Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
Fisa Logop - Teorie
Fisa Logop - Teorie
Vocabular:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………
Limbaj receptiv:…………………………………………………………….......................
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Limbaj expresiv:…………………………………………………………………………...
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Pronunţie:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………
Lexie:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
Grafie:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
Calculie:
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………
Diagnostic logopedic:…………………………………………………………………......
………………………………………………………………………………………………....
Alte menţiuni:……………………………………………………………………………………......
……………………………………………………………………………………………………….....
……………………………………………………………………………………………………….....
Data:
……………………………
Vocabular
Limbaj receptiv
Limbaj expresiv
Pronunţie
- afectarea pronunţiei la nivelul
- emite corect vocalele/ consoanele limbii române
- pronunţă corect silabe directe/ silabe inverse
- pronunţă corect logatomi (combinaţii vocalice şi consonantice)
- rosteşte cuvinte monosilabice, bisilabice, polisilabice
Lexie
Grafie
Calculie
Limbajul copilului trebuie construit prin raportare constată la nivelul experienţelor sale. Este
importantă integritatea tuturor porţilor senzoriale, prin care se achiziţionează informaţii din lumea
exterioară (mai ales pe canalul vizual şi auditiv), ca şi nivelul de dezvoltare al mijloacelor de
integrare a semnificaţiilor vehiculate în procesul de comunicare.
@ În activitatea cu copiii cu deficienţe se pot utiliza mai multe sisteme de comunicare,
dintre care cele mai frecvente pot fi grupate în trei categorii (Programă def severă, asociată –grădi)
2. Sisteme de comunicare bazate pe limbajul gestual (ce pot fi recepţionate sau transmise fie
prin comunicare co-activă, fie folosind sistemul „mână pe mână”), care au la bază
- limbajul acţional, reprezentat prin mişcări cu o anumită semnificaţie sau care oferă soluţia
la o problemă practică (încheierea la nasturi, îmbinarea unor piese de puzzle), precum şi prin
mişcări cu rol indicativ, de atenţionare (care pot precede, însoţi sau succeda însuşirea
comunicării prin gesturi)
- limbajul mimico-gestual, care constă în grimase şi gesturi ce exprimă stări emoţionale,
trebuinţe, opinii sau care dirijează atenţia către un om, obiect sau fenomen (şi se referă la o
situaţie prezentă sau trecută)
Astfel, comunicarea poate avea sau nu intenţionalitate şi scop, iar copilul se poate exprima prin:
- expresii faciale şi vocalizări, pentru a indica prezenţa unui obiect/ persoană şi confortul/
disconfortul faţă de acestea
- mişcări ale corpului, atingere, contact vizual
- manipularea unor obiecte/ jucării sau manipularea persoanei, pentru a produce un efect
dorit sau pentru a obţine ceva
- efectuarea unor acţiuni indicative, cu semnificaţie contextuală
- gesturi simple (reproductive, ale unor acţiuni elementare), gesturi complexe
- utilizarea imaginilor (pictograme sau PECS)
- utilizarea limbajului verbal-oral (holofraze, cuvinte, propoziţii simple/ complexe)
- utilizarea limbajului verbal-scris
Funcţiile mintale ale limbajului – de recunoaştere şi utilizare a semnelor, simbolurilor şi a
altor componente ale limbajului: (CIF)
- funcţii de receptare şi descriere a limbajului scris, vorbit sau a altor forme de limbaj (al
semnelor ...)
