DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

STUDIU DE CAZ

Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei. In biserica, legatura cu Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumita randuiala. Insa credinta se oglindeste si in afara institutiei ecleziale, in modul de a gandi al oamenilor, in comportament, in modul de a se exprima, in obiceiurile lor, in ceea ce creeaza: in arhitectura,in arte plastice, in muzica, in literatura. In cultura si literatura romana manastirile,bisericile,si slujitorii lor au jucat un rol covarsitor deoarece in aceste lacasuri de cult au aparut primele forme ale culturii scrise a romanilor.Aceste forme s-au mani-festat mai intai in limba slavona, intrucat aceasta era limba de cult in care fusesera traduse Biblia si cartile liturgice grecesti, de catre Chiril si Metodiu, cu scopul de a crestina popoarele slave. Etapa urmatoare a dezvoltarii culturii si literaturii religioase este cea a traduceilor- manuscrise sau tiparituri- prin care limba romana este folostia pentru a da glas credintei si astfel s-a produs o remodelare lingvistica.

In cea de-a treia etapa, literatura religioasa capata diversitate de expresie si forme mai accentuat romanesti, deoarece apar creatiile individuale,produse fie in cadrul bisericii,ca literatura religioasa,fie in afara ei,ca literatura de inspiratie religioasa. Datorita acestei evolutii,literatura religioasa cuprinde carti canonice,apocrife,de drept canonic,scriei hagiografice sau de inspiratie religioasa. Prin aceste scrieri este pusa in evidenta si dimensiunea religioasa a exitentei umane,deoarece omul medieval este homo religiosus, o fiinta care comunica cu Dumnezeu,cu sfintii, care are o perceptie mai puternica a instabilitatii intr-o lume nesigura si violenta si de aceea apeleaza la rugaciuni,post si juramant, traind astfel mai profund dimensiunea spirituala a propriei existente.

MITROPOLITUL DOSOFTEI
Dosoftei (1624-1693), pe numele sau de mirean Dimitrie Braila are o contributie valoroasa la exprimarea dimensiunii religioase a existentei, la impunerea limbi literare si la dezvoltarea literaturii artistice in formele ei incipiente.Acesta a fost monah la manastirea Pobrata, episcop de Husi si Roman si apoi mitropolit al Moldovei.A invatat la Iasi si apoi la scoala Fratia ortodoxa din Lvov,devenind intre timp un polyglot vestit, asa cum ni-l infatiseaza si Ion Neculce in Letopisetul sau: Acestu Dosoftei mitropolit nu era om prostu de felul lui.Si era neam de mazal,pre invatat,multe limbi stie: elineste,latineste,sloveneste si alta adanca carte si invatatura, deplin calugar si cucernic, si bland ca un miel.In tara noastra pe-aceasta vreme nu este om ca acela. Incepe ,inca din 1665 sa scrie Psaltirea in versuri, tiparita in 1673, la Uniev,in Ucraina.In viziunea inaltului prelat, cartea trebuia sa fie accesibila celor care vorbesc intr-aceasta limba pravoslavnica.

Traducerea in versuri a Psalmilor biblici a prilejuit adevarate monumente de limba si incercari de construire a limbajului poetic in diferite literature.Textul tradus in proza a fost tocmit inversuri, in cinci ani foarte cu usardie multa.Crescut in mediul cultural al Poloniei, unde poezia inca din secolul al XVI-lea ajunge la o mare perfectiune sub pana lui Jan Kochanowski,mitropolitul Dosoftei are o deosebita atractie pentru versificatie. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru lite-ratura noastra veche este foarte mare.Cu toate defectele de limba si de forma, Psaltirea a avut o circulatie mare. Ceea ce particularizeaza poeziile religioase ale "Psaltirei" este spiritul lor romanesc, prin versificare, prin limbajul oral presarat cu expresii si cuvinte populare: "pleava", ocine", "caftan", "colaci", "lauta" etc. De remarcat este si cadrul natural al psalmilor, care se departeaza de geografia sfantului pamant, fiind sugerate cu transparenta tinuturile feerice romanesti.Limbajul artistic al "Psaltirei pre versuri tocmita" este alcatuit din regionalisme "voroava", "cobuz", "buor" -, arhaisme - "hire", "pre", "plansam", sa hii" -, locutiuni populare - "ti-ad-aminte", "pleaca-ti auzul".

