DREPT FISCAL

Curs pentru anul II Facultatea de Drept – Universitatea Bucuresti

Curs 13 - 14

Accizele.............................................................................................................................................................3
1. Aspecte introductive………………………………………………………………………………………………………......................3
2. Definiția accizelor…………………………………………………………………………………………………………….....................4
3. Regimul juridic al accizelor armonizate…………………………………………………………………………….....................5
3.1. Produsele accizabile……………………………………………………………………………………………………………………..6
3.2. Persoane impozabile supuse regimului de autorizare…………………………………………………...................7
3.3. Faptul generator și exigibilitatea accizelor…………………………………………………………………..................12
3.4. Modul de calcul al accizelor armonizate……………………………………………………………………..................13
3.5. Excepții, scutiri de la plata accizelor, restituiri de accize……………………………………………………………..14
3.6. Regimul suspensiv de accize……………………………………………………………………………………………………….16
3.7. Regulile de circulație a produselor accizabile între state
membre UE…………………………………………………………………………………………………………………………...............17
3.8. Obligațiile persoanelor impozabile……………………………………………………………………………………………..17
4. Regimul juridic al accizelor nearmonizate………………………………………………………………………………………….18
4.1. Produsele accizabile………………………………………………………………………………………………………..............18
4.2. Persoane impozabile……………………………………………………………………………………………………….............19
4.3. Faptul generator și exigibilitatea accizelor………………………………………………………………………............19
4.4. Produsele accizabile scutite…………………………………………………………………………………………….............19
4.5. Obligațiile persoanelor impozabile……………………………………………………………………………………………..19
4.6. Modul de calcul al accizelor nearmonizate…………………………………………………………………………………20
Taxele vamale.................................................................................................................................................20
1. Aspecte introductive………………………………………………………………………………………………………………………….20
2. Definiție…………………………………………………………………………………………………………………………………………….21
3. Sistemul comun european de reglementare a taxelor vamale……………………………………………………........22
4. Sistemul vamal din România………………………………………………………………………………………………………........23

1
 4.1. Statutul vamal al mărfurilor………………………………………………………………………………………………………..24
4.2. Regimurile vamale………………………………………………………………………………………………………………………25
4.3. Operatorul economic autorizat…………………………………………………………………………………………………..33
4.4. Factorii pe baza cărora se calculează taxele vamale……………………………………………………………………34
4.5. Datoria vamală……………………………………………………………………………………………………………………………37
4.6. Verificarea declarației vamale și acordarea liberului de vamă……………………………… …………………….39
Evaziunea fiscala.................................................................................................................................40

1.Aspecte generale.....................................................................................................................................40

2. Categorii de fapte incriminate ca infractiuni in sistemul legii 241/2005................................................42

Cazierul fiscal......................................................................................................................................43

2
 Accizele

1. Aspecte introductive

În categoria impozitelor indirecte sunt incluse și accizele, care sunt considerate a fi impozite indirecte
speciale1, datorate pentru anumite categorii de bunuri și/sau servicii, spre deosebire de TVA, care este
considerat un impozit indirect general, datorat pe consumul general de orice produse sau servicii. Acest tip
de impozit se regăsește în legislația tuturor statelor, fiind, alături de impozitul pe avere, unul dintre cele mai
vechi impozite. De-a lungul timpului, importanța TVA în structura veniturilor fiscale a crescut, veniturile
bugetare din accize fiind din ce în ce mai scăzute, acest aspect fiind valabil atât în țările dezvoltate, membre
ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)2, cât și în România.
În doctrina interbelică3, între impozitele indirecte erau menționate: „impozitul asupra obiectelor de
consumațiune, drepturile de timbru și înregistrare, impozitul vamal, asupra corespondenței poștale”. Acest tip
de impozit a fost introdus în România prin Regulamentele Organice4, sub denumirea de „Rusumaturi”, fiind
stabilit asupra unui număr redus de bunuri de consum.
Începând cu anul 1989, au fost adoptate reglementări succesive privind impozitul pe circulaţia mărfurilor5,
fără a exista inițial un act normativ distinct pentru accize. Această denumire apare în legislația noastră în anul
1991, fiind introdusă prin H.G. nr. 779/1991, în care s-a prevăzut în art. 1 că „Persoanele juridice și asociațiile
familiale, care prin actul legal de constituire sau prin autorizații eliberate în acest scop au dreptul să producă,
să importe sau să comercializeze produse, să execute lucrări ori să presteze servicii, sînt obligate să plătească
la bugetul administrației centrale de stat impozitul pe circulația mărfurilor și taxele speciale de consumație
numite accize”.

După intrarea în vigoare a Constituției României, a fost adoptată şi a intrat în vigoare Legea nr. 42/1993
privind accizele la produsele din import şi din ţară, precum şi impozitul la ţiţeiul din producţia internă şi
gazele naturale6, în care se prevedea că agenții economici datorează pentru anumite categorii de produse pe
care le produc, comercializează sau importă, taxe speciale de consumație denumite accize.
Legea nr. 42/1993 a fost succesiv modificată și republicată, fiind abrogată prin O.U.G. nr. 82/1997 privind
regimul accizelor şi al altor taxe indirecte7, aprobată şi modificată prin Legea nr. 196/19988, înlocuită ulterior

1
OECD (2016), Consumption Tax Trends 2016, VAT/GST and excise rates, trends and policy issues, OCED
Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/ctt-2016-en, p. 15.
2
OECD (2016), Consumption Tax Trends 2016, p. 18.
3
T.C. Aslan, Tratat de finanţe cuprinzând şi legislaţiunea fiscală după război, Tipografiile Române Unite, Bucureşti,
1925, p. 135.
4
T.C. Aslan, Tratat de finanţe cuprinzând şi legislaţiunea fiscală după război, Tipografiile Române Unite, Bucureşti,
1925, p. 254; Regulamentele organice ale Valahiei și Moldovei, publicate în ediția Colecțiunea vechilor legiuiri
administrative, sub conducerea profesorilor Paul Negulescu și George Alexianu, Biblioteca Institutului de Științe
Administrative al României, editura Întreprinderile Eminescu S.A., 1944, p. XXXVI.
5
H.G. nr. 1109/1990 cu privire la liberalizarea preţurilor şi măsuri de protecție socială, publicată în M. Of. nr. 115 din
23 octombrie 1990; H.G. nr. 779/1991 privind impozitul pe circulația mărfurilor şi accizele, publicată în M. Of. nr. 244
din 30 noiembrie 1991.
6
Publicată în M. Of. nr. 144 din 14 iulie 1993.
7
Publicată în M. Of. nr. 380 din data de 29 decembrie 1997.
8
Publicată în M. Of. nr. 417 din 5 noiembrie 1998.

3
cu O.G. nr. 27 din 30 ianuarie 2000 privind regimul produselor supuse accizelor9, în vigoare de la data de 15
februarie 2000 și până la data de 31 decembrie 2001.

De la data de 1 ianuarie 2002 și până la data de 31 decembrie 2003 a fost în vigoare O.U.G. nr. 158/2001
privind regimul accizelor10.

Din anul 2004 şi până la data de 1 ianuarie 2016 a fost în vigoare Codul fiscal aprobat prin Legea
nr. 571/200311, care a fost succesiv modificat şi cu privire la accize, fiind transpuse toate directivele UE
aplicabile.

La data de 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare noul Cod fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/201612, care preia
aproape integral textul anterior al Codului fiscal.

În Uniunea Europeană, alături de TVA și taxele vamale, în temeiul tratatelor europene, reglementările
naționale privind accizele au fost armonizate, existând, în fiecare stat european, accize nearmonizate care se
aplică asupra anumitor categorii de produse.

2. Definiția accizelor

În doctrina națională, accizele sunt definite ca fiind „taxe de consumaţie aplicate asupra producerii şi
comercializării anumitor produse”13.

Din punct de vedere al modului de reglementare, accizele pot fi clasificate în două categorii:

a) accizele armonizate, care sunt reglementate în Codul fiscal în temeiul legislației europene și se
calculează în legătură cu anumite produse;
b) accizele nearmonizate, datorate pentru alte produse14, reglementate de asemenea în Codul fiscal,
tipurile de produse accizabile din această categorie fiind stabilite exclusiv de legiuitorul național, în funcție de
politica fiscală națională.

Ambele categorii de accize constituie venituri fiscale ale bugetului de stat.

Obligaţiile plătitorilor de accize şi condiţiile producerii, comercializării, importului și exportului produselor
accizabile sunt reglementate în Codul fiscal în secțiuni separate pentru cele două categorii de taxe de
consumaţie, respectiv accize armonizate și accize pentru alte produse.

9
Publicată în M. Of. nr. 42 din data de 31 ianuarie 2000.
10
Publicată în M. Of. nr. 767 din 30 noiembrie 2001.
11
Publicată în M. Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003.
12
Publicată în M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015.
13
D. Șova, Drept fiscal, Ed. a II-a, Ed. Solomon, București, 2015, p. 177; C.F. Costaș, Drept fiscal, Ed. Universul
Juridic, București, 2016, p. 392.
14
Anterior, prin Codul fiscal valabil până la data de 31 decembrie 2015, produsele accizabile erau: cafea verde, cafea
prăjită, cafea solubilă, berea/baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice, băuturi fermentate, altele decât bere și
vinuri, bijuterii din aur și/sau platină, confecții din blănuri naturale, iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu sau fără motor
pentru agrement, autoturisme și autoturisme de teren cu capacitate cilindrică de peste 3000 cm3, arme, altele decât cele cu
destinație militară sau de tir sportiv și muniție pentru acestea.

4
 3. Regimul juridic al accizelor armonizate

În vederea eliminării obstacolelor existente pentru crearea pieței unice în cadrul UE, adoptată prin
Tratatul privind Uniunea Europeană15, a fost propusă în anul 199016, dar a intrat în vigoare începând cu 1
ianuarie 1993, Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor
supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse17.
Directiva 92/12/CEE a fost abrogată prin Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008
privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE18 (Directiva 2008/118), care
stabilește cadrul general de reglementare a accizelor din domeniul produselor energetice și electricității19,
alcool şi băuturi alcoolice20 și produselor din tutun prelucrat21.

Conform prevederilor Directivei 2008/118, accizele pentru cele trei categorii de produse se calculează la
momentul producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul
UE sau la momentul importului acestora pe teritoriul UE.

Similar cu regimul juridic al TVA, exigibilitatea accizelor poate interveni la alt moment decât faptul
generator, respectiv la momentul eliberării pentru consum în unul dintre statele membre UE.

Obligația de a plăti accizele către bugetul de stat aparține persoanei impozabile, care este înregistrată
într-un stat membru ca antrepozitar autorizat sau ca destinatar înregistrat, atunci când produsele accizabile
sunt eliberate pentru consum, fiind achitate exclusiv în statul membru UE în care sunt eliberate.

Față de regimul general armonizat stabilit prin Directiva 2008/118, statele membre pot adopta reguli
speciale cu privire la restituirea accizelor pentru anumite produse accizabile sau pot scuti de la plata accizelor
anumite produse. De asemenea, statele membre UE adoptă reguli proprii privind producerea, transformarea
şi deţinerea de produse accizabile, care se realizează într-un antrepozit fiscal, fără a fi obligatorie plata
accizelor până la data eliberării pentru consum și pot stabili reguli naționale privind marcarea fiscală a
produselor accizabile.
Produsele accizabile pot circula fără plata accizelor, în regim suspensiv de accize, pe teritoriul UE, cu
respectarea regulilor stabilite prin Directiva 2008/118, pe baza unui document administrativ electronic.
Autorităţile competente din statul membru UE de expediţie pot solicita din partea antrepozitarului autorizat

15
Acest tratat s-a semnat la Maastricht la data de 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la
1 noiembrie 1993.
16
Comunicarea Comisiei Comunităților Europene COM (90) 431 final din 7 noiembrie 1990 privind propunerea unei
Directive „on the general arrangements for products subject to excise duty and on the holding and movement of such
products”.
17
Publicată în JOCE, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992.
18
Publicată în JOUE, seria L, nr. 9 din 14 ianuarie 2009.
19
Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a
produselor energetice și a electricității, publicată în JOUE, seria L, nr. 283 din 31 octombrie 2003, prin care sunt stabilite
prevederi fiscale comune aplicabile electricității și produselor energetice impozabile numai când sunt utilizate drept
carburanți sau combustibili pentru încălzire.
20
Directiva 92/83/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurilor accizelor la alcool și
băuturi alcoolice, publicată în JOCE, seria L, nr. 316 din 31 octombrie 1992 şi Directiva 92/84/CEE a Consiliului din 19
octombrie 1992 privind apropierea ratelor accizelor la alcool și băuturi alcoolice, publicată în JOCE, seria L, nr. 316 din
31 octombrie 1992.
21
Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului
prelucrat, publicată în JOUE, seria L, nr. 176 din 5 iulie 2011, prin care a fost revizuit regimul juridic aplicabil, fiind
abrogate Directiva 92/79/CEE a Consiliului din
19 octombrie 1992 privind apropierea taxelor la țigări, Directiva 92/80/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind
apropierea taxelor pe tutunul prelucrat, altul decât pentru țigarete și Directiva 95/59/CE a Consiliului din 27 noiembrie
1995 privind alte impozite decât impozitele pe cifra de afaceri care afectează consumul de tutun prelucrat.

5
sau a destinatarului înregistrat o garanţie care să acopere riscurile inerente deplasării în regim suspensiv de
accize. În principiu, garanţia poate fi oferită și de către un terţ.

3.1. Produsele accizabile

Accizele armonizate se datorează, direct sau indirect, în legătură cu consumul următoarelor categorii de
produse provenite din producţia internă sau din import:

a) alcool şi băuturi alcoolice (Secțiunea a 4-a din Titlul VIII, art. 349-353 din Codul fiscal);
b) tutun prelucrat (Secțiunea a 5-a din Titlul VIII, art. 354 din Codul fiscal);

c) produse energetice şi electricitate (Secțiunea a 6-a și Secțiunea a 7-a din

Titlul VIII, art. 355-358 din Codul fiscal).

Acestea se numesc produse accizabile și reprezintă obiectul impunerii în condițiile prevăzute de Codul
fiscal.
În prima categorie, alcool și băuturi alcoolice, sunt incluse următoarele tipuri de produse:
a) berea, care este produsul încadrat la codul NC 2203 0022 sau orice produs care conţine un amestec de
bere şi de băuturi nealcoolice, încadrat la codul NC 2206 00, având, şi într-un caz, şi în altul, o concentraţie
alcoolică mai mare de 0,5% în volum;

b) vinurile liniștite, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 şi 2205, cu excepţia vinului
spumos, și care au o concentrație alcoolică de 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care
alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;

c) vinuri spumoase, care cuprind toate produsele încadrate la codurile: NC 2204 10, 2204 21 10, 2204 29 10 şi
2205 și care sunt prezentate în sticle închise, cu un dop tip ciupercă, fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt
sub presiune datorită dioxidului de carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari şi au o concentraţie
alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în
produsul finit rezultă în întregime din fermentare;

d) alte băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri care se încadrează la codurile
NC 2204 şi 2205 şi care nu sunt prevăzute în categoria vinurilor liniştite, precum şi toate produsele încadrate
la codurile NC 2206 00;

e) produsele intermediare reprezintă toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2%
în volum, dar nu depăşeşte 22% în volum, şi care se încadrează la codurile NC 2204, 2205 şi 2206;
f) alcoolul etilic, care cuprinde o gamă largă de produse, respectiv toate produsele care au o concentrație
alcoolică ce depășește 1,2% în volum, sau 22% în volum, inclusiv țuică, rachiuri de fructe, băuturi spirtoase
potabile care conțin produse, în soluție sau nu.
Sunt exceptate de la plata accizelor berea, vinul și băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri,
fabricate de persoana fizică şi consumate de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie
vândute.
Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi
echivalente de cel mult 50 de litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică

22
Codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar, conform Regulamentului (CEE)
nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, în vigoare
de la 19 octombrie 1992, iar în cazul produselor energetice, în vigoare de la 1 ianuarie 2002.

6
de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului
etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor din normele metodologice.

Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producţie nu depăşeşte

10 hectolitri alcool pur/an, se aplică accize specifice reduse.

De asemenea, beneficiază de nivelul redus al accizelor micile distilerii care sunt independente din punct
de vedere juridic şi economic de orice altă distilerie, nu funcţionează sub licenţa de produs a unei alte
distilerii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de normele metodologice.

În categoria tutunului prelucrat intră toate produsele din tutun care sunt supuse unui proces tehnologic
de prelucrare, de tipul ţigarete, ţigări şi ţigări de foi, tutun de fumat, conform prevederilor legale.

În categoria produselor energetice sunt incluse următoarele produse:

a) benzină cu plumb și fără plumb;

b) motorină;
c) kerosen;
d) gaz petrolier lichefiat;
e) gaz natural;
f) păcură;
g) cărbune şi cocs;
h) orice alt produs care poate fi utilizat ca și combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor, ca
aditiv sau pentru a creşte volumul final al combustibilului pentru motor.
De asemenea, este supusă accizei și energia electrică23.