- funcţiile expresiei scrise, vorbite sau a altei forme de limbaj
- funcţii lingvistice integrative, vorbite şi scrise (ca acelea implicate în receptare, exprimare,
afazia de conducere, Broca sau Wernicke)
Funcţiile vocii – de generare a diverselor sunete prin trecerea aerului prin laringe:
- funcţiile de generare şi calitate a vocii
- funcţiile fonaţiei, de înălţime, intensitate şi alte calităţi ale vocii
- afectări precum afonia, disfonia, răguşeala, hipernazalitate, hiponazalitate, stridenţa
Producerea vocii: generarea sunetelor prin coordonarea laringelui şi muşchilor din jurul
acestuia, cu aparatul respirator (fonaţia, intensitatea vocii, afectări precum afonia)
Calitatea vocii: generarea caracteristicilor vocale, inclusiv înălţimea, rezonanţa şi altele
(tonalitatea joasă şi înaltă, tulburări ca hipernazalitatea, hiponazalitatea, disfonia, răguşeala sau
stridenţa)
Cititul:
- competenţa de a înţelege şi interpreta un material scris (cărţi, instrucţiuni, ziare), cu scopul
de a obţine cunoştinţe generale sau informaţii specifice
- citirea cu fluenţă şi acurateţe (recunoaşterea caracterelor şi alfabetului, articularea cu voce
tare de cuvinte, pronunţarea corectă şi înţelegerea cuvintelor şi expresiilor
Scrisul:
- competenţa de a utiliza şi produce simboluri sau un limbaj, reprezentat prin sunete, cuvinte
sau expresii, pentru a transmite un sens sau informaţii (realizarea unei evidenţe scrise de
evenimente sau idei, întocmirea unei scrisori)
- scriere eficientă, cu respectarea regulilor gramaticale
Socotitul:
- competenţa de lucra cu numere şi de a efectua operaţii matematice simple şi complexe,
aplicarea principiilor matematice la rezolvarea de probleme care sunt scrise în cuvinte, cu obţinerea
şi prezentarea rezultatelor
- folosirea semnelor matematice pentru adunare şi scădere şi aplicarea corectă a operaţiilor
matematice într-o problemă
Comunicarea prin limbaj, semne şi simboluri, receptarea şi generarea de mesaje, purtarea de
conversaţii şi utilizarea tehnicilor şi instrumentelor de comunicare (CIF)
Comunicare – receptare:
- de mesaje verbale-orale – înţelegerea literală şi a sensurilor aferente ale mesajelor în limbaj
vorbit (înţelegerea că o afirmaţie exprimă un fapt sau că este o expresie idiomatică)
- de mesaje verbale-scrise – înţelegerea literelor şi a sensului aferent mesajelor care sunt
transmise prin limbaj scris (înţelegerea mesajelor unor texte din ziar)
- de mesaje prin limbajul formal al semnelor – receptarea şi înţelegerea mesajelor în
limbajul formal al semnelor cu ajutorul literelor şi a sensului lor aferent
- de mesaje non-verbale – receptarea şi înţelegerea sensurilor aferente ale mesajelor
transmise prin gesturi ale corpului (mimică, mişcări sau semne făcute cu mâna, poziţii ale
corpului, alte forme de limbaj al trupului), semne şi simboluri generale (semne de
circulaţie, siboluri de alarmă, notaţii muzicale, ştiinţifice, iconuri), imagini/ desene sau
fotografii (desene liniare, schiţe, grafice, diagrame, fotografii, picturi, reprezentări
tridimensionale)
Comunicare – producere:
- vorbirea – producerea de cuvinte, expresii şi fragmente mai lungi în mesajele vorbite, cu
ajutorul literelor şi sensului aferent (exprimarea unui fapt, relatarea unei poveşti în limbaj
oral)
- scrierea mesajelor – producere, generare a înţelesului literal şi aferent mesajelor care sunt
transmise prin limbaj scris (scrisoare către un prieten)
- producerea de mesaj în limbajul formal al semnelor – transmiterea înţelesului literal şi
aferent mesajelor prin limbajul formal al semnelor
- producerea de mesaje non-verbale – utilizarea de gesturi, simboluri şi imagini (desene)
pentru a transmite mesaje (a da din cap pentru a exprima dezacordul, a desena o imagine/
diagramă pentru a transmite un fapt, o idee complexă); producerea limbajului trupului
(transmiterea sensului prin mişcări ale corpului: mimică, mişcări şi posturi ale braţelor şi
palmelor), producerea de semne şi simboluri (transmiterea sensului prin utilizarea de
semne, simboluri şi sisteme simbolice de notaţie (iconuri, simboluri ştiinţifice, notaţiile
muzicale pentru a transmite o melodie), producerea de imagini, desene, fotografii
(transmiterea sensului prin desen, pictură, schiţă şi întocmirea de diagrame, picturi,
fotografii (desenarea unei hărţi pentru a indica un drum spre un loc oarecare)
