Nistagmusul copilariei

Nistagmusul se defineşte ca mişcarea rapidă, repetată şi necontrolată a

ochilor. Aceste mişcări pot fi: orizontale, verticale sau rotatorii
(circulare). Uneori nistagmusul poate duce la tulburări de vedere
deoarece ochii nu pot focaliza obiectele. În alte cazuri, copii cu vedere
foarte slabă pot dezvolta nistagmus.
 CAUZELE:

Deşi nu se cunosc exact cauzele nistagmusului se crede că acesta are

legătură cu afectarea unei părţi din creier care controlează mişcările
oculare. Nistagmusul poate fi prezent de la naştere (nistagmus
congenital) şi este adesea moştenit sau poate fi determinat de deficienţe
în dezvoltarea sistemului vizual. O altă formă de nistagmus numită
spasmus nutans apare de obicei până la vârsta de 6 luni şi dispare de la
sine în prima copilărie.
De asemenea, nistagmusul poate apărea în orice moment al vieţii, de
obicei datorită unor traumatisme ale capului, accidente vasculare
cerebrale, anumitor medicamente sau droguri. Acest tip de nistagmus se
numeşte nistagmus dobândit.

Pe lângă mişcările oculare necontrolate, pacienţii cu nistagmus pot

prezenta tulburări ale percepţiei spaţiale. Pierderea acuităţii vizuale şi a
percepţiei spaţiale poate duce la tulburări de coordonare.
Deşi cauzele nistagmusului nu sunt pe deplin înţelese, oboseala şi
nivelele crescute de stres par să agraveze această condiţie.

De obicei, nistagmusul congenital sau ereditar nu este asociat cu

probleme grave de sănătate. Însă, nistagmusul dobândit poate fi un semn
al unei afecţiuni severe, inclusiv traumatisme craniene severe,
intoxicaţii, accidente vasculare cerebrale sau boli sau alte condiţii
inflamatorii care afectează creierul.
Există 2 tipuri de nistagmus:
1-congenital sau ereditar
2-dobindit
Simptome ce pot însoţi nistagmusul congenital sau spasmus nutans:
• Aniridie (absenţa irisului);
• Cataractă;
• Mişcări ale capului cum sunt cele de aprobare;
• Dezvoltarea incompletă a nervului optic;
• Lipsa pigmentării pielii şi a ochilor (albinism);
Simptome ce pot însoţi nistagmusul dobândit:
Mişcări ale capului cum sunt cele de aprobare;
Cefalee;
Pierderea coordonării musculare;
Pierderea acuităţii vizuale.
Cauze posibile:

Nistagmusul poate fi ereditar sau determinat de deficite în dezvoltarea

părţii creierului care controlează mişcările oculare.

Nistagmusul dobândit poate apărea la orice vârstă şi poate fi determinat

de traumatisme, diferite boli, medicamente sau droguri.
Cauze frecvente de nistagmus dobândit:

• Intoxicaţia alcoolică;
• Afecţiuni medicale ale urechii interne precum labirintita (boala
Meniere);
• Scleroza multiplă (boală ce afectează creierul şi măduva spinării
determinând slăbiciune, tulburări de coordonare şi echilibru şi alte
probleme);
• Boala Parkinson (boală a creierului care afectează mişcările şi
coordonarea);
• Medicamentele sedative;
Cauze grave de nistagmus:
• Tumori cerebrale;
• Supradoza de droguri sau toxicitatea anumitor substanţe;
• Traumatismele craniene;
• Accidentele vasculare cerebrale.
Simptome:

Nefiind o boală, ci un semn clinic care are numeroase cauze, felul în

care nistagmusul afectează acuitatea vizuală este foarte variat. Gradul de
afectare al acuității vizuale la pacienții cu nistagmus congenital depinde
de afectarea propriu-zisă a ochiului. Unii pacienți pot fi capabili să
citească majoritatea literelor de pe optotipul Snellen, în timp ce alții pot
prezenta cecitate (pierderea vederii) totală sau parțială.
Gradul de severitate al nistagmusului poate varia în funcție de direcția în
care este orientată privirea și distanță. Foarte multe persoane cu
nistagmus prezintă o acuitate vizuală variabilă în funcție de condițiile
exterioare. Vederea tinde să se înrăutățească în momentul în care
rapiditatea și/sau amplitudinea mișcărilor de nistagmus crește. În
situațiile stresante și în mediile aglomerate care presupun prezența
multor stimuli vizuali, vederea va scădea.
Foarte multe persoane cu nistagmus își găsesc o poziție particulară în
care mențin capul, în acea poziție existând cele mai diminuate mișcări
ale globilor oculari. Aceasta se numește ”punct nul”, fiind poziția în care
nistagmusul este cel mai lent, iar acuitatea vizuală este cea mai bună,
această poziție a capului fiind diferită pentru fiecare pacient.
Diagnostic:
Deoarece nistagmusul poate fi primul semn al unei afecțiuni oculare sau
a sistemului nervos, este foarte important ca odată ce apare nistagmusul,
fie în copilărie fie la vârsta adultă, să fie investigat de către un
oftalmolog sau un neurolog.
Tipul de investigații efectuate depinde de tipul nistagmusului (vertical,
orizontal sau rotator) și de vârsta pacientului. În cazul nistagmusului
congenital, controlul și supravegherea oftalmologică sunt vitale. Se
încearcă determinarea cât mai precisă a acuității vizuale în vederea
corectării acesteia, pentru a facilita dezvoltarea cât mai corectă a
aparatului vizual. Pentru aceasta se folosește optotipul Snellen, se
testează vederea în diverse condiții de luminozitate și se testează câmpul
vizual.
Se analizează și reacția pupilară la lumină (reflex fotomotor), se
măsoară tensiunea oculară și se efectuează fundul de ochi. Aceste
investigații sunt foarte utile pentru a pune în evidență o afecțiune
oftalmologică ce poate determina nistagmus. În cazuri mai rare este
necesară înregistrarea activității electrice de la nivelul retinei (numită
electroretinogramă) pentru a pune în evidență o afecțiune a retinei care
poate determina nistagmus și poate duce la scăderea progresivă a vederii
numită retinopatie pigmentară.
Pentru un nistagmus dobândit, este necesară în general o examinare
neurologică. Se fac niște teste care doresc declanșarea nistagmusului,
acestea constând în:

