EKG-ul normal

 NSA – postero-superior în AD cu o
frecvenţă de 60-90/minut
 NAV – în planşeul atrio-ventricular
lângă septul interatrial cu formă de „9” cu
capul spre atriu
 NSA este conectat cu NAV prin căi de
transmitere specializate (3) :
 fasciculul anterior (Bachman) se termină
la nivelul treimii superioare a NAV
 fasciculul mijlociu – se termină la nivelul
treimii medii a NAV – Wenckebach
 fasciculul posterior - al treilea se termină
la nivelul treimii inferioare a NAV – Thorel
 -există un asincronism fiziologic de
depolarizare atrială de maxim 0,02 s.

 -primul depolarizat este atriul drept,

acesta fiind urmat de atriul stâng.

 -unda de depolarizare este transmisă din

aproape în aproape, fără a beneficia de căi
de transmitere preferenţială.

 -viteza de propagare a stimulului electric

în atriu este de aproximativ 1000 mm/s.
 -in paralel cu depolarizarea atriilor,
impulsul electric este transmis către NAV
(fasciculul Bachman reprezintă calea
preferenţială de conducere între NSA şi
NAV), unde acesta suferă o întârziere
fiziologică datorită celulelor joncţionale
blocante.

 -apare defazajul dintre sistola atrială şi cea

ventriculară.

 -când este scos din funcţiune NSA, NAV

preia funcţia stimulatoare cu o frecvenţă
de 40-50/min.
 -după depăşirea blocării din NAV, impulsul
merge prin fasciculul Hiss cu o viteză de
aproximativ 3000-4000 mm/s şi ajunge în
zona subendocardică prin reţeaua Purkinje
 – stimulul electric va produce depolarizări
pe suprafeţe foarte mici şi direcţii aleatorii

 -fibrele Purkinje se distribuie pentru

jumătatea internă a miocardului
ventricular, din acest motiv această
regiune se va depolariza instantaneu,
modificările pe EKG fiind foarte greu de
evidenţiat, această zonă fiind aşa numita
zonă mută miocardică
 -La nivel ventricular prima porţiune
depolarizată este reprezentată de septul
interventricular (treimea medie a feţei
stângi a SIV).
 -Ulterior frontul de undă se deplasează
spre baza inimii.
 -Datorită faptului ca VS este mai gros
decât VD, depolarizarea durează mai mult
la nivelul acestuia, astfel încât în
momentul depolarizării complete a VD,
zonele postero-inferioare ale VS nu sunt
încă depolarizate.
 -Ultima porţiune din cord care se
depolarizează este zona inelelor fibroase.
 Tipuri de electrozi şi
derivaţii
 Derivaţia reprezintă un circuit electric
constituit din 2 electrozi care recoltează
potenţiale de depolarizare, care sunt
conectaţi la aparatul de EKG.
 Derivaţiile pot fi :
 -bipolare -când se folosesc doi electrozi
activi (cele 3 derivaţii standard ale
membrelor)
 -unipolare sau monopolare -când un
electrod este activ (explorator) şi al doilea
este indiferent (plasat la un potenţial
constant).
 În plan frontal
 - derivaţii standard bipolare – 2 electrozi
exploratori
 - derivaţii standard unipolare – 1 electrod
explorator şi 1 electrod neutru

Se utilizează 4 electrozi:
-2 pe membrele superioare (roşu – mână
dreaptă şi galben – mână stângă)
-2 pe membrele inferioare (verde – picior
stâng şi negru – picior drept)
 În plan frontal -6 derivatii
 DI (electrod negativ la nivelul mâinii drepte şi electrod
pozitiv la nivelul mâinii stângi)
 DII (electrod pozitiv la piciorul stâng, negativ la mâna
dreaptă)
 DIII (electrod pozitiv la piciorul stâng şi negativ la mâna
stângă)

 aVF (electrod pozitiv la piciorul stâng, cel negativ -un punct

din centrul cordului)
 aVL (electrod pozitiv la braţul stâng, cel negativ -un punct
din centrul cordului)
 aVR (electrod pozitiv la braţul drept, cel negativ - un punct
din centrul cordului)
 (a = augmentat; V =voltaj; R, L, F = right, left, foot)
 În plan orizontal
 V1 – sp 4 IC parasternal drept
 V2 – sp 4 IC parasternal stâng
 V3 – jumătatea distanţei între V2 şi
V4
 V4 – sp 5 IC pe linia medioclaviculară
 V5 intersecţia planului orizontal care
trece prin V4 cu linia axilară
anterioară
 V6 intersecţia planului orizontal care
trece prin V4 cu linia axilară medie
Etapele de interpretare a
EKG-ului
 Aprecierea ritmului
 Se face prin urmărirea undelor P şi R,
astfel:

