ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G.

TÂRGOVIȘTE

PROIECT
DE CERTIFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE
DOMENIUL : SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICAREA PROFESIONALĂ : ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNDRUMĂTOR :
AS. MED : MITREA ELENA DANIELA

ABSOLVENT:
NECULA A. SORINA-MIHAELA

TÂRGOVIȘTE
AUGUST 2020

0
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
INSUFICIENȚĂ RESPIRATORIE
ACUTĂ

1
 MOTTO:
” Cu viața scurtă ca o jumătate de respirație, nu planta altceva decât
iubire.”
Rumi

2
 CUPRINS

ARGUMENT……………………………………………………. 4
CAPITOLUL I
ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
1.1. Introducere ……………………………………………………… 6
1.2. Sistemul respirator……………………………………………… 7
1.3. Plămânii ……………………………………………………….. 10
1.4. Căile respiratorii ………………………………………………. 13
1.5. Fiziologia aparatului respirator ………………………………. 18
CAPITOLUL II
EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
2.1 Educația pentru sănătate – stil de viață ….…………………… 23
2.2. Educația pentru sănătatea respirației ……..…………………. 24
CAPITOLUL III
INSUFICIENȚA RESPIRATORIE ACUTĂ
3.1. Introducere ………………………………………………….… 28
3.2. Cauze ale declanșării I.R.A ………………..…………….……. 29
3.3. Simptomatologie ……………………………………………… 32
3.4. Intervenții evoluție și tratament ……………………….……… 35
CAPITOLUL IV
ÎNGRIJIRI ACORDATE PACIENTULUI CU I.R.A. .……. 41
BIBIOGRAFIE………………………………………………… 73

3
 ARGUMENT

Prin elaborarea acestui proiect, ”Îngrijirea pacientului cu insuficiență

respiratorie acută”, îmi doresc să demonstrez că sănătatea și îngrijirea omului
în fața bolii sunt cele mai actuale subiecte pe care societatea le dezbate. Fie că
sunt specialiști în domeniul medicinei sau oameni simpli, cu toții își întorc
privirile spre sănătatea noastră cea de toate zilele. Niciodată nu a fost mai
prezentă, dorința de cunoaștere a căilor și metodelor de păstrare a bunului cel
mai de preț, sănătatea.
Pandemia de coronavirus ne-a pus în față, oglinda virtuală a echilibrului
umanității și ne-a arătat, odată în plus, care sunt atuurile primordiale ale vieții
omului pe pământ.
Valorile ființei umane încep cu sănătatea și independența sa.
Respirația este procesul fiziologic fundamental prin care organismele
realizează un schimb de oxigen și dioxid de carbon cu mediul înconjurător, este
întâia nevoie fundamentală a ființei umane, este procesul fără de care viața nu
ar exista. Se spune că viața poate fi măsurată în numărul de respirații sau în
momentele care-ți taie răsuflarea. Indiferent din care unghi privesc, respirația
este funcția vitală care măsoară alături de celelalte, pâlpâirea vieții.
Îmi propun ca prin această teză să identific şi să scot în evidență
modalităţile de evaluare, de îngrijire şi ameliorare a stării de sănătate a
pacientului cu insuficiență respiratorie acută. Pe lângă pregătirea profesională,
asistenta medicală trebuie să posede o serie de calităţi psihologice: tact,
stăpânire, blândeţe, compasiune faţă de pacient și suferinţa lui. Sper ca toate
acestea să vină ca o completare peste munca susținută, seriozitatea și pasiunea
pe care am pus-o în anii de pregătire.
Insuficiența respiratorie acută, suscită un real interes, fiind o afecțiune
spectaculoasă, impresionabilă pentru orice om iar pentru mine a fost
oportunitatea de a pune în bagajul viitorului asistent medical, noi informații și
4
cunoștințe medicale privind îngrijirea pacienților. Insuficiența respiratorie
acută este o afecțiune pe termen scurt. Este de fapt o urgență medicală, care
necesită măsuri rapide, corecte și sigure. Acordarea îngrijirilor în urgențele
medicale, așa cum este și insuficiența respiratorie acută, înseamnă cunoștințe
teoretice însușite, abilități practice, dobândite, rapiditate în acțiune,
îndemânare, stăpânire de sine, pregătire riguroasă. Acordarea de ajutor în
urgențele medicale, înseamnă, nu în ultimul rând, salvarea vieții, persoanei.
Voi încerca să dovedesc prin această lucrare, ce am acumulat, în toți anii
de studiu teoretic și de instruire practică, urmărindu-mi visul de a ajunge un
bun asistent medical. Nu în ultimul rând, prin această lucrare, vreau să aduc
mulțumire celor care m-au călăuzit pe acest drum.
Închei prin a spune că voi merge cu pași fermi și siguri, către profesia de
asistent medical și-l voi cita pe Walt Disney care spunea că: ”toate visele
noastre se vor realiza, dacă avem curajul să le urmăm.”

5
 CAPITOLUL I
ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

1.1. Introducere

Anatomia este știința care studiază structura și forma corpului uman, a

organelor și sistemelor sale. Anatomia cercetează legile după care funcționează
organismul, în corelație cu funcțiile sale și cu mediul înconjurător.
Fiziologia este o știință care studiază mecanismele și procesele
fiziologice ale organismului, în strânsă legătură de funcționalitate și
interdependență cu anatomia. Cunoașterea arhitecturii anatomice ajută la
evaluarea cu exactitate a funcțiilor normale ale organismului. Cele două științe,
anatomia și fiziologia se condiționează reciproc, așa cum se condiționează
structura și funcțiunea fiecărui organ al corpului. Explorările medicale
moderne, precum cele: radiologice, ultrasonografice, computer - tomografice,
angiografice, radiobiologice, nu pot fi efectuate și interpretate fără topografia
unor date de anatomie.
După interesul său practic, anatomia a fost structurată în: anatomie
descriptivă, topografică și comparată.
Anatomia comparată studiază organele și corpul, în mod comparativ,
precizând legile generale de organizare a ființelor animale.

6
 Anatomia topografică se axează pe studiul regiunilor corpului, numite și
regiuni topografice, descriind organele după așezarea lor pe straturi sau planuri
anatomice, raporturile dintre ele precum și pe proiecția lor pe suprafața corpului
sau pe schelet.
Anatomia descriptivă studiază organele care alcătuiesc corpul,
organizându-le pe sisteme, după originea lor embriologică, după caracterele
morfologice și funcționale, asemănătoare.
Școala românească de anatomie a crescut și s-a afirmat prin cel care a
adus contribuții importante devenind întemeietorul chirurgiei moderne de la
noi, Thoma Ionescu.

1.2. Sistemul respirator

Respirația este funcția de nutriție prin care organismul asigură aportul de

oxigen utilizat în procesul de degradare (ardere internă) a substanțelor organice,
cu producere de energie, necesară desfășurării tuturor proceselor organismului.
Sistemul respirator este sistemul de import și export al organismului,
care aduce acestuia, aportul de oxigen și exportă produsul rezultat în urma
arderilor, dioxidul de carbon. Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea
organelor prin care se realizează respirația pulmonară, organe, cu formă,
structură și aspect distincte dar care împreună conlucrează la îndeplinirea
aceleiași funcții, respirația, funcție indispensabilă vieții.
Fiziologia aparatului respirator asigură legătura organismului cu mediul
în care acesta trăiește și se dezvoltă, realizând unitatea organism-mediu, iar pe
de altă parte facilitează activitatea tuturor organelor și aparatelor corpului,
asigurând unitatea funcționala a organismului.
Principalele părți componente ale aparatului respirator sunt, căile
respiratorii superioare, căile respiratorii inferioare, plămânii și pleura. Unele
organe servesc pentru respirație dar și pentru miros. Spre exemplu, epifaringele

7
lasă să treacă aerul dar ventilează prin tubă urechea medie, în orofaringe se
încrucișează calea respiratorie cu calea digestivă iar laringele este în acelaș timp
și organ de fonație. Începând cu traheea, calea este pur respiratorie.
Aparatul respirator include:
- căile aeriene superioare (nas, cavități nazale, faringe, laringe);
- căile aeriene inferioare (trahee și bronhii principale, arborele bronșic,
bronhiolele mici și terminale);
- plămânul (organul de schimb între gaze);
- pleura (pleura viscerală și pleura parietală).
Căile aeriene superioare
Cavitatea nazală este formată din două fose nazale care comunică cu
exteriorul prin nări și cu faringele prin două orificii numite coane. Firele de păr
existente în fosele nazale, opresc impuritățile din aerul inspirat. Fosele sunt
căptușite de mucoasa nazală, bogat vascularizată, care încălzește aerul.
Faringele este organul la nivelul căruia se încrucișează calea respiratorie
cu cea digestivă în timp ce laringele, organul respirator și fonator, deopotrivă
face legătura între faringe și trahee.
Laringele este alcătuit din mai multe cartilage. Mucoasa lui formează
corzile vocale (două superioare și două inferioare – cu rol în vorbire) delimitând
spațiul numit glotă. Epiglota acoperă deschiderea laringelui, în timpul
deglutiției.
Traheea, parte a căilor aeriene inferioare a aparatului respirator, are
forma unui tub de aproximativ 11-12 cm și 2 cm în diametru, situat anterior
esofagului. Conține 15-20 inele cartilaginoase în formă de potcoavă. Se bifurcă
inferior formând bronhiile principale. Este căptușită de mucoasa traheală, cu
celule cu cili (care se mișcă de jos în sus, antrenând praful și microbii pentru a-
i elimina) și glande care secretă mucus.
Plămânul este format din arbore bronșic și parenchim pulmonar.

8
 Arborele bronșic rezultă din ramificația bronhiilor principale în
interiorul plămânilor (căi respiratorii intrapulmonare).

Figura Nr. 1 - Topografie pulmonară

Parenchimul pulmonar este format din:

- lobi pulmonari (au independență structurală, funcțională și patologică);
- segmente (sunt în umăr de 10 la plămânul drept și 9 la cel stâng);

9
 - lobuli pulmonari (sunt mase piramidale cu baza spre exteriorul
plămânului, alcătuiți din ramificații ale bronhiolelor, vase de sânge și țesut
conjunctiv);
- acini pulmonari (bronhiolă respiratorie, canale alveolare și alveolele
respective);
- alveole pulmonare (un lobul conține 30-50 de acini pulmonari).
Plămânul stâng prezintă un singur șanț care delimitează doi lobi, fiecare
fiind format din unități mai mici, numite segmente, care la rândul lor, sunt
formate din lobuli pulmonari. Plămânul drept, prezintă două șanțuri care
delimintează trei lobi. Acesta prezintă aceleași structuri ca și plămânul stâng.
Structura arborelui bronșic: bronhie principală, bronhii lobare, bronhii
segmentare, bronhiole lobulare, bronhiole terminale, bronhiole respiratorii,
canale alveolare, saci alveolari și alveole pulmonare.

