Prof. dr.

Mirela PRAISLER,

Conf. dr. Alexandrina NAT












VOLUMUL II















- 2005 -





CUPRINS


ELECTROMAGNETISM
CAP.1 ELECTROSTATICA 3
1.1 Marimi principale n electrostatica 3
1.2 Lucrul mecanic al fortelor unui cmp electric 5
1.3 Legea lui Gauss 6
1.4 Legi de material 7
Legea dependentei polarizatiei electrice 1.4.1
de cmpul electric 7
Legea dependentei inductiei electrice 7.4.2
de cmpul electric 7
CAP.2 ELECTROCINETICA 9
2.1 Marimi principale n electrocinetica 9
2.2 Legea de continuitate 10
2.3 Legi de material 12
2.3.1 Legea lui Ohm 12
CAP.3 MAGNETOSTATICA 15
3.1 Marimi principale n magnetostatica 15
3.2 Formula lui Biot-Savart-Laplace 17
3.3 Legi de material 18
3.3.1 Legea fluxului magnetic 18
3.3.2 Legea circuitului magnetic 18
3.3.3 Legea magnetizatiei temporare 19
CAP.4 REGIMUL VARIABIL 20
4.1 Legile regimului variabil 20
4.1.1 Legile de stare ale cmpului electromagnetic 20
4.1.2 Legile de evolutie ale cmpului electromagnetic 21
Ecuatiile de trecere pentru cmpul electromagnetic la 4.2
suprafata de separatie dintre doua medii diferite 24
4.3 Conservarea energiei cmpului electromagnetic 26
4.4 Unde electromagnetice 28
4.5 Transversalitatea undelor electromagnetice 30
4.5 Potentiale electrodinamice 31


I






TEORIA ELECTROMAGNETICA A LUMINII
CAP.5 TEORIA ELECTROMAGNETICA A LUMINII 35
5.1 Polarizarea luminii 36
5.2 Reflexia si refractia luminii 37
5.2.1 Legea reflexiei si refractiei luminii 37
5.2.2 Formulele lui Fresnel 39
CAP.6 INTERFERENTA LUMINII 44
6.1 Principii ale interactiei undelor 44
6.2 Modele de analiza a interferentei optice 45
6.2.1 Interferenta a doua unde generate de
o sursa punctuala 45
6.2.2 Interferenta a doua unde monocromatice 46
6.2.3 Interferenta multipla 48
6.2.4 Dispozitive interferentiale 50
FIZICA NUCLEARA
CAP.7 FIZICA NUCLEARA 58
7.1 Particule fundamentale 58
7.2 Principalele caracteristici ale nucleului atomic 58
7.3 Modele nucleare 59
7.3.1 Modelul gazului Fermi 59
7.3.2 Modelul nuclear n paturi 60
7.3.3 Modelul hidrodinamic al nucleului 60
7.3.4 Modelul generalizat al nucleului 61
7.4 Legile transformarilor radioactive 61
7.4.1 Legea deplasarii a lui Fajans-Soddy 61
7.4.2 Legea dezintegrarii radioactive 61
7.4.3 Dezintegrarea 62
7.4.4 Dezintegrarea 63
7.4.5 Radiatia 64
7.4.6 Radioactivitatea artificiala 65
7.5 Reactii nucleare 66
7.5.1 Energia de dezintegrare nucleara 66
7.5.2 Mecanismul reactiilor nucleare 67
7.5.3 Reactii nucleare cu particule ncarcate 68
7.5.4 Reactii nucleare cu particule neutre 69
7.5.5 Fisiunea nucleara 70
7.5.6 Fuziunea nucleara 72
BIBLIOGRAFIE 75
II


3

ELECTROMAGNETISM


CAPITOLUL 1. Electrostatica


1.1 Marimi principale n electrostatica
Electrostatica este acea parte a electromagnetismului care se ocupa cu
fenomenele electrice produse de sarcinile electrice aflate n repaus n raport cu un
sistem de referinta inertial.
Aceste fenomene pot fi evidentiate prin aparitia unor forte si momente
determinate de anumite interactiuni specifice. Din acest punct de vedere, se
deosebesc doua stari distincte ale corpurilor:
electrizarea - apare n urma ncarcarii corpurilor cu sarcini electrice; se manifesta
prin aparitia unor forte de interactiune care nu depind de orientarea relativa a
corpurilor electrizate.
polarizarea - consta n aparitia unor asimetrii n distributia sarcinilor; se
evidentiaza prin aparitia unor cupluri de forte ce se acumuleaza pentru o anumita
orientare a corpurilor electrizate.

a) Cmpul electric este purtatorul material al interactiunilor electrice. Este un
cmp vectorial si este parte componenta a cmpului electromagnetic.

b) Sarcina electrica este o marime scalara ce masoara starea de ncarcare si
caracterizeaza proprietatea corpurilor de a crea un cmp electric sau de a fi
actionate atunci cnd sunt introduse n cmpul electric al altor corpuri.
Sarcina elementara este a electronului e = -1,610
-19
C; este o constanta
universala. Dupa elementul din spatiu n care este repartizata sarcina electrica, se
poate defini:
- densitate volumica de sarcina - n cazul n care sarcina este repartizata ntr-un
volum :
=

d
dq q
lim
0
(1.1)
- densitate superficiala de sarcina - n cazul n care sarcina este repartizata pe o
suprafata S:
=
dS
dq
S
q
lim
0

(1.2)
- densitate liniara de sarcina - n cazul n care sarcina este repartizata pe o curba :
=

d
dq q
lim
0
(1.3)





Figura1.1






4

c) Legea lui Coulomb
Forta de interactiune dintre doua sarcini punctiforme este proportionala
produsul sarcinilor si invers proportionala cu patratul distantei ce le separa,
depinznd si de mediul n care se afla sarcinile. Directia acestor forte
este pe dreapta ce uneste sarcinile, iar sensul ei depinde de semnul sarcinilor. n
Figura 1.1 a fost reprezentat cazul n care cele doua sarcini sunt pozitive. Expresia
vectoriala este:
12
3
12
2 1
12
r
r
q q
4
1
F
r
r

(1.4)
unde este permitivitatea absoluta a mediului n care se afla sarcinile si este data
de: =
0

r
, cu
0
=8,8410
-12
F/m, permitivitatea vidului si
r
permitivitatea relativa a
mediului respectiv, n raport cu cea a vidului (adimensionala). Se vede ca
21 12
F F
r r

sau n modul: F
12
= F
21
.

d) Intensitatea cmpului electric este o marime vectoriala, functie de punct, ce
caracterizeaza local cmpul electric, prin interactiunile ce le produce. Aceste
interactiuni sunt evidentiate prin intermediul unui corp de proba (corp bun
conducator, slab ncarcat electric, de dimensiuni reduse si avnd sarcina constanta
n timp). Intensitatea cmpului electric este egala cu raportul dintre forta F
r
care se
exercita asupra corpului de proba si sarcina lui q, cnd aceasta din urma tinde catre
zero:
q
F
lim E
0 q
r
r

(1.5)

e) Liniile de cmp electric sunt curbe tangente n fiecare punct la directia
locala a vectorului E
r
. Sensul lor se alege astfel nct pleaca de la sarcinile pozitive
spre cele negative, deci liniile cmpului electric sunt curbe deschise.

f) Momentul electric este o marime vectoriala care masoara starea de
polarizare a corpurilor. Pentru o sarcina punctiforma q ntr-un punct avnd vectorul
de pozitie r
r
fata de o origine 0 aleasa arbitrar, momentul electric al sarcinii n raport
cu 0 este:
p
r
= qr
r
(1.6)
sau pentru un ansamblu de n sarcini punctiforme:
p
r
=

n
1 i
i
p
r
=

n
1 i
i i
r q
r
(1.7)
Se defineste dipolul electric ca fiind un ansamblu de doua sarcini punctiforme,
egale de semne opuse, situate la distanta l fixa (Figura 1.2).











Figura 1.2


5

Atunci momentul electric dipolar va fi conform (1.7)

+
2
1 i
1 2 2 1 i i d
l q ) r r ( q r q r q r q p
r
r r r r r r
(1.8)
unde
1 2
r r l
r r
r
(1.9)
n cazul dielectricilor, starea de polarizare este caracterizata de momentul
electric p
r
, definit prin intermediul cuplului de forte c
r
care actioneaza asupra
dielectricului plasat ntr-un cmp electric E
r
, astfel nct:
c
r
= p
r
E
r
(1.10)
sau, n modul:
c = pEsin (1.11)
unde este unghiul dintre p
r
si E
r
.
Asa cum polarizarea poate fi permanenta sau temporala, tot asa exista un
moment electric permanent (p
r
p
) si unul temporar (p
r
t
), deci momentul electric total al
corpului este:
p
r
p
= p
r
p
+p
r
t
(1.12)

g) Polarizatia electrica este o marime vectoriala egala cu limita raportului
dintre momentul electric p
r
al unui element de volum si acest volum:

d
p d p
lim P
0
r r
r
(1.13)
adica este momentul electric al unitatii de volum.

h) Inductia electrica este o marime vectoriala, depinznd de pozitie, care
caracterizeaza local cmpul electric functie de sarcina electrica generatoare de
cmp. Expresia inductiei electrice este:
D
r
= E
r
(1.14)

i) Fluxul inductiei electrice printr-o suprafata elementara orientata dS
r
este:
S d D d
e
r r
(1.15)
iar fluxul total printr-o suprafata nchisa va fi:



dS D cos dS D S d D
n e
r r
(1.16)
n care este unghiul dintre D
r
si versorul n
r
al directiei normale la suprafata
orientata dS
r
, iar D
n
=Dcos este componenta inductiei electrice dupa directia n
r
.


1.2. Lucrul mecanic al fortelor unui cmp electric
Lucrul mecanic elementar al fortelor electrice F
r
care, actionnd asupra unei
sarcini elementare q determina o deplasare elementara d l
r
este:
W = F
r
d l
r
= qE
r
d l
r
(1.17)
Prin integrare, se obtine lucrul mecanic total pe o curba :
W = q

l d E
r r
(1.18)
n regim electrostatic nu au loc schimburi de caldura nici ntre sistem si exterior si nici
n interiorul sistemului. Din termodinamica se stie ca n acest caz lucrul mecanic nu
depinde de drumul parcurs, deci n cazul unei curbe nchise , rezulta:

6

l d E
r r
= 0 (1.19)
Integrala de contur se poate transforma ntr-o integrala pe suprafata pe o
suprafata , folosind teorema lui Stokes:
( )


S d E l d E
r r r r
(1.20)
Cum elementul de suprafata dS
r
este ales arbitrar, rezulta:
E
r
= 0 (1.21)
deci n acest caz cmpul electric este irotational. Dar (f) = 0 unde f este o
functie scalara oarecare, nseamna ca exista o functie scalara V, astfel nct:
E
r
= - V (1.22)
Marimea V(x, y, z) definita de (1.22) se numeste potential electric, fiind definit
pna la o constanta arbitrara. Atunci lucrul mecanic total, la o deplasare pe curba ,
ntre punctele 1 si 2 este:
W

2
1
dV q l d V q
r
q (V
1
- V
2
) = qU (1.23)
Marimea U se numeste tensiune electrica. Din (1.23) se vede ca tensiunea
electrica este egala cu lucrul mecanic necesar deplasarii unei sarcini egale cu
unitatea, ntre punctele considerate.


1.3 Legea lui Gauss
Fluxul inductiei electrice D
r
printr-o suprafata nchisa este egal cu suma
algebrica a sarcinilor electrice libere q
1
, ..., q
n
, din interiorul acestei suprafete.

S d D
r r
= q (1.24)
unde q =

n
1 i
i
q . Demonstratie: Fie doua sarcini q si q', ntre care exista forta:
r
r
qq'
4pp
1
F
3
r
r
(1.25)
iar cmpul electric creat de sarcina q este:
r
r
q
4
1
' q
F
E
3
r
r
r

(1.26)
Fluxul inductiei electrice D
r
printr-o suprafata sferica, cu centrul n q:
S d
r
r
4
q
S d E S d D
3
r
r
r r r r



(1.27)
Dar r
r
si dS
r
au aceeasi directie, deci: r
r
dS
r
= r dS; n acest caz, pentru un r dat
relatia (1.27) devine:
q r 4
r 4
q
S d D
2
2

r r
(1.28)
Legea lui Gauss (relatia 1.24) poate fi scrisa si sub forma diferentiala, folosind
relatia lui Gauss-Ostrogradski:

S d D
r r
=

d D
r
(1.29)
unde este volumul marginit de suprafata . Daca este densitatea volumica de
sarcina, tinnd cont de relatia (1.1), din relatia (1.29) se obtine:
D
r
= (1.30)
Avnd n vedere relatiile (1.14) si (1.22), din (1.30) rezulta:

7
(V) =

sau V =

(1.31)
Ecuatia (1.31) este ecuatia lui Poisson. Daca = 0, rezulta ecuatia lui Laplace:
V = 0 (1.32)


1.4. Legi de material

1.4.1. Legea dependentei polarizatiei electrice de cmpul
electric
S-a constatat experimental ca exista o dependenta ntre polarizatia totala P
r
a
unui dielectric si intensitatea cmpului electric E
r
. Deoarece polarizatia permanenta
(
p
P
r
) nu depinde de cmpul exterior, rezulta ca doar polarizatia temporara depinde de
E
r
:

t
P
r
=
t
P
r
(E
r
) (1.33)

- n medii liniare, omogene si anizotrope, relatia generala (1.33) este:

t
P
r
=
0

e
~
E
r
(1.34)
unde
0
este permitivitatea electrica a vidului, iar
e
~
tensorul susceptivitatii electrice.
- n medii liniare, omogene si izotrope, tensorul
e
~
devine scalarul
e
:

t
P
r
=
0

e
E
r
(1.35)
Astfel, n acest caz, vectorii
t
P
r
si E
r
sunt paraleli.


1.4.2. Legea dependentei inductiei electrice de cmpul electric
Aceasta lege este:
( ) E P P E P E D
t p 0 0
r r r r r r r
+ + + (1.36)
Daca mediul nu este polarizat permanent,
p
P
r
= 0. n plus, pentru medii liniare,
omogene si anizotrope:
( )E
~
1 E
~
E D
e 0 e 0 0
r r r r
+ + (1.37)
Daca se noteaza ( )
e 0
~
1
~
+ , unde
~
este tensorul permitivitatii absolute a
mediului, relatia (1.37) devine:
D
r
=
~
E
r
(1.38)

n medii liniare, omogene si izotrope, tensorul
~
devine scalarul si atunci relatia
(1.39) va fi:
D
r
= E
r
(1.39)
de unde se vede ca, n acest caz, vectorii D
r
si E
r
sunt paraleli. Din relatia (1.38)
scrisa sub forma scalara si din relatia (1.5), rezulta ca permitivitatea electrica relativa
este
r
= 1 +
e
.







8
PROBLEME

1. Trei sarcini punctiforme de 2 x 10
-9
C sunt asezate n trei din colturile unui patrat cu
latura de 0,2 m. Care sunt marimea si directia fortei rezultante care actioneaza
asupra unei sarcini punctiforme de -10
-9
C cnd aceasta este plasata: a) n centrul
patratului; b) n coltul liber al patratului?

2.Cnd bornele unei baterii de acumulatori de 100V sunt conectate la doua placi
paralele de dimensiuni mari, aflate la distanta de 1 cm una de alta, n spatiul dintre
placi cmpul electric este aproape uniform, de intensitate E=10
4
N/C. Sa presupunem
ca avem un cmp de aceasta intensitate, cu directia verticala, n sus.
a) Sa se calculeze forta care actioneaza asupra unui electron n acest cmp
si sa se compare aceasta forta cu greutatea electronului. Se stie ca sarcina
electronului este e = 1,6x10
-19
C si masa electronului este m = 9,1x10
-31
Kg.
b) Ce viteza va avea electronul dupa parcurgerea distantei de 1 cm, daca a
pornit din repaos? Ce energie cinetica va avea? Cat timp i-a trebuit pentru a avea
aceasta energie?
c) Daca electronul este proiectat n cmp cu viteza orizontala, aflati ecuatia
traiectoriei lui.

Raspuns:
a) F
el
= eE=1,6 x 10
-15
N
G = mg = 8,9 x 10
-30
N
F
el
/ G = 1,8 x 10
14

deci greutatea electronului este neglijabila n raport cu forta electrica ce actioneaza
asupra electronului.
b)
m
F
a
el
1,8 x 10
15
m/s
2
2ax v =6 x 10
6
m/s

2
mv
E
2
c
= 1,6 x 10
-17
J
a
v
t = 3,3 x 10
-9
s.
c) Pe directia orizontala miscarea este uniforma cu viteza v, iar pe directie
verticala miscarea este uniform accelerata cu acceleratia a. Sensul miscarii este n
jos, deci n sensul negativ al axei Oy. Deci:

x = v
0
t
2m
t F
y
2
el
=>
2
2
0
el
x
2mv
F
y
3. Potentialul electric n afara unui cilindru conductor ncarcat, de raza R, avnd pe
unitatea de lungime o sarcina ?, este ( ) lnr lnR 2k?
r
R
ln 2k? V . Sa se determine
intensitatea cmpului electric radial ce corespunde acestui potential electric.
Raspuns:

r
k
dr
dV
E
2









9

CAPITOLUL 2. Electrocinetica


2.1 Marimi principale n electrocinetica
Electrostatica este acea parte a electrocineticii care se ocupa cu studiul
regimului dinamic al sarcinilor electrice si, n mod deosebit, cu miscarea lor ordonata
n spatiu, miscare care determina curentul electric.
Curentul de conductie reprezinta deplasarea ordonata a sarcinilor electrce
libere ntr-un conductor; n afara de acesta, mai exista si curentul de conventie care
este dat de deplasarea corpurilor electrizate (conductori sau dielectrici) n spatiu.
Deplasarea este nsotita si de un flux de masa, deci curentul electric de conductie
este caracterizat de marimi care reflecta att transportul de sarcina, ct si de masa.

a) Densitatea curentului de conductie j
r
este un vector a carui marime este
egala n fiecare punct cu sarcina care trece n unitatea de timp prin unitatea de
suprafata normala la directia de deplasare si al carui versor coincide cu versorul
vitezei medii de deplasare a particulelor:

v
v
dt
dq
dS
d
j
n
r
r

,
_

(2.1)
Volumul elementar transferat de sarcina dq n timpul dt este:
d = dS
n
v dt (2.2)
Atunci (2.1) se poate scrie:
v v
d
dq
j
r r
r

(2.3)

unde este densitatea volumica de sarcina.

b) Intensitatea curentului de conductie I care trece prin suprafata este fluxul
densitatii de curent prin aceasta suprafata:

I =

n
dS j S d j
r r r
(2.4)

si este egal cu sarcina care trece n unitatea de timp prin suprafata :

I =
dt
dq
(2.5)

c) Densitatea fluxului de masa
m
j
r
este vectorul a carui marime este egala n
fiecare punct cu masa care trece n unitatea de timp prin suprafata normala la
directia de deplasare si al carui versor coincide cu versorul vitezei medii de
deplasare a particulelor:

v v
d
dm
v
v
dt
dm
dS
d
j
m
n
m
r r
r
r

,
_

(2.6)

unde
m
este densitatea masica.



10
0
X
x
X
x
X
x
X
x
X
x
X
x
X
x
X
x
X
x
J
3
3
2
3
1
3
3
2
2
2
1
2
3
1
2
1
1
1

d) Liniile de curent sunt curbe tangente n fiecare punct la directia locala a

vectorului j
r
si ecuatia lor este data de:

z y x
j
dz
j
dy
j
dx
(2.7)

unde j
x
, j
y
, j
z
sunt componentele vectorului j
r
.