Balbismul:
- perturbare în fluenţa normală şi timpul de structurare a vorbirii (inadecvat pentru vârsta
individului), caracterizată prin apariţia frecventă a unuia sau a mai multora dintre următoarele:
repetiţii de sunete şi silabe, prelungirea sunetelor, interjecţii, cuvinte întrerupte (pauze în cadrul
unui cuvânt), blocaj audibil sau mut (pauze complete sau incomplete în vorbire),
circumlocuţiuni (substituiri de cuvinte pentru a evita cuvintele problematice), cuvinte produse
cu exces de tensiune fizică, repetarea unor întregi cuvinte monosilabice (eu, eu, eu îl văd)
- perturbarea în fluenţă interferează cu performanţa şcolară/ profesională sau cu comunicarea
socială; intensitatea perturbării devine mai severă dacă există o presiune specială de a comunica;
balbismul poate fi absent în cursul lecturii orale, al cântatului ori al vorbitului cu obiecte
inanimate sau cu animalele favorite;
- tulburări asociate: poate fi acompaniat de mişcări motorii (ticuri, clipit, tremor al buzelor sau
feţei), mişcări respiratorii; pe măsură ce copilul devine conştient de dificultatea de vorbire, pot
apare mecanisme de evitare a disfluenţelor (mecanisme lingvistitce: modificarea ritmului
vorbirii, evitarea situaţiilor speciale de a vorbir, evitarea anumitor cuvinte sa sunete), dar şi
răspunsuri emoţionale; stresul sau anxietatea exacerbează balbismul; deteriorarea funcţionării
sociale poate rezulta din anxitate, din frustrare, din stimă de sine scăzută
- la cei cu balbism pot apare mai frecvent şi tulburarea fonologică, ca şi cea de limbaj expresiv
Tulburare de comunicare fără altă specificaţie – cuprind tulburări ale vocii, cum sunt anomaliile
privind înălţimea, intensitatea, calitatea, tonul sau rezonanţa vocii
LEXIE GRAFIE
Cauze (care pot acţiona simultan sau izolat; acţionează în lanţ continuu sau într-o reciprocitate
dialectică cu discalculia; pot fi cauză iniţială pentru discalculie, cât şi cauză secundară; iar un factor
poate fi în acelaşi timp cauza fenomenului de discalculie sau efect determinant de acest fenomen):
1. deficienţe de structurare spaţio-temporală, care unesc discalculia de dislexie (3 cazuri):
- dislexia împiedică asimilarea calculului, în înţelegerea vocabularului şi a textului problemei
- dislexia şi discalculia apar ca efect al aceloraşi cauze: incapacitatea de a folosi simbolurile,
semnele matematice (sau silabele, în cazul dislexiei), dificultăţi care se exprimă prin simptome
similare – inversiuni, omisiuni, confuzii, uitări etc.
- între dislexie şi discalculie nu exista nici o relaţie cauză-efect, au origini şi simptome diferite
2. deficienţe organice de origine centrală care antrenează un deficit masiv de structurare spaţială,
(hemiplegie stângă de ex.) inaptitudine de a folosi simbolurile matematice şi conceptele de lungime,
greutate etc.
3. deficite intelectuale importante (deficienţi mintali gravi, lejeri..)
4. deficienţe de natură afectivă (nevoia de ocrotire, de securitate personală)
1. Din punct de vedere cantitativ ne vom referi la volumul vocabularului copilului evaluat,
comparativ cu VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL) care, în
mod obişnuit, cuprinde aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute şi utilizate de vorbitorii de limbă
română şi este format din:
•părţi ale corpului omenesc
•grade de rudenie
•animale, păsări, insecte cunoscute
•băuturi şi alimente de primă necesitate
•unelte şi obiecte casnice
•culori, însuşiri
•acţiuni, stări
•diviziuni ale timpului
•corpuri cereşti
•locul, timpul şi modul desfăşurării acţiunii
*cu cheilopalatoschizis ("gura de lup") - pe langa buza este despicata bolta palatina si
cavitatea bucala, astfel incat cerul gurii comunica cu nasul.
Despicaturile labio-maxilo-palatine sunt cele mai frecvente malformatii congenitale
craniofaciale. Cheilopalatoschizis ("gura de lup") interfera serios cu functionalitatea
organismului, producand probleme de alimentatie si intarziere in dezvoltarea limbajului;
*Microglosia este o anomalie congenitală şi constă într-o limbă mică şi scurtă, din
cauza lipsei porţiunii sale anterioare.
Lobul frontal
1. tulburari ale sintezei eferente - hemipareza
2. tulburari de vorbire
3. tulburari de cunoastere ( ale sferei cognitive) : de perceptie, de gandire, memorie
4. tulburarea sferei afectiv- emotionale
5. tulburari vegetative.
