Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
-Junimea-
Continut
1.Trăsăturile junimismului
2. Criticismul Junimist
5.Mihai Eminescu
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iasi în
anul 1863.
Societatea Junimea a luat fiinţă la Iasi în anul 1863, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la
studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob
Negruzzi şi Teodor Rosseti.
Scopul revistei
1. răspândirea spiritului critic;
2.încurajarea literaturii naţionale;
3.neatârnarea intelectuală a poporului român;
4.originalitatea culturii şi a literaturii române;
5.crearea şi impunerea valorilor naţionale;
6.educarea oamenilor prin cultură (culturalizarea maselor), eforturile lor 7.îndreptându-
se spre receptarea şi inţelegerea culturii de către popor;
Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai
multor opere și figuri, atribuite de cercetători acelorași înrâuriri și subsumate acelorași
idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor
și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași
curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au
putut opune.
Fără îndoială că nu acesta este cazul “Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să
studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început
el se sprijină pe consensul mai multor voințe și ca tot timpul o puternică personalitate îl
domină. În afară de aceasta, “Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o
asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române,
întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare,
dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. ”Junimea” n-a fost atât o societate, cât o
comunitate de interese culturale dar și socio-politice.
Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea
se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care
alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit
căreia "Intră cine vrea, rămâne cine poate" este și aceea pe care asociația ieșeana o
adoptă pentru sine.
Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea “Junimii” în decursul existentei ei.
Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a
lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici
colective. Dar peste tot ce constituie în viață “Junimea”, produsul deliberat al voinței de a
se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar
dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.
2. Criticismul Junimist
2.Membrii junimii si contributia fiecaruia in junime
3.Importanta junimii si a lui Titu Maiorescu in epoca
Activitatea mebrilor in cadrul junimii
inprima lucrare, Maiorescu pledează pentru scrierea
fonetică, susținând ideea, novatoare pentru vremea
aceea, că scrierea trebuie să reflecte schimbările
survenite în evoluția sunetelor limbii. Respinge alfabetul
chirilic, susținând folosirea literelor latine. Argumentează
și probează necesitatea îmbogățirii limbii, pe căi externe,
prin introducerea neologismelor, combătând, în același
timp, calcul lingvistic și tendințele de stricare a limbii
(Neologismele).
Ideile, privind procesul de desăvârșire a limbii române
literare, emise de Titu Maiorescu, sunt larg receptate,
încât, în anii 1880 - 1881, Academia Română își însușește
aceste principii, contribuind astfel, în mod efectiv, la
unificarea limbii române moderne.
În celelalte lucrări, Maiorescu fundamentează teoretic conceptele estetice și
direcțiile criticii literare. Pornind de la estetica lui Hegel, în lucrarea O cercetare
critică asupra poeziei române (1867), el conchide că „frumosul este ideea
manifestată în materie sensibilă“, de unde artele se diferențiază între ele, pornind de
la materialul prin care se concretizează ideea. Muzica, de pildă, se bazează pe
sonuri, în timp ce sculptura se reflectă prin piatră, lemn sau alte materiale.
Realizând, într-un anume fel, deosebirea dintre forma și fondul operei literare,
Maiorescu stabilește, pentru prima oară, conceptele: „condiția materială“ și „condiția
ideală“ a poeziei, demonstrând că, nu cuvintele, în cazul literaturii, reprezintă
materialul ei, ci imaginile ce se nasc în mintea noastră cu ajutorul lor.
• Titu Maiorescu (1840-1917), critic literar si estetician a fost cel mai important membru
fondator al societatii literare “Junimea”. Maiorescu a declansat o violenta campanie
impotriva “directiei vechi” in cultura si literatura. Primul studiu va fi “O cercetare critica
asupra poeziei romane de al 1867”. El va fi urmat de “Asupra poeziei noastre
populare”, “Limba romana in jurnalele din Austria”, “In contra directiei de azi in cultura
romana”, “Directia noua in poezia si proza romana”. Studiile vor fi renumite in anul
1874, intr-o prima editie de “Critice”.
In articolul numit “Comediile d-lui I.L.Caragiale”, Maiorescu lanseaza ideea ca valoarea unei
opere nu are nicio legatura cu calitatea umana si ca valoarea unei opere consta in capacitatae
de a ridica cititorul din lumea in care traieste si sa il purifice prin arta. Titu Maiorescu afirma
despre comediile lui I.L.Caragiale ca sunt lucrari originale si ca pun in scena stereotipuri umane
din viata noastra sociala si le dezvolta trasaturile caracteristice, cu obiceiurile lor, cu limbajul lor
si sunt puse in situatiile alese de autor.
