http://convorbiriliterare.dntis.ro/HOLBANdec6.

html LIHTISUL I MELAHOLIA ioan Holban Convorbiri literare nvins altundeva, ntr-o aventur care, desi consumat n decor venetian, seamn cu oricare poveste oriental de dragoste, Hrisant Hrisoscelu exult la gndul unei rzbunri, al unei opere a puterii, pe care nu o va mplini ntruct aliajul structurii sale interioare nu contine dect cteva din metalele pretioase ce intrau n alctuirea Principelui si messerului; protagonistii acestui roman mimeaz o confruntare de forte (Hrisoscelu construieste pe himera iubirii ceea ce Herula deconstruieste prin realitatea mortii, ruinei si viciului) al crei simbol este pnda (si nu lupta) dragonilor dintr-un acvariu: Hrisoscelu este n chip predestinat o victim, el ilustrnd mai degrab figura omului incomplet si incapabil de completudine. Anticipat de visul prbusirii Veneziei, cu a crei strlucire au intrat ntr-o competitie fr sorti de izbnd milioanele lui Hrisant, zodia deriziunii n care intr destinul personajului reprezint adevrata miz a romanului; rentors n Orient, sufletul tnrului este devorat de cancerul melanholiei, este mcinat de lipsa de voint, se zideste n nepsare, mistific trecutul si fiinta acestuia: traiectul existentei lui Hrisant Hrisoscelu este definitiv ncheiat, trasat ntre violenta tririi de la Venezia si melanholia din orientalul Bucuresci. n acest fel, prozatorul pare a fi intentionat continuarea destinului Principelui dincolo de episodul domniei sale, de acolo de unde ncep ruina, degradarea, instalarea plictisului, a cenusiului unei vieti pentru care opera (n Princepele) si vrsta de aur (n Sptmna nebunilor) s-au consumat: iat chipul lui Hrisant pe liniile cruia se identific posibilul (probabilul) chip al Principelui ntr-o alt variant a intrigii romanului su: Nimic, semnnd totul cu vidul acestei dup-amieze nfricostoare de var, cu vipia, cu ndusala care-i curgea pe spinare si cu

frigurile de sear, cu intrarea n lumea lui fals, a eterurilor din care nu mai reusea s ias Mereu obscuritatea livid a zilelor goale, fie iarn, fie var, culoarea tern a aerului saturat de prav sau de o uscciune care-l ngheta; focurile cele mari nemaiajungnd rcelii din oasele lui si, mai ales lihtisului, boala Orientului, acel gol fr satiu n care intri si de unde nu mai reusesti s iesi, turburea stare de asteptare, fr miscare, fr gnduri, numai o supravietuire dureroas n care se rupeau niste vluri si se trezea mereu n trecutul pe carel ura, dar de care nu se putea dezbra Exercitiul real dar si cel nchipuit al puterii au acelasi efect; lihtisul, melanholia, topirea energiilor n atoatecuprinztoarea lume oriental; lucrarea Principelui, opera messerului si viziunile lui Hrisant Hrisoscelu snt alte ipostazieri ale visului si realittii puterii, ale exercitiului acesteia. Sub diverse nftisri, prozatorul a vizat n aceste trei romane descoperirea resorturilor interioare ale mecanismului puterii si rezultatul actiunii lor asupra unor suflete a cror esent rmne mereu aceeasi, dincolo de hotarele desprtitoare ale nivelelor cronologice ale istoriei: agonia unei lumi n Groapa, crepusculul unei epoci n Princepele, prbusirea strlucirii Veneziei totul ilustreaz deriziunea unui spatiu care si afl conditia supravietuirii sale tocmai n acceptarea acestui mod de a fi. Mircea Muthu dezvolt o teorie comparatist a balcanismului literar romnesc i sud-est european, definitivat n trilogia Balcanismul literar romnesc (2002), care reunete i actualizeaz texte mai vechi, aduce completri, recupereaz fragmente cenzurate, astfel nct abia astfel se configureaz imaginea unui ansamblu pertinent articulat.

Demersul este sistematic i are n vedere etapele istorice ale conceptului Este vizibil o nclinaie tot mai accentuat ctre cercetarea morfologic a formelor literaturii balcanice (n direcia criticii arhetipale a lui Gilbert Durand i a criticii tipologice a lui Northrop Frye) i ctre o filosofie a culturii sud-est europene, n linia viziunii lui Lucian Blaga (la ai crei termeni sau concepte autorul apeleaz uneori), trecnd i prin idei ale lui Nae Ionescu, Mircea Vulcnescu i Constantin Noica. Muthu pleac de la distincia, totui nu foarte clar, dintre balcanitate, concept determinat istoric, care se refer la spiritul unei epoci, i anume secolele al XV-lea - al XVIIIlea (acoperind zona mai vechiului termen spirit sud-est european", neles ca matrice spiritual, stilistic n sensul dat de Blaga), i balcanism, neles ca literatur / cultur a balcanitii. Ambii termeni sunt depeiorativizai de la bun nceput: balcanitatea este impregnat de sentimentul istoriei tragice", iar balcanismul nu e doar artificiu, decorativism i mahalagism, ci o dram cu reversul su parodic". Balcanismul literar intereseaz ca paradigm morfologic, sub aspectul comparatist al unor serii estetice de tipul motivelor i al temelor", generate de condiii geografice, istorice, etnice, religioase, etice i culturale similare: substratul indoeuropean comun, romanizarea, dominaia bizantin i apoi cea otoman, ortodoxia i antiislamismul, bizantinismul (modelul bizantin), orientalismul, etica supravieuirii, filosofia lui ntru" sau a lui ca i cum". Etapele istorice ale balcanismului (literar) ar fi: n secolele al XVI-lea - al XVII-lea - etapa unui bizantinism structural", al crui summum literar se gsete n nvturile lui Neagoe Basarab ctre fiul su Theodosie,

apoi perioada fanariot, a unui Bizan dup Bizan" (cu formula lui N. Iorga), numit de cercettorul clujean i etapa unui balcanism militant", naionalist, deschis mai nainte de umanistul Dimitrie Cantemir i continuat, ntr-o a treia etap, de romanticii paoptiti ai secolului al XIX-lea i n fine a patra etap, n literatura veacului al XX-lea, vizibil doar n plan estetic, nu i n planul mentalitii generale, fiind vorba despre un tip de sensibilitate estetic, despre teme i motive identificabile n opera unor scriitori precum Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Panait Istrati, Emanoil Bucua, Eugen Barbu (Princepele) etc. Pe lng informaia de profunzime i foarte divers, din ntreaga arie cultural sud-estic (Muthu e un cunosctor al literaturilor albanez, srb, croat, greac, turc), trilogia balcanic (re)aduce n actualitate teorii i idei interesante: dualismul de factur bizantin i eterogenitatea structurilor mentale ale balcanitii, dimensiunea eroic, continuitatea bizantin n literatur pn n epoca modern, Istoria ieroglific a lui Cantemir ca trecere de la balcanitatea profund tragic la balcanismul literar-artistic", balcanismul ca produs al urbanismului", ca model cultural cosmopolit, rscumprarea estetic a unei drame istorice" n opera literar a unor balcanici" precum Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Mateiu I. Caragiale, Ion Barbu. Se remarc mai ales analizele unor texte aparinnd literaturii romne, n cazul creia autorul discerne o forma mentis i o stilistic tipic balcanice (modelul paradigmatic ar fi cel barbian-matein), cu predilecie n proza i poezia interbelice i postbelice. Volumul al doilea al trilogiei, care corespunde crii din 1986 (Permanene literare romneti din perspectiv comparat), se ocup, ntr-o manier mai pregnant comparatist, de tipologiile

i motivele balcanice: tipul tragic (eroul de tip semiantropomorf, haiducul, parvenitul, Meterul Manole, Nastratin etc.), de dimensiunea istoric a creaiei literare (capitolul Spre o poetic a romanului istoric sud-est european), de laitmotive precum Bizanul, roata, lumina, drumul etc. Cititorul e purtat cu graie prin literaturile sud-estului european, vechi i contemporane: Cantemir, Kavafis, paoptitii romni, baladele populare, Eminescu, Ion Barbu, Kazantzakis, tefan Bnulescu etc.

Balcanismul marcheaza o maturizare a literaturii romane, fiindca implica o perspectiva, macar partial autocritica, in cautarea constiintei de sine . Ovid S.Crohmalniceanu Numele Balkan asa cum precizeaza si Maria Todorova, in cartea sa, Balcanii si Balcanismul, are mai multe intelesuri, insa cea mai importanta notiune care deriva din acest concept, este balcanizare, care la randul sau exprima mai multe lucruri, dar de cele mai multe ori este folosit pentru a desemna procesul de fragmentare nationalista a fostelor unitati geografice si politice in noi state mici. Exista o intreaga poveste pentru acest concept, spectrul balcanic care bantuie fiind nu un personaj, ci un semnificant.Legatura dintre aceste doua notiuni este, insa, apropiata, balcanismfiind derivatul notiunii de Balkan.Avem de-a face, de fapt, cu doua realitati diferite, definite insa prin aceste concepte care, in Occident, semnifica acelasi lucru. Cea mai veche atestare a numelui Balcan, preferat de localnici, ii este atribuita scriitorului italian Filippo Buonacorsi Callimaco, insa patrunderea lui in literatura europeana i se datoreaza calatorului englez John Morritt, care a folosit termenul pentru a-l inlocui pe clasicul Haemus. Balcanii incep sa fie folositimai mult cu conotatie politica, decat intr-un sens pur geografic,

pentru a desemna statele care aparusera dupa caderea Imperiului Otoman: Grecia, Serbia, Muntenegru, Romania, si Bulgaria . Putem vorbi astazi despre balcanism din punct de vedere social, cultural, politic dar si literar. Conceptul de balcanism literar este lansat la noi de George Calinescu, in Istoriasa, definindu-l drept un amestec gras de expresii mascarioase, de impulsuri lascive, de constiinta a unei identitati aventuroase si tulburi, totul purificat si vazut mai de sus de o inteligenta superioara . Acest referat isi propune sa se concentreze doar pe o parte din tema modelului cultural-literar balcanic, si anume pe balcanism, ca stil literar romanesc. Balcanismul literar impune o relaie neobinuit ntre personaj i spaiul, teritoriul pe care acesta l locuiete sau, dup caz, l nlocuiete(). Balcanismul literar este reperabil i la nivel strict lingvistic. El i asociaz o nelepciune de factur popular, imprecaia ca form de revolt sau dezaprobare, jignirea ca dovad de dragoste, de apropiere, de intimitate. Balcanismul impune violena de limbaj tocmai pentru a sugera legturile afective dintre personaje . Balcanismul este un stil literar specific, folosit pentru a scoate in evidenta anumite caracteristici , cum sunt, de exemplu, personajele care isi pierd din conturul tipologic. Dupa cum afirma si Mircea Muthu, in tratatul sau, Balcanologie, marcile de recunoastere ale balcanismului sunt: empirism ostentativ, sentimentalism ieftin, familiaritate agresiva,

adaptabilitate de factura cinic-grosiera a personajului, viziune infernala, instinct malefic de distrugere, instabilitatea caracterului, axiologie sociala rasturnata(); reprezinta iluzia libertatii in spatialitatea prin excelenta inchisa . Acum, pentru ca imi este stabilit intelesul conceptului, voi folosi cateva citate din operele unor autori care folosesc balcanismul, ca stil literar, in anumite opere ale sale: Loc al pieirii, napadit de timp!/ Viperi pandesc pe stinse sanctuare. / Cenusi, imbalsamati-mi fruntea cast,/ La ora departarilor amare.(Intoarcere, Teohar Mihadas) . Aici, versul este funebru, metaforele simple sunt incarcate de afectiv iar romantismul este ieftin;. .mi s-a parut ca vad venind grabite pe valuri din alt mileniu, care se stransese cu mult in urma, corabii cu botul larg si inalt. Dupa croiala si dupa lopeti mi-am dat seama ca erau grecesti. Apoi mi s-a parut ca vad venind catre tarm trireme romane, galere, bizantine impodobite cu semnul crucii, nave cu semiluna turca -Zaharia Stancu( viziune infernala, elementarul se invecineaza cu violenta); Altminteri, dupa ce iesira din ulita Manastirii Studion, cetatea il intampina ca de obicei la ora aceasta cu maretia ei tainica, alcatuita din lucruri uimioare, plina de lumina orbitoare si de umbre intunecate - Sadoveanu; ciorba de stiuca fiarta-n zama de varza acra si iutiti cu hrean, marinata de stacoji, dreasa cu mujdei de usturoi,

plachie de crap umplut cu stafide grecesti, berbec la protap, uns din pleaftura cu sos de vin amestecat cu usturoi zdrumicatCalpuzanii -este evident descriptivul, apar elemente piperate, tipic orientale. In ceea ce priveste alteritatea, iese in evidenta faptul ca locuitorii Balcanilor refuza sa se conformeze anumitor reguli, considerate esentiale pentru lumea civilizata. Acelasi lucru il putem observa, prin raportare la tara noastra, si tocmai aceasta este asemanarea dintre Balcani si Romania. Invitat sa tina o conferinta in amfiteatrul Universitatii Ovidius, in mai 2005 , Horia-Roman Patapievici a vorbit despre avantajele si dezavantajele inapoierii, prin raportare la Romania: Se vede foarte limpede: cand doi sau trei romani se aduna, incep sa isi critice tara. Este clar ca pasiunea care ii anima este legata de aceasta tara. Este un fel de rana mereu deschisa in numele careia intervenim in spatiul public pentru a critica, sprijini sau propune ceva . Vorbeste despre stagnare, despre inapoiere ca decalaj temporal. Asa cum un lucru asemanator il intalnim, in 1868, la Titu Maiorescu in teoria sa, a formelor fara fond, unde defineste realitatea sociala, prin raportarea la retardarea starii de civilizatie a tarii noastre in comparatie cu Occidentul. In literatura romana, insusiri ale mentalitatii balcanice regasim la Nicolae Filimon, Ghica sau Pann, dar si la I. L.Caragiale, a carui opera defineste specificul unui mod de viata in toata dinamica lui; balcanismul sau incepe cu un etnicism provincial, bazat pe specificul muntean si, chiar mai exact, bucurestean, eroul reprezentativ fiind Mitica. Si studiul lui Mircea Muthu despre balcanologie aduce noi dezvaluiri privind semnificatia profunda a termenului de balcanic si vizeaza desprinderea de

judecata comuna, propunand o sfera de analiza prin raportare la bizantinism si orientalism. In perioada literara analizata de autor, trecutul este inca o prezenta vie si exista tendinta refugiului in imaginar. Spatiul balcanic desemneaza o lume lipsita de speranta, proiectata in sfera tragicului, din care lipseste uneori, paradoxal, chiar tragicul, asa cum o ilustreaza problematica abordata-metafora puterii oarbe care conduce la autodistrugere (cum este in Principele, de Ion Barbu), scene din primul razboi mondial( cum este in Jocul cu moartea, de Zaharia Stancu). O imagine fulminanta a balcanismului nostru literar o intalnim, de exemplu, intr-un poem dedicate campiei dunarene, extras din Pierdut in Balcania(Fanus Neagu):Mirosea a scorniri de Asie, leganate-vant sarat, a namol furnicat de crabi si pesti puturosi, dar mirosea mult mai pronuntat a pelin de Baragan . Utilizarea excesiva a livrescului ca sursa in poezia de dupa Ion Barbu, ar avea o explicatie istorica, datoranduse abandonarii involuntare a substantei balcanismului in favoarea cliseului. Analiza unor texte cum sunt cele ale lui Fanus Neagu, D.R. Popescu, Eugen Barbu sau Mateiu Caragiale,permite conturarea unor trasaturi care pot fi circumscrise !!! mentalitatii balcanice( lume colorata, dominata de sentimental inutilitatii, al zadarniciei efortului uman, al existentei umane in conditiile unei stapaniri straine, derizoriul ca modalitate de viata, vorbaria ca dorinta de comunicare, absurdul ca mod de existenta).

Literatura balcanica este in general o literatura a intelepciunii, o incercare de a gasi misterul lumii prin cunoastere. Analiza textelor permite conturarea unor trasaturi pe care le putem circumscribe mentalitatii balcanice: lume pestrita, colorata, neincadrabila in sabloane, dominata de sentimentul inutilitatii , al zadarniciei efortului uman, al existentei umane in conditiile vitrege ale unei stapaniri straine , peste puterile omului de rand; zeflemeaua, persiflarea ca mod de rezistenta sau chiar de subzistenta , derizoriul ca modalitate de viata , absurdul ca mod de existenta. Balcanismul literar, asa cum zice si Ovid S.Crohmalniceanu, ia nastere dintr-o atitudine scriitoriceasca ambigua, ambiguitatea rezultand din refuz si acceptare, iar accentual, cand vorbim de balcanism literar, cade pe delimitarea unor procedee ca aluzia, parodia, ironia, parabola, mitul, caracteristice prozei de tip modern. De asemenea, metoda comparata si intertextuala va permite o mai buna intelegere a specificului literar cultural al zonei balcanice, precum si la conturarea mentalitatii balcanice. BIBLIOGRAFIE: 1. MUTHU, MIRCEA- BALCANOLOGIE, vol.I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002 2. OLTEANU, ANTOANETA-HOMO BALCANICUS, Editura Paidea, Bucuresti, 2004 3. TODOROVA, MARIABALCANII SI BALCANISMUL, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000 4. http://www. agonia.ro/index.php/essay/167903/index. html 5. http://www.romaniaculturala.

ro/articol.php?id=165

6.

http://www. 6.

agero-stuttgart.de/REVISTAAGERO/CULTURA/balcanologie.htm http://www.referatele.com - sectiunea romana

CUNOATEREA ALTERITII CA FORM DE PUTERE. DESPRE ORIENTALISM I BALCANISM Adrian Cioflnc -

Punctul de plecare pentru discuia ce urmeaz este cartea lui Edward W. Said, Orientalism1. Aceast carte relativ veche - a fost publicat pentru prima dat n 1978 merit atenie mcar din trei motive. n primul rnd, dat fiind tematica acestui numr din revista "Xenopoliana", Orientalism este imposibil de ignorat ntr-un inventar, fie acesta i sumar, al lucrrilor reprezentative pentru istoria cultural aa cum s-a configurat ea n ultimele decenii. Sa spus deja, cartea lui Edward W. Said a devenit text canonic pentru nou constituitul domeniu al "studiilor culturale", reper de neocolit n delicatele operaiuni de sondare, nelegere, reconstituire i interpretare a fenomenelor culturale. n al doilea rnd, lucrarea a cptat recent o ediie romneasc i simpla traducere a unei cri faimoase poate fi considerat un fapt cultural. ntruct modelul explicativ al lui Said a fost utilizat adesea pentru a descrie natura relaiei dintre Balcani i Occident, accesul mai facil la text poate contribui la aprofundarea discuiei. Maria Todorova observa, n 1997, atunci cnd i publica Balcanii i balcanismul - lucrare care preia i prelucreaz interpretarea insolitului "ism" al lui Said - observa, deci, c Orientalism nu este tradus n limbile balcanice relevante i, din acest motiv, n lipsa unei dezbateri, modelul lui Said a fost aplicat mecanic, prin popularizarea fcut de un numr de intelectuali,

situaiei Balcanilor2. n al treilea rnd, Orientalism a fost redescoperit dup 11 septembrie 2001, ziua teribilelor atacuri teroriste din Statele Unite ale Americii, analitii remarcnd c poate fi un antidot la puseul antiislamic de dup atentate. Scriitura lui Said este greu de rezumat. De altfel, aceasta este i pledoaria din Orientalism - mpotriva simplificrii, schematizrii, esenializrii. Eruditul american de origine palestinian, profesor la Columbia University, elaboreaz o demonstraie sofisticat prin care arat c "Orientul" despre care obinuim s vor-bim ca despre o realitate natural, fizicete depistabil, este, n fapt, o construcie ideologic esenialist i o invenie a Occidentului. "Orientalismul" constituie un corpus de teorii i practici prin care realiti diverse i complexe sunt simplificate, unificate, stereotipizate, descalificate sub numele de "Orient". De ce? Pentru c, afirm Said, orientalismul sa constituit ca pandant cultural al colonialismului, ca alibi intelectual al dominaiei Vestului asupra restului. Dup aprecierea profesorului american, orientalismul este un "discurs ce susine instituiile, vocabularul, nvtura, imagistica, doctrinele, chiar i birocraia colonial i stilurile coloniale"; este "o distribuire a contiinei geopolitice n texte erudite, estetice, economice, sociologice, istorice i filologice". Astfel, ntre domeniul academic al studiilor orientale i instituiile socioeconomice i politice ar exista o complicitate menit a facilita dominaia occidental asupra unei bune pri a lumii, care este foarte divers din punct de vedere cultural, dar care sufer presiuni discursive unificatoare, mai precis este forat s devin "oriental", este orientalizat. Said arat c Orientul a fost construit n oglind cu o alt ficiune cultural, "Occidentul"; a fost schiat ca alteritate negativ fa de valorile occidentale. Teza crii asupra creia ne-am oprit este c "Orientul" a ajutat la definirea Occidentului "ca fiind contrastul

propriei imagini, idei, personaliti, experiene". Orientului "despotic", "violent", "antimodern", "iraional", "mistic", "obscurantist", "fanatic", "depravat", "excentric" etc. i corespunde, n aceast tradiie de gndire, Occidentul "democratic", "raional", "virtuos", "modernizator", "laic" etc. Said vede ca orientaliste i o serie de stereotipuri aparent mgulitoare sau neutre, care atribuie orientalului "exotismul", "misterul", "senzualitatea", "feminitatea", "pasivitatea", "maleabilitatea", "infantilismul", "profunzimea". n contrast, occidentalul este "cerebral", "masculin", "matur", "activ" i, nainte de toate, "normal". Cnd Said afirm c "Orientul" este o imagine construit, "construit" nu nseamn fals. Profesorul american susine c Orientul este "o combinaie ciudat de empirism i imaginativ", dar nu st n preocuparea sa s afle ct este fals i ct adevrat din aceast construcie. Lucrarea sa este studiul unei reprezentri, al consistenei interne a discursului occidental despre Orient. Said preia de la Michel Foucault termenul de discurs, pentru a sugera legtura strns dintre putere i cunoatere. Nu face multe pentru a demonstra, ntr-o manier elaborat, relaia dintre discursul academic i cel politic, deci dintre studiile orientale i colonialism, dar reuete s probeze rspndirea extraordinar i durabilitatea discursului orientalist. Cartea las s vorbeasc intelectuali tutelari i politicieni de succes din ultimele trei secole (cu precdere); decupeaz citate ilustrative din texte devenite clasice sau din cele cu mare circulaie; surprinde supravieuirea stereotipurilor n "isme" att de diferite precum pozitivismul, istoricismul, darwinismul, rasismul, freudismul, marxismul, spenglerismul etc. Sunt toate acestea suficiente pentru a confirma teza "tare" a lui Said, conform creia orientalismul este un instrument la ndemna imperialismului? Criticii lucrrii spun c nu. Ei reproeaz "textualismul" i anistorismul abordrii, decontextualizarea ideilor politice i politizarea

formulrilor academice. Nu exist prea multe dovezi, spun criticii, pentru a fi siguri c un text ce conine idei orientaliste, fie el i politic, s-a transformat n discurs, adic a avut impact social sau a fost instrumentat politic cu efecte evidente. Reprehensiunile sunt n bun msur ntemeiate i, ntre timp, au fost preluate ca nvminte de disciplina studiilor culturale. Specialitii, pentru a marca distana de istoria intelectual tradiional, sunt astzi mult mai ateni n a arta cum o idee se transform din bun intelectual n bun cultural, cu alte cuvinte, cum ajunge s joace un rol important n sistemul de reprezentri i practici al societilor unde este receptat. ntr-o oarecare msur, cartea lui Said a fost greit neleas pentru c relaia dintre cunoatere i putere pe care o afirm a fost judecat conform viziunii tradiionale asupra puterii. Ori, este esenial s insistm c autorul american adopt o viziune foucauldian. Puterea despre care vorbete Michel Foucault nu este concentrat, uniform, substanializat, eminamente negativ, i nu se transmite previzibil i invariabil de sus n jos; Foucault vede n putere un fenomen difuz, dematerializat i descentrat, constituit dintr-un ansamblu relaional de macro i micro-puteri, care acioneaz pe vertical i orizontal cu precdere ntr-o manier pozitiv, articulat discursiv. n aceast viziune, puterea nu este exterioar discursului, i, din acest motiv, pentru a-i depista efectele nu trebuie s explorm n afara discursului3. Said nu simte nevoia ntotdeauna s indice locurile puterii sau actele guvernamentale care exprim i instituie limbajul orientalist pentru c are convingerea c simpla constituire i rspndire a discursului orientalist are efecte de putere. Dup cte se pare, Said a contribuit personal n sporirea confuziei, prin faptul c a ncercat s combine metoda foucauldian de explorare a puterii cu teoria hegemoniei, de sorginte marxist, a lui Antonio Gramsci. Profesorul

american nu l-a putut folosi pe Marx n demonstraia sa pentru c Marx nsui a fost colportor de stereotipuri orientaliste. A apelat la Gramsci, ntruct teoreticianul italian este mult mai precaut atunci cnd se refer la culturile neoccidentale4 i, mai ales, pentru c se ntlnete ntr-un punct important cu Foucault: ambii afirm caracterul predominant pozitiv al puterii. Aa cum se tie, "hegemonia" lui Gramsci descrie situaiile n care puterea se instituie nu prin for, ci prin cutarea i determinarea consensului dintre dominatori i dominai, mai precis, prin atragerea persuasiv a aderenei dominailor la sistemul de reprezentri al dominatorilor, fie acetia constituii ntr-o clas sau ntr-un bloc aflat la putere. Said preia distincia lui Gramsci ntre societate politic i societate civil pentru a afirma c prima "atinge domenii ale societii civile, precum cel academic, i le copleete cu semnificaii de o importan direct pentru ea". Din acest punct, autorul Orientalismului se desparte de Foucault i i asum diferena de vederi, explicit, n dou chestiuni: tinde s relocalizeze puterea, mcar la nivel intelectual, i s-i reafirme structura dual. El susine c, n multe cazuri, exist autori individuali care influeneaz ntr-o mai mare msur corpusul anonim de texte orientaliste, structura discursiv a orientalismului; i justific astfel opiunea metodologic de a insista pe figuri tutelare din spaiul academic care ar fi dat tonul n discursul orientalist. n al doilea rnd, sugereaz, adoptnd o perspectiv de stnga, c relaia Occident-Orient reproduce relaia dominator-dominat i c participarea dominailor la producerea discursului orientalist - deci, ceea ce constituie partea pozitiv a puterii - ine nu de logica puterii, ci de falsa contiin a celor care se las atrai n interiorul discursului orientalist, care accept s fie orientalizai. Aadar, Said se folosete de metoda foucauldian pentru a nu fi nevoit s probeze pas cu pas legtura dintre discursul academic i cel politic, n funcie

de fiecare perioad i context politic n parte, dar se desparte de Foucault n dou puncte eseniale ale metodei acestuia. O face pentru a-i justifica o parte din metodologie, cea influenat de istoria intelectual clasic, bazat pe studiul marilor figuri, i pentru a-i fi mai uor n demonstrarea tezei dominaiei Occidentului asupra Orientului prin intermediul discursului, demonstraie ce ar fi fost ngreunat de perspectiva relaional a macro i microputerilor lui Foucault, n care existena "blocurilor" dominai-dominatori nu este admis. Aceste opiuni ridic o ntrebare minor i una major. Prima ar fi ct de foucauldian este metoda din Orientalism? Ca n attea alte cazuri, metoda foucauldian este simulat stilistic, dar nu aplicat ntocmai. Problema operei lui Foucault este c se coroboreaz dificil cu tradiiile de gndire de pn la ea i cu alte teorii conexe. Pn cnd gnditorul francez va fi mai bine asimilat, cercettorul este pus n situaia de a fi sut la sut foucauldian sau deloc. Opiunea combinatorie nu este prea fericit i s-ar prea c nici Orientalism, cu amestecul su ntre teoriile lui Foucault i Gramsci, nu face muli pai nainte. De altfel, nici pn astzi nu exist o lucrare convingtoare n care modelele teoretice ale celor doi mari autori s fie mpcate i articulate operaional. A doua ntrebare, mai important: este sau nu Orientalism o lucrare de istorie cultural? n ciuda celor semnalate pn acum, rspunsul nostru abrupt ar fi afirmativ. Chiar dac Said nu respect metodologia istoriei culturale aa cum s-a configurat astzi, Orientalism reuete s arate c discursul orientalist, depistat i reconstituit cu impresionant erudiie, este constitutiv modului "occidental" de a percepe alteritatea ndeprtat. Dac ndeplinete toate funciile politice despre care vorbete Said rmne s mai discutm. *

