi regiunea, înfiinţându-se
judeţul.
Oraşul este aşezat la 44 km de municipiul Rm Vâlcea, reşedinţa de judeţ şi la 70 de
km de Tîrgu-Jiu , fiind străbătut de D.N. 65.Legăturile cu exteriorul se fac numai pe căi
rutiere. Concentrarea mai multor drumuri a determinat şi dezvoltarea oraşului. Renumitul
drum de culme al sării ce pornea de la Ocnele mari, trecea prin Pietrarii de Jos şi de la
Horezu pornea la Slătioara ca să ajungă la Cerneţi, pe unde chirigiii transportau bulgări
de sare în căruţe mari sau mici trase de boi. Tot pe aici trecea şi drumul haiducilor.
Trebuie menţionate şi drumurile la Vaideeni, Urşani, Tănăseşti, Rîmeşti, Romani pe

6
culme prin Măldăreşti. Distanţa dintre centrul de reşedinţă al localităţii, drumurile şi
străzile măsoară 93,3 km.

I. Toponimia localităţii
Moşia Huhurezi este atestată documentar la sfârşitul secolului al XV-lea, la 5
septembrie 1487. Toponimul îşi avea originea în numele păsărilor nocturne ce stăpâneau
atunci ca şi astăzi pădurile seculare din zonă. Încă din 1571, apare deja satul sub formă
apropiată de cea din zilele noastre. Numele Hurez, Hurezu, Urezi, Orez, Horez este o
prescurtare din huhurezi, aşa cum se întâlneşte din vechea denumire. Numele de Horez
nu a dispărut, ci a fost dat aşezării din valea Luncavăţului, unde se încrucişează drumul
Vâlcii, numit în documente de la Rm. Vâlcea la Tg.Jiu prin Polovragi ori Zătreni cu
drumul Vaideenilor ce coboară de la munte cu cel al Măldăreştilor. Vechiul nume al
satului Horez, aşezat pe valea râului cu acelaşi nume, între dealul Ulmului şi Neagota,
este înlocuit treptat cu acela al familiei de moşneni ce-l stăpânea, dar Horezu nu se
pierde, trăind în denumirea mănăstirii de aici, în cea a râului ce curge la picioarele ei, dar
mai ales în aşezarea târzie a târgului mănăstiresc care s-a format. Aşa cum deja am arătat,
satele Romanii de Jos şi Romanii de Sus poartă numele lui Roman cel împroprietărit de
Vlad Călugărul printr-un act scris la 5 septembrie 1487. Prin acelaşi act este pomenit şi
satul Râmeşti fără însă a se cunoaşte toponimia localităţii. Cercetători precum Iorgu
Iordan în ,, Toponimia românească” , Alexandru Graur în ,, Nume de locuri”, Nicolae
Măldărescu în ,, Despre denumirea Horez sau Orez „ şi alţii au dat şi alte explicaţii asupra
numelui localităţii, dar cea mai plauzibilă rămâne cea de care am vorbit, dată de Dragoş
Petroşanu în lucrarea ,, Hurezi sau Romani, o chestiune de toponimie românească”.
Denumirea satului Urşani se cunoaşte documentar încă din anul 1575-1576, prin acelaşi
document, fiind atestat şi satul Floreşti, astăzi rar uzitată, fiind înlocuită pe parcurs de
Bîrzoteni. Satele Ifrimeşti şi Tănăseşti apar mult mai târziu şi nu avem documente privind
vechimea lor sau toponimia.

7
 1.2 ASPECTE PRIVIND HIDROLOGIA
Depresiunea Horezu este drenată, de la Est la Vest, de pâraielele Costeşti,
Bistriţa, Romani, Râmeşti, Luncăvecior, Luncavăţ şi Cerna, toate cu direcţie de
curgere de la nord spre sud, care creează un relief de luncă, de terase şi de dealuri
piemontane/interfluvii. Acestea se adună (Luncavăţ şi Bistriţa) ca într-un mănunchi
ceva mai la sud şi se varsă în Râul Olt. Se constată că reţeaua hidrografică a râurilor
este bogată şi bine reprezentată. Cursurile de apă sunt permanente, fără a avea însă
debit mare.
Apele de suprafaţă
Întreaga reţea hidrografică a zonei este tributară râu lui Olt, prin afluenţi direcţi
sau indirecţi cu o direcţie de curs, În linii mari, de la nord la sud. Principalele râuri
care străbat zona şi constituie cea mai importantă resursă de apă sunt, de la Est la
Vest:
- Râul Costeşti, afluent de stânga al Bistriţei (L = 18 km, S = 45 km2), care se varsă la
sud de comuna Costeşti, cu izvoare tot în Munţii Căpăţânii (curmătura Lespezi),
adună apele de pe versanţii nord-vestici ai masivului (sectorul până la Plaiul Lespezi)
- pâraiele Şasa Voiceşti, Ghelălău, Curmăturii -, versantul estic al muntelui Amota şi
versantul sudic al Muntelui Cacova Pârâul Sec sau Valea Morii. Acest râu sapă chei
spectaculoase pe traiectul unei falii importante, străbătând Masivul Buila-
Vânturariţa de la nord la sud.
- Râul Bistriţa, afluent de dreapta al Oltului, care se varsă în Olt în apropierea
comunei Băbeni-Bistriţa, între gurile de vărsare ale râurilor Govora şi Luncavăţ. Prin
izvoarele sale, Bistriţa pătrunde adânc în Munţii Căpăţânii. La originea sa sunt mai
multe izvoare care pornesc de sub culmile munţilor Văleanu, Rodeanu, Zănoaga,
Govora, Netedu. Pe partea dreaptă, prin unirea mai multor izvoare, se formează
pârâul Gurgui, iar pe stânga pârâul Cuca. Acestea îşi măresc treptat debitul şi se
unesc la cantonul "Între Râuri", formând râul Bistriţa. În cursul său meandrat până la

8
Olt, el străbate dealurile subcarpatice pe o distanţă de circa 42 km, bazinul având o
suprafaţă de 384 km2. Dacă se adaugă şi lungimea izvoarelor sale şi a afluenţilor,
lungimea totală este de circa 60 km. Sapă chei spectaculoase pe traiectul unei falii
importante, străbătând Masivul BuilaVânturariţa de la nord la sud. Traversează
localităţile Babeni, Francesti, aval de evacuarea prin canal deschis a apelor uzate
provenite de la Avicola Băbeni în Râul Bistriţa (este considerată zonă critică sub
aspectul poluarii apelor de suprafata).
- Râul Romani, - de pe partea dreaptă, Bistriţa primeşte ca prim afluent important
pârâul Romanilor (Hurezu), provenit prin unirea pâraielor Bistricioara cu pârâul
Romanilor. Un afluent de dreapta mai important al Râului Romani este Pârâul Lunga.
- Râul Luncavăt, afluent de dreapta al Oltului, care izvorăşte din Munţii Căpăţânii.
Este format prin unirea Pârâului Cumpenelor, cu izvoarele sub Vârful Balota şi
Pârâul Blej, cu izvoarele de sub Vârfurile Ursu şi Coşana. La cota 810 metri, în anul
1996 s-a făcut captarea pentru apeductul ce alimentează cu apă potabilă satul
Vaideeni. Pentru a micşora cantitatea de aluviuni prin care Luncavăţul contribuie
dăunător la colmatarea lacurilor hidroenergetice de pe Oltul inferior şi pentru a evita
producerea dezastrelor în zona satului, unde viteza se mai domoleşte şi încep
depunerile masive ale materialului aluvionar adus din munte în fazele de "ape mari",
în anii 1978-1989 Luncavăţul a fost îndiguit cu gabioane pe tot parcursul său prin sat,
pe ambele maluri. Luncavăţul străbate oraşul Horezu, unde primeşte ca afluent pe
stânga pârâul Urşani unit aici şi el cu pârâul Râmeşti şi iese din Depresiunea Horezu,
tăind Măgura Slătioarei pe la capătul ei estic, comunele Măldăreşti şi Oteşani. Are o
lungime de circa 50 km.
- Râul Recea. Îşi adună apele de pe versanţii sudici ai munţilor Căşeria, Găuriciu,
Zăvidanul, Marginea, Stânişoara şi Stocşor având ca izvoare pârâul Găuriciului şi al
Zăvidanului, pârâul Marginei cu confluenţa la Luncile Frumoase. Cel mai important
afluent al său este Recişoara, iar pâraiele cele mai însemnate pe care le primeşte de

9
pe partea stângă sunt: pârâul Cumpenelor şi pârâul Cerbului, pârâul Ţiganilor, pârâul
Băncăilor, Pârâul lui Stroie, Pârâul lui Barnat, pârâul Călineascăi unit cu pârâul
Viezuinilor - zis la vărsare pârâul Racilor, pârâul Mărineştilor şi pârâul Ulmetului. Ca
şi Luncavăţul şi Cerna, râul Recea îşi aduce aportul de apă la lacul de pe Lotru, prin
captarea sa de la cota 1110 m, lucrare terminată în anul 1978. Râul Recea este captat
la cota 765 m în aducţiunea de apă pentru satul Recea, lucrare încheiată în anul 1996.
Apeductul, cu curgere gavitaţională, are lungimea de 6,450 km şi o reţea de
distribuţie de 14 km. Pentru viitorii ani este prevăzută extinderea reţelei de distribuţie
de la bazinul de filtrare şi tratare Recea către toate celelalte sate dinspre apus ale
comunei. Primeşte ca afluenţ pe dreapta răul Mariţa pe teritoriul comunei Slătioara,
se abate spre apus şi se varsă în Cerna. Cu puţin înainte ca acest râu să taie pe la vest
Măgura Slătioarei în punctul numit Oarba, trece printre nişte pitoreşti piramide de
şiroire din sedimentele cu sare de la Goruneştii Slătioarei.
- Râul Mariţa. Străbate în lung de la Nord la Sud satul căruia i-a dat numele său,
nume ce porneşte de la slavonescul mariţa (râul cu mori sau râul morilor). Izvorăşte
de sub muntele Stânişoara şi îşi sporeşte debitul primind ca afluenţi pe stânga
Mijlocia şi Pârâul Runcului, iar pe dreapta, pârâul Vălceaua. Are bazin hidrografic
redus, deci un debit mic. Are lungimea de 13-14 km şi se varsă în râul Recea, pe
teritoriul comunei Slătioara. Din punct de vedere al faunei piscicole pe care o
adăposteşte, este evident şi caracteristic faptul că acest râu, În ultimii 4-5 km până la
vărsare, creează un mediu convenabil racilor şi ţiparilor.
- Râul Cerna. Ca şi în cazul altor râuri din ţara noastră, numele de Cerna face
referire la culoarea întunecată a fundului apei (ciornîi -negru în limba slavă), culoare
ce o capătă bolovănişul albiei acoperit de alge verzi filamentoase dar care,
îmbătrânind, se închid la culoare. Izvorăşte de sub vârful Nedeiul, din zona numită
Coasta Lacurilor şi adună apele de pe coastele munţilor Corşoru, Buciumul, Milescu,
Beleoaia şi Pleşa Polovragilor. Izvorul principal şi iniţial de sub Nedei îşi sporeşte

1
treptat debitul prin primirea ca afluenţi a numeroase pâraie - cele mai multe cu o
curgere temporară. Bolovănişul şi prundişul albiei este format parţial din calcar,
rotunjit şi mulat de trecerea apei, şi din şisturi cristaline, cele două roci componente
ale bazinului său bidrografic. Şi râul Cerna, la cota 1100 metri, este barat şi captat în
reţeaua de alimentare a lacului hidroenergetic de la Vidra pe Lotru încă din anul
1978. După un curs de circa 75 de km, râul Cerna se varsă în Olteţ la limita sudică a
judeţului, la Bălceştii Vâlcii.

