Sei sulla pagina 1di 14

CĂLĂRASI -SLOBOZIA-BRÂILA-BUZĂU

Traseul însumeaza cea 270 km si strabate regiunile estice si nord-estice ale Munteniei. Se pleaca din Calarasi spre Slobozia pe DN 21, apoi pe DN 22 spre Rîmnicu Sarat, iar de aici catre Buzau se merge pe E 20 ; de la Buzau la Ploiesti calatoria continua pe DN l B. Din itinerar se fac si unele abateri pentru a se ajunge la cîteva obiective de mare însemnatate pentru cunoasterea istoriei acestor locuri.

1. SLOBOZIA

Pe malul stîng al lalomitei, la 42 km de Calarasi, se afla municipiul Slobozia ; aici, cercetarile arheologice de la Slobozia-Bora au identificat urme materiale neolitice.

Numele localitatii semnifica un proces social petrecut în evul mediu. Astfel, cu secole în urma, locuitorii stabiliti aici erau liberi (slobozi) de a 949i85j numite obligatii feudale. Cunoscut loc de tîrg în perioada medievala, Slobozia apare pentru prima oara mentionata documentar în veacul al XVII-lea, în vremea lui Matei Basarab.

2. PISCUL CRAS ANI

Pe itinerarul Slobozia-Urziceni, între satele Co-puzu si Grasanii de Sus (ambele apartinatoare de comuna Balaciu), se gaseste punctul Piscul Crasâni, locul unde s-a precizat o importanta statiune din a doua epoca a fierului. Piscul Grasani ocupa o pozitie dominanta, cu vedere larga asupra vaii lalomitei si a regiunii de cîmpie situata la nord de rîu. Datorita unor eroziuni continue ale solului, alcatuit din loess nisipos, terasa este segmentata în trei portiuni izolate. In trecut, terenul, înconjurat din toate partile de rîpi abrupte si înalte, era legat de mal doar prin-tr-o sa îngusta, taiata de un sant artificial.

doar prin-tr-o sa îngusta, taiata de un sant artificial. Planul asezarii fortificate gcto-dacice de la Piscul

Planul

asezarii

fortificate

gcto-dacice

de

la

Piscul

Grasani (dupa Radu Vulpe, op, cit.).

Primele sapaturi le-a efectuat D. Butculescu în anii 1870 si 1876. Cercetari organizate au început în deceniul patru al secolului nostru ele fiind conduse de Ion Andriesescu ; la aceste sapaturi a participat si Radu Vulpe. La baza locuirii s-au constatat resturi razlete din epoca neolitica, apartinînd culturii Boian. Bogatele vestigii getice se caracterizeaza prin locuinte de suprafata aglomerate. Ceramica locala, variata ca forme, este întregita de importuri grecesti, cuprinzînd amfore lucrate în centrele din Thasos si Rhodos. Printre obiectele din metal de factura locala sînt remarcate bratari, verigi si fibule de bronz, cutite, vîrfuri de lanci si de sageti lucrate din fier. Din categoria obiectelor venite din afara pe calea schimbului, se cuvine a fi mentionat un lampadar de bronz cu trei brate, descoperit într-o locuinta. Studierea inventarului gasit la Piscul Grasani a permis sa se stabileasca ca asezarea dateaza din secolele IV-I î.e.n. Rezultatele însemnate obtinute la Piscul Grasani au determinat reluarea cercetarilor cu cîtiva ani în urma. Astfel, în campania de sapaturi a anului 1983 a fost descoperita o locuinta absidala, asemanatoare cu altele de acelasi tip aflate în acropola de la Popesti si la Tei-Bucuresti, constructii considerate ca avînd un caracter sacru.

3. BRĂILA

Orasul, asezat pe malul Dunarii, pe o terasa a Cîmpiei Baraganului, a devenit de-a lungul timpurilor o poarta spre lume a tarii. Datorita conditiilor geografice si climaterice prielnice, aria orasului si împrejurimile acestuia au fost leaganul unor vechi civilizatii. Cea mai veche atestare materiala privind prezenta omului pe aceste meleaguri o constituie dovezile arheologice din epoca neolitica, respectiv culturile Boian si Gumelnita, reperate pe înaltimea teraselor de la Brailita, Baldovinesti, Rîmnicelu, Liscoteanca si însuratei sau chiar si în orasul Braila în cartierul Pisc. Inventarul gospodaresc bogat se caracterizeaza prin unelte si arme prelucrate din silex, piatra slefuita, os si corn, mai rar fiind folosit cuprul. Ceramica aflata în mare cantitate datorita formelor si decorului vaselor este foarte diversa. Pe vasele gumelnitene era folosita frecvent pictura bicroma cu alb si rosu.

Perioada bronzului final, reprezentata prin cultura Noua, este atestata prin materialele

urme din prima epoca a fierului s-au depistat la Brailita,

gasite la Brailita si Liscoteanca

Spiru Haret si Rîmnicelu (cultura Babadag) si sutesti si Silistea (cultura Basarabi).

