Sei sulla pagina 1di 66

LUCRARE DE DIPLOMA

-VITAMINE-

1
CUPRINS

Memoriu explicativ…………………………………………………………………...pag. 3

Capitolul 1. Notiuni introductive………………………………………………….…pag. 4


1.1.Generalitati................................................................................................................pag. 4
1.1.1.Clasificarea vitaminelor……………………………………………………... pag. 6
1.2.1.Vitamine hidrosolubile………………………………………………... pag. 6
1.2.2.Vitamine liposolubile…………………………………………………..pag. 7
1.1.2.Principalele functii ale vitaminelor in organism………………………….….pag. 8
1.1.3.Unitati si conversie pentru calculul dozelor de vitamine…………………….pag. 9
1.1.4.Raspandirea vitaminelor……………………………………………………...pag. 9
1.2.Istoric……………………………………………………………………………….pag. 13

Capitolul 2.Proprietati fizice si chimice……………………………………………...pag. 18


2.1.Vitamine hidrosolubile……………………………………………………………...pag. 18
2.2.Vitamine liposolubile……………………………………………………………….pag. 24

Capitolul 3. Efecte terapeutice si date clinice…….………………………………….pag. 33


3.1.Efecte terapeutice……………………………………………………………..….....pag. 33
3.2.Date clinice……………………………………………………………………...….pag. 44
3.2.1.Vitaminele ca factori protectori cardiovasculari……………….………..……pag. 44
3.2.2.Vitaminele din complexul B si riscul de boli cardiovasculare……………….pag. 44
3.2.3.Tratamentul cu vitamine din complexul B la pacientii cu insuficienta
renala cronica si riscul de boli cardiovasculare.................................................pag. 48
3.2.4.Concluzii………………………………………………………………...…...pag. 49

Capitolul 4.Produse vegetale cu vitamine……………………………………………pag. 51


4.1.Cynosbati fructus……………………………………………………………………pag. 51
4.2.Hippophaes fructus………………………………………………………………….pag. 51
4.3.Faex medicinalis…………………………………………………………………….pag. 52
4.4.Medicago sativa L…………………………………………………………………...pag. 52
4.5.Capsella bursa-pastoris…………………………………………………………...…pag. 52
4.6.Cichorium intybus…………………………………………………………………..pag. 53
4.7.Mentha piperita……………………………………………………………………...pag. 54
4.8.Agrimonia eupatoria…...……………………………………………………………pag. 55
4.9.Coada soricelului……………………………………………………………………pag. 55
4.10.Symphytum officinalis L…………………………………………………………..pag. 56
4.11.Viola tricolor…………………………………………………………………….....pag. 56
4.12.Crataegus monogyna……………………………………………………………….pag. 57
4.13.Leonurus cardiaca………………………………………………………………….pag. 57
4.14.Zea mays…………………………………………………………………………...pag. 58
4.15.Taraxacum officinale………………………………………………………………pag. 58

Capitolul 5.Concluzii…………………………………………………………………..pag. 59

Bibliografie……………………………………………………………………………..pag. 61

2
MEMORIU EXPLICATIV

Farmacologia este stiinta care se ocupa cu studiul medicamentelor sub diferite aspecte. Ca
orice ramura a stiintei moderne, farmacologia inregistreaza noi progrese datorate in principal
procedeelor sintetice de preparare a produselor medicamentoase, fapt cu implicatii deosebite
in planul combaterii afectiunilor, dar si cu aspecte deosebite legate de efectele adverse, de
modificari imunologice, de gradul de toxicitate asupra organismului uman, ca si de
modificarile in raspunsul microorganismelor la actiunea lor, prin aparitia fenomenelor de
rezistenta.
In incercarea de a reda societatii, omul bolnav, alaturi de farmacisti, avem obligatia de a
cunoaste progresele obtinute de stiinta acum si ulterior pe parcursul intregii vieti profesionale.
Mi-am ales ca tema a lucrarii ,,Vitaminele`` datorita importantei pe care o au in
mentinerea echilibrului fiziologic.
Medicamentul este definit, in documentele Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), ca
orice substanta sau produs utilizat sau destinat a fi utilizat in vederea modificarii sau studierii
unui sistem fiziologic sau a unei stari patologice, in interesul subiectului caruia ii este
administrat. Dupa o alta definitie, medicamentele sunt substante si preparate farmaceutice
destinate a vindeca, ameliora, preveni si diagnostica suferintele organismului. Numeroasele
medicamente, cunoscute si utilizate in prezent, pot fi grupate in patru categorii: care
amelioreaza sau contribuie la vindecarea tulburarilor tesuturilor, aparatelor si sistemelor
organismului, actionand asupra dereglarilor fiziopatologice sau simptomatice; care combat
agentii biologici patogeni pentru om; care inlocuies substantele si lichidele fiziologice; care
sunt utile pentru testarea functiilor organismului.
Numarul, mereu mai mare, al medicamentelor puse la dispozitia practicienilor si
materialul informativ imens existent, in legatura cu acestea, alaturi de o literatura foarte
bogata in toate compartimenetele medicinii, creeaza mari dificultati in cunoasterea si
aplicarea datelor celor mai utile despre medicamente. Medicamentele nu creeaza functii noi in
organism ci actioneaza asupra functiilor existente, modificandu-le in sens pozitiv sau negativ.
Pentru a cunoaste rational o clasa de medicamente trebuie pornit totdeauna de la datele de
fiziologie si fiziopatologie si urmarit cum sunt le modificate sub influenta diferitelor
substante. In stadiul actual al cunoasterii medicamentelor se impune a se face distinctie intre
numarul substantelor existente pe plan international si cel necesar unei farmacoterapii
rationale, stiintifice, eficiente. Una dintre cele mai gresite atitudini, din nefericire frecvent
intalnita si care aduce prejudicii sanatatii oamenilor, este absolutizarea valorii unui anumit
medicament, nu numai ca substanta, dar si ca produs al unei anumite firme. Se cunoaste astazi
ca unele substante, avand caractere farmaco-dinamice comune grupei din care fac parte, nu se
deosebesc intre ele ca eficienta sau prezinta mici deosebiri, adesea fara importanta pe plan
terapeutic.
Farmacoterapia a fost conceputa si realizata in dorinta de a aduce o contributie la
diminuarea acestor dificultati si la obtinerea de rezultate terapeutice cat mai bune.

3
Capitolul 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1.Generalitati
Istoric :
Termenul de vitamina a fost folosit pentru prima data de biochimistul polonez Casimir
Funk in 1912. « Vita »,in limba latina,inseamna viata,iar sufixul « amina » este pentru
amine ;in momentul respectiv se credea ca toate vitaminele sunt amine. Acum insa se stie ca
nu este asa.
Importanta mancarii anumitor alimente pentru pastrarea sanatatii a fost recunoscuta cu
mult inainte sa se fi identificat vitaminele. Egiptenii antici stiau ca daca hraneau un pacient cu
ficat, acesta se va vindeca de orbire de noapte, acum stiindu-se ca este cauzata de o deficienta
de vitamina A. In 1747, chirurgul scotian James Lind a descoperit ca citricele si preparatele
din ele previn scorbutul,o boala letala,in care colagenul nu se formeaza corect si caracterizata
prin vindecari lente,sangerari ale gingiilor si dureri acute.In 1753, Lind a publicat « Tratat
asupra Scorbutului ».Totusi,descoperirea sa nu era unanim acceptata. In expeditiile Marinei
Regale din secolul XIX, de exemplu, se credea ca scorbutul era prevenit de o igiena buna la
bordul navei,exercitii fizice regulate si mentinerea moralului ridicat al echipajului, in locul
unei diete bazata pe mancare proaspata,asa ca aceste expeditii au continuat sa fie compromise
de scorbut. In acea perioada, cand Robert Falcon Scott a facut cele doua expeditii in
Antarctica la inceputul secolului XX, teoria medicala general acceptata era ca scorbutul era
cauzat de mancarea la conserva contaminata.
In 1881,chirurgul rus Nikolai Lunin a hranit soareci cu un amestec artificial de toti
constituentii laptelui cunoscuti la momentul respectiv,adica proteine, grasimi, carbohidrati si
saruri. Acestia au murit, in timp ce soarecii hraniti cu lapte natural s-au dezvoltat normal.
A formulat o concluzie precum ca « un aliment natural ca laptele trebuie deci sa contina, pe
langa ingredientele principale cunoscute,mici cantitati de substante necunoscute esentiale
vietii. ».Concluzia trasa de el a fost respinsa de ceilalti cercetatori, care nu au putut sa
reproduca rezultatele experimentelor sale.O diferenta a fost faptul ca el a folosit zahar
normal-zaharoza,pe cand ceilalti cercetatori au folosit zahar din lapte-lactoza care mai
continea inca cantitati mici de vitamina B.
In 1905, William Fletcher a descoperit ca prin mancarea orezului nedecorticat in locul
celui decorticat se prevenea boala Beriberi.In anul urmator, Frederick Hopkins a afirmat ca
alimentele contin « factori accesori »- pe langa proteine, carbohidrati, grasimi,etc- care sunt
necesari corpului uman.Cand Casimir Funk a izolat complexul hidrosolubil de micronutrienti
a carui bioactivitate fusese identificata de Fletcher, a propus ca acesta sa fie numit
―Vitamina‖. Numele a devenit repede sinonim cu « factorii accesori » ai lui Hopkins, iar pana
cand s-a demonstrat ca nu toate vitaminele sunt amine,cuvantul era deja popular. In 1920,
Jack Cecil Drummond a propus ca « e »-ul final sa cada, pentru a se dezaccentua legatura cu
« aminele », dupa descoperirea faptului ca vitamina C nu avea componenta aminica.In limba
romana,forma a ramas neschimbata,spre deosebire de limba engleza.
La inceputul anilor 1900, oamenii de stiinta au fost capabili sa izoleze si sa identifice
un numar de vitamine.Initial,lipidele din ulei de peste au fost folosite pentru vindecarea
rahitismului la sobolani,iar nutrientul liposolubil a fost numit « antirahitic A ».Intre
timp,numele a fost schimbat, el devenind vitamina D,care este subiectul dezbaterilor pe tema
faptului ca aceasta nu este intr-adevar o vitamina, fiind un derivat steroid1.

1
Mellanby E. , Experimental Rickets , Medical Research (G.B.), Special Report Series SRS – 61 : 1 – 78 (1921)

4
Vitaminele au fost considerate ca substanţe cu acţiune specifică, sintetizate în plante şi
care au un anumit rol în celula plantei; hormonii au fost consideraţi ca produse ale regnului
animal, cu un rol asemănător în viaţa animală.
Există vitamine care nu sunt fabricate numai în plante, ci şi în organismul animal, şi
invers există hormoni care se găsesc peste tot în organismul vegetal. Drept exemple pentru
aceste două cazuri numim Vitamina C care este fabricată şi de ficatul câtorva animale, şi o
substanţă cu acţiune asemănătoare hormonului folicular, care este foarte răspândită în regnul
vegetal şi care s-a păstrat în cărbune până astăzi de mai mult de 100 milioane de ani. Astfel nu
se mai poate menţine separaţia riguroasă între vitamine şi hormoni ,dar nu numai din punct
de vedere al biologiei generale dar şi din punct de vedere pur chimic. Cât de variate ar fi
configuraţiile chimice întâlnite la aceste două grupe de substanţe, totuşi trebuie constatat pe
de o parte , că o anumită structură chimică, care de exemplu este foarte evidentă la sterine, se
găseşte odată la vitamine, odată la hormoni. Pe de altă parte au fost constatate strânse legături
biologice între vitamine şi hormoni, de toţi cercetătorii care s-au ocupat cu problema
vitaminelor.
Vitaminele sunt substanţe fără de care nu se poate petrece nici un fenomen vital, sunt
de multe ori alcătuite dintr-o parte activă, aşa numitul grup prostetic şi un grup de structură
mare, de cele mai multe ori de natură proteică, care are rolul de a lega grupul prostetic de
celulă. În acest sens vitaminele şi hormonii ar trebui să fie considerate ca substanţe active
propriuzise, care pentru acţiunea lor asupra şi în celulă necesită legarea de un grup cu
moleculă mare. Grupul activ şi cel cu molecula mare ar constitui deci împreună, ceea ce
numim enzimă. S-ar vorbi deci în loc de vitamine şi hormoni de vitazime şi hormozime .
Întregul grup de substanţe similare ar putea fi caracterizat sub denumirea de ergozime. Putem
spune că organismul animal este nevoit să ia vitaminele prin alimentaţie, fie ca atare, fie ca
provitamine, deoarece nu poate face sinteza lor. În orice caz le primeşte practic din regnul
vegetal, fie direct prin alimente vegetale, fie indirect prin alimente de origine animală.
Lipsa unei vitamine dintr-o raţie alimentară duce forţat la o modificare în activitatea
celorlalte vitamine. Simptomele de insuficienţă, care rezultă după lipsa unei vitamine din raţia
alimentar, nu permit concluzii precise asupra funcţiunii în organism a acelei vitamine. Dacă
totuşi fenomenele de insuficienţă sunt considerate caracteristice pentru diferitele manifestări
clinice, numite avitaminoze,se datoreaza faptului că ele se observă sub aceleaşi condiţii în
acelaşi mod, după excluderea uneia dintre vitamine.
Vitaminele sunt componente ale alimentelor, necesare organismului în cantităţi mici.
Organismul animal nu poate sintetiza vitamine. Lipsa lor din hrană provoacă îmbolnăviri
grave, care pot duce la moartea animalului. Simptomele bolii dispar dacă se introduc din nou
în hrana animalului substanţele care îi lipsesc. Vitaminele sunt substanţe cu acţiune
regulatoare a funcţiunilor celulelor. Unele dintre vitamine servesc organismului pentru sinteza
unor coenzime. Unele maladii datorate lipsei vitaminelor din hrană se cunosc de mai multe
secole. Printre acestea se numără scorbutul, care apare după o hrănire îndelungată numai cu
alimente conservate. De asemenea, este cunoscută de mult acţiunea curativă a zemii de lămâie
şi a plantelor proaspete asupra scorbutului.
În prezent, majoritatea vitaminelor au fost izolate şi structura lor a fost stabilită prin
sinteze. Între vitamine nu există nici o înrudire structurală, de aceea, în continuare fiecare
vitamină va fi descrisă în locul care i se cuvine, potrivit structurii ei.
Vitaminele au dobândit o importanţă considerabilă în medicina modernă, fiind
utilizate ca medicamente, nu numai în cazuri de avitaminoze tipice. În acest scop servesc mai
ales vitaminele C, A, B1, D, B12, K şi nicotinamida. Acestea se fabrică în cantităţi mari, prin
sinteză, în afară de vitamina B12 care se obţine prin procedee fermentative2.

2
Mellanby E. , Experimental Rickets , Medical Research (G.B.), Special Report Series SRS – 61 : 1 – 78 (1921)

5
Definitie :

Vitaminele sunt substanţe organice naturale sau sintetice care au acţiune regulatoare
asupra unor factori fiziologici vitali şi sunt indispensabile funcţionării normale a
organismului.[1.Chimie generala-C.D.Nenitescu].
Vitaminele fac parte din clasa biocatalizatorilor.Biocatalizatorii sunt o clasa de substante
care includ vitaminele, hormonii si enzimele.
Majoritatea vitaminelor sunt din surse exogene, esentiale in cantitati mici, pentru
desfasurarea normala a functiilor metabolice ale organismului. Ele influenteaza metabolismul
intermediar intrand in compozitia unor enzime sau participand direct la procese redox.
Alimentatia echilibrata asigura necesarul tuturor vitaminelor. Necesarul variaza in functie de
varsta, sex, greutate, gen de activitate, sarcina, lactatie, boli acute sau cronice, clima.
Lipsa din organism a vitaminelor produce boli de deficienta : avitaminoze,
hipovitaminoze, iar in cazul excesului de vitamine apar hipervitaminozele.
Avitaminozele sunt tulburari caracteristice care pot determina moartea organismului. Sunt
exceptional de rare in prezent. Hipovitaminozele sunt tulburari necaracteristice mai usoare, ca
de exemplu : pierderi in greutate, lipsa poftei de mancare, incetarea cresterii. Stari de
hipovitaminoza si avitaminoza pot avea trei grupe de cauze :
a. Aport insuficient in alimentatia respectiva sau dezechilibrata, consum excesiv de alcool,
scaderea apetitului, dieta nestiintifica pentru obezitate, pregatirea culinara neadecvata.
b. Tulburari de absorbtie in boli hepato-biliare, gastro-intestinale, tratamente necorecte cu
antibiotice, administrarea cronica a unor medicamente (fenitoina, contraceptive orale,
salazopirina, etc) ;
c. Cresterea consumului, in munci fizice mari, boli febrile, hipertiroidism, stres, perioade de
crestere somatica, etc.
O problema care este rareori luata in consideratie o constituie efectele supradozarii
vitaminelor. Existenta in organism a unor cantitati prea mari de vitamine, provoaca
hipervitaminozele (doar in cazul catorva vitamine cum ar fi vitamina A, D, K3).

1.1.1.Clasificarea vitaminelor

Clasificarea vitaminelor se face :

1.Dupa solubilitate :

1.1.Vitamine liposolubile : sunt vitamine solubile in grasimi (se absorb in organism odata cu
grasimile). Aceasta categorie cuprinde vitaminele : A, D, E, F, K.
1.2.Vitamine hidrosolubile : sunt vitamine solubile in apa. Cuprinde vitaminele : complexul
de vitamine B, C, P, H.

3
Beedham C. , Molybdenum hidroxylases as drug – metabolizing enzymes, Drug Metab Rev. 1985 ; 16 (1 – 2);
119 – 156

6
2.Dupa structura chimica :

1.2.1.Vitamine hidrosolubile
Aceasta categorie cuprinde vitaminele din complexul B ( vitamina B1, B2, B6, B12,
acidul folic, biotina, acidul pantotenic) si vitamina C.
O parte din caracteristicile acestor vitamine sunt consecinta solubilitatii lor in apa : se pot
pierde in timpul unor operatii culinare sau industriale cum sunt spalarea, pastrarea si fierberea
in apa si nefolosirea acestei ape. Se absorb relativ usor si in mare parte din tubul digestiv, dar
pentru majoritattea din ele este necesara prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. In hipo-
sau anaclorhidrie, dupa rezectiile gastrice, ca si la persoanele care se trateaza timp indelungat
cu medicamente antiacide, se pot realiza carente secundare.
Dupa ce sangele si tesuturile primesc cantitati adecvate, excesul se elimina prin urina. In
general organismul nu face rezerve importante pentru aceste vitamine. In caz de aport
alimentar insuficient, semnele carentei apar destul de repede. Tot din cauza solubilitatii in
apa, transpiratiile abundente si repetate sunt o importanta cale de pierdere vitaminica.
Din punct de vedere metabolic, o mare parte din vitaminele hidrosolubile intra in
constitutia unor enzime cofermentul acestora. Majoritatea intervin in catalizarea proceselor
eliberatoare de energie. Necesitatea pentru aceste vitamine este influentata deci, de
intensitatea cheltuielii de energie si pentru o parte din ele ratia se exprima la 1000 calorii.
Vitaminele hidrosolubile se distribuie in lichidul extracelular, depozitele din organism sunt
mici si eliminarea se face renal, cu usurinta ; de aceea starile carentiale survin relativ repede.
Deoarece parte din vitaminele B se gasesc in aceleasi alimente, carentele implica, de multe ori
deficitul mai multora dintre acesti factori esentiali, desi simptomele pot fi caracteristice lipsei
numai a unuia. Supradozarea vitaminelor hidrosolubile, nu are in general consecinte toxice,
cantitatea eliminata crescand odata cu doza.

Vitamina B1 (tiamina) ajuta la arderea glucidelor si proteinelor, la normalizarea


functiei sistemului nervos, participa la procesul de crestere. Scaderea nivelului de tiamina în
organism provoaca insomnie, iritabilitate, dureri si parestezii în membre, reducerea capacitatii
de munca fizica si intelectuala.

Vitamina B2 (riboflavina) participa la respiratia celulara, metabolismul proteic,


mareste rezistenta organismului catre substantele toxice si microbiene. Carenta de riboflavina
provoaca leziuni ale limbii, zabalute, conjunctivita, fotofobie, lacrimare, caderea parului,
dereglari de hemopoieza si sinteza a hemoglobinei, micsoreaza continutul de glicogen în ficat
si rezistenta organismului fata de infectii, retine cresterea organismului. Riboflavina se afla în
drojdiile de bere si alimentare, ficat, carne, albus de ou, peste, nuci, soia, rosii, conopida.

Vitamina B6 (piridoxina) intervine în metabolismul aminoacizilor, hemoglobinei,


favorizeaza cresterea, functionarea celulelor nervoase, participa în sinteza ureei, serotoninei,
histaminei, în transformarea triptofanului în vitamina PP, împiedica depunerea colesterolului
în peretii arterelor. Lipsa vitaminei B6 se manifesta prin anemie, acumularea fierului liber în
serul sanguin, în ficat, splina cu aparitia hemosiderozei, provoaca scaderea rezistentei la
infectii s.a. Piridoxina se gaseste în drojdiile de bere si alimentare, în galbenusul de ou, în
ficat, carne, peste, leguminoase, tarâte de cereale, în varza, spanac4.