S-a pastrat modelul stilistic al crii (psalmul s-a aflat pentru prima dat n literatura romn n aceast postur) i atitudinea psalmistului. Iar prelucrarea literei psalmilor nu a mai constat exclusiv n ncercarea deloc uoar i nu totdeauna lipsit de poezie de gsire a unor echivalente lexicale ct mai potrivite pentru termenii din original, Dosoftei impunnd att adaosul ct i simplificarea creatoare a izvorului ca mijloc de evideniere a personalitii sale artistice. Alturi de Miron Costin, Dosoftei este intemeietorul poeziei religioase culte romneti i creatorul limbajului poetic romnesc. Dei avem de a face cu o traducere n versuri, opera lui Dosoftei este o creaie poetic de nalt nivel artistic, n care prozodia de inspiraie folcloric se mbin cu savante contrucii imagistice, dup cum se vede din mult citatul fragment al "Psaltirii" sale; "La apa Vavilonului,/Jelind de ara Domnului,/ Acolo ezum i plnsm/ La voroav ce ne strnsm,/i cu inema amar,/Prin Sion i pentru ar,/Aducndu-ne aminte,/Plngeam cu lacrmi herbinte./ i bucine ferecate/ Lsam prin slcii animate ".

In Psalmul 136 de Dosoftei timpul verbelor este imperfect, pe cand in Psalmul din Biblie timpul folosit este cel trecut, adica perfect compus.
Intre Psalmul de Dosoftei si Psalmul tradus in proza din Biblie exista numeroase trasaturi comune: -imaginea raului pierdut Sinon din Tara Sfanta -atarnarea in salcii a harpelor de catre stapanii pagani(simbolul renuntarii la veselie) -porunca de a-si arata cantecele catre Domnul in fata unor oameni rai, lipsiti se credinta; refuzul de a canta intr-o tara straina. -juramantul de a nu-si uita originea, Ierusalimul,sub blestemul de a nu mai fi niciodata liberi.

MIRON COSTIN
Cu griji i primejdii cum iaste i aa: Prea supire i-n scurt vreme tritoare. O, lume hiclean, lume neltoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de var, Cele ce trec nu mai vin, nici s-ntorcu iar. Trece veacul desfrnatu, trec ani cu roat. Fug vremile ca umbra i nici o poart A le opri nu poate. Trec toate prvlite Lucrurile lumii, i mai mult cumplite. i ca apa n cursul su cum nu s oprete. Aa cursul al lumii nu s contenete. Fum i umbr sntu toate, visuri i prere. Ce nu petrece lumea i n ce nu-i cdere? Spuma mrii i nor suptu cer trectoriu, Ce e n lume s nu aib nume muritoriu?
.. A lumii cntu cu jale cumplit viiaa,

Istoriografia romaneasca inceputa prin opera lui Grigore Ureche a fost continuata de Miron Costin (1633-1691), carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este in acelasi timp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldovenilor". Fiu al lui Ioan Costin, mare postelnic si hatman in Moldova, devenit nobil polonez cu blazon, Miron Costin isi petrece primii douazeci de ani ai vietii in Polonia, urmand colegiul de la Bar, cu trei clase de gramatica si doua de umanioare in limba latina, si dobandind temeinice cunostinte istorice si lingvistice. Dupa intoarcerea in tara are functii militare si diplomatice importante(mare voinic,mare logofat) si apartine boierimii inalte, fiind implicat in principalele evenimente

Prin anvergura lucrarilor sale,Miron Costin este personalitatea cea mai proeminenta din tarile romane,in tot veacul al XVII-lea. Acesta scrie Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace(1675),reconstituind evenimentele petrecute intre 1595 si 1661;poemul filozofic Viata lumii si De neamul moldovenilor,lucrare in care demonstreaza originea latina a romanilor.In limba polona a redactat Cronica Tarilor Moldovei si Munteniei(Cronica polona) si Istoria in versuri polone despre Moldova si Muntenia(Poema polona). Unul dintre scopurile marelui boier roman a fost sa ofere,prin aceste doua scrieri, conducatorilor politici polonezi un material informativ,practic si util despre principatul moldovean pentru a-l putea transforma intr-o puternica baza de pornire a ofensivei antiotomane. Cele doua scrieri polone ale lui Miron Costin sunt produsul unei reactii autohtone,romanesti,la o tendinta a istoriografiei vremii care nu facea altceva decat sa incetateneasca definitiv o anumita conceptie despre originile romanilor.

Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o ata subtire: A lumii cantu cu jale viiata,/ Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/ Prea subtire... Versurile seamana cu Psalmii lui David 39 si 90. Ca si in Ecleziastul, Miron Costin urmareste tempe-rarea pornirii umane spre glorie, atragand atentia asupra instabilitatii norocului. Marile figuri ale trecutului sunt enumerate ca monumente ale trecerii inexorabile a timpului: Ubi Plato, ubi Porphirius,/ Ubi Tullius aut Vergilius?. In prima incercare teoretica asupra definirii poeziei, scriitorul mentioneaza ca, in afara de proza, de cronica, in spatiul romanesc, specia literara frecvent exersata pe atunci, exista si alt gen literar, in versuri, in care s-au scris mari opere ale lumii, de catre scriitori faimosi: Asa au scris vestit istoric Omir razboaiele Troadii cu Ahileus, asa Verghilie incepatura imparatiei Ramului... Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica carte, a cariia numile ieste Viiata lumii, aratandu-ti pre scurtu cum este lunecoasa si putina viiata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor. Nu sa pofteasca vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai multu sa vaza ca poate si in limba noastra a fi

Arta poetilor nu mai este "dezlegata", ca proza, nesupusa nici unei conventii compozitionale, ci este supusa rigorilor prozodice, "legata", ca o modalitate de lucru dominanta a compunerilor savante: "Stihu ieste, nu ca alta scrisoare dezlegata, ci ieste legata de silave cu numar, silava este impreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da. Deci, de aceste silave stihurile ceste ce scriu intr-aceasta cartulie au 13 silave, iara sa pot si in 9 si in sapte a face si santu si intr-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elineasca sau latineasca...". ." Comparatia lumii cu ata ilustreaza tema fortuna Iabilis, a sortii schimbatoare, lipsita de stabilitate. Imaginea unei lumi eterne, linistite este inselatoare: "O, lume hicleana, lume inselatoare!/ Trec zilile ca umbra, ca umbra de vara,/ Cele ce trecu nu mai vin, nici sa-ntorcu iara./ Trece veacul desfranatul trec anii cu roata,/ Fug vremile ca umbra si nici o poarta/ A le opri nu poate. Trec toate pravalite/ Lucrurile lumii, si mai multe cumplite./ Si ca apa in cursul sau cum nu sa opreste,/ Asa cursul al lumii nu sa conteneste./ Fum si umbra suntu toate, visuri si parere./ Ce nu petrece lumea si ce nu-i in cadere?/ Spuma marii si nor suptu ceriu trecatoriu,/ Ce e in

Lumea se defineste, in felul acesta, ca un spatiu baroc, in care actiunea legilor firii este predestinata: "Zice David prorocul: Viiata iaste floare,/ Nu traieste, ce indata ieste trecatoare", omul insusi marturisindu-si propria sa neputinta in fata sortii: "Viiarme santu eu si nu om, tot acela striga."
Esenta lumii se afla in lucrurile schimbatoare, lipsite de puterea proprie de a se sustine: "Nu-i nimica sa stea in veci, toate trece lumea", iar lucrurile sunt "nestatatoare", "niste spume". Ruga adresata lui Dumnezeu releva credinta in puterea suprema a universului si in teoria pangonica: "Tu, parinte al tuturor, doamne si imparate,/ Sangur nu mai covarseste vremi nemasurate. / Celelalte cu vreme toate sa se petreaca./ Sangur ai dat vremilor toate sa petreaca./ Suptu vreme stam, cu vreme ne mutam viiata,/ Umblam dupa a lumii inselatoare fata."

