ULTIMELE ZILE

ale lui

SRI NISARGADATTA MAHARAJ

Omagiu adus de S. K. Mullarpattan

Traducere în limba română: Damema Ro

1
 CUPRINS

Cuvântul traducătorului

Introducere

Omagiu

Postfață

2
 CUVÂNTUL TRADUCĂTORULUI

Sunt mai bine de 20 de ani de când a intrat în viața mea Sri Nisargadatta Maharaj,
în fața căruia mă închin cu iubire, venerație și umilință, mulțumindu-I că a „folosit” acest
corp-minte pentru a transmite semenilor noștri cuvintele Sale de înțelepciune, transpuse în
frumoasa noastră limbă română.
De câțiva ani încoace, am simțit un impuls aproape continuu de-a tălmăci în limba
română toate perlele Sale, unele încă rămase nedescoperite pentru noi. Cele mai fascinante
pentru mine au fost cărțile redactate de Jean Dunn, „Semințe de Conștiință”, „Înainte de
Conștiință” și „Conștiința și Absolutul”, cărți care parcă s-au tradus singure, simțindu-se pe
tot parcursul vibrația înaltă și ajutorul celor doi.
Nirupanele din „Meditații cu Sri Nisargadatta Maharaj”, editate de Suresh Mehta în
2014, după ce-au așteptat mulți mulți ani să iasă la iveală, pe cât de multe (140), pe atât de
minunate au fost, iar „Cunoașterea de Sine și Realizarea de Sine”, mica cărțulie scrisă
chiar de Maharaj în 1963 și editată ulterior tot de Jean Dunn ne-a creionat perioada Lui de
început.
Emoționantă și revelatoare a fost traducerea „Jurnalelor lui Jean” de Jean Dunn,
carte ce conține însemnările sale intime din perioada în care i-a fost alături. Jurnalele au lăsat
o puternică amprentă în ființa mea. Făcând apoi mai multe cercetări, am descoperit că în
anul 1980, Sri Nisargadatta Maharaj i-a încredințat lui Jean Dunn misiunea de-a duce
învățătura mai departe, pe linia spirituală Navnath Sampradaya.
Cartea „Sunt nenăscut”, editată de Pradeep Apte, deși foarte valoroasă din punct de
vedere al mesajului, fiind pusă într-o formă scrisă mai anevoioasă, a fost pentru mine o
adevărată piatră de încercare, dar, în cele din urmă a apărut izbânda.

3
 De curând am descoperit cu bucurie cartea „Nimicul este totul”, o culegere de
dialoguri, editată de unul din interpreții lui Maharaj, Mohan Gaitonde, o bijuterie ce conține
multe din conversațiile de seară din perioada anilor 1979-1980.
Ultima apariție, „Dincolo de libertate”, redactată de Maria Jory în 2006, conține
transcrierea a zece casete audio, rămase necunoscute, casete pe care S. K. Mullarpattan i le-a
oferit cu generozitate. Pentru mine, traducerea acestei cărți a fost o reală plăcere.
În afară de cărțile amintite mai sus, de-a lungul vremii, în limba română au mai fost
publicate numeroase convorbiri cu Sri Nisargadatta Maharaj, sub diverse redactări, cu
titlurile: „Eu sunt Acela”, „Remediul Suprem”, „Experiența vidului”, „Nectarul
nemuririi” și „Esența învățăturii lui Nisargadatta Maharaj” de Ramesh Balsekar (unul din
interpreții Săi de la la sfârșitul vieții).
Și fiindcă nimic nu este întâmplător, seria mea de traduceri se încheie în anul 2021, ca
un prinos adus lui Maharaj la 40 de ani de la plecarea Sa din această lume, chiar cu omagiul
lui S. K Mullarpattan, neobositul și minunatul Său translator, cuprins în broșura „Ultimele
zile ale lui Nisargadatta Maharaj” (publicată cu ocazia comemorării a 25 de ani de la la
moartea Sa).

NAMASTÉ!

Damema Ro

aprilie 2021

Completare

Deși credeam că seria traducerilor mele din Sri Nisargadatta Maharaj a ajuns la
sfârșit, nu s-a întâmplat tocmai așa...
Și cum neprevăzutul se întâmplă întotdeauna, pe când așteptatul rareori...ca să-l
parafrazez pe Maharaj, până în clipa-n care scriu aceste rânduri, am avut onoarea și bucuria
de-a traduce pentru cititorii de limbă română interesați de iluminare, încă câteva cărți ce
conțin scântei din înțelepciunea lui Sri Nisargadatta Maharaj:

4
 1. Viața fericită ca realizat, prin intermediul învățăturilor lui Sri Nisargadatta
Maharaj) editor Robert Powell
2. Convorbiri cu Nisargadatta Maharaj (1976-1977) Mark West
3. Ploaia Harului, editor Jayashri Gaitonde
4. Iubirea de Sine – visul originar, editor Mohan Gaitonde
5. Discursurile cele mai timpurii (1954-1956), editor Mohan Gaitonde

Nu știu ce-mi va rezerva viitorul, dar știu cu siguranță că Maharaj este mereu cu
mine, dacă este să mă exprim într-un mod convențional omenesc.

Muțumesc Maharaj!

