Centenarul Marii Uniri

Stimabile autorități, drag auditoriu în această zi minunată de 1 decembrie avem ocazia unică să
sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Noi, cei care aparținem acestei generații centenare,
trebuie să cinstim munca asiduă a intelectualilor și politicienilor români care au contribuit la înfăptirea
acestui ideal al tuturor românilor.
Pentru a reînvia în memoria colectivă importanța magistrală a acestei unirii țin să realizez o
sinteză a tot ceea ce a însemnat Alba Iulia 1918.
Ideea organizării unei Mari Adunări Naționale care să constituie expresia voinței unanime de
Unire a Transilvaniei cu România a venit din partea socialistului Ioan Flueraș. În seara de 13 noiembrie
1918, după întreruperea tratativelor cu delegația maghiară condusă de ministrul Oszkár Jászi, membrii
CNRC s-au dus la Vasile Goldiș și în cabinetul acestuia, după ample discuții au hotărât convocarea
Adunării Naționale. În noaptea de 14 noiembrie 1918, după a doua zi a convorbirilor cu delegația
maghiară, într-o ședință a CNRC prezidată de Ștefan Cicio-Pop în clădirea Școlii civile de băieți din
Arad, pentru a analiza situația tratativelor, un grup de tineri, în frunte cu Iustin Marșieu, au cerut
Consiliului să proclame chiar atunci Unirea Transilvaniei cu România. Acestora le-a răspuns Vasile
Goldiș arătând că o asemenea hotărâre nu poate fi proclamată decât într-o mare adunare reprezentativă.
La 15 noiembrie 1918, după eșecul tratativelor cu delegația maghiară purtate între 12 și 14
noiembrie 1918, CNRC într-o ședință plenară, care a ținut până noaptea târziu și care a avut loc în sala
de festivități a Școlii civile greco-ortodoxe române de fete din Arad, ia hotărârea de a declara unirea
românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul României într-o Mare Adunare
Națională. Tot atunci s-au discutat măsurile care trebuiesc luate în vederea convocării grabnice a
adunării. În aceași zi CNRC s-a adresat tuturor Consiliilor Naționale Române printr-un ordin
multiplicat în mii de exemplare la tipografia Concordia din Arad în care s-au dat indicațiile pe baza
cărora să se facă alegeri de delegați cercuali pentru Marea Adunare Națională Română, ce avea să fie
convocată în cel mai scurt timp. Alegerile aveau să se facă pe baza votului universal în termen de 12
zile.
La 16 noiembrie 1918, după masa, CNRC convoacă o nouă ședință amplificată cu reprezentanți
ai gărzilor naționale și ai studențimii, care a avut loc tot în sala de festivități a Școlii civile de fete și în
prezența a 50 -60 de persoane. În această ședință s-au discutat amănuntele Marii Adunări Naționale
stabilindu-se ca dată ziua de 1 decembrie și locul unde să se desfășoare. Aradul, un centru politic
principal de atunci al românilor transilvăneni a căzut, fiind prea mărginaș. Sibiul, vechi centru politic
românesc cu rol atât de important în mișcarea memorandistă, n-a fost acceptat deoarece se putea aduce
învinuirea că adunarea s-a desfășurat sub influența armatei române reintrată în război și în Transilvania.
Clujul, alt centru cultural vechi și important al Transilvaniei, a fost exclus din cauza procentului ridicat
al populației de etnie maghiară. Astfel, au rămas în discuție doar Alba Iulia și Blajul. Blajul a fost luat
în discuție datorită Marii Adunări Naționale din 15 mai 1848 de pe Câmpia Libertății, iar actul de la 1
decembrie era socotit o urmare firească a acelei adunări. În final s-a optat pentru Alba Iulia, opțiunea
fiind argumentată istoric astfel: Alba Iulia a fost unul dintre cele mai importante centre ale Daciei
romane; Alba Iulia a fost centrul celei dintâi uniri politice a țărilor române prin mintea și sabia lui
Mihai Viteazu; Alba Iulia a fost locul martiriului lui Horea, Cloșca și Crișan și al întemnițării lui
Avram Iancu. Era orașul cu cele mai numeroase și mai adânci semnificații în istoria poporului român
din Transilvania.