3.2. Persoane impozabile supuse regimului de autorizare

Accizele reprezintă un impozit indirect, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere legal, obligația plății
acestui impozit către bugetul de stat este stabilită în sarcina unei categorii de persoane, iar sarcina fiscală
este suportată de consumatorul final, cuantumul acestui impozit fiind inclus în prețul final al produselor
accizabile.
Conform art. 341 C.fisc., persoanele obligate să achite accize pot avea una din următoarele calități:
a) antrepozitar autorizat, care are obligația plății accizelor atunci când produsele accizabile ies din regimul
suspensiv de accize, respectiv din antrepozitul fiscal sau când apar nereguli în cursul unei deplasări a
produselor accizabile în regim suspensiv;
b) destinatar înregistrat, care are obligația plății accizelor atunci când produsele accizabile ies din regim
suspensiv de accize sau apar nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv;
c) expeditor înregistrat, care poate fi obligat să plătească accizele atunci când apar nereguli în cursul unei
deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv;
d) importator autorizat, care poate fi obligat să plătească accizele atunci când produsele accizabile sunt
importate și nu sunt plasate imediat într-un regim suspensiv;
e) utilizator final, care poate fi obligat să plătească accizele atunci când produsele accizabile pe care le-a
primit în regim scutit sau exceptat de la plata accizelor sunt utilizate în alte scopuri decât cele pentru care a fost
eliberată autorizația de utilizator final.
În cazul în care produsele accizabile sunt eliberate pentru consum de o persoană, fizică sau juridică, care
nu are una dintre calitățile menționate, dar care a participat la punerea în circulație sau cunoștea sau ar fi
trebuit să aibă informații, atunci acea persoană este obligată să plătească accizele aferente.

23
Produsul cu codul NC 2716.

7
 Obligația plății accizelor este prevăzută de Codul fiscal ca o obligație solidară și indivizibilă, toate
persoanele implicate putând fi urmărite pentru datorie și una dintre ele putând fi obligată la plata întregii
datorii.
Pentru a dobândi oricare din calitățile menționate mai sus, persoanele fizice sau juridice solicitante au
obligația legală de a depune o cerere, în formatul expres stabilit prin Normele metodologice pentru fiecare în
parte, în prealabil începerii activității economice. Sancțiunea nerespectării regimului de autorizare este
prevăzută în art. 452 din Codul fiscal, fapta fiind calificată ca infracțiune și fiind pedepsită cu închisoare.

Regula este că autorizarea plătitorilor de accize se efectuează de către Comisia pentru autorizarea
operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, înființată în cadrul Ministerului Finanțelor Publice24, cu
excepțiile prevăzute de Codul fiscal. Spre exemplu, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producția
exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili mici, a micilor distilerii prevăzute la art. 353 din Codul
fiscal, precum și micile fabrici de bere independente prevăzute la art. 349 din Codul fiscal se poate face și prin
comisii teritoriale, constituite la nivelul structurilor teritoriale ale ANAF.
Autorizațiile emise conțin codul de accize atribuit fiecărei categorii de persoane impozabile.
3.2.1. Antrepozitarul autorizat
Poate dobândi calitatea de antrepozitar autorizat orice persoană fizică sau juridică ce deține un loc,
denumit antrepozit fiscal, care îndeplinește condițiile legale de autorizare prevăzute de art. 364 C.fisc., în
cadrul căruia realizează activități de producție, transformare, deținere, primire sau expediere de produse
accizabile, în regim suspensiv de accize.

Autorizarea antrepozitarului se efectuează dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) legate de persoana antrepozitarului, respectiv persoana fizică ce solicită autorizarea sau
administratorul persoanei juridice să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv pentru oricare din
infracțiunile prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. d) C.fisc.25;
b) legate de locul în care se desfășoară activitățile menționate, în sensul că spațiul în care se realizează
activitățile menționate trebuie să fie clar delimitat26, să fie amplasat, construit și echipat astfel încât să nu fie

24
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 219 din 15 februarie 2016 privind instituirea şi aprobarea componenţei
Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate şi a regulamentului de organizare şi
funcţionare a acesteia, publicat în M. Of. nr. 136 din 22 februarie 2016.
25
1. infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii; 2. infracțiuni contra înfăptuirii justiției; 3. infracțiuni
de corupție și de serviciu; 4. infracțiuni de fals; 5. infracțiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare; 6. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu
modificările și completările ulterioare; 7. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și
sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare; 8. infracțiunile prevăzute de Legea
nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și
completările ulterioare; 9. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor,
precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările
ulterioare; 10. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările ulterioare;
11. infracțiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările
ulterioare; 12. infracțiunile prevăzute de Codul fiscal.
26
Antrepozitul fiscal trebuie să fie strict delimitat, împrejmuit și să aibă acces propriu, iar activitatea care se desfășoară
în acest loc trebuie să fie independentă de alte activități desfășurate de persoana care solicită autorizarea și care nu au
legătură cu producția sau depozitarea de produse accizabile [pct. 30 alin. (1) din Normele metodologice].

8
posibilă scoaterea produselor accizabile fără plata accizelor și să nu fie folosit pentru vânzarea cu amănuntul
a produselor accizabile27.

Obligațiile antrepozitarului autorizat includ, pe lângă cele generale prevăzute pentru plătitorii de accize, și
următoarele:
a) să instaleze și să mențină încuietori, sigilii, instrumente de măsură sau alte instrumente similare
adecvate, necesare securității produselor accizabile amplasate în antrepozitul fiscal;
b) să asigure menținerea sigiliilor aplicate sub supravegherea autorității competente;
c) să țină evidențe exacte și actualizate, pentru fiecare antrepozit fiscal în parte, cu privire la materiile
prime, lucrările în derulare și produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale și
expediate din antrepozitele fiscale și să prezinte evidențele corespunzătoare, la cererea autorităților
competente;
d) să țină un sistem corespunzător de evidență a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de
administrare, contabil și de securitate;
e) să asigure accesul autorității competente în orice zonă a antrepozitului fiscal, în orice moment în care
antrepozitul fiscal este în exploatare și în orice moment în care antrepozitul fiscal este deschis pentru primirea
sau expedierea produselor;
f) să prezinte produsele accizabile pentru a fi inspectate de autoritatea competentă, la cererea acesteia;
g) să asigure în mod gratuit un birou în incinta antrepozitului fiscal, la cererea autorității competente;
h) să cerceteze și să raporteze către autoritatea competentă orice pierdere, lipsă sau neregularitate cu
privire la produsele accizabile;
i) să înștiințeze autoritățile fiscale competente despre orice modificare pe care intenționează să o aducă
datelor în baza cărora a fost emisă autorizația de antrepozitar, cu minimum 5 zile înainte de producerea
modificării;
j) să înștiințeze autoritățile fiscale competente cu privire la intenția de a efectua operațiuni de înstrăinare,
sub orice formă, a acțiunilor sau a părților sociale deținute la antrepozitari autorizați sau antrepozitar a cărui
autorizație a fost anulată, revocată, suspendată sau pentru care a expirat perioada de valabilitate, cu cel puțin
60 de zile înainte de realizarea operațiunii, în vederea efectuării inspecției fiscale, cu excepția celor care fac
obiectul tranzacțiilor pe piața de capital;
k) să achite toate obligațiile fiscale la bugetul de stat, în cazul în care decide înstrăinarea activelor de
natura imobilizărilor corporale care contribuie direct la producția și/sau depozitarea de produse accizabile ale
antrepozitarului autorizat ori ale unui antrepozitar a cărui autorizație a fost anulată sau revocată, suspendată
sau pentru care a expirat perioada de valabilitate.
Antrepozitarul autorizat de către autoritățile competente din România este recunoscut și de autoritățile
competente din oricare din statele membre pentru circulația intraunională a produselor accizabile.

3.2.2. Destinatarul înregistrat

Destinatarul înregistrat poate fi orice persoana fizică sau juridică, autorizată să primească, în cadrul
activității sale, într-un anumit loc, produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un
alt stat membru.

Autorizarea ca destinatar înregistrat este obligatorie în ipoteza în care persoana respectivă desfășoară o
anumită activitate economică în cadrul căreia primește produse accizabile, livrate dintr-un stat membru,
pentru care nu se achită accize anterior transmiterii către destinatar.

27
Art. 362 alin. (6) prevede cu titlu de excepție că pot fi vândute cu amănuntul următoarele produse accizabile: a)
produse energetice livrate către aeronave sau nave; b) livrări prin cisterne, rezervoare sau alte containere similare, care fac
parte integrantă din mijlocul de transport care efectuează livrarea, indiferent de tipul destinatarului – consumator final sau
nu; c) livrările de produse energetice în scopurile prevăzute la art. 394 alin. (1) pct. 2; d) vânzarea buteliilor de vin din
cramele sau expozițiile din interiorul antrepozitului fiscal autorizat exclusiv pentru producția de vinuri liniștite și/sau
spumoase; e) vânzarea de bere în interiorul antrepozitului fiscal, autorizat exclusiv pentru producția de bere.

9
 Condițiile înregistrării sunt:
a) persoana să declare un loc în care urmează să realizeze recepția de produse accizabile deplasate în regim
suspensiv de accize din alte state membre, care poate fi sediul social sau un punct de lucru pentru care trebuie
să facă dovada înregistrării la O.R.C. Dacă recepția produselor accizabile se realizează în mai multe locuri,
persoana trebuie să declare toate locurile în care urmează a se realiza recepția acestor produse, precum și
dovada înregistrării acestora la O.R.C.;
b) persoana fizică ce solicită autorizarea trebuie să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv
pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d) C.fisc.;
c) persoana juridică ce urmează să își desfășoare activitatea ca destinatar înregistrat, atât persoana însăși,
cât și administratorii acestei persoane juridice să nu fie incapabili, să nu fi fost condamnați definitiv pentru
infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal;
d) persoana să dețină un sistem computerizat de evidență a produselor accizabile achiziționate în regim
suspensiv de accize, a produselor livrate și a stocurilor de astfel de produse;
e) persoana să facă dovada constituirii garanției în cuantumul și în forma aprobate de autoritatea
competentă.
Cererea în vederea autorizării se depune la autoritatea vamală teritorială, care poate solicita persoanei
care intenționează să fie destinatar înregistrat orice informație și documente pe care le consideră necesare,
după caz, cu privire la:
a) identitatea acesteia;
b) amplasarea și capacitatea maximă de depozitare a locurilor unde se recepționează produsele accizabile;
c) tipurile de produse accizabile, identificate prin încadrarea în nomenclatorul codurilor de produse
accizabile ce urmează a fi recepționate în fiecare locație;
d) capacitatea acesteia de a asigura garanția legală;
e) în cazul în care primesc produse energetice în vrac, dovada deținerii, sub orice formă, de rezervoare
fixe, standardizate, calibrate de Biroul Român de Metrologie Legală, în locul în care urmează a fi recepționate
produsele energetice.
3.2.3. Expeditorul înregistrat
În art. 336 C.fisc.28 este inclusă definiția expeditorului înregistrat ca fiind „persoana fizică sau juridică
autorizată de autoritatea competentă din statul membru în care are loc importul, în cadrul activității sale,
exclusiv să expedieze în regim suspensiv de accize produsele accizabile puse în liberă circulație în conformitate
cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului
vamal comunitar29”.

28
Pct. 9 din art. 336 C.fisc.
29
Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și
al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat), însă anumite
prevederi au continuat să producă efecte până la data de 1 mai 2016 când a intrat definitiv în vigoare Regulamentul (UE)
nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii
(reformare). În prezent, textul relevant privind domeniul de aplicare și efectul punerii în liberă circulație a mărfurilor
neunionale este cuprins în art. 201 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013: „(1) Mărfurile neunionale destinate introducerii
pe piața Uniunii sau pentru uz sau consum personal în interiorul teritoriului vamal al Uniunii fac obiectul punerii în liberă
circulație.
(2) Punerea în liberă circulație implică:
(a) perceperea taxelor la import datorate;
(b) perceperea, dacă este cazul, a altor taxe conform dispozițiilor relevante în vigoare în materie de percepere a taxelor
respective;
(c) aplicarea de măsuri de politică comercială, precum și de măsuri de prohibiție sau restricție, cu condiția ca acestea să
nu fi fost aplicate într-un stadiu anterior; și
(d) îndeplinirea altor formalități prevăzute pentru importul de mărfuri.
(3) Punerea în liberă circulație conferă mărfurilor neunionale statutul vamal de mărfuri unionale”.

10
 Este de menționat prevederea inclusă în Normele metodologice la pct. 47 alin. (2) care stipulează expres
obligația antrepozitarului autorizat de a se autoriza și ca expeditor înregistrat în situația în care urmează să
expedieze în regim suspensiv de accize, de la locul de import la antrepozitul fiscal pe care îl dețin, produsele
accizabile provenite din operațiuni proprii de import.

Condițiile legale pentru înregistrare pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul sunt:

a) persoana fizică ce solicită autorizarea trebuie să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv
pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d) C.fisc.;
b) persoana juridică ce urmează să își desfășoare activitatea ca destinatar înregistrat, atât persoana însăși,
cât și administratorii acestei persoane juridice să nu fie incapabili, să nu fi fost condamnați definitiv pentru
infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d) C.fisc;
c) să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de
ANAF.
Cererea se depune de către solicitant la autoritatea vamală teritorială, iar autorizația se emite de către
Comisia constituită la nivelul autorității fiscale centrale. Autorizația de expeditor înregistrat are termen de
valabilitate nelimitat.
3.2.4. Importatorul autorizat
În conformitate cu prevederile art. 336, pct. 13, poate avea calitatea de importator autorizat orice
persoană fizică sau juridică, autorizată de autoritatea competentă să importe, în cadrul activității sale,
produse accizabile supuse marcării prin banderole sau timbre. Importatorul autorizat dobândește dreptul de
marcare a produselor accizabile în condițiile stabilite de Codul fiscal.
Condițiile legale pentru înregistrare pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul sunt:
a) persoana fizică ce solicită autorizarea trebuie să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv
pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d) C.fisc.;
b) persoana juridică ce urmează să își desfășoare activitatea ca destinatar înregistrat, atât persoana însăși,
cât și administratorii acestei persoane juridice să nu fie incapabili, să nu fi fost condamnați definitiv pentru
infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d) C.fisc.;
c) să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de
ANAF.
Cererea se depune de către solicitant la autoritatea vamală teritorială, iar autorizația se emite de către
Comisia constituită la nivelul autorității fiscale centrale.

3.2.5. Utilizatorul final

În cuprinsul art. 336 C.fisc., la pct. 28, este definit și conceptul de utilizator final, ca fiind orice persoană
fizică sau juridică, autorizată de autoritatea fiscală competentă, să primească, în cadrul activității sale,
produse accizabile în regim de exceptare sau de scutire de la plata accizelor, produse care sunt utilizate în
scopurile prevăzute de aceste regimuri.

Utilizatorul final beneficiază de un regim special în ceea ce privește plata accizelor în cazul în care
folosește produse accizabile în activitatea sa, în sensul că fie este exceptat de la plată, fie beneficiază de o
scutire directă de la plată.
Pentru a se aplica acest regim special este necesară îndeplinirea unor condiții legale:
a) persoana fizică sau juridică trebuie să obțină în prealabil de la autoritățile competente o autorizație de
utilizator final;

11
 b) deplasarea produselor accizabile trebuie să se realizeze în baza documentului administrativ electronic
reglementat de Codul fiscal30;
c) produsele accizabile pentru care se obține această autorizație trebuie să fie din categoria băuturi
alcoolice, alcool etilic, produse energetice sau energie electrică, nefiind aplicabil acest regim tuturor
produselor accizabile;
d) produsele energetice și energia electrică trebuie să fie utilizate de persoana fizică sau juridică în unul
dintre scopurile prevăzute la art. 394 alin. (1) pct. 2 lit. a), b) și e) C.fisc.31;
e) administratorul solicitantului persoană juridică sau solicitantul persoană fizică nu are înscrise în cazierul
judiciar fapte de natura celor prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d) C.fisc.;
f) solicitantul deține, sub orice formă legală (proprietate, închiriere sau contract de leasing), utilajele,
terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea economică în cadrul căreia utilizează produse accizabile;
g) solicitantul constituie garanția solicitată de autoritatea competentă anterior emiterii autorizației de
utilizator final;
h) să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de
ANAF.
Autorizația de utilizator final se eliberează de autoritatea vamală competentă, la cererea scrisă a
persoanei fizice sau juridice. Termenul de valabilitate a autorizației de utilizator final este de un an de la data
emiterii.

3.3. Faptul generator și exigibilitatea accizelor

Așa cum este menționat și la TVA, în domeniul impozitelor indirecte, sunt reglementate două instituții
juridice care nu se regăsesc în materia impozitelor directe, anume faptul generator și exigibilitatea.

Faptul generator este acel fapt juridic, respectiv eveniment sau împrejurare, care, dacă îndeplinește
anumite condiții legale, dă dreptul autorității fiscale de a solicita plata accizelor către bugetul de stat de către
persoanele obligate la plată.

În conformitate cu prevederile art. 338 C.fisc., faptul generator în cazul produselor supuse accizelor este
fie momentul producerii acestora, fie momentul importului produselor, oriunde pe teritoriul UE.
Exigibilitatea accizelor, adică data la care autoritatea fiscală are dreptul de a solicita plata accizelor, este
data la care produsele accizabile sunt eliberate pentru consum și în statul membru în care se realizează
eliberarea pentru consum.

Noțiunea „eliberare pentru consum” este specifică accizelor și nu se regăsește în legislația fiscală în
legătură cu alt impozit sau taxă, fiind expres definită în art. 340 C.fisc.