Evenimentele din 11 septembrie 2001 au oferit o nefericit ocazie pentru a verifica empiric influena discursului orientalist. Dup atentatele teroriste, ale cror fire au dus n mai multe locuri din spaiul asiatic, a fost redescoperit lucrarea lui Samuel P. Huntington5, The Clash of Civilizations, nu puini fiind publicitii i analitii care au proclamat c Huntington a avut dreptate cnd a atras atenia asupra pericolului islamic. Aa cum se tie, Huntington a propus o nou paradigm a conflictelor mondiale majore, prezicnd c, dup rzboaiele ntre monarhii (de dup pacea westfalic din 1648), rzboaiele ntre naiuni (dup 1789), rzboaiele ntre ideologii (dup 1945), se va ajunge n curnd la rzboaie ntre civilizaii. Civilizaia ar fi, conform definiiei sale misterioase, nivelul cel mai nalt de identitate cultural al popoarelor, entitatea cultural cea mai ntins, conturat de istorie, limb, cultur, tradiie i, cel mai important, de religie. Huntington a distins ntre apte-opt "civilizaii" (sinic, japonez, hindus, islamic, ortodox, occidental, latino-american i, posibil, cea african) i a profeit, folosind o metafor geologic, iminena tulburrilor majore de-a lungul liniilor de falie ntre plcile culturale. Influena lui Huntington - profesor la Universitatea Harvard, colaborator al prestigioasei reviste "Foreign Affairs" i fost consilier pe probleme de securitate al preedintelui Lyndon B. Johnson (1963-1969) - n mediile politice i academice americane nu este de ignorat. Analitii au remarcat c, n cteva rnduri, mesajele administraiei Bill Clinton au cptat accente huntingtoniene i c, dup atentatele din 11 septembrie, chiar administraia George W. Bush a fost tentat, pentru scurt timp, s colporteze metafora ciocnirii civilizaiilor. n cutarea unei explicaii pentru ce s-a ntmplat pe 11 septembrie, Ciocnirea civilizaiilor a fost unul din punctele preferate de plecare n interminabilele dezbateri din spaiul academic, din presa american, european i asiatic, de pe Internet etc.

Toate acestea au provocat reacia dezndjduit i sarcastic a lui Said, condensat ntr-un articol din revista "The Nation", intitulat sugestiv The Clash of Ignorance6. Reafirmndu-i antiesenialismul, scepticismul fa de denumiri categoriale precum Orient sau Islam, Said insist c nu exist realiti pe care s le putem denumi "civilizaii" pentru c, de exemplu, n zona presupus a civilizaiei islamice exist numeroase diferene i conflicte religioase, etnice, politice. Descrierea pe care Huntington o d "civilizaiilor" neoccidentale, mai ales celor din spaiul asiatic, este, conform terminologiei lui Said, profund orientalist, deoarece calific alteritatea drept antidemocratic i anti-modern, violent, fanatic, retrograd i excentric. Said, mpreun cu muli alii, vede n Huntington nu un om de tiin, ci un ideolog, iar n "ciocnirea civilizaiilor", nu o descriere a lumii actuale, ci o prescripie periculoas. Muli dintre criticii lui Huntington au semnalat c Ciocnirea civilizaiilor risc s devin adevratul Coran, "crticica roie", Mein Kampful dup care se vor conduce radicalii din ntreaga lume. Este clar, afirm criticii, c nu exist entiti culturale care s poat fi numite civilizaii i nici mcar caracteristici culturale ireductibil opuse, dar sub impactul unei teorii att de influente lumea ar putea avea impresia c exist i c justific un conflict n numele lor. * Teoria "ciocnirii civilizaiilor" este o gnoz care, n contextul confuzionant al globalizrii, este atrgtoare pentru c simplific o realitate complex i ofer o "explicaie" global pentru ceea ce se ntmpl n lume. Fa de aceasta, sofisticata i incomoda teorie a lui Said este mai greu de asimilat. Nu ntmpltor, Huntington este mai bine cunoscut dect Said, inclusiv n Romnia.

Autorul "Ciocnirii civilizaiilor" a jucat, involuntar, un rol n campania electoral din Romnia, n 1996, cnd PDSR l-a prezentat ca teoretician al desprinderii Transilvaniei de Romnia, iar CDR l-a crezut vizionarul care a anticipat "votul luminat" al Ardealului n favoarea dreptei. Pe o hart cultural imaginat, Huntington desena o linie despritoare ntre cretintatea occidental i cea oriental, care ar reprezenta o falie cultural ntre evoluata civilizaie occidental (bazat pe democraie, pe separaia ntre stat i biseric, pia liber, guvernare limitat, drepturile omului, individualism, domnia legii etc.) i napoiata lume estic (naionalist, colectivist, iraional, autoritar, autarhic etc). Faimoasa linie desprindea Transilvania de Vechiul Regat, fapt care, pe de o parte, a strnit aprehensiuni naionaliste extraordinare i, pe de alta, a ncurajat fantazri ideologice pe tema superioritii culturale a Ardealului. n preajma alegerilor din 2000, Huntington a fost uitat pentru c Transilvania a rmas lipit de restul Romniei i pentru c harta electoral din 2000 a contrazis flagrant teoria "votului luminat" din Ardeal. Evenimentele din 11 septembrie l-au readus ns n prim plan pe autorul american. n preajma tragicelor evenimente din SUA a aprut n limba romn i cartea lui Said, care, n ciuda faptului c era infinit mai util pentru a descrie situaia Romniei, a fost, pn atunci, practic ignorat n spaiul public de la noi. Primul i singurul care a atras atenia asupra crii a fost istoricul Sorin Antohi, care a propus i prima adaptare a teoriei la spaiul romnesc. Sorin Antohi a artat c orientalismul este metonimic, reprodu-cndu-se n interiorul fiecrei ri - n Romnia, Moldova jucnd rol de "Orient" n comparaie cu "Occidentul" care ar fi Transilvania7. n ultimii ani, au cptat ediii romneti mai multe cri care aplic teoria lui Said la spaiul est-european sau balcanic. Am pomenit deja de lucrarea Mariei Todorova.

De neocolit sunt alte dou lucrri: Inventarea Europei de Est a lui Larry Wolff i Inventarea Ruritaniei, semnat de Vesna Goldworthy8. Dintre aceti autori, Vesna Goldworthy se apropie cel mai mult de spiritul crii lui Said i de studiile postcoloniale care au aprut sub influena Orientalismului. Autoarea britanic, provenind din fosta Iugoslavie, nu ezit s foloseasc termeni tari. Teza ei este c, n lipsa unei colonizri propriu-zise, Occidentul a colonizat "narativ" Balcanii, n ultimele secole, fcnd din acest spaiu est-european surs de materie prim pentru industria de divertisment occidental. n schimb, Wolff i Todorova iau distan critic fa de modelul postcolonial. Wolff admite doar "semiorientalizarea" Europei de Est, afirmnd c Rsritul a fost privit nu doar ca alteritate a Europei de Vest, ci i ca spaiu intermediar, mediator, ntre Europa i Asia. La rndul ei, Todorova insist pe diferenele specifice ale balcanismului n raport cu orientalismul. n primul rnd, spre deosebire de indefinitul i intangibilul Orient, Balcanii au o concretee geografic i istoric, fapt ce ngrdete imaginaia, nu permite fabulri exotizante i proiecii escapiste de felul celor inspirate de "Orient". n al doilea rnd, Balcanii i Occidentul nu apar ca identiti radical diferite, ca antilumi, aa cum se nfieaz Orientul i Occidentul. Balcanii nu se constituie n alteritate radical, ci sunt imaginai mai degrab ca spaiu tranzitoriu. Figura de stil ce i descrie cel mai des este puntea; pentru relaia Occident-Orient tropul predilect este prpastia. n al treilea rnd, influena Occidentului asupra Balcanilor, orict de important ar fi, nu poate fi calificat drept o colonizare. n fine, balcanismul a evoluat n mare msur independent de orientalism i, n anumite aspecte, mpotriva sau n pofida lui. Motivul principal, afirm Todorova, este geopolitic: tratarea separat a Balcanilor n cadrul istoriei complexe a

Europei de Est, ca spaiu geografic diferit de Orientul Apropiat i Orientul Mijlociu. * ncheiem fr a face o ncheiere propriu-zis pentru c toate cele descrise aici sunt n plin desfurare. "Orientalismul" este nc o ideologie vie i influent. De cealalt parte, studiile postcoloniale care deconstruiesc acest insidios "ism" modern sunt n plin avnt. Iar emergena acestei specii a studiilor culturale are, aa cum am vzut, ecouri n Europa de Est9. Se profileaz, astfel, o bun oportunitate pentru nuanarea mai vechilor dezbateri din tiinele sociale privind modernizarea i relaiile Est-Vest. Scrutarea versantului cultural al relaiilor ntre oameni i comuniti este n msur s acopere golurile din modelele explicative folosite cu predilecie pn acum de oamenii de tiin. Desigur, exist nc mari probleme legate de metodologie pe care studiile culturale au a le rezolva pentru a cpta mai mult autonomie i relevan n spaiul academic. Mai important, ntruct "ismele" analizate n crile luate n discuie sunt constitutive unor tradiii de gndire i definiii identitare consacrate, studiile culturale arunc o veritabil provocare metadiscursiv, chestionnd ntr-o manier radical modul n care identitile i alteritile se construiesc. Provocarea este de maxim importan pentru statele est-europene, inclusiv pentru Romnia, n condiiile n care acestea s-au angajat ntr-un proces de integrare pentru care nu au formulat nc un rspuns cultural autohton bine nchegat. _______________ 1 Edward W. Said, Orientalism. Concepiile occidentale despre Orient, trad. Ana Andreeescu i Doina Lic, Timioara, Editura Amarcord, 2001, 400 p.

2 Maria Todorova, Imaging the Balkans, Oxford, Oxford University Press, 1997; n romn Balcanii i balcanismul, trad. Mihaela Constantinescu i Sofia Oprescu, Bucureti, Humanitas, 2000, p. 22. 3 Patricia O'Brien, Michel Foucault's History of Culture, n Lynn Hunt (ed.), The New Cultural History, University of California Press, 1989, p. 25-46; Michel Foucault, Voina de a cunoate, n Istoria sexualitii, trad. Beatrice Stanciu i Alexandru Onete, Timioara, Editura de Vest, 1995, p. 64-78; 4 Vezi Antonio Gramsci, Intelectuali, literatur i via naional, trad. Florian Potra, Bucureti, Univers, 1983, passim, de exemplu p. 135-151. 5 Samuel P. Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, New York, Simon&Schuster, 1996; ediia romneasc: Ciocnirea civilizaiilor i refacerea ordinii mondiale, traducere de Radu Carp, prefa de Iulia Motoc, Bucureti, Antet, 1997; The Clash of Civilizations dezvolt un articol omonim publicat n revista "Foreign Affairs", Summer 1993 (http://www.foreignaffairs.org). 6 Edward W. Said, The Clash of Ignorance, n "The Nation", October 22, 2001 (www.thenation.com). 7 Sorin Antohi, Civitas Imaginalis. Istorie i utopie n cultura romn, Bucureti, Editura Litera, 1994, p. 216, 268-269; Antohi dezvolt teoria n Romania and the Balkans. From geocultural bovarism to ethnic ontology, studiu publicat n Alexandru Zub, Adrian Cioflnc (editori), Globalism i dileme identitare. Perspective romneti, Iai, Editura Universitii "Al. I. Cuza", 2002, p. 79-118, i care va face parte dintr-o viitoare carte cu titlul Romania: A Symbolic Geography. 8 Larry Wolff, Inventarea Europei de Est. Harta civilizaiilor n epoca luminilor, trad. Bianca Rizzoli, Bucureti, Humanitas, 2000; Vesna Goldworthy, Inventarea Ruritaniei. Imperialismul imaginaiei, trad. Luminia Cioroianu, Bucureti, Editura Curtea Veche,

2002. 9 Un semn al acestui ecou n Romnia ar fi i primul numr al "Caietelor Echinox" (Cluj, 2001), cu tema "Postcolonialism&Postcomunism". In filozofia culturii, Orientul semnifica zona de est a Europei care cuprinde tarile foste componente ale Imperiului Roman de Rasarit, iar la polul opus se situeaza Occidentul, alcatuit din statele Europei Occidentale, care alcatuiau candva Imperiul Roman de Apus. Esenta Orientului este socotita zona Peninsulei Balcanice, avand la granite Romania, despre care sa impamantenit sintagma "o insula latina intr-o mare slava". Situarea tarii noastre intre Orient si Occident defineste principalele caracteristici care particularizeaza cultura romana individualizeaza mentalitatea poporului si determina specificul national. Diversitatea perspectivelor privind asezarea Romaniei intre doua culturi si civilizatii a starnit polemici aprinse de-a lungul timpului si a produs studii despre confruntarea intre modertnism si traditionalism despre constiinta nationala si a constituit dintotdeauna un proces accelerat de a prelua "ideile, formel si modelele sale" si, ca urmare, "occidentalizarea nu poate fi conceputa decat ca un incitat ferment stimulent, termen riguros de confruntare pentru totalitatea virtutilor noastre spirituale" (Adrian Mariano). Un titan al culturii romane, Titu Maiorescu, observa ca tineretul roman emigra "spre fantasmele stiintei din Franta si Germania, care pana azi au mers tot crescand si care au dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatilor straine". El initiaza "Teoria formelor fara

fond", prin care respinge cu fermitate imprumuturile occidentale daca acestea nu corespund fondului cultural romanesc: "Forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura." Daca formele preluate din occident nu concorda fondului spiritual autohton, vor exista doar "un sir de forme " fara sa aiba "fondul lor propriu", criticul concluzionand xa un popor nu poate trai cu o cultura falsa, iar daca staruieste in ea, atunci da un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: "in lupta dintre civilizatia aderata si o natiune rezistenta se nimiceste natiunea, dar niciodata adevarul" (Titu Maiorescu- In contra directiei de astazi in cultura romaneasca 1867). Istoricul literar Pompiliu eliade (1869-1914) exprima un punct de vedere inedit, acela ca literatura franceza a creat o noua literatura romana "complet diferita de cronicari si de scrierile religioase ale secolului al XVIIlea", urmanad sa existe "doua literaturi inspirate de doua tipuri cu totul distincte". In perioada interbelica s-au purtat polemici, unele de notorietate, intre adeptii modernismului si sustinatorii traditionalismului. In prestigioasa "Istorie a literaturii romane", George Calinescu sustine cu argumente faptul ca Tarile Romane nu au stat niciodata in afara Europei, iar cand se vorbeste despre occidentalizare, se intelege adaptarea literaturii romane, la cea europeana. Initiatorul modernismului romanesc, Eugen Lovniescu defineste principiul sincronismului prin europenizarea literaturii romane. El sustine ca civilizatiile mai putin dezvoltate imita forme ale celor avansate, sincronizarea acestora realizandu-se in timp, insa n-a exclus coexistenta elementelor traditionale si cele moderne. Aparator impatimit al traditionalismului, Nichifor Crainic

argumenteaza ca menirea poporului roman este aceea de a vietui in Orientul spiritual specific simtirii sale : "Altarele se aseaza spre Orient, icoanele caminului se aseaza pe peretele dinspre Orient, taranul cand se inchina pe camp se intoarce spre Orient [] Si cum noi ne aflam geografic in Orient, si cum prin religia ortodoxa detinem adevarul lumii rasaritene, orientarea noastra nu poate fi decat spre Orient adica spre noi insine, spre ceea ce suntem prin mostenirea de care ne-am invrednicit.". Sociologul, psihologul si eseistul Mihai Ralea (1896-1964) analizeaza psihologia orientala si cea occidentala, precum si specificul acestora intitulata sugestiv "Fenomenul romanesc" (1927). El discuta psihicul etnic si analizeaza factorii care determina formarea mentalitatii unei natiuni : conditiile de trai, asezarea geografica, mediul economic si politic, conditiile climatice, caracterizand specificul nostru national si conceptia colectiva a romanilor. Ralea desprinde doua tipuri de locuitori in Europa: occidentalul si orientalul, care se diferentiaza prin modul de a gandi, prin atitudine si reactiile diferite si care se conduc dupa legi ancestrale adesea contrastate. Astfel, psihologul-eseis defineste civilizatia occidentala prin sintagma "aptitudini creatoare", ceea ce ar insemna ca englezul, francezul, germanul sau italianul se afla deasupra mediului pe care il domina prin stapanirea de sine, siguranta, curaj, rabdare si initiati. Astfel spus, occidentalul e "stapanul vointei sale inconjuratoare". Curajul cu, care acesta infrunta viata este "cand temerar, cand rezonabil". Stie sa riste si sa fie in acelas timp prudent, "subjuga fortele naturii" dar a inventat si o tehnica devenita o "alianta ascultatoare". In contrast, orientalul se defineste prin "resemnarea pasiva", se supune neconditionat fortelor naturii care il zdrobesc crezand ca "cine stie ce forta religioasa misterioasa" actioneaza

asupra lui si de aceea i se pare inuti sa mai lupte. Fatalismul este filozofia de a viata a orientalului. Totul este acceptat asa cum se prezinta, el neavand nici ambitie, nici imaginatie si nici vointa necesara sa modifice sau sa reziste macar realitatii inconjuratoare. Intre cele doua structuri psihice, creativitatea occidentalului si resemnarea neputincioasa a orientalului, Ralea defineste o stare intermediara pe care o numeste "adaptabilitate". In lucrarea "Istorica critica a literaturii romane" (1990) Nicolae Manolescu face o afirmatie epatanta, sustinand ca "Apusul a fost corupator, nu numai stimulator, dupa cum rasaritul a reprezentat nu pur si simplu un model de imobilism, ci un focar insemnat al unora din noile idei". Sorin alexandrescu, in studiul "Paradoxul roman" (1998), considera ca faptul de "a fi si a ramane roman este marea tema a unei culturi" si ca acest " mit al identitatii a ramas in mod constant prioritar fata de oricare alta problema culturala sau ideologica". Influenta occidentala s-a concretizat in literatura romana prin operele lui Camil Petrescu, care a preluat viziunea lui Marcel Proust privind conceptia temporala (timpul obiectiv si timpul psihologic) si procedeul memoriei involuntare, iar din creatia lui Stendhal s-a inspirat in construirea eroilor. De altfel, in plin romantism, Mihai Eminescu a fost puternic legat de filozofia occidentala, fiind atras mai ales de germanul Schopenhauer, ale carui conceptii se regasesc in majoritatea creatiilor eminesciene de teza asupra timpului filozofic pana la portretul geniului nefericit si neinteles. In perioada interbelica, occidentalismul s-a distins pregnant in lirica lui Arghezi, Blaga, Barbu, insa valoarea inestimabila a operelor deriva din pastrarea specificului

national, argumentadu-se astfel ideea ca apusul nu a stapanit exhausiv (integral) literatura romana, ci doar a stimulat-o, asa cum opiniaza si criticul Nicolae Manolescu. De aceea se poate afirma ca nu numai influenta occidentala exercitata asupra scriitorilor romani a dus la sincronizarea literaturii noastre cu valorile europene, ci mai ales faptul ca acestia au patruns prin operele lor originale in cultura europeana, Intelectualizarea poeziei romanesti in creatia lui Tudor Arghezi se defineste nu numai prin "estetica uratului" ci si in "Psalmi", care ar putea parea ca apartin traditionalismului,, dar viziunea filozofica a relatiei omului cu Dumnezeu iese cu desavarsire din ortodeoxismul privit ca unica spiritualitate a romanilor, ide promovata si de revista "Gandirea ". Lucian Blaga isi elaboreaza un sistem metafizic propriu, pornind tot de la "spatiul mioritic", iar conceptele abstracte si viziunea asupra universului il plaseaza intre cei mai valorosi poeti filozofi ai literaturii europene.Ermatismul modern promovat de matematicianul-poet Ioan Barbu, particularizeaza lirismul ca un "joc secund" al creatiei artistice, integrand opera in universalitate. Cu toate aceste repere occidentale, fiecare dintre scriitorii mentionati pastreaza cu strasnicie spiritul traditiei in creatiile lor, fiind de netagaduit influenta folclorica in poezia eminesciana, sau argheziana, conceptia blangiana ca radacinile simtirii romanesti sunt infipte adanc in spiritualitatea rurala ori existenta personajului seducator al lui barbu, nastratin Hogea, care defineste balcanismul poemelor sale. Pe de alta parte, inrauririle orientale in mentalitatea romanilor si implicit in cultura lor, au fot foarte puternice

si au lasat urme de nesters. Modul de gandire retrograd, amplificat de instabilitatea politica a epocii fanariote, iar in istoria recenta de ideologia totalitara a comunismului, a suferit prefaceri culturale valoroase in fondul nostru spiritual cu inclinatii balcanice, un argument viguros si de necontestat fiind mari scriitori precum : Anton Pann "Povestea vorbii", I.L.Caragiale- "Kir Ianulea", Mateiu Caragiale- "Craii de Curte Veche" si Ion barbu- ciclul de poezii "Isarlak". De altfel, moto-ul romanului "Craii de curte Veche", de Mateiu Caragiale, ilustreaza sugestiv orientalul grefat pe o mentalitate romaneasca tipica: "Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de lorient, ou tout est a leger" (Ce vreti, noi suntem aici la portile Orientului, unde totul este luat usor). Povestirea lui Vasile Alecsandri - "Balta Alba", evidentiaza amestecul bizar si pitoresc al civilizatiei romanesti din prima jumatate a secolului al XIX-lea, aspect care nu s-a schimbat niciodata. Si astazi, contrastele uneori agresive si ostentative ale societatii romanesti socheaza nu numai pe strainii care viziteaza Romania, ci si pe romanii neaosi, care raman adesea stupefiati. Un exemplu este dat de drumurile desfundate, pline de gropi din zilele noastre, aproape identice cu cele descrise de Alecsandri, aceleasi drumuri pe care calatorul francez a fost zguduit in caruta cu trei roti care il ducea spre Balta Alba. Limba franceza vorbita impecabil intr-un sat dominat de intuneric si de haitele de caini care latrau asurzitor din povestea lui Alecsandri, a fost inlocuita de limba engleza, celelalte aspecte ramanand intacte si astazi. Alte opere care ilustreaza balcanismul de pe o parte si ahtierea spre occidentalism pe de alta parte sunt romanul "Ciocoii vechi si noi", de Nicolae Filimon si respectiv comedia "Chirita in provintie" de Vasile Alecsandri.

Anton Pann (1796-1854) poetm folclorist si muzician, s-a nascut in Bulgaria ca fiu al lui Anton Pantoleon Petrov si al Tomadei, grecoaica la origine. Ramas cu mama, emigreaza impreuna cu cei trei fii in Basarabia, apoi se stabileste la Bucuresti in anul 1812. Prima sectiune scrisa de Anton Pann este "Culegerea de proverburi sau Povestea vorbii", imprimata la propria tipografie in 1847. El a creat un personaj reprezentativ si nostim, Nastratin Hogea, ale carui intamplari petrecute in Turcia, Bulgaria si Tara Romaneasca evidentiaza prostia si neghiobia umana. Ciclul de episoade epice in versuri se intituleaza sugestiv "nazdravaniile lui Nastratin Hogea" (1853) si se aseamana intrucat cu "Intamplarile lui Pacala" de Ion Creanga. Cele doua personaje se deosebesc mai intai prin aceea ca Pacala este mai istet, mai norocos si mai indraznet decat Nastratin Hogea, care se dovedeste natang, stupid si adesea victima proprie a prostiei sau lacomiei. O alta deosebire intre cele doua personaje consta in caracterul moralizator al creatiei lui Pann. Titlurile paremiologice (proverbe populare) care se constituie in adevaruri universal-valabile, iar umorul, ironia fina, batjocura ilustrata cu intelignta hazlie, l-au desemnat pe Mihai Eminescu sa il caracterizeze "istet ca un proverb" (Epigonii). In fragmentul care poarta titlul unui proverb cunoscut si anume, "cine fura azi o iapa, maine fura si o iapa, dar ori in temnita plange, ori picioarele isi frange", Anton Pann ilustreaza cu umor o intamplare a lui Nastratin Hogea care esueaza in tentativa de a fura ceapa de la vecinul sau. Finalul episodului este o autopersiflare. Nastratin Hogea facand haz de necaz pentru neghiobia si lacomia sa de a fura ceapa vecinului, fiind cuprins de o resemnare balcanica fata de eventualele consecinte.

