FACULTATEA DE DREPT,

UNIVERSITATEA JAI NARAIN VYAS,

JODHPUR

TEZĂ

"LEGISLAȚIA DELEGATĂ ȘI CONTROLUL SĂU

JUDICIAR: UN STUDIU ANALITIC"
_______________________________________________
CERCETARE DOCTRINARĂ DEPUSĂ ÎN
LOCUL LUCRĂRII VII DISERTAȚIE
PENTRU LL.M. SESIUNEA ANULUI
FINAL 2016-17
____________________________________________________________________________

SUB SUPRAVEGHERE PREZENTATĂ DE

Prof. V.K. Bagoria Shubham Modi
Asistent universitar LL.M. Anul final
Facultatea de Drept, JNVU Drept administrativ
Rola nr. 3

Pagina | 1
 CERTIFICAT
Aceasta este pentru a certifica faptul că disertația
intitulată " Legislația delegată și controlul său judiciar:
un studiu analitic" a fost pregătită de Shubham Modi
sub îndrumarea și supravegherea mea.

Recomand ca diserta ția de mai sus,

care este prezentată de Shubham Modi, să fie acceptată
în îndeplinirea unei lucrări necesare. El a depus această
disertație în locul lucrării VII pentru LL.M. Final în cadrul
grupei K, adică Dreptul administrativ al Universită ții Jai
Narain Vyas, Jodhpur pentru sesiunea 2016-2017

Locul – Jodhpur Prof. V.K. Bagoria

Data - Asistent universitar
Facultatea de
Drept
J.N.V.U. Jodhpur

Pagina | 2
 DECLARAȚIE

Prin prezenta declar că această disertație

intitulată " Legislația delegată și controlul său
judiciar: un studiu analitic" a fost efectuată de
mine în locul lucrării VII disertație pentru LL.M.
Ultimul an, sesiunea 2016-17 sub îndrumarea și
supravegherea Prof. V.k. Bagoria la facultatea de
drept J.N.V.U. Jodhpur, Rajasthan, India.

Interpretările propuse se bazează pe lectura și

înțelegerea textelor originale și nu sunt publicate
nicăieri sub formă de cărți, monografii sau articole.
Celelalte cărți, articole și site-uri web pe care le-am
folosit sunt recunoscute la locul respectiv din text.

Pentru prezenta disertație, pe care o prezint

universității, nu mi-a fost conferită nicio diplomă,
diplomă sau distincție înainte, nici în această
universitate, nici în alta.

Loc: Jodhpur (Shubham Modi)

Data: 30/04/2017 Student

Pagina | 3
 RECUNOAȘTERE
Așa cum o lampă o luminează pe alta, la fel și cunoa șterea se
aprinde de la o persoană la alta Prof. V.K. Bagoria, profesor
asistent al Facultății de Drept. Universitatea Jai Narain Vyas,
Jodhpur are un potențial extraordinar și rezervorul său de
cunoștințe este întotdeauna gata să aprindă lămpile cunoa șterii
studentului său.

Nu găsesc cuvinte de potență pentru a-mi exprima

recunoștința față de el. El a fost cel care mi-a sugerat să prezint
studiul. Sunt plin de recunoștință față de el. Sunt extrem de
recunoscător pentru îndrumarea sa capabilă, sugestiile valoroase,
disponibilitatea de a ajuta, dând o formă adecvată acestei
disertații și comportamentul părinților care au contribuit enorm la
finalizarea acestei lucrări.

În continuare, îmi exprim recunoștința față de Dr. Chandan

Bala, decan și șef al Facultății de Drept Jai Narain Vyas
University, Jodhpur pentru că mi-a permis să lucrez la acest
subiect și pentru că a beneficiat de toate facilitățile necesare în
această privință.

Îmi exprim recunoștința față de profesorii respectați ai

Facultății de Drept și, în special, față de Prof. Dr. V.K. Sharma,
Conferențiar Dr. Sunil Asopa, Asistentul Dr. S.P. Meena, Dr. Nidhi
Sandal, Dr. Dalpat Singh, Dl. P.K. Musha, Dl. Kuchata Ram, Dl.
V.K. Meena pentru patronajul lor academic și încurajarea
persistentă acordată mie. Mulțumiri se cuvin, de asemenea,

Pagina | 4
 personalului bibliotecii Facultății de Drept și personalului Biroului
Facultății de Drept, Universitatea Jai Narain Vyas, Jodhpur .

INDEX

S.NO. INFORMAȚII PAGINA

NR.
1. Lista cazurilor 7-12

2. Abreviere 13

3. CAPITOLUL -1 14 - 29
Semnificația, natura, domeniul de aplicare și dezvoltarea
legislației delegate

I. Introducere 14
II. Definiții 17
III. Domeniul de aplicare al legislației delegate 19
IV. Tipuri de delegare a puterii legislative în India 21
V. Caracteristici esențiale ale legislației delegate 23
VI. Necesitatea unei legislații delegate 24
VII. Avantajele legislației delegate 25
VIII. Legislația delegată, spre deosebire de competența
administrativă 25
IX. Subdelegarea 26
X. Meritele legislației delegate 27
XI. Deficiențele legislației delegate 28
4. CAPITOLUL - 2 30 - 33
Cauzele dezvoltării legislației delegate
I. Presiuni asupra timpului parlamentar 30
II. Tehnicitate 30
III. Flexibilitate 31
IV. Experimentare 31
V. Urgenţă 31
VI. Chestiuni confidențiale 32
VII. Complexitatea administrației moderne 32
VIII. Chestiuni confidențiale 32
IX. Complexitatea administrației moderne 32

Pagina | 5
5. CAPITOLUL - 3 34– 41
TIPURI DE ACTE LEGISLATIVE DELEGATE
I. Regulă 34
II. Regulament 34
III. Bye-Law 36
IV. Ordine 36
V. Notificare 37
VI. Schemă 37
VII. Proclamare 37
VIII. Rezoluție 38

6. CAPITOLUL - 4 42 – 49
LEGISLAȚIE CONDIȚIONATĂ
I. Consiliul privat și legislația condiționată 42
II. Curtea Federală și legislația condiționată 43
III. Curtea Supremă și legislația condiționată 43
IV. Liberalizarea conceptului de legislație condiționată. 44
V. Curtea Supremă Americană și legislația contingentă. 45
VI. Legislația condiționată și legislația delegată – distincție 45

VII. Legislație subordonată 46

VIII. Observații generale 47

7. CAPITOLUL - 5 50 – 59
SUBDELEGARE
I.
Obiect 50
II.
Putere Express 51
III.
Putere implicită 52
IV. Jurisdicție concurentă 52
V.Trei subcapete 53
VI. Controlul subdelegatului 57
VII.Critică 58
8. CAPITOLUL - 6 59 – 83
Restricții privind delegarea de competențe legislative
I. Delegare excesivă: limite admise 59
II. Clasificarea legislației delegate 66
III. Delegare nepermisă 67
a) Consolidarea politicii 67
b) Modificare 71

c) Eliminarea dificultăților 73

d) Incluziune și excludere 77
Impozitare 79
Pagina | 6
 e)
9. CAPITOLUL - 7 84-101
ANALIZA COMPARATIVĂ A DL ÎNTRE ANGLIA, SUA ȘI INDIA
I. ANGLIA 84
II. Statele Unite ale Americii 86
III. INDIA 94
10. CAPITOLUL - 8 102-143
1 Controlul judiciar asupra legislației delegate
I. Doctrina ultra vires 104
II. Circumstanțe 105
I. Legislația delegată în conflict cu actul-mamă 105
II.
Legislație delegată care depășește competența conferită prin actul-mamă 107
III.
În cazul în care legislația delegată este ultra vires , actul-mamă 109
IV.
În cazul în care legislația delegată este ultra vires , constituția 111
V. În cazul în care actul părintelui este ultra vires constituția 115
VI.
Legislația delegată în conflict cu procedura actului-mamă 117
VII. Malafide : rea-credință 118
VIII. Nerezonabilitate 119
IX. Pragmatism 124
III. Judiciar 126
IV. Nereguli procedurale 131
V. Clauze salvatoare 141
VI. Norme legale, dacă sunt obligatorii 143
11. CAPITOLUL -9 144 - 147

Concluzie

12. Bibliografie 148

13. Cercetarea site-ului web 149

1
14. CERCETARE NON-DOCTRINARĂ
LEGISLAȚIA DELEGATĂ ȘI CONTROLUL JUDICIAR AL 150-175
ACESTEIA: UN STUDIU ANALITIC

a) Opiniile avocatului principal și ale avocaților de la Înalta 151

Curte din Rajasthan cu privire la legislația delegată și
controlul judiciar.
b) Funcția judiciară poate fi delegată administrației 162
c) Clauza Henry se aplică în universitatea autonomă 163
d) Funcția administrativă a țării 166

Pagina | 7
 LISTA CAZURILOR INDIENE

1. A.K. Roy V. Uniunea Indiei

2. A.V. Nachane V. Uniunea Indiei
3. Adarsh Industrial Corporation V. Comitetul de marketing
4. Afzal Ullah împotriva statului U.P.
5. Comitetul pentru piața agricolă V. Shalimar Chemicals Works,
6. Air India V. Nargesh Meerza
7. Ajaib Singh V. Gurbachan Singh
8. Ajay Hasia V. Khalid Mujib
9. Ajoy Kumar Banerjee V. Uniunea Indiei
10. De asemenea, Brij Sunder v. Primul judecător districtual suplimentar,
11. Arvinder Singh V. Statul Punjab
12. Asstt. Colector de accize centrale V. Ramakrishna
13. Babu Ramv. Statul Punjab
14. Balakotia v. Uniunea Oflndia
15. Bamoari Lai V. Statul Bihar
16. Banarasi Das V. Statul M.P
17. Bangalore W.C. Mills împotriva Bangalore Corporation
18. Banwarilal Agarwalla vs Statul Bihar
19. Consiliul Baroului din India v. Surjeet Singh
20. Bariu Produse chimice Ltd. V. Consiliul pentru dreptul societă ților
comerciale
21. Basant Kumar V. Laminore Eagle
22. Beni Prasad V. Jabalpur Îmbunătățirea încrederii
23. Bennett Coleman Co. Ltd. V. Uniunea Indiei
24. Berar Swedeshi Vanaspati V. Comitetul municipal, Skcgaon
25. Bhatnagar & Co. V. Uniunea Indiei
26. Bombay Municipal Crpn. V. Thondu
27. Brajendra Kumar V. Uniunea Indiei
28. Corporația Centrală de Transport pe Căi Navigabile Interioare v. Brojo
Nath Ganguly
29. Central Talkies Ltd. V. Dwarka Prasad
30. Chandra Bali V. R
31. Comisar șef V. R.S.Dani
32. Chintaman Rao V. Statul Madhya Pradesh
33. Corporația Calcutta V. Liberty Cinema
Pagina | 8
34. Consiliul de asistență juridică și consiliere V. Consiliul Baroului din
India
35. D.S. Mills împotriva Uniunii Indiei
36. D.T.U. V. Hajelay
37. Darshan Lai Mehra V. Uniunea Indiei
38. Daya V. Controlor șef comun al importurilor și exporturilor
39. Corporația Municipală Delhi V. Birla Filare bumbac & Wvg. Mills
40. Devi Das Copal Krishan împotriva statului Punjab
41. Districtul Collectoi Chittor V. Asociația comercianților de nuci
măcinate din districtul Chittor
42. Diwan Sugar Mills V. Uniunea Indiei
43. Dwarka Nath V. Corporația municipală,
44. Dwarka Parsad Laxminarain împotriva statului U.P.
45. Edward Mills Co. V. Statul Ajmer
46. Edward Mills V. Stale din Punjab,
47. Împăratul V. Banwari Lal
48. Gammon India Ltd. V. Uniunea Indiei
49. Ganapati Singh V. Statul Ajmer
50. Ofițer general comandant-șef V. Subhash Chandra Yadav
51. Godavari V. Statul Maharashtra
52. Gullapalli Nageswara Rao împotriva A.P.S.R.T.C.
53. Raionul Gwalior
54. Gwalior Rayon mătase Mfg. Co. V. Astt. Comisarul
55. Hamam Singh v. Autoritatea regională Trt
56. Hamaraov. Teritoriul Uniunii Pondicherry
57. Hamdard Dawakhana V. Uniunea Indiei
58. Haniraj L. Chulani (Dr.) V. Consiliul Baroului din Maharashtra și Goa.
59. Harakchand v. Uniunea Indiei
60. Hari Shankar Bagla V. Statul Madhya Pradesh
61. Harishankar Bagla V. Statul MP
62. Himmat V. Comisar de poliție
63. I.T.W. Signode India Ltd. V. C.C.E.,
64. Ibrahim v. Autoritatea Regională de Transport
65. Inder Singh V. Statul Rajasthan
66. Indian Express Ziare (Bombay) Ltd. V. Uniunea Indiei
67. Indravadan V. Statul Gujarat
68. Ishwar Singh V. Statul Rajasthan
69. Izhar Ahmad V. Uniunea Indiei
70. J. R. G. Manufacturing Association v. Uniunea Indiei,
71. J.A. Shodan împotriva FN Rana,
72. Jalan Trading Co. V. Moara Mazdoor Sabha
73. Jatindra Nath Gupta V. Provincia Bihar
74. K. Panduranga V. Statul Andhra Pradesh
75. K.J. Thomas V. Comisarul pentru impozitul pe venit
Pagina | 9
76. Kerala State Electricity Board V. Indian Aluminium
77. Kerala State Electricity Board V. Indian Aluminium Company
78. Kunj Behari Lai Butel V. Statul H.P.
79. Labh Chandra V. Statul Bihar
80. Lachmi Narain V. Uniunea Indiei
81. Latafat AH Khan V. Statul Uttar Pradesh
82. M.G. Pandke împotriva Consiliului Municipal,-Hinganghat,
83. Consiliul Maharashtra al S. H. S. E. V. Paritosh
84. Mahe Beach Trading Company V. Teritoriul Uniunii Pondicherry
85. Maiorul Radha Krishan V. Uniunea Indiei și alții
86. Makhan Singh V. Statul Punjab
87. Manepalli Venkatanarayanav. Statul A.P
88. Universitatea Marathawad V. Sheshrao
89. Meenakshi V. Universitatea din Delhi
90. Mittal v. Uniunea Indiei
91. Mohamed Ali V. Uniunea Indiei
92. Mohammad Faruk V Statul Madhya Pradesh
93. Mohammad Hussain împotriva statului AP,
94. Mohd. Yasin V. Comitetul zonal al orașului
95. Mohini Jain V. Statul Karnataka
96. Mulchand Gulabchandv. Mukumd S Hivram,
97. Mulchand V. Mukand,
98. Munrta Lai împotriva lui H.R. Scott
99. Munsha Singh Dhaman Singh V. Statul Punjab
100. N.K. Papiah V. Comisarul pentru accize
101. Nagraj v. Statul A. P
102. Narain Iyer V. Uniunea Indiei
103. Naraindas v. Statul M.P.
104. Narendra Kumar V. Uniunea Lndia
105. Om Prakash V. Statul U.P.,
106. Orient Weaving Mills V. Uniunea Indiei
107. P.V. Sivarajan V. Uniunea Indiei
108. Parasuraman V. Statul Tamil Nadu
109. Parvet Qadir V. Uniunea Indiei,
110. Prag Ice And Oil Mills V. Uniunea Indiei.
111. Pramod K. Pankaj V. Statul Bihar
112. Asociația proprietarilor de cariere v. Statul Bihar
113. Radha Krishna împotriva statului
114. Radhakrishan împotriva statului
115. Rai Narain Singh V. Președinte, Comitetul de Administrație Patna
116. Raja Buland Zahăr Co V. Municipiul Rampur
117. Ram Chandra Kachardas Porwal V. Statul Maharashtra
118. Ram Prasad împotriva statului
119. Ramesh Birch V. Uniunea Indiei,
Pagina | 10
120. Ravulu Subba Rao v. Comisarul pentru impozitul pe venit,
121. Raza Buland Zahăr Co. V. Municipiul Rampur
122. Re Delhi Laws Act Caz,
123. Reghubar Dayal V. Uniunea Indiei
124. Grefier Co-Op. Societăți V, Kunjabmu
125. Romesh Mehta V. Sanwal Chand Singhvi,
126. S. Avtar Singh V. Statul Jammu și Kashmir
127. S. B. Yadava împotriva statului Haryana
128. "S. Samuel M.D. Harrison Malayalam împotriva Uniunii Indiei
129. Sahni Mori de Mătase Ltd. V. ESI Corpn.
130. Ofițer de impozite pe vânzări V. Abraham
131. Shahabuddin Khan împotriva statului U.P.
132. Shama Rao V. Teritoriul Uniunii Pondicherry
133. Sinai V. Uniunea Indiei
134. Sita Ram Bishambhar Dayal V. Statul Uttar Pradesh
135. Municipalitatea Sitapur V. Prayag Narain
136. Sivarajan V. Uniunea Lndia
137. Sri Ram V. Statul Bombay
138. St. Johns Teachers Training Institute V. Director regional, Consiliul
Național pentru Formarea Profesorilor
139. Statul A.P. V. Mcdowell And Co
140. Statul Karnataka V. Ganesh Kamathr
141. Statul Maharashtra V. Chandr. Bhan
142. Statul Maharashtra V. Raj Kumar
143. Statul Nagaland V. Ratan Singh
144. Statul Punjab V. Devana Modern Breweries Ltd.
145. Statul T.N. V. Hind Stone
146. Statul T.N. V. K. Sabanayagam
147. Statul Kerala V. K.G. Abdin
148. Sukhdev Singh V. Bhagat Ram
149. Asociația de bunăstare a angajaților Curții Supreme v. Uniunea Indiei
150. Swadeshi Bumbac Mius Ltd. V. Tribunalul de stat pentru litigii de
muncă,
151. T.B. Ibrahim împotriva Autorității Regionale de Transport
152. T.B. Ibrahim împotriva Autorității Regionale de Transport
153. Tahir Hussain V. Consiliul districtual Muzaffarnagar
154. Tata Fier Și Oțel Co. SRL. Muncitorii lor,
155. Încredere Mai Lachmi Sialkot Biradri V. Amritsar Îmbunătățirea
încrederii
156. Tulsipur Sugar Company v. Comitetul zonal notificat, Tulsipur
157. Uniunea Indiei V. Cynamide India Ltd.
158. V. Nagappa V. Comisarul pentru minereul de fier
159. V. Sundeerv. Consiliul Baroului din India
160. Vasanlal Maganbhai V. Statul Bombay
Pagina | 11
161. Vasin V. Comitetul zonal al orașului
162. Venkateswara v. Guvernul AP
163. Consiliul de stat pentru electricitate din Bengalul de Vest v. Desh
Bandhu Ghosh,'
164. Teatre din India de Vest Ltd. V. Corporația municipală

LISTA CAUZELOR STRĂINE

165. Kruse v. Johnson
166. F.C.C. împotriva American Broad Casting Co.
167. Manhattan Gen. Compania de echipamente v. Comisarul
168. Barnard v. Consiliul Național al Muncii Dock
169. Blackpool Corpn. V. Vestiar
170. Cobb v. Kropp
171. Fahey v. Malaezia
172. Federal Energy Amin. v. Algonquin,,
173. Câmpul v. Clark
174. hitcher împotriva Statelor Unite
175. Departamentul Industrial. v. Institutul American al Petrolului
176. Institutul Agentului de Brevete v. Lemn de lacăt,
177. Jackson v. Butterworth
178. Jackson v. Butterworth
179. Kruse v. Johnson
180. Guvernul local. Consiliul v. Arlidge,
181. Eu Eldowney v. Forde,
182. Mistretta împotriva Statelor Unite
183. Morgan v. S.U.A.
184. Morgan v. S.U.A.
185. Murray v. Hoboken
186. National Broadcasting Co. împotriva SUA
187. Puckley v. Valeo,
188. Regina v. Burah
189. R. v. Controlor general al brevetelor
190. R. Vs. Burah (1878) 3 AC 889.
191. Runkle împotriva SUA,
192. Schechter Poultry Corporation împotriva Statelor Unite
193. Springer v. Insulele Filipine
194. State v. Baren,
195. Alb v. Morley
196. Whiteman împotriva American Trucking Assn.
197. Yakus v. S.U.A.
198. Youngs Town Sheet și Tube Co. v: Sawyer

Pagina | 12
 LISTA ABREVIERILOR
 AC -Caz de recurs
 ACJ – Jurnalul American de Comunicare
 AIR - Toate India Reporter
 Toate - ALLAHABAD
 ALL ER - Toate rapoartele de drept din Anglia
 Articol- Artă
 AP- ANDHRA PRADESH
 Bom - BOMBAY
 Cal - CALCUTTA
 Ch- Capitolul
 Co.-Companie
 Del - DELHI
 Editia EDN
 HL-Camera Lorzilor
 K.B. - BANCA REGILOR
 MP-Madhya Pradesh
 Maha- Maharashtra
 p. - PAGINA
 Alineatul ()
 Pat - PATNA

Pagina | 13
  PC - CONSILIUL PRIVAT
 QB – Banca Reginei
 SC-Curtea Supremă
 Pun -PUNJAB ȘI HARYANA
 Cauzele CSC-Curtea Supremă
 SCR- Curtea Supremă
 U.P. - UTTAR PRADESH
 W.L.C. - CAZURI DE DREPT OCCIDENTAL

LEGISLAȚIA DELEGATĂ ȘI CONTROLUL

JUDICIAR AL ACESTEIA: UN STUDIU ANALITIC
CAPITOLUL -1
ÎNȚELESUL, NATURA, DOMENIUL DE APLICARE ȘI
EVOLUȚIA LEGISLAȚIEI DELEGATE

1. INTRODUCERE -

Problema legislației delegate a fost una dintre cele mai dezbătute

probleme din domeniul teoriei juridice datorită diferitelor sale implica ții.
Oamenii de știință au prezentat în mod constant opinii diferite și chiar
contradictorii cu privire la delegarea puterii de legiferare și, prin urmare,
au luat poziții diferite cu privire la această problemă. În timp ce legisla ția
delegată a fost o practică larg răspândită în timpurile moderne și este
aproape o normă acceptată, au existat opinii contrare. De exemplu,
Cooley și-a exprimat o viziune critică fermă asupra puterii de a delega. El
a declarat că "Una dintre maximele stabilite în dreptul constitu țional este
că puterea conferită legiuitorului de a face legi nu poate fi delegată de
acel departament niciunui alt organism sau autorități.

Pagina | 14
 În cazul în care puterea suverană a statului a localizat autoritatea,
aceasta trebuie să rămână; și numai prin intermediul agenției
constituționale, legile trebuie făcute până când constituția însăși este
schimbată. Puterea căreia i-a fost încredințată judecata, înțelepciunea și
patriotismul acestei înalte prerogative nu se poate scuti de
responsabilitate alegând alte agenții cărora le va fi transferată puterea,
nici nu poate înlocui judecata, înțelepciunea și patriotismul oricărui alt
organism cu acelea cărora numai poporul le-a încredințat această
încredere suverană. Mai mult, el a observat, de asemenea, că "Nici un
organism legislativ nu poate delega unui alt departament al guvernului
sau oricărei alte autorități, puterea, fie generală, fie specială, de a adopta
legi. Motivul se găsește în însăși existența propriilor puteri. Această înaltă
prerogativă a fost încredințată propriei sale înțelepciuni, judecăți și
patriotism, și nu celor ale altor persoane, și va acționa ultra vires dacă se
angajează să delege încrederea, în loc să o execute. În timp ce astfel de
poziții ridică întrebări cu privire la oportunitatea delegării puterii de
legiferare de către organele legislative superioare către cele inferioare,
rămâne faptul că aceasta a fost o practică generală urmată în toate țările
democratice moderne. Prin urmare, este important să înțelegem ce se
înțelege în primul rând prin legislație delegată și apoi să analizăm
diferitele aspecte ale acesteia.

Puterea legislativă a administrației și a legislației delegate înseamnă

puterea dată autorității administrative de către legiuitor de a face reguli,
reglementări, cum ar fi dispoziții cu privire la anumite aspecte. Aceasta poate
fi definită ca puterea legislativă a autorită ții executive sau administrative.
Aceasta este cunoscută pe scurt sub denumirea de "legislație delegată". De
asemenea, a fost descrisă ca "externalizarea puterii de legiferare".

 Legislație subordonată
 "Legislația delegată " se mai numește și "legislație subordonată". Făcând
distincție între "legislația supremă" și "legislația subordonată",

Pagina | 15
 Salmond1 explică:
 "Legislația subordonată este legislația adoptată de altă autoritate decât
autoritatea supremă în stat, în exercitarea puterii delegate acesteia, de către
autoritatea supremă."

Legislația subordonată, spune Salmond, "depinde de o autoritate

superioară sau supremă pentru existența și validitatea sa continuă".

Rezultă astfel că autoritatea care face legislația (legisla ția subordonată)

în exercitarea puterii legislative care i-a fost delegată de legiuitor este
subordonată legiuitorului, iar puterea autorității este limitată de statutul
prin care s-a făcut delegarea.2 Astfel, normele, regulamentele, reglementările,
notificările, ordinele etc ., emise de executiv sau de alte autorită ți
administrative, în exercitarea competențelor conferite de legiuitor, sunt
cunoscute sub denumirea de legislație subordonată.

Sir Cecil Carr definește: "Legislația delegată este un copil în creștere,

chemat să-l elibereze pe părinte de tensiunea suprasolicitării și capabil să se
ocupe de probleme minore, în timp ce părintele gestionează afacerea
principală. Legislația delegată este atât de numeroasă încât manualul de legi
nu numai că ar fi incomplet, dar ar fi șid dificil dacă nu ar fi citit împreună cu
legislația delegată care o implică și o modifică.

 Legislație delegată – Legislație executivă

Legislația delegată poate fi diferențiată de legislația executivă. Prima se

referă la legislația adoptată de alte autorită ți decât Legislativul, cărora
Legislativul le deleagă puterea legislativă, în timp ce a doua reprezintă
puterea legislativă conferită executivului prin Constituția însă și.

Rezultă, așadar, că legislația elaborată de executiv în exercitarea

puterii, care îi conferă în mod expres prin Constitu ție, nu este legisla ție
delegată , ci, strict vorbind, este legislație originară.

1
Jurisprudență, ediția a 12-a, 116.
2
Supra ,Jain &; Jain
Pagina | 16
 De exemplu Ordonanțele promulgate de președinte în temeiul
articolului 123 sau de guvernator în temeiul articolului 213 sunt declarate în
mod expres ca având aceeași forță și efect ca o lege adoptată de legislatura
respectivă.3

Se poate afirma, de asemenea, că, în timp ce sursa legisla ției delegate

este întotdeauna o lege a legislativului, sursa legislației executive este o
dispoziție a Constituției. În plus, ca legislația delegată să fie validă din punct
de vedere constituțional trebuie să respecte orientările trasate prin hotărâri
judecătorești care interpretează principiile generale în această privin ță, în
timp ce un act legislativ executiv trebuie să fie în concordan ță cu dispozi țiile
constituției.

I. DEFINIȚII

I. "Legislație delegată înseamnă exercitarea puterii legislative de către o agen ție

subordonată legislativului"
II. "Legislația delegată este, uneori, denumită legislație auxiliară, subordonată,
administrativă sau cvasi-legislație".
III. "Legislația delegată este o tehnică de reducere a presiunii asupra timpului
legiuitorului, astfel încât acesta să se poată concentra asupra principiilor și
formulării politicilor."

Legislație delegată înseamnă legislația adoptată de alte autorită ți decât

puterea legislativă, prima acționând pe baza autorității delegate exprese și a
competenței celei din urmă. Delegarea este considerată a fi o bază solidă
pentru eficiența administrativă și nu echivalează în sine cu abdicarea de la
putere dacă este restabilită în limite adecvate. Delegarea nu ar trebui, în
niciun caz, să fie neghidată și necontrolată. Parlamentul și legislaturile
statelor nu pot abdica de la puterea legislativă în aspectele sale esen țiale,
care trebuie exercitată de acestea. Numai o func ție legislativă neesen țială
poate fi delegată, iar punctul controversat se află întotdeauna în linia de
demarcație dintre funcțiile legislative esențiale și cele neesen țiale. Func țiile
legislative esențiale constau în elaborarea unei legi. Este de competen ța

3
A se vedea articolul 123 clauza (2) și CI. (2) al articolului 213.
Pagina | 17
 legiuitorului să formuleze politica legislativă și să delege formularea detaliilor
în punerea în aplicare a acestei politici. Puterea discre ționară în ceea ce
privește formularea politicii legislative este prerogativă și func ționează de
către legiuitor și nu poate fi delegată executivului. Puterea discre ționară de a
face notificări și modificări într-o lege, prelungind-o și de a efectua modificări
sau abrogări în legile existente, este supusă condiției precedente ca func țiile
legislative esențiale să nu poată fi delegate; autoritatea nu poate fi definită cu
precizie și fiecare caz trebuie să fie luat în considerare în cadrul său.
Legea lui Halsbury din Anglia, 4
explică faptul că, atunci când un
instrument cu caracter legislativ este elaborat de o altă autoritate decât
legiuitorul, acesta se numește legislație delegată. Pentru a spune în termeni
simpli, legislația delegată se referă la toate procesele legislative, care au loc
în afara legislaturii. În general, este exprimată ca reguli, regulamente,
ordine, regulamente, instrucțiuni, schemă, notificări etc.

Salmond pune legislația5 delegată ca:

 "Aceasta, care provine de la orice autoritate, alta decât puterea suverană și,
prin urmare, depinde pentru existența și validitatea sa continuă de o autoritate
superioară sau supremă".

Cuvântul " delegat" se distinge de termenul "delegare". În timp ce "

delegat" înseamnă o persoană care este numită, autorizată, delegată sau
însărcinată să acționeze în locul alteia, termenul " delegare" înseamnă
instruirea unei alte persoane cu o putere generală de a ac ționa pentru binele
celor care o suplinesc sau înseamnă transferul autorității de la o persoană la
alta.6 În acest sens, legislația delegată înseamnă conferirea autorității de
legiferare altcuiva,7 adică autorităților administrative.

Jain și Jain au explicat expresia în următoarele două sensuri8:

4
Ed. a 4-a, 44, 981-84
5
Salmond, Jurisprudence, 12th Edn., 116, citat în Agricultural Marketing
Comitetul V.Slialimar Chemicals Works, AIR 1997 SC 2502.
6
Black's Law Dictionary, 6th Edn., citat în Ishwar Singh v. Statul Rajasthan, AIR 2005
SC 773.
7
Pentru discuții detaliate, vezi Ishivar Singh v. Statul Rajasthan, AIR 2005 SC 773.
8
Principiile dreptului administrativ, 2008, 42.Cu toate acestea, atunci când delegatul și-a
exercitat competența delegată, există Comitetul pentru piața agricolă v. Shalimar
Chemicals Works, AIR 1997 SC 2502.
Pagina | 18
 exercitarea de către o agenție subordonată a puterii legislative, care i-a fost
delegată de Legislativ;
 Normele filialei, care sunt stabilite de agen ția subordonată, în conformitate cu
competența menționată la litera (a).

Expresia este menită să aibă ambele semnifica ții. Se poate afirma că

este "legislație adoptată de alte autorități decât Legislativul", care are loc în
afara Legislativului și este exprimată în general ca regulă, regulament,
regulament, regulament , direcție, schemă etc.9

Curtea Supremă în Hamdard Dawakhana v. Uniunea Indiei10

explică:

"Atunci când delegatului i se dă puterea de a face reguli și reglementări

pentru a completa detaliile pentru a îndeplini și a servi scopurilor legisla ției,
modul în care cerințele statutului trebuie îndeplinite și drepturile create în
acesta pentru a fi exercitate, este un exercițiu al legisla ției delegate.

Comitetul Donoughmore pentru puterile miniștrilor, numit în Anglia în

1929, pentru a examina, printre altele, competențele exercitate de mini ștri
prin intermediul "legislației delegate"11 a explicat, de asemenea, expresia în
următoarele două sensuri:

1. exercitarea puterii legislative de către executiv, sub autoritatea care i-a fost
delegată de Parlament; și

2. Regulile, regulamentele, regulamentele etc. adoptate de executiv în

exercitarea puterii legislative care i-a fost delegată de Parlament.

Afirmând în modul de mai sus, Jain & Jain spun că, în calitate de avoca ți
administrativi, "suntem mai interesați de "tehnică", decât de regulile reale
făcute, astfel încât expresia "legislație delegată" este folosită aici în primul
rând în primul sens", adică exercitarea puterii legislative de către o agen ție
subordonată.12

9
Comitetul pentru piața agricolă v. Shalimar Chemicals Works, AIR 1997 SC 2502.
10
AIR 1960 SC 554, citat în State of T.N. v. K. Sabanayagam, AIR 1998 SC 344.
11
A se vedea P. P. Craig, Administrative Law, 2007, p. 67.
12
Jain și Jain supra nota 5, 42.
Pagina | 19
II. DOMENIUL DE APLICARE AL LEGISLAȚIEI DELEGATE
Pentru a evita pericolele, domeniul de aplicare al delegării este strict
delimitat de legiuitor, prevăzând garanții, controale și căi de atac adecvate
împotriva ordinelor și deciziilor executive. Competența delegată executivului
de a modifica orice dispoziții ale unei legi printr-un ordin trebuie să se afle în
cadrul legii care conferă o astfel de competență. Competen ța de a face o astfel
de modificare implică, fără îndoială, o anumită marjă de apreciere, dar este o
putere care trebuie exercitată în sprijinul politicii legislative a legii și nu
poate

i) să călătorească dincolo de acesta sau

ii) contravin acesteia sau
iii) Desigur, schimbați caracteristicile esențiale, identitatea, structura sau
politica legii.

În conformitate cu Constituția Indiei, articolele 245 și 246 prevăd că puterile

legislative sunt exercitate de Parlament și de legislatura statului. Delegarea
puterii legislative a fost concepută ca fiind inevitabilă și, prin urmare, nu a
fost interzisă în constituție.

În plus, articolul 13 alineatul (3) litera (a) din Constitu ția Indiei prevede că
legea include orice ordonanță, regulament, regulament, notificare etc. Ceea
ce, dacă ar fi găsit cu încălcarea drepturilor fundamentale, ar fi nul. În plus,
există o serie de hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe în cazul cărora
acestea au justificat legislația delegată.

De ex. In re Delhi Laws Act caz 13, Vasantlal Magan Bhaiv vs Statul Bombay 14
și S. Avtar Singh v. Statul Jammu și Kashmir15.

În timp ce comentează cu privire la caracterul indispensabil al legisla ției

delegate, judecătorul Krishna Iyer a observat pe bună dreptate în cazul

13
AIR 1961 Curtea Supremă 332
14
AER 1961 SC 4
15
AER 1977 J&K 4
Pagina | 20
 Arvinder Singh v. Statul Punjab16, că complexitatea administrației moderne
este atât de derutant de complicată și plină de detalii, urgen țe, dificultă ți și
nevoia de flexibilitate, încât legiuitorul nostru masiv ar putea să nu înceapă
dacă trebuie să se ocupe direct și cuprinzător de afacerile legislative în
plenitudinea lor. Delegarea unei părți a puterii legislative devine o necesitate
compulsivă pentru viabilitate.
O prevedere dintr-un statut care dă o putere expresă executivului
de a modifica sau abroga orice lege existentă este descrisă în Anglia ca
Clauza Henry VIII , deoarece regele a venit să exercite puterea de a abroga
legile parlamentare. Clauza menționată a căzut în desuetudine în Anglia, dar
în India se găsesc unele urme ale acesteia ici și colo.

Exemplu Articolul 372 din Constituție autorizează președintele Indiei să

adopte legi pro constituționale și, dacă este necesar, să facă astfel de
adaptări și modificări (fie prin abrogare, fie prin amendament) astfel încât să
le aducă în conformitate cu prevederile Constitu ției. Legea privind
reorganizarea statului din 1956 și alte legi similare con țin, de asemenea, o
astfel de dispoziție. Atâta timp cât modificarea unei dispozi ții statutare de
către executiv este inofensivă și irelevantă și nu afectează nicio schimbare
esențială în materie.

III. TIPURI DE DELEGARE A PUTERII LEGISLATIVE ÎN INDIA

Există diferite tipuri de delegare a puterii legislative.

1. Delegarea scheletului În acest tip de delegare a puterii legislative,

statutele de abilitare stabilesc principii generale și împuternicesc autoritatea
executivă să stabilească norme pentru îndeplinirea obiectivelor legii. Un
exemplu tipic de acest fel este Legea minelor și mineralelor (reglementare și
dezvoltare) din 1948.

2. Tipul echipamentului Acesta este cel mai frecvent tip de delegare a

puterii legislative, în care legea este completată de dispozi ții privind

16
AER 1979 SC 321
Pagina | 21
 mecanismele, adică competența este conferită departamentului în cauză al
Guvernului de a prevedea:

i) Tipul de forme
ii) Metoda de publicare
iii) modul de returnare și
iv) Astfel de alte detalii administrative

În cazul acestui tip normal de legislație delegată, limitele competen țelor

delegate sunt clar definite în legea de abilitare și nu includ competen țe
excepționale precum competența de a legifera în chestiuni de principiu, de a
impune impozite sau de a modifica un act legislativ. Tipul excep țional
acoperă cazurile în care:

i) sunt acordate competențele menționate mai sus sau

ii) puterea dată este atât de mare încât limitele sale sunt aproape imposibil de
definit, sau
iii) În timp ce limitele sunt impuse, controlul instan țelor este eliminat.

Un astfel de tip de delegare este cunoscut sub numele de Clauza lui Henric
al VIII-lea. Un exemplu remarcabil de acest fel este sec țiunea 7 din Legea
legilor Delhi din 1912, prin care guvernul provincial a fost autorizat să
extindă, cu restricții și modificări după cum a considerat potrivit orice act
normativ în vigoare în orice parte a Indiei în provincia Delhi. Acesta este cel
mai extrem tip de delegare, care a fost contestat la Curtea Supremă în cazul 17
Delhi Laws Act. S-a considerat că delegarea de acest tip este nulă dacă
autoritățile administrative interferează în mod semnificativ cu politica legii,
prin puterile de modificare sau restricție, dar delegarea este valabilă dacă nu
a efectuat nicio modificare esențială a organismului sau a politicii legii. Asta
ne duce la un termen "bye-law", dacă poate fi declarat ultra vires? Dacă da,
când?

17
. A.I.R. 1951 S.C.332
Pagina | 22
 În general, în conformitate cu legile și reglementările locale, termenul bye-law
este utilizat, cum ar fi:

i) organisme publice de tip municipal

ii) organisme publice interesate de guvern sau
iii) corporații sau
iv) societăți formate în scopuri comerciale sau de altă natură.

Organismele sunt împuternicite, în temeiul legii, să elaboreze regulamente și

regulamente pentru desfășurarea administrării lor. Există cinci motive
principale pentru care orice lege poate fi anulată ca ultra vires. Sînt:

a) care nu sunt făcute și publicate în modul specificat de lege, care

autorizează realizarea acestora;
b) care respinge legile țării;
c) care este contrară actului în temeiul căruia este încadrată;
d) că este incert; și
e) Că este nerezonabil.

IV. Caracteristici esențiale ale legislației delegate :

1. Normele ar trebui să conțină titluri scurte, note explicative, trimiteri la

modificări anterioare etc. pentru o înțelegere clară.

2. Nu se produce nici o întârziere extraordinară în elaborarea legisla ției

subordonate.

3. Autoritatea administrativă nu ar trebui să depășească competen țele prevăzute

în legea-mamă.

4. Funcțiile legislative esențiale nu pot fi delegate.

5. Subdelegarea (Delegatus non protest delegare) nu este încurajată.

6. Normele generale nu ar trebui să fie încadrate cu func ționare retroactivă, cu

excepția cazului în care și până când legea-mamă dispune acest lucru.

Pagina | 23
 7. Normele discriminatorii și arbitrare nu ar trebui încadrate.

8. Se asigură o publicitate largă și suficientă, astfel încât publicul larg să o

poată cunoaște.

9. În cazurile corespunzătoare, se efectuează, de asemenea, consultări pentru o

mai mare eficacitate și eficiență.

10. Autoritățile subordonate nu ar trebui să utilizeze un limbaj rigid, esen țial și

tehnic atunci când pregătesc normele, ceea ce poate cauza dificultă ți de

înțelegere de către publicul larg.

11. Autoritatea finală de interpretare a normelor subordonate este învestită

Parlamentului și instanțelor. Cu toate acestea, autoritățile administrative nu

sunt împuternicite și autorizate să interpreteze statutul.

12. O taxă sau o taxă financiară nu ar trebui impusă prin norme.

13. Ori de câte ori este necesar, se furnizează notele explicative.

14. Interesul public trebuie avut în vedere la delegarea competențelor etc.

IV. NECESITATEA UNEI LEGISLAȚII DELEGATE

Legislația delegată este necesară din mai multe motive: parlamentul nu
are timp să contemple și să dezbată fiecare detaliu al reglementărilor
complexe, deoarece are doar o perioadă limitată de timp pentru a adopta
legislația, delegarea legislației va permite adoptarea reglementărilor dezbătute
temeinic, precum și economisirea timpului parlamentar.

Delegarea legislației permite ca legea să fie făcută mai repede decât

parlamentul, ceea ce este vital pentru perioadele de urgen ță. Parlamentul
durează mai mult, deoarece nu se întrunește tot timpul, iar procedurile sale
sunt, în general, destul de lente și complexe din cauza mai multor etape prin
care trebuie să treacă fiecare proiect de lege. Legisla ția delegată poate fi, de
asemenea, modificată sau revocată relativ ușor, astfel încât legea să poată fi
actualizată și astfel încât legea să poată răspunde nevoilor viitoare care apar,
cum ar fi domeniile privind prestațiile sociale, ilustrând o mare flexibilitate a
Pagina | 24
 sistemului . În caz contrar, statutele pot fi modificate sau revocate numai
printr-o altă lege complicată și consumatoare de timp.

Deputații nu au, de obicei, cunoștințele/expertiza tehnică necesare, de

exemplu, pentru elaborarea legilor privind controlul tehnologiei, asigurarea
siguranței mediului și abordarea diferitelor probleme industriale sau
operarea unor scheme complexe de impozitare, în timp ce legisla ția delegată
poate utiliza experți care sunt familiarizați cu domeniile relevante.

• O altă necesitate a legislației delegate este ca parlamentul să nu fie

întotdeauna cea mai bună instituție pentru a recunoaște și a răspunde
nevoilor populației locale. Ca urmare, localnicii aleg consilieri din anumite
raioane și este responsabilitatea lor să adopte legislația sub formă de
regulamente pentru a satisface nevoile locale.

V. AVANTAJELE LEGISLAȚIEI DELEGATE

• Economisește timp limitat în Parlament;
• Permite schimbarea rapidă;
• MP nu are cunoștințe detaliate sau tehnice. De exemplu, detalii specifice în
Legea avortului, detalii privind traficul rutier
• Răspuns rapid la noile evoluții, de exemplu focarele de febră aftoasă. Legea
privind prevenirea terorismului (dispoziții temporare) permite adăugarea
rapidă de noi grupuri interzise.
• Permite modificări minore ale statutului, de ex. varia ții ale propozi țiilor,
aprobarea modificărilor autovehiculelor.
• Controlul jurisdicțional poate fi solicitat de părțile cu calitate procesuală
activă (și anume, persoanele suficient de afectate de legisla ție), astfel încât
Parlamentul să nu piardă timp analizându-le pe toate.