Damema Ro

mai 2022

5
 INTRODUCERE

Pe 8 septembrie 1981, la ora 19:32, Sri Nisargadatta Maharaj, înțeleptul de pe

străduța Khetwadi 10 din Mumbai, a intrat în „Mahasamadhi” La 13 zile de la moartea lui
Maharaj, discipolii săi au ținut în onoarea lui Sri Nisargadatta, la Laxmi Baug, un
„Bhavanjali” (oferind emoție și devoțiune).
Sub președenția Domnului P. O. Kasbekar, mulți discipoli și-au adus omagiul Gurului
lor, vorbind despre el, despre timpul petrecut alături și despre ce-au învățat de la el.
Maharaj n-a vorbit decât în limba lui maternă, dialectul marathi. Cunoștea puține
cuvinte englezești. S. K. Mullarpattan a fost unul din principalii lui discipoli și totodată și
principalul lui translator, cel care i-a tradus cuvintele în folosul vizitatorilor care asistau la
discuții. Ceee ce urmează, este discursul său ținut în acea seară.

6
 OMAGIU

Prieteni,

Ați ascultat un discurs foarte emoționant și un poem înduioșător recitat de Doamna

Doongajibai. Recitarea sa ne-a înălțat pe noi toți pe cele mai înalte culmi ale devoțiunii. Prin
urmare, cuvintele mele, se prea poate să vă aducă la nivelul grosier al pământului pe care
suntem trainic plasați, așa că doresc să-mi încep cuvântarea de la acest nivel.

Acum, să spun că voi vorbi despre Sri Maharaj ar suna prematur din partea mea. Ca să
vorbesc despre Maharaj, eu trebuie să-l cunosc pe Maharaj și ca să-l cunosc pe Maharaj, mai
întâi trebuie să mă cunosc pe Mine Însumi. Aceasta a fost învățătura lui de bază. Așadar,
încercarea mea de a rosti o cuvântarea ar fi ceva în genul unei râme care încearcă să explice
despre spațiu și cosmos. Cu toate acestea, cuvântarea trebuie să continue și eu trebuie să
vorbesc despre acea personalitate prin care tocmai parabrahma (Supremul Absolut) a grăit
și s-a exprimat pe Sine. Deci, atunci când spun că vorbesc despre Maharaj, este vorba despre
acel corp – instrument – prin care adevăratul parabrahma a glăsuit și ne-a călăuzit atât de
drăgăstos în toți acești ani, prin coborârea la nivelul nostru grosier, dar conducându-ne spre
înălțarea spirituală.

***

Prieteni, Maharaj era cam în jurul vârstei de 80 de ani când am avut pentru întâia oară
darshanul său (prezența binecuvântată). Chiar și la această vârstă înaintată, era activ și
energic. Discuțiile sale zilnice obișnuiau să fie prestigioase și pătrunzătoare. De multe ori,
chiar mai înainte de a vorbi, cu toate că nu se simțea bine deloc, pe măsură ce conversațiile
7
mergeau mai departe, noi îl găseam revigorat, ca în final să ne apară ca o adevărată energie
personificată. Aceasta a fost starea lui de sănătate din ultimii cinci ani.

După sesiunea de dimineață, el prefera să facă o scurtă plimbare, însoțit de doi sau trei
discipoli, printre care mă număram și eu. De-a lungul acestor plimbări matinale, se oprea la
câteva restaurante de pe margine drumului, pentru o ceașcă de ceai sau un pahar de lassi
(iaurt de băut).

În acele zile, sesiunile de dimineață se țineau de la 10 la 12, iar cele de seară de la 17

la 18.30. Așa cum vă puteți imagina, la vârsta de mai bine de 80 de ani, el conducea
conversațiile și discuțiile zilnic, mai mult de trei ore și jumătate. Sănătatea lui era excelentă;
fiul său, Domnul Babiseth îmi spusese că n-are nicio boală gravă, cu excepția unor
indispoziții minore ca tuse și frisoane și că el niciodată n-a stat la pat.

În 1978, l-a vizitat Dr. Rajgopal de la Spitalul Jaslok, ca să-i prezinte omagiile. În
timpul discuțiilor, doctorul a descoperit un fel de răgușeală în vocea lui Maharaj și el și-a
exprimat dorința de a-i examina gâtul. L-a luat pe Maharaj la Spitalul Jaslok și după ce l-a
examinat, a spus că bănuiește că Maharaj are un cancer la gât. A vrut să-i facă mai multe
teste, însă Maharaj n-a fost de acord. Între timp, Maharaj își ducea mai departe discuțiile, ca
de obicei, fără nicio întrerupere, până în 1980. După aceea, în aprile 1980, vocea lui a
devenit și mai răgușită. Medicul familiei lui Maharaj, Dr. Kale, după ce l-a examinat, a
descoperit un fel comprimare în gât, ceea ce dădea o notă de îngrijorare. A insistat ca
Maharaj să fie reexaminat mai amănunțit. Prin strădaniile speciale și puterea de convingere a
Domnului S. V. Sapre, Maharaj a fost de acord să facă testele necesare. Rezultatele au arătat
că acel cancer se dezvoltase în mod considerabil.

Totuși, pentru Maharaj, acest anunț a avut doar un mic efect. El a declarat nonșalant:
«La urma urmei, ce-i cancerul?! Eu nu mă tem de moarte. Această CUNOAȘTERE CĂ EU
SUNT – nașterea însăși, este începutul cancerului – începutul suferinței și „Eu sunt” nu-s
deloc acel lucru. Așadar, dacă vreun doctor mă tratează, el de fapt îmi tratează corpul și nu
pe mine – Absolutul.»