1.3. Plămânii

Plămânii, organele de schimb ale aparatului respirator, în număr de doi,

unul drept și altul stâng. Sunt așezați simetric în cavitatea toracică, de-o parte
și de alta a mediastinului. Greutatea lor este în medie de 1.100 – 1.300 g.
Plămânul drept este mai greu decât cel stâng. Capacitatea lor este reprezentată
de volumul aerului pe care-l conțin, aproximativ 4 500 - 5 000 cm³.
Culoarea plămânilor este variabilă și diferă odată cu vârsta, caracteristica
aceasta datorându-se în cea mai mare parte particulelor de reziduuri depuse în
țesutul conjunctiv subpleural. La fumători, la lucrătorii în mediile cu pulberi,
plămânii au o culoare cenușie-negricioasă iar la copilul mic sunt mai roz.
Țesutul pulmonar este foarte bogat în fibre elastice, ceea ce are o
importanță deosebită în funcția sa. Elasticitatea plămânului îi permite acestuia
să urmeze mișcările coastelor în respirație, astfel că plămânul ocupă întreaga
cavitate pleurală, care este virtuală și în care presiunea este negativă. Dacă se

10
deschide cavitatea pleurală, plămânul se turtește (se colabează) în jurul hilului,
iar funcția lui este serios prejudiciată.
Forma plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con, cu baza în jos,
spre diafragmă și cu vîrful în sus. Plămânul drept este alcătuit din trei lobi;
superior, mijlociu și inferior. Cel stâng are doi lobi: superior și inferior. Limita
dintre lobi este formată din niște șanturi adânci, numite scizuri, care se observă
pe suprafața plămânului și în care pătrunde pleura viscerală. Există două scizuri
la plămânul drept și una la cel stâng.
Plămânul are două fețe, trei margini, o bază și un vârf.
Baza plămânului sau fața diafragmatică este concavă și triunghiulară și
are raporturi cu diafragma și prin intermediul ei cu lobul drept al ficatului, pe
dreapta și lobul stâng al ficatului și fundul stomacului, pe stânga.
Marginile plămânului sunt în număr de trei.
1. Marginea anterioară - este convexă la dreapta și concavă la stânga, din cauza
incizurii cardiace; sub incizura cardiacă, la plămânul stâng, se găsește o limbă
de țesut pulmonar, numită lingula.
2. Marginea posterioară - este mai rotunjită, corespunde șanțurilor costo-
vertebrale și are raporturi cu lanțul simpatic toracal.
3. Marginea inferioară - este circumferința bazei și ea desparte fața costală și
mediastinală de bază.
Vârful plămânului este porțiunea din plămân situată deasupra coastei a
doua. Vărful plămânului este rotunjit, are raporturi cu coasta I-a și a II –a și
corespunde regiunilor de la baza gâtului.
Plămânii sunt alcătuiți după tipul glandelor acinoase și sunt formați
dintr-un sistem de canale, rezultat din ramificațiile bronhiei principale și care
alcătuiește arborele bronșic. Pe aici trece aerul. Tot aici regăsim și un sistem de
saci, la care se termină ramurile arborelui bronșic, care se numesc lobuli
pulmonari. Aceștia constituie organele schimburilor gazoase. Lobulii
pulmonari sunt alcătuiți la rândul lor din alveole pulmonare.

11
 Vascularizația și inervația plămânului
La nivelul plămânului există două circulații sanguine: funcțională și
nutritivă.
Circulația funcțională reprezintă mica circulație a sistemului circulator
fiind subordonată funcției respiratorii a plămânului. Ea este alcătuită din artera
pulmonară, care pleacă din ventriculul drept, merge la plămâni, unde se
capilarizează, eliminând bioxidul de carbon, încărcându-se cu oxigen și apoi se
întoarce prin venele pulmonare în atriul stâng. Deci, artera pulmonară conține
sânge neoxigenat (negru) iar venele pulmonare, în număr de două de fiecare
plămân, conțin sânge oxigenat (roșu).
Circulația nutritivă face parte din marea circulație și aduce plămânului
sânge încărcat cu substanțe nutritive și oxigen necesar hrănirii țesuturilor. Este
reprezentată de arterele bronșice, care se varsă în venele azygos și acestea în
vena cavă superioară.
Limfa plămânilor circulă prin capilarele limfatice, care se găsesc în
septurile intraalveolare în strânsă relație cu capilarele sanguine. Se constituie
două rețele: una superficială și alta profundă. Pe traiectul lor, căile limfatice
prezintă două grupe de ganglioni: ganglioni intrapulmonari (hilari) și ganglioni
intertraheo-bronșici. De aici, limfa se varsă în colectoarele bronho-mediastinale
(drept și stâng) iar acestea, în canalul toracic.
Inervația este simpatică și parasimpatică. Se formează plexurile
pulmonare mixte, ale căror fibre vin din lanțul simpatic cervical și toracal, iar
cele parasimpatice, din nervul vag.
Pleura este o foiță seroasă în care sunt înveliți plămânii. Ea are rolul de
a ușura mișcările plămânilor prin alunecare. Fiecare plămân posedă câte o
pleură. Ca orice seroasă, pleura este formată din două foițe în continuare una
cu cealaltă și închise în formă de sac.
Cele două foițe sunt:
- perietală, care învelește peretele cavității toracice,

12
 - viscerală, care învelește plămânul.
Foițele se continuă între ele printr-o linie de reflexie, situată la nivelul
pediculului pulmonar. Între cele două foițe există o cavitate închisă, care în
mod normal este virtuală și conține o cantitate infimă de lichid care favorizează
alunecarea.
În condiții patologice, cavitatea pleurală poate deveni reală, fiind
umplută cu puroi (pleurezie), sânge (hemotorax) sau aer (pneumotorax). În
cazul în care cantitatea de lichid sau aer este mare, plămânul respectiv va fi
turtit către hil (colabat), funcția sa respiratorie devenind nulă.
Presiunea în cavitatea pleurală este negativă și ea constituie un factor
principal în mecanica respiratorie prin favorizarea dilatării plămânului. De
asemenea, ea înlesnește circulația venoasă de întoarcere, atât prin venele
pulmonare, cât și prin venele cave superioare și inferioare.
Vascularizația pleurei este realizată de arterele care provin din arterele
bronșice intercostale, mamare și diafragmatice. Venele au același nume iar
limfaticele merg spre ganglionii mediastinali, intercostali și diafragmatici.
Inervația plurei este asigurată de către orto - și parasimpatic, prin
plexurile vegetative respective. Pleura viscerală este aproape insensibilă (ca și
plămânul) în schimb ce pleura parietală are o pronunțată sensibilitate și
constituie o zonă reflexogenă importantă. Iritația ei în timpul unor manevre (de
exemplu, puncția pleurei cu un ac pentru a scoate lichidul patologic) poate
produce șocul pleural mortal prin acțiune reflexă asupra centrilor respiratori și
circulatori.

1.4. Căile respiratorii

Nasul este o proeminență, de formă piramidală, situată în mijlocul feței

și care servește ca organ de protecție pentru cavitățile nazale. Nasului extern i
se decriu patru porțiuni: rădăcina nasului, baza, fețele laterale și trei margini

13
(două laterale – care corespund șanțurilor nazo-palpebral și nazo-genian) și a
treia, anterioară, numită dosul nasului.
Cavitățile nazale sunt două conducte orientate antero-posterior,
delimitate de oasele feței și ale bazei craniului și situate de o parte și de alta a
liniei mediane. Ele comunică cu exteriorul prin două orificii numite narine, iar
apoi cu epifaringele prin alte două orificii numite, choane.
Orificiile nazale sunt situate sub baza craniului, deasupra cavității
bucale, înaintea mezofaringelui și înăuntrul orbitelor. Oasele care intră în
componența scheletului cavităților nazale sunt: maxilarul, etmoidul, palatinul,
cornetul inferior, lacrimalul, sfenoidul și vomerul. Fiecare cavitate nazală este
alcătuită din două compartimente: vestibul și cavitățile nazale propriu zise.
Mucoasa nazală învelește totalitatea pereților cavității nazale, urmând
fidel toate neregularitățile, pătrunzând în sinusurile paranazale, iar la nivelul
choanelor se continuă cu mucoasa nazofaringelui; în sinusuri, ea este mai
subțire, mai săracă în glande mucoase și mai puțin vascularizată.
Vascularizarea nasului se realizează prin artere, vene și vase limfatice.
Nasul primește sânge prin:
- artera oftalmică, ramură a arterei carotidă internă;
- artera maxilară, ramură a arterei carotide externe;
- artera facială, ramură a arterei carotide externe.
Venele sunt satelite arterelor și se varsă în venele cu același nume ca al
arterelor. Venele din submucoasa nazală comunică cu venele intracraniene prin
intermediul venelor oftalmice, existând astfel posibilitatea de propagare către
creier a infecțiilor nasului dar și un fapt pozitiv, adică ameliorarea fenomenelor
de hipertensiune arterială intracraniană prin hemoragii nazale (epistaxis), care
decongestionează pentru un timp, craniul. Limfa nasului se scurge către
ganglionii submandibulari, parotidieni și jugulari. Fiind o zonă reflexogenă
importantă, nasul este și puternic inervat (senzorial, senzitiv și vegetativ).

14
 Inervația senzitivă culege excitațiile sensibilității generale (durerea,
căldura și tactul). Inervația vegetativă este complexă și ajunge mucoasa nazală
prin nervii nazali (inervație simpatică și parasimpatică). De la nivelul nasului
pleacă diferite reflexe: reflexul strănutului, cel de apnee, cel de constricție a
musculaturii bronșice dar și cel de închidere bruscă a glotei.
Laringele este format din următoarele componente: scheletul
cartilaginos, articulațiile și ligamentele care unesc cartilajele și musculatura și
mucoasa. Laringele este un alt segment al aparatului respirator, cu dublă
funcție: conduce aerul pătruns în faringe către trahee și plămâni și constituie
principalul organ al fonației. Este situat sub osul hioid, deasupra traheei și
înaintea etajului inferior al faringelui, fiind acoperit anterior cu formațiunile
anatomice ale regiunii gâtului (piele, fascii și mușchi) precum și de glanda
tiroidă. Suprafața internă a laringelui este numită și endolaringe și se
subîmparte în trei etaje: vestibular, etajul glotic, etajul infraglotic.
Vascularizația laringelui este realizată de artera tiroidiană superioară,
ramură a arterei carotide externe și de artera tiroidiană inferioară, ramură a
arterei subclavie. Venele care participă la vascularizația laringelui sunt cele
care însoțesc arterele cu același nume. Limfa laringelui se varsă în ganglionii
cervicali profunzi de la nivelul bifurcației arterei carotide.
Inervația este una motorie, senzitivă și vegetativă.
Traheea este un organ median, de forma unui tub aproape cilindric, cu
structură fibrocartilaginoasă și musculară, care continuă inferior laringele. Este
situată înaintea esofagului, atât la nivelul gâtului cât și în torace. Limita
superioară corespunde unnui plan care trece prin marginea inferioară a
cartilajului cricoid și corpul celei de-a șasea vertebră cervicală (C₆). Limita
inferioară corespunde unui plan care trece prin discul dintre vertebrele T₄ și T₅.
Direcția traheei este oblică de sus în jos și dinainte înapoi, la nivelul
gâtului fiind apropiată de piele, iar în torace mai depărtată de stern și situată în
mediastin.

15
 Traheea este formată din: membrană traheală (un tub în grosimea căruia
se află cartilajele traheale) cartilajele traheale (în nr de 15-20), musculatura
traheală și mucoasa traheală (similară celei laringiale).

Figura nr. 2 –Traheea și bronhiile mari

Vascularizația este realizată de vasele regiunilor pe care le străbate iar

inervația se realizează de către nervii, vag și recurent precum și de simpaticul
cervical și toracal superior.
Bronhiile fac parte din pediculul pulmonar care cuprinde totalitatea
formațiunilor care intră și ies din plămân, fiind format din:
- artera pulmonară,
- bronhia principală,
- venele pulmonare,

16
 - artera bronșică,
- nervii pulmonari,
- limfaticele.
Pediculul leagă plămânul de mediastin, fiind un important mijloc de
susținere. Vasele aflate în raporturi intrinseci și extrinseci cu bronhiile sunt
arterele și venele iar nervii sunt grupați într-un plex anterior și unul posterior
limfaticele trecând prin elementele pediculului pulmonar.
Constituția anatomică a bronhiei principale este identică cu cea a traheei,
inelele cartilaginoase fiind în număr de 6-7 pentru dreapta și 9-12 pentru stânga.
Bronhiile principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui
bronșic. După ce au pătruns în plămâni, prin hilul pulmonar, ele se ramifică în
bronhii, constituiind segmentul intrapulmonar al arborelui bronșic.
Arborele bronșic este organul de conducere a aerului - se continuă la
nivelul ultimelor ramificații cu lobulul pulmonar (organul schimburilor
gazoase). Arborele bronșic reprezintă totalitatea ramificațiilor intrapulmonare
ale bronhiilor principale. Modul general de ramificație a bronhiei principale
este dihotomic, în sensul că există o ramificare în două planuri diferite și care
se repetă, pentru bronhia lobară superioară și medie și monopedic, adică
ramificare colaterală, în care truinchiul principal își păstrează individualitatea,
pentru bronhia lobară inferioară.
Arborele bronșic drept este format din bronhia principală dreaptă care se
împarte la intrarea în hil în bronhia lobară superioară și trunchiul bronșic
intermediar și bronhia lobară superioară care se îndreaptă în sus și în afară și
după un traiect destul de scurt se bifurcă în cele trei bronhii segmentare: apicală,
anterioară și posterioară. Trunchiul bronșic intermediar este situat între originea
bronhiei lobare superioare și originea bronhiei lobare mijlocii, dă naștere
bronhiei lobare mijlocii și apoi se termină, formând bronhia lobară inferioară.
Bronhia lobară mijlocie se îndreaptă în afară și în jos și se termină prin
două bronhii segmentare: laterală și medială.

