Latinitate i dacism Una dintre cele mai dezbtute probleme din istoriografia romneasc, problem care de fapt indic

nsui drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Situaia este fireasc pentru un popor cu o veche, dar, n acelai timp, enigmatic atestare, cu o limb care se revendic de la Roma, dar cu relativ trzii organizri statale. Originea poporului i a limbii romne a fost i rmne un subiect controversat, care a dezvoltat in timp dou mituri naionale din punct de vedere cultural, cel al latinitaii si al dacismului. Latinitatea, dacismul, ruralitatea, poetul national au, pentru cultura noastra, valoare de mituri intemeietoare, iar influenta lor la nivel popular e inca puternica. Latinitatea i dacismul sunt concepte ce reprezint temelia limbii i a poporului romn. Latinitatea este un termen ce face referire la caracterul, originea latin a unui neam, iar dacismul este un curent ideologic autohton ce exprim un ansamblu de caractere specifice dacilor.Ambele curente ideologice s-au nscut datorit faptului c s-a incercat, de veacuri s se stabileasc originea poporului romn. Ideea originii latine atrage prin prestigiul istoric al Imperiului Roman(caliti militare i politice, puterea), dar i a limbii latine, aflat timp de secole la temelia culturii europene . Aceasta mitologie a originilor s-a manifestat la noi foarte intens pentru ca ea compenseaza o serie de complexe de inferioritate fata de puterile din jur, afirma istoricul Lucian Boia. Ea a reprezentat o solutie pentru a ridica spatiul romanesc la o noblete a originilor. Mitul fondator al latinitatii a fost consacrat de Scoala Ardeleana in secolul XVIII. De aici s-a ajuns la ideea ca sintem nu numai descendenti ai romanilor, ci continuatori ai istoriei acestora. In mitologia originilor romanesti, romanii au un concurent puternic: dacii. Popularitatea dacismului este explicabila prin eroismul de care au

dat dovad geto-dacii si prin misterul unei civilizaii prea puin cunoscute , dar i prin fascinaia arhaicului. Celalalt mit al originilor noastre se refera la intoarcerea spre zona autohtona, raportarea la daci ca stramosi ai nostri. Ca si in cazul romanilor, privirea aceasta insistenta spre trecut a aparut din dorinta de a ridica in rang un prezent nesatisfacator, este de parere Lucian Boia. Numeroase personaliti : D. Cantemir, C-tin Cantacuzino, cronicari moldoveni, reprezentani ai colii Ardelene i ai generaiei paoptiste, filosofi i istorici au susinut caracterul latin sau caracterul dacic, fiind atrai de anumite trsturi ale acestor concepte, dar poporul nostru nu este pe deplin latin sau dacic, ci este o sintez ntre cele dou, realizat printr-un proces istoric de mari proporii i cu uriae consecine, o mutaie social-politic i organizatoric structural, n care se remarc totodat i particularitile sale, legate de locul, timpul i baza etnic pe carea ea s-a altoit. Din punct de vedere tiinific, privind geneza etnolingvistic romneasc, s-au dezvoltat trei teorii:teoria norddunrean( D.Cantemir, P.Maior, B.P.Hadeu), teoria originii nord i sud dunrene( N.Iorga, Al. Rosetti, A.D.Xenopol, S. Pucariu) i teoria nord-dunrean sau imigraionist ( F.R. Sulzer, Robert Roessler). Teoria imigraionist se evideniaz prin caracterul politic al afirmaiilor unor cercettori strini care afirm c ungurii i saii au asigurat stabilitatea teritoriilor de la nord de Dunre.Cea de-a doua, n opoziie cu aceasta, susine ideea unitii i continuitii poporului n teritoriul precizat datorit romanizrii.Astfel, Dunrea nu reprezint o barier lingvistic i etnic, ci doar o grani administrativ. Teoria norddunrean are doar rol istoric, ea nebeneficiind de o demonstraie tiinific deosebit de convingtoare. Primul crturar romn care a scris despre originea latin, despre unitatea de neam i limb a tuturor romnilor a fost Nicolaus Olahus (1493-1568). Olahus a vorbit Europei ntregi, n limba latin, despre latinitatea romnilor, despre unitatea lor de neam i de limb ntr-o

