INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BRĂILA

OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

clasa a IX-a
ETAPA JUDEȚEANĂ
19 martie 2022

• Toate subiectele sunt obligatorii.

• Eseul/răspunsurile nu vor fi precedate de titlu și/sau motto.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Total: 100 de puncte.

Citeşte, cu atenţie, fragmentele de mai jos:

A.
Dar ce-mi plăcea atât de mult la citit? Faptul, pesemne, că puteam aluneca într-o altă
lume. Cu fiecare carte într-o altă lume. Cu fiecare carte într-o altă lume. În oricât de multe lumi.
La nesfârșit. În toate lumile lumii puteam intra pur și simplu întorcând foile unei cărți. Era o
hoinăreală eternă. Hoinăream hulpav. Cu fiecare carte plecam în altă călătorie, fugeam în altă
viață. Avantajul aici era că, după ce citeam ore și ore în șir, uitând să mă scol din pat dimineața,
să mă spăl, să mănânc, nu mă durea nimic. Era singurul exces pe care nu trebuia să-l plătesc,
pentru care nu eram pedepsit.
Mă marcau cărțile? Desigur. Toată viața m-au marcat. Dar corect e să spun că mi-au
marcat vârstele vieții. La 8 ani, Jules Verne mi-a deschis mintea către ideea de pluralitate a
lumilor. Imediat după aceea mi-a căzut în mână o carte a lui Edmondo de Amicis, „Cuore.
Inimă de copil”. Nu-mi mai aduc aminte nimic din ea. Dar m-a făcut să descopăr mila, o milă
sfâșietoare, insuportabilă. Uneori plângeam atât de tare încât, nemaiputând să văd literele din
cauza lacrimilor, trebuia să mă opresc din citit. Poate că era o carte kitsch. Dar ce importanță
are? Mi-a deschis sufletul ca pe o rană, mi-a educat mila. Poate de atunci mi-a rămas în minte
gândul că suferința supremă este apanajul copilului și că cel mai teribil lucru este să vezi un
copil suferind. Apoi, pe la 11 ani, citind ,,Ivanhoe” al lui Walter Scott și, cam în același timp,
cărțile lui Alexandre Dumas, am descoperit gustul înfruntării, idealul de vitejie al bărbatului și
ideea de erou. Iar când mi-a căzut în mână „Contele de Monte – Cristo”, am trăit patetic
nedreptatea și am simțit dulceața răzbunării.
Sunt convins că cititul între 8 și 14 ani este echivalentul din viața oamenilor al
deprinderii vânatului la feline. Căci, așa cum învățarea vânatului este partea esențială a
educației pentru puiul de tigru, cărțile îi arată copilului care sunt pozițiile fundamentale pe care
trebuie să le ocupe de la bun început pentru ca parcursul vieții să fie străbătut în mod onorabil.
Numai în virtutea acestor poziții, selectate și transmise prin povești de la o generație la alta,
va putea puiul de om să distingă până la sfârșitul vieții sale între bine și rău. Sunt tot mai
înclinat să cred că oamenii răi, cei care îndeobște se îndeletnicesc cu chinuirea semenilor lor,
sunt în general fie oameni care nu au citit, fie care nu au citit când trebuia, nu au citit ce trebuia
sau au citit prost.
Țin minte și acum că în vacanța de vară din clasa a VI-a am citit primele trei volume
din Balzac. [....] Apoi au venit Moliere, Shakespeare, Thackeray, Tolstoi, Dante, Mark Twain,
Gottfried Keller, Swift, Emily Bronte, Boccaccio, Homer, Goethe, Flaubert...
O să vă puneți întrebarea cât putea înțelege un copil de 13-14 ani din acești autori
,,pentru oameni mari”. Sau cât am reținut din această lectură prea timpurie. Desigur, foarte
puțin. Important însă era că puteam să fug ,,de aici” și că mă puteam întoarce purtând în mine

1
 INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BRĂILA

zvonul altor lumi. Plecam de-acasă zile și zile în șir și, când veneam înapoi, eram, fără să-mi
dau seama, ,,mai mare”. Creșteam pe nesimțite. A deveni ,,cititor” cred că asta înseamnă: să
crești fără să se vadă.
Gabriel Liiceanu, Cum învață puii de oameni să vâneze
(în vol. Cărțile care ne-au făcut oameni de Dan C. Mihăilescu)
B.

