MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA
  Catedra Protecţia Plantelor
Fitopatologie Forestieră
Curs de lecții, tema 1
Specialitatea 617.1 - Silvicultură și Grădini Publice
 Administrarea unităţii de curs/modulului
Codul Total Contact Numărul
cursului ore direct Prelegeri Laborator Total ore Inclusiv ghidat de credite
de profesor

S.03.0.24 92 46 20 26 46 23 3
Rezervația de Stat “Plaiul fagului”
6 000 de ani
 BIBLIOGRAFIE

Obligatorie
1. Bădărău, S. Fitopatologie (generală şi agricolă). Ch.: U.A.S.M., 2012.
2. Marcu, O., Tudor, I. Protecţia pădurilor. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică,
1995.
3. Marcu, O. Entomologie forestieră. Bucureşti, Editura Ceres, 1995.
4. Oroian, I. Fitopatologie forestieră. Cluj- Napoca, Editura Academic Pres, 2004.
5. Oroian, I., Florian, V., Holonec, L. Atlas de Fitopatologie forestieră. Bucureşti,
Editura Academiei Române, 2006.

Suplimentară
1. Georgescu, C., Petrescu, M., Ene, M. Bolile şi dăunătorii pădurilor. Bucureşti, Editura
Agrosilvică. De stat, 1957.
2. Mititiuc, M. Ciuperci parazite pe arbori şi arbuşti din pădurile noastre. Iaşi,
Universitatea Al. I. Cuza, 1997.
3. Шевченко, С., Цилюрих, A. Лесная фитопатология. Киев, В. Школа, 1986.
 1. OBIECTUL ŞI OBIECTIVELE FITOPATOLOGIEI FORESTIERE

1. 1. Obiectul şi obiectivele Fitopatologiei forestiere. Impactul bolilor în sectorul silvic.

1. 2. Istoria dezvoltării fitopatologiei ca ştiinţă.
1. 3. Definiţia şi clasificarea bolilor plantelor.

1.1. Obiectul şi obiectivele fitopatologiei forestiere

Fitopatologia = patologia vegetală – ştiinţă agrobiologică care se ocupă cu studiul
bolilor plantelor şi elaborarea măsurilor de prevenire şi combatere a lor.
Denumirea provine de la trei cuvinte greceşti:
phyton – plantă, pathos – suferinţă (boală), logos – ştiinţă (învăţătură, cunoaștere)

Fitopatologia are următoarele preocupări:

o etiologia – stabileşte cauzele apariţiei bolilor
o patografia – descrie simptomele de manifestare a bolilor plantelor
o patogenia – studiază modul de declanşare şi evoluţie a procesului patologic
o epidemiologia – stabileşte modul de răspândire în masă a bolilor infecțioase
o ecologia – studiază relaţiile în sistemul: plantă gazdă–agent patogen–condiţii de mediu
o imunitatea – studiază rezistenţa plantelor la boli şi elaborează bazelor teoretice
ale selecţiei hibrizilor și formelor de plante rezistente
o profilaxia – elaborează şi recomandă măsuri preventive de protecţie a plantelor
o terapia – elaborează măsuri curative de protecţie a plantelor.
Făinarea stejarului - Microsphaera alphitoides
Pecinginea arțarului - Rhytisma acerinum
 Traheomicoza stejarului - Graphium roboris

