1.

Religia romana-scurt istoric, evolu ie, aspecte particulare

Pe scurt religia roman, poate fi definit ca ansamblul de credine, ritualuri i instituii religioase care s-au format pe teritoriul actual al Italiei, dar mai ales n Latium, de la data ntemeierii Romei (753 i.e.n.) pn n momentul n care cretinismul a devenit noua religie a Imperiului roman. Viaa religioas roman i evoluia ei este legat n mod inseparabil de viaa social i politic a Romei. Orice aspect sau particularitate a religiei romane poate fi gasit i explicat prin prisma vieii sociale a romanilor, a evenimentelor i ntmplrilor ce au marcat psihicul acestui popor. n mod indiscutabil, conceptul de religie joac un rol primordial n viaa cotidian a ceteanului roman, fie c e vorba de un om simplu sau de nsui Caesar. Romanii se aflau ntr-o total dependen fa de religie, dac ne gndim c, n viziunea lor reuita oricrei aciuni era condiionat de bunvoina unui anumit zeu sau spirit. Pentru a nelege felul n care s-a format religia roman este important s nelegem cum s-a cristalizat nsi noiunea de divinitate n cultura roman. Scopul nostru este s urmrim formarea religiei romane, schimbrile prin care a trecut n anumite perioade, modul n care anumite idei i elemente practice au fost interpretate ntr-o cheie spiritual, teologic. Este important s ne concentrm asupra epocii n care spiritul romanilor a creat, independent de orice influen strin, corpul de credine i ritualuri care a fost ntotdeauna centrul religiei romane. 1.1 Precursorii religiei romane Orice religie i orice popor cunoate o anumit dezvoltare, anumite etape care au dus la transformarea superstiiilor, a obiceiurilor vagi i primitive n ritualuri i srbtori organizate oficial ntr-o form religioas bine-delimitat. Religia romana, aa cum a fost ea cunoscuta are ca antecedenti anumite obiceiuri si notiuni primitive, lucru intalnit de altfel la

orice popor barbar. Urme ale acestor idei primitive pot fi usor identificate in religia romana propiu-zisa. Cyril Bailey face o scurt prezentare a acestor antecedeni:1 1.1.1 Magia S-a observat ca orice societate religioasa trece printr-o perioada a practicarii

magiei. Constient de existenta unor spirite puternice care influenteaza si conduc universul cunoscut lui, omul este obligat sa creada in propia lui putere de a combate supranaturalul. Astfel, el incearca prin actiuni si mijloace oculte sa modifice lumea. Exista numeroase dovezi care arata ca stramosii romanilor nu au fost straini de practicile magiei. Prin magie trebuie sa intelegem incercarea de a influenta fortele naturii prin imitarea fenomenului sau procesului natural dorit. Un exemplu elocvent in acest sens poate fi considerat ceremonialul aquaelicium destinat sa produca ploaia dupa o lunga seceta. Acesta ceremonie consta intr-o procesiune condusa de pontif care purta piatra ploii, pe un anumit traseu considerat sacru. Aceasta piatra a ploii se afla la Porta Capena in Capitol. Titlul ei sacru: lapis manalis , precum si analogia care se poate face cu alte culturii primitive, demonstreaza ca originea acestui ritual poate fi gasita in simplul act de a turna apa pe piatra. Un alt exemplu ar fi ceremonia argeorum sacra in care papusi de paie erau aruncate in Tibru. Aceasta actiune reprezenta o udare simbolica a recoltelor. Putem mentiona si fordicidia , care avea loc in fiecare an in mijlocul lunii aprilie inainte de cultivarea porumbului. Pentru a asigura fertilitatea pamantului erau ucise un numar considerabil de vaci gestante. Exemplele de acest sens,in care elemente ale magiei se regasesc in ritualul religios sunt numeroase. Trebuie sa retinem, insa, ca practicarea magiei s-a dovedit a fiun experiment esuat deoarece romanii au constientizat rapid ca abilitatile lor nu sunt suficiente pentru a invinge spiritele supranaturale. Cu spiritul lor practic ei au decis sa schimbe complet modul in care relationau cu spiritele. Daca spiritele malefice nu pot fi indepartate printr-o atitudine agresiva atunci ele pot fi induplecate, flatate prin anumite actiuni. In acest mod a aparut cea de-a doua etapa in crearea religiei romane. 1.1.2 Adorarea/venerarea obiectelor din natura

Cyril Bailey, The Religion of Ancient Rome Constable Ltd, London, 1907, p. 4-12

Dup cum afirm Ovidiu Drmba2 romanii credeanu ca orice in omniprezenta spiritelor supranaturale si erau de parere ca orice obiect are un spirit care il inhabiteaza. Functionalitatea acestor obiecte era determinata de modul in care romanii relationau cu spiritele care le stapaneau. Aceasta idee este insusi fundamentul religiei romane. Venerarea obiectelor este deci strans legata de ceea ce ele simbolizeaza si se poate presupune ca inainte de a venera spiritul unui obiect, a fost venerat obiectul in sine. Aceasta idee este sustinuta si de faptul ca, in general, zeii romani erau asociati cu anumite locuri sau obiecte. De exemplu: Vesta, vechea divinitate a focului domestic era asociata cu vatra, iar Ianus, spiritul protector al portilor casei, era asociat cu orice obiect care permite intrarea sau iesirea dintr-o locuinta. Putem concluziona ca inainte ca ideea acestor numina sa apara in constiinta romanilor, acestia venerau obiectele in care aceste forte misterioase se gasesc: respectiv vatra si poarta. Putem adauga aici si sarbatoarea numita Terminalia organizata in cinstea zeului Terminus. Numele acestei sarbatori provine din termenul termini care desemna piatra ce marca granita dintre doua propietati. Este logic sa presupunem ca inainte de a-l celebra pe zeul Terminus romanii au celebrat obiectul in sine: piatra de hotar. Un alt exemplu poate fi si piatra lui Iupiter, piatra care era pastrata in templul acestui zeu in Capitol si juca un rol important in ceremonialul de semnare al unui tratat. In momentul solemn al juramantului reprezentantul poporului roman lovea porcul sacrificial cu aceasta piatra silex si spunea urmatoarele cuvinte: Tu, Diespiter, loveste poporul roman asa cum lovesc eu acest porc astazi, loveste-l mai tare, caci esti mare si puternic. Folosirea acestei pietre nu are doar o valoare simbolica deoarece putem afirma ca, la origine, ea era considerata un zeu cu drepturi depline. Alte obiecte incarcate de un puternic simbolism religios sunt copacii. In Roma antica era vehiculata ideea ca orice copac ar putea fi sacru deoarece orice copac poate fi locuit de un spirit supranatural. Exista numerosi copaci care fac parte din diferite ritualuri religioase romane.De exemplu smochinul: ficus ruminalis inhabitat de zeita Rumina, era considerat sfant pentru ca se credea ca aici au fost adapostiti Romulus si Remus dupa ce au fsot salvati de lupoaica. Mai putem vorbi si despre caprificus din Campus Martius, locul de adorare a

Ovidiu Drimba Istoria culturii si civilizatiei III, Editura Saeculum I.O , Bucuresti 2007, p.291

lui Iunona Caprotina. Un alt copac important este stejarul sacru a lui Iupiter Feretrius aflat in Capitol de care se atarnau armele romanilor spolia opima dupa o victorie. O particularitate a religiei romane, care o diferentiaza de celelalte religii antice, este faptul ca in dezvoltarea constiintei lor religioase nu existat o etapa de venerare a animalelor. Desi anumite animale erau asociate cu divinitatea: lupul si ciocanitoarea erau legate de zeul Marte, ele nu erau considerate a fi in sine divine si nici nu pot fi gasite dovezi ca romanii ar fi acordat animalelor un rol mai insemnat decat acela de animale sacrificiale. O exceptie in acest sens o constituie misteriosul ritual al Lupercaliei in care oamenii intra in comuniune cu animalul. 1.1.3. Animismul Animismul este cea mai importanta etapa premergatoare formarii religiei romane si primele secole ale istoriei romane sunt caracterizate de aceasta forma religioasa primitiva. Dupa cum am precizat mai sus romanii in incercarea de a-si explica fenomenele naturale au ajuns la concluzia ca orice obiect este populat de un spirit si ca orice fenomen natural este realizat de un spirit supranatural. Divinitati, spirite malefice sau binefacatoare existau peste tot in natura: in copaci, in animale, in pasari, in plante si pentru a putea supravietui oamenii trebuiau sa se asigure ca aceste spirite vor fi cooperante. Astfel ei au inceput sa creeze actiuni prin care sa obtina bunavointa spiritelor supranaturale. Aceste actiuni au devenit treptat ritualuri sacre si spiritele au capatat o identitate mai clara, distincta transformandu-se in zei. 1.2 Religia romana Dupa cum am spus, la inceput zeii romani nu aveau o forma bine-definita ( umana, animala, planta sau hibrid ) si nici nu aveau un caracter clar. De atlfel, ei nu erau numiti cu termenul deus ci cu termenul numen care inseamna putere, spirit . Ovidiu Drmba3 precizeaz c noiunea de numen este vaga, ea nefacand nicio referire la forma sau la gen. Divinitatile romane erau spirite supranaturale concepute ca vointe, forte ascunse, insezizabile, care se manifestau prin anumite actiuni prezente in natura. Accentul se punea pe functionalitatea lor, dar era importanta si determinarea lor spatiala. Fiecare zeu avea o anumita sarcina, o functie bine-determinata si nu se facea cunoscut oamenilor decat prin
3

Ovidiu Drimba Istoria culturii si civilizatiei III, Editura Saeculum I.O , Bucuresti 2007, p.292

efectele care rezultau din indeplinirea sarcinii respective. Zeii nu erau individualizatii prin personalitatea lor ci prin actiunile lor. Indepartarea zeilor de natura si formarea lor ca personalitati divine distincte a avut loc treptat si a depins in mare masura, de scopul practic al cultului. Unele spirite au devenit din numina zei: Ianus si Vesta. Altele desi respectate si venerate de romani nu vor deveni niciodata zei cu drepturi depline: Lars Familiaris, divinitati ce se aflau in centrul familiei. Putem observa ca notiunea de zeu s-a schimbat de-a lungul timpului. Numina deveniti zei- Iupiter, Marte, Saturn, Vesta. Ianus, Neptun erau forte active ale naturii conducand in mod direct anumite activitati in special de natura agricola. Acest lucru se explica prin faptul ca primele comunitati romane erau comunitati agricole si zeii erau adorati numai in masura in care ofereau taranilor romani posibilitatea de a supravietui. Se poate observa ca odata cu trecerea timpului unii zei romani au fost inlocuiti cu altii sau functia pe care acestia o aveau s-a schimbat. Cel mai adesea insa la puterile originale ale unei divinitatii se adauga o noua putere. Astfel un zeu roman poate aparea in mai multe ipostaze si poate fi numit cu mai multe atribute. Putem da ca exemplu chiar pe cel care era considerat zeul suprem al romanilor: Iupiter. Acesta era considerat stapanul cerului si al fenomenelor naturale astronomice si meteorologice. In aceasta ipostaza el este numit Iupiter Fulgurator adica zeul care lansa fulgerele prevestitoare ale ploii. Odata cu trecerea timpului el a devenit si zeu al razboiului mai precis zeul victoriei. In aceasta ipostaza romanii il desemnau cu adjectivele Feretrius sau Lapis adica cel care primea o parte din prazile de razboi. O alta caracteristica a religiei romane este structura teologica tripartita4. In imaginarul religios roman a existat intodeauna o triada cunoscuta sub numele de: Triada de pe Capitoline. Trebuie sa precizam ca cei trei zei care faceau parte din triada s-au schimbat dea lungul timpului in functie de necesitatile practice ale romanilor. In Roma epocii arhaice triada era formata din: Iupiter, zeul cerului, Mars, zeul razboinic si Quirinus, despre care se credea ca ar fi o incarnare a lui Romulus. Acest zeu era legat de numele colinei Quirinal si era asociat cu fecunditatea si bogatia pamantului. El era si zeu al razboiului deoarece avea puterea de a aduce pace pentru intreaga coloctivitate. Treptat Quirinus a fost uitat, trecand pe planul al doilea si in locul lui a fost preferat Mars zeul favorit al romanilor.
4