În 18 noiembrie este publicat manifestul Către popoarele lumii, prin care se aduce la cunoștință
hotărârea națiunii române de a-și realiza idealul național, de a peri mai bine decât a suferi mai departe
sclavia și atârnarea. În ziua de 19 noiembrie a avut loc o nouă ședință a CNRC în care s-a citit
scrisoarea primită de la Ion I.C. Brătianu și s-a hotărât textul și emiterea convocatorului Marii Adunări
Naționale. Textul a fost redactat de Vasile Goldiș și semnat de Ștefan Cicio-Pop în calitate de
președinte al CNRC și de Gheorghe Crișan în calitate de secretar la 20 noiembrie 1918.
Textul Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia a fost redactat la Arad într-o ședință a CNRC de
la 28 noiembrie 1918 și a fost supus dezbaterii spre a-și spune părerea și alți lideri ai luptei pentru
Unire la 30 noiembrie 1918 la Alba Iulia. Textul final fiind aprobat spre miezul nopții.
Ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, era și ea parcă îmbrăcată de sărbătoare, deoarece noaptea
ninsese și întreaga natură a fost învăluită în alb imaculat. Participanții la Adunare au început defilarea
dis-de-dimineață îmbrăcați cu haine de sărbătoare, împodobiți cu cocarde, încinși peste brâu cu
tricolorul național sau avându-l trecut în diagonală peste piept, cu steaguri, încolonați în rânduri de câte
patru și cântând cântece naționale. În jur de ora 7, duminică fiind, participanții s-au îndreptat către
slujbele religioase ținute atât în biserica ortodoxă, cât și în cea greco-catolică, apoi delegații Marii
Adunări s-au îndreptat către Sala Cazinoului, numită de atunci Sala Unirii, locul unde avea să se dea
citirii rezoluției unirii și votării acesteia:
La orele 10.30 lucrările au fost deschise prin discursul lui Ștefan Cicio Pop, președintele
Marelui Sfat Național Român și al Consiliului Național Român Central care a prezentat hotărârea
Marelui Sfat Național Român de a convoca o Mare Adunare Națională la Alba-Iulia, a relatat
suferințele îndurate de românii ardeleni sub stăpânirea maghiară și în cei patru ani de război, a adus
laude armatei americane care au adus seninătate asupra soartei războiului, națiunilor franceze, engleze
și italiene, care împreună au răpus Puterile Centrale, l-a slăvit pe președintelui american Wilson, care
prin cele 14 puncte ale sale a pledat pentru principiul autodeterminarii naționalităților și reajustarea
granițelor în Europa.
După discursul lui Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu i-a declarat verificați pe toți cei 1.228 de
delegați și s-a trecut la constituirea Adunării Naționale fiind numiți președinți Gheorghe Pop de
Băsești, episcopul ortodox de la Arad, Ioan Ignatie Papp, și episcopul greco-catolic de la Oradea,
Demetriu Radu. Vicepreședinți au fost numiți Theodor Mihali, Ștefan Pop și Ioan Flueraș.
Gheorghe Pop de Băsești a declarat deschiderea Adunării Naționale, iar Vasile Goldiș a citit
Rezoluția Adunării Naționale. După citirea declarației a luat cuvântul Iuliu Maniu care sprijinește apoi
cu istețime ultimile puncte din proiectul de rezoluțiune și cere primirea cu unanimitate a proiectului,
iar sala i-a răspuns: Primim. Primim cu toții. Primim totul. Trăiască. Au luat apoi cuvântul Iosif
Jumanca, Alexandru Vaida-Voevod, episcopul Demetriu Radu, episcopul Ioan Ignatie Papp și lucrările
au fost închise pe acordurile imnului Deșteaptă-te române.
Prin această sinteză am încercat să pun în evidență momentele cheie care au stat la înfăptuirea
Marii Uniri de la 1918 și să sublinez efortul uman depus pentru a se realiza acest ideal de veacuri a
românilor de pretudindeni. De aceea, noua tuturor ne revine responsabilitatea să păstrăm veșnic
proaspăt în memorie sacrificiul depus de înaintașii noștri și să nu uităm niciodată șă îi cinstim cum se
cuvine, întrucât fără dăruirea și iubirea lor de neam noi nu puteam să ne bucurăm în acesată zi sfântă de
această comoara neprețuită numită România.