Animale

Introducere Lumea animala este interesanta atat prin diversitatea formelor ei, cat si prin nemarginita varietate a conditiilor mediului de trai terestru si acvatic. De aceea noua stiinta despre comportarea animalelor numita etologie este una din cele mai captivante si mai de perspectiva.Parintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel. El a scris o serie de carti, doua dintre care, si anume Prietenul omului si Inelul Regelui Solomonau fost traduse in romana. Inca o carte extrem de interesanta la acest capitol, de asemenea tradusa in limba romana este Mostenirea salbatica a naturii de Sally Carrigher. Etologia studiaza asemanarea dintre comportarea omului si cea a fiintelor inferioare lui. Ce facem noi la fel ca animalele? Ce imbolduri asemanatoare exista si la noi, si la animale? Ce feluri si forme de actiuni am mostenit de la stramosii nostri preumani? Acestea sant doar cateva din intrebarile care se nasc in legatura cu datele obtinute de catre invatatii etologi. Datele acestea ne pun pe ganduri, deoarece ele invie indirect antropomorfizmul o conceptie care atribuie lucrurilor, vietuitoarelor sau proceselor din natura forme si insusiri omenesti si fata de care in zilele noastre oamenii nu simt decat repulsie. Mai aproape de om! Este un fenomen obisnuit faptul ca animalele folosesc constructiile oamenilor in scopuri personale. In podul caselor din orase si sate se instaleaza jderii-de-piatra, vespertilii, rinolofizii, vrabiile, stancutele. Graurii, vrabiile si pitigoii atata si asteapta, ca primavara ocrotitorii naturii sa insire pentru ei casute artificiale, iar randunelele-de-sat patrund prin oberlihturile deschise in casele de locuit, isi construiesc pe pereti cuiburi si cresc in ele puisori. In prezent in orasele mari s-au instalat peste 60 de specii de pasari: in

parcuri cele de padure, iar pe santierele de constructii cele de stepa. Nu constituie nici o greutate sa poti asculta in plin oras cantul privighetorii sau al gangurului. Chiar si pe un astfel de animal precaut, cum este vulpea, il ajunge capul sa-si gaseasca un coltisor in apropiere de asezarile omenesti. Jocurile animalelor Multe ar putea fi expuse in scopul dezvaluirii celor mai diverse aspecte ale etologiei: animalele si oamenii, animalele parinti, relatiile dintre sexe, agresivitatea. Dar, din punctul meu de vedere, merita a fi vorbit despre jocurile animalelor si importanta etologica a acestei activitati. Pentru rate e ceva obisnuit sa faca in apa tot felul de ciudatenii, de aceea nu-i de mirare ca ele se arunca in cataracte cu placere. Mult mai interesant insa este jocul celei mai mici pasari colibri. Aceasta fiinta minuscula, care la prima vedere este pasarea cea mai putin adaptata la apa, dupa cum recunoaste un savant, a observat odata in livada un mic suvoi ce curgea dintr-un robinet si a hotarat sa se foloseasca de acest prilej pentru a se distra. Pasarea se aseza pe apa si suvoiul ii purta corpul sau minuscul verde-rubiniu pana la capat, dupa aceea ea se intorcea inapoi, pentru a repeta din nou acest deliciu necunoscut pana atunci. Nu numai apa, ci si pamantul isi are avantajele sale. De aceasta ne convingem urmarind mieii zglobii, zburdand pe pajistile acoperite cu iarba moale. Cerbilor de asemenea le place sa faca salturi mari, pare ca ei planeaza in aer. Pana si bizonilor americani, acestor animale enorme cu o greutate de o tona, le place sa sara! De cate ori a fost observat obiceiul lor de a se arunca in apa, iesirea la mal si sarirea repetata in apa. Vidrele sunt niste pescari atat de iscusiti, incat gasirea hranei le ia foarte putin timp. In schimb ele pierd mult timp cu jocurile, o