4
Valentin Stroescu , Bazele farmacologice ale practicii medicale, Editura medicala, Bucuresti, 1998

7
Vitamina B12 (ciancobalamina) intervine în sinteza hemoglobinei, îndeplineste rolul
de protector al celulei hepatice cu actiune lipotropa, mareste rezerva de glicogen din ficat,
stimuleaza procesul de crestere. Lipsa acestei vitamine provoaca anemia pernicioasa cu
sindromul anemic si tulburari nervoase. Vitamina B12 se gaseste în ficat, rinichi, oua, lapte,
carne, peste, drojdiile de bere si alimentare, ea se sintetizeaza în cantitati considerabile de
catre flora intestinala.

Vitamina PP (niacina, acidul nicotinic) participa în metabolismul glucidic, proteic, la


respiratia celulara, contribuie la normalizarea functiei sistemului nervos, a unor glande cu
secretia interna, stimuleaza eritropoieza, micsoreaza nivelul glucozei în sânge, contribuie la
sporirea rezervei de glicogen în ficat, participa la normalizarea colesterolului în sânge,
favorizeaza furnizarea fierului. Insuficienta de acid nicotinic provoaca tulburari digestive si
ale sistemului nervos, marirea sensibilitatii pielii la razele solare. In avitaminoza PP apare
pelagra manifestata prin diaree, dementa, dermatita. Vitamina PP se gaseste în ficat, cereale
nedecorticate, drojdiile de bere si alimentare, soia, nuci. Ea poate fi sintetizata în organism din
aminoacidul triptofan si de flora intestinala.

Acidul folic (folacina) participa în procesul de sinteza a proteinelor si acizilor


nucleici, în metabolismul unor aminoacizi, are proprietati lipotrope. în insuficienta folacinei
apare anemia megaloblastica hipocroma, leucopenie, trombocitopenie, stomatita, gastrita,
enterita. Acidul folic contin frunzele plantelor, ficat, rinichi, drojdiile alimentare si de bere.

Acidul pantotenic (vitamina B3) participa în metabolismul proteic, lipidic, glucidic,


mineral, normalizeaza functia suprarenalelor. Insuficienta de acid pantotenic provoaca
dereglari la nivelul sistemului nervos, al pielii.

Biotina (vitamina H) normalizeaza metabolismul lipidic si glucidic. În insuficienta de


biotina apare uscaciunea pielii, scade pofta de mâncare si masa corporala, se observa
slabiciune generala si somnolenta. Insuficienta de biotina sporeste dupa consumarea albusului
de ou crud (albusul contine avidina, substanta care distruge biotina). Vitamina H se
sintetizeaza de flora intestinala si se ingereaza cu produsele alimentare (drojdiile de bere si
alimentare, galbenusul de ou, ficatul, legumele proaspete).

Vitamina C (acidul ascorbic) participa în procesele metabolice celulare, în


metabolismul proteic, al colesterolului, fierului, în biosinteza hormonilor steroizi, stimuleaza
mecanismele de protectie ale organismului împotriva infectiilor, contribuie la vindecarea
plagilor, previne hemoragiile, stimuleaza apetitul, mareste functia excretorie a pancreasului,
asigura depunerea glicogenului în ficat si functia lui antitoxica. Insuficienta vitaminei C are ca
urmare cresterea predispunerii organismului la infectii, agravarea evolutiei lor, scaderea
rezistentei la diferitele substante toxice, provoaca sângerari pronuntate în traume mici. În
cazurile grave de carenta apare scorbutul care se caracterizeaza prin anemie, sângerari si
inflamatii ale gingiilor, caderea dintilor, hemoragii articulare, periarticulare, în organele
interne, hipotonie. Dozele mari ale vitaminei C pot provoca insomnie, cefalee, hipertensiune
arteriala, întreruperea sarcinii. Cantitati sporite de vitamina C contin fructele si legumele
(macesul, coacaza neagra, ardeii dulci, mararul, patrunjelul s.a.).5

5
Valentin Stroescu , Bazele farmacologice ale practicii medicale, Editura medicala, Bucuresti, 1998

8
1.2.2.Vitamine liposolubile
Istoria vitaminelor, unul dintre cele mai importante episoade din istoria biochimiei, a
avut un impact profund asupra sănătăţii şi a stării de confort, ca şi asupra înţelegerii
proceselor catalitice ce au loc în metabolismul organismelor vii. Încă din antichitate se ştia că
între alimentaţie şi boli există o legatură directă.
Cercetările actuale în legatură cu aceste micronutrimente au condus la modificarea noţiunii
de aport nutriţional, sfătuind şi contribuind la ameliorarea globală a sănătăţii populaţiilor.
Vitaminele liposolubile sunt solubile in grasimi si in solventii acestora, sursa
alimentara de baza reprezentand alimentele grase,fiind absorbite din tubul digestiv in prezenta
bilei, in limfa si circuland in curentul sanguin legate de carausi proteici.
Sunt depozitate in lipidele tisulare, mai ales la nivel hepatic.
Surplusul de aport prin dieta sau prin produse farmaceutice ridica riscul aparitiei
hipervitaminozei, cu manifestari toxice datorate tezaurizarii excesive,in timp ce deficitul de
aport duce la folosirea initiala a rezervelor depozitate, iar semnele vitaminozei apar tardiv.
Au actiune asemanatoare hormonilor, participand la procesele anabolice din organism.
Organismul animal nu poate sintetiza vitamine.. În afară de cele patru grupe de materii
alimentare cunoscute de fiziologia clasică, hidraţii de carbon, grăsimile, proteinele şi
substanţele anorganice, mai sunt necesare şi unele materii organice acţionând în cantităţi
extrem de mici. Numele de vitamine, dat acestor substanţe de către Casimir Funk (1911),
datează dintr-o epocă în care structura lor nu era cunoscută, în realitate numai unele dintre
vitamine conţin azot.

Vitaminele A sunt cunoscute şi ca vitamine antixeroftalmice, antiinfecţioase, vitamine


de creştere liposolubile, vitamine de apărare a epiteliilor, axeroftoli. Cea mai importantă
vitamină A este vitamina A1 numită şi retinol, dar există şi vitamina A2 (izomer al vitaminei
A1), vitamina A3 şi neovitamina A1, dar şi retinal, acid retinoic, precum şi diferiţi izomeri ai
vitaminelor A.
S-a observat că vitamina A are rol în creşterea organismelor (alături de alţi factori), în
mecanismul vederii, în menţinerea stării normale a epiteliilor, la formarea smalţului şi a
dentinei, la menţinerea fertilităţii şi a stării morfo-funcţionale a organelor de reproducere, în
diviziunea celulară, stimularea secreţiei de mucus, stimularea imunitară şi nedemonstrat
experimental în stimularea biosintezei citocromului P450 şi în reglarea metabolismului
hormonilor steroizi. [15]

Descoperirea vitaminelor D este un exemplu de cercetare sistematică complexă.


Vitaminele D au fost descoperite după anul 1900, când medicii nemţi au început lupta
împotriva rahitismului, boală cunoscută şi descrisă încă din 1650. În timp, s-a demonstrat că
această boală este rezultatul unei alimentaţii necorespunzătoare şi este asemănătoare cu
scorbutul sau beri-beri.
Rolul biologic primordial al vitaminelor D şi al derivaţilor acestora îl constituie intervenţia în
metabolismul mineral şi mai ales în metabolismul calciului unde împreună cu hormonul
paratiroidian, facilitează absorbţia acestuia. Calciferolii stimulează activitatea osteoblaştilor,
micşorează oxidarea citratului, influenţează absorbţia fosforului, activează fosfataza alcalină
precum şi ATP-aza, reglează desfăşurarea ciclului acizilor tricarboxilici prin inhibarea
aconitazei, fapt ce conduce la acumularea de citrat în ţesuturile în care acţionează vitaminele
D6.

6
Dumitru Dobrescu, Farmacoterapie practica, Editura Medicala, Bucuresti 1989

9
Vitaminele E (tocoferolii) sunt substanţe liposolubile destul de răspândite, mai ales în
regnul vegetal. Existenţa acestui factor liposolubil important pentru organismele animale a
fost presupusă pentru prima dată în 1922 de către Evans şi Bishop, pentru ca doi ani mai
târziu, Sure să propună denumirea de vitamina E. În perioada 1922 – 1927 s-a crezut că
vitamina E are rol numai în reproducere, dar câţiva ani mai târziu s-a observat la animalele
avitaminizate că apare o distrofie musculară primară. Folosind germenii de grâu bogaţi în
vitamina E, s-au obţinut rezultate bune la tratarea distrofiei musculare şi a degenerării
neurologice.
Datele ştiinţifice acumulate până în prezent, au arătat că tocoferolii au o acţiune multiplă şi
diversă. O serie de efecte constatate in vivo sau in vitro rămân în mare parte ipotetice.
În mod artificial efectele vitaminei E pot fi clasificate în efecte antioxidante şi de stabilizare a
membranelor, dar mai există şi o serie de efecte mai selective cum ar fi: autohemoliza,
agregarea plachetelor şi a diverşilor compuşi enzimatici etc.

Vitamina K cuprinde doi compusi naturali liposolubili: vitamina K1-


fitochinona,sintetizata de plantele verzi, vitamina K2- farnochinona, sintetizata de flora
saprofita din intestin, vitamina K3- menadiona produs hidrosolubil.
Vitamina K ingerata se absoarbe prin mecanism activ in jejun.
Vitamina K produsa la nivel intestinal se absoarbe prin difuziune in ileon si colon, iar
absorbtia necesita prezenta sucului pancreatic si a sarurilor biliare.
Vitamina K se concentreaza la nivel hepatic, in piele si muschi, eliminandu-se prin
urina si materii fecale.
Are un rol important in coagularea sangelui-vitamina antihemoragica intervenind in
sinteza hepatica a unor factori ai coagularii.
Alte roluri: respiratia celulara, fosforilarea glucozei si transformarea ei in glicogen,
asigurarea functionalitatii hepatice, sinteza proteica de la nivelul maduvei osoase impreuna cu
vitamina D.

1.1.2.Principalele functii ale vitaminelor in organism

Vitamine Rol/Functii
Vitamine hidrosolubile
Tiamina (vitamina B1) In metabolismul carbohidratilor , apetit, functionarea
nervilor, in musculatura
Riboflavina (vitamina B2) In metabolismul carbohidratilor si proteinelor, este
necesar pentru respiratia celulelor si a membranelor
mucoase.
Niacina (vitamina B3) In metabolismul carbohidratilor si proteinelor, ajuta la
digestie, in circulatia sangelui, in functionarea nervilor,
in apetit ; are rol in NAD/NADH
Adenina (vitamina B4) Intra in compoziia nucleotidelor ; apare in celula vie
Acid pantoteic (vitamina B5) Conversia nutrientilor in energie, functionarea nervilor.
Piridoxina (vitamina B6) In metabolismul carbohidratilor si vitaminelor, formarea
anticorpilor, formarea celulelor rosii, functionarea
nervilor.
Biotina (vitamina B7) In metabolismul carbohidratilor si proteinelor, in
formarea acizilor grasi.

10
Acid folic (vitamina B9) In formarea hematiilor, in metabolismul proteinelor, in
diviziunea celulelor
Cobalamina (vitamina B12) In metabolismul carbohidratilor si proteinelor, are rol in
functionarea sistemului nervos, in formarea leucocitelor
si a hematiilor
Acid ascorbic (vitamina C) Rezistenta la infectii, intareste structura colagenului
Vitamine liposolubile
Retinol (vitamina A) In sistemul imunitar, ciclul vizual (in special vederea
nocturna)
Vitamina D Metabolismul Ca si P.
Tocoferol (vitamina E) Protectia membranei celulelor si a hematiilor contra
oxidarii.
Vitamina K In coagularea sangelui.

1.1.3.Unitati si conversie pentu calculul dozelor de vitamine

Sunt folosite foarte multe unitati de masura pentru calculul dozelor de vitamine. Dintre ele va
prezentam pe cele mai importante.

 1 microgram = 1g/1.000.000 - o milionime dintr-un gram


 UI – Unitate Internationala: 1UI=0,3 micrograme
 In miligrame – mg – 1UI=0,0003 mg

Avem doar 2 exceptii:

 Vitamina E: 1UI = 0.000067 micrograme


 Vitamina D: 1UI = 0,000025 micrograme

1.1.4.Raspandirea vitaminelor
Vitaminele sunt raspandite atat in regnul vegetal, cat si in regnul animal.
Izvorul de vitamina A, respectiv de provitamina in natura este regnul vegetal. In lumea
vegetala este foarte raspandita mai ales impreuna cu clorofila. Porumbul alb este aproape
lipsit de vitamina A, cel galben este dimpotriva, foarte activ. Interesanta este imprejurarea
dupa care continutul in carotina al plantelor depinde foarte mult de natura terenului pe care
cresc. Un teren bogat in cupru, mangan, zinc nichel si crom garanteaza un continut mare in
vitamina. Ciupercile contin putina vitamina A sau deloc, iar algele contin multa vitamina.
Fructele nu sunt in general surse bune de vitamina A. Cantitati mari de vitamina A se gasesc
in dovleac. Sursa cea mai bogata in vitamina A este untura de peste.
In comparatie cu celelalte vitamine, vitamina D se gaseste foarte rar in natura. Sursele
principale de vitamina D respectiv provitamina ei, in alimentatia noastra le constituie untul,
laptele, galbenusul de ou. Legumele nu contin deloc sau numai urme din aceasta vitamina.
Ciupercile noastre comestibile contin cantitati determinabile de vitamina D, acelasi lucru
putandu-se spune si despre unele cereale germinate. Foarte bogate in vitamina D sunt diferite
unturi de ficat de peste, dintre care cea mai cunoscuta si cu cea mai mare intrebuintare
terapeutica este untura de ficat de morun. O untura de peste normala contine pe 1 gram circa
50-100 unitati biologice. Exista insa anumite specii de pesti a caror untura de ficat are un
continut in vitamina mult mai ridicat decat untura de ficat de morun.

11
Cea mai bogata sursa de vitamina E este germenul de cereale si uleiul obtinut prin presare
din acesti germeni. Varietatile obisnuite de paine nu contin germeni de cereale dar painea
neagra si integrala contine vitamina E. Principalele aportoare de vitamina E din hrana noastra
de toate zilele sunt zarzavaturile verzi, salata precum si grasimile si uleiurile vegetale; de
asemenea in uleiul de seminte de bumbac, palmier si soia; untul contine de asemenea vitamina
E.
Vitamina K exista in cantitati demne de amintit numai in partile verzi ale plantelor;
vitamina K1 si clorofila au acelasi domeniu de intindere. Frunzele ofilite contin tot atat de
multa vitamina K , ca si cele verzi. Ciupercile sunt practit fara vitamina K. Dimpotriva,
bacteriile, in special bacilii tuberculozei si colibacilii formeaza si contin cantitati mari de
vitamina K. Productia de vitamina K a bacteriilor intestinale ajunge complet spre a acoperi
nevoia de vitamina K a organismului. Vitamina K se gaseste in ficatul de porc, splina si
musculatura.
Mai jos este prezentat un tabel care prezinta valorile asupra continutului in vitamina E si
K:Tabelul 1. Valorile asupra continutului de vitamina E si vitamina K7

7
Dumitru Dobrescu, Farmacoterapie practica, Editura Medicala, Bucuresti 1989

12
100 g produs Vitamina E Vitamina K
mg Unit. Dam
Carne
Carne de vita 3,3 -
Ficat de vita 1,6 1500
Carne de gaina - 100 – 300
Carne de porc - -
Inima - -
Rinichi - +
Lapte, oua
Oua de gaina 1 200
Galbenus 3 +
Albus - -
Lapte + -
Lapte pulbere - -
Cereale
Orez nedecorticat + 0
Orez tarate - -
Ovaz + urme
Porumb + 0
Germeni de porumb 16,4 -
Grau + 0
Zarzavaturi
Cartofi - urme
Salata verde 6 3500
Conopida - 630
Varza alba - 2400
Spanac - 3500
Mazare - 1350
Morcovi - 0
Ciuperci - urme
Soia - 2300
Fructe
Fragi, capsuni - 225
Maces - 280
Dovleac - -
Mar - -
Para - -
Banana 0,5 -
Rosii coapte - 250
Grasimi, uleiuri
Unt - 0
Ulei de germeni de grau 520 -
Ulei de in 23 -
Ulei de masline 8 -
Ulei de cocos 2,7 -

13
Tabelul 2. Surse de vitamina B3

Produse vegetale Vitamina B3 Produse animale Vitamina B3


mg/100g mg/100 g
Drojdie de bere 30 - 106 Creier de oaie 4,0
Grau boabe 6–7 Ficat de porc 8,7
Nuci 3,0 – 6,5 Rinichi de porc 5,1
Morcovi 0,4 – 1,4 Plamani de porc 4,0
Varza alba 4,5 – 4,7 Splina de porc 2,4
Tomate 0,4 – 0,6 Pancreas de porc 4,9
Spanac 0,45 – 7,65 Placenta de vaca 3,2
Lapte uman 0,23 – 0,25
Lapte de vaca 0,15 – 0,25
Lapte praf 2,2 – 2,4

Tabelul 3. Surse cu continut ridicat de vitamina B6

Produse vegetale Vitamina B6 Produse animale Vitamina B6


mg / 100 g mg / 100 g
Drojdie de bere 4 - 10 Ficat de berbec 1 – 1,25
morcov 1,2 Ficat de vitel 1 – 1,25
Seminte de grau 0,3 – 0,6 Ficat de vaca 1,7
Seminte de orez 0,3 – 0,6 Muschi de vitel 0,3 - 0,7
Seminte de porumb 0,7 – 4 Muschi berbec 0,3 – 0,7
Seminte de orz 0,7 – 4 Carne de porc 0,2 – 1,7
Seminte de ovaz 0,7 – 4 Rinichi de porc 0,8 – 2,7
Portocale 0,1 – 0,5 Gaina 1,5 – 2,5
Mere 0,1 – 0,5 Jambon 1,5 – 2,5
Banane 0,1 – 0,5 Galbenus de ou 0,18 – 0,2
Struguri 0,054 – 1,1 Lapte de vaca 0,05 – 0,3
Varza 0,1 – 0,5 Lapte uman 0,01 – 0,02
Cartofi 0,1 – 0,5
Salata 0,1 – 0,5
Fasole 0,1 – 0,3
spanac 0,1 – 0,3

14
Surse de vitamine si necesarul pentru organismul uman

Vitamina Sursa Doza necesara Doza necesara


la femei la barbati
A Branza, oua, unt, ulei de peste, 0,6 mg 0,7 mg
lapte, margarina, iaurt
B1 Vegetale, lapte, carne de porc, 0,8 mg 1 mg
branza, fructe proaspete si
congelate, oua
B2 Lapte, oua, cereale pentru micul 1,1 mg 1,3 mg
dejun
B3 Carne de por, de pui, faina de 13 mg 17 mg
grau, faina de mazare, oua, lapte
B5 Carne de pui, rosii, cartofi, oua,
brocolli, cereale pentru micul
dejun
B6 Carne de porc, de pui, cod, paine, 1,2 mg 1,4 mg
porumb, oua, vegetale, soia,
arahide, lapte, cartofi, cereale
pentru micul dejun
B9 Brocolli, spanac, nuci, portocale, 0,2 mg
banane, cartofi, unele tipuri de 0,4 mg pentru
paine, cereale pentru micul dejun femei
insarcinate
B12 Cod, lapte, branza, oua, cereale 0,0015 mg 0,0015 mg
pentru micul dejun (1,5 µg) (1,5 µg)
Biotina (vitamina Oua, unele fructe si vegetale, suc 0,01 – 0,2 mg 0,01 – 0,2 mg
H)) natural de fructe
C Fructe (macese), legume, brocolli, 40 mg 40 mg
cartofi, mure, citrice, kiwi
D Ulei, peste, oua, margarina, unele 0,01 mg pentru
cereale pentru micul dejun, lapte femei
praf insarcinate
E Ulei vegetal (de soia, de masline), 3 mg 4 mg
alune, unele vegetale
K Brocolli, spanac, ulei vegetal, 0,07 mg (7 µg) 0,07 mg (7 µg)
cereale, branza sau 1 µg / kg Sau 1 µg / kg
corp corp

15
Nomenclatură:
Vitaminele pot prezenta mai multe denumiri:

 DENUMIREA ALFABETICA:

Se folosesc literele mari ale alfabetuluiu A,B, C,D,E K şi diferiţi indici în cadrul unui tip
de vitamină D2-D3, B1, B2 ,B6 etc.

