UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA DE LITERE ŞI ŞTIINŢE

SPECIALIZAREA : ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ŞI INTEGRARE
EUROPEANĂ

COMUNICARE ŞI PSIHOLOGIE SOCIALĂ

SERSEA (MARCU) DIANA MIHAELA

ANUL I
 În fiecare zi, în fiecare moment, fiinţele comunică între ele, adică fac schimb
de informaţii. Comunicarea face posibilă coexistenţa oamenilor. Salutul sau un
gest prietenesc sunt forme simple de a stabili un contact cu ceilalţi. Comunicarea
directă între oameni este realizată prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor.
Oamenii, dar şi plantele sau animalele trebuie să comunice pentru a trăi. Ca să
transmită mesaje şi să facă schimb de informaţii, natura le-a oferit diferite
mijloace. Comunicarea nu se limitează la cuvintele unei limbi. Plantele şi
animalele nu vorbesc şi cu toate acestea, ele comunică. Astfel, plantele transmit
mesaje prin intermediul mirosurilor şi al culorilor, la fel ca animalele şi oamenii.
Fiinţele umane transmit informatii şi prin poziţia corpului, prin gesturi şi înfăţişare.
Aceasta este comunicarea nonverbală.
Animalele şi oamenii îşi folosesc corpul pentru a comunica. Prin unele
posturi se pot transmite informaţii extrem de precise. Astfel animalele îşi pot
exprima teama, dorinţa, supunerea, plăcerea sau agresivitatea… Elefantul îşi înalţă
capul şi îşi ridică trompa în faţa unui pericol, cimpanzeii îşi exprimă furia
agitându-şi braţele, sărind pe loc şi aratându-şi dinţii. Animalele şi oamenii
comunică şi prin expresia feţei. Oamenii adoptă uneori o mimică apropiată de cea a
cimpanzeilor : ridică din sprâncene de mirare, îşi strâmbă nasul de dezgust, ochii li
se măresc şi buzele li se strâng când ameninţă…
Strămoşii noştri îndepărtaţi se exprimau prin gesturi. Şi astăzi omul îşi
foloseşte braţele, mâinile şi capul ca să facă gesturi. Gesturile sale preced,
ilustrează sau precizează ceea ce spun cuvintele : degetul dus spre obraz indică
ruşine, iar spre tâmplă semnifică nebunia.
Dar un gest este o acţiune care-ţi spune multe despre ceea ce gândeşte
cineva, chiar dacă persoana respectivă nu este conştientă de acest lucru. Indicatorii
comportamentali din viaţa de zi cu zi au un conţinut ridicat de informaţie. Felul în
care stăm când vorbim cineva, felul în care mişcăm picioarele, mâinile, ochii şi
sprâncenele, spun multe despre gradul de implicare în conversaţie şi despre
atitudinea fundamentală faţă de celălat.1

1
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.14.