VI. LEGISLAȚIA DELEGATĂ, SPRE DEOSEBIRE DE COMPETENȚA

ADMINISTRATIVĂ
Ca de obicei, acțiunea administrației este clasificată în "administrativă",
"legislativă", "judiciară" sau "cvasi-judiciară ".

Deși cercetătorii înțelepți condamnă o astfel de clasificare conceptuală a

Pagina | 25
funcțiilor, rămâne faptul că în starea actuală a dreptului administrativ nu
este posibil să se elimine complet un astfel de exerci țiu de etichetare. De
exemplu, distincția dintre funcția administrativă, cvasijudiciară și cea
legislativă este semnificativă, printre altele , datorită următorilor factori:

(i) Publicare
În cazul în care un ordin are caracter legislativ, acesta trebuie publicat
într-un anumit mod, dar publicarea nu este necesară dacă este de natură
administrativă. Un ordin administrativ se referă la o anumită persoană și, în
acest sens, trebuie notificat sau comunicat numai persoanei în cauză.

(ii) Principiile justiției naturale

În cazul pronunțării unei hotărâri, administrația este obligată să
respecte principiile justiției naturale, în timp ce în cazul legisla ției nu este
necesară o astfel de cerință.

(iii) Motive de control jurisdicțional.

O acțiune administrativă poate fi contestată pe motiv de rea-credință.
Dar este puțin probabil ca o astfel de provocare să prevaleze în cazul
legislației delegate.

iv) Obligația de motivare

Cerința obligației de motivare se aplică ordinelor administrative, dar nu și
ordonanțelor legislative.

(v) Subdelegarea
Diferențele dintre acțiunile legislative și cele administrative pot deveni, de
asemenea, semnificative atunci când apar probleme legate de subdelegarea
competențelor. Numai în circumstanțe excepționale pot fi subdelegate
competențele legislative, dar competențele administrative pot fi subdelegate.

Sub rezerva celor menționate mai sus, în conformitate cu un test, ar

trebui să se determine gradul de aplicabilitate al actului. Competen ța de a
adopta norme de "aplicabilitate" generală este "legislativă", în timp ce
competența de a emite ordine în cazuri specifice este "administrativă". 18 După
18
Schwartz, Drept administrativ american, 108 (1962).
Pagina | 26
cum observă de Smith19 : "O distincție adesea făcută între actele legislative și
cele administrative este cea dintre general și particular". Cu ajutorul acestui
test este posibil să se distingă funcția legislativă de ac țiunea administrativă
într-un număr mare de cazuri, dar apoi există cazuri în care testul se poate
descompune, deoarece nu este ușor să se distingă "general" de "particular". 20
Dificultatea constă aici în a distinge ceea ce este "general" de ceea ce este
"particular", deoarece diferența este doar o chestiune de grad.

În India, instanțele au pornit până acum de la premisa că o competen ță

de stabilire a prețurilor este mai degrabă de natură administrativă decât
legislativă.21 22
Dar în Union of India v. Cynamide India Ltd.23 Fixarea
prețurilor a fost considerată o acțiune legislativă. Competența de a stabili
cotele de impozitare este tratată ca legislativă. 24 Extinderea limitelor
comitetului zonal al orașului este considerată o funcție legislativă. 25

 TEMEINICIA LEGISLAȚIEI DELEGATE26

a. Atenuează timpul- Există multe activități de care guvernul ar trebui să

fie preocupat. Dacă fiecare autoritate legislativă a fost luată de
parlament, este nevoie de mult timp. În astfel de cazuri, parlamentul
deleagă puterea legislativă executivului. Acest lucru se datorează lipsei de
timp sau a capacității de a face legi pentru reglementare.

b. Flexibilitate- Fiecare administrație a fost creată prin statute. Fiecare

administrație are propria legislație și este adaptabilă la diferite
circumstanțe. Doar administrația16 cunoaște întâmplările de zi cu zi și
noul regulament va fi făcut în conformitate cu acesta.

19
Controlul jurisdicțional al acțiunii administrative, 17 (1980).
20
Griffith și Street, Principiul dreptului administrativ, 696 (1977).
21
Dwarka Prasad v. Ardezie U.P., AIR 1954 SC 224
22
Diwan Sugar Mills v. Uniunea Indiei, AIR 1959 SC. 626.
23
AER 1987 SC 1802.
24
Corporația Calcutta v. Liberty Cinema, AIR 1965 SC 1107.
25
Tulsipur Sugar Company v. Comitetul zonal notificat, Tulsipur, AIR 1980 SC 883.
26
LEGISLAȚIE DELEGATĂ S. Varun School Of Excellence In Law, Tamil Nadu Dr.
Ambedkar Law University, martie, 2017 | ISSN: 2394- 5044, The World Journal On
Juristic Polity
Pagina | 27
c. Acțiuni de urgență- Fiecare administrație care dispune de discreția
necesară ar trebui să fie mai bună în abordarea posibilelor situa ții
neprevăzute. Dacă se creează brusc o lege de urgență în administra ție,
apare conceptul de legislație delegată.

d. Contactul strâns cu știința și tehnologia - Dezvoltarea științei și

tehnologiei a dus la diverse funcții în statul modern. Datorită dezvoltării
rapide a științei și tehnologiei, legiuitorul nu poate fi acela și. Ar trebui
transformată din legislativ în executiv17.

e. Legislatie administrativa- Legislația elaborată de administrație ar trebui

să fie utilă și familiarizată cu propriile departamente. Numai atunci când
există o legislație adecvată, lucrătorii pot lucra mai bine în compara ție cu
membrii laici care alcătuiesc legislativul.

 DEFICIENȚELE LEGISLAȚIEI DELEGATE27

a. Conflictul subdelegării- Atunci când organul legislativ nu este
responsabil și dacă nu se ocupă de crearea legisla ției, apare problema
subdelegării. Aceasta înseamnă că puterea legislativă revine celorlalte
organisme decât legiuitorul. În cele din urmă, rezultă un conflict 18 că
celelalte părți nu ar trebui să răspundă pentru crearea legisla ției. Acesta
poate fi tras la răspundere numai atunci când organul legislativ
autorizează acest lucru.

b. Lipsa publicității- Nu este cunoscut de public și există o lipsă de

publicitate. Legislația secundară ar trebui să fie, de asemenea, vizibilă.
Fiecare legislație care este făcută de administrație ar trebui să fie
cunoscută celorlalți membri.

c. Dependența de legiuitori- Instanțele nu sunt în măsură să revizuiască o

astfel de delegare. Administrația ar trebui să depindă de persoana care a

27
Ibidem
Pagina | 28
 creat o astfel de legislație. Aceasta devine o problemă, deoarece instan ța
nu poate revizui o astfel de legislație.

d. Competența Înaltelor Curți- Termenul de legislație delegată poate fi

influențat de instanțele superioare, în comparație cu legisla ția primară.
Legislația care este făcută de persoane nu este aleasă direct, iar acest tip
de legislație poate fi anulată19. Acest lucru reduce timpul parlamentului,
deoarece guvernul20 va avea un program legislativ care ar trebui să țină
parlamentul ocupat.

e. Nedemocratic- Prin urmare, legislația este nedemocratică 21 , deoarece

majoritatea normelor și reglementărilor 22 sunt elaborate de persoane
nealese și de funcționari publici. Statutele autorităților locale au fost
stabilite de consilierii aleși.

 UNELE CAZURI DE LEGISLAȚIE DELEGATĂ

1. Legea avocaților din 1961: Preambulul legii prevede menținerea eticii

profesionale și a unui standard ridicat de conduită profesională. Consiliul
Baroului, fiind un organ administrativ, face reguli în acest sens.

2. Legea privind exportul și importul , cu doar 8 secțiuni în pliul său,

stabilește reguli pentru export și import. În temeiul legii, guvernul central a
primit puterea de a adopta normele necesare pentru îndeplinirea scopului
legii.

3. Legea privind mărfurile esențiale, 1955: Legea reglementează întreținerea și

furnizarea de mărfuri esențiale, cum ar fi zahărul, orezul, grâul etc. În
temeiul legii, guvernului central i s-a acordat competen ța de a pune în
aplicare norme și reglementări în sensul legii.

4. Legea Consiliului Medical Indian: Preambulul legii spune menținerea unui

standard ridicat și a eticii profesiei medicale. Consiliul Medical Indian face
reguli în această privință.

Pagina | 29
5. Legea privind dreptul la informare, 2005: secțiunea 27 din lege
împuternicește guvernul corespunzător să adopte norme pentru punerea în
aplicare a dispozițiilor legii.

Cu toate acestea, poate exista o altă formă de reglementare de către

executiv în cazul în care aceste dispoziții, în loc să fie delegate de legiuitor,
pot fi conferite chiar de Constituție. Articolul 77 din Constitu ție conferă
Președintelui puterea de a adopta reguli pentru o tranzac ție mai convenabilă
a activității Guvernului. Chiar și puterile de ordonare ale pre ședintelui în
temeiul articolului 123 și cele ale guvernatorului în temeiul articolului 213
nu pot fi considerate legislație delegată, deoarece acestea sunt puterile
legislative aflate în mâinile lor.

CAPITOLUL -2
CAUZELE CREȘTERII LEGISLAȚIEI DELEGATE
Legislația delegată nu este un fenomen izolat. Numero și factori sunt
responsabili pentru creșterea sa. Teoria tradițională a " laissez faire " a fost
abandonată de fiecare stat, iar vechiul "stat polițienesc" a încetat de mult să-
și considere rolul în viața socială și economică a comunită ții ca fiind cel al
unui "polițist glorificat" și acum a devenit un stat al bunăstării. Datorită unei
astfel de schimbări radicale în filozofie cu privire la rolul pe care trebuie să-l
joace statul, funcțiile sale au crescut enorm în promovarea bunăstării
cetățenilor săi din leagăn până în mormânt. În consecin ță, legisla ția delegată
a devenit indispensabilă. După cum a afirmat Comitetul pentru competen țe
ale miniștrilor, următorii factori sunt responsabili pentru dezvoltarea rapidă
a legislației delegate la scară largă:
Pagina | 30
(i) Presiuni asupra timpului parlamentar
Deoarece există o creștere fenomenală a funcțiilor statului, cea mai mare
parte a legislației este atât de mare încât nu este posibil ca legiuitorul să
dedice suficient timp pentru a discuta toate problemele în detaliu. Prin
urmare, legislativul adoptă o legislație scheletică care con ține politica
generală și împuternicește executivul să completeze detaliile, "dând astfel
carne și sânge scheletului pentru ca acesta să poată trăi", 28 făcând regulile,
reglementările, regulamentele necesare etc. Legiferareanu este un proiect la
cheie, gata făcut în detaliu și odată ce această situație este în țeleasă,
dinamica delegării urmează cu ușurință. 29 Comitetul pentru puterile
miniștrilor a remarcat pe bună dreptate:

"Adevărul este că, dacă Parlamentul nu ar fi dispus să delege puterea

legislativă, Parlamentul nu ar putea adopta tipul și calitatea legisla ției pe care
o cere opinia publică modernă.

(ii) Tehnicitate
Uneori, obiectul legislației este de natură tehnică și necesită consultarea
experților. Membrii Parlamentului pot fi cei mai buni politicieni, dar nu sunt
experți care să se ocupe de chestiuni extrem de tehnice care trebuie
gestionate de experți. În astfel de cazuri, competența legislativă poate fi
delegată experților pentru a se ocupa de problemele tehnice. Legisla ția
privind energia atomică, energia nucleară, gazul, medicamentele sau
electricitatea poate fi citată ca ilustrare a acestor aspecte tehnice.

(iii) Flexibilitate
Parlamentul nu funcționează continuu. La momentul adoptării oricărui
act legislativ, nu este posibil să se prevadă toate situațiile neprevăzute. Prin
urmare, este necesar să se acorde puterea executivului pentru a face fa ță
situațiilor neprevăzute sau pentru a ajusta noile circumstan țe care apar
frecvent. În timp ce procesul parlamentar implică întârzieri, legisla ția
28
. Gamer, Drept administrativ, 1985, p. 49
29
Avinder Singh v. Statul Punjab, AIR 1979 SC 321.
Pagina | 31
delegată oferă mecanisme rapide de modificare. Reglementări poli țiene ști și
anumite reglementări economice referitoare la cursul bancar, importul și
exporturile, schimbul valutar etc. sunt exemple de astfel de situa ții.

(iv) Experimentare
Procesul legislativ ordinar suferă din cauza limitării lipsei de viabilitate
și de experimentare. Legislația delegată permite executivului să
experimenteze. Metoda permite utilizarea rapidă a experien ței și punerea în
aplicare a modificărilor necesare în aplicarea dispozi țiilor în lumina acestei
experiențe. Dacă normele și reglementările se dovedesc a fi satisfăcătoare,
acestea pot fi puse în aplicare cu succes. Pe de altă parte, dacă se constată
că sunt defecte, defectele pot fi remediate imediat.30

(v) Urgenţă
În situații de urgență, este necesară luarea unor măsuri rapide. O
situație de urgență poate apărea din cauza războiului, insurecției,
inundațiilor, epidemiilor, depresiei economice și altele asemenea. Procesul
legislativ nu este echipat pentru a oferi o solu ție urgentă pentru a face fa ță
situației. Prin urmare, este necesar ca executivul să aibă putere care să
poată fi folosită instantaneu. Legislația delegată este singura cale de atac
convenabilă.31

(vi) Chestiuni confidențiale

În unele situații, interesul public cere ca legea să nu fie cunoscută
nimănui până la intrarea sa în vigoare. Sistemele de ra ționalizare sau
impunerea taxelor la import sau controlul schimburilor valutare sunt astfel
de chestiuni.

(vii) Complexitatea administrației moderne

30
Per Fazal Ali, J. în Delhi Laws Act, 1912, Re, AIR 1951 SC 332.
31
Vezi Sukhdev Singh v. Bhagat Bam, (1975) 1 SCC 421, 434.
Pagina | 32
 Datorită structurii complexe a societății, administra ția modernă a
devenit complexă. Își asumă din ce în ce mai multă responsabilitate în
promovarea bunăstării cetățenilor, supravegherea sănătății, educa ției și
ocupării forței de muncă a acestora, reglementarea comerțului, industriei și
comerțului; și furnizarea unei mari varietăți de alte servicii. În acest fel,
complexitatea administrației moderne și extinderea func țiilor de stat ale sferei
socio-economice au făcut necesară recurgerea la noi forme de legisla ție și
acordarea de puteri largi diferitelor agenții la ocazii adecvate. Este necesar ca
administrației să i se acorde competențe ample pentru punerea în aplicare a
politicilor socioeconomice, astfel încât să poată fi luate măsuri imediate. Prin
recurgerea la procesul legislativ tradițional, întregul obiectiv poate fi frustrat
de un interes legitim și obiectivul poate să nu fie atins deloc. 32

 Critici aduse dezvoltării legislației delegate

A existat un moment în care creșterea legisla ției delegate a fost criticată
ca fiind nedemocratică.33 A fost descrisă ca o extensie a puterilor despotice
ale birocrației. Dar, odată cu schimbarea timpului, o mare parte din antipatie
s-a stins. Ideile despre asta s-au schimbat. Acum este considerată ca
reflectarea naturală în sfera dreptului constitu țional, a schimbărilor în ideile
de guvernare, rezultate din schimbările în gândirea politică, socială și
economică, și a schimbărilor aduse în viața noastră datorită descoperirilor
științifice și progreselor tehnologice.

Cu toate acestea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că legisla ția

delegată prezintă, de asemenea, mai multe deficien țe. Legitimarea
constituțională a puterii nelimitate de delegare către executiv de către
legislativ poate fi, uneori, subversivă pentru guvernarea responsabilă și
erodarea ordinii democratice.34

De multe ori, legislativul adoptă legi în formă de "schelet" care con țin
doar cele mai simple politici generale și lasă orice altceva la discre ția agen ției
administrative. Prin urmare, administrația înarmată cu putere de legiferare

32
Fazal Ali . J. : Delhi Laws Act, 1912, Re AiR 1951 SC 332 ; A se vedea, de asemenea,
cauza Brij Sunder v. Primul judecător districtual suplimentar, AIR 1989 SC 572.
33
Lord Hewart, Noul despotism (1929).
34
Avinder Singh v. Statul Punjab, AIR 1979 SC 321.
Pagina | 33
amenință să-l copleșească pe omuleț călcând în picioare viața, libertatea,
proprietatea funciară. Executivul primește un cec general pentru a face orice
dorește.

Sistemul devine astfel nedemocratic, dând naștere pericolului ca

guvernul să abuzeze de puterile sale. Rezultatul este că există suspiciuni și
temeri larg răspândite că libertățile civile și personale, care sunt valori
democratice, pot fi puse în pericol printr-o utilizare neînfrânată a tehnicii
legislației delegate de către administrație. Mai mult, dacă procesul de
legiferare este preluat de guvern, acesta poate face administrarea sa prin
butoiul stiloului secretariatului.35 Prin urmare, pentru ca tehnica legislației
delegate să servească sarcinii sale lăudabile, este necesar să se conceapă
controale și garanții astfel încât pericolele și riscurile de abuz inerente
acesteia să poată fi reduse la minimum. Mai mult, problema dezirabilită ții
legislației subordonate este "mult mai mult o chestiune de politică decât de
drept administrativ".36 Prin urmare, întrebarea nu se referă la existen ța
legislației delegate, ci la controlul acesteia.

CAPITOLUL 3
TIPURI DE ACTE LEGISLATIVE DELEGATE
În contextul indian, practica de împuternicire a guvernului de a
modifica legea a fost în cea mai mare parte delegată ca o consecin ță a
competenței de extindere și aplicare a legilor. Competen ța delegată
autorizează efectuarea de modificări într-o lege care urmează să fie extinsă,
ceea ce poate fi în abilitarea legii în sine sau a unei alte legi. O altă ocazie
pentru acordarea modificării apare, atunci când "Legislația prin trimitere este
adoptată". Este un dispozitiv în care se consideră că o lege sau o parte a
acesteia face parte dintr-o altă lege. Pentru ca legea adoptată să se încadreze

35
Avinder Singh v. Statul Punjab, AIR 1979 SC 351.
36
Griffith și Street, Principiile dreptului administrativ, 37 (1973).
Pagina | 34
 în cadrul legii adoptive, executivului i se acordă puterea de a introduce
modificările necesare în cea dintâi.

1. REGULĂ

Expresia "regulă" este definită în Legea clauzelor generale din 1897 ca

regulă stabilită în exercitarea unei competențe conferite prin orice act
normativ și va include o reglementare adoptată ca regulă în temeiul oricărui
act normativ. Legea minelor din 1952 poate fi citată ca o ilustrare a unui caz
în care un regulament poate fi, de asemenea, considerat o regulă. (Vezi pct.
58 și 59). Cea mai obișnuită formă de delegare a puterii legislative este de a
autoriza executivul să elaboreze norme pentru punerea în aplicare a
obiectivelor și scopurilor legii. Normele pot fi definite ca legi minore. În mod
invariabil, legea stabilește, de asemenea, pentru îndrumarea executivului,
subiectele pe baza cărora pot fi elaborate astfel de norme, de și listele de
subiecte astfel stabilite nu sunt destinate să fie și nu pot fi exhaustive.

2. REGULAMENT
Reglementările (spre deosebire de legile elaborate sub formă de
regulamente și care se încadrează în definiția regulamentului, astfel cum este
conținută în Legea privind clauzele generale din 1897) sunt oarecum
inferioare normelor, în sensul că acestea sunt, în general, adoptate de o
autoritate subordonată, cum ar fi un consiliu sau un alt organism statutar
care funcționează în temeiul unui statut. 37 Raportorul pentru aviz ar fi bine
sfătuit să păstreze o distincție între norme și reglementări. Practica indiană
este de a conferi puteri de reglementare guvernului însu și și în cazul în care
o anumită autoritate subordonată este desemnată pentru reglementarea
oricărei chestiuni, legislația subsidiară este, în general, sub formă de
reglementări. Astfel de reglementări pot fi necesare numai pentru a angaja
membrii autorității respective sau pot avea o semnificație mai largă. Regulile,
pe de altă parte, au invariabil o aplicare mult mai largă. 38
37
Vezi A.Kv. Board of Secondary Education, 71 CWN 396 (1967), unde se afirmă că o
regulă este superioară unui regulament.
38
Orice exercitare a unei competențe statutare de către o autoritate normativă care are
un caracter legislativ și nu executiv trebuie considerată o normă statutară în sensul
Pagina | 35
 Cuvântul "regulament" a fost, de asemenea, utilizat în Constitu ție,
unde puterea de a guverna anumite teritorii este conferită prin elaborarea
"regulamentului". Cuvântul regulament este definit în sec țiunea 3 punctul
50 din Legea privind clauzele generale în următoarele cuvinte; "regulament"
înseamnă un regulament adoptat de Președinte în temeiul articolului 240 din
Constituție; și include un regulament adoptat de pre ședinte în temeiul
articolului 243; și un regulament adoptat de guvernul central în temeiul Legii
Guvernului Indiei, 1870, sau al Legii Guvernului Indiei, 1915, sau al Legii
Guvernului Indiei, 1935". Acest tip de regulament are natura legisla ției
principale și nu o instanță de legislație39 subordonată.

Astfel cum este exprimată în definiția "normei", un "regulament" poate fi

adoptat ca regulă generală și apoi împărtășește caracterul unei norme.
«Regulament» și «regulă» sunt termeni interschimbabili." Un regulament
adoptat în temeiul competențelor legale care stabilește condi țiile de muncă și
de serviciu ale angajaților, la fel ca orice altă legisla ție delegată, cum ar fi
norma, are putere de lege.40 Atunci când competența de a adopta legislație
delegată este conferită unor autorități diferite prin aceea și lege, cuvintele
"norme" și "regulamente" pot fi utilizate pentru a distinge sursa și pentru a o
subordona pe cea din urmă celei dintâi. 41 Dar, uneori, aceeași autoritate poate
fi autorizată să facă "reguli" cu privire la anumite aspecte și "reglementări" cu
privire la altele.

3. BYE-LAW

Expresia "bye-law" este folosită în general atunci când un organism

precum corporația municipală este autorizat să se ocupe de probleme
specifice. De exemplu, construirea de regulamente. O lege este o ordonan ță
care afectează publicul sau unii membri ai publicului. Aceasta implică în
mod necesar restrângerea libertății de acțiune de către persoanele care intră

Legii privind publicarea normelor, 1893 (56 & 57 Vict., c. 66).

39

40
Parvet Qadir V. Uniunea Indiei, AIR 1975 SC 446 la 451.
41
Sukhdev Singh v. Bhagat Ram, AIR 1975 SC 1331 la 1340.
Pagina | 36
sub incidența sa în ceea ce privește actele pe care, fără statut, ar fi libere să
le facă. În plus, dacă este făcută în mod valabil, aceasta are putere de lege în
sfera funcționării sale legitime.42

4. COMANDA

În timp ce o normă are un caracter general și o aplicare nediferen țiată,

o ordonanță, în sens larg, este specifică și poate fi limitată în aplicarea sa.
Pe de altă parte, cazurile de ordonanțe cu aplicabilitate largă și care se află
mai mult sau mai puțin pe picior de egalitate cu actele normative nu sunt
neobișnuite. Exemple ale acestora sunt ordinele făcute în temeiul Legii
Apărării Indiei, 1971, al Legii privind mărfurile esen țiale, 1965, al Ordinelor
de adaptare în temeiul Legii Independenței Indiei, 1947, al Constitu ției și a șa
mai departe.
În timp ce un
ordin care are autoritatea legii în spatele său poate fi recunoscut de
instanțe, cu excepția cazului în care ordinul prevede o normă de conduită pe
care persoanele care trăiesc în comunitate trebuie să o respecte, nu poate fi
vorba despre forța executorie a acesteia de către o instan ță judecătorească
sau o altă autoritate. Numai în cazul în care ordinul este executoriu de
către instanțe sau de către alte autorități se poate spune că are for ță de
lege.43 Destul de des, utilizarea capitalului este recursă de către raportor
pentru a face o distincție între ordinele executorii de către instan țe și
ordinele de tip strict limitat, dar un astfel de dispozitiv nu are nicio
semnificație juridică.

5. NOTIFICAREA

42
Un regulament poate fi contestat dacă este nerezonabil; în timp ce o regulă nu poate
fi contestată astfel. Mulchand Gulabchandv. Mukumd S hivram, AIR 1952 Născut.
296. Istoria timpurie a expresiei "bye-law" este că, atunci când danezii au intrat în
posesia unui comitat în Anglia, township-ul a fost adesea numit "by" și, pe măsură ce
au adoptat legi proprii, au fost numiți "by-laws" "town-laws" (Iyer's Law Lexicon; vezi
și definiția din Stroud și Wharton). A se vedea, de asemenea, Kruse v. Johnson,
(1898) 2 QB 91la 96.

43
J.A. Shodan împotriva FN Rana, AIR 1964 SC 648 la 667
Pagina | 37
 "A notifica înseamnă a face cunoscut și, în cazul chestiunilor publice,
înseamnă, în general, că unele persoane a căror îndatorire este de a notifica
ceva, îl dau în modul prescris și persoanelor îndreptățite să-l primească.
Destul de des, statutele relevante pot defini "notificarea" ca însemnând
notificarea în Monitorul Oficial. Legea privind clauzele generale din
Birmania conține o astfel de definiție. Notificările pot fi de două tipuri.
Majoritatea ordinelor guvernamentale sunt notificate astfel încât publicul să
le poată cunoaște. Toate acestea nu au putere de lege. Numai astfel de
notificări au putere de lege, care sunt o specie de legislație subordonată
adoptată de un organism abilitat să le promulge și care stabilesc anumite
reguli de conduită pe care persoanele din comunitate trebuie să le respecte.
Numirile, detașările și transferurile de funcționari care sunt adesea notificate
în Monitorul Oficial nu pot avea, în mod evident, forță de lege.44

6. SCHEMĂ

O "schemă" poate fi de două feluri. Aceasta poate cuprinde o legisla ție

subordonată care conține un corpus de norme obligatorii pentru persoana
care face obiectul normelor și, într-un astfel de caz, dacă sunt adoptate de o
autoritate care are competența necesară în acest sens, acestea vor fi
executorii în instanțele judecătorești sau de către alte autorită ți și vor avea
putere de lege. Celălalt tip de sistem poate avea un caracter pur executiv și
nu conține norme de conduită pe care niciun organism să le urmeze. 45

7. PROCLAMAREA

O "proclamație" este actul de proclamare, o declara ție sau o notificare

prin protest public, cum ar fi cea dată de strigăte sau o notificare publică în
scris dată de un oficial de stat sau departamental cu privire la un act făcut
de guvern sau care urmează să fie făcut de popor. În sensul de mai sus,
cuvântul este folosit în secțiunea 26 din Legea poliției din 1861, care
prevede eliminarea bunurilor nerevendicate de către poliție după emiterea
unei proclamații.

44
Ibidem
45
Ibidem
Pagina | 38
 Pe de altă parte, legislația în temeiul unei anumite competen țe legale
poate lua, de asemenea, forma proclamațiilor. De exemplu, în caz de e șec al
mecanismului constituțional în orice stat, Președintele poate, prin
proclamație, să-și asume puterile legislativului statului și, de asemenea, să
adopte dispoziții incidente sau subsecvente care pot fi necesare sau de dorit
pentru a pune în aplicare obiectivele proclamației. (art. 356 din Constitu ție).
Președintele poate, de asemenea, să declare prin proclama ție stare de
urgență cu putere de lege (art. 352).

8. REZOLUȚIE

O "rezoluție" adoptată de Parlament este forma în care acest organism

își exprimă opinia. În general, este o sugestie sau o declara ție aprobată de
ambele Camere în cazul în care există două Camere sau adoptată de o
singură Cameră dacă există doar una și nu este supusă aprobării
executivului. Legislativul cere adesea executivului să ia măsuri prin
rezoluție. Pentru punerea în aplicare a unor astfel de rezolu ții poate fi uneori
necesară adoptarea legislației. (A se vedea, de exemplu, Legea privind
comisiile de anchetă, 1952 (60 din 1952; Legea indiană privind controlul
cauciucului, 1934).]

O "rezoluție adoptată de Parlament în temeiul articolului 249 sau de

Legislativul unui stat în temeiul articolului 252 nu este echivalentă cu o
lege. Este doar o declarație și permite luarea unor măsuri suplimentare,
inclusiv a unor acțiuni legislative.

 NOUL DESPOTISM

Tendința de a reglementa anumite aspecte prin legisla ție

subordonată, așa cum este exemplificată în legislația parlamentară engleză,
a atras anterior o mare atenție și comentarii ostile considerabile. Această
aparentă predare de către Parlament a unei mari păr ți a func țiilor sale

Pagina | 39
 legislative către departamentele executive ale statului a fost concentrată în
1929 de Lordul Hewart de Bury în Noul Despotism (Londra). Cecil T. Carr
în Delegated Legislation (Oxford University Press, (1921) și WA. Robson în
Justice and Administrative Law , Macmillan &; Company (1928), examinase
deja amploarea creșterii fenomenului, avantajele și dezavantajele practicii și
natura controalelor asupra acesteia. Publicarea cărții lui Hewart a fost
precedată de numirea, la 30 octombrie 1929, a unui comitet (cunoscut sub
numele de Comitetul Doroughence pentru a examina puterile exercitate de
miniștrii Coroanei prin intermediul legislației delegate și pentru a raporta:

V. Ce garanții sunt de dorit sau necesare pentru a asigura principiile

constituționale ale suveranității Parlamentului și supremației legii.
Raportul acestui comitet, publicat în 1932 de către H.M. stationery
Office sub titlul Cmd. 4060, a furnizat în mare măsură informa țiile
necesare.46

VI. "Adevărul este că, dacă Parlamentul nu ar fi dispus să delege puterea

legislativă, Parlamentul nu ar putea adopta tipul și cantitatea de
legislație pe care o cere opinia publică modernă". 47 Pe baza unei
redactări eficiente, Lordul Thring, consilier parlamentar al Trezoreriei, a
susținut în 1877 că procedura și problemele de detaliu nu ar trebui
incluse într-o lege, ci, dacă este posibil, ar trebui lăsate să fie
prescrise,48 iar succesorii săi în Biroul de redactare parlamentară al
Trezoreriei au menținut acest punct de vedere.49

46
Legea clauzelor generale a lui Bartley, 1897 la 151-152 (1940).
47
Raportul Comitetului pentru puterile ministrului, la 23.
48
Thring, Legislația practică, capitolul II, punctul 12.
49
De exemplu, Sir 1 lenery Jenkyns, un consilier parlamentar, a înregistrat următorul
proces-verbal oficial.
"Normele statutare sunt în sine de mare avantaj public, deoarece subiectul lor poate
fi astfel reglementat după ce un proiect de lege trece într-o lege cu mai multă grijă și
minuțiozitate și cu o mai bună adaptare la circumstan țele locale sau la alte
circumstanțe speciale decât pot fi în trecerea unui proiect de lege prin Parlament. În
plus, ele atenuează inelasticitatea care, de multe ori, face ca o lege să nu poată fi
aplicată și sunt susceptibile de modificări din când în când de către Departamentul
Guvernamental în orice moment al anului, în funcție de circumstan țe".

Pagina | 40
  RAPORTUL COMITETULUI PENTRU ATRIBUȚIILE
MINIȘTRILOR-
Comitetul pentru competențe ministeriale menționat mai sus a
considerat practica delegării puterii legislative justificabilă și chiar
inevitabilă, deoarece:

(a) Aceasta a redus presiunea asupra timpului parlamentar, lăsând

Parlamentul să se ocupe de principiile esențiale ale legislației.

(b) Parlamentul nu se poate ocupa în mod eficient de problemele

tehnice.

(c) Detaliile administrative nu pot fi elaborate la timp, nici situa țiile

neprevăzute sau condițiile locale care trebuie prevăzute nu pot fi prevăzute.

(d) Condițiile viitoare necunoscute necesită flexibilitate.

(e) Nevoia de a experimenta și de a profita prin experiență nu poate fi

satisfăcută altfel,

(f) Urgențele bruște nu pot fi gestionate altfel.

CONSTITUȚIONALITATEA LEGISLAȚIEI DELEGATE

Consiliul privat a fost cea mai înaltă instan ță de apel din India
în materie constituțională până în 1949. Problema constitu ționalită ții a
ajuns în fața Consiliului privat în faimosul caz R. Vs. Burah (1878) 3 AC
889. O lege a fost adoptată în 1869 de către legislativul indian pentru a
elimina Goro Hills din jurisdicția civilă și penală a Bengalului și a investit
puterile administrației civile și penale într-un ofi țer numit de guvernatorul
legislativ al Bengalului.

Guvernatorul legislativ a fost autorizat în continuare prin sec țiunea 9

a legii să extindă orice prevedere a acestei legi cu modificări incidentale la
dealurile Khasi și Jaintia. Printr-o notificare, guvernatorul legislativ a
extins toate prevederile legii la districtele Khasi și Jaintia Hills. Un Burah a
fost judecat pentru crimă de către comisarul Khasi și Jaintia Hills și a fost

Pagina | 41
 condamnat la moarte.

Înalta Curte din Calcutta a declarat secțiunea 9 ca fiind

neconstituțională delegarea puterii legislative de către legislativul indian.
Motivul a fost că legislativul indian este un delegat al Parlamentului
britanic, prin urmare, un delegat nu poate delega în continuare. Consiliul
privat în apel a anulat decizia Înaltei Cur ți din Calcutta și a confirmat
constituționalitatea secțiunii 9 pe motiv că este doar o legisla ție
condiționată.

Decizia Consiliului privat a fost interpretată în două moduri diferite.

I. Legislativul indian nu a fost delegat al Parlamentului britanic, nu există

nicio limită pentru delegarea funcțiilor legislative.

II. Deoarece Consiliul privat a validat doar legislația condiționată. Prin

urmare, delegarea de competențe legislative nu este permisă.

Deci, nu a devenit clar dacă legislația delegată cu drepturi depline a fost

permisă sau a fost permisă doar legislația condiționată.

Pagina | 42
 CAPITOLUL - 4
LEGISLAȚIE CONDIȚIONATĂ
Legislația condiționată poate fi definită ca "o lege care prevede
controale, dar specifică faptul că acestea intră în vigoare numai atunci când
o anumită autoritate administrativă constată existența condi țiilor definite în
statut".50

Atunci când legislația condiționată este adoptată de legiuitor, legea este

completă și completă. Nici o funcție legislativă nu este delegată executivului.
Cu toate acestea, o astfel de lege nu este intrată în vigoare. Executivului îi
revine sarcina de a pune în aplicare legea după îndeplinirea anumitor
condiții și, din acest motiv, legislația se numește "legisla ție condi ționată".

Potrivit lui Cooley51 "Nu este întotdeauna esențial ca un act legislativ

să fie un statut complet, care trebuie, în orice caz, să intre în vigoare ca lege
în momentul în care părăsește mâinile departamentului legislativ. O lege
poate fi condiționată, iar intrarea sa în vigoare poate fi făcută să depindă de
un eveniment ulterior.

Problema limitelor admisibile ale delegării puterii legislative ca

legislație condiționată poate fi examinată în trei perioade diferite pentru o
mai bună înțelegere.

(I) Consiliul privat și legislația condiționată

Doctrina legislației condiționate a fost stabilită de Consiliul privat în

50
Hart, Introducere în dreptul administrativ cu cazuri selectate, p. 310.
51
Un tratat privind limitările constituționale, ediția a 8-a, Vol. 1, p. 227.
Pagina | 43
Queen v. Burah52 În acest caz, punctul de vedere al Consiliului privat a fost
că, în cazul în care există puteri plenare de legislație cu privire la anumite
subiecte, fie într-o legislatură imperială, fie într-o legislatură provincială,
acestea pot fi exercitate, fie absolut, fie condiționat. Legisla ția, condi ționată
de exercitarea unor competențe speciale sau de exercitarea unei puteri
discreționare limitate, încredințată de legiuitor unor persoane în care are
încredere nu este un lucru neobișnuit și, în multe circumstan țe, poate fi
extrem de convenabilă.

Doctrina legislației condiționate a fost aplicată într-o serie de cazuri. În

cazul Emperor v. Banwari Lal,5 3 o ordonanță promulgată de guvernatorul
general prevedea înființarea unor instanțe speciale. Dar aplicarea ordonan ței
a fost lăsată la latitudinea Guvernului Provincial după ce s-a asigurat că a
apărut starea de urgență. Validitatea ordonanței a fost men ținută. Potrivit
Consiliului Privat, a fost un act legislativ condiționat, deoarece legisla ția era
completă și ceea ce a fost delegat a fost puterea de a aplica ordonan ța la
îndeplinirea anumitor condiții.

Aceste cazuri arată că delegarea puterii legislative a fost sus ținută de

Consiliul privat sub rubrica "legislație condiționată".

(II) Curtea federală și legislația condiționată

În Jatindra Nath Gupta vs. Provincia Bihar,5 4 Curtea Federală a
decis că nu poate exista nicio delegare a puterii legislative în India dincolo de
"legislația condiționată". Curtea a adoptat o viziune restrictivă cu privire la
noțiunea de legislație condiționată.

I I I . Curtea Supremă și legislația condiționată

Curtea Federală a adoptat o viziune îngustă în ceea ce privește
conceptul de legislație condiționată, în timp ce Curtea Supremă a adoptat o
viziune liberală.

- În cauza Inder Singh v. Statul Rajasthan, o ordonanță a fost

52
5 I.A. 178 (18T8), pentru text, a se vedea supra.
53
72 I.A. 57 (1949)
54
53 AIR 1949 F.C. 175; Pentru text, a se vedea supra.
Pagina | 44
 promulgată timp de doi ani,55 dar guvernatorul a fost împuternicit să
prelungească în continuare durata de viață a ordonanței men ționate
printr-o notificare. Guvernatorul a prelungit durata de via ță a
ordonanței mai întâi cu doi ani și apoi din nou cu doi ani. Curtea
Supremă a reținut, puterea de a prelungi durata de via ță a ordonan ței
valabilă ca fiind legislație condiționată. Aceasta este o dispozi ție
similară cu cea implicată în cauza Jatindra , în care s-a decis că
competența de a extinde funcționarea unei legi era legislație delegată și
nu legislație condiționată și, prin urmare, rea și nulă. În acest fel,
Curtea Supremă a extins conceptul de legislație condiționată.

În aplicarea doctrinei legislației condiționate în cauzele cu care este

sesizată, Curtea Supremă a adoptat o abordare liberală în cauza Basant
Kumar v. Eagle Rolling Mills.56 57
Secțiunea 1 alineatul (3) din Legea din
1948 privind asigurările de stat ale angajaților, adoptată de Parlament,
prevedea că "Legea intră în vigoare la data sau datele la care guvernul
central poate, prin notificare în Monitorul Oficial, să numească și pot fi
stabilite date diferite pentru diferite dispozi ții ale prezentei legi și pentru
diferite state și pentru diferite părți ale acestora". Curtea Supremă a
considerat dispoziția valabilă ca legislație condiționată.

În A. K. Roy v. Uniunea Indiei58 , Curtea a confirmat validitatea unei

prevederi dintr-un amendament constituțional care acordă putere
discreționară nelimitată executivului pentru a aduce amendamentul în
vigoare.

IV. Liberalizarea conceptului de legislație condiționată.

Curtea Supremă a liberalizat conceptul de legislație condiționată. În
Kerala State Electricity Board vs. Indian Aluminium, a fost adoptată o
lege Kerala pentru a reglementa producția ,59 furnizarea și distribuția de
"articole esențiale". Dar statutul nu prevedea nicio listă de articole; a lăsat la

55
AER 1957 SC 51.
56
AER 1964 SC 1260.
57
AER 1982 SC 710.
58
(1982) 1 SCC 271
59
AER 1976 SC 1031.
Pagina | 45
 latitudinea guvernului să notifice un articol ca "articol esen țial" și să-l aducă
în domeniul de aplicare al legii. Curtea Supremă a confirmat delegarea de
competențe ca legislație condiționată.

O referire specială poate fi făcută la Tulsipur Sugar Co. Ltd . v.

Comitetul zonal notificat.60 În acest caz, a fost emisă o notificare în temeiul
secțiunii 3 din U.P. Town Areas Act, 1914, care extinde limitele ora șului
Tulsipur până la satul Shitalpur, unde se afla fabrica de zahăr a plairtiffului.
Notificarea a fost contestată, printre altele, pe motiv că procedura
prevăzută de lege nu a fost urmată și, prin urmare, legisla ția subordonată a
fost proastă. Respingând afirmația, Curtea Supremă a considerat că este
vorba despre o legislație condiționată și nu despre o legisla ție subordonată.
Referindu-se la o serie de cazuri, Curtea Supremă a spus că efectul de a face
legea aplicabilă zonei geografice este în natura unei legisla ții condi ționate și
că "nu poate fi caracterizată ca un act legislativ subordonat".

V. Curtea Supremă Americană și legislația contingentă.

Doctrina legislației contingente a fost recunoscută și aplicată de Curtea
Supremă Americană în cazul principal Field v.61 În acest caz, președintele a
fost autorizat să suspende aplicarea unei legi care permite importul gratuit
al anumitor produse în S.U.A., după ce s-a asigurat că taxele impuse acestor
produse erau reciproc inegale și nerezonabile. Curtea Supremă a considerat
legea valabilă pe motiv că legea era completă și președintele era un simplu
agent al Congresului pentru a constata și declara contingența asupra căreia
voința Congresului urma să intre în vigoare. Curtea a citat cu aprobare
următorul pasaj clasic dintr-un caz din Pennsylvania .62

"Legiuitorul nu își poate delega competențele de a face o lege; Dar poate

face o lege pentru a delega o putere de a determina un fapt sau o stare de
lucruri de care legea intenționează să facă să depindă propria sa ac țiune. A
nega acest lucru ar însemna să oprim roțile guvernului. Există multe lucruri
de care trebuie să depindă o legislație înțeleaptă și utilă, care nu pot fi

60
AER 1980 SC 882.
61
143 US 649 (1892).
62
Apelul lui Locke, (1873) 72 p. 491.
Pagina | 46
cunoscute puterii de legiferare și, prin urmare, trebuie să facă obiectul
cercetării și determinării în afara sălii Legislativului. 63

VI. Legislația condiționată și legislația delegată: distincție

Se face distincție între legislația condiționată și legisla ția delegată
bazată pe puterea discreționară. În legislația condi ționată, func ția
executivului este de a aplica legea după stabilirea faptelor, de exemplu, de a
cerceta dacă există faptele care necesită aplicarea legii; Dar, în legisla ția
delegată, este lăsată la latitudinea guvernului dacă să exercite discreția
care i-a fost delegată sau nu. În cazul Hamdard Dawakhana v. Uniunea
Indiei,64 Curtea Supremă le-a distins pe cele două în următoarele cuvinte:

"Distincția dintre legislația condiționată și legisla ția delegată este că, în

prima, puterea delegatului este aceea de a determina când o normă
legislativă de conduită devine efectivă iar aceasta din urmă implică
delegarea puterii de reglementare care, din punct de vedere constitu țional,
poate fi exercitată de agentul administrativ.65 66

Marja de apreciere întemeiată pe distincția dintre legisla ția

condiționată și legislația delegată ar fi artificială. Întrebarea este: Se poate
spune că există o lipsă totală de discreție în legisla ția condi ționată. De fapt,
existența sau nu a stării de urgență, sau existen ța unor tarife scăzute sau
ridicate sau caracterul rezonabil sau nerezonabil al aplicării legii este o
chestiune discreționară și nu poate fi decisă pe baza unor simple fapte.

