Universitatea Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Dumitru Sandu

DEZVOLTARE COMUNITARĂ SI REGIONALĂ

Bucureşti , martie 2011

 Dezvoltare comunitară şi regională

În 2004 am publicat , la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din

Universitatea Bucureşti, o primă formă a cursului Dezvoltare comunitară. Concepte,
principii, experienţe. Un an mai târziu, cu mici modificări, cursul a apărut la
POLIROM sub titlul Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică ideologie.
Prezentul volum reprezintă , în esenţă, o extindere a lucrării puse în circulaţie în
2004.

Principala completare adusă o reprezintă includerea unor capitole referitoare la

dezvoltarea regională. Este o completare firescă legată şi de logica domeniului şi de
rolul meu didactic. Dezvoltarea comunitară, în epoca globalizării, este din ce în ce
mai mult, afectată de procese care se desfăşoară în spaţii regionale sau
transnaţionale. Fenomenle de de-localizare a unor activităţi sociale fac şi ele tot mai
necesara integrarea perspectivelor comunitare şi regionale ale dezvoltării. În plan
didactic, cursul pe care îl predau la facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
începând din anul 2000 - când a fost statuat programul de master „Dezvoltare
comunitară şi regională‖ (redenumit ulterior „Antropologie şi dezvoltare
comunitară‖) - a fost structurat cumulativ pe tema dezvoltarii comunitare şi
regionale.

În legătură cu dezvoltarea comunitară, principala noutate o constituie formularea

unei ipoteze asupra modelelor de bază din domeniu care au circulat în România, pe
termen lung, începând de la Spiru Haret, „comitetele şcolare‖ din perioada
ministeriatului lui Constantin Angelescu, continuând cu retorsiunea dezvoltarii
participative în perioada comunistă şi până la programele LEADER asociate cu
integrarea ţării în UE.

În plus este pus în evidenţă faptul că, în afară de domeniile distincte dezvoltare
comunitară şi dezvoltare regională, începe să se constituie tot mai clar un domeniu
de sinteză centrat pe dezvoltarea de tip comunitar-regional. Sunt formulate detalieri
în legatură cu rolurile şi tipurile de agenţi implicaţi în dezvoltarea comunitară,
funcţiile facilitării, ideologia participativă etc.

Partea întâi a lucrării tratează dezvoltarea comunitară atât ca domeniu de cercetare

cît şi ca tehnică de inginerie socială. Partea a doua este o introducere în cercetarea
regionalizărilor din România, considerate sub aspectul relevanţei lor pentru
dezvoltare, cultură şi sociabilitate. În calitate de co-autor la proiectarea regiunilor de
dezvoltare instituite în 1998 formulez cateva opinii asupra temei. Am renunţat la
unele dintre anexele care făceau lectura mai dificilă.

Volumul este un al doilea draft pentru o a doua ediţie a lucrării editate de

POLIROM în 2005.

1
 Dumitru Sandu

Cuprins
PARTEA ÎNTÂI: DEZVOLTARE COMUNITARĂ .................................................. 4
Dileme ale dezvoltării comunitare în România .......................................................... 4
O inovaţie socială ............................................................................................................................ 4
Întrebări ........................................................................................................................................... 6
Opţiuni............................................................................................................................................. 7

Ce este „dezvoltarea comunitară” (DEVCOM)? ........................................................ 9

„În‖, „prin‖ şi „pentru‖ comunitate ................................................................................................. 9
Schimbare voluntară „prin‖ comunitate ........................................................................................ 10
„Comunitatea‖ din DEVCOM ....................................................................................................... 11
„Familia‖ DEVCOM .................................................................................................................... 14

Modele şi agenţi de dezvoltare comunitară în România ........................................... 22

Roluri în dezvoltarea comunitară .................................................................................................. 22
Raportarea la beneficiari în dezvoltarea locală .............................................................................. 24
Tipuri ideala de dezvoltare comunitară ......................................................................................... 25

Participare comunitară........................................................................................... 32
Acţiune comună în interesul grupului de apartenenţă ................................................................... 32
Asociaţiile pentru aducţiunea apei potabile- un caz de participare comunitară ............................. 34
Cultura participativă ...................................................................................................................... 41
Ideologia participativă ................................................................................................................... 45
Credinţa în proiecte în spaţiul comunitar-regional ........................................................................ 49
În loc de concluzii ......................................................................................................................... 54
Anexă. Un sondaj asupra participării comunitare în 14 sate ......................................................... 60

Construirea spaţiilor de participare comunitară ...................................................... 63

Analogia cu sistemele dinamice adaptative (Modelul Kauffman ) ................................................ 63
Codificarea bunelor practici în DEVCOM .................................................................................... 66
Educaţia populară în spirală .......................................................................................................... 69
Un model comprehensiv al DEVCOM .......................................................................................... 69
Cazul „promotorului local‖ ca tip de agent comunitar .................................................................. 76

Ideologii implicate în dezvoltarea comunitară ......................................................... 82

Ideologii sistematice ...................................................................................................................... 82
Succesiuni istorice .................................................................................................................... 82
Nuclee ideologice...................................................................................................................... 84
Ideologii sociale ............................................................................................................................ 86
Democraţi, comunitarişti, autoritarişti şi rebeli în România socială .............................................. 86
Întrebări şi scop ......................................................................................................................... 86
Dezbaterea privind inconsistenţa de status................................................................................ 87
Contexte ale frustrării sociale şi mobilizării ............................................................................. 88
Ipoteze....................................................................................................................................... 89
Date şi metodă .......................................................................................................................... 91
Rezultate ................................................................................................................................... 94

2
 Dezvoltare comunitară şi regională

Concluzii ................................................................................................................................. 100

Ideologii difuze în domeniul identitar-etnic ................................................................................ 104
Naţionalismul între universalism şi particularism ................................................................... 104
Radicalismul în ideologiile sociale ......................................................................................... 110
Concluzii ................................................................................................................................. 113

Cunoaşterea diversităţii – condiţie a DEVCOM .................................................... 115

Sate funcţie de experienţa de migraţie internaţională .................................................................. 116
Tipologia culturală a satelor ........................................................................................................ 122
Satele pe scala sărăcie-dezvoltare comunitară ............................................................................. 130
Indicele dezvoltării satului .......................................................................................................... 131
Unde sunt satele de maximă dezvoltare/sărăcie ........................................................................ 135
Tipologia socială a comunităţilor de romi din România ............................................................. 139
Tipologia „accesibilitate , infrastructură, venit” (AIV) ............................................................ 140
Cine trăieşte în comunităţile sărace? ...................................................................................... 141
Ierarhizarea problemelor în comunităţile de romi ................................................................. 144
Ignorarea sărăciei comunitare în practica DEVCOM ............................................................... 148
Sărăcia comunitară ca izolare (grila FRDS) ................................................................................ 148

PARTEA A DOUA : DEZVOLTARE REGIONALĂ ............................................ 152

Carta Verde –fundament şi provocare în noua dezvoltare regională din România 152
Capitalul uman în dezvoltarea regională............................................................... 160
Măsurarea capitalului uman regional .......................................................................................... 161
Distribuirea regională a capitalului uman .................................................................................... 162
Investiţii pentru producerea capitalului uman ............................................................................. 168
Diferenţieri rural-urban ............................................................................................................... 169

Ariile culturale ca matrice de sociabilitate ............................................................ 171

Profil de toleranţă ........................................................................................................................ 173
Profil de sociabilitate ................................................................................................................... 174

Regionalizari identitare ....................................................................................... 183

Tradiţionalism identitar ............................................................................................................... 184
Regionalizarea problemelor sociale ............................................................................................ 186

Disparități sociale în dezvoltarea și în politica regională din România .................. 189

Indicele dezvoltării sociale locale (IDSL) ...................................................................................... 191
Disparități și arii de dezvoltare socială ....................................................................................... 194
Dinamica și explicarea disparităților ........................................................................................... 203
Concluzii ...................................................................................................................................... 207
Discuție: care este cea mai bună regionalizare pentru dezvoltare ?........................................... 209

Anexe .......................................................................................................................... 214

Dicţionar de termeni folosiţi în analiza dezvoltării comunitar-regionale ................ 217

3
 Dumitru Sandu

PARTEA ÎNTÂI: DEZVOLTARE COMUNITARĂ

Dileme ale dezvoltării comunitare în România

O inovaţie socială
„Dezvoltarea comunitară‖ (DEVCOM) este o etichetă tolerantă pentru o familie, relativ
dezorganizată, de practici sau modele de intervenţie locală care au sau tind să aibă ca rezultat
„mai binele comunităţii‖. Individualizările în această familie vin din multiple direcţii: domeniul
„mai binelui‖, iniţiatorul intervenţiei, modul de a da viaţă gândului de dezvoltare, actorii
schimbării, tipul de comunitate etc.

În formulare sintetică, detaliată în capitolul următor, voi spune că „dezvoltarea comunitară‖ se

referă la schimbări voluntare în, prin şi pentru comunitate. Care este statutul schimbărilor de
acest gen în România de după 1989?

La prima vedere, DEVCOM este,în contextul românesc de după 1989, o inovaţie socială .
Sintagma şi algoritmii de acţiune pe care îi desemnează reprezintă noutăţi relative la timp şi loc.
Vom vedea pe parcursul lucrării cât de nouă este abordarea pe context românesc şi pe timp lung,
care trece dincolo de zidul comunist al secolului trecut.

Deocamdată reţinem că este vorba de o inovaţie socială. Abia după 1998 în România se
vorbeşte tot mai frecvent de „dezvoltare comunitară‖. Apar proiecte ale unor ONGuri,
asociaţii1, cursuri şi materiale universitar-academice (Zamfir, 2000, Ionescu 2004, Voicu şi
Voicu, coord. 2006) sau acte guvernamentale care operează cu sintagma respectivă. Se dezvoltă
controverse la modul explicit sau implicit în legătură cu rolul posibil al dezvoltării comunitare,
al noilor actori ai dezvoltării. Fermentul care susţine dezbaterea este dat în bună măsură de
oportunităţile de rezolvare a unor probleme sociale locale prin programe de combatere a sărăciei
sau de dezvoltare care deschid drumul spre resurse, funcţie de capacitatea comunităţilor locale
de a se auto-organiza sau mobiliza pentru participare. Scheme de intervenţie socială comunitară
sau regională bazate pe idei de parteneriat, participare locală, mobilizare a capitalului social etc.
sunt tot mai mult experimentate în context românesc. Acestea au fost preluate , majoritar, din
practica şi cu sprijinul unor instituţii internaţionale de tipul Uniunii Europene, Băncii Mondiale,
UNDP, DFID etc.

Acţiunile de dezvoltare comunitară sunt reluate în anii 90 în baza unui transfer masiv de
experienţă internaţională codificată în modele de facilitare şi în instituţii de gestionare a
practicilor comunitare. Canalele pe care vin astfel de modele instituţionale sunt, în principal cele
ale unor actori foarte activi în câmpul dezvoltării internaţionale ca donatori, fundaţii sau agenţii.
În seria acestora, rolul fundamental în relansarea DEVCOM în România anilor 1996-2000 l-au
avut:

• Banca Mondială prin instituţionalizarea unui fond de dezvoltare

socială (Fondul Român de Dezvoltare Socială FRDS2) în acţiune conjugată cu
• USAID (prin programul World Learning Democracy Network Program in
Romania, 1995-1999), dar şi
• DFID (Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională al Marii Britanii), şi

1 Cazul ARDC Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară, CAR Centrul de Asistenţă Rurală de la
Timişoara etc.

2 Legea 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială

4
 Dezvoltare comunitară şi regională

• Fundaţia Soros (mai ales prin Centrul de Asistenţă Rurală CAR şi prin Centrul pentru
Dezvoltare Economică CDE).
Au fost activi şi alţi actori precum donatorii bilaterali (guvernele Olandei,
Danemarcei,Germaniei, Japoniei etc.), Fundaţia Charles Stuart Mott, Delegaţia Comisiei
Europene etc. Nu este în intenţia mea să fac o istorie de detaliu ci să pun în evidenţă tipuri de
mecanisme care au dus la structurarea principalelor modele de practică în domeniul dezvoltării
comunitare. Reţele de instituţii şi procese de difuziune a inovaţiei sociale numită dezvoltare
comunitară, cu toate componentele ei - facilitare, parteneriat, mobilizare de resurse,
fundamentarea schimbărilor prin proiecte, abilitare comunitară, evaluare etc. – au acţionat ca
mecanisme esenţiale pentru instituţionalizarea dezvoltării comunitare.
Principalele linii de structurare a practicilor DEVCOM au fost de tip
• organizaţional prin proiectarea şi înfiinţarea unor instituţii specializate de tip
FRDS, Centrul de Asistenţă Rurală,
• asimilare a expertizei la nivel de facilitatori, membrii în ONGuri sau agenţii
focalizate pe dezvoltare comunitară sau în structurile de conducere ale acestora
• învăţare şi difuzare la nivel comunitar, în interacţiunea dintre organizaţiile
orientate comunitar, experţi şi comunităţi.
Cercetarea socială aplicativă este din ce în ce mai mult implicată fie în fundamentarea unor
programe sociale care au în designul lor componenta participativă a dezvoltării locale fie în
estimarea impactului social al unor astfel de programe sau proiecte. In tot acest context, mai
mult la nivel academic decât practic apare şi recursul la tradiţiile fondatoare de genul celor
instituite prin concepţia şi practica echipelor regale în perioada anilor ‗30, în cadrul mişcării
sociale patronată de Dimitrie Gusti.

Pe un astfel de fundal, de noutate şi dezbatere atât în plan practic, de intervenţie socială, cât şi
de cercetare socială, elaborarea unui manual de dezvoltare comunitară acum şi aici poate părea
imposibilă sau hazardată. Cum un manual este o codificare de experienţă, în contextul dat, nu
poate fi vorba să ţintim spre elaborarea unui model standard. Ar fi posibilă adaptarea unui
manual elaborat în alt context cultural pe tematică DEVCOM. Utilitatea lui formativă îmi pare a
fi însă discutabilă. Cultura şi problematica socială locală contează foarte mult în dezvoltarea
comunitară. O adaptare de coduri tehnice sau culturale pentru a fonda intervenţii eficiente social
şi economic nu se poate face însă decât prin experimentare, la nivel de practică socială. In timp,
pe baza cunoaşterii unei astfel de experienţe se poate ajunge la codificări de tipul manualelor
standard.

În consecinţă, ceea ce propun în continuare este o primă formă de manual-de-explorare a

domeniului DEVCOM din perspectiva problematicii sociale actuale din România. Voi încerca
să propun un cadru conceptual de integrare a teoriilor, tehnicilor de intervenţie, metodelor de
cunoaştere din domeniu, prin raportare la practici şi analize asupra DEVCOM din situaţi sociale
diferite, din ţară şi din străinătate. Formarea unor specialişti în DEVCOM sau socializarea unor
noi actori care să favorizeze procese de dezvoltare locală bazate pe iniţiativă şi participare locală
ar putea fi ajutată de contactul cu o prezentare bazată pe ideea de coerenţă şi diversitate.
Deocamdată, intervenţiile comunitare de tip DEVCOM au fost preluate în spaţiul românesc mai
mult prin conţinutul lor tehnic, ca agregare de reguli care prin aplicare este de aşteptat să ducă la
„mai binele comunitar‖. Şi nu este rău pentru că procesul de învăţare socială a dezvoltării prin
proiecte şi prin participare directă a beneficiarilor schimbării nu se poate lansa şi realiza decât
prin încercări şi erori, prin trăire directă.

Este necesar însă ca odată lansate procesele de dezvoltare participativă să fie susţinute la nivel
social prin formarea unor actori specializaţi sau calificaţi care să poată susţine procesul din
interior dar cu avantajele cunoaşterii principiilor şi practicilor bune din domeniu. Lor le revine
rolul de a adapta efectiv practicile DEVCOM la contextul naţional, regional şi comunitar pe
care îl cunosc şi de care sunt interesaţi.

5
 Dumitru Sandu

Desigur, selecţiile pe care le voi face din literatura de specialitate şi din lumea exemplelor,
comunităţilor sau instituţiilor pe care le voi invoca sunt afectate de propria scară de valori, de
experienţele personale din domenii conexe DEVCOM. Care anume sunt experienţele de viaţă
sau de cercetare care m-au apropiat de tematica tratată în volum, se va vedea cu uşurinţă din
cuprins, din exemple şi date. Ceea ce este mai puţin vizibil dar foarte important voi încerca să
fac explicit însă încă dintru început. Este vorba de orientările valorice care îmi subsumează
demersul şi de ipotezele pe care le susţin în înţelegerea dinamicii de dezvoltare a comunităţilor
locale din România anilor 2000.

Întrebări
Primăria sau ONGul?3 In prezent, primăriile şi, în genere, administraţiile locale, sunt
principalul agent de DEVCOM în majoritatea localităţilor ţării. Dezvoltarea locală se produce
însă tot mai mult prin proiecte cu finanţare locală sau extralocală. Participarea populaţiei locale
la luarea deciziilor de dezvoltare şi la implementarea proiectelor este foarte diferită de la o
situaţie la alta.

Pot ONGurile concura primăriile în mobilizarea comunităţii pentru împlinirea propriei

dezvoltări? Ce relaţii pot şi trebuie să existe între administraţia locală şi ONGuri în procesul de
dezvoltare locală? În ce variantă este descurajată în mai mare măsură tentaţia corupţiei? Care
este rolul liderilor informali şi al structurilor tradiţionale de asociere în promovarea şi susţinerea
unor proiecte de dezvoltare locală?

La toate aceste întrebări se răspunde prin opţiuni pentru administraţia publică locală sau pentru
sectorul ONG. Argumentul standard pentru prima variantă este dat, de obicei, în termeni de
putere şi competenţă; în sprijinul celei de-a doua variante este invocată flexibilitatea, capacitatea
sporită de a mobiliza resursele locale de cooperare, transparenţa sporită, distanţarea de jocurile
politice. La rândul ei, opţiunea favorabilă administraţiei susţine că ONGurile nu au competenţă,
folosesc banii din proiecte pentru îmbogăţirea celor care le coordonează şi nu pentru binele
public, sunt supradeterminate de către donatori externi sau elite locale şi nu de interesul
grupurilor marginale pe care ar trebui să le servească .

Ipoteza de acţiune pe care o susţin este cea a interacţiunii celor două categorii de actori în
activităţile DEVCOM. Pot interacţiona la modul cooperare sau competiţie sau control reciproc.
Astfel îşi pot spori şansele de reuşită în condiţii de resurse limitate şi pot reduce tentaţiile de
corupţie prin provocarea permanentă a partenerului sau competitorului pentru transparenţă
sporită. Desigur, nu este suficient să spui că ambele categorii de actori contează .Rămâne de
răspuns la întrebările „cum‖, „unde‖ şi „de ce‖? Cum pot coopera, în ce contexte interacţiunea
este mai bună sau mai proastă, de ce natură sunt obstacolele de interacţiune eficientă între
administraţie şi ONG.

Specialistul sau comunitatea? Cine stabileşte agenda de dezvoltare locală, cine dă cele mai bune
soluţii la probleme, viziunea cui contează? Specialistul sau comunitatea ? Specialistul poate fi
facilitator local sau din partea unui ONG extralocal, consultant sau reprezentant al instituţiei
care asigură resursele pentru acţiunea comunitară. In principiu, majoritatea programelor de
dezvoltare locală îmbrăţişează ideologia participării comunitare, implicării săracilor sau altor
grupuri comunitare în identificarea problemelor şi în luarea deciziei. Cât întemeiat prin fapte
este un astfel de discurs? În ce măsură puterea finanţatorului şi orgoliul de expert/consultant nu
alimentează practici elitiste sub paravanul unor mecanisme formale de consultare locală sau de
evaluare? Atâta vreme cât există încă o cultură democratică slab structurată, sursele de

3 In fapt, polaritatea menţionată face parte dintr-o serie mai largă de opoziţii ai cărei termeni esenţiali
sunt statul- instituţiile de caritate – ONGurile – piaţa. DEVCOM operează diferit funcţie de fiecare dintre
aceste cadre de referinţă (Kenny, 2001). Asupra semnificaţie acestor cadre de referinţă voi reveni .

6
 Dezvoltare comunitară şi regională

informare publică lucrează cu mult zgomot şi cu puţină obiectivitate, iar evaluările de programe
de dezvoltare sunt realizate majoritar sub umbrela celui care finanţează sau gestionează
proiectul, şansa de simulare a democraţiei în programele DEVCOM este foarte mare. Cele de
mai sus nu reprezintă o pledoarie pentru renunţarea la facilitare, expertiză sau consultanţă.
Acestea sunt foarte necesare în foarte multe cazuri. Important este însă ca şi mecanismele
respective să fie evaluate sub aspectul eficienţei şi al concordanţei cu ideologia participativă.

Dezvoltare comunitară, oricum? Schimbările de tip DEVCOM sunt, prin definiţie destinate
„mai binelui‖ comunitar. Este o întrebare însă dacă în fapt lucrurile stau totdeauna conform
definiţiei. Care este raportul între bunăstarea comunitară ţintită prin proiectele DEVCOM şi
beneficiile elitelor locale, donatorilor sau ONGurilor operaţionale ? Cât de durabile sau
sustenabile sunt schimbările induse prin proiectele DEVCOM? În absenţa unor mecanisme de
raportare transparenta a rezultatelor acţiunii comunitare şi a unor evaluări competente şi
obiective,riscurile de a obţine efecte minime, de scurtă durată pentru populaţia locală sunt foarte
mari.

Opţiuni
În concluzie la acest capitol de deschidere a lucrării menţionez principalele premise ale
abordării pe care o propun:

 diversitatea este cel mai bun mediu pentru a găsi soluţii la dezvoltarea comunităţilor
locale. Raportările le voi face la perioada interbelică, la perioada comunistă, la societăţi
cu tradiţie în promovarea DEVCOM, la instituţii, comunităţi şi autori din zone foarte
diferite.

 DEVCOM nu se reduce la o listă de reguli de bune practici, indiferent cine propune

respectiva listă. DEVCOM ca reţetă poate fi eficientă în unul , două sau câteva cazuri
dar nu ca ghid pentru un proces de durată care să ducă la o dezvoltare durabilă. Nu se
reduce nici la operaţii de genul facilitării. Pentru a fi eficientă, DEVCOM trebuie
integrată în strategii de dezvoltare locală comprehensivă şi durabilă.

 Respectul diversităţii socio-culturale în ajustarea strategiilor DEVCOM este

fundamental pentru succesul acestor practici de dezvoltare. În consecinţă, agenţii
comunitari, cei care aduc schimbarea prin DEVCOM, trebuie să ştie nu numai legi,
reguli de acţiune eficientă, ci şi cultura locului unde vor să intervină şi plaja de
oportunităţi cu care să „in-formeze‖ comunitatea locală.

 Oricât de lungi ar fi listele cu principiile pentru practicile de succes în DEVCOM , ele

vor fi incomplete , greoaie. Este de importanţă majoră identificarea unui set limitat de
principii fundamentale pentru acţiunea eficientă în DEVCOM. Pentru cazul societăţii
româneşti actuale cred ca variabilele cheie fără de care nu se poate face intervenţie
DEVCOM eficientă sunt ANtreprenoriatul social, DEfinirea situaţiei sociale (ce cred
oamenii locului despre problemele pe care le au şi despre posibilele soluţii) şi
informaţia asupra Oportunităţilor (ANDEO). Antreprenoriatul social este înţeles ca
antreprenoriat în care misiunea socială este mai importantă decât profitul. Modelul
ANDEO pe care îl propun este o ipoteză de lucru în domeniu, în sfera DEVCOM din
România, bazată pe sinteza documentară şi de experienţă locală.

 Pentru situaţii sociale diferite vor trebui elaborate coduri specifice de acţiune eficientă
care să menţină câteva reguli generale dar ,în acelaşi timp, să lucreze cu multiple
specificări. Învăţarea diversităţii, a tipurilor sociale care domină aria de intervenţie este
primul pas în DEVCOM de performanţă.

 Dezvoltarea comunitară în condiţiile actuale de globalizare şi delocalizare devine tot

mai mult o „dezvoltare comunitar-regională‖.

7
 Dumitru Sandu

 Înţelegerea modelelor care structurează practica dezvoltării comunitare în diferite etape

de viaţă socială este o premisă utilă pentru alegere şi evaluare în domeniul dezvoltării
comunitare.

 Dezvoltarea comunitară nu este nimic altceva decât varianta participativă a dezvoltării

locale.

 Între cercetarea şi practica din domeniul comunitar-regional relaţia este una de „dialog
continuu‖, de interacţiune, fiecare domeniu formulând date de intrare pentru celălat şi
reacţionând prin adaptări reciproce. Ideea că se poate face inginerie socială de tip
dezvoltare comunitară sau regională fără cercetare este una care nu poate duce decât la
rezultate lipsite de viabilitate.

Lucrarea include pagini de manual standard, cu rezumare si prezentare simplă a unor analize
anterioare din domeniul de referinţă dar şi pagini de cercetare. Acestea din urmă sunt necesare,
cred, dat fiind noutatea domeniului. În fine, în seria precizărilor de mod de lucru, menţionez că
lucrarea mi-a prilejuit revenirea la texte mai vechi sau mai noi , nepublicate în volum propriu.
Le-am revăzut din perspectiva intereselor acestei lucrări şi am selectat ceea ce am crezut a fi de
folos.

Am reintrodus în circuit , spre exemplu, un text publicat cu peste 30 de ani în urmă, referitor la
participarea locală. „Participare locală‖ în comunism? Cititorul va putea judeca el însuşi. În fapt,
istoria pe care o relatez acolo este mult mai mult decât un episod întâmplător. Asociaţiile de
aducţiune apei potabile din zona Şeica Mare - Axente Sever- Agârbiciu- Şoala de lângă Copşa
Mică reprezintă o formă exemplară de difuzare a unei inovaţii sociale pe suportul unor forme
tradiţionale de organizare socială – vecinătăţile de tip săsesc4.

4 Pentru abordări antropologice ale vecinătăţilor de tip săsesc din Transilvania în anii 2000 vezi
Mihailescu, 2002 iar pentru relaţiile de vecinătate la nivelul Munţiolor Apuseni vezi Totelecan, 2003.

8
 Dezvoltare comunitară şi regională

Ce este „dezvoltarea comunitară” (DEVCOM)?

„În”, „prin” şi „pentru” comunitate
Un grup de persoane din Satu Nou află, din satul vecin Poiana, că „de la Bucureşti se dau bani
pentru drumuri dacă satul este sărac,oamenii din sat vor , se unesc , pun şi ei măcar muncă şi
completează hârtiile cerute de cei de acolo, de la Fond. Nu este musai să fie şef primarul dar
trebuie să îşi aleagă dintre ei un preşedinte, un contabil şi un casier‖.Şi, de la acest prim pas pot
urma alţii, dacă grupul de iniţiativă este susţinut şi de alţi săteni şi au printre ei pe cineva care
ştie să scrie un proiect: vizita locală a unui reprezentant al Fondului pentru a verifica în ce
măsură cele scrise în proiect sunt corecte, aprobare proiect, obţinerea banilor necesari,
selectarea firmei care realizează proiectul în baza unei licitaţii, participarea populaţiei locale la
construcţia drumului etc. Intervin in proces evaluatori, supraveghetori, autorităţi ale
administraţiei locale, ONGuri etc. Exemplul este fictiv dar rezumă o situaţie tipică pentru
practica de intervenţie locală de dezvoltare (Voicu, Dan, Voicu, Şerban, 2002). „Fondul‖ ar
putea fi Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), iar comunităţi care aplică la Fond,
indiferent că se cheamă Satu Nou sau Poiana, sunt multe în ţară5.

Este acţiunea de la Satu Nou un posibil exemplu de dezvoltare comunitară? Dar dacă procesul
ar fi fost pornit nu de la un grup de iniţiativă locală ci de la un facilitator al FRDS, ar mai fi fost
vorba de acţiune comunitară? Sau, dacă începutul procesului se afla la judeţ, într-o decizie a
Consiliului Judeţean, transmisă primarului care, la rândul lui ar fi organizat „ca la carte‖
lucrurile la nivel local cu grup de iniţiativă, adunare generală sătească, comitet de coordonare a
proiectului etc. ? Ar mai fi fost cazul să calificăm acţiunea drept DEVCOM?

Dar dacă în loc de drumul de la Satu Nou ar fi fost vorba de „apaductul de pe Uliţa Lungă‖
construit de o vecinătate în Şeica Mare, lângă Mediaş, în anii 1900 ( vezi descrierea cazului in
subcapitolul din „participare comunitară‖), cu reluarea procesului de difuzare în zonă a
respectivelor inovaţii socio-tehnice în întreaga zonă Copşa Mică – Mediaş în anii 1960-1970? Şi
exemplele pot fi continuate. Răspunsul la întrebarea anterioară nu poate fi dat, evident, decât
prin lămurirea sensului curent al noţiunii de DEVCOM. Este ceea ce voi încerca să fac în
continuare.

O posibilă sinteză a diferitelor sensuri atribuite „dezvoltării comunitare‖ trimite spre definirea sa
ca schimbare voluntară în, prin şi pentru comunitate. Altfel spus, este vorba de o familie de
schimbări în plan social (nu individual) pentru care se specifică locul, modul de realizare şi
finalitatea. Toate cele patru elemente – motivaţia, spaţiul, modul de realizare şi finalitatea sunt
necesare pentru ca schimbarea să îndeplinească cerinţa de a fi de tip comunitar. Elemente de
gradualitate intervin însă în legătură cu fiecare dintre ele. Transformarea se poate produce
pentru toată sau numai pentru o parte din comunitate, cu participarea unora sau a tuturor
membrilor ei, cu impact pentru puţini, mulţi sau toţi membrii.

5 Cele doua nume au fost alese pentru a trimite la ideea de nume comune de sat în România. In registru
de toponimie aş menţiona că acestea au frecventa maxima de apariţie în lista numelor de sate din
mediul rural românesc. La recensământul din 2002, din cele 12730 sate din mediul rural, 42 purtau
numele de Satul Nou iar 35 se numeau Poiana. Nu întâmplător, cele mai multe „sate noi” sunt în
regiunea cu cel mai ridicat nivel al fertilităţii, respectiv în Moldova (18 din cele 42) iar cele mai multe
„poiene” apar tot în Moldova (20 din 35). Satele „noi” sunt, foarte probabil , apărute prin „roire” sau
colonizare iar „poienile” sunt locuri privilegiate de aşezare umană prin acelaşi proces de desprindere din
satele „matcă” (Stahl, 1998).

9
 Dumitru Sandu

Schimbare voluntară „prin” comunitate

In principiu nu poate exista dezvoltare comunitară fără satisfacerea celor patru criterii anterior
menţionate de intervenţie la nivelul unui grup social („în comunitate‖) în folosul membrilor săi
(„pentru comunitate‖) şi cu ajutorul lor („prin comunitate‖) voluntar sau semivoluntar. Esenţială
cred că este dimensiunea participativă legată de mobilizarea membrilor comunităţii. O
participare voluntară, lipsită de constrângeri implică , în bună măsură, şi dimensiunea de
finalitate, de implicare în acţiune sau în schimbare pentru satisfacerea unor nevoi interne ale
majorităţii membrilor grupului sau ale unor dintre aceştia care sunt percepuţi ca fiind realmente
în situaţie dificilă.

Se pune firesc întrebarea legată de câţi membri din grup trebuie să participe la acţiunea pentru
ca aceasta să fie calificată ca fiind de tip comunitar, doi, trei, majoritatea sau toţi . Participarea
integrală a grupului sau a majorităţii membrilor săi este un fenomen relativ rar, asociat mai
degrabă cu situaţiile de viaţă socială de tip tradiţional sau cu calamităţi, crize. În grupurile
sociale cu grad redus de tradiţionalism şi în situaţii normale de viaţă, problema care se pune este
cea a implicării unei părţi a membrilor grupului. Câţi anume nu contează. Important este ca ei să
lucreze în folosul comunităţii şi la modul voluntar sau cointeresat.

„Voluntar‖, „forţat‖, „cointeresat‖ sau „altruist‖ semnifică tot atâtea variante de motivare pentru
implicare în acţiunile DEVCOM. Pentru ca acţiunea să fie de tip comunitar este necesar ca
implicarea să fie strict voluntară şi altruistă, persoana care participă să intre în angrenajul
acţiunii cu finalitate de grup strict voluntar şi fără orice motivaţie personală, asociată cu un
interes particular? Discuţia poate părea speculativă, de ordin terminologic , din seria celor de tip
„angelogie‖ 6. Nu este însă aşa pentru că tipul de motivaţie care trebuie stimulat pentru
participarea comunitară este determinant pentru modul în care sunt structurate politicile
DEVCOM, pentru organizarea acţiunilor comunitare. O simplă clasificare a motivaţiilor de
implicare în acţiunile de interes comun în funcţie de cointeresare şi voluntariat indică patru
tipuri de situaţii – participare dezinteresată /altruistă, prin cointeresare, grupală şi forţată
(Error! Reference source not found.). Acestea sunt tipuri ideale de motivaţie pentru că în
practica de participare pot fi combinate, pentru acelaşi individ, tipuri diferite.

Tipuri de motivaţie pentru participare comunitară

Condiţii de libertate . Raportul conştientizat între interesul personal şi cel de grup
Participare…. discordant concordant
voluntară A. participare dezinteresată C. participare grupală
semi-voluntară B. participare prin cointeresare (ca membru al unui grup)
sub constrângere D. participare forţată
(funcţională sau disfuncţională pentru cel forţat să participe)
Evident, în sfera DEVCOM nu intră participarea forţată, prin constrângere. Cea de tip voluntar,
dezinteresat, altruist nu pune probleme de încadrare. Este evidentă în special în cazul donaţiilor
necompensate de avantaje materiale directe. Conformarea morală sau câştigurile simbolice de
prestigiu sunt motivaţiile pentru participarea altruistă.

În variantele utopic-romantice de DEVCOM, implicarea se reduce numai la acest gen de

motivaţie şi la implicarea ca membru al unui grup social considerat a fi comunitatea. Pe cale de
consecinţă, ideologiile şi campaniile , facilitarea şi campaniile DEVCOM se centrează pe ideea
mobilizării la nivelul proceselor de înţelegere, ataşament comunitar, identitate comunitară etc.

6 In dogmatica preocupată de caracteristicile îngerilor, în evul mediu, apăreau întrebări strict speculative,
de tipul „câţi îngeri încap pe un vârf de ac?‖

10
 Dezvoltare comunitară şi regională

Este controversat statutul participării prin cointeresare. Antreprenorul local care contribuie cu
bani sau utilaje la realizarea unei şcoli din localitate nu pentru că doreşte ci pentru că are nevoie
de aprobări, facilităţi sau pur şi simplu de credit de încredere de la primărie poate fi considerat
ca actor cu participare comunitară? Mai mult la modul informal decât formal, astfel de reţele de
interese sunt frecvent puse în funcţiune de autorităţile locale atunci când au de realizat acţiuni
de infrastructură locală de interes public. Includerea sau neincluderea participării prin
cointeresare în sfera DEVCOM depinde de definiţia care se adoptă. În accepţiunea adoptată aici,
participarea prin cointeresare este o formă de participare şi implicit dezvoltare comunitară prin
simplu fapt că cel care o realizează este membru al comunităţi şi participă la o acţiune de folos
public, chiar dacă în baza unei motivaţii de tip interes personal. Diferitele forme de parteneriat
implicate în DEVCOM acţiuni cu funcţie de realizare a unor bunuri publice prin conjugarea
unor interese de ordin diferit, inclusiv în variantă public-privat. Singura problemă pe care o pot
aduce formele de participare comunitară prin cointeresare este cea legată de posibilele forme de
corupţie care îi pot fi asociate. Proceduri de transparenţă şi formalizare a relaţiilor de interes
care pot duce la DEVCOM sunt esenţiale pentru a reduce riscurile de corupţie în promovarea
stimulării prin cointeresare.

Precum în cazul oricărei acţiuni umane, motivaţiile pentru implicarea în DEVCOM pot fi
asociate cu tradiţia, valorile, sentimentele sau raţionalitatea raporturilor dintre scopuri şi
mijloace7.

„Comunitatea” din DEVCOM

Referentul de bază al acţiunilor de tip DEVCOM este „comunitatea‖. O acţiune este de tip
„comunitar‖ în sensul că se leagă în mod specific cu o comunitate. Sensurile în care este folosit
cuvântul sunt derutant de multe. Conceptul de comunitate este din seria celor cu graniţă
imprecisă, cu sensuri multiple, pornit în bună măsură din sfera gândirii romantice (Amerio,
2003) dar , paradoxal, util în contexte teoretice şi practice foarte diferite tocmai prin plasticitatea
sa ridicată:

„Ce rămâne astăzi din conceptul de comunitate? Pe plan general, nu foarte mult, pentru că a fost
utilizat în moduri atât de diferite (Hillery numărase deja vreo nouăzeci de definiţii diferite ale
termenului) încât a ajuns să nu mai indice mare lucru, mai ales in Statele Unite. În Europa, a
rămas, cel puţin într-un anume sens, legat de viziunea lui Tonnies ; în acest sens, fiind o noţiune
de ordin specific sociologic, e greu să nu împărtăşeşti criticile care i-au fost aduse : ideea de
solidaritate, problemele de identitate, faptul că poziţiile care reiterează într-o oarecare măsură un
punct de vedere nu neapărat utilitarist şi „de piaţă‖ în privinţa convieţuirii umane pot fi
exprimate mai corect cu ajutorul altor noţiuni. Chiar şi în psihologia comunităţii, aşa cum ne
este oferită de modelele sale americane, conceptul originar de comunitate pare să fi pierdut
multe dintre conotaţiile sale.‖ (Amerio, 2003: 38).

7 Tipologia weberiană a acţiunilor umane ca fiind raţionale prin scop, raţionale prin valori, afectuale sau
tradiţionale este pe deplin aplicabilă şi tipurilor de participare comunitară. Similar, tipurile de autoritate
identificate de Weber – legal-rational, tradiţional şi carismatic, sunt identificabile în desfăşurarea
acţiunilor comunitare: „There are three pure types of legitimate authority. The basis for their claim to
legitimacy may be primarily one of:
(1) Rational character—resting on the common belief in the legality of rules and the right of those
empowered to exercise authority (i.e. legal authority); or
(2) Traditional character—resting on the common belief in the sanctity of existing traditions and the
legitimacy of that authority thereby empowered (i.e., traditional authority); or finally (3) Charismatic
character—resting on an uncommon devotion to the sanctity, heroism or otherwise impressive character
of an individual and to the dispositions openly enacted by that person (i.e., charismatic authority).
(Weber,1999, 31)

11
 Dumitru Sandu

In limbajul curent dar şi în analizele sociale de specialitate, familia, şcoala, enoriaşii unei
biserici, un sat, o vecinătate sunt calificate drept „comunitate‖.Mai mult, se vorbeşte şi despre
„comunităţi virtuale‖ în care membrii sunt legaţi prin „firele‖ internetului sau despre
„comunitatea oamenilor de afaceri‖ sau despre „comunitate politică‖. Ce au în comun toate
aceste forme de grupare a oamenilor pentru a beneficia de calificativul de „comunitate‖?
Singura trăsătură comună pentru o atât de largă varietate de entităţi sociale este unitatea valorică
sau, mai exact, probabilitatea de a avea membrii cu orientări valorice similare. Noţiunea de
comunitate se aplică în special grupurilor care au sau tind să aibă o cultură specifică. Satul
tradiţional8 şi familia sunt cazuri exemplare. Sunt grupuri de dimensiuni reduse, cu puternică
interacţiune între membrii lor , pe durate mai de timp , cu experienţe comune şi, în consecinţă,
cu valori comune.

Noţiunea de comunitate este folosită atât pentru grupuri care au efectiv coerenţă sau unitate în
planul valorilor cât şi pentru cele care au potenţial de a evolua spre o astfel de stare.
Similarităţile de status ocupaţional, rezidenţial, de localizare, de vârstă etc. sunt una dintre
categoriile de factori care sporesc probabilitatea de similaritate de orientare valorică între
membrii grupului. Interacţiunile intense, funcţie de interese sau alte criterii sunt, de asemenea, o
condiţie favorabilă constituirii comunităţilor. In consecinţă, pot fi distinse comunităţi actuale, de
status şi de interacţiune. O a patra categorie este formată din comunităţile cumulative (Error!
Reference source not found.) , funcţie de criterii multiple – valori, status, interacţiune.
„comunităţile mici‖ despre care vorbeşte Redfield (1955) .

În concluzie, „comunitate‖ desemnează o grupare umană caracterizată prin probabilitate sporită

de unitate valorică a membrilor ei. Sursele orientării comunitare pot fi asociate în principal cu
interacţiunea, similitudini de status sau opţiuni personale. Dacă probabilitatea de unitate
valorică este dată de similitudinile de status (rezidenţă, ocupaţie, vârstă, etnie etc.) se cheamă că
avem de-a face cu comunităţi de tip „etic‖9. Comunităţile de tip „emic‖ sunt cele în care
unitatea valorică nu mai este de tip potenţial ci actual şi pot fi comunităţi de credinţă, de
prietenie, ideologice etc. Comunităţile acţionale sau pragmatice îşi au fundamentul în acţiuni
sau interacţiuni comune. Comunităţile de unitate multiplă sunt bazate pe similitudini de status,
pe interacţiune şi pe orientări valorice efective.

8 O investigaţie asupra sensului trăit al „comunităţii” la nivelul unor activişi comunitari din Irlanda duce
la concluzia că sensurile majore atribuite conceptului sunt cele de „comunitate geografică” şi de
„comunitate de interes”. În context apare şi întrebarea relevantă dacă nu cumva „comunitatea” nu este
decât „un sat imaginat” (Powell,, Geoghegan, 2004: 172-173). În fapt, toate comunităţile care nu sunt
„de intercunoaştere” dar au componentă identitară, au caracter de „comunităţi imaginate” (Anderson,
2000).

9 “După Pike, când avem de descris un eveniment uman, există două atitudini posibile. Una, denumită
etică, constă în a interzice orice ipoteză asupra funcţiei evenimentelor relatate, care le caracterizează
numai cu ajutorul criteriilor spaţio-temporale. Cealaltă, denumită emică, dimpotrivă, constă în a
interpreta evenimentele după funcţia lor particulară în lumea culturală particulară din care fac parte.
(NB: Termenii englezeşti etic şi emic au fost creaţi pornind de la Phonetics *= Fonetică+ şi Phonemics (=
Fonologie+. După Pike , distribuţionalismul este exemplul unui punct de vedere etic, exterior, asupra
limbajului. Cu acest titlu, el nu poate oferi descrierii decît un punct de plecare; pentru a alege printre
multiplele reguli şi clasificări care sînt de asemenea admisibile din punct de vedere distribuţionalist,
trebuie să i se suprapună o analiză emică, care caracterizează, pe de altă parte, unităţile prin funcţia pe
care le-o dă subiectul vorbitor.” (Ducrot, Schaeffer, 1996:45).

12
 Dezvoltare comunitară şi regională

Tipuri de comunităţi în spaţiului de atribute al conceptului de comunitate

Unitate valorică actuală

(comunităţi C "emice")
C de credinţă
C ideologice

Similitudine de status Unitate de interacţiune

(C "etice") (C de acţiune)
C urbane,rurale, de
rezidenţial vecinătate C de intercunoaştere
C oamenilor de
ocupaţional afaceri C virtuale
C vârstnicilor,
vârstă tinerilor, copiilor C de interese
C francofona,
etnie, limbă macedoneană C de cooperare

Comunităţi cumulative
C mici (Redfield)
C de tip devălmaş (Stahl)

Desigur, sensul noţiunii de comunitate rămâne încă vag chiar în varianta de definire anterior
propusă, prin referire la „grupuri cu probabilitate sporită de unitate valorică‖. Ce înseamnă
„unitate valorică‖, ce dimensiuni poate avea o comunitate, cu ce fel de comunităţi avem de a
face in cazul DEVCOM?

„Unitatea valorică‖ despre care discut vizează nu numai similaritatea de opţiuni valorice pentru
membrii grupului ci şi conştiinţa similarităţii, şi, implicit, o conştiinţă identitară, o conştiinţă de
„noi‖. În practica DEVCOM sunt avute în vedere în special comunităţile locale de tipul satelor,
oraşelor, cartierelor, vecinătăţilor etc. În privinţa dimensiunii pe care o poate avea un grup uman
pentru a putea fi considerat drept comunitate este greu de formulat o regulă. Formal vorbind,
prin aplicarea strictă a definiţiei adoptate, şi Bucureştiul este o comunitate cu cei aproape două
milioane de locuitori pe care îi are ca şi un sat de 30-100 de persoane. Cele două aşezări sunt
comunităţi locale în sensul că sunt grupări de gospodării cu localizare diferită. Locuitorii satului
se ştiu însă între ei, reprezintă , foarte probabil, o comunitate de intercunoaştere, ceea nu este
cazul pentru oraşul-capitală. Diversitatea ocupaţională şi socială este , de asemenea
incomparabil mai mare în capitală faţă de sat. O conştiinţă identitară specifică şi o cultură de
locuire specifică există însă pentru fiecare dintre cele două comunităţi.

În situaţiile practice de cercetare socială sau de planificare a acţiunilor este util să fie adoptat un
concept de gradualitate în înţelegerea comunităţii. Din perspective diferite, acelaşi grup uman
are grade diferite de comunitarism, de şanse de manifestare a caracterului de comunitate10.
Operaţional vorbind, comunitatea este recunoscută prin cel puţin unul dintre următoarele trei
atribute:

10 Profesorul Mihai Pascaru propune un indice de măsurare a gradului de manifestare a fanomenelor

comunitare prin combinarea unor indicatori referitori la intercunoaştere, comunicare interpersonală şi
întrajutorare sau interacţiune (Pascaru, 2003).

13
 Dumitru Sandu

 similaritatea culturală a membrilor ei;

 interacţiune intensă între membrii grupului;
 similaritate de status între membrii grupului (ocupaţie, educaţie, vârstă, localizare etc.).
Cu cât un grup este format în mai mare măsură din persoane care se aseamănă între ele prin
status şi orientări valorice şi interacţionează mai mult între ele, cu atât este mai probabil ca ele
să se manifeste în mai multe situaţii prin comportamente de unitate valorică, prin alegeri
similare şi prin conştiinţă identitară. Este foarte puţin probabil ca persoane foarte diferite ca
status şi credinţe şi cu slabe interacţiuni între ele să ajungă să formeze o comunitate , să aibă
alegeri similare şi conştiinţă identitară.

La nivelul acţiunilor DEVCOM, mărimea comunităţii este funcţie de obiectivul de acţiune.

Contează scara la care se doreşte promovarea „binelui comun‖ prin proiecte sau acţiuni de grup.
Se poate opera fie la nivelul unui întreg oraş sau al unui cartier sau al unei vecinătăţi sau al unei
grupări de blocuri din oraş. Toate aceste pot fi identificate drept comunităţi funcţie de ţinta de
acţiune. Starea socioculturală de comunitate activă, actuală, cu majoritatea membrilor orientaţi
similar , în interacţiune de tip cooperare, este rară în spaţiu si discontinuă în timp. O comunitate
potenţială devine comunitate activă numai în circumstanţe particulare. Acţiunile DEVCOM sunt
menite să ducă la astfel de situaţii de creare a binelui comun prin participare locală sau
comunitară.

În fapt, noţiunea de „comunitate‖ implicată în sintagma de „dezvoltare comunitară‖ se referă nu

numai la unitatea valorică potenţială a membrilor grupului ci şi la capacitatea lor potenţială de a
coopera pentru binele comun:

„…. în planul reflecţiei de ordin etic şi politic care se concentrează azi asupra problemelor
justiţiei şi ale binelui, conceptul de comunitate a redobândit un sens propriu semnificând
necesitatea unui bine comun ca platformă a oricărei democraţii care nu vrea să despartă
certitudinea dreptului de o reală egalitate între cetăţeni. Operele lui Aldstair MacIntyre (1981 ;
trad. it., 1988) şi Charles Taylor (1989 ; trad. it., 1993) au reluat dezbatere care, după apariţia
bine cunoscutei Teorii a justiţiei a lui John Rawls (1971 ; trad.it., 1982}, părea aproape stinsă.
Rawls, după cum se ştie, susţine că doar o „justiţie neutră poate să protejeze cu adevărat o
societate democratică pluralistă ; cum această neutralitate riscă, aşa cum stăteau lucrurile deja in
gândirea liberală clasică a lui Locke, să favorizeze nedreptăţile sociale în numele libertăţii de
iniţiativă şi al pieţei, el propune măsuri corective.‖ (Amerio, 2003: 38).

„Familia” DEVCOM
Odată definită noţiunea de dezvoltare comunitară este util să vedem la care procese se aplică şi
la care nu. Raportarea la situaţiile limită nu poate fi decât utilă pentru înţelegerea conceptului. În
plus, este bine să începem schiţarea diferenţierilor interne ale practicilor DEVCOM.

O primă distincţie care se impune este cea dintre „dezvoltarea comunitară‖ şi „dezvoltare a
comunităţii‖. Aceasta din urmă se realizează nu numai prin DEVCOM ci şi prin schimbări care
au funcţie de dezvoltare dar se produc fără participare comunitară Creşterea veniturilor
populaţiei din localitate ca urmare a sporirii ofertei de locuri de muncă în regiune duce la
creşterea nivelului de dezvoltare a localităţii dar nu are o dimensiune de participare sau
organizare comunitară şi, în consecinţă, nu se subsumează DEVCOM. Similar, construirea unei
magistrale care traversează localitatea sau trece prin apropierea ei poate avea multiple
consecinţe pozitive pentru nivelul de viaţă al populaţiei din localitate, poate induce schimbări
importante dar este vorba de o schimbare în care decizia comunitară nu a fost de loc implicată.

Dar, spre exemplu, ajutoarele oferite de vecini pentru cel care a avut un necaz în familie,
constituie caz de DEVCOM? În acest caz există o dimensiune de implicare a comunităţii dar

14
 Dezvoltare comunitară şi regională

ţinta este una individuală . In consecinţă se poate vorbi de ajutor comunitar dar nu de dezvoltare
comunitară.

Sau , tot în zona exemplelor care pot aduce precizări pentru definirea fenomenului analizat:
organizarea unui hram la biserica din localitate poate fi calificată drept acţiune DEVCOM,
considerând ca atât organizatorii cât şi beneficiarii sunt membrii aceleiaşi comunităţi. În acest
caz acţiunea se desfăşoară în, prin şi pentru comunitate , este de factură voluntară şi are şi o
componentă explicită de cooperare, de capital social . La prima vedere, activitatea satisface
toate condiţiile incluse în definirea DEVCOM. Şi totuşi ea face parte din altă familie . Este o
activitate recurentă (la fiecare zi de hram), reglementată tradiţional şi nu duce la o schimbare în
comunitate. Cu alte cuvinte satisface toate condiţiile definiţiei în afară de aceea de a fi
„schimbare‖. În anumite cazuri poate avea funcţie DEVCOM dacă este organizată pentru prima
data în comunitate şi constituie o probă de autocontrol, de sporire a capitalului social local, a
abilităţii sociale locale de auto-organizare. Similar, dacă ocazia respectivă este folosită pentru
demararea unui proiect comunitar, atunci hramul poate avea o funcţie DEVCOM. Exemplu
trimite la marcarea distincţiei dintre „DEVCOM‖, „acţiune comunitară‖ şi „acţiune cu funcţie
DEVCOM‖.

Dar organizarea unei mişcări sociale pentru oprirea unei investiţii poluante sau pentru obţinerea
unor drepturi civice în cadrul comunităţii se subsumează DEVCOM? Atâta timp cât se lucrează
cu definiţia propusă, răspunsul este pozitiv. Organizarea mişcării sociale este net diferită de un
alt tip DEVCOM, cel în care animatorul, sau facilitatorul sau agentul comunitar face legătura
între un donator cu resursele aferente şi comunitatea care are anumite nevoi. În special în spaţiul
american, primul tip de acţiune este desemnat prin „organizare comunitară‖ iar cel de-al doilea
prin „DEVCOM‖. În fapt, ambele tipuri de acţiuni sunt forme ale DEVCOM prima cu accent pe
organizare, pe gestionarea conflictului, pe generarea unor instituţii prin mişcări sociale iar cea
de-a doua focalizată pe organizarea grupurilor comunitare pentru folosirea eficienta a unor
resurse prin intermediul unui program.

Caseta: Putere şi program în DEVCOM

Există două abordări ale dezvoltării comunitare. Abordarea centrată pe putere

(power approach) accentuează asupra comunităţilor sărace care se auto-
organizează şi folosesc strategii de confruntare pentru depăşirea obstacolelor
pentru a avea acces la aceleaşi oportunităţi ca şi comunităţile bogate. Abordarea
centrată pe programe accentuează asupra cooperării dintre comunităţile sărace şi
cei care deţin resurse , precum guvernele sau corporaţiile, pentru promovarea unor
programe de ajutorare a persoanelor din comunităţile sărace. Abordarea centrată pe
putere vede societatea ca fiind divizată între înstăriţi şi săraci.

Aceste două abordări au fundamente în două teorii asupra societăţii. Abordarea

focalizată pe putere consideră societatea ca fiind segmentată între înstăriţi şi săraci
şi cere celor săraci să se organizeze pentru sa contracara puterea politică sporită a
celor avuţi. Abordarea orientată spre programe pune în evidenţă interesele comune
tuturor. În seria fostelor colonii britanice – Canada, Statele Unite, Australia şi
Aotearoa/Noua Zeelandă – Statele Unite înregistrează o istorie puternic accentuă a
dezvoltării comunitare cu abordare orientată spre putere, numită organizare
comunitară (community organizing).

Prin contrast, Aotearoa /Noua Zeelendă, Australia şi Canada au avut în istoria lor
guverne mult mai puternice şi dezvoltare comunitară centrată pe abordarea prin
programe. Dar pentru prezent şi viitor distincţia între cele două abordări poate fi
chestionată. Sunt ambele abordări necesare pentru o dezvoltare comunitară de
succes? Nu cumva guvernele Canadei, Australiei şi Noii Zeelande au ajuns să

15
 Dumitru Sandu

semene mai mult sau mai puţin cu guvernul Statelor Unite ? Şi dacă este aşa,
rezultă de aici că membrii acelor naţiuni vor trebui să se orienteze mai mult spre
modelul unei dezvoltări comunitare centrate pe putere?‖ (Stoecker, 2001, P. 1)

Ar mai fi de distins, cred, şi între noile şi vechile acţiuni DEVCOM. În forma actuală
DEVCOM implică deja o mare varietate de forme şi specializări. În afara distincţiei dintre
DEVCOM orientat spre mobilizare pentru mişcări sociale şi DEVCOM pentru realizarea unor
programe sociale sau economice ar mai fi de menţionat distincţia dintre fenomenele de
participare comunitară sau locală şi cele de parteneriat în interesul comunităţii.

În România DEVCOM are o tradiţie care poate fi localizată în special la începutul secolului
trecut în spaţiul mişcării haretiste de ridicare a şcolilor rurale sau, şi mai clar, după 1918, la
nivelul mişcării sociale declanşate de ministrul liberal Constantin Angelescu11 pentru construire
de şcoli la sate. Datele disponibile vorbesc de o adevărată mişcare socială în care preoţi,
învăţători, prefecţi, primari au acţionat ca animatori comunitari şi au reuşi să implice populaţia
rurală într-un amplu efort de construcţie a şcolilor necesare.

A fost vorba de acţiuni tipice de DEVCOM? Evident că da. Au fost în vreun fel diferite de cele
promovate acum de către Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) sau de către Centrul de
Asistenţă Rurală de la Timişoara ,de către Asociaţia Română pentru Dezvoltare Comunitară
ARDC sau de către Centrul pentru Dezvoltare Economică din Soros Open Network? Diferenţe
,majore nu pot fi menţionate. Poate ecoul mult mai mare al ideii de participare comunitară în
anii 20 decât în prezent. În al doilea rând ar fi poate de menţionat faptul că DEVCOM în
varianta sa modernă implică în mult mai mare măsură actori specializaţi (facilitatori, agenţi
comunitari) şi codificări mai structurate ale regulilor de intervenţie comunitară. .

Caseta: Un caz de dezvoltare comunitară în România anilor 1920

„Prin „răspândirea şi democratizarea instrucţiei publice" Constantin Angelescu „îl

continuă cu putere şi conştiinţă pe Haret"25 Ca şi Haret, Angelescu a început prin a
observa că, în ciuda „obligativităţii" învăţământului primar, analfabetismul era extrem de
ridicat şi un mare număr de copii nu mergeau a şcoală, atât în vechile teritorii cât şi în
cele noi (tabelul 4).

Subşcolarizarea acestor copii era în mare măsură urmarea numărului insuficient şi a

condiţiilor inadecvate din şcoli şi clase, datorate în parte distrugerilor războiului 26
Ofensiva culturală a căutat să cuprindă mai mulţi copii printr-o viguroasă campanie de
construcţie şi renovare a clădirilor. În patru ani, din 1922 până în 1926, s-au construit 4
007 şcoli primare noi, s-au cumpărat alte 268, iar 889 au suferit reparaţii capitale; 660 se
aflau încă în construcţie în 1926. În plus, s-au construit 1 511 case noi pentru directorii
de şcoală. Împreună, toate acestea reprezentau impresionanta cifră de 7 335 clădiri noi în
slujba învăţământului elementar27. Până în 1928 se construiseră aproximativ 7 800 de
şcoli noi. Aproape 4 000 de şcoli primare s-au construit în timpul celui de-al doilea

11 Semnificaţia mişcări sociale susţinută în anii 1930 prin acţiunile culturale ale Fundaţiei Culturale
regale sub conducerea lui Gusti este de pus în relaţie cu acelaşi vechi curent harestist Stahl (1981:279-
282). In termeni actuali din DEVCOM, semnificaţia esenţială a acţiunilor culturale ale echipelor Fundaţiei
ar putea fi redată prin „empowerment” (vezi dicţionarul de la sfârşitul lucrării).

16
 Dezvoltare comunitară şi regională

ministeriat de durată al lui Constantin Angelescu, 1933-1937. Numărul şcolilor primare

a crescut de la 7 915 înainte de unire, la 8 081 în 1918-1919, ajungând la 17 385 în
1937-1938…….

Comitetele şcolare. Întrucât bugetul de stat al României din perioada interbelică nu putea
susţine singur o asemenea extindere rapidă a sistemului şcolar, mare parte din costurile
în bani şi forţă de muncă implicate au fost acoperite cu sume adunate prin intermediul
comitetelor colare35, a căror reţea a fost înfiinţată prin Decretul în iulie 191936 . Deşi
comitetele şcolare sînt în genere asociate cu numele lui Constantin Angelescu, ele au fost
precedate de eforiile, care au avut o viaţă scurtă, înfiinţate de Simion Mehedinţi în 1918
ca ministru al educaţie în guvernul Marghiloman37 . În Regat, Casa şcoalelor a îndeplinit
în chip limitat funcţiile acestor comitete încă din 189638. Angelescu a declarat că ideea
comitetelor şcolare îşi are originea în misiunea îndeplinită în 1917 în Statele Unite.‖
(Livezeanu, 1996: 47,49).
---------------
25 Heinz Brandsch, Pedagogi români contemporani, Biblioteca învăţătorului, nr. 8,
trad. din germană de V. Beneş (Editura revistei Satul şi şcoala, Cluj , 1937), p. 33.
26 Un observator francez punea nivelul scăzut al instrucţiei primare din România pe
seama deficitului de clădiri. Marcel Gillard, La Roumanie nouvelle (Alcan, Paris, 1922),
p. 16. Vezi şi Constantin Angelesco, Activite du Ministere de !'instruction, 1922-1926
(Editura Cartea românească, Bucuteşti, 1928), p. 10.
27 Ibid., p. 17.
…..
32. Angelesco, Activite, p. 24.
33 Ibid. pp. 25-27, 36-37. 34.idid p.4.
ss Angelescu, Evolulia, pp. 12, I5, 16.
36 Constantin Hamangiu, Codul general al României: Legi uzuale, vol. 9-10 (Alcalay,
Bucureşti, 1919-1922), pp. 127-144.
37 Vezi Simion Mehedinţi „Numerus clausus", Ideea europeană, august 17, 1919, p.
203, şi Angelescu, Evoluţia, p. 16.
38 Vezi Arhivele statului, Fond Casa Şcoalelor (în continuare CS), Bucureşti, 1919/411.

17
 Dumitru Sandu

Schimbare (S)

în afara comunităţii în comunitate

cu participare grupuri fără participare

S.extracomunitară
g r u p u r i c o m u n i t a r e

comunitare

cu funcţie de fără funcţie de

impusă/ forţată voluntară
d e z v o l t a r e d e z v o l t a r e

fără funcţie de cu funcţie de

d e z v o l t a r e d e z v o l t a r e

producere de
producere de bunuri private
bunuri private pentru S.culturală, S.
m o d d e v i a ţ ă

la unul sau la producere de bunuri majoritatea

puţini membrii
e t c .

publice membrilor

ajutor
comunitar dezvoltare comunitară

dezvoltare a comunităţii

Dezvoltarea comunitară în familia schimbărilor care afectează comunitatea

18
 Dezvoltare comunitară şi regională

În fine, tot în seria localizărilor conceptuale aş menţiona distincţia dintre DEVCOM şi

„intervenţie socială‖. Acest ultim concept desemnează schimbări realizate în baza unei relaţii de
tip „agent-client‖, cu modele care pot fi luate din interacţiunile de tip medic-pacient, părinte-
copil, avocat-acuzat (Rughiniş, 2004:137). Cele două concepte au o relaţie d suprapunere
parţială. Există intervenţii sociale sau comunitare care au caracter de DEVCOM pentru că
satisfac toate condiţiile de voluntariat, participare comunitară şi subordonare la interese ale unor
grupuri din comunitate. Sunt însă şi intervenţii care nu au o dimensiune participativă ci
reprezintă simplă desfăşurare a acţiunii unui „medic social‖ care tratează un pacient dar
pacientul este simplu beneficiar al tratamentului. fără o implicare activă în diagnostic, tratament,
evaluare etc.

Noţiunea de intervenţie socială/comunitară rămâne însă una extrem de utilă în vocabularul cu

care se face DEVCOM. Este motivul pentru care , în continuare, redau în extenso câteva dintre
concluziile Cosimei Rughiniş (2004) care a folosit conceptul pentru analiza problemelor şi
schimbărilor din comunităţile defavorizate din România anilor 2000:

„Ideal-tipic, intervenţia socială se bazează pe relaţii de tip client-agent, definite prin faptul că
agentul (iniţiatorul intervenţiei) îşi propune să răspundă unor nevoi cu care se confruntă clienţii
(populaţia ţintă), deci să acţioneze în interesul acestora. Modelele tipice ale relaţiei agent-client
sunt cele medic-pacient, avocat-acuzat dar şi părinte-copil. Într-o intervenţie socială atât
funcţionarii publici cât şi voluntarii din organizaţii neguvernamentale ocupă poziţia de agenţi,
iar populaţia ţintă ocupă poziţia de clienţi.

Interesele primare ale clienţilor, care ţin de nevoile lor cotidiene, sunt cele care dau o primă
direcţie intervenţiei agentului. Totuşi, diversitatea existenţială a celor două categorii de
participanţi în interacţiune generează interese divergente. Despre ce fel de interese este vorba?
Putem distinge două tipuri de interese: cele primare, care reflectă nevoile personale ale actorilor
sociali, dincolo de procesul intervenţiei, şi cele secundare, care sunt create pe parcursul
intervenţiei şi se desfăşoară în limitele sale. Într-o intervenţie socială apar două tipuri de
conflicte de interese: în primul rând, există opoziţia firească între interesele primare ale
agenţilor şi interesele primare ale clienţilor; în al doilea rând, specificul relaţiei client-agent
constă în opoziţia dintre interesele primare ale clienţilor şi interesele secundare ale agenţilor.

Prima opoziţie este scoasă în evidenţă de ipoteza homo economicus. Resursele aflate la
dispoziţia intervenţiei sunt limitate, iar agenţii se află în competiţie cu potenţialii beneficiari
pentru împărţirea acestora. Pe scurt, remuneraţia agenţilor şi beneficiile sociale ale intervenţiei
provin, în cele din urmă, din acelaşi buget. Acest conflict de interese este uşor de înţeles şi de
anticipat, fiind reglementat de altfel prin procedurile de alocare a fondurilor şi de justificare a
cheltuielilor.

Conflictul de interese specific intervenţiei sociale, dar mult mai slab reglementat, apare între
interesele primare ale populaţiei ţintă şi interesele secundare - create de procesul însuşi al
intervenţiei - ale agenţilor. Nu mai este vorba despre competiţia pentru împărţirea resurselor
(bani, echipamente, servicii etc.) ci despre competiţia pentru controlul utilizării resurselor, după
ce nivelul acestora a fost stabilit. Chiar dacă în principiu capitalul intervenţiei este folosit „în
interesul‖ populaţiei ţintă, există un spaţiu considerabil de variaţie în definirea acestui interes:
priorităţile pot fi acordate unor categorii de persoane în defavoarea altora, unor beneficii pe
termen lung în defavoarea celor pe termen scurt, unor tipuri de consum în defavoarea altor tipuri
de consum etc. Ceea ce pare valoros unui locatar dintr-un cartier marginal poate părea
neimportant, sau chiar dăunător, unui asistent social. Cine stabileşte ce anume este „în interesul‖
clientului? Pentru potenţialii beneficiari ai intervenţiei, miza ţine în principal de interesele lor
personale, de nevoile lor aşa cum sunt ele trăite zi de zi – deci de sfera intereselor primare.
Pentru agenţi nu este vorba despre nevoile lor personale, din afara procesului de intervenţie, ci
mai degrabă de interesele secundare create de „jocul‖ intervenţiei, de mizele specifice ale

19
 Dumitru Sandu

acestei interacţiuni: dreptul de a stabili priorităţi, dreptul de a judeca - în înţelesul pragmatic dar
şi moral al termenului.

Prin urmare, asimetria poziţiilor agenţilor şi populaţiei în cadrul intervenţiei creează acest tip
specific de conflicte de interese. În plus, ea conduce şi la un dezechilibru informaţional. Agenţii
au acces la informaţii mai detaliate cu privire la cursul acţiunii, la criteriile de luare a deciziilor
etc. Capacitatea clienţilor (a potenţialilor beneficiari) de a monitoriza intervenţia agenţilor este
intrinsec limitată. Această asimetrie informaţională (caracteristică de altfel tuturor relaţiilor
agent-client) este un prilej de suspiciune şi confruntare.

În concluzie, putem observa că există trei tipuri de consecinţe ale diversităţii existenţiale ale
participanţilor la o intervenţie socială. Pe de o parte „cunoaşterea încorporată‖ în actorii sociali
este diferită, fiind influenţată de parcursul acestora în viaţă. Modul de a înţelege lumea şi
oamenii, orientările valorice principale diferă ca urmare a acestei divergenţe. Pe de altă parte,
intervenţia propriu-zisă îi situează pe actorii sociali de o parte şi de alta a baricadei, în funcţie de
controlul pe care îl au asupra procesului. Asimetriile de control creează divergenţe de interese.
În cazul (tipic) în care controlul revine predominant agenţilor, este vorba despre un conflict între
interesele secundare ale acestora şi interesele primare ale clienţilor. În al treilea rând, diferenţele
de control creează şi asimetrii de informaţie, de „cunoaştere punctuală‖ a detaliilor procesului.
Aceste trei tipuri de dezechilibre sunt prilejuri de confruntare între agenţi şi populaţia ţintă.

Agenţii au la dispoziţie două tipuri de strategii pentru echilibrarea interacţiunilor: pe de o parte

printr-o orientare simpatetică, pe de altă parte prin încurajarea participării beneficiarilor.
Abordarea simpatetică este o încercare unilaterală de a creşte convergenţa intereselor şi
omogenitatea imaginilor cognitive prin interiorizarea perspectivei beneficiarilor. Simpatia este
un exerciţiu de „punere în pielea‖ celor marginalizaţi sau stigmatizaţi; ea defineşte intervenţia
socială ca vocaţie. Comprehensiunea alterităţii este însă intrinsec limitată de diversitatea
existenţială: în cele din urmă singura metodă de a-l înţelege pe celălalt este de a deveni celălalt,
de a lua parte la viaţa sa. Din acest motiv, intervenţia simpatetică nu poate trece de anumite
limite în ceea ce priveşte acomodarea intereselor şi perspectivelor participanţilor.

Participarea clienţilor este reflectarea în oglindă a simpatiei: ea înseamnă delegarea controlului,

transformarea clienţilor în agenţi. Desigur, nu este o soluţie simplă, datorită distanţei sociale ce
îi desparte (iniţial) pe agenţi de clienţi. Mai mult, participarea presupune faptul că agenţii
renunţă la o parte din puterea lor de decizie în favoarea clienţilor, renunţare care nu este facilă şi
care poate fi garantată numai printr-un sistem de pârghii de sancţionare reciprocă. Clienţii
trebuie să capete o oarecare putere asupra agenţilor, pentru a balansa puterea pe care agenţii o
au asupra clienţilor. În lipsa unui astfel de mecanism, participarea este iluzorie.

Ambele strategii de echilibrare necesită o cunoaştere prealabilă pentru a fi eficace şi generează

cunoaştere prin practică. Din acest punct de vedere, profesionalizarea utilizării informaţiilor are
un rol important: instrumentarul ştiinţelor socio-umane şi „imaginaţia sociologică‖ pot completa
orientarea simpatetică şi deschiderea participativă.

Diferenţele de poziţii între actorii sociali generează opoziţii. Confruntările din intervenţia
socială pot fi prelucrate cognitiv, devenind astfel un prilej de învăţare. Este vorba însă despre o
cunoaştere incomodă, care poate fi folosită pentru acomodarea perspectivelor, dar care poate fi
în egală măsură evitată. Posibilitatea convertirii conflictelor în feed-back depinde de structura
interacţiunii. Confruntările şi situaţiile de impas creează riscul de abandon al intervenţiei, care
poate apărea ca urmare a stigmatizării clienţilor („nu merită ajutorul‖) sau ca urmare a re-
evaluării şanselor de reuşită („intervenţia nu va schimba nimic‖). Abandonul poate însemna pur
şi simplu non-intervenţie, sau poate însemna reorientarea acţiunilor către o altă categorie de
beneficiari (de exemplu, direcţionarea către copii în locul adulţilor sau mutarea în altă
comunitate).

20
 Dezvoltare comunitară şi regională

În studiile de caz referitoare la organizaţiile neguvernamentale putem observa situaţii tipice de

impas al intervenţiei datorat diversităţii existenţiale. Confruntările apar în special datorită
interpretărilor diferite pe care voluntarii (agenţi) şi locatarii (clienţi) le dau intervenţiei: agenţii o
consideră un „ajutor‖, în timp ce clienţii o consideră un „drept‖. Alte situaţii de impas sunt
generate de valorizarea foarte diferită a unor trăsături ale sociabilităţii – precum „comunitatea‖
sau „cooperarea‖ la nivel de vecinătate. Ceea ce pentru voluntari pare o comunitate, la nivel
local poate fi trăit ca o situaţie de competiţie sau conflicte; o acţiune de colaborare între mai
multe persoane poate părea firească pentru agenţi dar absurdă pentru clienţi. ‖ (Rughiniş,
2004:138- 141)

„Dezvoltare comunitară‖ rămâne un concept cu bună încărcătură normativă, oricât am încerca

să îl definim sau să îl specificăm. El trimte clar la schimbări care se produc nu numai în folosul
comunităţii dar şi la modul dezirabil, cu partciparea membrilor acesteia. Sunt însă o mulţime de
situaţii în care este greu să identifici precis în ce măsură fenomenul de participare locală este
realmente prezent în desfăşurarea procesului. Sunt, spre exemplu, toate deciziile consiliilor
locale referitoare la dezvoltarea unei localităţi, decizii de tip DEVCOM? În condiţiile în care în
implementare sunt implicate şi segmente comunitare, atunci răspunsul este afirmativ. Dar dacă
participarea este numai implicită, prin faptul că se folosesc bani din taxele locale iar decidenţii
sunt reprezentanţi aleşi ai comunităţii? Acesta este un caz limită, la graniţa a ceea ce se cheamă
dezvoltare comunitară. Este la limita pentru că agentul de decizie poate reprezenta interesele
comunităţii pe o scală de la foarte bine- la foarte prost. Probabil că o modalitate de a uşura
evaluarea unei astfel de acţiuni este să fie luate în seamă aspectele legate de transparenţa
deciziei şi de deschiderea autorităţii publice la eventualele reacţii comunitare. Deciziile luate de
reprezentanţii aleşi ai comunităţii au şanse de a fi de tip DEVCOM cu atât mai mult cu cât:

 descentralizarea administraţiei publice este mai avansată,

 unităţile de administraţie publică locală şi centrală operează în mai mare măsură
transparent ,
 mecanismele de feed-back de la beneficiari la decidenţi funcţionează mai eficient,
 competenţa civică şi adminstrativă a populaţiei locale se manifestă mai intens.
Dezvoltarea comunitară are o puternică încărcătură ideologică, susţinută prin concepte precum
capital social, partcipare comunitară, comunitarism, dezvoltare orientată comunitar etc.
majoritar, aceste concepte lucrează nu numai cu principii, reguli de acţiune ci şi cu imagini-
ghid, credinţe prin care încearcă să fundamenteze acţiuni publice. Şi, de multe ori , sunt
eficiente pentru că duc la mobilizarea energiilor locale. Sunt însă , nu puţine, din pacate, şi
cazurile în care imprecizia conceptelor respective foloseşte din plin intereselor actorilor care
controlează resurse destinate dezvoltării participative dar care le distribuie fie în interes propriu,
fie neparticipativ.
Faptul ca instrumentele de evaluare a eficienţei sociale a proiectelor DEVCOM sunt fie de
calitate îndoielnică, fi îndoielnic aplicate nu este o întâmplare ci, de cele mai multe orie, formă
mascată de apărare a intereselor instituţiilor care gestionează defectus bani pentru acest tip de
dezvoltare.

21
 Dumitru Sandu

Modele şi agenţi de dezvoltare comunitară în România

Dezvoltarea de tip participativ la nivelul unei societăţi de tip democratic poate fi rezumată
destul de greu datorită diversităţii precticilor în domeniu. Exisă o diversitate de grad şi una de
mod. Gradul de participare la dezvoltare pote fi distins la nivel de iniţiere, proiectare,
implementare sau evaluare ex-post. Oamenii locului - sat, comună, oraş , microregiune sau
macroregiune – pot fi implicaţi mai mulţi sau mai puţini, în mai mare sau mai mică măsură, în
conştientizarea nevoilor, în negocierea soluţiilor, în proiectarea au în implementarea lor. Toate
aceste aspecte dau varietatea de grad. Principiile şi algoritmul de implicare a resurselor locale
umane în procesele de dezvoltare structurează modelul de dezvoltare participativă.
Reconstituirea modelelor este cea care poate da seamă de diversitate. Este ceea ce voi încerca să
fac în continuare pentru cazul societăţii româneşti de după aderarea la Uniunea Europeană. Voi
căuta liniile de structurare a modelelor actuale de dezvoltare comunitară pe linie istorică şi pe
filiaţie externă, vesnite din afara societăţii româneşti.

Punctul de pornire este unul analitic. Voi considera tipologia actorilor de dezvoltare comunitară
în varianta de maximă diferenţiere înregistrată la începutul anilor 2000. Ulterior, componentele
acesti tipologii vor fi folosite pentru a recunoaşte în istorie diferite modele de dezvoltare
comunitară.

Roluri în dezvoltarea comunitară

În variantele de practică a dezvoltării comunitare cu înalt grad de instituţionalizare, diversitatea
actorilor este considerabilă. O idee asupra acestei diversităţi, în cazul României anilor 2000, este
dată de raportarea la modul de lucru al Fondului Român de Dezvoltare Socială (vezi schema de
mai jos), instituţie de inspiraţie Banca Mondială, din seria fondurile de devoltare socială sau de
investiţii sociale (Bigio 1998). Rolurile în acest caz sunt clar diferenţiate pe etape ale acţiunii
comunitare, pe fazele de iniţiere, implementare şi post-implementare. Ele pot fi exercitate de
actori de tip instituţional sau neinstituţional din spaţiul comunităţii implicate în schimbare sau
din afara acesteia. Rolul tipic în faza de inţiere este cel de facilitator. Implementarea presupune
obligatoriu un coordonator şi executanţi iar etapa de post-implementare evaluatori ex-post
(Sandu, coord., 2007).

Tipologia actorilor dezvoltării comunitare în varianta practicată de Fondul Român de

Dezvoltare Socială (FRDS)
FAZE ROLURI ACTIVITĂŢI ACTORI AI DEZVOLTARII COMUNITARE
subsumate rolurilor instituţionalizaţi neinstituţionalizaţi
locali extralocali locali extralo
cali
initiatori construiesc consensul asupra lideri formali - grup de
nevoilor/aspiraţiilor prioritare identifică primar, iniţiativă
resurse pentru proiect director de
scoala etc.
organizare pre-implementare
inţiere

facilitatori ajuta initiatorii/initierea, foloseste ai agentiei de nespeciali

metode din familia ―evaluare rurală rapidă‖ implementare, ai zaţi
12 altor organiz.
„evaluare rurală participativă‖ etc. pentru
documentarea initiala
evaluatori estimeaza concordanta proiectului cu ai agenţiei, ai
ex-ante standerdele agentiei de implementare- altor
finantatorului ajuta la organizaţii

12
Vezi, spre exemplu , Townsley, 1996.

22
 Dezvoltare comunitară şi regională

FAZE ROLURI ACTIVITĂŢI ACTORI AI DEZVOLTARII COMUNITARE

subsumate rolurilor instituţionalizaţi neinstituţionalizaţi
locali extralocali locali extralo
cali
perfectionare proiect
finanţatori finantare directa, finantare indirecta prin instit.locale donatori "fii ai localităţii"
agentii internationali "binefăcători"
guvernul
alte instit.nat.
extralocale
coordonatori realizează plan de implementare, comitete de agenţie de lideri
organizeaza achiziţii, raporteaza respectarea coordonare implementare informali
procedurilor si a etapelor la proiecte
implementare

agentiaa de implementare
supervizori instruire de preimplementare a superviz.locali supervizori ai
supervizatilor, control conformare numiti de agentiei de
norme, asistenta tehnica, avizeaza catre implementare/
etape, faciliteaza intercatiuni superviz. donatorului,
intracomunitare sau intre comunitate si agentiei supervizori ai
mediul extern, produce date pentru supervizorilor
evaluare de proces
executanti participă la realizarea proiectului institutii- beneficari
partener, locali
organizatii
platite pentru
implementare
coordonatori , agenti de
post-implementare

executanţi intretinere

evaluatori pentru asigurare funcţionare, evaluatori ai

ex-post optimizarea practicilor in domeniu, în agentiei de
scopuri academice implementare sau
ai
donatorilor

Distincţia dintre ―facilitator‖, ―agent de dezvoltare comunitară‖ şi ―promotor local‖ este una
greu de trasat. În diferite contexte se acordă sensuri diferite. Suprapunerile de înţeles sunt
frecvente. Toate cele trei concepte trimit la roluri sociale de participare în acţiuni care au ca
finalitate dezvoltarea comunităţilor prin acţiuni care solicită în grad variabil resurse materiale
sau umane sau sociale ale grupului ţintă. Conceptul de maxima generalitate este cel de „agent
comunitar‖ .Acesta poate juca un rol complet, de la identificare nevoi comunitare , la
identificarea resurselor locale sau extralocale până la implicarea în folosirea efectivă a
resurselor pentru a rezolva problemele. Caledonia Centre for Social Development 13, spre
exemplu, propune un set de distincţii între ‗agent comunitar‘, ‗animator cultural‘ şi ‗facilitator
comunitar‘, notând însă că termenii se suprapun adesea sub aspectul înţelesului. ―Agentul
comunitar‖ este o persoană care preia spre îndeplinire, cu contract sau nu, o cerinţă comunitară.
„Animatorul comunitar‖ este un agent de dezvoltare comunitară cu funcţie limitată la „trezirea
conştiinţelor‖ locale, la mobilizarea populaţiei locale pentru a deveni activă în procesul de
recunoaştere a unor probleme şi, eventual, de orientare spre identificarea unor soluţii.‖Un
animator poate fi folosit sau contractat de către o organizaţie sau o comunitate locală pentru a
stimula dezbaterea sau acţiunea pe o temă relevantă pentru comunitate‖. În fine, facilitatorul
„asistă comunitatea în realizarea scopurilor sale, aduce deprinderi şi cunoştinţe pentru orice
proces în care este implicată comunitatea pentru a duce la realizarea scopurilor acesteia‖.

Instituţii diferite, funcţie de interesele şi resursele pe care le au pun accente diferite pe anumite
roluri cerute de împlinirea acţiunilor de dezvoltare comunitară. În esenţă se poate nota că:

13 www.caledonia.org.uk/communit.htm, consultat mai 2004

23
 Dumitru Sandu

 „facilitatorul‖ are un rol secundar în sensul că ajută dar nu dă soluţii, lansează dar nu
duce procese până la capăt. Acesta este sensul în care facilitatorul apare, spre exemplu,
în proiectele FRDS.

 animatorul comunitar este cel care lansează, inspiră dar, ca şi facilitatorul, nu îşi asumă
roluri esenţiale;

 promotorul local poate avea şi rol de facilitator sau animator dar el este, mai ales, omul
care implementează, care aduce resurse, pe un model de acţiune dat. El nu este presupus
a fi creator. Primeşte un model la a cărui realizare contribuie hotărâtor.

 agentul de dezvoltare comunitară poate exercita oricare dintre rolurile menţionate.

Specificitatea sa rezidă în faptul că preia conştient un rol a cărui exercitare duce la
realizarea unei cerinţe comunitare.

Raportarea la beneficiari în dezvoltarea locală

Dezvoltarea comunitară în Romania a fost şi este încă, în bună măsură, specifică pentru
comunităţile mici14. Fenomenul este explicabil prin faptul ca la nivelul unor astfel de comunităţi
comunicarea interpersonală funcţionează mai uşor. Satele şi oraşele mici sunt în proporţie
ridicată comunităţi de intercunoaştere – fiecare se cunoaşte cu fiecare. In astfel de condiţii este
mai uşor să ajungi la un consens în legătură cu ce trebuie întreprins pentru binele comun şi
asocierile necesare pentru acţiune pun mai puţine probleme în constituire. Desigur, sunt şi
comunităţi mici în care „fiecare este în conflict cu fiecare‖ şi „nimeni nu ajută pe nimeni‖. Şi
totuşi, pare să fie un fapt că intervenţiile de tip dezvoltare comunitară s-au produs şi se produc
mai ales în comunităţile mici.

În afara intercunoaşterii şi solidarităţii potenţial sporite, în astfel de medii mai acţionează un

factor important pentru favorizarea acţiunilor de dezvoltare comunitară (DEVCOM). Mă refer la
calitatea instituţiilor locale. De cele mai multe ori, acestea sunt mai slabe, cu mai puţine resurse
pentru rezolvarea problemelor locale. O comună mică , în care trăiesc puţini oameni, tinde să
aibă, firesc, o putere economică scăzută, reflectată , spre exemplu, în valori reduse ale bugetelor
locale ale primăriei. În consecinţă satisfacerea nevoilor locale pe cale standard, instituţional-
formală, este mai greu de realizat. Dezvoltarea locală de tip participativ este resimţită în astfel
de condiţii ca fiind necesara în mai mare măsură decât în comunităţile mari, cu grad ridicat de
structurare instituţională şi cu resurse materiale şi relaţionale sporite.

Înainte de trece la detalieri asupra structurii fenomenelor de dezvoltare participativă este utilă
formularea unei ipoteze despre principale modele de dezvoltare comunitară (rurală) care au
circulat în spaţiul românesc de la Spiru Haret încoace. Este necesar, cred, să fie depăşite atât
abordările reducţioniste cât şi cele de tip atomist din domeniu. În variantă reducţionistă se poate
susţine că toate acţiunile de tip DEVCOM sunt la fel pentru că pot fi circumscrise modelului
„omul sfinţeşte locul‖ – un lider formal sau informal conştientizează o problemă, moblizează
parte din comunitate şi rezolvă problema. Desigur, omul sfinţeşte locul dar schimbarea
comunitară participativă mai vine şi pe alte căi decât cea individuală . În abordările de tip
atomist tendinţa este de a nega existenţa unor modele şi de a considera că toate schimbările
comunitare de tip participativ sunt de structură unică, adecvate cazului.

În realitate, pe intervale mari de timp şi pe spaţii naţionale sau regionale pot fi distinse modele
de dezvoltare comunitară. În identificare a unor asfel de modele elementul esenţial sunt actorii,
agenţii de dezvoltare comunitară şi modul în care aceştia se raportează la comunitatea
beneficiarilor.

14
Pentru o sinteză asupra conceptului de „comunitate mică” în antropologie vezi Geană, 2005:56-65.

24
 Dezvoltare comunitară şi regională

Sub aspectul modului de raportare la beneficiarii potenţiali ai acţiunii comunitare este

fundamentală distincţia dintre abordarea de tip democratic, de jos în sus şi cea în care acţiunea
este de sens invers, descendent. Formarea unui consens local în legătură cu ceea ce ar trebui
realizat pentru binele comun prin interacţiune între facilitator şi comunitate este un exemplu de
acţiune structurată democratic. Opusul este dat de situaţiile în care autoritatea locală sau centrală
decide asupra a ceea ce trebuie realizat în comunitate şi în legatură cu mijloacele de realizare iar
implicarea comunităţii se face numai la nivel de execuţie. Sub aspectul gradului de
democratizare, modelele de dezvoltare comunitară pot fi plasate pe un continuum între polul
„democraţie comprehensivă‖ - cu componentă participativă pentru inţiere, execuţie şi exploatare
- şi autoritarism cu reglementare a autorităţilor locale, regionale sau centrale şi pentru inţiere şi
pentru execuţie. Polaritatea menţionată, figurată grafic mai jos, pune în evidenţă două idei
majore:

 în primul rând apare clar faptul că dezvoltarea comunitară este, în fapt, o varianta
participativă a dezvoltării locale;

 în al doilea rând este pusă în evidenţă gradualitatea dezvoltării comunitare. O acţiune de

dezvoltare locală poate avea un grad maxim de comunitarism în măsura în care este
inţiată local, după un model care nu este predeterminat de o autoritate centrală şi se
înfăptuieşte cu resurse locale. Situaţia opusă, specifică pentru dezvoltarea locală
neparticipativă, autoritaristă, este cea în care iniţiativa, modelul şi resursele aparţin
autorităţilor locale, regionale sau centrale.

dezvoltarea comunitară ca iniţiere şi execuţie comunitară, fără un model central predeterminat

model participativ de dezvoltare locală

iniţiere şi execuţie comunitară, pornind de la un model central predeterminat

iniţiere comunitară, execuţie cu resurse extralocale obţiunte de către autorităţi

iniţiere de către autorităţi pe o tema de interes comunitar, cu resurse extralocale

iniţiere comunitară cu resurse obţinute de autorităţi prin (semi)constrângere

model autoritarist de dezvoltare locală iniţiere de către autorităţi cu resurse mobilizate prin constrângere

Între tipul ideal de comunitarism15 maximal şi cel de autoritarism în dezvoltarea locală se află o
mulţime de situaţii intermediare. Poziţia lor pe scala respectivă trebuie luată cu titlul de ipoteză.
Ordonarea figurată grafic anterior este parţială.Tipul extrem de dezvoltare comunitară în care
modelul, iniţierea şi implementarea aparţin în întregime grupului local este extrem de rar şi tine
mi ales de societăţile tradiţionale relativ izolate. Dominant este fenomenul social al aplicării
unui model central de tip participativ în stimularea dezvoltării locale.

Tipuri ideala de dezvoltare comunitară

Prin combinarea categoriilor de actori şi a principiilor de structurare , considerând istoria

schimbărilor comunitare din România, pot fi identificate mai multe modele sau tipuri ideale de
dezvoltare comunitară în spaţiul dat de polaritatea autoritarism-participare:

15 Termenul de comunitarism este folosit, dacă nu se specifică altfel, în cadrul acestei lucrări, în sensul
de grad de manifestare a caracterului participativ al acţiunilor de dezvoltare locală.Nu este avut în
vedere sensul ideologic asociat cu comunitarismul de tip Amitai Etzioni.

25
 Dumitru Sandu

Categorii de Tipuri de actori de Exemple

agenţi dezvoltare
comunitari comunitară
agenţi apostolul  Preoţii şi învăţătorii ca misionari „apostoli culturali‖ în
individuali „luminarea satelor‖, în mişcarea haretistă de la
de tip începutul secolului al XXlea (Stahl:1981: 279-283)
„antreprenor localnicul
social‖ Inovatorul fostul localnic  „fii satului‖ implicaţi în proiecte de dezvoltare
comunitară din localităţile de origine
imigrantul  pensionara venită de la Braşov la Zizin, animator de
mişcări sociale şi de asociaţii intrasăteşti16
Agenti de  primarul orientat democratic
dezvoltare  facilitatorul, agentul de dezvoltare locală
comunitara
instituţionalizaţi
asocieri.. .. tradiţionale  vecinătăţile de tip săsesc ca societăţi pentru aducţiunea
apei potabile (vezi capitolul din volum)
.. locale pe proiect
..condiţionate  comitetele şcolare din perioada perioada interbelică
extralocal construite pe modelul Constantin Angelescu
(Livezeanu, 1995:49-50); grupul de iniţiativă, comitetul
de conducere a proiectului din formula de lucru a FRDS
aparţin aceluiaşi model în care scheme extralocale
predetermină asocierea pentru dezvoltare în comunitate
.

17
asocierile stimulate de ONGuri pentru dezvoltare
locală participativă
…formate  cazul echipelor regale ale Fundaţiei Culturale
extralocal pentru „Principele Carol‖ organizate de Dimitrie Gusti în
acţiune comunitară perioada 1934-1939
instituţii parteneriatul  Grupurile de acţiune locală (GALurile) promovate prin
abordările de tip LEADER din Uniunea Europeană
primăria  reglementarea autoritară, legea 20/1971 referitoare la
contributia in muncă, in perioada comunista

16
Vezi fragmente de prezentare în Iaromira Popovici, „Căsuţa amintirilor ”, Dilema veche, 178, 2007:
„La Zizin, pe lîngă Braşov, Andra Dumitrescu, o doamnă singură, stabilită acolo nu de mult, s-a hotărît să
„facă ordine“ în localitate. Ordine nu în sensul negativ, autoritar, care-ţi vine cel dintîi în minte. Ci, mai
curînd, în cel firesc, cu adevărat civic, în care urneşti lucrurile dintr-un sentiment de iritare a inadecvării
lor: aşa a făcut Andra cu telefoanele locale, care lipseau cu desăvîrşire, dar pe care a reuşit să le pună; cu
gunoaiele pe care nu le strîngea nimeni, dar care au fost adunate...; cu balastiera care zguduia satul, dar
care, acum, nu mai deranjează pe nimeni; cu copiii de romi, lăsaţi de izbelişte, dar de care, acum, se
ocupă organizaţia „Ambasadorii Zizinului“... În aceeaşi serie de fapte comunitare este şi muzeul local,
prezentat de către cea care l-a iniţiat ca fiind unul privat : „De ce e privat? Pentru că am solicitat ajutorul
specialiştilor de la Muzeul de Etnografie Braşov – în scris, normal – de mai multe ori: în zadar, nici nu ne-
au luat în seamă. Fără ajutorul cîtorva săteni mai destupaţi la cap şi inimoşi, nu am fi putut reuşi
finalizarea acestui proiect. Nu am fost sprijiniţi de cei «chivernisiţi», că deh, ei au probleme şi nu-i
interesează comunitatea în care locuiesc, dar nici autorităţile locale nu s-au implicat, deoarece spaţiul e
privat! Partea frumoasă e că sătenii nu intră, dar vin din Braşov special să vadă Căsuţa!“
17
Exemplele pot fi asociate cu ONGuri precum Fundaţia Soros Romania (FSR), Centrul de Asistenţă
Rurală (CAR) din Timişoara, CIVITAS, Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară (ARDC), Fundaţia
Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare PACT.

26
 Dezvoltare comunitară şi regională

Fiecare dintre modelele menţionate are particularităţi de circulaţie în timp istoric. Asociaţiile
tradiţionale de tipul vecinătăţilor săseşti din Transilvania au funcţionat tot timpul ca matrice de
generare a unor acţiunii comunitare de dezvoltare (vezi capitolul următor). Chiar şi în perioada
comunistă au continuat să fie suport pentru producerea de bunuri publice precum sistemele de
aducţiune a apei potabile din vârf de deal în matcă de sat. Această funcţie a fost şi este , însă, în
declin, odată cu plecarea saşilor în Germania dar şi cu procesele de modernizare inevitabilă.
Asocieri tradiţionale mai puţin cercetate sociologic, precum comitetele parohiale, spre exemplu,
au jucat probabil, funcţii similare de dezvoltare comunitară.

Primele două decenii din secolul al XX-lea au fost marcate din plin de modelul Spiru Haret de
„ridicare a satului‖ prin apostolatul preoţilor şi al învăţătorilor, al aducătorilor de cultură care să
schimbe viaţa ţăranilor. Rolul acestora în „cercurile culturale duminicale‖, în alfabetizare, în
mişcarea cooperatistă şi de înfiinţare de bănci populare indică elemente ale unei mişcări sociale
ample, cu ecouri în răscoala din 1907.

După modelul apostolatului a urmat cel al „comitetelor şcolare‖ (înfiinţate în 1919), în principal
sub influenţa acţiunilor medicului-ministru Constantin Angelescu, liberal ca şi Haret (Livezeanu
1995:47-51). Accentul în acest caz a fost pus pe construirea de noi şcoli cu resurse locale.
Modelul comitetelor şcolare era unul prestabilit , cu notabilităţi locale şi cu ţărani de frunte
(Livezeanu, 1995:50). Participarea şi resursele erau locale dar modelul de organizare era unul
extralocal, venit pe linie guvernamentală. Angelescu a fost influenţat în propria întreprindere de
organizare comunitară nu numai de Spiru Haret şi de „eforiile‖ din perioada ministeriatului lui
Simion Mehedinţi ci, se pare, şi de experienţele de cunoaştere pe care le avusese în Statele Unite
(Livezeanu, 1995: 49).

În perioada 1934-1939 echipele regale, organizate de Gusti în cadrul Fundaţiei Culturale Regale
„Principele Carol‖, mută accentul de la misionarismul cultural de tip Haret şi de la focalizarea
pe şcoală, la intervenţia complexă a echipelor de specialişti . Programul cultural gustian „
sănătate,muncă, minte , suflet‖ era menit să transmită cunoştinţele necesare sătenilor pentru a
rezolva problemele comunitare în întregime. Căminul cultural era considerat ca principala
instituţie de „empowerment‖, de consolidare a forţelor locale în rezolvarea propriilor probleme.