Cancerul bacterian - Agrobacterium tumefaciens

 Legăturile fitopatologiei forestiere cu alte ştiinţe ale naturii:
În studiul agenţilor patogeni Fitopatologia se sprijină pe cunoştinţe de: Botanică,
Dendrologie, Micologie, Bacteriologie, Microbiologie, Virusologie.
În studiul modificărilor structurale şi funcţionale suferite de plante în procesul
patogenezei, Fitopatologia se bazează pe date din Fiziologia şi Biochimia plantelor,
Morfologia şi Anatomia vegetală etc.
În elaborarea metodelor şi mijloacelor de protecţie a plantelor, Fitopatologia se axează
pe cunoştinţe de Chimie, Climatologie, Agrotehnică, Genetică, Fizică şi Matematică
aplicată.
Scopul fitopatologiei ca ştiinţă – reducerea pierderilor cauzate de boli prin elaborarea
uror metode eficiente de prevenire şi combatere.
Obiectele de studiu a fitopatologiei sunt microorganismele fitopatogene = agenţii
patogeni şi plantele bolnave = plante gazdă.
Hrănindu-se pe plante, agenţii patogeni cauzează dereglarea echilibrului funcţional,
determinând o scădere a cantităţii de substanţe organice sintetizate şi acumulate de plante.
În cazul plantelor de cultură aceasta determină scăderea productivităţii și a eficienței
economice.
Fitopatologia împreună cu Entomologia, Zoologia forestieră şi Fitofarmacologia face
parte din ştiinţă cu denumirea generică “Protecţia pădurilor”.
Fitopatologia forestieră se ocupă cu:
cercetarea cauzelor care provoacă apariţia bolilor
studierea biologiei agenților patogeni şi a plantelor gazde atacate
aplicarea măsurilor de protecţie a acestor plante.
 Impactul bolilor în sectorul silvic
Datorită dereglărilor funcționale și structurale cauzate de agenții patogeni sau condițiile
nefavorabile de creștere scade productivitatea plantelor sau ele pier în întregime.

Apariţia în masă a bolilor în silvicultură, se datoreşte monoculturii, care oferă

paraziţilor vegetali un mediu prielinic de înmulţire şi nutriţie, mai ales în condiţii
nefavorabile pentru dezvoltarea plantelor cauzate de:
secetă, umiditate ridicată, îngheţuri târzii de primăvară, defolieri repetate cauzate de
insecte sau alţi factori vătămători.

Schimbul de material de înmulţire (seminţe, butaşi) a contribuit și contruibuie la

propagarea bolilor dintr-un teritoriu în altul. Unii agenţii patogeni, producând pagube
neesenţiale în patria lor de origine, devin periculoşi pe plante întâlnite pentru prima dată în
noul areal de propagare.

Plantele care nu se pot adapta noilor condiţii de viaţă create prin cultură, pot fi atacate
uşor de paraziţii vegetali sau vătămate de factorii fizici dăunători. Prin aceasta se explică un
grad de atac sporit a bolilor în culturile artificiale.

În primul rând bolile se semnalează în pepiniere, unde speciile forestiere sunt nevoite
să se dezvolte în condiţiile de mediu din afara pădurii (polignirea plantulelor, putrezirea
rădăcinilor, făinarea puieţilor de stejar şi arţar, verticilioza puieţilor de foioase, înroşirea şi
căderea acelor puieţilor de răşinoase etc.).
 Dintre bolile de mari proporţii apărute din pădurile ţării noastre mai cunoscute sunt:
 boala olandeză sau grafioza ulmilor (Graphium ulmi) din anii 1918, 1930, 1953, 1957
care a contribuit la micşorarea procentului de Ulmus în componenţa pădurilor

 uscarea în masă a stejarului şi gorunului (Graphium roboris) din anii 1932, 1934, 1945,
1952 care a degradat o mare parte din stejăretele mature ale ţării

 făinarea stejarilor (Microsphaera alphitoides) – cea mai periculoasă boală în pepiniere și

plantații tinere.

Conform datelor O.N.U. pierderile anuale de recoltă pe plan mondial constituie 35% din
producţia potenţială, inclusiv din cauza bolilor – 10,6%, dăunătorilor – 14,0%, buruienilor –
10,4%.

Importanţa bolilor se evaluează prin pierderile pe care acestea le provoacă. Efectul

păgubitor al bolilor, adică factorul economic, a fost acela care a trezit interesul pentru
probleme de fitopatologie şi protecţia plantelor.
 .

Boala olandeză sau moartea ulmilor – Graphium ulmi

 .

Uscarea stejarului şi gorunului – Graphium roboris

 .

Făinarea
1) făinarea stejarului – Microsphaera
alphitoides
2) făinarea trandafirului – Sphaerotheca
pannosa f. sp. rosae
 1.2. Istoria dezvoltării fitopatologiei ca ştiinţă
Istoria dezvoltării fitopatologiei poate fi împărţită în cinci ere:
era antică – de la apariţia culturii plantelor până la căderea Imperiului Roman (476
d. Hr.);
era II – era medievală 476 – 1600
era III – era premodernă 1600 – 1850
era IV – era modernă 1850 – 1905
era V – era contemporană 1906 – prezent

I – Era antică (până în 476 d. Hr.)