Eliberarea pentru consum se poate realiza:

a) la data ieșirii produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr-un regim suspensiv de accize;

30
Art. 402 C.fisc. reglementează acest document. În Ordinul președintelui ANAF nr. 2901 din 10 octombrie 2016
pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic (e-DA) utilizând aplicaţia
EMCS-RO-Mişcări de control al mişcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv/de scutire/exceptare de accize,
publicat în M. Of. nr. 861 din 28 octombrie 2016 sunt incluse detalii privind completarea documentului.
31
Art. 394 alin. (1) pct. 2 prevede că nu se aplică regimul de accizare pentru următoarele utilizări de produse
energetice și energie electrică:
„a) produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru
încălzire;
b) utilizarea duală a produselor energetice. Un produs energetic este utilizat dual atunci când este folosit atât în calitate
de combustibil pentru încălzire, cât și în alte scopuri decât pentru motor sau pentru încălzire. Utilizarea produselor
energetice pentru reducerea chimică și în procesele electrolitic și metalurgic se consideră a fi utilizare duală;
e) procesele mineralogice”.

12
 b) la data deținerii de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au
fost percepute în conformitate cu prevederile legale;
c) la data producerii de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de
accize;
d) la data importului de produse accizabile, inclusiv neregulamentar, cu excepţia cazului în care produsele
accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize;
e) la data utilizării produselor accizabile în interiorul antrepozitului fiscal altfel decât ca materie primă.
f) la data deținerii în scopuri comerciale de produse accizabile care au fost eliberate în consum în alt stat
membru şi pentru care accizele nu au fost percepute în România.
Codul fiscal prevede reguli speciale pentru explicarea conceptului de eliberare pentru consum având în
vedere că astfel de produse pot fi distruse sau pierdute32.
Produsele accizabile pot circula în regim suspensiv de accize, nefiind considerate a fi eliberate pentru
consum, în următoarele cazuri:
a) produsele accizabile sunt livrate către un alt antrepozit fiscal în România sau în alt stat membru;
b) produsele accizabile sunt livrate către un destinatar înregistrat din alt stat membru;
c) produsele accizabile sunt livrate către export, respectiv către un teritoriu din afara UE, inclusiv în
situațiile în care produsele energetice accizabile sunt deplasate și sunt folosite la alimentarea navelor sau
aeronavelor care au ca destinație un teritoriu din afara UE.

3.4. Modul de calcul al accizelor armonizate

Valoarea accizelor armonizate este stabilită în cadrul unei anexe la Codul fiscal pentru anul 2016, urmând
ca anual, începând cu 1 ianuarie 2017, valoarea să fie actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de
consum din ultimele 12 luni, publicat de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.
Ministerul Finanțelor Publice are obligația legală de a publica pe site-ul său valoarea actualizată a accizelor
până cel târziu la data de 20 octombrie a anului curent pentru anul viitor.

În ceea ce privește modul de calcul trebuie avute în vedere regulile speciale prevăzute de Codul fiscal,
anume:
a) cuantumul în lei al accizelor se rotunjește la nivel de două zecimale, prin reducere atunci când a treia
zecimală este mai mică decât 5, respectiv prin majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu
5;
b) pentru produsele energetice pentru care se prevede că accizele sunt stabilite la 1.000 litri, volumul se
măsoară la o temperatură de 150 C.
c) pentru țigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică 33 și acciza ad valorem34, iar
nivelul accizei se actualizează anual începând cu data de 1 aprilie, spre deosebire de nivelul celorlalte accize
care se actualizează începând cu data de 1 ianuarie. Acciza totală nu poate fi mai mică decât nivelul accizei
minime exprimate în lei/1.000 de țigarete care este de 97% din nivelul accizei totale prevăzut în anexa nr. 1 la
Titlul VIII din Codul fiscal.

32
Art. 340 alin. (10) C.fisc.: „Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile aflate sub regim
suspensiv de accize, inclusiv dintr-o cauză ce ține de natura produselor sau ca urmare a unui caz fortuit ori de forță majoră
sau ca o consecință a autorizării de către autoritatea competentă, nu este considerată eliberare pentru consum”.
33
Art. 343 alin. (5) C.fisc.: „Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza prețului
mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel
este prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice care se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I, pana la 1 martie.”.
34
Art. 343 alin. (4) C.fisc.: „Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal de 14% asupra prețului
de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum”.

13
 În ceea ce privește determinarea valorii accizelor pentru țigarete, sunt utilizate două noțiuni speciale,
respectiv „preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul35” și „prețul de vânzare cu amănuntul”.
Persoanele care eliberează pentru consum țigarete în România au obligația legală de a publica prețul de
vânzare cu amănuntul, conform prevederilor exprese din Normele Metodologice36. Codul fiscal interzice în
mod expres:
a) vânzarea de către orice persoană a ţigaretelor pentru care nu s-a stabilit şi nu s-a declarat preţul de
vânzare cu amănuntul;
b) vânzarea de ţigarete de către orice persoană la un preţ ce depăşeşte preţul de vânzare cu amănuntul
declarat;
c) vânzarea de ţigarete, de către orice persoană, către persoane fizice, la un preţ mai mic decât preţul de
vânzare cu amănuntul declarat.

3.5. Excepții, scutiri de la plata accizelor, restituiri de accize

3.5.1. Excepții de la plata accizelor
Sunt exceptate de la regimul de accizare produsele de tipul lemn de foc, rumeguș, deșeuri și resturi de
lemn și cărbune de lemn, precum și produsele energetice și energia electrică ce sunt utilizate în scopurile
prevăzute de art. 394 C.fisc.

3.5.2. Scutiri generale

În conformitate cu prevederile art. 395 C.fisc., oricare din produsele accizabile sunt scutite de plata
accizelor, atunci când sunt destinate utilizării în anumite condiții sau de anumite persoane, respectiv:
a) în contextul relaţiilor diplomatice sau consulare;
b) de către organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România şi de către
membrii acestor organizaţii, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale privind
instituirea acestor organizaţii sau prin acordurile de sediu;
c) de către forţele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România,
pentru uzul forţelor armate în cauză, pentru personalul civil însoţitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a
cantinelor acestora;
d) pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale, cu condiţia ca
acordul în cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce priveşte scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată.
3.5.3. Scutiri speciale
Produsele accizabile incluse în categoria scutirilor speciale se referă la acele produse care sunt vândute în
magazinele duty-free, inclusiv în cadrul celor autorizate în România situate în afara incintei aeroporturilor sau
porturilor, care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care se deplasează pe cale aeriană sau
maritimă către un teritoriu terț ori către o țară terță.
De asemenea, nu se calculează accize pentru produsele furnizate la bordul unei aeronave sau al unei nave
pe parcursul călătoriei pe cale aeriană ori maritimă către un teritoriu terț sau către o țară terță.

35
Prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul se calculează în funcţie de valoarea totală a tuturor ţigaretelor
eliberate pentru consum, pe baza preţului de vânzare cu amănuntul, incluzând toate taxele, împărţit la cantitatea totală de
ţigarete eliberate pentru consum. Ministerul Finanțelor Publice are obligația stabilirii acestui preț mediu ponderat până la
data de
15 februarie a fiecărui an și de a publica pe site-ul său în termen de 15 zile de la data stabilirii.
36
La pct. 5 alin. (2)-(9) din Normele metodologice sunt detaliate regulile privind modalitatea de publicare a prețului de
vânzare cu amănuntul, care se realizează prin comunicare, pe baza de declarație, către autoritatea fiscală centrală – direcția
cu atribuții în elaborarea legislației în domeniul accizelor precum și prin publicarea listei de prețuri, înregistrate la
autoritatea fiscală centrală, în două cotidiene de mare tiraj.

14
 Acest regim de scutire special se aplică oricărei persoane fizice, indiferent de cetățenie, care călătorește
către un teritoriu terț sau către o țară terță și deține un document de transport pentru călătorie pe cale
aeriană sau maritimă ori un alt document care face dovada destinației finale situate pe un teritoriu terț sau o
țară terță.

3.5.4. Scutiri pentru alcool etilic şi alte produse alcoolice

Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice atunci când sunt:
a) complet denaturate, conform prevederilor legale;
b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;
c) utilizate pentru producerea oţetului cu codul NC 2209, care se referă la oțet comestibil și înlocuitori de
oțet comestibil obținuți din acid acetic;
d) utilizate pentru producerea de medicamente;
e) utilizate pentru producerea de arome alimentare ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum,
destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice;
f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;
g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu sau fără
cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de
produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor
produse;
h) utilizate în procese de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;
i) utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.
Procedeul de denaturare presupune ca alcoolul etilic sau produsele alcoolice să fie modificate prin
adăugarea unor substanțe stabilite de legiuitor astfel încât acestea să devină improprii consumului uman.
Acest procedeu de realizează exclusiv într-un antrepozit fiscal.

3.5.5. Scutiri pentru tutun prelucrat

Utilizarea tutunului prelucrat exclusiv în teste științifice sau în teste privind calitatea produselor este
scutită de plata accizelor.
3.5.6. Scutiri pentru produse energetice şi energie electrică
În conformitate cu prevederile art. 399 C.fisc.37, sunt scutite de la plata accizelor diverse tipuri de produse
energetice, printre care:
a) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru aeronave, altele
decât aviaţia turistică în scop privat;
b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţia în
apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru
navigaţia ambarcaţiunilor private de agrement;
c) energia electrică produsă din surse regenerabile de energie.

3.5.7. Restituirea accizelor

Restituirea accizelor plătite către bugetul de stat de un operator economic poate fi realizată la solicitarea
operatorului economic în una din următoarele situații:
a) produsele accizabile nu mai îndeplinesc condițiile de calitate pentru comercializare și sunt retrase de pe
piață și returnate în antrepozite fiscale în vederea reciclării, recondiționării sau distrugerii, după caz. Produsele

37
Art. 399 C.fisc. cuprinde o listă de 14 tipuri de produse energetice și energie electrică, care sunt scutite de la plata
accizelor.

15
energetice contaminate sau combinate în mod accidental, necorespunzătoare sau degradate calitativ pot fi
returnate în antrepozitele fiscale;
b) produsele accizabile sunt exportate sau livrate într-un alt stat membru UE38 și a fost achitată acciza
aferentă pe teritoriul României;
c) produsele accizabile sunt reintroduse în antrepozitul fiscal.
Cuantumul accizelor restituite nu poate depăși suma efectiv plătită bugetului de stat, iar persoana
interesată poate formula cererea de restituire oricând în termenul de prescripție a dreptului de a cere
restituire, conform art. 168 C.proc.fisc.

3.6. Regimul suspensiv de accize

Persoanele impozabile în domeniul accizelor aplică regimul suspensiv de accize atunci când produsele
accizabile sunt realizate, transformate, deținute sau deplasate, cu respectarea regulilor stabilite de Codul
fiscal și respectivele produse nu fac obiectul unei proceduri sau unui regim vamal suspensiv.

Principala consecință a aplicării regimului suspensiv de accize este că accizele nu sunt datorate, plata fiind
suspendată până la data la care produsele ies din acest regim fiscal, adică sunt eliberate către consum.

Pentru a se aplica acest regim suspensiv trebuie îndeplinite anumite condiții atunci când produsele
accizabile se deplasează pe teritoriul României sau UE, privind calitatea persoanei, precum și condiții
referitoare la documentele de însoțire a produselor accizabile.

Condițiile legale privind calitatea persoanelor implicate:

a) persoana care livrează produsele accizabile trebuie să fie înregistrată în România sau în alt stat membru
UE ca și antrepozitar autorizat, produsele fiind în mod obligatoriu deplasate către una din destinațiile
stabilite de art. 401 alin. (2) lit. a) C.fisc.39;
b) primitorul produselor accizabile este înregistrat ca și antrepozitar autorizat, ca destinatar înregistrat sau
este unul din destinatarii prevăzuți la art. 395 alin. (1) C.fisc.40, stabilit într-un stat membru;

38
Cu privire la aplicarea procedurii de restituire a accizelor achitate în statul de expediție, România, și în statul de
destinație, un alt stat membru UE, în Normele Metodologice, pct. 122 se prevede că accizele plătite pot fi restituite dacă
livrarea este însoțită de documentul prevăzut la art. 416 din Codul fiscal și dacă se face dovada că accizele aferente
acestora au devenit exigibile și au fost percepute în statul membru în cauză. În acest sens, CJUE s-a pronunțat și prin
Hotărârea din 30 mai 2013, în cauza C-663/11, Scandic Distilleries. Pentru detalii, a se vedea C.F. Costaș, Drept fiscal,
Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 402.
39
Art. 401 alin. (2) prevede:
„Produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv dacă
produsele sunt deplasate via o țară terță sau un teritoriu terț:
a) de la un antrepozit fiscal la:
1. un alt antrepozit fiscal;
2. un destinatar înregistrat;
3. un loc de unde produsele accizabile părăsesc teritoriul Uniunii Europene, în sensul art. 405 alin. (1);
4. un destinatar în sensul art. 395 alin. (1), în cazul în care produsele sunt expediate din alt stat membru”.
40
Art. 395 alin. (1) prevede:
„(1) Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:
a) în contextul relațiilor diplomatice sau consulare;
b) de către organizațiile internaționale recunoscute ca atare de autoritățile publice din România și de către membrii
acestor organizații, în limitele și în condițiile stabilite prin convențiile internaționale privind instituirea acestor organizații
sau prin acordurile de sediu;
c) de către forțele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România, pentru uzul
forțelor armate în cauză, pentru personalul civil însoțitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;
d) pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu țări terțe sau cu organizații internaționale, cu condiția ca acordul în
cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce privește scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată”.

16
 c) persoana care deplasează produse accizabile de la locul de import către una din destinațiile stabilite de
art. 401 alin. (2) lit. a) C.fisc. este autorizată ca expeditor înregistrat, cu excepția cazului în care importul se
realizează de către un antrepozitar autorizat sau destinatar înregistrat.
Condiții legale privind documentele de însoțire a produselor accizabile:

a) deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv se realizează doar dacă este însoțită de un
document administrativ electronic procesat41, transmis de expeditorul produselor autorității competente,
prin intermediul sistemului informatizat pus la dispoziție de autoritate;
b) este permisă divizarea deplasării produselor energetice, cu condiția să nu se modifice cantitatea totală de
produse accizabile inițial inclusă în documentul administrativ electronic;
c) persoana care primește produsele accizabile în regim suspensiv are obligația de a confirma că au ajuns
la destinație, transmițând în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la primire un raport de primire, prin
intermediul sistemului informatizat și, în cazul în care autoritatea competentă solicită, să păstreze produsele
primite pentru verificarea și certificarea datelor din documentul administrativ electronic. În mod evident,
acestă solicitare poate fi făcută în cazul produselor accizabile care nu se consumă imediat.
d) în cazul produselor accizabile exportate, autoritatea competentă întocmește un raport de export, care se
comunică expeditorului produselor. Această obligație a autorității fiscale se menține și în ipoteza în care
expeditorul este înregistrat într-un alt stat membru UE, însă transmiterea raportului se face către autoritatea
competentă a statului membru;
e) în cazul în care sistemul informatizat nu funcționează la expediție, persoana impozabilă din România
trebuie să întocmească un document administrativ pe suport de hârtie, cu aceleași informații ca cel electronic și
să informeze autoritatea fiscală că urmează să livreze produsele accizabile42;
f) în cazul în care sistemul informatizat nu funcționează la primirea produselor accizabile în România,
persoana impozabilă trebuie să completeze un document pe suport de hârtie cu același conținut ca și raportul
de primire.
Regimul suspensiv de accize se poate aplica și de importatorul care deține autorizație unică pentru
proceduri vamale simplificate emisă de autoritatea competentă dintr-un alt stat membru, produsele
accizabile fiind eliberate pentru consum în România dacă sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 411
C.fisc., anume:
a) importatorul este autorizat în statul de rezidență să efectueze operațiuni cu produse accizabile în regim
suspensiv (antrepozitar autorizat, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat);
b) importatorul deține un cod de accize în statul membru de autorizare;
c) produsele accizabile sunt livrate de la un birou vamal de intrare în România sau UE către un
antrepozitar autorizat sau destinatar înregistrat în România;
d) importatorul a completat documentul administrativ electronic, în condițiile art. 402 alin. (1) C.fisc. și
produsele accizabile sunt însoțite de acest document tipărit.

3.7. Regulile de circulație a produselor accizabile între state membre UE

În cazul produselor accizabile achiziționate într-un stat membru și transportate ulterior în România sunt
aplicabile anumite reguli speciale stabilite în Codul fiscal, art. 413-419, anume:
a) accizele aferente produselor accizabile achiziționate de persoane fizice pentru uz propriu și transportate
personal în România sunt exigibile exclusiv în statul membru unde au fost achiziționate produsele;
b) accizele aferente produselor accizabile achiziționate de persoane fizice sau juridice în scopuri
comerciale43 sunt exigibile în România și sunt plătite bugetului de stat de persoana care efectuează livrarea sau

41
Art. 402 alin. (2) și (3) C.fisc. stabilesc regulile de întocmire a acestor documente.
42
Procedura de completare este prevăzută în Ordinul președintelui ANAF nr. 2901 din 10 octombrie 2016, capitolul
XV, „Procedura alternativă în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediere”.
43
Normele metodologice, pct. 135: „(1) În aplicarea art. 413 alin. (1) și (3) din Codul fiscal, prin achiziții de produse
accizabile pentru uz propriu se înțelege achizițiile de produse accizabile efectuate de către persoanele fizice și transportate

17
de persoana care deține produsele destinate livrării sau de destinatarul produselor accizabile. În situația în care
accizele au fost achitate într-un alt stat membru, persoana care a efectuat livrarea poate beneficia, la cerere, de
restituirea accizelor, dacă autoritatea competentă constată că accizele au fost plătite și în celălalt stat membru;
c) accizele aferente produselor accizabile achiziționate de persoane fizice sau juridice în scopuri
comerciale și care au fost deja eliberate pentru consum în alt stat membru nu sunt exigibile în România dacă
produsele accizabile sunt livrate dintr-un stat membru în România însoțite de documentul de însoțire, conform
art. 415 alin. (2) și art. 416 C.fisc.