Ideea de facilitare pentru a stimula participarea locală era , evident, implicită în model. Din
păcate nu dispunem de cercetări evaluative sistematice pe problemă. Nu ştim exact care a fost
impactul acestui imens şi generos efort al Fundaţiei Principele Carol sub conducerea lui Gusti.
Profesorul Henri Stahl, unul dintre principalii promotori ai mişcării gustiene, era însa destul de
reţinut în a evalua impactul echipelor regale ca agent de schimbare socială (vezi caseta de mai
jos). Intervenţia echipelor regale pare să fii fost una de tip dezvoltare comunitară integrată.
Integrarea o percep în dublu sens. Pe de o parte specialiştii Fundaţiei Regale nu mergeau la sate
pentru intervenţie pe un domeniu, ci pe toate cele patru problematici esenţiale - stare de
sănătate, economie, educaţie şi viaţă spirituală . În al doilea rând, schimbarea urmărită era de tip
participativ. Se urmărea clar mobilizarea sătenilor în rezolvarea propriilor probleme. Oamenii
din echipele regale erau însă nu numai facilitatori ci şi actori efectivi: Victor Ion Popa
organizează o „obşte de producţie‖ la Dudeşti în Moldova iar Stahl construieşte camine
culturale la Stăneşti (Rostas, 1999: 200).

Mai exact, modelul echipelor regale trimise de Fundatia Principele Carol pare să fii fost acela al
unei dezvoltări locale integrate, cu tentative de conjugare sistematică a expertizei extralocale cu
participarea locală. Evident, în tot acest proces se urmărea nu numai implicarea populaţiei locale
dar şi cea a autorităţilor locale. Unitatea locală centrală era căminul cultural ca structură în care
voluntariatul trebuia să ocupe un loc central.

Casetă: Stahl despre echipele regale – „formare de oameni‖, „dar prea puţin…‖

27
 Dumitru Sandu

- Dacă ar fi să faceţi un bilanţ al muncii acestor echipe regale între 1934-1939, inclusiv
Legea Serviciului Social, ce anume poate fi considerat util şi ce nu? Din punct de vedere
practic şi nu formal..
- Un rezultat practic a fost, şi anume formarea unui grup de tehnicieni tineri, foarte la curent cu
problemele acestea.
A fost formare de oameni. Dar, ca rezultat efectiv practic...Începuse să dea rezultate, unele
dintre ele interesante. De pildă, ce-a lucrat Victor Ion Popa la Dodeşti, în Moldova. Reuşise să
organizeze acolo o obşte de producţie. O cooperativă de producţie. De fapt, un CAP. A reuşit
să-i organizeze pe ţărani să ia în arendă moşia şi s-o organizeze în mod raţional……. Aşa am
construit şi eu, am construit cămine culturale la Stăneşti, la.... Dar, prea puţin. Prea puţin.
Pentru că, cât a durat această acţiune? Din '34, când a început, până în '39. Gata. Deci, cinci
ani. Ar fi trebuit să continue. Ideea era justă dar nu-i potrivită cu vremurile de astăzi. De ce?
Pentru că noi aveam încă o credinţă democratică, în sensul că ridicarea unui sat nu poate veni
de sus, cu programe, cu conferenţiar, cu funcţionari culturali. Ci trebuie să faci în aşa fel, încât
nivelul cultural al masei să se ridice. Cu puţin. Dar, să se pornească această dezvoltare a
satului. Căminul cultural trebuia să fie o acţiune a ţăranilor. Nu trebuiau să fie directorul de
cămin, activiştii. Nu plătiţi, ci din acţiune patriotică să fie aşa. Ca satul să se ridice prin sine
însuşi. Trebuia antrenată obştia. Totalitatea satului trebuia să fie antrenată. Şi în acest domeniu
creaserăm o serie întreagă de tehnici de lucru, foarte interesante. Foarte bune. Le-am regăsit,
reinventate, mulţi ani după aceea, în echipele de muncă voluntară pe care le trimit americanii
în diverse misiuni extracontinentale de-ale lor. Dar, noi le puseserăm destul de bine la punct.
(Extras din Rostas Zoltan, 1999: 200)……..

Cultura este un anumit fel de a răspunde împrejurărilor de viaţă, adaptare la mediul

înconjurător, de muncă, adaptarea la viaţa socială, la relaţiile sociale şi care sunt de un anumit
standard. Ce trebuie să faci e să ridici acest standard cu puţin. Cu puţin, nu mai mult cât se
poate, dar să fie declanşată o stare de progres continuu. Foarte democratic, prevedea ridicarea
satului nu prin apostoli, misionari culturali, ci prin el însuşi. Foarte interesant! Noi trimiteam o
echipă de studenţi ca să vadă care sunt problemele grave ale satului. Sunt probleme de ordin
sanitar, de ordin economic, de ordin cultural, învăţătură de carte etc., care sunt marile
probleme care le ridică satul respectiv? Care este cea mai importantă din ele? Care din ele
poate să fie urnită din loc. Mişcată din loc. Ca să te agăţi de aia, de chestia aia. Până când, într-
adevăr, reuşeşti să o mişti, să faci ca satul să participe efectiv la treaba aceasta. E foarte
interesant când reuşeşti într-adevăr să faci ca un sat întreg să se mişte subt imboldul pe care ai
reuşit să i-l dai. Dar, evident, dacă lucrul ăsta nu-l duci mai departe, moare, dispare.
(Extras din Rostas Zoltan, 1999: 201)

Războiul şi, ulterior, comunismul, întrerup extrem de promiţătoare a mişcărilor de rezolvare a

problemelor sociale prin dezvoltare comunitară. Modelul tipic pentru perioada comunistă a fost
cel autoritarist. Ilustrativă în acest sens este legea 20/1971 prin care se reglementa contribuţia în
muncă şi în bani la nivelul fiecărei familii pentru realizarea unor acţiuni obşteşti, de dezvoltare
locală. Evident, spaţiul de iniţiativă şi de auto-organiyare era , practic, suprimat. În 1974 , în
cadrul unei cercetări de teren la Târnava, în judeţul Sibiu, am vrut să vad dacă, în pofida
reglementărilor stricte, factorii sociali mai au vreun rol în comportamentul comunitar. Deşi
datele cu care am putut lucra au fost fragmentare, slabe, etnia şi puterea economică a
gospodăriei acţionau ca factori semnificativi în condiţionarea comportamentelor de participare
la lucrările de interes obştesc (Sandu, 1975). Reglementare participării comunitare prin
constrângere este, evident, un model anti-dezvoltare comunitară pe care comunisul l-a practicat.

Nu înseamnă însă că în perioada respectivă acţiunile de tip comunitar au fost absente. Lideri
locali informali şi asociaţii tradiţionale au acţionat ca principali catalizatori ai unor acţiuni de
dezvoltare locală participativă (vezi modelul de la Axente Sever, descris în capitolul următor).

Perioada postdecembristă aduce cu ea o re-instituţionalizare a dezvoltării comunitare, cu un

grad sporit de specializare a rolurilor. Ca şi în perioada interbelică, agentul de schimbare vine de
la oraş. În perioada interbelică şi „comitetele şcolare‖ şi „echipele regale‖ acţionau pentru

28
 Dezvoltare comunitară şi regională

dezvoltarea participativă la sat în strânsă legătură cu structuri statale centrale sau regional-
locale. In contextul postdecembrist structurile statale continuă să joace un rol important dar în
altă formulă. În anii 1998- 2006 dominată a fost formula „fondurilor sociale‖, instituţii inspirate
şi susţinute activ de Banca Mondială. Legea Fondului Român de Dezvoltare Socială FRDS
(129/1998) instituie un model de dezvoltare comunitară de tip Banca Mondială. Principiul de
bază al modelului este acela de reducere a sărăciei locale prin mobilizarea capitalului social
local, a capacităţii oamenilor de a se ajuta reciproc pentru rezolvarea problemelor de interes
comun.

Modelul este unul extrem de ambiţios pentru că vede în capitalul social şi mijloc dar şi scop:
granturile sunt acordate nu numai pentru a combate sărăcia prin solidaritate socială dar şi pentru
a consolida practicile de asociere, de întrajutorare. Nu voi intra aici în detalieri. Un întreg
volum realizat împreună cu experţi ai FRDS prezintă algoritmul, practicile şi rezultatele
activităţii acestei instituţii emblematice pentru dezvoltarea comunitară din România
postdecembristă (Sandu, coord., 2007). În locul „comitetului şcolar‖ sau al „căminului cultural‖
din perioada interbelică, structura centrală pentru promovarea DEVCOM devine „comitetul de
conducere a proiectului‖ (CCP). Acest comitet are însă similitudini structurale cu
predecesoarele sale interbelice. El apare tot în baza unei acţiuni exterioare satului. Facilitatorul
este un gen de apostol cultural care aduce „vestea‖ FRDS, a granturilor care se dau dacă….
„Dacă ce?‖ Fondul pune numai două condiţii : satul să dovedească, pe o grilă dată, că este
sărac, şi, în al doilea rând, să fie în stare să scrie un proiect competitiv în raport cu alte
comunităţi care solicită fonduri. Cred ca ideea de a nu distribui banii statului român
(împrumutaţi, în esenţă, de la Banca Mondială) în sitem de alocare ci concurenţial a fost cheia
succesului acestei instituţii. Competiţia reglementată atent prin normele Fondului a fost foarte
aproape de a declanşa o adevarată mişcare socială de dezvoltare comunitară în România. Din
păcate baza financiară a funcţionarii modelului nu mai este actuală în prezent.

Modelul care pare a se impune în dezvoltarea comunitară din România de după aderarea la
Uniunea Europeană este unul care diferă considerabil de cel Bancă Mondială-FRDS. Noua
abordare este cea specifică programelor LEADER (acronim de la „liaisons entre actions de
developpement rural‖). Obiectivul rămâne acelaşi de dezvoltare a localităţilor la modul
endogen. Parteneriatul public-privat-ONG devine însă mecanismul esenţial. Cadrul de referinţă
nu mai este unul strict comunitar ci microregional. Grupurile de acţiune locală (GALurile) devin
principalii actori. CCPul din modelul FRDS este înlocuit de GAL. Cu acest model, dezvoltarea
comunitară este tot mai mult una de tip „comunitar-regional‖ (vezi caseta de mai jos).
Casetă: Abordarea LEADER

Abordarea LEADER, prin acţiunile sale specifice va duce la îmbunătăţirea guvernanţei locale şi la
promovarea potenţialului endogen al teritoriilor.
De asemenea, abordarea LEADER presupune consolidarea coerenţei teritoriale şi implementarea de
acţiuni integrate, ce pot conduce la diversificarea şi dezvoltarea economiei rurale, în folosul
comunităţilor.

Un alt deziderat îl constituie construcţia instituţională în vederea elaborării şi implementării de

strategii integrate ce vor da posibilitatea actorilor din spaţiul rural, reprezentanţi ai diferitelor domenii
de activitate, să conlucreze şi să interacţioneze în folosul comunităţilor rurale.
Strategiile elaborate şi selectate se vor materializa în proiecte ce vor fi implementate în aria de
acoperire a GAL, proiecte ce vor fi sprijinite financiar din fonduri publice la care se va adăuga
cofinanţarea privată.

Datorită caracterului orizontal al axei 4, ce presupune accesarea mai multor măsuri din cadrul axelor
FEADR, impactul acţiunilor implementate prin această abordare este foarte ridicat şi acoperă o arie
largă de acţiuni şi beneficiari.
LEADER poate juca un rol important în stimularea unor abordări noi şi inovative pentru dezvoltarea
zonelor rurale. Inovaţia va fi încurajată prin flexibilitate şi libertate în luarea deciziei privind acţiunile
ce se doresc a fi puse în practică.

29
 Dumitru Sandu

Inovaţia în zonele rurale poate implica transferul şi adaptarea inovaţiei generată în altă parte,
modernizarea formelor tradiţionale de know-how sau descoperirea de noi soluţii la problemele rurale
persistente pe care alte instrumente politice nu au reuşit să le rezolve într-un mod durabil şi
satisfăcător. Acestea pot furniza răspunsuri noi la problemele zonelor rurale.
Cooperarea cu alte teritorii incluse în strategiile de dezvoltare locală va facilita transferul şi adaptarea
inovaţiilor dezvoltate în altă parte.

Axa LEADER constituie o noutate în România şi reprezintă o provocare pentru toţi actorii ce vor fi
implicaţi în implementarea acesteia, prin prisma obiectivelor ambiţioase. Aceasta urmează a fi
implementată „pas cu pas‖, orientându-se la început pe activităţi de instruire a actorilor locali şi de
sprijinire a teritoriilor în vederea realizării strategiilor de dezvoltare. O primă selecţie de Grupuri de
Acţiune Locală este prevăzută pentru anul 2009, acestea reprezentând prin „puterea exemplului‖ un
stimulent şi un sprijin real pentru alte teritorii, precum şi pentru parteneriate ce nu au ajuns la
maturitate urmând ca acestea să participe la ultima selecţie a GAL.

Obiectivele specifice urmăresc:

- participarea membrilor comunităţilor rurale la procesul de dezvoltare locală şi încurajarea acţiunilor
inovative (spre exemplu, soluţii noi la probleme vechi, introducerea şi dezvoltarea unor produse noi,
noi sisteme de piaţă, modernizarea activităţilor tradiţionale prin aplicarea de noi tehnologii, etc.).
(măsura 41)
- încurajarea actorilor de la nivel local de a lucra împreună cu reprezentanţii altor comunităţi din
interiorul sau exteriorul ţării (măsura 421),
- stimularea formării de parteneriate, pregătirea şi asigurarea implementării strategiilor de dezvoltare
locală (măsura 431)
(Extras din Guvernul României, 2008, PNDR Programul Naţional Pentru Dezvoltare Rurală 2007-
2013, p. 319)

Instituirea noului model se face gradual, nu prin sistemul „learning by doing‖ ci printr-un întreg
sistem de trening şi de construcţie instituţională. Procesul, coordonat de Ministerul Agriculturii
şi al Dezvoltării Rurale (MADR), a început în 2006 prin selectare a 80 de GALuri potenţiale în
37 de judeţe ale ţării. Criteriile anuţate pentru selecţia GALurilor (PNDR, 2008: 323-324)spun
foarte mult despre ţintele urmărite prin partenriatele de tip LEADER. Aceste criterii se referă la
:

 cine compune parteneriatul,

 pe ce teritoriu va acţiona GALul şi
 cu ce strategie vor fi generate proicetele local-regionale.

Reprezentanţii sectorului privat şi cei ai societăţii civile trebuie să fie majoritari în GAL, de cel
puţin 51%. În criterile de selecţie a GAlurilor se precizează însă că se va acorda prioritate
„grupurilor în care partenerii privaţi şi reprezentanţii societăţii civile reprezintă mai mult de
65% din totalul partenerilor” (PNDR, 2008: 324). În plus, este menţionată explicit importanţa
includerii unor reprezentanţi ai grupurilor etnice minoritare, femeilor, tinerilor, agricultorilor,
setorului forestier,organizaţiilor de mediu. Este o orientare care timite la evitarea neimplicării
unor grupuri potenţial marginale - femei, tineri, minoritari sub aspect etnic, agricultori.
Grupurile efectiv vulnerabile precum vârstnicii, spre exemplu, nu sunt menţionate explicit.

Sub aspect teritorial este recomandată formarea unor microregiuni omogene sub aspect
geografic şi economic, cu populaţie de cel puţin 10 mii de locuitori şi de maxim 150 mii
locuitori. Intervalul demografic optim cerut prin criteriile de selecţie este cel între 30 de mii- 70
de mii de locuitori. Vor fi puncate suplimentar GALurile formate din teritorii relativ sărace, cu

30
 Dezvoltare comunitară şi regională

densitate de populatie redusă (sub 75 locuitori-km2), valoare naturală ridicată18 si situare în

judeţe diferite, învecinate. Microregiunile de tip LEADER sunt formate majoritar din localitţi
rurale. Pot intra în componenţa lor şi oraşe mici , de până la 20 de mii de locuitori. Populaţia
urbană dintr-un GAL este limitată la maxim 25% din total microregiune.

Strategia de dezvoltare microregională va trebui să fie axată pe proiecte care se subsumează la

cel puţin una dintre axele Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) şi să
detalieze resursele umane, instituţionale şi financiare pe care le poate mobiliza pentru
realizarea strategiei. La evaluarea GALurilor, sunt favorizate strategiile care:

“- includ acţiuni inovative

- includ acţiuni de cooperare
- combină obiectivele mai multor axe din PNDR
- se adresează fermierilor de semi-subzistenţă (diversificare sau dezvoltare)
- se adresează tinerilor
- integrează probleme de mediu
- care urmăresc facilitarea implementării acelor măsuri din PNDR ce vor avea ca
beneficiari grupuri de producători, asociaţii, parteneriate, etc.)” (PNDR, 2008: 324).

18
Vezi detalii asupra constituirii Reţelei Ecologice Europene în România
(http://www.anpm.ro/content.aspx?id=47 ), asupra ariilor protejate în cadrul Reţelei Europene
Natura 2000. Siturile de importanţă comunitară in România, asociate cu Directiva Habitate
(92/43 din 1992) şi Directiva Pasari ( 79/409 din 1979), sunt specificate prin Ordinului
Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1964/2007

31
 Dumitru Sandu

Participare comunitară
Acţiune comună în interesul grupului de apartenenţă19
„.Participarea locală" sau comunitară se referă la procesul angajării membrilor unei comunităţi
locale in acţiuni care urmăresc satisfacerea unor cerinţe cu caracter local, preponderent local şi
public sau grupal. Cu alte cuvinte, participarea locală este participare în acţiuni comunitare,
adică la acţiuni in care „principalii actori şi beneficiari sunt rezidenţi locali, in care scopurile
reprezintă interese ale acestor rezidenţi, iar acţiunea este mai degrabă publică decât privata"
(Kaufman, Wilkinson, 1967, cap. III) .

Esenţiale pentru caracterul participării sunt raportul dintre cel care participa si cel care
beneficiază de rezultatele acţiunii şi gradul de conştientizare de către participant a intereselor
sale.

- Daca cel pus in situaţia de a participa la realizarea unei activităţi, este, pe de o parte, beneficiar
al ei, iar pe de altă parte, conştientizează aceasta posibilitate, atunci participarea are şanse
maxime de a fi voluntară.

- Daca cel pus in situaţia de participare nu este beneficiar al acţiunii şi a conştientizat faptul,
atunci sunt şanse maxime ca participarea să fie preponderent involuntară. In acest caz
„provocarea" la participare se face pe baza unei relaţii de putere, mai mult sau mai puţin
instituţionalizate.

- In al treilea rând, este de delimitat situaţia in care agentul participării nu a conştientizat sau a
conştientizat fals cui servesc rezultatele acţiunii sale.

In ultimele doua tipuri de situaţii, participarea are aspecte specifice in funcţie de prezenta sau
absenţa unor stimulente compensatorii pentru participate. Frecvent, acţiunile comunitare au in
acelaşi timp un caracter extracomunitar sau extralocal.

In astfel de cazuri, mai ales, stimularea participării se face pe baza unor mecanisme
compensatorii: membrii comunităţii participa la acţiune nu numai pentru ca îşi satisfac in acest
fel cerinţe proprii dar şi pentru ca (sau mai ales pentru ca) realizarea altor obiective de interes
propriu este condiţionata de aceasta participate.

Acţiunea comunitarăpoate fi analizata in funcţie de criterii precum: natura agentului de parti-

cipare, obiectivele acţiunii, modul spontan sau planificat de desfăşurare, „noutatea",
consecinţele (de menţinere sau schimbare a unor componente sau structuri ale comunităţii) etc.
De la caz la caz, in funcţie de obiectivele cercetării, se pot construi diferite tipologii ale acţiunii
şi participării comunitare.

Gruparea agenţilor unei acţiuni comunitare poate fi mai mult sau mai puţin structurata in cadrul
unor grupuri informale, asociaţii20 sau organizaţii………..

19 Prezentul subcapitol este construit prin extrase dintr-o conceptualizare mai veche (Sandu, 1977) pe
care o consider utilă în continuare.

20 In legătură cu „participarea socială asociaţională", Albert Meister (1972) construieşte o tipologie

trihotomică pe care o menţionam întrucât, in cercetările care se fac asupra unor forme de participare
asociaţională, s-ar putea dovedi utila. „Participarea de fapt", corespunde unei asociaţii de tip tradiţional
care are ca funcţie controlul social, stimularea producerii unor comportamente considerate ca dezirabile in
respectivul mediu social. „Participarea suscitata" sau „provocata" caracterizează comportamentul în
asociaţiile care sunt de creaţie „exterioară", in care membrii sunt recrutaţi fie pe bază de voluntariat, fie
prin constrângeri mai mult sau mai puţin intense. Funcţia socială a acestui tip de asociaţie este de a duce

32
 Dezvoltare comunitară şi regională

Variabile implicate in procesul participării locale . Participarea comunitarăeste de presupus ca

variază, in funcţie de:

- caracteristici ale proiectului de acţiune comunitară;

- caracteristici ale participanţilor;

- caracteristici ale comunităţii locale; raportul dintre aceasta şi alte comunităţi (grupări sociale)
care constituie cadrul ei de referinţa.

In cele ce urmează ne vom referi la variabilele pe care, pe de o parte, le consideram ca fiind de o

mai mare relevanţa pentru participate iar, pe de altă parte, mai uşor determinabile cu ajutorul
mijloacelor de care sociologia dispune in prezent.

Resurse financiare, de munca si de timp. În report cu un proiect dat de acţiune comunitară,

membrii comunităţi se află, de cele mai multe ori, in poziţii diferite din punct de vedere obiectiv
şi / sau subiectiv.

Resursele financiare, de munca si timp constituie o principală condiţionare de natură obiectivă.

Beneficiarii potenţiali ai unui proiect de acţiune comunitară devin actori ai respectivei acţiuni în
măsura în care dispun de resursele materiale necesare participării.

Dintre multiplele procese social-economice care condiţionează dimensiunile acestor resurse,

reţinem navetismul. Deplasările pentru muncă in afara localităţii de rezidenta reduc timpul şi
resursele de muncă potenţial disponibile pentru acţiunile comunitare. Evident, cu cât naveta se
face la distanta mai mare, sau la intervale de timp mai mari, cu atât aceasta reducere este mai
substanţială. Asupra resurselor financiare ale populaţiei, însă, efectele sunt, în majoritatea cazuri
lor, pozitive („în majoritate" si nu „totdeauna" pentru că navetismul se poate face şi din alte
motive decât diferenţa între veniturile oferite in întreprinderi din localităţi diferite).

Într-o comunitate rurală puternic urbanizată precum Târnava (jud. Sibiu) am putut remarca unul
dintre efectele de această natură ale navetismului: preferinţa angajaţilor în genere, a navetiştilor
în speţă, de a achita in bani contravaloarea obligaţiilor de muncă pe care le aveau faţă de
comună.

Influenţa navetismului asupra participării comunitare se exercită însă şi prin intermediul me-
canismelor valorice, asupra cărora vom insista în continuare.

Evaluarea socială a proiectului de acţiune comunitară. Decizia de participare la o acţiune

comunitară este rezultat direct al interpretării pe care subiectul o face asupra caracteristicilor
proiectului comunitar si asupra posibilităţilor sale materiale de participare. Evaluările sociale ale
proiectului de acţiune comunitară sunt, la rândul lor, influenţate de:

- gradul de informare in legătură cu caracteristicile proiectului;

- raportul dintre interesele generale - obiectiv al acţiunii comunitare - şi interesele particulare ale
unora dintre participanţi;

la realizarea şi difuzarea socială a unor noi modele de comportament apreciate ca dezirabile de către
agentul care a provocat constituirea asociaţiei. „Participarea voluntară" apare în asociaţiile constituite
voluntar, cei care doresc difuzarea unor noi modele comportamentale fiind, de la început, şi creatorii
asociaţiei. În timp, asociaţiile îşi pot modifica funcţia lor socială.

33
 Dumitru Sandu

- particularităţi culturale, orientări valorice ale participanţilor;

- caracterul local / extralocal şi noutatea percepută a proiectului.

………..

Participarea locuitorilor unei comune la realizarea unor dotări social-culturale, echipamente

tehnico-edilitare, este influenţată şi de situarea in teritoriu, pe care diferiţii membri ai comunei o
au în report cu obiectivele respective; cei care vor beneficia direct, în mai mica măsură, de noile
obiective vor fi mai puţin interesaţi să participe. Cu cât un proiect de dezvoltare locală poate
asigura, în mai mare măsură, beneficii egale unei grupări date a populaţiei cu atât este mai
probabil ca participarea membrilor respective grupări să fie mai puţin diferenţiată. O astfel de
organizare a acţiunii comunitare asigura satisfacerea unei nevoi fireşti de raţionalitate
economică (echilibrarea costurilor cu beneficiile participării). În aceasta rezida, presupun, unul
dintre principalele avantaje ale acţiunilor comunitare realizate prin intermediul unor asociaţii
voluntare. Proiectul acestora, de mai mică amploare, este pe de o parte mai uşor de organizat,
iar pe de alta asigura în mai mare măsură satisfacerea cerinţei „la costuri egale, beneficii egale".
Desigur, anumite proiecte nu pot fi realizate decât centralizat, prin reunirea eforturilor tuturor
membrilor comunităţii, fără a putea însă, cel puţin temporar, să asigure avantaje egale tuturor
participanţilor (este cazul construirii reţelelor de alimentare cu apă potabilaîn anumite sate, de
câmpie, mai ales, în care lucrările de foraj pentru captarea apei şi celelalte lucrări de amenajare
sunt foarte costisitoare).în astfel de situaţii, convingerea devine un instrument esenţial al
stimulării participării; este vorba nu numai de a face apel la argumente de natura afectivă
(„ataşament comunitar" etc.) cât mai ales de a oferi participanţilor dezavantajaţiîn privinţa
beneficiilor directe, stimulente compensatorii; autorităţile locale sunt, de cele mai multe ori,
într-o poziţie care permite realizarea unei astfel de soluţionări.

Definirea socială a unui proiect de acţiune comunitară nu este, însă numai în funcţie de variabila
„interes‖ ci şi de particularităţile culturale ale participanţilor.

Asociaţiile pentru aducţiunea apei potabile- un caz de participare comunitară

Acţiunile comunitare organizateîn baza unor reglementari formale, de factură extralocală, se

realizează de cele mai multe ori prin intermediul unor comportamente de ,,participare
asociaţională provocată‖ (A. Meister). Aceste comportamente diferă se pare atât de cele strict
organizaţionale (manifeste în organizaţii formale) cit şi de cele strict asociaţionale (manifesteîn
asociaţiile voluntare). Diferenţaîn raport cu organizaţiile formale derivă, presupunem,în
principal din specificitatea cadrului comunitar de viaţă caracterizat prin intercunoaştere
generalizată sau zonală (structurată numai la nivelul anumitor arii din localitate), existenta unor
unităţi (structuri) cu grad de diferenţiere funcţională mai redus decât cele din organizaţiile
formale etc.

Cazul asociaţiilor pentru aducţiunea apei potabile. Cunoaşterea regularităţilor de iniţiere şi

funcţionare a asociaţiilor voluntare al căror obiectiv îl constituie satisfacerea unor cerinţe de
dezvoltare comunitară este deosebit de importantă pentru crearea posibilităţii construirii unor
tehnici eficace de stimulare a participării locale. Pornind de la această premisă vom prezenta un
caz de acţiune comunitară desfăşurată prin intermediul unor asociaţii voluntare.

Atunci când obiectivele promovate de o astfel de asociaţie sunt percepute ca noi, pentru un
cadru social dat, avem de-a face cu ,,decizii colective de adoptare a inovaţiei‖. Studiile de până
acum privind difuziunea inovaţiilor s-au centrat mai ales asupra situaţiilor în care individul este

34
 Dezvoltare comunitară şi regională

atât unitate de decizie cât şi de adoptare a inovaţiei, şi mai puţin asupra situaţiilor în care o
colectivitate este unitatea de decizie şi adoptare a inovaţiei‖21.

Asociaţiile pentru aducţiunea apei potabile, de care ne vom ocupa în continuare, constituie un
caz pe care îl considerăm tipic pentru inovaţiile adoptate prin decizie colectivă22. Am analizat
procesul de formare şi difuzare a acestor asociaţii în aria de convergenţă a oraşului Copşa Mica
(in satele Axente Sever, Agârbiciu, Şoala, Şeica Mare, Şeica Mica). Cadrul de faţă nu permite
prezentarea amănunţită a observaţiilor făcute cu acest prilej; vom insista asupra aspectelor
semnificative pentru problemele dezbătute în acest volum.

,,Societăţile‖ pentru aducţiunea apei potabile, cum le spun localnicii, reprezintă un mod pe care
membrii comunităţilor amintite l-au inventat / adoptat pentru a pune în mişcare o serie de
mijloace tehnice în vederea rezolvării unui complex de probleme comune. Acestea se referă nu
atât la asigurarea apei potabile cât mai ales la asigurarea ei în vederea obţinerii unui confort
menajer comparabil, din acest punct de vedere, cu cel urban.

Structura asociaţiilor. Asociaţiile pentru aducţiunea apei potabile au, în majoritate, un grad
accentuat de structurare: statute scrise, conducător, casier pentru încasarea taxelor stabilite de
comun acord. Trebuie menţionată o anume variabilitate a gradului de activism al asociaţiei între
perioada în care se execută lucrările de aducţiune şi perioada când asociaţia se menţine doar
pentru îngrijirea şi exploatarea echilibrată de către toţi membrii a sistemului de aducţiune
analizat. În prima perioadă se poate distinge între lideri ai asociaţiei cu funcţii de iniţiere,
organizare, iniţiere ş organizare acţiunilor de realizare a apeductului; în cea de-a doua perioadă
apar liderii cu funcţia de organizare a menţinerii sistemului tehnic şi social creat; aceştia pot să
coincidă sau nu cu liderii din prima etapă.

Aspectul formal al asocierii este puternic estompat în cazul asociaţiilor cu număr mic de membri
si constituite sau pe criterii de rudenie (două la Axente şi una la Şeica Mare) sau de vecinătate
(una la Şeica Mica şi una la Agârbiciu). In astfel de cazuri, distincţia dintre iniţiatori,
organizatori, executanţi etc. nu mai poate fi făcută.

Aspectul cronologic. In perioada 1965 —1966 în satul Axente Sever este iniţiată prima societate
de acest tip, din zonă; la început are 15 membri, ulterior 56. Pentru a da o imagine asupra ratei
de adoptare a inovaţiei prezentăm acest tabel cronologic.

21 ‗Asupra importantei acestui tip de inovaţie atrag atenţia E. Rogers şi F. Shoemaker în „Communication
of Innovations. A Cross Cultural Approach‖, The Free Press, New York, Collier-Mac Millan Ltd.,
London, 1971 (reeditare mult îmbunătăţită a lucrării din 1962, „Diffusion of Innovation‖). In capitolele
scrise în colaborare cu N. C. Jain şi G.Kerr ei deosebesc între „decizii optionale‖, ,,decizii colective‖ şi
,,decizii de inovare bazate pe autoritate‖ (autority innovation decisions). Studii asupra deciziilor colective
de inovare au fost făcute de Rahim (asupra cooperativelor de credit şi mecanizare din 80 sate din
Pakistan) şi, indirect, în cadrul cercetărilor de putere si luare a deciziei comunitare (direcţii dezvoltare
pornind de la studiile lui Floyd Hunter şi Robert Dahl). Pe drept cuvânt se remarcă faptul că, dintre toate
tipurile, ,,decizia colectivă este cel mai sociologic‖ tip de decizie de inovare, prin aceea că aceasta se
bazează în mare măsură pe relaţiile sociale şi structura sistemului social‖ (G. Kerr, op. cit., p. 271).

22 Acestea sunt tipice şi pentru ceea ce se înţelege în sociologie prin asociaţie : ,,O grupare formată prin
înţelegere, ale cărei reglementări statutare nu revendică validitate decât pentru cei care aderă voluntar‖
(Max Weber — „Economie et Societe‖, Paris, Plon, 1971, p. 55). Evident, se poate adera mai mult sau
mai puţin voluntar; aşa se justifică folosirea unor formulări care, în raport cu această definiţie, par a fi sau
pleonastice ( „asociaţie voluntară‖) sau contradictorii (precum ,,asociaţiile provocate‖ de care vorbeşte A.
Meister).

35
 Dumitru Sandu

(Data începerii lucrărilor, mai ales, trebuie luată cu toată rezerva întrucât a fost spusă „din aducere
aminte‖. În plus, numeroase societăţi au avut perioade de abandonare totală sau parţială a lucrărilor sau
chiar a proiectului de asociere, ca atare. Numărul societăţi este cel pe care i l-au atribuit societarii înşişi.
De remarcat că atunci când numărul de asociaţii devine mare, ,,evidenţa colectivă‖ nu mai este chiar
exactă — cazul societăţilor 8, 9 de la Axente).

Reprezentarea grafică a numărului complet de asociaţii din comuna Axente Sever (formată din
satele Axente Sever, Agârbiciu, Şoala), grupate în funcţie de anul în care îşi termină lucrările
sugerează, şi în acest caz, existenţa unor etape similare cu cele manifeste în difuziunea inovaţiei
adoptate prin decizie individuală: etapa iniţiala a adoptărilor făcute în ritm lent, cu
discontinuităţi marcate (1966 —1971); etapa medie cu adoptări făcute în ritm rapid, simultane
chiar (manifestă în 1972 —1974); şi etapa finală, de ,,saturaţie când se revine iarăşi la un număr
redus de asociaţii (fig. 18).

Societăţile care apar şi se difuzează în zonă după 1966 au avut o serie de precedente.

In 1906 —1907, cinci gospodării din Axente Sever adoptă (cu ajutorul unui inginer italian,
folosit, se pare, în scopuri similare la Şeica Mare) un sistem interfamilial de aducţiune a apei
potabile în curţi, de pe dealul apropiat. Instalaţia nu era prevăzută cu nici un dispozitiv de
filtrare a apei; în 1957 cele cinci familii îşi aduc apa curentă în locuinţe fără vreun sprijin din
afară;

36
 Dezvoltare comunitară şi regională

Atitudinal şi comportamental iniţiativa o are unul dintre membrii tineri ai asociaţiei, instalator
de meserie. In 1965 se constituie o a doua asociaţie cu caracter informal, între patru familii
vecine şi rude între ele.

În anii 1895-1901 s-au format la Şeica Mare două societăţi pentru aducţiunea apei la fântânile
publice: prima dintre ele în 1895 —1897 pe ,,Valea Mare‖ (nume al unei străzi şi zone din
localitate); cea de-a doua, în 1900 —1901, pe ,,Uliţa Lungă‖. Menţionăm ca detalii de
organizare, culese din ,,protocolul apaductului de pe Uliţa Lungă din Şeica Mare, 1901‖:

 societatea are încă de la înfiinţare ,,statute‖ care cuprind norme privind utilizarea
apei la fântânile publice de către membri ai societăţii şi nemembri, taxele de
întreţinere a ,,apaductului‖, reglementarea succesiunii în cazul proprietarilor
apeductului, funcţiile de conducere din societate (preşedintele, contabilu1 şi
,,cassariul‖);
 societatea avea un organism de control asupra modului de utilizare a fondurilor de
către conducere, organism care apare cu numele de ,,comitet de supraveghere‖;
alteori In locul acestuia semnează ,,bărbaţi de încredere‖;
 cam până prin 1912 societatea a organizat anual un ,,aldămaş cu ,,vinars şi zahăr‖.
 Condiţionări ale adoptării şi difuziunii asociaţiilor. Principalele categorii de factori
care prin prezenţă şi intensitate sau prin absenta duc la adoptarea şi difuziunea
acestei inovaţii colective sunt:
 prezenta unor aspiraţii de confort menajer pentru satisfacerea cărora apa curentă
este o modalitate;
 prezenţa unor condiţii naturale favorabile, adică a unor surse de apă aflate la un
nivel superior în raport cu viitoarele gospodării consumatoare şi la o distanţă nu
prea mare de acestea;
 prezenţa unor indivizi sau organizaţii care să îndeplinească funcţii de iniţiere şi
organizare a acţiunilor de realizare a apeductului;

37
 Dumitru Sandu

 prezenţa unei populaţii cu grad de calificare tehnică relativ ridicat;

 prezenta unui loc de muncă central (oraşul Copşa Mică) ce favorizează
intercunoaşterea populaţiei din satele ariei de convergenţă respective şi prin aceasta
şi difuziunea inovaţiei colective.
Aspiraţii de confort. Crearea unor astfel de aspiraţii este, desigur, un ,,efect de contagiune‖,
realizat, în principal, datorită informaţiilor pe care populaţia rurală le obţine despre condiţiile de
viaţă din oraş prin contacte de munca, locuiri temporare în oraş mijloace de comunica de masă.
Această aspiraţie apare ca rezultat al unei ,,redefiniri a situaţiei‖: percepând decalajul pe o
anume componentă dintre condiţiile rurale şi cele urbane de viată, anumiţi membri ai
comunităţii iau o atitudine activă (ceea ce Mac Iver denumeşte ,,evaluare dinamică‖),
declanşând prin aceasta procesul de schimbare a situaţiei.
Puterea economică a gospodăriei condiţionează, pe de o parte, intensitatea aspiraţiei în acest
domeniu, iar pe de altă parte, posibilitatea angajării grupului familial în realizarea unui atare
proiect.

In unele cazuri aspiraţia de confort se cumulează cu cerinţe de ordin mai stringent precum
obţinerea apei potabile în cantităţi suficiente şi de bună calitate deoarece în unele fântâni
începuse să scadă nivelul apei sau apa nu era de o calitate corespunzătoare. De reţinut însă că
acest factor nu joacă un rol în înfiinţarea primelor societăţi; prezenţa sa (în cazul unor membri
din două societăţi din Axente, şi pentru satul Agârbiciu la unii membri din toate cele patru
societăţi) influenţează, în special, accelerarea difuziunii societăţilor.

Pentru rezolvarea problemei apei potabile curente există însă şi alternativa individuală de
soluţionare (folosirea hidrofoarelor). Adoptată în unele cazuri, această modalitate (,,inovaţie
concurentă‖) a fost abandonată de cei care au avut posibilitatea adoptării sistemului societar de
aducţiune, din motive de eficienţă: realizarea unui apeduct comun implică cheltuieli mai reduse
decât realizarea unui sistem individual de aducţiune a apei şi, de asemenea, costul de utilizare al
primei instalaţii este mai scăzut decât al celei de doua. Aceste calcule de eficienţă au constituit
un factor în funcţie de care s-a făcut opţiunea pentru alternativa societară de aducţiune a apei.

Pentru cei care lucrau la Copşa, în condiţiile de poluare de acolo, introducerea apei potabile în
locuinţe şi, prin aceasta, posibilitatea amenajării unor băi moderne a constituit o nevoie
compensatorie firească, o modalitate de rezolvare a unor probleme de igienă, accentuate de
condiţiile specifice de igienă de la locul de muncă. (Menţionăm că iniţiatorii primelor societăţi
se referă explicit la această condiţionare.)

Iniţiere şi organizare. Funcţiile de iniţiere şi organizare a asociaţiilor pentru aducţiunea apei

potabile au fost exercitate, în majoritatea cazurilor, de indivizi din comunitate. In realizarea
acestor funcţii, un anume rol a revenit şi primăriei şi vecinătăţilor.

Rolul esenţial al primăriei, în această acţiune,în toate cele trei comune (Axente Sever, Şeica
Mare, Şeica Mica) a constatat în facilitarea procurării la preţ de stat a unor materiale (ciment,
ţevi) necesare realizării instalaţiei. La Axente Sever — comuna în care primăria a jucat cel mai
activ rol — implicarea acestei instituţii în desfăşurarea procesului este mult mai mare: în cazul
câtorva grupări care ezitau să se angajeze In acţiune (societatea nr. 4 din Agârbiciu. societatea
nr. 1 din Şoala) este stimulată direct iniţiativa de constituire a societăţii. (Amintim în acest sens
că în perioada 1970 —1972 se creează din iniţiativa primăriei un comitet menit să organizeze
acţiunea de aducţiune a apei potabile pentru toate gospodăriile din sat care până atunci nu aveau
apa curentă. Deşi proiectul nu reuşeşte rămâne totuşi semnificativ pentru gradul de activism al
primăriei, al primarului în special, în cadrul acestei acţiuni comunitare).

Pentru întărirea autorităţii lor, a funcţiei de control pe care o exercită asupra membrilor
asociaţiei, câteva societăţi (nr. 1 şi 8) prevăd explicit, în cadrul statutului, necesitatea colaborării
cu primăria în rezolvarea unor eventuale probleme de asociaţie.

38
 Dezvoltare comunitară şi regională

Relaţiile dintre societăţile pentru aducţiunea apei potabile şi vecinătăţi sunt semnificative în
privinţa posibilităţilor acestora din urmă, ca asociaţii de tip tradiţional, de a juca un rol în
soluţionarea problemelor actuale de dezvoltare a comunităţii rurale.

Analiza situaţiei în patru dintre societăţile care prezintă o relaţie mai strânsă cu vecinătăţile (este
vorba de societăţile nr. 6 din Axente Sever, nr. 1 din Agârbiciu, nr. 1 şi nr. 2 din Şeica Mica)
relevă faptul ca vecinătăţile pot avea, în raport cu acţiunea voluntară la care ne referim, roluri
de:

 iniţiator al acţiunii;
 cadru de organizare a acţiunii;
 agent de control social asupra modului de funcţionare a societăţii de aducţiune a
apei.
Doar intr-un singur caz (excepţional prin aceasta, dar semnificativ totuşi pentru

posibilitatea practică de relaţionare a unei structuri comunitare tradiţionale cu o structură

acţională modernă ) vecinătatea îndeplineşte toate cele trei roluri (societatea nr. 1 din Şeica
Mica): iniţierea acţiunii se face cu ocazia tradiţionalei întâlniri a membrilor vecinătăţii la
,,cârnilegi‖; în organizarea lucrărilor ,,tatăl de vecinătate‖ şi casierul vecinătăţii joacă rolul
esenţial; preşedinte şi casier al societăţii este unul şi acelaşi cu casierul vecinătăţii; societatea nu
dispune de un statut (de o expresie formalizată a modului ei de funcţionare, deci), vecinătăţii
revenindu-i integral rolul de agent de reglementare şi control pentru funcţionarea societăţii.

La cea de a doua societate din Şeica Mica participă membrii a şapte vecinătăţi; rolul acestora
este minim, în acest caz, ele constituind doar cadrele peste care se suprapun cele şapte echipe de
lucru din cadrul societăţii (şeful de echipă nu coincide, însă, cu tatăl de vecinătate). Sensul
suprapunerii este acela de a obţine o mai mare eficienţă în acţiunea de realizare a apeductului,
pe baza unor relaţii de coeziune grupală, tradiţional sancţionate. Dintre cei 30 de iniţiatori care
au declanşat acţiunea în cele 10 societăţi din satul Axente Sever, 23 lucrează în industrie, 3 în
sectorul serviciilor, unul în agricultură iar 3 sunt pensionari. Dacă în categoria ,,lideri‖ sunt
incluşi cei care au contribuit la organizarea muncii şi ulterior la menţinerea asociaţiei, distribuţia
apare ca fiind similară: din totalul de 58, 42 sunt angajaţi în industrie, 10 în sectorul serviciilor,
unul în agricultură şi 5 pensionari. Această distribuţie reproduce, în mare, distribuţia socio-
ocupaţională a capilor de familie ai gospodăriilor înscrise în asociaţii în satul Axente Sever: din
totalul de 362, 70,9% lucrează în industrie, 9,1% în sectorul serviciilor, 6,6% în agricultură,
10,4% sunt pensionari, iar 1,9% casnice.

In grupul de iniţiere a primei societăţi din Axente Sever au acţionat, în principal, oameni cu
prestigiu local şi calificare tehnică ridicate; unul dintre aceştia a avut o situaţie particulară în
sensul că neintegrarea în comunitate a compensat-o printr-o înaltă calificare tehnică (inginer de
puţină vreme stabilit în localitate, cu experienţă anterioară, însă, în lucrări de amenajare
hidrotehnică.

Gradul de calificare tehnica. Informaţiile şi deprinderile tehnice prezente, după cum reiese din
cifrele de mai sus, la o bună parte din membrii societăţilor de aducţiune a apei au favorizat
adoptarea acestei inovaţii din două puncte de vedere:

 înţelegerea posibilităţii de realizare a unui apeduct colectiv în condiţiile locale este de

presupus a fi fost mai uşor atinsă de cei în posesia unor informaţii şi experienţe tehnice
anterioare;

 costurile de realizare a instalaţiei au fost mult reduse datorită faptului că o serie întreagă
de operaţiuni au fost executate de către înşişi membrii asociaţiilor.

39
 Dumitru Sandu

Vom raporta, în continuare, schema explicativă propusă, la perioada de adoptare a câtorva

societăţi.

Adoptarea târzie a sistemului de apeduct este explicabilă în cazul societăţii nr. 4 din Agârbiciu
prin cristalizarea insuficientă a aspiraţiilor de confort satisfăcute prin introducerea apei curente
în locuinţe şi, de asemenea, prezenta unei slabe capacitaţi de autoorganizare (trădând lipsa unor
experienţe anterioare în domeniul vieţii de asociaţie); am amintit deja că intervenţia primăriei, în
acest caz, a constituit un factor compensatoriu important.

Adoptarea târzie a acestei inovaţii în cadrul societăţii nr. 10 din Axente Sever este de pus în
legătură, în principal, cu provenienţa extralocală şi localizarea recentă (în jurul anului 1970) a
cinci dintre cele şapte familii care compun societatea. Fiind vorba de familii reintegrate sau în
curs de integrare în comunitate, efectele de ,,contagiune‖ în difuzarea inovaţiei se realizează mai
greu. Capacitatea de acceptare a riscului este de asemenea redusă în aceste familii: iniţial 6 din 7
familii au fost înscrise în cadrul societăţii nr. 9; eşecurile temporare ale membrilor acestei
societăţi în depistarea unor surse de apă potabilă pe dealurile din împrejurimi determină cele
şase familii să se retragă din asociaţie; ele justifică acest comportament prin existenta unor
nevoi gospodăreşti care nu permit blocarea unor fonduri pentru acţiuni cu reuşită incertă. Având
în vedere consolidarea economică redusă a acestor gospodării, justificarea pare întemeiată.

La Şeica Mare eşuează un proiect de construire a unei societăţi datorită, printre altele,
,,heterofiliei‖23 dintre cei care urmau să devină membrii al acelei asociaţii.

23 Heterofilia este „gradul în care perechi de indivizi care interacţionează sunt diferiţi în privinţa
anumitor atribute‖ (Rogers, 1972, 65)

40
 Dezvoltare comunitară şi regională

Cultura participativă
Am menţionat deja că implicarea populaţiei în acţiuni de dezvoltare comunitară poate fi
motivată prin cointeresare sau prin interesul dat de apartenenţa la grupul beneficiar. cazul
participării total dezinteresate, altruiste, este unul limită asupra căruia nu voi stărui în
continuare. Fiecare dintre cele trei tipuri de participare comunitară – dezinteresată, cointeresată
şi grupală- implică o cultură specifică. Voi discuta în continuare cazul culturii implicate în
participarea comunitară în baza apartenenţei la comunitatea beneficiară a acţiunii de dezvoltare.

Care sunt valorile şi, în genere, elementele culturale care susţin participarea voluntară la
acţiunile DEVCOM? Probabil că în contexte diferite acţionează configuraţii culturale diferite.
La un nivel de maximă generalitate se poate presupune că

 valorile identitare,
 propensiunea spre cooperare ,
 competenţa civic-administrativă24 şi
 abilităţile profesionale şi/sau manageriale utile în raport cu natura proiectului comunitar
au un rol esenţial în susţinerea culturală a participării comunitare. Cultura participativă pare să
fie o formă combinată de capital simbolic, social şi uman (Caseta). Reducerea ei la numai una
dintre cele trei forme de capital cred ca poate avea consecinţe negative pentru proiectele practice
de mobilizare a participării locale.

Caseta: Tipuri de capital25

Operaţional, socialul poate fi abordat ca ―spaţiu‖, structurat prin poziţii, relaţii de forţă care
decurg din ponderea relativă a diferitelor forme de capital (Bourdieu, 1989, Bourdieu, Wacquant,
1992)26.

O matrice posibilă a spaţiului social, relevantă pentru demersul acestei lucrări, poate fi definită în
funcţie de tipurile de capital, nivelul de acumulare a resurselor şi perspectivele de abordare27:

24 Competenţa civică presupune capacitate de lua sau a influenţa decizii în spaţiul public iar cea
administrativă vizează aşteptările persoanei în raport cu modul de funcţionare a administratiei (Almond,
Verba, 1996: 191-194).

25 Extras din Sandu, 1999: 28-29

26 Spaţiul social este conceptualizat de Bourdieu (1989) ca sistem de relaţii între poziţii sociale.
Distribuirea agenţilor în spaţiul social este dată de volumul capitalului pe care îl deţin şi de structura
acestuia ca pondere relativă în raporturile dintre capitalurile economic, cultural, social si simbolic.
Fundamentale sunt primele trei. Capitalul simbolic este conceput ca manifestare a celorlalte trei în
calitate de sursă de legitimare, este “puterea acordată acelora care au obţinut suficientă recunoaştere
pentru a fi in poziţia de a de a impune recunoastere” (Bourdieu, 1989:23). Capitalul cultural este , în
esenţă, capital informaţional existent în formă instituţionalizată, obiectificata şi încorporată. Capitalul
social este “suma resurselor actuale sau virtuale care se acumuleaza la nivel individual sau de grup în
virtute implicarii într-o reţea durabilă de de relaţii de cunoaştere şi recunoaştere reciprocă. Capitalul
politic este considerat ca formă particulară de capital social . In genere, capitalul este definit ca
“acumulare de muncă (in formă materializata sau încorporată) care, atunci când este realizată pe bază
privată, exclusivă, de către agenţi sau grupuri de agenţi, le permite să deţină energie socială în formă de
muncă reificată sau vie .(Bourdieu, Wacquant, 1992:118-119).

27 Pentru o definire a accepţiei pe care o dau celor patru concepte analitice de proces, structura ,
acţiune şi fenomen, vezi Sandu 1987:30-33 iar pentru definirea formelor de capital, vezi Sandu, 1996.

41
 Dumitru Sandu

Forme de capital Nivel de acumulare şi accesare a resurselor

unitate de tip de acţiune individual/ comunitar/ organizaţi

societal
acumulare pentru investiţie familial regional onal

a şti (educaţie,
uman informaţii cunoaştere,
învăţare)
a crede
(socializare,
simbolic valori
reflexivitate,experie
nţă de viaţă etc.)
material bunuri a avea
a fi (interacţiune
social relaţii pentru relaţii utile
durabile)

Perspective de abordare date de orientare spontane -instituţionale, subiective-obiective, de

preponderentă spre aspecte tip proces-acţiune-fenomen-structură

Capitalul şi resursele nu sunt două tipuri de entităţi diferite ci două perspective asupra unei zone
de realitate. Atât capitalul cât şi resursele sunt acumulări pentru realizarea unor acţiuni.
Referentul în cazul capitalului este agentul şi tipul de efort necesar pentru acumulare. Capitalul
uman , spre exemplu, presupune efort de cunoaştere şi învăţare. Pentru resurse referentul este
procesul de formare a lor şi, eventual, tipul de acţiune care le poate folosi. Capitalul este
controlabil de către agent iar resursele pot fi accesibile sau ne-accesibile agentului. Resursele
controlate de către agent, apropriate în baza unui efort de investiţie, constituie capital.

Criteriul de diferenţiere a tipurilor de capital socio-uman o constituie suportul stocurilor cu

funcţie de capital şi natura investiţiilor realizate pentru constituirea acestor stocuri. Din acest
punct de vedere, opţiunea conceptuală este, pentru ―capitalul uman‖, în linia Gery Beker dar are
şi o anume particularitate.

Există, în linia Becker (1997) de interpretare a capitalului uman, trei componente ale acestuia,
cea informaţională data de acumularea de cunoştinţe , cea psiho-biologică manifestă în starea de
sănătate şi cea axiologică asociată cu valorile28. Includerea valorilor în seria componentelor
capitalului uman creează anumite probleme de ordin operaţional şi conceptual. Tipul de investiţie
pentru educaţie şi stare de sănătate este diferit faţă de cel care duce la adoptarea unor valori.
Adeziunea de credinţă, convingere este specifică valorilor. Valorile sunt entităţi culturale care se
pot converti în bunuri materiale, productivitate, putere etc. Ceea ce se cheamă ―spirit
antreprenorial‖ , spre exemplu, reprezintă o configuraţie de valori – asumarea riscului calculat,
deschidere la nou, valorizare a muncii etc. - favorabile productivităţii sporite. Tipul de capital nu

28 Folosesc noţiunea de capital uman în sensul dat de Gary Becker (1997). Capitalul în genere este
definit ca stoc prin intermediul căruia se produc “venituri sau alte rezultate asemănătoare, folositoare în
cursul unei perioade lungi de timp”(Beker, 1997,17). capitalul uman este stoc de informaţie, stare de
sănătate şi valori cu funcţie de capital: “Şcolarizarea, un curs de practică în computere, cifre asupra
îngrijirii medicale şi cursuri asupra virtuţilor punctualităţii şi cinstei reprezintă de asemenea un capital în
sensul că ele îmbunătăţesc sănătatea, măresc câştigurile sau cresc mult aprecierea unei persoane..”
(Beker, 1997,17). ”Caracteristica principală care diferenţiază capitalul uman de alte tipuri de capital este
aceea că prin definiţie, primul se materializează în persoana care investeşte” (Beker, 1997,124).

42
 Dezvoltare comunitară şi regională

este dat însă de funcţia sa. Orice formă de capital – material, uman, social sau simbolic – se poate
converti în aproape orice altă formă. Ceea ce poate oferi identitate capitalurilor este mai ales
suportul şi forma lor de producere. Ancorarea capitalului simbolic în valori este mai mult în linia
conceptuală Bourdieu pentru care cuvântul este suportul capitalului simbolic.

Si mai simplu spus, este probabil că implicarea voluntară în acţiunile DEVCOM este rezultat al
unor combinaţii subtile între ataşamentul comunitar, identitatea comunitară, obişnuinţa de a
coopera , înţelegerea necesităţii de a coopera pentru realizarea unor bunuri publice, înţelegerea
drepturilor şi datoriilor de cetăţean şi de membru al grupului local , capacitatea de a aduce
contribuţii specifice în efortul de grup, fie în plan managerial, fie prin abilităţi ocupaţionale.
Ingredientele respective au, desigur, dozaj diferit de la caz la caz, de la comunitate la
comunitate, de la un participant la altul. Interpretarea orientării participative numai funcţie de
una dintre cele patru dimensiuni dă naştere la erori specifice pe care le denumesc prin raportare
la dimensiunea care se supra-estimează. Eroarea „capitalului social‖ pare să fie cea mai
răspândită şi constă în reducerea fenomenului participativ la capitalul social, la propensiunea
spre cooperare. Centrarea excesivă pe ideea că participarea rezultă din sentimente identitare
poate fi încadrata în seria „erorilor capitalului simbolic‖, date de reducerea explicaţiei la valori
sau la capital simbolic. Eroarea „capitalului uman‖ rezidă în reducerea explicaţiei participării la
factori ai capitalului uman (competenţe profesională sau managerială sau de antreprenor social).
In fine, exagerarea rolului pe care îl poate avea competenţa civic-administrativă va fi desemnată
ca „eroare a capitalului politic‖.

Nu este întâmplător faptul că medici, preoţi, primari, învăţători etc. ajung frecvent în poziţie de
lideri ai acţiunilor DEVCOM. Prin natura experienţei lor profesionale ei deţin capacităţi de
mobilizare şi coordonare oamenilor. Capitalul de care ei dispun şi pe care îl mobilizează în
DEVCOM nu este nici social şi nici uman ci socio-uman. În baza acestei forme de capital ei
reuşesc să joace rolul de antreprenori sociali, de persoane care îşi asumă riscuri în domeniul
social şi obţin profituri, de ordin simbolic, relaţional sau material din exercitarea rolurilor
respective.

Caseta :Competenţă cetăţenească şi dependentă/administrativă (Almond şi Verba) 29

„… indivizii se pot crede competenţi în calitate de cetăţeni sau de supuşi. În

calitate de cetăţeni competenţi, ei se autopercep ca fiind capabili să afecteze
deciziile guvernamentale prin influenţa politică: prin formarea grupurilor prin
ameninţarea retragerii votului sau alte represalii. În calitate de supuşi competenţei
ei se autopercep ca fiind capabili să apeleze la un set de legi obişnuite şi
sistematice în contactele pe care le au cu oficialii guvernamentali Ei vor beneficia
de un tratament corect din partea administraţiei, iar punctului lor de vedere i se va
da atenţie dar nu din pricina faptului că ei încearcă exercitarea unei influenţe
politice, ci din pricina faptului că oficialul guvernamental este controlat de un set
de reguli care pun stavilă puterii sale arbitrare De pildă, britanicii se autopercep ca
fiind capabili să se bazeze pe un astfel de tratament; în mod clar, mexicanii n-o fac.

Competenţa cetăţenească şi competenţa dependentă diferă, însă ele nu sunt complet

independente una de cealaltă Şi nici nu este probabil că existenţa unui tip de
competenţă n-o va lăsa pe cealaltă neafectată. Cineva s-ar putea aşteaptă să există o
anumită revărsare de competenţă politică în competenţa administativă. Cu cât este
o populaţie mai competentă politic cu atât este mai inhibată birocraţia în abilitatea

29 Almond, Verba, 1996: 194.

43
 Dumitru Sandu

de a acţiona arbitrar şi fără a-l lua în seamă pe individ. Însă revărsarea de

competenţă politică în cea administrativă poate fi de două tipuri. Pe de o parte, o
cetăţenie competentă înalt politizată poate exercita presiuni asupra birocraţilor
pentru a respecta legile administrative Aderenţa lor la regulile producerii
administrative va fi impusă, în principal nu prin propria lor internalizare a acestor
reguli sau prin controlalele exercitate asupta lor de funcţionarii administrativi
superiori ci prin ameninţarea represaliilor politice: dacă oficialii nu se vor supune
acestor reguli, protestul cetăţenilor va acţiona prin intermediul agenţiilor politice.
În acest mod un grad înalt al competenţei cetăţeneşti ridică nivelul competenţei
dependente, însă nu schimbă relaţia individului cu administraţia - el încă vine ca un
supus deşi unul competent al cărui apel este către regulile democraţiei.

Înţelegerea diferitelor forme de comportament identitar, de la cel regional , la cel comunitar şi

profesional (vezi anexa referitoare la „regionalizările identitare‖) poate fi utilă pentru formarea
unor aşteptări realiste asupra condiţiilor în care mecanismele identitare pot fi activate pentru
susţinerea participării locale.

În genere, sentimentul de identitate locală este mai slab decât cel de identitate
regională;orientările identitar-comunitare sunt mai accentuate în rural decât în urban, pentru
populaţia vârstnică, feminină şi cu nivel de educaţie relativ redus . La segmentele sociale pentru
care sentimentele identitare sunt mai slabe este de aşteptat o mai slabă participare comunitară pe
baze strict culturale. Formulele de cointeresare, de asociere a motivaţiei personale cu cea pentru
producerea unor bunuri publice pot fi mai eficiente în astfel de cazuri pentru mobilizarea lor.

Un studiu realizat la nivelul a 14 sate (vezi anexa la capitol) indică faptul că participarea la
acţiunile comunitare organizate de primării este mai ridicată în cazul în care :

 încrederea în primar este mai mare,

 încrederea în ceilalţi oameni are un nivel mai ridicat,
 religiozitatea este mai accentuată,
 stocul de educaţie este mai ridicat în gospodărie
starea materială a gospodăriei este mai bună,
satul este de tip central în cadrul comunei şi nu periferic etc. (vezi detalii în anexă).

Din analiza menţionată rezultă ca factorii materiali şi relaţionali au un rol foarte important în
participarea comunitară. Aşa cum era de aşteptat, implicarea în activităţile publice organizate de
primărie, ca formă particulară de participare comunitară, este favorizată nu numai de o orientare
culturală de tip tradiţionalist (religiozitate) ci şi de modul în care este perceputa primăria şi
primarul, de raportul de interese dintre persoana în cauză şi primărie, de resursele materiale de
care dispune persoana etc.

Un alt studiu, prezentat selectiv în anexă, indică faptul că la nivelul populaţie din România sunt
clar identificabile patru tipuri de atitudini faţă de modul de rezolvare a problemelor publice.
Orientarea de tip participativ pare să fie cel mai puţin susţinută. Ponderea cea mai mare revine
persoanelor care vad soluţionarea problemelor sociale ale ţării prin măsuri de tip autoritarist, cu
un lider-mână forte. O pondere însemnată revine şi orientării de tip democraţie-reprezentativă,
cu accent pe ceea ce ar trebui să facă instituţiile statului. În fine, o a patra orientare este cea care
susţine că nici liderul naţional, nici instituţiile democratice nici participarea comunitară nu pot
duce la rezolvarea dorită. Alternativa pe care adepţii acestui punct de vedere o susţin este cea în
termeni de forţă, rebeliune, comportament colectiv. Desigur, cele patru orientări de ideologie
socială nu sunt explicit formulate . Ele apar mai mult din metafore, simboluri susţinute,
fragmente de opinii exprimate în sondaje. Orientarea de tip participativ este mai probabilă în

44
 Dezvoltare comunitară şi regională

cazul persoanelor care locuiesc în localităţi relativ sărace din judeţe dezvoltate şi au un nivel de
viaţă mai ridicat decât ar fi de aşteptat în baza educaţiei de care dispun.

Cele câteva constatări pe care le-am menţionat au menirea de a atrage atenţia asupra faptului că
participarea comunitară nu se face la întâmplare ci are puternice determinări economice, sociale
şi culturale. Agenţi comunitari care vor să actualizeze potenţialul de participare comunitară de la
nivelul unei unităţi teritoriale trebuie să pornească de la înţelegerea mecanismelor care susţin în
cadrul local respectiv orientările participative ale populaţiei. Date de sondaj, interviuri în
profunzime, analiza unor evenimente comunitare anterioare, simpla observare a interacţiunilor
sociale din comunitate – toate sunt mijloace care pot duce spre realizarea obiectivului de
cunoaştere menţionat.

Ideologia participativă30

Întrebările. Dezvoltarea comunitară are ca element esenţial participarea celor care vor beneficia
de rezultatele acţiunii comune. Poate fi vorba de implicare în iniţierea, organizarea sau
înfăptuirea propriu-zisă a unei acţiuni pentru binele comunităţii. Desigur, este vorba de cei care
vor participa voluntar. Ei pot fi motivaţi prin simplul fapt al apartenenţei la sat, comună sau
oraş. Dar nu numai. Poate fi o forţă de motivare şi altruismul dar şi interesul de a obţine în
schimb anumite avantaje personale. Altfel spus, poate fi vorba de participare identitară, altruistă
sau cointeresată. În primul caz mă implic în acţiunea colectivă pentru mai binele comunităţii
pentru că am sentimentul de „noi‖, de apartenenţă la un grup local, fie că am sau nu avantaje
directe din rezultatele acţiunii colective. Situaţia este de tip altruist dacă îmi pun resurse, idei
sau efort în acţiunea colectivă pentru grup fără să am nici un avantaj sau, la limită, să fiu
dezavantajat de rezultatele ei. În fine, particip prin cointeresare dacă motivaţia nu este nici
altruistă nici identitară ci de tip interes personal – obţin în schimb un avantaj precis.

Desigur, cele trei tipuri de participare sunt „ideale‖. În realitate pot avea de a face cu situaţii
indistincte, de combinare sau asociere a motivaţiilor. Pot ieşi la muncă pentru drumul care se
face în faţa casei mele şi pentru că am un interes direct – scap de praf şi noroi, şi pentru că vreau
ca satul meu să arate mai bine dar şi pentru că eu cred că legea credinţei mele religioase îmi
spune să este bine să acţionez astfel. Sau, dacă drumul nu este în faţa casei, pot merge cu
tractorul meu la cărat pietriş pentru că am un interes la primărie pe care sper să îl pot rezolva
mai uşor prin „muncăvoluntară‖ dar şi pentru că îmi este ruşine de oamenii din sat, o prelungire
a sentimentului identitar.

Care sunt condiţionările pentru adoptarea ideologiilor sau comportamentelor de participare

comunitară? Sunt resursele, cunoştinţele sau valorile cele care contează mai mult? Ecourile lor
sunt la fel pentru comportamente şi pentru ideologii participative? Care sunt valorile cele mai
„apropiate‖ de participarea comunitară sub aspectul impactului lor favorabil sau defavorabil? Pe
care dintre ele este util să le includem în sfera culturii participative, a constelaţiei de principii
din care cresc opţiunile participative? Acesta este spaţiul de interogaţie căruia i se subsumează
studiul de faţă. Tentativele mele de răspuns sunt serios limitate de puţinele date comparative
23
existente . Funcţie de natura datelor disponibile accentul va fi pus pe ideologiile participării şi
mai puţin pe comportamentele efective. Acestea din urmă sunt mai uşor de identificat prin studii
de caz, prin abordări calitative.

30 Capitolul preia ca atare studiul Sandu , 2006.

45
 Dumitru Sandu

Două cazuri exemplare. Un astfel proiect poate prinde viaţă numai dacă oamenii identifică
probleme, resurse şi lideri şi cred în posibilitatea împlinirii sale. Cred că este util, posibil prin
resurse dar mai ales prin mobilizare şi participare comunitară. Oamenii pornesc de la o
problemăşi o rezolvă prin acţiuni comunitare dacă ajung la o „definire socială‖ a situaţiei
favorabilă intervenţiei prin proiect de grup. În această definire intră conştientizarea problemelor
şi credinţa sau ideologia că se poate.

La limita negativă sunt situaţiile în care în sat nu au existat niciodată sau de foarte multăvreme
acţiuni voluntare ale sătenilor pentru sat, oamenii nu cunosc prin interacţiune directă cazuri de
succes şi au convingerea că numai primarul dacă este „bun‖, cu relaţii şi eventual cu credinţe
sau interese corespunzătoare, poate rezolva lucrurile.

La polul opus sunt cazurile în care, precum la Axente Sever, lângă Copşa Mică, viaţa
comunitară a existat şi înainte de 1944, şi în perioada comunistă şi după aceea. Societăţile de
aducţiune a apei potabile au făcut ca apa de la izvoarele de pe dealurile apropiate să ajungă în
sat cu ajutorul vecinătăţilor de tip săsesc. În astfel de cazuri experienţele de dezvoltare
comunitară au crescut unele din altele precum lăstarii din aceeaşi tulpină. „Grădinarii‖ au fost
diferiţi – inginer italian venit prin partea locului, tatăl de vecinătate, „cassariul‖, muncitorii
localnici angajaţi la Copşa, primarul etc. Unii dintre aceştia apar numai în povestea
24
sociologului , alţii în cea a unui monografist local:

„…. încă din 1929 s-au înregistrat şi preocupări pentru aducţiunile de apă, când s-au cheltuit
8639 lei în acest scop. Captarea surselor de apăşi construirea de apeducte i-a preocupat mai de
mult pe localnici, cum dovedesc tuburile de argilă descoperite în 1985, datând din secolele al
XV-lea cu ajutorul cărora era adusă apa la biserica evanghelicăşi la cetatea ţărănească. ……La
începutul secolului al XX-lea trei familii au amenajat o fântână pe un deal în spatele grădinilor
şi au adus apa pe conducte pânăla cişmelele situate în faţa caselor lor, de unde luau apă toţi
locuitorii uliţei Teches. Captarea surselor de apă existente pe dealurile din apropierea satului s-a
făcut din iniţiativa inginerului Gheorghe Pălăduţă care şi-a adus o contribuţie deosebită la
îndrumarea lucrărilor şi dimensionarea reţelei de aducţiune.

În 1968 s-a construit prima asociaţie de 90 de familii care au construit 5 fântâni şi un bazin
colector de 50.000 litri. Exemplul a fost urmat şi de alţi locuitori care au constituit 13 asociaţii
obşteşti în decurs de 6 - 7 ani, reuşindu-se introducerea apei curente în 496 gospodarii (72% din
totalul gospodăriilor satului).

Fântânile şi bazinele au fost construite la înălţime suficient de mare pentru ca prin cădere liberă
să asigure un debit constant şi o presiune suficientă. Sunt legate direct la reţeaua de apă din
Copşa Mica, 32 familii iar în 1987 au fost racordate şi cele 90

Pentru evitarea unor consecinţe negative ale inundaţiilor, în 1941 s-au efectuat lucrări la diguri
prin prestaţii ale locuitorilor şi tot în acest mod în 1969 s-au construit două poduri din beton pe
str. Suseni care au costat 120 mii lei, iar între anii 1973 - 1977 s-au construit 7950 m.l. de
trotuare.‖31

În alte cazuri începutul este punctual, prin lider. La Moşna, în anii 30, acesta a fost un învăţător
„priceput‖. El pune în mişcare, în tradiţia Spiru Haret şi Constantin Anghelescu, un comitet
şcolar. Ulterior se deschide o întreagă dezbatere comunitară legată de locul de amplasare a
şcolii. Consiliul comunal devine partener în realizarea proiectului:

31 Ioan Gabor, Axente Sever. Carte deschisăde istorie, culturăşi legende, Sibiu, 2001, pp.200-2001

46
 Dezvoltare comunitară şi regională

„Construcţia şcolii de la Moşna are istoria ei… . De la învăţătorul Petre Suciu întâlnit în
documente în anul 1899 şi până în anul 1929 când erau învăţători Făgărăşanu Maria şi Langa
Grigore se menţionează în permanenţă în procesele verbale şco1are că spaţiile rezervate
învăţământu1ui sunt mici şi necorespunzătoare. Odată cu anul şco1ar 1930-1931 începe să se
vorbească tot mai mult despre construcţia unei noi şco1i, această impulsionare venind odată cu
revenirea la Moşna a învăţătorului Ilie Nicolaescu în anul şcolar 1931-1932. Acesta semnalează
autorităţilor locale condiţiile grele de desfăşurare a instruirii elevilor români şi, în ace1aşi timp,
arată pe bună dreptate că situaţia materială a localităţii este bună, dovadă că în anul 1930 s-a
introdus curentul electric pentru care comunitatea plăteşte o sumă fabuloasăşi poate deci să
activeze şi pentru construirea unei şcoli româneşti.

Un alt proces-verbal din anul 1932 remarca faptul că acest învăţător este foarte priceput şi arată
o înaltă conştiinţă în îndeplinirea sarcinilor faţă de şcoa1ă. Cu un asemenea învăţător nu este de
mirare căşi comunitatea locală românească se mobilizează pentru a determina conducerea
Moşnei să înceapă construcţia şcolii.

S-a pornit de la alegerea unul comitet şcolar de construcţie din rândul populaţiei române,
preşedinte fiind Terente Diacu, iar secretar Ilie Nicolaescu. ….. Alături de comitetul şcolar de
construcţie, Consiliul comunal local va examina planul de construcţie şi locul amplasării.

Locul amplasării a fost mult discutat până s-a găsit soluţia finală. Iniţial, dupăcum arată
documentele şi chiar planurile, se intenţiona a se cumpăra şi transforma fostele clădiri în care
funcţionaserăşcolile confesionale, ortodoxăşi greco-catolică. În culise se pare că s-a dus chiar o
anumită luptă din partea comunităţii săseşti pentru amplasarea şco1ii române lângă cele două
biserici.

În cele din urmă se hotărăşte ridicarea edificiului şcolar în partea centrală a comunei, pe un
teren expropriat prin reforma agrară din 1921, deoarece terenul din faţa bisericilor este imposibil
de achiziţionat. Se mai arată că acest spaţiu, chiar dacăeste mlăştinos şi construcţia ar fi mai
greoaie, nu constituie o piedică în realizarea cat mai rapidă a şcolii.
După respectiva şedinţă s-au încheiat mai multe contracte între comitetul de construcţie al şcolii
primare de stat şi unii locuitori ai localităţii care se obligau săproducă cărămida necesară, în
condiţiile stabilite în dreptul fiecăruia. ….S-a muncit foarte bine, cheltuindu-se peste un milion
de lei ….În şedinţa din 15 decembrie 1935, Comitetul Şcolar Rural din Moşna a hotărât în
unanimitate ca şcoa1a română să se numească ,,Şcoala Primară de Stat Spiru Haret‖32.

Preşedintele comitetului şcolar devine primar în perioada de construire a şcolii. Întreaga acţiune
este puternic structurată prin plan de construcţie, caiet de sarcini, „condiţiuni de procurare a
terenului‖, „fixarea prestaţiunilor în natură‖, „schimbarea impozitului la drumuri‖ etc.33

Cele două acţiuni comunitare de la Moşna şi de la Axente Sever, deşi sunt plasate în perioade
depărtate de prezent, au toată complexitatea unei acţiuni în, prin şi pentru comunitate. Ele sunt ,
de necontestat, de tip comunitar. Faţă de cele care apar în prim plan-ul mediatic sau de analiză
socială din prezent le lipsesc numai facilitatorii34 din afara comunităţii (Caseta 1). Cei care

32 Ionel Şotropa, Maria Şotropa, Moşna. Monografie, Sibiu 2001, pp.158-159

33 Ionel Şotropa, Maria Şotropa, op. cit., p.229

34 Vezi, spre exemplu, raportul asupra dezvoltării comunitare în varianta Fondului Român de Dezvoltare
Socială semnat de Voicu, Bogdan, Dan, Adrian, Voicu, Mălina, Şerban, Monica. 2002. Assessing the
causes of country disparities înRSDF projects proposals. A Report to Romanian Social Development
Fund. Second draft. Bucharest, 10 January.

47
 Dumitru Sandu

trezesc conştiinţa localăşi, eventual, aduc informaţia necesară pentru pornire – resurse posibile,
forme de organizare solicitate/sugerate de finanţator etc.
Caseta: Funcţia de facilitare în dezvoltarea comunitară

Dezvoltarea comunitară presupune o acţiune colectivă de găsire a unei soluţii la o

problemă comună prin acţiuni comune. Legătura între probleme şi resurse (materiale, de
relaţii, de informaţii etc.) se face prin intermediul a patru tipuri de funcţii:

• conştientizare a problemei,

• legitimare a acţiunii comunitare în toate fazele ei de la iniţiere la execuţie, control,

asigurare a durabilităţii;

proiectare/planificare a modului de soluţionare şi

executarea proiectului.

Funcţiile sau acţiunile menţionate sunt realizate de actori grupali sau individuali. În
formulă minimală este vorba:

 un lider,
 un grup de conducere/coordonare,
 un grup de executanţi ai acţiunii şi

• de beneficiari care pot să nu participe la acţiune dar care pot fi semnificativi pentru
mediul de desfăşurare a întregii acţiuni. Aceştia din urmă conteazăca grup de suport sau de
opoziţie, de legitimare sau delegitimare acţiunii comunitare în ansamblu.

Oricare dintre actori – lider, grup de coordonare, grup de execuţie, grup de legitimare –
poate juca în afara rolului propriu şi un rol de facilitare, de ajutor de ordin secundar, pentru
îndeplinirea unui alt rol necesar în dezvoltarea comunitară. Liderul local poate fi facilitator
la nivelul beneficiarilor potenţiali pentru a contribui la conştientizarea problemei.
Participanţii fără rol de conducere permanent pot facilita legitimarea acţiunii la nivelul
neparticipanţilor etc.

Funcţia de facilitare poate fi exercitată însăşi de către actori specializaţi din afara
comunităţii, interfaţă între comunitate şi donatori sau comunitate şi ONG-uri cu funcţie
comunitară. Pe măsură ce legăturile intra-comunitare slăbesc, odată cu accentuarea
proceselor de integrare regională, de manifestare a globalizării, nevoia de facilitare
specializată din afara comunităţii se manifestă în special pentru comunităţile izolate şi cu
proastă funcţionare a instituţiilor locale.

Oricare dintre actorii majori ai unei acţiuni comunitare – lider, grup de conducere sau executanţi
– pot exercita funcţii specifice sau secundare, nespecifice rolului lor. Facilitatorii externi,
specializaţi, sunt cei care compensează deficitul de performanţă la nivelul actorilor locali. Ei pot
aduce un plus de conştientizare, de informaţie, de idei, de organizare sau de resurse materiale.
Distincţia între facilitatorul extern şi cel intern, intracomunitar este importantă. Agentul de
facilitare care vine din afară are un potenţial redus de adoptare a unor roluri diferite şi chiar de
impact. De obicei facilitatorul extern are nevoie de mult timp pentru a cunoaşte comunitatea. În
faza de început a acţiunilor Fondului Român de Dezvoltare Socială (FRDS) facilitatea unui sat
mergea, cu intermitenţe, până la aproximativ trei luni de zile. Ulterior durata s-a redus.

48
 Dezvoltare comunitară şi regională

Funcţia de legitimare a acţiunii comunitare implică nu numai conştientizarea problemei ci şi

justificarea mijloacelor, constituirea ideologiilor de susţinere acţiunii în toate componentele ei.
Construcţia ideologică a proiectului comunitar implică răspunsuri social acceptate la întrebări
de genul – care este problema cea mai importantă, care este cel mai bun mijloc, se poate
soluţiona problema sau nu cu resursele disponibile, sunt credibili liderii pentru executanţi, este
acţiunea în interesul comunităţii numai o formă mascată de satisfacere a unor interese private
etc.

Voi urmări în continuare ideologiile participării comunitare în mediul rural românesc în legătură
cu:

 credinţa în posibilitatea locală a unor astfel de acţiuni

 motivele pentru care sătenii cred ca un proiect comunitar nu ar reuşi în satul lor;
 identificarea socială a agenţilor comunitari semnificativi
 informarea asupra programelor de dezvoltare comunitară

Credinţa în proiecte în spaţiul comunitar-regional

În ambele valuri ale EuroBarometrului Rural, cele din 2002 şi din 2005, sătenii au fost întrebaţi
despre credinţa lor în posibilitatea de a duce la bun sfârşit un proiect comunitar în satul de
domiciliu. Optimiştii în dezvoltare comunitară au sporit considerabil în intervalul dintre cele
douăsondaje. Este un spor de peste zece puncte procentuale care nu poate fi pus pe seama
fluctuaţiilor de eşantionare .
―În satul/cartierul dvs., credeţi că un proiect comunitar, cum ar fi repararea unui drum, a şcolii sau
construirea unui pod/podeţ, ar putea fi dus cu bine la capăt?‖

Ponderea celor care consideră că un astfel de proiect nu ar reuşi se menţine constantă, la

aproximativ o cincime. Mobilitatea opiniilor este între cei care nu au o părere şi cei optimişti
care cred în reuşita noului drum de dezvoltare a satelor.

Dezvoltarea locală prin proiecte este susţinută prin credinţe comunitare mai mult de persoanele
din satele :

. centrale comparativ cu cele din satele periferice

. de deal-munte comparativ cu cele de câmpie
. cu bună infrastructură rutieră
. din zona de sud şi sud-est a Transilvaniei prin contrast cu populaţia din satele din

49
 Dumitru Sandu

Moldova de est, Muntenia de nord şi Crişana – Maramureş.

Credinţa în proiecte comunitare este puternic diferenţiată în teritoriu

Cred că pot realiza proiecte .. şi cred mai puţin în şansele de realizare
mai mult cei cei
din Transilvania şi Oltenia 77% din Crişana – Maramureş 51%
peste din Moldova de est, Muntenia de sub
din BV, SB, CV, HG 80% nord şi Crişana – Maramureş 60%
din sate centrale 72% din sate periferice 68%
din sate de deal – munte 79% din sate de câmpie 69%
din sate tradiţionale neizolate 75% sate tradiţionale izolate 67%
care stau la drum asfaltat 74% care stau la drum de pământ 68%

Optimismul comunitar al celor aproape 70% dintre intervievaţi este susţinut în principal prin
ideologiile resurselor de muncă, interesului comun şi resurselor de organizare. Aproape o treime
dintre respondenţii optimişti menţionează ca principal motiv al opiniei lor faptul că în
comunitate existăresurse de muncă, „oamenii ar muncii‖. De reţinut că ideologia „noi am vrea
să muncim‖ pentru sat este de maximă intensitate în comunităţile periferice depărtate de centrul
de comună. Acestea sunt şi cele mai sărace şi cele mai depărtate de centrul comunal de putere35

Cel de-al doilea motiv pe total eşantion este de tip identitar – sătenii ar muncii, susţin
intervievaţii, pentru că „este în interesul lor‖. Motivaţia interesului este proprie celor din satele
periferice de distanţă redusă faţă de centru.

Nemulţumirea majoră faţă de „autorităţi‖ se manifestă în satele periferice izolate.

Motivele pentru care sătenii cred că în satul lor ar reuşi proiectele comunitare, pe tipuri de sate
(%)
sat sat periferic sat
central apropiat periferic
depărtat total
Oamenii ar munci 28 29 35 31
Pentru că ar fi în interesul tuturor 14 24 14 17
Datorită unei organizări bune a proiectului 14 11 14 13
Pentru că au mai finalizat şi alte proiecte 12 11 10 11
Datorită competenţei oamenilor de la primărie 6 6 8 6
Pentru că există bunăvoinţă, interes din partea
autorităţilor 8 6 2 6
Alte 16 10 14 14
NŞ/NR 2 2 3 2
100 100 100 100

35 Nivelul de dezvoltare a satelor este maxim dacă acestea sunt centrale (pe teritoriul lor se află
primăria) şi minim dacăsunt periferice şi depărtate de centrul de comună. Ponderea absolvenţilor de
liceu, spre exemplu, este de 17% pe total eşantion EuroBarometru. În satele centru de comună
ponderea respectivă este de 21%, în cele periferice apropiate de centrul de comună coboară la 15%
pentru ca în satele periferice depărtate de centru să ajungă la numai 12%. Şi cum educaţia este
principala resursă, sărăcia comunitară urmează aceiaşi tendinţă. Un sat periferic a fost considerat ca
fiind în condiţii de sărăcie, să oferi în scopuri comunitare în special muncăşi nu bani.

50
 Dezvoltare comunitară şi regională

Dacă optimismul comunitar (în sens de referitor la proiectele de dezvoltare comunitară) este
bazat pe ideologia muncii voluntare, pesimismul este susţinut cu argumente referitoare la
proasta organizare. Cei care reclamă cel mai mult acest lucru sunt cei din satele centrale (26%
faţă de 18% în satele periferice izolate). Este oare efect al faptului că oamenii de la centrul de
comunăştiu mai bine cum lucrează primăria? Nu este clar pentru că nemulţumirea faţă de primar
este maximă în satele periferice depărtate de centru. Constatarea pare să trimită la faptul că
reprezentarea electorală a comunităţilor periferice la nivel de primărie este deficitară comparativ
cu cea a populaţiei din satele centru de comună.
Motivele pentru care sătenii cred că în satul lor nu ar reuşi proiectele comunitare, pe tipuri de sate (%)
sat sat Total
sat
periferic periferic sate
central
apropiat depărtat
Din cauza unei organizări, coordonări proaste 26 16 18 20
Pentru că au lăsat nefinalizate şi alte proiecte 15 7 16 13
Nu ar reuşi datorită neseriozităţii autorităţilor
14 16 10 13
implicate
Primarul nu este bun 7 12 21 13
Lipsa resurselor financiare 10 15 4 10
Banii alocaţi vor fi folosiţi în alte scopuri 5 8 7 7
Din cauza corupţiei existente la nivel local 5 8 5 6
Din cauza sătenilor, nu le pasă de sat, nu sunt harnici 6 2 7 5
Dezinteres şi incompetenţă din partea autorit. locale 8 11 8 9
NR/ NS 4 3 3 3
100 100 100 100

Locuitorii satelor periferice izolate sunt sceptici în materie de dezvoltare prin proiecte
comunitare pentru că nu au încredere în primari şi pentru că se consideră a fi mai săraci şi chiar
sunt.

Primarii, consilierii primăriei şi preotul . Principalii actori ai dezvoltării comunitare la sate sunt
primarii şi vice-primarii. Ei sunt menţionaţi de aproape trei sferturi dintre intervievaţi ca
exemple de oameni care „au făcut ceva pentru sat‖ (Figura 2). În ierarhie descrescândă urmează
consilierii locali şi preotul. Instituţional ierarhia este de la primărie, la biserică, şcoală, unităţi
sanitare şi agenţi economici locali. Fii satului şi asociaţiile agricole apar cu contribuţie minimă.

„Cine sunt oamenii cu iniţiativă care au făcut ceva pentru satul dumneavoastră?‖

51
 Dumitru Sandu

Ierarhia este stabilă în intervalul 2002-2005. Pare să fi fost însă accentuat activismul comunitar
al reprezentanţilor primăriei şi bisericii.

Ierarhia de eficienţă comunitară percepută nu coincide însă cu cea de încredere în actorii

instituţionali. Scorul maxim de încredere revine preoţilor, medicilor şi profesorilor, altfel spus
intelectualilor satului. Primarul şi consilierii au scoruri inferioare de încredere faţă de
intelectuali. Este ca şi cum ar exista două scale de prestigiu local, una pe valori de respect
pentru ştiinţăsolicitudine în interacţiune directă, pentru suflet şi alta de respect pentru putere şi
acţiune comunitară. Preoţii, profesorii şi medicii merită respect pentru că serviciile lor satisfac
nevoi de suflet şi de îngrijire a sănătăţii. Primarul, consilierii şi funcţionarii primăriei
controlează resurse materiale şi pot ajuta la nevoi comunitare şi personale din acest registru.
Ponderea persoanelor care au încredere multă sau foarte multă în…

Principala sursă de venit în sat contează pentru modul în care sunt percepute instituţiile locale şi
actorii lor. Intelectualii – preotul, profesorul şi medicul, au prestigiu maxim în satele de
salariaţi. În satele de agricultură cerealieră cel mai bun scor de prestigiu îl au nu intelectualii ci
persoanele din administraţia locală, de la primărie şi poliţie. Polaritatea sat de salariaţi – sat de
agricultură cerealieră este bine conturată. Diferenţele sunt marcate şi în legătură cu percepţia
micilor întreprinzători, mai bună în satele de agricultori decât în cele de salariaţi. Oamenii de
afaceri au un prestigiu constant redus, la un nivel de aproximativ 20%.

Ponderea persoanelor care au încredere multă sau foarte multă în diferiţi actori sociali ai vieţii
comunitare, pe tipuri de sate

52
 Dezvoltare comunitară şi regională

sat de sat de sat de crescători sat cu

sat de total
salariaţi şi agricultură de vite sau alt
salariaţi sate
agricultori cerealieră pomicult. profil
preot 84 82 86 82 86 84
medic 89 78 82 78 68 79
profesori 80 66 78 72 72 73
primar 50 65 71 68 66 67
poliţişti 40 52 60 56 53 55
consilieri 46 45 53 49 54 49
mici intreprinz. 29 26 35 31 36 31
asociaţii agric. 13 23 31 21 25 25
oameni de afaceri 21 18 23 21 19 21

Încrederea în primar tinde să fie mai mare pentru persoanele cu nivel redus de educaţie, de
orientare tradiţionalistă, bine informate asupra activităţilor primăriei, bogate în capital relaţional
30
şi localizate în sate centrale . Configuraţia factorilor care favorizează încrederea este aceeaşi şi
în raport cu consilierii de la primărie. Încrederea în preot este mai mare la vârstnicii din satele
depărtate de centrul de comună, orientaţi tradiţionalist. Încrederea faţă de medic şi faţă de
profesor este mai mică la persoanele de orientare modernă, care valorizează puţin obişnuinţa

Cunoaşterea proiectelor . Programul SAPARD este şi cel mai mediatizat şi cel mai cunoscut în
mediul rural .Populaţia foarte săracă este foarte puţin informată asupra unor astfel de programe
precum cele de tip SAPARD, FRDS sau PDR.

Informarea asupra proiectelor comunitare este dependentă de starea materială a gospodăriei

Satisfacţia faţă de veniturile din Ponderea celor care au auzit de programele
gospodărie SAPARD PDR* FRDS
Nu ne ajung nici pentru strictul necesar 48 29 28
Ne ajung numai pentru strictul necesar 56 35 32
Ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne
68 50 40
permitem cumpărare
Reuşim să cumpărăm şi unele bunuri mai
scumpe, dar cu restrângere la alte 85 56 40
cheltuieli
total 58 38 33
30
Comentariile din acest paragraf se bazeazăpe rezultate ale unor analize cu regresie ordinală, controlând
pentru efectul de grupare la nivel de comună (comanda ologit…, cluster din STATA). Am folosit ca
variabile de control vârsta, genul, starea materială, distanţa până la satul centru de comună, distanţa până
la cel mai apropiat oraş. Orientarea tradiţionalistăa fost măsurată prin întrebarea G4b din chestionar
referitoare la susţinerea ideii că este bine ca omul săse călăuzească în viaţă după obişnuinţă.

Exemplu de mod de citire a datelor 48% dintre cei care sunt foarte nemulţumiţi de veniturile lor au auzit
de SAPARD. PDR – Programul de dezvoltare rurală finanţat de Banca Mondială.

Existăşi o considerabilă variaţie a informării asupra programelor cu componente comunitare

funcţie de tipul de sat. Programele FRDS sunt cel mai cunoscute în satele de imigrare, de către
43% dintre intervievaţi, faţă de o medie de 33% pe total eşantion. Astfel de sate sunt

53
 Dumitru Sandu

caracterizate prin faptul că dispun de o populaţie relativ modernă, formată în bună măsură din
imigranţi, persoane venite din alte zone ale ţării. Este în special cazul satelor din apropierea
unor oraşe precum Arad, Timişoara, Braşov, Hunedoara sau Constanţa.

Pentru toate cele trei programe cea mai redusă rată de informare se înregistrează în satele cu
pondere mare de maghiari.
Informarea despre programe de dezvoltare pe tipuri de sate
Tip cultural de sat
minoritar minoritar de total
tradiţional izolat religios etnic modern imigrare
SPARD 56 56 55 38 64 61 58
FRDS 30 30 33 22 32 43 33
PDR 32 33 38 23 41 46 37
Exemplu de mod de citire a datelor: 56% dintre persoanele care locuiesc în sate tradiţionale au auzit de
SAPARD

În loc de concluzii
Nu numai ideologie dar şi participare difuză . Cât de departe sunt comportamentele de
participare comunitară de ideologiile declarate prin sondaj? Dacă cineva declară că proiectele
comunitare pot reuşi în propria localitate rezultă de aici că persoana în cauză se va angaja cu
prima ocazie în acţiuni comunitare efective? Încrederea în primar, preot sau profesor implică
automat participare la acţiunile pe care aceştia le iniţiază sau le coordonează în folosul grupului
local? Desigur, relaţia ideologie-participare este, ca orice relaţie atitudine-comportament, de tip
probabilist. Credinţa se converteşte în faptă comunitară cu o anume probabilitate. Este
semnificativ diferită de zero probabilitatea de asociere a faptelor cu ideologiile de participare
comunitară?

Încerc în continuare să identific evidenţe empirice pentru relaţia dintre comportamentele de

participare comunitarăşi ideologiile participării. În realizarea acestui obiectiv pornesc de la
premisa că există nu numai ideologii difuze ci şi acţiuni comunitare difuze. Acestea din urmă
apar atunci când perspectiva nu mai este focalizată pe acţiune cu actori multiplii ci pe actorul
cu multiple acţiuni. Participarea comunitară este cu atât mai difuză, pentru un anume actor, cu
cât acesta este implicat în mai multe acţiuni comunitare şi cu cât acţiunile respective au în mai
mare măsură natură recurentă. La polul opus este participarea comunitară focalizată, concentrată
pe o singură acţiune care de cele mai multe ori are caracter nerutinier, este bazată pe un proiect
colectiv cu grad mare de specificitate.

Distincţia dintre participare comunitară difuzăşi focalizată este uşor de stabilit în principiu. Mai
dificil de operaţionalizat. Cu datele disponibile în cadrul sondajului pe care îl folosesc am
procedat la operaţionalizarea conceptului prin numărare pentru fiecare dintre persoanele
intervievate în câte cazuri dă un răspuns relevant pentru participarea comunitară. În consecinţă
am considerat că cineva are o astfel de participare dacă :

. se include în lista celor care au făcut ceva pentru satul în care trăieşte (1,4%)
. a participat la o întâlnire publică în ultimii doi ani el/ea/altcineva din gospodărie (25%)
. a protestat verbal sau în scris la primărie faţă de proasta realizare a unei lucrări publice (20%);
. este membru în cel puţin o organizaţie voluntară (15%)
. a participat la cel puţin o acţiune voluntară în organizaţia neguvernamentală din care face parte
(21%).
Diferenţele întrei cei care cred şi cei care nu cred în şansele de înfăptuire a proiectelor
comunitare sunt considerabile în planul acţiunii. Persoanele active, de maxim activism

54
 Dezvoltare comunitară şi regională

comunitar au o pondere de 25% în totalul celor care cred în proiecte. Ponderea celor care
manifestă acelaşi grad de activism dar nu cred în filozofia comunitară a proiectelor este de
numai 18%. Altfel spus, probabilitatea de a fi foarte activ în plan comunitar creşte semnificativ,
cu aproximativ şapte puncte procentuale de la „necredincioşi‖ la „credincioşi‖. În schimb,
probabilitatea de a fi inactiv în plan comunitar se reduce cu zece puncte procentuale prin
trecerea de la prima la cea de-a doua categorie de populaţie.

Ideologie şi participare comunitară

Crede că proiecte comunitare pot Indice participare comunitară difuză Total
reuşi în propriul sat la nici o la o la cel puţin
acţiune acţiune două acţiuni
―nu‖ sau ―nu ştie‖ 57* 25 18 100
―da‖ 47 28 25* 100
50 27 23 100
Chi-patrat 14,1, semnificativ diferit de zero pentru p=0.01.* Asociere statistic semnificativăşi pozitivă
pentru p=0.01 cu reziduuri standardizate ajustate.

Care migraţie condiţionează participarea? Cu datele anterior menţionate identificăm o

susţinere slabă a ipotezei că ideologia condiţionează semnificativ participarea. Constatarea
poate fi însă înşelătoare pentru că relaţia înregistrată statistic este posibil să fie una falsă,
datorată unei cauze comune pentru variaţia ambelor variabile. Este legitim să ne aşteptăm, spre
exemplu, la faptul că experienţa străinătăţii condiţionează atât pentru ideologiile cât şi pentru
actele de participare comunitară. În acest caz se mai poate vorbi de un efect al credinţei asupra
actului comunitar?

Participarea comunitară difuză este, aşa cum era de aşteptat, mai mare la cei care au călătorit
decât la cei care nu au călătorit în afara ţării .