perioad cnd n ara Romneasc se fcea cu preponderen cultur de expresie slavon, de pild, prin nvturile lui Neagoe Basarab ctre fiul su Teodosie, iar n Moldova, Macarie, Eftimie i Azarie i redactau cronicile n aceeai limb stpnitoare-boiereasc. Etnogeneza romana a fost una dintre preocuparile majore ale primilor nostri cronicari, care vorbesc despre originile noastre romane, nemenionnd existena elementului dac.Grigore Ureche nota in Letopisetul Tarii Moldovei : Rumanii, cati sa afla locuitori in Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram se trag . Tot el demonstreaz i latinitatea limbii romne, ntr-un capitol consacrat special acestei probleme, intitulat Pentru limba noastr moldoveneasc, pentru care conchide cu mndrie c de la Rm (Roma) ne tragem; i cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul. Pentru a-i convinge cititorii de acest adevr, el d o prob de etimologii latine : ...de la rmleni, ce le zicem latini, pine, ei zic panis, gin...ei zic galina, muierea...mulier [...] i altele multe din limba latin, c de n-am socoti pre amnuntul, toate le-am nelege. Ureche face o nou remarc despre unitatea de origine a moldovenilor i muntenilor: Letopiseele latineti scriu despre Moldova i Muntenia c au fostu un loc i o ar. Ideea romanitii i unitii de neam i de limb a romnilor, care se afl n centrul cronicii lui Ureche, va fi de acum ncolo permanent n istoriografia umanist. Miron Costin, succesorul intelectual al lui Ureche, aduce probe noi i vorbete cu i mai mult entuziasm, att de originea poporului, ct i a limbii. Problemei originilor Miron Costin i consacr o lucrare aparte De neamul moldovenilor, din ce ar au ieit strmoii lor (1686). Aceast monografie istoric reprezint prima sintez a contiinei autohtone a latinitii i unitii romnilor, prezent n tradiia popular i n elementele crturreti, i bazat pe documente din istoriografia umanist a epocii. Spre deosebire de Grigore Ureche, care vorbete numai despre moldoveni, Miron Costin vede lucrurile mult mai larg. El este cel dinti

dintre crturarii romni care cerceteaz originile neamului ntreg: Biruit-au gndul s m apucu de aceast trud, s scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor i seminie suntu lcuitorii rii noastre, Moldovei i rii Munteneti i romnii din rile ungureti, cum s-au pomenit mai sus, c toi un neam i odat desclecai suntu Crturarul este ndemnat de sentimentul de datorie spre a nltura lipsa de tiina nceputului acestei ri i pentru a scoate la lumin adevrul, mai ales c o sam de scriitori s-au nevoit s nfunde cu mare ocar neamul romnesc. Miron Costin, realizeaz o sintez a schemei structurii limbii romne : Unde trebuia s fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu n loc de meus, aa s-a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo omul; frons frunte; angelus indzierul. Unele cuvinte au rmas chiar ntregi : barba barba, aa i luna, iar altele foarte mici deosebiri. n plus s-au mai adugat mai trziu i puine cuvinte ungureti. n sfrit, lundu-se cele sfinte de la srbi, s-au adugat i puine cuvinte slavoneti. n ara Romneasc ideea latinitii, unitii de neam i de limb a romnilor este promovat de Constantin Cantacuzino (1640-1716) n cronica sa Istoria rii Rumneti. In Predoslovie, asemeni istoricilor umaniti, crturarul face critica izvoarelor, vorbind de insuficiena datelor prezentate de letopiseul intern, despre lipsa hrisoavelor i contradiciile tradiiilor populare. Cunoscnd cronica lui Grigore Ureche i interpolrile lui Simion Dasclul, Constantin Cantacuzino nu poate trece peste acele basne, fr s ia aprarea neamului de ocara adus: ... am cetit de pogorrea i ijderenia, adecte-cum ar fi fost dintr-acei tlhari i furi ce au fost adus Laslu craiu... Ci nu tiu cu ce ndrzneal i cu ce neruinare, acela ce va fi scris nti o va fi fcut. Cu argumente istorice, crturarul combate teoria strecurat n cronica lui Grigore Ureche, invocnd nc o dat latininitatea i unitatea romnilor: Iai notri de toi ci sunt rumni (...) toi acetia dintr-o fntn au izvort i cur. Cronicarii umaniti au adus probe i au vorbit cu mult entuziasm despre latinitatea poporului i a limbii pentru cei de acas. Trebuia s

