Cocobacili gram

negativi
Haemophilus, grupul HACEK, specii
Bordetella, Legionella, Brucella,
Francisella tularensis.
Genul Haemophilus
Caractere generale
• cocobacili gram-negativi, frecvent polimorfi;
• imobili;
• dependenţi în cultivare de factorul de creştere
X (hemina) şi/sau V (NAD- nicotinamid-dinucleo-
tid) prezenţi în hematii;
• favorizaţi sau dependenţi de prezenţa CO2;
• include specii prezente la om şi animale, cu
specificitate de gazdă;
• H.influenzae este specia de interes medical
major;
• alte specii întâlnite la om: H.parainfluenzae,
H.aphrophilus, H.paraphrophilus (reclasificate
în genul Aggregatibacter), H.haemolyticus,
etc., izolate mai rar din infecţii oportuniste.
Haemophilus influenzae
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili pleomorfi: cocobacili sau cu aspect filamentos;
• capsula, prezentă la tulpini invazive, poate fi pusă în
evidenţă microscopic prin metode imunologice
(reacţia de umflare a capsulei sau IF).
Caractere de culivare
• dependent de prezenţa în mediu a factorilor X şi V;
• cultivă pe geloză şocolat, în atmosferă umedă cu
CO2;
• cultivă pe geloză sânge de berbec numai în vecină-
tatea coloniilor de S.aureus care sintetizează factorul
V (fenomen de satelitism);
• catalază şi oxidază pozitiv;
• unele caractere biochimice permit diferenţierea de
alte specii şi în cadrul acestei specii a 8 biotipuri.
Rezistenţa în mediul extern
• defavorabil influenţat de
- desicaţie;
- temperaturi scăzute;
• distrus de
- antiseptice şi dezinfectante uzuale.

ATENTIE! Izolarea este strict dependentă

de asigurarea viabilităţii în timpul
transportului (cât mai scurt posibil;
ideal: însămânţarea imediat)
Factori de patogenitate

• capsula polizaharidică care diferenţiază specia în

6 serotipuri (a-f) are proprietăţi antifagocitare;
• b- serotip invaziv
• fimbrii cu rol în ataşarea bacteriilor la receptorii
celulari;
• adezine non-fimbriale;
• proteine de legare a transferinei intervin în
obţinerea Fe;
• LOS are efect ciliostatic şi ciliolitic la nivelul
mucoasei căilor respiratorii, în plus de stimulează
procesul inflamator;
• IgA1-proteaza interferează cu răspunsul imun
local.
Habitat natural

• omul este singura gazdă naturală;

• tulpinile necapsulate colonizează frecvent
mucoasa oro- şi nazo-faringiană, rar
mucoasa vaginală sau uretrală;
• portajul tulpinilor invazive (Hib) este
redus.
Tipuri de infecţii

(i) infecţii oportuniste

• sunt de origine endogenă;
• evoluează la nivelul tractusului respirator
superior (otite medii, sinuzite) sau inferior
(bronşite cronice acutizate, pneumonii);
• determinate în special de tulpini necapsu-
late;
• favorizate de viroze respiratorii, boli cro-
nice respiratorii;
• alte infecţii localizate (rare): conjunctivite,
infecţii urinare;
Tipuri de infecţii

(ii) infecţii invazive

• meningite purulente (cele mai frecvente),
artrite septice, epiglotite, celulite, peri-
cardite;
• determinate în special de serotipul Hib;
• evoluează la copii < 5 ani, în absenţa Ac
specifici.
Imunitate

• Ac specifici anti – Hib prezenţi

- după vârsta de 5 ani, consecutiv infecţiilor
naturale cu Hib sau cu bacterii Ag înrudite;
- după vaccinare;
- în primele 2 luni de viaţă, prin transfer de
la mamă;
• Ac faţă de proteine din membrana externă
(P1, P2).
Principii de terapie etiotropă
• sensibil natural la aminopeniciline, cefalos-
porine din generaţia 2 şi 3, carbapeneme,
fluorochinolone, cloramfenicol, tetracicline,
cotrimoxazol, rifampicină;
• rezistenţă câstigată la peniciline prin:
- producere de beta-lactamază, inactivată de acid
clavulanic;
- modificarea PLP (rar);
• ceftriaxona sau cefotaxim sunt folosite în
tratamentul infecţiilor invazive;
• în infecţii la nivelul tractusului respirator se
folosesc aminopeniciline, iar pentru tulpinile
cu rezistenţă enzimatică pot fi utilizate amino-
peniciline + inhibitor de beta-lactamază,
cefalosporine orale din generaţia 2 sau 3 sau
fluorochinolone.
Măsuri profilactice

