3.

Relaţia cultura comunicaţională- cultura organizaţională în activitatea de conducere

Conceptul de cultură comunicaţionala trebuie în mod necesar raportat la cultura organizaţională,
deoarece cultura comunicaţională nu poate apărea decât în cadrul unei organizaţii si orice
organizaţie, indiferent dacă aparţine sectorului public sau celui privat are un anumit tip de cultură
organizaţională.
La nivelul fiecarei organizaţii există, datorita caracterului sintetic al acesteia, o multitudine de
subsisteme:
Subsistemul cultural însumează totalitatea ideilor, cunoştintelor, regulilor, standardelor,
valorilor, manifestărilor, premiselor sau definesc modul în care se desfăşoară munca şi cel de
tratare a oamenilor. Astfel spus prin subsistemul cultural se asigura cultura organizaţională.
Subsistemul comunicational reprezinta ansamblul de date şi informaţii ce circula pe canale de
comunicare formale sau neformale, prin circuite şi fluxuri informaţionale în cadrul unei
organizaţii şi între organizaţie şi mediul extern, precum şi modalitatea de transmitere a acestora.
La nivelul subsistemului comunicaţional se realizeaza cultura comununicaţionala.
Între subsistemul cultural şi subsistemul comunicational se stabileste o legătură reciprocă în
sensul că informaţiile şi comunicarea stau la baza subsistemului cultural, pe baza lor se
intemeiază cultura unei organizaţii, în vreme ce la rândul lui subsistemul cultural influenţeaza
calitatea comunicării.
Pornind de la modelul elaborat de Charles Handy în lucrarea "Understanding Organization"
(1985), identificam patru tipologii ale culturii organizaţionale:

cultura de tip putere

cultura de tip rol
cultura de tip sarcina
cultura de tip persoana.

Datorită relaţiei ce se stabileste între cultură şi comunicare în cadrul oricarei organizaţii,

fiecaruia din aceste tipuri de culturi organizaţionale âi va corespunde un anumit tip de cultură
comunicaţionala.
Cultura de tip putere poate fi redata grafic sub forma unei pânze de paianjen. Ea
caracterizeaza, în general, organizaţiile de dimensiuni mici, cu scop unic sau limitat, impunând
existenţa unei birocraţii minime. Controlul realizat este centralizat, deciziile se iau ca rezultat al
puterii şi influenţei şi nu pe baze procedurale, de merit sau logice. Comunicarea are loc în cea
mai mare parte de sus în jos, are caracter prescriptiv, este o ocmunicare directă şi asertivă.
Cultura de tip rol cunoscuta şi prin conceptul de birocraţie are o reprezentare grafica sub forma
unui templu. Comunicarea este formalizată, dirijată, cu feed-back redus, urmarind circuitul
ierarhic.
Cultura de tip sarcina este orientată spre realizarea unei anumite sarcini, proiect sau obiectiv,
având o reprezentare grafică sub forma de retea rectangulara, unele fire ale reţelei fiind mai
groase; puterea sau influenţa sunt, în mare parte, localizate în noduri. În acest tip de cultură
comunicarea este puternic interactivă, eficientă şi eficace, cu un climat comunicaţional bazat de
cooperare.
Cultura de tip persoana este cel mai rar întarită, putând fi reprezentată ca un roi de particule
sau, conform lui Handy, ca o "galaxie de stele". În această cultură accentul cade pe individ şi nu
pe organizaţie. Organizaţia este subordonată individului, ea are doar rolul de a-i servi şi a-i ajuta
pe membrii ei, promovându-le interesele proprii, faără un obiectiv global. Comunicarea are un
caracter informal, se bazeaza pe cooperare.