In urma cu patru decenii rolul lobilor frontali era redus cu precadere la integrarea si
comanda miscarilor voluntare si a vorbirii. Leziuni ale diferitelor zone din lobul
frontal afecteaza componente ale organizarii psihocomportamentale. In 1930 KLEIST
a realizat prima sinteza a simptomelor produse de leziunile lobului frontal pe care le-
a reunit sub numele de tulburari alogice ale gandirii. Ele constau in :
- pasivitatea si inertia proceselor intelectuale
- imposibilitatea de a folosi structurile rationamentului logic
- tulburarea capacitatii de mobilizare a spiritului critic
- dezorganizarea sintezelor psihice superioare
- abolirea capacitatiii de predictie a cursului viitor al evenimentelor.
Procesele constiente, cum ar fi gandirea, luarea deciziilor sunt controlate de
lobii frontali ai cortexului. Cortexul celor doua emisfere cerebrale pare identic la prima
vedere, insa o emisfera este de obicei dominanta ( a majoritatea, cea stanga). Unele
functii au centri doar intr-o singura emisfera, de exemlu, centrul vorbirii se gaseste
de obicei in emisfera stanga. La unii stangaci centrul vorbirii se afla in dreapta. S-a
identificat mai multe arii specifice asociate cu intelegerea si producerea vorbirii.
Aria Broca
Broca a investigat pierderea vorbirii la un pacient si a identificat o arie afectata la nivelul
cortexului cerebral, in stanga lobului frontal. O leziune similara a lobului frontal drept
nu produce de obicei pierderea vorbirii. Se pare ca in aceasta arie cuvintele sunt
formulate sau pregatite pentru vorbire. Indivizii care prezinta dificultati in formularea
cuvintelor ne indica faptul ca aria Broca este incomplet afectata. Substantivele sunt
produse adesea la singular, iar de cele mai multe ori cuvintele neimportante sunt omise.
Nu exista dificultati de intelegere a limbajului vorbit sau scris, ceea ce sugereaza ca
exista si alte arii cerebrale care sunt responsabile pentru intelegerea vorbirii.
Lobul parietal
1. tulburari de sensibilitate
2. tulburari de orientare spatiala
3. tulburari ale operatiilor logico-gramaticale
4. tulburari ale operatiilor de calcul
5. tulburari ataxice, de echilibru, de gust, oculomotorii
Lobul occipital
1. tulburarea senzorialitatii vizuale
2. tulburarea perceptiei obiectuale
3. cecitatea psihica
In functie de intinderea leziunii, de localizarea ei si de situarea unilaterala sau
bilaterala se produc forme si grade diferite de tulburare a campului vizual.
Lezarea unor anumite portiuni occipitale provoaca tulburari majore in dicriminarea
si recunoasterea culorilor. Treptele se situeaza intre nesesizarea tonurilor cromatice
si cecitatea cromatica adica pierderea completa a sensibilitatii cromatice.
Mecanisme anatomo-fiziologice:
1. sisteme aferente (de recepţionare): analizatorii auditiv, vizual, tactil (organe de vorbire, mână),
kinestezic (verbo-kinestezic, manu-kinestezic)
2. sisteme eferente (exprimare): musculatura organelor vorbirii şi a mâinii
Forma limbajului: (A. Gherguţ)
tulburări fonologice – sunetele nu sunt produse conform cu regulile lingvistice ale comunicării
-aspecte: însuşirea fonemelor, silabelor, prozodiei (accent, intonaţie)
tulburări morfologice – construcţia cuvintelor ca formă, număr, gen, caz, mod, timp etc.
-aspecte: însuşirea de cuvinte (substantive, adjective, verbe, adeverbe, conjuncţii, prepoziţii etc.)