placere mare le da alunecarea. Cand lacurile incep sa inghete, vidrele, ca niste copii aluneca pe gheata formata, fara a se satura vreodata. Delfinilor le place foarte mult sa se joace cu oamenii care ingrijesc de ei. Obiectul jocului este deseori un peste: delfinul arunca pestele ingrijitorului, iar acesta trebuie sa-l prinda si sa-l arunce inapoi delfinului. Acest joc il oboseste pe om mult mai repede decat pe delfin. Instinctele - una din asemanarile de baza dintre oameni si animale Pana in prezent, etologia ca stiinta si-a concentrat atentia asupra urmatoarei probleme esentiale: care insusiri ale animalelor sant innascute si care dobandite? Astazi, dupa sute si mii de experiente migaloase, ambele feluri de insusiri au ajuns sa fie delimitate si definite destul de clar. Inca de la nastere, animalele poseda instincte. Biologii contemporani recunosc doar cinci instincte fundamentale: cel al foamei, al reproducerii speciei (inclusiv cresterea si ingrijirea), instinctul somnului, al ingrijirii invelisului exterior al corpului, precum si instinctul contactului social. Aceste instincte apar ca o necesitate vitala a animalului, independent de faptul, daca sant sau nu stimulate din exterior. Astfel, unui animal nu-i trebuie numaidecat sa vada hrana pentru ca sa simta ca ii este foame, nu e nevoie sa i se aduca aminte ca ii trebuie culcus cand se simte obosit sau ca a venit timpul sa-si curete blana Un exemplu clar al unui instinct innascut este experimentul unui englez. Convins ca nu exista astfel de instincte la animale, el a inchis o pasare, inca de la nastere, intr-o incapere izolata acustic si a constatat cu stupoare ca ea a invatat sa cante fara ajutorul cuiva. Aici apare fireasca intrebare: oare noi, oamenii nu simtim, la fel ca animalele, foamea? Oare nu este gata de orice pentru a-si apara copilul si o ursoaica, sa zicem, si o femeie? Cine pe cine a invatat

atatea lucruri asemanatoare: animalul de la om sau omul de la animal? Si nu-s doar aceste 2 exemple un argument in favoarea tezei ca legaturile intre oameni si animale sant indisolubile? Desigur ca da. Progresul tehnico-stiintific i-a permis omului sa patrunda in tainele cosmosului si sa atinga cu mana fundul oceanelor, sa afle tainele genelor si sa foloseasca laserul pentru a realiza cele mai complicate operatii. Viitorul e si mai promitator sub aspectul descoperirilor si surprinzatoare, si de acelea, tainele carora isi asteapta dezlegarea de sute de ani. Multe din aceste taine le pastreaza natura care ne inconjoara si a carei parte santem noi. Cunoscand-o, in felul acesta ne autocunoastem pe noi insine. Comportamentul reprezentantilor lumii animale ne ofera nu numai momente de revelatie. Dar, oricat de surprinzator ar parea cand e vorba de lumea necuvantatoarelor, ele ne sugereaza numeroase modele de conduita si corectitudine, de devotament, sacrificiu si dragoste. Tocmai in aceasta si consta marele miracol care caracterizeaza relatiile om fauna. De aici si imensul interes al cercetatorilor de a studia modul in care se comporta si cea mai mica insecta, si cel mai enorm mamifer. Iata de ce etologia se bucura de o popularitate din ce in ce mai mare. Din ea se inspira scriitorii, autorii de film, realizatorii programelor TV etc. Prezentul referat reprezinta prima mea apropiere de aceasta curioasa si interesanta stiinta; sper ca este un inceput pe care mi l-as dori continuat.

Animale domestice Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 1012.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil. Sanatatea animalelor : Protejarea sanatatii animalelor este o chestiune complexa ce a devenit si mai dificila o data cu schimbarea economiei globale si cu acordurile internationale. Pentru a face fata noilor provocari legate de sanatatea animalelor, trebuie ca sistemul de ingrijire a sanatatii animalelor sa fie modernizat; neajunsurile infrastructurii, mai ales in termeni de personal si facilitati, trebuie cunoscute si indreptate. Acest sistem nu mai poate raspunde corespunzator la crizele provocate de diverse boli animaliere. Atentia trebuie indreptata catre informarea mai buna a oamenilor implicati. Animalele sunt mutate intr-un ritm mai rapid in regiuni geografice mai indepartate determinand si raspandirea bolilor animaliere. Industria si fermele de animale pot fi afectate si chiar distruse in cateva zile de astfel de boli - si oamenii ce vin in contact cu aceste animale pot contracta rapid boli si chiar muri. Acest potential de dezastru economic si biologic inseamna ca lumea trebuie sa aiba foarte mare grija pentru a preveni raspandirea bolilor animaliere. Hrana animalelor: In intreaga lume, productia anuala de hrana de animale depaseste 4 bilioane de tone, din care 550 milioane tone sunt nutreturi. Proportia cea mai mare de din cele 4 bilioane de tone de hrana pentru animale este folosita de micii fermierice se dezvolta. Este o crestere continua