1
 Un indicator comportamental trebuie să satisfacă patru condiţii2 :
 trebuie să fie un tip de activitate – o trăsătură din aspectul fizic al unei
persoane, o mişcare a corpului sau un lucru pe care l-a spus ;
 acţiunea trebuie să transmită un lucru care să nu fie direct observabil ;
 acţiunea trebuie să fie observată ;
 semnificaţia acţiunii trebuie să fie recunoscută.
Din studierea indicatorilor comportamentali, s-a descoperit că unii au
tendinţa de a se amplifica, iar alţii de a se estompa. În domenii ca dominanţa şi
curtarea, unde există un nivel ridicat de concurenţă, trăsăturile care semnifică
puterea şi forţa reproductivă au o tendinţă naturală de a se accentua.
În două situaţii indicatorii comportamentali devin mai puţin observabili,
atunci când persoana face o încercare deliberată de a păstra un secret şi atunci când
autorul dezvăluie fără voia sa adevăratele sale intenţii. De exemplu, când oamenii
mint sau sunt anxioşi, semnalele care îi trădează sunt extrem de mici şi au o durată
foarte scurtă.
Caracteristica distinctivă a microsemnalelor este viteza desfăşurării lor –
acţiunea se desfăşoară atât de rapid încât acestea trec neobservate. Microsemnalele
au cea mai mare probabilitate de apariţie pe faţă şi indică emoţiile pe care dorim să
le ascundem : frica, surpriza, tristeţea şi dezgustul.
Unele semnale funcţionează tainic, pretinzând a fi altceva decât sunt în
realitate. Acestea sunt semnalele mascate, de exemplu gestul de a şterge ochii nu
uneori nu reprezintă o tentativă de a îndepărta o impuritate, ci în realitate este un
semnal nerecunoscut că persoana respectivă este tristă.3
Indicatorii autentici arată ce se întâmplă în realitate în mintea oamenilor.
Indicatorii care apar fără intenţie sunt înroşirea feţei, care reflectă un sentiment de
jenă, transpiraţia şi dilataţia pupilelor, care reflectă faptul că persoana trăieşte o
emoţie puternică. Indicatorii autentici apar în situaţiile în care oamenii încearcă să

2
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.15-16.
3
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.19.

2
inducă în eroare, când încearcă să pară mai dominanţi sau curajoşi, mai siguri pe ei
decât sunt în realitate, când mint sau când încearcă să-şi ascundă anxietatea.4
Indicatorii comporamentali falşi par să indice un anumit lucru despre o
persoană, dar nu o fac, deoarece aceasta încearcă deliberat să îi facă pe alţii să
tragă concluzii greşite despre gândurile sau sentimentele ei.
Un indicator comportamental fals apare când cineva simulează un indicator
fără să aibă atributul sau starea psihologică asociate de obicei cu acesta. Când sunt
trişti sau supăraţi, oamenii fie cedează impulsului de a plânge, fie încearcă să-şi
reţină lacrimile prin muşcarea buzei inferioare. Acest semn arată, în primul rând,
că sentimentele sunt atât de puternice încât trebuie să fie ţinute sub control şi, în al
doilea rând, că sunt capabili să-şi ţină în frâu sentimentele. Gestul de a-şi muşca
buzele serveşte nu ca indicator direct al unei stări, ci ca un indiciu al reprimării
altui indiciu.5
Indicatorii comportamentali sunt de mai multe feluri. Unii sunt universali,
alţii sunt prezenţi numai la anumite grupuri de oameni iar alţii par a fi unici,
specifici unei anumite persoane. Aceştia nu sunt neapărat unici, dar datorită
asocierii lor cu anumite persoane, par să le aparţină, întocmai ca o semnătură sau
un simbol de marcă.
Cea mai mare parte a semnelor care ne trădează sunt legate de ceea ce se
petrece în momentul respectiv – sunt indicatori legaţi de timp. Un tip de indicatori
arată trăsături de durată ale persoanei (anxietatea), alţii starea ei actuală
(nerăbdarea). Alţi indicatori sunt deplasaţi în timp, adică arată ce simţea persoana
mai devreme sau ce va simţi mai târziu şi nu ceea ce simte în acel moment. Un
exemplu este de a ilustra forma unui obiect prin gesturi înainte de a rosti cuvântul.
Această proprietate anticipativă a gesturilor arată că gândurile ne pot influenţa
acţiunile înainte de a fi transpuse în cuvinte.6
Aţi indicatori au caracter predictiv, adică arată ce va face o persoană mai
departe sau cum va lua sfârşit o confruntare.