Râurile Luncavăţ, Recea şi Cerna sunt urmărite ştiinţific, prin observaţii zilnice
asupra parametrilor de interes, ce se înregistrează în cele trei staţii hidrometrice de pe
aceste râuri. Observaţiile generale făcute, şi empiric, şi sistematic, în cei douăzeci de
ani care au trecut de la data captării acestor râuri pentru hidrocentrala de pe Lotru,
arată că această lucrare hidrotehnică nu a modificat sesizabil şi dăunător regimul
acestora şi nu a determinat nici un fel de dezechilibru ecologic în zonă şi pe cursul
lor.
Pe râurile din zonă au existat până la jumătatea secolului XX, instalaţii
hidromotrice: mori, joagăre, pive şi darace de lână. În anul 2000 mai era încă în
funcţiune o singură pivă în satul Vaideeni, pe râul Luncavăţ (pentru că lâna nu se mai
prelucrează casnic şi manual) şi moara din satul Romani de Jos care aparţine
mânăstirii şi funcţionează ocazional.

Lacuri. Pe întinderea comunei Vaideeni există câteva mici lacuri cu apă dulce
rezultată din ploi şi zăpezi şi întreţinute din mici izvoare de fund. Au o suprafaţă între
5 şi 10 ari fiecare, suprafaţă care variază după anotimp, spre sfârşitul verii ajungând,
de regulă, să-şi înjumătăţească suprafaţa şi volumul de apă. Suprafaţa şi cantitatea lor
de apă sunt în descreştere şi de la an la an, ca efect al colmatării cu aluviunile din jur
şi ca efect al descompunerii pe loc a vegetaţiei ierboase şi arbustive de la marginile

11
lor. Existenţa lor a dat naştere toponimelor corespunzătoare: La Lacul Porcului,
Lacul din Bancea, Lacul din Zăpodii, Lacul din Muşiţa, Lacul lui Cazan.

Apele subterane - au fost foarte active, generând numeroase fenomene

endocarstice, reprezentate prin numeroase peşteri, la care se adaugă numeroase
fenomene exocarstice de mai mică amploare: ponoare, izbucuri, văi seci, chei.
Acestea sunt localizate în zonele carstice Buila- Vânturariţa (bazinele râurilor
Costeşti şi Bistriţa). Ponoarele cu regim temporar sunt semnalate în Muntele Piatra
din Masivul Buila-Vânturariţa. Izbucurile cu cele mai mari debite se Întâlnesc pe
flancul estic al Masivului Buila-Vânturariţa (Pahomie, peste 25 l/s, Pătrunsa, Valea
Curmăturii, Valea Morii), dar o serie de izvoare mici jalonează contactul dintre calcar
şi formaţiunile cristaline de pe flancul vestic (bazinul Pârâului Costesti. obârsiile Văii
Comamice). Văile seci (sohodolurile) sunt foarte frecvente în Masivul Buila-
Vânturariţa datorită infiltrării rapide a apelor din precipitaţii. Ele pot prezenta sectoare cu
curgere permanentă sau temporară, dar apa se pierde complet prin ponoare sau prin
infiltraţii difuze. Uneori, cursul lor este jalonat de aliniamente de doline. Toate văile din
estul munţilor Cacova, Piatra, Albu, Buila şi Vânturariţa prezintă astfel de caracteristici.
De asemenea, o mare parte din apa precipitaţiilor de pe întinsul râului Cerna nu au o
curgere de suprafaţă, ci se pierd în structura carstică, găunoasă, a calcarelor din
majoritatea suprafeţei bazinului său superior. Dar, deşi săpată în roci parţial calcaroase,
valea Cemei nu este totusi o vale de tip carstic definit, cu defileuri, chei, izbucuri, etc.
Singurul fenomen interesant pe care îl formează este trecerea vijelioasă printr-o porţiune
foarte îngustă, dar scurtă, cu un repeziş de 8-10 metri sub forma unui scoc de moară,
porţiune pe care înaintaşii localnicilor au numit-o, inspirat şi plastic, La Moara Dracului.
Un fenomen carstic interesant, întâlnit în Valea Cemei, este faptul că apa râului Cerna, în
anumite condiţii, se poate transfera în râul Olteţ prin labirintul galeriilor carstice ce
străbat în diagonală temeliile muntelui Pleşa Polovragilor, rămânând în albia sa doar

1
debitul ce se formează din pâraiele din aval de acest sorb. Atunci când debitu1 creşte
mult, şi mai ales când curgerea este ba rată natural de buturugi şi bolovani, nivelul apei se
ridică la nivelul sorbului şi, astfel, apa pătrunde în sorb şi, prin galerii, se duce în râul
vecin, spre apus, Olteţul, la câtiva kilometri mai jos.

Cheile. În zonă se găsesc mai multe văi adânci cu aspect de chei. Cheile Bistriţei
sunt cele mai evoluate, măsurând 1,2 km şi având traseu adaptat perfect liniilor
structurale din sudul Muntelui Arnota. Cheile Pârâului Costeşti măsoară 2 km, au un
traseu rectiliniu impus structural, cu versantul stâng sculptat in sisturi cristaline.

1.3 Zone protejate sau de interes ecologic major

În zonă se află câteva zone naturale protejate. Principala zonă protejată, atât ca
importanţă (categoria II IUCN - parc naţional) cât şi ca întindere (cca 1500 ha) este Parcul
Naţional BuilaVânturariţa, al 12-lea parc naţional din România. Acesta se situează parţial
pe teritoriul microregiunii şi anume pe teritoriul comunelor Costeşti şi Bărbăteşti. Pe
lângă acesta, în zonă mai sunt declarate sau se află în curs de declarare şi alte zone
protejate. Conform legilaţiei în vigoare, acestea au fost declarate în mai multe etape:
Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional -
Secţiune a a III-a - zone protejate:
A. Anexa 1 - Zone naturale protejate de interes naţional şi monumente ale naturii şi
Ordinul MMGA 246/2004 pentru aprobarea clasificării peşterilor şi sectoarelor de peşteri
- arii naturale protejate:
- Piramidele de la SIătioara Comunele Slătioara şi Stroeşti - 10,50 ha
- Peştera Liliecilor Comuna Costeşti- 1,00 ha
- Peştera Valea Bistriţa Comuna Costeşti - 0,25 ha

1
- Parcul Naţional Buila Vânturariţa, viitor sit al Reţelei Ecologice Europene Natura
2000 a fost înfiinţat prin - HG 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală
protejată pentru noi zone II. parcuri naţionale, în urma studiilor şi demersurilor realizate
de Asociaţia Kogayon, organizaţie neguvernamentală de protecţia mediului cu sediul în
comuna Costeşti. Masivul BuilaVânturariţa a fost declarat parc pentru valoarea
peisagistică naturală deosebită şi pentru ecosistemele montane aproape neatinse de
intervenţia umană. Buila Vânturariţă este o creastă calcaroasă secundară a Munţilor
Căpăţânii în lungime de aproximativ 14 km şi 2 km lăţime. Parcul are o - suprafaţă de cca
4500 ha şi este situat pe teritoriul comunelor Costeşti, Bărbăteşti şi al oraşului Băile
OIăneşti.
Propunere HG privind instituirea regimului de
arie naturală protejată pentru noi zone B. Rezervaţii
Naturale - B.3 . Muzeul Trovanţilor Costeşti, 1,10 ha
Judeţul Vâlcea, Aviz Academia Română:
B125/05.04.2005
Pe lângă aceste arii proteja te, în zonă există numeroase
alte arii de interes ştiinţific deosebit care necesită
protecţie, în special în zona montană. Printre acestea se
pot menţiona: Valea Bistriţei amonte de zona între Râuri, o zonă cu o asociaţie
extraordinară de ghiocei bogaţi, Valea Lunga, Poiana de narcise de la Slătioara, Zona "
Trei Stejari" din Horezu, etc.

CAPITOLUL 2

1
 CALITATEA MEDIULUI ÎN HOREZU

Factorii de mediu: aerul, solul, apa, flora şi fauna au suferit sub impactul activităţii
umane modificări cantitative şi calitative importante, mai ales în ultimele decenii ca
urmare a valorificării intensive a resurselor naturale, dezvoltarea industriei, aşezărilor
umane, etc.
Activităţile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toţi factorii de
mediu, de aceea aceste activităţi trebuie controlate şi dirijate astfel încât să se reducă la
minim impactul asupra mediului.
În ceea ce priveşte situaţia mediului în oraşul Horezu, aceasta este una din fericită
deoarece nu există industrie poluatoare.
Principalele surse de poluare sunt: traficul auto, lucrările la infrastructură, sursele
de încălzire (sobe individuale şi cele două centrale ale oraşului) şi activităţile menajere.

2.1 Calitatea aerului

Poluarea aerului este un fenomen complex care implică o multitudine de agenţi
poluanţi ce pot cauza alterări ale sănătăţii omului şi a mediului ambiant în funcţie de
concentraţie sau timpul de acţiune,determinând efecte grave, acţionând fie printr-o
concentraţie mare în scurt timp, fie printr-o concentraţie mică timp îndelungat.
Principalele surse de poluare a aerului în Horezu sunt:
- traficul rutier;
- procesele de combustie în timpul iernii;
- lucrările la infrastructura drumurilor
Transportul auto, prin creşterea numărului de autovehicule, constituie o sursă liniară
de poluare a atmosferei. Aceste emisii sunt caracterizate în primul rând prin eliminarea
aproape de sol a gazelor, iar în al doilea rând emisiile se fac pe toată suprafaţa oraşului

1
care este traversat de artere de circulaţie cu trafic mare. Ţinând cont de aceste
caracteristici, putem concluziona că valorile mari ale concentraţiei gazelor se realizează
aproape de sol depinzând de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii.
Totuşi, în ultimii ani, concentraţia principalilor poluanţi (CO, SO 2, NO), s-a situat în
valori normale în special datorită activităţii industriale scăzute (la nivelul oraşului există
o fabrică de produse lactate, o fabrică de cherestea).
În ceea ce priveşte încărcarea atmosferei cu pulberi sedimentabile, aceasta s-a
încadrat în limite normale cu câteva excepţii. Cauza acestor pulberi sunt traficul rutier,
starea drumurilor, salubrizarea precară a oraşului. Depăşirea concentraţiei la pulberi
sedimentabile s-a constatat la punctele de lucru la infrastructura drumurilor.