tulburări sintactice – încălcări ale regulilor de codificare a mesajelor privind ordinea cuvintelor în
propoziţii sau fraze (structura propoziţiei sau frazei)
-aspecte însuşirea ordinii, ierarhizării şi raporturilor convenţionale consacrate de logica lingvistică
în limbă
Conţinutul limbajului:
tulburări semantice – privesc simbolistica, acordarea de semnificaţii, codificarea (acordarea de
semnificaţii sistematice şi reprezentarea lumii externe în idei verbalizate, decodificarea cuvintelor si
frazelor – codificarea şi decodificarea sunt activităţi mentale complementare
-aspecte: asimilarea cuvintelor limbaii (vocabularul, fondul lexical al limbii), nu se rezumă la
memorarea etichetelor lingvistice, ci implică procese subiective de cunoaştere a realităţii şi de
reprezentare simbolică şi analitică (simboluri, concepte, judecăţi şi raţionamente); procesul se
caracterizează prin cunoaşterea obiectelor şi proprietăţilor lor esenţiale, categorisirea obiectelor
şi ierarhizarea lor; cunoaşterea fenomenelor (relaţii între obiecte, schimburi, apariţii, dispariţii,
deplasări, înlocuiri etc.), categorisirea fenomenelor, relaţii între fenomene şi relaţii între obiecte şi
fenomene
Utilizarea limbajului:
tulburări pragmatice – combină discordant limbajul verbal cu comunicarea nonverbală; chiar dacă
elevul a interiorizat forma şi conţinutul limbajului, nu le utilizeaza eficient în comunicare
II. Criteriul care abordează integrativ, exhaustiv, dar şi pragmatic elementele structurale/
dinamice ale limbajului (după L. Bloom – 1978):
- forma limbajului – categoriile formale ale limbajului: fonologia (foneme, silabe, elemente
prozodice), morfologia (cuvinte substantivale, referenţiale, acţionale, relaţionale, instrumentale
etc.), sintaxa (ordinea, ierarhizarea şi raporturile convenţionale, consacrate prin logică lingvistică
în limbă – structuri logico-gramaticale care respectă anumite reguli gramaticale şi prezintă anumite
tipologii)
- conţinutul limbajului - aspectele semantice ale limbii, aspecte ce derivă din simbolizare,
acordare de semnificaţii, codarea şi decodarea unităţilor formale (cuvinte) sau structurilor formale
(fraze) ale limbajului; semantizarea implică cunoaşterea obiectelor ca atare, cu proprietăţile lor
esenţiale, categorizarea obiectelor de acelaşi fel şi distincţia de alte categorii, cunoaşterea
fenomenelor (relaţii între obiecte, schimburi, apariţii, dispariţii, deplasări, înlocuiri etc.),
categorizarea fenomenelor, relaţii între fenomene şi între obiecte – fenomene.
- utilizarea limbajului – cu referire, în principal, la două aspecte inseparabile pentru o bună
utilizare: sesizarea intenţiilor în limbajul partenerilor de comunicare şi adaptarea la context
pentru realizarea propriilor intenţii (exprimarea unor cerinţe, punerea de întrebări, obţinerea de
informaţii utile, realizarea unor comentarii la obiect, coerenţă, consistenţă şi continuitate în discurs,
preluarea şi continuarea/ dezvoltarea unor idei ale interlocutorului, combaterea raţională a unor
idei neîmpărtăşite etc.)
Forma limbajului: (Psihoped spec - A. Gherguţ)
tulburări fonologice – sunetele nu sunt produse conform cu regulile lingvistice ale comunicării
-aspecte: însuşirea fonemelor, silabelor, prozodiei (accent, intonaţie)
tulburări morfologice – construcţia cuvintelor ca formă, număr, gen, caz, mod, timp etc.
-aspecte: însuşirea de cuvinte (substantive, adjective, verbe, adeverbe, conjuncţii, prepoziţii etc.)
tulburări sintactice – încălcări ale regulilor de codificare a mesajelor privind ordinea cuvintelor în
propoziţii sau fraze (structura propoziţiei sau frazei)
-aspecte însuşirea ordinii, ierarhizării şi raporturilor convenţionale consacrate de logica lingvistică
în limbă
Conţinutul limbajului:
tulburări semantice – privesc simbolistica, acordarea de semnificaţii, codificarea (acordarea de
semnificaţii sistematice şi reprezentarea lumii externe în idei verbalizate, decodificarea cuvintelor si
frazelor – codificarea şi decodificarea sunt activităţi mentale complementare
-aspecte: asimilarea cuvintelor limbaii (vocabularul, fondul lexical al limbii), nu se rezumă la
memorarea etichetelor lingvistice, ci implică procese subiective de cunoaştere a realităţii şi de
reprezentare simbolică şi analitică (simboluri, concepte, judecăţi şi raţionamente); procesul se
caracterizează prin cunoaşterea obiectelor şi proprietăţilor lor esenţiale, categorisirea obiectelor
şi ierarhizarea lor; cunoaşterea fenomenelor (relaţii între obiecte, schimburi, apariţii, dispariţii,
deplasări, înlocuiri etc.), categorisirea fenomenelor, relaţii între fenomene şi relaţii între obiecte şi
fenomene
Utilizarea limbajului:
tulburări pragmatice – combină discordant limbajul verbal cu comunicarea nonverbală; chiar dacă
elevul a interiorizat forma şi conţinutul limbajului, nu le utilizeaza eficient în comunicare
În planul fiecărui modul se pot delimita demersuri specifice de procesare a informaţiilor, care, în
antrenamentul activităţii grafice se pot parcurge în succesiunea logică a modulelor prezentate mai sus
ori se pot desfăşura în ordine inversă, de la execuţia motorie la planificarea ideatică:
- procesare grafo-motorie (“desenarea” grafică a literelor): implică capacitate de recuperare a
alografelor (dictarea unor cuvinte cu litere mari şi mici, a unor substantive comune şi proprii, copierea
altor texte de mână, transcrierea textelor de tipar etc.), realizarea matricelor grafomotrice (copierea sau
scrierea spontană a grafemelor, urmărindu-se conduita motrică fină, scrierea “oarbă”, sub un panou ce
acoperă mâna şi scrisul copilului), organizarea grafomotrică (“desenare” a unor litere sau cuvinte pe
spaţii foarte mari şi din ce în ce mai mici, copierea unor texte etc.)