17
 Bronhia lobară inferioară se îndreaptă în jos, înapoi și în afară, este foarte
scurtă și dă 5 bronhii segmentare:
- bronhia segmentară apicală (superioară sau Nelson-Fowler),
- bazală medială sau cardiacă,
- bazală anterioară,
- bazală lateral,
- bazală superioară.
Denumirea de bronhie include toate conductele aeriene bronhice care au
în peretele lor, un inel cartilaginous. Acestea se continuă cu bronhiolele, la care
nu mai întâlnim inelul cartilaginos.
Arborele bronșic stâng include:
- bronhia principală stângă,
- bronhia lobară superioară,
- bronhia lobară inferioară.
Lobulul pulmonar este unitatea morfofologică și fiziologică a
plămânului. Lobulii pulmonari sunt de fapt niște saci plini cu aer, care explică
proprietățile fizice ale plămânului: elasticitatea și consistența moale.

1.5. Fiziologia aparatului respirator

Respirația este actul fiziologic, complex la care participă factori multipli,

neurali și umorali. Reglarea respirației are o componentă voluntară (în timpul
cântatului, al vorbirii, etc.) și o alta involuntară. Reglarea nervoasă a actului
respirator este realizată cu ajutorul centrilor nervoși bulbari și pontini iar cea
umorală cu ajutorul baroreceptorilor din sinusul carotidian și din arcul aortic.
Acești centri nervoși și umorali sunt angrenați în reglarea respirației
involuntare.
Nu se poate aborda patologia aparatului respirator, fără a știi ce
înseamnă starea de bine, buna funcționare a aparatului respirator. Rolul

18
respirației și relațiile homeostazice ale aparatului respirator, cu alte aparate și
sisteme ale corpului sunt descrise astfel:
- O respirație adecvată determină o circulație a sângelui corespunzătoare,
mobilitate bună, eliminări adecvate pe toate căile;
- la nivelul aparatului cardio-vascular gazele respiratorii sunt
transportate prin sânge.
- prin limfă, la nivelul sistemului limfatic, gazele intervin în menținerea
unui volum sanguin adecvat și prin anticorpi formează o barieră în calea
microorganismelor.
- relația, aparat urinar – respirație este dată de faptul că rinichiul
îndepărtează produșii de catabolism (alții decât CO2) care ar putea perturba
activtatea aparatului respirator.
- aparatul digestiv – aduce nutrimente necesare și aparatului respirator.
- sistemul endocrin prin epinefrină dilată bronhiile, catecolaminele
sensibilizează chemoreceptorii periferici, glucocrticoizii stimulează
producerea de surfactant.
- sistemul nervos reglează respirația prin centrii respiratori bulbari,
pontini.
- activitatea mușchiului diaphragm și a altor mușchi contribuie la o bună
și eficientă respirație.
- cutia toracică protejează plămânii și bronhiile de injuriile mecanice.
Cunoscând toate aceste relații și roluri, știind că atunci când se produce
respirația, plămânii preiau oxigenul care ajunge către organe, prin sânge, cu
scopul de a facilita funcționarea organelor, putem înțelege de ce o afecțiune a
aparatului respirator reprezintă o urgență.
Respirația este funcția sistemului respirator realizată prin două procese
permanente:
- inspirația,
- expirația.

19
 Etapele ventilației pulmonare:
1. Etapa pulmonară – presupune succesiunea a două procese: inspirația
și expirația. Etapa pulmonară se realizează prin ventilația pulmonară, care
asigură introducerea aerului oxigenat, în plămâni și eliminarea aerului încărcat
cu dioxid de carbon. În inspirație oxigenul ajunge la nivelul alveolelor
pulmonare, de unde trece în sânge iar în expirație, dioxidul de carbon trece din
sânge în alveole și va fi eliminat.
2. Transportul gazelor respiratorii (O₂ și CO₂) prin intermediul sângelui.
Acesta se realizează de la plămâni la inimă, la celule și în sens invers, prin
intermediul sângelui.
3. Etapa celulară – presupune arderea substanțelor organice în prezența
O₂ cu producere de energie și produși finali. În această etapă, sângele cedează
oxigen, celulelor pentru a fi utilizat în arderile celulare, (oxidoreducere) de la
nivelul mitocondriilor, iar dioxidul de carbon, rezultat din activitatea celulelor,
trece în sânge pentru a fi transportat la plămâni și apoi eliminat. Energia
rezultată în urma descompunerii substanțelor organice este înmagazinată sub
formă de adenozintrifosfat.
Inspirația este un proces activ deoarece mușchii intercostali se contractă,
mușchiul diafragm coboară iar coastele se ridică, astfel că se mărește volumul
cutiei toracice, scade presiunea din interiorul plămânilor iar aerul pătrunde în
plămâni, de la presiune mare la presiune mică, conform legii difuziunii gazelor.
Expirația este un proces pasiv deoarece mușchii intercostali se relaxează,
mușchiul diafragm se ridică, iar coastele coboară, fapt ce atrage după sine
micșorarea volumului cutiei toracice, creșterea presiunii din interiorul
plămânilor, în acest fel aerul fiind eliminat din plămâni.
Ventilația este influențată de nivelul gazelor (CO2 și O2) și al Ph-ului
(concentrația de ioni de hidrogen) din sângele arterial.
Creșterea nivelului de dioxid de carbon din sânge se numește
hipercapnie.

20
 Scăderea nivelului de oxigen din singe se numește hipoxemie iar
hypercapnia împreună cu hipoxemia determină o slabă oxigenare tisulară,
numită, hipoxie1.
Centrii respiratori răspund unor reflexe și impulsuri care acționează
asupra nervilor senzoriali din organism (diferite excitații, frică, durere,
zgomote, lumină puternică etc.). Acestea pot modifica rata respiratorie și
amplitudinea respirației. Fibrele aferente sau pulmonare ale nervului vag
(perechea X) stimulează reflex centrii respiratori, permițând astfel, strănutul,
sughițul, tusea, care sunt acte respiratorii, modificate și determinate reflex.
Organismul uman poate supraviețui o perioadă fără anumite necesități
precum hrana, (30 zile), apă (3-4 zile) dar fără oxigen (fără respirație) nu poate
trăi mai mult de câteva minute. Această caracteristică face ca respirația să fie
numită funcție vitală, alături de celelalte trei (puls, circulație și temperatură
corporală).
Capacități pulmonare:
I. Capacitatea vitală (CV) este 3000-4000 cm³ aer
CV = VC+VIR+VER
II. Capacitatea pulmonară totală (CPT) = aproximativ 5000 cm³
CPT=CV+VR
Volume respiratorii
Volumele respiratorii se măsoară cu ajutorul unui aparat numit
spirometru, (cu excepția volumului residual) și reprezintă cantități diferite de
aer, antrenate în ventilația pulmonară, deplasate spre interiorul, respectiv spre
exteriorul plămânilor.
Volumele respiratorii sunt: Volumul curent (VC), Volumul inspirator de
rezervă (VIR), Volumul expirator de rezervă (VER) și Volumul rezidual (VR).

1
Hipoxie = Scăderea oxigenului în țesuturi

21
 - Volumul curent (VC) – reprezintă cantitatea de aer introdusă și
eliminată din plămâni, printr-o respirație normală și este în cantitate de 500 ml
aer.
- Volumul inspirator de rezervă (VIR) – reprezintă cantitatea de aer
introdusă printr-o inspirație forțată, în plămâni peste volumul curent (se
contractă și alți mușchi), mărind suplimentar volumul cutiei toracice. VIR este
de 1500 ml aer.
- Volumul expirator de rezervă (VER) – reprezintă aerul expirat printr-o
expirație forțată peste volumul de aer expirat normal (intră în contracție unii
mușchi toracici și abdominali care trag și mai mult coastele în jos). Expirația
devine activă. VER este de 1500 ml aer.
- Volumul rezidual (VR) – reprezintă volumul de aer care nu poate fi
eliminat din plămâni nici după o expirație forțată. VR este de 1500 ml aer.
Ritmul respirator reprezintă numărul de respirații pe minut:
- 16-18 respirații pe minut (16resp/min - bărbați; 18resp/min - femei);
- Se accelerează la efort sau la temperaturi ridicate, putând ajunge la 45
resp/minut și se diminuează în timpul somnului;
- Variază în funcție de vârstă, sex și tipul de activitate a individului.
Ventilația, difuziunea gazelor și transportul lor de la plămâni spre țesuri
sunt influențate factori multipli, care favorizează sau afectează, respirația:
- factori fiziologici, de dezvoltare;
- stil de viață, mediul înconjurător.
Bolile aparatului respirator pot fi cauzate de mulți factori. Cele mai
frecvente cauze ale afecțiunilor respiratorii sunt de natură infecțioasă:
guturaiul, gripa, bronșita, sinuzita, pneumonie, tuberculoză pulmonară sau
afecțiuni cauzate de intoxicații (intoxicații cu monoxid de carbon, intoxicații cu
substanțe toxice precum, nicotina și gudronul sau intoxicațiile cu pulberi
industriale).

22
 CAPITOLUL II
EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

2.1. Educația pentru sănătate – stil de viață

Sănătatea se definește în mod curent ca fiind starea de bine a unui

organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și
regulat. Am învățat cu toții că ne putem considera sănătoși, atâta timp cât nu
suferim de boli sau nu avem vreo dizabilitate. Suntem sănătoși când ne simțim
bine fizic, psihic și social.
În 1946 - Organizația Mondială a Sănătății a definit sănătatea ca fiind „o
stare pe deplin favorabilă atât fizic, mental cât și social, și nu doar absența
bolilor sau a infirmităților” adăugând câțiva ani mai târziu, în definiție și
„capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”.
Sănătate înseamnă mult mai mult decât funcționarea tuturor organelor.
Sănătate înseamnă și relații mental–emoționale, intelectuale şi sociale dar şi tot
ceea ce reprezintă, valorile spirituale. Omul este ființă socială, caracterizat prin,
capacitatea lui de a transforma prin acțiuni și prin gandire, prin limbaj și cultură,
realitatea înconjurătoare și de a se transforma, chiar și pe el însuși.
Dimensiunile sănătății pot fi influențate de mai mulți factori printre care
și accesul la un sistem competent de îngrijire medicală şi de educație sanitară.
Orice individ, parte a societății moderne a zilelor noastre, ar trebui să poată
beneficia de un sistem de sănătate profesionist, de acces la educație pentru
sănătate și la servicii medicale de calitate, nu doar din perspectivă fizică şi
mentală ci şi socială, deopotrivă. Un stil de viaţă sănătos înseamnă mai mult

23
decât un set de reguli pe care le urmăm pentru a evita anumite boli. Trăind
sănătos, ne clădim o lume în care ne atingem potenţialul maxim, atât pe partea
fizică cât şi pe latura emoţională.
Specialiștii în domeniul sănătății au elaborat mai multe reguli pentru
păstrarea sănătății, a independenței funcționale a individului, pe toate palierele
existenței sale. Funcția respiratorie este și ea influențată de comportamentele
care se regăsesc în stilul de viață al fiecărei persoane.
Stil de viață sănătos înseamnă:
- alimentație cu nutrienți de calitate și în cantitate suficientă;
- exerciții fizice menite să crească rata metabolică și necesarul de oxigen;
- evitarea fumatului – comportament nociv și extrem de dăunător;
- evitarea alcoolului și a altor substanțe toxice (droguri medicamente
etc.);
- stare psihică echilibrată și fără anxietate înseamnă viață sănătoasă.
Organizarea şi promovarea noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a stilului de
viață sănătos, nu trebuie să revină exclusiv sectorului sanitar ci, în egală
măsură, trebuie să implice şi alte entități educaționale precum, învăţământul,
organizaţiile civice, biserica, diversele asociaţii și unităţi productive sau
comerciale de stat ori particulare, toate având anumite responsabilităţi în acest
sens.