8
 ***

Mai târziu, fiindcă Maharaj nu era pregătit să se trateze, Domnul Ghia Seth – un
industriaș – a insistat ca el să se lase consultat de cel mai mare specialist în cancer din
Bombay, Dr. Paymaster. Așadar, Maharaj a fost dus la Dr. Paymaster, care i-a vorbit despre
gravitatea bolii, descriindu-i detaliat suferința insuportabilă prin care trece un bolnav de
cancer, dacă nu i se dă la timp tratamentul adecvat. Această chestiune nu l-a determinat pe
Maharaj să încerce tratamentul cu radiații sau chimioterapia și nici n-a fost de acord să fie
vreodată spitalizat.

Între timp, un apropiat discopol al lui Maharaj, Domnul Shrikant Gogate, i-a propus
un tratament homeopatic și i-a recomandat un homeopat din Malvan – orașul natal al lui
Maharaj. Era vorba despre Dr. Suvarna, specialist în tratarea cancerului. Tratamentul
efectuat de Dr. Suvarna a dat roade – cel puțin așa simțeam noi - și gâtul lui nu mai prezenta
efectele dezastroase ale bolii. Mânca normal. Convorbirile sale zilnice continuau fără
întrerupere, fiind la fel de energic ca întotdeauna și totul mergea bine. Din când în când, îl
vizitau o mulțime de experți în medicina Ayurvedică și Nadi (vibrație) și specialiști în
acupunctură. Un acupuncturist l-a tratat patru zile, dar Maharaj n-a fost tentat să mai urmeze
tratamentul. Un terapeut Nadi Vaidya i-a dat niște ulei ca să-l folosească sub formă de
picături nazale. Toate aceste tratamente i-au dat o alinare vremelnică, însă niciunul din acești
experți n-a dat vreo speranță de vindecare. Ei nu făceau altceva decât să-și exprime temerile
că finalul ar veni peste două-trei luni. Totuși, deși ei se temeau, răul cel mai mare nu s-a
întâmplat nici chiar după opt luni. Acest indiciu promițător îl atribuiau realizării spirituale de
care dispunea Maharaj.

Începând cu luna iulie 1981, temuta boala a dat semnalul amenințător. Ca rezultat a
acestei înrăutățiri a situației, durata și frecvența discuțiilor a scăzut considerabil. De la două
ore, el acum vorbea cam o oră și jumătate, iar mai târziu doar o jumătate de oră. De multe
ori, datorită slăbiciunii sale reale, nu era în stare nici să urce la mezanin, locul în care aveau
loc discuțiile. În acele perioade, noi puneam casete cu înregistrările lui mai vechi.

9
 Pe 18 august 1981, Maharaj a avut un atac de pneumonie. A dezvoltat o tuse și o
congestie pulmonară. Dr. Kale a început tratamentul cu antibiotic și temperatura i-a revenit
la normal. Totul părea că este sub control, dar fiind foarte slăbit, Maharaj nu mai putea să-și
continue vorbirea.

***

Apoi, pe 6 septembrie 1981, Maharaj a dat ultimul semnal. Din patul său, a murmurat
încet: «În trei zile, voi pleca.» Eram îngroziți! Sfârștul era aproape! Totuși, noi n-am fost
tentați să-i luăm vorbele în serios. Înainte, ori de câte ori îl întrebam de sănătate, el
răspundea: «Ce sănătate?! Chiar în clipa următoare, eu n-o să mai fiu aici.» Carevasăzică,
într-o stare sufletească similară, noi n-am luat în serios cele „trei zile”.

A venit acea zi de rău augur, 8 septembrie. Noi îl găsisem ceva mai binișor, chiar mult
mai bine decât fusese în ultimele două zile. Fiindcă din cauza slăbiciunii nu mai era în stare
să se plimbe, era întins pe pat, odihnindu-se. Ca de obicei, în acea dimineață își luase ceaiul
și după ceva timp, sorbise și un pic de lapte. După aceea fusese bărbierit. Cam pe la 11 mai
luase o supă-cremă de legume. În mod obișnuit, ori de câte ori nora lui, Maya Vahini, îi
aducea supa de legume, el ori protesta, ori refuza s-o mănânce, dar ea insista și până la
urmă-l convingea s-o mănânce. De data asta, surprinzător, n-au mai existat proteste, a
mâncat-o chiar bucuros. Asta ne-a risipit umbra de îndoială și am crezut că Maharaj era mai
bine...fără să bănuim c-ar fi putut fi ultima fază!

Apoi, ca de obicei, în jurul orei 11.30, când i-am cerut permisiunea să plec acasă
pentru prânz și să revin după amiază, el a apărut tulburat. M-a privit drept în față și mi-a
spus gesticulând: «Vrei să mă lași în starea asta și să pleci?» M-am simțit cu desăvârșire trist
și nehotărât, așteptând prin preajmă ceva vreme. După jumătate de oră, după ce Maharaj a
adormit, fiul lui, Babiseth, m-a rugat să merg acasă pentru prânz.

Mai devreme, în cursul acelei zile, venise Dr. Kale să-l examineze pe Maharaj și-i
recomandase oxigen în cazul în care respiră greu. Prin urmare, Babiseth mă rugase să văd pe
unde se găsește și de la ce magazin se putea procura o butelie cu oxigen.
10
 ***

Pe drumul de întoarcere, târziu după amiază, am făcut cercetări cu privire la

procurarea oxigenului. Printr-un noroc, am găsit un magazin care vindea butelii de oxigen.
Am ajuns acasă la Maharaj pe la 17.30. Acolo, Babiseth mi-a spus că starea lui Maharaj era
gravă și că în ultimele trei ore, respirase cu foarte mare greutate. Babiseth și Maya Vahini
erau foarte îngrijorați. Erau singuri cu el la ashram și nu știau ce să facă.