;

Subliniem cercetarile arheologice importante clin necropola plata de la Chiscani unde s-au descoperit peste 30 de morminte de inhumatie. Inventarul funerar 1-au format vasele geto- dacice lucrate cu mina si cele grecesti (realizate la roata), un caza-nel de bronz, un pumnal si cutite de fier. Avînd în vedere ritul funerar, precum si unele obiecte de inventar, necropola de la Chiscani apartine probabil populatiei scitice sau celei geto-scitice. Cea de-a doua epoca a fierului cuprinde o densitate puternica de locuiri (Brailita, Spiru Haret, Rîmnicelu-Gradistea) si necropole (Brailita, Spiru Haret, Rîmnicelu si Gradistea). Asezarile masate pe terasele apelor au aspect nefortificat, organizate pe suprafete de teren întinse ; alteori ele s-au aflat pe popine ocupînd întinderi restrînse. Locuintele îngropate în pamînt sint ovale sau se-miovale ; deseori ele au iost ridicate la suprafata solului, înscriind un contur patrulater. Ceramica locala lucrata cu mîna si la roata a existat dimpreuna cu vase de import, în special amfore de factura greceasca. Astfel, la Brailita s-au identificat multe toarte de amfore cu stampile, care indicau locul de provenienta (Thasos, Rhodos, Heracleea Pontica, Kos, Knidos). Mormintele getice s-au gasit atit în necropole, cît si izolate. Cei mai important cimitir de incine-ratie este cel de la Brailita, amplasat în apropierea locuirii getice. Acesta contine urne funerare cu sau fara vase de ofranda. Deosebit ca mod de constructie s-a dovedit a fi un mormînt de forma unui cavou prevazut cu "dromos". Sapat în întregime în loess, acesta avea un put de coborîre, cu trepte, un coridor (,,dromosul ;; ) si o camera funerara. Oasele calcinate

au fost asezate pe podeaua încaperii funerare, însotite de vasele de ofranda getice si grecesti. Sistemul de înmormîntare descris se întîlneste foarte rar la geto-daci.

Mentionam descoperirea din 1971 a mormîntului de la Gavani, comuna Gemenele. Acesta era acoperit de un tumul si continea un schelet omenesc inhumât însotit de scheletele mai multor cai, sacrificati si înhumati o data cu defunctul. Inventarul funerar bogat este format din obiecte de podoaba, de harnasament si echipament militar ca : margele de sticla colorata, placute si aplice zoomorfe din argint, zabale si psalii de fier, clopotei, inel si un vîrf de sageata, precum si un coif cu obrazare, toate realizate din bronz, în functie de obiectele continute mormmtul a fost încadrat în secolul ai JV-lea î.e.n.

Secolele I-IV e.n. sînt bine documentate din punct de vedere arheologic. Astfel atît mormintele din a doua jumatate a secolului al II-lea e.n. (de la Rimnicelu, Tichilesti, Braila, Ulmu, Spiru Haret) prin piesele existente (ceramica, arme, margele din sticla, pandantive lucrate din aur si bronz, fibule, cutite), cît si statiunile din secolele III-IV dovedesc pe aceste meleaguri o incontestabila continuitate de viata. Pentru veacurile IX-X, urmele de vietuire sînt extrem de numeroase, materializate prin cele 20 de asezari, masate pe terasele principalelor rîuri, sau a unor vechi cursuri de apa, ca spre exemplu cele de la Brailita, Rîmnicelu, Faurei, însuratei, Sihlean. Transformarea Brailei din sat în tîrg se pare ca avusese loc înainte de veacul al XIV-lea. Astfel, în Cronica de la Kiev, cunoscuta sub numele de Cronica lui Nestor, redactata la începutul secolului al XII-lea, se aminteste despre concentrarea de produse si marfuri care avea loc la Dunarea de Jos, ceea ce implica existenta unor centre comerciale. Se presupune ca denumirea orasului îsi trage obîrsia de la un nume de persoana. Oricum, la mijlocul secolului al XIV-lea, cînd a luat fiinta statul feudal independent Ţara Româneasca, Braila fiinta de mai multa vreme si avea o deosebita însemnatate economica. Miron Costin în lucrarea Istorie in versuri polone despre Moldova si Ţara Româneasca referin-du-se la cele doua porturi dunarene, Giurgiu si Braila, arata ca ele sînt " amintiri vesnice ale domnilor munteni Basarabii". In stadiul actual al cunostintelor, primele mentiuni documentare dateaza însa din secolul al XIV-lea. Astfel într-o descriere geografica spaniola - un fel de manual pentru uzul navigatorilor si calatorilor -, intitulata Libra del conoscimiento (Cartea cunostintelor) datata în 1350, se pomeneste la Dunarea de Jos o localitate numita Drinago. Denumirea corectata de lingvistii vremii noastre cu Brillago denota ca este vorba despre Braila. Un tratat comercial încheiat la 20 ianuarie 1368 de Vlaicu Voda cuprinde prima mentiune directa a numelui Brailei. Acesta favoriza traficul portului, întrucît dadea posibilitatea negustorilor brasoveni de a nu mai plati vama, daca vor exporta marfurile lor prin portul Braila. Tratatul din vremea domniei lui Mircea cel Batrîn (1409) le îngaduia negustorilor poloni si lituanieni sa vina cu marfurile lor în Ţara Româneasca, în toate schelele