• profilaxie specifică cu vaccin conjugat anti-

Hib
- se administrează la copii cu vârsta 2 luni-5 ani;
- a redus sub 2% frecvenţa infecţiilor invazive;
- nu influenţează infecţiile determinate de alte
serotipuri capsulare sau cu tulpini netipabile;
• chimioprofilaxie cu rifampicină
- realizată la contacţii de casa sau colectivităţi cu
un caz de infecţie invazivă, când aceştia sunt
nevaccinaţi, vaccinaţi incomplet sau cu stări
imunodepresive.
 Estimated Incidence* of Invasive
Hib Disease, 1987-2000
50
45
40
35
Incidence

30
25
20
15
10
5
0
1987 1991 1995 1999

*Rate per 100,000 children <5 years of age

 Grupul HACEK

 H Haemophilus
 A Actinobacillus (Aggregatibacter)
 C Cardiobacterium
 E Eikenella
 K Kingella
 Clasificare recentă
 H Haemophilus parainfluenzae
 A Aggregatibacter (Actinobacillus )
- A. actinomicemtemcomitans
- A. paraprophilus*
- A. aprophilus*

 C Cardiobacterium hominis
 E Eikenella corrodens
 K Kingella kingae
 * iniţial au fost considerate spp de
Haemophilus
 HACEK reprezintă un acronim mnemotehnic
rezultat din denumirile celor cinci genuri bacteriene
ce intră în compoziţia grupului: Haemophilus,
Aggregatibacter (Actinobacillus ), Cardiobacterium,
Eikenella, Kingella.
 Deşi incluse în unităţi taxonomice superioare
diferite, aceste microorganisme au cîteva caractere
comune pe baza cărora au fost astfel grupate:

 sunt bacili gram-negativi,

 au creştere lentă, necesitînd 48-72 ore de incubare
la 37oC pentru obţinerea culturilor pe medii solide,
 sunt microorganisme pretenţioase nutritiv, care au
nevoie de medii îmbogăţite pentru cultivare,
 nu cresc pe mediile selective,
 izolarea lor este facilitată de prezenţa heminei
(factor X) în mediul de cultură şi de incubarea în
atmosferă cu CO2.
 H Haemophilus : H. parainfluenzae (familia
Pasteurellaceae)
 A Actinobacillus: A. actinomycetem-
comitans, nou Aggregatibacter actinomyce-
temcomitans
- A. aphrophilus şi A. paraphrophilus (familia
Pasteurellaceae)
 C Cardiobacterium: C. hominis (familia
Cardiobacteriaceae)
 E Eikenella; E. corrodens (familia Neisse-
riaceae)
 K Kingella: K. kingae, K. denitrificans şi K.
oralis (familia Neisseriaceae)
Haemophilus

 Caractere generale.
 Haemophilus parainfluenzae (familia
Pasteurellaceae).
 Microscopic apar ca bacili gram-
negativi scurţi, regulaţi, rar forme
filamentoase.
 Habitat.

 Face parte din microbiota normală a oro-

faringelui şi întră în componenţa plăcii
dentare, în special cea acumulată în
spaţiile interdentare şi în spaţiul subgin-
gival.
 Descărcările bacteriemice sunt favori-
zate de procese infecţioase, traumatis-
me sau intervenţii chirurgicale în teri-
toriul oro-maxilo- facial (inclusiv extrac-
ţiile dentare).
 Pot fi urmate de endocardită la pacienţi
cu variate afecţiuni cardiace sau la cei
cu apărarea antimicrobiană compromi-
să (neutropenii, tratament cu imunosu-
presoare).
 In multe cazuri, infecţia endocardului se
complică cu embolii arteriale, ceea ce
explică rata mortalităţii destul de
mare, de 10% până la15%.
Sensibilitate la antibiotice.

 Sunt sensibili la tetraciclină,

cloramfenicol, aminoglicozide.
 Au comportare variabilă faţă de
aminopeniciline, unele tulpini fiind
producătoare de beta-lactamaze.
Actinobacillus
(Aggregatibacter)
actinomycetemcomitans

 Studii de biologie moleculară şi

imunochimie au demonstrat că
această specie se aseamănă mai
mult cu H. aphrophilus, H. paraphro-
philus, decât cu alte specii ale genu-
lui Actinobacillus.
Caractere generale.

 Este un mic cocobacil Gram-

negativ, foarte pretenţios
nutritiv, care cultivă lent, după
minim 72 de ore de incubare în
atmosferă cu 5-10% CO2.
 Prezenţa factorilor X şi V nu
este indispensabilă.
 In condiţii adecvate, formează colonii mici,
netede, transparente, foarte aderente la
suprafaţa mediului de cultură.
Habitat.