2.2. Educația pentru sănătatea respirației

Respirația este garanția vieții și a funcționării optime a organismului ceea

ce înseamnă că sănătatea plămânilor este o prioritate a individului.
Sub numele de „intervenții, destinate reducerii riscurilor sau
amenințărilor la adresa sănătății” sunt descrise cele trei tipuri de acțiuni
disponibile specialiștilor în sănătate: prevenție primară, prevenție secundară și
terțiară.

24
 Prevenția primară are drept scop, prevenirea bolii sau a vătămării înainte
ca aceasta să apară vreodată. Demersul se realizează prin prevenirea
expunerilor la pericolele care provoacă boală sau vătămare, modificând
comportamente nesănătoase ori nesigure care pot conduce la boală sau
vătămare și la comportamente și atitudini care cresc rezistența la boli și/sau
vătămări în cazul în care ar trebui să apară expunere.
Tipuri de astfel de intervenții vorbesc despre legislație pentru
interzicerea sau controlul strict ori utilizarea anumitor produse periculoase, spre
exemplu, azbest. Prevenție primară înseamnă impunerea de practici sigure și
sănătoase precum, utilizarea centurilor de siguranță și a căștilor pentru
bicicliști.
Alte intervenții primare pentru păstrarea sănătății și integrității
persoanei:
- educație pentru obiceiuri sănătoase și sigure (hrană de calitate,
suficientă, bine dozată, exerciții fizice în mod regulat, fără consum
de alcool, subtanțe toxice, tutun etc.;
- imunizare împotriva bolilor infecțioase (vaccin).
Prevenția secundară își propune să reducă impactul unei boli sau
vătămări care a apărut deja. Acest demers se realizează prin detectarea și
tratarea bolii sau a dizabilității cât mai curând posibil pentru a stopa sau a
încetini progresul acesteia. Se încurajajează strategiile personale de prevenire
a cronicizării afecțiunii sau a reapariției bolii. Punerea în aplicare a programelor
din categoria prevenție secundară are ca scop readucerea oamenilor la sănătatea
și funcția lor inițială cu scopul de a preveni problemele pe termen lung.
Astfel de intervenții pot fi: examenele periodice la medicul de familie
sau medicul specialist, teste de depistare a bolii în cele mai timpurii stadii
(mamografii), zilnic, o aspirină în doze mici și/sau programe de dietă și exerciții
fizice poate preveni atacurile de cord sau accidentele vasculare cerebrale,

25
programul de muncă modificat corespunzător, poate ajuta persoanele afectate,
vătămate sau bolnave să se întoarcă în siguranță la locul de muncă.
Prevenția terțiară urmărește să reducă impactul unei boli sau a unei
vătămări care are efecte de durată. Acest lucru se realizează prin a-i ajuta pe
oameni să gestioneze problemele de sănătate și leziunile de lungă durată,
adesea complexe (de exemplu, boli cronice, deficiențe permanente) pentru a
îmbunătăți pe cât posibil capacitatea lor de funcționare, calitatea vieții și
speranța de viață.
Intervenții pentru prevenția terțiară:
 programe de reabilitare cardiacă sau față de accidentul vascular cerebral,
programe de gestionare a bolilor cronice (diabet, artrită, depresie etc.);
 grupuri de sprijin care ajută membri să împărtășească strategii pentru a
trăi bine;
 programe de reabilitare profesională pentru recalificarea lucrătorilor,
pentru noi locuri de muncă, atunci când s-au recuperat, pe cât posibil.
Reguli pentru păstrarea unei bune sănătății a plămânilor:
 Menținerea unei poziții bune pentru favorizarea respirației.
 Practicarea exercițiilor fizice, a sportului (înotul este unul dintre cele
mai eficiente sporturi care reglează eficient, respirația).
 Tratamentul corect și eficient a deformărilor musculo-scheletice din
regiunea toracică (scolioza) atunci când acestea apar.
 Evitarea fumatului și a mediului poluat.
 Evitarea consumului de alcool și a altor substanțe toxice care inhibă
centrii respiratori.
 Evitarea respiratului pe gură în anotimpul rece și umed.
 Evitarea contactului cu persoanele care prezintă afecțiuni respiratorii.
 Evitarea aglomerărilor în epidemiile virale.
 Tratamentul precoce, judicios și imediat al afecțiunilor căilor
respiratorii.

26
  Tratamentul afecțiunilor cu răsunet și asupra aparatului respirator,
precum, anemiile, insuficiența cardiacă sau infecțiile.
 Combaterea obezității este o condiție pentru păstrarea sanătății
respiratorii știind că această maladie duce la reducerea expansiunii
cutiei toracice, la îngreunarea mobilizării secrețiilor. Este de asemenea
cunoscut faptul că din cauza imobilității reduse, (imobilizarea la pat)
crește riscul de pneumonie hipostatică.
Pentru multitudinea de probleme de sănătate, este necesară o combinație
de intervenții primare, secundare și terțiare pentru a obține un grad semnificativ
de prevenire și protecție, pentru a păstra un grad ridicat de independență a
persoanei umane și pentru o bună calitate a vieții.

Figura nr. 3 – Exerciții de respirație

27
 CAPITOLUL III
INSUFICIENȚA RESPIRATORIE ACUTĂ

3.1. Introducere

Insuficiența respiratorie acută este o urgență medicală, gravă care

afectează funcția respiratorie atunci când plămânii nu pot introduce în sânge,
suficient oxigen. Insuficiența acută reprezintă imposibilitatea plămânilor de a
face față schimburilor fiziologice de gaze, în condiții de repaus și efort,
disfuncționalitate care conduce la hipoxemie2 asociată sau, nu cu hipercapnie3.
Respirația este fenomenul fiziologic prin care totalitatea proceselor
biologice, naturale concură pentru realizarea schimburilor de gaze între
organism și mediul înconjurător. Respirația poate fi:
 celulară, atunci când asigură folosirea oxigenului în procesele
metabolice din care rezultă CO2.
 internă, atunci când asigură eliberarea oxigenului la nivelul țesuturilor și
absorbția de CO2 în sânge;
 externă, atunci când se asigură schimbul de gaze (oxigen, dioxid de
carbon) la nivel pulmonar.
Sindromul complex, caracterizat prin incapacitatea bruscă a plămânilor
de a mai asigura oxigenarea sângelui și eliminarea dioxidului de carbon
conduce prin creșterea CO2 și scăderea oxigenului din sânge, la acidoză.

2
Hipoxemie = scăderea O2 din sânge
3
Hipercapnie = creșterea CO2 din sânge

28
 Insuficiența respiratorie acută este o urgență medicală, gravă, care
afectează funcția respiratorie atunci când plămânii nu pot introduce în sânge,
suficient oxigen și reprezintă o urgență medicală majoră a cărei intrevenție de
reanimare poate salva viața numai dacă se intervine în primele minute de la
producere.
Condițiile patologice care pot atrage instalarea acestei disfuncții
respiratorii sunt cele care interesează fazele respiratorii pulmonare:
- ventilația,
- distribuția,
- difuziunea,
- circulația pulmonară.

3.2. Cauze ale declanșării Insuficienței Respiratorii Acute (I.R.A.)

Insuficiența respiratorie acută poate fi caracterizată în funcție de

scăderea presiunii parțiale a oxigenului (PaO2) din sânge - sub 50 mmHg
(hipoxemie) și asociere sau nu, cu creșterea presiunii parțiale a dioxidului de
carbon (PaCO2) peste 50 mm Hg (hipercapnie).
Presiunea parțială a CO2 reprezintă parametrul care evaluează eficiența
ventilației alveolare și este actualmente acceptată ca fiind cea mai fiziologică
determinare a gazelor sanguine. Se utilizează ca test de rutină pentru, detectarea
anomaliilor respiratorii și determinarea reacției alcaline sau acide a sângelui.
Evaluarea globală a schimburilor de gaze în pulmon presupune și
determinarea saturației cu oxigen (SaO2), a hemoglobinei și a pH-ului plasmatic
(=7,4).
Valorile normale ale PaCO2:
- PaCO2 (sânge arterial) = 35 - 45 torr
- PvCO2 (sânge venos) = 41- 51 torr

29
 Pentru a menține CO2 sanguin în limite normale, frecvența și
profunzimea respirației se modifică automat odată cu modificările metabolice.
Creșterea PCO2 este asociată cu hipoventilația, scăderea - cu hiperventilația.
a) cauze de creștere a PCO 2:
- afecțiuni pulmonare obstructive (bronșita cronică, emfizem pulmonar);
- depresia centrului respirator (traumatisme cerebrale, anestezie);
- alte cauze, mai rare, de hipoventilație - sindrom Pickwick4.
b) cauze de scădere a PCO 2:
- Hipoxie; Durere.
- Nervozitate; Anxietate;
- Embolie pulmonară;
- Sarcină;
În funcție de acest parametru al presiunii parțiale a O2 și CO2,
insuficiența respiratorie acută este caracterizată astfel:
- Insuficiență respiratorie acută de TIP I (IRA de TIP I), când presiunea
parțială a oxigenului (PaO2) este scăzută și presiunea parțială a dioxidului de
carbon (PaCO2) este normală sau scăzută;
- Insuficiență respiratorie de TIP II (IRA de TIP II), când PaO2 este
scăzută și PaCO2 este crescută.
Clasificând insuficiența respiratorie acută după originea cauzelor care o
pot produce, se disting următoarele cauze:
- de origine bronhopulmonară;
- de origine cardiacă;
- de origine extrapulmonară;
- cauze generale.

4
Sindromul Pickwick denumit și ”Sindromul de hipoventilație obeză”, descrie o stare patologică care se
manifestă printr-o deformație obeză grotescă, însoțită de somnolență și debilitate post disfuncție
pulmonară (hipoventilație alveolară);

30
 Cele mai importante cauze care produc insuficiență respiratorie acută
sunt:
- aer viciat prin scăderea O2 (altitudine) sau excesul de CO2 (aer
confinat, aer de mina etc.);
- procese laringo-traheo-bronșice și accidente obstructive ale căilor
respiratorii superioare (corpi străini intrabronșici, edem și spasm glotic, invazie
de sânge – hemoptizie masivă – de puroi – vomică – de apă – înec etc.
- procese pulmonare și pleurale (stare de rău astmatic, pneumothorax
sufocant, edem pulmonar acut, pleurezii masive bilaterale, embolii pulmonare
grave, pneumonii întinse).
Condiții patologice care produc instalarea tulburărilor respiratorii sunt:
 Obstrucția cronică a căilor respiratorii aeriene inferioare, BPOC;
 Intoxicațiile cu substanțe convulsivante sau compuși organofosforici;
 Diminuarea expansiunii plămânilor (pleurezie masivă, pneumothorax);
 Diminuarea expansiunii toracelui (fracturi costale, operații pe torace);
 Diminuarea mișcărilor diafragmului (ascita, operații pe abdomen,
peritonitele acute);
 Deprimarea centrului respirator (substanțe medicamentoase sau toxice;
 Supraadăugarea unei infecții la pacienții cu afecțiuni bronhopulmonare
ectonice obstructive;
 Obezitate, afecțiuni cardiovasculare (infarct de miocard, cord pulmonar
etc.) hepatite cronice, efecțiuni neurologice (hemoragii cerebrale, AVC
etc.) traumatismele, intervențiile chirurgicale;
Insuficiența pulmonară acută apare frecvent la bolnavii cu afecțiuni
bronhopulmonare cronice obstructive, aflați în insuficință respiratorie cronică.
Supraadăugarea unei infecții la acești bolnavi poate decompensa brusc, funcția
plămânului, apărând insuficiența acută.
Alte cauze care pot genera apariția insuficienței respiratorii acute sunt:
- bronhoalveolita de deglutiție (sindromul Mendelsohn);

31
 - regurgitarea în căile aeriene a lichidului gastric cu pH acid și particule
alimentare;
- astmul cardiac;
- edemul pulmonar acut;
- intoxicațiile cu barbiturice, opiacee, tranchilizante, etc.

