1

Divinităţile feminine din panteonul românesc se grupează astfel:

- zeiţe fecioare: Floriile, Sânzienele, Drăgaicele, Ielele (între
echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară)

- zeiţe mumă: Maica Precista, Maica Domnului, Muma Pădurii,

Muma Caloianului, Muma dracului, etc. (după solstiţiul de vară)

- zeiţe bătrâne: Sf. Vineri, Sf. Varvara, Inătoarea, Crăciuneasa,

Baba- Dochia, în preajma solstiţiului de iarnă şi a echinocţiului de
primăvară.”

Fă-mă, Doamne, ce mi-i face

Fă-mă Pasăre Măiastră,
Să bat cu aripile,
Să descui ferestrele,
Să bat boare de lumină
Să văd pe badea la cină,
Cu lingură, cu furcuță
Și cu dor de la mândruță.

„Zice că florile vorbesc și toate buruienile: când te duci pe câmp e așa

frumos, cine le știe limba lor. Una spune că e bună de asta, alta de asta. Una
zice „ia-mă că eu sunt bună pentru dragoste”. Da alta zice „ia-mă pe mine că
sunt pentru cinste”, da alta-i că-i de noroc. Alta spune „ia-mă pe mie că bani
mulți vei avea. Și de boală și de leacuri, de toate spun și se îmbie. Numai să
pricepi limba lor” (Elena Niculiță-Voronca, 1903)

Sânziană, floare-aleasă,
Fă-mă în curând mireasă
Și-arată-mi norocul meu,
Ce mi-i de la Dumnezeu.

Du-te soare, vino lună,

Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să o adune,
Să le prindă în cunune,
Să le prindă-n pălărie
 2

Struţuri pentru cununie,

Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească.

Du-te lună, vino soare,

Că tragem la-nsurătoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvârlite,
Hai frumoaselor ce staţi,
Zâne vreţi să rămâneţi,
Că venim după peţit,
Până nu v-aţi răzgândit.
Toate slutele-s grăbite,
Toate vor să se mărite,
Cu-alde unii dintre noi
Feciori mândri, vai de noi,
Că la nuntă ştim hori,
La praznice ştim prânzi,
Şi la dragosti şi mai şi...

Din chestionarele lui Ernes Bernea

„Lumea e așa cum o vedem, da n-o vedemtoată. Cum să spui că nu este când
ea este?” (Bașă Elena, Moeceni de Jos, Bran 1971)

Lumea, așa cum e, e zidită bine. Nu o poți schimba. Lumea e-n cuprinsul el
nu al nostru… Este undeva o putere care nu o poți birui, oputere care ține
lucrurile laolaltă și e dincolo de noi” (Țântea Ion Staicu, 83 de ani, Poiana
Mărului, 1964)

„Omu’ privește, da’ nu vede până departe, acolo unde sunt tainele închise și
se desprind izvoarele vieții!”

„..E ceva care stăruie în ascuns, ca un izvor unde se urzește viața… Știm noi
ce știm, da’ e și multă nălucire”

„Ceru’ stă boltit și nu să frânge; stă cu soare, cu lună, cu stele și nu să

frânge. Uite și munții, și pădurile și apele, ele sunt și sunt așa de când
veacu’. Câte-s în lumea asta toate sunt minunate și țân de undeva de la
început și nimic nu le-a schimbat” Maria Rogozea, Drăguș 1943, 70 de ani.