începînd de la Portile de Fier si pîna la Braila", în sfîrsit, alt tratat

de la Dunare ,,

comercial, încheiat la 8 octombrie 1408, de catre domnul Alexandru cel Bun .- tot cu negustorii poloni cu centrul la Liov - sublinia importanta Brailei ca un mare centru pescaresc. De aici înainte orasul de la Dunare apare frecvent în documente, mentionat ca ultim port si punct de vama rasaritean al Ţarii Românesti. în toate tranzactiile comerciale încheiate de domnii români cu Brasovul, Sibiul si chiar si cu Polonia figureaza Braila. Comertul brailean ajunsese cunoscut în evul mediu pîna în tinuturile Barcelonei ; vase spaniole veneau sa o viziteze, ea fiind cea mai vestita piata în toate tarile române. Braila a jucat un rol economic important, dar a fost legata si de o serie de evenimente politice si militare. Astfel cu ocazia campaniei otomane din anul 1462, condusa de sultanul Mohamed al II-lea, împotriva lui Vlad Ţepes, cuceritorul Constantino-polului, venit cu o flota din Marea Neagra, a ars Braila. în timpul domniei lui Radu Paisie (1535-1545) orasul si teritoriul înconjurator, inclusiv balta Brailei, au fost ocupate de Poarta, care a zidit aici o puternica cetate de zid si a organizat în jurul ei o raia, adica un teritoriu depinzînd administrativ de cetate,- locuitorii raialei aveau obligatia sa aprovizioneze cetatea si sa presteze diferite munci. Nu ni s-au pastrat descrieri sau planuri ale cetatii din veacul al XVI-lea, dar se pare ca el nu diferea de planurile din secolul al XVIII-lea. Astfel, potrivit planului ridicat de

capitanul austriac Johann von Vermatti în timpul razboiului din anii 1787-1791, fortificatia se compunea dintr-o incinta patrata prevazuta la cele patru colturi cu cite un bastion circular. Prima incinta era înconjurata de o a doua, patrata, si de o a treia, pentagonala, ultima avînd la cele cinci colturi cîte un bastion (doua circulare, iar trei poligonale sau unghiulare). Pri- mele trei incinte nu ajungeau la Dunare ; a patra incinta pornea de la fluviu si forma unghiuri fara bastioane. Mai exista si o a cincea incinta, cu sapte bastioane, dublata cu un sant spre exterior. Orasul se întindea în stinga cetatii ; aici îsi duceau existenta negustori si meseriasi români si straini. Centru militar important, Braila a cunoscut în continuare o serie de evenimente politice ce privesc istoria tarii. Astfel, Petru Rares, în ianuarie 1541, înscaunat pentru a doua oara în tronul Moldovei, a sosit la Braila cu oaste venind de la Constantinopol.

O situatie similara s-a petrecut la sfîrsitul anului 1563 cînd Alexandru Lapusneanu a luat

pentru a doua oara domnia Moldovei sosind tot aici cu ajutor otoman.

Eliberarea cetatii a avut loc, în primavara anului 1595, cînd Mihai Viteazul i-a obligat pe turci sa închine fortareata, otomanii obtinînd de la domnitor dreptul de a se retrage cu

armele lor

voievodului (1601).

stapî-nirea lui Mihai Viteazul asupra ei a durat pîna la finele domniei

;

în veacul al XVII-lea Braila va fi în continuare un puternic centru militar, dar în acelasi

timp va servi si ca loc de refugiu al domnilor români în-frînti sau al candidatilor la domnie
nenorocosi.

Cetatea Brailei va juca un rol activ' si în razboaiele ruso-austro-turce din veacul al XVIII- lea, precum si în timpul revolutiei de la 1821, cînd, la 23 aprilie, Tudor Vladimirescu cerea ca doi boieri sa duca în acest centru precum si la Vidin "arzurile", adica memoriile în care el arata ca tara nu s-a ridicat împotriva sultanului. Soarta orasului va fi hotarîta ca urmare a razboiului ruso-turc din anii 1828-1829 cînd, dupa asedii repetate, cetatea a fost cucerita de armata rusa. Atunci s-a hotarît darîmarea fortarete! turcesti care aproape 300 de ani tinuse sub amenintarea ei Muntenia si Moldova. Prin tratatul de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) se prevedea ca cetatile turcesti de pe malul sting al Dunarii sa fie înapoiate Ţarii Românesti, hotarul fata de Imperiul otoman urmînd a fi talvegul Dunarii. Dupa lunga ocupatie otomana Braila revenea Ţarii Românesti, integrîndu-se, sub toate aspectele, vietii economice, sociale, politice si culturale autohtone, mai ales ca localitatea nu-si pierduse nici un moment caracterul ei românesc.

MUZEUL JUDEŢEAN BRÀILA

Piata V. I. Lenin nr. 3

înfiintat în toamna anului 1954 si deschis oficial la 2 iunie 1955 muzeul avea un caracter mixt cu doua sectii : Sectia memoriala ,,H. Botev" si Sectia de arheologie. Pîna în anul 1959, acesta a functionat în cladirea fostului han Ceapîru (astazi demolat) dupa care a fost mutat la parterul imobilului din Piata V. I. Lenin nr. 3, sub denumirea de Muzeul de istorie al orasului si raionului Braila, în anul 1968, cu prilejul sarbatoririi a 600 de ani de existenta documentara a orasului Braila si a înfiintarii judetului, muzeul a fost reorganizat în aceeasi cladire, cu sectiile : arheologie, istorie, arta, etnografie, stiintele naturii.