in cererea de produse animaliere, mai ales pentru cele din pasari domestice si porc. Productia globala de produse animaliere va creste impresionant in urmatorii 20 de ani. Cresterea cererii de produse animaliere sugereaza o crestere ulterioara in cererea de hrana pentru animale , nu doar de cereale ci si de alte surse de hrana si mai ales de proteine. Intr-adevar, chiar si in tarile dezvoltate, tendinta din ultimii 50 de ani a fost de diversificare a surselor de hrana folosite. In acelasi timp, se observa o crestere a interesului public in privinta contaminarii si a sanatatii, a cererii pentru siguranta, reguli si identificare.

MELCI DE ACVARIU Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale de casa foarte populare. La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm / 2-6 inch, in functie de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi. De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti melci Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite. Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate de denumiri sunt usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17 si 18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura acvariofila. Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu (Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea, Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in timp ce

genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila este nativ atat in Africa cat si in Asia. In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta, printre multi altii. Aceasta informatie este importanta pentru cei care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor. Din pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care se imperecheaza sau daca femela depune oua. Hrana Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana, ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus in gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe baza de peste, pesti morti, alti melci si oule lor, alge, creveti sunt mancate fara nici un fel de probleme. Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat daca este foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din conserva. Atentie cu aceste alimente, pentru a nu polua apa. Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu este necesara, dar ar fi o idee buna sa se restranga catitatea de hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de reziduuri. Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe masura ce aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca sursa de hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana pot reduce acest fenomen.

Puii de melc Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura) micutii melci sunt gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele din urma puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din urma cad in apa. Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea melcilor mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de usoara transferarea retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si suprafata de care sunt atasati si asteptati putin. Apoi incercati sa miscati ouale pe suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un obiect plutitor in noul bazin. O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare si indepartati reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre degete. Prin aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este efectuata cu grija. In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna prezente intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2 saptamani inainte ca melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca la fel ca parintii lor.

Camuflaj si mimetism la animale In fiecare habitat n care exista pradatori are loc un razboi tacit. Armele sunt culorile si formele. Strategia folosita de vnati si vnatori este camuflarea. Disparitia este pretul imperfectiunii, deoarece procesul evolutiei i elimina fara mila pe cei care esueaza.

Timp de milioane de ani arta camuflarii animalelor a progresat odata cu dezvoltarea formelor fizice si a tipurilor de comportament. Rezultatul este un numar mare de trucuri si capcane uluitoare ale culorilor. Majoritatea animalelor vad n culori dar nu vad lumea la fel ca oamenii. Unele sunt mai sensibile la rosu si portocaliu, altele vad n special verdele si albastrul. Insectele percep radiatiile ultraviolete, astfel ca fructele si florile, care pentru noi par albastre spre negru, pentru ele pot sa para viu colorate. El pot sa urmareasca semnele ultraviolete de pe petalele florilor care conduc la nectar. Culoarea unui obiect depinde de pigmenti si de structura. Pigmentii ca melanina absorb lungimile de unda de la capatul albastru al spectrului de culori, astfel nct sunt vizibile negrul, cafeniul, rosu nchis si unele nuante de galben. Melanina este produsa de animale si se gaseste n blana, pene, solzi si n piele. Portocaliul viu, rosu si galbenul sunt provocate de pigmentii derivati din plante (ex. carotenoida). Albul si nuantele cele mai deschise de albastru si de verde sunt culori structurale, create prin dispersia luminii de particule foarte mici vazute pe fundalul de culoare nchisa. Albastrul cerului se produce atunci cnd razele soarelui reflectate de pamnt sunt dispersate si reflectate din nou de particule minuscule de praf din atmosfera. Vazut pe fundalul negru al spatiului, rezultatul este un albastru stralucitor. Aceasta culoare structurala este cauza ochilor albastri la oameni sau a penelor albastre la multe pasari. In adncul marilor, unde nu poate patrunde lumina naturala, cel putin 1.500 de specii de pesti sunt bioluminiscenti - rezultatul unei reactii chimice - care i ajuta att la vnatoare ct si pentru camuflaj atunci cnd ncearca sa se ascunda. Unele vietati acvatice au devenit aproape invizibile, pentru a se contopi cu mediul lor lichid. Astfel pestele de sticla din Asia este complet transparent.