4
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.20-21
5
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.23
6
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.25-27

3
 Când întâlnim pentru prima dată o persoană, o evaluăm rapid în termenii
dominanţei, prieteniei şi atracţiei sexuale, aceşti trei factori jucând un rol major în
impresiile noastre despre alte persoane. Oamenii folosesc orientarea, privirea fixă,
mărimea aparentă şi postura ca semnale ale dominanţei şi sumisiunii în interacţiile
lor.
Ca indicatori ai dominanţei, cei mai întâlniţi sunt înălţimea corporală,
indicatorii teritoriali şi indicatorii posturali. Un mod de a părea mai dominant este
creşterea înălţimii aparente, ia un alt mod este să stăm drepţi. Oamenii care stau
drepţi par mai dominanţi decât cei care stau cu umerii căzuţi, iar statisticile arată că
oamenii mai înalţi au mai mult succes decât cei scunzi, sunt mai sănătoşi şi mai
inteligenţi şi tind să trăiască mai mult.7
Oamenii cu un statut social mai înalt ocupă mai mult spaţiu – au case mai
mari şi birouri mai spaţioase, folosesc mai mult spaţiu iar ceilalţi le recunosc
pretenţiile acordându-le mai mult spaţiu. Dominanţa este vizibilă şi întărită de
locul pe care oamenii îl ocupă la masă, persoanele dominante stau de obieci în
capul mesei.
Postura este o altă sursă bogată de informaţii despre statutul pe care îl deţine
o persoană, indivizii dominanţi adoptând frecvent “postura călăreţului”, care
transmite două mesaje fundamentale : unul este semnalul macho, celălalt este un
semnal de ameninţare, prin care se anunţă intenţia de apărare a poziţiei. Dar şi din
poziţia aşezat se pot transmite mesaje de dominanţă. Prin întinderea picioarelor,
persoanele dominante ocupă în mod public mai mult spaţiu şi crează impresia că
nevoile lor contează mai mult decât cele ale altor persoane. Alţi indicatori posturali
de dominanţă sunt aşezarea mâinilor pe şolduri (crează impresia de putere fizică) şi
felul cum ne orientăm corpul către alte persoane.8
Faţa este cea mai importantă sursă de semnale transmise în exterior prin
mesaje verbale, prin trăsături ale vocii ca accentul şi intonaţia, şi prin miile de
expresii care implică ochii, muşchii capului şi feţei.

7
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.34
8
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.35-46

4
 Faţa este principala sursă de informaţii despre stările noastre emoţionale – ea
indică dacă suntem fericiţi, trişti, furioşi, surprinşi sau speriaţi. Uitându-se la faţa
noastră, ceilalţi pot sesiza dacă ne simţim dominanţi sau supuşi.
Faţa exprimă semnalele dominanţei în două moduri : prin „atributele faciale”
şi prin „acţiunile faciale”.
Atributele faciale asociate cu dominanţa sunt mărimea maxilarului şi a
mandibulei, ochii apropiaţi sau gestul de a îngusta ochii (postura „privirii prin
vizieră”), buzele subţiri.
Acţiunile faciale care transmit impresia de dominanţă sunt coborârea
sprâncenelor, îngustarea buzelor şi absenţa zâmbetului. Un alt gest de înfruntare
este privitul peste marginea ochelarilor. Efectul gestului este mai puternic când
este însoţit de o coborâre a capului, această mişcare face fixarea mai
ameninţătoare.
Alţi indicatori ai dominanţei apar în conversaţii. Indivizii dominanţi profită
primii de prilejul de a vorbi ; persoana importantă vorbeşte mai mult, ceea ce îi
permite să reamintească tuturor poziţia ei şi îi dă ocazia de a-şi asculta vocea şi
opiniile în loc să asculte opiniile altora. Persoanele dominante întrerup mai mult şi
au mai mult succes în a-i elimina pe cei care încearcă să le ia locul.
Dominanţa este evidentă şi în alte aspecte. Se pot observa schimbări de
accent, de viteză, de formă a frazei sau de ton. Unele caracteristici ale vocii sunt
considerate indicii bune ale dominaţiei şi sumisivităţii. De exemplu, sunetele
„joase” sunt asociate cu dominanţa şi ameninţarea, în timp ce sunetele „înalte” sunt
asociate cu sumisivitatea şi atitudinea împăciuitoare. Indivizii care încearcă să fie
dominanţi îşi coboară timbrul vocal, iar oamenii care încearcă să fie sumisivi îşi
ridică timbrul vocal. Şi o intonaţie ascendentă sau descendentă transmite mesaje
importante. Un timbru descendent este asociat cu declaraţiile, siguranţa şi
dominanţa, în timp ce unul ascendent este caracteristic întrebărilor, nesiguranţei şi
sumisiunii.9