 A. actinomycetemcomitans face
parte din microbiota cavităţii
orale la un număr redus de
persoane din populaţia generală.
Infecţii determinate.
 Bacteria este implicată în producerea
parodontitei juvenile localizate, o infecţie
cu caracter distructiv ce evoluează la
nivelul ţesuturilor de susţinere a dintelui.

 De remarcat că tulpinile izolate din astfel

de lezuni au numeroşi factori de patoge-
nitate, (e.g. leucotoxine, factor de inhibare a
chemotaxiei polinuclearelor, toxină inductoare a
resorbţiei osoase, factor inhibitor al fibroblaştilor),
ceea ce explică liza (uneori masivă) a
osului alveolar.
 Infecţii determinate.

 Consecutiv traumatismelor sau

intervenţiilor stomatologice invazive,
A. actinomycetemcomitans poate
produce bacteriemii şi endocardite
subacute, în special la tineri cu
prolaps sau stenoză de valvă mitrală.
 A. aphrophilus şi A. paraphro-
philus au fost izolaţi din:
- infecţii ale tractusului respirator,
- infecţii ale ţesuturilor moi orale şi
peri-orale,
- artrite,
- osteomielite,
- bacteriemii şi
- endocardite subacute.
Infecţii determinate.

 A. aphrophilus şi A. paraphrophilus
 Sunt speciile din gen incriminate cel
mai frecvent în producerea endocar-
ditelor odontogene la adulţi de vârstă
medie, cu sau fără afectare valvu-
lară preexistentă.
 Sensibilitate la antibiotice.

 Sensibilitate la: tetraciclină, macro-

lide, streptomicină, cefalosporine de
generaţia a 3-a.

 Au fost raportate tulpini rezistente la

aminopeniciline şi aminoglicozide
(excepţie streptomicina).
 Cardiobacterium hominis

 Din punct de vedere taxonomic,

similitudini ale secvenţelor ARN r 16S
justifică includerea acestei bacterii în
familia Cardiobacteriaceae, alături de
genurile Sutonella şi Dichelobacter.
Caractere generale.

 Unică specie a genului, reuneşte

bacili Gram-negativi polimorfi, ocazi-
onal filamentoşi, imobili.
 Facultativ anaerobă, creşte foarte
lent pe medii şi în condiţii de incu-
bare speciale.
 Atacă zaharurile fermentativ, produce
oxidază şi indol, este catalază negativ, nu
hidrolizează ureea şi nu reduce nitraţii.
Habitat.

 C. hominis se găseşte în
cantitate relativ crescută la
nivelul naso- şi orofaringelui şi,
inconstant, pe mucoasa nasală.
 Infecţii determinate.

 După intervenţii stomatologice sau în

sfera ORL, sunt posibile
 bacteriemii, urmate de
- meningite sau
- endocardite subacute, în cazul pacienţilor
cu proteze valvulare.
 Sensibilitate la antibiotice.

 C. hominis este sensibil la aminope-

niciline, tetracicline, cefalosporine,
aminoglicozide, dar
 este rezistent la vancomicină* şi
eritromicină.

 * toţi gram negativii sunt rezistenţi la glicopeptide

(vancomicina, teicoplanină)
Eikenella

 Genul, afiliat în prezent familiei Neisseria-

ceae, are o singură specie - E. corrodens,
omogenă fenotipic şi genotipic.
 Caractere generale : specia cuprinde
bacili Gram-negativi, imobili, pretenţioşi
nutritiv;
 sunt aerobi în prezenţa factorului X, dar
necesită incubare anaerobă atunci când
sunt cultivaţi pe medii fără hemină.

 Uzual formează colonii deprimate, care erodează agarul.

 Sunt oxidază-pozitivi, azaharolitici, reduc nitraţii, nu
produc catalază şi nici urează.
 Habitat.

 E. corrodens este rezidentă a cavităţii

orale şi naso-faringelui la mai mult de
jumătate din populaţia generală.
 Infecţii determinate.

 Determină infecţii ale capului şi gâtului,

în special osteomielite, după trauma-
tisme sau intervenţii chirurgicale în sfe-
ra oro-maxilo-facială.
 A fost izolat, ocazional, din parotidite,
sinuzite, bacteriemii şi endocardite
subacute.
 La consumatorii de droguri şi persoane
imunodeprimate determină infecţii
pleuropulmonare cu evoluţie severă.
Sensibilitate la antibiotice.

 Majoritatea tulpinilor de E. corrodens

sunt sensibile la:
 ampicilină,
 tetraciclină,
 cefalosporine,
 dar sunt rezistente la:
 penicilină,
 vancomicină,
 aminoglicozide.
 Kingella

 Genul este în prezent inclus în familia

Neisseriaceae şi au fost caracterizate
trei specii:
- K. kingae;
- K. denitrificans;
- K. oralis.
 Habitat şi infecţii determinate.