Omul a cunoscut efectul nociv al unor boli ale plantelor din timpuri străvechi, însă
cauzele bolilor erau atribuite răzbunării zeilor, blestemului morţilor etc.
În Grecia Antică, Theophrast - părintele botanicii, în lucrarea Historia plantarum
descrie cancerul măslinului, recomandă rotaţia culturilor ca metodă de protecţie a
plantelor.

În Roma antică Pliniu cel Bătrân, în lucrarea Historia naturalis a descris bolile
grâului, a recomandat ca măsuri de protecţie arderea resturilor vegetale şi rotaţia culturilor,
a descris unele boli neinfecţioase cauzate de temperaturi anormale ale aerului.
 .
Theophrast
filozof grec, părintele botanicii
(371 î.Hr. - 287 î.Hr.)
Studii: Academia lui Platon
Pliniu cel Bătrân
renumit erudit al Imperiului
Roman 
(23 d.Hr. - 79 d.Hr.)
Cărți: Naturalis Historia
 II – Era medievală (476 – 1600)
Bolile şi calamităţile cauzate de ele se explicau prin dogme creaţioniste.
Pot fi menţionate lucrările savantului arab Ibn al Avam Ibn Sina (lat. Avicenna) în
domeniul botanicii şi agriculturii, în care a descris bolile pomilor fructiferi și a unor specii
de arbori decorativi.

Avicenna
(Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn
Sina al-Balkhi)
(980 -1037)

filosof, scriitor, medic și cercetător al

naturii, șiit de origine tadjic-persană
Orașul muzeu Hiva, Uzbekistan
 III – Era premodernă (1600 – 1850)
A predominat concepţia autogenitistă despre originea bolilor plantelor, conform căreia
microorganismele de pe plantele bolnave erau considerate ca o urmare a bolii, și nu drept
cauza lor.
Fondatorul concepţiei, naturalistul austriac Ungher în lucrarea “Exantemele plantelor”
menționa că bolile plantelor apar datorită alterării sevei plantelor, iar microorganismele din
leziuni sunt rezultatul acestui proces.
În 1753 K. Linne în lucrarea “Species plantarum” a introdus în biologice denumirile
binare ale speciilor.
IV – Era modernă (1850 – 1906)
Pe parcursul erei moderne, datorită descoperirilor făcute de Anton de Bary și Mihail
Voronin, dar mai ales de L. Pasteur concepţia autogenitistă despre originea bolilor a fost
înlocuită cu cea patogenitistă, conform căreia m/organismele de pe plantele bolnave sunt
cauza bolii şi nu o urmare a ei.

Karl Linné Louis Pasteur Heinrich Anton de Bary Mihail Voronin

(1707 – 1778) (1822 – 1895) (1831 – 1888) (1838 - 1903)
 În era modernă s-au remarcat:
•În Germania, Anton de Bary, fondator al fitopatologiei moderne a dovedit caracterul
infecţios al tăciunilor şi ruginilor cerealelor, a studiat biologia ciupercilor Phytophthora
infestans, Sclerotinia sclerotiorum, Pythium de baryanum.

•În Rusia, Mihail Voronin a studiat ciclurile biologice ale ciupercilor Plasmodiophora
brassicae, Monilia fructigena şi Puccinia helianthi.

•În Italia, Saccardo a început publicarea lucrări fundamentale, numită “Sylloge

fungorum omnium cognitorum”, în 26 de volume în care a descris circa 75000 de specii de
ciuperci.

•În S.U.A., Burrill (1881) a descoperit prima bacterioză la plante – arsura bacteriană
a merilor şi perilor – Erwinia amylovora. A luat naștere bacteriologia ca știință.

•În Franţa, Millardet (1892) a recomandat pentru prima dată tratamente chimice cu
zeama bordeleză împotriva bolilor plantelor.

•În Rusia, D. Ivanovski (1892) a descoperit virusurile ca agenți patogeni ai bolilor

plantelor. A luat naștere virusologia ca știință.
 V – era contemporană (1906 – prezent)
• Au fost redescoperite legile lui Gh. Mendel, a fost dovedit că rezistenţa plantelor la boli
este un caracter care se transmite prin ereditate urmaşilor.