3.8. Obligațiile persoanelor impozabile

În conformitate cu prevederile Codului fiscal, persoana impozabilă care este plătitor de accize are
următoarele obligații legale:
a) să se înregistreze la autoritatea fiscală competentă, conform prevederilor legale, în una din formele
menționate de lege, respectiv antrepozitar autorizat, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat, importator
autorizat sau utilizator final, în funcție de activitatea economică desfășurată;
b) să calculeze corect accizele datorate bugetului de stat;
c) să depună declarațiile de accize lunar, indiferent dacă se datorează sau nu accize pentru luna respectivă,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declarația. În cazul importatorului autorizat,
obligația depunerii lunar a declarației nu se aplică;
d) să depună anual la autoritatea fiscală competentă decontul privind accizele, până la data de 30 aprilie a
anului următor celui de raportare;
e) să plătească accizele la termenul legal către bugetul de stat;
f) să emită facturi întocmite conform prevederilor art. 319 C.fisc., precum și avize de însoțire a mărfurilor
pe perioada transportului. Antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați și expeditorii înregistrați au
obligația suplimentară de a înscrie în facturi codul de accize, la rubrica aferentă datelor de identificare;
g) să depună la autoritatea fiscală competentă o garanție, constituită sub forma unui depozit sau garanție
personală, în cuantumul stabilit prin normele metodologice, pentru fiecare categorie de produse accizabile în
parte. În cazul unui antrepozitar nou-înființat, autorizat atât pentru producție cât și pentru depozitare produse
accizabile, garanția se constituie pentru amândouă activitățile, în procent de 6% din valoarea accizelor aferente
produselor accizabile estimate a fi produse, respectiv depozitate, în primul an de activitate;
h) să accepte orice control din partea autorității fiscale competente pentru verificarea corectitudinii
operațiunilor cu produse accizabile44;
i) să respecte condițiile de distribuție și comercializare a produselor accizabile prevăzute de art. 435
C.fisc.;
j) să impună condiția efectuării plății prețului aferent produselor accizabile prin virament bancar, în
condițiile art. 436 C.fisc.

4. Regimul juridic al accizelor nearmonizate

Conform prevederilor Directivei 2008/11845, statele membre UE pot percepe impozite asupra altor
produse decât produse accizabile sau în legătură cu prestările de servicii, inclusiv cele legate de produsele

de către acestea, care nu depășesc următoarele limite cantitative: a) tutunuri prelucrate: 1. țigarete – 800 de bucăți; 2. țigări
(cu o greutate maximă de 3 grame/bucată) – 400 de bucăți; 3. țigări de foi – 200 de bucăți; 4. tutun de fumat – 1 kg; b)
băuturi alcoolice: 1. băuturi spirtoase – 10 litri; 2. produse intermediare – 20 litri; 3. vinuri și băuturi fermentate – 90 litri;
4. bere – 110 litri”.
44
Art. 432 C.fisc.
45
Art. 1 din Directiva 2008/118: „(2) Statele membre pot aplica produselor accizabile taxe indirecte suplimentare, în
anumite scopuri, cu condiția ca taxele în cauză să fie conforme cu normele comunitare de impunere aplicabile accizelor
sau taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește calcularea bazei de impozitare, calcularea taxei, exigibilitatea și
monitorizarea taxei, aceste norme neincluzând dispozițiile referitoare la scutiri.
(3) Statele membre pot percepe taxe asupra:
(a) altor produse decât produsele accizabile;

18
accizabile, care însă nu trebuie să presupună formalități suplimentare de frontieră între statele membre și nu
pot avea caracteristici similare impozitului pe cifra de afaceri.

În Codul fiscal sunt incluse în art. 439-448 condițiile legale pentru colectarea accizelor nearmonizate, care
sunt taxe speciale instituite asupra unui număr limitat de produse.

4.1. Produsele accizabile

În conformitate cu prevederile art. 439 alin. (2) C.fisc., accizele nearmonizate se calculează asupra
următoarelor produse:
a) produse din tutun încălzit care, prin încălzire, emit un aerosol ce poate fi inhalat, fără a avea loc
combustia amestecului de tutun, cu încadrarea tarifară NC 2403 99 90;
b) lichidele cu conținut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic de tip „țigaretă
electronică”, cu încadrarea tarifară NC 3824 90 96.

4.2. Persoane impozabile

Sunt obligate să plătească accize către bugetul de stat acele persoane, fizice sau juridice, înregistrate fiscal
în România, care realizează una din următoarele activități economice:
a) producerea și comercializarea în România a produselor accizabile;
b) achiziționarea produselor accizabile din state membre ale UE;
c) importarea produselor accizabile în România.
În situația în care o persoană care nu este înregistrată fiscal în România intenționează să desfășoare
oricare din activitățile economice menționate în România, atunci are obligația să își desemneze un
reprezentant fiscal stabilit în România pentru a îndeplini toate obligațiile legate de plata accizelor
nearmonizate.

4.3. Faptul generator și exigibilitatea accizelor

Faptul generator, respectiv evenimentul prevăzut de legea fiscală, care dă dreptul autorității fiscale de a
solicita plata accizelor către bugetul de stat de către persoanele obligate la plată, este unul din următoarele
evenimente:
a) producerea bunurilor supuse accizelor;
b) achiziția produselor accizabile dintr-un stat membru UE;
c) importul de produse accizabile în România.
Data la care intervine exigibilitatea accizelor este una din următoarele date:
a) data punerii în vânzare în România a bunurilor care au fost produse în România;
b) data recepționării produselor accizelor dintr-un stat membru UE;
c) data efectuării formalităților de punere în liberă circulație în România a produselor accizabile importate.

4.4. Produsele accizabile scutite

Sub denumirea „Scutiri”, în art. 443 C.fisc. este reglementat regimul restituirilor accizelor plătite bugetului
de stat. Plătitorul de accize nearmonizate poate solicita restituirea acestora în una din următoarele situații:
a) livrarea de produse accizabile, achiziționate direct dintr-un stat membru sau importate, către un alt stat
membru sau către o țară terță (export);

(b) prestărilor de servicii, inclusiv cele legate de produsele accizabile, care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra
de afaceri”.
Cu toate acestea, perceperea unor asemenea taxe nu poate genera, în cadrul schimburilor comerciale dintre statele
membre, formalități legate de trecerea frontierei.

19
 b) returnarea către furnizori a produselor accizabile, achiziționate direct dintr-un stat membru sau
importate;
c) retragerea de pe piață a produselor accizabile în cazurile în care starea sau vechimea acestora le face
improprii consumului ori nu mai îndeplinesc condițiile de comercializare.
Restituirea accizelor se face la solicitarea operatorului economic.

4.5. Obligațiile persoanelor impozabile

În conformitate cu prevederile Codului fiscal46, persoanele impozabile au următoarele obligații legale:
a) să se înregistreze ca plătitori de accize la autoritatea fiscală competentă;
b) să calculeze accizele pentru fiecare produs în parte și să le evidențieze distinct în factură, fiind
răspunzători pentru exactitatea modului de calcul a accizelor;
c) să țină evidența accizelor, conform prevederilor legale;
d) să depună la autoritatea fiscală o declarație de accize pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează
sau nu plata accizei pentru luna respectivă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă
declarația. Această obligație nu se aplică importatorilor de produse accizabile;
e) să depună anual deconturile privind accizele, conform dispozițiilor legale privind obligațiile de plată la
bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare;
f) să achite accizele până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care intervine exigibilitatea
accizelor, în cazul accizelor datorate pentru produsele interne și cele achiziționate din statele membre UE. În
cazul accizelor datorate pentru produsele importate, plata accizelor se realizează la data exigibilității accizelor.
Regulile de la regimul de antrepozitare, regimul suspensiv de accize și marcarea produselor din tutun
prelucrat se aplică și persoanele impozabile obligate să colecteze accize nearmonizate.

4.6. Modul de calcul al accizelor nearmonizate

Accizele nearmonizate se datorează o singură dată și se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea
de măsură asupra cantităților produse și comercializate, importate sau achiziționate intra-Uniune, după caz.

În cazul produselor care conțin atât produse din tutun încălzit, cât și produse cu lichid cu conținut de
nicotină, acciza datorată se calculează prin însumarea accizelor datorate pentru fiecare componentă în parte.

Valoarea accizei pentru produse din tutun încălzit care, prin încălzire, emit un aerosol ce poate fi inhalat,
fără a avea loc combustia amestecului de tutun, este 384 lei pentru fiecare kilogram de produs, iar pentru
lichidele cu conținut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic de tip „țigaretă
electronică” se calculează o acciză în valoare de 0,5 lei pentru fiecare mililitru.

Secțiunea a 10-a
Taxele vamale

1. Aspecte introductive

Taxele vamale reprezintă unul dintre cele mai vechi impozite indirecte47, spre deosebire de TVA, care
poate fi considerat ca fiind unul dintre impozitele cele mai recente în structura sistemelor fiscale.
Doctrina interbelică românească48 menționează că acest impozit există încă de pe vremea romanilor, în
zona românească existând documente privind acest impozit în secolul al XII-lea. Justificarea interbelică cu

46
Art. 445-447 C.fisc.
47
V. Durigu, Aspecte practice, măsuri tranzitorii și perspective în domeniul vamal, Ed. Solomon, București, 2016, p. 1.

20
privire la acest impozit era că nu pot intra bunuri într-o țară fără a fi achitată nicio taxă, în condițiile în care pe
teritoriului unui stat sunt percepute antreprenorilor locali diverse impozite și taxe.

Cu toate că denumirea actuală a acestui impozit poate sugera că este vorba de o „taxă”49, este important
de subliniat că taxele vamale reprezintă un impozit indirect, fiind plătit bugetului de stat de anumite
persoane, dar suportat, din punct de vedere al sarcinii fiscale, de consumatorul final, fiind inclus în prețul
final de vânzare a produselor supuse impozitării.
Ponderea acestui venit fiscal în bugetul național a scăzut de-a lungul timpului în țările dezvoltate membre
OCDE, dar și în statele membre UE, rămânând un venit important în țările în curs de dezvoltare50.
În ceea ce privește studierea acestui tip de impozit, mulți specialiști în drept fiscal consideră că acest
impozit, din cauza complexității, trebuie studiat la o disciplină separată, drept vamal51, iar în alte sisteme de
drept, taxele vamale sunt studiate în cadrul disciplinei dreptului comerțului internațional.
În România, Codul Vamal a fost adoptat în 1997 prin Legea nr. 141 din 24 iulie 199752, care abroga la acel
moment Codul Vamal al Republicii Socialiste România, aprobat prin Legea nr. 30 din 22 decembrie 1978, cu
modificările ulterioare.
Codul Vamal din 1997 a fost în vigoare până la data de 19 iunie 2006, când a fost publicată Legea nr. 86
din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României53, denumit în continuare Codul Vamal, care asigură
aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu
modificările ulterioare, publicat în J. Of., seria L, nr. 302/1992.
În doctrina națională au fost propuse mai multe criterii de clasificare a taxelor vamale. Astfel, în funcție de
operațiunea care constituie obiectul impunerii54, taxele vamale se clasifică în:
a) taxe vamale la import;
b) taxe vamale la export;
c) taxe vamale de tranzit.
Impozitul vamal a fost clasificat ținând cont de scopul urmărit de stat în:

a) taxe vamale fiscale, stabilite cu scopul de a aduce venituri la bugetul de stat55;

b) taxe vamale protecționiste (prohibitive), având drept obiectiv interzicerea introducerii în țară a anumitor
bunuri și încurajarea consumului intern.
O altă clasificare propusă are în vedere criteriul modului de percepere56, taxele vamale fiind împărțite în:

48
T.C. Aslan, Tratat de finanţe cuprinzând şi legislaţiunea fiscală după război, Tipografiile Române Unite, Bucureşti,
1925, p. 243. În perioada interbelică, acest impozit era denumit impozitul vamal, iar denumirea de taxă vamală se
regăsește de asemenea în text.
49
Art. 2, pct. 40. „taxă – sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia
de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public” din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind
finanțele publice, publicată în M. Of. nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare.
50
V. Thurony, Comparative Tax Law, Ed. Kluwer Law International, Hague, 2003, p. 334.
51
C.F. Costaș, Drept fiscal, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 448. Totuși această disciplină nu se regăsește în
curicula niciunei facultăți de drept, iar taxele vamale sunt analizate punctual în diverse cursuri de drept fiscal.
52
Publicată în M. Of. nr. 180 din 1 august 1997.
53
Publicată în M. Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006.
54
T.C. Aslan, Tratat de finanţe cuprinzând şi legislaţiunea fiscală după război, Tipografiile Române Unite, Bucureşti,
1925, p. 272; C.F. Costaș, Drept fiscal, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 448; I. Văcărel (coord.), Finanțe
publice, Ediţia a 6-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, p. 448; D.D. Șaguna, D.I. Radu, Drept fiscal,
Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 211.
55
T.C. Aslan, Tratat de finanţe cuprinzând şi legislaţiunea fiscală după război, Tipografiile Române Unite, Bucureşti,
1925, p. 245.
56
C.F.Costaș, Drept fiscal, p. 449; D.D. Șaguna, D.I. Radu, Drept fiscal, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 212.

21
 a) taxe vamale ad valorem, calculate pe baza valorii bunurilor importate;
b) taxe vamale specifice, stabilite pe baza unui tarif vamal adoptat anterior, taxa fiind stabilită în funcție de
cantitatea de produse;
c) taxe vamale compuse, care reprezintă o combinație între cele două tipuri menționate.
Un alt criteriu de clasificare, în funcție de modul de stabilire și nivelul taxelor, împarte taxele vamale în
autonome, convenționale, preferențiale și de retorsiune57.

2. Definiție

Taxa vamală reprezintă un impozit indirect, stabilit în legătură cu anumite bunuri, care se importă într-un
anumit stat58, fiind inclus, alături de accize, în categoria impozitelor pe consum speciale.

În legislația națională nu există o definiție a taxei vamale, însă se regăsește definiția drepturilor de import,
care reprezintă toate „taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de
mărfuri, precum și taxele agricole şi alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă
sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole,
dacă este cazul” (art. 4 pct. 14 C.vamal) și a drepturilor de export care reprezintă totalitatea „taxelor vamale
şi taxelor cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la exportul mărfurilor, precum și taxele agricole şi
alte taxe la export introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice
aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul” (art. 4 pct. 15
C.vamal).

Aceste definiții au fost preluate de legiuitorul român din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, în
prezent abrogat.

Conform legislației europene59 ulterioare, aceste definiții au fost înlocuite cu „taxe la import” și „taxe la
export”, care reprezintă taxe vamale la importul de mărfuri în cadrul teritoriul vamal UE, respectiv taxe
vamale la export atunci când mărfurile părăsesc teritoriul vamal UE.

3. Sistemul comun european de reglementare a taxelor vamale

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din TFUE, Uniunea are competență exclusivă în domeniul
uniunii vamale, care presupune adoptarea unei reglementări unice care să guverneze schimburile de mărfuri
între statele membre și care interzice, între statele membre, taxele vamale la import și la export și a oricăror
taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țările terțe.
Utima reformă a sistemului vamal european a fost realizată prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii60,
denumit în continuare „Codul Vamal UE”, care a intrat în vigoare la data de 30 octombrie 2013, dar aplicarea
efectivă a început de la 1 mai 2016. Acest regulament cuprinde norme-cadru prin care se urmărește
modernizarea sistemului vamal unional și a fost modificat până în prezent o singură dată, prin Regulamentul
2016/2339 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016 (UE) nr. 952/2013 de stabilire a

57
Pentru detalii, a se vedea I. Văcărel, Ediţia a 6-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, p. 449; C.F.
Costaș, Drept fiscal, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 450.
58
În dicționarul explicativ publicat de OCDE definiția este foarte simplă: ”custom duties represents taxes on goods
imported into a country”, disponibilă la adresa http://www.oecd. org/ctp/glossaryoftaxterms.htm, data ultimei consultări
fiind 11 aprilie 2017.
59
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului
European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat).
60
Publicat în J. Of., seria L, nr. 269 din 10 octombrie 2013.

22
Codului vamal al Uniunii în ceea ce privește mărfurile care au părăsit temporar teritoriul vamal al Uniunii pe
cale maritimă sau aeriană61.

Pentru implementarea Codului vamal UE au fost adoptate anumite acte juridice delegate și de punere în
aplicare începând cu anul 2015, respectiv:

a) Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului
(UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate ale
anumitor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii62, prin care Comisia, în conformitate cu articolul 290 din
TFUE, suplimentează anumite elemente neesențiale din Codul vamal UE, în scopul de a permite aplicarea
clară și corectă a codului;
b) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din
24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul
(UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii63, care
cuprinde norme de procedură date de Comisie în explicitarea unor elemente din Codul vamal UE, în interesul
clarității, preciziei și previzibilității;
c) Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei din 17 decembrie 2015 de completare a
Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele
tranzitorii pentru anumite dispoziții din Codul vamal al Uniunii, în cazul în care sistemele electronice relevante
nu sunt încă operaționale, și de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei64, care
cuprinde măsuri tranzitorii de aplicare a sistemului electronic actual până cel târziu la data de 31 decembrie
2020;
d) Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578 a Comisiei din 11 aprilie 2016 de stabilire a programului
de lucru referitor la dezvoltarea și instalarea sistemelor electronice prevăzute în Codul vamal al Uniunii65, prin
care Comisia a elaborat un program de lucru referitor la dezvoltarea și instalarea sistemelor electronice prevă-
zute în Codul vamal UE, pe care statele membre au obligația să le implementeze.