2.2 Calitatea apei

Alimentarea cu apă a oraşului şi satelor aferente se face din pâraiele Romani şi
Râmeşti şi din puţuri individuale. Reţeaua de captare şi distribuţie are o vechime de 40 de
ani şi un grad avansat de uzură. Apa brută ajunsă la staţia de tratare se încadrează în
limite normale (excepţie perioadele de ploi torenţiale li topire a zăpezii). Calitatea apei la
consumator se înscrie în normele în vigoare, excepţie făcând perioadele de precipitaţii şi
topire a zăpezii când turbiditatea este ridicată.
Calitatea apei uzate nu este monitorizată corespunzător din două motive:
- lipsa unor indicatori chimici de calitate şi a aparaturii necesare;
- lipsa unor reţele de canalizare corespunzătoare,cea existentă este veche de 30 de ani;
- nu toţi consumatorii sunt racordaţi.

Sunt străzi care nu au reţea de canalizare, apa uzată fiind evacuată direct în râuri
(Bistricioara, Luncavăţ, Râmeşti, Urşani). De asemenea, există şi blocuri care deversează
apele menajere direct în Urşani.

1
 Un sondaj făcut printre locatarii acestor blocuri arată de exemplu că o familie
consumă într-o lună aproximativ 2 Kg de detergent. Un calcul simplu arată că într-o lună
cantitatea de detergent deversat în pârâul Urşani este de 288 Kg, iar într-un an cantitatea
se ridică la 3456 Kg. Dacă luăm în calcul şi cele două sate Urşani şi Olari ajungem la un
total de 25,87 tone de detergent deversat în acest pârâu.

2.3 Calitatea solului

Poluarea solului în zonă este de natură urbană şi mai puţin industrială. Ea are ca
surse principale instalaţiile de încălzire centrală, mijloacelor de transport, deşeurilor la
care se mai adaugă activitatea joagărelor.
În zona Horezu, datorită zonei geografice, a defrişărilor, precum şi a precipitaţiilor
abundente şi a fenomenelor de îngheţ-dezgheţ se constată numeroase fenomene de
degradare a solului cum ar fi alunecări de teren, ravenare, solifluxiune.

2.4 Situaţia gestionării deşeurilor

Până în anul 2006, deşeurile nu au colectate organizat decât strict în oraş, restul
zonelor aferente nebeneficiind de acest serviciu. În aceste zone, deşeurile erau aruncate
pe malul râurilor sau pe unele văi. Din 2006, în Horezu serviciul de salubrizare este
asigurat de firma S.C. URBAN S.A. Transportul şi depozitarea deşeurilor se realizează la
depozitul de pe raza comunei Măldăreşti, depozit neconform cu termen de închidere
2017.
În 2008, au fost recuperate: 1653, 54 tone deşeuri menajere şi stradale; materiale
selectate 14,6 tone din care 0,11 tone de sticlă, PET - uri 5,05 tone, hârtie – carton 7,35
tone.

CAPITOLUL 3

1
 PRINCIPALELE ASPECTE VIZÂND VEGETAŢIA ORAŞULUI

3.1 Considerente generale privind spaţiul verde

!!! atenţie: să scrieţi toate titlurile de subcapitole cu majuscule.

Micile oaze de verdeaţă din peisajul urban, pădurile-parc şi pădurile de agrement

din vecinătatea aglomerărilor urbane, pădurile din zonele montane, deluroase sau podiş
constituie împreună spaţiul verde.
Spaţiul verde cu specificul său dat de prezenţa vegetaţiei, realizează un echilibru
biologic complex şi cuprinzător care contribuie la integritatea biosferei realizând în
acelaşi timp ameliorarea mediului necesar desfăşurării activităţilor umane.
Spaţiul verde intravilan prin potenţialul său biologic reduce acţiunea agresivă a
mediului urban asupra oamenilor. Datorită speciilor componente şi mai ales
caracteristicilor lor, spaţiile verzi pot curăţa atmosfera de factori nocivi, pot modifica
valorile factorilor climatici şi pot influenţa pozitiv psihicul uman. Având suprafeţe şi
folosinţe variate, spaţiile verzi se grupează în:
 Spaţiu forestier periurban
 Spaţiu verde intraurban

3.2 Dezvoltarea durabilă şi amenajarea teritoriului urban

În ultimele decenii, prin dezvoltarea puternică a tehnologiei, raportul natură-

societate a căpătat o nouă însemnătate apărând probleme noi care trebuie rezolvate;
protecţia şi conservarea naturii ca mediu de viaţă al omului, utilizarea raţională a
resurselor naturale, explozia demografică, împuţinarea surselor de hrană, etc. S-a conturat

1
astfel o viziune ecologistă asupra amenajării teritoriului în vederea unei dezvoltări
durabile.
Dezvoltarea durabilă a adus cu sine o modificare a scării valorice, o reconsiderare a
priorităţilor şi a ponderii unor procese şi fenomene în dezvoltarea teritoriului uman.
Adoptarea principiilor dezvoltării durabile presupune o reorientare a perspectivei
tehnocentrice spre mediu rezultă din modul în care este privit acesta, ca o rezultantă a trei
valori: estetică, ecologică şi economică.
Modificarea perspectivei reprezintă o nouă atitudine faţă de relaţia om-natură, în
sensul că atât satisfacerea nevoilor umane, cât şi protejarea şi conservarea mediului
natural sunt tratate egal.
Dezvoltarea durabilă acordă o deosebită atenţie gestionării teritoriului considerat, în
ansamblu, ca un sistem complex de mediu, plecând iniţial de la evaluarea acestuia.
Principalele implicaţii ale dezvoltării durabile constau într-o nouă optică de integrare a
problemelor mediului în obiectivele amenajării teritoriale; într-un continuu proces de
evaluare a mediului antropizat. De asemenea organizarea durabilă a teritoriului presupune
consultarea cetăţenilor şi totodată o abordare interdisciplinară a acestei activităţi.
Pornind de la aceste considerente putem spune că organizarea teritoriului implicit a
spaţiilor verzi reprezintă o acţiune complexă în care trebuie depistate limitele între care
intervenţia omului nu produce dezechilibre ecologice şi asigură o maximizare a
satisfacerii cerinţelor sociale şi economice, fără să punem în pericol echilibru ecologic
actual sau viitor.

3.3 FUNCŢIILE SPAŢIILOR VERZI

1
 Noţiunea de spaţiu verde urban şi periurban cuprinde totalitatea unităţilor de spaţiu
verde existente în perimetru urban şi în zona periurbană caracterizate prin prezenţa
vegetaţiei şi a unui cadru construit necesar unor activităţi cultural sportive şi recreative.
Aceste două componente armonios reunite determină funcţiile spaţiilor verzi.
Funcţii de protecţie şi ameliorare a mediului ambiant
În contextul artificializării mediului de viaţă al oamenilor, rolul ecologic al spaţiilor
verzi este primordial. Aceste funcţii constau în:
 Ameliorarea microclimatului urban
 Purificarea atmosferei
 Atenuarea poluării fonice

!!!!(Sursa: Suzana Cocioabă, Ecoamenajarea teritoriulu,i Note de curs)

2
 Cam aşa ar trebui la fiecare figură......specificând de unde este luată sau dacă este
originală
Spaţiile verzi influenţează temperatura în oraşe
În oraşele în care spaţiile verzi nu sunt bine organizate sau repartizate, temperatura
este ridicată, atmosfera este uscată, iar curenţii de aer naturali sunt reduşi comparativ cu
oraşele cu spaţiile verzi bine reprezentate. S-a constatat că arborii din cuprinsul oraşelor
modelează temperaturile excesive şi atenuează variaţiile de temperatură diurne şi
sezoniere. Astfel, temperaturile sunt cu 2-3 grade mai mici în interiorul spaţiilor cu arbori
în zilele de vară şi cu 12-24 grade mai mici decât temperaturile din clădiri, suprafeţele
betonate sau asfaltate. De asemenea, zonele umbrite de vegetaţie au temperatura mai
scăzută cu 5 grade faţă de zonele umbrite de clădiri. Gazonul este cu un grad mai răcoros
decât pavajul şi cu 10 grade decât solul necultivat. În timpul nopţii, vegetaţia absoarbe
radiaţia infraroşie emisă de clădiri sau orice altă suprafaţă artificială, astfel încât procesul
de răcorire este mai pregnant acolo unde există spaţii verzi.
Spaţiile verzi influenţează gradul de umiditate a aerului
Vegetaţia determină creşterea umidităţii aerului cu 7-14 % în parcuri şi păduri, fapt
care se răsfrânge şi asupra zonelor învecinate. Astfel, spaţiile verzi din oraşe
compensează reducerea aportului de apă din precipitaţii care este colectată prin canale
închise. Se apreciază că un singur arbore poate evapora 5 m 3 / an. Spaţiile verzi
influenţează pozitiv mediul prin stimularea schimburilor de aer între diferitele zone
urbane.

Spaţiile verzi modelează circulaţia aerului în oraşe

Datorită diferenţei de temperatură dintre spaţiile verzi şi cvartalele de locuinţe ia
naştere în perioadele caniculare briza urbană cu sensul dinspre spaţiile verzi spre zona
locuinţelor, ziua, iar noaptea invers. Acest curent de aer realizează concomitent un
schimb de căldură şi o dispersie a poluării, fapt benefic pentru oameni. De asemenea,

2
zonele arborizate protejează împotriva vântului, acest fapt întinzându-se pe o distanţă de
10-40 de ori mai mare decât înălţimea plantaţiei. Zonele plantate fluidizează curenţii de
aer prin filtrare la nivelul frunzişului comparativ cu zidurile care determină formarea
curenţilor turbionari.

Spaţiile verzi modifică gradul de ionizare a atmosferei

Un alt parametru care suferă modificări sub influenţa vegetaţiei este ionizarea
atmosferei. În zonele poluate concentraţia ionilor pozitivi este crescută, ceea ce are
influenţă negativă asupra oamenilor ( determină nervozitate, oboseală, slăbirea atenţiei
etc.). Vegetaţia are o încărcătură electrică negativă, ceea ce determină atragerea ionilor
pozitivi şi respingerea ionilor negativi. Dintre arborii cei cu frunze lanceolate şi aciculare
oferă cele mai multe puncte de descărcare a electricităţii negative a solului. De asemenea,
vegetaţia sub influenţa radiaţiei luminoase emite electroni îmbogăţind atmosfera în ioni
negativi. Totodată, datorită brizei urbane, de aceşti ioni negativi beneficiază şi zonele
învecinate zonelor verzi.