Tudor Vianu remarca o componenta balcanica in firea romanului, insa evidentiaza totodata si "nazuinta lui Occidentul latin in care traiesc neamurile inrudite cu el, fie substratul lui patriarhal si rural care i-a ingaduit sa pastreze de-a lungul atator veacuri neprielnice". Aceste afirmatii completeaza analiza pe care o face criticul poetului Ion Barbu ( studiul "Ion Barbu" 1930 ), evidentiand faptul ca matematicianul poet recompune o lume pierduta in ciclul "Isarlak" din volumul "Joc secund" 1940. Dimensiunile balcanice ale acestor creatii este ilustrata de admiratia lui Barbu pentru cantecele de lume ale lui Anton Pann si de moto-ul poeziei omonime: "Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann". Dinspre cealalta extremitate culturala, a Occidentului, se infiltreaza curente, idei, teme si modalitati artistice car influenteaza considerabil viziunea scriitorilor si modeleaza o literatura de mari profunzimi prin operele remarcabile ivite mai ales dpa Primul Razboi Mondial. Simbolismul, modernismul, avangardismul, expresionismul coexista cu traditionalismul si se manifesta in operele epice,lirice si dramatice, desavarsind sincronizarea literaturii romane cu cea europeana. Bucurestiul interbelic, supranumit "Micul Paris" este occidentalizat in scrierile Hortensiei Papadat-Bengescu, ale lui Camil Petrescu, Mircea Eliade si George Calinescu. De asemenea, "europenizarea" poeziei romanesti se realizeaza prin intelectualizaea poeziei romanesti in creatiile lirice ale lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu si mai tarziu prin poezia "necuvintelor" lui Nichita Stanescu. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana nu respinge

influentele orientale, iar atractia occidentala nu trebuie sa insemne preluare automata a formelor care nu se potrivesc fondului autohton. De-a lungul timpului s-a confirmat faptul ca uneori, formele au reusit sa creeze fondul si sa modifice mentalitatile contrazicand opinia lui Titu Maiorescu si adeverind speranta la modernizare a lui Eugen Lovinescu, dovedind astfel, ca civilizatiile mai putin civilizate pot importa cu succes formele avansate. Tag-uri: literatura, titu maiorescu, europa, istorie

Read more: http://articole.famouswhy.ro/romania_intre_orient_si_oc cident/#ixzz1OiZGDzs2 Observator cultural, Nr. 49 / 2-8 februarie 2006 Intre Occident si Orient, la marginea Europei Laura Marin Monica Spiridon Les dilemmes de lidentit aux confins de lEurope: le cas roumain LHarmattan, Paris, 2004, 188 p. O aparitie editoriala notabila in cimpul studiilor culturale franceze cu privire la identitatea romanilor este volumul Monicai Spiridon Les dilemmes de lidentit aux confins de lEurope: le cas roumain (Dilemele identitatii la marginea Europei: cazul romanesc). Aparut in 2004 la Editura pariziana LHarmattan, studiul se adreseaza unui public aflat deopotriva dincolo si

dincoace de frontierele romanitatii, interesat de mecanismele istorice, social-politice si culturale, prin intermediul carora un imaginar colectiv reuseste sa (re)configureze o tema indelung dezbatuta in ultimii ani: aceea a identitatilor nationale. Stimulat de avatarurile intrebarii lui Montesquieu (Cum poate fi cineva persan?) reformulata in chip strategic de catre Paul Valry (Cum poti fi ceea ce esti?) sau Emil Cioran (Cum poate fi cineva roman?) si problematiza(n)ta la Eugen Ionescu (Cum poate cineva sa asimileze si sa ramina el insusi in acelasi timp?) , demersul analitic al Monicai Spiridon are in vedere dinamica spatiului cultural-literar romanesc, marcat, cu precadere in decursul secolului al XXlea, de co-prezenta a doua modele identitare: Occidentul si Orientul. Un occidentalism al carui discurs intruchipeaza rationalismul, increderea in progres, individualismul, istorismul, dinamismul, spiritul secular, cultul originalitatii si un orientalism perceput ca echivalent al spiritului contemplativ, pasiv, al anacroniei, al supralicitarii primitivismului si exoticului, al conservatorismului, stagnarii, fatalismului. - Relatia Occident-Orient: un sistem de referinta Supusa interpretarilor diferite, de ordin estetic sau ideologic, relatia Occident-Orient reprezinta unul dintre sistemele de referinta esentiale in studiile asupra identitatii culturale romanesti: Cultura romaneasca moderna a fost sensibila mai ales la potentialul proiectiv si la vocatia hermeneutica a binomului Occident/Orient: o expresie ideala a logicii identitare de tip antinomic. Cei doi termeni ai alternativei au functionat ca adevarate recipiente paradigmatice, capabile sa contina si sa articuleze semnificatii dintre cele mai eterogene: scheme cognitive, modele normative de

actiune sociala si politica, atitudini, imagini si reprezentari publice etc. La nivel ideologic, acest model bipolar a alimentat constant inertiile rebele ale perceptiei colective, a protejat comoditatile speculative si existentiale si a produs clisee din abundenta. La nivel estetic, proiectiile simbolice au incercat sa deconstruiasca logica antinomica dominanta, fie implicit prin substituirea cu modele alternative de sinteza , fie explicit prin mijloace polemice si parodice. - Efortul de a identifica un model fondator absolut Interesul constant acordat modelelor prestigioase din punctul de vedere al legitimitatii a condus la coabitarea, mai degraba tensionata, a celor doua modele in acest spatiu al liminalitatii si la declansarea unei crizei de identitate. Efortului de a identifica un model fondator absolut care sa garanteze o legitimare totala si o securitate identitara incontestabila ca replica la orice amenintare exterioara i-a raspuns prezenta unei oscilatii permanente intre doua logici demonstrative opuse: pe de o parte un conservatorism care a autohtonizat si a raspindit cauza balcanismului ori a orientalismului incluzind intre optiunile sale fundamentale ruralismul, apologia nemasurata a taranului, pasivitatea, mizeria economica, fetisismul folclorului si ortodoxismul militant, iar, pe de alta, un tip de discurs total opus, apartinind partizanilor sincronizarii occidentale. Aceasta opozitie intre Occident si Orient avea sa devina in spatiul cultural romanesc interbelic emblema unei lungi serii de optiuni intelectuale alternative, care se pot desprinde din doctrinele sau programele literare ale vremii, cu mentiunea ca unul dintre cei doi termeni ai opozitiei trece drept dominanta a culturii nationale, pe

cind celalalt ramine secundar, periferic, chiar corupt, daca nu subversiv, pastrind un statut derivat, de replica prin raportare la celalalt: cosmopolitism vs autohtonism, citadinism vs ruralism, inovatie vs traditie, laicitate vs milenarism, spirit critic vs creativitate asa-zis organica etc. Astfel ca, sprijinindu-se pe afirmatiile lui Nae Ionescu cu privire la identitatea romanilor, Monica Spiridon identifica drept trasatura definitorie a culturii romanesti o dubla vocatie: tendinta retractila de a-si conserva identitatea in raport cu firul principal al istoriei si, in paralel, gustul pentru deschiderea catre modele dintre cele mai eterogene. Daca discursul antropologic stabileste cei doi poli ai paradigmei identitare, cel istoric deplaseaza discutia intrun sistem de referinta mai degraba narativ. Deseori cautarea identitatii este dublata de nostalgia unei descendente ilustre si ia forma unei metanaratiuni despre nobletea originilor indepartate, Occidentul si Orientul, ca realitati cronotopice, fiind identificate cu locuri sau timpuri de mare prestigiu, cum ar fi Roma antica sau Bizantul imperial. Insa, dincolo de discursurile ideologice, dincolo de pledoariile si polemicile istoriei, pentru sau impotriva modelelor, a depeizarii sau a unui europenism asumat emfatic, toate aceste puncte nevralgice ale discutiilor purtate de-a lungul istoriei moderne, care au jucat un rol major in constructia identitatii culturale romanesti, au fost proiectate in creatiile literare. O literatura care, mizind pe rolul sau de interfata, s-a servit de capitalul axiologic cu care era investit binomul OccidentOrient despre a carui functionare Monica Spiridon vorbeste in termeni de topo extensivi sau, in traditie foucauldiana, de heterotopii si l-a transpus in universuri poetice, l-a convertit in teme, in scheme, in imagini, in stereotipii, in clisee.

Daca am urmari traseul toposului extensiv Occident/Orient noteaza autoarea am vedea ca se pleaca de la ideologii politice, se ajunge la imaginarul colectiv si la productia literara propriuzisa, locurile comune ale momentului sint strabatute pentru a reveni, in cele din urma, la practica politica. De-a lungul acestei spirale de tip hermeneutic, literatura isi pune in evidenta virtutile sale mediatoare. Astfel, literatura romana a asimilat reprezentarile geografice ale Occidentului si Orientului sub forma de proiectii spatiale care dau seama de identitatea culturala colectiva, scriitori precum Mihail Sadoveanu reusind chiar sa substituie in perceptia publica spatii reale ale geografiei nationale cu proiectiile unor spatii imaginare. La rindul ei, aceasta polaritate Occident/Orient explicitata pe larg din punct de vedere literar-istoric in cuprinsul cartii a servit scriitorilor drept ghid de interpretare, de legitimare, dar si drept criteriu axiologic al sistemului identitatii culturale. - Reconstructia literara a stereotipurilor identitare Dintre figurile spatiale purtatoare de modele culturale eclectice in spatiul literar romanesc privilegiat ramine orasul, Bucurestiul cu precadere. Modul in care este perceput si reprezentat iar literatura interbelica este cea mai fecunda in acest sens constituie una dintre coordonatele esentiale ale dezbaterilor despre identitate. Astfel, acest Bucuresti fictiv se infatiseaza cititorului cosmopolit si occidental, frizind pe alocuri chiar pierderea identitatii. Daca avem in vedere operele scriitorilor asupra carora se opreste Monica Spiridon Hortensia Papadat-Bengescu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, G. Calinescu, Ion Marin Sadoveanu , optiunile identitare pro-occidentale sint

exprimate la niveluri diferite ale practicii culturale: ca proiectii topografice, incercind sa sensibilizeze perceptia colectiva prin dimesiunea/ vocatia occidentala a identitatii romanesti, dar si ca angajare literara, aducind in centrul discutiilor despre roman modelul francez in special. Cind insa Bucurestiul e reprezentat ca un oras balcanic, coborind din O mie si una de nopti, etalonul acestei alternative culturale ramine romanul lui Mateiu Caragiale Craii de Curtea-Veche, desi unul dintre capitolele cartii trateaza alteritatea Balcanilor. Dosarul dezbaterilor asupra identitatii culturale romanesti continua cu suspendarea de dupa 1945, in numele unui internationalism proletar, cind raporturile intre literatura si ideologie se schimba radical, autoarea punindu-le in discutie intr-un capitol intitulat Cortina de hirtie. Cu toate acestea, cautarea identitatii nu se opreste aici. In literatura generatiei 60-70 ea este contaminata de frustrarile liminalitatii si de melancolia originilor ilustre care acum cad in tragic si derizoriu. Scriitorii optzecisti, care imping lucrurile mai departe, cultiva o literatura metaideologica, asumindu-si un tip de identitate proiectiva: Ei pun in discutie logica maniheista a culturii romane, care se identifica permanent prin raportare la o intreaga serie de alternative; in plus, ei denunta polaritatea Occident/Orient ca produs al imaginarului colectiv. O astfel de reconstructie literara a stereotipurilor identitare are ca instrument privilegiat intertextualitatea. Odata cu trecerea la postmodernism, identitatea inceteaza sa mai fie o stare de fapt, o fatalitate, un dat, ea se volatilizeaza, devine fluida, dinamica, scriitorii preferind cartografierea unor spatii deschise, strabatute de retele, reprezentate de trasee individuale, determinate de o experienta

culturala particulara. Modelajul paradigmatic al identitatilor se repliaza definitiv asupra discursului care multiplica la nesfirsit fetele identitatii, fara insa ca aceasta confluenta sa mai constituie o deruta identitara. Dar observarea diferenierilor dintre Orient i Occident este, aa cum spuneam, o preocupare destul de veche. Fr s intre explicit n controverse fundamentale cu orientrile filosofice occidentale, filosofii orientali au rmas consecveni preocuprilor, temelor i metodelor tradiionale. A mai aduga la ceea ce spuneam cu un alt prilej (Ezoterismul lui Chatterji i antroposofia lui Steiner) reprezentrile pur orientale ale lui Swami Sivananda (Fizica i filosofia puterii gndului) prin care continu tradiia vedantin n acelai spirit al filosofiilor orientale. El definete gndul ca valuri de vibraii eterice (Manas), aidoma undelor electromagnetice. Pentru el manasul este capabil s umple cu eter ntregul spaiu prin care vibraiile servesc ca vehicol gndului, tot aa cum Prana poate fi un vector pentru sentimente, pentru lumin i chiar pentru electricitate. n concepia lui Swami gndurile sunt vii, ba chiar pot fi tot aa de solide n mediul lor precum obiectele n lumea fizic; mai mult, orice schimbare a lor produce o nou vibraie n materia mental, iar ele sunt vii i rmn ca atare chiar dac corpul fizic moare. Spre exemplu, gndurile marilor nelepi de odinioar (Rishi) se pstreaz n eter (Akasha) ca ntr-o bibliotec electronic i pe care doar yoghinii clarvztori, cunosctori ai Chandogya Upanishad, le pot percepe inclusiv ca imagine. Desigur, ezoterismul a fcut n chip firesc prin schimburile de valori culturale astfel de idei s ptrund i n Occident, interesul cunoaterii reciproce fiind cunoscut chiar naintea lui Mantesquieu. Scrisorile persane (1721), att de cunoscute pn n zilele noastre (a se vedea n special capitolele:Despre femei, Despre treburile obteti,

Despre cstorie .a), constituie primul roman epistolar din istoria literaturii universale care avea s inspire i ali scriitori n secolele care au urmat. Cu acest prilej, Montequieu pune fa n fa viaa social francez din secolul al XVIII-lea, reprezentativ pentru civilizaia occidental, cu cea oriental reprezentat de Rika i Usbek, doi pelerini persani care au prilejul s observe elemente ale culturii i eticii apusene n comparaie cu cele din inuturile lor orientale. Organizarea social apusean i surprinde pe cei doi cltori islamici. Dup criteriile lor, viaa la curtea regal e ridicol, i scandalizeaz clerul imoral, papa, slbiciunile femeilor, ale judectorilor i militarilor. Rika i Usbek au astfel prilejul unei corespondene filosofice privind statul, justiia, religia, politica, morala, viaa civil occidental n raport cu cea oriental. Dar observarea diferenierilor dintre Orient i Occident este, aa cum spuneam, o preocupare destul de veche. Fr s intre explicit n controverse fundamentale cu orientrile filosofice occidentale, filosofii orientali au rmas consecveni preocuprilor, temelor i metodelor tradiionale. A mai aduga la ceea ce spuneam cu un alt prilej (Ezoterismul lui Chatterji i antroposofia lui Steiner) reprezentrile pur orientale ale lui Swami Sivananda (Fizica i filosofia puterii gndului) prin care continu tradiia vedantin n acelai spirit al filosofiilor orientale. El definete gndul ca valuri de vibraii eterice (Manas), aidoma undelor electromagnetice. Pentru el manasul este capabil s umple cu eter ntregul spaiu prin care vibraiile servesc ca vehicol gndului, tot aa cum Prana poate fi un vector pentru sentimente, pentru lumin i chiar pentru electricitate. n concepia lui Swami gndurile sunt vii, ba chiar pot fi tot aa de solide n mediul lor precum obiectele n lumea fizic; mai mult, orice schimbare a lor produce o nou vibraie n materia mental, iar ele sunt vii i rmn ca atare chiar dac

corpul fizic moare. Spre exemplu, gndurile marilor nelepi de odinioar (Rishi) se pstreaz n eter (Akasha) ca ntr-o bibliotec electronic i pe care doar yoghinii clarvztori, cunosctori ai Chandogya Upanishad, le pot percepe inclusiv ca imagine. Desigur, ezoterismul a fcut n chip firesc prin schimburile de valori culturale astfel de idei s ptrund i n Occident, interesul cunoaterii reciproce fiind cunoscut chiar naintea lui Mantesquieu. Scrisorile persane (1721), att de cunoscute pn n zilele noastre (a se vedea n special capitolele:Despre femei, Despre treburile obteti, Despre cstorie .a), constituie primul roman epistolar din istoria literaturii universale care avea s inspire i ali scriitori n secolele care au urmat. Cu acest prilej, Montequieu pune fa n fa viaa social francez din secolul al XVIII-lea, reprezentativ pentru civilizaia occidental, cu cea oriental reprezentat de Rika i Usbek, doi pelerini persani care au prilejul s observe elemente ale culturii i eticii apusene n comparaie cu cele din inuturile lor orientale. Organizarea social apusean i surprinde pe cei doi cltori islamici. Dup criteriile lor, viaa la curtea regal e ridicol, i scandalizeaz clerul imoral, papa, slbiciunile femeilor, ale judectorilor i militarilor. Rika i Usbek au astfel prilejul unei corespondene filosofice privind statul, justiia, religia, politica, morala, viaa civil occidental n raport cu cea oriental. Dar observarea diferenierilor dintre Orient i Occident este, aa cum spuneam, o preocupare destul de veche. Fr s intre explicit n controverse fundamentale cu orientrile filosofice occidentale, filosofii orientali au rmas consecveni preocuprilor, temelor i metodelor tradiionale. A mai aduga la ceea ce spuneam cu un alt prilej (Ezoterismul lui Chatterji i antroposofia lui Steiner) reprezentrile pur orientale ale lui Swami Sivananda (Fizica i filosofia puterii gndului) prin care

continu tradiia vedantin n acelai spirit al filosofiilor orientale. El definete gndul ca valuri de vibraii eterice (Manas), aidoma undelor electromagnetice. Pentru el manasul este capabil s umple cu eter ntregul spaiu prin care vibraiile servesc ca vehicol gndului, tot aa cum Prana poate fi un vector pentru sentimente, pentru lumin i chiar pentru electricitate. n concepia lui Swami gndurile sunt vii, ba chiar pot fi tot aa de solide n mediul lor precum obiectele n lumea fizic; mai mult, orice schimbare a lor produce o nou vibraie n materia mental, iar ele sunt vii i rmn ca atare chiar dac corpul fizic moare. Spre exemplu, gndurile marilor nelepi de odinioar (Rishi) se pstreaz n eter (Akasha) ca ntr-o bibliotec electronic i pe care doar yoghinii clarvztori, cunosctori ai Chandogya Upanishad, le pot percepe inclusiv ca imagine. Desigur, ezoterismul a fcut n chip firesc prin schimburile de valori culturale astfel de idei s ptrund i n Occident, interesul cunoaterii reciproce fiind cunoscut chiar naintea lui Mantesquieu. Scrisorile persane (1721), att de cunoscute pn n zilele noastre (a se vedea n special capitolele:Despre femei, Despre treburile obteti, Despre cstorie .a), constituie primul roman epistolar din istoria literaturii universale care avea s inspire i ali scriitori n secolele care au urmat. Cu acest prilej, Montequieu pune fa n fa viaa social francez din secolul al XVIII-lea, reprezentativ pentru civilizaia occidental, cu cea oriental reprezentat de Rika i Usbek, doi pelerini persani care au prilejul s observe elemente ale culturii i eticii apusene n comparaie cu cele din inuturile lor orientale. Organizarea social apusean i surprinde pe cei doi cltori islamici. Dup criteriile lor, viaa la curtea regal e ridicol, i scandalizeaz clerul imoral, papa, slbiciunile femeilor, ale judectorilor i militarilor. Rika i Usbek au astfel prilejul unei corespondene filosofice privind statul,

justiia, religia, politica, morala, viaa civil occidental n raport cu cea oriental.

Calin CRACIUN Balcanismul si specificul literaturii romane Mircea Muthu este la noi cel mai consecvent cercetator al fenomenului cultural numit balcanism, studiul sau intinzandu-se, temporal vorbind, pe mai bine de treizeci de ani, tinzand mereu sa parcurga drumul intelegerii dupa un model pe care l-ar dori cat mai eliberat de infuzii subiective, epistemologic si vizand descoperirea unor teoreme care, odata enuntate, ar vrea sa ramana pentru totdeauna valabile. Consecvent ramane cercetatorul in toti acesti ani nu numai in ceea ce priveste obiectul sau de studiu, ci si in privinta metodei si a concluziilor, exprimate intrun limbaj al carui cautat tehnicism (ce creeaza ce-i drept un anume disconfort lecturii) tradeaza goana dupa o terminologie specifica, care sa valideze domeniul, astfel ca in Balcanismul literar romanesc1, studiul sau cel mai amplu, si-au putut gasi loc, incadrate organic si fara eforturi prea mari de adaptare, sentinte sau studii intregi anterioare, lansate pentru prima data inca din 1976, cand aparea Literatura romana si spiritul sud-est european2. Prin cercetarea sa asupra balcanismului literar, componenta estetica a fenomenului cuprins de domeniul numit balcanologie, Mircea Muthu incearca scanarea intregului areal balcanic in scopul stabilirii riguroase a trasaturilor culturale specifice acestei zone, trasaturi pe care le considera tributare destinului istoric comun tuturor popoarelor din acest spatiu, destin

cristalizat atat in perioada bizantina, cat si in cea a turcocratiei. Bineinteles, autorul este interesat in primul rand de constantele literare, decelabile din punct de vedere morfologic, dar demersul sau este extins pana la cuprinderea granitelor comparativismului, etnologicului sau sociologicului, astfel incat cea vizata cu adevarat este tocmai o forma mentis, recognoscibila in dinamica sociala precum si in cea a valorilor estetice.3 Tocmai de aceea, miza cercetarilor lui Mircea Muthu este depasirea cadrului restrictiv al etnicismului, insistand asupra conturarii unui destin cultural comun al tarilor balcanice, care ar putea fi apoi integrat, cu notele lui specifice, intregului areal european. Bineinteles, tocmai aceste note specifice ar putea constitui, considera autorul, adevarati nutrienti pentru organismul culturii europene.4 Dincolo insa de identificarea asa-numitei vocatii europene, mostenita direct de la romanitatea orientala, Mircea Muthu vorbeste raspicat si de faptul ca aceeasi romanitate orientala ar exprima un destin istoric colectiv dar si coordonate din psihia carpatodunareanului, nascuta din dialogul celor doua traditii, de la un moment dat ingemanate agricola si pastoreasca5. Asadar, oricat interes ar manifesta fata de constantele culturale ale universului balcanic in intregul sau, autorului i se manifesta si un interes accentuat pentru conturarea tuselor restranse care definesc specificul national romanesc. Iar credinta ca imaginarul artistic e cea mai buna diagnoza pentru psihologia etnica a unui popor nu face altceva decat sa reinvie o conceptie care a facut cariera in deceniul al treilea al secolului XX6 si sa invite la analiza minutioasa a productiilor literare autohtone.

