Dimineaţa din pahar limpede Ozonul se dăruieşte agresiv Urzică plămânii carbonizaţi ai orăşanului Peluze cocoşate peticesc poalele munţilor Smaragdul cunoaşte toate semitonurile Voluptatea clorofilei dezlănţuite în libertate Garoafelor li este mai aspră mireasma şi petalele Niciun firicel de iarbă Niciun gând ofilit
Nările adulmecă miros de farmacie de eucalipt
Brazii ţăruşi căzuţi de sus Uriaşi înlemniţi Coafează munţii pentru toate anotimpurile Îşi trag seva din piatră ca legendarii eroi Acum aşteaptă ordinul de plecare în marş Sub picioare calci potecile ca pe şerpi ucişi Izvoare şi rădăcini împletite-n supreme- îmbrăţişări Izvoare muzici anonime Rouă înflorind subit lângă glezne
Doldora de purificatoare voie bună
Inima stăruie locului
Iată-o fragă Uite alta Fragi lacrimi de mărgean Buze fragede Ai verii vestitori
Pe apa zvăpăiată a Bistriţei Dincoace Puciosul şi foşnetul de cositor Plescăie peste bibelouri din prundiş Cât clape cascade cu gungurit de hulubi Peste fruntea pietrei negre Vârtejul dă peste cap Freză vie de argint Apusul răstoarnă falduri de ametist Casele agăţate par fragmente de vis Jucării de lemn
O boare se aşează peste oameni şi amintiri.
Pânăce sub nasturele-încremenit al lunei Acceleratul de noapte râmă fosforescentă Învie muntele cu cingătoare fierbinte Şi itinerarul se pierde în smoală CRONICA NERIMATĂ
8 august 1938
Când în faţa oglinzii
Cu gesturi de scamator Frizerul se ocupă de mustaţa ta Ca de un obicet fragil şi preţios fără pereche Îţi aminteşti că azi e ziua Celor trezecişişase de ani împliniţi Că eşti un domn serios Că la tâmple părul e stropit cu var Şi la coada ochilor au înflorit raze cenuşii
Lângă cuier spânzură litografia de bâlci
Scara vieţii Eşti aproape de platforma din vârf Ai confraţi de generaţie dictatori Maxilarul lor poate scrâşni cuvântul Care preface lumea-n abator Boxeri: arbitrul li ridică laba spre cer Şi zeci de mii de glasuri troznesc ovaţii Râd de bucurie şi fruntea-ngustă s-a-ncreţit Pân-li-a rămas nimic Pentru alţii meridianele şi paralelele planetei Au fost cât pentru păianjen Reţeaua din ungher Când era la jumătatea vârstei tale Rimbaud pusese punct literaturii Şi geniului Lăsând deceniilor moştenire indisolubila problemă
Pe biuroul sever Aşteaptă mapele de văzut de semnat În rafturi zac dosare Şi fiecare cărămidă neagră e leşul unui an Dai ordine şi se execută Semnătura face oarecum minuni Între degete condeiul e acul balanţei
Dar gândul a plecat
Cutreieră faldurile absurdului Pajiştile cu himere Cuvintele de ghips am onoare binevoiţi a cunoaşte Le-ai vrea caldă pilitură de luceferi
Undeva dorm aniversările de la şase ani
Foşnet de rochii şi glasuri Părinţii pun diagnostic aureolat viitorului Masa liliputană ceştile de ceai Prăjiturile scoase în ajun din gura caldă a rolei Şi Muiu şi Puiu Apelul prieteniei de fiecare zi Necesari ca aerul şi mai dragi ca bomboanele
Păienjeniş de primăveri blonde
Trecutul stăruie aproape cu rădăcini de stejar Şi flori presate astupă gâtlejul EPILOG
Se târâie ceaţa peste casele răsfirate
Şi cenuşa înserării cade leneş Aşchii dintr-un soare de aramă se agaţă de turlă Mângâie cupola cu bufniţe cu superstiţii Cărămizile putrede Iedera le-îmbrăţişează cu patimă vegetală Niciun chiot nu despică aerul. Pasul omului e lest Ochiul plimbă luminile plumbului proaspăt tăiat Tremură în pulberea caldă a clipelor Pleoapa zării se închide De veghe snopii strânşi în cingătoare Clepsidre Umbra unei ciute ţâşneşte dintre scorburi
Câte veri câte nădejdi măcinate
Hambarele semeţe de rod Apoi gutuile coapte şi toamna slăvită De gospodarul cu braţe de bronz Şi chimirul gras Ochii albi în smerită închinare Ascund lăuntrică mulţumire
Cerul de smoală se deschide
Pentru întâia seceră a lunii Sus tezaurul de buchii aprinse al stelelor Jos juruiala haiducului Şi flinta cu agerime de uliu Lângă trunchiuri aspre Dragi ca fraţii Cât frunza pe crengi mai tremură CHEMARE
Călăuză şi zâmbet calin Ziua e un zbor alb de pescăruşi Zefirul ezitărilor sporeşte jăratecul din carne
E pe aici o potecă de culoarea nostalgiei
Copacii o păzesc cu teamă Numai câţiva fluturi o cunosc Rare panglici de lumină Liniază umbra Cu zăplaz de argint Şi păstrează taina în amintire PESCUITORUL DE IMAGINI
Omul a dispărut, nu rămâne decât o retină
O.V. Firkins
Un ochi Doi ochi Ochi în vârful degetelor Ochi în urechi În monograma tălpilor Ochi ochi
Slovele film cinematografic
Un ochi mare cât luna
EVADARE
Cărare zveltă ca un ogar