- procesare lexicală (asocierea şi conversia fonem-grafem): capacitatea de generare a cuvintelor
(denumirea diferitelor obiecte, fenomene, persoane şi scrierea cuvintelor evocate), parcurgerea rutei
vizuale sau ortografice (dictarea unor propoziţii cu cuvinte omofone sau alofone etc.), parcurgerea rutei
fonologice (literizarea cuvântului înainte de scriere sau silabisirea lui pe măsura scrierii, dictarea de
propoziţii cu cuvinte noi, neologisme, cuvinte străine sau pseudocuvinte)
- procesare sintactică (construcţia de sintagme, propoziţii, fraze, ortografie): ordonarea cuvintelor
amestecate strategic într-o frază, delimitarea frazelor dintr-un şir continuu scris, extinderea progresivă a
unor propoziţii simple, corectarea unor erori intenţionat strecurate într-un text, punerea unor semne de
punctuaţie strategic omise etc.
- procesul de planificare ideativă (pentru iniţierea/ redactarea unui text): presupune memorie
operativă (reactualizare liberă a unor evenimente, informaţii curente sau sarcini de recunoaştere a unor
situaţii, locuri, personaje, fapte etc.), compoziţie ideativă (descrierea unui desen, relatarea unor
întâmplări recente etc.), transpunerea sau conversia ideilor în propoziţii (reformularea concisă a unor
propoziţii, având la bază informaţii furnizate divergent etc.).
Dificultăţi în învăţarea matematicii / discalculia (Ungureanu)
Competenţa matematică este susţinută de majoritatea funcţiilor corticale puternic implicate, atât în
relaţionarea directă cu realitatea (senzaţii, percepţii, parţial reprezentări), cât şi în medierea ei
simbolică (noţiuni, concepte, judecăţi, raţionamente), dar şi prin filtrul unor fenomene psihice
complexe (memorie, gândire, imaginaţie) şi sprijinul oportun în concetrarea activităţii psihice
(atenţie, dublată de efort voluntar)
3-6 ani:
- înţelege egal şi diferit
- împerechează obiece după mărime, formă, culoare
- clasifică obiecte după caracteristici pregnante
- înţelege concepte ca lung, scurt, mare, mic, puţin, mult, mai mult ca, mai puţin ca
- ordonează obiecte după mărime
- înţelege corespondenţa unu câte unu
- foloseşte obiecte în înşiruiri simple
- recunoaşte cifrele de la 1-9
- numără (mecanic) până la 10
- copiază numere
- grupează obiecte la comandă numerică simplă (n< 10)
- numeşte formele principale
- reproduce forme şi figuri complete, dar simple
6-12 ani:
- grupează obiecte în seturi de câte 10
- citeşte şi scrie cifrele de la 0 la 9
- spune ce oră este
- rezolvă probleme simple
- înţelege noţiunile de sfert şi jumătate
- înjumătăţeşte un gurp, o mulţime
- numără din 2 în 2, din 5 în 5, din 10 în 10
- face scăderi şi adunări
- foloseşte regrupările
- înţelege numerele ordinale
-iniţiază abilităţi de calcul temporal şi spaţial
- estimează soluţii
- execută toate operaţiile artimetice de bază
12 – 16 ani:
- foloseşte numerele în viaţa cotidiană (sistem metric, adresă, cumpărături etc.)
- foloseşte algoritmi, inclusiv uzul calculatorului
- estimează costurile, preţurile
- citeşte tabele, grafice, scheme
- înţelege noţiunea de direcţie, orientare
- utilizează soluţii matematice în mici lucrări practice
- dezvoltă soluţii flexibile pentru unele probleme
- înţelege probabilitatea