4. Sistemul vamal din România

În conformitate cu prevederile Codului Vamal, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 74 din 26 iunie
2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative66, cu modificările și
completările ulterioare, autoritatea investită cu aplicarea reglementărilor vamale este ANAF. Anterior,
această activitate era realizată de Autoritatea Națională a Vămilor, care funcționa ca instituție publică, cu
personalitate juridică în subordinea ANAF67. În structura ANAF funcționează la acest moment Direcția
Generală a Vămilor, care coordonează direct din punct de vedere metodologic şi îndrumă activitatea
birourilor vamale de frontieră şi primeşte nemijlocit toate raportările din partea acestora. De asemenea, în
paralel, în cadrul direcțiilor regionale ale finanţelor publice funcţionează, ca structuri fără personalitate
juridică cu atribuții în domeniul vamal, direcţiile regionale vamale și birouri vamale de interior şi de frontieră.

În afară de regulamentele emise la nivelul Uniunii Europene, care au directă aplicare în România, există și
în sistemul juridic național anumite acte normative care guvernează domeniul vamal, încă în vigoare la acest

61
Publicat în J. Of., seria L, nr. 354 din 23 decembrie 2016.
62
Publicat în J. Of., seria L, nr. 343 din 29 decembrie 2015.
63
Publicat în J. Of., seria L, nr. 343 din 29 decembrie 2015.
64
Publicat în J. Of., seria L, nr. 69 din 15 martie 2016.
65
Publicat în J. Of., seria L, nr. 99 din 15 aprilie 2016.
66
Publicată în M. Of. nr. 389 din 29 iunie 2013.
67
C.F. Costaș, Drept fiscal, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 452.

23
moment, anume Codul Vamal și H.G. nr. 707 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
Codului vamal al României68, cu modificările și completările ulterioare.

Codul Vamal din 2006 reprezintă o traspunere a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire
a Codului vamal comunitar, nefiind actualizat în funcție de actele normative ulterioare apărute la nivel
european.

Având în vedere modificările legislative intervenite la nivelul Uniunii și ierarhia normelor juridice în
sistemul românesc, este evident că analiza legislației din domeniul vamal înseamnă, în primul rând, o analiză
a actelor normative europene și, în subsidiar, a reglementărilor naționale.

Prevederile Codului Vamal din 2006 și ale actelor normative emise în aplicarea acestuia mai sunt în
vigoare în măsura în care nu au fost abrogate implicit de normele europene69 sau de ordinele emise începând
cu 2016 de ANAF. De altfel, și art. 2 alin. (1) din Codul vamal din 2006 prevede în mod expres că
reglementările vamale adoptate în România se aplică „în măsura în care nu există dispoziţii contrare prevă-
zute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte”.
În aplicarea prevederilor Codului Vamal UE au fost adoptate de către președintele ANAF, începând cu anul
2016, mai multe ordine în care se face referire expresă la Codul Vamal UE, fiind abrogate expres diverse acte
normative anterioare emise în temeiul Codului Vamal din 2006, dintre care menționăm:

a) Ordinul președintelui ANAF nr. 1189 din 13 aprilie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
administrarea contingentelor tarifare în România70, prin care se abrogă expres Ordinul preşedintelui ANAF
nr. 2291 din 4 septembrie 2015 pentru aprobarea Normelor tehnice privind administrarea contingentelor tarifare
în România71;
b) Ordinul președintelui ANAF nr. 1192 din 13 aprilie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
solicitarea, emiterea şi punerea în aplicare a deciziilor privind informaţiile de origine obligatorii în România72;
c) Ordinul președintelui ANAF nr. 1196 din 13 aprilie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice de
utilizare şi completare a notificării de reexport73;
d) Ordinul președintelui ANAF nr. 1892 din 24 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
utilizarea şi completarea formularelor declaraţiei vamale şi a Notelor explicative privind codurile utilizate pe
formularele declaraţiei vamale74, prin care se abrogă expres Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală nr. 9.988/2006 pentru aprobarea normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a
declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic75.
Lista de mai sus cuprinzând legislația secundară emisă în România în aplicarea Codului Vamale UE este
explificativă, fiind emise până în prezent cel puțin 22 ordine ale președintelui ANAF în anul 2016 și 9 ordine în
anul 2017.
Pentru înțelegerea sistemului vamal unional am inclus în continuare o analiză primară din perspectiva
conținutului Codului Vamal UE, a următoarelor elemente de bază:
a) statutul vamal al mărfurilor;
b) regimurile vamale;
c) operatorul economic autorizat;

68
Publicată în M. Of. nr. 520 din 15 iunie 2006.
69
V. Durigu, Aspecte practice, măsuri tranzitorii și perspective în domeniul vamal, Ed. Solomon, București, 2016, p. 4.
70
Publicat în M. Of. nr. 312 din 22 aprilie 2016.
71
Publicat în M. Of. nr. 725 din 28 septembrie 2015.
72
Publicat în M. Of. nr. 312 din 22 aprilie 2016.
73
Publicat în M. Of. nr. 306 din 21 aprilie 2016.
74
Publicat în M. Of. nr. 507 din 6 iulie 2016.
75
Publicat în M. Of. nr. 7 din 5 ianuarie 2007.

24
 d) factorii pe baza cărora se calculează taxele vamale, respectiv tariful vamal, originea mărfurilor și
valoarea în vamă;
e) datoria vamală;
f) verificarea declarației vamale și acordarea liberului de vamă.
Taxele vamale se datorează în legătură cu mărfuri care sunt fie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii
Europene și sunt puse în circulație, fie sunt exportate de pe teritoriul vamal UE.

4.1. Statutul vamal al mărfurilor

Prima noțiune juridică care trebuie analizată se referă la mărfurile unionale, respectiv mărfuri
neunioanale, adică la statutul vamal76 al mărfurilor care sunt pe teritoriul vamal UE.
Conform art. 5 pct. 23 din Codul vamal UE, mărfurile unionale sunt definite ca fiind acele „mărfuri care
aparțin uneia dintre următoarele categorii:

(a) mărfuri produse în întregime pe teritoriul vamal al Uniunii şi care nu conţin mărfuri importate din ţări
sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii;

(b) mărfuri care intră pe teritoriul vamal al Uniunii provenind din ţări sau teritorii care nu fac parte din
acest teritoriu şi care au fost puse în liberă circulaţie;

(c) mărfuri obţinute sau produse pe teritoriul vamal al Uniunii, fie exclusiv din mărfuri menţionate la litera
(b), fie din mărfuri menţionate la literele (a) şi (b)”.

Art. 153 din Codul vamal UE instituie prezumția că toate mărfurile aflate pe teritoriul UE sunt mărfuri
unionale, „cu excepţia cazului în care se stabileşte faptul că acestea nu au statutul vamal de mărfuri unionale”.
Un exemplu pentru cazurile de excepție îl reprezintă produsele obținute pe teritoriul vamal UE din mărfuri
plasate sub regim de depozitare temporară, de tranzit extern, de antrepozitare vamală, de admitere temporară
sau de perfecţionare activă, care sunt considerate mărfuri neunionale.

Mărfurile unionale pot pierde statutul vamal și devin mărfuri neunionale în unul din următoarele cazuri:
a) dacă sunt scoase în afara teritoriului vamal UE, în măsura în care normele în materie de tranzit intern nu
se aplică;
b) dacă sunt plasate sub regim de tranzit extern, de depozitare sau de perfecționare activă, în măsura în
care legislația vamală o permite;
c) dacă mărfurile sunt plasate sub regimul de destinație finală și sunt apoi abandonate în favoarea statului
sau sunt distruse și rămân resturi;
d) dacă declarația de punere în liberă circulație este invalidată după acordarea liberului de vamă pentru
mărfurile respective.
Mărfurile neunionale77 care sunt destinate introducerii pe piața Uniunii în cadrul activității profesionale a
persoanelor fizice sau juridice sau pentru uz sau consum personal în interiorul teritoriului vamal UE fac
obiectul punerii în liberă circulație (importul).

Din punct de vedere juridic, punerea în liberă circulație a mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal UE
presupune următoarele:
a) încasarea taxelor vamale la import;
b) încasarea altor impozite sau taxe datorate conform prevederilor legale în vigoare în statul membru prin
care se realizează punerea în liberă circulație (spre exemplu accize, TVA, comision vamal);

76
Art. 5, pct. 22 din Codul vamal UE prevede: „statut vamal înseamnă statutul unor mărfuri ca fiind mărfuri unionale
sau neunionale”.
77
Art. 5, pct. 24 din Codul vamal UE definește mărfurile neunionale ca fiind „mărfuri altele decât cele menţionate la
punctul 23 sau care şi-au pierdut statutul vamal de mărfuri unionale”.

25
 c) aplicarea de măsuri de politică comercială, precum și de măsuri de prohibiție sau restricție, cu condiția
ca acestea să nu fi fost aplicate în cadrul unui alt regim vamal special;
d) îndeplinirea altor formalități prevăzute de legislația în vigoare pentru importul de mărfuri.
De la data punerii în liberă circulație a mărfurilor neunionale, acestea dobândesc statutul vamal de
mărfuri unionale.
Pentru mărfurile unionale, atunci când ies din teritoriul vamal UE, se calculează taxe vamale la export, iar
pentru mărfurile neunionale se calculează și se plătesc taxe vamale la import, dacă nu sunt îndeplinite
condițiile legale pentru scutire totală sau parțială.

4.2. Regimurile vamale

În conformitate cu prevederile Codului Vamal din 2006, mărfurile pot fi plasate sub unul dintre
următoarele regimuri vamale, în funcție de statutul vamal al acestora:
a) punerea în liberă circulaţie,
b) tranzitul;
c) antrepozitarea vamală;
d) perfecţionarea activă;
e) transformarea sub control vamal;
f) admiterea temporară;
g) perfecţionarea pasivă;
h) exportul.
Aceste regimuri se împart în funcție de criteriul duratei în regimuri definitive, situație în care mărfurile
sunt fie puse în liberă circulație pe teritoriul României (import), fie părăsesc definitiv teritoriul României
(export), sau regimuri suspensive, care au un caracter temporar.

În prezent, prin Codul Vamal UE a fost eliminat conceptul de regim suspensiv, fiind introdusă noțiunea de
regim vamal special, fiind menționat expres în art. 5 pct. 16 că mărfurile pot fi plasate sub unul dintre
următoarele regimuri vamale:
a) punerea în liberă circulaţie;
b) regimuri speciale;
c) export.
Încadrarea mărfurilor în unul dintre regimurile vamale menționate se realizează pe bază de declarație
vamală, completată de o persoană, care poate fi deținătorul legal al mărfurilor sau un reprezentant
desemnat în condițiile stabilite de legislația în vigoare.
4.2.1. Regimurile vamale definitive
În categoria regimurilor vamale definitive sunt incluse următoarele două tipuri de regimuri:
a) punerea în liberă circulaţie (importul);
b) export.
Persoana care se prezintă la autoritatea vamală competentă în vederea plasării mărfurilor în unul dintre
regimurile vamale menționate are dreptul de a alege oricare dintre regimuri, cu respectarea condițiilor
specifice regimului vamal ales și a prevederilor legale aplicabile, fără a exista restricții în funcție de natura sau
cantitatea lor, de țara de origine, de transport sau de destinația acestora.

Punerea în liberă circulație (import) a mărfurilor neunionale

26
 Mărfurile neunionale care urmează a fi introduse pe piața UE în scop comercial sau sunt introduse pe
teritoriul vamal UE pentru uz sau consum personal sunt supuse regimului vamal al punerii în liberă circulație
(import)78, care presupune, așa cum am menționat, plata taxelor vamale la import și a altor impozite sau taxe
stabilite conform prevederilor legale în vigoare, dar poate include și aplicarea unor măsuri de politică
comercială stabilite la nivel unional, precum și îndeplinirea altor formalități pentru importul de mărfuri.

Importul mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal UE este supus controlului realizat pe baza unui sistem
informatic, denumit în România aplicaţia ICS-RO, prin care sunt transmise toate datele pe cale electronică, în
conformitate cu standardele agreate ale mesajelor la nivelul UE.

În vederea acordării liberului de vamă la intrare, transportatorul, ca regulă, sau importatorul, destinatarul
sau orice altă persoană în numele sau pe seama cărora acţionează transportatorul, precum și orice altă
persoană care poate prezenta mărfurile sau asigură prezentarea acestora la biroul vamal de intrare, are
obligația de a înregistra declaraţia sumară de intrare la biroul vamal unde are loc prima intrare, anterior
introducerii mărfurilor pe teritoriul vamal UE.
Pe baza informațiilor cuprinse în declarația sumară de intrare și a analizei de risc, biroul vamal poate
decide ca importul să se realizeze cu controlul sau fără controlul documentelor însoţitoare şi/sau a mărfurilor
declarate.

Mărfurile neunionale sunt supuse supravegherii vamale până la data la care dobândesc statutul de
mărfuri unionale.
Mărfurile neunionale pot face obiectul unor măsuri de prohibiţie sau al restricţiei, justificate din motive de
moralitate publică, de ordine publică, de securitate publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi a
animalelor sau de ocrotire a plantelor, de protecţie a mediului înconjurător, a patrimoniului naţional cu
valoare artistică, istorică sau arheologică şi de protecţie a proprietăţii industriale sau comerciale, inclusiv al
controlului vizând precursorii de droguri.

De asemenea, autoritățile vamale pot interzice importul mărfurilor care încalcă drepturile de proprietate
intelectuală și pot dispune aplicarea măsurilor de conservare şi administrare a patrimoniului piscicol şi a celor
de politică comercială.
Conform art. 201 alin. (3) din Codul vamal UE, punerea în liberă circulație transformă mărfurile neunionale
în mărfuri unionale.

În condițiile stabilite de Codul vamal UE, anumite mărfuri neunionale beneficiază de scutiri la plata taxelor
vamale la import, printre care menționăm:
a) mărfurile neunionale exportate ca mărfuri unionale în afara teritoriului vamal UE și reintroduse și
declarate în termen de 3 ani de la export;
b) produsele prelucrate care au fost iniţial reexportate în afara teritoriului vamal UE sub regim de
perfecţionare activă;
c) produsele de pescuit maritim şi alte produse obţinute din marea teritorială a unei ţări sau a unui teritoriu
situat în afara teritoriul vamal UE, prin intermediul navelor înmatriculate sau înregistrate într-un stat membru
şi care arborează pavilionul statului respectiv, precum și produsele realizate din produsele pescuite la bordul
navelor-fabrică înmatriculate sau înregistrate într-un stat membru.
Punerea în liberă circulație se realizează după verificarea declarației vamale și acordarea liberului de vamă
de către autoritățile vamale competente.

78
Sistemul de control al importului a fost aprobat prin Ordinul președinteului ANAF nr. 1195/2016, publicat în M. Of.
nr. 306 din 21 aprilie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului de control al importului.

27
 Exportul mărfurilor unionale

Mărfurile unionale care vor fi scoase din teritoriul vamal UE trebuie declarate în prealabil la biroul vamal
competent, prin completarea unei declarații denumite declarație prealabilă la ieșire79, în România fiind
disponibilă aplicația ECS-RO.
Mărfurile care sunt scoase din teritoriul vamal UE sunt supuse supravegherii vamale, autoritățile vamale
competente putând decide efectuarea unor controale vamale, precum și stabilirea unui anume traseu și a
unor termene atunci când mărfurile părăsesc teritoriul vamal UE.
Pentru mărfurile supuse regimului vamal de export pot fi calculate taxe vamale la export sau pot face
obiectul unor rambursări sau restituiri de taxe plătite la importul pe teritoriul vamal UE.
De asemenea, mărfurilor exportate li se pot aplica măsuri de prohibiție sau restricții, care, în conformitate
cu prevederile art. 267 alin. (3) lit. e) din Codul vamal UE, pot fi justificate de „moralitate publică, politici
publice sau securitate publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor, a animalelor sau de ocrotire a
plantelor, de protecţie a mediului înconjurător, protecţia patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică
sau arheologică şi de protecţie a proprietăţii industriale sau comerciale, inclusiv controlul precursorilor de
droguri, al mărfurilor care încalcă anumite drepturi de proprietate intelectuală şi al sumelor de bani în
numerar”, dar și măsuri de conservare şi de gestiune a patrimoniului piscicol sau măsuri de politică
comercială.

Mărfurile pot fi scoase de pe teritoriul vamal UE dacă li se acordă liberul de vamă la ieșire de către
autoritățile vamale competente, condiția fiind ca mărfurile să fie în aceeași stare în care se aflau în momentul
acceptării declaraţiei vamale sau a declaraţiei de reexport sau la momentul depunerii declaraţiei sumare de
ieşire.

Mărfurile neunionale pot fi reexportate din teritoriul vamal UE, fiind necesară depunerea unei
declaraţii de reexport la biroul vamal competent, cu respectarea dispozițiilor relevante din Codul Vamal
UE și din legislația secundară națională80.