În plus, având în vedere dezvoltarea rapidă a dreptului administrativ și

acceptarea doctrinei legiunii delegate, nu este necesar să se men țină o
distincție artificială între "legislația delegată" și "legisla ția condi ționată". Ceea
ce trebuie remarcat este că, atunci când instanțele nu aprobau sau nu
acceptau cu ușurință doctrina legislației delegate, sub masca unei legisla ții
condiționate, acestea urmăreau să susțină măsurile legislative. Nu trebuie
uitat că formula contingenței nu este altceva decât o fic țiune folosită de

63
Citat în cazul Delhi Laws Act, AIR 1951 SC 332.
64
AER 1960 SC 534.
65
Ibidem, la p. 566.
66
Lachmi Narain v. Uniunea Indiei, AIR 1976 SC 714.
Pagina | 47
Curtea Supremă a Statelor Unite pentru a se îndepărta de "doctrina separării
puterilor". În mod similar, Consiliului privat nu i-a plăcut să se angajeze în
poziția că "legiuitorul subordonat" ar putea delega competențe legislative și,
prin urmare, a dezvoltat doctrina legislației condi ționate pentru a indica
faptul că ceea ce era delegat era o putere legislativă minoră. Acum că teoria
legislației delegate a fost acceptată în India, nu este necesar să aderăm la
așa-numita distincție artificială dintre cele două. De fapt, legisla ția delegată
este termenul mai larg, care ar include legisla ția condi ționată pe termen mai
restrâns, în măsura în care legislația condiționată este o formă de "delegare"
și un "exemplu foarte comun de legislație delegată". 67

VII. Legislatie subordonata :

O dispoziție din statut privind "ancheta pe care o consideră necesară"
de către o autoritate subordonată este, în general, o dispozi ție care permite
autorității subordonate să obțină informații relevante din orice sursă și nu
este destinată să confere niciun drept niciunui organism. În exercitarea
funcției legislative, cu excepția cazului în care se eviden țiază caracterul
nerezonabil sau arbitrar, Curtea nu poate interveni.

Clarificând în continuare legea, Curtea a statuat:

(i) efectul legislației subordonate este același cu cel al statutului-mamă,
în cazul în care a fost adoptat în mod valabil146;
(ii) în cazul în care legislația subordonată intră în conflict cu legea-
mamă, atunci aceasta trebuie să cedeze locul statutului material și să fie
interpretată astfel în contextul68 său;
(iii) legislația subordonată trebuie interpretată într-un mod
semnificativ pentru a pune în aplicare dispozi țiile statutului, iar în cazul în
care sunt posibile două interpretări, este preferată 69 o construcție care să
facă dispoziția funcțională și în concordanță cu regimul legal;
(iv) în cazul în care normele și reglementările urmează să fie încadrate
urmând o anumită procedură prevăzută în statut, sarcina probei ar reveni
persoanei care contestă astfel de norme și reglementări ca încălcând o astfel
67
Statul Punjab împotriva Devana Modern Breweries Ltd., (2004) 11 SCC 26.
68
I.T.W. Signode India Ltd. împotriva C.C.E., (2004) 3 SCC 48.
69
Romesh Mehta împotriva Sanwal Chand Singhvi, (2004) 5 SCC 409.
Pagina | 48
 de procedură.70

VIII. OBSERVAȚII GENERALE

În domeniul delegării competenței legislative, instanțele au recunoscut
și au aplicat doctrina delegării excesive. O revizuire a hotărârilor relevante
arată că instanțele susțin teza, că delegarea puterii legislative este valabilă
numai dacă legea de delegare declară politica pe care delegatul trebuie să o
execute în exercitarea puterii de reglementare. În raionul Gwalior, Khanna J.
a reiterat pe bună dreptate doctrina delegării excesive cu argumente
convingătoare. În propriile sale cuvinte: "Regula împotriva delegării excesive
a autorității legislative decurge din și este un postulat necesar al suveranită ții
poporului". O serie de principii generale care reies din diferitele hotărâri
referitoare la delegarea de competențe legislative sunt următoarele:

(1) Constituția conferă putere legislativă legislativului și, ca atare, func ția
menționată nu poate fi delegată de către legislativ executivului. Legiuitorul
nu poate nici să creeze un legislativ paralel, nici să distrugă puterea
legislativă a acestuia.

(2) Delegarea de competențe legislative este permisă cu condi ția ca aceasta să

nu echivaleze cu o abdicare de la funcția legislativă, iar politica să fie
stabilită de legiuitor.

(3) Legiuitorul nu poate delega o funcție legislativă esen țială. Func ția legislativă
esențială constă în stabilirea politicii legislative și transformarea acesteia
într-o normă de conduită obligatorie.

(4) În cazul în care legiuitorul și-a îndeplinit func ția esen țială de stabilire a
politicii de drept, nu există nicio interdic ție constitu țională împotriva
delegării competențelor subsidiare sau accesorii în acest nume puterii
executive pentru a face legislația eficientă, utilă și completă.

70
Om Prakash v. Statul U.P., (2004) 3 SCC 402.
Pagina | 49
(5) Un statut care deleagă puteri legislative executivului este nul dacă nu
stabilește principii și nu prevede standarde de orientare pentru organul de
reglementare.

(6) Politica legislativă poate fi formulată într-un mod atât de larg și cu cât mai
puține sau mai multe detalii pe care legiuitorul le consideră adecvate. Nu
este necesar ca politica să fie expresă, poate fi și implicită. Acesta poate fi
colectat din istorie, preambul, titlu, schemă, declara ție sau obiecte și
motive. Îndrumările pot fi găsite oriunde în statut.

(7) Competența de abrogare nu face ca delegarea să fie valabilă dacă, în caz

contrar, aceasta este excesivă, nepermisă sau nejustificată.

(8) Atunci când o lege este contestată pe motiv de delegare excesivă, aceasta
trebuie să îndeplinească două criterii: (i) dacă deleagă o func ție sau o
competență legislativă esențială și (ii) dacă legiuitorul și-a enun țat politica și
principiul pentru îndrumarea delegatului.

(9) Dacă legiuitorul a îndeplinit funcția legislativă esen țială și a stabilit politica
și delegarea este permisă sau nu depinde de circumstan țele statutului în
cauză.

(10) Legislația delegată poate lua diferite forme. Cu toate acestea, aceste
principii se aplică tuturor formelor de delegare , și anume , legislația
condiționată, legislația subordonată, legislația suplimentară, subdelegarea
etc.

Legislația delegată în contextul socio-economic modificat a devenit un

element constitutiv al puterii legislative în ansamblu. 71 Sunt susținute
delegări largi ale puterii legislative în cazul în care acestea se referă la
impozitare, legislație socioeconomică și organisme alese. Doctrina delegării
excesive și politica legislativă sunt supapa de siguranță necesară pentru
funcționarea guvernului democratic în țările în curs de dezvoltare
71
Tata Fier și Oțel Co SRL. Muncitorii lor, AIR 1972 SC 1918, 1922.
Pagina | 50
 CAPITOLUL 6
SUBDELEGAREA

(Delegatus non potest delegare) "Atunci când o lege conferă anumite

competențe legislative unei autorități executive, iar aceasta din urmă deleagă
în continuare aceste competențe unui alt autor sau unei alte agen ții
subordonate, aceasta se numește «subdelegare».

Astfel, în subdelegare, un delegat deleagă în continuare. Acest proces

de subdelegare poate parcurge mai multe etape. Dacă putem numi legea de

Pagina | 51
abilitare "părinte", iar legislația delegată și subdelegată "copii", părintele, în
timpul vieții sale, poate naște descendenți până la patru sau cinci grade.

O ilustrare importantă a subdelegării se găse ște în Legea privind

mărfurile esențiale, 1955. Articolul 3 din lege împuternice ște guvernul
central să adopte norme. Se poate spune că aceasta este delega ția din prima
etapă. În conformitate cu secțiunea 5, guvernul central este împuternicit să
delege competențe funcționarilor săi, guvernelor de stat și funcționarilor
acestora.

De obicei, în temeiul acestei dispoziții, competențele sunt delegate

guvernelor statelor. Se poate spune că aceasta este a doua etapă a delegării
(subdelegației). Atunci când competența este delegată în continuare de către
guvernele statelor funcționarilor lor, se poate spune că este a treia etapă a
delegării (sub-sub-delegare). Astfel, în conformitate cu sec țiunea 3 din Legea
privind produsele esențiale din 1955, Ordinul de control al zahărului din
1955 a fost emis de guvernul central (delegarea primei etape). În temeiul
ordinului, anumite funcții și competențe sunt conferite comisarului pentru
textile (delegarea celei de-a doua etape). Clauza 10 împuternicea comisarul
pentru textile să autorizeze orice funcționar să exercite în numele său toate
sau oricare dintre funcțiile și competențele sale în temeiul ordinului
(delegarea celei de-a treia etape).

I. OBIECT:
Necesitatea subdelegării se urmărește a fi susținută, printre altele, din
următoarele motive:

1. Competența de delegare implică în mod necesar competen ța de delegare

suplimentară; și

2. Subdelegarea este auxiliară legislației delegate; și orice obiec ție la acest

proces este de natură să submineze autoritatea pe care legiuitorul o deleagă
executivului.

Subdelegarea puterii legislative poate fi permisă fie în cazul în care o astfel

de competență este conferită în mod expres prin statut, fie poate fi dedusă în
mod implicit necesar.
Pagina | 52
 II. Putere expres:
În cazul în care un statut autorizează el însuși o autoritate
administrativă să își subdelege competențele, nu apare nicio dificultate cu
privire la validitatea sa, deoarece o astfel de subdelegare se încadrează în
termenii statutului însuși. Astfel, în Central Talkies Ltd. v. Dwarka
Prasad, U.P. (Temporary) Control of Rent and Eviction Act, 1947 a prevăzut
că nu va fi intentat niciun proces pentru evacuarea unui chiria ș fără
permisiunea fie a unui magistrat districtual, 72 fie a oricărui ofițer autorizat de
acesta să îndeplinească oricare dintre funcțiile sale în temeiul legii. Un ordin
de acordare a permisiunii de către magistratul districtual suplimentar căruia
i-au fost delegate competențele a fost considerat valabil.

Pe de altă parte, în cazul Ganpati Singhji vs. Statul Ajmer73, legea-

mamă a împuternicit comisarul șef să facă reguli pentru stabilirea unui
sistem adecvat de conservare și salubritate la târguri. Cu toate acestea,
regulile făcute de comisarul șef au împuternicit magistratul districtual să- și
conceapă propriul sistem și să se asigure că acesta a fost respectat. Curtea
Supremă a declarat normele ultra vires, întrucât legea-mamă conferea
competența comisarului-șef, iar nu magistratului districtual, și, prin urmare,
acțiunea comisarului-șef de subdelegare a acestei competențe magistratului
districtual era nevalidă. Uneori, un statut permite subdelegarea către
autorități sau funcționari care nu sunt mai mici de un anumit grad sau
numai într-un anumit mod. Conform legii stabilite, "dacă legea prevede ca
anumite acte să fie făcute într-un mod specificat sau de către anumite
persoane, îndeplinirea lor în orice alt mod decât cel specificat sau de către
orice altă persoană decât una dintre cele numite este implicit interzisă". Cu
alte cuvinte, "atunci când o putere este dată pentru a face un anumit lucru
într-un anumit fel, lucrul trebuie făcut în acel fel sau deloc".

III. Putere implicită:

72
1961 AER 606, 1961 SCR (3) 495
73
1955 AER 188, 1955 SCR (1)1065
Pagina | 53
 Dar ce s-ar întâmpla dacă nu există nicio dispozi ție specifică sau
expresă în statut care să permită subdelegarea? Răspunsul nu este lipsit de
orice îndoială. În Jackson v. Butterworth, Scott, L.J. a considerat că
metoda (de subdelegare a competenței de a emite circulare către autorită țile
locale) era convenabilă și de dorit, dar competența de a subdelega era, din
păcate, absentă.

Cu toate acestea, celălalt punct de vedere este că, chiar dacă nu există
nicio dispoziție în legea-mamă cu privire la subdelegarea de competen țe de
către delegat, același lucru poate fi dedus din implica ția necesară. Griffith
afirmă pe bună dreptate: "dacă statutul este formulat atât de larg încât sunt
necesare două sau mai multe "niveluri" de subdelegare pentru a-l reduce la
norme specializate pe care se pot baza acțiunile, atunci este posibil ca
instanțele să implice puterea de a face legislația subdelegată necesară.

- În cauza State v. Baren, legea-mamă conferea președintelui

puterea de a reglementa exporturile și prevedea că, cu excep ția
cazului în care se prevede altfel,74 funcțiile președintelui ar trebui să
fie îndeplinite de Consiliul de bunăstare economică. Consiliul a
subdelegat competența directorului său executiv, care a subdelegat-
o în continuare asistentului său, care, la rândul său, a delegat-o
unor funcționari. Curtea a considerat valabile toate subdelegările.

IV. Jurisdicție concurentă:

În cazul în care autoritatea căreia îi este conferită competen ța o subdeleagă,
aceasta poate chiar și atunci să exercite puterea, cu condi ția să dorească
acest lucru. În Godavari v. Statul Maharashtra75, puterea de detenție a
fost conferită guvernului de stat în conformitate cu Regulile de apărare a
Indiei, dar a fost sub-delegată magistratului districtual. Puterea putea fi
exercitată fie de magistratul districtual, fie de guvernul statului. Într-un
astfel de caz, atât autoritatea principală, cât și delegatul vor avea competen ță
concurentă.

74
Nu. 95–10369. 04. septembrie 1996
75
1964 AER 1128, 1964 SCR (6) 446
Pagina | 54
 V. Subdelegarea poate fi studiată în cadrul a trei subrubrici:
(a) Subdelegarea puterii legislative.
(b) Subdelegarea puterii judecătorești.
(c)Subdelegarea competenței administrative.

(a)Subdelegarea competențelor legislative:

Maxima "delegatus non potest delegare" (un delegat nu mai poate delega) se
aplică și legislației și nu este posibil ca delegatul să subdelege competen ța
care i-a fost conferită, cu excepția cazului în care legea-mamă îl autorizează
să facă acest lucru, fie în mod expres, fie prin implicarea necesară.
Presupunând că subdelegarea este permisă în temeiul legii-mamă, care sunt
limitările și garanțiile în acest sens?

În acest caz, pot fi stabilite următoarele propuneri:

(1) În cazul în care legea-mamă permite subdelegarea către func ționari sau
autorități care nu sunt inferioare unui anumit grad, atunci competen ța poate
fi delegată numai acelor funcționari sau autorități.

În conformitate cu secțiunea 3 din Legea privind apărarea Indiei din 1962,

guvernul central a fost împuternicit să stabilească norme care să autorizeze
detenția persoanelor de către o autoritate care nu este inferioară rangului
unui magistrat districtual. Articolul 40 autoriza guvernul statului să î și
delege competențele oricărui funcționar sau oricărei autorită ți subordonate
acestuia. Curtea Supremă a statuat că puterea de detenție poate fi
subdelegată oricărui ofițer care nu este inferior gradului de magistrat
districtual, iar exercitarea puterii magistratului districtual suplimentar este
ilegală.76

Cu toate acestea, chiar dacă nu există nicio dispoziție în legea-mamă potrivit

căreia subdelegarea ar trebui să se facă unui funcționar sau unei autorită ți
care nu este mai mică decât un anumit grad, instanțele au considerat că
competența poate fi subdelegată "numai persoanelor competente și
responsabile".
76
Ajaib Singh v. Gurbachan Singh, AIR 1965 SC 1619: (1965) 2 SCR 845.
Pagina | 55
(2) Subdelegatul nu poate acționa dincolo de puterea care i-a fost conferită de
delegat.

- În Blackpool Corpn. V. Vestiar77, în conformitate cu Regulamentul

Apărării, 1939, ministrul a fost împuternicit să intre în posesia
terenurilor. Prin emiterea de circulare, el a subdelegat această
putere Corporației Blackpool, așa cum era în puterile sale.
Circularele conțineau anumite condiții, iar una dintre ele era ca
mobilierul să nu fie rechiziționat. Corporația rechizi ționează și casa
de locuit a reclamantului cu mobilier. Curtea de Apel a considerat
acțiunea contestată ultra vires, deoarece a depășit conferirea de
către ministru corporației.

(3) Dacă anumite condiții sunt impuse de delegat care trebuie respectate de
subdelegat înainte de exercitarea puterii, acele condiții trebuie îndeplinite; În
caz contrar, exercitarea puterii va fi ultra vires.

În conformitate cu articolul 4 din Legea din 1946 privind aprovizionarea

esențială (puteri temporare), anumite competențe au fost subdelegate de
către Guvernul Central Guvernului Provincial, cu condiția ca, înainte de a
emite orice ordin, acordul celor dintâi să fie obținut de acesta din urmă. Un
ordin a fost adoptat de Guvernul Provincial fără a obține acordul Guvernului
Central. Ordinul a fost ținut ultra vires, deoarece condi țiile nu au fost
îndeplinite.78

În mod similar, dacă subdelegarea poate fi făcută prin regulamente, aceasta

nu ar putea fi afectată de adoptarea unei rezoluții.79

(B)Subdelegarea competențelor judiciare:

77
(1949) 1 KB 349: (1948) 1 Toate ER 85.
78
Radhakrishan v. Stat, AIR 1952 Nag 387.
79
Naraindas v. Statul M.P., (1974) 4 SCC 788; AER 1974 SC 1232
Pagina | 56
În Anglia80 și în America81 este bine stabilit că o competență judiciară sau
cvasijudiciară conferită unei anumite autorități printr-o lege trebuie să fie
exercitată de acea autoritate și nu poate fi delegată nimănui decât dacă o
astfel de delegare este autorizată prin statut, fie în mod expres, fie implicit.

- În Morgan v.82 Curtea Supremă a Americii a statuat că obliga ția de a

decide nu poate fi îndeplinită de cineva care nu a luat în considerare
dovezile sau argumentele. Nu este o obligație impersonală. Este
asemănătoare cu cea a unui judecător. "Cel care decide trebuie să
audă."

De Smith83 Se spune: "Maxima (delegates non potest delegare) este

aplicată cu cea mai mare rigoare procedurilor instan țelor ordinare și, în
întregul proces de judecată, un judecător trebuie să acționeze personal, cu
excepția cazului în care este absolvit în mod expres de datoria sa prin lege. "
Numai în circumstanțe excepționale atribuțiile judiciare pot fi subdelegate în
absența unei autorizații exprese."

Lordul Denning84 afirmă pe bună dreptate: "În timp ce o func ție

administrativă poate fi adesea delegată, o funcție judiciară rareori poate fi;
Nici un tribunal judiciar nu își poate delega funcțiile decât dacă este abilitat
să facă acest lucru în mod expres sau prin implicarea necesară.

Același principiu este acceptat în India ca principiu de bază. 85 În

cuvintele lui Hidayatullah, (așa cum era el atunci) "este de la sine în țeles că
puterea judiciară nu poate fi delegată în mod obi șnuit decât dacă legea o
permite în mod expres sau prin implicație clară". 86

80
Halsbury's laws of England (ediția a 4-a, volumul 1) la p. 34; de smith, Judicial
Review of Administrative Action (Revizuirea judiciară a ac țiunii administrative)
(1995); Guvernul local. Consiliul v. Arlidge, 1915 AC 120: 84 LJKB 72; Wade, Drept
administrativ (1994)
81
Runkle împotriva SUA, (1887) 122 SUA 593.
82
(1936) 298 SUA 468.
83
Controlul jurisdicțional al acțiunii administrative (1995)
84
Barnard v. National Dock Labour Board, (1953) 1 Toate ER 113: (1953) 2 QB 18:
(1953) 2 WLR 995.
85
Sahni Mori de Mătase Ltd. V. ESI Corpn., (1994) 5 SCC 346 (352).
86
Bombay Municipal Crpn. V. Thondu, AIR 1965 SC 1486: (1965) 2 SCR 929 (932)
Pagina | 57
 În cazul istoric Gullapalli Nageswara Rao v. A.P.S.R.T.C.87 în temeiul
legii relevante și al regulamentului, ministrul era împuternicit să audieze
părțile și să adopte ordinul final, dar și-a delegat funcția de audiere
secretarului său, care a ascultat părțile și a prezentat ministrului o notă
pentru decizia finală, iar ordinul a fost adoptat de ministru. Anularea
ordinelor adoptate de ministru, Subba Rao, J. A considerat că nu a fost o
audiere judiciară. "Dacă o persoană aude și alta decide, audierea personală
devine o formalitate goală."

În același timp, trebuie apreciate și dificultă țile practice. Nu este posibil

ca toate autoritățile judiciare și cvasijudiciare să obțină toate probele în toate
cauzele, să audieze părțile și reprezentanții sau avocații acestora și să
pronunțe hotărâri. În aceste circumstanțe, instanțele au permis o anumită
relaxare și au considerat că este permis ca organele judiciare sau
cvasijudiciare să delege anumite funcții, de exemplu desfă șurarea de
anchete, obținerea de probe, audierea părților și numirea asisten ților în
scopurile menționate, cu condiția ca, după primirea probelor în modul
menționat anterior, să ofere părților posibilitatea de a- și clarifica pozi ția
înainte de a lua o decizie definitivă de către acestea.

Se susține că următoarele observații ale lui Mahajan, în cazul principal

al Delhi Laws Act, 1912 in re88, stabilesc legea corectă cu privire la punctul
în care domnia sa a declarat:

Nici un funcționar public nu poate îndeplini el însu și toate îndatoririle pe

care are privilegiul să le îndeplinească, fără ajutorul agen ților și delega ților,
dar din această împrejurare nu rezultă că el poate delega altora exercitarea
judecății și a puterii sale discreționare. Judecătorilor nu li se permite să- și
predea judecata altora. Judecătorilor nu li se permite să- și predea judecata
altora. Ei și numai ei sunt cei cărora li se încredin țează decizia unui caz." 89

87
AER 1959 SC 308 (327): 1959 Supp (1) SCR 319.
88
AER 1951 SC 332: 1951 SCR 747.
89
Murray v. Hoboken, (1856) HOW 272, 284: "nu considerăm că Congresul poate
retrage din cunoașterea judiciară orice chestiune care, prin natura sa, face obiectul
unui proces la dreptul comun, sau în echitate, sau în amiralitate."
Pagina | 58
 (C)Subdelegarea competențelor administrative:

În anumite circumstanțe și în anumite condiții, competen ța administrativă

poate fi subdelegată.

- Excluderea controlului jurisdicțional:

Statul de drept a recunoscut întotdeauna puterea sistemului judiciar de a

revizui actele legislative și cvasilegislative. Validitatea unei legisla ții delegate
poate fi contestată în instanță. Încă din 1877 în Empress v. Burah 90, Înalta
Curte din Calcutta, Înalta Curte a fost anulată de Consiliul Privat, nici în fa ța
Înaltei91 Curți, nici în fața Consiliului Privat, s-a sus ținut chiar că instan ța nu
are putere de control jurisdicțional și, prin urmare, nu poate decide
validitatea legislației.

Cu toate acestea, legiuitorul încearcă uneori să limiteze sau să excludă

controlul jurisdicțional al legislației delegate, prevăzând diferite moduri și
metode. Astfel, într-o lege se poate prevedea că regulile, reglementările,
regulamentele etc. făcute în temeiul acestuia "vor produce efecte ca și cum ar
fi adoptate în lege", "vor fi definitive"; "va fi concludent", "nu va fi pus în
discuție în nicio instanță", "nu va fi contestat în nicio procedură judiciară" și
altele asemenea. Întrebarea este dacă, având în vedere aceste dispozi ții,
controlul jurisdicțional al legislației delegate este eliminat?

- Ex: clauze de definitivitate

Uneori, într-o lege sunt prevăzute dispozi ții prin care ordinele pronun țate de
tribunalele administrative sau de alte autorități devin definitive. Acest lucru
este cunoscut sub numele de finalitate legală. Astfel de clauze sunt de două
tipuri:

(i) Uneori, nu se prevede introducerea niciunei căi de atac, revizuiri sau trimiteri
la orice autoritate superioară împotriva unui ordin emis de tribunalul sau
autoritatea administrativă; și

90
ILR 3 Cal 64: 1 CLR 161.
91
R v. Burah, (1878) 3 SC 889: 51A 178: 4 Cal 172.
Pagina | 59
(ii) Uneori, un ordin emis de autoritatea administrativă sau de tribunal devine
definitiv, iar competența instanței civile este înlăturată în mod expres.

În ceea ce privește primul tip de caracter definitiv, nu poate exista nicio

obiecție, întrucât nimeni nu are un drept inerent de a introduce o cale de
atac. Este vorba doar despre un drept legal și, în cazul în care statutul nu
conferă acest drept niciunei părți și consideră că decizia autorită ții inferioare
este definitivă, nu poate fi introdusă nicio cale de atac împotriva acestei
decizii.92

VI. CONTROLUL SUBDELEGAȚILOR:

Toate principiile fundamentale care se aplică func ționării unei autorită ți
administrative care își exercită competențele, fie ele legislative, judiciare sau
cvasijudiciare, s-ar aplica și controlului legislației subdelegate. Un principiu
de bază este că un subdelegat nu poate acționa dincolo de sfera de
competență care i-a fost subdelegată. Dacă subdelegarea este condi ționată,
atunci este necesar ca subdelegatul să respecte condițiile, altfel ac țiunea sa
va fi ultra vires.

VII. CRITICĂ
Practica subdelegării a fost puternic criticată de juri ști. Este bine
stabilit faptul că maxima delegatus non potest delegare (un delegat nu mai
poate delega) se aplică și în domeniul legislației delegate, iar subdelegarea de
competențe nu este permisă decât dacă respectiva competen ță este conferită
fie în mod expres, fie prin implicarea necesară. De Smith spune: "există o
prezumție puternică împotriva interpretării acordării puterii legislative
delegate ca împuternicind delegatul să subdelege întreaga sau orice parte
substanțială a puterii legislative care i-a fost încredin țată". Bachawat, J. în
cazul principal Barium Chemicals Ltd. v. Company Law Board afirmă:
"Numirea unui delegat pentru a face un act care implică o discre ție indică
faptul că delegatul a fost selectat datorită abilită ții sale specifice și încrederii
în el și există o prezumție că este obligat să facă actul el însu și și nu î și poate
redelega autoritatea."

92
Pentru o discuție detaliată, cu privire la dreptul de recurs, Thakker, Codul de
procedură civilă (2002, vol. II)
Pagina | 60
 Se spune, de asemenea, că "subdelegarea în mai multe etape
îndepărtate de la sursă diluează responsabilitatea autorității administrative și
slăbește garanțiile acordate de lege. Devine dificil pentru oameni să știe dacă
ofițerul acționează în sfera sa de autoritate prescrisă. De asemenea, transferă
puterea de la o autoritate superioară la o autoritate ierarhic inferioară. Prin
urmare, este necesar să se limiteze într-un fel gradul în care poate continua
subdelegarea."

În cele din urmă, există dificultăți serioase în ceea ce prive ște

publicarea legislației subdelegate. O astfel de legislație, nefiind o lege
legislativă, nu există o cerință legală generală de publicitate. "De și efectuată
ocazional de un funcționar minor, subdelegarea creează o regulă și stabile ște
un standard de conduită pentru toți cei cărora li se aplică norma. Niciun
individ nu poate ignora regula cu impunitate. Dar, în acela și timp, publicul
larg trebuie să aibă acces la lege și ar trebui să i se ofere posibilitatea de a
cunoaște legea. În cazul unei astfel de legislații delegate și subdelegate, nu
există o publicare adecvată.

CAPITOLUL - 6
RESTRICȚII PRIVIND DELEGAREA DE COMPETENȚE
LEGISLATIVE

După cum se prevede în Delhi Laws Act, restric țiile privind delegarea
sunt că legiuitorul nu ar trebui să-și delege func ția legislativă esen țială, ceea
ce înseamnă stabilirea politicii și transpunerea acesteia într-o normă
obligatorie de conduită. Aceasta înseamnă că legiuitorul ar trebui să
stabilească standarde sau politici în legea de delegare, iar delegatul poate fi
lăsat liber să execute politica. Astfel, în cazul Delhi Laws Act, a fost propusă
doctrina delegării excesive.

I. Delegare excesivă: limite admise

În India, instanțele urmează doctrina delegării excesive. Această

Pagina | 61
doctrină, împrumutată de la SUA, 93 înseamnă că un legislativ indian nu
poate delega puteri legislative nelimitate unei autorită ți administrative.
Avantajul doctrinei este că instanțele pot declara delegarea prea largă a
puterii legislative ca fiind excesivă și, prin urmare, invalidă. 94

Acum este bine stabilit prin hotărârea majoritară din Legea legilor In
Re Delhi, 191295 96
că există o limită dincolo de care delegarea nu poate
merge. În ceea ce privește stabilirea limitei delegării, există două puncte de
vedere:

(1) Legiuitorul poate delega puterea legislativă, cu condiția ca acest lucru

să nu echivaleze cu abdicarea de la funcția legislativă esențială; și

(2) Legislativul poate delega puterea legislativă, cu condiția ca aceasta să

stabilească politica. Instanțele au stabilit validitatea delegării de
competențe legislative pe baza acestor principii. Primul principiu a fost
aplicat de instanțe doar în câteva cazuri. În majoritatea cazurilor,
validitatea delegării de competențe legislative a fost examinată pe baza
politicii legislative.

(a) Politica legislativă care se regăsește în funcția legislativă esențială

Într-o serie de cauze, Curtea Supremă a decis că legiuitorul nu î și poate
delega funcția legislativă esențială, care cuprindea formularea politicii și
transpunerea acesteia într-o normă de conduită obligatorie. Aceasta
înseamnă că legiuitorul trebuie să declare politica legii, să stabilească
principii juridice și să ofere standarde pentru îndrumarea delegatului să
promulge legislația delegată, altfel legea va fi proastă din cauza "delegării
excesive".

 În cauza Raj Narain Singh v. Comitetul de administrație Patna 53

secțiunea 3 alineatul (1) litera (f) din legea contestată a împuternicit

93
Schwartz, Drept administrativ, 34-50 (1976) ; De asemenea, Schwartz, American
Administrative Law – A Synoptic Survey, 14 Israel L.R. 413-415.
94
Vezi Federal Energy Amin. v. Algonquin,, SNG. Inc., 426 SUA 458, 559 (1976)
95
AER 1951 SC 332, 345, 387, 401.
96
AER 1954 SC 465.
Pagina | 62
 guvernul local din Patna să aplice Patna orice prevedere a Legii
municipale Bihar și Orissa din 1922 cu modificările pe care le
consideră adecvate. Guvernul a luat o secțiune, a modificat-o și a
aplicat-o la Patna. Curtea Supremă a declarat invalidă delegarea pe
motiv că competența de a alege o secțiune pentru a fi aplicată într-un
alt domeniu echivalează cu delegarea competenței de a schimba
politica legii, care este o competență legislativă esen țială și, prin
urmare, nu poate fi delegată.

 În Harishankar Bagla v. Statul MP, în conformitate cu secțiunea 3

din Legea privind aprovizionarea esențială (puteri temporare) din
1946, guvernul central a fost autorizat să emită un ordin pentru
reglementarea producției, 97
distribuției etc. a mărfurilor esențiale,
iar în secțiunea 6 s-a prevăzut că "un ordin emis în temeiul sec țiunii
3 va avea efect fără a aduce atingere oricărui lucru incompatibil cu
acesta conținut în orice alt act normativ decât legea. Ambele
dispoziții au fost contestate pe motiv de delegare excesivă a puterii
legislative. Curtea Supremă a declarat secțiunea 6 valabilă pe motiv
că nu a fost o delegare de competențe de a abroga sau abroga orice
lege existentă, ci de a o ocoli în cazul în care dispozi țiile acesteia
erau incompatibile cu Legea privind aprovizionarea esen țială (puteri
temporare). Curtea a mai spus că politica legislativă a fost prevăzută
în lege și, prin urmare, nu a existat nicio problemă de delegare
excesivă. A căutat să ocolească dificultatea. În acest fel, delegarea
foarte largă a fost sancționată judiciar.

 În Edward Mills , v. Statul Ajmer9 8 , Programul la Legea privind

salariile minime, 1948, conținea o listă a industriilor cărora legea a
fost aplicată de către Parlament.

Cu toate acestea, guvernul competent a fost împuternicit să adauge orice

altă industrie în programul menționat. Problema aplicării prevederilor legii
oricărei industrii a fost lăsată deschisă opiniei guvernului. De și nu au fost
stabilite norme pentru exercitarea unei astfel de puteri discre ționare, Curtea
97
AER 1954 SC 465.
98
AER 1955 SC 25.
Pagina | 63
Supremă a declarat legea valabilă. Potrivit Curții, politica legislativă a fost
enunțată în lege, și anume stabilirea salariilor minime pentru a evita șansa
exploatării forței de muncă. Dar, testul pentru selectarea industriilor care
urmează să fie incluse în program, pe care instan ța l-a propus, nu a fost
menționat nicăieri în lege, ci a fost formulat chiar de instan ță pentru a
susține legea.99

 În Hamdard Dawakhana vs. Union India,1 0 0 faptele au fost că

Parlamentul a adoptat Legea privind drogurile și remediile magice
(publicitatea inacceptabilă) din 1954 pentru a controla publicitatea
anumitor medicamente. Articolul 3 stabilea o listă a bolilor pentru
care publicitatea era interzisă și autoriza guvernul central să includă
în listă alte boli. Curtea a considerat că secțiunea 3 este rea,
deoarece legiuitorul nu a stabilit nicăieri vreo politică de îndrumare
a guvernului în ceea ce privește selectarea bolilor pentru a fi incluse
pe listă. După cazul Delhi Laws Act, acesta este primul caz în care o
lege centrală a fost ținută ultra vires pe motiv de "delegare"
excesivă.

Se susține că punctul de vedere adoptat în prezenta cauză nu este în

conformitate cu abordarea Curții, deoarece politica legislativă a fost stabilită
în preambulul și titlul legii; în plus, men ționarea clară a anumitor boli în
listă ar fi putut furniza standardul și criteriile pentru selectarea altor boli. O
astfel de dispoziție este declarată nulă într-un număr de cazuri. 101 Recent,
Curtea Supremă a observat într-un caz că nu este necesar ca legiuitorul să
"puncteze toate i-urile și să traverseze toate t-urile politicii sale". 102

Cu toate acestea, în Gwalior Rayon Silk Mfg. Co . v. Asstt.

Comisarul1 0 3 Judecata minoritară diferă de teoria "politicii și orientărilor".
Potrivit judecătorului K.K. Mathew, acest efort din partea Cur ții Supreme de
a găsi cumva politica legislativă de undeva a fost nedemn pentru orice proces
99
M.P. Jain, Drept constituțional indian, 1987, p. 78.
100
AER 1960 SC 554.
101
Edward Mills v. Stale din Punjab, AIR 1955 SC 25 ; Banarasi Das v. Statul M.P., AIR
1958 SC 909; Babu Ramv. Statul Punjab, AIR 1979 SC 1475, Brij Sunder v. Prima
adăugare. Dist. Judecător, AIR 1989 SC 572.
102
Per Ranganathan, J. în Ramesh Birch v. Uniunea Indiei, AIR 1990 SC 560.
103
AER 1974 SC 1660.
Pagina | 64
judiciar. El a spus că "vânătoarea de către Curte pentru politică legislativă
sau îndrumare în crăpăturile unui statut sau colț al preambulului său nu
este un spectacol edificator".

În hotărârea sa concordantă, Mathew, J. (pentru el și Ray C.J.) a

propus un nou test pentru a determina validitatea legisla ției delegate. În
opinia sa, atât timp cât un legiuitor poate abroga actul de abilitare care
deleagă puterea legislativă, acesta nu abdică de la func ția sa legislativă și,
prin urmare, delegarea trebuie considerată valabilă, indiferent cât de largă și
generală ar fi delegarea. Bazându-se pe deciziile din cauza Queen v.
Burah104 și Cobb v. Kropp105 Mathew, J. a observat că nu se poate spune că
un legiuitor abdică de la funcția sa legislativă dacă ar putea oricând să
abroge legislația și să retragă autoritatea pe care a învestit-o delegatului.

Cu toate acestea, majoritatea condusă de judecătorul Khanna nu a fost

de acord cu acest "test de abdicare" și s-a bazat pe testul deja bine stabilit al
"politicii și orientărilor". Khanna, J. (pentru el însu și, Alagiriswami și
Bhagwati, JJ) a reiterat că legislativul trebuie să stabilească o politică, un
principiu sau un standard pentru îndrumarea delegatului. Regula împotriva
delegării excesive a autorității legislative decurge din suveranitatea
poporului. Regula prevede că nu este permis să se substituie, în materie de
politică legislativă, punctul de vedere al funcționarilor individuali sau al altor
autorități, oricât de competenți ar fi aceștia, cu cel al voinței populare
exprimate de reprezentanții poporului.

Punctul de vedere al lui Matei J . ar fi însemnat diluarea doctrinei

delegării excesive. Pericolele inerente unei astfel de abordări au fost
identificate de majoritate în acest fel: Dacă Parlamentul ar adopta că, pe
măsură ce situația criminalității din țară s-a deteriorat, legea penală care
urmează să fie aplicată în țară ar fi așa cum este încadrată de un ofi țer
menționat în actul normativ, se poate spune că nu a existat o delegare
excesivă a puterii legislative? A spune că, dacă Parlamentul nu aprobă legea

104
(1878) 3 AC 889.
105
(1967) AC 141.
Pagina | 65
făcută de ofițerul în cauză, poate abroga aceeași lege sau legea-mamă nu este
un răspuns. Motivul este că, după delegarea puterii, Parlamentul nu poate,
în sens practic, să o controleze prin puterea sa de abrogare. În prezent,
Parlamentul se află prea mult sub controlul Executivului, a cărui conducere
este acceptată de Parlament. Fiecare lege este adoptată de Parlament la
inițiativa Executivului. Este foarte puțin probabil ca Executivul să ceară
vreodată Parlamentului să abroge un act normativ care deleagă puterea
legislativă pentru că a abuzat de această putere.

Cu toate acestea, fără a se referi la majoritatea din Gwalior Rayon106 ,

judecătorul Mathew, a aplicat propriul test în N. K. Papiah v. Excise
Commissioned și a validat107 o delegare foarte largă a puterii legislative.
Mathew, J., vorbind în numele unei Curți unanime de 3 judecători 108 , a
observat că, din moment ce legiuitorul își păstrează puterea de a abroga
dispoziția care deleagă puterea, nu a existat nicio abdicare de la puterea
legislativă. Salutând această plecare, Seervi109 a observat că hotărârea
unanimă din Papiahs arată că, după 25 de ani de rătăcire în porumbul
legal creat de ea, Curtea Supremă a Indiei, ca și Curtea Supremă a Statelor
Unite, a ajuns la punctul de vedere exprimat de Consiliul Privat în 1878.

(b) Justificarea politicii legislative

În fața districtului Gwalior (decizia completului de 5 judecători),
autoritatea hotărârii Papiah (decizia completului de 3 judecători) rămâne
îndoielnică. Se susține că opinia majoritară dată de Khanna, J. în Gwalior
Rayon stabilește o lege corectă în această privin ță. Domnia Sa a observat:
"De asemenea, nu putem subscrie la punctul de vedere că, dacă Legislativul
poate abroga un act normativ, așa cum poate ,,- în mod normal păstrează
suficient control asupra autorității care face legislație subordonată și, ca
atare, nu este necesar ca legiuitorul să stabilească politica legislativă,
standardul sau orientările în statut.110 111

106
AER 1974 SC 1660.
107
AER 1975 SC 1007.
108
Mathew, Krishna Iyer și Goswami JJ.
109
Dreptul constituțional al Indiei, 1976 Vol. II, p. 1204-05.
110
Cazul raionului Gwalior, AIR 1974 SC 1660.
111
AER 1976 SC 1031.
Pagina | 66
 Este interesant de constatat că, încă o dată, în Kerala State
Electricity Board v. Indian Aluminium Company68 , Curtea
Constituțională a aprobat și confirmat din nou punctul de vedere adoptat de
majoritatea din raionul Gwalior, totuși,112 fără a se referi la Papiah.113
Punctul relevant este că Goswami; J. a fost unul dintre judecătorii din
Papiah , precum și din Consiliul de Stat pentru Electricitate din Kerala. În
aceste condiții, se poate spune că, având în vedere Consiliul de Stat pentru
Electricitate din Kerala, Papiah este implicit anulat sau nu mai
supraviețuiește.

Cu toate acestea, chiar și după aceea, nici în Kunjabmu114 , toate

hotărârile nu au fost luate în considerare de Curtea Supremă, iar problema a
fost lăsată deschisă, deoarece punctul nu a fost decis definitiv. Curtea a
observat,-;

"Nu dorim în acest caz să căutăm principiile precise decise în cazul

Delhi Laws Act și nici să luăm în considerare dacă N. K. Papiah v.
Comisarul115 pentru accize bate retragerea finală din pozi ția anterioară. În
acest scop? În acest caz, ne mulțumim să acceptăm teoria "politicii" și a
"orientărilor".116 Având în vedere aceste declarații , doctrina delegării
excesive trebuie considerată bine stabilită în India. În consecin ță, este
necesar ca, atunci când deleagă puterea legislativă, legiuitorul să stabilească
politica legislativă, standardele sau orientările pe care delegatul să le
urmeze. În Kujabmu117 , Curtea Supremă a enunțat doctrina delegării
excesive în următoarele cuvinte:

"Legiuitorul nu poate delega funcția sa legislativă esen țială. Să legifereze

prin stabilirea politicii și a principiilor și să o delege pentru a completa în
detaliu și a pune în aplicare politica. 118 Curtea a statuat că "puterea de a
legifera implică puterea de a delega", dar "delegarea excesivă poate echivala

112
Cazul raionului Gwalior, AIR 1974 SC 1660.
113
AER 1975 SC 1007.
114
Grefier Co-op. Societăți v, Kunjabmu, AIR 1980 SC 350
115
AER 1975 SC 1007.
116
Ibidem, per Reddy, J.
117
Grefier Co-op. Societăți v, Kunjabmu, AIR 1980 SC 350
118
Ibidem.
Pagina | 67
cu abdicarea" și "delegarea nelimitată poate invita despotismul dezinhibat". 119
120

- Într-un caz recent, Parasuraman v. Statul Tamil Nadu reiterând

aceste principii și urmând raportul stabilit în deciziile anterioare,
Curtea Supremă a statuat în Tamil Nadu Private Education
Institutions (Regulations) Act, 1966 ultra vires. Curtea Supremă a
observat:

"Este bine stabilit faptul că determinarea politicii legislative și

formularea statului de conduită sunt funcții legislative esen țiale care nu pot
fi delegate. Ceea ce este permis este să se lase autorită ții delegate sarcina de
a pune în aplicare obiectul legii după ce legiuitorul stabile ște orientări
adecvate pentru exercitarea puterii.121

- În cauza Quarry Owners Association vs. Statul Bihar122 , Curtea

Apex a statuat că, atunci când politica este stabilită în legisla ția care
deleagă puterea guvernului, nu se poate spune că aceasta este
arbitrară sau excesivă. Curtea a adăugat în continuare că
răspunderea guvernului de stat față de legiuitorul statului este un
control suplimentar împotriva exercitării arbitrare a puterii.