ACTIVITATEA CREATOARE TITU MAIORESCU
Principalele volume:
-CRITICE, 1874; LOGICE, 1876, CRITICE, vol.I,II,III,1892-1893
ÎNSEMNĂRI ZILNICE, vol. I—III, 1937-1939
Reluări:
-CRITICE, I, II, 1973; JURNAL ŞI EPISTOLAR, I 1976-1978
Studii despre:
a) limbă:
- Despre scrierea limbei române, 1866
- Limba română în jurnalele din Austria, 1868
- Beţia de cuvinte, 1873
-Raport cetit în Academia Română, asupra unui nou proiect de ortografie (sesiunea generală de la
1880).
-Neologismele, 1881
-Oratori, retori şi limbuţi, 1902 TRASATURI ARTISTICE ALE OPEREI LUI TITU
b) literatură: MAIORESCU
- Asupra poeziei noastre populare, 1868 - stil de idei
- 0 cercetare critică asupra poeziei noastre de la 1867 - argumentatie iogica
- Direcţia nouă în poezia şi proza română, 1872 - ironie
- Comediile d-lui 1. L Caragiale, 1885
- intuitie critica
- Poeţi şi critici, 1886
- Eminescu şi poeziile lui, 1889 - spirit sintetic
- simt al valorilor
c) cultură:
- în contra direcţiei de astăzi în cultura română 1868
- limbaj critic eievat
- causticitate
PROBLEMATICA (UNIVERSUL) LUI TITU MAIORESCU
- stil oratoric
- ortografia fonetica
- Imbogatirea vocabularului cu neologisme
- Combaterea stricatorilor de limba
- relevarea valorii literaturii populare
- combaterea mediocritatii
- sustinerea noilor valori (Eminescu,Caragiale etc.)
- promovarea unor idei estetice clasice
- teoria ,,formelor fara fond" ca principiu de critica a procesului de moderni zare
COMEDIILE DOMNULUI I.L. CARAGIALE (1885)
TITU MAIORESCU
-Recunoaste originalitatea comediilor lui Caragiale „Lucrarea domnului Caragiale este originala,
comediile sale pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi”.
-Neaga implicarea politici de partid „Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o
comedie nu are nimic a face cu politica de partid.”
-Pune la indoiala situatiile si existenta caracterelor tipice personajelor lui Caragiale sustinand ca
ele ar pune in pericol moralitatea: „exista aceste tipuri in lumea noastra? Sunt adevarate aceste
situatii? Daca sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie sa cerem numai ca sa ni le prezinte in mod
artistic, iar valoarea lor morala este afara din chestie.”
-Pune la indoiala si statutul de opera a comediei „ poeziile cu intentii politice actuale, odele la zile
solemne, compozitiileteatrale pentru glorificari dinastice etc. Sunt o simulare a artei, dar nu arta
adevarata”.
-Trivialitatea o sustine prin esecul transpunerii publicului in lumea ce o creeaza, afirmand ca
„daca pseudoartistul ramane el insusi in aceasta lume de rand, daca el insusi nu este cuprins de
inspirarea impersonala si prin urmare nu ne poate transporta nici pe noi in lumea curata a fictiunilor,
atunci se intelege ca lucrarea sa poate sa fie triviala, indecenta, lasciva, dupa cum ii este felul sau
tinta”.
-Admite universalitatea tipurilor.
-Se reproseaza faptul ca operele sale sunt triviale, imorale si ca cei rai nu sunt pedepsiti in final.
-Arta are o misiune morala? Da. Maiorescu afirma ca ea are o misiune morala insa in sensul
trezirii unei emotii estetice.
-Orice piesa de teatru cu evidenta tendinta moralizatoare ar fi „ imorala in intelesul artei.”
-Opera lui Caragiale trezeste emotii puternice si astfel se poate vorbi de moralitatea artei lui
Caragiale.
• Bibliografie:
•
• Baltag Cezar, Titu Maiorescu sau verticalitatea culturii, în
„Academica”nr.9(21), 1992.
• Bejat Marian Geneza psihologiei ca știință experimental în
psihologie, editura didactică și pedagogică, București 1972
• Maiorescu Titu Scrieri din tinerețe, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 1981.
• Maiorescu Titu O psihologie empirică în limba română, în
„Convorbiri literare” , 1881
• Maiorescu Titu Cercetări psihologice, îngrijirea ediției, studio
introductive și note de Viorel Iulian Tănase, editura univers
encyclopedic, București 1999.
• Nicolae Manolescu „Contradicția lui Maiorescu”ed.
Humanitas București 200
• Titu Maiorescu„„din Critice”Ed Eminescu 1978.
5.Mihai Eminescu