dictionarul tu p.655

In Roma istorica componenta triadei s-a schimbat asta si datorita faptului ca divinitatile de natura feminina au inceput sa capete importanta. Acum alaturi de Iupiter nu se mai aflau Mars si Quirinus ci Iuno si Minerva. Iuno era protectoare femeilor, a casatoriei, a nasterii, iar Minerva a mestesugarilor. Desi acum putem vorbi despre zei ca despre niste entitati distincte, diferentiate prin nume si functie ei ramaneau inca niste reprezentari amorfe. Cu spiritul lor practic romanii nu au vazut ca pe o necesitate crearea unei personalitati, unei istorii sau unei mitologii in jurul fiecarui zeu. Albert Grenier subliniaza ca: Acesti zei ramaneau vagi: fara personalitate, fara chip, fara legenda, aproape si faar nume, adeseori fara sex, nedeosebindu-se decat prin functiile lor si denumiti fiind in cea mai mare parte, printr-un simplu adjectiv care indica rolul lor.5 Toate aceste caracteristici care lipsesc religiei romane vor fi atribuite zeilor odata cu influentele straine , in special cu influenta culturii si civilizatiei grescesti. 1.3. Culte si influente straine Dupa cum am observat mai sus religia romana nu avut niciodata o forma stabila, ea fost intr-o continua evolutie. Viata religioasa romana a trecut prin transformari numeroase si adeseori substantiale odata cu patrunderea unor culte si curente religioase straine. Acest lucru este inevitabil datorita expansiunii teritoriale a Imperiului Roman. Cucerirea a noi provincii insemna si intrarea in contact cu noi civilizatii si deci si cu noi idei religioase. Romanii au fost deschisi si chiar dornici de a adopta noi divinitati religioase in masura in care considerau ca ca aceste noi dvinitati le puteau aduce beneficii. Nu este de mirare ca pe masura ce teritoriul imperiului se extindea toti mai multi zei erau introdusi in partenon. Poetul roman Ovidiu a afirmat, pe buna dreptate, ca Dignus Roma locus quo deus omnis est. Cea mai importanta influenta a fost fara indoiala cea greaca. Cei mai multi dintre zei romani iti gasesc echivalent in zeii grecilor si acesti zei au fost adoptati in mod oficial la Roma. Influenta greaca nu consta atat in adaugarea de noi zei in Partenon, cat in adaugarea de noi atribute si functii zeilor deja bine cunoscuti. Grecii le-au adus romanilor fantezia si imaginatia in raport cu religia. Zeii greci aveau personalitati puternice, forma umana si chiar genealogii. Toate aceste caracteristici ale zeilor greci au fost adoptate de catre romani, astfel acestia si-au creat o mitologie mult mai interesanta decat a grecilor. Mitologia
5

Albert Grenier, Les religions etrusque et romaine apud Ovidiu Drimba Istoria culturii si civilizatiei III, Editura Saeculum I.O , Bucuresti 2007, p.293

romana a aparut ca o explicatie, o consecinta a ritualurilor si traditiilor religioase romane si nu ca o explicatie a fenomenelor naturale. In cultura romana,spre deosebire de celelalte culturi antice, intai a aparut ritualul religios si apoi mitul. Michael Grant precizeaza ca: In contrast cu alte popoare ( greci, germani, celti ) a caror mituri erau mai puternice decat riturile religioase, ritualurile romane au supravietuit, in mod independent, fara niciun fel de acompaniament mitologic; odata cu trecerea timpului o multitudine de mituri au fost adaugate ca explicatie6. Ovidiu Drmba7 explic c n afara de influenta greaca si-au mai facut aparitia si alte forme religioase ca misterele orfice, dionisiace si eleusine precum si doctrina lui Pitagora populara in special in sudul Italiei. Dupa cum am spus romanii au dat dovada de o mare toleranta religioasa si chiar su permis introducerea de zei straini in corpul religios oficial, chiar daca multora dintre acestia nu l-i s-a dat un loc in centrul lumii romane, ci in afara orasului pomerium. Acesta toleranta a vizat numai cultele religioase care nu contraveneau principiilor practice ale romanilor. Un exemplu de cult strain acceptat de romani este cultul zeitei egiptene Isis care a aparut la Roma inca din secolul intai i.e.n. si careia i s-a ridicat un templu chiar pe Campul lui Marte in anul 38 e.n. Putem aduce in discutie si cultul zeitei frigiene Cybele care a fost venerata atunci cand Roma era amenintata de Hanibal. Intr-un final aceasta zeita a fost recunoscuta in mod oficial. O ascensiune deosebita au cunoscut-o cultele orientale deoarece ele raspundeau unor aspiratii religioase noi pe care religia traditionala romana nu le mai putea satisface. Problemele sociale grave si unele evenimente naturale sau politice dezastroase au invins spiritul practic roman si au produs o neliniste spirituala pe care religia oficiala romana nu o putea combate. Cum pontifii nu puteau raspunde intrebarilor poporului acestia si-au gasit un refugiu in aceste culte religioase straine care vizau nu numai o devotiune civica ci si una personala. Cultele orientale nu erau culte practice ci culte mistice, pline de mistere. Ele produceau entuziasm si compasiune pentru ca ofereau perspectivele unei vieti mai bune in lumea viitoare. Astfel ele nu vizau ceea ce poti obtine aici pe pamant ci ceea ce poti obtine dupa
6

Michael Grant, Roman Myths apud Evelyn Wolfson, Roman Mythology, Enslow Publishers INC, New Jersey, 2002, p.7 7 Ovidiu Drimba Istoria culturii si civilizatiei III, Editura Saeculum I.O , Bucuresti 2007, p.295-296

moarte. Era introdusa ideea de nemurire si se pretindea salvarea adeptilor prin ceremonii oculte, impozante, senzuale, spectaculoase. Nu este deci de mirare ca ele au avut un mare succes in special in randul oamenilor simpli. Cel mai cunoscut cult oriental pare a fi cultul razboinicului zeu Mithra zeul persan al luminii si al intelepciunii, raspandirea cultului mitraic a fost inceputul indepartarii de religia romana traditionala. Totodata aceasta noua religie a dus si la deschiderea spiritului roman catre crestinism, desi mai tarziu cele doua religii s-am combatut cu agresivitate. Multe din actele de cult ale mithraismului se aseamana cu cele ale crestinismului. De exemplu Mithra era sarbatorit ca divinitate solara sol invictus la data de 25 decembrie, data pastrata apoi ca moment al nasterii lui Isus. De fapt cei mai multi adepti ai zeului Mithra au devenit adepti ai crestinismului si in mod evident acceptarea crestinismului ca religie oficiala a Imperiului Roman a insemnat disparitia vechii religii romane. 2. Relatia romanilor cu divinitatea Spirite prin excelenta practice romanii nu au vazut in religie un refigiu, o consolare asa cum se intampla in majoritatea cazurilor. Majoritatea romanilor nu erau preocupati sa reflecte asupra originii lumii, asupra mortii, a lumii de dincolo sau aupra destinului omului dupa moartea sufletului. Pe ei nu ii interesa natura divinitatii si modul lor de relationare cu zeii era mai degraba distant, lipsit de orice incarcatura emotionala. Viata religioasa, in sensul in care este traita astazi le era complet straina romanilor. Pentru romani nu era vorba de trairi religioase, mistice, puternice, dar asta nu inseamna ca nu era promovata ideea de devotament fata de zei. Acest devotament era de natura civica si nu de natura personala. Romanii stiau ca pentru a asigura prosperitatea Romei ei trebuiau sa-si faca datoria fata de zei. Practicile lor cultice urmareau sa mentina pax deorum adica sa castige bunavointa spiritelor binefacatoare si sa le mentina la distanta pe cele malefice. Acest lucru se realiza prin practici si ritualuri precise. Zeii romani nu cereau sa fie iubiti ci cereau sa li se dea, prin aceste acte de cult ceea ce li se cuvine. Pentru ca scopul lor de a fi in relatii bune cu zeii sa fie atins, romanii au creat o religie grava, severa si extrem de bine organizata. Sacrificile si actele de venerare aveau loc in mod regulat si erau datate cu precizie in calendarul roman. Ca sa intelegem mai bine modul de gandire al romanilor trebuie sa mentionam ca ius sacrum: corpul de drepturi si de datorii religioase facea parte din ius

publicum constitutia fundamentala a statului. Putem deci concluziona ca relatia romanilor cu divinitatea avea caracterul unui contract cu regulii si principii exacte. 2.1 Sarbatorile romane Conform dictionarului tau8 romanii desemnau totalitatea ceremoniilor de cult prin termenul sacra, termen ce va deveni mai tarziu un apelativ al cultelor. Dupa origine, sacra poate fi impartit in doua categorii: sacra peregrina si sacra romana. Sacra peregrina desemna cultele straine ( in general de origine egipteana, siriana, iraniana ) care au influentat viata culturala romana, dar nu au fost niciodata recunoscute in mod oficial. Sacra romana desemna cultele de origine romana: cele indigene, dar si cele adoptate mai tarziu. Aceste erau culte oficiale, recunoscute de statul roman si ele au fost cele care au dirijat viata religioasa. Sacra privata se referea la sarbatorile individuale ( sacra pro singulis ) , dar si la cele familiale ( sacra pro familiis ). Sacra pro singulis reprezinta sarbatorile care celebrau momentele cele mai importante din viata unui om: Natalia, Nominalia, Sponsalia, Nuptiae s.a. Sacra pro familiis reprezinta sarbatorile care celebrau divinitatile domestice ca Lares sau Penates si mortii fiecarei familii. La origine, sarbatorirea mortilor ( sacra gentilicia ) viza sarbatorirea defunctilor comuni, eroi mitici considerati predecesori ai gintei. Sarbarorile aveau un rol semnificativ in comunitate, fiind unul din factorii esentiali ai unitatii poporului roman. Tocmai de aceea unele familii erau insarcinate cu oficierea riturilor catre anumite divinitati. De exemplu: gens Iulia il celebrau pe Apollon, iar gens Aurelia pe Sol. Sarbatorile private erau importante si penru ca ofereau o comuniune directa cu divinitatea. Aceste sarbatori aveau loc intr-un cadru familial ( in casa familiei respective ) si intreaga ceremonie era oficiata de pater familias. Putem spune deci ca membrii familiei nu doar luau parte la ceremonialul religios, ci jucau un rol activ in realizarea acestuia. Sacra publica desemna sarbatorile si cultele care erau celebrate in mod public, in numele si cu cheltuiala cetatenilor romani. Ceremoniile religioase erau oficiate de preoti, reprezentati ai statului si ai poporului. Sacra publica era impartita in doua categorii: sarbatori la care participa intreg poporul si sarbatori care erau celebrate doar de preoti si la care poporului nu ii era permis sa participe. Pentru romani rigurozitatea si exactitatea erau esentiale si de aceea sarbatorile publice erau organizate cu scrupulozitate. Niciun detaliu nu
8

dictionaru tu p. 655

ramanea nefixat : localitatea unde va avea loc sarbatoarea si locul precis unde se va desfasura ceremonia, ritualurile ce vor fi executate pe parcursul ceremoniei, maniera de participare si numarul participantilor, persoanele care vor prezida zilele de sarbatoare. Sacra publica pot fi divizate in: sacra popularia, sacra curiarum si sacra paganorum. Sacra popularia erau sarbatori ce faceau referire la circumstante locale, a caror amintire a fost pastrata doar in traditia religioasa ( de exemplu Septimontium sau Septimontiale sacrum ). Sacra curiarum si sacra paganorum faceau referire la divinitati populare in curiae respectiv pagi, inpartire ce s-a mentinut si in timpurile istorice. Sacra curiarum avea doua sarbatori principale: Fornacalia si Fordicidia si Sacra paganorum avea feriae sementivae ( Ambarvalia, Terminalia, Compitalia ), celebrate in acelasi timp cu Paganalia. Sacra publica erau celebrate pentru bunastarea si prosperitatea poporului roman. Pontifii cereau zeilor bunastarea familiilor si prosperitatea pamantului. In anumite cazuri cererile romanilor nu erau de natura generala ci precisa: succesul actiunilor inteprinse de statul roman ( victoria armatei in razboi ). In cazul dezastrelor naturale se organizau sarbatori care aveau ca scop salvarea poporului roman si recastigarea bunavointei zeilor. 2.2 Ceremonialul religios S-a spus adesea ca religia romana a fost o religie ce se baza mai mult pe ritual decat pe dogma, pe credinta. Este adevarat ca trairile mistice intrau in contradictie cu spiritul roman dar asta nu inseamna ca ceremonialul religios nu era incarcat de un sens profund. Credinta romanilor era mai degraba latenta dar, cu siguranta, nu non-existenta si era umbrita de executarea propiu-zisa a ritului. Comform lui Cyril Bailey9 toate documentele ne arata ca trasatura cea mai importanta a ceremanialui religios roman a fost exactitatea, corectitudinea. Romanului nu i se cerea sa aiba un spirit pur ci sa execute corect ritul. Nu sentimentul religios conta ci actiunea. Etapele ritului trebuiau executate in ordinea traditionala si cu precizie, nici un detaliu nu trbuia neglijat. Omiterea unui cuvant sau pronuntarea acestuia intr-un moment gresit putea sa distruga tot cremonialul. De aceea, formulele religioase au fost pastrate cu sfintenie si transmise din generatie in generatie de catre pontifi. De exemplu unul dintre cele mai vechi poeme in limba latina este cantecul lui Salii, preotii zeului Marte care a fost conservat si repetat secole de-a randul, desi se se pare ca nici macar preotii nu cunoasteau
9