apar o prsonalitate de talia lui Dimitrie Cantemir pentru ca Occidentul s fie sensibilizat n aceast problem. Recunoscut ca unul dintre marii orientaliti ai timpului, competent n probleme de istorie otoman, membru al Academiei din Berlin principele erudit prin lucrrile sale atrage atenia mediilor politice i tiinifice europene asupra rilor romne. Argumentarea latininitii romnilor, continuitatea i unitatea de neam, romanitatea limbii sunt demonstrate de Dimitrie Cantemir n cteva lucrri, dintre care vom evidenia dou: Descrierea Moldovei (1716) i Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1719-1722), ambele comandate de Academia din Berlin i destinate lumii savante europene. Aceasta glorificare a latinitatii noastre a devenit, dupa Grigore Ureche, un adevarat laitmotiv in cultura romana, ajungand la apogeu in epoca Scolii Ardelene, cel mai de seam reprezentant al ei n acest domeniu fiind Petru Maior, care afirma ca ...Din cele pn aci despre limba ltineasc cea comnu zise lesne se poate afla nceputul limbei romneti. Aceaia se tie c mulimea cea nemrginit a romanilor, a croara rmie snt romnii, pre la nceputul sutei a doao de la Hs. n zilele mpratului Traian, au venit din Italia n Dachia; i au venit cu acea limb ltineasc, carea n vremea aceaia stpnea n Italia. Aadar limba romneasc e acea limb ltineasc comun, carea pre la nceputul sutei a doao era n gura romanilor i a tuturor italianilor... Gheorghe Asachi, Alecu Russo, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri incearca in mod pragmatic sa construiasca o mitologie romaneasca, folosindu-se de traditia populara. Gheorghe Asachi a prefigurat mitul etnogenezei romanilor in balada Dochia si Traian. Alecu Russo evoca Dacia paradiziaca sipe Decebal, conducatorul ei, in amplul poem in proza intitulat Cantarea Romaniei. Vasile Alecsandri inaugureaz tendina de consacrare literar a originilor i existenei unice ale neamului precum i intenia de a populariza n Europa latinitatea poporului romn. Legturile sale europene, prietenia cu mari personaliti literare ale vremii i , n afara acestor fapte extra-literare, frecvena n opera propriu-zis a trimiterilor la vechimea nobleea