 neregulat – distanţa între 2 unde R

succesive variază de la un ciclu cardiac la
altul în aceeaşi derivaţie

 regulat – distanţa între 2 unde R succesive

nu variază de la un ciclu cardiac la altul în
aceeaşi derivaţie
 Aprecierea ritmului
Criterii de ritm sinusal:
 criteriu de polaritate – P pozitivă în DII, aVF şi
negativă în aVR
 criteriu de morfologie – unda P să aibă
morfologie constantă în complexele din
aceeaşi derivaţie
 criteriu cronologic – distanţa dintre 2 unde P să
fie constantă
 criteriu de frecvenţă – frecvenţa undei P să fie
frecvenţa sinusală sau în faţa fiecărui complex
QRS să fie prezentă o undă P
 Calcularea frecvenţei
cardiace

-viteza de derulare a hârtiei milimetrice este

de 25 mm/s (de obicei)

-se aplica formula:

1500/nr. milimetri dintre 2 unde R
succesive (1500=25X60 sec)

-1mm corespunde la 0,04s (la o viteză de

25mm/s).
 Calcularea frecvenţei
cardiace
 Din 5 în 5 mm hârtia milimetrica are linii
uşor mai groase – se caută o undă R
situată în dreptul unei astfel de linii şi
se notează unde apare următoarea
undă R ce corespunde acestei linii.

 La viteza de 25mm/s, dacă apare pe prima

linie groasă, frecvenţa este de 300/min, pe
a 2-a este de 150/min, pe a 3-a de
100/min etc.
Calcularea axului QRS
 Calcularea axului QRS
-Derivaţiile în care se înregistrează unde sau
complexe de amplitudine maximă indică
faptul că vectorul (axa) acelei unde e
paralel cu direcţia derivaţiei respective.
Dacă aceasta undă maximă e pozitivă
atunci direcţia vectorului este în sensul axei
acelei derivaţii. Dacă este negativă, are
sens opus.

-Derivaţiile în care se înregistrează unde sau

complexe de amplitudine minimă indică
faptul că vectorul e perpendicular pe
 Calcularea axului QRS
 Căutăm un complex echidifazic
caracterizat prin faptul că secvenţa QRS
are atât deflexiune pozitivă cât şi
negativă, acestea fiind egale.

 Există un astfel de complex

 axa QRS este perpendiculară pe derivaţia respectivă
– element care ne furnizează direcţia
 apreciem deflexiunile în derivaţia obţinută pentru a
obţine sensul
Nu există un complex echidifazic:

-Alegem un complex cât mai apropiat ca

morfologie de unul echidifazic
-Căutăm derivaţia perpendiculară pe acest
complex – element care ne furnizează
direcţia
-Apreciem deflexiunile în derivaţia obţinută
pentru a obţine sensul
-Adaugăm sau scădem 15 grade din
înclinaţia axei în funcţie de preponderenţa
negativă sau pozitivă a complexului
Metoda clasică de calcul a axei
QRS
 Calcularea axei electrice medii se face prin
proiectarea vectorilor pe două din cele 3
derivaţii standard (DI, DII, DIII).

 Se calculează suma vectorială a

deflexiunilor complexului QRS în milimetri
pentru fiecare din cele două derivaţii
alese.
 Metoda clasică de calcul a axei
QRS
 Etapa 1 – În DI, unda
R are +16mm şi unda
q are -2,5mm, suma
rezultantă fiind de
+13,5. Trasăm apoi o
perpendiculară pe DI
în partea pozitivă a
acesteia (rezultanta e
pozitivă)
Metoda clasică de calcul a axei
QRS
 Etapa 2 – Se face
acelaşi lucru
pentru DIII
Metoda clasică de calcul a axei
QRS
 Etapa 3 – Punctul
de intersecţie al
celor două
perpendiculare se
uneşte cu centrul şi
se trasează raza
corespunzătoare,
măsurându-se
ulterior unghiul
obţinut, care dă
înclinaţia axei
electrice a
Analiza morfologică
Unda P – reprezintă depolarizarea
atriilor
 Durata -0,08-0,11s

