Sei sulla pagina 1di 2

Quintus Horatius Flaccus Fons Bandusiae - Comentariu ideatic si stilistic Poetul s-a nascut la 8 decembrie 65 i e.n.

, la Venusia, orasel din sudul Italiei. Tatal sau era libert, insa dispunea de o conditie materiala relativ satisfacatoare, desi modesta. Oricum, s-a straduit sa dea o educatie aleasa fiului sau, care s-a format la Roma, in cele mai bune scoli, unde Horatiu si-a creat prieteni si relatii, ce depaseau considerabil standardul prilejuit de obarsia sa. Spre 45 i.e.n., Horatiu pleaca la Atena, ca sa-si desavarseasca pregatirea intectuala si filosofica, alaturi de numerosi tineri aristocrati. Mai tarziu, Mecena ii acoda prietenia si ocrotirea sa si ii procura o vila in zona sabina, care va deveni locul privilegiat de meditatie si de creatie al poetului. inzestrat cu o conditie materiala confortabila, Horatiu se intereseaza de viata civica si sprijina politica lui August. imbatranit inainte de vreme, Horatiu se stinge, la cateva luni dupa moartea lui Mecena, adica la 27 noiembrie 8 i.e.n., rapus probabil de un atac cerebral. isi lasa averea lui August si este inmormantat alaturi de Mecena. Opera lui Horatiu are un caracter eminamente liric. Poemele horatiene vizeaza perenitatea si comporta adesea meditatii asupra conditiei umane. Gratia suava, uneori proaspata, interfereaza, in odele horatiene, cu elaborarea deosebit de eleganta, cateodata putin artificioasa, chiar livresca. Poet cerebral, Horatiu, in ode, controleaza cu strictete resorturile scriiturii. Imagistica horatiana este foarte functionala, intrucat ea adera desavarsit, uneori cu exagerare, la mesajul trasmis de ode: ea slujeste mai ales ca substanta a argumentarii poetului. Dar Horatiu evadeaza frecvent pe taramul simbolurilor, pe planul alegoric, foarte pertinent pentru arta odelor sale. Poetul penduleaza intre simplul detaliu simbolic si alegoria completa. Bogatia de simboluri surprinsa in ritualul descris de Horatius diversifica peisajul si interpretarile sarbatorii Fontanalia, facand apel la semnificatii. Astfel, florile (flores) reprezinta dragostea si armonia naturii primordiale, merum este vinul curat, simbol al focului cu proprietatea de a fi lichid, fiind considerat miracol divin si simbol al nobletii; haedus sacrificarea iedului si varsarea sangelui in apa implineste ritualul care evoca ideea de nemurire. La randul sau, izvorul (fons) reprezinta originea vietii si sursa a geniului, harului, fericirii si puterii. Calitatile izvorului il incarca de o putere tamaduitoare si il fereste de influentele negative venite din exterior, ocrotind elementele naturii si animalele care s-au abatut de la drumul lor sau care au nevoie de forte proaspete: te flagrantis atrox hora Caniculae nescit tangere, tu frigus amabile fessis vomere tauris praebes et pecori vago. Frumusetea izvorului o canta poetul inca din primele versuri: splenditor vitro dulci digne mero non sine floribus. Natura ocupa un loc important in cadrul discursului liric horatian al odelor. Adesea Horatiu renunta la descriptia minutioasa a cadrului natural, in favoarea unei impresii rapide, dar foarte revelatoare. Apare fara indoiala in ode peisajul dionisiac, zamislit din cranguri racoroase, grote, stanci si izvoare; asemenea peisaje sunt incorporate organic discursului specific horatian, impregnat de o anumita intentionalitate morala. Descriptiile naturii servesc poetului drept acompaniament al emotiilor lui. Pe de alta parte nu lipseste peisajul rustic, foarte italic, strain in general de discursul poetilor alexandrini. Cu un adevarat epicureu, Horatiu se integreaza perfect naturii. in acest sens, relevanta este oda harazita fantanii Bandusia, cantate de poet, careia el ii fagaduieste si un sacrificiu. in textura acestei ode, sunt prezenti nu numai poetul, mereu activ fata

de peisaj, si izvorul cu ape racoroase al Bandusiei, ci si animalele, turmele de boi si iedul, care anima, dinamizeaza intregul tablou. Horatiu percepe natura cu gratie, insa si cu adevarata placere aproape senzuala. Sunt cantate si virtutile calmante si stimulative ale vinului. Horatiu condamna abstinenta, ca izvor de anxietate dar si betia excesiva. Vinul trebuie sa genereze numai veselie, multumire. El inlatura grijile si tulburarile interioare. Vinul trebuie conjugat cu dragostea practicata cu voiosie si cu indiferenta fata de constrangerile fluxului temporal. Devine clar ca practicarea vinului si a desfatarilor spumoase constituie primul nivel al unei intelepciuni, pe care o incununeaza netulburarea sufleteasca. Monologul poetului alterneaaza cu invocatia: o, fons Bandusiae, exortatia si confidenta. Fragmentul poate fi interpretat ca pe o marturisire, o promisiune chiar, fata de izvorul demn de a fi cantat si laudat in versurile poetilor. Tonul elegiac, cel solemn, cel familiar, se identifica astfel cu juramantul artistului, fiind de asemenea asociat lirismului tandru. Creatia artistica a poetului este posibila doar prin intermediul unui procesul de sublimare a eului horatiam prin contemplare, o deviere a fortelor creatoare de la scopul pur al cunoasterii la unul nou, altruist si spiritual. Functia stilistica al subordonatelor il scoate la iveala ablativul absolut cu valoare conditionala din ultima strofa a fragmentului, me dicente cavis impositam ilicem saxis, care subliniaza rolul artistului, al poetului de a conferi valoare estetica naturii. Pentru poetul Horatius, Fons Bandusiae nu este doar un simplu element natural, un izvor laudat pentru frumusetea si limpezimea sa. Termenii care traduc stralucirea, claritatea luminoasa sunt si ei prezenti, jucand un rol important in completarea tabloului horatian: splenditor vitro, lymphae desiliunt tuae. Fantana Banduziei, a carei frumuseti este amintita inca de la inceputul fragmentului, reprezinta pentru Horatius sursa si mijlocul de eliberare a propriilor sentimente si virtuti, obiectul de inspiratie suprema, adapostul care ii ocroteste spiritul si care ii reabiliteaza sufletul din care coboara asemenea apelor ei limpezi, ideile creatoare.

Laura Rusu