Reamenajat si deschis în toamna anului 1984, muzeul prezinta prin bogatul sau patrimoniu istoric si prin realizari grafice deosebite dezvoltarea inultilaterala a societatii din aceasta parte a tarii, în holul central al cladirii doua harti cuprind descoperirile arheologice din judetul Braila si de pe teritoriul României din paleolitic pîna în secolele XI-

XII.

Primele doua sali expun obiecte datate din epoca pietrei cioplite pîna în veacul al V-lea î.e.n. Un spatiu însemnat este acordat neoliticului reprezentat prin culturile Boian, Gumelnita, Cucuteni, Cernavoda I atestate la Brailita, Liscoteanca, Rîm-nicelu, Ciresu, Spiru Haret si în alte localitati. Se remarca ceramica, variata ca forme si utilitate, precum si

plastica, cu un continut artistic deosebit, alcatuita din figurine antropomorfe si zoomorfe, piese de podoaba, amulete. Civilizatia bronzului este ilustrata prin unelte, arme si podoabe, în cadrul descoperirilor exceptionale se remarca marea necropola de 307 morminte de la Brailita. Semnificative descoperiri facute la Silistea si Brailita atesta prima epoca a fierului (culturile Babadag si Basarabi). Statul dac centralizat si independent condus de Burebista este înfatisat în cadrul muzeului prin expunerea unor harti, mulaje si texte. Este etalat tezaurul apartinînd unui aristocrat din veacul al V-lea î.e.n., (piese de ornament, harnasament si podoabe) descoperit la Gavani, vase si amfore din asezarea si necropola de la Brailita (secolele II-I î.e.n.), recipiente, unelte, podoabe, figurine antropomorfe din dava de la Gradistea (secolele II-I î.e.n.). Se individualizeaza, de asemenea, si piesele grecesti de mare valoare : monede, vase de lux, opaite, figurine de Tanagra din colectiile muzeului, ori descoperite în Dobrogea. O sala este rezervata reconstituirii mormîntului getic cu ,,dro-mos" si camera funerara din necropola de la Brailita (veacul al IV-lea î.e.n.). Este expusa o gama de amfore grecesti din Thasos, Heracleea Pontica, Sinope. Sînt subliniate legaturile cu civilizatiile elenistica si romana prin piesele de import, mai ales sticlaria romana de la Barbosi, precum si legaturile cu romanitatea sud- dunareana . la fel este subliniata si superioritatea civilizatiei autohtone fata de populatiile alogene în veacurile III--VII. în continuare muzeul ilustreaza evolutia societatii în epocile medie, moderna si contemporana.

4. BUZĂU

Buzaul si locurile înconjuratoare, ca de altfel toate orasele din Muntenia, îsi trag obîrsia înca din timpuri îndepartate. Astfel în comuna Lapos specialistii au identificat un atelier de exploatare a silexului, din perioada paleoliticului tîrziu. Materialele litice constau din aschii, lame, gratoare burine, folosite la razuit, cioplit, despicat. Continuitatea de vietuire s-a dovedit si pentru epoca neolitica, prin documentarea culturilor Cris, a ceramicii liniare (descoperita la Baesti si Ghera-seni) si Boian (prin cercetarile efectuate în comunele Suditi, Smeeni - satul Movila - si Sarata-Monteoru, ultima cunoscuta si pentru materialul caracteristic epocii bronzului). Nu departe de vatra actuala a orasului, Vasile Pârvan a identificat drumul antic care pleca de la gura Trotusului, trecea prin Panciu, Focsani, Buzau, Urziceni si Mostistea, facînd astfel legatura între doua mari artere de circulatie : drumul V-E geto-elen pe valea Dunarii si drumul E-V din regiunea de stepa, prin Olbia-Tyras-Poiana, de unde se bifurca pe valea Trotusului spre Transilvania sau prin Focsani spre Buzau. In zona buzoiana s-au dezvoltat un numar însemnat de asezari fortificate si nefortificate situate în regiunea de contact dintre cîmpie si deal, uneori în locuri aparate de natura sau alteori pe lînga cursuri de apa din cîmpie. Primei categorii îi apartin asezarile geto-dace de la Pietroasa, Gruiul Darii, Cîrlomanesti si Sapoca, unde gratie cercetarilor arheologica s-a stabilit existenta unor centre tribale (secolele II î.e.n. - I e.n.) localizate ca atare pe Valea Buzaului, a Niscovului si a masivului Istrita. Dar se cuvine a fi amintite si alte descoperiri geto-dacice la Aldeni, Balteni, Monteoru, Naeni, Prundeni si Suditi, ori chiar aceea din apro- pierea statiei C.F.R. Buzau Sud. Brazda lui Novac de Nord se opreste în masivul Istritei, la Pietroasele, unde s-a identificat si un mare castru roman. Aflîndu-se la întretaiere de drumuri, Buzaul s-a remarcat si prin descoperirea unor tezaure monetare bizantine cum ar fi cel alcatuit din monede de bronz emise de Isac al II-lea Anghelos (1185- 1195), la care se adauga cele din acelasi metal, de la Alexios al II-lea Comnenul (1180-1183) gasite pe teritoriul orasului. Cercetarile arheologice ofera marturii privind persistenta fondului autohton trainic în fata valurilor de migratori. Procesul de închegare a statului de sine statator Ţara Româneasca cuprinde si tinutul buzoian ca parte integranta a puterii centrale. Numele orasului deriva fara îndoiala de la cel al rîului pe care este asezat. Desigur ca termenul a apartinut mai întîi apei si apoi a trecut si asupra localitatii.