Ideologie şi participare comunitară funcţie de experienţa de călătorie în străinătate

Activism Nu a călătorit în străinătate A călătorit* în străinătate
comunitar Crede că proiectele Crede că proiectele
comunitare pot reuşi în sat comunitare pot reuşi în sat Total
nu da nu da
minim 59 49 38 37 50
mediu 23 28 38 27 27
accentuat 18 23 24 37 23
100 100 100 100 100
*Se au în vedere numai călătoriile pentru turism, afaceri, educaţie, vizite la rude nu şi cele pentru lucru.

În momentul în care controlăm efectul deplasărilor în străinătate vom continua însăînregistrarea

unui efect semnificativ al ideologiei asupra participării comunitare. „A controla‖ în acest caz
înseamnă „a aduce la acelaşi nivel‖. În cadrul categoriei de populaţie formată numai din
persoane care au călătorit în străinătate efectele credinţelor comunitare continuă să producă la
fel ca pe total eşantion. Activismul comunitar accentuat este mai mare cu 13 puncte procentuale
la „credincioşi‖ decât la „necredincioşi‖ în materie de „religie comunitară‖. Deşi mai mici,
diferenţele se menţin în acelaşi sens în cadrul categoriei de persoane care nu au călătorit în
străinătate. În acest caz ponderea celor foarte activi în plan comunitar este mai mare cu cinci
puncte procentuale în gruparea celor care cred decât a celor care nu cred în proiectele
comunitare.

55
 Dumitru Sandu

Dacă analiza se extinde şi ia în consideraţie multiplicitatea experienţelor de migraţie, nu numai

călătoriile pentru afaceri, turism sau educaţie, atunci tabloul devine şi mai convingător.
Probabilitatea ca o persoană să fie foarte activă în dezvoltarea comunitară dacă a călătorit în
străinătate şi crede în proiecte este de 44% .

Ideologie şi participare comunitară funcţie de experienţa străinătăţii

―crede‖ în
Experienţa de proiectele Activism comunitar
migraţie comunitare Total
minim mediu accentuat
fără experienţă de
61 24 15 100
migraţie nu
călătorie nu 46 35 19 100
fără experienţă de
da 52 26 21 100
migraţie
intenţie de migraţie nu 60 17 23 100
intenţie de migraţie da 45 32 23 100
prin munca proprie da 48 26 26 100
indirect, prin familie nu 49 22 28 100
prin munca proprie nu 29 43 29 100
indirect, prin familie da 35 33 32 100
călătorie da 29 27 44 100
50 27 23 100

La polul opus este situaţia celor care nu au nici un fel de experienţă de migraţie în străinătate şi
nici nu cred în proiecte. Şansa lor de a fi activi în dezvoltarea comunitară este extrem de redusă,
de numai 15%.

Interesant de notat că experienţa străinătăţii prin lucru temporar acolo are un efect neaşteptat.
Cei care au lucrat în străinătate şi cred în proiecte sunt foarte activi comunitar în proporţie de
26% iar cei care au lucrat dar nu cred în proiecte au un activism de nivel 29%. Este singurul tip
de experienţă de migraţie care favorizează un astfel de raport în care „necredincioşii‖ sunt mai
activi decât „credincioşii‖. În cazul acestei categorii de migranţi ar putea fi vorba de o deplasare
a centrului de interes de la propria comunitate la ţara de destinaţie, cea în care au lucrat. Lumea
lor începe să fie din ce în ce mai mult nu numai „aici‖ ci „aici şi acolo‖. Înainte de a fi migranţi
transnaţionali, cu stil de viaţă care combină cultura de origine şi cea de destinaţie temporară ei
par să fie persoane frustrate de constrângerea de a lucra în afara ţării şi foarte interesate de
lumea în care au fost dar în care nu sunt, de cele mai multe ori, acceptaţi.

În rest, pentru cei care au trăit străinătatea prin turism, prin rude sau prin intenţie de migraţie,
persoanele cele mai active sunt cele care cred în proiecte comparativ cu cele care nu cred în ele.

Da, ideologia contează. Ipoteza că ideologia influenţează semnificativ comportamentele de

participare comunitară poate fi testată însă cu mai mare precizie dacă se iau în consideraţie mai
mulţi factori care condiţionează comportamentul respectiv. Este important să vedem ce se
întâmplă dacăurmărim nu numai efectul ideologiei de participare ci şi pe cel al educaţiei,
genului, capitalului relaţional, capitalului material, experienţei de migraţie, încrederii în primar,
orientării tradiţionaliste sau moderniste, localizării centrale sau periferice a satului sau al formei
de relief specifică pentru sat. Este ceea ce am întreprins în Tabelul 22. Este ca şi cum am
construi o situaţie ideală în care comparăm oameni care cred şi oameni care nu cred în
proiectele comunitare în acelaşi context social definit prin similitudine de status, de valori şi de
localizare. Rezultatul experimentului mintal, realizat cu instrumente curente ale statisticii, indică
faptul că ideologia de participare conteazăpentru participarea efectivă. Cu cât credinţa că
proiecte de dezvoltare comunitară pot avea succes şi în satul propriu este mai bine structurată,

56
 Dezvoltare comunitară şi regională

cu atât este mai mare probabilitatea ca implicarea personală în acţiuni de folos obştesc să fie mai
ridicată . Important este faptul că o astfel de concluzie rezultă în condiţiile în care sunt luaţi în
consideraţie toţi ceilalţi factori anterior menţionaţi.

Factori care favorizează participarea comunitară

Coeficienţi de regresie Nivel de semnificaţie
Bărbat (1 da 0 nu) 0.40 0.00
Educaţie 0.01 0.01
Indice bunuri materiale 0.10 0.15
Capital relaţional 0.30 0.00
A călătorit în străinătate (1 da 0 nu) 0.64 0.02
Valorizează obişnuinţa -0.15 0.11
Crede că proiectele comunitare pot reuşi
în sat 0.22 0.02
Încredere în primar 0.07 0.55
Încredere în consilierii locali -0.31 0.00
Încredere în preot 0.15 0.11
Sat periferic (1 da 0 nu) 0.19 0.35
Relief (1 campie..5 munte) 0.13 0.26
*Model de regresie logistică ordinală cu controlarea efectului de grupare la nivel de comună.

În plus, modelul complet de analiză indică faptul că participarea comunitară este mai
intensăpentru bărbaţii cu nivel sporit de educaţie, cu capital relaţional bogat şi cu călătorii în
străinătate. Situaţia comunitară cu localizare centrală sau periferică, la munte sau la câmpie, nu
pare să fie semnificativă pentru participarea comunitară. Structura socială a satului este cea care
mediazăefectele localizării asupra participării.

Încrederea în primar nu apare ca predictor semnificativ pentru gradul de participare comunitară.

În schimb relaţionarea pozitivă cu consilierii locali pare să fie mai mult un factor de
defavorizare a participării. De ce dacă am încredere în consilierii locali sunt mai puţin prezent
în practica de dezvoltare comunitară? Greu de spus. Relaţia trebuie retestatăşi cu alte date. Cu
informaţia actuală poate fi avansată ipoteza că încrederea în consilieri este mai degrabă un
fenomen de reţea de interese defavorabilă participării comunitare. Lucrurile se petrec ca şi cum
dacă am un consilier pe care îl cunosc şi îl apreciez la primărie nu mă mai simt obligat să
particip. Dimpotrivă, relaţia la primărie îmi apare ca un gen de protecţie pentru neparticipare.
Este o ipoteză care nu poate fi respinsă prin datele actuale.

De ce capitalul relaţional, numărul de cunoştinţe utile pe care le am în diferite instituţii, se

impune drept condiţie favorabilă participării? Ar putea fi vorba de un gen de semnal pe care
datele îl transmit sugerând că o bună parte din acţiunile comunitare nu sunt determinate nici de
simpla apartenenţă la grup (identitare), nici pur altruiste ci marcate de cointeresare combinată
indistinct cu motivaţiile identitare. Susţin că proiectele pentru binele satului se pot realiza pentru
că îi ştiu pe cei din instituţiile locale şi pe de o parte îi apreciez ca valoare iar pe de alta îi pot
folosi pentru a condiţiona participarea mea în acţiuni obşteşti pentru a obţine şi avantaje
personale. Oricum, capitalul relaţional de care dispun este mai important decât cel material. Nu
averea pe care o am mădetermină să fiu activ comunitar ci relaţiile.

Fără excepţie, în toate cele nouă tipuri de situaţii, relaţiile utile sunt mai intense pentru cei cu
activism comunitar ridicat decât pentru cei cu activism mediu sau minim. Dacă ai relaţii eşti
activ şi în plan comunitar. Aceasta este principala constatare. Poate fi aşa pentru că ai interese
săconverteşti relaţiile în prestigiu sau în avantaje condiţionate de decizii instituţionale sau pentru

57
 Dumitru Sandu

căeşti mai legat de comunitate şi te identifici cu ea. Poate fi vorba de participare motivată prin
cointeresare sau prin identitate grupală.

Participare comunitară şi relaţii utile (%)

Activism comunitar
minim mediu accentuat total
la medic 15 24 35 22
la primărie 13 19 33 19
la poliţie 9 14 20 13
în străinătate 5 10 16 9
la justiţie 5 9 10 7
la bănci 3 6 10 5
în găsire unui loc de muncă 3 7 8 5
la judeţ 2 5 10 4
în afaceri 2 3 6 3
Exemplu de mod de citire: 35% dintre persoanele cu activism comunitar accentuat au relaţii utile la
medic.

Participarea între resurse şi ideologie . Ideologiile comunitare par să fie mai puţin susţinute în
oraşele mici, de sub 20 mii locuitori, decât în sate : încrederea în primar este mult mai mică în
oraşele mici decât în sate; credinţa că proiectele comunitare pot fi înfăptuite şi în oraşe este la
nivelul celei din sate. Activismul comunitar însă este mai puternic în lumea oraşelor mici decât
în cea a satelor. Probabil că mediul ONG este mult mai activ în oraşele mici.

Resurse, ideologii şi participare comunitară pe sate şi oraşe mici

Tip de localitate
sat periferic sat periferic
apropiat de depărtat de Total
oraş sat centrul de centrul de
mic central comună comună
Pondere absolvenţi de liceu 25 21 15 13 19
Pondere persoane care au
absolvit şcoala primară sau
gimnaziul 29 38 48 52 41
Medie indice bunuri
materiale în gospodărie 1.6 1.0 0.8 0.8 1
Medie indice capital
1.1 0.9 0.8 0.6 0.9
relaţional
Au călătorit în străinătate % 23 13 12 14 15
Au încredere în preot % 76 84 85 84 82
Au încredere în primar 50 72 62 65 63
Cred că proiectele
comunitare pot fi realizate şi
în satul lor % 69 72 69 67 70
Grad de activism comunitar
(%)
redus 47 51 48 51 50
mediu 26 26 27 27 26
accentuat 27 22 25 22 24

58
 Dezvoltare comunitară şi regională

Exemplu de mod de citire: 27% din totalul persoanelor intervievate în oraşele mici manifestă un nivel
ridicat de activism comunitar.

Altfel, oraşul mic este mai bogat în capital material, capital uman şi capital relaţional
comparativ cu satul.

Constatările anterioare permit formularea ipotezei că participarea comunitară efectivă este

dependentă de resurse în mai mare măsură decât ideologiile. În oraşele mici activismul
comunitar este mai mare decât la sate datorită nivelului superior al resurselor în pofida
ideologiilor comunitare mai puţin structurate) cu neîncredere în primari dar cu credinţă în
dezvoltarea prin proiecte).

59
 Dumitru Sandu

Anexă. Un sondaj asupra participării comunitare în 14 sate36

Un studiu realizat în cadrul a două proiecte pentru Banca Mondială la nivelul a 14 sate din
România în anul 1999 a permis o primă identificare sistematică a factorilor care influenţează
participarea comunitară rurală.
Participarea la activităţile primăriei, de la simple întâlniri publice până la implicare cu efectivă
prin muncă sau furnizare de resurse, este asociată cu variabile de localizare a satului şi de
încredere. Rata totală de participare în cele 14 sate era, la momentul sondajului, de aproape
40% (tabelul 3). Respectiva rată era considerabil mai mare în cazul persoanelor care aveau
încredere în primar şi locuiau în satele centru de comună. Situaţia opusă de participare redusă se
înregistra mai ales la persoane care declarau că nu au încredere în primar şi locuiau,
preponderent în sate periferice (cele pe teritoriul cărora nu se află primăria).

Participare la activităţile primăriei funcţie de încrederea în primar şi de localizarea satului

Participă la întâlnirile sau
Încredere în activităţile organizate de primărie Total
primar Tip de sat nu da % N
Nu periferic 71,7 28,3 100 120
Nu central 63,8 36,2 100 138
Da periferic 62,2 37,8 100 156
Da central 45,5 54,5 100 198
59,0 41,0 100 612

Sursa de date:: WB social assessment study in Saxon villages for cultural heritage project
(coord. of second phase Manuela Stanculescu) şi grantul de cercetare pe teme de capital social şi
antreprenoriat PREM – World Bank, (coord. Dumitru Sandu), 1999.Fiecare eşantion de sat a
cuprins cel puţin 30 de persoane alese probabilist. Şase sate au fost selectate din judeţele Sibiu
şi Braşov iar opt sate din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa.

Este normal să fie înregistrată o relaţie pozitivă directă între participarea la activităţile
organizate de primărie şi încrederea în primar. Participarea democratică se face prin implicare
voluntară şi încrederea în primar este o premisă care favorizează un astfel de voluntariat.
Desigur, în principiu poate fi aşteptat şi un voluntariat fără susţinere prin încrederea în primar.
Datele disponibile indică însă o participare sporită la activităţile comunitare în condiţii de
încredere în primar. De ce contează tipul de sat, însă? Una dintre constatările empirice
surprinzătoare indică faptul că participarea la activităţile coordonate de primărie este mai
intensă pentru persoanele din satele centrale comparativ cu participarea din satele periferice.

Pe de o parte, participarea la activităţile comunitare organizate de primărie este mai intensă în

cazul celor orientaţi tradiţional, cu profil accentual de religiozitate şi cu înclinaţie de a avea
încredere în ceilalţi. Pe de altă parte, o astfel de orientare este specifică celor din satele
periferice sau oricum, este prezentă în cazul lor în mai mare măsură decât în cazul celor care
locuiesc în satele centrale. În astfel de condiţii ar fi de aşteptat o mai mare participare
comunitară în satele periferice cu populaţie de orientare tradiţionalistă. În realitate lucrurile stau
invers faţă de ceea ce ne aşteptam. Participarea comunitară este mai mare în satele centrale cu
populaţie modern orientată, cu capital social de încredere de nivel redus şi cu religiozitate de
nivel relativ scăzut (comparativ cu situaţia din satele periferice). Faptul poate fi explicat nu prin
tradiţionalism şi capital social ci prin tendinţa primarilor şi a primăriilor de a favoriza acţiunile
de dezvoltare a infrastructurii mai ales pentru satele centrale. Atitudinea populaţiei din satele

36 Extras din raportul de cercetarea Sandu, coord., 2000.

60
 Dezvoltare comunitară şi regională

periferice de relativă neîncredere faţă de primar decurge din situaţii de genul celor anterior
menţionate. Populaţia din satele periferice este arareori beneficiara activităţilor de dezvoltare
promovate de primării. Desigur raportarea o facem aici la o relaţie statistică pentru ca altfel sunt
cazuri în care acţiunile primăriei au efecte benefice atât pentru satele centrale cât ţi pentru cele
periferice. Tendinţa semnalată este înregistrată la nivelul celor 14 sate incluse în cele două
sondaje ale Băncii Mondiale. Ca ipoteză putem presupune însă că relaţia menţionată -
participare comunitară redusă la acţiunile primăriei în satele periferice - este una manifestă şi la
nivel de întreg mediu rural.
Participarea la activităţile organizate de primărie este determinată de mult mai mulţi factori
decât încrederea în primar şi centralitatea satului în cadrul comunei. Există şi alţi factori
relevanţi de natură individuală şi familială. La nivel de gospodărie contează şi starea materială,
stocul de educaţie, compoziţia pe vârste. Participarea comunitară instituţionalizată este mai
mare pentru gospodăriile înstărite, cu stoc de educaţie sporit şi cu tineri adulţi în componenţă.
Implicarea gospodăriei în activităţi antreprenoriale este, de asemenea , semnificativă pentru
participarea la lucrările comunitare organizate de primărie. Dacă cineva în gospodărie a avut un
eşec în dezvoltarea unor afaceri private atunci există o mai mare probabilitate ca participarea
comunitară instituţională (organizată de primărie) să fie mai redusă. Faptul ar putea fi explicat
prin relaţia între activităţile antreprenoriale la nivel de gospodărie şi activităţile comunitare
organizate de primărie. Primăria ca instituţie de guvernare locală este un gen de interfaţă între
birocraţia locală şi ce extralocală. Primăria este foarte importantă pentru antreprenor sau patron
din perspectiva taxelor şi a modului de aplicare a diferitelor reglementări publice. Pot de
asemenea exista legături de interes între oamenii primăriei şi cei de afaceri. Eşecul afacerii
proprii poate fi pus, în anumite împrejurări, întemeiat sau nu, şi pe seama modului în care
funcţionează primăria. Aceasta ar putea fi una dintre explicaţiile participării comunitare reduse
pentru gospodăriile în care s-au înregistrat eşecuri ale afacerilor.
O altă ipoteză iniţială a cercetării referitoare le conexiunea dintre participarea comunitară şi
reţelele de interese este susţinută de faptul că există o relaţie pozitivă şi semnificativă între
participarea comunitară instituţionalizată şi existenţa unui membru al familiei care înainte de
1989 a avut o funcţie de conducere. Participarea la activităţile primăriei pare să fie de nivel mai
ridicat pentru familiile cu capital relaţional superior, asociat cu experienţa de conducere.
Participarea locală la acţiunile de dezvoltare este dependentă în grad ridicat nu numai de resurse
şi aranjamente instituţionale ci şi de percepţia sătenilor în legătură cu definirea problemelor
locale şi a actorilor pe care ei îi consideră responsabili pentru rezolvarea problemelor locale .

61
 Dumitru Sandu

Predictori ai participării comunitare

Predictori Variabile dependente
„Dumneavoastră, de obicei….. „Credeţi că
participaţi participaţi la plătiţi la timp Participă la numai primăria
la acţiunile activităţi taxele către nunţi şi la trebuie să aibă
primăriei? organizate de primărie?‖ ceremonii grijă de
‖ biserică?‖ 1 da, 0 nu religioase?‖ localitate?‖
1 da, 0 nu 1 da, 0 nu 1 da, 0 nu 1 da, 0 nu
Sat central în cadrul comunei
(da 1 , 0 nu) + 0 0 0 0
Bărbat (da 1 , 0 nu) + 0 + 0 0
Dotare modernă a gospodăriei + 0 0 + –
Vârsta medie a adulţilor în
gospodărie – 0 0 0 0
Vârsta intervievatului 0 0 0 – 0
Stocul de educaţie în gospodărie + 0 + 0 –
Nivelul de educaţie al
intervievatului – 0 0 + 0
Frecvenţa cu care citeşte ziare + 0 0 + 0
Vinde produse agricole la piaţă + 0 0 + –
Cineva din gospodărie a eşuat
într-o afacere privată (da 1 , 0 nu) – 0 0 0 0
Cineva din familie a avut o
funcţie de conducere înainte de
1989 (da 1 , 0 nu) + 0 0 0 0
Are încredere în alte persoane
(da 1 , 0 nu) + + 0 + +
Are încredere în primar (da 1 , 0
nu) + * 0 * *
Are încredere în preot (da 1 , 0
nu) * 0 * * *
Intensitatea sentimentelor
religioase – 0 + 0 –
Frecvenţa practicilor religioase + + + 0 0
Sursa de date:: WB social assessment study in Saxon villages for cultural heritage project
(coord. of second phase Manuela Stanculescu) şi grantul de cercetare pe teme de capital social şi
antreprenoriat PREM – World Bank, (coord. Dumitru Sandu), 1999.Fiecare eşantion de sat a
cuprins cel puţin 30 de persoane alese probabilist. Şase sate au fost selectate din judeţele Sibiu
şi Braşov iar opt sate din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa.
Tabelul prezintă în formă simplificată cinci modele de regresie logistică. Semnele 0, + şi – se
referă la valori b exponenţial care, pentru p=0.05 sunt nesemnificative,semnificativ mai mari de
1 şi semnificativ mai mici decât 1 * Predictor neinclus în ecuaţie.

62
 Dezvoltare comunitară şi regională

Construirea spaţiilor de participare comunitară

Cum se poate stimula participarea comunitar? Anterior am descris determinanţi, actori şi cazuri
de participare comunitară. Pentru cei care lucrează sau tind să lucreze în domeniul dezvoltării
comunitare este esenţial să înţeleagă cum poate fi iniţiată şi susţinută participarea comunitară.
Spaţiile de participare comunitară (Randell, 2004) sunt mulţimi de condiţii şi reguli de
promovare a participării comunitare. Asupra acestora vom insista în continuare.

Stimularea participării locale şi a DEVCOM în genere este departe de a fi o ştiinţă. Este o largă
familie de practici în care arta de a găsi soluţii sociale, ideologiile şi puterea sunt principalele
forţe structurante. Actori foarte diferiţi ajung să acţioneze la fel sau , deşi asemănători,
constuiesc diferit în domeniul DEVCOM. Este câmpul ingineriei sociale, al practicilor de
dezvoltare. Descifrarea regulilor de conduită eficientă este esenţială pentru fundamentarea unor
procese DEVCOM performante. Aşa cum practica inginerească în genere se află între ştiinţă,
tehnică şi arta de a găsi soluţii, similar , practicile eficiente DEVCOM sunt rezultat de
cunoaştere ştiinţifică şi ,mai ales, de creativitate socială.

In structurarea acestui capitol din lucrare pornesc de la premisa ca pentru DEVCOM în

România este esenţială raportarea la diversitatea practicilor din domeniu, vizitarea unor modele
de înţelegere şi acţiune foarte diferite ca generalitate şi situaţie de aplicare. Numai o astfel de
confruntare cu diversitatea ordonată poate duce la formarea unor practicieni creativi, capabili să
găsească, în condiţiile date, calea spre performanţă dezvoltării comunităţilor umane prin
implicarea membrilor lor. Ideea existenţei unor reţete pentru a stimula dezvoltarea capitalului
social sau pentru a aduce cetăţeanul în mai mare măsură în spaţiul public pentru a-si rezolva
problemele , este una sortită eşecului. Acesta este motivul pentru care am optat pentru o astfel
de abordare. Suntem in principal în căutarea unor principii şi a unor condiţii care ar putea
favoriza succesul în DEVCOM.

Analogia cu sistemele dinamice adaptative (Modelul Kauffman )

Mark Randell (2004), practician australian al DEVCOM, a încercat să pună ordine în domeniu
prin apelare la un model din biologie elaborat de S.Kauffman. Premisa de la care pleacă Randell
este că ţinta proceselor de organizare sau dezvoltare comunitară este aceea de a contribui la
formarea şi consolidarea unor sisteme sociale care să se autosusţină, să fie autonome. Modelul
pe care îl adoptă analogic este luat din biologie, de la Kauffman. Acesta din urmă susţine că
sistemele complexe , durabile, cu capacitate de auto-organizare şi de autosusţinere satisfac un
set de cinci condiţii: mediu bogat în substanţe nutritive, deschidere pentru competiţie între
agenţi autonomi (coevoluţie), diversitate a agenţilor care îl compun, legături slabe între aceştia
şi „tranziţie de fază‖ între stări de haos-ordine sau ordine-haos.

Caseta:Condiţiile pentru auto-organizare adaptativă, complexă (Kauffman, 199537)

Kauffman este interesat în conexiunile şi regulile care produc ‚comportamente

similare cu viaţa‘, sau în cuvintele sale ‚comunităţi de agenţi autonomi care se
autoorganizează‘ (Kauffman 1995), respectiv sisteme care evoluează pentru a

37 Apud Randell, 2004, p.146

63
 Dumitru Sandu

produce dinamici complexe.

După mulţi ani de muncă el formulează câteva dintre condiţiile care duc la
complexitate:

 Un mediu sigur, bogat în substanţe nutritive: comportamentele complexe sunt

încurajate prin prezenta substanţelor nutritive care susţin viaţa, accesibile
agenţilor (indivizilor) din cadrul sistemelor complexe.
 Co-evoluţia. Interacţiune a agentului (individului) cu alţi agenţi autonomi în
competiţie pentru hrană…
 Diversitate: agenţii sau indivizii participanţi la proces trebuie să fie suficient
de diverşi prin caracteristicile lor pentru a induce noutate în proces.
 Tranziţia de fază: sistemul trece de la o stare particulară (de ordine sau haos)
spre o starea complexă printr-o fază de tranziţie, o schimbare în dinamica
procesului.
Conexiuni slabe: agenţii sau indivizii nu sunt conectaţi (nu se cunosc, nu împărtăşesc
toate informaţiile) între ei în cadrul procesului sau al spaţiului.

 În fapt, modelul Kauffman are specificări referitoare la condiţii structurale ale

emergenţei complexităţii :
 in-puturi în sistemul dinamic , „substanţe nutritive‖ sau, în genere, ceea ce hrăneşte
acţiunile agenţilor
 diversitatea actorilor
 starea generală a sistemului – stabil sau în deplasare spre o nouă stare („tranziţie de
fază‖)
 legături slabe – nu toţi actorii sunt conectaţi între ei
 interacţiunea între actori, competiţia sau „co-evoluţia lor‖.

Randell adaptează acest model abstract la dinamica participării comunitare (Caseta ).

Caseta : Reguli ale spaţiilor de participare (Randell, 2004:147-148)

Condiţiile specificate de Kauffman (1995) pentru co-evoluţie la limita haosului pot fi

examinate din perspectiva semnificaţiei lor pentru cei care fac dezvoltare comunitară
urmărind să dezvolte programe de participare.

Substanţele nutritive pentru indivizii implicaţi în programe participative pot fi

concepute ca informaţii referitoare la planuri, politici, direcţii sau idei etc. Dacă lucrarea
lui Kauffman este un ghid rezonabil atunci se poate spune că „echitatea de informare‖
pentru toţi actorii nu este un cadru optim pentru ca participarea să aibă loc. Mai degrabă
inegalitatea de informare este o precondiţie pentru implementarea unor bune programe
de participare. Această constatare contraintuitivă capătă mai mult sens dacă luăm în
seamă faptul că dacă fiecare are aceeaşi informaţie înainte de a începe, nevoia de
programe solide de participare este oarecum diminuată….. Coevoluţia este tradiţional
văzută în literatura sociologică în termeni de „structură de putere‖… Competiţia pentru
resurse poate fi un ingredient esenţial într-un program puternic de participare…...
Diversitatea în cadrul unui program de participare comunitară este, simplu, efortul de
includere procesuală a tuturor actorilor comunităţii .Realizarea acestui deziderat este
suficientă pentru a duce la discuţii utile în cadrul proiectului. ….Tranziţia de fază poate
fi ilustrată prin modelul Tuckman de schimbare a dinamicii grupurilor pe măsură ce
acestea se formează şi se maturizează – formare, amestec, normare şi acţiune (forming,

64
 Dezvoltare comunitară şi regională

storming, norming, performing - Tuckman, 1965).

Cea de-a cincia condiţie sugerează că participarea optimă într-un program în desfăşurare
se va realiza atunci când exist…o bună proporţie de participanţi cu experienţă în raport
cu „noi talente‖ astfel încât noutatea să fie injectată în program.

El susţine că, în esenţă, condiţia de oportunităţi bogate este specificată , în domeniul participării
comunitare, prin oportunităţi de informare în legătură cu resursele sau canalele posibile pentru a
ajunge la informaţia necesară acţiuni sau organizării comunitare. Deşi manualele de dezvoltare
comunitară susţin că este importantă egalitatea şanselor de informare pentru participarea
comunitară, modelul Kauffman, afirmă Randell, pare să sugereze contrar – inegalitatea de
informaţii este cea care provoacă reacţii de tip participativ.

In această dezbatere asupra rolului pe care îl are modul de distribuire a informaţiei despre
sursele de finanţare a unor proiecte, spre exemplu, cred ca este util să fie menţionate câteva
ipoteze. Este probabil că inegalitatea informării este stimulativă în special în fazele iniţiale ale
procesului , pentru captarea inovatorilor. Pe măsură ce informaţia ajunge să fie tot mai egal
distribuită, tot mai neselectivă, importanţa ei se reduce în declanşarea procesului. La egalitate de
informare, ceea ce ajunge să conteze mai mult sunt resursele şi motivaţia.

Diversitatea membrilor grupului şi legăturile slabe dintre aceştia sunt condiţii de relevanţă
nemijlocită pentru creativitatea necesară participării comunitare, pentru lansarea proceselor
DEVCOM şi, în bună măsură, pentru competiţia dintre ei. Oricum, competiţia pentru acces la
informaţie este considerată de către Randell, pe linia modelului lui Kauffman, ca fiind o condiţie
favorabilă participării comunitare.

Pentru operaţionalizarea ideii de „tranziţie de fază‖, Randell face apel la modelul dinamicii de
grup sugerat de Tuckman (1965, apud Randell, 2004): formare, experimentare, ordonare
normativă şi obţinerea performanţei („forming, storming, norming and performing‖). Altfel
spus, este de aşteptat ca structurile participative să nu fie eficiente imediat după formare , ci
după o anume etapă de experimentare sau maturizare.

Sintetizând, voi spune că, în conformitate cu analogia dată prin modelul sistemelor complexe,
participarea comunitară este de aşteptat să apară mai uşor şi să se dezvolte în mai mare măsură
în condiţiile în care

 informaţia circulă mai bine în mediul comunitar-regional,

 populaţia din zona de referinţă este mai diversă sub aspect economic, social şi cultural
si este legată prin interacţiuni parţiale, prin distanţare de modelul comunităţilor mici în
care fiecare se cunoaşte cu fiecare,

 există condiţii instituţionale şi culturale pentru competiţie deschisă, reglementată,

 şi au fost depăşite fazele iniţiale de formare a grupului de participare şi de acomodare

reciprocă a membrilor săi.

Analogia biologică de la care porneşte Randell poate fi utilă pentru a sugera câteva ipoteze
pentru abordarea participării comunitare în contextul rural al României anilor 2000:

65
 Dumitru Sandu

 satele mici, tradiţionale, de mare omogenitate socio-culturală şi cu nivel ridicat al

capitalului social intracomunitar (bonding social capital38) pot manifesta o rata mai
redusă de adoptare a unor inovaţii sociale de tipul proiectelor de dezvoltare , de
identificare a unor surse extralocale pentru dezvoltare;

 omogenitatea socială accentuată, intercunoaşterea specifică pentru o comunitate mică,

nu constituie premise suficiente pentru dezvoltarea participativă; eventuala absenţă a
condiţiilor de creativitate şi competiţie socială pot reduce considerabil şansele de
adoptare a unor proiecte comunitare.

 intervenţiile de facilitare comunitară sunt, probabil, mai necesare în cazul unor astfel de
comunităţi mici, izolate, pentru declanşarea DEVCOM. Odată pornit procesul este de
aşteptat ca dinamica sa să fie marcată într-o primă fază de controverse comunitare cu rol
important în socializarea membrilor comunităţii în noua practică de dezvoltare. Ulterior,
dacă procesul este bine coordonat, resursele de solidaritate locală pot duce la o
implementare rapidă a proiectului.

Codificarea bunelor practici în DEVCOM

Modul adecvat de acţiune pentru promovarea proiectelor de dezvoltare comunitară decurge nu

numai din înţelegerea condiţiilor ci şi, sau mai ales, din raportare la experienţe similare, din
considerarea diferitelor codificări de experienţă DEVCOM. O astfel de codificare este prezentă
în recomandările Societăţii pentru Dezvoltare Comunitară:

 extinderea bazei DEVCOM prin participare largă la luarea deciziei;

 implicarea membrilor comunităţii în procese de învăţare a problemelor şi de descoperire

a alternativelor de soluţionare;

 încorporarea diversităţii comunitare în proiect şi evitarea accentuării defavorizării

anumitor grupuri;

 întărirea capacităţii de mangement comunitar;

 deschidere la strategii multiple pentru a asigura durabilitatea dezvoltării urmărite;

Caseta: Cum să fii de succes în DEVCOM, după Societatea de Dezvoltare Comunitară (CDS-
Columbus, Ohio)

 Promovează participarea activă şi reprezentativă a tuturor membrilor comunităţii

pentru a influenţa cu sens deciziile care le afectează viaţa.
 Angajează membri comunităţii în învăţarea şi înţelegerea problemelor comunităţii
şi a consecinţelor economice, sociale, politice, psihologice, de mediu sau de altă natură
asociate cu diferitele alternative de acţiune.
 Incorporează diferitele interese şi culturi ale comunităţii în procesul de dezvoltare
comunitară şi retrage suportul oricărei acţiuni care este probabil că va produce efecte
adverse asupra membrilor dezavantajaţi ai comunităţii.
 Lucrează activ pentru a întări capacitatea de conducere a membrilor , liderilor şi
grupurilor din comunitate.

38 Pentru distincţia dintre capitalul social „de mare densitate” (bonding social capital) şi cel de slabă
conexiune (bridging social capital) vezi Grootaert şi van Bastelaer, 2002:6.

66
 Dezvoltare comunitară şi regională

 Fii deschis la folosirea tuturor strategiilor de acţiune pentru a lucra pe termen lung
la viabilitatea şi bunăstarea comunităţii.
http://www.comm-dev.org/ consultat 25 septembrie 2004

De reţinut că în această listă de recomandări apar corespondenţe explicite cu cerinţele derivate

din modelul Kauffman: folosirea diversităţii ca resursă pentru acţiune, promovarea
alternativelor multiple, a unui mediu dinamic, eventual de competiţie-cooperare pentru atingerea
obiectivelor. Recomandările Societăţi pentru Dezvoltare Comunitară adaugă însă explicit
specificări de directă relevanţă pentru empowerment, pentru abilitatea socială a comunităţii în a-
si rezolva problemele: extinderea accesului la luarea deciziilor, învăţarea problemelor şi a
alternativelor, consolidarea capacităţii de conducere şi , implicit a capacităţilor instituţionale. În
fine codificarea menţionează explicit necesitatea de a proteja grupurile dezavantajate, minimal,
de a nu accentua situaţia lor de dezavantajare.

În varianta propusă de Centrul Scoţian pentru Dezvoltare Comunitară reapar cerinţe de acţiune
eficientă formulate în Societatea pentru Dezvoltare Comunitară – participare la luarea deciziei,
consolidarea capacităţii instituţiilor implicate etc. Specific este accentul pus pe importanta
evaluării rezultatelor proiectelor sau acţiunilor de DEVCOM şi pe ideea că regulile menţionate
au un caracter indicativ şi nu imperativ.

Caseta: Principiile Centrului Scoţian pentru Dezvoltare Comunitară39

ABCD – Realizarea unei mai bune dezvoltări comunitare (Achieving better

community development)
1. Planificarea şi evaluarea dezvoltării comunitare trebuie să fie integrate la nivel
de politici, programe şi proiecte ale intervenţiei. Politicile trebuie să faciliteze
programele şi proiectele. Lecţii derivate din experimentarea acestora din urmă
trebuie să informeze dezvoltarea politicii. Altfel spus, consistenţa abordărilor la toate
nivelurile este esenţială pentru practica eficientă. Deşi dezvoltarea comunitară
trebuie să răspundă la nevoile şi experienţe comunităţii ea trebuie să fie făcută atât de
jos în sus cât şi de sus în jos. Integrarea lor într-o agendă comună de planificare şi
evaluare este de importanţă critică pentru succes….
2. Toţi agenţii trebuie să fie implicaţi în practica de planificare şi evaluare şi
abilităţi pentru a acţiona astfel trebuie să fie dezvoltate… Actorii principali sunt
organizaţiile comunitare şi cetăţeni activi, managerii şi personalul agenţiei de
dezvoltare, agenţii finanţatori şi cei care proiectează politicile. Consolidarea
capacităţii este necesară la nivelul tuturor acestor agenţi.
3. Cadrul ABCD este adaptabil la nevoile diferitelor tipuri de intervenţii,
circumstanţe, nevoi şi cerinţe locale particulare ale diferitelor discipline şi sectoare.
ABCD este mai degrabă indicativ decât prescriptiv……
4. Planificarea şi evaluarea participativă trebuie să fie integrate pe durata întregii
practici de dezvoltare comunitară….În timp ce planificarea este de obicei privită ca
o sarcină integrală a practicii, evaluarea, dacă ajunge să mai fie făcută, a fost adesea
lăsată pentru alţii. Şi acest lucru nu este adecvat.
5. Modele de planificare şi evaluare în dezvoltarea comunitară trebuie să fie
compatibile cu principiile şi metodele invocate.
6. Evaluarea trebuie să fie intricată în dezvoltarea comunitară la modul eficient şi
astfel contribuie la eficacitatea acesteia. O bună parte din rezistenţa la evaluare în

39 Marcările prin bold în textul casetei imi aparţin, D.S.

67
 Dumitru Sandu

dezvoltarea comunitară decurge din credinţa că este o abatere consumatoare de timp

de la munca „reală‖….
7. De obicei există o lipsă de claritate asupra scopurilor, principiilor şi metodelor
de dezvoltare comunitară. ABCD aduce o astfel de claritate.
8. Este de maxima importanţă să fie examinate nu numai efectele scontate
(outputs) ci şi rezultatele, aşteptate sau nu (outcomes) şi să fie luate în consideraţie
nu numai aspectele cantitative ci şi cele calitative….
9. Oportunităţi suplimentare trebuie să fie create pentru trainig în ABCD în
organizaţiile comunitare şi pentru a spori potenţialul de acţiune implicat în model…..
10. Trainingul adecvat pentru planificare şi evaluare este cerut şi înainte de
atestarea practicienilor în dezvoltarea comunitară şi după atestare.

Un alt model de relativ lagă circulaţie în legătură cu criteriile de performanţă în acţiunile

DEVCOM este cel semnal de Claudio Schuftan (1996). Domeniile de specificare a criteriilor în
acest caz sunt furnizarea de servicii (service delivery), consolidarea potenţialului de acţiune
(capacity building), formare atitudinală (advocacy) şi mobilizare socială (social mobilisation).
Formulările normative ale modelului sunt considerate de către cel care lepropune ca fiind
adevcate în special pentru ţările lumii a treia (Schuftan, 1996: 260)..

Caseta: Claudio Schuftan despre DEVCOM prin furnizare de servicii şi consolidare de potenţial
de acţiune

„Furnizarea de servicii (service delivery) poate fi caracterizată ca

abordare a dezvoltării comunitare care promovează acţiuni direct legate de
cauzele imediate ale slabei dezvoltări (maldevelopment) şi duce la
asigurarea unui set structurat de servicii pentru beneficiari specifici.
Furnizarea de servicii este de cele mai multe ori sectorială, centrată pe
sănătate, educaţie, agricultură etc. şi tinde să nu fie foarte sustenabilă. In
furnizarea de servicii consolidarea capacităţilor (empowering) semnifică
acţiuni care sunt orientate spre: asigurarea de servicii într-un mod sensibil la
particularităţile de gen şi cultură ale benficiarilor; folosirea resurselor
umane locale ori de cate ori este posibil;majoritatea membrilor comunităţii
să înţeleagă raţiunile care stau în spatele oferirii de servicii; reprezentanţi ai
comunităţii să participe la luarea deciziilor referitoare la serviciile care
urmează a fi livrate; trainingul stafului să fie , în esenţă, bazat pe
competenţă, în cadrul serviciului, orientat spre schimbări comportamentale
şi urmat de supervizare regulată pentru suport; oamenii să înceteze să mai
fie primitori pasivi ai serviciilor livrate de guvern sau de alţi agenţi şi să
solicite un rol de responsabilitate pentru ei înşişi, în special în determinarea
tipului, calităţii, cantităţii, locului şi orientării pentru fiecare serviciu; ei
trebuie să ia parte atât la procesul de luarea deciziilor cât şi la cel de
implementare; să asigure un flux continuu de informaţie între furnizorii de
servicii şi utilizatorii finali, permiţând acestora din urmă să fie parteneri
egali în planificarea, livrarea, managementul şi evaluarea acelor servicii.‖
(Schuftan 1996: 261).

Pentru consolidarea potenţialului de acţiune , empowerment-ul se realizează în

esenţă prin: informare, trening şi organizare pentru a ajuta actorii să cunoască propria
lor situaţie; elaborarea unui cadru conceptual împărtăşit de comunitate pentru a
înţelege cauzele problemelor pe care membrii ei le au; prevenirea oamenilor asupra
informaţiilor false şi expunerea lor la fluxuri de informaţie validă; promovarea
trainingului pentru schimbare comportamentală; sporirea conştiinţei publice asupra a
ceea ce este şi asupra a ceea ce nu este permisibil în acţiunile lor comunitare;

68
 Dezvoltare comunitară şi regională

asigurarea unor acţiuni de educare în special pentru femei; educare pentru protecţia
mediului; educarea unor actori locali pentru a fi animatori sau promotori ai
strategiilor de dezvoltare locală; training pentru lobby în interes comunitar;
„construirea infrastructuri mentale pentru mobilizarea socială‖; sporirea capacităţii
oamenilor de a obţine venituri .

Lista de recomandări pentru sporirea potenţialului de acţiune (empowerment by capacity

building) , spre exemplu, include nu mai putin de 18 recomandări. Acestea pot oferi sugestii de
acţiune dar cu greu ar putea funcţiona ca grilă de evaluare a adecvării unor acţiuni DEVCOM în
domeniu – sunt prea multe criterii implicate, nu este nici o ordine de importanţă în prezentarea
lor etc.

Educaţia populară în spirală

Semnificativ prin eficienţa potenţială pentru stimularea participării locale şi, implicit, a
DEVCOM, îmi pare a fi modelul „educaţiei populare în spirală‖ (spiral model of popular
education, Arnold et al., 1991, pornind de la modelul „educaţiei prin dialog‖ promovat de Paulo
Freire în Brazilia, apud Castelloe şi Gamble, 2005, pp. 263-266).

Modelul stipulează cinci secvenţe de acţiune (vezi Error! Reference source not found.). Se
porneşte (1) cu o explorare a experienţei participanţilor de către facilitator sau de către agentul
comunitar. Împreună cu membrii comunităţii, acesta (2) identifică regularităţi, modele de
acţiune. Ulterior, facilitatorul (3) adaugă informaţii noi din cazuri de succes, din experienţă
proprie şi ordonează informaţia în baza tiparelor teoretice de care dispune. Secvenţa 4 este una
de elaborare a planului de lucru pentru ca în final (5) să se ajungă la acţiune40.

Acelaşi model de elaborare a proiectelor DEVCOM pornind de la experienţa locală, cu

membrii comunităţi ca profesori şi cu facilitator ca elev, este prezent şi în cazul a ceea ce se
cheamă „evaluare rurală participativă‖ (participatory rural appraisal, PRA, dezvoltată de
Robert Chambers, apud Castelloe şi Gamble, 2005, 267-271). Principiile esenţiale în PRA sunt:
localnicii sunt experţii; fii cuprinzător, ca facilitator, şi ia informaţii de la categorii sociale
diverse; localnicii să fie cei care produc datele prin istorii orale, metode vizuale etc.; facilitatorul
să nu se poarte ca un profesor ci să asculte, să fie răbdător pentru a înţelege cultura şi
problemele locului (Castelloe şi Gamble, 2005, pp. 279-271).

Un model comprehensiv al DEVCOM

Listele de recomandări pentru DEVCOM eficient sunt relative la ţară, mediu rezidenţial şi
perspectiva de sinteză. În cazul României nu dispunem încă de sinteze pragmatice de principii
de acţiune eficientă în DEVCOM. pe măsură ce procesele de experimentare a DEVCOM se vor
extinde este de aşteptat să apară astfel de integrări. Deocamdată, funcţie de datele disponibile
din literatura de specialitate şi de experienţa românească atât cât am reuşit să o cunosc , propun
un model ipotetic de principii de acţiune eficientă în domeniul DEVCOM. Punctul de pornire îl
constituie un model ipotetic asupra factorilor care influenţează direct participarea comunitară .
Modelul încearcă să fie simultan,comprehensiv – să includă principalele categorii de factori – şi
economic – să permită identificare celor mai importanţi, de influenţă directă. favorii de influenţă
directă joacă rolul de variabile intermediare între participarea locală , variabila dependentă, şi

40 Posibile ilustrări ale aplicării acestui model în Castelloe şi Gamble (2005, pp. 266-267) şi în Toward
Country-led Development…, anexa referitoare la promovarea principiilor CDF în Valea Jiului, 2004, pp.
96-103, şi Arabela Negulescu, coord., 2004.

69
 Dumitru Sandu

factorii cu influenţă indirectă. Modelul este multidimensional şi multinivel. Este

multidimensional pentru că analizează participarea comunitară funcţie de mai multe dimensiuni
– iniţiere, luare a deciziei, execuţie şi evaluare. Caracterul multinivel decurge din faptul că
variabilele luate în consideraţie se referă la comunitate, gospodărie şi individ.

Modelul antreprenoriat social-definire a situaţiei sociale- (informaţii despre) oportunităţi

ANDEO – este conceput cu dublu rol, teoretic şi practic, aplicativ. Sub aspect teoretic poate
funcţiona ca instrument de cumulare a informaţiei din domeniu iar sub aspect practic apare ca
un instrument mnemotehnic, de inventariere a factorilor fără de care nu este posibil să fie
desfăşurate acţiuni DEVCOM, inclusiv pentru practica agenţilor comunitari de tip animatori,
facilitatori etc.

Regulile de eficienţă vor fi cu atât mai relevante cu cât prin aplicarea lor se reuşeşte în mai
mare măsură maximizarea performanţelor pe cele patru dimensiuni ale DEVCOM -
iniţiere/planificare, luare decizie, implementare şi evaluare.

Modelul presupune că toţi factorii care ifluenţează participarea comunitară sunt mediaţi de
acţiunea unui set de variabile intermediare:

 resurse umane pentru ANtreprenoriat social

 DEfinirea socială a acţiunii comunitare ca necesară/dezirabilă

 informaţii despre Oportunităţi/şanse.

Funcţie de iniţialele implicate în desemnarea celor trei variabile intermediare, modelul va fi

desemnat cu sigla ANDEO, abreviere de la antreprenoriat- definire socială- (informaţii
despre)oportunităţi.

Diferitele acţiunii premergătoare proiectelor sau mişcărilor sociale de tip DEVCOM duc la
participare în măsura în care afectează cel puţin una dintre variabilele intermediare menţionate.
Altfel spus, pentru ca o acţiune să fie de tip DEVCOM este strict necesar ca trei condiţii să fie
satisfăcute: unii membrii ai comunităţi să aibă acces la informaţia despre oportunităţile de
realizare a proiectului, să fie dezvoltată conştiinţa locală a dezirabilităţii acţiunii şi să existe un
actor care să poată integra diferitele resurse şi definiţii sociale pentru a genera acţiunea. Nu se
poate vorbi de o anume secvenţialitate în acţiunea celor trei componente. În anumite situaţii
procesul este declanşat prin apariţia informaţiei despre oportunităţi; în altele se manifestă acut
conştiinţa asupra necesităţii de rezolvare a unor probleme locale iar în altele există un lider
local, formal sau informal, care contribuie la definirea socială a problemei şi la identificarea
soluţiei , singur sau împreună cu alţi mebrii ai comunităţii.

In susţinerea DEVCOM este esenţial un anume tip de management , anume cel asociat cu stilul
de antreprenoriat social (vezi anexa la capitol). Antreprenorii sociali sunt persoane creative care
îşi asumă riscuri pentru realizarea unor misiuni sociale, subordonând obiectivele de realizare a
unui profit personal celor de satisfacere a unor cerinţe sociale.

Funcţia de facilitare socială , exercitată fie de către o persoană specializată , fie de către un
antreprenor social local41 , fie de un simplu membru al comunităţii este menită să ducă în special
la satisfacerea condiţiilor strict necesare pentru declanşarea procesului DEVCOM. Chiar dacă
DEVCOM nu este de tip proiect /program ci de tip putere/organizare socială (Stoecker) , cele
trei variabile par să îşi menţină relevanta . În cazul acesta antreprenorul social nu va mai fi

41 Pentru definire vezi anexa cu specificările terminologice.

70
 Dezvoltare comunitară şi regională

coordonator de proiect ci lider de mişcare socială, va fi de asemenea necesară o conştiinţă

publică a necesităţii schimbării şi informaţiile despre şansele de reuşită sau despre obstacole vor
fi iarăşi importante în cristalizarea mişcării sociale.

Diferitele forme de capital – social, material, relaţional sau simbolic precum şi caracteristici ale
comunităţii – diversitate, modele de interacţiune socială, funcţionalitatea instituţiilor publice –
influenţează asupra participării comunitare prin intermediul celor trei variabile intermediare
menţionate.

Modelul, în ansamblu, susţine ipoteza că nu există o formă de capital dominantă în determinarea

participării. Este probabil că funcţie de situaţia socială, una sau alta dintre formele de capital
influenţează asupra variabilelor intermediare şi, implicit, asupra propensiunii de participare.

Centrarea excesivă pe capitalul social ca determinant al participării comunitare intră în

contradicţie cu modelul ANDEO.

Desigur, modelul prezentat are caracter ipotetic, de sinteză care se cere a fi testată. Deocamdată
el face clare câteva ipoteze care por servi ca element de ordonare a informaţiilor empirice
rezultate în special din studii de caz asupra diferitelor manifestări DEVCOM sau din evaluări
ale acestora. Pentru a opera mai uşor în acest sens, reiau sau explicitez principalele ipoteze ale
modelului ANDEO:

partciparea comunitară, fie la proiecte de dezvoltare, fie la mişcări contestatare, se manifestă

prin implicarea în iniţiere, în luarea deciziei (de iniţiere, planificare, execuţie, evaluare), în
realizarea şi în evaluarea proiectului/acţiunii contestatare.

diferitele forme de capital individual-familial şi caracteristicile comunităţii locale pot influenţa

participarea numai prin intermediul unui set de variabile intermediare cu rol de „filtru‖, de
convertor între resurse-diversitate socială-modele de interacţiune-funcţionalitate instituţională.

Variabilele intermediare măsoară caracteristici ale antreprenoriatului social, oportunităţilor de

informare şi ale definirii sociale a situaţiei asociată schimbarea comunitară.

filtrul sau ecranul care ghidează nemijlocit se află sub influenţa directă a unor forme cumulative
de capital care se combină diferit de la o situaţie la alta. Nu pare să existe (sau nu îmi este
cunoscută) o probă empirică aptă să susţină ca în general o formă sau alta de capital este mai
importanta pentru felul în care sunt structurate liniile de forţă ale ecranului de influenţă imediată
asupra participării.

Capitalul simbolic contează în desfăşurarea DEVCOM prin cultura participării (valori,

experienţe), identităţi grupale şi interese de participare. Din motive metodologice am preferat să
plasăm separat încrederea şi capitalul relaţional, prima asociată cu o cultură a participării .
Desigur, încrederea şi relaţiile sunt faţete ale capitalului social dar este probabil că variază
relativ independent42.

Cum ar trebui să se desfăşoare acţiunile DEVCOM dacă modelul ANDEO are fi pe deplin
întemeiat, valid ca instrument de cunoaştere? Răspunsul este unul de tip indicativ nu prescriptiv,
operează cu sugestii şi nu cu formulări imperative. Funcţie de situaţie pot fi adoptate adecvări,
ajustări.

42 Cel puţin pentru cazul antreprenorilor din rural am constata că lor le este specifică, în cazul Romaniei
anilor 2000, acţiunea de tip „fără încredere dar cu relaţii” (Sandu, 1999).

71
 Dumitru Sandu

In continuare prezint câteva dintre implicaţiile pe care cred ca le are ANDEO pentru practica
DEVCOM. Fără îndoială, tot setul de ipoteze şi inferenţe asociate cu modelul în discuţie este
supus verificărilor practice şi de cunoaştere, demersurilor de îmbunătăţire. Un punct de pornire,
sinteză parţială a ceea ce spune literatura de specialitate şi practica emergentă din România.

72
 Dezvoltare comunitară şi regională

Modelul comprehensiv al participării comunitare ANDEO

Mediul de acţiune comunitară Resurse individual/familiale de Variabile intermediare Participare comunitară

realizare proiect
nivel comunitar nivel individual-familial nivel individual

diversitate socio-umană
verticală (stratificare)
orizontală
interacţiuni sociale
competiţie/cooperare
structura de putere
interacţiuni slabe
funcţionarea sistemului comunitar
funcţionalitatea instituţiilor
gravitatea problemelor locale
capital uman
abilităţi de management
abilităţi de execuţie
capital material
capital relaţional
capital simbolic
cultură a participării
identitate grupala
interese de participare
inţiere proiect
informaţii despre oportunităţi
în luarea deciziilor
definirea socială a acţiunii ca în realizare proiect
necesară/dezirabilă
posibilă în evaluare proiect
antreprenoriat social

73
 Dumitru Sandu

În măsura în care ANDEO este valid din punct de vedere ştiinţific atunci ar putea fi formulate
următoarele ipoteze de acţiune în domeniul DEVCOM:

Procesele de facilitare comunitară trebuie orientate în primul rând către factorii cu influenţă
directă asupra participării comunitare - leadreship-ul, conştiinţa comunitară a problemelor
sociale şi a posibilului acţional şi informaţiile despre oportunităţi. Seria de întrebări aferente
acestei opţiuni ar putea fi:

 ce probleme are comunitatea şi ce crede despre ele,

 cum crede că le poate soluţiona,
 ce ştie despre posibilele oportunităţi de soluţionare a lor,
 care sunt liderii care îşi pot asuma rolul de antreprenori sociali, de oameni care ştiu să
organizeze, sunt respectaţi şi pun misiunea socială a eventualului proiect mai presus de
interesele lor materiale imediate.
Imaginaţia socială a facilitatorului, în cazul în care un astfel de agent comunitar este
necesar/disponibil în contextul dat, este bine să fie orientată spre identificarea obstacolelor
interne şi externe comunităţii, oportunităţilor asociate proiectului, după schema SWOT. Toate
aceste pot fi identificate prin examinarea atenta a tuturor factorilor ordonaţi în modelul
ANDEO, la nivel de caracteristici comunitare dar şi de resurse materiale, umane , sociale şi
simbolice ale diferitelor segmente de populaţie. Înţelegerea structurii de putere din comunitate
este utilă pentru ca sugestiile de organizare comunitară să fie realiste, eficiente.

In setul de variabile intermediare, esenţială în ordine acţională este conştiinţa necesităţii şi

posibilităţii de a rezolva o anume problemă. Pentru a putea juca eficient rolul său, facilitatorul
trebuie să aibă o bună cunoaştere nu numai a posibilelor resurse mobilizabile pentru proiect dar
şi a fenomenelor locale legate de identitatea grupală, cultura participării şi posibilele interese de
participare.

Este probabil că diferitele deficienţe de stoc de capital se pot compensa între ele. Atitudini de
tipul „satul nu are capital social‖ sau „aici nu sunt oameni calificaţi pentru acest proiect‖ sunt
riscante pentru că ignoră faptul că o comunitate este un organism viu, totdeauna capabil să
găsească anticorpi la bolile pe care le are, să facă active potenţialităţi pe care ea însăşi le neagă
în vorbe dare le are în fapt („la noi oamenii nu se mai ajută între ei ca altă dată‖ versus istorii de
cooperare efectivă atunci când a fost cazul ). In aceeaşi serie a fenomenelor compensatorii ar
mai fi de menţionat şi faptul că „a avea încredere‖ fără „a şti‖ nu este totdeauna productiv sau că
„ a şti‖ nu este suficient fără cultura participării, cu încredere, relaţii, experienţe etc.

Intre funcţionalitatea instituţiilor publice ale unei localităţi şi propensiunea spre

cooperare/participare relaţiile pot fi pozitive sau negative, de directă sau de inversă
proporţionalitate. Uneori instituţiile locale bune, eficiente, reduc propensiunea spre
autoorganizare, alteori o stimulează. Se pare că şi în viaţa comunitară lucrurile stau ca şi în
medicină unde nu totdeauna exista boli ci mai ales bolnavi şi, în acest ultim caz abordarea
cazuistică, de tip homeopat, pare să fie mai eficientă decât cea care lucrează cu generalizări şi
reţete de masă.

Absenţa experienţelor DEVCOM la nivel local şi a unei culturi a participării complică

declanşarea proceselor de dezvoltare locală. Absenţa liderilor şi a experienţelor anterioare în
domeniu reduc mult şansele de angajare uşoară, eficientă a comunităţii pe calea schimbării, a
auto-organizării. Este o chestiune de imaginaţie socială identificarea posibilelor substitute
pentru absenţele menţionate.

Stimularea tuturor celor trei tipuri de participare – dezinteresată, cointeresată şi prin identitate
grupală (Error! Reference source not found.)- este de luat în consideraţie în optimizarea
procesului DEVCOM.

74
 Dezvoltare comunitară şi regională

Relevanţa cadrelor de „dezvoltare comprehensivă” pentru DEVCOM . Tipul de abordare pe

care îl sugerează ANDEO la nivel comunitar este în bună măsură consistent cu ideologia
implicată în altă schemă de dezvoltare elaborată în special pentru niveluri
naţionale/guvernamentale, pentru relaţiile dintre donatori internaţionali şi state naţionale. Este
vorba de schema Băncii Mondiale cunoscută sub numele de „cadru comprehensiv de
dezvoltare‖ (comprehensive development framework CDF) (

Caseta:). Schema nu este altceva decât un set de principii considerate dezirabile pentru
reglementarea relaţiilor dintre guverne şi donatorii internaţionali, pentru modul în care trebuie
folosite împrumuturile/donaţiile internaţionale, pentru definirea şi implementarea strategiilor de
dezvoltare la nivel naţional. Pe scurt, CDF susţine că este de dorit ca strategiile de dezvoltare să
fie :

 globale şi orientate spre dezvoltare durabilă;

 susţinute prin consens şi participare voluntară de actorii naţionali ai dezvoltării ( să fie
„asumate‖, owned by the country);
 realizate prin parteneriate cu toţi actorii dezvoltării, sub coordonarea guvernului ţării
beneficiare;
 corectate prin luarea în consideraţie a efectelor produse prin aplicări anterioare, parţiale
ale strategiilor de dezvoltare.
Principiile CDF au fost experimentate în România după 1999 , cu tentative la nivel naţional
(Eriksson, Salinger, Sandu, 2003) şi regional (Negulescu, 2004).Cred ca o eventuală adaptare a
principiilor CDF la nivel comunitar poate fi utilă. Recomandările care decurg din modelul de
gândire CDF şi din schema de abordare ANDEO sunt consistente şi ar putea fi formulate astfel:
 DEVCOM este cu atât mai eficientă cu cât este integrată în mai mare măsură într-o
strategie de dezvoltare holistică şi durabilă a comunităţii, alături de alte moduri de
realizare a dezvoltării locale;
 participarea şi parteneriatul sunt dimensiuni esenţiale de promovare a DEVCOM;
 modul esenţial de participare, cu efecte sociale de durată, este cel legat de luarea
deciziilor pe toată durata desfăşurării proiectului sau acţiunii comunitare. O acţiune de
dezvoltare are caracter de DEVCOM cu atât mai mult cu cât participarea membrilor
comunităţii /a reprezentanţilor lor este mai intensă;
 reprezentarea optimă în luarea deciziilor DEVCOM se asigură nu prin administraţie
locală şi nici prin ONGuri ci prin co-prezenţa lor în procesul respectiv;
 corectarea modului de desfăşurare a practicilor DEVCOM prin raportare la cazuri de
succes şi la eşecuri care au avut loc în aceeaşi sau în altă comunitate. Incorporarea
modalităţilor de evaluare a proiectelor DEVCOM în designul acestora este importanta.
Evaluările trebuie să fie făcute neutral, profesionist, continuu, participativ şi cu feed-
back asupra acţiunii propriu-zise. Practica foarte răspândită , la instituţii naţionale şi
internaţionale , de a face numai evaluări „din interior‖ cu experţi controlaţi într-un fel
sau în altul de cel care trebuie evaluat este contraproductivă.

Caseta:Principiile cadrului comprehensiv de dezvoltare CDF

„Nucleul Cadrului comprehensiv de dezvoltare (CDF) susţine că modul în care
se acordă ajutorul, nu numai conţinutul său, are o influenţă importantă asupra
eficacităţii sale iar reducerea sărăciei este scopul fundamental al ajutorului
internaţional. CDF consistă în patru principii – un cadru de dezvoltare holistică pe
termen lung, orientarea spre rezultate, componenta participativă (country
ownership) şi parteneriatul coordonat de ţara beneficiară a ajutorului. ….
Strategiile de dezvoltare trebuie să fie holistice şi modelate după o viziune pe

75
 Dumitru Sandu

termen lung. Accentele puse anterior pe stabilizare macro-economică pe termen

scurt şi pe presiuni ale balanţei de preţuri au blocat consideraţiile sociale şi pe
termen lung (extinderea şi îmbunătăţirea facilităţilor pentru educaţie şi sănătate,
îngrijirea infrastructurii şi trainingul pentru o nouă generaţie de funcţionari
publici, spre exemplu ). Performanţele dezvoltării trebuie să fie evaluate prin
rezultate măsurabile, identificate în teren. Accentul tradiţional pe proiect şi
nivelurile de eliberare a fondurilor au măsura alocarea resurselor şi consumul.
Ceea ce realmente contează este impactul asupra populaţiei şi asupra nevoilor sale.
Strategiile şi scopurile dezvoltării trebuie să fie „asumate‖ (owned) de către ţară,
bazate pe participarea cetăţenilor în modelarea lor. … Atunci când ţările au în mai
mare măsură un cuvânt de spus în îndeplinirea reformelor, guvernele şi cetăţenii
se vor implica mai puternic pentru a le duce la îndeplinire. …Parteneriatul bazat pe
transparenţă, încredere mutuală şi consultare pot îmbunătăţii coordonarea
ajutorului şi pot reduce manifestările de ineficienţă, afirmarea unor relaţii de
putere asimetrice şi tensiunile asociate cu iniţiativele coordonate de către
donatori.‖

(Toward Country-led Development…, Synthesis, 2003, pp. XII-XIII)

Toate cele de mai sus sunt „ipoteze de lucru‖ care se cer a fi testate, verificate prin aplicare,
evaluare, dezbatere. Oricum, ele fac referire la aspecte importante ale DEVCOM. Tranşarea lor
numai în sfera relaţiilor de putere sau a ideologiilor nu este cel mai bun lucru. Desigur, practica
de dezvoltare nu poate aştepta până se fac cercetări, evaluări, codificări fundamentate ştiinţific.
Operaţionalizarea modului în care pot fi făcute testările anterior menţionate poate fi însă un pas
înainte în optimizarea proceselor DEVCOM.

Cazul „promotorului local” ca tip de agent comunitar43

Descentralizarea şi reorientarea „de la creştere economică spre împlinire socio-umană‖
reprezintă procese majore ale dezvoltării comunitare şi regionale. In societăţile sărace sau în
cele postcomuniste deficitul de instituţionalizare a unor astfel de procese este deosebit de
accentuat. Cum să treci de la dezvoltarea de sus în jos la cea cu fundament comunitar şi
voluntar, de la abordarea economistă la cea social-economică, de la hegemonia instituţiilor
administraţiei locale la flexibilitatea şi eficienţa parteneriatelor instituţionale pentru promovarea
dezvoltării locale? La întrebări din această familie încercă să răspundă experimentul susţinut de
câţiva ani de către Centrul de Asistenţă Rurală (CAR) din Timişoara în colaborare cu Agenţia
de Dezvoltare Economică Timişoara (ADETIM) şi Fundaţia Civitas de la Cluj.

.‖Promotorul local‖ (PL) este, în varianta timişoreană a experimentului, un agent de dezvoltare

care acţionează specializat, ca interfaţă între administraţia publică locală, comunitate şi instituţii
extralocală, orientat în special spre gândirea strategică şi identificarea oportunităţilor de
dezvoltare . Gradul de codificare a experienţei este, însă, relativ redus. Si este firesc să fie aşa
pentru că „promotorul local‖ reprezintă o inovaţie socio-administrativă aflată încă în faza
incipientă de difuzare. De ce „inovaţie‖ şi cu ce conţinut?

Promotorii „promotorului local‖. Procesul de difuzare a inovaţiei a pornit, în context românesc,

de la un model german, la mijlocul anilor 1990, prin ADETIM şi ulterior prin CAR-ADETIM.

43 Extras din Dumitru Sandu, „Introducere la sociologia unei inovaţii comunitare” în Promotorul local…
2004.

76
 Dezvoltare comunitară şi regională

Consolidarea experimentului s-a făcut prin sprijinul masiv al Fundaţiei pentru o Societate
Deschisă (FSD). Filiala timişoreană a acestei fundaţii şi, ulterior CAR, desprins din Fundaţie ca
centru independent, membru în Soros Open Network (SON), joacă un rol major în instituire
noului model de dezvoltare locală. Acestea nu lucrează însă izolat ci în parteneriat cu instituţii
judeţene şi locale ale administraţiei publice. Instituţiile implicate în susţinerea inovaţiei au
urmărit impunerea unui nou rol în administraţia publică locală, cel al „promotorului local‖.
Familia instituţională CAR-ADETIM acţionează în principal la nivelul judeţului Timiş pentru
implementarea conceptului de PL. Experimentul se extinde la nivelul judeţelor Cluj şi Bistriţa-
Năsăud prin Fundaţia Civitas intrată în reţea cu gruparea instituţională timişoreană şi cu
Universitatea Babeş-Boliay din Cluj.

Conţinutul inovaţiei.PL a fost definit instituţional pentru a lucra la nivelul primăriilor ca agent
de dezvoltare, ca persoană capabilă să inducă schimbări dezirabile la nivel local prin :

 identificare nevoi sociale locale,

 fundamentare a unor strategii de acţiune şi
 atragere de resurse.
Elaborarea unor proiecte în baza cărora să fie obţinute fonduri pentru dezvoltarea comunitară
apare ca dimensiune majoră a profilul de rol al PL. Din descrierea rezultatelor obţinute până în
prezent se constată că elaborarea de proiecte şi obţinerea unor finanţări pentru implementarea
lor la nivel local este marca succesului PL.
Serialitatea fenomenului. Desigur , PL timişorean nu reprezintă o noutate absolută în context
românesc. Sunt şi alte primării în ţară care angajează personal pentru a face acţiuni similare de
identificare a resurselor şi elaborare a unor proiecte cu care localităţile respective să intre în
competiţii pentru obţinerea unor fonduri. Odată apărute oportunităţile de dezvoltare locală prin
proiecte - cu finanţare de la UE, Banca Mondială, fundaţii locale, donatori internaţionali
bilaterali etc. – modalităţile locale de răspuns se multiplică. Unele primării apelează la
consultanţi independenţi44.

Agenţii de dezvoltare locală care apar în cadrul procesului de promovare a dezvoltării

comunitare din România acoperă o plajă de mare diversitate. La o extremă sunt agenţii efectiv
integraţi în structurile administraţiei publice locale, precum în cazul PL, iar la cealaltă extremă
sunt agenţii care acţionează complet independent de administraţie . Poziţia intermediară este cea
a agenţilor care deşi în afara sistemului administraţiei locale , promovează parteneriatul cu
instituţiile locale de stat. Pe o altă dimensiune, agenţii respectivi sunt de tip individual sau
colectiv. În fine, gradul de instituţionalizare a agenţilor de dezvoltare comunitară care operează
individual sau colectiv, în cadrul sau în afara administraţiei locale, este diferit. Fondul Român
de Dezvoltare Socială (FRDS)45 este un exemplu de maximă relevanţă pentru promovarea
dezvoltării comunitare prin facilitatori independenţi de administraţia locală.

Difuzarea inovaţiei. Proiectul PL se extinde în valuri, de la un nucleu de 10 comune (în anul

2000) la încă 30 comunităţi (2001-2003) pentru ca la nivelul anului 2004 să fie aşteptate încă 24
alte comunităţi timişorene care adopte modelul. În varianta nord-transilvană, sub coordonarea
Fundaţiei Civitas, proiectul similar al facilitatorului comunitar se difuzează la nivelul a 10
comune din Cluj – Bistriţa-Năsăud.

44 Acesta este cazul experienţelor din sudul ţării din zona consorţiului comunei Dracşănei din Teleorman
. Proiectele sunt elaborate de consultanţi independenţi iar fondurile de demarare au fost obţinute de la
FSD.

45 Legea 129 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială ,
Publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, Legi, Decrete, Hotărâri si alte Acte, marţi, 30 iunie
1998, Anul X-Nr.238 .

77
 Dumitru Sandu

Evaluare de impact. Întreaga dezbatere asupra formei optime de organizare a intervenţiei

comunitare prin agenţi de dezvoltare locală este încă în fază incipientă. Deocamdată diferitele
ONGuri sau fundaţii care susţin formulele alternative la modelul dominant (cu spaţiu redus de
intervenţie pentru actorii netradiţionali ai dezvoltării locale) acţionează la modul intutiv-
optimist. Presupun ca ceea ce fac este bun prin noutate şi alternativă la ceea ce există. Evaluări
sistematice ale eficienţei sociale a noilor modele de dezvoltare comunitară sunt extrem de rare şi
cu o circulaţie restrânsă (Voicu et. al, 2002). Este clar însă că simpla raportare a unor acţiuni
comunitare susţinute prin proiecte care au obţinut finanţare de la diferiţi donatori nu este
suficientă pentru o reală evaluare de impact. Este necesar ca evaluări independente şi
specializate, cu metodologie modernă standard din domeniu, să fie adoptate. Numai pe baza lor
se poate obţine feed-backul necesar pentru perfecţionare , pentru orientarea spre formele de
maximă eficienţă. Altfel lucrurile rămân la nivelul credinţelor sau intereselor diferitelor actori
implicaţi în dezvoltarea locală. Desigur, este legitim şi necesar ca fundaţiile sau agenţiile care
promovează modele alternative de dezvoltare locală să îşi prezinte realizările şi problemele, să
susţină extinderea soluţiilor pe care le consideră eficiente. Acest procedeu nu înlocuieşte însă
acţiunile de evaluare specializată, sistematică şi independentă. Este , probabil, spaţiul de
intervenţie adecvat pentru cercetările de factură academic-universitară sau pentru centre
specializate în evaluarea impactului social al adoptării diferitelor proiecte de dezvoltare.

Performanţele promotorilor par să fie dependente direct de vechimea funcţionarii lor în cadrul
primăriilor: din totalul celor 15 localităţi care au început să lucreze cu un PL din perioada 2000-
2003, 12 raportează realizări specifice ale acestuia. În schimb, pentru cele 21 de cazuri de
angajare recentă a promotorului, din 2004, numai două localităţi raportează performanţe
specifice ale promotorului. Rezultă că asigurarea unei anume stabilităţi a funcţiei de PL poate
contribui nemijlocit la sporirea eficienţei sale.

Şansele ca promotorul să fie mai eficient, să atragă resurse în comunitate, par să fie mai mari în
cazul oraşelor mici ( probabilitate de 4/5) comparativ cu comunele (cu şanse de a înregistra
activităţi specifice pentru PL de 10/31).

Dat fiind faptul că PL a fost adoptat în „valuri‖, cu manifestarea unei componente de

spontaneitate , este de aşteptat ca între localităţile care au adoptat şi cele care nu au adoptat
inovaţia promotorului să existe diferenţe de nivel de dezvoltare. În principiu, nevoia de PL este
mai mare pentru localităţile sărace decât pentru cele dezvoltate. Este probabil însă că acceptarea
noului rol profesional s-a făcut mai uşor în comunele dezvoltate decât în cele sărace. In primele
există resurse suplimentare de spaţiu dar mai ales o mai mare deschidere la schimbare, o
mentalitate administrativă cu grad de modernitate sporit. Mai mult, diferenţierea între comunele
cu promotor şi proiecte şi cele cu promotor dar fără proiecte ar putea fi efect al aceloraşi
diferenţe de dezvoltare. Rata de succes în elaborarea şi câştigarea unor proiecte de dezvoltare ar
putea fi mai mare în comunele mai dezvoltate.

O examinare simplă a profilului comunelor din judeţul Timiş funcţie de stadiul în care se află cu
adoptarea inovaţiei PL confirmă ipotezele anterior formulate. După cum se poate uşor constata
din tabelul de mai jos:

 comunele cu PL şi proiecte de dezvoltare câştigate în diferite competiţii sunt cele mai

dezvoltate din judeţ. Au o rată mare de ocupare a forţei de muncă, sunt mai apropiate de
oraş şi înregistrează ponderi mari ale navetiştilor de la sat la oraş. Situaţia lor
demografică este , de asemenea, mai bună46.

46
Datele incluse în “ghid” nu permit o identificare a rezidenţei PL în raport cu comuna pe care o
deservesc. Nu ştim, spre exemplu, câţi dintre aceştia au fost sau sunt navetişti de la oraş la sat. În

78
 Dezvoltare comunitară şi regională

 nivelul cel mai redus de dezvoltare revine comunelor care nu au adoptat formula PL.
Acestea au o rata redusa de ocupare salarială a forţei de muncă, puţini navetişti şi
distanţă mare faţă de oraş.

 situaţia intermediară sub aspectul nivelului de dezvoltare revine comunelor care au în

schemă un PL dar care nu au înregistrat încă succese în atragerea unor resurse în
temeiul proiectelor de dezvoltare aduse cu sprijinul promotorilor.

Tip de comună total

neinclusa în cu PL dar cu PL si
programul PL fără proiecte
proiecte specifice
populaţia comunei, 2002* 3278 3881 4285 3602
indicele de dezvoltare a satelor, 2002* 5.9 5.8 8.9 6.3
indicele de dezvoltare a satelor, 1998* 7.1 7.5 9.7 7.6
salariaţi la 1000 locuitori, 2002* 186.6 190.9 206.3 190.8
distanta la cel mai apropiat oraş (Km)* 21.1 19.9 18.9 20.4
număr de navetişti la 1000 locuitori, 2002 * 95.3 98.7 110.7 98.6
nr. comune 42 22 11 75
* valori medii la nivel de comună. Calcule proprii (D.S.)

Desigur, ar putea fi formulată şi ipoteza unei cauzalităţi de la prezenţa PL în localitate la nivelul

de dezvoltare a comunei. Durata de timp relativ redusă de la începerea funcţionării noii instituţii
nu a permis însă o structurare consistentă a efectului respectiv. Indicele dezvoltării satelor la
nivelul anului 1998, înainte de apariţia PL, indică aceeaşi ierarhie de dezvoltare între cele trei
categorii de comune.

Dacă selectivitatea adoptării inovaţiei care se cheamă PL se menţine în acelaşi sens, cu rata de
adoptare mai mare la nivelul comunelor bogate, atunci este de aşteptat ca instituţia PL să
contribuie la accentuarea decalajelor de dezvoltare dintre comunele judeţului. Nu rezultă de aici
o evaluare negativă a modului în care s-a făcut promovarea PL ci semnalarea unei probleme
care ar putea fi corectată prin facilitarea mai intensă a noului rol instituţional la nivelul
comunelor sărace din judeţ.

Revederea fundamentelor. Deşi nu dispunem de evaluări standard asupra impactului pe care l-au
înregistrat experimentele comunitare din Timiş, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, din datele parţiale
disponibile rezultă ca acestea au avut, foarte probabil, consecinţe pozitive asupra dezvoltării
locale. Finanţări de aproape 3 milioane şi jumătate de euro înregistrate pentru cele 35 de
proiecte asociate cu acţiunile PL constituie o premisă serioasă pentru aşteptarea unor efecte
pozitive la nivelul vieţii comunitare. Pentru a preveni însă aşteptări false şi pentru a maximiza
impactul noilor mecanisme de dezvoltare locală sunt utile interogaţiile critice pe baza
evidenţelor empirice limitate, disponibile.

Cum poate fi prevenită rutinizarea muncii PL integraţi în primării? Ei pot fi uşor transformaţi în
funcţionari obişnuiţi, cu performanţe determinate nu atât de rolul şi capacităţile lor cât de factori
conjuncturali asociaţi cu primarul, vice-primarul , secretarul de primărie sau consiliul local.
Conectarea PL la agenţii de dezvoltare regională (de tipul ADE, ADETIM) sau comunitară, la
structuri de expertiză în domeniile administraţiei publice locale şi combaterii sărăciei (de tip

măsura în care un astfel de navetism este de pondere semnificativă atunci el apare ca semnificativ
pentru o constrângere suplimentară în identificarea resurselor umane necesare extinderii rolului de PL.

79
 Dumitru Sandu

FRDS sau CASPIS) sau de asigurare a unor resurse pentru dezvoltare (donatori locali sau
internaţionali) sunt mecanisme esenţiale pentru consolidarea noii instituţii a PL.

Agenţii de dezvoltare locală , indiferent ca sunt integraţi sau nu în structuri ale administraţiei
publice locale, pot contribui semnificativ la sporirea capacităţilor locale de absorbţie eficientă a
unor fonduri de dezvoltare social-economică disponibile în contextul integrării europene. Ei vor
putea face acest lucru cu atât mai bine cu cât noul rol profesional pe care îl promovează este mai
clar definit. Apariţia unor reţele de agenţi sau agenţii cu rol în dezvoltarea comunitară (precum
RuralNet) nu poate fi decât benefică pentru optimizarea procesului.

Formarea agenţilor de dezvoltare locală astfel încât ei să atragă resurse în spaţiul local-regional
dar să şi contribuie la consolidarea orientărilor spre cooperare socială locală este o cerinţă pe cât
de dificil de implementat pe atât de importantă.

PL este un tip de antreprenor social (vezi anexa la „spaţiile de participare comunitară‖). El îşi
asumă riscuri pentru realizarea unor bunuri colective de tipul serviciilor comunitare şi obţine un
profit personal în baza performanţelor sale profesionale. Plasarea sa în ecuaţia dintre contribuţia
la binele comun şi profitul personal este una care poate contribui la găsirea unor soluţii realiste
de instituţionalizare a activităţii agenţilor de dezvoltare comunitară. Desigur PL sau facilitatorul
poate fi conceput şi ca „apostol‖, ca promotor complet dezinteresat, motivat numai de aducerea
binelui public. Nu este de negat posibilitatea existenţei unor astfel de cazuri. Construcţia
instituţională de durată are , foarte probabil, şanse mai mari de reuşită dacă porneşte de la
premisa anterior amintită a antreprenoriatului social.

Nu în ultimul rând este nevoie de cercetări de evaluare a impactului socio-economic al activităţii

noilor agenţi de dezvoltare. Independenţa şi profesionalismul evaluatorilor sunt singurele cerinţe
majore în acest sens. Cu satisfacerea acestor două condiţii, operaţiile de evaluare de impact pot
fi preluate de unităţi academice sau de cercetare aplicativă cu localizare în cele mai diferite
medii instituţionale.

Pe baza cercetărilor evaluative pot fi identificate mai exact situaţiile în care un tip sau altul de
facilitare comunitară este mai eficient. In context vor trebui identificate modalităţi specifice de
mobilizare a capitalului social sau socio-uman pentru a produce schimbările dezirabile la nivel
social local. Domeniul intervenţiilor comunitare este dominat în bună măsură de preconcepţii
dintre cele mai diferite de la „ONG-urile sunt singura soluţie pentru mobilizarea resurselor
locale‖ până la „primarul şi consilierii locali sunt actorii adevăraţi ai dezvoltării locale‖. Tema
corupţiei în legătură cu modul de utilizare a diferitelor resurse comunitare este una frecvent
prezentă în dezbaterea publică. Partizanatul în favoarea actorilor care vin dinspre societatea
civilă sau a celor asociaţi cu administraţia publică este în aceeaşi linie a dezbaterilor care
pornesc mai mult de la preconcepţii decât de la evidenţe empirice.

Durabilitatea sau sustenabilitatea este punctul critic al multora dintre proiectele de dezvoltare
care par să fie de succes pe moment (Cernea, 1993: 11-13). Şansele de a asigura o viabilitate de
durată pentru schimbările pozitive induse prin PL ar putea fi sporite prin sociologizarea şi
instituţionalizarea suplimentară a demersului de acţiune. „Sociologizarea‖ la care mă refer
vizează: înţelegerea contextelor de succes sau eşec pentru diferitele experimente locale în
adoptarea PL, definirea rolului de PL sau agent de dezvoltare astfel încât să îi fie asigurate atât
accesul la decidenţii locali dar şi independenţa necesară în raport cu aceştia.

Instituţionalizarea agenţilor de dezvoltare comunitară este util să fie făcută pe măsură ce sunt
acumulate evaluări valide şi fidele ale experimentelor în curs de desfăşurare de promovare a
noilor modele de dezvoltare locală.

80
 Dezvoltare comunitară şi regională

Fără a avea o soluţie la toate problemele amintite, menţionez convingerea că rezolvarea lor
rezidă în edificarea unor mecanisme instituţionale de dezvoltare bazate pe transparenţă ,
parteneriat, participare şi control reciproc al diferiţilor actori ai dezvoltării47.

Experimentul de la Timiş – Cluj - Bistriţa-Năsăud, adus în discuţie prin prezenta lucrare,

furnizează puncte de reper importante pentru găsirea unor răspunsuri adecvate la interogaţiile
asupra dezvoltării comunitare în România. Continuarea sa precum şi înregistrarea de detaliu a
problemelor şi consecinţelor care îi sunt asociate este de natură să ducă spre instituţionalizarea
unei dezvoltări comunitare durabile.

47
Urmarea unor principii de acest tip în practica de dezvoltare comunitară este excelent susţinută prin
evaluări complexe ale acţiunii pe scară largă a fondurilor de dezvoltare socială (Social Funds. 2002).
Importanţa acordată aceloraşi principii de către actori majori ai dezvoltării prin proiecte în context
românesc este pe deplin evidenţiată de sondajul OED-GALLUP raportat în John Eriksson (coord, 2004).

81
 Dumitru Sandu

Ideologii implicate în dezvoltarea comunitară

Schimbările realizate prin DEVCOM implică ideologii în dublu sens. Pe de o parte, ca

schimbări orientate sau proiectate, acestea au la bază sisteme de credinţe sau valori care le
fundamentează. Pe de altă parte, ideologiile ţin de ţesutul sociocultural care există la nivelul
comunităţii şi care poate facilita sau obstrucţiona schimbările de tip DEVCOM. În prima
variantă este vorba despre ideologii sistematice, iar în cea de-a doua despre ideologii sociale
difuze. Frecvent, atât în variantă difuză, cât şi în cea sistematică, ideologiile sunt ignorate în
practica DEVCOM sau sunt preluate ca şi cum ar fi un dat cultural, nechestionabil. Cel puţin
pentru cercetarea în DEVCOM, explicitarea ideologiilor sistematice şi difuze este nu numai
utilă, ci şi necesară. O serie de efecte perverse pot apărea în timp, ca urmare a ignorării tramei
ideologice a intervenţiilor comunitare.
Diversitatea de situaţii nu se reduce însă numai la ideologii sistematice şi difuze. Există o
variantă intermediară cu ideologii sistematice implicite. Cei care proiectează intervenţiile
comunitare nu acţionează mai mult în temeiul unor forme incomplete, ne- sau parţial exprimate
de ideologii sistematice. Diferitele variante de populism sau comunitarism sunt frecvent trama
unor astfel de ideologii implicite în proiectele DEVCOM. Practicile de DEVCOM ajung să aibă
conexiuni cu ideologiile modernizării, instituţionalismului, tradiţionalismului, reformelor
religioase sau marxismului (Midgley, Livermore, 2005, p. 159).
Este corectă, cred, premisa că practica DEVCOM este condiţionată semnificativ de ideologii
care, la rândul lor, sunt determinate de „filtre‖ (Kim, 2004) date de către organizaţiile de
finanţare, activiştii comunitari şi comunităţile de implementare a proiectelor. Ambiguitatea
termenului de DEVCOM, susţine Kim, decurge tocmai din aceste filtre sau contexte asociate cu
actorii DEVCOM.
Donatorii sau iniţiatorii extracomunitari ai acţiunilor de dezvoltare comunitară adoptă
ideologii sistematice în mai mare măsură decât facilitatorii sau populaţia locală. Înainte de a
prezenta ilustrări de ideologii sistematice sau difuze, voi face o scurtă rezumare a secvenţelor
istorice ale ideologiilor DEVCOM. În cea de-a doua secţiune voi detalia unele dintre ideologiile
sistematice, iar în cea de-a treia voi introduce rezultate de cercetare care pun în evidenţe
particularităţi ale ideologiilor sociale difuze din România anilor 1990-2000. Am eliminat din
textele respective aparatul standardizat de argumentare, pentru a facilita lectura. Orientările de
tip comunitarist, democratic, autoritar sau identitar-naţionalist sunt exemple de ideologii sociale
difuze care pot conta foarte mult în proiectarea şi implementarea unor programe sau proiecte de
dezvoltare comunitară. Trecerea de la profilul ideologic al comunităţii la proiectarea modului de
acţiune în intervenţia comunitară nu are reguli precise de tip ştiinţific, ci ţine mai mult de arta
agentului comunitar.

Ideologii sistematice

Succesiuni istorice
Producerea de bunuri publice la nivel comunitar prin mobilizarea resurselor materiale şi
umane locale a fost, iniţial, promovată de organizaţii religioase sau caritabile şi de structuri de
asociere locale de tip tradiţional (bazate pe vecinătate, etnie, rudenie etc.). Schimbările radicale
apar din momentul în care acţiunile DEVCOM sunt promovate prin mişcări sociale sau prin
sprijinul mai puternic sau mai slab al statului.
În societatea românească din prima jumătate a secolului trecut, formele exemplare de
DEVCOM sunt asociate cu mişcarea haretistă din lumea rurală la începutul secolului,
continuând cu acţiunile coordonate de Constantin Angelescu în anii ‘20 şi cu mişcarea gustiană
a monografiilor de sate şi a echipelor de cercetare-acţiune socială. Toate acestea au avut caracter
de mişcări sociale care se bucurau de sprijinul unor elite intelectuale la nivel central şi local, dar
şi de sprijinul instituţional al statului.
Sintagma „dezvoltare comunitară‖ se impune în spaţiul internaţional în special în anii ‘50, la

82
 Dezvoltare comunitară şi regională

nivelul Imperiului Britanic48 în curs de decolonizare49: „În fapt, termenul de dezvoltare

comunitară a fost inventat de britanici în anii ‘50 pentru a desemna micile programe rurale de
dezvoltare care combinau munca locală şi resursele guvernamentale. Erau programe care de
obicei se centrau pe îmbunătăţiri agricole, dezvoltarea micilor întreprinderi industriale şi
artizanale, infrastructură, construirea şcolilor, clinicilor şi a centrelor comunitare, precum şi pe
introducerea serviciilor medicale şi a apei potabile‖ (Midgley şi Livermore, 2005, p. 158). În
anii ‘50 şi ‘60, promotorii pentru DEVCOM sau pentru „animare rurală‖ (sintagma folosită în
spaţiul francofon) au fost statele occidentale, unele dintre fostele colonii care au asociat tradiţiile
locale şi DEVCOM, mişcările naţionaliste, ONU. În societăţile dezvoltate, DEVCOM ia în
special forma „dezvoltării economice locale‖ şi este asociată cu combaterea sărăciei.
Lansarea mişcărilor sociale de tip DEVCOM a fost asociată la nivelul ţărilor sudice sărace în
special cu teoriile şi ideologiile modernizării, cu accentul lor pe schimbările globale,
raţionalitate, bunăstare materială, participare. În fapt, în începuturile mişcărilor DEVCOM sunt
implicate ideologii multiple – de la cele comunitariene care elogiază virtuţile micii comunităţi şi
ale tradiţiei, la cele instituţionaliste care trimit la rolul statului, naţionaliste, religioase, marxiste
şi de tip modernizare.
În funcţie de condiţiile locale au fost activate, după cum am spus deja, diferite „filtre‖ (Kim,
2004) ideologice care să ducă la mobilizarea populaţiei.
Treptat, s-a conştientizat faptul că resursele care pot fi mobilizate prin DEVCOM sunt
reduse şi ajung mai mult în oraşe decât la sate, efectele acţiunilor comunitare fiind reduse.
Contrareacţii de critică socială au dus la înlocuirea parţială a mişcărilor DEVCOM cu mişcări de
contestare a ordinii sociale, de activism social, de reorganizare comunitară.
În anii ‘80 DEVCOM intră sub influenţa afirmării neoliberalismului. Accentul nu se mai
pune pe cooperare locală, ci pe antreprenoriat, pe reducerea intervenţiei statului în producerea
bunurilor publice. Interesul major este orientat spre dezvoltarea capitalistă locală ca mijloc de
ieşire din sărăcie. De la soluţiile de tip cooperare comunitară se trece tot mai mult la cele de tip
antreprenoriat.
La rândul ei, abordarea neoliberală a DEVCOM ajunge să fie contestată, în anii ‘80 şi ‘90, de
către comunitarism, populismul radical şi postmodernism.
Mişcările sociale postmoderniste susţin curente precum feminismul şi ecologismul şi se opun
abordărilor de tip modernizare. Aspectul problematic esenţial în cazul postmodernismului a fost
acela de a duce la diminuarea activităţilor economice necesare pentru DEVCOM.
Postmodernismul a susţinut mai mult acţiunile de reorganizare comunitară decât pe cele de
dezvoltare economică locală.
Mişcarea esenţială a ideilor pare să fi pornit dinspre DEVCOM tradiţionalistă, cu accent pe
cooperare, stat, activităţi economice, modernizare, înspre neoliberalism orientat spre
capitalismul comunitar, ambele contestate de către mişcările postmoderniste. Atât
neoliberalismul, cât şi postmodernismul au slăbit, susţin Midgley şi Livermore (2005, p. 162),
DEVCOM, în special în varianta economică.
Ideologia care încearcă să depăşească limitele etatismului, modernizării, tradiţionalismului,
neoliberalismului şi postmodernismului este „developmentalismul‖ (asociat în special cu
numele lui Midgley şi al lui Sherraden; vezi Midgley şi Livermore, 2005, p. 162).
Developmentalismul ca formă de neoinstituţionalism cere „coordonarea eforturilor statului,
pieţei şi ale comunităţii în cadrul a ceea ce a fost descris ca pluralism coordonat, („managed
pluralism‖, Midgley şi Livermore, 2005, p. 163). Guvernul, piaţa reglementată şi societatea

48 T.R. Batten este considerat unul dintre pionierii DEVCOM în Marea Britanie, pornind de la experienţe
din interiorul Imperiului Britanic, de la tentativele de a integra comunităţile locale din colonii în ordinea
colonială (Quinney, 2002).

49 Această secţiune rezumă în esenţă schiţa de istorie a ideologiilor DEVCOM inclusă în Midgley şi
Livermore (2005, pp. 157-163).

83
 Dumitru Sandu

civilă sunt principalii actori ai DEVCOM în viziunea developmentalistă. Ideile de dezvoltare

economică durabilă, promovare a capitalului socio-uman local şi de integrare a DEVCOM cu
strategiile de dezvoltare naţionale sunt încorporate în developmentalism.
Investiţiile în capital social în viziune developmentalistă se referă la acţiuni pentru
consolidarea reţelelor sociale, a încrederii, microcreditării, ocupării şi antreprenoriatului.

Nuclee ideologice

Diferitele ideologii care susţin acţiunile comunitare au profiluri specifice în funcţie de

actorii, mijloacele, obiectivele şi valorile pe care le promovează. Ideologiile comunitariste
(Etzioni, 1996, 2002), spre exemplu, orientează acţiunile sociale în funcţie de modelul
„societăţii bune‖, fundamentată pe moralitate, pe echilibrul între libertatea individuală şi ordinea
moral asumată. În schimb, ideologiile de tip „capital social‖ lucrează în special prin evidenţierea
potenţialului de acţiune pe care îl are cooperarea (Error! Reference source not found.).
Deocamdată, în România postdecembristă şi în lumea locală care promovează societatea
civilă, discursul dominant se desfăşoară în termeni de cooperare, asociere, încredere. Acesta
este, în esenţă, discursul liberal, codificat în bună măsură în ştiinţele sociale de Putnam (2000).
În perspectiva liberalistă a societăţii civile, asociaţiile sunt bune prin definiţie, echivalente
funcţional. Simpla lor prezenţă este considerată, în viziune liberală standard, suficientă pentru a
umple spaţiul social dintre stat, familie şi întreprindere. Un stat minimal care să asigure
manifestarea libertăţii individului şi corectitudinea în funcţionarea regulilor pieţei se adaugă ca
opţiuni majore în aceeaşi viziune liberală.