3.3. Simptomatologie

Simptomatologia insuficienței respiratorii acute este asemănătoare celei

din forma cronică, de care se deosebește prin circumstanțele de apariție și prin
evoluția rapidă către asfixie. Există anumiți factori care precipită și agravează
starea bolnavului decompensând funcția respiratorie.
Factorii care pot decompensa insuficiența respiratorie cronică, favorizînd
puseul acut sunt: infecțiile bronșice, administrarea unor droguri depresive ale
SNC (Meprobramat, Morfina, barbiturice etc.) intervențiile chirurgicale pe
torace sau abdomen, efortul fizic intens și fumatul excesiv.
Simptomatologia depinde de lipsa O2 sau de retenția de CO2.
În literatura de specialitate, se menționează că în general, lipsa de oxigen
generează simptomele: dispnee polipneică și bradipneică, cianoză, tahicardie,
hipotensiune arterială, colaps, neliniște, agitație, confuzie, delir, comă, acidoză
iar în formele extreme se poate ajunge la apnee cu asfixie.
Două semne sunt constante în I.R.A.: dispneea și cianoza iar ca fenomen
compensator apare tahicardia. În funcție de afecțiunea cauzală sau de
accidentul care generează insuficiența respiratorie acută, domină anumite
semne:
- în caz de aer viciat prin exces de CO2 sunt descrise:
 amețeli,
 pacientul poate să intre brusc în sincopă și apoi în colaps.
- în caz de accidente obstructive, laringo-traheo-bronșice:

32
  asfixie, cianoză,
 agitație, groază,
 protruzie a globilor oculari (globii proeminenți).
Dispneea – reprezintă o tulburare a respirației, caracterizată prin
modificarea ritmului și intensității mișcărilor respiratorii, subiectiv, fiind
tradusă ca, ”o sete de aer”.
Dispneea poate să apară sub formă de bradipnee inspiratorie, (inspirație
lentă și zgomotoasă), bradipnee expiratorie (în astmul bronșic) sau bradipnee
cauzată de intoxicații cu deprimare a SNC. Dispneea poate fi polipneică, de
tipul Kussmaul (respirație în 4 timpi – în acidoza metabolică) sau dispnee de
tip Cheyne-Stockes (apare în hipertensiunea intracraniană, hipoxemia centrilor
nervoși, arterioscleroza cerebrală).
Dispneea este cel mai important simptom respirator chiar dacă nu este
constantă și se întâlnește numai la eforturi fizice, în disfuncția respiratorie sau
în repaus pentru afecțiunile avansate.
Cianoza – reprezintă colorația tegumenteleor în tentă albastră, a
gingiilor, a patului unghial și a mucoaselor, reprezentând un semn characteristic
pentru lipsa oxigenului din sânge.
Cianoza poate să se manifeste inițial, peribucal, la unghii, la pavilionul
urechilor și apoi să se generalizeze. Exprimă desaturarea de oxygen a sângelui
arterial, respective arată creșterea hemoglobinei în sânge. Cianoza poate să nu
apară în anemii, stări de șoc hypovolemic, în intoxicații cu CO și cianuri,
alcaloză.
Tahicardia - reprezintă o tulburare de ritm cardiac, frecventă, o aritmie,
care presupune un ritm cardiac mai rapid decât cel normal. Este ceea ce se
numește o manifestare de dependență a pulsului, o disfuncționalitate a fucnției
caracterizată de depășirea valorilor normale ale organismului. În mod normal,
în condiții fiziologice obișnuite, de repaus, pulsul unui adult este cuprins între
60 și 80 puls/min, după unii autori chiar, 100 de bătăi pe minut. Valorile care
33
depășesc acest interval fără să existe un motiv evident (efort fizic, stres) indică
o tahicardie. În insuficiența respiratorie acută, tahicardia apare ca fenomen
compensator.
Semnele neuro-psihice sunt alte manifestări clinice, generate de IRA:
- Cefalee persistentă la trezirea pacientului;
- Agitație alternată cu somnolență;
- Hipertensiune intracraniană;
- Modificări de comportament și tulburări de memorie;
- Tulburările de vedere – frecvente;
- Tulburări motorii caracterizate prin tremurături involuntare lente
ale mâinilor (asterixis sau flapping).
Amplitudinea mișcărilor respiratorii - este realizată de volumul de aer
care pătrunde şi se elimină din plămâni la fiecare respiraţie. Respiraţia este
ritmică, cu pauze regulate între cursele respiratorii și poate fi profundă sau
superficială.
În funcție de expansiunea cutiei toracice, respirația poate fi de tip:
- costal superior,
- costal inferior,
- respirație de tip abdominal.
Tipul costal superior este caracteristic femeilor, tipul costal inferior,
bărbaților iar tipul abdominal este reprezentativ respirației copiilor și bătrânilor.
În insuficiența respiratorie acută, apar modificări ale amplitudinii
mișcărilor respiratorii, care pot fi: frecvente și superficiale, rare și ample,
mișcări ale unui hemitorace (hemitorace bolnav, pneumotorax spontan).
Respirația poate fi paradoxală (turtirea plămânului pe partea lezată) – întâlnită
în plăgi pleuro-pulmonare, volet costal.
Insuficiența respiratorie acută poate genera și alte semne sau simptome
care depind de cauza care a determinat-o:
 Hipersonoritate – în pneumotorax, emfizem pulmonar;

34
  durere toracică
- Sediul acesteia poate fi precordial sau retrosternal - în afecțiunile
coronariene, mediastinale, traheită etc.
- Sediul la baza hemitoracelui (infarct pulmonar, pneumotorax
spontan)
- Caracterul durerii poate fi constrictiv, intens (embolie pulmonară sau
coronaropatie);
- Poate fi ca un junghi toracic violent - în pneumotoraxul spontan;
 Tegumente calde și umede acoperite de transpirații abundente;
 Hipersalivație – din cauza hipercapniei și hipoxiei;
 Matitate – în pneumonii, colecții lichidiene în pleura;
 Anxietate sau somnolență, confuzie, delir;
 Raluri (zgomote patologice care iau naștere în alveole sau bronhii) pot fi
crepitante, ronflante, sibilante sau subcrepitante.
Semnele de complicații cauzate de insuficiența respiratorie acută, sunt:
- cianoza buzelor, mucoaselor și a unghiilor, tiraj;
- dispnee cu polipnee și respirație de tip abdominal;
- hipotensiune arterial și cord pulmonary acut;
- tulburări ale conștienței cu evoluție rapidă.
Manifestările de dependenţă în insuficienţa respiratorie acută se
instalează într-un interval scurt de timp (minute, ore, zile). Pe lângă hipoxemie
se asociază și dezechilibre acido-bazice, secundar modificării ale PaCO2
(acidoză sau alcaloză); În lipsa corecției terapeutice poate surveni decesul
persoanei.

3.4. Intervenții, evoluție și tratament

Insuficiența respiratorie acută reprezintă urgența medicală majoră unde

intervențiile și conduita terapeutică imediată pot avea caracter de ameliorare,

35
corectare și restabilire a schimburilor fiziologice de gaze. Tratamentul
insuficienței respiratorii acute comport atitudini și măsuri terapeutice generale
(măsuri de reanimare respiratorie) applicate imediat oricărei insuficiențe
respiratorii acute, indifferent de substrat și măsuri terapeutice special, adresate
cauzei (edem pulmonar, infarct pulmonar, bronhopneumonie etc.).
Primul ajutor acordat în serviciul de urgență nu permite întodeauna
stabilirea cauzei care a determinat oprirea respirației și de aceea manevrele de
acordare a primului ajutor încep cu verificarea permeabilității căilor
respiratorii.

Figur nr.4 – Măsuri de prim ajutor - acordat în oprirea respirație

Insuficiența respiratorie acută, nefiind o patologie care ar trebui să fie

investigată, pentru a fi sigur de existența ei, ci o urgență medicală, care necesită
măsuri rapide, corecte și sigure, primele măsuri aplicate sunt unele terapeutice
generale.
Conduita de urgență implică:
1. Controlul și asigurarea permeabilității căilor aeriene;
2. Permeabilizarea căilor respiratorii în obstrucțiile subglotice;
3. Respirație artificială;
4. Oxigenoterapie;

36
 5. Aplicarea mijloacelor terapeutice complementare;
6. Măsuri terapeutice etiopatogenice.
Oprirea respirației, fără oprirea inimii, permite acțiuni de urgență pe un
interval de timp variabil (3-10 sau chiar 12 minute) astfel încât intervenția sau
reanimarea să aibe succes. Neaplicarea corectă a manevrelor de reanimare
respiratorie duce la hipoxemie și hipercapnie ceea ce produce asfixie.
Dezobstruarea căilor respiratorii:
1. Dezobstruarea căilor aeriene – obstruarea căilor aeriene este cea mai
frecventă cauză de asfixie și poate apărea la toate nivelurile (orofaringe, laringe,
trahee, bronhii, bronhiole), fapt pentru care, acest demers este primul gest
terapeutic în I.R.A. acut.
2. Dezobstruarea cavității buco-faringiene împiedicând alunecarea
limbii;
3. Dezobstruarea laringo-traheală realizată fie prin intubația traheală fie
prin traheostomie;
4. Dezobstruarea căilor aeriene inferioare realizată prin provocarea tusei
artificiale și prin medicamente bronhodilatatoare;
Măsurile terapeutice imediate constau în:
- abord venos pentru montarea unei perfuzii;
- dezobstruarea căilor aeriene;
- oxigenoterapie, ventilație artificială;
- stimularea centrilor respiratori.
Intrevențiile și conduita terapeutică imediată, aplicată în insuficiența
respiratorie acută au caracter de ameliorare, corectare și restabilire a
schimburilor fiziologice de gaze. Examinările ulterioare vin să completeze
schema terapeutică a patologiei în raport la tipul afectării funcției respiratorii.
Examinări complementare:
- gazometrie sanguină arterial - determinarea oxigenului în sângele arterial;
- radiografie toracică efectuată fără deplasarea pacientului, în decubit dorsal;

37
 - examene biologice pentru hemoleucogramă, ionogramă sanguină și bilanț
hemostazic;
- examen electrocardiografic și examene bacteriologice adaptate efecțiunilor
care duc la IRA, precum: embolia pulmonară, pneumopatie acută, pleurezie sau
starea de rău asmatic.
Evoluția și prognosticul insuficienței respiratorii acute sunt în legătură
cu etiologia care a determinat sindromul respirator.
Astfel, evoluția și prognosticul I.R.A. poate fi:
- Insuficiența respiratorie acută (I.R.A.) are caracter remitent dacă procesul
cauzal regresează, se ameliorează sau se vindecă, (în edem acut pulmonar,
pneumotorax spontan, obstrucții laringo-traheobronșice).
- I.R.A. decompensată prezintă evoluție favorabilă atunci când echilibrul
acido-bazic este restabilit prin conduita terapeutică adecvată.
- I.R.A. la pacienții cucu pneumopatii avansate (emfizem obstructiv, scleroză
pulmonară) are evoluție progresivă spre cord pulmonar cronic decompensat.
- I.R.A. decompensată din pneumoniile cronice are evoluție gravă, ireversibilă
(T.B.C., emfizem pulmonar)
Pe lângă tratamentele etiologice indicate de medic, asistenta medicală se
va îngriji de liniștea bolnavului, de confortul acestuia, care trebuie așezat în
poziție comodă, eventual în semișezând. Va crea o atmosferă umedă (vas cu
apă fiartă, sau ceai de mușețel) va aplica comprese calde pe gâtul bolnavului,
și va aerisi camera.
 Respirația artificială se poate face prin două metode:
- prin mijloace cu acțiune internă (”gură-la-gură”) direct sau cu
ajutorul unei canule, într-un ritm de 10-12 insuflații pe minut;
- prin mijloace cu acțiune externă, respirație artificială prin
compresiunea toracelui (metodele Nielsen sau Silvester).
 Oxigenoterapia este metoda prin care se administrează O2 în concentrație
mai mare decât cea atmosferică fiind un paliativ pentru depășirea unei

38
 perioade grave. Oxigenul trebuie umidificat prin aerosoli cu apă sau soluție
clorurosodică izotonică, de preferință încălzită la temperatura corpului. Se
poate administra prin sondă nazală, (lubrefiată cu vaselină și înlocuită după
6-12 ore), cu măști și corturi de O2. Sonda nazală este metoda cea mai
adecvată dar nu asigură o concentrație suficientă a O2.
 Respirația asistată este o metodă modernă prin care se utilizează aparate cu
presiune pozitivă intermitentă.
 Tratamentul medicamentos constă în administrarea de:
- bronhodilatatoare;
- injecții cu Miofilin, Bronhodilatin, Alupent, Berotec;
- substanțe mucolitice și proteolitice care lichefiează sau digeră secrețiile
bronșice (Mucosolvin, Bisolvon);
- expectorante;
- corticoizi;
- antibiotice pentru combaterea infecțiilor pulmonare;
- antispumigene (alcool 960) în inhalații sau aerosoli și
- stimulante ale centrilor respiratori (Micoren).