9
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.52-56

5
 Şi privirea este un indicator important privind dominaţia. Indivizii dominanţi
îşi arată de obicei „dominanţa vizuală”, adică petrec mai mult timp uitându-se la
celălalt în timp ce vorbesc decât atunci când ascultă. Pe de altă parte, subordonaţii
petrec mai multă vreme privind în timp ce ascultă decât privind în vreme ce
vorbesc.10
Din multe puncte de vedere, supunerea este opusul dominanţei. Mesajul
transmis de ridicatul din umeri este unul de neajutorare, acest gest este mult mai
aproape de supunere decât de dominanţă. Ridicatul din umeri este în planul
gesturilor eschivarea prin excelenţă. O persoană care ridică din umeri îşi arată
neputinţa în rezolvarea unor probleme : „Nu pot face nimic în această privinţă”,
„Nu ştiu” sau „Nu e vina mea”.11
Indivizii care vor să transmită mesajul supunerii trebuie să arate că nu
reprezintă o ameninţare. Acest lucru poate fi făcut în trei moduri : prin inactivitate,
lăsând impresia că suntem mai mici în realitate şi părând vulnerabili. Cele mai
puternice mesaje de supunere sunt cele asociate cu vulnerabilitatea, în special felul
în care ne poziţionăm mâinile şi picioarele. Şcolarii şi subordonaţii adoptă „postura
paralelă” când vorbesc cu profesorii lor sau se adresează şefului. Sumisiunea este
indicată şi din poziţia aşezat, prin tragerea picioarelor înapoi şi ascunderea lor
pentru a nu invada spaţiul public, sau prin încrucişarea picioarelor. Prin creşterea
zonei de autocontact, persoanele sumisive se autoliniştesc când se simt ameninţate.
Puterea acţiunilor de autocontact stă în faptul că atingerea fizică este cel mai bun
mod de a linişti pe cineva. Când oamenii se simt sumisivi, deseori îşi mângâie
părul, îşi ating faţa punându-şi deseori degetele pe buze sau îşi încrucişează
braţele. 12
Felul în care oamenii zâmbesc unii la alţii poate oferi indicii despre
raporturile de putere care există între ei. Indivizii subordonaţi produc un număr
similar de zâmbete, indiferent dacă situaţia este prietenoasă sau neprietenoasă, în
timp ce persoanele dominante zâmbesc mult mai puţin în situaţii neprietenoase şi

10
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.58
11
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.63
12
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.64-68