Metodologic vorbind, Mircea Muthu isi fixeaza ca puncte de reper atat nivelul literar folcloric, cat si cel cult. In privinta abordarii literaturii populare, se recunoaste aderenta fata de modelul instituit de Dumitru Caracostea, care vizeaza o investigare pe principiul concentricitatii, ceea ce presupune decelarea, pe filiera comparativa, a motivelor balcanice de cele universale, urmand identificarea clara a motivelor etnice romanesti7. Tocmai de aceea studiul Permanente literare romanesti din perspectiva comparata publicat in 1986 si care a devenit, in 2002, cu mici insertii, cel de-al doilea volum al Balcanismului literar romanesc (subintitulat Permanente literare) cuprinde si o radiografiere a literaturii folclorice in scopul decelarii temelor sau a motivelor definitorii atat pentru spatiul balcanic, cat si pentru cel romanesc. Mesterul Manole, incadrat tipului tragic, haiduculsau inteleptul ratacitor devin astfel componente emblematice ale spiritului romanesc, cu atat mai mult cu cat au avut o mare inraurire asupra literaturii culte, inraurire dovedita de multiplele prelucrari literare din operele diversilor autori. In cadrul demersului sau, Mircea Muthu manifesta totusi un interes relativ scazut fata de nivelul folcloric, ca dovada putinele certificari de aceasta natura aduse in sprijinul conturarii specificului romanesc sau al celui balcanic, daca le raportam la abundenta celor venite din domeniul cult, care ocupa hotarat prim-planul analitic si argumentativ. E adevarat ca micul tom Fat-Frumos si vremea uitata8, scris in colaborare, ar veni in completarea argumentarii din domeniul reflectarii folclorice a trasaturilor definitorii ale spiritualitatii traditionale, printr-o analiza minutioasa a

basmului Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, dar nu reuseste sa sporeasca hotarator componenta argumentativa a domeniului. Cu siguranta motivul acestei abordari oarecum marginale a relatiei dintre folclor si ceea ce autorul numeste psihologia etnica a unui popor9 este credinta, declarata inca din 1986, in faptul ca imaginea omului din acest spatiu balcanic (n.n.) ne este restituita si facuta sensibila in primul rand de literaturile culte, a caror diversificare tematica si estetica e direct legata de ecloziunea natiunilor (s.a.). Aceasta afirmatie, reiterata in 2002 prin conferirea unui plus de importanta datorat integrarii sale chiar in Cuvantul introductiv al Balcanismului literar romanesc (I), cu simpla transformare a cuvantului culte in moderne10, se dovedeste, la o analiza atenta, aplicabila fructuos in cadrul studiului balcanologic, insa dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza doar partial operanta in cadrul demersului interesat strict de identificarea trasaturilor specifice sufletului etnic romanesc si de intelegerea modului in care acest suflet se manifesta in cadrul literaturii romane, configurandu-i acesteia notele originalitatii. Inainte de a arata aceasta, merita spus ca o importanta radicala nivelului cult al literaturii in decelarea tuselor etnice, co roborata unei maxime minimalizari a nivelului folcloric, sustinea inca de prin 1924 Camil Petrescu: Sufletul unui scriitor mare este sinteza sufleteasca a unui popor la un moment dat. Nu traditiile sunt sufletul unui popor, ci scriitorii, ganditorii si artistii lui, oricum ar fi ei, cu conditia sa fie mari. 11 Un alt motiv al concentrarii pe nivelul cult este reprezentat de insasi originea citadina a

balcanismului ca fenomen spiritual: Balcanismul se legitimeaza astfel ca produs al urbanismului in dezvoltare (s.a.)12, ceea ce presupune ca eventualele accente care i se pot atribui au putut patrunde doar tarziu in creatia folclorica. Consecinta directa a acestui fapt este ca prin spirit balcanic se intelege doar o componenta a celui romanesc, tocmai de aceea manifestarea sa literara fiind una cu acoperire partiala in cadrul literaturii romane: Vorbim asadar de balcanismul unei parti din literatura romana pana spre finele secolului trecut [sec al XIX- lea n.n.], iar in perioada moderna, adica in secolul XX, de prelungiri care multiplica si consolideaza in acelasi timp balcanismul pe latura estetica. Problema, deci, e de a gasi nu tipare, ci filoane aurifere, subtiri, ce dau savoare si gratie unui important sector de literatura.13 * Mircea Muthu ramane dec i la o oarecare distanta de cercetatorii pentru care a devenit un adevarat truism ca folclorul este depozitarul de drept si exclusiv a ceea ce s-ar numi suflet etnic14, ramanand cantonat cu precadere la nivelul modului in care experienta turcocratiei, resimtita ca traumatizanta de catre romani si de celelalte popoare balcanice, a generat un intreg complex cultural, definit, in esenta, de asa-numita tentativa a rascumpararii estetice, insotita de construirea unui sir de motive literare si, mai ales, de atitudini sau de caracteristici ale gandirii. Valorizarea mitului semiantropomorf , prelucrarea imaginii haiducului, a inteleptului ratacitor sau a parvenitului, insistenta asupra unor motive literare ca Bizantul, roata, lumina sau drumul reprezinta toate constante ale literaturii romane si ale celei, mai largi, balcanice, fiind generate, in

viziunea autorului, tocmai de conditiile social-politice specifice zonelor de influenta otomana. De asemeni, sentimentul tragic ce domina omul din acest spatiu in confr untarea sa cu vicisitudinea istoriei, coabitarea activismului cu contemplativismul15 sau configurarea speciei lui homo duplex, inteleasa ca veritabila filosofie a supravietuirii16 constituie, alaturi de alte aspecte similare, trasaturi ale intregului spirit balcanic, aparute ca efecte ale conditiilor socialpolitice care s-au suprapus cristalizarilor bizantine din acest areal. Asa cum se observa din abordarea lui Mircea Muthu a trasaturilor specifice de sorginte balcanica ale literaturii romane, acestea sunt alimentate de reflexele unor acumulari mentalitare de sursa medievala, inscriindu-se, in ciuda prezentei unor accente proprii, in familia balcanica, deopotriva eteroclita si unitara. Desigur, atat metoda folosita, dar mai ales obiectivul caruia aceasta ii serveste, lasa in fundal interesul pentru abordarea nivelurilor folclorice care, profund ancorate in arhaic, nu isi mai gasesc viabilitate totala in modelul determinist ce porneste de la postulatul influentei coliziunii dramatice dintre lumea bizantina si cea a semilunii. Tocmai din aceasta cauza, putem spune, demersul interesat de identificarea clara a elementelor ce confera originalitatea viziunii romanesti transistorice, reflectata in literatura, ar putea fi in aparenta minat de fisura intervenit a intre nivelul arhaic si noua realitate culturala impusa de contactul cu puterea otomana. Ideea unei astfel de fisuri este insa valabila numai in cazul in care nivelul folcloric il concepem inca drept o ampla formula culturala imuabila, impietrita, cu structuri ce ar ramane

stabile indiferent de transformarile sociale ori de evolutia tehnologica exterioare. Ca o paranteza fie spus, aceasta este perspectiva predominanta ce razbate in demersurile folcloristilor nostri, care cauta in continuare ca prin cutare rit ori fapt cultural sa reconstituie, dupa principiul puzzle, inca o particica din sistemul gandirii etnice originare. Studiul lui Mircea Muthu ne pune insa e drept ca fara teoretizari explicite mai ample in fata unei alte perspective: componenta arhaica, ce constituie baza dezvoltarilor folclorice, e supusa, cu tot dramatismul implicat, unui proces evolutiv, avand deci o natura proteica, expusa metamorfozei tocmai datorita factorilor sociopolitici capabili sa dicteze raportari la noi valori si atitudini17. Un astfel de factor a fost experienta vasalitatii fata de otomani, generatoare de un complex de elemente care au metamorfozat spiritul etnic. In mod cert, metamorfoza de care vorbim e vizibila si in cadrul productiei folclorice. E suficient sa observam fie si doar aparitia motivului conflictului feudal ori insinuarea caracterului de legenda hagiografica in balada Monastirea Argesului pentru a concluziona ca o creatie ale carei origini sunt mult mai timpurii decat legendarul Negru-Voda ajunge pana la impietrirea formala impusa de notatia scripturala doar prin adaptare permanenta la nevoile spirituale ale comunitatilor in al caror patrimoniu cultural este valorizata. Creatiile folclorice se stie acum prea bine au fost mai degraba opere aflate in continua constructie sau transformare tensionata (datorita cumulului de atitudini conservatoare si innoitoare), decat produse culturale definitive, ceea ce demonstreaza ca insusi spiritul poporului care le dezvolta e

unul supus mereu metamorfozei prin nevoia sa de adaptare la noi realitati culturale. Astfel, componenta balcanica a culturii romanesti, inteleasa ca sinteza realizata prin intalnirea conjuncturala a unor factori cum sunt bizantinismul, vecinatatile geografice si culturale, ortodoxia si supunerea fata de otomani cu tot ceea ce a implicat ea, nu face altceva decat sa contribuie cu noi accente la procesul de metamorfoza a dimensiunii folclorice si, bineinteles, la evolutia spirituala a poporului roman. * Spuneam ca demersul interesat de identificarea notelor specifice ale culturii si literaturii romane se poate baza doar partial pe achizitiile balcanologiei si, bineinteles, cu o necesara precautie. Argumentul esential este conferit de mai sus discutata acoperire doar partiala pe care o are conceptul, deci, fenomenul in sine, in cadrul spiritualitatii romanesti. Se suprapune apoi nevoia de precautie fata de operarea cu un concept inca neinchegat in totalitate, astfel ca poate usor provoca iluzii. O astfel de iluzie provocata de operarea cu conceptul balcanismului este oferita de insusi studiul lui Mircea Muthu, care propune pripit inlocuirea filozofiei etniciste a lui Constantin Noica, intemeiata pe suportul lingvistic constituit de universul denotativ si conotativ al vocabulei intru18, prin cea, considerata de autor mai adecvata, cladita pe suportul lui intre19. Autorul se bazeaza pe constatarea blagiana notorie a vietuirii romanesti pe un taram de cumpana, dar o preia, surprinzator, rupta din context, fara a tine cont tocmai de damnarea la inchiderea necesara supravietuirii si totodata de posibilitatea deschiderii necesare evolutiei

sau implinirii (tocmai coexistenta celor doua atitudini aparent paradoxale, specific romanesti: inchiderea ce se deschide / limitatia ce nu limiteaza, vizate de Noica). Interpretand simplist afirmatia lui Blaga, Mircea Muthu mizeaza pe valabilitatea ideii ca Balcanii si, bineinteles, cultura romana constituie puntea dintre civilizatia orientala si cea occidentala, astfel ca se resimte acut sentimentul de-a fi intre Orient si Occident, intre efortul de recuperare si tendinta de globalizare, intre tentatia metafizicii europene si gandirea de sorginte patristica, ceea ce constituie transformarea vocabulei intre in veritabil operator ontologic. In acest caz se insinueaza viciul abordarii specificului unei intregi viziuni ontologice dintr-o perspectiva din care se pot observa doar relationarile de suprafata, fie tensionate, fie modulate armonic ale respectivei viziuni, fara a se patrunde la nivelul coerentei sale interioare, ceea ce face, pana la gasirea unor argumente convingatoare, inoperanta propunerea autorului. Mai mult decat atat, intorcandu-ne la ideea ca spiritul balcanic e, dupa cum autorul insusi am vazut ca sustine, doar o componenta constitutiva a celui romanesc, astfel ca e specific doar unei anumite parti a literaturii romane, nu putem concluziona decat ca vocabula intre, desemnand un concept produs de componenta balcanica, nu poate fi un operator ontologic al viziunii autohtone in integralitatea ei, ci doar in limitele componentei ei balcanice limite al caror caracter difuz tinde, datorita eforturilor lui Mircea Muthu, sa se estompeze tot mai mult. Demersul balcanologic al lui Mircea Muthu releva asadar ca balcanismul este una dintre

componentele care concura, alaturi de cea arhaica pe care nu o absoarbe in totalitate si de cea latino-occidentala moderna20, in evolutia culturala si literara romaneasca. E de la sine inteles ca acesti trei mari constituenti culturali colaboreaza de-a lungul timp ului, interpenetrandu-se cand senzual, cand agresiv, intr-un proces ba de adaptare, ba de similare reciproca, daca nu chiar de tentative de inlocuire prin eliminare. Iata astfel ca ceea ce ne-am obisnuit sa numim suflet etnic romanesc e o entitate spirit uala metamorfotica tocmai datorita unei triple stratificari: componentei arhaice (care in cazul romanilor include bizantinismul) i se suprapune mai intai cea balcanica (generata de realitati politico sociale si culturale specifice), pentru ca apoi sa putem vorbi de una latino-occidentala moderna (poate cea mai complexa dintre toate). Am fi, bineinteles, naivi sa credem ca putem vorbi de un proces incheiat, iar aceasta cu atat mai mult cu cat postmodernismul pare cel mai dispus sa reconfigureze raporturile dintre prezent si trecut, precum si dintre sine si alteritate. Dincolo de slabiciunile semnalate anterior, studiul balcanologic al lui Mircea Muthu si deci Balcanologia ca demers stiintific devenit autonom isi regaseste, dupa cum vom vedea, un mare grad de viabilitate tocmai prin contestatiile care i se ridica in fata, in special prin Eugen Negrici si Constantin Ciopraga. Pe cat sunt acestea de esuante (Eugen Negrici e chiar cum vom vedea mai jos de un radicalism absolut), pe atat conceptul balcanismului literar se dezvaluie mai solid, cu toate nevoile lui de nuantare, dand seama de o componenta importanta a viziunii autohtone si totodata Sud-Est europene asupra lumii. *

Un radicalism contestatar, spuneam anterior, fata de conceptul balcanismului configurat in studiul lui Mircea Muthu este manifestat de Eugen Negrici, adevarat glas al chipului dedublat al literaturii romane, dezlantuit intr-un discurs aproape defulatoriu. In articolul Balcanismul un concept confuz, deci atractiv21, Eugen Negrici sustine raspicat ca balcanismul ar reprezenta o componenta caracterologica pe care noi, romanii, ne-am apropriat-o cu vremea, fara motiv si cam fara rost, impinsi de resortul masochist al destinului nostru. Argumentul esential al unei atare contestari ar fi reprezentat de faptul ca ideea de balcanism s-ar datora confuziei occidentalilor, care au fixat eronat in Balcani granita intercontinentala, devenita sediul tuturor bolilor Occidentului, la care se adauga cele ale Orientului.22 Iar noi, nu facem altceva decat sa ne atribuim arbitrar se subintelege aceasta fatalitate. Orice tara nationala care franeaza eforturile de a ne civiliza, poate fi imediat pusa, cu maxima convenabilitate, in seama spiritului balcanic, devenit astfel am putea spune, pe baza afirmatiilor lui Eugen Negrici un fel de varianta mioritica a trikster-ului amerindian sau a mogy-ului etiopian: Termenul a inceput sa tina locul la aproape orice ni se pare a fi o povara istorica apasatoare, gata sa intarzie progresul, sa ne ingreuneze drumul magic spre civilizatie: lichelismul, promiscuitatea, mahalagismul, tigania, pigrita orientalis foetida. Pana si trasaturile binecunoscute ale meridionalului dintotdeauna (sentimentalismul, familiaritatea, intemperanta plebee, volubilitatea, spiritul impaciuitor etc.) sunt trecute in contul spiritului balcanic. Ele accentueaza confuzia, sporesc complexitatea, deci

vitalitatea unei notiuni gresite chiar in temeiul ei.23 Prin aceste cuvinte autorul se inscrie in logica antibizantinista lovinesciana, ca re, pe un ton mesianic, deplangea aderenta fata de Rasarit: Rasaritul ne poate deci lega istoriceste; nu ne poate insa impune si conditiile actuale ale vietii sufletesti. Neajutandu-ne in dezvoltarea idealitatii noastre, pentru ce l-am invoca in hotararile zilei de azi? Fata de actiunile lui dizolvante, veacul al XIXlea reprezinta o binefacatoare revolutie... Privim deci contactul cu apusul ca pe o reluare a adevaratei continuitati etnice si ideale; descatusandu-ne, deocamdata, de formele sociale, ne va dezrobi, mai tarziu, de invizibilele lanturi ale Tarigradului, ale Athosului sau ale Kievului, adica de fortele ancestrale ale obscurantismului si ale inertiei, pentru a ne pune pe calea gasirii de sine si a progresului.24 Sa observam apoi, ca punerea accentelor peiorative, blamabile din perspectiva morala ale unor comportamente, atitudini ori trasaturi spirituale regasibile in spatiul romanesc nu e nicidecum o noutate, ci o practica implinita consecvent la antibizantinismul profesat de latinisti25. Ceea ce insa nu ii da deloc de gandit lui Eugen Negrici, este faptul ca trasaturile caracterologice asimilabile spiritului balcanic nu sunt in studiile de balcanistica aruncate iremediabil in sfera peiorativitatii, ci ele dau seama, la modul pozitiv, de ceea ce Mircea Muthu numeste rascumparare estetica, fiind de fapt mijloacele, ce doar privite superficial apar perfide, prin care se realizeaza acest tip de rascumparare. Nu e atunci de mirare ca numele lui Mircea Muthu nici macar nu il aminteste, ramanand sa fie plasat malitios in seria numerosilor glosatori26 care

persista in eroarea de a goni, pe urmele lui George Calinescu, himera balcanismului literar. Bazandu-se exclusiv pe tentativa calinesciana de teoretizare a balcanismului literar, lui Eugen Negrici nu ii este deloc greu sa dezvaluie carentele metodologice. Arata ca pentru George Calinescu spiritul etnic reprezinta o inerenta genetica, intrucat acesta avea ca premisa de lucru naucitoarea propozitie: Singura conditie pentru a fi specific e de a fi roman etnic. De aici incolo demersul e mult simplificat, intrucat doi din cei trei mari scriitori ale caror opere ar reprezenta, in viziunea lui Calinescu insusi, balcanismul literar cei doi Caragiale, desigur ar iesi din schema automat prin insasi ascendenta tracoelina, astfel ca numai imposibilitatea istoricului de a se dispensa de astfel de autori, peste care s-ar suprapune oaresce influente din teoriile antropologice ale vremii, l-ar fi condus spre un model concentric al etnicitatii. Conform acestui model, factorul geografic este de asemeni element esential, centrul reprezentand zona etnica autentica, in timp ce inaintarea spre periferie e insotita de trecerea in succesive degradeuri. In acest fel, traco-elinul Caragiale ar putea fi cumva acceptat ca prezenta marginala in specificitatea romaneasca. Artificiul calinescian i se pare lui Eugen Negrici o fortare de nota ce ii submineaza istoricului propria teorie: Din pricina lui Caragiale si altor catorva mari scriitori cu tintura greceasca in sange, doctrina aceasta bazata, cum e, nu pe un factor, ci pe doi (puritatea etnica si pozitia geografica) devine foarte greu de sustinut.27 Intr-adevar, o privire fie si in fuga dezvaluie imediat spoielile viziunii lui George Calinescu

asupra specificului national in literatura, in care s-ar regasi si dimensiunea balcanica. Una dintre acestea este si stabilirea celor patru mituri fundamentale ale culturii romanesti, demers care nu are vreo fundamentare teoretica solida, fiind mai degraba rodul intuitiei decat al cercetarii metodice. Lipsa unor repere teoretice solide este de fapt un neajuns major al demersurilor calinesciene dedicate domeniului. Calinescu nu le avea la dispozitie si nici nu si-a dat silinta sa le elaboreze. Dar Eugen Negrici le are si nu-si da silinta sa le bage in seama, cazand, inevitabil, in aceeasi capcana a verdictului, pe care el insusi il ironizeaza ca eterna fascinatie a speciei noastre.28 Faptul ca George Calinescu a pornit de la postulatul existentei unui spirit etnic generat de ceea ce numeste destul de neglijent, dar acceptabil in logica metonimiei, rasa romaneasca, pentru ca apoi sa se cazneasca sa le faca loc in cadrul aceleiasi rase si celor doi Caragiale, nu dovedeste nicidecum invalidarea conceptelor balcanism literar sau spirit national, ci doar configurarea lor in functie de un reper gresit inteles, constituit de o supraentitate spirituala a neamului, careia i se refuza conditionari exterioare si mai ales care e perceputa imuabila, fiindu-i negat caracterul proteic. Dimpotriva insa, daca acceptam adevarul ca spiritul etnic e realmente un produs al acumularilor mentalitare conditionate de realitatile geo-politice si culturale care s-au dovedit variabile in timp astfel ca se poate vorbi de o dialectica interna a acestei macroentitati spirituale, ce dicteaza seria metamorfotica inceputa odata cu sinteza daco-romana si continuata cu lungul sir al variabilelor Evului Mediu timpuriu, cu accentele bizantine sau cu tusele relatiilor

instituite pe diferitele paliere intre acest popor multigen si turcocratie, pentru ca apoi sa inceapa procesul, care continua si azi, de adaptare la valorile occidentale integrarea unui spirit cum e Caragiale intr-o astfel de macroentitate, ce ni se dezvaluie destul de generoasa la nivelul valentelor, nu mai poate parea aberanta. In fapt, elementul esential care isi pierde valabilitatea este principiul concentricitatii culturale cladite pe corespondenta unei concentricitati etnice si a uneia geografice (marea greseala a lui Calinescu!). George Calinescu a sesizat oarecum caracterul multistratificat al culturii romanesti si, implicit, al literaturii, astfel ca vorbeste despre nivelul mitic, inteles ca arhaic, sau de cel balcanic, in cadrul caruia distinge chiar nuante personalizate, cum sunt, de pilda, cea caragialiana sau amprenta lui Ion Ghica, dar nu incearca fixarea unor demarcatii riguroase. Eugen Negrici ii imputa lui Calinescu si aceasta instabilitate conceptuala: Cand se incheaga cate ceva ce seamana a notiune teoretica, atunci, in pledoaria stralucitului critic, apare si se repeta semnificativ cuvantul amestec.29 Intelegem acum ca vehementa contestare a balcanismului literar romanesc se intemeiaza in primul rand pe dezvaluirea subrezeniei argumentatiei calinesciene, considerand ca toate dezvoltarile ulteriore nu fac altceva decat sa gloseze pe marginea acesteia. Si daca neajunsurile metodei sunt demascate, nu mai ramane decat desfiintarea obiectului. Astfel, ceea ce ar reprezenta trasaturile balcanismului, ca fenomen in primul rand cultural, iar mai apoi literar, ii apar lui Eugen Negrici pure fictiuni. Un prim argument pe care se bazeaza este reprezentat de faptul ca printre aceste

caracteristici se numara si cele trecute de mult timp in contul meridionalului, ceea ce inseamna ca limitarea spatiala a Balcanilor e inoperanta. Tocmai de aceea, o trasatura pe care se mizeaza si astazi cu destula emfaza, miticismul pe care il identificase Calinescu in opera lui Caragiale30, nu ar reprezenta decat o particularizare mai stridenta a unei figuri intalnite de pe la Gurile Dunarii pana pe la Coasta de Azur: Astfel de Mitici, dar mai glazurati, au fost semnalati departe de Balcani, cum remarca insusi Calinescu, in proza lui H. Monniere creatorul lui Monsieur Prudhomme (Memoires de Monsieur Joseph Prudhomme, 1857) sau in proza si teatrul lui G. Courteline autorul lui Boubouroche. Alt argument s-ar pretinde extras din pseudoanalizele operelor lui Mateiu Caragiale si Ion Barbu. Iar acum trebuie spus ca Eugen Negrici se lasa mult prea usor dominat de tentatia sententiozitatii. Nu are rabdarea construirii unei analize convingatoare, preferand formularea care, impanata uneori cu ironie, alteori cu mina autoritara, ramane simpla afirmatie fara acoperire. Iata, spre edificare, cum combate incadrarea din Istoria calinesciana a lui Mateiu Caragiale in randurile promotorilor balcanismului literar prin strania amestecatura de Orient si Occident, concretizata in acel amestec gras de expresii mascaroase, de impulsiuni lascive, de constiinta a unei ereditati aventuroase si tulburi, totul purificat si vazut mai de sus de o inteligenta superioara31 : Toate aceste trasaturi stilistice sau, cum sa le spunem, aceste insusiri complexe nu sunt privite drept ceea ce sunt. Nu sunt puse pe seama dorintei, firesti, la un prozator, de a crea personaje fascinante deci sfasiate de tendinte contrare si de a le oferi un

univers pe masura. Lui Calinescu i se pare a descoperi cauza amestecului stilistic botezat balcanism in amestecul sangelui strain.32 Intr-adevar, motivatiile de natura genetica puse de Calinescu la baza balcanismului nu pot fi luate in considerare decat daca li se confera sensuri metaforice. Asa-numitul amestec al sangelui de baza cu cel tiganesc cum se exprima istoricul poate fi luat si ad literam, dar mai poate semnifica si contact cultural, contaminare de mentalitate, instituire de conditionari psihologice etc., convertite in comportamente, viziune sau atitudini specifice. Ca Eugen Negrici nu se sinchiseste sa elimine si aceasta ultima farama de viabilitate conceptuala a opozantului sau, e o scapare tolerabila, dar luarea in raspar fara niciun suport argumentativ a unei solide traditii critice nu mai poate fi trecuta cu vederea. De la Perpessicius incoace e acceptat faptul ca prin Craii de Curtea Veche Mateiu Caragiale construieste un joc fascinant intre realitatea vietii de noapte bucurestene de la inceputul secolului XX, fictiune romanesca si propria biografie33. Or tocmai aceasta raportare a fictiunii la real este suspendata de Negrici, anulata pur si simplu fara nicio sustinere. El nu contesta prezenta trasaturilor stilistice amintite in opera mateina, ci le refuza legatura cu concretul extraliterar, punandu-le exclusiv in seama dorintei, firesti, la un prozator, de a crea personaje fascinante deci sfasiate de tendinte contrare si de a le oferi un univers pe masura. Ele, la fel ca lumea romanesca ce le este specifica nu ar avea nicio relatie de corespondenta cu realitatea obiectiva, topindu-se orice fibra realista, astfel ca romanul ar atinge deja granita suprarealismului, care tocmai pe aceeasi pagina i se pare autorului o aberatie

calinesciana (MATEIU CARAGIALE, caruia criticul [George Calinescu n.n.] ii gasea nu vom sti niciodata prin ce rationamente un loc in grupa suprarealistilor, alaturi de poetii fondului obscur ...). Doar intr-o logica suprarealista, am putea noi spune, craii si lumea lor nu reflecta esentializarea unor aspecte damboviteanolevantine, intrucat ne -ar aparea ca un univers exotic. Pentru criticul Eugen Negrici, suprarealismul nu ramane aici obiect, ci tinde sa devina metoda. Nici abordarea lui Ion Barbu nu este, in cartea lui Eugen Negrici, mai putin straina de logica suprarealista. Autorul interpreteaza cat se poate de canonic celebrele versuri Raiul meu, ramai asa / Fii un targ temut, hilar / Si balcanpeninsular ca invocatie a unei proiectii ideale a Orientului. Tot marcat de canonism se dovedeste Eugen Negrici si atunci cand considera ca dedicatia barbiana Pentru o mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann nu devine programul unei valorizari a componentei balcanice careia ii neaga orice continut a spiritului romanesc, ci doar o replica la dorinta culturii romanesti de occidentalizare, de racordare la o Europa prea incorsetata in rigoare si dogmatism: Cu alte cuvinte, un raspuns neindoios polemic, intentia tipic barbiana de a fi in raspar, o replica, dar o replica intr-o stralucita intrupare data Europei igienizate si infecunde au izbutit sa inraureasca imaginea pe care noi insine o avem despre noi. Daca mai privim inca o data aceste cvasiunanimitati critice, ecuatia ar fi deci urmatoarea: Ion Barbu ia o atitudine ideologica impotriva unui proces real, occidentalizarea, dar ca solutie ofera

ilogic, paradoxal pentru un angajat in idee nu o directie ce sa poata fi implinita la modul concret, ci o himera, Raiul sau hilar: un univers fara concretete geografica precisa, dar apt sa ne potoleasca inclinatia spre fabulos. Solutia barbiana, reiese de aici, trebuie neaparat marcata si anulata! de ghilimele, caci nu poate avea un corespondent in lumea concreta, vizand doar o intrupare pur literara. Fie insa si numai pentru aceasta miza extatica, ce persifleaza ideologicul, aruncat in superfluu, poezia barbiana tot a atitudine de pe la gurile Dunarii ar aduce. Dar, cu toata evadarea in proiectie mitica, Isarlakul tot nu se desprinde total de real, pastrand din acesta coordonate spirituale evidente. Prezenta acestora, corelata accentelor antiinstrainarii prin occidentalizare, cautarii unui sine mai profund in raport cu cel pe care Barbu il credea superficial, nu face altceva decat sa confirme tentatia valorizarii estetice a lumii anton-pannesti, o lume care, fiind regasibila in peninsula stiuta si la nordul Dunarii, poarta conventional numele de balcanica. Intentia lui Eugen Negrici de demolare a conceptului balcanismului literar, putem acum spune, esueaza prin lipsa rigorii si incoerenta, dovedinduse o simpla tentatie a rasparului, a aruncarii unei realitati in derizoriu. In fond, e o atitudine tip ic balcanica, caci balcanismul pare din stirpea celor care, odata dati afara pe usa, se intorc pe fereastra. * Un demers interesant indreptat spre temperarea avantului balcanistilor din campul literaturii romane ii apartine lui Constantin Ciopraga, autor care sustinea in lucrarea intitulata