Multe animale adopta o haina alba pe timpul iernii, cum ar fi: iepurii zapezilor, cocosii de munte. Din nefericire evolutia i-a nzestrat si pe multi pradatori cu haine albe, cum ar fi vulpea polara. Ursul polar, realiznd ca nasul sau negru l-ar putea da de gol, si acopera istet botul cu o laba cnd vneaza. Dar hainele albe protejeaza mpotriva frigului. Numeroase pungi de aer umplu firele de par sau penele. Aceste fibre goale sunt extrem de usoare si ofera o mai buna izolare de frig dect ar oferi cele colorate. Pentru animale din alte regiuni este nevoie de un camuflaj mult mai colorat. Un numar mare de reptile si de amfibieni, n special cameleonii, si pot schimba culoarea extrem de repede pentru a se contopi cu mediul nconjurator. Celule specializate din pielea lor contin pigmenti de melanina. Fibrele musculare din jurul celulelor se contracta si se relaxeaza ntinznd si concentrnd pigmentii pentru a obtine nuanta dorita. Caracatitele si sepiile si pot inunda corpul cu valuri de culori puternice cu o viteza foarte mare - devin negre din alb n 2/3 de secunda. Arta camuflajului depinde de transmiterea de catre vnat a unei imagini mentale despre sine lipsita de sens spre creierul vnatorului prin ochii acestuia. Acest lucru este valabil si invers - de la vnator spre vnat. Unii gndaci nu depind de culoarea lor ci se acopera cu calcarul, nisipul sau noroiul din mediul nconjurator. Modelele stridente ntrerup uneori conturul corpului unui animal, ca de exemplu la zebra. Petele sau dungile distincte de culoare distrag atentia pradatorului, n timp ce nuantele contrastante ale altor parti ale corpului animalului se contopesc n mediul nconjurator. Rezultatul este un amestec de fragmente optice, asemanatoare cu obiecte lipsite de viata. Animalele nou-nascute mor adesea n primele zile ale vietii pentru ca nu sunt destul de puternice pentru a se apara sau pentru a fugi de

pradatori. Camuflajul le ofera un anumit grad de protectie, ca de ex. puii multor specii de cerb care sunt pestriti pentru a imita lumina patata de pe solul padurilor. Multe animale imita obiecte lipsite de viata pentru a se apara sau n cazul pradatorilor pentru a se ascunde de vnat. Forma corpului viermelui de matase seamana cu structura frunzelor hranei sale preferate. Cu pielea adnc fisurata pentru a semana cu un bustean n apa, crocodilul pierde putina energie cu vnatoarea. Desi se deplaseaza greu pe uscat, el nu ramne nfometat pentru ca toate prazile trebuie sa se adape. Insectele sau broastele care sunt viu colorati n nuante stralucitoare de rosu, portocaliu, alb si negru au adesea un gust neplacut sau sunt veninoase deoarece corpul lor este plin de substante chimice otravitoare. Cnd scaparea este imposibila, atentia pradatorilor poate fi distrasa prin tactici de socare. Astfel, unele specii de broaste si sperie agresorul prin culori stralucitoare sau un ochi fals, parnd un animal mult mai mare. Dungile distincte galbene si negre scot n evidenta viespile si albinele. Acest semnal de avertizare colorat este bine nteles de potentialii pradatori. Din acest motiv multe specii de insecte care nu nteapa au adoptat aceeasi deghizare pentru a pacali pasarile pradatoare. Acest tip de mimetism prin coloratie trebuie sa fie exact deoarece pasarile de prada au o vedere excelenta si recunosc rapid imitatiile evidente.