6
mult mai mult în situaţii prietenoase. Dar unele zâmbete sunt autentice, în timp ce
altele sunt false. Când zâmbetul este autentic, ochii devin mai înguşti şi lângă ei
apare „laba gâştii”. Când zâmbetul este fals, sunt antrenaţi numai muşchii din jurul
gurii. În acest mod se poate arăta ce se află în spatele faţadei şi, în acest mod,
sentimentele reale ale unei persoane.13
„Perierea” verbală are rolul de a ajuta oamenii să pară plăcuţi şi
neameninţători în faţa altora. Dorinţa de a fi plăcut este foarte importantă atunci
când sperăm să îi impresionăm pe cei mai puternici decât noi. O strategie este
„autodevalorizarea” – spunem lucruri negative despre noi, iar altă strategie este
„promovarea celuilalt” – spunem lucruri pozitive despre acesta. Arta de a ne face
plăcuţi este o parte foarte necesară în contactele noastre sociale şi în urcuşul pe
scara corporativă. Dar cercetările arată tristul adevăr că persoanele care transformă
arta de a se face plăcuţi superiorilor într-o preocupare permanentă se bucură de un
succes mai mare în carieră decât cei care se concentrează pe realizarea unor
produse de calitate.14
Şi în conversaţiile pe care le purtăm apar o serie de indicatori care arată
momentele când dorim să preluăm cuvântul (ridicarea mâinii, mărirea uşoară a
ochilor, deschiderea gurii şi tragererea aerului în piept), să cedăm cuvântul
(schimbarea privirii sau coborârea tonului) sau atunci când evităm să preluăm
cuvântul (aprobări din cap şi zâmbete scurte). Dar oricât talent am avea în
conversaţii, suntem extrem de ignoranţi în privinţa semnalelor pe care le producem
şi a celor la care răspundem. Observând mai atent conversaţiile altora, vom
înţelege mai bine felul în care oamenii încearcă să controleze dreptul la cuvânt şi
să se influenţeze unii pe alţii.15
În politică aparenţa e totul. Deoarece politica se bazează atât de mult pe
aparenţe, pe subterfugii şi impresii false, atrage foarte mult persoanele care sunt
fascinate de comportamentul uman. Deoarece politicienii petrec atâta timp
pretinzând că sunt ceea ce nu sunt, există şanse foarte mari ca ei să îşi arate din

13
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.75-79
14
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.85
15
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.88-107

7
greşeală adevăratele sentimente sau intenţii, prin comportament. Dramele politicii,
felul în care politicienii îşi abandonează colegii, fac înţelegeri secrete, schimbă
alianţe, crează diversiuni şi îşi acoperă spatele, aruncă vina asupra altora şi îşi
asumă merite pe care nu le au – toate aceste lucruri fac ca probabilitatea apariţiei
unor indicatori care să îi dea de gol să fie mult mai mare.16
Salutul îndeplineşte mai multe funcţii importante : le oferă oamenilor ocazia
de a se recunoaşte unii pe alţii şi de a intra în conversaţie, îi dă indidului o şansă de
a demonstra că se poate pune bază pe el în privinţa respectării convenţiilor sociale
şi permite reafirmarea sau construirea tipului de relaţie pe care îl vor avea
participanţii unul cu altul. Ritualul salutului poate fi împărţit în două categorii :
saluturi care exprimă respectul, făcute să sublinieze diferenţele de putere şi
saluturile de solidaritate, exprimând mesaje de prietenie şi egalitate.
Şi strânsul mâinii este folosit ca un salut de solidaritate. Strânsul mâinii
variază în funcţie de felul cum este oferită mâna, de numărul de strângeri pe care le
include, de persoana care controlează gestul, de faptul că este sau nu însoţit de un
zâmbet, de ceea ce spun oamenii când se salută.
Îmbrăţişarea este folosită ca ritual de salut de către persoanele foarte
apropiate, care nu s-au mai văzut de mult timp sau care simt nevoia să se
încurajeze sau să se consoleze. Sărutul social pe obraz şi felul în care oamenii fac
acest gest ne spune foarte mult despre personalitatea lor, despre atitudine pe care o
au faţă de celălalt şi părerea lor faţă de acest gest de salut.17
Anxietatea este o reacţie normală de autoprotejare la un pericol perceput şi
precedă acţiunile care urmăresc îndepărtarea pericolului. Deşi anxietatea poate
deveni o trăsătură a personalităţii unui individ, totuşi anxietatea este o stare de
moment, o reacţie la o anumită situaţie. Binenţeles, nu ne putem controla
întotdeauna anxietatea, dar putem lua măsuri pentru a ne asigura că nu este
observată din afară. Dar tocmai încercările noastre de a ne ascunde anxietatea sunt
cele care dau în vileag adevăratele nostre sentimente.