79
Sistemul de control al exportului a fost aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1194/2016, publicat în M. Of.
nr. 309 din 22 aprilie 2016, astfel cum a fost modificat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 867 din 8 martie 2017,
publicat în M. Of. nr. 187 din
16 martie 2017.

28
 În conformitate cu prevederile art. 277 din Codul vamal UE, mărfurile unionale care sunt exportate
temporar în afara teritoriului vamal UE beneficiază de o scutire de taxe la export, cu condiţia reimportării lor.

4.2.2. Regimuri vamale speciale

În art. 210 din Codul vamal UE se prevede că mărfurile pot fi plasate legal în unul dintre următoarele
regimuri speciale:
a) tranzitul, care poate fi tranzit unional, extern sau tranzit intern;
b) depozitare, care se poate realiza sub forma antrepozitării vamale sau zone libere;
c) utilizare specifică, care înseamnă fie regimul de admitere temporară a mărfurilor neunionale, fie regimul
destinației finale;
d) prelucrare, care se referă la perfecționarea activă și perfecționarea pasivă.
Prin Ordinul nr. 1884 din 24 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice de autorizare a regimurilor
speciale81, au fost stabilite condițiile pentru autorizarea regimurilor vamale speciale în România, prevederile
acestui act normativ secundar completându-se cu reglementările unionale aplicabile.

Tranzitul extern, intern sau unional

Regimul de tranzit extern82 presupune că mărfurile neunionale circulă, de la un punct la altul al teritoriul
vamal UE, fără a fi supuse taxelor vamale la import sau oricăror altor obligații la care mărfurile importate pe
teritoriul UE pot fi supuse.
Regimul de tranzit intern83 presupune că mărfurile unionale circulă de la un punct la altul al teritoriului
vamal UE, cu traversarea unei ţări sau a unui teritoriu din exteriorul teritoriului vamal UE, fără modificarea
statutului lor vamal de mărfuri unionale.

Regimul de tranzit unional extern se aplică mărfurilor unionale care traversează o ţară sau un teritoriu din
afara teritoriului vamal UE, dacă una dintre condiţiile următoare este îndeplinită:

80
Condițiile de utilizare și completare a notificării de reexport au fost aprobate prin Ordinul președintelului ANAF
nr. 1196/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare şi completare a notificării de reexport, publicat în M. Of.
nr. 306 din 21 aprilie 2016.
81
Publicat în M. Of. nr. 496 din 4 iulie 2016.
82
Art. 226 alin. (1) din Codul vamal UE prevede: (1) Regimul de tranzit extern permite circulaţia mărfurilor
neunionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii fără ca acestea să fie supuse:
a) taxelor la import;
b) altor taxe, conform altor dispoziţii relevante în vigoare;
c) măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al
Uniunii sau scoaterea lor din acesta.
83
Art. 227 prevede: (1) Regimul de tranzit intern permite, în condiţiile prevăzute la alineatul (2), circulaţia mărfurilor
unionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii, cu traversarea unei ţări sau a unui teritoriu din exteriorul
acestui teritoriu vamal, fără modificarea statutului lor vamal.
(2) Circulaţia menţionată la alineatul (1) se desfăşoară:
a) sub regimul de tranzit unional intern, cu condiţia ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută de un acord internaţional;
b) în conformitate cu Convenţia TIR;
c) în conformitate cu Convenţia ATA/Convenţia de la Istanbul, atunci când are loc un tranzit;
d) sub acoperirea Manifestului Rin (articolul 9 din Convenţia revizuită pentru navigaţia pe Rin);
e) sub acoperirea formularului 302, astfel cum este prevăzut în cadrul acordului între părţile Tratatului Atlanticului de
Nord privind statutul forţelor acestora, semnat la Londra la 19 iunie 1951;
f) prin poştă, conform statutului Uniunii Poştale Universale, în cazul în care mărfurile sunt transportate de titularii
drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acest statut.

29
 a) această posibilitate este prevăzută de un acord internaţional;
b) traversarea ţării sau teritoriului respectiv se efectuează sub acoperirea unui document de transport unic
întocmit pe teritoriul vamal UE.
Persoana care este titular în cadrul regimului de tranzit unional extern are obligația de a prezenta la biroul
vamal de destinație mărfurile intacte și toate informațiile solicitate în termen și de a realiza toate măsurile
dispuse de către autorităţile vamale în vederea asigurării identificării mărfurilor.

Regimul vamal de depozitare

Depozitarea mărfurilor neunionale pe cuprinsul teritoriului vamal UE se poate realiza în cadrul unui
antrepozit vamal sau a unei zone libere.
Plasarea mărfurilor neunionale în cadrul antrepozitului vamal presupune că titularul acestui regim nu
achită taxe vamale la import, alte impozite sau taxe datorate în cazul importului și nu este supus măsurilor de
politică comercială aplicabile, după caz, la importul de mărfuri neunionale.

În funcție de titularul autorizației de antrepozit vamal, acestea se clasifică în antrepozite vamale publice,
care pot fi utilizate pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor de către orice persoană, sau antrepozite
vamale private, care sunt folosite numai de titularul autorizației de antrepozit vamal.

Mărfurile plasate într-un antrepozit vamal nu pot fi scoase fără autorizarea prealabilă a autorității vamale
competente, cu excepția cazurilor de forță majoră.
Depozitarea mărfurilor se poate face și în cadrul unor zone libere, pe teritoriul vamal UE, stabilite și
comunicate Comisiei Europene de fiecare stat membru.
Fiecare zonă liberă trebuie să fie clar delimitată ca și perimetru, să fie împrejmuită, să aibă puncte de
control vamal de acces și de ieșire și să fie supuse supravegherii vamale84.
Autoritățile vamale trebuie să aprobe, în prealabil, următoarele activități în cadrul zonei libere:
a) realizarea oricărei construcții;
b) desfășurarea activităților de natură industrială, comercială sau de prestări de servicii, având dreptul de a
impune prohibiţii sau restricţii, în funcție de mărfurile ce se intenționează a fi aduse în zona liberă, precum și
de cerinţele supravegherii vamale sau de securitate şi siguranţă;
c) persoanele care desfășoară activități în zona liberă, având dreptul de a interzice realizarea de activități
de către persoane care nu oferă garanțiile solicitate.
În zonele libere, mărfurile unionale pot fi introduse, antrepozitate, deplasate, utilizate, prelucrate sau
consumate85 fără a fi plasate sub acest regim special.

Mărfurile neunionale pot fi introduse în zonele libere în vederea depozitării. În situația în care mărfurile
neunionale sunt puse în liberă circulaţie sau sunt plasate sub regimul special de perfecţionare activă, de
admitere temporară sau de destinaţie finală, se aplică regulile de la aceste regimuri vamale86.
Mărfurile pot fi scoase din zona liberă și exportate sau reexportate din teritoriul vamal UE sau introduse
într-o altă parte a teritoriului vamal UE la orice moment, fiind obligatorie notificarea autorității vamale
competente.

84
Art. 243 din Codul vamal UE.
85
Art. 246 din Codul vamal UE.
86
Art. 247 din Codul vamal UE.

30
 Regimul vamal de utilizare specifică

Regimul vamal de utilizare specifică presupune plasarea mărfurilor sub regimul de admitere temporară
sau sub regimul de destinație finală.

Pot fi plasate sub regimul de admitere temporară87 mărfurile neunionale care sunt destinate
reexportului, situație în care solicitantul beneficiază de scutire totală sau parțială de taxe vamale la import și
scutire totală de plata altor impozite sau taxe, precum și de neaplicarea măsurilor de politică comercială.

În art. 250 alin. (2) din Codul vamal UE sunt stabilite condițiile pentru plasarea mărfurilor sub acest regim,
respectiv:
a) mărfurile nu pot fi modificate, cu excepţia deprecierii normale datorate folosirii acestora;
b) mărfurile trebuie să fie identificabile în orice moment, cu excepţia cazului în care, având în vedere
natura sau utilizarea prevăzută a acestora, absenţa măsurilor de identificare nu riscă să conducă la folosirea
abuzivă a regimului sau sunt utilizate mărfuri echivalente, în condițiile art. 223 din Codul vamal UE;
c) titularul regimului este stabilit în afara teritoriului vamal UE, cu excepţia cazului în care există o
prevedere specială contrară;
d) cerinţele prevăzute în legislaţia vamală pentru acordarea scutirii totale sau parţiale de taxe sunt
îndeplinite.
Mărfurile nu pot rămâne sub acest regim pentru o perioadă totală mai mare de
24 luni, autorităţile vamale stabilind data până la care mărfurile rebuie reexportate sau plasate sub un alt
regim vamal.
Conform art. 254 alin. (1) din Codul vamal UE, regimul vamal de destinaţie finală permite punerea în
liberă circulaţie a mărfurilor neunionale, titularul regimului urmând să fie scutit de la plata taxelor vamale sau
să achite taxe reduse datorită utilizării lor specifice.
Mărfurile neunionale pot fi consumptibile, respectiv folosite în cadrul activității de producție, situație în
care autoritățile vamale stabilesc prin autorizația acordată condițiile de aplicare a acestui regim și dacă se
aplică o scutire sau o reducere de taxe vamale.

În cazul mărfurilor neconsumptibile, autoritățile vamale pot stabili, prin autorizația acordată, instituirea
unei perioade de supraveghere vamală, care nu poate fi mai mare de doi ani de la data primei utilizări și
acordării scutirii sau a reducerii de taxe vamale la import.

Deşeurile şi resturile care rezultă în urma prelucrării sau transformării mărfurilor aflate sub acest regim,
precum şi pierderile cauzate de factori naturali, sunt considerate a fi mărfuri aflate sub regimul special de
destinație finală.
Deşeurile şi resturile care rezultă în urma distrugerii mărfurilor plasate sub regimul de destinaţie finală
sunt considerate a fi plasate sub regimul de antrepozitare vamală, fiind aplicate regulile specifice
antrepozitării vamale.
Codul Vamal UE stabilește expres că supravegherea vamală exercitată în cadrul acestui regim încetează
dacă sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiții88:

87
Art. 250 din Codul vamal UE.
88
Art. 254 alin. (4) din Codul vamal UE.

31
 a) mărfurile au fost utilizate în scopul prevăzut în cererea de scutire sau de reducere de taxe vamale de
către titularul regimului;
b) mărfurile au fost scoase de pe teritoriul vamal UE, distruse sau abandonate în favoarea statului;
c) mărfurile au fost utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în cererea de scutire sau de reducere de
taxe şi taxele vamale la import au fost plătite.

Regimul vamal de prelucrare

Regimul vamal de prelucare se poate stabili sub forma regimului de perfecționare activă89, aplicabil
mărfurilor neunionale, sau sub forma regimului de perfecționare pasivă90, pentru mărfurile unionale.

Mărfurile neunionale pot fi plasate sub regimul vamal de perfecționare activă, pentru a fi folosite pe
teritoriul vamal UE în cadrul uneia sau mai multor operațiuni de prelucrare, titularul acestui regim nefiind
obligat la plata taxelor vamale la import, alte impozite și taxe datorate conform prevederilor legale aplicabile
sau măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe
teritoriul vamal UE sau scoaterea lor din acesta.

Un element specific acestui regim vamal este că mărfurile neunionale pot fi plasate numai dacă mărfurile
inițiale se pot identifica în produsele prelucrate91.

Autoritățile vamale competente stabilesc perioada de timp în care mărfurile neunionale trebuie
descărcate și această perioadă inițială nu poate depăși 6 luni, putând fi prelungită dacă titularul regimului
formulează o cerere justificată în acest sens, caz în care perioada totală nu poate depăși 12 luni.

Acest tip de regim se aplică și în cazurile în care mărfurile nu sunt prelucrate anterior punerii în liberă
circulație, fiind supuse doar operațiunii de conformare cu specificațiile tehnice sau operațiunii de manipulare
uzuală92, în sensul prevederilor art. 220 din Codul vamal UE.
Mărfurile unionale pot fi plasate sub regimul vamal de perfecționare pasivă, putând fi exportate
temporar în afara teritoriului vamal UE, în vederea prelucrării lor, fără a se achita vreo taxă vamală la export,
pe baza unei autorizații înregistrate la autoritatea vamală competentă, de către orice persoană fizică sau
juridică, care devine titular în cadrul acestui regim.

Produsele rezultate în urma prelucrării sunt considerate mărfuri unionale și pot fi puse în liberă circulaţie
cu scutire totală sau parţială de taxe la import, la cererea titularului autorizației inițial de perfecționare pasivă

89
Art. 256 din Codul vamal UE.
90
Art. 259 din Codul vamal UE.
91
Una dintre formele întâlnite de prelucrare activă care era utilizată anterior intrării României în UE era prelucrarea în
sistem lohn în domeniul producției de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în care erau transmise în țările UE către România
toate materiale necesare prelucrării și erau expediate către beneficiar produsele finite fără a se achita vreo taxă vamală pe
teritoriul României.
92
Art. 220 din Codul vamal UE prevede: „Mărfurile plasate sub regim de antrepozitare vamală sau de prelucrare sau
plasate în zone libere pot fi supuse manipulărilor uzuale destinate să asigure conservarea, să amelioreze prezentarea sau
calitatea mărfurilor sau să le pregătească pentru distribuţie sau revânzarea acestora”.

32
sau a oricărei alte persoane stabilite pe teritoriul vamal UE, dacă sunt îndeplinite condițiile privind obținerea
consimțământului titularului autorizației și privind respectarea dispozițiilor autorității vamale incluse în
autorizația inițială.
Codul vamal UE interzice, prin art. 259 alin. (2), plasarea sub acest regim a următoarelor categorii de
mărfuri unionale:
a) mărfurile al căror export dă dreptul la rambursarea sau remiterea de taxe la import;
b) mărfurile care, în prealabil exportului, au fost puse în liberă circulaţie cu scutire de taxe sau taxe reduse
datorită destinaţiei finale, în măsura în care scopurile acestei destinaţii finale nu sunt realizate, cu excepţia
cazului în care aceste mărfuri trebuie supuse unor operaţiuni de reparaţie;
c) mărfurile al căror export dă dreptul la acordarea de restituiri la export;
d) mărfurile pentru care un avantaj financiar, altul decât restituirile menţionate la lit. c) de mai sus, este
acordat în cadrul politicii agricole comune în virtutea exportului acestor mărfuri.
Autoritățile vamale competente stabilesc, prin autorizația acordată, perioada de timp în care mărfurile
unionale exportate temporar trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal UE, sub forma produselor
prelucrate și să fie puse în liberă circulaţie pentru a putea beneficia de scutire parţială sau totală de taxe la
import.

4.3. Operatorul economic autorizat

În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 5 coroborat cu art. 38 și 39 din Codul vamal UE, orice persoană,
fizică sau juridică, care desfăşoară, în cadrul activităţii sale profesionale93, activităţi reglementate prin
legislaţia vamală și care îndeplinește condițiile legale poate obține statutul de operator economic autorizat.

Prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1486 din 29 aprilie 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
acordarea statutului de operator economic autorizat94, au fost adoptate la nivel național condițiile de
acordare a statutului de operator economic autorizat.

Acest statut presupune acordarea uneia sau a ambelor tipuri de autorizații de către ANAF – Direcția
Generală a Vămilor, autoritatea vamală competentă în prezent:
a) autorizaţie AEO – Simplificări vamale (AEOC), în baza căreia titularul beneficiază de anumite
simplificări prevăzute de legislaţia vamală;
b) autorizaţie AEO – Securitate şi siguranţă (AEOS), în baza căreia titularul beneficiază de facilităţi în
materie de securitate şi siguranţă, aplicate la intrarea sau la ieşirea mărfurilor de pe teritoriul vamal UE.
Pentru acordarea acestui statut este necesar ca persoana solicitantă să îndeplinească mai multe criterii,
prevăzute de art. 39 din Codul vamal UE și verificate de către autoritatea vamală competentă pe baza
documentelor comunicate de solicitant și a informațiilor obținute de autoritatea vamală:
a) să nu fi încălcat grav sau în mod repetat legislația vamală sau fiscală și să nu existe fapte înscrise în
cazierul fiscal sau în cazierul judiciar al solicitantului, persoană fizică, sau al administratorului sau angajatului
solicitantului, persoană juridică;

93
Art. 3 alin. (2) și (3) C.civ. prevede: „(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3)
Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are
sau nu un scop lucrativ”.
94
Publicat în M. Of. nr. 337 din 3 mai 2016. La data intrării în vigoare a acestui ordin, respectiv data publicării, a fost
abrogat Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2252/2015 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de
operator economic autorizat, publicat în M. Of. nr. 758 şi 758 bis din 12 octombrie 2015, care abrogase anterior Ordinul
vicepreşedintelui ANAF nr. 9647/2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de operator
economic autorizat, publicat în M. Of. nr. 875 din 20 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.

33
 b) să dovedească un nivel ridicat de control al operațiunilor sale și al fluxului mărfurilor, prin intermediul
unui sistem de gestionare a registrelor comerciale și, după caz, de transport, care să permită efectuarea
adecvată a controalelor vamale;
c) să aibă solvabilitate financiară, respectiv o situație financiară bună;
d) să facă dovada deținerii standardelor practice de competență sau calificărilor profesionale care sunt în
legătură directă cu activitatea desfășurată, în cazul în care se solicită autorizația AEOC;
e) să facă dovada deținerii standardelor de securitate şi siguranţă corespunzătoare, în cazul în care se
solicită autorizația AEOS.
Verificarea îndeplinirii criteriilor stabilite prin Codul Vamal UE se realizează pe baza unei auditări, la nivel
central și local, fiind verificate și documentate toate riscurile incluse în Lista posibilelor riscuri, ameninţări şi
soluţiile la acestea, publicată pe site-ul customs.ro.
Echipa de audit are obligația de a întocmi raportul de audit în termen de 60 zile de la data primirii
dosarului și de a prezenta proiectul raportului de audit solicitantului spre luare la cunoştinţă și formulare de
eventuale observații, dacă este cazul.