Figura nr. 5 – Respirație artificială - ”gură-la-gură”

In insuficiența respiratorie nu se administrează automat oxigen și nici nu

se prescrie vreodată, Morfină, opiacee, barbiturice (uneori). Acestea pot

39
antrena moartea subită prin deprimarea centrului respirator. Corticoizii se
prescriu numai în cazul crizei de astm.
În tratamentul unor forme clinice (stenoze ale căilor aeriene superioare)
se practică traheotomie cu intubație, bronhoscopie cu extragerea corpilor
străini, se administrează hemisuccinat de hidrocortizon i.v. în perfuzie (200-
300mg), pentru combaterea edemului laringian, Efedrină sau adrenalină în
aerosoli, antibioterapie cu spectru larg.

Figura nr. 6 – exercițiu de respirație

40
 CAPITOLUL IV
ÎNGRIJIRI ACORDATE PACIENTULUI CU INSUFICIENȚĂ
RESPIRATORIE ACUTĂ

41
 SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGOVIŞTE
SECŢIA PNEUMOLOGIE

DOSAR DE ÎNGRIJIRE

CULEGEREA DATELOR

DATE DE IDENTITATE
Nume: N. Prenume. S. Sex: F Vârsta: 28
Domiciliul: Târgoviște Judeţul: Dâmbovița
Data naşterii: anul 1994 luna: 07 ziua 21
Data internării: anul 2022 luna: 05 ziua 13 ora 12.00
Data externării: anul 2022 luna: 05 ziua 16 ora 13.40

SURSA DE INFORMAŢII ŞI INFORMAŢIILE CULESE

Pacientul: oferă informații
Aparţinătorii: Colega de facultate (M.D. 25 ani) oferă informații
Membrii echipei de îngrijire: oferă informații
Documente medicale (enumerare): foaia de observație, foaia de temperatură

DIAGNOSTICE MEDICALE
Diagnosticul medical la internare: Șoc anafilactic cu insuficiență respiratorie acută
Diagnosticul medical la externare: Insuficiență respiratorie pe fondul unui șoc anafilactic
Motivele internării/ Istoricul pacientului: Pacienta este adusă de colega de facultate cu
mașina personală după ce a fost înțepată de o insectă (albină/viespe) în curtea facultății,
UVT, când erau în pauză la o cafea și o gogoașă. Colega pacientei, M.D. spune că după
ce a fost mușcată de braț, fata a început să se înroșească la față, spunea că o mânâncă

42
pielea și simte furnicături, că o strânge, parcă ceva de gât. M.D. știind că are un frate
alergic și că aceste simptome ar putea fi un semn de alergie gravă, a urcat-o în mașina ei
și a adus-o imediat la spital. Spune că timpul scurs i s-a părut o veșnicie dar că după
evaluarea reală au fost cam 7-8 minute. Pe drum, starea ei se agrava, prezentând
transpirații, cefalee, respirații zgomotoase. La spital, le aștepta echipa de îngrijire pentru
că a sunat de pe drum să întrebe ce să facă dacă i se agravează starea, până ajunge cu ea.
N.S. a fost preluată de echipajul de la UPU spitalul de urgență Târgoviște.
Antecedente:
- Heredo colaterale: nu sunt cunoscute
- Fiziologice personale: nu se cunosc date
- Personale patologice: nu se știu informații
Condiţii de viaţă şi muncă: locuiește singură, într-o garsonieră, este studentă la facultatea
de istorie.
Socializare: este o fire deschisă, sociabilă, dornică de a cunoaște informații noi în sfera ei
de interes. Persoană cultivată, comunicativă.

EXAMENUL CLINIC PE APARATE

Starea generală: alterată

Starea de nutriţie: greață, inapetență,
Facies, tegumente: palide și cianotice, cu erupții de diferite dimensiuni, plăci fugace pe
membrele superioare și pe corp, transpirație lipicioasă, edeme la nivelul pleoapelor și
buzelor. T= 37,50C
Mucoase, fanere: conjunctive injectate, congestie nazală,
Ţesut conjuctiv - adipos: țesut celular subcutanat normal
Sistem ganglionar: ganglioni superficiali, nepalpabili
Sistem muscular: normoton hipokinetic
Sistem osteo-articular: articulații mobile, dureroase, la mobilizare.

43
Aparat respirator: dispnee, respirație șuierătoare, sindrom de insuficiență respiratorie
acută, edem glotic, edem lingual și laringian, tuse iritativă; R= 23r/min
Aparat cardiovascular: șoc apexian în spațiul V intercostal stâng, zgomote cardiace rapid
bătute, tahicardie, palpitații, hipotensiune TA = 90/60mmHg; P=48p/min.
Aparat digestiv: dureri abdominale în epigastru, greață, senzație de vărsătură
Ficat, căi biliare, splină: în limite fiziologice.
Aparat uro-genital: loje renale libere, Giordani negativ.
Sistem nervos, organe de simţ: agitație confuzie, pierderea cunoștinței

EVALUARE INIŢIALĂ

NEVOIE FUNDAMENTALĂ DEPENDENT/ INDEPENDENT

MANIFESTARE DE DEPENDENȚĂ SAU SURSĂ DE
DIFICULTATE
Nevoi fiziologice
1. A respira şi a avea o bună Dependent
circulaţie Dispnee, respirație șuierătoare, tahicardie, palpitații,
hipotensiune . R=23r/min, T.A.=90/60 mmHg, P=
48p/min
2. A bea şi a se mânca Dependent
Greață, vărsături.
3. A elimina Dependent
Transpirații reci, lipicioase.
4. A se mişca, a avea o bună Dependent
postură Stare generală alterată, lipotimie, durere a membrelor
inferioare.
5. De a dormi şi a se odihni Dependent

44
 Stare generală alterată, dispnee, somnolență.
6. A se îmbrăca, dezbrăca Dependent
Dependent, slăbiciune, lipotimie.
7. A menţine temperatura în Dependent
limite fiziologice T=37.50C
8. A fi curat, îngrijit , de a Dependent
proteja tegumentele şi Mucoase palide, conjunctive injectate, edeme cauzate
mucoasele de șoc.
9. A evita pericolele Dependent
Dificultatea de a-și păstra sănătatea din cauza stării
generale, alterate.
10. A comunica
11. A învăţa să-şi păstreze Dependent
sănătatea Lipsa de informații despre păstrarea sănătății.
Nevoi spirituale
12. De a acţiona conform Dependent
propriilor valori şi Starea generală alterată.
convingeri, de a pratica
religia
Nevoi sociale
13. De a fi preocupat în Dependent
vederea realizării Durere, stare generală alterată, cauzată de șoc.
Nevoi psihologice

14. De a se recreea Dependent

Dificultate de a îndeplini activități recreative din cauza
dispneei și a stării de rău.

45
 DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE

1. Alterarea respirației cauzată de procesul inflamator manifestat prin dispnee.

2. Afectarea schimburilor de gaze în legătură cu afectarea țesutului pulmonar.
3. Diminuarea perfuziei tisulare din cauza diminuării oxigenului din sânge.
4. Anxietate din cauza hipoxiei și a senzației de sufocare.
5. Risc de complicații cauzat de alterarea funcției respiratorii.

OBIECTIVE DE ÎNGRIJIRE

1. Pacienta să prezinte căi respiratorii permeabile.

2. Să îmbunătățesc schimburile gazoase.
3. Să compensez diminuarea perfuziei tisulare prin asigurarea aportului de oxigen
4. Să asigur confort psihic pacientei, combătând anxietatea.
5. Să previn apariția complicațiilor.

46
 PLAN DE ÎNGRIJIRE

PROBLEMA OBIECTIVE DE INTERVENȚII

DATA
PACIENTULUI ÎNGRIJIRE AUTONOME DELEGATE EVALUARE

13.05.2022 1.Dispnee. 1. Să favorizez Identific pacienta, Pacienta a venit Pacienta a fost

H-18.00 2.Cianoză. 3. ventilația adusă pe salon de din serviciul de stabilizată în
Stare generală pulmonară, astfel colegii de la urgențe având serviciul de
alterată, încât pacienta să serviciul de montate două urgență. Starea
tahicardie. 4. prezinte respirație urgență, unde i s-a branule periferice generală este
Anxietate. îmbunătățită, să nu acordat ajutorul de de calibru mare, alterată dar stabilă,
5.Tegument prezinte dispnee. 2. urgență pentru fapt pentru care pacienta este
cald (febră) și Să combat cianoza, combaterea șocului verific linia conștientă și
umed, pacienta să prezinte anafilactic. venoasă și la cooperantă.
transpirații tegumente netede, Pacienta este recomandarea P=55p/min; TA=
lipicioase, curate, catifelate, în conștientă dar are medicului, institui 100/60mmHg;
abundente. 6. limite normale. 3. nevoie de îngrijiri și perfuzie pentru Resp= 20
Somnolență. Să asigur confortul supraveghere. reechilibrare. Mă resp/min;
7. Cefalee. 8. fizic și psihic al Asigur confortul asigur de T=37,50C.

47
Greață. 9. pacientei, să fizic și psihic, salon permeabilitatea Edemele faciale s-
Durere prezinte o stare curat, aerisit, căilor respiratorii, au redus. Edemul
toracică. 10 generală, bună. Să lenjerie de corp și aspir eventualele glotic, lingual și
Risc de asigur confortul de pat, curate. Așez secreții, înainte de laringian au
complicații. psihic. 4. Să nu pacienta confortabil a efectua diminuat.
prezinte anxietate. într-o poziție care oxigenoterapie. Respirația este
5. Să combat febra, să favorizeze Efectuez șuierătoare,
astfel încât să expansiunea oxigenoterapie și prezintă, încă, tuse
prezinte pulmonară, administrez iritativă, greață și
temperatură în drenarea medicamentele dureri ale
limite normale, câmpurilor prescrise, membrelor
eliminări adecvate, pulmonare respectând doza, inferioare. Este
tegumente curate, superioare și orarul și calea de anxioasă,
igienă favorizarea tusei, administrare și somnolentă,
corespunzătoare. 6. poziția semișezând. supraveghez confuză dar
Pacienta să prezinte Evaluez durerea permanent ancorată în
stare de bine și să toracică, pacienta realitate. Înțelege
combat somnolența. monitorizez și cunoscând și respectă

48
7. Să nu prezinte observ cianoza incidentele și recomandările
cefalee. 8. Să nu tegumentelor. accidentele care făcute, participă
prezinte greață, să se Explic pacientei pot să apară. activ la procesul de
poată alimenta. 9. necesitatea Umidific oxigenul îngrijire oferind
Să reduc durerea internării pe secția cu 2/3apă și 1/3 echipei acordul și
toracică. 10. Să de pneumologie alcool etilic, consimțământul
supraveghez pentru reglez debitul pentru tehnicile și
pacienta și să supravegherea conform investigațiile
intervin în limitele respiratorie și prescripției efectuate.
competențelor, pentru acordarea de medicului, la 16
pentru prevenirea ajutor în vederea litri/min evitând
complicațiilor, refacerii funcției. oxigenarea
anunțând de Ofer suport prelungită sau
urgență, medicul, psihologic prea concentrată.
atunci când situația permanent. Obțin
o impune. acordul pacientei
pentru efectuarea
tehnicilor și

49
procedurilor. Măsor
funcțiile vitale și le
notez în foaia de
temperatură.
Umidific aerul din
cameră prin
așezarea unor
recipiente cu apă pe
calorifer. Asigur
aport de lichide.
Educ pacienta să
păstreze o postură
adecvată pentru
favorizarea
respirației.
Monitorizez
respirația, observ
colorația

50
tegumentelor și a
mucoaselor. Aplic
comprese reci
pentru reducerea
febrei, și a cefaleei,
ofer cubulețe mici
de gheață pentru
diminuarea durerii
și a senzației de
greață. Efectuez
toaleta pe regiuni.
Supraveghez
pacienta și intervin
în limitele
competențelor,
pentru prevenirea
complicațiilor.