2.2 Legi de continuitate

2.2.1. Ecuatia de continuitate a masei
Ecuatia de continuitate este expresia matematica a legii conservarii masei n
mecanica mediilor continue. Miscarea unui punct material este descrisa prin
dependenta de timp a coordonatelor sale x
i
(i =1,2,3) fata de un sistem de
coordonate considerat fix si depinde si de pozitia sa initiala, data de valorile X
i

(i=1,2,3), la momentul initial:
x
i
= x
i
(X
i
, t
0
) (2.8)
Se considera ca functiile care intervin n legea de miscare (2.8) sunt continue si
derivabile, iar ntre marimile x
i
si X
i
exista o corespondenta biunivoca:
X
i
= X
i
(x
i
, t) (2.9)
Aceasta nseamna ca jacobianul transformarii (2.8) este diferit de zero:

(2.10)







Deci, evolutia sistemului n cadrul descrierii spatiale este data de cunoasterea unui
ansamblu de functii de forma:

f = f (x
i
, t) (2.11)

cu i= 1,2,3, corespunzatoare punctului material, care la momentul t ocupa pozitia x
i
.
De exemplu, viteza punctului material la momentul t, care initial ocupa pozitia
data de x
i
, este:
v
i
=
i
x
&
=
dt
d
x
i
(x
i
, t) (2.12)
iar acceleratia este:
a
i
=
2
2
i
dt
d
x
& &
x
i
(x
i
, t) (2.13)
Atunci, n cazul general al functiei f, derivata (partiala sau totala) a cmpului marimii f
(x
i
, t) va fi data de:
f grad v
t
f
x
f
v
t
f
dt
dx
x
f
t
f
dt
df
f
3
1 i i
i
3
1 i
i
i
r
&
+

(2.14)
Ecuatia (2.14) e valabila doar daca functia f este scalara. Daca f
r
este o marime
vectoriala, atunci (2.14) se va scrie:

11
( ) f v
t
f
dt
f d
r
r
r r
+

(2.15)
n care:
( )
z
v
y
v
x
v v
z y x

r
(2.16)
De exemplu, pentru v f
r
r
, rezulta:
( )v v
t
v
dt
v d
a
r r
r r
r
+

(2.17)
Considernd ca un volum , marginit de suprafata
0
cuprinde masa m, atunci
variatia acestuia n timp va fi:

d
dt
d
dt
dm
m
(2.18)
unde
m
este o functie scalara - densitate masica - si care depinde de punct si timp:

m
=
m
( r
r
, t) (2.19)
Cum volumul variaza el nsusi n timp odata cu deplasarea particulelor,
operatorul de derivare din (2.18) nu poate intra sub integrala. De aceea, trecnd la
coordonatele materiale, volumul trece n volumul
0
fix, ntre care exista legatura:
d = J d
0
(2.20)

unde J este determinantul dat de (2.10). n acest caz, relatia (2.18) devine:
( ) ( ) [ ]


0
t
0 m
t
m
dt J t , t X, x ?
dt
d
dt t x, ?
dt
d
dt
dm

( )

+
0
t
0 m m
dt J ? J ?
dt
dm
&
& (2.21)
Conform teoremei lui Euler, rezulta ca:
v div J
x
v
x
v
x
v
J J
3
3
2
2
1
1
r
&

,
_

(2.22)
Atunci, folosind (2.20) si (2.22), relatia (2.21) devine:
( ) +

d v div
dt
dm
m m
r
& (2.23)
Deoarece masa m este constanta n timpul miscarii (dm/dt = 0), iar volumul este
ales arbitrar, rezulta:
v div
dt
d
m
m
r
+

= 0 (2.24)
ceea ce reprezinta ecuatia de continuitate. Conform (2.14), se mai poate scrie:
0 v v
t
m m
m
+ +

r r
(2.25)
sau ntruct (
m
v
r
) =
m
v
r
+v
r

m
, rezulta:
( ) 0 v
t
m
m
+

r
(2.26)
Relatiile (2.24), (2.25) si (2.26) sunt expresii echivalente ale ecuatiei de continuitate.









12

2.2.2. Ecuatia de continuitate a sarcinii electrice
Ecuatia de continuitate este expresia matematica a legii de conservare a
sarcinii electrice n regim dinamic. Sarcina totala dintr-un volum fiind q =

d, unde
este densitatea volumica de sarcina, rezulta:

d
dt
d
= 0 (2.27)
Legea de continuitate (2.26) ramnnd valabila, se poate scrie:
( ) v
t
r
+

= 0 (2.28)
sau, tinnd cont de (2.3):
j
t
r
+

= 0 (2.29)
care reprezinta ecuatia de continuitate. Avnd n vedere legea lui Gauss, relatia
(2.29) se mai poate scrie:

,
_

j
t
D
r
r
= 0 (2.30)
ceea ce arata ca exista un cmp de vectori:

t
D
j j
t

+
r
r r
(2.31)
numit densitatea curentului total, cu proprietatea:

t
j
r
= 0 (2.32)
Densitatea curentului total este formata din densitatea curentului de conductie j
r
(cu
proprietatea j
r
0 doar n conductoare) si densitatea curentului de deplasare
d
j
r
:

t
D
j
d

r
r
(2.33)
(cu proprietatea
d
j
r
0 doar n dielectrici). Fluxul vectorului
t
j
r
printr-o suprafata
reprezinta intensitatea curentului total:
I
t
= S d
t
D
j
r
r
r

,
_

+ = I + I
d
(2.34)
unde I este intensitatea curentului de conductie si I
d
intensitatea curentului de
deplasare (datorat variatiei inductiei electrice D
r
n timp).


2.3 Legi de material

2.3.1. Legea lui Ohm
Legea lui Ohm face legatura dintre densitatea curentului de conductie si
intensitatea cmpului electric din conductori. Curentul electric de conductie poate sa
circule numai n cazul n care cmpul electric din conductor este nenul si constant n
timp. Circuitele de curent sunt, n general, nchise iar sarcinile libere sunt actionate
de forte coulombiene (electrostatice) si de forte exterioare (neelectrostatice).
Acestea din urma sunt rezultatele efectelor electrochimice, termoelectrice,
mecanoelectrice, etc., iar densitatea lor de volum
i
f
r
poate fi scrisa:

i
f
r
=
i
E
r
(2.35)

13
unde
i
E
r
este intensitatea cmpului electric imprimat (care exprima efectele actiunii
fortelor exterioare).
Cmpul electric imprimat este creat de surse de tensiune electromotoare (pile,
acumulatori, dinamuri, etc.). Cmpul electric total
t
E
r
dintr-un conductor parcurs de
curent continuu este:

i t
E E E
r r r
+ (2.36)
unde E
r
este intensitatea cmpului electric coulombian.

- n medii liniare, omogene si anizotrope, exista dependenta ntre j
r
si
t
E
r
:
( )
i t
E E
~
E
~
j
r r r r
+ (2.37)
unde
~
este tensorul conductivitatii electrice a mediului.
- n medii liniare, omogene si izotrope, tensorul
~
devine scalarul si atunci
relatia (2.37) va fi:
j
r
=
t
E
r
= (E
r
+
i
E
r
) (2.38)
ceea ce reprezinta legea lui Ohm pentru astfel de medii.

Se defineste rezistivitatea mediului:
=

1
(2.39)
Se nlocuieste (2.39) n (2.38) si se integreaza pe o portiune de circuit cuprinsa ntre
punctele 1 si 2:


+
2
1
i
2
1
2
1
~
d E
~
d E
~
d j l
r
l
r
l
r
(2.40)
unde d l
~
este vectorul avnd modulul egal cu elementul de lungime dl al circuitului,
orientat dupa tangenta la conductor, n acelasi sens cu j
r
. Relatia (2.40) este legea
lui Ohm n forma globala, ntre punctele considerate.
ntruct E
r
este un cmp potential (E
r
= - grad V), rezulta:

2
1
~
d E l
r
= V
1
- V
2
(2.41)
Cea de-a doua integrala din (2.40) este:
E
12
=

2
1
i
~
d E l
r
(2.42)
si defineste tensiunea electromotoare (ntre punctele 1 si 2 ale circuitului) care este
egala cu lucrul mecanic al fortelor exterioare necesar deplasarii unitatii de sarcina
pozitiva pe portiunea considerata.
Tensiunea electrica U
12
(ntre punctele 1 si 2) este marimea numeric egala cu
lucrul mecanic total al fortelor coulombiene si exterioare pentru a deplasa unitatea
de sarcina pozitiva ntre aceste puncte:
U
12
=

+
2
1
i
2
1
~
d E
~
d E l
r
l
r
= V
1
- V
2
+ E
12
(2.43)
Rezulta ca legea lui Ohm se mai poate scrie:

2
1
~
d j l
r
= V
1
- V
2
+ E
12
(2.44)

- Pentru un conductor cilindric, de sectiune S, avnd o distributie uniforma de sarcina
j
r
si l d
r
au aceeasi directie: j
r
d l
~
= j dl , iar: j
S
I
, unde I este intensitatea
constanta a curentului de conductie. n acest caz, (2.44) devine:

14
I

2
1
S
~
dl
= V
1
- V
2
+ E
12
(2.45)
Se defineste rezistenta electrica a portiunii de circuit cuprinsa ntre punctele 1 si 2:
R
21
=

2
1
S
~
dl
(2.46)
Atunci relatia (2.45) se va scrie:
I R
21
= V
1
- V
2
+ E
12
(2.47)
Daca circuitul este nchis: V
1
= V
2
, R
21
= R
t
, unde R
t
este rezistenta totala a
circuitului. n acest caz, relatia (2.47) se scrie:
I R
t
= E (2.48)
unde E este suma algebrica a tuturor tensiunilor electromotoare care actioneaza n
circuit.


PROBLEME
1.Fie un conductor din cupru cu sectiunea de forma unui patrat cu latura de 1mm,
prin care trece un curent de 20A.
a) Stiind ca n cupru exista aproximativ 10
29
electroni liberi / m
3
si sarcina
electronului este e = 1,6 x 10
-19
C, sa se determine viteza de transport a electronilor
prin fir. Sa se compare viteza de transport cu viteza de propagare a unui puls de
curent n lungul unui fir, care este de aproximativ 3x10
8
m/s.
c) Ct timp i-ar trebui unui electron pentru a strabate un fir cu lungimea de
1m?

Raspuns:
a) Densitatea curentului din fir este J = I/S=2x10
6
A/m
2
. Atunci avem

s
mm
1
s
m
10
ne
J
v
3



Viteza de transport este foarte mica n comparatie cu viteza de propagare a unui
puls electric.
b) 15min 1000s
v
x
t

2. In spatiul dintre doi cilindri metalici coaxiali, de raze r
a
si r
b
, se afla un material de
rezistivitate ?. Care este rezistenta dintre cei doi cilindri?
Raspuns:
Consideram un strat de forma cilindrica cu raza interna r si grosime dr.
Suprafata lui este atunci S=2prl, iar lungimea drumului strabatut de curent prin strat
este dr. Astfel, rezistenta dR a stratului este
rl 2
dr ?
dR

si rezistenta totala ntre cilindri este:

b
a
r
r a
b
r
r
l r
dr
l
R ln
2 2

3. In spatiul dintre doua sfere conductoare concentrice, de raze r
a
si r
b
se afla un
material conductor de rezistivitate ?. Aratati ca rezistenta dintre cele doua sfere este

,
_

b a
r
1
r
1
4p
?
R


15


CAPITOLUL 3. Magnetostatica

3.1 Marimi principale n
magnetostatica
Magnetostatica este acea parte a electromagnetismului care studiaza cmpul
magnetic, una din formele particulare de manifestare a cmpului electromagnetic. n
natura exista unele corpuri, neutre din punct de vedere electric, de exemplu cristalele
naturale de magnetita (Fe
3
O
4
), care exercita att ntre ele, ct si asupra corpurilor
din Fe, Co, Ni sau aliaje ale acestora, actiuni ponderomotoare (forte si cupluri)
specifice.
Aceste actiuni se datoreaza unor forte magnetice, iar regiunea din spatiu n
care actioneaza astfel de forte se numeste cmp magnetic. Cmpul magnetic poate
fi creat de substantele aflate n stare de magnetizare (magneti), conductoare
parcurse de curent de conductie, sarcinile electrice n miscare sau un flux electric
variabil. Cmpul electric actioneaza asupra corpurilor si particulelor electrizate aflate
n miscare si asupra corpurilor magnetizate (indiferent de starea lor de miscare).

a) Forta electrodinamica
Fie doua conductoare rectilinii, paralele, parcurse de curentii I
1
, respectiv I
2
.
ntre ele apare o forta de interactie, numita forta electrodinamica. Valoarea acestei
forte, raportata la unitatea de lungime, este:

d 2
I I F
2 1

l
(3.1)
unde este permeabilitatea magnetica absoluta a mediului.
=
0

r
(3.2)
cu
0
= 410
-7
H/m permeabilitatea magnetica a vidului. n cazul n care
conductoarele sunt paralele, forta are valoare maxima (relatia 3.1), iar daca sunt
perpendiculare, forta este nula.

b) Forta electromagnetica este forta cu care un cmp magnetic actioneaza
asupra unui curent. Forta electromagnetica si forta electrodinamica au aceeasi
natura; deci relatia (3.1) se poate scrie:
F = lI
1
B
2
= lI
2
B
1

si n general:
F = lIB (3.3)
unde B este inductia magnetica, data de legea experimentala Biot-Savart:
B =
r 2
I

(3.4)
si masoara cmpul magnetic produs de un curent rectiliniu I, ntr-un punct aflat la
distanta r de conductor, ntr-un plan perpendicular pe acesta.
Avnd n vedere observatia anterioara, relatia (3.3) trebuie completata:
F = l I B sin (3.5)
sau vectorial:
( ) B I F
r
l
r r
(3.6)
unde l
r
are directia si sensul curentului, modulul l este lungimea portiunii de curent
care se afla n cmp magnetic, iar este unghiul dintre l
r
si B
r
.


16
- n cazul n care curentul filiform este curbiliniu, portiunea de curent aflata n cmp
magnetic este , iar B
r
nu este neaparat acelasi de-a lungul curentului.

B d I F
r
l
r r
(3.7)
- n cazul n care curentul nu este filiform, ci este distribuit cu o densitate de curent i
ntr-un volum , relatia (3.6) devine:
( )

d B i F
r r r
(3.8)
deoarece Id l
r
= iSd l
r
= i
r
S dl = i
r
d. Relatia (3.8) constituie formula generala a fortei
electromagnetice.

c) Forta Lorentz reprezinta forta care actioneaza asupra unei particule
ncarcate aflate n cmp electric si magnetic. Forta electromagnetica, adica forta cu
care un cmp magnetic actioneaza asupra unui curent, reprezinta forta cu care
cmpul magnetic actioneaza asupra sarcinilor aflate n miscare.
Avnd n vedere ca: i
r
= v
r
, d = dq, din relatia (3.8) rezulta:
( )

dq B v F
r
r
r
(3.9)
De aici se vede ca forta magnetica cu care cmpul magnetic actioneaza asupra unei
particule punctiforme ncarcate electric este:
( ) B v q F
r
r
r
(3.10)
Daca n afara de cmpul magnetic exista si un cmp electric, atunci forta totala este:
( ) B v E q F
r
r
r r
+ (3.11)
care reprezinta forta Lorentz. Sensul fortei Lorentz depinde de sensul sarcinii
electrice asupra careia actioneaza. Componenta magnetica a acestei forte
( ) B v q
r
r
este perpendiculara pe v
r
; deci aceasta componenta nu modifica viteza sau
energia cinetica a particulei, ci numai directia ei, actionnd ca o forta centripeta.

d) Liniile de inductie magnetica sunt curbe tangente n fiecare punct la directia
locala a vectorului B
r
si ecuatia lor este data de:

z y x
B
dz
B
dy
B
dx
(3.12)
unde B
x
; B
y
; B
z
sunt componentele vectorului B
r
. Caracteristica fundamentala a
liniilor de cmp magnetic este faptul ca sunt curbe nchise (spre deosebire de liniile
de cmp electric), ceea ce explica absenta sarcinilor magnetice n natura.

e) Momentul magnetic
Daca ntr-un cmp magnetic de inductie B
r
se plaseaza mici corpuri
magnetizate, se observa ca asupra lor actioneaza un cuplu de forte C
r
care tinde sa
roteasca aceste corpuri, astfel nct, pentru o anumita orientare a lor, cuplul sa se
anuleze. Dreapta trasata pe corpul aflat n echilibru stabil ( C
r
=0) si orientata n
sensul vectorului B
r
se numeste axa de magnetizare. Modulul valorii maxime a
cuplului este proportional cu B
r
:
C
max
= m B (3.13)
unde m depinde numai de starea de magnetizare a corpului si reprezinta marimea
momentului magnetic al corpului. Daca n
r
este versorul axei de magnetizare, se
defineste vectorul moment magnetic:
m
r
= mn
r
(3.14)
Experimental s-a demonstrat ca:
C
r
= m
r
B
r
(3.15)

17


f) Forta magnetica care actioneaza asupra unui mic corp magnetizat, de
moment magnetic m
r
, aflat ntr-un cmp de inductie B
r
este:


mag
F
r
= grad ( m
r
B
r
) (3.16)

g) Magnetizatia este marimea vectoriala locala de stare, definita prin limita
raportului dintre momentul magnetic al substantei m
r
dintr-un volum mic , si acest
volum:

d
m d
m
lim M
0
r
r
r
(3.17)

- Corpurile care prezinta un moment magnetic propriu n absenta unui cmp
magnetic exterior au magnetizatie permanenta. Aceasta stare este caracterizata de un
moment magnetic permanent (m
r
p
) si o magnetizatie permanenta (
p
M
r
).
- Corpurile care au un moment magnetic doar n prezenta unui cmp magnetic
exterior si care dispare daca se nlatura acest cmp sunt corpuri cu magnetizatie
temporara. Aceasta stare este caracterizata de un moment magnetic temporar ( m
r
t
)
si o magnetizatie temporara (
t
M
r
). Atunci, momentul magnetic total este:
m
r
= m
r
p
+ m
r
t
(3.18)
si magnetizatia totala este:
M
r
=
p
M
r
+
t
M
r
(3.19)

h) Intensitatea cmpului magnetic este marimea vectoriala derivata, definita
prin raportul dintre inductia magnetica si permeabilitatea mediului:

B
H
r
r
(3.20)

i) Polarizatia magnetica este marimea vectoriala derivata, definita prin
produsul dintre magnetizatie si permeabilitatea vidului:
P
r
=
0
M
r
(3.21)


3.2. Formula lui Biot-Savart-Laplace
Laplace a generalizat formula lui Biot-Savart pentru cazul unui curent
oarecare constant:
( )
( )

' d
R
R ' r i
4
1
r H
3
r
r
r
r
r
(3.22)









Figura 3. 1


18
unde ' r r R
r r
r
este vectorul cu originea n punctul P. Acest punct are vectorul de
pozitie r
r
si se afla n domeniul . n punctul P, de vector de pozitie r
r
, se calculeaza
intensitatea cmpului magnetic H
r
(Figura 3.1). Integrantul din relatia (3.22) se mai
poate scrie sub forma:
( )
( )
( )
1
1
]
1

,
_

R
' r i
' r i
R
1
R
R ' r i
3
r
r
r
r
r
r
r

unde la ultima egalitate s-a folosit identitatea:
( ) v s v s v s
r r r
+
s fiind o functie scalara oarecare, iar v
r
o functie vectoriala. S-a avut n vedere ca
i
r
( r
r
) nu depinde de coordonatele r
r
la care se refera . In aceste conditii, relatia
(3.22) se mai poate scrie:
( )
' d
R
' r i
4
1
H

r
r
r
(3.23)
Vectorul H
r
a fost scris sub forma unui vector: H
r
= A
r
, unde A
r
este o functie
numita potential electrodinamic vector. Legea Biot-Savart-Laplace este variabila doar
n cazul stationar si numai cu unele aproximatii, n cazul nestationar.



3.3. Legi de material

3.3.1 Legea fluxului magnetic
Fluxul inductiei magnetice B
r
printr-o suprafata nchisa (trasata n corpuri
sau n vid) este nul:



d B S d B
m
r r r
(3.24)
Trecerea de la integrala de suprafata la integrala de volum se face conform formulei
Gauss-Ostrogradski. Avnd n vedere relatiile (3.20) si (3.23) si stiind ca div(rot)=0,
rezulta:
( ) 0 d A d H
m



r r
(3.25)
De aici rezulta:
B
r
= 0 (3.26)
ceea ce reprezinta forma diferentiala a legii fluxului magnetic, care ne arata ca n
fiecare punct din cmp, divergenta inductiei magnetice este nula.


3.3.2. Legea circuitului magnetic
Tensiunea electromotoare n lungul unei curbe , trasata n corpuri sau n vid,
este egala cu intensitatea curentului electric de conductie I prin suprafata marginita
de curba (Ampre).
E =

l
r r
d H = I (3.27)
Trecerea de la integrala de linie ntr-o integrala pe suprafata , marginita de curba
se face conform teoremei lui Stokes:

l
r r
d H =

S d ) H x (
r r

Avnd n vedere relatia (8.4), rezulta:
j H
r r
(3.28)
adica ntr-un punct din conductorul parcurs de curent electric, rotorul intensitatii
cmpului magnetic este egal cu densitatea curentului de conductie.

19

3.3.3. Legea magnetizatiei temporare
n fiecare punct dintr-un corp, magnetizatia temporara este functie de H
r
:
M
r
t
= M
r
t
(H
r
) (3.29)
n medii liniare, omogene si anizotrope, dependenta este de forma:
M
r
t
=
~
m
H
r
(3.30)
unde
~
m
este tensorul susceptivitatii magnetice. Magnetizatia totala va fi:
M
r
=M
r
P
+M
r
t
=M
r
P
+
~
m
H
r
(3.31)
Cunoscnd dependenta dintre B
r
, H
r
si M
r
:
( ) P H M H B
0 0
r r r r r
+ + (3.32)
rezulta ca, n absenta magnetizatiei permanente (
p
M
r
), inductia magnetica va fi:
( ) ( ) H
~
H
~
1 H
~
H B
m 0 m 0
r r r r r
+ + (3.33)
unde:
( )
m 0
~
1
~
+ (3.34)
este tensorul permeabilitatii magnetice.
n medii liniare, omogene si izotrope, tensorii
m
~
si
~
devin scalarii
m
si ,
iar relatiile (3.30) si (3.33) vor fi:

t
M
r
=
m
H
r
(3.35)
( ) H H 1 B
m 0
r r r
+ (3.36)
unde: = 1 +
m
. n functie de valoarea lui
m
, substantele pot fi diamagnetice daca

m
< 0 si paramagnetice daca
m
> 0.