Din raportul de audit final trebuie să rezulte propunerea echipei, care poate fi de acordare sau de refuz a
acordării statutului de operator economic autorizat. Refuzul trebuie să fie motivat detaliat. Raportul de audit
final și lista de verificare completată cu rezultatele auditului, precum şi cu documentele justificative necesare
susţinerii constatărilor, se transmite, în termen de maximum 5 zile de la data luării la cunoştinţă de către
solicitant, la ANAF – Direcţia Generală a Vămilor.
Autorizația se eliberează de către ANAF în termen de 15 zile de la data primirii raportului de audit final.
Refuzul de acordare a statutului de operator economic autorizat poate fi contestat în condițiile Legii
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Este de precizat că, din
analiza coroborată a prevederilor Codului de procedură fiscală și a actelor normative secundare emise în
aplicarea acestuia, decizia ANAF prin care se refuză acordarea statutului de operator economic autorizat nu
este act administrativ fiscal, nefiind aplicabilă procedura prealabilă prevăzută de art. 268-281 C.proc.fisc.

4.4. Factorii pe baza cărora se calculează taxele vamale

Calcularea taxelor vamale la importul mărfurilor neunionale sau la exportul mărfurilor unionale se
realizează pe bază următoarele elemente:
a) tariful vamal comun;
b) orginea mărfurilor;
c) valoarea în vamă.
4.4.1. Tariful vamal comun
La stabilirea taxelor vamale, autoritățile vamale au obligația de a lua în considerare tariful vamal comun,
care cuprinde următoarele elemente, prevăzute de art. 56 alin. (2) din Codul vamal UE:

a) Nomenclatura combinată a mărfurilor, astfel cum este stabilită în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 din
23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, cu modificările și
completările ulterioare95;
b) orice altă nomenclatură care se bazează parţial sau integral pe Nomenclatura combinată sau care adaugă
alte subdiviziuni la aceasta şi care este stabilită prin dispoziţii unionale care reglementează domenii specifice
în vederea aplicării măsurilor tarifare referitoare la schimburile comerciale cu mărfuri;
c) taxele vamale convenţionale sau autonome normale aplicabile mărfurilor cuprinse în Nomenclatura
combinată;

95
Publicat în J.Of., seria L, nr. 256 din 7 septembrie 1987.

34
 d) măsurile tarifare preferenţiale cuprinse în acordurile pe care UE le-a încheiat cu anumite ţări, teritorii sau
grupuri de ţări sau de teritorii din afara teritoriului vamal UE;
e) măsurile tarifare preferenţiale adoptate de UE în mod unilateral, faţă de anumite ţări sau teritorii sau grupuri
de ţări sau de teritorii din afara teritoriului vamal UE;
f) măsurile autonome care prevăd o reducere sau o exceptare de taxe vamale aferente anumitor mărfuri;
g) tratamentul tarifar favorabil definit pentru anumite mărfuri pe motivul naturii sau destinaţiei lor finale în
cadrul măsurilor menţionate la literele c) - f) sau h) de mai sus;
h) alte măsuri tarifare prevăzute de legislaţia agricolă sau comercială sau de alte dispoziţii ale Uniunii.
Tariful vamal comun reprezintă un set de informații în care este reunită lista mărfurilor clasificată conform
Nomenclaturii combinate și lista taxelor vamale sau altor măsuri tarifare de politică comercială UE care se
aplică fiecărei clase de mărfuri.
Tariful vamal comun este valabil pe întreg teritoriul vamal UE.

Nomenclatura combinată a mărfurilor este inclusă în Anexa nr. 1 la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 și
reprezintă o listă a mărfurilor supuse taxelor vamale sau altor măsuri tarifare, clasificate pe baza unor coduri
alcătuite din maxim opt cifre96.
Pe baza acestei Nomenclaturi combinate, Comisia Europeană adoptă tariful integrat UE, denumit
prescurtat TARIC, în care sunt incluse, pentru mărfurile din Nomenclatura Combinată, toate taxele vamale și
măsurile tarifare de politică comercială adoptate anual la nivelul UE. TARIC cuprinde lista mărfurilor
clasificate pe baza unor coduri formate din maxim zece cifre97.

Este de menționat faptul că anual Comisia Europeană adoptă un regulament privind versiunea completă și
actualizată a Nomenclaturii combinate și a taxelor vamale din tariful vamal comun. Regulamentul este publicat
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până cel târziu la 31 octombrie și se aplică de la 1 ianuarie a anului
următor98.
4.4.2. Originea mărfurilor
Determinarea originii mărfurilor99 este deosebit de importantă ca și factor implicat în calcularea taxelor
vamale și presupune identificarea locului (statului) de proveniență a mărfurilor.

În funcție de locul de proveniență a mărfurilor se determină taxele vamale incidente.

În funcție de politica comercială UE, originea mărfurilor poate fi nepreferențială, situație în care se aplică
taxele vamale din TARIC, sau originea poate fi preferențială100, caz în care se aplică măsurile tarifare speciale
(preferențiale) stabilite în acordurile încheiate de UE.

Originea mărfurilor este menționată în declarația vamală, însă autoritățile vamale pot solicita documente
și informații suplimentare în cazul în care există îndoieli asupra originii unor mărfuri.

96
V. Durigu, Aspecte practice, măsuri tranzitorii și perspective în domeniul vamal, Ed. Solomon, București, 2016, p.
28.
97
TARIC se consultă online pe siteul Comisiei Europene, în oricare dintre limbile oficiale din UE pentru fiecare stat
membru, la adresa: http://ec.europa.eu.
98
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1821 al Comisiei din 6 octombrie 2016 de modificare a anexei I la
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, publicat
în J.Of. seria L, nr. 294 din 28 octombrie 2016 și care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2017.
99
Originea mărfurilor este reglementată în art. 59-68 din Codul vamal UE.
100
V. Durigu, Aspecte practice, măsuri tranzitorii și perspective în domeniul vamal, Ed. Solomon, București, 2016, p.
60.

35
 4.4.3. Valoarea în vamă a mărfurilor
Un alt element pe baza căruia se aplică tariful vamal comun îl constituie valoarea în vamă a mărfurilor
importate sau exportate.
Valoarea în vamă se determină, conform prevederilor art. 70-74 din Codul vamal UE, prin aplicarea metodei
principale, anume valoarea de tranzacționare, care reprezintă prețul efectiv plătit sau de plătit101 pentru
mărfuri atunci când sunt vândute pentru export către teritoriul vamal UE, ajustat, dacă este cazul, conform
prevederilor din Codul Vamal UE.

La acest preț se adaugă costurile suplimentare prevăzute în mod expres de art. 71 din Codul vamal UE102,
care trebuie să rezulte din date obiective şi cuantificabile, fiind interzisă adăugarea de către autoritățile
vamale competente a altor elemente în afara celor prevăzute de art. 71.

Pentru aplicarea metodei de determinare a valorii în vamă pe baza valorii de tranzacție, trebuie să fie
îndeplinite un set de condiții impuse de art. 70 alin. (3) din Codul vamal UE103.

101
Art. 70 alin. (2) din Codul vamal UE prevede: „(2) Preţul efectiv plătit sau de plătit este plata totală efectuată sau de
efectuat de către cumpărător vânzătorului sau de către cumpărător unui terţ în beneficiul vânzătorului pentru mărfurile
importate şi cuprinde toate plăţile efectuate sau de efectuat drept condiţie a vânzării mărfurilor importate”.
102
Art. 71 alin. (1) din Codul vamal UE prevede:
(1) Pentru a se determina valoarea în vamă în temeiul articolului 70, la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru
mărfurile importate se adaugă:
a) elementele următoare, în măsura în care sunt suportate de cumpărător, dar nu sunt incluse în preţul efectiv plătit sau
de plătit pentru mărfuri:
(i) comisioanele şi cheltuielile de brokeraj, cu excepţia comisioanelor de cumpărare;
(ii) costul containerelor care, în scopuri vamale, sunt considerate inseparabile de mărfurile în cauză; şi
(iii) costul ambalajului, care include atât manopera, cât şi materialele;
b) valoarea, alocată în mod corespunzător, a următoarelor mărfuri şi servicii, atunci când sunt furnizate direct sau
indirect de către cumpărător gratuit sau la un cost redus pentru utilizare în legătură cu fabricarea sau vânzarea la export a
mărfurilor importate, în măsura în care această valoare nu a fost inclusă în preţul efectiv plătit sau de plătit:
(i) materialele, componentele, piesele de schimb şi articole similare încorporate în mărfurile importate;
(ii) unelte, vopsele, matriţe şi articole similare utilizate la producerea mărfurilor importate;
(iii) materiale consumate la producerea mărfurilor importate; şi
(iv) activităţi de inginerie şi de dezvoltare, artă, design, planuri şi schiţe executate în altă parte decât în Uniune şi
necesare la producerea mărfurilor importate;
c) redevenţele şi drepturile de licenţă referitoare la mărfurile evaluate pe care cumpărătorul trebuie să le plătească fie
direct, fie indirect, ca o condiţie a vânzării mărfurilor evaluate, în măsura în care aceste redevenţe şi drepturi de licenţă nu
sunt incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit;
d) valoarea oricărei părţi din profitul oricărei revânzări, dispuneri sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care îi
revine vânzătorului direct sau indirect; şi
e) următoarele costuri, până la locul în care mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al Uniunii:
(i) cheltuielile de transport şi costul asigurării mărfurilor importate; şi
(ii) costurile de încărcare şi manipulare legate de transportul mărfurilor importate.
103
Art. 70 alin. (3) din Codul vamal UE prevede: (3) Valoarea de tranzacţie se aplică numai atunci când sunt
îndeplinite toate condiţiile următoare:
a) nu există alte restricţii privind dispunerea de mărfuri sau utilizarea acestora de către cumpărător, decât cele care:
(i) sunt impuse sau solicitate prin lege sau de către autorităţile publice din Uniune;
(ii) limitează zonele geografice în care mărfurile pot fi revândute;
(iii) nu afectează în mod substanţial valoarea în vamă a mărfurilor;
b) vânzarea sau preţul nu face obiectul condiţiilor sau prestaţii pentru care valoarea nu se poate determina în raport cu
mărfurile de evaluat;
c) nicio parte a profitului din nicio revânzare, dispunere sau utilizare ulterioară a mărfurilor de către cumpărător nu
revine direct sau indirect vânzătorului, decât în cazul în care se poate efectua o ajustare adecvată;
d) nu există nicio legătură între cumpărător şi vânzător sau relaţia existentă între ei nu influenţează preţul.

36
 În situația în care nu este posibilă aplicarea metodei principale, se aplică de către autoritățile vamale una
dintre următoarele metode secundare104, în mod succesiv:

a) valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice sau similare vândute pentru export către teritoriul vamal UE
şi exportate în acelaşi sau aproximativ acelaşi moment cu mărfurile care se evaluează;
b) valoarea bazată pe preţul unitar la care mărfurile importate sau mărfuri identice sau similare cu cele
importate sunt vândute pe teritoriul vamal UE, totalizând cantitatea cea mai mare, către persoane care nu au
legătură cu vânzătorii;
c) valoarea calculată, care constă în suma rezultată din adunarea următoarelor elemente:
(i) costul sau valoarea materialelor şi fabricării sau altor transformări în procesul de fabricare a mărfurilor
importate;
(ii) cuantumul profitului şi cheltuielilor generale egale cu cele care se reflectă în mod obişnuit în vânzările
de mărfuri de aceeaşi natură sau tip cu mărfurile evaluate care sunt fabricate de producători în ţara exportatoare
pentru a fi exportate în UE;
(iii) costul cheltuielilor de transport, asigurare, încărcare și manipulare a mărfurilor până la locul în care
mărfurile sunt introduse pe teritoriul vamal UE;
d) pe baza datelor disponibile pe teritoriul vamal UE, prin mijloace rezonabile compatibile cu principiile şi
dispoziţiile generale cuprinse în Acordul referitor la punerea în aplicare a articolului VII din Acordul General
pentru Tarife şi Comerţ105 și a articolului VII din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ.
În conformitate cu prevederile art. 73 din Codul vamal UE, autorităţile vamale pot, la cererea persoanei
interesate, să autorizeze determinarea sumelor care fac parte din valoarea în vamă a mărfurilor neunionale,
pe baza unor criterii specifice, în cazul în care acestea nu sunt cuantificabile la data acceptării declaraţiei
vamale. În acest sens, în România a fost adoptat Ordinul președintelui ANAF nr. 1890 din 24 iunie 2016
pentru aprobarea Normelor privind autorizarea pentru simplificarea determinării sumelor care fac parte din
valoarea în vamă a mărfurilor106.

4.5. Datoria vamală

Datoria vamală constituie obligaţia unei persoane fizice sau juridice de a plăti cuantumul taxelor vamale
la import sau la export, care se calculează pe baza factorilor stabiliți de legislația vamală în vigoare, respectiv
tarif vamal comun, originea mărfurilor și valoarea în vamă.

Analiza juridică a datoriei vamale, fiind o obligație de plată, presupune clarificarea cel puțin a
următoarelor elemente:
a) data la care se naște obligația de a plăti taxele vamale;
b) locul nașterii datoriei vamale;
c) stingerea datoriei vamale.
4.5.1. Nașterea datoriei vamale
Obligația de a plăti taxe la import, respectiv datoria vamală la import, poate lua naștere în unul dintre
următoarele cazuri:

104
Art. 74 din Codul vamal UE.
105
Denumit pe scurt GATT 1994, cuprinde un set de documente internaționale adoptate începând cu anul 1947 la nivel
ONU, ratificate de statele membre de-a lungul timpului și care sunt aplicabile în prezent în statele membre pe baza
documentelor adoptate la nivelul UE.
106
Publicat în M. Of. nr. 502 din 5 iulie 2016. Prin acest ordin se abrogă Ordinul vicepreşedintelui ANAF
nr. 6.577/2008 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea pentru ajustarea valorii în vamă, publicat în M. Of. nr. 635
din 3 septembrie 2008.

37
 a) la plasarea mărfurilor neunionale în regimul definitiv de import (punerea în liberă circulație) sau în unul
din regimurile vamele speciale, respectiv regimul de destinație finală ori regimul de admitere temporară cu scutire
parțială de taxe la import;
b) la momentul nerespectării obligațiilor stabilite în sarcina titularului unui anume regim vamal specific cu
privire la introducerea mărfurilor neunionale pe teritoriul vamal UE.
Persoana care completează declarația vamală la import, care poate fi titularul regimului sau reprezentatul
său, este debitorul datoriei vamale.

Obligația de a plăti taxe la export, respectiv datoria vamală la export, poate lua naștere în unul dintre
următoarele cazuri:
a) la plasarea mărfurilor supuse unor taxe la export sub regimul de export sau de perfecționare pasivă;
b) la momentul nerespectării unei obligații stabilite în legislaţia vamală aplicabilă la ieşirea mărfurilor;
c) condiţiile în temeiul cărora s-a permis scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii cu scutire
totală sau parţială de taxe la export.
Persoana care completează declarația vamală la export, care poate fi titularul regimului sau reprezentatul
său, este debitorul datoriei vamale. Codul Vamal UE prevede în mod expres că persoana care completează
declarația vamală și care cunoștea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască faptul că informațiile respective
sunt false este ținută responsabilă pentru plata datoriei vamale, având calitatea de debitor.
Prin art. 83 alin. (2) din Codul vamal UE este transpusă practica Curții de Justiție, prin care s-a statuat că
nu se naște o obligație de plată a vreunei taxe vamale în cazul introducerii pe teritoriul vamal UE de monedă
falsă107 sau de stupefiante sau alte substanțe psihotrope108.

4.5.2. Locul nașterii datoriei vamale

Un alt element important de stabilit este locul în care se naște datoria vamală, întrucât determină
autoritatea vamală competentă să încaseze taxe vamale.
Conform dispozițiilor art. 87 din Codul Vamal UE, locul nașterii datoriei vamale este unul dintre
următoarele:
a) locul înregistrării declarației vamale sau declarației de reexport;
b) locul unde se produc faptele care sunt la originea acestei datorii;
c) locul unde autoritățile vamale constată că mărfurile se află într-o situație care generează o datorie
vamală;
d) locul unde mărfurile au fost fie plasate sub un regim vamal care nu a fost descărcat, fie introduse pe
teritoriul vamal al Uniunii sub regimul respectiv, fie unde erau depozitate temporar;
e) locul în care datoria vamală a luat naștere inițial, dacă nașterea datoriei vamale s-a putut produce în mai
multe locuri;
f) locul unde se constată că datoria vamală a luat naștere, dacă cuantumul taxelor vamale la import sau la
export corespunzător acestei datorii este inferior sumei de 10.000 euro.
4.5.3. Stingerea datoriei vamale
Datoria vamală la import sau la export se poate stinge prin una dintre următoarele modalități prevăzute
expres în Codul Vamal UE:

107
Hotărârea din 6 decembrie 1990 pronunțată în Cauza C-343/89, Witzemann/Hauptzollamt München-Mitte, prin care
CJUE a statuat că nu rezultă obligații de plată a taxelor vamale sau TVA atunci când se importă pe teritoriul vamal al
Comunitățile Europene (UE) bancnote contrafăcute fiind aplicabile sancțiunile din legislația penală.
108
Hotărârea din 26 octombrie 1982 pronunțată în Cauza C-240/81, Einberger/Hauptzollamt Freiburg I, și Hotărârea din
28 februarie 1984, pronunțată în Cauza C-294/82, Einberger/ Hauptzollamt Freiburg II, stabilesc în mod clar că nu se
datorează taxe vamale sau TVA în cazul importului ilegal de stupefiante, fiind aplicabile doar sancțiunile penale specifice.