Prin urmare, principiul delegării excesive rămâne. Delegarea puterii

legislative nu poate depăși limitele permise , de exemplu , funcția legislativă
esențială, stabilirea politicii legislative și formularea statului de conduită.

II. CLASIFICAREA LEGISLAȚIEI DELEGATE

119
Ibidem.
120
AIR 1990 SC 40, Vezi și Brij Sunder v. First Addl. Dist. Judecător, AIR 1989 SC 572.
121
Ibidem; A se vedea, de asemenea, Jackson, R.M. Judicial Review of Legislative Policy,
(1955) 18 Mad. L. Rev. 571
122
AER 2000 SC 2870.
Pagina | 68
 Există mai multe moduri de clasificare a legislației delegate:

I. Clasificarea bazată pe titluri

Parlamentul nu urmează nicio politică specială în alegerea formelor de
legislație delegată. Prin urmare, legislația delegată apare în mai multe forme,
și anume, norme, regulamente, ordine, notificări, regulamente , schemă și
direcție.

Comitetul pentru puterile ministrului a recomandat simplificarea

nomenclaturii. Aceasta a sugerat limitarea termenului "regulă" la
instrumentul statutar care reglementează procedura, a termenului
termenului "
"regulament" pentru a descrie normele administrative de fond, iar a
ordonanță" la instrumentele de exercitare a deciziilor executive și
cvasijudiciare .
II. Clasificarea bazată pe natură
Legislația delegată poate fi, de asemenea, clasificată în func ție de natura
și amploarea delegării de competențe legislative. Conform competen țelor
Comisiei de Miniștri*, există două tipuri de delegații parlamentare:

1. Delegarea normală
Există două tipuri de delegare normală:
A. Delegare pozitivă.—în cazul în care limitele sunt clar definite
în legea-mamă, aceasta se numește delegare pozitivă.
B. Delegare negativă.—în cazul în care competența delegată nu
include competența de a face anumite lucruri, aceasta este cunoscută sub
denumirea de delegare negativă, de exemplu competența de a legifera cu
privire la chestiuni de politică sau competența de a impune impozite.

2. Delegare excepțională.
Delegarea excepțională este, de asemenea, cunoscută sub numele de
clauza Henric al VIII-lea. Cazurile de delegare excepțională pot fi
următoarele:

A. Competența de a legifera cu privire la chestiuni de principiu.

B. Competența de a modifica legile Parlamentului.
C. Puterea oferind o discreție atât de largă încât este aproape imposibil să
Pagina | 69
 cunoaștem limitele.
D. Competența de a adopta norme care nu pot fi contestate în instan ță.

III. DELEGARE NEPERMISĂ

Nu există nicio interdicție specifică în Constitu ția noastră împotriva
delegării puterii legislative de către legislativ către executiv. Cu toate acestea,
acum este bine stabilit faptul că funcțiile legislative esen țiale nu pot fi
delegate de către legislativ executivului.123 Aceasta înseamnă că politica
legislativă trebuie să fie stabilită de legiuitorul însu și și, prin încredin țarea
acestei competențe executivului, legiuitorul nu poate crea un legiuitor
paralel. Delegarea de competențe legislative nu poate echivala cu abdicarea
de la funcțiile legislative esențiale.

FORME DE DELEGARE
Există diferite forme de legislație delegată. Motivul este că nu există un
model uniform de delegare în legislațiile de delegare. De și există diferite forme
de delegare, parametrul pentru determinarea problemei validită ții este
același, și anume legiuitorul trebuie să stabilească politica legii. Prin urmare,
doctrina delegării excesive a fost invocată într-un număr mare de cauze
pentru a determina validitatea dispozițiilor care deleagă competen ța
legislativă. Unele dintre aceste cazuri sunt discutate aici pentru a ilustra
funcționarea principiului. Cauzele au fost clasificate din punctul de vedere al
naturii competenței conferite în următoarele categorii largi:

(a) Amplificarea politicii.

(b) Modificare.
(c) Eliminarea dificultăților.
(d) Incluziune și excludere.
(e) Impozitare.

Aceste categorii nu se exclud reciproc, deoarece sunt reglementate de

aceleași considerații privind principiul "delegării excesive". Cu toate acestea,
123
Legea legilor Delhi, 1912, Re, AIR 1951 SC 332; Hamdard DawakhanaM. Uniunea
Indiei, AIR 1960 SC 554; Brij Sunder v. Prima adăugare/. Judecător districtual, AIR
1939 SC 572, Ramesh Birch v. Uniunea Indiei, AIR 1990 SC 560.
Pagina | 70
rămâne adevărul că, datorită constrângerilor administra ției moderne,
instanțele au permis delegări extinse ale puterii legislative, în special în
domeniul legislației fiscale și sociale.

Acest aspect va reieși în mod clar din următoarea discuție privind

cazurile în care validitatea legislației delegate a fost contestată din cauza
delegării excesive.

I. Consolidarea politicii
Este banal să spunem că, într-o anumită măsură, legisla ția delegată
implică abandonarea funcției sale de către legiuitor și consolidarea
competențelor administrative. De multe ori, legislativul adoptă legi sub formă
de "schelet" care conțin doar cele mai simple principii generale și lasă
executivului sarcina nu numai de a completa "detalii", ci chiar și de a
amplifica politicile. Legiuitorul folosește adesea dispoziții cu formulare largă,
acordând puteri largi delegatului pentru a face acele reguli care i se par a fi
"necesare" sau "oportune" pentru îndeplinirea scopurilor legii, fără a stabili
standarde care să ghideze discreția delegatului, iar delegatul prime ște în
esență cec în alb pentru a face orice dorește în domeniul delegat de
autoritate. În realitate, sub tipul scheletic al legislației, carnea și sângele – ca
să nu mai vorbim de suflet – ale schemei de reglementare legislativă sunt
lăsate în întregime la discreția administrativă. Vires-urile – limitele –
autorității delegate au devenit atât de largi încât acoperă aproape toate
normele administrative din domeniul specific al legisla ției.

Un bun exemplu de amplificare a politicii este sec țiunea 3 din Essential

Supplies (Temporary Powers) Act, 1946. Articolul 3 din lege are următorul
conținut:

Guvernul central, în măsura în care consideră necesar sau oportun

pentru menținerea sau creșterea aprovizionării cu orice marfă esen țială sau
pentru asigurarea distribuției și disponibilității echitabile la pre țuri corecte,
poate, printr-un ordin notificat, să reglementeze sau să interzică produc ția,
furnizarea și distribuția acestora, precum și comerțul și comer țul cu acestea.

Validitatea secțiunii 3 a fost contestată pe motiv de delegare excesivă. În

Pagina | 71
conformitate cu această prevedere, executivul a fost autorizat să promulge
legislația delegată nu numai pentru a completa detaliile statutului, ci chiar
pentru a decide problema politicii. Cu toate acestea, în Hari Shankar Bagla
v. Statul Madhya Pradesh1 2 4 , Curtea Supremă a confirmat delegarea pe
motiv că legiuitorul a stabilit principiile esen țiale sau politica legii, și anume ,
"menținerea sau creșterea ofertei de mărfuri esențiale și asigurarea
distribuției și disponibilității echitabile la pre țuri corecte". Pronun țând
hotărârea, Mahajan, C.J., a observat :

"Preambulul și corpul secțiunilor formulează suficient politica legislativă,

iar domeniul de aplicare și caracterul legii sunt de așa natură încât detaliile
acestei politici pot fi elaborate numai prin delegarea lor către o anumită
autoritate în cadrul acestei politici."125

În cauza126 Bagla, validitatea secțiunii 6 din Legea privind

aprovizionarea esențială (puteri temporare) a fost, de asemenea, contestată
pe motiv de delegare excesivă de competențe către executiv. Articolul 6
declară că un ordin emis în temeiul secțiunii 3 produce efecte fără a aduce
atingere niciunei dispoziții cuprinse în orice lege sau instrument, altul decât
prezenta lege. S-a susținut în fața Curții că această competen ță ar avea ca
efect abrogarea implicită a oricărei legi existente și, prin urmare, o
competență atât de largă nu ar putea fi delegată autorită ții cauzei de
referință. Respingând afirmația, Curtea a reținut că secțiunea 6 nu abrogă
nici expres, nici implicit niciuna dintre dispozi țiile legii preexistente. Scopul
este pur și simplu de a le ocoli în cazul în care acestea sunt incompatibile cu
dispozițiile Legii privind aprovizionarea esențială (puteri temporare) și cu
ordinele emise în temeiul acesteia. Curtea a subliniat că, chiar dacă se
admite, de dragul argumentului, că o lege existentă a fost abrogată prin
măsura respingerii sale față de ordinul făcut în temeiul sec țiunii 3, în mod
implicit, atunci abrogarea "nu este printr-un act al delegatului", ci este prin
"actul legislativ al Parlamentului însuși", deoarece Parlamentul este cel care
a declarat în secțiunea 6 că un ordin emis în temeiul sec țiunii 3 " va produce
efecte fără a aduce atingere oricărei neconcordan țe din prezenta ordine cu
124
AER 1954 SC 465.
125
Ibidem.
126
Ibidem.
Pagina | 72
orice alt act normativ decât prezenta lege." În acest fel, s-a acordat
sancțiunea judiciară unei delegări foarte largi de competențe.

Similar este cazul A. V. Nachane împotriva Uniunii Indiei127 , în care

Curtea Supremă a confirmat o dispoziție legală din Legea privind societă țile
de asigurări de viață din 1956, în care s-a prevăzut că normele adoptate în
temeiul legii vor avea efect fără a aduce atingere niciunei dispozi ții din Legea
privind litigiile industriale sau din orice altă lege.

Cu toate acestea, există un număr mare de alte cauze care descriu

același tip de abordare judiciară. În cauza Bhatnagar &; Co . v. Uniunea
Indiei128 129
a fost implicată validitatea secțiunii 3 (1)

(a) din Legea privind controlul importurilor și exporturilor din 1947, care a
conferit puteri largi guvernului pentru a revoca licența de import sau export.
În speță, situația de fapt a constat în faptul că licența de import de sodă a
fost revocată pentru motivul traficului cu aceasta. Statutul este scheletic și
nu oferă nicio indicație cu privire la considerentele și politicile care trebuie
luate în considerare de către guvern la revocarea licen ței de import. Curtea
Supremă a considerat delegarea valabilă deoarece a găsit fantoma politicii în
statutul precedent, Legea Apărării Indiei, 1939, ale cărei prevederi legea
contestată pretindea că continuă. Pentru controlul importului și exportului,
politicile sunt dezvoltate în zonă de către executiv din când în când și, în
acest scop, legea în cauză nu oferă orientări. Astfel, puterile largi sunt lăsate
în acest domeniu executivului.

În Makhan Singh v. Statul Punjatb1 3 0 , validitatea secțiunii 3 din

Legea Apărării Indiei din 1962 a fost contestată pe motiv de delegare
excesivă. În conformitate cu această secțiune, guvernul central a fost
împuternicit să facă reguli, așa cum "i se pare oportun" pentru apărarea
Indiei și menținerea ordinii și siguranței publice. Curtea Supremă a confirmat
delegarea.

127
1982 AER 1126
128
AER 1982 SC 1126.
129
AER 1957 SC 478.
130
AER 1964 SC 387.
Pagina | 73
 În D. S. Garewal v. Statul Punjab, All India Services Act, 131
1951 este
un statut schelet de 4 secțiuni. Secțiunea 3 din lege a autorizat guvernul
central să stabilească reguli pentru reglementarea condi țiilor de serviciu în
toate serviciile din India. În exercitarea acestei puteri, guvernul a încadrat
toate regulile de disciplină și apel ale serviciilor din India. Curtea a
considerat delegarea valabilă și a constatat că politica Legii privind
orientarea procesului de reglementare administrativă în normele existente în
materie este valabilă.132

Într-un fel, orice legislație scheletică implică amplificarea politicii. Cu

toate acestea, atunci când delegarea este atât de largă încât mandatul
legislativ este doar un schelet, ceea ce rămâne la latitudinea legisla ției
delegate nu sunt doar simple detalii, ci și majoritatea aspectelor esen țiale ale
politicii.

II. Modificare
Uneori, în statut este prevăzută o prevedere care conferă executivului
puterea de a modifica statutul existent. Aceasta este într-adevăr o putere
drastică, deoarece echivalează cu modificarea legii, care este lege legislativă.
În acest fel, executivul devine suprem chiar și asupra legislativului. Dar,
uneori, o astfel de putere este necesară pentru flexibilitatea abordării pentru
a face față circumstanțelor în schimbare. În practica legislativă indiană,
competența de a modifica statutele a fost în cea mai mare parte delegată ca
urmare a competenței de extindere și aplicare a legilor. Astfel, în conformitate
cu puterile conferite de Legea legilor din Delhi, 1912, guvernul central a
extins aplicarea Legii privind scutirea debitorilor agricoli din Bombay, 1947
la Delhi. Legea Bombay a fost limitată la agricultorii al căror venit anual era
mai mic de 500 Rs., dar această limitare a fost eliminată de guvern.

Competența de modificare a fost, de asemenea, acordată autorită ților

administrative în cazuri care pot fi caracterizate drept "legisla ție prin
131
AER 1959 SC 312.
132
Câteva alte cazuri legate de amplificarea politicii sunt: Izhar Ahmad v. Uniunea
Indiei, AIR 1962 SC 1052; Vasanlal Maganbhai împotriva statului Bombay, AIR 1961
SC 4; Reghubar Dayal împotriva Uniunii Indiei, AIR 1962 SC 263; și Statul Nagaland
v. Ratan Singh, AIR 1967 S.C. 212.
Pagina | 74
trimitere".133 Acesta este un dispozitiv prin care competența de modificare
este delegată pentru ca statutul adoptat să se încadreze în statutul adoptiv.

De exemplu, secțiunea 21 din Legea privind profiturile excedentare din

1940 prevede că dispozițiile secțiunii din Legea privind impozitul pe venit din
1922 menționată în aceasta se aplică cu modificările care pot fi făcute prin
norme.

- Soiuri de modificare.—În cauza Hari Shanker Bagla v. Statul

Madhya Pradesh1 3 4 Dispoziția a fost considerată și considerată
valabilă, ceea ce a stabilit că legislația delegată adoptată în temeiul
actului normativ ar fi operativă, deși incompatibilă cu un alt act
normativ.

În cauza Banarsi Das v. Statul Madhya Pradesh,135 dispoziția care

împuternicea delegatul să introducă anumite tranzac ții de vânzare în
domeniul de aplicare al Legii privind impozitul pe vânzări a fost admisă
împotriva contestării delegării excesive.

În cazul136 Delhi Laws Act, s-a statuat că puterea poate fi conferită

executivului pentru a extinde un act normativ deja în vigoare într-un
domeniu la alte domenii, cu modificări, după cum consideră executivul
potrivit. Cu toate acestea, competența de a modifica politica de bază a legii
este o funcție legislativă esențială și, prin urmare, delegarea competen ței de a
modifica o lege fără nicio limitare nu este valabilă. În Rai Narain Singh v.
Președinte, Comitetul de Administrație Patna, guvernul a ales o secțiune
dintr-o lege, 137
a modificat-o și a aplicat-o într-o altă zonă. Curtea a
considerat că extinderea unei singure secțiuni echivalează cu o schimbare a
politicii legislative care stă la baza legii și, prin urmare, este nevalidă.

În cauza Lachmi Narain vs. Uniunea Indiei138 , Curtea a observat că

puterea de a face "restricții și modificări" în actul normativ a cărui extindere
se dorește nu este o putere separată și independentă, ci este o componentă
133
Allen, Law in.the making p. 51 (Ed. a 7-a); Lege și ordine, p. 172 (Ed. A 3-a)
134
Text, supra.
135
AER 1956 SC 909.
136
Text, supra.
137
Text, supra.
138
AER 1976 SC 714.
Pagina | 75
integrantă a puterii de extindere. Această putere se epuizează odată ce actul
normativ este extins, atunci puterea de modificare nu mai poate fi exercitată
din nou.

Natura și amploarea modificării au fost clarificate de Curtea Supremă în

N.C.J. Mills Co . v. Asstt. Colector, accize centrale.139 În acest caz, Curtea
a spus că puterea de modificare nu importă puterea de a face modificări
esențiale și că "se limitează la modificări cu caracter minor și nu este
implicată nicio schimbare de principiu". În acest fel, dacă modificările nu au
un caracter esențial, delegarea este permisă. În Sri Ram vs. Statul
Bombay140, guvernului i s-a dat puterea de a modifica suprafa ța tavanului
dacă era convins că era oportun să facă acest lucru în interes public. Curtea
a confirmat o declarație politică atât de largă ca fiind "interesul public",
suficientă pentru a susține vires delegării.

III. Înlăturarea dificultăților (clauza Henric al VIII-lea )

Uneori, guvernului i se conferă competența de a modifica statutul
existent în scopul eliminării dificultăților, astfel încât acesta să poată fi pus
pe deplin în funcțiune. Atunci când legiuitorul adoptă o lege, acesta nu poate
prevedea toate dificultățile. Care pot apărea în punerea sa în aplicare. Prin
urmare, legiuitorul introduce în statut o clauză de " eliminare a
dificultății" care prevede că guvernul poate elimina orice dificultate care ar
putea apărea în punerea în aplicare a legii.

În general, două tipuri de clauze de "eliminare a dificultă ților" se

găsesc în statutele indiene.

1. Unu, unul restrâns care împuternicește executivul să exercite

puterea de a elimina dificultățile în conformitate cu dispozi țiile Legii de
abilitare. Într-un astfel de caz, Guvernul nu poate modifica nicio prevedere a
statutului; de exemplu, Articolul 128 din Legea privind reorganizarea
statelor din 1956 prevede următoarele:

În cazul în care apar dificultăți în punerea în aplicare a dispozi țiilor

139
AER 1971 SC 454.
140
AER 1959 SC 459.
Pagina | 76
prezentei legi, Președintele poate, printr-un ordin, să facă orice lucru care nu
este incompatibil cu aceste dispoziții și care i se pare necesar sau oportun în
scopul înlăturării dificultăților.

Dacă statutul prevede acest lucru, nu este criticabil. Potrivit

Comitetului pentru Puterile Ministrului 141 , singurul scop al Parlamentului în
adoptarea unei astfel de prevederi este "de a permite efectuarea unor ajustări
minore ale propriilor sale lucrări de mână în scopul încadrării principiilor
sale în structura legislației existente, generale sau locale". Sir Cecil Carr142
Vederea este că dispozitivul este polița de asigurare a proiectantului în cazul
în care a trecut cu vederea ceva. În exercitarea acestor competen țe, guvernul
nu poate modifica legea-mamă și nici nu poate face nicio modificare care nu
este în concordanță cu legea-mamă.143

2 . Celălalt tip de clauză de "eliminare a dificultă ților" este foarte larg și

împuternicește executivul, sub masca eliminării dificultă ților, să modifice
chiar și legea-mamă sau orice altă lege. O ilustrare clasică a unei astfel de
clauze se găsește chiar în Constituție, care, în temeiul articolului 392
alineatul (1), a autorizat Președintele să ordone prin ordonan ță ca, în
perioada specificată, Constituția să producă efecte, în perioada specificată,
sub rezerva unor astfel de adaptări, fie prin modificare, adăugare sau
omisiune, pe care le consideră necesare sau oportune. Aceasta este poreclită
ca Clauza Henric al VIII-lea încorporată în Constituția Indiei. În mod similar,
articolul 372 din Constituție a conferit competența de a efectua adaptări și
modificări ale legii existente pentru a o aduce în conformitate cu Constitu ția
indiană. Cu toate acestea, se poate observa că o astfel de dispozi ție este de
obicei pentru o perioadă limitată.

1. Acest tip de clauză de delegare a dobândit porecla Clauzei lui Henric

al VIII-lea ca personificare a "autocrației executive". Henric al VIII-lea a
fost regele Angliei în secolul al 16-lea. În timpul regimului său, el și-a
pus în aplicare voința prin utilizarea instrumentelor Parlamentului în
scopul eliminării dificultăților care i-au ie șit în cale. Originea clauzei de
141
Raportul Comitetului pentru puterile miniștrilor, 1932, p. 36.
142
Cu privire la dreptul administrativ englez, 1941, p. 44.
143
Jalan Trading Co. v. Moara Mazdoor Sabha, AIR 1967 SC 691; Sinai v. Uniunea
Indiei, AIR 1975 SC 797
Pagina | 77
 "înlăturare a dificultăților" este astfel legată de numele lui Henric al
VIII-lea.
Potrivit Comitetului pentru Puterile Ministrului, "regele este privit
popular ca o personificare a autocrației executive și o astfel de clauză nu
poate fi decât considerată incompatibilă cu principiul guvernării
parlamentare".144

2. Legalitatea clauzei "înlăturarea dificultăților".

În cazul Jalan Trading Co . v. Mill Mazdoor Sabha,1 4 5 Curtea
Supremă a fost chemată să examineze legalitatea unei astfel de clauze.
Secțiunea 37 alineatul (1) din Legea privind plata bonusurilor din 1965 a
împuternicit guvernul central să adopte astfel de dispozi ții, care să nu fie
incompatibile cu scopurile legii, care ar putea fi necesare sau utile pentru
înlăturarea oricăror îndoieli sau ^dificultăți în punerea în aplicare a Legii
bonusului. Articolul 37 alineatul (2) a făcut ca ordinul guvernului central
emis în temeiul alineatului (1) să fie definitiv. Cu o majoritate a Cur ții,
Curtea a considerat articolul 37 rău pe motiv de delegare excesivă, în
măsura în care guvernul a fost numit judecător unic, dacă a apărut vreo
dificultate sau îndoială în punerea în aplicare a legii, dacă a fost necesar sau
oportun să se înlăture o astfel de îndoială sau dificultate și dacă ordinul emis
a fost în concordanță cu dispozițiile legii. Mai mult, ordinul adoptat de
guvern a devenit "definitiv". În acest fel, puterea legislativă esen țială a fost
delegată executivului, ceea ce nu era permis.146

În general, Curtea Supremă are o viziune liberală asupra clauzei

"eliminării dificultăților". În cauza Gammon India Ltd. v. Union of India,
secțiunea 34 din Legea din 1970 privind munca contractuală (Legea privind
reglementarea și abolirea, 1970), prevede că, în cazul în care apar dificultă ți
în punerea în aplicare a dispozițiilor legii, guvernul central poate adopta
astfel de dispoziții, 147
care să nu contravină dispozițiilor legii, după cum i se
pare necesar sau oportun pentru eliminarea dificultăților. Curtea Supremă a
statuat că articolul 34 este valabil, deoarece nu echivalează cu o delegare

144
Raport. 1932, p. 61.
145
AER 1967 SC 691.
146
Ibidem, p. 703.
147
AER 1974 SC 960
Pagina | 78
excesivă. Pur și simplu autorizează Guvernul să elimine! dificultă țile care ar
putea apărea în punerea în aplicare a legii.

3. Regula angajării și concedierii.

În cauza West Bengal State Electricity Board v. Desh Bandhu
Ghosh, "1 4 8 Regulamentul 34 din Regulamentul de stat privind energia
electrică din Bengalul de Vest a fost contestat pe motiv că era arbitrar și
încălca articolul 14 din Constituție. În temeiul articolului 34, s-a prevăzut:

"În cazul unui angajat permanent, serviciile sale nu vor înceta cu un

preaviz de trei luni sau cu plata salariului pentru perioada corespunzătoare
în locul acestuia." Declarând regulamentul menționat ca fiind arbitrar și
ultra vires , Curtea Supremă a spus: "La prima vedere, regulamentul este
total arbitrar și conferă Consiliului o putere care este capabilă de
discriminare vicioasă. Este o regulă goală de "angajare și concediere", timpul
pentru alungarea care se apropie cu totul din relația angajator-angajat.
Singura sa paralelă poate fi găsită în clauza Henric al VIII-lea, atât de
familiară avocaților administrativi.

Similar este cazul Central Inland Water Transport Corporation v.

Brojo Nath Ganguly.149 În acest caz, norma 9 litera (i) din Corpul central de
transport pe căile navigabile interioare. Ltd. (Service, Discipline and Appeal)
Rules, 1979 a fost contestată, care prevede: (i) angajarea unui angajat
permanent va fi supusă încetării cu un preaviz de trei luni de ambele păr ți.
Notificarea se face în scris de ambele părți. Compania poate plăti
echivalentul a trei luni de indemnizație de bază, salariu și indemniza ție de
drag, dacă este cazul, în loc de preaviz sau poate deduce o sumă similară
atunci când angajatul nu a dat preavizul corespunzător.

Declarând prevederea ca fiind ultra vires , arbitrară și nerezonabilă,

Curtea Supremă a spus:

"Nu se poate face o descriere mai potrivită a Regulii 9 (1) decât să o

numim "Clauza Henric al VIII-lea". Ea conferă putere absolută și arbitrară
148
AER 1985 SC 722.
149
AER 1986 SC 1571
Pagina | 79
corporației. Nici măcar nu precizează cine în numele corpora ției trebuie să
exercite această putere. Nu există linii directoare stabilite pentru a indica în
ce circumstanțe puterea dată de regula 9 (i) urmează să fie exercitată de
corporație. Angajatului permanent al cărui serviciu încetează în exercitarea
acestei competențe nu i se poate acorda nicio posibilitate de audiere."

Se susține că, în aceste circumstanțe, Curtea a descris în mod corect

regula 9 (i) ca fiind "clauza Henric al VIII-lea".

4. Întinderea "clauzei de eliminare a dificultăților".

În Sinai vs. Uniunea Indiei, Sarkaria J. a observat că,150 prin utilizarea
unei clauze de "eliminare a dificultăților", guvernul "poate modifica u șor legea
pentru a rotunji unghiurile și a netezi articulațiile sau pentru a elimina
obscuritățile minore pentru a o face funcțională, dar nu poate schimba
caracteristicile legii. În nici un caz nu poate, sub pretextul eliminării unei
dificultăți, să schimbe schema și prevederile esențiale ale legii. 151

Comisia pentru puterile miniștrilor a dat, de asemenea, un apel clar că

ar fi periculos în practică să se permită executivului să schimbe o lege a
Parlamentului. Acesta a formulat următoarele recomandări: 152

"Utilizarea așa-numitei clauze Henry VIII care conferă unui ministru

puterea de a modifica dispozițiile legilor Parlamentului ar trebui abandonată
în toate cazurile, cu excepția celor excepționale, și nu ar trebui să fie permisă
de Parlament decât din motive speciale menționate într-un memorandum
ministerial al proiectului de lege. Clauza lui Henric al VIII-lea nu ar trebui
folosită decât cu unicul scop de a pune în aplicare legea, dar sub rezerva
unei limite de un an.

Se susține că, în India, clauza de "eliminare a dificultă ților" nu poate

încălca doctrina delegării excesive, astfel cum este prevăzută în cazul Delhi
Laws Act. Prin urmare, aceasta nu poate depăși limitele admisibile ale
delegării puterii legislative.

150
AER 1975 SC 797.
151
Ibidem.
152
Citat de Mahajar J., în Delhi Laws Act Case, AIR 1951 SC 332 (372).
Pagina | 80
 IV. Incluziune și excludere
Ca o chestiune de practică obișnuită, legiuitorul adoptă legi pentru a
conferi guvernului puterea de a aduce persoane, organisme sau mărfuri în
domeniul de aplicare al unei legi sau de a le scuti de acesta. În acest fel,
domeniul de aplicare al unei legi poate fi extins sau redus prin intermediul
legislației delegate.

(i) Domeniul de includere

Uneori, legiuitorul, după adoptarea statutului, îl face aplicabil, în primă
instanță, anumitor domenii și clase de persoane, dar împuternice ște guvernul
să extindă dispozițiile acestuia la diferite teritorii, persoane, organisme sau
mărfuri. Legea salariilor minime din 1948 a fost adoptată, după cum se
menționează în preambul, "pentru a prevedea stabilirea salariilor minime în
anumite locuri de muncă". Legea se aplică locurilor de muncă enumerate în
anexă, dar guvernul este împuternicit să adauge orice alt loc de muncă la
acesta și, astfel, să extindă funcționarea legii la acel loc de muncă.
Legiuitorul nu a stabilit nicio normă pe baza căreia guvernul î și poate
exercita puterea de a adăuga orice angajare la program. Chiar și atunci, în
cauza Edward Mills Co. v. State of Ajmer1 5 3 , Curtea Supremă a considerat
că dispoziția era valabilă, deoarece politica era evidentă în fa ța legii care
urma să stabilească salariile minime pentru a evita exploatarea for ței de
muncă în aceste industrii, salariile erau foarte scăzute din cauza muncii
neorganizate sau din alte cauze.

Într-o serie de cazuri,154 competența de a adăuga la program a fost

menținută. Legea generală privind impozitul pe vânzări din Punjab, 1948 a
perceput o taxă de cumpărare pentru bunuri, cu excep ția articolelor
menționate în lista anexată. Aceasta însemna că, dacă guvernul adăuga un
element la program, acesta devenea scutit de taxe. În Babu Ram v. Statul
Punjab1 5 5 , Curtea Supremă a confirmat dispoziția împotriva contestării pe
baza delegării excesive.

Un statut poate împuternici executivul să-și extindă domeniul de

153
AER 1955 SC 25.
154
Banarsi Das v. Statul Madhya Pradesh, AIR 1958 SC 909; Sable Waghire &; Co. v.
Uniunea Indiei AIR 1975 SC 1172.
155
AER 1979 SC 1475.
Pagina | 81
funcționare prin alte metode decât modificarea programului. De exemplu,
Legea privind mărfurile esențiale din 1955 acoperă anumite mărfuri
specificate menționate în lege și conferă în continuare guvernului central
puterea de a declara orice altă marfă drept "marfă esen țială", făcând astfel
legea aplicabilă și acesteia. În Mohamed Ali vs. Uniunea Indiei156 , Curtea
Supremă a confirmat o prevedere din Legea privind fondurile providen țiale
ale angajaților, 1952, împuternicind guvernul central să includă în domeniul
de aplicare al legii astfel de unități pe care le-ar putea specifica.

Dar în cazul în care Curtea nu găsește nicio politică de orientare în

statut, dispoziția este considerată nulă. Astfel, în Hamdard Dawakhana v.
Uniunea Indiei,157 secțiunea 3 din Legea privind drogurile și remediile
magice (publicitate inacceptabilă) din 1954 a fost contestată. Această
dispoziție interzicea o reclamă care sugera că un medicament ar putea fi
utilizat pentru orice boală venerică sau orice altă boală specificată în norme.
Curtea a considerat că nu au fost stabilite standarde sau principii în această
lege pentru a specifica "orice altă boală" în norme și, prin urmare,
competența delegată de a face reguli a fost invalidă.

(ii) Intervalul de excludere.

Există anumite legi care dau putere guvernului să scutească de la
funcționarea lor orice persoane, instituții sau mărfuri. O astfel de dispozi ție
este invariabil menținută. De exemplu, în cauza Jalan Trading Co. v. Mill
Mazdoor Union, Curtea Supremă a declarat dispoziția valabilă, care autoriza
guvernul central să scutească orice unitate de domeniul de aplicare al legii,
158
având în vedere poziția financiară și factorii relevanți.

În Registrar Co-operative Societies v . K. Kunjabmu159 , Curtea a

confirmat validitatea secțiunii 60 din Madras Co-operative Societies Act,
1932, care era o "clauză aproape de Henry VIII". 160 Articolul 60 prevede
următoarele:

156
AER 1964 SC 980
157
AER 1960 SC 554
158
AER 1967 SC 691.
159
AER 1980 SC 350.
160
Per Chinnappa Raddy, J
Pagina | 82
 Guvernul de stat poate, printr-un ordin general sau special, să
scutească orice societate înregistrată de oricare dintre dispozi țiile prezentei
legi sau poate dispune ca aceste dispoziții să se aplice unei astfel de societă ți,
cu modificările prevăzute în ordin.

O astfel de clauză largă a fost considerată valabilă, deoarece Curtea a

constatat că politica legii menționată în preambul, și anume, de a facilita
formarea și funcționarea societăților cooperative.

V. Impozitare
Puterea de impozitare este o putere inerentă oricărui stat. Într-un sistem
democratic, impozitarea este exclusiv funcția legislativului. Canonul
fundamental al democrației este "nicio impozitare fără reprezentare".
Impozitarea este, prin urmare, o armă puternică în mâna legislaturilor
pentru a controla executivul. Cu toate acestea, delegarea a pătruns chiar și
în domeniul fiscal. Atunci când legislativul adoptă statutul de percepere a
unei taxe, acesta lasă unele elemente ale puterii de impozitare executivului.
Doctrina delegării excesive este aplicată de Curte pentru a stabili validitatea
delegării competenței de impozitare. Limitele admisibile ale unei delegări
valide a competenței de impozitare pot fi în țelese analizând cazurile
individuale soluționate de Curtea Supremă.

Puterea poate fi delegată guvernului pentru a scuti un element de

domeniul de aplicare al impozitului. În cauza Orient Weaving Mills
împotriva Uniunii Indiei,161 o dispoziție care autorizează guvernul central să
scutească de taxe orice bunuri supuse accizelor a fost considerată valabilă
împotriva excepției delegării excesive.

Guvernului central i se poate conferi competența de a efectua tranzac ții

suplimentare în domeniul de aplicare al unei taxe. În Banarsi Das v. Statul
Madhya Pradesh,162 delegarea puterii către guvern de a aduce orice bunuri
în domeniul de aplicare al Legii privind impozitul pe vânzări a fost
menținută.

Competența de a stabili cotele de impozitare poate fi delegată

161
AER 1963 SC 89.
162
AER 1958 SC 909.
Pagina | 83
executivului. În cauza Devi Das v. Statul Punjab, dispoziția care deleagă
puterea executivului de a determina rata de impozitare minimă și maximă, 163

adică între 1% și 2%, a fost considerată valabilă. Curtea a declarat că este în

regulă să se confere guvernului o marjă de apreciere rezonabilă printr-o lege
fiscală.

În cauza Sita Ram Bishambhar Dayal împotriva statului Uttar

Pradesh, delegarea competenței de a impune o taxă pe vânzare care nu
depășește 5 % a fost considerată valabilă de Curtea Supremă, 164
întrucât rata
prevăzută era o limită superioară rezonabilă. Similar este cazul V. Nagappa
v. Comisarul pentru minele de minereu de fier.165 În acest caz, o lege
centrală a împuternicit guvernul central să perceapă o taxă de până la 50
paise pe tona metrică pe fier și să cheltuiască banii astfel colecta ți pentru
bunăstarea forței de muncă. Delegația a fost considerată valabilă, deoarece
politica legii a fost atât de clar enunțată.

În raionul Gwalior Siik Mfg. Co . v. Asstt. Comisarul166 în

conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (b) din Legea centrală privind
impozitul pe vânzări din 1956, Parlamentul nu a stabilit cota impozitului
central pe vânzări, ci a adoptat cota aplicabilă vânzării sau cumpărării de
bunuri în statul corespunzător în cazul în care această cotă depă șe ște 10 %.
Validitatea secțiunii menționate a fost contestată pe motiv de delegare
excesivă, deoarece Parlamentul nu a stabilit el însuși rata și nu a adoptat
rata aplicabilă în statul corespunzător nu a stabilit nicio politică în temeiul
legii și, prin urmare, a abdicat de la funcția sa legislativă.

Validitatea dispoziției în cauză a fost confirmată de Curtea Supremă,

care a stabilit suficiente orientări în lege de către Parlament.

În cauza N.K. Papiah v. Excise Commissioner, o dispoziție care

autorizează perceperea accizelor "la nivelul pe care guvernul îl poate
prevedea" a fost considerată valabilă, 167
deși nu a fost stabilită nicio politică
orientativă și nici nu a fost prevăzută o rată maximă. Pentru motivele deja
163
AER 1067 SC 1896.
164
(1972) 29 STC 206 (SC).
165
AER 1973 SC 1374.
166
AER 1974 SC 1660.
167
AER 1975 SC 1007.
Pagina | 84
expuse mai devreme, Papiah nu poate fi considerat o lege bună.

Un caz dificil este Shama Rao v. Teritoriul Uniunii din

Pondicherry.1 6 8 În acest caz, legislativul din Pondicherry a adoptat Legea
generală privind impozitul pe vânzări din Pondicherry, 1965 și a adoptat
Legea privind impozitul pe vânzări din Madras, 1959, astfel cum era în
vigoare în statul Madras imediat înainte de intrarea în vigoare a legii, iar
guvernul a fost autorizat să emită o notificare privind intrarea în vigoare a
legii în Pondicherry. Rezultatul a fost că toate modificările aduse Legii
Madras în perioada de adoptare și intrare în vigoare a Legii Pondicherry au
devenit automat aplicabile teritoriului Uniunii Pondicherry. Curtea Supremă
a considerat că acest lucru echivalează cu abdicarea puterii sale de către
Legislativul Pondicherry în favoarea Legislativului Madras și, prin urmare,
Legea Pondicherry a fost nulă și încă născută.

O abordare judiciară liberală în ceea ce prive ște delegarea puterii

legislative se regăsește în ceea ce privește organele municipale. Acest punct
este analizat în paginile următoare.

(I) Delegarea în favoarea municipalităților și a altor organisme fiscale.

Având în vedere circumstanțele în care afacerile acestor organisme sunt
administrate de reprezentanții aleși responsabili în fa ța poporului, delega ții
largi în favoarea lor au fost susținute pentru a consolida institu ția
autonomiei locale. Astfel, în cauza Bangalore W.C. Mills v. Bangalore
Corporation169 a fost considerată valabilă o dispoziție care autorizează o
corporație municipală să perceapă o taxă octroi pe alte mărfuri decât cele
menționate în lege.

În mod similar, în Delhi Municipal Corporation v. Birla Cotton

Spinning &; Wvg. Mills1 7 0 competența delegată corporației de a percepe
taxa pe electricitate fără nicio limită a fost men ținută valabilă pe baza
caracterului său reprezentativ.

În același mod, în cauza Corporation of Calcutta v. Liberty Cinema171

168
AER 1967 SC 1480.
169
AER 1962 SC 1263.
170
AER 1968 SC 1232.
171
AER 1965 SC 1107.
Pagina | 85
, validitatea delegării puterii către Corporație de a percepe o taxă de licen ță
cinematografiei la o rată care poate fi soluționată de Corpora ție a fost
menținută. Legiuitorul poate conferi organelor municipale o competen ță
generală de a percepe orice impozite pe care legiuitorul însu și le-ar putea
percepe. Aceasta este o delegare foarte largă de competen țe și, pe principii
generale, o astfel de delegare ar trebui să fie invalidă din cauza delegării
excesive, deoarece statutul nu stabilește nicio politică care să ghideze
municipalitățile. Cu toate acestea, în cauza Western India Theatres Ltd .
v. Municipal Corporation,1 7 2 Curtea Supremă a confirmat o astfel de
dispoziție pe motiv că numai acele impozite puteau fi percepute de corpora ție
care erau necesare pentru punerea în aplicare a scopurilor specificate în
statutul de delegare.

Urmând același principiu, Curtea Supremă în Darshan Lai Mehra v.

Uniunea Indiei173 a statuat, secțiunea 172 (2), U. P. Nagar Mahapalika
Adhiniyam, 1959 ca fiind constituțională. Această secțiune a autorizat
municipalitățile să impună impozitele menționate în lege "în sensul legii".
Curtea a declarat că expresia "în sensul legii" stabile ște o politică suficientă
pentru ca municipalitățile să impună impozite și, prin urmare, atâta timp cât
taxa are o relație rezonabilă cu scopul legii, nu se poate considera că este o
delegare excesivă.

În mod similar, în cauza Mahe Beach Trading Company v. Union

Territory of Pondicherry174 , Curtea Supremă a stabilit că, în cazul în care
există o abdicare de la puterea legislativă, o delegare excesivă sau în cazul în
care există o predare totală sau un transfer de către legiuitor al func țiilor
sale legislative către un alt organism, atunci acest lucru nu este permis. Cu
toate acestea, nu există abdicare, renunțare la funcțiile legislative sau
delegare excesivă atât timp cât legiuitorul și-a exprimat voința cu privire la
un anumit subiect, și-a indicat politica și a lăsat aplicarea politicii în seama
legislației subordonate, subsidiare sau accesorii, cu condiția ca legiuitorul să
fi păstrat controlul în mână în raport cu aceasta, astfel încât să poată
acționa ca un control sau ca un standard și să prevină sau să repare
172
AER 1965 SC 586.
173
(1992) 4 SCC 28.
174
(1996) 3 SCC 743
Pagina | 86
prejudiciul prin: să subordoneze legislația atunci când alege sau consideră
necesar. În acest caz, o lege adoptată de legiuitor a autorizat o municipalitate
să perceapă taxe pe benzină și motorină la pompa de benzină, cu efect
retroactiv. Validitatea sa a fost contestată din cauza delegării excesive. Cu
toate acestea, validitatea sa a fost confirmată de instanță, deoarece nu a
existat o delegare excesivă. Potrivit Curții, orice competență a fost delegată,
aceasta a fost pentru punerea în aplicare a politicii stabilite de legiuitor.

În cauza J. R. G. Manufacturing Association v. Union of India,

Curtea a confirmat în continuare validitatea secțiunii 12 alineatul (2) din
Legea privind cauciucul, care autoriza Consiliul pentru cauciuc să impună o
acciză fie producătorilor de cauciuc, 175
fie producătorilor de produse din
cauciuc. Curtea a respins contestația privind delegarea excesivă pe motiv de
reprezentativitate a consiliului și de control exercitat de administra ția
centrală. Legea prevedea că impozitul poate fi perceput în conformitate cu
normele stabilite de guvern, sub rezerva prezentării în fa ța Parlamentului.

(ii) Impunerea impozitului de către guvern, în cazul în care

municipalitățile nu impun impozitul.
În Avinder Singh v. Statul Punjab, unde o municipalitate nu și-a
îndeplinit direcția de a impune impozitul pe vânzări la rata de Rs. 10 / - pe
sticlă de băuturi alcoolice străine, 176
guvernul de stat a impus el însuși
impozitul în scopurile municipalității. Legea în cauză nu prevedea niciun
minim sau maxim al cotelor de impozitare. Prevederile legale au fost
considerate valabile. Curtea nu a avut nicio importan ță, în principiu, dacă
taxa a fost impusă direct de municipalitate sau de guvern în scopul primului
și nu pentru a-și umple cuferele.