sugestiv Personalitatea literaturii romane : Nu ni se pare a vedea in balcanism, totalmente absent la transilvaneni, aproape inexistent la scriitorii moldoveni, o particularitate caracterizanta a spiritului muntean.34 Asadar, transilvanenii nu ar avea deloc elemente balcanice, moldovenii foarte putine, iar muntenii nu indeajuns pentru a putea fi caracterizati prin acest concept. Extinzand perspectiva la literatura romana in intregul ei, am putea conchide ca accente de natura balcanica se regasesc doar intamplator, fara pondere insemnata, astfel ca Despre un balcanism romanesc ne putem pronunta, in definitiv, doar la modul figurat (p. 116). Consecinta directa a unei atare viziuni este eliminarea componentei balcanice din randul celor care concura substantial la configurarea spiritului national. Inainte de a urmari mai pe larg ce l-a determinat pe Constantin Ciopraga sa ajunga la concluzia formulata, sa observam ca el accepta si totodata aplica analitic conceptul in sine, atata doar ca ii minimalizeaza gradul de operabilitate in cadrul literaturii noastre. Tocmai de aceea si incearca o aproximare a continutului sau, pornind de la postulatul, in capitolul Interludii balcano-orientale al lucrarii citate, inrauririlor elevate ale elenismului si al particularitatilor, pe care le considera nefaste, generate de imperialismul otoman. Acest din urma element, turcocratia, pare a fi in demersul de fata factorul esential al spiritului balcanic: Prinsi printr-o drama a istoriei in reteaua stilului turco- fanariot, acesta, intrerupand sau incetinind, cateva secole, relatiile active cu marile civilizatii europene, in principate urmele amintitului spirit s-au facut vizibile in practicile administrative, in mentalitatea feudala (p.117). Totusi, cu toata

reductia configurativa a conceptului in discutie la cele doua surse, autorul distinge nu mai putin de patru forme de manifestare ale acestuia: Sa se distinga un balcanism de sorginte folclorica, semnalat intai de Odobescu in rasunetele poetice de la Pind, auzite stins in Carpati, apoi un balcanism anxios, cautator de absolut, himeric, sesizabil bunaoara in dorul de frumusete al mesterului Manole (motiv investit la noi cu subliniate note autohtone), balcanismul jovial nastratinesc al unui Anton Pann, si un altul concretizat in forme exterioare (giubea, caftan, ciubuc). (p. 117) Fixarea acestor forme apare insa pripita, intrucat lipseste un inventar, fie si cu pretentii minimale, nu exhaustive, al temelor, motivelor, conceptiilor etc. atribuibile balcanismului. Probabil de aceea nu a sesizat autorul ca primele doua (cea numita de sorginte folclorica si cea definita de tentatia absolutului, identificata in mitul creatorului) formeaza, in fapt, una singura, caci cea de-a doua e atrib uibila tot creatiei folclorice. Sa aruncam o privire mai atenta asupra acestor forme de manifestare ale balcanismului in literatura romana, privire care, dincolo de rezerva ce-o putem exprima in legatura cu ele, ne conduce spre concluzia ca autorul insusi isi submineaza teza minimalizarii influentei balcanice in spatiul romanesc. Daca aceste influente au penetrat pana si nivelul folcloric si inca nu marginal, ci ajungand chiar la nucleul sau, unde este plasata conceptia fatalista a destinului creator , inseamna ca trebuie sa le acordam macar suspiciunea unei ponderi mai accentuate. De asemeni, jovialitatea nastratinesca, nu isi reduce campul de operare doar la opera lui Anton Pann,

ci isi revendica teritorii mult mai vaste, ajungand chiar si acolo unde ba lcanismul, caruia ii este considerata specifica, ar fi totalmente absent dupa cum enunta criticul insusi , si anume la transilvaneni, dintre care Ion Budai-Deleanu in mod necesar este primul care ne vine in minte. Ii vine si autorului, de altfel, dar o spune numai in treacat. Ultima forma este inteleasa ca un reflex orfic aruncat intr-un Levant tulbure, subliniat carnal, teluric, lipsit de amintiri nobile, refractar dezbaterilor de constiinta, vegetand impacat cu sine (p. 116), ceea ce ar fi condus la configurarea atractiei derizoriului ori la maxima relativizare a simtului etic. In fond, e vorba de binecunoscuta peiorativitate trecuta de atatia altii pe eticheta conceptului. Aceasta i se si pare criticului, cateva randuri mai jos, marca specifica a balcanismului romanesc: La mai toti scriitorii romani, balcanismul in expresia lui etica presupune mai degraba respingere decat adeziune sentimentala, ironizarea unui mod de existenta mediocru, vazut ca mixtura de trivialitate, de nonsalanta si tentatii impure (p. 117). Ceea ce transpare insa mai important in aceasta fraza, este faptul ca raportarea scriitorilor la fenomen in sine apare ca fiind una doar negativ perspectivica, adica elementele asimilabile balcanismului nu indica inscrierea inerenta a operei intr-o viziune corespondenta acestora, ci intr-una opozitiva, care le demasca drept inadecvate naturii intime a literaturii in care se regasesc. Tocmai de aceea personajele carora le sunt atribuite astfel de elemente apar cum se exprima autorul contaminate de mentalitatea fanariota. In acest sens pitoresc- hilar si caricatural ii inscrie Constantin Ciopraga pe munteni (Ion

Barbu, alaturi de I. L. Caragiale, Mateiu Caragiale, Panait Istrati si chiar Dimitrie Bolintineanu ori Eugen Barbu). Explicatia atitudinii desconsideratoare fata de spiritul balcanic ii pare a fi tocmai eruptia sistemica de latinitate: Latini, precum italienii, noi am opus nu o data balcanismului, sub specie maligna, o constiinta ultragiata (p. 119), tocmai de aceea miticismul fiind harazit desconsiderarii absolute. Ideea e intarita chiar in acelasi paragraf, prin intermediul unei parafrazari cu savoare polemica: Revolta sufletului nostru latin (ca sa-l parafrazam pe Lucian Blaga) s-a indreptat, in mod necesar, impotriva a ceea ce in conceptul de balcanism, insemna lipsa de elevatie, stagnare, o mostenire sumbra a istoriei (p. 119). Ba chiar, fibra antibalcanica ii apare criticului urcand pana la nivelul subconstientului.35 In cuvintele lui Constantin Ciopraga se disting cu destula claritate reflexele conceptiei calinesciene, care punea la baza teoriei specificului national principiul etnicitatii, al filierei genetice. Si iata ca argumentele pe care le va folosi mai tarziu Eugen Negrici pentru desfiintarea conceptului se potrivesc si aici ca o manusa. Atata doar, ca I.L. Caragiale apare acum nu promotor al balcanismului, cum il vedea Calinescu, ci, dimpotriva, mare luptator impotriva unui spirit ce polueaza cu emisii mascaroase mostenirea elevata latina. De fapt, mare luptator impotriva propriei sale naturi, traco-elene, in care, iata, ar fi aparut ca o excrescenta maligna balcanismul, astfel ca, de aici inainte, pentru a-l intelege, numai psihanaliza ne mai poate ajuta. * Cu Ion Barbu situatia ne apare la fel de interesanta. Cu limfa plina de latinitate, ar concepe

si el Isarlakul numai pentru a arata ca nu exista in realitate, ramanand doar rezumatul la o Turcie mitologica, de pura inventie, adica o simpla reverie. Chiar si acolo unde patrundem in zona unui Isarlak bucurestean, si nu oricum, ci printre scintilatii folclorice, adica in poezia Domnisoara Hus, nu s-ar regasi altceva decat notele destinate sa conduca spontan din concret in irational, nicidecum relatiile logice, valorile nationale. Tocmai de aceea, dedicatia barbiana Pentru dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann trebuie privita numai sub aspectul sau subversiv, ca masca fie a desconsiderarii acelei lumi, fie a irealitatii ei. Reiese de aici ca Ion Barbu ar desconsidera, dar nu prea are ce, si pentru ca nu are, inventeaza, se plimba pe strazile reveriei de la Bucuresti pana la Bosfor aruncand cu ironii in stanga si in dreapta. Dar tocmai printre randurile proprii, care contin implicit asemenea profunzimi, Constantin Ciopraga citeaza, dintrun Document manuscris, in posesia noastra (dupa cum mentioneaza la pagina 132), si indiciul oferit de poetul insusi pentru decriptarea poeziei Nastratin Hogea la Isarlak: De ce n-ati incerca sa vedeti in Nastratin, fugar, indiferent la darurile turcilor de pe tarm si concentrat sa-si roada cei mai ramanea din carne, simbolul caricatural al unui individualism sumbru: apoteoza si satira unei singuratati exasperante? Termenul simbol nu- l prea baga criticul suficient in seama, caci altfel ar fi sesizat ca oricata abstractizare si deseori fantezie ar presupune simbolul, punctul sau de pornire, daca nu totdeauna de intoarcere, ramane ceea ce este perceput drept real. Prin urmare, Nastratin, care se hraneste din sine insusi refuzand darurile turcesti, dar traindu-si concomitent

exasperarea singuratatii, e de fapt simbolul unei lumi reale, definite de paradoxul coabitarii autosuficientei, a inchiderii, cu nevoia deschiderii spre alteritate. Iata-ne apropiati din nou de logica paradoxului definit de Constantin Noica prin inchiderea ce se deschide sau limitatia ce nu limiteaza. Tocmai de aceea, accentele balcanice ale operei lui Ion Barbu nu raman simple delicatese din bucataria persiflarii, ci mai degraba produse estetice, sublimari ale unei naturi complexe, ce e perceputa ca reala si e cladita pe principiul acceptarii unor paradoxuri cum e cel amintit. Ion Barbu asadar, daca da expresie vreunui antibalcanism, da, deopotriva, si recunoasterii in cadrul autohton a opusului sau, adica unui pro-balcanism, justificat prin recunoasterea inerentei sale in straturile mai adanci ale sufletului etnic. Faptul e stiut de la Calinescu incoace: Poetul a vrut sa reactioneze impotriva traditionalismului etnic, ce i s-a parut conventional [i.e. superficial n.n.], deducand din fondul obscur al sufletului imaginea unei lumi mai indepartate, clasice in sens oriental, dar mai organic legate de sange. Obiectul poeziei este deci nu fata concreta a lumii balcanice, ci schema ei ideala, adica o simpla ipoteza morala ...36 Cu atat mai mult putem miza pe regasirea antagonismului in discutie, cu cat sa ne amintim Ion Barbu era cautatorul unei armonii a contrarilor (La mijloc de Rau si Bun), idee exprimata convingator de Constantin Florin Pavlovici37 si configurata de Ion Pop, care vorb este de un dualism esential, eternizand Isarlakul ca virtualitate si de ilustrarea in Domnisoara Hus a lui homo duplex balcanic38. *

Nici Princepele lui Eugen Barbu nu isi gaseste in cartea lui Constantin Ciopraga o alta interpretare decat ca blamare a balcanismului, dupa cum se observa in fraza care incheie analiza romanului: Autorul Princepelui a preferat adaptarea la stilul gramaticilor, dar, sub aparenta impersonalitatii si expunerii neutre, prezenta sa este a unui acuzator. Opinia criticului se intemeiaza pe sesizarea unei participari lirice, care ia chipul satirei sau al sarcasmului, limbajul mergand pana la trivialitate sau ocara. Nimic de imputat criticului pana aici. Ceea ce nu observa insa Constantin Ciopraga, este faptul ca toate acestea apartin perspectivei unui modern asupra unei epoci istorice, asupra unei lumi definite de damnarea la o dimensiune tragica. Princepele nu e scris neaparat pentru a expia din prezent ceea ce vine ca produs al lumii istorice din care se inspira, si anume acel complex de trasaturi care sunt reunite sub umbrela termenului balcanism, ci, in primul rand, pentru a dezvalui tarele unui timp in care sunt prinse si strivite destine umane, pretext de meditatie cu multiple directii. Departe de a alunga ideea participarii componentei balcanice la configurarea culturii romanesti, romanul lui Eugen Barbu, prin realismul pe care criticul il recunoaste, mai degraba o afirma. De aici inainte pornind, despre atitudinea acuzatoare a autorului fata de epoca fanariota, ce a contribuit la dezvoltarea componentei amintite, putem fi de acord cu Constantin Ciopraga. In fond, intram doar intr-o chestiune de raportare ideologica fata de un fapt dat: existenta unei lumi care si-a lasat amprenta pe mentalitatea si imaginarul urmasilor ei. Oricare ar fi optiunea, componenta in sine e

functionala. Ca forta ideologica ce respinge o astfel de realitate poate fi atat de puternica pentru a-i anula in timp efectele, metamorfozandu-ne spiritul, ramane posibil, dar vizeaza viitorul, intrucat prezentul inca mai scoate la iveala opere care arata acelasi Mircea Muthu, dar si Gheorghe Perian se inscriu in linia ei39. * O cu totul alta fata a balcanismului e dezvaluita de Constantin Ciopraga in referirile la literatura moldovenilor. Intrucat sunt mai departati de zona de iradiere, moldovenii, spune autorul, percep mult mai slab balcanismul, si chiar si atat cat o fac, ei au o perspectiva diferita, in sensul in care condescendenta morala, ce i-ar fi condus pe munteni la atitudinea de respingere, dispare. Astfel, Mihail Sadoveanu priveste balcanismul doar reflectat in realitatile din Moldova, aparandu-i ca o mixtura de rafinament, pasivitate si decadenta, astfel ca el remarca din folclorul balcano-oriental, integrand in opera sa, in special sclipirile spiritului, vechi norme de morala practica, umorul impersonal devenit un mod al concilierii cu lucrurile (p. 118). Mai mult decat atat, lui Sadoveanu ii atribuie criticul, la modul explicit, recunoasterea influentelor bizantine, pe care le confunda cu cele balcanice, in cadrul culturii romanesti: Profund national, cu un admirabil simt al istoriei vii, Sadoveanu nu e fanatic, recunoscand rolul miscarii de idei dinspre Bizant, prin filiera carturareasca, dar relevand si capacitatea spiritului autohton de a filtra, stiliza si accepta numai ce i se potriveste. (p. 134) Prin citatul anterior, Constantin Ciopraga insusi nu face altceva decat sa recunoasca integrarea, prin adaptare, bineinteles, in

spiritul etnic a elementelor de natura bizantina amintite. In fond, e vorba de cele care stau la baza ipostazei blajine a spiritului balcanic, caci un spirit caracterizat de contradictie, pune contemplatia si electrizarea in acelasi creuzet. Iar acest fapt este identificat tocmai acolo unde initial il consid erase aproape inexistent. Mai mult chiar, sa observam ca autorii pe care ii ia in considerare ca responsabili de asimilarea de asta data a suflului balcanic, sunt prolificul Sadoveanu si chiar Creanga cel din urma abia amintit, cei drept. Oricum, e vorba de cei care pot fi trecuti pe lista celor mai moldoveni dintre moldoveni, doi dintre cei fara de care greu s-ar mai putea vorbi de o literatura moldoveneasca distincta. Totusi, criticul incearca sa-si apere teza considerand ca pe Sadoveanu nu- l mana spre Orient afinitati de sistem, ci doar in tinerete, el avusese intuitia contactelor multiseculare dintre intelepciunea orientala si unele forme de gandire existente la noi, dincoace de Dunare si Mare. * Cum se explica oare paradoxul teoretizarii si analizei balcanismului literar romanesc, fie si in formele sumare realizate de Constantin Ciopraga, in cadrul acelorasi pagini care incearca sa-l anuleze? Un posibil raspuns este ca in viziunea lui Constantin Ciopraga se insinueaza propria raportare ideologica, ce este una de respingere fata de un fapt existent, dar pe care il priveste depreciativ. Este o ipoteza care are cateva elemente ce o sustin, chiar daca nu au puterea de a o transforma in sentinta definitiva. El insusi, vedem prea bine, vorbeste despre balcanism, ii fixeaza tipologia, continuitatea de la Cantemir pana la Arghezi si distinge autori si opere care ii

corespund. Atata doar, ca parca ar dori sa nu mai aiba la ce sa le corespunda aceste opere in spatiul autohton, ci doar la ceva ce ar fi str icta proiectie exotica, daca putem numi astfel ce-i mai la sud de Dunare. Tocmai de aceea, ia in considerare si pune in valoare cu precadere opere in care identifica atitudinea de respingere: Ajungem la constatarea ca, in figuratie literara, concepte precum bizantinismul, balcanismul, spiritul oriental sunt realitati interferente, greu de disociat, de unde impreciziunea termenilor. Multi scriitori nu percep aceste realitati din interior, ci mai degraba din exterior, de unde detasarea, rasul pe seama formelor neaderente. Alti scriitori, minori in genere, par a se instala direct in interior. Acestia nu mai rad. Blestemul, ocara, mascarile, curg solemne, in valuri homerice. (p. 120) Se vede prea bine in citatul anterior ca inscrierea unor autori, pe care nici macar nu-i numeste, la modul inerent intr-un orizont literar consonant spiritului balcanic ii plaseaza automat in seria minorilor. Pentru a fi major, deci, ar fi necesara adoptarea atitudinii respingatoare, a ironiei cathartice, daca nu a sarcasmului. De asemenea, paginile cartii lui Constantin Ciopraga ofera indicii certe ale unui etnicism ce mizeaza pe energia spirituala a sintezei daco-romane. Astfel, folclorul romanesc ii apare criticului preponderent tributar mithosului geto -dacic40, dar ii recunoaste si elemente mult mai vechi, in timp ce literatura culta o considera marcata initial de modelele italiene, pentru ca apoi sa se impuna cele franceze si germane, mai intai aflate intr-o concurenta oscilanta, iar mai tarziu castigul de cauza sa fie acordat Frantei datorita resurectiei spiritului latin41. Nu ar lipsi, de

asemenea, deschideri englezesti, rusesti si de alta natura, dar dreptul de preemtiune latin e pastrat intact. Prin urmare, la baza spiritualitatii romanesti s-ar regasi doar viziunea incapsulata in productia folclorica de origine traco-dacica, la care s-ar adauga nobilele influente latine, venite atat pe filiera antichitatii romane, cat si pe cea reconfiguratoare bizantina ori prin prisma contactelor cu occidentalitatea medievala tarzie si mai ales cu cea moderna. Observam aici prea bine refuzul ideii convertirii in valoare spirituala a secolelor de experimentare a opresiunii otomane. O astfel de experienta sa nu fie oare capabila sa zdruncine tectonica spirituala a celor care o traiesc in decursul atator generatii succesive? Un raspuns negativ ar fi, chiar si in absenta dovezilor evidente, neverosimil. Dar cand ele exista, contestarea devine o chestiune de prejudecata, ce conduce inevitabil la alterarea luciditatii critice. * Balcanismul literar, la fel ca balcanismul in genere, putem acum conchide, se dovedeste un concept bine consolidat, fiind greu de contestat. El da seama de o componenta reala a literaturii romane, precum si a spiritului autohton, cu trasaturi specifice, generate de convertirea in valori si atitudini a experientei turcocratiei pe un fond clasic bizantin, convertire realizata cu precadere in mediul orasenesc. Notele care diferentiaza balcanismul romanesc de celelalte balcanisme tin, bineinteles, de interactiunea acestui suflu cu celelalte componente, impreuna cu care e alcatuit aliajul ce poarta generic denumirea de specific national. _____

Note: 1 Mircea Muthu, Balcanismul literar romanesc, I-III, ClujNapoca : Ed. Dacia, 2002. 2 Mircea Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, Bucuresti: Editura Minerva, 1976. 3 In Mircea Muthu, Dinspre Sud-Est, Bucuresti: Ed. Libra, 1999, p. 17. 4 Cf. Ce poate aduce sud-estul?, in Mircea Muthu, Balcanismul literar romanesc, vol. III, Balcanitate si balcanism, Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 2002, pp. 142-144. 5 Mircea Muthu, Dinspre Sud-Est, Bucuresti: Ed. Libra, 1999, p. 18. 6 Referintele pot fi multe, de la Eminescu incoace chiar. Dar ideea se impune hotarator in special datorita lui Garabet Ibraileanu, pentru care incadrarea operei individuale in sufletul poporului este o adevarata fatalitate: Acel caracter specific national al unei literaturi nu se datoreste atat subiectului operei de arta fortamente national cat sufletului scriitorului, felului cum observa viata si cum o reda (G. Ibraileanu, Caracterul specific in literatura, Viata romaneasca, XIV, nr. 6/1923, Apud Opere, vol. 5, Ed. Minerva, 1977, p. 93). De asemeni, datorita lui Mihail Ralea, care concluziona explicit in articolul Etnic si estetic, tot din Viata romaneasca, XIX, nr. 2, 1927, pp. 230-243, ca Artistul national are si stilul individual, plus pe celalalt social, astfel ca arta este expresia sufletului etnic. 7 In Dumitru Caracostea, Poezia traditionala romana, vol. II Bucuresti: E.P.L., 1969, pp. 131-132. 8 Mircea Muthu, Maria Muthu, Fat-Frumos si vremea uitata, Bucuresti: Ed. Libra, 1988. 9 In Mircea Muthu, Dinspre Sud-Est, ed. cit., p. 26. 10 Op. cit., p. 16: imaginea omului din acest spatiu ne este restituita si facuta sensibila in primul rand de

literaturile moderne, a caror diversificare tematica si estetica e direct legata de ecloziunea natiunilor (s.a.). 11 Cf. Camil Petrescu, Literatura nationala. Arta pur si simplu, Cugetul romanesc, III, nr 2-4 (aprilieiunie), 1924, articol reluat sub titlul Suflet national in Camil Petrescu, Teze si antiteze, Bucuresti, 1936. 12 Mircea Muthu, Balcanismul literar romanesc, ed. cit., vol. II, Etapele istorice ale conceptului, pp. 80-81. 13 Ibidem, p. 143. 14 Aceasta idee este constituenta nucleului samanatorist, gasindu-si formularile cele mai fericite in filozofia blagiana (Cf. Lucian Blaga, Spatiul mioritic, ed. a II-a, Bucuresti, Ed. Oficiul de Librarie, 1937), dar e prezenta si in psihologismul lui Constantin Radulescu Motru (Cf. lucrarea sa, intitulata Personalismul energetic, Editura Casa Scoalelor, 1927.) 15 Mircea Muthu, Dinspre Sud-Est, ed. cit., p. 30. 16 Ibidem, p. 88. 17 Autorul se inscrie astfel in linia destul de ingrosata a celor care refuza pe buna dreptate caracterul imuabil al spiritului etnic, numit uneori psihologia poporului: Ovid Densusianu (in articolul Rataciri literare din Vieata noua, I, nr. 1/1 februarie, 1905), Garabet Ibraileanu (Op. cit.), Mihail Ralea (Filozofia culturii cu aplicatii romanesti, in Viata romaneasca, nr. 2-3, 1926, pp. 357360), Camil Petrescu (Teze si antiteze, ed. cit.), Vladimir Streinu (Pagini de critica, vol. IV, Editura Minerva, 1976), istoricul artei Pavel Chihaia (Arta medievala, vol. I-V, Bucuresti: Ed. Albatros, 1998) etc. 18 Cf. Constantin Noica, Sentimentul romanesc al fiintei , Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996. 19 Cf. Aproximari despre ontologia lui intre, in Mircea Muthu Mircea Muthu, Dinspre Sud-Est, ed. cit. sau

Schita despre ontologia lui intre, in Mircea Muthu, Balcanismul literar romanesc, vol. III (Balcanitate si balcanism) Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 2002. 20 Componenta latino-occidentala o putem considera un segment inrudit, dar totusi diferit de cel, tot cu tangente latine, regasit la nivelul arhaic, intrucat e ivit din contactul daco-roman, si care isi realizeaza continuitatea, in ciuda primirii influentelor de tot felul (dintre care cea slava e cea mai importanta) prin ipostaza bizantina, astfel ca insasi componenta latino-occidentala ne apare ca una oarecum scindata sau macar cu doua ipostaze, una, pentru romani, arhaica si alta pe care o putem numi moderna, cu toate ca aceasta se face vizibila inca odata cu momentul Miron Costin. 21 Eugen Negrici, Iluziile literaturii romane, Bucuresti: Cartea Romaneasca, 2008, pp. 195-201. 22 Ibidem, p 19 6: Cuvantul acesta, ca si cele inrudite (balcanic, balcaniza etc.), are, cum se stie, conotatii mai curand negative si la originea lor banuim a fi confuzia, jignitoarea aproximatie, odioasa nesiguranta a cunostintelor geografice, istorice si etnografice ale occidentalului care nu a incetat, probabil, sa creada ca de aici se ridica, fara istov, miasmele Orientului, ca pe aici, pe la noi, trece inca hotarul Turciei. Si care rumega inca, fara incetare, de peste un secol, la formula scolareasca a butoiului cu pulbere al Europei. In tot acest timp, ca intr-un soi de exorcism transnational, Occidentul a inghesuit, in chip statornic, in Balcani toate bolile lui, la care le -a adaugat si pe acelea ale Orientului, izvorul tuturor primejdiilor.

23 Ibidem, p. 196: 24 Eugen Lovinescu, Istoria civilizatiei romane moderne, vol. I, Fortele revolutionare, Bucuresti: Ancora, 1924, pp. 21-22. 25 Cf. Z. Ornea, Traditionalism si modernitate in deceniul al treilea, Bucuresti: Editura Eminescu, 1980, pp. 389-390: Bizantinismul era de regula asimilat cu fanariotismul si redus la ipostaza sa negativa, a levantinismului poltron, pisicher si trandav, eludandu-se aproape cu totul testimoniul de cultura si civilizatie care a intrat definitiv in straturile spirituale romanesti, configurandu-le. Cum vom avea prilejul sa vedem, mai toti europeistii au impartasit aceasta opinie care, ne grabim sa adaugam, reprezenta nu atat un refuz de atestare, cat un stadiu de cunoastere nu numai al lor, dar si al bizantinologiei in general. De asemeni, Cf. Tudor Vianu, Opere, vol. III, Bucuresti: Editura Minerva, 1973, p. 280 (Balcanismul a devenit chiar pentru reprezentantii intelectualului si taranului roman o categorie inferioara, demna mai degraba sa fie combatuta si, dupa putinta, anulata.), precum si Constantin Ciopraga, Personalitatea literaturii romane, Editie revazuta si adaugita, Institutul European, 1997, p. 117 (La mai toti scriitorii romani, balcanismul in expresia lui etica presupune mai degraba respingere decat adeziune sentimentala, ironizarea unui mod de existenta mediocru, vazut ca mixtura de trivialitate, de nonsalanta si tentatii impure.). 26 Eugen Negrici, op. cit., p. 196. 27 Ibidem, p. 198. 28 Ibidem, p. 200.

