Sei sulla pagina 1di 10

Exemple de

practici
corporative
Reţeaua Locală a Pactului Global din Republica Moldova: ACTIVITĂŢI şi
PRACTICI
 Ultimii ani au fost marcaţi de creşterea conştiinţei companiilor referitor la rolul lor
în dezvoltarea socială a Republicii Moldova. Ca rezultat, tot mai multe companii
au aderat la iniţiativa Pactului Global şi la procesul de constituire a Reţelei
Pactului Global din Moldova. În primul an de activitate Reţeaua Locală a oferit un
cadru valoros pentru comunicarea între companiile membre ale acestuia şi pentru
organizarea de diverse activităţi de instruire în cadrul Reţelei. Acest Raport îşi
propune să treacă în revistă asemenea activităţile desfăşurate în cadrul Reţelei,
precum şi să elucideze profi lurile companiilor membre ale Reţelei în materie de
Responsabilitate Socială Corporativă.
Pactul Global în Republica Moldova
 Reţeaua Locală a Pactului Global a fost lansată în Moldova la 28 noiembrie 2006,
în cadrul unei festivităţi la care au participat reprezentanţii ofi ciali ai instituţiilor
de stat, membrii comunităţilor academice şi ONG-urilor, mass-media şi lideri ai
mediului de faceri local. Reţeaua Locală a PG este alcătuită din 14 întreprinderi
naţionale şi multinaţionale de diferite dimensiuni. Aceste companii au aderat la
principiile universale privind protecţia drepturilor omului, standardelor muncii şi
mediului înconjurător garantând respectarea şi promovarea responsabilităţii
sociale în cadrul comunităţii moldoveneşti.
Membrii Reţelei Locale
 Reţeaua Locală a Pactului Global (RLPG) este compusă din 14 companii care au
aderat iniţial la Reţea: Moldcell, Bioprotect, Milestii Mici, Union Fenosa,
Covoare-Ungheni, Moldova-Agroinbank, Tatra-Bis, Rompetrol, Orange Moldova
(ex-Voxtel), Acorex-Wine, Efes-Vitanta, Arhiconi-group, SunCommunications,
Endava.
În 2007, la reţea au aderat alte două companii, majorîndu-se astfel numărul membrilor
reţelei:
 Global Phoning Company – companie din Moldova (sectorul comunicaţii),
specializată în furnizarea serviciilor de comunicare, consulting şi management.
 Millennium Group – companie din Moldova (sectorul investiţii şi consulting)
• Director Streleţ Valeriu
Persoană de contact Streleţ Valeriu
Telefon/Fax (+373 22) 214 110/ 214114
E-mail office@bioprotect.md; strelets@bioprotect.md Web
Informații generale www.bioprotect.md
Domeniu de activitate Importul şi comercializarea produselor de uz
fitosanitar, seminţe, mijloace de protecţie individuală, inventar agricol ş.
a.

Ce practici de RSC și modele •Nu se adminte încălcarea drepturilor angajaților la asociere și revendicarea drepturilor
de implemetare ultizează sale care țin de standardele de muncă sau drepturile universale ale omului.
compania Bio Protect în •Nu se admite exploatarea muncii copiilor.
•Nu se admit acte de corupție.
activitatea de afaceri

Propuneri pentru promovarea •Popularizarea mai insistentă a principiilor RSC atît în mediul întreprinderilor și sicietății civile
cât și mediul autorităților publice de toate nivelurile prin intermediul mijloacelor mass-
mai eficientă și intensă a RSC media, prezentărilor, seminarelor.
în mediul de afaceri și în • Descrierea exemplelor reușite de implementare a principiilor RSC în cadrul rețelei PG în
Moldova dar și În alte țăti.
societate • Lărgirea rețelei PG în Moldova..
Informații generale:
 Director Serghei Cebotari
 Persoană de contact Eugeniu
Josan; Tamara Cavalgiu
 Telefon/Fax (+373 22) 22 80 58 E-
mail aib@maib.md
 Web www.maib.md
 Domeniu de activitate Sectorul
bancar
Responsabilitatea Socială Ce practici de RSC şi modele de implementare a
acestora sunt utilizate de MAIB în activitatea de
Corporativă (RSC) pentru MAIB afaceri?