Omul este supus in permanenta timpului, clipei schimbatoare: "Norocul la un loc nu sta, intr-un ceas schimba pasul." Vremea este responsabila si de trecerea anilor si a imparatiilor, de ruinarea perpetua a eforturilor umane, tema fortuna labilis asociindu-se cu motivul biblic ubi sunt: "Vremea incepe tarile, vremea le sfarsaste./ indelungate imparatii vremea primeneste./ Vremea petrece toate; nici o imparatie/ Sa stea in veci nu o lasa, nici o avutie/ A trai nu poate. Unde-s cei din lume/ Mari imparati si vestiti? Acu de-abiia un nume/ Leau ramas de poveste. Ei suntu cu primejdii/ Trecuti. Cine ai lumii sa lase nadejdii?/ Unde-s ai lumii imparati, unde iaste Xerxes/ Alixandru Machidon, unde-i Ataxers,/ Avgust, Pompeiu si Chesar? Ei au luat lume,/ Pre toti i-a stinsu vreme, ca pre niste spume." In poemul "Viata lumii" Miron Costin concentreaza teme literare de mare raspandire si rasunet, reluate mai tarziu de poetii romantici romani si indeosebi de Mihai Eminescu in motivul ruinelor si in marea poezie a destramarii domului universal al lumilor.

ANTIM IVIREANUL
Cel mai de seama ierarh al Tarii Romanesti, deopotriva pastor si nvatator, a fost si ramane Mitropolitul Antim Ivireanul .Meritele sale sunt cu atat mai mari cu cat el nu a fost roman. Antim Ivireanul (1660-1716) a fost orator bisericesc, traducator, tipograf. El a fost adus la Bucuresti de domnitorul Constantin Brancoveanu, care auzise de iscusinta sa in xilogravura,pictura si broderie.In scurta perioada il pune in fruntea tipografiei domnesti. Calugarit cu numele de Antim, ajunge egumen al manastirii Snagov, apoi episcop al Ramnicului si mitropolit al Tarii Romanesti. Distinsul ierarh are in centrul activitatii predicatoriale grija fata de credinciosul pe care doreste sa-l culturalizeze si sa-l moralizeze. n elaborarea predicilor, Sfantul Antim a consultat atat Sfanta Scriptura, scrierile teologice ale Sfintilor Parinti si imnografia bisericeasca, cat si texte ale nelepciunii laice si cunostinte despre viata naturii, a omului si a societatii.S-a dovedit a fi un mare predicator si literat. S-a remarcat

Antim este cel care face trecerea de la cazania fixata definitiv in carti la predica vie, insufletita de patosul vorbitorului, raportata la sufletele si nevoile credinciosilor din timpul sau, din tara si din Biserica sae din punct de vedere duhovnicesc si pe care doreste din toata inima so modeleze dupa principiile si marile trairi crestinesti.
Predica mitropolitului este elaborata cu grija si cu efort,si este alcatuita cu intelepciune , dupa toate regulile omileticii. Mai este construita pe dimensiunile, trebuintele si specificul sufletesc al societatii pe care o conduc. In cuprinsul Didahiilor se intalnesc si unele consideratii teologice, care-l arata pe Antim a fi un adanc cunoscator al invataturii dogmatice ortodoxe. Astfel abordeaza problema crearii omului, a Sfintelor Taine, a existentei proorocilor care pregatesc lumea pentru venirea Mantuitorului , a mantuirii care se realizeaza numai in Biserica, a faptului ca in neascultarea lui Adam sunt cuprinse toate pacatele lumii, a importantei virtutilor teologice, si a faptului ca Dumnezeu a luat fire omeneasca si nu ingereasca. Scopul predicilor era sa lumineze mintea, sa miste inima si sa induplece voia.

Preocupat de viata morala a credinciosilor, el surprinde slabiciunile si excesele contemporanilor pe care, dupa modelul Sf. Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), se simte dator sa le indrepte. Predicile sunt construite dupa schema: introducere, tratare, incheiere si deseori au la inceput un text care sintetizeaza subiectul abordat. Formula de adresare nu se afla intotdeauna la inceput ci in interiorul textului. Introducerile sunt scurte, bazate pe analogii, arata dragostea fata de pastor. Cuvantarile sunt incheiate cu o invocare a ajutorului dumnezeiesc. Ele mai sunt concesive, comunicative si cordiale. Autorul utilizeaza uneori procedeul intrarii directe in tratarea care este vie, ampla si eficienta. Cuvantarile sunt incheiate cu o invocare a ajutorului dumnezeiesc. Ele mai sunt concesive, comunicative si cordiale. Autorul utilizeaza uneori procedeul intrarii directe in tratarea