2
 Cercetările au arătat că specii cum ar fi salcia, salcâmul, mesteacănul, liliacul,
molidul, tuia au capacitatea de a genera cantităţi crescute de ioni negativi. Aceste aspecte
ar trebui luate în calcul atunci când atunci când se amenajează spaţii verzi pentru
recreere,în jurul şcolilor sau spitalelor, pentru că o atmosferă încărcată negativ stimulează
activitatea cardiovasculară şi îmbunătăţeşte randamentul intelectual.
Un rol important îl au spaţiile verzi în depoluarea fizică şi bacteriologică a
atmosferei.

Epurarea fizică
Masele de verdeaţă epurează atmosfera îndeosebi prin reţinerea prafului. De
exemplu, gazonul poate reţine de 3-6 ori mai mult praf decât un sol neplantat,iar un
arbore de 10 ori mai mult decât gazonul aflat pe proiecţia coroanei sale. Acest fenomen
este înlesnit şi de încetinirea curenţilor de aer (depunere gravitaţională) la care se adaugă
fixarea electrostatică. Frunzele mai pot acumula prin aderenţă funinginea, gudroanele şi
uleiurile din atmosferă. Această funcţie este îndeplinită cu succes de arbori cu suprafaţă
foliară mare, cu epiderma pubescentă şi nervuri proeminente (ulmul, teiul, castanul
ornamental )

Epurarea radioactivă
Pe lângă filtrarea mecanică a suspensiilor, spaţiile verzi pot reţine şi elemente
radioactive cu 30-60 % mai mult faţă de un teren lipsit de vegetaţie.

Epurarea chimică
Funcţia de purificare chimică a atmosferei este foarte importantă atât în ţara noastră,
cât şi pe plan mondial având în vedere faptul că poluarea a devenit una din marile
probleme cu care se luptă omenirea. Această funcţie se manifestă în mod direct prin
metabolizarea anumitor gaze poluante. Astfel, prin fotosinteză, spaţiile verzi consumă

2
cantităţi foarte mari de CO2 şi eliberează oxigen, contribuind la menţinerea raportului
CO2 / O2 din atmosferă. Cercetările arată că un singur arbore de fag cu diametrul coroanei
de 15 m produce într-o oră 1,7 kg O 2 suficient pentru un om timp de trei zile. O suprafaţă
de 60 de m2 de gazon asigură oxigenul pentru un om timp de o zi. Pe lângă CO 2, gazonul
absoarbe o cantitate însemnată de SO2. Un hectar de pădure de fag metabolizează 42 de t
pe an de CO2 şi eliberează 30 de t pe an de O 2 din care consumă doar 13 t pe an. Pe lângă
fotosinteză, plantele mai pot metaboliza SO2, CO, NO, NO2, fenoli, floruri. Fireşte,
efectul de depoluare a plantelor se realizează între anumite limite de toleranţă şi este cu
atât mai mare cu cât plantele sunt mai numeroase. De asemenea, efectul depoluator al
vegetaţiei este susţinut de închiderea marilor unităţi poluatoare, adoptarea de tehnologii
cu grade de poluare scăzut, producerea de automobile care respectă normele ecologice
etc.

Funcţia de protecţie a solului

O altă funcţie a spaţiului verde, este aceea de protecţie a solului împotriva acţiunii
distructive a factorilor externi. Cercetările au arătat că eroziunea solului sub o pădure de
fag cu liziera bine formată este de 48 ori mai mică decât pe un teren neplantat. De
asemenea, vegetaţia, prin fenomenul de absorbţie radiculară a unor poluanţi sau substanţe
în exces contribuie la echilibrarea fertilităţii solului.
Amenajarea spaţiilor verzi intraurbane şi periurbane devine o problemă de mare
actualitate; pe de o parte pentru a asigura un climat curat propice desfăşurării activităţilor
umane, iar pe de altă parte, din dorinţa de reamenajare a spaţiilor verzi conform
standardelor europene. Conform acestor standarde, spaţiile verzi trebuie concepute nu
numai cu funcţie de protecţie a mediului, ci şi cu o importantă funcţie estetică.

2
 3.4 Evoluţia spaţiilor verzi în România

De-a lungul istoriei sale România s-a aflat la intersecţia drumurilor comerciale
occidentale si orientale, la intersecţia mai multor culturi. De aceea nu se poate vorbi de
un model românesc de amenajare a grădinilor si a spatiilor verzi ca la majoritatea
popoarelor se constata un transfer de idei, tehnici de amenajare si de asemenea de
material biologic.

Documente vechi atesta prezenta unor grădini mai mult sau mai puţin prelucrate din
antichitate in coloniile greceşti. Informaţii mai exacte provin din perioada feudalismului.
2
O dezvoltare timpurie a grădinăritului, se înregistrează în Transilvania probabil datorita
stăpâniri austro-ungare care a adus aici numeroşi colonişti precum si dezvoltării
legăturilor comerciale si culturale cu alte tari.
În căutarea frumosului se realizează grădini şi parcuri cu influentă franceză si
italiană. Astfel în 1567 se realizează grădini la Alba Iulia, Sibiu si Făgăraş. La Alba Iulia
principele Racokzi a dispus amenajarea ,,parc cu tei si flori”.
Începând cu sec. XVII încep să apară informaţii despre grădini amenajate in
celelalte doua tari româneşti. Astfel sunt menţionate grădini pe lângă mânăstiri cum ar fi
cele aparţinând Tismanei şi Coziei.
Astfel „plantaţiile de castan bun de pe dealurile Tismanei înfiinţate de călugărul
Nicodim” in jurul anului 1370, sunt menţionate de Paul de Allepo la 1657 in „Călătoriile
patriarhului Macarie în ţările româneşti”.

De asemenea aceleaşi plantaţii de castan şi viţă de vie sunt menţionate de episcopul

Partenie în 1763 în ,,Viata Sf. Nicodim”. În aceleaşi scrieri sunt menţionate pe lângă
castan si vita de vie si alte specii precum: menta, salvia, socul, coacăzul roşu, omagul,

2
cătina, cimbrul ca specii medicinale se menţionează de asemenea existenta unor specii
ornamentale ,,pentru buna odihnă a călugărilor” cum ar fi: lămâiţa, păducelul,
porumbarul, teiul, trandafirul etc.
În 1997!trebuie să corectaţi anul!!1 sunt semnalate plantaţii în Moldova lui Ştefan
cel Mare. După victoria împotriva leşilor acesta a poruncit semănarea cu ghinda a
câmpului de lupta de la Codrii Cozminului (jud. Suceava). La Iaşi este menţionată
grădina palatului domnesc cu „tei, brazi, trandafiri”. La Bucureşti este prezentă grădina
domnească de pe malul Dâmboviţei, iar pe malul Colentinei, grădini cu „trandafiri si
lalele”.
La 1700, Constantin Brâncoveanu a dispus înfiinţarea unor grădini de inspiraţie
italiană la Mogoşoaia si Curtea Veche. În aceste grădini erau folosite elemente decorative
construite, sculpturi, specii exotice si autohtone, vegetaţie tunsă. De asemenea in jurul
palatelor, a conacelor, a caselor unor negustori înstăriţi se organizează mici grădini cu rol
decorativ.
În Sibiu în jurul anului 1738 apare primul spaţiu verde public, iar la sfârşitul sec.
XVIII se amenajează o promenada plantată.
În Tara Românească după o perioada de regres ce urmează după domnia lui
Brâncoveanu arta grădinilor ia un nou avânt, astfel încât la sfârşitul sec. XVIII
Bucureştiul avea 70% din suprafaţă ocupata de grădini.
În 1830 la Cluj se înfiinţează primul parc-promenadă. În Bucureşti se amenajează
grădina Kiseleff, aceasta fiind prima artera verde amenajata a orasului. În 1850 se
înfiinţează prima mare gradină publica destinată plimbării si odihnei, situată în centru
oraşului. În 1860 încep lucrările pentru gradina botanica care ultrior a fost asimilata
palatului Cotroceni.
În Craiova în 1853 se înfiinţează parcul Bibescu cu o suprafaţă de 125 ha înzestrat
pentru odihna populaţiei. Grădini publice apar la Brăila, Iaşi (grădina Copou), Braşov,
Simeria.

2
 La Simeria s-a amenajat primul parc dendrologic cu o suprafaţă de 70 ha. La Cluj în
1872 se înfiinţează grădina botanică.
În 1949 în România existau 1840 ha spaţii verzi, ceea ce înseamnă 4 m2/locuitor. În
continuare se extinde suprafaţa spaţiilor verzi prin amenajarea de noi parcuri si grădini, se
extind cele deja existente. Se amenajează spaţii verzi gen scuaruri, aliniamente plantate,
plantaţii de protecţie a terenurilor degradate astfel încât în 1960 suprafeţele spatiilor verzi
ajung la 3583 ha (6,1 m2/locuitor); 1970 9311ha (11,3 m2 /locuitor), în 1980 -16960 ha
(16,5 m2 /locuitor), în 1989 - 21955 ha (17,8 m2 /locuitor).
O analiza o normei de spaţiu verde ce revine unui orăşean arată ca în România
există adevărate oraşe verzi cum ar fi: Băile Tuşnad, Govora unde norma atinge 100
m2/locuitor. Sunt oraşe cum ar fi Craiova si Timişoara cu 20 m 2 /locuitor. Si oraşe cum ar
fi Bucureştiul, Piteştiul cu 10-13 m2 /locuitor.
Tabelul 1: Norma de spaţiu verde pe cap de locuitor în diverse oraşe din
România
Oraşul Norma
Rm. Vâlcea 20-25 m2/locuitor
Vatra Dornei 30-35 m2/locuitor
Borsec 30-35 m2/locuitor
Satu Mare 24 m2/locuitor
Giurgiu 24 m2/locuitor
Iaşi 24 m2/locuitor
Râşnov 24 m2/locuitor

2
 Foto……….
Spaţiile publice atractive, îmbogăţite de plantaţiile ornamentale, contribuie mult la
imaginea unui oraş şi la apropierea oamenilor de acesta, fiind importante nu numai
parcurile şi grădinile publice prezente într-un oraş, ci şi spaţiile publice mai mici ca
suprafaţă dar frecventate zilnic şi la orice oră din zi – cum ar fi scuarurile.
 Scuarul şi importanţa sa în mediul urban
Spre deosebire de parcuri sau grădini, scuarurile nu se izolează de zonele
învecinate ci comunică mult mai mult vizual. Experienţa vizuală depinde de viteza cu
care observatorul se mişcă. Cu cât acesta are o viteză mai mică, cu atât sunt percepute
mai multe detalii (de exemplu din autobuz spaţiile publice nu sunt percepute la fel ca din
automobil sau ca pieton).
Spaţiul verde public, scuarul, se dezvăluie privitorului secvenţial ca o succesiune de
imagini memorabile de-a lungul traseului pe care-l face chiar daca acesta circulă cu o
viteză constantă. Această perspectivă este din punctul de vedere al pietonului aflat în
mişcare pentru care scena se transformă constant generând senzaţii diferite. De aceea în
proiectarea unui scuar trebuie avut în vedere perceptia acestuia din diferite puncte de
vedere, diferite situaţii şi perspective.