Denumirea s-a pastrat într-o scrisoare în limba greaca din secolul al IV-lea e.n. destinata sa informeze biserica din Capadocia (Asia Mica) despre împrejurarile în care predicatorul crestin Sava ,,Gotul" (din Gotia) a fost înecat de oamenii lui Atarid (fiul unui sef de trib vizigot) la 12 aprilie 372, în apa rîului Buzau. Faptul poate fi explicat numai datorita evenimentelor ce se petreceau în muntii Buzaului, unde vizigotii îsi stabilisera sub Atanaric centrul activitatii lor. în anul 1431 orasul este mentionat printre tîrgu-rile aflate în atentia speciala a domniei, care intervine la brasoveni si obtine ca negustorii din principalele centre ale Ţarii Românesti - printre acestea aflîndu-se si Buzaul - sa poata cumpara si vinde liber marfuri în orasul Brasov. De altfel, parcurgerea registrelor vigesimale ale Brasovului permite constatarea ca în întreg secolul al XVI-lea Buzaul, prin marile cifre de afaceri, ocupa primul loc printre orasele Ţarii Românesti partenere de comert cu Brasovul. în vremea lui Radu cel Frumos, în anul 1504, Buzaul devine sediul celei de-a doua episcopii a Ţarii Românesti. Din a doua jumatate a veacului al XVI-lea, din anii 1570-1580, dateaza si sigiliul orasului. In anul 1589 asezarea buzoiana îi aparea nobilului si omului de afaceri englez Henry Caven-disch, calator prin multe si însemnate centre comerciale europene, drept un ,,oras mare, cu case din lemn", unde se gaseau negustori vestiti ; printre acestia se numarau multi greci din Cipru, cu ajutorul carora s-a aprovizionat pentru drumul lung ce-1 avea de parcurs. Mihai Viteazul a organizat aici o tabara militara puternica pentru a feri tara de pustiirile

de asemenea, în toamna anului 1599, înainte de a trece în fruntea unui corp de oaste

în Transilvania, voievodul a stat o perioada la Buzau. La 9 octombrie 1600, trupele polone, care-1 sprijineau pe Simion Movila în actiunea sa de ocupare a tronului Ţarii Românesti, îsi faceau intrarea în Buzau, localitate pe care Stanislav Zolkiewski, unul din comandantii poloni, o considera ,,oras mare cu multe biserici si manastiri mai ales de caramida". Aflînd despre prezenta lui Mihai Viteazul la numai 6 mile de oras armata polona a asezat tunurile de bronz în trei biserici înalte din Buzau ; în timpul acestor ciocniri orasul a avut de suferit. Charles de Joppcourt, originar din Lorena, mercenar aflat în slujba Poloniei, a relatat despre excesele armatei polone în trecerea ei pe meleagurile buzoiene. Ciocnirea dintre trupele polone si oastea lui Mihai Viteazul, condusa de Baba Novac, a avut loc în apropiere de Buzau, la Ceptura. în anul 1616 orasul a fost, din nou, ars în parte si pradat. Cu toate vicisitudinile, Buzaul a ramas si în veacul al XVII-lea unul din centrele urbane importante ale Ţarii Românesti. Paul de Alep, prezent în Buzau la mijlocul secolului al XVII-lea, aminteste ca dupa plecarea din ,,tîrgul Rîmnicului" (actualul oras Rîmnicu Sarat) a ajuns într-un ,,oras mare", numit Buzau unde ,,se afla o manastire mare de piatra a carei biserica a fost întemeiata de voievodul Radu (cel Frumos n.n,)" ; în continuare calatorul sirian mentiona ca lumea era îmbelsugata si oamenii ospitalieri. Un alt calator, turcul Evlia Celebi, trecator si el prin Buzau în aceeasi perioada, scria :

"Acest oras este asezat pe un ses cu cîmpii întinse. Are 600 de case si doua manastiri, una de constructie noua si cealalta veche, precum si 100 de dughene. Este un oras foarte placut, împodobit cu vii si gradini. Sînt multi barbati aratosi si multe femei placute".

Buzaul a jucat un însemnat rol cultural în timpul lui Constantin Brîncoveanu, care a întemeiat aici o tipografie, de sub teascurile careia au iesit, în anii 1691-1704, 14 carti ; activitatea tipografiei buzo-iene a continuat în veacul al XVIII-lea, cînd, între anii 1743- 1762, aici au aparut alte 12 carti.

tatarilor

;

MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE

Bd. Nicolae Balcescu nr. 50

Meleagurile buzoiene au fost locuite înca din timpurile îndepartate ale paleoliticului. Acest fapt este reflectat si în muzeul orasului, unde aschiile de piatra, uneltele si ceramica

cie la Aldeni, Ghera-seni-Suditi si Pietroasele ilustreaza viata materiala din aceasta regiune, în cadrul comunei primitive. Densitatea asezarilor este dovedita si pentru epoca bronzului, prin manifestarile culturii Monte-oru la Sarata-Monteoru, Cetatuia, Aldeni si Berea. Rezultatele cercetarilor practicate în dava getica de la Cîrlomanesti sînt prezente în muzeu în mod deosebit prin plastica din lut zoo- si antropomorfa. Bogatul material din castrul roman de la Pietroasele, precum si de la Costesti, Gheraseni, Maxenu, aduce contributii importante în cunoasterea procesului de romanizare, documentat stiintific în expozitia muzeului buzoian. Muzeul prezinta o copie a celebrului tezaur "Closca cu puii de aur", descoperit pe meleagurile buzoiene. Perioada etnogenezei este ilustrata de piesele gasite la Cîndesti, Niscov, Izvorul Dulce, Zarnesti si în alte localitati. Mai sînt expuse obiecte din epoca feudala : unelte de productie, ceramica smaltuita si ornamentata cu flori. Un larg spatiu expozitional este, de asemenea, rezervat epocilor moderna si contemporana. De la Buzau spre Mizil, calatorul dornic de a cunoaste o serie de vestigii arheologice se poate abate din drum spre a vizita Sarata-Monteoru si Pietroasele.

dornic de a cunoaste o serie de vestigii arheologice se poate abate din drum spre a
rap de figurina antropomorfa, clatind din epoca neolitica (cultura Gumelnita).

rap

de

figurina

antropomorfa,

clatind

din

epoca

neolitica (cultura Gumelnita).

Ceramica din prima epoca a fierului. 5. SARATA-MONTEORU Coborînd, la sud de Buzau, pe DN

Ceramica din prima epoca a fierului.

5. SARATA-MONTEORU

Coborînd, la sud de Buzau, pe DN l B si apoi 10 km pe un drum local la dreapta prin comuna Merei se ajunge la Sarata-Monteoru.

Pe dealul Cetatuia din Sarata-Monteoru a fost descoperita asezarea eponima a culturii Monteoru. Aceasta cuprinde un bogat complex arheologic de locuiri neolitice si din epoca bronzului completata cu un cimitir din aceeasi perioada, precum si resturi materiale din Hallstatt-ul timpuriu (prima epoca a fierului), din epoca geto-dacica, din secolul al IV-lea e.n. De asemenea, s-a mai descoperit o mare necropola de incineratie din secolele VI-VII e.n. si urme din secolul al XII-lea.

Sapaturile efectuate în anii 1926-1927 de Ion Andriesescu si Ion Nestor au fost reluate de Ion Nestor între anii 1937-1953. Vestigiile culturii Monteoru raspindita pe dealul Cetatuia, si anume pe platoul Poiana Scorusului, au constituit un punct întarit, fortificat cu un sant de aparare la rasarit, pe Col, de unde se patrundea dinspre cîmpie. Colibele erau construite din frunzare din lemn cu lipitura de pamînt si podele subtiri din lut. în ultima perioada a bronzului, locuintele dispuneau de socluri de piatra. Esta semnalata si o constructie mare din bolovani de rîu, folosita ca loc de cult sau casa tribala. Urmele de vietuire se încheie în pragul epocii tîrzii a bronzului. în imediata apropiere a acesteia se cunosc sase cimitire de inhumatie, dintre care trei au fost distruse. Ele apartin fazelor de sfîrsit ale culturii Monteoru. înhumatii erau înmormîntati chirciti, cu un inventar variat, bazat pe ceramica, coliere, bratari, inele de bucla, inele de deget din bronz, sageti din silex si os, perle din sticla de forma rotunda si stelate. Incineratia s-a folosit numai pentru copii. De o deosebita importanta s-a dovedit a fi, prin materialul descoperit, necropola de incineratie (secolele VI-VII e.n.) de pe platourile Scorusului si Colului, apartinînd populatiei românesti, purtatoare a culturii Ipotesti-Ciurel-Cîndesti, cu un caracter crestin si dominant romano-bizantin. S-au descoperit l 586 morminte de incineratie în gropi si în urne. Ceramica cuprinde doua tipuri : autohtona, de origine daco-romana, si slava, împreuna cu vasele din lut s-au gasit si margele din sticla si cornalina, fragmente dintr-un pahar de sticla, amnare, cutitase si sageti de provenienta avara, fibule eu trei sau cinci butoni, din bronz ori argint aurit, catarame din bronz si fier, cercei bizantini din argint cu granulatii, o

aplica lucrata în aur, decorata au-repousse. Toate acestea, ca de altfel si ceramica, sînt arse secundar, datorita procesului de incinerare.

6. PIETROASELE

Parasind Sarata-Monteoru si revenind, prin comuna Merei, pe DN l B ce duce spre Ploiesti, dupa 4 km un drum local la dreapta merge catre comuna Pietroasele, localitate cunoscuta prin renumitul tezaur descoperit în anul 1837 si numit "Closca cu puii de aur", prin castrul si termele ridicate aici de romani.

Tezaurul, în secolul trecut, s-a descoperit întîm-plator, în punctul "Valea Urgoaia", un

tezaur compus initial din 22 de piese, din care se mai pastreaza astazi doar 12 (cea 19 kg), lucrate numai din aur sau din aur incrustat cu pietre pretioase si sticle colorate, în prezent tezaurul cuprinde urmatoarele piese : un vas (patera) concav cu placa anterioara decorata în relief în tehnica au-repousse ; un taler, cea mai mare si mai masiva piesa (7 kg), ornamentat pe margine cu elemente geometrice ; o cana înalta (eonochoe) bogat si

variat ornamentata cu motive geometrice,

vegetale si zoomorfe ; un colan simplu ; un

modelate în forma de pantere,

colan cu inscriptie gravata ; un vas octogonal eu torti

decorat în tehnica à jour

;

un vas dodecagonal cu acelasi gen de torti, precum si cu

acelasi stil decorativ ; un colan lat ; o fibula mare care reprezinta o pasare rapitoare cu aripile strînse si coada rasfrînta ; doua fibule mai mici în forma de pasare, unite printr-un lantisor de aur, ce prindeau vesmîntul simetric, pe ambii umeri ;ô fibula mai mica ce reda, probabil, figura unei pasari foarte stilizata.