Profiluri ale unor ideologii implicate în DEVCOM

Ideologii Actori privilegiaţi Mijloace Valori
comunitarismul comunitatea educaţie, persuasiune, ordine moral asumată,
socializare echilibru între ordine şi
libertate; valori
particulariste, „societatea
bună‖
liberalismul, individul, mecanisme de piaţă, libertatea individuală;
neoliberaismul antreprenorul antreprenoriat, stat valori universaliste
minimal sau stat al
bunăstării
conservatorism statul, naţiunea ca mecanisme ordinea
ul social agenţi favoriţi guvernamentale, tradiţia
pentru susţinerea
ordinii
modernizarea instituţiile de stat difuziune, inovaţie, raţionalitate, ştiinţă
Ideologii complexe

programe sociale de stat

developmentalis stat, societate folosirea capitalului pragmatismul

m civilă, uman, material şi social
antreprenori
capital social asociaţii, lideri cooperare, încredere reciprocitatea; subestimare
informali a rolului instituţiilor
guvernamentale în
secvenţiale

dezvoltare
Ideologii

capital uman experţi, agenţii expertiză, experienţă cunoaşterea specializată

specializate prealabilă în domeniu,
diagnoză socială

Evident, o astfel de viziune se opune totalitarismului, autoritarismului sau etatismului în care

84
 Dezvoltare comunitară şi regională

actorul privilegiat este statul. Între opţiunea pentru stat şi cea pentru asociaţie şi individ mai
există şi un gen de „a treia cale‖, cea a comunitarismului. Acesta susţine că ţinta aranjamentului
social optim nu este nici asociaţia, nici statul, ci „societatea bună‖. În varianta dezvoltată de
Etzioni (2002), aceasta este mai cuprinzătoare decât societatea civilă pe care o promovează
liberalii. O societate este bună în sensul fundamentării ei pe „voce morală‖, pe comunitate, pe
responsabilitate socială, pe consens asupra unui nucleu de valori şi toleranţă în raport cu
diversitatea secundară.
Din perspectiva comunitarismului, nu toate asociaţiile sunt la fel de bune. Cele mai bune
sunt cele care susţin nucleul valoric asupra căruia există consens la nivelul societăţii de
referinţă. Actorul principal nu mai este nici statul, nici individul, ci comunitatea. Nu o
comunitate tradiţională, opresivă, ci una în care există un consens puternic pe un nucleu restrâns
de valori şi toleranţă asupra opţiunilor de viaţă care nu cad sub incidenţa opţiunilor din nucleul
central.
Comunitarismul face parte dintre noile mişcări sociale care tind spre o „noua paradigmă
socială‖ (Cotgrove, 1982, şi Milbrath 1984, apud Marangudakis, 2002) orientată spre „o
societate ideală de comunităţi spirituale mici, egalitare şi tolerante‖ (Marangudakis, 2002, p.
43). Este o tentativă de reconciliere a tradiţiei cu modernitatea, a valorilor morale ca bază a
organismului social cu protejarea autonomiei individuale, adusă de modernizare (Etzioni, 1996,
pp. xviii, 4). „Comunitatea‖ implicită în comunitarismul despre varianta Etzioni nu se reduce la
sat sau la grupări locale similare ci poate cuprinde „orice entitate socială de la sat la grupul de
naţiuni‖ şi este „un set de atribute, nu un loc concret‖ (Etzioni, 1996, p. 4). Atributele societăţii
bune sunt date de răspunsurile generale de satisfacere a unor nevoi sociale fundamentale.
Modalităţile concrete de satisfacere a nevoilor societale sunt diferite, alternative şi dau
multiplicitatea contextelor socioculturale.
Care sunt ideologiile „bune‖ de maximă eficienţă pentru DEVCOM? Contextul este, cred,
cel care dictează răspunsul. În societăţile postcomuniste, ideologiile de tip liberal, structurate în
principal în termeni de societate civilă şi capital social, au avut prioritate de afirmare. Faptul s-a
datorat, desigur, şi tipurilor de susţineri pe care acestea le-au avut din partea unor instituţii
internaţionale de tipul Băncii Mondiale sau Uniunii Europene. Dar nu numai şi, poate, nu în
primul rând. Dominantă a fost, presupun, dependenţa de punctul de pornire. Nevoia de
reconstruire a ţesutului social asociativ, a spaţiului dintre familie, stat şi întreprinderea
economică a fost extrem de mare ca urmare a distorsiunilor sociale pe care le-a indus
comunismul.
În democraţiile consolidate, mişcări sociale de tipul comunitarismului sau orientări apropiate
de developmentalism constituie vectori esenţiali de promovare a DEVCOM.
Centrarea nu pe capital social sau pe capital uman, ci pe capital sociouman, nu pe liberalism,
conservatorism sau comunitarism, ci pe developmentalism, pare să fie tendinţa dominantă în
contextul proceselor de globalizare. Pragmatismul, abordările punctuale de tip „provocare-
răspuns‖ fără ideologii structurate acoperă însă şi ele o foarte bună parte din ideologiile care
stau în spatele practicilor DEVCOM.
De la acest tablou sumar al ideologiilor structurate implicate în DEVCOM voi trece, la
nivelul ideologiilor sociale difuze. Acestea sunt omniprezente, indiferent de ceea ce cred sau vor
elitele, donatorii sau agenţiile de dezvoltare. De obicei sunt ignorate, dat fiind gradul lor de
latenţă accentuat. Cunoaşterea lor face parte din cunoaşterea de context, utilă nu atât la modul
punctual, pentru un proiect comunitar anume. Descifrarea lor poate fi de folos în proiectarea
politicilor DEVCOM la nivel naţional sau regional.

85
 Dumitru Sandu

Ideologii sociale
Democraţi, comunitarişti, autoritarişti şi rebeli în România socială50
Întrebări şi scop
Societăţile Europei Centrale şi de Est se confruntă cu provocarea unei „duble tranziţii‖
(Centeno, 1994), de la regimurile centralizate fără economie de piaţă şi democraţie, la societăţile
cu economii de piaţă funcţionale şi instituţii democratice. Întrebarea centrală a procesului de
tranziţie sau transformare care are loc în perioada postcomunistă este: cum se poate realiza acest
dublu obiectiv, economia de piaţă şi democraţia, cu un nivel minim de costuri sociale? S-au
propus numeroase soluţii la această problemă, care au mers de la sugestia că procesele ar trebui
să se desfăşoare simultan, până la ideea că procesul de democratizare ar trebui să preceadă
reforma economică (Linz şi Stepan, 1996, p. 439).
Strategiile privind tranziţia nu constituie un subiect de dezbatere doar în rândul politicienilor,
specialiştilor sau al universitarilor. Se poartă discuţii şi între diferite categorii de public sau
categorii sociale. Limbajul utilizat de aceste grupuri este însă mai degrabă implicit decât
explicit, fiind în acelaşi timp încărcat de simboluri, imagini şi metafore. Identificarea grupurilor
din societate care sunt implicate în studierea modalităţilor optime de a efectua schimbările
necesare pentru obţinerea unui nivel de trai mai ridicat este un subiect ce a fost abordat prea
puţin de sociologii care studiază procesul tranziţiei. Dezbaterile s-au concentrat în primul rând
asupra identităţii reformatorilor (McIntosh et al., 1994; Firebaugh şi Sandu, 1998), precum şi
asupra motivelor din care diferitele categorii de populaţie se află în puncte diferite pe axa
reformism – conservatorism. Această abordare poate fi foarte bine aplicată în studiile
transculturale (Linz şi Stepan, 1996).
Literatura privind tranziţia postcomunistă nu ţine seama de gândirea strategică a populaţiei în
ceea ce priveşte modalităţile optime de rezolvare a problemelor tranziţiei. Numeroasele sondaje
desfăşurate în Europa Centrală şi de Est după 1989 au încercat să determine care este poziţia
populaţiei în primul rând în legătură cu nivelul de satisfacţie cu privire la economia de piaţă şi
democraţie, semnificaţia socială a democraţiei, definiţiile situaţiilor sociale (din perspectiva
mulţumirii faţă de viaţă, optimism/pesimism), percepţia schimbării, toleranţa sau percepţia
instituţiilor de la nivel local şi internaţional (Smeltz et al., 2000; McIntosh et al., 2004).
Oamenii nu sunt doar evaluatori ai macro-proceselor din societate sau consumatori de bunuri şi
valori. Ei sunt şi actori care intervin pe scena publică şi care studiază strategiile pe care ar trebui
să le adopte.
Primul scop al acestui studiu este acela de a contribui la înţelegerea modalităţilor în care
diferitele segmente ale unei societăţi în tranziţie încearcă să scape de starea negativă de
tranziţie, caracterizată de incertitudine şi sărăcie. Al doilea scop este acela de a analiza în ce
măsură poziţiile inegale în diferite ierarhii sociale determină adoptarea unor puncte de vedere
diferite cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor tranziţiei. Este vorba despre o
încercare de a răspunde la întrebarea dacă inconsistenţa de status (IS) ca „dimensiune
nonverticală‖ a stratificării (Lenski, 1954) este semnificativă pentru diferitele atitudini faţă de
acţiunea publică în România. Abordăm această ipoteză în contextul teoriei după care „în
perioadele de schimbare rapidă apar inconsistenţe de status la un mare număr de persoane‖
(Coleman, 1990, p. 477), precum şi al afirmaţiei că „perioadele de schimbări rapide merg cu
siguranţă mână în mână cu o proliferare a inconsistenţei lor de status‖ (Forse şi Lemel, 1998, p.
1). Dacă ipoteza pe care am formulat-o cu privire la IS se dovedeşte a fi corectă, vom putea
trage cel puţin două concluzii: (1) fenomenele de IS sunt probabil larg răspândite în societăţile

50 Extras din Sandu, 2004a. Pentru a reduce complicaţiile tehnice ale lecturii am eliminat din text
tabelele 4, 5 şi A2, A3 din varianta iniţială. Autorul doreşte să-şi exprime gratitudinea faţă de cele trei
persoane anonime care au revizuit articolul, precum şi faţă de redactorul revistei Current Sociology
pentru critica lor constructivă şi pentru îndrumările extrem de utile. Autorul îşi asumă deplina
răspundere faţă de forma finală a studiului.

86
 Dezvoltare comunitară şi regională

aflate în tranziţie, deoarece aceste societăţi sunt caracterizate prin schimbări rapide şi niveluri
ridicate de frustrare; (2) atitudinile privind strategiile de rezolvare a problemelor publice îşi au
foarte probabil rădăcina în frustrările sau satisfacţiile asociate cu diferite tipuri de IS. În cazul IS
pozitive (Kerschke-Risch, 1990; citat în Smith, 1996), situaţie în care beneficiile de pe urma
statusului sunt mai mari decât investiţiile (de exemplu, veniturile sunt mai mari faţă de cele care
ar corespunde nivelului de educaţie), este mult mai probabil să apară atitudini diferite faţă de
strategiile publice decât în cazul inconsistenţelor negative, situaţie în care se obţin beneficii mai
mici de pe urma statusului decât investiţiile făcute. Ne putem aştepta la unele variaţii în opiniile
populaţiei cu privire la strategiile de acţiune publică optime în funcţie de frustrările şi
satisfacţiile care sunt generate de IS pozitive sau negative.

Dezbaterea privind inconsistenţa de status

Chestiunea „cristalizării de status‖ (status crystallization) (Lenski, 1954) sau a
„inconsistenţei de status‖ (status inconsistency) este o provocare de ordin metodologic şi
teoretic. Odată cu Lenski, sociologii au început să analizeze importanţa localizării simultane
într-o poziţie inferioară şi una superioară în diferite dimensiuni de status. La începutul anilor
‘50, Lenski a descoperit unele dovezi empirice în acest sens, destul de limitate, conform cărora
„exista o asociere clară între cristalizarea inferioară şi liberalismul politic51 în rândul
respondenţilor în cadrul […] unui eşantion din oraşul Detroit‖ (Lenski, 1954, p. 410). Începând
din acest moment, sociologii care lucrau cu noţiunea de IS52 s-au confruntat cu problema
măsurării şi evaluării relevanţei acestei dimensiuni nonverticale a statusului pentru diferite
comportamente şi fenomene sociale. În 1992, de exemplu, Jackson şi Curtis au testat efectele IS
asupra unui set de 43 de variabile dependente privind venitul şi mobilitatea socială. Aceştia au
găsit „un corpus de dovezi negative‖ (Jackson şi Curtis, 1972) care indică un impact
semnificativ al IS asupra setului selectat de variabile dependente. Zurcher şi Wilson (1979) au
afirmat că IS constituie un factor de stres psihologic, însă nu au găsit suficiente dovezi empirice
în susţinerea acestei ipoteze. Kerschke-Risch (1990; citat în Smith, 1996) a concluzionat că
inconsistenţa pozitivă, adică existenţa unui status economic mai ridicat decât nivelul de
educaţie, este rezultatul unui comportament electoral conservator.
În general, dovezile empirice aduse în sprijinul ipotezei după care IS ar fi semnificativă sunt
destul de slabe. Ipoteza propusă de Lenski în lucrarea sa de importanţă cardinală s-a dovedit
însă a fi extrem de atrăgătoare. El a afirmat că, în cazul existenţei IS, probabilitatea ca populaţia
să „sprijine programele de schimbare socială‖ creşte (Lenski, 1954, p. 411). Relevanţa IS ca
factor de stres a apărut în exemplele furnizate de Lenski care se referă la comportamentul politic
al profesorilor, al reprezentanţilor Bisericii sau al persoanelor marginale. Dovezile empirice care

51 În studiul lui Lenski, liberalismul politic a fost înţeles ca orientare de stânga. El consideră că „opinia
publică percepe de obicei partidele liberale sau de stânga ca partide care susţin schimbarea, iar
partidele conservatoare ca partide care sprijină ordinea actuală (sau vechea ordine)” (Lenski, 1954, p.
412).

52 Termenul de status care intră în compunerea noţiunii de IS se referă la poziţiile pe care le deţin
diferite persoane în ierarhiile de bunuri sau valori. Abordarea a fost descrisă cu claritate într-un articol
deosebit de important de Benoit-Smullyan ([1944] 1996, pp. 168–70), care a anticipat noţiunea de
„cristalizare de status” a lui Lenski prin noţiunea de „echilibru de status”. Benoit-Smullyan consideră că
principalele trei ierarhii de status sunt: economică, politică şi de prestigiu. În articolul său, Coleman
(1990, p. 477) oferă o descriere asemănătoare a inconsistenţei de status, referindu-se la diferenţele
dintre avere şi puterea politică. De asemenea, Coleman a definit la nivel teoretic mecanismul de tranzit
de la IS la agresiune şi schimbare trecând prin frustrare (Coleman, 1990, p. 478). Termenul de status din
noţiunea de IS nu se referă la prestigiu sau la respect în sensul lui Weber, ci se plasează mai degrabă în
linia noţiunii de status social-economic. Termenul îşi găseşte bine locul în familia conceptuală iniţiată de
Sorokin (Sørensen, 2001, pp. 288–291).

87
 Dumitru Sandu

vin în susţinerea acestor ipoteze nu au putut fi identificate pe parcursul cercetărilor efectuate în

timp cu privire la această noţiune. Poate că această situaţie a fost provocată de cauze
metodologice (Smith, 1996) sau ea poate fi pusă în legătură cu alte domenii ale vieţii sociale în
care s-au studiat efectele noţiunii. De fapt, probabil ambele motive amintite contribuie într-o
oarecare măsură la explicarea itinerarului pe care l-a urmat noţiunea de IS pe parcursul
existenţei sale de peste o jumătate de secol.
Societăţile aflate în tranziţie, cum este şi România, sunt prin definiţie spaţii în care există
multiple inconsistenţe, prin urmare există şi mai multe posibilităţi de aplicare a conceptului de
IS. Datorită situaţiei nou create, se impune retestarea conceptului în contextul tranziţiei. Un alt
motiv care face necesară această retestare este faptul că acum se pot utiliza indici de măsurare ai
IS mai noi şi mai puternici.

Contexte ale frustrării sociale şi mobilizării

Unele tipuri de inconsistenţă de status generează frustrare, în timp ce altele generează

mobilizare. În cazul procesului de tranziţie din România, frustrarea socială poate fi identificată
în legătură cu creşterea sărăciei, a polarizării şi a mobilităţii descendente. Rata sărăciei a
înregistrat o creştere acută în perioada 1996-2000, ajungând la 30% în anul 200153.
Ciclurile optimismului social sunt legate de ciclurile electorale şi economice. Fenomenul de
creştere a optimismului social din perioada 1994-1995 a corespuns cu perioada de început a
redresării economice. Nivelul de vârf al optimismului a fost atins în toamna anului 1996, înainte
şi după alegerile generale, ca o expresie a speranţei populare că o schimbare politică de la
stânga la dreapta ar fi putut duce la o viaţă mai bună. Punctul cel mai scăzut pe curba
optimismului s-a înregistrat în 1999 (vezi figura 11). Fenomenele de frustrare sunt legate nu
doar de sărăcire şi polarizare, ci şi de mobilitatea descendentă: aproximativ 52% dintre cei
întrebaţi au declarat că atât ei, cât şi toţi membrii gospodăriei trăiesc în prezent mult mai prost
decât înainte de 198954.

50
alegeri generale

43
alegeri generale

40
38
40 37
36
35
32
31 31
% optimişti

30 28 28
26
alegeri generale

25
23 24 23

20
14

10
nov.1998

nov.1999

nov.2000
oct.1991

dec.1994

dec.1995

oct.1996

dec.1997

iun.1998
mai 1993

mai1999

mai2000
mart.1994

mart.1995

mart.1996

mart.1997
sept.1992

Optimismul românilor cu privire la îmbunătăţirea nivelului de trai, 1991-2000

Notă: Cifrele indică procentul persoanelor care au răspuns „mai bun‖ şi „mult mai bun‖ la

53 Vezi CASPIS (2003).

54 Sursă: Barometrul Opiniei Publice al FSD, mai 2000, eşantion naţional reprezentativ.

88
 Dezvoltare comunitară şi regională

întrebarea „Cât de bun credeţi că va fi nivelul dumneavoastră de trai peste un an?‖

Sursă: Sandu (1999, p. 34) – compilaţie de date de la USIA Research Office culese de
SOCIOBIT, precum şi din Barometrul Opiniei Publice publicat de Fundaţia pentru o Societate
Deschisă (FSD). Setul de date pus la dispoziţie de FSD se poate consulta pe internet la adresa
www.osf.ro. Datele FSD şi USIA-SOCIOBIT sunt comparabile deoarece s-a folosit un model
de eşantionare asemănător, conform modelului propus de autorul acestui studiu.
Setul de date utilizat în acest material a fost înregistrat în mai 1999 în contextul unei
puternice scăderi a nivelului de optimism în rândurile populaţiei. Cu trei luni înainte de
realizarea studiului avuseseră loc mari demonstraţii ale minerilor şi ale unor comunităţi rurale.
În acest climat, dezbaterea despre modul în care ar trebui să se meargă mai departe şi să se
acţioneze pentru rezolvarea problemei sărăciei şi a problemelor instituţionale ale societăţii
româneşti s-a activat extrem de mult. Din analiză a reieşit că dezbaterea s-a desfăşurat nu doar
în presă, ci şi la nivelul majorităţii tăcute, după cum indică şi datele studiului.

Ipoteze
Ideologiile sociale privind modalitatea de rezolvare a problemelor publice au fost foarte
probabil contaminate în perioada tranziţiei postcomuniste de ideologiile larg răspândite ale
elitelor. Democraţia liberală şi ideologia participativă sunt cele mai importante inovaţii din
Europa Centrală şi de Est. Difuzarea acestora este sprijinită de presă şi de noile instituţii
politice, precum şi prin respingerea foarte puternică a experienţei comuniste. Ideologiile
caracterizate de inerţie din perioada comunistă fac şi ele parte probabil dintre viziunile de masă
care determină acţiunile publice.
Analizele anterioare ale ideologiilor de masă din România (Sandu, 2001) au identificat două
dimensiuni în structurarea opiniilor publice: atitudinea faţă de schimbare (pro şi contra, liberal-
modern şi conservator) şi orientarea spre comunitate vs. orientarea spre individ. Orientările
pragmatice ale structurării ideologice de nivel redus cad între aceste dimensiuni. Ideologiile
sociale rezultante (adică ideologia liberal-individualistă, liberal-comunitariană, conservator-
comunitariană, conservator-individualistă, pragmatic-individualistă şi pragmatic-
comunitariană55) diferă foarte mult din punctul de vedere al resurselor de capital şi al localizării
susţinătorilor respectivelor ideologii. Pe baza rezultatelor prezentului studiu, putem identifica
diferite formulări ale acestor convingeri în rândul maselor ca ideologii care stau la baza
atitudinilor faţă de acţiunea publică (AAP). Ideologia liberal-individualistă ar putea fi formulată
ca o orientare democratică, subliniind rolul-cheie al instituţiilor publice; ideologia liberal-
comunitariană ar putea avea o orientare participativă ca echivalent al acţiunii; ideologiile sociale
conservator-comunitariene formează cel mai probabil baza opiniilor autoritare, în linie cu fosta
experienţă comunistă; iar convingerile generale conservator-individualiste s-ar formula probabil
în mod asemănător în ceea ce priveşte ideologiile acţiunii publice cu ideologiile rebel-
conservatoare. Toate aceste aşteptări cu privire la structura ideologiilor pe care se bazează
acţiunea publică pot fi cuprinse într-o tipologie bazată pe două dimensiuni: tipul de soluţie
(negociată sau ne-negociată) şi resursele existente pentru acţiunea publică (mobilizarea
grupului, cunoştinţele tehnice sau utilizarea puterii/normelor juridice).

55 Tipologia este o adaptare la contextul postcomunist din România a clasificării ideologiilor sociale
elaborate de Lilie şi Maddox (1981).

89
 Dumitru Sandu

Mecanisme Tipuri de acţiune în funcţie de resursele lor de bază a

pentru Acţiunea socială care Experienţă / Acţiune care se
utilizarea utilizează mobilizarea acţiune tehnică bazează pe putere şi
resurselor grupurilor bazată pe norme juridice
cunoaştere

Soluţii Participare socială Conducere Acţiuni

negociate mişcări sociale tehnocrată cu stil democratice ale
democratic organelor politice

Soluţii ne- Comportament Conducere Acţiuni autoritare

negociate colectiv/rebel tehnocrată cu stil
autoritar
Spaţiul de acţiune publică pentru rezolvarea problemelor sociale

Notă: Categoriile-cheie de atitudini faţă de acţiune la care se face referire în acest studiu (pe baza
datelor disponibile) sunt marcate cu litere îngroşate. Acţiunile bazate pe utilizarea cunoaşterii şi
experienţei nu au fost analizate aici.
a
Tipurile de acţiune socială definite de Weber – raţională pentru atingerea scopurilor, raţională faţă de
valorile absolute, tradiţională şi eficace – sunt definite în funcţie de relaţia dintre scopuri şi mijloace
(Weber, 1964, pp. 115-18). Clasificarea resurselor propuse în figură se referă la mijloace. Acţiunile de
mobilizare se regăsesc mai ales în cadrul orientărilor tradiţională, eficace şi raţională faţă de valorile
absolute. Acţiunile experţilor şi tehnicienilor sunt structurate predominant în cadrul orientărilor raţionale
pentru atingerea scopurilor. Puterea şi normele juridice sunt utilizate ca resurse pentru toate tipurile de
acţiune propuse de Weber.

Atitudinile sociale de bază care urmăresc rezolvarea problemelor publice, generate la

intersecţia dintre cele două dimensiuni, vor fi etichetate în analiză prin AUTHORIT,
DEMOCRAT, REBELL şi PARTICIP. Primele două se referă la soluţiile politice legate atât de
organizarea puterii politice, cât şi de asigurarea dezvoltării. Autoritarii, care în mod normal
susţin sistemele totalitare şi autoritare, văd în conducătorul şi partidul unic sistemul salvator
care poate rezolva problemele curente ale societăţii. Ei resping negocierile, democraţia şi
libertatea. Cei care susţin strategia opusă adoptă atitudini democratice şi sisteme politice
pluripartite, desfăşoară polemici publice şi respectă regulile democratice ale negocierii,
libertatea şi toleranţa fiind noţiunile-cheie pe care le au în vedere în definirea soluţiilor la
problemele tranziţiei. Atitudinea rebelă este o negare atât a acţiunii democratice, cât şi a celei
autoritare. Susţinătorii săi consideră că problemele sunt atât de grave încât doar acţiunile
violente desfăşurate pe scară largă pot contribui la reducerea sărăciei şi la reinstalarea ordinii în
societate56. Cel de-al patrulea grup nu abordează problemele tranziţiei în termenii politici ai
democraţiei, autoritarismului sau rebeliunii, ci mai degrabă în termenii implicării directe prin
participare.
Soluţiile negociate de participare şi acţiune democratică se bazează într-o mare măsură pe o
cultură a deschiderii57, în timp ce opţiunile de autoritarism şi rebeliune se bazează în primul

56 Acţiunea colectivă rebelă este definită ca o acţiune orientată în primul rând politic cu scopul de a
realiza schimbarea prin acţiuni colective violente şi ilegale (Salert, 1976; Muller şi Opp, 1986).

57 Cultura deschiderii în contextul unei foste ţări comuniste cu o rată medie de urbanizare cum este cea
a României (53% populaţie urbană în 2002) se suprapune într-o mare măsură cu sindromul modernităţii
descris de Alexander Inkeles (1969) care presupune deschiderea spre noi experienţe, independenţă faţă
de autoritatea figurilor tradiţionale, încrederea în ştiinţă, motivarea realizărilor, planificarea orientării în
viaţa de zi cu zi, participarea la viaţa publică şi informarea la zi cu privire la ceea ce se întâmplă dincolo
de planul local.

90
 Dezvoltare comunitară şi regională

rând pe o cultură tradiţională a închiderii şi a respingerii a tot ceea ce vine din partea altor actori
sociali.
Categoriile mari de public care nu iau parte la producţia de mass-media (adică majoritatea
consumatorilor) îşi exprimă opiniile cu privire la acţiunile care ar fi necesare pentru rezolvarea
problemelor sociale printr-un fel de „scenarii ascunse‖. O mare parte dintre acţiunile colective
nu apar pe baza unor proiecte bine structurate, ci pe baza unor expresii simbolice şi ascunse, mai
degrabă decât a unora făţişe. Mai exact, tocmai segmentele mai slabe ale societăţii sunt cele care
utilizează scenariile ascunse pentru a-şi justifica acţiunile (Scott, 1990).
Pornind de la premisele menţionate mai sus, am formulat patru ipoteze de sine stătătoare care
surprind relaţia dintre sistemul de stratificare şi atitudinile faţă de acţiunile publice (AAP):
1) Ipoteza grupului latent: În principala ipoteză a acestui articol se afirmă că AAP din
societatea românească în tranziţie sunt structuri a căror construcţie se bazează pe patru
dimensiuni, fiecare dintre ele fiind profilul definitoriu al unui tip social de orientare –
democratică, comunitariană, autoritară sau rebelă.
2) Ipoteza inconsistenţei negative: Dacă vom controla toţi ceilalţi factori structurali şi
cognitivi care ar putea avea un oarecare impact, inconsistenţa negativă, determinată de o situaţie
economică mai proastă a gospodăriei în comparaţie cu nivelul de educaţie al membrilor
gospodăriei sau de veniturile personale mai mici în comparaţie cu educaţia persoanei, este mai
favorabilă pentru:
a) atitudinile închise, mai puţin participative sau democratice, faţă de rezolvarea problemelor
publice;
b) tipurile rebele de AAP ca un caz specific de atitudine de închidere socială.
3) Ipoteza inconsistenţei pozitive: Statusul economic superior în comparaţie cu nivelul de
educaţie al persoanei sau gospodăriei este mai favorabil pentru:
a) atitudinile deschise, care promovează acţiunea publică prin soluţii participative şi
democratice;
b) acumularea unor niveluri mai ridicate de toleranţă etnică şi capital de relaţii ca forme
specifice de capital social.
4) Ipoteza variabilelor intermediare: Nu numai sentimentele de frustrare şi mobilizare sunt
cele care acţionează ca variabile intermediare între IS şi AAP. Orientările de valoare, cum ar fi
modernitatea sau tradiţionalismul individual, reprezintă alte variabile intermediare importante
care influenţează relaţia dintre status şi variabilele care compun atitudinile faţă de acţiune.

Cele patru ipoteze sunt dependente de context, fiind relevante pentru perioada de tranziţie
postcomunistă din România. Ele s-ar putea însă aplica şi unor contexte similare, caracterizate de
trăsături structurale comparabile.

Date şi metodă

1) Datele
Setul de date utilizat în analiză este preluat dintr-un studiu finanţat de Fundaţia pentru o
Societate Deschisă (FSD) desfăşurat în mai 1999. Studiul a făcut parte dintr-un program
denumit Barometrul Opiniei Publice (BOP), desfăşurat de FSD în România începând din anul
1994. Toate studiile realizate în cadrul seriei au utilizat acelaşi eşantion de tip probabilist în trei
stadii (pentru populaţia adultă) cu stratificare în primul stadiu (pentru o descriere a eşantionului,
vezi Sandu, 1999, pp. 171-179). Eşantionul utilizat este un eşantion reprezentativ la nivel
naţional.

2) Variabilele
Conform ipotezelor de bază, în societatea românească din perioada de tranziţie
postcomunistă există cel puţin trei nuclee de reprezentare publică a soluţiilor la problemele
publice: mişcările sociale sau comportamentele colective, liderii/partidele politice care

91
 Dumitru Sandu

acţionează într-un mod democratic sau autoritar şi individul în relaţie cu comunitatea mai largă.
Acţiunile marilor grupuri din societate, activităţile diferiţilor lideri politici şi ale partidelor pe
care le reprezintă, precum şi lucrurile pe care le gândesc oamenii despre sine în relaţia cu
comunităţile locale şi statul formează nucleele unor teme diverse, larg răspândite în dezbaterea
publică, atât la nivel formal, cât şi, mai ales, la nivel informal. Variabilele-cheie ale studiului au
fost astfel concepute încât să poată măsura orientarea publicului către soluţiile comunitariene,
democratice, rebele sau autoritare în viaţa publică.
Unul dintre evenimentele la care au participat un număr mare de oameni şi care a generat o
îndelungată dezbatere publică în România a fost mişcarea minerilor din Valea Jiului din ianuarie
1999. Mişcarea în sine a fost un amestec de comportament colectiv spontan şi acţiune colectivă
organizată. Principala cauză a tulburărilor a fost hotărârea guvernului de a închide două mine
fără a asigura un program adecvat de recalificare pentru minerii care urmau să fie
disponibilizaţi. Mişcarea a luat forma unui marş al minerilor către Capitală, a unor confruntări
cu poliţia şi, în unele cazuri, a unor acţiuni de solidaritate spontană din partea populaţiei din
satele prin care au trecut minerii în drum spre Bucureşti. Din cauza acţiunilor violente şi ilegale
ale minerilor, ca şi în cazul altor tulburări asemănătoare din timpul marşurilor organizate de
mineri în anii 1990 şi 1991, mişcarea a fost condamnată de întreaga presă. Patru luni mai târziu,
în cadrul unui studiu sociologic, care a furnizat şi una dintre seriile de date utilizate în prezentul
studiu, s-a solicitat unui eşantion naţional să-şi exprime opiniile cu privire la mineri şi la sătenii
care s-au asociat cu aceştia (vezi descrierea variabilelor MINERS şi VILLAG din tabelul A1).
Conform ipotezei metodologice, atitudinea persoanelor care au sprijinit acţiunile minerilor a fost
o proiecţie a atitudinii după care, date fiind condiţiile, comportamentul de protest colectiv este o
metodă legitimă de rezolvare a problemelor publice şi sociale.
Liderii şi partidele politice îşi pot juca rolul în viaţa publică acţionând într-un mod
democratic sau autoritar. Ne aşteptăm de asemenea să existe diferenţe destul de mari în
rândurile populaţiei în funcţie de preferinţele pe care le au oamenii pentru diferite stiluri
politice. Preferinţa pentru o soluţie politică autoritară a fost testată cu ajutorul unui set de două
întrebări care se interesau despre preferinţa privind existenţa la conducerea ţării a unei persoane
hotărâte sau a mai multor persoane cu idei diferite (variabila DECIDED din tabelul A1) şi
despre preferinţa pentru un sistem politic cu un partid unic sau pluripartit (variabila ONEP din
tabelul A1).
Preferinţa pentru stilul democratic a fost testată pe baza a două variabile: susţinerea ideii că
soluţiile politice negociate sunt cele mai bune (MIDDLE) şi susţinerea punctului de vedere după
care este mai bine să fie tolerate opiniile politice diferite de cele personale (TOLER).
Problemele publice nu sunt abordate doar de partidele politice şi de liderii acestora sau de
diferite categorii de public agregate în comportament colectiv ori mişcări sociale. Ele sunt
abordate şi de acţiunile participative ale indivizilor faţă de viaţa publică a comunităţii sau ţării.
Competenţa civică subiectivă, şi anume ideea că „cineva ca mine‖ poate influenţa deciziile
publice la nivel local sau central, este o măsură posibilă a orientării comunitariene. Această
măsură poate funcţiona ca o variabilă de măsurare indirectă pentru o potenţială participare
civică (Almond şi Verba, 1989). Dovezile empirice58 care rezultă dintr-una dintre seriile de
date pe care se bazează acest studiu întăresc convingerea potrivit căreia competenţa civică
subiectivă tinde să aibă un nivel mai ridicat la bărbaţi decât la femei. Sunt favorizate nivelurile
mai ridicate de competenţă civică şi la persoanele care trăiesc în ţări mai dezvoltate. Potenţialul
de participare publică măsurat cu ajutorul competenţei civice subiective este mai ridicat la
persoanele care sunt mai expuse la consumul de presă, se interesează de religie, se identifică
mai mult cu regiunea în care locuiesc şi se consideră active şi realizate prin eforturi proprii.
Convingerea după care stă în puterea persoanei să schimbe unele situaţii la nivel local sau
naţional se bazează şi pe un nivel ridicat de încredere în autorităţile centrale.

58 Afirmaţiile empirice din acest paragraf se bazează pe rezultatele (neprezentate aici) a două modele
de regresie multiplă în care CIVICL şi CIVICT au apărut ca variabile dependente.

92
 Dezvoltare comunitară şi regională

Cele opt variabile descrise – două pentru orientarea spre comportamentul colectiv, două
pentru acţiunea autoritară, două pentru orientarea spre negociere şi două pentru potenţialul
participativ – au fost utilizate într-o analiză factorială de confirmare şi pentru generarea a patru
scoruri factoriale prin care s-au cuantificat orientările de tip REBELL, AUTHORIT,
DEMOCRAT şi PARTICIP ale populaţiei59. Cele opt variabile sunt grupate după factorii care
concordă cu ipotezele teoretice formulate privind dimensiunile pe care trebuie să le măsoare
(pentru descrierea acestor factori, vezi tabelul A1). În secţiunea dedicată rezultatelor studiului,
cele patru scoruri factoriale care măsoară AAP sunt analizate ca input pentru generarea unei
tipologii a grupărilor sociale în funcţie de opiniile oamenilor cu privire la modul în care se pot
rezolva problemele tranziţiei. Pornindu-se de la cele patru scoruri factoriale, s-au identificat
patru tipuri de grupări, în conformitate cu ipotezele formulate în secţiunea precedentă.
Măsurile pentru inconsistenţă pe care le-am adoptat sunt în linie cu modelele de
inconsistenţă ale lui Hope (1975) şi Zurcher şi Wilson (1979), ca diferenţe între perechile de
variabile de status. Dimensiunile de status avute în vedere sunt educaţia şi veniturile.
Conform acestei abordări, cu cât este mai ridicată valoarea reziduală absolută a statusului
economic al unei gospodării faţă de statusul său educaţional, cu atât este mai mare inconsistenţa
economie – educaţie60. Dacă statusul economic existent este mai ridicat decât statusul
educaţional aşteptat, putem vorbi despre o inconsistenţă pozitivă în care beneficiile de pe urma
educaţiei sunt mai mari decât cele preconizate din punct de vedere statistic. Pe de altă parte, un
status economic mai scăzut decât cel aşteptat indică o inconsistenţă negativă cu beneficii mai
mici decât cele scontate (Kerschke-Risch, 1990; citat în Smith, 1996). Situaţia de consistenţă
pentru valorile reziduale standardizate situate în jurul valorii de +/–0 are o anumită valoare
convenţională (0.5 în cazul nostru)61. Măsura fundamentală pentru inconsistenţa pozitivă este

59 Reducerea datelor s-a realizat cu ajutorul metodei componentelor principale. Cele opt variabile
definesc patru componente principale care explică 78.8% din variaţia matricei. Resturile, ca diferenţe
între corelaţiile observate şi cele reproduse, sunt relativ mici (nu există decât 7 sau 25.0% resturi
neredundante cu valori absolute > 0,05). Indicele KMO = 0.52 indică un nivel relativ ridicat al corelaţiilor
parţiale. Dacă pentru extragere utilizăm metoda celor mai mici pătrate generalizată, vom ajunge la o
definiţie identică a factorilor şi la un model adecvat datelor (testul chi-pătrat de concordanţă cu p =
0.59). Dacă aplicăm secvenţa de rotire cu ajutorul metodei OBLIMIN, obţinem aceeaşi configuraţie de
saturaţii în factori. Este interesant de notat faptul că, dacă se permit corelaţii între factori, se obţine cea
mai înaltă corelaţie pozitivă, r = 0.21, între atitudinile autoritare şi rebele. Atitudinile comunitariene şi
democratice sunt slab corelate r = 0.06.

60 Ne putem pune în mod legitim întrebarea dacă este mai bine sau nu să calculăm valorile reziduale ca
măsură a inconsistenţei de status, referindu-ne nu doar la educaţie ca predictor, ci având în vedere şi
efectele vârstei. Dacă vârsta medie a membrilor adulţi ai gospodăriei este un predictor semnificativ al
statusului economic, am putea considera că aceasta este opţiunea adecvată. Regresia multiplă a
statusului ECONOMIC al gospodăriei la variabilele de status arată că vârsta medie nu constituie un
predictor semnificativ:

ECONOMIC = –1.302 – (0.001) *HhdAGE + 0.189*EDUCH –0166*HhdAD – 0.046*Hhd7–18 –

(0.036)*Hhd0–6 + 0.001*QLIFEUR + 0.014*DEVJUD98+0.067*LnPOP.

Modelul explică 40% din variaţia totală a statusului economic al gospodăriilor. Coeficienţii dintre
paranteze nu sunt semnificativi pentru p < 0,05.

61 Pragul de 0,5 este desemnat prin convenţie. În stabilirea sa, s-a pornit de la ipoteza după care
cazurile de consistenţă reprezintă aproximativ 40% din numărul total de cazuri, cazurile de inconsistenţă
negativă reprezintă 30%, iar cazurile de inconsistenţă pozitivă restul de 30%. Pragul pentru societăţile
aflate în perioada de post-tranziţie ar putea fi mai ridicat în valori absolute. Înainte de a se lua această
decizie, s-a experimentat cu mai multe praguri pentru datele privind România. Pragul de 0,5 şi pătratul
variabilelor rezultante au o mai mare forţă explicativă pentru indicatorul IS. Pragurile de 0,5 şi –0,5 sunt

93
 Dumitru Sandu

dată de pătratul valorilor reziduale mai mari de 0.5. În mod asemănător, inconsistenţa negativă
la nivelul gospodăriei este pătratul valorilor reziduale mai mici de –0.5 (vezi descrierea IS,
tabelul A1).
Există trei ipoteze metodologice care însoţesc ipotezele de bază prezentate în secţiunea
precedentă:
a) Ipoteza IS la nivelul gospodăriei: Inconsistenţa de status la nivelul gospodăriei afectează
AAP în măsura în care controlăm dimensiunile verticale ale statusului la nivelul individului şi al
gospodăriei62.
b) Valorile reziduale ca măsuri ale inconsistenţei: Poziţia socială la o variabilă Y pentru
unitatea i se consideră că este inconsistentă cu poziţia pentru aceeaşi unitate la o variabilă X
dacă se înregistrează un anumit număr de abateri standard de la media reziduală (Yi – Y‘). Y‘
este valoarea aşteptată a lui Y funcţie de X într-un model de regresie. Un status este consistent
din punctul de vedere al variabilelor Y şi X dacă valorile reziduale (Yi – Y‘) sunt suficient de
mici. Se calculează inconsistenţele pozitive şi negative, simple şi la pătrat, pentru a releva
multiplele faţete ale fenomenului de inconsistenţă.
c) Ipoteza inconsistenţelor multinivel: Atitudinile din sfera publică (Habermas, 2000) cad
sub influenţa unui sistem de inconsistenţe multinivel legate de statusul personal şi familial.
Inconsistenţele personal – familial se asociază de asemenea cu inconsistenţele dintre statusul în
comunitate şi în regiune. Dacă o persoană trăieşte într-o comunitate dezvoltată dintr-o regiune
săracă sau într-o comunitate săracă dintr-o regiune dezvoltată, ea se va confrunta cu o astfel de
inconsistenţă comunitate – regiune care îi va influenţa atitudinile şi comportamentele publice.
Inconsistenţa comunitate – regiune se măsoară (în variabila ECOLOG) ca diferenţă între doi
indici (scoruri factoriale), nivelul de dezvoltare al judeţului (DEVJUD98) şi nivelul de
dezvoltare al localităţii (QLIFEUR). Variabila continuă care măsoară inconsistenţa a fost
recodificată ca variabilă categorială, situaţie în care fiecare categorie cuprinde 33.3% dintre
cazuri.

Rezultate
Cele patru categorii, caracterizate fiecare din punctul de vedere al atitudinii faţă de acţiunea
publică, sunt construcţii conceptuale pe deplin susţinute de analiza empirică. Din analiza
factorială a celor opt variabile definitorii pentru AAP au rezultat patru factori independenţi cu
configuraţia aşteptată (tabelul A2). Factorii rezultanţi au fost folosiţi ca input pentru o analiză
cluster63 care a generat cele patru grupuri de persoane (vezi variabila PUBLIC în tabelul A1),
care sunt în concordanţă în mare măsură cu tipologia prezentată la figura 11. Tipurilor sociale
empirice li s-au alocat denumirile prevăzute în tipologia conceptuală. Semnificaţia lor socială
este dată mai ales de modul în care se relaţionează faţă de status, cultură şi domiciliu.

de asemenea praguri „naturale” în seriile de valori reziduale. Ele marchează golurile mai mari în
secvenţa de valori.

62 Majoritatea studiilor empirice privind inconsistenţa de status se referă la date la nivel individual.
Teoriile au fost elaborate şi pentru inconsistenţa la nivel individual. Ipoteza noastră metodologică este în
concordanţă cu modul în care s-au efectuat măsurătorile în importanta lucrare a lui Gerhard Lenski.
Parametrii măsuraţi de Lenski au fost educaţia, ocupaţia, venitul şi apartenenţa etnică. În ciuda faptului
că el a declarat individul ca element de referinţă de bază pentru evaluarea inconsistenţei de status,
măsurătorile le-a făcut de fapt într-o mare măsură la nivel de gospodărie (Lenski, 1954, p. 407).

63 Grupurile de orientare spre acţiune sunt rezultatul unei analize cluster în care cele patru scoruri
factoriale măsoară orientarea spre acţiunile de tip REBELL, AUTHORIT, DEMOCRAT şi PARTICIP. Centrele
cluster iniţiale sunt definite în aşa fel încât fiecare dimensiune să constituie un nucleu de structurare
pentru grup. Ipoteza este susţinută într-o mare măsură de date. Conform aşteptărilor, trei din patru
clustere sunt definite de valori mai ridicate la o anumită dimensiune.

94
 Dezvoltare comunitară şi regională

Profilul grupurilor de atitudine faţă de acţiunile publice

Cele patru grupuri de atitudini pot fi interpretate pe baza taxonomiei culturii politice
elaborate de Almond şi Verba (1989). Autoritarii sunt purtători ai culturii pasive; orientarea
rebelă se situează mai aproape de cultura parohială (cu înţeles de local, provincial) sau parohial-
pasivă; orientarea democrată se leagă de cultura pasiv-participativă; orientarea participativă
identificată în rândurile populaţiei din România se aliniază la cultura participativă sau, în unele
dintre formele sale mai slabe, la valorile parohial-participative. Profilul cultural al celor patru
grupuri este puternic diferenţiat.

Corelaţiile între apartenenţa la grupurile AAP şi variabilele culturale

Grupuri de atitudine faţă de acţiunile publicea
PARTICIP DEMOCRA AUTHORIT REBELL
g Tg g g
Consumul de presă MEDIA 0.11 0.10 –0.06 –0.08
Atitudinea faţă de religie RELIGION 0.06 0.01 0.01 0.01
Frecvenţa mersului la biserică 0.07 0.02 0.06 0.02
CHURCH
Încredere în instituţiile puterii POWER 0.14 0.08 –0.06 –0.19
Încredere în organele de ordine 0.10 0.04 0.00 –0.05
ORDER
Orientare pro-vest PROWEST 0.04 0.09 –0.04 –0.11
Era mai multă libertate înainte de 1989 –0.01 –0.11 0.18 0.14
LIBERTY
Munca este principala cale spre succes 0.07 0.02 0.01 0.02
WORK
Ataşament faţă de localitate 0.09 0.03 0.03 0.02
LOCALITY
Sursă: Barometrul Opiniei Publice al FSD, mai 1999. Cifrele sunt măsuri de corelaţii parţiale, dacă se
controlează parametrii educaţie, vârstă, sex, domiciliu în mediu urban sau rural. Cifrele îngroşate indică
existenţa unor corelaţii semnificative pentru p < 0,05.
a
Pentru definiţia grupurilor AAP, vezi variabila PUBLIC în tabelul A1. Aici sunt utilizate ca variabile
fictive.

Profilul cultural al persoanelor orientate spre atitudinea comunitariană (participativă) şi

democratică se află într-un puternic contrast cu profilul celor cu atitudine autoritară şi rebelă.
Primele două categorii sunt caracterizate printr-un consum ridicat de presă, în timp ce ultimele
două consumă puţină presă. Orientarea autoritarilor şi rebelilor este într-o mare măsură
antidemocratică şi îndreptată împotriva puterii (tabelul 17). Există, de asemenea, diferenţe între
orientările participativă şi democratică. Orientarea participativă, atunci când este comparată cu
cea democratică, este caracteristică persoanelor tradiţionaliste, puternic ataşate de propria
localitate şi religie. Grupul cu orientare democratică pare să preţuiască mult mai mult starea de
libertate din prezent faţă de situaţia din perioada comunistă. Acest aspect nu pare să fie relevant
pentru grupul participativ. Pe de altă parte, grupurile autoritar şi rebel sunt de părere că înainte
de 1989 era mai multă libertate decât în prezent.
Datele de care dispunem nu ne permit să stabilim exact dacă în cazul atitudinilor rebele sunt
dominante motivaţiile private sau bunurile publice (Muller şi Opp, 1986).
Resursele şi cultura celor patru grupuri de atitudini diferă într-o măsură foarte mare. Atât
grupurile democratice, cât şi cele participative stau mai bine decât grupurile autoritare şi rebele
din punctul de vedere al statusului economic, al capitalului relaţional şi uman .

95
 Dumitru Sandu

Profilul de status al grupurilor de atitudine faţă de acţiunile publice

Grupul de atitudine faţă de acţiunile publice
PARTICIP DEMOCRA AUTHORIT REBELL Total
g Tg g g
Statusul ECONOMIC al
gospodăriei –0.19 –0.23 0.30 0.30 0.00
Nivelul de educaţie al
gospodăriei EDUCH 5.11 5.43 5.97 6.11 5.57
Educaţia persoanei EDUCP 8.92 8.93 10.76 11.41 9.84
Vârsta 48.98 46.09 46.01 43.24 46.39
Dezvoltarea localităţii
QLIFEURa 5.05 5.69 6.61 8.56 6.34
Dezvoltarea judeţului
DEVJUD98b 2.37 –0.04 7.98 5.09 3.38
Inconsistenţă ecologică –2.57 –5.71 1.50 –3.44 –2.89
ECOLOG
Inconsistenţă pozitivă
INCONSp 0.29 0.24 0.75 0.59 0.42
Inconsistenţă negativă
INCONSn 0.30 0.38 0.25 0.20 0.28
Consumul de presă MEDIA
(scor factorial) –0.25 –0.15 0.39 0.26 0.00
Capitalul de relaţii
NETWORK 0.93 0.94 1.13 1.36 1.07
Procentul din grup (%) 35.7 23.3 15.6 25.4 100
Sursă: Barometrul Opiniei Publice al FSD, mai 1999.
Cifrele din tabel, cu excepţia ultimului rând, sunt valori medii ale indicatorilor pentru grupul de
referinţă.
a
Scorul factorial calculat pentru toate localităţile ţării, înmulţit cu 10.
b
Scorul factorial calculat pentru toate judeţele ţării, înmulţit cu 10.

Între IS şi grupurile de AAP există o legătură semnificativă inconsistenţa pozitivă este

specifică persoanelor cu orientare participativă şi democratică; se întâmplă foarte rar să găsim
persoane cu orientare participativă în rândul gospodăriilor cu status consistent sau cu
inconsistenţă negativă; consistenţa merge împreună cu orientarea autoritară, care este cel mai
bine reprezentată în eşantion; în cazul orientării rebele există o mai mare probabilitate de
inconsistenţă negativă.

Grupuri de atitudine faţă de acţiunile publice după inconsistenţa de status la nivelul

gospodăriilor (%)
Grupuri AAPa Situaţia statusului gospodărieib

Inconsistenţă Consistenţă Inconsistenţă Total

negativă pozitivă
Autoritari 37.5 39.6+ 26.8– 35.7
+ –
Rebeli 29.1 23.3 16.3 23.3
Democraţi 19.2 24.1 34.9+ 25.4
Comunitarieni 14.2– 13.0– 22.0+ 15.6
Total 100 100 100 100

96
 Dezvoltare comunitară şi regională

a
Valorile variabilei PUBLIC.
b
Valorile variabile INCONScateg.
Semnele + şi – indică rezultatele analizei independente a datelor iniţiale brute din tabel prin
intermediul valorilor reziduale standardizate ajustate. Semnul + marchează căsuţele din tabel cu asocieri
pozitive, iar semnul – marchează căsuţele cu asocieri negative pentru p = 0,05. 2 = 84,3, semnificativ
diferit de la 0 la 6 d.f. la p = 0,01. Coeficientul lambda, atunci când considerăm gruparea AAP ca
variabilă dependentă (= 0,032), este mult diferit de 0 pentru p = 0,05. Lambda cu IS ca variabilă
dependentă nu se poate calcula, deoarece eroarea standard asimptotică este egală cu zero.

Există o puternică diferenţiere ecologică între grupurile AAP: persoanele cu orientare

democratică şi participativă trăiesc în regiuni mai dezvoltate decât persoanele cu orientare
autoritară sau rebelă. Participarea comunitară pare să fie favorizată în localităţile cu nivel mediu
şi scăzut de dezvoltare din cadrul regiunilor dezvoltate Această constatare vine în susţinerea
ipotezei iniţiale a relevanţei inconsistenţelor ecologice pentru atitudinea faţă de acţiunea
publică. Traiul într-o comunitate mai săracă în cadrul unei regiuni dezvoltate poate funcţiona ca
stimul pentru un nivel mai ridicat de participare locală.
Orientarea participativă apare mai probabil în situaţia ecologică a localităţilor care sunt mai
puţin dezvoltate decât regiunea în care se află; orientarea democratică este specifică situaţiei
complementare a localităţilor care au un nivel mai ridicat de dezvoltare decât regiunea;
orientarea rebelă va apărea mai probabil în situaţiile de consistenţă ecologică, în cazul
comunităţilor şi regiunilor cu un nivel destul de asemănător de dezvoltare; orientarea autoritară
nu este legată în mod semnificativ de inconsistenţa ecologică exprimată în forma categorială.

Inconsistenţa la nivel de gospodărie: predictori structurali şi cognitivi ai grupurilor de

acţiune

Ipoteza nulă ar putea fi că aceste categorii de orientare faţă de acţiune sunt artificiale şi, în
consecinţă, nu îşi au rădăcina în spaţiul sociocultural, caracterizat de dimensiunile de status,
cultură şi domiciliu. Una dintre modalităţile prin care se poate demonstra că această ipoteză
calitativă nulă este falsă constă în construirea unui model cu o variabilă dependentă nominală,
aşa cum este cazul orientării faţă de acţiunea publică, şi în utilizarea unui set de predictori care
măsoară caracteristicile respondenţilor din punctul de vedere al statusului, culturii şi
domiciliului. Un astfel de model de regresie logistică multinomială64 este prezentat în tabelul 5
din Sandu, 2004a. Pentru a face o predicţie privind atitudinea faţă de acţiune se utilizează un set
de 15 variabile. Trei dintre cele 15 variabile sunt categoriale. Pentru cele patru categorii de
variabile dependente – rebeli, autoritari, democraţi şi comunitarişti – categoria de referinţă este
orientarea autoritară. Modelul concordă cu datele existente, în conformitate cu rezultatele
testelor de concordanţă statistică?

64 Modelele logistice multinomiale ca generalizări ale modelelor logit dihotomice (Fox, 1997) permit
utilizarea unor variabile dependente politomice. Toate valorile coeficienţilor predictori devin
semnificative în relaţie cu categoria de referinţă a variabilei dependente (categoria care nu este inclusă
în mod expres în modele). Modelele permit şi utilizarea unor variabile predictor politomice.
Testele de semnificaţie se asociază cu fiecare variabilă predictor, fiecare categorie de variabile
predictor categoriale cu fiecare categorie explicită de variabile dependente. Coeficienţii Exp(B)
indică o variaţie a probabilităţii pentru categoria de variabilă dependentă faţă de categoria de
referinţă la creşterea cu o unitate a variabilei predictor.

97
 Dumitru Sandu

1) Predictori structurali
Educaţia are un efect semnificativ asupra orientării faţă de acţiunea publică. Persoanele cu
orientare democratică şi participativă au un nivel mai ridicat de educaţie decât persoanele
autoritare. (Probabilitatea unei orientări democratice în detrimentul unei orientări autoritare, de
exemplu, creşte cu un factor de 1,15 pentru fiecare unitate cu care creşte nivelul de educaţie).
Nivelul de educaţie al gospodăriei are semnificaţie şi pentru structurarea atitudinilor. Rebelii şi
comunitariştii nu diferă semnificativ faţă de autoritari din punctul de vedere al nivelului de
educaţie al gospodăriei căreia îi aparţin.
Şansa unei orientări democratice faţă de cea a unei orientări autoritare este mai mare pentru
persoanele cu un nivel mai înalt de educaţie din gospodăriile al căror nivel general de educaţie
este mai scăzut. Contrastul dintre nivelul de educaţie ridicat al unei persoane şi nivelul de
educaţie în general scăzut al întregii familii pare să favorizeze cristalizarea unei atitudini
democratice dacă se controlează celelalte variabile de status.
Statusul economic scăzut al gospodăriei este mai favorabil unei orientări autoritare decât
unei orientări rebele: probabilitatea unei atitudini rebele în comparaţie cu una autoritară este mai
scăzută în gospodăriile cu un status economic inferior faţă de cele cu un status economic mediu.
Inconsistenţele negative dintre un status economic mai scăzut decât cel educaţional la nivel
de gospodărie favorizează orientarea rebelă în detrimentul celei autoritare. Frustrările din
gospodărie care sunt generate de un nivel de trai mai scăzut în comparaţie cu nivelul de educaţie
conduc la o orientare spre comportament colectiv ca o soluţie latentă la problemele publice. La
cealaltă extremă, un nivel ridicat de inconsistenţă pozitivă în cazul gospodăriilor care sunt mai
bine situate din punct de vedere economic decât nivelul de educaţie favorizează orientarea
comunitariană (participativă), adică o mai înaltă competenţă civică subiectivă. O creştere de o
unitate a inconsistenţei pozitive va fi însoţită de o creştere a probabilităţii unei atitudini
participative faţă de cea autoritară cu un factor de 1,30 .Efectele IS continuă să fie
semnificative, fie că se utilizează variantele la pătrat ale măsurii, fie cele simple65.

2) Efecte cognitive
Se pot constata efecte considerabile ale factorilor cognitivi cum ar fi cultura sau satisfacţia.
Dacă aceştia sunt introduşi în model efectele unora dintre factorii structurali devin
nesemnificative. Totuşi, înainte de a releva efectul variabilelor cognitive privind schimbarea
imaginii rolului factorilor structurali, vom descrie relaţiile de predicţie care implică predictori
subiectivi.
Percepţia unui nivel de trai mai bun în ţară înainte de 1989 se asociază cu o atitudine pro-
rebelă mai degrabă decât cu una autoritară. Percepţia opusă, după care lucrurile stau acum mai
bine decât în timpul comunismului din punctul de vedere al nivelului de trai, favorizează
orientarea participativă: şansa de a avea o atitudine participativă mai degrabă decât una
autoritară este mai mare la persoanele care sunt de părere că lucrurile stau mai bine acum decât
înainte de 1989.

Dacă luăm ca element de referinţă grupul cel mai numeros, cel de orientare autoritară, putem
observa uşor că există o opoziţie clară între grupurile de rebeli şi comunitarişti, şi aceasta nu
doar în ceea ce priveşte percepţia condiţiilor de trai din prezent şi din trecut.

65 Modelul de influenţă al variabilei inconsistenţă este acelaşi în cadrul modelului, chiar şi în cazul în
care pătratul său este înlocuit cu valoarea simplă (INCONSp1 în loc de INCONSp şi INCONSn1 în loc de
2
INCONSn). Şi R rămâne stabil pe tot parcursul schimbării. Puterea predictivă a IS dispare dacă nu se face
distincţia între inconsistenţa pozitivă şi inconsistenţa negativă. Schimbarea categoriei de referinţă în
MODELUL I şi înlocuirea categoriei AUTHORIT cu categoria PARTICIP generează o relaţie semnificativă
negativă între INCONSp şi toate celelalte atitudini faţă de acţiunea publică ale diferitelor categorii de
populaţie.

98
 Dezvoltare comunitară şi regională

3) Predictori structurali şi cognitivi

Prin controlarea predictorilor cognitivi se accentuează rolul educaţiei. Dacă vom compara
Modelul I cu Modelul II, vom constata o mai mare diferenţiere în ceea ce priveşte nivelul de
educaţie în Modelul II decât în Modelul I. În modelul pur structural nu constatăm nici o
diferenţiere între grupurile de autoritari şi rebeli în funcţie de nivelul de educaţie personal. În
modelul complet se subliniază faptul că grupul rebel este format din persoane cu un nivel mai
scăzut de educaţie decât grupul de autoritari.
Rolul inconsistenţei ca variabilă predictor se modifică într-o oarecare măsură prin înlocuirea
modelului redus cu modelul complet. Inconsistenţa pozitivă ridicată continuă să favorizeze
orientările participative, iar inconsistenţa negativă are acelaşi efect în cazul orientărilor rebele.
Efectul variabilelor IS asupra atitudinilor faţă de acţiunea publică şi a grupărilor este mediat
de un set de variabile intermediare. Cele mai importante variabile intermediare par să fie seturile
ideologice care se referă la rolul statului în dezvoltare şi la percepţia schimbărilor privind
nivelul de trai al societăţii în general şi al celui propriu (Error! Reference source not found.).

Inconsistenţa de status ca variabilă dependentă66

Rolul IS în formularea unor predicţii cu privire la fenomenele de frustrare sau mobilizare
poate fi mai bine explicat prin examinarea condiţiilor care favorizează rupturile din ierarhiile de
status. Cele mai importante inconsistenţe pozitive sau negative se manifestă în cadrul familiilor
mari, tinere, din localităţile sărace cu un nivel mai scăzut de dezvoltare decât nivelul de
dezvoltare al regiunii Datele indică o legătură clară între inconsistenţele ecologice (indicate de
diferenţa între nivelul ridicat de dezvoltare regională şi slaba dezvoltare a localităţii de
domiciliu) şi IS a gospodăriei. În regiunile afectate de mult timp de sărăcie, cum ar fi Moldova,
se manifestă mai multe condiţii care pot favoriza IS negative sau pozitive decât în alte regiuni
ale ţării.

Corelaţii între inconsistenţă şi variabilele cognitive

Inconsistenţă Inconsistenţă
negativă pozitivă
INCONSp INCONSn
Sprijin pentru statul MAXIMAL –0.12** 0.08*
Nivel de trai mai bun înainte de 1989 –0.21** 0.13*
Încredere în instituţiile puterii POWER 0.04 –0.02
Mulţumire faţă de măsurile anticorupţie 0.03 0.04
Trai mai bun decât cu un an în urmă LIVE BETTER 0.11* –0.11*
Sursă: Barometrul Opiniei Publice al FSD, mai 1999.
* Corelaţia este semnificativă la valoarea p = 0,01.
La nivelul gospodăriei, principala sursă de venituri în bani nu influenţează doar nivelul de
trai, ea fiind importantă şi pentru inconsistenţa de status. Riscul de inconsistenţă negativă este
mai scăzut în familiile pentru care salariile reprezintă principala sursă de venituri.

66 Completarea abordării inconsistenţei de status ca variabilă independentă cu abordarea sa ca

variabilă dependentă s-a realizat pe baza sugestiei făcute de dr. Yannick Lemel de la Laboratoire de
Sociologie Quantitative – CREST.

99
 Dumitru Sandu

Concluzii
Segmentarea clară a societăţii în grupuri de atitudine faţă de acţiunile publice (AAP) reflectă
de fapt rezultatul dezbaterilor publice cu privire la modul în care ar trebui rezolvate problemele
sociale. Pe de o parte, există segmente sociale care acceptă soluţiile negociate în contextul
democraţiei politice sau al acţiunii participative a societăţii civile. Pe de altă parte, la cealaltă
extremă, există grupuri care consideră că la aceste soluţii trebuie să se ajungă prin intermediul
unei organizări politice autoritare sau prin acţiune colectivă mai mult sau mai puţin violentă.
Atitudinile comunitariene (participative) şi democratice merg mână în mână şi se opun
orientărilor rebele şi autoritare.
Inconsistenţa negativă, caracterizată de un status economic mai scăzut decât nivelul de
educaţie din cadrul gospodăriei, determină o înclinaţie mai mare faţă de atitudinile rebele şi
autoritare .
Inconsistenţa pozitivă stimulează niveluri mai ridicate de participare socială. Aşa se întâmplă
în mod deosebit în ceea ce priveşte tipul de inconsistenţă pozitivă care indică o importantă
putere predictivă a dimensiunilor orizontală şi verticală a statusului. Adăugarea unor predictori
de inconsistenţă la cei verticali are ca rezultat creşterea semnificativă a puterii predictive a
modelului.
Percepţia situaţiei economice din trecut este diferită pentru cele două grupuri: autoritarii
consideră că lucrurile au stat mai bine înainte de 1989, dar şi cu un an în urmă; comunitariştii
definesc pozitiv situaţia actuală şi consideră că lucrurile merg mai bine acum decât înainte de
1989. În opinia acestora, între situaţia de acum un an şi situaţia actuală nu există diferenţe.
O dată incluse în modelele de regresie orientarea spre anumite valori şi modalitatea de
definire a variabilelor privind situaţia suprimă efectele inconsistenţelor de status. Aceasta este o
dovadă clară a faptului că frustrările legate de definirea situaţiei şi de orientarea spre anumite
valori acţionează ca variabile intermediare între inconsistenţele dintre avere/educaţie şi AAP.
Dar, chiar dacă se controlează variabilele subiective, atitudinile participative şi rebele continuă
să poată fi explicate prin inconsistenţa de status (IS).
IS îşi are rădăcinile în anumite structuri ecologice şi ale gospodăriei specifice României. Este
mai probabil ca IS să apară în situaţiile ecologice ale localităţilor sărace din regiunile dezvoltate
ale ţării. Este de asemenea mai frecventă în gospodăriile mari, ai căror membri sunt tineri.
Factorii care favorizează IS sunt şi factorii care influenţează indirect AAP şi segmentarea
societăţii în funcţie de aceste atitudini.
Atitudinile rebele sunt asociate cu situaţia specifică a localităţilor dezvoltate din cadrul
regiunilor sărace, în timp ce atitudinile comunitariene sunt asociate cu localităţile sărace din
cadrul unor regiuni dezvoltate .
Măsurarea IS prin valorile reziduale specificate de natură pozitivă sau negativă (în relaţia
dintre educaţie ca variabilă independentă şi situaţia economică văzută ca variabilă dependentă) a
avut ca rezultat o abordare care a reuşit să stabilească o legătură corespunzătoare între modelul
teoretic al AAP şi datele empirice privind IS şi alţi predictori. O posibilă explicaţie a faptului că
valorile reziduale sunt măsuri adecvate pentru IS este aceea că ele par să funcţioneze ca
variabile de măsurare indirectă pentru beneficiile pe care le pot avea oamenii după unele
investiţii în status, care sunt prea mici sau prea mari. Educaţia este o investiţie de la care se
aşteaptă beneficii viitoare privind bunăstarea. Nu doar IS la nivelul gospodăriei funcţionează ca
un predictor eficient al IS, ci şi inconsistenţa între nivelul de dezvoltare al comunităţii şi al
regiunii. Societăţile aflate în tranziţie, cum este şi România, sunt într-o mare măsură societăţi de
IS în care există multiple inconsistenţe la nivelul gospodăriilor şi comunităţilor.

100
 Dezvoltare comunitară şi regională

Descrierea variabilelor utilizate în analiză

Denumirea variabilei Descrierea variabilei

Variabile originale pentru măsurarea AAP

MINERS „La începutul acestui an, în luna ianuarie, minerii din Valea Jiului au pornit în marş spre
Bucureşti, ceea ce a avut ca urmare o confruntare între mineri şi autorităţi la Costeşti şi
acordul de la Cozia. Pe o scală de la 1 (foarte prost) la 10 (foarte bine), cum aţi evalua
modul în care au acţionat minerii pe parcursul acestor evenimente?‖
VILLAG „La începutul acestui an, în luna ianuarie, minerii din Valea Jiului au pornit în marş spre
Bucureşti, ceea ce a avut ca urmare o confruntare între mineri şi autorităţi la Costeşti şi
acordul de la Cozia. Pe o scală de la 1 (foarte prost) la 10 (foarte bine), cum aţi evalua
modul în care au acţionat locuitorii din satele judeţului Vâlcea care s-au asociat cu minerii
protestatari în timpul acestor evenimente?‖
ONEP Acord cu afirmaţia „E bine să existe un singur partid politic în ţară‖ (scală formată din
patru trepte, de la 1 „dezacord total‖ la 4 „acord total‖).
DECIDED Acord cu afirmaţia „E mai bine ca în conducerea ţării să existe un singur lider hotărât sau
mai multe persoane cu idei diferite‖ (scală formată din patru trepte, de la 1 „dezacord
total‖ la 4 „acord total‖).
TOLER Acord cu afirmaţia „Este bine să se ajungă la un acord cu persoanele cu opinii politice
diferite‖ (scală formată din patru trepte, de la 1 „dezacord total‖ la 4 „acord total‖).
MIDDLE Acord cu afirmaţia „Cea mai bună cale politică este calea negociată (de mijloc)‖ (scală
formată din patru trepte, de la 1 „dezacord total‖ la 4 „acord total‖).
CIVICL „Credeţi că cineva ca dumneavoastră poate influenţa deciziile importante care se iau la
nivelul localităţii?‖ (scală formată din patru trepte, de la 1 „într-o măsură foarte mică‖ la
4 „într-o măsură foarte mare‖).
CIVICT „Credeţi că cineva ca dumneavoastră poate influenţa deciziile importante care se iau la
nivelul ţării?‖ (scală formată din patru trepte, de la 1 „într-o măsură foarte mică‖ la 4
„într-o măsură foarte mare‖).
Variabile sintetice pentru măsurarea AAP
AUTHORIT Scor factorial definit de variabilele DECIDED, ONEP într-o analiză factorială PCA-
VARIMAX cu variabilele TOLER, MIDDLE, CIVICL, CIVICT, MINERS, VILLAG,
DECIDED şi ONEP.

DEMOCRAT Scor factorial definit de variabilele MIDDLE şi TOLER într-o analiză factorială PCA-
VARIMAX cu variabilele TOLER, MIDDLE, CIVICL, CIVICT, MINERS, VILLAG,
DECIDED şi ONEP.
PARTICIP Scor factorial definit de variabilele CIVICL şi CIVICT într-o analiză factorială PCA-
VARIMAX cu variabilele TOLER, MIDDLE, CIVICL, CIVICT, MINERS, VILLAG,
DECIDED şi ONEP.
PUBLIC Variabilă categorială generată printr-o analiză cluster rapidă în funcţie de variabilele
REBELL, AUTHORIT, DEMOCRAT şi PARTICIP. În jurul fiecăreia dintre variabilele
definitorii se generează patru grupuri, fiecare dintre aceste grupuri păstrând denumirea
variabilelor definitorii la care se adaugă litera g pentru particularizare: REBELLg,
AUTHORITg, DEMOCRATg şi PARTICIPg.
REBELL Scor factorial definit de variabilele MINERS şi VILLAG într-o analiză factorială PCA-
VARIMAX cu variabilele TOLER, MIDDLE, CIVICL, CIVICT, MINERS, VILLAG,
DECIDED şi ONEP.
Măsurile privind statusul şi inconsistenţa de status
ECONOMIC Scor factorial cu cinci variabile: veniturile pe membru al gospodăriei, existenţa în
proprietatea gospodăriei a următoarelor: televizor color, maşină de spălat automată,
congelator şi autoturism. Variabilele de proprietate sunt variabile fictive. Prin
recodificare, pentru a se obţine o pondere de 33% dintre cazuri în fiecare categorie, se
ajunge la o formă categorială a variabilei.
EDUCH Media nivelului de educaţie pe persoană adultă utilizând valorile variabilei EDUCP
pentru fiecare dintre adulţii din gospodărie. Prin recodificare, pentru a se obţine o pondere
de 33% dintre cazuri în fiecare categorie, se ajunge la o formă categorială a variabilei.
EDUCP 0 analfabet, 4 şcoală primară, 8 gimnaziu, 10 şcoală profesională, 12 liceu, 14 şcoală
postliceală, 16 învăţământ superior. Scorurile pentru variabile sunt calculate în aşa fel
încât să se transforme o măsură ordinală, aşa cum apare în scorurile din chestionar
(codurile pentru educaţie de la 1 la 7), într-o variabilă care estimează o scală de proporţii.
Fiecare valoare indică numărul maxim de ani posibili de şcolarizare absolviţi într-un ciclu
educaţional dat. Avantajul utilizării unei astfel de scale rezidă în faptul că ea permite
calcularea nivelului de educaţie din cadrul gospodăriei.
INCOMEp Venituri personale în luna precedentă.

101
 Dumitru Sandu

Denumirea variabilei Descrierea variabilei

INCONScateg Prin recodificarea INCONSIST se generează inconsistenţa ca variabilă categorială: 1 ca
inconsistenţă negativă pentru INCONSIST <–0,5, 3 pentru inconsistenţa negativă
(INCONSIST >0,5) şi 2 pentru consistenţă (INCONS între –0,5 şi 0,5). Frecvenţa de
distribuţie care rezultă de aici este INCONcateg3 = 26%; INCONcateg2 = 44%;
INCONcateg1 = 31%.
INCONSIST Determinată ca diferenţa dintre statusul economic observat al gospodăriei (ECONOMIC)
şi statusul economic aşteptat (ECONED) în funcţie de nivelul de educaţie al membrilor
gospodăriei.
INCONSIST = ECONOMIC – ECONED
ECONED = –0,99 + 0,18*EDUCH, R2 ECONOMIC EDUCG = 0,24
INCONSn Calculată ca variabilă cenzurată la bază din valorile la pătrat ale INCONSIST mai mici
decât –0,5.
INCONSn1 Calculată ca variabilă cenzurată la bază din valorile absolute ale INCONSIST mai mici
decât –0,5.
INCONSp Calculată ca variabilă cenzurată la vârf din valorile la pătrat ale INCONSIST mai mici
decât 0,5.
INCONSp1 Calculată ca variabilă cenzurată la vârf din valorile absolute ale INCONSIST mai mici
decât 0,5.
Variabile de opinie care nu se utilizează pentru măsurarea AAP
ACHIEVED „Vă simţiţi mulţumit faţă de ce aţi făcut pe parcursul ultimei săptămâni?‖ (1 da, 0 nu).
ANTICOR „În ce măsură sunteţi mulţumit de măsurile anticorupţie luate de guvern?‖ (scală cu patru
trepte, de la 1 „foarte nemulţumit‖ la 4 „foarte mulţumit‖).
ELECTIONS „În ce măsură sunteţi interesat de viitoarele alegeri din noiembrie 2000?‖ (4 „foarte
interesat‖, 3 „interesat‖, 2 „nu prea interesat‖, 1 „foarte puţin sau deloc interesat‖).
ETHNIC Indice de numărare pentru numărul de etnii ai căror membri respondentul i-ar accepta ca
vecini (evrei, ţigani, unguri, români). Valoare minimă 1 şi valoare maximă 4.
IDENTITYco „În ce măsură vă simţiţi ataşat de ţara în care trăiţi?‖ cu răspunsuri pe o scală cu patru
trepte (de la 1 „foarte puţin‖ la 4 „foarte mult‖).
LEADER „În ce măsură aveţi încredere în Corneliu Vadim Tudor?‖ (de la 1 „foarte puţin‖ la 4
„foarte mult‖). (Tudor este preşedintele partidului România Mare.)
LIBERTY Acord cu afirmaţia după care, faţă de prezent, libertatea în ţară înainte de 1989 era: „mult
mai bună‖ (5), „mai bună‖ (4), „la fel‖ (3), „mai proastă‖ (2), „mult mai proastă‖ (1).
LIVING89 Acord cu afirmaţia după care, faţă de prezent, nivelul de trai din ţară înainte de 1989 era:
„mult mai bun‖ (5), „mai bun‖ (4), „la fel‖ (3), „mai prost‖ (2), „mult mai prost‖ (1).
LOCALITY „În ce măsură vă simţiţi ataşat de localitatea unde trăiţi?‖ cu răspunsuri de la „foarte
mult‖ (4) la „foarte puţin‖ (1).
MAXIMAL Media a două scale de acord cu afirmaţiile după care statul ar trebui să intervină pentru a
ţine sub control preţurile şi a reduce şomajul. Fiecare factor este evaluat pe o scală unde –
1 înseamnă „foarte puţin‖, –0,5 „puţin‖, 0 „nu ştiu‖, 0,5 „mult‖, 1 „foarte mult‖. Pentru a
fi mai expresivă, media a fost înmulţită cu 100.
ORDER Scor mediu privind nivelul de încredere în justiţie şi poliţie. Treptele pe această scală sunt
1 („foarte ridicat‖), 0,5 („ridicat‖), 0 (nu răspunde), –0,5 („scăzut‖), –1 („foarte scăzut‖).
POWER Scor factorial privind nivelul de încredere în guvernul, parlamentul şi preşedinţia ţări.
Treptele pe această scală sunt 1 („foarte ridicat‖), 0,5 („ridicat‖), 0 (nu răspunde), –0,5
(„scăzut‖), –1 („foarte scăzut‖).
PROWEST Indice de numărare pentru numărul de răspunsuri „da‖ date la două întrebări care se referă
la opinia respondentului cu privire la utilitatea integrării României în NATO şi UE.
Valoare minimă 0, valoare maximă 2.
RELIGION Indice de numărare pentru intensitatea atitudinilor religioase, cu valori între 0 şi 3, în
funcţie de răspunsurile da (1) sau nu (0) date la întrebările care se referă la credinţa în
viaţa de după moarte, rai şi judecata de apoi.
TRUSTG „În ce măsură aveţi încredere în guvern?‖ cu răspunsuri pe o scală cu patru trepte (de la 1
„foarte puţin‖ la 4 „foarte mult‖).
WORK „Cum credeţi că şi-au dobândit averea majoritatea oamenilor bogaţi din România?‖ (1
„prin muncă‖, 0 „prin alte mijloace‖).
Măsuri privind comportamentul
CHURCH „Cât de des mergeţi la biserică? (5 „o dată pe săptămână‖, 4 „o dată pe lună‖, 3 „de mai
multe ori pe an‖, 2 „o dată pe an sau mai rar‖, 1 „niciodată‖).
MEDIA Scor factorial obţinut pe baza a trei variabile, care se referă la frecvenţa cu care
respondenţii citesc ziarul, ascultă radio şi se uită la televizor, pe o scală formată din patru
trepte (de la 4 „în fiecare zi‖ la 1 „o dată pe lună‖). Scor înmulţit cu 100.
Capitalul de relaţii Indice de numărare pentru capitalul de relaţii, care numără răspunsurile „da‖ date de
NETWORK respondenţi la un set de şase întrebări privind relaţiile de care dispune respondentul

102
 Dezvoltare comunitară şi regională

Denumirea variabilei Descrierea variabilei

pentru a-şi putea rezolva problemele de sănătate, cu justiţia, cu administraţia publică,
poliţia, banca, la locul de muncă.
POLITICS „Cât de frecvent discutaţi despre politică?‖ (5 „zilnic‖, 4 „de mai multe ori pe
săptămână‖, „de mai multe ori pe lună‖, 2 „o dată pe lună sau chiar mai rar‖, 1 „deloc‖).
Date demografice
Hhd0–6 Numărul copiilor cu vârsta de 0-6 ani din gospodărie.
Hhd7–18 Numărul copiilor cu vârsta de 7-18 ani din gospodărie.
HhdAD Numărul adulţilor în gospodărie.
HhdAGE Vârsta medie a adulţilor în gospodărie.
HhdNO Numărul total de membri în gospodărie.
HhdSAL Salariile ca principală sursă de venituri în gospodărie.
Variabile la nivelul comunităţii şi regiunii
DEVJUD98 Indice privind dezvoltarea judeţului ca scor factorial (înmulţit cu 10) într-un fişier diferit
cu date pentru cele 40 de judeţe ale ţării. Variabilele componente ale indicelui sunt
indicatori privind capitalul uman, şomajul, capitalul material şi rata generală de fertilitate
la nivel de judeţ (Sandu, 2003, p. 32). Tuturor respondenţilor care locuiesc în acelaşi judeţ
li s-a alocat aceeaşi valoare a indicelui DEVJUD98.

ECOLOG Măsura inconsistenţei ecologice între nivelurile de dezvoltare ale comunităţii şi regiunii.
Calculată ca diferenţa dintre două scoruri factoriale: DEVJUD98 – QLIFEUR. Forma
categorială a variabilei este o recodificare a valorilor sale ordonate, pentru a se ajunge la
33,3% dintre cazurile din fiecare clasă.
LnPOP Transformare Ln a populaţiei localităţii pentru locul de domiciliu al respondentului.

MOLDOVA Domiciliu în regiunea Moldova (1 „da‖, 0 „nu‖).

QLIFEUR Nivelul de dezvoltare al localităţii de domiciliu (persoanele din aceeaşi localitate primesc
acelaşi scor). Indicele este un scor factorial înmulţit cu 10. Pentru detalii privind
construcţia, vezi Sandu (1999, p. 187).

103
 Dumitru Sandu

Ideologii difuze în domeniul identitar-etnic67

Tema majoră implicată în acest subcapitol este cea a concepţiilor sociale despre egalitate şi
libertate. Ce drepturi au minoritarii în concepţia majoritarilor, majoritarii în viziunea
minoritarilor, cum poate fi organizată interacţiunea socială astfel încât organismul social să
lucreze în condiţii de diversitate socială şi culturală în creştere? Care sunt, în ultimă instanţă, la
nivel de conştiinţă socială difuză, ecourile clasicei triade a principiilor de „egalitate – libertate –
fraternitate‖?
Datele de sondaj de opinie permit nu atât o măsurare a intoleranţei, discriminării şi
extremismului din societate, cât evidenţierea circuitului pe care îl au ideologiile sociale difuze
asociate (in)toleranţei. În condiţiile în care ideologiile populaţiei sunt frecvent invocate în
spaţiul public ca argument pentru diferite opţiuni sau acţiuni politice sau de politică socială este
util, cred, să fie încercată o descifrare sistematică a unora dintre ideologiile sociale din aria
tematică a toleranţei/intoleranţei sociale.
Desigur, ideologiile sunt o „materie primă‖ extrem de importantă în construirea şi
menţinerea unui edificiu social. De aici nu decurge însă că o simplă inventariere a opiniilor prin
sondaj poate fi sursă de etichetare a unui grup sau a unui segment social ca intolerant
discriminator sau extremist.
Naţionalismul între universalism şi particularism
Există un singur tip de naţionalism şi acela se traduce prin respingerea celorlalte grupuri
etnice sau naţionale? Voi încerca să dau un răspuns la această întrebare din perspectiva unui set
de date de sondaj68. Datele respective vorbesc despre ideologii difuze, cu grad redus de
structurare, existente la nivelul populaţiei. Este adevărat că multe dintre opiniile susţinute sau
respinse de către populaţie vin din lumea politicienilor, a mass-media sau a specialiştilor.
Aceasta nu anulează însă caracterul lor difuz, nestructurat.
Starea de opinie a populaţiei indică patru tipuri de orientare naţională:
– naţionalism identitar moderat, manifest în special în zonele mai dezvoltate ale ţării;
– naţionalism identitar accentuat, manifest în special în zonele sărace ale ţării;
– naţionalism de segregare, de promovare a ideologiilor apropiate de ideile de separare
etnică;
– ideologii ale afinităţii naţionale reduse.
Persoanele care manifestă un naţionalism de tip identitar pot fi recunoscute prin faptul că îşi
afirmă identitatea naţională prin aderenţa la anumite valori sau entităţi asociate cu grupul
naţional propriu fără a nega altor naţiuni sau grupuri etnice drepturile lor. Persoanele respective
exprimă un acord puternic cu afirmaţii de genul „îmi place limba română‖, „îmi place
România‖, „sunt mândru că sunt român‖, „simt că România este ţara mea‖, dar cu un foarte
accentuat dezacord faţă de orientările de segregare etnică (Error! Reference source not
found.). Naţionalismul identitar are intensităţi şi accente diferite în funcţie de situaţia
economică percepută şi de nivelul de dezvoltare al zonei de rezidenţă. Nivelul moderat al
naţionalismului identitar se manifestă în regiunile în care nivelul mediu de dezvoltare este mai
ridicat şi pentru persoanele care au o percepţie pozitivă a situaţiei lor economice actuale în
comparaţie cu cea anterioară. În schimb, naţionalismul identitar accentuat este specific zonelor
sărace şi persoanelor care au o percepţie negativă a situaţiei economice actuale

67 O primă formă a acestei secţiuni a fost redactată pentru Institutul de Politici Publice în cadrul
caietului Intoleranţă, discriminare şi autoritarism în opinia publică, în cadrul comentariului „Ideologii
difuze în domeniul (in)toleranţei sociale”. Prezenta variantă dezvoltă tema caracterului contradictoriu al
ideologiilor difuze şi nuanţează unele dintre interpretările iniţiale.

68 Sondajul a fost realizat în perioada 1-15 septembrie 2003 pe un eşantion reprezentativ la nivel
naţional, format din 1.500 persoane de peste 17 ani din gospodăriile neinstituţionalizate ale populaţiei.
Institutul de Politici Publice (IPP) a asigurat finanţarea şi coordonarea proiectului, iar GALLUP a cules
datele prin sondaj.

104
 Dezvoltare comunitară şi regională

Segregare şi „mândrie‖ în definirea orientării naţionale (%)

„În ce măsură sunteţi de acord
Tipuri de orientare naţională*
cu următoarele afirmaţii?‖
1. 2. 3a. 3b. Total
naţionalism persoane naţionalism naţionalism
de segregare cu afinitate identitar identitar
naţională moderat (de accentuat (de
redusă zonă bogată) zonă săracă)
„Oamenii de nonrăspuns 4.3 9.6 2.9 9.9 7.2
altă dezacord 24.7 83.3 92.9 89.0 78.3
naţionalitate
mai degrabă
decât cea
de acord 20.3 5.4 2.4 0.5 5.1
română ar
trebui să acord deplin 50.6 1.7 1.8 0.5 9.4
părăsească
România‖ total eşantion 100 100 100 100 100
„Sunt mândru nonrăspuns 1.2 4.5 2.2
că sunt dezacord 3.0 33.1 10.0 1.4 9.2
român‖
mai degrabă
de acord 5.2 62.3 24.8 7.1 20.7
acord deplin 91.8 4.6 64.0 87.0 67.9
total eşantion 100 100 100 100 100
Ponderea tipului de orientare
naţională în totalul eşantionului 17 17 25 41 100
Calculele sunt efectuate numai pe subeşantionul de români, 1.384 de persoane.
*Cele patru tipuri de orientare naţională au fost generate în baza unei analize cluster pornind de la un
set de 14 indicatori (vezi chestionarul B1_a la B1_o, cu eliminarea întrebării B1_i). Cei 14 indicatori de
orientare naţională s-au grupat, prin analiza factorială, în trei factori sau dimensiuni latente care grupează
întrebările B1 a-h, l B1 j, k şi B1 m, n, o din chestionarul Gallup-IPP. Analiza cluster a fost aplicată pe
setul de 1.384 cazuri *3 variabile generate factorial.

Deşi delimitarea între diferitele grupări de orientare naţională este dificil de făcut, existând
totdeauna zone de incertitudine, de graniţă difuză între diferitele segmente sociale, se poate
estima că ponderea persoanelor cu orientare naţionalistă neagresivă, identitară, este de
aproximativ două treimi din populaţia adultă a ţării. Segmentul de populaţie care pare să fie mai
apropiat de polul naţionalismului de excludere, favorizând ideile de segregare etnică este de
aproximativ 17%. Cu o pondere egală apar şi cei care au o foarte slabă aderenţă la ideologiile
naţionaliste, indiferent de tipul lor identitar sau exclusivist.

Caseta : Despre măsurarea naţionalismului prin sondaje de opinie

105
 Dumitru Sandu

Extinderea fenomenelor naţionaliste evidenţiate prin cercetări calitative sau cantitative este
în funcţie de definirea conceptului. Este adevărat că „diversele definiţii ale naţionalismului
sunt contradictorii tocmai datorită diversităţii fenomenului însuşi. Prea mulţi observatori s-au
mulţumit să teoretizeze asupra naţionalismului fără a căuta suficiente evidenţe empirice‖
(Dogan, 1999, p. 245).
În contextul acestei analize, funcţie de natura datelor disponibile (opinii pentru care
contextul este puţin specificat) naţionalismul va fi înţeles ca specie a fenomenelor identitare.
Prin răspunsuri la întrebările din chestionar se înregistrează percepţii, definiri personale ale
unei identităţi sociale.
Principala distincţie adoptată în interpretarea datelor asupra naţionalismului, în cadrul
acestei analize, este cea dintre naţionalismul identitar şi cel exclusivist/ de segregare. Primul
este raportarea afirmativă de apartenenţă şi loialitate la propriul grup iar cel de-al doilea
reprezintă simultan o raportare de loialitate la propriul grup şi o raportare negativă la cele
diferite, comparabile. Distincţia dintre naţionalismul identitar şi cel de segregare este
consistentă cu cea dintre „naţionalismul universalist‖ şi „naţionalismul particularist‖: „Acest
naţionalism particularist se află în aceeaşi relaţie cu naţionalismul universalist, ca egoismul cu
individualismul – egoismul fiind urmărirea propriilor interese fără a ţine seama de interesele
altora, iar individualismul fiind doctrina conform căreia este legitim să-ţi urmăreşti propriile
interese în aceleaşi condiţii în care alţii sunt liberi să şi le urmărească pe ale lor‖ (Barry, în
Miller, 2000, p. 526).

Orientările ideologice radicale din sfera naţionalismului69 au o pondere apropiată de 9% şi se

concentrează covârşitor în categoria celor cu naţionalism exclusivist.

Diferitele orientări în domeniul identităţii naţionale au puternice rădăcini în spaţiile de viaţă

ale oamenilor, sunt legate de compoziţia etnică a localităţilor de rezidenţă, de starea materială
percepută a gospodăriei, capitalul uman disponibil, gradul de izolare a localităţii. Vecinătatea în
sine este un factor de producere a toleranţei sau intoleranţei etnice. Comunităţile omogene sub
aspect etnic sunt expuse în mai mare măsură riscurilor de intoleranţă etnică.

Orientări identitare şi diversitate etnică locală (%)

În localitate există Tip de orientare naţională
persoane de altă
etnie decât a 1. 2. 3a. 3b. Total
dumneavoastră? naţionalism persoane cu naţionalism identitar naţionalism
de segregare afinitate moderat identitar accentuat
naţională redusă (de zonă bogată) (de zonă săracă)
Da 13,4 18,6* 26,9 41,1 100,0
Nu 28,9* 11,3 21,6 38,2 100,0
16,0 17,3 26,0 40,6 100,0
Calculele sunt efectuate numai pe subeşantionul de români. Numai în celulele respective se
înregistrează asocieri semnificative între valorile de pe linie şi cele de pe coloană (conform rezultatelor
prin reziduuri standardizate ajustate).

Naţionalismul identitar moderat este specific persoanelor mulţumite de evoluţia situaţiei lor
economice, relativ religioase şi cu grad sporit de încredere în oameni. Locuiesc preponderent în
localităţi cu diversitate etnică redusă din judeţe dezvoltate . Naţionalismul identitar de
intensitate ridicată este specific persoanelor cu nivel redus de educaţie, cu puţină experienţă de

69 Ponderea celor care susţin puternic opinia că „oamenii de altă naţionalitate decât cea română ar
trebui să părăsească România” este, pe totalul eşantionului, de 9,4%.

106
 Dezvoltare comunitară şi regională

viaţă în afara localităţii de rezidenţă (nu au călătorit în străinătate), rezidente în localităţi mici,
izolate, din judeţe relativ sărace.

Profilul persoanelor care susţin diferite tipuri de naţionalism

Tip de naţionalism
orientat identitar moderat (de zonă identitar accentuat (de zonă orientat spre segregare
bogată) săracă) (naţiunea proprie ca
excludere a altora)
adulţi
bărbaţi femei
educaţie redusă
nesalariaţi
nu citeşte frecvent cărţi nu citeşte frecvent cărţi
are multe relaţii
are experienţă redusă de
migraţie în străinătate
consideră că în prezent trăieşte mai
bine decât cu cinci ani în urmă
autoritar autoritar autoritar
religios
cu încredere în alţi oameni
locuieşte izolat (la margine
de judeţ)
locuieşte într-o localitate
mică
locuieşte în judeţ dezvoltat locuieşte în judeţ sărac
locuieşte în mediu de diversitate locuieşte în mediu de
etnică redusă diversitate etnică redusă
Tabelul prezintă în formă simplificată rezultatele a trei modele de regresie multiplă în care predictorii
sunt identici, iar variabilele dependente sunt scoruri factoriale care măsoară intensitatea orientării pentru
cele trei tipuri de naţionalism.

Toate cele trei forme de naţionalism – identitar moderat, identitar accentuat şi exclusivist –
sunt psihologic susţinute prin aderenţă la autoritarism.
Naţionalismul identitar moderat este maxim în zona formată de judeţele Buzău-Brăila, Cluj-
Mureş şi în Bucureşti. Forma accentuată a naţionalismului identitar este de întâlnit mai ales în
Bistriţa-Năsăud – Sălaj, Alba-Hunedoara, sudul Olteniei, Dobrogea, Banat şi Botoşani-Vaslui.
Formele de naţionalism de tip exclusivist, de segregare, au o probabilitate mai mare de
manifestare în nordul Olteniei, sudul Munteniei şi în vestul Moldovei.
Fiecăruia dintre cele trei tipuri de naţionalism le sunt asociate ideologii diferite.
Naţionalismul identitar moderat este asociat cu o cultură a deschiderii, cu toleranţa. Varianta
identitar accentuată a naţionalismului apare în aceeaşi familie cu ideologiile de tip autoritarist şi
fundamentalist. Naţionalismul de segregare sau de excludere este asociat cu ideologiile care
favorizează violenţa ca soluţie şi cu percepţia de tip anomic a mediului social. Constatările
anterioare indică o puternică structurare a celor trei tipuri de naţionalism în viaţa socială
românească, o semnificativă asociere a lor cu ideologii de tip diferit. Rezultă că naţionalismul
identitar moderat este o ideologie apropiată unei culturi a deschiderii, iar naţionalismul de
excludere este în bună măsură reflex al unei stări de anomie socială şi este asociat ideologiilor
violenţe.
Ecoul politic al orientărilor naţionale este relativ redus. PNL are susţinători în principal în
zona naţionalismului identitar moderat. Indecişii, segmentul electoral cel mai numeros, nu par
să fie sensibili la nici una dintre variantele de naţionalism. Nu există nici un partid politic care
să aibă susţinători în principal din categoria persoanelor orientate spre naţionalismul exclusivist.

107
 Dumitru Sandu

Datele arată că nu naţionalismul de o formă sau alta este principala axă de structurare a
opţiunilor electorale. Sentimentul de anomie socială, de îngrijorare în legătură cu gradul de
corupţie şi cu neaplicarea legilor pare să fie un factor mai important în registrul ideologiilor
sociale difuze cu influenţe asupra comportamentului electoral.

Orientare naţională şi opţiune electorală la populaţia românească (%)

Opţiune Tip de orientare naţională
electorală 1. 2. 3a. 3b. Total
naţionalism persoane cu naţionalism naţionalism
de afinitate identitar moderat identitar
segregare naţională (de zonă bogată) accentuat
redusă (de zonă săracă)
PSD 27.7 15.5– 27.5 28.4 25.8
PNL 4.3– 13.0 14.6+ 9.8 10.6
PRM 15.2 8.8 12.2 12.4 12.2
PD 3.0 5.0 5.1 6.6 5.4
ALTE 1.3 1.3 4.2+ 2.8 2.6
Indecis/ non–
răspuns 48.5 56.3+ 36.4– 40.1– 43.4
100 100 100 100 100
Calculele sunt efectuate numai pe subeşantionul de români. + /–: numai în celulele respective se
înregistrează asocieri semnificative pozitive/negative între valorile de pe linie şi cele de pe coloană
(conform rezultatelor obţinute prin reziduuri standardizate ajustate).

Susţinătorii PSD apreciază că fenomenele anomice din societatea românească actuală au un

nivel relativ redus. Pentru simpatizanţii PNL, îngrijorarea faţă de corupţie şi nerespectarea
legilor este de nivel mediu. Susţinătorii PRM nu sunt în principal naţionalişti ci persoane care
manifestă un înalt nivel de îngrijorare în legătură cu fenomenele de anomie socială . Ideea că
societatea românească actuală este una de maximă anomie este respinsă de simpatizanţii PNL,
PD şi PSD.

Sentimentul de anomie socială şi opţiunea politică (%)

Opţiune Intensitatea sentimentului de anomie socială*
electorală (corupţie, dezordine, neaplicare a legilor)
0. foarte 1. 4. foarte
redusă redusă 2. medie 3. mare mare Total
PSD 25.6 33.6+ 31.6 26.2 22.8– 25.8
PNL 10.7 7.8 14.9+ 13.3 9.0– 10.6
PRM 5.0– 3.9– 10.3 12.2 15.5+ 12.2
PD 7.4 8.6 4.6 6.8 4.0– 5.4
ALTE 1.7 2.3 2.9 2.7 2.7 2.6
Indecis/ non–
răspuns 49.6 43.8 35.6– 38.8 46.0 43.4
100 100 100 100 100 100
Calculele sunt efectuate numai pe subeşantionul de români pentru a putea asigura comparabilitatea cu
datele din tabelul 24. + /–: numai în celulele respective se înregistrează asocieri semnificative
pozitive/negative între valorile de pe linie şi cele de pe coloană (conform rezultatelor obţinute prin
reziduuri standardizate ajustate).
*Indicele percepţiei anomiei sociale a fost construit prin numărarea cazurilor în care persoana a
exprimat acord în legătură cu patru formulări relevante pentru domeniu: „Nu contează că există legi,

108
 Dezvoltare comunitară şi regională

oricum cei de la putere fac ce vor ei‖, „În zilele noastre cei mai mulţi care încalcă legea scapă
nepedepsiţi‖, „În prezent nici tribunalele nu mai fac dreptate oamenilor‖, „În România te poţi îmbogăţi
doar pe căi necinstite‖. Scorul 0 este pentru cei care nu acceptă nici una dintre formulări, iar 4 pentru cei
care sunt de acord cu toate.

Caracterul contradictoriu al ideologiilor difuze

Ideologiile sociale înregistrate la nivelul populaţiei sunt puternic marcate de inconsistenţă, de

contradicţii între diferitele lor componente. Această fragmentare a articulaţiilor logice ale
ideologiilor difuze este normală. Ele nu au „autor unic‖ şi nu se supun procedeelor standard de
elaborare şi verificare asociate cu ideologiile sistematice. În plus, inconsistenţele apar şi
deoarece, pentru unele dintre întrebările formulate în chestionarele de opinie, unii dintre subiecţi
nu au reflectat niciodată anterior. Altfel spus, se cer opinii despre teme pentru care nu există
încă atitudini structurate social.