2
 Scuarurile au apărut prima dată în Anglia secolului XVIII datorită nevoii tot mai
mari de zone de recreere. Nevoia a rezultat din cauza extinderii oraşelor şi necesitatea
îmbunătăţirii aspectului acestora puternic industrializate. Având un caracter privat şi
adresându-se exclusiv locuitorilor din zonă, scuarurile erau împrejmuite şi se intra cu
cheie. Erau deci un fel de grădini private de dimensiuni mai mari.
Cu toate acestea termenul de scuar provine din franceză (square), însemnând
grădină publică, parc dar se regăseşte şi în limba engleză (pătrat), ca formă geometrică,
referindu-se probabil la forma cea mai frecventă atribuită acestor spaţii.
Unele din cele mai importante elemente din cadrul designului unui oraş sunt
scuarurile şi pieţele publice. Acestea creează spaţiul ambiental al unei clădiri importante.
De aceea arhitectura unei clădiri şi a unor grupuri de clădiri este de multe ori în
comunicare cu amenajarea spaţiilor din jur a scuarurilor şi a pieţelor.
Scuarurile sunt unităţi de spaţiu verde cu o suprafaţă relativ mică (0,3-3,0 ha)
destinate odihnei de scurtă durată sau realizării unui efect decorativ deosebit. Ele
deservesc populaţia din jur pe o rază de circa 400m presupunând faptul că oamenii merg
pe jos şi parcurg această distanţă în aproximativ 6-8 minute.
Dar aceste spaţii publice nu sunt vizitate doar de locuitorii din zonă şi nu se
adresează exclusiv acestora. Precum am spus, ele contribuie la imaginea întregului oraş şi
sunt percepute în diferite moduri, de un număr mare de locuitori, care nu sunt mereu
aceiaşi.

Există două criterii principale de clasificare a scuarurilor:

- după funcţie (destinaţie)
- după formă

Funcţia scuarului:

3
 Activitatea într-un scuar este foarte importantă pentru vitalitatea sa şi, pentru ca
acesta să nu fie un spaţiu inert, în care nu se întâmplă nimic, trebuie să fie atractiv din
punct de vedere vizual.
Sunt frecvente – mai ales în Bucureşti – cazuri de spaţii publice inactive, cu
vegetaţia în stare proastă şi pline de gunoi.
Acestea sunt exemple de scuaruri a caror funcţe ori nu a fost bine planificată ori pur
şi simplu nu a existat nici o planificare şi nici un interes în amenajarea acestora, fiind
lăsate în voia sorţii. În cealaltă extremă sunt spaţiile publice intens circulate, cu vegetaţia
distrusă sau, mai rău, abuzate de locuitorii care şi-au construit parcări, garaje sau buticuri,
cazuri în care, imaginea oraşului are de asemenea de suferit din cauza nepăsării.
Păreri despre cum ar trebui folosite aceste spaţii publice au existat încă din vechime
şi, cu toate că termenul de scuar a aparut mai târziu, putem găsi idei despre funcţiile
spaţiilor publice încă din Roma antică: Vitruvius, scriind despre amenajarea forumurilor
spune că acestea „ar trebui să fie proporţionale cu numărul locuitorilor, astfel încât spaţiul
să nu fie prea strâmt, dar nici pustiu din cauza lipsei populaţiei”. În perioada Renaşterii,
teoreticienii precizau că „ar trebui să fie mai multe pieţi situate în diferite părţi ale
oraşului, unele pentru vânzarea bunurilor pe timp de pace, altele pentru activităţi
specifice tineretului .” Spune Leon Battista Alberti specificând că fiecare asemenea spaţiu
ar trebui să aibă ornamente specifice.
Exemplele cele mai bune de utilizări ale scuarurilor ar fi probabil chiar acolo unde
acestea au apărut prima dată. În Anglia scuarul ocupă o funcţie importantă în societate,
multe activităţi din viaţa unui om desfăşurând-se în aceste spaţii.

Exemple celebre de scuaruri existăşi în Italia, unde condiţile climatice şi tendinţa

italienilor de a-şi petrece mult timp în afara locuinţelor, precum şi atitudinea
temperamentală caracteristică a dus la o viaţă publică activă care, în timp a dat formă
pieţelor.

3
 Mai târziu apar şi scuarurile ca spaţii verzi, mici petice de natură care
înfrumuseţează oraşul şi delectează privirea. După funcţie şi locul de amplasare s-a putut
face o clasificare a scuarurilor:
Ø scuarul din incinta instituţiilor publice
Ø locurile de întâlnire principale (de obicei centrul)
Ø spaţiile pentru divertisment din jurul teatrelor, cinematografelor, restaurantelor
Ø scuarurile din pieţe, târguri, sau din faţa marilor magazine
Ø spaţiile din cartiere şi zonele rezidenţiale, frecventate în principal de locuitorii zonei
(au caracter semi-public)
Ø scuarurile asociate cu intersecţii, înconjurate de străzi.

Se şterge !!!
Unele scuaruri sunt folosite de copii pentru joacă, în mare parte cele situate în
cartierele de locuit, în zonele rezidenţiale. Aici se pot găsi copii preşcolari dar şi mai
mari, oameni care îşi plimbă câinele etc. Altele servesc ca loc de recreere pentru o foarte
scurtă perioadă pentru persoanele care aşteaptă (pentru întâlniri, aşteptarea unui mijloc de
transport, asteptarea începerii spectacolului la teatre, cinematografe…).
Scuarurile din intersecţii sau aflate în faţa unui edificiu important nu sunt accesibile
publicului având un caracter prioritar decorativ. Din aceast motiv asemenea spaţii sunt în
general lipsite de alei.
Prima impresie întotdeauna contează. De aceea orice clădire importantă merită o
intrare frumoasă, un spaţiu de primire . Înaintea vizionării unei piese de teatru sau a unui
spectacol de operă, un spaţiu unde laşi grijile cotidiene ale oraşului pentru a te putea
bucura de un moment de relaxare, este bine venit.

3
 În cazul formei scuarurilor, referitor strict la formă ca figură geometrică în plan,
acesta poate fi circular, elipsoidal, dreptunghiular, trapezoidal, triunghiular, ş.a. sau
amorf, determinat în principal de clădirile sau arterele care-l împrejmuiesc.

Diversele forme şi funcţii ale scuarurilor pot face diferenţele între acestea, dar există
şi elemente comune: în general, se practică un anumit tip de vegetaţie specific scuarurilor,
în special arbuşti şi arbori de mărimea a III-a. Aceasta poate fi dispusă în grupuri, în
aliniamente şi ocupă o suprafaţă importantă din scuar. În cazul scuarurilor decorative,
vegetaţia constituie elementul de bază. Aceasta trebuie bine controlată şi alcătuită din
specii care se pretează acestui tip de scuar, dându-i un aer somptuos (garduri şi borduri de
Buxus, Tisa şi Juniperus, covoare florale) dispuse simetric, în forme geometrice clasice.

Un alt element specific amenajării scuarurilor îl constituie dotările decorative:

bazine, fântâni arteziene, statui, bănci, etc. Modul de amplasare al acestora depinde de
analiza circulaţiei şi tipul scuarului (de exemplu scuarurile din cadrul zonelor rezidenţiale
pot fi dotate cu locuri de joacă, în comparaţie cu scuarurile decorative unde o astfel de
dotare este total nepotrivită).

Scuarurile sunt deci elemente importate în îmbunătăţirea imaginii unui oraş prin
efectul decorativ, dar nu numai, aceste spaţii contribuie din punct de vedere igienico
-sanitar la scăderea diverselor tipuri de poluare (fonică, cu praf...)

Rezultatele acţiunii de monitorizare a poluării sonore urbane, desfăşurate de către

Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, în colaborare cu compartimentele de specialitate
din teritoriu, au evidenţiat o dinamică continuu ascendenta a nivelurilor expunerii de la
valori medii de 50 de dB(L) la începutul anilor 80 la aproximativ 70 de dB(L) în 1999.
“Solicitarea continuă a sistemului nervos de catre un stimul lipsit de informaţie utilă, cum

3
se intamplă în cazul unui climat sonor zgomotos, duce la manifestări nespecifice de tipul
diminuării atenţiei, instalării unei stări de oboseală, cefalee, ameţeli, tulburări de somn,
irascibilitate, proporţionale cu nivelurile şi durata expunerii. În anumite condiţii,
dependente atât de receptor cât şi de caracteristicile stimulului, persistenţa expunerii duce
la depăşirea capacităţii funcţionale de adaptare a organismului depăşind sfera psihică şi
antrenând modificări afective şi comportamentale dar şi răspunsuri generale adaptative
care pot duce la iniţierea de procese patologice de tipul: tulburărilor nevrotice,
hipertensiunii arteriale, infarctului acut de miocard, confirmate de studiile epidemiologice
de specialitate.” (Raport privind Starea Mediului în România). Din acest raport se pot
vedea efectele nocive ale poluării sonore, la care o persoana este supusă în fiecare zi. Este
evidentă deci necesitatea spaţiilor verzi care, printre altele au proprietatea de tampon
împotriva acestor factori agresivi.
Câştigul social al spaţiilor publice (scuaruri, pieţe) constituie o contribuţie majoră la
calitatea vieţii urbane şi îmbunătăţirea acestor spaţii este cheia succesului în a face din
orice oraş un loc mai bun în care să trăieşti şi să lucrezi.
Spre deosebire de multe alte facilităţi pentru delectare, aceste mici oaze de verdeaţă
nu au “taxe de intrare”, putând beneficia de ele oricine doreşte, reuşind astfel să apropie
oameni din diferite categorii sociale, oferind oportunitaţi de a interacţiona în cadrul
activităţilor ce se desfăşoară aici. Această delectare împărtăşită cu o multitudine de
persoane din diferite “trepte ale vieţii” ca vârstă, stare socială şi etnii, este un factor
important în promovarea unor principii precum: egalitate, integrare socială; reducând în
acelaşi timp sentimentul stânjenitor al izolării. În aceste timpuri în care problema
excluderii sociale este abordată în agenda de zi, este important să observăm că unul din
principiile fundamentale ale spaţiilor publice este crearea unui mediu al dezvoltării şi
expresiei unirii sociale, fizic şi cultural. !!! Există paragrafe fără diacritice.