Când am ajuns, Maharaj dormea. I-am verificat imediat palmele și picioarele. Erau
cam reci. Ca să i le încălzim, i-am pus sticle cu apă fierbinte și i le-am masat. Respirația lui
nu era în regulă, ci foarte superficială. Mi-a venit în cap că trebuie să-i aducem imediat o
butelie cu oxigen. Am alergat într-un suflet la magazin și am ajuns acolo cu o clipă înainte
de închidere, am cumpărat butelia și am fugit înapoi la ashram. Am ajuns acolo cam pe la
18.45.

Privind la Maharaj, am gândit că de data asta el s-ar fi putut să vorbească serios despre
plecarea sa, despre lepădarea trupului.

«Dacă aș putea să-l fac să mai rămână cu noi!», am gândit eu. Am îngenunchiat în fața
corpului său, lăsându-mi capul în jos, apropiindu-mă de urechile lui.

I-am spus: «Maharaj, noul tău apartament va fi gata luna ce vine. Cea mai dragă
dorință a noastră este ca ca tu să-l binecuvintezi cu prezența ta.»

Ca răspuns, Maharaj și-a împreunat palmele și a scuturat cu tărie din cap. A arătat în
tăcere spre trupul lui și cu mișcări ale mâinii că nu-i făcut să fie. În acel moment, chiar încă
nu luam în serios limbajul trupului său. Am interpretat gesturile sale doar ca pe un alt semn
al dezinteresului său obișnuit față de materia lumească. După acest schimb de gesturi, am
început să-i dau oxigen.

11
 După ceva timp, poate că în jur de 19 sau puțin mai încolo, l-am întrebat cu voce tare:
«Maharaj, te simți mai bine?» A dat din cap, indicând un clar «Nu!» Aceasta a fost ultima
comunicare ce-a avut loc între noi și el. N-a mai existat niciun răspuns, când, puțin mai
încolo, nepoata lui, Savi, l-a strigat tare «Jiji, Jiji!»

Eu stăteam lângă capul lui; puțin mai jos erau discipolii săi, Domnul Veermole,
Domnișoara Vanaja și fratele meu Gurunath. Îl masau, îi frecau mâinile și picioarele,
încercând să-i aducă căldură în trup; i s-a pus și o sticlă cu apă fierbinte. În cameră erau toți
membrii familiei, inclusiv fiul lui, Babiseth. Tot timpul l-am văzut pe Maharaj cât de greu
respira. În timp ce-l atingeam și-l masam, am simțit cum palmele-i deveneau din ce în ce
mai reci. În același timp, respirația-i devenise și mai firavă, până când, într-un final, s-a
oprit. S-a oprit pentru totdeauna. I-am luat pulsul. Nu mai exista niciunul. M-am uitat la
Babiseth și am spus: «S-a sfârșit.» Ceasul arăta ora. Era 19.32.

***

Pentru mine a fost deopotrivă uimitor și ciudat că n-am simțit tristețe în nicio etapă a
plecării lui Maharaj – când eram aproape de el, masându-l sau luându-i pulsul. Niciodată nu
mi-a trecut prin minte că Maharaj era de fapt un om bătrân. Mai mult, am simțit ceva ca
atunci când pui seara un prunc la culcare. Dar trist, era un somn veșnic.

La scurtă vreme după ce Maharaj a intrat în Mahasamadhi (și-a părăsit trupul), s-au
trimis mesaje către oamenii îngrijorați care-au început să curgă pe straduța lui până noaptea
târziu, oferindu-și ultimele omagii gurului lor.

A doua zi, miercuri 9 septembrie, Kendra Sri Nisargadatta Maharaj a fost preluat de
comunitatea discipolilor lui Maharaj, Gurubandhu. S-a hotărât ca ceremonia de incinerare să
aibă loc la Walkeshwar ghat, locul fiind în apropiere. Era situat lângă templul Banaganga
care-i pe țărmul Mării Arabiei. În 1936, rămășițele omenești ale Gurului lui Maharaj, Sri
Siddharameshwar au fost incinerate tot acolo, unde, ulterior s-a ridicat în memoria sa, un
samadhi (altar).

12
 Kendra Sri Nisargadatta Maharaj a declarat că moartea lui Maharaj nu-i un prilej de
necaz și întristare, ci o ocazie de sărbătoare. La urma urmelor, evenimentul semnifică maha
yoga, Yoga finală, în care Sinele individual se contopește cu Absolutul. Ca să sublieze
spiritul de sărbătoare, Kendra a organizat o procesiune măreață.

La 12.30, procesiunea care se îndrepta spre locul de cremație – ghat – a pornit de la

casa lui Maharaj, de pe străduța din Khetwadi. Corpul său sfânt a fost așezat pe o platformă
bogat împodobită. Procesiunea a fost însoțită de o ceată colorată de muzicanți. Din când în
când, se dădea cu artficii. Corpul lui Maharaj a fost condus cam de vreo 300 de oameni,
incluzând membrii familiei și discipoli.

***

Aici, aș vrea să povestesc un episod remarcabil întâmplat în timpul procesiunii. Cu

câteva luni mai înainte de moartea lui Maharaj, un discipol din străinătate, Joseph
Nauwelaerts, a importat pentru Gurul său, tocmai de la Bruxelles, un scaun special,
rabatabil. Darul lui Joseph era ca să-i asigure lui Maharaj un pic de confort pentru corpu-i
suferind. Pe 5 iulie 1981, Maharaj a folosit pentru prima dată acel scaun. Îi plăcea și
descoperise că era comod să stea pe el. El obișnuia adesea să stea așezat pe acel scaun în
timp ce vorbea sau când asista la ritualul sacru al luminii (aarti).