Toate aceste decizii arată că sunt permise delegări foarte largi ale
competenței de impozitare organelor municipale, având în vedere caracterul
lor reprezentativ și receptiv. Cu toate acestea, se poate afirma că, chiar și în
SUA, instanțele au făcut o excepție în favoarea municipalită ților cu privire la
problema validității legislației delegate.177
175
AER 1970 SC 1589.
176
AER 1979 SC 321
177
Gellhorn și Byse, Drept administrativ: cazuri și comentarii, 128; Foster, Delegarea
puterii legislative către funcționarii administrativi, 7 III. L.R. 39; 398 (1913).
Pagina | 87
 CAPITOLUL 7
ANALIZA COMPARATIVĂ A DL ÎNTRE ANGLIA, SUA ȘI
INDIA

I. ANGLIA

În Anglia, Parlamentul este suveran. În principiu, numai

Parlamentul poate adopta legi. Dar, după cum a observat C.K. Allen, "Nimic
nu este mai izbitor în istoria juridică și socială a secolului al 19-lea în
Anglia decât dezvoltarea legislației subordonate".178 Maitland a mai spus:

An de an, guvernul subordonat al Angliei devine din ce în ce

mai important. Noua mișcare s-a instalat odată cu Legea Reformei din
1832: a mers deja departe și cu siguranță va merge mai departe. Venim
o națiune mult guvernată, guvernată de tot felul de consilii, consilii și
ofițeri, centrali și locali, înalți și mici, exercitând puterile care le-au fost
încredințate prin statutele moderne.179

Motivele creșterii legislației delegate în alte țări au fost la fel de

responsabile pentru dezvoltarea legislației delegate în Anglia. Parlamentul
nu a avut timp să se ocupe dediverse chestiuni în coadă. Complexitatea,
tehnicitatea, urgența și oportunitatea au obligat Parlamentul să- și delege
"biroul legislativ" guvernului.

- În mod tradițional, legislația administrativă a fost privită ca un rău, dar

treptat a ajuns să fie considerată justificabilă în principiu. S-a realizat că
legislația și administrația nu erau două forme fundamental diferite de
putere. Testele formulate pentru a distinge funcțiile legislativă și

178
Legea în devenire (1993) 531.
179
Citat de C.K. Allen, Istoria constituțională a Angliei, 501.
Pagina | 88
administrativă s-au dovedit insuficiente și inadecvate.180

Dar, în același timp, dreptul administrativ nu a fost acceptat ca o ramură

de drept dezvoltată și recunoscută. Prin urmare, Taylor a observat:

Până în august 1914, un englez sensibil care respecta legea putea trece
prin viață și cu greu observa existența statului, dincolo de oficiul po ștal și de
polițist.181

În timpul celor două războaie mondiale, s-a înregistrat o cre ștere

extraordinară a legislației delegate. S-au făcut incursiuni masive în
chestiuni comparative alecetățenilor, de exemplu locuințe, educație,
ocuparea forței de muncă, pensii, sănătate, planificare, produc ție,
conservare și distribuție a produselor esențiale.

- A l l e n a o b s e r v a t - N e î n d o i m c ă P a r l a m e n t u l î n s u și și - a
dat seama pe deplin cât de extinsă a devenit practica
l e g i s l a ț i e i d e l e g a t e s a u m ă s u r a î n c a r e și - a c e d a t p r o p r i i l e
f u n c ț i i î n a c e s t p r o c e s s a u c â t d e u șo r a r p u t e a f i a b u z a t ă
p r a c t i c a . 182

- Comitetul a afirmat în mod întemeiat: Sistemul legislației delegate

este atât legitim, cât și de dorit din punct de vedere constitu țional în
anumite scopuri, în anumite limite și cu anumite garanții. 183

(i) Delegare absolută

În Marea Britanie, prevalează principiul suveranită ții Parlamentului.
180
Wade &; Forsyth, Drept administrativ (2009) 731. A se vedea , pentru distincția
dintre funcțiile legislativă și administrativă, cursul III.

181
Istoria Angliei (1914-1945) 1; a se vedea, de asemenea, Raportul Comitetului pentru
puterile miniștrilor (1932) 3; A se vedea, pentru discuții detaliate. mărfuri, securitate
socială etc. În secolul 20, Parlamentul a fost obligat să delege o putere legislativă
extinsă în favoarea guvernului. S-a ridicat o nuanță și un strigăt împotriva creșterii
unei astfel de legislații delegate. Prin urmare, problema a fost înaintată Comitetului
pentru Puterile Miniștrilor (Comitetul Donoughmore) în 1929. Comitetul și-a
prezentat raportul în 1932.
182
Raportul Comitetului pentru puterile miniștrilor (1932) 62.
183
Ibidem, 51.
Pagina | 89
Această doctrină implică faptul că Parlamentul este suprem și are putere
nelimitată de a face orice lege. În consecință, instan țele nu pot pune la
îndoială dreptul parlamentar pe niciun motiv. În R. v. Hallidaj184, s-a
observat pe bună dreptate: "Constituția britanică a încredin țat celor două
camere ale Parlamentului, sub rezerva consimțământului regelui, o putere
absolută neîngrădită de niciun instrument de ascultare care ar putea fi
obligată de un organism judiciar". În consecință, Parlamentul poate delega,
în orice măsură, competențele sale de legiferare unei autorită ți externe.
Limitele legislației delegate din Constituția britanică, dacă vor exista,
rămân, prin urmare, o chestiune de politică și nu o problemă justi țiabilă
care trebuie decisă de instanțele judecătorești. Doctrina delegării excesive
nu are nicio aplicație în Marea Britanie.

(ii) Căi de atac în mâinile Parlamentului

Un punct important de remarcat este că în Marea Britanie

remediul se află chiar în mâinile Parlamentului. Parlamentul poate controla
delegarea de competențe de către acesta, dacă dorește acest lucru. Nu
există nicio agenție externă care să oblige Parlamentul să facă acest lucru.
Nu este necesar ca Parlamentul să prevadă într-un statut de delegare
niciun standard, politică sau normă care să îndrume delegatul în
exercitarea competențelor care i-au fost încredințate. Delegatul poate avea
libertatea de a elabora acte legislative delegate în orice mod dore ște. El î și
poate dezvolta propria politică sau propriul standard în exercitarea puterii
delegate.

- Cu toate acestea, suveranitatea Parlamentului nu înseamnă că nu

există principii pe care practica delegării trebuie să le respecte.
Comitetul pentru puterile ministrului a sugerat că "limitele precise ale
puterii legislative pe care Parlamentul intenționează să o confere unui
ministru ar trebui să fie întotdeauna definite în mod expres, într-un
limbaj clar, prin statutul care îi conferă: atunci când se conferă
discreție, limitele sale ar trebui definite cu aceea și claritate." Comitetul,
trebuie remarcat, a adoptat un principiu în esen ță similar cu cerin ța

184
1917 AC 260.
Pagina | 90
 standard.

II. Statele Unite ale Americii

- Delegarea în teorie

- Regula americană împotriva nelegiuirii puterii legislative se bazează în

primul rând pe doctrina separării puterilor. Fondatorii Constitu ției SUA
au fost puternic domina ți de ideile lui Mon tesquieu și Locke, conform
cărora concentrarea puterilor – legislativă, executivă și judiciară – în
mâinile unui singur organ al guvernului a scris tiranie. 185 Statele Unite nu
prevăd în mod expres o separare a puterilor, dar aceasta este implicită
din împărțirea puterilor în trei categorii, legislativă, executivă și
judiciară.186 "Este considerat a fi un principiu esen țial care stă la baza
Constituției", a observat Curtea Supremă în Field v. Clarke, "că puterile
încredințate unui departament ar trebui să fie exercitate exclusiv de acel
departament, 187
fără a încălca puterile altuia". 188 Și s-a subliniat în acel
caz: "faptul că Congresul nu poate delega puterea legislativă pre ședintelui
este un principiu universal recunoscutca fiind vital pentru integritatea și
menținerea sistemului de guvernare ordonat de Constitu ție. 189

- În Constituția Americană găsim un principiu diferit în func țiune.

Poziția este diferită în sensul că, în conformitate cu Constitu ția SUA,
legislația delegată nu este recunoscută în teorie din cauza a două
doctrine:

(a) Doctrina separației puterilor în stat

Constituția SUA se bazează pe doctrina separării puterilor. Prin articolul 1,

puterea legislativă este conferită în mod expres Congresului, iar articolul II

185
Willis, Drept constituțional (1938), 135. Washington credea că o consolidare a puterilor
vernale într-unsingur corp a creat un "adevărat despotism": rochia de adio a lui-
Washington. John Adams a spus că tirania poate fi controlată numai prin "echilibrarea
uneia dintre puteri împotriva celorlalte două": Works, (vol. I, p. 186).
186
Springer v. Insulele Filipine, 277 S.U.A. 189, 201; Youngs Town Sheet and Tube Co. v:
Sawyer, 343 S.U.A. 579, 589.
187
143 S.U.A. 649 (1892)
188
Ibidem.
189
Schwartz Drept administrativ american, p. 30.
Pagina | 91
 prevede că puterea executivă este învestită unui președinte și, în
conformitate cu articolul III, puterea judecătorească are puterea de a
interpreta Constituția și de a declara orice lege neconstitu țională dacă nu
este conformă cu prevederile Constituției. În cazul principal Field vs.
Clark1 9 0 , Curtea Supremă Americană a observat:

- "Congresul nu poate delega puterea legislativă președintelui este un

principiu universal recunoscut și vital pentru integritatea și men ținerea
sistemului de guvernare ordonat de Constituție".191

(b) Delegatus non potest delegare : Un delegat nu mai poate delega

Pe lângă doctrina separării puterilor, Curtea Supremă a SUA a invocat și
doctrina delegatus non potest delegare împotriva delegării de către
Congres. Doctrina înseamnă că un delegat nu își poate delega în continuare
competențele. Deoarece Congresul primește puterea de la popor și este un
delegat al poporului în acest sens, el nu poate delega în continuare puterea
sa legislativă executivului sau oricărei alte agenții. Legislaturile se află în
această relație cu oamenii pe care îi reprezintă. Prin urmare, este un
principiu cardinal al guvernului reprezentativ, că legiuitorul nu poate
delega puterea de a face legi niciunui alt organism sau autoritate. 192

- Delegatus non protest delegare este un principiu fundamental al

jurisprudenței privind delegarea. Clarificând domeniul de aplicare și
limita acestui principiu, Curtea a statuat că guvernul central poate
delega oricare dintre competențele sale statutare guvernului de stat,
dacă acest lucru este permis de lege. Cu toate acestea, validitatea sa ar
fi determinată de doi factori: (i) dacă subdelegarea este autorizată prin
lege, fie în mod expres, fie implicit, (ii) dacă accizele aferente
subdelegăriiintră în domeniul de aplicare și în limita delegării, ceea ce
înseamnă că, chiar dacă competența legală de delegare a func țiilor este
exprimată în termeni generali largi, aceasta nu se va extinde în mod
necesar la toate. Curtea a explicat că subdelegarea implicită nu este,

190
(1892) 143 SUA 649.
191
Ibidem , la p. 692 (Per Harlan, J.), Vezi și Springer v. Pnillipine Islands (1928) 277 US
189 ; Puckley v. Valeo, (1976) 424 SUA 1.
192
Locke's Appeal, (1873) p. 491 (497) citat de Schwartz: Drept administrativ, 1984, pp.
35-36.
Pagina | 92
 de obicei, caracteristica întâlnită în legislația pe timp de pace. 193
Aplicând principiul, Curtea a reținut că, dacă ar fi stabilită o orientare
pentru stabilirea vechimii inter se, numai statul ar putea face acest
lucru în temeiul articolului 162 din Constituție.194

 Delegarea în practică
În teorie, nu era posibil ca Congresul să-și delege puterea legislativă
executivului. Cu toate acestea, respectarea strictă a doctrinei nedelegării
nu a fost posibilă. Datorită creșterii funcțiilor guvernamentale, a fost
imposibil pentru Congres să adopte toate statutele cu toate detaliile
particulare. Curtea Supremă a recunoscut această realitate și a încercat să
creeze "un echilibru între cele două forțe conflictuale: doctrina separării
puterilor care împiedică delegarea și inevitabilitatea delegării din cauza
exigențelor guvernului modern".195 Cel mai mult se poate cere în
conformitate cu doctrina separării puterilor este ca Congresul să
stabilească politica generală și standardele care animă legea, lăsând agen ția
să rafineze aceste standarde, să "completeze spa țiile libere" sau să aplice
standardele în cazuri particulare.196

Astfel, considerentele pragmatice au prevalat asupra obiec țiilor

teoretice. Odată cu schimbarea timpului, instan țele au relaxat rigorile
doctrinei separării puterilor și au permis delegarea largă a puterilor, cu
condiția ca Congresul însuși să stabilească politici sau standarde pentru
îndrumarea delegatului. Congresul nu ar trebui să dea un cec în alb
executivului pentru a face orice reguli dorește. Dacă se face acest lucru, ar
echivala cu o abdicare a funcțiilor de către Congres. Ideea de remarcat este
că, dacă Congresul transferă altora "funcțiile legislative esen țiale cu care
este învestit", statutul care face acest lucru va fi considerat
neconstituțional.

Testul, în cuvintele judecătorului Cardozo , este: "pentru a susține

193
S. Samuel M.D. Harrison Malayalam v. Uniunea Indiei, (2004) 1 SCC 256.
194
Pramod K. Pankaj c. Stale of Bihar, (2004) 3 SCC 723,
195
Institutul Indian de Drept : Cazuri și materiale privind dreptul administrativ în
India. 1966 Vol. 1, pp. 188-89.
196
Rehniquist, J. în Industrial Deptt . v. American Petroleum Institute, (1980) 448 U.S.
607 (675).
Pagina | 93
delegarea, este necesar să descoperim în termenii legii un standard
rezonabil de clar prin care discreția trebuie guvernată". 197 Dacă statutul nu
conține niciun standard pentru a limita delegarea de competen țe, aceasta
echivalează cu acordarea unui cec în alb pentru a face legi în zona de
autoritate delegată și, astfel, agenția, mai degrabă decât Congresul, devine
legiuitor primar. Funcționarea acestei reguli este ilustrată cu referire la
câteva cazuri.

- În Panama Refining Co. vs. Ryan, cunoscut sub numele de cazul

Hot Oil, 198
Congresul l-a autorizat pe președinte să interzică petrolul în
comerțul interstatal atunci când a fost produs peste cota fixată de
fiecare stat. Politica legii a fost "de a încuraja redresarea industrială
națională" și "de a încuraja concurența loială". Majoritatea cur ții a
considerat că "Congresul nu a declarat nicio politică, nu a stabilit
niciun standard, nu a stabilit nicio regulă". În consecin ță, delegarea în
favoarea președintelui a fost inadmisibilă, iar legea a fost
neconstituțională.

- În cauza Schechter Poultry Corporation împotriva Statelor Unite199

(cauza puiului bolnav), Curtea Supremă a examinat problema
constituționalității secțiunii 3 din Legea privind redresarea industrială
națională, 1933. Președintele a fost autorizat în temeiul acestuia să
aprobe "Codurile concurenței loiale" pentru anumite meserii și
industrii. Încălcarea sa a fost pedepsită. Curtea a considerat că
secțiunea 3 a fost neconstituțională, deoarece nu a fost stabilit niciun
standard pentru aprobarea unui cod pentru orice comerț sau
industrie. Potrivit instanței, a fost un caz de abdicare virtuală a
puterilor legislative de către Congres.

Cu toate acestea, de la cauza Schechter, Curtea Supremă a adoptat o

viziune liberală și, într-o serie de cazuri, 200 201
delegarea puterii legislative a

197
Panama Rafinare Co. v. Ryan , 293 US 338, 434 (1935).
198
Ibidem.
199
295 S.U.A. 495 (1935),
200
Ibidem.
201
(1943) 319 S.U.A. 190.
Pagina | 94
fost menținută.

Astfel, în cauza National Broadcasting Co. v. 202

Comitetul Federal
pentru Comunicații a primit puteri vaste pentru a licen ția sta țiile de
radiodifuziune în conformitate cu Legea comunicațiilor din 1934. Criteriul
era "interesul public, comoditatea sau necesitatea". De și a fost vag și
ambiguu, Curtea Supremă a considerat că este un standard valabil. În mod
similar, în Yakus v. SUA, în temeiul Legii privind controlul pre țurilor de
urgență, 1942, administratorului prețurilor i s-a acordat autoritatea, atunci
când, în opinia sa, prețurile mărfurilor au crescut sau au amenin țat să
crească" într-o măsură sau într-o manieră incompatibilă "cu scopul" legii,
să stabilească prețul sau prețurile maxime care, în opinia sa, vor fi în
general corecte,203 echitabil și va îndeplini scopurile legii. Instan ța a
susținut statutul pe motiv că au fost prescrise standarde suficient de
precise pentru a limita reglementările și ordinele administratorului în limite
fixe.

- Cardozo J a declarat: "Aceasta a fost o revoltă a delegației".

- Cu toate acestea, după cele două cazuri menționate mai sus, Curtea
Supremă a adoptat o viziune liberală și, în multe cazuri, a confirmat
delegarea puterii legislative.

Astfel, în cauza National Broadcasting Co. v. Statele Unite204, au

fost conferite puteri vaste Comitetului Federal de Comunicații (FCC) pentru
a licenția stațiile de radiodifuziune în temeiul Legii comunica țiilor din 1934.
Criteriul era "interesul public, comoditatea sau necesitatea". De și a fost vag
și ambiguu, Curtea Supremă a considerat că este un standard valabil.

În mod similar, în cauza Yakus v. 205206

Statele Unite, în
conformitate cu Legea privind controlul prețurilor de urgen ță, 1942,
administratorul prețurilor a primit puterea de a stabili un astfel de pre ț
202
319 S.U.A. 190 (1943)
203
321 SUA 414 (1944).
204
319 SUA 190 (1943).
205
321 SUA 414 (1944).
206
(1935) 295 SUA 495: 79 L Ed 1370.
Pagina | 95
maxim care, "în opinia sa, va fi în general corect și echitabil și va îndeplini
scopurile legii". Administratorului i s-a cerut, în măsura posibilului, să
acorde atenția cuvenită prețurilor practicate între 1 octombrie și 15
octombrie 1941, dar i s-a permis să ia în considerare o dată ulterioară în
cazul în care datele necesare nu erau disponibile, și totu și Curtea Supremă
a susținut delegarea, considerând că standardele erau adecvate. Roberts J
(opinie minoritară) a observat în mod corect că, prin hotărârea majoritară,
cazul Sick Chicken a fost respins.

- În cauza Hitcher v. Statele Unite207, Legea privind reorganizarea din

1942, a angajatfuncționari administrativi pentru a stabili dacă
prețurile erau excesiveși pentru a recupera profiturile pe care le
considerau excesive. Curtea Supremă a considerat validă delegarea,
observând că termenul statutar "profituri excesive" a fost o expresie
suficientă a politicii și standardelor legislative pentru a o face
constituțională.

- Davis208 susține că "cea mai mare delegare" a fost sancționată de

Curtea Supremă, deoarece "limbajul judiciar despre standard a fost
artificial". Potrivit lui, definiția "profiturilor excesive" a fost dată ca fiind
excesivăînseamnă excesivă.

- În cauza Fahey v. Malaezia2 0 9 , legea relevantă a împuternicit

Consiliul sădea în judecată regulamentele care prevăd termenii și
condițiile în care asociațiile de împrumut gestionate defectuos ar putea
fi preluate. Instanța districtuală a considerat că nu există niciun
criteriu care să ghideze exercitarea autorității conferite și că delegarea
a fost necorespunzătoare. Curtea Supremă a acceptat că nu există un
"standard legislativ express", dar a declarat legea valabilă, observând
că prevederea era normativă și nu penală.

O putere discreționară de a elabora reglementări care să ghideze

acțiunile de supraveghere în astfel de chestiuni poate fi permisă din punct
207
(1947) 334 SUA 742.
208
Drept administrativ (1951) 45-54.
209
332 SUA 245 (1947).
Pagina | 96
 de vedere constituțional, în timp ce s-ar putea să nu i se permită să
autorizeze crearea de noi infracțiuni în domenii neexplorate.

- În cauza Mistretta v. Statele Unite210 (Mistretta), liniile directoare de

condamnare au fost promulgate de Comisia de condamnare a SUA în
temeiul Legii privind reformele condamnării, 1984. Orientările
furnizate variază pentru a determina tendin țele pentru categoriile de
infracțiuni și infractori în funcție de diferitele rapoarte specificate de
Comisie. Mistretta , care a fost pus sub acuzare pentru vânzarea de
cocaină, a contestat liniile directoare, susținând că Congresul a delegat
Comisiei o autoritate excesivă pentru a structura orientările.

Curtea Supremă a admis că afirmația peti ționarului potrivit

căreia Comisia a avut o marjă de apreciere semnificativă în formularea
liniilor directoarenu poate fi contestată. De asemenea, are puterea de a
stabili care infracțiuni ar trebui pedepsite cu blândețe sau severitate.
Dar asta nu însemna că nu exista o "politică". Congresul, în timp ce
conferea putere Comisiei, nici nu a delegat puterea legislativă
executivului, nici nu a deranjatechilibrul puterilor între ramurile
coordonate.

Protecția structurală a Constituției nu interzice Congresului să

delege unui organism de experți situat în cadrul ramurii judiciare sarcina
complicată de a formula orientări de condamnare în concordan ță cu astfel
de direcții statutare semnificative.

Criticii opinează că Mistretta a sunat "clopotul morții" doctrinei non-

delegării.

În cauza Whiteman v. American Trucking Assn.211, legiuitorul a

delegat competența legislativă Agenției pentru Protecția Mediului (EPA)
pentru a promulga "criterii de calitate a aerului". Legea relevantă a
autorizat, de asemenea, EPA să revizuiască un astfel de standard și să facă
210
488 S.U.A. 361 (1989)
211
531 S.U.A. 457 (2001),
Pagina | 97
 "revizuirile care pot fi aprobate". Prevederea a fost contestată pe motiv de
delegare excesivă a puterii legislative către EPA, fără a oferi "principiul
inteligibil". Curtea de Apel a admis afirmația.

Cu toate acestea, Curtea Supremă a considerat validă delegarea,

observând că poate fi permis un anumit grad de discre ție agen ției.
Referindu-se la Mistretta , instanța a declarat că solicitarea EPA "de a
stabili standarde de calitate la nivelul care este "necesar" - care nu este mai
mic sau mai mare decât este necesar - pentru a proteja sănătatea publică
cu o marjă adecvată de siguranță, se încadrează confortabil în sfera de
discreție permisă de precedentul nostru.

Scalia J. A comentat pe bună dreptate că delegațiile angro au devenit astfel

regula, mai degrabă decât excepția, așa cum erau odată.

Concluzie- Nu există multe cazuri în care Curtea Supremă a Statelor Unite

să declare legislația Congresului neconstituțională din cauza delegării
excesive. Exigențele guvernării moderne au convins tribunalele să adopte o
viziune liberală asupra delegării. Într-un număr mare de cazuri, delega ții
foarte largi au fost susținute și au fost considerate fraze foarte vagi ca
stabilind standarde. Poziția este atât de mult încât un comentator a
remarcat:

"Limbajul judiciar despre standarde este artificial." 212 Dar premisa de bază
rămâne că Congresul nu poate delega puterea legislativă fără a prescrie
standarde. Dacă acest test este îndeplinit sau nu este un ma.:?r care
urmează să fie stabilit de instanțe. Prescrierea legislativă a standardelor nu
este definitivă. Instanțele își rezervă competența de a declara
neconstituțională delegarea puterii legislative în cazul în care consideră că,
într-un anumit caz, delegarea este prea largă și nedeterminată. Chiar dacă,
în practică, Curtea Supremă a SUA a susținut delegații largi sub impactul
exigențelor guvernului în timpurile moderne, instanța reiterează
întotdeauna doctrina delegării excesive. Datorită continuării doctrinei
212
Davis, Drept administrativ, 54 (1951).
Pagina | 98
 delegării excesive, Congresul încearcă să stabilească unele standarde în
legislația care deleagă puterea legislativă.

- Cu toate acestea, deciziile americane arată că a existat o defalcare

progresivă a teoriei nedelegării că puterea legislativă nu poate fi
delegată. De aici silogismul profesorului Cushman:

Premisa majoră: puterea legislativă nu poate fi delegată constitu țional de

către Congres. Premisă minoră: Este esențial ca anumite competen țe să fie
delegate funcționarilor administrativi și comisiilor de reglementare. Prin
urmare, competențele astfel delegate nu sunt competențe legislative." 213

III. INDIA

(i) Perioada premergătoare constituirii.

Înainte de intrarea în vigoare a Constitu ției Indiei în 1950, legislaturile

indiene erau creaturile legii adoptate de Parlamentul britanic și, prin
2
urmare, au fost caracterizate ca organisme legislative nesuverane.
Problema validității delegării puterii legislative de către un legiuitor indian a
fost ridicată pentru prima dată în cazul Burah decis în 1878

În ceea ce privește perioada preconstituțională referitoare la legisla ția

delegată din India, Queen v. Burah214este considerată a fi autoritatea
principală care propune doctrina legislației condiționate. În 1869, legislativul
indian a adoptat o lege care pretindea să scoată districtul Garo Hills din
jurisdicția instanțelor civile și penale și legea aplicată în acestea și să
învestească administrarea justiției civile și penale în acela și district unor
ofițeri pe care locotenentul-guvernator al Bengalului i-ar putea numi în acest
scop. Prin articolul 9, locotenentul-guvernator era împuternicit din când în
când, printr-o notificare publicată în Calcutta Gazette, să extindă, mutatis
mutandis , toate sau oricare dintre dispozițiile cuprinse în lege la dealurile
Jaintia, Naga și Khasia și să stabilească și data aplicării acestora. Printr-o
notificare datată 14 octombrie 1871, locotenentul guvernator a extins toate

213
Schwartz, Drept administrativ american, 1984, p. 47.
214
(1878) 3 AC 889.
Pagina | 99
prevederile notificării care a fost contestată de Burah, care a fost condamnat
pentru crimă și condamnat la moarte.

High Court of Calcutta a admis cu majoritate de voturi afirma ția

recurentei și a statuat că articolul 9 din lege era ultra vires competențele
legiuitorului indian. În opinia Curții, legislativul indian era delegat al
Parlamentului Imperial și, ca atare, delegarea ulterioară nu era permisă.

După aceea, Guvernul a făcut apel la Consiliul Privat. Legea a fost

considerată valabilă de Consiliul Privat. S-a considerat că legislativul
indian nu era o agenție sau delegat al Parlamentului Imperial și avea puteri
plenare de legislație ca și cele ale Parlamentului Imperial. Acesta a fost de
acord că guvernatorul general în Consiliu nu poate, prin legisla ție, să
creeze o nouă putere legislativă în India care să nu fie creată sau autorizată
prin Actul Consiliului Parlamentului Imperial. Cu toate acestea, de fapt nu
sa făcut. A fost vorba doar de o legislație condi ționată, deoarece
guvernatorul nu era împuternicit să adopte legi noi, ci doar să extindă
dispozițiile legii deja adoptate de legiuitorul competent după îndeplinirea
anumitor condiții.

Decizia Consiliului privat este deschisă la două interpretări diferite.

O interpretare este că, din moment ce legislativul indian nu este delegat al
Parlamentului britanic, nu există nicio limită pentru delegarea puterii
legislative. Dar cealaltă interpretare este că, din moment ce Consiliul privat
a validat doar legislația condiționată, delegarea puterii legislative nu este
permisă.215

În cazul Banwarilal ,216 a fost implicată o ordonanță emisă de Go venor-

General2 care prevede înființarea unor instanțe penale speciale pentru
judecarea anumitor infracțiuni. Ordonanța conținea dispoziții referitoare la
competență și procedură etc. a acestor instanțe. Ea însăși nu a înființat ea
însăși nici una din aceste instanțe, dar a prevăzut ca ea să intre în vigoare în
orice provincie numai dacă Guvernul Provincial fiind satisfăcut de existența

215
AER 1949 FC 175.
216
(1949) F.L.R. 225; AER 1949 P.C. 115.
Pagina | 100
unei urgențe de urgență. declară că este în vigoare în provincie . " Validitatea
ordonanței a fost contestată pe motiv că aceasta echivala cu o "legislație
delegată" în măsura în care guvernatorul general a încercat să transmită
decizia privind existența unei situații de urgență guvernului provincial în loc
să o decidă el însuși. Consiliul privat a considerat că ordonanța nu a fost
legislație delegată. Guvernatorul General nu și-a delegat deloc puterile
legisative. Ordonanța a fost doar: un exemplu de aranjament legislativ nu
neobișnuit prin care aplicarealocală a dispoziției unui statut este determinată
prin hotărârea unui organism administrativlocal cu privire la necesitatea
acesteia.

- Problema validității constituționale a delegării puterilor a fost

examinată în fața Curții Federale în cauza Jatindra Nath Gupta v.217
În acest caz, validitatea articolului 1 alineatul (3) din Legea Bihar din
1948 privind menținerea ordinii publice a fost contestată pe motiv că
împuternicește Guvernul Provincial să prelungească durata de via ță a
legii cu un an, cu modificările pe care le consideră adecvate. Curtea
Federală a statuat că puterea de extindere cu modificare nu este o
delegare valabilă a puterii legislative, deoarece este o func ție legislativă
esențială care nu poate fi delegată. În acest fel, pentru prima dată s-a
decis că în India puterile legislative nu pot fi delegate. 218

(ii) Perioada post-Constituție

(a) Constituționalitatea legislației delegate.Întrucât decizia în cazul
lui Jatindra Nath a creat confuzie, problema limitelor permise ale
delegării puterii legislative a devenit importantă. Prin urmare, pentru a
clarifica poziția legii, președintele Indiei a solicitat avizul Cur ții Supreme în
temeiul articolului 143 din Constituție. Problema de drept care a fost
înaintată Curții Supreme a fost de mare importanță constitu țională și a fost
217
AER 1949 FC 175.
218
Legislația delegată în India, p. 81 (1964) ; Institutul Indian de Drept, New Delhi,
Publicație.
Pagina | 101
prima de acest gen. Prevederea a trei legi, și anume:

(i) Secțiunea 7 din Legea legilor din Delhi, 1912;

Guvernul Provincial poate, printr-o notificare publicată în

Monitorul Oficial, să extindă cu restric țiile și modificările pe care le
consideră potrivite pentru provincia Delhi sau pentru orice parte a
acesteia, orice act normativ care este în vigoare în orice parte a
Indiei Britanice la data acestei notificări.

(ii) secțiunea 2 din Legea din 1947 privind extinderea legilor

(Ajmer-Mewar); și

Guvernul central poate, printr-o notificare publicată în

Monitorul Oficial, să extindă la Provincia Ajmer-Merwara
autoritatea de lucru judecat ș i modificările pe care le consideră
adecvate pentru orice act normativ care este în vigoare în orice
altă provincie la data acestei notificări.

(iii) Secțiunea 2 din Partea C State (Laws) Act, 1950, au fost în

discuție în Delhi Laws Act Case, Re.219

Guvernul central poate, printr-o notificare publicată în

Monitorul Oficial, să se extindă la orice stat din partea C (altul
decât Coorg și Andaman și Nicobar. Insule) sau oricărei păr ți a
unui astfel de stat, cu restric țiile și modificările pe care le
consideră adecvate, orice act normativ care este în vigoare într-un
stat din partea A la data notificării: și "pro viziune poate fi făcută
în orice act normativ astfel extins pentru abrogarea sau
modificarea oricărei legi corespunzătoare (alta decât o lege
centrală) care este aplicabilă în prezent acelui stat din partea C.

- Au existat câteva state din partea C. Delhi a fost unul dintre ei. Partea

219
AER 1951 SC 332.
Pagina | 102
 C Statele se aflau sub administrația directă a guvernului central,
deoarece nu aveau o legislatură proprie. Parlamentul trebuia să
legifereze pentru aceste state. Prin urmare, Parlamentul a adoptat o
lege, Partea C State (Laws) Act, 1950.

- Guvernul central a fost autorizat prin secțiunea 2 din Legea din 1950
privind statele (legile) partea C să extindă la orice stat din partea C, cu
modificările și restricțiile pe care le consideră adecvate, orice act
normativ în vigoare într-un stat din partea A și, în acela și timp, ar
putea abroga sau modifica orice lege corespunzătoare (alta decât o lege
centrală) care ar putea fi în vigoare în statele din partea C. Într-adevăr,
a fost un fel de delegație foarte cuprinzătoare.

- Curtea Supremă a fost chemată să stabilească constitu ționalitatea

acestei dispoziții. Toți cei șapte judecători care au participat la trimitere
au dat șapte hotărâri separate "prezentând un clivaj de opinii judiciare
cu privire la problema limitelor la care legiuitorului din India ar trebui
să i se permită să delege puterea legislativă". 220 Cu majoritate,
dispoziția specifică în cauză a fost considerată valabilă sub rezerva a
două limitări:

(1) Executivul nu poate fi autorizat să abroge o lege în vigoare și, prin

urmare, dispoziția care autoriza guvernul central să abroge o lege deja în
vigoare în statele din partea C era necorespunzătoare; și

(2) Prin exercitarea puterii de modificare, politica legislativă nu ar trebui

schimbată și, prin urmare, înainte de a aplica orice lege statului păr ții C,
guvernul central nu poate schimba politica legislativă.

(b) Principiile stabilite în cazul de referință.

In Re Delhi Laws Act se poate spune că este "Siddhanatawali" în ceea ce
privește constituționalitatea legislației delegate. Importanța cauzei nu poate
fi subestimată în măsura în care, pe de o parte, aceasta permitea delegarea
puterii legislative de către legiuitor puterii executive, în timp ce, pe de altă

220
M.P. Jain, Principiile dreptului administrativ, 1986, p. 38.
Pagina | 103
parte, delimita întinderea unei astfel de delegări admisibile de competen țe
de către legiuitor.221 În acest caz s-a propus:

(a) Parlamentul nu poate abdica sau elimina prin crearea unui organism
legislativ paralel.

(b) Puterea de delegare este auxiliară competenței legislative.

(c) Limitarea delegării puterii legislative constă în faptul că legiuitorul nu se

poate despărți de competența sa legislativă esențială care i-a fost
conferită în mod expres prin Constituție. Puterea legislativă esen țială
înseamnă stabilirea unei politici de drept și transpunerea acesteia într-o
normă de conduită obligatorie.222

(d) Competența de abrogare este legislativă și nu poate fi delegată.

Tema cazului Re Delhi Laws Act este că funcția legislativă esen țială nu
poate fi delegată, în timp ce neesențiale pot fi delegate.

 Decizii ulterioare de clarificare a cazului Delhi Laws Act

În Hari Shankar Bagla v. M. P. State223 , Curtea Supremă a dedus o-

regulă obligatorie din decizia sa anterioară în cazul Delhi Laws Act , în
sensul că puterile esențiale ale legislației nu pot fi delegate. Cu alte cuvinte,
legiuitorul nu putea delega funcția sa de stabilire a politicii legislative cu
privire la orice măsură și formularea acesteia ca regulă de conduită.
Legiuitorul trebuie să declare politica legii și principiile juridice care urmau
să controleze orice caz dat și trebuie să furnizeze un standard pentru a ghida
funcționarii sau organismul împuternicit să execute legea. Funcția legislativă
esențială consta în stabilirea sau în alegerea politicii legislative și în
transpunerea formală a acestei politici într-o normă de conduită obligatorie.

Curtea Supremă în cauza Rajnarain Singh v. Comitetul de

administrație Patna a analizat în detaliu cazul Delhi Laws Act, cu
221
Ibidem.
222
Institutul Indian de Drept, Cazuri și materiale privind dreptul administrativ în India,
1966, p. 220.
223
1954 S.C. 465, 468.
Pagina | 104
referire la competențele specifice de224 vârf delegate în acesta. În această
cauză, instanța a avut următoarele probleme".

În fiecare caz, Legislativul Central a împuternicit o autoritate

executivă aflată sub controlul său legislativ să aplice, la discre ția sa, legile
într-un domeniu care era, de asemenea, sub influen ța legislativă a
Centrului. Variațiile apar în tipul de legi pe care autoritatea executivă a fost
autorizată să le selecteze și în modificările pe care a fost abilitată să le facă
în cadrul acestora.

Variațiile au fost următoarele:

(1) În cazul în care autoritatea executivă a fost autorizată, la discre ția sa, să
aplice "fără modificări (cuexcepția modificărilor dentare, cum ar fi numele
și locul), întregul act central deja existent în orice parte a Indiei, sub
influența legislativă a Centrului în noua zonă

- Acest lucru a fost sus ținut cu o majoritate de șase la unu.

(2) În cazul în care organului executiv i s-a permis să selecteze și să aplice

o lege provincială în circumstan țe similare:

- Acest lucru a fost, de asemenea, men ținut, dar de data aceasta cu o

majoritate de cinci la doi.

(3) În cazul în care autorită ții executive i s-a permis să selecteze viitoarele
legi centrale și să le aplice în mod similar:

- Acest lucru a fost sus ț inut de cinci la doi.

(4) În cazul în care autoriza ția a fost de a selecta viitoarele legi provinciale și
de a le aplica ca mai sus.

- Acest lucru a fost, de asemenea, sus ținut de cinci la doi.

(5) În cazul în care autoriza ția trebuia să abroge legile deja în vigoare în zonă
și fie să nu înlocuiască nimic, fie să înlocuiască alte legi, centrale sau
provinciale, cu sau fără modificări:

224
A.I.R. 1954 S.C. 569.
Pagina | 105
- Aceștia au fost considera ți ultra sires cu o majoritate de patru până la
trei.

(6) În cazul în care autoriza ția urma să aplice legisla ția existentă, fie
centrală, fie provincială, cu modificări și modificări: și

(7) În cazul în care autoriza ția urma să aplice legile viitoare în acelea și
condiții.

Punctul de vedere al diferi ților membri ai completului de judecată nu

a fost la fel de clar ca în primele cinci cazuri.

- Domniile lor, după ce au analizat problemele de mai sus și s-au bazat

pe opinia majoritară dată în cazul Delhi Laws Act , au susținut că o
autoritate executivă poate fi autorizată să modifice legile existente sau
viitoare, dar nu în nicio caracteristică esențială.

Pagina | 106
 CAPITOLUL - 9
Controlul judiciar asupra legislației delegate

Că, datorită complexității și exigențelor formei intensive de guvernare,

instituția legislației delegate a ajuns să rămână. În aproape toate țările,
tehnica legislației delegate este utilizată pe scară largă, iar unele competen țe
legislative sunt delegate de către legislativ executivului. Delegarea puterilor
legislative către executiv trebuie să fie acordată în limitele admise. Cu toate
acestea, există un pericol inerent de abuz al puterii legislative de către
autoritățile executive.

- Prin urmare, necesitatea este aceea de a controla delegatul în

exercitarea competențelor sale legislative. Comitetul pentru puterile
miniștrilor a observat pe bună dreptate că, deși practica legisla ției
delegate nu este rea, "riscurile de abuz sunt incidente acesteia" și,
prin urmare, sunt necesare garanții, "dacă țara dore ște să continue
avantajele practicii fără a suferi de pericolele sale inerente". Prin
urmare, "astăzi întrebarea nu este dacă legislația delegată este de
dorit sau nu, ci este ce controale și garanții pot fi introduse astfel
încât puterea conferită să nu fie utilizată în mod abuziv sau aplicată
greșit".225

- Comitetul pentru competențe de miniștri a atras aten ția asupra

abuzului de legislație delegată în următoarele cuvinte:

"Cu toate acestea, ne îndoim că Parlamentul însuși a realizat pe deplin cât

de extinsă a devenit practica delegării sau măsura în care și-a predat propriile

225
Comitetul pentru legislație subordonată (First Lok Sabha), 1954 (al 3-lea raport), p.
16; A se vedea de asemenea Jain, M. P., Principles of Administrative Law, 1986, p.
60; Wheare, K.C., controlul legislației delegate; Un experiment britanic, (1949) 11
Jour. Pol. 748.
Pagina | 107
 funcții în acest proces sau cât de ușor ar putea fi abuzată practica". 226

- Este nevoie de compromis între două principii contradictorii; una

care permite competențe foarte largi de delegare din motive
practice, iar cealaltă că nu ar trebui înfiin țate noi organisme
legislative prin transferul funcțiilor legislative esen țiale către
autoritățile administrative.227

I. Potrivit lui Krishna Iyer, J., "Sistemul de legiferare și de audit al

performanței are nevoie de o restructurare atentă, dar radicală, dacă
este participativă, a unui guvern pluralist de către popor nu trebuie
abandonată".228

II. Subba Rao, J., așa cum era atunci,229 a observat pe bună dreptate:
"Există un pericol inerent unui astfel de proces de delegare. Un
legislativ supraîncărcat sau unul controlat de executivul puternic
poate depăși în mod nejustificat limitele delegării. Acesta nu poate
stabili deloc politica, își poate declara politica în termeni vagi și
generali; Acesta nu poate stabili nici un standard pentru îndrumarea
executivului, ci poate conferi executivului o putere arbitrară de a
schimba sau modifica politica stabilită de acesta, fără a- și rezerva
vreun control asupra legislației subordonate. Această autoeliminare a
puterii legislative în favoarea unei alte agenții, fie în totalitate, fie
parțial, depășește limitele permise ale delegării. Este de competen ța
unei Curți să mențină o construcție echitabilă, generoasă și liberală a
unei legi contestate dacă legiuitorul a depășit aceste limite. 230

Mecanismul de control al legislației delegate se exercită în două etape:

(i) În etapa delegării puterii legislative de către legislativ către executiv.

Întrebarea care se pune aici este care ar trebui să fie limitele delegării
puterii legislative? În speță, trebuie prevăzute garan ții atunci când
legiuitorul conferă administrației competența legislativă.

226
Vasantlal Maganbhai c. Statul Bombay, AIR 1961 SC 4 la p. 12.
227
Per Bose, J. în cazul Delhi Laws Act, AIR 1951 SC 332.
228
Avirtdar Singh v. Statul Punjab, AIR 1979 SC 321.
229
Devi Das v. Statul Punjab, AIR 1967 SC 1895.
230
Ibidem, la p. 1901.
Pagina | 108
(ii) În etapa de exercitare a puterii delegate de către executiv. Cerin ța în
acest caz este că trebuie furnizate anumite garanții în caz de abuz sau
abuz de putere din partea executivului. În acest capitol, vom lua în
considerare anumite controale și garanții împotriva posibilului abuz al
legislativului de către autoritățile executive.