3
 Neglijarea spaţiilor publice urbane nu exprimă doar neglijarea potenţialului lor în
acest aspect dar de asemenea este înţeleasă ca o neglijare chiar a necesităţii comunicării şi
interacţionării sociale.
În România “suprafaţa spaţiilor verzi din centrele populate a crescut între 1980 şi
1990, de la 169,6 km2 la 220,8 km2. Între anii 1990 şi 1998 s-a observat descreşterea
suprafeţei până la 205,6 km2 “(Anuarul Statistic al României – 1999). Acest aspect a fost
determinat pe de o parte, de autorităţile administrative locale, iar pe de altă parte, de
atitudinea populaţiei.
Municipiul Bucureşti are în jur de 5.644 ha spatii verzi (parcuri, grădini publice,
scuaruri, aliniamente stradale + ansambluri de locuinte, păduri), ceea ce reprezintă 24,9%
din teritoriul administrativ – la nivelul anului 1999. Suprafaţa aferentă unui locuitor este
de 6,75 m2 , mult prea mică faţă de norma impusă de Uniunea Europeană. (20m2)
Nevoia de a promova îmbunătăţirea sănătaţii prin exercitii fizice zilnice este de
asemenea vitală. Acest aspect este cu atât mai important cu cât se constată o crestere a
sedentarismului mai ales în cazul copiilor care preferă calculatorul în schimbul plimbării
cu bicicleta de exemplu. Oamenii nu conştientizează efectul benefic pe care-l are o
plimbare de doar câteva minute pe zi într-o zonă cu verdeaţa în aceste vremuri în care
problema stresului este din ce în ce mai prezentă provocând dereglări psihice şi fizice
organismului. !!! Asta ştergem pentru că nu este cazul să exemlificăm cu
Bucureştiul...oricum este cam mul t tratată această problemă a scuarurilor!!!
Este descurajant faptul că se fac atât de puţine cercetări, studii, în sensul beneficiilor
pe care le aduc spaţiile verzi într-un oraş. Oportunitatea promovării diverselor genuri de
evenimente şi activităţi fizice şi culturale ar trebui urmărită de consilii în scopul
constituirii unor comunităti puternice sau consolidării acestora. Pe măsură ce creşte
degradarea mediului urban, scade şi calitatea vieţii în oraşe odată cu scăderea posibilitaţii
parcurilor şi spaţiilor verzi de a diminua poluarea aerului şi sonoră, şi oferirea unei
evadări din duritatea mediului stradal, a junglei de beton şi asfalt.

3
 Oraşele de succes ale Marii Britanii îşi întreţin în general parcurile. Rolul spaţiilor
verzi în generarea de sănătate, inovaţie şi încredere în instituţiile de conducere a fost
recunoscut ca fiind major. În acest sens au încurajat investitii financiare în extinderea
acestora.
Există însă o multitudine de spaţii urbane care au nevoie de o preocupare în acest
sens iar zonele unde sunt probleme în cadrul populaţiei coincid cu zonele unde problema
parcurilor este neglijată. Spaţiile verzi scuarurile, sunt responsabilitatea autorităţilor
locale. Acestea exprimă interesul pe care-l au autoritatile pentru bunastarea populatiei,
îmbunătăţirea sănătaţii şi a moralităţii. Exemplul britanic a fost copiat în majoritatea
colţurilor lumii.
Din păcate însa autorităţile sunt preocupate mai degrabă de implicaţiile financiare
pe care le au aceste spaţii decât de beneficiile pe care comunitatea le primeşte de pe urma
lor. Prea multa atenţie se acordă reducerii costurilor întreţinerii în detrimentul adăugării
de valoare scuarurilor şi spaţiilor în aer liber.
Avându-se în vedere vandalismul destul de puternic s-au creat o serie de module cu
elemente metalice care, vopsite în culori vii, dau un aspect de kitch. Se pare deci ca
termenul “economic” este covârşitor în defavoarea celor ca “social” sau “mediu
înconjurător”.
În concluzie este importantă sublinierea valorii unui spaţiu verde într-un oraş ca un
loc unde oamenii se pot bucura de linişte şi aer curat sau a valorii sociale ca loc unde
oamenii interacţionează înafara locuinţelor şi se pot întâlni pentru activităţi precum
festivale, concerte şi altele; şi de asemenea ca loc unde copiii pot învăţa despre viaţa şi
natura altfel decât în faţa televizorului. Se poate lua în calcul de asemenea faptul că din
anumite activităţi în cadrul acestor spaţii verzi se pot face câştiguri financiare deci nu
numai cheltuieli.

3
 Trebuiesc redefinite priorităţile în problema spaţiului verde urban trecând peste
cheltuielile pe care amenajarea şi întreţinerea acestora le implică, avantajele pe care
comunitatea le castigă în urma acestora fiind mult mai importante.
Evidenţiind deci importanţa lor scuarurile şi în general totalitatea spaţiilor verzi
(parcurile şi grădinile publice) au o implicatie majoră în viaţa omului şi dacă, în
realizarea lor se are în vedere îmbunătăţirea calităţii urbane şi nu alte interese ar trebui să
rezulte un spaţiu controlat în care omul se simte în siguranţă ca într-o altă cameră a casei
sale doar că aceasta se află în aer liber.
În amenajarea scuarurilor ar trebui să se aplice ideea unui loc prietenos, cunoscut, în
care oamenii se simt bine în comparaţie cu ideea generală aplicată oraşului (“ostil”,
“junglă de asfalt”) rezultând mici oaze de relaxare în care omul îşi poate “trage sufletul”
înainte să se arunce din nou în vâltoarea vieţii.

CAPITOLUL 4

3
 Descrierea principalelor spaţii verzi ale oraşului Horezu

4.2 Scuar Judecătorie Trebuie să începeţi întâi cu parcul şi apoi grupaţi

scuarurile la 4.2

Scuar de traversare şi pentru odihna de scurtă durată cu acces nelimitat.

Starea actuală a vegetaţiei este bună. Pinii şi nucii existenţi aici au o stare vegetativă
bună.
Speciile folosite pentru amenajarea acestui spaţiu sunt: (AR TREBUI SCRISE ÎN
PARANTEZĂ ŞI DENUMIRILE ŞTIINŢIFICE CU ITALIC)
1. Pinul - amenajat plantat în aliniamente
- vârsta 30-40 ani
- trunchiurile şi coroanele sunt neregulate degarnisite, neestetice
2. Nucul – izolat, stare vegetativă bună
3. Bradul Duglas – grup de 2 exemplare, bine întreţinute.
4. Chiparosul de baltă – plantat în aliniament stare bună.
5. Salcia ..... un exemplar izolat care prin coroana sa frumos formată invită la o clipă
de relaxare pe băncile din apropierea sa.
6. Corcoduş roşu – izolat, constituie coroana frumos formată; extrem de frumos în
perioada de înflorire.
7. Mărul – izolat.
Ca specii de arbuşti întâlnim: lămâiţa, bulgăraşul, tamarixul, forsiţia, buxus – folosit
la realizarea gardului viu ce delimitează scuarul de stradă. Acest scuar poate deservi
populaţia care locuieşte pe o rază de 400m, dar este folosit mai ales de persoanele aflate
în trecere sau de cele care aşteaptă rezolvarea problemelor, deoarece acest scuar este
aşezat în vecinătatea primăriei, spitalului, judecătoriei şi băncii.

3
 4.1 Parcul Zăvoi

Astăzi este o porţiune din vechiul parc al oraşului, rămasă în proprietate publică a
oraşului, restul fiind retrocedat.
Ca suprafaţă (2,94ha) se încadrează în categoria scuar fiind utilizat ca spaţiu de
traversare,pentru odihna de scurtă durată.
Se află situat între strada..............si strada T. Vladimirescu, fiind străbătut de pârâul
Râmeşti. Suprafaţa ocupată de vegetaţia lemnoasă se suprapune cu cea ocupată de gazuri.
Speciile floricole fiind slab reprezentate. Stilul de amenajare iniţial a fost geometric, dar
din cauza situaţiei create spaţiul a fost neglijat. Ca urmare aspectul sau estetic lasă de
dorit. Starea vegetaţiei este bună.
Speciile lemnoase prezente aici sunt:
Răşinoase
1. Molidul – amenajat în aliniament pe aleea centrală.
2. Bradul şi un exemplar de larice se întâlnesc în grup heterogen în partea estica a
scuarului.
3. Tuia – amenajată în aliniament heterogen cu buxus care formează gardul viu.
Dintre foioase întâlnim:
1. nucul
2. corcoduşul roşu
3. mărul
4. gorunul(stejar)
5. mesteacănul,salcia,arinul – pe malurile răului Râmeşti
6. Teiul
7. Plopul.

3
 Dintre speciile floricole întâlnim: bănuţei, stânjenei, câteva tufe de trandafiri,
pochivnic. Speciile de arbuşti aflate aici sunt: socul, măceşul, buxus, lămâiţa.

Scuar Biserica„Intrarea Maicii Domnului în Biserica”

La început un scuar cu rol ornamental amenajat în stil geometric. Pe parcurs i s-a

adaugat si funcţia de odihna de scurta durata prin amenajarea unor scurte alei si instalarea
unor banci. În centrul scuarului se afla statuia „I.Gh. Duca”. Starea vegetatiei este buna,
scuarul beneficiind de o atentie mai mare, datorita pozitiei sale la soseaua nationala.
Specile lemnoase sunt slab reprezentate, fiind prezente aici un exemplar de stejar si mici
pini. În schimb specile floricole si arbuştii sunt mai bine reprezentaţi.
Dintre arbusti avem aici: bulgăraşul, merişorul, tamarix, trandafiri. Specile floricole
sunt aici împarţite în :
 specii de sezon I: panseluţe, banuţei, narcise, zambile.
 specii de sezon II: stânjenelul, gazonia, salvia albastră, bujorul,
clematisul, dalia pitică, ortensia, petunia.
 speci de sezon III: dalia, crizantema
Spontan mai apar: ciocul berzei, săpunariţa, mâna Maicii Domnului.

Scuar in curtea liceului........care liceu trebuie să aibă un nume

Spatiul verde amenajat cu relaxarea elevilor si profesorilor din liceu. Are acces
limitat.
Datorita lucrarilor de constructie la noul local si de amenajare la vechile localuri,
suprafaţa verde a fost micşorata considerabil. Au fost extrase numeroase exemplare de
brazi, tei, nuci, duzi.
Actuala suprafata este amenajata în stil geometric.

4
 Specile folosite sunt:
 specile lemnoase: cireş (Cerasus), dud negru(Morus nigra), tei( Tilia cordata),
păr(Pyrus comunis), molid,
 specile arbustive: buxus-gardul viu
 specile floricole: trandafirul(Rosa sp.),bujorul(Paeonia),crinul(Lilium), panseluţele,
petuniile (Petunia), banuţei(Bellis) ,crizanteme(Chrysanthemum sp.).