 DENUMIREA CHIMICĂ: are la bază structura chimică a vitaminei


o A1 RETINOL
o B1 TIAMINĂ
o B2 RIBOFLAVINĂ
o B6 PIRIDOXINA
o C ACID ASCORBIC
o E TOCOFEROL
o H1 ACID PARAAMINOBENZOIC
o K FITOMENADIONĂ

 DENUMIREA TERAPEUTICĂ după efectul terapeutic


o A ANTIXEROFTALMICA
o C ANTISCORBUTICĂ
o D ANTIRAHITICĂ
o E ANTISTERILITĂŢII
o PP ANTIPELAGRĂ
o K ANTIHEMORAGICA

1.2.Istoric

Vitamina C
Vitamina C este un nutrient esenţial vieţii, solubil în apă, implicat în producţia de
glucocorticosteroizi şi de anumiţi neurotransmiţători (substanţe care permit transmisia
influxului nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic şi al anumitor
aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi şi a nitrozaminelor, în reacţii imunologice, care
facilitează absorbţia fierului la nivelul tubului digestiv.Nevoia de a include plante proaspete
sau carne crudă în alimentaţie pentru a preveni bolile a fost cunoscută încă din antichitate.
Popoarele native care trăiau în zonele marginale au adăugat aceasta în ştiinţa medicinei lor.
De exemplu, infuzia de ace de molid era utilizată în zonele temperate, sau de frunze ale
copacilor rezistenţi la secetă din zonele deşertice. În 1536, exploratorul francez Jacques
Cartier, studiind fluviul Sf. Laurenţiu, a folosit cunoştinţele localnicilor pentru a salva vieţile
echipajului său, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai, care, s-a dovedit
mai târziu, conţinea 50 mg de vitamina C la 100 grame.De-a lungul istoriei, beneficiile
plantelor folosite ca aliment pentru supravieţuirea din asedii şi voiaje lungi a fost recomandată
de multe autorităţi luminate. John Woodall, primul chirurg numit al Companiei Britanice
Indiile de Est, recomanda folosirea de suc de lămâie ca aliment ce previne şi vindecă

16
scorbutul în cartea sa "The Surgeon's Mate" din 1617.8 Scriitorul olandez Johann Bachstrom
din Leyden, în 1734, a opinat că "scorbutul este datorat doar unei abstinenţe totale de la
alimente vegetale proaspete şi legume; care este şi cauza primară a acestei boli."Fructele
citrice au fost una dintre primele surse de vitamina C disponibile pentru chirurgii navelor
maritime.Prima încercare de a crea o bază ştiinţifică pentru cauza scorbutlui a fost făcută de
un chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. În timp ce se afla pe mare în
mai 1747, Lind a aprovizionat câţiva membri ai echipajului cu două portocale şi o lămâie pe
zi, în adiţie faţă de raţia zilnică, în timp ce ceilalţi au continuat cu cidru, oţet sau apă de mare,
pe lângă raţiile lor normale. În istoria ştiinţei, acesta este considerat a fi primul experiment
controlat, când s-au comparat rezultatele a două populaţii cu un factor aplicat doar uneia,
restul fiind identici. Rezultatele arătau fără îndoială că fructele citrice preveneau boala. Lind
şi-a transcris munca sa în cuvinte, iar în 1753, a publicat-o în Tratat asupra Scorbutului.Abia
în 1795 Marina Britanică au adoptat lămâile sau lămâile verzi ca elemente standard pe mare.
Căpitanul James Cook demonstrase şi dovedise principiul avantajelor alimentelor proaspete şi
conservate, precum varza acră, prin călătoria sa şi a echipajului său până în Hawaii şi mai
departe fără ca să piardă nici un om din cauza scorbutului. Pentru aceasta, i-a fost prezentată o
medalie de către Amiralitatea Britanică. Deci Marina era la curent cu acest principiu. Costul
aprovizionării navelor cu fructe proaspete era probabil factorul care cauzase întârzierea
punerii în aplicare. Luxurile şi proviziile nestandard care nu erau furnizate de Amiralitate erau
procurate de către căpitani.Numele de "antiscorbutic" era folosit în secolele XVIII şi XIX ca
termen general pentru acele alimente care preveneau scorbutul, deşi nu se înţelegea motivul
pentru care se întâmpla aşa. Acestea includeau lămâile, lămâile verzi şi portocalele.În 1907,
Axel Holst şi Theodor Frølich, doi biochimişti norvegieni, care studiau beriberi contractată la
bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiană, au vrut ca un mic mamifer de teste să
înlocuiască porumbeii pe care îi folosiseră. Au hrănit porcuşori de guinea cu hrana de test,
care produsese beriberi la porumbei, şi au fost surprinşi când a apărut, în loc, scorbutul. Până
atunci, scorbtul nu fusese observat la nici un alt organism în afară de oameni, fiind considerat
o boală exclusiv umană.La începutul secolului XX, omul de ştiinţă polonezo-american
Casimir Funk a condus cercetările în ceea ce priveşte bolile de deficienţă, iar în 1912 Funk a
dezvoltat conceptul de vitamine, ca elemente componente ale hranei esenţiale sănătăţii. Apoi,
din 1928 până în 1933, echipa de cercetători maghiară compusă din Joseph L. Svirbely şi
Albert Szent-Györgyi şi, independent, americanul Charles Glen King, au izolat pentru prima
dată vitamina C şi au arătat că este acid ascorbic.În 1928, antropologul arctic Vilhjalmur
Stefansson a încercat să demonstreze teoria sa precum că eschimoşii (inuiţi) sunt capabili să
evite scorbutul fără aproape nici o plantă în dieta lor. Acest lucru a fost mereu o întrebare,
pentru că boala i-a lovit pe exploratorii arctici europeni care supravieţuiau cu aceleaşi diete
bogate în carne. Stefansson a presupus că popoarele native din Arctica îşi preluau necesarul
de vitamina C din carnea crudă sau gătită foarte puţin. Începând din februarie 1928, timp de
un an, el şi un coleg de-al său au trăit având ca hrană doar carne crudă, sub supraveghere
medicală la Spitalul Bellevue din New York; au rămas sănătoşi.În 1933-1934, chimiştii
britanici Sir Walter Norman Haworth şi Sir Edmund Hirst şi, independent, polonezul Tadeus
Reichstein, au reuşit să sintetizeze vitamina, fiind prima creată articifial. Acest lucru a făcut
posibilă producerea industrială şi, în acelaşi timp, ieftină a vitaminei C. Haworth a primit în
anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă de el. Forma sintetică a
vitaminei este identică cu cea naturală.În 1959, americanul J.J. Burns a arătat că motivul
pentru care unele mamifere sunt susceptibile scorbutului este imposibilitatea ficatului lor de a
produce o enzimă activă, numită L-gulonolactonă oxidază, care este ultima din cele patru
enzime care intervin la sintetizarea acidului ascorbic.Biochimistul american Irwin Stone a fost

8
Mellanby E. , Experimental Rickets , Medical Research (G.B.), Special Report Series SRS – 61 : 1 – 78 (1921)

17
primul care a exploatat vitamina C pentru proprietăţile ei de conservare şi a obţinut patente
pentru aceasta. A dezvoltat teoria conform căreia vitamina C este un nutrient esenţial deficitar
la oameni, ca rezultat al unei erori genetice, ceea ce a afectat întreaga rasă umană.

Vitamina D :
Prima descriere stiintifica a deficientei de vitamana D, s-a facut in secolul XVII de
catre Dr. Daniel Whistter (1645) si profesorul Francis Glisson (1650).
Tabloul bolii englezesti sau a rahitismului a fost amanuntit descris in anum 1650 de medicul
englez Glisson, dupa ce, cu 30 de ani inainte a fost observata pentru prima oara aparitia ei in
tinuturile Dorset si Somerset. Dar putem admite ca aceasta boala a insotit intotdeauna specia
umana, deoarece s-au gasit modificari rahitice ale oaselor chiar si la animalele preistorice.
Rahitismul se datoreste , ca si celelalte boli de carenta, lipsei din ratia alimentara a unui asa
numit principiu alimentar accesoriu, adica vitamina D.
Intelegerea completa a factorilor care determina deficienta de vitamina D, s-a desfasurat in
anii 1910-1930 de un experiment stiintific. In 1919-1920 Sir Edward Mellanby a facut un
experiment in absenta luminii ultraviolete (UV), si a descoperit ca absenta de vitamina D din
alimentatie cauzeaza deficiente majore. In 1923 Goldblatt si Soames a identificat ca
precursorul vitaminei D (7-dehidrocolesterol) a fost iradiat cu raze solare (lumina UV),
substanta echivalenta cu liposolubilitatea produsa, iar Hess si Weinstock a confirmat acest
lucru. Structura chimica a vitaminei D a fost determinata in 1930 in laboratorul profesorului
A. Windaus de la Universitatea Gottingen din Germania.
Baza intregii cercetari asupra vitaminei D o reprezinta observatiile prin care dezvoltarea
rahitismului se atribuie deficitului unei vitamine liposolubile din alimentatie, care se gaseste
in cantitati deosebit de mari in untura de peste si care prin metode potrivite se poate separa de
vitamina A care de asemenea se gaseste in untura de peste.

Vitamina A :
In anul 1909 W. Steep face comunicarea ca soarecii albi nu puteau fi mentinuti in
viata daca li se administra o hrana chiar abundenta, dar lipsita de substantele solubile in alcool
si eter. El ajunge la concluzia ca asa zisii principii alimentari sau substante principale
alimentare (albumine, hidrati de carbon, grasimi, substante minerale) nu sunt suficiente pentru
a asigura mentinerea vietii si ca, pe langa acestea sunt inca altele, necunoscute inca, care din
cauza solubilitatii lor in alcool sau eter au fost considerate lipoide, si care ar fi indispensabile.
S-a presupus ca indepartarea grasimilor neutre ar fi de vina, care de altfel se pot face usor din
hidrati de carbon. Aceste cercetari si altele facute pe sobolani de F. G. Hopkins (1912) prin
care s-au adeverit lucrarile lui Steep in totalitate au fost punctul de plecare pentru cercetari
laborioase, mai intai in tarile Anglo-Saxone in timpul razboiului, mai ales la sobolani, prin
care s-a stabilit ca lipsa unei substante solubila in grasimi produce la sobolani o boala grava la
ochi, cunoscuta mai tarziu sub numele de xeroftalmie sau keratomalacie.9
In lumina acestor cunostiinte intelegem acum, cum comunicarile facute de medicul
japonez oculist Inouye din anul 1896 asupra prezentei unei grave epidemii de xeroftalmie la

9
Mellanby E. , Experimental Rickets , Medical Research (G.B.), Special Report Series SRS – 61 : 1 – 78 (1921)

18
copii japonezi. Boala a fost descoperita mai ales la copii din japonia interioara, unde hrana era
mai ales de origine vegetala. La populatia coastelor unde pestele se consuma abundent, boala
abia se vede.
Din moment ce, cercetarile asupra viitaminelor au aratat existenta unei vitamine
antiweroftalmice, Bloch a facut in Danemarca numeroase observatii de keratomalacie aparuta
la copii care mancau in loc de lapte integral si unt, lapte smantanit si margarina.
Cercetarile au fost continuate si s-a ajuns la concluzia ca in asa zisa vitamina solubila in
grasimi (liposolubila) se gaseste pe langa factorul antixeroftalmic si un factor antirahitic, care
mai tarziu prin cercetari laborioase a putut fi izolata si i s-a determinat constitutia. Cercetarile
au aratat ca vitamina A ia nastere prin activarea carotinei pure.

Vitamina E :
Inca din anul 1922 Evans si Bishop au aratat ca pentru ca o sarcina sa decurga normal
si sa se obtina urmasi sanatosi trebuie ca organismul sa aiba un factor dietetic liposolubil, care
se gaseste in uleiul de germenii de plante. Sure a numit aceasta substanta in 1926 vitamina E.
Existenta vitaminei E a fost totusi recunoscuta numai cand Evans si Burr au pus la punct o
metoda biologica pentru determinarea acestui factor, si cu ajutorul careia s-a putut arunca o
privire asupra modului de actiune si semnificatiei fiziologce. Dupa ce Evans si colaboratorii
au izolat in 1936 doua substante chimice uniforme cu activitate vitaminica E, α si β tocoferolii
din uleiul de germeni grau, si in urmatorii doi ani au lamurit constitutia chimica si sa facut
sinteza tocoferolului cam in acelasi timp in laboratoarele germane, elvetiene si americane, a
crescut interesul pentru vitamina E in ceea ce priveste partea clinica si s-a vazut ca aceasta
vitamina poate sa desfasoare o actiune puternica si la om. In consecinta vitamina E este si
pentru oameni un important facor dietetic.

Vitamina K :
In 1930 H. Dam, in cercetarile sale asupra metabolismului substantei lipoide, a facut
observatia ca puii de gaina clociti de curand si care au fost supusi unui regim de alimentatie
fara lipoide, au capatat dupa cateva saptamani hemoragii in piele si in mucoasele tractului
digestiv. Cauza acestor hemoragii a ramas multi ani plina de mister pana ce Dam si
Schonheyder in 1935 la Copenhaga si Almquist si Stokstad aproape concomitent cu ei in
Barkeley ( California) au putut sa dovedeasca , ca hemoragiile se produc prin neadministrarea
unui factor dietetic necunoscut pana atunci, aflat in iarba si frunze verzi si liposolubil. Noul
factor a primit denumirea de ,,vitamina antihemoragica`` sau ,,vitamina K``. Initial s-a crezut
ca vitamina K are importanta doar pentru organismul pasarilor. In 1937 Dam si colaboratorii
au putut totusi sa stabileasca , ca la mamifere prisosinta de vitamina K este numai aparenta si
anume ca mamiferele isi acopera nevoia de vitamina K prin resorbtie a substantei K
sintetizata de bacteriile intestinale.
Cercetarea fiziologica a vitaminei K a suferit inca un impuls prin aceea ca in primavara
anului 1939 cercetatorii elvetieni si americani au reusit sa obtina purificarea si lamurirea
constitutiei vitaminei K si sa prepare sintetic combinatii care sa aiba actiune K.10

Complexul B : Istoria vitaminei B incepe de cand Eijkman a stabilit ca polinevrita


pasarilor se datoreste aportului insuficient al unei substante alimentare specifice. In 1911 se

10
Mellanby E. , Experimental Rickets , Medical Research (G.B.), Special Report Series SRS – 61 : 1 – 78 (1921)

19
descopera substanta protectoare de beri – beri numita de aceea ,,vitamina`` , pentru ca
descoperitorul ei C. Funk vroia sa o caracterizeze ca ,,amina vitala``. Numirea de vitamina a
fost tradusa ca numire de grupa, cand s-au cunoscut si alti factori dietetici, eficace in cantitati
minimale si de importanta vitala. In seria acestor vitamine, care pot fi deosebite una de alta
prin adaugarea de cifre, se gaseste ,,vitamina clasica`` in drojdia de bere (levura) protectoare
impotriva beri-beri-ului si insemnata cu litera B. Vitamina B este un complex de mai multe
vitamine. Numele său este aşa, deoarece se credea la un moment dat că este o singură
vitamină, precum vitamina C sau vitamina D. Pentru că cercetările ulterioare au arătat că este
de fapt un complex de vitamine diferite care, prin coincidenţă, coexistă în aceleaşi mâncăruri,
numele a devenit, gradat, mai puţin folosit, fiind înlocuit de termenul mai generic vitaminele
B, complexul vitamina B sau de numele specific al fiecărei vitamine componente.

Vitaminele B sunt:

 Vitamina B1 (Tiamină)
 Vitamina B2, şi vitamina G (Riboflavină)
 Vitamina B3, şi vitamina P sau vitamina PP (Niacină)
 Vitamina B5 (acid pantotenic)
 Vitamina B6 (Piridoxină şi Piridoxamină)
 Vitamina B7, şi vitamina H sau vitamina Bw (Biotină)
 Vitamina B9, şi vitamina M sau vitamina Bc (acid folic) - important pentru sarcini
 Vitamina B12 (Cianocobalamină)

Alte substanţe care nu sunt vitamine umane au fost clasificate ca fiind vitamine B. Alte
vitamine B au fost redenumite sau renumerotate. Acestea includ:

 Vitamina B4 (Adenină)
 Vitamina B7* — denumită mai comun vitamina I
 Vitamina B8 (Acid ergadenilic)
 Vitamina B10, şi APAB (acid para-aminobenzoic)[1]
 Vitamina B11, şi vitamina S
 Vitamina B13 (acid pirimidincarboxilic sau acid orotic)
 Vitamina B14 — un amestec de B10 şi B11
 Vitamina B15 (acid pangamic) ştiut şi ca dimetilglicină[2]
 Vitamina B16
 Vitamina B17 (Amigdalină)
 Vitamina B22, de multe ori presupus a fi un ingredient al extractelor de Aloe vera
 Vitamina Bh alt nume pentru (biotină) [3]
 Vitamina Bt (L-carnitină)
 Vitamina Bx, şi APAB (acid para-aminobenzoic)

În plus faţă de faptul că ele coexistă în aceleaşi mâncăruri, vitaminele B lucrează deseori
împreună la susţinerea metabolismului, menţinerea pielii sănătoase şi tonusului muscular,
întărirea funcţionării sistemului imunitar şi sistemului nervos şi participarea la dezvoltarea şi
diviziunea celulară — incluzându-le pe cele ale globulelor roşii din sânge, care previn
anemia.De asemenea, ajută la combaterea simptomelor şi cauzelor stresului, depresiei şi
bolilor cardiovasculare.Toate vitaminele B sunt solubile în apă şi sunt răspândite în întreg
organismul. Ele trebuie să fie reîmprospătate zilnic, deoarece excesele sunt eliminate prin
urină.Drojdia de bere este o sursă bună de vitamina B.

20
Capitolul 2

PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE

2.1.Vitamine hidrosolubile

Vitamina B1
Lamuriri definitive asupra constitutiei chimice a vitaminei B1 s-au obtinut in anum 1936
cam in acelasi timp in America si in Germania si au dus la stabilirea formulei de constitutie
dovedita prin sinteza si care corespunde la formula globala C12H18N4OSCl2.
Structura chimica a vitaminei B1:

_
Cl
+
CH2 N CH3
N

S CH2 CH2 OH
H3C N NH2

Structura vitaminei B1 a fost determinata cu sulfit acid de sodiu, care rupe molecula intr-
un acid sulfonic al 2,5-dimetil-4-amino-pirimidinei si 4-metil-5-hidroximetil-tiazol.
Aceasta sare, clorhidratul de clorura aneurina este forma in care vitamina se obtine in comert
si se utilizeaza in scop terapeutic.
Exista sub forma fuzibila la o temperatura ridicata si alta la o temperatura mai joasa (punct
de topire 248-250ºC ) si cristalizeaza in forma de ace ascutite si asezate in forma de rozeta.
Solutia pura care este de reactie slab acida, poate fi sterilizata prin incalzire timp de o ora la
100ºC fara a-si pierde activitatea, pe cand vitamina in solutie neutra sau alcalina este sensibila
la caldura.
Ca saruri simple ale vitaminei s-au mai obtinut 2 sulfati (cu puncte de topire 203ºC si
278ºC), nitratul si bromhidratul de bromura, toate in stare cristalina. Sarurile citate sunt optic
inactive, usor solubile in apa si alcool si prezinta o absorbtie caracteristica in ultraviolet cu 2
maxime, la 233 si 267 mµ.
Dupa cum se vede in formula de constitutie, sulful se gaseste in molecula vitaminei B1 sub
forma de nucleu tiazol. Prin oxidare atenta ( de exemplu cu fericianura) vitamina B1,
nefluorescenta trece ireversibil prin remiterea a doi atomi de H intr-o substanta coloranta
galbena, cu o puternica fluorescenta albastra numita Thiocrom, bine cristalizat C12H14N4OS
care a fost izolata si din drojdia de bere.11

11
Dumitru Dobrescu, Emanoil Manolescu-Memomed, Editura Minesan, 2001

21
Vitamina B2
Face parte din categoria pigmentilor galbeni numiti flavine (ce contin gruparea liocrom).
Denumirea chimica a vitaminei B2: riboflavina.
Structura chimica:

OH OH OH

CH2 CH CH CH CH2 OH
H3C N O

NH
H3C
O

Este termostabilă (rezistă si la 120 de grade C), solubilă în apă si alcool, cu solubilitate
crescută in mediul alcalin.Vitamina B2 a fost izolată pentru prima oară în anul 1933 si
sintetizată de Kareer în 1935.
Cristalizeaza sub forma de ace galbene, fuzibile, la 293ºC.

Vitamina B3
Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon şi un atom de azot.
 În prezent vitamina PP este reprezentată de acidul nicotinic sau niacina şi de amida sa,
nicotinamida. Unii cercetători susţin că adevărata vitamină PP este nicotinamida, iar
acidul nicotinic este o provitamină. Niacinamida se găseşte în toate celulele vii ca o
componentă structurală a coenzimelor NAD şi NADP, cu rol fundamental în multe
procese metabolice.
 Structura. Acidul nicotinic, numit şi niacină sau acid piridin – 3 – carboxilic şi amida
sa, nicotinamida sau piridin – 3 – carboxilamida, sunt derivaţi piridinici.
Acidul nicotinic şi amida nicotinica sunt substanţe cristaline, incolore, solubile în apa, alcool,
termostabile.12

12
Dumitru Dobrescu, Emanoil Manolescu-Memomed, Editura Minesan, 2001

22
Vitamina B4
Denumirea chimica a vitaminei B4 este: adenina sau 6 – aminopurina. Vitamina B4 se
mai numeste tiamina.

Tiamina este componenta unor nucleotide si apare in celula vie. Se descompune fara
topire, in apa este greu solubila, se dizolva usor in hidroxizi alcalini si gruparea NH2
determina propretati slab bazice.
In reactia cu acidul azotic, tiamina trece in hipoxantina (o hidroxi-purina).