38
 a) prin plată, care se poate realiza în numerar sau prin orice alt mijloc legal, atât de către debitor, cât și de
orice alt terț în locul debitorului;
b) prin prescripție, în condițiile art. 103 din Codul vamal UE. Termenul de prescripție extinctivă stabilit este de
3 ani, calculat de la data la care a luat naştere datoria vamală. Acest termen poate fi extins până la 5 ani, respectiv
maxim 10 ani, în funcție de legislația națională, în cazul în care a fost săvârșită o infracțiune în legătură cu
regimul vamal aplicabil. Având în vedere prevederile art. 110 alin. (3) C.proc.fisc.109, în România termenul de
prescripție a datoriei vamale este de 10 ani, dacă creanța rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală;
c) prin remiterea de către autoritățile vamale a taxelor vamale la import sau la export, în condițiile stabilite
de art. 116 din Codul vamal UE. În situația în care datoria vamală a fost stabilită în sarcina mai multor
persoane, însă remiterea este efectuată doar către una dintre acestea, atunci datoria vamală se stinge numai
pentru persoana sau persoanele pentru care remiterea a fost acordată;
d) prin invalidarea declarației vamale prin care au fost stabilite obligații de plată a taxelor vamale la import
sau export;
e) prin reținerea și confiscarea mărfurilor supuse taxelor vamale;
f) prin distrugerea mărfurilor supuse taxelor sub supraveghere vamală sau abandonarea acestora în
favoarea statului;
g) prin distrugerea totală a mărfurilor sau prin pierderea iremediabilă a acestora ca rezultat al naturii
mărfurilor sau al unui caz fortuit sau de forţă majoră sau ca o consecinţă a unor instrucţiuni ale autorităţilor
vamale;
h) prin schimbarea regimului vamal, care a generat obligația de plată, cu acordul autorității vamale
competente, în condițiile stabilite de Codul Vamal UE.

4.6. Verificarea declarației vamale și acordarea liberului de vamă

Ultima etapă de parcurs în cadrul procedurii vamale aparține autorității vamale și presupune verificarea
declarației vamale și acordarea liberului de vamă. Această etapă este reglementată în mod expres în Codul
Vamal UE, fiind stabilite în sarcina autorității respectarea anumitor condiții legale. În mod evident, aceasta
reprezintă o etapă finală în cadrul formalităților vamale, care presupun:
a) identificarea statutului vamal al mărfurilor;
b) stabilirea regimului vamal;
c) determinarea debitorului obligațiilor vamale, care poate fi operatorul economic autorizat,
d) încadrarea mărfurilor în Nomenclatura combinată și în TARIC, în funcție de originea mărfurilor;
e) determinarea valorii mărfurilor la data prezentării în vamă;
f) calcularea datoriei vamale și plata acesteia.
Toate aceste etape sunt parcurse în mod practic de către solicitant, persoană fizică sau juridică, prin
completarea declarației vamale și comunicarea documentelor justificative.
Ulterior primirii declarației vamale, autoritatea vamală competentă poate dispune verificarea declarației
vamale și acordarea liberului de vamă.
4.6.1. Verificarea declarației vamale
Autoritățile vamale au dreptul, conform art. 188 din Codul vamal UE, să verifice corectitudinea datelor din
declarația vamală și să dispună:

109
Art. 110 C.proc.fisc. prevede: (1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani,
cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de
1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o
hotărâre judecătorească definitivă.

39
 a) examinarea declarației și documentelor justificative;
b) solicitarea declarantului să furnizeze documente suplimentare;
c) verificarea mărfurilor;
d) prelevarea de eșantioane în vederea analizei sau examinării aprofundate a mărfurilor.
Verificarea efectuată de autoritățile vamale dintr-un stat membru este valabilă pe teritoriul vamal UE.
4.6.2. Acordarea liberului de vamă
Acordarea liberului de vamă este un act prin care autorităţile vamale pun mărfurile la dispoziţia titularului
regimului vamal, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate, conform solicitării
formulate de o persoană fizică sau juridică prin declarația vamală.

Liberul de vamă pentru mărfuri unionale sau neunionale se acordă în următoarele condiții:
a) mărfurile au fost plasate sub un regim vamal cu respectarea prevederilor legale aplicabile acelui regim;
b) mărfurile nu fac obiectul unor măsuri de prohibiție;
c) datele privind mărfurile din declarația vamală au fost verificate sau au fost acceptate fără verificare;
d) taxele vamale la import sau la export corespunzătoare datoriei vamale au fost plătite, dacă a luat naștere
o datorie vamală sau a fost constituită garanția solicitată de autoritățile vamale pentru acoperirea datoriei.

Evaziunea fiscală

1. Aspecte generale

După 1989, prima lege a evaziunii fiscale a fost Legea nr. 87/1994. Aceasta a apărut ca o necesitate în
vederea combaterii anumitor categorii de fapte favorizate de modificările survenite în structura capitalului.
După decembrie 1989, capitalul de stat a suferit schimbări esenţiale în favoarea capitalului privat. A avut loc
un transfer al proprietăţii care a generat creşterea numărului de agenţi economici cu capital de stat, mixt sau
privat. Lipsa reglementărilor, precum şi deficienţele şi inadvertenţele celor existente au creat posibilitatea
pentru cei cărora le revin obligaţiile fiscale de a se sustrage de la îndeplinirea acestora. Legiuitorul şi-a propus
adoptarea unor măsuri de combatere, prevenire şi stopare a fenomenului de evaziune fiscală, concretizate în
Legea nr. 87/1994. Într-o mare măsură Legea nr. 87/1994 a funcţionat cu succes, cel puţin prin prisma
efectului regulator pe care l-a avut, în sensul că a ordonat din punct de vedere legal faptele reprezentând
contravenţii şi faptele reprezentând infracţiuni, sintetizând în acelaşi timp obligaţiile esenţiale ale
contribuabililor menite să reducă şi să stopeze evaziunea fiscală.
În anul 2005 a fost adoptată noua reglementare în materia evaziunii fiscale, respectiv Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale110. Nu există o definiţie legală a evaziunii fiscale. În sens larg
însă, prin evaziune fiscală se înţelege sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata
impozitelor, taxelor şi altor sume datorate bugetului general consolidat de către persoanele fizice şi
persoanele juridice române sau străine.

Premisa bunei-credinţe fiscale, adică a intenţiei contribuabilului de achitare a impozitelor şi taxelor

datorate bugetului consolidat, este înregistrarea fiscală. Astfel, activitatea generatoare de venituri impoza-
bile, permanentă sau temporară, trebuie în mod obligatoriu să se desfăşoare în baza unei autorizaţii emise de

110
M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005.

40
organul competent sau a unui alt temei prevăzut de lege. De asemenea, contribuabilul are obligaţia de a
depune la termen declaraţiile fiscale, de a ţine toate evidentele fiscale stabilite de Codul de procedură
fiscală şi toate evidenţele contabile stabilite de Legea nr. 82/1991 a contabilităţii.
Subiect al evaziunii fiscale poate fi contribuabilul – persoană fizică sau juridică, română sau străină – care
desfăşoară activităţi generatoare de impozite.
Subiecte ale evaziunii fiscale în cazul persoanelor juridice, în mod concret, pot fi administratorii, contabilii
sau alţi funcţionari cu atribuţii de serviciu în domeniul fiscal de la persoanele juridice, indiferent de natura
capitalului – de stat sau privat –, cât şi persoanele fizice autorizate sau neautorizate.

La majoritatea faptelor incriminate ca infracţiuni, subiect nu poate fi decât persoana care are o anumită
calitate: administrator, contabil sau altă persoană însărcinată cu atribuţii de serviciu specifice.

Comiterea unei fapte prevăzute de Legea nr. 241/2005 atrage consecinţe pentru viitor. Astfel, potrivit
art. 12 din lege, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale,
iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile
prevăzute de legea evaziunii fiscale.

Obiectul juridic al infracţiunii de evaziune fiscală îl reprezintă relaţiile sociale privind constituirea
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare.

Obiectul material al infracţiunii este constituit din sumele datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi juridice
române şi străine.

Infracţiunile reglementate de Legea nr. 241/2005 se săvârşesc cu intenţie directă şi uneori indirectă.
Faptele care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât potrivit legii să constituie infracţiuni reglementate de
lege pot atrage răspunderea penală.

Latura obiectivă a infracţiunii este constituită din acţiuni şi inacţiuni privind:

- refuzul de a prezenta organelor de control prevăzute de lege documentele justificative şi actele de evidenţă
contabilă necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de stat;

- întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de evidenţă contabilă ori
acceptarea unor astfel de documente cu scopul de a împiedica verificările financiar-contabile pentru
identificarea cazurilor de evaziune;

- sustragerea de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului, prin neînregistrarea unor
activităţi pentru care legea prevede obligaţia înregistrării;

- sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor
impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile sau efectuarea oricăror alte operaţiuni
în acest scop;

- neevidenţierea prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, a veniturilor
realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori
diminuarea impozitului;

- organizarea sau conducerea unei evidenţe contabile duble, de către conducătorul unităţii sau alte
persoane cu atribuţii financiar-contabile, ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor
mijloace de stocare a informaţiilor, în scopul diminuării veniturilor supuse impozitelor;

41
 - declararea fictivă făcută de contribuabili sau împuterniciţii acestora cu privire la sediul unei asociaţii
comerciale sau la schimbarea acesteia, fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.

Urmarea unor asemenea acte sau fapte o constituie neplata sumelor datorate statului. În vederea
sancţionării autorului este necesară existenţa raportului de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea din
latura obiectivă şi urmările acesteia.

2. Categorii de fapte incriminate ca infracţiuni în sistemul Legii nr. 241/2005

• Fapte care au drept scop ascunderea materiei impozabile şi deci alterarea masei impozabile supusă
impozitelor şi taxelor.
Astfel, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi
interzicerea unor drepturi următoarele fapte:
- ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

- omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a
operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

- evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

• Fapte de natură a altera datoria fiscală prin neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unor
obligaţii de disciplină financiar-contabilă. Astfel, sunt infracţiuni:
- alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat
electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

- executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
- fapta contribuabilului care, cu intenţie sau din culpă, nu reface documentele de evidenţă contabilă
distruse, în termenul înscris în documentele de control.

• Fapte săvârşite de contribuabili în legătură cu atribuţiile de control fiscal ale organelor competente şi
realizarea creanţelor fiscale, în scopul împiedicării cunoaşterii de către organul fiscal a realităţilor fiscale şi
împiedicarea recuperării sumelor datorate bugetului consolidat. Astfel, constituie infracţiune şi se pedep-
seşte cu închisoare de la un an la 6 ani sau cu amendă:

- refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile
din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile
de la somaţie.

- împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în
sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani:

42
 - sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea
fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

- substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor
sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

• Fapte săvârşite de contribuabili în legătură cu plata drepturilor bugetare în cazul impozitelor cu

reţinere la sursă. Astfel, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi
nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii
cu reţinere la sursă.
• Fapte săvârşite de contribuabili cu intenţie directă prin care se diminuează sarcina fiscală datorată
bugetului consolidat, dar în acelaşi timp se obţin şi venituri necuvenite pe seama bugetului de stat. Astfel,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi
deținerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special. Pentru punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare
tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, pedeapsa este închisoarea de la 2 ani la 7 ani
şi interzicerea unor drepturi.
De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca
rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul
general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Cazierul fiscal

Cazierul fiscal este reglementat şi organizat prin O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal111.

În scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi în scopul întăririi administrării impozitelor şi
taxelor datorate bugetului de stat, a fost reglementată organizarea cazierului fiscal al contribuabililor, ca
mijloc de evidenţă şi urmărire a disciplinei financiare.

Cazierul fiscal ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi a asociaţilor, acţionarilor şi
reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice, care au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale
şi de disciplina financiară.
Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la nivel central şi la nivelul unităţilor
teritoriale competente.
La nivelul Ministerului Finanţelor Publice se organizează cazierul fiscal naţional, în care se ţine evidenţa
contribuabililor de pe întregul teritoriu al României, iar la nivelul unităţilor teritoriale competente se
organizează cazierul fiscal local, în care se ţine evidenţa contribuabililor care au domiciliul fiscal în raza
teritorială a acestora.

La nivelul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili se organizează cazierul fiscal în care se
ţine evidenţa contribuabililor mari care intră în competenţa de administrare a acestei unităţi fiscale, potrivit
legii.

111
Publicată în M. Of. nr. 655 din 31 august 2015.

43
 În cazierul fiscal se înscriu:

- date privind sancţiuni aplicate contribuabililor pentru săvârşirea faptelor112 de încălcare a legislaţiei
vamale, financiare şi de disciplină financiară, rămase definitive şi irevocabile potrivit prevederilor legale în
vigoare;

- date cu privire la atragerea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilită
prin decizie a organului fiscal competent rămasă definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau prin
hotărâre judecătorească, după caz, sau cu privire la inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii.

Înscrierea datelor în cazierul fiscal se face pe baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile
transmise de instanţele judecătoreşti Ministerului Finanţelor Publice. Dispozitivul hotărârii judecătoreşti defi-
nitive şi irevocabile se comunică direcţiei generale a finanţelor publice în a cărei rază teritorială îşi are
domiciliul fiscal persoana sancţionată, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a
hotărârii judecătoreşti.

În scopul completării cazierului fiscal, organele fiscale pot solicita Inspectoratului General al Poliţiei şi
unităţilor teritoriale ale acestuia extras de pe cazierul judiciar al contribuabililor care au săvârşit faptele de
încălcare a legislaţiei financiar-fiscale.

Contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal se scot din evidenţă, dacă se află în următoarele
situaţii:
- faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt sancţionate de lege;

- a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre judecătorească;

- faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate ca infracţiuni şi nu au mai săvârşit fapte de această
natură într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate
aceste fapte;
- faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii şi nu au mai săvârşit fapte de natura
celor care se înscriu în cazierul fiscal într-o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a ultimului act
prin care au fost sancţionate aceste fapte, cu condiţia achitării cuantumului amenzilor contravenţionale. În
situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat în această perioadă, scoaterea din evidenţă se
realizează la data achitării amenzilor sau după împlinirea unui termen de 5 ani de la data rămânerii definitive
a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, în situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost
achitat;

- faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii la regimul produselor accizabile şi nu
au mai săvârşit fapte de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal într-o perioadă de 5 ani de la data rămâ-
nerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte;
- au fost stinse creanţele fiscale datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat
insolvabil sau insolvent;

- contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat;

- decesul, respectiv radierea contribuabilului.

112
H.G. nr. 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit
legislaţiei în vigoare conţine în Anexă lista faptelor care se înscriu în cazierul fiscal al contribuabililor. Această listă
menţionează expres fapta, actul normativ, articolul din actul normativ aplicabil. Precizăm că nu poate face obiectul
înscrierii în cazierul fiscal al contribuabilului nicio faptă care nu este expres prevăzută de Anexa la H.G. nr. 1000/2015.

44
 Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:

- la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor agricole, de către

asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi;

- la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau
membrii fondatori ai acestora;
- la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi;

- la cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau acţionari;

- la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi sau acţionari cu prilejul
efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi legali, asociaţi şi acţionari.

Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 zile de la data emiterii şi numai în scopul în care a fost eliberat.
Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de îndată, în prezenţa contribuabilului sau a reprezentantului
acestuia.

Certificatul de cazier fiscal se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de către conducătorul

organului fiscal.

Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal se percepe o taxă în sumă de 20 lei pentru fiecare
persoană.
Contribuabilii care figurează în evidenţa cazierului fiscal pot cere rectificarea datelor înscrise, dacă
acestea nu corespund situaţiei reale ori înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

Cererea de rectificare, însoţită de acte doveditoare, se adresează unităţii fiscale care a emis certificatul de
cazier fiscal.

Organele fiscale vor comunica contribuabililor modul de soluţionare a cererii de rectificare în termen de
30 de zile de la data depunerii acesteia.
Organele fiscale sunt obligate să verifice susţinerile contribuabililor şi, dacă constată că în cazierul fiscal
s-a făcut o înregistrare greşită, iau măsuri de rectificare a datelor şi comunică sau eliberează un nou certificat
de cazier fiscal în locul celui contestat.

Certificatul de cazier fiscal astfel eliberat este scutit de taxa de timbru.

Contribuabilii cărora li s-a respins cererea de rectificare pot introduce contestaţie în termen de 30 de zile
de la comunicare. Contestaţia se poate introduce şi în cazul în care eroarea înregistrării în cazierul fiscal nu se
datorează organelor fiscale.

Contestaţia se soluţionează de către Tribunal, Secţia de contencios administrativ în a cărui rază teritorială
îşi au domiciliul sau sediul contribuabilii, fără procedura prealabilă.

Contestaţia este scutită de taxa de timbru.

Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă şi irevocabilă.

În caz de admitere a contestaţiei instanţa va trimite o copie de pe hotărârea organului fiscal în vederea
rectificării cazierului fiscal.

45