 Speciile de Kingella habitează mucoasa orală şi

faringiană.

 Determină ocazional, la gazda normoreactivă, artrite

şi osteomielite cu localizări variate.
 După manevre invazive efectuate în sfera ORL pot
ajunge în sânge, fiind implicate în endocardite suba-
cute la pacienţi cu leziuni valvulare preexistente.
 La gazda imunodeprimată, kingelele pot produce
pneumonii şi abcese ale organelor parenchimatoase.
 Semnificativ, aceste afecţiuni sunt precedate de
procese infecţioase la nivelul oro-faringelui.
Sensibilitate la antibiotice.

 Kingella are un spectru de sensibi-

litate destul de larg, ce cuprinde
aminopenicilinele, aminoglico-
zidele, cefalosporinele, cotrimo-
xazolul, fluorochinolonele.
 Sunt rezistente la eritromicină,
lincomicină, clindamicină.
Diagnosticul de laborator al infecţiilor
determinate de bacteriile HACEK.

 Prelevatele în care este suspicionată

prezenţa acestor microorganisme
sunt însămînţate pe geloză-chocolat,
cu incubare prelungită pînă la 5 zile,
în atmosferă cu 10% CO2.
 In infecţiile bacteriemice, izolarea
acestor bacterii din sânge necesită
utilizarea unor medii speciale şi
incubare 7-10 zile în condiţii optime.
Diagnosticul de laborator al infecţiilor
determinate de bacteriile HACEK.

 Identificarea izolatelor se bazează

pe studiul caracterelor biochimice şi,
eventual, utilizarea factorilor de
creştere X şi/sau V.
 Testarea sensibilităţii la antibiotice
poate pune probleme din cauza
dificultăţilor de cultivare a acestor
microorganisme.
 Din această cauză, antibiograma
difuzimetrică nu este recomandată,
fiind preferată metoda diluţiilor (în bulion
Mueller-Hinton suplimentat cu 5% sânge lacat de cal).
Tratamenul infecţiilor produse
de bacteriile din grupul HACEK
 Constă în administrarea unei
aminopeniciline, eventual asociată
cu un inhibitor de beta-lactamază.
 Adăugarea aminoglicozidelor este
recomandată când sunt implicaţi
hemofilii, kingelele sau C. hominis.
 Ca alternativă, pot fi utilizate cefalos-
porinele de a 2 sau a 3-a generaţie.
 La pacienţii cu sensibilizare de tip
imediat la peniciline, pot fi utilizate
azitromicina sau tetraciclinele.
 Pentru prevenirea infecţiilor cu
bacterii din grupul HACEK se
recomandă:
 efectuarea manevrelor invazive pe focar
septic oral sau oro-faringian sub protec-
ţie de antibiotice;
 aplicarea corectă a chimioprofilaxiei în
cazul pacienţilor cu valvulopatii supuşi
unor astfel de intervenţii.
Genul Bordetella
Caractere generale
cocobacili mici gram-negativi;
imobili sau mobili prin flageli cu dispoziţie
peritriche;
strict aerobi;
B. pertussis, patogenă numai pentru om,
agentul etiologic al tusei convulsive, este
cea mai fastidioasă;
alte specii: B. parapertussis (prezentă numai
la om, determină forme clinice mai uşoare de tuse
convulsivă), B.bronchiseptica, B.holmesii, B.
hinzii (specii prezente la animale, rar la om,
capabile să determine infecţii oportuniste respirato-
rii sau sistemice).
Bordetella pertussis
Caractere morfo-tinctoriale şi de
mobilitate
• cocobacili gram-negativi izolaţi, in diplo
sau in scurte lanţuri, uneori pleomorfi;
• imobili.
Caractere de cultivare şi biochimice
• cultivă lent (3-6 zile) pe medii speciale;
• dezvoltă colonii foarte mici, S, hemolitice
pe medii cu sânge;
• teste biochimice o diferenţiază de celelalte
specii.
Rezistenţa în mediul extern

• fragilă în mediul extern;

• efectul toxic al unor compuşi prezenţi în
produsele biologice sau medii de cultură
necesită neutralizarea prin amidon sau
cărbune activ.
Factori de patogenitate