29 Ibidem, p. 199. 30 George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a II-a, revazuta si adaugita, Bucuresti, Editura Minerva, 1982, p. 501. 31 Ibidem, p. 900. 32 Eugen Negrici, op.cit., p. 199. 33 Cf. Perpessicius, Mentiuni critice, III, Bucuresti: Fundatia pentru literatura si arta Regele Carol, 1936. 34 Constantin Ciopraga, Personalitatea literaturii romane, Editie revazuta si adaugita, Ed. Institutul European, 1997, p. 77. 35 Inteles ca duplicitate si zeflemea, traducand spiritul de compromis si stilul indiferentist (miticismul), balcanismul, si-a asociat un bogat repertoriu de ocari, de blesteme si imonditii. Fenomenul a contaminat prin forta lucrurilor, latent sau brutal, incat de la urzelile din Istoria ieroglifica, de la imprecatiile inveninate din cronicile muntene si pana la pamfletari straluciti ca Arghezi exista o continuitate subconstienta ... C. Ciopraga, Op. cit., p. 119. 36 George Calinescu, Op. cit, p. 894. 37 Cf. Studiul autorului intitulat Isarlik comentarii la ciclul balcanic al poeziei lui Ion Barbu, din Viata romaneasca, XXI, nr. 7, 1968, p. 7. 38 Ion Pop, in Dictionar analitic de opere literare romanesti, Coordonare si revizie stiintifica Ion Pop, vol. I (A-M), Cluj-Napoca: Casa Cartii de Stiinta, 2007, p. 404. 39 Cf. Mircea Muthu, Balcanismul literar romanesc, vol. I, Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 2002, cap. Ecouri contemporane, pp. 231-283. In plus, daca acceptam ca poezia naiva, investigata cu mijloace actuale si readusa in atentia publicului, prin intermediul a doua carti, de catre Gheorghe Perian (A doua traditie: poezia naiva romaneasca de la origini pana la Anton Pann (2003) si Antologia poeziei naive romanesti din secolul al VIII-lea),

face parte din componenta balcanica, vom constata, odata cu autorul citat, adoptarea acesteia in cadrul modernismului: In postmodernism, poezia romaneasca nu se mai prezinta ca un monolit, in alcatuirea caruia a intrat doar materialul cult, ci ca un conglomerat ce asociaza dar nu aglutineaza poezie culta si poezie naiva, alaturi de poezia folclorica. Poezia saracilor, prefata la Antologia ..., Selectia textelor, prefata, note si glosar de Gheorghe Perian, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2006. 40 Cf. Constantin Ciopraga, Op. cit., cap. De la mit la literatura (pp. 79-89) si Despre reverberatiile sacrului (pp. 90-101). 41 Cf. Ibidem, cap. Despre personalitatea literaturii romane, 4, Deschidere spre universal, pp. 30-32. _____________________________________________ ____________ In his essay, Calin Craciun tries to demonstrate the viability of a controversial concept, that of literary Balkanism and its influence upon Romanian literature, based on Mircea Muthus studies. He considers that the so-called Balkanism represents an important aspect of Romanian literature, next to the archaic and Latin influence. Calin Craciun brings arguments in favour of this concept and opposes the opinion of some critics, such as Eugen Negrici and Constantin Ciopraga, who claim that the concept has no foundation in Romanian culture. Keywords: literary Balkanism, national specificity, Romanian literature, Latin component

GEOGRAFIE LITERAR ( I ) BALCANISMUL Dan

MNUC

Fr ndoial c istoria noastr literar traverseaz un proces firesc de reasezare, de regndire a ierarhiilor, de rediscutare a periodizrilor, de transformare a modalittilor de interpretare. Nu am n vedere n nici un fel contestrile suburbane, ci argumentrile profesioniste, singurele capabile s propun solutii si s afle rezolvrile potrivite momentului. Recuperarea fr crosetele cenzurii a tuturor textelor, a literaturii diasporei si a exilului, a literaturii romnesti din afara granitelor actuale si multe altele impun un nou mod de a concepe evolutia scrisului nostru beletristic. Relatiile cu marile literaturi au fost studiate aproape n detaliu. Mai putin s-au aplecat comparatistii asupra relatiilor cu literaturile vecinilor si nc mai putin asupra specificittii spatio-temporale n care a aprut si s-a dezvoltat literatura noastr. Printre putinele lucrri n materie, se afl si studiul lui Mircea Muthu, Literatura romn si spiritul sud-est european, aprut n 1976 si rmas fundamental n domeniu. Cu timpul, autorul a continuat si aprofundat cercetrile, concretizate n alte cteva volume, pe care le-am analizat n interventia noastr tot din Convorbiri literare (nr. 5, mai 2000). Afirmam acolo c armele exegetului snt, deopotriv, rigorile teoriei literare si procedeele eseului, ambele deschizndu-i drum ctre specificul artei literare. Recentul studiu semnat de Mircea Muthu confirm aceste particularitti. Balcanismul literar romnesc (vol. I III, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002) nu este o simpl retiprire. Cele trei volume cuprind, ntr-adevr, studii mai vechi, ntre care acela amintit mai sus, dar actualizrile snt numeroase si de substant. n esent, nu este ns vorba de o modificare de atitudine, ci de sistematizarea unor concluzii anterioare, redispuse n vederea definirii mai exacte a unui concept frecvent

vehiculat de critici si de oameni de cultur, dar nu totdeauna nteles cu exactitate. Nu de putine ori, termenul de balcanism are o acceptiune peiorativ, n tentativa de a caracteriza o viermuial etnic pestrit si o venalitate perfect. Nici scriitorii nu s-au lsat mai prejos. Ciocoii lui Filimon snt venali numai pentru c au fost corupti de fanariotism. Anna Villar a lui Duiliu Zamfirescu ilustreaz desfrnri presupus bizantine. n ceea ce l priveste, Eminescu a combtut cu duritate spiritul fanariot, redus, din ratiuni politice, la trsturi n exclusivitate negative si considerat un pericol national. Foarte greu s-a desprins conceptul de balcanism de acceptiunile depreciative, care, desi la o scar redus, continu s circule. nct demersul lui Mircea Muthu se arat unul profund recuperator datorit si aspectului polemic, discret, desi nu mai putin eficient: intentia polemic transpare mai mult din accentul pus pe ncercarea sustinut de de-peiorativizare a conceptului de balcanism si nu numai. Faptele de cultur, n spet cele literare, ofer posibilitti de interpretare nenumrate, desi snt frecvente situatiile cnd se bate cam aceeasi moned calp, formnd si mai apoi consolidnd o prejudecat. Aceste afirmatii denot c Mircea Muthu ntelege actualizarea discutiei despre balcanism ca fcnd parte integrant din procesul amplu de rescriere a istoriei noastre literare, de care aminteam la nceputul acestei cronici. Cel dinti volum al trilogiei lui Mircea Muthu cerceteaz etapele istorice ale conceptului, oprindu-se asupra ctorva momente apreciate drept fundamentale, precum acelea marcate de Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Nicolae Filimon, Ion Ghica. Exegetul este atent la nuante, pentru a nu repeta erorile predecesorilor. Distinctia fcut ntre balcanism si bizantinism este nsotit de analizarea trsturilor funciarmente dualiste ale celui din urm. Dac scriitorii

au folosit acest ultim fapt pentru a crea personaje radical negative, istoricii si cercettorii mentalittilor sau oprit asupra modalittilor de manifestare a dualittii pentru a reliefa particularitti de structur mental care vor trece dincolo de granitele imperiului romeic. Cele mai numeroase se vor manifesta n nvtturile lui Neagoe Basarab ctre fiul su Teodosie, oper de cpti a literaturii noastre medievale. Prin aceasta, consider Mircea Muthu, balcanismul literar romnesc va accepta, chiar de la nceputurile lui, o ambiguitate ce va cunoaste o carier ndelungat. n acest fel, exegetul accentueaz una din trsturile de baz ale balcanismului: maniheismul intrinsec, histrionismul, care uneste tragicul cu parodicul. Balcanismul literar romnesc se contureaz ns prin Dimitrie Cantemir, figur a crei complexitate dramatic este urmrit pe larg, n diferitele ei forme de manifestare. Manifestare care nsemna, adesea, concilierea unor atitudini si mentalitti diferite, chiar antinomice. Prelund unele aspecte de la Neagoe Basarab, Cantemir le include n sfera mai larg a concilierii contrariilor. Aceasta cuprinde elemente istorice, filosofice, etnologice, lingvistice, literare, teologice, diplomatice, muzicale s.a.m.d. si face trecerea de la balcanitate la balcanism. Disocierea lui Mircea Muthu mi se pare esential, deoarece introduce n discutie valorile estetice ale factorului lingvistic, extrem de importante pentru definirea balcanismului. Din pcate, fiind vorba de o reeditare, nu au fost luate n evident unele cercetri mai noi. Cel putin n directia stilisticii, prin Dimitrie Cantemir. ntre Orient si Occident (Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romne, 1997) si, mai ales, prin Dimitrie Cantemir. ntre umanism si baroc (Iasi, Editura Universittii Al. I. Cuza, 2002), Dragos Moldovanu aduce argumente extrem de bogate si de nuantate, care, la rndul lor, ar fi nuantat snt convins multe din afirmatiile lui Mircea Muthu, care se opreste la

afirmatiile fcute de Alexandru Rosetti acum cteva bune decenii. Dragos Moldovanu schimb referentul, introducnd n argumentare apartenenta lui Cantemir la baroc, nu la balcanism. De asemenea, se resimte absenta unui capitol dedicat secolului al XVIII-lea, att de nedrepttit o vreme si considerat de multi a fi un gol artistic. Or, numeroasele prezente fanariote din Principatele Dunrene, puse n valoare mai ncoace, au avut darul de a stabili legturi frecvente ale literaturii noastre nu att cu lumea cultural bizantin, ct mai ales, prin intermediul acesteia, cu lumea cultural si literar occidental. De actualizri fericite se bucur capitolele rezervate consacrrii balcanismului, prelungirii si ecourilor lui n literatura noastr. Secolul al XIX-lea, cel al afirmrii balcanismului, este prezentat n liniile lui esentiale, amintite mai sus, prin care se produce consacrarea. Anton Pann, Nicolae Filimon si Ion Ghica reprezint numele fundamentale. Le-as aduga, totusi, si pe acela al lui D. Bolintineanu si, mai ales, al lui Dimitrie C. Ollnescu-Ascanio, prin ale cror scrieri se lrgeste baza de argumentare. Capitolul Ecouri contemporane abordeaz proza si poezia de dup 1950 din aceeasi perspectiv. Fat de editia anterioar, se remarc introducerea unor scriitori despre care nainte de 1989 nu se putea discuta, precum L. M. Arcade, ale crui pagini au putut fi citite n tar abia recent. De asemenea, este abordat, desi succint, problema literaturii aromnilor: a celei folclorice si a celei culte. Capitolul deriv din interesul crescnd al exegetilor nostri fat de compatibilitatea scrisului n dialect si a celui n limba literar, pentru a oferi o imagine ct mai exact a literaturii romne n ansamblul ei. Astfel, Mircea Muthu stabileste cteva etape ale formrii conceptului de balcanism romnesc, traversnd secole de istorie literar si oprindu-se la rscrucile esentiale, determinante pentru ntreaga noastr beletristic.

Cel de al doilea volum a trilogiei poposeste asupra unor permanente literare. Se renunt la excursul preponderent istoric al primei prti si se adopt un alt tip de demers, care urmreste tipologii, specii si motive. Dintre cele dinti, amintim tipul tragic, haiducul, nteleptul rtcitor si parvenitul. De aceast dat, intr n aren comparatistul. Mircea Muthu cerceteaz o arie ntins, care, n afara literaturii romne, cuprinde si literaturile bulgar, albanez, greac, srb. O noutate a demersului o constituie discutarea productiei orale. Folclorul balcanic si romnesc este cercetat din punctul de vedere a ceea ce se numeste mitul semiantropomorf si al Mesterului Manole. M opresc n mod deosebit asupra Mesterului Manole, pentru bunul motiv c Mircea Muthu discut o alt problem esential pentru literatura noastr, aceea a unor mituri numite, dup o sugestie a lui G. Clinescu, fundamentale pentru literatura noastr, provenite, se sustine n Istoria literaturii romne , din specificitatea folclorului romnesc. ntre acestea, Miorita si Mesterul Manole. Oprindu-se pe larg asupra celui de al doilea, Mircea Muthu insist asupra rspndirii general balcanice a unei tipologii pe care o ntlnim si n creatia oral romneasc. Mircea Muthu consider c este vorba despre tipul tragic sud-est european. n esent, trsturile acestuia s-ar manifesta variat si totodat unitar pe un vast areal, cam n felul urmtor: reiterarea tragicului de factur antic, la greci; intruziunea istoriei ce demitizeaz adeseori didacticist, la bulgari; focul aceleiasi istorii dominante ce creeaz si demistific mitul derulat totusi epopeic, la srbi si albanezi; n sfrsit, meditatia filosofic, irizat liric, avnd ca obiect un mit eminamente estetic, la romni. Este o concluzie judicioas, sprijinit pe o argumentatie bogat, extras din toate literaturile mentionate. Acestea snt faptele. Incontestatbile. Sustinute si de alti specialisti, cu deosebire atropo- si etnologi. Dar ignorate

cu o strsnicie demn de o cauz mai bun de compilatorii de manuale didactice, care nu reusesc (nu vor sau nu pot), n ruptul capului, s treac dincolo de Clinescu sau Vianu. Care se bazau pe datele n circulatie acum peste sase decenii Din nou, Mircea Muthu aduce n actualitate o problem stringent, aceea a modului n care ntelegem s facem istorie literar modern, lipsit de complexe si de prejudecti. Aceeasi modalitate degajat este prezent si n paginile dedicate romanului istoric din sud-estul european, la care se ncearc structurarea unei poetici particulare. Liniile de fort ar fi urmtoarele: caracterul aleatoriu al relatiei dintre autokrator si demos, confruntarea dintre reprezentantii proprii si cei ai Occidentului, trecutul dominator si, n fine, eroicul. Cea din urm trstur ar fi ilustrat, ntre altele, si de prezenta constant a figurii lui Mihai Viteazul n literatura spatiului sud-estic. Scrierilor invocate de exeget le adaog, pentru a ilustra largul interes fat de personaj n ntreaga Europ, un roman german din 1834, datorat lui Friedrich Wilhelm Philipp Oertel (1798 1867), aprut ntr-o revist de la Frankfurt si intitulat Der Bojar. Eine Erzhlung aus der letzten Hlfte des sechzenten Jahrhunderts (adic Boierul. Povestire din a doua jumtate a secolului al saisprezecelea). Romanul a fost comentat de Koglniceanu, n Dacia literar de la 1840. Numele adevrat al romancierului german (care semnase fantezist) a fost descoperit, recent, de Horst Fassel (cf. Domnia lui Mihai Viteazul ntr-un roman german aprut pe la 1834, n Anuar de lingvistic si istorie literar, tom. XXXIII, 1992 1993, seria B, p. 27 36). De un interes aparte se arat si cel de al treilea volum, care se opreste asupra contextelor istorice n care au aprut si s-au dezvoltate conceptele de balcanitate si de balcanism. Mircea Muthu insist asupra altor probleme de comparatistic deosebit de importante pentru ntelegerea corect a literaturii btrnului continent, cum ar fi relatiile

stabilite ntre Orient, Bizant, Europa de sud-est, Europa central. Intr n joc amendarea unor perspective exclusiviste, care au adus prejudicii grave ntelegerii corecte a ansamblului. Putini snt cei care au n vedere contributia ex-centricilor. De la noi, m refer la Virgil Cndea, la Alexandru Dutu, la Paul Cornea; din strintate, m refer la Zoran Konstantinovi. n rest, se joac o plictisitoare alba/neagra spaniolo-franco-italogerman. Comparatismul european, amortit de la Etiemble ncoace, are nevoie de o nnoire radical, pe care o vor facilita doar contributii precum a lui Mircea Muthu, care ignor, programatic, punctele de vedere geopolitice conjuncturale. Mircea Muthu nu este interesat de trasarea unor hrti literare rigide, preconcepute pe baza tratativelor diplomatico-didacticiste. Propune, dimpotriv, luarea n considerare a unui ansamblu unitar tocmai prin diversitatea sa, ntemeiat pe policentrism. Astfel, ceea ce ar putea fi considerat o geografie literar propus de Mircea Muthu (termen pe care, din fericire, exegetul nu l foloseste) este una prudent, tolerant si defel exclusivist, desenat de constante istorice precum spiritul grec, dominatia roman si crestinismul. Nu am ntlnit, n nici o pagin, o adeziune expres la conceperea sistemic a literaturii, desi, snt convins, pe aceast idee si-a ntemeiat Mircea Muthu cercetrile. Dar este absent rigiditatea, care nsoteste, de regul, acest fel de discurs. Absent care se datoreaz modului diacronic de a gndi lucrurile. De unde o concluzie judicioas precum urmtoarea: fenomenul de balcanizare n sens de dezbinare si nfruntare sngeroas a fortelor ce triesc utopia recuperrii etnicului pur are acelasi nteles cu acela de libanizare sau, mai nou, de kossovizare. Situatiile explozive caracterizeaz nu numai Balcanii, desi zona continu s fie considerat drept paradigm negativ din perspectiva Occidentului, ce, deloc paradoxal, poate fi culpabilizat periodic, de la 1453

ncoace. Culoarea peiorativ a termenului de balcanizare e ( ) produsul unei contaminri, la fel de restrictiv si de nedreapt, de la perechea bizantinism/bizantinizare. Regiunea balcanic a perpetuat de la Bizantul milenar o filosofie a supravietuirii, alturi de un model de civilizatie, mereu mai apreciat de Europa apusean contemporan. ntrebrii deloc retorice ce poate aduce sudestul? i se dau urmtoarele rspunsuri: o relatie echilibrat ntre demitizare si mitizare, ntre oralitate si scris, ntre virtualitate si actualizare, ntre cosmopolitism si nationalism. Dincolo de orice obiectii pe care le poate ridica, Balcanismul literar romnesc se nscrie n categoria lucrrilor fundamentale, de sintez, care deschid drum unor detalieri viitoare. Mircea Muthu, Balcanismul literar romnesc, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002; vol. I (Etapele istorice ale conceptului), 283 p.; vol. II (Permanente literare), 179 p.; vol. III (Balcanitate si balcanism), 180 p. GEOGRAFIE LITERAR ( I ) BALCANISMUL Dan MNUC

Fr ndoial c istoria noastr literar traverseaz un proces firesc de reasezare, de regndire a ierarhiilor, de rediscutare a periodizrilor, de transformare a modalittilor de interpretare. Nu am n vedere n nici un fel contestrile suburbane, ci argumentrile profesioniste, singurele capabile s propun solutii si s afle rezolvrile potrivite momentului. Recuperarea fr crosetele cenzurii a tuturor textelor, a literaturii diasporei si a exilului, a literaturii romnesti din afara granitelor actuale si multe

altele impun un nou mod de a concepe evolutia scrisului nostru beletristic. Relatiile cu marile literaturi au fost studiate aproape n detaliu. Mai putin s-au aplecat comparatistii asupra relatiilor cu literaturile vecinilor si nc mai putin asupra specificittii spatio-temporale n care a aprut si s-a dezvoltat literatura noastr. Printre putinele lucrri n materie, se afl si studiul lui Mircea Muthu, Literatura romn si spiritul sud-est european, aprut n 1976 si rmas fundamental n domeniu. Cu timpul, autorul a continuat si aprofundat cercetrile, concretizate n alte cteva volume, pe care le-am analizat n interventia noastr tot din Convorbiri literare (nr. 5, mai 2000). Afirmam acolo c armele exegetului snt, deopotriv, rigorile teoriei literare si procedeele eseului, ambele deschizndu-i drum ctre specificul artei literare. Recentul studiu semnat de Mircea Muthu confirm aceste particularitti. Balcanismul literar romnesc (vol. I III, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002) nu este o simpl retiprire. Cele trei volume cuprind, ntr-adevr, studii mai vechi, ntre care acela amintit mai sus, dar actualizrile snt numeroase si de substant. n esent, nu este ns vorba de o modificare de atitudine, ci de sistematizarea unor concluzii anterioare, redispuse n vederea definirii mai exacte a unui concept frecvent vehiculat de critici si de oameni de cultur, dar nu totdeauna nteles cu exactitate. Nu de putine ori, termenul de balcanism are o acceptiune peiorativ, n tentativa de a caracteriza o viermuial etnic pestrit si o venalitate perfect. Nici scriitorii nu s-au lsat mai prejos. Ciocoii lui Filimon snt venali numai pentru c au fost corupti de fanariotism. Anna Villar a lui Duiliu Zamfirescu ilustreaz desfrnri presupus bizantine. n ceea ce l priveste, Eminescu a combtut cu duritate spiritul fanariot, redus, din ratiuni politice, la trsturi n exclusivitate negative si considerat un pericol national. Foarte greu s-a desprins conceptul de balcanism de acceptiunile depreciative, care, desi la o scar redus,

continu s circule. nct demersul lui Mircea Muthu se arat unul profund recuperator datorit si aspectului polemic, discret, desi nu mai putin eficient: intentia polemic transpare mai mult din accentul pus pe ncercarea sustinut de de-peiorativizare a conceptului de balcanism si nu numai. Faptele de cultur, n spet cele literare, ofer posibilitti de interpretare nenumrate, desi snt frecvente situatiile cnd se bate cam aceeasi moned calp, formnd si mai apoi consolidnd o prejudecat. Aceste afirmatii denot c Mircea Muthu ntelege actualizarea discutiei despre balcanism ca fcnd parte integrant din procesul amplu de rescriere a istoriei noastre literare, de care aminteam la nceputul acestei cronici. Cel dinti volum al trilogiei lui Mircea Muthu cerceteaz etapele istorice ale conceptului, oprindu-se asupra ctorva momente apreciate drept fundamentale, precum acelea marcate de Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir, Anton Pann, Nicolae Filimon, Ion Ghica. Exegetul este atent la nuante, pentru a nu repeta erorile predecesorilor. Distinctia fcut ntre balcanism si bizantinism este nsotit de analizarea trsturilor funciarmente dualiste ale celui din urm. Dac scriitorii au folosit acest ultim fapt pentru a crea personaje radical negative, istoricii si cercettorii mentalittilor sau oprit asupra modalittilor de manifestare a dualittii pentru a reliefa particularitti de structur mental care vor trece dincolo de granitele imperiului romeic. Cele mai numeroase se vor manifesta n nvtturile lui Neagoe Basarab ctre fiul su Teodosie, oper de cpti a literaturii noastre medievale. Prin aceasta, consider Mircea Muthu, balcanismul literar romnesc va accepta, chiar de la nceputurile lui, o ambiguitate ce va cunoaste o carier ndelungat. n acest fel, exegetul accentueaz una din trsturile de baz ale balcanismului: maniheismul intrinsec, histrionismul, care uneste tragicul cu parodicul.