Ilustrativ pentru fenomenul de inconsistenţă a opiniilor pe teme ideologice este faptul că

35% dintre românii care consideră că „oamenii de altă naţionalitate decât cea română ar trebui
să părăsească România‖ susţin, în acelaşi timp, că ar accepta să aibă maghiari ca rude, prieteni
sau colegi de muncă. Cu alte cuvinte, se înregistrează o opinie inconsistentă de tipul „cred că cei
care nu sunt români ar trebui să părăsească ţara, dar în ceea ce mă priveşte, aş accepta să am
rude, prieteni sau colegi de etnie maghiară, deşi sunt român‖ (tipul A de inconsistenţă).
Contradictorie este şi opinia celor care nu acceptă punctul de vedere al expulzării celor de altă
etnie din ţară, dar pe de altă parte ar prefera ca maghiarii să nu trăiască în ţară (tipul B de
inconsistenţă). Este adevărat că acest gen de inconsistenţă este mult mai redus (5% dintre cei
care susţin că nu sunt deloc de acord cu afirmaţia că „oamenii de altă naţionalitate decât cea
română ar trebui să părăsească România‖).

Inconsistenţă la nivel de ideologie etnică (%)

Ar accepta ca „Oamenii de altă naţionalitate decât cea română ar trebui să
maghiarii să fie părăsească România‖? Total
nu prea mai
deloc de sunt de degrabă de total de Nonrăspun
acord acord acord acord s
rude, prieteni,
colegi 51 37 30* 35* 12 41
în aceeaşi
localitate 12 15 13* 13* 14 13
în ţară 30 35 30 24 30 31
în afara ţării 5** 8** 13 22 3 8
Nonrăspuns 2 4 15 7 41 7
% 100 100 100 100 100 100
Total N 661 422 71 130 100 1384
Calculele sunt efectuate numai pe subeşantionul de români.
* Tipul A de inconsistenţă.
** Tipul B de inconsistenţă.

De remarcat faptul că inconsistenţe de opinie de genul celei semnalate anterior apar nu la

modul strict aleatoriu, ci condiţionat social. Persoanele care declară că ar accepta maghiari în
imediata apropiere sau în localitate , dar în acelaşi timp susţin opinii extreme (de tipul „Oamenii
de altă naţionalitate decât cea română ar trebui să părăsească România‖) sunt, preponderent, din

109
 Dumitru Sandu

mediul rural, din comunităţi din Transilvania, cu pondere redusă a minorităţilor etnice, şi au un
nivel relativ ridicat al veniturilor70. Diferenţierile de nivel de educaţie şi de expunere la mass-
media nu par să fie de impact semnificativ asupra consistenţei opiniilor. Cu datele disponibile
este dificil să fie găsită o explicaţie a constatărilor anterior menţionate. Cu titlu de ipoteză se
poate susţine că fenomenele de inconsistenţă în ideologiile etnice au o probabilitate mai mare de
apariţie în mediile sociale de dezbatere intensă pe teme etnice. În acest sens este de presupus că
intensitatea controversei pe teme etnice este mai puternică în mediul rural decât în mediul
urban, în Transilvania decât în Vechiul Regat, pentru persoanele înstărite decât pentru cele
sărace şi în comunităţile omogene comparativ cu cele eterogene etnic.

O ilustrare şi mai clară a aceluiaşi mod contradictoriu de afirmare a ideologiilor sociale o

constituie înregistrarea unei ponderi de 17% persoane din totalul eşantionului care susţin în
acelaşi timp că pentru România este bun un sistem democratic, dar şi o conducere de tip militar.
Situaţia se întâlneşte mai ales în cazul persoanelor autoritare, bărbaţi în special, din judeţele
extracarpatice relativ dezvoltate. Prezenţa autoritarismului în seria factorilor care favorizează
inconsistenţa ideologiilor politice ar putea fi indicativă pentru faptul că o parte dintre
inconsistenţele ideologice observate provin şi din acţiunea unor efecte de „dezirabilitate
socială‖: o persoană de tip autoritar va fi tentată să susţină soluţiile politice de forţă de genul
regimurilor militare, dar, în acelaşi timp, dacă nu trăieşte în medii de izolare, va fi tentată să
răspundă la modul corect din punct de vedere politic susţinând opţiunea pentru democraţie.
Radicalismul în ideologiile sociale
Invocarea soluţiilor radicale în interacţiunea dintre grupurile sociale la nivelul ideologiilor
difuze este simptomatică pentru probleme sociale actuale sau potenţiale. Voi încerca în
continuare să identific câteva dintre zonele ideologiilor sociale difuze în care apar semne de
acceptare a unor mijloace de tip radical precum violenţa, segregarea, privarea de libertate sau
fundamentalismul. Sensul unei astfel de întreprinderi rezidă în tentativa de a ajunge, prin
cunoaştere socială, în timp, prin cercetări repetate, la formularea unor fundamente pentru
politici sociale adecvate domeniului.
În desfăşurarea unei astfel de întreprinderi voi prefera conceptul de radicalism celui de
extremism. Acesta din urmă este mai greu de operaţionalizat la nivelul cercetării prin ancheta de
opinie. Extremismul este negarea unor drepturi umane fundamentale, precum libertatea şi
egalitatea, prin adoptarea unor mijloace radicale, bazate pe forţă. În plan comportamental se pot
face relativ sigur identificările care să ducă la un diagnostic corect. În registrul opiniilor, mai
ales când este vorba despre fireasca scoatere din context pe care o operează sondajele,
diagnosticarea este mai greu de făcut. În consecinţă, voi limita analiza la inventarierea situaţiilor
în care apar opinii de susţinere a unor acţiuni publice care implică explicit violenţa sau
segregarea extremă a grupurilor etnice.

Caseta : Ce este extremismul?

Calificativul de extremist apare, cel mai adesea, în legătură cu atribuiri negative precum
„fascist‖, „totalitarist‖, „xenofob‖, „rasist‖, „antisemit‖, „fundamentalist‖, „terorist‖ etc.
Apare şi în legătură cu ceea ce fac, dar şi cu ceea ce afirmă sau susţin unii oameni. Este, în
consecinţă, o desemnare de act, dar şi de ideologie şi atitudine. Şi de mişcare socială, dar şi
de acţiune instituţionalizată. Termenii majori de contrast de natură pozitivă sunt, de obicei,
„toleranţă‖ şi „democraţie‖.

70 Afirmaţiile sunt bazate pe rezultate ale interpretării unui model de regresie logistică în care variabila
dependentă este „situaţia de inconsistenţă în ideologia etnică” iar predictorii sunt mediul rezidenţial,
locuirea în regiunile intracarpatice (1 – da, 0 – nu), nivelul mediu pe persoană al veniturilor din
gospodărie şi un indice al locuirii în condiţii de diversitate etnică (3 – are rude/prieteni de altă etnie, 2 –
are numai vecini de altă etnie, 1 – în localitate sunt persoane de altă etnie dar nu vecine sau prieteni, 0 –
în localitate nu sunt persoane de altă etnie şi nu are nici rude sau prieteni de altă etnie).

110
 Dezvoltare comunitară şi regională

Sintetizând opţiunile majore din literatura de specialitate şi orientând definiţia spre o

abordare operaţională, în context de sondaj sociologic, voi spune că extremismul este:
a) acţiune de negare, explicită sau implicită, a unor drepturi umane fundamentale
b) folosind, la modul voluntar, mijloace radicale
c) care duc la apariţia unor situaţii discriminatorii sau distructive sau care sporesc
probabilitatea de apariţie a unor astfel de situaţii.
Drepturile umane a căror negare constituie obiectul acţiunii extremiste sunt cele
referitoare la libertate, egalitate şi viaţă/supravieţuire/demnitate umană. Pe scurt, se poate
spune că extremismul se referă la negarea radicală a valorilor democraţiei, reductibile în
esenţă la configuraţia culturală statuată prin Revoluţia Franceză de la 1789.
Separarea, supercontrolul, forţa şi absolutizarea valorilor proprii sunt principalele
mijloace de tip radical prin care se impun soluţiile extremiste de discriminare, distrugere
sau umilire a oamenilor.
Mijloacele radicale pot fi adoptate în domenii diferite (politic, religios, etnic, economic,
social) şi medii diferite – ideologie sistematică, ideologie difuză, atitudini-sentimente,
comportamente explicite, organizaţii/instituţii, mişcări sociale etc.
Diferitele tipuri de extremism sunt identificate în funcţie de medii sau domenii (politic,
religios, rasial) de manifestare, de actorii specifici (extremism al partidelor politice „de
dreapta‖ sau „de stânga‖, terorism de stat) sau de mijloacele folosite pentru a-l impune
(terorism, segregare rasială, segregare rezidenţială etc.).
Folosirea conceptului în planul analizelor ştiinţifice empirice, al datelor de opinie în
mod special, impune o foarte bună specificare.
În variantă clară, un act este de tip extremist dacă:
– are ca funcţie negarea (=atacul, dispreţul, blocarea mecanismelor de realizare etc.)
– valorilor democratice (libertate, egalitate, demnitate umană etc.)
– prin mijloace radicale (violenţă, segregare, fanatism, privare de libertate etc.).
De remarcat că apelul la mijloace radicale, în sine, nu este etichetat ca extremism.
Numai folosirea violenţei împotriva libertăţii şi a egalităţii este considerată act de
extremism. Altfel, în funcţie de context, poate fi considerată „legitimă apărare‖, „prevenire
a conflictului‖ etc.
Există două paliere sau niveluri majore de măsurare a extremismului – cel atitudinal şi
cel comportamental71.

71 Pentru domeniul extremismului politic de dreapta, distincţia este clar rezumată de Pia Knigge: „În
general, două mari abordări pot fi distinse în studiul extremismului de dreapta. O primă categorie se
focalizează asupra sistemelor de credinţe sau dispoziţii individuale şi merge în tradiţia cercetărilor lui
Adorno (1950) asupra personalităţii autoritariste. Corespunzător, o persoană cu sistem de credinţe de
tip extremism de dreapta respinge pluralismul, parlamentarismul şi egalitarismul. În plus, extremiştii de
dreapta susţin naţionalismul puternic agresiv şi, frecvent, manifestă prejudecăţi faţă de diferite
minorităţi existente în societate (Ignazi, 1992; Lipset şi Rokan, 1978 etc.).

O a doua mare categorie de abordări în studiul extremismului de dreapta, în mod special în context
european, se focalizează pe partidele politice care, în cadrul unui sistem politic, pot fi caracterizate ca
orientate spre extrema dreaptă. Dificultatea majoră asociată cu «abordarea-centrată-pe-partide»
(party-approach) este cea de specificare a criteriilor de identificare a respectivelor partide” (Knigge,
1998, p. 250).

111
 Dumitru Sandu

Nivel de Mecanisme de discriminare/excludere

măsurare a
separare, supercentrare supercontrol crima ca mecanisme
discriminări
excludere pe propria suprimare drepturi mijloc de cumulate
sau
cultură individuale, civice acţiune
excluderii
politică
atitudinal ideologii fanatism afirmări de ideologii
difuze sau dogmatism personalitate totalitare
structurate ideologii de autoritaristă,
ale tip ideologii totalitare
discriminării etnocentrism etc.
naţionalism
agresiv etc.
comportame comportame acte de autoritarism pogromu fascism
ntal nte de tip dogmatism totalitarism ri stalinism
(la nivel de rasist, politic genocid etc.
individ, antisemit fundamentalis holocaust
organizaţie, etc. m religios- terorism
mişcare politic politic
socială etc.)
discriminare fanatism autoritarism terorism totalitarism

În măsura în care actul de negare radicală a democraţiei se produce deschis, prin

violenţe, programe politice, formulări legislative, identificarea fenomenului extremist nu
pune probleme. În cazul în care analiza este limitată la date de opinie, la ceea ce declară
oamenii în cazul unor sondaje la baterii de întrebări proiectate de specialişti pe scale de
„autoritarism‖ sau de natură similară, evaluarea extremismului este mult mai dificilă.
Extremismul de opinii sau credinţe nu există ca atare, ci în cadrul unor polarităţi atitudinale
de tipul „toleranţă/discriminare‖, „democratic/antidemocratic‖ etc. Sondajele de opinie nu
pot da, în aceste condiţii, informaţii decât despre extremismul potenţial şi nu pot duce decât
la evaluări relative, legate de context, modul de formulare a întrebărilor etc. Graniţa dintre
extremism şi moderaţie sau antiextremism nu poate fi trasată decât imprecis.

autoritar
sentiment de anomie socială
este necasatorit
nivel dezvoltare localitate factori de favorizare
este femeie a intoleranţei

locuieste la sat
are relatii
tolerant religios
are incredere in ceilalţi factori de defavorizare a
educaţie intoleranţei

diversitate etnică locala

lectura carti

-0.15 -0.10 -0.05 0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25

intensitate influenţă asupra intoleranţei extreme

112
 Dezvoltare comunitară şi regională

Factorii care favorizează sau defavorizează atitudinile de intoleranţă etnică extremă

Figura prezintă în mod simplificat un model de regresie multiplă cu coeficienţii beta.

Variabila dependentă este un indice al discriminării etnice extreme (EXTREM) construit ca scor
factorial din patru măsuri referitoare la acordul că a) „oamenii de alte naţionalităţi decât cea
română ar trebui să părăsească România‖, b) „ar fi mai bine ca maghiarii din România să plece
să trăiască în Ungaria‖, c) „romii ar trebui să fie forţaţi să trăiască separat de restul societăţii
pentru că nu se pot integra‖ şi d) un indice de numărare a grupurilor etnice pentru care subiectul
consideră că este validă afirmaţia „în România nu ar trebui să trăiască asemenea persoane‖.
Indicele de toleranţă religioasă este construit ca scor factorial din trei variabile cadre măsoară
acordul faţă de formulările :‖fiecare religie sau credinţă are dreptate în felul său‖, „religia ar
trebui să se adapteze la viaţa modernă..‖ şi „este mai important să fii un om bun decât să crezi în
dumnezeu‖. Autoritarismul este, de asemenea, măsurat ca scor factorial din şase variabile
referitoare la ordinele autorităţilor, libertate individ, socializare pentru supunere, conducător
puternic, pedeapsă pentru nerespectare simboluri, cărţi interzise. Indicele capitalului relaţional
(„are relaţii‖) este dat de numărarea răspunsurilor afirmative la întrebările despre relaţii utile la
primărie, tribunal, poliţie, bancă, spital sau pentru obţinerea unui loc de muncă. Coeficientul de
determinaţie multiplă pentru ecuaţie este 0,16.

Persoanele care au atitudini favorabile segregării extreme a grupurilor etnice aderă la opinii
de tipul „romii ar trebui să fie forţaţi să trăiască separat de restul societăţii pentru că nu se pot
integra‖ sau „oamenii de alte naţionalităţi decât cea română ar trebui să părăsească România‖.
Intoleranţa maximă la alte grupuri etnice o manifestă persoanele autoritare, puternic marcate de
sentimente de anomie socială (de convingerea că ţara este coruptă, legile nu lucrează şi
îmbogăţirea se face numai pe căi necinstite). Educaţia şi, în genere, capitalul uman de nivel
ridicat contribuie la reducerea intoleranţei etnice. Segregarea extremă, pe criterii etnice, este
favorizată de niveluri reduse ale educaţiei şi ale consumului cultural de literatură scrisă. Sub
aspect teritorial, mediile cele mai favorabile segregării etnice extreme sunt satele relativ
dezvoltate, omogene din punct de vedere etnic.

Concluzii
Ideologiile sociale difuze ale naţionalismului şi ale (in)toleranţei etnice sunt puternic legate
de:
– ceea ce ştiu oamenii, capitalul lor uman (dat de educaţie, migraţie, calificare etc.);
– ceea ce ei percep în legătură cu drumul economic al vieţii lor;
– starea de anomie pe care o identifică în societate;
– locul în care trăiesc (starea de dezvoltare a regiunii şi a localităţii, diversitatea etnică etc.);
– orientarea personală în lumea valorilor asociate cu religia, autoritarismul, toleranţa morală
etc.
Formele agresive ale naţionalismului, precum şi intoleranţa etnică extremă sunt alimentate
nu de sărăcia materială, ci de nivelul redus al educaţiei şi de percepţia difuză a unor stări
anomice în societate. Desigur, stocul personal de educaţie şi socializarea de tip autoritarist sunt
greu de modificat. În schimb, stările anomice care alimentează nelinişti, îngrijorări mai ales la
cei cu resurse reduse de capital uman, sunt realităţi de spaţiu public asupra cărora trebuie să fie
focalizată atenţia în analizele sociale destinate fundamentării de politici publice.
Spaţiile sociale propice intoleranţei etnice sunt în special localităţile rurale relativ dezvoltate,
caracterizate prin diversitate etnică redusă. La nivel de individ, acestea sunt asociate cu un nivel
redus al capitalului uman, dar cu stocuri ridicate de capital relaţional.
Opţiunile electorale ale populaţiei par să fie mai puţin sub semnul dezbaterilor în termeni de
ideologii naţionaliste şi mai mult legate de percepţiile de stări anomice anterior menţionate.
Potenţialul electoral al temelor corupţiei, al proastei funcţionări a instituţiilor, a celor juridice în
special, pare să fie, din perspectiva datelor analizate, extrem de ridicat.

113
 Dumitru Sandu

În legătură cu naţionalismul a rezultat că, la nivelul populaţiei României, există puternic

structurate trei variante de naţionalism: identitar accentuat, identitar moderat şi de segregare sau
de excludere. O a patra stare de mentalitate se regăseşte la nivelul celor care au un grad minim
de aderenţă sau de interes pentru temele dezbaterii naţionaliste.
O caracteristică esenţială a ideologiilor sociale difuze este dată de natura lor contradictorie.
Se întâlnesc relativ frecvent (17% din totalul eşantionului) situaţii în care aceleaşi persoane se
declară în favoarea democraţiei, dar şi a unui regim militar; apoi, aproximativ 7% dintre românii
intervievaţi susţin că „oamenii de altă naţionalitate decât cea română ar trebui să părăsească
România‖, dar, în acelaşi timp, declară că ar accepta să aibă maghiari în aceeaşi localitate sau ca
rude, prieteni ori colegi. Contradicţiile provin din combinaţia inerentă de autoritarism şi efecte
de dezirabilitate socială, din sensurile diferite pe care oamenii le dau unor termeni etc.
Conducerea prin „regim militar‖ a putut să fie uneori interpretată de cei intervievaţi în sens
propriu de „regim politic coordonat de militari‖ sau în sens larg de „aranjament social bazat pe
ordine, disciplină‖ etc.
Tipul de date cu care am lucrat nu permite o bună estimare a nivelului fenomenelor din
domeniul ideologiilor sociale. Nu se poate răspunde la întrebări de tipul: „câţi extremişti sunt în
România‖ sau „cât de mare este intoleranţa etnică‖. În limita datelor de opinie disponibile au
fost posibile numai dezagregări ale fenomenelor, trecerea de la ideea unui singur tip de
naţionalism la evidenţierea unei tipologii a naţionalismului, relevarea rolului pe care diferiţi
factori sociali îl au în stimularea fenomenelor de toleranţă/intoleranţă socială.
În fine, pentru a contextualiza informaţia pusă în circuit prin acest material, menţionez, în
baza unei analize comparative pe care am dezvoltat-o în altă lucrare, că profilul de
toleranţă/intoleranţă al populaţiei româneşti se încadrează pe deplin în unul dintre pattern-urile
majore identificate72 pentru Europa Centrală şi de Est, cu similaritate maximă faţă de Polonia şi
Ungaria.
În genere, ţările foste comuniste din Europa Centrală şi de Est (cu excepţia Sloveniei)
înregistrează niveluri de intoleranţă mult mai ridicate decât restul ţărilor europene. În cadrul
grupului de ţări foste comuniste, atitudinile discriminatorii cele mai intense apar în cazurile
Slovaciei, României, Lituaniei şi Cehiei. România şi Ungaria sunt ţările din zonă cu cel mai
ridicat indice de manifestare a relativismului valoric în calitate de componentă a toleranţei
sociale.

72 Afirmaţiile conţinute în paragraf sunt preluate din analiza pe care am efectuat-o cu date din World
Value Survey asupra a 25 de ţări (Sandu, 2003).

114
 Dezvoltare comunitară şi regională

Cunoaşterea diversităţii – condiţie a DEVCOM

Corpul principiilor şi regulilor DEVCOM suportă variaţii considerabile de la o situaţie socială la
alta. Diferenţierile rural-urban şi cele in interiorul mulţimii oraşelor sau al mulţimii satelor sunt
premise importante ale practicilor DEVCOM.

Agenţii comunitari – animatori, facilitatori sau . şi mai general, antreprenori sociali – pot fi cu atât
mai eficienţi cu cat au o mai bună cultură a tipului de situaţie socială asupra căreia urmează să
lucreze. Ideea că este suficient să cunoşti un set de x reguli care rezumă cele mai bune practici din
domeniu şi poţi aduce schimbările dorite este utopică. Realitatea nu ascultă , de cele mai multe ori,
de reţete , ci de principii, reţete în context, reguli adaptate cultural la mediul în care se aplică. satul
în genere, cel românesc în speţă, este un astfel de mediu. Pornind de la această premisă voi
introduce în continuare câteva din datele sociologice de bază care pot contribui la o mai bună
pregătire a agenţilor comunitari care lucrează/ urmează să lucreze în satele României. Tipurile de
sate din România funcţie de cultura lor dominantă, experienţa de migraţie internaţională, nivelul de
dezvoltare şi localizarea regională îmi par a fi de maximă relevanţă pentru diferenţierea
socioculturală care are/ar trebui să aibă influenţă asupra practicilor DEVCOM.

Principalele categorii de sate relevante pentru problematica DEVCOM

criteriul de tip de sat
tipologizare
cultural sate tradiţionale
sate moderne
sate de diversitate culturală
experienţa de fără experienţă de migraţie
migraţie temporară în faza incipientă de integrare în
în străinătate spaţii sociale transnaţionale
cu grad mediu de integrare în
spaţii transnaţionale
integrate în sistemul de migraţie aproximativ un sfert din satele ţării
transnaţională
nivel de dezvoltare/ sate foarte sărace…..
sărăcie comunitară
.. sate foarte dezvoltate
localizare regional73 în cadrul comunei
funcţie de drumurile europene
funcţie de graniţa de judeţ
subtip/ specificare
prin izolare
prin stoc de educaţie redus
prin stoc de educaţie ridicat
prin pondere mare a populaţie locale
imigrante
cu pondere mare de minorităţi etnice
cu minorităţi religioase
concentrau peste trei sferturi din
persoanele cu experienţă de migraţie
din mediul rural în decembrie 2001
centrale
periferice (mult mai sărace decât
cele centrale)
aproape
departe (mai sărace, decât cele „de
la drum‖)
la margine de judeţ

73 Pentru detalii vezi Sandu, 2003

115
 Dumitru Sandu

criteriul de tip de sat subtip/ specificare

tipologizare
în interiorul judeţului
funcţie de forma de relief de câmpie
de câmpie-deal
deal
deal-munte
munte
funcţie de regiunea istorică
funcţie de aria culturală
funcţie de experienţa proiecte de dezvoltare cu experienţă
DEVCOM
fără experienţă
cu antreprenori sociali implicaţi da
în DEVCOM în ultimii 30 de
ani
nu

Sate funcţie de experienţa de migraţie internaţională74

La momentul recensământului populaţiei şi locuinţelor (RPL) din 2002, aproximativ 149 mii
persoane erau plecate temporar din mediul rural în străinătate75. Prin raportare la numărul de
locuitori din rural rezultă o rată a emigrării temporare de 14.6‰. Dacă la plecările temporare se
adaugă numărul de persoane revenite din străinătate (determinate conform recensământului
comunitar al migraţiei RCM, Sandu 2003:191-221) rezultă un indicator mult mai puternic al
experienţei locale de migraţie cunoscut în literatura de specialitate sub numele de prevalenţă a
migraţiei. Prin raportare la mia de locuitori rezultă rata prevalenţei, estimată pentru începutul anului
2002 la 26.5‰.

Experienţa de migraţie comunitară este puternic diferenţiată între sate (Tabelul 1). Aproximativ
2200 de sate concentrau aproape 70% din totalul migraţiei circulatorii din rural în străinătate.

74 Extras din Dumitru Sandu 2004b.

75 Recensământul comunitar al migraţiei efectuat cu câteva luni înaintea , in noiembrie-decembrie 2001,

indica o cifră a plecărilor din sate mai mare cu aproximativ 40 de mii. Este posibil ca diferenţa între cele două
estimări – recensământul comunitar al migraţiei RCM şi recensământul populaţie şi al locuinţelor RPL – să
derive din faptul că o parte din persoanele plecate definitiv din localitate în străinătate să fi fost raportate de
către experţii locali care au completat formularele la nivel de sat ca migraţie temporară. Este probabil că
supraestimarea asociată cu RCM a apărut mai ales în legătură cu plecările definitive ale saşilor asimilate la
plecări temporare (în pofida faptului ca procedeul de calcul adoptat pe datele RCM a încercat să adopte o
corecţie în acest sens). Este posibil ca diferenţele dintre cele două înregistrări să fie datorate şi momentelor
diferite de culegere a datelor. Circulaţia migratorie la sfârşit de an, în apropierea sărbătorilor, ar fi putut fi mai
mare. 59% dintre plecările temporare înregistrate prin RPL erau de dată relativ recentă, de mai puţin de un an
de zile. Este posibil însă ca RPL să fi fost afectat de un anume efect de subânregistrare dat de evitarea
membrilor gospodăriei de a menţiona plecările ilegale din ţară. In cazul oraşelor mici, de sub 20 mii de
locuitori, RPL indica o cifră de 36480 plecaţi temporar în străinătate faţă de 40 635 în varianta de estimare
dată de RCM.

116
 Dezvoltare comunitară şi regională

Tabelul 1. Tipuri de sate funcţie de experienţa de migraţie temporară în străinătate

Tipul de sat funcţie de experienţa migratorie*

fără în fază în fază în fază
experienţă de incipientă intermediar avansată Total
migraţie (1‰-10‰) ă (10‰- (peste
(sub 1‰) 30‰) 30‰) % N
pondere sate, 2002 22.6 29.8 28.8 18.7 100 12091**
pondere persoane
plecate temporar în
străinătate ,
18.03.2002 0.1 7.8 22.8 69.4 100 147256
pondere plecaţi
temporar in
străinătate +reveniţi
din străinătate 0.1 6.9 21.3 71.7 100 266000
Sursa de date: RPL, 2002, INS si estimări bazate pe RCM , OIM 2001. Calcule proprii, DS. * măsurată prin
rata de prevalenţă a migraţiei temporare externe. ** sunt considerate numai satele de peste 19 locuitori din
mediul rural. In toate tabele am adoptat sistemul anglo-saxon de a marca zecimalele prin (.) şi nu prin (,).

under 10‰
BOTOSANI
10-20 ‰ SATU_MARE
MARAMURES
20-30‰ SUCEAVA
30-40‰
SALAJ BISTRITA-NASAUD IASI
40‰
BIHOR NEAMT
CLUJ
HARGHITA
MURES
VASLUI
HARGHITA BACAU
ARAD

ALBA COVASNA
SIBIU
HUNEDOARA BRASOV VRANCEA GALATI
TIMIS

BUZAU
CARAS-SEVERIN PRAHOVA BRAILA
VILCEA TULCEA
GORJ ARGES

MEHEDINTI IALOMITA
ILFOV
OLT CALARASI CONSTANTA
DOLJ
GIURGIU
TELEORMAN

Figura 1. Rata de prevalenţă a migraţiei din sate in străinătate, pe judeţe de domiciliu,2001/ 2002

117
 Dumitru Sandu

sub 10‰
under 10‰
BOTOSANI
10-20 ‰ SATU_MARE
MARAMURES
20-30‰ SUCEAVA
30+
SALAJ BISTRITA-NASAUD IASI
BIHOR NEAMT
CLUJ

MURES
VASLUI
HARGHITA BACAU
ARAD

ALBA COVASNA
SIBIU
HUNEDOARA BRASOV VRANCEA GALATI
TIMIS

BUZAU
CARAS-SEVERIN PRAHOVA BRAILA
VILCEA TULCEA
GORJ ARGES

DIMBOVITA
MEHEDINTI IALOMITA
ILFOV
OLT CALARASI CONSTANTA
DOLJ
GIURGIU
TELEORMAN

Figura 2. Rata emigrării temporare din sate în străinătate, pe judeţe de domiciliu, 2002

Concentrarea maximă a experienţei de migraţie din rural în localităţi din străinătate se înregistra, în
anii 2000, în special în Moldova de vest şi în Transilvania de nord-est (Figura 1, Figura 2). In
ordine descrescândă a intensităţii experienţei de migraţie urmează satele din sud-vestul
Transilvaniei şi din Banat plus Arad. Insule de emigrare intensă apăreau în special în satele din
Sălaj, Iaşi şi Tulcea (Figura 1). Cea mai redusă experienţă de migraţie apare în sudul ţării, în special
în satele din Argeş, Olt, Ialomiţa şi Călăraşi. De ce vestul Moldovei şi nord-estul Transilvaniei
constituie zone de maximă concentrare a experienţei de migrare în străinătate a populaţiei rurale?
Acestea nu sunt cele mai sărace zone rurale ale ţării. Întrebarea ar putea primi un prim răspuns prin
examinarea profilului satelor funcţie de experienţa lor migratorie.

Satele cu rate ridicate ale emigrării temporare în străinătate au un profil distinct, bine conturat. Ele
sunt caracterizate în esenţă prin pondere mare a minorităţilor etnice şi religioase, stoc ridicat de
educaţie la începutul anilor 1990 şi localizare în zone cu probabilitate sporită de comunicare cu
oraşul sau, în genere, cu societatea globală (Figura 3, Tabelul 2).

118
 Dezvoltare comunitară şi regională

% minorit. relig.1992 0,30

stoc educatie , 1992 0,08

factori care stimulează

emigrarea temporară
absolventi gimnaziu , 2002 0,05
absolv. scoli profes.2002 0,02
% absolv. de liceu, 2002 -0,12

% tineri 0,07
% adulti 0,06

emigrarea temporară
factori care reduc
marime sat 0,03

dezvolt. fond locativ, 1992 -0,01

marime oras apropiat -0,02
navetisti, 2002 -0,05

localizare la campie -0,06

dezvoltare judet -0,09
izolare sat -0,09

-0,15 -0,10 -0,05 0,00 0,05 0,10 0,15 0,20 0,25 0,30 0,35

Figura 3. Predictori ai ratei de emigrare temporară din sate, 2002

(Sandu, 2003: 32). „Localizarea la câmpie‖ este măsurată prin ponderea de teren arabil în total teren agricol în
cadrul comunei de care aparţine satul; „mărime oraş apropiat‖ este valoarea logaritmată a populaţiei oraşului
de peste 30 mii locuitori care se află Surse de date: Recensământul populaţiei şi locuinţelor, INS, 2002, RPL,
Recensământul comunitar al migraţiei, OIM, 2001, RCM, Baza de date COMREG , proiect de cercetare
CNCSIS C8- 1999-2002. Graficul prezintă coeficienţii beta dintr-un model de regresie multiplă cu rata de
emigrare temporară din sate ca variabilă dependentă. Socul de educaţie este măsurat prin EDSTOCK, izolarea
satului prin ISOLATE, dezvoltarea fondului locativ prin QBUILDING, conform specificărilor descrise în
Sandu, 2003: 259. Pentru „dezvoltarea judeţului‖ vezi DEVJUD98 la cea mai mică distanţă de satul de
referinţă, pe cel mai bun drum; „mărime sat‖ este logaritmarea populaţiei satului în 2002; % minorităţi
religioase în 1992 este calculată ca rădăcina pătrată din (100-pondere populaţie ortodoxă în 1992); % tineri
este ponderea populaţiei de 0-17 ani în populaţia totală a satului în 2002; ; % adulţi este ponderea populaţiei
de 18-59 ani în populaţia totală a satului în 2002. Calcule proprii DS.

Experienţa diversităţii culturale este una care pregăteşte migrantul potenţial pentru asumarea
riscurilor de a trăi în străinătate într-o lume care diferă mult de cea de „acasă‖. O pondere mare de
minorităţi etnice şi/sau religioase este nu numai o premisă favorabilă pentru experienţa alterităţii ci
şi pentru existenţa unui stoc ridicat de capital relaţional şi uman la nivel comunitar. Satele cu
pondere sporită de populaţie minoritară etnic sau religios sunt, în acelaşi timp, caracterizate prin
stoc ridicat de relaţii utile în instituţii , prin toleranţă etnică sporită şi prin consum ridicat de cultură
mediatică76. Altfel spus, există o tendinţă de autorecrutare a migranţilor pentru lucrul temporar în
străinătate în special din satele cu nivel sporit de capital sociu-uman.

Faptul că stocul de educaţie la nivel de sat contează mai puţin prin valorile sale din anii 2000 decât
prin valorile de la începutul anilor 1990 sugerează ca diferenţierea educaţională a satelor a fost un
factor semnificativ pentru migraţie mai ales la începutul procesului de structurare a fluxurilor de
migraţie temporară în străinătate. Ulterior, pe măsură ce procesul de difuziune a inovaţiei sociale de

76 Constarea este bazată pe analize de corelaţie Bravais-Pearson pe 8226 persoane din mediul rural
intervievate în sondajele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă în perioada 1998-2002.

119
 Dumitru Sandu

a găsi de lucru în străinătate avansează, intră în funcţiune tot mai mult mecanisme de contagiune
socială, factori asociaţi cu capitalul relaţional, independent de experienţa locală a alterităţii.

Tabelul 2. Profilul satelor cu număr mare de persoane plecate temporar în străinătate

ETNIE SI RELIGIE cu nivel ridicat de diversitate locală, 1992

EDUCAŢIE de nivel ridicat în 1992
nivelul actual al educaţiei contează puţin
VÂRSTĂ pondere mare de populaţie adultă de 30-60 ani,
2002
NAVETISM de nivel redus, 2002
AMPLASARE SAT in zonă de comunicare intensa
nu la câmpie
Tabelul reprezintă o prezentare simplificată a modelului de regresie multiplă din Figura 3.

Desigur, în seria factorilor comunitari care au favorizat emigrarea temporară în străinătate apar si
cei legaţi de structura demografică a localităţii şi de ocuparea locală a forţei de muncă: o pondere
mare de populaţie activă în condiţiile în care navetismul de la sat la oraş este redus, deci ocuparea
salarială a forţei de muncă este de diminuată, favorizează propensiunea spre emigrarea în străinătate
.

Profilul satelor cu pondere mare de persoane plecate temporar în străinătate are variaţii
considerabile funcţie de regiunea istorică (Tabelul 3) . Numai trei factori favorizanţi migraţiei se
află în profilul tuturor regiunilor rurale cu procent mare de plecaţi temporar în străinătate. Este
vorba de ponderile ridicate de populaţie în intervalul de vârstă 30-59 ani şi de minoritari sub aspect
etnic sau religios şi de localizarea satului în contexte local-regionale favorabile comunicării cu
oraşul şi , în genere, cu alte localităţi.

Satele care

 au o pondere mai mare decât media la nivel naţional sub aspectul prezenţei maghiarilor,
catolicilor, protestanţilor sau neo-protestanţilor ,
 au o pondere mare de populaţie de 30-59 ani,
 sunt de tip centru de comună şi
 se află aproape de oraşe sau de drumuri de circuit european,
furnizează, tendenţial, un număr mai mare de plecări temporare în străinătate.

120
 Dezvoltare comunitară şi regională

Tabelul 3. Profilul satelor cu pondere mare de emigranţi temporar în străinătate, pe regiuni istorice,
2002

Sate din Muntenia, Sate din Transilvania,

Categorii de Sate din Moldova Dobrogea şi Oltenia Banat, Crişana-Maramureş
indicatori
Nivel relative ridicat de Nivel relative ridicat de
educaţie in 1992 educaţie in 1992
Pondere redusa absolvenţi Pondere redusa absolvenţi
de liceu, 2002 de liceu, 2002
Pondere mare de
EDUCAŢIE
absolvenţi de scoli
profesionale si de ucenici
Pondere mare de
absolvenţi de gimnaziu,
2002
Pondere mare tineri 18-29
ani, 2002
VÂRSTĂ
Pondere mare adulţi 30- Pondere mare adulţi 30- Pondere mare adulţi 30-59
59 ani, 2002 59 ani, 2002 ani, 2002
Pondere mare minorităţi Pondere mare minorităţi Pondere mare minorităţi
RELIGIE ŞI ETNIE
religioase 1992 religioase 1992 religioase 1992
Rata redusa a Rata redusa a navetismului
NAVETIŞTI
navetismului din sat, 2002 din sat, 2002
Sat cu număr mare de
MARIME SAT
locuitori
Oraşul cel mai apropiat Oraşul cel mai apropiat este
ORAŞ APROPIAT
este mic mare
Fond locative dezvoltat , Fond locative dezvoltat
FOND LOCATIV
1992 , 1992
Sat cu oportunităţi de Sat cu oportunităţi de Sat cu oportunităţi de
COMUNICARE
comunicare comunicare comunicare
RELIEF
Sate de câmpie Sate de deal-munte
DEZVOLTARE
JUDEŢ Sat în judeţ dezvoltat Sat în judeţ sărac Sat în judeţ sărac

Dincolo de această regularitate generală pot fi înregistrate conjuncturi regionale specifice care
favorizează sau frânează propensiunea spre emigrarea temporară în străinătate:

 în sudul ţării, în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, emigrarea temporară cea mai intensă nu s-a
făcut din satele cu stoc mare de educaţie precum în celelalte regiuni ale ţării;

 la nivelul Moldovei, propensiunea spre emigrare a fost potenţată în satele cu pondere mare
de absolvenţi ai şcolilor profesionale şi de ucenici;

 plecarea accentuată a tineretului din rural este specifică satelor ardeleneşti ;

 deficitul de ocupare salarială prin navetism rural-urban a favorizat emigrarea temporară

maia ales în satele din Moldova şi din Transilvania;

 mărimea oraşului cel mai apropiat a contat ca factor de diferenţiere a propensiunii de

migraţie mai ales pentru satele din sudul ţării şi din Transilvania. A contat însă diferit

121
 Dumitru Sandu

pentru ca în sudul ţării emigrările rurale temporare în străinătate au fost făcute în special din
satele apropiate de oraşe mici. In schimb, în Transilvania, ratele similare s-au înregistrat
pentru satele apropiate de oraşe mari. Este probabil că prezenţa oraşului-capitală Bucureşti,
în sudul ţării, joacă un rol important în această diferenţiere a sensului relaţiilor de favorizare
a comportamentului migratoriu. Deficitul de ofertă de forţă de muncă pentru populaţia
rurală pare să fi fost maxim în regiunile sudice în special în apropierea oraşelor mici
caracterizate , de cele mai multe ori , prin profil monoindustrial (cazul oraşului Roşiori de
Vede, spre exemplu).

 importanta variaţie regională se înregistrează şi în legătură cu rolul pe care îl are nivelul

mediu de dezvoltare a judeţului în care se află satul de emigrare. In regiunile sudice şi
central-vestice plecările temporare în străinătate s-au făcut în special din judeţe relativ slab
dezvoltate. Pentru Moldova regularitatea este de sens invers. Aici plecările au fost mai
intense din judeţele relativ dezvoltate.

Tipologia culturală a satelor

Constatările anterior amintite sugerează criterii ale unei tipologii a satelor din punct de vedere
cultural, relevantă pentru comportamente de alegere de tipul migraţiei. Evident, cultura este
înţeleasă în acest context în sensul larg al conceptului antropologic, statuat de Edward Tylor: „that
complex whole which includes knowlege, belief , art, moral, law, custom and any other capabilities
and habits aquired by man as a member of society‖, ca set de cunoştinţe, credinţe, valori şi obiceiuri
transmise prin socializare (Bonte şi Izard, 1999:682). Constatările evidenţiate cu ocazia analizei
comportamentelor de migraţie temporară în străinătate trimit la ipoteza condiţionării alegerilor
sociale funcţie de valorile conjugate ale capitalului uman, simbolic şi relaţional existent la nivel
comunitar. Informaţia de care dispun oamenii, valorile pe care le susţin şi relaţiile pe care le au
determină, probabil, comportamentele sociale de alegere ale populaţiei la nivel comunitar (Tabelul
4). Satele cu nivel ridicat de stoc educaţional sunt mai bogate nu numai în capital uman ci şi în
capital relaţional şi în orientări valorice de tip modern, cu accent pe raţionalitate şi deschidere la
schimbare.

Pornind de la aceste criterii se poate avansa ipoteza metodologică a unor tipuri culturale de sate
pentru România anilor 1990-2000 structurate funcţie de:

 diversitatea etnico-religioasă,
 stocul de educaţie sau de capital uman,
 gradul de izolare a comunităţii şi
 experienţa de migraţie internă.

122
 Dezvoltare comunitară şi regională

Tabelul 4. Criterii pentru tipologia culturală a satelor

Variabile latente Variabile manifeste (efectiv folosite pentru tipologie)77

ale tipologiei stoc de ponderea pondere pondere grad de
educaţie imigranţilor grupuri maghiari în izolare
1992 interni în minoritare de sat (MAGH) localitate
(EDSTOCK) localitate tip religios 1992 (ISOLATE)
2002 (IMIG) 1992
(MINREG)
capital uman +++ ++ ++ --

capital simbolic de
modernitate + + +/- +/- ---

capital relaţional ++ +++ ++ +++ -

+ relaţie de semnificare de directă proporţionalitate; - relaţie negativă de semnificare inversă proporţionalitate

Funcţie de ipoteza anterior formulată şi cu ajutorul unei analize cluster a rezultat o tipologie
culturală a satelor României (Tabelul 5) . Funcţie de caracteristica definitorie, acestea pot fi
tradiţionale, moderne, cu pondere mare de minorităţi religioase, cu pondere mare de minorităţi
etnice, cu pondere mare de imigranţi sau, în alt registru, izolate. Primele cinci tipuri sunt date de
compoziţia socioculturală a populaţiei iar ultimul poartă marca situaţiei ecologice, de context de
comunicare. Cele şase tipuri trebui înţelese nu în sensul de „clase‖ ci de „tipuri ideale‖
fundamentate teoretic şi empiric. Acelaşi sat poate fi, spre exemplu, şi izolat şi cu stoc redus de
educaţie. El va fi considerat însă ca aparţinând tipului izolat în măsura în care caracteristicile de
izolare se abat mai puternic de la media naţională decât cele de educaţie.

Cele patru măsuri empirice propuse sunt relevante nu numai pentru cele trei tipuri de capital
menţionate. Ele pot fi interpretate şi ca măsurători indirecte pentru propensiunea comunitară spre
adoptarea atitudinilor de acceptare a alterităţii sociale. Simplul fapt de a avea în acelaşi sat persoane
care au fost născute în alte localităţi, sunt de religii sau etnii diferite sau au un nivel de educaţie mai
ridicat contribuie la sporirea probabilităţii de structurare a unei mentalităţi comunitare caracterizată
prin toleranţă, disponibilitate de comunicare, nivel ridicat de empatie şi de acceptare a riscului sau ,
altfel spus, printr-o cultură a deschiderii. Cultura comunitară a deschiderii este de aşteptat să fie mai
bine structurată în comunităţile rurale cu grad redus de izolare în raport cu oraşul, cu reţeaua rutieră.

Tipul tradiţional de sat cu stoc redus de educaţie se întâlneşte în special în judeţele sărace din estul
şi sudul ţării (Figura 4). Concentrarea cea mai mare de populaţie rurală cu nivel redus de educaţie

77 Stocul de educaţie şi ponderea grupurilor minoritare sunt măsurate cu ajutorul unor valori date de
recensământul anului 1992. Opţiunea pentru a opera cu valori din 1992 si nu din 2002 este dată de ideea ca
fenomenul analizat, migraţia circulatorie în străinătate în anii 1990-2002, este determinat de valori
anterioare ale structurilor culturale. Variabilele EDSTOCK si ISOLATE sunt construite conform procedurii
descrise in ( Sandu, 2003, 259). Ponderea minorităţilor etnice şi religioase din sat MINREG este estimată ca
rădăcină pătrată din (100- pondere populaţie de religie ortodoxă). Corelaţia Bravais-Pearson între MINREG
si ponderea de populaţie maghiară în sat, la nivelul anului 1992, pentru satele de peste 19 locuitori, era de
0.50, semnificativă la nivelul p=0.01. Ponderea populaţiei maghiare în sat este considerată la nivelul anului
1992.

123
 Dumitru Sandu

este specifică judeţelor Vaslui, Călăraşi şi Ialomiţa . In satele de tip tradiţional locuieşte aproximativ
14% din populaţia rurală a ţării. Desigur, populaţie cu nivel redus de educaţie există în mult mai
mare măsură în lumea rurală românească. Cifra anterioară se referă însă numai la populaţia care are
domiciliul în sate de tip tradiţional.

In satele de tip izolat trăieşte aproximativ 14% din populaţia rurală. Locuirea în astfel de sate este
specifică Olteniei dar şi Brăilei, judeţelor Tulcea, Vrancea şi Botoşani. In satele care au minorităţi
religioase in proporţie semnificativ mai mare decât la nivel naţional, locuiesc aproximativ 30%
dintre săteni. Moldova de vest şi Transilvania de nord-vest concentrează satele cu cea mai multă
populaţie de acest tip. Satele cu concentrare maximă de populaţie maghiară se află în Covasna,
Harghita, Mureş şi Satu Mare. Populaţia rurală de tip modern, cu nivel ridicat de educaţie, este
asociată în special satelor din nordul Munteniei şi din nordul Olteniei. Satele de imigranţi sunt
specifice Banatului şi judeţelor cu tradiţie industrială precum Constanţa, Braşov, Hunedoara şi
Arad.

Pe ansamblu se constată o puternică diferenţiere a tipurilor culturale de sat funcţie nu atât de judeţul
de domiciliu cât, mai ales, în legătură cu aria culturală. Constatarea este susţinută de date indiferent
dacă analiza se face în raport cu ponderea de sate de un anume tip din judeţ (Figura 4) sau cu
ponderea de populaţie rurală funcţie de tipologia satelor )78. Satele de tip tradiţional cu nivel redus
de educaţie şcolară sunt specifice Moldovei de est Munteniei de sud, Munteniei de vest si Olteniei
de sud. Satele izolate apar cu pondere mare în special în cele doua arii culturale ale Olteniei, în
Alba-Hunedoara şi în Dobrogea (prin Tulcea).

Tabelul 5. Distribuţia satelor pe tipuri culturale

Tipuri culturale de sate Caracteristică definitorie Sate Populaţie Mărimea

rurală medie a
N % % satului
tradiţionale stoc de educaţie redus 2592 21.5 14.7 571
asociate cu izolarea sate periferice. depărtate de 2492 20.7 13.7 554
oraş şi de drumuri europene
cu minorităţi- religioase cu pondere de minorităţi 2284 18.9 29.2 1,286
religioase mai mare decât pe
total mediu rural
minoritar-etnice cu pondere mare de maghiari 741 6.1 7.0 947
moderne cu stoc sporit de educaţie 2456 20.4 18.8 770
de imigrare cu pondere mare de imigranţi 1492 12.4 16.6 1117
veniţi din alte localităţi ale
ţării

78 Asocierea puternică dintre tipul cultural de sat si aria culturală ca tip regional nu este un artefact statistic
ci reflectă o relaţie stabilă în planul realităţii. Un singur idicator este comun în cele două clasificări . Este
vorba de măsurarea compoziţiei religioase a populaţiei prin referire la ponderea minorităţilor de rit
neortodox . Aceasta apare, in expresii de calcul diferite, atât în tipologizarea satelor cât şi în cea a judeţelor
pe arii culturale. In tipologia judeţelor pe arii culturale am operat, diferit de tipologia satelor, cu indicatori
referitori la nivelul dezvoltării rurale, nivelul dezvoltării urbane, ponderea de teren arabil din total teren
agricol şi localizare pe regiuni istorice (Sandu 1999: 146-148). Rezultă că suprapunerile puternice între tipul
cultural de judeţ şi tipul cultural de sat au un fundament de realitate socioculturală şi nu unul de mod de
calcul. În fapt, cele două tipologii se susţin reciproc sub aspectul validităţii.

124
 Dezvoltare comunitară şi regională

Tipuri culturale de sate Caracteristică definitorie Sate Populaţie Mărimea

rurală medie a
N % % satului
12057 100 100.0 834
Ultimul recensământ din martie 2002 indică un număr de 13623 sate cu cel puţin o persoană ca număr de
locuitori. Dintre acestea, 12638 sunt sate in rural , iar la nivelul ruralului satele cu peste 19 locuitori erau in
număr de 12402. Sunt clasificate numai satele din rural care au peste 19 locuitori. 345 sate pentru care nu am
dispus de date complete au fost eliminate din analiză. Pentru fiecare dintre satele României din mediul rural,
cu peste 19 locuitori , a fost determinat un profil cultural funcţie indicatorii din Tabelul 4. Profilurile
respective au fost clasificate automat, prin analiză cluster, în şase tipuri culturale de sate . Calcule proprii,
D.S. Surse de date pentru tipologizarea satelor: Baza COMREG, Facultatea de Sociologie si Asistenţă Socială
(2001), recensământul populaţie şi locuinţelor INS (1992, 2002).

Tipul de sat cu populaţie consistent marcata prin diversitate religioasă este specific Moldovei de
vest şi Transilvaniei, exceptând aria Covasna-Harghita. Satele de specific maghiar sunt localizate
mai ales în Covasna, Harghita şi Maramureş- Satu Mare. Satele al căror specific cultural decurge în
principal din stocul sporit de educaţie – în condiţii de omogenitate etnic-religioasă de populaţie
românească-ortodoxă - sunt cele din nordul Munteniei şi din Oltenia. In fine, ariile culturale rurale
cu profil marcat în special prin ponderea mare a imigranţilor din alte localităţi ale ţării sunt Banatul,
Arad-Bihor, Alba-Hunedoara şi Braşov-Sibiu79 .

com.. cu pondere mare maghiari comunităţi

BOTOSANI tradiţionale,
SATU_MARE MARAMURES cu stoc redus
comunit. cu SUCEAVA
de educaţie
minorităţi
IASI
religioase SALAJ BISTRITA-NASAUD
BIHOR NEAMT
CLUJ

MURES HARGHITA
VASLUI
BACAU
ARAD comunităţi
ALBA izolate
COVASNA
comunităţi HUNEDOARA
SIBIU
BRASOV VRANCEA GALATI
TIMIS
de
imigranţi
BUZAU
CARAS-SEVERIN PRAHOVA BRAILA TULCEA
comunităţi GORJ
VILCEA ARGES
moderne, cu DIMBOVITA
stoc mare de MEHEDINTI IALOMITA
educaţie ILFOV
OLT CALARASI CONSTANTA
DOLJ
GIURGIU
TELEORMAN

Figura 4. Judeţele în funcţie de tipul cultural dominant de sat

Cultura rurala dominantă a judeţului este aproximată prin tipul dominant de sat din judeţ (pondere tip de sat
specific în totalul satelor din judeţ la recensământul din 2002). Exemplu de lectură: tipul cultural dominat de

79 Constatările din paragraful respectiv se bazează pe analiza reziduurilor standardizate ajustate pentru un
tabel de contingenţă dat de intersectarea tipului cultural de sat cu aria culturală, folosind satul ca unitate de
analiză. Au fost avute în vedere numai satele din rural cu mai mult de 19 locuitori.

125
 Dumitru Sandu

sat la nivelul judeţului Alba este cel „izolat‖. Similar pentru Tulcea, Vrancea, Brăila şi sudul Olteniei. Calcule
proprii, D.S.

Atât satele tradiţionale cât şi cele izolate sunt sărace. În primul caz însă sărăcia este asociată mai
mult cu compoziţia populaţiei – stoc redus de educaţie, pondere scăzută a salariaţilor etc. – iar în cel
de-al doilea cu izolarea satului (Tabelul 6).

Satele de imigrare au compoziţia de populaţie de maxima favorabilitate pentru dezvoltare, cu mulţi

tineri şi cu stoc ridicat de educaţie şcolară. Firesc, acestea au şi nivelul general de dezvoltare cel
mai ridicat. In ordinea descrescândă a nivelului mediu de dezvoltare urmează satele cu maghiari şi
cele „moderne‖.

Indicatorul agregat cel mai relevant pentru tipul de cultură locală este cel care estimează rata de
fertilitate. Cu cât aceasta este mai ridicată cu atât este mai probabilă prezenta unor mentalităţi
tradiţionale în legătură cu reproducerea populaţiei, cultura sanitară sau cultura de tip religios.
Indicele respectiv are valori maxime, aşa cum era de aşteptat, pentru satele tradiţionale şi minime în
cele de imigrare.

Nu este încă suficient de clar din ce anume derivă profilul specific al satelor cu pondere ridicată de
minorităţi religioase. Este vorba de implicaţii ale diversităţii religioase sau ale altor factori încă
neidentificaţi , asociaţi însă cu diversitatea religioasă? Menţionez întrebarea ca temei pentru
cercetări viitoare. Datele disponibile sugerează ipoteza unui profil specific asociat cu diversităţi
sociale cumulative, de tip religios, educaţional şi de experienţă de migraţie.

Tabelul 6. Profilul sociodemografic al fiecăruia dintre cele şase tipuri culturale de sate

Caracteristici ale tipului de sat Tipul cultural de sat

tradiţional asociat cu minorităţi minoritar- modern de
cu religioase etnic imigrare
izolarea (cu
maghiari) Total
vârsta medie a populaţiei
adulte (ani), 2002 50.4 49.6 47.3 47.2 48.2 46.1 48.0
stoc mediu de educaţie, 2002 7.1 7.4 7.7 8.1 8.2 8.4 7.8
pondere populaţiei care a 23.1 25.3 30.1 34.7 38.2 40.9 32.1
absolvit scoli postgimnaziale
copii născuţi vii la 1000 femei
de 15-49 ani, 1992 1905.5 1894.8 1811.5 1651.9 1692.1 1621.5 1771.7
salariaţi la 1000 locuitori,
2002 100.1 109.3 160.1 208.9 194.8 251.8 169.8
navetişti la 100 salariaţi 44.8 38.7 49.3 44.8 59.1 52.1 49.2
indicele dezvoltării satului
DEVSAT* -3.7 -4.5 5.0 10.8 7.5 14.2 4.8
Indicatorii sunt calculaţi pe total sate, cu date ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din 1992 sau din
2002. Mediile pe sat au fost ponderate cu populaţia satului. *Pentru modul de calcul vezi Sandu 2003:139.
Scorul factorial a fost înmulţit cu 10. Calcule proprii, D.S.

Specificitatea culturală a celor şase tipuri de sate este pe deplin argumentată şi cu ajutorul datelor de
sondaj (Tabelul 7). La acest nivel de analiză rezultă cu claritate o susţinere a ipotezei iniţiale de
clasificare a satelor funcţie de configuraţia formelor de capital (Tabelul 1, Tabelul 7).

126
 Dezvoltare comunitară şi regională

Tabelul 7. Profilul sociocultural al fiecăruia dintre cele şase tipuri culturale de sate

Tipul cultural de sat Total

tradiţional asociat cu cu minoritar- modern de
Caracteristici ale tipului de izolarea minorităţi etnic imigrare
sat religioase (cu maghiari)
% merg la oraş cel puţin 6 4 10 13 17 17 12
odată pe săptămână pentru
cumpărături
capital relaţional RELATII* 0.66 0.92 1.15 2.10 0.88 0.95 1.03
% cu autoturism 15 17 21 33 25 26 23
% citesc ziare cel puţin odată
pe săptămână 19 21 26 45 26 31 27
% vizionează TV cel puţin
odată pe săptămână 76 79 79 85 82 83 80
%au încredere în biserică 95 85 92 85 90 90 90
% cu încredere în guvern 40 44 28 27 33 21 31
% cu încredere generalizată
în oameni 29 25 33 43 34 33 33
% optimişti (cred că vor trăi
mai bine peste un an) 19 32 26 11 25 26 24
Indicatorii au valori estimate pe baza datelor de sondaj BOP-FSD, 2003 – date cumulate (numai mediul rural
– 1857 persoane). * Indice de numărare a instituţiilor/situaţiilor la nivelul cărora persoana intervievată are
relaţii utile (spital, tribunal, primărie, politie, bancă, pentru obţinere loc de muncă, la conducerea judeţului,
pentru afaceri, în străinătate). Calcule proprii, D.S.

Capitalul relaţional maxim este înregistrat în satele cu minorităţi etnice sau religioase. Consumul
mediatic, semn al capitalului uman este mult mai mare în satele de imigranţi, cu maghiari şi de tip
modern, comparativ cu cele tradiţionale, izolate şi cu minorităţi religioase. Cultura critică, parte a
capitalului simbolic, este prezentă în special în satele de imigranţi şi de maghiari. Aici neîncrederea
în guvern este maximă. Tradiţionalismul religios (încredere mare în biserică) este specific satelor
tradiţionale şi cu minorităţi religioase. În fine, definirile sociale ale situaţiei personale diferă
puternic de la un tip de sat la altul. Izolarea aduce cu ea optimism.

Întreaga dinamică de tip cultural poartă amprenta compoziţiei sociale a populaţie şi intensităţii
interacţiunii cu oraşul. Satele cu nivel de dezvoltare peste medie şi cu orientare valorică accentuată
spre modernitate sunt mult mai active sub aspectul interacţiunii cu oraşul. Ponderea celor care merg
cel puţin odată pe săptămână la oraş pentru cumpărături este de aproape trei ori mai mare în satele
de imigrare şi în cele moderne, comparativ cu situaţia din satele tradiţionale sau izolate ( Tabelul 7).

Între tipul cultural de sat şi tipul de experienţă de migraţie temporară în străinătate există o
puternică asociere (Error! Reference source not found.): lipsa de experienţă de migraţie este
specifică , aşa cum era de aşteptat, satelor de tip tradiţional şi izolat; comunităţile cu maximă
experienţă de migraţie temporară în străinătate sunt caracteristice satelor cu pondere mare de
maghiari; comunităţile cu nivel mediu de experienţă migratorie sunt specifice satelor de imigrare
(cu populaţie sosită din alte localităţi ale ţării); comunităţile în fază incipientă a procesului de
migraţie circulatorie externă sunt prezente în special în satele moderne, cu stoc mare de educaţie.

Deşi datele disponibile sunt de tip sincronic, măsurate la un moment dat, ele sugerează o ipoteză
interpretativă asupra valurilor de emigrare temporară din rural în străinătate. Primul val, la începutul
anilor 1990, pare să fi fost cel al emigranţilor din satele cu pondere mare de minorităţi etnice. A
urmat valul din satele în care experienţa alterităţii şi capitalul social necesar au fost asigurate prin
diversitate religioasă şi prin experienţă de migraţie în interiorul ţării. Cel de-al treilea val pare să fie

127
 Dumitru Sandu

cel a plecărilor din satele omogene din punct de vedere religios şi etnic, fără experienţă de migraţie
internă dar cu stoc mare de educaţie.
Tabelul 8.Tipuri de sate funcţie de profilul cultural dominant şi experienţa de migraţie circulatorie internaţională

Tipul de sat funcţie de experienţa migratorie* Total

sate de cultură **
fără experienţă
de migraţie în fază incipientă în fază intermediară în fază avansată
(sub 1‰) (1‰-10‰) (10‰-30‰) (peste 30‰)
tradiţională 36.5 29.5 22.8 11.1 100

asociate cu izolarea 33.6 29.2 25.3 11.9 100

minoritar- religioasă 8.9 27.5 34.7 28.9 100
minoritar etnică 6.7 16.2 31.8 45.2 100
modernă 19.3 38.1 28.1 14.6 100
de imigrare 13.6 28.6 36.0 21.8 100
total sate 22.5 29.9 28.8 18.8 100
* măsurată prin rata de prevalenţă a migraţiei temporare externe. Sunt considerate numai satele de peste 19
locuitori. ** Tipologia culturală a satelor a fost generata prin analiza cluster funcţie de variabilele referitoare
la izolarea satului, ponderea imigranţilor, ponderea minorităţilor religioase şi ponderea maghiarilor .

Concluzii la „tipologia culturală‖

Înţelegerea migraţiei circulatorii româneşti ( şi în genere a oricărui fenomen de alegere socială) nu

se poate face decât specificat şi in sistem. „Specificat‖ se opune lui „global‖ pe total fenomen iar
„în sistem‖ se opune abordării atomare, punctuale, care rupe migraţia externă de cea internă.
Specificarea este necesară pe etape , modalităţi de realizare a migraţiei si tipuri de comunităţi de
origine iar, pentru mediul rural, pe tipuri culturale de sate.

La momentul actual se disting patru tipuri de comunităţi rurale din punct de vedere al intensităţii
migraţiei externe: fără migraţie, cu migraţie de nivel redus , mediu si ridicat. Ultimele trei tipuri
corespund la trei faze ale procesului de constituire a experienţei comunitare de migraţie, incipient,
intermediar şi avansat.

Există şase tipuri culturale de sat, identificate în funcţie de configuraţia capitalurilor de tip uman,
simbolic şi relaţional: tradiţional, izolat, cu minorităţi religioase, cu minorităţi etnice (maghiară în
special), moderne, de imigrare.

Tipurile trebuie să fie înţelese nu în sensul de „clase‖ ci de „tipuri ideale‖, de clasificări în care se
pune accent diferenţiat pe caracteristici diferite ale clasei, funcţie de opţiuni teoretice sau de
argumente empirice. Acelaşi sat poate fi, spre exemplu, şi izolat şi cu stoc redus de educaţie dar el
va fi considera de tip izolat dacă abaterea sa de la media de izolare este mai mare decât abaterea de
la media de educaţie pe sat.

Cele şase tipuri culturale de sat se prezintă în bună măsură ca blocuri regionale (Figura 4). Ele nu
sunt distribuite aleatoriu pe teritoriul ţării. Principalul bloc al satelor de imigranţi este localizat în
vestul ţării în zona Timiş, Arad şi Hunedoara. Blocul satelor cu pondere semnificativă de maghiari
este în vestul Transilvaniei. Satele tradiţionale cu stoc redus de educaţie sunt distribuite în două
blocuri , în estul Moldovei şi în sudul Munteniei. Aria continuă cea mai extinsă de sate izolate este
identificabilă în vestul Olteniei şi în sudul Banatului. Nordul Munteniei şi nordul Olteniei constituie
regiunea dominată de satele aşa-zis moderne, cu capital educaţional ridicat. Satele cu pondere

128
 Dezvoltare comunitară şi regională

sporită de minorităţi religioase sunt specifice nordului ţării şi vestului Moldovei. Exceptând tipul de
sat cu pondere mare de maghiari, toate celelalte sunt distribuite pe configuraţii spaţiale care
transgresează graniţele de regiune istorică.

Harta satelor pe faze de migraţie se suprapune in buna măsură cu harta satelor pe tipuri culturale.
Perechile de „faze- tip cultural de sat‖ sunt: experienţă avansată de migraţie – cultură de tip
minoritar etnică ; experienţă de migraţie de nivel intermediar – cultură de tip minoritar-religioasă şi
de imigrare; fază incipientă de emigrare temporară în străinătate – cultură rurală de tip modern.

Pentru începutul procesului, tipul cultural de sat a contat, se pare, mai mult decât nivelul de
dezvoltare a acestuia.

Migraţia rurala externă a fost în grad semnificativ şi răspuns la modificările din cea interna, la
declinul navetismului rural-urban adus de declinul industrial-urban si la migraţia de revenire de la
oraş la sat.

Cele şase tipuri de sate - tradiţional, izolat, cu minorităţi religioase, cu minorităţi etnice, moderne, şi
de imigrare - definesc o tipologie posibilă a satelor ţării. Pot fi şi altele. Ideea centrală de structurare
a tipologiei este cea de „cultură a deschiderii‖ (Sandu 2003:111-119). O astfel de cultură este cu
atât mai puternic structurată cu cât potenţialul de acceptare a diversităţii şi riscului calculat este mai
mare. Valori ridicate ale toleranţei, capitalului relaţional şi comunicării cu lumea exterioară sunt
indicatori ai unei astfel de culturi. Satele de tip modern, de imigrare şi cu minorităţi etnice au o mai
mare probabilitate de a practica modelele asociate unei culturi a deschiderii şi, implicit. Aceeaşi
probabilitate are valori reduse pentru satele tradiţionale şi pentru cele izolate. La nivelul acestora
există o probabilitate sporită de adoptare a unor relaţii sociale de tip „închis‖ (Weber, 1964: 139-
143), cu capital relaţional redus , cu slabă participare la dinamica de vieţii urban-regionale.. Cazul
satelor cu minorităţi religioase pare să fie unul de mijloc, cu nivel mediu de cultură a deschiderii.
Intre harta culturală a mediului rural românesc aşa cum rezultă ea din analizele propuse prin acest
studiu şi harta tipurilor de sociabilitate în mediul rural poate fi notată o puternică suprapunere
(Sandu, 2003: 239-240).

Tipologia culturală avansată în legătură cu experienţa de migraţie a satelor pune accent pe rolul
„străinului‖ în dinamica socioculturală rurală. Tipul cultural de comunitate pare să fie structurat prin
raportare la tipul social al străinului în varianta apropiată de cea schiţată de Simmel (1971:143-149)
. Este vorba de ‖străin‖ ca actor social diferit fie prin opţiune de credinţă (altă religie), fie prin
experienţă rezidenţială (imigrant), fie prin istorie şi apartenenţă etnică (altă etnie). Cele trei tipuri de
străin dau trei tipuri culturale de sate. Lor li se opun satele definite prin absenţa străinului, „închise‖
prin tradiţie şi sărăcie sau prin izolare. Satul aşa-zis modern, nu este definit nici prin prezenţa, nici
prin absenţa străinului ci prin potenţialul ridicat de comunicare cu lumi diferite, potenţial dat în
esenţă de educaţie.

Deşi datele disponibile sunt de tip sincronic, măsurate la un moment dat, ele sugerează o ipoteză
interpretativă asupra valurilor de emigrare temporară din rural în străinătate. Primul val, la începutul
anilor 1990, pare să fi fost cel al emigranţilor din satele cu pondere mare de minorităţi etnice. A
urmat valul din satele în care experienţa alterităţii şi capitalul social necesar au fost asigurate prin
diversitate religioasă şi prin experienţă de migraţie în interiorul ţării. Cel de-al treilea val pare să fie
cel a plecărilor din satele omogene din punct de vedere religios şi etnic, fără experienţă de migraţie
internă dar cu stoc mare de educaţie.

Cele şase tipuri de sate determinate în funcţie de criterii socioculturale au un potenţial sporit de
utilizare în cercetările sociale de tip fundamental sau aplicativ. Profilurilor culturale specifice le
corespund diferenţieri consistente de nivel mediu de viaţă sau de dezvoltare. Satele de imigrare, cu

129
 Dumitru Sandu

minorităţi etnice şi cu stoc sporit de educaţie tind să aibă un nivel de dezvoltare superior celor
tradiţionale sau izolate. Poziţia medie sub aspectul nivelului de dezvoltare revine celor care au în
componenţă şi minorităţi religioase (Tabelul 6). In condiţiile în care diferenţierilor culturale le sunt
asociate profiluri specifice de relaţii sociale şi de nivel de dezvoltare poate fi formulată ipoteza unei
mai mari stabilităţi în timp a tipologiei culturale propuse , comparativ cu cele care operează numai
pe criterii de nivel de dezvoltare. Este probabil ca o tipologie culturală a satelor, de genul celei
propuse prin acest studiu, să servească cercetării sociologice şi antropologice în mai mare măsură
decât tipologiile centrate pe ideea de dezvoltare sau sărăcie comunitară.

Pe linie de consecinţe ale migraţiei este de aşteptat ca circulaţia migratorie din rural in străinătate să
contribuie:

 in primul rând la reducerea sărăciei din zonele ne-sărace;

 accentuarea decalajelor de dezvoltare dintre ruralul sărac in capital socio-uman si

ruralul bogat in capital socio-uman

Din perspectiva politicilor de dezvoltare rurală ar fi de menţionat necesitatea de :

 a lua in seamă particularităţi si consecinţe ale migraţiei in proiectarea politicilor

respective;

 dezvoltare microregională pe zone rural-urbane centrate pe oraşe mici;

 facilitare a antreprenoriatului bazat pe resurse de migratie.

Satele pe scala sărăcie-dezvoltare comunitară

Identificarea satelor sărace de pe teritoriul ţării constituie o problemă de interes practic major.
Diferite programe sau proiecte de dezvoltare rurală ţintesc tocmai astfel de comunităţi. Ce înseamnă
un sat sărac? Si după ce am adoptat o definiţie sau un set de criterii, cum identificam , cu eforturi
minime, satele sărace? Unde sunt situate acestea pe teritoriul ţării? Dar satele bogate? In afară de
multitudinea de factori istorici, greu de captat in abordări cantitative, ce explică nivelul de
dezvoltare al unui sat? Toate acestea sunt întrebări de „atlas social rural‖. Lor le este consacrat
capitolul de faţă.

Mai exact, ceea ce avem in vedere nu este însă un atlas social al României rurale. Întreprinderea ar
fi una de anvergură si ar necesita un alt gen de context decât cel de faţă. Ceea ce vizăm aici este
prezentarea caracteristicilor esenţiale ale unui atlas social al dezvoltării comunităţilor săteşti ale
ţării. Dezvoltarea ca set de oportunităţi pentru satisfacerea nevoilor socioumane (Sen, 1999) va fi
urmărită la nivel comunitar, de sat. Interesul major va fi de a identifica nivelul relativ de dezvoltare
a satelor, în raport cu media naţională. Măsuri de tip absolut, de genul celor încercate prin indici ai
sărăciei absolute, sunt greu ,dacă nu imposibil, de realizat pe o realitate multidimensională, în
condiţiile unui fond redus de date relevante de cuprindere naţională. Centrarea pe dezvoltarea
comunitară relativă şi pe disparităţile de dezvoltare dintre sate, din perspectiva socială, definesc
abordarea pe care ne-o propunem in continuare.

 Extras din Dumitru Sandu, Raportul dezvoltarii umane, UNDP, 2004

130
 Dezvoltare comunitară şi regională

‖Perspectiva socială‖ în măsurarea nivelului de dezvoltare a comunităţilor locale se defineşte, în

cazul de faţă, prin interesul pentru

 capitalul uman ,
 capitalul social şi
 locuirea.

Indicele dezvoltării satului

Desigur, dacă mergi şi vezi direct, îţi poţi da seama (cu riscurile de rigoare asociate conceptualizării
explicite sau implicite pe care o adopţi), dacă satul este bogat sau sărac. Dar când ai de a face cu o
realitate care „trăieşte‖ prin aproximativ 13 mii de „fiinţe sociale‖, cum pot fi considerate satele,
decizia este mai greu de luat. Punctul de pornire trebuie să îl constituie un set redus de indicatori
care să satisfacă doua condiţii. Pe de o parte să aibă un grad sporit de relevanţă pentru dezvoltare
iar, în al doilea rând, să existe date disponibile pentru măsurarea lor la nivel naţional, sat de sat.
Pornind de la aceste premise si de la interesul explicit pentru aspectele sociale ale dezvoltării vom
opta pentru un indice al dezvoltării satului (DEVSAT) construit prin agregarea a patru indici
componenţi80 referitori la capitalul uman, capitalul vital, condiţiile de locuire (capitalul material) şi
gradul de izolare a comunităţii (Figura 5).

DEVSAT realizează o măsurare indirectă a bunăstării comunitare prin raportare la condiţiile de

capital uman, material şi social care fac posibil un consum sporit de bunuri publice şi private81.

Capitalul uman al unei comunităţi este estimat atât prin stocul de educaţie cât şi prin caracteristici
ale ocupării (agricolă-neagricolă, salarială-nesalarială). Gradul de izolare a satului este presupus a fi
cu atât mai mare cu cât distanţa faţă de cel mai apropiat oraş este mai mare iar satul este de tip
periferic (pe teritoriul său nu se află sediul primăriei). Izolarea in sine este o estimare indirectă a
capitalului relaţional intercomunitar. Cu cât satul este mai izolat, cu atât este mai probabil ca
locuitorii săi să dispună de mai puţine relaţii în afară, la nivelul altor comunităţi. Aceeaşi izolare
semnifică însă si şansele de accesibilitate la servicii sociale extracomunitare sau la oportunităţi de
loc de muncă. Altfel spus, izolarea este o variabilă de estimare indirectă pentru nivelul pe care îl au
toate stocurile de capital comunitar.

80 In varianta anterioară de construire a indicelui pentru anul 1998 (Sandu,2003) au fost folosite in plus si
variabile referitoare la capitalul simbolic (rata generala a fertilitatii) şi caracteristici demografice a comunei
din care face parte satul. Noua varianta a indicelui este menita sa asigure comparabilitatea estimărilor
pentru 1992 si 2002. Ca funcţiuonalitate şi mod de calcul, DEVSAT este similar cu „indicele deprivarii
multiple” IMD2000 calculat pentru arii micii (wards) în Marea Britanie,DETR, 2000.

81 Măsurile directe ale bunăstării de tipul ratelor de sărăcie sunt construite prin estimarea nemijlocită a
veniturilor sau a cheltuielilor de consum.

131
 Dumitru Sandu

0.36 stoc educaţie

indice dezvoltare
0.34 0.39
umană UMANVIL salariaţi la 1000 locuitori
-0.37 pondere poplaţie ocupată în agricutură

0.47 populaţia satului (ln)

indice capital biologic ponderea populaţiei satului în total
0.33 0.45 p o p u l a ţ i e c o m u n ă

DEMPOT
0.3
ponderea populaţie în vârstă de muncă
Indicele dezvoltării
s a t u l u i D E V S A T 2 0 0 2

0.43 pondere locuinţe cu apă curentă

Indice dezvoltare
0.32 0.43
fond locativ QBUILD pondere locuinţe cu canalizare
0.27 suprafată locuibilă pe locuinţă

grad de izolare a sat periferic în cadrul comunei (1 da, 0

-0.3 0.67
satului IZOLAT nu)
0.67 distanţa pană la cel mai apropiat oraş

Figura 5.Indicatorii componenţi ai indicelui de dezvoltare a satului DEVSAT200282

Graficul prezintă în mod simplificat o factorială de factoriale. Cifrele indică valorile coeficienţilor
scorului factorial pentru fiecare dintre cele 5 factoriale rulate independent. Indicii pentru
UMANVIL, DEMPOT şi QBUILD au fost generaţi pe baza datelor de recensământ RPL-INS,
2002. Responsabilitatea calculelor revine în întregime autorului , D.S. In analiză au fost reţinute
numai satele din mediu rural de peste 19 locuitori (12402). După eliminarea cazurilor pentru care
nu am dispus de masuri ale distantei fata de cel mai apropiat oraş, in calculul pentru factorială au
rămas 12092 cazuri. Factorul generat prin PCA-VARIMAX explica 58% din variaţia din matricea
de date.

Gradul de izolare pare să fie condiţionarea fundamentală pentru stocurile de capital uman si
biologic ( vital ) existente la nivelul comunităţii83. Satele periferice în cadrul comunei şi relativ
depărtate de oraşe sunt cele mai sărace. La nivelul lor populaţia are o compoziţie foarte puţin

82 DEVSAT92 calculat dupa acelasi algoritm ca si pentru 2002 dar folosind date din 1992 are la baza
configuratii factoriale foarte asemanatoare cu cele din 2002. Coefieicntii scorurilor factoriale pentru indicele
DEVSAT92 sunt , 0.35 pentru UMANVIL şi, in continuare 0.35 DEMPOT, 0,30 QBUILD şi, respectiv -0.34
IZOLAT.

83 Un posibil model path cu cele patru variabile componente ale indicelui DEVSAT indică o variaţie direct
proporţională a capitalului material de locuire (QBUILD) funcţie de capitalul uman si de cel vital. Gradul de
izolare a satului are influenţe directe negative, de inversa proporţionalitate asupra capitalului uman si
asupra celui vital.

capital material
QBUILD 0.35
0.48 0.21

capital uman capital vital

UMANVIL 0.21 0.24 DEMPOT 0.31

-0.28 -0.55

izolare IZOLAT

Modelul a fost testat in AMOS5 si are o buna adecvare la date: P=0.04, AGFI=0.998, RMSEA=0.016. In
graphic sunt prezentati coeficientii beta. P este dat in ipoteza ca datele ar reprezenta un eşantion temporal.

132
 Dezvoltare comunitară şi regională

favorabilă dezvoltării – cu nivel redus de educaţie, pondere mare a ocupării în agricultură, puţini
salariaţi, pondere redusă a persoanelor în vârstă de muncă şi localizare în comunităţi de dimensiune
redusă. Dotarea gospodăriilor şi calitatea fondului locativ nu depind direct de gradul de izolare.
Ceea ce contează pentru calitatea fondului locativ este în special stocul comunitar de capital uman,
nivelul mediu de educaţie şi de ocupare salarială, neagricolă, a populaţiei locale.

Indicele DEVSAT84 construit după metodologia anterior descrisă se dovedeşte a fi valid inclusiv în
modele de explicare a unor comportamente economice şi culturale ale populaţiei rurale .

84 O variantă redusă a indicelui DEVSAT a fost construită prin eliminarea variabilei IZOLAT atunci când am
avut de operat analize care să pună în evidenţă numai conditionările de captal uman şi material ale rărăciei
comunitare (vezi, spre exemplu Tabelul 9).

133
 Dumitru Sandu

maxima SIMILITUDINE minima

Nivel 0 5 10 15 20 25
dezv. ---------+---------+---------+---------+---------+
rurala
Bacau 52 
Vrancea 51 
Mehedinti 57 
Buzau 62 
Iasi 49  

Botosani 47  
Vaslui 45  

Giurgiu 63  
Suceava 57   
Neamt 54   
Tulcea 59   

Calarasi 65  
Ialomita 66   

Olt 60   
Teleorman 62  
Braila 60  
Dolj 62   
Galati 54   

Bistrita-Nas.67   
Caras-Severin63   
Satu Mare 65    

Constanta 65     
Maramures 70    
Covasna 70    

Arges 63   
Gorj 60   
Valcea 57    

Bihor 63    
Cluj 64   
Mures 63   
Alba 60   
Salaj 60    

Dambovita 65   
Prahova 68   

Hunedoara 59  

Arad 65  
Sibiu 69  
Harghita 70  
Timis 62   
Brasov 71  
Ilfov 75 

Figura 6. Gradul de similitudine a judeţelor funcţie de nivelul şi profilul de dezvoltare socială

rurală

Scorul factorial DEVSAT a fost transformat prin scoruri Hull cu media 50 si abaterea standard
14.Valorile judeţene au fost calculate ca medii ale valorilor DEVSAT ponderate cu populaţia satului
in 2002. Gruparea judeţelor a fost realizată prin analiza cluster (distanţe euclidiene, metoda celui
mai depărtat vecin).

134
 Dezvoltare comunitară şi regională

Unde sunt satele de maximă dezvoltare/sărăcie

Nivel regional. Sărăcia comunitară rurală atinge, la nivelul anilor 2000, cel mai ridicat nivel in
estul Moldovei pe banda Botoşani-Iaşi-Vaslui (Figura 6, Figura 7). Cea de-a doua arie de
concentrare a satelor sărace (la un nivel de sărăcie mai redus decât în Moldova)se află în Oltenia
(cu excepţia Doljului) şi în sud-vestul Transilvaniei (Alba şi Hunedoara) .

Nucleul estic de sărăcie Botoşani-Iaşi-Vaslui se continuă pe axa nord-sud prin judeţele sudice
ale Moldovei Bacău-Vrancea şi, în nordul Munteniei, la nivel de Buzău.

Compararea celor două hărţi din Figura 7 realizate cu date de la ultimele două recensăminte,
indică acţiunea unor procese de puternică reconfigurare a dezvoltării sociale rurale la nivel
judeţean. În intervalul 1992- 2002 s-au desfăşurat procese care au dus la:

- concentrarea sărăciei comunitare rurale severe în judeţele din Moldova;

- declin de dezvoltare:judeţele foarte sărace ale Moldovei – Botoşani, Iaşi şi Vaslui – au

devenit şi mai sărace la nivel de mediu rural ; cel mai puternic declin de nivel relativ de
dezvoltare socială se înregistrează pentru judeţele Galaţi şi Neamţ. In decursul celor
zece ani intercensitari, acestea trec din categoria judeţelor sărace în cea imediat
inferioară de „foarte sărac‖.

- reducere a sărăciei:sărăcia din satele din sudul Munteniei, puternic manifestă în anii
1990, s-a diminuat considerabil în anii 2000 . Judeţele Ialomiţa, Teleorman şi Giurgiu
au înregistrat creşteri ale indicelui mediu de dezvoltare a satelor de peste 8%;judeţele
care au realizat cea mai spectaculoasă ieşire din starea de sărăcie severă se află în
Oltenia (Mehedinţi şi Vâlcea) şi, disparat, în Ialomiţa, Maramureş şi Satu Mare.

- diminuarea decalajelor de dezvoltare:pe ansamblu pare să fi acţionat un proces de

reducere a disparităţilor sociale de dezvoltare rurală: numărul judeţelor care se
aglomerează spre centrul scalei de dezvoltare creşte de la 11 în 1992 la 15 în 2002;cele
patru judeţe care în 1992 aveau gradul maxim de dezvoltare rurală – Sibiu, Braşov,
Harghita şi Ilfov – înregistrează, la nivelul anului 2002, o mai mică distanţare faţă de
media naţională; amplitudinea de „dezvoltare-sărăcie comunitară rural‖ s-a menţinut la
un nivel foarte apropiat la cele două momente de referinţă.

135
 Dumitru Sandu

Judete mediu
dezvoltate
BOTOSANI
MARAMURES Judete foarte
SATU_MARE sarace
SUCEAVA

SALAJ BISTRITA-NASAUD IASI

BIHOR NEAMT
CLUJ

MURES HARGHITA
VASLUI
HARGHITA BACAU
ARAD

ALBA SIBIU BRASOV

Judete
dezvoltate TIMIS HUNEDOARA Judete foarte COVASNA GALATI
dezvoltate

ARGES BUZAU
CARAS-SEVERIN PRAHOVA BRAILA
VILCEA TULCEA
GORJ

DIMBOVITA
MEHEDINTI IALOMITA
ILFOV
OLT CALARASI CONSTANTA
DOLJ
GIURGIU
TELEORMAN
Judete
sarace

(a)

Judete
dezvoltate
BOTOSANI
MARAMURES Judete foarte
SATU_MARE sarace
SUCEAVA

SALAJ BISTRITA-NASAUD IASI

BIHOR NEAMT
CLUJ

Judete mediu MURES HARGHITA

VASLUI
dezvoltate BACAU
ARAD

ALBA BRASOVCOVASNA
HUNEDOARA SIBIU
TIMIS Judete foarte GALATI
dezvoltate
ARGES BUZAU
CARAS-SEVERIN PRAHOVA BRAILA
VILCEA TULCEA
GORJ

DIMBOVITA
MEHEDINTI IALOMITA
ILFOV
Judete OLT CALARASI CONSTANTA
DOLJ
sarace GIURGIU
TELEORMAN

(b)

Figura 7. Nivelul mediu de dezvoltare socială a satelor pe judeţe : 1992 (a), 2002 (b)

Nivel comunal . Reprezentarea cartografică a sărăciei la nivel de comună evidenţiază faptul că,
exceptând Moldova estică, marcată de sărăcie compactă la nivel de judeţ, în restul ţării sărăcia
rurală se manifestă pe arii subjudeţene (Figura 8). Comunele sărace din insulele de sărăcie se
află situate, majoritar, la marginea judeţelor, departe de marile axe de circulaţie rutieră.
Constatarea este în linie cu ideea geografilor şi sociologilor care susţin că „drumul face viaţa

136
 Dezvoltare comunitară şi regională

socială‖. Drumurile de rang european trec de obicei prin centrele judeţene iar acestea, la rândul
lor se află situate, preponderent, în centrul judeţului. In consecinţă, satele de la margine de judeţ
ajung frecvent să fie departe şi de drumurile modernizate şi de marile oraşe.

Figura 8 Comunele funcţie de nivelul de dezvoltare DEVCOM , 200285

Nivel de sat . Viaţa socială a satelor este puternic dependentă de localizarea lor, de oportunităţile
pe care le oferă oraşul, drumul şi accesibilitatea instituţională. Satele cele mai sărace sunt cele
izolate în câmpie, departe de drumuri modernizate şi de oraşe mari şi cu statut periferic în cadrul
comunei de care aparţin. La celălalt pol, cu şanse sporite de bunăstare, sunt satele de
deal/munte, apropiate de drumuri europene şi de oraşe mari , cu statut de centru la nivel de
comună.
Satele „centrale‖86 în cadrul comunei sunt cele pe teritoriul cărora se află primăria şi, de regulă,
principalele centre de furnizare a serviciilor comunitare de tip sanitar, educaţional şi economic.
Prezenţa sediului de primărie pe teritoriul satului este un fapt administrativ care, în timp, aduce
beneficii în special sub aspectul şanselor de modernizare a infrastructurii fizice şi sociale.
Funcţionează şi relaţia de sens invers: anumite sate au fost desemnate centru de comună dat
fiind nivelul lor sporit de dezvoltare. Cum inerţialitatea statului centru de comună este foarte
mare, rezultă că o serie de bunuri comunitare ajung să fie asigurate preponderent pentru satul
„cu primăria‖ tocmai în virtutea centralităţii sale administrative şi, de multe ori, spaţiale.
Şansele sporite de comunicare cu oraşul şi de accesibilitate instituţională acţionează ca
principală forţe de atracţie a migranţilor dinspre satele periferice spre cel central în spaţiul
aceleiaşi comune. Migraţia intracomunală ajunge astfel să contribuie la accentuarea decalajelor

85 Harta la nivel de comună a fost prezentată iniţial în cadrul dezbaterilor CASPIS asupra harţilor
sărăcieia. Aplicaţia pentru realizarea hărţii a fost rulată de Amalia Virdol.

86 La recensamântul din anul 2002, la nivelul mediului rural, se înregistrau 12401 sate de peste 19
locuitori. Populaţia mediană a unui sat periferic de peste 19 locuitori era de 392 persoane, faţă de 1415,
cifra corespunzătoare pentru satul de tip central. Satul central median era de 3.6 ori mai mare decât cel
periferic iar satul mediu central avea de 3.4 ori mai mulţi locuitori decât cel periferic. Din total populaţie
rurală, 52% locuia în sate periferice.

137
 Dumitru Sandu

de dezvoltare dintre satele centrale şi cele periferice. Urmare a acţiunii tuturor mecanismelor
menţionate, satele centrale înregistrau, în 2002, un nivel mediu de dezvoltare socială de 1.3 ori
mai mare decât cele de tip periferic.

Oportunităţile de comunicare asociate cu plasarea satului în apropierea unui drum modernizat

sporesc considerabil şansele de dezvoltare socială (Tabelul 9), independent de statutul central
sau periferic al satului de referinţă.

Tot în seria condiţionărilor de dezvoltare de factură ecologică este de menţionat şi mărimea

oraşului vecin: satele apropiate de oraşele mari tind să fie mai dezvoltate decât cele aflate în
preajma unor oraşe mici.

Mediul natural, situarea satului în zone de deal/munte sau de câmpie, influenţează şansele de
dezvoltare prin intermediul structurii ocupaţionale a populaţiei. Ocuparea agricolă specifică
zonelor de câmpie are asociate venituri mai reduse şi, implicit, un nivel de viaţă mai scăzut
decât în cazul satelor de deal-munte. Diferenţierile asociate cu zona geografică nu sunt însă
numai de tip agricol-neagricol. Contează şi natura ocupării agricole. Satele de deal-munte au în
mai mare măsură condiţii favorabile pentru creşterea animalelor, activitate căreia îi sunt asociate
venituri mai mari decât culturii plantelor cerealiere, specifică zonelor de câmpie.

Tabelul 9. Nivelul mediu de dezvoltare a satelor* funcţie de localizare, 2002

Localizare sat Oraşul cel mai sat central sat periferic total
fata de drum apropiat are sate
european de deal/ de de deal/ de
munte câmpie munte câmpie
departe sub 100 mii loc. 65.4 55.8 48.5 42.4 49.2
departe peste 100 mii loc 62.8 59.4 47.8 44.3 49.1

aproape sub 100 mii loc. 70.1 61.6 52.9 46.5 53.2
aproape peste 100 mii loc 69.7 70.5 51.9 51.9 55.9
total sate 65.3 59.3 48.9 44.6 50.1
Pentru calcule a fost utilizata varianta DEVSAT2002 redusă, fără variabila grad de izolare,
folosind scorul factorial rezultat din indicii UMANVIL, DEMPOT şi QBUILD, normalizat cu
scorul Hull. N=12092. Datele asupra celui mai apropiat oraş se referă la momentul 1998 .

Factorii ecologici menţionaţi acţionează cumulativ. Satele cele mai sărace sunt cele izolate,
departe de drumuri modernizate şi de oraşe mari, cu statut periferic în cadrul comunei şi
localizate la câmpie. La polul opus, cu şanse maxime de dezvoltare socială se află satele
centrale , din apropierea oraşelor mari. Regularitatea respectivă este vizibilă nu numai la modul
agregat, prin cumularea mai multor indicatori de dezvoltare socială, ci şi pe indicatori specifici.
Suprafaţa locuibilă pe locuinţă, spre exemplu, este minimă în cazul satelor periferice, depărtate
de drumurile modernizate, situate la câmpie (Tabelul 14). Suprafaţa locuibilă maximă este
specifică satelor de câmpie, din apropierea drumurilor modernizate şi marilor oraşe.

Tabelul 10. Suprafaţa locuibilă pe locuinţă, pe tipuri de sate , 2002

Localizare sat Oraşul cel mai sat central sat periferic total
fata de drum apropiat are sate
european de deal/ de de deal/ de câmpie
munte câmpie munte
departe sub 100 mii loc. 40.2 37.8 37.0 35.4 37.5
departe peste 100 mii loc 38.5 39.9 36.1 36.4 37.8

aproape sub 100 mii loc. 41.3 38.5 39.4 37.6 38.9
aproape peste 100 mii loc 41.0 43.1 37.0 39.3 40.6
total sate 39.9 39.4 36.9 36.5 38.1

138
 Dezvoltare comunitară şi regională

Mediile pe tip de sat au fost calculate prin ponderarea mărimii medii a locuinţei pe sat cu populaţia care
locuieşte pe teritoriul acestuia.

Regularităţile menţionate anterior cunosc o puternică variaţie regională. Modelul schiţat prin
descrierile anterioare este valabil în special pentru satele din Muntenia şi din Moldova . In
aceste regiuni satele mai dezvoltate sunt situate în apropierea drumurilor europene, aproape de
centrul de judeţ, în zone de deal-munte.

Apropierea faţă de drumurile modernizate şi faţă de centrul judeţului sunt singurele criterii care
condiţionează în acelaşi mod dezvoltarea satelor la nivelul tuturor regiunilor istorice ale ţării.
Peste tot, satele sărace apar ca fiind departe de drumurile modernizate şi cu localizare la
marginea de judeţ. A locui la margine de judeţ implică, de obicei, accesibilitate redusă la
serviciile sociale care au maximă concentrare în oraşul capitală de judeţ. Marginea de judeţ
contează cel mai puţin pentru dezvoltarea satelor la nivelul regiunilor istorice cu grad ridicat de
modernizare, în speţă, în cazul Transilvaniei şi al regiunii Crişana-Maramureş . In schimb,
apropierea faţă de marginea de judeţ favorizează sărăcia în special pentru satele din Banat şi
Moldova.

Apropierea faţă de drumurile modernizate favorizează dezvoltarea în cel mai înalt grad în
Transilvania, în Banat şi în Moldova.

Condiţionarea ecologică naturală – localizarea geografică – este mai puţin importantă în

regiunile de peste munţi, în Transilvania, Crişana-Maramureş şi Banat. Dobrogea este o regiune
de excepţie din perspectiva criteriului respectiv. Numai aici satele mai dezvoltate sunt situate în
zonele de joasa altitudine.

O comparaţie între condiţionările ecologice ale dezvoltării satelor la momentele 1992 şi 2002
indică o sporire considerabilă a rolului pe care drumul îl are în viaţa rurală. Apropierea faţă de
drumurile modernizate, de rang european, are un impact din ce în ce mai mare .

Dependenţa dezvoltării comunitare de apropierea faţă de centrul de judeţ pare să fi fost în

creştere pentru satele din Moldova şi Oltenia, regiuni predominant sărace, şi în reducere în
Muntenia şi Transilvania. Condiţionarea naturală legată de zona geografică s-a menţinut relativ
constanta in intervalul de timp menţionat.

Pentru comparabilitate voi introduce în continuare o scurtă descriere a unui alt procedeu de
măsurare a sărăciei comunitare dat de grila folosită de către Fondul Român de Dezvoltare
Socială (FRDS) pentru identificarea unui sat sărac.

Tipologia socială a comunităţilor de romi din România

Intervenţiile sociale în comunităţile de romi (CR) pot fi orientate mult mai bine dacă se
lucrează cu tipologii fundamentate empiric . Clişee de genul « toţi romii sunt la fel » sau « nu
există două comunităţi de romi la fel » pot crea probleme serioase in asistenţa sau în dezvoltarea
comunitară pentru romi. În ambele cazuri se poate ajunge uşor la o irosire a resurselor şi aşa
limitate pentru intervenţiile în astfel de comunităţi. Dacă „toate comunităţile sunt la fel de
sărace‖ evident că se renunţă la orice tentativă de ierarhizare a lor din perspectiva gravităţii sau
naturii problemelor sociale pe care le au. În varianta opusă care susţine că fiecare comunitate
este un unicat, temeiul de intervenţie socială rămâne acelaşi – preferinţă sau intuiţie a agentului
de dezvoltare comunitară . Soluţia unor clasificări sau tipologii care să pornească de la criterii
relevante pentru sărăcia comunitară merită toată atenţia. Este ceea ce voi încerca să fac în
continuare pornind de la datele unui sondaj (PROROMI) realizat în 2005 de către Banca

139
 Dumitru Sandu

Mondială şi Agenţia Naţională pentru Romi pe un eşantion reprezentativ de 848 comunităţi de

romi relativ compacte, cu cel puţin 20 de gospodării în componenţă .87

Tipologia „accesibilitate , infrastructură, venit” (AIV)

Pornind de la datele din sondajul PROROMI se poate argumenta că variaţiile de sărăcie ,

structură socială şi culturală sunt date , la nivelul comunităţilor de romi, de locul în care trăiesc,
infrastructura de care dispun şi de principalele surse de venit pe care le au. Altfel spus, voi pleca
de la premisa că periferialitatea localizării, accesul redus la servicii publice şi surse modeste de
venituri sunt principalele variabile care permit identificarea CR funcţie de gradul lor de sărăcie
(Tabelul 11). Accesibilitatea redusă a fost estimată prin trei indicatori referitori la :
amplasarea comunităţii la marginea localităţii;

absenţa unor drumuri de acces sau interioare care să fie asfaltate sau pietruite;

amplasarea comunităţii în apropierea unei gropi de gunoi.