 Amplitudinea -2,5 mm – 3mm = 0,25 mV

- 0,3 mV

 Orientarea vectorială -P este pozitivă în

DII, aVF şi negativă în aVR; axa undei P
este de aproximativ între +30° şi +60°

 Forma -rotunjită cel mai des în cupolă

 Segmentul PQ
-reprezintă întârzierea stimulului electric la
nivelul joncţiunii atrio-ventriculare

-durată normală între 0,02 şi 0,12 s (0,07 s

în medie)

-poziţia -izoelectrică
 Intervalul PQ
Reprezintă timpul necesar conducerii
impulsului electric de la NSA la ventriculi

Durata -0,12 – 0,21 s – variază în funcţie de

:

-vârstă (mai scăzută la tineri, crescută la

vârstnici)
-frecvenţa cardiacă (crescută în bradicardie,
scăzută în tahicardie).
 Complexul QRS -reprezintă
depolarizarea ventriculară
 Durata -0,08 – 0,10 s
 Amplitudinea:-normal 0,5 – 1,6 mV (16
mm)
 Orientarea vectorială- între +30 şi +60
grade
Se admit şi variaţii fiziologice între 0 şi 90
grade
 0° la obezi – cord orizontalizat
 90° - cord verticalizat la cei slabi şi înalţi

!! prin convenţie – R pozitiv iar Q şi S

 Forma complexului QRS
 Complexul QRS -format din mai multe unde
pozitive sau negative
 Se folosesc litere mari pentru undele peste 3mm
şi litere mici pentru cele sub această dimensiune
 Prima undă pozitivă -R, următoarele -R’, R”
 Dacă între 2 unde R nu este depăşită linia
izoelectrică- R bifid

 Unda negativă care precede unda R se notează q,

iar cele ce urmează undei R se notează s
 Dacă nu există nici o undă R, complexul se
notează QS

 În derivaţiile precordiale aspectul este de rS în

V1,V2,V3, cu o creştere progresivă a r şi scădere
progresivă a S, de tip RS în V3,V4 şi de tip Rs în
V5 şi V6.
 Criterii de normalitate
pentru unda Q
 Unda Q -să existe numai în derivaţiile stângi
-D1, aVL, V5, V6 -prezenţa undei Q în
celelalte derivaţii este patologică !

 Durata -maxim 0,04 s (un pătrăţel)

 Amplitudinea celui mai amplu Q să fie de cel

mult ¼ din unda R de însoţire
 Timpul de apariţie a
deflexiunii intrinsecoide
(TADI)
-Reprezintă intervalul de timp între
începutul depolarizării ventriculare şi
momentul în care unda de excitaţie
ajunge la epicard cel mai aproape de
electrodul explorator = intervalul de
timp între începutul complexului QRS şi
momentul înregistrării vârfului ultimei
deflexiuni (unde) pozitive din QRS

-TADI se calculează numai pe V1, V2, V5,

V6
 Segmentul ST
 Reprezintă repolarizarea lentă ventriculară

 Durata – nu are semnificaţie practică

 Poziţia este în mod normal izoelectrică,

fiind considerate normale deviaţii de până
la 2 mm
 Unda T
 Reprezintă faza de repolarizare rapidă
ventriculară

 Durata -0,12-0,30 sec, fără importanţă practică

 Amplitudinea -cel mult 1/3 din amplitudinea
celui mai mare R
 Orientarea vectorială este orientată la fel cu
axa QRS
 Forma : rotunjită, uşor asimetrică, cu panta
ascendentă mai abruptă decât cea descendentă;
poate fi bifidă, o primă parte izoelectrică şi alta
pozitivă
 Intervalul QT
 Reprezintă sistola electrică ventriculară, care
corespunde intervalului de la începutul undei
q până la sfârşitul undei T.

 Durata normală depinde de frecvenţa

cardiacă, fiind considerată normală dacă nu
depăşeşte jumătate din durata R-R

 Patologic –în diselectrolitemii – crescut în

hipercalcemii, hiperpotasemii şi scăzut în
hipopotasemii
 Unda u
 Reprezintă o mică deflexiune care urmează undei
T, care apare datorită unor postpotenţiale din
anumite regiuni ale miocardului ventricular
 Durata -0,15 şi 0,25 s
 Amplitudinea -sub 2mm
 Forma -rotunjita
 Orientarea vectorială -aceeaşi cu unda T din
derivaţia respectivă
 Patologic – poate creşte în amplitudine în
hipertrofii ventriculare sau hipopotasemii; poate
deveni negativă în leziunile coronariene ischemice