Acum, cu ocazia intrării lui Maharaj în Mahasamdhi, scaunul a fost folosit pentru
ultima oară. Corpul lui Maharaj a fost pus în poziție șezândă în scaunul respectiv, apoi
scaunul așezat pe o platformă împodobită, purtat astfel în procesiune. În ultima sa călătorie,
Maharaj stătea „întronat” pe jilț, ținându-și ultima cuvântare – în tăcere. Așadar, scaunul pe
care Joseph îl adusese pentru Maharaj, cu atâta iubire și devotament, i-a folosit bine Gurului
său.

Procesiunea a ajuns la locul incinerării cam pe la ora 15. După ce-au avut loc
ritualurile specifice pentru Mahasamadhi, Bhajana (cântările devoționale) și aarti, corpul lui
Maharaj a fost încredințat flăcărilor la ora 15.30. Era ziua de miercuri, 9 septembrie 1981.

13
 ***

Acum, prieteni, aș vrea să-mi exprim recunoștința față de diversele persoane care au
căutat să-i asigure lui Maharaj confortul și bunăstarea de-a lungul ultimilor cinci ani.

Mai întâi de toate, aș vrea să le mulțumesc Dr. Suvarna din Malvan și Dr. Kale. De
dragul nostru, amândoi au lucrat din greu ca să-i țină boala lui Maharaj sub control, pe tot
parcursul ultimelor 16 luni.

Mulțumiri pentru toți cei care-au făcut pentru Maharaj sevakaries (servicii spirituale),
care l-au slujit mai mulți ani, i-au făcut masaj sau au îndeplinit diverse munci pentru el și
ashram.

Mulțumesc, Domnule Pundlik. Dumneavoastră v-ați îngrijit de starea generală de

sănătate a lui Maharaj, mai bine de 40 de ani. Domnul Pundlik este cu noi în sală, chiar
acum.

Mulțumiri Domnului Iranna, cel care nouă ne este bine cunoscut ca Anna. El l-a
servit pe Gurul nostru mai mult de 25 de ani. Îl vizita pe Maharaj de două ori pe zi,
dimineața și seara, ca să-i maseze corpul și să-i frece capul.

Mulțumirile mele se îndreaptă și spre Domnii Korgaokar și Veermole, ambii având

grijă de Maharaj o mulțime de ani.

De-a lungul ultimilor doi ani-doi ani și jumătate, un alt discipol, Domnul
Ramachandra s-a alăturat grupului. Înainte de a merge la birou, el îl servea pe Maharaj în
fiecare dimineață, trei-patru ore. El obișnuia să fie ultima persoană care pleca după sesiunea
de dimineață.

Aș dori să-mi exprim recunoștința mea față de Domnișoara Vanaja. Domnia sa are un
doctorat în matematică și dă lecții postuniversitare studenților de la Universitatea din

14
Bombay. Domnia sa este Domnișoara Vanaja. Mai înainte de a pleca la Universitate, primul
lucru pe care-l făcea era să-l viziteze pe Maharaj și să se ocupe de el.

***

Aș mai vrea să-mi exprim gratitudinea față de o altă tânără doamnă. Holly este actriță
canadiancă. Doar în câteva luni, a câștigat destui bani care să-i permită să viziteze India. A
făcut drum întins pentru Maharaj la Bombay, ca să-l viziteze și să-l slujească 6-8 luni în
fiecare an.

Mulțumirile noastre pline de recunoștință și pentru altă tânără doamnă din străinătate.
Mai, care are 25 de ani, este de origine vietnameză, dar aparține civilizației franceze. Vine
de la Paris, fiind de profesie soră medicală. De fiecare dată când a câștigat și economisit bani
la Paris, a venit la Bombay pentru câteva luni ca să-i fie de folos lui Maharaj și să-i asculte
învățătura. Mai a fost aici de mai bine de un an, până acum câteva zile, când a plecat la
Paris. A plecat doar cu zece zile mai înainte ca Maharaj să intre în Mahasamdhi. Înainte de a
pleca, și-a oferit omagiile și dăruirea la picioarele Gurului ei, care zăcea la pat. Și-a luat
rămas bun spunând „eu plec...”, fără să mai poată continua; lacrimile o podiliseră. Plângând
încă, a părăsit camera.

Și nu în ultimul rând, mulțumirile noastre se îndreaptă spre membrii familiei sale.

Suntem martori la interacțiunea lui Maharaj, în perioada zilelor sale de sfârșit, cu fiul său,
Babiseth, cu nora lui Maya Vahini, cu fiica sa Prabhati și cu nepoții Savi și Niju, de care a
Maharaj fost foarte apropiat. Datorită îngrijirii pline de iubire pe care familia i-a acordat-o,
Maharaj a rămas împreună cu familia la Khetwadi și ne-a fost accesibil nouă tuturor, spre
binele nostru. Dacă n-ar fi avut parte de iubirea, grija și dăruirea lor, se prea poate ca
Maharaj să fi trăit prin Himalaia sau pe altundeva și nouă ne-ar fi fost inaccesibil. Datorită
iubirii lor, Maharaj a continuat să stea în clădirea Vanamali, până când și-a părăsit corpul
acum câteva zile.