Vitamina B5
Denumirea chimica a vitaminei B5 este: acid pantoteic.
Structura vitaminei B5 este urmatoarea:

Se poate obtine din acid nicotinic prin amonoliza oxidativa (reactia cu amoniacul).

Vitamina B6
Se mai numeşte piridoxina.
Este una dintre cele mai importante vitamine, utilizate pe scară largă. Ca şi coenzima,
vitamina B6 participă la mai mult de şaizeci de reacţii enzimatice existente în metabolismul
aminoacizilor(blocul de rezistenţă proteinic) şi al acizilor graşi. Este necesară în creşterea şi
menţinerea a aproape tuturor structurilor organismului şi în mai toate funcţiile organice. 13

Intră in componenţa unor enzime cu acţiune oxido-reducătoare şi participă direct la


metabolismul proteinelor, lipidelor, acizilor graşi şi indirect la metabolismul glucidelor.
13
Dumitru Dobrescu, Emanoil Manolescu-Memomed, Editura Minesan, 2001

23
Vitamina B7

Se mai numeste biotina, vitamina H. Se deosebeste de celelalte substante cu actiune


vitaminica, prin aceea ca nu este solubila in forma ei natural existenta, nici in apa, nici in
alcool, eter, grasimi, ci din contra este legata de substanta fundamentala insolubila organica a
alimentelor (probabil de albumina). Este rezistenta la incalzire (la 180ºC) la acizi, substante
alcaline. Prin acidul fosfowolframic se precipita in solutii.
Structura chimica a vitaminei B7 este redata mai jos:

Vitamina B9
Se mai numeşte acid folic.

Cel mai evident simptom biochimic al carenţei în acid folic este inhibarea biosintezei
purinelor şi a pirimidin-timinei. Acidul folic este absorbit in duoden si jejun.
Este o substanta nontoxica. Deficienta de acid foli, creste riscul la o varsta inaintata, de
producere a dementei.
14

14
Dumitru Dobrescu, Emanoil Manolescu-Memomed, Editura Minesan, 2001

24
Vitamina B12
Structura vitaminei B12 este una complexa:

Are o structura deosebit de complexa, continand 4,5% cobalt si radicalul cian, de unde
si denumirea de ciancobalamina.
Obţinerea vitaminei B12 se poate obtine pe doua cai :
- din ficatul animalelor, cu randamente foarte mici !!!! : 250-300 mg vitamină / tonă de ficat.
- sau prin biosinteză
Identificarea, izolarea, stabilirea structurii si a activitatii biologice a vitaminei B12 a
necesitat colaborarea mai multor grupe de specialisti o perioada mai indelungata de timp ,
reusindu-se in cele din urma obtinerea acestei vitamine pe cale industriala.
Prin anii 1950, imediat dupa descoperire, vitamina era extrasa din ficatul animal (cam
patru tone de ficat prelucrat ofereau un gram de vitamina B12). In 1952, Miner Laboratories
din Chicago au identificat o tehnica de izolare a vitaminei B12 din... mocirla canalelor,
folosind cca. 250 tone namoluri culese zilnic.
Ca element exotic (intre timp, tehnicile de izolare s-au mai perfectionat, asa incat nu mai
aveti motive sa fiti ingrijorati), mentionam ca in Indochina, bastinasii aveau obiceiul de a
acumula pestii in mari recipiente, in care avea loc un proces accentuat de ... fezandare /
putrefactie. Rezulta un lichid cu un miros si un aspect dezgustator, cunoscut amatorilor de
bucatarie chinezeasca, bogat in acizi aminati si vitamine.

25
Vitamina C
Denumirea chimica a vitaminei C este acidul ascorbic.
Din rezultatul cercetarilor asupra constitutieie si sintezei acidului ascorbic, rezulta ca este un
derivat al acidului 2 ceto-l-ascorbic cu o arhitectura relativ simpla. Anume, trebuie considerat
ca o lactona enolica a acestui acid, adica ca un 2,3,5,6 tetraoxihexen [2] olid-4,1 respectiv ce
forma desmotropa a acestei lactone.
Acidul l-ascorbic este o pulbere fina cristalina, care se dizolva usor in apa dand o reactie
acida puternica. Punctul de topire este de 190-192ºC. Deviatia specifica [α ]D²º este in solutie
apoasa + 24ºC, in metanol + 50ºC. Componenta sa chimica se distinge printr-o pronuntata
putere reducatoare. Prin oxidare precauta acidul l-ascorbic este oxidat reversibil in acid
dehidro-l-ascorbic, care poseda inca activitate vitaminica. Oxidarea se face foarte usor in
solutii neutre si alcaline. Dimpotriva, in solutii acide vitamina C este destul de stabila. In
oxidarea vitaminei C intervin pentru transportul oxigenului in primul rand sarurile metalelor
grele si oxidazele, care se intalnesc mai ales in regnul vegetal.
Oxidarea acidului l-ascorbic este intarziata prin antioxidanti, mai cu seama prin acid
cianhidric.
Stabilitatea vitaminei C in vegetale si in organismul animal este datorita foarte probabil
prezentei de astfel de substante antioxidante. Vitamina C se gaseste in natura sub trei forme:
- ca acid l-ascorbic
- oxidat reversibil ca acid dehidroascorbic
- sub forma combinata ca asa numitul ascorbigen
Toate trei formele au actiune antiscorbutica. Forma legata care in vegetale reprezinta 70 % din
continutul total de vitamina C se distinge prin rezistenta sa fata de oxidanti. Acest lucru
explica observatia facuta mai de mult ca acidul l-ascorbic din tesuturile vegetale (de exemplu
in lamai) este mult mai stabila decat vitamina izolata.
Vitamina C se poate obtine si pe cale sintetica (sinteza chimica) prin reducerea D-glucozei
urmata de o serie de reactii chimice:

CHO CH2OH CH2OH


HC OH CO
HC OH
H2 HO CH oxidare HO CH
HO CH
Ni HC OH acetobacterii HC OH
HC OH
HC OH HO CH
HC OH
CH2OH CH2OH
CH2OH
D – GLUCOZA D – SORBITA L - SORBOZA
RANDAMENT 83-96 % RANDAMENT 70-80 %

CH2OH COOH . HOH

H3C O C H3C O C
acetona C oxidare C
H3C O CH H3C O CH
anh. acetica
HC O CH3 CH O
H2SO4
O CH C O CH C
CH O CH3 CH2 O

26
DIACETON – SORBOZA HIDRATUL ACIDULUI
RANDAMENT 70-8O % DIACETON – 2 – CETO – L-
GLUCONIC
RANDAMENT 75 – 90%

COOH CO

CO
HO C
ClH H
HO CO
HO C
H C OH
H C O
HO CH
CH
CH2OH
CH2OH
ACID ASCORBIC, VITAMINA C
RANDAMENT 60 – 75 %

2.2.Vitamine liposolubile

Vitamina A
Substantele cu activitate biologica (vitaminica) care intra in grupul de vitamine A, sunt
urmatoarele:

Retinol:

Acid retinoic

Retinal (retinaldehida) care poate avea2 structuri, si anume:

27
11-Cis - retinal

Trans – retinal

Denumirea chimica : axeroftol, retinol. Din punct de vedere chimic este un alcool din
grupa carotenoidelor. Carotenoidele sunt coloranti rosii, rosii prtocaliu si galbeni, contin 40
atomi de carbon in molecula in care se succed regulat legaturi simple si duble ale lantului de
atomi de carbon.
Structura chimica :

CH3 CH3
H3C CH3
CH CH C CH CH CH C CH CH CH2OH
2
CH3

La temperatura camerei este un ulei colorat usor in galben care se pastreaza bine la adapost
de aer si lumina. Oxigenul, lumina, razele ultraviolete o distrug usor. Deoarece carotina trece
in vitamina A in corpul animalelor se mai numeste provitamina A. Transformarea se face in
ficat cu ajutorul unui ferment numit carotinaz, care are indispensbila nevoie de actiunea
tiroxinei din glanda tiroida.
Vitamina A se epoate obtine pe doua cai:
1.Este izolată în porţiunea nesaponificabilă a uleiului gras din ficatul unui peşte. Se extrage cu
eter de petrol si cristalizare in prezenta de alcool metilic (metanol).
2.Pe cale sintetica pornind de la aldehida C14.15

15
Dumitru Dobrescu, Emanoil Manolescu-Memomed, Editura Minesan, 2001

28
Vitamina D
Termenul de vitamina D este utilizat ca termen generel de descriere a activitatii biologice a
calciolului. Substantele chimice care sunt denumite generic ,,vitamine D`` sunt prezentate mai
jos:

Denumire uzuala Nume sistematic (steroide) ¹


Colecalciferol Colecalciferol , calciol (5Z, 7E) – (3S) – 9,10 – sec –
5,7,10 (19) – colestatrien – 3 – ol
25-hidroxicolecalciferol calcidiol (5Z, 7E) – (3S) – 9,10 – sec –
5,7,10 (19) – colestatrien – 3,25
– ol
1a, 25-dihidroxi calcitriol (5Z, 7E) – (1S, 3R) – 9,10 – sec
colecalciferol – 5,7,10 (19) – colestatrien –
1,3,25 – triol
ergocalciferol Ercalciol, ergocalciferol (5Z, 7E, 22E) – (3S) – 9,10 – sec
– 5,7,10 (19),22 – ergostatetraen
– 3 – ol ²
1a,25-dihidroxiergocalciferol ercalcitriol (5Z, 7E, 22E) – (1S, 3R) – 9,10
– sec – 5,7,10 (19),22 –
ergostatetraen – 1,3,25 – triol ³
22,23 - dihidroergocalciferol (24S) – metilcalciol, (5Z, 7E) – (3S) – 9,10 – sec –
22,23 - dihidroercalciol 5,7,10 (19) – ergostatrien – 3 –
ol ³
1a,24R,25 - calcitetrol (5Z, 7E) – (1S, 3R, 24R) – 9,10
trihidroxicolecalciferol – sec – 5,7,10 (19) – colestatrien
– 1,3,24,25 – tetrol
Provitamina D3 (6Z) - tacalciol (6Z) – (3S) – 9,10 – sec – 5
(10),6,8 – colestatrien – 3 – ol
Tachysterol 3 tacalciol (6E) – (3S) – 9,10 – sec – 5
(10),6,8 – colestatrien – 3 – ol
Isovitamina D3 (5E) - izocalciol (5E, 7E) – (3S) – 9,10 – sec – 1
(10) – 5,7 – colestatrien – 3 - ol
Dihidrotachysterol 3 dihidroercalciol (5E, 7E) – (3S, 10S) – 9,10 – sec
– 5,7 – colestadien – 3 ol

¹ - pentru a respecta conventia folosita in denumirea Steroidelor si Nomenclatura Chimiei


Organice – IUPAC
² - Configuratia 24 – R
³ - Configuratia 24 – S

Configuratiile (3S, 10S) , (1S, 3R) , (1S, 3R) care sunt folosite de IUPAC sunt prezentate
mai jos:

29
Pentru a intelege si mai bine stereochimia compusilor din grupul de vitamine D, se
prezinta structurile de baza cu numerotarea si pozitia atomilor de carbon, conform IUPAC.

Substante cu activitate vitaminica, din grupul de vitamine D:


Grupul de vitamine D, cuprinde mai multe substante cu activitate vitaminica, si anume:

Vitamina D1 :
Este un complex molecular al ergocalciferolului (Vitamina D2) cu lumisterol;

Ergocalciferol (vitamina D2) :


Structura ergocalciferolului este urmatoarea:

30
Vitamina D2 se obtine din ergosterol. Ergosterolul este un micosterol (din drojdii si fungii) cu
structura:

Colecalciferol (vitamina D3) :


Are ca provitamina dimetildihidrocalciferolul.colecalciferolul se obtine din 7-
dehidrocolesterol prin iradiere cu lumina ultravioleta.
Structura colecalciferolului:

Structura provitaminei D3 (7-dehidrocolesterolului), substanta din care se produce vitamina D3


este urmatoarea:

Dihidroergocalciferol (vitamina D4) – are ca provitamina 2,2-dihidroergosterolul


Sitocalciferol (Vitamina D5 , 7-dihidrositosterol) – are ca provitamina dehidrostosterolul
Calcitriolul (1,25 – dihidroxicolecalciferol) – este format in rinichi si este transportat de
sange la tintele sale: intestinul si oasele; calcitriolul asigura absorbtia Ca din intestin in sange

31
datorita capacitatii sale de a stimula biosinteza unor proteine specifice, care participa la
transportul sau legarea Ca in mucoasa intestinala;
25 – Hidroxicolecalciferolul – se formeaza in ficat ca urmare a transformarii
colecalciferolului si produce stimularea rapida a absorbtiei Ca de catre intestin;

Vitamina E
Termenul de vitamina E este in general generic pentru ca vitamina E cuprinde 8 compusi,
dintre care:
- 4 tocoferoli (α, β, γ, δ )
- 4 toco-trifenoli (α, β, γ, δ )
Din punct de vedere chimic, vitamina E face parte din clasa triterpenoidelor.
Tocoferolii au activitate oxidanta, adica ei previn autooxidarea acizilor grasi foarte
nesaturati, din lipidele membranelor biologice impotriva actiunii oxigenului molecular.
Vitamina E ( α – tocoferol , 6 – hidroxichroman ) a fost identificata prima oara in uleiurile
vegetale, ca factor care restabileste fertilitatea la sobolanii hraniti excesiv cu lapte de vaca.
Pozitia grupelor metilice in tocofenoli si tocotrienoli:

Pozitia grupelor metilice Tocoferoli Toco-trifenoli


5,7,8 Alfa – tocoferol Alfa – toco-trienol
5,8 Beta – tocoferol Beta – toco-trienol
7,8 Tau – tocoferol Tau – toco–trienol
8 Delta - tocoferol Delta – toco – trienol

Structura tocotrienolilor:16

16
Andrei Anghel, Geza deutsch, Vasile Rusu , Biochimie Medicala, Editura Eurostampa, Timisoara, 2005

32
Structura vitaminei E:

CH3
HO
CH3 CH3 CH3

H3C O
CH3
CH3
VITAMINA E, α – TOCOFEROL

Structura de rezonanta a vitaminei E:

Vitamina E se poate obtine industrial, prin condensarea trimetilchinonei cu fitol, in prezenta


acizilor.
Fitolul are structura chimica de mai jos:

H3C CH CH2 CH2 CH2 CH CH2 CH2 CH2 CH CH2 CH2 CH2 C CH

CH3 CH3 CH3 CH3 OH


17
Trimetilchinona se prezinta cu urmatoarea structura:

CH3
HO

H3C OH
CH3

17
Andrei Anghel, Geza deutsch, Vasile Rusu , Biochimie Medicala, Editura Eurostampa, Timisoara, 2005

33
Vitamina E ( α tocoferolul ) in stare pura se prezinta sub forma unui ulei vascos, galben
deschis, cu un indice de refractie de nD = 1,5052 si cu greutattea specifica 0,953 , care se
dizolva in alcool, eter si grasimi; este insolubila in apa. Este usor dextrogira si manifesta un
maxim de absorbtie in ultraviolet la 298 mµ. Este foarte rezistenta la caldura, acizi si baze,
poate fi distilata in vid intens la 200ºC nedescompusa, si nu se altereaza la fierbere, frigere si
coacere. Dimpotriva, vitamina E este sensibila la actiunea oxigenului atmosferic, in deosebi in
prezenta metalelor grele care actioneaza catalitic. Vitamina se distruge in uleiurile in care a
fost dizolvata, cand acestea rancezesc. In afara de oxigen, vitamina E se distruge prin lumina
ultravioleta.
Un alt tocoferol, si anume γ – tocoferolul are urmatoarea structura chimica:

O noua ,,vitamina E``, α – tocomonoenol s-a descoperit in uleiul de palmier.


γ – Tocoferol – 9 o alta substanta din clasa tocoferolilor cu actiune vitaminica, a fost
identificat in extractul lipidic din yam tuher ( Dioscorea alata – o planta din Asia ), in anul
2007.

Vitamina K
Exista sub doua forme in natura, si anume:
- in substantele vegetale brute predomina vitamina K1 (numita de Karrer α – filochinona)
- in organele animale predomina vitamina K2

Vitamina K1
Obtinuta cam in acelasi timp in forma pura de catre Karrer si Doisy reprezinta un ulei
galben clar, care cristalizeaza la temperatura joasa si care distila nedescompus in vid, complet
la 130-140ºC.
Structura vitaminei K1 este urmatoarea:

CH3 CH3 CH3 CH3 CH3


O

34
Unitatea sa chimica a fost dovedita prin aceea ca din ea se poate obtine prin acetilare un
dihidro-diacetat cristalizat, incolor. Vitamina K1 este sensibila la lumina si alcaline, se reduce
intr-o hidrochinona incolora, este termolabila si usor solubila in eter si benzina, mai putin in
alcool. Prin adaosul de etilat de sodiu la o solutie alcoolica de vitamina K 1 se produce dupa
cateva secunde o culoare intensa albastra-violeta care se transforma treptat in rosu si apoi
brun (reactia caracteristica vitaminei K1).
Vitamina K2
A fost obtinuta sub forma pura din faina de sardine, de catre Doisy si colaboratorii. Ea
formeaza cristale galbene clare cu punctul de topire 51 - 52ºC si corespunde formulei
C40H54O2. Dupa constitutia sa este o 2,3 – difarnezil – 1,4 – naftochinona. Actiunea sa
fiziologica corespunde numai cam la 60 % din aceea a vitaminei K1.
Structura vitaminei K2 este urmatoarea:

n – poate fi 6,7 sau 9 grupe izoprenoide18

Vitamina K3

18
Andrei Anghel, Geza deutsch, Vasile Rusu , Biochimie Medicala, Editura Eurostampa, Timisoara, 2005

35
Capitolul 3

EFECTE TERAPEUTICE SI DATE CLINICE


3.1. EFECTE TERAPEUTICE

Vitamine liposolubile
Vitamina A
Beta-carotenul ajunge în organism prin aport alimentar şi este transformat de ficat în
vitamina A, în funcţie de necesităţi. Vitamina A contribuie la profilaxia şi ameliorarea
tulburărilor de vedere, creşte rezistenţa organismului faţă de infecţiile căilor respiratorii şi este
un factor important în menţinerea sănătăţii pielii, părului, danturii şi gingiilor. De asemenea
participă şi la biosinteza imunoglobulinelor, stimulează activitatea sistemului imunitar,
previne şi ameliorează depigmentările cauzate de bolile ficatului sau de bătrâneţe. Beta-
carotenul protejează mucoasa nazală, bucală, faringiană, laringiană, traheală şi pulmonară,
fiind un adjuvant efici-ent în tratamentul infecţiilor respiratorii, emfizemului pulmonar şi
hipertiroidismului; accelerează dezvoltarea fizică şi creşte rezistenţa sistemului osos. Beta-
carotenu are rol şi în profilaxia cancerului. Efectul profilatic al beta-carotenului în bolile
maligne se bazează pe transformarea metaboliţilor cancerigeni formaţi în organism sau a
substanţelor cancerigene ajunse în organism din mediul exterior, în substanţe mai puţin nocive
şi mai solubile, deci mai uşor de eliminat. Beta-carotenul reduce riscul apariţiei infarctului
miocardic şi al decesului prin stop cardiac.
Rezultatele unei cercetări efectuate în Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 10 ani,
au demonstrat că bolile cardiatice şi cancerul de prostată au o incidenţă de două ori mai mică
în cazul bărbaţilor care au consumat sistematic beta-caroten, în comparaţie cu subiecţii din
lotul martor care nu au consumat această substanţă. În Lin Xian, regiune muntoasî a Chinei,
incidenţa cancerului gastric şi esofagian este cea mai mare din lume. Savanţii chinezi şi
americani, în cadrul unor cercetări comune efectuate în această zonă geografică, au
administrat în doze zilnice, unor persoane sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 69 de ani,
diverse combinaţii de vitamine A, B,C şi E şi de substanţe minerale. La cei care au primit
deopotrivă vitamina A şi zinc, numărul îmbolnăvirilor de cancer gastric a scăzut cu două
treimi, în timp ce la celelalte grupe nu s-au constatat diferenţe semnificative.
Vitamina A reduce riscul apariţiei cancerului, prin faptul că este implicată in procesul
de diferenţiere celulară, ceea ce justifică utilizarea sa în profilaxia bolilor maligne. Zincul
reglează circuitul vitaminei A în celule. Beta-carotenul se găseşte în toate plantele verzi, dar
sursele cele mai valoroase sunt: morcovii, spanacul şi varza creaţă, dintre zarzavaturi, şi
pepenii galbeni şi caisele, dintre fructe. S-a observat că la japonezii şi norvegienii care
consumă, prin tradiţie, alimente cu un conţinut bogat în beta-caroten, incidenţa îmbolnăvirilor
de cancer pulmonar, de colon, de prostată, de col uterin este mult mai scăzută. În cele mai
multe cazuri, alimentele consumate conţin şi substanţe poluante, nefiind ideale ca sursă de
vitamine. În morcovi, de exemplu, se găsesc adesea cantităţi mai mari de cadmiu şi nitraţi
decât de beta-caroten, excepţie făcând doar plantele cultivate după metode ecologice. Din
motivele menţionate mai sus, este util un aport de beta-caroten pur din suplimente alimentare.
Vitamina A, are un rol foarte important in ciclul vizual. Ciclul vizual se poate descrie pe
scurt astfel :
- absorbtia energiei luminoase de catre pigmentul celulelor fotoreceptoare din retina cu
formarea unui produs fotochimic specific ;
- initierea unui impuls nervos de catre acest fotoreceptor ;

36
- regenerarea formei fotosensibile a pigmentului vizual ;
- regenerarea rodopsinei din opsina si per-trans-retinal – aceasta pare sa aibe loc intrr-o
succesiune de reactii enzimatice (din ciclul vizual).
Reactii adverse ale acestei vitamine: Tratamentul prelungit cu doze mari poate provoca
anorexie, greata, pierderi de greutate, ameteli, iritabilitate, uscarea gurii, osteoporoza.
Se recomanda prudenta la administrarea vitaminei A in primul trimestru de sarcina, in
hipertensiunea arteriala si in glaucom.