PROBLEME
1. O vergea dielectrica subtire sub forma unui cerc de raza R este ncarcata cu
densitatea de sarcina liniara constanta ? si se roteste n jurul axei sale cu viteza
unghiulara constanta ? . Sa se calculeze:
a) valoarea inductiei magnetice ntr-un punct situat pe axa cercului, la distanta r
0

de centru (caz particular r
0
=0)
b) valoarea momentului magnetic al spirei.
Raspuns:
a) Pentru un curent I prin spira de raza R, la r
0
de planul spirei, pe axa acesteia,
rezulta

3
2
0
2r
IR
B

unde
2 2
0
2
R r r +
Dar R
T
R
dt
dl
dt
dQ
I

2
deci
( )
2
3
2 2
0
3
0
2 R r
R
B
+

2
0
0

B pentru r
0
=0
b)
3
R IS m

2.Sa se determine cmpul electric ntr-o regiune din spatiu n care cmpul magnetic
variaza n timp dupa relatia: a)
at
e B B
0
; b) t B B sin
0

Raspuns:
a) Se considera un contur L = 2pr pentru care putem scrie

L
dt
d
l d E
r r

2
r B BA deci
at
e aB
r
dt
dB
r E
0
2 2
1

b) t B r E cos
2
1
0


20

CAPITOLUL 4. Regimul variabil


4.1. Legile regimului variabil
Pna acum au fost studiate legile fundamentale ale regimului static
(electrostatic si magnetostatic) si stationar (electroelectric) pentru cmpul
electromag-netic. Daca n aceste situatii, legile date erau dependente numai de
pozitie si independente de timp, n cazul regimului variabil, ele depind si de pozitie si
de timp. Legile regimului variabil sunt legi de stare si legi de evolutie. Ele se pot
exprima sub forma integrala (globala) si diferentiala (locala).


4.1.1 Legi de stare ale cmpului electromagnetic
Aceste legi reprezinta generalizari ale legilor de stare ale regiunilor static si
stationar (ntr-o forma practic identica).

a) Legea lui Gauss (legea fluxului electric) n forma integrala are expresia:
q S d D

r r
(4.1)
iar n forma diferentiala:
D
r
= (4.2)

b) Legea dependentei dintre nductia electrica, intensitatea cmpului electric si
polarizatia totala
P E D
0
r r r
+ (4.3)

c) Legea polarizatiei electrice temporare
( ) E P P
t t
r r r
(4.4)
n medii liniare, omogene si anizotrope avem:
E
~
P
e 0 t
r r
, E
~
D
r r
, ( )
e 0
~
1
~
+
n medii liniare, omogene si izotrope, tensorii
e
~
si
~
sunt marimi scalare.

d) Legea lui Ohm (legea conductiei electrice) are expresia n forma integrala:
U

= R I (4.5)
iar n forma locala:
( )
i
E E
~
j
r r r
+ (4.6)

e) Legea fluxului magnetic n corpuri are expresia n forma integrala:

S d B
r r
0 (4.7)
iar n forma locala:
B
r
= 0 (4.8)

f) Legea dependentei dintre inductia magnetica, intensitatea cmpului
magnetic si magnetizatia totala:
( ) M H B
0
r r r
+ (4.9)





21
g) Legea magnetizatiei temporare:
( ) H M M
t t
r r r
(4.10)
n medii liniare, omogene si anizotrope:
H
~
M
m t
r r
, H
~
B
r r
, ( )
m 0
~
1
~
+
n medii liniare, omogene si izotrope, tensorii
m
~
si
~
sunt marimi scalare.


4.1.2. Legi de evolutie ale cmpului electromagnetic
Aceste legi reprezinta generalizari ale unor experimente.

a)Legea conservarii sarcinii electrice (legea de continuitate)
Fie o suprafata nchisa care intersecteaza conductoare parcurse de curent
electric si contine n interior corpuri ncarcate cu sarcini electrice. Legea se exprima
n forma integrala:
dt
dq
I (4.11)
Intensitatea curentului de conductie I care iese din suprafata este egala cu viteza
de scadere a sarcinii electrice q din interiorul acestei suprafete.
In forma locala (pentru corpuri mobile) avem expresia:

S d j I
r r
si

d j
r
,
unde j
r
este densitatea curentului de conductie si densitatea volumica a sarcinii
cuprinse n volumul marginit de suprafata . Atunci relatia (4.11) se scrie:


d
dt
d
S d j
r r
.
Folosind teorema Gauss-Ostrogradski, rezulta:

d
t
d j
r
,
de unde:

t
j

r
(4.12)
care reprezinta legea conservarii sarcinii electrice n forma locala.

b) Legea inductiei electromagnetice
Un flux magnetic variabil (inductor) genereaza o tensiune electromotoare
indusa. Acest fenomen se numeste inductie electromagnetica.
Pentru a deduce aceasta lege n forma integrala, sa consideram un circuit
nchis format dintr-o bobina si un galvanometru. La introducerea sau scoaterea unui
magnet din bobina, are loc o variatie a fluxului magnetic inductor. Spirele bobinei
sunt intersectate de un numar variabil de linii de inductie ale magnetului, ceea ce
face sa apara un cmp electric indus. Sub actiunea acestui cmp, electronii din
circuit vor avea o miscare ordonata, dnd nastere unui curent electric de inductie. La
rndul sau, acest curent genereaza un cmp magnetic de inductie si se datoreaza
fortei electromotoare de inductie care apare datorita variatiei fluxului inductor.
Fie o portiune dintr-o spira a bobinei, de lungime ab = l. Aceasta se
deplaseaza pe distanta aa' = dx ntr-un timp dt cu viteza v
r
ntr-un cmp magnetic
omogen, de inductie B
r
(Figura 4.1). Asupra electronilor liberi din acest conductor,
actioneaza forta Lorentz (F
r
). Sub actiunea acestei forte, electronii se vor deplasa
catre capatul b, ncarcndu-l negativ, n timp ce capatul a se ncarca pozitiv.



22









Figura 4.1

Cmpul electric imprimat, corespunzator fortei Lorentz, are intensitatea:
B v
q
F
E
i
r
r
r
r
(4.13)
Tensiunea electromotoare indusa n portiunea l d
r
a conductorului va fi:
dE = ( ) l
r r
r
l
r r
d B v d E
i
(4.14)
Atunci, n ntreg conductorul, de lungime orientala l, tensiunea indusa este:
E =( )l
r r
r
B v (4.15)
Prin nmultirea relatiei (4.15) cu dt, se obtine:
E dt ( ) ( ) l
r r
r
l
r r
r
B dt v dt B v
( ) ( ) S d B x d B B x d
r r
l
r
r
r
l
r r
r
(4.16)
unde S d
r
este aria suprafetei orientate aa'b'b, care a fost strabatuta de portiunea ab a
spirei n timpul dt. Cum acest element de arie a fost strabatut de fluxul: S d B d
m
r r
,
din relatia (4.16) se obtine:
E
dt
d
m

(4.17)
care reprezinta legea inductiei electromagnetice n forma integrala. Deci, daca printr-
o sectiune S a unei spire fluxul magnetic variaza, atunci n spira se induce o tensiune
electromotoare E .
Variatia fluxului magnetic, deci inducerea unei tensiuni electromotoare se
poate produce prin:
-variatia inductiei magnetice B
r
(modificarea modulului sau sensului);
-variatia sectiunii S
r
(modificarea modulului sau a pozitiei n raport cu cmpul)
-variatia ambilor factori ai fluxului magnetic S B
m
r r

Faraday a evidentiat doua laturi distincte ale fenomenului inductiei
electromagnetice:
variatia cmpului reduce tensiune;
miscarea n cmp induce tensiune.

Sensul este dat de legea lui Lenz: sensul tensiunii induse este astfel nct
fluxul magnetic al curentului indus sa compenseze variatia cmpului inductor. Astfel,
daca fluxul inductor creste, se induce o tensiune al carui curent produce un flux
magnetic n sens contrar fluxului inductor;
daca fluxul inductor scade, se reduce o tensiune al carui curent produce un flux
magnetic de acelasi sens cu fluxul inductor.

Forma locala a legii inductiei electromagnetice se deduce inlocuind relatiile (3.42)
si (4.24)
E

l
r r
d E

S d B
m
r r


23
n legea inductiei electromagnetice (4.17). Se obtine:


S d B
dt
d
d E
r r
l
r r
(4.18)
Sau, folosind teorema lui Stokes, avem:
( )

S d
t
B
S d E
r
r
r r

de unde:

t
B
E

r
r
(4.19)
care reprezinta legea inductiei electromagnetice n forma locala.

c) Legea circuitului magnetic a lui Ampre (9.27) nu mai este valabila n regim
variabil, pentru ca nu mai este compatibila cu legea de continuitate a sarcinii
electrice.
Pentru a deduce legea in forma integrala, tinem cont ca in prezenta fluxului
inductiei variabil n timp, curentului de inductie I i se adauga si curentul de deplasare
I
d
(vezi relatia 8.34). n acest mod legea lui Ampre ramne valabila, cu conditia ca n
membrul drept sa figureze curentul total I
t
= I + I
d
:
E
m

l d H
r r
= I + I
d
(4.20)
care reprezinta legea circuitului magnetic n forma integrala: tensiunea
magnetomotoare E
m
n lungul unei curbe nchise este egala cu suma dintre
curentul electric de conductie si curentul electric de deplasare prin suprafata
marginita de curba .
Pentru a deduce expresia legii n forma locala nlocuim (2.4) si (2.34) I =

S d j
r r

si I
d
=

S d
t
D
r
r
n (4.20) si se obtine:

+ S d
t
D
S d j
~
d H
r
r
r r
l
r
(4.21)
sau, folosind teorema lui Stokes:
( )

,
_

+ S d
t
D
j S d H
r
r
r r r
,
de unde:

t
D
j H

+
r
r r
(4.22)
care reprezinta legea circuitului magnetic n forma locala.

d) Ecuatiile lui Maxwell
Aceste ecuatii descriu legile inductiei electro-magnetice si circuitului magnetic
pentru medii imobile, precum si legile fluxului electric si magnetic.
In forma integrala avem:

S d
t
B
d E
r
r
l
r r
(4.23)

+ S d
t
D
S d j d H
r
r
r r
l
r r
(4.24)

S d D
r r
= q (4.25)

24

S d B
r r
= 0 (4.26)

In forma locala avem:

t
B
E

r
r
(4.27)
t
D
j H

+
r
r r
(4.28)
D
r
= (4.29)
B
r
= 0 (4.30)

Problema fundamentala a electromagnetismului consta n integrarea
sistemului de ecuatii Maxwell pentru diverse situatii concrete.


4.2. Ecuatiile de trecere pentru cmpul electromagnetic la
suprafata de separatie dintre doua medii diferite
La suprafata de separatie dintre doua medii diferite au loc discontinuitati ale
constantelor , si . Din acest motiv apar modificari ale vectorilor H , D , E
r r r
si B
r
.
Conditiile limita ce apar pe suprafata de separatie impun anumite ecuatii de trecere
pentru cele doua componente (electrica si magnetica) a cmpului electromagnetic.
Fie suprafata de separatie dintre doua medii 1 si 2, n
r
versorul unui element
de arie S al suprafetei , orientat dinspre mediul 2 catre mediul 1 si t
r
versorul
tangent la suprafata de separatie (fig. 4.2)



Figura 4.2 Figura4.3




4.2.1. Ecuatia de trecere pentru vectorul D
r

Se considera o suprafata cilindrica S de naltime h 0 si de arie a bazei S
(fig. 4.3). Daca este densitatea superficiala de sarcina pe suprafata , atunci n
interiorul suprafetei cilindrice se gaseste sarcina q = S. Fluxul inductiei electrice

e
(vezi relatia 1.16) prin suprafata S se compune din fluxul pe suprafata superioara

1
, pe cea inferioara
2
si prin cea laterala
3
. Cnd h 0 , suprafata laterala
devine nula, deci
e 3
= 0. Rezulta:

e1
= D
n1
S,
e2
= - D
n2
S ,
unde:
n D D
1 n
1
r
r
si n D D
2 n
2
r
r

sunt componentele normale ale inductiei electrice D
r
1
si D
r
2
n cele doua medii si:

e
= (D
n1
- D
n2
) S (4.31)

25

nlocuind n legea fluxului electric relatia 4.25:

S d D
e
r r
= q , rezulta:
D
n1
- D
n2
= (4.32)
ceea ce reprezinta ecuatia de trecere pentru componentele normale ale inductiei
electrice.


4.2.2. Ecuatia de trecere pentru vectorul B
r

Fluxul inductiei magnetice
m
(3.24) prin suprafata S (fig.4.3) are aceleasi
componente ca n cazul fluxului inductiei electrice:

m3
= 0 ,
m1
= B
n1
S,
m2
= - B
n2
S ,
unde:
n B B
1 n
1
r
r
si n B B
2 n
2
r
r

sunt componentele normale ale inductiei magnetice
1
B
r
si
2
B
r
n cele doua medii.
Atunci:

m
= ( ) S B B
2 1
n n
(4.33)
nlocuind n legea fluxului magnetic relatia 4.26:

m
= 0 S d B

r r

rezulta:

2 1
n n
B B (4.34)
ceea ce reprezinta ecuatia de trecere pentru componentele normale ale inductiei
magnetice.


4.2.3.Ecuatia de trecere pentru vectorul H
r

Fie un contur dreptunghiular de naltime h 0 si lungime l (fig. 4.4). Se
considera ca pe suprafata de separatie exista o distributie superficiala de curenti

j
r
.









Figura 4. 4

Din legea circuitului magnetic (relatia 4.24) se obtine:
n j S d j
r
l
r r r

(4.35)
p h
t
D
lim S d
t
D
lim
S
0 h
S
0 h
r
l
r
r
r

(4.36)
unde n t p
r
r
r
este versorul normalei la suprafata S = hl a dreptunghiului.
( ) +

C H H d H
t t
h h
l l l
r r
2 1
0 0
lim lim

26
( ) l
2 1
t t
H H (4.37)
unde t H H
1 t
1
r r
si t H H
2 t
2
r r
sunt componentele tangentiale ale vectorului H
r
n cele
doua medii, iar C 0 este circulatia de-a lungul laturilor laterale care tind catre zero.
Rezulta:

j H H
2 1
t t
(4.38)
ceea ce reprezinta ecuatia de trecere pentru componentele tangentiale ale intensitatii
cmpului magnetic.


4.2.4.Ecuatia de trecere pentru vectorul E
r

Din legea inductiei electromagnetice (relatia 4.23) se obtine:
( ) +

' lim lim
2 1
0 0
C E E d E
t t
h h
l l l
r r

( ) l
2 1
t t
E E (4.39)
unde t E E
1 t
1
r r
si t E E
1 t
1
r r
sunt componentele tangentiale ale vectorului E
r
n cele
doua medii, iar C'0 este circulatia de-a lungul laturilor laterale care tind catre zero.

S
0 h
S
0 h
p l h
t
B
lim S d
t
B
lim
r
r
r
r
(4.40)
unde p
r
si S au aceleasi semnificatii ca n cazul anterior, rezulta:

2 1
t t
E E (4.41)
ceea ce reprezinta ecuatia de trecere pentru componentele tangentiale ale intensitatii
cuplului electric.
In concluzie:
- componenta normala a inductiei magnetice si cea tangentiala a intensitatii cmpului
electric nu sufera discontinuitati la trecerea dintr-un mediu n altul;
- componenta normala a inductiei magnetice si cea tangentiala a intensitatii cmpului
electric sufera discontinuitati la trecerea dintr-un mediu n altul;
- daca pe suprafata de separatie dintre cele doua medii nu exista densitate
superficiala de sarcini ( = 0), atunci componenta normala a inductiei electrice este
continua la trecerea dintr-un mediu n altul;
- daca pe suprafata de separatie dintre cele doua medii nu exista distributie
superficiala de curenti (j

= 0), atunci componenta tangentiala a intensitatii cmpului

magnetic este continua la trecerea dintr-un mediu n altul.


4.3. Conservarea energiei cmpului magnetic
Se considera ca ntr-un volum fluxul de energie electromagnetica se propaga
cu viteza finita. De asemenea, se presupune ca proprietatile electrice ale cmpului,
exprimate prin si si cele magnetice, exprimate prin , nu depind de E
r
si B
r
. Pentru
un mediu liniar, omogen si izotrop, se rescriu ecuatiile lui Maxwell numai n functie de
vectorii E
r
si B
r
.
t
B
E

r
r
(4.42)
t
E
j B

+
r
r r
(4.43)

E (4.44)

27
0 B
r
(4.45)

Se nmulteste scalar ecuatia (4.42) cu B
r
si ecuatia (4.43) cu E
r
, apoi se scad:
( ) ( ) E j
t
E
E
t
B
B B E E B
r r
r
r
r
r r r r r

.
Deoarece:
( ) ( ) ( ) B E E B B E
r r r r r r
,
t
B
2
1
t
B
B
2

r r
r

t
E
2
1
t
E
E
2

r r
r
,
rezulta:
( ) ( ) E j E B
t 2
1
B E
2 2
r r r r r r
+

.
Se mparte aceasta relatie prin si se obtine:

( ) E j E B
1
2
1
t
B E
1
2 2
r r r r r r

1
]
1

,
_

(4.46)

Se integreaza relatia (4.46) pe domeniul de volum si se obtine:

( )

+
1
]
1

,
_

d B E
1
d E j d E B
1
2
1
t
2 2
r r r r r r

(4.47)
Se fac notatiile:
w
em
=

,
_

2 2
E B
1
2
1
r r
(4.48)
W
em
=

d w
em
(4.49)
Y = ( ) B E
1
r r

(4.50)
unde w
em
si W
em
sunt densitatea de energie electromagnetica, respectiv energia
electromagnetica, iar Y este vectorul Poynting. Atunci (4.47) devine:
+

d Y d E j d w
t
em
r r r
(4.51)
Prima integrala din membrul drept se scrie:



l
r r r r r
~
d E S d j d E j = E I =
t
W
y

(4.52)
unde I este intensitatea curentului de conductie (relatia 2.4), E este tensiunea
electromotoare (2.42), iar dW=IEdt este caldura degajata n dt prin efect Joule. A
doua integrala din membrul drept se rescrie cu teorema Gauss -Ostrogradski:

Y
S d Y d Y


r r r
(4.53)
unde este fluxul total al vectorului Poynting. Atunci relatia (4.51) devine:

Y
y
em
t
W
t
W
+

(4.54)
care reprezinta legea conservarii energiei electromagnetice. Enuntul acestei legi
este: scaderea energiei electromagnetice este egala cu suma dintre caldura

28
( )
( ) D
t
j H
H
t
D
r r r
r r

dezvoltata prin efect Joule si fluxul de energie electromagnetica care strabate
suprafata ce nconjoara elementul de volum considerat.