Cyril Bailey, The Religion of Ancient Rome, Archibald Constable Ltd, London, 1907, p.15

semnificatia cuvintelor. De asemenea, atunci cand un magistrat oferea sacrificiu zeilor in numele statului, langa el se afla intotdeauna un preot care sa-i dicteze formula ( praeire) pe care trebuie sa o folosesca. Nu numai cuvintelele erau importante ci si alte detalii ca: locul unde va avea loc ceremonial si participantii la ceremonial. Existau sarbatori la care barbatii nu puteau sa ia parte ca Matronalia si Vestalia. Sclavii puteau sa participe la sarbatori ca Saturnalia sau Compitalia dar erau exclusi de la altele ca Matronalia. Mai mult, o sclava era adusa la aceasta sarbatoarea cu scopul de a fi, in mod simbolic, alungata. Un alt aspect aspect important il constituia sacrificiul. Romanii le aduceau zeilor ca ofranda flori, fructe, oua, vin dar si animale. Animalelor sacrificiale l-i se acorda o atentie deosebita deoarece fiecare zeu avea o preferinta: lui Marte i se sacrifica un cal, lui Iuno Caprotina o capra. Dar mai exitau si alte consideratii ca sexul animalului ( zeitatile masculine primeau animale de sex masculin, cele feminine de sex feminin ) sau culoarea ( zeitatile din lumea de sus primeau animale albe in timp ce cele subterane primeau animale negre ). In cazul in care se comitea o gresala ceremonialul era intrerupt si reinceput. Daca, dupa un rit, cererea credinciosului nu era in deplinita se considera ca s-a comis o greseala in timpul ceremonialului si, atunci, acesta trebuia repetat sau ca darurile aduse nu au fost suficiente si atunci se facea un sacrificiu aditional. 2.3 Deserventi de cult Preotii, o clasa speciala a corpului religios roman, erau responsabili cu indeplinirea actelor religioase din sfera sacra publica. Aceasta functie nu avea semnificatia pe care o are in zilele noastre, preotii nefiind considerati reprezentanti ai divinitatii, mediatori intre oameni si zei ci mai degraba oficiali administrativi, magistrati. Orice persoana care oficia un act sacru purta numele de sacerdos ( cel care acorda sacrificiile ). Exista mai multe catogorii sacerdotale, deserventii de cult fiind impartiti dupa criterii precise. Intregul sistem organizational avea un caracter formalist si rational. Ovidiu Drmba face o clasificare a categoriilor sacerdotale, pe care o vom prelua i noi.10. Cea mai importanta categorie clericala era aceea a pontifilor ( pontifex ). Pontifii erau cei care administrau cultul, supravegheau si controlau actele ritualice. Pontifii erau alesi de comisii speciale dintre oamenii cei mai invatati ( pana in anul 300 i.e.n. pontifii
10

Ovidiu Drimba Istoria culturii si civilizatiei III, Editura Saeculum I.O , Bucuresti 2007, p.297-299

erau patricieni). Ei erau organizati intr-un colegiu care a fost format din patru membri, apoi opt si in cele din numarul s-a extins la cincisprezece. Colegiul pontifilor era condus de supremul pontif ( pontifex maximus ). Acesta era ales de catre ceilalti pontifi pe viata. El avea aceleasi drepturi ca si consulii: locuia in For si avea o escorta de lictori. Pe langa functiile lor teologice, pontifii aveau si functii administrative. Ei pot fi considerati juristi si istoriografi deoarece stabileau toate regurile de ritual si calendarul, tinand evidenta tuturor sarbatorilor. Ei erau cei care decideau daca si ce divinitati noi vor fi admise in panteonul roman. Tot ei stabileau formulele invocatiilor si rugaciunilor si se ocupau cu construirea templelor ( decideau locul si planul de constructie ). O alta sarcina a pontifilor era sa se asigure ca legile civile sau penale nu intrau in contradictie cu cele religioase. Puteau sa-si exprime pareri cu privire la viata publica si sa emita ordonante cu caracter juridic. Putem deci afirma ca pontifii au fost primii care au fixat anumite reguli de drept roman. Ei au fost si primii istorici ai Romei deoarece, Analele redactate de ei si publicate in anul 123 i.e.n. , sunt principalul izvor de informatie privind istoria romanilor. Un alt colgiu sacerdotal important era colegiul celor cincisprezece flamini. Ei erau numiti pe durata unui an, executau sacrificiile si conduceau cultul divinitatiilor principale. Pentru a deveni flamin nu era necesar sa ai o pregatire teologica adevarata, dar trebuia sa cunosti in detaliu modul de desfasurare al riturilor legate de cultul divinitatii pe care o slujesti. Ca toti membrii colegiilor sacerdotale, flaminii se bucurau de numeroase privilegii si avantaje materiale, dar in acelasi timp erau obligati sa respecte anumite reguli. Alt colegiu sacerdotal important era ce al epulonilor. Acesta avea zece membrii care trebuiau sa organizeze solemnitatile religioase publice: sarbatorile si banchetele sacre. In cele din urma sarcina lor s-a extins la organizarea jocurilor publice, a spectacolelor teatrale, de circ si amfiteatru. Un loc special printre colegiile sacerdotale il ocupau preotesele zeitei Vesta. Ele erau alese de marele pontif dintre fetele sub varsta de zece ani din familiile nobile. Numarul maxim de preotese admis era 6. Sacerdotiul lor avea o durata de 30 de ani si pe parcursul acestuia ele trebuiau sa respecte niste reguli stricte. Era necesar ca Vestalele sa ramana caste si daca acest principiu solemn era incalcat, ele erau ingropate de vii. Interdictiile la cre erau supuse erau numeroase si dintre cele mai ciudate, dar si beneficiile erau pe masura. Ele locuiau in apropierea forului intr-o gradina splendida, acesta fiind si

singurul caz de manastire intalnit in antichitate. Vestalele traiau in lux si primeau daruri bogate de la imparati. Pe langa avantajele materiale ele se bucurau si de un prestigiu imens. De exemplu ofensele aduse unei vestale erau pedepsite cu moartea. Daca un condamnat la moarte intalnea o vestala in drumul lui spre executie, acesta era considerat un semn divin si nefericitul era gratiat. Colegiul Vestalelor a durat o perioada lunga de timp el fiind desfintat abia in anul 382 e.n. Mai existau si alte colegii care se ocupau de citirea si interpretarea diferitelor semne venite de la zei. Cel mai important era colegiul ghicitorilor ( augurii ) care interpretau vointa zeilor prin observarea cantecului si zborului pasarilor. Ei aveau o mare importanta deoarece inainte de orice hotarare politica importanta erau consultati. Un alt colegiu important era cel al haruspicilor. Acest colegiu era compus din saizeci de membrii care practicau vechea doctrina etrusca. Ei preziceau anumite evenimente cercetand maruntaiele animalelor sacrificate, in special ficatul ( in limba asiriana cuvantul har inseamna ficat ). Aceasta interpretare se facea dupa reguli si indicatii precise, prezente in anumite carti sacre. Odata cu patrunderea cultelor starine in Roma a fost creat un alt colegiu al carui scop era sa controleze cultele straine tolerate de stat. De asemenea in momentele de mare pericol pentru stat, cei seisprezece membrii ai acestui colegiu trebuiau sa consulte Cartile sibiline. Aceste carti contineau oracolele profetesei legendare din colonia greaca Cumae, singura forma de oracol permisa la Roma. Toate aceste colegii se aflau in subordinea Colegiului pontifilor, de a carui autoritate depindeau. 3. Zei si zeitati romane autohtone-prezentare si clasificare Mai mult decat orice alta civilizatie antica, civilizatia romana cuprinde o varietate mare de divinitati. Religia romana nu a cunoscut niciodata un corp stabil de divinitati, numarul de zei crescand treptat de-a lungul anilor in functie de necesitatitile poporului. Expansiunea teritoriala a insemnat si augmentarea numarului de divitati, deoarece romanii acceptau zeii si zeitatile tuturor natiunilor care formau Imperiul Roman. Aceasta acceptare s-a rezumat la un nivel practic ci nu la unul oficial. De fapt, foarte putine divinitati au beneficiat de un caracter oficial si de recunoastere publica. Acesti factori fac incercarea de ierarhizare si de clasificare a zeiilor romani extem de dificila.Totusi un numar mare de teologicieni antici au intrepins eforturi in acest sens,

cel mai important dintre acestia fiind Marcus Terentius Varro. Lucrarea acestuia Antiquitates rerum humanorum et divinarum, pastrata partial si prezentata sintetic in De civitate Dei a lui Augustinus ne ofera informatii pretioase despre modul de organizare al zeiilor romani. O prima clasificare se poate face in funtie de importanta si de sarcina pe care o aveau zeii: dii praecipui, divinitatii importante care prezidau asupra unui fenomen natural, social sau polititic de o mare insemnatate dii anculi, zei si zeiitati minore care se aflau in seviciul marilor divinitati, in calitate de ministri sau ministrae. O alta ierarhizare se poate face tinand cont de locatia zeilor si de canotatia pozitiva sau negativa pe care acestia o aveau in imaginarul roman: dii caelestes ( dii superi ), zei ai inaltimilor, ai cerului care aveau o conotatie pozitiva, fiind considerati zei binevoitori dii inferi ( dii inferni ), zeii adancurilor, ai adancimilor pamantului, zei sumbri, negri, fiind cosiderati mult mai severi decat dii caelestes. In cadrul acestora se face o distintie pentru dii terestres, zei terestri ( pe pamant sau pe ape ). Ei sunt considerati zei intermediari ( dii medioxumi ) intre dii caelestes si dii inferi. Cea mai importanta clasificare ii apartine lui Varro care a incercat sa ierarhizeze divinitatile care au ocupat un loc insemnat in literatura si credintele epocii. El i-a impartit in 3 categorii: dii incerti, au primit acest apelativ de nesiguri deoarece fizionomia si atributiile lor nu mai puteau fii recunoscute dupa nume dii certi, au primit acest apelativ de siguri deoarece numele lor dezvaluie functia lor si indica o actiune precisa. Pe acestia Varro i-a mai impartit in doua mari clase: a) zei care prezidau viata omului de la nastere pana la moarte b) zei care se ingrijau de obiectele incojuratoare omului ( imbracaminte, hrana, adapost ) dii selecti, zeii care ocupau un loc important in religia statului si carora li s-au ridicat cele mai multe temple si statui. Existau 20 de zei principali

( 12 masculini si 8 feminini ) : Apollon, Genius, Ianus, Iupiter, Liber, Marte, Mercurius, Neptunus, Orcus, Saturnus, Sol, Vulcanus, Ceres, Diana, Iuno, Luna, Minerva, Terra, Venus, Vesta. Varro precizeaza ca zeitatile masculine se refera la cer si la fenomenele sale, avand o mare putere fecundatoare, iar zeitatile feminine se raporteaza la pamant. Mai tarziu acesti zei au fost regrupati in numar de 12 si impartiti in 6 perechi. Ei faceau parte dintr-un consiliu, fiind numiti dii consentes: Iupiter-Iuno, Neptunus-Ceres, Apollon-Diana, Vulcanus-Minerva, Marte-Venus, Mercurius-Vesta. O alta clasificare discutat n dicionarul tu11 a zeilor romani a fost realizata tinandu-se cont de originea lor: dii indigetes, divinitatile indigene ale ciclului latin si roman, zei stramosesti, protectori ai tarii si rasei romane; acestia ii includ si pe unii eroi fabulosi ridicati in randul zeilor dii novensiles, divinitati de provenienta straina, mai ales greaca, intrati mai tarziu in Panteonul roman Aceasta ultima clasificare a fost controversata, primind reactii diferite din partea cercetatorilor moderni, mai ales ca documentele descoperite in ultimele decenii o contrazic.