• În 1907, Mecinikov a elaborat teoria fagocitară a imunităţii la bolile infecţioase.

• În prima jumătate a sec. XX acad. N. Vavilov a elaborat principiul geografic de depistare a

formelor de plante rezistente şi bazele teoretice ale selecţiei soiurilor rezistente la boli.

• Au fost descoperite grupe noi de agenţi patogeni ai bolilor plantelor: fitoplasmele în 1967
(Asuyama, Yora), viroizii în 1971 (T. Dinner), rickettsiile în 1972 (Black).

În spaţiul românesc, școala științifică de Fitopatologie a fost acad. Tr. Săvulescu (1889–
1963), savant cu renume mondial și om politic.

În R. Moldova, patologia vegetală a fost întemeiată de prof. D. Verderevschi, şef al

Catedrei de Fitopatologie la I. A. din Chişinău (1944–1974). S-a remarcat prin:
 cercetări fundamentale în fitoimunologie şi selecţia soiurilor rezistente la boli
 a elaborat teoria evoluţiei parazitismului la microorganisme şi bazele teoriei
generale a imunităţii antimicrobiene a plantelor
 a întemeiat Serviciul de Stat pentru Protecţia Plantelor din Republica
Moldova.
 I. Mecinicov (1845 - 1916)
Profesor la Universitatea din Odesa, laureat al premiului Nobel
pentru fiziologie și medicină (1908), fondatorul teoriei
fagocitare a imunității

I. Mecinicov (1845 - 1916)

Н. И. Вавилов, academician al AȘ URSS, a elaborat bazele

biologice ale selecției, a identificat centrele de origine și
diversitate a plantelor de cultură, a stabilit legitățile răspândirii
geografice a formelor de plante rezistente la boli în patria de
origine a plantei gazdă și a agentului patogen, unde în rezultatul
selecției naturale formele sensibile au dispărut.
Н. И. Вавилов (1887-1943)
 Dmitrii Verderevski
(1904 – 1974)
profesor, membru corespondent al
AȘ M, șef al catedrei Protecția
plantelor a Institutului Agricol din
Chișinău
(1944 – 1974).
Autor al teoriei imunității
antimicrobiene a plantelor,
fondatorul serviciului de stat de
protecție a plantelor în Moldova,
autor al soiurilor Leana, Surucenschi
belîi, Doina etc.
 1. 3. Definiţia şi clasificarea bolilor plantelor
Boala este un proces biologic la baza căruia stă interacţiunea dintre planta gazdă, agentul
patogen şi condiţiile mediului ambiant.
Schematic acest proces poate fi redat prin triunghiul sau piramida lui Van der Plank
(1968).
Prima definiţie a bolii la plante a fost dată de savantul
francez De Candol la sfârşitul secolului XIX în expunerea
următoare: boala este orice abatere de la starea fiziologică
normală a plantei. Definiția era unilaterală deoarece nu
condițiile mediuui
lua în considerare cauzele care provoacă bolile plantelor.

În prezent există o definiţie unanim acceptată a noţiunii de

boală la plante – boala este dereglarea schimbului normal de substanţe în celule, organe
sau în întreaga plantă sub influenţa agentului patogen ori a condiţiilor nefavorabile ale
mediului ambiant.
Se cunosc mai multe criterii de clasificare a bolilor plantelor: după cauzele care le
provoacă, după evoluția procesului patologic, după aria de răspândire, după modul de atac
al plantelor, după planta gazdă și organul atacat.
 După natura cauzelor care le produc bolile plantelor se împart în:
boli neinfecţioase (neparazitare sau fiziologice)
boli infecţioase (parazitare)

 Bolile neinfecțioase se datorează: acţiunii nefavorabile a factorilor de mediu și de

nutriție minerală. Din neinfecțioase fac parte de asemenea bolile eriditare şi bolile iatrogene.