 CONTROLUL JUDICIAR : DOCTRINA ULTRA VIRES

În cadrul mecanismului de control, controlul judiciar a devenit cea mai
importantă măsură de control. Controlul jurisdicțional asupra legisla ției
delegate se exercită prin aplicarea a două criterii:

1. ultra vires substanțiale; și

2. Ultra vires procedurale.

Înțelesul Ultra Vires - Ultra vires înseamnă dincolo de competențe, atunci

când o legislație subordonată depășește sfera autorității conferite delegatului
de a adopta, este cunoscută sub numele de ultra vires substan țial. Este un
principiu fundamental de drept că o autoritate publică nu poate ac ționa în
afara competențelor și, dacă autoritatea acționează, "un astfel de act devine
ultra vires și, prin urmare, nul".231 Acesta a fost descris în mod corect ca fiind
"principiul central" și "fundamentul unei mari părți a dreptului
administrativ".232 Un act care se face în exces de putere este ultra vires.

I. Atunci când o legislație subordonată este adoptată fără a respecta

cerințele procedurale prevăzute de legea-mamă sau de legea generală,
aceasta este cunoscută sub denumirea de ultra vires procedural. În caz
de ultra vires procedurale , instanțele pot sau nu să anuleze legislația
delegată, deoarece depinde de circumstanțe dacă procedura este
considerată obligatorie sau anuară.

II. Controlul jurisdicțional asupra legislației delegate este exercitat

231
Legea administrativă Basu, 1984, p. 12.
232
Wade, Drept administrativ, 1988, p. 39.
Pagina | 109
 prin aplicarea doctrinei ultra vires într-o serie de circumstanțe 233
.
Care sunt după cum urmează: -

I. Legislația delegată în conflict cu legea-mamă

II. Legislație delegată care depășește competența conferită de legea-mamă
III. În cazul în care legislația delegată este ultra vires , legea-mamă
IV. În cazul în care legislația delegată este ultra vires , Constituția
V. În cazul în care Legea părinților este ultra vires Constitu ția
VI. Legislația delegată în contradicție cu procedura prevăzută în legea-mamă:
VII. Malafide : rea-credință
VIII. Nerezonabilitate
IX. Pragmatism
X. Opresivitate

I. În cazul în care legea-mamă este ultra vires, Constituția-

Constituția stabilește limitele în care legiuitorul poate ac ționa. În cazul în
care legea-mamă sau legea de abilitare este ultra vires Constituția, normele și
reglementările adoptate în temeiul acesteia ar fi, de asemenea, nule și
neavenite. Legea-mamă este declarată ultra vires Constituția, dacă încalcă:

(i) exprimă limitele constituționale;

(ii) limitele constituționale implicite; și

(iii) Drepturile constituționale.

(i) Limite constituționale exprese

Nulitatea normelor și reglementărilor apare în cazul în care
legea-mamă încalcă limitele exprese prevăzute de Constitu ție.
Competențele legislative ale Uniunii și ale statelor sunt distribuite la
articolul 246 din Constituție. În cazul în care unul dintre legiuitori
aduce atingere sferei exclusive a celuilalt, astfel cum este delimitată
în trei liste: (i) lista Uniunii; (ii) lista statelor; și lista concurentă,
legislația sa va fi ultra vires.

233
Conform lui Venkataramiah, J., în Indian Express Newspapers v. Union of India ,
AIR 1985 SC 515,
Pagina | 110
(ii) Limite constituționale implicite
Limitele constituționale implicite sunt cele care au fost
enunțate în cazul Delhi Laws Act, și anume, 234 stabilirea politicii și
adoptarea acestei politici într-o regulă obligatorie de conduită.
Legislativul nu poate delega funcția legislativă esen țială niciunei alte
agenții și, dacă deleagă astfel, legea-mamă va fi ultra vires Constituția.

În cazul Delhi Laws Act, Curtea Supremă a declarat ultima

parte a clauzei 2 rea, deoarece a conferit putere agen ției
administrative de a abroga o lege care, potrivit Cur ții, este o putere
legislativă esențială.

III. În mod similar, în cauza Hamdard Dawakhana v. Uniunea Indiei,

Curtea a statuat că secțiunea 3 din Legea privind drogurile și
remediile magice (publicitate inacceptabilă) ultra vires Constituția, 235

deoarece legiuitorul nu a stabilit suficiente orientări pentru

exercitarea puterii discreționare administrative în selectarea unei boli
care urmează să fie inclusă pe listă.

IV. În cauza St. Johns Teachers Training Institute v. Director

regional, Consiliul Național pentru Formarea236 Profesorilor,
Curtea Supremă a stabilit că legislația delegată se bazează pe
presupunerea că legiuitorul nu poate prevedea toate dificultă țile
administrative care pot apărea în funcționarea statutului. Legisla ția
delegată este concepută pentru a răspunde acestor nevoi și este
menită să completeze, nu să înlocuiască statutul de abilitare.

(iii) Drepturile constituționale

Niciun legiuitor nu are competența de a adopta o lege care
încalcă clauza privind dispoziția comercială, dreptul la proprietate în
temeiul articolului 300-A sau dreptul la viață și libertate personală în
temeiul articolului 21. În plus, există un alt motiv pentru care
validitatea legii-mamă poate fi contestată, deși statutul este în
234
AER 1951 SC 332.
235
AER 1960 SC 554.
236
AER 2003 SCW 8014.
Pagina | 111
 conformitate cu legislația, dar încalcă dispozițiile păr ții a III-a din
Constituție prin impunerea a ceea ce se poate numi o restric ție
nerezonabilă asupra exercitării drepturilor fundamentale.237

V. În cauza Chintaman Rao împotriva statului Madhya Pradesh238 ,

Parent Act a conferit comisarului adjunct competența de a interzice
fabricarea de bidis în zonele notificate în timpul sezonului agricol
stabilit de acesta. Comisarul adjunct a impus o interdic ție totală
asupra fabricării de bidis. Ordonanța adoptată de comisarul adjunct
a fost considerată ultra vires în măsura în care legea în temeiul căreia
a fost adoptată a încălcat dreptul fundamental de a desfă șura
activități comerciale, de afaceri, de profesie și de ocupa ție garantat de
articolul 19 alineatul (1) litera (g) din Constitu ția Indiei. În opinia
Curții, ordonanța a impus o restricție nerezonabilă asupra exerci țiului
dreptului fundamental.

II. În cazul în care legislația delegată este ultra vires , Constituția

(i) Generalități
- Uneori se poate întâmpla ca legea-mamă să nu fie ultra vires
Constituția și legislația delegată să fie în concordan ță cu legea-mamă,
totuși legislația delegată poate fi considerată nulă pe motiv că este ultra
vires Constituția. Tocmai acest aspect a fost chemat să ia în considerare
Curtea Supremă în cauza Narendra Kumar v. Uniunea lndia239 În
acest caz, Curtea Supremă a statuat că, chiar dacă legea-mamă este
constituțională, validitatea legislației delegate poate fi totu și contestată
pe motiv că legea nu poate fi prezumată că autorizează ceva care ar
putea contraveni Constituției.

- În Dwarka Prasad vs. Statul Uttar Pradesh,240 Ordinul de Control al

U.P. a fost emis în temeiul Legii privind aprovizionarea esen țială
237
Pentru discuții detaliate, a se vedea Jai Jai Ram Upadhyaya, Teoria sociologică a
rezonabilității, (1968) II SC J 99; Wharm, Alan, Controlul judiciar al legisla ției
delegate: testul rezonabilității, 36 Mad L.R. 611 (1973).
238
AER 1951 SC 118.
239
[1960] 2 SCR 627
240
1993 Supp 3 SCC 141
Pagina | 112
 (puterile temporare) din 1946. Deși legea-mamă era constitu țională,
totuși clauza 3 alineatul (2) litera (b) din ordin a fost considerată ultra
vires de către Curtea Supremă, deoarece a încălcat articolul 19
alineatul (1) litera (g) din Constituția Indiei prin impunerea unei
restricții nerezonabile asupra dreptului de a desfășura activită ți
comerciale și comerciale. Clauza 3 alineatul (1) din ordin prevedea că
nimeni nu poate desfășura activități în sectorul cărbunelui decât în
baza unei licențe. Clauza 3 alineatul (2) litera (b) prevedea, de
asemenea, că controlorul de stat al cărbunelui poate scuti orice
persoană de obligația licenței. Curtea a considerat că clauza 3 alineatul
(2) litera (b) este ultra vires articolul 19 alineatul (1) litera (g), deoarece
conferă puteri arbitrare executivului în acordarea scutirilor.

(ii) Puterea arbitrară este ultra vires în Constituție.

- În Himmat v. Commissioner of Police, secțiunea 33 (1) din Legea
poliției din Bombay,241 1951 a autorizat comisarul de poliție să
stabilească reguli pentru reglementarea comportamentului și
comportamentului adunărilor și procesiunilor pe sau de-a lungul
străzilor. Regula 7 adoptată în temeiul acesteia prevedea că nicio
adunare publică nu va avea loc fără permisiunea prealabilă a .
Comisarul. Norma a fost considerată ultra vires pe motiv că conferea
puteri arbitrare Comisarului atunci când acorda sau refuza
permisiunea și, ca atare, impunea restricții nerezonabile asupra
exercitării libertății de exprimare garantate de articolul 19 alineatul (1)
litera (b) din Constituție.

- În cauza K. Panduranga v. Statul Andhra Pradesh,242 Curtea a

anulat Ordinul din 1978 privind unitățile de catering Andhra Pradesh
(fixarea și afișarea prețurilor produselor alimentare), care obliga
hotelierii să vândă toate cele șapte articole comestibile men ționate în
program. Curtea a decis că orice ordin care obligă o persoană să
desfășoare afaceri împotriva voinței sale încalcă articolul 19 alineatul

241
AER 1973 SC 87.
242
AER 1985 AP 208.
Pagina | 113
 (1) litera (g) din Constituție.

- În Labh Chandra v. Statul Bihar, regula contestată a restricționat

drepturile de vot pentru gestionarea templelor Jain la persoanele care
au vârsta de 21 de ani, 243
care au donat nu mai puțin de Rs. 50Q / -
templului și care au locuit în stat în ultimii 1C ani. Înalta Curte din
Patna a considerat că regula este discriminatorie și ultra vires articolul
14 din Constituție.

 Teoria imunității derivate

- În cazul în care legea-mamă nu poate fi contestată în fa ța Cur ții
deoarece este protejată" în temeiul articolului 31-B din Constitu ție ca
urmare a includerii sale în anexa a noua, întrebarea este dacă
legislația delegată adoptată în temeiul acesteia poate fi contestată. În
cauza Vasanlal Maganbhai v. Statul Bombay244 și Latafat AH Khan
v. Statul Uttar Pradesh245 s-a statuat că, în cazul în care legea-mamă
este salvată în temeiul articolului 31-B și nu poate fi contestată,
legislația delegată nu poate fi contestată nici ca încălcând vreun drept
fundamental pe motiv de protecție derivată.

- Cu toate acestea, această teorie a imunității derivate nu a fost reiterată

în Prag Ice and Oil Mills v. Uniunea Indiei.246 În acest caz,
validitatea constituțională a Ordinului din 1977 privind uleiul de
muștar (controlul prețurilor) a fost contestată. Legea-mamă (Essential
Commodities Act, 1955) a fost inclusă în anexa a noua și, prin urmare,
a fost protejată în temeiul articolului 31-B. Întrebarea adresată Cur ții
Supreme a fost dacă ordinele și notificarea (legisla ția privind copiii)
emise în temeiul Legii privind mărfurile esen țiale din 1955 mai pot fi
contestate ca încălcând drepturile fundamentale. Supreme Court
(Curtea Supremă) a răspuns afirmativ la această întrebare. Curtea a
reținut că, chiar și într-un caz în care o lege-mamă nu poate fi

243
A.I.R. 1975 Pat. 206.
244
AER 1961 SC 4.
245
AER 1973 SC 2070.
246
AER 1978 SC 1296.
Pagina | 114
 contestată în fața Curții din cauza protecției articolului 31-B din
Constituție ca urmare a plasării sale în anexa a noua, legisla ția
delegată promulgată în temeiul acesteia poate fi totuși contestată dacă
încalcă orice dispoziție a Constituției. În acest fel, legisla ția privind
copiii nu intră sub umbrela protectoare a celui de-al nouălea program.

III. În cazul în care legislația delegată este ultra vires , legea-mamă:

Legislația delegată poate fi contestată pe motiv că este ultra vires legea-
mamă sau legea de abilitare sau orice lege generală. 247 Este un principiu
acceptat că autoritatea legislației delegate trebuie exercitată în cadrul
autorității. Delegatul nu poate face o regulă care nu este autorizată de
statura părintească sau de statutul de delegare. Legislația delegată sau
legislația subordonată poate fi declarată valabilă numai dacă este conformă
cu competența conferită. Norma poate fi întotdeauna contestată pe motiv că
nu este autorizată. Validitatea legislației delegate este o chestiune dacă vires,
adică dacă puterea a fost depășită sau exercitată în alt mod în mod abuziv
sau este incompatibilă cu legea-mamă.248

- În cauza Additional District Magistrate (Rev.) v . Sri Pam249 ,

Curtea Supremă a statuat că conferirea puterii de reglementare printr-
o lege nu permite autorității de reglementare să adopte o normă care
depășește domeniul de aplicare al Legii de abilitare. În acest caz, Legea
privind veniturile funciare din Delhi și Legea privind reformele din
Delhi nu au împuternicit autoritatea de reglementare să clasifice
terenurile sau să excludă orice zonă de la pregătirea înregistrării
dreptului și a registrului anual. Cu toate acestea, normele adoptate în
temeiul legii din 1962 clasificau terenurile în șase categorii și
prevedeau că numele titularului proprietății sau al subproprietarului

247
Wade, Drept administrativ, 1988, p. 863; Legile lui Halsbury din Anglia, 4th Edn.
Vol. I, punctul 21; Garner, Drept administrativ, 1985, pp. 66-67.
248
Asstt. Colector de accize centrale v. Ramakrishna, AER 1989 SC 1829; Districtul
Collectoi Chittor v. Asociația comercianților de nuci măcinate din districtul Chittor,
AIR 1989 SC 689; Asociația de bunăstare a angajaților Curții Supreme v. Uniunea
Indiei, AIR 1990 SC 334.
249
(2000) 5 SCC 452.
Pagina | 115
 care ocupă terenuri în "abadi extins" și în șase categorii de terenuri
prevăzute nu vor fi reflectate în registrul de drepturi și în registrul
anual. Curtea a statuat că regulile sunt ultra virus the
parent/enabling Act.

- În cauza Kunj Behari Lai Butel v. Statul H.P.250 Curtea Apex a

statuat că autoritatea administrativă (în acest caz, statul) nu poate
aduce în plasa normelor ceea ce a fost exclus prin Legea însă și. În
acest caz, H.P. Ceiling on Land Holdings Act, 1972 a delegat
guvernului de stat puterea de a face reguli în scopul îndeplinirii
scopurilor acestei legi. Legea din secțiunea 5 a comerțului a scutit
"moșiile și terenurile subordonate acestora" de la aplicarea legii. Cu
toate acestea, regulile stabilite de guvernul de stat au impus embargo
asupra transferului de terenuri subordonate moșiilor. În consecin ță,
normele au fost considerate ultra vires , Legea părintelui fiind
inconsecventă și respingătoare față de aceasta.

IV. Legislație delegată care depășește competența conferită de legea-

mamă.
În cazul în care autoritatea subordonată se încadrează în competen țele
delegate, legislația delegată este menținută valabilă; dar în caz contrar,
Curtea o va anula cu siguranță.251

- În Dwarka Nath v. Corporația Municipală, Legea privind prevenirea

falsificării alimentelor, 1954 a împuternicit guvernul central, în
conformitate cu secțiunea 23 (1), să stabilească reguli pentru
restricționarea ambalării și etichetării oricărui articol alimentar ,252 cu
scopul de a preveni înșelarea sau inducerea în eroare a publicului cu
privire la cantitatea și calitatea articolului. Regula 32 făcută în temeiul
acesteia de către guvern prevedea că trebuie specificat pe fiecare

250
(2000) 3 SCC 40.
251
Vasin v. Comitetul zonei orașului, AIR 1952 SC 115, Tahir Hussain v. Consiliul
districtual Muzaffarnagar, AIR 1954 SC 630; Ganapati Singh v. Statul Ajmer, AIR
1955 SC 188.
252
AER 1971 SC 1844.
Pagina | 116
 etichetă numele și adresa comercială a producătorului, numărul
lotului sau numărul de cod, fie în hindi, fie în engleză. Procedurile au
început împotriva companiei Mohan Ghee pentru încălcarea regulii 32,
deoarece pe cutiile de Ghee a fost scris doar "Mohan Ghee
Laboratories, Delhi-5". S-a pledat în numele companiei Mohan Ghee că
cerința adresei în conformitate cu regula 32 depă șe ște puterea legii-
mamă, care este limitată doar la "cantitate și calitate". Acceptând
afirmația, Curtea Supremă a considerat articolul 32 ca fiind ultra vires
al legii, deoarece era dincolo de puterea conferită guvernului.

- În Chandra Bali v. R.,253 anumite reguli încadrate în Legea privind

feriboturile din nordul Indiei au fost contestate. Legea a autorizat
elaborarea de norme în scopul menținerii ordinii, asigurării siguran ței
pasagerilor și a bunurilor. Cu toate acestea, delegatul a făcut reguli
care interzic stabilirea feriboturilor private la o distan ță de două mile
de granițele unui alt feribot. Curtea a considerat normele ultra vires ,
deoarece acestea se aflau în afara domeniului de aplicare al
competențelor delegate.

În același mod, în Mohd. Yasin v. Town Area Committee, Legea

părintească a autorizat municipalitatea să perceapă taxe numai pentru
utilizarea și ocuparea unor proprietăți ale Comitetului, 254
dar Comitetul
Zonei Orașului a adoptat unele regulamente care impun taxe vânzătorilor
întregi, indiferent de orice utilizare sau ocupare a proprietă ții de către
aceștia. Curtea Supremă a considerat că regulamentele depă șeau
competențele conferite Comitetului și erau, ca atare , ultra vires. În mod
similar, în cauza Ibrahim v. Autoritatea regională de transport, în
temeiul legii-mamă, 255
autoritatea administrativă a fost împuternicită să
elaboreze norme pentru controlul vehiculelor de transport. Dar
autoritatea a făcut reguli pentru fixarea locurilor pentru sta ția de
autobuz. Curtea a considerat că normele ultra vires depășesc puterea conferită
de legea de delegare.

253
AIR 1952 Toate. 795.
254
AER 1952 SC 115.
255
AER 1953 SC 79.
Pagina | 117
 - În cauza Ajoy Kumar Banerjee împotriva Uniunii Indiei256 , în
temeiul secțiunii 16 alineatul (2) din Legea din 1972 privind activitatea
generală de asigurări (naționalizare), guvernul a fost autorizat să
adopte norme pentru reorganizarea asigurărilor generale, în timp ce
normele astfel concepute prevedeau stabilirea modelelor salariale ale
angajaților. Declarând normele ultra vires Legea părinților, Curtea
Supremă le-a declarat invalide.

Legislația delegată poate fi anulată în cazul în care instan țele

constată că aceasta contravine unei dispoziții legale specifice sau
intanului general sau scopului subiacent al legii de delegare. În cauza
Sales Tax Officer v. Abraham, puterea de reglementare a fost conferită
guvernului pentru îndeplinirea scopului legii ,257 în timp ce normele au
fost făcute prescriind ultima dată pentru depunerea formularelor de
declarație de către dealeri pentru a beneficia de rate concesionale la
vânzările interstatale. Curtea a anulat normele, deoarece a constatat că
legea permitea să se stabilească norme numai pentru a prescrie
informațiile care trebuiau menționate în formulare, iar nu pentru a
prescrie termenul de depunere a formularelor. Curtea a declarat normele ultra
vires puterea de legiferare conferită și le-a anulat.

- În General Officer Commanding-in-Chief v. Subhash Chandra

Yadav, guvernul central a elaborat reguli în exercitarea puterilor care
i-au fost conferite prin Legea cantonamentului, 258
1924. Secțiunea 280
alineatul (2) litera (C) din Legea de abilitare a împuternicit guvernul
central să adopte norme care să prevadă "durata mandatului, salariile
și indemnizațiile, fondurile de asigurare, pensiile, gratuită țile, concediul
și alte condiții de serviciu ale funcționarilor consiliilor". În urmărirea
puterii, guvernul central a promulgat Regulile servitorilor fondurilor de
cantonament, 1937. Regula 5-C a fost introdusă în 1972, care
prevedea transferul funcționarilor de la o comisie de cantonament la
alta. Curtea Supremă a considerat că regula era ultra vires legea și, prin

256
AER 1984 SC 1130.
257
AER 1967 SC 1823.
258
AER 1988 SC 876.
Pagina | 118
 urmare, nulă, deoarece guvernului central nu i s-a acordat o astfel de
putere.

- În cauza Maiorul Radha Krishan împotriva Uniunii Indiei și

alții259 , Curtea Supremă a statuat că o acțiune administrativă
întreprinsă în exercitarea puterilor în temeiul unei norme nu poate
trece peste dispozițiile unei legi în temeiul căreia a fost adoptată
norma. În speță, o acțiune administrativă care era prescrisă în temeiul
dispoziției legale a fost inițiată în temeiul unei norme adoptate în
temeiul depășirii dispoziției legale. Curtea a declarat ac țiunea nulă și
neavenită.

- Într-o hotărâre de stabilire a ritmului, Curtea Apex în V. Sundeer v.

Consiliul Baroului din India a considerat că Regulile de formare ale
Consiliului Baroului din India260 , 1995 au fost ultra vires ale
părintelui (Legea de abilitare . Articolul 49 din Legea avocaților din
1961, astfel cum a fost modificată în 1973, prevede că aceasta are
competența de a adopta norme pentru exercitarea func țiilor sale în
temeiul legii. Normele stabilite pentru formarea înainte de înscriere și
examenul de barou, de fapt, nu se refereau la niciuna dintre func țiile
sale, astfel cum sunt prevăzute în lege. Apex Court a anulat normele și
a statuat că normele încadrate la articolul 49 alineatul (1) din lege
trebuie să aibă un cui legal pe care să le atârne. Nu există nici un
cuier legal și, prin urmare, regula se va na ște mort. Prin urmare, cu
excepția cazului în care Parlamentul prevede formarea și examinarea
prealabilă, Consiliul Baroului din India nu poate face acest lucru prin
puterea de reglementare.

- În Mohini Jain v. Statul Karnataka261 a statuat că regulile stabilite

de guvern în temeiul Legii privind instituțiile de învă țământ
(interzicerea taxelor de capitație) din 1984 încalcă scopul și obiectul

259
1965 SCR (1) 213
260
AIR1999 SC 1167
261
(1996) 3 SCC 507.
Pagina | 119
 legii, prin urmare, nule. În acest caz, legea interzicea taxele de
capitație, în timp ce normele stabilite acolo prevedeau o taxă care
putea fi percepută de colegiile medicale private și care nu era taxa de
școlarizare, ci taxa de capitație. Regulile prevedeau o taxă de Rs. 2000
pentru studenții de merit și Rs. 25,000 și 60,000 pentru studen ții non-
merit pentru studenții Karnataka și, respectiv, non-Karnataka.

 Atitudinea liberală a Curții

Cu toate acestea, atitudinea judiciară liberală față de legisla ția delegată
este caracterizată de pronunțarea Curții Supreme în anumite cazuri. În Tata
Iron &; Steel Co . v. Workmen262 Section s of the Coal Mines Provident
Fund and Bonus Scheme Act, 1948 a autorizat guvernul central să elaboreze
o schemă de bonusuri pentru angajați. În exercitarea puterii, guvernul
central a înființat un tribunal cvasi-judiciar pentru a soluționa anumite litigii.
S-a susținut că un astfel de tribunal nu poate fi creat decât de legiuitor, iar
nu printr-un decret executiv. Respingând afirma ția, Curtea Supremă a
observat că este o chestiune de detaliu "care este subsidiară sau auxiliară
scopului principal al măsurii legislative pentru punerea în aplicare a
schemei".263

- În mod similar, în cauza State of T.N . v. Hind Stone,264 secțiunea 15

din Mines and Minerals (Regulation and Development) Act din 1957 a
autorizat guvernul statului să stabilească norme pentru reglementarea
acordării contractelor de închiriere minieră. Regula 8-C promulgată de
guvernul de stat a interzis contractele de închiriere pentru exploatarea
granitului negru în favoarea persoanelor private. Astfel, prin legislatie
delegata intreprinderea privata a fost desfiintata in exploatarea
granitului negru. S-a susținut că regula era ultra vires Legea privind
părinții și, prin urmare, era nevalidă. Respingând afirma ția, Curtea
Supremă a observat: "nu avem nicio îndoială că interzicerea
contractelor de închiriere în anumite cazuri face parte din
reglementarea prevăzută de secțiunea 15 din lege". În acest fel,
262
AER 1973 SC 1401
263
Ibidem
264
AER 1981 SC 711.
Pagina | 120
 legiuitorul și delegații săi sunt singurii depozitari ai competen ței de a
decide ce politică ar trebui urmată în legătură cu aspectele
reglementate de lege.

- Întrebarea dacă un anumit act legislativ delegat depășește puterea

legislației subordonate care revine delegatului trebuie să fie
determinată în raport cu dispozițiile specifice cuprinse în statutul
relevant care conferă competența de a elabora norma, reglementarea
etc. și, de asemenea, obiectul și scopul legii, astfel cum pot fi deduse
din diferitele dispoziții ale actului normativ. Atât timp cât normele au o
legătură rațională cu obiectul și scopul statutului, nu este de
competența Curții să stabilească dacă un scop al unei legi poate fi
servit mai bine prin adoptarea unei politici diferite de cea stabilită de
legiuitor sau de delegatul său.265

V. Legislația delegată în conflict cu legea-mamă-

Validitatea legislației delegate poate fi contestată pe motiv că este în conflict
cu orice dispoziție a legii-mamă. Astfel, în D.T.U. v. Hajelay266 , în
conformitate cu secțiunea 95 din Delhi Corporation Act, 1957, s-a prevăzut că
niciun angajat nu poate fi concediat de nicio autoritate subordonată
autorității de numire , adică directorul general. El a delegat această competen ță
făcând o regulă asistentului manager. S-a considerat că o astfel de normă era
în conflict cu legea-mamă și, prin urmare, era nevalidă.

- În mod similar, în cauza State of Karnataka v. Ganesh Kamathr267,

în temeiul secțiunii 7 din Legea privind autovehiculele din 1939, s-a
prevăzut că o persoană care trece un test de conducere a unui
autovehicul greu este considerată că a trecut testul și la conducerea
oricărui autovehicul mediu. Norma 5 alineatul (2) adoptată în temeiul
legii prevedea că, deși o persoană a promovat examenul pentru
conducerea autovehiculelor grele, aceasta nu poate obține un permis
decât dacă deține deja un permis și are doi ani de experien ță în

265
Consiliul Maharashtra al S. H. S. E. v. Paritosh, AIR 1984 SC 1543.
266
AER 1972 SC 2452.
267
AER 1983 SC 550, 1983 (2) SCC 402;
Pagina | 121
 conducerea autovehiculelor medii. Acesta nu poate obține un astfel de
permis decât dacă a promovat anterior proba de conducere a unui
autovehicul mediu. Această regulă s-a dovedit a fi în conflict direct cu
secțiunea 7 din Legea privind societățile-mamă. Curtea Supremă a
considerat că norma depășește sfera autorității legale și, prin urmare,
este incompatibilă cu Legea de abilitare.

Cu toate acestea, întrebarea este când se poate spune că o lege sau

orice altă legislație delegată este incompatibilă sau respingătoare cu legea-
mamă sau cu orice lege generală și, prin urmare, rea. În White vs.
Morley, Channel,268 L.J. a observat: "O lege de revedere. ... nu este rău,
deoarece se ocupă de ceva care nu este tratat de legea generală. Dar nu
trebuie să modifice legea generală, făcând ilegal ceea ce legea generală
face ilegal; sau cea ilegală pe care legea generală o face legală." 269

În mod similar, Krishna Iyer, J.270 spune: "O lege trebuie judecată
pentru constituționalitatea ei prin generalitatea cazurilor pe care le
acoperă, nu prin pistrui și excepții, ea martirizează". "Legiuitorul și
delegatul său sunt singurii depozitari ai puterii de a decide ce politică ar
trebui urmată și nu există nicio posibilitate de interven ție din partea
Curții, cu excepția cazului în care dispoziția specială contestată în fa ța sa
se poate spune că suferă de orice infirmitate juridică, în sensul că este în
întregime în afara domeniului de aplicare al competen ței de reglementare
sau că este incompatibilă cu oricare dintre dispozi țiile actului normativ
sau că încalcă orice limitărilor impuse de Constitu ție." 271

- În angajații Curții Supreme. Welfare Association v. Uniunea

Indiei,272 Curtea Supremă a statuat că "validitatea legisla ției
subordonate poate fi contestată pe motiv că orice alte acte legislative
pot fi contestate".273 După ce s-a referit la o serie de cauze principale,
Curtea a concluzionat: "În cazul în care validitatea unei legisla ții
subordonate (indiferent dacă este făcută direct în temeiul Constitu ției
268
(1899) 1 Î.B34.
269
Ibidem, la p. 39.
270
Iosif v. Anant Mills, AER 1977 SC 2279.
271
Consiliul Maharashtra al S. H. S. E. v. Paritosh, AIR 1984 SC 1543.
272
AER 1990 SC 334.
273
AER 1990 SC 334.
Pagina | 122
 sau al unei legi) este pusă sub semnul întrebării, Curtea trebuie să ia
în considerare natura, obiectele și schema instrumentului în ansamblu
și, pe baza acestei examinări, trebuie să ia în considerare exact care a
fost domeniul în care, și scopul pentru care puterea a fost delegată
prin legea aplicabilă."274

VI. Legislația delegată în contradicție cu procedura prevăzută în legea-

mamă:
Uneori se întâmplă ca legea-mamă să stabilească o procedură care
trebuie urmată de organul administrativ atunci când exercită puterea
legislativă în temeiul acesteia. Dacă procedura nu este respectată, legisla ția
delegată poate fi declarată necorespunzătoare. În Banwari Lai Agarwalia v.
Statul Bihar275 în temeiul secțiunii 12 din Legea minelor din 1952, guvernul
central a fost obligat să consulte Consiliul minier constituit în temeiul legii
înainte de a elabora reguli. Guvernul central a făcut reguli fără a consulta
Consiliul Minier.

- Curtea Supremă a considerat că normele astfel formulate cu

încălcarea dispoziției legale erau nule, fiind ultra vires procedura
stabilită prin legea-mamă.

- Atunci când examinează problema validității legislației delegate pe motiv de

procedură, Curtea are în vedere mai degrabă intenția decât forma de
drept. În cauza Raza Buland Sugar Co . vs. Rampur
Municipality,276 s-a prevăzut în Legea municipalităților din 1916 că
regula în formă de proiect trebuie publicată în cotidianul local hindi.
Cu toate acestea, proiectul de norme a fost publicat într-un cotidian
urdu. S-a susținut că proiectul de norme era nul din cauza încălcării
clauzei procedurii obligatorii. Respingând afirmația, Curtea Supremă a
considerat că ceea ce era material era publicația și nu cotidianul hindi.
AER 1989 SC 989.

Legislația delegată este necorespunzătoare din motive de procedură

atunci când depășește sau contravine competențelor delegate. În District

274
Ibidem.
275
AER 1970 Pat 377
276
AER 1965 SC 895.
Pagina | 123
Collector, Chittorv. Asociația comercianților de nuci măcinate din
districtul Chittor,277 în exercitarea competențelor în temeiul secțiunii 3 din
Legea din 1955 privind produsele esențiale, guvernul central a autorizat
guvernul de stat, prin emiterea unei notificări, să emită ordine pentru a
prevedea aspectele menționate în notificarea menționată. În conformitate cu
clauza 2 din notificare, s-a solicitat ca, atunci când se emite ordinul referitor
la orice aspecte specificate în anumite clauze, inclusiv clauza (f) a alineatului
(2) al articolului 3 din lege, guvernul de stat să obțină acordul prealabil al
guvernului central. Guvernul de stat a emis o circulară care impune restric ții
privind circulația uleiului, semințelor oleaginoase etc. fără a ob ține acordul
prealabil al guvernului central. Considerând ordinul ultra vires, Curtea
Supremă a observat: "Un delegat nu are dreptul să exercite puteri care
depășesc sau contravin competențelor delegate. Dacă un ordin este emis sau
încadrat în exces față de competențele delegate autorită ților, un astfel de
ordin ar fi ilegal și nul.

VII. Malafidă: rea-credință-

1. Anglia.—Legislația delegată poate fi contestată pe motiv de rea-
credință sau din motive necorespunzătoare ale autorității de
reglementare.278 Ori de câte ori legiuitorul conferă o putere legislativă
unei autorități administrative, respectiva competență trebuie exercitată
cu bună-credință de către aceasta din urmă și, pe baza dovezii relei-
credințe, Curtea poate considera exercitarea puterii ultra vires.

- În cauza R. v. Controlorul general al brevetelor, Clauson,279 J. a

spus:
"Dacă, la citirea ordinului Consiliului care face regulamentul, pare de fapt
că Majestatea Sa nu a considerat că este necesar sau oportun pentru scopurile
relevante pentru a face regulamentul, sunt de acord că, la prima vedere, ar fi
inoperant".280

277
AER 1961 SC 849.
278
Me Eldowney v. Forde, 1969 1 Toate E.R. 1039.
279
(1941) 2 KO 306.
280
Ibidem, la p. 316.
Pagina | 124
 - În mod similar, din observațiile Lordului Russel, C. J. în Kruse v.
Johnson, devine clar că, dacă o lege dezvăluie reaua-credin ță, 281

aceasta poate fi considerată ultra vires.

2. India. În Narendra Kumar v. Uniunea Indiei, în timp ce decidea

validitatea Ordinului de control al metalelor neferoase, 1958, 282
Curtea
Supremă a observat: "mala fides nu au fost sugerate și continuăm pe
presupunerea că guvernul central a fost sincer de părere"283 din aceste
observații se poate deduce că instanțele pot lua în considerare exercitarea
mala fide a puterii de către autoritatea statutară.

- În Nagraj v. Statul AP,284 guvernul Andhra Pradesh a emis o

ordonanță care reduce vârsta de pensionare a tuturor angajaților
guvernamentali de la 58 / ani la 55 de ani. Ordonan ța a fost
contestată, printre altele, pentru motivul că era vorba despre
exercitarea cu rea-credință a puterii. Negativând afirmația, Curtea Supremă a
considerat că puterea de luare a ordonanțelor era o putere legislativă și
argumentul mala mareelor a fost greșit conceput.

Se poate susține că nu numai o legislație delegată, ci și o lege adoptată

de legiuitorul competent și chiar un amendament constituțional pot fi
contestate ca fiind de rea-credință. Punctul este concluzionat în cauza
principală A.K. Roy v. Uniunea Indiei.285 Cu toate acestea, se poate observa
că "afirmațiile despre mala fides sunt mai ușor de făcut decât de făcut". 286 Cu
toate acestea, în cazul în care este întocmită, legislația delegată poate fi
declarată ultra vires.287

VIII. Nerezonabilitate
(a) Anglia.Principiul în Anglia este că regulamentele făcute de
corporațiile municipale sunt ultra vires pe motiv de nerezonabilitate. Această

281
(1898) 2 QB 91.
282
AER 1960 SC 430.
283
Ibidem, la p. 433.
284
AER 1985 SC 551.
285
AER 1982 SC 710.
286
Mittal v. Uniunea Indiei, AIR 1983 SC 1.
287
Dr. V. N. Shukla, Controlul judiciar al legislației delegate, JILI 1959, p. 259.
Pagina | 125
 regulă se bazează pe prezumția că legislația nu a inten ționat niciodată să
confere puterea de a adopta norme nerezonabile și, prin urmare, acestea
sunt ultra vires. După cum observă de Smith288 , "nu există niciun motiv sau
principiu pentru care un instrument vădit statutar să nu fie considerat ultra
vires doar pentru acest motiv ”

Cazul principal privind caracterul nerezonabil al legilor este Kruse vs.

Johnson.289 În acest caz, Legea părinților a conferit Consiliului Jude țean din
Kent puterea de a adopta regulamente. O lege a fost făcută "interzicând
oricărei persoane să cânte sau să cânte în orice loc public sau autostradă la
cincizeci de metri de orice casă de locuit". Deoarece era nerezonabil, acela și
lucru a fost, prin urmare, considerat ultra vires.

Soluționând cazul, lordul Russel, C. J., a propus testul

caracterului nerezonabil al legislației delegate astfel:

"Dacă, de exemplu, ei (regulamentele) s-au dovedit a fi părtinitori și

inegali în funcționarea lor între diferite clase, dacă au fost vădit nedrep ți;
dacă au dezvăluit reaua-credință; dacă ar implica o ingerin ță atât de opresivă
sau gratuită în drepturile celor supuși lor, încât nu ar putea găsi nici o
justificare în mintea oamenilor rezonabili, Curtea ar putea foarte bine să
spună: "Parlamentul nu a intenționat niciodată să dea autoritatea de a face
astfel de reguli, ele sunt nerezonabile și ultra vires", În acest fel, elementele
de nerezonabilitate sunt:

(a) Funcționare parțială sau inegală între diferite clase.

(b) Vădit nedrept.
(c) Reaua-credință.
(d) Interferența opresivă cu drepturile oamenilor care nu poate fi găsită în
mintea oamenilor rezonabili.

- Ilustrație - Arlidge v. Islington Corporation.290 În acest caz, o

288
Judicial Review of Administrative Action, (1984), pp. 354-55; Wade, Drept
administrativ, (1988), p. 354; Garner, Drept administrativ, 1985, p. 72.
289
(1898), 2. QB 91.
290
(1909) 2 KO 127.
Pagina | 126
 corporație a făcut o lege care impune proprietarului unei case de locuit
să facă ca spațiile să fie curățate o dată pe an. În cazul încălcării
regulamentului menționat, a fost impusă și sancțiunea. Curtea a
considerat că un astfel de statut ultra vires este nerezonabil, deoarece
spațiul ar fi putut fi închiriat de proprietarul terenului și acesta ar
putea fi în imposibilitatea de a efectua lucrările fără a comite
încălcarea.

(b) Statele Unite ale AmericiiÎn SUA, legislația delegată poate fi

contestată ca fiind nerezonabilă în temeiul clauzei procesului echitabil din
Constituție. Schwartz291 afirmă: "Validitatea reglementării poate fi men ținută
numai dacă este în mod rezonabil legată de scopurile de abilitare a
legislației". Chiar și o normă care tratează subiectul în cadrul autorită ții
delegate a agenției poate fi invalidă dacă este arbitrară sau nerezonabilă. "Nu
numai că un regulament, pentru a fi valabil, trebuie să fie în concordan ță cu
statutul, dar trebuie să fie și rezonabil."292

(c) India.Principiul este același cu cel acceptat în India. În cauza

Dwarka Prasad v. State of U.P., 293
validitatea clauzei 4 alineatul (3) din U.P.
Coal Control Order a fost contestată. În temeiul acestei clauze, autoritatea
emitentă a fost abilitată să acorde, să refuze acordarea autoriza ției, să
reînnoiască sau să refuze reînnoirea unei licen țe și să suspende, să anuleze,
să revoce sau să modifice orice licență acordată de aceasta în temeiul
ordinului din motive care urmează să fie înregistrate.

- Considerând prevederea arbitrară și nerezonabilă, Curtea a observat că

"autorității de acordare a licențelor i s-a acordat putere absolută" în
acordarea, anularea etc. de licență. "Nu au fost elaborate norme și nu
au fost date instrucțiuni cu privire la aceste aspecte pentru a reglementa
sau a ghida discreția" autorității de acordare a licențelor. S-a susținut
că a fost prevăzută o garanție suficientă împotriva oricărui abuz de
291
Drept administrativ, 1984, p. 154.
292
Doliu familial Prod. Servicii, (1973) 411 US 356; Manhattan Gen. Compania de
echipamente v. Comisar, (1936) 297 SUA 129; F.C.C . v. American Broad Casting Co.,
(1954) 347 SUA 284.
293
AER 1954 SC 224.
Pagina | 127
 putere ca urmare a faptului că autoritatea emitentă era obligată să
motiveze.

- Respingând acest argument, Curtea a observat: "Această protec ție, în

opinia noastră, nu este deloc eficientă, deoarece nu există o autoritate
superioară prevăzută în ordin care să poată examina corectitudinea
acestor motive și să revizuiască sau să revizuiască decizia ofi țerului
subordonat. Prin urmare, motivele care trebuie înregistrate sunt
numai satisfacția personală sau subiectivă a autorității emitente și nu
pentru a oferi vreo cale de atac persoanei vătămate.294

Hotărârea în cazul S. B. Yadava vs. Statul Haryana295 se apropie

foarte mult de propunerea că regulile nerezonabile sunt ultra vires. În acest
caz, aplicarea retroactivă a normelor privind serviciile nu a fost permisă pe
motiv că puterea legislativă nu a fost exercitată în mod corespunzător, în
măsura în care s-au împlinit șapte ani și normele s-au schimbat cu fiecare
schimbare a guvernului, ca și cum ar fi "jucărie" în mâinile guvernului.

(i) Temei
În India, doctrina caracterului nerezonabil al legislației delegate s-a
bazat pe un temei ferm, și anume articolul 14 din Constituție.296 Conform
interpretării Curții Supreme, articolul 14, care garantează egalitatea în fa ța
legii, poate fi folosit acum pentru a invalida orice lege și ac țiune arbitrară sau
nerezonabilă.

Într-o serie de cazuri, Curtea Supremă a stabilit că articolul 14 con ține

principiul caracterului rezonabil.297 S-a statuat că "conceptul de
rezonabilitate și non-arbitrar străbate întreaga schemă constitu țională și este
un fir de aur care străbate întreaga țesătură a Constituției. În consecin ță,
"orice acțiune a statului, fie că este legislativă sau executivă sau a unei
"autorități în temeiul articolului 12", va fi anulată de instan ță dacă nu

294
AER 1954 SC 224 (227).
295
AER 1981 SC 561.
296
A se vedea M. P. Jain, Administrative Law, XVII ASIL (1981) 468.
297
E. P. Royappa c. Statul Tamil Nadu, (1974) 4 SCC 3, 38.
Pagina | 128
respectă cerința rezonabilității.298 Astfel, în cauza Council of Legal Aid and
Advice v. Consiliul Baroului din India, s-a statuat că norma stabilită de
Consiliul Baroului din India299 , care interzice înscrierea ca avocat a
persoanelor care au împlinit vârsta de 45 de ani, este arbitrară și, prin
urmare, nerezonabilă. Din acest motiv, Curtea a anulat regula. Cu toate
acestea, o regulă similară nu a fost anulată în Haniraj L. Chulani (Dr.) v.
Consiliul Baroului din Maharashtra și Goa.300 În acest caz, regula 1 din
Regulamentul Consiliului Maharashtra și Goa nu permitea persoanelor deja
angajate în orice altă profesie, cum ar fi profesia medicală, să fie înscrise în
calitate de avocat. Validitatea unei astfel de dispozi ții a fost contestată din
cauza delegării excesive. Curtea Supremă a considerat că dispozi ția
contestată nu a fost viciată din cauza delegării excesive, deoarece afectează
obiectul, scopul și economia legii, care stabilește un cod complet și oferă
suficiente orientări. Prin urmare, aceasta intră în competen ța de
reglementare a Consiliului Baroului de Stat.