In didahia "Cuvant de invatatura la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos", la baza sta sarbatoarea Intampinarii Domnului, numita n popor si Stretenia , care este evenimentul prezentarii Pruncului Iisus la templu, la 40 de zile dupa nastere, spre a fi inchinat Domnului. Cu acest prilej se facea si curatirea mamei. Acest obicei biblic a ramas ca pilda si la noi, ca ndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile dupa nastere, pentru molifta de curatire si inchinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine in biserica si n numele familiei aduce pe noulnascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar. In introducerea textului, Mitropolitul porneste de la ideea ca lucrurile minunate le sunt descoperite oamenilor invatati si desavarsiti in bunatate. Tratarea are ca tema umilinta omului pacatos in fata lui Dumnezeu si cele 10 porunci. Deoarece Hristos a intocmit legile si s-a supus lor pentru ca noi sa ii urmam exemplu, nu

Cele zece porunci ne invata sa avem un singur Dumnezeu, sa nu Ii luam numele in desert, sa sfintim sambata, sa ne cinstim parintii, sa nu ucidem, sa nu preacurvim, sa nu furam, sa nu mintim , sa nu poftim, iar noi nu tinem nicio porunca. De aceea, ca incheiere, Mitropolitul se roaga lui Dumnezeu pentru luminarea mintilor si inimilor noastre ca sa implinim legile si poruncile.
Antim Ivireanul a contribuit la progresul limbii romane literare, intarind elementele proprii ei si inmultindu-le. El a prelungit viata unor arhaisme a caror disparitie ar fi saracit limba.

ION NECULCE
Ion Neculce(1672-1745)cronicar roman.Fiul lui Neculce Vistiernicul, mort de timpuriu,pe cand Ion Neculce avea 14ani,si al Catrinei,ruda cu stolnicul Constantin Cantacuzino.Sub domnia lui Dimitrie Cantemir va fi mare hatman conducand ostile moldovene in batalia de la Stanilesti,pe Prut.Dupa infrangerea suferita in aceasta batalie, il urmeaza pe domn in pribegia din Rusia,vreme de 2 ani,apoi in Polonia, unde a stat pana in 1720,cand s-a intors in tara. Spre sfarsitul vietii a scris cronica intitulata Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija Voda pana la a 2a domnie a lui Constantin Mavrocordat.Cronica sa continua cronica lui Miron Costin de la 1661 pana in 1743 si este precedata de 42 de legende,intitulateO sama de cuvinte ce se intemeiaza pe fapte traite, de aceea are un caracter memorialistic.La

Ion Neculce ii continua pe ceilalti cronicari in atitudinea moralistica fata de istorie. Opera populara confera auten-ticitate,iar preocuparea pentru istorie este mai mare in letopi-set caci el povesteste evenimentele.El dovedeste har si desco-pera valoarea de document si valoarea artistica a legendelor populare. O sama de cuvinte este un titlu simbolic ce releva faptul ca cele culese si prelucrate de el sunt numai un fragment din marea creatie populara.Trasatura dominanta a mentalitatilor de tip popular a acestui povestitor este comunicativitatea. Cele mai importante legende sunt cele de Stefan cel Mare, dintre care unele au revenit in imaginarul popular(in legende sau colinde). In fragmentul din carte este povestita intemeierea manastirii Voronet ca urmare a unei promisiuni facute lui Dumnezeu de catre Stefan cel Mare.In evul mediu infrangerea unui rege,mai ales in luptele cu turcii,era considerata semn al maniei divine si o pedeapsa pentru pacatele ostenilor.In frag-mentul prezentat,Stefan cel Mare se arata nedeznadajduit, vrea sa se retraga de la

Mama voievodului ii refuza falsa protectie si il incurajeaza cu ideea ca in propria sa tara nimeni nu se lasa invins. De aceea trebuie sa-si recapete increderea si sa mearga sa caute o alta oaste. In urmatoarea parte are loc impacarea cu Dumnezeu. Voievodul obtine prin intermediul lui Daniil Sihastru,care insa ii incearca credinta(il pune sa astepte la usa si sa arate ca este supus smerit prin taina spovedaniei).In spatiul sacru al chiliei unde este primit,primeste incurajari pentru a intra intr-o noua batalie. Stefan cel Mare fusese infrant in batalia de la Razboieni din 1476 de catre sultanul Mehmed al2lea:nu a construit manastire dupa victoria din batalia de la Podul Inalt,nu si-a aratat recunostinta fata de Dumnezeu,a devenit prea increzator in