solicitarea pacientului să se rotească pe loc timp de 30 de secunde, după

care este oprit și este rugat să privească un obiect fix;
solicitarea pacientului să urmărească un pix ce este deplasat în câmpul
său vizual, orizontal și vertical.
Nistagmusul apare după sfârșitul primului test și în timpul celui de-al
doilea test: ochii se mișcă încet într-o direcție, apoi vor apărea mișcări
rapide în direcția opusă.
În cazul în care nistagmusul este cauzat de o afecțiune neurologică,
rapiditatea mișcărilor va depinde de cauza acestuia.
Pacientul va trebui să îi răspundă medicului examinator la următoarele
întrebări:

-când a apărut prima dată nistagmusul?

-cât de des apar mișcările involuntare ale globilor oculari?
-nistagmusul s-a agravat cu timpul sau a rămas staționar?
-ce medicamente au fost administrate înaintea consultației?
-ce alte simptome sunt asociate cu nistagmusul (exemplu: amețeli,
tulburări de echilibru, vedere dublă, scăderea acuității vizuale, acufene
sau tinitus)?
Urmatoarele teste pot fi necesare:

-Tomografie craniană - punerea în evidență a eventualelor cauze

vasculare și/sau a unor tumori cerebrale.
-Electrooculograma (înregistrarea mișcărilor globilor oculari) -
înregistrează activitatea mușchilor extrinseci ai globului ocular.
-RMN cerebral- cu sau fără substanță de contrast, pune în evidență
anumite procese înlocuitoare de spațiu la nivel intracerebral (tumori sau
malformații cerebrale care pot determina ca simptom secundar
nistagmus).
Tratament:

Nu există tratament pentru nistagmusul congenital. Nistagmusul

dobândit dispare în momentul în care boala cauzatoare este tratată. În
cazul nistagmusului congenital se corectează vederea cu ochelari sau
lentile de contact, însă nistagmusul nu se corectează, cu toate că
mișcările oculare involuntare se ameliorează odată cu corectarea vederii.

Uneori este necesară intervenția chirurgicală pentru a repoziționa

mușchii care controlează mișcările globilor oculari. Acest lucru se face
pentru a diminua amplitudinea mișcărilor capului necesare pentru a
ajunge la punctul nul.
Uneori sunt utilizate și medicamente în tratamentul nistagmusului
dobândit, în principal la pacienții cu scleroză multiplă. Acestea ajută la
reducerea mișcărilor globilor oculari și scad concentrarea pacientului
asupra mișcărilor de nistagmus. Medicamentele utilizate sunt în general
anticonvulsivantele, care scad degradarea neurotransmițătorului
inhibitor GABA (acid gama amino butiric), scăzând impulsurile
stimulatoare de la nivelul globilor oculari. Gabapentina și clonazepamul
sunt cel mai frecvent utilzate.

La momentul actual s-a dezvoltat o tehnica de bio-feedback. Cercetătorii

au căutat metode pentru a ajuta pacientul să conștientizeze mișcările
globilor oculari și să le controleze. Aceste tehnici de control se bazează
pe semnale vizuale și audio (biofeedback).
Este foarte important de știut că mulți copii cu nistagmus nu prezintă și
alte afecțiuni oculare, ale sistemului nervos sau alte probleme de
sănătate.
Majoritatea pacienților care suferă de albinism prezintă și nistagmus.
Această boală presupune lipsa pigmentului la nivel ocular și cutanat.
Cataracta juvenilă și sindromul Down sunt alte afecțiuni în care
nistagmusul este foarte frecvent.

Ca tratament pentru nistagmus se mai pot efectua injecții cu toxina

botulinică. Acestea se fac la nivelul mușchilor extrinseci ai globilor
oculari (în general la nivelul mușchilor drepți) sau retrobulbar. Aceste
injecții efectuate în ședințe repetate s-au dovedit a fi foarte eficiente, un
dezavantaj fiind însă acela că, pe lângă mișcările de nistagmus, sunt
abolite și celelalte mișcări fine ale globilor oculari. Diplopia poate
apărea ca o complicație a acestui tratament.