 Bolile infecţioase sunt provocate de agenţi patogeni, se transmit de la o plantă la alta şi

se împart în:
micoze – boli provocate de ciuperci fitopatogene (făinarea stejarilor și arțarilor, polignirea
puieților, boala olandeză a ulmilor, traheoza stejarului etc.)
bacterioze – boli provocate de bacterii fitopatogene (cancerul bacterian al rădăcinilor,
cancerul bacterian al frasinului și stejarului)
viroze – boli provocate de virusuri fitopatogene (mozaicul frunzelor de trandafir,
mozaicul petalelor la garoafe, pătarea necrotică a frunzelor de cireș)
fitoplasmoze – boli provocate de fitoplasme fitopatogene (proliferarea speciilor foioase,
proliferarea zmeurului și căpșunului)
antofitoze – boli provocate de plante superioare cu flori parazite ori semiparazite (vâscul
alb al foioaselor, vâscul european al stejarului, cuscuta, lupoaia).
 .

Pătarea neagră a trandafirului – Fabrea rosae

 .

Cancerul bacterian al rădăcinilor – Agrobacterium tumefaciens

 . 2
1

1 - pătarea inelară necrotică a frunzelor de cireș ; 2 – pietrificarea fructelor de păr

.

Simptome cauzate de Xylella fastidiosa la stejarul roșu

Graphocephala atropunctata

Simptome cauzate de Xyllella fastidiosa la maslin

Înmuierea lemnului la măr - Apple rubbery wood
 Proliferarea mărului - Apple
proliferation Mycoplasma: 1, 2 -
simptome de proliferare la pomii
tineri; 3 - înfloritul de vară a
pomilor infectați.
Proliferarea ramurilor - Apple proliferation fitoplasma
 Filodia trifoiului – Clover phyllodi

Cuscuta de câmp – Cuscuta

campestris Filodia căpșunului – Fragaria phyllodi
 .

Vâscul alb (Viscum album) și vâscul stejarului (Loranthus

europaeus)
 Din punctul de vedere al evoluţiei procesul patologic bolile se împart în:
acute – procesul patologic se desfăşoară rapid, ducând în scurt timp la pieirea
organului sau a plantei atacate (polignirea puieţilor – Pythium de baryanum; mana
puieților - Phytophthora omnivora).

cronice – au o evoluţie lentă, de lungă durată, uneori de mai mulţi ani (cancerul
bacterian – Agrobacterium tumefaciens, boala olandeză a ulmilor – Graphium ulmi,
traheoza stejarului – Graphium roboris, verticilioza foioaselor – Verticillium albo-atrum).
Dupa aria de extindere se disting:
boli epidemice – se răspândesc cu rapiditate de la o plantă la alta, cuprizând suprafeţe
mari (făinarea stejarului – Microsphaera alphitoides, rugina plopului – Melampsora allii-
populina).
boli endemice – au răspândire limitată la o suprafaţă restrânsă (verticilioza puieţilor –
Verticillium albo-atrum, putrezirea radacinilor Armillaria mellea).

Dupa modul de atac al plantelor bolile pot fi:

localizate – pe anumite organe (putrezirea rădăcinilor, iasca adevărată a tulpinilor–
Fomes fomentarius, făinarea frunzelor – Microsphaera alphitoides).
generalizate sau sistemice – agenții patogeni trăiesc în vasele conducătoare ale
plantelor atacate provoacând îmbolnăvirea întregului organism (verticilioza – Verticillium
albo-atrum, grafioza ulmilor şi stejarilor – Graphium ulmi şi Graphium roboris).
 .

1 2

3
4
Sporii ciupercii:
1 – g. Fusarium
2 – g. Alternaria
3 – g. Botrytis
Boală acută - Polignirea puieților – Pythium de baryanum 4 – g. Pythium
Boală cronică - Cancerul frasinului - Pseudomonas fraxini
Boală endemică - Putrezirea coletului şi rădăcinilor – Armillaria mellea
Boală epidemică - Rugina trandafirului - Phragmidium disciflorum
                                                                                                                                                                                                                                                 

Северянка краснощекая

Северянка краснощекая
                                                                                                                                                                                                             

Августовская роса
                                                                                                                                                                                                                                                 

Памяти Яковлева

Памяти Яковлева
                                                                                                                                                                                                                                                 

Красавица Черненко

Красавица Черненко
                                                                                                                                                                                                                                                 

Аленушка
Аленушка