• fimbrii şi proteine din membrana externă

(pertactin) au rol în adezivitate; pertactinul
este f imunogen (vaccin);
• hemaglutinina filamentoasă perfectează
aderenţa la celulele epiteliului ciliat respirator;
• toxina pertussis (tip A-B) pe lângă rol în
adezivitate are şi efecte sistemice:
- leucocitoză cu limfocitoză (60-80%),
- stimulează secreţia de insulină,
- creşte sensibilitatea la histamină şi endotoxină,
- deprimă răspunsul imun umoral şi celular;
• adenilatciclaza calmodulin-dependentă
stimulează secreţia de mucus şi inhibă
funcţiile celulelor fagocitare;
• citotoxina traheală cu efecte ciliostatice
şi cilionecrotice;
• LPS, diferit de Enterobacteriaceae,
contribuie la lezarea epiteliului respirator.
Manifestări clinice
• agentul etiologic al tusei convulsive,
infecţie specifică omului cu transmitere
respiratorie, deosebit de gravă la sugari;
• evoluează în trei stadii:
- cataral, cu tuse şi catar necaracteristice,
bolnavul fiind deosebit de contagios;
- convulsiv cu tuse spasmodică însoţită de
vărsături, convulsii, hemoragii subconjun-
ctivale;
- convalescenţă, uneori prelungită, peste
două săptămâni.
Imunitate
• Ac serici şi IgA secretor;
• limfocite T citotoxice.
Diagnostic bacteriologic
• cele mai mari şanse de izolare a B.
pertussis sunt în perioada catarală, din
tampon nazo-faringian;
• diagnostic rapid prin coloraţie IF;
• însămânţare pe medii speciale;
• identificare antigenică şi biochimică a
coloniilor suspecte.

Tratament etiotrop
• eritromicina este antibioticul de elecţie,
administrată cât mai precoce.

63
Profilaxie specifică
• suspensie bacteriană inactivată (trivaccin
diftero-tetano-pertussis);
• vaccin acelular cu componente purificate:
anatoxina pertussis, hemaglutinina fila-
mentoasă, pertactin (trivaccin sau tetra-
vaccin cu asocierea în plus a Ag capsular
Hib).
 Legionella

 sunt mici bacili care uneori iau forme

filamentoase şi posedă un perete de
tip Gram-negativ, dar care este
bogat în acizi graşi, motiv pentru care
se colorează dificil în coloraţia Gram
(fixează prost coloranţii de anilină) şi
de aceea necesită coloraţii speciale.
 Nesporulaţi, de regulă mobili,
printr-unul sau mai mulţi flageli
subpolari.
 Sunt aerobi şi cultivă pe medii
suplimentate cu L-cisteină şi
săruri de fier.
 Catalazo-pozitiv şi oxidazo-negativi sau
slab pozitiv.
 Inactivi asupra cabohidraţilor şi nu reduc
nitraţii.
Taxonomie:

 Familia Legionellaceae, cu un
singur gen Legionella, cuprinde
39 de specii şi 60 subgrupe.
 L. pneumophila are trei subspecii:
- pneumophila,
- pascullei,
- fraseeri.
Habitat şi relaţii ecologice:
 larg răspândit în natură fiind legat mai ales sursele
naturale sau artificiale de apă, unde stabileşte relaţii
complexe cu microbiocenozele acestor biotopuri:
- cianobacteriile, flavobacteriile şi alegele verzi le furnizează
nutrienţii;
- protozoarele (amoebe şi ciliate) le ingeră şi la tem-
peraturi de 35-40C devin gazde de amplificare
chiar in medii sărace nutritiv ;
- in plus, protozoarele, prin formele lor chistice, men-
ţin legionelele viabile şi virulente mai mult timp, în
aerosoli.

 Prin capacitatea lor de a produce mari cantităţi de glicocalix,

legionelele pot adera pe obiecte de cauciuc (tuburi, conducte)
şi chiar pe silicoane.
 Unele suprafeţele metalice sunt mai puţin prielnice pentru
persistenţa şi adeziunea lor (ex. oţel inoxidabil şi cupru), altele,
fierul, zincul, aluminiul, le favorizează creşterea.
 Persistă şi supravieţuiesc în AD un an!
 Se transmit prin aerosoli, iar
instalaţiile de aer condiţionat
sau nebulizatoarele sunt mijloa-
ce de vehiculare ale legionelelor,
ca şi picăturile de ploaie.
 Legionella pneumophila, este un
microorganism facultativ intracelular
care determină în principal fie,
- boala veteranilor (febră cu pneumo-nie)
fie,
- febra de Pontiac (febră fără pneumonie);