Balcanismul literar romnesc se contureaz ns prin Dimitrie Cantemir, figur a crei complexitate dramatic este urmrit pe larg, n diferitele ei forme de manifestare. Manifestare care nsemna, adesea, concilierea unor atitudini si mentalitti diferite, chiar antinomice. Prelund unele aspecte de la Neagoe Basarab, Cantemir le include n sfera mai larg a concilierii contrariilor. Aceasta cuprinde elemente istorice, filosofice, etnologice, lingvistice, literare, teologice, diplomatice, muzicale s.a.m.d. si face trecerea de la balcanitate la balcanism. Disocierea lui Mircea Muthu mi se pare esential, deoarece introduce n discutie valorile estetice ale factorului lingvistic, extrem de importante pentru definirea balcanismului. Din pcate, fiind vorba de o reeditare, nu au fost luate n evident unele cercetri mai noi. Cel putin n directia stilisticii, prin Dimitrie Cantemir. ntre Orient si Occident (Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romne, 1997) si, mai ales, prin Dimitrie Cantemir. ntre umanism si baroc (Iasi, Editura Universittii Al. I. Cuza, 2002), Dragos Moldovanu aduce argumente extrem de bogate si de nuantate, care, la rndul lor, ar fi nuantat snt convins multe din afirmatiile lui Mircea Muthu, care se opreste la afirmatiile fcute de Alexandru Rosetti acum cteva bune decenii. Dragos Moldovanu schimb referentul, introducnd n argumentare apartenenta lui Cantemir la baroc, nu la balcanism. De asemenea, se resimte absenta unui capitol dedicat secolului al XVIII-lea, att de nedrepttit o vreme si considerat de multi a fi un gol artistic. Or, numeroasele prezente fanariote din Principatele Dunrene, puse n valoare mai ncoace, au avut darul de a stabili legturi frecvente ale literaturii noastre nu att cu lumea cultural bizantin, ct mai ales, prin intermediul acesteia, cu lumea cultural si literar occidental. De actualizri fericite se bucur capitolele rezervate consacrrii balcanismului, prelungirii si ecourilor lui n

literatura noastr. Secolul al XIX-lea, cel al afirmrii balcanismului, este prezentat n liniile lui esentiale, amintite mai sus, prin care se produce consacrarea. Anton Pann, Nicolae Filimon si Ion Ghica reprezint numele fundamentale. Le-as aduga, totusi, si pe acela al lui D. Bolintineanu si, mai ales, al lui Dimitrie C. Ollnescu-Ascanio, prin ale cror scrieri se lrgeste baza de argumentare. Capitolul Ecouri contemporane abordeaz proza si poezia de dup 1950 din aceeasi perspectiv. Fat de editia anterioar, se remarc introducerea unor scriitori despre care nainte de 1989 nu se putea discuta, precum L. M. Arcade, ale crui pagini au putut fi citite n tar abia recent. De asemenea, este abordat, desi succint, problema literaturii aromnilor: a celei folclorice si a celei culte. Capitolul deriv din interesul crescnd al exegetilor nostri fat de compatibilitatea scrisului n dialect si a celui n limba literar, pentru a oferi o imagine ct mai exact a literaturii romne n ansamblul ei. Astfel, Mircea Muthu stabileste cteva etape ale formrii conceptului de balcanism romnesc, traversnd secole de istorie literar si oprindu-se la rscrucile esentiale, determinante pentru ntreaga noastr beletristic. Cel de al doilea volum a trilogiei poposeste asupra unor permanente literare. Se renunt la excursul preponderent istoric al primei prti si se adopt un alt tip de demers, care urmreste tipologii, specii si motive. Dintre cele dinti, amintim tipul tragic, haiducul, nteleptul rtcitor si parvenitul. De aceast dat, intr n aren comparatistul. Mircea Muthu cerceteaz o arie ntins, care, n afara literaturii romne, cuprinde si literaturile bulgar, albanez, greac, srb. O noutate a demersului o constituie discutarea productiei orale. Folclorul balcanic si romnesc este cercetat din punctul de vedere a ceea ce se numeste mitul semiantropomorf si al Mesterului Manole. M opresc n mod deosebit asupra Mesterului Manole, pentru bunul motiv c Mircea

Muthu discut o alt problem esential pentru literatura noastr, aceea a unor mituri numite, dup o sugestie a lui G. Clinescu, fundamentale pentru literatura noastr, provenite, se sustine n Istoria literaturii romne , din specificitatea folclorului romnesc. ntre acestea, Miorita si Mesterul Manole. Oprindu-se pe larg asupra celui de al doilea, Mircea Muthu insist asupra rspndirii general balcanice a unei tipologii pe care o ntlnim si n creatia oral romneasc. Mircea Muthu consider c este vorba despre tipul tragic sud-est european. n esent, trsturile acestuia s-ar manifesta variat si totodat unitar pe un vast areal, cam n felul urmtor: reiterarea tragicului de factur antic, la greci; intruziunea istoriei ce demitizeaz adeseori didacticist, la bulgari; focul aceleiasi istorii dominante ce creeaz si demistific mitul derulat totusi epopeic, la srbi si albanezi; n sfrsit, meditatia filosofic, irizat liric, avnd ca obiect un mit eminamente estetic, la romni. Este o concluzie judicioas, sprijinit pe o argumentatie bogat, extras din toate literaturile mentionate. Acestea snt faptele. Incontestatbile. Sustinute si de alti specialisti, cu deosebire atropo- si etnologi. Dar ignorate cu o strsnicie demn de o cauz mai bun de compilatorii de manuale didactice, care nu reusesc (nu vor sau nu pot), n ruptul capului, s treac dincolo de Clinescu sau Vianu. Care se bazau pe datele n circulatie acum peste sase decenii Din nou, Mircea Muthu aduce n actualitate o problem stringent, aceea a modului n care ntelegem s facem istorie literar modern, lipsit de complexe si de prejudecti. Aceeasi modalitate degajat este prezent si n paginile dedicate romanului istoric din sud-estul european, la care se ncearc structurarea unei poetici particulare. Liniile de fort ar fi urmtoarele: caracterul aleatoriu al relatiei dintre autokrator si demos, confruntarea dintre reprezentantii proprii si cei ai Occidentului, trecutul dominator si, n fine, eroicul. Cea

din urm trstur ar fi ilustrat, ntre altele, si de prezenta constant a figurii lui Mihai Viteazul n literatura spatiului sud-estic. Scrierilor invocate de exeget le adaog, pentru a ilustra largul interes fat de personaj n ntreaga Europ, un roman german din 1834, datorat lui Friedrich Wilhelm Philipp Oertel (1798 1867), aprut ntr-o revist de la Frankfurt si intitulat Der Bojar. Eine Erzhlung aus der letzten Hlfte des sechzenten Jahrhunderts (adic Boierul. Povestire din a doua jumtate a secolului al saisprezecelea). Romanul a fost comentat de Koglniceanu, n Dacia literar de la 1840. Numele adevrat al romancierului german (care semnase fantezist) a fost descoperit, recent, de Horst Fassel (cf. Domnia lui Mihai Viteazul ntr-un roman german aprut pe la 1834, n Anuar de lingvistic si istorie literar, tom. XXXIII, 1992 1993, seria B, p. 27 36). De un interes aparte se arat si cel de al treilea volum, care se opreste asupra contextelor istorice n care au aprut si s-au dezvoltate conceptele de balcanitate si de balcanism. Mircea Muthu insist asupra altor probleme de comparatistic deosebit de importante pentru ntelegerea corect a literaturii btrnului continent, cum ar fi relatiile stabilite ntre Orient, Bizant, Europa de sud-est, Europa central. Intr n joc amendarea unor perspective exclusiviste, care au adus prejudicii grave ntelegerii corecte a ansamblului. Putini snt cei care au n vedere contributia ex-centricilor. De la noi, m refer la Virgil Cndea, la Alexandru Dutu, la Paul Cornea; din strintate, m refer la Zoran Konstantinovi. n rest, se joac o plictisitoare alba/neagra spaniolo-franco-italogerman. Comparatismul european, amortit de la Etiemble ncoace, are nevoie de o nnoire radical, pe care o vor facilita doar contributii precum a lui Mircea Muthu, care ignor, programatic, punctele de vedere geopolitice conjuncturale. Mircea Muthu nu este interesat de trasarea unor hrti literare rigide, pre-concepute pe baza tratativelor diplomatico-didacticiste. Propune,

dimpotriv, luarea n considerare a unui ansamblu unitar tocmai prin diversitatea sa, ntemeiat pe policentrism. Astfel, ceea ce ar putea fi considerat o geografie literar propus de Mircea Muthu (termen pe care, din fericire, exegetul nu l foloseste) este una prudent, tolerant si defel exclusivist, desenat de constante istorice precum spiritul grec, dominatia roman si crestinismul. Nu am ntlnit, n nici o pagin, o adeziune expres la conceperea sistemic a literaturii, desi, snt convins, pe aceast idee si-a ntemeiat Mircea Muthu cercetrile. Dar este absent rigiditatea, care nsoteste, de regul, acest fel de discurs. Absent care se datoreaz modului diacronic de a gndi lucrurile. De unde o concluzie judicioas precum urmtoarea: fenomenul de balcanizare n sens de dezbinare si nfruntare sngeroas a fortelor ce triesc utopia recuperrii etnicului pur are acelasi nteles cu acela de libanizare sau, mai nou, de kossovizare. Situatiile explozive caracterizeaz nu numai Balcanii, desi zona continu s fie considerat drept paradigm negativ din perspectiva Occidentului, ce, deloc paradoxal, poate fi culpabilizat periodic, de la 1453 ncoace. Culoarea peiorativ a termenului de balcanizare e ( ) produsul unei contaminri, la fel de restrictiv si de nedreapt, de la perechea bizantinism/bizantinizare. Regiunea balcanic a perpetuat de la Bizantul milenar o filosofie a supravietuirii, alturi de un model de civilizatie, mereu mai apreciat de Europa apusean contemporan. ntrebrii deloc retorice ce poate aduce sud-estul? i se dau urmtoarele rspunsuri: o relatie echilibrat ntre demitizare si mitizare, ntre oralitate si scris, ntre virtualitate si actualizare, ntre cosmopolitism si nationalism. Dincolo de orice obiectii pe care le poate ridica, Balcanismul literar romnesc se nscrie n categoria lucrrilor fundamentale, de sintez, care deschid drum unor detalieri viitoare.

Mircea Muthu, Balcanismul literar romnesc, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002; vol. I (Etapele istorice ale conceptului), 283 p.; vol. II (Permanente literare), 179 p.; vol. III (Balcanitate si balcanism), 180 p. Orientalismul n spaiul romnesc (2007-10-29) Ultima actualizare: 2007-10-29 14:27 EET Print Retorica romantic a primei jumtai a secolului al 19-lea a pus pe seama perioadei fanariote a secolului al 18-lea toate relele de care era bntuit societatea romneasc. Fanarioii au fost fcui responsabili n primul rnd de fiscalitatea excesiv la care l supuneau pe contribuabil, gradul mare de corpuie din administraia local i central, lipsa reformelor politice i a strategiei de dezvoltare economic. Romantismul a fost purttorul ideii naionale, de trezire a contiinei naionale romne n opoziie cu fanariotul, cu levantinul, cruia i se atribuise o identitate greceasc n termeni generali. Nu doar n spaiul romnesc orientalismul nu s-a bucurat de simpatie. Pentru modernitate, Levantul era locul din care izvorau moravurile cele mai detestabile, acolo se afla despotismul politic, pasiunea clocotitoare, arbitrariul, corpuia, lipsa contiinei civice. n 1978, palestinianul Edward Said, profesor de englez la Columbia University, a scris celebra carte Orientalism n care ncearc reabilitarea spaiului levantin prin deconstruirea discursului Occidentului despre Orient. n Principatele Romne, tendina antifanariot a dominat mai mult de 150 de ani dezbaterile publice i a definit idei i curente politice. Principii fanarioi au fost motorul perioadei fanariote. Procesul de orientalizare a spaiului

romnesc a nceput oficial n anii 1716-1718 cnd au fost instalai n Muntenia i Moldova principi care se formau la Istanbul. Dar procesul de orientalizare a rilor Romne a nceput nc din prima jumtate a secolului al 17-lea, dup moartea principelui Munteniei Radu erban, urmaul lui Mihai Viteazul. mpreun cu istoricul tefan Andreescu de la Institutul de Istorie N. Iorga din Bucureti am ncercat s observm elementele care au favorizat moravurile orientale n rile Romne: Snt cercetri care au artat c o serie ntreag de elemente levantine promovate de greci i de italolevantini ptrund n Sfatul Domnesc n ara Romneasc la nceputul secolului al 17-lea. De pe la jumtatea secolului al 17-lea exist din partea Imperiului otoman un efort de a impune oameni care s fie de o fidelitate de neclintit, oameni care s vin direct de la Istanbul, chiar dac erau fii de domni sau nrudii cu familia domnitoare. Se poate vorbi astfel de o epoc prefanariot. Principii cei mai reprezentativi pentru aceast perioad, Matei Basarab n Muntenia i Vasile Lupu n Moldova, se situau pe poziii opuse. n timp ce Basarab este considerat un occidentalizat, Lupu este reperul principal al consolidrii orientalismului n Moldova. Trei mari monumente din Iai, capitala Moldovei, simbolizeaz ntoarcerea ctre Orient: biserica Sf. Sava, biserica Trei Ierarhi influena de stilul georgian i armean, i biserica de la Golia care a fost considerat un fel de baroc ortodox. Dar orientalizarea nu trebuie considerat unlateral apreciaz interlocutorul nostru tefan Andreescu: Exist i o reacie contrar levantinismului. Exist o partid cretin care se manifest pe toat durata

secolului al 17-lea i care acioneaz ntr-o direcie european. Boierii lui Matei Basarab, cnd naintau memoriul ctre principele Ardealului, n 1640, spuneau c de la Radu erban pn la Leon Vod le-au fost rpite toate libertile. Dup Radu erban ptrund masiv elemente levantine la nivelul elitelor din rile Romne, ceea ce a provocat reacia boierimii care s-a rsculat i la adus pe tron pe Matei Basarab. Reacia boiermii autohtone romne era de neles: ara i pierduse privilegiul de a plti tributul ctre Imperiul ottoman numai ca rscumprare a pcii. Tributul crescuse de 3 ori i devenea o surs suplimentar de venit la bugetul statului otoman. Mai mult, prezena elementelor strine submina autonomia principatelor care nu-i mai putea alege principele din elite locale, otomanii ncepnd s aib un cuvnt din ce n ce mai greu de spus. Influena levantin a nsemnat ns un progres n cultur. Numeroase traduceri occidentale, prin intermediul grecesc, s-au fcut n limba romn. S-a nfiinat i Academia greceasc la Bucureti, a fost ncurajat tiparul la sfritul secolului 17 i nceputul celui urmtor. tefan Andreescu: Cumnatul lui Matei Basarab, Udrite Nsturel, care traduce scrieri occidentale ca Imitatio Christi din latin n slavon. Snt alte figuri ca mitropolitul tefan care ncurajeaz literele n limba roman. Apar marile codice n limba romn ca ndreptarea legii n ara Romneasc i Carte romneasc de nvtur n Moldova. Culmea va fi atins cu traducerea Bibliei n 1688, documentul cel mai serios care atest naterea unei naiuni. Se poate spune c, din punctul de vedere al curentului naional de la jumtatea secolului al 17-lea, intrm ntr-o epoc de modernizare.

Orientalizarea n rile Romne a fost, din pcate, dincolo de nnoirea cultural i dincolo de clieizarea la care a fost supus de ctre romantism, un proces care a lsat urme adnci n mentalul romnesc. Fora moravurilor levantine din secolul al 18-lea va persista mult timp, n ciuda procesului de occidentalizare deschis de modernitate. (Steliu Lambru) Orient ( lat. oriens = est) ulterior numit si Tara rasarituli, occidentul fiind Tara apusului. Denumirea de orient provine din timpul romanilor care definesc colturile lumii (lat. plagae mundi) ca plaga orientalis, azi grecii numesc regiunea acea Anatole iar italienii Levante (Levant). In decursul istoriei se schimba ntelesul termenului de orient, care ulterior cuprinde toata regiunea continentului asiatic, (ca tarile arabe, Iran, India, China). Tarile arabe, Turcia, Iran, Africa de nord vor apartine de orientul apropiat. Termenul fiind nu numai o zona geografica, ci definind si o regiune cu o anumita cultura si religie (islam). Din anul 1970 prin debaterile despre orientalism, a fost criticata vehement tendinta de separare a lumii n orient si occident, separare legata de prejudecati care ne ofera o imagine subiectiva rupta de realitate. Aceasta formulare a facut-o n tezele sale Edward Saids (critic literar din Palestina), care arata greseala acestei conceptii care provine din secolul XVIII. Orientul Mijlociu este o zona geografica situata n sudul si estul Marii Mediterane, care se ntinde din estul Mediteranei pna n Golful Persic. Orientul Mijlociu este o subregiune a Asiei, nsa unii geografi sustin ca este o parte a Africii. Cele patru culturi principale din Orientul

Mijlociu sunt cea evreiasca, cea persana, cea araba si cea turca. Aceste sfere culturale au origini lingvistice si etnice diferite. Termenul Orientul Mijlociu defineste o zona generala, deci nu exista granite precise. Majoritatea geografilor considera ca acesta include Arabia Saudita, Bahrainul, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Iranul, Turcia, Irakul, Israelul, Iordania, Kuweitul, Libanul, Omanul, Qatar, Siria, Yemen si teritoriile palestiniene (Cisiordania si fsia Gaza). Tarile din Magreb (Algeria, Libia, Maroc si Tunisia) au legaturi strnse cu Orientul Mijlociu, datorita asocierii lor culturale si istorice puternice. Tarile africane Mauritania si Somalia au de asemenea legaturi cu regiunea. Turcia si Cipru, desi din punct de vedere geografic, fac parte din Orientul Mijlociu, se considera parti ale Europei (desi Universitatea Tehnica a Orientului Mijlociu este situata n Ankara, Turcia). Afganistanul, situat n estul Orientului Mijlociu, este si el uneori considerat a face parte din acesta. Crtrescu, alt Arcimboldo, textual Anamorfoza literar este o scriitur compus dublu, text al unei oglindiri bizare de alte texte. ntre opera nou i celelalte, reflectate deformat, se creeaz un circuit, tipic anamorfozelor, n genere, o reversibilitate. Ultima textur nu anuleaz refacerea celorlalte, ci le presupune. Levantul, de pild, este un compus literar catoptric, bazat pe lirica romneasc de la origini pn la autorul de fa, inclusiv. Crtrescu modific, redimensioneaz referinele, ceea ce conduce la un corp dublu. Textul su triete din oglindirea deformatoare (prin parodie, citat, pasti, aluzie) a stilurilor, operelor, fragmentelor vizate n aceast epopee livresc pus pe otii, pe

iluzii de cvasicitai.

tip

scriptural,

fr

anuleze

autorii

Levantul modific formele poetice, de-a lungul i de-a latul lor, tocmai pe linia ana-morphae-lor (textuale). Crtrescu ajunge la catoptric, una de proiecie literar a liricelor noastre, pe care le exagereaz, micoreaz, le reconstituie, prin urmare, dintr-un nou unghi-viziune, pe fundalul iganiadei, dar cu un alt fel de epic, unul scos din strmbarea n propriul tom a referenilor livreti. Mecanismul este literar dar cu instrumente optice, un poemation comic, Bibliotecarul (cruia i se recunosc textele proiectate strmb), alctuit din dousprezece cntece n oglinda textual, globul de cristal ce ne reflect(s.n). Levantul devine, astfel, oglinda livresc n care se zresc, se tiu, i scrierile modificate, cele ,,originare. Levantul triete din textele reflectate diform n i de oglinda sferic. Forme poetice czute n istorie literar, mcar pe poriuni, sunt aduse ntr-un compus, parc, dup capetele lui Arcimboldo, op nou, n care mecanismul catoptric st la vedere, cu instrumentele funcionnd anamorfotic (parodia, aluzia, citatul etc.) la suprafa. Aa, textele prime se citesc dintr-un unghi nou, ironic, din care nu lipsete, ns, tandreea. Cu Levantul Mircea Crtrescu realizeaz una dintre cele mai reuite anamorfoze literare, cu ajutorul acestei texturi neltoare, compus din imaginile primelor texte n aa fel oglindite modificat nct dau alt text, original. Corpul e rotund, i la propriu, ,,glob de cristal translucid prin care (se) vede; tomul nsui se citeaz la capt, n literalitatea sa sferic deformatoare. Reuita lui Mircea Crtrescu vine din aceeai figur predominant, peste form, ana-morphae textual (anamorphose: Imag dforme dun objet donne par un miroir courbe. Reprsentation, dessin volontairement distordu qui, vu sous un certain angle ou a un systeme optique, reprend

son aspect vritable, Larousse, Dictionnaire, Noms comuns, Noms propres, 1995). Formule poetice recunoscute, mai ales din vrstele uzate, sau nu!? ale literaturii romne, sunt ,,puse n abis, de fapt n oglind scriptural pe formula amuzant epic a lui BudaiDeleanu. Cele ,,12 cntece din Levantul arat ca dousprezece ,,capete compuse, creionate n stilul dublrii arcimboldiene (a se vedea Anca Oroveanu, Magister ludi, Secolul XX, 248-250, 1981). Crtrescu developeaz form(ul)e lirice ntr-o epopee eroi-comic, dar cu subiect scriptural, realiznd nu att un periplu al personajului ct al textelor, prin montajul de oglindiri/ literaliti ntr-o epic pe loc, din dialoguri, discursuri, descrieri (cum sunt cele dup pasteluri alecsandrine, evident caricate). Fizio(g)nomia liric a naintailor este developat cu o plcere verbal enorm, pe care pn i pasajele descriptive o au. Istoria lui Manoil se desfoar mai ales pe linia stilistic a baladescului nostru, din unghi profan, la care se adiioneaz ex-o(n)ticul dup Eminescu, Alecsandri, Bolintineanu etc. Levantul reflect naintaii din unghiuri bizare, ceea ce creeaz o serie de modificri asupra textelor i stilurilor de referin. nc din primul cnt altur ecouri din Eminescu baladescului de tip Alecsandri: ,,Fug perii de groaza morii, cu alvarii la genunche/ pe cnd vine, vine oastea rumneasc, ca o muche/ De hanger arznd n soare, ca i coli de leu turbat / Pn-n zori plec Balcanul capu-n faa lui Carpat. Levantul e conceput ca o ,,kaghemusha la iganiada; ,,papirul cuprinde sfaturi n privina ,,actantului valid, nu altul dect instrument(ist)ul anamorfotic al scrierii: ,,ntr-un glob de halima. Textul, n ansamblu, reflect texte i iar texte, inclusiv cel care se produce, drumul din iganiada fiind aici unul literar.

Astfel, cel de-al doilea cnt ncepe cu tonul avntat al eroicelor eminesciene, dar alte i alte pasaje pun n unghi ironic scriituri i viziuni, de la un Alecu Russo la Alecsandri, de la scenariile de ,,legend ale lui Bolintineanu la Ion Barbu. n ciuda ludicului, volumul, aa compus din aluzii i texte-buci, din stiluri (uzate) i viziuni ero(t)ice la fel, rmne graios tocmai prin tehnica acestei catoptrici neltoare dinuntrul i dinafara texturii, dup cum Manoil vede lumea (lirica) prin ,,luneta grea ca plumbul de lentilele bombate, prin ,,ochean sau alte instrumente modificatoare. Toat mainria, vizat de autor ca scriere la vedere, ine de catoptrica deformrilor scripturale. Mircea Crtrescu folosete, de exemplu, instrumentul optic, ,,greu lunet, pentru o intrig de Balcan. Pe baza montajului de asemenea ,,sosii stilistice Levantul are alt via/ corp distinct. O simpl ntlnire a lui Manoil pe mare cu piraii e prilej pentru punerea n dificultate a speciilor lirice consumate n literatura romn (satire, epistole, meditaii, descrieri, elegii). Dar ,,fpturile d hrtie ale acestei epopei au existen, sunt i ficiuni i reale, Srmanul Dionis de aici spunndu-i ,,cugetrile sale. Luarea la propriu, literalitatea au efect de/formator: ,,Cci cel ochiu ce o clip n poema-mi se ivi/ Al lui Dumnezeu nu fuse, ci al meu, care luci/ Uittur indiscret ntre pagine de op,/ Cum privete biologul goangele la microscop. Instrumentele conduc la texte strmbate, explicitndu-se chiar asemnarea cu ,,bestiarul cercetat de J. Baltruaitis: ,,Iar pre rmure, minune: Bolovanii strvezii/ Sunt cioplii n chip de hurii, de satiri sau fudulii,/ De pitici, de lupi de stecl care adunai n haiti-s,/ Gryli i troli i alte hojme ce gseti n Baltruaitis. Laboratorul de Ev Mediu, plin de mecanisme deformatoare, este unul poeticesc. Instrumentaia sa funcioneaz ntru iluzii optice: ,,Alt mehanic cu lboaie

de paing nfac iute/ Un pirat ce s holbase prea aproape d volute/ i-l bag-ntr-o chilie cu o poart d oel: () O mahin ce de zumzet, mitutea ct un canari,/ Zbura-n aer la un stnjen i prindea mute din zbor,/ Le bga sub coade pamblici, le lsa n voia lor;/ Una scurt i-ndesat cu o perie freca/ Stnca tare de subt dnsa, pn cnd s strvedea/ Pn grosimea Terii alte continenturi, Antipozii/ Cu orae rsturnate, unde umbl ca nrozii/ Oamenii cu gaibe-ntoarse i cu capul tot n jos / De s uit pre supt fuste ale sexului frumos/ Deocheat rnjind piraii: aferim inveniune!. Poziionarea instrumentului contribuie la crearea de proiecii ciudate scriptural: ,,Pune mna p lunetul cu holbare-n cap, de geam,/ i cu unic ochi s uit la corbii. Dar le vede/ Rsturnate. S mai uit nc-odat. Nu-i vine-a crede,/ Netiind el pe ce parte s se uite pn lunet./ Cad de p catarg matrozii n a apelor sipet,/ Vin cu capu-n gios n mare. Evenimentul marin din cntul al cincilea, de pild, este construit prin unghiul unei oglinzi incendiare: ,,Nici nu s-nlase bine oul mare ct o chit/ C ostrovul Hosna curse ca o stecl ce-i topit/ Sfrind n marea verde, dispru cu tot cu mahini(s.n.). Chiar visul creatorului joac rolul reflexiei pentru ,,naraiuni, descrieri, personaje, toate ironizate, cum este idila cu ecouri anacreontice (cu iz cobucian): ,,De ce nu m-am mai ras n cap?/ De ce sunt negru ca harap/ i plngu, i plngu?/ E c nu poci s i vorbesc,/ C de te vz m poticnesc/ Ntngu, ntngu!. Un motiv melodramatic, lacrima, n lirica primilor poei, prin luare la propriu, e transform n instrument catoptric, perspectiva incetinit de tipar anamorfotic avnd urmri cunoscute: ,,Este-o lacrim din ochiul chinuitei de amoriu;/ S focalizm pre dnsa i cu ncetinitoriul/ S o urmrim cum curge p obraz p lng nas/ i cum scnteind pic ntre apele de stras./ Stop imagine! Grosplanuri pn sfera ce clipete/ ntre cer i ntre mare sumfl, se curbeaz, crete/ Pn mple tot ecranul i

atuncea poi zri/ O imagine ntr-nsa. Crtrescu nsui puncteaz deformarea textelor cuprinse, rsfrnte, renscute, nglobate noii texturi: ,,Cci sunt lumile cu astre, cu planei, cu aurori/ Oglindirea p perete a globului nepieritor./ Lumi n lumi telescopate din mrunturi n nalturi. Unghiul de reflexie, cel dinuntrul sferei textuale, devine cheia ,,ilusiei; tonul e de meditaie eminescian: ,,Au ce este pentru mine vacul ista? Punt ridicol/ Ce abea s reflecteaz n cristal, n ombilicul/ Kosmosului (s.n.). Globul de cristal, prin concavitate, transpune imagini gigantizate. Manoil ajunge uria, din interior, pentru ca, dup modificri, s revin ,,iari cum l tim. Gigantizarea, trupul-univers al eroului, zborul ,,uranic, i celelalte, trimit, ironic, la Eminescu. Pentru descrierea vidului cosmic sunt folosite grotesc opusele, iari n tonalitate eminescian: ,,Pere limitele lumii ndrt n dou clipe,/ Loc i vreme blmjite-s ca n gure de copii/ Nefiin i fiin-s rncede glosolalii/ Blcite, luate-n peptul nottorului pn sine./ S-mpcu bune i rele, ntunerec i lumine/ i totuna e mic, mare, nesfrit i mrginit. Textele, deplasate i deformate, nstrinate, capt acum alt sens. Levantul ntreine o relaie vie cu aceste referine pe care le combin, dar mai ales le descompune. Sigur c ntre un fragment eminescian i reflexia lui deviat se creeaz o reversibilitate clar pentru un lector ct de ct avizat. Levantul se prezint, astfel, ca text dublu, ca o facere comic; n locul oului cosmogonic apare oglinda sferic literal, cu autorul ngloba(n)t: ,,Dar i el ntr-o beic de spun s-au prefcut/ Ce s-apropie de mutul Manoil, ntreesut/ Cu bulboane de lumin roie. Manole-atinge/ Cu un deget ca de peatr umeda, sclipinda minge/ Care are peisajul desenat n semilun/ Pe o margine de tremur; ca un clopoel rsun/ Bila ns nu s sparge: ci-l coprinde pe eon/ i cu el s-nal-n aer: st ca puiul viu n ou./ Manoil privea pn coaja strvezie-un peisagiu/ Ce