16
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.137
17
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.138-155

8
 Indicatori ai anxietăţii sunt transpiraţia abundentă, respiraţia (ritmul
respirator creşte când o persoană se simte speriată sau ameninţată), postura
(muşchii sunt încordaţi şi mişcările sunt neregulate şi chinuite). Anxietatea se vede
şi pe faţă. Când oamenii se simt anxioşi, tind să reducă timpul pe care îl petrec
privind alte persoane sau căutând căi şi portiţe de scăpare. Cei mai importanţi
indicatori ai anxietăţii sunt asociaţi cu buzele, gura şi gâtul - gura se usucă, apare
senzaţia de tuse, persoana are tendinţa să-şi muşte buzele, să-şi roadă unghiile sau
să bage un obiect în gură.
Anxietatea este vizibilă şi în voce, care devine mai ascuţită şi apar
“tremurături ale vocii”, iar persoanele anxioase au tendinţa să vorbească mai
repede şi mai puţin. Persoanele acut şi cronic anxioase sunt înclinate să se bâlbâie ;
chiar şi persoanele care se bâlbâie rareori sunt mai înclinate să o facă atunci când
se simt ameninţate sau anxioase.18
Indicatorii comportamentali joacă un rol foarte important când se face curte.
Chiar dacă nu intenţionăm să facem acest lucru, transmitem şi primim constant
mesaje cu caracter sexual. Oamenii îşi fac cunoscută disponibilitatea prin hainele
pe care le poartă, părţile corpului pe care le expun privirii, posturile pe care şi le
asumă, expresia facială, modul în care privesc şi mesajele verbale pe care le
transmit. Femeile pot emite o gamă largă de semnale de abordare – privirea fugară,
fixarea privirii, fluturarea genelor şi scuturarea părului, ţuguierea sau umezirea
buzelor, zâmbetul.19
Multe din lucrurile pe care le spunem altora sunt minciuni, invenţii,
plăsmuiri ale minţii şi neadevăruri. Deşi minciunile formează cea mai mare parte a
schimburilor noastre cu ceilalţi, nu înţelegem dacă o persoană ne induce în eroare
sau ne spune adevărul. Majoritatea oamenilor consideră că evitarea privirii este un
semn de inducere în eroare. Dar în timp ce unii mincinoşi îşi feresc privirea, alţii
măresc intervalul în care îşi privesc în ochi interlocutorul. Alte semne ale
minciunii sunt clipitul rapid, nervozitatea şi mişcările stângace ale mâinilor,

18
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.184-204
19
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.206-237

9
atingerea gurii şi a nasului, deşi uneori aceste semne sunt conexate cu anxietatea şi
nu cu minciuna.20
Şi felul în care o persoană fumează spune multe despre felul ei de-a fi,
despre sentimentele ei şi despre cum doreşte să fie percepută de alte persoane.
Felul în care o persoană îşi aprinde ţigara sau trabucul, modul în care îl ţine,
poziţia sa în gură, gesturile pe care le face între două inhalări succesive – toate
acestea oferă indicii importante despre impresia pe care fumătorul încearcă să o
transmită.
Deşi credem că observăm ce se petrece în jurul nostru, de cele mai multe ori
lucrurile nu stau aşa. Nu numai că nu remarcăm schimbările care au loc în aspectul
fizic al celor din jur, dar suntem la fel de insensibili la cuvintele, gesturile şi
expresiile pe care le folosesc.
Există trei motive pentru care nu observăm aceşti indicatori. Primul este
“eroarea de observaţie” – nu acordăm suficientă atenţie lucrurilor pe care le fac sau
le spun oamenii. Al doilea este “eroarea de recunoaştere” - observăm că oamenii
se comportă în anumite feluri, dar nu recunoaştem informaţiile pe care ni le pot
transmite acţiunile lor. Al treilea este “eroarea de interpretare” – recunoaştem că un
anumit comportament spune ceva, dar nu reuşim să citim semnalele.21
Indicatorii comportamentai sunt cuvintele unui limbaj. Dar este un limbaj
neobişnuit pentru că, deşi toţi îl vorbim fluent, deseori nu înţelegem ce spun alţii
sau ce ne spun indicatorii lor despre ei.
Unul din motivele pentru care suntem atât de orbi la indicatorii
comportamentali este aparenta lor lipsă de importanţă sau semnificaţie. Suntem
atât de preocupaţi să ne concentrăm pe ceea ce ne spun oamenii, încât nu reuşim să
observăm ce cuvinte au ales, inflexiunile vocii lor şi felul în care se mişcă. Iar
tocmai acţiunile cele mai imperceptibile oferă cele mai multe informaţii despre
gândurile şi personalitatea cuiva.
Un număr enorm de indicatori este generat de câte ori interacţionăm cu
oamenii şi chiar şi atuci când rămânem tăcuţi în compania lor. Deşi încercăm să ne
20
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.239-256
21
Peter Collett - Cartea gesturilor, pag.293