 a fost descoperită în 1976 când a determinat

o izbucnire gravă care a afectat veteranii din
Legiunea Americană întruniţi într-un hotel la
reuniunea lor aniversară.
Legionella pneumophila –multiplicare intracelulară,
în culturi de celule.
Sursa: CDC/Dr. Edwin P. Ewing, Jr.
 Diagnostic:
 izolare pe medii speciale care conţin cărbune
activat (previne oxidarea principalei surse de nutrienţi,
extractul de levură), extract de levură şi factori
stimulatori ai creşterii.
 Mediile difazice sunt utile pentru izolarea în
hemoculturi, iar pentru probele contaminate de
apă (de mediu) sau de la pacienţi, se practică
încălzirea la baia de apă la 50 şi respectiv 60C
sau tratarea cu acizi.
 Ca antibiotic pentru a conferi selectivitate
mediului, se preferă vancomicina (sau cefalos-
porinele, deşi unele cefalosporine inhibă şi legionelele).
Caractere de cultură:
 bacterii strict aerobe, cresc la pH 6.9, în
atmosferă redusă de CO2 (2.2 – 5% , borcan
cu lumânare) (concentraţiile înalte le inhibă).
 După 48 de ore de incubare la 35-37 C
apar iniţial colonii mici (se observă numai la
stereomicroscop), iar după 3-5 zile coloniile
devin vizibile cu ochiul liber (aprox. 1 mm),
ajungând după încă o săptămână la 3-4
mm.
 Coloniile sunt: rotunde, convexe, străluci-
toare, gris-verzui, cu aspect de “sticlă tăiată”
datorită opalescenţei pătate, reticulate a
coloniilor.
Colonii, cu aspect de sticlă
“tăiată”
Caractere microscopice:

 bacili Gram-negativi pleomorfi, 0.3-0.9

/1.5 / 5 m, slab coloraţi, având cape-
tele ascuţite.
 In culturi vechi devin filamentoase
(având chiar 50 m lungime).
 Prin:
- impregnaţie argentică (Dieterle) se
colorează în brun,
- roşu în coloraţia Gimenez sau
- albastru în coloraţia Giemsa.
Impregnaţie argentică
Teste de indentificare:

 preliminare: coloraţia IF directă, în

produse patologice respiratorii, reprezintă
un diagnostic prezumptiv rapid.
 Se izolează tulpina în cultură pură, după
care se fac testele biochimice specifice,
urmate de reacţiile de identificare antige-
nică, mai ales pentru serogrupele mai
frecvent izolate (1 şi 6 de L pneumophila
sau L micdadei).
 teste definitive: identificarea acizilor
graşi sau teste de biologie moleculară;
 identificarea grupelor sau subgrupleor
antigenice, ca markeri epidemiologici prin
reacţii cu Ac monoclonali.
DFA technique to detect the Legionella antigen directly in patient
specimens. Respiratory tract specimens are spread on a glass slide. A
monoclonal antibody to Legionella that is tagged with a fluorescein dye is
added to the slide. If the antigen is present, the antibody will bind and the
outline of the bacilli can be detected by microscopy under UV light. © Gloria J.
Delisle and Lewis Tomalty, Queens University, Kingston, Ontario Canada and The MicrobeLibrary
Diagnosticul serologic:

 posibil prin diferite tehnici,

(microaglutinare, ELISA, CIE);
 este doar un diagnostic retros-
pectiv şi există numeroase
reacţii încrucişate între diferitele
specii de Legionella.
Sensibilitatea la antibiotice:
 de elecţie eritromicina.
 Sensibilitatea stabilită in vitro nu se
suprapune cu cea in vivo.
 Această neconcordanţă ar putea fi
explicată prin faptul că Legionella este
o bacterie cu localizare intraceluară (în
plus la testarea in vitro, antibioticele sunt
legate de către cărbunele prezent în mediu).
 Alte antibiotice utile; rifampin, cotrimo-
xazol, quinolone, macrolide noi (clari-
tromicin, azitromicin).
 Alte specii implicate în declanşarea bolii: L.
micdadei, L. feeleeii şi L. anisia.
 Dintre acestea, mai importante sunt doar
două:
- L pneumophila prin serogrupul 1 (determină
50% dintre infecţii), serogrupul 6 (10%) şi
- L micdadei (5%).
 Alte boli determinate de legionele: mai rar,
pericardite, abcese la nivelul puncţiilor
pentru hemodializă, peritonite, infecţii ale
plăgilor.
 După vindecarea clinică pot persista ca
infecţii latente.
Brucella

 cocobacili Gram negativ fini,

imobili, nesporulaţi, care cultivă
dificil pe medii special îmbogăţite.

 Bruceoloza - boala descrisă prima dată în

1861 în timpul războiului din Crimeea.
 Bruce izolează bacteria din splina decedaţilor
cu bruceloză, de unde şi denumirea genului
(1871).
 Bruceloza este o zooantroponoză
determinată de 4 specii care prezintă
17 biotipuri;
 genul cuprinde 7 specii, dar 4 sunt
patogene pentru om şi animale:
- B. abortus,
- B. melitensis,
- B. suius,
- B canis.
Potenţial de armă biologică!!!!!
 Factori de patogenitate:
 trei specii conţin în comun, dar în cantităţi variabilă, două
complexe antigenice A şi M.
 Sunt bacterii facultativ intracelulare, sensibilizante
pentru organismul infectat.