Datarea si atribuirea etnica a tezaurului s-au facut pe baza colanului (sfarîmat în doua) ce poarta gravate cuvintele ,,Gutani hailag" (,,A gotilor proprietate sacra sînt"). Majoritatea specialistilor au datat tezaurul în secolul al IV-lea e.n. si 1-au atribuit regelui vizigot Athanaric ; altii 1-au considerat de origine ostrogota si ca atare au încadrat tezaurul în perioada de maxima înflorire a puterii hunilor, respectiv la mijlocul veacului al V-lea.

Castrul, în scopul lamuririi problemelor legate de tezaurul de la Pietroasele, în septembrie 1866, Alexandru Odobescu a executat sondaje informative în perimetrul comunei Pietroasele ; sapaturile s-au reluat în anul 1973. Cercetarile au fost orientate, cu precadere, pe laturile de vest, sud si est ale fortificatiei ce înscriu un plan rectangular cu laturile de aproximativ 158X124 m si colturile prevazute cu patru turnuri circulare. In perimetrul castrului nu s-au reperat constructii din piatra ; în schimb, în incinta existau doua tipuri de locuinte departajate din punct de vedere cronologic si deosebite ca sistem de lucru. Dintre acestea, primul nivel este reprezentat de o serie de baraci pe laturile de vest, sud si est. Ele aveau forma rectangulara, cu podeaua amenajata din lut galben. Al doilea nivel de case le cuprinde si pe cele îngropate în pamînt, dispuse fara ordine, dar aflate la departarea aproximativa de 7-10 m. Ele acopera sau taie nivelul baracilor. Materialul arheologic recoltat însumeaza o varietate deosebita de piese. Astfel, se remarca lotul de fibule din bronz, de origine romana, datînd din secolele III-IV e.n., precum si cele cu capul în semidisc încadrate în veacul al IV-lea e.n. Tot din bronz au fost executate vase miniaturale (fragmentare). La loc de frunte se situeaza cutitele de fier, unele, potrivit formelor si dimensiunilor, putînd fi folosite si ca arme de lupta. Nu lipsesc nici piesele de harnasament si de armament.

Ceramica, lucrata la roata sau cu mîna, dupa forma si pasta vaselor, se încadreaza în secolele III-IV e.n.

Momentul construirii castrului poate fi fixat dupa pacea încheiata între romani si vizigoti (anul 333), data la care a fost ridicata si Brazda lui Novac de Nord. Stapînirea romana la Pietroasele si, în general, în aceasta regiune de deal, a durat pîna în anul 367 e.n., cînd, în vremea împaratului Valens, relatiile dintre goti si romani se înaspresc. Dupa data respectiva fortificatia de la Pietroasele îsi pierde rolul strategic, iar în interiorul castrului s-a instalat o populatie care folosea locuinte îngropate în pamînt.

In mod deosebit, datarea fortificatiei s-a facut pe baza a doua monede, una, descoperita la nivelul baracilor, emisa în timpul domniei împaratului Constantin al II-lea (337-361), iar a doua, aflata într-o locuinta-bordei, dateaza din perioada împaratului Valens.

Termele. La aproximativ 400 m de castru, acoperite în prezent de soseaua Pietroasele - sarînga si de trei gospodarii din comuna, se gasesc termele, ridicate în antichitate pe un promontoriu situat la confluenta a doua viroage ale vaii Cazaca, care aduna apele de la poalele dealului Istrita. Monumentul, reperat cu ocazia asfaltarii soselei amintite, a fost cercetat arheologic în anii 1976- 1978. în privinta tehnicii de constructie a zidurilor, se remarca faptul ca acestea s-au cladit în întregime din piatra de cariera legata cu mortar. Termele - ale caror existenta si functionalitate se pun în legatura cu acelea ale fortificatiei din apropiere - au fost cladite o data cu aceasta.

7. PIETROASELE

,GRUIUL DARII"

La cea 4 km nord de centru comunei Pietroasele si la aproximativ 2 km nord de locul descoperirii tezaurului ,,Closca cu puii de aur", se afla o culme a masivului Istrita care poarta denumirea în zona de "Gruiul Darii" sau "La Grui". Platoul situat la

0altitudine de 530 m are versantii dinspre est, sud si nord abrupti, iar pantele vestice, relativ line, sînt aparate de un masiv val.

Cercetarile arheologice începute în aceasta statiune în anul 1973 au dat posibilitatea de a se stabili existenta unei locuiri din epoca bronzului - cultura Monteoru - suprapusa de alta mai tîrzie, geto-dacica. Prin materialul continut asezarea din a doua epoca a fierului a permis stabilirea a doua niveluri, unul din veacurile IV-III i.e.n., urmat de al doilea cuprins între secolele II î.e.n. -

1e.n., perioada de timp în care se încadreaza si valul. Dintre materialele arheologice descoperite mentionam, în afara de ceramica, existenta unor figurine antropomorfe, din lut, precum si a unor monede grecesti, dacice si romane.