4.4. Unde electromagnetice
Transportul energiei electromagnetice n cmp electromagnetic este descris
de vectorul Poynting, care are directia si sensul de propagare a undei
electromagnetice.
Se considera un mediu omogen si dielectric ( = 0) si se retranscriu ecuatiile
lui Maxwell n functie de vectorii D
r
si H
r
.

t
H
D

r
r
(4.55)
t
D
j H

+
r
r r
(4.56)
0 D
r
(4.57)
0 H
r
(4.58)

Se aplica rotorul ecuatiilor (4.55) si (4.56). Se stie ca:
a
r
= (a
r
) - a
r

Avem:





rezulta:
( )
( )

,
_

,
_

t
H
t
j H H
t
D
j
t
D D
r
r r r
r
r r r

nlocuind ecuatiile (4.57) si (4.58) se obtine:

2
2
2
2
t
H
j H 0
t
D
t
j
D

r
r r
r r
r

Adica:

t
j
t
D
D
2
2

r r
r
(4.59)
j
t
H
H
2
2
r
r
r

(4.60)
Se defineste operatorul dAlembertian:
=
2
2
2
t v
1

(4.61)
Atunci ecuatiile (4.59) si (4.60) se vor scrie:

t
j
D

+
r
r
(4.62)

29
j H
r r
(4.63)
Aceste ecuatii sunt de tip dAlembert neomogene:
F
r
= - f
r
(4.64)
Ecuatia de tip (4.64) este ecuatia de propagare cu viteza v a cmpului
F
r
produs de sursa (factorul perturbator) f
r
. Prin urmare, ecuatiile (4.62) si (4.63)
exprima propagarea cu viteza

1
v a cmpului D
r
, respectiv H
r
, avnd sursele
(termenii perturbatori):
t
j

r
si j
r
.
n particular, pentru medii fara distributii de sarcini ( = 0) si curenti ( j
r
= 0),
rezulta:
D
r
= 0 (4.65)
H
r
= 0 (4.66)
Aceste doua ecuatii reprezinta de fapt ecuatia generala a undelor vectoriale,
care se propaga cu viteza v. Deci, din ecuatiile lui Maxwell rezulta ca un cmp
electromagnetic se propaga n spatiu sub forma de unde electromagnetice cu viteza
finita v, care depinde de constantele electrice si magnetice ale mediului.
n cazul vidului, =
0
= 8,85610
-12
F/m si =
0
= 410
-7
N/A
2
, iar viteza
este:


c
1
v
0 0
310
8
m/s (4.67)
Deci n vid, cmpul electromagnetic se propaga cu o viteza egala cu viteza luminii n
vid.
ntr-un cmp mediu oarecare, deoarece >
0
si >
0
, rezulta ca v < c, n
concordanta cu principiile teoriei relativitatii. Raportul:

r r
1
0 0
1 1
v
c
n

,
_

,
_

(4.68)
se numeste indice de refractie absolut al mediului, iar
r
= /
0
si
r
= /
0
sunt
permitivitatea electrica relativa,respectiv permeabilitatea magnetica relativa a
mediului considerat (fata de vid).
Ecuatiile (4.65) si (4.66) pot fi usor integrate n doua situatii:
a) pentru unde sferice generate de surse punctiforme n medii izotrope, pentru care
solutia generala a ecuatiei undelor progresive este de tipul:

F
r
(r, t) =
,
_

v
r
t f
r
1
r
(4.69)
unde: v = ( )
-1/2
este viteza de faza, r distanta de la sursa la punctul de observatie.
n cazul undelor electromagnetice sferice se obtine:
( )
,
_

v
r
t f
r
1
t , r D
1
r r
(4.70)
( )
,
_

v
r
t f
r
1
t , r H
2
r r
(4.71)
b) pentru unde plane, solutia generala a ecuatiei undelor progresive este de tipul:
F
r
(r, t) =
,
_

v
r
t f
r
(4.72)
Dintre functiile particulare
,
_

v
r
t f
r
, se alege functia periodica sinusoidala:

30

F
r
(r, t) = ( ) + r K t cos A
r
r r
(4.73)
definind unda armonica plana. Utiliznd forma exponentiala, se poate scrie:
F
r
(r, t) =
( ) ( ) r K t i r K t i
e a e A
r
r
r
r
r
r
+
(4.74)
unde:

i
0
e A a
r
r
este amplitudinea complexa a undei. Notnd:

r K i
0
e a ) r ( F
r
r
r r
r

(4.75)
se obtine:
F
r
(r, t) =
r K i
0
e ) r ( F
r
r
r
r

(4.76)
n cazul undelor electromagnetice plane se obtine:

t i
0
e ) r ( D ) t , r ( D

r
r r
(4.77)

t i
0
e ) r ( H ) t , r ( H

r
r r
(4.78)


4.5. Transversalitatea undelor electromagnetice
Pentru o unda electromagnetica oarecare, vectorii E
r
si H
r
sunt perpendiculari
att ntre ei, ct si pe directia comuna de propagare, descrisa de versorul
k
k
u
r
r
. Din
relatia (4.55) avem
t
H
D

r
r
si din analiza cmpurilor vectoriale, pentru care se
stie ca exista relatia:
( ) D u
t v
1
D
r
r
r

(4.79)
Rezulta:
( ) D u
t t
H
r
r
r

(4.80)
de unde se obtine: H D u
r r
r
. De aici rezulta:
( ) ( ) E u D u
1
H
r
r
r
r
r

(4.81)

Figura 4.5

ceea ce arata ca H
r
este
perpendicular pe planul format
de vectorii u
r
si E
r
. In mod
analog, considernd j
r
= 0, din
relatia (4.56) rezulta:

t
D
H

r
r

(4.82)
Tnnd seama de relatia (4.79),
avem si n acest caz:
( ) ( ) u H
t
H u
t v
1
H
r
r r
r
r

(4.83)
Prin identificare se obtine: ( ) u H D
r
r r
, de unde:
( ) u H E
r
r r

(4.84)

31
ceea ce arata ca E
r
este perpendicular pe planul format de vectorii u
r
si H
r
.
n consecinta, vectorii E
r
, u
r
si H
r
formeaza un triedru drept, adica undele
electromagnetice sunt unde vectoriale transversale (fig. 4.5).
Lundu-se n consideratie modulele vectorilor E
r
si H
r
date de relatiile (4.81) si
(4.84), rezulta:
E

H sau: E = Z H (4.85)
unde:
Z

(4.86)

se numeste impedanta intrinseca a mediului (pentru vid Z = 120 ).
De asemenea, tinnd seama de (4.84), vectorul Poynting devine:
( ) ( ) E u

e
E H E B E

1
Y
r
r
r r r r r r


v
2
H v
2
E e u e v
2
E

e
u
2
E

e r r r
r
r
r

(4.87)
n care v
r
= vu
r
este vectorul vitezei de propagare. Se vede ca vectorul Poynting are
aceeasi directie si sens cu v
r
.
In concluzie, pentru un mediu liniar, omogen izotrop si conservativ:
a) undele electromagnetice sunt unde vectoriale transversale, produse prin
interactiunea dintre un cmp electric si un cmp magnetic, ambele variabile n timp,
care se conditioneaza reciproc.
b) cmpul electromagnetic se propaga n spatiul liber sub forma de unde
electromagnetice, avnd o viteza de faza constanta v = ()
-1/2
independenta de
caracteristicele undei si egala cu faza de grup.
c) vectorii E
r
si H
r
oscileaza n faza perpendicular att ntre ei, ct si pe directia de
propagare definita prin versorul u
r
, astfel nct E
r
, H
r
si u
r
alcatuiesc un triedru drept.


4.6 Potentiale electrodinamice
Sistemul de ecuatii Maxwell poate fi rezolvat mult mai simplu daca se exprima
vectorii B
r
si E
r
prin intermediul a doua functii: A
r
- potential vector si -potential
scalar, denumite potentiale electrodinamice.

a) Se stie ca divergenta unui rotor este nula. Atunci exista un vector A
r
astfel
nct relatia (4.30) sa poata fi scrisa n modul urmator:
B
r
= ( A
r
) = 0
de unde:
B
r
= A
r
(4.88)
Relatia (4.88) defineste potentialul vector A
r
.

b) nlocuind relatia (4.88) n (4.27) rezulta:
( ) A
t
E
r r

de unde:

,
_

+
t
A
E
r
= 0.
Cum rot (grad)=0, rezulta ca exista un scalar astfel nct:

32

+
t
A
E
r
r
(4.89)
relatie care defineste potentialul scalar . De aici rezulta:

t
A
E
r
r
(4.90)
nlocuind relatiile (4.88) si (4.90) n relatiile (4.28) si (4.29) si tinnd cont ca E D
r r
si
H B
r r
, se obtine:
( )
t
E
j
B

r
r
r
si ( ) E
r
,
de unde:

,
_

+
t
A
t
j A
r
r r

,
_

t
A
r

ntruct ( ) A A A
r r r
, ultimele relatii se pot scrie:

( )
( )

,
_

A
t
t
t
A
j A A
2
2
r
r
r r r

Rearanjnd termenii n prima ecuatie si scaznd (
2
2
t

) din fiecare membru al
celei de-a doua ecuatie, rezulta:

j
t
A
t
A
A
2
2
r r
r
r

,
_

(4.91)

,
_

t
A
t
t
2
2
r
(4.92)
n acest mod, ecuatiile lui Maxwell s-au redus la doua ecuatii, una vectoriala si
una scalara, pentru potentialele A
r
si . Definirea acestor potentiale cu relatiile
(4.88) si (4.89) nu este univoca. Astfel, fie doua valori particulare
0
A
r
si
0
ale
solutiilor acestor ecuatii. Atunci exista o functie arbitrara , astfel nct:
A A
0
r r
(4.93)

t
0

+ (4.94)
Atunci se poate exprima cmpul cu ajutorul acelor noi potentiale:


( ) A A B
r r r
0 0

B A A
r r r
(4.95)
( )
( ) E
t
A
t t t
A
t
A
t t
A
E
0
0
0
r
r r
r
r
r

,
_

,
_

(4.96)

33
Transformarile (4.93) si (4.94) ale potentialelor electrodinamice se numesc
transformari de etalon. Invarianta vectorilor E
r
si B
r
la transformarile de etalon ale
potentialelor electrodinamice impun o conditie suplimentara pentru acestea:
0
t
A

+
r
(4.97)
numita conditie de etalonare Lorentz. nlocuind relatiile (4.93) si (4.94) n conditia de
etalonare Lorentz, se obtin:
( )

,
_

,
_

+
2
2
2
2
0
0
t
t
A
t
t
A
t t
A
t
A
r r
r r

Cum nsa functia este arbitrara, o putem lua astfel nct:

2
2
t

= 0 (4.98)
ceea ce este echivalent cu conditia de etalonare Lorentz.
Relatia (4.98) mai poate fi scrisa folosind operatorul dAlembertian aplicat unei
functii scalare :
= 0 (4.99)
ceea ce este echivalent cu ecuatia omogena a undelor pentru functia . Aplicnd
conditia de etalonare Lorentz n relatiile (4.91) si (4.92), se obtine:

j A
r r
(4.100)

(4.101)
care reprezinta ecuatii neomogene a undelor pentru potentialul vectorial A
r
, respectiv
pentru potentialul scalar .
n domeniul cmpului care ocupa ntreg spatiul (

), solutiile acestor ecuatii pot

fi puse sub forma:

( )

,
_

d
r
v
r
t , r j
4
1
t , r A
r
r
r
r
(4.102)

( )

,
_

d
r
v
r
t , r
4
1 1
t , r
r
r
(4.103)

unde r este distanta de la elementul d pna la punctul de observatie, iar

1
v
este un termen avnd dimensiunile unei viteze.
Potentialele A
r
si pot fi astfel considerate ca fiind potentiale ntrziate si pun
n evidenta faptul ca n spatiul liber, cmpul electromagnetic se propaga din aproape
n aproape cu viteza

1
v .





34
PROBLEME
1. O unda electromagnetica plana cu lungimea de unda ?=3m se propaga n aer n
directia Ox avnd amplitudinea cmpului electric (dupa axa Oy) de 300 V/m. Sa se
determine: a) frecventa undei; b) amplitudinea si directia vectorului H
r
; c) puterea
medie n timp pe unitatea de suprafata.

Raspuns:
a) Hz
c
8
10

b) m A
z
E
H / 8 , 0 ,

z fiind impedanta undei plane, care n cazul aerului

este z=377O
c)

S d Y P
r r
=>
S
P
Y
2
max
120
2 m
W EH
Y
x

unde S este componenta constanta n timp a vectorului Poyting. Unda se propaga
dupa axa Ox, cmpul electric oscileaza dupa axa Oy, iar cmpul magnetic dupa axa
Oz.

2. Lumina Soarelui ajunge cu intensitatea de 1,4 x 10
3
W/m
2
la limita exterioara a
atmosferei Pamntului. Sa se determine valorile maxime ale vectorilor E
r
si H
r
pentru
lumina solara, presupunnd ca este o unda electromagnetica plana.

Raspuns:
Valoarea 1,4 x 10
3
W/m
2
reprezinta valoarea vectorului Poyting deoarece

S d Y P
r r
. Rezulta ca
2
max
120
2 m
W EH
Y
x
, cu valori maxime pentru cei trei vectori.
Tinnd cont ca zH E , avem

m
V
zY E 1027 2

m
A
z
Y
H 7 , 2
2



35

CAPITOLUL 5. TEORIA ELECTROMAGNETICA A LUMINII

Natura electromagnetica a luminii a fost intuita de catre Maxwell, fiind confirmata
ulterior de multe date experimentale, care arata ca undele luminoase sunt unde
electromagnetice. Diversele domenii spectrale (vezi fig. 5.1.) apar pentru urmatoarele
domenii ale lungimilor de unda:
n radiatiile ultraviolete (100-4000)
0
A
n lumina vizibila (4000-7800)
0
A
n radiatiile infrarosii (7800-10
7
)
0
A , unde 1
0
A =10
-10
m


RADIATII
TERMICE


RADIATII DE
FRNARE

RADIATII HERTIENE
MICROUNDE
1
0
-
1
4

1
0
-
1
3

1
0
-
1
2

1
0
-
1
1

1
0
-
1
0

1
0
-
9

1
0
-
8

1
0
-
7

1
0
-
6

1
0
-
5

1
0
-
4

1
0
-
3

1
0
-
2

1
0
-
1

1
0
0

1
0
1

1
0
2

1
0
3

1
0
4

u
n
d
e

m
i
l
i
m
e
t
r
i
c
e

u
n
d
e

c
e
n
t
i
m
e
t
r
i
c
e

u
n
d
e

d
e
c
i
m
e
t
r
i
c
e

u
n
d
e

u
l
t
r
a
s
c
u
r
t
e

u
n
d
e

s
c
u
r
t
e

u
n
d
e

m
e
d
i
i

u
n
d
e

l
u
n
g
i

m
i
c
r
o
-

u
n
d
e

u
n
d
e

r
a
d
i
o

L
u
n
g
i
m
e

d
e

u
n
d
a

(
m
)

r
a
d
i
a
t
i
i

r
a
d
i
a
t
i
i

X

r
a
d
i
a
t
i
i


u
l
t
r
a
v
i
o
l
e
t
e

r
a
d
i
a
t
i
i

v
i
z
i
b
i
l
e

r
a
d
i
a
t
i
i

i
n
f
r
a
r
o
s
i
i

r
e
g
i
u
n
e

h
e
r
t
i
a
n
a

1
0
2
3

1
0
2
2

1
0
2
1

1
0
2
0

1
0
1
9

1
0
1
8

1
0
1
7

1
0
1
6

1
0
1
5

1
0
1
4

1
0
1
3

1
0
1
2

1
0
1
1

1
0
1
0

1
0
9

1
0
8

1
0
7

1
0
6

1
0
5

1
0
4

F
r
e
c
v
e
n
t
a

(
H
z
)


RADIATII DE SINCROTON


Figura 5.1







36

5.1. POLARIZAREA LUMINII
Conform teoriei undelor electromagnetice a lui Maxwell, pentru medii fara
distributii de sarcini si curente, ecuatiile undelor vectoriale sunt date de relatiile (4.65)
si (4.66), iar conform relatiei (1.14) rezulta:

E= 0 (5.1)
Aceasta ecuatie admite solutii de forma undelor plane:
E
x
= E
x0
e
i (t - 2z/)

E
y
= E
y0
e
i (t - 2z/ -)
(5.2)
E
z
= E
z0
e
i (t - 2z/ - )


unde E
x0
, E
y0
, E
z0
sunt amplitudini constante ale cmpului electric, iar si sunt
factori de faza constanti.
Observatii:
1. Ecuatia 0 E

conduce la conditia 0
z
E
z

. Rezulta E
z
= 0, ceea ce este n
concordanta cu caracterul transversal al undelor plane.
2. Rezultate similare se obtin si n cazul ecuatiei: 0 H

.


Figura 5.2
Modul de oscilatie al vectorilor

E si

H pentru o astfel de unda este

determinat de o caracteristica a acesteia, numita stare de polarizare a undei. Undele
luminoase, fiind unde electromagnetice, sunt unde vectoriale, plane, transversale, si
deci n mod necesar polarizate.
a) Daca vectorii

E si

H ai undei oscileaza fiecare permanent ntr-un plan bine definit,

unda este polarizata liniar. Planul n care oscileaza vectorul cmp electric se
numeste plan de vibratie. Planul perpendicular pe planul de vibratie, n care
oscileaza vectorul cmp magnetic, se numeste plan de polarizare.

b) Daca proiectia locului geometric al extremitatilor vectorilor

E si

H pe un plan
perpendicular pe directia de propagare este o elipsa, unda este polarizata eliptic. Din
compunerea componentelor cmpului electric (relatiile 5.2 cu conditia E
z
= 0) rezulta
ecuatia:

,
_

,
_

2
0 y
y
0 x
x
2
0 y
y
2
0 x
x
sin cos
E
E
E
E
2
E
E
E
E
(5.3)
Aceasta ecuatie este a unei elipse, al carei sens de parcurgere poate fi spre
dreapta sau spre stnga, astfel polarizarea se numeste dupa caz, polarizare
eliptica dreapta sau polarizare eliptica stnga.




37
Daca = 2p, unde p = 0,t1, t2, , ecuatia (5.3) devine:
0 y
y
p
0 x
x
E
E
) 1 (
E
E
(5.4)
ceea ce reprezinta ecuatia unei drepte care trece prin origine, deci unda este
polarizata liniar.
Daca
2
) 1 p 2 (

+ , unde p = 0, t1, t2, , si daca E
x0
= E
y0
= E
0
, ecuatia (5.3)
devine:
E
x
2
+E
y
2
=E
0
2
(5.5)
ceea ce reprezinta ecuatia unui cerc, deci unda este polarizata circular.


5.2. Reflexia si refractia luminii
Daca o unda electromagnetica cade pe o suprafata de separatie dintre doua
medii cu proprietati optice diferite apar doua unde: o unda reflectata si o unda
transmisa sau refractata.

5.2.1. Legea reflexiei si refractiei luminii
Legile reflexiei si refractiei stabilesc corelatii cantitative pentru directiile de
propagare ale celor doua unde n raport cu unda incidenta.
Fie o suprafata de separatie ntre doua medii dielectrice, omogene, izotrope,
de permitivitati electrice relative
1
si
2
, permeabilitati magnetice relative
1
=
2
1,
n acest caz:
1 1
n si
2 2
n . Vitezele de propagare ale undelor luminoase n
cele doua medii sunt:
1
1
n
c
v si
2
2
n
c
v











Figura 5.3.

Se considera o unda luminoasa plana, liniar polarizata, incidenta pe suparafata
(fig 5.3); N este normala la suprafata. Cele trei unde (incidenta I, reflectata R si
transmisa T) sunt definite prin:
- vectorii cmp electric:

E
i
=

E
i0
exp[i( k
r
i
r
r
-
i
t)]

E
r
=

E
r0
exp[i( k
r
r
r
r
-
r
t)] (5.6)

E
t
=

E
t0
exp[i( k
r
t
r
r
-
t
t)]
-vectorii cmp magnetic:

H
i
= v
1
i
r
i
x

E
i

H
r
= v
1
i
r
r
x

E
r
(5.7)

H
t
= v
2
i
r
t
x

E
t


38
unde: i
r
i
, i
r
r
si i
r
t
reprezinta versorii directiilor undelor incidenta, reflectata si respectiv
transmisa.
Se defineste planul de incidenta ca fiind format de unda incidenta si normala
(planul yOx din figura 5.3).
Orice unda plana, liniar polarizata dupa o directie oarecare, se poate
descompune n doua componente, dupa directii perpendiculare: o unda n care
vectorul

E oscileaza n planul de incidenta, numita unda paralela (

E
p
) si o unda n
care vectorul

E oscileaza n planul perpendicular pe planul de incidenta numita unda

normala (

E
n
).

Observatii:
1. Fenomenele de reflexie si refractie au loc independent pentru cele doua
tipuri de unde.
2. Pentru stabilirea legilor acestor fenomene trebuie aplicate conditiile de
continuitate pe suprafata de separatie pentru cele doua tipuri de unde.

Pentru componentele (incidenta, reflectata si transmisa) undei normale avem:

+ ) E ( ) E E (
t r i
n n n
(5.8)
sau:

E
ni0
exp[i( k
r
i
r
r

-
i
t)] +

E
nr0
exp[i( k
r
r
r
r

-
r
t)] =
=

E
nt0
exp[i( k
r
t
r
r

-
t
t)] (5.9)
unde r
r

este vectorul de pozitie al unui punct oarecare de pe suprafata . Pentru ca
relatia (5.9) sa fie adevarata oricare ar fi r
r

si t, trebuie ca:
k
r
i
r
r

-
i
t = k
r
r
r
r

-
r
t = k
r
t
r
r

-
t
t (5.10)
Cum vectorul de unda este:

i
v
i
T
t
2
i
2
k , rezulta din (5.10):

,
_

,
_

,
_

t r i
v
1
t r i
v
1
t r i
v
1
t
2
r
1
i
1
i
t r
(5.11)
de unde:

i
=
r
=
t
= (5.12)
Aceasta relatie reprezinta invarianta frecventei undelor n fenomenele de reflexie si
refractie. Tot din relatia (5.11) rezulta:

r i
v
v
r i r i
t
2
1
r i (5.13)
a) Daca se presupune ca punctul oarecare de pe suprafata se gaseste pe axa Oy,
rezulta:
0 ) r ( i
y i

(5.14)
Cum i
r
i
se gaseste n planul de incidenta, se obtine:
0 ) r ( i ) r ( i
y t y r

(5.15)
Ecuatiile (5.14) si (5.15) exprima prima lege a reflexiei-refractiei: undele incidenta,
reflectata si transmisa sunt coplanare.