51
14.05.2022 1.Dispnee. 1. Să favorizez Aerisesc salonul, Verific linia Pacienta a fost
2.Anxietate. ventilația efectuez igiena pe venoasă și la liniștită pe timpul
3.Tegument pulmonară, astfel regiuni a pacientei, recomandarea nopții. Starea
umed, încât pacienta să asigur lenjerie de medicului, institui generală este
transpirații prezinte respirație pat și de corp, perfuzie. Mă ameliorată, stabilă.
abundente. 4. îmbunătățită, să nu curate. Măsor asigur de Pacienta este
Somnolență. prezinte dispnee. 2. funcțiile vitale și le permeabilitatea cooperantă.
5. Cefalee. 6 Să asigur confortul notez în foaia de căilor respiratorii, P=59p/min; TA=
Risc de fizic și psihic astfel temperatură, discut aspir eventualele 110/70mmHg;
complicații. încât, pacienta să nu cu pacienta despre secreții, înainte de Resp= 19
prezinte anxietate. preferințele a efectua resp/min;
3. Pacienta să alimentare. Ascult oxigenoterapie. T=36.50C.
prezinte tegumente temerile și liniștesc Efectuez Edemele faciale s-
netede, curate, pacienta, o oxigenoterapie și au redus. Edemul
catifelate, în limite încurajez și îi explic administrez glotic, lingual și
normale. 4. Să tehnicile și medicamentele laringian au
asigur confortul manevrele ce vor fi prescrise, diminuat
fizic și psihic al efectuate. Educ respectând doza, semnificativ.

52
pacientei, să pacienta pentru orarul și calea de Respirația este
prezinte o stare sănătate și administrare și zgomotoasă,
generală bună, să prevenirea altor supraveghez prezintă încă,
combat somnolența. episoade permanent pusee de tuse
5. Să combat asemănătoare. pacienta iritativă. Este
durerea și să Pregătesc cunoscând anxioasă, dar
diminueze cefaleea. materialele incidentele și ancorată în
6. Să prezinte, necesare pentru accidentele care realitate. Înțelege
igienă vizita medicului, la pot să apară. și respectă
corespunzătoare. patul pacientului – Umidific oxigenul recomandările
Pacienta să se poată aparatura de cu 2/3apă și 1/3 făcute, participă
alimenta. Să aspirație, de alcool etilic, activ la procesul de
supraveghez oxigenoterapie, reglez debitul îngrijire oferind
pacienta și să tensiometru, ceas conform echipei acordul și
intervin în limita cu secundar, prescripției consimțământul
competențelor, stetoscop, foaia de medicului, la 16 pentru tehnicile și
pentru prevenirea observație și litri/min evitând investigațiile
complicațiilor, documentele oxigenarea efectuate.

53
anunțând de medicale care au prelungită sau
urgență, medicul, însoțit pacienta de prea concentrată.
atunci când situația la serviciul de
o impune. urgență,
medicamentele
prescrise de medic.
Așez pacienta
confortabil în
poziția semișezând
- care să favorizeze
expansiunea
pulmonară,
drenarea
câmpurilor
pulmonare
superioare și
favorizarea tusei,
Evaluez durerea

54
monitorizez și
observ
tegumentele,
faciesul, diureza,
scaunele și
mobilizarea
secrețiilor. Ofer
suport psihologic
permanent.
Reevaluez funcțiile
vitale și le notez în
foaia de
temperatură.
Umidific aerul din
cameră prin
așezarea unor
recipiente cu apă pe
calorifer. Asigur

55
aport de lichide.
Educ pacienta să
păstreze o postură
adecvată pentru
favorizarea
respirației.
Monitorizez
respirația, observ
colorația
tegumentelor și a
mucoaselor. Aplic
comprese reci
pentru reducerea
febrei, și a cefaleei.
Supraveghez
pacienta și intervin
în limitele
competențelor,

56
 pentru prevenirea
complicațiilor.
15.05.2022 1.Anxietate. 2. Să asigur confortul Aerisesc salonul, La recomandarea Pacienta a fost
Slăbiciune. 3. fizic și psihic al efectuez igiena pe medicului, liniștită pe timpul
Cefalee. pacientei, să educ regiuni a pacientei, îndepărtez una nopții și nu a
pentru sănătate. asigur lenjerie de dintre branule. solicitat
Pacienta să fie pat și de corp, Sfătuiesc pacienta oxigenoterapie.
echilibrată, să-și curate. Măsor să nu folosească Starea generală
recapete forțele. Să funcțiile vitale și le timp de o jumătate este stabilă.
nu prezinte durere. notez în foaia de de oră, mâna și îi Pacienta este
temperatură, discut explic de ce este cooperantă.
cu pacienta despre nevoie să mai P=60p/min; TA=
preferințele păstreze una 120/70mmHg;
alimentare. Ascult dintre liniile Resp= 18
temerile și liniștesc venoase, pentru resp/min;
pacienta, o administrare de T=36.60C. Edemul
încurajez și îi explic tratament. Mă facial s-a redus.
tehnicile și asigur de Pacienta nu mai

57
manevrele ce vor fi permeabilitatea prezintă edem
efectuate. Educ liniei venoase, glotic, lingual și
pacienta pentru rămase precum și nici laringian,
sănătate și de permeabilitatea conform
prevenirea altor căilor respiratorii. consultului de
episoade Pregătesc specialitate, ORL,
asemănătoare. pacienta pentru efectuat la patul
Pregătesc investigații, o pacientului.
materialele însoțesc și ajut Pacienta respiră
necesare pentru echipa la normal dar mai
vizita medicului, la investigații după prezintă încă,
patul pacientului – care insoțesc pusee rare de tuse
tensiometru, ceas pacienta înapoi în iritativă. Înțelege și
cu secundar, salon. Efectuez respectă
stetoscop, oglindă oxigenoterapie, recomandările
laringiană și numai la nevoie. făcute.
fibroscop, foaia de Administrez
observație și medicamentele

58
documentele prescrise,
medicale. Așez respectând doza,
pacienta confortabil orarul și calea de
în poziția administrare.
semișezând - care Supraveghez
să favorizeze permanent
expansiunea pacienta. Respect
pulmonară, măsurile de sepsie
drenarea și antisepsie
câmpurilor atunci când
pulmonare efectuez tehnicile
superioare și de îngrijire.
favorizarea tusei, La recomandarea
Evaluez durerea medicului
monitorizez și îndepărtez și
observ ultima branulă, în
tegumentele, ziua externării
faciesul, diureza, pacientei și o

59
scaunele. sfătuiesc să evite
Reevaluez funcțiile folosirea
vitale și le notez în membrului pentru
foaia de o jumătate de oră.
temperatură.
Umidific aerul din
cameră prin
așezarea unor
recipiente cu apă pe
calorifer. Educ
pacienta să păstreze
o postură adecvată
pentru favorizarea
respirației.
Monitorizez
respirația, observ
colorația
tegumentelor și a

60
 mucoaselor. Aplic
comprese reci
pentru reducerea
cefaleei.
Supraveghez
pacienta și intervin
în limitele
competențelor,
pentru prevenirea
complicațiilor.
16.05.2022 H – 13.00 - Pacienta se externează

61
 INVESTIGAȚII PARACLINICE

DATA PROBE DE VALORI VALORI NORMALE

LABORATOR GĂSITE
13.05.2022 ALT/TGP 38.00 0 - 41· U/L (SER)
AST/TGO 26.00 0 - 38· U/L (SER)
Clor 100.00 98 - 107· mmol/L (SER)
Creatinină 1.90 0.70 - 1.20· mg/dL (SER)
Glicemie 83.70 70 - 100· mg/dL (SER)
Potasiu 4.81 3.2 - 5.1· mmol/L (SER)
Proteine totale 6.94 6.4 - 8.3· g/dL (SER)
Sodiu 140.00 136 - 145· mmol/L (SER)
Uree 43.60 10 - 50· mg/dL (SER)
Proteina C 6.19 0 - 5· mg/L (SER)
Reactivă
Fibrinogen 420 200 - 400· mg/dL
(PLASMA)
Timp Quick (PT) 12.90 12.8 - 15.4 · s (PLASMA)
AP 80.00 70 - 120 · % (PLASMA)
INR 0.83 0.81 - 1.10 (PLASMA)
VSH 1 h = 60 1 h = 3-5 mm
mm
2h = 88 2 h = 5-10 mm
mm
Număr leucocite 4.4 - 11.3 ·
11.40
103/µL (SÂNGE)
Limfocite (#) 2.85 1.5 - 4.5 · 103/µL (SÂNGE)

62
Limfocite (%) 21.20 20 - 45 · % (SÂNGE)
Monocite (#) 0.94 0.2 - 1 · 103/µL (SÂNGE)
Monocite (%) 7.00 2 - 10 · % (SÂNGE)
Neutrofile (#) 9.57 2 - 10 · 103/µL (SÂNGE)
Neutrofile (%) 71.10 50 - 75 · % (SÂNGE)
Eozinofile (#) 0.06 0 - 0.7 · 103/µL (SÂNGE)
Eozinofile (%) 0.40 0 - 5 · % (SÂNGE)
Bazofile (#) 0.04 0 - 0.2 · 103/µL (SÂNGE)
Bazofile (%) 0.30 0 - 2 · % (SÂNGE)
Număr eritrocite 5.07 4.1 - 5.9 · 106/µL (SÂNGE)
Hemoglobină 17.10 14.0 - 17.5 · g/dL (SÂNGE)
Hematocrit 42.40 40 - 52 · % (SÂNGE)
Volum eritrocitar
mediu 83.60 80 - 96 · fL (SÂNGE)
Hemoglobină
eritrocitară medie 33.70 28 - 33 · pg (SÂNGE)
Concentrație
eritrocitară medie 40.30 33 - 36 · g/dL (SÂNGE)
de hemoglobină
Distribuție 11.5 - 14.5 · % (SÂNGE)
11.90
eritrocitară (CV)
Număr 140 - 336 ·
289.00
trombocite 103/µL (SÂNGE)
Volum 7.3 - 11.8 · fL (SÂNGE)
trombocitar 9.60
mediu

63
 Distribuție 0 - 99 · fL (SÂNGE)
10.90
trombocitară
Număr leucocite 11.37 4.4 - 11.3 · 103/µL

DATA EXPLORĂRI FUNCȚIONALE VALORI GĂSITE

15.05.2022 Radiografie pulmonară ITN

ALIMENTAŢIA

DATA ALMENTAȚIA OBS.

Dimineața: - Pacienta este

13.05.2022 Prânz:- hidratată parenteral.
Seara:-
14.05.2022 Dimineața: ceai neîndulcit cu pâine și Se alimentează
gem. singură
Prânz: supă cremă de legume și tocăniță Alimentația este
cu piept de pui. desodată
Seara: spanac pasat
15.05.2022 Dimineața: ceai cu pâine și gem Pacienta se
Prânz: supă de pui și mâncare de teci. alimenteză bine,
Seara: mâncare de cartofi și compot de singură. Alimentația
mere este desodată

64
16.05.2022 Dimineața: ceai și pâine cu gem Pacienta mănâncă
Prânz: - Ciobă de cartofi și pilaf cu bine. Pacienta a fost
legume și carne de pui externată.
Seara: -

TRATAMENT

DATA MEDICAMENTUL DOZA DOZA CALEA DE

UNICĂ TOTALĂ ADMINISTRARE
Gluconat de calciu 10 ml 0+1+0 1 i.v. – lent
13.05.
2022
HHC 200mg 1+0+1 2 i.v. – sub control
glotic
Miofilin, 10 mg/ml 0+1+0 10/100ml ser i.v. – pev. lent
Glucoza 5 % 500 ml 1 fl 1 fl i.v. – pev.
Ser fiziologic 500 ml 1fl 2fl i.v. – pev.
Soluţia Ringer 500ml 1fl 1fl i.v – pev
Loratadin 10mg tb. 1+0+ 1 2 per os
14.05. Gluconat de calciu 10 ml 0+1+0 1 i.v. – lent
2022
HHC 200mg 1+0+1 2 i.v. sub control
glotic
Miofilin, 10 mg/ml 0+1+0 10/100ml ser i.v. – pev. lent
Glucoza 5 % 500 ml 1 fl 1 fl i.v. – pev.
Ser fiziologic 500 ml 1fl 2fl i.v. – pev.
Soluţia Ringer 500ml 1fl 1fl i.v – pev
Loratadin 10mg tb. 1+0+ 1 2 per os
15.05. HHC 200mg 1+0+1 2 i.v. – pev. sub
2022
control glotic