Acea stranie făptură era vag asemănătoare cu... o gorilă? Da. Dar o gorilă de
dimensiunea a zece elefanți, firește. Numai nările aveau o lățime suficientă pentru a scoate
din ea un om ca și cum s-ar fi scos panglici pe nas.[...]
Anibalector voia pe cineva cu care să vorbească despre cărți, punct. Ce puteam eu să
fac (spre binele meu) decât să mă străduiesc să fiu la înălțime?
Între timp, însă, știam că nu sunt la înălțime. În anumite momente mă simțeam doar
puțin mai mult decât o cutie de rezonanță. Și mă enervam pe mine: cum e posibil ca acel...
acel animal, pierdut pe o insulă la capătul lumii, să știe mai bine ca mine felul în care, în țara
mea, oamenii lucraseră, trudiseră și se jucaseră cu limba mea?
Din fericire, acele momente de descurajare erau doar asta: momente. Nimic nu-l poate
face pe un adolescent să uite de problemele lui decât gândul că este singur pe o insulă
pierdută, alături de un monstru de erudiție.
La fel mi se întâmpla să mă întreb dacă Anibalector voia un interlocutor sau un discipol.
Probabil că el nu vedea deosebirea. Sigur e că adora să se dueleze cu mine. Sau să mă
folosească pentru a se duela cu sine însuși:
- Un cititor trebuie să se mențină neutru față de cartea pe care o citește, întrebi tu? Eu
n-aș fi atât de radical. De ce s-ar cădea ca eu să încetez a fi eu numai pentru că-l aud pe altul
cum gândește? Și cum aș putea eu să încetez a fi eu , chiar dacă aș vrea?
-Totuși, e adevărat că cititorul trebuie să știe să încerce a vorbi limba cărții. A vorbi
limba cărții, a se abandona în voia melodiei ei, a se lăsa dus de curent, în loc să-și risipească
forțele vâslind contra mareei. Nu zic că trebuie să ne supunem, doar că trebuie să fim
disponibili. Cartea, prin faptul că este scrisă, a făcut deja un pas mare către noi- e un dar.
Acum ne revine nouă să mulțumim pentru amabilitate și să facem un pas către carte.
- De ce, de ce...
Anibalector, la fel ca oamenii, nu era mulțumit când îi lipseau cuvinte sau argumente.
- Păi, nu știu. Poate deoarece cheia lecturii se află chiar în cartea pe care o citim.
Pentru Anibalector, o carte era o întâlnire între două voci: a noastră și a cărții. Și să
faci sublinieri într-o carte nu este nimic rău, e aproape ca și cum ai citi dublu. E semn că ai
întâlnit un pasaj, o frază, un paragraf care îți spune ceva, iar asta, după el, era de neprețuit. E
aproape ca și cum ai fi găsit, pe gratis, o a doua carte. [...]
Tocmai făceam un lucru pe care, din câte mi-aminteam, nu-l făcusem niciodată la
școală: învățam. Și simțeam ceva și mai straniu: îmi plăcea să învăț.
Să-mi placă să învăț că o carte e o casă cu multe uși – uneori atâtea câte pagini avea
cartea; alteori, tot atâtea câte rânduri avea. Alteori, nici chiar atât. Unele cărți erau mai curând
ca acele picturi ce imită uși și ferestre, iar când ajungi acolo te lovești cu nasul de un zid. Dar
pe acestea Anibalector le disprețuia, chiar dacă nu mă împiedica să le citesc. [...]
Să învăț că ușile astea au în ele cheia cu ajutorul căreia se poate, sau nu, chiar intra
în casă. În cel mai rău caz, cheia e ascunsă sub un preș sau un ghiveci. Dar e acolo, poți să
fii sigur. Autorul nu a plecat cu ea în buzunar. Chiar dacă nătărăul e convins că așa a făcut, n-
a luat-o. Cheia a rămas acolo.
(Rui Zink, Cititorul din peșteră)
2
 INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BRĂILA

Subiectul I 30 de puncte

Răspunde, pe foaia de concurs, la fiecare dintre următoarele cerințe:

1. Precizează o temă comună celor două texte. 6 puncte
2. Ilustrează, cu exemple din textul A, două mijloace prin care se manifestă funcția
poetică a limbajului. 6 puncte
3. Evidenţiază, cu exemple din texte, caracterul ficțional/nonficțional al fragmentelor 6 puncte
citate.
4. Comentează, în 50 - 100 de cuvinte, relația dintre prima carte și a doua carte în
fragmentul din opera literară Cititorul din peșteră de Rui Zink.. 6 puncte
5. Exprimă-ți opinia cu privire la semnificația următoarei secvenţe selectate din textul Cum
învață puii de oameni să vâneze de Gabriel Liiceanu: Mă marcau cărțile? Desigur. Toată
viața m-au marcat. Dar corect e să spun că mi-au marcat vârstele vieții. 6 puncte
Notă:
Niciun răspuns nu va depăși 100 de cuvinte. Răspunsurile vor fi formulate în enunțuri.

Subiectul al II-lea 35 de puncte

Redactează un text, de 150 – 300 de cuvinte, pe care intenționezi să îl postezi pe blogul

personal, despre modul în care o carte citită în copilărie/ adolescență ți-a influențat devenirea.
În elaborarea răspunsului, vei avea în vedere:
- precizarea titlului și a autorului cărții alese;
- evidențierea relației dintre conținutul cărții alese și influența ei asupra evoluției personale;
- ilustrarea relației dintre conținutul cărții alese și experiența personală cu două secvențe
reprezentative din volum;
- originalitatea abordării cerinței.

Vei primi 25 de puncta pentru conținutul textului și 10 puncte pentru redactare.

Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care textul are minimum 150 de
cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Subiectul al III- lea 35 de puncte

Imaginează-ți că ești discipolul lui Anibalector, din textul B.

Scrie un eseu, de 600 – 900 de cuvinte, în care să formulezi propriile răspunsuri la
întrebările De ce s-ar cădea ca eu să încetez a fi eu numai pentru că-l aud pe altul cum
gândește? Și cum aș putea eu să încetez a fi eu, chiar dacă aș vrea?, valorificând atât
semnificațiile celor două texte – suport, cât și experiența ta culturală.

Vei primi 25 de puncte pentru conținutul eseului și 10 puncte pentru redactare.

Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care textul are minimum 600 de
cuvinte și dezvoltă subiectul propus.