39
b) Daca se presupune ca punctul oarecare de pe suprafata se gaseste pe axa Ox,
rezulta:
i
r
i
(

r )
x
= r

sin i
i
r
r
(

r )
x
= r

sin i' (5.16)

i
r
t
(

r )
x
= r

sin r
unde i, i', respectiv t reprezinta unghiurile dintre raza incidenta si normala, respectiv
dintre reflectata si normala si dintre transmisa si normala (fig. 5.3). Din relatiile (5.6)
rezulta:
i = i'
n
n
n
v
v
sinr
sini
2
1
2
1
(5.17)
Ecuatiile exprima a doua lege a reflexiei-refractiei: unghiul de incidenta este egal cu
unghiul de reflexie, iar raportul sinusurilor unghiurilor de incidenta si de refractie este
egal cu raportul dintre vitezele cu care se propaga undele incidenta si transmisa n
mediile respective.

5.2.2 Formulele lui Fresnel
Formulele lui Fresnel stabilesc corelatii cantitative pentru amplitudinile celor
doua unde (reflectata si transmisa) n raport cu unda incidenta. Pentru simplificarea
calculului, se considera undele ca fiind de tip sinusoidal.
Componentele undei incidente sunt:
E
pi
sin ( t -
1
v
r
)
- paralele:
H
pi
sin ( t -
1
v
r
)
(5.18)

E
ni
sin ( t -
1
v
r
)
- normale:
H
ni
sin ( t -
1
v
r
)
(5.19)
Componentele undei reflectate sunt:
E
pr
sin ( t -
1
v
' r
)
- paralele:
H
pr
sin ( t -
1
v
' r
)
(5.20)

E
nr
sin ( t -
1
v
' r
)
- normale:
H
nr
sin ( t -
1
v
' r
)
(5.21)
Componentele undei transmise sunt:
E
pt
sin ( t -
1
v
" r
)
- paralele:
H
pt
sin ( t -
1
v
" r
)
(5.22)

E
nt
sin ( t -
1
v
" r
)
- normale:
H
nt
sin ( t -
1
v
" r
)
(5.23)


40
a) Cazul I
Se studiaza reflexia si refractia unei unde electromagnetice care are numai
componenta paralela a cmpului electric (E
r
p
) n planul de incidenta. n aceasta
situatie, vectorul cmp magnetic este perpendicular pe planul de incidenta (H
r
n
).


Figura 5.4

Considernd semnul plus n sensul de crestere a unei coordonate, razele
vectoare pentru vectorii cmp electric, respectiv magnetic sunt:
r = y sin i - z cos i
r' = y sin i + z cos i
r " = y sin r - z cos r
Conform relatiilor (5.7) vom avea:

H
ni
= v
1
E
pi

H
nr
= v
1
E
pr
(5.25)
H
nt
= v
2
E
pt


n aceste conditii rezulta:
- componentele vectorului cmp electric pentru unda incidenta:
E
i x
= 0
E
i y
= E
pi
cos i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y
) (5.26)
E
i z
= E
pi
sin i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y
)
- componentele vectorului cmp magnetic pentru unda incidenta:
H
i x
= H
ni
sin ( t -
1
v
i cos z i sin y
)
H
i y
= 0 (5.27)
H
i z
= 0
- componentele vectorului cmp electric pentru unda reflectata:
E
r x
= 0
E
r y
= - E
p r
cos i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y +
) (5.28)
E
r z
= E
p r
sin i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y +
)


41
- componentele vectorului cmp magnetic pentru unda reflectata:
H
r x
= H
nr
sin ( t -
1
v
i cos z i sin y +
)
H
r y
= 0 (5.29)
H
r z
= 0
- componentele vectorului cmp electric pentru unda transmisa:
E
t x
= 0
E
t y
= E
p t
cos r sin ( t -
2
v
r cos z r sin y
) (5.30)
E
t z
= E
p t
sin r sin ( t -
2
v
r cos z r sin y
)
- componentele vectorului cmp magnetic pentru unda transmisa:
H
t x
= H
n t
sin ( t -
2
v
r cos z r sin y
)
H
t y
= 0 (5.31)
H
t z
= 0
La trecerea dintr-un mediu n celalalt, componenta cmpului electric paralela
cu suprafata de separatie ramne neschimbata. Atunci pentru z = 0:
E
i y
+ E
r y
= E
t y
(5.32)
H
i x
+ H
r x
= H
t x
(5.33)
Se considera ca n
1
= c/v
1
si n
2
= c/v
2
; de asemenea: H
in
=

E
ip
= n
1
0
0

E
ip
. Cum
n
1
sin i = n
2
sin r, la z = 0 toate argumentele din paranteze sunt egale pentru toate
componentele. Atunci:
E
pi
cos i sin ( t -
1
v
i sin y
)
- E
p r
cos i sin ( t -
1
v
i sin y
) =
= E
p t
cos r sin ( t -
2
v
r sin y
) (5.34)

H
ni
sin ( t -
1
v
i sin y
) + H
nr
sin ( t -
1
v
i sin y
) =
= H
n t
sin ( t -
2
v
r sin y
) (5.35)
Dar:
1
v
i sin y
=
2
v
r sin y
(vezi relatia 5.17), deci argumentele functiilor sinus sunt egale.
Atunci relatiile (5.34) si (5.35) devin:
(E
p i
- E
p r
) cos i = E
p t
cos r (5.36)
n
1
(E
p i
- E
p r
) = n
2
E
p t
(5.37)
Din ultima relatie se obtine (conform 5.7 si 5.25):
(E
p i
+ E
p r
) sin i = E
p t
sin r (5.38)
n acest caz, amplitudinile cmpului electric din raza reflectata si din cea transmisa,
n raport cu cea din raza incidenta sunt:
E
r p
= E
i p

) r i ( tg
) r i ( tg
+

(5.39)

E
t p
= E
i p

) r i ( cos ) r i ( sin
r sin i cos 2
+
(5.40)
Ultimele doua relatii constituie formulele lui Fresnel pentru componenta paralela a
cmpului electric ( E
r
p
) n planul de incidenta.

42


b) Cazul II
Se studiaza reflexia si refractia unei unde electromagnetice care are numai
componenta paralela a cmpului magnetic (H
r
p
) n planul de incidenta. n aceasta
situatie, vectorul cmp electric este perpendicular pe planul de incidenta (E
r
n
).


Figura 5.5

Relatiile (5.24) si (5.25) ramn valabile si n acest caz. n aceste conditii rezulta:
- componentele vectorului cmp electric pentru unda incidenta:
E
i x
= E
n i
sin ( t -
1
v
i cos z i sin y
)
E
i y
= 0 (5.41)
E
i z
= 0
- componentele vectorului cmp magnetic pentru unda incidenta:
H
i x
= 0
H
i y
= -H
p i
cos i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y
) (5.42)
H
i z
= -H
p i
sin i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y
)
- componentele vectorului cmp electric pentru unda reflectata:
E
r x
= E
n r
sin ( t -
1
v
i cos z i sin y +
)
E
r y
= 0 (5.43)
E
r z
= 0
- componentele vectorului cmp magnetic pentru unda reflectata:
H
r x
= 0
H
r y
= H
p r
cos i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y +
) (5.44)
H
r z
= - H
p r
sin i sin ( t -
1
v
i cos z i sin y +
)
- componentele vectorului cmp electric pentru unda transmisa:
E
t x
= E
p t
sin ( t -
2
v
r cos z r sin y
)
E
t y
= 0 (5.45)
E
t z
= 0

43
- componentele vectorului cmp magnetic pentru unda transmisa:
H
t x
= 0
H
t y
= -H
p t
cos r sin ( t -
2
v
r cos z r sin y
) (5.46)
H
t z
= -H
p t
sin r sin ( t -
2
v
r cos z r sin y
)
Pentru z = 0 se obtine:
E
i x
+ E
r x
= E
t x
(5.47)
H
i y
+ H
r y
= H
t y
(5.48)
Atunci:
E
n i
sin ( t -
1
v
i sin y
) + E
n r
sin ( t -
1
v
i sin y
) =
= E
n t
cos r sin ( t -
2
v
r sin y
) (5.49)

- H
pi
cos i sin ( t -
1
v
i sin y
) +
+ H
pr
cos i sin ( t -
1
v
i sin y
) =
= - H
p t
cos r sin ( t -
2
v
r sin y
) (5.50)
Cum argumentele functiilor sinus sunt egale, atunci relatiile (5.49) si (5.50) devin:
E
n i
+ E
n r
= E
n t
(5.51)
(H
p i
- H
p r
) cos i = H
p t
cos r (5.52)
Dupa calcule similare cazului anterior, rezulta:
E
n r
= -E
n i

) r i ( sin
) r i ( sin
+

(5.53)
E
n t
= E
n i

) r i ( sin
r sin i cos 2
+
(5.54)
Ultimele doua relatii constituie formulele lui Fresnel pentru componenta normala a
cmpului electric ( E
r
n
) n planul de incidenta.










44

CAPITOLUL 6. INTERFERENTA LUMINII


6.1. Principii ale interactiei undelor

6.1.1. Principiul superpozitiei undelor
si fenomenul de interferenta.
n cazul superpozitiei a n unde, principiul este: daca ntr-un punct al unui
mediu liniar ajung simultan mai multe unde de aceeasi natura, descrise de functiile
de unda
i
, n punctul considerat se obtine o unda rezultanta:

n
1 i
i
(6.1)
ale carei caracteristici depind de cele ale undelor
i
. n anumite conditii, distributia
intensitatii undei rezultante prezinta maxime si minime, rezultate n urma procesului
de interactie dintre unde. Acest fenomen se numeste interferenta.
Conditiile n care se realizeaza acest fenomen presupun ca undele care
interfera sa fie coerente. Doua unde sunt coerente daca au aceeasa frecventa, iar
diferenta de faza dintre ele este constanta n timp. Nu se observa fenomenul de
interferenta daca undele nu sunt coerente, sau daca sunt polarizate n planuri
reciproc perpendiculare.
Exista doua metode de a obtine de la aceeasi sursa mai multe unde coerente:
- metoda divizarii suprafetei echifaza, n care sursa are dimensiuni mici, iar unda este
divizata la trecerea prin fante alaturate. Undele care interfera provin din puncte
diferite ale aceleeasi suprafete echifaza a undei incidente;
- metoda divizarii n amplitudine, n care sursa este puternica. Undele care interfera
provin prin divizarea unde initiale, n acelasi punct, prin reflexie partiala si refractie,
prin dubla refractie, etc.


6.1.2. Principiul lui Huygens
Fie o sursa primara de oscilatie S care generea-za unde
ntr-un mediu, iar o suprafata auxiliara care nconjoara
sursa primara (fig.6.1). Fiecare punct M de pe suprafata
n care
Figura 6.1 ajunge frontul de unda pri-
mar devine sursa de unde
secundare, astfel nct n punctul P apare rezultanta
suprapunerii undelor emise de distributia corespunzatoare de surse secundare
(virtuale) de pe suprafata. Deci unda primara poare fi nlocuita de un sistem de unde
secundare coerente care interfera n orice punct din spatiu. Rezulta:
( ) ( ) M d P

(6.2)
Pentru ca aceasta relatie sa fie corecta, Fresnel a introdus n mod
conventional un factor de oblicitate:
( )
2
cos 1
q
+
(6.3)
unde este unghiul dintre directia de propagare si normala la suprafata n punctul
considerat.




45

6.2 Modele de analiza a interferentei optice

6.2.1 Interferenta a doua unde generate de o sursa punctuala

Sursele optice emit radiatie discontinuu, sub forma unor
trenuri de unde, cu durata de 10
-8
s. Perioadele radiatiei din
spectrul optic sunt de 10
-15
s. Durata minima de observare
pentru ochiul omenesc, este de 10
-1
s, deci ceea ce noi
observam este o intensitate medie a radiatiei luminoase.
Figura 6.2 Detectorii optici raspund la
energia radiatiei incidente (nu la
amplitudine), care este proportionala cu intensitatea
radiatiei incidente si cu timpul de nregistrare.
Fie doua unde armonice plane, care sosesc n
punctul P de la doua surse optice S
1
si S
2
obtinute prin dedublarea unei surse
primare S, considerata punctuala (fig.6.2)
E
r
1
( r
r
, t) = E
r
01
cos (
1
t -k
1
r
1
-
1
) (6.4)
E
r
2
( r
r
, t) = E
r
02
cos (
2
t -k
2
r
2
-
2
)
unde r
1
si r
2
sunt drumurile optice de la surse pna la punctul P. Intensitatea medie a
undei este:
> <

> <



2
0
2
0
E dt E
1
dt H E
1
Y I (6.5)
n relatia anterioara se pot considera unitati de (V/m)
2
- n loc de W/m
2
, deci:
> <

2
E I (6.6)
Intensitatea luminoasa n punctul M va fi, conform principiului suprapunerii undelor:
12 2 1 2 1
2
2
2
1
2
2
1
I I I E E 2 E E E E I + + > < + > < + > < >

,
_

+ <


(6.7)
unde I
12
este un termen de interferenta:
( ) ( )

dt r k t cos r k t cos
2
E E I
2 2 2 2
0
1 1 1 1 02 01 12

( ) + +

t
0
2 2 2 2 1 1 1 1 01 01
dt r k t ? r k t ? cos
t
1
E E
( )dt r k t ? r k t ? cos
t
1
E E
t
0
2 2 2 2 1 1 1 1 01 01

+ + +

(6.8)
Rezulta:
( ) ( ) ( ) [ ] +
1
]
1

+ + +

t
0
2 1 2 2 1 1 2 1 01 01 12
dt r k r k t ? ? cos
t
1
E E I
( ) ( ) ( ) [ ]dt r k r k t ? ? cos
t
0
2 1 2 2 1 1 2 1

+ (6.9)
Primul termen din relatia (6.9) are sub integrala o cantitate care variaza rapid n timp,
deci prin mediere, se va anula. Rezulta:
( ) ( ) ( ) [ ]

0
2 2 1 1 2 1 2 1 02 01 12
dt r k r k t cos
1
E E I

46
= E
r
01
E
r
02

0
1
{cos[(
1
-
2
) t - (
1
-
2
)] cos (k
1
r
1
- k
2
r
2
)+
+ sin[(
1
-
2
) t - (
1
-
2
)] sin (k
1
r
1
- k
2
r
2
)]} dt
(6.10)
Termenul (k
1
r
1
- k
2
r
2
) nu depinde de timp, deci va iesi n fata integralei.
I
12
= E
r
01
E
r
02

1
{cos (k
1
r
1
-k
2
r
2
)

0
cos[(
1
-
2
) t -(
1
-
2
)] dt +
+ sin (k
1
r
1
-k
2
r
2
)

0
sin[(
1
-
2
)t-(
1
-
2
)]dt (6.11)
Pentru ca termenul de interferenta I
12
sa nu fie nul, trebuie ca mediile temporale din
expresia (6.11) sa nu fie nule simultan. Acest lucru este posibil daca undele E
r
1
si

E
r
2

sunt corelate prin fenomenul de emisie, astfel nct sa ndeplineasca urmatoarele
conditii:
2 1

1
=
2

k
1
= k
2

Atunci:
I
12
=E
r
01
E
r
02

1
cos k(r
1
-r
2
)

0
dt =
= E
r
01
E
r
02
cosk(r
1
-r
2
) (6.12)

Acest lucru este posibil daca undele apartin aceluiasi grup de unde. De asemenea,
un fapt atestat experimental este ca undele nu trebuie sa fie n plane reciproc
perpendiculare:
0 E E
02 01



n general, directiile de polarizare ale vectorilor E
r
01
si E
r
02
fac un unghi ,
nct:
E
r
01
E
r
02
= E
01
E
02
cos =2
2 1
I I cos (6.13)
Deci, pentru un timp >>
g
(
g
= durata unui grup de unde) exista un interval (
12
) n
care se suprapun undele apartinnd aceluiasi grup de unde:
I
12
=2
2 1
I I cosk(r
1
-r
2
) = 2
2 1
I I coscos (r) (6.14)
n restul intervalului, adica pentru (1 -
12
), I
12
= 0. Se observa ca:
12
[0;1] (6.15)
Cu ajutorul marimii
12
se poate descrie gradul de coerenta al celor doua unde.


6.2.2 Interferenta a doua unde monocromatice
Daca sunt stabilite, n mod strict, conditiile:

1
=
2

k
1
= k
2
=k (6.16)
2 1

atunci undele sunt monocromatice, infinit extinse si
12
= 1. Daca undele sunt
polarizate dupa aceeasi directie ( = 0), relatia(6.14) devine:
I = I
1
+ I
2
+ 2
2 1
I I cos [ (r) + (t) (6.17)
unde: (t) =
1
-
2
= const. Daca (t) este constanta n timp, interferenta se
numeste stationara, iar undele se numesc coerente.
Pentru (t) = 0 avem

47
I = I
1
+ I
2
+ 2
2 1
I I cos (r) (6.18)
se obtin maxime de interferenta pentru:
cos (r) = 1
(t) = 2 p , p = 0; t1; t2; (6.19)
Dar:
(t) = k(r
1
- r
2
) = ( )
2 1
r r
2

(6.20)
Atunci, din (6.19) si (6.20) rezulta:
r
1
- r
2
= p = 2p
2

(6.21)
Deci maximele de interferenta se obtin cand diferenta dintre drumurile optice este un
numar par de
2

.
Se obtin minime de interferenta pentru:
cos (r) = - 1
(t) = (2p + 1) , p = 0; t1; t2; (6.22)
Atunci din (6.22) si (6.20) rezulta:
r
1
- r
2
= (2p + 1)
2

(6.23)
Deci minimele de interferenta se obtin cand diferenta dintre drumurile optice este un
numar impar de
2

.
Din reprezentarea grafica a ecuatiei (6.21) rezulta hiperboloizi cu doua pnze,
confocali, ale caror focare sunt situate n punctele n care se gasesc sursele S
1
si S
2

(fig.6.3), iar locul punctelor de maxim este dat de relatiile:
r
1
- r
2
= 0
r
1
- r
2
=
r
1
- r
2
= 2 (6.24)
..
r
1
- r
2
= p


Figura 6.3

Daca se intersecteaza familia de hiperboloizi cu un plan , paralel cu axa
S
1
S
2
, se obtin franjele de interferenta. Pentru un domeniu de observatie de
dimensiuni reduse, fiecare hiperbola se confunda cu tangenta sa, iar franjele sunt
n aparenta - rectilinii. Pentru (t) 0 se observa o deplasare a sistemului de
franje. De exemplu, pentru (t) = , maximele iau locul minimelor si invers. n
concluzie, daca (t) este constanta, interferenta este stationara, iar daca (t) nu
este constanta, interferenta este nestationara.




48
6.2.3 Interferenta multipla
Acest fenomen apare atunci cnd se supra-pun N
unde coerente, iar ntre fazele lor exista anumite relatii
bine determinate. Se consi-dera cazul particular, n
care cele N unde au amplitudinile egale si diferentele
de faza

i, i+1
= = const

Figura 6.4

a) Studiu grafic
Fie cei N vectori

E
0
plasati pe un cerc de raza CO = r
, pentru care:

12
=
23
= =
N-1, N
=
Vectorul rezultant

E se obtine prin unirea originii primului vector (O) cu capatul

ultimului vector (O
N
). Din COO
1
rezulta:

r
2 E
2
sin
0

(6.25)
Din COB rezulta:


r
2 E
2
N
sin

(6.26)
Prin mpartirea celor doua relatii se obtine:
E
E
2
N
sin
2
sin
0

2
sin
2
N
sin
E E
0


(6.27)
Avnd n vedere relatia (6.6), rezulta:


2
sin
2
N
sin
I I
2
2
0


(6.28)

b) Studiu analitic
Cele N unde coerente au forma:
E
1
= E
0
cos (t - kr)
E
2
= E
0
cos (t - kr + )
E
3
= E
0
cos (t - kr +2 ) (6.29)
..
E
N
= E
0
cos (t - kr +(N-1) )
sau, considernd doar partea reala a expresiilor:
E
1
=E
0
exp(t - kr)=E
0
exp(t - kr)
E
2
=E
0
exp(t - kr + )=E
0
exp(t - kr)exp
E
3
=E
0
exp(t - kr +2 )=E
0
exp(t - kr)exp2

E
N
=E
0
exp (t - kr +(N-1) ) =
=E
0
exp (t - kr) exp (N-1) (6.30)
Atunci unda rezultanta va fi:
( ) ( )
[ ]
i? 1 N 2i? i? kr t ? i
0
i
i
e ..... e e 1 e E E E

+ + + +

(6.31)

49
Progresia geometrica din relatia (6.31) are ratia
i
e . n acest caz, suma din
paranteza se mai poate scrie:
( )
2
sin
2
N
sin
e
e e
i 2
1
e e
i 2
1
e
e
1 e
1 e
S
2
1 N i
2
i
2
i
2
N i
2
N i
2
i
2
N i
i
N i

,
_

,
_

(6.32)

Atunci unda rezultanta va fi:
( )
( )
2
sin
2
N
sin
e e E E
2
1 N i
kr t i
0





(6.33)

cu amplitudinea
2
sin
2
N
sin
E E
0 r


. In concluzie:
2
?
sin
2
? N
sin
I I
2
2
0

,
care este chiar relatia (6.28)
Observatii:
-Se obtin minime de interferenta (I = 0) pentru:
0
2
N
sin

2
N
p
(6.34)
unde: p = t1; t2; t(N-1); t(N+1); t(2N-1); t(2N+1); deoarece n punctele cu p
= tN; t2N; se obtine nedeterminare.
-Pentru calculul limitei se aplica relatiei (6.27) regula lui lHospital:
N
2
?
sin
2
? N
sin
lim
o ?