Stefan cel Mare avea indoieli asupra solutiei politice pe care urma sa o ia:fie intrarea sub suzeranitatea turcilor(fapt care se va intampla in jurul anului 1500) fie sa inceapa un nou razboi pe care daca-l va castiga il va simboliza prin intermediul unei noi manastiri cu hramul Sf. Gheorghe.Acesta reprezinta un ritual al schimbarilor de daruri cat si dorinta voievodului de a se pocai. In evul mediu exista o puternica relatie intre puterea politica si puterea divina,iar pentru majoritatea domnilor Tarii Moldo-vei a avut un rol binedefinit si benefic.Astfel Stefan cel Mare dupa fiecare victorie construia cate o manastire iar cu ajutorul fortei divine reusea sa iasa biruitor in lupte.Acest fapt nu ar fi fost posibil fara ajutorul duhovnicului sau Daniil Sihastru care mereu ii incearca credinta si il indreapta pe calea cea buna. De la acesta primeste sfaturi si binecuvantare, de aceea astazi a

O sama de cuvinte releva aplicarea asupra evenimentului minor,uneori radical de comic a spiritului anecdotic. Ion Neculce foloseste graiul dulce moldovenesc,incepe sa se configureze o anumita structura artistic impusa de moldoveni,care sunt povestitori lirici.Spre deosebire de ceilalti cronicari Ion Neculce este mai sensibil la senzational decat la intamplari marete,cu tendinta de a aduna anecdote recurgand la amanuntul picant. In comparatie cu Miron Costin care refuza sa scrie ceea ce ar fi fost de urata pomenire,Neculce gaseste aici sursa povestirii fara ocolisuri si euforisme.Intelectual condus de firea sa,Miron Costin nu patrunde indiscret in viata personalitatilor,pe cand Neculce exploateaza

ALEXANDRU MACEDONSKI Alexandru Macedonski a fost poet si prozator,dar

si teoretician al curentului simbolist,prin articolele publicate in revista Literatorul pe care a condus-o mai bine de un sfert de secol.Este un scriitor de tranzitie,in operele caruia se imbina elementele romantice cu cele simbolistice.A ramas in literatura romana mai ales prin valoarea ciclului de poezii al Noptilor si prin lirica din volumul Rondeluri insa el a debutat ca poet prin volumul intitulat Prima verba in anul 1872. Psalmii moderni ai lui Macedonski nu au versetele si modelul clasic al psalmilor,ci sunt alcatuiti in general din trei catrene cu versuri scurte de cateva silabe dar au sentimentul de evlavie, au

Oh! Doamne

Oh! Doamne, rau m-ai urgisit, n soarta mea m-am mpietrit Ramn ca marmura de rece... Sa plng, sa sufar, am uitat. Am fost un cntec care trece, Si sunt un cntec ncetat Ramn ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a nflorit, Entuziasmul a murit, Si a mea inima a-nghetat... Am fost un cntec care trece Si sunt un cntec ncetat.
Oh! Doamne este un psalm pe tema impietririi launtrice provocata de racirea iubirii sale fata de Dumnezeu: Raman ca marmura de rece Si a mea inima a inghetat. Aceasta impietrire in soarta mea m-am impietrit il determina sa mediteze . Si sunt un cantec neincetat" il ajuta sa-si exprime tristetea.

Tarna

Tarna suntem toti tarna, E de prisos orice trufie... Ce-a fost, n veci are sa fie... Din noi nimic n-o sa ramna. Zadarnic falnice palate Sunt n pamnt radacinate Nici o pieire nu s-amna. Despoti, cu frunti ncoronate, Poeti, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de stiinta, Pagni, vestiti prin necredinta, Nici o pieire nu s-amna... Tarna, suntem toti tarna. Tarana continua meditatia din Oh !Doamne adaugand un verset din Ecleziastul .Prin versul Tarana suntem toti tarana" sugereaza ca toti vom ajunge in acelasi loc mai devreme sau mai tarziu. Moartea este aceeasi pentru pagani si filozofi, poeti si despoti,bogati si saraci,boieri si sclavi,iar statutul social nu conteaza acolo unde vom ajunge cu totii.