O CR este considerată ca având probleme foarte severe (CR de tip HIGHPROB) dacă reuneşte
toate criteriile legate de ACCES, INFRASTRUCURĂ şi VENIT. Acest tip de CR deţine o pondere de
cca. 14% din numărul total de comunităţi de romi. Dacă se întrunesc doar două din cele trei
criterii de cuantificare a sărăciei comunitare, comunitatea este considerată ca având probleme
severe (CR de tip MIDPROB, cu o pondere de 45%); CR de tip LOWPROP, în proporţie de 31%,
îndeplinesc un singur criteriu în vreme ce comunităţile non-problematice (NONPROB, 10%) nu
îndeplinesc nici unul dintre criterii. Comunităţile sărace, cele din categoriile HIGHPROB şi
MIDPROB, sunt în proporţie de aproximativ 59% din total comunităţi şi au o populaţie de 53%
din total populaţie compactă de romi88.

Tabelul 11. Indicatori pentru tipologia „accesibilitate , infrastructură, venit” (AIV)

Dimensiuni Indicatori Indici

Unde trăiesc? CR de la marginea localităţilor O CR are probleme de accesibilitate dacă
(ACCESSibilitatea) Fără drumuri modernizate cel puţin unul din indicatorii de mai sus
(pietruite sau asfaltate) în zona prezintă valoarea 1. Contrariul este
comunitară valabil dacă toţi cei trei indicatori iau
CR aflate lângă gropile de valoarea 0
Cum trăiesc? Mai mult de 50 % din gospodăriile din O CR are probleme privind
(INFRAStructura) comunitate fără surse de apă potabilă infrastructura de apă şi de
Mai mult de 50 % din gospodăriile din electricitate dacă cel puţin
comunitate neconectate la reţeaua de unul dintre indicatori ia

87 Subcapitolul este elaborat prin reanalizarea unor date din sondajul PROROMI şi prin dezvoltarea
unora dintre analizele redactate în primă formă în raportul de cercetare (Sandu 2005).
Responsabilitatea pentru analiză şi interpretare revine în întregime autorului. Pentru detalii tehnice
poate fi consultat raportul de cercetare.

88 Datele de recensământ din 2002 permit o estimare a numărului de romi săraci pe localităţi sau pe
sectoare de recensământ. Estimările PROROMI şi cele de recensământ se suprapun numai parţial
pentru că : măsoară aspecte diferite ale sărăciei (comunitar în PROROMI, individual-familial în
înregistrarea Institutului Naţional de Statistică INS), pot fi comparate prin raportare la unităţi teritoriale
diferite (comunităţi « naturale » recunoscute ca atare în spaţiul local faţă de unităţi artificiale din
recensământ precum sectoarele de recensământ) , se referă la ani diferiţi şi sunt afectate de erori
diferite de înregistrare.

140
 Dezvoltare comunitară şi regională

energie electrică valoarea 1. Contrariul este

valabil daca ambii indicatori
iau valoarea 0.
Ce resurse au? Principala sursă de O CR prezintă probleme serioase (codate prin 1)
(surse de VENIT) venit este venitul privind veniturile daca mai mult de 50 % gospodării
minim garantat sau au VMG şi activităţile ocazionale ca sursă principală
activităţile de venit. Invers, am notat cu 0 dacă mai puţin de 50%
ocazionale din gospodării trăiesc din VMG sau din activităţi
ocazionale.

Populaţia de romi din rural este mai săracă decât cea din urban dat fiind faptul că 62% dintre
romii din rural trăiesc în comunităţi sărace faţă de numai 40% cât este procentul
corespunzător pentru urban.

Cine trăieşte în comunităţile sărace?

Romii care trăiesc în comunităţile sărace au un stoc educaţional scăzut, o rata/experienţă
scăzută a migraţiei în străinătate, o valoare medie mai ridicată a dimensiunii gospodăriei şi o
orientare/înclinaţie mai pronunţată spre a vorbi curent limba Romani (

Tabelul 12). Desigur, relaţiile între caracteristicile menţionate şi sărăcia comunitară sunt
multiple, de sensuri diferite. În esenţă regăsim în acest caz regularitatea generală a educaţiei
scăzute ca rădăcină a sărăciei. În al doilea rând se constată că migraţia temporară în
străinătate este mult mai redusă din CR sărace decât din cele cu nivel redus al problemelor.
Lipsa de resurse – capital uman, informaţie , bani, relaţii etc. – este o cauză a stabilităţii
rezidenţiale în condiţii de sărăcie nu numai pentru romi, ci în genere la nivelul României anilor
2000. Tradiţionalismul identitar dat de ponderea celor care vorbesc limba romani frecvent
este mai mare în CR foarte sărace comparativ cu cele care nu sunt sărace.89 Tradiţionalismul
şi sărăcia contribuie, de asemenea, la manifestarea unei fertilităţi mai mari în comunităţile
sărace decât în cele nesărace.

89 Desigur, estimarea exactă a ponderii celor care au o caracteristică sau alta este afectată de serioase
erori de înregistrare dat fiind faptul că datele au fost culese prin experţi locali/informatori cheie.
Relaţiile, regularităţile identificate prin variaţii mari ale variabilelor intersectate sunt însă, foarte
probabil, realităţi de profunzime, capabile să se manifeste dincolo de imperfecţiunile instrumentului de
înregistrare. Menţionez totuşi că eşantionul PROROMI este reprezentativ sub aspectul distribuţiei
teritoriale a populaţiei de romi înregistrate la recensământul din 2002. O cheie de validare suplimentară
este dată de faptul că dimensiunea medie a gospodăriei de romi pe baza sondajului PROROMI este de
4.67 persoane pe gospodărie faţă de 4.66, valoare corespunzătoare de la recensământul din 2002
(conform datelor publicate de INS în volumul IV al recensământului referitor la structura etnică şi
confesională ). Luând ca bază informaţiile din sondajul PROROMI din 2005 şi cele din Recensământul
populaţiei şi locuinţelor din 2002 privind populaţia de etnie Roma şi rata analfabetismului în fiecare
localitate putem să estimăm (în baza unui model de regresie multiplă) că numărul celor care, probabil,
se autodeclară ca aparţinând etniei Roma, la nivel naţional, este cuprins între aproximativ un milion în
variantă maximală, 750 de mii în variantă minimală şi 850 de mii în variantă medie.

141
 Dumitru Sandu

Tabelul 12. Profilul social al romilor care locuiesc în comunităţi sărace sau ne-sărace (%)

Comunităţi ne-sărace Comunităţi sărace

NONPROB LOWPROB MIDPROB HIGHPROB Total
% de persoane
care au cel puţin
educaţie primară 65.3 61.3 58.6 45.1 58.6
% de foşti
emigranţi 12.4 10.4 8.9 5.1 9.4
% de actuali
emigranţi 6.9 6.4 4.3 2.8 5.2
% de persoane
care vorbesc, în
principal, Romani 48 42 38 61 44
numărul mediu de
persoane pe 4.33 4.57 4.77 4.80 4.67
gospodărie*
Exemplu de lectură a datelor din tabel: 45,1% din populaţia care locuieşte în comunităţile de tip
HIGHPROB a absolvit forma de învăţământ primar* Medii simple folosind comunităţile ca unităţi de
analiză, fără ponderarea cu populaţia comunităţii. Cele patru tipuri sociale sunt în acelaşi timp valori ale
unei scale a sărăciei comunitare a romilor dacă sunt codificate de la 0 pentru NONPROB la 3 pentru
HIGHPROB. Este un indice de numărare a criteriilor de sărăcie care pot fi identificate în CR. Funcţie de
modul în care a fost generată scala va fi denumit în continuare indicele AIV „accesibilitate-infrastructură-
venit”.

Cele mai sărace comunităţi de romi sunt cele omogene, formate numai din romi. În
condiţiile în care romii sunt risipiţi în interiorul unui alt grup etnic – români sau maghiari, în
principal, în cazul României – nivelul de sărăcie comunitară este mai redus: 66% dintre CR
omogene şi compacte sunt sărace faţă de numai 50% cât este procentul de comunităţi sărace
în cazul grupărilor de romi localizaţi în interiorul unei alte comunităţi etnice (Tabelul 16).

Tabelul 13. Sărăcia comunitară şi omogenitatea comunităţii de romi

Componenta etnicã a comunitãtii

sunt si alte
Tip de comunitate grupuri etnice, dar sunt si alte grupuri Total
de romi sunt numai romii sunt cei mai etnice, iar romii
romi mulţi sunt minoritari
NONPROB 8 14 9 10
LOWPROB 25 38 42 31
MIDPROB 50 36 40 45
HIGHPROB 16 12 10 14
Total 100 100 100 100
Exemplu de mod de citire a datelor: 16% dintre comunităţile formate numai din romi
sunt foarte sărace (HIGHPROB)

142
 Dezvoltare comunitară şi regională

Există şi variaţii ale nivelului de sărăcie nu numai în legătură cu limba vorbită ci şi în funcţie de
grupul cultural („neamul”) căruia îi aparţin membrii comunităţii. Cele mai sărace grupuri
cultuale par a fi90 cele ale cărămidarilor cu 80% din comunităţile locuite de aceştia,
considerate, conform criteriilor studiului nostru, ca fiind sărace, urmate în ordine
descrescătoare de cele ale Rudarilor şi de cele ale vătraşilor (Tabelul 14).

Tabelul 14. Sărăcia comunitară la romi în funcţie de grupul cultural căruia îi aparţin membrii acesteia („neamuri”) %

Comunităţi non- Comunităţi Total comunităţi

Grup cultural de romi sărace sărace* % N
Cărămidari 20 80 100 35
Rudari 31 69 100 99
Vătraşi/de vatră 35 65 100 48
Alţi Romi 43 57 100 262
Căldărari 51 49 100 67
Romi românizaţi 53 47 100 34
Ursari 57 43 100 61
Non răspuns 38 62 100 242
Total 41 59 100 848
Cifrele fac referire doar la procentele (%) din numărul de CR.

În general, dimensiunea medie a comunităţilor de romi creşte astfel:

 de la cele din mediul rural la cele din mediul urban,
 de la cele amplasate periferic la cele amplasate central,
 de la comunităţile de tip HIGHPROB la cele de tip NONPROB.
Este greu să identificăm comunităţi de romi non-problematice în locaţii rurale
marginale/periferice şi comunităţi de romi de tip HIGHPROB în locaţii urbane non-marginale. În
general, comunităţile de romi sărace tind să aibă dimensiuni mai mici decât comunităţile de
romi non-problematice şi, de asemenea, tind să aibă şi o locaţie rural-marginală.

Dacă se iau în seamă simultan factori legaţi de compoziţia socială şi de localizare, atunci se
poate afirma există o probabilitate sporită de a identifica un nivel mai mare de sărăcie în CR cu
nivel de educaţie foarte scăzut , formate aproape exclusiv din romi, fără alte grupuri etnice
aşezate pe teritoriul lor şi cu localizare preponderentă în Moldova , Transilvania şi Crişana-
Maramureş. Alţi factori care condiţionează sărăcia CR – mediul rezidenţial, mărimea
comunităţii , tradiţionalismul indicat de limba vorbită, mărimea oraşului sau nivelul de
dezvoltare a comunei – sunt mai puţin importanţi decât cei anterior menţionaţi. Rezultă că
segregarea rezidenţială şi analfabetismul sunt principalele semne ale sărăciei CR. Alţi factori
care au fost discutaţi în cuprinsul acestui subcapitol sunt relevanţi pentru sărăcia romilor

90 Folosesc expresia „par a fi” pentru că există un rată/număr mare de non-răspunsuri.

143
 Dumitru Sandu

numai în măsura în care direct sau indirect contribuie la segregare şi menţinerea educaţie la un
nivel redus.91

Ierarhizarea problemelor în comunităţile de romi92

Participarea scăzută pe piaţa forţei de muncă şi veniturile foarte scăzute sunt principalele
probleme ale comunităţilor de romi. Interogând actorii locali implicaţi în completarea
chestionarelor asupra problemelor principale ale comunităţii în care trăiesc am obţinut o
pondere covârşitoare de 90% din răspunsuri ce s-au referit la cât de dificil este, ca persoană de
etnie Roma, să-ţi găseşti un loc de muncă pentru a-ţi asigura traiul .

Caseta 1. Cine sunt cei care au completat chestionarele?

Cele 848 de comunităţi de romi care au fost sondate pentru întocmirea acestui raport
prin folosirea descrierilor primite de la peste 3300 de experţi locali (denumite persoane
implicate local în completarea chestionarelor PIC). Cca. 60% din aceştia şi-au specificat
apartenenţa la etnia Roma. Persoanele de etnie română au avut o pondere de cca. un
sfert din numărul total al INFOLOC aşa cum se poate constata în tabelul următor :

Nr. pers. % din total

Romi 1242 60

Români 560 27

Specificaţi doar ca ne-romi 147 7

Maghiari 128 6

nespecificaţi 1310 *

3387 100

Este posibil ca să avem o supraestimare a participării persoanelor de etnie romă ca şi

INFOLOC pentru completarea chestionarului PROROMI ca urmare a faptului că aceştia
să fi fost menţionaţi formal în lista experţilor INFOLOC implicaţi în completarea
chestionarului

91 Formulările din acest paragraf se bazează pe interpretarea unui model de regresie multiplă în care
variabila dependentă a fost indicele AIV – accesibilitate-infrastructură-venit - iar ca predictori mediul
rezidenţial, ponderea populaţiei din CR care are cel puţin un nivel elementar de educaţie, ponderea
celor care se autoidentifică (probabil) ca fiind romi, ponderea neromilor în comunitate, ponderea celor
care de obicei vorbesc romani , localizare în Moldova, Transilvania, Crişana-Maramureş sau în regiunile
sudice , localizare în oraşe mici sau în comune dezvoltate.

92 Prezentul capitol al lucrării este realizat în baza analizei a doar 796 din cele 848 de chestionare
valabile la momentul procesării rezultatelor.

144
 Dezvoltare comunitară şi regională

Se pare că s-au conturat 5 straturi legate de conştientizarea la nivel local-instituţional asupra

problemelor comunităţilor de romi (, Graficul 3,Tabelul 1): veniturile scăzute şi lipsa locurilor
de muncă/slaba participare pe piaţa forţei de muncă sunt cele mai serioase probleme
socioeconomice ale comunităţilor de romi; condiţiile de locuit şi starea de sănătate precare
sunt pe locul doi pe scara conştientizării, la nivel local; al treilea nivel este cel al educaţiei şi al
facilităţilor legate de conectarea la o sursă de apă potabilă; calitatea drumurilor este a patra
problemă în linia descendentă a prioritizării problemelor comunităţilor de romi. Discriminarea
pe criterii etnice ocupă cel mai scăzut nivel pe aceeaşi scară.

discriminare 14

drumuri 50

apă 57
educaţie 58

sănătate 70
locuire 78

venituri 89
locuri de muncăt 91
0 20 40 60 80 100
% din CR descrise ca problematice

Figura 9. Ponderea comunităţilor de romi considerate de către INFOLOC ca fiind afectate de diverse probleme
socio-economice

Exemplu de lectură a datelor: în medie 91% din comunităţile de romi sunt considerate de către
reprezentanţii lor ca având probleme legate de ocuparea forţei de muncă (lipsa locurilor de
muncă. Descrierile-evaluările nu sunt predeterminate (?) de către chestionar. Ipoteza implicită
ce rezultă de aici este faptul că o comunitate de romi este (non) problematică într-un anume
grad dacă INFOLOC o prezintă astfel. Cifrele din acest capitol au la bază analiza conţinutului
răspunsurilor libere oferite de către PIC.

Lecturând sutele de descrieri ale INFOLOC asupra problemelor comunităţilor lor putem
sintetiza modul în care locuitorii comunităţilor de romi concep factorii-cheie legaţi de sărăcia
din respectivele comunităţi (Error! Reference source not found.). Elitele locale ale romilor par
să considere că romii au un nivel scăzut al participării pe piaţa forţei de muncă şi, în
consecinţă, venituri foarte scăzute şi nesigure toate datorate şi educaţiei lor precare în

145
 Dumitru Sandu

contextual ofertei scăzute de locuri de muncă necalificate şi, uneori, şi ca efect al practicilor
discriminatorii la angajare. Condiţiile de locuire şi de sănătate precare nu sunt doar rezultatul
sărăciei legate de raportul angajare-venituri ci efect şi componentă a segregării rezidenţiale.

Nivel mare al
discriminării Infrastructură precară
(ex. drumuri, apă curentă)
din partea populaţiei

Ocupare scăzută Sănătate precară

Educaţie precară

venituri scăzute Locuinţe precare

Alţi factori: administraţia publică locală, migraţia. Cultura roma, cultura

populaţie majoritare, experienţele legate de . dezvoltarea comunitară etc.
. ,

Figura 10. Felul în care comunităţile de romi îşi percep intercauzalitatea propriei sărăcii

Ierarhia problemelor sociale în percepţia elitelor locale rome parcurge drumul de la nevoile
elementare la cele superioare, pe de-o parte şi de la cele private la nevoile de interes public
(social), pe de altă parte (Error! Reference source not found.). Cel mai mare nivel de
autoconştientizare a nevoilor este legat de ocuparea forţei de muncă şi de venituri ca resurse
primare ale vieţii private.

Tabelul 1 „ Descrieţi pe scurt principalele probleme ale comunităţii de romi legate de....”

Situaţie non- non

probleme problematică răspuns Total
Ocupare profesională 91 0 9 100
Venituri 89 0 11 100
Locuire 78 15 7 100
Sănătate 70 18 12 100
Educaţie/şcoală 58 30 12 100
Apă curentă 57 29 15 100
Drumuri 50 38 12 100

146
 Dezvoltare comunitară şi regională

Discriminare 14 61 25 100

Ierarhia problemelor sociale percepute este cam aceeaşi, indiferent de tipul de comunitate de
romi Datele disponibile sugerează o ierarhie a comunităţilor în funcţie de modul în care îşi
percep propriile probleme sociale. În aproape toate cazurile cel mai intens nivel al percepţiei
problemelor sociale este cel de la nivelul comunităţilor HIGHPROB care au, în termeni
obiectivi, problemele legate de accesibilitate, o infrastructura precară şi venituri insuficiente.
Tipul de comunitate şi percepţia locală asupra problemelor sociale sunt definite în funcţie de
criterii diferite. Prima categorie face apel la clasificări obiective în vreme ce a doua face apel la
un set de clasificări subiective în baza opiniilor persoanele ale persoanelor locale implicate în
completarea chestionarelor-INFOLOC . Faptul că cele două abordări-cea subiectivă şi cea
obiectivă- ne permit o interpretare consistentă a datelor este un element care indică modul în
care este structurată realitatea socială în comunităţile de romi şi cât de viabile sunt datele
colectate după ce ele au trecut de procesul de filtrare (aşa cum apar în Caseta 1).

Problemele legate de ocuparea forţei de muncă sunt atât de severe încât chiar şi comunităţile
de romi fără probleme deosebite, intitulate de noi comunităţi de tip NONPROB le percep ca
fiind de o relevanţă deosebită în conştiinţa publică. Legat de celelalte probleme, cum ar fi de
ex. drumurile, diferenţe sunt foarte mari de la o comunitate la alta: indexul severităţii
problemelor legate de drumuri are valoarea 80 în cazul comunităţilor de tip HIGHPROB şi doar
38 în cazul comunităţilor de tip LOWPROB şi NONPROB.

Percepţia severităţii problemelor are cele mai mari valori în comunităţile de romi cu o
concentrare mare de populaţie (probabil) autoidentificată ca aparţinând etniei Roma (Error!
Reference source not found.). Pentru comunităţile cu un grad scăzut de concentrare de
populaţie, (probabil) autoidentificată, intensitatea percepţiei asupra problemelor comunităţii
este mai scăzută. Rezultatul este relevant pentru ipoteza conform căreia că sărăcia comunitară
este mai ridicată în comunităţile care sunt formate, în principal, din etnici romi autoidentificaţi
(ca situaţie opusă cazului comunităţilor având o pondere mai scăzută de romi autoidentificaţi).

Tabelul 15. Severitatea problemelor percepute ale comunităţilor de romi şi ponderea probabilă de romi
autoidentificaţi în cadrul comunităţii

Cât de severe sunt Ponderea probabilă de romi autoidentificaţi în

problemele comunitate
comunităţii aşa cum
sunt ele percepute
de către INFOLOC Sub
(categorii ISP)* 90-100% 50-89% 20-49% 20% Total
Nivel scăzut 21 21 33 29 22

147
 Dumitru Sandu

Nivel mediu 45 47 48 51 46
Nivel înalt 35 32 19 20 32
Total 100 100 100 100 100
* Cele trei categorii de gravitate a problemelor sunt generate de un index al severităţii
problemelor ISP calculate ca o sumă a indicilor parţiali asupra severităţii problemelor legate de
locurile de muncă, venituri, apă, drumuri, educaţie şi discriminare. Fiecare dintre aceste
elemente au fost codate cu valoarea <<1>> dacă experţii locali au indicat o situaţie
problematică (legată de respectivul element), cu valoarea <<-1>>, dacă experţii au indicat o
situaţie non-problematică şi cu valoarea <<0>> pentru non-răspunsuri.

Exemplu de lectură a datelor din tabelul: 35% din numărul total de comunităţi beneficiind de
cea mai mare concentrare de romi autoidentificaţi (prin intermediul evaluărilor INFOLOC) îşi
definesc situaţia ca fiind una foarte problematică

Ignorarea sărăciei comunitare în practica DEVCOM

Deşi este evident că nivelul de sărăcie este puternic diferenţiat la nivelul CR, programele de
ajutorare sau de dezvoltare comunitară au acţionat neselectiv. Acelaşi procent de aproximativ
20% CR care au fost supuse unor intervenţii de ajutor/dezvoltare apare şi în cazul
comunităţilor sărace şi în cazul celor ne-sărace. Este o nedorită confirmare a necesităţii de a
introduce tipologii de genul celei prezentate în practica de asistenţă şi dezvoltare comunitară
pentru romi.

Dacă urmărim practica regională (Tabelul 16) de intervenţie comunitară pentru combaterea
sărăciei şi a excluziunii sociale se constată uşor că modelul dominant în Moldova, Crişana-
Maramureş, Banat şi Bucureşti-Ilfov este cel de a interveni cu programe de ajutor dezvoltare
mai mult în comunităţile ne-sărace decât în cele sărace.

Tabelul 16. Ponderea comunităţilor de romi implicate în

programe de ajutor sau dezvoltare comunitară

comunităţi de romi total

ne-sărace sărace
Moldova 24 16 19
Regiuni sudice 16 23 19
Transilvania 20 21 20
Regiuni nord-vestice 29 15 18
Bucureşti 46 14 35
Total 21 19 20
Exemplu de mod de citire a datelor: 16% din totalul comunităţilor de romi sărace din Moldova
au beneficiat în ultimii cinci ani de programe de ajutor sau dezvoltare comunitară, faţă de 24%
în comunităţile ne-sărace din aceeaşi regiune istorică

Greu de spus cât revine necunoaşterii, tendinţei de minim efort a agenţilor comunitari sau
rezistenţei la schimbare din partea comunităţilor.

148
 Dezvoltare comunitară şi regională

Sărăcia comunitară ca izolare (grila FRDS)93

Iniţial, începând din 1998-1999, FRDS a lucrat , în primele runde de selectare a proiectelor, cu o
grilă considerând , la modul convenţional (dar şi în funcţie de resursele financiare de care
dispunea), că un sat este sărac dacă satisface cel puţin patru din 10 criterii94, operând ulterior cu
o grilă mai suplă, de 3 din 8 criterii (vezi Caseta 10). Grila care operează cu numai opt criterii a
fost realizată prin renunţarea la patru itemi de sărăcie comunitară (mortalitate infantilă, pondere
vârstnici, număr de aparate TV şi număr de autoturisme proprietate personală), a adăugat doi
(referitori la sectorul economic privat şi la transportul public) şi a adus specificări pentru unii
dintre indicatorii menţinuţi din vechea grilă. Deoarece valorile pentru indicatorii de sărăcie nu
există, la nivel de sat, în statistici oficiale, completarea datelor pentru aplicarea grilei se face de
către localnici, de către membri ai grupului de iniţiativă care propune proiectul la FRDS. În
consecinţă, în varianta II a grilei, sociologii care au fundamentat-o au propus eliminarea
criteriilor care erau asociate frecvent cu erori de raportare de către comunităţi dar şi cu
ambiguităţi marcate de interpretare.

Din cele opt criterii ale grilei , cinci sunt explicit corelate cu distanţa ca factor de accesibilitate
la diferite servicii comunitare. În mod particular contează distanţa faţă de cel mai apropiat oraş
de cel puţin 50 mii locuitori (criteriile 4,5,6). Rezultă că sărăcia estimată prin grila FRDS este
una asociată preponderent cu accesibilitatea la bunuri şi servicii publice (electricitate, servicii de
sănătate, servicii şcolare, servicii de transport şi comunicare, servicii comerciale).Deşi nu se
înregistrează decât distanţa până la cel mai apropiat oraş, este foarte probabil că în spatele
valorilor pe care le au aceşti indicatori se află încă alte doua tipuri de distanţe: de la majoritatea
gospodăriilor din sat la locul unde funcţionează instituţia sau serviciul de referinţă şi distanţa de
la satul în cauză la cel care este centru de comună.

Caseta : Grila FRDS pentru identificarea satelor sărace

Varianta I
Un sat este sărac dacă satisface cel puţin patru din următoarele 10 criterii:
„Nu există acces normal la o sursă de apă sigură (nu există apă în sat, iar pentru mai
mult de 50 % din locuitori accesul la apa potabilă se face cu dificultate).
Peste 60 % din case nu au electricitate.
Peste 50 % dintre copiii de vârsta şcolară au nevoie de mai bine de o oră pentru a
ajunge la şcoală cu mijloacele de transport obişnuite.
Pentru a ajunge la un doctor cu mijloacele de transport obişnuite, majoritatea
locuitorilor au nevoie de mai bine de două ore.
Satul se găseşte la o distantă de peste 30 km de oraş, de care nu este legat nici prin cale
ferată, nici printr-o cursă rutieră.
Rata mortalităţii infantile în sat a fost de peste 50 la mie în perioada 1995-1998.
Mai mult de 30 % din populaţia sa depăşeşte vârsta de 60 ani.
Numărul aparatelor TV la suta de locuitori este mai mic de 4.
Nu există telefon în sat.

93 Extras din Dumitru Sandu, 2003:141-146

94 Fundamentarea iniţială a metodologiei de identificare a unui sat sărac printr-un set de criterii a fost
făcută de către o echipă complexă, coordonata de Ana-Maria Sandi (coord. program din partea Băncii
Mondiale) (Despina Pascal, Maria Sandor, Cristina Vladu, Mariana Moarcăş şi, ca sociologi, Alfred Bulai şi
subsemnatul). Practic, la grila de sărăcie a satului s-a ajuns după ce au fost efectuate multiple analize, cu
datele statistice disponibile, pentru a măsura sărăcia/dezvoltarea la nivel de judeţ şi comună (a rezultat
un indice al dezvoltării comunei COMDEV, care a lucrat destul de bine în relaţie cu alţi indicatori.)
(Sandu, 1998).

149
 Dumitru Sandu

Sub 2 % din gospodării posedă automobil proprietate personală.‖

Varianta II 95
Un sat este sărac dacă satisface cel puţin trei dintre următoarele 8 criterii:
„Mai puţin de 50% din gospodării au acces la apă potabilă în curte sau la poartă.
Mai mult de 60% din gospodării nu sunt conectate la reţeaua de electricitate.
Mai mult de 50% din copiii din clasele I-IV şi/sau V-VIII fac mai mult de o oră până la
şcoală folosind mijlocul de transport obişnuit.
Pentru a ajunge la un doctor majoritatea locuitorilor au nevoie de mai mult de două ore.
Distanţa faţă de cel mai apropiat oraş cu mai mult de 50.000 locuitori este mai mare de
25 km.
Nu există nici un mijloc de transport în comun (privat sau de stat) care să treacă cel
puţin o dată pe zi prin sat sau care are staţie la o distanţă mai mică de 2 km de sat.
Mai puţin de 5% din gospodării au telefon funcţional.
Singurii agenţi economici din sat activează în domeniul comerţului sau alimentaţiei
publice.‖

Sursa: Manualele de operare ale FRDS, diferite variante.

Pentru autorii grilei, sărăcia satului apare , deci, ca fiind predominant un fenomen de slabă
dezvoltare instituţională locală şi de relativă izolare (intrasătească, intracomunală şi
intraregională, în raport cu oraşul). La nivel local, în comunităţile care au formulat cereri la
FRDS, criteriile cu care operează Fondul au o receptare predominant bună (Voicu et al, 2002).
Cu toate acestea, o serie întreagă de judeţe cunoscute ca sărace, în special cele din Câmpia
Română, au o prezenţă relativ redusă sub aspectul cererilor formulate pentru granturi FRDS. De
unde derivă această situaţie, plus inegalitatea foarte mare între judeţe sub aspectul numărului de
sate care ajung să formuleze cereri de grant? În astfel de diferenţieri „joacă‖ o multitudine de
factori: numărul de sate din judeţ, numărul de sate sărace, capacitatea comunitară de auto-
organizare, efecte de difuziune spontană a informaţiei despre oportunităţile FRDS, gradul de
implicare a instituţiilor locale şi judeţene în desfăşurarea procesului, intervenţia facilitatorilor de
la Fond sau a celor care vin din partea altor instituţii, posibile reţele de firme interesate în
accesarea fondurilor pentru accesarea proiectelor FRDS etc.96. Dincolo de aceştia, o influenţă
semnificativă pare să aibă însă şi modul în care a fost proiectată grila de identificare a satelor
sărace. Particularităţile de localizare a satelor care au formulat cereri la Fond ne pot permite o
evaluare corectă a funcţionalităţii efective a acestui instrument de diagnoză socială97.

Datele disponibile pentru comparaţia între satele care sunt considerate ca sărace prin aplicarea
grilei FRDS şi restul satelor României98 indică , în mod convingător, clar, că grila FRDS

96 Pentru o excelentă analiza a acestor factori, vezi Voicu et al, 2002.

97 Fişierul de bază pe care desfăşurăm analiza în continuare cuprinde 1281 de sate care au depus la
FRDS 1604 proiecte de grant. Accesul la aceste date mi-a fost facilitat prin amabilitatea doamnei
directoare Liliana Vasilescu şi a domnului Alexandru Trică, şeful compartimentului de sistem
informaţional din Fond. Modul de prelucrare, integrarea fişierului respectiv în baza de date COMREG pe
care am elaborat-o la nivel de sat, în cadrul proiectului menţionat al Universităţii Bucureşti, îmi aparţine,
după cum îmi revine şi responsabilitatea asociată cu modul de interpretare a datelor. Evaluările cuprinse
în subcapitol sunt strict personale şi nu vizează Fondul sau calitatea mea de fost membru (1998-2002) în
Consiliul Director al acestei instituţii.

98 Analiza are în vedere numai satele din mediul rural, din comune, nu şi pe cele care au statut de sate
componente ale unor oraşe.

150
 Dezvoltare comunitară şi regională

„lucrează‖, duce la identificarea unor sate care sunt realmente mai puţin dezvoltate sau mai
sărace decât restul satelor ţării .

Cererile care sosesc la Fond vin , majoritar, din sate cu populaţie mai redusă decât media
naţională, localizate mai departe de oraşe99. Infrastructura satelor identificate ca sărace prin
grilă FRDS este mai săracă decât în restul comunităţilor – au mai puţin locuinţe cu apă curentă,
mai multe locuinţe construite din chirpici sau paiantă. Izolarea satelor sărace este dată nu numai
de distanţa lor sporită faţă de oraşe ci şi prin faptul că tind să fie mai depărtate şi în raport cu
drumurile europene şi cu centrul de judeţ.

Regăsim în datele analizate ideea anterior formulată a sărăciei comunitare ca expresie a

combinării mai multor distanţe – faţă de centrul comunei, faţă de oraşul cel mai apropiat, faţă de
oraşele mari, faţă de drumurile moderne, de circulaţie europeană şi , de asemenea, faţă de
centrul judeţului.

Dintre toate distanţele menţionate, cele mai importante sunt cele de la sat la oraş şi de la sat la
centrul comunei . Dacă satul este la distanţă mare faţă de un oraş mare şi nu este centru de
comună atunci probabilitatea ca sărăcia comunitară să fie mare este semnificativ mai ridicată
decât pentru satele apropiate de oraşe care sunt centru de comună.

In pofida faptului că nivelul de sărăcie a judeţului în care se află satul a fost considerat drept
criteriu important pentru orientarea facilitării, între numărul de criterii de sărăcie pe care le
satisface în medie un sat cu grant FRDS şi dezvoltarea judeţului nu apare o legătură
semnificativă. De ce?

Factorii care oferă o posibilă explicaţie sunt , după cum am menţionat deja, mai mulţi. Prin grilă
nu se măsoară sărăcia tuturor satelor României ci numai cea a satelor care au depus cereri de
grant la FRDS. Acestea au intrat într-un proces de contagiune socială, de transmitere a
informaţiei pe cale multiplă, prin regularităţi de vecinătate şi de istorie.

Fie pentru că grila cu care se măsoară sărăcia are anumite deficienţe, fie pentru că facilitatrea
promovată de Fond şi de alţi agenţi a fost slab asociată cu sărăcia judeţeană, fie din cauza
puternicelor mecanisme de contagiune socială, numărul de sate sărace identificate prin grila
FRDS nu pare să fie semnificativ asociat cu nivelul de dezvoltare a judeţului.

După cum a rezultă din analizele anterioare, grila de măsurare a sărăciei de sat operează în mod
consistent. Satele identificate ca sărace, cu mai multe criterii de sărăcie satisfăcute, sunt
prezente în contexte regionale care favorizează sărăcia – distanţă mare faţă de oraş, sat periferic,
sate cu număr de locuitori relativ redus, cu infrastructură proastă etc. Surprinzătoare este relaţie
dintre GRILĂ şi tipul de relief unde este localizată comunitatea. Satele din zona de câmpie (cu
pondere mare de teren arabil în total teren agricol) satisfac , tendenţial, un număr mai mic de
criterii de sărăcie, indiferent de regiunea istorică. Este , într-adevăr, sărăcia comunitară mai
puţin prezentă la câmpie comparativ cu zonele de munte sau de deal? Sau imaginea rezultă pur
şi simplu din limitele pe care le are GRILA în a măsura sărăcia comunitară funcţie de relief?
Este foarte probabil că tipul de relaţie statistică înregistrată indică o deficienţă serioasă a
GRILEI şi nu o realitate socială.

99 Pentru argumentările cantitative, vezi lucrarea din care provin extrasele acestui subcapitol, Sandu,
2003 :141-149

151
 Dumitru Sandu

PARTEA A DOUA : DEZVOLTARE REGIONALĂ

Carta Verde –fundament şi provocare în noua dezvoltare regională din

România 100

Evident ca o discuţie, care pleacă de la raportul menit să fundamenteze politica regionala a

ţării101 poate merge in două sensuri: politica de dezvoltare regională - cum sa fad dezvoltarea
-

regionala a ţării , sau poate merge in sensul celalalt ce e de făcut in domeniul cercetării
- -

regionale. Dat fiind faptul ca ne aflam la un centru de cercetare ştiinţifică, am să pun accentul
pe aspectele de cercetare (de cercetare regionala). E limpede ca raportări de acest gen pot fi
produse numai în măsura in care păstrăm clar linia de demarcaţie dintre ştiinţă şi politica
socială. Putem fi eficienţi în domeniul politicii publice, in domeniul politicii sociale, daca ştim
să ne facem meseria ca cercetători.
Revenind la câteva dintre problemele pe care le cred esenţiale pentru cercetarea regională în
România. Materialul pe care am avut şansa de a-l avea înainte, semnat de dl. prof. Vladimir
Trebici, ―Decupaje teritoriale şi analiza regională‖102, este o excelenta baza pentru o astfel de
discuţie. As zice ca, în mare, avem a ne centra pe două categorii mari de probleme: măsurarea în
domeniul dezvoltării regionale şi pe interpretarea diferitelor rezultate de măsurătoare.

La nivel de măsurare, e o problema simplă, banală: care sunt, în clipa de faţă, pentru cazul
Romăniei, unităţile teritoriale relevante pentru analiza regionala judeţ, comună, regiune istorica,
-

regiune de dezvoltare, agroregiune. Deja ne confruntam cu o avalanşă de unităţi. Care sunt cele
mai bune? Şi, ca sa ne complice viaţa, dl. prof. Trebici intervine cu o întrebare retorică, dar de
mare profunzime: ce facem, ne tot ducem pe aceasta opoziţie dintre estul şi vestul tarii, dintre
Vechiul Regat şi Transilvania? Ce implicaţii politice are aceasta chestiune? Întrebările sunt
grele dar trebuie luate aşa, pas cu pas şi este de văzut cum ne orientam in spaţiul lor
problematic. Răspunsul îl ştiţi, generic,la fel de bine ca şi mine: nu exista o unitate de analiză
regionala valabilă pentru tot şi toate. Acest lucru trebuie reamintit, pentru ca e bine sa fie
reamintit. Daca vrei sa realizezi înţelegere de regionalisme culturale, nu poți renunța Ia regiunea
istorica. N-ai cum, pentru ca regiunile istorice, în clipa de faţă, au, in principal, realitate
culturala. Regiunile de dezvoltare pe care le propunem in Carta verde nu au realitate social-
economică. Poate să pară şocant ceea ce spun eu acum.

Cele opt macroregiuni de dezvoltare propuse prin Carta verde, nu au omogenitate social-
economica în interior. Ele sunt altceva, sunt regiuni proiect. Sunt regiuni pragmatice, menite să
ajute la rezolvarea unor probleme social-economice. Cei care ştiu istoria acestei „poveşti
ştiinţifico-aplicative‖, care se cheamă ―politica regionala in Romania‖, ştiu că, de fapt, s-a

100 Transcriere a intervenţiei pe care am prezentat-o la dezbaterea „Decupaje teritoriale şi politică de

dezvoltare regională în România”, organizată la Centrul de Cercetări Demografice al Institutului Naţional
de Cercetări Economice, 1998, coordonată de regretatul profesor Vladimir Trebici.

101 Guvernul României, Comisia Europeană,Carta verde. Politica de dezvoltare regională în România,
1997

102 Intervenţiile la dezbatere au fost publicate în Decupaje teritoriale şi politică de dezvoltare regională
în România. Biblioteca Demographica No. 7, 1998. Centrul de Cercetări Demografice, Academia
Română. Comunicarea profesorului Trebici , inclusă în caietul dezbaterii, este intitulată « Decupaje
teritoriale şi analiză demografică »

152
 Dezvoltare comunitară şi regională

început cu o foarte atenta analiză a similarității judeţelor sub aspectul dezvoltării lor. Şi au fost
determinate grupe, subgrupe, clustere de similaritate.

Caseta : Unităţi de bază pentru politica regională – extrase din Carta verde

Unităţile de bază pentru politica regională (UPR), respectiv regiunile de dezvoltare şi ariile
prioritare, pot fi considerate ca elemente componente ale unui proces pe termen lung de
specificare şi testare, pornind de la principiile care stipulează ca definirea regiunilor:
 să fie orientată în sensul identificării problemelor teritoriale;
 să fie astfel făcută, încât să permită identificarea unor spaţii adecvate pentru anumite
tipuri de acţiuni, precum alocarea de fonduri, aplicarea diferenţiată a taxelor, cooperare
sau parteneriat etc;
 să fie realizată prin interacţiune între specialişti în dezvoltare regională, decidenţi şi
populaţii la nivelul regiunilor.

………..Procesul de definire a regiunilor de dezvoltare implică următoarele stadii:

 identificarea judeţelor vecine cu profiluri economice şi sociale similare (15 grupări de
judeţe ….);
 regruparea regiunilor de similaritate în regiuni de dezvoltare, definite prin relaţii
funcţionale, de tipul infrastructurii de comunicare sau al sistemelor de interacţiune umană
(8 regiuni de dezvoltare, harta 2). Subregiunile cu probleme specifice de dezvoltare
(agricole, industriale, de mediu etc.) sunt definite ca tipuri de arii problemă.
O arie prioritară este o grupare de oraşe, comune sau judeţe, continue sub aspect teritorial,
caracterizate prin profiluri asemănătoare de probleme, rezolvabile prin politici regionale.
Diversitatea problemelor regionale impune o diversitate corespunzătoare a unităţilor de
politică regională (UPR). Funcţie de aria de cuprindere şi de criteriul de structurare, UPR ar
putea fi :
 subregiuni de dezvoltare103 ca judeţe sau grupări de judeţe din cadrul aceleiaşi regiuni
caracterizate prin probleme severe cu caracter global sau specific (exemplu: Teleorman-
Giurgiu-Călăraşi-Ialomiţa din Regiunea de Sud, Maramure-Sălaj-Bistriţa-Năsăud din
Regiunea de Nord-Vest);
 grupări de comune sau oraşe învecinate, cu probleme similare specifice din cadrul

103
Cele 15 subregiuni de dezvoltare propuse prin Carta verde:
Regiuni de
dezvoltare Subregiuni
NORD –EST Botoşani, Vaslui, Iaşi* ; Suceava, Neamţ, Bacau;
SUD-EST Braila, Galaţi, Constanţa, Tulcea ;Vrancea, Buzau*
SUD Argeş, Dâmbovita, Prahova; Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Calaraşi*
SUD-VEST Dolj, Olt, Mehedinţi; Gorj, Vâlcea
VEST Timiş, Arad; Caras-Severin, Hunedoara
NORD-VEST Cluj, Bihor; Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Nasaud, Sălaj*
CENTRU Braşov, Sibiu; Covasna, Harghita, Mureş, Alba
BUCURESTI.
Prin asterisc sunt marcate subregiunile care, la momentul 1997, puteau fi considerate ca arii prioritare
sub aspectul sărăciei. Harta subregiunilor de dezvoltare are o configuraţie foarte apropiată de cea a ariilor
culturale (vezi capitolul „ariile culturale ca matrice de sociabilitate‖ şi graficul din acest capitol cu gradul
de urbanizare a ariilor culturale, indicator pentru nivelul lor de dezvoltare.). Acestea din urmă sunt cele
mai omogene regiuni ale ţării în prezent, sub aspect social şi cultural. Determinarea lor , pe un consistent
temei metodologic , precede şi fundamentează delimitarea subregiunilor de dezvoltare.

153
 Dumitru Sandu

aceluiaşi judeţ sau din judeţe învecinate (exemplu: arii miniere, cu sol degradat, cu declin
industrial, cu grad ridicat de poluare etc.);
 grupări de comune sau oraşe învecinate cu probleme similare complexe din cadrul
aceleiaşi regiuni sau din judeţe învecinate.
Reducerea disparităţilor în rezolvarea problemelor regionale implică o politică regională cu
multiple acţiuni şi unităţi teritoriale ţintă. Denumirile de unităţi pentru politica regională,
anterior menţionate specifică aceste unităţi-ţintă. Fiecare dintre acestea ar putea avea o
funcţie regională distinctă:
 regiunile de dezvoltare pentru a orienta politica regională a guvernului, în sensul reducerii
dezechilibrelor teritoriale majore de dezvoltare între ariile cele mai dezvoltate şi cele mai
puţin dezvoltate; în acelaşi timp, regiunile de dezvoltare sunt cel mai bun cadru de
implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională;
 ariile prioritare pentru a permite structurarea unor programe specifice de dezvoltare în
domeniile industrie, agricultură, şomaj, mediu înconjurător etc., având ca actori nu numai
guvernul, ci şi autorităţile la nivel de judeţ, comună sau oraş. Ariile prioritare, definite ca
subregiuni sau grupări de localităţi, sunt în mod deosebit utile pentru reducerea
disparităţilor intraregionale…….
Ca exemple de arii prioritare identificate prin regruparea comunelor şi oraşelor cu probleme
similare, ar putea fi menţionate (harta 3):
 arii de sărăcie (podişul Moldovei, Câmpia Română, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud etc.);
 arii de declin industrial, precum cele metalurgice (Hunedoara, Banat) sau cu
industrie chimică şi petrolieră (Ploieşti, Piteşti);
 arii miniere (Valea Jiului, Subcarpaţii Olteniei);
 arii cu soluri degradate (Vrancea, Buzău);
 arii cu probleme complexe (Munţii Apuseni, Delta Dunării). Mac
rore
giun
ile104 sunt o combinare de regiuni de similaritate cu criteriul de funcționalitate (bine susţinut de
colegii mei economiști, geografi, urbaniști din echipa care a lucrat la acest proiect), dar nu sunt
regiuni omogene. Să luăm exemplul regiunii Sud. Intre nordul Munteniei şi sudul Munteniei,
ruptura este imensa. Deci nici vorba să susținem ca acestea sunt regiuni omogene. In schimb,
susținem că ele pot, aşa cum sunt conturate în clipa de fata, să contribuie la rezolvarea unor
probleme pe termen lung. Ele sunt un cadru, un cadru de cooperare între judeţele implicate in
situaţia respectivă.

Pasul pe care trebuie să-l facem, în legătură cu statistica, în bună măsură este cel de a identifica
in cadrul acestor macroregiuni de dezvoltare, regiunile relevante. In Carta verde exista undeva
un tabel cu subregiuni de dezvoltare 15 subregiuni de dezvoltare. Asupra lor trebuie să ne
,

focalizăm, pentru că noi avem simultan nevoie de decupaje pragmatice, precum macroregiunile,
şi de grupări omogene de judeţe, ca să putem acţiona.

104 Delimitarea regiunilor de dezvoltare a implicat nu numai o fundamentare ştiinţifică (vezi pentru
detalii Carta verde..) ci şi un amplu proces de consultare publică. Echipa Ramboll din cadrul programului
Phare care a realizat Carta Verde (Torben Nørkær Hansen ,coordonatorul grupului, geograful Ioan
Ianoş, urbanistul Gabriel Pascariu, economistul Victor Platon şi Dumitru Sandu ca sociolog) a
desfăşurat ample consultări în ţară cu urbanişti, statisticieni, economişti dar şi cu reprezentanţi ai
ministerelor, societăţii civile dar şi în străinătate cu experţi precum prof. John Bachtler de la
Universitatea din Strathclyde. Documentul care dă seamă, în bună măsură, de amploarea consultărilor
implicate în dezbaterea publică a noii politici regionale a României este volumul Documentele
Conferinţei. 12-13 mai 1997, sponsorizat de Guvernul României şi Uniunea Eropeană în cadrul
programului Phare care a gestionat întregul proiect.

154
 Dezvoltare comunitară şi regională

105
Regiunile de dezvoltare ale României

Pasul următor va fi acela de elaborare a unor regionalizări specifice. Este nevoie, în continuarea
liniei Golopenţia, de o regionalizare a ţării pe capital uman. Fondul greu al diferenţelor de
dezvoltare social-economică este capitalul uman care, ştim foarte bine de la Becker încoace, nu
înseamnă numai educație, ci înseamnă şi stare de sănătate, înseamnă şi informație profesională,
înseamnă mult mai multe lucruri. Si acest lucru se poate face.

Mai departe... E nevoie sa evitam orice tendinţă de dogmatizare a cunoştinţelor deja

achiziționate. Exemplu: (discuţie undeva in spaţiul guvernamental , parlamentar) ‗Cum
-

identificăm zonele defavorizate?‖ Soluția venită de-acolo: ―Ați făcut un indice foarte bun;
vedem care sunt judeţele care se afla 20% sub media naţionala la acest indice‖ şi gata, ―le
declarăm defavorizate‖. Asta e o soluţie utopica, e copilărească. Pentru ca ştim foarte bine ca
există atâţia indici de dezvoltare câte echipe de cercetare există; exista I.D.U. (indicele
dezvoltării umane), dar echipa care a lucrat la Carta verde a propus un altul. Nu se poate lucra

105 Preluare după Guvernul României, Comisia Europeană,Carta verde. Politica de dezvoltare regională
în România, 1997.

155
 Dumitru Sandu

aşa. Trebuie nişte masuri foarte bine gândite. In paranteză fie spus, am urmărit seria celor trei
rapoarte ale dezvoltării umane, elaborate în Romania; ultimul este de departe mult mai bun
decât ceea ce s-a făcut anterior, între altele, pentru ca s-a renunțat la I.D.U. in profit teritorial. In
anii anteriori cercetătorii l-au calculat (istoria este teribil de instructive). L-au calculat pentru ca
au zis aşa: ―Daca acest indice merge bine la nivel naţional, de ce n-ar merge bine şi la nivel
judeţean?‘ Drept care a rezultat o clasificare a judeţelor pe criterii de dezvoltare umana,
clasificare in care Gorjul se afla foarte aproape de Timiş, de Bucureşti ş.a.m.d. Ideea de a
transpune o metodologie valabila la nivel naţional pentru măsurări la nivel judeţean, regional,
nu merge. Au renunţat la această idee şi bine au făcut.

Mai departe, începe sa apară prudenţa metodologica necesară. Exista în societatea româneasca o
tradiţie a indicilor. super-agregaţi. Trebuie renunţat la ea, dar nu în totalitate. De foarte multe ori
generează artefacte statistice: adunăm mere cu pere şi facem ierarhie, ierarhie in care Gorjul se
afla pe primul loc. Ce e asta? Sigur că trebuie păstrate astfel de măsuri, dar nu le dai drumul pe
piaţă decât după ce ai experimentat foarte atent, după ce spui foarte clar: sunt folositoare pentru
asta, asta... atâta tot. Mai mult, e nevoie sa trecem de obsesia judeţului ca unitate de analiza.
Unde? La nivel de comună, la nivel de oraş? Nu. Pentru o analiză regionala este nevoie, fără
îndoială, să facem şi abordări în profunzime, considerând informaţia la nivel de comuna, dar
sunt greoaie astfel de masuri. Statistica nu este la fel de bogată la nivel de comună şi de oraş
cum este la nivel de judeţ106. Ceea ce cred ca în clipa de faţă este extrem de util şi se poate face
cu costuri relativ reduse este analiza pe o unitate care să se numească ―judeţ- mediu rezidenţial‘.
În loc să lucrezi cu 41 de județe, poți lucra foarte bine cu 82 de unităţi care sunt judeţe-medii
rezidenţiale. Rezultatele sunt fascinante. Am făcut o astfel de analiză şi, îmi face plăcere sa
anunţ că, daca lucrurile vor merge bine107, pana la sfârşitul anului va exista o revista de
dezvoltare regionala in România. Pentru aceasta revistă a grupului Phare, cu care lucrez, am
început sa deplasam analiza in aceasta zonă a capitalului uman la nivel de judeţ-mediu
rezidenţial. Regăseşti nişte chestiuni pe care demografii sigur le cunosc de mult vreme. Judeţul
Constanţa, de exemplu (câtă vreme analiza o faci la nivel de judeţ), totdeauna îţi apare in top,
foarte aproape de Timiş, Braşov, Sibiu ş.a.m.d. In momentul in care intri pe aceasta
diferenţiere, vezi ca ruptura dintre Constanţa urbană şi Constanta rurală este imensă. Constanţa
rural, spre exemplu, in perioada ‗91 ‘95, a avut o rata a mortalităţii infantile de 42%o. Ce e
-

asta, ţară africană? Toate aceste chestiuni trebuie făcute clare.

Revenind puţin la regiune istorică, la relevanţa ei ca unitate de analiza. Regiunile istorice
continuă sa fie relevante, dar in special pentru mediul rural. Dacă urmăreşti ce se întâmplă cu
viaţa urbana în regiunile istorice, constaţi ca diferenţele se reduc din ce în ce mai tare. Putem
intra foarte bine in dialog cu Huntington şi cu oricine pe aceste probleme. Depinde din ce
perspectivă te uiţi la aceste diferenţe. Dacă te uiţi din perspectiva rurala e una, daca te uiţi din
perspectiva urbana este altceva.

Lucrând în acest domeniu, este foarte important sa ne definim clar tipul de atitudini. Variantele
posibile sunt câteva: sa te faci ca nu vezi că sunt diferenţe şi să mergi în continuare pe ţara ca
întreg, pe alte diferenţieri care sa ignore ruptura dintre Vechiul Regat şi Transilvania; altă
variantă este sa continui să urmîreşti ceea ce exista de-adevăratelea. Cred ca n-avem de ales. Pur

106 Din 1998 şi până în momentul în care fac aceste actualizări, 2008, a avansat considerabil un alt gen
de abordare spaţială, cea la nivel de sat. Regionalizările pornind de la microunităţi teritoriale de maximă
omogenitate, precum satele, au o valoare de cunoaştere deosebită. Ideea veche a atlasului social al
României, pornind de la micro-unităţi teritoriale câştigă tot mai mult teren în condiţiile în care bazele
mari de date nu mai sunt o problemă : vezi bazele de date subsumate altasului social al României la
adresa http://dumitru.sandu.googlepages.com/bazededate şi caseta pe tema atlasului social din cadrul
acestui capitol.

107 Din pacate, „nu au mers”, şi o revistă de dezvoltare regională nu avem.

156
 Dezvoltare comunitară şi regională

şi simplu trebuie sa ducem analizele în profunzime, sa lămurim faptul că multe dintre

diferenţele care sunt in clipa de faţa intre Moldova şiTransilvania, spre exemplu, nu sunt
diferenţe culturale. Sunt diferenţe care provin din structura. sociala, din structura de vârstă, din
efecte cumulate cu migraţia ş.a.m.d. Important este nu să ignori diferenţele, ci sa spui ce
rădăcini au, ce sens au şi ce poţi să faci pentru rezolvarea problemelor. Mai mult, spun foarte
clar, suntem datori să accentuam diferenţele, pentru a contribui la rezolvarea lor.

Schimbând registrul de la cercetare la politica de dezvoltare... Unde dai bani, la săraci sau la
bogai? A fost deja exprimat un punct de vedere. Aş mai adăuga o specificare la cele formulate
deja de către colegul meu profesorul Ion Ianoş. Extrem de importante in acest proces sunt
centrele de dezvoltare din regiunile sărace: banii nu ar trebuie, după părerea mea, să primească
regiunea Vest cu Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, regiunea in ansamblu. Problema este
-

sa dai fonduri suplimentare din fondul naţional de dezvoltare regională în centrele situate în
zonele sărace. Sa dai bani la Iaşi pentru zona Vaslui şi Botoşani. Iaşul poate lucra foarte bine in
calitate de pol, de centru de creştere pentru zona de acolo. Deci sunt centre şi centre. In special
centrele din zonele sărace ne interesează, pentru ca, dacă eu voi continua sa pompez bani in
vest, într-adevăr se întâmplă ceea ce spunea unul dintre participanţii la această discuţie - ―e
posibil ca locomotiva sa o ia mult înaintea vagoanelor‖. Deja economia de piaţă lucrează mult
mai bine în Transilvania decât în restul tarii. Este necesară intervenţia cu anumite corective.
Politica regionala este un corectiv, care încearcă sa repare ceea ce economia de piaţă nu face
foarte bine. Trebuie adăugat că banii nu se dau la săraci sau la bogaţi, banii se dau pe proiecte
de dezvoltare. Legea aşa este făcută şi aşa lucrează în toată Uniunea Europeană; nu dai bani
pentru ca este sărac, ii dai bani pentru că este sărac şi a ştiut sa-şi facă un proiect de dezvoltare
care .convinge şi intră in competiţie cu alte proiecte. De fapt, competiţia se duce pe proiecte.
Dacă cei din regiunile sărace sunt capabili să facă proiecte de dezvoltare, iau bani, daca nu, nu.

Este adevărat că a existat, chiar în istoria scrierii acestei cărţi, o disputa de genul: are rost
politica regionala într-o tara săracă? Am primit din partea unui expert german, care a colaborat
cu noi la Carta verde, un răspuns tranşant: ―Domnilor, terminaţi cu prostiile astea. Ţara e
săracă. N-aveţi nevoie de o politica regională; până când nivelul general mediu al ţării nu se
ridică, n-aveţi ce face‖. Acesta este un punct de vedere. Dar aici se discută pe experienţe
istorice: te uiţi ce s-a întâmplat în Portugalia, te uiţi ce s-a întâmplat in Irlanda, în Italia de sud şi
vezi că, deşi ţări sau regiuni sărace, n-au dat la o parte aceasta uşă in plus, pentru că se pot
rezolva, parţial, nişte probleme. Când eşti foarte sărac nu-ti permiţi să mergi pe o singură cale.
108
Casetă: Atlasul social al României rurale ATSRsate
Un atlas social este o descriere a vieţii sociale folosind unităţi comunitare sau
regionale de analiză şi indicatori sau tipologii de mare relevanţă, cu capacitate de
măsurare a unor aspecte de durată şi profunzime ale vieţii sociale în profil teritorial.

Hărţile sunt expresia grafică a a unor baze de date şi analize care promovează
abordarea de tip atlas social. Proiect de lungă durată în cercetarea socială românească
(Golopenţia,2002; Herseni şi Ionică, 2002), atlasul social al ţării este construit în
bazele de date pe care le pun în circulaţie şi prin pagina personală
http://dumitru.sandu.googlepages.com/bazededate ,prin abordări:

- de tip multinivel – sat, comună/oraş, regiuni (judeţe, regiuni istorice,

regiuni de dezvoltare, microregiuni, arii culturale etc.),
- care vizează completitudinea unităţilor descrise prin analiză,
- folosind măsuri constructiviste precum indicii sau tipologiile sau prin

108 Caseta preia extrase din subpagina personală care prezintă baza de date Atlasul social al României
rurale http://dumitru.sandu.googlepages.com/bazededate

157
 Dumitru Sandu

identificarea indicatorilor de mare relevanţă.

Majoritatea indicilor sau a tiplogiilor pentru care fişierul „Atlasul social al României
–sate‖ (ATSRsate.sav) aduce detalii au fost deja probate sub aspectul relevanţei în
analize sociale proprii sau ale unora dintre colegi. Este cazul abordărilor referitoare
la tipologia culturală a satelor, nivelul de dezvoltare a satelor (DEVSAT), ariile
culturale, experienţa de migraţie a comunităţilor locale, sau subregiunile de
dezvoltare.

Funcţie de tipul de unitate de analiză folosit preponderent este util sa distingem între
atlasul social al satelor, cel al oraşelor şi cel al regiunilor

Fisierul ATSRsate prezent pe site este unul de tip multinivel, cu variabile referitoare
la sat, comună şi regiune. Predominante sunt însă măsurile la nivel de sat, cu valori
pentru toate satele ţării care în 2002 aveau peste 19 locuitori şi erau localizate în
comune. Datele folosite sunt preponderent cele furnizate de recensământul populaţiei
şi locuinţelor (RPL) realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Îmbinarea dintre sociologie, demografie, statistică şi informatică a permis realizarea

celei mai cuprinzătoare abordări de tip atlas social rural de care, după câte ştiu,
dispunem până în prezent pe cazul României. Indicii şi tipologiile care rezumă viaţa
socială extrem de bogată a satelor ţării se regăsesc cu detalieri tehnice , de mod de
construcţie, şi cu validare prin interpretabilitate sociologică în materialele cuprinse în
paginile acestui site referitoare la analiza regională şi la analiza comunitară.

Baza de date ATSRsate este un fisier sav cu 32 de variabile pe 12402 cazuri, respectiv
sate. Definirea variabilelor este dată într-un tabel iar valorile variabilelor sunt
precizate prin etichetare în interiorul fisierului. Pentru cei care nu lucreaza in spss am
inclus si o varianta a fisierului in excell, cu 12092 sate (am eliminat satele pentru
care nu am avut dateele necesare in calcularea indicelui de dezvoltare a satului) -
ATSRsate.zip. Fisierul este arhivat.

Dacă nu se iau in calcul cele trei variabile de identificare (cod sat, nume sat si cod
comuna) rezultă că fiecare sat este identificat printr-un profil de 29 de variabile. Un
astfel de profil estimat pentru fiecare dintre cele 12400 sate, folosind cel mai adesea
indici cu mare putere de discriminare, este echivalent cu o "monografie sumară", de
tipul celei preconizate de Golopenţia (2002).

Cu mijloace moderne ale sociologiei cantitative şi ale informaticii se realizeaz un

atlas social în care profilurile sunt pe deplin comparabile, în termeni de : tip cultural
de sat ,nivel de dezvoltare, experienţă de migraţie, poziţie a satului în cadrul
comunei, poziţie a satului în cadrul regiunii, nivelul de dezvoltare a judeţului de care
aparţine satul, distanţa între sat şi cel mai apropiat oraş etc.

Chestiunea cu statistica... Din fericire, partenerii noştri de la C.N.S109 au fost nişte oameni
deosebiţi, cu care ne-am înţeles extrem de bine şi, pe baza de discuţii, argumente şi compromis,
s-a ajuns la ideea ca regiunile de dezvoltare sunt şi regiuni statistice, pe care se va lucra la
EUROSTAT ş.a.m.d. Dar încep, din acest moment, sa fac presiuni şi propagandă la nivelul
C.N.S. In următorul sens: în proiectul de lege care urmeaza sa apara, cele 8 regiuni de
dezvoltare vor figura foarte clar şi ca regiuni de raportare statistica. E foarte bine; nu sunt 41,

109 Comisia Naţională de Statistică, actualmente Institutul Naţional de Statistică.

158
 Dezvoltare comunitară şi regională

sunt 8; este mult mai uşor in dialogul cu EUROSTATUL ş.a.m.d. Dar, pe cat posibil, pentru
statistica românească, internă, avem nevoie simultan de informaţii pe judeţe, pe macroregiuni şi
pe subregiunii. Rămâne ca printr-un dialog ulterior sa definim clar care sunt subregiunile de
raportare statistică110. In varianta pe care aş propune-o, pornind de la cei mai tari indici de
dezvoltare regională, ar fi vorba de 16 subregiuni de raportare statistica. Ca să fac politică
regională eficientă, in permanenţă trebuie să ştii care este ruptura dintre nordul Munteniei şi
sudul Munteniei. Si C.N.S.-ul ne poate ajuta foarte mult pe aceasta direcţie.

110 Din păcate, nici subregiune de dezvoltare nici subregiune de raportare statistică nu au câştigat
teren în spaţiul instituţional românesc , nici la peste 10 ani de la instituirea noului sistem de dezvoltare
regională din ţară. În domeniul cercetării sociale consecinţele negative ale ignorării subregiunilor de
dezvoltare sau al unor grupări de judeţe similare (precum ariile culturale) sunt evidente.Apar din ce în ce
mai frecvent raportări statistice, pe date oficiale sau de sondaj, care lucrează numai cu regiunile de
dezvoltare ca unuităţi de perezentare şi de analiză a datelor. Valorile medii pe regiunile Sud , Vest şi
Centru sunt în mod deosebit afectate prin decupările de tip „regiune proiect”, ultile pentru dezvoltare,
în dauna celor de tip „regiune de similaritate” adecvate pentru analiyele cantitative.

159
 Dumitru Sandu

Capitalul uman în dezvoltarea regională

Pentru măsurarea gradului de dezvoltare regională sunt folosiţi, de obicei, indici sintetici, cu arie
largă de semnificaţie, economică şi socială. Acesta este cazul produsului intern brut pe locuitor
sau pe persoană ocupată sau al şomajului. Cât de mult produce o societate şi în ce masură îşi
foloseşte forţa de muncă disponibilă, constituie elemente centrale pentru înţelegerea
performanţelor naţionale sau regionale, în plan economic şi social. În sistemul de clasificări
specific Uniunii Europene, regiunile înapoiate sau defavorizate, aşa-zisele ―regiuni-obiectiv 1‖
sunt identificate prin valoarea PIB pe locuitor mai mică de 25% din media UE. Pentru
explicarea performanţeor economice ale regiunii sunt folosite variabile precum gradul de
urbanizare, dotarea cu infrastructură, gradul de centralitate, structura industrială, nivelul
capitalului uman etc.

Indiferent de modalităţile de definire, capitalul uman, cel care constituie principalul centru de
interes în acest cadru, este masurat în principal prin educaţia şcolară. Cu cât investiţiile pentru
educaţie sunt mai mari, cu atât capitalul uman este de nivel mai ridicat. Analizele teoretice
recunosc însă faptul că dezvoltarea capitalului uman se face nu numai prin educaţie şcolară ci şi
prin pregatire profesională la locul de muncă şi prin investiţii în starea de sănatate (Becker,
1997). Există, însă, o presiune a datelor disponibile asupra eforturilor analitice: oferta superioară
de măsurători ale capitalului uman prin educaţie se reflectă nemijlocit în orientarea
preponderentă a analizelor care operaţionalizează capitalul uman mai ales prin investiţiile
scolare.

Indiferent de modul în care este măsurat, capitalul uman este o variabilă centrală nu numai
pentru analizele sectoriale asupra veniturilor, fertilităţii sau mobilitaţii sociale. Un rol explicativ
şi pragmatic deosebit revine acestei variabile şi în cadrul analizelor regionale. Pentru o societate
precum cea românescă a anilor 1990, aflată în faza de lansare a unei politici regionale,
înţelegerea disparităţilor de capital uman poate fi extrem de utilă în direcţionarea politicii
regionale. Stocurile regionale de cunoştinţe şi abilităţi vor funcţiona ca principală resursă a
dezvoltării regionale. O semnalare corectă a disparităţilor educaţionale, a cauzelor şi
consecinţelor lor poate fi relevantă pentru construcţiile de politică regională. Indiferent de unde
pleacă şi prin ce mijloace vor acţiona, politicile regionale, pentru a realiza obiectivul lor major
de reducerea disparităţilor de dezvoltare, vor trebui să ia în consideraţie configuraţiile teritoriale
de capital uman, avantajele şi dezavantajele care decurg din profilul educaţional pentru
diferitele unităţi regionale.

În Romania, regiunile de dezvoltare ca unităţi ale politicii regionale au fost definite în funcţie de
criterii de funcţionalitate şi de potenţial de cooperare între grupări de judeţe . Asupra
subunităţilor care pot fi relevante pentru actiunile de dezvoltare au fost formulate tentative de
definire a unor subregiuni de dezvoltare. Subregiunile pot fi grupări de judeţe sau localităţi din
cadrul aceleiaşi regiuni, omogene prin caracteristici sau probleme de dezvoltare. Carta Verde
prin care sunt specificate principiile politici de dezvoltare regională menţionează 14 subregiuni,
cate două pentru 7 din cele 8 regiuni de dezvoltare111. Variaţiile indicelui de dezvoltare
regională au constituit temeiul pentru delimitarea acestor subregiuni. Un astfel de indice,
construit prin agregarea a 12 indicatori, este puternic dependent de efecte de compensare şi de
algoritmul de agregare. Funcţionalitata sa pentru a fundamenta acţiuni de dezvoltare regionale
specifice este relativ redusă tocmai datorită gradului mare de agregare care îl caracterizează.
Programe regionale specifice, cu ţinte precise, au nevoie de delimitarea unor subregiuni în
raport cu indici care au o mai mare precizie, un grad mai redus de agregare, o mai mare
transparenţă sub aspectul semnificaţiei. Grupările de unităţi teritoriale - judeţe sau localităţi -

111 Carta Verde. Politica de Dezvoltare Regională în Romania. Guvernu României şi Comisia Europeană.
Bucureţti, 1997, p.38.

160
 Dezvoltare comunitară şi regională

omogene sub aspectul capitalului uman , pot constitui astfel de subregiuni. Odată delimitate,
acestea pot oferi o bază de orientare pentru diferite programe social-economice. Săracia sau
bogăţia de capital uman are o mare inerţie in profil teritorial, Din acest motiv, identificarea
modului de regionalizare a capitalului uman poate funcţiona pentru identificarea unor
subregiuni de dezvoltare de mare relevanţă şi stabilitate în timp. Prin prezentul material începem
o explorare orientată în sensul satisfacerii unor astfel de cerinţe.

Măsurarea capitalului uman regional

Stocul regional de cunoştinţe şi abilităţi, cu consecinţe directe sau indirecte asupra veniturilor şi
productivităţii, poate fi masurat direct, în funcţie de datele disponibile, prin valori ale educaţiei
şi stării de sănatate. O măsurare a stocului de cunoştinte profesionale la nivel regional rămâne
un deziderat. Toate cele trei componente ale capitalului uman - cea educaţională, profesională şi
sanitară - funcţionează în strânsă interdependenţă cu mediul regional de comunicare.112 Cu cât
acest mediu este mai deschis spre exteriorul regiunii, cu atât şansele de sporire a stocurilor de
capital uman sunt mai mari. Pentru a caracteriza mediul regional de comunicare poate fi
relevantă înzestrarea populaţiei cu televizoare şi telefoane şi intensitatea fenomenului de
comunicare prin sistemul poştal. Pornind de la aceste premise, indicele de dezvoltare a
capitalului uman regional (UMAN) este construit (Tabel 1) prin agregarea unor indicatori
referitori la stocul de învăţământ, starea de sănătate a populaţiei şi intensitatea fenomenelor de
comunicare indirectă (mass-media şi PTTR).

Stocul de învăţământ este măsurat prin ponderea pe care o au absolvenţii de liceu , facultate sau
învăţământ postliceal în totalul populaţiei din judeţul de referinţă.

112 Prin pregătirea şcolară ţi profesională este sporit stocul de cunoţtinţe ţi deprinderi al individului,
este îmbogăţită cultura sa generală ţi profesională. Investiţiile sanitare pot avea ca efect îmbogăţirea
stocului de cunoţtinţe medicale ţi menţinerea sau refacerea starii de sănătate, condiţii sine qua non ale
acumularilor de capital educaţional şi profesional şi ale utilizării eficiente a lor. Capitalul sanitar este
format, deci, din cunoţtinţe medicale ale individualui şi din abilitaţi psiho-fizice care permit acumularea
şi aplicarea de capital uman educaţional-profesional. Un sens mai larg al noţiunii de capital uman ar
putea include şi investiţiile pentru informaţii de cultură generală, în afara celor asimilate în spaţiul şcolar
şi profesional , şi investiţiile pentru consolidarea unor structuri atitudinale favorabile performanţei
umane. Încrederea, spre exemplu, componentă esenţială a capitalului social, destinat menţinerii şi
funcţionalităţii ţesutului social, funcţionează şi în calitate de capital uman. Investiţiile pentru realizarea
capitalului social au o natură complet diferită de cea a investiţiilor pentru capitalul uman propriu-zis. Din
acest motiv, cred că este preferabil ca încrederea să fie considerată drept capital social cu funcţie de
căpital uman. Fără a fi operaţionalizată, o trimitere la noţiunea de capital uman în sens larg apare şi la
G. Becker (op.cit. p. 66): “Termenul general de activitate este preferat celui de ocupaţie sau altui termen
mai concret pentru a indica faptul că este permis orice tip de investiţie din capitalul uman: nu numai
pregătirea la locul de muncă, ci şi şcolarizarea, asigurarea informaţiilor, aistenţa medicală şi sprijinul
moral”

161
 Dumitru Sandu

Tabel 1: Indicatori ai capitaluluui uman regional UMAN*

Forma de Indicator folosit pentru măsurare Perioada de referinţă

capital uman
Indice 1991 Indice 1995
capital pondere absolvenţi de liceu sau facultate sau 1992, 1992,
educaţional şcoală postliceală în totalul populaţiei de peste date date
12 ani EDUCAT recensământ recensământ

capital sanitar rata mortalităţii infantile INFANT 1989-1991 1993-1995

mediu de scor factorial cu indicatorii abonamente TV , 1991 1995

comuncare abonamente la posturi telefonice , scrisori
expediate din judeţ.(Toti indicatorii sunt
relativizaţi prin raportare la 1000 locuitori)
COMUNIC
*Indicele dezvoltarii capitalului UMAN regional este construit ca scor factorial din indicatorii EDUCAT,
INFANT şi COMUNIC. Respectivul scor este înmulţit cu 100. Pentru fiecare din cei doi ani de referinţă,
1991 şi 1995 se construiesc indici specifici. Măsurarea capitalului educaţional nu a putut fi făcută decât
cu date de recensământ. In consecinţă,variaţia indicelui 1995 faţă de indicele 1991 semnifică modificările
în capitalul uman datorate mortalităţii infantile şi mediului de comunicare, stocul educaţional fiind
considerat constant. Bucureştiul a fost exclus diin analiză datorită valorilor extreme pe care le are pentru
unii dintre indicatori.

Mortalitatea infantilă este o măsură negativă a capitalului sanitar. Cu cât valorile indicatorului
respectiv sunt mai mari pentru un teritoriu dat, cu atât este mai mare probabilitatea ca stocurile
de cunoştinţe medicale şi de potenţial psiho-fizic de acţiune să fie mai reduse. Sănătatea în sine
semnifică un potenţial ridicat de acţiune psiho-fizică, de convertire a capitalului educaţional şi
profesional în acţiuni performante. În analiză sunt considerate valorile mortalităţii infantile pe o
perioade de trei ani (1989-1991,1993-1995). Fluxurile cumulate ale fenomenului respectiv pot fi
o masură mai fiabilă a stocurilor de capital sanitar decât cele anuale.

Stocul de capital uman dintr-un judeţ este cu atât mai mare cu cât nivelul mediu de educaţie şi
de comunicare mediată prin canale de infrastructură au valori mai ridixate şi cu cât sunt mai
reduse valorile mortalităţii infantile. Cele trei variabile folosite pentru măsurarea capitalului
uman regional sunt puternic intercorelate empiric ca urmare a relaţiilor cauzale dintre ele şi a
faptului că se referă la aceeaşi dimensiune neobservabilă direct (capitalul uman)113.

Distribuirea regională a capitalului uman

Distribuirea educaţiei în teritoriu este esenţială pentru configuraţia regională a întregului capital
uman. Harta educaţiei şi cea a capitalului uman (Figura 11 , Figura 12) se suprapun în bună
măsură.

Stocul de educaţie este minim în exact aceleaşi arii în care capitalul uman în anasamblu are
valorile cele mai reduse: în est în Vaslui şi Botoşani iar în sud la nivelul subregiunii
Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi. Moldova subcarpatică este, de asemenea, caracterizată
prin stoc redus de educaţie, sub media pe ţară. Această sărăcie de resurse educaţionale se
continuă la nord, în Transilvania, cu judeţele Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, iar la sud cu judeţul
Buzău.

113 Saturaţiile corespunzătoare celor trei variabile, rezultate dintr-o analiză a componentelor principale
pe valorile corespunzătoare celor 40 de judeţe (cu Bucureţtiul exclus datorită valorilor sale extreme)
sunt EDUCAT =0.92, INFANT=-0.68, COMUNIC=0.87. Factorul format din cele trei variabile explică 68%
din variaţia matricei de date. Toate calculele de standardizare sau de corelaţii sunt efectuate fără
municipiul Bucuresti , datorită valorilor extreme care îl caracterizează.

162
 Dezvoltare comunitară şi regională

Figura 11:Capitalul de educaţie la nivel de judeţ. 1992

Figura 12: Capitalul uman la nivel de judeţ. 1995

163
Judeţele sărace sub aspect educaţional sunt localizate preponderent în zone de câmpie şi au un grad
redus de urbanizare. 114

Capitalul uman este maxim în judeţele Timiş; Arad,Braşov, Cluj şi Sibiu (Figura 12).Din cele cinci
judeţe menţionate, numai Timiş, Cluj şi Braşov au, în acelaşi timp, capital educaţional maxim.
Valorile extreme de capital uman maxim şi minim sunt distribuite axial, pe teritorii care se află, în
bună măsură, în contiguitate. Axa majoră de dezvoltare a capitalului uman este plasată median, pe
linia judeţelor Timiş, Hunedoara, Sibiu şi Braşov. Această axă are o consistentă prelungire în
Muntenia prin judeţele Argeş, Prahova şi Bucureşti (Figura 11). La nord şi la sud sunt situate două
alte benzi de teritorii cu capital uman peste medie. Banda transilvană este formată din Alba, Mureş,
Harghita şi Covasna. Banda sudică este formată din judeţele Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea şi
Dâmboviţa. Clujul apare ca fiind singura insulă de capital uman puternic dezvoltat. În jurul său se află
judeţe cu valori inferioare ale indicelui folosit pentru măsurarea capitalului uman.

114 Capitalul de educaţie EDUCAT influenţează asupra capitalului de sănătate (măsurat prin inversul valorilor
variabilei mortalitate infantilă INFANT) ţi asupra mediului de comunicare COMUNIC prin intermediul
capitalului material (estimat prin numărul de autoturisme proprietate personală la 100 locuitori în anul 1994).
In diagrama de mai jos sunt notaţi coeficienţii path corespunzători relaţiilor dintre diferitele forme de capital
regional ţi predictorii lor. Gradul de urbanizare a judeţului (populaţie urbană la 1000 locuitori în 1995)
influenţează asupra capitalului material la nivel de gospodărie prin intermediul capitalului de educaţie.

DEZVOLTARE
URBANIZARE .58 MEDIU DE
COMUNICARE

.73
.41

LOCALIZARE CAPITAL DE CAPITAL

.78
ÎN MOLDOVA EDUCAŢIE MATERIAL

-.24 .48
-.28

LOCALIZARE CAPITAL DE
-.43
LA CÂMPIE SĂNĂTATE

Capitalul de sănătate este cu atât mai mare cu cât nivelul capitalului material familial este mai ridicat ţi cu cât
ponderea teritoriului judeţean situat la câmpie (măsurată prin procentul de suprafaţă arabilă din total
suprafaţă agricolă) este mai mare. Evident nu teritoriul în sine este un determinat al stării de sănătate ci
compoziţia populaţiei ţi tipul de cultură asociate cu localizarea la câmpie. Modelul cauzal construit indică
faptul că variabila capital sanitar este afectată de efecte indirecte semnificative ale educaţiei (.29), urbanizării
(.21), localizării în Moldova (-.14) ţi localizării la câmpie (-.07). Toţi aceţti predictori au efecte indirecte
semnificative ţi asupra dezvoltării mediului de comunicare. Modelul path descris prin diagramă are un indice de
concordanţă GFI=0.93. Modelul statistic empiric nu diferă semnificativ de cel teoretic (pentru testul 2,
p=0.093).
În ansamblu, configuraţia teritorială a distribuirii capitalului uman este mai apropiată de cea a
subregiunilor de dezvoltare, aşa cum au fost ele definite în Carta Verde. Politica de Dezvoltare în
Romania115 şi de conturul agroregiunilor116 decât de configuraţia regiunilor istorice. Transilvania
apare clar ca o regiune extrem de eterogenă sub aspectul capitalului uman. Decalajul între Sibiu,
Braşov şi Cluj, pe de o parte, şi Sălaj, Bistriţa-Năsăud, pe de altă parte, este extrem de mare. Lucrurile
stau la fel în Muntenia cu un nord dezvoltat şi un sud subdezvoltat şi în Oltenia ci judeţele nordice
aflate într-o situaţie mai bună decât cele sudice. Singura regiune istorică relativ omogenă este
Moldova. Cu excepţia Galaţiului, toate celelalte judeţe au un indice de capital uman sub media
naţională.

Înainte de restructurarea socială produsă în perioada comunistă prin industrializare, cooperativizarea

agriculturii şi prin urbanizare, regiunile istorice erau încă o matrice semnificativă pentru disparităţile
regionale de capital uman117. Ulterior, ca urmare a desfăşurării proceselor menţionate şi extinderii
sferei de cuprindere a învăţământului de masă, graniţele de regiune istorică devin tot mai puţin
semnificative pentru regionalizarea capitalului uman. Nuclee puternic structurate precum Braşov-Sibiu
îşi menţin , însă, nivelul ridicat de concentrare a capitalului uman pe perioade mari de timp.

Tabelul 2 prezintă valorile capitalului uman pe judeţe şi macroregiuni de dezvoltare. Regiunea Vest
este cea mai omogenă iar regiunea Sud cea mai eterogenă118. Ariile problemă din perspectiva
capitalului uman nu se reduc numai la Botoşanio-Vaslui în est şi Călăraşi-Ialomiţa-Giurgiu-Teleorman
în sud. Acestea sunt cele mai pregnante, cu deficitul maxim. O situaţie proastă înregisrează, însă, şi
judeţele Neamţ, Suceava, Vrancea, Olt şi Mehedinţi.

In ansamblu, capitalul uman regional este relativ consistent: componentele sale educaţionale,
profesionale şi sanitare tind să înregistreze valori apropiate la nivelul aceluiaşi judeţ. Problema
consistenţei capitalului uman se pune în special în legatură cu relaţia dintre componentele sale
educaţională şi sanitară. Braşov, Sibiu şi Cluj sunt judeţe în care atât stocul educaţional cât şi starea
de sănătate înregistrează valori înalt pozitive. Capitalul lor uman este caracterizat, deci, prin
consistenţă de nivel ridicat. Consistenţa este mare şi la cealaltă extremă a judeţelor cu stoc redus de
capital uman . Giurgiu, spre exemplu, are capitalul educaţional cel mai mic din ţară şi o valoare extrem
de mare a mortalităţii infantile, semn al unui capital sanitar de nivel redus.

115 Carta Verde. Politica de Dezvoltare Regională în Romania. Guvernul Romaniei şi Comisia Europeană.
Bucureşti, 1997, p.38.

116 Agricultura Privată în România. Sondaj în gospodării. Ministerul Agriculturii ţi Indistriei Alimentare, Comisia
Europeană, Banca Mondială. Bucureţti. 1997.

117 Analiza făcută de A.Golopenţia şi D.C. Georgescu asupra datelor recensământului din 1948 asupra
distribuţiei regionale a ţtiinţei de carete susţine ideea semnificaţiei provinciilor istorice pentru diferenţierea
teritorială a capitalului uma la momentul respectiv. Vezi studiul publicat de cei doi autori în Probleme
Economice, 2, martie 1948, sub titlul “Populaţia Republicii Populare Romane la 25 ianiarie 1948. Rezultatele
provizorii ale recensăntului”.

118 Coeficienţii de variaţie interjudeţeană a capitalului uman pentru cele şapte macroregiuni de dezvoltare
sunt: 4% Vest, 8% Sud-Est, 13% Centru, 14% Sud-Vest,15% Nord-Est, 19%Nord-Vest, 32 % Sud. Coeficienţii sunt
calculaţi ca pondere a abaterii standard din medie. Atât media cât ţi abaterea standard pe regiune au fost
calculate prin ponderare cu populaţia judeţului în 1995.

165
 Dumitru Sandu

Figura 13: Capitalul de educaţie şi capitalul material pe judeţe

Capitalul de educaţie este măsurat prin ponderea absolvenţiolor de liceu, şcoală postliceală şi facultate
din total populaţie de peste 12 ani, la recensământul din 1992. Capitalul material este estimat prin numarul de
autoturisme la 1000 locuitori în 1994.

Situaţia de inconsistenţă maximă caracterizează judeţele Constanţa, Iaşi şi Hunedoara cu un capital

educaţional mult mai dezvoltat decât capitalul sanitar. Constanţa, spre exemplu,are rangul 39 pe scala
stocului de învăţământ şi numai 2 pe cea a stării de sănătate. Este o întrebare de ce, în aceste cazuri,
sănatatea nu urmează educaţia.

Capacitatea unui judeţ de a produce sau atrage capital educaţional se traduce, între altele, în
nivelul capitalului material al gospodăriilor: cu cât stocul de educaţie al unui judeţ este mai mare, cu
atât numărul de autoturisme la mia de locuitori este , de asemenea, mai ridicat (Figura 13). Legătura
respectivă se menţine semnificativă chiar dacă se controlează sau se înlătură, prin procedee statistice,
efectul altor variabile precum gradul de urbanizare, vârsta medie în judeţ, regiunea istorică etc.
Rămâne să fie analizate mecanismele prin care se realizează, în plan social, o astfel de legătură. Este,
desigur , vorba de efecte cumulative ale stilului de viaţă, modului de realizare a dezvoltării sectorului
privat , corelaţiei dintre distribuirea resurselor rare în societate şi educaţie etc. Deocamdată faptul în
sine merită să fie menţionat ca relevant. Cazurile de abatere de la tendinţa de asociere dintre capitalul
educaţional şi cel material sunt, de asemenea, de marcat. Iaşul este tipic pentru cazul judeţelor care au
un capital material mult sub cel aşteptat prin raportare la nivelul stocului judeţean de învăţământ. În
schimb, în judeţul Mureş, înzestrarea cu autoturisme a populaţiei este mult peste nivelul aşteptat prin
raportare la acelaşi stoc de educaţie şcolară. Cele doua extreme indică faptul că unităţile teritoriale au
capacitate diferită de a converti capitalul educaţional în capital material. Este posibil ca ritmurile şi
performanţele diferite ale dezvoltării sectorului privat să fie unul dintre factorii esenţieli de explicare a
diferenţelor de capacitate regională de convertire a capitalului educational în capital material.

166
Tabel 2: Capitalul uman pe judeţe

Judeţele pe regiuni şi Capital Capital Pondere absolvenţi Indice dezvoltare Rata mortalităţii
subregiuni de UMAN UMAN de liceu, şcoli mediu de INFANTile
dezvoltare 1995 1991 postliceale şi COMUNICare 1993-1995
facultate EDUCAT 1995
1992
NORD- Botoşani -183 -189 17 -137 32
EST Vaslui -136 -125 18 -118 26
Iaşi -16 3 26 14 31
Suceava -99 -69 19 -115 24
Neamţ -79 -71 19 -43 26
Bacau -61 -43 21 -5 27
SUD- Galaţi -16 -37 23 -43 24
EST Brăila 42 15 22 58 20
Constanţa 100 65 29 225 30
Tulcea -59 -46 21 -46 26
Vrancea -77 -77 19 -59 24
Buzău -17 -21 20 -18 18
SUD Dâmboviţa -32 -42 22 -93 20
Arges 66 56 27 -23 17
Prahova 66 77 26 76 24
Ialomiţa -134 -164 17 -25 33
Giurgiu -163 -186 15 -90 29
Călăraşi -146 -132 17 -95 28
Teleorman -118 -114 18 -94 26
SUD- Olt -90 -84 20 -143 24
VEST Mehed -60 -11 23 -77 29
Dolj 37 40 26 3 25
Gorj 7 -3 26 -104 23
Vâlcea 26 26 24 -89 16
VEST Arad 106 81 23 142 15
Timiş 157 159 29 183 22
Caraş- 16 -21 23 -9 20
Severin
Hunedoara 57 80 28 57 27
NORD- Bihor 27 68 24 68 25
VEST Cluj 229 211 32 208 15
Bistriţa- -34 -74 19 -38 21
Năsăud
Salaj -31 -25 21 -12 18
Satu Mare -9 17 22 10 23
Maramureş -7 -4 23 -51 20
CENTRU Sibiu 187 219 28 203 16
Braşov 223 209 32 184 17
Harghita 37 40 23 0 17
Alba 45 49 25 -23 17
Covasna 50 24 23 32 19
Mureş 90 102 24 87 17
.* UMAN95 este calculat ca scor factorial din EDUCAT, COMUNIC şi INFANT. COMUNIC este scorul
factorial detreminat din indicatorii abonamente TV, abonamente posturi telefonice şi corespondenţă expediată
prin poştă (valori raportate la 1000 locuitori). Scorurile factoriale au fost înmulţite cu 100.. Cu cât valoarea lor
absolută este mai mare, cu atât judeţul de referinţă se abate mai mult de la media naţională. Valorile negative
indică abateri sub medie iar cele pozitive abateri peste medie.

167
 Dumitru Sandu

Investiţii pentru producerea capitalului uman

Capitalul uman al unui judeţ este cu atât mai dezvoltat cu cât judeţul respectiv a atras mai
mulţi migranţi din afara graniţelor sale şi cu cât dispune de mai mulţi specialişti în domeniile
învăţământ şi sănătate (Figura 14) .

Figura 14: Factori de favorizare/defavorizare a dezvoltării

capitalului uman la nivel de judeţ119

FACTORI DE DEFAVORIZARE FACTORI DE FAVORIZARE

ocupare în învăţământ şi sănătate 0.42

Cu cât coeficientul corespunzător unui factor este
mai mare în valoare absolută,cu atât este mai
mare influenţa sa asupra capitalului uman imigrare din alt judeţ 0.39
judeţean. Semnul (-) al coeficientului indică o
relaţie de inversă proporţionalitate între factor şi
capital vechimea urbanizării 0.30

-0.44 judeţ localizat în

Moldova

-0.5 -0.4 -0.3 -0.2 -0.1 0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5
influenţă negativă (-) sau pozitivă (+) asupra capirtalului uman (coeficienţi beta)

Un număr mai mare de persoane ocupate în aceste domeniii denotă o investiţie mai mare pentru
realizarea de capital educaţional şi sanitar şi, în acelaşi timp, o mai bună infrastructură pentru educaţie
şi sănătate. Atracţia sau respingerea migratorie a unui judeţ este semnificativă pentru capacitatea sa de
a menţine sau dezvolta capitalul uman. In principiu este de aşteptat să existe situaţii de capital uman
regional de nivel ridicat în baza unor mecanisme de producere internă, intrajudeţeană, sau de atracţie
din exterior, din alte judeţe a persoanelor cu valori ridicate de capital educaţional, sanitar şi
profesional. Clujul, spre exemplu, reprezintă categoria judeţelor capabile să dezvolte endogen stocuri
ridicate de capital uman: infrastructura sa educaţional-sanitară este printre cele mai bune din ţară în
condiţiile în care atracţia sa migratorie este relativ redusă. In aceeaşi serie se înscriu şi judeţele Mureş,
Prahova şi Argeş. Dezvoltarea preponderent exogenă a capitalului uman pare să fie specifică judeţelor
Braşov, Timiş şi Hunedoara şi Constanţa. Acestea sunt caracterizate prin niveluri relativ mai ridicate
pentru imigrare decât pentru infrastructura sanitar-educatională (Figura 15) .

Nu numai dezvoltare infrastructurii pentru sănătate şi educaţie are semnificaţie de investiţie

pentru capitalul uman ci şi atracţia migratorie. Sosirea unui număr sporit de persoane într-un judeţ
implică, în principiu, asigurarea suplimentară a unor noi locuri de muncă şi a unor spaţii de locuit.
Altfel spus, imigrarea este reductibilă la o serie de investiţii pentru locuri de muncă şi locuinţe. In
sistemul centralizat al economiei socialiste, astfel de investiţii aveau caracter de stat. După 1989, pe
măsura dezvoltării economiei de piaţă, ele trec tot mai mult în sfera privată. In acest context, judeţele

119 Împreună, cei patru factori specificaţi în model explică 75% din variaţia interjudeţeană a capitalului uman.
Analiza este întreprinsă pe numai 40 de judeţe, cu excluderea valorilor pentru Bucureţti datorită situaţiei sale
aberante sub aspect statistic. Atracţia migratorie este măsurată prin rata imigrării pe durata vieţii (persoane
născute în alt judeţ la 1000 locuitori din judeţul de referrinţă, la recensământul din 1992). Localizarea în
Moldova este specificată în model printr-o variabilă dihotomică în care 1 semnifică localizare în Moldova iar 0
localizare în altă regiune istorică.

168
de imigrare intensă apar ca medii favorabile investiţiilor care favorizează dezvoltarea capitalului
uman.

Independet de atracţia migratorie şi de infrastructura pentru sănătate şi educaţie, vechimea

urbanizării unui judeţ acţionează ca factor specific de favorizare a dezvoltării capitalului uman. Cu cât
populaţia din teritoriul de referinţă a fost expusă pe o durată mai mare de timp efectelor urbanizării, cu
atât este mai mare probabilitatea ca stocul ei de capital uman să fie mai dezvoltat. In modelul folosit
pentru analiza prezentată în Figura 14 ,vechimea urbanizării a fost estimată prin ponderea de populaţie
urbană pe care judeţul o avea în 1930.

Figura 15:Judeţele în funcţie de rangul capitalului uman, imigrarea pe durata vieţii şi dezvoltarea
infrastructurii pentru sănatate şi învăţământ

Moldova rămâne o zonă de defavorizare a dezvoltării capitalului uman chiar şi în condiţiile în care se
controlează sau se înlătură, prin procedee statistice, efectele migraţiei, ale vechimii urbanizării şi ale
infrastructurii pentru educaţie şi sănătate. Prin ce anume se exercită o astfel de influenţă este o
întrebare asupra căreia este de necesar să fie concentrate analize specifice. Răspunsul standard în
termeni de cultură regională este departe de a fi sartisfăcător dat fiind sfera de cuprindere foarte largă a
culturii.

Diferenţieri rural-urban

Capitalul uman din urban este clar superior celui din rural, sub aspectul educaţiei, stări de
sănătate şi al stocului general de informaţii transmise prin canale mass media sau de tip poştal-
telefonic (Figura 16).

Figura 16: Capitalul uman pe medii rezidenţiale şi judeţe, 1992-1995

169
 Dumitru Sandu

200
urban intracarpatic
150
urban extracarpatic
100
indice capital uman

50

Sibiu
Gorj

Arad
-50

Valcea

Harghita
Brasov
Buzau

Mures
Hunedoara
Covasna
Alba
Arges
Dambovita

Salaj
Maramures
Prahova

Timis
Olt

Cluj
Satu Mare
-100

Bistrita
Dolj
Tulcea
Braila
Suceava
Teleorman
Neamt

Caras-Severin
Calarasi
Mehedinti

Vrancea

Bihor
Giurgiu
Vaslui
Ialomita

-150
Galati
Bacau
Iasi

rural intracarpatic
rural extracarpatic
Botosani
Constanta

-200

Ceea ce diferă între regiuni istorice este în special capitalul uman din mediul rural: judeţele
din alara arcului carpatic, din Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Oltenia, difera de cele din interiorul
arcului carpatic - Transilvania, Banat, Crişana-Maramureş - în special la nivel de mediu rural. Socul de
capital uman est superior în primul faţă de cel de-al doilea caz.

Trecând dincolo de imaginea superagregată pe care o dau datele la niveld e total judeţ, se
înregistrează o serie de surprize. Constanţa, spre exemplu, apare cu o situaţie foarte bună dacă este
evaluat ca judeţ, în totalitate (rangul 35 pe o scală de la capital uman minim la capital uman maxim).
Satele din Constanţa au, însă, o sitiuaţie foarte proastă sub aspectul stocului de capital uman, de nivel
apropiat celei de la Botoşani şi mai proastă decât în satele din Tulcea sau în cele din Călăraşi şi
Ialomiţa.