(6.35)
Deci pentru 2
N
p
unde: p = tN; t2N; rezulta maximele:
I = N
2
I
o
(6.36)
care se numesc maxime principale.
- S-a observat ca ntre doua maxime principale se gasesc (N-1) minime. Cum
doua minime consecutive trebuie sa fie separate printr-un maxim, rezulta ca ntre (N-
1) minime exista (N-2) maxime secundare. Pozitiile maximelor secundare se
stabilesc din conditia de maxim:
( )
0
d
I d

(6.37)
de unde se obtine ecuatia transcendenta:
2
tg N
2
N
tg



(6.38)
Aceasta ecuatie admite solutiile ( )
N
1 p 2

+ . Avnd n vedere exprimarea sinusului
n functie de tangenta, precum si relatia (6.38) ridicata la patrat, intensitatea
maximelor secundare va fi:

50

+

2
?
sin
2
N?
tg 1
2
N?
tg
I
2
?
sin
2
N?
sin
I I
2
2
2
0
2
2
0

2
?
sin
2
?
sin N
2
?
cos
2
?
sin N
I
2
2 2 2
2 2
0

+

( )
2
sin 1 N 1
N
I
2 2
2
0

+
(6.39)
Pentru un numar (N) mare de unde care interfera, se poate face aproximatia:
( )
N
1 p 2 sin

+
Atunci relatia (6.39) devine:
( )( )
2
2
2
2
0
4N
p
1 p 2 1 N 1
N
I I
+ +
(6.40)
Se observa ca intensitatea maximelor secundare scade cu patratul numerelor
impare succesive.



6.3. Dispozitive interferentiale

6.3.1. Dispozitiv inteferential cu doua unde.
Dispozitivul lui Young.












Figura 6.5

Este un interferential tipic n care undele care interfera se obtin prin divizarea
frontului de unda. Conform principiului lui Huygens Fresnel, fantele S
1
si S
2

practicate n ecranul E
2
devin surse secundare de oscilatii. Undele provenind de la
aceste doua surse se suprapun ntr-o regiune din spatiu numita cmp de
interferenta.


51
Sa determinam pozitia franjelor de interferenta (luminoase sau ntunecate,
deci maxime sau minime) vizibile pe ecranul E
3
. In figura 6.6. se considera ca o
franja de interferenta apare pe ecranul E
3
, la o distanta x
p
( = OP) de axa sistemului
(SO). Cele doua unde care se suprapun n punctul respectiv au drumurile optice r
1
,
respectiv r
2
. Din conditia ca diferenta de drum r = r
1
- r
2
sa fie un numar par (sau
impar) de / 2 , se va obtine o franja luminoasa (respectiv ntunecata).
Sursele S
1
si S
2
se gasesc la distanta l una de cealalta. ntre ecranele E
2
si E
3

este distanta D >> l. Atunci diferenta de drum optic r se poate aproxima ca fiind S
2
R
unde R este piciorul perpen-dicularei coborte din S
1
pe S
2
P. Din asemanarea triun-
ghiurilor S
1
S
2
P si S
1
TP se poate determina pozitia (x
p
) franjelor de interferenta. n
S
1
S
2
R avem:
S
1
R S
2
P ; S
2
R = S
2
P S
1
P = r
2
r
1
= r ;
S
1
S
2
= l ; sin =
l
r
S S
R S
2 1
2


















Figura 6.6

n TOP avem:
TO = D ; PO = x
p
; tg
D
x
TO
PO p

Pentru unghiuri mici: sin tg ; rezulta:

D
x
l
r p

(6.41)
de unde:
r
l
D
x
p
(6.42)
n cazul maximelor de interferenta - franje luminoase (
2
p 2 r

; p = 1,2,3,):

2
p 2
l
D
x
p

(6.43)
Distanta dintre doua maxime consecutive este: ( )
l
D
2
p 2
l
D
2
1 p 2
l
D
x x
p 1 p

+
+

n cazul minimelor de interferenta-franje ntunecate ( ( )
2
1 p 2 r

+ ; p=1,2,3,):
( )
2
1 p 2
l
D
x
p

+ (6.44)
Distanta dintre doua minime consecutive este:
( ) [ ] ( )
l
D
2
1 p 2
l
D
2
1 1 p 2
l
D
x x
p 1 p

+ +
+


52
Se constata ca distanta dintre doua maxime consecutive este egala cu distanta
dintre doua minime consecutive. Aceasta marime se numeste interfranja:
l
D
i


In concluzie, franjele de interferenta (att cele luminoase, ct si cele
ntunecate) sunt paralele si echidistante. n punctul central O apare o franja
luminoasa pentru ca r = 0 n acest punct.
Intensitatea undei rezultante este data de

> <
2
E (relatia 6.6):
( ) ( ) + +
2 0 1 0 2 1
kr t cos E kr t cos E E E E

( )

,
_

,
_

2
r r
k t cos r cos E 2
2
r r
k t cos
2
r r k
cos E 2
2 1
0
2 1 1 2
0
(6.46)
Avnd n vedere relatiile (6.41) si (6.45), rezulta:

,
_

2
r r
k t cos x
D
l
cos E 2 E
2 1
p 0


,
_

2
r r
k t cos
i
x
cos E 2
2 1
p
0
(6.47)
Atunci intensitatea va fi proportionala cu:

i
x
cos E 4 I
p
2 2
0

(6.48)
Se vede ca intensitatea franjelor este o functie periodica de x
p
, perioada fiind egala
cu interfranja i. De asemenea intensitatea variaza ntre valorile [0,4 E
0
2
]. Deci exista
puncte n care intensitatea undei rezultante este mai mare dect suma intensitatilor
undelor componente.

6.3.2. Dispozitiv interferential de unde multiple.
Lama cu fete plane si paralele
Este un dispozitiv utilizat pentru a obtine N unde coerente care interfera. Este
alcatuit dintr-o lama transparenta cu fete plan-paralele. Aceste fete (
1
si
2
) sunt
semiargintate (fig.6.7).


Figura 6.7

a) Interferenta a doua unde obtinute cu lama cu fete plan-paralele
n figura 6.7 este prezentata interferenta a doua unde E
R1
si E
R2
obtinuta n
planul focal F a unei lentile L plasata n calea undelor. Unda incidenta E
I
cade pe
suprafata
1
a lamei n punctul A, unde sufera fenomenele de reflexie (rezultnd
unda reflectata E
R1
) si refractie (rezultnd unde refractata AB). Aceasta unda

53
refractata ajunge pe suprafata
2
n punctul B, unde sufera fenomenele de reflexie
(rezultnd unda reflectata BC) si refractie (rezultnd unda transmisa E
T1
). Unda
reflectata BC ajunge pe suprafata
1
n punctul C, unde sufera fenomenele de
reflexie (rezultnd unda reflectata CD) si refractie (rezultnd unda refractata E
R2
).
Fenomenul se repeta, obtinndu-se undele paralele E
R1;
E
R2
; E
R3
; E
R4
,. si E
T1
;
E
T2
; E
T3
; E
T4
,, coerente, pentru ca toate provin de la aceeasi unda incidenta.
Pentru a studia interferenta undelor E
R1
si E
R2
este necesar sa se calculeze
diferenta de drum dintre ele. In acest scop, se construieste perpendiculara pe aceste
unde (CM); de la aceasta perpendiculara, pna n focarul F nu mai apare nici o
diferenta de drum. n acest caz, drumurile parcurse de cele doua unde vor fi:
- pentru raza refractata (se are n vedere ca drumul optic prin lama este egal
cu produsul dintre drumul geometric si indicele de refractie al lamei):
r
1
= SA+ nAB+ nBC = SA+ 2n AB =
r cos
h
n 2 SA + (6.49)
- pentru raza reflectata (tinem cont ca la reflexia unei raze pe suprafata unui
mediu mai refringent dect mediul din care provine, apare o ntrziere echivalenta cu
o diferenta de drum egala cu /2):
r
2
= SA+ AM + / 2 = SA + AC sin i + / 2 =
= SA + 2h tg r sin i + / 2 =

2
?
sini
cosr
sinr
2h SA + + (6.50)
Rezulta:
( )
2
?
sinr sini n
cosr
h
2 r r r ?
2 1

( )
2
?
sinr nsinr n
cosr
h
2

( )
2
?
cosr 2nh
2
?
r sin 1
cosr
2nh
2
(6.51)
n acest caz se vor forma maxime cnd:

2
p 2
2
r cos nh 2

( )
2
1 p 2 r cos nh 2

+ (6.52)
si minime cnd:
( )
2
1 p 2
2
r cos nh 2

+

( ) + 1 p r cos nh 2 (6.53)

Din relatiile (6.52) si (6.53) se observa ca maximile si minimele provin de la
unde care cad pe lama sub acelasi unghi de incidenta. Din acest motiv, franjele
obtinute se numesc franje de egala nclinare. Sistemul de franje apare n planul focal
al lentilei sub forma unui ansamblu de cercuri luminoase si ntunecate, numite inelele
lui Heidinger.
Fenomenul de interferenta apare si n cazul undelor transmise E
T1
; E
T2
. n
aceasta situatie nu mai apare diferenta de drum de / 2, deci conditiile de maxim si
de minim se vor inversa; rezulta ca unui maxim de lumina reflectata i corespunde un
minim n lumina transmisa si invers.

b) Interferenta a N unde obtinute cu lama cu fete plan-paralele
n acest caz se va calcula intensitatea undei transmise prin lama, daca se
presupun cunoscuti coeficientii de reflexie r
1
si r
2
si coeficientii de transmisie t
1
si t
2
,
pentru suprafata
1
, respectiv
2
. n aceasta situatie factorul se reflexie al placii este:

54
R= r
1
2
= r
2
2
; R< 1 (6.54)
si factorul de transmisie este:
T= 1 R = t
1
t
2
(6.55)
Fie unda incidenta:

0
i
0
e E E


(6.56)
Atunci amplitudinea fasciculului transmis de placa este:



k t
k
E E (6.57)
unde unda transmisa k este data de:

( ) [ ] +

1 k i 1 k
0 k t
0
e R T E E (6.58)
Aici este defazajul dintre doua unde transmise adiacente. Relatia (6.57) devine:
( )

1
]
1

+ + +
i
i
0
2
i i i
0
e R 1
1
e T E ..... Re Re 1 e T E E
0 0

(6.59)
Stiind ca > <

2
E I , rezulta ca intensitatea undei transmise prin lama este:

+

cos R 2 R 1
1
T E I
2
2 2
0
(6.60)
Intensitatea este minima pentru =(2p+1), p=0,1,2,

( )
2
2 2
0
R 1
1
T E I
+

Pentru = (2p + 1)
2

, intensitatea este:

2
2 2
0
R 1
1
T E I
+

Intensitatea este maxima pentru = 2p:

( )
2
2 2
0
R 1
1
T E I

Un calcul analog se face si pentru analiza undei reflectate.

c) Dispozitiv interferential cu doua unde.
Lama cu fete plane si neparalele.
Este un dispozitiv utilizat pentru a masura unghiurile foarte mici dintre
suprafetele plane. Este alcatuit dintr-o lama transparenta cu fetele plane si care fac
un unghi mic ntre ele (fig.6.8).

Figura 6.8

Pentru anumite grosimi ale lamei se vor observa maxime, iar pentru altele,
minime. Deci franjele obtinute vor fi de egala grosime, adica n lungul unei franje,
indiferent de forma acesteia, lama va avea aceeasi grosime. n cazul unei lame n

55
forma de pana - ca aceea din (fig.6.8) franjele vor fi rectilinii, echidistante, paralele
cu muchia penei.
Se considera ca la grosimea h
1
a penei se formeaza o franja luminoasa
(fig.6.8). Daca observarea se face la incidenta normala, (i = 0, r = 0, cos r = 1) si n
lumina reflectata, diferenta de drum dintre razele E
R1
si E
R2
satisfac conditia de
maxim (vezi relatia 6.52) n punctul A:

2
p 2
2
h n 2 r
1 1

(6.61)
Se presupune ca urmatoarea franja luminoasa se formeaza n punctul B, la
distanta l de punctul A. Conditia de maxim n punctul B este:
( )
2
1 p 2
2
h n 2 r
2 2

(6.62)
Din aceste ultime doua relatii se calculeaza grosimile lamei n cele doua puncte A si
B:

( )
( )

'

n 4
3 p 2
h
n 4
1 p 2
h
2
1
(6.63)
de unde:

nl 2 l
h h
tg
1 2

(6.64)
sau, pentru unghiuri foarte mici, unde este valabila aproximatia tg , rezulta:

2nl
?
a (6.65)

Caz particular Inelele lui Newton
Franje de egala grosime se obtin si n cazul n care lama transparenta este o
pana de aer marginita de doua medii transparente, de indice de refractie n. Daca
aceasta pana de aer are o simetrie de revolutie de exemplu o lentila plan
convexa sprijinita pe o placa de sticla - se obtin franje n forma de cercuri
concentrice, numite inelele lui Newton (fig.6.9)
Raza incidenta E
I
cade pe fata BC a lentilei plan convexe, unde sufera o
reflexie, rezultnd raza E
R1
si o refractie. Raza refractata traverseaza pana de aer,
ajunge pe fata plana BD, unde se reflecta din nou. Aceasta ultima raza reflectata
ajunge din nou pe fata BC a lentilei, unde sufera iar fenomenul de refractie, rezultnd
raza E
R2
. Interferenta apare ntre E
R1
si E
R2
.













Figura 6.9


56
Prima unda este obtinuta prin reflexia pe suprafata mediu solid transparent aer,
deci nu exista salt de / 2. A doua unda este obtinuta prin refractia pe suprafata aer
mediu solid transparent, deci exista o ntrziere de / 2. Relatia (6.51) devine:
2
?
r cos h 2n r ? + (6.66)
Presupunnd ca incidenta este aproape normala, (i = 0, r = 0, cosr = 1), rezulta:
2
?
h 2n r ? + (6.67)
Din triunghiul OAC, se determina raza inelului de ordin p. Lentila plan-convexa este
obtinuta dintr-o sfera de raza OC = OB = R. Grosimea penei de aer unde se obtine
franja de interferenta de ordin p este: h = AB. Aplicnd teorema lui Pitagora n
triunghiul OAC, rezulta:
R
2
= (R- h)
2
+ r
p
2
(6.68)
Considernd grosimea h ca fiind foarte mica, se poate neglija termenul h
2
.
Atunci, din relatiile (6.67) si (6.68) se obtine:

2
p
r
2n
2
?
r ?
2R

(6.69)
de unde, raza inelului de ordin p este:

,
_

2
r
n
R
r
p
(6.70)
Daca ntre undele E
R1
si E
R2
exista o diferenta de drum r = 2p
2

, atunci se
obtine un maxim de interferenta, adica un inel luminos:
( )
2
?
1 2p
n
R
r
max
p
(6.71)
Daca ntre undele E
R1
si E
R2
exista o diferenta de drum: r = (2p+1)
2

, atunci
se obtine un minim de interferenta, adica un inel ntunecat:

2
p 2
n
R
r
min
p

(6.72)
Pentru acelasi ordin p, se observa ca:
r
p max
< r
p min
(6.73)



Figura 6.10

n centru se realizeaza contactul optic si r =
2

iar figura de interfe-renta prezinta o pata
ntunecata; apoi urmea-za inelul luminos de
ordinul 1, apoi inelul ntunecat de ordinul 1, inelul
luminos de ordinul 2, inelul ntunecat de ordinul
2, etc. Daca se studiaza acest fenomen de
interferenta n lumina transmisa, inelele
ntunecate vor lua locul celor luminoase si invers.







57


PROBLEME
1. Avem N = 5 unde care interfera. Sa se determine: a) numarul de minime si de
maxime secundare ce se gasesc ntre doua maxime principale; b)Intensitatea
maximului principal; c) Intensitatea maximelor secun-dare.
Raspuns:
a) Pentru N = 5 unde care interfera, ntre doua maxime principale se vor gasi
N-1= 4 minime si N-2 = 3 maxime secundare.
b) Intensitatea maximului principal este:
I = N
2
I
o
= 25I
0

c) Intensitatea maximelor secundare este:
- pentru p = 1
o 0
2
0 1
I 12 , 1
31 , 22
25
I
25 4
9 24 1
25
I I

+

- pentru p = 2
o 0
2
0 2
I 41 , 0
21 , 60
25
I
25 4
25 24 1
25
I I

+

- pentru p = 3
o 0
2
0 3
I 21 , 0
06 , 117
25
I
25 4
49 24 1
25
I I

+


2. Sa se determine raza inelelor luminoase si a celor ntunecate n cazul n care n
dispozitivul pentru observarea inelelor lui Newton se umple spatiul dintre lentila si
placa cu un lichid al carui indice de refractie este mai mare dect al materialului solid
transparent din care sunt facute lentila si placa.

Raspuns:
In aceste conditii relatia (6.67) devine:
r = 2nh -
2

Inelele luminoase vor avea razele:
r
p max
=
2
) 1 p 2 (
n
R
+
iar cele ntunecate:
r
p min
=
2
) 2 p 2 (
n
R
+

58

CAPITOLUL 7. FIZICA NUCLEARA

7.1 Particule fundamentale
Particulele fundamentale reprezinta elemente structurale ale substantelor si
cmpurilor, lipsite de structura interna, care se comporta ca entitati de sine statatoare
n interactiile cu alte particule sau cmpuri si care au proprietati bine definite (masa
de repaus, sarcina electrica, spin, etc.)

Tabelul 7.1. Particule fundamentale

Fiecarei particule i corespunde o antiparticula, adica o particula cu aceeasi
masa, spin, timp de viata, etc., dar cu sarcina electrica de semn opus (de exemplu:
electronul e
-
si pozitronul e
+
, pionii
+
si
-
, miuonii
+
si
-
, etc.). Existenta
antiparticulelor pune n evidenta simetria naturii fata de schimbarea semnului
particulelor, cunoscuta sub numele de principiul conjugarii de sarcina. Acest principiu
este valabil si pentru particule neutre (de exemplu: exista antineutroni, antineutrini,
etc.).

7.2 Principalele caracteristici ale nucleului atomic
a) Numarul atomic Z este egal cu numarul de protoni, care este egal cu
numarul de electroni ntr-un atom neutru.
b) Numarul neutronic N este egal cu numarul de neutroni.
c) Numarul de masa A este egal cu numarul de nucleoni (protoni si neutroni),
adica cu suma dintre numarul atomic Z si numarul neutronic N.
d) Sarcina electrica a nucleului este pozitiva si egala cu produsul dintre
numarul atomic Z si sarcina electrica elementara e n valoare absoluta.
e) Masa nuclelui este egala cu masa atomului din care se scade masa
electronilor si masa corespunzatoare energiei de legatura (W/cm
2
).
f) Energia de legatura se defineste ca diferenta dintre masa constituientilor
unui nucleu si masa M a nucleului:

M = Z m
p
+ (A-Z)m
n
- M(A,Z) (7.1)

unde m
p
si m
n
reprezinta masa protonului, respectiv a neutronului. Rezulta ca energia
de legatura este:


59
E(A,Z) = c
2
M (7.2)

adica este energia necesara pentru a diviza nucleul n constituientii sai (protoni si
neutroni) prin nvingerea fortelor nucleare, astfel ca, n general E(A,Z) < 0.
g) Energia medie pe nucleon pentru un nucleu cu numarul de masa A este:
=
A
) Z , A ( E
(7.3)

h) Energia de separare a unui singur nucleon este energia necesara pentru a
ndeparta din nucleu particula cea mai slab legata. Energia de separare pentru
neutron este:
S
n
(A,Z) = m
n
c
2
+ M(A-1,Z)c
2
- M(A,Z) c
2
(7.4)
iar pentru proton:
S
p
(A,Z) = m
p
c
2
+ M(A-1,Z-1)c
2
- M(A,Z)c
2
(7.5)
astfel nct:
S
n
(A,Z) S
p
(A,Z) (7.6)
i) Momentul cinetic (spinul) si momentul magnetic al nucleului au fost postulate
de Pauli pentru a explica structura hiperfina a liniilor spectrale. Fie I
r
spinul nuclear si
I
M
r
momentul magnetic corespunzator. Despicarea hiperfina a liniilor spectrale se
datoreaza interactiei dintre
I
M
r
cu B
r
(inductia magnetica medie a electronilor din
nvelisul atomic). Spinul nuclear este:
I
r
= L
r
+ S
r
(7.7)
unde L
r
este rezultanta momentelor cinetice orbitale si S
r
a celor de spin. ntre cele
doua momente exista legatura:
M = g I (7.8)
unde factorul de proportionalitate g este factorul Land.
Momentul magnetic al protonului si al neutronului determinat experimental au
valorile:
M
p
= 2.793
B
si M
n
= -1.913
B
(7.9)
Rezonanta magnetica nucleara (RMN) este utilizata pentru a detecta tranzitiile
nucleare dintr-o stare caracterizata de o anumita orientare a momentelor magnetice,
n alta, pentru nucleele situate ntr-un cmp magnetic omogen, prin aplicarea unui
cmp magnetic oscilant rezonant slab.