Vitamina D
Se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al sebumului, secretat de
piele.
Dupa absorbtia intestinala, respectiv prin sinteza cutanata, vitamina patrunde in sange si se
depoziteaza preponderent in ficat, unde o parte se transforma in produsi mai activi (o a doua
activare avand loc la nivelul rinichilor).
Datorita acestui comportament (mod de sinteza, activare, mecanism de actiune), vitamina D
este asemanatoare hormonilor; printr-o comparatie la distanta, pielea, ficatul si rinichiul pot fi
asemanate cu glandele endocrine.
Vitamina D intervine in absorbtia calciului si in fixarea lui pe matricea osoasa. In carenta de
vitamina D, scade asimilarea si utilzarea calciului, oasele se pot deforma usor sub influenta
factorilor mecanici (greutatea proprie, tractiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale
rahitismului: modificarea conformatiei oaselor cu demineralizare,transpiratii, lipsa sau
micsorarea fortei musculare, tulburari digestive si tulburari de crestere. Copiii sunt obositi,
prezinta un abdomen voluminos,au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala
(pneumonii, enterocolite,etc.). De fapt, prin aceste complicatii infectioase este rahitismul mai
periculos (decat prin sine insusi).
Hipervitaminoza D (realizata mai ales medicamentos - atentie, ca vitamina liposolubila se
acumuleaza in organism in cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin
manifestari variate, de tipul tulburarilor digestive (constipatie, greata, varsaturi), pierderea
poftei de mancare, oboseala fizica si intelectuala, deshidratare, tulburari nervoase si de
comportament.
Deoarece principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata, sub actiunea razelor solare,
nu este bine definita ratia zilnica pentru om. Parerile specialistilor difera, unii considerand ca
pentru un adult normal care isi desfasoara macar o parte din activitate in aer liber, nu este
necesar aportul alimentar, fiind suficiente cantitatile de vitamina D formate la nivelul

37
portiunilor de piele expuse luminii. Altii considera ca un aport de securitate de cca. 250 - 400
u.i. zilnic este relativ important, si este absolut necesar copiilor mici si femeilor in perioada
maternitatii. Necesarul zilnic de vitaminã D pentru adulti este de 100 - 150 UI, iar la copii de
120 - 200 UI. Se recomandã ca în cazul unor fracturi sau aparitiei unor tulburãri metabolice
ale calciului si fosforului, sã se mãreascã doza zilnicã la 500 - 700 UI.
Daca este administrata in doze mari si in mod prelungit poate provoca oboseala,
greata,voma,sete,slabiciune, diaree, decalcifierea oaselor, pierderea in greutate, hipercalcemie.
Nu se administreaza in caz de hipercalcemie, litiaza renala. Se recomanda prudenta in
insuficienta renala, in timpul sarcinii, in hipercolesterolemie, hipertiroidism.

Vitamina E
Cancerul:
Sute de studii efectuate pe subiecti umani ne-au evidentiat importanta rolului vitaminelor in
prevenirea cancerului. Aceste studii au reliefat ca vitamina E este considerata protectoare in
cazul cancerului pulmonar, esofagian si cel colorectal si posibil si in cazul cancerului de col
uterin si al sanului. Studiile efectuate pe animale indica faptul ca vitamina E poate, de
asemenea, oferi protectie si impotriva altor forme de cancer. Cand vitamina E a fost
administrata animalelor expuse activitatii substantelor cancerigene, s-a constatat ca alocarea
suplimentului reduce incidenta cancerului de piele, a cancerului bucal, de colon si de san. Mai
mult, vitamina E de baza a fost evidentiata in protectia pielii animalelor impotriva
distrugerilor provocate de radicalii liberi produsi de lumina ultravioleta (UV).
Exista dovezi ca vitamina E este de asemenea utila in tratamentul formelor de cancer
diagnosticat. In urma studiilor efectuate pe animale, vitamina E a sporit capacitatea de
tratament prin radiatii, ducand chiar la retragerea tumorilor canceroase. In studiile efectuate
pe subiecti umani, unde vitamina E a fost administrata pacientilor cu cancer, s-a constatat ca
suplimentele au protejat celulele normale de efectele daunatoare ale chimioterapiei fara a
proteja insa celulele canceroase. Astfel, se reduc unele dintre efectele adverse ale
medicamentelor fara a le fi redus insa eficacitatea.
Numita si tocoferol, este esential implicata in mentinerea structurii si functionalitatii
organelor genitale, avand si titlul de "vitamina fertilitatii". Cercetari ulterioare au dovedit
faptul ca vitamina E asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa
sau carenta ei determinand nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia
neuro-musculara sau in metabolismul lipidic.
Efectul de protectie al vitaminei E impotriva cancerului si in tratamentul canceros poate fi
datorat puterii sale antioxidante sau capacitatii de suprimare in procesul de irigare a

38
tumorilor.19
Afectiuni cardiovasculare:
Desi cercetarile privind examinarea efectelor vitaminei E asupra circulatiei au dus la
concluzii neclare si chiar contradictorii, lucrarile au scos la iveala rezultate uimitoare. Aceste
lucrari, specialistii (inclusiv eu) au constatat ca vitamina E a imbunatatit cu adevarat fluxul
sanguin catre extremitati. Unii practicieni au raportat rezultate pozitive in tratamentul
problemelor circulatorii precum angina, arterioscleroza si tromboflebita. Altii au relatat ca
suplimentele ajuta in imbunatatirea slabiciunii intermitente localizate la nivelul picioarelor si
alinarea durerilor cauzate de slaba circulatie. Aceasta manifestare este adeseori intalnita in
randul persoanelor varstnice si, pentru a permite un flux normal sanguin, este de obicei tratata
printr-un regim medicamentos de subtiere a sangelui si largire a vaselor sanguine. Vitamina E
este considerata ca ameliorator in simptomele unor mecanisme asemanatoare, de reducere a
inflamatiilor ce pot dauna arterelor, fara insa a fi insotite de efecte secundare. Interesant este
faptul ca, intr-un studiu aparut in anul 2002, s-a constatat ca barbatii al caror nivel de vitamina
E (si beta-caroten) in sange a fost redus au fost expusi de 2,5 ori mai mult la riscul de
producere a unor ingustari arteriale semnificative (stenoze).
Unele date indica faptul ca vitamina E are capacitatea de a creste nivelul lipoproteinelor cu
densitate inalta (HDL, colesterolul „bun") in randul barbatilor si al femeilor cu un nivel initial
scazut al acestei substante. HDL este o substanta descoperita recent ca avand puternice calitati
de protectie in cazul afectiunilor cardiovasculare. Unele lucrari stiintifice au aratat, de
asemenea, ca vitamina E reduce nivelul colesterolului din sange. In cateva studii, s-a sugerat
chiar ca vitamina E joaca un rol important in metabolismul grasimilor la nivelul peretelui
arterial. Primele studii care fac o legatura intre vitamina E si prevenirea posibilelor afectiuni
cardiovasculare au fost adeseori neconcludente si contradictorii, in anul 1993, doua studii de
la Harvard efectuate pe scara larga au socat comunitatea stiintifica. Studiul asupra Sanatatii
Surorilor Medicale a monitorizat 87 000 de surori medicale, vreme de opt ani, timp in care
subiectii au completat chestionare privind stilul lor de viata si dieta. Dupa prelucrarea datelor
prin ajustari datorate varstei si utilizarea altor vitamine antioxidante, cercetatorii au constatat
ca femeile care au avut cea mai ridicata doza de vitamina E - o mare parte datorata
suplimentelor - au inregistrat un risc de producere a afectiunilor coronariene majore cu 36%
mai scazut fata de subiectii ale caror doze au fost sarace. Numai femeile carora li s-au
administrat suplimente cel putin doi ani au evidentiat efectul benefic.
In mod similar, Studiul efectuat asupra Sanatatii Medicilor a monitorizat 22 000 de medici-
barbati timp de patru ani. Cercetatorii au constatat ca barbatii care au consumat cel putin 100
u.i. de vitamina E timp de cel putin doi ani s-au bucurat de o reducere a riscului de producere
a afectiunilor cardiovasculare cu 40%. Aceste efecte benefice se dovedesc valabile chiar si in
cazul in care nivelul colesterolului in sange nu s-a schimbat. Este interesant de remarcat ca
efectele de protectie cele mai mari s-au constatat in randul persoanelor care au consumat intre
100 si 249 u.i. de vitamina E zilnic, o cantitate imposibil de acumulat doar din alimente.
Intr-un alt studiu de referinta, efectuat de Centrul de Nutritie Umana de la University of Texas
Southwestern Medical Center, au fost administrate subiectilor 60, 200, 400, 800 sau 1 200 u.i.
de vitamina E zilnic, de-a lungul a opt saptamani. Cercetatorii au constatat ca numai grupul
subiectilor care au primit 400 u.i. de vitamina E zilnic au inregistrat o reducere in cazul
expunerii colesterolului LDL la oxidarea provocata de catre radicalii liberi. Un nivel redus de
oxidare, o sansa scazuta de afectiuni arteriale. Aceste lucrari au intarit convingerea medicilor
care cred ca exista dovezi clare in favoarea sustinerii administrarii suplimentelor de vitamina
E in prevenirea afectiunilor cardiovasculare. Totusi, multi medici evita inca sa recomande
suplimente in randul publicului larg, chiar daca un numar tot mai mare de specialisti isi

19
Agenda Medicala, Editura Medicala, 2002

39
suplimenteaza propria dieta cu vitamina E. Au existat numeroase editoriale medicale cu
privire la aceasta dihotomie. Un alt studiu referitor la afectiunile coronariene a reliefat de
asemenea beneficiile suplimentelor de vitamina E. In aceasta lucrare aparuta in anul 1987,
suplimentul de vitamina E a fost considerat ca minimalizand tendinta de agregare a
trombocitelor sanguine in cazul femeilor care iau anticonceptionale orale. Aceasta observatie
este extrem de importanta deoarece efectul agregarii trombocitelor reprezinta fata nevazuta a
pilulelor anticonceptionale.
Vindecarea ranilor:
Vitamina E poate juca un rol si in vindecarea ranilor si reducerea formarii cicatricelor. Multe
lucrari stiintifice efectuate pana in prezent si multi specialisti recomanda aplicarea vitaminei E
sub forma de unguent in aceste scopuri. Unii medici prescriu vitamina E pe cale orala in
vederea reducerii riscului formarii ranilor interne in cazul femeilor cu implanturi de san in
urma interventiei chirurgicale in cazul cancerelor mamare. Acest lucru este semnificativ,
pentru ca formarea cicatricelor poate conduce la intarirea implanturilor. Alti medici au
recomandat inteparea capsulelor de vitamina E si aplicarea uleiului deasupra unei rani deja
formate, atat in vederea reducerii sale, cat si pentru vindecare.
Sistemul imunitar:
Studiile efectuate pe animale au aratat foarte clar ca, in cantitati mari, vitamina E incurajeaza
rezistenta la afectiuni si multe dintre experimentele facute pe subiecti umani au sustinut
aceasta teorie. Doua experimente efectuate pe persoane care prezentau afectiuni autoimunitare
de tip lupus eritematos discoid au aratat ca dozele cu continut ridicat de vitamina E au avut un
efect benefic, iar unii subiecti au inregistrat chiar o eliminare completa a simptomelor.
Pacienti suferinzi de artrita reumatoida - o alta afectiune autoimunitara - au beneficiat de
asemenea de efectul suplimentarii cu vitamina E. In urma unui experiment efectuat pe sapte
pacienti carora li s-au administrat vitamina E si seleniu in perioada tratamentului obisnuit - ce
nu a fost eficient pentru mult timp -, s-a constatat ca acestia s-au bucurat de o ameliorare a
durerii sau chiar de o disparitie completa a acesteia.
Intr-un experiment efectuat pe pacienti cu osteoartrita, administrarea zilnica a 600 mg de
vitamina E a dus la ameliorarea durerii in aceeasi masura ca si un tratament medicamentos;
intr-un alt experiment, jumatate dintre pacientii carora li s-a administrat vitamina E au
inregistrat o ameliorare semnificativa a durerii si inflamatiilor comparativ cu numai 4% din
randul pacientilor cu placebo.
Sistemul nervos:
Vitamina E poate de asemenea sa joace un rol important in functionarea normala a sistemului
nervos. In cazul copiilor cu afectiuni neuromusculare progresive s-a constatat ca acestia
prezentau o deficienta a vitaminei E. Simptomele lor - inclusiv dificultati de mers, cazaturi
frecvente si reflexe anormale - au fost imbunatatite dupa administrarea suplimentelor
continand vitamina E. Experimentele au evidentiat obtinerea unor rezultate promitatoare in
incetinirea problemelor neurologice in cazul pacientilor varstnici, in prevenirea acestor tipuri
de probleme in randul copiilor si in tratarea maladiei Parkinson.
In anul 2001, cercetatorii au descoperit ca vitamina E provenita din alimente si din suplimente
poate ajuta in incetinirea declinului mental si poate reduce riscul aparitiei maladiei Alzheimer.
Intr-una dintre lucrari, s-a constatat ca acele persoane carora li s-au administrat cele mai mari
doze de vitamina E au inregistrat o reducere a ratei declinului mental de aproape 40%. Doza
ridicata de vitamina E a fost asociata cu reducerea riscului aparitiei maladiei Alzheimer cu
70% dupa o perioada de patru ani.
Administrarea acestei vitamine in doze mari si pe perioade indelungate poate provoca
reactii negative gastrice si intestinale, dureri, ameteli, hipertensiune arteriala, oboseala,
slabiciune, cresterea colesterolului, trigliceridelor, tulburari de dinamica sexuala. In aceste
cazuri este necesara intreruperea tratamentului.. Nu se administreaza daca exista o alergie la

40
aceasta vitamina. Suplimentele minerale care contin fier pot vreste necesarul de vitamina E.
Vitamina E creste absorbtia si utilizarea vitaminei A si de aceea poate determina
micsorarea depozitelor de vitamina A din organism.
Totodata vitamina E poate creste riscul aparitiei trombozei la persoanele carora li se
administreaza estrogeni, acestia din urma fiind substante care se regasesc in componenta
contraceptivelor orale. Tromboza este cheag sangvin, format din fibrina, din globule albe si
din plachete intr-o artera sau intr-o vena.
Nu se recomanda administrarea de doze mai mari de vitamina E decat necesarul zilnic, in
timpul alaptarii si nu se administreaza in timpul sarcinii.

Vitamiana K
Indispensabila functionarii normale a coagularii, fiind implicata in sinteza factorilor
de coagulare II, VII, IX, X, proteinei Z (amplifica actiunea trombinei), proteinelor S si C
(anticoagulante) Implicata in procesul de mineralizare osoasa (reactiile de mineralizare in
care substanta secretata de celulele osoase este implicata, osteocalcina, necesita la un
moment dat prezenta vitaminei K) Se presupune ca ar fi implicata si in procesul de crestere
celulara, prezenta sa fiind necesara sintezei unei proteine implicate in acest proces (Gas6)
In absenta vitaminei K, toate proteinele implicate in procesele mai sus-mentionate nu pot
deveni active din punct de vedere biologic.

Surse naturale: Exista doua forme ale vitaminei K:

 Vitamina K1 – filochinona (sau fitochinona), sintetizata de plante


 Vitamina K2 – menachinona, sintetizata in organismul uman de bacteriile florei
intestinale

Vitamina K1 se gaseste in plante verzi ca spanacul, salata, varza, conopida, broccoli,


patrunjel, in fructe precum kiwi si avocado, in cereale, in diferite uleiuri vegetale (masline,
soia).

Vitamina K2 este o alta forma activa a vitaminei K, sintetizata de bacteriile intestinale intr-un
mediu acid. Vitamina K2 se gaseste in galbenusul de ou, in laptele de vaca, in majoritatea
branzeturilor fermentate, in soia, in ficatul animal si unele maioneze.

41
Vitamina K este una dintre cele 4 vitamine liposolubile (alaturi de vitaminele A, D si E),
pentru absorbtia sa fiind necesara prezenta bilei si grasimilor la nivelul intestinului. 20

Carenta de vitamina K se realizeaza fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea
florei microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau / si pe
timp indelungat cu antibiotice, cunoscut fiind faptul ca principala sursa de vitamina este
sinteza microbiana intestinala.
Dozele mari influenteaza negativ ficatul. Pot apare si eruptii cutanate.

Vitamina P
Se mai numeste citrina si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand partial si rol de
"economisire" a acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorata carentei de
vitamina P, acesta fiind mai usor de tratat cu suc de lamaie decat cu vitamina C sintetica.
Sursele naturale de vitamina P sunt fructele si legumele (lamaile, portocalele, strugurii,
mandarinele, etc.).
La administrarea unor doze mai mari de vitamina P pot apare o serie de reactii adverse
precum: senzatia de caldura, tahicardie, congestia fetii, urticare, diaree, voma.
Vitamina P nu este recomandata in caz de ulcer, diabet, insuficienta cardiaca, infact
miocardic, tensiune arteriala mica, in primul trimestru de sarcina.

Vitamine hidrosolubile
Vitamina B1
Vitamina B1 este numită si vitamina antiberiberică .
Absorbţia si metabolismul. Vitamina B1 extrasă din alimente sau sintetizată de bacteriile
intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subţire. Prin resorbţia
intestinală ajunge în sânge sub formă liberă.

20
Agenda Medicala, Editura Medicala, 2002

42
Excreţia vitaminei B1 se face pe cale renală în cantităţi de 50-250 micrograme. Valori mai
mici de 40 de micrograme indică carenţa vitaminei B1.
Vitamina B1 intervine în procesele metabolice de bază ale organismului, cu rol de
coenzime. Participă la procese generale de oxireducere, reglează schimburile gazoase, joacă
un rol important în funcţiile sistemului nervos central şi periferic şi a glandelor endocrine. De
asemenea, intervine în metabolismul apei si reglează funcţiile motorii, secretorii şi de
absorbţie digestiva.
Administrarea prin injectare trebuie evitata, intrucat poate provoca reactii grave.
Nu se administreaza in caz de intoleranta la aceasta vitamina. Vitamina B1 in solutie este
incompatibila cu Vitamina B2 si benzilpenicilina.

Vitamina B2
Absorbţia şi metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub
forma liberă, după care ajunge în ficat si rinichi. Nu se depozitează în organism. Eliberarea se
face prin fecale şi mai puţin prin urină. Intervine în procesele de oxireducere, în metabolismul
glucidelor, lipidelor în funcţiile sistemului nervos, a aparatului vizual şi are rol antitoxic
(plumb, mercur).

Vitamina B3
Absorbţia si metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde pătrund în
sânge. Se elimină prin urină, fecale, tranpiraţie.
Vitamina B3 previne şi vindeca pelagra, caracterizată prin tabloul simptotic a celor ―trei D‖
(demenţa, diaree, dermatita). Ele participă de asemenea la procesele de oxireducere, la
metabolismul glucidelor, proteinelor, a produşilor pigmentari si influentează sistemul nervos
şi activitatea unor glande cu secreţie interna. Este binecunoscuta şi acţiunea vasodilatatoare a
vitaminei B3.
Preparatele farmaceutice cu nicotinamidă se recomandă în eritemul solar şi după iradiere cu
raze X, în dermatite alimentare şi toxice, în herpes, zona Zoster, în enterocolite, hepatite, în
psihoze senile, în intoxicaţii cu plumb şi barbiturice, practic în toate manifestărle pelagrei. Se
utilizează şi în tulburările ciculatorii periferice, în astm şi anghină pectorală.
Carenţa în vitamina PP duce la o scădere a conţinutului vitaminelor B1, B2 şi B6, cu care
nicotinamida are o acţiune sinergetică în multe procese metabolice.21

21
Agenda Medicala, Editura Medicala, 2002

43
Vitamina B4 (adenina)
Ea alături de alte vitamine B, intervine în funcţiile sistemului nervos cât si cele ale
sistemului hematopoietic.
Carenţa vitaminei B4 modifică echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei şi
granulopeniei.
Administrarea sulfamidelor şi a antibioticelor creşte consumul de vitamină B4. Ea are un rol
important în metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, în funcţiile
suprarenalelorsi a proceselor creşterii.
Absorbţia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subţire. În sânge, concentraţia cea
mai mare de vitamina B4, este în hematii.
Eliminarea vitaminei se face prin urina, fecale, transpiraţie.