Au apărut câteva neînțelegeri legate de Maya Vahini. Fiindcă ea-i sinceră și deschisă,
unii dintre noi n-au înțeles-o corect și nici ce rol important a avut pentru sănătatea lui
15
Maharaj. În spatele asprimii sale aparente, exista o mare iubire și duioșie pentru Maharaj.
Numai ea era în stare să-l convingă să mănânce cât de puțin, ca de pildă supa-cremă de
legume sau lapte, tot timpul cât a fost bolnav. Când venea vorba despre mâncare, Maharaj
nu asculta pe nimeni decât pe ea. Călduroasele noastre mulțumirile se îndreaptă spre Maya
Vahini.

Aș vrea să-mi exprim cele mai sincere mulțumiri și față de Babiseth. El poate n-a
părut prea activ o bună bucată de vreme și nici prea interesat de Maharaj, dar atunci când a
fost nevoie, a fost mereu la înălțimea situației. Pe parcursul ultimelor luni de boală din viața
lui Maharaj, a dat tutungeria (cu țigările artizanale bidi) în grija angajaților, ca să fie
totalmente la dispoziția lui Maharaj. Când noi am vrut să angajăm pe cineva cu normă
întreagă ca să aibă grijă de Maharaj, cum ar fi vreo soră medicală sau vreun băiat de pază,
Babiseth a refuzat să aibă îngrijitori străini în casă.

El spunea: «Câtă vreme suntem aici, eu, soția și sora mea, ca să-l îngrijim pe Maharaj,
de ce-ar trebui să angajăm străini? Astfel de oameni nu-i vor purta de grijă cu aceeași iubire
cu care o facem noi.»

***

Prieteni, așa cum știm cu toții, Maharaj a dus o viață de familie; el era gospodarul
casei. În timpul vieții, a administrat cu succes o afacere; altă dată, a pierdut. Poate că n-a
murit bogat, dar mult mai important este că el a atins cele mai înalte culmi ale spiritualității,
cu mai mult de jumătate de secol în urmă. A avut parte de binecuvântarea Gurului lui,
urmându-i instrucțiunile și călăuzirea. Și-a făcut sadhana (practica spirituală) pe străduța din
Khetwadi și realizarea de Sine s-a întâmplat acolo. La sfârșit, a intrat în Mahasamadhi chiar
în același loc.

Sunt sigur că veți fi de acord că reședința-ashram din clădirea Vanamali a căpătat o

semnificație aparte, câștigându-și sfințenia și ambianța sacră după ce Maharaj a intrat în
Mahasamadhi.

16
 Acum câteva luni, când știam că mai devreme sau mai târziu Maharaj urma să ne
părăsească, l-am întrebat în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, dacă casa sa ar
trebui să fie păstrată ca ashram. Ca răspuns, Maharaj a dat replica pe loc: «Da. Poate fi
menținută ca ashram.» După puțin timp, a adăugat: «Dar odată ce va fi gata noul apartament,
cum va avea fiul meu grijă de două gospodării, și de ashram și de casa lui cea nouă?»

Noi îl rugam să nu-și facă griji referitor la asta, ci să binecuvânteze planul propus.
Mulțumit de argumentele noastre, Maharaj ne-a dat binecuvântarea pentru plan. În decursul
ultimelor zile, Babiseth a fost de acord că proprietatea de pe Khetwadi să fie menținută ca
ashram, unde trebuie să continue ritualurile obișnuite ca Bhajana și aarti etc. și să se asculte
regulat conversațiile cu Maharaj, înregistrate pe bandă de casetofon.
Cu această ocazie, solicit Kendrei să-i ofere tot suportul necesar și cooperarea lui
Babiseth, ca să-l sprijine în păstrarea locului ca ashram, după ce el și familia se vor muta în
noul apartament.

Acum, prieteni, după ce-am vorbit atât de multă vreme despre oamenii care i-au purtat
de grijă lui Maharaj în timpul vieții sale pe pământ, aș vrea să-mi exprim recunoștința față de
toți acei discipoli care au contribuit la transmiterea popularității și a renumelui lui Maharaj
ca învățător spiritual în toată lumea.

În primul rând, trebuie să-i mulțumesc Domnului Sapre, care a inițiat convorbirile de
dimineață, ca mai apoi ele să se desfășoare cu regularitate. Numai la insistența sa, Maharaj a
început sesiunile de dimineață în acest loc.

Printre căutătorii de pe meleagurile străine, cărora le adresesz cele mai cordiale

mulțumiri, se află și Maurice Frydman. El a fost răspunzător de înregistrarea și redactarea
convorbirilor cu Maharaj, pe care le-a strâns sub numele cărții „Eu sunt Acela”. Frydman a
trimis copii ale cărții în foarte multe locuri și la foarte mulți oameni din lumea largă. După
citirea acestei cărți, au venit să-l viziteze pe Maharaj o mulțime de căutători serioși. Printre
ei se aflau ruși, iugoslavi, polonezi, olandezi, italieni, elvețieni, francezi, suedezi, englezi,
germani, canadieni, americani, japonezi, mexicani, brazilieni; unii căutători au venit chiar
din Africa și Afganistan.
17
 Cele mai frumoase mulțumiri merg și spre Domnul Sudhakar Dikshit, proprietarul
Editurii Chetana. El n-a fost numai un dârz discipol al lui Maharaj, ci și editorul acestei cărți.
Apoi, trebuie să-i mulțumim lui Jean Dunn, pentru articolul despre Maharaj, pe care ea l-a
scris în revista „Calea Muntelui”, un periodic publicat lunar de Sri Ramamashram (ashramul
lui Sri Ramana Maharshi). Mulți l-au descoperit pe Maharaj prin intermediul acestui articol.