7.3 Modele nucleare
Aceste modele folosesc pentru studierea nucleului atomic, datorita faptului ca
nu exista pna acum, o teorie completa si riguroasa.Pe baza modelelor nucleare se
ncearca sa se explice stabilitatea nucleelor, proprietatile lor radioactive, momentele
electrice si magnetice, starile energetice, probabilitatile de tranzitie, sectiunile eficace
de reactie, etc.

7.3.1 Modelul gazului Fermi
Nucleul este considerat un gaz Fermi degenerat de nucleoni. Miscarea
independenta a nucleonilor se face ntr-o groapa de potential de raza R=R
0
A
1/3
,
(unde R
0
=1,5 10
-15
m este raza de actiune a fortelor nucleare), respectndu-se
principiul de excluziune a lui Pauli. Fiecare nivel al gropii de potential, ncepnd cu
cel mai de jos, poate fi ocupat cu cel mult 2 nucleoni cu spin opus, ultima stare
ocupata determinnd nivelul Fermi nuclear (E
F
). Numarul total de nucleoni cu
impulsul p < p
max
este:
N =
3 2
3
max
3
p V
h
(7.10)

60
unde V este volumul nucleului. Pentru un nucleu simetric (N = Z):
p
max
=
3
1
2
V
N 3

,
_

h =
3
1
3
2
R 4
N 9

,
_

h =
3
1
3
0
A R 4
N 9

,
_

h =
=
3
1
0
A 4
N 9
R

,
_

h
(7.11)
de unde rezulta energia nivelului Fermi (p
max
= p
F
):
E
F
= p
F
2
/ 2m (7.12)
unde m este masa nucleului.
Energia cinetica medie pe nucleon este:
< T > =

F
F
p
0
3
p
0
3
p d
p d E
30MeV (7.13)
Rezulta ca adncimea gropii de potential a nucleului este:

U
0
= T
max
+ (7.14)
unde este energia medie de legatura pe nucleon.
Contradictia dintre miscarea independenta a nucleonilor (admisa de acest
model) si interactiile tari dintre nucleoni este rezolvata de principiul lui Pauli:
interactiile tari nu-si manifesta efectul, ca urmare a faptului ca starile n care pot trece
nucleonii prin mprastiere, sunt deja ocupate.

7.3.2 Modelul nuclear n paturi
Conform acestui model uniparticula, nucleonii sunt distribuiti n paturi
nucleare. Fiecare nucleon se misca n cmpul creat de ceilalti nucleoni, cmp cu
simetrie sferica, centrul de simetrie fiind identic cu centrul de inertie al nucleului.
Paturile nucleare sunt formate din nucleonii din groapa de potential care se gasesc n
aceleasi stari energetice sau n stari energetice apropiate. Fiecare nucleon este
caracterizat de numerele cuantice n, l si de spin egal cu .
Acest model explica satisfacator momentele cinetice, paritatea si momentele
de dipol ale nucleelor n stare fundamentala sau slab excitata. Limitele modelului se
observa la determinarea experimentala a unor momente de quadrupol si de spin mai
mari dect cele obtinute teoretic, de existenta unei structuri energetice de rotatie n
contradictie cu simetria presupusa sferica a cmpului, etc.


7.3.3 Modelul hidrodinamic al nucleului
n acest caz, fortele de interactie dintre nucleoni sunt considerate
asemanatoare fortelor moleculare dintr-o picatura de lichid. Nucleul este considerat o
picatura de substanta nucleara, ncarcata electric si incompresibila. Pe baza acestui
model se poate explica: densitatea aproximativ egala a tuturor nucleelor, deci se
poate vorbi de o substanta nucleara care umple nucleul; caracterul de saturatie al
fortelor nucleare, prin care se explica faptul ca un nucleon nu poate interactiona
dect cu un numar limitat de nucleoni vecini; emisia de electroni care se aseamana
cu un proces de evaporare; miscarea nucleonilor poate fi considerata similara
miscarii de agitatie termica a moleculelor lichidului; fisiunea nucleara poate fi
considerata similara instabilitatii unei molecule care vibreaza, etc.
Acest model nu poate explica nsa starile excitate ale nucleeelor,
periodicitatea proprietatilor acestora sau asimetria fisiunii nucleare.

61

7.3.4 Modelul generalizat al nucleului
n aceasta situatie, potentialul selfconsistent presupus sferic simetric n
modelul paturilor nucleare trebuie sa depinda de interactia nucleonilor si de miscarea
colectiva de vibratie si de rotatie a acestora. Structura starilor energetice a nucleelor
este determinata att de miscarea individuala, ct si de cea colectiva a nucleonilor
excedentari.
Pe baza acestui model, se pot explica: dependenta momentului quadrupolar
de Z si N, structura primelor stari excitate ale unor nuclee, valorile spinilor unor
nuclee, spectrele de vibratie si de rotatie, etc.


7.4 Legile transformarilor radioactive

7.4.1 Legea deplasarii a lui Fajans-Soddy
Radioactivitatea reprezinta modificarea spontana a constitutiei interne si a
energiei (sau numai a energiei) nucleelor aflate n stare fundamentala sau n stari
metastabile, prin emisia de particule fundamentale sau a altor nuclee.
Radioactivitatea poate fi: naturala (n cazul izotopilor instabili naturali) sau
artificiala (n cazul n care izotopii radioactivi rezulta n urma unor reactii nucleare).
Exista urmatoarele tipuri de radioactivitate:
- dezintegrari :
X(Z,A) (2,4) + Y(Z-2, A-4) (7.15)
- dezintegrari t si capturi electronice:
X(Z,A)
t
(1,0) + Y(Zt1, A) (7.16)
respectiv:
X(Z,A) +(e) Y(Z-1, A) (7.17)
- fisiunea spontana:
X(Z,A) 2Y(Z -
2
1
Z, A -
2
1
A) (7.18)
(n general asimetrica)
- radioactivitatea protonica (se emit unul, sau doi protoni):
X(Z,A)
1
1
p + Y(Z-1, A-1) (7.19)
- radiatia (flux de fotoni avnd =10
-11
10
-13
m care nsoteste toate celelalte tipuri
de activitate):
Dezintegrarile si reprezinta legile de deplasare a lui Fajans-Soddy.

7.4.2 Legea dezintegrarii radioactive
Aceasta lege ne arata rata de scadere a numarului N de nuclee care se
dezintegreaza:

N
N d
= - N = - (7.20)
astfel ca prin integrare se obtine:
N = N
0
e
-t
(7.21)
unde N
0
este numarul de nuclee la momentul initial. Constanta se numeste
constanta radioactiva a unei specii si este probabilitatea dezintegrarii individuale n
unitatea de timp a specii radioactive respective.
Marimea = N se numeste activitate si reprezinta numarul total de
dezintegrari n unitatea de timp. Timpul de njumatatire este timpul dupa care
numarul initial de nuclee se reduce la jumatate si este egal cu:
T
1/2
=

2 ln
(7.22)

62
Timpul de viata mediu este timpul dupa care fractia nedezintegrata este egala
cu 1/e:

1
(7.23)
Unitatea de masura de masura a activitatii este 1 curie. O sursa are activitatea de 1
curie daca se produc 3,710
10
dezintegrari/secunda.
Daca pentru un nuclid exista mai multe moduri de dezintegrare competitive,
avnd constantele
i
, atunci constanta totala de dezintegrare este:
=
i
(7.24)
n multe cazuri exista lanturi de transformari radioactive. Fie N
1
numarul de
nuclee, cu constanta
1
. Acestea se dezintegreaza si se obtin N
2
nuclee, care au
constanta
2
. Rezulta:
dN
1
(t) = -
1
N
1
(t)dt (7.25)
dN
2
(t) =
1
N
1
(t)dt -
2
N
2
(t)dt (7.26)
care admit solutiile:
N
2
(t) = N
2,0
exp(-
2
t) +
+
1 2
0 , 1 1

N
[ exp(-
1
t) - exp(-
2
t)] (7.27)
Deci se poate determina raportul N
1
(t)/N
2
(t) dintre nuclidul generator si nuclidul
derivat, la orice moment de timp. Exista 3 serii radioactive naturale si 1 serie
radioactiva artificiala. denumirea lor provine de la nuclidul care le initiaza.

Tabel 7.2. Serii radioactive
Seria Denumirea Simbolul
Elemente finale
stabile
T
1/2

10
6
(ani)
A = 4n Seria
toriului
232
Th
208
Pb 13900
A = 4n+1 Seria
neptuniului
237
Np
209
Bi 2,25
A = 4n+2 Seria
uraniului
238
U
206
Pb 4510
A = 4n+3 Seria
actiniului
235
U
207
Pb 707

7.4.3 Dezintegrarea
Particulele sunt atomi de heliu dublu ionizati. Acestea provin din nucleul
atomic. Pna acum se cunosc peste 25 de nuclizi naturali -activi. n general sunt -
active nucleele care au A >200. De asemenea, exista foarte multi nuclizi arificiali -
activi.







Figura 7.1

n figura de mai sus este reprezentata o diagrama energetica simplificata a
dezintegrarii pentru
212
83
Bi, starea energetica "0" desemnnd energia particulei
(fara energie cinetica) si cea a nucleului produs (de repaus). Aceasta tranzitie simpla
are loc ntre starile fundamentale ale nucleelor generator (bismut) si derivat (taliu)
prin emisia . Dezintegrarea are loc spontan, daca este ndeplinita conditia:

63
M(A,Z) > M(A-4, Z-2) + M(
4
2
) (7.28)
Acest proces este nsotit de eliberarea energiei de legatura. ntre parcursul
(energia) particulelor (notat cu R

) si constanta radioactiva exista urmatoarea

legatura:
ln = A ln R

+ B (7.29)
unde constantele A si B sunt specifice fiecarei familii radioactive n parte.

7.4.4 Dezintegrarea
Prin dezintegrarea se obtin nuclee izobare avnd Z' = Z t 1. Emisia
particulelor
t
(pozitron sau electron) sau captura unui electron din nvelisul atomic
se face spontan (T
1/2
este cuprins ntre 10
-2
s si 10
15
ani), daca sunt ndeplinite
conditiile:
pentru
-
: M(A,Z) > M(A, Z+1) + m
e
(7.33)
pentru
+
: M(A,Z+1) > M(A, Z) + m
e
(7.34)
pentru captura: M(A,Z) < M(A, Z+1) + m
e
(7.35)
Pentru anumite nuclee, aceste conditii pot fi satisfacute simultan, adica exista
nuclee care pot suferi toate tipurile de transformari , daca sunt respectate legile de
conservare.









Figura 7.3

n natura exista peste 900 de izotopi -radio-activi, dintre
care aproximativ 180 sunt naturali. Spectrul energetic al
particulelor este continuu, n forma de clopot asimetric
(vezi fig 7.3, unde dN/dE reprezinta numarul de particule
care au energiile cuprinse ntre E si E+dE).
Continuitatea acestui spectru nu poate fi explicata prin
analogie cu dezintegrarea , cu toate ca s-a aratat ca
energia E
max
Figura 7.4 este determinata de diferen-ta
energiilor nucleelor generator si derivat, aflate n stare
fundamentala, deci particulele emise ar trebui sa fie
monoenergetice, dupa cum rezulta si din studiul dezintegrarii "bifurcate" a nucleului
de
212
83
Bi (fig. 7.4).
Acest lucru a fost explicat de catre Pauli, care a facut ipoteza ca, o data cu
particula , se mai emite o alta particula, numita neutrino, care preia o parte din
energia de dezintegrare, astfel ca energia totala a dezintegrarii este determinata de
energiile electronului si neutrinului emisi. Netrino are sarcina nula, masa si
momentul magnetic aproximativ nule si spinul 1/2.
n concluzie, din teoria dezintegrarii se constata ca electronii si neutrinii nu
exista n nucleu, ei fiind creati n procesul dezintegrarilor de acest tip, ca urmare a
interactiilor nucleonilor cu cmpul electrono-neutrinic, deci sursele particulelor sunt
nucleonii.


64
7.4.5. Radiatia
a) tranzitiile radiative
Tranzitia consta n trecerea spontana a nucleului dintr-o stare excitata ntr-o
stare mai putin excitata sau n starea fundamentala prin emisia unei cuante de
radiatie electromagnetica cu < 10
-10
m.
Starile excitate ale nucleelor se obtin n urma diferitelor interactii (vezi figura
7.4). Spectrul radiatiei este discret, cuantele emise avnd un moment cinetic dat
de: h l l ) 1 ( + , unde:
f i f i
I I I I + < < l .
Un rol important n studierea tranzitiei l au procesele de interactie: efectul
fotoelectric, efectul Compton si formarea de perechi. Fiecare dintre acestea are o
sectiune eficace caracteristica:
=
fotoel
+
Compton
+
perechi
(7.36)
unde:

fotoel

2
7
5

E
Z

Compton

E
Z

perechi
Z
2
ln(2E

)

b) conversia interna
nvelisul electronic al atomului are un efect perturbator care conduce la
modificarea probabilitatii de dezexcitare a nucleului. Aceasta creste datorita
procesului competitiv, nerediativ, numit conversie interna. Prin conversia interna a
radiatiei , nucleul transmite direct energia sa de excitare unuia dintre electronii care
se gasesc pe paturile interioare ale nvelisului electronic, conducnd astfel la
expulzarea electronului din nucleu.
Daca numarul de electroni emisi prin conversie interna este N
c
si numarul
cuantelor emise radiativ n acelasi timp este N

, rezulta coeficientul de conversie

interna:
=

+
N
N
N
N
N
N
L
c
K
c
c
+=
K
+
L
+ (7.37)
unde:
K
,
L
, sunt coeficientii partiali de conversie interna pentru paturile K, L,

c) Izomeria nucleara
Nuclizii izomeri sunt nuclizii care au aceeasi configuratie protono-neutronica,
dar au alt timp de njumatatire.Exista mai multe tipuri de tranzitii izomerice (fig 7.5):

a) b) c)
directe cu unul tranzitie - tranzitie -
(doi) fotoni conversie interna captura K
sau dezintegrare

Figura 7.5

d) efectul Mssbauer
Se poate calcula energia de recul a nucleelor n cazul tranzitiilor , pe baza legilor de
conservare ale energiei si impulsului:

65
T
nucleu
= E - E

(7.38)

nucleu
P p
r
r

(7.39)
unde E este energia tranzitiei n absenta reculului. Rezulta:
T
nucleu
=

2
2
2 c M
E
nucleu
510
-2
eV (7.40)
Se vede ca T
nucleu
este mult mai mare decat largimea naturala a liniei emise
( 510
-7
eV) calculata pe baza relatiilor de incertitudine (E t h), dar de acelasi
ordin de marime cu largimea Doppler a liniei care este 710
-2
eV.
Aplicatiile cele mai importante ale efectului Mssbauer sunt: studiul despicarii
hiperfine ale nivelelor nucleare, estimarile razelor nucleelor excitate, masurarea
deplasarilor spre rosu, etc.


7.4.6. Radioactivitatea artificiala
n 1919, Rutherford a realizat prima transmutatie artificiala:
14
7
N + He H +
17
8
O (7.41)
n 1936, sotii Curie au descoperit radioactivitatea artificiala bombardnd nuclee de Al
cu particule :
27
13
Al +
4
2
He
1
0
n +
30
15
P* (7.42)
30
15
P* e
-
+
30
14
Si (7.43)
unde izotopul
30
15
P* este instabil (2,55 minute).
S-au descoperit apoi radiofosforul, radioazotul si radioaluminiul. Exista
radionuclizi cu exces de neutroni sau cu exces de protoni.
a) Radionuclizii cu exces de neutroni prezinta radioactivitate
-
, de exemplu:

17
7
N* e
-
+
17
8
O* +
17
8
O*
16
8
O +
1
0
n (7.44)

3
1
H e
-
+
3
2
He + (7.45)
sau radioactivitate neutronica, de exemplu:

17
8
O*
1
0
n +
16
8
O (7.46)

87
36
Kr*
1
0
n +
86
36
Kr (7.47)
radioactivitatea neutronica fiind specifica radioactivitatii artificiale.
b) Radionuclizii cu exces de protoni prezinta radioactivitate
+
, de exemplu:
1
1
p
+
+
1
0
n + (7.48)
30
15
P
+
+
30
14
Si + (7.49)
prin captura K (sau L):
7
4
Be + e
-
(K)
7
3
Li*
7
3
Li+h (X) (7.50)
sau prin procese (unii izotopi ai lantanidelor).
Uneori nuclizii radioactivi artificiali pot forma lanturi de procese de
dezintegrare.











66
7.5. Reactii nucleare

7.5.1 Energia de dezintegrare nucleara
Reactiile nucleare sunt interactiile puternice dintre nuclee sau dintre nuclee si
particulele elementare care au ca rezultat transformarea nucleelor initiale.
Schema unei reactii nucleare este X(a,b)Y unde X este nucleul initial, a este
particula proiectil, b este particula emisa, iar Y este nucleul final. Interactiile nucleare
pot fi clasificate astfel:
- de difuzie (daca particulele finale sunt aceleasi cu cele initiale)
- elastice (daca starile cuantice interne ale particulelor ramn aceleasi n urma
interactiei)
- neelastice(daca starile cuantice interne ale particulelor nu ramn aceleasi n urma
interactiei)
- reactii propriu-zise (daca particulele finale difera de cele initiale)
- directe (cu formarea nucleului compus)
- de captura
- reactii cu particule neutre (neutroni si fotoni),
- reactii cu particule ncarcate (protoni, deuteroni, tritoni, etc),
- reactii de fisiune a nucleelor grele,
- reactii de fuziune sau termonucleare,
- reactii de producere a elementelor transuraniene.

Din legea de conservare a energiei scrisa n sistemul de referinta al
laboratorului, se poate calcula energia de reactie:
Q=T
b
+T
Y
-T
a
=(m
a
+M
X
)c
2
-(m
b
+M
Y
)c
2
(7.51)
Reactia este exoenergetica daca Q > 0; se poate produce pentru orice energie
a particulei proiectil, dar nu mai mica dect cea necesara nvingerii barierei
coulombiene. Reactia este endoenergetica daca Q < 0; se poate produce doar cnd:
T
a
> (m
b
+ M
Y
)c
2
- (m
a
+ M
X
)c
2
(7.52)

Se poate arata ca:
Q
M
m M
) T (
X
a X
min a
+
(7.53)
unde (T
a
)
min
este energia cinetica a pragului de amorsare a reactiei.
Energia cinetica a particulelor se conserva doar n cazul difuziei elastice.
Legea de conservare a impulsului se scrie, conform figurii 7.6, pentru cazul
nerelativist:









Figura 7.6

+ cos T M 2 cos T M 2 T m 2
Y Y b b a a
(7.54)
+ sin T M 2 sin T M 2 0
Y Y b b
(7.55)
unde si sunt unghiurile pa care le fac cu directia particulei proiectil, vitezele
particulelor Y, respectiv b.

67
Atunci, energia de dezintegrare nucleara este:
Q = T
b

,
_

+
Y
b
M
M
1 - T
a

,
_

Y
a
M
M
1 -
- cos
M
T M T M
Y
b b a a
(7.56)
independenta de mecanismul de reactie.


7.5.2 Mecanismul reactiilor nucleare
a) Reactii cu formarea nucleului compus
n figura 7.6 a fost prezentata o astfel de reactie. Reactiile nucleare se
desfasoara n doua etape: patrunderea particulei proiectil n nucleul tinta cu formarea
nucleului compus si dezintegrarea nucleului compus n particulele finale ale reactiei.
Aceste etape sunt independente: modul de dezintegrare a nucleului compus nu este
conditionat de felul n care s-a format.
Diferitele tipuri de interactie sunt:

X + a (difuzie elastica)

X* + a (difuzie neelastica)
A+X
Y + b (reactie nucleara)

Z + c (reactie nucleara)


b) Reactii nucleare directe
Exista reactii care se produc direct prin transfer de nucleoni, fara etapa
intermediara a formarii nucleului compus.










a) b)
Figura 7.7

In functie de felul n care are loc transferul de nucleoni, aceste reactii se
clasifica n reactii de patrundere (fig. 7.7a) si de extragere (fig. 7.7b). In reactiile de
patrundere de tipul (d,n), protonul patrunde si este captat n nucleul tinta,
desprinzndu-se de neutron. Deci nucleul tinta polarizeaza deuteronul datorita
fortelor electrice, iar acesta se despica n neutron si proton, unul dintre nucleoni fiind
captat de nucleu. In reactiile de patrundere de tipul (d,p) procesul este asemanator
celui anterior, particula captata fiind neutronul, care, spre deosebire de proton, nu
mai trebuie sa nvinga bariera coulombiana a nucleului. Reactiile de extragere (d,t)
sunt reactii inverse celor anterioare. In aceste reactii, unul sau mai multi nucleoni
sunt extrasi din nucleul tinta.


