UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

IDEEA UNIRII . RAZBOIUL CRIMEEI 1853-1856 .CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS. UNIREA ÎN VIZIUNEA MARILOR
PUTERI.
IDEEA DE A UNIFICA PRINCIPATELE ROMÂNE

După mai bine de două secole de la prima încercare de unificare

a românilor într-un singur stat, generaţia de la 1848, instruită în
marile universităţi europene, pătrunsă de spiritul vremurilor şi
hotărâtă să depăşească toate barierele politice ridicate de
conjunctura internaţională pentru împlinirea Unirii reuşea, în 24
ianuarie 1859, să pună piatra de temelie a României moderne.
 Ideea Unirii Moldovei şi a Ţării Româneşti,
avansată încă din secolul al XVIII-lea, a devenit,
după războiul Crimeii (desfăşurat între 1853 şi
1856) o temă de prim-plan a dezbaterii politice,
atât în cele două Principate, cât şi pe plan
internaţional. Situaţia externă se arăta
favorabilă; înfrângerea Rusiei şi hegemonia
politică a Franţei ofereau un context prielnic
punerii în practică a proiectului.
RĂZBOIUL CRIMEEI 1853-1856
 La jumătatea secolului XIX, Rusia devenea principala putere a
Europei, hotărâtă să-şi împingă hegemonia cât mai departe spre vest,
profitând de crizele politice şi sociale care afectau atât Franţa şi
Austria, cât mai ales Imperiul otoman. Mizând pe o conjunctură
internaţională favorabilă, Rusia a ocupat, în vara anului 1853,
Principatele Române, fără o declaraţie prealabilă de război, convinsă
fiind că poate pune capăt dominaţiei otomane la gurile Dunării şi
strâmtori. Îngrijorate de expansiunea ţaristă, Anglia şi Franţa s-au
manifestat în favoarea unei intervenţii împotriva Rusiei. Încurajat de
atitudinea puterilor occidentale, Imperiul Otoman a declarat război
Rusiei.
 Începea astfel războiul Crimeei, purtat între Rusia, pe de o parte, şi
Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa şi Regatul Sardiniei, pe de
altă parte, un conflict ce avea să aducă în prim-planul politicii
europene, pentru prima oară, soarta singurului popor latin din
răsăritul Europei.
LUCRĂRILE CONGRESULUI DE PACE DE LA PARIS

 Lucrările Congresului de pace de la Paris, începute în februarie 1856, s-au încheiat

prin semnarea unui Tratat, document de marcantă însemnătate în evoluţia
ulterioară a României. Se puneau capăt celor 25 de ani de protectorat rus asupra
Ţării Româneşti şi Moldovei, fiind menţinută suzeranitatea otomană, dar sub
garanţia puterilor europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia şi Regatul
Sardiniei).
Începând cu anul 1856, reprezentanţii puterilor garante au început să dezbată cu dregătorii otomani conţinutul
firmanului electoral în temeiul căruia urmau să fie aleşi deputaţi în Adunările ad-hoc. După ce firmanul electoral a
fost cunoscut şi a luat sfârşit ocupaţia străină în ambele Principate, mişcarea naţională şi-a intensificat activitatea,
şi-a desăvârşit formele organizatorice şi şi-a definit programul.
În Ţara Românească, conducerea Partidei Naţionale a adoptat un program identic în punctele principale celui
moldovean.
În urma falsificării alegerilor pentru Adunarea ad-hoc din Moldova, Puterile Garante au adresat note de protest,
urmate chiar de ruperea relaţiilor diplomatice cu Poarta, tensiunea internaţională fiind deosebit de gravă.
UNIREA, ÎN VIZIUNEA MARILOR PUTERI

 Iniţial, fiecare dintre Puterile Garante au păstrat o oarecare rezervă în a-şi declara susţinerea sau respingerea
dublei alegeri a lui Cuza. Chiar în seara de 24 ianuarie, Lobanov, reprezentantul Rusiei la Constantinopol,
telegrafia principelui Gorceakov, la Petersburg, că Poarta considera alegerea lui Cuza ca o violare a Convenţiei de
la Paris, că ea cere telegrafic convocarea unei conferinţe şi speră că o decizie unanimă a puterilor va preveni
necesitatea unei intervenţii armate. Interesul major al Sardiniei în acest context era crearea unui precedent al
principiului unirii care s-o ajute în făurirea propriului stat naţional unitar. Diplomaţia sardă a depus toate
eforturile pentru ajutorarea românilor în vederea recunoaşterii dublei alegeri a colonelului Cuza. Poziţia Angliei a
evoluat constant de la a fi împotriva recunoaşterii alegerii lui Cuza, la a fi neutră,pentru ca în final aceasta să
accepte şi să voteze în favoarea Principatelor.