cuprinde ntr-olalt fandacsie i miragiu. Prin unghiul narativ implicat se proiecteaz o reflectare comic a textelor prime. Aa, romana eminescian intr cu toat recuzita romantic n criz: ,,Oh, griete-ne statu cu ochi negri i cumini!/ Prinse via-al poeziei i al nopii dulce prin:/ De ce din umbra-mi ai fugit?/ De ce n-auzi chemarea-mi?/ n crngul vechi i linitit/ S vii o clip baremi (). Clin alunec ntr-un lexic i o viziune argheziene [,,Tu i fcusei din mine un schit/ Spat n hoitul meu, Printe (...)]. Mai intervin: arta poetic barbian (,,Ci griete reci silabe coralii,/ Pe cnd eu zornesc i ngn: pa, vu, ga, di), peisajul bacovian, panismul dup Blaga. Pe formula Anton Pann aflm un personaj nastratinesc, dar tuat eminescian. Accente de balad popular (!) antiotoman sunt muiate arghezian, cu personaje ipostaziate eroic(!) dup Alecsandri. .a.m.d. Asemenea referine-text sunt multe i intersectate. ,,Storyul lui Zotalis este proiectat ironic, pe dihotomia mprat versus proletar. Incitant se arat cltoria absurd dup iganiada cu traseul barbianului Nastratin. ,,Balcanul de Giurgiu va fi vzut din balon (unde este Chiria?!), vehiculul nsui devine instrument catoptric prin care sunt desfurate imagini iluzorii: ,,Manoil vzu-n lunet c tot trgul e spuzit/ D guri roii cu dini putrezi i d ochi holbai ca cepe,/ Vrnd pn care mehanismu st beica a pricepe / Atrnat-n bagdadie, punnd soarele-n eclips (s.n.). Manevrarea instrumentului, ,,manivelele, se dovedete a fi textual. Se aaz ca pentru fotografiere ,,mehanismul / P un trepied, pentru a se prelua din oglind ,,balonul, de fapt capitolul zborului cu ,,beica. Imaginile sunt proiecii deformate, dup cunoscute eminesciene : ,,Dodat din lentil o raz vsc/ Decup din epopee bucica cu balonul/ Ca p-o poz-n patru coluri. Pre de-

o clip n cotlonul/ Deschis astfel n Levantul aprui chiar eu, btnd/ La main cntul nou, chip prelung, obraz plpnd/ Ochi ce obsedai de sine doar pe sine se ntort./ Dar Leonidas coase gaura c-un fir de tort,/ / A rmas ceva din ast nlucire m ntrebi?. Autorul, poziionat n centrul ,,beici, i din perspectiv ncetinit (,,ncet-ncet), creeaz, peste textul-referin, prin urmare, propria scriitur, ana-morphae. Crtrescu i prezint instrumentaia, unghiul adecvat unui cap compus n acest fel: ,,Toate n anamorfoze stranii se rsfrng n bil/ i apoi se inverseaz-n a eonului pupil,/ Pe retin pune fire de culori ca pe gherghef/ i lichide colorate curg pn nervii de sidef/ Pn ajung prin centrul optic, unde s combin straniu/ i apoi s proiecteaz p peretele de craniu / / ade-un singur spectatoriu ce se zbate strns n fa, / Paralitic doar privire/ Are-un singur ochiu-n frunte i aripe-n subiori./ Este estul(s.n.). Doar c ceea ce este reflectat strmb, datorit mecanismului liric, ficional i concret totodat, devine tot text. Personajele, evenimentele, obiectele, scrisul sunt realiti, decupate ca iluzii de ,,optic: ,,Manoile, eti vis ca toate (de la viaa ca vis Eminescu la textul ca iluzie Crtrescu n.n.) eti numai personagiu d hrtie i d gol. Sursele revoltei personajului nu-s uitate (Unamuno, Pirandello, Borges), cugetrile geniului, cltoria galactic apar cu toate micorate (hibrida vestimentaie, vocabule familiare): ,,mbrcat sunt cam subire: doar cu blugii bleumarin/ i un plovr care dunge albe p fond mov lete./ Dar la foc d vreascuri putrezi nclzesc a mele dete. ,,Eul proiectat telescopic (Ion Pop), nu este dect unul multiplicat din iluzii optictextuale. Chiar epicul se ine de poetici n ast comedie a literaturii, nu ntmpltor o iganiad, dar de forme lirice romneti. Periplul este, prin urmare, unul deformat. n ,,globul de cristal se autogenereaz un text

care oglindete cu bizarerii o adevrat ,,istoriografie liric. Totui, stilurile, viziunile naintailor au o a doua via cu aceste proiecii. Textele dinti rmn la locul lor, n istoria lor, dar au i asemenea via de forme, modificate. n comparaie cu iganiada nonsensul e aruncat asupra ,,iluziei textuale, nscute cu/ din celelalte. n mintea Dumnealui, efendi narator. n plus, apare o nou epopee cu 12 capete, vzute dintr-un unghi, o perspectiv care le mai modific odat. i aa la nesfrit. Vorba lui Crtrescu: ,,Iar foile imense/ Ale stei ciudenii, macram cu ae duse,/ Ce acum o ii n mnuri, se ddur napoi/ Zeci de stnjeni, n grosime, avea ele pentru noi./ Care doar ca gngnii ntr-o lume d papir/ Vieuim purtai de-a valma de-al Istoriei delir,/ Cri n cri i vise-n vis, lumi n lumi, telescopate . Unitatea stilistic vine nu din asamblarea poeticilor ,,narate ci din modificarea continu a lor. Din unghiul optic bizar devenit chiar text. Altul. Crtrescu aduce martori tehnologi ai fantasiei i mehanici ai visrii, semenii si. Personaje, obiecte, peisaje sunt privite chiar n concavitatea oglinzii textuale, ,,globul dulcii poezii, dttoare de ,,ilusie. Evenimentele au loc tot ntr-un spaiu catoptric. Astfel, n ,,salonul cu oglinzi are loc sfatul (s ne amintim iganiada), convertit n osp, caricaturizat ca i lupttorii: ,,trup de oaste fistichie./ Unii, nehalii de zile, se azvrl pre osp,/ Lipind din farfurie condeiate cu rsf,/ Or rupnd din purceluul de p tava cu lmui;/ Alii ochii i rotete dup snuri de statui. Ecourile eminesciene sunt la vedere: ,,Cnd penia moi n purpur s scriu florile de crin,/ Nu tiu cum, dar s strnge al meu duh n al meu pept / Mna-mi tremur p fil/ Parc-ascult i parc-atept/ Cineva s-mi plimbe peana peste fil de la sine,/ Singure ca s scrie buchiile levantine. Levantul nsui are o anex care-l deformeaz, ,,variant pentru cntul al unsprezecelea.

Finalul, proiectat dup tiparul unei drame istorice, pare o bufonad scriptural. Cnd eroul trage spre ,,pieptul lui Vod se rostogolete din instrumentul jucrie chiar ,,bila ridicol, nu alta dect poemul. Crtrescu i construiete propriul text ca pe un ,,glob, oglind anamorfotic, deci. Iluziile optice date de ,,bila de cristal sunt explicite: ,,globul palid ce reflect-n ape grele/ Deformatele ferestre, draperiile rebele. ntreaga epopee este oglind ,,sidefie, maina de scris instrument anamorfotic: ,,Atomii mahinei crete ca ct stelele d mari./ Este nsui universul n de care locuim/ Un alt univers mai mare, gigantescul Elohim,/ Cu degei schinteietoare d comei i supernove,/ Bate la maina asta transfinite, uie slove. Levantul funcioneaz ca lume catoptric, glob reflectnd dinuntru alte texte, dar i pe sine, totul fixat ca ,,ilusie scriptural, ,,carte mult ciudat (s. n.), cum spune personajul alter, Manole. Viorica RDU Ateneu11 2009 civilizaiei i semnific spaiul europene care i Dar Levantul, n accepiunea culturii europene tradiionale spiritual al sensibilitii orientale are

Viaa Romneasc, Nr. 7-8 / 2010 Tradus n n-pe limbi nu nseamn nc nimic Mircea Crtrescu E de prisos s mai spun c Mircea Crtrescu este unul dintre cei mai importani scriitori romni din acest

moment. Moment care ine de ctva timp i va mai dura, dup toate semnele i semnalele. Opera sa, declanat pentru noi, cititorii, cu Faruri, vitrine, fotografii, acum cteva decenii, a continuat s creasc i s transleze de la poezie la proz, de la Levantul la Orbitor, nu fr a trece prin faza intermediar a unor proze (mai) scurte, pe care le putem/i citi n seria de la Humanitas, dar i prin cea teoretic, despre postmodernism. Cele mai recente cri ale lui Mircea Crtrescu, aprute tot la Humanitas, dar hors serie, sunt volumul de poezii nimic i cel de proz frumoasele strine. ncepem, aadar, aceast conversaie pe internet de la ultimele. Ct de mult te reprezint aceste dou cri, nimic i frumoasele strine, i ct, eventual, te detaezi de ele, acum, dup apariia i intrarea lor n moara comentariilor? Toate scrierile mele m reprezint, dar nu cu aceeai fa a mea i nu n aceeai perioad. Eu sunt un om complicat i contradictoriu, cu multe interese divergente, ca orice om viu. Nu vreau s pozez n autor obse dat de temele lui i care are o oper de dat. i las pe alii s-i dea opera, s-i fac o legend, s aib fani i discipoli. Cnd scriu o carte, nu m gndesc dac e reprezentativ sau nu pentru scrisul meu: de vreme ce-o scriu, ea m reprezint, cu profunzimea sau cu frivolitatea ei. De ce iubim femeile m reprezint la fel de mult ca Orbitor, de pild. Cci nici eu, cum scria Frank OHara, nu port salopet la recepii i nici smocking la lucru. Exist un moment potrivit pentru orice fel de haine. Nimic i frumoasele strine au ceva n comun, pur ntmpltor, cci sunt scrise la decenii distan. Exist n amndou o lejeritate care-mi place, pentru care recitesc adesea din paginile lor. M simt foarte adevrat n ele. Nu dau doi bani pe importana lor n scrisul meu. Dup 30 de ani de literatur, tiu acum prea bine ce conteaz

i ce nu. Singurul fapt care conteaz pentru mine, acum, este ca lucrul pe care-l scriu, fie c e o schi sau o tetralogie, s-mi plac ntr-adevr. Este nimic un rspuns, peste timp, la totul?

Da, firete, dar e un rspuns ironic i mai ales autoironic. Nici un tot nu e complet fr nimicul care-l nconjoar i-n care se pierde de fapt cu desvrire. Cred c scrisul meu avea nevoie de aceast relativizare. Nimic este de fapt cea mai devastatoare critic la adresa propriei mele poezii de care m-am simit n stare. Este, cumva, echivalentul frazelor lui Adrian Leverkhn: Trebuie luat napoi. Eu voi lua napoi. Prin Nimic miam luat i eu napoi poezia mea optzecist att de plin de iluzii. n Istoria lui, Nicolae Manolescu, al crui Cenaclu de Luni l-ai frecventat, spune despre tine: ntiul lucru care s-a observat la el era plcerea cuvintelor. Rareori un poet a fost astfel vorbit de cuvintele sale... Aa e sau nu e aa? i dac da, cum rezoneaz asta n contiina scriitorului despre care se spune/scrie aa ceva? Ceea ce conteaz, pn la urm, pentru mine e s m aud gndind. Uneori cuvintele mpiedic, de fapt, gndirea, chiar o trdeaz. Ele sunt ca faldurile unui vestmnt larg care, cum scria Wittgenstein, au cu totul alt funcie dect s arate forma corpului. Pe mine forma corpului m intereseaz. N-am nici un interes pentru literatura de cuvinte, ct vreme cuvintele nu au transparena prin care se vede meditaia care le subntinde. Franny din romanul lui Salinger distingea ntre poeii adevrai i autorii de sofisticate sprcieli lingvistice foarte la mod n mediile intelectuale. Poezia se face, firete, cu cuvinte, tim asta de la Mallarm, dar n acel sens foarte limitat n care pictura se face cu ulei i

culori. Altfel, poezia este (ca i pictura) un fel anume de a gndi. Mai pstrezi n memorie acea prim prezen a ta la Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu, unde ai citit, cic, un poem foarte lung, cu o voce egal, care accentua versurile exact acolo unde te ateptai mai puin ? Ce poem le-ai citit n lunea aceea, c n-o fi fost smbt? Purtam n seara aceea un pulovr pe gt, galben, din ln aspr, fcut de mama, i care m mnca ngrozitor. Aveam 53 de kilograme i o musta firav, jalnic... n totului tot pream, cred, un cavaler al tristei figuri. A fost o edin de cenaclu inut n facultate, la Catedra de literatur, cu audien puin: cred c au fost n total vreo 15 oameni n sal. A mai citit atunci i Clin Vlasie, tot poezie. Eu am citit primul meu poem serios, Cderea, scris imediat dup ce m-am ntors din armat, n vara lui 1976, cnd aveam douzeci de ani. Era un poem foarte lung, n apte pri. Nicolae Manolescu era uimitor de tnr, avea sub patruzeci de ani, subire, n costum i cravat. Noi l percepeam ca pe critica literar ntruchipat. Cnd a luat cuvntul, a spus ceva de felul: Am impresia c n ara asta una se scrie i alta se public... Dup ce s-a terminat edina de cenaclu, m-a luat deoparte i m-a-ntrebat ci ani am (aveam douzeci i doi) i dac am publicat pe undeva. I-am spus c nu, i c nici nu am de gnd. Scriu doar pentru mine. Apoi am fost un stlp al cenaclului pentru urmtorii ase ani, ct i s-a mai permis s existe. Dac Nicolae Manolescu observ cuvintele tale, eu am observat, nc de atunci, de la nceput, prezena masiv a propriei tale viei n poemele tale, elementele de decor urban, bucuretean, care se perind prin filmul poemului, aproape la egalitate cu sentimentele, ca s m refer la

substana mai veche, acceptat de toat lumea, nc, a poeziei dintotdeauna. Zona Obor, oseaua tefan cel Mare, sunt, de altfel, i reperele unor poeme ale altui poet important, dar mai de demult, Leonid Dimov. Te-a influenat Dimov n gsirea acestui tip de expresie poetic? n imagistica urban m-au influenat n primul rnd poeii americani pe care-i citeam atunci, beatnicii, i de asemenea colegii mei de cenaclu, mai ales Iaru i Coovei. Ei erau cu doi ani mai mari dect mine i i percepeam ca pe nite maetri. Pe Dimov l-am citit tot timpul, nc din liceu, l-am nvat pe de rost i l mai tiu i acum. A avut ntr-o vreme o influen att de mare asupra poeziei mele, nct pn la urm mi-am interzis s-l mai citesc. Un moment extraordinar n viaa mea a fost cel n care l-am cunoscut personal. Dar am povestit lucrurile astea n Frumoasele strine. S-a btut mult moned (calp oare?) pe influena poeilor americani asupra operei tale, atunci, n anii optezeci, cnd ncepeai s te afirmi. Ce e i ce nu e adevrat n toate acestea? (Admit c le vei mai fi rspuns i altora la o asemenea ntrebare, dar nu cred c ar fi o repetiie obositoare pentru tine s o mai faci o dat.) Nu, e o ntrebare foarte bun. Orict ar prea acum un clieu, poezia tipic optzecist nu ar fi existat fr influena poeziei americane moderne asupra noastr. Ct am fost n facultate, ntre 1976 i 1980, au aprut cteva antologii de poezie american, ca i cteva volume individuale ale unor mari poei: anglo-americanul T.S. Eliot, Ezra Pound, Carl Sandburg, Hart Crane, Wallace Stevens, Edgar Lee Masters, Frank OHara Citeam i n englez Cummings, Ferlinghetti, Allen Ginsberg, Kenneth Koch, William Carlos Williams... Apruse tot atunci i o foarte interesant istorie a poeziei americane de

francezul Serge Fauchereau (pe care l-am cunoscut mai trziu i personal), care devenise un fel de Biblie pentru muli dintre noi... Descopeream uimii un mare continent poetic despre care nu tiusem mare lucru. Fr Howl al lui Ginsberg e inimaginabil modelul standard al poeziei optzeciste, poemul lung, vizionar, torenial, cu structur epic. Dup 1990 cel care m-a influenat cel mai mult (alturi de textele unor cntece de John Lennon sau Bob Dylan) a fost Frank OHara, cu poemele sale n doi peri, rsucite i turbionare, haotice ca viaa nsi. Dup debutul tu din 1980, cu Faruri, vitrine, fotografii, iat-te ntr-un volum colectiv, Aer cu diamante, mpreun cu Traian T. Coovei, Florin Iaru i Ion Stratan, n 1982. Tot cam pe-atunci se instituionalizase, dac pot s spun aa, modul de debut n antologiile comune. Desigur, aici era vorba de altceva: erai, toi patru, gata debutai n volume. Ce v-a mnat pe voi n lupt? Aer cu diamante a fost un fel de Magical Mistery Tour al nostru, o oper colectiv care trebuia s demonstreze un nou fel de relaii ntre poei, bazate pe prietenie i creativitate. Pe atunci triam i muream pentru poezie. Ne vedeam tot timpul, acas la cte unul dintre noi, ne iubeam ca fraii, ne invidiam colegial pentru poemele noastre i pentru personalitatea fiecruia dintre noi. Aa c n-a fost greu s ajungem la ideea de a pune poeme i desene la un loc (cci al cincilea Beatles a fost de pe atunci i a rmas pn azi Tudor Jebeleanu) i de a face o carte-spectacol, n regie proprie. Era n 1982, ntr-o var torid. n volum trebuiau s mai fie i Viniec, i Magda Crneci. Dar ei lipseau de-acas n perioada aia, n-am dat de ei. Aa c am rmas patru: Stratan, Iaru, Coovei i cu mine. A urmat o zi uluitor de frumoas, poate cea mai poetic zi din viaa mea, cea n care am fcut poze pentru coperta a patra, n cimitirul de locomotive cu aburi de la gara Basarab. De altfel, toi

acei ani sunt pentru mine de neuitat, au fost anii nebuni ai vieii noastre, din pcate trii ntr-o lume mizer. Dar tinereea i poezia lumineaz orice fel de lume. Cartea sa publicat la Litera, practic necenzurat, i a fcut valuri. Cred c a fost cea mai neverosimil carte a epocii, ceva ce nu putea, de fapt, s existe. Mendebilul a fost tem obligatorie la un concurs pentru tinerii actori, Gala HOP, acum civa ani, de la Mangalia. Face parte dintr-o serie de nuvele despre copilrie. Vd c, n ultima ta apariie de poeme, te apleci iari spre copilrie, de data asta a fiicei tale, cu ali ochi, cei ai adultului. S-a amestecat profesorul care ai nceput s fii, nti, cred, la coala general i apoi la universitate, n felul n care-i reconsiderai copilria? Nu tiu dac-a avut vreo legtur. n facultate mi dorisem foarte mult s scriu proz, dar credeam c nu sunt n stare. i poate a fi rmas un poet pur dac n-a fi mers, n paralel cu Cenaclul de luni, i la cel condus de Ovid Crohmlniceanu, Junimea. Acolo se citea proz, era mai mult un workshop, cum s-ar zice acum, de autori profesioniti. Veneau sptmnal acolo doar vreo zece-cincisprezece ini, mai toi prozatori, ntre care Nedelciu, Crciun, Sorin Preda, Iova, Hanibal Stnciulescu, Cristian Teodorescu, George Cunarencu sau Nicolae Iliescu. Adic cei care-aveau s fac antologia Desant 83. i respectam foarte mult i, cu toate c textualismul, curentul cel mai influent pe atunci, nu era ce m interesa pe mine, am nvat totui mult de la aceti colegi mai mari. Am nceput s scriu povestiri dup ce am terminat facultatea. Pe cele din Nostalgia leam scris n ordinea n care apar n volum, dei nu m gndisem iniial s fac o carte din ele. Le scriam literalmente pentru lecturi n cenaclu, adic pentru Croh i colegii mei. Am scris textele ntre 1983 i 1985, apoi am predat cartea la Editura Cartea romneasc, unde a

stat patru ani n sertar pn cnd s-a publicat, sever cenzurat, n 1989. Copilria nu e dect una dintre temele de acolo. De fapt, doar dou povestiri din Nostalgia sunt cu copii. Am descoperit c se poate scrie despre asta citind Sfritul jocului, o povestire de Cortazar. REM, care e poate cel mai bine construit text al meu (alturi de volumul trei din Orbitor), vine din nostalgia periferiilor din textul lui Cortazar i dintr-un anume tablou al lui Chirico, Melancolia i misterul unei strzi. S scrii despre copii i despre tine copil nseamn s regresezi ntr-o lume n care realitatea, amintirea i visul nu sunt nc difereniate, adic ntr-o lume poetic prin excelen, cu frumuseea i abjecia ei. Ai avut vreun oc la traversarea zidului sonic de la cunoscutul scriitor Crtrescu la celebrul scriitor Crtrescu, situaie n care, orice ai spune, te afli, din moment ce exist attea mii de referine de toate felurile la tine i, deseori, chiar la opera ta? Nu, pentru c nu gndesc literatura n aceti termeni. Eu triesc izolat, departe de lumea literar, cu familia i civa prieteni, i aa am trit ntotdeauna. n Romnia am o notorietatea relativ, dar sunt i detestat n egal msur. Crile mele au avut n ultimii ani mai multe cronici negative dect pozitive, iar ce este pe bloguri i forumuri depete orice nchipuire. Nu exist jignire, minciun sau calomnie de care s fi fost scutit, dei ncerc s nu fac ru nimnui, s-i ajut pe oameni dup puterile mele. Dac preul notorietii este ura, eu l pltesc din plin, a zice mai mult ca oricine. Orice scriitor i dorete s fie iubit de oameni, nu s aib dumani. Nevoia mea de afeciune e adnc contrariat, n ultima vreme, de consecinele mizerabile ale vizibilitii mele. Tot ce mi-ar mai lipsi ar fi celebritatea: cred c atunci a fi de-a dreptul mncat de viu...

 A fost Levantul un antrenament pentru romanele de mai trziu? Levantul e, chiar i pentru mine, o carte total extraterestr. Am dactilograma ei original: e scris curat, de la un capt la altul, fr reveniri, fr tersturi i fr rescrieri, de parc a fi copiat o carte deja existent. N-am folosit dicionare i enciclopedii, nu m-am documentat, nu am cltorit n locurile descrise. E un dar care mi-a fost fcut, e cea mai exotic floare a serei mele. mi amintesc cum o scriam, n trans, la Erika mea de pe muamaua mesei din buctrie. Lng mine era landoul cu Ionua mic, pe care-l legnam din cnd n cnd... Dar cartea asta, care nu e chiar poezie, nu e, firete, nici un roman n versuri. E o singularitate, o experien izolat. Nimeni n-a crezut c o s-o termin, nici mcar eu, cum n-am crezut nici c o s pot termina Orbitor. Dar mi-a fost mereu att de fric de mitul naional al zidului prsit i neisprvit, c aproape c mi-am distrus mintea ca s duc proiectele astea pn la capt. Unii spun despre Orbitor c e un poem, alii c e un roman. Pe de alt parte, de la Gogol ncoace, se mai ntmpl ca un scriitor, n general important, dar poate c i vreunul mai netiut, s-i subintituleze un roman poem. Orbitor e un poem sau un roman? ...Iar alii spun c e un fiasco, mai ales n partea a treia a lui, gndindu-se probabil c intestinul nu e att de nobil ca inima sau creierul. N-o fi, dar e la fel de important n economia corpului, care e un ntreg. Orbitor are nevoie de satira groas, swiftian, din al treilea volum ca i de metafizicul din primul i de emotivitatea din al doilea... Nu a numi Orbitor nici poem, nici roman, i-a spune pur

i simplu o carte. E o carte destul de vast ca oricine s gseasc n ea lucrurile de care are nevoie. E i cartea din mijlocul scrisului meu, care le unete pe toate celelalte. Din punctu-sta de vedere, el seamn foarte mult cu jurnalul meu, e un fel de hiperbolizare a unor segmente de acolo. Mi se pare c frumoasele strine au un aer familiar, aproape de poemele tale, neleg c regsite dup ani de cnd le-ai scris, din nimic. Sunt la fel de captivante la citit i unele i altele. Cum erau, de altfel, i textele din De ce iubim femeile, o carte att de discutat i, uneori, respins de critici. Unde clasifici, n memoria ta, asemenea cri, ce importan le dai? (Pentru c, s tii, pentru cititorul care mai sunt, i pesemne i pentru alii, ele conteaz substanial.) Aici ar putea urma o lung discuie n legtur cu ideea de scriere minor, n opoziie cu una major. Enciclopedia zmeilor, De ce iubim femeile i, iat, acum, Frumoasele strine formeaz trilogia mea n registru minor. Sunt la fel de mndru de ea ca i de trilogia Orbitor. Registrul minor este uimitor de greu de stpnit i la fel de rewarding ca i cel major. n literatura de azi avem uriai minori: Dimov, Brumaru, Foar, chiar Mircea Ivnescu. Nichita Stnescu nsui a scris adesea n registru minor (dac minor nseamn mai curnd emoional i meteugresc dect metafizic i simbolic). tefan Agopian n-avea de ce s se supere cnd Nicolae Manolescu l-a numit minor. El e n definitiv un oniric. Manierismul i barocul sunt n considerabil msur minore. Cred c, de fapt, cea mai bun analogie este cu gamele majore i minore din muzic. Niciunui muzician nu i-ar trece prin minte c ultimele sunt inferioare. Nu cred c e datoria unui scriitor s scrie numai opere majore, care s te nuceasc, s te zdrobeasc, s te fac s mori cu fiecare pagin. Un scriitor complet trebuie

s i ncnte, s provoace bucurie gratuit i nevinovat. Aa sunt cele trei cri ale mele menionate aici: jocuri mentale menite s plac oamenilor, i nu doar celor nalt instruii. i-au dat multele traduceri n diverse limbi mai mult ncredere n literatura ta dect i-o d fiecare carte, atunci cnd este ncheiat? Traducerile sunt un mare prilej de confuzie pentru critic, pentru cititori i chiar pentru unii autori. Muli cred c dac eti tradus n multe limbi, eti i cunoscut n lume n consecin. Dar mult mai mult conteaz cum eti tradus, la ce edituri i n ce spaii culturale. Tradus n npe limbi nu nseamn nc nimic. Nu ncepi s exiti dect dac, timp de decenii, ai cri publicate la mari edituri, care-au avut rsunet adevrat n marile ziare i reviste i care s-au vndut peste medie. Restul e ap de ploaie. ncotro te ndrepi, chiar acum, Mircea Crtrescu? Spre altceva dect Levantul, Orbitor sau Nostalgia. Restul, vorba lui Urmuz, n-are nici o importan. ntrebri propuse de Nicolae Prelipceanu