8. NAEN!

La 4 km sud de Pietroasele se afla localitatea Na-eni unde a fost identificata si cercetata o asezare cu o necropola din perioada bronzului timpuriu. Ritul de înmormîntare este în general inhumatia în pozitie puternic chircit. în cadrul cercetarilor de teren, un interes deosebit a prezentat, de asemenea, si mormîntul de incineratie de la sfîrsitul primei epoci a fierului.

9. BRADU

La nord de Pietroasele, nu departe de Buzau, pe valea Niscovului, strajuita de culmile dealurilor Istrita si Gaul, calatorului ce se îndreapta spre comuna Laposu i se înfatiseaza manastirea Bradu, în parte distrusa de vreme ; astfel se mai pastreaza - la colturile de nord-est si sud-est -, zidurile de aparare cu doua turnuri circulare. In interior, de o parte si de alta a turnului de poarta, adosate laturii de est (de altfel, singura portiune de zid mai bine conservata), se gasesc sase încaperi boltite, dintre care doua au servit timp înde- lungat drept magazii. Deasupra lor se mai vad înca urmele amenajarilor facute pentru scoala si primaria comunei Tisau, care au functionat aici pîna în anul 1910. în afara, la circa 10 m sud, se observa, din loc în loc, la suprafata terenului resturile unei constructii de piatra, ce reprezinta o a doua incinta exterioara. Cercetarile arheologice din anii 1974-1976 au dus la descoperirea resturilor fundatiei unei alte biserici, din lemn, cu dimensiunea de 16 X 5 m, compartimentata în pronaos, naos si altar, ridicata foarte probabil la jumatatea secolului al XV-lea. De altfel, traditia locala o atribuie doamnei Neaga, sotia voievodului Mihnea Turcitul. Documentar însa se stie ca la 15 ianuarie 1600 între aldamasarii martori la o vînzare de pamînt a fost trecut si Dra-gomir de la ,,Manastirea Bradu". în cadrul cercetarilor arheologice s-au mai descoperit doua monede. Prima de la Selim I (1512- 1520), de unde se deduce ca aceasta constructie a fost distrusa cu ocazia incursiunii trupelor beiului de Nicopole, împotriva buzoienilor sprijinitori ai pretendentului Vlad Dragomir-Calugarul, în noiembrie 1521. Cea de-a doua moneda, o jumatate de gros de la Sigismund I al Poloniei (1506-1548), a permis emiterea ideii ca edificiul din caramida care a suprapus pe cel din lemn a fost înaltat imediat dupa anul 1521, ceea ce ar corespunde cu perioada de domnie a lui Radu de la Afumati (1522-1529). Prevazut cu un plan dreptunghiular alcatuit din altar, naos si pronaos, lacasul are lungimea de cea 16 m. Compozitia fatadei este deosebit de simpla si frumoasa. Astfel, un brîu puternic încinge zidul exterior pe mijlocul înaltimii, între cele doua re-aistre de firide înguste, în registrul superior firidele sînt arcuite cu cîte un semicerc aplicat în relief, iar în cel inferior ele devin panouri dreptunghiulare retrase. Fatada a fost decorata cu o caramida aparenta asezata în fîsii, iar între acestea cu panouri tencuite. Ferestrele au ancadramente adaugate în veacul al XVII-lea, realizate dintr-o piatra simpla, cu un profil adîncit pe mijloc.

Desele navaliri si conflictele dintre partidele boieresti au impus la sfîrsitul secolului al XVI-lea fortificarea unor puncte ce deveneau loc de refugiu. Astfel descoperirea lînga turnul de poarta al incintei fortificate permite datarea acesteia dupa anul 1566. Tot atunci s-au construit chiliile, precum si o cladire, pe latura de vest, din care s-au mai pastrat doar beciurile. Chiliile cuprind partea de nord si de sud a incintei, iar spre aceea dinspre vest se afla trapeza. La sfîrsitul secolului al XVIII-lea în urma unui atac, dupa cum au demonstrat urmele de arsura descoperite în vestul incintei, edificiul a fost distrus ; i-au fost darîmate zidurile împrejmuitoare, chiliile si staretia. Ceva mai tîrziu se reface numai incinta, fara chilii si staretie.

10. CÎRLOMÎNEsTI

Mergînd de la Buzau pe DN 2 B pîna la Cîndesti, iar de aici pe un drum local înca 5 km se ajunge în satul Cîrlomînesti (comuna Vernesti) unde se afla o statiune arheologica. Dava de la Cîrlomînesti era cunoscuta de Alexandru Odobescu înca din anul 1871 ; ea purta numele de "Movila cu cetate" de la gura Nisco-vului. Primele cercetari sistematice au început în anul 1967, fiind reluate în anul 1972. S-a stabilit existenta aici a unei asezari din epoca bronzului (cultura Monteoru), precum si a unei cetati dacice datata între mijlocul secolului al II-lea î.e.n. si mijlocul secolului I î.e.n. Printre cele mai interesante descoperiri se numara statuetele zoo- si antropomorfe, care aduc reale contributii la cunoasterea artei geto-dacice.