Dusmanii Dusmanii mei se nmultesc Si nedreptatea ma-nfasoara... Abia mai pot sa mai traiesc De cine n-am lasat sa moara, Alearga toti si ma-nnegresc, Ah! Viata nu este usoara. Acest psalm este o parafraza a proverbuluiPe cine nu lasi sa moara,nu te lasa sa traiesti si oricat de mult bine ai face nu vei primi niciodata inapoi la fel de mult. Zburam Zburam pe aripi stralucite... Sunt eu de vina, sau nu sunt, Copilul cel de altadata Oh! Dumnezeule preasfnt, Nevinovat ca si o fata Auzi-mi glasul pocaintei, Nevestejita de ispite, Reda-mi puterea biruintei, E azi mocirla noroioasa Refa-ma omul care-am fost Cu adncime-ntunecoasa Sau da-mi obstescul adapost... Si cu miasme otravite. Zburam pe aripi stralucite. Zburam compara viata de inger cand era copil: Zburam pe aripi stralucite" si Kenoza pe care i-o aduce pacatul: E azi mocirla

Eram Eram puternic mparat Prin sufleteasca poezie, Prin tinerete, prin mndrie, Prin chip de nger ntrupat. Mi se-mplinea orice dorinta, Era o lege-a mea vointa; Rdeam de orice dusmanie... Prin sufleteasca poezie, Domneam de soarta nencercat. Eram puternic mparat.

Eram este un moment de bucurie trait ca emir, ca print al poeziei: Eram puternic imparat/ Prin sufleteasca poezie/ Prin tinerete, prin mandrie". Acest moment cand: Era o lege-a mea vointa", cand Domneam de soarta neincercat" este urmat, caderea in durere.

N-am n ceruri

N-am n ceruri nici o stea... Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice credinta necata-n suferinta, Am pierdut orice putere Nimicita de durere; nsa viata nu-mi blestem Si nici moartea nu mi-o chem; Fara scop traiesc n lume Nu mai sunt dect un nume, Nu mai plng, nici nu mai gem, Iar cuprins de griji amare, Nu mai sunt dect rabdare... N-am n ceruri nici o stea.
N-am in ceruri este momentul de deznadejde si durere din momentul cand vine incercarea: Am pierdut orice putere/ Nimicita de durere/ Insa viata nu-mi blestem/ Si nici moartea nu mi-o chem".

Doamne, toate...

Doamne, toate sunt prin tine Si averea, si puterea, Fericirea, mngierea Ce ne trebuie stii bine. Dai cu dreapta socotinta Multumiri si suferinta Lui Isus i-ai dat o cruce Caci stiai c-o poate duce; Cnd dureri ne dai si noua, Ne dai plnsul ca o roua; Cnd dai marilor putere, Nu le dai nici o placere,
Doamne, toate este renuntarea definitiva la voia proprie. Poetul a inteles ca sensul vietii este integrarea in vointa lui Dumnezeu: Esti puterea inteleapta/ Si justitia cea dreapta;/ Fa oricand ce vrei din mine.", fiindca Dumnezeu este Atotstiutor, Atotputernic: Doamne, toate sunt prin Tine: / Si averea si puterea. / Fericirea, mangaierea."

VARLAAM
Primul dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitropolitul Varlaam. Principala sa contributie in cultura religioasa este Cazania, o lucrare in care limba romana se departeaza de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare intreaga bogatie a limbii romane. In aceasta opera masiva, cu groasa slova ceteata, este desigur o parte originala, dar stilul este al autorului: Varlaam a lasat toata invatatura cata o stia si o putea sti si a vorbit pe intelesul teranilor sai., afirma Nicolae Iorga. Cazania,Carte romaneasca de invataturaDumenecele de preste an si la praznice imparatesti cuprinde 74 de predici pentru toate duminicile dintr-un an si pentru sarbatorile mai insemnate ale bisericii.