Cea mai mare suprafata este ocupata de gazon în cadrul căruia apar tufe izolate de
trandafiri, bujor, crini, crizantema. Panseluţele si banuţeii sunt utilizate la amenajarea
rondurilor.
În 2010?, când se vor încheia lucrările la liceu, pe actuala organizare de şantier
există propunerea amenajării unui spaţiu verde menit să îmbunatatească situaţia liceului
care este asezat la strada nationala si are numeroase clase cu expozitie nordică.

Scuar gradinita.....care grădiniţă

Spaţiu de relaxare şi joacă pentru copii instituţiei, iar după amiezile pentru copii din
blocurile vecine. Este dotat cu leagane, topogane, bancuţe.
Vegetaţia este reprezentata de gazon, specile floricole sunt amenajate în mici rânduri, iar
speciile lemnoase sunt amenajate în perdea pe marginile curţii instituţiei. Vara, în zilele
toride se simte lipsa unor exemplare lemnoase care sa ofere protecţie solară.
Se întalnesc: corcoduşul roşu, cireşul, salcâmul, mâna Maicii Domnului, merişorul.
Pentru ronduri se folosesc: panseluţe, banuţei, petunii.

Scuar„Trei Stejari”

4
 Situat in partea de vest a orasului, lângă D.N 67, are o suprafaţă de circa 1,5 ha
reprezintă unul din locurile preferate de horezani pentru relaxarea la sfârşit de săptamână.
Tot aici se organizeaza anual târgul de ceramică „Cocoşul de Horezu”. Tot aici
exista amenajate căsuţe pentru cazare turiştilor; masuţe cu bancuţe.
Vegetatia este reprezentata de o plantaţie spontană, de stejari seculari, ramasita a vechilor
păduri ce acopereau de mult zona. De asemenea întâlim molizi amenajati in grup langa
restaurantul cu acelasi nume.

Rondurile si jardinierele orasului

Sunt spaţii cu rol ornamental aflate în grija exclusiv a primăriei. Speciile folosite la
amenajare sunt:
sezonul I: - lalele (Tulipa sp., panseluţe, zambile(Hyacinthus orientalis,)
banuţeiBellis perennis, narcise(Narcissus stellaris), ghiocei.(Galanthus nivalis)
sezonul II: - stânjenei(Iris sp.), bujori(Paeonia sp.), cârcimarese(Zinnia sp.),
galbenele((Calendula officinalis) , salvie(Salvia), Gaznia, petunii(Petunia sp.).
sezonul III: - tufănele(Chrysanthemum sp.), dalii(Dhalia sp.), gura-leului(Antirrhinum
majus).
De asemenea intalnim tufele unor arbusti cum ar fi:buxus, merisor, forsitie,
clematis, liliac(Syringa vulgaris).

4.3Aliniamentele stradale

Situatia aliniamentelor stradale se prezinta astfel: Exista strazi prevazute cu

aliniament pe ambele laturi; strazi cu aliniament unilateral şi străzi lipsite de aliniament
stradal.

4
Aliniamentele sunt formate dintr-un singur şir de arbori sau este întâlnit aliniamentul
mixt de arbori si gard viu, sau arbori si ronduri de flori.
Specia predominantă folosită în aliniament este teiul, rar se întalnesc plopi şi salcâmul
(acolo unde s-a dorit consolidarea solului). De asemenea acolo unde aceste spaţii s-au
aflat în grija localnicilor se mai întâlnesc: costavul porcesc, paltinul de munte, arborele-
lira.
Blocurile deţin importante suprafeţe de spaţii verzi care fiind proprietate publică în
mod normal ar trebui să faca obiectul proiectarii specializate şi ar trebui amenajate de
primarie. În realitate aceste zone sunt lasate în grija locuitorilor, care în mare majoritate a
cazurilor le lasa în paragina. Acolo unde exista totuşi preocupare aceste spaţii sunt
amenajate în stil geometric speciale cele mai folosite fiind: narcisele, lalelele, nemţişorul,
ghiocelul, bujorii, merişorul, lamâiţa, forsiţia, buxus.

Concluzie
Acestea le vom trece la sfarşitul lucrării...dar după ce mai văd completările din
ultimul Capitol.......
Trebuie să le dăm o formă mai elevată

Analizand spaţiile verzi ale orasului şi raportând la numarul locuitorilor situaţia nu

este grozavă acestea, evident, nu sunt suficiente, ţinând cont de legislatia europeana care
prevede 26 mp/locuitor. De asemenea, lipsa unui parc în oraş constituie un element
negativ, ţinând cont şi de statutul de staţiune turistică al Horezului a localităţii.
În realitate Totuşi, avand în vedere localizarea geografica si analizand nivelul de
dezvoltare industrială orasului, situatia nu este atât de grava. Orasul nu deţine ramuri
poluatoare ale industriei şi este înconjurat de mari suprafete împădurite care îmbunatăţesc
indicele spaţiului verde pe cap de locuitor.

4
 O alta problema cu care se confruntă oraşul, sunt fenomenele de degradare a
solurilor, afectate în special de alunecari. În ultimii ani datorită alternarii perioadelor de
seceta cu ploile prelungite pe lângă alunecari, malurile celor trei parauri care trec prin
oras au fost puternic erodate datorita taierii perdelei de protectie.
Într-o astfel de zona s-a propus amenajarea unui nou parc, care să-l înlocuiasca pe
cel retrocedat.
Acest spatiu verde, va fi de fapt o gradina-parc (va avea circa 3,5ha) amenajata pe
malurile raului Luncavăţ, rezolvând în felul acesta şi consolidarea acestora, şi stoparea
degradarii solului în zona respectivă.
Acest parc va îngloba terenul de fotbal al orasului si se va lega in final de scuarul „La
Stejari”.
Protecţia şi gestiunea durabilă a spaţiilor verzi din oraş sunt obiective de interes
public, reprezentând în acelaşi timp obligaţii ale autorităţilor administrative locale.
Conform legislaţiei actuale administratia publica locala este obligata sa prevada
masuri de conservare si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic, masuri de
refacere ecologica si peisogistica a zonelor degradate.
Dezvoltarea si modernizarea oraşului trebuie sa se faca tinand cont si de dezvoltarea
corespunzatoare a spatilor verzi, în sensul înfinţării unui parc, de aliniamente plantate, de
amenajarea a malurilor paraurilor, precum si prin reabilitarea şi protejarea celor existente.

Descrierea unei or specii folosite în amenajarea spaţiilor verzi ale oraşului

Cred că acestea sunt spaţii din principal din parcul existent aşa cum este el....ar
trebui specificat acest lucru pentru că la scuaruri aţi scris care sunt!!!
În această situaţie ar trebui trecute la subcap. 4.1
Trebuie grupate aceste specii măcar pe Arbori, arbuşti şi liane (am văzut aveţi şi liane mai
jos)

4
Abies concolor - Brad argintiu
Specie exotică originară din America de Nord. Arbore de talia I poate atinge înălţimi de
50 de metri. Coroana este piramidală, dreaptă, cu frunze aciculare verzi-albăstrui-argintii.
Este puţin pretenţios faţă de sol, rezistă bine la secetă, are creştere viguroasă. În primii
ani trebuie apărat de geruri. Suportă bine fumul, funinginea şi praful; apare în grup.

Abies nordmanniana - Brad de Caucaz

Specie exotică originară din vestul Caucazului. Arbore de talia I, depăşeşte înălţimi de 50
de mari. Coroana piramidală cu frunziş des. Frunze albastre-argintii mai întunecate decât
cele ale bradului argintiu. Pe strada ……………. în grup.

Picea omorica - Molidul sârbesc

Specie exotică din Alpii Dinorici. Arbore ce poate atinge înălţimi de 30 de metri. Este
puţin pretenţios faţă de sol. Este rezistent la fum şi funingine. De asemenea, este rezistent
la ger şi secetă. Apare în spaţiul verde de la Monumentul Eroilor.

Larix decidua - Zada, Larice, Crin

Specie indigenă. Arbore de mărimea I putând creşte până la 50 de metri şi 2 metri
diametru. Tulpina dreaptă, spălată de ramuri pe mare lungime. Coroana conică, rară,
luminoasă. Frunzele verzi, aşezate spiralat în fascicule. Toamna, frunzele se colorează în
galben- portocaliu. Este un arbore care se dezvoltă bine în zonele cu climat continental,
continuu aerisite. Apare izolat în parcul Zăvoi.

Chamaecyparis lansoniana - chiparos canadian

Specie exotică, originară din America de Nord. Arbore de mărimea I, atinge înălţimi de
60 de metri. Tulpina este dreaptă. Coroana îngust conică, deasă. Frunzele sunt mici,

4
solzoase, verde închis. Conurile sunt numeroase, mici, verzi-albăstrii. Este rezistent la
ger, suportând locurile umbroase. În scuarul de la judecătorie.

Pinus excelsa - Pin de Himalaya

Specie exotică originară din Asia. Arbore de talia I ajungând până la 50 de metri
înălţime. Tulpina dreaptă, coroana larg piramidală. Frunzele lungi grupate câte cinci
albăstrii- brumate. Decorativ prin coroana sa şi prin conurile foarte mari pendente care
stau atârnate mai mult în vârful lujerilor. Specie rezistentă la secetă, ger. În scuarul de la
judecătorie.

Juniperus communis - Ienupăr

Specie indigenă. Se prezintă sub formă de arbust de până la 5 metri cu ramificaţie deasă.
Cultivat în zone joase, poate ajunge arbore de mărimea III. Are frunze aciculare verde-
cenuşiu. Fructele sunt pseudobace sferice, cărnoase,verzi care atunci când se coc devin
albăstrii foarte decorative. Rezistent la ger şi la secetă, nu este pretenţios faţă de sol. În
spaţiile verzi ale oraşului a apărut spontan. Are mare capacitate de fixare a grohotişurilor
şi a coastelor surpate.

Arbori foioşi

Acer platonoides- Paltin de câmp

Arbore indigen de talia II, atinge până la 25 de metri înălţime. Tulpina dreaptă cu
scoarşa cenuşie care nu se exfoliază. Frunzele sunt subţiri penta-palmat-lobate, cu lobi
acuminaţi, verzi lucitoare. Toamna, ele decin galbene. Rezistă bine la geruri şi la praf.
Apare în aliniamentele unor străzi.

4
Betula verucoza
Arbore de mărimea II poate atinge înălţimi de 25 de metri. Tulpina este zveltă,
neregulată. Scoarţa albă şi netedă în tinereţe se exfoliază în fâşii circulare. La bătrâneţe
formează la bază ritidom negru cenuşiu.. Coroana este neregulată cu ramuri subţiri
numeroase cu lujeri pendenţi şi frunziş rar luminos. Este un arbore decorativ prin coaja şi
portul său, contrastând cu restul vegetaţiei.