Vitamina B6
Vitamina B6 intervine în metabolismul substanţelor organice şi intră în compoziţia
unui mare număr de enzime cu funcţie de oxidoreducere.
Participă la biosinteza sfingozimei cu rol în metabolismul lipidelor.Eliminarea vitamine B6 se
face în cea mai mare măsură pe cale renală şi scade cu vârsta.
Indicaţii terapeutice: Tratamentele cu piridoxină se aplică în special în afecţiunile determinate
de tulburarea metabolismului aminoacizilor, a enzimelor piridoxinice care au ca şi coenzimă
PALP şi a aminelor biogene.
Preparatele cu piridoxină sunt recomandate în boli cardiace(infarct, insuficienţă cardiacă)
hipertensiune arterială, arteroscleroză, dureri musculare, anemie macrocitară, în dereglări
neurologice şi psihice în dermatite, hepatită epidemică.

44
Vitamina B7
Vitamina B7 (biotina) protejeaza animalele impotriva toxicitatii provocate de hranirea
cu albus de ou crud. Biotina este sintetizata si de bacteriile intestinale, de aceea o alimentatie
fara biotina nu provoaca o carenta in biotina. Biotina legata serveste drept transportor al CO2
in actiunea unor enzime carboxilante, sub forma derivatului carboxibiotina, foarte instabil.
Vitamina B12
Se mai numeste (pe langa cianocobalamina si cianocobamida) antianemica, vitamina
antipernicioasa, corinoida, factor antipernicios, factor anemic extrinsec, factorul proteinelor la
animale etc. .
Este indispensabila pentru viata omului si a animalelor; vitamina hidrosolubila care joaca
un rol in maturarea globulelor rosii plecand de la celulele-mama si in sinteza unor acizi grasi
si anumitor acizi aminati..
Este unul dintre cei mai puternici factori antianemici cunoscuti, prezentand o oarecare
analogie structurala cu hemoglobina.Are o importanta deosebita in ce priveste cresterea,
hematopoeza si functionarea celulei nervoase.
Activitatea si absorbtia vitaminei B12 este conditionata de existenta unui "factor intrinsec"
continut in sucul gastric normal, hipovitaminozele fiind rezultatul aportului insuficient sau
lipsei "factorului intinsec". Carenta vitaminica afecteaza tesuturile in care se produc
multiplicari celulare rapide. Sunt afectate: maduva hematoformatoare (apare anemia
megaloblastica), mucoasa bucala (glosita Hunter), mucoasa tubului digestiv, bolnavii
prezentand inapetenta, senzatie de balonare, varsaturi, diaree.
Aporturile nutritionale recomandate, minime si usor de acoperit printr-o alimentatie
echilibrata, sunt de 1 pana la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru
adolescenti sau pentru adulti, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care alapteaza.
Vitamina B12 se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat. Ea este relativ stabila la
caldura si la aer dar mai sensibila la lamina si la radiatiie ultraviolete precum si la acizi si
baze.
Absorbtia intestinala a vitaminei B 12 are loc in ultima parte a intestinului subtire Ea nu
este posibila decat in prezenta unei glicoproteine sectretate de stomac, denumita factor
intrinsec. Carenta in vitamina B12, care nu este rara in tarile industrializate, poate rezulta
deci fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-
o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a
secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina
dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a prrtiunii terminate a intestinului subtire si, in mod
exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12
nu este deloc rara la persoanele in varsta. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate
disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare,
apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari
hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzatie de arsura cutanata, nevrita
optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si
mucoase (limba depapilata).
Hipervitaminoza se manifesta prin aparitia unor stari alergice si prin hiperglobulie.
Vitamina B 12, administrata in injectii intramusculare, este indicata in carenta
corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile
intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de
intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in
rare cazuri (anumite cancere, indeosebi).Vitamina B12 - solubila in apa.
Reactii adverse: uneori poate provoca urticare, reactii alergice.

45
Vitamina C
Vitamina C face parte din grupa vitaminelor hidrosolubile şi din această cauză, în
cazul unei solocitări fizice excesive, se elimină în cantităţi mari din organism. Din fericire,
cercetările recente au descoperit preparatele cu absorţie lentă datorită cărora vitamina C poate
fi prezentă permanent în organism şi îşi va exercita efectul benefic pe o durată mare de timp.
Deficitul de vitamina C conduce la apariţia scorbutului. Acidul ascorbic administrat în
mod susţinut stimulează sistemul imunitar şi creşte rezistenţa organismului faţa de bolile
infecto-contagioase. Participă la activarea multor sisteme enzimatice şi are un rol umportant
în respiraţia celulară. Accelerează vindecarea rănilor, regenerarea ţesuturilor, participă la
sinteza fibrelor de colagen, a cartilajelor şi oaselor, precum şi la sinteza hormonilor
corticosuprarenalieni. Are efect antistres, facilitează absorbţia fierului şi împreună cu acidul
folic şi vitamina B12 stimulează maturarea globulelor roşii. Scade colesterolul sangvin şi
protejează organismul faţă de substanţele cancerigene. Creşte şi menţine randamentul fizic. În
timpul suprasolicitărilor fizice creşte necesarul de vitamina C şi din această cauză se
recomandă sportivilor un consum crescut înainte de competiţii. La fel ca majoritatea
vitaminelor, vitamina C se descompune uşor şi este sensibilă la lumină, căldură şi vapori de
apă. La depozitarea vitaminei C trebuie să avem în vedere toate acestea. Preparatele moderne
de vitamina C conţin şi bioflavonoide. Aceste substanţe sunt denumite uneori vitamina P, însă
nu sunt vitamine propriu-zise. Bioflavonoidele favorizează absorbţia vitaminei C, fiind
preferată, astfel, adminitrarea lor concomitenă.
Nu se administreaza Vitamina C in cazul in care bolnavul sufera de litiaza oxalica.

Avitaminozele - adica imprejurarile in care suntem lipsiti total de anumite vitamine


- sunt, in vremea noastra, lucruri relativ rare, cel putin la popoarele care beneficiaza de un
anumit nivel de viata. Scorbutul si boala "beri-beri" nu mai atinge decat populatiile a caror
hrana se bazeaza exclusiv pe orez, cand autohtonii comit greseala de a inlocui orezul
traditional cu orezul decorticat, lipsit de vitamina B.

Hipovitaminozele - deficitul de vitamine - sunt cu duiumul in civilizatia noastra in


care alimentatia, compusa adesea din conserve si din produse "rafinate" este in realitate o
capcana, caci prea adesea aduce alimente devitalizate, lipsite de principiile vitale

46
indispensabile, printre care se afla vitaminele. Este anormal, deci, ca, in zilele noastre, omul
mijlociu sa aiba o alimentatie mai putin bogata in vitamine naturale, deci mai putin
echilibrata, decat taranul nevoias.Hipovitaminozele exista, in tarile noastre, pentru cine isi da
osteneala sa le cerceteze, clipa de clipa, in toate familiile. Unele sunt benigne, altele cu urmari
mai grave. De altfel, tulburarile provocate nu sunt totdeauna raportate la adevarata lor cauza.
Adultii sunt atinsi, dar in principal sufera copiii hraniti cu lapte, cu rasoluri lipsite de
vitamine. Ei platesc, bineanteles, un greu tribut acestor carente vitaminice. Alaturi de aceste
hipoviminoze prin insuficienta aportului, exista altele datorate unor tulburari hepatice si
intestinale, unui defect de utilizare, de asimilare, unei perturbari in ciclul organic. O
fitoterapie adaptata, apoi o larga utilizare a legumelor sau a fructelor indicate, permit adesea
sa rupa acest cerc vicios.

3.2Din ce cauza apare in organism insuficienta de vitamine


(hipovitaminoza)?
Organismul este in stare sa acumuleze mici rezerve din unele vitamine. Totusi,daca
aportul de vitamine prin alimentatie este insuficient,aceste re -zerve se se epuizeaza rapid.
Uneori organismul este lipsit de vitamine,chiar in abuzul unei hrane preparte din produse
bogate in vitamine.Asa se intampla,de pilda in cazul unei prelucrari culinare incorecte a
produselor,in cursul careia o foarte mare parte din vitaminaC pe care o contin se distruge.In
sfarsit,chiar atunci cand in organism prin hrana se introduce o cantitate suficienta de vitami -
ne,ele pot fi asimilate prost in intestin,in urma diverselor boli ale stomacu-lui,intestinului si
ficatului.De exemplu,in unele boli de ficat,in intestin se elimina bila putina,iar in lipsa acizilor
biliari este ingreunata absorbtia gra-
similor,ca si a vitaminelor A,D s.a.,care sunt solubile in grasimi.
Iata de ce respectand si regulile de igiena generale de alimentatie si prin aceasta prevenind
imbolnavirea organelor digestive,noi imbunatatim in acelasi timp conditiile pentru absorbtia
vitaminelor.
Pentru activitatea vitala normala a organismului sunt necesare toate vitaminele,dar aici
vom vorbi numai despre cele mai bine studiate,a caror insuficienta in organism este legata de
o alimentatie incorecta.Dintre acestea fac paret ,in primul rand,vitaminele C,B1,B12,PP,A.La
alegerea hranei este necesar totdeauna sa ne ingrijim ca ea sa contina o cantitate suficienta din
aceste vitamine.

Exista si cazuri de hipervitaminoze, intalnite atunci cand doze excesive de anumite


vitamine au fost administrate intr-un rastimp mai mult sau mai putin indelungat. De pilda,
urmarile hipervitaminozei A pot fi suparatoare: dureri de cap, ameteli, voma, iritabilitate,
nerabdare, slabire, dureri articulare etc.. Cu titlu informativ: 100 000 de unitati internationale
din vitamina A - adica 4 "perle" sau drajeuri de 25 000 de unitati internationale - echivaleaza
cu cantitatea continuta in 200 g de ulei de ficat de morun. Este, de asemenea, si cazul
hipervitaminozei D, exprimata prin tulburari digestive si renale, printr-o oboseala mai mult
sau mai putin importanta, prin dureri articulare, migrene... Vitaminele, se vede, nu trebuie
minuite fara socoteala in terapeutica.

47
3.2. DATE CLINICE

3.2.1.Vitaminele ca factori protectori cardiovasculari


Homocisteina plasmatica este un factor, care poate favoriza aparitia aterosclerozei. O
parte din vitaminele din complexul B, precum acidul folic, vitamina B6 si vitamina B12 scad
nivelul homocisteinei plasmatice si, astfel, este redus riscul de boli cardiovasculare
determinate de ateroscleroza.Exista numeroase studii in populatia generala, care dovedesc
acest fapt, in special pentru acidul folic. In subpopulatia pacientilor cu insuficienta renala
cronica, strategia de scadere a nivelului plasmatic al homocisteinei, folosind vitamine din
complexul B, nu este corespunzatoare.

3.2.2.Vitaminele din complexul B si riscul de boli cardiovasculare


Ateroscleroza, manifestata ca boala coronariana, accident vascular cerebral sau boala
arteriala periferica este cea mai importanta cauza de deces in Europa si America de Nord. Se
dezvolta insidios pe parcusul mai multor ani si este, de obicei, avansata la momentul cand
apar simptomele de afectare cardiovasculara. Reducerea nivelului de colesterol, evitarea
tutunului si controlul hipertensiunii arteriale sunt larg acceptate ca strategii preventive in
combaterea aterosclerozei.
Se cunostea ca exista o relatie inversa intre consumul de fructe si legume si incidenta bolile
cardiovasulare aterosclerotice si acesta a fost considerat un fenomen de protectie pasiva la
populatiile cu o dieta bogata in grasimi. Mai recent, posibilitatea ca fructele si legumele sa fie
protectoare in mod direct este din ce in ce mai bine documentata (1).
A fost examinata relatia intre bolile cardiovasculare si aportul de acid folic, vitamina B6
(prezente in cantitati apreciabile in fructe si legume) - pe de o parte - si vitamina B12
(prezenta in special in alimente de origine animala) pe de alta parte.
Acidul folic se gaseste in alimente sub forma de complecsi poliglutamici.
Pteroilpoliglutamatii alimentari sufera procese de hidroliza sub influenta α-L-glutamil
transferazei, enzima care desface resturile de acid glutamic, rezultand acid pteroilglutamic,
adica acid folic disponibil pentru absorbtie intestinala. Acesta este redus, apoi metilat, in
cadrul procesului de absorbtie cu formarea de metiltetrahidrofolat, care va fi implicat, in
asociere cu vitamina B12, pentru biosinteza ADN (prin donarea unei grupari metil vitaminei
B12, rezulta tetrahidrofolat, care in continuare funtioneaza ca acceptor de grupari care contin
un atom de carbon) (2).
Acidul folic, vitamina B6 si vitamina B12 sunt implicate in metabolizarea metioninei, unul
din cei 20 de aminoacizi din componenta proteinelor umane.
Metionina este un aminoacid esential, care functioneaza ca sursa de sulf-adenozil-
metionina (SAM). SAM este un donor de grupari metil in lantul de biosinteza a unor
numeroase componente celulare, cum ar fi ADN, ARN, creatina, proteine si catecolamine.
Prin demetilarea SAM se formeaza homocisteina. Nivelul homocisteinei serice variaza in
functie de cele 2 cai de metabolizare ale ei. Prima ar fi trans-sulfurarea la cisteina, prin
intermediul enzimei cistation b-sintetaza, enzima care necesita vitamina B6 drept cofactor. A

48
doua cale ar fi remetilarea la metionina necesitand prezenta unor enzime, care au co-substrat
acidul folic si co-enzima vitamina B12 (1).22
Nivelul homocisteinei in sange este invers proportional cu nivelul plasmatic al folatilor,
vitaminei B12 si piridoxal 5-fosfatului (vitamina B6), implicit este invers proportional cu
aportul exogen al acestor vitamine.
Se pune problema, care este concentratia normala a homocisteinei serice.
Hiperhomocisteinemia este definita ca un nivel plasmatic al homocisteinei mai mare de 15
mmol/L, desi niveluri de peste 10 mmol/L par sa aiba efecte nocive pentru indivizii cu boala
coronariana si ateroscleroza, asa . Nivelul seric al homocisteinei incepe sa creasca, daca
nivelul seric al folatilor scade la 20-25 nmol/L. Se poate spune ca nivelul homocisteinei este
un marker foarte sensibil al statusului folatilor, acesta crescand cu mult inaintea aparitiei
deficitului manifest de folati. Cresteri ale cantitatii de folati din dieta de la 0,5 la 5 mg zilnic
s-a demonstrat ca reduc nivelul seric al homocisteinei cu o valoare, care in medie reprezinta
un sfert din valoarea homocisteinei serice dinainte de interventia asupra dietei, asa cum a
aratat o metaanaliza, care a inclus 12 studii randomizate controlate (4).
Se stie ca homocisteina favorizeaza aparitia si dezvoltarea aterosclerozei. Sunt multe
teorii cu privire la mecanismul exact al acestui fenomen. Unii sugereaza ca gruparea sulfidril
din molecula homocisteinei este implicata deoarece este usor oxidabila. Au fost elaborate
teorii, care sa justifice rolul patogenic al homocisteinei, precum favorizarea agregarii
plachetare, dezvoltarea leziunilor endoteliale, alterarea afinitatii pentru fibrina a lipidelor si
lipoproteinelor, alterari ale proliferarii celulelor musculare netede si cresterea productiei de
specii reactive de oxigen, ducand la cresterea stresului oxidativ.
S-a aratat ca homocisteina produce injurii celulare in culturile de celule endoteliale si asupra
endoteliului la animalele de laborator si la om. Endoteliul vascular joaca un rol critic in
controlul tonusului vascular si, astfel, in reglarea fluxului sanguin. Disfunctia endoteliala
vasculara este o prima etapa in dezvoltarea bolii vasculare si contribuie la patogeneza
aterosclerozei, inclusiv a bolii coronare. S-a aratat ca disfunctia endoteliala, asa cum este
evidentiata prin dilatatia mediata de flux a arterei brahiale, este proportionala cu extensia
bolii coronare. Numeroase studii, care folosesc metoda mai sus mentionata, sugereaza ca
hiperhomocisteinemia duce la perturbari ale functiei endoteliale. In plus, cresteri cresteri chiar
in limite fiziologice ale nivelului plasmatic al homocisteinei, precum cele produse dupa
ingestia de metionina, produc astfel de perturbari.
A fost demonstrat ca acidul folic imbunatateste functia endoteliala la adultii sanatosi cu
hiperhomocisteinemie. La pacientii cu boala coronariana documentata, scaderea nivelului
plasmatic al homocisteinei, prin suplimentarea aportului de acid folic (5 mg/zi) imbunatateste
functia vaselor de rezistenta. Se pare ca scaderea nivelului homocisteinei este responsabila de
acest efect si nu cresterea nivelului seric al folatului (5).
S-a pus in evidenta prin numeroase studii ca exista o asociere intre cresterea nivelului
plasmatic al homocisteinei si bolile cardiovasculare. Trebuie remarcat faptul ca aceasta
asociere pare a fi mai puternica in studii caz-control cu o metodologie mai putin pusa la punct,
in comparatie cu studiile prospective. Opinia cvasigenerala este ca asocierea dintre nivelul
plasmatic al homocisteinei si bolile cardiovasculare este puternica, graduala si independenta
de alti factori. Foarte putine opinii sunt pentru faptul ca afectarea cardiovasculara ar fi cauza
cresterii nivelului seric al homocisteinei.
S-a incercat sa se demonstreze daca imbogatirea cu acid folic a alimentelor (care ar duce
la cresterea aportului zilnic de acid folic cu 0,2 mg/zi) sau aportul de acid folic pe cale
medicamentoasa (de aproximativ 2 mg/zi) are eficienta mai mare asupra scaderii nivelului
seric al homocisteinei (6, 7, 8). Indivizii care obtin beneficiul cel mai mare de pe urma
22
Brown T. L. , H. E. Lemay , and B. E. Bursten Chemistry , The Central Science , 7th Ed. Prientice Hall, New
Jersey, 1997 , p 466

49
suplimentarii aportului de acid folic prin oricare din cele doua modalitati mentionate sunt cei
cu riscul cel mai mare de boala cardiovasculara, precum pacientii cu istoric de boala
ischemica coronariana (9).
Un studiu al grupului numit PACIFIC (Prevention with a Combined Inhibitor and
Folic Acid in Coronary Heart Disease) a cuprins un numar de 723 de indivizi cu istoric de
infarct miocardic acut sau angina instabila, care au fost recrutati din centre de cardiologie din
Australia si Noua Zeelanda si au primit zilnic(in mod aleator) acid folic 2 mg, acid folic 0,2
mg sau placebo. Amandoua dozele de acid folic au redus nivelul seric al homocisteinei dar
efectele dozei de 2 mg au fost cu o treime mai mari decat ale dozei de 0,2 mg (o reducere de
1,8 mmol/L, respectiv, de 1,2 mmol/L a homocistinei plasmatice). Concluzia este ca
suplimentarea terapeutica a aportului de acid folic are un efect mai pronuntat asupra
nivelului seric al homocisteinei, decat imbogatirea alimentelor in acid folic (10).
Intr-un articol aparut in ianuarie 2004, este facuta o statistica a studiilor referitoare la acidul
folic si homocisteina plasmatica la pacientii cu boala coronariana. In 22 din 27 studii
retrospective caz-control, pacientii cu boala coronariana au avut o concentratie semnificativ
crescuta a nivelului homocisteinei, fata de subiectii martor (odds ratio = 1,2-10,9, dupa
ajustarea in functie de alti factori de risc cardiovasculari). Totusi, numai 4 din 7 studii
prospective caz-control au aratat o corelatie intre nivelurile crescute ale homocisteinei serice
si infarctul miocardic, respectiv moartea de cauza coronariana.
O metaanaliza a 12 studii randomizate controlate a scos in evidenta ca suplimentarea
aportului de folati, impreuna cu vitamina B6 si B12, reduce nivelul plasmatic al
homocisteinei. Totusi, consecintele clinice ale acestei interventii sunt necunoscute.
Doua studii randomizate, comparativ cu placebo, despre folati raportand rezultate din punct
de vedere clinic au fost finalizate.
Un studiu a analizat suplimentarea folatilor la o populatie cu boala coronariana cunoscuta,
stabila si nu a gasit diferente intre lotul tratat si cel care a primit placebo (593 pacienti au
primit, fie 0,5 mg/zi acid folic, fie placebo). Rezultatele (―endpoint‖-uri) primare al studiului
au fost: mortalitatea indiferent de cauza, moartea subita, infarctul de miocard, accidentul
vascular cerebral si operatiile chirurgicale majore. Studiul ar fi putut detecta o reducere cu
50% a evenimentelor clinice, bazat pe datele observationale, la pacientii cu boala coronariana.
A fost gasita o incidenta a evenimentelor mai sus mentionate de 15% pe un interval de 2 ani.
De asemenea, toti pacientii din acest studiu au fost in tratament cu statine inainte de initierea
suplimentarii administrarii de folati.
Al doilea studiu a analizat rezultatele administrarii suplimentare de folati la 553 pacienti
dupa PCI (percutaneous coronary intervention). Pacientii au fost tratati cu 1 mg de folat plus
10 mg vitamina B6 si 400 mg de vitamina B12 pentru 6 luni dupa PCI. Dupa o medie de 11
luni de urmarire a pacientilor, rata restenozarii necesitand revascularizare a fost mai mica in
ramura studiului care a inclus pacientii tratati cu vitamine (9,9 versus 16% rata a restenozarii,
risc relativ=0,62; interval de incredere 95%:0,40-0,97, pacienti care au necesitat tratamentul
=16). A fost inregistrat si o tendinta nesemnificativa spre scaderea numarului de decese si de
infarct miocardic la pacientii tratati cu vitamine la 6 si 12 luni dupa interventie .
Alta metaanaliza aparuta intr-un articol publicat in octombrie 2005 a luat in consideratie
25 de studii randomizate incluzand date de la 2 596 de pacienti si care a evaluat efectele
asupra concentratiei plasmatice a homocisteinei ale diferitelor doze de acid folic si ale
asocierii acidului folic cu vitaminele B12 si B6. Modificarile nivelului plasmatic al
homocisteinei au fost mai mari atunci cand s-a pornit de la valori mari ale homocisteinemiei si
valori scazute ale nivelului folatilor sanguini; de asemenea, au fost mai mari la femei decat la
barbati. La concentratii standardizate de 12 mmol/L homocisteina si 12 nmol/L folati
pretratament, doze zilnice de 0,2; 0,4; 0,8; 2 si 5 mg acid folic au fost asociate cu o reducere a
homocisteinei in medie cu 13%, 20%, 23%, 23% si, respectiv, 25%. Vitamina B12 (0,4 mg/zi)