Printre alții care l-au făcut celebru pe Maharaj se află și Domnul Ramesh S. Balsekar,
Domnul Ramchandran și Domnișoara Vanaja.

***

Lăsați-mă acum să împărtășesc cu voi câteva gânduri care-mi vin în minte acum
despre realizarea spirituală a lui Maharaj. Adesea, m-am tot întrebat cum de un om obișnuit
ca Maharaj a putut înflori spiritual într-o regiune atât de săracă ca Khetwadi? Cum a putut
un înțelept de o asemenea strălucire să înflorească pe o străduță îngustă din vechiul
Bombay? Vizitându-l, mereu trebuia să traversez două străduțe ciudate care se întâlneau în
apropierea casei lui Maharaj. Una din străzi ducea spre zona rău famată cu perdele roșii, iar
în celălalt capăt al ei se afla reședința lui Maharaj, pe străduța 10, Khetwadi.

Reflectând la aceste străzi, mi-a trecut prin minte că unicele lor direcții și destinații
semnificau cele două căi pe care poate merge omul. O persoană poate alege între cele două
drumuri. Conform cu înclinația și intenția sa, cineva poate alege calea ce duce spre înălțarea
spirituală, alta poate alege cea de a doua cale, urmându-și instinctele sale de bază: dorința,
împlinirea plăcerilor fizice și fericirea.

Trebuie să ne aducem aminte că ambele persoane pornesc de la același stadiu. Acum,

să ilustrez acum ce vreau să spun. O floare și parfumul ei apar dintr-o sămânță hrănită de un
gunoi de grajd, murdar și urât mirositor. Să vă mai dau și un alt exemplu. Înrădăcinat în
mâlul din apa stătută a unui heleșteu, lotusul crește și înflorește neatins, ividu-se la suprafața
ei.

18
 Similar, ființa omenească-și are rădăcinile în acest corp – mâlul – fără de care nu
poate fi atins sublimul spiritual. Omul poate înflori în Adevărul Final numai în răstimpul în
care se află în acest corp pământesc, dar rămând departe de cel din urmă. În contrast,
altcineva poate rămâne la nivelul instinctelor primare de supraviețuire și să aibă toată viața
parte de identificarea cu trupul, urmând calea care-i mulțumește plăcerea. Aceste exemple
poate sunt oarecum de folos ca să ne explicăm cum de Sri Nisargadatta Maharaj a fost în
stare să înflorească într-un adevărat lotus al cunoașterii spiritule și al realizării finale, într-un
loc precum cartierul perdelelor roșii Khetwadi.

Fiindcă Maharaj a vorbit și a dat mai departe învățătura sa în clădirea Vanamali,

aceasta a devenit ceva înrudit cu o Universitate Spirituală. Maharaj a predat la toate nivelele
spritualității, pornind chiar de la cel de bază (de grădiniță) și până la cel de doctorat. Cei mai
mulți dintre noi am urmat nivelul de jos și, printr-o credință absolută, mulți dintre noi am
atins mari înălțimi spirituale.

De-a lungul anilor, Maharaj și-a prezentat învățăturile subtile și înalta sa filozofie. De
multe ori, el a menționat că aceste discuții din ultimii doi-trei ani de viață, au fost mult mai
avansate decât cele predate mai înainte de 1975 și transcrise în cartea „Eu sunt Acela”.
Maharaj adăuga că acei care-au putut să-i asculte aceste ultime învățături s-ar putea
considera foarte norocoși. Cu multă vreme înainte de plecarea sa, Maharaj ne-a sugerat ca
toate aceste casete ce conțineau înregistrate învățăturile și discuțiile sale trebuie păstrate cu
grijă, ca să fie accesibile posterității.

Prieteni, eu nu vreau să insist mai mult asupra învățăturilor lui Maharaj, fiindcă cei
mai mulți dintre voi sunteți familiarizați cu ele. Aș vrea, însă, să menționez un punct foarte
important. Maharaj a furnizat un optimism spiritual tuturor tipurilor de căutători serioși. El
spunea că un anumit tip, referindu-se la cei destul de inteligenți care-și făcuseră temele
spirituale, ar fi putut pe dată să-i înțeleagă învățătura și să stabilizeze în Absolut, chiar atunci
și acolo.

19
 Altora, le recomanda să culeagă doar o singură propoziție din învățătura sa și să și-o
reamintească cât de des posibil. Doar prin reamintirea ei, la timpul cuvenit, învățătura lui ar
fi înflorit în ei.

Mai departe, spunea: «Tu trebuie să-ți amintești vizita la mine. Aducându-ți aminte de
întâlnirea noastră, îți vei reaminti de mine și a-ți aduce aminte de mine înseamnă că-ți
amintești cu adevărat de propriul tău Sine, excluzând astfel toate celelalte gânduri.»

Și celor care n-au putut să-i înțeleagă deloc învățătura, el le spunea: «Nu-i nevoie să
vă faceți griji. Învățăturile mele sunt deja sădite în inimile voastre. La timpul potrivit,
ele vor încolți. Doar să aveți încredere. Nu-i nevoie să vă frământați.»

Prieteni, Doamna Doongajibai, în cuvântarea sa, a afirmat că odată cu plecarea lui Sri
Maharaj, noi am rămas orfani. Referitor la acest aspect, eu îmi cer iertare că nu-i împărtășesc
opinia. Prin Nirvana sa (eliberarea), cu siguranță că noi nu suntem orfani. A spune așa ceva
înseamnă să-i aducem un deserviciu, fiindcă eu știu fără nicio îndoială că prin sădirea în
inimile noastre a învățăturilor sale, Maharaj a inițiat procesul eliberării noastre de această
stare prezentă „corp-minte” spre Sinele nostru Adevărat. Acest proces de eliberat a început
deja.