Triada de pe Capitoline: Iupiter, Iuno, Minerva Dupa cum am spus romanii obisnuiau sa-si organizeze divinitatile intr-o structura teologica tripartita. Puterea divina suprema apartinea unei triade, a carei componenta s-a schimbat de-a lungul timpului. In Roma istorica triada era alcatuita din Iupiter, Iuno si Minerva si ea reprezenta centrul religiei romane. Aceasta triada era cunoscuta drept Triada de pe Capitoline deoarece acesti zei erau venerati intr-un templu de pe dealul Capitoline. Construirea acestui templu a fost ideea primului rege etrusc Tarquinius Priscus ( 616-578
11

dictionarul tu p.655-656

i.e.n ) care, desi a investit o suma considerabila din banii publici, nu a reusit sa-l termine. Constructia templului a fost terminata mult mai tarziu, in secolul VI, in timpul domniei lui Tarquinius Superbus, nepotul lui Tarquinius Priscus. Tarquinus Superbus a risipit mult prea multi bani in realizarea acestei contructii si aristocratia romana s-a revoltat si in cele din urma a reusit sa-l inlature pe etrusc de la putere. Acest lucru s-a intamplat in anul 510 i.e.n, inainte ca templul sa fie sanctificat si dedicat unei anumite divinitati. Romanii si-au recuperat cetatea si apoi au inceput sa se ocupe de ceremonia de deschidere si de dedicare a acestui templu. Oficialitatile au hotarat ca templul sa-i fie dedicat lui Iupiter pentru ca poporul roman sa-si reaminteasca faptul ca gloria si prosperitea Romei depinde de bunavointa zeului suprem. Intreaga ceremonie s-a desfasurat in jurul acestui zeu, fiindu-i oferite in dar o oaie si un bou, animale ce in mod traditional erau sacrificate pentru Iupiter. In primele ceremonii Iuno si Minerva erau absente, toate rugaciunile fiind-i adresate lui Iupiter. Desi faceau parte din Triada zeitele erau considerate invitate ale acestuia. Dupa ce Augustus a devenit imparat in anul 27 i.e.n, Iuno si Minerva au fost incluse in ceremoniile anuale si nu au mai fost tratate ca oaspeti ai lui Iupiter. Aceasta triada a jucat un rol fundamental in viata religioasa romana. Stewart Perowne ii descrie semnificatia astfel: Cea de-a doua triada, Iupiter, Iuno, Minerva, era punctul central spre care se indrepta veneratia romanilor. Capitoliul roman era caminul ei. In epoca cea mai glorioasa a statului roman, cand numeroase provincii se aflau sub dominatia sa, intaia indatorire a arhitectului orasului cucerit era construirea unui capitoliu analog celui de pe Capitoline. In acest capitoliu urmau sa fie instalati cei trei zei, cu Iupiter tronand ca divinitate suprema. 12 1. Iupiter, divinitatea suprema a romanilor Iupiter este stapnul cerului i al oamenilor, cel care prezid peste via i are putere absolut asupra vieii i morii. Treptat, el a devenit i stapanul zeilor, toate celelalte diviniti fiindu-i subordonate. Ocuparea acestei poziii supreme n Partenonul roman poate fii explicat prin creterea influenei pe care o avea acest zeu asupra poporului roman. n timp, funciile lui Iupiter s-au multiplicat prin anexarea unor atribute noi ( care au aparinut altor zei: Mars, Ianus, Vulcanus ) dar i prin identificarea cu zeul grec Zeus.

12

Perowne Stewart, Roman Mythology, apud Evelyn Wolfson, Roman Mythology, Enslow Publishers INC, New Jersey, 2002, p. 38

Cuvntul Iupiter pare a avea la origine sintagma iu pater( tu tata ) care ne indic caracterul de protector 13. De asemenea o alt etimologie posibil este aceea de cer luminos ( diovis pater ). Un alt nume sub care este cunoscut Iupiter este Jove, termen ce provine de la verbul iuvere ( a ajuta ). De aceea Cicero l numete zeul care ajut i de aceea cei mai multi dintre romanii i ofereau sacrificii, n special n momente critice. Preoii lui Iupiter se numeau Flamen Dialis i ocupau o poziie privilegiat n societatea roman. Ei fceau parte din patricieni i erau cstorii cu flaminica, preoteasa lui Iuno. Acest cuplu pare s sugereze uniunea simbolic a celor doi zei.14 Existau numeroase tabuuri i interdicii plasate asupra acestor preoi, cele mai multe dintre ele avnd un caracter antic. Originea lor se gsete n timpuri n care oamenii nc mai credeau c aciunea uman avea o nrurire asupra comportamentului zeilor. n ceea ce privete reprezentrile exist foarte puine imagini anterioare contopirii cu zeul grec Zeus. n epoca imperial Iupiter este redat n sculpturi aezat pe tron sau n picioare, are barb i este mbrcat cu o mantie care-i las descoperit bustul. Are ca atribute principale fulgerul i acvila. Apariia lui Iupiter n viata religioas roman poate fi trasat n acele regiuni ale Italiei unde s-au stabilit primii romani. Este una dintre cele mai vechi diviniti, o dovad n acest sens fiind pietrele pstrate n Capitol, unde era venerat ca Iupiter Feretrius ( cel mai btrn ).15 Iupiter Feretrius este probabil cea mai veche ipostaz ntruchipat de acest zeu i n templul lui se lsa Spolia Opima adic armele tuturor conductorilor de armat ucii de romani. Aceste arme erau atrnate ntr-un stejar i legenda spune c Romulus este primul rege care a fcut acest lucru, cand l-a nvins pe regele Acron. Dupa cum am spus, Iupiter ndeplinea o varietate de roluri i primul dintre acestea a fost de stpn al cerului, mai exact de stpn al fenomenelor meteorologice. Acest lucru se explic prin faptul c primele comuniti romane au fost comuniti agrare, principala lor surs de supravieuire fiind agricultura. Oamenii depindeau n mare masur de capriciile fenomenelor meteorologice i constieni de acest lucru au ncercat s ctige
13

Robert S. Ellwood, Gregory D. Alles, The Encyclopedia of World Religions, Infobase Publishing, New York, 1998, p. 250 14 Pierre Grimal, The Concise Dictionary of Classical Mythology, T.J. Press Ltd, Cornwall, 1990, p.231 dictionarul tau p. 232 15 Evelyn Wolfson, Roman Mythology, Enslow Publishers INC, New Jersey, 2002 , p. 30

bunvoina forei care dirija aceste fenomene. n calitatea lui de stpn al cerului astronomic i meteorologic Iupiter apare n numeroase ipostaze: Iupiter Caelistis ( Iupiter cerescul ) dar i Iupiter Lucetius ( cel care aduce lumina ). Fiecare fenomen meteorologic este explicat printr-o aciune a lui Iupiter ; Iupiter Elicius ( cel care face s coboare ploia binefctoare), Iupiter Fulgur ( zeul fulger ), Iupiter Fulgurator ( zeul care lansa fulgere prevestitoare ale ploii ), Iupiter Tonas ( zeul trasnet ), Iupiter Summanus ( zeul care lansa tunetele nocturne )16. Fenomenele meterologice erau un mod prin care zeul i exprima voina i de aceea erau folosite pentru a valida anumite decizii politice ale statului. Orice dezechilibru al naturii ( fie o lung perioad de secet, fie o furtuna cu consecine dezastruoase ) putea fii interpretat ca un semn al mniei lui Iupiter. n acest caz bunvoina zeului trebuia obinut prin orice mijloace posibile. De aceea exist foarte multe rituluri practicate n timpul secetei, cel mai important dintre acestea fiind Nudipedalia. In timpul acestei srbtori lapis manalis, una dintre cele mai vechi pietre din Capitol, era introdus n ora prin Porta Capena i purtat pe un traseu bine-delimitat, ntr-un ceremonial ce avea ca scop producerea ploii. Un respect deosebit i se arata lui Iupiter Fulgurator care i avea altarul n Campus Martius. Toate locurile lovite de fulger erau considerate sacre i fiind propietatea lui Iupiter erau pzite de un zid circular. Fiind cel care controleaza ploia Iupiter este una din figurile divine dominante n domeniul agricol. Foarte multe din sarbtorile strnsului recoltei i sunt consacrate. El este protectorul fermelor, al recoltelor de cereale i al podgoriilor. De fapt, putem afirma c inflena benefic a lui Iupiter se manifest n special asupra culturii de via de vie, dac lum n considerare numrul mare de sarbtori ale vinului dedicate acestuia. Acest lucru se explic prin faptul c producia de vi de vie avea nevoie de soare i de lumin. Theodor Mommsen17 vorbete despre cteva srbtori ale vinului dedicate lui Iupiter. Pe 23 aprilie avea loc Vinalia n cinstea lui Iupiter, protectorul podgoriilor i al butoaielor cu vin din anul precedent ce erau deschise n aceast zi solemn. Se crede c pe data de 19 august era o alt srbtoare a vinului dar existena acesteia nu a fost confirmat n mod clar. O alt srbtoare important este Meditrinalia care avea loc pe data de 11 octombrie. Era srbtoarea mustului i a vindecrii, numit n acest mod
16 17

dictionaru tau Theodor Mommsen, The History of Rome vol. 1, Project Goutenberg ebook, p. 95

pentru c se credea c mustul proaspt are propietai vindectoare. i era dedicat lui Iovis ca zeu al vinului, drept mulumire pentru recolta bogat de vi de vie. Iupiter era i protectorul arborilor n calitatea lui de Iupiter Fagutalis. Puterea lui nu se rezuma numai la successul recoltei, el era i dispensator al bunurilor pmntului, pzitor al bornelor de hotrnicie. n aceasta ipostaz era numit Iupite Terminus i era celebrat n timpul Terminaliei, sarbtoare organizat la 23 februarie. Propietarii pmnturilor vecine se adunau n jurul pietrei de hotar i fiecare mpodobea partea lui. Erau oferite n dar grne, miere, vin i era sacrificat un miel sau un porc18. Dup cum am vzut un alt domeniu n care Iupiter juca un rol important era acela al rzboiului. Dei Mars era zeul rzboiului i una din divinitile cele mai respectate de romani, Iupiter a preluat cteva din atribuiunile acestuia datorit miturilor i legendelor ce s-au esut n jurul zeului suprem19. Am vorbit deja despre Romulus i despre adorarea lui Iupiter ca Feretrius. O alt legend care l implic pe Romulus este aceea a conflictului dintre romani i sabini. n timpul unei btlii sabinii ctigaser teren i avansau, aproape alungndu-i pe romani din Roma. Atunci Romulus i-a promis lui Iupiter c dac va opri armata inamic i va construi un templu chiar n acel loc. Cnd sabinii au fost alungai Romulus i-a amintit de promisiunea pe care a fcut-o i a contruit un templu pe dealul Palatine. n acest templu era venerat Iupiter Stator ( cel care oprete ), cel care mpiedic armatele strine s-i nimiceasc pe romani. Urmnd acelai model este celebrat i Iupiter Propugnator ( nainte-lupttorul ), cel care i ajut pe romani s-i nving pe inamici. n plus orice victorie i se datora lui Iupiter Victor i atunci cnd armata roman se ntorcea plin de glorie la Roma avea loc o procesiune triumfal n faa acestui templu. Numele lui Iupiter este strns legat de noiunea de moralitate i de principiile care trebuiau fii respectate pentru a fi un bun cetean roman. Romanii tiau c pentru a guverna eficient era necesar implementarea de legi i asigurarea respectrii acestora.Ei aveau nevoie de un sistem bazat pe pedeaps i rsplat i pentru a-l face infailibil au apelat la zei. Astfel Iupiter este considerat protectorul legii, al adevrului, aprtor al dreptii i al virtuii. El este sinonim cu buna-credin, ajungnd chiar s fie identificat cu zeia Fides. De altfel, Iupiter este ntotdeauna invocat atunci cnd este n joc o
18 19