- În cauza State of A.P . v. Mcdowell and Co.301 Curtea Supremă a

clarificat faptul că simpla afirmație de arbitrar în sine nu este un motiv
suficient pentru anularea unui act normativ în temeiul articolului 14,
trebuie demonstrată o anumită infirmitate constitu țională pentru
anularea unei legislații. Discriminarea este un motiv recunoscut de
încălcare a articolului 14, iar o lege care se dovedește a fi
discriminatorie poate fi considerată arbitrară. O legisla ție arbitrară este
nerezonabilă.

- În cauza Air India v. Nargesh Meerza,302 validitatea regulamentului

privind serviciile încadrat de Air India care prevede încetarea
serviciilor unei însoțitoare de zbor la prima sa sarcină a fost
contestată. Curtea Supremă a considerat că reglementarea este extrem
de arbitrară, nerezonabilă, respingătoare pentru no țiunile unei
societăți civilizate și interferează cu cursul obișnuit al naturii umane.
298
Ajay Hasia v. Khalid Mujib, (1981) 1 SCC 722, 741.
299
(1995) 1 SCC 232.
300
(1996) 3 SCC 342
301
(1996) 3 SCC 709.
302
AER 1981 SC 1829.
Pagina | 129
 Nu este "o dizabilitate, ci una dintre consecințele naturale ale
căsătoriei și caracteristica imuabilă a vieții conjugale". 303

Similară este decizia în cazul State of Maharashtra v. Chandr. bhan304 ,

în care a fost pusă sub semnul întrebării validitatea regulii 151 alineatul
(1) punctul (ii) litera (b) din Regulamentul privind serviciile publice din
Bombay, 1939, care prevede Re. 1 ca indemnizație de subzisten ță după
condamnarea unui angajat guvernamental, chiar dacă apelul său este
pendinte. Curtea Supremă a considerat-o "nerezonabilă și nulă". De
asemenea, "anulează dreptul la recurs și este nedrept și neconstitu țional".
În cursul judecății sale, Chinnappa Reddy a observat: "Acordarea
indemnizației de ședere la rata de Re 1/- pe lună nu poate fi caracterizată
decât ca ridicolă".305

- În statul Maharashtra vs. Raj Kumar,306 o regulă încadrată de

guvernul din Maharashtra prevedea acordarea ponderii unui
candidat care a trecut S.S.C. din zona rurală în serviciul
guvernamental.

Curtea Supremă a anulat norma pe motiv de nerezonabilitate, deoarece,

în opinia Curții, acest lucru nu avea nicio relevanță pentru obiectul selec ției
candidaților aptitudine de a lucra în mediul rural.

Din nou, în cauza Central Inland Water Transport Corporation v.

Brojo Nath Ganguly307, norma care prevedea încetarea serviciilor
angajatului permanent înainte de vârsta de pensionare a fost considerată
nerezonabilă, opusă ordinii publice și clauzei Henry VIII.

IX. Pragmatism
Abordarea judiciară nu este pedantă și idealistă, ci pragmatică, care
trebuie să determine standardul rezonabilității. În mod normal, trebuie să se
prezume că o autoritate administrativă responsabilă căreia i s-a încredin țat
303
A. I. R. 1981 SC 1829.
304
A. I. B. 1983 SC 803.
305
A. I. R. 1983 SC 803.
306
A. I. R. 1982 SC 1301.
307
A. I. R. 1986 SC 1571.
Pagina | 130
competența legislativă delegată știe ceea ce este necesar, rezonabil, just și
echitabil. Validitatea normelor trebuie apreciată în func ție de generalită țile
cazurilor pe care le acoperă și nu în funcție de cazurile rătăcite de erori și
nereguli descoperite.

- Prin urmare, testul rezonabilității ar trebui aplicat în contextul

realităților vieții. Acestea au fost observațiile făcute de Curtea Supremă
în cauza Maharashtra State Board of S. H. S. E. v. Paritosh,308
unde regula 104 prevedea: "Niciun candidat nu va pretinde sau nu va
avea dreptul la reevaluarea răspunsurilor sale sau la divulgarea sau
inspectarea cărților de răspunsuri sau a altor documente a șa cum au
fost tratate ca fiind cele mai confidențiale". Această regulă a fost
contestată, dar Curtea Supremă a considerat-o valabilă. În mod
similar, în cauza Narain Iyer v. Uniunea Indiei,309 Curtea Supremă
s-a spălat pe mâini de sarcina de a examina caracterul rezonabil al
tarifelor telefonice fixate de guvern.

X. Opresivitate
În cazul în care o normă este vădit injustă, caparică, inechitabilă sau
parțial în vigoare, aceasta poate fi invalidată pe motiv de nerezonabilitate. În
cauza Indravadan împotriva statului Gujarat,310 norma 6 alineatul (4)
litera (i) coroborată cu articolul 6 alineatul (4) punctul (iii) litera (c ) prevedea că
un judecător civil (secția superioară) după împlinirea vârstei de 48 de ani nu
va fi eligibil pentru a fi luat în considerare pentru promovarea în postul de
judecător asistent. Curtea Supremă a considerat dispoziția men ționată ca
fiind arbitrară și nerezonabilă.

Din nou, în Meenakshi v. Universitatea din Delhi,311 în scopul admiterii

la Colegiul Medical din Delhi, a fost prescrisă o condi ție de școlarizare în
ultimii doi ani în orice școală din Delhi. Curtea Supremă a considerat că
această cerință este arbitrară și nerezonabilă.

308
A. I. R. 1984 SC 1543.
309
A. I. R. 1976 SC 19 și 6.
310
A. I. R. 1986 SC 1035.
311
A.I.R. 1989 SC 1568.
Pagina | 131
 - Curtea Supremă a propus: "Regulile sunt menite să fie rezonabile și ar
trebui să ia în considerare varietatea circumstan țelor în care se obligă
cei pe care regulile încearcă să le guverneze. Suntem de părere că
condiția din prescrierea calificărilor pentru admiterea la Colegiul
Medical din Delhi ar trebui interpretată ca nefiind aplicabilă
studenților care trebuie să părăsească India cu părinții lor pe părintele
detașat într-o țară străină de către guvern.312

 Ultra vires act: Efect

În cazul în care o acțiune este declarată ultra vires, aceasta este nulă și
neavenită și nu produce niciun fel de efecte juridice. Nu are niciun picior
legal pe care să stea.313 Odată ce Curtea declară că un act administrativ este
nul din punct de vedere juridic, situația este ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. Autoritatea statutară nu poate depăși puterea conferită și orice
acțiune fără putere nu are valabilitate juridică. Acesta este nul ab initio și nu
poate fi ratificat.314

 Concluzii finale
- În general, orice motiv pe baza căruia controlul jurisdic țional poate fi
justificat poate fi calificat în mod logic ca o ramură a doctrinei315 ultra
vires; aici am avut de-a face cu cazuri directe în care ultra vires a fost
justificarea solitară sau principală pentru controlul jurisdic țional.

- În ansamblu, controlul jurisdicțional al legislației delegate are mai

degrabă o valoare simbolică decât o valoare practică semnificativă ca
mecanism de control al legislației delegate. Pentru a face controlul
judiciar mai eficient, este necesar ca delegarea legislației să nu confere

312
Ibidem.
313
Wade, Drept administrativ, 1988, p. 41.
314
Consiliul Baroului din India v. Surjeet Singh, A.I.R. 1980 SC 1612; Universitatea
Marathawad v. Sheshrao, A.I.R. 1989 SC 1582.
315
Garner, Drept administrativ, 125 (ed. a 3-a); A se vedea, de asemenea, M.G. Pandke
v. Consiliul municipal,-Hinganghat, A.I.R. 1993 SC 142. În acest caz, doctrina
domeniului ocupat a fost propusă pentru a determina validitatea legisla ției delegate.
Curtea a statuat că, întrucât domeniul legislativ ca vârstă de pensionare este deja
ocupat de un cod recunoscut prin lege, Consiliul municipal nu putea adopta legi
contrare acestuia în acest scop.
Pagina | 132
 putere în două limbaje largi și generalizate. Într-un astfel de caz,
Curtea poate considera extrem de dificil să considere că o normă nu
intră în sfera de competență delegată. Aceasta este ceea ce are în
vedere doctrina delegării excesive. În acest caz, legisla ția delegată va fi
ultra vires dacă depășește politica de bază care stă la baza legii-mamă
adoptate de legiuitor.

III. JUDICIAR
Aplicare- Legislația delegată nu depășește competența de control
jurisdicțional a Curții Supreme și a Înaltelor Cur ți. De fapt, poate fi revizuit
de două ori.
În primul rând, asigurarea coerenței cu prevederile Constituției; și
în al doilea rând , pentru a asigura respectarea obiectivelor, scopurilor și
limitărilor legale de politică.

Nicio regulă, ordin, regulament sau notificare nu poate contraveni și

încălca oricare dintre limitările constituționale. Puterea de reglementare
trebuie să fie " supusă dispozițiilor Constituției" și ar trebui să fie
conferită Guvernului în temeiul unei legi valabile. Ceea ce Legislativul
nu poate face, nu poate delega Guvernului; și, în consecin ță, Guvernul nu
poate face acest lucru. În cazul în care legea în temeiul căreia este elaborată
legislația delegată este ultra vires competența legiuitorului, legislația
delegată nu poate fi susținută deloc. Atunci când legea este
neconstituțională, normele nu pot fi salvate.316

Legislația delegată este nulă ab initio în cazul în care delegarea legală în

cazul respectiv este inadmisibilă din punct de vedere constitu țional și este
nulă din cauza delegării excesive pentru încălcarea regulii împotriva delegării
funcției legislative esențiale sau pentru subminarea sistemului, politicii și
intenției legii-mamă. Rațiunea de a fi a acestui motiv de nulitate a legisla ției
316
HarakChandv. Uniunea Indiei, AIR 1970 SC 1453; Mohammad Faruk împotriva
statului Madhya Pradesh, AIR 1970 SC 93; Shamaraov. teritoriul Uniunii
Pondicherry, AIR 1967SC 1480; Devi Das Copal Krishan v. Statul Punjab AIR 197 SC
1985; Hamdard Dawakhana c. Uniunea Indiei, AIR 1960 SC 554; Raj Narain v.
Comitetul de administrație Patna, AIR 1954 SC 569.
Pagina | 133
delegate este că norma care limitează competența legiuitorului limitează și
competența autorității administrative; iar prima nu poate delega, dacă
delegarea implică renunțarea la funcția legislativă esen țială și are ca rezultat
abdicarea legislativă. Sub rezerva limitelor largi permise ale delegării și a
prezumției stabilite de validitate a statutului, legisla ția delegată poate fi
atacată, printre altele, din următoarele motive, și anume:

(i) Că este ultra vires statutul, sau în opoziție cu politica și scopul

statutului;

(ii) Acest lucru este nul pentru delegarea excesivă;

(iii) Că este încadrat neregulat și că, la încadrarea sa, condi țiile obligatorii
prescrise nu sunt îndeplinite; și

(iv) Aceasta contravine oricărei limitări constituționale.

 REGULA ULTRA VIRES :

Normele, reglementările și notificările nu ar trebui să fie ultra vires
autoritatea delegată prin lege, astfel cum este determinată de interpretarea
judiciară a dispozițiilor relevante ale prezentului statut 317. Nici domeniul de
aplicare al competenței de reglementare nu poate fi extins de autoritatea de
reglementare, nici normele încadrate după întinderea limitelor legale nu pot
fi considerate a intra vires autoritatea delegată.

i. Acestea ar trebui să fie intra vires obiectele, scopurile și politica

actului normativ.

ii. Acestea ar trebui să servească sau să îndeplinească scopurile

declarate prin lege.

iii. Acestea nu trebuie să falsifice intenția legislativă și nu trebuie să

depășească domeniul de aplicare al statutului.

317
Daya v. controlor șef comun al importurilor și exporturilor, AIR 1962 SC 1796;
Hamdard Dawakhana c. Uniunea Indiei, supra; Darshan Singh v. Statul Punjab, AIR
1954 SC 83; Adarsh Industrial Corporation v. Comitetul de marketing, AIR 1962
Punjab 426; Venkatanarayna v. Statul A.P., AIR 1960 A.P. 171.
Pagina | 134
 iv. Acestea nu trebuie să fie incompatibile cu dispozi țiile legii; ar trebui
să se conformeze standardelor, să urmeze orientările stabilite de
legiuitor și ar trebui să respecte cu strictețe politica statutului. 318

v. Acestea nu trebuie să încalce zona prevăzută de statut și nu trebuie

să încalce domeniul de aplicare și scopul acesteia.

vi. Acestea trebuie să furnizeze ceea ce legiuitorul este obligat să

prevadă; iar autoritatea de reglementare nu ar trebui să facă nicio
omisiune gravă substanțială.319

vii. Nicio normă nu ar trebui să facă o dispozi ție incompatibilă sau în

conflict cu statutul.320 Orice conflict, perceptibil sau imperceptibil,
trebuie să anuleze o regulă pentru a fi ultra vires statutului.321 Dacă
norma este consecventă și nu intră în conflict cu legea-mamă, dar
este incompatibilă cu o lege deja în vigoare, aceasta nu este nulă. 322

viii. Atunci când este contestată pe motiv de fond ultra vires , instanța
poate examina conținutul acestora fără a examina, desigur, politica
și înțelepciunea obiectului lor, decât indirect, pentru a asigura
conformitatea cu intenția legislativă.

ix. Aceasta poate vedea dacă instrumentul statutar, în esența și

conținutul său, intră în domeniul de aplicare al competenței
delegate și în sensul limbajului și al politicii statutului, interpretat
dintr-o singură bucată. Aceasta nu lovește un instrument statutar,
doar pentru că nu menționează secțiunea specifică din statutul
specific relevant, dacă se justifică altfel.

x. Neconsiderentul secțiunii relevante și faptul că a fost întocmit în

318
Venkateswara v. Guvernul A.P., AIR 1966 SC 629; D.S. Mills v. Uniunea Indiei, AIR
1959 SC626; Sivarajanv. Unim de lndia, AIR 1959SC556; Shahabuddin Khanv.
Statul U.P., AIR1960 All. 373; Munsha Singh Dhaman Singh v. Statul Punjab, AIR
1960 Punj. 217.
319
Comisarul-șef al Ajmer v. R.S. Ddni, AIR 1957 SC 304.
320
Manepalli Venkatanarayanav. Statul A.P., AIR 1960 AP171;Ram Prasad v. Stat, AIR
1952 Toate. 843.
321
Mohammad Hussain v. Statul A.P., AIR 1962 97, Adarsh Industrial Corporation v.
Comitetul pentru piață, AIR 1962 Punj. 526.
322
T.B. Ibrahim c. Autoritatea regională de transport, AIR 1953 SC 79.
Pagina | 135
 temeiul autorității delegate nu o fac nevalidă.323

xi. În cazul în care se dovedește că sursa legală a competențelor

delegate este stabilită, faptul că actul normativ pretins a fi adoptat
în mod incorect în temeiul oricărei alte dispoziții nu face ca
legislația delegată să devină inoperantă.

xii. Orice inexactitate din considerentul preambulului actului normativ

ar trebui ignorată, în cazul în care competența guvernului sau a
autorității administrative (delegatul) este dincolo de orice îndoială. 324
Aceasta este invalidată numai dacă încalcă politica statutară; și
reduce obiectele și scopurile legislative la ad absurdum sau
anulează în alt mod efectul acestora.325

xiii. Doctrina separabilității se aplică ca regulă practică a controlului

jurisdicțional al legislației delegate; și numai acele norme încadrate
într-un instrument statutar sunt considerate nule, așa cum se
dovedește a fi ultra vires statutul. Întregul instrument statutar
este anulat, în cazul în care normele criticabile nu pot fi eliminate.

Sub rezerva temeiului lor de validitate și având în vedere competen ța

autorității de reglementare, normele nu pot fi considerate inoperante. Orice
exercitare excesivă a puterii discreționare de către autoritate ex facie
nu le face rele.

 Legea privind industria de nucă de cocos, 1953 - În

temeiul articolului 26 alineatul (1)

Guvernul central poate adopta norme pentru îndeplinirea

scopurilor legii, sub rezerva condiției publicării anterioare.

- Alineatul (2) enumeră aspectele cu privire la care pot fi stabilite

norme în special fără a aduce atingere caracterului general al
competenței conferite în temeiul alineatului (1). Printre altele, se

323
Brajendra Kumar v. Uniunea Indiei, AIR 1961 Cal. 317.
324
Afzal Ullah v. Statul U.P., AIR 1964 SC 264; Balakotia v. Uniunea oflndia, AIR 1958
SC 232.
325
Raj Narain v. Comitetul de administrație Patna (supra pp. 247,250-251).
Pagina | 136
 pot stabili norme pentru înregistrarea producătorilor de produse
din nucă de cocos și pentru articularea condițiilor unei astfel de
înregistrări, precum și pentru acordarea și eliberarea licen țelor, a
formelor de cerere etc.

- Normele de acordare a licențelor încadrate în această lege

prevedeau că nicio persoană nu putea exporta fibre de nucă de
cocos, ignam sau produse din nucă de cocos fără licen ță, iar o
persoană care, în oricare trei ani precedenți, exporta nu mai
puțin de 55 de tone de produse din fibră de cocos (cu excepția
cablurilor din nucă de cocos) avea dreptul la o licen ță; și, dacă
este cazul, ar putea fi înregistrat ca exportator "dacă, în
perioada de douăsprezece luni imediat anterioară datei cererii, o
cantitate minimă de 25 de tone de yam de nucă de cocos a fost
clasificată într-o fabrică deținută de solicitant și înregistrată în
conformitate cu Legea fabricilor, 1948".

- S-a statuat că exercitarea puterii de reglementare nu a fost

marcată de o marjă de apreciere excesivă din partea autorită ții
de reglementare.

- În timp ce ataca normele, s-a susținut că, prin prescrierea unui

test cantitativ în locul unui test calitativ, autoritatea de
reglementare a eliminat micii comercianți de produse din nucă
de cocos din comerțul de export. Acest lucru a creat un spațiu
pentru o largă discreție în materie de control și reglementare a
comerțului cu export de nucă de cocos. S-a subliniat, de
asemenea, că conținutul normelor era contrar recomandărilor
unui comitet ad-hoc pentru marketing exterior instituit de
Consiliul pentru nucă de cocos.

- Curtea a observat că nu este vorba despre exercitarea unei

puteri discreționare excesive de către autoritatea de
reglementare atunci când aceasta este competentă să adopte
norme în modul în care a făcut-o. Ar putea fi împotriva

Pagina | 137
 recomandărilor Comitetului ad-hoc, deoarece, în cele din urmă,
acest organism trebuia să decidă care test ar îndeplini cerințele
interesului public și care metodă ar fi cea mai eficientă pentru
controlul industriei în interesul național.326

Curtea nu are competența de a pune la îndoială în țelepciunea autorită ții

de reglementare. Regulile nu pot fi atacate pe motiv general de
nerezonabilitate, cum ar fi regulamentele elaborate de un organism local.
Caracterul rezonabil al normelor etc. pot fi examinate numai atunci când
este necesar în sensul articolelor 14 și 19 din Constituție.

IV. Nereguli procedurale

- Norma ultra vires procedurală oferă, de asemenea, doar mijloace
articulate limitate de control jurisdicțional al legisla ției delegate.
Este necesar ca autoritatea de reglementare să fie exercitată în
modul indicat de legiuitor. Este de datoria autorită ții de
reglementare ca, atunci când elaborează normele, să urmeze
procedura prescrisă. Orice nerespectare a unei dispozi ții imperative
face ca normele să fie lipsite de conținut. Orice nerespectare a
instrucțiunilor, dacă acestea sunt considerate obligatorii; iar
inexistența condițiilor anterioare reglementării trebuie să conducă
la invaliditatea unui instrument statutar.

- Problema dacă o dispoziție legală prevede o normă imperativă sau

are doar un caracter de director este o problemă de drept, care
necesită interpretarea dispozițiilor legale relevante și evaluarea
naturii, a domeniului de aplicare, a scopului, a sistemului și a
intenției327 acestora.

- Scopul pentru care este adoptată dispoziția, natura legislației,

intenția legislativă, gradul de inconvenient sau de nedreptate fa ță
326
P.V. Sivarajan v. Uniunea Indiei, AIR 1959 SC 556.
327
Municipalitatea Sitapur v. Prayang Narain, AER 1970 SC 58.
Pagina | 138
 de persoane care rezultă din interpretarea dispoziției într-un fel sau
altul, relația dispoziției respective cu alte dispoziții care se referă la
același subiect, limba dispoziției și alte considerații relevante, de
exemplu: practica generală, trebuie să fie toate luate în considerare
pentru a ajunge la concluzia dacă o anumită dispoziție este
obligatorie sau anuar:

1. Raza Buland Zahăr Co. Caz.328 —

SITUAȚIA de fapt - Recurenta Co. deținea două fabrici de zahăr și mai multe
clădiri pentru care Consiliul municipal pârât din Rampur a perceput o taxă
pe apă. Compania a susținut că taxa a fost ilegală, deoarece Consiliul nu a
încadrat propunerile și regulile în conformitate cu dispozi țiile procedurale
obligatorii prevăzute în Legea municipalităților U.P. din 1916.

ACUZAŢIILE- S-a susținut că propunerea și proiectul de norme nu au fost

publicate în modul prescris într-un ziar local publicat în hindi a șa cum
prevede legea, ci au fost publicate într-un cotidian local urdu. S-a insistat
asupra faptului că publicarea într-un ziar local publicat în urdu nu a fost în
conformitate cu prevederea obligatorie că publicația "trebuie... să apară într-
un ziar local publicat în hindi"; și, prin urmare, taxa nu a fost percepută
conform legii, indiferent dacă au fost respectate alte condi ții.

RESPONDENŢI- Pârâtul a susținut că dispoziția referitoare la publicare are

caracter de director și a fost respectată pe fond. S-a subliniat că nu există
niciun ziar local publicat în mod regulat în hindi.

AVUT LOC- Curtea a considerat că argumentele recurentei nu pot fi

acceptate; și a hotărât că ceea ce era obligatoriu era publicarea normelor etc.
Prevederea că publicarea ar fi într-un ziar publicat în hindi a fost doar
director.

- Publicația a fost destinată să ofere publicitate anterioară, iar

328
Raja Buland Zahăr Co. v. Municipiul Rampur, AIR 1965 SC 895. Vezi și
Municipalitatea Sitapur v. Prayag Narain, AER 1970 SC 58.
Pagina | 139
 apariția propunerii și a regulilor în versiunea hindi într-un ziar local
urdu a fost respectarea substanțială a cerinței legale. A îndeplinit
pe deplin condiția publicității anterioare; și a îndeplinit scopul de a
oferi rezidenților posibilitatea de a formula obiec ții și de a fi
ascultați. Wanchoo J. în cursul judecății sale a spus:

"Problema dacă o anumită dispoziție a unei legi care, la prima vedere, pare
obligatorie în măsura în care folosește cuvântul "trebuie" – ca în cazul de fa ță –
sau este doar director nu poate fi rezolvată prin stabilirea unei reguli generale;
și depinde de faptele fiecărui caz și, în acest scop, obiectul statutului în
elaborarea dispoziției este factorul determinant Atât timp cât publicarea se
face în conformitate substanțială cu modul prevăzut în aceasta, aceasta ar
servi scopului părții obligatorii a secțiunii care prevede publicarea.

- Recunoașterea legală a respectării substanțiale a condi țiilor

procedurale se face adesea prin prevederea că, după aprobarea
oficială a legislației delegate de către guvern și publicarea în
Monitorul Oficial, aceasta ar trebui să fie "dovada concludentă" a
regularității procedurale în elaborarea normelor și a regulamentelor
elaborate de autoritatea administrativă, fără a aduce atingere
oricărei nereguli procedurale din anuar.329 Acest scut este străpuns,
totuși, în cazul în care instrumentele statutare sunt ultra vires
autoritatea delegată; Iar legislația delegată este "în lipsă totală de
jurisdicție".330 331

2. Cazul Banwarilal.332—
SITUAȚIA de fapt - Recurenta a contestat validitatea anumitor
reglementări încadrate de statul pârât în temeiul Legii minelor din
1952. Autorizația legală impusă ca, înainte de adoptarea
regulamentului, proiectul să fie înaintat fiecărei comisii miniere care,

329
Berar Swedeshi Vanaspati împotriva Comitetului municipal, Skcgaon, AIR 1962 SC
425; Beni Prasad împotriva Jabalpur Improvement Trust, AIR 1978 MP191.
330
Trust Mai Lachmi Sialkot Biradri v. Amritsar Improvement Trust, AIR 1963 SC 976.
331
Bamoari Lai v. Statul Bihar, AIR 1961 SC 849.
332
Banwarilal Agarwalla vs Statul Bihar, 1961 AIR 849, 1962 SCR (1) 33
Pagina | 140
 în opinia guvernului central, este interesată de subiectul reglementat
de regulament; iar regulamentul "nu va fi publicat până când acest
comitet nu va fi avut o posibilitate rezonabilă de a raporta cu privire la
oportunitatea de a face același lucru și cu privire la caracterul adecvat
al dispoziției sale".

ACUZAŢIILE- S-a susținut că regulamentul contestat a fost făcut fără

o astfel de referire prealabilă la vreo comisie minieră.

RESPONDENTUL- Statul pârât a insistat că nu s-a făcut trimiterea,

deoarece, de fapt, nu exista atunci un astfel de consiliu. Cu toate
acestea, s-a susținut că regulamentul era nevalid, întrucât condi ția
trimiterii la Comisia minieră era obligatorie.

AVUT LOC- Curtea a susținut regulamentul și l-a considerat valabil.

În ceea ce privește caracterul obligatoriu al unei dispoziții legale sau al
unui anuar, Das Gupta J. a observat următoarele:

"..........nu poate fi stabilită nicio regulă generală pentru a decide dacă o

anumită dispoziție dintr-o lege este obligatorie, ceea ce înseamnă, prin
urmare, că nerespectarea acesteia implică consecința nulită ții sau
numai directorul, a cărui nerespectare nu atrage consecin ța nulită ții. ci
economia statutului, beneficiul destinat publicului a ceea ce este impus
de dispoziții și pericolul material pentru public prin încălcarea acestora."

- Aplicând aceste teste, s-a considerat că dispozițiile privind

consultarea "cu orice altă autoritate pe care o consideră de dorit"
înainte ca o autoritate să emită un ordin general cu privire la
amplasarea stațiilor de autobuz au fost anuare. 333 Condiția de
așezare pare, de asemenea, să fie director.334

- Cu toate acestea, condițiile de obținere a acordului guvernului și

333
T.B. Ibrahim împotriva Autorității Regionale de Transport, AIR 1953 SC 79.
334
Munrta Lai împotriva H.R. Scott, AIR 1955 Cal. 451.
Pagina | 141
 publicarea instrumentelor statutare sunt,335 pe toate mâinile,
considerate obligatorii, având în vedere dispozițiile legale exprese
din Legea privind clauzele generale, 1897; și cazul 336
Harla Curtea
poate investiga afirmația privind neîndeplinirea condi țiilor
anterioare elaborării unui instrument statutar. În cazul în care
instrumentul conține un considerent conform căruia condițiile sunt
îndeplinite, instanța va presupune că condiția legală a fost
îndeplinită și că ordinul a fost emis în mod regulat.

- Sarcina de a dovedi că nu sunt îndeplinite condițiile precedente

revine persoanei care invocă neîndeplinirea acestora. Pe de altă
parte, în absența unui astfel de considerent, autoritatea de
reglementare ar trebui să stabilească faptul că acestea sunt într-
adevăr îndeplinite prin depunerea de informații într-o declara ție sub
jurământ sau prin alte mijloace:

3. Cazul Swadeshi Cotton Mills.337—

FAPTE- Recurentul a contestat constituționalitatea secțiunii 3 din U.P.
Industrial Disputes Act, 1947; și, de asemenea, două ordine generale
făcute acolo pentru neîndeplinirea anumitor condiții anterioare
realizării lor. Prevederea legală prevedea că un ordin poate fi emis
dacă, în opinia guvernului de stat, "este necesar sau oportun să se
facă acest lucru pentru asigurarea siguranței sau confortului public
sau pentru menținerea ordinii publice sau pentru menținerea
locului de muncă".

ACUZAŢIILE- S-a susținut că guvernul de stat a emis ordinul care nu

menționa existența condițiilor menționate. Lipsa considerentului ar
însemna în sine că Guvernul nu și-a format nicio opinie și, ca atare,
condiția anterioară pentru emiterea ordinelor nu a fost îndeplinită.

335
Radha Krishna împotriva statului, AIR 1952 Nag. 387.
336
A se vedea, de asemenea, Raja Buland Sugar Co. v. Rampur Municipality (supra pp.
294-295.)
337
Swadeshi Cotton MiUs Ltd. împotriva Tribunalului Industrial de Stat, AIR 1961 SC
1381.
Pagina | 142
Prin urmare, emiterea ordinelor nu a fost un exerci țiu valabil al
autorității delegate.

RESPONDENTUL- Ca răspuns, Guvernul nu a depus inițial nicio

declarație sub jurământ în care să-și exprime pozi ția; dar când i s-a
cerut de către Curtea Supremă că notificările care con țin ordinele
contestate "au fost emise numai după ce toate aspectele problemei au
fost pe deplin examinate de guvernul statului și s-a asigurat că era
necesar și oportun să emită același lucru în scopul securizării, Curtea
a acceptat declarația sub jurământ.

AVUT LOC– S-a considerat că pretinsa condiție anterioară pronun țării

comenzilor era efectiv îndeplinită. Răspunzând obiecției de
neconsiderent, Tribunalul a considerat că viciul nu era fatal pentru
validitatea ordonanțelor. Wanchoo J., în cursul hotărârii sale a Cur ții,
a declarat legea după cum urmează:
"Este adevărat că Este posibil ca puterea să trebuiască să fie exercitată
sub rezerva anumitor condiții precedente, dar acest lucru nu asimilează
acțiunea autorității executive subordonate cu ceva de genul unei
proceduri legislative care trebuie urmată înainte ca un proiect de lege să
devină lege în care trebuie îndeplinite anumite condi ții anterioare înainte
ca o autoritate subordonată să poată adopta un ordin (fie el executiv,
sau de caracterul unei legislații subordonate), nu este necesar ca
îndeplinirea acestor condiții să fie recitată în ordinea însă și, cu excep ția
cazului în care legea o impune, deși este cel mai de dorit să fie a șa,
deoarece, în acest caz, prezumția că aceste condi ții au fost îndeplinite ar
apărea imediat, iar persoanei care contestă faptul satisfac ției i-ar reveni
sarcina de a demonstra că ceea ce se recită nu este corect. "

- Prin urmare, legislația subordonată nu prezintă acela și grad de

imunitate care este disponibil în raport cu o lege. Aceasta poate fi
pusă sub semnul întrebării pentru oricare dintre motivele pentru
care este pusă sub semnul întrebării legislația plenară. În plus,

Pagina | 143
 aceasta poate fi interogată și pentru motivul că nu este conformă cu
statutul în temeiul căreia este adoptată.

- Aceasta poate fi contestată în continuare pe motiv că este contrară

unei alte legi. Aceasta poate fi, de asemenea, contestată pe motiv de
arbitrar, dacă este atât de arbitrară încât nu s-ar putea spune că
este în conformitate cu statutul sau că încalcă articolul 14 din
Constituție. Cu toate acestea, toate motivele care pot fi invocate în
mod obișnuit nu pot fi disponibile împotriva unui instrument
statutar, de exemplu notificarea.

- Aceasta poate fi pusă sub semnul întrebării pe motiv că nu este

conformă cu cerințele constituționale sau că încalcă o dispozi ție
constituțională privind prescripția. Cu toate acestea, ea nu poate fi
pusă sub semnul întrebării în modul unei acțiuni administrative pe
motiv de încălcare a principiilor justiției naturale sau
rezonabilității338. Atunci când o putere discreționară
cvasilegislativă trebuie exercitată în interes public, Curtea poate
solicita Guvernului să exercite această competență în mod
rezonabil, în conformitate cu legea și în conformitate cu spiritul
dispoziției constituționale adecvate și relevante:

4. Cazul ziarelor Indian Express:

FAPTE - Guvernul central a acordat, prin emiterea unei notificări,
datată 15 iulie 1977, scutirea totală de taxe la import pentru hârtia de
ziar. Patru ani mai târziu, această scutire totală a fost întreruptă
printr-o altă notificare, datată 1 martie 1981; și o taxă la rata de 15%
ad valorem a fost impusă hârtiei de ziar importate pentru anii 1981-
1982. Curând după aceea, o altă notificare a fost emisă în
supersesiunea notificării anterioare din '81 la 28 februarie 1982 și,
prin urmare, a fost impusă suplimentar o taxă auxiliară în valoare

338
Indian Express (Bombay) Ltd. v. Uniunea Indiei, AIR 1986 SC 515 (542); Ram
Chandra Kachardas Porwal v. Statul Maharashtra, AIR 1981 SC 1127; Tulsipur
Zahăr Co Ltd. v. Comisar zonal notificat, AIR 1980 SC 88.
Pagina | 144
totală de 825 Rs pe tonă de hârtie de ziar. Taxa suplimentară pe hârtia
de ziar a fost majorată în continuare, prețul deja ridicat al hârtiei de
ziar. În consecință, prețul ziarelor a crescut și tirajul a scăzut.

ACUZAŢIILE- Petiționarul Express Newspapers și alții au sesizat

Curtea Supremă, printr-o petiție prin care contestau notificarea pe
motiv de încălcare a libertății presei. S-a sus ținut că sesizarea ac țiunii
administrative a fost neconstituțională. S-a susținut că creșterea
enormă a prețului hârtiei de ziar și condițiile inflaționiste au ridicat
costul de producție și, prin urmare, au cauzat pierderea capacită ții
industriei de a absorbi taxa majorată percepută în cadrul notificărilor
succesive. Guvernul nu a luat în considerare capacitatea industriei
ziarelor de a suporta sarcina fiscală și, prin urmare, taxa a fost
nerezonabilă. S-a insistat că taxa încalcă libertatea de a continua să
conducă industria în temeiul articolului 19 alineatul (l) litera (g)/(6) și,
în special, al articolului 19 alineatul (l) litera (a)/alineatul (2) din
Constituție.

RESPONDENTUL- Guvernul pârât a răspuns la susținerile

petiționarului; și a susținut că perceperea taxei era impusă de
necesitatea creșterii veniturilor și în interesul general.

AVUT LOC- Curtea Constituțională a declarat că notificările contestate

erau de drept administrativ, chiar dacă toate motivele care ar putea fi
invocate împotriva unui ordin administrativ nu puteau fi disponibile
împotriva lor. În toate împrejurările cu care a fost sesizată, Curtea a
dispus ca Guvernul, în orice moment relevant, să fie con știent de
faptul că se ocupă de o activitate protejată de articolul 19 alineatul (l)
litera (a) din Constituție, care a fost vitală pentru existen ța noastră
democratică. Puterea discreționară prevăzută de lege [Legea vamală,
1962] nu era nelimitată; și ar putea fi exercitate numai în temeiul
clauzei de restricții rezonabile a art. 19(2). Guvernul nu trebuie să se
ghideze după considerente irelevante.

Pagina | 145
 - Un instrument statutar nu poate fi, de asemenea, invalidat pentru
înțelepciunea sau lipsa politicii legislative. Dar atunci când această
politică este exprimată în limbajul dreptului, aceasta poate fi
revizuită pe motiv de încălcare a oricărei dispoziții constitu ționale.

Nul pentru neconstituționalitate – Nu există o competență generală de

control jurisdicțional al legislației delegate. Controlul jurisdic țional poate fi
efectuat pe baza unor motive care pot fi efectuate cu privire la legi, și anume:
(i) lipsa competenței legislative; din cauza încălcării regulii distribuirii
puterilor;
(ii) încălcarea unei clauze din Carta drepturilor; și

(iii) Încălcarea altor limitări constituționale , de ex . restricții în

interesul comerțului interstatal, al comerțului și al relațiilor sexuale.
- Ceea ce Legislativul nu poate face, nu poate autoriza delegatul său
să facă. Acesta nu poate delega competența legislativă decât într-o
chestiune care ține de competența sa legislativă. În cazul în care o
lege este ultra vires puterea sa, normele prevăzute în aceasta
trebuie, de asemenea, să fie considerate ultra vires fără o revizuire
separată pentru acestea. Cu toate acestea, în cazul în care o lege
trece testul constituționalității, ordinea statutară sau altă legisla ție
subordonată adoptată în temeiul acesteia ar trebui revizuită. Este
posibil ca aceasta din urmă să fie neconstituțională.339
- Normele, regulamentele, ordinele, notificările sunt legi care intră
sub incidența clauzei definiționale de la articolul 13 alineatul (3)
litera (a) și, prin urmare, trebuie să fie nule în cazul în care
contravin oricărei dispoziții din partea III – capitolul privind
drepturile fundamentale (Carta drepturilor).340 Cătușele puterii
legislative trebuie să încătușeze puterea de a face reguli. Condi ția

339
Bennett Coleman Co. Ltd. v. Uniunea Indiei, A.I.R. 1973 S.C. 106; Dwarka Parsad
Laxminarain v. Statul U.P., A.I.R. 1954 S.C. 224.
340
Indian F,xpress Ziare (Bombay) Ltd. v. Uniunea Indiei, AIR 1986 SC 515 (544);
Narendra Kumar v. Uniunea Indiei, A.I.R. 1960 S.C. 430; Hamam Singhv. Autoritatea
regională Trt, A.I.R. 1954 S.C. 190; Dwarka Prasad Laxmi Narain v. Statul U.P., A.I.R.
1954 S.C. 224
Pagina | 146
 unei reglementări valabile nu contravine clauzei (2) a articolului 13.
Garanțiile de procedură stabilite prin lege și limitarea libertăților:
exprimarea, întrunirea, asocierea, circulația, comerțul și profesia,
cu excepția legilor salvate în temeiul clauzelor de restricție
rezonabilă de la articolul 19 alineatele (2)-(6) și altele nu sunt mai
puțin slabe în ceea ce privește legislația delegată decât în ceea ce
privește legea statutară.

- Regulile, reglementările, ordinele sau notificările pot fi revizuite

riguros în conformitate cu diferitele clauze ale Cartei Drepturilor în
același mod ca și în legătură cu orice lege adoptată, ba chiar, poate
mai viguros Cazul Indian Express [supra pp. 294, 297-298].

 Alte motive de control – Cu toate acestea, nu există o competen ță

generală de control jurisdicțional al legislației delegate pe motive de
caracter rezonabil – material sau procedural. Normele legale nu pot fi
invalidate pe motiv de nerezonabilitate în maniera statutului unei
autorități locale:

5. Cazul341 lui Mulchand —

FAPTE - În exercitarea competenței de reglementare în ceea ce prive ște

prescrierea modului de numire a unui arbitru și procedura procedurii de
arbitraj în temeiul Legii societăților cooperative, guvernul din Bombay a
elaborat o normă care prevede, prin urmare, că nicio parte nu va fi
reprezentată de un practician în domeniul dreptului. Petentul, care era
membru al unei bănci cooperatiste și avea un litigiu care implica o sumă
mare, a solicitat o mai bună reprezentare prin intermediul unui avocat.
Cererea fiind respinsă de arbitru, acesta a contestat caracterul nerezonabil
al regulii. Obiecția a fost considerată neîntemeiată.

Înalta Curte din Bombay a statuat că o dispoziție de a nu fi audiat deloc ar

putea încălca un drept substanțial, dar dreptul de a fi reprezentat prin intermediul
unui avocat este o chestiune de procedură. Negarea acestui din urmă drept

341
Mulchand v. Mukand, A.I.R. 1952 Bom. 296: A se vedea, de asemenea, K.J. Thomas v. Comisar
pentru impozitul pe venit!, A.I.R. 1968 Ker. 6.
Pagina | 147
nu ar putea fi contestată în lipsa unui drept legal în această privin ță.

V. CLAUZE DE SALVARE :
Contestarea la cel de-al doilea nivel pe motiv de exercitare
necorespunzătoare a puterii de reglementare devine relativ dificilă, dacă nu
imposibilă, declarând că regulile, atunci când sunt făcute, au efectul "ca și
cum ar fi fost adoptate în lege". Efectul acestei încercări de imunitate fa ță de
controlul jurisdicțional al normelor declarate ca având un astfel de efect a
fost ocazional luat în considerare. Legea din 1922 privind impozitul pe venit,
declarată la articolul 59 alineatul (5) după cum urmează:

"Normele încadrate în această secțiune vor fi publicate în Monitorul

Oficial și, prin urmare, vor avea efect ca și cum ar fi fost adoptate prin
prezenta lege."
- Curtea Supremă a interpretat această clauză în cazul 342 343
lui
Ravulu Subbarao, în urma deciziei344 lui Lockwood a Camerei
Lorzilor britanice. Curtea a considerat că norma 2 din normele
privind impozitul pe venit nu poate fi atacată ca fiind incompatibilă

342

343
Ravulu Subba Rao v. Commissioner of Income-tax , A.I.R. 1956 S.C. 604-O cerere de
înregistrare a unei firme a fost respinsă de ofi țerul fiscal pe venit pe motiv că nu a
fost semnată de toți asociații înșiși, deoarece unul dintre ei a mers pe un piligrimage
și, înainte de a pleca, a autorizat un alt partener să o semneze în numele său în baza
unei procuri; iar partenerul autorizat semnase pentru el însu și și în numele
partenerului absent. Ordonanța de respingere se întemeia pe R. 2 din Regulamentul
privind impozitul pe venit, care impunea ca cererea să fie semnată personal de
asociați. Curtea a considerat că regula trebuia respectată și că orice anchetă cu
privire la vires nu era posibilă.

344
Institute of Patent Agent v. Lockwoods , 1894 S.C. 347 — În conformitate cu Legea
privind brevetele, desenele și modelele industriale, Camera de comer ț a fost
împuternicită să adopte regulile generale pe care le-a considerat oportune în sensul
legii. Astfel de reguli erau "supuse...... astfel cum sunt prescrise în continuare", să
aibă același efect ca și cum ar fi cuprinse în lege și ar trebui să fie notificate judiciar.
Camera de comerț a stabilit anumite norme pentru înregistrarea agen ților de brevete
care, în temeiul clauzei "sub rezerva dispozițiilor de mai jos, trebuiau prezentate
Parlamentului. Normele prevedeau că toți agenții de brevete înregistra ți vor plăti un
abonament anual și prevedeau o penalizare pentru orice persoană care se
autointitula agent de brevete, dar nu era înregistrată sau refuzase să plătească
cotizația, precum și pentru radierea numelui său din registru. Într-o ac țiune în
constatare și în încetare pe motiv că normele erau ultra vires statutul, Camera
Lorzilor a considerat că normele ar trebui considerate ca fiind adoptate în lege. Acest
lucru a împiedicat orice anchetă asupra vires-urilor lor."
Pagina | 148
 cu dispozițiile legii sau ca fiind nulă pentru că a fost făcută în
exercitarea unei competențe în temeiul unei delegări excesive.