65
 Glucoza 5 % 500 ml 1 fl 1 fl i.v. – pev.
Ser fiziologic 500 ml 1fl 2fl i.v. – pev.
Soluţia Ringer 500ml 1fl 1fl i.v – pev
Loratadin 10mg tb. 1+0+ 1 2 per os

EVALUARE LA EXTERNARE

MANIFESTARE DE
NEVOIE FUNDAMENTALĂ DEPENDENT/ DEPENDENȚĂ SAU SURSĂ
INDEPENDENT DE DIFICULTATE
Nevoi fiziologice
1. A respira şi a avea o bună Independent Nevoie satisfăcută autonom
circulaţie
2. A bea şi a se mânca Independent Nevoie satisfăcută autonom

3. A elimina Independent Independent Nevoie

satisfăcută autonom

4. A se mişca, a avea o bună Independent Nevoie satisfăcută autonom

postură
5. De a dormi şi a se odihni Independent Nevoie satisfăcută autonom

6. A se îmbrăca, dezbrăca Independent Nevoie satisfăcută autonom

7. A menţine temperatura în Independent Nevoie satisfăcută autonom

limite fiziologice
8. A fi curat, îngrijit , de a Independent Nevoie satisfăcută autonom
proteja tegumentele şi
mucoasele

66
 9. A evita pericolele Dependent Anxietate moderată din
cauza lipsei de informații
ajutătoare
10. A comunica Independent Nevoie satisfăcută autonom

11. A învăţa să-şi păstreze Dependent Lipsa de cunoștințe despre

sănătatea evitarea altor episoade
Nevoi spirituale
12.De a acţiona conform Independent Nevoie satisfăcută autonom
propriilor valori şi
convingeri, de a pratica
religia
Nevoi sociale
13.De a fi preocupat în Independent Nevoie satisfăcută autonom
vederea realizării
Nevoi psihologice

14.De a se recreea Independent Nevoie satisfăcută autonom

EPICRIZA

Tânăra, N.S. din Târgoviște, în vârstă de 28 ani, este adusă cu mijloace

proprii, (mașină personală) de către colega de facultate, în șoc anafilactic, generat
de înțepătură de insectă (albină/viespe).
Tânăra prezintă stare generală alterată, cu: dispnee, respirație șuierătoare
tegumente palide și cianotice, sindrom de insuficiență respiratorie acută, edem

67
glotic, edem lingual și laringian, durere în epigastru, plăci fugace pe corp. Acuză
senzație de sufocare, palpitații, tuse iritativă, greață, senzație de vomă, slăbiciune.
Alte manifestări: edeme ale feței, pleoapelor, membrelor superioare, agitație și
confuzie, lipotimie.
Echipa serviciului UPU a Spitalului județean din Târgoviște, anunțată
telefonic de urgența acestui caz, a preluat-o pe N.S. pentru acordarea primului
ajutor. Timpul scurs de la incident și până la preluarea ei de către serviciul sanitar
a fost de 8-9 minute.
S-a intervenit pentru combaterea șocului anafilactic conform protocolului
agreat. Pacienta a fost stabilizată și internată pe secția, Pneumologie a Spitalului
județean Târgoviște pentru insuficiența respiratorie acută, (I.R.A.) cauzată de
șocul anafilactic. I s-au acordat îngrijirile necesare, pacienta s-a recuperat bine,
prezintă stare generală mult ameliorată, stabilă, nu a prezentat complicații și se
externează cu recomandările:
- necesită monitorizare ambulatorie, la medicul de familie;
- se recomandă investigații alergologice și o conduită preventivă, specifică;
- evită interacțiunea cu insecte care pot cauza astfel de accidente.

68
 TEHNICĂ APLICATĂ PACIENTULUI
OXIGENOTERAPIE

Definiție:
Atunci când țesuturile sunt private de oxigen din diferite cauze, o
suplimentare prin aport terapeutic devine necesară. Administrarea oxigenului
portă numele de oxigenoterapie și reprezintă o funcție delegată a asistentei
medicale.
Metode de administrare a oxigenului se practică prin:
- Canulă nazală;
- Canule cu ochelari;
- Cateter nazal;
- Mască simplă de oxigen;
- Mască etanșă de oxigen;
- Sondă transtraheală.
1. Canula nazală este un tub de unică folosință cu lungimea de 1,5 cm care
se inserează la nivelul narinei și care se asamblează la sursa de oxigen. Rata de
adminsitrare este de 5-6l/minut.
2. Administrarea prin canule cu ochelari. Este o variantă la canula simplă,
aceasta având două intrări, la ambele narine și se fixează după urechi, precum
ochelarii.
3. Cateterul nazal. Este folosit mai puțin frecvent decât canula, din cauza
disconfortului produs de aplicarea acestuia. Pentru o corectă aplicare, vârful
cateterului trebuie să ajungă în nazofaringe. Se va măsura distanța de la tragus la

69
narină, aceasta considerându-se a fi lungimea reală care trebuie introdusă pentru
a ajunge la zona nasofaringelui. Cateterul nazal trebuie schimbat în cealaltă fosă
nazală, la fiecare 8 ore, pentru a se evita escarele de contact asupra mucoasei (care
este foarte fragilă).
4. Masca simplă de oxigen. Este o metodă de urgență, de obicei
ambulatorie. Este folosită pentru scurt timp pentru că nu există control riguros
asupra cantității de oxigen administrate. Concentrația variază între 30% și 60% în
funcție de starea pacientului.
5. Masca etanșă de oxigen. Administrarea oxigenului prin mască asigură o
cantitate de oxigen sub control riguros pentru că acest tip de mască prezintă o
bună etanșeitate. Masca aplicată etanș pe fața pacientului este adaptată la o pungă-
rezervor. De obicei se administrează oxigen în concentrații mari și cu debit mare
(de exemplu, în EPA se folosește o concentrație de 70% în debit de 10l/minut).
Se mai pot administra, în funcție de necesarul de oxigen al pacientului,
concentrații de 24%, 28%, 35%, 40%, cu o rată de 4,6,8 și 10 l/minut, la indicația
medicului. Masca etanșă trebuie inspectată foarte des.
6. Sonda transtraheală. Metoda transtraheală este folosită atunci când
tractul respirator prezintă obstrucții la nivel superior (exemplu: tumori laringiene).
Printr-o mică intervenție chirurgicală se execută o traheostomă prin care se
introduce un scurt cateter direct în trahee. Astfel, aerul inspirat va intra direct prin
orificiul nou creat.
Reguli de administrare a oxigenului
- Nu se administrează oxigen pur;
- Amestecul de gaze conține oxigen în concentrații diferite, în funcție de
indicații, dar nu mai puțin de 30% și nu mai mult de 70%;
- Este necesară respectarea concentrației și a dozei recomandate;

70
- Gazul administrat este trecut prin apă pentru a fi umezit (cel provenit din
sursa centrală se umidifică prin procesul de barbotare; barbotarea reprezintă
trecerea gazului printr-o soluție formată din apă și alcool);
- Chiar umezit, aerul saturat cu oxigen are ca efect nedorit uscarea mucoasei
respiratorii;
- Pacientul care este sub oxigenoterapie va fi supravegheat continuu pentru
prevenirea complicațiilor; orice modificare apărută în starea generală va fi
raportată medicului;
- Oxigenul fiind inflamabil, sursa de oxigen nu trebuie să stea lângă o sursă
de căldură;
- Lubrifierea canulei sau sondei de oxigen este interzisă pentru că în contact
cu substanțele grase, oxigenul devine inflamabil. Pentru o mai bună
alunecare, sonda va fi umezită.
Contraindicații
Oxigenoterapia trebuie privită ca o terapie de urgență, drept pentru care vor
fi luate în considerare posibilele efecte secundare apărute prin influențarea
concentrației gazelor cu sânge. Contraindicațiile vor fi stabilite de către medic
și se referă în special la pacienții cu:
- retenție mare de CO2 (hipercapnie);
- retenție mare de O2.
Concentrația gazelor din sânge coordonează reglarea respirației prin
baroreceptorii și chemoreceptorii descriși mai sus, putând provoca chiar stop
respirator.
Administrarea oxigenului la domiciliu
Uneori este necesară administrarea oxigenului la domiciliul bolnavului,
mai ales când terapia este permanentă și se realizează prin: canulă nazală, sau
traheostomă.

71
Se folosește:
- O2 lichid (tuburi de oxigen);
- O2 concentrat.
Pacienții care beneficiază de oxigenoterapie, la domiciliu vor fi vizitați
zilnic de personal specializat, pentru supraveghere corectă.

72
 BIBLIOGRAFIE

Alexandru, Mihaela, Marcean, Crin, Mihăilescu, Vladimir-Manta, Anatomie

și Fiziologie Umană descriptive și aplicată, Editura Medicală, 2014
Baghiu, Vasile, Teoria și practica nursing vol I, Editura, Cartea Medicală, ediția
a 2a rev. – București, 2018
Borundel, Corneliu, Medicină internă pentru cadre medii, Editura, All,
București 2009
Chiru, Florian, Chiru, Adela, Marcean, Crin, Iancu, Elena, Urgențele
medicale - Manual - sinteză pentru asistenții medicali, Editura RCR
EDITORIAL, București 2012
Ifrim M., Compendiu de anatomie, Editura, Științifică și Enciclopedică,
București, 1988.
Ivan, Aurel, Medicina omului sănătos, Editura, Medicală, București, 1993
Marcean, Crin, Tratat de Nursing - Îngrijirea omului sănătos și bolnav, Editura,
Medicală, București 2019
Mogoş Gh., Urgențe în medicina clinică, Editura, Didactică și Pedagogică,
București 1992
Mozes Carol, Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura, Didactică și Pedagogică,
R.A, București, 1997
Mozes Carol, Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura, Medicală, București 2020
N. Angelescu, Tratat de patologie chirurgicală, Editura, Medicală, București
2001
Olteanu, Silvia, Voicu, Camelia, Tanur, Iulian, Neagu, Adriana, O călătorie
prin corpul uman, Editura DPH, București 2013
Papilian V., Atlas de anatomia omului, Editura, Medicală, București, 1992
Prişcu Al. Chirurgie, Editura, Didactică și Pedagogică, București, 1992
73
Ranga, Viorel, Șeicaru, Tiberiu, Anatomia Omului, Editura, Kullusys, București
2009
Rinderu ET, Rusu L., Roșulescu E, Antomia Omului vol I, Editura, Scorilo,
Craiova 2001
Rogozea, Liliana, Oglindă, Tatiana, Îngrijirea pacienților vol I, Editura, Libris,
Brașov, 2018
Rogozea, Liliana, Oglindă, Tatiana, Tehnica îngrijirii omului sănătos și bolnav,
Editura, Libris, Brașov, 2016
Rogozea, Liliana, Oglindă Tatiana, Tehnici și manopere pentru asistenții
medicali, Editura Creator, Brașov, 2017
Rusu V., Dicționar medical, Editura, Medicală, București 2004
Saragea M. Tratat de fiziopatologie, Editura, Academiei Române, București,
1994
Titirca, Lucreţia, Breviar de explorări funcționale, Editura, Medicală,
București, 1998
Titirca, Lucreţia, Urgențe medico-chirurgicale, Ed. Medicală, București,1994
Titircă, Lucreția, Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții
medicali, Editura, Viața medicală Românească, București, 2006
Titircă, Lucreția, Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale vol 1, Editura, Cartea Medicală,
București 2018
Titircă, Lucreția, Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali
vol II, Editura, Viața Medicală Românească, București 2008
Titircă, Lucreția, Urgențele medico-chirurgicale – Sinteze, Editura, Medicală,
București 2020
Udma, Florica, coord. Proceduri de nursing, Editura Ex Ponto, Constanța, 2008

74
http://www.spitalsgpadure.ro/2021/06/08/prevenirea-primara-secundara-si-
tertiara/
https://ro.techsymptom.com/15826-respiratory-system-history-and-examination-
78
https://www.humanitas.net/ro/wiki/anatomie/sistemul-respirator/
https://www.medic.chat/afectiuni/insuficienta-respiratorie/
https://medic24.ro/pe-scurt-despre-insuficienta-respiratorie/

75