Encyclopaedia Britannica online http://www.britannica.com/EBchecked/topic/588026 Pierre Grimal, The Concise Dictionary of Classical Mythology, T.J. Press Ltd, Cornwall, 1990, p.231

obligaie moral sau legal: jurminte, contracte, tratate. El este invocat ca Deus Fidius n jurmintele romane cele mai comune medius fides dar i cele mai solemne: de exemplu acela al cstoriei. Mai mult n tribunale nainte s se nceap orice aciune juridic se fcea un jurmnt n faa lui Iupiter care era menit s asigure onestitatea prilor participante. Dac cineva minea acesta comitea sperjur i i atrgea mnia zeului. Un exemplu concludent al rolului lui Iupiter n acest domeniu este acela al lui silex, piatr celtic, ce se afla n templul lui de pe dealul Capitoline20. n aceast instan, el este zeul care vegheaz ca buna-credin s domine n relaiile dintre state. Preoii colegiului de Fetiales o luau cu ei n cltorii oficiale i o foloseau pentru a ratifica tratatele internaionale sub jurmntul per Iovem lapidem, unul dintre cele mai vechi rituri din religia roman. Toate aceste jurminte fcute lui Iupiter nu erau simple formule legale, lipsite de neles ci aveau un puternic coninut etic. Pentru c majoritatea romanilor credeau cu putere n sanctitatea jurmintelor, acestea reprezentau unul din pilonii de baz ai sistemului de guvernare roman i al modului n care se defurau relaiile internaionale. Toate acestea subliniaz importana major a lui Iupiter n viaa public i credina profund a romanilor n buntatea i simul de justiie al acestui zeu21. Aceast idee este clar exprimat i n literatur: de exemplu n Eneida lui Ovidiu Iupiter este cel care l protejeaz pe erou I l menine pe calea cea dreapt, amintindu-i s-I fac datoria fa de zei, familie i stat. Dup cum am spus Iupiter este unul dintre cei mai vechi zei romani, avnd o lung i important istorie n Latium naintea formrii Romei ca ora-stat. Iupiter Latiaris era principalul zeu al Confederaiei latine, avnd sanctuarul pe muntele sfnt Monte Cavo, n Alba Longa, centrul religios al Latiumului. n cinstea lui romanii srbtoreau feriae Latinae ce aveau loc n fiecare primvar. La aceast srbtoare participau 47 de membri, fiecare reprezentnd unul dintre oraele ce formau Confederaia latin. Erau oferite n dar lapte i brnz i principalul sacrificiu l constituia un viel care nu a fost nicodat pus la jug. Sacrificiul era realizat de un consul roman i era consumat de toi delegaii

20 21

dictionarul tau p. 403 Jesse Benedict Carter, The Religious Life of Ancient Rome, Cambridge University Press, New York, 1911 p. 42

aflati de fa. Carter22 este de prere c acest ritual este unul dintre cele mai vechi ritualuri ale rasei latine i c arat faptul c latinii erau contieni de importana legturii de snge care exist ntre ei. n fiecare an ei alegeau s rennoiasc aceast legtur solemn i s ntreasc aliana, intrnd n acelai timp ntr-o comuniune mistic cu divinitatea. Treptat, o dat cu afirmarea Romei ca ora-stat dominant inflena zeului-cer a sczut i locul lui a fost ocupat de Mars, zeul rzboiului. Faptul c tradiiile primordiale ale Romei sunt legate de Mars nu este surprinztor, dac ne gndim c romanii au fost un popor rzboinic i c politica roman era prin excelen expansionist. Iupiter i-a recptat poziia o dat cu ocupaia etrusc. Am vorbit deja despre modul n care a fost construit templul ce adpostea Triada de pe Capitoline i este clar c momentul edificrii acestui templu a fost momentul revenirii lui Iupiter n atenia romanilor. Iupiter Capitolinus a ajuns s fie venerat chiar mai mult dect predecesorul su Iupiter Latiaris. Un moment decisiv n istoria adorri lui Iupiter dar i n istoria Romei a fost crearea lui Iupiter Optimus Maximus. Aceste dou epitete traduse prin prea bun i mare sau mai rar prin foarte bun i foarte mare definesc noua personaliate a lui Iupiter. Acum el ocup prima poziie n Partenonul roman, fiind superior celorlalte diviniti. Noul su titlu este important deoarece pentru prima oar n istoria religiei romane, un zeu este caracterizat fr a se dezvlui natura special a unui numen al su sau un determinativ geografic.23 Astfel puterea lui Iupiter era nelimitat deorece nu mai existau frontiere spaiale sau temporale, toate calitile fiind concentrate ntr-o singur reprezentare. Deintor al multiplelor i variatelor forme ale puterii, Iupiter domina lumea de pe tronul su. Fowler24 este de prere c aceast decizie de a-l aeza pe zeul-cer pe locul suprem n religia roman a fost cauzat de necesitatea ruperii de influena dominaiei etrusce. Victoria asupra etruscilor a insuflat un sentiment de mndrie naional romanilor i conductorii au neles c poporul avea nevoie s se relaioneze cu divinitatea. Alegerea
22

Jesse Benedict Carter, The Religious Life of Ancient Rome, Cambridge University Press, New York, 1911 p. 38
23 24

dictionarul tau, p.403 W. Warde Fowler, The Religius Experience of the Roman People, Macmillan and Co. Limited, London, 1911, p.124

cea mai neleapt a fost chiar zeul victoriei, celui care i se aducea n dar prada de rzboi. Ei au profitat de marele templu neterminat de etrusci pentru a stabili aici cultul unui zeu nou, mai puternic i mai bun dect toi ceilali zei, un zeu cruia poporul roman s-i fie recunosctor i n care -i pun ncrederea fr team. Iupiter a cptat o importan politic major, devenind zeul protector al Romei. Pentru a ntri credina romanilor n Optimus Maximus scriitorii i oamenii de cultur au nceput s nfieze n operele lor literare numeroase exemple ale compasiunii i nelepciunii zeului. De asemenea se vorbea foarte mult de favoarea pe care acesta o arta poporului roman. Una dintre cele mai remarcabile creaii literare i aparine lui Ovidiu: Fasti, o versiune liric a calendarului roman ( secolul I .e.r ). n aceast carte foarte multe din riturile ce l privesc pe Iupiter sunt explicate prin legende i povestiri mitologice. Ovidiu nscocete mituri i ntmplri care i implic pe Iupiter i pe regele Numa Pompilius. Evenimentele relatate n carte nu s-au petrecut ns n timpul domniei lui Numa ci mult mai trziu n jurul anului 700 .e.r. Conform acestor legende Iupiter i-ar fi dat lui Numa Pompilius indicaii despre cum s e desfoare anumite rituri dedicate lui. Spre exemplu i-ar fi transmit regelui c n ritualul de purificare al locurilor lovite de fulger trebuie sacrificat pete, pr i ceap n locul unei viei omeneti. O alt istorisire ofer lmuriri cu privire la numeroasele scuturi ce se afl n templu i ntrete ideea de zeu protector al poporului roman. n timp ce se ruga pentru prosperitatea i triumful Romei asupra dumanilor si, Numa a primit rspuns de la zeu. Acesta a fcut s cad la picioarele regelui un scut, ca semn al afeciunii sale. ncantat de acest lucru regele a poruncit contruirea a alte 11 scuturi. Mark P.O. Morford i Mark J. Lenardon descriu scutul i vorbesc despre ceremonia care l nconjoar : Acest ancile era o figur arhaic sub forma cifrei opt; din moment ce era considerat un talisman ( un obiect sacru ncrcat cu for magic ) ce reprezenta puterea roman, Numa a poruncit s fie fcute alte 11 la fel ca originalul, pentru a fi extrem de dificil ca cel autentic s fie furat. Cele 12 ancilia erau pstrate n Regia ( reedina lui Pontifex Maximus ) i erau folosite de preoii lui Mars, Salii, n dansul sacru al rzboiului pe care l executau n fiecare primvar. n timp ce dausau, acetia cntau un imn vechi ce coninea cuvintele mamuri veturi, al cror neles a fost demult uitat. Conform tradiiei

meteugarul care a fcut cele 11 scuturi, numit Mamurius, a cerut ca drept rsplat numele lui s fie inclus n imn. 25 Iupiter Optimus Maximus i templul lui de pe Capitoline au devenit centrul religios al Romei i prin urmare au cptat o mare nsemntate politic. Au avut loc o serie de schimbri administrative.26 n primul rnd asociaia cu vechile culte ale zeului-cer a fost respins i se credea c toate celelalte zeiti au fost alungate de la acest templu, cu excepia lui Terminus. Vechiul preot al lui Iupiter, Flamen Dialis, i-a pierdut din putere i nu mai avea nici o conexiune special cu templul, care se afla n grija unui aedituus. Templul de pe Capitoline nu era doar centrul religios al Statului, al patricienilor ci i al plebeilor. Sacrificiile care se fceau aici se fceau n numele ntregului popor roman. Deoarece Iupiter Conservator Orbis era cel care ocrotea Roma i i conducea pe romani la victorie, generalii victorioi trebuiau s depun spolia opima n acest templu ntr-o solemn procesiune a triumphus, purtnd ornamenta zeului nsui. Tot aici avea loc una din principalele ceremonii religioase i politice ale romanilor. Numirea unui nou Consul era unul dintre cele mai ilustre momente ale vieii politice i acesta era marcat pritr-o ceremonie dedicat lui Iupiter. Ea coincidea cu ziua construirii templului : Natalis pe 13 septembrie. nainte de a accepta funcia noul consul mergea de la Via Sacra la templu nsoit de Senat, ali magistrai, preoi i o imens adunare de ceteni. Aceast procesiune Sacra Idulia trebuie s fi fost magnific. Consulul fcea sacrificiul tradiional n numele romanilor: vielul alb ce-i fusese oferit secole de-a rndul pe muntele Albans. Dup ceremonie Senatul se aduna n templu pentru a desfura prima activitate religioas a anului. Aici nainte de fiecare perioad de rzboi erau nrolai noii levies, aici tinerii mbrcau toga viril pentru ca atunci cand mergeau s lupte s simt prezena zeului protector. Luna septembrie ocupa un loc special n calendarul roman deoarece aniversarea templului avea loc n zilele ides din septembrie, n timpul Ludi Romani, celebrat ntre 4 i 19 septembrie. Tot n aceast perioad se desfurau i faimoasele Jocuri romane: Ludi
25

Mark P.O.Morford, Mark J. Leonardon, Classical Mythology, apud Roman Myths apud Evelyn Wolfson, Roman Mythology, Enslow Publishers INC, New Jersey, 2002, p. 38
26

, W. Warde Fowler, The Religius Experience of the Roman People, Macmillan and Co. Limited, London, 1911, p.124

Plebei, prilej de bucurie i distracie pentru toi romanii. Dar spre deosebire de ali zei srbtorirea lui Iupiter nu era limitat la o anumit perioad, el era venerat pe tot parcursul anului deoarece toate zilele cu lun plin : ides i erau consacrate.27 Cultul lui Iupiter de pe Capitoline nu avea numai o nsemntate politic i social ci i una cultural. Aici erau pstrate Crile sibyline, numeroase tratate i legi. Iupiter nu era adorat numai la Roma ci n tot Imperiul Roman.28 n Italia mrturii ale acestui cult au fost descoperite la Lanuvium, Praeneste i Gabbio. Replici ale templului de pe Capitoline au fost contruite n numeroase provincii romane, cele mai frecvente inscripi ctre Iupiter gsindu-se n proviciile de grani. n multe provincii Iupiter a fost identificat cu diviniti locale. De exemplu n Siria cel mai important zeu a fost prin interpretatio romana alturat lui Iupiter, rspndindu-se n tot imperiul: Iupiter Dolichenus, Iupiter Heliopolitanus, Iupiter Hierapolis .a.m.d. Iuno-zei a suprem a romanilor Iuno sau Iunona este una dintre cele mai importante diviniti romane, fiind atestat de toate popoarele italice. Una dintre cele dou zeie ale Triadei de pe Capitoline, ea a ajuns s fie considerat soia lui Iupiter, principiul feminin care l completeaz pe acesta. Astfel putem afirma c prin comparaie cu alte zeie ca Minerva sau Venus , Iuno se afl pe o treapt superioar, fiind un fel de zeia suprem a romanilor. Ea ilustreaz ideea de feminitate i cultul ei poate fi considerat o reprezentare sintetic a ideilor romane despre cstorie, femeie i rolul acesteia n societatea latin.29 Acest lucru este emfatizat i de faptul c aa cum fiecare brbat avea un genius, spirit pzitor pe care l invoca, aa i fiecare femeie avea o iuno a ei. Aceste fore supranaturale au fost la origine fantome ale strmoilor care vegheau i i protejeau pe descendeni. Ele erau reprezentate ca nite erpi i era datoria fiecrei femei ca de ziua ei de natere s-i ofere lui Iuno daruri n altarul din cas. Dup Jenny March 30 numele ei este de origine indo-european, o form scurt a lui iuven ( tnr ). Acest termen, ce sugereaz vitalitate i tineree, arat c funcia de zei a naterilor ar fi cea mai veche dintre atribuiunile ei. S-a spus de asemenea c termenul
27 28