originii romnilor mrturisesc o ntreag strategie, desfurat pe toat durata vieii, viznd afirmarea dreptului de naiune suveran a Romniei. In poezia Santinela romana limba romana reprezentata de santinela, aparatoarea romanei, iar in Cantecul gintei latine, aa cum el insusi sustine, demonstreaza inrudirea romanei cu celelelte limbi romanice : Am scris-o pentru a prezenta un specimen de limba romaneasca, spre a se constata inca o data inrudirea noastra cu ramurile gintei latine. In secolul al XIX-lea, perioada romantica a scriitorilor romani, trecutul preroman al poportului roman trece adesea in prim-plan, iar dacii sunt tot mai prezenti in cercetarea istorica si in literatura. Procesul de formare a natiunilor moderne impune in cultura romaneasca recunoasterea elementului autohton, fie acesta get, dac sau tracic. Preocuparile oamenilor se indreapta acum si inspre opere literare legate de mitul dacic, nu numai spre cercetari istorice. Eminescu este unul din cei care au scris despre elementul dacic autohton. Pentru el, Dacia este un spatiu mitic, de pura fantezie (cu ruine gotice, luntre trase de lebede sau zei ai marii), prezent intr-un amplu episod din poemul Memento Mori sau in alte poezii, precum Gemenii, Rugaciunea unui dac sau Sarmis. Tot el este si acela care va afirma insa, in egala masura , si originea noastra latina, accentuand ambivalenta poporului nostru: Da, de la Roma venim, scumpi i iubii compatrioi din Dacia Traian! Se cam tersese diploma noastr de noble: limba ns am transcris-o din buchiile voastre gheboite de btrnee n literile de aur ale limbelor surori. Cam degenerase arborele nostru genealogic cu cte o codi strin, dar l vom curi de toate uscturile. In secolul XX axa ideologica geto-daca inceputa de BP Hasdeu se continua prin operele Dacia preistorica(1913) de Nicolae Densusianu si Getica (1924) de Vasile Parvan, opere menite sa-i prezinte pe stramosii geto-daci ca fiind fara pereche, cu regii lor invincibili si zeii lor magnifici. Daca opera Dacia preistorica a fost considerata un roman fantastic, respectul de care s-a bucurat Vasile Parvan renumit pentru temeinicia informatiei, a asezat factorul dac intr-o pozitie inexpugnabila.

In Dacia preistorica, renumitul istoric a pus in lumina un intreg proces de preromanizare, inceput cu multe secole inainte de cucerirea Daciei. El a schitat o imagine a civilizatiei dace uimitor de asemanatoare cu imaginea , asa cum era ea perceputa in epoca, a civilizatiei traditionale romanesti. Astfel dacii sunt prezentati ca un "popor numeros si puternic cu structura sociala si economica bine definite, cu o cultura inaintata" insa rolul romanilor nu este insa diminuat pe masura afirmarii dacilor. Urmatorul pas a fost excluderea romanilor din procesul de formare a poporului romn, in teoria puritatii rasei, exprimata de nationalisti. In perioada interbelica ideea dacica se transforma uneori in dacism, tracism sau tracomanie (termen introdus de Serban Cioculescu) , devenind suport ideologic pentru ideologii de dreapta precum miscarea legionara. Numarul extrem de redus de informatii despre stramosii nostri daci, ii determina pe scriitori sa afirme ca sunt trace acele elemente care nu se regasesc in cultura romana. Bazandu-se pe mituri si legende, aceste teorii dau o nota de romantism celor care le formuleaza. Poetul Lucian Blaga teoretizeaza in manifestul "Revolta fondului nostru nelatin" importanta radacinilor noastre trace si le ilustreaza in drama "Zamolxe". El se indigneaza in fata modului diferit in care privim stramosii, in timp ce pe unii ii ocrotim si ii imbratisam cu toata caldura din motive istorice si politice, pe altii ii tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri. Lucian Blaga identifica in elementul traco-slav sursa de exuberanta si vitalitate , care contrasteaza cu rationalitatea si cumpatarea latine. "Simetria si armonia latina sunt deseori sfartecate de furtuna care fulgera molcom in adancimile oarecum metafizice ale sufletului romanesc". Dacul e prezentat in drama Zamolxe ca " salbatic, chinuit,orb ,straniu si vesnic framantat" El nu traieste ci se traieste" asemenea elementelor naturii, sfatuit de Zamolxe sa fie "izvor si fulger". In concluzie tema originii poporului roman este in continuare disputata deoarece fiecare personalitate implicata in aceasta dezbatare sustine o anumita teorie, din diverse motive, si in consecinta nu s-a ajuns la un consens.