Nae Ionescu-Despre mantuire 'Iat, omul a avut noroc de mntuire.

Dar pentru ca mntuirea aceasta s se mplineasc, a trebuit ca Dumnezeu nsusi s coboare ntre noi, ca OM, si s ia asupra lui, miel al Domnului, pcatele lumii; adic ale noastre. Mi se povestea acum n urm, c n vremea n care n Indii aborigenii luptau mpotriva Englezilor, Gandhi s-a asezat pe un post de trei sptmni. Gandhi suferea, se macera pentru cei ai lui; lua asupr-si greseala lor, pentru a o ispsi; ca nu cumva aceast greseal s trag n cumpn n fata dumnezeului puterilor si s le hotreasc nfrngerea. Superb si tragic aberatie panteist, creia dogma nasterii i se opune categoric: pentru mntuirea noastr a fost nevoie ca Dumnezeu, ntrupat, s ia asupra lui pcatele noastre. Aci st miezul nvtturii crestine: un om nu poate mntui pe altul; mai putin, un om nu poate sta pentru altul. Mntuirea e de dou ori un act de ndurare de sus: o dat c se face prin voia lui Dumnezeu, a doua oar pentru c se face prin interventia activ a lui Dumnezeu ( jertfa mielului ). Ajutorul aproapelui tu n acest act de mntuire este nul. Cci chiar actul de iubire pe care ti-l ofera Cristos e un act metafizic eficace pentru tine care iubeste, nu pentru aproapele pe care l iubesti. Desigur c prerea curent este alta; prerea curent vede n iubirea crestin un act de filantropie, de altruism, de caritate. Dar asta este fals. Asta e cea mai grosolan si mai materialist, mai antimetafizic, mai apusean desfigurare a ntelesului iubirii.. Cci dac iubirea ar fi eficace pentru apropele tu, atunci de ce a mai fost nevoie de ntruparea logosului si de jertfa lui? Pe de o parte. Iar pe de alta, dac iubirea este un act de finalitti transiente(trecatoare,temporare), de ce msura iubirii ctre aproapele ti e dat prin iubirea ctre tine nsuti atunci cnd stiut este c pentru a te mntui e nevoie s te desprinzi de tine nsuti?

Nu.Orice s-ar spune si orice s-ar gndi, iubirea ctre aproapele nu e dect o terapeutic special privindu-te pe tine nsuti. Iubeste pe aproapele tu nsemnnd, in ultim analiz, desf-te de tine nsuti. Ea e o metod exact de acelasi sens ca postul si ca orice alt privatiune; toate mergnd ctre acelasi tel: s ajungi a te lipsi de tine, a nu mai tri prin tine si n tine, pentru ca s izbutesti a tri n Altul. Iubirea ca si cheag al continuittii crestine? Da, exist si aceast functiune a ei. Nici aceast functiune nu e ns metafizic, ci numai gnoseologic. Comunitatea de iubire crestin nefiind dect un instrument de cunoastere. Aici fac, desigur, ochii mari, sau numai ridic din umeri ( dup gradul lor de receptivitate ) filosofii nostri stiintifici. Comunitatea de iubire instrument de cunoastere? Desigur. Cci dac pentru conoasterea realittii sensibile e suficient o constiint individual, cunoasterea lui Dumnezeu nu e posibil dect pentru o unitate uman colectiv, unitate realizat prin iubire. Prin urmare iubirea crestin te poate duce la adevrul crestin, la ADEVR. Dar nseamn asta mntuire? Nu. Asta nu nseamn dect cel mult cunoasterea lui Dumnezeu, dar nu nc mntuirea. Pentru c mntuirea nu e numai cunoastere; cunoasterea nefiind dect calea. O cale. Si iat cum singurul element, singura cale pe care aproapele tu ti-ar putea sta n ajutor ntru mntuire iubirea se dovedeste a fi ineficace. Actul mntuirii este un act de gratie, de ndurare din partea lui Dumnezeu, de o parte; iar pe de alta un act de initiativ individual. Mntuirea SUB cer nu exist; nu exist dect mntuirea prin legtura dintre cer si pmnt. Iar ntre cer si pmnt, n drama rscumprrii primului pcat, omul st singur n fata lui Dumnezeu. Tot ce facem noi pentru altii, pentru noi facem; iar tot ce fac altii pentru noi, nu o fac pentru noi. Fiecare ncepem de la capt o experient a noastra si o lupt a noastr pentru escaladarea cerului. De la mine la aproapele meu nici o legtur, nici un ajutor, nici o tovrsie de lupt. Sntem fiecare un microcosm? Se poate. Dar un microcosm nchis

ermetic nspre nlturi, cu o singur putint de evaziune: N SUS! De aceea m gndesc c dac Leibniz ar fi trit n Orient ar fi trebuit totusi s deschid monadelor sale o fereastr: nspre cer.'