Așadar, să locuim acum și să ne stabilizăm

În propria noastră Ființă
Anterior Cuvintelor,
Anterior Conceptelor,
Anterior Minții
și
Anterior cunoașterii că „Eu sunt”...
și...
Restul va urma prin Grația Sa.

20
 ***

La mii de mile depărtare de Bombay, într-o micuță mănăstire din îndepărtatul orășel
Gretz-Armainvilliers din Franța, un învățător spiritual pe nume René Joly, a auzit despre
plecarea lui Nisargadatta Maharaj. El a anunțat aceste tristă veste discipolilor săi și a vorbit
pe scurt despre Maharaj. Este ceva cu totul remarcabil faptul că-n acele zile, viața și
învățătura lui Maharaj se răspândiseră departe de meleagurile Indiei și era împărtășită de
căutătorii spirituali din toate colțurile lumii.

După 25 de ani, aflându-se în Bombay, unul din discipolii spirituali care fusese
prezent atunci la acea adunare, povestește impactul pe care acel eveniment l-a avut asupra
sa...

***

21
 POSTFAȚĂ

Chiar în clipa în care Maharaj pleca dintre noi, în septembrie 1981, mă aflam la Gretz-
Armainvilliers, un micuț orășel situat pe malurile Senei și Marnei, la sud-est de Paris,
Franța.
Îmi petreceam câteva zile cu niște prieteni, la o mănăstire Zen, construită de Gurul
meu, René Joly. René își întâlnise Gurul în 1946 în Franța, pe Swãmi Siddeswarãnanda, un
călugăr indian din Ordinul lui Ramakrishna, care, mai înainte de a veni în Franța ca să
predea filozofia indiană, petrecuse mult timp cu Ramana Maharshi, fiindu-i foarte apropiat.
Trebuia să luăm prânzul cu René, care urma să vină de acasă, locuind foarte aproape
de mănăstire. A intrat în sala de mese și s-a așezat. Primul lucru pe care l-a rostit a fost:
«Ieri, la Bombay, un mare înțelept, Nisargadatta Maharaj, a plecat dintre noi. Ce s-a
întâmplat cu Nisargadatta? Gurul lui i-a spus: „Tu ești ACELA, Supremul de dincolo de
fenomen...” Asta-i tot ce-a spus el! Cu ardoare, credință și totală încredere, Nisargadatta a
realizat la timpul potrivit că el nu era nici corpul, nici psihicul, nici mintea...El a descoperit
tot ce nu era...Nu i-a mai trebuit să se supună vreunei lungi sadhane...»
Eu nu știusem nimic despre Nisargadatta înainte de acel moment.
René Joly m-a învățat „esența” Dharmei lui Buddha (nu budismul) și el se numea pe
sine, dar și pe noi, dharmãcarini și nu budiști.
Să dau doar un simplu exemplu din învățătura sa. Am învățat înțelesul cuvântului
sanscrit „Pratinisarga” (vezi Nota de mai jos) – Prati=către (fără posibilitatea de merge
înapoi...); ni=nis=nir=fără (dincolo), sarga=lucruri, fenomen. NISARGA=dincolo de
fenomen, „fără” lucruri; Pratinisarga=a capitula total prin renunțarea la „toate lucrurile”=
Nirvãna.
Pe de altă parte, dar foarte des, Gurul meu obișnuia să-mi spună: «Nu uita asta: eu te
învăț o Cale pe care-o cunosc bine...dar nu-i nimic altceva decât o Cale...un mijloc. A studia
22
scripturile, a citi o mulțime de cărți, pentru mulți poate fi folositor. Adu-ți aminte că asta NU
A FOST necesar pentru Nisargadatta...și el a înțeles foarte iute. Dar ce-i necesar oricărui
căutător este să-și amintească cuvintele Gurului său cu mare grijă și atenție...în fiece clipă.
Nu uita asta!»
Până în ziua de astăzi, eu îmi aduc aminte de ce mi-a spus Gurul meu și interesul meu
față de Învățătura lui Maharaj n-a făcut altceva decât să crească odată cu timpul...

Prajnãtapa
(Patrick Sicard)

Notă

Cam la vreo 150 de ani de la moartea lui Buddha, din cauza unei foamete, au murit o mulțime de
călugări. Ca urmare, discipolii au hotărât să pună cuvintele Maestrului lor într-o formă scrisă, ca ele să nu se
piardă. Rezultatul a fost Canonul Pali Budist (dialectul Pali este al limbii sanscrite), compus din trei părți
(Tipiƥaka). Majihima Nikãya aparține primei părți. Ãnãpãnasati este sutta 118 din Majihima Nikãya.
Ãnãpãnasati înseamnă: „practica atenției centrată pe inspir și expir” și asta nu-i nimic altceva decât un alt
mijloc de a atinge starea de non-minte. Scripturile spun că Buddha a folosit această practică, recomandând-o
și discipolilor săi, și astfel el și-a atins ținta prin Ãnãpãnasati. De ce? Foarte probabil fiindcă acest punct
important și ultim (al 16-lea) al instruirii este și sfârșitul instruirii: PATINISSAGA, în sanscrită:
PRATINISARGA, sinonim cu NIRVÃNA.

23