68
7.5.3 Reactii nucleare cu particule ncarcate
Reactiile tipice sunt de tipul: (, p), (p, ), (, n), (p, n), (p, p), (p, d) si (p, ).
Forma barierei de potential coulombiana a nucleului pentru particulele ncarcate a
fost prezentata n figura 7.2, unde:
B
c
=
r
e Z 2
2
(7.57)
Deci particulele care au T < B
c
, pot patrunde n nucleu prin efect tunel.
Daca particulele sufera o ciocnire nefrontala (l0), atunci exista si bariera
centrifugala
B
c
' =
2
2
r m 2
) 1 l ( l + h
.
Daca se tine seama de efectele de ionizare, se defineste functia de excitatie
sau randamentul reactiei: Y(T) =/N
0
, unde este numarul de interactii nucleare, T
energia cinetica a particulelor incidente, iar N
0
fluxul de particule.

a) Reactii de tip (, p) si (p, )
Reactia de bombardare a azotului cu particule (7.41) este o reactie de acest
tip; de asemenea, si reactia:

10
5
B + P +
13
6
C (7.58)
Sursele de particule pot fi constituite de nuclee radioactive de poloniu.
n reactia (, p) s-a demonstrat pentru prima data caracterul rezonant al
dependentei sectiunii eficace de reactie de energia cinetica a particulei proiectil (fig.
7.8). Reactia (p, ) sunt inverse reactiilor (, p); ele pot fi obtinute cu protoni
accelerati artificial. Un exemplu este urmatoarea reactie:
7
3
Li + p
4
2
He +
4
2
He (7.59)











Figura 7.8

b) Reactii de tip (, n)
Exemplul cel mai cunoscut l constituie reactia care a condus la descoperirea
neutronului:
9
4
Be + n +
12
6
C (7.60)
Reactia (, n) este folosita n sursele de neutroni, de exemplu un amestec de heliu
cu poloniu.

c) Reactii de tip (p, n), (p, p) si (p, d)
Reactiile (p, n) sunt endoenergetice si conduc la formarea de nuclee
radioactive. Aceste reactii pot fi utilizate ca surse de neutroni. Ca exemple avem:
7
3
Li + p n +
7
4
Be* (7.61)
9
3
Be + p n +
9
5
B* (7.62)

69

Reactiile (p, p) au probabilitati comparabile cu cele (p, n) daca energia cinetica
a protonilor proiectil depaseste naltimea barierei. Reactiile (p, d) sunt de tipul:

9
4
Be + p d +
8
3
B* (7.63)

d) Reactii de tip (p, )
Aceste reactii au un randament mic si conduc la formarea de nuclee stabile:
2
1
H + p +
3
2
He (7.64)
sau radioactive:
7
3
Li + p +
9
4
Be* (7.65)

e) Reactii cu deuteroni
(d, ):
1
1
H + d +
3
2
He (7.66)
(d, n):
10
5
B + d n +
11
6
C* (7.67)
(d, p):
12
6
C + d p +
13
6
C (7.68)
(d, t):
2
1
H + d t +
1
1
H (7.69)
(d, ):
7
3
Li + d +
5
2
He* (7.70)
(d, 2n):
65
29
Cu + d 2n +
65
30
Zn* (7.71)

f) Reactiile cu tritoni
(t, ):
1
1
H + t +
4
2
He (7.72)
(t, n):
2
1
H + t n +
4
2
He (7.73)

7.5.4. Reactii nucleare cu particule neutre
a) Reactii cu neutroni
Neutronii, neavnd sarcina electrica, nu interactioneaza electromagnetic cu
nucleele (bariera de potential coulombiana nu exista) si nu produc efecte de ionizare.
In functie de energia acestora, putem face urmatoarea clasificare a neutronilor:
- rapizi, de la 1 la 20 MeV;
- intermediari, de la 1keV la 1 MeV;
- de rezonanta, de la 1 eV la 1 keV - interval n care sunt absorbiti rezonant;
- epitermici, de la 0,05 eV la 1 eV;
- termici, cu distributia maxwelliana a vitezelor, kT = 0.025 eV;
- reci, n echilibru termic cu substanta la temperaturi joase.
Avem urmatoarele exemple de reactii cu neutroni:
(n, ):
115
49
In + n
116
49
In + (7.74)
(p, n):
32
16
S + n
32
15
P + p (7.75)
(n, 2n):
63
29
Cu + n
62
29
Cu + 2n (7.76)
(n, ):
10
5
B + n
7
3
Li +
4
2
He (7.77)
Pentru energii mari ( 100 MeV), reactiile neutronice pot fi si directe (de extragere).

b) Reactii cu cuante (efectul fotonuclear)
Reactiile tipice sunt de forma (, n), (, p) si (, ). Pentru ca aceste reactii sa
aiba loc, este necesar ca energia cuantelor sa fie mai mare dect cea de
dezintegrare a nucleelor corespunzatoare. Reactia de fotodisociere a deuteronului
este:
+
2
1
H n + p (7.78)

70
n cazul reactiilor (, n) si (, p) la energii nalte (2-10MeV), apar fenomene de
"rezonanta gigant", adica maxime de rezonanta largi (3-6MeV). Daca aceste cuante
au energii foarte mari (mai mari de 100MeV, E

>2mc
2
, unde: m = m

, m
p
, m
n
, etc),
reactiile conduc la fotogenerarea de particulelor.

7. 5. 5 Fisiunea nucleara
Caracteristicile fisiunii nucleare sunt:
- eliberarea unei cantitati mari de energie Q, n principal sub forma de energie
cinetica a fragmentelor de fisiune, pentru fiecare nucleu fisionat;
- capacitatea fragmentelor de fuziune de a fi -active si de a emite neutroni.
Un proces de fisiune poate fi reprezentat schematic astfel:

A
Z
X
1
1
A
Z
Y
1
+
2
2
A
Z
Y
2
(7.79)
Pentru fiecare act de fisiune se obtine aproximativ:
Q = [M
X
- (M
1
+ M
2
)]c
2
=
=
1
A
1
+
2
A
2
- A =
= (' - )A 200MeV (7.80)
unde este energia de legatura medie pe nucleon.Din calcule rezulta ca energia de
respingere coulombiana dintre fragmentele de fisiune este de acelasi ordin de
marime cu energia de fisiune Q.
Procesele de fisiune sunt posibile doar pentru nucleele grele pentru ca
acestea au un numar mare de protoni. Protonii determina forte coulombiene mari,
deci bariera de potential de "spargere" a nucleului este relativ scazuta.



Figura 7.9

Fisiunea poate fi spontana sau indusa. Ambele tipuri de fisiuni pot fi explicate
cu ajutorul modelului hidrodinamic al nucleelor. Astfel, se stabileste energia
potentiala de fisiune U(r) pentru a arata posibilitatea fisiunii. n stadiul initial al fisiunii
se iau n consideratie variatiile energiilor electrostatica (care este repulsiva si
favorizeaza fisiunea) si superficiala (care se opune fisiunii) n cazul nucleelor
deformate spontan sau prin captarea unui neutron (fig. 7.9).
Fie R raza nucleului sferic si a si b semiaxele nucleului deformat sub forma
unui elipsoid de revolutie: a = R(1+ ) si b =
+ 1
R
. Volumul sferei ramne constant
dupa deformare ( este un parametru empiric mic). Energia de fisiune a nucleului
deformat este (dupa modelul hidrodinamic):
U(r) = U
s
+ U
e
= 0,014 A
3
2
(1 +
5
2
2

+ ) +
+0,000627
3
1
2
A
Z
(1 -
5
2

+ ) (7.81)
unde U
S
este energia tensiunii superficiale a fragmentelor de fisiune, iar U
e
energia
de respingere coulombiana a fragmentelor de fisiune.
Deoarece nucleul n stare nedeformata are energia U
0
(=0), din conditia U
0
<
U se obtine conditia de stabilitate:
6,2710
-4
A
3
2
(45 - Z
2
/A) > 0 (7.82)
sau: Z
2
/A <45 (7.83)

71

raportul Z
2
/A purtnd numele de parametrul fisiunii.


Figura 7.10

Pentru Z
2
/A > 45 (Z > 110), U(r) are un maxim U
m
(fig. 7.10). Diferenta
U
m
- U
0
= E
f
(7.84)
se numeste energie de prag sau de activare (E
f
) si determina bariera de potential a
nucleului pentru fisiune.
La scindarea simetrica a nucleului (Z
1
= Z
2
= Z

/2) rezulta:
U
0
[m(Z, A) - 2m(Z

/2, A

/2)]
A
3
2
[Z
2
/A - 15,6] (7.85)
Daca Z
2
/A < 15 (Z < 35), U
0
este negativ, fisiunea este endoenergetica si nu
reprezinta interes practic.Daca Z
2
/A>15, reactia de fisiune este exoenergetica (cu
toate ca se consuma energie pentru activare) deci are importanta pentru producerea
de energie nucleara.
Fisiunea spontana a fost observata la nucleele naturale:
235
92
U,
238
92
U si
238
92
Th,
cu probabilitati foarte mici (timpi de viata medii mai mari de 10
16
s) si la elementele
transuraniene artificiale:
239
94
Pu,
241
95
Am,
252
98
Cf, etc.

Fisiunea indusa
Aceasta se produce atunci cnd nucleele grele sunt bombardate cu diferite
particule sau sub actiunea radiatiilor , daca energia lor este mai mare dect bariera
de potential (de activare) a acestor nuclee. Deci:
- pentru fisiunea cu cuante
E

> E
f
(7.86)
- pentru fisiunea provocata de neutroni
E =
n
+ T ' > E
f
(7.87)
unde
n
este cresterea energiei de legatura a neutronului n nucleu, iar T ' energia
cinetica relativa a neutronului si nucleului.
Reactiile de fisiune pot avea loc ntr-un numar mare de moduri de fragmentare
a nucleului initial. De exemplu, pentru
235
92
U s-au identificat peste 120 de nuclizi
apartinnd la 34 de elemente de fisiune.
Nucleul compus de
236
92
U poate fisiona dupa urmatoarea schema:


72
Izotopul
137
Te este instabil n raport cu izotopul stabil
130
Te si se va dezintegra
conform urmatoarei scheme:
137
Te

137
I

137
Xe

137
Cs

137
Ba (stabil) (7.88)
Energia de fisiune a
235
U este mpartita n energia cinetica a fragmentelor de
fisiune, a neutronilor de fisiune, a cuantelor instantanee, a particulelor emise de
fragmentele de fisiune, a radiatiilor a fragmentelor de fisiune si a antineutrinilor.

Reactia nucleara n lant
Aceasta relatie consta ntr-un proces n avalansa de fisionare a nucleelor prin
utilizarea neutronilor produsi n actele de fisiune anterioare. Pentru ca reactia sa aiba
loc, trebuie ndeplinite anumite conditii, sintetizate sub forma factorului de
multiplicare k, definit ca numarul de neutroni lenti generati printr-un act de fisiune
pentru fiecare neutron lent absorbit:
k = k

(7.89)
unde k

este factorul de multiplicare pentru un mediu infinit si este un coeficient
care ia n considerare pierderile n conditiile dimensiunilor date.
Factorul k

este dat de:
k

= pf (formula celor 4 factori) (7.90)
unde =
t
f

, numarul de electroni rapizi produsi de un neutron lent, numarul

mediu al neutronilor rapizi de fisiune pentru fiecare neutron lent care determina un
act de fisiune,
f
sectiune eficace si
t
sectiune totala de absorbtie a neutronilor prin
fisiune si captura radiativa, este coeficientul de multiplicare prin neutroni rapizi, p
probabilitatea de necaptare rezonanta n procesul de moderare a neutronilor si f
coeficientul de utilizare a neutronilor lenti.
Deci, pentru ca reactia nucleara n lant sa aiba loc, trebuie ndeplinita conditia
k >1. Acest lucru conduce la existenta unor dimensiuni critice ale masei fusionabile.
De exemplu, primul reactor realizat de Fermi n 1942, diametrul a fost de 5 - 10m, , k

=1,08, >0,93, masa a fost de 3kg pentru

235
U si de 12kg pentru
239
Pu.

7.5.6 Fuziunea nucleara

Energia de fuziune nucleara
Reactiile nucleare sunt exoenergetice cnd se trece de la nuclizii cu energie
de legatura pe nucleon mai mica la nuclizii cu energie de legatura mai mare. n acest
fel a fost explicat caracterul puternic exoenergetic al reactiei de fisiune a nucleelor
grele. O a doua posibilitate este oferita de nucleele usoare, care prin fuziune, sau
sinteza nucleara (contopire n nuclee mai grele) pot elibera o cantitate mare de
energie.
Reactiile tipice de fuziune nucleara n conditiile terestre sunt:
2
H +
2
H
3
He +
1
n + 3,25 MeV (7.91)
2
H +
2
H
3
H +
1
H + 4 MeV (7.92)
3
H +
2
H
4
He +
1
n + 17,6 MeV (7.93)
3
He +
2
H
4
He +
1
H + 18,3 MeV (7.94)

Cantitatile de energie eliberate n reactiile termonucleare se pot calcula cu relatia lui
Einstein. De exemplu, pentru reactia (7.93) rezulta:


73
Q = mc
2
= [(m
d
+ m
t
) (m
4He
+ m
n
)]c
2
=
= 0,018878u931 = 17,58 MeV (7.95)
respectiv:
Q = 2
d
+ 2
t
4
4He
= - 17,6 MeV (7.96)
Energia eliberata pe nucleon n reactiile fuziune nucleare este de aproximativ 3,5
MeV, fiind mult mai mare dect energia medie pe nucleon rezultata n reactiile de
fisiune care este n jur de 0,85 MeV.
O importanta deosebita pentru studiul autontretinerii reactiei de fuziune sau
pentru utilizarea energiei de fuziune o are repartitia energiei ntre produsii de reactie
care se poate obtine pe baza legilor de conservare a energiei si impulsului. De
exemplu, pentru reactia (7.93) rezulta: E
n
= 14,04 MeV si E
He
= 3, 25 MeV.

Mecanismul reactiilor termonucleare
Reactia nucleara de fuziune are loc atunci cnd particulele de reactie
depasesc bariera coulombiana, intrnd n sfera atractiei hadronice mutuale. Din
calcule, rezulta ca pentru depasirea barierei coulombiene sunt necesare energii ale
deuteronilor mai mari de 100 KeV. ntruct 1 KeV corespunde la 11,610
6
K, reactia
de fuziune nucleara va fi posibila la temperaturi de aproximativ 10
9
K. ntruct
particulele au o distributie maxwelliana si conform teoriei lui Atkinson si Houtermans,
interactia se poate produce si prin efect tunel, reactiile de fuziune pot avea loc si la
temperaturi mult mai joase, cuprinse ntre 10
6
si 10
9
K.
La temperaturi corespunzatoare energiei de 10 KeV, gazul atomic este
complet ionizat sub forma de plasma. Ca urmare a temperaturilor ridicate la care au
loc reactiile de fuziune, acestea se mai numesc reactii termonucleare.
Atunci cnd energiile particulelor care fuzioneaza sunt mai mici dect bariera
coulombiana, probabilitatea de strapungere a acesteia prin efect tunel este data de
factorul lui Gamow:
G exp { [(2 Z
1
Z
2
e
2
) / (4
0
h v)]} (7.97)
v fiind viteza miscarii relative a acestora.
Factorul G se poate utiliza pentru calculul sectiunii eficace de reactie, functie
de energia cinetica a miscarii relative E:
(E) = AE
-1
exp [- B E
1/2
] (7.98)
unde A si B sunt constantele lui Gamow. Energia eliberata n procesul de fuziune n
timpul va fi:
E = R Q (7.99)
unde Q este energia rezultata ntr-un act de fuziune, iar R numarul de reactii de
fuziune pe unitatea de timp si de volum.

Autontretinerea reactiei de fuziune
Reactia de fuziune va fi autontretinuta daca deuteronii, avnd energii
suficiente, se formeaza chiar n procesul de fuziune, dupa cum n reactia de fisiune,
neutronii care provoaca fisiunea apar chiar n actele de fisiune. Energia eliberata prin
fuziune trebuie sa compenseze, n primul rnd pierderile prin radiatia de frnare sau
prin emisia de neutroni rapizi, etc. Ca urmare, din conditia ca puterea de fuziune sa
fie mai mare dect cea de pierderi, rezulta conditia de amorsare a reactiei:
T > T
S
(7.100)
unde T
S
este temperatura de prag a fuziunii. De exemplu, pentru de reactia (7.93)
rezulta T
S
4510
6
K.
Conditia 7.100 nu este suficienta, ntruct mentinerea temperaturii ridicate
trebuie sa se faca un timp suficient de lung. Daca se tine seama de pierderi si de
conditia:
R Q > 3 n k T (7.101)

74
unde 3nkT este energia de ncalzire a amestecului care fuzioneaza, se obtine
criteriul lui Lowson de ntretinere a reactiei termonucleare pentru deuteriu-tritiu:
n > 10
14
s/cm
3
(7.102)
pentru temperaturi corespunznd energiei de 10 KeV, care este o conditie de
functionare a reactorului de fuziune. Pentru deuteriu-deuteriu se obtin conditii si mai
restrictive. Problema care trebuie rezolvata, privind utilizarea energiei eliberata n
reactiile termonucleare, consta n controlul acestor reactiei.

PROBLEME
1. Din nucleele unui element A, se formeaza prin dezintegrare nucleele altui element
B, care este de asemenea radioactiv. Care este legea de variatie n timp a numarului
de nuclee din elementul B daca proba radioactiva contine initial numai N
A
(0) nuclee
ale elementului A. Se cunosc constantele de dezintegrare ?
A
si ?
B
.
Raspuns:
Viteza de formare a elementului B este proportionala cu numarul de atomi existenti la
un moment dat si a celor de tip A.

A A B B
B
N N
dt
dN
+
Inlocuind n aceasta relatie pe ( )
t
A A
A
e N N

0 , avem:
( )
t
A A B B
B A
e N N
dt
dN



+ 0
Solutia generala a acestei ecuatii este suma solutiei ecuatiei omogene si a solutiei
ecuatiei neomogene. Cele doua solutii sunt:

t
B
B
Ce N

si
t
A
A
Ke N


Introducndu-le n ecuatia diferentiala se obtine:

( )
A B
A A
N
K

0
si
( )
t
A B
A A
t
B
B B
e
N
Ce N

+
0

Punem conditia ca la t = 0 sa avem ( ) 0 0
B
N si obtinem

( )
A B
A A
N
C

0

de unde rezulta


( )
( )
t t
A B
A A
B
B A
e e
N
N

0


2. Radioizotopul RaA se dezintegreaza cu un timp de njumatatire T
A
=3 min, formnd
RaB care se dezintegreaza la rndul sau cu un timp de njumatatire T
B
=27 min.
Presupunnd ca initial preparatul continea doar RaA, sa se determine dupa ct timp
cantitatea de RaB va atinge un maxim.
Raspuns:
Folosind relatia finala dedusa n problema anterioara, pentru aflarea
maximului punem conditia

( )
0
dt
t dN
B

de unde obtinem
s
T T
T
T
t
A B
A
B
A B
B
A
7 , 10
2 ln
1 1
ln ln

,
_

75
Bibliografie


1 Bejan, A. Fizica, Ed. All, Bucuresti, 1998
2 Gavrila, H., si altii Teoria moderna a cmpului magnetic si aplicatii,
Ed. All, Bucuresti, 1998
3 Gray, J. Idei despre spatiu, Ed. All, Bucuresti, 1998
4 Halliday,D.,
Resnick,R
Fizica, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti,
1975
5 Inta, I. Complemente de fizica, Ed. Didactica si
pedagogica,
Bucuresti, 1985
6 Maxwell, J.C. Tratat elementar de electricitate, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1989
7 Motoc, C. Fizica, Ed. All, Bucuresti, 1998
8 Nicula, A. Rezonanta magnetica, Ed. Didactica si
pedagogica,
Bucuresti, 1980
9 Novacu, V. Bazele teoretice ale fizicii,Ed. Tehnica, Bucuresti,
1990
10 Popescu, I.M. Fizica, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti,
1982
11 Popescu, I.M., s.a. Culegere de probleme de fizica, Ed. Didactica si
pedagogica,
Bucuresti, 1982
12 Schwab, A. Compatibilitatea electromagnetica, Ed. Tehnica,
Bucuresti, 1996