- Provocarea pe motiv de vires nu a putut fi făcută. S-a spus că

cuvintele "ca și cum ar fi fost adoptate în lege" echivalează regula cu
o dispoziție legală. Se poate presupune că Legislativul l-a ratificat și
a devenit parte a statutului. Cu altă ocazie, în cauza Karmithravi
Tea Estates206 , a fost examinat efectul regulii 24 din Normele
privind impozitul pe venit. Norma prevedea că, în cazul unei
companii de ceai, 60 % din veniturile sale ar fi considerate venituri
agricole și, de altfel, excluse din venitul total impozabil în temeiul
Legii privind impozitul pe venit. Curtea a statuat că propor ția astfel
prevăzută ar trebui considerată ca fiind prevăzută de lege în scopul
definirii venitului agricol în temeiul articolului 366 alineatul (1) din
Constituție/secțiunea 2 alineatul (1) din Legea privind impozitul pe
venit din 1922. În ciuda acestei imunități relative, construc ția
bazată pe decizia Lockwoods nu poate fi întinsă până la limitele
sale ilogice. Într-adevăr, autoritatea cazului englez este pusă la
îndoială, iar rigoarea clauzei "ca și cum ar fi adoptată" este deja
atenuată în cazul lui Yaffe în Anglia. În legătură cu o "schemă"
declarată a fi ceva "ca și cum ar fi fost adoptată în această lege",
Camera Lorzilor a observat că nu a fost - în sine încorporată în
lege. În cazul în care se constată incompatibilitatea cu dispozi ția
legală, aceasta este nulă ab initio , fiind încadrată fără autoritate.
Urmărind îndeaproape această slăbire a autorității Lockwood , s-a
statuat acum în această țară că o regulă declarată a avea efectul
"ca și cum ar fi fost adoptată în lege" este întotdeauna deschisă
contestării pe motiv că este neautorizată.345

- Clauza nu exclude controlul jurisdicțional pentru alte motive.

Normele protejate de această clauză nu pot fi atacate numai pe
motiv de delegare legală excesivă. Acestea pot fi contestate ca fiind

345
Statul Kerala v. K.G. Abdin , AIR 1965SC It—rulel4A încadrat în Madras General
Sales Tax Act, 1939; Comisar șef V.R.S.Dani, A.I.R. 1957 S.C. 304.
Pagina | 149
 ultra vires statutul, precum și pentru alte astfel de motive pe baza
cărora o legislație poate fi, în general, invalidată. I se acordă cel mai
mare domeniu de aplicare în secțiunea 2 alineatul (4) din Legea
engleză de urgență din 1920. Se prevede că reglementările
încadrate în lege ar trebui considerate libere de cerin țele Legii
privind instrumentele statutare din 1946. Prevederea este
următoarea:

"Reglementările astfel adoptate vor avea efect ca și cum ar fi adoptate în

prezenta lege, dar pot fi adăugate, modificate sau eliminate prin
rezoluții ale ambelor Camere ale Parlamentului sau prin reglementări
adoptate în același mod și sub rezerva unei dispoziții similare: deoarece
reglementările inițiale și reglementările adoptate în temeiul prezentei
secțiuni nu vor fi considerate norme statutare.

- Adesea sunt adoptate dispoziții specifice care interzic ridicarea

oricărei probleme legate de validitatea normelor și ordinelor legale.
Acest tip de interdicție poate fi rareori prezumat și poate fi justificat
numai pe baza unei dispoziții legale specifice și a circumstanțelor
speciale și excepționale ale unei legislații de urgență sau pe baza
necesității statului. O ilustrare a unei astfel de clauze salvatoare a
fost conținută în Legea Apărării Indiei, 1962:

"Niciun ordin emis în exercitarea vreunei puteri conferite prin sau

în temeiul prezentei legi nu va fi pus sub semnul întrebării în
nicio instanță."

VI. NORME LEGALE, DACĂ SUNT OBLIGATORII

- Legislația delegată nu este instrucțiune executivă: și este "lege" adoptată sub
autoritatea legislativului. Aceasta derivă din puterea legislativă cu care este
învestit Legislativul. Atunci când este formulată în mod corespunzător,
aceasta este "lege" în sensul articolului 13 alineatul (2)/alineatul (3) litera
(a) și al articolelor 302, 303 și 304 346. Este obligatoriu pentru administrație;
iar o autoritate administrativă care a elaborat normele nu poate refuza să

346
Chinla Lingam v. Guvernul Indiei, A.I.R. 1971 SC 474 (476); Ouruswami v. Statul
Mysore, A.I.R. 1954 S.C. 592.
Pagina | 150
 le respecte sau să le modifice în vederea aplicării lor într-un anumit caz 347.

- Mandamus poate fi emis pentru executare sau respectarea acestora.

Elaborarea regulilor de stabilire a procedurii de exercitare a puterii
executive înlătură posibilitatea de a urma orice procedură ad-hoc ; iar
Guvernul nu ar trebui să acționeze, decât în conformitate cu procedura
prevăzută de aceste norme.
De exemplu , dacă normele prevăd modalitatea de soluționare a
pescuitului după licitația organizată de guvern de către comisar și pe baza
prezentării unui raport de către acesta care conține recomandarea sa,
guvernul nu poate renunța la procedura de licitație și la recomandarea
comisarului și nu poate soluționa o activitate de pescuit prin ordin. 348

CAPITOLUL - 9

CONCLUZIE

Legislație delegată sau subordonată înseamnă norme de drept

elaborate sub autoritatea unei legi a Parlamentului. De și legiferarea este o
funcție a legiuitorului, aceasta poate, prin lege, să își delege competența altor
organisme sau persoane. Statutul care deleagă o astfel de putere este
cunoscut sub numele de Legea de abilitare. Prin Legea de abilitare,
legiuitorul stabilește orientările generale și normele detaliate sunt adoptate
347
Chinta Lingam v. Guvernul Indiei, A.I.R. 1971 S.C. 474. v. Statul Assam v. Keshab,
(l953) S.C.R.865.
348
Statul Assam v. Keshab, (1953) S.C.R. 865.
Pagina | 151
de autoritatea delegată. Legislația delegată este permisă de Constitu ția
indiană. Există sub formă de reguli, regulamente, ordine, legi de revedere
etc.

Există mulți factori responsabili pentru creșterea acesteia: Parlamentul

și legislativul de stat sunt prea ocupați pentru a face față masei crescânde de
legislații, care sunt necesare pentru a reglementa afacerile zilnice. Legisla ția
modernă necesită cunoștințe tehnice și de expertiză a problemelor din diverse
domenii, legiuitorii noștri, care sunt politicieni, nu se a șteaptă să aibă astfel
de cunoștințe. Legislațiile subordonate sunt mai flexibile, mai rapid și mai
ușor de modificat și revocabil decât legislația ordinară, în caz de e șec sau
deficiență în aplicarea acesteia. Atunci când apar situații neprevăzute care
nu erau previzibile la momentul elaborării acesteia, legisla ția subordonată
poate adopta rapid o lege pentru a le gestiona. Deciziile rapide, eficiente și
confidențiale nu sunt posibile în corpul legislativ. Deci, directorii sunt
delegați cu puterea de a face reguli pentru a face fa ță unor astfel de situa ții.
Aceștia sunt principalii factori, pe lângă mul ți al ții, pentru cre șterea rapidă a
legislației delegate în prezent.

Legislația care este adoptată de organele de stat, altele

d e c â t l e g i s l a t i v u l , s e n u m e ș t e l e g i s l a ț i e d e l e g a t ă , î n c r e d i n ța t ă
l e g i s l a t i v u l u i . C u a l t e c u v i n t e , l e g i s l a ți e d e l e g a t ă î n s e a m n ă
legislația elaborată de agen ția subordonată cu ajutorul
puterii legislative. Separarea puterilor în stat prevede că
puterile legislative pot fi exercitate numai de către legiuitor
în stat. În afară de legislativ, niciun alt organ al guvernului
nu poate controla sau interfera cu puterea legislaturilor de a
face legi. Libertatea și libertatea indivizilor nu pot fi
protejate într-o democra ție liberă

1. Delegarea unei părți a puterilor legislative a devenit o necesitate

compulsivă din cauza complexității legislației moderne.

2. Funcțiile legislative esențiale nu pot fi delegate de legiuitor.

Pagina | 152
 3. Funcțiile legislative esențiale înseamnă stabilirea politicii legii și
transpunerea acestei politici într-o normă de conduită obligatorie. Cu
alte cuvinte, legiuitorul trebuie să stabilească o politică legislativă și
un scop suficient pentru a oferi o orientare pentru elaborarea
normelor administrative.

4. După ce legiuitorul și-a exercitat funcțiile legislative esențiale, acesta

poate delega elemente neesențiale, oricât de numeroase și
semnificative ar fi acestea.

5. Pentru a determina constituționalitatea competențelor legislative,

fiecare cauză este soluționată în cadrul său special.

6. Instanțele au mers la extrem în a considera declarații generale foarte

largi ca politică suficientă a legii pentru a determina problema
constituționalității.

7. Există diferite forme de elaborare a normelor administrative. Cu

toate acestea, parametrul pentru determinarea problemei
constituționalității este același, și anume, legiuitorul trebuie să
stabilească politica legii.

O serie de principii generale care reies din diferitele hotărâri referitoare

la delegarea de competențe legislative sunt următoarele:

(1) Constituția conferă putere legislativă legislativului și, ca atare, func ția
menționată nu poate fi delegată de către legislativ executivului. Legiuitorul
nu poate nici să creeze un legislativ paralel, nici să distrugă puterea
legislativă a acestuia.

(2) Delegarea de competențe legislative este permisă cu condi ția ca aceasta să

nu echivaleze cu o abdicare de la funcția legislativă, iar politica să fie
stabilită de legiuitor.

(3) Legiuitorul nu poate delega o funcție legislativă esen țială. Func ția legislativă
Pagina | 153
 esențială constă în stabilirea politicii legislative și transformarea acesteia
într-o normă de conduită obligatorie.

(4) În cazul în care legiuitorul și-a îndeplinit func ția esen țială de stabilire a
politicii de drept, nu există nicio interdic ție constitu țională împotriva
delegării competențelor subsidiare sau accesorii în acest nume puterii
executive pentru a face legislația eficientă, utilă și completă.

(5) Un statut care deleagă puteri legislative executivului este nul dacă nu
stabilește principii și nu prevede standarde de orientare pentru organul de
reglementare.

(6) Politica legislativă poate fi formulată într-un mod atât de larg și cu cât mai
puține sau mai multe detalii pe care legiuitorul le consideră adecvate. Nu
este necesar ca politica să fie expresă, poate fi și implicită. Acesta poate fi
colectat din istorie, preambul, titlu, schemă, declara ție sau obiecte și
motive. Îndrumările pot fi găsite oriunde în statut.

(7) Competența de abrogare nu face ca delegarea să fie valabilă dacă, în caz

contrar, aceasta este excesivă, nepermisă sau nejustificată.

(8) Atunci când o lege este contestată pe motiv de delegare excesivă, aceasta
trebuie să îndeplinească două criterii: (i) dacă deleagă o func ție sau o
competență legislativă esențială și (ii) dacă legiuitorul și-a enun țat politica și
principiul pentru îndrumarea delegatului.

(9) Dacă legiuitorul a îndeplinit funcția legislativă esen țială și a stabilit politica
și delegarea este permisă sau nu depinde de circumstan țele statutului în
cauză.

(10) Legislația delegată poate lua diferite forme. Cu toate acestea, aceste
principii se aplică tuturor formelor de delegare , și anume , legislația
condiționată, legislația subordonată, legislația suplimentară, subdelegarea

Pagina | 154
 etc.

Legislația delegată în contextul socio-economic modificat a devenit un

element constitutiv al puterii legislative în ansamblu. 349 Sunt susținute
delegări largi ale puterii legislative în cazul în care acestea se referă la
impozitare, legislație socioeconomică și organisme alese. Doctrina delegării
excesive și politica legislativă sunt supapa de siguranță necesară pentru
funcționarea guvernului democratic în țările în curs de dezvoltare

349
Tata Fier și Oțel Co SRL. Muncitorii lor, AIR 1972 SC 1918, 1922.
Pagina | 155
 BIBLIOGRAFIE

1. Kumar, Narender; Natura și conceptele dreptului administrativ,

Ediția 1, Agenția de Drept Allahabad, Faridabad, 2011.

2. Wade, H.W.R. și Forsyth, C.F.; Drept administrativ, edi ția a 9-a,

Oxford University Press, New Delhi, 2006.

3. Kesari, U.P.D ; Drept administrativ, ediția a15-a , Publicații de drept

central, Allahabad, 2005

4. D.D. Basu Editia a 7-a 2006, "Drept administrativ"

5. S. P. Sathe, Drept administrativ, ediția a 7-a , LexisNexis Buttersworth

Wadhwa, Nagpur.

6. Bharadvaja B (2007) Legislație delegată în India, Meenakshi,

Prakashan, New Delhi, Takwani, C.K. (2007), Prelegeri privind
dreptul administrativ. Eastern Book Company, Lucknow.

7. Legislația delegată și exercitarea competențelor delegate în India: cu

referire specială la legislația vamală și la legisla ția centrală privind
accizele: unele aspecte, Somaiya Publishers, Delhi

8. Chawla P S (2007) · Înțelesul legislației delegate și controlul judiciar

al legislației delegate, Universitatea UILS Punjab, Chandigarh

9. Kumar, Narender; (2011) Natura și conceptele dreptului

administrativ, ediția 1, Allahabad LawAg ency, Faridabad,

10. Wade, H.W.R. și Forsyth, C.F.; (2007) Drept administrativ, edi ția a 9-
a, Oxford University Press, NewDelhi, 2006.5. Kesari, U.P.
Pagina | 156
 (2005)Drept ad-ministrativ,a 15-a
editie privind publicațiile de drept
central, Allahabad

RESURSE INTERNET / WEB

1. www.legalservicesindia.com

2. www.shareyouressays.com

3. www.scribd.com

4. www.lawyersclubindia.com cazuri trimise

5. www.Manupatra.com

6. www.indiakanoon.com

7. www.scconline.com

8. www.wikipedia.com

9. www.sscrn.com

10. www.articlesbase.com

11. www.legalquest.in/index.php/students/.../415-sub-delegation.html

Pagina | 157
 FACULTATEA DE DREPT,
UNIVERSITATEA JAI NARAIN VYAS,
JODHPUR

TEZĂ

"LEGISLAȚIA DELEGATĂ ȘI CONTROLUL SĂU

JUDICIAR: UN STUDIU ANALITIC"
_______________________________________________
CERCETARE NON-DOCTRINARĂ
DEPUSĂ ÎN LOCUL LUCRĂRII
VII DISERTAȚIE PENTRU LL.M.
SESIUNEA ANULUI FINAL 2016-
17
____________________________________________________________________________

SUB SUPRAVEGHERE PREZENTATĂ DE

Prof. V.K. Bagoria Shubham Modi

Pagina | 158
Asistent universitar LL.M. Anul final
Facultatea de Drept, JNVU Drept administrativ
Rola nr. 3

Pagina | 159
1. Opiniile avocatului principal și ale avocaților cu privire la legisla ția
delegată

Pagina | 160
Pagina | 161
Pagina | 162
Pagina | 163
Pagina | 164
Pagina | 165
Pagina | 166
Pagina | 167
Pagina | 168
Pagina | 169
Pagina | 170
Pagina | 171
Pagina | 172
Pagina | 173
Pagina | 174
VIPUL DHARNIA
AVOCAT
9413257026

Pagina | 175
Pagina | 176
 Delegarea puterilor legislative către executiv

Întrebarea 1 - Dacă o funcție judiciară poate fi delegată sau nu?

Nu, funcțiile judiciare nu pot fi delegate. Recent , în 2017, a

avut loc în "Black Pearl Hotels (Pvt) Ltd vs. Planet M Retail Ltd",350

Curtea Supremă a statuat că o funcționare judiciară trebuie să se

facă într-o manieră judiciară, a observat Curtea Supremă, re ținând în
același timp că articolul 33 alineatul (2) dinLegea privind timbrul nu
împuternicește judecătorul Înaltei Curți să îndrume ofi țerul Înaltei Cur ți
să interogheze și să afle, să îndrume grefierul Înaltei Cur ți să cerceteze
și să afle natura și caracterul documentului.

Un complet de trei judecători Un complet de trei judecători

condus de judecătorul Deepak Mishra, în Black Pearl Hotels (Pvt) Ltd
vs. Planet M Retail Ltd, a observat că obligația de a determina un
instrument sau, pentru a explica, de a determina atunci când există un
concurs un anumit document ca fiind de natură specifică, judecarea
trebuie să fie făcută de judecător după audierea avocatului păr ților.
Aceasta face parte din funcția judiciară și, prin urmare, nu poate fi
delegată.

350
(2017)4SCC498
Pagina | 177
 Întrebarea 2 – care este clauza Henry VIII dacă orice universitate
autonomă are o astfel de clauză în actul lor sau nu?

Uneori, guvernului i se conferă competența de a modifica statutul

existent în scopul eliminării dificultăților, astfel încât acesta să poată fi pus
pe deplin în funcțiune. Atunci când legiuitorul adoptă o lege, acesta nu poate
prevedea toate dificultățile. Care pot apărea în punerea sa în aplicare. Prin
urmare, legiuitorul introduce în statut o clauză de " eliminare a
dificultății" care prevede că guvernul poate elimina orice dificultate care ar
putea apărea în punerea în aplicare a legii.

Acest tip de clauză de delegare a dobândit porecla Clauzei lui Henric

al VIII-lea ca personificare a "autocrației executive". Henric al VIII-lea a fost
regele Angliei în secolul al 16-lea. În timpul regimului său, el și-a pus în
aplicare voința prin utilizarea instrumentelor Parlamentului în scopul
eliminării dificultăților care i-au ieșit în cale. Originea clauzei de "înlăturare a
dificultăților" este astfel legată de numele lui Henric al VIII-lea.

După cum este bine stabilit faptul că JNVU este organism autonom și
Jai Narain vyas actul universitar având Henry VIII clauza pentru eliminarea
dificultăților. Clauza prevede că universitatea poate elimina orice dificultate
care ar putea apărea în viitor.

* UNIVERSITATEA JAI NARAIN VYAS, JODHPUR

(ELIMINAREA DIFICULTĂȚILOR) ORDIN, 1963 (a se vedea

secțiunea 39)

întrucât au apărut anumite dificultăți în punerea în aplicare a

dispozițiilor Universității *Jai Narain Vyas, Legea Jodhpur, 1962
(Legea Rajasthan 17 din 1962);

Prin urmare, în prezent, în exercitarea competen țelor conferite de

articolul 39 din legea menționată, guvernul de stat adoptă
următoarea ordonanță.

Pagina | 178
 (1) Acest ordin poate fi numit *Universitatea Jai Narain Vyas,

"ORDINUL JODHPUR (ELIMINAREA DIFICULTĂȚILOR), 1963".

(2)Se consideră că a intrat în vigoare la 16 111 iulie 1962 și rămâne în vigoare
pentru o perioadă de doi ani.
1. În prezenta ordonanță, cu excepția cazului în care contextul impune altfel:
(1) "lege" înseamnă *Universitatea Jai Narain Vyas, Legea Jodhpur, 1962 (Legea
17 din 1962);
(2) "secțiune" înseamnă secțiunea din lege;
(3) "ofițer special" înseamnă ofițer special numit în temeiul articolului 37; și
(4) "Vice-cancelar" înseamnă vice-cancelar al universității numit în conformitate
cu secțiunea 11.

2. Fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 4, 8, 13, 22, 24, 27, 28 și 35

alineatul (1) sau oricăror alte dispoziții ale legii, vicecancelarul poate,
printr-un ordin scris în timp ce prezentul ordin este în vigoare și până
când statutele sau ordonanțele, după caz, sunt adoptate și puse în
aplicare în mod corespunzător,
(a) exercită competențele Universității—
(i) să instituie, sub rezerva aprobării guvernului de stat, profesori, lectori,
lectori și alte posturi didactice solicitate de universitate;
(ii) să numească sau să recunoască persoane ca profesori, cititori sau lectori
sau altfel ca profesori ai Universității; și
(iii) să numească ofițer al Universității:

Cu condiția ca nici o persoană să nu fie numită sau recunoscută

permanent conform părților (ii) și (iii) de mai sus până când numirea sa
nu a fost confirmată de către Sindicat;

Notificarea F. (98) Edu./Cell-III/62 din 29 octombrie 1963. Publicat în

Rajasthan Gazette Extraordinary, Partea a IV-a A, datat 29
octombrie 1963.

Cu condiția, de asemenea, ca vicecancelarul să poată autoriza ofi țerul

special, în sensul alineatului(1) al secțiunii 35, să execute contracte în
numele universității și astfel de contracte să fie depuse la ofi țerul special;
(iv) să achiziționeze, să dețină și să administreze proprietă ți, mobile și
imobile, inclusiv trusturi și dotări în scopul Universită ții;
(b) precizează autoritățile responsabile cu organizarea învă țământului
recunoscut de universitate;

Pagina | 179
(c) să prevadă toate sau orice aspecte specificate în clauza (c), (g) și (h) din
secțiunea 21 și să se asocieze sau să admită orice colegiu sau institu ție
din limitele municipale ale orașului Jodhpur la privilegiile Universită ții în
conformitate cu secțiunea 5;
(d) să prevadă toate sau oricare dintre aspectele specificate în sec țiunea 23;
(e) să întrețină sau să aprobe și să recunoască căminele și sălile;
(f) exercită competențele Universității de a stabili Fondul Universită ții și de a
prescrie banii care urmează să fie creditați Fondului men ționat și
aspectele la care fondul menționat va fi aplicat și însu șit, pregăte ște o
situație a estimărilor financiare ale Universității pentru anul în curs,
direcționează investiția și plasarea fondului în custodie corespunzătoare
și autorizează ofițerul special sau orice alt ofițer sau persoană să opereze
asupra acestuia fond cu competențe de creditare și retragere din acesta,
după cum se poate specifica.
3. Toate ordinele sau instrucțiunile făcute de vicecancelar în temeiul
prezentului ordin vor fi considerate ca fiind valabil făcute și toate
acțiunile întreprinse în conformitate cu aceste instruc țiuni sau ordine vor
fi considerate ca fiind luate în mod legal, fără a aduce atingere oricăror
incompatibilități cu acestea din statute și ordonanțe definitive.

Pagina | 180
 ÎNTREBARE - 3- Dacă datorită trecerii la statul bunăstării, a
existat o creștere a funcțiilor administrative ale țării. După
independență a existat multă confuzie cu privire la delegarea puterii
legislative către executiv sau nu?

Legislația delegată este una dintre cele mai inevitabile păr ți ale
administrației. Pe lângă faptul că a fost cea mai semnificativă, a fost una
dintre cele mai discutabile probleme din India. Conform teoriei tradi ționale,
funcția executivului este administrarea legii adoptate de legislativ și, în stare
ideală, puterea legislativă trebuie să fie gestionată exclusiv de legislativ. 351

Dar, din cauza creșterii funcției administrative și a trecerii conceptului la

statul bunăstării, aceștia trebuie să îndeplinească anumite func ții
legislative.352

STATUTUL ÎNAINTE DE CONSTITUȚIE:

O mulțime de decizii de la consiliile private la Curtea Supremă se

ocupă de același lucru. Această disciplină poate fi citită de trei ori - pre
independență, post independență și post constituție. În perioada
preconstituțională , când Consiliul Privat era cea mai înaltă curte de apel din

351
SP Sathe, Drept administrativ, p 39 (3 rd Edn., Lexis Nexis Butterworths)
352
Takwani, Prelegeri de drept administrativ p 23 (3 rd Edn., Eastern Book Company).
Pagina | 181
India până în 1949, problema constituționalității delegării puterii legislative a
ajuns în fața sa în cazul Queen v Burah353. Actul în litigiu a acordat anumite
puteri guvernatorului-locotenent, și anume - puterea de a pune în aplicare
legea, de a stabili ce legi urmau să fie aplicabile și puterea de a extinde
aplicarea legii (secțiunea 9). Legea a fost adoptată pentru a elimina dealurile
garo din jurisdicția instanțelor civile și penale și pentru a extinde toate sau
oricare dintre prevederile legii în Khasi, Jaintia și Naga Hills din Garo Hills. .
Întrebarea a fost dacă acordarea puterii guvernatorului-locotenent de a
extinde aplicarea legii reprezintă delegare de putere? Consiliul privat a
observat că legiuitorul indian nu este un agent sau delegat împotriva Înaltei
Curți354 din Calcutta, ci a fost destinat să aibă puteri plenare de legisla ție și
de aceeași natură a parlamentului însuși. S-a observat că legiuitorul indian
și-a exercitat judecata cu privire la locul, persoana, legea, puterile și ceea ce
guvernatorul trebuia să facă era să o facă efectivă după îndeplinirea
anumitor condiții. Aceasta se numește legislație condi ționată, care a fost
confirmată de instanță. Problema limitelor permise ale puterii legislative a
devenit importantă în India independentă. Chiar în ajunul independen ței,
instanța federală a decis în Jatindra Nath împotriva provinciei Bihar3 5 5 că nu
poate exista legislație delegată în India dincolo de legisla ția condi ționată.
Guvernului provincial i s-ar fi permis, prin notificare, să prelungească
perioada pentru care Legea Bihar din 1948 privind men ținerea ordinii
publice urma să rămână. Instanța a considerat că această competență nu
poate fi delegată.

A existat multă confuzie cu privire la legisla ția delegată după aceste

cazuri.356 Întrebarea controversată era dacă legislativul Indiei Independente
ar trebui să fie limitat la astfel de reguli sau ar trebui să i se acorde o mai
mare libertate? Următorul pas de confuzie a fost dacă India ar trebui să
urmeze modelul american în care puterea nelimitată nu poate fi delegată sau
ca cel al Angliei, unde poate fi delegată la fel de multă putere? A fost lăsată
deschisă instanțelor să urmeze oricare dintre modele din cauza asemănărilor
dintre SUA și Marea Britanie cu India. Mai mult, constitu ția indiană
353
1878 3 AC 889
354
Împărăteasa v Burah și Cartea Singh ILR 3 Cal 64
355
(1949) 2 FCR 595
356
Supra Nota 1, la 42.
Pagina | 182
păstrează tăcerea cu privire la problema dacă legislativul poate delega sau
nu și, prin urmare, astfel de probleme nu ar putea fi decise cu păstrarea
constituției ca bază.

DUPĂ CONSTITUȚIE: IN RE DELHI LAWS ACT CAZ: ANALIZA

FAPTELOR ȘI HOTĂRÂRE:

Pentru a înlătura îndoielile cu privire la validitatea unui număr de legi

care conțineau o astfel de delegare, președintele Indiei, în temeiul articolului
143 din Constituție, a solicitat opinia Curții cu privire la cele trei întrebări
supuse examinării și raportării sale.357 Cele trei întrebări sunt următoarele:

(1) A fost secțiunea 7 din Legea privind legile din Delhi din 1912
sau oricare dintre dispozițiile acesteia și în ce particularitate sau detalii
sau în ce măsură ultra vires legiuitorul care a adoptat legea
menționată?

Secțiunea 7 din Legea privind legile din Delhi, menționată în întrebare,

are următorul conținut

"Guvernul Provincial poate, printr-o notificare în Monitorul Oficial, să

extindă cu restricțiile și modificările pe care le consideră potrivite pentru
provincia Delhi sau pentru orice parte a acesteia, orice act normativ care este
în vigoare în orice parte a Indiei Britanice la data acestei notificări."

Acest act a delegat guvernului provincial puterea de a extinde zona

Delhi cu astfel de restricții și de a modifica orice lege în vigoare în orice parte
a Indiei Britanice. Acest lucru a fost considerat valabil de majoritate.

(2) A fost Legea Ajmer-Merwara (Extinderea legilor) din 1947

sau oricare dintre prevederile acesteia și în ce particularitate sau
particularități sau în ce măsură ultra vires legiuitorul care a adoptat
legea menționată?

Secțiunea 2 din Legea Ajmer-Merwara (Extinderea legilor) din 1947 are

357
Id.
Pagina | 183
următorul conținut:

"Extinderea actelor normative la Ajmer-Merwara. - Guvernul central

poate, printr-o notificare publicată în Monitorul Oficial, să extindă la provincia
Ajmer-Merwara, cu restricțiile și modificările pe care le consideră adecvate,
orice act normativ în vigoare în orice altă provincie la data acestei notificări."

Acest act a delegat guvernului puterea de a se extinde la provincie cu

modificările și restricțiile pe care le consideră adecvate. Acest lucru a fost, de
asemenea, considerat valabil de către instanță.

(3) Articolul 2 din Legea din 1950 privind statele (legile) partea
C sau oricare dintre dispozițiile acesteia și în ce anume sau anumite
detalii sau în ce măsură ultra vires parlamentul?

Articolul 2 din partea C States (Laws) Act din 1950 (Laws) Act are
următorul cuprins:

"Competența de a extinde actele normative la anumite state din partea

C. - Guvernul central poate, printr-o notificare publicată în Monitorul Oficial, să
extindă la orice stat din partea C (altul decât Coorg și Insulele Andaman și
Nicobar) sau la orice parte a acestui stat, cu restric țiile și modificările pe care le
consideră adecvate, orice act normativ care este în vigoare într-un stat parte A
la data notificării, iar în orice act normativ astfel extins se poate prevedea
abrogarea sau modificarea oricărui stat legea corespunzătoare (alta decât o
lege centrală) care se aplică în prezent statului respectiv din partea C.

- Partea C erau state aflate direct sub controlul Guvernului

Central fără a avea o legislatură proprie și, prin urmare, Parlamentul trebuia
să legifereze pentru ele. Acest act a delegat guvernului central competen ța de
a extinde la statele din partea C, cu modificările și restric țiile pe care le
consideră adecvate pentru orice act normativ care era în vigoare în orice stat
din partea A. De asemenea, a împuternicit guvernul să abroge sau să
modifice orice lege corespunzătoare aplicabilă statelor din partea C.
Secțiunea 2 din lege a fost considerată valabilă, dar competen ța de a abroga
sau de a modifica orice lege corespunzătoare care era aplicabilă în prezent
Pagina | 184
părții C a fost nulă și a fost considerată o delegare excesivă.

ANALIZA OPINIEI:

Șapte judecători au prezidat cazul, oferindu-ne 7 opinii diferite.

Importanța cauzei nu poate fi subestimată în măsura în care, pe de o parte,
a permis legislația delegată, iar pe de altă parte, a delimitat întinderea unei
astfel de delegări admisibile de competențe. 358 Întrebarea era la limitele la
care legislativul din India își poate delega puterea legislativă.

Au existat două opinii extremiste prezentate de avocați: M.C.

Setalvad a considerat că puterea de delegare vine împreună cu puterea
legislației și același lucru nu duce la abdicarea puterilor. Celălalt consilier a
considerat că există o separare a puterilor în țară și India urmează delegații
non potest delegare. Prin urmare, există o interdicție implicită privind
delegarea de competențe. Deoarece ambele opinii erau extrem de extremiste,
instanța a adoptat punctul de vedere de mijloc.

Curtea Supremă a adoptat următorul punct de vedere, iar cele 7

opinii s-au bazat pe același lucru:

 Separarea puterilor nu face parte din Constituția indiană

 Parlamentul indian nu a fost niciodată considerat un agent al nimănui.

Prin urmare, doctrina delegaților non potest delegarenu este aplicabilă

 Parlamentul nu poate abdica complet prin crearea unei autorită ți

paralele

 Numai funcțiile auxiliare pot fi delegate

 Există o limitare a delegării de competen țe. Legiuitorul nu î și poate

delega funcțiile esențiale. Funcție esențială care implică stabilirea
politicii legii și transpunerea acestei politici într-o normă de conduită
obligatorie.

Pe baza acestor opinii, Curtea Supremă a dat 7 puncte de vedere

diferite. A existat o unitate de perspectivă cu privire la două puncte: în

358
Supra Nota 2, la 70.
Pagina | 185
primul rând, ținând cont de exigențele guvernului modern, Parlamentul și
legislaturile de stat trebuie să delege puterea pentru a face fa ță multiplelor
probleme predominante în India, deoarece este imposibil să ne a șteptăm ca
acestea să vină cu o legislație completă și cuprinzătoare cu privire la toate
subiectele căutate a fi legiferate. În al doilea rând , din moment ce legiuitorul
își derivă puterea din Constituție, libertatea excesivă, ca în cazul constitu ției
britanice, nu poate fi acordată și sunt necesare limitări.

Judecătorii au avut opinii diferite cu privire la problema limitelor

permise în care legiuitorul indian și-ar putea delega competen țele legislative.
Un punct de vedere a propus că legiuitorul poate delega în măsura în care
nu abdică de la propria putere și nu are control asupra delegatului: adică
trebuie să păstreze în mâinile sale controlul final asupra autorită ții, astfel
încât să poată retrage delegarea ori de câte ori delegatul a făcut ceva gre șit. A
doua opinie a susținut că legiuitorul nu își poate delega func țiile esen țiale
care cuprind formularea politicii etc. Aceasta înseamnă că legiuitorul ar
trebui să stabilească standardele sau politica în legea de delegare, iar
delegarea poate fi lăsată cu puterea de a executa politica.

Fazl Ali, J concluzii cu privire la caz a fost:

(1) În mod normal, legiuitorul trebuie să își îndeplinească el însu și func ția
legislativă primară, iar nu prin intermediul altora.

(2) este auxiliară și necesară pentru exercitarea deplină și efectivă a

competenței sale legislative.

(3) Aceasta nu poate abdica de la funcțiile sale legislative și nu devine o

legislatură paralelă.

I. Puterea legislativă include puterea de a delega

S-a convenit asupra faptului că intenția ca legisla ția să fie adoptată în

esență de legiuitor este manifestată; legiuitorul nu se poate retrage și nu
poate lăsa sarcina legiferării niciunui alt organism sau clasă de organisme.
Prin urmare, delegarea în ceea ce privește delegarea autorită ții legislative de
către o legislatură către alta este, implicit, interzisă de Constitu ție.

Pagina | 186
 Procurorul General, M.C. Setalvad, a susținut că Parlamentul ar putea
delega datorită puterii legislative pe care o are competen ța de a delega, care a
fost respinsă în mod corect de C.J. Kania, Mahajan și Mukherjea J.J. ,
opinând că constituția nu a justificat niciodată în sine competențe de
delegare în niciun moment și a fost de acord cu opinia că legiuitorul poate,
totuși, să legifereze condiționat. . În acest sens, instan ța poate, în plus, să
stabilească condiții sau să enumere fapte care, fiind îndeplinite sau
constatate în conformitate cu decizia unui alt organism sau a autorită ții de
executare, legislația poate deveni aplicabilă într-un anumit domeniu. Acest
lucru a fost descris ca legislație condiționată

Bose J , care a fost în favoarea legislației delegate, a fost, de asemenea,

de acord cu opinia de mai sus. Cu toate acestea, Sastri și Das JJ au fost de
acord cu afirmația și au fost diferiți de ceilalți judecători. Decizia lor s-a bazat
pe teoria suveranității parlamentare și a observat că puterea de a face legi
vine împreună cu puterea de a delega.

Acest caz a fost decis în 1951 și de atunci lucrurile s-au schimbat

drastic. În prezent, se admite din punct de vedere judiciar că puterea de
delegare este un element constitutiv al puterii legislative; iar puterea se află
în legislativ.359 Acest lucru este aproape de ceea ce a susținut procurorul
general atunci.

II. limitele delegării

Poziția este că funcția legislativă în sensul său adevărat și intrinsec nu

poate fi delegată. Prin urmare, ceea ce poate fi delegat sunt doar func țiile
neesențiale. Numai funcțiile accesorii funcțiilor esențiale ale legiuitorului.
Potrivit opiniei lui J Mukhreaja - dacă politica stabilită într-o lege este în
termeni generali, formularea detaliilor politicii poate fi, în general, transmisă
executivului. Mahajan J a comentat că aspectele esențiale nu pot fi delegate
de legiuitor. Kania CJ a opinat că legiuitorul nu poate delega să stabilească
politica care stă la baza unei reguli de conduită.

Discreția de a face modificări și modificări într-o lege, extinzând-o în

359
DS Garewal împotriva statului Punjab, AIR 1959 SC 512 (517).
Pagina | 187
același timp într-o anumită zonă și de a efectua modificări sau modificări în
consecință într-o lege existentă, este din nou condiționată de propunerea că
funcțiile esențiale nu pot fi delegate. Problema privind marja de apreciere
care poate fi exercitată de autoritatea delegată nu poate fi definită și este o
chestiune controversată.

III. Delegarea de competențe de a efectua modificări și

modificări

Întrebările enunțate în prezenta cauză sunt deja menționate mai sus.

Majoritatea judecătorilor au răspuns afirmativ la aceste întrebări. Doar
Kania C.J și Mahajan J au dat răspunsuri negative. Ei au observat că
numai legiuitorul are autoritatea de a modifica și de a modifica legea în orice
sens material. Fazel Ali J, puterea de a schimba lucrurile necesare este
incidentală aplicării legii. Dacă modificările sunt efectuate în cadrul și nu
schimbă identitatea sau structura, nu se poate lua nicio obiec ție. Mukhreaja
J a observat că modificarea nu înseamnă schimbarea politicii, ci se limitează
la modificări care păstrează politica intactă și introduce schimbări adecvate
pentru a se potrivi condițiilor locale. Bose J a fost, de asemenea, de aceeași
părere. În acest fel, majoritatea a considerat că autoritatea executivă ar
putea fi autorizată să modifice, dar nu în sens esențial și intrinsec.

IV. Abrogarea legii

Puterea de a abroga o lege este în esență o putere legislativă și, prin

urmare, delegarea acesteia către guvern este în același timp ultra vires
puterea de a delega.

Fazl Ali, Das J și Sastri JJ au considerat că toate secțiunile sunt

perfect valabile. Majoritatea și-a bazat opinia pe maxima "unis est exclusion
alterious" și a decis că o prevedere expresă care permite delegarea con ținută
în articolul 357 ar însemna că legislația necontrolată nu este permisă de
constituție. Funcțiile esențiale nu au putut fi delegate sub nicio condi ție.
Minoritatea și-a bazat punctul de vedere asupra teoriei omnipoten ței
legislative a Parlamentului britanic și reflectarea sa în sistemele

Pagina | 188
constituționale australiene, canadiene și indiene, care includ puterea de a
delega funcții legislative, sub rezerva condiției de neab ținere. După părerea
mea, diferența dintre opiniile minorității și majorită ții nu a fost substan țial
diferită. A spune că legiuitorul nu ar trebui să abdice de la puterea sa este
similar cu a spune că legiuitorul nu ar trebui să-și delege competen țele
esențiale.

V. Impactul cazului in re Delhi Laws Act:

După In Re Delhi Laws Act, problema care a apărut a fost legată de

limitele delegării și motivele pentru aceasta.
Primul caz a fost Gwalior Rayon Silk Manufacturing Co./Assistant
Commissioner of Sales Tax 10, în care S 8(2)(b) din Central Sales Tax Act.
1956 a autorizat perceperea impozitului pe vânzări pentru vânzările
10
interstatale @ % sau la rata aplicabilă vânzării sau cumpărării de bunuri în
acest stat, oricare dintre acestea este mai mare. Acest lucru a fost contestat
ca delegare excesivă pe motiv că nu a fost prevăzută nicio politică în actul-
mamă. Legea a fost menținută ca fiind valabilă. J Khanna a dat " testul
standard" - atunci când legiuitorul conferă puteri unei autorită ți de a face
legislație delegată, trebuie să stabilească politica, principiul sau strandardul
pentru orientarea autorității în cauză. J Matei a dat " testul abdicării" - Atâta
timp cât legiuitorul poate abroga actul părinte care conferă putere
delegatului, legiuitorul nu abdică de la puterile sale. Majoritatea au refuzat
să accepte acest test.

J Mathew, în cauza N K Papiah/Excise Commisioner11 , a considerat

legislația valabilă pe baza testului său. Întrebarea era dacă legea care
conferea guvernului competența de a stabili rata accizelor 12 și de a le
prezenta legiuitorului era valabilă sau nu. Mai mult, în cazul Brij Sunder
împotriva primului judecător districtual suplimentar13 , instanța a permis
chiar extinderea legilor viitoare ale unui alt stat, la care legiuitorul statului
de adoptare nu a avut niciodată ocazia să-și exercite părerea. În plus, în
registrul societăților cooperative v K Kanjambu14 a susținut testul "Politică
și orientare". Toate aceste cazuri au confirmat validitatea constitu țională a
legislației delegate.
Pagina | 189
 Analiză și concluzie:

Cauza a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea conceptului de

legislație delegată prin clarificarea anumitor domenii de confuzie. Una dintre
ele a fost stabilirea faptului că modelul britanic de legisla ție delegată nu
poate fi implementat în India din cauza diferen ței de Constitu ție. În plus,
acesta prevedea că delegarea este posibilă și necesară ca urmare a cre șterii
sarcinii legiuitorului și a intensificării activităților administrative. Acest lucru
a eliminat confuzia dintre delegarea condiționată și delegare. Acest caz a
extins domeniul de aplicare al legislației delegate la nivelul competen țelor
auxiliare, și anume neabdicarea de la propria competență și netransferul
funcțiilor principale și esențiale. Majoritatea judecătorilor au fost în favoarea
legislației delegate, cu excepția lui Mahajan J și Kania CJ, care au subliniat
mai mult delegarea condiționată 360 361 362 363 364
. Întrucât avocatul opus s-a
bazat pe argumentul separării puterii și pe conceptul de non potest delegare,
instanța a observat că separarea puterilor nu face parte din constitu ția
indiană. Instanțele sunt clare cu privire la statutul legisla ției delegate
permise.365 Singura întrebare în instanțe cu privire la astfel de cazuri este
dacă puterea delegată este excesivă sau intră în domeniul de aplicare al
actului-mamă.366

Acest caz a atins 2 scopuri: (1) legitimarea legislației puterii legislative

de către legiuitor organelor administrative; (2) A impus o limită exterioară a
delegării de către legiuitor. Cazul arată lipsa consensului judiciar. Fantoma
cazului jatinder nath plana asupra judecătorilor care au prezidat ambele
cazuri și nu se putea aștepta ca aceștia să-și schimbe opinia. În India actuală
este un concept bine acceptat și delegarea puterii este permisă. Necesitatea
acesteia a fost conștientizată pe măsură ce funcțiile și competen țele organelor
administrative și legislative au crescut, iar delegarea a fost resim țită ca o
nevoie!

360
(1974) 4 SCC 98
361
(1980) 1 SCC 492
362
(1975) 1 SCC 492
363
S 122 din Legea privind accizele din Karnataka
364
(1989) 1 SCC 561
365
Comitetul pieței agricole împotriva Shalimar Chemical Works (1997) 5 SCC 516.
366
I P Massey, Drept admisibil , p 103 (Ed. a7-a , Eastern Book Company)
Pagina | 190