10
controlăm gesturile şi acţiunile, de multe ori nu reuşim să controlăm aceste
trăsături ale comportamentului nostru, permiţându-le să dea în vileag sentimente şi
gânduri pe care am dori să le ascundem de ceilalţi.
Cercetarea indicatorilor comportamentali promite să ne îmbogăţească viaţa
din mai multe puncte de vedere. Concentrându-ne asupra aspectelor fugitive ale
comportamentului altor persoane, ne confruntăm cu extraordinara complexitate a
universului nostru social, şi în acest fel să devenim mai sensibili faţă de alte
persoane. Vom învăţa în acelaşi timp să fim mai atenţi la noi, mai sensibili la
propriul nostru comportament.
Disimularea desemnează efortul conştient întreprins pentru a masca (a
tăinui) unele stări sufleteşti, intenţii sau acţiuni. Disimularea poate fi „disimulare
obişnuită”, concretizată în acţiunea curentă a oamenilor de diferite vârste care îşi
ascund, din diferite motive, în momentul în care se confruntă cu o anumită situaţie,
anxietatea, mânia, bucuria sau dragostea exagerate, neîncrederea, intenţiile etc.
Există de asemenea disimulări cu caracter altruist sau dimpotrivă egoist, depinzând
evident de motivul pentru care este practicată disimularea.
Personal, eu cred că toţi oamenii disimulează, dacă nu permanent, în marea
majoritate a timpului. Toţi purtăm o « mască » şi încercăm să ascundem ce se
petrece în realitate în interiorul nostru, ce gândim în mometul respectiv şi ce
sentimente nutrim faţă de cei din jur. « Cartea gesturilor » ne ajută să înţelegem că
dacă ne concentrăm pe citirea indicatorilor comportamentali, vom fi mai sensibili
faţă de ceilalţi, şi, în ultimă instanţă, relaţiile noastre cu ei ne vor aduce mai multe
satisfacţii. Indicatorii ne ajută să înţelem şi propriul nostru comportament şi
impactul pe care îl avem asupra altora.
Chiar dacă suntem capabili să observăm indicatori în comportamentul altor
persoane, nu înseamnă că îi şi înţelegem. Oricât de abili am fi în relaţiile cu
ceilalţi, suntem extrem de ignoranţi în privinţa semnalelor pe care le producem şi a
celor la care răspundem. Poate dacă toţi oamenii ar fi capabili să înţeleagă limbajul
semnelor, am reuşi să ne înţelegem mai bine unii cu alţii şi să trăim într-o lume
mai bună.

11
 Bibliografie :

PETER COLLETT - „Cartea gesturilor – cum putem citi gândurile

oamenilor din acţiunile lor” , Editura Trei – Bucureşti, 2005

12