 Respectarea necondiţionată a cerinţelor legale MAIB susţine principiile răspunderii sociale


faţă de societate şi contribuie la bunăstarea
şi a normelor eticii de afaceri, comună tuturor şi creşterea economică a comunităţii în care
activează, inclusiv prin furnizarea de servicii
participanţilor la relaţiile de afaceri; contribuirea eficiente şi avansate. Banca menţine relaţii
la bunăstarea şi creşterea economică a cu autorităţile locale, naţionale şi
multinaţionale pe baza de colaborare şi
comunităţilor în care activează banca; transparenţă deplină, care nu compromite
independenţa băncii şi interesele ei
apărarea sănătăţii şi asigurarea protecţiei locului economice. Banca participă activ la
de muncă, respectarea drepturile salariaţilor; examinarea proiectelor de acte legislative şi
normative, iniţiate în scopul perfecţionării
formarea şi menţinerea unei imagini favorabile a activităţii financiare şi altor domenii de
băncii în rândul acţionarilor ei, partenerilor de importanţă economică şi socială. Banca
încurajează şi acordă sprijin pentru
afaceri, clienţilor şi salariaţilor, încrederii în relaţiile iniţiativele educaţionale, culturale şi sociale,
orientate spre promovarea dezvoltării
ce ţin de conducerea activităţii băncii. personale şi îmbunătăţirea standardelor de
viaţă. De asemenea, banca luptă împotriva
actelor de corupţie şi ilegalitate în legătură
cu operaţiunile bancare.
Avantajele rezultate din
Propuneri referitor la promovarea mai eficientă şi implementarea practicilor
mai intensă a RSC în mediul de afaceri şi în
societate per ansamblu: de RSC
 Stabilirea unor cerinţe legale,  Formarea unei imagini favorabile
egale pentru toate societăţile a băncii. Formarea încrederii în
comerciale, privind transparenţa relaţiile ce ţin de conducerea
activităţii lor. activităţii băncii şi de activitatea
băncii
 Modificarea legislaţiei fiscale
aferentă acţiunilor recunoscute
ca facilitate acordată de patron şi
donaţiilor recunoscute ca
efectuate în scopuri de filantropie.
 Ridicarea nivelului de educaţie
civică şi juridică a populaţiei.
Informații generale:
 Director Carlos González Sámano
 Persoană de contact Silvia Radu
 Telefon/Fax (+373 22)
431655/431675
 E-mail uf@ufmoldova.com
 Web www.ufmoldova.md
 Domeniu de activitate Sectorul
energetic
Propuneri referitor la promovarea mai eficientă şi
Ce înseamnă Responsabilitatea Socială mai intensă a RSC în mediul de afaceri şi în
Corporativă (RSC) pentru Union Fenosa: societate:
 UNION FENOSA este o întreprindere cu  Propune orientarea proiectelor sociale,
tradiţie şi merite recunoscute pentru atât internaţionale, cât şi locale către
promovarea unei gestiuni şi activităţi dezvoltarea regiunilor rurale, pentru a
socialmente responsabile. În Spania şi în crea condiţii mai bune pentru populaţia
toate ţările unde întreprinderea îşi din aceste localităţi, şi în consecinţă
desfăşoară activitatea, se acordă o atenţie pentru a evita tendinţa de migrare. De o
deosebită activităţii armonizate cu atenţie şi un sprijin deosebit au nevoie
interesele şi aşteptările tuturor părţilor
interesate, şi gestiunii bazate pe valorile copii şi tinerii din aceste regiuni.
corporative şi orientate spre dezvoltarea  De asemenea, propune colaborarea
durabilă a afacerilor, spre creşterea între companiile private, organizaţiile
bunăstării angajaţilor şi societăţii în care internaţionale şi guvernare pentru a
activează. Activitatea companiei în
Moldova este aliniată la acelaşi model de contribui la dezvoltarea societăţii în toate
gestiune socialmente responsabilă. Pentru aspectele. Un proiect concret ar fi
întreprinderile UNION FENOSA consolidarea eforturilor pentru
responsabilitatea socială corporativă dezvoltarea infrastructurii în regiuni, care
înseamnă aplicarea în gestiune a bunelor este un element indispensabil creşterii
practici, a bunei guvernări, crearea pentru economiei, dezvoltării afacerilor, şi
angajaţi a condiţiilor favorabile pentru implicit sporirii nivelului de viaţă a
muncă şi creştere profesională. populaţiei.

Potrebbero piacerti anche