Theodor Mommsen, The History of Rome vol. 1, Project Goutenberg ebook, p.95 dictionrul tau, p. 403 29 dictionarul tau p.402 30 Jenny March , Classical Mythology, Cassell & Co, London, 1998, p. 443

iuno ar trebui pus n legtur cu etruscanul uni ( cea care ajut ), termen ce face referire la ipostaza ei de zei benevolent, a abundenei, care ascult rugciunile celor aflai n nevoie. Cultul ei era slujit de Flaminica, soia lui Flamen Dialis, preotul lui Iupiter. Ca i soul ei aceasta trebuia s provin din rndul patricienilor i s respecte cu sfinenie interdiciile i regulile ce-i erau impuse o dat cu aceast onoare. Cstoria dintre Flamen i Flaminica a condus la ideea c i zeii pe care i servesc ar fi unii n aceast sacr instituie. Srbtorile organizate n cinstea acestei zeie erau numeroase, ei i fiind dedicat prima zi a fiecrei luni ( kalends ). n ceea ce privete iconografia Iuno ne este cunoscut prin imaginile din unele picturi i reprezentri sculpturale. Ea este nfiat ca o tnr femeie, cu o privire solemn dar atributele sale difer de la un numen la altul. n rolul ei de aprtoare a femeilor Iuno i-a asumat diferite funcii i a primit diferite nume descriptive. Fiecare funcie are nsemntatea ei, o delimitare precis, o dat pe care este celebrat i un templu unde are loc aceast celebrare. Cea mai veche i poate cea mai important este invocarea ei ca divitate lunar, de unde i epitetul de Iuno Lucina ( , cea care aduce lumina , sau , cea care aduce la lumin , ). Ea este asociat cu toate preocuprile femeilor nsrcinate, fiind protectoarea naterilor i a copiilor n primele zile ale vieii. Iuno Lucina prezida asupra naterilor i le ajuta pe femei n timpul acestui dificil proces. Pentru a asigura colaborarea zeiei avea loc o ceremonie special n care se fceau rugciuni i se ofereau diferite daruri. O condiie interesant a acestui ritual era dezlegarea tutulor nodurilor, deoarece se considera c prezena unei curele sau a oricrui alt tip de nod la unul dintre participani ar putea mpiedica venirea pe lume a copilului.31 Prin extensie, Iuno Lucina a devenit din ocrotitoarea naterilor i ocrotitoarea cstoriilor legitime, ea fiind invocat de toate soiile romane. Subliniind rolul fundamental al femeii n familie, ea constituie expresia ideal a matroanelor romane. Nu e de mirare, deci, c srbtoarea organizat n cinstea lui Iuno Lucina poart numele de Matronalia. Conform dicionarului tu32 Matronalia era srbtorit n fiecare an pe data de 1 martie i menirea ei era s onoreze femeia roman. Se amintea de rolul important pe care l-au avut femeile de-a lungul timpului i, n special, de modul n care femeile sabine, rpite de romani au adus pacea ntre cele dou popoare. Ele au intervenit ntre prini i
31

Pierre Grimal, The Concise Dictionary of Classical Mythology, T.J. Press Ltd, Cornwall, 1990, p.231. dicionarul tu p.403

32

noii lor soi mpiedicndu-i s se mcelreasc i s-a spus c data de 1 martie ar constitui aniversarea finalului rzboiului romano-sabin. De aceea, n aceast zi important soii i copiii o celebrau pe stpna casei oferind-i cadouri. La rndul ei, aceasta i servea pe sclavi ca n timpul Saturnaliilor. Fiind o srbtoare a familiei se interzicea participarea celibatarilor i a femeilor de moravuri uoare. Iuno Lucina avea templul pe Dealul Esquiline, acesta fiind atestat din anul 375 .e.n. Ea este reprezentat fie n picioare fie eznd, ncojurat de muli copii. De obicei pe braul stng ine un copil, iar cu dreapta ntinde o floare, simbol al fecunditii. Ipostaza de zei a naterilor a dus mai trziu la ideea, deloc surprinztoare, c Iuno Martialis a fost cea care l-a adus pe lume pe zeul roman al rzboiului: Mars. Legenda, prezentat de poetul roman Ovidiu n opera literar Fasti, pretinde c Iuno a fost cuprins de gelozie atunci cnd Iupiter a creat-o pe Minerva din propiul lui cap, fr ajutorul unei femei. Atunci Iuno i-a cerut zeiei Flora s-i dea o iarb i la atingerea acestei ierbi a rmas nsrcinat. Astfel a venit pe lume Mars i deoarece luna martie i este dedicat acestuia s-a ajuns la concluzia c Matronalia ar fi data naterii acestui zeu. Ideii de fecunditate i mai sunt atribuite i culturile n cinstea lui Iuno Populonia ( quod populus multiplicat ) i Iuno Caprotina. Dictionarul tu33 o identific pe Iuno Caprotina ca zei a fertilitii, numele ei provine de la cuvntul caper-capr dar i de la caprificussmochin slbatic. Ea a fost asociat cu acest animal i cu un copac: smochinul deoarece ele simbolizeaz fertilitatea.Fructul smochinului are foarte multe semine iar caprele sunt cunoscute pentru rapiditatea cu care se nmulesc. Iuno Caprotina este srbtorit la nonele lui iunie Nonae Caprotinae , sub un smochin slbatic pe Campus Martius, unde i are zeia templul. Este o srbtoare vesel i popular pentru fertilitatea pmntului i fecunditatea feminin, o srbtoare la care particip mai ales femeile sclave. Legenda spune c dup ce Roma a fost prdat de gali, celelalte popoare latine au ncercat s profite de poziia slbit a statului roman. Conductorul triburilor latine Livius Postumius a ordonat romanilor s le dea ca ostatici pe soiile i fiicele celor mai importante familii din Roma. n timp ce Senatul dezbtea aceast problem, o tnr sclav Tutela a propus ca ea i alte sclave s mearg i se se predea inamicilor. Scavele iau sedus i i-au mbtat pe inamici i apoi au semnalat armatei romane, care i-a nvins pe
33

dictionaru tu p. 402

inamici. Veridicitatea acestei legende nu a fost verificat, dar ea subliniaz rolul civic al lui Iuno ca salvatoare a statului roman, tnra sclav nefiind dect o personificare a zeiei. Faptul c Iuno a fost considerat de-a lungul timpului salvatoarea i protectoarea statului roman este dovedit i de alte ipostaze sub care a fost invocat. Unul dintre cele mai rspndite n Peninsula Italic este Iuno Moneta. Iuno Moneta ( cea care avertizeaz sau cea care amintete ) este zeia care ofer sfaturi bune romailor, n special celor cstorii. Numele ei este de origine nesigur, istoricii citnd dou posibiliti. Unii afirm c termenul moneta provine de la cuvntul mons-deal, munte i se refer la Dealul Capitolline unde zeia i avea templul. El se afla pe Arx, vrful nordic al dealului i reprezenta, nc din cele mai vechi timpuri, centrul cultului acestei zeie. Pierre Grimal34 precizeaz c o alt explicaie, mult mai plauzibil, este c moneta i are originea n verbul monere-a avertiza i face trimitere la modul n care a fost salvat Roma n timpul conflictului galo-roman. Legenda i atribuie lui Iuno salvarea Romei de invazia galilor din anul 300 .e.n. Se spune c gtele ( psri sacre lui Iuno ) ce se aflau n sanctuarul zeiei au fost cele care prin zgomotul produs i-au anunat pe locuitorii cetii de prezena dumanilor. ntr-un gest de recunotiin pentru eforturile nobile ale gtelor ei lui Iuno i-a fost atribuit numele Moneta. n anul 268 .e.n., n dependinele sanctuarului lui Iuno s-a instalat un atelier de btut monede, ceea ce a dus la concluzia eronat c Iuno ar prezida peste finanele statului. Este ns posibil ca termenul moned i termenul bani n unele limbi germanice, de exemplu limba englez, s fii provenit de moneta. Iuno Sospita, iniial zei ocrotitoare a naterilor i salvatoare a femeilor ca i Lucina, a cptat sub influena Herei caliti rzboinice.35 Ea a devenit zeia salvatoare i protectoare a statului roman. Templul ei se afla la Forum Holitorium i era celebrat cu fast, n fiecare an pe 1 februarie. Aceast puternic divinitate este adorat n tot Latiumul, n special n Lavinium, prezentnd ritualuri interesante la Tiburi i Faleria. n imagini Iuno Sospita este reprezentat ca o rzboinic, cu scutul n mna stnga i lancea n mna dreapt ndreptat spre pmnt, nvemntat cu o tunic cu mneci scurte.
34

Pierre Grimal, The Concise Dictionary of Classical Mythology, T.J. Press Ltd, Cornwall, 1990, p.231. dictionarul tu p. 402

35

Iuno ca zei rzboinic este venerat i sub numele de Iuno Curitas sau Quiritas i este protectoarea lncierilor, fiind singura zei divinizat de toate cele 36 de curiae ( unitile administrative i militare create de Romulus ). Templul ei se gete pe Campus Martius. Un episod interesant n cadrul cultului lui Iuno l constituie apariia la Roma a lui Iuno Regina. Conform lui Evelyn Wolfson36 dup ce oraul etruscan Veii a fost cucerit, Iuno Regina a fost invitat la Roma . Romanii credeau c aceasta a acceptat invitaia i deoarece zeia a venit la Roma din propia dorin, etruscanii au rmas fr protecia ei. Aceast divinitate avea un templu pe Dealul Aventine, unul pe Campus Martius i era onorat n fiecare an pe 1 septembrie. Dicionarul tu37 ne vorbete despre faptul c treptat Iuno Regina a devenit expresia cea mai nalt a suveranitii, soie a regelui zeilor, cea care forma alturi de Iupiter i Minerva Triada de pe Capitoline. Ea ocupa cella din stnga a templului. Iuno Regina este nfiat n general n picioare, are ntre atributele frecvente sceptrul, patera, voalul i punul. n afara Triadei Capitoline cultul lui Iuno a fost prea puin rspndit n provinciile romane. Dei nu era venerat n mod independent, ea fost asimilat cu alte zeie ca Tanit n regiunile din Africa sau cu numeroase diviniti orientale cu funcii asemntoare. Minerva-zei a comer ului i a n elepciunii Minerva este una din principalele diviniti romane i mpreun cu Iupiter Optimus Maximus i Iuno Regina formeaz Triada de pe Capitoline. Minervei i sunt atribuite numeroase funcii, printre care cele mai importante sunt acelea de protectoare a comerului, a industriei, a artelor i a rzboiului. Problema cea mai dezbtut de istorici este apariia Minervei n religia roman. Ea nu face parte din fondul primitiv al religiei. Faptul c nu apare n calendarul roman i faptul c nu are un flamen ne arat c aceast divinitate se afl n afara sistemului religios patrician. n ceea ce privete originea Minervei aceasta a fost trasat n Etruria. Jane F. Gardner afirm c: Minerva era zeia latin a meteugarilor.Pentru romani ea era parte a triadei de zei ce i avea templul pe Capitoline. Romanii credeau c acest templu a fost contruit de ultimul rege al Romei, Tarquinus Superbus. Tatl lui venea din Etruria, lucru ce ne
36 37