170
Ariile culturale ca matrice de sociabilitate120
Cele 18 arii culturale ale României au fost identificate ca subdiviziuni „naturale‖ ale regiunilor
istorice, ca grupări de judeţe învecinate cu grad de similaritate maximă din punct de vedere social ,
economic şi cultural. Le-am denumit arii culturale pentru că în procesul de argumentare a identităţii
lor am apelat la variabile de ordin strict cultural precum compoziţia confesională a populaţiei sau
regiunea istorică. Analiza cluster care a dus la generarea grupărilor respective a operat însă şi cu
indicatori de dezvoltare rurală şi cu indicatori de dezvoltare urbană la nivel judeţean şi cu măsuri de
ordin geografic (ponderea de teren arabil din agricol). Gradul de informaţie pe care îl poartă indicatorii
din categoriile menţionate este deosebit de ridicat. Ponderea de populaţie ortodoxă din judeţ, spre
exemplu, este şi măsură de aproximare pentru compoziţia etnică a populaţiei. Ponderea de teren arabil
din total teren agricol trimite la modul de ocupare agricolă sau neagricolă a populaţiei, sursele şi
nivelul veniturilor, la niveluri mai ridicate sau mai joase ale mortalităţii infantile etc. După prima lor
formulare în 1990 (Sandu, 1990) şi fundamentare de detaliu (Sandu, 1999), unităţile regionale
denumite „arii culturale‖ au fost testate multiplu pentru relevanţa lor socială în fundamentarea
eşantioanelor pentru sondaje de opinie şi în interpretarea diferitelor fenomene sociale. Sunt ariile
culturale şi „regiuni de sociabilitate‖? Se pot distinge la nivelul lor structuri specifice de relaţii sociale,
de forme de capital social?
O primă tentativă de răspuns am încercat să dau în „Spaţiul social al tranziţiei (1999:84-88), folosind
date dintr-un sondaj al Universităţii Bucureşti din 1995. Am construit acolo un profil de încredere al
ariei cu indicatori referitori la încrederea interpersonală, interetnică şi instituţională. Polii de
neîncredere interpersonală apăreau în sudul Olteniei şi în estul Moldovei iar polul de încredere
interpersonală în gruparea Cluj-Mureş. Încrederea minimă faţă de alte grupuri etnice era localizată tot
în sudul Olteniei dar şi în vestul Munteniei, la Brăila-Buzău. Populaţia cea mai tolerantă etnic era
identificată în Cluj-Mureş dar şi la Arad-Bihor. În fine, încrederea instituţională maximă era localizată
în sudul sărac al Munteniei dar şi în vestul dezvoltat prin judeţele Arad-Bihor. Nivelul minim de
încredere instituţională apărea la Bucureşti şi la Covasna-Harghita.
Desigur perioada pe care o acoperă setul de date produs de Barometrul de Opinie FSD şi cumulate
pentru această analiză este diferită (1999-2002). Marele lor avantaj este volumul. La peste 10 mii
cazuri, estimările sunt mult mai stabile şi se poate ţinti spre o imagine mult mai clară a fenomenelor de
sociabilitate – toleranţă, încredere generalizată, capital relaţional şi încredere instituţională.

120 Subcapitol preluat din Dumitru Sandu, 2003:108-119,122-123.

171
Ariile culturale ale României cu judeţele componente şi regiunile istorice care le includ
Cifrele indică ponderea de populaţie urbană la nivelul ariei , la 1.01. 2000. (Pentru detalii asupra modului de generare a grupărilor de judeţe ca arii , vezi
Sandu, 1999: )
Profil de toleranţă
Diferenţierile de toleranţă-intoleranţă în cadrul regiunilor istorice sunt considerabile (Error! Reference
ource not found.). Singura regiune istorică în care toleranţa este relativ omogenă, şi de nivel ridicat, este
Transilvania. În rest, apar cu claritate linii de opoziţie, de decalaj de toleranţă. Moldova mai dezvoltată a
judeţelor Iaşi-Galaţi este mai intolerantă decât Moldova săracă a judeţelor Vaslui şi Botoşani. În Muntenia,
concentrarea maximă a intoleranţei apare în judeţele nordice – Argeş, Prahova şi Dâmboviţa iar cea minimă
în judeţele din estul provinciei – Buzău şi Brăila. Cele două constatări anterioare localizează mai precis
regularitatea anterior înregistrată a intoleranţei sporite în judeţele relativ dezvoltate. Studii de caz aprofundate
vor putea aduce clarificări asupra cauzelor particulare ale nivelului sporit de intoleranţă în nordul dezvoltat al
Munteniei şi în estul mai dezvoltat al Moldovei. Polaritatea - dezvoltat şi intolerant versus slab dezvoltat şi
tolerant - nu se regăseşte în Crişana-Maramureş şi nici în Oltenia. În aceste provincii, dimpotrivă, zonele mai
dezvoltate sunt mai tolerante.

Tipuri de intoleranţă etnică pe arii culturale

Ar fi „deranjat‖ dacă ar avea vecini Total
1.ar accepta vecini

Arie culturală

4.alte combinaţii
%
Regiune istorică

Indice mediu de
rromi sau evrei
(grupări de judeţe cu
de orice etnie

5.maghiari şi

intoleranţă*
6.maghiari,
2. maghiari

profil sociocultural

minoritare
de grupuri
asemănător)
3. rromi

rromi
BC NT SV VR 40,5 2,2+ 30,1 2,5 10,0+ 14,7+ 100 1,02
MOLDOVA

GL IS 38,4 30,7 11,5+ 16,4+ 100 1,09

BT VS 43,5 27,8 16,5+ 8,8 100 0,93

AG DB PH 42,6 2,1 28,4 3,5 10,1+ 13,3+ 100 0,98

MUNTENIA

BZ BR 45,7 26,6 9,2 14,1+ 100 0,95

G TL IL CL 44,7 28,4 3,2 8,1 13,6+ 100 0,95

OLTE

DJ MH OT 50,2+ 26,6 2,9 6,6 12,1 100 0,84

NIA

GJ VL 40,3 26,5 11,9+ 16,9+ 100 1,09

DOBROGEA 49,1 32,1 6,3 8,2 100 0,77
AB HD 49,9 29,9 6,5 9,0 100 0,78
BV SB 50,8+ 38,6+ 100 0,63
CJ MS 52,3+ 34,4 3,9 5,2 100 0,65
CV HG 56,3 100 0,72
BN SJ 50,2 33,1 100 0,71
CRIŞ.

MM SM 42,4 43,6+ 7,9 100 0,80

MM

AD BH 55,1+ 33,5 4,8 100 0,58

BANAT 51,7 33,3 5,1 6,0 100 0,68
BUCURESTI 42,7 37,6+ 9,0 7,5 100 0,84
Total ţară 45,6 1,6 31,3 2,8 8,3 10,4 100 0,87
Sursa de date: BOP-FSD, 2000-2002. Subeşantionul de români. N=10473
Celulele fără cifre indică situaţii în care procentele ar fi instabile datorită numărului foarte mic de cazuri (sub
20). + asocieri semnificative determinate prin coeficienţii de reziduuri standardizate ajustate.

173
 Dumitru Sandu

* Indicele are valoarea 0 dacă respondentul nu indică nici un grup etnic ai cărui membrii i-ar respinge ca vecini; 1
respingerea unui singur grup etnic, 2 respingerea pentru membri din două grupuri etnice şi 3 respingerea pentru trei
categorii etnice.

Pe arii culturale, ponderile cele mai mari de rromi se înregistrau în 2002 în sud, în judeţele
Teleorman,Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa (4,1% din total populaţie arie) iar în Transilvania în cadrul grupărilor
Cluj-Mureş (4,7%), Alba-Hunedoara (4,5%) şi Bistriţa-Năsăud-Sălaj (4,3%). Intoleranţa maximă faţă de
rromi se suprapune însă în mică măsură cu ariile de concentrare maximă a acestora. Alba-Hunedoara şi aria
din sudul Munteniei au rate de respingere a rromilor sub media pe total eşantion. Pentru gruparea Bistriţa-
Năsăud-Sălaj nivelul de intoleranţă este apropiat de media naţională. Numai pentru aria Cluj-Mureş ponderii
sporite de rromi îi corespunde o rată ridicată de intoleranţă. Ştiam de altfel , din analizele anterioare , că între
intoleranţa românilor faţă de rromi şi ponderea de rromi în localitatea de rezidenţă a respondentului nu există
o asociere semnificativă. Regularitatea se confirmă şi în cazul în care folosim aria culturală ca unitate de
analiză în sensul că ratele maxime de intoleranţă nu apar în ariile culturale cu pondere maximă de rromi.
Respingerea rezidenţială a rromilor este de nivel foarte ridicat în zonele Maramureş – Satu Mare, Sibiu-
Braşov şi Bucureşti-Ilfov .

Aria Sibiu-Braşov pare să fie una de controversă socială intensă pe teme etnice. Pe de o parte aici se
înregistrează o concentrare puternică de populaţie cu indice ridicat de toleranţă iar pe de altă parte tot aici
apare o grupare largă de persoane care nu ar dori să aibă vecini rromi. Este posibil ca nivelul ridicat al
controversei să fi fost alimentat de mişcările rezidenţiale produse după plecarea masivă a saşilor după 1989.
Procesele de restructurare a noilor relaţii de vecinătate şi de resocializare între vecini de etnii diferite sunt
firesc însoţite de astfel de dezbateri. Studiile de caz întreprinse asupra unor sate precum Moşna (Stănculescu,
Berevoescu, 1999) , Biertan (Sandu, Tufiş, 2000), Viscri sau Cincu susţin ideea că fondul de redefinire a
relaţiilor de vecinătate în zonă este cel dat de emigrarea saşilor dar şi de tendinţa unei reintegrări relativ
rapide între segmentele etnice existente în zonă. (Asupra particularităţilor de reconstrucţie a sociabilităţii în
condiţii post-exod vezi anexa despre satele Moşna şi Viscri).

Intoleranţa nespecifică, generalizată în raport cu mai multe grupări etnice pare să aibă nuclee de structurare
maximă în afara arcului carpatic. Nordul Olteniei, prin Gorj şi Vâlcea reprezintă un astfel de nucleu urmat de
concentrarea din judeţele Iaşi şi Galaţi din Moldova.

Profil de sociabilitate
Ariile culturale diferă între ele nu numai prin tipul de toleranţă ci şi prin modelul general de sociabilitate care
le caracterizează, dat de raportul între toleranţă, încredere generalizată, capital relaţional şi încredere în
instituţii (reprezentative, tradiţionale şi centrate pe ordinea internă şi legalitate).

16 dintre cele 18 arii culturale ale ţării pot fi grupate pe şase categorii mari de tip sau structură de
sociabilitate. Două arii, Covasna-Harghita şi Sălaj-Bistriţa- Năsăud au profiluri cu înalt grad de specificitate .

Cele şase tipuri de sociabilitate regională rezultă din intersectări între calificativele de „închis-deschis‖,
„critic-conformist‖. Sociabilitate de tip deschis este cea care mizează pe toleranţă interetnică , încredere
interpersonală şi capital relaţional ridicat. Tipul „închis‖ este , dimpotrivă marcat de neîncredere şi sărăcie de
relaţii de utilitate instituţională. Sociabilitatea de tip critic este dată de raportarea critică la instituţii iar cea
conformistă de încrederea în instituţii. Modelul sociabilităţii de deschidere generalizată este dat de gruparea
judeţelor vestice ale ţării din Banat şi Crişana, cu o extensie în interiorul Transilvaniei prin Cluj şi Mureş.
Aceasta pare să fie regiunea cu cea mai bogată sociabilitate pozitivă din ţară, cu încredere în celălalt,
toleranţă şi reţele dense de relaţii sociale. Gruparea de judeţe Sălaj- Bistriţa-Năsăud gravitează undeva spre
periferia acestui nucleu de sociabilitate puternic-pozitivă ).

174
În sudul şi vestul Transilvaniei este identificabil un model de sociabilitate puternic marcat prin criticism
instituţional. Persoanelor din Braşov-Sibiu-Alba-Hunedoara le este specifică neîncrederea ridicată în
instituţiile reprezentative şi în cele consacrate ordinii şi legalităţii. Trei dintre cele patru judeţe menţionate au
o puternică tradiţie industrial-urbană şi orientarea lor instituţional-critică ar putea fi pusă în legătură cu
această tradiţie. Desigur, sunt foarte probabile variaţii interne, interjudeţene. Am evitat însă calcularea unor
pofile de toleranţă la nivel de judeţ pentru că eşantioanele cu care s-a lucrat la nivelul fiecăruia dintre
valurile de sondaj cumulate nu au fost proiectate să fie reprezentative judeţean.

Criticismul instituţional cel mai puternic apare în cazul Bucureştiului (inclusiv Ilfovul) şi al judeţelor
dobrogene , Tulcea şi Constanţa. Este o grupare în care neîncrederea instituţională vizează toate tipurile de
instituţii . În plus, este însoţit de o anume deschidere dată de valorile peste medie ale încrederii generalizate.

Gruparea ariilor culturale funcţie de tipul de sociabilitate dominant

Arii culturale cu profiluri de Sociabilitate ….
sociabilitate asemănătoare
BC NT SV VR de „închidere‖ interpersonală
marcată prin neîncredere în celălalt, capital relaţional redus şi,
BT VS secundar prin nivel ridicat de încredere în biserică şi armată
GL IS de „închidere‖ interetnică
AG DB PH cu intoleranţă etnică relativ ridicată şi criticism instituţional moderat
GJ VL
BZ BR conformist-instituţională
G TL IL CL cu nivel ridicat de încredere în toate tipurile de instituţii şi intoleranţă
DJ MH OT etnică uşor peste medie
DOBR de deschidere critică
BUCUREŞTI cu neîncredere în instituţii dar încredere moderată în „celalalt‖
AB HD de criticism instituţional
cu neîncredere marcată în instituţiile reprezentative şi de menţinere a
BV SB ordinii
CJ MS de deschidere generalizată
MM SM bazată pe toleranţă, încredere şi capital relaţional bogat. Banatul şi
AD BH Crişana sunt exemplare pentru grupă
BAN
CV HG grupare cu specificitate ridicată
BN SJ grupare cu specificitate ridicată
Sursa de date: BOP-FSD, 1999-2002. Forma ethnică a tabelului este dată în tabelul A3.8 din Sandu, 2003.

Conformismul instituţional maxim este specific judeţelor din sudul ţării, din zona de câmpie, la care se
adaugă şi vestul Munteniei cu Brăila şi Buzău.

Nordul Munteniei, nordul Olteniei plus Galaţi-Iaşi din Moldova reprezintă modelul închiderii interetnice, cu
valori ridicate ale intoleranţei interetnice. Acest gen de închidere prin raportare negativă la anumite grupuri
etnice este însoţit şi de un capital relaţional relativ redus, sub media naţională.

Gruparea reprezentativă pentru închiderea interpersonală este formată din judeţele Moldovei, cu excepţia
celor menţionate deja – Iaşi şi Galaţi.

175
 Dumitru Sandu

Desigur, toată această reducere a varietăţilor de sociabilitate la numai şase modele regionale este dependentă
de calitatea premiselor care o fundamentează. Reamintesc faptul că pentru a ajunge la simplificarea
respectivă am calculat medii ale indicilor de sociabilitate nu la nivel de judeţ ci de arie culturală, nu pentru 42
de judeţe ci pentru 18 arii culturale. Implicit am presupus că judeţele care aparţin aceleiaşi arii sunt
realmente omogene, asemănătoare între ele. Ipoteza a fost acceptată în baza a două argumente. În primul rând
am avut în vedere fundamentarea teoretică şi empirică a conceptului de arie culturală probabilă aşa cum a
fost făcută anterior (Sandu, 1999a). În al doilea rând am considerat ca fiind încurajator modul în care ariile
culturale au lucrat ca bază de stratificare în foarte multe sondaje la nivel naţional, din 1995 şi până în
prezent.

Figura 17. Dendrograma similarităţii ariilor culturale sub aspectul profilelor de sociabilitate
(Metoda de grupare „cel mai depărtat vecin‖ iar distanţele calculate ca distanţe euclidiene. Datele de intrare pentru aplicarea
algoritmului sunt prezentate în Error! Reference source not found. din Sandu 2003)

Dat fiind faptul că identificarea corectă a profilului de sociabilitate al ariilor culturale este o întreprindere nu
numai nouă dar şi de multiple consecinţe teoretice şi practice, voi insista asupra ei. Este foarte probabil că, în

176
timp, pot apărea tentative de adecvare a acţiunilor de intervenţie socială, de dezvoltare comunitar-regională,
care să considere ca date de intrare, ca premise de implementare, tipul de sociabilitate regională. Investiţii,
granturi, experimente comunitare etc. pot fi influenţate de o astfel de informaţie. În paragrafele anterioare am
comentat o posibilă tipologie a sociabilităţii regionale construită pornind de la mediile a şase indici de
sociabilitate (relaţii, încredere generalizată, intoleranţă, încredere în instituţii tradiţionale, încredere în
instituţii reprezentative, încredere în instituţii de ordine şi legalitate) pe fiecare dintre ariile culturale. Ulterior
am grupat ariile funcţie de similitudinea pofilelor lor (cu ajutorul analizei cluster). Deşi este corect aplicată,
metoda poate induce neclarităţi, nuanţe artificiale, dat fiind faptul că operează pe bază de medii calculate la
nivel de grupări de judeţe. Pentru a evita astfel de inconveniente voi relua analiza121 pornind de la individ, de
la o tipologie a persoanelor sub aspectul profilului lor de sociabilitate în funcţie de aceiaşi şase indicatori de
încredere interpersonală, capital relaţional, toleranţă şi încredere instituţională (3 indicatori).
Rezultă şase tipuri de sociabilitate individuală, destul de apropiate de cele construite prin agregări succesive
la nivel de arie culturală. Sunt tot combinaţii de „închideri-deschideri‖ şi „criticism-conformism‖ instituţional
(Error! Reference source not found.).

121 Tabelul de mai jos prezintă argumentarea tehnică a identificării a şase tipuri de sociabilitate la nivelul populaţiei
României, derivate prin analiză cluster, funcţie de cei şase indicatori de pe rândurile tabelului:

Sociabilitate centrată pe
deschidere criticism
interpers. instituţiona conformism închidere „media‖
relaţii (încredere ) l instituţional grupală naţională
Stoc de RELATII 2,03 -0,24 -0,06 -0,28 -0,34 -0,41
Intoleranţă INTOLGEN -0,17 0,13 0,48 -0,42 1,37 -0,65
Încredere TGENERAL -0,12 1,37 -0,43 0,51 -0,71 -0,68
Încredere în armată şi
biserică -0,06 0,09 -1,82 0,62 0,33 0,12
Încredere în justiţie şi
poliţie 0,01 -0,27 -1,20 1,07 -0,11 -0,16
Încredere în guvern,
parlament, preşedinte -0,03 -0,42 -0,99 1,24 -0,43 -0,17
Pondere cazuri în cadrul
clasei 12,0 17,5 13,4 19,4 16,6 21,1
Sursa de date: BOP-FSD, 1999-2002. N=13137. Tabelul prezintă „centrele‖ celor şase clustere generate prin K-means
cluters. Variabilele de clusterizare au fost standardizate în prealabil cu scoruri z.

177
 Dumitru Sandu

pondere pondere pondere

în rural în urban pe total

reţele sociale 8,6 14,9 12,0

critică instituţională 9,4 16,8 13,4

deschidere interpersonală 17,7 17,3 17,5

Sociabilitate
centrată pe
închidere grupală 20,2 13,6 16,6

"media naţională" 20,7 21,3 21,1

conformism instituţional 23,4 16,1 19,4

100 100 100

Figura 18. Tipuri de sociabilitate şi ponderea lor pe medii rezidenţiale

Sursa de date BOP-FSD, 1999-2002

Centrarea pe reţele sociale descrie un tip social în care stocul de relaţii utile personal-familiale este foarte
ridicat iar restul indicatorilor de sociabilitate este apropiat de media naţională. Oamenii cu relaţii sunt, aşa
cum rezultă de altfel şi din analizele anterioare şi din tabelul de mai jos, oameni cu situaţie materială şi
educaţională mult mai bună decât restul populaţiei şi provin majoritar din oraşe relativ dezvoltate :

Cine sunt cei care adoptă un anume tip de sociabilitate

Sociabilitate centrată pe
critică deschidere închidere „media‖ conformism
relaţii instituţională interpersonală grupală naţională instituţional
medie capital uman 0,63 0,18 0,04 -0,15 -0,16 -0,20
medie capital material 0,80 0,07 -0,06 -0,28 -0,23 -0,16
pondere populaţie
urbană în grupă 0,68 0,68 0,54 0,45 0,55 0,45
nivel mediu de
dezvoltare a localităţii
QLIFEUR 85,52 88,28 61,63 42,43 62,44 49,68
nivel mediu de
dezvoltare a judeţului
DEVJUD98 3,91 5,17 4,03 1,24 2,64 2,00
Sursa de date: BOP-FSD, 1999-2002. N=13137.

Sociabilitatea centrată pe critică instituţională este specifică persoanelor care manifestă niveluri ridicate de
neîncredere în armată, biserică, justiţie, poliţie, guvern, parlament şi preşedintele ţării. Deşi peste media
naţională, situaţia lor materială şi sub aspectul capitalului uman este mai modestă decât în cazul persoanelor
cu stoc bogat de relaţii. Opusul lor ca orientare sunt cei care manifestă încredere ridicată în instituţiile
reprezentative şi în cele referitoare la ordine şi legalitate. Acest gen de conformism instituţional este mai
frecvent în localităţile rurale din judeţele relativ sărace. O a treia categorie de persoane este formată de cele
cu încredere interpersonală de nivel ridicat şi restul parametrilor de sociabilitate la media naţională. Am
considerat că acesta este tipul caracterizat prin „deschidere interpersonală‖ în sensul de deschidere în relaţiile
interpersonale. Prin contrast, datele de sondaj relevă şi o categorie de persoane marcate în special de
neîncredere în raport cu grupuri etnice diferite. Am apreciat în cazul lor este vorba de sociabilitate

178
caracterizată prin închidere grupală, în relaţii cu grupuri diferite. Iarăşi în concordanţă cu constatări
anterioare, segmentul de deschidere interpersonală este prezent mai ales în oraşe, iar cel care poartă amprenta
închiderii, neîncrederii faţă de alte grupuri este localizat preponderent la sate.

Persoanele cu profil slab conturat de sociabilitate, nici închis nici deschis, nici critic nici conformist, sunt cele
care reprezintă omul cu sociabilitate de profil mediu.

În afara tipului mediu care ocupă ponderi apropiate de o cincime, cele două medii rezidenţiale înregistrează
profile de sociabilitate specifice. Centrarea pe relaţii sociale utile în raporturile cu instituţiile este mult mai
mare în urban decât în rural. Firesc, omul de oraş are de a face mai mult cu instituţiile publice ,este dependent
de ele în mai mare măsură şi, cum acestea sunt destul de slab structurate , cu funcţionalitate deficitară,
relaţiile apar ca o contrareacţie firească, de sporire a siguranţei dar şi a eficienţei (Kadushin, 2002). Orăşenii,
mult mai mult decât sătenii, sunt oameni care critică instituţiile dar îşi fac relaţii la nivelul lor. Datele
disponibile par să spună despre o bună parte dintre orăşeni că sunt oameni cu atitudini de tipul „nu ne plac
instituţiile publice pe care le avem, nu avem încredere în ele dar cum altfel nu se poate, ne rezolvăm
problemele cu relaţii la nivelul lor. Instituţiile merg prost dar tocmai din acest motiv ne facem relaţii pentru a
ne descurca‖.

Pentru mediul rural, dominant este conformismul instituţional, încrederea în instituţii în condiţiile unui
capital relaţional mult mai mic decât în rural şi a unei puternice atitudini de închidere, de intoleranţă faţă de
alte grupuri, etnice în special.

Deşi analizele anterioare indicau o intensitate mai mare a atitudinii de încredere generalizată în rural faţă de
urban, tipologia acum introdusă relevă faptul că genul de sociabilitate caracterizat prin preponderenţa
încrederii în celălalt are o pondere relativ egală în cele două medii rezidenţiale.

Tipologia anterior prezentată operează cu două categorii de indicatori referitori la sociabilitate interpersonală
(încredere generalizată, toleranţă şi capital relaţional) şi la sociabilitate instituţională ca mod de raportare la
instituţii prin încredere-neîncredere. Desigur, cele două tipuri de raportări sunt diferite, vizează parteneri de
relaţii sociale complet diferiţi. Conceptual şi empiric însă, cele două genuri de sociabilitate sunt asociate
pozitiv între ele: persoanele cu niveluri ridicate de sociabilitate interpersonală tind să fie, în acelaşi timp,
persoane cu mod predominant pozitiv de raportare la instituţii122. Frecvent, analizele de sociabilitate, separă
cele două domenii. Studiile despre încredere interpersonală, reţele, toleranţă tratează foarte rar simultan şi
aspecte referitoare la încrederea în instituţii. Faptul se explică prin relativa autonomie a domeniilor
respective dar şi prin particularităţi de specializare, diviziune a muncii la nivelul specialiştilor. Cert este că
viaţa oamenilor, stocul lor de relaţii sociale se structurează între cei doi poli – instituţii şi persoane.

O dată descrisă tipologia modurilor de sociabilitate, cu cele şase categorii menţionate, se poate trece la
identificarea prezenţei lor diferenţiate pe arii culturale şi medii rezidenţiale.

122 O analiza factorială de tip PCA-OBLIMIN grupează cele şase variabile de sociabilitate cu care am construit tipologia
exact pe doi factori care reprezintă sociabilitatea interpersonală şi cea instituţională. Factorii respectivi sunt corelaţi
pozitiv între ei la nivelul p=0,12, N=13137 cazuri.

179
 Dumitru Sandu

Ariile culturale în care tipurile de sociabilitate au prezenţă redusă (-) sau accentuată (+)

Tip de sociabilitate centrat pe

modelul
deschidere critică conformism închidere mediu
relaţii interpersonală instituţională instituţional grupală naţional
BC NT SV VR - - - +
GL IS - +
BT VS - - - + +
AG DB PH
BZ BR - +
G TL IL CL -
DJ MH OT + +
GJ VL + - + -
DOBR - +
AB HD
BV SB + - - +
CJ MS + -
CV HG + + - -
BN SJ + - + -
MM SM +
AD BH + -
BANAT + - -
BUCUREŞTI + + - - -
Sursa de date: BOP-FSD 1999-2002. Tabelul prezintă simplificat rezultatele analizei prin reziduuri standardizate
ajustate. Cu + asocierile pozitive (mai multe cazuri decât ar fi de aşteptat aleatoriu) iar cu – pe cele negative (mai puţine

180
cazuri decât ar fi de aşteptat aleatoriu), pentru p=0.05. Exemplu de mod de lectură: numărul de cazuri din tipul centrat
pe sociabilitate relaţională în judeţele Cluj şi Mureş este semnificativ mai mare decât ar fi de aşteptat dacă în tabel
cazurile ar fi distribuite aleatoriu.

Ariile culturale din Moldova şi Muntenia par să fie dominate de o sociabilitate marcată prin sărăcie de relaţii
, închidere la nivel de interacţiune interpersonală şi grupală şi conformism instituţional. O excepţie notabilă
este dată de gruparea Vâlcea-Gorj cu un profil contradictoriu, marcat pe de o parte, prin încredere
interpersonală, iar pe de alta, prin nivel relativ ridicat de intoleranţă etnică.

Capitalul relaţional este maxim în judeţele de peste munţi. Deschidere interpersonală dată de încrederea
generalizată este semnificativ mai mare decât ar fi de aşteptat prin distribuţie aleatorie în nordul Olteniei, în
Banat şi la Bucureşti. În conformitate cu regularităţile deja menţionate, ariile culturale care nu sunt strict
omogene etnic înregistrează indici mai buni de toleranţă etnică. Conformismul instituţional este maxim în
sudul Olteniei şi în nordul Transilvaniei. Ponderea cea mai mare de populaţie cu profil de sociabilitate
apropiat de cel mediu naţional este identificabilă în Moldova la Botoşani-Vaslui dar şi în Transilvania la
Sibiu-Braşov.

Aşa văzute lucrurile ar putea să rezulte că în interiorul ariilor culturale pofilele sunt omogene şi diferenţele
dintre rural şi urban nu contează. În fapt, lucrurile nu stau aşa. ….

Numai patru dintre cele 36 de unităţi de analiză regională nu au un profil de sociabilitate specific. Restul de
32 unităţi cultural-teritoriale sunt caracterizate prin profile specifice de sociabilitate .

Ariile culturale ale Moldovei sunt foarte asemănătoare între ele pe spaţii rurale. La nivel de mediu rural,
Moldova este evident, cea mai omogenă regiune istorică. Sociabilitatea din satele Moldovei este caracterizată
prin capital relaţional redus, conformism instituţional şi tendinţă de închidere grupală (intoleranţă etnică).
Desigur, afirmaţia trebuie luată în sensul ei relativ , prin comparaţie cu alte arii sau regiuni. Nu se poate
spune însă că întreaga gamă de sociabilitate din Moldova rurală este săracă, orientată spre închiderea în sine
a persoanei. La nivel de încredere generalizată, moldovenii sunt nespecifici, apropiaţi de profilul naţional. În
schimb, oraşele Moldovei sunt semnificativ diferenţiate sub aspectul sociabilităţii. În gruparea judeţelor
vestice ale regiunii – Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea – populaţia oraşelor este caracterizată prin stocuri de
capital relaţional relativ ridicate, nivel redus de conformism instituţional dar şi de intoleranţă etnică relativ
pronunţată. Tot la nivelul lor este de regăsit, mai mult decât în alte arii, tipul mediu de sociabilitate. Populaţia
din oraşele Iaşi şi Galaţi nu are un profil marcat, semnificativ diferit de sociabilitate faţă de media naţională.
Pentru persoanele din oraşele judeţelor Botoşani şi Vaslui este de remarcat numai un nivel al neîncrederii
interpersonale ceva mai ridicat decât ar fi de aşteptat în ipoteza unei distribuţii aleatorii a intoleranţei etnice.

Satele din cele trei arii culturale ale Munteniei seamănă destul de mult cu cele din Moldova. Aceeaşi sărăcie
a relaţiilor la nivel de instituţii dublată de conformismul instituţional dat de încrederea în instituţii. Intoleranţa
etnică este mai puţin extinsă. Ea nu apare , spre exemplu, ca fiind o caracteristică semnificativă a profilului
de sociabilitate al grupării sudice Teleorman-Giurgiu-Ialomiţa-Călăraşi.

Oraşele din Muntenia au un profil relativ şters de sociabilitate, cu excepţia celor din nordul regiunii. Aici
este de remarcat o populaţie cu consistente stocuri de relaţii în instituţii de utilitate publică, puternic
orientată spre critica instituţiilor şi cu nivel relativ ridicat de toleranţă etnică.

Văzută mai de aproape, prin lupa structurilor de sociabilitate, Oltenia apare ca fiind mult mai eterogenă decât
ar fi fost de aşteptat din considerente geografice (arie de dimensiuni medii) şi istorice.

181
 Dumitru Sandu

Surprinde în mod deosebit contradicţia dintre nivelul ridicat al încrederii generalizate din satele judeţelor
Vâlcea şi Gorj şi tendinţa de închidere spre alte grupuri etnice, spre intoleranţă. Singura arie culturală în care
mai regăsim un astfel de model este cea vecină de la nord, formată de satele judeţelor Sibiu şi Braşov. Să fie
o expresie a comunicării între cele două regiunii mai ales prin „ungurenii‖ care au trecut munţii în Vâlcea şi
Gorj şi au dezvoltat modele culturale bine diferenţiate de cele ale „pământenilor‖ (Mihăilescu, 1999 )

În plan mai general, ceva mai departe de datele empirice şi analizele statistice, susţin ideea (ipoteza) că
reprezentările asupra sociabilităţii şi sociabilitatea ca atare , la nivel naţional şi pe regiuni istorice sau tipuri
de comunităţi, nu sunt imuabile.

Ideea vine pe linia Anton Golopenţia (2002: 512-513), în replică la genul de abordare promovat de Motru în
„Psihologia poporului român‖ (1937):‖Ipoteza de lucru nu trebuie să fie cea a imuabilităţii caracterului
naţional. Să contăm cu posibilitatea unei oarecari mlădieri a lui (512)….. să întregim analiza tipului mediu
românesc prin cercetări diferenţiale, care să precizeze structura românilor din deosebitele ţinuturi ale ţării şi
din diferitele pături ale poporului.‖ (513). Ralea, la rândul său, remarca faptul că „Mefienţa ţăranului nostru
e proverbială. Propaganda electorală prinde puţin fiindcă el bănuieşte de minciună toate promisiunile
candidaţilor. Când i se cere votul, ori promite şi face cum ştie, ori răspunde totdeauna la fel: <câţi ca D-stră
ne-au vorbit la fel şi pe urmă nu s-au ţinut de cuvânt!>.Creditul ilimitat în cinstea şi bunătatea oamenilor nu e
în caracterul românesc. Acest aspect al caracterului său e foarte explicabil prin viaţa de suferinţe şi de
exploatări seculare pe care a dus-o. Unui popor mereu asuprit, mereu minţit, mereu deziluzionat, nu-i poate
încolţi în suflet umanitarismul sentimental sau idilic: încrederea în oameni şi în bunătatea lor.‖
(Ralea1997:86). Tot el remarca, în mod corect, cred, în linie cu abordările constructiviste, actuale, pe
tematică identitară, că „determinarea sufletului naţional nu poate fi decât limitată în timp. Ea e o problemă a
prezentului. E probabil că adaptabilitatea noastră să fie un reflex al tinereţii noastre şi că peste câtva timp să
dispară lăsând locul altor aspecte de caracter.‖ (Ralea, 1997: 90).

Nu este în intenţia lucrării de faţă să intre în tematica largă a psihologiei poporului român . Ceea ce cred că
este util să subliniez, în spiritul abordării promovate în volum, este că problemele de specific regional123,
rezidenţial sau naţional în planul mentalităţilor se pot aborda astăzi cu teorii falsificabile prin procedee
moderne de culegere şi prelucrare a datelor. Afirmaţia că populaţia rurală este mai puţin tolerantă dar mai
încrezătoare decât cea rurală în România anilor 2000, spre exemplu, este una pe deplin testabilă cu date de
tipul celor pe care le-am folosit. Nu ştim dacă în perioada la care se referea Ralea, cea a anilor 1920-1930,
ţăranul era mai „mefient‖ decât orăşeanul. Pentru ceea ce este acum, însă, lucrurile par să fie ceva mai clare
constatativ. Interpretarea necesită însă analize în continuare.

Diferite variabile care măsoară sociabilitatea se combină în modele de sociabilitate cu un profil foarte
accentuat şi cu distribuţie specifică pe arii culturale.

123 Este pe deplin posibil, spre exemplu să testăm ipoteza lui Ralea care susţine că moldoveanul şi basarabeanul sunt
mai aproape de tipul oriental al adaptabilităţii pasive iar ardeleanul şi olteanul ar fi mai mult expresie a genului de
adaptabilitate activă. Muntenii - susţine acelaşi autor, sunt în poziţie intermediară între cele două categorii. Editorul
lucrării lui Ralea, profesorul Constantin Schifirneţ, apreciază că o astfel de caracterizare a românilor „în funcţie de
provincia istorică este excesivă, suferind prea mult de influenţa doctrinelor occidentale” (Ralea, 1997: 349). Dezbateri
de acest gen pot primi, cred, răspuns de la sondaje atent construite , cu serioase temelii teoretice , cu chestionare şi
eşantioane adecvate. Desigur, sondajele pot vorbi despre ceea ce este acum dar nu despre reflexele de spiritualitate
care apar numai pe termen lung sau în situaţii de excepţie.

182
Principalele tipuri de sociabilitate din România sunt combinaţii de „închidere-deschidere‖, „contestare-
conformare instituţională‖ şi „bogăţie-sărăcie‖ de relaţii sociale utile. Funcţie de un set de şase indicatori de
capital social am putut identifica şase tipuri de sociabilitate cu centrare predominantă pe relaţii sociale, pe
deschiderea în relaţiile interpersonale, pe critica instituţiilor publice, pe conformism faţă de acestea , pe
închiderea grupală şi pe modelul naţional, mediu.

Modelele marcate prin sărăcie de relaţii şi închidere sau neîncredere sunt mai prezenta în Moldova şi
Muntenia decât în celelalte regiuni istorice. Tipul bogat în relaţii utile este mai prezent în oraşele din
Transilvania şi Crişana-Maramureş.

Toleranţa interetnică este mai mare în zonele în care minorităţile etnice sunt prezente în mai mare măsură.

Modelele de sociabilitate sunt diferenţiate nu numai pe arii culturale dar şi pe medii rezidenţiale în cadrul
ariilor. Raportarea critică la instituţii este specifică oraşelor.

Structurile şi fenomenele de sociabilitate sunt puternic diferenţiate nu numai pe arii culturale şi regiuni
istorice ci şi pe configuraţii de categorii de vârstă şi medii rezidenţiale, adevărate „lumi sociale‖ ale ţării, cu
profiluri specifice de capitaluri, valori şi relaţii sociale.

Regionalizari identitare 124

Ceea ce se cheamă, cu o sintagmă deja supralicitată, tranziţie postcomunistă, este, in bună măsură, şi căutare
de definiţii sociale cu caracter identitar. Exemplul etnic este cel mai vizibil, cel mai dramatic invocat, cu cea
mai încărcată şi mediatizată istorie evenimenţială. Nu trebuie uitate însă nici cele care au ca nucleu de
structurare regiunea, religia, profesia, familia, sursele de divertisment etc.

Toate reprezintă căutări de replasare a propriului grup de apartenenţă pe coordonatele unui spaţiu
sociocultural care se reconstituie în articulaţiile sale naturale, după trauma comunistă.

Tematica identitară a postcomunismului a fost monopolizată în bună măsură de politicieni sau, în genere, de
elite. Identităţile grupale sunt, fară îndoială, construite în bună măsură de elite. Nu pot fi reduse , însă, numai
la atât. Interacţiunea socială difuză în cadrul grupului care îşi caută sau îşi afirmă identitatea şi între acesta şi
alte grupuri, constituie un al doilea tip fundamental de proces constitutiv pentru discursul şi realităţile
identitare. Asupra acestei ultime componente, investigaţia ştiinţifică şi mediatizarea sunt mult mai sărace.
Golul este umplut, adesea, de speculaţii ale celor care se consideră a fi depozitari de ştiinţă /legitimitate
identitară.

Dat fiind complexitatea domeniului, multitudinea de interese, discursul identitar a devenit, în bună măsură,
spaţiu privilegiat al ideologiilor. Distincţia dintre ceea ce este realitate sau aspiraţie identitară şi ceea ce
constituie fals şi artefact în acest domeniu implică, în primul rând, luarea în consideraţie a discursului
identitar difuz şi, în al doilea rând, distincţia dintre fenomenele şi spaţiile identitare. O perspectiva grupal-
difuză poate completa foarte bine pe cea elitară. La rândul ei, perspectiva grupală poate viza forme verbale
sau comportamentale de acţiune identitară. Poate fi, deci, centrată pe discursul identitar difuz sau pe structuri
comportamentale relevante.

Spaţiile identitare sunt configuraţii de variabile, relativ durabile, cu grad mare de structurare, care determină
fenomenele de identitate grupală. Regiunile istorice, grupurile etnice, religioase, profesionale , de vârsta etc.

124 Dumitru Sandu, Sfera Politicii 36/1995

183
 Dumitru Sandu

pot funcţiona ca spaţiu identitar. In seria variabilelor care le structurează, vom distinge între cele constitutive
- care au nu numai funcţia de generare a fenomenelor identitare ci şi de recunoaştere şi etichetare a lor - şi
cele cu rol strict cauzal, generatoare de fenomene identitare dar neimplicate in recunoaşterea lor sociala.

Deşi legate in ordine cauzală, fenomenele şi spaţiile identitare au totuşi dinamici diferite. Relaţia dintre ele
este complicată în bună măsură prin tendinţa discursului public de a eticheta fenomene sociale noi ca fiind de
natura identitara prin simplul fapt ca se produc la nivelul unor spatii care anterior au avut funcţie de conferire
de identitate.

Care sunt, în prezentul românesc, fenomenele de afirmare a identităţii de grup şi spaţiile ecologice sau
sociale cale le generează? Sunt oamenii mai ataşaţi de comunitatea locala sau de regiunea în care trăiesc? In
ce raporturi se află loialitatile localiste fata de cele ocupaţionale? Sunt regionalizările efective din viata
social-culturala a tarii centrate mai mult pe identităţi sau pe probleme locale. La astfel de întrebări încerc să
răspund în continuare,folosind ca baza informaţii empirice de sondaj .

Tradiţionalism identitar
Specificul regional pentru multe fenome socialculturale apare prin observarea satului. Aici efectele
nivelatoare ale modernizării sunt mai reduse decât la oraş. Regularităţile care îl structurează sunt mai
evidente.

La nivelul conştiinţei rurale difuze , fenomenele de identificare locală - comunitarăsau regionala - sunt :

 mai puternice în termeni de regiune decât de comunitate locala (localitate),

 mai intense dacât cele ocupaţionale.

Loialităţile regionale sunt de maxima intensitate în Transilvania. Aici, cota lor este considerabil mai mare
decât pentru loialităţile comunitare.

Ponderea persoanelor cu grad mare de identificare locala şi ocupaţională, pe regiuni istorice şi medii
rezidenţiale

Rural Urban
―In ce măsură sunteţi legat sufleteşte de ―In ce masură sunteţi legat sufleteşte de
....‖ ....‖
satul/oraşu regiunea profesia sau satul/oraşu regiunea profesia sau
l în care sau partea meseria pe l în care sau partea meseria pe
trăiţi de ţara care o aveţi trăiţi de ţara care o aveţi
unde traiţi unde traiţi
Moldova 94 92 82 88 93 73
Muntenia 86 95 77 87 85 79
Oltenia 94 97 88 83 89 70
Dobrogea - - - 94 92 67
Transilvania 87 99 67 89 95 79
Crisana- 93 98 83 96 95 82
Maramureş
Banat - - - 94 91 76
Bucureşti - - - 88 83 81
Total 90 96 78 89 90 77

184
Sursa de date: sondaj COMALP finanţat de CNCSU , realizat de Catedra de Sociologie a Universitatii
Bucureşti în septembrie 1995 pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional.

Am notat cu (-) subesantioane foarte mici, sub 30 de persoane, pentru care instabilitatea procentelor este
foarte mare.

In fiecare celula a tabelului este notat procentul de persoane care se declara a fi legate sufleteşte mult sau
foarte mult de localitate/regiune/ocupaţie din total persoane din regiunea respectiva.

Daca satul este locul cel mai potrivit pentru analiza fenomenelor de identificare locala, oraşul este spaţiul
privilegiat pentru analiza identificărilor ocupaţionale. Orăşenii din Moldova, Oltenia şi Dobrogea manifesta
cea mai redusă aderenţă la spaţiul vieţii profesionale. La polul opus, cu maximă identificare ocupaţionala, se
situează populaţia urbană din Bucureşti, Transilvania şi Muntenia.

Fenomenele de modernizare şi urbanizare aduc cu ele o restrângere a spaţiilor identitare. Bucureştiul, spre
exemplu, nucleul de maximă concentrare urbana a ţării , este locul in care se înregistrează o maxima
preeminenţă a loialitaţilor comunitare fata de cele regionale. Cu mai mica intensitate, o loialitate comunitară
superioară celei regionale se manifesta şi la populaţia urbana din Banat.

Daca este evidentă existenţa unor diferenţieri regionale ale legăturilor identitare, nu la fel de clara este sursa
lor. Pot fi considerate ca manifestare a unor culturi locale, a unor structuri valorice de mare profunzime,
constituite prin acumulări istorice? Sau este vorba de fenomene care numai aparent sunt regionale dar in fapt
provin din alte surse decât cele ale culturilor respective? Tendinţa frecvent întâlnită în discursul public -
jurnalistic, politic sau ştiinţific - este de a considera fenomene de genul celor menţionate anterior ca fiind
marcă a unor culturi regionale specifice. O astfel de atitudine, manifestata explict sau implicit , este,practic,
nevalidată. Răspunsul este dificil de dat în condiţiile în care măsura localismului identitar pe care ne-o permit
datele disponibile este destul de slaba ( bazată numai pe doi indicatori). Poate fi formulata, însă, ipoteza
caracterului predominant social al variaţiilor identitare interregionale. Vârsta şi satisfacţia materială par să fie
mai relevante decât apartenenţa regională pentru nivelul de autoidentificare cu localitatea sau zona în care
trăiesc oamenii: dacă printr-un procedeu analitic obişnuit în prelucrarea datelor se înlătură efectul vârstei şi al
satisfacţiei materiale, regiunile istorice încetează de a mai fi context relevant pentru diferenţierea localismului
identitar125 . Altfel spus, populaţia din Transilvania este mai legata sufleteşte de zona în care trăieste nu atât
pentru ca există o cultura locala specifică acestei zone cât mai ales datorita ponderii mai mari de populaţie
vârstnică şi nivelului mediu ridicat al satisfacţiei materiale. Acesta din urmă este el însuşi reflex al unei
situaţii personale şi zonale mai bune decât in alte regiuni. Nu este vorba de a exclude efecte de tip strict
cultural. Constatare anterioara susţine numai ipoteza rolului prioritar al factorilor asociaţi cu vârsta si starea
materiala in determinarea fenomenelor identitare locale - loialităţi comunitare si regionale. Altfel spus,

125 Pentru detalii tehnice asupra modului de construire a indicilor folositi in acest material vezi Sandu, 1996.

Localismul identitar LOCALISM a fost masurat printr-un indice cu variatie intre -100 şi 100, construit cu valorile de
raspuns la intrebarile referitoare la gradul de legare sufleteasca in raport cu localitatea si regiunea. Nivelul satisfactiei
fata de bunurile materiale de care dispune persoana sau la care are acces SATMAT a fost determinat in baza unui
indice cu valori intre -100 si 100, compus cu informatii despre satisfactia fata de locuinta, bunurile din locuinta,
alimentatie si nivelul veniturilor. Corelatiile partiale dintre LOCALISM şi fiecare regiune istorica, tinând sub control
varsta şi satisfacţia materială, sunt nesemnificativ diferite de zero. Singura exceptie se referă la relaţia dintre LOCALISM
şi faptul de a locui în Bucureşti. In acest caz corelaţia partiala este semnificativ diferita de zero şi negativa, indicând un
nivel deosebit de redus al localismului identitar pentru populaţia din orasul capitala.

185
 Dumitru Sandu

structura sociodemografica pare să fie mai importanta decât cultura regionala in determinarea loialităţilor
regionale.

O forma identitara complexa este cea a tradiţionalismului comunitar (identitar), reprezentat de loialităţi faţă
de grupurile naturale care funcţionează ca agenţi tradiţionali de socializare: familia, comunităţile locale si
biserica. Persoanele din Crisana-Maramures manifesta nivelul maxim de tradiţionalism comunitar. Minimul
se înregistrează la populaţia din oraşele sudice localizate în Muntenia, Oltenia si în Bucureşti .

Nivelul mediu al tradiţionalismului identitar pe regiuni istorice si medii rezidenţiale

Regiune istorica rural urban total

MOLDOVA 59 52 55
MUNTENIA 59 47 54
OLTENIA 59 45 53
DOBROGEA - 50 51
TRANSILV 63 53 57
CRISANA- 67 65 66
MARAMUREŞ
BANAT - 58 57
BUCUREŞTI - 47 47
total 60 51 55
Sursa de date: sondaj COMALP ; - subesantion sub 30 persoane

Regionalizarea problemelor sociale

Slaba diferenţiere regionala a fenomenelor identitare contrastează puternic cu diferenţierea problemelor

sociale. Exista o acută segmentare regionala a conştiinţei asupra problemelor sociale locale :

 teama de preturi si şomaj este maxima în oraşele din Muntenia şi Dobrogea şi în întreaga Moldovă;

 corupţia si infracţionalitatea sunt resimţite ca deosebit de grave în oraşele din Dobrogea si în

Bucureşti. Situaţia cel mai puţin problematica din acest punct de vedere pare să fie în oraşele
Transilvaniei si în satele din Crisana -Maramures.

 bucureştenii acuza cea mai proasta stare a serviciilor publice.

Gravitatea problemelor sociale locale estimată de populaţie ,

pe regiuni istorice si medii rezidenţiale in tabel sunt notate valorile medii ale indicelui
Rural Urban
I1.preturi si I2.servicii I3.infractiuni, I1.preturi I2.servic I3.infractiuni,
locuri de publice corupţie,locui si locuri ii corupţie,
munca nţe de munca publice locuinţe
curăţenie curăţenie
MOLDOVA 6 17 -58 10 -24 8
MUNTENIA -6 24 -57 13 -4 41
OLTENIA -23 -29 -8 -6 -15 47
DOBROGEA * * * 25 -1 67
TRANSILV -26 27 -82 3 -40 14

186
 Rural Urban
CRISANA- -33 17 -110 7 -10 43
MARAMURE
S
BANAT * * * 9 -44 43
BUCURESTI * * * 7 41 107
Total -10 15 -53 8 -12 42
Sursa: Sondaj COMALP, septembrie 1995
* număr mic de cazuri în subesantion, insuficiente pentru ca media sa fie relevanta
I1,I2 si I3 sunt scoruri factoriale înmulţite cu 100. Cu cat valoarea indicelui este mai mare, cu atât problemele din
categoria respectiva sunt considerate mai grave.
I1 - preturi si locuri de munca;
I2- servicii medicale, scoli, creşe, grădiniţe,transport in comun, aprovizionare cu alimente,
I3 - corupţie,infracţiuni,curatenie localitate, locuinţe.

Chiar şi în condiţiile în care se controlează ,prin procedee analitice, rolul variabilelor de status (vârstă,
avere, educaţie, sex, mediu rezidenţial ), diferenţierile regionale in percepţia problemelor sociale se menţin .

Contrastul dintre fenomenele identitare şi cele de conştientizare a problemelor sociale sugerează ipoteza
unei regionalizări a României mai mult pe probleme sociale decât pe orientări culturale (vezi tabel 4).

Modele cauzale ale tradiţionalismului identitar si gravitaţii percepute a problemelor sociale

+relaţie semnificativa, de directa proporţionalitate

- relaţie semnificativa, de inversa proporţionalitate
0 relaţie nesemnificativa intre variabila de pe linie si cea de pe coloana

Variabile explicate
Variabile Tradiţiona Gravitatea Gravitatea Gravitatea
explicative lism problemelor asociate problemelor problemelor
identitar cu infracţiuni, asociate cu asociate cu
corupţie,locuinţe serviciile preturile si locurile
curatenie a localităţii publice de munca
avere 0 0 - -
locuieşte in oraş - + - +
vârsta + - 0 0
capital uman - 0 0 -
bărbat - 0 0 0
Oltenia 0 0 0 -
Muntenia 0 - + -
Banat+Crisana- + - + -
Maramures
Moldova 0 - 0 0
Transilvania 0 - 0 -
Gravitatea 0 - + 0
obiectiva a
problemelor
sociale locale

187
 Dumitru Sandu

Fiecărei coloane îi corespunde un model de regresie multiplă. Cu - si + au fost simbolizaţi coeficienţii de regresie
parţiala de semn negativ si, respectiv, pozitiv, semnificativ diferiţi de zero. Prin 0 au fost figuraţi coeficienţii
nesemnificativi. Calculele au fost făcute fără subesantionul reprezentând populaţia Bucureştilor. Populaţia din
subeşantionul Dobrogea funcţionează ca termen de referinţa implicit.

Tradiţionalismul identitar tinde să-şi piardă dependenţa de regiunea istorica în măsura în care se
controlează efectele vârstei, capitalului uman126,capitalului material (averii) , mediului de rezidenţă şi
gravităţii obiective a problemelor sociale.127 O excepţie de la aceasta regula este populaţia din vestul ţarii -
Banat şi Crişana-Maramureş - pentru care tradiţionalismul identitar se menţine ridicat chiar şi în condiţiile în
care se controlează efectul variabilelor de status personal.

Conştiinţa problemelor sociale rămâne puternic diferenţiata în funcţie de regiunea istorică chiar şi atunci
când, prin procedee analitice, se înlătură efectul variabilelor de status: populaţia din Muntenia şi Oltenia este
în mod special nemulţumită de calitatea serviciilor publice şi este mai puţin îngrijorată de preţuri şi şomaj
decât cea din Dobrogea. De remarcat că această legare a conştiinţei problemelor sociale de regiunea istorică
se realizează chiar în condiţiile în care am egalizat, prin procedee analitice, gravitatea obiectivă a
problemelor sociale locale.

Pentru fenomene identitare structurate în funcţie de etnie, experienţă de migraţie, religie etc. vor trebui
întreprinse analize specifice . Ceea ce am schiţat în paginile anterioare a vrut să fie numai o ―invitaţie‖ la
considerarea problemelor identitare nu numai pasional, ideologic şi calitativ ci şi pornind de la ce spun
oamenii.128

Chiar si din succinta analiza a fenomenelor identitare rezulta necesitatea de a determina spatii de referinţa
mai relevante decât regiunile istorice. Analize pe care le-am întreprins în alt context susţin imaginea
regiunilor istorice ca ―straturi socio-culturale de profunzime peste care s-au suprapus straturi mai noi de mare
consistenţă şi vizibilitate‖, manifeste ca arii culturale care fie ―sparg‖ regiunile istorice fie încalcă graniţele
lor129.

126Capitalul cultural al unei persoane a fost masurat printr-un indice care include informatie despre nivelul de
educatiei al persoanei intervievate si al parintilor respectivei persoane.

127Gravitatea obiectiva a problemelor sociale a fost masurata printr-un indice de tip scor factorial in functie de rata
mortalitatii infantile, densitatea de locuire, emigrarea la mare distanta si rata somajului la nivelul judetului in care
locuieste persoana intervievata.

128Replica cea mai simpla care ar putea fi data unei astfel de abordări ar putea fi de tipul “identitatile nu pot fi
cunoscute decât prin demers calitativ”. O complementaritate calitativ-cantitativ în cunoaştere cred însă ca poate fi
acceptată ca normă firească în prezent . Opţiunea exclusivistă pentru una sau alta dintre cele doua perspective se leagă
mai mult de copilăria ştiinţelor sociale.

129Transilvania, spre exemplu, este diferenţiata în arii centrale, cu nivel redus al problemelor sociale( Braşov-Sibiu,
Cluj-Mureş şi Covasna-Harghita), arii periferice puternic marcate de probleme sociale acute (Bistriţa-Năsăud şi Sălaj) şi
arii semiperiferice sub aspectul gravităţii problemelor sociale (Alba -Hunedoara). Sau, un alt exemplu, cel al Moldovei,
în care se poate distinge cu uşurinţă o arie periferică, marcată de grave probleme sociale (Botoşani-Vaslui) şi doua arii
semi-periferice (Galaţi-Iaşi, Neamţ-Vrancea-Bacău-Suceava). In seria încălcărilor de frontiere regionale aş menţiona
cazul exemplar al ariei formate din judetul banaţean Timiş şi din Arad, aparţinător de Crisana-Maramureş. Ignorarea
unor astfel de segmentari intra- sau interregionale este de natură să ducă fie la eşecuri în planul cunoaşterii sociologice

188
 Disparități sociale în dezvoltarea și în politica regională din România130

Care este configurația actuală a disparităților de dezvoltare socială din România? S-au redus sau au sporit în
timp? În ce măsură politicile de dezvoltare regională joacă un rol în dinamica acestor disparități? Primele
două întrebări sunt relevante și teoretic și practic, pentru politicile de dezvoltare spațială. În condițiile în care
dezvoltarea se desfășoară din ce în ce mai mult ‖prin proiecte‖ și nu spontan, este important să descrii și să
pui diagnostic corect în domeniu astfel încât să poți ghida sau fundamenta, direct sau indirect, proiectele și
investițiile de dezvoltare. În plan științific, de cercetare fundamentală, înțelegerea structurilor cauzale care
favorizează cursuri diferite ale schimbării sociale în profil teritorial este esențială. Identificarea lor pune
probleme deosebite pentru că localitățile și regiunile se dezvoltă sau sărăcesc prin acțiuni instituționale sau
neinstituționale, de natură diferită (economică, socială, culturală sau politică), cu ritmuri diferite de
manifestare. În legătură cu rolul politicilor de dezvoltare voi aborda numai aspecte referitoare la relația dintre
disparități si actualele regiuni de dezvoltare.

În condițiile unei societăți relativ sărace , accentul în discutarea decalajelor teritoriale de dezvoltare se pune
pe polul negativ al raportului, pe sărăcie. Care sunt, în linia acestui interes, regiunile cele mai sărace din
România? Întrebarea pare simplă și, de obicei, primește un răspuns în termeni de regiune istorică, de genul
‖Moldova și Sudul Munteniei‖. Este un răspuns bazat pe cunoaștere comună dar și pe o bună parte din
analizele de specialitate. Dacă cel care răspunde operează cu date economice precise precum produsul intern
brut pe locuitor, la nivel de județ , atunci referirea se va face la ‖județele de pe granița de est și sud - Vaslui,
Botoșani, Călărași, Giurgiu, Teleorman‖ (Rotariu, 2009: 317). Temeiul pentru a atribui sărăcia maximă
acestor zone ar putea fi , în primul rând, știința de carte, stocul de educație: regiunile cele mai sărace sunt, pe
termen lung (Golopenția 1999), cele cu populația care are nivel scăzut de educație. De ce? Din simplu motiv
că educația redusă ‖merge împreună‖ cu ocupare agricolă, venituri reduse, slabă cultură sanitară și
mortalitate infantilă mare etc.

Întrebarea anterior menționată, referitoare la sărăcie, este departe de a fi simplă. Mai mult, nu are un răspuns
atemporal. Ea este, de fapt, etichetă, formulă rezumativă, pentru o familie de întrebări pentru care
răspunsurile se intercondiționează. În primul rând trebuie precizat despre ce sărăcie discutăm, manifestă în
plan economic, social sau global, socio-economic. În al doilea rând este necesar să fie specificat termenul de

(vezi cazul sondajelor bizare care merg pâna acolo încât procedeaza la selecţii strict aleatorii sau strict pragmatice de
judete in cadrul regiunilor istorice sau la nivel national), fie la eşecuri de marketing politic sau comercial.
Reexaminarea problemelor sociale şi a fenomenelor identitare din perspectiva ariilor culturale este o abordare care
cred ca trebuie asumata in procesul de cautare a unor noi unitati regionale relevante pentru intelegerea diferitelor
tipuri de schimbare.
Pentru detalii asupra ariilor culturale ale Romaniei vezi D.Sandu, 1996, cap.6.
130 Capitolul preia studiul cu același nume publicat in International Review of Social Research 1/2011,
elaborat în cadrul proiectului Dezvoltarea capitalului comunitar din România, CNCSIS-ID 2068.
Mulțumesc colegilor Mircea Comșa de la UBB și Gabriel Pascariu de la UAUIM pentru sugestii și
comentarii. Responsabilitatea pentru analizele și punctele de vedere din material îmi revine în întregime.

189
 Dumitru Sandu

raportare: regiuni sărace în raport cu ce? În fine, trebuie precizat despre ce fel de regiuni discutăm – istorice,
de dezvoltare, social-administrative (respectiv județe), geografice, actuale sau potențiale, rurale, urbane sau
rural-urbane identificate ca microregiuni.

Prin titlul materialului am precizat deja ca ne interesează disparitățile și , implicit, sărăcia în dezvoltarea
socială. Desigur, socialul este un domeniu cu granițe imprecise sau , oricum, mai puțin clare decât cele
economice sau politice. Fără a intra acum în dezbaterea generală despre sensul socialului, voi spune că în
studiile comunitar-regionale noțiunea se referă , în esență, la aspecte ale calității și modului de viață direct
dependente de educație, sănătate , consum și interacțiune umană. Desigur există moduri precise de măsurare
a dezvoltării spațiale, locale sau regionale și unul dintre acestea va constitui subiect special de discuție în
secțiunea referitoare la indicele dezvoltării sociale locale. Centrarea pe aspectul social al dezvoltării are cel
puțin o implicație referitoare la modul de măsurare a dezvoltării regionale. Toate cele patru componente
definitorii pentru dezvoltare socială – educație, sănătate, consum, interacțiune socială - sunt puternic
structurate la nivel local. Interacțiunile sociale cele mai puternice sunt la nivel local și nu regional, pentru
majoritatea populației. Similar, consumul de bunuri și servicii are, în primul rând, o condiționare locală.
Desigur, viața oamenilor are, simultan, determinări locale, regionale, naționale , transnaționale și globale.
Cele locale au însă o pondere foarte importantă în această determinare spațială a calității vieții. Rezultă că, pe
cât posibil, este de preferat ca în analiza dezvoltării sociale la nivel regional să se lucreze cu indicatori care
agregă măsuri la nivel de localitate. Contrastul edificator ar putea fi cel cu indicatorii economici. Produsul
intern brut pe locuitor, spre exemplu, se calculează, cu sens, la nivel de regiuni de tip județ sau regiune de
dezvoltare, nu cu referire la localitate. Indicatori sociali sau socio-demografici, precum speranța de viață sau
mortalitatea infantilă au sens, însă, și la nivel de localitate și de regiune.

Termenul de raportare pentru a înțelege sărăcia regională nu pot fi decât regiunile dezvoltate ale României
sau o medie relevantă de tip național/ european. Altfel spus, avem în vedere o sărăcie relativă la un context
național sau european, nu o sărăcie absolută. Raportarea va fi , în principal, națională , pentru că, pe
dimensiune socială, operaționalizările conceptului de dezvoltare sunt diferite. Desigur, se pot face comparații
referitoare la mortalitatea infantilă sau speranța de viață la naștere, indicatori demografici cu bogată
semnificație socială. Când rata mortalității infantile în România, la nivel național (10.1‰ în 2009) este dublă
față de cea medie pe UE131, comparațiile regionale nu mai spun mare lucru. O singură regiune,
Bucureștiul, are o rată de mortalitate infantilă (6.4‰) ușor peste media din UE. În consecință, pentru a
răspunde la întrebarea referitoare la cele mai sărace regiuni ale României va trebui să adoptăm modelul
analizei prin disparități, prin decalaje de dezvoltare.

Odată lămurit faptul că discuția pe care o redeschid se referă la dezvoltare socială, rămâne de precizat despre
ce regiuni va fi vorba. Care sunt decupajele regionale cele mai adecvate atunci când vorbim de disparități? În
spațiul politic și media din România se pune, din ce în ce mai mult, în perioada actuală, accentul pe tema
regiunilor de dezvoltare. Explicit sau implicit este adoptat un raționament de tipul ‖în România există mari
decalaje spațiale de nivel de viață pentru că cele opt regiunile de dezvoltare nu funcționează cum trebuie‖.
În anii ‗90 s-a discutat mai mult și despre funcționalitatea modului actual de împărțire administrativă pe

131 Demographic data basis, Eurostat:

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database

190
județe. Evident, și acestea sunt tot regiuni, dar de un alt tip, cu statut administrativ și cu profil social-
economic mult mai bine delimitat decât cel al regiunilor de dezvoltare. Vag începe să fie conturată și o altă
dimensiune a discuției legată de grupurile de acțiune locală (GAL-uri), în curs de constituire, în legătură cu
programul LEADER, venit pe linie UE (MADR-PNDR 2010). Noile structuri de tip GAL sunt, în fapt,
microregiuni rural-urbane care vor putea juca un rol foarte important în reducerea decalajelor microregionale
dintre sat și oraș. În plus există regiuni care au semnificație importantă pentru dezvoltarea socială dar care nu
sunt definite formal în nici un fel. Dezvoltarea regională prin politici și acțiuni specifice se desfășoară, în
special, prin intermediul instituțiilor asociate cu un anume gen de regionalizare formală. Pot contribui la
dezvoltarea regională și regiunile de dezvoltare și județele și asocierile de localități sau chiar localități prin
actorii lor specifici.

Scopul acestui studiu este , în primul rând, acela de a identifica principalele linii de structurare a disparităților
locale și regionale de tip social: unde sunt situate cele mai bogate și cele mai sărace localități ale țării, la
nivelul căror județe sau regiuni de dezvoltare sau regiuni istorice? Ce anume generează sărăcia-bogăția
socială în plan spațial? Identificări de acest gen , cu date actuale, pot fi de folos diferitelor politici de
dezvoltare regională, indiferent de nivelul la care acestea sunt adoptate. În al doilea rând urmărim raportul
dintre configurația disparităților și cea a regiunilor de dezvoltare.

Prima secțiune, în continuare, va introduce un nou indice al dezvoltării sociale a localităților din România .
Anterior, în 2009, am construit un indice al dezvoltării comunelor IDC (Sandu, Voineagu , Panduru 2009).
Noul indice al dezvoltării sociale a localităților (IDSL) permite estimarea nivelului de dezvoltare socială atât
pentru comune cât și pentru orașe. Cu datele acestui indice voi trece mai departe, în cea de-a doua secțiune,
la analize pe regiuni și tipuri de localități pentru a pune în evidență principale disparități sociale în
dezvoltarea spațială a țării. În cadrul secțiunii respective introduc noua hartă a disparităților sociale din
România. Subcapitolul al treilea este destinat dinamicii disparităților sociale și economice pentru ca în final,
în partea de concluzii și discuții să fac referiri la politici și unități de dezvoltare regională.

Indicele dezvoltării sociale locale (IDSL)

Orice indice este un instrument de măsură cu valențe definite , în esență, de scopul pentru care a fost
construit ,modul în care a fost proiectat și realizat și de validitatea constatată pentru măsura respectivă.

Indicele dezvoltării sociale locale pe care îl introduc în continuare este destinat analizelor comparative ale
dezvoltării sociale a orașelor și comunelor ca unități teritorial-administrative de bază ale țării. Indicii de
dezvoltare locală în circulație în perioada actuală, referitori la România, sunt specializați pe tip de așezare
umana - cu variante la nivel de sat (DEVSAT02132, Sandu 2005:131-141) comuna (IDC133) sau oraș134.

132Baza de date aferenta DEVSAT02 este disponibilă la

http://sites.google.com/site/dumitrusandu/ATSRsate.zip?attredirects=0.

191
 Dumitru Sandu

Deși, evident, comunele și orașele au nu numai statut administrativ diferit dar și situații sociale, economice și
culturale puternic diferențiate , dezvoltarea lor socială poate fi analizată din perspectiva unor dimensiuni
comune. Unități administrative cu statut rezidențial diferit pot fi comparate din perspectiva stocurilor de
capital material, uman și vital disponibile. Ipoteza de măsurare de la care pornesc este că o localitate cu statut
administrativ, comună sau oraș, este cu atât mai dezvoltată, în condițiile actuale din România, cu cât :

 nivelul mediu de educație al locuitorilor săi este mai ridicat,

 starea medie de sănătate este mai ridicată,
 vârsta medie a populației este mai redusă,
 starea materială a gospodăriilor componente este mai bună,
 consumul public pentru o bună locuire este mai ridicat.

Altfel spus, cu cât stocurile de capital comunitar (Emery, Flora, 2006) , relevante pentru bunăstarea socială,
sunt mai mari, în termeni relativi la populație, cu atât dezvoltarea socială a acesteia este mai accentuată.
Indicatorii folosiți efectiv pentru calcularea indicelui sunt cei prezentați mai jos:

Indicatori relevanţi şi disponibili pentru capitalul comunitar al localităţii

Capital uman 1. stoc de educaţie la nivel de comunitate, 2002. (0.295)*
Capital vital 2. vârsta medie a persoanelor de peste 14 ani , 2008 (-0.237)
3. speranţa de viaţă la naştere 2006-2008135 (0.093)
Capital Nivel privat 4. autoturisme la 1000 loc., 2007 (transformare ln) (0.218)
material 5. suprafaţa medie pe locuinţă 2008 (0.201)
Nivel public 6. consumul de gaze pe locuitor, mc (0.245)

133 Baza de date pentru IDC (Sandu et al. 2009) este disponibilă la
http://dumitru.sandu.googlepages.com/Valori_IndiceDezvoltareComuna2007_20.xls. IDC a fost construit în
august 2009, ca răspuns la o cerere a Ministerului Agriculturii ,ca instrument pentru a facilita identificarea
comunelor sărace pentru a fi favorizate în acordarea finanţării aferente unor proiecte subsumate PNDR. Deşi
nu există, după câte ştiu, un instrument de evaluare a dezvoltării/sărăciei la nivel de comună cu date mai
recente şi grad de validitate superior, indicele nu a fost adoptat de către Minister . Preferinţa instituției, la
vremea respectivă, pentru un indice vechi din 2004 este greu de explicat cu argumente ştiinţifice.

134 Indicele de europenitate a orașelor construit la Grupul de Economie Aplicată, Liviu Voinea, Laura
Simionescu, Monitorizarea performanțelor autorităților locale: Indicele dărime demografică a localității.e
Europenitate, GEA, București, Februarie 2005.

135 Logica de construire a unui indice de dezvoltare socială prin agregare de indicatori strict demografici
(speranţa de viaţă la naştere, vârsta medie, mărimea localităţii sub aspectul numărului de locuitori) cu
indicatori sociodemografici (stocul de educaţie) şi de consum comunitar (autoturisme la mia de locuitori,
suprafaţă locuibilă pe locuinţă, consum de gaze pe locuitor) este în linie cu abordarea propusă de către
Wolfgang Lutz de la IIASA pentru indicele Literate Life Expectancy (Lutz, W. 1995. Literate Life
Expectancy. POPNET 26 (Winter), pp. 1-5. Laxenburg, Austria: International Institute for Applied Systems
Analysis).

192
 Indice cu semnificaţie 7. categorie de mărime-rezidenţă a localităţii, 2008. Indicele are 10
pentru componente multiple categorii, patru pentru comune (sub 2500 locuitori, 2500- 3499, 3500-4999, (0.266)
ale capitalului comunitar peste 5000)şi şase pentru oraşe (sub 30 de mii, 30 de mii-sub 100 de mii, 100
mii- sub 200 mii, 200 – sub 300 mii, 300 mii- sub 400 de mii, peste 400 de mii).
* Indicele dezvoltării sociale locale (IDSL ) este calculat prin agregarea celor șapte indicatori primari în baza unui scor
factorial. Cifrele în paranteze indică ponderile cu care au intrat în calcularea indicelui fiecare dintre indicatorii componenți,
egale cu valorile scorului factorial. Cei șapte indicatori se grupează unifactorial în cadrul unei variabile latente care are o
valoare proprie de 39%. Indicele KMO este de 0.727. Numărul total de cazuri pe care a fost aplicată analiza de tip PFA este
de 3166 comune și orașe. Sursa de date: INS136, calcule proprii.

Primii șase indicatori pot fi asociați unor forme diferite de capital comunitar. Cele de-al șaptelea este cu
semnificație multiplă, pentru agregări de forme de capital comunitar. Indicatorul respective are 10 categorii
date de intersectarea între tipul rezidențial , rural sau urban și categoria de mărime demografică a localității.
Este de așteptat, pe număr mare de cazuri, ca dezvoltarea socială să fie, tendențial vorbind, minimă în
localitățile rurale mici, de sub 2500 locuitori și maximă în orașele foarte mari, de peste 400 mii de locuitori.

IDSL este o construcție validă, cu sens, atât din punct de vedere sociologic cât și statistic. Fără a intra acum
în detalii tehnice137, menționez că, pentru comune, tendința este ca indicele să aibă valori mai ridicate dacă
acestea sunt mai apropiate de oraş şi de un drum european şi situate în regiuni de deal sau munte din
Transilvania138. Constatarea este consistentă cu multe dintre regularitățile înregistrate în domeniu, în
literatura de specialitate. Sărăcia rurală este, în continuare, semnificativ favorizată de accesibilitatea redusă
spre centrele urbane, de calitatea proastă a infrastructurii de acces și de ocuparea preponderent agricolă a
populației. Independent de acești factori, localizarea regională în estul sau în sudul țării are efecte similare de
favorizare a sărăciei rurale. O variantă a IDSL bazată pe numai șase dintre indicatorii menționați (IDSL6,
cum am numit-o, nu cuprinde categoria de mărime-rezidență a localității) este folosită în cadrul unui model
explicativ complex (Tabelul A 2). Aceasta va fi comentată în secțiunea premergătoare concluziilor și indică,
de asemenea, un grad ridicat de validitate a indicelui dezvoltării sociale a localităților.

Ilustrativ în sensul regularităţilor anterior menţionate este faptul că 11 dintre cele 20 de localităţi de maximă
dezvoltare, oraşe sau comune, sunt localizate în Transilvania sau în regiunile vestice iar cinci aparţin de aria
capitalei. În schimb, din seria ultimelor 20 de localităţi ca rang de dezvoltare socială, 15 pot fi localizate în
judeţele din sudul ţării, din sudul Munteniei şi al Olteniei. Tendințele se regăsesc și în lista scurtă a primelor
și ultimelor 10 localități în ierarhia dezvoltării sociale.

136 Mulțumesc colegilor de la Institutul National de Statistica pentru munca laborioasă de calculare a
indicatorilor de intrare în algoritmul de calcul. O parte din date mi-au parvenit în cadrul colaborării cu INS
pentru calcularea indicelui dezvoltării comunelor (IDC), anterior menționat, iar o alta este legată de
colaborarea mea la Comisia Prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale.

137 Corelatia , la nivel de comune intre noul indice IDSL si masura specifica numai pentru comune, IDC,
este de 0.75.

138 IDSL= 0.17*localizare comună lângă drum european - 0.28*distanţa comună_oraş

- 0.08*pondere arabil din total teren agricol – 0.28*localizare în regiunile sudice ale ţării
-0.24* localizare în Moldova . Toţii coeficienţii de regresie parţială standardizată sunt semnificativ
diferiţi de 0 pentru p=0.01. Cei cinci predictori explică împreună 21% din variaţia IDSL.

193
 Dumitru Sandu

Localităţile cu maximă dezvoltare socială Localităţile cu dezvoltare socială minimă

Localitate Judeţ IDSL Localitate Judeţ IDSL
DUMBRAVITA Timis 125 SALCUTA Dolj 19
ORAS VOLUNTARI Ilfov 113 TOPORU Giurgiu 19
CORBEANCA Ilfov 112 DELENI Vaslui 19
ORAS PREDEAL Brasov 112 GOGOSU Dolj 18
MUN. CLUJ-NAPOCA Cluj 105 DANICEI Valcea 18
ORAS BUSTENI Prahova 104 SCHITU Giurgiu 17
MUN. SIBIU Sibiu 103 SEACA DE PADURE Dolj 17
ORAS SINAIA Prahova 103 COROIESTI Vaslui 17
MUN. BUCURESTI Bucureşti 100 RASUCENI Giurgiu 17
MUN. TIMISOARA Timis 99 NECSESTI Teleorman 12
Sursa de dte primare: INS

Mărimea localității și statutul ei rezidențial nu asigură un loc de top în ierarhia dezvoltării sociale locale. Cea
mai dezvoltată localitate sub aspect social nu este un oraș mare. Pe primele trei locuri în această ierarhie sunt
comuna Dumbrăvița din apropiere (la un kilometru) de Timișoara, comuna Corbeanca (la 15 km de
București, cunoscută prin zonele rezidențiale deosebite pe care le are) și orașul Voluntari situat în imediata
proximitate a capitalei. În aceeași serie de top 10, se află, din categoria orașelor mari, Cluj-Napoca, Sibiu ,
Timișoara și București iar din gruparea orașelor mici (sub 20 de mii de locuitori) stațiunile Sinaia, Predeal și
Bușteni. Lista menționată indică, în afara știutelor situații de bună locuire din orașele mari de peste munți, o
nouă categorie de localități cu situație de locuire foarte bună, apropiate de orașe mari , puternic dezvoltate,
precum București și Timișoara.

Disparități și arii de dezvoltare socială

Disparități. Cu datele IDSL putem identifica mai uşor principalele disparităţi în dezvoltarea socială a
României de azi. La nivel de regiune istorică, dezvoltarea socială înregistrează valori minime şi egale pentru
principalele trei regiuni extracarpatice - Moldova, Muntenia şi Oltenia (cu 64 valoare medie IDSL în fiecare
caz) și maxime pentru Transilvania (75), Banat (76) și București-Ilfov (97).

Imaginea publică de situare a polului sărăciei în Moldova este corectată prin datele foarte puternice pe care
este construit IDSL. Mai mult, dacă plasăm analiza cu un nivel teritorial mai jos vom constata că cele mai
sărace judeţe ale ţării sub aspect social (Figura 19) sunt nu în Moldova ci în sudul ţării, la Teleorman şi
Giurgiu (cu valori IDSL pe total județ de 50 și , respectiv, 53, comparativ cu Botoșani și Vaslui care au un
indice de dezvoltare socială de 55). Poate surprinde prezenţa unui judeţ din imediata apropiere a
Bucureştiului în această listă a sărăciei maxime. Fenomenul este de pus pe seama unui proces de lungă durată
de atracţie a elitelor locale către oraşul capitală, de sărăcire a comunelor din judeţe precum Giurgiu şi
Teleorman în primul rând sub aspectul capitalului uman prin emigrarea către Bucureşti a tineretului . În plus,
declinul navetismului sat-oraş a accentuat un astfel de proces. O situaţie similară în Transilvania o au
localităţile din Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Alba, judeţe relativ sărace din apropierea puternicului judeţ Cluj.

Județele cu nivel mediu-inferior de dezvoltare sunt situate, majoritar in zona vestică a Moldovei , în banda
care începe cu Suceava și merge continuu până la Vrancea, cu extindere în regiunile sudice prin Buzău,
Dâmbovița și Vâlcea. Maximul de dezvoltare socială se înregistrează, majoritar în Transilvania (Sibiu,

194
Brașov, Cluj), Banat (Timiș) și în zona sudică prin Ilfov-București. Liniile majore ale configurației teritoriale
de dezvoltare socială din 2008 sunt concordante, în bună măsură, cu cele ale hărții educaționale din 1992
(Sandu, 1999: 135).

Sărăcia, în special cea de tip rural, este, predominant, continuă sub aspect teritorial (Figura 19, B) . Banda
majoră de sărăcie rurală este situată în sudul țării , în zonă de câmpie, și se desfășoară fără întrerupere de la
Brăila până la Mehedinți. Deși nu dispunem de date pe deplin comparabile, prin raportare la estimările din
1992 și 2002 (Sandu, 2005: 134-136) se poate aprecia că procesul dominant a fost cel de mutare a polului
sărăciei din estul Moldovei în sudul Munteniei și al Olteniei. În 2002, satele din Botoșani-Iași-Vaslui erau
mult mai sărace decât cele din județele sudice ale țării. În 2008, satele din Teleorman, Ialomița și Călărași au
un nivel de sărăcie relativ egal cu cel al județelor din estul Moldovei. În estul Moldovei este vorba mai mult
de pungi de sărăcie rurală prin Vaslui şi Botoşani decât de o bandă continuă de tipul celei din sud.

Fără a avea temei suficient pentru explicație, poate fi avansată ipoteza că factorii majori, responsabili pentru
o astfel de schimbare, sunt asociați cu dinamica plecărilor pentru lucru în străinătate, a remitențelor asociate
lor dar și a veniturilor din agricultură. Emigrările din Moldova, preponderent în Italia, realizate mai devreme
decât cele din localitățile sudice, de câmpie, au contribuit, foarte probabil, la reducere sărăciei din Moldova
(Sandu, 2010).

Banda de puternică dezvoltare rurală formată din Sibiu-Brașov-Prahova-Ilfov se menține la fel de pregnantă
în 2008 ca și în 2002.

O comparație între nivelul de dezvoltare socială a județelor așa cum decurge din agregarea valorilor IDSL și
profilul județelor ca unități regionale de rang 3 (Commission of the European Communities 2008 ) este utilă.
Din totalul de 23 județe preponderent rurale, conform clasificării OECD, 14 apar cu statutul de județe sărace
sau mediu-inferior dezvoltate. Faptul confirmă dependența sărăciei de statutul urban-rural al regiunii. Relația
nu este, însă, una foarte tare, la acest nivel , cu distanța față de oraș. Așteptarea ar fi fost ca județele sărace să
fie din categoria celor de tip preponderent rural, cu pondere mare de populație depărtată de oraș (mai mult de
50% din populație să locuiască la mai mult de 45 de minute de o localitate care are o densitate mai mare de
150 locuitori pe km2) . În realitate lucrurile stau diferit – numai două (Teleorman și Botoșani) dintre cele opt
județe sărace (vezi Figura 1A) sunt din categoria celor rurale depărtate de oraș. Explicația rezidă în faptul
că, în contextul României sunt situații în care apropierea de oraș, nedublată de o buna infrastructură pentru
transport duce la sărăcie, nu la dezvoltare, la emigrare definitivă , nu la navetism. Este cazul județelor
Giurgiu, Ialomița, Călărași și Vaslui care au statutul de județe rurale apropiate de oraș dar nivel ridicat de
sărăcie.

Sub aspectul disparităţilor intra-regionale, situaţia cea mai problematică o are Muntenia cu un decalaj de 24
de puncte între media IDSL din Prahova dezvoltată şi cea pentru Teleormanul sărac. Cu un astfel de raport
putem nota faptul că şi la nivel de regiuni de dezvoltare, cel mai mare decalaj se înregistrează în regiunea
Sud-Muntenia. Disparităţile minime sunt în Moldova cu o diferenţă de numai 14 puncte între Vaslui-
Botoşani şi Galaţi-Iaşi.

195
 Dumitru Sandu

Figura 19. Nivelul de dezvoltare socială a județelor (A. urban și rural, B. rural), 2008

196
Disparităţile urban-rural intrajudeţene (Figura 20) sunt maxime la Cluj, Iaşi şi Dolj. În cazul acestor trei
judeţe indicele dezvoltării sociale este mult mai mare (de 45 de puncte), în urban comparativ cu ruralul.
Cel puţin pentru Cluj este vorba de disparităţi în condiţii de dezvoltare regională ridicată. Cu şi mai multe
conotaţii negative apar decalajele de dezvoltare urban-rural pentru judeţe sărace precum Vaslui sau relativ
sărace precum Iaşi, Vâlcea şi Sălaj.

120
99
100 93 90 90 93 94 93 91
89
83 84 84
88 84 85 84 83 82 89
84 86 82 89 88
79 78 77 79 81 80 80 84 78 77 80 82 83
75 73 72 74
80 71
59 59 60 61
55 55 55 55 58
60 51 51 52 52 53 53 53 54 54 54 54
47 48 48 48 49 49 49 50 50
42 43 44 44 44 44 45
38 38 39 41
40

20

Alba
Olt

Suceava
Vrancea

Prahova
Hunedoara

Arad
Cluj
Mehedinti

Arges
Braila

Covasna

Sibiu
Tulcea

Maramures

Mures
Teleorman

Salaj

Brasov
Bacau

Gorj
Valcea

Buzau
Dolj
Botosani

Caras Severin

Bihor
Ialomita

Galati

Ilfov
Giurgiu

Iasi

Neamt

Harghita
Calarasi

Timis
Vaslui

Constanta

Dambovita
Satu Mare

Bistrita-Nasaud
rural urban Cifrele indică valorile medii ale IDSL pe judeţe şi medii. Sursa datelor primare: INS

Figura 20. Dezvoltarea socială a judeţelor pe medii rezidenţiale

Ariile de dezvoltare socială. Problemele de dezvoltare regională nu sunt legate numai de nivelul ci și de
structura de dezvoltare. Este posibil ca în proiectele și acțiunile de dezvoltare să fie utilă buna cunoaștere
a raporturilor de similaritate între județe sub aspectul profilelor lor de dezvoltare. În Figura 23.A este
prezentată o harta a ariilor de dezvoltare socială ale țarii, bazată pe analiza cluster din Figura 21. Județele
cu profil similar de dezvoltare socială, situate în proximitate teritorială constituie o arie socială. Pe
ansamblu, aceste arii sunt concordante , în bună măsură, cu ariile culturale determinate pe cu totul alte
date, diferite prin conținut și perioadă de referință (Sandu, 1999: 143-149). Perspectiva dezvoltării sociale
este , totuși, diferită de cea culturală. În primul caz, accentul se pune pe fenomenele asociate cu educația,
consumul de bunuri și interacțiunea socială . În cel de-al doilea caz, esențiale sunt valorile, principiile
care structurează clase de alegeri și comportamente similare. Datorită asocierii dintre cultura și viața
socială ariile culturale au un grad mare de suprapunere cu cele sociale. Există însă și diferențieri rezultate
din natura specifică a celor două categorii de fenomene.

Harta socială se suprapune cu cea culturală în Muntenia și în Oltenia în pofida faptului că datele de
estimare sunt foarte diferite nu numai prin conținut ci și în timp (începutul anilor 1990 pentru
cartografierea culturală și 2008 pentru cea socială). Diferențierea teritorială în Moldova are aceeași

197
 Dumitru Sandu

configurație pentru județele estice. Județele vestice se grupează diferit pe cele două coordonate, culturală
(o singură grupare) și socială (trei grupări). Neamț și Bacău constituie o grupare distinctă, cu nivele de
dezvoltare în rural și în urban foarte apropiate de mediile naționale specifice. Județul Suceava se apropie,
din punct de vedere al profilului social , mai mult de Maramureșul de peste munți decât de județele
moldovene. Stocul de educație din satele sucevene, spre exemplu, este, în medie, mai mare decât pentru
orice alt județ din Moldova. Similar, speranța de viață la naștere din ruralul sucevean este mai mare decât
pentru oricare dintre celelalte segmente rurale din celelalte județe ale Moldovei. În genere, pe indicatori
multiplii, dezvoltarea socială din mediul rural al Sucevei este superioară comparativ cu cea din satele
oricărui alt județ moldovean. Așa se explică, în esență, situarea județelor Suceava și Maramureș în cadrul
aceleiași arii de dezvoltare socială.

198
 Distanța între profilurile județene de dezvoltare socială Profilul fiecărui județ a fost
0 5 10 15 20 25 caracterizat prin valorile a
+---------+---------+---------+---------+---------+ 21 de indicatori: 8
referitori la dezvoltarea
Covasna 
rurala+8 referitori la
Harghita  
dezvoltarea urbana+4 de
Alba  
localizarea pe regiune
Hunedoara  
istorică (Moldova,
Caras-Sever.  
Transilvania, Muntenia și
Suceava   
Oltenia), plus un indicator
Maramures   
Tulcea*  
economic – PIB pe locuitor
Mehedinti    în 2007. Am exclus din
Olt     analiza Bucureștiul și
Dolj    Ilfovul. Variabilele de
Valcea   dezvoltare sunt medii
Gorj   ponderate cu populația
pentru indicatorii specifici
Braila    folosiți în construcția IDSL
Buzau     (cate 7 variabile pentru
Teleorman      urban și respectiv rural).
Ialomita      Am inclus si agregările
Calarasi    pentru IDSL urban si IDSL
Giurgiu    rural pe județ. Analiza
Vaslui   
cluster cu nearest
Botosani    
neighbour, distanțe
Bacau   
euclidiene la pătrat,
Neamt    
variabile standardizate cu
Galati   
scorul z. Prin benzi de
Vrancea   
umbrire am marcat județe
Iasi  
cu profil similar situate în
Sibiu   continuitate.
Brasov   
Cluj    O variantă de lucrau
Mures    acestei analize cluster,
Salaj   neprezentată grafic în
Bistr.-Nasaud    studiu, a fost realizată fără
Satu Mare    folosirea celor patru
Dambovita   indicatori de localizare
Prahova    regională. Semnificația ei
Arges    este comentată în text.
Constanta*  
Bihor   
Arad  
Timis 

Figura 21. Gradul de similitudine a județelor sub aspectul profilurilor de dezvoltare socială

Tot pe logică socială specifică se înregistrează și plasarea județului Caraș-Severin într-o grupare cu
județe din afara regiunii istorice de care aparține, respectiv cu Hunedoara și Alba din Transilvania, nu cu
Timișul din Banat. Graficul de mai jos (Figura 22) evidențiază clar faptul că profilul de dezvoltare pentru

199
 Dumitru Sandu

Caraș-Severin este mult mai apropiat de cel al Hunedoarei decât de cel al Timișului. Constatarea este
valabilă în special pentru mediu urban unde superioritatea calității vieții în orașele din Timiș, comparativ
cu cele din Caraș-Severin și din Hunedoara, este evidentă.

90
80
70
60
50
40
30
20
10
0

IDSLRu
IDSLRr
GAZEr

GAZEu

VARSTAu

LOCUIREu
VARSTAr

LOCUIREr

PIB/LOCUIT.
SPER_VIATAr

SPER_VIATAu

EDUCATIEu
EDUCATIEr

AUTOTURISMEu
AUTOTURISMEr

Caras-Severin Hunedoara Timis

Figura 22.Comparație între profilurile de dezvoltare socială a trei județe învecinate din Banat și din Transilvania

Profilurile de dezvoltare sunt date de valorile județene , standardizate, ale indicatorilor folosiți
pentru construirea IDSL (cu excepția mărimii medii a localităților). r – indicator pentru mediul rural
iar u –indicator pentru mediul urban.

În aceeași serie a județelor care se grupează în arii sociale care transcend granițele de regiune istorică este
și Satu Mare. Pe criteriu istoric acesta aparține de regiunea Crișana. Similitudinea sa maximă se
înregistrează nu în raport cu Maramureșul ci cu Sălajul.

Cele trei cazuri de județe care au similitudini maxime în afara regiunii istorice de apartenență – Suceava,
Caraș-Severin și Satu Mare - sunt relevante pentru faptul că regiunile istorice nu constituie granițe
sociale de netrecut. În plus, ierarhiile pe medii județene de dezvoltare nu sunt și ierarhii absolute:
Transilvania și Banatul sunt cele mai dezvoltare regiuni istorice ale țării, sub aspect social, iar minimul
de dezvoltare socială este înregistrat, după cum am menționat deja, în Muntenia , Moldova și Oltenia.
Acest fapt nu anulează însă o superioritate de dezvoltare socială la Iași, Galați, Prahova și Argeș, spre
exemplu, în raport cu județe transilvănene precum Sălaj, Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita.

Analizele de profil pe arii de dezvoltare socială permit identificare unor tipuri diferite de sărăcie în
perspectivă teritorială. Sărăcia din sudul Munteniei (TR GR IL CL) este în mai mare măsură decât cea
din estul Moldovei (BT VS) manifestă la nivel de capital uman: în primul față de cel de-al doilea caz,

200
stocul de educație școlară în urban este mai mic și speranța medie de viață din urban este, de asemenea
mai redusă (Tabelul A 1).

Pe linie de capital vital, procesele de îmbătrânire demografică în mediul rural sunt mai accentuate în
Muntenia și Oltenia de sud comparativ cu Moldova de est. În schimb, sărăcia materială, la nivel de
dotare a gospodăriilor este mai mare în est decât în sud. O altă particularitate în comparația dintre cele
două zone de maximă sărăcie rezidă în faptul că sărăcia din est este mult mai mare la sat comparativ cu
orașul. În sud, cele două medii rezidențiale au niveluri apropiate de sărăcie.

La polul pozitiv, nivelul maxim de dezvoltare socială este înregistrat în aria Sibiu-Brașov , urmată de
Cluj-Mureș și aria vestică formată din Timiș-Arad și Bihor. O comparație între primele două arii relevă
faptul că în aria de influență culturală germană decalajul urban-rural de calitate a vieții este mult mai mic
decât în aria Cluj-Mureș. Satele din sudul Transilvaniei sunt semnificativ mai dezvoltate din punct de
vedere social decât cele din zona centrală a aceleiași regiuni. Faptul ar putea fi luat ca reper pentru ipoteza
unei durabilități sporite a dezvoltării sociale în aria Brașov-Sibiu. Deși nivelul de dezvoltare economică
al celor două arii, măsurat prin PIB pe locuitor, este relativ egal și nivelurile medii de dezvoltare socială
relativ apropiate (IDSL mediu în aria sudică egal cu 84 față de 79 în aria centrală) profilurile de
dezvoltare socială sunt puternic diferențiate: nivelul mediu de educație în satele din sud este mai mare
decât în centru; similar, locuințele sunt mai mari în prima comparativ cu cea de-a doua arie iar populația
rurală este mai tânără în prima comparativ cu cea de-a doua arie. Nota definitorie pentru cea de-a treia
arie în ierarhia de dezvoltare socială, formată din Timiș-Arad-Bihor este bogăția materială la nivel privat
(valori maxime pentru autoturisme la mia de locuitori și pentru suprafața medie de locuire în mediul
rural). Un astfel de profil este, foarte probabil, asociat, mai ales, cu efecte de localizare la granița de vest a
țării, pe importante axe de comunicare cu occidentul dar și cu tradiția de lungă durată de dezvoltare
industrială din zonă.

201
 Dumitru Sandu

B. Ariile culturale

A. Ariile de dezvoltare socială

Harta este o transpunere a rezultatelor analizei cluster din figura 3.A. Din
totalul celor 16 arii (regiuni) de dezvoltare socială, 14 sunt formate din
județe învecinate, cu profil social similar. Gruparea Botoșani-Vaslui este
formată din două județe sărace ale Moldovei, foarte asemănătoare între ele, Indicatorii utilizați în definirea profilului județelor se referă la
dar separate de un alt județ. Singura grupare relativ artificială este cea dezvoltarea urbană, dezvoltarea urbană , ponderea populației
constituită din Tulcea și Constanța. Cultural au similitudini semnificative
ortodoxe, ponderea terenului arabil din total teren agricol, regiunea
între ele dar social sunt foarte diferite. Tulcea se aseamănă mai mult cu istorică de apartenență.Pentru fundamentare vezi Sandu 1999 :146-
județele din sudul Olteniei iar Constanța are un profil mai apropiat de cel al 149. Datele de calcul provin din fisa localitatății (1994) și
județelor din Crișana. Județele foarte sărace sunt marcate , indiferent de aria recensamantul populației și locuințelor 1992 (INS).
de care aparțin, prin banda neagră asociată numelui lor. Datele de calcul
sunt, predominant, cele din 2008.

Figura 23. Ariile de dezvoltare socială și ariile culturale ale României

202
Dinamica și explicarea disparităților

Datele de care dispunem pentru a estima dinamica disparităților interjudețene , sub aspect economic și
social, sunt relativ sărace. Folosind produsul intern-brut pe locuitor este de notat , in perioada 1999-
2007, o clara tendință ascendentă. Momentele de creștere a decalajelor interjudețene par să coincidă cu
accelerarea creșterii. După ieșirea din recesiunea economică a anilor 1997-1999 are loc cea mai puternică
accentuare a decalajelor interjudețene de dezvoltare economică (Figura 24). Ulterior, principalele
momente de sporire a decalajelor respective sunt în 2005 față de 2004 și în 2007 față de 2006. În plan
social, seriile de date relevante la nivel județean, de maximă relevanță, sunt cele referitoare la mortalitatea
infantilă și la speranța de viață la naștere. Speranța de viață la naștere are însă o variație redusă datorită
multitudinii de factori care o influențează139. Din acest motiv vom folosi în principal rata mortalității
infantile pentru a estima evoluția disparităților interjudețene sub aspectul nivelului de dezvoltare socială.