Cu surprize la cotituri Ondulată pe spinarea aspră a muntelui Pasul haiducului tată Singurătatea mamă Profilul şoselei căţărat până în piscul Vecin cu nemărginirea Unde aerul e drapel limpede Şi liniştea s-a refugiat Cu răcoarea binalelor în braţe
Omul urcă Nicio floare nu tulbură oţelul singurului gând Nici lâncezeala amăgitoarelor bucurii comune Mai sus În voia pasului Mai sus Suliţele neastâmpărului poruncesc Mai departe Printre saltele de ace ruginite ale pinilor Mai departe Un chiot sfâşie tăcerea sălbatecă Şi măscăriciul ascuns după copaci Răspunde cu mâna la gură
În urmă rămâne o funie de cenuşă
A trecut vârtej flacăra nerăbdării Prin zburdalnicul anotimp al vieţii Tinereţă de cremene Caldă ca pânea proaspătă Visul deavalma cu realitatea Cu naufragiile Cu tezaurele din fiecare clipă LA MARGINEA ORAŞULUI
Am întâlnit animale cu nasul umed de rouă
Flori împiedicate cu-n picior în iarbă Toate îmi spuneau – Aici e încă bine UN OCHI ATOTNEŞTIUTOR
lui Moldov, tată
Fiecare pupilă-ntr-un inel de safir limpede
Reflexul proaspăt al miracolelor fără răspuns Enigmă într-un ghem de scâncete Degetele muguri de lumină vie Epolet pentru grijile şi nădejdea părinţilor Răspântie de drumuri culoarea bucuriei Imanentă dezlegare la ecuaţia mâine Cu somnul fără vise ca floarea şi porfirul Apropiaţi-vă, urări cu moliciuni de plăpumioară
Iaşi, 21 noiembrie 1938
POEZIA PRETUTINDENI
Treci învăluită în propria nelinişte
Ochii două corole cu rouă zorilor Privirile proaspete Gura pentru sărut anume Pielea cu aroma mirodeniilor E creangă de zarzăr în april
Până la inima ta Singurul drum e un labirint Te port pe suflet pirogravură
Dincolo de balcon Cu fiecare frunză ce izbucneşte din mugure Copacii trimit un mesaj O melodie străbate perdelele parfumului E un parfum aspru tabac Suspendate grădini de zumzete
Peste nuferii ceşti - lebede vegetale -
Şi-n fiecare ceşcuţă de opal O stea
După festin va rămâne noaptea fără stele
Ca o casă fără ferestre
Drumul porneşte spre aventură
Spre mult dorita şi fermecătoare ţară A întâmplării Unde râuri se ascund printre coapsele stâncilor Şi uneltele de fiecare zi schimbă conturele Cum le schimbă umbrele
Totul va fi foarte simplu
Foarte complicat Tăcerea încolăceşte alge de fum Norii singura busolă Dă-mi mâna până la capăt VIAŢA DE TOATE NOPŢILE
Une femme est plus belle que
le monde où je vis Paul Eluard
Noaptea ridică pavilionul de jad
Freamătul copacilor - flaute sub lună - Două mărgele de luminiţă Ezită printre crengi serpentine
Dacă ar izbucni un glas
Un glas rupt din noapte Cum ai rupe o fâşie de cit În inimă ar lovi o pietricică Sau statuia unui fluture Şi ar suna ca în geam
Stăruie parfumată chemare
O mână se aşază pe umăr Frunză moale cu destinul în nervure Noaptea s-a îngrămădit în ochii femeii Şi tu te ascunzi în noapte Binevenită e fruntea rece Mâinile plante luminoase Şi părul alunecos ca nălucile Elixir ademenitor
De undeva un cântec Se dizolvă-n aer O melodie se desface ca un buchet Ca un balon de păpădie
Fântânile visului au hrănit aşteptarea
Au plecat uşure Cineva rămâne de veghe Lângă culcuşul furtunii domesticite OCTOMVRIE PE ZONĂ
Nostalgia muşcă inimile plăji părăsite
Toamna târâie gătelile hemoragice Şi pătează aşteptările neliniştea Pe amurgul jilav cârpe de rugină şi aur Fiori de frig în tăcerea de panoptic Revine credinţa în fantome şi cărturărese
Urci dealul podgoriei pudrate cu brumă
Ultimul rod al anului rostogoleşte Lacrimi mari smaragde vii Şi din fiecare cârcel rămâne un nerv zgribulit
Copii adună castane şi trezesc amintiri
Admirabil anotimp pentru amintiri Flori şi fructe pentru fiecare vârstă Nuci şi degete cu chinoros boite Miros de gutui şi crizanteme maiestoase Un surâs de febră O estompă şterge urma întârzierilor cocoare Şi-un cuvânt cu semn de exclamare Adio
Vocabularul este epuizat de Bacovia
În câteva monete de plumb Ce au acoperire sufletul toamnelor moldave
Focul încinge primul braţ de lemne
Îmi oferi paharul de ceai culoarea toamnei Carnea parfumată Sânii cu frăgezimi de piersică suavă Coapsele iubite seră caldă
Undeva toamna asta e mai însângerată
Peste semănătură de trupuri A întins deznădejdea giulgiu
Tăuteu, 1939 VERIGHETA DE PLATINĂ
Sunt nopţi în cari visăm acelaş vis
Călătorim la geamul deschis
Al aceluiaş compartiment Prin continentul fără biografie În vre-un atlas de geografie
Atunci visul nostru capătă relief
Ne trezim uluiţi Şi mai bogaţi cu minunăţiile pierdute Într-o ridicare de pleoapă
