ROLUL SISTEMULUI

VESTIBULAR ÎN CONTROLUL
MOTOR
Dr. Suciu Oana
 Echilibrul
 Echilibrul este starea normală de orientare a
corpului ce implică şi ajustările necesare
modificărilor gravitaţionale şi relaţiilor
spaţiale.
 echilibrul şi coordonarea sunt funcţii dinamice
integrative ce folosesc multiple influxuri
senzoriale.
 Sistemele senzoriale interacţionează cu
sistemele motorii la toate nivelele, asigurând
astfel adaptarea la mediu.
Echilibrul
 Informaţiile senzoriale au roluri multiple
 în controlul mişcării
 în determinarea reacţiilor posturale,
 în învăţarea de noi mişcări,
 în orientare, etc.
 grup senzorial redundant = sisteme senzoriale ce pot furniza informaţii
despre aceleaşi condiţii

 Organizarea informaţiilor redundante este un proces complex, sistemul

nervos selectează care dintre informaţiile cu privire la mediu şi la relaţia
acestuia cu corpul sunt folositoare şi care nu.

 Aceste informaţii sunt necesare sistemului nervos pentru a determina poziţia

centrului de masă în relaţie cu gravitaţia şi a determina natura suprafeţei de
susţinere pe care corpul este situat.

 După determinare informaţii corecte, sistemul motor va selecta şi asambla

un pachet sau sinergie corespunzătoare ce va deplasa şi echilibra centrul de
masă.
Echilibrul
 Controlul postural depinde de influxurile redundante
vizuale, somatosenzoriale şi vestibulare.

 Sistemul vizual înregistrează:

 mişcările obiectelor în mediul înconjurător
 mişcările noastre faţă de mediu.

 Informaţiile somatosenzoriale provenite de la receptorii

cutanaţi, din muşchi sau articulaţii: natura suprafeţei de
sprijin pe care stăm sau mergem

 Sistemul vestibular înregistrează poziţia şi mişcarea

corpului în relaţie cu gravitaţia,
 poate rezolva eventualele conflicte între informaţiile provenite de
la celelalte două sisteme. (răspunsuri motorii neadecvate)
Echilibrul
 copiii se bazează mai mult pe informaţiile vizuale

 adulţii se bazează pe informaţiile proprioceptive.

 Experimental s-a constatat că subiecţii adulţi fără

funcţia vestibulară nu cad atunci când stau cu
ochii închişi deoarece informaţiile
somatosenzoriale sunt suficiente pentru orientare.
Echilibrul
 Echilibrul depinde de interacţiunea mai
multor componente:
 organizarea intersenzorială
 procesul de stabilizare al capului şi ochilor
 receptarea corespunzătoare a sunetelor şi
sistemul musculo-scheletal
 sunt necesare pattern-uri de activitate
anticipatorii
Sistemul vestibular
 Sistemul vestibular are 2 funcţii principale:
 stabilizarea ochilor în spaţiu în timpul mişcărilor
capului
 asigurarea stabilităţii posturale în repaos şi mişcare.

 sistemul vestibular are 2 componente:

 una periferică, reprezentată de labirintul sau aparatul
vestibular
 una centrală, reprezentată de nucleii vestibulari şi
tracturile nervoase ascendente şi descendente.
Reflexele vestibulo-oculare
 Una din funcţiile primare ale sistemului
vestibular este să stabilizeze ochii în spaţiu.

 reflexele vestibulo-oculare - ne permit să

urmărim obiecte staţionare în timp ce capul este
în mişcare, producând mişcări ale ochilor de
viteză egală cu cea a capului dar în direcţie
opusă→privirea fixă

 RVO orizontal – mişcări laterale ale capului

 RVO vertical – flexia-extensia capului
Nistagmusul
 Nistagmusul = mişcare involuntară a globilor oculari.