50
produce o scadere suplimentara de 7% a homocisteinemiei, dar vitamina B6 nu a avut un efect
semnificativ .
Vitamina B6 pare sa fie mai putin implicata in scaderea nivelului homocisteinei serice, dar in
studiile referitoare la riscul cardiovascular pacientii cu nivel plasmatic crescut de vitamina B6
au un risc de afectare cardiovasculara mai mic decat pacientii cu nivel plasmatic mai mic de
vitamina B6 .
Luand in considerare studiile care au inclus date despre nivelul seric al folatilor, vitaminei
B6 si vitaminei B12 si implicatiile acestora asupra riscului cardiovascular se pot trage
urmatoarele concluzii:
1. Exista o relatie inversa intre nivelul seric al folatilor si riscul cardiovascular
2. Riscul pare a fi mediat in parte de cresterea nivelului seric al homocisteinei. Riscul a fost
substantial mai mare la fumatori si pacienti hipertensivi si apreciabil crescut la pacienti
hiperlipidemici . S-a aratat ca o scadere de lunga durata a nivelului plasmatic al homocisteinei
cu 1 mmol/L a fost asociata cu o scadere de aproximativ 10% a riscului de boala vasculara
(13).
3. O doza de acid folic mai mare sau egala cu 0,8 mg este necesara pentru o scadere optima a
nivelului de homocisteina.
4. Relatia inversa intre nivelul plasmatic de vitamina B6 si riscul cardiovascular pare a fi mai
puternica, decat cea asociata cu nivelul plasmatic al folatilor, si pare a fi independenta de
homocisteina .
5. Exista si o asociere inversa intre aportul de vitamina B12, asociat aportului de acid folic, si
nivelul seric al homocisteinei .
6. Nivelul plasmatic crescut al homocisteinei pare sa fie un factor de risc la fel de puternic
pentru boala cardiovasculara atat la femei, chiar si inainte de menopauza, cat si la barbati .
Este plauzibil faptul ca homocisteina poate modifica efectul altor factori de risc
cardiovasculari cunoscuti. Se pare ca homocisteina actioneaza asupra functiei endoteliale,
asupra oxidarii23

3.2.3.Tratamentul cu vitamine dn complexul B la pacientii cu insuficienta


renala cronica si riscul de boli cardiovasculare

Boala vasculara aterotrombotica ramane principala cauza de morbiditate si


mortalitate la pacientii cu insuficienta renala cronica, indiferent daca acestia se afla in stadiul
preterminal, daca se afla in dializa sau au primit un transplant renal. Cu toata prevalenta inalta
a factorilor de risc bine stabiliti pentru bolile cardiovasculare, la pacientii cu insuficienta
renala cronica, valoarea lor predictiva nu este la fel de puternica, ca la populatia generala.
Managementul diabetului, hipertensiunii arteriale sau dislipidemiei este frecvent inadecvat si
pare sa fie insuficient, pentru a preveni evenimentele cardiovasculare la acesti pacienti.
In ultimii 15 ani, homocisteina a fost recunoscuta ca predictor independent al riscului de
boala cardiovasculara, nu numai in populatia generala, asa cum s-a descris mai sus, dar si la
pacientii cu insuficienta renala cronica.
In consecinta, au aparut studii care au folosit diferite metode de tratament pe baza de folati si
au fost testat potentialul lor de a scadea nivelul plasmatic al homocisteinei la grupa de pacienti
mai sus mentionata. Insa, in contrast cu rezultatele obtinute in hiperhomocisteinemie la

23
1. Graham IM, O'Callaghan P - Vitamins, homocysteine and cardiovascular risk. Cardiovasc Drugs
Ther, 2002 Sep;16(5):383-9

51
populatia generala, hiperhomocisteinemia la pacientii cu insuficienta renala s-a dovedit a fi
refractara la suplimentarea aportului vitaminelor din complexul B inclusiv de acid folic.
Aceasta rezistenta la acidul folic ar fi in parte determinata de unele defecte ale metabolizarii
acestuia, defecte care apar la cei cu insuficienta renala cronica. Astfel, au fost descrise
tulburari de absorbtie ale metiltetrahidofolatului, scaderea activitatii α-L-glutamil
transferazei-enzima, care scindeaza poliglutamatii-, blocarea inglobarii gruparilor metil ale
metiltetrahidrofolatului in acizi nucleici sau proteine (din cauza unor anioni retinuti la
pacientii cu insuficienta renal cronica); de asemenea, reducerea nivelurilor serice ale folatilor
liberi disponibili pentru transportul transmembranar, din cauza unei legari crescute de
proteinele plasmatice.
Un numar mare de studii au avut drept tinta normalizarea nivelului homocisteinei prin
suplimentarea aportului de folati la pacienti cu infuficienta renala cronica. S-a considerat ca
administrarea de doze suprafiziologice de folati ar duce la cresterea proportiei de
homocisteina, care va fi remetilata, reducand astfel excesul de homocisteina. De asemenea,
dozele mari de folati ar fi necesare pentru a corecta defectele de metabolizare ale acidului
folic mai sus mentionate.
Nivelul plasmatic al homocisteinei, ca punct de plecare in studiile privind eficacitatea acidului
folic, a depins si de pretratamentul cu preparate multivitaminice, care contin acid folic,
vitamina B6 si vitamina B12, situandu-se la pacientii supusi dializei la valori intre 20 si 50
mmol/L. La pacientii cu insuficienta renala preterminala si la cei care au primit un transplant
renal, nivelurile plasmatice ale homocisteinei se situeaza intre 15 si 20 mmol/L, depinzand de
gradul de insuficienta renala. Comparand cu tratamentul cu placebo, cu tratamentul cu doze
standard de folati (0,4 mg/zi) sau cu lipsa interventiei terapeutice, tratamentul cu doze
suprafiziologice de folati duce la scaderi mai importante ale nivelului homocisteinei. Se
obtine, in general, o scadere a homocisteinemiei de aproximativ 30%, putine raportari aratand
o scadere de 60-70% Pacientii, care au avut concentratia cea mai mare a homocisteinei
plasmatice, au beneficiat cel mai mult de tratament. Totusi, doar o mica parte din pacientii cu
insuficienta renala cronica sub dializa au ajuns la un nivel plasmatic normal al homocisteinei,
daca se accepta ca limita superioara a concentratiei normale a homocisteinei ar fi de 15
mmol/L. Insa, daca se ia in consideratie faptul ca si concentratii serice de 12-14 mmol/L ale
homocisteinei sunt asociate cu cresterea riscului de boala cardiovasculara, practic, nici un
pacient aflat in dializa nu ajunge post-tratament la nivelurile normale ale homocisteinei.
Regimurile de tratament cu folati la pacientii aflati in predializa si la primitorii de transplant
renal au dus insa la scaderi ale nivelului plasmatic al homocisteinei la valori sub 12 mmol/L la
20% din pacientii in predializa si la 65% din primitorii unui transplant renal.
Doza necesara pentru a obtine o scadere maximala a homocisteinei serice este un subiect
de dezbatere. Doua studii efectuate la pacienti aflati in dializa au aratat ca o doza de acid folic
de 15 mg/zi duce la o scadere aditionala cu 15-25% a homocisteinei totale, comparativ cu
doza de 1 mg. Alte cateva studii nu au gasit un astfel de beneficiu.
Se sugereaza ca exista o limita superioara (care este de 5 mg folati/zi) peste care nu poate
functiona suplimentar remetilarea homocisteinei si, astfel, reducerea nivelului plasmatic al
acesteia. Doza optima de acid folic ar fi cuprinsa in intervalul 1-5 mg/zi.
Referitor la vitamina B6, un studiu randomizat a aratat ca suplimentarea aportului acestei
vitamine reduce nivelul plasmatic al homocisteinei la proba de incarcare cu metionina la
pacientii cu insuficienta renala. Adaugarea de vitamina B12 nu a adus beneficiu suplimentar
la pacientii primitori ai unui transplant renal, dar s-a dovedit eficace in scaderea
hiperhomocisteinemiei (cu 35%) la pacientii in dializa care aveau niveluri scazute ale
cobalaminei.24
24
Kerri Hecox si colab. - Is folate supplementation indicated for patients with CAD? Journal of Family Practice,
January 2004 • Vol. 53, No.1

52
Nu au fost finalizate sau inca nu au fost raportate rezultatele unor studii care sa arate clar
beneficii clinice ale tratamentului hiperhomocisteinemiei la pacienti cu insuficienta renala
cronica (14).

3.2.4.Concluzii:
Suplimentarea aportului de acid folic este o metoda ieftina si cu eficacitate mare in
reducerea nivelului seric al homocisteinei. Daca studii pe populatii mari cu risc crescut de
evenimente cardiovasculare vor putea fi facute, folosind strategii de reducere a riscului de
evenimente cardiovasculare, prin scaderea nivelului seric al homocisteinei, aceste strategii ar
putea avea implicatii importante pentru sanatatea populatiei. S-ar putea folosi doze mai mari
de acid folic (ca medicament), care sa scada nivelul homocisteinei serice la indivizii cu risc
crescut de afectare cardiovasculara, iar concentratia medie a homocisteinei la populatia totala
ar putea fi redusa prin imbogatirea alimentelor in acid folic. Asocierea la acidul folic a
suplimentarii aportului de vitamina B6 si B12 ar putea aduce un beneficiu suplimentar (insa
unul mic).
In unele tari, precum SUA, s-a introdus imbogatirea fainii in acid folic pentru prevenirea
defectelor de tub neural (lipsa de acid folic este teratogena pentru sistemul nervos), ceea ce
complica evaluarea beneficiului sau a eventualelor riscuri ale scaderii nivelului plasmatic al
homocisteinei in bolile cardiovasculare.
Pacientii cu insuficienta renala preterminala, in dializa, sau primitorii unui transplant
renal au un risc cardiovascular crescut, mediat in parte de cresterea nivelului homocisteinei.
Strategiile de reducere a nivelului homocisteinei nu sunt insa foarte eficace, mai ales la
pacientii aflati sub dializa.25

Pseudo-vitamine:
 Vitamina F este termenul care desemna la început acizii graşi esenţiali pe care corpul
nu îi poate sintetiza. Au fost excluşi din categoria vitaminelor pentru că sunt acizi
graşi. Acizii graşi sunt o componentă majoră a grăsimilor care, ca şi apa, sunt necesare
organismului în cantităţi mari şi deci nu sunt sub incidenţa definiţiei vitaminelor, care
sunt necesare în cantităţi mici.
 Herbalists and naturopaths a numit diferite substanţe chimice terapeutice "vitamine",
deşi nu sunt, printre care vitamina T, vitamina U şi vitamina X.
 Unele autorităţi în domeniu spun că ubiquinona, numită şi coenzima Q10, este o
vitamină. Ubiquinona este produsă în cantităţi mici de organism, ca şi vitamina D.
 Vitamina B15 (Acid pangamic); substanţa înrudită dimetilglicina este numită greşit
vitamina B15, dar numită şi B16.
 Toxinele Laetrile şi amigdalina sunt numite uneori vitamina B17. Şi acidul pangamic,
şi laetrile au fost propuse ca fiind vitamine de Ernst T. Krebs; nici una nu a fost
recunoscută drept vitamină de comunitatea medicală. Capacităţile vitaminei B17 de a
combate cancerul au fost negate de multe experimente.
 Flavonoizii sunt numiţi uneori şi vitamina P.
 Factorii de creştere a animalelor au fost desemnaţi vitamine, precum acidul para-
aminobenzoic (PABA), care este factorul datorită căruia cresc penele păsărilor
(vitamina B10), folacina (vezi acid folic) acid pteril-heptaglutamic este factorul de

25
Stanger O. si colab. – Effects of folate treatment and homocysteine lowering on resistance vessel reactivity in
atherosclerotic subjects, J Pharmacol Exp Ther, 2002 Oct; 303 (1): 158-62

53
creştere a păsărilor (vitamina B11 sau vitamina Bc-conjugată) şi acidul orotic ca
vitamina B13 pentru şobolani.
 Câteva substanţe erau crezute a fi vitamine complexe B şi sunt numite vitamine B în
literatura veche, incluzând B4 (adenină) şi B8 (acid adenilic), dar nu mai sunt
recunoscute ca vitamine.
 Doctorii au etichetat şi unele analgezice şi antibiotice ca vitamine. 26

26
Keri Hecox si colab. – Is folate supplementation indicated for patient with CAD? Journal of Family Practice,
January 2004 Vol 53, No. 1

54
Capitolul 4

PRODUSE VEGETALE CU VITAMINE

4.1.Cynosbati fructus
Sunt fructele false ale unor specii de Rosa ( familia Rosaceae, tribul Cinnamomeae ),
denumite popular macese sau rasura. Speciile indigene de la care se recolteaza fructele
destinate utilizarii in scopuri medicinale, sunt cele care provin de la Rosa canina L. (fructe
globuloase sau elipsoidale), raspandita de la campie pana in zona submontana; in mai mica
masura de la Rosa glauca V. H. (fructe globuloase) care creste in zonele de deal; la altitudine
este prezenta specia Rosa pendulina L. , cu fructe foarte bogate in principii active dar mai
putin accesibila pentru recoltat.
Rosa canina este raspandita prin toata Europa ca si in Asia Occidentala si Africa de Nord.
Fiind un fruct fals (enduvie), este constituit dintr-un receptacol carnos, modificat, avand
diverse forme; globuloase, ovoide sau elipsoidale. Suprafata externa este lucioasa si zbarcita
din cauza uscarii, la interior fiind prevazute cu peri aspri, de culoare galbuie si numeroase
achene colturoase (adevaratele fructe). Produsul are lungimea de 1,5-3,5 cm iar diametrul de
1-2 cm. Culoarea trebuie sa fie rosie-portocalie in stare proaspata, rosu inchis pana la negru
cand sunt uscate. Gustul este dulce acrisor, usor astringent, mirosul lipseste.
Contine 250-500 mg % acid ascorbic (fruvtele de Rosa pendulina pana la 900 mg %0,
2,55-6,18 % carotenoide diverse (provitamina A), vitaminele B1, B2, PP si K, vitamina P ca
rutozida si hiperozida, 20 % glucide, pectine, taninuri, acid malic si acid citric. Terpenoidele
sunt reprezentate prin glicozide ale acidului oleanolic, β – sitosterolului, linalool, citronelol,
geraniol, nerol.
Se utilizeaza ca vitaminizant, astringent si antidiareic. Datorita continutului in vitamina C,
preparatele din macese intervin in functionarea normala a tuturor glandelor cu secretie interna,
a ficatului, splinei, creierului, cordului. Intra in compozitia ceaiului aromat si a ceaiului
hepatic.

4.2.Hippophaës fructus27
Sunt fructele recoltate de la specia Hippophaë rhamnoides, din familia Eleagnaceae
cu denumiri populare de catina alba sau de catina de rau. Este o planta raspandita in zone
submontane, pana la montane, dar si pe plaja marilor, din vestul Europei pana in Himalaia.

27
Dumitru Dobrescu, Farmacoterapie practica, Editura Medicala, Bucuresti 1989

55
Fructele sunt globuloase sau ovoide, in realitate drupe false, de culoare galbena pana la
portocaliu proaspete dar devenind brune prin uscare, cu gust acru, placut, si miros
caracteristic.
Contine aproape toate vitaminele, acidul ascorbic ajungand pana la 1500 mg %. Mai
contine substante carotenoide, ulei gras format din acizi grasi saturati si nesaturati, flavone,
leucoantociani, acizi organici, aminoacizi, terpenoide.
Este utilizat indeosebi ca polivitaminizant iar uleiul gras din pericarp, in tratamentul
arsurilor si in ginecologie.

4.3.Faex medicinalis
Reprezinta masa in stare proaspata, dupa presare sau dupa uscare, a ciupercii
monocelulare Saccharomyces cerevisiae Meyen, rezultata de la fermentarea berii. Contine
indeosebi vitaminele din grupul B, alaturi de vitaminele A, C, D, E. Alaturi de acestea mai
contine cantitati importante dintr-o mare varietate de enzime, proteine (cca 50 %), 20 %
glucide, 1-3 % lipide, 10 % substante minerale si fungisteroli, indeosebi ergosterol, zimosterol
si cerevisterol.
Se foloseste mai ales in avitaminozele B, in stari de astenie si surmenaj, in dermatologie
pentru tratamentul dermatrozelor si furunculozelor, in cazuri de functionare deficitara la
nivelul tractului gastro-intestinal. Este laxativ usor iar suspendata in apa poate fi utilizata
extern, in afectiuni ale mucoasei vaginale.
Mai importanta este utilizarea drojdiei de bere ca adjuvant in tratamentul pe cale bucala cu
antibiotice.

4.4.Medicago sativa L.
Specia, apartinand familiei Leguminosae este denumita popular lucerna, fiind mult utilizata
ca furaj in zootehnie. Contine 22 % substante proteice, alaturi de vitaminele C, K, D, E,
carotenoide, saruri de calciu, potasiu, fier si fosfor. Serveste drept materia prima pentru
extractia clorofilei si a carotenului. Mai contine izoflavone si cumestrol cu actiune estrogena.
Se foloseste ca antihemoragic, prin prezenta vitaminei K, reconstituant si recalcifiant.
Faina de lucerna intra in preparate dietetice pentru copii iar sucul apos liofilizat ca aditiv
proteic in hrana puietului animalelor.

4.5.Capsella bursa-pastoris28

Capsella bursa-pastoris este o planta spontană, ierboasă, anuală sau bianuală, care se
întâlneşte foarte frecvent. Ea aparţine familiei Brassicaceae si este cunoascuta sub denumirea
populara de traista ciobanului.
Capsella bursa-pastoris este o specie foarte răspândită, lipsită de pretenţii cu privire la
factorii de mediu. Creşte în locuri însorite sau semiumbroase, pe soluri aride ori umede, pe
pământ bătătorit sau afânat.
Părţile aeriene ale plantei, Herba bursae pastoris , conţin alcaloizi (bursina, alţii cu
structură neidentificată), substanţe aminate (colina, acetilcolina, triamina, histamina, histidina,
diosmina), flavonoizi (rutozidul - ca produs de hidroliză, alţi rutinozizi), derivaţi fenolici
(pisopina), un glicozid, acizi organici (fumaric, protocatehic), taninuri, rezine, saponine,
lectine, principii amare, urme de ulei volatil, săruri minerale (cantităţi apreciabile de oxid de
28
Dumitru Dobrescu, Farmacoterapie practica, Editura Medicala, Bucuresti 1989

56
potasiu şi de săruri organice cu potasiu), vitamine (C, K).
În partea aeriană şi mai ales în seminţe, Semen bursae pastoris, se găsesc izotiocianaţi, între
care predomină sinigrina. Seminţele mai conţin ulei gras.
Compoziţia complexă a plantei, precum şi lipsa toxicităţii compuşilor ei, o recomanda în
tratamentul mai multor afecţiuni. Herba prezinta mai multe proprietati: analeptice, regulatoare
ale tensiunii arteriale, uterotonice, cardiotonice, hemostatice prin vasoconstricţie şi
astringenţă, hipertiroidice, hipocorticoidice, antineoplazice, stimulente ale leucocitozei.