Stejar roşu american ( Quercus borealis)

Specie exotică. Arbore de mărimea I atinge înălţimi de 30 de metri. Tulpina este dreaptă
cilindrică. Scoarţa cenuşie. Coroana bogată cu frunze cu lobii adânciţi până la jumătatea
limbului. Apar târziu, primăvara, iar toamna se colorează în roşu. Foarte rezistent la
geruri şi secetă, creşte pe soluri sărace. Rezistent la fum şi gaze, apare în scuarul ,, La
stejari,,.

Liriodendron tulipifera - Arborele cu de lalea - arborele liră

Specie exotică. Arbore de mărimea I, atinge înălţimi de 45 de metri. Tulpina dreaptă,
cilindrică,gri închis subţire. Frunze mari cu formă caracteristică de liră, toamna devin
galbene aurii. Florile terminale în formă de lalea cu şase petale mari galbene-sulfurii.
Apar în iulie-august. Rezistă la geruri, necesită soluri jilave.

Magnolia Kobus
Specie exotică. Mărimea III, cu înălţimi până la 12 metri. Coroana bogată cu ramuri
lungi subţiri. Flori mari albe. Rezistentă la ger.

Clematis Jakmani

4
 Specie hibridă cu tulpini volubile lungi, longevive (peste 20 de ani). Flori mari de
culoare mov. Foarte decorativă. Apare în scuarul bisericii Adormirea Maicii Domnului.

Kerria Japonica
Specie exotică ce poate atinge 2 metri înălţime. Frunze alterne verde închis pubescente
pe faţa inferioară. Flori galbene portocalii, apar toată vara. Creşte pe soluri permeabile,
nu suportă geruri excesive. Este prezentă în scuarul bisericii Adormirea Maicii Domnului.

Tecoma radicons - TROMPETA

Specie exotică. Arbust căţărător cu ramuri lungi. Flori complete cu corola tubulară
asemănătoare cu trompeta de culoare portocalie, sunt grupate în buchete terminale.
Rezistentă la ger şi la secetă. Prezentă în zona ,, La stejari,,.

Cercis siliquastrum - Arborele lui Iuda

Specie exotică, poate atinge 10 metri înălţime ( mărimea III ). Tulpina neregulată cu
scoarţa negricioasă. Coroana largă, rămuroasă. Frunze alterne neuniforme. Florile roz-
violacee grupate 3-6 în fascicule apar în mai iunie. Creşte viguros în tinereţe. Suportă
seceta, crescând pe soluri afânate, fertile moderat umede. Există un singur exemplar în
scuarul Zăvoi.

Laburnum anagyroides - Ploaia de aur

Specie indigenă de mărimea III cu tulpina scundă, scoarţa măslinie. Frunzele sunt
trifoliate pubescente. Florile sunt mari galbene, grupate în ciorchini lungi. Rezistă bine la
secetă, ger şi fum. Nu este pretenţioasă faţă de sol.

Viburnum opulus - Călin

4
 Specie indigenă. Arbust cu înălţimea de cca. 4 metri. Scoarţa este netedă de culoare
galben verzuie. Frunzele trilobate verzi vara, toamna se colorează în roşu. Florile sunt
grupate în cime apar în iunie. Fructele sunt cărnoase de culoare roşie sunt comestibile şi
decorative. Este rezistent la fum, gaze şi praf.

Viburnum roseum - Bulgăre de zăpadă

Arbust, atinge înălţimi de aproximativ 2 metri. Are flori albe-verzui grupate în
inflorescenţe globuloase mari. Prezent în scuarul bisericii Adormirea Maicii Domnului.

Lonicera tatarica
Specie exotică. Arbust de până la 3 metri. Frunze ovat lanceolate. Flori roz sau albe apar
în mai. Este puţin pretenţios faţă de sol. Suportă soluri degradate cu fenomene de
hidrogeneză şi salinitate. Suportă bine gerul, seceta şi fumul. Se întâlneşte în scuarul
liceului.

CAPITOLUL 5
5.1 Analiza situaţiei actuale a spaţiilor verzi din oraşul Horezu

Prin funcţiile pe care le îndeplinesc şi influenţele profunde asupra unor componente

ale spaţiului urban, spaţiile verzi urbane au o importanţă deosebită în dezvoltarea şi
menţinerea echilibrului fizic şi psihic al omului. Alături de ansamblurile de locuit, zonele
comerciale, de cele de transport, spaţiile verzi constituie un echipament social
indispensabil. În ansamblu, situaţia spaţiilor verzi în Horezu nu este deloc rea, aceasta pe
de o parte datorită unei lipse majore de poluare, iar pe de altă parte poziţiei sale
geografice. De asemenea, un alt aspect avantajos constă în tipul de locuinţă predominant
în oraş. Majoritatea acestora sunt de tip individual şi au grădini amenajate în jurul lor.

4
 Totuşi, analizând strict situaţia spaţiilor verzi publice, se pot formula câteva
concluzii. Aceste spaţii au fost create în anii 1970, când s-au construit ultimele blocuri în
oraş. În 1990, suprafaţa totală a spaţiilor verzi era de cca. 63674 metri pătraţi. Această
suprafaţă se menţine până în 2005, când în urma unui proces 9747 metri pătraţi din parcul
,,Broscuţa” sunt retrocedaţi vechilor proprietari. Suprafaţa rămasă formează actualul
parc ,, Zăvoi”.
Analizând evoluţia suprafeţei oraşului şi a numărului de locuitori şi comparând cu
suprafaţa spaţiilor verzi, este evident faptul că suprafaţa oraşului şi nr. de locuitori a
crescut, în timp ce suprafaţa spaţiilor verzi a scăzut. La ora actuală, spaţiile verzi
reprezintă doar 0,7 % din intravilan, iar norma pe locuitor este de 10,5 mp. / locuitor.
Pe categorii de spaţii verzi, situaţia se prezintă astfel:
Tabelul 2...Titlul..........................
Tip spaţiu verde Suprafaţa Norma propusă
Parcuri, grădini 2,94m2 6 -11m2
Scuaruri 6,99m2 11-15
Aliniamente 0,789m2 -

Poate cu datele acestea , dacă completez.................!!!este foarte important de

completat!!!
Ca repartizare, spaţiile verzi publice sunt distribuite neuniform şi dispersate pe
teritoriul oraşului, spaţiile verzi ,,mari” fiind concentrate în zona centrală. După cum se
observă, din Horezu lipsesc spaţiile verzi de tip parc sau grădină, cele mai mari spaţii
verzi fiind de fapt mici scuaruri.
Fâşiile plantate ca tip de spaţiu verde amenajat lipsesc din compoziţia unor străzi,
nefiind prevăzute de la început (de ex, Al. I. Cuza). În alte cazuri, din cauza creşterii
necesităţii de amenajare în special a parcurilor, unele fâşii plantate au fost desfiinţate.
Exemplu în acest caz este spaţiul verde sin faţa liceului sau curtea interioară a
blocului……

5
 Spaţiile verzi din preajma blocurilor se află în grija asociaţiilor de locatari. Unele
dintre ele sunt amenajate după imaginaţia şi posibilităţile materiale ale locatarilor. Totuşi
sunt cazuri în care aceste spaţii sunt lăsate în paragină sau sunt folosite cu altă destinaţie.
Se observă de asemenea lipsa unor amenajări corespunzătoare ale malurilor
pârâului Urşani şi Râmeşti. Pe acesta din urmă se observă grave fenomene de eroziune a
malurilor datorate viiturilor din ultimi ani. De altfel în marea majoritate a cazurilor se
simte lipsa unor studii de specialitate de amenajare arhitectural-peisageră, în care cadrul
arhitectural să fie pus în valoare sau anumite aspecte inestetice ale clădirilor să fie
mascate.
Din cele expuse, putem concluziona că Horezu prezintă un deficit de spaţii verzi
amenajate, deşi există zone cu potenţial natural şi peisagistic favorabile, dar insuficient
valorificat.

5.2 Plante ierboase din flora spontană care pot fi folosite în amenajarea spaţiilor
verzi şi rolul lor în ameliorarea mediului ambiant

Reprezintă un studiu de trei ani pe care l-am realizat împreună cu elevii claselor de
protecţia mediului asupra florei spontane din zona Treapt şi dealul Ulmului. Aceste două
zone sunt situate în zona drumului naţional Rm. Vâlcea-Tg. Jiu cu un trafic intens. În
zona Treapt până acum un an erau depozitate deşeurile urbane. Elevii au efectuat aici
activităţi de observaţie, studiu şi cunoaştere a factorilor abiotici şi biotici. În cursul
acestor studii au urmărit plantele ierboase cu flori pe care le-ar fi putut folosi în
amenajarea spaţiilor verzi din incinta şcolii. Au observat astfel că unele dintre ele au
capacitatea de a reţine praful.
Spaţiile verzi din incinta şcolii sunt amenajate şi îngrijite prin eforturi proprii, de
multe ori această activitate necesitând bani, pe care şcoala nu-i are. Ca atare această
iniţiativă a elevilor a fost binevenită.

5
 Speciile din flora spontană sunt uşor de procurat, sunt rezistente la condiţiile de
mediu şi chiar la efectul poluanţilor şi necesită mai puţine lucrări de întreţinere.
Observaţiile au fost făcute la un număr de 20 de specii de plante ierboase timp de
doi ani. Elevii au studiat cerinţele ecologice ale acestora şi au făcut observaţii fenologice,
constatând capacitatea lor de a reţine praful pe frunze şi tufişuri. Plantele au fost studiate
pe suprafeţe de 4mp. De asemenea a fost studiat solul. Însuşirea de a reţine praful a fost
studiată de la început la indivizi izolaţi din specia respectivă, apoi a fost urmărită pe
suprafeţele alese unde speciile erau mai abundente.
S-au observat plantele şi după ploaie şi s-a constatat că după fiecare spălare,
capacitatea de a reţine praful se înnoieşte.
Rezultatul acestui studiu s-a concretizat într-o listă a speciilor potenţial utilizabile în
amenajarea spaţiilor verzi:

 Althaea officinalis
 Barbaraea vulgaris
 Veronica sp.
 Deutaria bulbifera
 Pochivnic (Asarum europaeum)
 Frăsinel (Dictamus albus)
 Jaleş (Salvia officinalis)
 Salvie (Salvia pratensis)
 Poroinic (Orchis munro)
 Napii porceşti (Helianthus tuberosus)
 Tătăneasă (Symphytum officinale)
 Săpunariţă (Saponaria officinalis)
 Floarea cucului (Lychnis flos cuculi)
 Cerenţel (Geum urbanum)
5
  Stachys macrontha
 Margarete (Chrysanthemum leucanthemum)
Trebuie scrise toate şi cu denumirea ştiinţifică….nu se poate unele popular şi unele
ştiinţific......mai ales că sunt foarte importante ca propunere!!!!
CONCLUZII
La aceste concluzii vom scrie ce aţi scris într-un capitol anterior ….dar o să mai
completăm!!!!

BIBLIOGRAFIE
Aş vrea să văd şi biblioigrafia!!