Evelyn Wolfson, Roman Mythology, Enslow Publishers INC, New Jersey, 2002, p. 34 dictionarul tu, p.402

indic originea Minervei, n timp ce ridicarea ei pe o poziie superiar, ca Atena, reflect poate influena greac asupra etruscanilor nc din acea perioad 38. Minerva a fost adoptat deci de la etruscani, rspndirea ei n Etruria fiind atestat prin numeroase inscripii i reprezentri picturale i sculpturale. Conform tradiiei Minerva a fost adus la Roma de ctre regele Numa i s-a afirmat pentru prima oar la marele Lectisternium ( Sacrificiu oferit zeilor ) n anul 537 .e.n. n religia etrusc Minerva indigen era zeia protectoare a comerului i industriei. Cu acest rol a fost adoptat i de romani.W. Warde Fowler39 explic faptul c necesitatea adoptrii unei astfel de zeie s-a datorat nceputului urbanizrii Romei i dezvoltrii organizaiilor meteugreti. Se tie c la nceput Roma a fost o mare comunitate agricol, cu o economie i nevoi simple, dar o dat cu creterea vieii urbane au crescut i nevoile populaiei. Uneltele rudimentare fcute la ferme nu mai erau de ajuns, trebuia mbuntit manufactura prin metode noi i materiale mai bune. Lund toate acestea n considerare putem afirma c apariia Minervei la Roma a fost mai mult dect oportun. Cauzele care au dus la apariia ei au fost n acelai timp i pincipalele consecine. Dei nu putem afima c apariia ei a condus n mod direct la apariia organizaiilor meteugreti ( n mod evident acestea erau practicate i n perioada pre-Minerva ), putem spune c ea a dus la perfecionarea metesugurilor i gruparea meteugarilorlor n confederaii oficiale. Cercettorii au ajuns la concluzia c Minerva provine din oraul latin Falerii, din sudul Etruriei, unde numeroase meteuguri erau practicate. Pierre Grimal40 precizeaz c unul din primele temple, cel de pe Mons Caelius al Minervei Capta a fost construit pentru a adposti o statuie a zeiei capturat la Falerii n timpul cuceririi oraului. Minerva este o veche zeitate italian, adoptat de etruscani de la poporul al crui pmnt l-au invadat. Numele ei este de origine italian , ea fiind Meneswa ( cea care msoar ), zei a lunii i a memoriei. Etruscanii au luat acest nume i l-au transformat n Menerva, Menrfa,
38

Jane F. Gardner, Roman Myths, apud Evelyn Wolfson, Roman Mythology, Enslow Publishers INC, New Jersey, 2002, p. 39
39

W. Warde Fowler, The Religius Experience of the Roman People, Macmillan and Co. Limited, London, 1911, p.121
40

Pierre Grimal, The Concise Dictionary of Classical Mythology, T.J. Press Ltd, Cornwall, 1990, p.275.

Menarva. De reinut c toi aceti termeni pstreaz rdcina men, ce ne duce cu gndul la cuvntul mens-minte, memorie. Toate acestea ne revel faptul c Minerva era zeia intelectului i sub etruscanii rolul ei s-a extins la patroan a meteugurilor i artelor, adic a lucrurilor frumoase i utile, realizabile prin mbinarea muncii fizice cu cea intelectual. Dictionarul tu41 afirm c romanii i-au construit acestei zeie un sanctuar pe Dealul Aventine care a devenit centrul religios al ghildelor metesugreti. Ziua n care acest templu a fost consacrat 19 martie a devenit ziua n care se celebreaz principala srbtoare a Minervei: Quinquatria. Aceast srbtoare dura de pe 19 pn pe 23 martie i era momentul n care i ddeau ntlnire principalele corporaii de artizani recunoscute de stat. Plutarh menioneaz c urmtoarele ghilde aparineau Minervei: tibicines, fabri, fullones, sutores. Putem presupune c acesta era i cazul altor elemente ale civilizaiei primitive romane: fabri aerarii, aurifices, coriari. ntr-o procesiune solemn spre templu postvari, cizmari, dulgheri, orfevrieri i exprimau bucuria i mulumirea ctre protectoarea lor. Minerva nu este patroana meteugurilor strict masculine ci i ale celor practicate de femei ca esutul, torsul, cusutul. Ea prezid i asupra artelor: muzic, poezie, pictur, teatru. Templul ei era un important centru al artelor, loc de adunare pentru toi artitii. De exemplu n anul 207 .e.n o organizaie a poeilor i actorilor, din care fcea parte i Livius Andronicus, a oferit Minervei daruri votive n templul de pe Aventine. Se credea c Minerva a inventat numerele, muzica i instrumentele muzicale ( trompeta, flautul ) i sub acest aspect era celebrat pe 13 iunie: Quinquatrus minor. Aceast manifestare este celebr pentru participarea cntreilor de flaut. Minerva este patroana asociaiilor de medici cu numele Minerva Medica. Aceast zei vindectoare avea un altar pe Dealul Esquilline. Treptat Minerva a ajuns s conduc viaa intelectual a cetii, punndu-se accent asupra activitii academice. Ea i proteja pe elevi, studeni dar i pe nvtorii lor. James Hamptom Belton42 afirm c colile se aflau sub grija ei special i prin urmare colarii aveau vacan n timpul srbtorii ei. Fiecare aducea nvtorului un cadou numit Minerval.
41 42

dictionarul tu p. 503-504 James Hamptom Belton, Encyclopedia of Ancient Greek and Roman Mythology, www.gutenberg.org, 2009, p. 356

Minerva a devenit un simbol al nelepciunii, ea mbin cunoaterea cu practica, conduce la nelegerea celor mai frumoase arte, al celor mai nobile activiti ale minii, mpreun cu toate virtuile n special modestia i castitatea. Ovid n Fasti povestete c Minerva a aprut din capul lui Iupiter, complet mbrcat i narmat. Ea este narmat deoarece sufletul uman ntrit de nelepciune i virtute este invincibil. Acest lucru sugereaz c romanii credeau c inventarea artizanatului i a tiinelor nu se datorez inteligenei i abilitii oamenilor. Ele proveneau din izvorul nelepciunii. Acest mit i ideile sugerate de el prezint o puternic influen greac. De fapt multiplicarea atributelor Minervei s-a produs printr-o identificare mai accentuat cu zeia greac Hera. Tot prin combinarea cu Hera ea a ajuns s fie implicat i n domeniul rzboiului. Dictioarul tu43 ne prezint cteva date despre Minerva Custos sau Custos Urbis, care era protectoarea rzboinicilor i a politicienilor. Ea i proteja pe soldaii romani i i ajuta s obin victoria. Pentru a-i mulumi Pompei i-a ridicat un templu din bunurile provenite din cuceririle lui din Est. n ceea ce privete iconografia trebuie precizat c imaginile reprezentnd-o pe Minerva-zeia italian sunt rare. Majoritatea descriu tipuri din vasta iconografie a Atenei. Astfel Minerva este descris de poei i nfiat de pictori i sculptori n picioare, complet narmat, cu o armur deasupra pieptului, o lance n mna dreapt i Aegis n cea stng, avnd deasupra capul Meduzei nconjurat cu erpi. Casca ei era decorat cu msline pentru c acest copac i era sacru dar i pentru c mslinul simbolizeaz pacea. La picioarele ei se gsea fie bufnia ( simbol al nelepciunii ), fie cocoul ( simbol al rzboiului ). Cea de-a treia divinitate a Triadei de pe Capitoline era venerat n toate oraele i provinciile italiene att ca parte component a acesteia ct i n sanctuare independente de ctre numeroase corporaii. Adorarea ei a cunoscut un apogeu n timpul mpratului Domitian, care se afla sub protecia acesteia. n unele provincii cultul Minervei s-a rspndit i pentru c a fost identificat cu diviniti indigene cu atribute asemntoare.

43

dictionrul tu p. 504

Religia familiei la Roma : zei a Vesta i zeul Ianus Familia reprezint cea mai important instituie roman, una din primele forme de organizare aprute pe teritoriul italian. Rolul ei este unul fundamental deoarece asigur att perpetuarea rasei latine ct i desfurarea normal a vieii sociale i politice romane. Religia familiei este prima concepie religioas din Italia i cea mai permanent i mai costant dintre ele. Dei n celelalte domenii Statul a intervenit prin trasarea unui ius divinum cu reguli precise, religia familiei a rmas aproape neschimbat. Ea permite practicarea magiei i a riturilor primitive. Dup prerea lui W. Warde Fowler44 reprezint o cale de mijloc ntre era magia i a superstiiilor i era venerrii religioase rigide impus de Stat. Pentru a nelege religia famliei este necesar s nelegem termenul familia, modul n care o definesc romanii i modul n care a aprut. Cnd un trib ( populus ) cucerea un nou teritoriu stabilindu-se n locul respectiv, el era divizat n mai multe clanuri ( gentes ). Membrii unui clan aveau acelai nume i i reclamau originea de la acelai strmo. Numrul acestora era probabil foarte mare, iar pentru a supravieui era nevoie de organizarea ntr-o unitate mai mic de oameni. Astfel gentes au fost divizate n ceea ce astzi numim familia. Familia era condus de pater familias ( cel mai n vrst descendent masculin ) i era format din membrii pe dou, trei sau chiar patru generaii. Tot W. Warde Fowler45 observ c apariia familiei nu s-a datorat dorinei romanilor de a se uni n funcie de gradul de rudenie, ci mai degrab necesitii impririi ntr-un
44

W. Warde Fowler, The Religius Experience of the Roman People, Macmillan and Co. Limited, London, 1911, p. 41
45

W. Warde Fowler, The Religius Experience of the Roman People, Macmillan and Co. Limited, London, 1911, p. 41

anumit mod a teritoriului cucerit. Pmntul ocupat trebuia divizat i oferit unui anumit numr de oameni. Familia este deci legat n mod inextricabil de pagus, prima unitate administrativ italian. Familia nu era format din prini i copii ca astzi, ci i din rude mai ndeprtate ca unchi, veriori .a.m.d. Membrii ai familiei erau considerai i sclavii care munceau pe teritoriul respectiv. Familia era o unitate economic n care fiecare membru avea rolul lui precis, fie c era vorba de construirea i ngrijirea casei, de cultivarea pmntului sau de creterea animalelor. mprirea pmntului s-a fcut cu scrupulozitate, n funcie de necesitile fiecrei familii i de aceea delimitarea clar a teritoriului era foarte important. Frontiera pagusului i a pmntului arabil era sacr i avea nevoie de o ngrijire religioas special. Acelai lucru se poate spune despre pmntul folosit pentru nmormntare i despre locuin. Casa constituia punctul central al religiei familiei, locul unde se aflau fiinele umane dar i spiritele supranaturale. Descoperirile arheologice i anumite informaii istorice au condus la concluzia c locuina roman tradiional era simpl, organizat pentru a acoperii necesitile ntregii familii. Dei forma casei nu ne intereseaz n mod particular trebuie specificat c fiecare camer avea utilitatea ei i n ea se gseau spirite care influenau aciunile desfurate n aceast camer. Erau spirite care se gseau peste tot n cas i spirite care i aveau rezidena ntr-un loc specific. Dup Fowler46 o locunin roman obinuit era format dintr-un atrium ( o camer sau un hol ) cu un acoperi deschis care permitea cderea ploii ntr-un bazin ( compluvium ). Aceasta era camera unde se desfura viaa domestic a familiei i era important deoarece aici se gsea vatra. Vatra reprezinta elementul fundamental al casei romane pentru c ea asigura supravieuirea membrilor familiei. Focul juca un rol esenial n gtit i n asigurarea cldurii casei. Pentru c aveau nevoie de foc romanii au creat un spirit al focului i al vetrei: Vesta, care era ntr-un fel responsabil de bunstarea i prosperitatea familiei. n spatele vetrei se gsea penus, cmara casei, locul unde se adposteu alimentele. Aceasta era pzit de alte spirite supranaturale numite Dii Penates. Observm c aceti zei au mai mult un rol practic, ocupndu-se de asigurarea nevoilor materiale ale unei familii. n afar de ei n cas se gseau i alte spirite sacre: Genius,
46

W. Warde Fowler, The Religius Experience of the Roman People, Macmillan and Co. Limited, London, 1911, p. 43

spiritul protector al pater familias i Lars Familiaris, spirite domestice asociate cu strmoii familiei respective. n urmtoarele pagini vom ncerca s prezentm pe scurt modul n care romanii relaionau cu aceste zeiti. Genius- spiritul protector al pater familias Genii sunt spirite care reprezint putera nnscut a unui individ dar i al localitilor, corporaiilor. Genius ca inhabitant divin al casei este protectorul lui pater familias i constituie un fel de dublu spiritual al acestuia. Fowler47 subliniaz c romanii ca i alte rase latine credeau n ideea de spirit, de suflet dup cum putem vedea din termenii animus i anima, dar i n conceptul de spirit al celor mori: umbra. Genius este un spirit supranatural, care ia natere o dat cu persoana creia i aparine. De la natere la moarte acest genius l nsoete pe om, l pstreaz n via, l ndreapt spre fapte bune i nobile, l ajut n alegerile pe care le face, l consoleaz n timpurile de nevoie. Ei reprezint o personificare a fiinei, o for aductoare de optimism. Conform lui James Hampton Belton48 sunt un fel de ngeri protectori, fiind nfiai n picturi i sculpturi cu aripi, ca ngerii din iconografia cretin. n afar de rolul de protector al pater familias genius are i rolul de asigura continuitatea familiei. Pierre Grimal49 spune c genius juca un rol important n conceperea individului i era unul din spiritele care prezida asupra cstoriei. Exista un genius al patului nupial: lectus nuptialis care asigura fertilitatea cuplului respectiv. Dar ideea de genius nu are numai conotaii pozitive. De-a lungul timpului s-a ajuns la concluzia c exist i un genius negativ, un fel de spirit ntunecat care instig la fapte rele. Destinul unui individ depindea de rezultatul eternului conflict dintre aceste fore antagonice. Exista chiar un proverb indulgere genius care se referea la satisfacera gusturilor personale, a viciilor, n special a alcoolului.