 2 faze: rapidă şi lentă.

 mişcare lentă iniţiată de canalele semicirculare
 faza rapidă este de fapt o redresare o globilor oculari
determinată de SNC.
 Nistagmusul = orizontal, vertical şi circular.
 Nistagmusul fiziologic = reacţie normală la mişcări
rotatorii sau angulare ale capului.
 persistă în lipsa unor mişcări ale capului - probleme fie în
periferie fie în partea centrală a sistemului nervos.
 lipsa nistagmusului postrotator - malfuncţia labirintică.
 Sistemul vizual-ocular.
 Permite urmărirea unui obiect din spaţiu care se mişcă rapid
de-a lungul câmpului vizual fără a întoarce capul.
 controlat cortical, voliţional.
 independent, cu ajutorul reflexelor vestibulo-oculare sau în
competiţie cu acestea, putând intra chiar în conflict cu ele.

 Reflexele cervico-oculare.
 menţinerea stabilităţii ochilor.
 declanşate probabil de modificări în feedback-ul senzorial al
muşchiului rotator profund şi feţele articulare ale gâtului.
 gâtul este întors, reflexul cervical completează reflexul produs
de canalul orizontal→ mai bună stabilitate ochilor
 reflexele cervico- oculare pot substitui în parte lipsa reflexelor
vestibulo-oculare.
 În tratarea pacienţilor cu deficite vestibulare, somato-
senzoriale sau vizuale se folosesc celel două.
EVALUAREA PACIENŢILOR CU
TULBURĂRI VESTIBULARE

 Tulburările sistemului vestibular afectează

atât controlul postural cât şi cel oculomotor.
 vertijul şi dezechilibrul - prezente atât în
leziunile centrale şi periferice ale sistemului
nervos.
 Important dacă leziune SNC: pt că multe
din structurile sistemului nervos central
sunt implicate în recuperarea după
leziunile vestibulare periferice
Teste de evaluare
 Testele calorice - evaluarea funcţională a sistemului vestibular
periferic
 irigat canalul auditiv extern cu aer sau apă caldă sau rece. Gradientul de
temperatură dintre canalul extern şi urechea internă va determina
deplasarea endolimfei în canalul semicircular orizontal adiacent (canalele
verticale nu sunt suficient de aproape pentru a fi afectate de diferenţa de
temperatură).
 direcţia fazei rapide a nistagmusului ce apare după stimularea canalului
orizontal depinde de temperatura apei şi de poziţionarea pacientului.
 apă rece - faza rapidă a nistagmusului va fi în direcţie opusă urechii
irigate.
 apa caldă - mişcarea ochilor în faza rapidă spre urechea irigată
 direcţia nistagmusului – dată de direcţia fazei rapide a globilor oculari
deşi stimulul determină faza lentă.
 avantajul testării funcţionale separate a fiecărui canal semicircular
orizontal, deci putându-se stabili astfel partea leziunii.
 dezavantajul acestui test este că rezultatele depind în mare măsură de
irigaţie, care la rândul ei poate varia considerabil în funcţie de variantele
anatomice ale canalului extern.
Teste de evaluare
 Teste rotaţionale axiale verticale.
 măsoară funcţia canalului orizontal
 dacă sunt modificate pot determina şi funcţia canalelor verticale.
 înregistrate mişcările ochilor pe durata rotaţiei în bloc a corpului pe
întuneric.
 Testul rotaţional mimează stimularea naturală a sistemului vestibular
 dezavantajul că nu poate determina partea leziunii ci doar dacă
leziunea este unilaterală.
 avantajul acestui test faţă de cel caloric este că poate identifica
diminuarea bilaterală a funcţiei vestibulare.
 Teste auditive şi alte teste.
 Testele auditive sunt utilizate pentru a determina dacă problema
auditivă este uni- sau bilaterală, conductivă (lanţul de oscioare) sau
senzorio-neuronală (cohleea sau nervul).
 Frecvenţa la care auzul este dimimnuat şi pattern-ul deficitului auditiv
pot ajuta uneori la determinarea diagnosticului la bolnavii cu vertj.
 exemplu în boala Meniere există o diminuare a auzului pentru frecvenţele
joase iar în ototoxocitate apare frecvent o diminuare pentru frecvenţele
înalte.
 test ce evaluează funcţia sistemului vestibular pe durata mişcărilor cu
viteză rapidă ale capului.
 menţine vederea fixată pe o ţintă pe durata unei singure mişcări pasive
unidirecţionate a capului.
 oamenii normali pot realiza acest lucru fără dificultate, însă cei cu scăderea
funcţiilor vestibulare vor mişca ochii pe durata mişcării capului şi vor avea
mişcări corective sacadate de refixare a ţintei.
 încercarea de a induce nistagmusul prin diferite procedee
 apăsarea pe tragus sau pe urechea medie prin intermediul canalului auditiv
extern poate indica existenţa unei fistule între urechea medie şi internă (semnul
Hennenbert).
 Schimbarea poziţiei poate induce nistagmus în leziuni centrale sau periferice
vestibulare.
 Hiperventilaţia poate induce nistagmus în caz de scleroză multiplă şi unele
afecţiuni metabolice.
 Nistagmusul indus de scuturarea capului în leziuni unilaterale
 teste care evaluează stabilitatea posturală
 testul Romberg,
 evaluarea echilibrului într-un picior cu ochii deschişi sau închişi
 stabilitatea posturală dinamică
 mersul în linie dreaptă cu ochii deschişi sau închişi
 întoarcerea capului într-o parte şi alta în timpul mersului
 platforme mobile , urmărind reacţia posturală la diferite mişcări ale suprafeţei de
sprijin
 Testele de evaluare = foarte importante pentru tratament !!!!!
Tratament
 Scopul acestor exerciţii este să
îmbunătăţească:
 stabilitatea privirii fixe pe durata mişcărilor
capului;
 interacţiunea vizual – vestibulară pe durata
mişcării capului;
 stabilitatea posturală statică şi dinamică