 B. melitensis deţine cel mai înalt potenţial de pato-

genitate şi de infecţiozitate pentru om; ex. 3 subtipuri,
descrise la caprine şi ovine;
 B. abortus: 9 subtipuri, surse: bovine, bizon, cămila,
iac;
 B. suis, 3 subtipuri, (1-3) la porci sălbatici şi domes-
tici, iepuri, reni.

 Ro: B. abortus şi B. suis, izolate de la om şi animale.

 Incubaţie: 5 – 60 de zile (uneori luni de
zile).
 Frecvent asimptomatică.
 Forme acute, subacute, cronice sau
latente.
 Diagnosticul clinic - obligator confirmat
microbiologic.
 Diagnostic direct

 Produse patologice:
- sânge, în stadiul septicemic,
- în stadiul subacut sau cronic:
- măduvă osoasă sau probe biopsice
(ggl limfatici), puroi, exsudat articular,
LCR.
 Ex. bacterioscopic, chiar şi prin IF
este, de regulă, negativ.
Brucella spp. are poorly staining, small gram-negative coccobacilli and are seen

mostly as single cells and appearing like “fine sand” Sursa: CDC
 Izolarea brucelelor este posibilă în stadiul
acut şi subacut sau în cursul recurenţelor
din timpul bolii cronice.
 Medii îmbogăţite, incubare în atms cu 5-
10% CO2.
 Culturile în bulion se urmăresc 6 luni, cu
repicări pe medii solide.
 Hemoculturi pe mediu difazic.
 Probele contaminate se însămânţează pe
medii selective prin antibiotice (polimixină B,
bacitracină, cicloheximidă).
 Identificarea: prin teste biochimice şi r. de
aglutinare cu seruri specifice.
Colonii S, translucide
Examen serologic
 Indicat în toate stadiile: acut, subacut sau cronic.

 Ac IgM apar precoce, în stadiul acut.

 IgG, in stadiul subacut sau cronic şi în cursul acuti-
zării formelor cronice.
 In infecţia latentă IgM persistă la titruri mici.

 R de aglutinare (R. Wright) utilă in stadiul acut şi în

puseele de acutizare.

 Titruri semnificative: 160 (sau 100).

 Titrul creşte la 4-6 săpt de la debut, maxim la 2-3
luni, scade treptat şi rămâne la titruri joase timp de
1-5 ani, în infecţiile cronice cu abcese de organ.
 R. pozitivă după infecţii acute, după vaccinare, dar
şi după alte vaccinări – r fals pozitivă (ex. Vaccina-
rea antiholerică).
 In stadiul subacut, cronic sau latent
reacţia este dubioasă sau negativă
din cauza unor Ac blocanţi (deter-
mină fenomenul de prozonă, sau
chiar inhibarea reacţiei)
 Testul Coombs permite evidenţierea
lor (Ag brucelic este spălat, pentru îndepărtarea Ig
fixate nespecific).
 La Ag brucelic se adaugă ser antiglobulinic uman.
 Aglutinarea indică prezenţa Ac blocanţi.
 T de blocare: in tuburile negative în R Wright se
adaugă câte o picătură de ser anti-Brucella.
 Absenţa aglutinării indică prezenţa Ac blocanţi.

 IDR la brucelină poate depista reacţia de

hipersensibilizare de tip IV.
 Se pozitivează la o lună de la debutul
infecţiei şi persistă până la vindecarea
bacteriologică.
 R fals pozitive – 10% din cazurile acute se
corelează slab cu serodiagnosticul.
 Variantă pentru idr: testul de inhibare a
migrării leucocitelor.
Tratament:
 in toate formele (acută, cronică, sau
subacută) – antibiotice, de regulă, in
asociere;
 tetra + strepto (se va inlocui cu genta);
 doxi + cotrimoxazol sau
 tetra+ strepto + cotrimoxazol.
 Durata: cel puţin 6 săpt.
 Recăderile sunt posibile în 5% din cazuri,
dar nu prin rezistenţa la antibiotice, ci dato-
rită parazitismului intracelular şi datorită
caracterului granulomatos al leziunilor.
Epidemiologie:
 sursa de infecţie: animale bolnave sau purtătoare,
rar omul bolnav.

 Căi de transmitere: 2/3 prin contactul tegumentelor

lezate cu produse de la animale contaminate. Este
frecvent semnalată la lucrătorii din industria cărnii şi
la medicii veterinari.
 Consum de carne, rar , consum de carne “în sânge”.
Bacteriile mor prin prelucrare termică suficientă şi, în
plus, sunt reduse cantitativ în ţesutul muscular.
 Cel mai frecvent: transmiterea prin lapte nepasteu-
rizat.
 Transmiterea prin aerosoli contaminaţi la persona-
lul din abatoare.