47

W. Warde Fowler, The Religius Experience of the Roman People, Macmillan and Co. Limited, London, 1911, p. 43
48

James Hamptom Belton, Encyclopedia of Ancient Greek and Roman Mythology, www.gutenberg.org, 2009, p. 103
49

Pierre Grimal, The Concise Dictionary of Classical Mythology, T.J. Press Ltd, Cornwall, 1990, p.160.

Genius era celebrat n fiecare an de ziua de natere a fiecrei persoane. n aceast zi i se fceau jurminte, i se ofereau daruri: vin, prjituri, tmie. Tendina de a atribui fiecrei entiti un geniu al ei era att de puternic nct pn i zeii au primit propii lor genii. Numeroase documente ne arat faptul c erau fcute sacrificii pentru genius lui Iupiter i Marte. Treptat genius a ajuns s fie identificat cu Manes, spiritul morilor, i a devenit un element al imortalitii. Lars Familiaris- zei domestici romani Venerarea zeilor Lares este parte integrant a vieii romane, ei fiind invocai constant n arta i literatura roman. Lares pot fi definii ca zei domestici, ocupnd un rol major n cadrul religiei domeestice. O problem discutat intens de ctre istorici este natura acestor zei. Ei au fost identificai fie ca spirite ale strmoilor mori, fie ca gardieni ai anumitor locuri, de obicei cmpuri sau rscruci. Prima ipotez este susinut de informaii oferite de anumii scriitori romani. Festus i numete pe Lares dii inferi, ceea ce sugerez legtura lor cu trmul morilor. Apuleius n De Deo Socratis face diferena ntre Genius-spirit supranatural ce aparine corpului uman i lars-spirit ce nu posed form corporal. Mergnd mai departe exist mituri i legende care l descriu pe lar ca un strmo responsabil pentru fondarea unei familii, un erou pentru familia respectiv. La acest lucru au contribuit i legendele privind conceperea unor regi romani ca Romulus i Servius Tullius. Pierre Grimal50 reamintete de legenda conceperea regelui Servius Tullius conform creia Lars Familiaris este tatl acestuia. Plutarh povestete c ntr-o zi o sclav virgin a soiei lui Tarquin, numit Tanaquil se afla aproape de foc i a fost impregnat de un falus de cenu ce s-a ridicat din vatr. Toate acestea scot n eviden puterea generativ a Lares. Susintorii celei de-a doua ipoteze susin c aceste dovezi sunt neconvingtoare i aduc n discuie dovezi textuale care indic natura de gardieni ai locurilor. Majoritatea citeaz imnul frailor Arval care include o rugciune ctre Lares: enos Lases iuvate... neve lue rue Marmar sins incurerre in pleoris ( Lares ajut-ne ... Marte, nu lsa ca ciuma
50

Pierre Grimal, The Concise Dictionary of Classical Mythology, T.J. Press Ltd, Cornwall, 1990, p.239.

i distrugerea s se ntmple printre noi ). Lares aici Lases sunt invocai ca gardieni ai cmpurilor agricole mpreun cu zeul Marte. Aceast idee este susinut i de Tibullus care i numete pe Lares agri custodes dar i de faptul c Cicero plaseaz altarele acestor zeti n cmpuri, relaionndu-le cu anumite locuri i nu cu mori. Dei nu s-a ajuns la un accord cu privire la originea i natura Lares, cele dou teorii prezentate mai sus au fost acceptate de autorii antici. De exemplu Plautus n Aulularia face ca un Lar s se prezinte : ego Lar sum familiaris ex hac familia/ unde exeuntem me aspexistis. Hanc domum/ iam multos annos est cum possideo et colo/ patri anoque iam huius qui nunc hic habet ( eu sunt Lars Familiaris din acest cas/familie unde ai vzut c exist. Muli ani am locuit n aceast cas mpreun cu bunicul i tatl brbatului care triete aici acum.)51 Observm c Lar face legtura dintre el i familie i scoate n eviden continuitea care exist de la bunic la nepot. n acelai timp el se identific cu spaiul fizic al casei. El creeaz etimologia propiului nume, spunnd c este numit Lars Familiaris deoarece inhabiteaz o cas i se implic n familia respectiv. Cuvntul familia se refer att la spaiul domestic ct i la oamenii care locuiesc acolo. Dup Ana Balaci52 exist mai multe tipuri de Lares, fiecare avnd o funcie precis: Lares domestici - aveau grija gospodriei i a cminului familial; Lares praestites - patronau oraul; Lares compitales - protejau cartierele i rspntiile; Lares permarini - ocroteau pe navigatori; Lares militares - ocroteau soldaii; Lares rurales - ocroteau ranii. n fiecare cas roman Lares domestici sau familiaris erau venerai ntr-un altar special numit lararia. De obicei acest altar se afla n atrium deoarece aceasta era camera principal a locuinelor romane i vizitatorii puteu onora zeii la intrarea i la ieirea lor din cas. Alte locuri unde se aflau mici temple n cinstea lares erau buctria i grdina. Altarele lor erau pictate, decorate cu ghirlande de flori i statuete reprezentndu-i pe zei. Aceste statui puteu
51

Plautus, Aulularia apud Jesse Benedict Carter, The Religious Life of Ancient Rome, Cambridge University Press, New York, 1911 p. 62
52

Ana Balaci, Mic dicionar de mitologie greac i roman, Editura Mondero, Bucureti, 1992, p. 123

fi amplasate oriunde n cas, cu condiia s fie poziionate ct mai sus, unele dintre ele aflndu-se chiar pe acoperi. Miturile despre Lares nu sunt foarte numeroase, iar, n ceea ce privete originea lor, nu putem cita dect legenda prezentat de Ovidiu in Fasti. Ovidiu afirm c Lares au fost concepui din uniunea ntre nimfa Lara i zeul Mercur. Conform Encyclopedia of Ancient Greek and Roman Mythology53 iconografia i portretizeaz ca pe nite tineri brbai, plini de graie, schind micri de dans. ntr-o mn sunt pictai cu un rhyton ( vas n forma unui corn folosit n ritualuri ) fcnd un toast i n cealalt mn cu un patera ( vas asemenea unei farfurii adnci care se folosea la libaii ). Alturi de lares erau adesea pictai sau sculptai erpi, animale chthonice, strns legate de lumea morilor. Lares sunt spirite pozitive, binevoitoare care pzesc familia roman de ru i n acelai timp i asigur bunstarea. O cas care nu respect i nu veneraz propii lares nu va cunote niciodat prosperitatea. De aceea fiecare cas roman avea aezat n centrul mesei o statuie a lui Lars familiaris. Acesta era prezent la fiecare eveniment familial dar n special la banchete i srbtori private. Orice eveniment important trebuia binecuvntat de aceste zeiti. Venerarea acestor diviniti este strns legat de trecerea timpului, de procesele de schimbare i de modul cum ele afecteaz fiinele umane. Dup cum am artat lares subliniaz legtura continu i puternic care exist ntre membrii unei famili, cu referire special la cei de sex masculin. De asemenea ei marcheaz rituarile de matrizare ale copiilor, iniindu-i pe tinerii i tinerele romane n viaa adult. Atunci cnd un baiat roman fcea trecerea de la copilrie la maturitate, el trebuia s renune la bulla ( amuleta sacr care l proteja de spiritele rele ). Aceast amulet i era oferit lui Lar Familiaris i dup aceast aciune tnrul mbrca toga virilis. De asemenea se obinuia ca resturile primului barbierit al unui adolescent s fie aezate n lararia. Pentru fete trecerea de la adolescen la maturitate era legat n mod direct de momentul n care se cstoreau. nainte de ziua nunii viitoarele mirese treceau printr-un ritual de iniiere care presupunea renunarea la copilrie i nceperea unei noi viei ca matroane responsabile de o familie. n cadrul acestui ritual fetele renunau la obiecte ce simbolizau copilria lor : ppui, obiecte de ornat prul sau mbrcmintea. Toate acestea erau aezate n lararia i oferite lui Lars familiaris. Deoarece ceremonia de cstorie avea loc n atria celor dou
53

James Hamptom Belton, Encyclopedia of Ancient Greek and Roman Mythology, www.gutenberg.org, 2009, p. 246

case ale mirilor prezena lui lares era inevitabil. Viitoare soie era cea care i omagia pe cei doi lares oferindu-le cte o moned de bronz. Prin acest aciune ea evidenia faptul c trece n juristicia unui alt lares. O dat cu cstoria ea renuna la protecia lui lars familiaris din casa tatlui su n favoarea protaciei celui din partea soului. Ca i n cazul celorlate zeiti domestice pater familias era cel care se ocupa de organizarea ceremoniilor i rugciunilor care aveau loc n cinstea lares. El putea s delege aceast responsabilitate servitorilor i de cele mai multe ori villicus ( un fel de aprod ) era ales pentru a ndeplini aceast sacr datorie. Ritualurile de venerare a Lares aveau loc att n momente speciale pentru familie: cstorie, botez, banchete ct i n viaa de zi cu zi. Dup cum spune Jenny March54 zeului i erau oferite n dar gru, secar, trurte, faguri de miere, struguri, primele fructe din ograd, vin, tmie. De asemenea orice fel de mncare care cdea pe jos era considerat a fi cerut de lar. Putem concluziona deci c Lares sunt spirite supranaturale, puternice dar cu o personalitate mai puin accentuat. Nu sunt spirite statice, conceptul i modul n care sunt venerai schimbndu-se de-a lungul timpului la fel ca n cazul tuturor celorlalte diviniti romane. Dezbaterea asupra originii lor a ntunecat nelegerea noastr asupra evoluiei cultului n sine. Legturile dintre Lares i ceilali zei s-au pierdut. Cu toate acestea, s-a observat c lares au fost afectai de aezarea lor alturi de Hecate la rscruci, alturi de Mercur n domeniul comercial i alturi de erpi sacri n domeniul domestic. Apropierea fizic a acestei diviniti de ali zei a creat o atmosfer propice shimbului de caracteristici i trsturi. Acest transfer a funcionat la fel ca procesul de sincretism religios, cu precizrea c lares nu au fost niciodat identificai cu alte zeiti. Faptul c nu au fost complet sincretizai ne arat c Lares aparin unei alte clase de zei dect cea din care fac parte majoritatea zeilor Partenonului roman. Abilitatea de a absorbi trsturi revel c lares nu sunt n totalitate spirite vagi i nestructurate ca Manes de exemplu. Ei sunt zei cu o multitudine de funcii precise i acioneaz n domeniul cel mai important, deoarece casa este locul cu cea mai mare ncrctur sacr pentru orice cetean al Romei. Penates-zei gardieni ai cmarei romane
54

Jenny March , Classical Mythology, Cassell & Co, London, 1998, p. 279