Variațiile de nivel de viață în profil teritorial pot fi considerate în analiza regională prin raportare la
județe sau la rețelele rezidențiale de la nivelul acestora, rurale și urbane. Dat fiind amplitudinea sporită a
diferențelor de nivel de viață dintre rural și urban în România am optat pentru evaluarea disparităților
folosind ca unitate de analiză județul cu specificarea mediului rezidențial (41 de județe*2 medii
rezidențiale+București=83 unități de analiză a disparităților teritoriale).

Rata mortalității infantile se reduce, între 1990 și 2009 de la 27‰ la 10‰. Declinul este considerabil dar
nu suficient pentru a scoate România din poziția de maxim negativ la nivelul Uniunii Europene.
Decalajul dintre valorile urbane și cele rurale ale indicelui respectiv se mențin, constant, la aproximativ 4-
5 promile în toată această perioadă (

139 Coeficientul de variație ponderat (CVP) scade la de 2.3% în 1997 la 1.7% în 2008 pentru variația
speranței de viață la nastere între județe-medii rezidențiele (83 de unități de analiză date de cele 41
județe* două medii rezidențiale plus municiupiul București). Calculul CVP este făcut după formula lui
Wiliamson, 1965.

203
 Dumitru Sandu

Figura 25A). Rezultă că, în pofida evoluției condițiilor de viață, decalajul dintre sat și oraș se menține
constant superior în favoarea orașului. Într-o Europă în care decalajele respective se reduc, la nivelul
României se mențin constante, pe termen lung.

204
Figura 24. Coeficienții variației interjudețene a ratelor de mortalitate infantilă în România 1990-2009 și a produsului
intern brut pe locuitor (1999-2007), (%)

Sursa de date primare: INS. Disparitățile interjudețene ale ratelor de mortalitate infantilă sunt estimate prin
calcularea coeficientului de variație ponderat, CVP (weighted coefficient of variation, Williamson, 1965). Sunt
adoptate doua variante de calcul, prin considerarea județelor în întregime ca unitate de analiză și prin raportare la
județ-rural și județ-urban ca unități de analiză. Calculele la nivel de județ-mediu rezidențial operează cu 40 județe*2
medii rezidențiale=80 unități de analiză. Valorile pentru Ilfov și București au fost excluse din analiză datorită
situației speciale de regiune asociată orașului capitală. Comunele din interiorul unui județ formează o regiune în
sensul propriu al cuvântului. Orașele unui județ sunt, în majoritatea cazurilor, dispuse discontinuu și formează o
unitate de analiză prin faptul natura lor de rețea urbană aferentă aceleiași regiuni administrative.

Tendința se regăsește ca atare și la nivelul speranței de viață. Pentru bărbați aceasta este constant mai
mare, cu aproximativ doi ani în urban comparativ cu mediul rural la bărbați și cu aproximativ un an în
plus pentru femeile din urban comparativ cu cele din rural.

Deși semnalează o zonă problematică importantă, datele anterioare pot induce în eroare. Pot crea
impresia că disparitățile sociale din România de azi sunt legate numai sau , în principal, de diferențele
dintre sat și oraș. O analiză complexă (Tabelul A 2), pe aproape toate localitățile țării, cu folosirea unor
date economice, demografice, sociale și culturale, de infrastructură și de compoziție a populației, duce la
concluzii diferite.

205
 Dumitru Sandu

Figura 25. Evoluția pe termen lung a mortalității infantile și a speranței de viață la naștere

Liniile de forță în structurarea disparităților sociale interjudețene sunt date de dezvoltarea economică,
urbanizare și de gradul mediu de izolare a comunelor din județ. Contează mai puțin nivelul de dezvoltare
economică a județului (dezvoltarea economică este estimată prin PIB pe locuitor la nivel de județ) și mai
mult sectorul de ocupare predominantă a populației. Dezvoltarea socială este minimă în județele cu
pondere mare a populației ocupate în agricultură. Toate județele de maximă sărăcie din estul și din sudul
țării au peste 40% populație ocupată în agricultură. Majoritar, acestea au și un grad de urbanizare redus .
În județe precum Tulcea, Vaslui,Mehedinți și Dolj, gradul sporit de izolare a comunelor este un factor
suplimentar de favorizare a sărăciei. Rezultă că reducerea disparităților sociale regionale din România nu
va putea fi realizată fără sporirea ocupării neagricole și a unei urbanizări viabile în județele sărace.

206
Dezvoltarea sectorului zootehnic în rural este, prin veniturile bănești și în natură pe care le aduce, un
factor de reducere a sărăciei. Navetismul sat-oraș este, de asemenea un factor important al nivelului de
viață. În comunele care au o rată mai mare de navetism veniturile sunt mai mari și, implicit, dezvoltarea
socială este superioară.

Factorii cultural-istorici nu par să aibă o importanță covârșitoare în determinarea nivelului de dezvoltare

socială a localităților. În momentul în care analiza include simultan o multitudine de factori (Tabelul A 2),
regiunea istorică, etnia și apartenența religioasă pierd considerabil din semnificația lor pentru dezvoltarea
socială. Numai Banatul ,Transilvania și Dobrogea se mențin, în astfel de condiții, mai ales pentru mediul
rural, ca regiuni istorice de maxim impact pozitiv asupra dezvoltării sociale. Localitățile în care ponderea
de maghiari este mai mare tind să fie mai dezvoltate iar cele cu pondere mare de romi mai sărace. Deși
relațiile respective sunt vizibile în analiză, ele nu sunt puternice, semnificative în sens statistic. Similar,
localitățile cu pondere mare de persoane de altă religie decât cea creștin-ortodoxă tind să fie mai
dezvoltate dar nu în mod semnificativ. Factorul respectiv pare să favorizeze dezvoltarea socială mai mult
pentru orașe. Relevanța religiei pentru dezvoltarea socială poate fi legată de asocierea dintre apartenența
la un grup religios minoritar (de altă religie decât cea creștin-ortodoxă), pe de o parte și, pe de altă parte,
orientări valorice relevante pentru etica muncii/ a interacțiunii sociale și capitalul relațional. Această
ultimă fațetă a capitalului relațional poate fi identificată mai ușor. Cu date de sondaj cumulate din mai
multe valuri ale Barometrului de Opinie Publică (perioada 1998-2004) am constatat că stocul de relații
utile la nivel personal tinde să fie mai mare pentru femeile cu nivel ridicat de educație , stare materială
bună, consum mediatic ridicat, apartenență la unul dintre segmentele de religie minoritară, non-ortodoxă,
și cu rezidență în localități mici, mai ales din Crișana-Maramureș (etnia și vârsta , incluse în aceeași
ecuație de regresie pentru explicarea capitalului relațional, nu au înregistrat coeficienți de nivel
semnificativ).

Aflăm, poate pentru prima dată, cu suport empiric, faptul că apartenența regională are impact diferit
pentru dezvoltarea socială funcție de tipul de mediul rezidențial de referință. Dacă un oraș este localizat în
Moldova, probabilitatea de a fi sărac este semnificativ mai mare. Localizarea în Moldova favorizează și
sărăcia rurală dar cu o intensitate mult mai mică. În Banat situația este diferită. Aici șansele comunelor de
a fi bogate sunt semnificativ mai mari decât în restul țării dar pentru orașe relația respectivă este , pur și
simplu, nesemnificativă. În schimb, pentru Transilvania , Crișana-Maramureș și Oltenia tendința este ca
apartenența regională să aducă mai multă bogăție pentru comune și un nivel de dezvoltare socială mai
redus pentru orașe. Termenul de referință în toate aceste comparații, dat fiind algoritmul de calcul, este
localizarea în Muntenia. Rezultă că , strict vorbind, comunele din Transilvania, Crișana-Maramureș și
Oltenia tind să fie mai dezvoltate decât cele din Muntenia. Pentru orașele din Crișana-Maramureș
tendința este inversă. Localizarea unui oraș la nivelul acestei reduce șansele de dezvoltare comparativ cu
situația din sudul și sud-estul țării.

Pentru a compara efectul de regiune istorică în raport cu cel de regiune de dezvoltare am rulat același
model de regresie din tabelul A2 folosind ca predictori ultimul tip de regiuni (cu regiunea 3 luată ca
referință). Nu am mai inclus detalierile tehnice în text pentru a nu încărca și mai mult studiul cu cifre.
Rezultatul este asemănător în foarte mare măsură cu cel obținut în analiza care a inclus regiunile istorice.
Dezvoltarea socială a localităților tinde să fie mai mare pentru regiunile II Sud-Est, V Vest și VII Centru
și mai mică în cazul regiunii I Nord-Est. Constatarea susține ideea că regiunile de dezvoltare păstrează, în

207
 Dumitru Sandu

bună măsură, caracteristici esențiale ale regiunilor istorice: profilul Moldovei se regăsește, în special , la
nivelul regiunii Nord-Est, cel la Munteniei în cazul regiunii Sud-Muntenia plus corespondențele strânse
Banat- Vest, Transilvania-Centru, Oltenia - Sud-Vest.

Concluzii

Şansele de viaţă sunt puternic diferenţiate în România de azi funcţie de locul unde trăieşti. Există o
veritabilă stratificare socială funcţie de profilul spaţiului de locuire. Această stratificare
(discriminare, uneori) se manifestă nu numai în calitatea locuirii ci chiar în şansele de a trăi.

Axele majore de structurare sau de condiționare a disparităților regionale sunt puternic structurate pe
patru axe de locuire urban-rurală, concentrare rezidențială, accesibilitate la servicii și infrastructură,
sector de ocupare. O a cincea axă, cu relevanță limitată în special pentru spațiul urban, se referă la
capitalul relațional al populației asociat cu diversitatea culturală. Conținutul propriu-zis al disparităților
sociale este înregistrat pe calitatea educației, stării de sănătate, consumului și relațiilor sociale. Cele cinci
axe menționate (urban-rural, concentrare rezidențială, accesibilitate servicii, ocupare și capital relațional)
împreună cu cele patru domenii (educație, sănătate, consum și relații sociale) constituie componentele de
bază ale spațiului inegalităților de dezvoltare socială manifeste la nivel regional:

PRINCIPALELE DISPARITĂȚI REGIONALE ÎN DEZVOLTAREA SOCIALĂ DIN ROMÂNIA DE AZI

DEZVOLTĂRE SOCIALĂ: educație, sănătate, consum (public-privat, de

Axele majore de structurare a disparităților favorizare sărăcie favorizare dezvoltare

DOMENII ESENȚIALE DE MANIFESTARE A DISPARITĂȚILOR DE

sociale , la nivel regional în România socială

MEDIUL REZIDENȚIAL rural urban

bunuri și servicii), calitatea relațiilor sociale

CONCENTRARE REZIDENȚIALĂ redusă sporită
număr de locuitori, densitate

ACCESIBILITATE LA SERVICII ȘI INFRASTRUCTURA

distanța față de oraș/orașe mari redusă sporită
acces la drumuri europene, modernizate

SECTOR DE OCUPARE agricol neagricol

agricol/neagricol, cerealier/zootehnic

CAPITALUL RELAȚIONAL AL POPULAȚIEI

asociat cu diversitatea culturală, religioasă și
etnică redus sporit

Unități regionale relevante pentru disparitățile regionale: regiuni istorice, regiuni de dezvoltare, județe, rețele
de localități urbane sau rurale la nivel de județ, microregiuni

Prima mare axa de diferențiere este cea rezidenţială dintre rural şi urban. Mortalitatea infantilă a
cunoscut în ultimii 20 de ani un declin continuu, de la aproximativ 27‰ în 1990 la aproximativ 10‰ în

208
2009. În pofida acestei tendinţe, decalajul dintre ratele de mortalitate infantilă s-au menţinut constant mai
mari în mediul rural faţă de cel urban. Este un decalaj de cel puţin 4-5 promile care a rămas constant.
Acelaşi fenomen îl constatăm şi cu un indicator mult mai bogat în informaţie, speranţa de viaţă la naştere.
Şi aceasta se menţine constant mai mare, cu unul sau doi ani în urban faţă de rural. Rezultă ca , la
propriu, şansele de viaţă biologică sunt constant mult mai mari în urban faţă de rural. Cu atât mai grav
acest lucru cu cât un decalaj similar la nivelul ţărilor din UE nu mai poate fi întâlnit.
Stratificarea/discriminarea şanselor de viaţă între cele două medii rezidenţiale se manifestă nu numai la
nivelul mortalităţii diferenţiale ci şi sub aspectul calităţii locuirii. Aceasta este sistematic mai bună în
mediul urban decât în cel rural pentru toate judeţele ţării. Deosebit de problematice sunt disparităţile de
dezvoltare socială (calitate a locuirii) manifeste la un nivel ridicat în interiorul unor zone sărace sau
relativ sărace precum Vaslui, Iaşi, Vâlcea sau Sălaj.

A doua axă majoră de manifestare a disparităţilor socioteritoriale este cea asociată cu şansele de
accesibilitate. Este veche constatarea că „drumul face viaţa socială‖140. Din păcate, în România de azi
accesibilitatea dată în comunicarea rural-urban, în circulaţia cu costuri reduse pe drumuri naţionale şi
internaţionale, este puternic diferenţiată de la o regiune la alta, de la o localitate la alta. Dezvoltarea
socială tinde să fie mai ridicată la comunele apropiate de oraş decât la cele depărtate, în localităţile aflate
la drum european comparativ cu cele care au acces numai la drumuri comunale, judeţene sau naţionale.
Comunicarea în sensul social-economic, în spațiul rezidențial, implică și navetismul. Comunele care au
rate reduse de navetism spre oraș tind să fie dezavantajate prin faptul că nivelul mediu al veniturilor este
mai redus.

Cea de-a treia axă de generare a disparităţilor acţionează în special în interiorul lumii rurale în legătură cu
ocuparea agricolă dominantă a populaţiei, condiţionată prin forma de relief specifică satului. În
comunele de câmpie predomină activităţile agricole, cele de cultivare a cerealelor în mod particular,
asociate cu un nivel redus al veniturilor. Aceluiaşi tip de situare geografică îi sunt specifice - tendenţial
vorbind, şi nu pe un caz sau altul – locuinţe proaste, condiţii sanogene firave. De aici tendinţa de a
înregistra şi valori relativ reduse în comunele de câmpie , comparativ cu cele de deal-munte, pentru
speranţa de viaţă la naştere şi, în genere, pentru calitatea locuirii. Nu agricultura în sine este sursă de
venituri reduse ci , mai ales, agricultura cerealieră. Zonele în care sectorul zootehnic este dezvoltat, rurale
sau urbane, tind să aibă un nivel superior de dezvoltare socială.

Cea de-a patra dimensiune majoră în structurarea şanselor de viaţă este mărimea localităţii dată de
numărul de locuitori. Toate celelalte condiţii fiind egale, ratele de mortalitate specifice pe grupe de vârstă
tind să fie mai mari în comunele mici. La nivelul acestora sursele de venituri publice tind să fie mai mici,
serviciile pentru populaţie de o mai proastă calitate şi, în consecinţă, condiţiile de locuire de nivel
calitativ-redus. Mărimea demografică sporită a localităţii favorizează un nivel ridicat al speranţei de viaţă
mai ales în rural, la nivelul comunelor nu şi în urban141.

140 Edmond Demolins, Les Grandes Routes des Peuples. Essai de Géographie sociale. Comment la route
crée le type social. Paris, 1901-1903

141 Constatare bazată pe rezultate ale analizei de regresie neincluse în prezentare.

209
 Dumitru Sandu

In ultimii 10 ani de zile numărul de comune în România a sporit cu peste 220 prin separare, redefinire
administrativă a unor vechi comune. Fenomenul este legat ,între altele, de faptul că satele centru de
comună au fost şi sunt sistematic favorizate în dezvoltare în raport cu cele periferice (pe al căror teritoriu
nu se află primăria comunei)142. În consecinţă unele sate periferice cu lideri dinamici au încercat să
găsească o soluţie la problemă prin separare. Fenomenul a fost favorizat , se pare, şi prin interesul unor
politicieni de a ajunge la aranjamente teritoriale favorabile intereselor electorale pe care le au. Din păcate,
toate aceste procese, plus cele de emigrare şi scădere a natalităţii, au accentuat reducerea dimensiunii
localităţilor rurale cu corolarul firesc al reducerii capacităţii financiare a primăriilor. Trendul european de
lungă durată de asociere a comunelor pare să fie necunoscut în România iar dezbaterea publică ignoră
tema cu desăvârşire.

Cea de-a cincea dimensiune de favorizare a disparităților regionale este dată de capitalul relațional al
populației asociat cu diversitatea culturală, religioasă și etnică, în special. O astfel de diversitate
favorizează un mediu social dinamic de îmbogățire a capitalului social atât sub aspect relațional cât și ca
deschidere la cooperare. Procesele de dezvoltare, la rândul lor, sunt favorizate în zonele în care capitalul
social este îmbogățit prin diversitate culturală. În analizele la nivelul tuturor localităților țării nu am
dispus decât de măsuri bazate pe apartenență religioasă și etnică. Evidențele empirice disponibile susțin
ca la nivelul localităților în care este mai mare diversitatea culturală, cea religioasă în special, și implicit,
capitalul relațional este mai dezvoltat, nivelul general de dezvoltare social tinde să fie superior (Tabelul A
2).

Sub aspectul conținutului dezvoltării sociale stocul de educaţie, de numărul mediu de ani de şcoală pe
care i-a absolvit populaţia din localitate este o dimensiune esențială. Independent de toţi ceilalţi factori
menţionaţi, stocul de educaţie şcolară de nivel ridicat favorizează o speranţă de viaţă sporită. Constatarea
este valabilă şi pentru urban şi pentru rural. Comentariul care cred ca trebuie adăugat imediat la această
constatare susţine că investiţia în educaţie, în sine, nu duce la dezvoltare local-regională de nivel ridicat.
Pentru a atinge un astfel de rezultat este necesar, în plus, să fie asigurate şi condiţiile de ocupare şi , în
genere, de locuire, care să stimuleze stabilitatea sau circularitatea de scurtă ciclicitate pentru cei care au
nivel sporit de educaţie. Altfel, a investi in educaţie, în medici care pleacă masiv din ţară, spre exemplu –
dat fiind condiţiile mediocre care le sunt asigurate în ţară pentru practicarea meseriei – nu duce la
rezolvarea problemelor de dezvoltare.

Discuție: care este cea mai bună regionalizare pentru dezvoltare ?

Întrebarea se pune frecvent în condițiile în care regiunile de dezvoltare din România sunt relativ noi , pe
de o parte, iar, pe de alta, eficiența lor de funcționare nu a fost efectiv evaluată. Conturul lor a fost
fundamentat în perioada 1996-1997 prin Carta Verde a Dezvoltării Regionale și instituționalizat în 1998
prin legea 151 referitoare la dezvoltarea regională (modificată ulterior prin legea 315/2004). Dezbaterea

142 Pentru detalieri de argumentare vezi Traian Rotariu (2009).

210
asupra conturului actual al acestor regiuni, așa cum apare în spațiul public (inclusiv în legătură cu
eventualele modificări ale legii 315) este marcată de câteva teme dominante, exprimate sau nu explicit
dar, evident, prezente în textura discuției:

 cu sau fără adoptarea unui statut administrativ,

 mai multe și de dimensiune mai mică sau mai mari și mai puține, eventual grupate în
macroregiuni,

 urmând sau nu , în mai mare măsură, conturul regiunilor istorice sau al teritorializărilor etnice.

Altfel spus, accentul se pune pe tematica administrativă, demografică sau cultural-etnică .Fără îndoială că
toate acestea sunt aspecte importante. Nu mi-am propus, în acest cadru, să răspund la astfel de întrebări ci
numai să marchez câteva puncte de referință derivate din analiza desfășurată.

Referitor la acordarea unui statut administrativ pentru regiunile de dezvoltare și la numărul lor ar fi de
menționat faptul că decizia nu poate fi luată decât în corelare cu cea referitoare la județe ( unități de
rangul III , NUTS 3, în sistemul de clasificare a unităților teritoriale din UE). Este vorba de o perspectivă
de gândire care să ia în considerație, în primul rând, complementaritatea funcțională dintre cele două
categorii de unități de dezvoltare regională de tip NUTS III (județele ) și NUTS II (regiunile de
dezvoltare). Judecarea independentă a reorganizării pe cele două tipuri de unități teritoriale ar duce la
incongruențe și improvizații care pot aduce costuri sociale greu de estimat pe termen lung. O eventuală
lipsă de strategie de genul ―decidem acum regiunile de dezvoltare‖ iar cu județele ‖mai vedem‖ poate
duce, ulterior la incongruențe a căror corectare costă.

La nivelul Uniunii Europene tendința este de a avea două dintre cele trei nivele de unități teritoriale
statistice cu statut administrativ ,fie I și III ca în Germania , fie II și III ca în Spania sau Franța
(EUROSTAT 2010) . În cazul României numai nivelul trei, cel al județelor, este structurat administrativ.
Instituirea statutului administrativ și pentru regiuni de dezvoltare trebuie pregătită, însă, printr-o serioasă
fundamentare a delimitărilor aferente. Este probabil că, în perspectivă,modelul francez (regiuni-
departamente), cu acordare a unui statut administrativ la nivel de NUTS II și III, este adecvat și pentru
România, cu condiția ca funcțiile și personalul administrativ de la județe să suporte reduceri considerabile
în favoarea constituirii unor structuri administrative la nivel de regiune de dezvoltare, nu de
macroregiune. Argumentul de bază în favoarea acestei opțiuni rezidă în faptul că disparitățile regionale
majore în România nu sunt între macroregiuni (așa cum frecvent se vehiculează în spațiul mediatic), gen
regiuni istorice, ci la niveluri inferioare, de subregiuni de dezvoltare, arii sociale, arii culturale, județe și
microregiuni. Formularea este clar susținută prin analizele întreprinse asupra variației PIB pe locuitor
între toate aceste tipuri de regionalizări: PIBul pe locuitor, la nivelul anului 2007, nu este semnificativ
asociat cu regiunea istorică sau regiunea de dezvoltare ci cu subregiunile de dezvoltare așa cum au fost
definite prin Carta Verde, cu ariile de dezvoltare socială (figura 4A) și cu cele culturale (figura 4B)143.

143 Formulările din paragraful respectiv sunt bazate pe rezultate ale analizei variației PIB pe locuitor în
2007 prin ANOVA . Am considerat ca variabilă dependentă PIB/locuitor și ca variabile independente
diferitele tipuri de regionalizări. Valorile eta patrat corespunzătoare sunt nesemnificative, la 5%, pentru

211
 Dumitru Sandu

Plasarea unui nivel de organizare administrativă imediat la nivelul superior acestor tipuri de unități,
respectiv la scara regiunilor de dezvoltare, ar putea favoriza efectiv acțiunile de reducere a disparităților
intra- și interregionale.

Actualele regiuni de dezvoltare au fost explicit concepute pe principiul complementarității care să

reunească, în aceeași regiune, județe relativ apropiate ca nivel de dezvoltare (harta din figura 1A
confirmă faptul că și la peste 10 ani de la proiectare regiunile respective satisfac acest criteriu, cu excepția
regiunii Sud-Muntenia) dar care se pot ajuta reciproc în procesul de dezvoltare (agricol cu nonagricol, cu
deficit versus exces de forță de muncă etc.). Documentul fondator al noii dezvoltări regionale din
România postcomunistă menționa clar acest lucru:

―Din perspectiva dezvoltării, ar fi mai eficient dacă ţara ar fi structurată într-un număr mai mic
de regiuni de dezvoltare, formate prin regruparea judeţelor cu niveluri/profiluri complementare
de dezvoltare. Aceasta ar putea conduce la o scădere a numărului de regiuni de la 42 (numărul
de judeţe) la 8, ceea ce ar simplifica procesul de implementare a unor politici de dezvoltare
regională.‖ (Carta Verde a Dezvoltării Regionale…, 2007: 30)

Sporirea numărului de regiuni de dezvoltare poate asigura, fără probleme considerabile, formațiuni
teritoriale relativ omogene de câte 2-3 județe. Acestea, însă, vor avea dimensiuni care nu mai justifică
prezența județelor. Eventuala re-proiectare a județelor trebuie făcută în primul rând după logica NUTS3
și nu ca regiuni de dezvoltare. Renunțarea la județe nu pare a fi o soluție viabilă în condițiile în care ele nu
sunt simple unități administrative ci unități administrative care au și profil social specific constituit pe
istorie lungă, în pofida reorganizărilor care le-au afectat. Este un fapt că, în prezent, cele mai structurate
regiuni în România, sub aspect de omogenitate a localităților componente dar și funcțional, sunt județele.
În plus, ideea de a avea regiuni de dezvoltare construite strict pe principul similarității ( regiuni sărace-
mediu dezvoltate-dezvoltate) poate pune probleme care sunt de luat în considerație: în regiunile foarte
sărace, cu stoc redus de capital uman apar probleme de asigurare a potențialului pentru câștigare de
proiecte prin competiție deoarece logica alocării centralizate de fonduri pentru regiunile sărace este din
ce în ce mai puțin adoptată și poate fi asociată cu încurajarea unor comportamente de pasivitate, de
alocare asistențială. Cazul regiunilor miniere, din perioada subvențiilor multiple, poate fi relevant și
pentru tema în discuție. Procesul de proiectare a regiunilor de dezvoltare în perioada 1996-1997 a pornit
de la identificarea unor regiuni de similaritate (formate din județe cu profil asemănător) care ulterior au
fost regrupare, de la 15 la 8, în regiuni de dezvoltare cu potențial de integrare funcțională (Carta Verde…,
1997: 30-31. Cazul Agenției de Dezvoltare Midlands din Scoția este un exemplu relevant în contextul
discuției, evocat explicit în fundamentarea din Carta Verde… la pag. 30).

Regiunile cele mai eterogene în interior sub aspectul dezvoltării sociale locale sunt Sud-Vest Oltenia ,
Sud-Muntenia și Nord-Est iar cele mai omogene sunt Centru și Vest (Tabelul A3). Este o întrebare dacă,
mai ales pentru Sud-Muntenia (extrem de eterogenă la nivel de mediu rural) nu ar fi utilă segmentarea

regiune istorică (0.08), regiune de dezvoltare (0.06), dar semnificative la nivelul de 10% pentru arie
culturală (0.56) și de 1% pentru subregiune de dezvoltare (0.61) și de arie socială (0.61).

212
astfel încât să rezulte regiuni mai omogene prin demarcarea sudului de nordul Munteniei144 . Problema
se pune mai ale sub aspectul funcționarii lor ca regiuni statistice. Oricum, ideea că , obligatoriu, toate
regiunile de dezvoltare trebuie reconfigurate este de luat cu toată prudența. Până acum nu a fost dovedit
faptul că toate regiunile de dezvoltare au fost deficitar definite. Adoptarea unor modificări în sistem
gradual, la nivelul unităților regionale de tip NUTS, precedată de o foarte bună fundamentare145, ar fi în
concordanță cu prevederi explicite la nivelul UE referitoare la modificarea structurilor administrative:
‖Un scop important al Directivei (EC 1059/2003, nn –DS) este acela de a gestiona procesul inevitabil de
schimbare a structurilor administrative ale Statelor Membre în cel mai echilibrat mod posibil (smoothest
possible way) astfel încât să fie minimizat impactul unor astfel de schimbări asupra disponibilității și
comparabilității statisticilor regionale.‖ (EUROSTSAT 2010: 6).

Dezvoltarea regională se face nu numai în funcție de decupaje teritoriale ci și, sau , mai ales, cu sisteme
instituționale care ordonează eforturile pentru acțiunile din domeniu. Referirea la aceste instituții, gen
agenții sau consilii de dezvoltare regională, este la fel de necesară ca și cea care consideră aspectele
spațiale ale procesului. Orice schimbare în domeniu trebuie să fie însoțită de studii complexe de evaluare
care să estimeze ce a mers bine și ce a mers prost în dezvoltarea regională și în legătură cu ce
componentă, cu cea de teritorializate sau cu cea instituțională. Nu există, din păcate, studii adecvate ,
publice, în acest sens.

După cum a rezultat din analiza întreprinsă, o axă importantă de structurare a disparităților este dată de
diferențele de nivel de viață dintre sat și oraș. Din acest punct de vedere este necesar ca la tematica
regionalizării să fie conectată și cea legată de grupurile de acțiune locală (GAL) care sunt deja în curs de
constituire conform programului LEADER (PNDR, 2010). Aceste sunt menite să integreze comunități
rurale și orașe mici în structuri de dezvoltare microregională. O bună parte din disparitățile intraregionale
ar putea fi soluționate prin acțiunea lor.

Macroregiunile, ca grupări de regiuni de dezvoltare, nu au fost prevăzute în proiectarea inițială din 1997.
În forma actuală, cele patru macroregiuni au fost propuse și adoptate de către Institutul Național de
Statistică pentru conformare la practica din UE. Rolul lor, în prezent, este strict statistic. Este adevărat că
identificarea lor pune probleme deosebite în condițiile în care diversitatea regională este foarte mare în
România. Principiul de soluționare în acest caz cred ca este acela de a respecta, pe cat se poate, marile

144 Ideea de a avea regiuni separate pentru nordul și sudul Munteniei, dat fiind diferențele de nivel și
profil de dezvoltare, a existat în scenariile cu care am lucrat în 1996-1997 pentru proiectare. În lungul
proces de dezbatere cu diferiți specialiști a cântărit foarte greu în decizie punctul de vedere al INS care ,
cu metodologia de atunci, avea nevoie de eșantioane foarte mari pentru a face estimări de bugete de
familie și, implicit, a pledat pentru regiuni de dezvoltare mari. Cu tehnologia și experiența de eșantionare
de acum cred ca lucrurile pot fi regândite.

145 Sugestiv în acest sens poate fi modul în care se lucrează pentru reforma administrativă din Franța
( Perben, D., Courtois , J-P, 2009).

213
 Dumitru Sandu

blocuri teritoriale ale regiunilor istorice. A pune Oltenia si regiunea Vest în aceeași grupare încalcă un
astfel de principiu. Analizele sociologice și demografice de care dispunem argumentează mai mult pentru
o grupare a regiunilor sudice împreuna. Oltenia este mult mai apropiată de Sud-Muntenia decât de Banat
și Arad-Hunedoara.

În context aș aminti că problemele dezvoltării spațiale din România nu pot fi rezolvate însă numai prin
modificări de tip regional ci și local-administrativ. Cele 2860 de comune din România sunt, în foarte
multe cazuri , cu viabilitate economică redusă și din cauza dimensiunii demografice reduse (mărimea
medie a unei comune în 2009 era de 3392 locuitori, maximă în Moldova, de peste 4000 persoane, și
minimă în Banat, de aproximativ 2500 locuitori; mai mari în apropierea orașelor și mai mici în zonele
izolate). Un proces de unificare a comunelor mici pentru a spori viabilitatea lor economică, în condițiile
de creștere a autonomiei locale, este util să fie fundamentat și abordat în mai mare măsură. Altfel,
speranța că transformările regionale vor rezolva toate problemele riscă să devină utopică. La nivel politic
și parlamentar se pare că interesul până acum a fost numai pentru legiferarea segmentării comunelor.
Justificată, probabil, în anumite cazuri, tendința trebuie contrabalansată de procesul invers de unificare
voluntară, pe bază de interese complementare, a unor comune învecinate.

O dezbatere publică, structurată prin acțiunea unui nucleu de experți, de genul celei care a avut loc în
1996-1997 cu prilejul fundamentării actualelor regiuni de dezvoltare (Carta Verde a Dezvoltării
Regionale 2007, paginile 3-5) este, de asemenea necesară. Specialiști din spațiul academic dar și
aplicativ, de promovare a politicilor de dezvoltare regională, împreună cu administratori de nivel central
și local, politicieni, ONG-uri, mass media etc., sunt parteneri care se pot corecta reciproc într-o astfel de
dezbatere. Oricum, ignorarea specialiștilor și a practicienilor din ecuație și mutarea covârșitoare a
discuției în spațiul politic, nu poate fi decât contraproductivă.

Instrumentele de politică de dezvoltare regională este firesc să suporte adecvări, îmbunătățiri în timp.
Acestea trebuie bazate, însă, pe serioase fundamentări de specialitate și pe dezbatere publică astfel încât
schimbările propuse să aibă coerență și legitimitate.

Disparitățile sociale regionale din România au o clară structurare pe axele rural-urban, agricol-neagricol,
concentrare redusă-sporită a populației în teritoriu, accesibilitate la servicii și capital relațional al
populației asociat diversității culturale. Toate acestea sunt condiționări de impact nemijlocit asupra
dezvoltării sociale în sferele educației, sănătății, consumului și relațiilor sociale. Diferitele tipuri de
disparități se manifestă în asociere între ele și pe niveluri multiple – macroregiuni, regiuni de dezvoltare,
subregiuni de dezvoltare/arii sociale, microregiuni. Politicile de dezvoltare regională pentru a fi eficiente
trebuie să aibă în vedere tot acest sistem de inegalități în dezvoltarea spațială și să opereze prin sisteme
instituționale diferențiate și ordonări teritoriale adecvate.

214
Anexe
Tabelul A 1. Profilul ariilor de dezvoltare socială

Arie de dezvoltare socială

TR GR IL MH DJ SJ BN CS HD DB PH GL VR TM AD CJ
CL VS BT OT SM CT TL, AB SV MM BL BZ CV HG BC NT AG IS GJ VL BH MS SB BV
stoc educatie R 2002 29 30 44 50 49 63 51 40 59 47 65 38 71 57 54 67
stoc educatie U 2002 29 33 58 48 45 44 37 45 50 52 64 62 58 60 69 65
speranța de viață R 43 43 37 36 28 57 67 55 55 51 63 54 72 42 55 52
speranța de viață U 38 56 47 39 45 40 43 57 51 51 61 67 58 48 62 59
autoturisme la 1000 loc.R 2007 44 23 47 52 47 68 45 44 61 35 60 35 48 70 57 57
autoturisme la 1000 loc.U 2007 38 23 59 59 50 46 31 49 52 42 64 43 50 68 64 57
varsta medie adulti R 65 55 71 39 27 61 37 63 42 42 48 40 58 43 54 31
varsta medie adulti U 55 36 41 35 58 62 42 68 51 54 58 39 34 58 59 59
supraf.medie pe locuință R 35 28 43 61 62 54 56 46 51 45 48 54 27 68 50 66
supraf.medie pe locuință U 46 32 54 73 53 45 58 39 55 37 54 36 37 60 54 60
consum gaze pe loc. R 31 36 36 53 40 58 53 50 51 49 61 47 52 58 75 70
consum gaze pe loc. U 37 44 37 65 32 58 46 51 57 57 58 42 48 42 70 72
marime medie comune 49 52 39 48 56 27 60 53 48 73 69 65 43 45 51 44
marime medie orașe 41 33 48 63 37 56 78 49 56 59 49 42 48 34 48 63
IDSLR _R 30 27 37 54 56 52 55 41 57 49 62 46 49 63 61 78
IDSLR_U 28 39 51 61 41 40 40 50 52 52 61 59 54 56 70 70
PIB pe locuitor 2007 31 43 44 50 62 59 42 44 53 42 58 46 39 69 66 69

Sursa de date primare: INS. Daca nu este specificat altfel, datele se referă la anul 2008. Valorile din tabel
sunt medii pe arie socială pornind de la cifrele județene. Anterior, variabilele au fost standardizate cu scorul
Hull=50+14*scorul z, astfel încât să aibă o variației între 0 și 100. U – mediu urban și R – mediu rural, în
cadrul județului. Separat, am calculat coeficientul de corelație Pearson între aria socială, ca variabilă fictivă,
și variabila de pe rând. Am marcat prin umbrire celulele în care apar relații statistic semnificative (în negru și
cifre albe situațiile de maximă sărăcie și în umbrire mai slab accentuată cu cifre negre situațiile de maximă
dezvoltare. Exemplu de mod de citire a datelor: valoarea medie a stocului de educație pentru aria Botoșani-
Vaslui este de 30 ( medie județeană a valorilor standardizate Hull). Între variabila respectivă și apartenența la
unul dintre cele două județe este o corelație negativă ,statistic semnificativă (p=0.05).

Cifrele sunt, strict vorbind, comparabile între ele în cadrul aceluiași rând. Astfel , se poate afirma că
dezvoltarea rurală este mai mare la SB BV (78) decât la CJ MS (61) dar nu că în aria BV SB dezvoltarea
rurală (78) este mai mare decât cea urbană (70). Normalizările au fost făcute separat pe urban și pe rural chiar
pentru aceeași variabilă.

215
 Dumitru Sandu

Tabelul A 2. Predictori ai dezvoltării sociale la nivel de localitate

Predictori pentru indicele dezvoltarii sociale calculat fară variabila comune și orașe comune orașe
rezidențială (IDSL6) Coef. P>t Coef. P>t Coef. P>t
urban 2008* 10.12 0.00
populația localit 2008 (transformare ln) 6.50 0.00 6.10 0.00 5.90 0.00
PIB pe locuitor județ 2004 -0.50 0.10 -0.39 0.28 -0.98 0.00
pondere populație ocupata în agricultura 2007, județ -0.25 0.00 -0.22 0.03 -0.39 0.00
dezvoltare sector zootehnic (UVM la hectar,2008), județ 10.29 0.05 9.49 0.10 16.93 0.00
rata navetismului , localitate 2002 0.07 0.00 0.07 0.00 0.02 0.19
situare la drum european* 2.29 0.00 1.95 0.00 4.21 0.00
distanța până la cel mai apropiat oraș (0 pentru orașe) -0.14 0.00 -0.13 0.00 -0.30 0.00
pondere maghiari, localitate, 2002 (transformare ln) 0.23 0.45 0.27 0.41 1.01 0.12
pondere romi localitate, 2002 (transformare ln) -0.22 0.47 -0.06 0.86 -1.27 0.11
pondere populație de religie non-ortodoxă, 2002 (transformare ln) 0.91 0.42 0.57 0.64 2.39 0.06
Banat* 11.17 0.00 12.62 0.00 -3.76 0.18
Crisana-Maramureș* 4.43 0.13 6.07 0.06 -9.24 0.00
Transilvania* 5.60 0.02 6.68 0.02 -5.10 0.15
Oltenia* 2.00 0.10 2.36 0.07 -2.03 0.22
Moldova* -2.96 0.15 -1.58 0.47 -10.81 0.00
Dobrogea 5.73 0.01 8.22 0.00 -9.16 0.00
constanta -3.54 0.57 -3.10 0.71 26.51 0.03
R2 0.68 0.57 0.62
N 2844 2538 306

Sursa de date : INS, cu excepția celor referitoare la distanțe și plasarea față de drumurile europene,
rezultate din studii anterioare (Sandu, 1999:186). *variabile fictive. Categoria de referință pentru
regiunea istorică este Muntenia.

Ambele modele de regresie liniară au ca variabilă dependentă o varianta redusă a IDSL, cea care face
abstracție de unul dintre indicatorii constitutivi, respectiv indicele de rezidență și mărime a localității.
Pentru că valoarea sa este determinată numai prin șase, nu șapte indicatori , l-am denumit IDSL6. Este o
măsură a dezvoltării sociale care face abstracție de statutul rezidențial și demografic al localității. Firesc,
corelația între IDSL și IDSL6 este foarte mare (r=0.97), justificând folosirea lor alternativă, funcție de
cerințele contextului de analiză). Varianta derivata, cu numai șase indicatori componenți este un gen de
măsură a dezvoltării sociale ‖pure‖ a localității, fără a apela la variabila mărime-status rezidențial. Din
cele 3180 localități existente în 2008 au fost omise din calcul 336, comune nou înființate după 2002,
localități pentru care nu am dispus de informația de măsurare necesară și localitățile din regiunea de
dezvoltare București-Ilfov datorită nivelului foarte ridicat de dezvoltare economică pe care majoritatea
dintre ele îl au (evitare cazuri extreme sub aspect statistic). Deoarece o parte dintre predictori sunt
măsurați la nivel de localitate iar alții au ca referință județul am rulat modelele în STATA cu folosirea
opțiunii cluster (cod județ) indicată în abordările multinivel.

O rulare a modelului pe total localități, urbane și rurale, cu predictori derivați din regiunile de dezvoltare
duce la un model foarte asemănător cu cel din tabel. R2 este egal tot cu 0.68. Am considerat regiunea 3
(Sud-Muntenia) drept categorie de referință și a rezultat că regiunile II (care include Dobrogea și
Vrancea-Galați plus Buzău-Braila), V (Banat plus Hunedoara și Arad) și VII (Transilvania centrală și
sudică) tind să aibă rate de dezvoltare semnificativ mai mari decât Regiunea II. Pentru Regiunea I se
înregistrează o rată semnificativ mai mică. Și în acest model de analiză etnicitate nu este asociată cu
predictori semnificativi ai dezvoltării sociale . În schimb, ponderea populației non-ortodoxe din localitate
apare pozitiv asociată cu nivelul de dezvoltare socială. PIBul se menține ca predictor nesemnificativ .
Surprinzător, ponderea populației ocupate în agricultură are un coeficient statistic nesemnificativ.

216
 Dezvoltare comunitară şi regională

Tabelul A 3. Disparități și nivel mediu de dezvoltare socială pe regiuni de dezvoltare

Disparități intraregionale de dezvoltare socială Nivelul mediu de

rural urban total dezvoltare socială
Sud-Vest 21.2 13.6 34.7 64
Nord-Est 20.8 13.3 32.8 63
Muntenia_Sud 25.6 12.2 32.3 64
Nord-Vest 18.3 14.3 30.2 72
Sud-Est 19.6 9.9 27.7 67
Vest 20.3 13.3 24.7 74
Centru 18.5 10.5 24.3 76
Bucuresti-Ilfov 21.9 3.9 9.8 97

22.9 13.1 30.8 71

Disparitățile sunt estimate prin coeficientul de variație ponderat, pornind de la valorile IDSL la
nivel de localitate. Pe ultima coloană sunt date valorile medii ponderate cu populația pentru
același indice

217
 Dumitru Sandu

Dicţionar de termeni folosiţi în analiza dezvoltării comunitar-regionale

Agent comunitar –persoană, grup sau organizaţie care preia spre îndeplinire, cu contract sau nu,
o cerinţă comunitară . Animatorul, facilitatorul sau promotorul comunitar sunt
exemple de ac.
Animator comunitar - agent de dezvoltare comunitară cu funcţie limitată la „trezirea
conştiinţelor‖ locale, la mobilizarea populaţiei locale pentru a deveni activă în
procesul de recunoaştere a unor probleme şi, eventual, de orientare spre identificarea
unor soluţii.
Antreprenor social – actor care îşi asumă riscuri de iniţiere sau coordonare a producerii şi/sau
susţinerii unui bun public sau a unor valori sociale. Este un antreprenor pentru care
misiunea socială este mai importantă decât profitul personal (Dees, 2001)
Bugetare participativă - „procesul prin care o mare diversitate de actori dezbat, analizată,
prioritizează şi monitorizează deciziile asupra cheltuielilor şi investiţiilor publice‖
(Narayan, 2002: 169).
Cadru Comprehensiv de Dezvoltare (Comprehensive Development Framework CDF) –set de
principii considerate dezirabile pentru reglementarea relaţiilor dintre guverne şi
donatorii internaţionali, pentru modul în care trebuie folosite împrumuturile/donaţiile
internaţionale, pentru definirea şi implementarea strategiilor de dezvoltare la nivel
naţional. CDF susţine că este de dorit ca strategiile de dezvoltare să fie : globale şi
orientate spre dezvoltare durabilă;susţinute prin consens şi participare voluntară de
actorii naţionali ai dezvoltării ( să fie „asumate‖, owned by the country);realizate prin
parteneriate cu toţi actorii dezvoltării, sub coordonarea guvernului ţării
beneficiare;corectate prin luarea în consideraţie a efectelor produse prin aplicări
anterioare, parţiale ale strategiilor de dezvoltare.
Comunitate – grupare umană caracterizată prin probabilitate sporită de unitate valorică a
membrilor ei. Sursele orientării comunitare pot fi asociate în principal cu
interacţiunea, similitudini de status sau opţiuni personale. Dacă probabilitatea de
unitate valorică este dată de similitudinile de status (rezidenţă, ocupaţie, vârstă, etnie
etc.) se cheamă că avem de-a face cu comunităţi de tip „etic‖. Comunităţile de tip
„emic‖ sunt cele în care unitatea valorică nu mai este de tip potenţial ci actual şi pot fi
comunităţi de credinţă, de prietenie, ideologice etc. Comunităţile acţionale sau
pragmatice îşi au fundamentul în acţiuni sau interacţiuni comune. Comunităţile de
unitate multiplă sunt bazate pe similitudini de status, pe interacţiune şi pe orientări
valorice efective. Principalele tipuri de comunităţi umane sunt cele de status, de
orientare valorică şi de interacţiune.
Comuniune – relaţie socială şi formă de grupare umană caracterizate prin unitate valorică şi
identificare afectivă a celor în interacţiune actuală sau potenţială. Funcţie de domeniul
de manifestare, de valorile care o fundamentează , comuniunea poate fi religioasă,
familială, fraternă, de credinţă, de iubire etc. Din multe puncte de vedere, comuniunea
este prototipul comunităţii.
Corporaţie de dezvoltare comunitară (community development corporation CDC) – organizaţie
non-profit cu bază comunitară, specializată în dezvoltarea infrastructurii fizice în
comunităţile sărace (în special în SUA) ( Stoecker, 2001).
Consolidare a potenţialului de acţiune (capacity building) – acţiuni pentru sporirea stocului de
capital uman la nivelul actorilor implicaţi în vederea creşterii şanselor lor de
contribuţie eficientă la realizarea proiectelor de dezvoltare (adaptare după Schuftan,

218
 Dezvoltare comunitară şi regională

1996). Ininţial sintagma a fost folosită pentru a desemna activităţile de traning

destinate ONGurilor, actorilor instituţionali implicaţi în DEVCOM146.
Capital public – infrastructură fizică a unui spaţiu de locuire.
Capital social – concept evaluativ referitor la capacitatea unei relaţii sociale de a reduce
costurile de tranzacţie sau de convertire a unui stoc de valori (materiale , umane,
sociale) în alt stoc de valori. Prin extensie, sunt denumite capital social relaţiile care
satisfac proprietăţile menţionate de reducere a costurilor de tranzacţie sau de
convertire a diferitelor forme de capital care pot fi asociate unui agent uman.
Dezvoltare – extinderea spaţiului de oportunităţi pentru satisfacerea nevoilor socio-umane. Prin
„dezvoltare‖ sunt identificate sau evaluate aspectele funcţionale ale schimărilor din
perspectiva gradului în care satisfac neoile socialumane . În fapt, ceea ce există în
realitate sunt schibări care au funcţii multiple. „Dezvoltarea‖147 abstractizează
consecinţele evaluate ca fiind pozitive pentru satisfacerea nevoilor umane, pentru
calitatea vieţii.
Dezvoltare comunitară – schimbare voluntară realizată în, prin şi pentru membrii unei
comunităţi.
Dezvoltare orientată comunitar (community-driven development CDD) – proces de participare
la luarea deciziilor privind dezvoltarea propriei comunităţi.
Dezvoltare comunitară durabilă –„set de politici şi activităţi care lucrează împreună pentru a
crea viabilitate economică, protecţia mediului şi echitate socială‖ (Rainey et al.,
2003:709). „Vitalitatea economică‖ implică nu numai asigurarea unui nivel de trai
ridicat pentru moment ci şi competitivitate economică a comunităţii în viitor. Sub
aspect ecologic, este necesar ca în timp, comunitatea să nu devină mai puţin atractivă
sau productivă sau favorabilă sănătăţii oamenilor. Echitatea socială vizează asigurarea
unor beneficii ale dezvoltării pentru toţi membrii ei, descurajarea tendinţelor de
accentuare a disparităţilor sociale.
Empowerment – capacitate a unui actor social de a se autosusţine, de a controla mediul său de
viaţă ; procesul prin care actorul respectiv este sprijinit pentru a se autosusţinere/ a
câştiga mai multă putere. Vizează atât starea de a avea putere şi conştiinţă a puterii cât
şi procesul de câştigare a stării respective. Întărirea capacităţii unui actor social pentru
a-şi soluţiona singur problemele se face prin sporirea spaţiului de oportunităţi şi prin
orientare psihologică spre controlarea mediului de viaţă în mai mare măsură.
Conceptul este multinivel şi multidimensional (Zani, 2003:69). Se referă atât la
individ (e. psihologic, individual) cât şi la comunităţi sau organizaţii (e. social).Cu
referire la persoanele sărace, procesul de abilitare (empowerment) implică, în esenţă:
accesul la informaţie, incluziunea şi participarea, responsabilizarea organismelor
publice (accountability) şi capacitatea de auto-organizare locală ( Narayan, 2002:13-
18). În contextul politicilor de combatere a sărăciei, empowerment se confundă
aproape cu un anume gen de dezvoltare: „Empowerment este îmbogăţirea cu bunuri şi

146 „Capacity building: usually used to mean building up the capacity of community and voluntary
organisations to achieve their own or greater objectives, sometimes in particular to take part in local
development partnerships and schemes. Can also be used for other sectors, e.g. building up the capacity
of local authority officers to engage with local communities. Core original meaning was mainly training
but is now expanding to include other forms of development, hence overlapping a good deal with
community development. Used in the recent Treasury Cross Cutting review in 4 ways: ―There are broadly

Foundation- UK, http://www.cdf.org.uk/html/whatis.html, consultat, 18 noiembrie 2004).

147 Pentru detalii asupra conceptelor evaluative asociate cu schimbarea socială poate fi utilă raportarea
la Sandu, 1987, 47-50.

219
 Dumitru Sandu

capacităţi a oamenilor săraci pentru a participa la, a influenta, a controla şi a face

responsabile instituţiile care le afectează viaţa lor‖ (Narayan, XVIII).
Eveniment- schimbare caracterizată numai prin raportarea unui stări finale la o stare iniţială.
Extremism -negare a unor drepturi umane fundamentale, precum libertatea si egalitatea, prin
adoptarea unor mijloace radicale, bazate pe forţă.Conceptul de „extremism‖este unul de
tip descriptiv-evaluativ. El descrie în esenţă modul în care oamenii se raportează unii la alţii, în
condiţii de diversitate socio-culturală şi de diferenţiere a resurselor de putere. Evaluarea
implicată în conceptul de extremism este dublă. Pe de o parte se referă la raportul între
modelele de interacţiune umană şi normele democraţiei iar pe de altă parte vizează natura
radicală sau normală a mijloacelor de acţiune . Acest conţinut evaluativ face ca graniţele
conceptului să fie fluctuante, imprecise. Diferiţi judecători, funcţie de diferite scări de valori
sau interese politice operează cu extensii diferite ale conceptului. Extensia maximă a
conceptului este cea în care se asimilează la extremism orice formă de prejudecată,
discriminare sau toleranţă redusă, indiferent de intensitatea ei sau de mijloacele folosite pentru
a susţine. Extensia minimă este dată de limitarea noţiunii la cazurile de negare explicită a
valorilor democratice prin mijloace violente sau prin acţiuni/ideologii de segregare. În varianta
extinsă, „extremismul‖ se confundă cu „discriminarea‖, „intoleranţa‖ şi „prejudecata‖. În cea
restrânsă se reduce la terorism politic, antisemitism, rasism, pogrom etc.
Facilitator comunitar – agent comunitar cu rol secundar în sensul că ajută dar nu dă soluţii,
lansează dar nu duce până la capăt procese de dezvoltare sau organizare comunitară.
Fenomen social – agregare de evenimente sociale de acelaşi tip. Exemplu, schimbarea rezidenţei
ca eveniment, prin agregare devine migraţie, similar, divorţul – divorţialitate, căsătoria
– nupţialitate etc. „Nu există „fenomene sociale‖ ca entităţi ontologice ci perspectivă
de tip fenomen social care priveşte comportamentele şi acţiunile umane la modul
abstract, ca mulţime de evenimente de acelaşi tip‖ (Sandu, 2003: 16).
Ideologie – credinţe şi sisteme de formulări aferente lor care pot fundamenta acţiuni sau pot
justifica aranjamente instituţionale. Funcţie de scara de manifestare, ideologiile pot fi
individuale sau sociale, grupale sau comunitare, naţionale sau regionale. Elaborarea
lor poate fi sistematică atunci când sunt produse de un actor specializat sau difuză , în
condiţiile în care nu sunt formulate prin concepte specializate şi cu argumentaţia care
se pretinde a fi ştiinţifică. În construcţiile ideologice, sistematice sau difuze, discursul
vizează de cele mai multe ori o problemă , un obiectiv şi o cale de a ajunge la
rezolvarea problemei. Limbajul este divers, cu plajă de variaţie largă, de la metaforic,
eseistic până la ştiinţific sau pretins ştiinţific. Pregnanţa ideologiilor este maximă în
luptele politice pentru putere. În astfel de cazuri ideologiile sunt efectiv instrumente de
acaparare sau menţinere a puterii . Construcţiile ideologice sunt prezenta însă şi la
nivelul unor strategii de viaţă individuale sau familiale. Astfel se poate vorbi despre
ideologii ale migraţiei, antreprenoriale etc. Ideologiile analizate in material sunt
„sociale‖ în sensul că nu au o elaborare sistematică, instituţională sau de autor. Ele
circulă în formă de credinţe, opinii mai mult sau mai puţin structurate, la nivelul
populaţiei. Preconcepţii care susţin ca ideologiile sistematice şi cele sociale trebuie
citite la fel pentru simplul fapt ca poartă nume identice sau asemănătoare trebuie să fie
considerate critic. Ideologiile sociale, fată de cele sistematice ale elitelor, sunt
contradictorii, cu cauze multiple si efecte diferenţiate funcţie de context, cu
componente multiple sub haina aceloraşi opinii etc. Greu de găsit în ştiinţele sociale
un domeniu în care să fie mai pregnantă relaţia de incertitudine în procesul de
măsurare comparativ cu dificultăţile de măsurare a ideologiilor sociale. Aici, setul de
indicatori folosit pentru a identifica orientările ideologice poate influenţa foarte mult
rezultatele măsurătorii. Greu de făcut separarea între ideologia pe care o măsori şi cea
proprie autorului. Şansa de a reduce distorsiunile date de o astfel de relaţie este cu atât
mai mare cu cât definiţiile sunt mai clare, datele de intrare mai bine culese şi
algoritmul de prelucrare a lor mai adecvat datelor. Este ceea ce voi încerca sa am in
vedere in aceasta succinta analiza. La nivelul populaţiei Romaniei, în anii 2000 au
putut fi identificate mai multe tipuri de ideologii sociale ; liberal-individualist, liberal-

220
 Dezvoltare comunitară şi regională

comunitar, pragmatic individualist, ptrragmatic-comunitar, conservator-individualist,

conservator-comunitar (Sandu, 1999:59-61); democrat, comunitarist, autoritarist şi
rebel (Sandu 2004a).
Inconsistenţă de status (status inconsistency) – inegalitate a rangurilor pe care acelaşi subiect le
deţine pe dimensiuni diferite ale poziţiei sale în spaţiul social.
Intervenţie comunitară – influenţă realizată de către sau cu ajutorul unui agent social asupra
unui client social din cadrul comunităţii, cu sau fără partciparea acestuia din urmă la
infăptuirea proiectului de intervenţie.
Locuire – „ansamblul activităţilor de refacere şi dezvoltare a capacităţii de muncă şi a
relaţiilor sociale, condiţionate de caracteristici ale cadrului construit sau amenajat
dintr-un teritoriu dat. Cunoaşterea şi evaluarea l. se face în principal prin analiza
condiţiilor , calităţii şi modului de l.Ia nivelul unor unităţi de l. (locuinţă, clădire de
locuit, vecinătate, ansamblu de locuit, cartier, localitate etc.). Condiţiile de cadru
construit ale l.sunt analizate în special de către urbanism. Sociologia analizează l.din
perspectiva utilizatorilor cadrului construit pentru l., urmărind identificarea,
explicarea şi prognozarea cerinţelor, problemelor şi modurilor de l. specifice
diferitelor grupuri sociale. Modurile de l. sunt ordonări specifice, relativ recurente,
ale comportamentelor umane în funcţie de constrângerile şi oportunităţile specifice
mediului de l., resurselor disponibile pentru accesul la diferite condiţii sau servicii şi
de orientările valorice ale agenţilor de l. Prin mod de l. se desemnează nu atât o sferă
distinctă a modului de viaţă cât mai ales o perspectivă specifică asupra acestuia,
caracterizată prin interes pentru cunoaşterea dependenţei dintre diferitele ordonări
ale componentelor vieţii oamenilor şi mediului lor de locuire. Calitatea l.
desemnează gradul de satisfacere a cerinţelor de l. prin condiţiile de l. disponibile.
Estimarea calităţii sociale a l. se face fie direct prin măsurarea unor efecte ale
condiţiilor de l. (stare de sănătate, satisfacţie de l, mobilitate locativă, calitatea re-
laţiilor de vecinătate, consum de timp condiţionat de calitatea cadrului construit şi a
serviciilor sociale, intensitatea unor fenomene demografice etc.) fie indirect prin
indicatori ai unor condiţii ale confortului de l. (densitatea de l, consumul de timp
pentru procurare de bunuri şi servicii etc.). Cercetarea sociologică a l. tinde să se
constituie într-o ramură specifică a sociologiei – sociologia l:nucleul ei îl constituie
sociologia locuinţei dar îi este subsumata şi o serie de alte probleme precum cele
referitoare la calitatea dotărilor social-culturale şi a serviciilor pentru populaţie,
calitatea relaţiilor de vecinătate, condiţionare socială şi arhitectural-constructivă a
consumului de timp, a comportamentelor deviante, a fenomenelor demografice etc.‖
(Sandu în Zamfir şi Vlasceanu, 1993:333).
Mediu construit - „totalitatea construcţiilor şi amenajărilor create de om pentru satisfacerea
necesităţilor sale de producţie şi de locuire. Pentru fiecare dintre secvenţele majore ale
procesului de reproducţie economică - producţie circulaţie, repartiţie şi consum - sunt
realizate structuri construite specifice (clădiri industriale, agricole, administrative şi de
locuit, dotări socialculturale infrastructură pentru transporturi etc.). La acestea se
adaugă clădirile de locuit şi amenajările socialculturale. Funcţionalitatea socială a
acestora este cercetată de sociologia m.c. Obiectivul practic al acestei ramuri a
sociologiei este de a contribui la realizarea unor construcţii cu funcţionalitate socială şi
economică optimă, la dezvoltarea unor structuri administrative şi culturale care să
permită utilizarea obiectelor construite cât mai eficient din
punct de vedere social şi uman ; explicarea şi prognoza interacţiunilor complexe dintre
om şi mediul său construit. Conceptele cheie cu care operează sociologia m.c. sunt fie
specifice - mod de locuire, cerinţe şi nevoi de locuire, mobilitate locativă, funcţiuni ale
locuinţei, calitatea şi confortul de locuire, adaptabilitatea locuinţei vecinătate,
satisfacţie de locuire, eficientă socială a utilizării obiectelor construite etc., - fie mai
generale - integrare socială, ciclu de viaţă familială, satisfacţie şi integrare în muncă
etc. Dintre multiplele caracteristici ale obiectelor construite , sociologia m.c. reţine în

221
 Dumitru Sandu

special pe cele cu influenţă directă asupra confortului şi modului de utilizare a

spaţiului, mărimea obiectelor construite ( suprafaţă număr subunităţi, volum), partiu şi
mod de dimensionare a spaţiilor funcţionale , mod de echipare, mobilare şi
decorare, amplasare în raport cu alte obiecte construite, cu mediul natural şi cu mediul
social în care funcţionează, microclimat interior, mod de grupare în teritoriu a
obiectelor cu funcţiuni identice, complementare sau divergente. Principalele efecte
ale m.c. sunt urmărite Ia nivelul stărilor fiziologice psihologice, sociale şi
demografice, stări de oboseală, satisfacţie, sănătate, coeziune familială, relaţii de
vecinătate, mobilitate locativă, migraţie, nupţialitate divorţialitate morbiditate,
reuşită şi eşec, deviantă etc.) şi al activităţilor (de producţie, de utilizare a timpului,
de creştere şi îngrijire a copiilor, de transformare a m.c. de către utilizatori etc.).
Principalele variabile de control în analiza efectelor sociale ale m.c. sunt asociate cu
caracteristici sociale ale utilizatorilor, calitatea serviciilor sociale, asigurarea
obiectelor construite cu energia necesară funcţionării lor, cu structurile
organizaţionale şi normative care reglementează accesul Ia anumite obiecte
construite şi modul de utilizare a acestora. Date fiind natura şi complexitatea
relaţiilor pe care le studiază, sociologia m.c. îşi desfăşoară propriul demers de
cercetare în context interdisciplinar, în colaborare cu urbanismul, arhitectura,
medicina socială, demografia şi economia‖ (Sandu în Zamfir şi Vlasceanu,
1993:351-352).
Mişcare socială – acţiune colectivă orientată spre rezolvarea unor probleme sociale sau de
grup prin instituţionalizarea unor noi practici în domeniu.
Modernizarea „este o schimbarede raţionalizare a unui domeniu sau de adaptare a unei
actvităţi la o altă activitate, supusă nemijlocit unui proces de raţionalizare‖ (Sandu,
1987: 48). Modernizarea poate fi asociată cu: „trecerea societăţilor de la stadiul
agricol la cel industrial şi, ulterior la cel postindustrial sau postmodern‖ ; cu
„opoziţia dintre aderenţa la rutină, la ceea ce este constituit, versus aderenţa la
noutate, la ceea ce este în curs de constituire‖; cu „caracteristici ale zonelor centrale
versus tradţionalismul zonelor periferice‖ (Sandu, 1999: 30).
ONG operaţional (operaţional NGO) – ONG cu funcţii de proiectare, facilitare şi implementare
a sub-proiectelor, fără membrii la nivelul comunităţii ţintă .Sintagma este folosită în
special în limbajul Băncii Mondiale. Acţionează în special la nivelul comunităţilor
sărace şi au caracter de „organizaţie cu bază comunitară‖ (CBO) fără membri în
comunitate (Kamat, 2003:66).
Organizare comunitară (community organizing) – formă de dezvoltare comunitară orientată în
special asupra mecanismelor de putere, generării unor mişcări sociale comunitare.
Sintagma este folosită cu acest sens în special în SUA. (Stoecker).
Organizare comunitară radicală – „set dinamic de teorii, scopuri, ideologii, valori şi practici care
sunt focalizate pe realizarea justiţiei sociale şi pe schimbări fundamentale de ordin
structural şi instituţional în comunitate şi în societate. Organizerea comunitară radicală
se realizează printr-o combinare de analiza a cauzelor condiţiilor sociale existente,
dezvoltarea sistemelor economice, politice şi sociale alternative şi prin folosirea
strategiilor şi tacticilor netradiţionale.‖(Reish, 2005: 287-288)
Organizaţie cu bază comunitară (community based organization CBO) – ONG ai cărui membrii
sunt localizaţi preponderent la nivelul unei comunităţi locale.
Proces social – schimbare socială caracterizată în esenţă prin precizarea stărilor , iniţiale,
intermediare şi finale ale schimbării, fără sau cu slabă specificare a actorilor implicaţi.
Promotor local – agent de dezvoltare comunitară care contribuie la mobilizarea resurselor pe un
proiect de acţiune comunitară. El nu este presupus a fi creator. Primeşte din partea
unui actor comunitar un model la a cărui realizare contribuie hotărâtor. El poate avea
şi rol de facilitator sau animator dar el este, mai ales, omul de interfaţă între
comunitate şi o instituţie care promovează un anume model în dezvoltarea locală.

222
 Dezvoltare comunitară şi regională

Reformă – „clasă de schimbări de tipsocietal declanşate de proiecte ale elitelor şi implementate

prin interacţiunea elite-mase, în baza unor mecanisme de persuasiune,contagiune sau
constrângere‖ (Sandu, 1999:9).
Relaţie socială - acţiuni orientate în funcţie de aşteptări reciproce ale unui set de actori.
Probabilitatea de condiţionare subiectivă reciprocă este cea care dă fundamentul
relaţiilor sociale. Acestea sunt de tip pozitiv sau negativ, de solidaritate sau de
conflict. La rândul lor, relaţiile de solidaritate pot fi comunale sau comunitare dacă
sunt asociate cu sentimentul de apartenenţă comună sau de tip asociativ (distincţie
echivalentă cu cea a lui Tonnies dintre „comunitate‖ şi „societate‖). Ceea ce se
cheamă sociabilitate poate fi identificat, în sens larg, cu relaţiile sociale de tip solidar,
aducătoare de beneficii reciproce. Acest sens al conceptului este mai aproape de
concepţia weberiană decât de cea a „sociabilităţii‖ lui Simmel (1964:40-57). Pentru
Simmel, sociabilitatea este forma pură , de joc , a „sociaţiei‖ (formării de unităţi
sociale). Caracterul formal al sociabilităţii este subliniat de Simmel prin analogia pe
care o face între conţinuturile concrete de viaţă şi formele de sociabilitate, pe de o
parte, şi raportul realitate-artă. Sociabilitatea este formă artistică, autonomă în raport
cu realitatea. (Sandu, 2003: 16). Există şi un alt sens al sociabilităţii, mai apropiat de
cel din limbajul comun, şi anume acela de capacitate de a intra uşor în relaţii cu
ceilalţi sau ca „aptitudine generală a unei populaţii de a trăi intens relaţiile publice‖
(Maurice Agulon, apud Boudon 1995: 207).
Satisfacţie de durată – fenomen de agregare a stărilor particulare de mulţumire în legătură cu
trecutul, prezentul şi viitorul‖ (Sandu, 1999:50). Poate fi măsurată prin agregarea
(sumativă sau multiplicativă) a stărilor de satisfacţie faţă de viaţă în prezent, în prezent
în raport cu trecutul şi prin considerarea viitorului faţă de prezent (optimism-
pesimism). Una dintre tipologiile derivate din abordarea centrată pe satisfacţia de
durată face distincţia între pesimism cronic (este rău şi va fi şi mai rău), pesimism
recent (e bine dar va fi rău), stabil temporal (ve fi la fel), optimism de reacţie (e rau
dar va fi bine) şi optimism de continutate ( e bine şi va fi şi mai bine) (Sandu, 1999:
48).
Sărăcie comunitară – probabilitate sporită de consum redus de bunuri publice sau private la
nivel de comunitate locală.
Selectivitate a unui fenomen social – probabilitate inegală de producere a evenimentelor
constitutive ale fenomenului funcţie de caracteristici ale celor care pot cădea sub
incidenţa sa.
Spaţiu de participare comunitară (community participation space) - mulţimi de condiţii şi reguli
de promovare a participării comunitare.
Strategie de viaţă – structură de acţiune raţională relativ durabilă la nivelul agentului care o
adoptă, caracterizată prin ordonare algoritmică, efort pentru acumulare şi distribuire
de resurse pentru realizarea scopului în situaţii de conflict sau cooperare care impun
alegeri majore ca mod de rezolvare.
Toleranţa - „ mod de interacţiune socială bazat pe valorizarea egalităţii drepturilor de afirmare
umană şi a relativităţii contextuale a valorilor‖ (Sandu, 2003,24). „Discriminare‖ se
referă la adoptarea unor comportamente de tratare inechitabilă a unor persoane în baza
apartenenţei lor de grup. Referentul principal al noţiunii de toleranţă/intoleranţă este
cel atitudinal iar pentru „discriminare‖ acesta este de natură comportamentală. Altfel
spus, discriminarea este o formă acţională de intoleranţă manifestată prin tratarea
inegală a unor persoane în baza identităţii lor sociale.
Urbanizare – manifestare a caracteristicilor de tip urban într-un teritoriu dat, naţional sau
regional.Conceptul desemnează atât procesul de restructurare a raporturilor dintre sat
şi oraş , din perspectiva carcateristicilor urbane cât şi gradul de manifestare a acestor
caracteristici. Gradul de u. poate fi estimat sub aspect demografic prin ponderea
populaţiei urbane în totalul de populaţie din teritoriul de referinţă. Locuirea urbană
este caracterizată în principal prin:

223
 Dumitru Sandu

a) ocupare preponderent neagricolă, şi valori ridicate de

b) densitate de locuire ,
c) densitate instituţională ,
d) eterogenitate socială şi
e) interacţiuni sociale bazate pe anonimat / reguli formale. Creşterea gradului de urbanizare
în sens social se poate referi la accentuarea oricăreia dintre caracteristicile menţionate,
în spaţiu urban sau rural.
Valoare – strategie de acţiune generalizată, dezirabilă. Cinstea, încrederea, curajul, hărnicia sunt
exemple de moduri de orientare a acţiunilor umane în situaţii foarte diverse. Astfel de
orientări sau strategii sunt valorizate pozitiv pe spaţii sociale largi , sunt, în consecinţă,
dezirabile.
Vecinătate - 1.„relaţie socială constituită între persoane care locuiesc sau lucrează în apropiere.
Persoanele aflate în situaţia de vecinătate adoptă unele faţă de altele comportamente
condiţionate de şansele sporite de intercunoaştere şi interacţiune pe care le au
(cooperare sau conflict, evitare etc. ) . Modelul tradiţional al relaţiei de v. tip sătesc,
caracterizat prin interacţiune intensă, tinde să fie înlocuit în noile ansambluri urbane
prin relaţii de v, cu intensitate minimă, bazate pe raporturi de anonimat Chiar în astfel
de condiţii relaţiile de v. pot câştiga în intensitatea şi încărcătură afectivă odată cu
creşterea vechimii de locuire, în funcţie de compoziţia socială a populaţiei învecinata
şi de modul în care este realizat cadrul construit pentru locuire. 2. Grup social
constituit ,în special în mediile cu puternică orientare comunitară (sate tradiţionale ,
comunităţi etnice), structurat in baza unor puternice relaţii de întrajutorare şi
intercunoaştere, a unor proiecte comune de acţiune şi a unor roluri specializate
(precum "tatăl de vecinătate", casierul etc. în unele comunităţi săseşti din
Transilvania). 4. Unitatea de v. (Clarance Perry, 1928-1930) este considerată în teoria
şi în practica de sistematizare drept unitate urbanistică de bază a zonei urbane de
locuit. Realizarea unei astfel de unităţi implică asigurarea unui raport optim între
locuinţele, dotările de folosinţă zilnică, amenajările şi reţeaua stradală. Sunt urmărite
în acest fel atât creşterea confortului de locuire cât şi favorizarea unor relaţii de tip
comunitar în cadrul unităţii de v.‖ (Sandu în Zamfir şi Vlăsceanu, coord., 1993: 668).

224
 Dezvoltare comunitară şi regională

Bibliografie

Almond, Gabriel; Verba, Sidney (1996), Cultura civică. Atitudini politice şi democraţie în cinci
naţiuni, traducere şi studiu introductiv de Dan Pavel, Editura Du Style, Bucureşti.
Amerio, Piero (2003), „Evoluţia conceptului de comunitate în cultura occidentală‖, in Bruna
Zani, Augusta Palmonari (coord.) (2003), Manualul de psihologia comunităţii,
traducere de Hanibal Stănciulescu, prefaţă de Adrian Neculau, Editura Polirom, Iaşi.
Anderson, Benedict (2000), Comunităţi imaginate. Reflecţii asupra originii şi răspândirii
naţionalismului, traducere de Roxana Oltean şi Ioana Potrache, Editura Integral,
Bucureşti.
Arnold, R.; Burke, B.; James, C.; Martin, D.; Thomas, B. (1991), Educating for a change.
Toronto, Ontario: Between the Lines/Doris Marshall Institute for Education and
Action, apud Castelloe şi Gamble, 2005.
Augustin (2002), Prima cateheză. Iniţiere în viaţa creştină, traducere de George Bogdan Ţâra,
introducere de Lorenzo Perrone, ediţie îngrijită de Cristian Bădiliţă, Editura Polirom,
Iaşi.
Barry, Brian (2000), „Naţionalismul‖ in Miller, David (coord.), (2000), Enciclopedia Blackwell
a gândirii politice, Editura Humanitas, Bucureşti.
Benoit-Smullyan, Emile (1996) „Status, Status Types, and Status Interrelations‖, în John Scott
(ed.), Class. Critical Concepts, vol. I, pp. 159-174, Routledge, London.
Bigio, Anthony G. (1998) Social Funds and Reaching the Poor. Experiences and Future
Directions. Washington: The World Bank
Blalock, Hubert M. (1967) „Status Inconsistency and Interaction: Some Alternative Models‖,
American Journal of Sociology, nr. 73, pp. 303-315. (prima dată publicată în 1944.)
Bonte, Pierre; Izard, Michel (1999), Dicţionar de etnologie şi antropologie, Editura Polirom,
Iaşi.
Boudon, Raymond, Besnard, Philippe, Cherkaoui et Lacuyer,Bernard-Pierre (1995),
Dictionnaire de la Sociologie, Larousse.
CASPIS (Comisia Anti-sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale), Poverty and Living Standard
Dynamics during the 1998-2001 Period, december; at: www.caspis.ro/english/press.htm
Castelloe, Paul; Gamble, Dorothy N. (2005), „Participatory Methods în Community Practice.
Popular Education and Participatory Rural Appraisal‖, în Marie Weil (ed.) (2005), The
Handbook of Community Practice, Sage Publications, London.
Centeno, Miguel (1994), „Between Rocky Democracies and Hard Markets: Dilemmas of the
Double Transitions‖, Annual Review of Sociology nr. 20, pp. 125–147.
Cernea, Michael M. (1993), „The Sociologist‘s Approach to Sustainable Development‖,
Finance and Development, december.
Coleman, James S. (1990), Foundations of Social Theory, The Belknap Press of Harvard
University, Cambridge, Massachusetts.
Comisia Comunităților Europene. 2008. Carta Verde privind Coeziunea Teritorială.
Transformarea diversității teritoriale într-un element forte. Bruxelles.
http://ec.europa.eu/regional_policy/consultation/terco/paper_terco_ro.pdf

Commission of the European Communities. 2008. Classifications of NUTS3 regions, Annex to

Green Paper on Territorial Cohesion Turning territorial diversity into strength

Cotgrove, Stephan (1982), Catastrophe or Cornucopia: The Environment, Politics and the
Future, John Wiley and Sons, New York, apud Marangudakis (2002).
Cucu, Vasile; Băcănaru, Ion (1972), „Geografia satului românesc‖, Sociologia militans, 1972.
Dees, Gregory J. (2001), The Meaning of Social Entrepreneurship,
http://www.fuqua.duke.edu/centers/case/documents/dees_SE.pdf, consultat 14
noiembrie 2004.

225
 Dumitru Sandu

Demolins, E. Les Grandes Routes des Peuples. Essai de Géographie sociale. Comment la route
crée le type social. 1902. Revue internationale de l'enseignement. Vol. 43

DETR (2000), „Indices of Deprivation 2000‖, Regeneration Research Summary, nr. 31.
Dogan, Matei (1999), Sociologie politică. Opere alese, Editura Alternative, Bucureşti.
Ducrot, Oswald; Schaeffer, Jean-Marie (1996), Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor
limbajului, traducere de Anca Magureanu, Viorel Vişan, Marina Păunescu, Editura
Babel, Bucureşti.
Emery, M., Flora , C. 2006. Spiraling-Up: Mapping Community Transformation with
Community Capitals Framework. Community Development. Vol 37 (1): 19-35.

Eriksson, John (coord.); Salinger, Lynn; Sandu, Dumitru (2003), Implementation of CDF
Principles in a Transition Economy. A Case Study of Romanian Experience, Working
Paper Series, OED,World Bank.
Etzioni, Amitai (1996), The New Golden Rule. Community and Morality in a Democratic
Society, Basic Books, New York.
Etzioni, Amitai (2002), Societatea monocromă, traducere din limba engleză şi note de Mona
Antohi, postfaţă de Sorin Antohi, Editura Polirom, Iasi
EUROSTAT, 2010. European regional and urban statistics .Reference guide, European
Commission.

EUROSTAT. 2010. European Regional and Urban Statistics. Reference Guide. European
Commission

Firebaugh, Glenn; Sandu, Dumitru (1998), „Who Supports Marketization and Democratization
in Post-Communist Romania?‖, Sociological Forum nr. 13(3), pp. 521-541.
Forse, M.; Lemel, Y. (1998), Occupational, Educational and Economic Position Status
Consistency Trends in France, Germany and USA, document de Travail, INSEE,
CREST, Paris.
Fox, John (1997), Applied Regression Analysis, Linear Models and Related Models, Sage,
London.
Geană, Gheorghiţă (2005). Antropologia culturală. Un profil epistemologic. Bucureşti:
Criterion
Golopenția, A. [1939] (1999) Gradul de modernizare al regiunilor rurale ale României , în
Sociologie Românească 1939, 4-6:209-217, republicat în Anton Golopenția, Opere Complete.
Vol. II. Statistică, Demografie și Geopolitică. București: Editura Enciclopedică, Editura
Univers Enciclopedic.

Golopenţia, Anton (2002) „Monografia sumară a satului‖, în Opere complete. Vol.I. Sociologie,
Bucuresti: Editura Enciclopedică
Grootaert, Christiaan; van Bastelaer, Thierry (eds) (2002), Understanding and Measuring Social
Capital, The World Bank, Washington, D.C.
Grusky, David B. (ed.) (2001), Social Stratification in Sociological Perspective, Westview
Press, Oxford.
Guvernul României, Comisia Europeană (1997). Carta verde. Politica de dezvoltare regională
în România.
Guvernul României, Comisia Europeană. 1997. Carta Verde a Dezvoltării Regionale disponibil
la http://sites.google.com/site/dumitrusandu/CartaVerde_VarRomana.pdf?attredirects=0

Guvernul României, MADR (2008). PNDR Programul Naţional Pentru Dezvoltare Rurală
2007-2013
Habermas, Jürgen (2000), „The Public Sphere‖, in Kate Nash (ed.), Readings in Contemporary

226
 Dezvoltare comunitară şi regională

Political Sociology, pp. 288-294, Blackwell, Oxford.

Harris, Val (2001), Community Work Skills Manual, Newcastle : Association of Community
Workers
Herseni, Traian şi Ionică Ion . 2002. „Plan pentru Atlasul sociologic al României‖, în D.Gusti,
T.Herseni, 2002, Îndrumări pentru monografiile sociologice,Biblioteca Institutului
Social Român, Editura Universităţii Bucureşti
Hope, Keith (1975), „Models of Status Inconsistency and Social Mobility Effects‖, American
Sociological Review, nr. 40 (iunie), pp. 322-343.
http://ec.europa.eu/regional_policy/consultation/terco/terr_classifications_nuts3_2009.xls

http://www.lioneltardy.org/archive/2009/01/31/rapport-de-synthese-des-travaux-parlementaires-
de-la-majorit.html

Inkeles, Alexander (1969) „Making Men Modern: On the Causes and Consequences of
Individual Change in Six Developing Countries‖, American Journal of Sociology, nr.
75(2), pp. 208-225.
Ionescu, Ion. 2004. Sociologia dezvoltării comunitare. Iaşi: Institutul European
Jackson, E.F.; Curtis, R.F. (1972), „Effects of Vertical Social Mobility and Status
Inconsistency: A Body of Negative Evidence‖, American Sociological Review, nr. 37,
pp. 701-713.
Kamat, Sangeeta (2003), „NGOs and the New Democracy. The False Saviors of International
Development‖, Harvard International Review, primăvara, pp. 65-69.
Kaner, Sam with Lind, Lenny , Toldi, Catherine, Fisk, Sarah and Berger, Duane, foreward by
Michael Doyele.[1996] 2007. Facilitator’s Guide to Participatory Decision-Making.
Second Edition. San Francisco: John Wiley & Sons
Kaufman, Harold; Kenneth Wilkinson (1967), Community Structure and Leadership Bulletin,
nr. 13, Social Science Research Center, Missisipi State University.
Kenny, Sue (2001), Tensions and dillemas in community development: New discourses, new
Trojans?, Keynote speech at International Community Development Conference,
Rotorua, New Zealand, 15 p.,
http://www.iacdglobal.org/documents/research/kenny.pdf, 25 septembrie 2004.
Kerschke-Risch, Pamela (1990), „Statuskonsistenz: ein neuer Ansatz fur eine alte Theorie‖,
Zeitschrift für Soziologie, nr. 19(3), pp. 195-202.
Kiekolt, Jill K. (1988), „Recent Developments in Attitude and Social Structure‖, Annual Review
of Sociology, nr. 381-403.
Kim, Hudson (2004), „Behind the rhetoric of community development: how is it perceived and
practiced?‖, Australian Journal of Social Issues, nr, 8/1.
Knigge, Pia (1998), „The ecological correlates of right-wing extremism in Western Europe‖, in
European Journal of Political Research, nr. 34 (250).
Leeuwis, Cees (2000) „Reconceptualizing Participation for Sustenable Rural Development:
Towards a Negociation Aproach‖, Development and Change, vol. 31, pp. 931-959.
Lenski, Gerhard E. (1954), „Status Crystallization: A Non-Vertical Dimension of Social
Status‖, American Sociological Review, nr. 19 (august), pp. 405-413.
Lilie, Stuart A.; Maddox,William S. (1981), „An Alternative Analysis of Mass Belief Systems:
Liberal, Conservative, Populist and Libertarian‖, Policy Analyisis, nr. 3, at:
www.cato.org/pubs/pas/pa003.html
Linz, Juan J.; Stepan, Alfred (1996), Problems of Negotiated Transition and Consolidation:
South Europe, South America, and Post-Communist Europe, Johns Hopkins University
Press, Baltimore, MD.
Livezeanu, Irina (1998), Cultură şi naţionalism în Romania Mare. 1918-1930, Editura
Humanitas, Bucureşti.
Lutz, W. 1995. Literate Life Expectancy. POPNET 26 (Winter), pp. 1-5. Laxenburg, Austria:
International Institute for Applied Systems Analysis.

227
 Dumitru Sandu

Marangudakis, Manussos (2002), „New Social Movments: Between Civil Society and
Communitarianism‖, Sociological Spectrum, nr. 22, pp. 41-70.
Massey, Douglas S.; Goldring, Luin; Durand, Jorge (1994), „Continuities in Transnational
Migration: An Analysis of Nineteen Mexican Communities‖, AJS, Vol. 99, nr. 6 (mai).
Matei, Mioara; Matei, Ioan (1977), Sociologie şi sistematizare în procesele de dezvoltare,
Editura Tehnică, Bucureşti.
McIntosh, Mary E.; Mac Iver, Martha Abele; Abele, Daniel G.; Smeltz, Dina (1994), „Publics
Meet Market and Democracy in Central and East Europe, 1991-1993‖, Slavic Review,
nr. 53(2), pp. 483-512.
McIntosh, Mary; Mac Iver; Martha Abele; Smeltz, Dina; White, B. Susan (2004), Prospects for
Market Democracy in Central and Eastern Europe: The Public Perspective, aprilie; at:
www.cipe.org/printerfriendly/
Meister, Albert (1972),Vers une Sociologie des Associations, Les Editions Ouvrieres, Paris.
Midgley, James; Livermore, Michelle (2005), „Development Theory and Community Practice‖,
in Marie Weil (ed.), (2005), The Handbook of Community Practice, Sage Publications,
London.
Mihăilescu, Vintilă (1926), „Trebuie cunoscute trei tipuri de sat: satul adunat (concentrat), satul
răsfirat şi satul risipit‖, Buletinul societăţii române de geografie, vol. VLV.
Mihăilescu, Vintilă (coord.); Coman, Gabriela; Pozsony, Ferenc; Schiltz, Anne; Şoflău, Vasile
(2002), Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania, Editura Paideia, Bucureşti.
Milbrath, Lester (1984), Environmentalists – Vanguard for a New Society, State University of
New York Press, Albany, NewYork apud Marangudakis 2002.
Miller, David (coord.) (2000), Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Editura Humanitas,
Bucureşti.
Ministerul Agriuculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 2010. Programul National de
Dezvoltare Rurala , 2007-2013, http://www.madr.ro/pages/dezvoltare_rurala/pndr-versiune-
iunie2010-romana.pdf, consultat noiembrie 2010.

Muller, Edward; Opp, Carel-Diter (1986), „Rational Choice and Rebellious Collective Action‖,
American Political Science Review, nr. 80(2), pp. 471-487.
Narayan, Deepa (ed.) (2002), Empowerment and Poverty Reduction, The World Bank,
Washington, D.C.
Nash, Kate (ed.) (2000), Readings in Contemporary Political Sociology, Blackwell, Oxford.
Negulescu, Arabela (coord.) (2004), The Jiu Valley Region:Multi-dimensional
AssessmentRomania. Main Report. Draft. martie,
http://www.avj.ro/node/195193/comfile/download/ JiuValleyWBReport2004.pdf?
version_id=245578, consultat 16 noiembrie 2004
Pascaru, Mihai (2003), Matricea comunitară. Cunoaştere, comunicare şi acţiune comună în
satul contemporan, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Perben, D., Courtois , J-P. 2009. Rapport de synthese des travaux des parlementaires de la
majorite sur la reforme des collectivites locales. Assemblee Nationale. Senat

Pop, Luana Miruna (coord.) (2002), Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti.
Powell, Fred, Geoghegan (2004), The Politics of Community Development. Reclaiming Civil
Society or Governance?, A.&A. Farmar, Dublin.
Putnam, Robert (2000), Boling Alone. The Collaps and Revival of American Community,
Simon&Schuster, New York.
Quinney, Anne (2002), „Theory and practice of community development: a case study from the
Onited Kingdom,‖ Journal of Community Development Society, nr. 1/1.
Rainey, Daniel; Robinson, Kenneth; Allen, Ivye; Christy, Ralph D. (2003), „Essential Forms of
Capital for Sustainable Community Development‖, American Journal of Agricultural
Economics, nr. 85 (3) august, pp. 708-715.
Randell, Mark (2004), „Constructing participation spaces‖, Community Development Journal,

228
 Dezvoltare comunitară şi regională

Vol. 39, nr. 2, aprilie, pp. 144-155.

Redfield, Robert, (1955), Little Community, Chicago University Press.
Reisch, Michael, (2005), „Radical Community Organizing‖, in Marie Weil (ed.) (2005), The
handbook of community practice, Sage Publications, London.
Rogers, Everett, Rabel Burdge (1972), Social Change In Rural Societies, Appleton-Century-
Crofts, Meredith Corporation, New York.
Rostas, Zoltan (1999). Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, Bucureşti: Paideia
Rotariu, T. 2009. Disparitățile teritoriale, în Marian Preda (coord.) Riscuri și inechități sociale
în România. Iași: Polirom.

Rughiniş, Cosima (2004), Cunoaştere incomodă. Intervenţii sociale în comunităţi defavorizate

în România anilor 2000, Printech, Bucureşti.
Salert, Barbara (1976), Revolutions and Revolutionaries: Four Theories, Elsevier, New York.
Sandu, D. , Voineagu, V. , Panduru, F. 2009. Dezvoltarea comunelor din România. INS, FSAS-
UB, Bucuresti , disponibil la
http://sites.google.com/site/dumitrusandu/DezvoltareaComunelorDinRomania2008a.pdf?attre
directs=0 (consultat septembrie 2010).

Sandu, D. 1999. Spațiul social al tranziției. Iași: Polirom

Sandu, D. 2005. Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie. Iași: Polirom.

Sandu, D. 2010. Modernising Romanian Society Through Temporary Work Abroad, in Richard
Black, Godfried Engbersen, Marek Okólski and Cristina Pantiru (eds.) , A Continent Moving
West? EU enlargement and labour migration from Central and Eastern Europe, Amsterdam
University Press.

Sandu, Dumitru (1977), „Participare locală‖ in Mioara Matei, Ioan Matei (1977), Sociologie şi
sistematizare în procesele de dezvoltare, Editura Tehnică, Bucureşti, pp.138-150.
Sandu, Dumitru (1987), Dezvoltarea socioteritorială în România. Editura Academiei,
Bucureşti.
Sandu, Dumitru (1996), Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în România, Editura Staff,
Bucuresti.
Sandu, Dumitru (1999), Spaţiul social al tranziţiei, Editura Polirom, Iaşi.
Sandu, Dumitru (2003), Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării. Încredere, toleranţă şi reţele
sociale,Editura Polirom, Iaşi.
Sandu, Dumitru (2004a), „Status Inconsistency as predictor of Public Action Attitude in
Romania‖, Current Sociology, vol. 52 (6), pp. 989-1020.
Sandu, Dumitru (2004b), „Cultură şi experienţă de migraţie în satele României‖, Sociologie
Românească, nr. 3.
Sandu, Dumitru (2005), O hartă socială a comunităţilor de romi. Fundamentarea intervenţiilor
sociale printr-un sondaj asupra sărăciei comunitare PROROMI, Banca Mondială,
Bucureşti, Iulie (raport de cercetare)
Sandu, Dumitru (coord.), Câmpean, Cosmin, Marina, Lucian, Peter, Mihaela, Şoflău, Vasile.
(2007). Practica dezvoltării comunitare. Iaşi: Polirom
Sandu, Dumitru (coord.); Stanculescu, Manuela; Serban, Monica (2000), Social Assessment for
Rural Development Project. Social needs and actions in Romanian villages, World
Bank, Bucureşti.
Sandu, Dumitru. (2006). „Ideologia participativă la sat‖, în G.Bădescu, M.Comşa, D.Sandu
(coord.), B.Voicu, M.Voicu, Eurobarometrul rural: valori europene în satele
româneşti, Fundaţia pentru o Societate Deschisă
Sandu, Dumitru. 1975. O tehnică pentru masurarea perceptiei situatiilor sociale ierarhice .
Viitorul Social .3.

229
 Dumitru Sandu

Schuftan, Claudio (1996), „The Community Development Dillema: what is really

empowering?‖, Community Development Journal, nr. 31 (3), pp. 260-64.
Schuman, Sandy (editor). (2005). The IAF Handbook of Group Facilitation. Best Practices from
the Leading Organization in Facilitation. San Francisco: Jossey-Bass
Scott, James (1990), Domination and the Arts of Resistance: Hidden Transcripts, Yale
University Press, New Haven, Connecticut.
Scott, John (ed.) (1996), Class. Critical Concepts, vol. I., Routledge, London.
Sen, Amartya (1999), Development as Freedom, Oxford University Press.
Simmel, Georg (1971), On Individuality and Social Forms, edited with an Introduction by
Donald N. Levine, The University of Chicago Press, Chicago.
Smeltz, Dina; Bell, Janice; Mendrala, Nancy; Sweeney, Anna; Teare, Mark (2000), Public
Opinion in Central and Eastern European Countries in Transition, 1989–1999: 10
Years after the Fall of the Wall, Office of Research, Department of State, Washington,
DC.
Smith, David R. (1996) „The Career of Status Crystallization: A Sociological Odyssey”,
Sociological Research Online, nr. 1(3); at: www.socresonline.org.uk/socre-
sonline/1/3/3.html
Sørensen, Aage B. (2001) „The Basic Concepts of Stratification Research: Class, Status, and
Power‖, in David B. Grusky (ed.), Social Stratification in Sociological Perspective, pp.
287-302, Westview Press, Oxford.
Stahl, Henri H (1998), Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti. ediţia a II-a,
revăzută, studiu introductiv şi ediţie îngrijită de Paul H. Stahl, Cartea Românească,
Bucureşti.
Stahl, Henri H. (1981), Amintiri şi gînduri din vechea şcoală a „monografiilor sociologice”,
Minerva, Bucureşti.
Stoecker, Randy (2001), Power or Programs? Two Paths to Community Development Keynote
speech at International Community Development Conference, Rotorua, New Zealand,
19 p., http://www.iacdglobal.org/documents/research/kenny.pdf, 25 septembrie 2004.
Stoian, Ion M. (1992), Dicţionar religios. Termeni religioşi, credinţe populare şi nume proprii,
Garamond, Bucureşti.
Totelecan, Silviu G. (2003), Vecinătatea în Munţii Apuseni, Napoca Star&Argonaut, Cluj-
Napoca.
Townsley, Philip. 1996. Rapid rural appraisal, participatory rural appraisal and aquaculture.
Rome: FOOD AND AGRICULTURE ORGANIZATION OF THE UNITED
NATIONS
Voicu, Bogdan; Dan, Adrian; Voicu, Malina; Serban, Monica (2002), Assessing the causes of
country disparities in RSDF projects proposals, A Report to Romanian Social
Development Fund, second draft, Bucharest, 10 January.
Voicu, Malina, Voicu, Bogdan (coord.) (2006). Satul romînesc pe drumul către Europa. Iaşi:
Polirom
Weber, Max (1964), The Theory of Social and Economic Organisation, trans. A. Henderson and
Talcott Parsons, The Free Press, New York.
Weber, Max (1999), Sociological Writings, edited by Wolf Heydebrand, Continuum, New
York.
Weil, Marie (ed.) (2005), The Handbook of Community Practice, Sage Publications, London.
Weil, Marie; Gamble Dorothy (2005), „Evolution, Models, and the Changing Context of
Community Practice‖ in Marie Weil (ed.) (2005), The Handbook of Community
Practice, Sage Publications, London.
Whitt, Hugh P. (1983) „Status Inconsistency: A Body of Negative Evidence or a Statistical
Artefact?‖, Social Forces, nr. 62(1), pp. 201-233.
Williamson, J. 1965. Regional inequality and the process of national development: a description
of the patterns , în Economic Development and Culture Change, vol. XIII, no. 4, July, pp. 3-
84.

230
 Dezvoltare comunitară şi regională

Zamfir, Elena (2002), „Dezvoltare comunitară‖ in Luana Miruna Pop (coord.), (2002),
Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti.
Zamfir, Elena (coord.) (2000), Strategii antisărăcie şi de dezvoltare comunitară,Editura Expert,
Bucureşti.
Zamfir, Elena; Preda, Marian (coord.) (2000), Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii
de caz, Editura Expert, Bucureşti.
Zani, Bruna (2003), „Instrumente conceptuale şi metode de cercetare‖, în Zani Bruna, Augusto
Palmonari (coord.), Manual de psihologia comunităţii, Editura Polirom, Iaşi.
Zani, Bruna; Palmonari, Augusto (coord.) (2003), Manual de psihologia comunităţii, traducere
de Hanibal Stanciulescu, prefaţă de Adrian Neculau, Editura Polirom, Iaşi.
Zurcher, Louis A.; Wilson, Kenneth L. (1979) „Status Inconsistency and the Hope Technique,
II: A Linear Hypothesis about Status Enhancement, Status Detraction, and Satisfaction
with Membership‖, Social Forces, 57(4), pp. 1248–1267.

*** (2002), Social Funds. A Review of World Bank Experience, Report No. 23668, February 12,
Operations Evaluation Department, World Bank.
*** (2003), Toward Country-led Development. A multi-Partner Evaluation of the
Comprehensive Development Framework, Synthesis Report, World Bank, Washington,
DC.
*** (2004), Promotorul Local, agent de dezvoltare locală, CAR, ADETIM, CIVITAS, CJ
Timiş, Artpres, Timişoara.

231