 Rar interuman: transfuzii, transplant de măduvă,

lapte matern, pe cale sexuală (bacterii evidenţiate în
spermatozoizii umani).
 Profilaxie: educaţie sanitară (lapte fiert!!!)
 In abatoare: manipularea cărnii cu atenţie.
 Vaccinarea bovideelor cu vaccin viu atenuat de
B. abortus (tulpina 19), dar şi a caprinelor şi
ovinelor faţă de B. melitensis (tulpina Rev 1),
respectiv a porcilor faţă de B. suius (tulpina 2).

 La om nu se indică întotdeauna vaccinarea.

 Se pot testa serologic şi biologic (idr. Burnett)

cei cu risc crescut: la cei seronegativi se adm.
vaccin viu atenuat (tulpina 19 BA de B. abortus
sau tulpina 104M).
Francisella tularensis
Minidefinitie
 cocobacil pleomorf, Gram negativ;

 strict aerob, fără pili, poseda o

capsulă fină, de natura lipidică;

 prezenţa acizilor graşi facilitează

diagnosticarea genului Francisella.
Frotiu – secţiune ficat (cocobacil
pleomorf, Gram negativ)
Habitat / transmitere
 Largă răspândire în natură:
 izolată de la mamifere, păsări,
artropode, din apă, noroi, fecalele
animalelor.
 Omul se contamineaza prin:
 manipularea animalelor
bolnave (e.g. iepuri) şi a cadavrelor;
 ingestia de apă sau alimente contaminate;
 contact direct cu solul sau apa contaminate;
 aerogen (aerosoli contaminaţi);
 profesional sunt expuşi: vânătorii, măcelarii,
personalul de laborator (anamneza: 5-6 zile);
 este posibila transmiterea prin căpuşe;
 F. tularensis = potenţială armă biologică!!!!!
(mare infecţiozitate).
Patogenitate naturală si
patogenie
 incubaţia 4-6 zile;
 doza infectantă: 10-50 UFC;
 forme clinice ale tularemiei:
 cutanată: forma ulcero-ganglionară (70-80%)–
bubon tularemic; uneori există numai determi-
nism limfatic, fără ulceraţie;
 conjuctiva: forma oculo-ganglionară (1%);
 infecţia respiratorie / digestivă - formele:
 orofaringiană;
 intestinală;
 pneumonică;
 tifoidică (10-15%; transmitere intestinală
sau necunoscută; se poate însoţi de
pneumonie).
http://www.microbesadapt.com/research/francisella/
 Bubonul
tularemic
 Ulceraţie,
secundară
transmiterii prin
capuşă
Thumb with skin ulcer of tularemia. CDC/Emory U./Dr. Sellers

Tularemia lesion on the dorsal skin of right hand CDC/Dr. Brachman

 Diagnosticul de laborator
Diagnostic direct
 1. Produse patologice:
 raclat din ulcere cutanate
 aspirat ganglionar
 lichid de spălătură gastrică
 spută
 sânge
 Microscopie directa –
imunofluorescenţa (IF) pentru
identificarea rapidă a Ag
 PCR
 Izolare
 medii de cultura îmbogăţite –
sensibilitate scazută
(incubaţie 5-7 zile);
 inoculare la cobai/ şoarece
Diagnostic indirect
 Reacţii de aglutinare la tub
 Hemaglutinare
 ELISA
 aglutininele anti F. tula-
rensis apar dupa a 7-a zi
de boală;
 titrul semnificativ- 80
(diferă de la autor la autor).
 Intradermoreacţia la tularină
se pozitivează dupa a 5-a zi
de boală – sensibilizare de
tip întârziat.
Izolare versus IF
Elemente de terapie etiotropa
 antibiotic activ: streptomicina;

 alternative: tetraciclina, cloramfenicolul,

gentamicina, tobramicina;
 Antibiogramă: E – test!

 după abcedarea bubonului este

indicată intervenţia chirurgicală a
leziunii.
Prevenţie
 Există un vaccin viu atenuat.
 Nu este de rutină administrat şi nici
după un contact infectant nu este logic
sa fie administrat (5 zile incubaţia,
respectiv 14 zile seroconversia).
 Pentru riscuri epidemiologice evidente
(eg. personal laborator).
 Chimioprofilaxie post-expunere:
doxiciclină sau ciprofloxacină (14 zile).
In loc de concluzie:

“Even people who don't die are

chronically sick for weeks or
months. This is a disease that
makes you really ill.”

Professor Richard Titball,

Defence Science & Technology Laboratory