 Tratamentul se bazează pe caracteristica

sistemului vestibular şi anume adaptarea
 Exerciţii de sporire a adaptării vestibulare:
 Stimularea vestibulară (timpul 1):Lipeşte de perete o
foaie de hârtie scrisă, astfel încât să se poată citi. Mişcă
capul înainte şi înapoi menţinând privirea fixă pe un
cuvânt scris pe hîrtie. Mişcă apoi capul din ce în ce mai
repede, menţinând privirea fixată. Fă acest lucru timp
de 1-2 minute. Repetă exerciţiul mişcând capul în sus
şi în jos.
 Interacţiunea vizuo-vestibulară (timpul2):Se lipeşte la
fel o foaie de hârtie. Mişcă foaia şi capul înainte şi
înapoi în direcţii opuse menţinând privirea fixă pe un
cuvânt. Mişcă capul tot mai repede menţinând fixarea
timp de 2 minute. Repetă exerciţiul mişcând capul şi
foaia în sus şi în jos, în direcţii opuse.
 Aceste exerciţii pot fi efectuate activ sau pasiv,
stând jos sau în picioare, cu foaia aproape sau departe.
 Tratament
 Exerciţii pentru stabilizarea posturii.
 Scopul exerciţiilor pentru stabilitatea posturală - forţează pacientul să-şi creeze
strategii de execuţie a activităţilor zilnice chiar şi atunci când este privat de
informaţiile vizuale, proprioceptive sau vestibulare.
 Exerciţiile se execută progresiv, sunt din ce în ce mai dificile şi urmăresc
următoarele:
 Micşorarea bazei de susţinere (ex. punem bolnavul să treacă din poziţia cu picioarele
depărtate în poziţia vârf-călcâie).
 Limităm capacitatea pacientului de a-şi mişcă mâinile pentru a se ajuta în echilibru.
 Schimbăm apoi modul de prezentare din static (de ex. din poziţia ortostatică liniştită) în
dinamic (de ex. mers).
 Creştem gradul de dificultate (de ex. mersul învârtit pe o linie dreaptă).
 Bolnavii care evită mişcările capului trebuie să efectueze exerciţii care
încurajează aceste mişcări - îmbunătăţească fixarea privirii pe durata
mişcărilor capului şi să îmbunătăţească stabilitatea posturală statică şi
dinamică.
 Mişcările capului trebuie încurajate chiar dacă determină greaţa şi vertij.
 Exerciţiile care îmbunătaţesc echilibrul constau în mersul asistat şi statul în
picioare cu ochii deschişi, scăzând treptat baza de susţinere.
 Exerciţiile vor fi efectuate combinând mişcări ale ochilor şi capului, la început
cu bolnavul aşezat, apoi în picioare şi la sfârşit în timpul mersului.