4.6.Cichorium intybus
Cichorium intybus este o planta spontană, perenă, care aparţine familiei Asteraceae
cunoscuta sub numele popular de cicoare.Cichorium intybus este o specie vegetală ce poate fi
întâlnită frecvent. Creşte în locuri deschise, cu lumină directă, pe păşuni, fânaţe, la marginea
drumurilor, prin şanţuri, pe lângă culturile agricole şi pe terenuri necultivate.
Din cicoarea spontană s-au creat diverse forme cultivate, ca:
- andivele (Cichorium endiva),
- cicoarea pentru frunze (Cichorium intybus var. foliosus),
- cicoarea cultivată pentru rădăcină (Cichorium intybus var. sativus).
În ţara noastră, Cichorium intybus var. sativus se cultivă pe cca. 2000 ha, exclusiv în
Depresiunea Bârsei, fabrica de prelucrare fiind la Braşov (Ioan Borcean, 1995)

Rădăcinile conţin: apă (75-80%), glucide (mai mult de 18%), protide (1-2%), provitamine şi
vitamine, rezine, taninuri, uleiuri volatile, săruri minerale. Principala glucidă din rădăcinile de
Cichorium intybus este inulina (15% din greutatea rădăcinii). Pe lângă inulină, în părţile
subterane ale plantei se mai găsesc şi alţi carbohidraţi ca rafinoza, fructoza şi glucoza.
În latexul din rădăcini se formează substanţe triterpenice amare (lactucina, lactupicrina,
intibina). Rădăcinile mai conţin colină şi lactuceroli.
În tulpini, frunze şi flori se sintetizează substanţe ca: glucide (inulină, fructoză), acizi
organici (acid cicoric, aminoacizi), antociani cu agliconii lor antocianoidici (cianodina),
vitamine (colină, vitamina C, vitamine P), substanţe minerale (fier, potasiu, fosfor, calciu,
mangan).
O bună parte din fierul din Cichorium intybus este legat de glicozizi, sub formă bivalentă,
lucru rar întâlnit în lumea vegetală. De aceea fierul din părţile aeriene ale cicorii se absoarbe
mai uşor decât cel provenit din alte surse vegetale29.
În Cichorium intybus există substanţe, cu structura încă neelucidată, care acţionează asupra

29
Dumitru Dobrescu, Farmacoterapie practica, Editura Medicala, Bucuresti 1989

57
sistemului endocrin, în special asupra hipotalamusului şi a glandelor suprarenale, precum şi
asupra sistemului nervos. În frunzele verzi (proaspete) a plantei Cichorium intybus sălbatice şi
a varietăţilor cultivate se găsesc vitamine, enzime, aminoacizi, substanţe amare, minerale şi
fibre. Dintre aminoacizi, predomină acidul aspartic şi aspargina (cei doi aminoacizi se distrug
prin încălzire sau uscare), care prezintă proprietăţi antiazotemice, hepatoprotectoare şi
revigorante.
Datorită compoziţiei complexe, cicoarea este recomandată în diferite cure specifice
fitoterapiei. Cichorium intybus se foloseşte în alimentaţie, dietetică, fitoterapie şi în industria
farmaceutică. La specia spontană, rădăcina, care se colectează toamna sau primăvara cu
ajutorul cazmalei, poartă denumirea de radix cichorii, iar părţile aeriene nelignificate, care se
recoltează vara (iulie-august) în timpul înfloritului, se numesc ştiinţific herba cichorii.
Din rădăcina cicorii cultivate (Cichorium intybus var. sativus) se extrage inulina sau se
fabrică un înlocuitor de cafea (surogat) cu gust plăcut. Inulina se foloseşte în farmaceutică ori
se utilizează pentru obţinerea alcoolului etilic sau a fructozei.
Frunzele varietăţilor cultivate (Cichorium endiva, Cichorium intybus var. foliosus) se
consumă sub formă de salată.

4.7.Mentha piperita
Este o planta din familia Labiatae, care este cunoscuta sub denumirea populara de
menta. Mentha piperita mai are urmatoarele denumiri stiintifice: ,Mentha spicata, Menta de
gradina, Mentha, hortensia, Mentha crispa.

Frunzele si toate partile plantei contin ulei eteric, lipide, acizi oleanolic, sitosterol,
ergocalciferol, amestec de parafine, acizi fenolici: lobiatenic. Taninuri, flavonoide, glucide:
ramnoza, galactoza, glucoza, fructoza, zaharoza, rafinoza, stachinoza, carotenoide:
violoxantina, carotina; enzime, vitaminele: C, D2, tocoferoli, acid nicotinic, saruri minerale
cu elementele: potasiu, calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru,
molibden. Uleiul eteric este format din mentol 52,6-63,2%, mentona, hidrocarburi terpenice..
Florile contin mai mult ulei eteric decat frunzele. Radacinile sunt lipsite de ulei eteric.
Actiune farmaceutica: antiseptic, bacteriostatic, astringent, sedativ, combaterea
transpiratiei, calmeaza durerile, antidiareic, normalizeaza tranzitul intestinal, calmeaza
nevrozele, carminativ, sudorific, antispasmodic, deodorant si cicatrizant extern, de asemenea
ajuta la mancarimile pielii pe care le inlatura.
Utilizari: se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, aerofagie, afectiuni renale,
ameteli, atonie stomacala, astenie fizica si nervoasa, balonari, boli de ficat, cardiopatie
ischemica, colecistite, colici intestinale, crampe, diaree, dischinezie biliara, dureri
abdominale, dureri de cap, dureri reumatice, edeme de gamba, enterocolite, flatulenta,
gastrita, greata, guturai, halena, hepatita, indigestie, infectii gastro-intestinale, intoxicatii,
intepaturi de albine, lichen, mamopatii premenstruale, nervozitate, prurigo, psoriazis,

58
raguseala, sani durerosi, scabie, spasme abdominale, toxiinfectii alimentare, tuse, urticarie,
varsaturi.30
4.8.Agrimonia eupatoria
Planta din familia Rosaceae cunoscuta sub denumirea populara de turtita mare
ierboasa perena,neramificata,abundent paroasa,cu frunze penat compuse avind foliole
inegale,dintate,flori galbui pe tipul 5,in inflorescente alungite.
Partea utilizabila este partea aeriana[Herba Aagrimoniae]care se recolteaza din luna iunie
pana in luna august.
Creste indeosebi in locuri semiumbrite cu umiditate mare,din zona de cimpie pina in cea
montana[la cca 1000m],in luminisuri si la margini paduri,in tufisuri,la margini de drumuri.

Pricipii active: tanin,flavone,principii amare,ulei volatil,saruri de


siliciu,vitamine[C,K].
Actiune farmacologica: coleretic-colagog si decongestiv, hepatic, astringent (antihemoragic),
tonic-amar, hipoglicemiant (cu scaderea setei specifice diabeticilor), diuretic.
Indicatii terapeutice:Intern:Dischinezie biliara,colecistita si alte afectiuni hepatice
cronice,stari diareice,hemoragii[indeosebi ale nasului],diabet,diateze urice,reumatism
cronic,alergii cu mancarimi,stari dipeptice,atonie gastrica,anorexie[lipsa poftei de
mancare.Extern:Stomatite,gingivite,faringite,laringite,boli de ochi.

4.9.Coada soricelului:
Pricipii active:tanin,flavone,principii amare,ulei volatil,saruri de siliciu,vitamine[C,K].
Indicatii terapeutice: Intern:Dischinezie biliara,colecistita si alte afectiuni hepatice
cronice,stari diareice,hemoragii[indeosebi ale nasului],diabet,diateze urice,reumatism
cronic,alergii cu mancarimi,stari dipeptice,atonie gastrica,anorexie (lipsa poftei de
mancare.Extern: stomatite,gingivite,faringite,laringite,boli de ochi.

30
Dumitru Dobrescu, Farmacoterapie practica, Editura Medicala, Bucuresti 1989

59
Actiune farmacologica: antiinflamator,astrigent,coleretic-colagog,dezinfectant si calmant
gastrointestinal,antispastic,
bronhodilatator,diminueaza secretiile gastrice,decongestiv hemoroidal,antispastic
biliar,expectorant,cicatrizant.
Indicatii terapeutice:Enterocolite,dischinezie biliara,cistite,colici gastrice,gastrite,insuficienta
hepatica,anorexie,
dispepsii,bronsite,colici hepatice,colici gastrice, dismenoree [regleaza hemoragiile abundente
si calmeaza durerile ]
hemoroizi,afectiuni alergice.Pentru viermi intestinali -infuzie din10 g de planta la 100 ml
apa.Se bea dimineata inainte de masa.
Extern:Hemoroizi,ulcere varicoase,abcese dentare,arsuri plagi purulente,eczeme
zemuinde.COSM.-calmarea tenurilor inrosite iritate

4.10.Symphytum officinalis L.
Denumiri populare:Iarba lui tatin,Iarba baloasa, tataneasa. Este o planta din familia
Boraginaceae.
Descriere:planta ierboasa perena, robusta, cu peri aspri pe intreaga suprafata, tulpina cu
muchii aripate, frunze opuse,mari, alungite, decurente (care se prelungesc pe tulpina), foarte
aspre, flori rosii-violacee, pe tip 5, tubuloase, grupate in cime.
Partea utilizata:Radacinile (Radix Symphyti),care se recolteaza in lunile III-V si IX-XI.

Raspandire:Planta de locuri deschise,tataneasa creste mai ales pe soluri grele,argiloase,pe


care stagneaza apa,de la campie pana in zona montana inferioara,pe marginea apelor,prin
santuri,locuri baltite,zavoaie,lunci,adesea pe soluri crude de la excavatii,sau ca buruiana de
cultura in gradini.Cele mai mari cantitati pot fi recoltate in judetele Cluj si Salaj.
Principii active:Alantoina,mucilagii,glicozide,tanin,colina,ulei volatil.
Actiune farmacologica:Cicatrizant,antiinflamator,expectorant,antidiareic,antihemoragic.
Indicatii terapeutice:Intern;Gastrite hiperacide,ulcere gastrice si duodenale,bronsite si alte
cataruri respiratorii,diaree benigne,enterite,hemoptizii,hemoragii interne.
Extern:Ulcer varicos,fisuri anale si ale sanilor,arsuri,inflamatii articulare,retragerea proceselor
inflamatorii.

4.11.Viola tricolor
Este o planta din familia violaceae cu denumirea populara ,,trei frati patati``. Specie
anuala sau hibernanta,inalta de 10-14 cm,cu frunze ovate cu stipele penate la baza,flori cu 5
petale inegale si diferit colorate-2 superioare violacee,2 laterale galben-deschis,cea inferioara
mai mare,galbena.
Partea utilizata:Partea aeriana[Herba Violae tricoloris],care se recolteaza din luna iunie pana
in luna august,in perioada de imflorire.

60
Raspandire:Planta de lumina directa sau cel mult semiumbra,cu cerinte destul de
ridicatw fata de umiditate.Se dezvolta pe soluri bogate,iar altitudinal din zona de deal pana in
etajul subalpin.Creste in lunci,la marginea padurilor,in culturi ca buruiana,prin fanete
montane,pe coaste si stancarii.
Principii active:Saponozide,flavonoide,[rutozid] compusi
salicilati,alcaloizi[violina],carotenoide,antociani,tanin,ulei volatil,vitamine[C,A].
Actiune farmacologica:Depurativ de baza,curatind sangele de toxine,diuretic,fluidifica si
elimina secretiile bronhice,usor laxativ.
Indicatii terapeutice:Afectiuni Afectiuni
dermatologice[eczeme,urticarie,acnee,furunculoza,psoriazis,herpes],afectiuni
renale,reumatism,tuse si bronsita,constipatii usoare.

4.12.Crataegus monogyna
Descriere:Arbust ghimpos (mai rar arbore),cu flori albe pe tipul 5,in buchete
comune,cu frunze mici si lobate.
Partea utilizata:Florile (Flores crataegi)care se recolteaza inluna mai,buchetele de frunze cu
flori[Folia Crataegi] in luna iunie,iar fructele[Fructus crataegi]in lunile septembrie-noiembrie.
Raspandire:Specie putin pretentioasa fata de sol si clima,creste la marginea padurilor de ses si
de deal,mai ales in pasuni si poene,in intraga tara.

Actiune farmacologica:Sedativ cardiac si nervos,antispasmodic,vasodilatator,indeosebi


la nivel coronarian,hipotensor,tonic cardiac si bradicardizant[rarire a contractiilor inimii],usor
astrigent.
Indicatii terapeutice:Intern;Tulburari cardiace cu substrar nervos,dereglari de ritm
cardiac,palpitatii,ischemii,hipertensiune,angina pectorala,ateroscleroza,insomniile
cardiacilor,tulburari de menopauza.
Exrtern:inflamatii bucofaringiene.31

31
Grigorescu E.M. , Ciulei I. , Stanescu U. , Index fitoterapic , Editura Medicala, Bucuresti, 1986

61
4.13.Leonurus - cardiaca
Armoracia rustica este denumirea stiintifica a plantei denumite popular ,,talpa –
gastei``. Face parte din familia Labiate.Ca principii active contine: alcaloizi, ulei volatil,
saponine, tanin, sterolica, principiu amar glucozidic, leonurina, heterozide, vitaminele A, C,
E. Se utilizeaza varfurile florale si frunzele.
Se utilizeaza in urmatoarele afectiuni:neurastenii depresive, distonii neurovegetative,
hipertensiune arteriala, tulburari de climax, plagi.

4.14. Zea mays

Zea Mays este denumirea stiintifica a porumbului.


Terapeutic, se utilizeaza numai stilurile stigmatele - Stigmata Maydis, cunoscute si sub
denumirea de matase de porumb, recoltata in timpul infloririi, sau cel tarziu, cand porumbul
este "in lapte".
Principiile active ale plantei Zea mays sunt urmatoarele: saruri de potasiu si calciu, bioxid de
siliciu, saponine, ulei volatil, alantoina, vitamina C, E, K.
Actiune farmacologica: diuretic, hemostatic, antiinflamator, colagog.32

4.15.Taraxacum officinale
Taraxacum officinale este cunoscuta sub denumirea populara de papadie.
Principiile active ale plantei Taraxacum officinale sunt: Principiu amar- taraxacina-, pectine,
vitamina B, C, steroli. In radacini se gasesc: alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si
D, inulina, tanin, rezine, colina, taraxacina, acid nicotic.
Actiune farmacologica: colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic,
astringent. Indicatii terapeutice: gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburari intestinale,
obezitate, guta, reumatism, ateroscleroza, varice, ulcer varicos.

32
Grigorescu E.M. , Ciulei I. , Stanescu U. , Index fitoterapic , Editura Medicala, Bucuresti, 1986

62
63
Capitolul 5

CONCLUZII

Vitaminele sunt compusi chimici absolut necesari organismului pentru o crestere


sanatoasa si un metabolism corect. Corpul omenesc are nevoie de vitamine pentru a crea
enzime si hormoni – substante elementare pentru multiplele reactii chimice ce au loc in
fiecare moment pentru a asigura supravietuirea organismului. Vitaminele nu pot fi construite
in interiorul noustru. Ele trebuie obtinute din alimentatie si din suplimente.
Termenul de vitamina propriu-zis nu poate fi definit exact nici din punctul de vedere
al structurii chimice si nici cel al actiunii farmacodinamice. Impreuna cu enzimele si
hormonii, vitaminele fac parte din clasa biocatalizatorilor biologici care accelereaza si
regleaza reactiile chimice ce au loc in organism. Sunt considerate drept biocatalizatori
exogeni, pot fi sintetizate numai de catrea plante (inclusiv unele bacterii), fiind introduse prin
alimentatie, fie ca atare, fie sub o forma premergatoare – de provitamina. S-a vazut ca unele
vitamine (vitamina C) pot fi sintetizate si de unele specii animale.
In mod obisnuit organismul primeste cantitatea de vitamine de care are nevoie, printr-o
alimentatie corecta si echilibrata. Lipsa totala de vitamine sau polivitamine din alimentatie
produce tulburari importante, cunoscute sub numele de avitaminoze. Lipsa partiala a uneia sau
a mai multor vitamine produce tulburari cunoscute sub denumirea de hipovitaminoze , iar
aportul prea mare provoaca fenomene de hipervitaminoze. Avitaminoza sau hipervitaminoza
se manifesta prin asa-numitele boli de carenta sau de precarenta care dau fenomene
caracteristice fiecarei vitamine.
Alimentaţia raţională asigura nevoile zilnice ale organismului. Administrarea
din exterior a vitaminelor este justificata numai în puţine cazuri, restul fiind fără o
argumentare ştiinţifică, crescând în mod inutil - şi uneori chiar dăunător - costul tratamentului.
De tratament vitaminic beneficiază numai bolnavii cu anemie pernicioasă Biermer (care în
lipsa administrării vitaminei B12 era mortală), pelagră (vitamina PP), rahitismul la copii
(vitamina D) şi tulburările hemoragice induse de lipsa vitaminei K.
Folosirea de rutină a vitaminelor în diferite afecţiuni (fără argumentare ştiinţifică) poate
declanşa suferinţe cu mult mai mari şi mai grave decât cele presupuse a fi datorite lipsei
vitaminelor. De aceea, o temperare a excesului de vitaminoterapie este absolut necesară.
Pentru combaterea sau prevenirea bolilor de carenta, se impune administrarea de vitamine
sub forma de medicamente. De asemenea se folosesc pe scara larga toata gama de vitamine in
doze mari, pentru tratamentul unor tulburari care nu sunt legate etiologic de o carenta
vitaminica.
In lucrarea de fata sunt prezentate 6 capitole:
- Capitolul 1 – cuprinde Notiuni introductive si Istoric
- Capitolul 2 – cuprinde Proprietati fizice si chimice ale vitaminelor hidrsolubile si
liposolubile
- Capitolul 3 – cuprinde Efecte terapeutice si Date clinice
- Capitolul 4 – Produse vegetale cu vitamine
- Capitolul 5 – Concluzii

64
65
BIBLIOGRAFIE:

1. Mellanby E. , Experimental Rickets , Medical Research (G.B.), Special Report Series


SRS – 61 : 1 – 78 (1921) ;
2. Beedham C. , Molybdenum hidroxylases as drug – metabolizing enzymes, Drug
Metab Rev. 1985 ; 16 (1 – 2); 119 – 156 ;
3. Valentin Stroescu , Bazele farmacologice ale practicii medicale, Editura medicala,
Bucuresti, 1998
4. Stanescu U. , Miron A. , Hancianu M. , Aprotosoaie C. , Bazele farmaceutice,
farmacologice si clinice ale fitoterapiei, vol. I , Editura ,,GR. T. Popa`` , Iasi 2002, p
17;
5. Dumitru Dobrescu, Farmacoterapie practica, Editura Medicala, Bucuresti 1989 ;
6. Nastase Victor (sub redactia A. Popovici): Bazele teoretice ale tehnologiei
farmaceutice, Editura Mirton, Timisoara, 1998 ;
7. Dumitru Dobrescu, Emanoil Manolescu-Memomed, Editura Minesan, 2001 ;
8. Weinstein, S.J. , Wright, M.E. , and others, Serum alpha-tocopherol and gamma-
tocopherol in relation to prostate cancer risk in a prospective study , J. National
Cancer Institute 97 : 396 – 9, 2005 ;
9. Andrei Anghel, Geza deutsch, Vasile Rusu , Biochimie Medicala, Editura Eurostampa,
Timisoara, 2005 ;
10. Grigorescu E.M. , Ciulei I. , Stanescu U. , Index fitoterapic , Editura Medicala,
Bucuresti, 1986 ;
11. Dumitru Dobrescu, Emanoil Manolescu, Memomed, Editura Minesan, 2002 ;
12. Farmacopeea Romana Editia a – X – a , Editura Medicala, 1993 ;
13. Agenda Medicala, Editura Medicala, 2002 ;
14. Brown T. L. , H. E. Lemay , and B. E. Bursten Chemistry , The Central Science , 7th
Ed. Prientice Hall, New Jersey, 1997 , p 466 ;
15. Graham IM, O'Callaghan P - Vitamins, homocysteine and cardiovascular risk.
Cardiovasc Drugs Ther, 2002 Sep;16(5):383-9
16. Kerri Hecox si colab. - Is folate supplementation indicated for patients with CAD?
Journal of Family Practice, January 2004 • Vol. 53, No.1
17. Stanger O. si colab. – Effects of folate treatment and homocysteine lowering on
resistance vessel reactivity in atherosclerotic subjects, J Pharmacol Exp Ther, 2002
Oct; 303 (1): 158-62
18. Keri Hecox si colab. – Is folate supplementation indicated for patient with CAD?
Journal of Family Practice, January 2004 Vol 53, No. 1
19. A. – M. Hossu, C. Radulescu, I. Ionita, E. – I. Moater, Scientific Study & Research,
Vol VII, No. 1 , 225-233, Alma Mater Publising House, University of Bacau, 2006
20. International Conference on Harmonization (ICH), ICH Quality Guidelines: Good
Manufacturing Practice Guidance for Active Pharmaceutical Ingredients Q7A – ICH,
Geneva, Switzerland, 2001

66