Cele mai multe pleaca de la explicarea unui pasaj din Evanghelie si cuprind sfaturi despre infranarea viciilor si a patimilor, de infratire si ajutarea aproapelui.Partea a doua cuprinde vieti de sfinti, ordonate calendaristic, incepand cu Simeon Stilpnicul si sfarsind cu taierea capului Sfantului Ioan, plus alte versuri dar scrise intr-o frumoasa limba romaneasca: Valuri multe radica furtuna pre mare mai vartos gandul omului intru lucru ce are, Nu atita grijia si frica inceputului, Cat grijia si primejdia svirsitului. In textul lui Varlaam cuvintele si expresiile slave se intalnesc rar si dau astazi scrisului sau un usor caracter arhaic. In simplitatea si naivitatea limbii ei, Cazania a avut o considera-bila insemnatate in crearea primului nostru stil carturaresc, detinand, in aceasta privinta in cultura romana, locul Bibliei lui Luther in aceea germana,

Varlaam se margineste de obicei sa spuna:Intelesul evangheliei acestia aceste este si sa dea o justificare limpede, sumara. El este,cu siguranta, primul nostru povestitor, ale carui istorisiri pot fi asemanate cu picturile murale din bisericile medievale moldovenesti, unde se vad aceleasi episoade din viata sfintilor ori aceleasi miscatoare scene ale judecatii din urma. Cine va putea spune trudele si ustenintele ei? Lacrimile, suspinele, inchinaciunile, cine le va povesti? Ca nu era altul nime acolo sa poata vedea faptele ei cele sufletesti, numai ochiul Celuia ce vede toate. Nu era ei acolo grija de pluguri, de boi, nici de cai cu rafturi scumpe, sau de leagane, nici de vestminte si de asternuturi, nici de mancari si mease, nici de casa sau de slujnice, ce numai de curatiia sufletului si de raspunsul giudetului ce va sa hie si de tampinarea mirelui sau Hristos. Acest pasaj reprezinta mergerea Sfintei Paraschiva in pustie ca sa se lepede de toate

Sufletul ascultatorilor se va fi patruns de uimire afland ei,de exemplu, ca sfantul Nicolae de mititel arata cum va hi, mai tarziu, caci intr-alte zile a saptamanei sugea ca s-alalti prunci, iara miercurea si vinerea nu lua tata in gura numai danaoara intr-o zi, ce s-acesta cand apunea soarele. Extraordinara este povestea alungarii lui Simeon din manastire si readucerea lui,in urma unui vis al arhimandritului. Detaliile psihologice si de tot felul sunt aici cu deosebire izbitoare. Ca si dialogurile,probabil primele din proza noastra. Inainte de Neculce, nimeni nu a scris in romaneste o nuvela comparabila cu aceasta a lui Varlaam.

In biserica nu se mai slujeste ,glasurile au amutit de multa vreme,in cuprinsul zidurilor pustii s-a ingramadit puleberea uitarii din an in an, din deceniu in deceniu din secol in secol, si cu toate astea nu mor foile din Cazania lui Varlaam, care arata ce legaturi existau candva intre toti romanii,din toate satele cuprinsului romanesc, macar de ar fi fost pe alocuri stapanitori de alt neam decat al calugarasului ajuns mitropolit al Moldovei.Nu o data,cand vine, in satele de acum, un preot cu teologie si vrea sa introduca in mintea satenilor lui elemente de carturarie, asa cum de multe ori nu le intelege nici el singur, desi a dat sau, mai adevarat,tocmai pentru ca a dat examene dintr-insele, se ridica din multimea aceasta un glas care ziceParinte,zici foarte bine,

Din acest pasaj reiese ca mitropolitul a inteles substanta cuvantului romanesc cu inima, nu cu mintea, pentru ca el nu dorea ca neamul sau sa vina la slujba si sa auda fara sa inteleaga nimic din cuvantul sfant. Credinta nu trebuia sa fie oarba, la ea trebuia sa deschizi urechile prin a intelege ceea ce ti se spune, pentru a o simti si a o trai cu toata fiinta.

Bibliografie : 1. Dosoftei- Psalmii [ Tanga Georgiana ] 2. Miron Costin - Viata lumii [ Tanase Roxana ] 3. Antim Ivireanul Didahiile [ Mindru Iulia ] 4. Al.Macedonski - Psalmi moderni [ Finder Alexandra] 5. Ion Neculce - O sama de cuvinte [ Vilcu Lidia ] 6.Varlaam- Cazanie [Minca Emilia ] Prezentare realizata de elevele Mindru Iulia, Minca Emilia,Tanga Georgiana, Tanase Roxana, Finder Alexandra si Vilcu Lidia, clasa a XI-a A, Liceul Ion Neculce.